C U P R IN S
P R E F A Ţ A .................................................................................. 5 ECOLOGIE ŞI A G R I C U L T U R A .....................................9 Principii şi concepte de ecologie generală . . . Ecosistemele naturale şi ecosistemele artificiale . . Agricultura de-a lungul timpului. O poveste de eco logie neştiută ..........................................................................22 Implantarea ecologiei în agricultura contemporană .
9 17
32
A G R O E C O L O G I A ................................................................ 37 A gricultura modernă, o faţă înnobilată a agriculturii t r a d iţ io n a le ................................................................ Agroecosistem ele şi funcţionalitatea lor . . Ce este şi cum funcţionează agricultura ecologică . Calitatea alimentelor. Fenomene de toxicitate; polua rea şi depoluarea alim entelor . . . . Protecţia m ediului realizată în agricultura ecologică
37 39 45 52 58
ELEMENTE COMPONENTE ALE AGRICULTURII E C O L O G I C E ......................................................................... 63 C h im iz a re -fer tiliz a re................................................................ 63 Lucrările solului, energia cheltuită şi economii’ posibile în m e c a n i z a r e .............................................. . . .
69
îm bunătăţirile funciare şi fertilitatea solului . . Potenţialul genetic al plantelor şi condiţiile de mediu Zootehnia şi arealele pe care le cuprinde . . . Echilibrele biologice — combaterea biologică . . Lupta i n t e g r a t ă ......................................................................... 97 Producţie — productivitate, în diferite sistem e de agricultură biologică1 4 .......................................................102 PREMISE ŞI CONDIŢII PENTRU GENERALIZAREA AGRICULTURII ECOLOGICE . . . . . Situaţia alimentară în l u m e ..............................................107 Ştiinţa şi agricultura . .............................................. 111 Problema demografică, noua ordine economică şi agri cultura secolului X X I .......................................................114
75 79 86 91
107
PREFAŢĂ
O carte despre agricultura ecologică este de m u lt tim p aşteptată în literatura noastră agricolă. Aria tematică a lucrării doctorului în biologie Al. lonescu cuprinde probleme fundam entale ale agroecologiei — disciplină ştiinţifică de graniţă care-şi propune să trateze de pe po ziţii sistemice şi cibernetice bazele ccologice ale producţiei agricole şi tematica generată de integrarea sistemelor agricole de producţie (agroecosistemelor ) în biosferă. Formaţia academică a autorului şi practica lui ştiinţifică, experienţa pe care a acumulat-o în cercetarea problemelor de ecologie generală şi apli cată şi de fitofiziologie precum şi în organizarea a nu meroase simpozioane ştiinţifice, îl recomandă autorizat pentru abordarea unei tematici situată între biologie şi agronomie. Despre legătura dintre ecologie şi agricultură , despre implicaţiile ecologice ale practicării agriculturii se po t scrie astăzi m ulte lucruri. C u aproxim ativ douăsprezece mii de ani în urmă omenirea a trecut de la cules şi vînat la practicarea agriculturii. Una din cauzele care, proba bil, a propulsat omenirea în direcţia săvîrşirii acestui pas, a înfăptuirii celei mai im portante revoluţii din istoria ei, trecerea la agricultură, este ecologică. V înătorii din pa leoliticul superior au provocat prima criză ecologică 5
planetară exterm inînd numeroase specii din megafauna de mamifere. Paleozoologia cunoaşte astăzi 26 de ge nuri dispărute din A frica, 35 din America de N ord, 4 genuri (printre care şi m am utul) din Eurasia. . . Ieşirea din criza ecologică, prin trecerea la practicarea agricul turii, s-a petrecut, în m od independent, în cîteva re giuni ale globului. Centrele de origine ale agriculturii s-au caracterizat printr-o mare diversitate ecologică (climatică, edafică sau biocenotică) ceea ce a generat de la început şi o mare diversitate a agroecosistemelor. A st fel apărute, agroecosistemele s-au răspîndit paralel cu creşterea populaţiei umane şi s-au diversificat în conti nuare, reflectlnd condiţii specifice ecologice, economice şi culturale. C u ace'asta începe epopeea schimbării ve chilor tipuri de relaţii dintre om şi natură. M ulte din cînturile acestei epopei sînt înfăţişate în cartea pe care o prefaţez. Agricultura modernă, chimizată, mecanizată şi — în parte — irigată a adus cu sine un salt deosebit de im pre sionant în producţia agricolă. Ea constituie astăzi, în m ulte părţi ale lumii, principala pîrghie pentru întîm pinarea cerinţelor de hrană mereu mai mari ale omenirii. Ea reprezintă, în acelaşi tim p, în largi zone geografice şi singura soluţie de viito r pentru lichidarea subnutri ţiei şi malnutriţiei, a asigurării creşterii producţiei în următoarele decenii. Dar, punerea în operă a ecosistemelor agroindustriale ridică în faţa societăţii unele probleme deosebit de im portante de a căror rezolvare ştiinţifică depinde într-o însemnată măsură însăşi prosperitatea omului pe pla neta noastră. N u este locul să insistăm aici asupra aces tor probleme. M ulte dintre ele cititorul le va găsi tra tate cu com petenţă în paginile acestei cărţi. V om re marca doar că m ulte din efectele nefavorabile ivite în agricultura tradiţională şi cauzate de defrişarea pădu rilor, cultivarea îndelungată a păm întului, irigaţii şi sn6
prapăşunat au fo st accentuate prin modernizarea agri culturii. Mai m ult, s-au adăugat şi alte fenom ene nefa vorabile, dintre care unele de o gravitate îngrijorătoare. Printre ele trebuie să am intim , în prim ul rînd, efectele nedorite ale îngrăşămintelor chimice cu a zo t şi efectele toxice ale pesticidelor. Tratarea acestora se face detaliat în cartea pe care o prefaţez, autorul a vîn d o vastă ex perienţă în cercetarea acestor probleme. Agroecosistemele tradiţionale au fo st testate de im placabilele legi ale supravieţuirii. Cele care au a vu t te meinice baze ecologice s-au integrat între ecosistemele naturale şi reprezintă astăzi activităţi umane economice fructuoase naturale prin care m ai m u lt de jum ătate din populaţia omenirii îşi asigură hrana. Ele se constituie în acelaşi tim p şi ca un patrim oniu cultural de cea mai au tentică valoare. Un astfel de test al tim pului trebuie să-l suporte şi ecosistemele agroindustriale. N atura, în tim p, îşi va spune cuvîntul, le va asimila sau le va res pinge. Şi natura — după cum scria Goethe — e în to t deauna adevărată, serioasă şi severă, ea are întotdeauna dreptate; greşelile şi rătăcirile sînt ale omului! Fie ca această carte să-i facă pe cititorii ei să-şi cu noască mai bine locul de trai şi să-i îndem ne să-l res pecte şi să-l iubească mai mult. Prof. dr. IOAN PUIA
ECOLOGIE ŞI AGRICULTURĂ
P R IN C IP II ŞI C O N C E P T E D E EC O L O G IE G EN E R A L Ă De foarte curînd ziarele, revistele şi cărţile vorbesc to t mai frecvent despre ecologie, în contextul în care problemele protecţiei mediului, ale poluării şi ale ame najării teritoriale preocupă un num ăr din ce în ce mai m are de oameni. A spiraţia de a trăi în tr-u n mediu prosper, în care să se im planteze aşezări um ane de o deosebită m oderni tate, cu locuinţe confortabile, cu parcuri întinse, cu pis cine şi cu mijloace de transport nepoluante (de tipul m etroului) este o aspiraţie îndreptăţită, născută din ci vilizaţia şi progresul la care a ajuns societatea um ană contem porană. în lim bajul curent, ecologia înseamnă şi protecţia me diului şi lupta contra poluării şi gospodărirea raţională a teritoriilor şi studiul relaţiilor care există în natură. Aceste înţelesuri nu sînt însă exacte, deşi se găsesc des tul de aproape de adevărul pe oare doresc să-l repre zinte. Ş tiinţa m odernă, co n fruntată mereu de apariţia unor noi situaţii, unor noi metode şi unor noi discipline, acordă o atenţie deosebită mijloacelor sale de expresie pentru a 9
face ca rezultatele unei cercetări ştiinţifice să poată fi enunţate corect şi înţelese în acelaşi mod. C a toate ştiinţele din epoca m odernă, ecologia cunoaşte o revo luţie term inologică, în cadrul ei vehiculîndu-se metode, tehnici şi term eni din diverse domenii. P entru înţelegerea exactă a ecologiei şi a relaţiilor care există între această ştiinţă şi agricultură este nece sar să cunoaştem nu definiţii aproxim ative, ci conţi nutul lor real şi exact, îm preună cu cele m ai im por tante term inologii şi concepte cu care acestea lucrează. Ecologia este ştiinţa care se ocupă cu •studiul rela ţiilor dintre vieţuitoare şi mediul abiotic pe care îl locuiesc, precum şi cu studiul relaţiilor existente în ca drul com unităţilor vii. în concepţia întem eietorului său, zoologul german E r n e s t H a e c k e l , ecologia era ştiinţa condiţiei lup tei pentru existenţă şi a economiei naturii, înţelegînd prin aceasta deopotrivă repartizarea speciilor şi circui tul m ateriei vii pe un anume teritoriu. Obiectul actual de studiu al ecologiei este ecosistemul sau sistemul ecologic, unitatea funcţională fundam en tală a biosferei. în sensul cel m ai răspîndit şi mai larg acceptat, ecosistemul reprezintă o entitate complexă care depăşeşte lim ita sistemelor biologice fiind alcătuita din 2 subsisteme şi anume: unul biotic, constituit din to ta litatea organism elor vii aflate în interacţiune şi legate de un anum it loc de viaţă, num it biocenoză, şi un sis tem abiotic, cuprinzînd un complex de factori abiotici care influenţează organismele vii şi sînt influenţaţi de către acestea, num it biotop. Biocenoza, la rîndul său, are trei constituenţi prin cipali şi anum e: a. producătorii, reprezentaţi de plantele autotrofe, care p rin interm ediul procesului de fotosinteză sînt singurii furnizori de energie şi de m aterie; b. consumatorii\ adică acele vieţuitoare care se hrănesc pe seama p ro ducătorilor prim ari şi care, la rîndul lor, sînt 19
de mai m ulte grade, unul din consum atori p u tîn d fi la rîndul său deopotrivă victim ă şi p redator; c. descompunătorii, reprezentaţi prin microorganisme saprofite. în acest complex, producătorii şi consum atorii produc substanţă vie p o rnind de la substanţele simple, în tim p ce descom punătorii simplifică substanţele organice com plexe eliberînd (prin descompunere) substanţe sim ple necesare activ ităţii producătorilor. îm preună, ele form ează m arile cicluri care reînnoiesc în perm anenţă n atu ra (fig. 1). în toate ecosistemele funcţionează lanţuri trofice, p rin care fluxul de energie se distribuie, se form ează, se fixează şi se vehiculează. Lanţurile trofice sînt şiruri de fiinţe în oare h ran a circulă de la producător spre u lti mul consum ator: o algă, m încată de o dafnie, aceasta de un peşte mic, înghiţit de un peşte carnivor şi ajuns la masa noastră, iată un lanţ trofic!
Ansam blul de relaţii trofice al unei specii cu bio cenoza se numeşte nişă ecologică; astfel insectele care se hrănesc cu nectarul florilor, au o nişă de fitofag floricol, în tim p ce m oluştele de tipul lui Teredo navalis au o nişă xilofagă, deoarece se hrănesc cu lemn. Sensul trofic al nişei se com pletează şi cu un sens spaţial oare indică locul ocupat de o fiinţă în biotop. Ecosistemul este aşadar sistemul care integrează într-o unitate funcţională dinam ică o biocenoză cu un biotop. El mai poate fi definit şi ca sistemul alcătuit din procese fizico-chimico-biologice, active într-o unitate spaţio-tem porară, de o m ărim e oarecare. P rin el cir culă un flux de .energie de diferite forme care caracte rizează ecosistemul (fig. 2). O pădure de brazi la munte, o pădure de mesteacăn la deal, o poiană între codrii masivi, o baltă sau un rîu sînt ecosisteme. P entru a avea valoare practică şi conceptuală abso lută, ecosistemul a r trebui să posede limite clar definite, să se deosebească cu uşurinţă de unităţi de aceeaşi na tură. Ecosistemele nu sînt însă bine delim itate şi nu există totdeauna, între două ecosisteme, zone tranşante care să le separe (şi deci să le individualizeze), ci^zone neclare de tranziţie (ecotoane). De aici o anum ită su biectivitate în ceea ce priveşte întinderea unui ecosis tem; de aici posibilitatea ca orice sistem să poată fi îm p ă rţit în com partim ente p rin tr-u n complex im aginat de frontiere spaţiale sau funcţionale. O astfel de subîm părţire este bioskena, term en in trodus în ecologie de naturalistul rom ân P o p o v i c iB â z n o ş a n u , şi care defineşte un areal minim po sibil cu condiţii uniform e de existenţă. Ea indică o uni tate structurală elemeritară, cea mai mică subdiviziune spaţială a ecosistemului (cum a r fi faţa superioară sau cea inferioară a unei frunze, suprafaţa unei pietre). Ecologia prezintă a tît un aspect teoretic — prin care se realizează principiile structurării şi dinamicii 12
sistemelor ecologice, cît şi un caracter aplicativ, prin care se realizează optim izarea mediului am biant, a tît sub ra p o rt utilitar şi productiv, cît şi sub rap o rt estetic şi de perspectivă. Ideea centrală a definiţiei ecologiei este interacţiunea, iar concepţia dom inantă în această nouă ştiinţă este concepţia sintetică. Aceste două caractere fac oa munca ecologului să fie în principal de tip abstract solicitînd cu precădere logica şi im aginaţia pentru a cuprinde şi a for-
m ula sisteme complexe a căror funcţionare trebuie des cifrată (pentru prezent) şi prospectată (pentru viitor) cu m axim ă precizie. Ecologia, pe care D arw in o prefigurase în celebrele sale exemple de cauze şi efecte*, a căpătat o dezvoltare extrem de mare, paralel cu dezvoltarea societăţii şi civi lizaţiei. Ea s-a integrat noilor ştiinţe generate de dez voltarea logică a revoluţiei inform aţionale şi a acum u lării copleşitoare a cunoştinţelor. Aceste noi ştiinţe s-au dovedit a fi m ult deosebite de cele clasice, indiferent dacă se afundau în sondarea microcosmosului sau dacă integrau porţiuni m inuscule în ansamble din ce în ce mai m ari. Prin caracterul său dialectic, interdisciplinar şi de anvergură, ecologia şi-a cîştigat m ulţi adepţi şi a trezit speranţa că va putea revitaliza numeroase discipline, în special pe cele din cadrul ştiinţelor biologice. In acest context, în unele cercuri, ea a început să fie socotită — oa odinioară — doar ca o ştiinţă a relaţiilor cu me diul, care priveşte num ai o populaţie oarecare, num ai o specie sau numai o clasă. Entom ologii — de pildă — fie din dorinţa de m odernizare, fie dintr-o team ă tai nică de a nu fi socotiţi „depăşiţi" nu mai studiază „doar" insectele, ci fac în prim ul rîn d „ecologia insec telor". Fireşte, în tr-o asemenea concepţie exemplul nu este unic: există ecologie pentru fiecare tip de plante şi animale; există o ecologie a fagului, o ecologie um ană, o ecolo gie. . . In această viziune ecologia este aproape sinonimă cu o simplă şi izolată interacţiune cu mediul. Relaţiile şi caracteristicile de com portare ale unei sin gure specii, cuprinse, altăd ată în biologia generală a spe
* D a r w i n a arătat că polenizarea trifoiului roşu de pinde de existenţa bondarilor care s-au dezvoltat atunci cînd şobolanii au fost îm puţinaţi de pisicile adorate şi cres cute în număr mare de doamnele în vîrstă.
14
ciei respective, sînt considerate acum, în bloc, drept relaţii ecologice, deşi lucrul acesta se face încălcînd de finiţia de bază a ecologiei moderne. Pe alte planuri, ecologia este înţeleasă ca fiind sino nim ă cu protecţia mediului. Desigur, o analiză a ecolo giei ca ştiinţă ne-a spus deja că ea are o ram ură teo retică şi o ram ură aplicativă, că sub ra p o rt teoretic este definită ca ştiinţă a m ecanismelor fundam entale care acţionează în producerea, repartizarea, transform area şi circulaţia m ateriei în biosferă. Ea reliefează princi piile structurii şi dinam icii ecologice şi este ştiinţa re laţiilor cantitative între componentele ecosistemului. Sub aspect aplicativ, ecologia este ştiinţa protecţiei şi ame najării ecosistemelor, ştiinţa producţiei biologice1. D ar, se observă cu uşurinţă, distanţele sînt m ari între realitate şi sinonimia ecologie = protecţia mediului ado ptată de unii! Ecologia, ca ştiinţă a ecosistemului, este necesară pen tru a se putea analiza, în am ănunt, toate relaţiile ce gu vernează productivitatea unor teritorii, evoluţia lor vi itoare; posibilitatea ca fluxul energetic care le străbate să fie cît mai util fix at pentru natură şi pentru om (fig.3) Ecologia se ocupă, în general, de porţiuni întinse (biomuri = serii de ecosisteme) pentru a le judeca inter acţiunile interne şi interdependenţele reciproce în sco pul obţinerii unei p riviri de ansamblu, reieşite din am ă nuntele şi detaliile pe care alte ştiinţe le relevă, le pre lucrează şi le interpretează. Sînt im plicate aici, fireşte, toate ram urile biologiei, m ulte din cele ale geografiei şi geologiei, cibernetica, m atem atica şi inform atica . . .
1 Vezi S t u g r e n B., 1978 — în P rotecţia ecosistem elo (sub redacţia A l. I o n e s c u, I. S i o n . , M. S t a n c i u), Constanţa.
15
Ecologia apare astfel ca o ştiinţă de sine stătătoare, care pune în evidenţă relaţiile existente pe un anum it teritoriu, în tr-o anum ită com unitate vie, pentru o anu m ită perioadă. P rin interm ediul ei se p o t obţine în m od perm anent o în altă p ro d u ctivitate şi stabilitate. Considerînd ecosistemul drept conceptul fundam en tal al ecologiei, să urm ărim originea şi evoluţia ecosiste m elor naturale şi artificiale pentru a înţelege ap ariţia şi funcţionalitatea ecosistemelor agrare. ECOSISTEM E N A T U R A L E ŞI ECOSISTEM E A R T IFIC IA LE Originea ecosistemelor Terrei este legată de ap ariţia vieţii, a acelor com plicate sisteme capabile de m etabo lism. Desigur, neavînd posibilitatea de întoarece cu 3 m iliarde de ani în urm ă nu vom putea găsi realele urme ale ecosistemelor prim are şi nu vom putea im a gina, fără însem nate erori, biotopurile prim are. V iaţa a ap ăru t fie în lagunele m ărilor tropicale, fie în rocile sedimentare din preoam brian, fie în largul Oceanului P rim ar. Com ponentele de bază ale biocenozei iniţiale au fost, după era coacervatelor, producătorii fototrofi, pe seama cărora au p u tu t apare şi evolua fiinţele heterotrofe spre îm părţirea definitivă a lumii vii în regnul anim al şi cel vegetal. C onstituirea ecosistemului m arin, al celui pe care-I cunoaştem astăzi, îşi are originea în creşterea numerică, exuberantă, a algelor, puternic diversificate de tim p şi activ fotosintetizatoare; pe baza lor s-au dezvoltat două tipuri esenţiale de lanţuri trofice ajunse pînă în epooa contem porană şi anum e păşunatul şi tipul de nutriţie detrivor. Ecosistemele au ap ă ru t probabil în mai m ulte p ărţi ale globului, simultan sau în epoci care s-au succedat 17
la intervale scurte de tim p. D ar o dată constituite ele s-au răsp în d it pe suprafaţa păm întului cu o viteză din ce în ce mai accelerată; iar această răspîndire a favo riza t m ultiplicarea speciilor p lantelor şi anim alelor, com plicarea relaţiilor care se stabileau între ele şi în final diversitatea form elor vieţii şi ecosistemelor. D acă principiul evoluţiei şi diversificării funcţiilor biogeochimice ale m ateriei vii este principiul de bază al ecogenezei, alături de acesta trebuie m enţionat de asemenea principiul revoluţiilor biogeochimice precum şi înlocuirea periodică a mecanismelor ecogenetice. A pa riţia p ăd urilor devoniene a fost o treaptă im portantă a tît în form area solului, cît şi în cea a unei vegetaţii bogate, capabile să determ ine o creştere im portantă a oxigenului în atm osferă. Masivele forestiere au creat peisaje noi şi au determ inat o im portantă variabilitate de ecosisteme; de aici s-a plecat la cicluri intense de producere-consum are-descompunere, de reînnoire per m anentă a naturii. P rin extinderea covorului vegetal, îm bogăţit în plante ierbacee, s-a ajuns la transform area unor zone aride în ecosisteme de stepă, de silvostepă şi de savane. Schimbările de climă, m arcate uneori de di ferenţe catastrofale, au determ inat noi geneze de eco sisteme. Şi pe m ăsură ce întreaga T erră se acoperea de viaţă, ecosistemele se înlănţuiau form înd biosfera Ter r e i .. . Instalate pe întreaga suprafaţă a păm întului ecosis temele au cunoscut evoluţii şi rem anieri fie în părţile lor structurale, fie în acele puncte în care stabilitatea lor era nesigură şi sensibilă. E voluţiile au fost dirijate mai ales de creşterea nu merică a unor anum ite populaţii care se adaptau sau se găseau în fa ţa unor situaţii favorabile din punct de vedere trofic; urm a o creştere vertiginoasă a acestor grupe, ceea ce schimba p ro fund interreacţia şi interrelaţiile din ecosistem. Exploziile populaţionale duceau în 18
final la prăbuşiri spectaculoase în rîndul altor populaţii şi la o reglare a acelora care se găseau în expansiuni puternice. Aşa s-au d ezvoltat m arile reptile ierbivore din triasic care găseau hrană pentru populaţii numeroase cu indi vizi a căror greutate ajungea nu odată la 100 de tone. Aşa a venit era dispariţiei şi stingerea acestora la care deopotrivă au conlucrat epuizarea energiei de specie (cauză genetică) şi relaţiile de m ediu (cauze ecologice). Prin astfel de evoluţii îndelungate, în care rem anierea era m ijlocul de lucru al tim pului în consolidarea şi sta bilizarea unor ecosisteme şi prin astfel de catastrofe care rupeau brusc lanţul evoluţiei, preschim bînd relaţiile existente şi ducîndu-le în finail într-o nouă eră de trans form ări, ecosistemele s-au perfecţionat, s-au diversifi cat, au d at înfăţişarea de astăzi a Terrei. V orbind despre întreaga n atură ca fiind form ată din sisteme şi înţelegînd prin tr-un sistem complexul de ele mente integrate şi subordonate unui ansam blu ale cărui calităţi sînt cu to tu l altele decît acelea ale p ărţilo r com ponente, nu facem altceva decît să abordăm în tr-u n mod dialectic lumea care ne înconjură, să explicăm prin teoria sistemelor nenum ăratele procese care alcă tuiesc v iaţa în general şi viaţa noastră cotidiană. Trebuie spus că un sistem biologic (şi includem deci >î r aceste categorii nivelul individual, populaţional, biocenotic şi ecosistemic) este caracterizat de urm ătoarele însuşiri generale pe care trebuie să le avem în vedere în studiile pe care le întreprindem . U n sistem biologic are un caracter istoric (aşa cum am încercat să probăm în cazul evoluţiei ecosistemelor Terrei) şi u n ’ caracter in fo r maţional, în sensul că ecosistemul cuprinde în cantităţi m ari diverse inform aţii (adesea repetate, form înd o redundanţă inutilă uneori, alteori întărind şi subliniind inform aţiile esenţiale). U n ecosistem prezintă o integra li
litate, acea calitate care reiese din totalitatea compo nentelor sale şi din interacţiunea care le guvernează, care este rezultatul diferenţierii structurale şi funcţionale a populaţiilor. El are un program după care îşi desfă şoară activitatea şi un echilibru dinam ic care-i asigură pe de o p arte stabilitatea, iar pe de alta o reînnoire perm anentă. U n ecosistem este de asemenea caracterizat de heterogenitatea internă, de autoreglare, de autoom ogenizare şi de autoreproducere. Toate aceste însuşiri perm it ca, odată cunoscute, să-i reliefeze productivitatea şi fluxul de energie care-i sînt proprii şi care rezultă din toate relaţiile pe care le gu vernează şi susţine, în tr-o anum ită unitate de timp. Conceperea unor teritorii întinse ale biosferei ca eco sisteme prezintă tocm ai acest avantaj, al posibilităţii de cunoaştere şi al posibilităţii de am eliorare şi optim izare a mediului. O d ată cu ap ariţia factorului antropic, p ărţi ale eco sistemelor naturale au început să se schimbe, nu sub influenţa legităţilor care guvernau Terra, ci datorită m odificărilor pe care oamenii le aduceau. Fireşte, se poate considera că prim ele sisteme artificiale în natură au fost create ca urm are a apariţiei agriculturii prim i tive. Culesul şi v înatul afectaseră într-o oarecare m ă sură ecosistemele existente, dar m igraţia perm anentă a factorului antropogen restabilea cu uşurinţă echilibrul tu lb u rat pentru o scurtă perioadă de tim p. Lucratul per m anent al păm întului, despăduririle — pentru a se obţine necesarul „păm înt bun de lucru“, toate acestea năşteau însă locuri noi, cu însuşiri noi, cu relaţii noi, cel mai adesea sărăcite în com ponente, lipsite de diversitatea iniţială. Ecosistemele agricole s-au creat plecînd de la acestea! Ele au artificializat o situaţie anume din na tură, în sensul că au d eturnat legile fireşti de dezvol tare, dirijîndu-le în pro p orţii diferite, după dorinţele omului. D acă n atura tinde să se acopere de ecosisteme 20
echilibrate din punct de vedere term odinam ic, agroecosistemele, de la începutul lor, tind spre obţinerea unei bioproductivităţi crescute care să se realizeze prin crearea unei com unităţi de tip nou. P entru aceasta oa menii înlocuiesc echilibrul term odinam ic natural şi ac ţionează perm anent în ecosistem spre a-i dirija evoluţia. Desigur, în cadrul ecosistemelor artificiale, agroecosistemele nu sînt singurul tip existent. Oamenii au creat, prin aşezările şi activităţile lor, ecosisteme noi, guvernate de legi care ieşeau p arţial de sub influenţa celor ps care n atu ra le cunoscuse înainte de apariţia factorului antropic. Pe m ăsură ce societatea um ană avansa, stăpînind tehnologii din ce în ce mai puternice, m ai complicate şi mai atotcuprinzătoare, ecosistemele naturale au fost artificializate în diferite grade, în sensul că asupra lor s-a exercitat influenţa transform atoare a omului. N um ărul sistemelor artificale sau artificializate a crescut în m od sim ţitor cuprinzînd domenii dintre cele m ai inedite. Avem alătu ri de pădurile naturale, ecosis teme forestiere cultivate, artificializate; alături de p ă şunile naturale avem ecosisteme în care ierburile pentru anim alele domestice sînt altele decît cele pe care eco sistemul natural le-ar fi asociat. Complexele zootehnice, serele, oraşele, iată cîteva din tipurile de ecosisteme aproape com plet artificializate. îm binarea acestora cu ecosistemele p arţial artificializate şi cu cele care se po t considera încă naturale este caracteristica biosferei con tem porane. D ar pentru a ajunge la marile transform ări de astăzi, la agricultura secolului X X , a fost un drum lung şi oa menii care p rin cultivarea păm întului au făcut prim ul pas către civilizaţie, l-au parcurs întreţinînd fără înce tare legături „ecologice" cu mediul care i-a înconjurat. A gricultura a fost din totdeauna o legătură strînsă între om şi natură! 21
A G R IC U L T U R A D E-A L U N G U L TIM PU LU I. O PO V ESTE D E E C O L O G IE N EŞTIU T Ă C în d livezile de pom i sînt pline de fructe şi cînd pe cîm puri unduiesc lanuri bogate, cînd păşunile sînt pline de anim ale şi viile se pregătesc de rod, tabloul idilic al agriculturii este com plet şi el pare a exista dintotdeauna. D a r oamenii n-au cunoscut agricultura decît relativ foarte curînd dacă, fireşte, raportăm această perioadă la istoria de m ilioane de ani a omenirii. O am enii prim itivi trăiau în acele locuri în care na tura se arăta darnică în a le oferi a tît adăpost cît mai ales hrană. D ar ce fel de hrană le oferea natura? P ro babil că la întrebarea aceasta putem să răspundem des tul de lesne dacă presupunerile noastre se v o r baza deopotrivă pe observaţiile făcute în secolul trecut de exploratorii care au studiat triburile înapoiate din Aus tralia, America de Sud, A frica sau din insulele Polineziei şi pe ceea ce savanţii au descoperit în urmele preis toriei. Observaţiile de tipul m enţionat mai înainte, foarte preţioase pentru cunoaşterea dezvoltării omenirii, se mai fac şi în zilele noastre, aşa cum ne-au dovedit-o recentele publicaţii despre unele triburi izolate din N oua Guinee sau din M ato Grosso. înainte de a cunoaşte agricultura omul era com plet dependent de lanţurile trofice existente în ecosistemele naturale, în cadrul cărora el era o simplă verigă. C u lesul fructelor, strîngerea plantelor cu rădăcini sau a frunzelor suculente, vînatul şi pescuitul, acestea erau îndeletnicirile prin care se smulgea hrana de la n atură cu cca 600 de mii de ani în urmă, în paleolitic. Trebuie ştiut însă că vînatul, în condiţiile în care, în general, nici un fel de arm ă nu era cunoscută (în afara pietrelor şi a beţelor) prezenta pericol imens pentru vînător şi roadele lui erau adesea foarte mici. 22
Plantele, la rîn d u l lor, produceau o cantitate neîndes tulătoare de h rană; şi să adăugăm tu tu ro r acestora m a rile perioade de secetă cum plită care reduceau sim ţitor creşterea vegetaţiei pentru a înţelege ce greutăţi enorme confruntau vechii oameni în traiul lor cotidian. D upă calculele făcute de O d u m 2 omul putea spera la obţinerea de maxim um 10 K c al/m 2/a n , ceea ce înseama că pentru supravieţuire el trebuie să exploreze în exclusivitate o suprafaţă de cel puţin 10 ha. în călătorii întreprinse acum 100 de ani în A ustralia, dr. H o o k e r, un neobosit călător englez, a în tîln it locuitori ai unui sat întins, aproape decim at de foame, care se hrăneau exclusiv cu rădăcini de A ru m (rodul păm întului), p lan tă destul de otrăvitoare, d ar singura pe care o găseau în îm prejurim i. U n alt observator, A n d r e w S m i t h , scria că în A frica de Sud a cunoscut un grup de oameni din tribul B aquana care ani de-a rîndul s-au n u trit cu rădăcini şi frunze p uţin hrănitoare; acestea, într-adevăr, le um pleau stom acurile şi le îndepărtau senzaţia de foame, d ar nu-i îm piedicau să fie de o slăbiciune extrem ă, greu de în chipuit. T o t S m i t h a observat că în alegerea hranei indigenii urm ează exemplul unor anim ale sălbatice, în special al m aim uţelor, m încînd aceleaşi ierburi şi fructe care se dovediseră a fi, în tr-u n fel sau altul, digerabile şi neotrăvitoare; lucrul acesta ne poate oferi, de aseme nea, indicii asupra felului în care oamenii prim itivi au ajuns să folosească aceste plante şi gradul în care ei erau integraţi în ecosistemele naturale. Toate acestea s-au rep etat probabil zeci şi sute de mii de ani, în nesfîrşite variante. N e vine greu să înţe legem astăzi cum ierburile pe care le călcăm în picioare
2 O d u m H. T., 1971 — Environm ent pow er and societ J. VViley & Sons, Inc. N ew York.
23
sau fructele care ne strepezesc dinţii au folosit cîndva pentru hrănirea omenirii. Şi totuşi, cele mai mici. cali tăţi ale unor astfel de ierburi sau pom i trebuiau să fie sesizate de oamenii prim itivi pentru că lucrul acesta prezenta pentru ei im p o rtanţă de viaţă şi m oarte! 3 D ezvoltarea accentuată a spaţiului um an (pe care istoricul englez A r n o l d T o y n b e e îl desemnează prin conceptul de oikumeri) s-a produs probabil atunci cînd descoperind focul sinantropul şi urmaşii săi l-au p u tu t folosi pentru a lim ita dezvoltarea pădurilor; neîncetat, trep ta t şi perseverent, omul prim itiv reuşeşte să defri şeze păd u ri întinse în locul cărora se instalează savanele şi stepele; ecosistemele se schimbă şi‘ ierburile favori zează dezvotarea unei faune de ierbivore abundentă care furnizează un v în at accesibil. Aceste m odificări provocate de om în ecosistem, caruselul form aţiilor ve getale o p rit în dreptul unor asociaţii favorabile, toate îm preună au fost căile de pregătire ale apariţiei agricul turii. Desigur, au trecut m ulţi ani în care grele încer cări de suferinţă au a ră ta t oam enilor prim itivi care sînt plantele folositoare şi la ce folosesc anume, cum po t fi ele găsite şi în ce locuri; aşa s-a trecut de la etapa culesului în tîm plător şi a vînatului prim itiv la etapa culesului de recolte. Apoi au în v ă ţa t să protejeze p lan tele utile de invazia unor buruieni şi au în v ă ţa t să le crească şi să le îngrijească lîngă aşezările lor. Acest ultim pas a constituit, după părerea lui D arw in, începuturile cultivării plantelor. Seminţele acelor ierburi care se do vediseră folositoare au început să fie semănate în păm înturile din jurul colibelor indigenilor, acolo unde acestea erau bine îngrăşate de resturile activităţii şi existenţei umane. în condiţii oarecum noi, din seminţele puse la încolţit ieşeau unele plante oare prezentau mici diferenţieri, variaţii individuale favorabile omului. P rin 3 I o n e s c u Al . (red.), 1976 — Om ul şi agricultura, Deva.
24
selecţie inconştientă La început, apoi prin selecţie con ştientă, s-au form at, plecînd de la aceste diversificări, numeroase soiuri şi sortimente. Geneza agriculturii a adus cu sine o radicală tran zi ţie trofico-ecologică a cărei esenţă a fost rînduirea om u lui pe o nouă poziţie în piram ida eltoniană (de hrană) şi, sim ultan cu aceasta, dispunerea lui în alte relaţii cu am bianţa sa prin crearea şi lărgirea oikumenului. Sub ra p o rt psiho-social, agricultura nu a devenit o îndeletnicire posibilă pînă cînd cultura spirituală a ome nirii nu a înregistrat im presionante progrese concreti zate în ap a riţia şi perfecţionarea comunicării dintre in divizi, a lim bajului deci, concom itent cu dezvoltarea logicii şi a transm iterii — m ai întîi pe cale orală, apoi în scris — a cunoştinţelor 4. în mezolitic, sem ănatul este o fază preagricolă în care se cuprind observarea răsăririi şi rodirii plantelor prove nite din seminţele căzute în m od natural, scuturarea de către om a seminţelor în mîl, afundarea plantelor în gropiţe făcute cu piciorul.5 Această fază preagricolă se petrecea probabil simul tan sau im ediat după vegecultură, această form ă de cul tivare bazată pe însuşirea unor plante de a regenera, din fragm ente de rădăcini, tulpini sau frunze (butaşi), plan ta însăşi. N ici una din cele două forme citate nu necesita defrişări de p roporţii ci num ai o schimbare de solă. Ele au p regătit însă etapa agriculturii prim itive pe care o putem localiza în neolitic, cînd populaţii întregi devin sedentare, odată cu îngrijirea acordată lanurilor naturale şi cu sem ănatul terenurilor pregătite de om. O rzul, grîul alac (T riticum monococcum), grîul tenchi 4 S o r a n V., P u i a I., 1981 — în: Ş tiin ţă şi contem poraneitate (sub redacţia I o n e s c u Al . şi B a r a b a ş N., Bacău. 5 V a s i l i u A., 1974 — Homo rusticus, Bucureşti.
25
( T . dicococcum) sînt plante cultivate de m ulte milenii. Boabele de grîu găsite în locuinţele lacustre ale Elveţiei de astăzi sînt m ărturii ale cunoaşterii acestei graminee, încă din epoca de piatră. Centrele de origină ale plantelor sălbatice, devenite plante de cultură, au fost diverse: C hina de nord-vest a d at ovăzul, hrişcă, soia, macul, gaoleanul, dudul, ar borele de cam for; In d ia şi sud-estul Asiei au oferit oame nilor bumbacul, orezul, sfecla, vinetele, năutul; Abisi nia este ţa ra de baştină a ricinului, susanului, pepenelui verde. Există date arheologice după care, în neolitic, în Iran şi în A natolia se cultivau orzul, alacul, m azărea, m ăză richea şi inul. în A frica erau cunoscute două genuri de mei (Brachieria şi Digitaria), sorgul şi bananierii. în America, fasolea, dovleacul, porum bul şi cartoful. Paralel cu cultura plantelor, cu îm blînzirea şi domes ticirea anim alelor (în neolitic au fost domesticite p rin tre altele capra, oaia, porcul, boul, catîrul şi asinul) s-a fixat şi s-a impus meşteşugul agricol, economia şi „şti inţa ag rară". Interesant de am in tit în acest context că deşi lipsiţi de m ulte noţiuni botanice, ca de pildă existenţa sexua lităţii la plante, cultivatorii pricepuţi de acum cîteva mii de ani ştiau că pentru a obţine rod într-un cîmp de curmali femeii trebuiau p lan taţi şi curm ali masculi, deşi aceştia nu făceau fructe. Adesea, cînd plantarea lor nu era posibilă, se aduceau, totuşi, — cîte odată de la m ari distanţe — crenguţe cu inflorescenţe masculine şi se le gau de ram urile pom ilor femeii. D atele despre ceea ce se poate numi cu adevărat agri cultură se localizează în perioada anilor 8 000— 3 000 î.e.n., cînd pe suprafeţe întinse se cultivau grîul, bobul, lintea, rodia, m ărul, bananul, viţa de vie, smochinul şi curmalul. 26
Descriind civilizaţia sumeriană, K r a m e r 6 men ţionează în această perioadă prezenţa irigaţiilor (prin inundaţii), a m aiului (oa unealtă cu care se sfărîm au bulgării) şi a unui agregat (plug şi dispozitiv de scurge rea seminţelor) care făcea sim ultan aratul şi semănatul. Documentele descoperite în aceste locuri cuprind sfaturi p rivin d adîncim ea de semănat, m odul de >arat, epocile de u dat ale plantelor, necesitatea de a păzi recoltele de şoareci şi de p araziţi etc. C înd omenirea a in trat în epoca bronzului, agricul tu ra cunoscuse deja plugul de lemn şi atelajul cu ani m ale; îşi păstra produsele în gropi netezite, bătătorite sau arse şi în vase de lut. S uprafaţa de teren care era necesară pentru supravieţuirea unui individ scăzuse în neolitic la 2 hectare. P roductivitatea aceasta m ărită a determ inat ieşirea omului din postura de verigă trofică a unui ecosistem şi l-a impus ca ceva deosebit, situat deasupra sau, în cazul cel mai rău, alături de complexele relaţii care defineau ecosistemele. Ajunsă în acest sta diu, agricultura a determ inat schimbări fundam entale în organizarea socială şi în com portam entul indivizilor şi al populaţiei. Ea a accentuat diviziunea m uncii şi stratificarea unor clase sociale, a favorizat creşterea populaţiei umane şi form area unor aşezări stabile şi de proporţii. în istoria veche, datele cele m ai numeroase despre agricultură provin de la rom ani, care asimilaseră cu re peziciune cunoştinţele agrare ale etruscilor, grecilor, car taginezilor şi ale popoarelor din O rientul apropiat. Sistemul de cultură la rom ani a fost la început de tip agricol pastoral, urm at mai apoi de sistemul ogor sterp — cultură de plan tă (diversificată în tim p; cultură de prim ăv ară şi cultură de toam nă). R o taţia culturilor
6 K r a m e r N. S., 1962 — Istoria începe la Sumer, Ed Ştiinţifică, Bucureşti.
27
(foarte frecventă în variantele: pîrloagă-bob-grîu; pîrloagă-legum inoase-grîu; pîrloagă-napi-bob-grîu) sporesc rentabilitatea agriculturii iar proprietatea funciară de stat — dar mai ales cea p riv ată — şi reglem entările agrare (cuprinse în legi şi codice) asigură o tihnită dez voltare a agriculturii. Se m enţionează numeroase soiuri diversificate după gusturi, culoare, arom ă; num ai la a r borii fructiferi P l i n i u l c e l B ă t r î n citează 40 de soiuri de păr, 20 de m ăr, 9 de rodii, 6 de gutui etc. La întemeierea Romei fiecare rom an avea în proprietatea sa 2 jugăre (0,5 ha) de păm înt iar dragostea faţă de glia care-1 hrănea a inspirat deopotrivă patriotism ul, poezia şi filosofia. D ar tim purile au trecut şi peste Im periul rom an. O bi ceiurile, meşteşugurile şi virtuţile s-au degradat sub in fluenţa unei vieţi m oleşitoare; m unca fo rţată a sclavi lor (ca peste to t şi oricînd) a făcut ca marile latifundii să se fărîm iţeze şi să decadă. A ntichitatea şi Evul M e diu oare a urm at, au dezvoltat lent agricultura; supra faţa de teren necesară supravieţuirii scăzuse pînă sub 0,5 ha în m ijlocul Evului Mediu. Desigur progresul n-a fost continuu şi chiar dacă el a servit în m are parte agricultura aceasta s-a repercu ta t adesea nefavorabil asu pra biosferei. C rearea şi lăr girea suprafeţelor cultivate s-au soldat, în condiţiile unei clime aride, cu succesiuni ecologice care s-au dove dit, în cele din urm ă, nefavorabile omului. D ispariţia pădurilor, înlocuirea lor prin savane şi prerii, folosite m ai apoi ca păşune sau ogor, erodate şi sărăturate au favorizat form area deşerturilor. O parte a nordului A fricii oferă un tablou grăitor şi recent al acestor trans form ări. El nu este nici pe de p arte singurul! Paradisul era cîndva localizat între Tigru şi E ufrat, pentru că acolo grădinile erau roditoare şi cîm purile irigate din belşug; sărăturarea a făcut mai apoi nefertil „vechiul Pairadis“ . 28
P înă în epoca prezentă, agricultura a cuprins, legate prin relaţii organice, directe, vizibile şi palpabile, creş terea (animalelor şi cultura plantelor (şi în cadrul aces tora din urm ă ro taţia perm anentă). A fost în aceasta, necesitatea instalată de milenii în fiinţa um ană de a îm bunătăţii perm anent terenul şi de a-1 valorifica la maxim um, într-o eră în care produsele păm întului erau destinate m ai ales satisfacerii nevoilor proprii, ale indi vidului şi ale populaţiei restrînse căreia acesta îi a p a r ţinea. A gricultura m odernă are caractere aparte, diferite din cauza productivităţii sale deosebite. U n hectar poate astăzi hrăni zeci de persoane; produsele păm întului au devenit mijloace de schimb. O gorul pe care se cultivau plantele s-a despărţit de creşterea anim alelor domestice — care furniza „gunoiul de grajd" — şi fertilitatea solu lui a trebuit să fie altfel realizată. S-a creat o industrie a îngrăşăm intelor extrem de diversificată; s-a înfiinţat o industrie a nutreţurilor. Ecosistemele a u căpătat un şi mai m are grad de artificializare. S înt cazuri în care ele se construiesc bucată cu bucată, asam blînd realităţi cu totul necunoscute în natură. E voluţia agriculturii, schiţată în rîndurile de mai sus, a av u t de la începutul său un p rofund caracter ecologic. Ea s-a dezvoltat în cadrul unui teritoriu pe care trebuia întreţin u tă o anum ită biocenoză şi a generat interrelaţii m odelatoare asupra biotopului şi asupra vieţuitoarelor, relaţii care trebuiau cunoscute. C înd omul p rim itiv a d at foc unei păduri el a schim b at ecosistemul n atural p entru că speciile lemnoase au dispărut şi odată cu ele anim alele caracteristice (de ta lie mai redusă), o întreagă avifaună arboricolă, specii vegetale o m b ro file. . . Pe teritoriul eliberat, el a favori zat creşterea unor plante, a în lătu rat altele, le-a păzit de dăunători; p rin acestea pusese deja bariere unui an u m it ţin u t; făcuse un teritoriu pe care el dirija mersul 29
biocenozelor existente pe care le rem ania în perm a nenţă. G radul de conştientizare era, fireşte, redus la început d ar cu tim pul el a însoţit to t ceea ce se făcea în acest domeniu: îngrăşarea păm întului, irigarea lui, cultivarea acelor plante adaptate pentru tem peratură, stîrpirea speciilor nedorite, folosirea cît mai adecvată a produselor obţinute. Toate acestea form au o pînză deasă de interrelaţii care trebuiau stăpînite. Scopul era clar: obţinerea de biomasă abundentă care să înglobeze în ea o cantitate mare de energie; acelaşi scop pe care oamenii începuturilor nu aveau posibilitatea sa-1 definească, dar care exista. Ecologia presupune luarea în consideraţie a tuturor factorilor existenţi în ecosisteme, a tu tu ro r rela ţiilor care se nasc acolo. In cursul evoluţiei sale, agri cultura a încercat să se apropie de cunoaşterea tu tu ro r acestora. A năzuit şi uneori a crezut că a reuşit s-o facă. Fireşte, necesităţile de cunoaştere derivau unele din altele şi nu dintr-o m etodică concepută care ar fi trebuit să fie pusă în practică. E ra firea lucrurilor. A gricultura a parcurs în dezvoltarea sa diferite faze care toate se desfăşurau p rofund im plicate în ecosiste mele naturale. Ea era p arte din natură, se amesteca cu aceasta şi chiar cînd diferenţele au venit tranşante, odată cu tim pul, ecosistemul agricol a continuat să fie p arte integrantă din biosferă. A gricultura a lu at în to t deauna în seamă factorii ecologici, o resubliniem, con ştient sau p ur şi simplu pentru că lucrurile aşa trebuiau să meargă pentru a se obţine productivitatea dorită. D iferenţele dintre această poveste ecologică parcursă de agricultura începuturilor şi ecologia contem porană pe care încearcă să şi-o apropie agricultura m odernă sînt totuşi extrem de mari. Ecologia este astăzi o ştiinţă, o concepţie care are posibilitatea să stabilească cu m axim ă eficienţă desfăşu rarea tu tu ro r lucrărilor făcute asupra acelor culturi — cele mai p o trivite — şi asupra acelor soluri — cele 30
mai apte — pentru fixarea unei cantităţi de energie cosmică superioară. Ea nu num ai că decurge din „forţa lucrurilor" dar parcurge şi calea cea m ai directă către atingerea obiectivului propus, calea cea m ai economică. Ecologia agroecosistemelor este o replică perm anentă a ecologiei ecosistemelor naturale. Bine studiate, ambele se com pletează şi evită catastrofele pe care le-am am intit deja, cele care duceau de la inutila (în viziunea alim en taţiei) dar luxurianta dezvoltare a pădurii, la stepe şi ogoare care se erodau cu repeziciune şi care se transfor m au în deşert. Ecologia de astăzi poate pune în mişcare caruselul de caire vorbeam cîndva fără ca acesta să se oprească în zona teritoriilor nefavorabile, pentru bunul m otiv că asemenea zone nu există într-o viziune eco logică. P ăm înturile au o anum ită vocaţie, oare în cazul a rti ficializării nu se supune decît acelor legi introduse de om, care sînt în concordanţă cu m arile legi ale naturii, în prezent valorificarea resurselor naturale nu se poate face num ai după criterii economice ci m ai ales pe te meiul ştiinţelor naturale. Economistul poate oel m ult calcula cîţi bani v a da hectarul cutare dacă va fi cul tiv a t cu p lan ta X şi cît va da cultivat cu p lan ta Y. D ar nu via spune cîţi ani va putea rodi, dacă va m ai da ceva după un num ăr de ani şi ce va da; naturalistul însă are răspunsuri la aceste întrebări. Ştiinţele naturii şi aplicaţiile lor economice nu sînt simplă contabilitate şi de aceea nu p o t fi încorsetate în dosarele şi referatele b iro craţiei.. . P en tru că n atura este ceva asem ănător cu găina de aur din frum osul basm românesc care ar putea fi un „m o tto “ al tu tu ro r cărţilor scrise în vederea ocro tirii naturii şi omului, îm p otriva denaturării şi p o lu ă rii1.
7 M e r d i n g e r E., 1973 — P refaţă la Efectele biolog ale poluării m ediului, Ed. Academiei.
31
IM P L A N T A R E A E C O L O G IE I ÎN A G R IC U L T U R A CONTEM PORANĂ A gricultura ţărilo r dezvoltate de astăzi este com plet diferită de agricultura tradiţională pe care am cunoscut-o în istoricul desfăşurat m ai înainte; revoluţile tehnicoştiinţifice au făcut ca producerea de alim ente să aibă un caracter industrial, să sporească şi să diversifice re coltele pe care ogoarele le dăduseră pînă acum. în tre agricultura tradiţională şi agricultura contem porană există unele deosebiri esenţiale de structură. Vechea agricultură a fost fundam entată în întregim e pe transform area energiei luminoase în energie chimică prin captarea razelor solare în procesul de fotosinteză care asigură creşterea plantelor. în agricultura de astăzi, ală turi de eterna energie cosmică pe oare păm întul o p ri meşte clipă de clipă, se investeşte energia carburanţilor fosili. P en tru a produce can tităţi extrem de m ari de ali mente, pe care o populaţie ce depăşeşte cifra de 4 mili arde le pretinde în tr-o gamă bogată, într-un context în care ap roxim ativ jum ătate din oameni au o altă ocu p aţie decît agricultura (şi am inclus aici şi industriile direct im plicate în ea) este necesară o puternică şi m a sivă mecanizare şi chimizare. în producerea îngrăşă m intelor, pesticidelor, am endam entelor, în executarea lucrărilor m ecanizate, a strîngerii şi conservării recolte lor, a produselor semifabricate, a conservelor, se chel tuieşte o cantitate de energie (provenită din depozitele fosile) egală cu cantitatea de energie cosmică prim ită. D efiniţia agriculturii „ca proces de transform are şi sto care a energiei luminoase în energie chimică" este astăzi depăşită. în m otocultură (cultură m ecanizată) energia cheltuită p en tru obţinerea alim entelor, în situaţii nor male, abia echivalează cantitatea de energie fixată prin 32
fotosinteză, iar în cazuri particulare o depăşeşte consi derabil. Se ajunge astfel la un adevărat paradox, în sensul că agricultura m odernă, bazată pe chimizare şi m ecanizare a r trebui definită ca un proces de transformiare a energiei com bustibililor fosili în alim en te8. C antităţile extrem de m ari de alimente, oare depăşesc de cele mai m ulte ori necesităţile producătorilor, au creat diverse verigi interm ediare între lanţul care duce de la producător la consum ator şi prin interm ediul că rora acestea se stochează, se conservă şi se comerciali zează. Insistînd în repetate rîn duri asupra cantităţilor m ari de produse agricole care se obţin în prezent în anumite locuri nu trebuie să pierdem din vedere faptul că la scară planetară există o lipsă de alimente care se poate accentua în v iitor luînd în considerare tendinţa de spo rire a populaţiei şi, în acelaşi tim p, con'statînd imposi bilitatea m odificării dim ensiunilor terenurilor agricole fără o p erturbare generală a echilibrului biologic. R ezultă că agricultura m odernă trebuie să-şi concen treze eforturile spre sporirea continuă a producţiei şi spre păstrarea calităţii acesteia, cunoscînd că în condi ţiile actuale există posibilitatea poluării produselor ob ţinute prin însăşi procesele tehnologice. Aceste aspiraţii po t fi atinse num ai p rin tr-o perspectivă sintetică, sistemică, unificatoare, pe care ecologia o poate acorda agriculturii. P rin aceasta se v a putea tra ta unitar, folo sind conceptele sistemice şi metodele cibernetice, toate problem ele care sînt legate de bioproductivitate şi de transform area acesteia în tr-o masă de alim ente abun dentă şi de bună calitate.
8 P u i a I., 1977 — Problem e ale agriculturii contem po rane (sub redacţia I. C e a u ş e s c u , Al . I o n e s c u ) , ed. Ceres.
33
Solele (terenurile) agricole, considerate drept agroecosisteme, devin unităţile de studiu fundam entale ale agricultu rii contem porane. Influenţele omului se exer cită asu p ra lor în grade diferite m ergînd, în complexele de creşterea anim alelor şi în marele am plasam ente de sere, la a fi absolute în dirijarea factorilor de mediu. Fireşte, această dirijare im plică folosirea unor m eto dici necunoscute p în ă acum în agricultură şi folosirea unor grade de mecanizare şi autom atizare com parabile cu cele ale industriilor cele mai înaintate. C u cît agroecosistemul este m ai dependent de controlul um an, cu a tît el pretinde, p en tru a-şi m enţine stabilitatea, in tro ducerea unui flux de energie m aterializat în metode şi substanţe. Pe această cale ecologia im plică în agricul tură caractere noi care trebuie să ducă la obţinerea unei biomase superioare, a folosirii optim ale a condiţiilor oferite de biotop, a găsirii acelei biocenoze de m axim ă eficienţă, toate cu o investiţie m inim ă de energie p ro venită din com bustibilii fosili dar deschisă unei fixări abundente de energie luminoasă. Ecologia se im plică în agricultură şi pentru a asigura protecţia biosferei, considerată ca un lanţ nesfîrşit şi bine închegat de ecosisteme naturale şi ecosisteme a rti ficializate. Am am intit de posibilitatea ca a lim e n te le să fie -con tam inate prin cantitatea extrem de mare de Jiibsţanţe chimice folosite în agricultură şi vom reveni probabil asupra acestui subiect încă în cîteva rînduri; m ulte alte .. surse de contam inare a produselor agricole există, fie provenind din surse naturala, fie — cel mai adesea — ca rezultat al activităţii industriale (noxe, deşeuri) şi ca urm are a activităţii catabolice umane. Cum suprafaţa Terrei este din ce în ce mai populata şi cum prin activităţile descrise mai înainte există peri 34
colul degradării mediul am biant, toate teritoriile trebuie considerate astfel de sisteme în care activitatea produc tiv ă şi^ creatoare a omului să fie sim ultană şi similară cu optim izarea perm anentă a peisajului şi a locurilor însăşi. A gricultura ecologică poate să contribuie la protecţia mediului pentru că ea consideră ecosistemele sale drept sisteme în conexiune cu întreaga biosferă şi pentru că are metode şi mijloace p rin care poate deopotrivă ob ţine m axim um de productivitate, maxim um de calitate şi maxim um de protecţie a mediului. Ea aduce şi Integrează m etode care au fost folosite cîndva dar care în afara unei viziuni sistemice nu s-au p u tu t im pune. Este, după opinia noastră, cazul m ul tora din aşa numitele şcoli de agrobiologie şi cazul fo losirii luptei biologice şi a luptei integrate. Problem ele pe care le întîm pină agricultura contem porană s îrt m ultiple şi ele trebuie rezolvate pentru ca idealul pe care-1 cuprinde în structura sa de esenţă, asi gurarea unei cantităţi m ari de alimente diversificate şi de calitate, să poată fi atins. Aceste problem e vor putea fi înţelese şi rezolvate în cadrul conceptului global de ecologie oare s-a in filtrat puternic în toate domeniile activităţii şi gîmlirii. în afara restricţilor de ordin in form aţional, agricultura — ca orice domeniu al activi tăţii umane — este subordonată, în bună m ăsură, facto rului social. C hiar şi filosofia şi sociologia, ele înşile, s-au îm pletit puternic în ultim ul deceniu cu ecologia. Prem i sele ca to t ceea ce se creează să se facă în conexiune cu interrelaţiile existente în natură sînt astfel prezente şi ele vor înrâuri dezvoltarea agriculturii ecologice. Descrierea unei anum ite calităţi ale acestei „noi agri culturi", im aginarea căilor pe oare vor merge ştiinţele agricole, precum şi abordarea sistemică a acelor teritorii destinate să producă alim ente vor defini, prin exempli 35
ficare, ceea ce se cunoaşte în prezent despre agricultura ecologică şi felul în care aceasta se poate substitui, mai rapid decît mersul firesc al lucrurilor o poate face, agri culturii clasice, term en în care am inclus totuşi noile descoperiri ştiinţifice d ar care nu beneficiază de tratarea sistemică a tu tu ro r problem elor proprii sau lim itrofe agriculturii.
AGROECOLOGIA
A G R IC U L T U R A M O D E R N A , O F A Ţ Ă ÎN N O B IL A T Ă A A G R IC U L T U R II T R A D IŢ IO N A L E Exploatarea agricola de astăzi nu se poate com para în nici un fel cu cea de acum 20 de ani, chiar dacă a r fi să ne bazăm această .observaţie num ai pe producţiile obţinute. Ceea ce este esenţial în noile caractere ale agriculturii şi ceea ce o poate acum defini este repre zentat de tendinţa accentuată de înlăturare a deosebi rilor m arcante întfe felul de viaţă şi de muncă urban şi rural. A gricultura m odernă a adăugat clădirilor tradiţionale ale exploatării rurale cunoscute numeroase hangare, ga raje, ateliere de întreţinerea m aterialului agricol, silo zuri şi extrem de variate şi polivalente clădiri. în ace laşi tim p, industria a creat în m ijlocul terenurilor de cultură platform e întinse, adevărate aglom erări de uzi ne, pe care le-a legat cu dense reţele de şosele şi căi ferate, în încercarea de a descongestiona oraşele. D ezvoltarea accelerată a m ecanizării, eforturile de specializare din ce în ce mai rapidă au dus l a m onoculturi protejate cu substanţe chimice foarte diverse. M ecanizînd în cel mai în alt grad posibil lucrările în agricultură, ţările avansate au făcut oa productivitatea 37
muncii să crească foarte repede, trip lîn d în ultim ii 25 de ani, pe unitatea de suprafaţă, producţia agricolă. în m ulte ţări din E uropa apuseană, de pildă, productivi tatea agricolă a crescut cu 47% (ceea ce reprezintă un spor m ai însem nat decît al m ultor ram uri industriale) iar în ţa ra noastră actualul plan cincinal prevede creş terea p roductivităţii cu 36— 39% faţă de cincinalul precedent. A gricultura contem porană este rezultanta celor mai dinam ice discipline; ea foloseşte datele geneticei şi fizio logiei, ciberneticei şi electronicei, chimiei, biochimici şi fizicii. Există m aterial biologic selecţionat şi există institute specializate în acest domeniu; am eliorarea, selecţia şi ingineria genetică sînt factorii de bază pentru prom o varea unor soiuri de plante şi trase de animale mereu m ai productive. Chim izarea, caracteristică agriculturii moderne, se realizează p rin substanţe din ce în ce mai numeroase, mai diversificate şi m ai specifice. De la îngrăşămintele N P K , folosite de m ultă vreme, s-a trecut la îngrăşă m inte complexe cu microelemente, cu ioni sinergici; pesticide dintre cele mai diferite cu rem anenţe variabile care să perm ită jrotaţia culturilor sau, dim potrivă, să m enţină curată m onocultura o perioadă îndelungată de tim p; substanţe şi inhibitori de creştere, fe ro m o n i.. . O rganizarea agriculturii şi economia agrară au căpă ta t însem nătate deosebită în realizarea unei agriculturi moderne. Formele de organizare se schimbă cu repezi ciune, suprafeţele de păm înt sînt adesea concentrate pentru a înlesni lucrafea lor cu m axim ă eficienţă. N i mic nu m ai este lăsat la voia întîm plării, într-un con text în care avem de-a face, totuşi, cu nenum ăratele capricii ale naturii şi cu nenum ăratele greutăţi pe care le implică tocmai com pexitatea procesului de muncă din agricultura modernă. 38
M ediul rural se m odernizează şi 'se transform ă cu rapiditate, iar sensurile acestor prefaceri trebuie urm ă rite cu grijă; echilibrele biologice, interesele um anităţii, ca o singură unitate, şi ale oam enilor, ca indivizi, sînt scopurile civilizaţiei contem porane şi este necesar ca totul să lucreze pentru a p ăstra n atu ra pură. A G R O EC O SISTEM ELE LO R
SI
F U N C Ţ IO N A L IT A T E A
M ediul rural şi agricultura deceniilor noastre sînt într-o continuă transform are şi, în acest cadru, sînt adesea am eninţate de pericole dintre cele mai .diverse, de la fenomenul de poluare pînă la acela de degradare şi de utilizare iraţională. A plicate corect, toate metodologiile şi toate disciplinele pe care le-am am intit au o anum e eficienţă; ele sînt integrate într-un to t unitar şi-şi p o t prelungi la un tim p nedefinit funcţionalitatea, atunci cînd ecologia le înglobează şi le controlează. în acelaşi tim p, considerarea terenurilor agricole drept agroecosisteme perm ite ecologiei să acţioneze în agricul tu ra contem porană, în m od concret, practic şi evident. Introducerea analizelor ecologice pe cîm purile de cul tură, şi — în general — în toate zonele de activitate ale agriculturii oferă perspectivele ridicării productivi tăţii şi folosirii raţionale a tu tu ro r terenurilor agricole. P u i a şi S o r a n 9 socotesc că deosebirea esenţială dintre agroecosistemele şi ecosistemele naturale nu con stă în structura trofică generală ci în com plexitatea aces teia. în tr-ad ev ăr, în tim p ce ecosistemele naturale m a ture dispun de regulă de o diversitate internă m ult mai
9 P u i a I., S o r a n V., 1978 — în: Ecosistem ele artifi ciale si însem nătatea lor pen tru om enire, Cluj-Napoca, 22—56.'
39
mare, reliefată prin num ărul ridicat de specii compo nente, care saturează toate nişele ecologice, agroecosis temele au o diversitate internă scăzută, ceea ce le per mite o distribuire a substanţei şi energiei pe care le dau pe căi puţine sau chiar unice d ar care au o eficacitate ridicată, pentru că în drum ul lor către produsele dorite înlătură porţiunile inutile ale lanţului trofic natural. Aceasta înseam nă că agricultura cuprinde energia so lară (şi energia înglobată de om prin lucrările executate şi substanţele folosite), direct sau prin interm ediul celui mai scurt lan ţ trofic posibil, în produse utile um anităţii. Ea nu lasă să coexiste pe aceeaşi solă planta care dă săm înţa trebuincioasă şi buruiana; nici anim alul care dă carnea comestibilă cu cel a cărei carne e9te de nefolosit. Concentrează astfel energia în produsele dorite, simpli fică ecosistemul de care trebuie să se îngrijească perm a nent. Perioadele de relaxare pe care şi le-ar perm ite ar da prilej naturii să distrugă agroecosistemul şi să pună în locul său diversificatele ecosisteme „sălbatice", na turale. Prin p ro n u n ţata lor com plexitate internă ecosistemele naturale au, în general, un echilibru relativ mai stabil decît agroecosistemele, caracterizate de o diversitate mai redusă. A dm iţînd ca echilibrul biologic se bazează pe două principii esenţiale şi anum e invarianta num ărului de specii şi constanţa dimensiunii populaţiilor, atunci agroecosistemele a r trebui considerate ca avînd o stabi litate m are d at fiindcă principiile enunţate m ai sus sînt strîns controlate de om. D in aceasta rezultă că echili brul biologic este, în cazul agrtiecosistemelor, funcţie directă de capacitatea oam enilor de a dirija ecosistemul agricol. Se conferă astfel o im portanţă deosebită unei alte caracteristici a agroecosistemelor, aceea de simbioză inseparabilă cu activitatea um ană; plantele cultivate, şi, în general, întregul ecosistem agricol nu po t concura 40
cu plantele sălbatice şi ecosistemele naturale atunci cînd ele sînt părăsite de către om. A lături de ierarhizarea sistemelor biologice individu ale şi supraindividuale cunoscute din ecosistemele natu rale este necesară, în contextul prezent, ş.i o ierarhizare a ecosistemelor agricole. Aceasta se poate face plecînd de la faptul că biotopul (sola sau parcela) este factorul perm anent al unui ecosistem agrar în care p lan ta de cultură (componenta biologică de bază) se află supusă rotaţiei. Caracteristicile parcelei o po t defini cu uşurinţă ca biotop. în tr-ad ev ăr, ea are o suprafaţă precis delim itată pe principiul uniform ităţii solului şi reliefului; ei i se aplică aceleaşi tratam ente agrotehnice care dirijează unii factori ecologici, cum ar fi lucrările solului, aplicarea îngrăşăm intelor şi pesticidelor, cantitatea de apă p ri m ită prin irigaţii etc. Biocenoza ataşată acestui biotop este aceeaşi în spaţiu pentru că pe toată suprafaţa a fost cultivată aceeaşi plantă, căreia i s-au asociat aceleaşi buruieni segetale, aceeaşi agenţi patogeni (cu hiperparaziţii lor) şi aceeaşi dăunători (cu prăd ăto rii caracte ristici). M icroflora şi m icrofauna din sol sînt, de ase menea, omogene — deşi m ai puţin specifice culturii. în tim p, pe o solă, se succed culturi care îi m enţin caracte risticile uniforme. 'Im ediat superior solei este asolamentul, în care aceasta este încadrată, indiferent dacă este un asolam ent cu ro taţia „liberă" sau cu o rotaţie stabilă şi respectată riguros sau în limitele ei generale. Arealul pe care aso lam entul este organizat are o delim itare precisă şi el este influenţat de edafonul* uniform pe tip de sol şi — în tim p — relativ om ogenizat de culturile care se suc ced şi de măsurile agrofitotehnice care i se aplică. Edafon = totalitatea organismelor care trăiesc în sol, legate de anum ite condiţii de viaţă.
41
Pe ansamblul ecosistemului, biocenoza este aceeaşi şî repartizarea sa spaţială precum şi alternanţa în tim p, pe diferite sole, sînt specifice acestui nivel ecologic. La un m om ent dat, biocenoza dintr-un asolam ent este suma biocenozele din solele com ponente m enţinînd relaţiile dintre specii, în prim ul rîn d pe cele trofice şi pe cele de tip biochim ic, alelopatic.* Asolam entul este organizat la nivel de ferm ă sau de întreprindere agricolă dar capacitatea de bioproductivitate este influenţată de măsurile tehnico-organizatorice şi de deciziile luate de cadrele de conducere de la nivelul unităţii. Aceste decizii sînt dependente de do tarea şi de aprovizionarea tehnică a unităţii, de nivelul de pregătire al personalului tehnic şi de calităţile in trin seci ale conducătorilor. Sub aspectul organizării (delim itării) spaţiale şi al bioproductivităţii utile, reale, unităţile adm inistrative care agregă mai m ulte asolamente po t fi considerate eco sisteme agricole ierarhic superioare asolam entului, ulte rior ierarhizarea m ergînd pînă la nivel de noosferă ** (% • 4)’ în funcţie de modul cum circulă substanţa (sub form ă d e '„ e x p o rt" = ieşiri şi „im port" = intrări), ecosiste mele agricole se p o t asocia cu cele din sectprul zootehnic perm iţînd circuitul m ateriei şi energiei în interiorul ace leiaşi unităţi agrozootehnice constituite ca ecosistem. P articularităţile agroecosistemelor (culturi de cîm p) sînt grefate pe aceleaşi caracteristici constatate la eco sistemele naturale şi anume: B ioproductivitatea ecosistemelor agricole are caracter istoric: cunoscînd istoricul solelor se poate exprim a po-
* A lelopatie = influenţa reciprocă a plantelor superioa (de cele mai m ulte ori inhibitoare) manifestată prin inter mediul unor substanţe chim ice secretate de plante. ** Noosferă = învelişul spiritual al Terrei reprezentat de omenire.
44
tenţialul lor bioproductiv. Caracterul inform aţional este de asemenea, prezent. Spre exemplu, inform aţia privind existenţa fenomenului (stării de) „secetă" se transm ite prin soluţia solului, care este mai concentrată, prin aerul din atm osferă, cu um iditatea relativ redusă etc. La ni velul parcelei, afectarea integralităţii culturii, prin nerespectarea densităţii plantelor sau apariţia de goluri, înseamnă crearea de nişe ecologice pentru buruieni şi odată cu aceasta dim inuarea funcţiei de producător de recoltă a ecosistemului agricol. A utoreglarea este com plem entară reglării făcute de om şi ea se m aterializează prin creşterea masei vegetale rezultată din fenomenele de înfrăţire, m ultiplicarea num ărului de frunze etc., în funcţie de condiţiile de mediu generale ale zonei şi de interrelaţiile din biocenoză. Agroecosistemele, ca parte com ponentă a agriculturii moderne, reprezintă cîm pul de lucru al unor sinteze şi concepţii integraliste provenite din domeniul tuturor disciplinelor, tehnicilor şi m etodicilor im plicate în agri cultură. Ecosistemele agricole form ează substratul m aterial asupra căreia acţionează agricultura ecologică.
CE ESTE ŞI C U M F U N C Ţ IO N E A Z Ă A G R IC U L T U R A E C O IO G IC Ă O definiţie a agriculturii ecologice oare să fie accep tată unanim poate fi dată num ai sub rezerva căutării de am endam ente şi variante. Lucrul acesta este rezul tatul unor situaţii destul de curioase care ne spun, aşa cum am văzu t şi p în ă acum, că agricultura a fost de la începuturile sale „ecologică". Ceea ce tim purile m oderne au adus a fost în prim ul rîn d viziunea sistemică aplicata acestei agriculturi şi tehnologia deceniilor noastre. 45
O agricultură ecologică este o agricultură care va iden tifica cu mare precizie vocaţia fiecărui teritoriu şi va avea, în acest fel, posibilitatea să-l gospodărească cu m axim ă eficienţă. Orice desecare sau defrişare va fi analizată în prespectiva tim pului şi cunoscînd interrelaţiile din n atu ră nu se vOr face greşeli de tipul celor care aduc în producţie, p en tru o perioadă de tim p, zeci de hectare, frustînd prin m odificări de climă, prin trans form ări ale regimului hidrologic şi prin schimbarea ra portu rilo r dintre speciile faunei şi cele ale florei, ferti litatea unor regiuni întinse. E a va analiza balanţa ener getică a fiecărui agroecosistem şi va face ca fluxul de m aterie şi energie care-1 străbate să aibă m axim um de eficienţă. A gricultura ecologică este o agricultură care aduce prosperitatea şi bunăstarea unui popor, prezervîndu-i apele, păm întul şi aerul; este o agricultură în care se munceşte din greu, stăruitor şi cu inventivitate; dar ea v a cuprinde totdeauna trăinicia lucrărilor făcute cu gîndul la oameni şi la viitor. Corespunde agricultura actuală acestor definiţii? F oarte m ulţi cercetători socotesc deja agricultura contem porană d rep t o agricultură tradiţională, insufi cient de rentabilă şi dăunătoare în general biosferei, şi doresc de aceea ca ea să fie înlocuită. C are sînt în fond principalele incrim inări care se aduc m odului în care se practică în prezent agricultura? Se socoteşte că actuala agricultură favorizează accele rarea eroziunii p rin aplicarea îngrăşăm intelor minerale, p rin irigaţii şi prin executarea diferitelor lucrări de în treţinere a culturilor; în acelaşi tim p ea ar duce la m ul tiplicarea num ărului de boli şi dăunători prin p racti carea m onoculturii şi ar provoca o scădere a rezistenţei fiziologice naturale a plantelor şi anim alelor prin fo losirea abundentă a substanţelor chimice; sterilitatea a crescut sim ţitor în fermele zootehnice ca .urmare a stre 46
sului provocat de aglom eraţie şi a artificializării to t m ai pronunţate a hranei; produsele agricole rezultate conţin diverse reziduuri provenite din tratam entele chi mice efectuate în cursul procesului de producţie, rezi duuri care grevează calitatea alim entelor. A gricultura ecologică în lătu ră toate aceste neajunsuri şi poate oferi calea de reluare a dezvoltării încă şi mai rapidă înregistrată în ultim ele decenii? Este de presupus că răspunsul la această întrebare are un caracter pozitiv pentru că o agricultură ecologică înseamnă, p rin însăşi denum irea ei, o agricultură legată de toţi factorii de m ediu, în conexiuni m ai largi decît a fost gîndită pînă în prezent; o agricultură ecologică aduce o folosire mai intensă - a relaţiilor din n atură şi o utilizare m ai raţio nală a tu tu ro r m ijloacelor, de la terenurile agricole la îngrăşăm inte, la maşinism, la calitatea deosebită a soiu rilor şi a raselor, la organizare şi la adm inistrare. în ciclul agriculturii pe care o putem numi trad iţio nală, îngrăşăm intele minerale nu p o t îm piedica spălarea solului de către ap ă ci dim potrivă; rămas fără humus, terenul trebuie să capete m ai m ulte îngrăşăm inte mine rale p en tru a com pensa fertilitatea pierdută d a r . . . mai m ulte îngrăşăm inte înseamnă din nou o m ai m are ero ziune şi ciclul se reia pentru un final previzibil. A gri cultura ecologică recom andă alternarea îngrăşăm intelor m inerale cu cele organice, aplicarea lor concom itentă, sau, după caz, înierbarea pe o anum ită perioadă de tim p, îm pădurirea sau o alternanţă de culturi care prin ro taţia lor, să fixeze solul şi să-l îmbogăţească în humus. M onocultura reprezintă o cale facilă pentru obţinerea unei rentabilităţi pentru o anum ită perioadă. D a r preţul p lă tit în tim p poate fi insuportabil pentru lum ea de mîine: epuizarea solului în anum ite substanţe minerale, folosirea aceloraşi pesticide (ale căror reziduuri vor fi o perm anenţă), dezechilibrarea balanţei biologice din soluri şi din culturi, cu îm puţinarea unor specii, de 47
obicei folositoare agriculturii, şi cu proliferarea dăună torilor care găsesc în culturi medii excelente de viaţă. De aici un nou carusel al aplicării de pesticide, al rem anenţei reziduurilor etc. A gricultura ecologică propune înlocuirea m onoculturii prin ro taţia plantelor, capabilă să păstreze şi să mărească fertilitatea solului: ea perm ite de asemenea folosirea unor diverse substanţe chimice care-şi po t anula rem anenţa, compensa eficacitatea şi micşora nocivitatea pentru produsele agricole finale. Prin aplicări ingenioase se poate obţine o eficacitate sporită a unor pesticide, în aşa fel încît cantitatea lor totală să fie dim inuată (folo sirea unor insecticide sub form ă granulată a dus la excluderea poluării cu pulberi şi la m ărirea' eficacităţii prin plasarea insecticidelor la locul în oare vin insectele). Există desigur probleme cu specific mai restrîns dar care p rin interrelaţiile care se stabilesc în şi între eco sisteme prezintă deosebită im portanţă. Este cazul păşu nilor şi al anim alelor care le m ănîncă, al pădurilor şi al iazurilor şi al eleşteelor. P retutindeni legăturile din natură trebuie cunoscute şi folosite, în aşa fel încît p ro ductivitatea să fie maxim ă, iar igiena teritorială şi as pectul peisajului să stimuleze im plicaţia omului în gos podărirea ecosistemelor. E xperim entări p riv in d felul în carte poate acţiona o agricultură ecologică au fost făcute în numeroase ţări ale lumii. Vom alege dintre acestea, pentru ilustrarea unui posibil m od de organizare, ferm a integrată El M orro de la M ancha (Veracruz) (fig. 5). Pe baza stu diilor de identificare a vocaţiei naturale a terenurilor folosite, ferm a integrată a fost alcătuită din 5 unităţi de bază în care s-au introdus numeroase tehnici ecolo gice. Cele 5 unităţi constitutive sint urm ătoarele: a) U nitatea de producţie anim ală, care transform ă alim en tele în deşeuri organice utilizate de unitatea urm ătoare, b) U nitatea de ferm entaţie. în acest loc deşeurile orga48
nice sînt reciclate, producînd biogaz şi îngrăşăm inte complexe cu un procentaj ridioat de elemente nutritive, uşor asimilabile, c) U nitatea de acvacultura. Aici gunoiul ferm entat este utilizat pentru fertilizarea bazinelor unde sînt crescuţi peşti şi creveţi giganţi. De asemenea, în bazinele alăturate, s-ia inaugurat de curînd un program de creştere a broaştelor ţestoase şi a crocodililor, d) U n itate de producţie vegetală. Gunoiul ferm entat este de asemenea folosit ca îngrăşăm înt pentru grădinile de le gume furajere care se cultivă după sistemul grădinilor „fio-
tan te“* şi după tehnici ecologice. Această unicate cu prinde, în plus, o pepinieră polivalentă cu m ai multe zone, bine delim itate, pentru introducerea în cultură a diferitelor plante — nu tocm ai comune — (arbori fruc tiferi, mangrove, plante ornam entale etc.). e) U nitate de studii socio-ecologice în care o echipă interdisciplinară de sociologi, antropologi, economişti studiază mai m ulte com unităţi umane, întreprind activ ităţi educative, cursuri intensive pentru cultivatorii, pescarii şi institu torii de la ţară. O ferm ă integrată este totuşi num ai un element al agriculturii ecologice. Ea poate însă sugera un tablou al viitorului în agricultură. De altfel o analiză a celor m ai moderne unităţi din ţara noastră ne poate arăta că ceea ce numim agricul tură ecologică se realizează de pe acum la nivelul aces tora. C om plexul agricol „30 Decem brie", de pildă, are o form ă organizatorică extrem de raţională, axată pe caracteristica producţiei în flux continuu; este form at din 14 ferme care se com pletează pentru a-şi susţine producţiile şi pentru a avea o autonom ie sporită faţă de ecosistemele înconjurătoare. D in suprafaţa totală de 3 000 ha, care form ează terenul afectat acestui complex, plantele furajere se cultivă pe 1 000 ha asigurînd astfel nutreţul a peste 3 000 de vite, 30 000 de porci şi peste 100 000 de păsări; gunoiul de grajd rezu ltat este c< mpostat şi înglobat în terenurile arabile, după ce nece sităţile serelor şi solariilor (aproxim ativ 50 ha) au fost satisfăcute cu prio ritate şi după ce s-a obţinut o canti tate însem nată de biogaz. Există o fabrică de conserve, cu toate anexele sale, care prelucrează recolta din ferma legumicolă (200 ha) şi pe cea din ferm a pomicolă, iar o a b a se ocupă cu valorificarea produselor animale.
* Grădinile fiinţează un an, după care se mută pe parce alăturată.
50
în complex funcţionează brigăzi speciale care se ocupă de controlul calităţii produselor alim entare obţinute şi există dotări care ajută la perfecţionarea continuă a muncii salariaţilor. Problem a energetică ocupă un loc central în activi tatea diferitelor sectoare şi se încearcă rezolvarea ei p rin folosirea to t mai largă a energiei luminoase cap tată prin interm ediul bateriilor solare. în fiecare an beneficiile realizate sînt to t mai sub stanţiale iar calitatea produselor de o valoare deose bită. Am putea adăuga, p entru sublinierea calităţii ali m entelor, utilizarea cu deosebită grijă a antibioticelor (care se dau nu preventiv, ci num ai la prescripţia m edi cului), a celorlalte medicamente, inclusiv a horm onilor de creştere şi a furajelor obţinute de pe terenuri proprii, îngrăşate cu gunoi de grajd. Reiese că ceea ce am denum it agricultură ecologică este în fond o gospodărire raţională, inteligentă şi prin mijlocirea tu tu ro r posibilităţilor pe care civilizaţia con tem porană le oferă, a patrim oniului naţional, a me diului,. în favoarea agriculturii şi a oamenilor. Sugerînd p rin însăşi denum irea ei com plexitatea legăturilor care există pretutindeni şi invitînd la reflecţie totdeauna înainte de a acţiona, agricultura ecologică devine sino nimă cu agricultura m odernă, cu agricultura anilor care v in 10. Prin interm ediul agriculturii ecologice se poate con serva integritatea biosferei, folosind totuşi la m aximum capacitatea terenurilor agricole şi asigurînd um anităţii m ari producţii de bună calitate. 10, I o n e s e u Deva.
Al . , 1979 — Efectele biologice ale poluării,
51
C A LIT A TE A A L IM E N T E L O R . FE N O M E N E D E T O X IC IT A T E ; PO L U A R E A ŞI D E P O L U A R E A A L IM E N T E L O R Problem a alim entaţiei raţionale a devenit, de foarte curînd, o problem ă centrală în păstrarea sănătăţii unor popoare întregi, iar existenţa ei dem onstrează că s-a trecut acel p rag în care pentru a trăi trebuia m încat orice putea servi ca nutrient. Discuţiile ce se p o artă as tăzi, deopotrivă în ziare şi reviste d ar şi la marile con grese ştiinţifice, doresc să stabilească ce rap o rtu ri tre buie să existe între principalele grupe de alimente, cîte vitam ine, cîte enzime şi cîte săruri m inerale trebuie să conţină o anum ită dietă pentru a fi inclusă într-un re gim raţional de viaţă. Fireşte, alături de aceste raporturi şi com poziţii care vizează volum ul şi greutatea, hrana zilnică trebuie să îndeplinească alte numeroase cerinţe şi numeroşi alţi indici p rin tre care cei calitativi sînt deosebit de im por tanţi. C alitatea alim entelor poate avea ca înţeles o arie foarte largă incluzînd to t ceea ce ţine de gusturile pe care arta culinară trebuie să le satisfacă şi în acelaşi tim p de perceptele foarte severe ale unei igiene mereu mai pretenţioasă în tr-o societate în care oamenii au aspi ra ţia legitimă de a trăi mai m ult şi mai bine. Chim izarea intensă a agriculturii ia adus aproape în mod natural o schimbare în com poziţia produselor şi în calitatea acestora. Este cunoscut dintotdeauna că supor tul nutriţional acordat plantelor sau anim alelor influen ţează gustul acestora, mirosul şi uneori chiar şi colo ritul. Fireşte, schimbările acestea s-au produs în limitele tolerabilului, cuprins adesea între frontiere insesizabile de către marea masă a consum atorilor. 52
în agricultura tradiţională substratul nutritiv al cul turilor se perpetua în form e aproape standardizate, ceea ce de-a lungul tim pului a im prim at produselor obţinute acele calităţi pe care le numim naturale. Schimbarea bruscă de care vorbeam mai înainte, produsă în con diţiile chimizării, perioada relativ scurtă de tim p în care ea a avut loc a produs un oarecare im pact asupra preferinţelor consum atorilor. De aici această diferenţă între roşii „de seră“ şi roşii „din curtea de zarzavat*', între puii m arilor complexe avicole, în care se folo seşte, de pildă, din plin făina de peşte şi puii care se hrănesc num nai cu grăunţe. Pe de altă parte, dar aso ciat acestei probleme, gusturile s-au rafin at şi s-au di versificat. Există o anum ită preferinţă către alimentele naturale, cu toate că în prezent calitatea calorică sau calitatea redată prin procentajul constituenţilor produselor obţi nute în agricultura chim izată sînt superioare din aceste puncte de vedere celor „naturale". Ceea ce s-au schim bat însă (esenţial din punctul de vedere al unui factor psihologic, conservator în această privinţă) sînt mirosul şi gustul cu care alimentele ne obişnuiseră. Aceasta este realitatea, punctul de geneză al celor care-şi propun să facă — în numeroase variante — o aşa zisă agricultură biologică, prin care să se obţină produse unde să nu se încorporeze substanţe „artifi ciale", cele pe care nu le-a cunoscut agricultura trad iţio nală în desfăşurarea sa. Fireşte, „teoria despre neajunsurile chim izării" n-ar fi fost suficientă pentru a deschide un capitol de anvergură în discuţiile despre viitorul agriculturii şi al industriei agroalim entare. Unele accidente de parcurs de pe traiec toria agriculturii contem porane au încurajat însă curen tele agriculturii „biologice" şi le-au dat, atunci cînd au generalizat particularul, un anum it fundam ent ştiinţific. Acest fundam ent avea în centrul său fenomenul de po 53
luare care se putea instala în produsele alim entare fie accidental, fie ca urm are ia utilizării neraţionale a arse nalului chimic şi ia com plicatei agrotehnici de astăzi; fenomen care se cere discutat în aspectele sale generale. Folosirea intensivă a azotaţilor ia dus la fixarea aces tor substanţe sau a derivaţilor lor în ţesuturile plantelor în cantităţi pentru care beneficiarii (animalele sau chiar oamenii) nu erau ad ap taţi; în general, aşa cum am văzut, cantităţile de îngrăşăm inte, raporturile acestora, in fluenţează com poziţia chimică a culturilor. C înd aceasta se schimbă de m aniere rem arcabile dînd produselor noi prop rietăţi, care depăşesc posibilitatea de asimilare nor m ală de către consum atori, putem considera alimentele rezultate d rept poluate. Sînt cunoscute cazurile în, care depăşirea norm ei de azotaţi în furaj* provoacă intoxicări grave-la--anim ale; în cazul vacilor azotaţii sînt capabili să se concentreze în laptele "care se obţine de la aceste aiTimale. D ar nu numai îngrăşăm intele sînt folosite (şi trebuie subliniat că de fa p t poluarea prin îngrăşăm inte este destul de rară) în agricultura contem porană; ce'.e mai periculoase sînt desigur pesticidele, în prim ul rînd, apoi diferitele substanţe de creştere şi desigur, în cazul p re lucrării produselor agricole, aditivii şi coloranţii a rti ficiali. Num eroase cercetări au a rătat că multe insecticide, cum ar fi de pildă lindanul, aldrinul şi heptaclorul po t fi absorbite de sol şi cedate apoi plantelor care le loca lizează de preferinţă în fruct. Urm e de H C H , de aldrin sau toxafen se găsesc în sol şi după cîţiva ani de la aplicarea lor. De aco'o ele pot fi absorbite de plante, unele dintre acestea p u tîn d să cumuleze şi să dea p ro * Norma internaţională admisă furaj.
54
este de 15 g azotaţi/k
dusului lor, folosit în alim entaţie, o toxicitate ridicată (cum este cazul la cartof)*. Descoperirea unor oarecari cantităţi de D D T în corpul păsărilor şi al peştilor în locuri depărtate de zonele de aplicare a acestei substanţe, a fost un exemplu de largă difuziune a substanţelor utilizate în activitatea om ului şi a suscitat numeroase cercetări care să explice trecerile şi acum ulările unor asemenea produşi în lan ţurile trofice. Se cunoaşte de pildă că în special hidro carburile clorate au tendinţa de a se concentra, prin interm ediul vegetaţiei (uneori şi prin depuneri meca nice), în corpul nevertebratelor. A stfel rîmele şi unele insecte tericole au o cantitate de aproxim ativ 4 ori mai mare decît cea a solului în aldrin şi de 3 ori în cazul D D T -ului. S ituaţia este similară şi în cazul vertebra telor care se hrănesc cu insecte, iarbă sau - fructe. într-un anum e ecosistem analizat, diferenţele de structură genetică se reflectau şi în gradul de acum ulare al aces to r substanţe toxice: D D T -ul era în cantitate de 0,1 ppm la şoareci şi 0,8 la răp ito are10. P rezenţa unor noxe în tr-u n alim ent nu este necesar rezu ltată p rin tr-o contam inare banală de tip u l celor am in tite ci p o ate să se datoreze tran sfo rm ării unui an u me produs p ro v en it din tratam entele aplicate p lan telo r sau hranei anim alelor. P oluarea a fost şem nalată p en tru cea m ai m are p arte a alim entelor şi ea poate fi clasificată în: naturală dacă in fecţia provine d in tr-u n a co n tractată de anim al în ain te de a fi sacrificat sau dacă plantele sau anim a lele respective conţin în m od n atu ral substanţe care p o t fi toxice p en tru om ; accidentală cînd este vorba de
* In cereale lim itele admise sînt pentru lindan (în gamma jHCH) 0,2 mg/kg; heptaclor şi dieldrin 0,02 mg/kg. 10 I o n e s c u A l., 1979 — Efectele biologice ale poluăr Deva.
55
contam inări şi im purificări. De asemenea ea poate fi: indirectă dacă rezultă dintr-un ap o rt străin de compo ziţia alim entului şi directă (provocată) în care este vorba de aditivi sau de transform ările care au loc într-un tratam en t industrial. Studiul cazuisticii fenomenului de toxicitate provo cat de ingerarea unor plante poluate arată că, în cea mai m are parte, cazurile sem nalate se datoresc nerespectării unor principii elementare, prin tre oare — în prim ul rîn d — neaplicarea interzicerii totale a consu mului alim entelor (fructe, legume) a tîta tim p cît p ro dusele folosite la stropiri sînt încă active. V orbind despre protecţia alim entelor şi trecînd peste măsurile care trebuie luate înainte oa poluarea să ajungă a tît de aproape de sănătatea omului, este necesar să se arate existenţa unor căi de eliminare a reziduurilor de pesticide p rin prepararea culinară şi prin transform ă rile industriale. Spălarea insistentă a produselor alim entare este ope raţia care elimină pînă la 80% din reziduurile aflate la suprafaţă. ‘ Astfel, spălarea salatei, de pildă, antre nează între 64 şi 82% din depunerile de m alation şi între 43 şi 6 0 % din cele ale diazinonului. Ştergerea poate fi foarte eficientă în cadrul unor fructe ca: merele, perele şi prunele;, răzuirea m orcovilor poate reduce cu 90% reziduurile insecticidelor clorate provenite din sol. Căldura distruge foarte m ulte din reziduurile uno r pesticide. Astfel o m încare de fasole bine fiartă nu con ţine urme de m alation, chiar dacă acesta este prezent în cantităţi sesizabile înainte de a se prepara m înoarea. P rin sterilizare, D D T -ul se transform ă în m etaboliţii săi stabili, cu m ult mai inofensivi, D D E şi D D D . Deshidratarea favorizează elim inarea pesticidelor în proporţie de 75% . 56
D upă cum se vede metode curente, obişnuite, sînt la îndem îna >celor care se află în situaţia de a corecta ca litatea unor produse; desigur, măsuri de precauţie tre buie luate în toate cazurile dar ele sînt cu a tît mai eficiente cu cît produsele provin dintr-o agricultură în care poluarea este aproape inexistentă. Curentele de agricultură biologică de care am am in tit încrim inează calitatea produselor agriculturii chim izate, generalizînd şi îngroşînd cazurile de poluare a produselor şi toxicitatea provocată. în realitate, deşi riscul unei anum ite toxicităţi nu poate fi exclus cu desăvîrşire într-o agricultură chim izată, calitatea produselor obţinute în agricultura con tem porană este absolut satisfăcătoare sub acest raport. Vorbeam însă de asemenea şi de aspiraţiile um anităţii, în domeniul agricol, una dintre aceste aspiraţii este aceea de a asocia producţia obţinută prin cele mai noi mijloace (inclusiv chimizare) cu calitatea pe care o pre conizează agricultura biologică (deci cu acea calitate pe care vieţuitoarele au cunoscut-o şi cu care de-a lun gul generaţiilor s-au obişnuit). Este cazul, în aceste cir cum stanţe, să vorbim din nou despre agricultura eco logică, să ream intim că ea este definită ca o agricul tură raţională, sistemică, făcută cu toate mijloacele necesare în scopul obţinerii celor mai m ari şi mai bune producţii posibile. în agricultura ecologică calitatea şi cantitatea sînt inseparabile şi ele p o t fi obţinute la nivele din ce în ce mai înalte pentru că tim pul aduce tehnici m oderne iar agricultura ecologică le foloseşte într-un sistem bine închegat şi ordonat, fără nici un fel de întîrziere. A gricultura ecologică doreşte să sublinieze, în aceste îm prejurări, că p en tru a fi practicată are nevoie de in vestiţii suficiente şi generoase pe care le returnează în foarte scurt timp. Ea înţelege că producţia de alim ente 57
înseamnă mai m ult decît simpla realizare de produse agricole. C onsum atorii cum pără din ce în ce mai puţine alimente provenite direct din agricultură, din ce în ce mai m ult produse provenite din ram urile industriei ali m entare. C a şi industria care se organizează pe flux continuu, agricultura ecologică im aginează întreaga sa activ itate ritm ic, în lanţ, abundentă şi ieftină. De a lt fel numeroase sînt exemplele în care acest fel de gîndire, pe care noi îl atribuim agriculturii ecologice, este în firip at în m ari unităţi organizate pentru a p ro duce alimente. Sute de mii de hectare (ce vast eco sistem!) ţin de un singur centru de com andă, îşi produc singure îngrăşămintele, seminţele, am balajele şi posedă în acelaşi tim p o mare industrie de conserve*, lanţul alim entar desfăşurîndu-se de la lucrările agricole pînă la furculiţa consum atorului. în acest com plicat proces de a obţine cantităţi m ari, calităţi bune şi produse ief tine este nevoie de Competitivitate, iar pentru a inova sînt necesare foarte m ulte investiţii. A gricultura ecolo gică (deci agricultura cea m ai raţională) poate face ca în epoca contem porană să se spună că agricultura este petrolul celor care n-au acest produs**. P R O T E C Ţ IA M E D IU L U I R EA LIZA TĂ ÎN A G R IC U L T U R A E C O L O G IC Ă Im plicată în poluarea produselor sale, agricultura con tem porană poate fi considerată, în unele cazuri, ca o sursă potenţială de im purificare a m ediului şi de degra dare a acestuia, în cazul în care arsenalul chimic din dotare, lucrările solului şi irigaţiile sînt rău utilizate. * Compania Tenneco din California. ** „Agricultura trebuie să fie petrolul Franţei" — Valery Giscard d’Estaigne, vezi Science eţ vie, nr. 130,
58
De asemenea, considerate ca parte integrantă a agri culturii, şi industriile de transform are ia produselor agri cole sînt responsabile (fie din cauza tehnologiilor im perfecte, fie din cauza nerespectării tehnologiilor sau a unei organizări necorespunzătoare) de im purificarea me diului. Mai ales a apelor! Abatoarele, fabricile de tăbăcărie, fabricile în care se prelucrează laptele (de la cele care produc iaurturi la m ultiplele feluri de brînzeturi şi la unt), fabricile de legume şi de fructe, fabricile de am idon, fabricile de conserve de carne, fabricile de zahăr şi fabricile de bere, alcool sau distilerii deversează în ape im purificări de mare .densitate şi aproape exclusiv de origine organică. P entru exemplificare se poate cita cazul abatoarelor unde volum ul apelor uzate reprezintă 1,5 m 3/cap bovină şi 0,5 m3 pentru un porc. încărcătura poluantă este în m are parte trib u tară sistemului întrebuinţat, o im por tan ţă deosebită avînd — în cazul acesta — faptul dacă sîngele este recuperat sau nu şi -de asemenea dacă sta ţiile de epurare sînt prevăzute cu degresoare. Infestarea apelor este extrem de puternică a tît în cazul abatoa relor, cît şi în cea a fabricilor de lapte; adesea aceste ap e conţin în jur de 300 de m ilioane de m icrobi/cm 3. O distilerie care tratează anual 25 mii tone tescovină are 400 m3 deşeuri lichide colorate cu un p H de 4, ceea ,ce echivalează cu poluarea pe care o produce un oraş de 40 mii de locuitori. Exem plificările acestea probează potenţialul poluant al unităţilor care prelucrează produsele agricole şi care sînt im plantate, p rin legături organice cu agroecosis temele, în mediul rural. Folosirea unei m ecanizări din ce în ce mai complcte face posibilă poluarea cu hidrocarburi care este tot m ai frecventă în ape şi pe sol. D e m ulte ori, dezvoltarea agriculturii pe noi terenuri aduce schimbări peisagistice, în sens negativ, din punct
09
de vedere al esteticii şi al spaţiului recreativ. U rbani zarea accelerată care se petrece în mediul rural (dar mai ales construirea unor clădiri făcute fără un anum e plan de integrare în mediu, din m aterialele găsite ad hoc), demistifică m irajul spaţiului rustic cunoscut din idile şi balade. De fa p t micile gospodării n-au avut posibilitatea să-şi coordoneze am enajarea terenurilor şi a clădirilor într-un ansamblu care să nu fie disgraţios ci dim potrivă armonios, în care să se folosească la maximum frum u seţea naturii. A tunci cînd mediul rural va fi dom inat de m ari ferme şi cînd finanţările vor fi deopotrivă ra ţionale şi abundente (aceste două atribute trebuie m ai des asociate în unităţile din agricultură), există posibi litatea planificării dezvoltării c'ădirilor aferente, a dru m urilor şi folosirea optim ă a terenurilor; folosirea aceasta optim ă este ea însăşi un factor de înfrum useţare a mediului pentru că presupune o vegetaţie bogata, aproape luxuriantă, care dă un caracter de saţietate şi confort retinei umane. Problem a peisajului, deşi poate fi considerată o p ro blemă secundară a agriculturii, este o parte esenţială din protecţia mediului şi din clădirea acelei stări psiho’ogice care perm ite deopotrivă o m uncă mai produc tivă şi o odihnă mai profundă. Locurile de m uncă p lă cute reprezintă un univers ale cărui mecanisme au parcă un resort n atural de a fi mereu în mişcare, de a executa fără efort cele mai com plicate lucruri. A gricultura contem porană (în oare se include şi si tuaţia venită din deceniile trecute, m ult mai slab do tate tehnic, organizatoric şi conceptual) prezintă deci aceste posibilităţi nedorite pentru mediul am biant, ca pacitatea de a fi poluantă, posibilitatea de a subordona (pînă la a reduce cu totul) ecosistemele naturale limi trofe (al căror rol în b alanţa echilibrului biologic este extrem de mare, chiar dacă lucrul acesta nu este to t 60
deauna sesizabil la prim a vedere) şi dezvoltarea sa nearm onioasă şi neestetică în mijlocul naturii. A gricultura ecologică, fiind cu totul nouă şi clădită exclusiv pe cele m ai bune descoperiri ale ştiinţei şi teh nicii, poate înlătu ra toate neajunsurile provocate mediu lui de către agricultura contem porană şi de către indus triile acesteia. Ea nu concepe, de pildă, deversări de efluenţi poluanţi în ape pentru că, pe de o parte ştie valoarea apelor curate, valoarea costurilor de epurare, iar pe de altă parte cunoaşte că reciclarea şi refolosirea deşeurilor şi m ateriilor prim e cuprinse în acestea aduc, în ultim ă instanţă, beneficii — chiar dacă acestea nu sînt neapărat, în principal, de ordin economic. A gricultura ecologică este o parte integrantă a ame najării teritoriale prin care mediul am biant se conservă şi se optim izează. Unele aspecte ale acestei am enajări teritoriale sînt de finite clar şi ele prevăd planificarea u ti'izării terenu rilor, distribuirea şi sistem atizarea looalităţilor, renova rea zonelor construite, am enajarea locurilor dedicate tu rismului, parcurilor naturale, precum şi dezvoltarea ser viciilor publice; în to talitatea lor aceste măsuri trebuie să creeze o unitate com pletă şi funcţională, suplă şi uşor adaptabilă la evoluţia tim purilor. Cum realizarea obiectivelor teritoriale se loveşte uneori de dificultăţi de o rdin economic, tehnic şi instituţional, am enajarea te ritorială nefiind decît o form ă a activităţii social-economice bazată pe posibilităţile pe care le posedă colec tiv itatea respectivă, este necesară stabilirea unei liste de preferinţe şi de obiective prioritare precum şi depă şirea inerentelor obstacole de ordin financiar. iîn toate societăţile contem porane procesul de urba nizare se am plifică continuu aducînd cu sine numeroase problem e; din această cauză planurile de am enajare te ritorială îau to t m ai des în considerare problem a decongestionării m arilor, m etropole, precum şi posibilitatea 61
de a sprijinii fenomenul invers urbanizării, adică p ro cesul de ruralizare. Practicarea unei agriculturi ecologice perm ite şi în acest context oa am enajările în mediul rural să se con struiască pe vooaţii naturale. în aceste am enajări fac torul forestier are o contribuţie deosebită din cauza m ultiplelor sale calităţi prin care se m odelează clima, se produc impresii estetice deosebite, se conservă o floră şi faună bogată şi se răspunde unor cerinţe economice de anvergură ce decurg din im portanţa deosebită a m aterialului lemnos. P retutindeni cînd este vorba de o rem odelare a me diului, această problem ă presupune o socializare a na turii, punerea ei la dispoziţia tuturora, într-un sens ele vat, prin protejarea şi folosirea ei optim ă. Fireşte, această socializare a naturii presupune de asemenea şi un efo rt comun, presupune o recunoaştere a valorii eco nomice, a spaţiului natural. Studiql păstrării unei n aturi ruralizate trebuie să se concretizeze prin stabilirea unui plan sistemic, exe cutat la nivelul unor întinse regiuni în care să apară de-a lungul acesteia o continuitate fizică şi estetică, un lanţ trofic energetic de m are valoare. Este evident că în p ro tecţia m ediului trebuie folo site to ate m ijloacele (şi agricu ltu ra ecologică reprezintă unul din acestea!) care p o t asigura în m od sim ultan şi. im plicit dezv oltarea însăşi a societăţii um ane. D ram atizînd un pic lucrurile am putea socoti că scriitorul francez S a i n t M a r c 11 avea dreptate să spună că în secolul nostru „a plan ta este mai urgent decît a construi" sau că „este necesar să se vegetalizeze înainte de a se m ineraliza". 11 Saint ed. Stock.
Marc
P., 1971 — Socialisation de la nature
ELEMENTE COMPONENTE ALE AGRICULTURII ECOLOGICE
C H IM IZ A R E -FE R T IL IZ A R E în fiecare an 1 000 de noi substanţe chimice se adaugă celor 60 de mii utilizate cotidian. Dom eniul substan ţelor chimice este foarte vast. D in cele 60 de mii de substanţe m enţionate ca foarte frecvent folosite, aproape 1 500 sînt agenţi activi în pesticide, 4 000 intră în fa bricarea m edicam entelor şi 5 500 sînt aditivi alim entari. Celelalte 47 de mii sînt produse industriale şi agricole (altele decît pesticidele), combustibili pentru producţia de energie etc . . . A nual sînt folosite în agricultura lumii aproxim ativ 100 de milioane tone de îngrăşăm inte, care aduc un spor de producţie echivalent cu 40% din producţia m ondială de cereale, şi alte m ulte milioane de tone de substanţe chimice destinate protecţiei plantelor care sal vează circa 3 0 % din recoltele obţinute. Se estimează că prin interm ediul acestor mijloace jum ătate din popu laţia lumii are asigurată hrana cotidiană necesară pen tru subzistenţă. Cifrele acestea sumare şi aproxim ative ilustrează totuşi cu elocvenţă im portanţa capitală pe care procesul de chim izare-fertilizare al agriculturii îl are pen tru întreaga T erră, pentru dezvoltarea societăţii. 63
F ireşte, aşa cum am m a i su b lin ia t, c o m p lex itatea a g ri c u ltu rii co n tem p o ran e şi a m ijlo acelo r care sîn t puse în m işcare p e n tru a o b ţin e a b u n d e n ţa de alim e n te şi v a rie ta te a so rtim en tu lu i a cesto ra a c re a t o serie în tre a g ă de p rob lem e. în p rin c ip a l, p re z e n ţa su b sta n ţe lo r chim ice în a g ric u ltu ră este în c rim in a tă p e n tru că, p a ra d o x a l la p rim a vedere, fo lo sirea lo r in te n siv ă p o a te duce la e p u izarea fe rtilită ţii n a tu ra le a so lu lu i, d e te rm in în d u n g ra v d ezech ilib ru în co m p o ziţia acestu ia. în acelaşi tim p , p rin în g răşăm in tele chim ice şi p rin re z id u u rile p esticid elo r, se in flu e n ţe a z ă c a lita te a alim e n te lo r şi se p ro v o a c ă , p rin in te rm e d iu l la n ţu rilo r tro fic e , m o d ific ă ri — de cele m ai m u lte o ri n e fa v o ra b ile — în biocenoze şi în m ediul în c o n ju ră to r.
O bservaţiile de mai sus sînt în m are parte întem e iate dar disproporţia dintre avantajele pe care chimizarea-fertilizarea le-a adus omenirii (şi pe care nu le-am subliniat încă îndeajuns pînă în prezent!) fac suficient de neînsemnate deficienţele reale ale agriculturii con tem porane. Se poate obiecta că în perspectivă neajun surile provocate de o to t mai largă răspîndire a substan ţelor chimice s-ar putea acumula şi ar putea greva asu p ra viitorului. C a în toate problem ele de viitor în care prezum ţiile, indiferent de bazele ştiinţifice pe care se clădesc, sînt supuse presiunilor tim pului, ale inventi v ităţii oam enilor şi ale întîm plării, şi în acest caz tre buie luate în consideraţie toate posibilităţile şi varian tele cunoscute pentru a m ări şansele aflării adevărului de mîine. în acest domeniu agricultura ecologică pleacă de la convingerea că fertilizarea şi chim izarea sînt absolut necesare pentru o agricultură m odernă de m are ra n d a m ent dar că aceste mijloace sînt num ai o com ponentă a îngrăşării solului şi a protecţiei plantelor îm potriva bolilor şi dăunătorilor. 64
M ai m ult decît atît, în agricultura ecologică — soco tind fiecare solă un agroecosistem cu potenţial diferit şi cu proprietăţi diferite — m odul actual de aplicare al chim izării trebuie să se îm bunătăţească, în sensul de a fi caracteristic şi ad ap tat pentru fiecare solă în parte. Aplioarea mecanică a unor doze de îngrăşăm inte stan d ard (de tipul N 100P 50 pentru o cultură d e . . . pe un s o l.. .) nu oferă o p roductivitate optim ă şi poate con tribui la poluarea mediului, la eutrofizarea apelor etc. U n calcul am ănunţit pentru fiecare suprafaţă cultivată, privind exportul de substanţe nutritive pentru obţinerea unei producţii calculată pe baza tu tu ro r factorilor im plicaţi, de la potenţialul genetic al plantelor la condi ţiile meteorologice, poate indica necesarul real de sub stanţe chimice! Se poate replica că agricultura contem porană utilizează deja acest calcul, ceea ce, desigur, este cu totul adevărat. î n agricultura ecologică un astfel de studiu nu v a fi făcut doar pentru cîteva tipuri de sol, cîteva plante etc., ci pentru fiecare parcelă, pentru fie care teren cultivat; se obţine în felul acesta o precisă p articularizare şi — în consecinţă — o exploatare op timă. G alculatoarele sînt astăzi în m ăsură să satisfacă dezideratele expuse an terior fără consumul unor energii care să depăşească sau să greveze posibilităţile econo mice. Şi în această priv in ţă tehnica a îm pins agricultura către ecologie. Ceea ce se făcea — din lipsă de mijloace sau din cauza unor cheltuieli foarte m ari — pentru „tipuri" de sol, se p oate face acum pentru fiecare p a r celă! A lături de aceste îngrăşăm inte pe care le considerăm indispensabile în tr-o agricultură ecologică de mare ra n dam ent este necesară utilizarea din plin şi a alto r m ij loace care asigură fertilizarea solului. în prim ul rîn d trebuie intensificată îngrăşarea orga nică a solului care să se realizeze cu m aterii organice compostate, mai ales cu acele m aterii organice rezultate 65
de la m arile crescătorii de anim ale, p ărţi componente ale unor agroecosisteme de dimensiuni m ari. în compos tare este indicat să se folosească biopreparate care să accelereze descompunerea m ateriilor organice complexe şi să se realizeze o sinteză de substanţe biologic active pentru m icroflora favorabilă fertilităţii solului. î n experienţele executate la Institutul . agronomic „N . Bălcescu" din Bucureşti, un com post obţinut din deşeuri orăşeneşti s-a dovedit extrem de productiv şi activ; aplicarea unei cantităţi de 1,5 t /h a a dat o p ro ducţie de sfeclă de zahăr egală cu cea obţinută prin apli carea a 30 t/h a de gunoi de grajd ferm entat. Folosirea com posturilor provenite din năm olurile de Ia staţiile de epurare şi din resturile menajere a început de altfel să fie larg răspîndită în această campanie sis tem atică de reciclare a tu tu ro r reziduurilor rezultate în procesele tehnologice sau în viaţa cotidiană. O adevă rată utilizare a deşeurilor necesită însă procese obliga torii de com postare şi de am eliorare a calităţii rezultate. F ără aceste intervenţii, fără o tehnologie în acest sens, aplicarea pe cîmp a năm olurilor şi a resturilor provenite din staţiile de epurare reprezintă o cale extrem de larg deschisă poluărilor, infecţiilor şi infestărilor. G unoiul de grajd (de asemenea com postat) trebuie încă mai larg folosit în agricultura ecologică; în aceeaşi m ăsură trebuie sporit rolul îngrăşăm intelor verzi. îngrăşămintele de provenienţă algală (cunoscute şi utilizate de m ult tim p pe ţărm urile bretone ca şi pe întreg lito ralul asiatic) sînt extrem de favorabile şi ele provin dintr-o m aterie prim ă care nu costă aproape nimic ţă rile ce se învecinează cu m arile întinderi de apă. A solam entul, în oare leguminoasele au un rol prepon derent, este de asemenea un mijloc im portant de fer tilizare şi de m enţinere a echilibrului biologic în natură. O cultură de leguminoase poate fixa în cursul unui an 66
pîn ă la 200 kg de azo t, ceea ce constituie o bază m ai m ult d ecît satisfăcătoare p en tru orice ak ă cu ltu ră care ar urm a. L ucrările solului au şi ele, ca şi lucrările de în treţin ere, un rol deosebit în p ăstrarea fe rtilită ţii solului; este esen ţia l — în această p riv in ţă — ca stratu l superficial, bogat în hum us, să nu fie în g ro p at spre ad încuri şi de asem enea să nu se strice stru ctu ra solului p rin in terven ţii b rutale. în ceea ce priveşte folosirea pesticidelor, ab so lut ne cesară în condiţiile de astăzi, se recom andă o m ai m are reţinere şi o m ai m are p ru d en ţă. Se preconizează crea rea unei gam e larg i de pesticide care p rin aplicare a lte r n ativ ă să se com penseze ca eficacitate şi sa se anihileze ca rem anenţă. T o to d ată distrugerea b o lilor şi d ău n ăto ri lor p rin produse chim ice trebuie înlo cuită cu aşa num ita lu p tă in teg rată, m ijloc care înglobează pesticidele dar care recom andă utilizarea lo r num ai în cazuri absolut necesare. C om baterea b uruienilor se p o ate realiza de asem enea p rin reechilibrarea biologică a solului efectu ată pe baza asolam entelor şi a fe rtiliz ă rii organice; p rin executarea unor lu crări (a u n o r praşile) în care energia inclusă să fie in ferio ară energiei pe care o cuprind pesticidele şi ap licarea lor. O optim ă ro taţie a cu ltu rilo r — incluzînd obligatoriu altern area m ono şi d icotiledonatelor — aduce o „cură ţire" a terenu rilo r de boli şi dău nători. In tr-ad ev ă r, dacă din p un ct de vedere al com baterii buruienilor altern an ţa grîu-porum b este eficientă d ato rită deosebirilor de tehnologie în tre grîu (sem ănat în rîn d u ri dese) şi porum b (p lan tă p răşito are), din punct de vedere al b o lilo r şi p araziţilo r în ru d irea genetică an trenează o m ultiplicare a acestora. 67
A lternanţa m ono-dicotiledonatelor reduce riscurile p a razitare şi iaduce cu sine o scădere a cantităţii de pes ticide folosite; eficienţa agricolă şi protecţia mediului sînt asigurate mai deplin! In com baterea dău n ăto rilor se preconizează tot mai intens folosirea cu precădere a insecticidelor de origine vegetală (cum ar îi p iretrul sau rotenona) şi — în cadrul luptei biologice — să se utilizeze pe scară largă predatorii acelor anim ale care am eninţă recoltele. FolosireaJiQ rinaniior- de creştere, a inhibitorilor, a unor substanţe horm onale responsabile de un anum e metabolism, a unor antibiotice (mai cu seamă în hrana anim alelor etc.) trebuie făcută luîndu-se în considerare nu raţiile sau indicaţiile standard, cr situaţiile reale existente la un m om ent dat. Aceasta nu înseamnă că în agricultura ecologică se resping indicaţiile generale pe oare ştiinţa contem porană le dă. D im potrivă, ea acţionează în cadrul acestora dar cere ca ele să fie particularizate. N im eni nu poate sta bili dozele de aplicare pe un anum e teritoriu m ai bine decît specialistul care lucrează acolo şi cafe cunoaşte deopotrivă (tot ce s-a scris în acest domeniu şi natura şi p articu larităţile agroecosistemului de care se ocupă. în fertilizarea solului agricultura ecologică tinde să folosească numeroase tipuri de îngrăşăm inte urm ărind un triplu scop: acela de a asigura plantelor condiţii op time de nutriţie, de a recircula unele m aterii care ar putea fi poluante şi de a păstra fertilitatea solului. Protecţia chimică a culturilor este un element esen ţial în agricultura ecologică care-1 înglobează însă^ în cadrul luptei integrate. Ştiinţa şi tehnica furnizează o gamă din ce în ce m ai largă de pesticide care vin în întîm pinarea scopurilor agriculturii ecologice: eficaci tate maxim ă, im pact nul asupra calităţii alim entelor şi mediului! 68
L U C R Ă R IL E SOLU LU I, E N E R G IA C H E L T U IT Ă ŞI E C O N O M II POSIBILE ÎN M E C A N IZ A R E O dată cu trecerea agriculturii de la faza lucrărilor cu anim ale de tracţiune la lucrările cu tractorul şi la p ro cese to t mai com plicate de m ecanizare şi chimizare s-a înregistrat o creştere substanţială a consumului de ener gie şi un im pact mai p ro n u n ţat asupra structurii şi fer tilităţii solului. P entru obţinerea unor m ari cantităţi de produse ali m entare agricultura contem porană a sporit conştient consumul de energie realizînd tehnologii m ecanizate care au cuprins toate operaţiunile, începînd cu lucrările so lului, întreţinerea culturilor, aplicarea de pesticide şi pînă la culegerea şi transportul recoltelor. P entru ca presiunile exercitate asupra mediului înconjurător să nu fie negative, interesul societăţii umane cere ca ener gia folosită să se înglobeze eficient în producţia agri colă şi să se m ultiplice în aceasta. A devenit astfel nece sară găsirea de căi de integrare a energiei utilizate în marele flux de captare a radiaţiei solare în fotosinteză, pe de o parte, iar pe de altă parte — din m otive eco nomice şi de conjunctură —*- reducerea cantităţilor de com bustibili folosiţi. O analiză a structurii şi consumului de energie este extrem de interesantă pentru agricultura m odernă pen tru că rezultatele ei p o t aduce o îm bunătăţire rem ar cabilă în acest domeniu a tît din pu n ct de vedere econo mic, cît şi din cel al protecţiei mediului. Consumul de energie în tehnologia unor culturi agri cole este determ inat de consumul de combustibil im pli cat în lucrările cu tractorul şi de energia um ană (ener gie activă directă); de consumul de m aterie şi m ateriale, cum a r fi săm înţa, îngrăşămintele, ierbicidele şi insectofungicidele (energie activă indirectă) şi de uzura maşi nilor agricole, amortism ente, reparaţii etc. (energia pa.-. 69
sivă). în cultura grîului irigat, spre exemplu, energia activă directă reprezintă 23,4% , energia activă indi rectă 72,1% ,' iar energia pasivă 4,5% ; în cultura po rum bului irigat, energia activă directă reprezintă 33,2% din consumul to tal de tehnologic, energia activă indi rectă 59,8% , iar energia pasivă 7 % . în condiţii de neirigare p en tru porum b, energia activă directă ocupa 29,4% din consumul energetic total, energia activă in directă 62,6% şi energia pasivă 8% . A nalizînd ponderea elementelor energiei active d i recte ra p o rtate la consumul total de energie se constată că pentru pregătirea t'olului, fertilizare şi sem ănat se consumă 7,2 p în ă la 10,4% din energia cheltuită pe ansam blul tehnologiei; pentru întreţinerea culturilor 1,2 pînă la 1,7% ; pentru irigare 7,8% ; pentru recoltare 16,9 pînă la 17,2% . în cadrul energiei active indirecte, folosirea ierbicidelor şi insectofungicidelor afectează con sumul to tal de energie în proporţie de 5,8— 8 ,4 % 12. D a t fiind im p o rtan ţa deosebită pe oare o reprezintă consumul de carburanţi pentru agricultură şi în gene ral p en tru economia m ondială, agricultura ecologică preconizează o reducere im portantă a acestuia şi im pli cit o mecanizare mai eficientă. V erificarea temeinică, restudierea şi evaluarea tehnologiilor de cultivare a p lan telor pe baza bilanţului energetic, se impune ca o m ă sură de strictă urgenţă în vederea protecţiei mediului şi în găsirea unor căi de reducere a consumului de ener gie folosită, a tît în procesele de producţie propriu-zise, cît şi în folosirea de m ateriale. A naliza elementelor teh nologice actuale sub aspectul energetic, reliefează po sibilităţi de economisire, a tît prin raţionalizarea aces tora, cît şi prin evitarea consum urilor exagerate pe care
12 în Ecologia şi protecţia ecosistemelor (sub redacţi dr. A l. I o n e s e u şi prof. R. S t a n c u , Piteşti, 1980).
70
o tehnologie necorespunzătoare sau aplicată necorespun zător le provoacă. P entru cultura griului şi porum bului în condiţii de irigare şi naturale s-au întreprins experienţe cu trei teh nologii de cultură pentru a se putea alege aceea care corespunde cel mai bine cerinţelor expuse anterior. Cele trei tehnologii folosite au fost: a) convenţionala — cînd pentru fiecare lucrare din tehnologie se face cîte o trecere cu tracto ru l şi m aşina agricolă respectivă; b) raţionalizată — la o trecere se efectuează mai multe lucrări; c) cu m inim de lucrări — efectuarea unui nu m ăr redus de treceri şi lucrări din tehnologie în con diţiile dotării actuale, fără dim inuarea producţiei (ul timele 2 tehnologii sînt preconizate de agricultura ecolo gică). ^ Se constată că, în cadrul fiecărei tehnologii, a tît la cultura grîului, cît şi la cultura porum bului, în con diţii de irigare, se consumă mai m ult combustibil dato rită transportului recoltelor mai m ari obţinute (produs principal + produs secundar). A nalizînd ponderea consu m ului de m otorină d at de diferitele grupe im portante de lucrări la cultura grîului, în cazul tehnologiei conven ţionale, pregătirea solului, fertilizarea şi sem ănatul re prezintă 53— 64°/0; întreţinerea culturii 2% , iar recol tatu l şi transportul producţiei d e boabe şi a paielor 34— 45»/o. La cultura porum bului prim a categorie de lucrări are o pondere de 28— 38% , lucrările de între ţinere 7<>/o, iar recoltarea şi transportul recoltei 55— în oazul tehnologiei cu sistem raţionalizat al lucrări lor de pregătire a solului, fertilizare şi semănat, pon derea acestei grupe de lucrări scade la 41— 5 3 % pentru cultura grîului şi 24— 3 3 % la cultura porum bului. La tehnologia cu m inim de lucrări ponderea aceloraşi lu crări m enţionate reprezintă 34— 4 5 % la cultura grîului şi 20— 2 8 % la cultura porum bului. 71
C om parînd consumurile de m otorină totale pentru cele trei tehnologii luate în studiu, a tît la cultura grîu lui, cît şi la aceea a porum bului, în condiţii de irigare sau naturale, se observă că există posibilitatea reduce rii consum urilor la lucrările de pregătirea solului, fer tilizare şi semănat. Procentele asigurate de reducere, în cazul tehnologiilor raţionale preconizate de agricultura ecologică, variază între 4 şi 5. Pe de a ltă p arte, înglobarea eficientă a energiei (fo sile şi solare) în recoltă m ăreşte p ro d u ctiv itatea m ijloa celor u tilizate. D eplina concordanţă în tre cerinţele bio logice ale p lan telo r de cu ltură şi am plasarea lo r în tim p şi spaţiu este una din căile p rin oare dezideratul de mai în ain te se poate îndeplini. O rganizarea teren urilor agricole în sole care să asi gure folosirea deplină a m aşinilor agricole (la nivelul d o tării actuale), sem ănatul cu ltu rilo r în perioade optim e, cu spaţiu de n u triţie al p lan telo r corespunzătoare cerin ţelo r de specie, soi şi h ibrid, ro ta ţia cu ltu rilo r etc. vor duce la sporirea p ro d u ctiv ităţii şi la reducerea can ti tă ţii de energie cheltu ită p en tru efectuarea com baterii buruienilor, b o lilor şi d ău n ăto rilo r, m ult m ai p u ţin nu m eroşi în aceste condiţii. R eanalizarea stru ctu rii cu ltu rilo r şi introducerea p lan telo r am elioratoare (în special a legum inoaselor) în ro ta ţia cu ltu rilo r, vor crea p o sib ilitatea econom isirii unor m ari ca n tităţi de îngrăşăm inte cu azo t şi de pesticide, p en tru fabricarea cărora s-a ch eltu it o însem nată ener gie, a cărei pondere este ap reciab ilă în tehnologia unei cu ltu ri agricole. E nergia înm agazinată în îngrăşăm inte, şi care afectează produsul agricol, rep rezin tă circa 70— 7 5 % şi respectiv 55—6 5 % din consum ul to ta l al teh nologiei la grîu şi la porum b. C u ltu ra legum inoasă, anuală sau perenă, produce p en tru n u triţia sa 100— 300 kg N /h a şi asigură p en tru p lan ta care urm ează a fi cu ltiv ată alte 120— 180 kg N /h a. La Staţiunea de 72
cercetare Albota-Argeş, înlocuirea rotaţiei de 2 ani grîuporum b, p rin tr-u n asolam ent raţional cu trifoi şi plante tehnice, a contribuit la obţinerea unor sporuri de p ro ducţie de peste 1 000 kg/ha la cultura grîului şi porum bului (în cadrul aceluiaşi nivel de fertilizare chimică), m ărind astfel randam entul energetic al culturilor am in tite. Extinderea suprafeţelor ocupate cu amestecuri de graminee şi leguminoase (trifoi + raigras) va contri bui la revenirea leguminoaselor pe acelaşi teren la un interval mai scurt decît cel de 13 ani, p racticat în pre zent. P rin lucrările solului se consumă anual 30— 50% din energia activă directă sau 10— 12% din totalul ener giei consum ată în tehnologia grîului sau a porum bului. Experim entările efectuate în staţiunile de cercetare agri cole din ţa ra noastră au stabilit adîncim ea optim ă de lucrare a solului pentru fiecare cultură în parte; s-a constatat astfel că, în cele mai m ulte oazuri, se poate renunţa la lucrări prea adînci care solicită într-un grad în alt maşinile agricole, provoacă un consum exagerat de combustibil şi nu dau sporuri asigurate de producţie. O economie însem nată de energie se poate realiza p rin înlocuirea arăturii cu lucrarea cu grapa cu discuri socotită d rep t lucrarea de bază pentru unele culturi, cum ar fi cerealele de toam nă semănate după prem ergătoare -tîrzii (porumb, soia, sfeclă de zahăr etc.). Producţiile obţinute, în acest caz, sînt practic egale cu cele realizate prin arătură la 18 cm, avînd în plus avantajele execu tării într-u n tim p scurt şi reducerea consumului de car buranţi. Preocuparea de a se executa m ai multe operaţii la o singură trecere (operaţii cum a r fi pregătirea patului germ inativ, tratam entul cu pesticide, fertilizarea cu azot şi semănatul — m ai ales în cazul prăşitoarelor) consti tuie de asemenea o cale sigură de economisire a combus tibililor şi a energiei. 73
C an tităţi prea m ari de energie se consumă în p re zent lia recoltarea, transportul şi depozitarea produc ţiei principale şi secundare a culturilor agricole. U tili zarea mai largă a soiurilor şi hibrizilor cu o precocitate accentuată precum şi sem ănatul la epoca optim ă asigură uscarea natu rală a produselor şi duce la economisirea acelei energii care se foloseşte curent în uscarea a rti ficială,. Am văzut că recoltarea, transportul şi depozitarea producţiei reprezintă un însem nat procent din energia folosită în tehnologiile actuale. R ezultă că am enajările „logistice" (depozitele, hangarele, căile de acces etc.) trebuie să fie astfel am plasate încît să înlesnească o eco nomie substanţială de energie. A gricultura ecologică preconizează de asemenea îm bunătăţirea tehnologiei de cultură a plantelor irigate, în sensul economiei de apă şi im plicit pentru economisirea energiei pom pării acesteia.. In acelaşi context, alegerea celei m ai bune plante prem ergătoare, introducerea unei plante am eliorate în ro taţia culturii, executarea fără întîrziere şi de calitate a arăturilor în vederea acum u lării n itraţilor, adm inistrarea raţională, fazială, a îngră şăm intelor, sînt to t atîtea căi de reducere a consumului de energie indirectă. întocm irea arătu rii p rin lucrarea cu freza sau cu grapa cu discuri în toam nele secetoase, cînd a ră tu ra se face de proastă calitate, bolovănoasă, necesitînd pentru m ărunţire consumuri exagerate de m otorină, reprezintă un mijloc im p o rtan t de economisire a energiei active di recte*.
* Foarte importante în acest domeniu sînt lucrările cu prinse în teza de doctorat a ing. Horia N icolae „Cercetări privind influenţa lucrării solului cu organe rotative asupra producţiei şi însuşirilor solului la cultura grîului şi po rumbului în condiţii de irigare şi neirigare", ASAS, 1978.
74
S-ar m ai putea adăuga că prezenţa fenomenului de poluare im plică lucrări suplim entare pentru neutrali zarea influenţei negative a poluanţilor. A gricultura eco logică, fiind o agricultură raţională, previne fenomenul de poluare, evită locurile aflate sub influenţa noxelor şi prin aceasta reduce necesitatea suplim entării lucră rilor de mecanizare şi chimizare, cu repercusiuni favo rabile asupra economiei de energie. ÎM B U N Ă T Ă Ţ IR IL E F U N C IA R E ŞI F ER T ILITA TE A SO LU LU I A gricultura ecologică este im plicată p rofund în îm bunătăţirile funciare pentru că ea preconizează, îm preună cu întreaga ecologie, optim izarea m ediului am biant. P rin îm bunătăţirile funciare se urm ăreşte lupta îm p o triv a eroziunii solului, protejarea îm potriva inunda ţiilor, am plasarea optim ă a construcţiilor, drum urilor şi culturilor, în perim etrul ecosistemului considerat, aduce rea în cele m ai bune condiţii a apei la culturile agricole precum şi evacuarea apei aflate în exces. în cadrul abordării ecologice a agriculturii, îm bună tăţirile funciare capătă un rol mai im portant pentru că o fertilitate ridicată a terenurilor arabile, reieşită dintr-u n sol cu structură optim ă, cu un regim de ap ă echi librat şi p ro tejat de perdele forestiere, nu pretinde pen tru a fi reînnoită can tităţi exagerate de îngrăşăm inte chimice sau can tităţi însemnate de ap ă sau încă, o nouă protecţie îm p o triv a agenţilor eolieni. C onsiderînd supra feţe întinse d rep t un ecosistem unitar, există posibilitatea m odelării acelor factori care tind să dezintegreze fertili tatea solurilor şi să erodeze păm înturile cultivabile. în com baterea eroziunii solului, precum şi în m enţi nerea unui regim de um iditate echilibrat, într-o anume 75
zonă, pădurile au o im portanţă funcţională deosebită. Acest lucru im plică am enajarea mediului în aşa fel încît suprafeţe agricole apreciabile să fie protejate de p er dele forestiere şi im plantate cu pîlcurî de pom i care trebuie întreţinute cu aceeaşi grijă pe care o pretinde şi vegetaţia de litieră. Fireşte, totul duce la sistematizarea unui întreg teritoriu care se face, de cele mai m ulte ori, pe baza reţelei hidrografice, în cadrul unor forme de relief aproxim ativ unitare. D acă m ăsurile de m ai sus ţineau în principal, în prim ul rînd, de am enajarea şi optim izarea mediului, agrotehnica raţională şi diferenţiată pe diferite sole face parte integrantă din agricultura ecologică. P rin interm ediul agrotehnicii se pot alege sisteme de culturi agricole şi asolam ente care să perm ită o infil traţie frecventă a apei, o retenţie deosebită a ei p re cum şi posibilităţi de evacuare a unor precipitaţii prea bogate, fără antrenarea particulelor de sol. Experienţe întreprinse în diferite ţări au a ră ta t că aplicarea unor com posturi provenite din resturi m ena jere şi din decantarea unor noroaie organice este capa bilă să micşoreze în p roporţii însemnate efectul eroziv al căderilor de ploaie. Astfel, într-o parcelă viticolă din Elveţia, o ploaie torenţială de o oră, cu 25 mm precipitaţii, a făcut să se piardă 49,3 tone m aterie us cată/ha în parcelele fără com post şi numai 2,3 tone m a terie uscată/ha în parcele care prim iseră 40 t com post/ha. Sistemul de cultură exercită de asemenea o influenţă m arcantă asupra gradului de eroziune a solului. în tim p ce rotaţiile care cuprind sole cu leguminoase sau cul turi furajere se situează printre cele m ai rfczistente la eroziune, culturile de porum b se găsesc la antipod, consti tuind probabil cele mai sensibile culturi faţă de ero ziunea hidrică, din cauza rîndurilor de plante foartg de p ărtate între ele şi p en tru că dezvoltarea sa (relativ 76
tîrzie) continuă şi în condiţiile în care solul rămîne gol, ca urm are a ierbicidărilor. Eroziunea solului dato rită căderilor de ploaie poate constitui, în plus, un factor de poluare tal cursurilor de apă şi al lacurilor, ca urm are ia antrenării m ateriilor fer til izante şi a pesticidelor absorbite de particulele de pâm înt. Acest fenomen a atins proporţii extrem de m ari pe toată suprafaţa Terrei: se socoteşte că anual în E u ropa se erodează 84 de t/k m 2, în A ustralia 273 t/k m 2, în Am erica de N o rd 91 t/km 2, în Asia 610 t/k m 2, Ame rica de Sud 701 t/k m 2, iar în A frica 715 t/k m 2 13. în ceea ce priveşte măsurile de lu at în legătură cu aplicarea corectă a irigaţiilor, acestea trebuie să se mu leze pe tehnicile cele măi noi. Cum pierderile de apă prin evaporaţie, d ar mai ales prin in filtraţie sînt ex trem de m ari (ele p o t atinge p înă la 100 de m m /zi pen tru fiecare m2 al luciului de apă al canalului), măsurile de îm bunătăţiri funciare clasice sînt în continuare de reţinut. P rin tre acestea cele mai m oderne sînt, fireşte, folosirea bitum inizării precum şi betonarea şi dalarea canalelor. Se poate de asemenea utiliza im perm eabilizarea cu m aterial plastic, com baterea infiltraţiei prin substanţe chimice şi plastice (ionul de am oniu şi ionul de natriu sînt agenţi puternici de im perm eabilizat şi fo losiţi frecvent în orezării); im portante sînt de asemenea lucrările de im perm eabilizare cu argile şi tasarea solului pe canale. Toate acestea po t fi evitate (şau în mare parte evitate) p rin aplicarea m etodei de irigaţie prin picurare sau prin utilizarea unei metode bivalente cuprinzînd irigaţia prin scurgere şi irigaţia prin aspersiune. A vantajul metodei de irigaţie prin picurare este acela ca foloseşte cantităţi de apă reduse cu pînă la 50°/o
13 B o v a y E., 1980 — Ecologie şi producţie agricolă în Ecologie şi protecţia ecosistevielor (sub redacţia dr. Al. I o n e s c u şi R. S t a n e u), Piteşti.
77
faţă de m etoda p rin aspersiune; este posibil, de ase menea, aplicarea concom itentă, la datele dorite, a unor îngrăşăm inte şi chiar a tratam entului cu substanţe fitosanitare. Resubliniem, pentru a încheia aceste cîteva rînduri despre rolul îm bunătăţirilor funciare în agricultura eco logică, im p o rtan ţa deosebită a plan tării şi întreţinerii perdelelor de protecţie. Perdelele semipenetrabile, care prezintă şi un etaj de arbuşti şi care sînt aşezate în 2 — 3 benzi situate la o distanţă de aproxim ativ 300 de m una de alta, sînt extrem de folositoare pentru protecţia îm potriva vînturilor, pentru uniform izarea clim atului, ca element de protecţie îm potriva inundaţiilor şi pentru retenţia ză pezilor. Aceste perdele p o t fi concepute ca perdele-livadă în care speciile de Prunus (caisul, vişinul, cireşul) sînt cele m ai indicate şi cele mai folositoare; în zonele cu apă freatică la suprafaţă sînt indicate speciile de plopi şi în general vegetaţia de talie înaltă. îm pletirea arm onioasă a reliefului cu reţeaua de d ru m uri şi cu clădirile necesare unei agriculturi moderne, am plasarea acestora în deplină concordanţă cu perde lele şi pîlcurile forestiere, cu am enajarea hidrografică a teritoriului, perm ite obţinerea unor suprafeţe de teren cu o m are fertilitate potenţială şi de asemenea cu pers pective m ari de păstrare a acestei fertilităţi de-a lungul unor perioade lungi de tim p. A gricultura ecologică, preluînd din mers ştafeta cuce ririlor tehnice de la agricultura de astăzi, va merge în sensul optim izării perm anente a teritoriului care-i re vine, a am enajării sale, deopotrivă funcţională şi este tică. în toate acestea se v a investi desigur o cantitate mare de energie; investiţia însă va fi folositoare şi ad u cătoare de beneficii pentru că ea v a spori energia cap tată pe T erra şi o v a transform a şi canaliza în sensul propăşirii societăţii umane. 78
P O T E N Ţ IA L U L G E N E T IC AL PL A N T E L O R ŞI C O N D IŢ IIL E DE M ED IU Progresele care se obţin în tr-u n anum it dom eniu al agricu ltu rii trebuie să fie susţinut de evoluţia perm a nentă a celorlalte ram uri com ponente. A ltfel a r fi inu tilă crearea — de pild ă — a unor îngrăşăm inte extrem de valoroase p rin ieftin itate şi cap acitatea lo r de a fi asi m ilate, dacă, să spunem , p o sib ilităţile înăscute ale p lan telo r nu ar perm ite obţinerea unor recolte care să depă şească cu m ult ceea ce şi celelalte îngrăşăm inte oferiseră. Este nevoie ca o dată cu progresele în reg istrate de agro tehnică, de îm b un ătăţirile funciare, de chim izare şi me canizare, să se o bţină un m aterial genetic de m are capa citate, care să p o ată să fructifice to ate cuceririle am in tite m ai în ain te. } In sensul acesta genetica şi am eliorarea au creat so iuri şi hibrizi de m are productivitate, capabili să folo sească factorii externi la nivele cu totul superioare. Pen tru a ilustra im portanţa m aterialului genetic în creş terea continuă a producţiei, v o r fi prezentate în conti nuare cîteva din realizările de la Fundulea. Soiul autoh ton de orz C enad 396 are o productivitate de aproxi m ativ 4 000— 5 000 kg, este suficient de rezistent la frig dar mai p uţin rezistent la arşiţă. P rin încrucişarea sa cu soiul de provenienţă germană R ecord şi prin selec ţie riguroasă s-a obţinut soiul Intensiv 1 a cărei capa citate de producţie s-a ridicat la 5 000— 6 000 kg şi care are o bună rezistenţă la secetă şi la arşiţă. Pe baza unor linii provenite din înm ulţirea genitoriilor soiului Intensiv şi prin hibridarea acestora cu o populaţie de origină franceză s-a obţinut un soi încă şi mai productiv, soiul M iraj a cărei capacitate de producţie se ridică la 10 000 kg' U n succes rem arcabil s-a o b ţin u t p rin crearea h ib ri zilor de floarea-soarelui R om sun 5 2 ş iRomsun 53. Am 79
bii hibrizi au o productivitate superioară soiului Record raionat în ţară, soi care la rîndul său fusese creat prin selecţii individuale în cadrul soiului sovietic V niim k pe care-1 depăşeşte la o producţie egală de săm înţă prin procentul sporit de ulei. La rîndul lor, hibrizii Romsun întrec soiul R ecord cu 11— 14% la producţia de se minţe şi cu 14— 4 4 % la producţia de ulei. L,a Staţiunea Valul lui Traian s-ia creat un hibrid de porum b precoce capabil 'să dea producţie de boabe în cultura a doua, de aproxim ativ 8 000 kg/ha. El p ro vine din genitori cu o perioadă de vegetaţie mai lungă dar care prin hibridare, am eliorare şi selectare au căpă ta t precocitate şi ad aptabilitate pentru condiţiile din Dobrogea. Aceste trei exemple, dintre cele mai obişnuite în p ro cesul actual de creare a unui sortim ent de mare produc tivitate, p o t fi socotite ca „mersul norm al" al progre sului. Există, alături de aceasta şi un nivel care depă şeşte „norm alul". Este vorba de posibilitatea de trans m utare a unor gene sau a unor secvenţe din cromozomi în genomul alto r plante. C ercetările în acest domeniu urm ează să scurteze etapele de creare a soiurilor, să elimine m ult prea numeroasele faze în care descendenţa neadecvată trebuia elim inată şi să dirijeze sensul trans form ărilor. C ăile geneticii şi am eliorării sîn t larg i deschise p ro gresului şi de pe acum celelalte dom enii convergente ale producţiei agricole trebuie să fie p reg ătite pentru a exploata la m axim um p o ten ţialu l genetic spo rit al p lan telo r ce v o r fi create. Factorii de mediu cum ;ar fi tem peratura, um iditatea, regimul de nutriţie sau iluminarea, trebuie studiaţi şi m odelaţi pentru a realiză, cu m aterialul vegetativ, co nexiuni din care să rezulte o adevărată agricultură in tensivă. 80
D iferenţele cele m ai sensibile vor putea influenţa dez voltarea şi productivitatea unei culturi. P entru aceasta va trebui să se ţină seama că, de pildă, un strat subţire de vegetaţie este suficient pentru a reduce gradientul ter mic care există deasupra solului sau în subsol graţie obstacolului pe care această vegetaţie îl form ează în calea radiaţiilor. Astfel, im ediat sub suprafaţa unui sol nisipos gol s-a înregistrat de pildă 25°C, num ai 23°C la aceeaşi adîncim e pe o porţiune acoperită de c î ţ i v a muşchi şi do ar 12°C în acelaşi sol acoperit însă cu un gazon des. In interiorul unei mase ierboase, tem peratura este dependentă de n atu ra vegetaţiei, de înălţim ea, de densitatea şi de orientarea frunzelor sale. în tr-o p lan ta ţie de vie, G e i g e r* a a ră ta t că frunzişul este regiunea cea mai caldă în tim pul zilei, la fel ca şi solul dintre plantele de v iţă pe care cade direct lum ina solară; noap tea însă frunzişul este regiunea cea mai rece, ceea ce este foarte im p o rtan t p en tru utilizarea de către plante a p i căturilor de rouă. în tr-ad ev ăr, roua precipită pe supra fa ţa cea m ai rece şi frunzele primesc um iditatea atunci cînd solul şi trunchiul sînt uscate (fig. 6). A gricultura ecologică ţine seama de toate aceste con diţii, de toate aceste fenomene care afectează subsiste mele ecosistemului pe care-1 dirijează. Deosebirea faţă de situaţia existentă în agricultura contem porană ar fi că de la indicaţiile şi cunoştinţele generale obţinute în prezent s-ar trece ca obligativitate (tehnica şi posibili tăţile m ateriale oferind posibilitatea) la aplicarea lor, pentru fiecare zonă în parte, pe baza condiţiilor exis tente. în m od similar cu tem peratura (de altfel fenomenele sînt în corelaţie), ilum inatul v a trebui încă şi m ai m ult folosit p en tru a exploata capacităţile sporite de foto* Citat după D a j o z, Gauthier — Villars
1978 — Precis d’ecologie,
81
K
E
sinteză a plantelor. Este cunoscut că radiaţiile vizibile (cuprinse între 0,4— 0,7 (am) sînt m ult m ai absorbite decît cele apro ap e de infraroşii (0,7— 3(im ) şi că de prim ele de-
82
Fig. 7 — îm părţirea (°/o) radiaţiilor globale ajunse la n i velul vegetaţiei în: părţi reflectate, absorbite şi transmise. Cifrele înconjurate de un cerc se referă la radiaţiile vizibile; celelalte cifre la radiaţiile invizibile. Se prezintă cazul particular al unei culturi de porumb de 2,65 m în ăl ţim e cu un indice foliar F = 4,3 (indicele foliar F este = cu suprafaţa frunzelor pe unitatea de suprafaţă a solului (după C h a r t i e r )
pinde procesul de fotosinteză; devine necesar ca p ro centul lor de absorbţie să fie m ărit în detrim entul ra diaţiilor reflectate sau căzute pe sol. Soiurile care u r mează a fi create trebuie să îndeplinească rolul de maxim cap tato r al acestor radiaţii prin înălţim ea lor, prin indi cele foliar şi p rin poziţia frunzelor lor (fig. 7). A gricultura ecologică ia în considerare nu numai acest aspect al fotosintezei maxime, ci şi celelalte reper cusiuni ale cantităţii de radiaţii prim ite de o cultură; astfel, de pildă, trebuie cunoscut faptul că intercepţia unei p ărţi din radiaţii luminoase influenţează re p arti ţia insectelor care trăiesc sub învelişul de vegetaţie (în culturile duble de porum b şi fasole aceasta din urm ă este mai frecvent infestată de Acanthoscelides obsoletus; cu cît se găseşte m ai sus pe p lan ta de porum b care-i ser veşte suport, cu a tît intensitatea luminoasă este aceea care reglează abundenţa de coleoptere). C a urm are se cer luate măsurile pe care situaţia le pretinde, oalculînd avantajele şi dezavantajele, introducînd insecticide specifice etc. Ciclul elementelor biogene m ajore (fig. 8), care se desfăşoară a tît de-a lungul materiei vii cît şi a celei lipsite de v iaţă trebuie, de asemenea, urm ărit cu mare atenţie pentru fiecare solă în parte. Pe această cale şi prin analize care privesc sola respectivă (folosind de sigur şi indicaţiile generale cunoscute în agricultura de astăzi) se poate stabili cel mai bun regim de nutriţie, se p o t preveni unele levigări şi economisi cantităţi im por tante de îngrăşăm inte. Factorul hidric in tră de asemenea în planurile amelioratorilor şi creatorilor de plante pentru că un coe ficient economic al transpiraţiei (care a ra tă cantitatea de ap ă necesară producerii unui gram de substanţă uscată) trebuie să fie de p roporţii reduse, în aşa fel încît cu aceeaşi cantitate de apă productivitatea să crească sim ţitor. Există m ulte căi de creare a unor astfel de 84
Fig. 8 — Ciclul biogeochim ic al elem entelor biogene ma jore: Na, K, Ca, Mg, P, N, într-o pădure de stejar verde din îm prejurim ile oraşului M ontpellier. Mn = masa m i nerală; Hh = orizont' holorganic; L = litieră; P = ploaie; PI = levigarea determinată de ploaie; Ld = litieră descom pusă; A — absorbţie-; F = fixare. In gri sînt elem entele bio gene de vegetaţie şi de litieră; în alb sînt elem entele bio gene din sol (după R a p p )
1
p lante, de la selecţionarea acelor lin ii cu num ăr redus de stom ate, la linii care p rezin tă o ca n titate de ap ă legată cu p o sib ilităţi de rev ersib ilitate în cadrul apei libere şi o fu n cţio n alitate a p ro to p lasm ei,, în av an taju l m ăririi producţiei de substanţă uscată. M aterialul genetic urm ează să fie m ereu reîm prospă ta t; în cadrul ag ricultu rii ecologice crearea lui se rea lizează în strinsă dependenţă cu facto rii de m ediu care trebuie să exploateze la m axim um p o ten ţialu l nou creat în lum ea vegetală. Z O O T E H N IA ŞI AREA LELE PE C A R E LE C U P R IN D E U n ecosistem agricol de m are p ro d u ctiv itate cuprinde sectoare zootehnice interesate în folosirea fu rajelo r ob ţin u te pe cîm purile lim itrofe şi furnizo are de reziduuri care, com postate, rep rezin tă un preţios îngrăşăm înt n a tu ral. T erra cunoaşte o acută „foam e" de p ro teină anim ală şi oam enii ţă rilo r în curs de d ezvoltare folosesc în a li m en taţia lo r proteică num ai cu p u ţin peste 10 procente din acest n u trien t esenţial. în acelaşi tim p, p o sib ilită ţile de dezvoltare spectaculoasă a zootehniei nu sînt suficient de evidente şi în nici un caz pe m ăsura celor care se obţin în cultura p lan telo r. D e aici necesitatea con cen trării stu d iilo r asu p ra dom eniilor care p o t asigura un progres rap id acestei ram liri a ag ricu ltu rii contem porane. Z ootehnia este un sector de producţie în care tehno logia in d u strială se poate aplica cu m axim um de ra p i d itate şi în care sistem ul intensiv in d u strial presupune, în realizarea unei ‘p ro d u c tiv ităţi rid icate, com pletarea aspectelor biologice cu cele tehnice. La scară m ondială există ten d in ţa de concentrare, specializare şi in d u stria lizare a zootehniei p en tru a se obţine — la un p re ţ con venabil — c a n tită ţi rid icate de produse de provenienţă 86
anim ală. Această concentrare — care ia uneori form e de gigantism — p rezintă pe lingă avantaje evidente şi o serie întreagă de carenţe oare pun la îndoială eficaci tatea unor aglom erări peste o anume lim ită. Problem ele ce trebuie rezolvate sînt m ultiple dar 3 dintre ele atrag în m od deosebit atenţia: a) schimbările în com portam entul etofiziologic al anim alelor, cu reper cusiuni asupra p roductivităţii; b) posibilitatea de satis facere a nevoilor n u tritive în condiţii optim e a unui num ăr mare de anim ale (sistem de nutriţie care se b a zează, aproape inevitabil, pe un im portant im port, din alte regiuni — uneori din alte ţări — a ,b azei fu ra jere); c) protecţia mediului, problem ă care devine ex trem de acută avînd în vedere cantităţile m ari de de jecţii şi reziduuri precum şi tim pul relativ îndelungat necesar com postării şi epurării acestora. Lor li se adaugă şi o a p a tra (problem ă ridicată de aşa num ita agricul tură biologică) privitoare la calitatea produselor ob ţinute în aceste supercomplexe, calitate determ inată de o hrană artificializată şi de o m edicaţie preventivă şi abundentă. Tehnologia m odernă supune animalele unei perm a nente suprasolicitări p rin schimbarea condiţiilor de trai la care speciile s-au a d a p ta t de-a lungul evoluţiei lor filogenetice. Trecerea- de la o viaţă liberă la un trai în stabulaţie, pe un spaţiu restrîns, în com unităţi mari, stresul p rovocat de un nutreţ uniform , aplioat pe o mare perioadă de tim p nu p o t răm îne fără urm ări pe plan fiziologic şi pe plan com portam ental. în acelaşi timp, m icroclim atul care se asigură este cu totul altul de cît cel cunoscut de generaţiile precedente şi deci se con sideră a fi fixat la optim um în cadrul tehnologiei m o derne, lucrul acesta nu este cu siguranţă probat. In te r vin desigur şi alţi factori care grevează asupra com por tam entului speciilor. Sporirea precocităţii sexuale şi de producţie fac ca trăsăturile infantile ale individului 87
să răm înă dom inante m u lt tim p ; aplicarea de substanţe chim ice şi horm onale în h ran a anim alelor, alăptarea artificială, în ţărcarea tim purie, însăm înţările artificiale, h răn irea şi ad ăp area au to m ată, toate acestea creează un anum it stres în v ia ţa anim alelor de producţie. Tehnologiile m oderne din zootehnie trebuie deci să fie studiate şi sub aspectul im pactului lor asupra orga nism ului anim al. T rebuie ţin u t seam a, de p ild ă, că acele specii oare sînt obişnuite cu v iaţa de turm ă (oile, ca prele, taurinele) se p o t ad ap ta la sistem e intensive care să conţină un num ăr m are de in d ivizi; în schim b, ani m alele individuale (cum ar fi cabalinele sau porcinele) au nevoie de un spaţiu m ai larg p en tru a-şi p ăstra re zistenţa fiziologică şi p ro d u ctiv itatea. Se poate replica la aceasta că în sistem ele intensive de creştere to ate an i m alele îşi p ierd noţiunea de terito riu şi că, p rin urm are, vor sup o rta aglom erările şi d ensităţile m ari. Este p ro babil că tehnologiile p o t ignora, în tr-o oarecare m ăsură, caracterul genetic; sîn t necesare însă studii aten te de fiziologie şi etologie p en tru a cunoaşte aceste lim ite. F acto rii stresori sîn t cei care im plică m ecanism e com plexe, neuro-ho/rm onale, p o t deranja hom eostazia şi deci p ro d u ctiv itatea. S tresurile de n atu ră alim en tară p ro vocate de supra şi subalimentaŢfia ca n titativ ă şi ca lita tivă, de schim barea fă ră o perioadă de tran ziţie a ra ţiilo r, de lipsa unor ore fixe de hrănire, precum şi stre surile de n atu ră psihică, cum a r fi m anipulările brutale (inclusiv în tim pul tran sp o rtu lu i) , schim barea în g riji to rilo r, castrarea, n euniform itatea lo tu rilo r, o densitate m ult p rea m are, to ate acestea au im p o rtan ţă în pro du c tiv itate a anim alelor; .îm preună ele argum entează în fa voarea unor com binate cu un num ăr m oderat de in d i vizi care să p o ată fi supravegheaţi sub toate aspectele m enţionate. Satisfacerea nevoilor n u tritiv e p en tru p o p u laţii de ordinul zecilor şi chiar sutelor de m ii de indivizi este 88
uneori — la nivele optime, sau chiar numai rezonabile — o problem ă insolubilă. A gricultura ecologică pledează pentru înfiinţarea unor com binate acolo unde o mare parte a nutriţiei de bază poate fi asigurată oricînd de însăşi ecosistemul care ur mează să le integreze; pretutindeni, alături de solele cu culturi agricole, un sector zootehnic trebuie să existe, atît pentru valorificarea producţiilor secundare şi a te renurilor care se p re te a z ă . pentru plante furajare, cît şi pentru obţinerea unei autarhii relative (inclusiv sub as pectul echilibrului biologic) în cadrul ecosistemului con siderat. Asigurarea bazei furajere trebuie făcută în acelaşi tim p cu crearea unei baze logistice, ea însăşi fondată pe o tehnologie m odernă (silozuri de m are capacitate, camere frigorifice, microuzine de com postat, m icrouzine de creat nutreţuri combinate etc.); concomitent trebuie să se dezvolte o m icroindustrie de prelucrare a acelor produse anim aliere care urm ează să se încorporeze (ca sursă de energie şi ca venit economic) în propriul eco sistem. Toate acestea pledează din jnou pentru aglo m erări m oderate de animale, în aşa fel încît complexele create să cuprindă numai acel num ăr care penate să fie crescut în condiţii de productivitate m axim ă; gigantis mul ca şi lipsa de preocupare în acest domeniu sînt extreme neeficiente, costisitoare. Protecţia mediului este im plicată p rofund în dez voltarea zootehniei, pentru că teritorii întinse sînt ame ninţate de poluare. Im prăştierea necom postată a dejec ţiilor anim aliere aduce un inconfort evident pentru viaţa din jurul terenurilor pe care s-au răspîndit şi sînt, în cele mai m ulte cazuri, dăunătoare şi plante lor şi consum atorilor acestora. Desigur, p rin lege, staţiile de epurare sînt obligatorii pe lîngă toate m arile crescătorii; din păcate, pe toate 89
m eridianele globului, legile nu sînt strict respectate şi num ai o conştiinţă ecologică poate determ ina protec ţia mediului din jurul com plexelor de animale. O con ştiinţă ecologică care poate fi com pletată — în m od palpabil — p rin avantajele pe care utilizarea deşeurilor com postate în agricultură le poate aduce. în ceea ce priveşte schimbarea calităţii alim entelor aceasta este o problem ă reală şi nu una inventată; une ori exagerată, dar, o repetăm , nu inventată. P entru că este evident că păsările crescute cu făină de peşte au o carne care miroase a peşte, că ouăle de ferm ă sînt a lt fel decît cele de com binat, că laptele reflectă într-o oarecare m ăsură calitatea nutreţului prim it. Acestea sînt obiecţii legitime şi ele pot determ ina marile crescătorii să folosească nutreţurile în proporţii care să păstreze gustul cel mai cerut (şi anume gustul oare a consacrat o anum ită specie, o anum ită rasă). M ult mai bine se poate rezolva această problem ă (în cazul şi în locul în care ea există), prin crescătoriile de valoare m oderată preconizată de agricultura ecologică, pentru că acestea, o resubliniem, au asigurată baza furajeră, în cea mai mare parte, din p ro p riu l ecosistem (în care există tere nuri cu plante furajere şi păşuni). A gricultura ecologică presupune de asemenea alegerea unor areale potrivite creşterii anim alelor, folosind astfel în m od raţional teri toriul avut la dispoziţie şi resursele naturale de hrană. Este în aceasta o înţelegere perfectă a vocaţiei fiecărui teren şi o valorificare superioară a sa. Zootehnia face p arte integrantă din agricultura con tem porană şi ea trebuie să fie înglobată în concepţia ecologică, adică în acea concepţie care ia în conside raţie toate interrelaţiile existente într-un anum it loc pentru a găsi soluţiile cele mai bune, întrebuinţînd tehnica cea mai bună, în folosul societăţii umane şi im plicit a naturii. 90
EC H IL IB R E LE B IO L O G IC E — C O M B A TER EA B IO LO G IC Ă în n atură există un echilibru dinam ic care dă în fă ţişarea teritoriilor şi care se păstrează între anum ite limite şi în anum ite intervale de tim p. Este un joc pe care n atura l-a născocit aproape de la începuturile sale prin care selectează caracterele adaptative ale indivi zilor în num ăr şi p ro p o rţii care se reglează şi se mode lează reciproc (fig. 9). S-ar părea că ecosistemele artificiale de tip agrar scapă acestui mecanism al naturii d at fiind că factorul reglator este aici omul şi nu legile universului. Fireşte, aceasta este în m are p arte adevărat. Există însă şi o influenţă a ecosistemelor naturale înconjurătoare care face ca echilibrul biologic general să se răsfrîngă şi pe porţiunile pe care omul le controlează îndeaproape şi le dirijează în sensurile dorite de el. Iată, de pildă, cîteva lucruri referitoare la prezenţa insectelor ca factor com ponent al biocenozelor de pretutindeni, inclusiv al ce lor agricole. Se cunoaşte ca, pe plan m ondial, această grupă de anim ale provoacă agriculturii pagube care pot fi estimate la m ulte zeci de m iliarde de dolari; de aici lupta neîntreruptă pe care agricultura o duce îm potriva insectelor. D ar, o ştim to t din ştiinţele agricole, 80°/» din plante sînt polenizate de insecte şi între 98— 99°/o din insectele potenţial periculoase pentru agricultură sînt com bătute de alte insecte care le sînt inamici n atu rali. R ezultă cu claritate că problem ele de echilibru bio logic sînt m ult mai com plicate decît ar părea la prim a vedere şi că o concluzie p rip ită (ca de exemplu aceea de a distruge to ate insectele) nu este favorabilă ci dim p otriv ă păgubitoare. Im p'ioaţii asupra agriculturii au şi alte grupe de an i male care trăiesc în ecosistemele naturale. F auna afri cană, în special marile m am ifere carnivore, a fost vînată 91
nem ilos şi îm p u ţin ată sim ţitor. C onsecinţa p rin cip ală a dispariţiei leop arzilo r, de p ild ă, a fost m ărirea excesivă a p o p u laţiilo r unor m aim uţe (în special de babuini) care au distrus cu ltu rile agricole. In terzicerea v în ării leopar dului ia făcu t ca echilibrul biologic să fie restab ilit şi terenurile agricole p ro tejate, din acest p u n ct de vedere. Păsările sînt în general insectivore (mai ales prim ă vara) şi astfel, ca şi furnicile din grupul Formica rufa, asigură o protecţie bună plantelor agricole şi forestiere. M ulte dintre păsări se hrănesc însă, de asemenea, şi cu produse din agricultură şi de aceea uneori ele provoacă pagube im portante culturilor. D ar înainte de a începe com baterea lor este necesar să se studieze cu atenţie toate im plicaţiile pentru a avea garanţia că efectele ob ţinute vor fi favorabile. R epublica P opulară Chineză, care în 1960 decretase o luptă în dîrjită îm potriva p ă sărilor, a treb u it să o întrerupă pentru că insectele pro liferaseră în aşa pro p o rţii încît ele deveniră un pericol
—Fig. 9 — Schem a transferului de energie într-o stepă. Partea superioară reprezintă ceea ce se petrece deasupra solului (A) iar în partea inferioară ceea ce se petrece în sol (B). Biomasa diverşilor constituenţi (cifre subliniate) sînt exprim ate prin echivalenţă Kcal de m aterie organică prezentă. Cifrele nesubliniate corespund energiei absorbite (prin fotosinteză pentru iarbă şi sub formă de alim ente pentru celelalte fiinţe) sau energiei reflectate sub formă de căldură K cal/m 2/zi; în schemă se vede că fotosinteză (pro ductivitatea primară) corespunde la 16 700 K cal/m 2/zi; ani m alele domestice nu utilizează decît 2 000, adică mai puţin de o optime, iar omul numai 80, adică mai puţin de 0,5Vo. Categoria „alte ierbivorfe“ cuprinde anim ale (insecte fitofage, rozători etc.), altele decît anim alele domestice. In sol se găseşte sub formă de m aterie organică moartă o energie de 12 686 Kcal. adică 76% din producţia pri mară. Bacteriile şi ciupercile eliberează 87% din energia totală (10 576 Kcal dintr-un total de 12 081), protozoarele 8% (1000 Kcal), iar alte nevertebrate numai 5% (după M ac F a d y e n )
93
cu m ult mal m are pentru culturile agricole decît p a sările. Sînt cunoscute cazurile în care pe suprafeţe întinse, începînd din 1943, insectele au fost la început com bă tute cu produşi pe bază de arseniu şi cu nicotină iar apoi cu D D T . Succesul părea ia fi deplin, în sensul că insectele dispăruseră aproape în totalitate; în conse cinţă producţia a crescut. Scurt tim p după aceasta s-a constatat însă că dispariţia insectelor prădătoare şi dez voltarea rezistenţei lia insecticide a unor specii dăună toare au dus la o m ultiplicare bruscă a acestora din urm ă. în teritoriile vecine, unde nu se aplicaseră aceste cantităţi perm anente de insecticide, exista o balanţă care m enţinea în limite tolerabile populaţia insectelor dăunătoare. A pariţia de linii rezistente este un caz frecvent, ca urm are a aplicării masive de insecticide. D D T -ul, de pildă, a d at numeroase exemple, inducînd la peste 100 de specii p roprietatea de a suporta doze a ltăd a tă letale (fig. 10). _ * Din aceste m otive oamenii au recurs la alte metode şi anum e: de a pune o insectă să lupte îm potriva alteia, un organism îm potriva altuia, în aşa fel încît cele dău nătoare să fie anihilate de p rădători, în folosul omului. Aşa s-a născut „lupta biologică", concepută pentru a p roteja recoltele deopotrivă de dăunători şi de poluarea pe care o im plică uneori folosirea substanţelor chimice. A început să crească, pe scară largă, entom ofagii existenţi şi cunoscuţi din clasa insectelor, din cea a acarienilor şi a nem atozilor. Factorul fundam ental în eficacitatea entom ofagilor constă în coincidenţa spaţială şi tem porală entom ofaggazdă, ceea ce face necesar cunoaşterea în am ănunt a biologiei generale şi etologiei vieţuitoarelor implicate. D intre entom ofagii cei m ai răspîndiţi şi utilizaţi se rem arcă Trichogramma dovedit extrem de folositor; în 94
U niunea Sovietică el a fost răspîndit pe suprafeţe care au însum at peste 7 m ilioane hectare. Se cunosc de asemenea numeroase microorganisme entom opatogene; pînă în prezent sînt descrise viroze foarte păgubitoare la, aproxim ativ 700 de specii de insecte şi acarieni. P rin izolarea acestor virusuri entom opatogene
s-au realizat m ulte produse comerciale cum ar fi, de pildă, Virex, V irin şi V iron T, prin care se combat, printre alţii, L ym antria dispar (fluturele stejarului) şi H eliothis viriplaca (buha lucernei). P rin tre bacteriile entom ofage cele m ai folosite se nu m ără Bacillus popilliae şi, m ai ales, Bacillus thuringiensis, ultim ul av în d un spectru de activitate foarte larg, parazitînd numeroase lepidoptere păgubitoare. L upta biologică îm bracă diverse şi neaşteptate forme: de la a pune o insectă să omoare o alta, p înă la aceea de a îm pinge insectele să re distrugă ele însiele. U nul dintre mijloacele acestei ultim e categorii constă în intro ducerea unor masculi sterilizaţi p rin radiaţii într-o popu laţie norm ală, pentru a transm ite acesteia gene letale prin care s-o îm pingă la dispariţie. Pe această cale s-au obţinut succese deosebite, a tît în ceea ce priveşte distru gerea unor muşte parazite pe anim ale, cît şi a viermelui merelor (Carpocapsa pomonella). Folosirea ferom onilor şi a unor horm oni este, de ase menea, din ce în ce m ai frecventă pentru autodistruge rea dăunătorilor. Emisia unei astfel de substanţă poate determ ina, de pildă, atractiv itatea sexuală, în acest caz avem de-a face cu ferom oni sexuali. U tilizarea acestor substanţe (pe care industria chimică le-a produs în dife rite sortimente, cu specificitate pentru diverse -specii de lepidoptere) se face, în principal, pentru a atrage indi vizii în xurse în care să fie distruşi. O luptă biologică în d îrjită se duce şi îm potriva buru ienilor şi de asemenea îm potriva ciupercilor parazite. Introducerea unor anum e insecte fitofage, cu prefe rinţe nutritive caracteristice, a permis elim inarea sau lim itarea dezvoltării unor plante cum a r fi de pildă unele specii de H ypericum (pojarniţă) în Statele Unite. în ceea ce priveşte lu p ta biologică îm potriva ciuper cilor parazite aceasta se poate desfăşura prin folosirea 96
de ciuperci antagoniste, lucru care poate asiguna o sta ţionare a dezvoltării ciupercilor parazite. D e foarte curînd, s-a im aginat inocularea unor plante tinere cu suşe hipovirulente care să asigure astfel un fel de „vaccinare" îm potriv a ciupercilor p arazite sau îm potriva unor v i rusuri. Acest m od de acţiune a fost deja încercat cu rezultate pozitive pe plantele de tom ate, în vederea com baterii virusului m ozaicului. Cu toate că p rin interm ediul luptei biologice au fost dobîndite succese incontestabile în protecţia plantelor, eficienţa acesteia nu este în m ăsură să asigure culturile îm potriva bolilor şi dăunătorilor. P rotecţia recoltelor este extrem de com plicată, extrem de delicată şi lupta biologică nu cuprinde încă decît o panoplie redusă de arm e îm potriva unor arm ate numeroase de dăunători şi de boli. De ăceea acest mijloc de protecţie a plantelor este inclus în cadrul agriculturii ecologice într-o altă categorie, m ult mai largă, num ită lupta integrată. C om baterea biologică este un procedeu de luat în conside rare şi de folosit; el este însă num ai o com ponentă a unei eficiente protecţii a p lantelor şi a mediului.
LU PT A IN T E G R A T A
.
A gricultura ecologică este prom otoarea acestei metode de protecţie care, de altfel, o caracterizează în esenţa sa. într-ad ev ăr, lu p ta integrată cuprinde toate procedeele eficiente cunoscute (metodele agrotehnice, mijloacele biologice, mijloacele chimice şi mijloacele fizice) pe care le combină şi le asamblează, după îm prejurări concrete, reuşind să asigure cea m ai bună protecţie culturilor şi în acelaşi tim p în lătu rîn d posibilitatea de a distruge fertilitatea solului şi de a îm pieta asupra prosperităţii mediului. 97
L upta integrată poate fi definită drept sistemul de control al populaţiilor dăunătoare p rin folosirea tu tu ro r tehnicilor p o trivite pentru m enţinerea pagubelor la ni velul cel mai scăzut posibil. Principiile sale generale se bazează pe: 1) necesitatea evaluării riscului de pagube pentru cultura de p rotejat înaintea oricăror intervenţii (pentru a putea determ ina pragul de risc) şi pe 2) posibilitatea de îm binare a tu tu ror m ijloacelor care p o t reduce bolile şi dăunătorii la situaţia de a fi practic inofensivi. P entru punerea în aplicare a acestor două idei sînt necesare cîteva etape pregătitoare care să prevadă în tim p punerea la p u nct a unei m etode complexe ghidate de cîteva jaloane esenţiale: a — recenzarea dăunătorilor* în scopul definirii m ăsurilor fitosanitare de luat; b — ame liorarea m etodelor de avertizare pentru lupta îm potriva principalilor^ dăunători (boli), inclusiv cunoaşterea p ra gurilor de toleranţă pentru dăunătorii m ajori din ulti mii 15 ani, pentru a se putea interveni la m om entul oportun; c — organizarea tratam entelor colective care p ri vesc culturile învecinate; d — abandonarea tratam entelor calendaristice şi înlocuirea acestora cu tratam ente b a zate pe stările ecologice în care sînt im plicate culturile şi dăunătorii; e •— protejarea faunei predatoare (cum ar fi Typhlodrom es pentru păianjenii roşii sau Trichogramma pentru Caeoecia); f — folosirea unor entom ofagi crescuţi special pentru com baterea biologică (cum a r fi Prospaltella pem iciosi pentru păduchele de San Jose).
* M etodele de bază în recenzarea dăunătorilor sînt, ce mai adesea, controlul de iarnă, controlul vizual în cursul sezonului, controlul prin scuturare şi prin capcane lum i noase-; m etoda curselor alim entare este de asemenea folo sită în estim area populaţiilor care sînt atrase cu ajetorul sucurilor de fructe.
98
Aceste măsuri de luat îm potriva bolilor şi dăunători lor form ează obiectul principal în cadrul luptei inte grate, dar — aşa cum am a ră ta t — lupta integrată se bazează de asemenea pe alte numeroase mijloace oferite în acest scop de dezvoltarea tehnicii şi ştiinţei. M etodele agrotehnice sînt capabile să schimbe, prin tehnologiile de cultură, prin mecanizarea şi prin amelio rarea solului fauna edafică, ceea ce face ca problemele de combatere să capete alte dimensiuni, cea m ai mare parte din datele cunoscute din anii precedenţi devenind inutile. E9te astfel necesar ca toate elementele com po nente ale unei tehnologii, p rin tre care putem ciita, de exemplu, epoca optim ă de sem ănat şi adîncim ea la care se îngroapă săm înţa, să fie luate în consideraţie pentru fiecare cultură în parte, în cadrul asolam entelor carac teristice agriculturii ecologice. N enum ăratele date care in tră în calculul previziuni lor necesare luptei integrate p a r uneori a fi extrem de complicate şi greu de pus în practică; reluînd însă ideea deja m enţionată în rîndurile de mai înainte, p o triv it căreia agricultura ecologică se aplică unor agroecosisteme de m ari dimensiuni, reiese că aceasta, în condiţiile dezvoltării ştiinţei contem porane; poiate beneficia de in vestiţii im portante, m ai rentabile şi m ai eficiente. în consecinţă, agrâecosistemele p o t fi înzestrate cu calcu latoare uşor de m anevrat, capabile să sintetizeze într-un tim p record situaţiile de pe. ansam blul suprafeţelor lor şi, în acelaşi tim p, de pe solele (agroecosistemele fundam entale) care le compun. Mijloacele chimice sînt folosite în m od curent în ca drul com baterii integrate, ele fiind com plem entul tu tu ro r m ijloacelor pe care le preconizează „agricultura biolo gică", de la agrotehnică, la îngrăşăm intele organice şi la lup ta biologică. în cadrul utilizării m ijloacelor chi mice există tendinţa de a găsi acele substanţe care să aibă o specificitate ridicată şi un în alt grad de descom 99
punere; în această priv in ţă, tehnica şi ştiinţa au înre gistrat succese deosebite creînd pesticide a căror disper sare şi acumulare în mediul extern sînt deopotrivă re duse şi care sînt folosite, cu aceeaşi eficienţă, în doze m ult mai mici decît pesticidele folosite pînă de curînd. D intre realizările cele m ai remarcabile în acest domeniu notăm realizarea piretroizilor de sinteză, a unei noi clase de insecticide — pirazolinele, insecticidele inhibi toare ale sintezei chitinei, fungicide de tipul fenarim ol, triadim enol, diciclidin etc. în ansam blul com baterii chimice o im portanţă deo sebită au cercetările care privesc depunerile electrosta tice ale picăturilor de soluţie pe plante şi cele de prăfuire electrostatică, m etodă prin care se pot obţine eco nomii de substanţă activ ă de aproxim ativ 50% . P entru că agricultura ecologica nu exclude folosirea îngrăşăm intelor chimice (ea doreşte să le utilizeze din plin dar în p roporţii rezonabile cu îngrăşăm intele or ganice şi în cadrul unor tehnologii mereu ameliorate) este im p o rtan t de subliniat succesul obţinut în găsirea acelor substanţe care p o t reduce pierderile de azot (prin fenomenul de levigare şi de îm prăştiere neuniform ă) aproape inerente în cazul îngrăşării cu acest element. U n nou p rep arat sintetic, denum it N-Serve, care este ifn aditiv nitrapirinic, m enţine am oniacul anhidru strîns legat de sol, îm piedicînd nitrificarea şi pierderile de azot prin evaporare sau spălare. De asemenea, acest produs contribuie la înlăturarea daunelor provocate la g n u şi porum b de putrezirea rădăcinilor, fenomen foarte frecvent în cazul în care bacteriile au ca sursă de hrana azotul nitric. U tilizarea acestui nou produs aduce o economie de 2 0 % cantităţii de azot aplicată şi o sporire a recoltei de cereale cu 700 k g /h a. V orbind de tehnologia aplicării îngrăşăm intelor pu tem rem arca de asemenea că în domeniul fertilizării la soia s-a b revetat de curînd în Iow a (S.U.A.) o m etodă 100
caxe prevede adm inistrarea de îngrăşăm inte foliare cu un în alt rap o rt specific între N P S K şi alegerea unor momente ale vegetaţiei m ult m ai întîrziate de aplicare decît cele obişnuite (pentru soia în perioada form ării boabelor — um plerii păstăilor). Brevetul prevede apli carea de 3 stropiri prin pulverizare, la intervale de cîte 10— 15 zile, cu 180 l /h a cuprinzînd 28 kg N , 6,75 P 2O 2 10,125 K 20 şi 1,8 kg S. M etodele fizice folosite în com baterea dău n ăto rilo r sîn t diverse şi ele p rezin tă av an taju l de a fi nepoluante. Se utilizează ultrasunetele, infrasunetele şi unele sem nale acustice (îm potriva ro zăto arelo r şi p ăsărilo r), ra d iaţiile de d iferite lungim i de undă, în prim ul rîn d cele X şi gam m a, razele u ltrav io lete (îm p otriv a bacteriilor şi ciupercilor) şi term oterapiile (în special, în cazul v i rusurilor). D e o m are im p o rtan ţă este şi trata rea solu lui cu aburi. C om ponentele acestea ale lup tei in teg rate nu sînt obli g atorii, în to ta lita te a lor, în to ate fazele de pro tecţie a p lan telo r; ele trebuie îm binate în aşa fel în c ît să se ob ţin ă un efect d e . sinergism , să în lătu re p osib ilitatea de poluare şi să dea un randam ent m axim . A plicarea lu p tei integ rate este posibilă la nivelul tu tu ro r cu ltu rilo r ierbacee sau lem noase, anuale sau pe rene. în p riv in ţa necesităţii ap licării unei astfel de me tode exem plul cu ltu rii de bum bac este dem onstrativ. în m ulte ţă ri din A m erica, necesitatea unor rep etate tra tam ente cu insecticide din ce în ce m ai num eroase (pentru că p ro liferau acei d ău n ăto ri care reuşeau să capete o rezistenţă sp o rită la efectul tratam en telo r — ceea ce aducea nevoia unor noi ca n tităţi de pesticide) au făcut ca bum bacul să nu m ai p o ată fi cu ltiv at în condiţii ren tab ile; situ aţia s-a am eliorat şi cu ltu ra bum bacului a devenit posibilă, în condiţii econom ice m ulţu m itoare, atu n ci cînd p ro tecţia fito san itara a fost asigu101
ra tă prin interm ediul luptei integrate. D r. H . M ilaire14 subliniază că în Statele U nite cultura bumbacului este viabilă pentru că protecţia se face prin m etode inte grate în care ordinatoarele (pe care noi le socotim ca parte integrantă ale agriculturii ecologice) sînt folosite din plin. Experim ente numeroase au p robat eficacitatea luptei integrate şi este de aşteptat ca deceniile viitoare să o instaleze încă şi mai temeinic în agricultură. In con texte speciale, pe care noi le credem proprii agriculturii ecologice, lupta integrată va fi singura cale de protecţie fiţosanitară a culturilor, realizînd prin aceasta o p ro ductivitate ridicată şi o protecţie antipoluantă de mare eficacitate p en tru mediu.
P R O D U C Ţ IE -P R O D U C T IV IT A T E ÎN D IFER ITE SISTEME DE „A G R IC U L T U R Ă B IO L O G IC Ă 14 A gricultura ecologică am definit-o ca agricultura cea mai înaintată, capabilă să utilizeze raţional toate cuce ririle ştiinţei şi tehnicii pentru a obţine produse de bună calitate, în cantităţile cele mai mai m ari şi cu păstrarea fertilităţii solului agroecosistemelor dar şi a ecosisteme lor naturale din jur. Despre ea am discutat în acest ca pitol arătînd, în sensul definiţiei, care sînt factorii asu p ra cărora se în d reap tă atenţia m ajoră cînd se încearcă obţinerea de producţii record. Fireşte, pentru a dovedi că agricultura ecologică este cea mai indicată form ă de exploatare se cuvine să o analizăm îm preună cu „celelalte" agriculturi existente 14 M i l a i r e H., 1977 — în: Probleme ale agriculturii contemporane red. I. C e a u ş e s c u , Al. I o n e s c u, ed. Ceres.
102
sau preconizate, pe care le vom prezenta în linii gene rale pentru a asigura posibilitatea unor com paraţii. 1. Agricultura convenţională, contem porană, utili zează din plin un arsenal chimic extrem de bogat, dar se îngrijeşte m ai p uţin de repercusiunile pe care acesta îl are asupra mediului, asupra păstrării nealterate a ca lităţii produselor şi asupra m enţinerii fertilităţii — pe tim p îndelungat — a solului arabil. N u este sistemică. 2. Agricultura biologică are d rept scop o producţie de alim ente suficientă, sănătoasă şi de în altă valoare nutritivă obţinută prin metode „conform n atu rii"; de asemenea ea îşi propune să păstreze perenă fertilitatea solului. Această agricultură — asupra căreia vom insista, pentru că ea este p uţin cunoscută m arelui public (în orice caz, incom parabil m ai puţin decît agricultura con venţională) — preconizează dezvoltarea sim ultană a culturilor de plante şi a creşterii anim alelor precum şi favorizarea activităţii biologice, în care acordă un rol esenţial dinam icii humusului în sol. R otaţia culturilor — o regulă de neînlocuit — este v ariată şi cuprinde o parte im p o rtan tă cu amestecuri furajere, bazată pe le guminoase; se evită cît m ai m ult posibil păm înturile ne desţelenite. Gunoiul de grajd este îngrăşăm întul fundam ental; el se com pletează cu alte îngrăşăm inte organice care tre buie însă mai întîi com postate (compostajul parcurge etape diferite după sistemul de agricultură biologică adoptat). Lucrările solului sînt de obicei superficiale, profunzim ea stratului arabil m ărindu-se prin cultura plantelor cu rădăcini profunde şi prin activarea p ro ceselor biologice din sol. P rotecţia plantelor se face, în prim ul rîn d pe cale indirectă, prin ro taţia culturilor, lucrările solului etc. L upta directă se duce mai ales pe cale mecanică (inclusiv pe cea term ică). în cadrul acestei agriculturi deosebim diverse curente dintre care unele au tentă mai m ult filosofică decît bio 103
logică. Aşa sînt agricultura „biologică-dinam ică" şi agri cultura „m acrobiotică" a căror raţiune se bazează pe m aniera de a vedea şi de a interpreta lucrurile, fiinţele şi evenimentele; scopul lor este de a face inofensive pentru sol „otrăvurile" industriale şi radioactive şi de a perm ite o mai bună valorificare a culturilor, graţie „echilibrului m ultibipolar". M etoda organică-biologică, foarte răspîndită în Elve ţia, se bazează pe lucrarea superficială a solului, pe composcajul la suprafaţă a gunoiului, utilizarea de în grăşăm inte m inerale provenite din alge marine, pe folo sirea în lu p ta an tip arazitară a sulfului, a piretrei, a rotenonei, a B, thuringiensis şi a 'tratam entului term ic şi mecanic îm potriva buruienilor. M etoda biologică-dinamică se bazează pe teoria antroposofiei. în cadrul ei lucrările culturilor sînt realizate ţinînd seama, p rin tre altele, de poziţiile planetelor şi ale constelaţiilor astronom ice, unele faţă de altele. Ea foloseşte, de asemenea, diverse preparate de plante pen tru a com posta îngrăşămiritele de ferm ă; în lu p ta an ti p arazitară sînt preferate decocturi de plante şi chiar (în cazurile arborilor fructiferi) prepaxate pe bază de argile. 3. Agricultura ecologică, pe care am descris-o in ex tenso în capitolele precedente, doreşte folosirea tuturor m etodelor cunoscute p en tru obţinerea de producţii m ari în condiţiile protecţiei mediului. Cum rezultatele obţinute în agricultura contem porană, convenţională şi cea ecologică ne sînt cunoscute, să in sistăm asupra realizărilor agriculturii biologice. R ezulta tele p riv in d producţia to tală sînt, în aproape toate ca zurile cercetate, ceva mai mici decît cele obţinute în agri cultura convenţională, iar cantitatea de muncă investită este mai mare, ceea ce probează o productivitate m ai scăzută; în schimb, calitatea produselor pare a fi mai bună şi, de asemenea, structura solului şi fertilitatea 104
acestuia. Experienţele întreprinse în E lveţia şi avînd două varian te de agricultură biologică şi un m artor din agricultura contem porană n-au p u tu t reliefa diferenţe nete de producţie dar au pus în evidenţă o cantitate mai m are de zile-muncă necesare agriculturii biologice. Prom otorii agriculturii biologice cer ca rezultatele obţinute în toate experimentele să fie judecate în per spectiva unor perioade lungi de tim p, ceea ce nu poate m ulţum i însă o societate care doreşte un belşug im ediat şi concret, în locul unuia doar prom is. A dăugind acestui argum ent şi caracterul de. esenţă m istică al unor „teh nici" ale agriculturii biologice (vezi im plicarea nedove dită a constelaţiilor; metode de com postare neexplicate etc.) se poate releva că această agricultură, anim ată de cele m ai bune sentimente şi născută ca o reacţie la fo losirea fără d iscernăm înt a produselor chimice şi a lu crărilor brutale ale solului, nu-şi are justificarea în ac tualul stadiu de dezvoltare al ştiinţei şi al gîndirii. P ă r ţile ei bune se integrează însă, îm preună cu părţile bune ale agriculturii clasice, în cadrul agriculturii ecologice în care scopurile lor de esenţă se unesc pentru a da p ro ducţii mari, eficienţă economică, o calitate a produselor superioară şi o protecţie sigură a mediului. Toate acestea au fost dem onstrate de experim entări iar procentele cu care calităţile fundam entale (enumerate m ai înainte drept „scopuri") au depăşit în agricultura ecologică „celelalte" agriculturi au trecut de plafonul cifrei 20. N u ne ferim însă să resubliniem că agricultura ecologică va necesita m uncă mai intensă (nu mai m ultă!), mai conştiincioasă (nu m ai grea!) şi mai im aginativă. De aceea, agricultura ecologică, pe care o redefinim din nou drept agricultura deceniilor viitoare, agricultura ştiinţei cele mai înaintate, va fi apanajul tu tu ro r ţărilor cu ad e v ăra t dezvoltate şi v a face ca păm întul să ro dească păstrîndu-i nealterate calităţile sale cele mai bune.
105
A gricultura ecologică se bazează pe m ultiple coordo nate dintre care dorim să subliniem, cu prioritate, pe cele care o p o t defini în orice îm prejurare: a) îm bunătăţiri funciare pentru obţinerea fertilităţii maxime a tipului de sol lu at în consideraţie; b) utilizarea în proporţii corespunzătoare a îngrăşă m intelor chimice (inclusiv microelemente) şi a celor na turale (în prim ul rîn d gunoiul de grajd şi compostul); c) cultivarea acelor plante pentru care vocaţia terito riului este dovedită („vocaţia" este definită de natura solului, de climă, de im plicaţiile economice şi ecologice); d) folosirea rotaţiei culturilor (în asolamente de 4— 8 ani); e) com baterea bolilor şi dăunătorilor prin lupta in tegrată; f) înglobarea solelor în agroecosistenfe ierarhizate, care să perm ită producţia în flux continuu, o balanţă de compensare a circuitului de energie şi m aterie şi o anume autarhie; g) creşterea sim ultană, în cadrul aceluiaşi ecosistem, a plantelor şi a anim alelor; h) constituirea, în cadrul sectorului zootehnic, a unor grupe de studii pentru problemele de etologie; i) optim izarea mediului prin sporirea fertilităţii solu lui, înfiinţări şi rem odelări de plantaţii forestiere, am e najări hidrografice, corectări ale form elor de microrelief, construirea şi am plasarea clădirilor şi căilor de acces; j) utilizarea tehnicii şi ştiinţei cele m ai noi în spori rea productivităţii, în asigurarea unor calităţi optim ale alim entelor rezultate şi în protecţia mediului; k) abordarea sistemică a tu tu ro r proceselor şi feno menelor şi — în acelaşi tim p — analiza particularizată a fiecărei sole, a fiecărei ferme com ponente a com plexu lui agricol.
PREMISE ŞI CONDIŢII PENTRU GENERALIZAREA AGRICULTURII ECOLOGICE
S IT U A Ţ IA A L IM E N T A R Ă ÎN LUM E în ultim ii 20 de ani, ţările industriale au obţinut re colte excedentare care, în unele cazuri, în m od p a ra doxal, au grevat economiile respective. D e aici un p ro gram de subvenţii pentru reducerea culturilor şi aban donarea unor m ari suprafeţe arabile, subvenţii pentru reconvertirea unei populaţii agricole şi pentru asigura rea lichidării depozitelor făcute. De cîţiva ani însă situaţia s-a răstu rn at brusc. Cere rea de alim ente a devenit dintr-odată m ai m are decît o ferta şi criza de produse alim entare (care a existat dintotdeauna pentru numeroase regiuni) s-a făcut profund sim ţită şi evidentă. Cererile de alimente au început sa crească vertiginios şi num ai pentru populaţia ţărilo r în curs de dezvoltare este nevoie, în fiecare an, de un plus de 25 milioane de tone de cereale. - în unele zone din Asia, 85% din raţii sînt alcătuite din orez, alim ent deficitar în proteină, grăsimi şi ulei. în tim p ce în ţările dezvoltate economic fiecare locui to r consumă alim ente care ar putea fi echivalate cu 815 kg cereale/an, unui locuitor al continentului sudasiatic îi revin alim ente care se p o t echivala cu numai 108 kg cereale; adică de aproxim ativ 4,5 ori mai puţin! 107
Regiuni întinse ale globului duc o luptă încordată îm potriva foamei şi a tu tu ro r cauzelor care o menţin sau o provoacă, dar — în ciuda resurselor ştiinţei şi tehnicii actuale — această dificilă situaţie alim entară se m enţine ş i. uneori are tendinţa de a se accentua. P retutindeni apare evident că den'utriţia şi foamea endemică sînt corolarul unei sărăcii care se asociază cu ignoranţa şi cu absenţa unei igiene elementare, caracte ristice mai cu seamă regiunilor ecologice nefavorabile. D upă datele revistei Le Courrier*, în Am erica Latină există în prezent un m ilion de copii care suferă de sub nutriţie gravă şi alţi 10 m ilioane de o m alnutriţie evi dentă; pentru A frica aceste cifre sînt respectiv de 3 şi 16 milioane, iar pentru Asia de 6 şi respectiv 64 de milioane. Este uşor de înţeles că situaţia descrisă repre zintă un obstacol în calea dezvoltării sociale şi econo mice a regiunilor cu astfel de populaţii. O anchetă efectuată în 15 oraşe din nord-estul Bra ziliei a pus în evidenţă la indivizii subnutriţi defici enţe grave de tip m orfo-anatom ic precum şi o îm bătrînire precoce, carii dentale şi un procent ridicat de poliparazitism intestinal. în cercetări întreprinse în regiunea Recife (Brazilia) s-a ajuns la concluzia că 57«/0 din decesele copiilor mai mici de 5 ani erau provocate de foame sau de o naş tere prem atură care îşi avea originea în m alnutriţia m a melor. Economia m ondială, acordînd o foarte m are im por tan ţă legii cererii şi a ofertei, dă celor bogaţi posibili tatea să consume mai m ult şi forţează pe cei săraci, care n-au posibilităţi m ateriale, să se m ulţum ească cu puţin. Aşa se face că o m are p arte a comerţului cu cerealele se îndreaptă către alim entarea anim alelor (care * Le Courrier, 1975 — La faim du monde, UNESCO
108
este solvabilă) mai m ult decît spre cea a oam enilor săraci (care nu sînt solvabili). Stocurile de alim ente se strîng, în m od paradoxal, tocmai în acele ţă ri care — sub ra p o rt n u tritiv — au mai puţină nevoie de ele; aproape ca o regulă, ţările im portatoare nu dispun de rezerve care să satisfacă ce rinţele populaţiilor lor mai m ult de 10 zile! P entru a se cuprinde în param etri satisfăcători, si tu aţia alim entară prezentă trebuie (în a fa ra cantităţii) să îndeplinească numeroase cerinţe pe care dezvoltarea societăţii le im pune. în prim ul rînd, fireşte, calitatea ali mentelor, proporţiile în care principalele grupe de sub stanţe sînt incluse în com ponenţa lor. Există în acest sens o cerere fiziologică de alimente, evident schimbate faţă de cea cunoscută cu ani în urm ă. Consum urile se adresează din ce în ce mai m ult unor serii de alimente, care se obţin prin „distilarea" alim entelor prim are. în ţările dezvoltate fiecărui locuitor îi revine aproxim ativ o tonă de cereale, din care aproape 90°/o merg în ali m entaţia anim alelor destinate să satisfacă cererea de carne to t mai ridicată pe p iaţa internaţională; produc ţie de carne pe seama căreia o serie întreagă de biologi şi sociologi au clădit teorii despre „rapida evoluţie” a societăţii umane. Toate acestea resubliniază discrepanţele dintre dife ritele regiuni ale lumii şi dau un tablou cenuşiu situa ţiei alim entare a Terrei, în ansam blul său. P entru îm bu nătăţirea acesteia, eforturi considerabile trebuie depuse, în prim ul rîn d în ţările în curs de dezvoltare, care se găsesc în faţa unor problem e adesea insolubile. M inis trul jam aiean al agriculturii, Keble M unn, spunea că „producţia alim entară a ţărilo r în curs de dezvoltare este frîn ată de costul ridicat al îngrăşăm intelor şi al maşinilor, că producţia agricolă destinată exportului este adesea fără p ro fit şi instabilă"; omologul din Bangladesch declara în aceeaşi privinţă că „po 100
porul din Bangladesh s-a găsit, a doua zi după independenţă, confru n tat cu problem e una mai m on struoasă decît alta în domeniul alim entaţiei şi locuinţei, foamei şi m alnutriţiei". El se felicita să vadă că lumea a înţeles în sfîrşit dimensiunile problem elor pentru care ţările în curs de dezvoltare şi ţările dezvoltate s-au unit în tr-u n efo rt colectiv de a le găsi soluţii; iar mi nistrul comerţului al Algeriei declara că: „Algeria do reşte o creştere- a producţiei alim entare în toate ţările dezvoltate şi că aceste ţă ri trebuie să înlocuiască ideea unei producţii în scopuri comerciale cu ideea unei p ro ducţii în scopul satisfacerii nevoii umane. A ngajam en tul pe care trebuie să şi-l ia ţările dezvoltate urm ează să nu se m ărginească doar la produsele alim entare; este necesar de asemenea ca el să se întindă asupra tuturor factorilor producţiei agrare cum ar fi îngrăşămintele, pesticidele şi maşinile agricole". A lim entaţia este deci — în perspectiva rezolvării sale — o problem ă complexă, văzută din unghiuri dife rite, de populaţii diferite şi diferenţiate ca nivel de trai şi ca posibilităţi economice. P ăm întul este fertil şi el poate oferi produse dintre cele m ai diverse şi în canti tăţi abundente. C u toate acestea, după cîte ştim, m ili oane de oameni m or literalm ente de foame şi multe sute de m ilioane suferă de o subnutriţie cronică. M ai m ult, şi acolo unde nutriţia pare â fi suficientă ea nu se găseşte la nivelul cel m ai în alt al civilizaţiei atinse de societatea contem porană, îm binarea dintre cerinţele fiziologice prim are şi cele pe care le controlează nive lul ştiinţei nefăcîndu-se pretutindeni. Saţietatea unor alim ente nu este im plicit com patibilă cu un conţinut ridicat energetic şi plastic pentru organism. Lumea tre buie să scape de foamete şi de subnutriţie pentru a se îndrepta către o alim entaţie raţională, care sa-i favori zeze activitatea şi dezvoltarea. P entru aceasta pîrghiile cele m ai im portante care stau la dispoziţia societăţii se 110
găsesc în cadrul agriculturii ecologice care, pentru apli carea sa generalizată, are nevoie de noi progrese în şti inţă precum şi de rezolvarea problem elor legate de de m ografie şi de noua ordine economică. Ş T IIN Ţ A ŞI A G R IC U L T U R A Rem arcabilele succese pe care le-a obţinut um anitatea în numeroase domenii sînt folositoare — în diferite grade — şi în dezvoltarea agriculturii. Ştiinţa este chemată să asigure o bază m aterială mo dernă creînd pe de o parte o gamă de maşini de mare randam ent, iar pe de alta asigurînd o logistică perfectă tu tu ro r acţiunilor întreprinse. Direcţiile principale către care urm ează â se dirija noile cuceriri vor urm ări realizarea unei baze energetice, unui m aterial genetic şi găsirii unor form e de organizare su perioară care să asigure funcţionarea optim ă a ceea ce urm ează să se numească în curînd industria agricolă şi să cuprindă în denumirea sa obţinerea tu tu ro r produ selor păm întului, de la form a prim ară la form a prelu crată. Care sînt realizările pe baza cărora se p o t face unele prognoze şi p rin care să se poată prospecta orizontul dezvoltării agriculturii? .în domeniul energetic căile de străbătut sînt încă neclare. O criză a petrolului, ea însăşi nebuloasă, diri jată în egală m ăsură de scopuri politice şi de o conta bilitate care prevede sfîrşitul curînd al rezervelor (deşi este greu de afirm at că perioadele indicate — de altfel mereu prelungite — au un contact direct cu realitatea, în contextul descoperirii de noi şi noi zăcăm inte); cer cetări febrile pentru descoperirea unui nou combustibil (cum ar fi hidrogenul din apă), răspîndirea rapidă a energiei a to m ice. . . Toate acestea nu po t im agina cu 111
precizie care va fi baza energetică de folosit în agri cultura viitorului dar este evident că, la nivelul actual de dezvoltare, înglobarea unei energii fosile de valoare considerabilă pentru obţinerea unor alimente cu o ener gie modestă nu poate fi tolerată; dim potrivă, se cere oa energia inclusă să fie m ultiplicată, p rin captarea ener giei solare, în fenomenul de fotosimteză. Problem a ener getica este o problem ă de m are însem nătate, pentru că prin interm ediul ei se poate am enaja m ediul în aşa fel încît alimentele obţinute să fie în cantităţi abundente şi de calitate superioară. M aterialul genetic este în continuă transform are şi ştiinţa a prom ovat tehnică ingineriei genetice în scopul obţinerii de noi organisme; pentru prevenirea bolilor şi pentru folosirea cît mai redusă a pesticidelor, protecţia plantelor a găsit metode cu totul inedite în lumea ve getală, cum ar fi de pildă autoapărarea prin vaccin. în prezent s-a brevetat un organism produs prin m a nipulări genetice, o nouă specie a genului Pseuaomonas, im portantă pentru bagajul său enzim atic. S-a reuşit, de asemenea, transferarea de gene de la organisme supe rioare (păsări) la Escherichia coli, p en tru a se obţine prin interm ediul acesteia ovoalbum ină. Se lucrează intens la obţinerea de bacterii fixatoare de azot pentru graminee, la transm iterea genelor de rezistenţă la condiţii nefa vorabile, a genelor de productivitate, Ia transferul de plasmide (fragm ente de A D N extracrom ozom iale) capa bile să declanşeze, p rin interm ediul unor enzime, crearea unor substanţe care p o t schimba cu totul calitatea ali m entelor realizate . . . Aceste începuturi anunţă succese extraordinare pentru anii care vin. în domeniul imunologic s-au obţinut substanţe care stimulează anticorpii form aţi de plantă. într-adevăr, oricare a r fi n atu ra agresiunii la care sînt supuse, p lan tele reacţionează sintetizînd în zona atinsă, noi substanţe (cum ar fi de pildă fitoalexinele) sau m ărind concen 112
traţia substanţelor de apărare prezente înaintea agre siunii (în m are p arte compuşi fenolici). Plecînd de la aceste observaţii s-au fabricat diferiţi compuşi care m ă resc reacţia plantei la agresiune şi o fac capabilă să re ziste unui virus, unei bacterii sau unui miceliu care p ă trunde în ea. P entru mania roşiilor şi m ana viţei de vie, s-a creat p reparatul „Fosetil A l“ care injectat în frunze provoacă o m ărire considerabilă a substanţelor fenolice şi a unor substanţe terpenice care, în sinergism, blo chează dezvoltarea miceliului de Plasmopara. Acest tip de produse sînt sistemice, în sensul că p o t fi vehiculate de sevă şi tran sportate în to ate părţile plantelor, protejînd chiar şi acele organe care s-au form at după tra ta ment. Progresele ştiinţei v or face posibilă recuperarea deşe urilor de pretutindeni şi folosirea lor în agricultură. P rintre acestea, năm olurile reziduuale din staţiile de epurare (cifrate la milioane de tone/an) p o t oferi, prin com postare, un îngrăşăm înt de bună calitate; de pe acum englezii reutilizează 4 0 % din aceste năm oluri, iar olandezii peste 80%Econom ia agrară este o disciplină pe care ştiinţa a dezvoltat-o şi a com pletat-o incluzînd în ea elemente de oalcul şi de program are şi folosind pentru conducerea sa ordinatoare şi cibernetica. D eterm inant pentru economia agrară este realizarea unei structuri organizatorice care să perm ită desfăşu rarea tu tu ro r cuceririlor ştiinţei. La acest nivel ne reîntîlnim din nou cu agricultura ecologică, pe care o vom ocoli însă un m om ent pentru a spune ca organizarea agriculturii viitoare va cuprinde forme în perm anentă evoluţie, că este norm al ca la unele ferm e sau gospo dării, staţiuni sau trusturi etc. formele să se schimbe mereu p o triv it cu înzestrarea tehnico-m aterială şi cu capacitatea forţei de muncă. Fireşte, schimbările trebuie făcute p rin evoluţie şi raţional, înglobînd to t ceea ce
este mai bun din form a precedentă şi avînd o continui tate care să elimine interm inabilele şi ineficientele reor ganizări şi restructurări. Pe această cale se poate asi gura fluenţa productivităţii şi fluenţa progresului; în acest fel agricultura ecologică se instalează pretutindeni închipuind în contururi reale ceea ce definiţia sa spune că este: „agricultura care foloseşte din plin ştiinţa, toate ram urile adecvate ale acesteia, agricultura care are o organizare de m aximă eficienţă prin ingeniozitatea şi inteligenţa superioară, servind deopotrivă prezentul şi perspectiva societăţii um ane“ . Ştiinţa are însă pentru anum ite perioade limite cum, de altfel, are limite şi în desfăşurarea nem ăsurată a tim pului. Ea poate ad ap ta, crea şi inova dar num ai în legătură cu fo rţa um ană care o prom ovează şi o dez voltă, în condiţii care reies din dezvoltarea societăţii. Om enirea poate face ca ştiinţa să-i fie folositoare sau* ca, dim potrivă, să fie un balast şi o prim ejdie. PRO BLEM A D E M O G R A FIC Ă , N O U A O R D IN E E C O N O M IC Ă ŞI A G R IC U L T U R A SEC O LU LU I X X I Creşterea populaţiei este o coordonată care influen ţează situaţia alim entaţiei pe Terra. într-adevăr, popu laţia celei de „a treia lum i“ creşte cu o viteză de 2,6% pe an şi v a atinge cifra de 4 miliarde în jurul anului 2000. P o triv it rapoartelor F.A.O. creşterea producţiei agricole în această „a treia lume" a atins în perioada 1950— 1975, pentru fiecare locuitor cifra d e . . . 0% ! Aceasta însemnă că producţia globală a fost egală în procente cu creşterea dem ografică, fără a o putea de păşi. U n stătu quo la un nivel inacceptabil.! P entru a se ieşi din acest impas şi a creşte producţia dc alim ente există două principale m etode: prim a este de a m ări randam entul prin interm ediul tu tu ro r cuce 114
ririlor ştiinţei, cealaltă constă în a cultiva păm înturi noi. D in păcate, ambele m etode sînt ineficiente în ac tuala conjunctură, în care statele sărace nu se p o t dez băra de povara sărăciei şi în care creşterea lor demo grafică este mai m ult decît triplă faţă de cea a ţărilor dezvoltate. In ceea ce priveşte posibilitatea de m ărire a ra n d a m entului, aceasta este grevată de lipsa de mijloace iar speranţa găsirii de terenuri noi este o m are iluzie, pen tru că se uită p u r şi simplu că oamenii au ocupat deja cele mai bune terenuri, că de pildă, m arile păm înturi ale Amazoniei nu se p o t cultiva decît în condiţiile unei m ari risipe de energie şi dezechilibrînd profund ba lanţa naturii. D e altfel, grandioasele proiecte de cultura plantelor în această p arte a Braziliei, au fost abando nate şi d o ar trestia de zahăr a răm as să fie cultivată pe anum ite p o rţiu n i. . . pentru a suplini criza de energie (din această plan tă brazilienii extrag alcoolul pentru automobilele lor). In Asia terenurile cultivabile nefolo site sînt practic inexistente, iar unele zone sînt peste m ă sură de populate. Arhipelagul indonezian este un exem plu în această p riv in ţă; în insula Jaw a s-a h o tă rît să se îngroape m orţii în picioare din cauza lipsei de loc şi pentru a nu se micşora terenurile agricole! în condiţiile actuale presiunea dem ografică este evi dentă chiar dacă optim iştii de profesie socotesc că Terra poate susţine 15— 20— 30-n m iliarde de oameni. Teore tic se p o t susţine, probabil, m ulte din aceste cifre. R ea lităţile sînt însă altele şi ele ies la suprafaţă prinzînd aspecte dintre cele mai neaşteptate. Există posibilitatea de a exploata Oceanul Planetar! Desigur, există; el este chiar exploatat. C antităţile uriaşe de proteine care se aşteaptă însă din apele lui sînt d e parte de a fi la îndem î*a omenirii de astăzi, şi, în cazul în care cursa dem ografică continuă; departe de a fi satisfăcătoare şi pentru omenirea de mîine. 115
Poate fi fertilizat enormul deşert al Saharei! El poate fi fertilizat. D ar cu ce cheltuială de energie? Şi cine urm ează s-o suporte? Reiese din aceasta că echilibrul între populaţie şi hrană este, în m ulte zone ale lumii, mai uşor de stabilit p rin tr-o planificare fam ilială decît p rin oricare altă m etoda. Semnificative în această privinţă sînt de alt fel m ăsurile pe care le-au luat unele ţări cum ar fi R . P. Chineză, India şi M alaezia. Desigur, statisticile în demografie, j>e perioade scurte, p a t face o imagine a unor necesitaţi de moment. în perspectivă însă este dificil să se opereze cu cifre în demografie şi exemplul urm ător ilustrează această a fir maţie. Dacă, .de pildă, media anuală de creştere ar fi de 1 la mie, tim p de 10 mii de ani, păm întul a r num ăra 88 de m iliarde; dar dacă acest spor ar deveni negativ (deci — 1 la mie), planeta ar num ăra în aceeaşi perioadă de tim p num ai 182 de mii de locuitori! Aceste cifre ex treme, la variaţii mici, atrag atenţia — în perspectivă — asupra necesităţii instaurării unei politici dem ogra fice globale, bazată la început pe necesităţile şi posibi lităţile fiecărei ţări şi apoi pe consensul general şi inte resul um anităţii întregi (deşi ordinea p riorităţii ar putea fi şi inversă!). Desigur, problem a dem ografică este un factor care influenţează situaţia alim entară. N u singurul! Dezechi librul economic, tehnic şi ştiinţific care există între di feritele grupe de naţiuni form ează to t atîtea coordonate care configurează situaţia alim entaţiei în lume. D in aceste inechităţi s-a născut ideea preţioasă şi generoasă a unei noi ordini economice internaţionale (prom ovată din plin şi de către ţa ra noastră), prin care să se reali zeze un transfer de tehnologie şi un acces liber la toate cuceririle ştiinţifice umane. 116
Ţările în curs de dezvoltare au nevoie de ajutoare financiare masive şi de asistenţă tehnică com petentă, în condiţiile în care toate acestea să fie făcute fără gîndul la un alt p ro fit decît acela de a scăpa um anitatea de spectrul foamei. în curs de cristalizare, concepţia despre noua ordine economică oferă o speranţă tu tu ro r celor care doresc să o folosească ca o şansă în realizarea unei societăţi evoluate. A jutorul prim it nu trebuie înţeles ca o inter m inabilă ofertă de alimente pentru întreţinerea unei populaţii care nu produce suficient, ci dim potrivă ca un stimulent pentru a se ridica la nivelul ţărilo r cele mai dezvoltate p rin realizări economice şi sociale. N oua ordine economică trebuie să cuprindă în ea, de o parte, o generozitate de esenţă, şi de cealaltă parte, dorinţa acerbă de a construi economii viabile şi socie tăţi de în altă productivitate. Sistemele sociale sînt şi ele im plicate în aceste feno mene de în tr-ajutorare; cu cît ele sînt mai evoluate, cu cît au orizonturi mai largi, cu a tît vor fi mai deschise căile noii ordini economice. Probabil că de-a lungul tim pului cursa aceasta spre egalizare către plafoane înalte va continua fără înce tare şi că unele ţă ri şi regiuni vor schimba între ele p o ziţiile pe care le ocupă astăzi. Lucrul este uşor de înţeles dar el se poate întîm pla num ai într-o perioadă în care valorile absolute vor fi respectate, îm preună cu ade vărul şi realitatea. A gricultura secolului X X I va ieşi din această nouă ordine economică, nu n eapărat mai m odernă, dar cu si guranţă mai rodnică şi m ai generoasă pretutindeni, pe toate meridianele globului. Cum va arăta ea? Am putea să cităm din cifrele celor care îşi imaginează viitorul: terenurile cultivate s-ar putea eventual m ări în com pa raţie cu suprafeţele cultivate în prezent; producţia agri colă m ondială va creşte de 2— 3 ori fa ţa de anul 1970; I 17
nu vor m ai fi deosebiri esenţiale între industrie şi agri cultură; Oceanul P lan etar v a începe să fie tre p ta t „cul tivat" pe scară largă, inaugurînd cu adevărat o eră a acvaculturii şi a agriculturii marine. P roductivitatea actuală a apelor (fig. 11) poate fi m ărită substanţial, în cazul unei exploatări „ecologice". Deceniile urm ă toare vor aduce schimbări substanţiale şi în ceea ce p ri veşte felul de nutriţie, p entru a-1 adapta mai bine evo luţiei societăţii. D upă cum se observă, agricultura se gîndeşte, pentru anii viitori, la scară p lanetară; ea este în corelaţie cu toţi factorii existenţi, supusă tu tu ro r influenţelor şi p re siunilor care se nasc pe glob. E a nu poate fi-decît eco logică, în sensul că este rezultatul interacţiunilor şi in terpelaţiilor şi, de asemenea, în sensul că ea este capa bilă să cunoască aceste relaţii, să le modeleze şi să le adapteze, p en tru a aduce din cosmos energie şi a o în globa în alimentele care să asigure prosperitatea socie tăţii şi naturii. A gricultura ecologică este p riv ită din toate aceste perspective pe care am încercat să le deschidem de pe toate platform ele pe care le cunoaştem; ea este agricul-
tu ra de mîine, activitatea um ană guvernată de geniul uman, generatoarea uneia din părţile com ponente esen ţiale ale omului pe Terra. A gricultura ecologică va deveni o realitate şi va asi gura, în ceea ce o priveşte, viitorul omenirii, în m ă sura în care nici una din problemele dificile cu care um anitatea este confruntată nu v o r fi escam otate şi în m ăsura în care se va înţelege că nimic nu se poate ob ţine fără m uncă şi mai ales fără ingeniozitate şi inteli genţă. Cu 2300 de ani în urm ă, filosoful grec Diogene răspundea unui elev al său care-l întrebase care este cel mai bun m om ent pentru a mînca, „dacă eşti bogat, cînd vrei; dacă eşti sărac, cînd p o ţi“ . Filosofia antichităţii nu trebuie să se mai potrivească în această p riv in ţă contem poraneităţii şi cu a tît mai pu ţin anilor ce vin. R ăspunsul La întrebarea pusă lui D io gene va fi d a t de medicina nutriţiei raţionale şi în el nu va figura cuvîntul sărac. D acă societatoa um ană se va ghida după corolarul calităţilor sale de raţiune, inteligenţă şi responsabilij tate, problem a alim entaţiei v a fi rezolvată cu uşurinţă şi în cele mai bune condiţii.
R e d a c to r: in g . GEORGETA SA b ADEANU T e h n o re d a c to r: EU G EN IA CERNEA B u n d e t i p a r : 30.10.1982. A p ă ru t 1982. Coli e d ito ria le : 5,50. C oli de ti p a r : 3,875. în tre p rin d e r e a p o lig ra fic ă S ibiu Şos. A lba lu lia nr. 40. R sp u b lic a S o cialistă B o m ân ia C o m a n d a n r . 207
Socotind terenurile agricole drept sisteme ţi aplicînd raţional acestora toate cuceririle ştiinţei, agricul tura ecologică poate produce alimente de foarte bună calitate, in cantităţi suficiente pentru toţi locuitorii Pămintului, păstrind — în acelaşi timp — mediul încon jurător într-o prosperitate aproape ideală. De ce atunci — am putea fi întrebaţi — agricultura ecologică nu este omniprezentă? Unul din răspunsurile posibile ar putea fi că gene ralizarea pe glob a acestui nou tip de agricultură este legată de un anumit nivel al ştiinţei, economiei şi ci vilizaţiei care n-a fost atins pretutindeni; iar soluţia ar consta în încă şi mai multă investiţie de muncă şi de inteligenţă autentică în acest domeniu pentru a con vinge astfel pe zeiţa Ceres să-şi reverse cornul abun denţei pe Terra, ca odinioară in ţinuturile Arcadiei.
ED ITU R A C E R E S Lei 4,50
