Guvernanţa îşi defineşte natura şi practicile în afara puterii statului care este redus la rolul de partener al celorlalţi actori; menirea lui ar consta în identificarea problemelor şi funcţiilor în dezvoltarea cărora este interesată o colectivitate, în integrarea şi reglementarea globală a înfăptuirii lor şi responsabilizarea celor ce îşi asumă soluţii . În faţa proceselor de mondializare, guvernanţa guvernanţa propune a treia soluţie, faţă faţă de integrarea greu de suportat de către state şi anarhia greu de suportat de către popoare, cea a unui echilibru funcţional între agenţi diverşi dar cu reală putere în relaţiile relaţiile internaţionale. Guvernanţa relevă cum cooperează guvernele cu celelalte organizaţii sociale dar şi cum colaborează acestea cu cetăţenii pentru luarea deciziilor ce privesc problemele importante ale societăţii. Conceptul de guvernanta poate fi utilizat în diferite contexte cum ar fi ,de exemplu, global, naţional, instituţional sau comunitar
În Cartea Albă privind Guvernanţa Europeana, Comisia Europeană defineşte buna guvernanţa ca fiind ”modalitatea prin care Uniunea utilizează puterilea acordate de către cetăţenii săi şi în folosul acestora” La baza bunei guvernanţe, Comisia a apreciat că este necesar să aşeze cinci principii prin care să consacre trăsăturile sistemului democratic şi ale statului de drept specifice statelor membre UE, dar care sunt valabile pentru toate tipurile de guvernanţă (globală, europeană, naţională,regională sau locală). Cele cinci principii sunt următoarele: transparenţa,responsabilitatea, participarea, eficacitatea şi
coerenţa sinc ere , de Transparenta, Transparenta , ca prim principiu , proclamă necesitatea adoptării unei maniere deschise , sincere către toate instituţiile în activitatea ce le revine fiecăreia Participarea , condiţionează obţinerea unei calităţi şi eficienţe ridicate a politicilor promovate în UE,
de asigurarea unei participări cât mai largi , de -a lungul întregului proces, de la elaborare până la implementare şi monitorizare. Responsabilitatea, cel de al treilea principiu, cere delimitarea clară a rolului legislativ,respectiv
executiv, pe care îl deţine fiecare instituţie şi, cel mai important aspect, asumarea responsabilităţii pentru tot ce se întâmplă în sfera lor de activitate. Eficacitatea, revendică faptul că politicile promovate trebuie să asigure eficienţa, să fie oportune,
adică să se implementeze acolo unde sunt necesare, pe baza evaluării clare aobiectivelor şi a impactului acestora. Coerenţa, solicită asigurarea unei coerenţe ridicate a politicilor promovate şi acţiunilor întreprinse în
acest sens. Nevoia de coerenţă este cu atât mai evidentă, cu cât a crescut numărul statelor membre ale UE, fiind notorie sporirea gradului de implicare a autorităţilor locale şi regionale în politicile UE
1. Definiti conceptul de guvernanta si analizati guvernanta europeana europeana 2. Analizati politica regionala a Uniunii Europene 3. Analizati influenta actorilor supranationali in procesul decizional 4. Analizati Politica Monetara a Uniunii Europene 1. Analizati valurile de extindere, de la Europa celor 9 la Europa celor 15. 2. Analizati principalele trasaturi ale federalismului 3. Definiti guvernanta multi-nivel 4. Definiti principalele trasaturi ale guvernatei multi -nivel.