CURS Tehnici Proiective ID

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU Facultatea de Psihologie Departamentul de învățământ la distanță

MODUL: Tehnici proiective

TUTOR: Lector univ. drd. SIMONA REGHINTOVSCHI

- 2013 -

CUPRINS

1. Scopul Scopul şi obiectivele disciplinei ........................ ........................ Error! Bookmark not defined. 2.Cerinţe preliminare ........................................... .............................................. ... Error! Bookmark not defined. 3. Conţinutul materialului de studiu. Organizarea pe unităţi de studiu  ........... Error! Bookmark not defined. 4. Recomandări de studiu ............................................ .................................................................. ............................................ ........................ 8 5. Recomandări de evaluare ............................................ .................................................................. ....................................... ................. 13 6. Test de evaluare iniţială ........................................... ................................................................. ........................................... ..................... 14 UNITATEA 1 TEHNICILE PROIECTIVE ÎN EVALUAREA PERSONALITĂȚII ............................................. ................................................................... ............................................ ............................................ ........................................... ..................... 15 Obiective ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 16

Cunoștințe preliminarii .......................................... ................................................................ ............................................ ......................... ... 16 Resurse necesare și recomandări de studiu. ............................................ .......................................................... .............. 16 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... .................................................... 16 1.1 Apariţia testelor proiective ........................................... .................................................................. .................................... ............. 17 1.2 Metodele proiective şi sensurile termenului de proiecţie în psihologie  ........... 18 1.3 Sensurile termenului proiecție în psihologie .......................................... .................................................... .......... 18 1.4 Tipuri de proiecţie ......................................... ............................................................... ............................................. ............................. ...... 19 1.5 Definiţia testelor proiective: ......................................... ............................................................... .................................... .............. 19 1.6 Distincţia test obiectiv-test proiectiv ...................................... ............................................................ ......................... ... 20 1.7 Tipuri de teste proiective. .......................................... ................................................................ ....................................... ................. 22

1.7 Avantaje şi dezavantaje ale utilizării tehnicilor proiective............................... ............................... 23 Rezumat ............................................. ................................................................... ............................................ ............................................ ......................... ... 23 Cuvinte cheie ....................................................... .............................................................................. .............................................. ............................ ..... 24 Teste de autoevaluare .............................................. .................................................................... ............................................ ......................... ... 24 2

Concluzii ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 24 UNITATEA 2 SITUAȚIA PROIECTIVĂ ........................................... ................................................................ ..................... 25 Obiective ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 26

Resurse necesare și recomandări de studiu. .......................................... ........................................................... ................. 26 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... .................................................... 26 SITUAȚIA PROIECTIVĂ .......................................... ................................................................ ........................................... ..................... 27 2.1 Situaţia proiectivă şi sit situaţia uaţia psihanalitică ......................................... ....................................................... .............. 27 2.2 Specificitatea situaţiei proiective. —  "cadrul" proiectiv .................................. .................................. 29 2.3 Efecte ale situației proiective ........................................... .................................................................. ................................ ......... 30 Cuvinte cheie ....................................................... .............................................................................. .............................................. ............................ ..... 31 Teste de autoevaluare .............................................. .................................................................... ............................................ ......................... ... 32 Concluzii ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 32 UNITATEA 3............................................ 3.................................................................. ............................................ ........................................... ..................... 33 TESTUL ASOCIATIV VERBAL ........................................................ ............................................................................. ..................... 33 Obiective ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 34

Cunoștințe preliminarii ............................................ .................................................................. ............................................ ......................... ... 34 Resurse necesare și recomandări de studiu. .......................................... ........................................................... ................. 34 Durata medie de parcurgere a unității de studiu ..................................................... .................................................... 34 TESTUL ASOCIATIV VERBAL.......................................... ................................................................. ................................ ......... 35 3.1 Istoric ....................... .............................................. ............................................. ............................................ ........................................... ..................... 35

3.3 Materialul testului şi aplicarea lui .......................................... ................................................................. ........................... 36 3.4 Natura testului de asociere verbală . ............................................................ .................................................................. ...... 38 3.5 Interpretarea testului ................................... ......................................................... ............................................ ................................ .......... 39 3.6 Indicatorii de complexe .............................. .................................................... ............................................ ................................ .......... 40 3.7 Variante ale testului ......................... ............................................... ............................................ ........................................... ..................... 45 3.8 Avantaje şi limite .......................................... ................................................................. ............................................. ............................ ...... 45 3.9 Utilizare ............................................................. ................................................................................... ............................................. ........................... 46 Rezumat ............................................. ................................................................... ............................................ ............................................ ......................... ... 46 3

Cuvinte cheie .......................................................................................................... 47 Teste de autoevaluare ............................................................................................. 47 Concluzii ................................................................................................................ 47 UNITATEA 4 TESTUL P ETELOR DE CERNEALĂ (RORSCHACH) I ............... 48 Obiective ................................................................................................................ 49

Cunoștințe preliminarii ........................................................................................... 49 Resurse necesare și recomandări de studiu. ........................................................... 49 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... 49 TESTUL RORSCHACH ........................................................................................ 50 4.1 Istoric ................................................................................................................ 50 4.2. Surse ale testului .............................................................................................. 51

4.3 Teria personalităţii din perspectiva lui Rorschach ........................................... 54 4.4 Administrarea testului ...................................................................................... 56 4.5 Specificul testului ............................................................................................. 66 Rezumat .................................................................................................................. 67 Cuvinte cheie .......................................................................................................... 67 Teste de autoevaluare ............................................................................................. 68 Concluzii ................................................................................................................ 68 UNITATEA 5............................................................................................................. 69

TESTUL PETELOR DE CERNEALĂ (RORSCHACH) II ...................................... 69 Obiective ................................................................................................................ 70

Cunoștințe preliminarii ........................................................................................... 70 Resurse necesare și recomandări de studiu. ........................................................... 70 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... 70 TESTUL PETELOR DE CERNEALĂ (RORSCHACH) II. ................................. 71 5.1 Interpretarea: .................................................................................................... 71 5.2 Cotarea.............................................................................................................. 72

5.4 Determinanţii percepţiei ................................................................................... 75 4

5.5 Conţinutul interpretării ..................................................................................... 78 5.6 Fenomene particulare ....................................................................................... 80 5.7 Interpretarea rezultatelor .................................................................................. 82

5.8 Consideraţii generale şi reguli fundamentale în interpretarea rezultatelor  ....... 83 5.9 Evaluarea inteligenţei (cantitativ şi calitativ)  ................................................... 85 5.10 Evaluarea afectivităţii ..................................................................................... 86 5.11 Capacitatea de contact social sau analiza factorilor de socializare ................ 87

5.12 Avantaje şi limite ale testului Rorschach ...................................................... 88 Rezumat .................................................................................................................. 89 Cuvinte cheie .......................................................................................................... 89 Teste de autoevaluare ............................................................................................. 90 Concluzii ................................................................................................................ 90 UNITATEA 6 TESTUL TEMATIC DE APERCEPȚIE (T.A.T) I  ........................... 91 Obiective ................................................................................................................ 92

Cunoștințe preliminarii ........................................................................................... 92 Resurse necesare și recomandări de studiu. ........................................................... 92 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... 92 TESTUL TEMATIC DE APERCEPȚIE ............................................................... 93 6.1 Istoric ............................................................................................................... 93 6.2 Listele variabilelor ............................................................................................ 94 6.3 Natura T.A.T: ce înseamnă apercepţie? ........................................................... 96 6.4 Aplicare ............................................................................................................ 97

6.5 Abordarea psihanalitică .................................................................................... 99 Rezumat ................................................................................................................ 108 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 108 Concluzii .............................................................................................................. 109 UNITATEA 7 TESTUL TEMATIC DE APERCEPȚIE (T.A.T.) II.  ...................... 110 Obiective .............................................................................................................. 111 5

Cunoștințe preliminarii ......................................................................................... 111 Resurse necesare și recomandări de studiu. ......................................................... 111 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... 111 7.1 Interpretarea.................................................................................................... 112

7.2 Analiza formală .............................................................................................. 113 7.3 Interpretarea conţinutului povestirilor  ........................................................... 114 7.4 Paşii de interpretare ....................................................................................... 117 7.5 Avantaje şi limite ale Testului de Apercepţie Tematică ................................ 120 Rezumat ................................................................................................................ 121 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 122 Concluzii .............................................................................................................. 122 UNITATEA 8 TESTUL FABULELOR DÜSS ....................................................... 123 Obiective .............................................................................................................. 124

Cunoștințe preliminarii ......................................................................................... 124 Resurse necesare și recomandări de studiu. ......................................................... 124 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... 124 TESTUL FABULELOR DÜSS ........................................................................... 125 8.1 Materialul testului........................................................................................... 125 8.2 Aplicare .......................................................................................................... 126 8.3 Diagnosticarea complexelor ........................................................................... 128 Rezumat ................................................................................................................ 132 Cuvinte cheie ........................................................................................................ 133 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 133 Concluzii .............................................................................................................. 133 UNITATEA 9........................................................................................................... 134

TESTUL DESENEAZĂ O PERSOANĂ ................................................................ 134 Obiective .............................................................................................................. 135

Cunoștințe preliminarii ......................................................................................... 135 6

Resurse necesare și recomandări de studiu. ......................................................... 135 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... 135 TESTUL "DESENEAZĂ O PERSOANĂ" ......................................................... 136 9.1 Natura testului ............................................................................................... 136 9.2 Aplicarea ........................................................................................................ 136 9.3 Interpretarea.................................................................................................... 136

9.4 Analiza formală .............................................................................................. 139 9.5 Analiza de conţinut ......................................................................................... 139 9.6 Utilitatea Testului Desenează o persoană ....................................................... 146 Rezumat ................................................................................................................ 146 Cuvinte cheie ........................................................................................................ 147 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 147 Concluzii .............................................................................................................. 147 UNITATEA 10......................................................................................................... 148

PROBLEME SPECIALE ÎN EVALUAREA PROIECTIVĂ ................................. 148 Obiective .............................................................................................................. 149

Cunoștințe preliminarii ......................................................................................... 149 Resurse necesare și recomandări de studiu. ......................................................... 149 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... 149 Probleme speciale în evaluarea proiectivă ........................................................... 150 10.1 Bateria de tehnici proiective ......................................................................... 150 10.2 Precauţii în utilizarea tehnicilor proiecti ve................................................... 151

10.3 Relaţia de testare şi impactul ei asupra performanţei la test ........................ 153 Rezumat ................................................................................................................ 154 Cuvinte cheie ........................................................................................................ 154 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 155 Concluzii .............................................................................................................. 155 GLOSAR DE SPECIALITATE.............................................................................. 156 7

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................... 156

INTRODUCERE

1. Scopul şi obiectivele disciplinei Materialul de studiu este adresat studenţilor din anul II I de studiu ce urmează cursurile ID ale Facultăţii de Psihologie . Scopul cursul este prezentarea conceptelor de baz ă ale evaluării personalității prin intermediul tehnicilor proiective, precum şi a pro blematicii acesteia.

Obiective generale

1. Familiarizarea cu conceptele şi problematica evaluării proiective a personalității. 2. Explorarea  procedurilor de aplicare și interpretare ale tehnicilor proiective des

utilizate în practica evaluării psihologice. Obiective specifice

1. Insusirea conceptelor de baza ale evaluării personalității prin tehnici  proiective 2. Dezvoltarea unui tip de gîndire clinică ce presupune luarea in considerare a nivelului inconstient si corelarea sa cu nivelul constient 3. Capacitatea de a aplica informatiile teoretice în domeniile realitatii: evaluarea

 psihologică prin intermediul diferitelor tehnici proiective 8

4. Explicarea principalelor mecanisme ce stau la baza tehnicilor proiective :

 proiecția, procesele primare, mecanismele de aparare ale eului, bietajarea  produselor psihice in continut manifest si latent 5. Dezvoltarea abilitatilor de interpretare a răspunsurilor obșinute în urma

aplicării diferitelor teste proiective 6. Implementarea unor tehnici de evaluare a personalității în care personalitatea

nu mai este văzută ca o sumă de trăsături, ci ca un proces dinamic de organizare a experienţei, de structurare a spaţiului vieţii conform lumii  particulare, unice a individului

2. Cerinţe preliminare Se impune ca studentul să -şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, conceptele de bază ale disciplinelor  psihologie generală, psihologie experimentală , psihologia  personalității , psihanaliză și psihologie clinică, concepte precum pr ocesele psihice, str uctura psih iculu i, i ndi vid, societate, teori i generale ale psih ologiei  .

3. Conţinutul materialului de studiu. Organizarea pe unităţi de studiu Materialul de studiu cuprinde informaţii referitoare la obiectul de studiu al disciplinei, precum şi despre principal ele tehnici proiective folosite în evaluarea  psihologică. Unitate de studiu 1 : Tehnicile proiective în evaluarea personalității Această primă prelegere asigură o introducere generală în tehnicile proiective ca instrumente utilizate în evaluarea personalit ății, fiind trecute în revistă atât sursele

acestor teste în psihologia experimentală a secolului XX, cât și sensurile termenului de proiecție utilizat pentru a denumi aceste teste. După o clasificare a tehnicilor  proiective sunt prezentate avantajele și dezavantajele utilizării lor în evaluarea  personalității. 9

Unitate de studiu 2: Situația proiectivă A doua unitate de studiu aduce în discuție caracteristicile specifice ale situației de testare prin metode proiective. Structurarea inconştientă a materialu lui, libertatea în

ceea ce priveşte răspunsurile şi intervalul de timp, instrucţiunile oarecum neclare, toate fac din situaţia proiectivă o situaţie relativ "goală", vid pe care subiectul trebuie să îl umple, făcând apel nu atât la aptitudini şi inteligenţă, cât mai ales la resursele  profunde ale personalităţii sale. Acest vid are ca efect, la subiectul testat, trezirea conflictelor psihologice, declanşarea anxietăţii şi a regresiei Unitate de studiu 3: Testul asociativ verbal Această unitate de studiu aduce în discuție Testul asociativ verbal elaborat de C.G.Jung. Sunt prezentate informații cu privire la materialul testului, procedura de

aplicare, interpretarea rezultatelor obținute în scopul identificării complexelor, și, de asemenea, avantajele și limitele utilizării acestei tehnici proiective. Unitate de studiu 4: Testul petelor de cerneală (Rorschach) I Această unitate de studiu aduce în discuție Testul petelor de cerneală elaborat de H. Rorschach. Sunt prezentate informații cu privire la materialul testului și procedura de aplicare. Sunt aduse în prim- plan date cu privire la conținutul latent al fiecărei planșe stimul.

Unitate de studiu 5: Testul petelor de cerneală (Rorschach) II Această unitate de studiu continuă prezentarea Testului petelor de cerneală elaborat de H. Rorschach. Sunt prezentate informații cu privire la procedura de scorare a

răspunsurilor la test, și sunt oferite principiile de interpretare a rezultatelor obținute în scopul elaborării unui portret al funcționării cognitive, afective și al relaționării interpersonale a subiectului. De asemenea, sunt prezentate avantajele și limitele utilizării acestei tehnici proiective. Unitate de studiu 6: Testul tematic de apercepție (T.A.T.) I. Această unitate de studiu aduce în discuție Testul tematic de apercepție elaborat de H. Murray. Sunt prezentate informații cu privire la materialul testului și procedura de aplicare. Sunt aduse în prim- plan date cu privire la conținutul latent și conținutul

manifest al fiecărei planșe din componența testulu i. 10

Unitate de studiu 7: Testul tematic de apercepție (T.A.T.) II. Prezentarea Testului tematic de apercepție elaborat de H. Murray continuă cu

informații cu privire la principiile de interpretare a răspunsurilor la test, și sunt oferite linii de orientare în analiza formală și analiza de conținut a povestirilor

elaborate de subiect. De asemenea, sunt prezentate avantajele și limitele utilizării acestei tehnici proiective, precum și alte tehnici proiective derivate din T.A.T. Unitate de studiu 8: Testul fabulelor Duss În această unitate este prezentat Testul fabulelor construit de L. Duss, test care  permite o depistare rapidă a complexelor şi a gradului lor de gravitate. Sunt  prezentate informații cu privire la materialul testului, procedura de aplicare, interpretarea rezultatelor obținute în scopul identificării complexelor, și, de asemenea, avantajele și limitele utilizării acestei tehnici proiective. Unitate de studiu 9: Testul Desenează o persoană A noua unitate de studiu aduce în discuție testul Desenează o persoană utilizat de Karen Machover ca tehnică proiectivă. În accepţiunea de tehnică proiectivă, Testul Desenează o persoană pleacă de la principiul că în desenul unei siluete umane subiecţii îşi proiectează modul în care se percep pe ei înşişi, cu   problemele sau conflictele specifice care ţin de imaginea de sine . Sunt prezentate  principiile de bază în interpretarea desenului, și sunt oferite linii de orientare pentru analiza formală și analiza de conținut a desenelor subiectului. De asemenea, sunt  prezentate avantajele și limitele utilizării acestei tehnici proiective Unitate de studiu 10: Probleme speciale în evaluarea proiectivă În ultima unitate de studiu sunt aduse în discuție cîteva probleme cu o deosebită importanță practică în evaluarea proiectivă: Cum este alcătuită o baterie de teste  proiective, ce precauții trebuie luate în utilizarea tehnicilor proiective, cum sunt influențate răspunsurile subiectului de relația dintre el și clinician.

11

4. Recomandări de studiu Se im pune    ca studentul să parcurgă fiecare unitate de studiu  respectând timpul alocat calendarului disciplinei, modul de abordare a testelor de autoevaluare, a sarcinilor de învăţare. Pentru însuşirea conceptelor de bază ale disciplinei şi înţelegerea informaţiilor  prezentate în fiecare unitate de studiu este obligatoriu ca studentul să consulte bibliografia şi să respecte indicaţiile rubricii cunoştinţe preliminare. Fiecare unitate de studiu atinge următoarele aspecte: obiective, cunoștințe  preliminarii, resurse necesare și recomandări de studiu, durata medie de  parcurgere a unității, subiectele teoretice aferente acesteia, un r ezumat, cuvin te cheie, teste de autoevaluare și concluzii.

Fiecare dintre aceste subpuncte sunt semnalizate în text prin intermediul unor  pictograme. În continuare, prezentăm un tabel cu principalele pictograme utilizate in text:

OBIECTIVE

CUNOȘTINȚE PRELIMINARE

RESURSE BIBLIOGRAFICE

DURATA MEDIE DE PARCURGERE A UNITĂȚII DE STUDIU

12

EXPUNEREA TEORIEI AFERENTE UNITĂȚII

REZUMAT

CUVINTE CHEIE

TESTE DE AUTOEVALUARE

RĂSPUNS CORECT

CONCLUZII

5. Recomandări de evaluare După parcurgerea fiecărei unităţi de studiu se impune rezolvarea sarcinilor de învăţare, ce presupun studiu individual, dar şi a celor de autoeva luare.  Activităţile de evaluare condiţionează nivelul nivelul de dobîndire a competenţelor  specificate prin obiectivele disciplinei. În ceea ce priveşte evaluarea finală, se va realiza printr -un examen, planificat conform calendarului disciplinei. Examen ul constă în rezolvarea unei probe de tip grilă. 13

6. Test de evaluare iniţială 1. Identificaţi orientările teoretice reprezentative în psihologie. 2. Identificaţi principiile de bază ale următoarelor discipline: psihologie generală, antropologie , psihiatrie.

14

UNITATEA 1 TEHNICILE PROIECTIVE ÎN EVALUAREA PERSONALITĂȚII

Obiective ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 16

Cunoștințe preliminarii .......................................... ................................................................ ............................................ ......................... ... 16 Resurse necesare și recomandări de studiu. ............................................ .......................................................... .............. 16 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... .................................................... 16 1.1 Apariţia testelor proiective ........................................... .................................................................. .................................... ............. 17

1.2 Metodele proiective şi sensurile termenului de proiecţie în psihologie  ........... 18 menului proiecție în psihologie .......................................... 1.3 Sensurile ter menului .................................................... .......... 18 1.4 Tipuri de proiecţie ......................................... ............................................................... ............................................. ............................. ...... 19 1.5 Definiţia testelor proiective: ......................................... ............................................................... .................................... .............. 19 1.6 Distincţia test obiectiv-test proiectiv ...................................... ............................................................ ......................... ... 20 1.7 Tipuri de teste proiective. .......................................... ................................................................ ....................................... ................. 22 1.7 Avantaje şi dezavantaje ale utilizării tehnicilor proiective............................... ............................... 23 Rezumat ............................................. ................................................................... ............................................ ............................................ ......................... ... 23 Cuvinte cheie ....................................................... .............................................................................. .............................................. ............................ ..... 24 Teste de autoevaluare .............................................. .................................................................... ............................................ ......................... ... 24 Concluzii ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 24

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să aibă o înţelegere mai largă a domeniului tehnicilor proiective; să dobândească abilitatea de a folosi din punct de vedere teoretic concepte şi ce ţin de psihodiagnoza proiectivă; să coreleze dimensiun ile teoretice cu cele practice ale testelor proiective.

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în  domeniul psihologiei generale, psihologiei experimentale,  psihodiagnosticului  psihodiagnosticului și psihologiei clinice. 

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resurse bibliografice obligatorii: 







Anzieu, D, Chabert C. (2010),  Metodele proiective, Ed. Trei,  Bucureşti Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea  personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti. Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti. Wallon, P. Cambier,A. Engelhart D, (2008) Psihologia desenului la copil, Editura Trei

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două două ore.

16

TEHNICILE PROIECTIVE ÎN EVALUAREA PERSONALITĂȚII

1.1 Apariţia testelor proiective Pot fi identificate trei surse ale testării proiective in psihologia începutului secolului XX:

Psihologia experimentală era orientată către formularea legilor generale ale functionării psihice. Testele cu pete de cerneală erau utilizate in studierea legilor imaginaţiei de psihologii interesati de psihologia geniului. Rorschach a venit cu ideea că interpretarea petelor de cerneală nu constituie un test de imaginaţie, ci un test de  personalitate. Organizarea individuală a personalităţii este cea care structurează  percepţia acestor pete Psihologia formei ( gestaltistă) incerca să stabilească pe bază experimentală legile universale ale perceptiei. În urma experimentelor realizate cu stimuli cu diferite grade de ambiguitate, au constatat faptul că stimului nu are o valoare absolută, ci depinde foarte multe de celelalte elemente din câmpul perceptiv, cu care interactionează, prin urmare perceptia lui depinde de intregul context. Pe de altă  parte, este influentată de trecut, de formele percepute anterior, de multe ori realizându-se in perceptie o reducere a nefamiliarului la familiar, a necunoscutului la cunoscut. Diferenţa este că în psihologia formei, ambiguitatea este utilizată drept modalitate de abor dare a condiţiilor externe ale percepţiei, pe când, în psihologia  proiectivă, este utilizată drept modalitate de abordare a condiţiilor interne Psihanaliza completează psihologia conştientului, adăugându -i o psihologie a inconştientului. Personalitatea are şi o dimensiune inconştientă, la care putem avea acces prin metoda asociaţiilor libere, care sunt sunt determinate de istoria de viaţă şi de conflictele inconştiente. Se face astfel trecerea de la o psihologie universală, generală, la o psihologie a indiv idului. Testul asociativ-verbal al lui Jung (1908) este un test proiectiv în care asociaţiile subiectului testat sunt văzute ca indicând tendinţele profunde şi „complexele” subiectului. Psihanaliza copiilor şi tehnicile de analiză a desenului şi jocului . Extinzând tratamentul la copii, psihanaliştii şi -au modificat tehnicile terapeutice, înţelegând desenul şi jocul ca echivalenţi ai asociaţiilor libere ale pacienţilor adulţi. Ei considerau că desenele şi povestirile libere au o semnificaţie simbolică, simi lar viselor şi simptomelor nevrotice, prin urmare este posibilă cunoaşterea individului  prin analiza stilului acestui material.

17

În 1935, în SUA, Murray creează primul test inspirat din tehnica povestirii libere –  Testul de apercepţie tematică. În 1949, Koch publică testul arborelui în Elveţia, iar Manchover publică testul omului. 1.2 Metodele proiective şi sensurile termenului de proiecţie în psihologie În urma apariţiei acestor teste s -a conturat un nou mod de investigare a personalităţii. În 1939, L. K . Frank va denumi aceste teste metode proiective, arătând că testul asociativ-verbal al lui Jung, testul petelor de cerneală creat de Rorschach şi Testul de apercepţie tematică constituie prototipul unei investigări dinamice şi globale a  personalităţii, văzută ca un tot aflat în evoluţie, în care elementele constitutive interacţionează. El compară testele proiective cu o radiografie a personalităţii.

1.3 Sensurile termenului proiecție în psihologie Formularea „metode proiective” pentru a denumi aceste tes te s-a păstrat în vocabularul psihologiei şi pentru că diversele sensuri ale cuvântului proiecţie se regăsesc în această disciplină şi evocă multidimensionalitatea, specificitatea şi fecunditatea termenului. 1. cuvântul proiecţie denotă o acţiune fizică – de pildă, lansarea unor proiectile. Este sensul utilizat de Freud care, printr- o analogie metaforică, desemna un mecanism de apărare tipic pentru paranoia care constă în expulzarea din sine a elementelor nedorite şi atribuirea lor altcuiva. În acest sens, testele proiective  provoacă şi captează proiecţiile individului, ceea ce acesta refuză să fie, a ceea ce  simte în el ca fiind rău, a ceea ce simte că ar fi punctele sale vulnerabile. 2. în sens matematic, proiecţia este utilizată în geometria proiectivă şi desemnează operaţia prin care unui punct sau ansamblu de puncte din spaţiu îi corespunde un punct sau ansamblu de puncte de pe o dreaptă sau suprafaţă. Aceasta este baza teoretică pentru studiul perspectivei, pentru realizarea  planurilor în arhitectură şi a hărţilor geografice. În neorologie, s -a utilizat această noţiune pentru a numi corespondenţa punct cu punct, structură cu structură, între o zonă cerebrală şi un aparat senzorial sau motor. Tot aşa, testele proiective pun subiectul în situaţia de a produ ce un protocol de răspunsuri în aşa fel încât structura acestui protocol să corespundă structurii  personalităţii subiectului, iar caracteristicile fundamentale ale personalităţii să se regăsească în protocol. 3. sensul utilizat în optică  –  prin proiecţie, razele luminoase emise de o sursă sunt trimise pe o suprafaţă. Aplicaţiile sunt binecunoscute: teatrul de umbre, cinematograful. În psihofiziologie acest sens este utilizat pentru a desemna 18

localizarea senzaţiilor la nivelul organului receptor (de exp, senzaţ iile olfactive sunt localizate în nas). Animismul, reprezintă de asemenea o  percepere a unor stări afective în lumea externă, stari care, de fapt, sunt interne şi au fost proiectate în afară. Un test proiectiv este ca o rază X care, traversând interiorul personalităţii, fixează imaginea miezului secret al acesteia pe un revelator (realizarea propriu- zisă a testului) şi permite mai apoi o lectură simplă, prin mărire sau proiectare supradimensionată pe un ecran (interpretarea protocolului). Ceea ce este ascu ns iese astfel la lumină; latenţa devine manifestă; interiorul este adus la suprafaţă; ceea ce este stabil şi, prin urmare, blocat în noi înşine iese la iveală. 1.4 Tipuri de proiecţie Se pot distinge 3 forme diferite de proiecţie întâlnite în testele proiective: 

proiecţia speculară în care subiectul regăseşte în imaginea celuilalt caracteristicile proprii. Această proiecţie îşi are originea în stadiu nondistingerii între imaginea de sine şi imaginea celuilalt, într -un cuvânt, în narcisism. Ea se realizeaz ă la modul indicativ (de exp, un copil infirm, pe parcursul unui test de desen, schiţează un corp uman atrofiat)  sau la modul optativ (de exemplu, o fetiţă orfană crescută de o mătuşă ursuză descrie în timpul unui test proiectiv o scenă de tandreţe între mamă şi copiii ei). Proiecţia cathartică  –   subiectul atribuie imaginii altcuiva caracteristicile pe care pretinde, în mod greşit, că nu le are, pe care refuză să le accepte ca aparţinându-i şi de care se eliberează, deplasându -le asupra altcuiva. De exemplu, un subiect cu o conştiinţă morală rigidă vede în imaginile neclare ale unui test proiectiv scene de o violenţă extremă. Proiecţia complementară  –  subiectul le atribuie celorlalţi sentimente sau atitudini care justifică propriile lui sentimente şi atitudini. Astfel, un tânăr revoltat, descrie personaje severe şi nedrepte căci, pentru a se revolta, are nevoie să simtă că ceilalţi se poartă incorect cu el. 







1.5 Definiţia testelor proiective: O categorie de teste psihologice care prezintă, în general, următoarele caracteristici (Liebert şi Spiegel, 1990):

19







sunt sarcini mai ambigue sau mai slab structurate, permiţând multiple răspunsuri din partea subiecţilor: ce vede în pete de cerneală, să deseneze, să inventeze povestiri, să aranjeze culori sau fotografii in ordinea preferinţelor. subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale şi, de regulă, nu i se comunică modul în care răspunsurile vor fi codificate şi interpretate. codificarea şi interpretarea răspunsurilor conţine în grade variabile o anumită implicare din partea psihologului.

1.6 Distincţia test obiectiv-test proiectiv Apariţia testelor proiective în câmpul psihologiei aplicate a stârnit chiar de la început vii controverse şi dezbateri furtunoase privind utilizarea lor. Chiar termenul de "test" le-a fost şi le este încă refuzat de unii autori, preferându -se mai curând cel de "tehnică" proiectivă (Anastasi, 1988). 1 Tehnicile proiective au fost criticate de  partizanii abordării psihometrice pe motivul că nu satisfac cerinţele psihometrice d e  bază ale unui test, adică nu au fidelitate, validitate şi nu sunt standardizate. Ei afirmă că interpretarea lor nu are nişte reguli clare, ci se supune subiectivismului  psihologului, o sursă de eroare considerată fundamentală (un fel de “interpretare sălbatică”). Având în vedere acest subiectivism, este probabil că interpretarea aceluiaşi subiect va varia considerabil de la un psiholog la altul, pentru că fiecare examinator va “înţelege” altceva din răspunsurile subiectului ( slabă fidelitate inter evaluatori). Iată un exemplu: să presupunem că un subiect căruia i se aplică testul petelor de cerneală (testul Rorschach) dă următorul răspuns: “ Aici văd o persoană cu braţele ridicate”. Ce ne transmite, luat de unul singur, acest răspuns? Ne poate sugera mai multe lucruri diferite: o stare de rugăciune, sau de revoltă, de chemare, de implorare, de furie, sau pur şi simplu o figură de gimnastică aerobică. Aşadar, acelaşi răspuns "proiectiv" dat la acelaşi test, evaluat de mai mulţi psihologi, poate ajunge să fie interpretat în mai multe moduri diferite. Exemplul de mai sus este unul foarte simplificat. În realitate, caracterizarea unei persoane nu se face, evident, după un singur răspuns dat la un singur test. Totuşi, el scoate în evidenţă ceea ce adversarii tehnicilor proiective consideră deficienţa majoră a acestora: subiectivitatea în interpretarea şi/sau scorarea răspunsurilor.

Prin contrast, aşa-numitele teste obiective reprezintă nişte sarcini bine structurate, prevăzute cu modalităţi clare de răspuns (de exemplu: Da-Nu, A-F, sau 1

Pe parcursul acestei lucrări, noi vom folosi ca echivalenţi termenii de "test proiectiv" şi de "tehnică"  proiectivă", aşa cum procedează de altfel şi autorii anglo-saxoni.

20

tip grilă). Ele au fost validate, li s -a calculat fidelitatea şi au fost standardizate. Ca atare, scorarea şi interpretarea lor urmează reguli clare, care solicită la minimum implicarea subiectivă a psihologului. Exemple de astfel de teste: C.P.I., M.M.P.I., Raven, Freiburg, 16 P.F. etc. Adepţii acestei abordări consideră aşadar că tehnicile proiective nu sunt un instrument valid pentru evaluare şi cer chiar excluderea lor din practica psihologică. În realitate, nefericita împărţire a testelor în "proiective" şi "obiective" este în esenţă nefondată. Sunt două argumente care susţin această idee (Exner, 1994): 1. Teoretic, orice situaţie-stimul care evocă sau facilitează procesul proiecţiei, aşa cum este definit de Frank, poate fi co nsiderată o metodă proiectivă. Este valabil aproape indiferent dacă regulile metrologice fundamentale au fost utilizate sau nu. Spus altfel, orice situaţie-stimul care nu este elaborată în scopul provocării unei clase specifice de răspunsuri, cum sunt test ele aritmetice, chestionarele etc., poate evoca un proces proiectiv. De fapt, la limită, orice sarcină, oricât de clară şi bine structurată ar fi, poate fi tratată într -un mod “proiectiv”, adică foarte subiectiv. De exemplu, itemul “Cât face 2 plus 2? ”, poate fi rezolvat astfel: “ patru, pentru că patru este numărul anotimpurilor şi simbolizează ciclurile vieţii şi al morţii .” Evident, acest răspuns bizar dezvăluie despre subiect şi alte lucruri decât faptul că ştie să socotească. El ne sugerează anumite preocupări pe care răspunsul lui proiectiv le trădează. Testele de inteligenţă sunt de regulă privite ca teste obiective, deoarece sunt elaborate şi dezvoltate într -un cadru psihometric de bază. Totuşi, unele teste de inteligenţă includ itemi sau chiar secţiuni întregi care permit răspunsuri libere. De exemplu, câteva din subtestele scalelor Wechsler sunt construite pentru a permite astfel de răspunsuri. Exner (1994) dă un astfel de exemplu: la sub -scala Înţelegere a Limbajului ( Language Comprehension ), cel mai bun răspuns la întrebarea " De ce cere statul oamenilor să obţină un certificat înainte de căsătorie? " este " Pentru a  putea ţine evidenţa căsătoriilor ". Dacă un subiect răspunde însă: " Pentru a feri  femeile să ia herpes", acesta este un răspuns nu numai nesatisfăcător, dar evocă şi unele particularităţi ale respondentului. Un anumit interes sau o preocupare specifică a fost proiectată în răspuns. 2. În ceea ce priveşte tehnicile proiective, nu pot fi abordate toate de la acelaşi nivel al fragilităţii psihometrice. Unora dintre ele (cum ar fi Rotter sau Rorschach în varianta Sistemului Comprehensiv) li s-au calculat proprietăţile psihometrice şi au fost standardizate, adică prevăzute cu modalităţi clare de scorare şi interpretare. Aşadar, după definiţia de mai sus, au devenit teste “obiective”, ceea ce anulează distincţia între ele şi cele care, în mod tradiţional, intră în această categorie.

21

 Deci, aşa cum am văzut, distincţia test obiectiv - test proiectiv, are la bază o  prejudecată. Un test obiectiv poate conţine itemi proiectivi, aşa cum un test proiectiv  poate fi standardizat la nivelul unui test obiectiv.

1.7 Tipuri de teste proiective. Având în vedere faptul că fiecare test proiectiv apelează la o anumită poartă  proiectivă prin care avem acces la lumea internă a individului, putem vorbi despre mai multe limbaje prin care se exprimă această subiectivitate. Din acest punct de vedere, putem vorbi despre mai multe categorii de li mbaje proiective  : limbajul desenelor  – testele de desen, desenează o persoană , testul arborelui, testul familiei limbajul percepţiei  –  testul Rorschach, testul norilor, la care subiectul trebuie să spună ce vede în imagini ambigue  Limbajul poveştilor  – TAT, CAT, fabulele Duss, la care subiectul trebuie să alcătuiască povestiri pornind de la imagini sau să completeze povestiri.  Limbajul culorilor  –   testul Luscher, în care culorile sunt selectate in ordinea  preferinţelor   Limbajul verbal  –  testul asociativ-verbal, testul de completare de fraze, testul frustrării, În practica de zi cu zi, psihologii întâlnesc două categorii de teste: 









Testele proiective tematice  –  pentru care modelul rămâne TAT, care scot la iveală conţinuturile semnificative ale personalităţii, natura conflictelor, dorinţele fundamentale, reacţiile la anturaj, momentele cheie din istoria trăită. Aici intră  jocurile dramatice, desenele şi povestirile libere, cele care trebuie completate, interpretarea unor tablouri, fotografii... Subiectul poate să proiecteze ceea ce el crede că este, ceea ce ar dori să fie, ceea ce ref uză să fie, ceea ce sunt sau ar trebui să fie ceilalţi în raport cu el. Ne informează complet cu privire la reţeaua de motivaţii dominante ale subiectului, la mecanismele sale de apărare, la dinamica eului subiectului. Intervalul de incertitudine şi eroare  se referă la efectul acestor motivaţii –  sunt sursa unor conduite obişn uite sau rare ale subiectului? Teste proiective structurale  –  au ca prototip testul Rorschach. Acest tip de teste ajung la un decupaj reprezentativ al sistemului personalităţii subiec tului, al echilibrului acestuia, al modului său personal de a vedea lumea. Aici eroarea se referă la reprezentativitatea decupajului realizat de test  –  este făcut în locul potrivit şi la momentul potrivit? Ce anume s- a lăsat deoparte.

Pericolul în utilizarea testelor proiective ar fi să credem că putem cuprinde în întregime personalitatea individului cu un singur test. Psihologul care 22

face o evaluare a personalităţii recurge la cel puţin un test tematic şi un test structural, pe lângă evaluarea intelectuală, discuţia clinică şi alte examinări complementare. 1.7 Avantaje şi dezavantaje ale utilizării tehnicilor proiective Avantaje: dificultatea subiectului de a trişa la ele, având în vedere natura opacă a sarcinii  pot dezvălui aspecte profunde ale personalităţii subiectului –  temeri, dorinţe, conflicte inconştiente  pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini verbale reduse sau defavorizaţi cultural Dezavantaje 





faptul că multe dintre ele sunt mai putin standardizate, au reguli mai putin clare de scorare si inte rpretare, implică un subiectivism mai mare. Majoritatea necesita un timp si un efort mari de învăţare, o specializare. Utilizarea testelor proiective necesită o deschidere mai mare a psihologului la lumea simbolurilor, capacitatea de empatie şi rezonanţă afectivă care să -i deschidă calea către înţelegerea lumii interioare a celuilalt. 



Utilizare 



 În psihologia clinică  –  instrumente utile în clarificarea diagnosticului şi evaluarea structurii şi dinamicii personalităţii clientului  În psihologia educaţională  – deoarece necesită aptitudini verbale reduse, testele de desen pot fi utilizate în evaluarea copiilor pentru a identifica aspecte ale personalităţii elevului asociate cu eşecul şcolar...





În psihologia organizaţională în selectia de personal, evaluarea sat isfaţiei muncii sau a stresului profesional În psihologia militară sau judiciară

Interpretarea lor trebuie făcută în contextul informaţiilor despre subiect obţinue din interviu, observaţie, anamneză. Nu este recomandabilă interpretarea „în orb”.

Rezumat Această primă prelegere asigură o introducere generală în tehnicile proiective ca instrumente utilizate în evaluarea personalității, fiind trecute în revistă atât sursele 23

acestor teste în psihologia experimentală a secolului XX, cât și sensurile termenului de proiecție utilizat pentru a denumi aceste teste. După o clasificare a tehnicilor  proiective sunt prezentate avantajele și dezavantajele utilizării lor în evaluarea  personalității.

Cuvinte cheie  proiecție 





teste proiective

 psihanaliză



teste tematice



teste structurale

Teste de autoevaluare 1. Enumerați sursele tehnicilor proiective 2. Specificați tipurile de proiecție întâlnite în tehnicile proiective 3. Enumerați avantajele utilizării tehnicilor proiective 4. Clasificați tehnicile proiective 5. Definiți testul proiectiv.

Concluzii Pericolul în utilizarea testelor proiective ar fi să credem că putem cuprinde în întregime personalitatea individului cu un singur test. Psihologul care face o evaluare a personalităţii recurge la cel puţin un test tematic şi un test structural,  pe lângă evaluarea intelectuală, discuţia clinică şi alte examinări complementare.

24

UNITATEA 2

SITUAȚIA PROIECTIVĂ

CUPRINS

Obiective ................................................................................................................ 26

Resurse necesare și recomandări de studiu. ........................................................... 26 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... 26 SITUAȚIA PROIECTIVĂ ..................................................................................... 27 2.1 Situaţia proiectivă şi situaţia psihanalitică ....................................................... 27 2.2 Specificitatea situaţiei proiective. —  "cadrul" proiectiv .................................. 29 2.3 Efecte ale situației proiective ........................................................................... 30 Cuvinte cheie .......................................................................................................... 31 Teste de autoevaluare ............................................................................................. 32 Concluzii ................................................................................................................ 32

25

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : să descrie caracteristicile situației proiective; să înțeleagă  procesul prin care subiectul formulează un răspuns la o probă  proiectivă; - să explice rolul fiecărui participant la situația proiectivă ; -

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul psi hologiei generale, psihodiagnozei,  psihologiei experimentale, psihologiei clinice . 

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resur se bibli ografi ce obli gator ii :  







Anzieu, D, Chabert C. (2010), Metodele proiective, Ed. Trei, Bucureşti

Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti. Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti. Élisabeth Roudinesco (2002) , Michel Plon,  Dicţionar de psihanaliză, Editura Trei, Bucureşti

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două ore.

26

SITUAȚIA PROIECTIVĂ Din perspectiva tehnicilor proiective, personalitatea nu mai este văzută ca o sumă de trăsături, ci ca un  proces dinamic de organizare a experienţei, de  structurare a spaţiului vieţii conform lumii particulare, unice a individului. Personalitatea individului, cu propria selectivitate perc eptivă, tipare de răspuns şi sentimente, interacţionează cu obiectele, evenimentele şi celelalte persoane din mediu, selectează stimulii, îi organizează şi răspunde la ei sub forma propriului tipar idiosincratic. Abordând personalitatea din această perspectivă, ca proces dinamic de organizare a experienţei, s -a pus problema modului în care am putea ajunge la aceste lumi private de semnificaţii, tipare de reacţie şi sentimente.

2.1 Situaţia proiectivă şi situaţia psihanalitică Situaţia testului proiectiv poate fi definită ţinând cont de asemănările şi deosebirile faţă de situaţia psihanalitică. Libertatea de expresie şi libertatea de timp constituie cele două principii

comune curei psihanalitice şi administrării testelor proiective. Dar aceste două  principii au particularităţi diferite.  Deosebiri în privinţa duratei . Pacientul care întreprinde o psihanaliză este

invitat să vorbească liber; nu i se dau nici teme de pornire, nici instrucţiuni; îşi exprimă ideile, sentimentele, imaginile mentale, afectele, pe măsură ce acestea îi apar în conştiinţă. În plus,  pacientul beneficiază de un interval de timp nedefinit: dacă durata fiecărei şedinţe este aceeaşi (în jur de patruzeci şi cinci de minute), numărul de şedinţe nu este fixat dinainte. Subiectul supus unui tes t proiectiv se află într -o situaţie asemănătoare în ceea ce priveşte libertatea, dar diferită din punct de vedere al duratei, fapt care antrenează două diferenţe suplimentare: introducerea unui material anterior  , care să declanşeze asociaţiile libere şi a unei anchete ulterioare  Libertatea răspunsurilor. Subiectul testat are libertate deplină în ceea ce

 priveşte răspunsurile, este liber să spună sau să facă orice doreşte pornind de la materialul prezentat şi de tipul de activitate propusă. I se spune că nu există răspunsuri corecte şi răspunsuri greşite; prima idee care îi trece prin cap este ideea  bună. Ca şi în psihanaliză, ceea ce contează este ceea ce apare spontan în conştiinţă. Multă vreme s-a afirmat, cam în pripă, că materialul proiectiv nu era struc turat, sau că era foarte slab structurat. Însă între timp s -a ajuns la concluzia că materialul  proiectiv include  structuri foarte precise, dar care sunt de natură afectivă şi 27

 fantasmatică (cf. de pildă diferite lucrări: Shentoub şi Debray despre planşele T AT,  p. 204, Dahan şi Cosnier despre planşele Rorschach, p. 115, Chabert, C. despre  planşele Rorschach, p. 109 — 112). Planşele sunt, într -adevăr, susceptibile să suscite reprezentări şi afecte mobilizate de conţinuturile lor latente.  Număr limitat de şedinţe. Diferenţa faţă de psihanaliză constă în faptul că,

 pentru un test proiectiv, dispunem de un număr limitat de şedinţe, în general una (zece pentru testul Szondi): de unde şi expresia "proces psihanalitic scurt". Dar durata aplicării unui test proiectiv nu este, în general, limitată: subiectul poate fi informat chiar că dispune de tot timpul de care are nevoie. În cazul testului proiectiv, totul se întâmplă într -o şedinţă (sau într -un număr foarte mic de şedinţe). "Asocierile libere" ale subiectului treb uie, prin urmare,  provocate. De aici decurge necesitatea de a- i prezenta un material care să declanşeze aceste asocieri. Materialul este cât se poate de inform sau ambiguu: pete de cerneală, gravuri vagi, desene abia schiţate, cuvinte cu mai multe sensuri.  Instrucţiunile trimit  subiectul la propria sa dorinţă : să deseneze un arbore sau un personaj aşa cum doreşte; să aranjeze cartonaşele colorate sau elementele unui joc de construcţii aşa cum doreşte; să aleagă, dintre mai multe fotografii, pe cele care îi plac şi pe cele care nu îi plac. De asemenea, în finalul testului este nevoie de o anchetă, prin care să se identifice pe viu dinamica psihică personală care a condus subiectul la răspunsurile  pe care tocmai le-a dat.  Regula de nonomitere şi regula abstinenţei. Ca şi în situaţia psihanalitică,

acea instrucţiune care îi lasă subiectului cea mai mare libertate este, în acelaşi timp, o constrângere pentru el. Subiectul este condamnat să fie liber , adică să se reveleze lui însuşi. Ce înseamnă a fi liber altceva decât a fi exterior liber să îţi realizezi dorinţele? Dar această perspectivă mobilizează simultan la subiect angoasa produsă de apariţia dorinţelor interior   interzise, vertijul dat de câmpul posibilităţilor, frica de libertate. Constrângerea într-o astfel de situaţie se exprimă, în psihanaliză, prin două reguli fundamentale, regula de non- omitere (subiectul se angajează să încerce să nu trieze în mod voluntar materialul psihic care îi vine în conştiinţă) şi regula de abstinenţă (subiectul se angajează să încerce să îşi exprime dorinţele în faţa psihanalistului fără a încerca să le realizeze cu acesta). Cele două reguli se regăsesc implicit în situaţia  proiectivă. De exemplu, în cazul testului Rorschach, instrucţiunile îi cer persoanei testate "să spună tot  ce se poate vedea" în petele de cerneală, instrucţiune care corespunde regulii de non- omitere; ancheta permite colectarea, după aplicare, a răspunsurilor care au rămas neformulate în timpul testului. Regula abstinenţei rămâne, în general, subînţeleasă: te statul nu poate face decât ceea ce i se propune  —  să povestească sau să deseneze sau să construiască ceea ce îşi imaginează sau simte, şi nimic altceva; dacă se îndepărtează în mod deschis de aceste instrucţiuni, el va fi adus înapoi la situaţia de testare. 28

Neutralitatea  . Cel care aplică testul provoacă  frustrare: el obligă subiectul să

îşi dezvăluie dorinţa, dar, mai departe, refuză să îşi asume rezolvarea acesteia. Utilizatorul testului adoptă o atitudine de neutralitate binevoitoare caracteristică  psihanalistului; între persoana testată şi persoana care administrează testul se creionează o relaţie transferenţială mai mult sau mai puţin manifestă şi mai mult sau mai puţin scurtă care, în funcţie de tipul ei (pozitivă sau negativă), stimulează  producţiile sau blocajele subiectului şi stă la baza conţinutului anumitor răspunsuri . Diferenţa faţă de cura psihanalitică constă în faptul că materialul propus subiectului constituie o mediere între cel care aplică testul şi cel care este testat. Subiectul nu îşi dezvăluie dorinţa psihologului decât indirect; el îi vorbeşte prin elaborarea pe care o face materialului prezentat.  Persoana testată rămâne mai liberă în raport cu transferul decât pacientul din analiză: se implică repede, intens, dar pentru o  perioadă scurtă de timp, se simte mai liniştit datorită faptului că poate să se desprindă de îndată ce testul s -a terminat . De altfel, este mai bine aşa. Un transfer care s-ar stabili masiv şi pe termen lung, fără un travaliu ulterior care să permită lămurirea lui, ar fi inutilizabil. Cu excepţia cazurilor excepţionale, în care un  psihoterapeut administrează el însuşi un test proiectiv înainte de a lua subiectul în terapie, persoana care aplică testul îi transmite implicit subiectului că nu se va ocupa de el pe termen l ung, fapt care introduce frustrarea dorinţelor trezite în acesta chiar de libertatea situaţiei. Regresia. În general, în psihanaliză pacientul stă întins, pe când subiectul testului stă aşezat. Astfel, regresia psihică legată de poziţia corpului în spaţiu este mai profundă în psihanaliză. Această diferenţă referitoare la spaţiu merge în aceeaşi direcţie cu diferenţa referitoare la durată:  persoana testată este invitată să facă o  scurtă scufundare în inconştient: i se pun la îndemână mijloacele pentru a - şi r eveni rapid.

2.2 Specificitatea situaţiei proiective. —  "cadrul" proiectiv Punctele comune ale tuturor testelor proiective: calitatea particulară a materialului propus, în acelaşi timp concret şi ambiguu solicitarea de asocieri verbale pornind de la acest material crearea unui câmp relaţional original între subiect şi examinator, în prezenţa unui obiect mediator reprezentat de test. Instrucţiunile —  şi variantele lor, oricare ar fi acestea, în funcţie de test şi de clinician — reiau, în general, această cerinţă esenţială, de a imagina pornind de la ceea ce se vede , susceptibilă să declanşeze mobilizarea comportamentelor perceptive şi proiective. Testele proiective verifică astfel calitatea raportului cu realul şi, în   

29

acelaşi timp, integrarea unei realităţ i psihice în sistemul de gândire al subiectului. Acesta se găseşte confruntat cu exigenţele unor presiuni externe şi inte rne: ne va arăta în ce măsură şi cum anume se organizează pentru a face faţă în acelaşi timp lumii sale interioare şi mediului; situaţie caracteristică imaginii vieţii, căci este vorba despre a se conforma limitelor impuse de realitate lăsând loc, în acelaşi timp,  posibilului, imaginarului, fantasmelor şi afectelor. Putem considera că situaţia proiectivă este susceptibilă să solicite comportamente care se înrudesc cu  fenomenele tranziţionale. Asemeni lor, testul  proiectiv se defineşte prin apelul la un mod dublu de funcţionare: referire la real, recurs la imaginar. Obiectele reprezentate pe planşe sunt identificate ca forme banale, apropiate de real şi în acelaşi timp investite ca suport al unui scenariu fantasmatic, al unui sistem de reprezentări şi afecte a căror conotaţie subiectivă şi apartenenţă la domeniul iluziilor sunt admise de subiect. Dincolo de indiciile care permit evaluarea ca pacităţilor unui subiect de a se situa într-o zonă tranziţională şi de a funcţiona într -un sistem de reprezentări şi de afecte susceptibile de a fi dramatizate pe o scenă mentală, testele proiective îşi joacă rolul de test: ele propun situaţii cu variabile  definite, obiectul de cercetare fiind reacţia subiectului şi mijloacele pe care le va folosi pentru a răspunde cerinţei, acestea dovedind modalităţile particulare ale funcţionării sale psihice

2.3 Efecte ale situației proiective Structurarea inconştientă a materialului, libertatea în ceea ce priveşte răspunsurile şi intervalul de timp, instrucţiunile oarecum neclare, toate fac din situaţia proiectivă o  situaţie relativ "goală" , vid pe care subiectul trebuie să îl umple,  făcând apel nu atât la aptitudini şi inteligenţă, cât mai ales la resursele profunde ale  personalităţii sale. Acest vid are ca efect, la subiectul testat, trezirea conflictelor  psihologice, declanşarea anxietăţii şi a regresiei. Anxietatea este asociată cu reprezentări fantasmatice inconşti ente, care transpar în conţinutul  răspunsurilor subiectului, în timp ce mecanismele de apărare ale Eului împotriva angoasei şi a fantasmelor se manifestă mai degrabă în caracteristicile  formale ale răspunsurilor. În general, situaţia proiectivă, ca şi situaţia psihanalitică, provoacă regresia, în aparatul psihic, de la procesele secundare, fondate pe identitatea de gândire şi pe  principiul realităţii, la procesele primare, fondate pe identitatea de percepţie şi pe  principiul plăcerii-neplăcerii. În funcţie de tipul de test proiectiv, regresia poate fi mai mult sau mai puţin  profundă. Există două niveluri de regresie care trebuie distinse.

30

Conform ipotezei lui V. Shentoub 2, în TAT, procesul de elaborare a povestirii se desfăşoară astfel: este perceput conţinutul manifest, conţinutul latent al imaginii şi cerinţa de a imagina declanşează o regresie şi apariţia unor reprezentări inconştiente asociate cu afecte; acest complex de reprezentări -afecte, neorganizat, va fi captat sau nu la nivel preconştient -conştient pentru a fi simbolizat prin limbaj. Povestirea spusă arată compromisul făcut de subiect pentru a satisface imperativele conştiente şi inconştiente.

Imaginile din TAT oferă scene destul de clar figurate. Accentul se pune mai mult —   aceasta fiind sarcina care îi revine subiectului  —  pe punerea în relaţie a  personajelor (conflictualizarea relaţiilor), tot aşa cum spunerea unei povestiri  presupune o înlănţuire sintactică. Dramatizarea este obligatorie şi, chiar dacă necesită repere stabile, identitatea psihică şi cea corporală nu sunt iniţial repuse în discuţie. În acest sens, s- a putut afirma că nivelul de regresie indus de TAT era mai  puţin profund decât în cazul testului Rorschach, care, într -adevăr, nu oferă o reprezentare clară a imaginii umane. Aceasta este brusc foarte solicitată dar cere să fie construită pornind de la date puţin structurate, prin amplasarea succesivă a reprezentărilor mai mult sau mai puţin organizate.

La copil, Eul se formează în cursul experienţelor care pun în joc corpul şi funcţiile incipiente ale acestuia în relaţia cu mama sa, apoi în relaţia cu  persoanele şi obiectele din anturaj. Primele reprezentări parţiale pe care şi le face copilul despre propriul corp antrenează formarea a ceea ce psihanaliştii de copii au numit pre-eul corporal. Acesta pare în primul rând a fi constituit din fantasmele corpului fragmentat, înainte de a- şi găsi unitatea narcisică, în stadiul oglinzii, cu recunoaşterea, de către copil, a imaginii din oglindă ca fiind propria imagine, fapt care coincide cu pri ma fază a însuşirii cuvintelor.

Cuvinte cheie Proiecție 



Cadru



Regresie



 Neutralitate

2

V. Shentoub şi N. Rausch de Traubenberg, Tests de projection de la personalité, Encycl. Med. Chir., 1982, 37190 A 10, 1 – 14.

31

Teste de autoevaluare

1. Definiți personalitatea din perspectiva tehnicilor proiective 2. Care sunt asemănările dintre situația psihanalitică și situația proiectivă? 3. Explicați apariția anxietății în timpul administrării unui test proiectiv 4. Care sunt nivelele la care apare regresia în timpul testării? 5. Definiți noțiunea de neutralitate

Concluzii Structurarea inconştientă a materialului, libertatea în ceea ce priveşte răspunsurile şi intervalul de timp, instrucţiunile oarecum neclare, toate fac din situaţia proiectivă o  situaţie relativ "goală" , vid pe care subiectul trebuie să îl umple, făcând apel nu atât la aptitudini şi inteligenţă, cât mai ales la resursele profunde ale personalităţii sale . Acest vid are ca efect, la subiectul testat, trezirea conflictelor psihologice, declanşarea anxietăţii şi a regresiei

32

UNITATEA 3 TESTUL ASOCIATIV VERBAL

CUPRINS Obiective ................................................................................................................ 34

Cunoștințe preliminarii ........................................................................................... 34 Resurse necesare și recomandări de studiu. ........................................................... 34 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... 34 TESTUL ASOCIATIV VERBAL.......................................................................... 35 3.1 Istoric ............................................................................................................... 35

3.3 Materialul testului şi aplicarea lui ................................................................... 36 3.4 Natura testului de asociere verbală . .................................................................. 38 3.5 Interpretarea testului ......................................................................................... 39 3.6 Indicatorii de complexe .................................................................................... 40 3.7 Variante ale testului .......................................................................................... 45

3.8 Avantaje şi limite ............................................................................................. 45 3.9 Utilizare ............................................................................................................ 46 Rezumat .................................................................................................................. 46 Cuvinte cheie .......................................................................................................... 47 Teste de autoevaluare ............................................................................................. 47 Concluzii ................................................................................................................ 47

33

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să definească noțiunea de complex; să înțeleagă și să poată explica  procedura de aplicare a TAV; să înțeleagă modul de interpretare a TAV să înțeleagă avantajele și limitele TAV

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul  psihologiei generale, psihologiei clinice și  psihopatologiei 

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resur se bibli ografi ce obli gator ii :  









Anzieu, D, Chabert C. (2010), Metodele proiective, Ed. Trei, Bucureşti

Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti. Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti. C.G.Jung (2007), Două scrieri despre psihologia analitică, Editura Trei, București Samuels, A., Shorter, B., Plaut, F. (2005),  Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene, Ed. Humanitas, Bucureşti

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două ore.

34

TESTUL ASOCIATIV VERBAL 3.1 Istoric În 1904, Carl G. Jung, tânăr medic şi rezident la celebra clinică psihiatrică Burghölzli din Zürich, inventează, în colaborare cu Riklin, un test de asociere de cuvinte care, retrospectiv, pare să fie primul test proiectiv. Jung este încă un necunoscut. Pasiunea lui pentru ocultism (publică, în 1902, o lucrare pe această temă) i-a trezit interesul pentru  Interpretarea viselor   (1900), apoi pentru alte scrieri ale lui Freud. Dar îi va scrie acestuia abia în 1906 . În 1907, Jung fondează la Zürich Societatea Freud, din care se va dezvolta mai târziu Societatea elveţiană de  psihanaliză. În 1910, odată cu fondarea Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză, devine preşedintele acesteia. Dar dezacordurile apar repede şi Jung se separă de Freud în octombrie 1913. Tot atunci, Jung pune bazele a ceea ce el însuşi numeşte  psihologia analitică, pentru a se delimita de Freud.

3.2 Sursele testului de asociere verbală

Testul de asociere verbală ia naştere dintr -o influenţă triplă: 1. influenţa mai vechii psihologii asociaţioniste, 2. a psihanalizei ce tocmai se năştea 3. a nosologiei psihiatrice recent revizuite de Eugène Bleuler, şeful şcolii de la Burghölzli.

1. Influenţa  psihologiei asociaţioniste. Testul îşi are originile în psihologia asociaţionistă care, încă de la empiriştii englezi şi scoţieni ai secolului al XVIII -lea, constituia esenţa psihologiei academice. Asociaţionismul explica viaţa mentală  pornind de la asocierea unor idei, asociere pentru care enunţa legi. Psihologul englez Galton a fost primul care, în 1885, a avut ideea de a studia pe propria persoană asocierea cuvintelor (fapt care îl va influenţa, poate, şi pe Freud). Galton a descoperit că asocierile de cuvinte nu erau nici arbitrare, nici nelimitate, că se făceau în număr 35

restrâns, se impuneau clar în conştiinţă şi erau adeseori legate de amintiri din copilărie sau tinereţe. 2. Influenţa psihanalizei. Lectura  Psihopatologiei vieţii cotidiene  a lui Freud, apărută sub formă de articole între 1901 şi 1904, îi dă lui Jung ideea de a interpreta asocierile de cuvinte legându- le de preocupările cele mai personale, chiar inconştiente, ale subiectului, de centrele lui de interes, de atitudinele lui vitale. De altfel, Freud multiplica exemplele de rupturi, de distorsiuni, de blocaje, de introducere a unor termeni străini, exemple găsite în lapsusuri, fraze ambigue, cuvintele de spirit, actele ratate. Jung extrage de aici o a doua idee: perturbarea lanţului asocierilor constituie semnul esenţial al intervenţiei unei "teme" inconştiente, a unui "gând latent" în gândirea şi voinţa conştiente.

3. influenţa lui  Bleuler . A treia influenţă este cea a lui Bleuler, el însuşi discipol al lui Kraepelin. Acesta din urmă definise prin opoziţie două tipuri fundamentale de boli mintale, tulburarea maniaco- depresivă şi demenţa precoce (schizofrenie) şi insista asupra necesităţii de a ţine cont de "modul bolnavului de a se raporta la realitatea înconjurătoare". Trecând pe plan secund simptomele tradiţionale ale halucinaţiei şi delirului, Bleuler preciza simptomul esenţial al demenţei precoce: "ruptura contactului vital cu realitatea" sau "autismul". El regăsea acest simptom în hebefrenie, parafrenie şi catatonie, iar simptomului îi dădea numele de  schizofrenie. Pornind de aici, Jung a avut ideea de a opune în cazul individului normal două mari atitudini vizavi de realitate, introversiunea şi extraversiunea, care se regăsesc duse la limita paroxistică în maladiile mentale.

3.3 Materialul testului şi aplicarea lui Iniţial Jung a lucrat cu o listă de 400 de cuvinte, dupa care a realizat 4 liste de câte 100 de cuvinte. Examinatorul are nevoie de foaia de protocol şi de un cronometru (sau ceas cu secundar). Aplicarea se desfăşoară în trei faze:

Faza de asociere:  Instructajul este simplu: “O să vă citesc nişte cuvinte, unul câte unul şi o să vă rog să-mi răspundeţi la fiecare cu primul cuvânt care vă vine în minte legat de cuvântul respectiv. Aţi înţeles?”

36

După ce subiectul afirmă că a înţeles instructajul, examinatorul începe să citească fiecare cuvânt de pe listă, notând pe foaia de protocol răspunsul subiectului şi timpul de reacţie. De asemenea, trebuie notate în dreptul fiecărui cuvânt eventuale manifestări comportamentale mai neobişnuite (strâmbături, agitaţie, râs, înroşire etc.). Foaia de protocol conţine 5 coloane: 1) lista de stimuli 2) răspunsul subiectului, 3) timpul de reacţie, 4) reproducere şi 5) observaţii (comportamente mai neobişnuite).

Observaţii: Este important ca examinatorul să pornească cronometrul imediat ce a început să pronunţe cuvântul - stimul şi să-l oprească imediat ce subiectul începe să rostească răspunsul propriu  zis, şi nu atunci când subiectul face comentarii preliminare sau când a terminat să răspundă (Rapaport, Gill & Schafer, 1974). Dacă subiectul răsp unde sistematic prin mai multe cuvinte, atunci examinatorul trebuie să -l întrerupă după 10 astfel de reacţii şi să-i spună: “Trebuie să -mi răspundeţi  printr-un singur cuvânt”. De asemenea, dacă subiectul tinde să reacţioneze lent, dând semne că se gândeşte la ceea ce va răspunde, el trebuie somat să şi accelereze ritmul asocierilor: “O să vă rog să -mi răspundeţi cât mai repede , cu primul cuvânt care vă vine în minte!” Dacă subiectul se blochează, adică nu poate da nici un răspuns timp de 30 de secunde, se trece la următorul cuvânt de pe listă (Minulescu, 2000). Unii subiecţi rezistenţi încearcă să trişeze testul răspunzând aiurea cu denumiri ale obiectelor din camera de testare. Ori de câte ori examinatorul sesizează o tendinţă sistematică în această direcţie, el trebuie să intervină cerându -i subiectului să răspundă cu ochii închişi sau să se concentreze pe cuvintele testului. 











Faza de reproducere.

După ce examinatorul a terminat de citit şi ultimul cuvânt de pe listă, subiectului i se dă următorul instructaj: “Acum o să vă mai citesc o dată cuvintele de  pe listă şi o să vă rog să vă amintiţi cu ce cuvânt aţi răspuns la fiecare.” La rubrica “Reproduceri”, examinatorul va pune în dreptul fiecărui cuvânt semnul “+” dacă subiectul îşi aminteşte corect răspunsul, semnul “ -“ dacă nu şi-l aminteşte deloc, iar în caz că subiectul oferă alt răspuns în locul celui iniţial, va 37

nota acel răspuns, chiar dacă el diferă numai puţin de cele original (de exemplu: “scaun- scăunel”).

Faza de anchetă (analiză) Se realizeaz ă scheme relaţionale asociative între diferitele cuvinte inductoare  pentru a pune în evidenţă un posibil cluster de semnificaţii asociate specific  persoanei, respectiv imaginea primară a unui complex de semnificaţii. Acestea au valoarea de ipoteze de lucru. Ancheta are loc în intervalul cuprins între o zi şi o săptămână  de la testare. Scopul anchetei este de a descifra acele asociaţii perturbate   (vezi indicatorii de complexe), în sensul de a descoperi ce se ascunde în spatele acestora. Ancheta se orientează  numai asupra acestor perechi stimul- reacţie, şi constă de fapt în întrebarea: “Ce legătură vedeţi între cuvântul.... şi răspunsul pe care l -aţi dat?” sau “Ce v-a trecut prin minte când aţi auzit acest cuvânt?” "Vă evocă ceva din viaţa  personală acest cuvânt?"

3.4 Natura testului de asociere verbală 1. Nivel afectiv

Ce se întâmplă de fapt în mintea subiectului când răspunde la T.A.V.? În opinia lui Jung, cuvintele reprezintă nişte obiecte, situaţii sau evenimente condensate într-o etichetă verbală. Atunci când i se prezintă subiectului un cuvânt, este ca şi cum l-ai întreba: “Ce crezi despre asta?” “Cum ai reacţiona în această situaţie?” Dacă subiectul răspunde liniştit şi sigur, făcând asocieri logice, înseamnă că stimulii respectivi nu i-au creat nici o  problemă. Dacă însă dă semne de agitaţie şi de  perturbări asociative, aceasta înseamnă că obiectul sau situaţia desemnată de stimulul respectiv constituie realmente o problemă pentru individ şi îi creează dificultăţi de adaptare. Este ca şi cum subiectul ar uita că se află doar în faţa unor etichete verbale impersonale şi se simte atins direct de semnificaţia stimulului. Un astfel de fenomen generalizat la un subiect constituie, după Jung, o problemă generală de adaptare emoţională a individului, aşadar u n indice de nevroză . Cu alte cuvinte, solicitând spontaneitatea reacţiei, T.A.V. forţează subiectul să introducă în discurs anumite  probleme intime sau dureroase pe care acesta le- ar lăsa deoparte într -o conversaţie normală.

38

2. Nivelul cognitiv

Din punct de vedere cognitiv, testul de asociere verbală face apel la memorie şi conceptualizare. Atunci când subiectului i se citeşte un cuvânt de pe listă, în virtutea instructajului, el caută în memoria de lungă durată un cuvânt care să corespundă cât mai bine cuvântului inductor, declanşând un lanţ asociativ. Dar această căutare este influenţată de sistemul afectiv -motivaţional (trebuinţe, dorinţe, emoţii, atitudini), iar atunci când cuvântul a trezit o coardă sensibilă, emoţia suscitată va avea un efect pertu rbator asupra căutării, ducând fie la paralizarea ei într -o fază  preliminară, fie la dezvoltarea haotică a noi lanţuri asociative, rezultând un răspuns care nu mai are nici o legătură logică cu stimulul inductor (Rapaport, Gill & Schafer, 1974).

3.5 Interpretarea testului Di agnosti carea nevrozei sau "depistarea complexelor".

Defin ir ea complexelor .

Termenul de "complex" denumeşte reprezentări individuale legate de factori afectivi  puternici, altfel spus punctele vulnerabile sau nucleele nevrotice ale p ersonalităţii. Complexul este un nucleu de idei sau imagini încărcate afectiv privind un anumit obiect sau situaţie din realitate şi care are o anumită autonomie faţă de Eul  subiectului, în sensul că se comportă ca un fel de sub -personalitate a individului, ca un eu secundar.

Un complex constă dintr -un nucleu şi conexiuni asociative. Nucleul reflectă o "necesitate vitală", numită tehnic tendinţă arhetipală, sau constantă antropologică. Un anumit eveniment de viaţă, o întâlnire, un conflict, o imagine, un miros, un vis, o fantezie pot trezi în individ amintirea - retrăirea unui eveniment foarte semnificativ din biografia personală, a unei situaţii care a fost legată de emoţii puternice, sau a unor răni mereu asociate unei anumite problematici. Emoţia care însoţeşte acest  proces este trăită ca disproporţionată faţă de semnificaţia reală a situaţiei prezente. În acest moment putem spune că în interior s -a constelat un complex. 39

Complexele sunt motive - dar nu singurele -  pentru care uneori ne confruntăm ineficient cu realitatea, suntem dominaţi de o idee fixă susţinută ca adevăr absolut şi influenţează modul în care percepem realitatea. De exemplu, o persoană al cărei complex matern în structura sa primară este pozitiv, va trăi în mod fundamental relaţia cu lumea şi viaţa în termeni pozitivi, de încredere. Şi invers, neîncrederea  bazală în viaţă ţine cel mai adesea de conţinuturile profund negative asociate complexului matern. Complexele par a acţiona quasi autonom, ne direcţionează perceperea realităţii - arhetipul din spatele fiecărui complex, ca o constantă antropologică, determină ca diferitele realităţi să fie fără îndoială comparabile, deşi colorate de structura individuală a unui complex particular. Constelarea, ca termen specific dinamicii interioare a conţinuturilor inconştientului, descrie apariţia simultană, activarea simultană, a unor faţete ale unor complexe. Arii diferite ale unor complexe  pot fi puse în legătură astfel încât să activeze o întreagă problematică dominantă  pentru realitatea interioar ă a persoanei şi care va imprima şi relaţiei cu realitatea o coloratură specifică. Jung vorbeşte de "poziţia de aşteptare" în care există un anumit complex, în care parcă aşteaptă un cuvânt trăgaci, un gest inductor, un eveniment eliberator şi întregul complex iese la suprafaţă, emerge în viaţa psihică a persoanei.  Exp :

Să luăm, de exemplu, o persoană dominată de un complex de inferioritate. Acest complex se poate constela atunci când individul se confruntă cu un eşec (pe  plan social, profesional, erotic etc.). Urmarea este apariţia unor sentimente puternice şi iritante de auto-depreciere şi/sau invidie, însoţite de depresie, anxietate sau chiar de vinovăţie. Aceste emoţii sunt greu controlabile de către Eu şi chiar dacă pot fi inhibate momentan de acesta, complexul se va manifesta ulterior ori de câte ori subiectul va trece printr- o situaţie asemănătoare. Cu cât Eul subiectului este mai slab, cu atât influenţa acestui complex va fi mai vizibilă şi mai lungă. În schizofrenie, complexul atinge culmea manifes tărilor sale aberante, determinând comportamentul sau discursul aparent fără sens al pacientului. De exemplu, persoana noastră poate dezvolta un delir de negaţie, afirmând că este o entitate neglijabilă a Universului sau  pur şi simplu că nu există. În cazul în care subiectul încearcă să -şi nege complexul de inferioritate, va putea dezvolta, dimpotrivă, idei delirante de grandoare, cum ar fi: eu sunt Mesia, Universul, Împăratul Napoleon etc.

3.6 Indicatorii de complexe Este nevoie să ştim mai întâi ce înseamnă reacţie "normală" la test, pentru că în funcţie de acest etalon putem depista indicatorii de complexe. Astfel, este de aşteptat ca asociaţia normală să se afle într -o relaţie conceptuală logică faţă de stimul 40

(de preferat relaţie de coordonare, de ti pul "scaun - masă") sau să se plaseze într -un context comun şi uşor de sesizat faţă de stimul ("pălărie - cap"). Răspunsul este de regulă un substantiv neutru emoţional (deci nu atribute, exclamaţii, verbe sau substantive "personalizate"). De asemenea, ins tructajul cere să se răspundă printr -un singur cuvânt (în limba respectivă) şi nu prin mai multe, iar timpul de reacţie la stimulul respectiv nu trebuie să depăşească semnificativ media timpilor de reacţie din  protocol. În fine, nu este de aşteptat să apară comportamente mai neobişnuite la un anumit inductor (de exemplu: înroşire, agitaţie, râs, etc.) Orice răspuns care încalcă cel puţin una din condiţiile de mai sus poate fi considerat o asociere perturbată. Cei mai importanţi indicatori ai reacţiilor pe rturbate sunt:

1) Bl ocajul asociativ , adică paralizarea efectivă a răspunsului. Subiectul este incapabil să ofere vreun răspuns la cuvântul -stimul, afirmând fie că nu-i vine nimic în minte, fie că îi vin prea multe idei şi nu se poate hotărî. Indiferent d e justificarea subiectului, blocajul reprezintă o formă extremă de perturbare asociativă, semnalând faptul că stimulul a atins o problemă importantă şi dureroasă. Este ceva similar cu acel moment în care simţi că rămâi “fără glas” într -o situaţie care te depăşeşte.

2) Un timp de reacţie (TR) prelungit  indică, de asemenea, faptul că subiectul a fost tulburat în procesul lui de asociere şi că i -a trebuit ceva timp să -şi revină. Uneori însă, efectul perturbator al unui stimul se poate prelungi şi la cei următ ori, astfel încât subiectul poate da o serie de răspunsuri consecutive cu un TR mare, deşi efectul perturbator iradiază numai de la primul stimul din serie, lucru care poate stârni confuzie în interpretare. Pentru a ne da seama care stimuli au produs un TR  prelungit, se calculează media totală a timpilor de reacţie pentru întreg protocolul şi apoi se selectează stimulii care au un TR semnificativ peste medie sau mediană.

3)  Reproducerile eronate sau absenţa reproducerii , adică incapacitatea subiectului de a-şi aminti răspunsurile. Cauza lor rezidă în atitudinea inconştientă a individului de a uita situaţiile care au produs o emoţie iritantă. Este vorba de intervenţia mecanismului refulării. De aceea, Jung considera procentajul de reproduceri greşite/absente drept un indice al labilităţii afective a persoanei. El afirma că erorile de reproducere ating 10 -20% la normali şi dublu la isterici (Jung, 1910). 41

4)  Răspunsurile “distante”, adică fără o legătură aparentă cu cuvântul stimul. Este vorba de răspunsurile  care nu sunt într- o relaţie conceptuală directă cu stimulul inductor sau într-un context uşor de sesizat. De exemplu: “tată (S) - tavan (R)” sau “foame (S)- calculator (R)”. Aceste reacţii sugerează adesea că subiectul, în loc să reacţioneze cu primul cuvâ nt care i-a venit în minte, s-a lansat într-un nou şir de asociaţii pentru a masca reacţia originală. Este un comportament de camuflare a reprezentărilor şi emoţiilor neplăcute.

5)  Răspunsurile tip “definiţie”. Este vorba de acele răspunsuri în care subiectul nu face decât să definească sau să explice stimulul. De exemplu: “masă (S) o mobilă” (R), “act sexual (S) - o activitate (R)”, “tată (S) - capul familiei” (R), “măr (S)- un copac, fruct” (R). Astfel de reacţii apar mai frecvent la indivizii care îşi r esimt dureros limitele lor intelectuale (reale sau închipuite) şi care vor să arate că înţeleg cuvintele din test. Ei încearcă să pară mai mult decât sunt şi adesea preferă şi cuvinte în limbi străine sau neologisme (v. mai jos) Este vorba de un “complex a l inteligenţei”, cum îi spunea Jung, care reprezintă de fapt o variantă a complexului de inferioritate.

6)  Răspunsurile tip “predicat”  sunt răspunsurile prin care subiectul îşi exprimă în mod direct o emoţie sau atitudine faţă de stimulul respectiv. De ex emplu: “floare (S)- frumoasă” (R), “bani (S)- convenabil” (R), “animal (S) -urât” (R), “cuţit (S)-  periculos” (R), “pian (S)- oribil” (R), “mamă (S)- iubită arzător” (R). Este ca şi cum subiectul ar uita că se află doar în faţa unor simple etichete lingvist ice, luându-le la modul foarte personal şi simţindu -se dator să afişeze faţă de examinator o anumită atitudine vizavi de ele. Acumularea unor astfel de răspunsuri sugerează tendinţa de a ascunde sau compensa o deficienţă emoţională sau un gol afectiv, afişând o emoţie excesivă şi de multe ori pe un ton afectat. De aceea, este un pattern care apare des la indivizii cu tendinţe isterice (Jung, 1910), deşi Rapaport, Gill & Schafer (1974) îl menţionează des la schizofrenii deterioraţi şi la paranoizi. Din punct de vedere interpretativ, unele din aceste răspunsuri sunt adesea foarte sugestive pentru anumite probleme sau conflicte ale subiectului. De exemplu: “tată (S)- tiran” (R), “act sexual (S) - teamă”, (R), “stomac (S) - durere” (R). 7)  Răspunsurile egocentrice sunt cele care implică direct sau implicit referinţe la propria persoană. Exemple: "mamă (S) - a mea" (R), "sinucidere (S)- eu (R)".

42

8) Perseverarea se referă la prezenţa unor perturbări la mai mulţi stimuli consecutivi. Poate duce la erori în interpretare. 9) Stereotipiile  –  un cuvânt care apare ca răspuns la cel putin trei stimuli diferiti. În opinia lui Jung, acest tip de reacţie este întotdeauna relevant pentru o anumită problemă a subiectului. 10) Repetarea cuvântu lu i-stimul este un gen de reacţie “proximă” ( closed ) (Rapaport, Gill & Schafer, 1974) care exprimă blocarea procesului asociativ în faza lui iniţială şi incapacitatea de a mai procesa stimulul. 11)  Răspunsurile în limbi străine , prin mai multe cuvinte, prin neologisme,  prin rime, prin vulgarităţi, repetarea cuvântului- stimul înainte de a răspunde, înţelegerea greşită a stimulului implică şi ele apariţia unor fenomene perturbatoare. Răspunsurile în limbi străine sau în neologisme sugerează dorinţa de a epata afişând o anumită superioritate intelectuală. Uneori, indică însă şi tendinţa de a lua distanţă de emoţia iritantă produsă de stimul intelectualizând -o, ceea ce se întâmplă des la indivizii obsesiv-compulsivi.

12) Răspunsul prin rime (asociaţii sonore) de tipul: “toc (S) -  poc” (R) relevă o procesare superficială a stimulului, datorată unor interferenţe afective. 13)  Manifestările comportamentale mai neobişnuite (râs, agitaţie, strâmbături, înroşirea feţei etc.) ne arată că subiectul a fost “atins” emoţional de semnificaţia cuvântului-stimul şi îşi descarcă emoţia la un nivel motric sau vegetativ.

Eventual, se poate acorda câte 1 punct pentru fiecare semn (v. şi Minulescu, 2000). Este bine ca în final să se acorde atenţie în special inductorilor care însumează mai multe puncte, deoarece cu cât se acumulează mai mulţi indicatori la un anumit  stimul, cu atât acel stimul a produs o emoţie mai puternică în subiect, deci cu atât mai acut este complexul detectat .

De asemenea, ca o regulă generală, cu cât există în protocol mai multe semne de di sfuncţii asociative, cu atât viaţa afectivă a subiectului este mai tensionată şi adaptarea lui emoţională este mai precară.

Principala dificultate a interpretării constă în faptul că nu există algoritmi tip “reţetă” de interpretare. Demersul se bazează mult pe intuiţia şi pe experienţa cu testul a psihologului, ca şi pe alte informaţii despre subiect. 43

Pentru a releva complexele, se poate urma un demers în două faze:

I. Se notează separat toţi stimulii şi răspunsurile aferente la care s -au remarcat  perturbări asociative. Se va acorda o atenţie mai mare acelor stimuli care însumează mai multe semne disfuncţionale, pentru că ei au atins zonele cele mai sensibile şi mai conflictuale ale persoanei. Apoi, se încearcă gruparea lor după una sau mai multe categorii traumatice pentru a evidenţia problematica dominantă. De exemplu, dacă majoritatea stimulilor din categoria  sexualitate au produs astfel de reacţii, este foarte  posibil ca una din problemele individului să se refere tocmai la acest aspect. Se întâmplă însă destul de des să nu identificăm vreo categorie dominantă traumatică sau ca reacţiile perturbate să apară la stimuli aşa -zis neutri. În acest caz, intuiţia psihologului joacă un rol major în alcătuirea unor clase ad -hoc de stimuli, dând astfel sens unor stimuli aparent fără legătură între ei. II. Se caută în protocol acele cupluri stimul - reacţie  foarte sugestive, care trădează imediat o anumită atitudine sau problemă a subiectului. Este vorba de asocierile de tip predicat  şi egocentrice . De exemplu, dac ă o femeie dă un răspuns de genul “femeie (S) - nimic” (R), putem deduce imediat anumite probleme cu imaginea de sine sau de acceptare a rolului feminin.

Trăsături de personalitate 1. Tendinţele demonstrative se manifestă la indivizii care dau multe răspunsuri tip  predicat . Subiecţii care reacţionează puternic la cuvintele din categoria oralitate au o puternică tendinţă la dependenţă   (Rapaport, Gill & Schafer, 1974). Ti pul temperamental al subiectulu i.  —  După analiza tipurilor 2. de legături dintre cuvintele inductoare şi cele induse (legături logice, gramaticale, fonetice), Jung a descris două forme de asociere corespunzând celor două mari tipuri psihologice citate mai sus.  Extravertul  (orientat către lumea exterioară) reacţionează în special la semnificaţia obiectivă a cuvântului inductor, este tipul concret.  Introvertul  (întors asupra lui însuşi) este sensibil la rezonanţa subiectivă a cuvântului inductor, este tipul egocentric. Se notează categoria căreia îi aparţine fiecare asociere, iar ansamblul indică tipul temperamental căruia îi aparţine subiectul. 3. În clinică, T.A.V. poate fi folosit pentru evaluarea gradului de slăbire a asociaţiilor în psihoze sau demenţe. Predominanţa reacţiilor distante (asociaţii bizare sau fără o legătură directă cu stimulul) indică un astfel de fenomen.

44

3.7 Variante ale testului Diverşi autori au adus modificări testului de asociere verbală. S -au întocmit alte liste de cuvinte inductoare, în primul rând chiar de către Jung, pe motivul că cele de pe lista originală aveau o încărcătură afectivă prea mare; s -au creat liste care să servească unui scop precis: explorarea tuturor conflictelor din zona psiho -sexuală, selectarea cadrelor de conducere etc. Depistarea complexelor a fost îmbunătăţită prin adăugarea reacţiei psiho -galvanice la fiecare răspuns: o deviere luminoasă aduce o dovadă în plus pentru încărcătura afectivă a cuvântului (metoda lui Binswanger, sugerată de Jung); dar această metodă dă rezultate neregulate, unul dintre motive fiind dificultăţile tehnice în manevrarea reacţiei psiho-galvanice. Metoda lui Luria (1932) constă în a-i cere subiectului ca, simultan cu răspunsul verbal, să strângă cu degetele de la mâna dreaptă o pară de cauciuc,  presiunea apăsării fiind înregistrată cu un manometru Marey; simultan, se înregistrează şi mişcările involuntare ale mâinii stângi, în care ţine o pară de cauciuc, dar pentru care subiectul a primit instrucţiunea de a menţine presiunea constantă; aceste mişcări sunt dovada răspunsurilor verbale inhibate în favoarea răspunsului definitiv. De aici s-a trecut la utilizarea testului ca "detector de minciuni" în practica medico-legală şi judiciară, în care a fost asociat cu una sau mai multe metode de înregistrare a exprimării fiziologice a emoţiilor (respiraţie, circulaţie). 3.8 Avantaje şi limite Principalele avantaje ale TAV sunt:

a) este greu de trişat de către subiect, având în vedere că face apel la spontaneitatea reacţiilor sale  b) oferă rapid unele informaţii despre problemele sau tendinţele subiectului c) poate fi aplicat şi pe anumite categorii de subiecţi defavorizate cultural sau cu abilităţi intelectuale minime.

 Dezavantajele sale sunt:

a) faptul că necesită o experienţă destul de mare în aplicarea şi interpretarea lui

 b) faptul că nu există nişte reguli clare de interpretar e, ceea ce poate stimula  propriile proiecţii ale psihologului. 45

3.9 Utilizare Din această cauză, T.A.V. îşi găseşte cel mai bine locul în cadrul unei baterii mai largi de testare, care poate cuprinde atât alte teste proiective, cât şi teste obiective. Se u tilizează pentru a stabili fondul dificultăţilor, dar mai ales în practica terapeutică 1. a stabili un diagnostic de lucru la începutul terapiei; pentru strategia terapeutică; în cazul în care subiecţii nu -şi cunosc problemele –   cazurile  psihosomatice, copiii; 2. controlul avansului terapiei; 3. activarea inconştientului – când materialul furnizat este sărac.

Jung foloseşte multă vreme acest experiment, care, fiind destul de laborios, este mai târziu înlocuit cu tehnica interpretării simbolisticii visului. Totuşi acest experiment poate fi cu succes folosit atunci când te afli în prezenţa unui pacient foarte blocat sau, de ex., a unui pacient care nu visează. În aceste cazuri experimentul asociativ verbal poate fi folosit ca o poartă "regală" de intrare, poartă care în mod normal este simbolistica visului.

Rezumat În opinia lui Jung, cuvintele reprezintă nişte obiecte, situaţii sau evenimente condensate într-o etichetă verbală. Atunci când i se prezintă subiectului un cuvânt, este ca şi cum l -ai într eba: “Ce crezi despre asta?” “Cum ai reacţiona în această situaţie?” Este ca şi cum subiectul ar uita că se află doar în faţa unor etichete verbale impersonale şi se simte atins direct de semnificaţia stimulului. Un astfel de fenomen generalizat la un subi ect constituie, după Jung, o problemă generală de adaptare emoţională a individului, aşadar un indice de nevroză. Sunt prezentate informații cu  privire la procedura de aplicare a testului, precum și elemente ce țin de interpretarea rezultatelor obținute și, de asemenea, avantajele și limitele utilizării acestei tehnici  proiective.

46

Cuvinte cheie C. G. Jung 



Experimentul de asociere verbală



Complex



 Nevroză



Introvert



extravert

Teste de autoevaluare 1. 2. 3. 4. 5.

Care sunt sursele Testului asociativ verbal? Definiți noțiunea de complex Enumerați indicatorii de complex Explicați procedura de aplicare a TAV Enumerați avantajele utilizării TAV în clinică.

Concluzii Tehnica de asociere verbală i -a permis lui Jung să evalueze nu numai gradul de deteriorare a asociaţiilor mentale, ci şi să depisteze complexele individului, fie el  bolnav sau sănătos clinic. El a remarcat că dacă un anumit cuvânt de pe lista de cuvinte atingea un punct sensibil al subiectului, acesta se bloca, se înroşea şi nu mai era capabil să reacţioneze imediat. Era ca şi cum cuvântul respectiv devenea dintr -o simplă etichetă verbală impersonală un stimul iritant, care bruia sau chiar paraliza asociaţiile mentale din cauza emoţiei penibile pe care o trezea. Pornind de la aceste observații, a construit Testul asociativ verbal, primul test proiectiv.

47

UNITATEA 4

TESTUL PETELOR DE CERNEALĂ (RORSCHACH) I.

CUPRINS Obiective ................................................................................................................ 49

Cunoștințe preliminarii ........................................................................................... 49 Resurse necesare și recomandări de studiu. ........................................................... 49 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... 49 TESTUL RORSCHACH ........................................................................................ 50 4.2. Surse ale testului .............................................................................................. 51 4.1 Istoric ................................................................................................................ 50

4.3 Teria personalităţii din perspectiva lui Rorschach ........................................... 54 4.4 Administrarea testului ...................................................................................... 56 4.5 Specificul testului ............................................................................................. 66 Rezumat .................................................................................................................. 67 Cuvinte cheie .......................................................................................................... 67 Teste de autoevaluare ............................................................................................. 68 Concluzii ................................................................................................................ 68

48

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să definească noțiunea de introversivitate; să înțeleagă și să poată explica  procedura de aplicare a testului Rorschach; să înțeleagă modul de interpretare a testului Rorschach să înțeleagă avantajele și limitele utilizării testului Rorschach

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul psihologiei  personalității, psihologiei medicale și psihiatriei. 

generale,

psihologiei

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resur se bibli ografi ce obligatori i:  







Anzieu, D, Chabert C. (2010),  Metodele proiective, Ed. Trei,  Bucureşti Rorschach, H. (2000),  Manual de psihodiagnostic. Metode şi rezultatele unui experiment diagnostic al  percepţiei. Interpretarea liberă a formelor fortuite., Ed. Trei, Bucureşti. Schafer, R. (2003),  Interpretarea psihanalitică a testului Rorschach. Teorie şi aplicaţie, Ed. Polirom, Iaşi. Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două ore. 49

TESTUL RORSCHACH 4.1 Istoric Hermann Rorschach (1884 – 1922) s-a născut la Zürich, şi era fiul cel mare al unui pictor, profesor de desen. Şi -a pierdut tatăl în 1903, an în care studia cu rezultate bune la liceul din Schaffhouse, unde tatăl său preda din 1886. Foarte dotat  pentru desen, Rorschach ezită între o carieră artistică şi una medicală. Marele biolog Haeckel îl împinge spre medicină, pe care Rorschach o urmează, după cum era obiceiul pe atunci, prin mai multe universităţi: Neuchâtel, Berlin, Berna şi mai ales Zürich (1904 –1909). Frecventează colonia rusă din Zürich, se îndrăgosteşte de limba şi literatura rusă, îşi petrece vacanţele în Rusia în 1906 şi 1910, se căsătoreşte în 1910 cu o colegă rusoaică, Olga Stempelin, face planuri de instalare în Rusia. Lucrează în această ţară între decembrie 1913 şi iunie 1914, dar, din motive ce rămân necunoscute, revine definitiv în Elveţia. Între timp, s -a specializat în psihiatrie, cuprins de entuziasmul ce domnea la Burghölzli, clinica psihiatrică a Universităţii din Zürich, condusă de Eugène Bleuler, unde străluceşte Jung, inventatorul testului de asociere verbală şi unde, pentru prima oară, se aplică în cazul psihozelor concepţiile psihanalitice. Lucrează în azilurile din Münsterlingen (1909– 1913), Münsingen (1913), Waldau, aproape de Berna (1914 –1915) şi la cel din Herisau, unde este director adjunct (1915 –1922). Are doi copii, un fiu (1917) şi o fiică (1919).

În 1912, îşi susţine teza în medicină, ce tratează despre halucinaţiile -reflexe şi fenomenele asociate. Deşi nu îşi făcuse o analiză personală  —   lucru rar în acea vreme -, îşi tratează bolnavii prin cure psihanalitice şi reuşeşte să înţeleagă boa la mintală din perspectivă psihanalitică. Între 1909 şi 1913 frecventează grupul  psihanalitic de la Zürich (Bleuler, Jung, Maeder, Binswanger, Pfister) şi publică numeroase articole, note şi rapoarte în  Zentralblatt für Psyhco-analyse. Desprinderea lui Jung de mişcarea psihanalitică freudiană şi, mai apoi, războiul dispersează grupul. În 1919 este fondată Societatea elveţiană de psihanaliză, cu Oberholzer, Zulliger, Pfister etc, iar Rorschach este ales vice- preşedinte; el prezintă mai multe comunicări cu pr ivire la testul său, iar primii doi membri menţionaţi mai sus devin adepţii săi activi. Ceilalţi discipoli principali sunt confreri de la Waldau (Morgenthaler, Fankhauser) şi de la Herisau (G. Roemer şi Behn -Eschenburg), dar şi A. Friedman şi fiul lui Bleuler, Manfred. Rorschach avea o personalitate plăcută: blând, aproape timid, cultivat, strălucitor şi profund de îndată ce conversaţia îi stârnea interesul; 50

rezervat la primele contacte dar plin de bunăvoinţă pentru familie şi prieteni, era exact tipul de introversiv creator pe care îl descrie chiar el. Lucrarea monumentală căreia i s -a consacrat după susţinerea tezei în medicină şi care a fost brusc şi definitiv întreruptă de  Psihodiagnostic, la sfârşitul lui 1917, se referă la psihologia religiei. Ar fi trebuit să fie o vastă sinteză de observaţii  patologice şi cercetări sociologice făcute asupra anumitor secte elveţiene, printre care una al cărei fondator fusese internat la Münsingen (acesta instaurase cultul propriului său penis, îşi folosea urina pentru împărtăşanie şi alunga demonii prin copulaţie), secte ale căror rădăcini se aflau în Evul Mediu, în aceleaşi familii de ţesători, din aceleaşi regiuni. Profeţii acestor secte, care propovăduiau toţi incestul, îi apăreau lui Rorschach drept nişte nevrotici sau psihotici a căror mitologie exprima, în mod comunicativ, complexele personale şi arhetipurile inconştientului. Lucrarea  Psihodiagnostic apare în 1921 şi, nu după mult timp, Rorschach moare în mai puţin de douăzeci şi patru de ore, din cauza unei perito nite inoperabile, la Herisau (2 aprilie 1922). Modul în care Rorschach a descoperit testul care îi poartă numele poate părea surprinzător. Ellenberger, biograful său, scrie: "a fost elaborat departe de universităţi, de laboratoare, de marile biblioteci, într- un spital psihiatric mic, de către un om care nici nu studiase psihologia, nici nu frecventase congresele internaţionale şi nici nu  primise titluri oficiale". Cu toate acestea, o convergenţă de influenţe pregătise această descoperire. În primul rând, calităţile artistice şi clinice ale lui Rorschach erau completate de un intelect cu înclinaţii proiective: vizita expoziţii de pictură, era pasionat de modul în care diferite persoane reacţionau în faţa aceluiaşi tablou, excela în desenarea oamenilor în mişcare şi se desena pe el însuşi aşa cum îl vedeau ceilalţi; cumpărase o maimuţă pentru spitalul psihiatric din Herisau pentru a observa reacţiile schizofrenilor la gesturile animalului.

4.2. Surse ale testului 1. In psihanaliză  exista deja o preocupare pentru psihologia  proiectivă. În acea vreme, ideea psihologiei proiective exista deja în rândul  psihanaliştilor , începând chiar cu Jung. Silberer (1912 –1913) provoca asociaţiile inconştiente ale subiecţilor săi prin hidromanţie, veche metodă de divinaţie car e constă în fixarea cu privirea a unui vas cu apă, şi compara rezultatele cu cele ale 51

testului de asociere verbală al lui Jung. Pfister (1913) devenise maestru în kryptergon : el le cerea pacienţilor săi să spună cuvinte sau să facă desene fără sens, urmând ca el să identifice complexele de care sufereau prin analiza asociaţiilor ulterioare. Soţia lui Rorschach povesteşte cum şi acesta fusese surprins într -o zi pe când citeau lucrarea rusului Dmitri Merejkowski despre Leonardo Da Vinci. Era vorba despre un f ragment din jurnalul lui Boltraffio în care aceste povesteşte cum, într-o seară, şi -a surprins maestrul în ploaie, contemplând un zid cu pete de umezeală. Da Vinci i -a descris o himeră superbă, cu gura larg deschisă, care ducea în spate un înger simpatic şi creţ, şi i -a arătat cu degetul conturul imaginii; apoi, i -a explicat cum i se întâmplă să vadă foarte des peisaje sau scene extrem de frumoase în fisurile zidurilor, în încreţiturile de la suprafaţa apelor stătătoare, în cărbunii acoperiţi cu un strat su bţire de cenuşă, în formele norilor, sau cum, în sunetul unui clopot îndepărtat, se poate auzi numele sau cuvântul la care dorim să ne gândim. Într -un alt fragment, Da Vinci atribuia paternitatea acestei idei lui Botticelli. Doamna Rorschach i-a spus atunc i soţului ei că, în copilărie, ea şi prietenii ei se amuzau  privind norii şi încercând să descopere profiluri în formele acestora. În acest moment, Rorschach s-a cufundat într- o meditaţie profundă. Dar, pe de altă parte, Rorschach pare să fi ignorat total teoria gestaltistă, a cărei descoperire, puţin anterioară testului său, ar fi trebuit, în mod logic, să îl influenţeze.

2. Testele de imaginaţie  Nici ideea de a face un test cu pete de cerneală nu îi aparţine lui Rorschach. Binet şi Henri, care se prezintă explicit drept urmaşi ai lui Leonardo Da Vinci,  publică un astfel de studiu în 1895, în  L´Année psychologique, şi îl definesc drept test de imaginaţie. Din acest moment, numeroşi psihologi testează aceste metode. În Statele Unite, Dearborn (1897) construieşte prima serie de pete experimentale, cu care face diferite cercetări împreună cu Kirkpatrick şi Sharp (1898– 1900). Whipple (1910) reface o serie de 20 de pete pe care le standardizează; spre deosebire de  predecesorii săi, el nu limitează timpul de prezentare a planşelor; Whipple scoate în evidenţă diferenţe individuale clare. Tot în 1910, psihologul rus Rybakoff publică un  Atlas cu opt pete, cu ajutorul cărora evaluează forţa, bogăţia şi precizia imaginaţiei, dar şi realitatea imaginilor interne. În cele din urmă, în Anglia, Bartlett (1916) introduce primul culorile în tehnica petelor. Cu toate acestea, se pare că Rorschach nu auzise de predecesorii lui când a făcut primele cercetări. Legenda conform căreia Rorschach ar fi lucrat cu Rybakoff la Moscova, în 1913, şi ar fi fost astfel iniţiat în acest tip de test nu a putut fi confirmată, căci Rorschach a rămas în Rusia mult mai  puţin decât se credea. Cărţile pentru copii. Ca toţi copiii contemporani lui, Rorschach citise, fără îndoială,  Klecksographia  lui Kerner (1857), echivalentul german al lucrărilor Sapeur 52

Camembert  şi La famille Fenouillard , care includea 50 de pete de cerneală cu forme îngrozitoare, pe care poetul le comenta în versuri melancolice. Fără îndoială, Rorschach jucase şi jocul derivat de la carte, care consta în picurarea de cerneală pe o foaie care apoi era pliată în două, astfel încât să se obţină forma unui animal sau a unui obiect. Şi mai extraordinară este porecla premonitorie primită de Hermann în 1903, în timpul ultimului an de liceu, când a fost primit într- o frăţie de elevi: Klex, adică pată de cerneală, mâzgălitură! Să fi fost o aluzie la tatăl care "mâzgălea" sau la gusturile fiului pentru desen şi klecksografie? Îl regăsim pe psihiatrul Rorschach arătând pete de cerneală bolnavilor  săi. Dar o face ştiinţific: compară răspunsurile  bolnavilor cu cele ale persoanelor normale, răspunsurile copiilor cu cele ale adulţilor. În 1911, colaborează cu un fost coleg de liceu, Konrad Gehring, devenit profesor într-un oraş vecin, care aplică testul elevilor săi. Scopul cercetării, care a fost un eşec, era să ajungă să diferenţieze pe baza imaginaţiei elevii cei mai buni de cei mai  puţin dotaţi. Uneori, subiecţii trebuiau să producă ei înşişi petele, alteori, li se arătau  pete gata făcute. De asemenea, Rorschach folosea ca stimuli desene ciudate: pisică verde, broască roşie, tăietor de lemne stângaci etc. Rezultatele erau în general comparate cu cele ale testului lui Jung. Din nefericire, primele planşe ale lui Rorschach s-au pierdut.

3. Testul lui Hens. Stimulul decisiv a fost teza studentului polonez Szymon Hens (1917), care tocmai îşi terminase studiile de medicină la Zürich, cu Bleuler. Cu ajutorul a opt  planşe formate din pete de cerneală, Hens testase 1000 de copii, 100 de adulţi normali şi 100 de psihotici. Obiectivul său era investigarea imaginaţiei şi nu analiza decât conţinutul răspunsurilor. Nu a găsit nici o diferenţă între răspunsurile  persoanelor normale şi cele ale psihoticilor. La sfârşitul studiului, Hens a formulat câteva întrebări a căror lectură a fost hotărâtoare pentru Rorschach: unii subiecţi au interpretat întreaga pată, alţii doar detaliile, oare acest lucru are vreo semnificaţie? Petele lui erau în alb şi negru: oare răspunsurile ar fi fost diferite dacă petele erau colorate? Oare această metodă ar putea servi la diagnosticarea psihozelor...?

Originalitatea lui Rorschach constă în transformarea testului petelor de cerneală din test de imaginaţie în test de personalitate şi în descoperirea cheii noii interpretări: răspunsurile mişcare exprimă introversivitatea subiectului, răspunsurile culoare, extratensivitatea.

53

4.3 Teria personalităţii din perspectiva lui Rorschach Rorschach lucrase îndelung la această descoperire. Desigur, el cunoştea tipologia lui Jung, care opunea introv ertul şi extravertul, dar conceptele lui Rorschach aveau o semnificaţie diferită. Punctul lor de plecare se află într -un vis, aşa cum Freud făcuse un vis care a stat la baza descoperirii psihanalizei - visul injecţiei făcute Irmei (iulie 1895). Tânăr student la medicină, în jurul anului 1904, Rorschach asistă pentru prima oară la o autopsie. Seara visează, cu senzaţii foarte clare de cădere, cum creierul îi este decupat în felii transversale şi cum feliile cad, una câte una, în faţa lui. Acest vis este punctul de plecare al lucrării sale de licenţă în medicină (1912). Rorschach nu pune întrebările pe care Freud le pusese deja referitor la conţinutul şi sensul visului. El cunoaşte interpretările psihanalitice, pe care le consideră incontestabile. Poate e la curent şi cu faptul că Freud a decis să publice  Die Traumdeutung  după ce a visat disecţia propriului bazin. Visul lui Rorschach anunţă orientarea sa neuro- psihiatrică şi efortul său de a decupa personalitatea în elementele ei esenţiale. Dar Rorschach îşi pune altă întrebare: cum putem simţi în vis senzaţia unei mişcări din moment ce acea mişcare nu există în realitate? Cum se pot transforma percepţiile de un anumit tip în percepţii din altă sferă senzorială: optice în kinestezice, acustice în kinestezice, op tice în acustice şi invers? Răspunsul este că omul dispune de un registru de imagini mai larg decât cel pe care îl utilizăm în viaţa de zi cu zi şi că, pe lângă modul de a lega o percepţie de alta prin asociere, există un alt mod, mai direct: sistemul kine stezic. Percepţiile vizuale sunt păstrate imediat sub  pragul conştiinţei, sub formă de imagini kinestezice; aceste percepţii pot fi reexperimentate conştient, ca percepţii kinestezice, sau pot fi retraduse inconştient în imagini vizuale. Petele de cerneală sunt o oglindă în care stimulii vizuali activează imaginile kinestezice ale subiectului, care sunt apoi proiectate pe pete şi, la rândul lor, percepute ca reflexii retransmise de oglindă. Lucrarea lui Mourly Vold despre vise, care tocmai apăruse (1910– 1912), i-a permis lui Rorschach să avanseze. Mourly Vold îşi consacrase întreaga viaţă studiului experimental al efectelor senzaţiilor tactile şi musculare asupra viselor. De pildă, le ceruse la 19 dintre studenţii săi să doarmă cu glezna stângă legată; urmarea a fost că toate visele din acea noapte incluseseră mişcări puternice: vânători care urmăreau iepuri care săreau; doi fraţi care fugeau după o turmă de vaci care scăpaseră pe un deal; urcarea unui vârf de munte inaccesibil; survolarea unor străzi etc. R orschach adoptă mai multe dintre concluziile lui Mourly Vold: percepţiile kinestezice constituie o parte importantă a personalităţii; reprimate de conştiinţă în starea de veghe, ele ne alimentează visele în timpul somnului; aceste percepţii sunt antitetice mişcărilor reale: cel care visează îşi poate păstra visul în minte dacă la trezire rămâne complet imobil: la prima mişcare, visul dispare; cu cât activitatea musculară este mai inhibată, cu atât imaginile kinestezice devin mai active; persoana care viseaz ă îşi proiectează imaginile kinestezice visând mişcări imaginare care pot fi 54

ale lui, ale altor oameni sau chiar ale unor animale; în concluzie, atitudinile statice din vise sunt mişcări reprimate. După părerea lui Rorschach, simbolul apare la intersecţia dintre materialul kinestezic descris de Mourly Vold şi factorii dinamici scoşi în evidenţă de Freud. Materialul kinestezic se proiectează în simbolurile visului, în halucinaţia reflexă a psihozei, în răspunsurile mişcare la petele de cerneală, în activităţile creatoare. El caracterizează introversiunea creatoare. Individul "kinestezic" sau "introversiv" este închis în sine, stângaci, timid; el îşi inhibă mişcările reale; are o inteligenţă individualizată; reacţiile sale afective sunt stabile; relaţiile cu ceilalţi mai degrabă profunde decât numeroase; este o persoană destul de conştientă de sine. Kinestezia reflectă, deci, viaţa emoţională interiorizată.

De altfel, Rorschach constată că răspunsurile culoare exprimă, în mod complementar, exteriorizarea vieţii emoţionale. El vine cu ideea de a lega roşul de impulsivitate şi albastrul de auto-control. Extratensivul, sensibil la culoare, posedă o inteligenţă capabilă să reproducă; el este mai adaptabil, mai îndemânatic, mai activ; reacţiile sale afective sunt abundente şi relaţiile cu ceilalţi superficiale. Inspirându -se din aceste ipoteze, Fankhauser, coleg cu Rorschach la Waldau, publică în 1919 o lucrare despre  La signification de l´affectivité, parallélism avec les lumières et les couleurs , în care stabileşte o reprezentare grafică a emoţiilor, conform unei scheme tridimensionale, fiecare fiind compusă din două emoţii antagoniste, după modelul sferei culorilor, a lui Wundt. Introversivitatea creatoare şi extratensivitatea reproducătoare propuse de Rorschach nu diferenţiază, ca la Jung, două tipuri de constituţii. Ele sunt două funcţii  psihice, coexistând în grade diferite de dilatare sau concentrare. "Tipul de rezonanţă intimă" indicat de testul Rorschach desemnează proporţia, proprie subiectului testat, în care există aceste două funcţii. Rorschach spunea că introversivitatea constituia fundamentul culturii, iar extratensivitatea cel al civilizaţiei. Prin urmare, putem face o altă comparaţie, cu caracterologia lui Heymans şi Wiersma; extratensivul reacţionează imediat la stimulările emoţionale; reacţia sa este "primară"; introversivul are o reacţie întârziată, "secundară". În 1918, Rorschach elaborează planşele testului său, pe care îl aplică  bolnavilor de la spitalul din Herisau. Grupul de persoane testate pentru cercetare include 288 bolnavi şi 117 normali (infirmiere, studenţi, copii). Selecţionează 15  planşe, uneori doar cu negru, alteori cu negru şi roşu, sau în culori. Condiţiile impuse de tipograf îl fac să reducă numărul acestora la 10, toţi ceilalţi tip ografi refuzând această lucrare. În 1919, Rorschach continuă să aplice testul şi elaborează partea teoretică. Cartea  Psychodiagnostik, terminată în octombrie 1920, nu va apărea decât la sfârşitul lui iunie 1921. 55

În tot acest timp, Rorschach rămâne fără planşe. Îşi ajută discipolul, pe Behn-Eschenburg, să producă o serie paralelă, seria Bech -Rorschach (Bero), care va fi publicată în 1941. Tipărirea petelor de cerneală originale se transformă într -o catastrofă: formatul este redus, culorile sunt schimbate, negrul este spălăcit. Geniul lui Rorschach iese chiar şi aici victorios: el adaugă descoperirii deja făcute pe cea a răspunsurilor "estompare". Prezintă această nouă descoperire la Societatea  psihanalitică elveţiană, pe 18 februarie 1922, când face o interpr etare în orb a unui  protocol al cărui subiect era în analiză la prietenul său Oberholzer. Textul a fost adăugat la ediţiile următoare ale  Psychodiagnostik -ului. Rorschach multiplica aplicarea testului la indivizi normali şi superiori când a murit subit. Pu blicarea cărţii a fost un eşec la fel de mare ca cel al cărţii lui Freud —  Die Traumdeutung . Doar un mic grup de fideli a continuat, în Elveţia, să utilizeze testul şi să formeze elevi. La zece ani după moartea inventatorului său, testul a început să se răspândească. Elveţianul Binder 3a adăugat la nomenclator răspunsurile clar -obscur (Clob). Beck 4 a introdus testul în Statele Unite, unde începe să apară (1936)  Rorschach Research Exchange  (devenit mai apoi  Journal of Projective Techniques and Personality Assessment ). Tot în Statele Unite, în 1939, Klopfer a pus bazele Institutului Rorschach din New York, devenind şeful unei şcoli americane care a schimbat modul de interpretare a testului. Testul s- a impus în ţările francofone după al doilea război mondial, sub influenţa genevezei Marguerite Loosli -Usteri, a elevei sale pariziene Nella Canivet, a lui André Ombredane, traducătorul francez al  Psychodiagnostik -ului, şi a Céciliei Beizmann. Cu câteva mici diferenţe, prima şi următorii doi au pus la punct o terminologie franceză care se situează la jumătatea drumului între tradiţionalismul elveţian germanic şi inovatorii americani. În lucrarea sa din 1966, Exner clasează cele cinci mari sisteme de interpretare ale testului Rorschach în Statele Unite în următoarea ord ine, mergând de la "fenomenologie"  până la "behaviorism": Rapaport, Klopfer, Hertz, Piotrowski, Beck, acesta din urmă fiind cel care acordă cea mai mare atenţie Eului şi percepţiei.

4.4 Administrarea testului Testul constă în zece pete de cerneală simetrice, 5 policrome şi 5 alb -negru, care reprezintă rezultatul ambiguu al plierii unei coli peste o pată de cerneală. Deşi s a bătut destulă monedă pe caracterul aleator al stimulului, adevărul este că aceste  pete au fost selecţionate de Rorschach din multe altele după anumite criterii empirice, după cum menţionează autorul în “Psihodiagnostic”, principala sa lucrare. De exemplu, ele sunt  simetrice, provocând un efect al ritmului spaţial care le face mai uşor de asimilat cognitiv. De asemenea, unele sunt compacte (de ex., Planşa V), facilitând o sinteză a percepţiei, iar altele sunt mai dispersate, solicitând un efort 3

  Die Helldunkeldeutungen im psychodiagnostischen Experiment von Rorschach, Schweiy. Arch.  Neurol. Psychiat., 1932. 4  Cf. S. J. Beck,  Comment le Rorschach arriva aux Etats-Unis , 1972, trad. în limba fr.,  Rev. psychol. app., 1973, 23, n. 1, 7 – 13.

56

sporit de organizare şi integrare a câmpului perceptiv (de ex., Planşa X). Un alt criteriu este culoarea : 5 planşe sunt alb -negru, iar restul policrome. O altă caracteristică, de data aceasta apărută fără voia autorului, este efectul de clarobscur  al petelor, dat de diferenţele în tonurile de luminozitate ale culorilor. Acest efect se datorează unei erori "providenţiale" în tipărirea primei ediţii a  Psihodiagnosticului;  petele iniţiale cu care Rorschach lucrase erau mate, fără nuanţe. Noua caracteristică a  planşelor dobândită în urma acestei erori s -a dovedit ulterior benefică, pentru că modul în care subiectul reacţionează perceptiv la nuanţe spune m ulte lucruri despre afectivitatea lui. În fine, o altă caracteristică a petelor de cerneală este faptul că ele conţin zone cu grade diferite de ambiguitate: unele detalii ale planşelor sunt mai uşor de asemănat cu obiecte din lumea reală decât altele. Rors chach a presupus, având în vedere că schizofrenia implică grave tulburări perceptive, că aceşti pacienţi vor avea mai mari dificultăţi decât alţii în a da răspunsuri "comune", la petele "uşoare". Toate caracteristicile descrise mai sus constituie condiţii le fundamentale care asigură testului forţa sa diagnostică şi calitatea de stimul complex, capabil să suscite în subiect o varietate de reacţii cognitive şi afective prin care îşi dezvăluie lumea interioară şi trăsăturile de personalitate. Sarcina  subiectului este să spună ce ar putea fi la fiecare planşă. Astfel, în ciuda părerii comune că testul Rorschach măsoară în primul rând imaginaţia, el face apel de fapt la percepţie: subiectul este invitat să perceapă şi să caute în memorie, adică în stocul său de engrame, reprezentările cele mai similare cu stimulii prezentaţi (Rorschach, 2000). Întreg travaliul cognitiv -dar şi afectiv şi volitiv- al subiectului constă astfel într -un proces de interpretare a situaţiei-stimul. De fapt, denumirea germană originală a testului, care s-a pierdut în traducerile prea “trădătoare”, este  Formdeutung , adică “interpretarea formelor”. Testul Rorschach constituie deci o sarcină perceptivă nestructurată, care pune în evidenţă în primul rând comportamentul perceptiv al individului. Dincolo de testul propriu-zis, acest lucru capătă nişte semnificaţii cu mult mai profunde. El ne arată că modul în care  percepem lucrurile ne reprezintă ca un act de a fi în lume, ca o amprentă originală inconfundabilă; percepţia este o construcţie a lumii, pe care o elaborăm în acord cu datele noastre interioare fundamentale.  Ajunge să oferim percepţiei un cadru  suficient de ambiguu de exprimare, pentru a ne releva interioritatea . Acesta este  principiul testului Rorschach, care se înscrie complet în de finiţia "proiecţiei" (Dumitraşcu, 2000).

Aplicarea  Materialele necesare aplicării testului sunt: cele zece planşe, câteva foi A4 şi aşa-numita  foaie de locaţie, folosită în faza de anchetă pentru localizarea răspunsurilor pe planşă (v. faza de anchetă). 57

 Poziţia examinator - subiect.

Poziţia indicată pentru aplicarea Rorschach -ului este cea în care examinatorul şi subiectul stau unul lîngă altul ("side -by-side"). Există două argumente în favoarea  poziţiei respective. Primul şi cel mai important este reducerea efectelor indicilor nedoriţi (mimică, gestică) prin care examinatorul poate influenţa subiectul. Al doilea, această poziţie permite examinatorului să vadă mult mai bine zonele planşelor indicate de către subiect (Exner, 1994).  Prezentarea testului şi  i nstructajul .

Instructajul este simplu: “O să vă arăt nişte pete de cerneală şi o să vreau  să-mi spuneţi ce ar putea fi acolo” . După caz, se poate adăuga că este vorba de un test care furnizează informaţii despre personalitatea individului. De regulă, planşele sunt aşezate la vedere, cu faţa în jos şi în ordine, cu Planşa I prima. Ele trebuie să fie la îndemâna examinatorului, dar nu a subiectului . Foaia de locaţie care va fi folosită în timpul anchetei nu este acum la vedere. Testul începe dând subiect ului prima planşă în poziţia standard 5 şi întrebându-l: “Ce ar putea fi aici?” Este singura instrucţiune permisă şi nimic nu mai trebuie adăugat. Subiectul trebuie  să primească planşa în mână . Dacă ezită să o facă, examinatorul trebuie să-i spună: “Ia-o”. Dacă subiectul preferă să pună planşa pe masă, examinatorul nu îl împiedică, dar la început ea trebuie plasată în mâinile subiectului. În cazul în care subiectul va da răspunsuri pe parcursul testării cu planşa în altă poziţie decât cea standard, acest lucru trebuie notat la începutul răspunsului  prin semnul V (dacă e cu susul în jos) sau (< sau >) dacă e în poziţie laterală.

Dacă subiectul spune doar: “Este o pată de cerneală”, examinatorul trebuie să confirme şi să reia instructajul: “Aveţi dreptate. Acesta este testul petelor de cerneală şi vreau să-mi spuneţi ce ar putea fi aici.” (Exner, 1994) Faza de răspuns

Este prima etapă a aplicării testului. Odată ce subiectul a început să răspundă, examinatorul trebuie să noteze tot ce spune subiectul cuvânt cu cuvânt , păstrând o atitudine neutră până la sfârşitul acestei faze. Principalul motiv pentru care răspunsurile trebuie înregistrate cuvânt cu cuvânt este că examinatorul trebuie să le  poată citi mai târziu pentru a se decide asupra codificării (scorării) răspunsului. Codurile sau scorurile se aplică în baza unor cuvinte sau fraze specifice. Răspunsurile care nu sunt notate fidel nu pot fi codificate adecvat, deci protocolul nu va fi valid.

5

 Poziţia standard este indicată pe spatele planşei.

58

Pentru notarea protocolului, este bine să se folosească o coală A4, pusă pe orizontală şi împărţită în două: în jumătatea din stânga se vor nota verbalizările subiectului din faza de răspuns, iar în cea din dreapta explicaţiile din anchetă. Dacă subiectul vorbeşte prea repede, el poate fi temperat: “O să vă rog să vorbiţi mai lent, ca să am timp să scriu”.  Întrebările subiectului.  Nu rareori, subiectul va pune diferite întrebări, mai ales la începutul testării. Răspunsul examinatorului trebuie să fie non -directiv şi să transmită ideea generală că oamenii răspund la test în moduri diferite. Iată câteva exemple de întrebări mai frecvente şi de răspunsuri adecvate (Exner, 1994):

S: Pot s-o întorc?

E: Cum doriţi. S: Trebuie să includ tot desenul? E: Cum doriţi dvs. S: Vreţi să vă arăt unde văd? E: Cum vreţi. S: Trebuie să-mi folosesc imaginaţia?

E: Cum vreţi. S: (După ce a dat un răspuns) Este bine aşa? E: Da, trebuie să-mi spuneţi ce vedeţi acolo. S: Este răspunsul corect? E: Oamenii dau tot felul de răspunsuri. S: Vedeţi şi dvs. ce văd eu? E: O, eu pot să văd multe lucruri. S: Cum puteţi să aflaţi ceva despre mine din ceea ce văd? E: De ce nu aşteptaţi până la sfârşit ca să vă explic mai multe? 59

S: Câte lucruri trebuie să văd? E: Câte vreţi. Există doar trei excepţii de la regula neintervenţiei în faza

de

răspuns. I. Atunci când subiectul dă doar un răspuns la Planşa I şi vrea să o înapoieze examinatorului. În acest caz, i se spune: “Ar mai putea fi şi altceva? Nu vă grăbiţi, avem tot timpul.” Aşadar, trebuie insistat ca subiectul să mai dea încă un răspuns la  planşă. Altfel, există riscul să se obţină un protocol prea scurt (mai mic de 14 răspunsuri), care nu poate fi interpretat. În caz că, în ciuda acestei intervenţii, subiectul va da totuşi un protocol mai mic de 14 răspunsuri, testarea va fi reluată imediat, fără a se trece la anchetă, cu următorul instructaj: “O să vă mai arăt o dată planşele, dar o să vă rog ca de data asta să-mi daţi mai multe răspunsuri” . Câte? poate întreba subiectul. “Mai multe”.6 II. Atunci când un subiect dă cinci răspuns uri la prima planşă şi intenţionează să-l dea şi pe al şaselea, examinatorul trebuie să intervină şi să ia planşa subiectului. Ulterior, dacă subiectul procedează la fel la Planşa II, este utilizată aceeaşi procedură şi aşa mai departe. Dar dacă subiectul formulează mai puţin de cinci răspunsuri la o  planşă, sau dă doar cinci şi se opreşte spontan, nu mai trebuie să se intervină la celelalte planşe (Exner, 1995). Această procedură este menită să reducă riscul  protocoalelor prea lungi, care pot consuma foart e mult timp pentru administrare şi scorare, ca şi pentru interpretare.

III. Atunci când subiectul se blochează la o planşă şi nu poate da nici un răspuns: “Nu-mi spune nimic” sau “Chiar nu văd nimic aici”, sau “Tot ce văd este o  pată de cerneală, nimic altceva”. Examinatorul trebuie să insiste ferm, dar cu tact, ca subiectul să dea măcar un răspuns şi la planşa respectivă. De exemplu: “ Mai uită-te, nu este nici o grabă. ” Dacă subiectul persistă în refuz, examinatorul trebuie să fie mai ferm: “ Nu te grăbi, uită-te cu atenţie. Avem toată ziua la dispoziţie dacă este necesar ”.

6

Subiectului nu i se precizează numărul minim de răspunsuri, aşa cum nu i se indică nimic din  procedura de scorare şi interpretare, pentru a nu-l influenţa.

60

F aza de anchetă

Ancheta constă în explicaţiile pe care subiectul trebuie să le ofere pe marginea fiecărui răspuns pe care l -a dat în faza anterioară. Ea se realizează după ce s-au dat toate răspunsurile la cele 10 planşe. Scopul anchetei este obţinerea unor informaţii suplimentare, necesare pentru a scora răspunsurile adecvat. Cu alte cuvinte, în anchetă nu se dau noi răspunsuri, ci numai se clarifică ce a fost perceput în faza de răspuns. Dacă subiectul va da totuşi nişte răspunsuri suplimentare, ele nu se iau în considerare.  Instructajul  anchetei este: “ Am terminat cu toate planşele. Acum o să ne mai uităm o dată la ele, eu o să citesc ce aţi spus şi vreau să -mi arătaţi cu degetul pe  planşă şi să-mi explicaţi unde aţi văzut, ce aţi văzut şi ce anume din planşă v -a făcut  să vedeţi acel lucru, aşa încât să pot şi eu să văd ca şi dvs. Înţelegeţi?”

Partea crucială a acestor instrucţiuni este că examinatorul vrea să vadă aşa cum vede subiectul . Odată ce subiectul arată că a înţeles procedura de anchetă, ea  poate începe. Planşa I este înmânată subiectului şi examinatorul spune: “ Aici aţi  spus…” şi termină fraza cu o lectură  fidelă a primului răspuns. Dacă subiectul a înţeles natura sarcinii, el va începe să indice principalele trăsături ale obiectului  perceput. Dar dacă subiectul spune numai “Da, aşa este”, examinatorul trebuie să reia instructajul, la modul următor: “Staţi puţin, vreau să văd aşa cum vedeţi şi dvs.  Arătaţi-mi unde este şi ce îl face să semene cu ce aţi văzut.” Fiecare răspuns trebuie anchetat începând cu lectura fidelă a răspunsului subiectului. Subiectul cooperant va înţelege sarcina rapid şi va furniza examinatorului suficiente informaţii pentru a scora adecvat răspunsul . În aceste condiţii optime, sunt necesare foarte puţine întrebări sau comentarii din partea examinatorului, iar în unele cazuri nu este nevoie de nici o întrebare. Evident, examinatorul trebuie să ştie cum se codifică răspunsurile pentru a conduce adecva t ancheta. Pe măsură ce subiectul elaborează pe marginea răspunsului, examinatorul trebuie să analizeze informaţia dată în lumina tuturor  posibilităţilor de scorare.. Când este făcută corect, ancheta garantează bogăţia datelor. Când este făcută neglijent s au haotic, poate afecta foarte mult protocolul. Ea nu trebuie realizată în grabă, iar decizia de a face un comentariu sau a pune o întrebare trebuie luată cu atenţie.

61

În anchetă, sarcinile examinatorului se diversifică. El trebuie să realizeze următoarele operaţii: 1) să noteze cuvânt cu cuvânt tot ce explică subiectul 2) să se uite pe planşe să vadă ce îi arată subiectul 3) să pună întrebări atunci când informaţiile sunt insuficiente pentru scorare

4) să noteze pe  foaia de locaţie zona din planşă la care se referă răspunsul respectiv.

Dacă întreaga planşă a fost interpretată, simbolul de scorare W   este notat pe foaia de locaţie împreună cu numărul răspunsului (aici, răspunsul 1). Cifrele 2 şi 3 corespund numerelor de ordine ale răspunsurilor 2 şi 3. Este important ca foaia de locaţie să fie completată cu atenţie. Ea constituie un document permanent care va fi utilizat când este scorat testul şi va fi disponibil mai târziu pentru ca cei care vor revedea testul să ştie ce zone ale planşelor au fost  percepute. Examinatorul competent îşi va rezerva puţin timp şi pentru a identifica unele trăsături ale obiectului raportat î n caz că acestea nu sunt evidente unui observator de circumstanţă . Cu cât răspunsul este mai neobişnuit, cu atât este mai mare proba bilitatea ca aceste notaţii suplimentare să fie mai importante în timpul scorării sau la o revizuire ulterioară a protocolului. Dacă răspunsul implică un om sau un animal, este util să facem unele notaţii privind zonele în care au fost identificate nasul, picioarele sau braţele. De asemenea, unele răspunsuri includ mai multe obiecte separate, ca de exemplu: “un om pe o bicicletă şi un copil care fuge în faţa lui în timp ce traversează o punte”. Aici, fiecare din cele patru obiecte (omul, bicicleta, copilu l şi puntea) trebuie să fie notate pe foaia de locaţie.

Întrebările care se pun subiectului pentru a completa informaţiile sau a clarifica un răspuns sunt întotdeauna indirecte, pentru a nu dezvălui nimic din scorare sau intepretare. Un răspuns este considerat clarificat dacă, în urma anchetei, examinatorul a aflat cele trei componente majore ale scorării: (1) Locaţia (Unde este?), (2) Determinanţii (Ce îl face să semene cu?) şi (3) Conţinutul (Ce este?).

62

Exemple de întrebări: Faza de răspuns

Anchetă

Planşa I

Planşa I

1. Aici văd un liliac.

1. ( Examinatorul repetă R subiectului)

Subiectul: “Da, uite are formă de liliac” (nu arată nimic pe planşă)

Informaţii date: determinantul (“formă de liliac”) şi conţinutul (“liliac”) Informaţii absente: locaţia (Unde?) Întrebări permise: “Nu înţeleg unde îl vezi, vrei să-mi arăţi cu degetul pe planşă?” sau “Vrei sa-mi arăţi conturul liliacului?” Subiectul: “Da, uite” (arată conturul liliacului).

Întrebări interzise: “E toată planşa sau numai o parte a ei? ” sau “Îl vezi aici?” (şi E arată zona unde îl vede el). Planşa IV

Planşa IV

7. Un monstru

7. ( E: repetă R subiectului)

S: “Da, aici” (arată conturul).

Informaţii date: locaţia (pentru că a arătat conturul) şi conţinutul (“monstru”). Informaţii absente: determinantul. Întrebări permise: “Nu înţeleg cum îl vezi, vrei să-mi explici?” sau “Ce-l face să  pară monstru?” sau “Ce anume din planşă te -a făcut să vezi un monstru?” S: “Păi e foarte mare, uite picioarele, corpul şi capul.”

Întrebări interzise: “E din cauza formei (a culorii)?” sau “Te-a influenţat forma 63

(sau culoarea)?”

Planşa IX 19. Ar putea fi şi...o chestie...cu  picioare.

Planşa IX 19. ( E repetă R subiectului)

S: Da, e mare, are nişte picioare mari (arată zona din planşă)

Informaţii date: locaţia (S a arătat unde a văzut) şi determinantul (forma petei de cerneală). Informaţii absente: conţinutul (ar  putea fi animal, om sau om fictiv) Întrebări permise: “Nu înţeleg cum îl vezi, vrei să-mi explici?” sau "Arată -mi  părţile lui" S: Da, e un fel de gândac mare.

Întrebări interzise: “E animal sau om?” sau “Unde are capul?”

Ocazional, un subiect extrem de rezistent va fi foarte vag în timpul anchetei, spunând: “Pentru că aşa arată”. Examinatorul trebuie să stăruie şi să nu permită subiectului să fie evaziv. Poate fi necesar să reluăm explicarea procedurii, dar uneori un comentariu cum ar fi: “Ştiu că pentru tine seamănă, dar ajută -mă să văd şi eu”  poate fi suficient. An chetarea cuvintelor -cheie  . Cuvintele-cheie sunt acele cuvinte sau expresii

care sugerează indirect  faptul că este posibil ca subiectul să fi folosit o anumită caracteristică a petei de cerneală (culoare, culoarea acromatică, mişcare, nuanţe, simetrie). Pentru a fi anchetate, cuvintele- cheie trebuie să apară fie în faza de 64

răspuns, fie în prima propoziţie din anchetă. Majoritatea cuvintelor cheie sunt adjective, dar nu întotdeauna. Exemplu: Faza de răspuns

Faza de anchetă

Planşa VI

Planşa VI

16. Aici văd un animal

16. E: (Repetă R subiectului)

S: Aici (arată conturul), uite labele din faţă, din spate, corpul şi e acoperit cu blană. E: Ce o face să pară blană? (anchetează cuvântul -cheie ca să vadă dacă subiectul se referă la nuanţele planşei). S1: “Păi uite, îmi dă senzaţia de ceva pufos, din cauza nuanţelor diferite.” (este clar că a folosit nuanţele). S2: “Faptul că are colţurile astea” (arată conturul franjurat al planşei). Aici nu a folosit decât forma. Planşa IX (multicoloră) 25. Ar putea fi o floare foarte frumoasă.

Planşa IX 25. E: (Repetă fidel răspunsul S) S: Da, asta ar putea fi tulpina şi aici sunt petalele.

E: Ai spus că este frumoasă? (anchetează cuvântul -cheie pentru a vedea dacă subiectul s-a referit la culoarea  planşei. S1: Da, pentru că e frumos colorată. (aşadar, este clar că a folosit şi culoarea planşei). S2: Da, pentru că are o formă elegantă (nu a menţionat culoarea). 65

Comentariu sau răspuns?

Ocazional, când se uită la o planşă, un subiect poate spune ceva care aduce cu un răspuns, dar care ar putea fi numai un comentariu. De exemplu, dacă planş a este colorată, subiectul ar putea spune: “ O, ce culori frumoase!"  dar dacă este luat drept un comentariu la planşă, nu trebuie anchetat. Sau subiectul ar putea spune “ Este ceva care arată urât ”, apărând problema dacă este vorba de un comentariu referitor  la  planşă sau de identificarea unui obiect care arată urât. În asemenea cazuri, examinatorul trebuie, la momentul cuvenit în anchetă, să citească exact ce a spus subiectul şi să întrebe: “ Acesta este un răspuns?” Majoritatea subiecţilor vor oferi rapid o clarificare, iar examinatorul va proceda în consecinţă.

Durata unei investigaţii se situează între 30 de minute şi 2 ore (inclusiv ancheta). Iar cotarea şi interpretarea aprofundată poate cere câteva ore de lucru. În afara acestui tip de fişă de înregistrare se mai practică şi fişa de tip Gatier, 1953, 1965, şi fişa tip Beizmann, 1966. Pe lângă aspectul perceptiv şi mnezic pe care îl implică sarcina Rorschach, trebuie să menţionăm că, din moment ce răspunsurile sunt verbalizate, sunt implicate în mare măsură gândirea şi limbajul. Aşadar, putem afla date importante despre caracteristicile gândirii individului din modul în care el verbalizează răspunsurile.

4.5 Specificul testului În contrast cu testul lui Jung, căruia îi urmează cronologic şi al cărui material este verbal, testul Rorschach îi prezintă subiectului un material care nu numai că nu este verbal, dar care pare şi lipsit de semnificaţie prealabilă: pete de cerneală. Subiectului i se cere tocmai să "rezolve" această lipsă de semnificaţie prin a doptarea unei atitudini "semantice": el trebuie să formuleze semnificaţii. Unele sunt implicit sugerate de natura sau configuraţia planşelor. Nu scorăm tot ce spune subiectul, dar  putem scora doar ceea ce spune el. Aceasta este o abordare "lingvistică" a t estului Rorschach.

66

În prezent, suntem de acord în a considera că testul Rorschach, ca şi celelalte teste proiective, solicită atât comportamente perceptive cât şi comportamente  proiective. Ca şi obiect real, testul Rorschach permite apariţia unor imagini asociate  pornind de la o realitate materială. Apelul la percepţie permite fixarea de realitatea exterioară, care constituie baza de inserare în lumea înconjurătoare. Ca obiect  potenţial, imaginat, testul Rorschach permite o reconstruire a percepţiei în funcţie de  preocupările subiectului, de relaţiile lui cu obiectele interne şi externe, de fantasmele şi afectele care se află la baza răspunsurilor sale. Interferenţele perceptive şi  proiective7 constituie articulaţia esenţială a testelor proiective şi în spe cial a testului Rorschach: din perspectivă psihanalitică, testul pune problema esenţială a raporturilor dintre real şi imaginar, percepţie şi reprezentare, între excitaţii externe şi excitaţii interne, între interior şi exterior 8.

Rezumat În contrast cu testul lui Jung, căruia îi urmează cronologic şi al cărui material este verbal, testul Rorschach îi prezintă subiectului un material care nu numai că nu este verbal, dar care pare şi lipsit de semnificaţie prealabilă: pete de cerneală. Subiectului i se cer e tocmai să "rezolve" această lipsă de semnificaţie prin adoptarea unei atitudini "semantice": el trebuie să formuleze semnificaţii. Unele sunt implicit sugerate de natura sau configuraţia planşelor. Sunt prezentate informații cu privire la  procedura de aplicare a testului, precum și elemente ce țin de interpretarea rezultatelor obținute și, de asemenea, avantajele și limitele utilizării acestei tehnici  proiective. Cuvinte cheie Rorschach 



Pete de cerneală



Introversiv



Extratensiv



Kinestezie

7

Cf. N. Rausch de Traubenberg, 1978, 1981 şi 1983. Cititorul poate găsi un final util pentru acest capitol în cartea lui N. Rausch de Traubenberg,  publicată în aceeaşi colecţie, La pratique du Rorschach, 1970 (a şasea ediţie actualizată, 1990). 8

67

Teste de autoevaluare 1. Care sunt sursele Testului Rorschach? 2. Descrieți personalitatea introversivă 3. Descrieți personalitatea extratensivă 4. Care este specificul testului Rorschach? 5. Care este sarcina subiectului la testul Rorschach?

Concluzii Originalitatea lui Rorschach constă în transformarea testului petelor de cerneală din test de imaginaţie în test de personalitate şi în descoperirea cheii noii interpretări: răspunsurile mişcare exprimă introversivitatea subiectului, răspunsurile culoare, extratensivitatea. .

68

UNITATEA 5

TESTUL PETELOR DE CERNEALĂ (RORSCHACH) II

CUPRINS Obiective ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 70

Cunoștințe preliminarii ............................................ .................................................................. ............................................ ......................... ... 70 Resurse necesare și recomandări de studiu. .......................................... ........................................................... ................. 70 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... .................................................... 70 TESTUL PETELOR DE CERNEALĂ (RORSCHACH) II. ................................. 71 5.1 Interpretarea: .......................................... ................................................................ ............................................ .................................... .............. 71 5.2 Cotarea.................................. ........................................................ ............................................ ............................................. ................................ ......... 72

5.4 Determinanţii percepţiei ............................................ .................................................................. ....................................... ................. 75 5.5 Conţinutul interpretării .......................................... ................................................................ ........................................... ..................... 78 5.6 Fenomene particulare ........................................................... ................................................................................. ............................ ...... 80 5.7 Interpretarea rezultatelor ........................................... ................................................................. ....................................... ................. 82

5.8 Consideraţii generale şi reguli fundamentale în interpretarea rezultatelor  ....... ...... 83 5.9 Evaluarea inteligenţei (cantitativ şi calitativ)  ................................................... .................................................. 85 5.10 Evaluarea afectivităţii .......................................... ................................................................ ........................................... ..................... 86 5.11 Capacitatea de contact social sau analiza factorilor de socializare ................ 87

5.12 Avantaje şi şi limite ale testului testului Rorschach ............................................ ...................................................... .......... 88 Rezumat ............................................. ................................................................... ............................................ ............................................ ......................... ... 89 Cuvinte cheie ....................................................... .............................................................................. .............................................. ............................ ..... 89 Teste de autoevaluare .............................................. .................................................................... ............................................ ......................... ... 90 Concluzii ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ......................... ... 90 69

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să definească noțiunea de kinestezie; să înțeleagă și să poată explica  procedura de aplicare a testului Rorschach; Rorschach; să înțeleagă modul de interpretare a testului Rorschach să înțeleagă avantajele și limitele utilizării testului Rorschach

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul psihologiei generale, psihologiei medicale și  psihiatriei. . 

Resurse necesare și recomandări de studiu. Res Resur se bibli ografi ce obli obli gator gator ii :   





Anzieu, D, Chabert C. (2010),  Metodele proiective, proiective, Ed. Trei, Trei, Bucureşti Rorschach, H. (2000),  M anual anual de psihodiagnostic. Metode şi rezultatele unui experiment diagnostic al percepţiei. Interpretarea liberă a formelor  fortuite., Ed. Trei, Bucureşti. Schafer, R. (2003),  Interpretarea  Interpretarea psihanalitică a testului Rorschach. Teorie  şi aplicaţie, Ed. Polirom, Iaşi. Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două două ore. 70

TESTUL PETELOR DE CERNEALĂ (RORSCHACH) II. 5.1 Interpretarea: Interpretarea: Analiza cantitativă va considera: Poziţia planşei : standard (^), inversat (v), “est” (>), “vest” (<). Numărul total al răspunsurilor –  R: Timpul mediu de reacţie (latenţă), Timpul total pentru răspunsuri  – T,  –  T, timpul pentru fiecare răspuns - T / R. Localizarea răspunsurilor - globale (G) sau de detaliu (D). Factorul determinant al răspunsului – forma –  forma (F), culoarea (C), mişcarea (K), clar -obscurul -obscurul –  difuz  difuz (Clob) sau  –  E). Conţinut –  animal (estompaj  – E).   animal (A), uman (H), anatomic (Anat) etc. Banalitatea (Ban) sau originalitatea (Orig). Ancheta  este a II- a etapă, deosebit de importantă pentru cotarea răspunsurilor, având ca scop lămurirea în detaliu a psihologului în legătură cu fiecare răspuns. Se reia prezentarea planşelor –  se discută unde şi cum a văzut răspunsul respectiv, astfel ca examinatorul să -şi dea seama exact de ceea ce a determinat subiectul să "vadă" un anume lucru. În afara acestui tip de anchetă, sunt autori care practică şi: un protocol suplimentar care este destinat unor răspunsuri noi, date de subiect în timpul anchetei; ancheta de limite, limite , pusă la punct de Klopfer, care poate fi utilizată în momentul când observăm că subiectul nu a interpretat o porţiune importantă a  planşei care prin frecvenţă duce la un răspuns banal. banal. Astfel, subiectul subiectul poate fi explicit invitat să privească din nou planşa şi zona pentru a observa dacă este vorba de o neglijare, de un blocaj trecător care poate fi depăşit sau o incapacitate psihică fundamentală; se dă sub iectului posibilitatea să aleagă, din toate cele 10 planşe, 2  planşe pe care le preferă şi 2 planşe planşe care îi displac displac cel mai tare. 





Durata unei investigaţii se situează între 30 de minute şi 2 ore (inclusiv ancheta). Iar cotarea şi interpretarea aprofundată  poate cere câteva ore de lucru. În afara acestui tip de fişă de înregistrare se mai practică şi fişa de tip Gatier, 1953, 1965, şi fişa tip Beizmann, 1966.

71

5.2 Cotarea Se observă schimbările de poziţie a planşelor, respectiv tipul de comportament al subiectului: lucrează metodic, explorând sistematic toate posibilităţile; manifestă opoziţie, fiind gata să ia invers ceea ce i se propune; lucrează agitat, explorând la întâmplare planşele, etc. Se iau în calcul o serie de indici primari cantitativi privind numărul de răspunsuri şi timpii înregistraţi. În ceea ce priveşte numărul de răspunsuri , se calculează: numărul total, R , şi media răspunsurilor pe planşă . În mod obişnuit, normele indică un R între 20 - 30 de răspunsuri, dar şi 40 50 de răspunsuri pentru subiecţii cu nivel intelectual superior. Pentru un R mai mic de 20, cu cât este mai mic, cu atât putem considera fie că subiectul face testul călcându -şi pe inimă, fie este vorba de un blocaj emoţional, depresie, retard intelectual sau chiar o tulbura re mai gravă psihiatrică. Pentru răspunsuri mult peste  performanţele medii, putem vorbi, odată cu Rorschach, de semnalarea unui "complex al inteligenţei", în sensul că subiectul răspunde din dorinţa de a se face bine văzut de  psiholog, de a fi considerat i nteligent şi deosebit de cooperant în probă şi astfel tinde să acumuleze răspunsuri preferând cantitatea calităţii acestora. Se calculează, de asemenea timpul mediu pentru timpii de reacţie, T/R.  Normele indică în jur de 45 de secunde. Prelungirea acest uia mult peste un minut indică efectul unei inhibiţii care  poate avea diferite determinări: elaborarea şi reflectarea cer subiectului un timp mai lung, lentoarea depresivă sau blocajul asociativ. Excesul de rapiditate, de la 3 răspunsuri pe minut în sus, indică o dificultate la nivelul controlului ideilor datorată fie unei stări hipomaniacale, fie conduitei imaginative care poate avea urmări la nivelul adaptării la realitate. Aspectul este considerat relativ normal în perioada adolescenţei, dar devine indic e patognomic de exemplu pentru schizofrenia incoerentă.   

În urma anchetei fiecare răspuns în parte este cotat în funcţie de 4 elemente esenţiale: localizarea răspunsurilor; determinanţii percepţiei; conţinutul interpretării; caracterul banal sau original a l interpretării (acolo unde este cazul). Cotările primare se vor regăsi în indici compoziţi precum: modul de aprehensiune (percepţie), modul de rezonanţă intimă etc. Normativ, există, pentru marile spaţii culturale şi geografice, tabele care subliniază frecvenţa localizărilor şi unor răspunsuri ce pot fi considerate banale. În sistemul normativ Exner, aceste cotări sunt mult mai strict standardizate.    

72

5.3 Localizarea va influenţa tipul de aprehensiune, respectiv raportul subiectului cu realitatea, modul de a percepe, de a intra în contact cu realitatea. Răspuns global (G sau W (engl)): atunci când pata este interpretată ca un tot iar ancheta confirmă că toate părţile planşei au fost integrate în răspuns. Dacă o parte a planşei este eliminată de subiect răsp unsul nu mai este considerat global. Ca exemplu de răspuns global, la planşa VII "O pisică stă pe pământ", planşa IX " o explozie". În cadrul acestei categorii se distinge între: global primar (de ex. la planşa V, "liliac"), apare mai ales la planşele compacte şi nu se face o diferenţiere directă a detaliilor; global secundar (de ex., planşa I, "o femeie purtată de doi bărbaţi!"), când are loc o succesiune de operaţii mentale în elaborarea răspunsului. Prezenţa răspunsurilor globale simple indică adaptarea perceptivă bazală: subiectul aderă la gestaltul din realitate, deci implicit calitatea raporturilor sale cu realul, caracterul adaptativ al funcţiei cognitive, respectiv identitatea stabilă a subiectului. Când numărul lor este mic ne punem ipoteza incapacităţii subiectului de a aborda şi înţelege entităţile în integritate, ceea ce indică după unii autori goluri semnificative în înţelegerea şi formarea imaginii de sine. Când calitatea lor este slabă, sunt cotate ca vagi sau impresioniste, pentru că nu r elevă un efort minimal de organizare ci mai degrabă "supunerea" faţă de real, care poate lua semnificaţii diferite în interpretare în funcţie şi de calitatea determinantului asociat. De exemplu, G vagi asociate cu F+, care apar când conturul este prost delimitat, pot fi consecinţa unei gândiri relativ incoerente şi evocă insuficienţa cadrului (exemplu, nori, pictură nonfigurativă, lamelă de microscop ...). Dar pot indica şi intrarea în joc a unor mecanisme de apărare împotriva unor reprezentări jenante, ezitarea între două imagini de tip obsesional ("nu ştiu dacă este cap de pisică sau şarpe"...). Răspunsurile impresioniste sunt cele asociate unor determinanţi senzoriali şi indică sugestibilitatea subiectului. În cadrul răspunsurilor secundare diferenţiem calitativ între răspunsuri elaborate (sau combinate) şi cele necombinate care pot fi confabulate sau contaminate. Răspunsurile elaborate ţin cont de o organizare structurală a engramei  prin combinarea diferitelor părţi ale petei astfel că indică condensarea operantă a mişcărilor perceptive şi proiective (Anzieu), subiectul fiind adaptat la realitate, dar şi capabil de o restructurare bazată pe reperele interioare. Răspunsurile globale combinate indică potenţialul creativ, capacitatea de interiorizare, existenţa unui spaţiu psihic propriu. Numărul de astfel de răspunsuri nu este în mod strict corelat cu nivelul de eficienţă intelectuală. Calitatea slabă a răspunsurilor globale secundare se notează: global confabulat (de ex. planşa IX, "doi vrăjitori şi doi copii se joacă  pe un nor în cer"; prin generalizare sau prin lărgirea unui singur detaliu la întreg ansamblul fără a ţine cont de alte detalii); 





73

global contaminate (de ex., planşa IV, "piele de animal cu cizme"; se combină absurd două percepţii parţiale pe care subiectul nu a ajuns să le distingă la timp şi să le separe în răspuns); global “tăiate” sau "amputate" când subiectul specifică eliminarea unor extremităţi ale petei. Răspunsurile globale secundare necombinate indică o gândire sincretică prin nediferenţierea ansamblului şi părţilor. Răspunsurile globale retardate se constituie prin enumerarea de detalii sau  prin parţiala lor juxtapunere cu ajutorul legăturilor de tip "cu", "şi", "pe". De exemplu, planşa IX "4 piei de purceluş (roz), pe un mantou, nu, o vestă verde pe un  pantalon (oranj), ...4 piei de purcel pe un baston ce conţine vesta şi pantalonul...". Răspuns de detaliu "mare" se notează D, sunt cele care se construiesc prin decuparea unei părţi din pată şi sunt cele mai numeroase de obicei. D este orice parte a unei planşe care este interpretată foarte frecvent de sine stătător. Există liste cu D  pentru diferitele spaţii culturale, liste obţinute din studii de frecvenţă. Criteriul  principal este deci cel al gestaltului care trebuie să aibă un c aracter evident. Notarea D nu depinde de mărimea sau suprafaţa părţii respective, pentru că şi un fragment mic, dar clar ca şi gestalt este notat D şi invers, un fragment mare, dar slab delimitat va fi notat Dd, detaliu mic. Este foarte importantă această delimitare între răspunsurile D şi cele Dd,  pentru că primele indică inteligenţa practică a subiectului, raportul cu concretul în sensul realului ca atare. Într- un protocol, numărul mediu de răspunsuri D este în mod normal între 15 şi 20. Dacă, din totalitatea răspunsurilor, peste 75% sunt D, putem vorbi de limite de ordin emoţional sau intelectual. Un procent mic de D trebuie considerat şi în funcţie de tipul de determinat sau de conţinutul răspunsului. Orice combinaţie de două sau mai multe D se notează simplu, D. Răspunsurile detaliu "mic" reprezintă decupaje parţiale. Klopfer distinge între Dd normale (de exemplu, răspunsuri peninsulare sau insulare) care sunt normale şi cele mai numeroase; răspunsuri Dde, detaliu de bordură; răspunsuri Ddi, interioare, în masa petei; Ddr, care se referă la părţi rare, fie originale, dacă sunt forme bune şi care sunt tipice pentru artişti, fie, dacă sunt forme proaste, autiste, tipice pentru incoerenţa schizofrenului. Dd pot avea o semnificaţie intelectuală sau afectivă, însă explicaţia lor este similară, respectiv spiritul de minuţiozitate. Dd care au un conţinut bogat indică o gândire capabilă să analizeze micile detalii. Dd numeroase însă sărace ca şi conţinut, repetitive, indică sărăcia culturală şi intelectuală datorată fie unei pregătire academice slabe, fie unei debilităţi mentale. Dd repetate la planşele negre IV, V, VI şi în culori VIII, IX, X, mai ales dacă sunt profile de bordură, sunt un indice de angoasă (Anzieu, perturbat emoţional de  problema centrală pe care i-o pune planşa, subiectul fuge la periferie, în detaliul mic). De asemenea, numărul mare de Dd poate ţine şi de minuţiozitatea obsesională, 



74

ca mod de a evita intrarea în profunzimea lucrurilor. Dde indică dorinţa de evadare din planşă, este un mod de exprimare a nemulţumirii într -un mod obsesional sau prin angoasă. Ddi este un indice de anxietate, o încercare slabă de control intern. În general răspunsurile Dd forme bune, în care mecanismele perceptive sunt dominante, relevă un demers cognitiv punctiform şi apărări rigide prin căutarea  preciziei. Când sunt susţinute de o atitudine mentală formală şi meticuloasă, indică apărările de tip obsesiv. Dd forme proaste, prin dominarea mecanismelor proiective, indică demersurile unei gândiri confuze, ilogice,  interpretative sau uneori delirante, desocializate, datorită pierderii contactului cu realul. Cotarea detaliul oligofren (Do), este o invenţie proprie a lui Rorschach, pe care doar elveţienii şi francezii o mai continuă Sunt 2 condiţii, după autor: 1. localizarea, - subiectul vede doar o parte redusă, un detaliu mic acolo unde de obicei este văzut un întreg şi 2. conţinutul, - conţinutul acestui detaliu mic este de obicei o  parte din conţinutul văzut de obicei în detaliu mare. De exemplu, planşa VI, sus, "mustaţă de pisică". De obicei, centrul sus este perceput ca şi "cap de pisică". Pentru Rorschach, Do sunt un semn de arierare mentală, de oligofrenie. Experienţa nu a confirmat această interpretare dar a adus în prim plan o altă cauză, respectiv inhibiţia afectivă. Do este absent într -un protocol normal. Poate apare mai frecvent în planşele III, IV, V. Răspunsurile detaliu alb, sau Dbl. Se cotează Dbl numai dacă porţiunea este în întregime albă. Dar dacă albul este integrat într -o parte a petei răspunsul este cotat DDbl sau DdDbl sau GDbl, în funcţie şi de localizare şi importanţa porţiunii. După Rorschach, se interpretează prin inversarea situaţiei figură -fond, respectiv traduc atitudinea de opoziţie frecventă la psihopaţi. Astăzi se insistă pe "atracţia către vid", lipsa pe care o traduc aceste răspunsuri. Analiza se face şi în funcţie de planşele unde apar şi de conţinuturile lor. În general, consideră Anzieu, semnificaţia lor este variată, legată de aceeaşi dialectică relaţională primară: subiectul prezintă o sensibilitate particulară la lacunele intra- pată trăite ca o lipsă fundamentală, care variază de la relaţiile precoce cu mama, la insatisfacţiile ce au lăsat o urmă de insuficientă completitudine. Adesea, Dbl -ul este susţinut de angoasa de castrare, dar indică întotdeauna o lipsă, o falie, o absenţă în structura personalităţii. 5.4 Determinanţii percepţiei (care este elementul determinant al interpretării pe care o oferă subiectul). Cuprinde categoriile: formă, kinestezie, culoare, estompaj, claro bscur. Formă. Se ia în considerare calitatea gestaltului în raport cu răspunsul subiectului. Se notează cu: 75

F+, formă bună, exactă, dacă corespunde realităţii; pentru simplificare, s -au emis liste de forme în funcţie şi de frecvenţa răspunsurilor. F –  , formă proastă, eronată, dacă nu corespunde realităţii; F+, dacă forma obiectului este imprecisă ea însăşi, nedeterminată (ex. nori, urmă, cotă geografică). O formă în sine precisă, dar văzută de subiect cu un sentiment de aproximare sau imprecizie a delimit ărilor, se va nota fie +, fie  – . Se notează cu F? răspunsurile pentru care este imposibil să ne stabilim decizia. Procentul de forme bună are o valoare diagnostică permiţând aprecierea calităţii raporturilor cu realul, relevând conduitele de control atât în ceea ce priveşte realitatea exterioară percepută obiectiv, cât şi realitatea interioară ale cărei manifestări sunt reduse. Calitatea răspunsurilor formă indică aptitudinea subiectului de a da un contur limitativ lucrurilor, "graniţe" stabile între interior şi exterior. Dacă  persoana poate face această distincţie, poate face şi diferenţa dintre real şi imaginar. Kinestezia reflectă răspunsurile al căror determinant este mişcarea trăită, simţită de subiect ca atare în imaginea planşei. Diferenţiem între kinesteziile mari, K, sau umane, când răspunsurile vorbesc de fiinţe umane în întregime şi kinestezii mici, k, părţi de fiinţe umane, animale, obiecte văzute în mişcare. Kinestezia este indice al productivităţii imaginative. Se referă la răspunsurile determinate prin aportul engramelor kinestezice. Se disting: kinestezii de flexie (semnificând tendinţa de a se sustrage realităţii, o slabă vitalitate, tendinţa de a se replia departe de lume, în lumea dificultăţilor interioare); kinestezii de extensie (care p resupun tendinţe expansive, orientarea către lumea reală, o vitalitate puternică, viaţa interioară se revarsă asupra lumii). Tipuri de kinestezii secundare: Kp (kinestezie parţială, fragment uman văzut în mişcare); Kan (kinestezie animală); Kob (obiect văzut în mişcare), de exemplu "explozie atomică". Semnificaţia acordată de Rorschach pentru K este legată de inteligenţă şi de interiorizare. Tendinţa contemporană este de a diversifica interpretarea, cu aspecte  privind motivaţia subiectului, mecanismele de apărare opuse acestor motivaţii. Pornind de la faptul că kinestezia nu este dată expres în sarcină, apariţia ei este considerată de unii autori ca proiecţie pură, ceea ce înseamnă că este direct  purtătoare a vieţii inconştiente şi dorinţelor profunde a persoanei, a vieţii imaginare în măsura în care ea este o compensare faţă de eşecurile, privaţiunile şi frustrările din real. În contex psihanalitic, Anzieu recomandă interpretarea kinesteziilor în funcţie de trei criterii: al proiecţiei, în funcţie de calitatea formală şi în funcţie de conţinuturi. De exemplu, analiza reprezentărilor umane furnizate de test poate permite delimitarea organizărilor narcisiste, surprinderea caracteristicilor imaginilor 



   

76

 parentale, aprecierea modului cum subiectul se poate reprezenta pe sine. Astfel se  poate face analiza proceselor de individuare şi a celor de identificare sexuală. Cotările şi semnificaţiile k sunt mai incerte şi unele dintre acestea nu sunt recunoscute de toţi autorii.

Culoarea cuprinde următoarele categorii de răspunsuri în funcţie de intervenţia determinantului formă în conţinutul răspunsului: C pur (care reprezintă o descărcare afectivă directă, lipsită de control, impulsivă; de ex. sânge sau foc); exprimă impulsivitatea şi absenţa controlului. CF, când culoarea domină interpretarea (de ex. floare, foc de artificii); CF dă măsura labilităţii afective; legătura cu obiectul nu este nici durabilă, nici suficient controlată); reprezintă afectivitatea egocentrică, instabilitatea, narcisismul. FC, când culoarea est e integrată elementului formă, care domină interpretarea (de ex. fluture exotic). FC exprimă afectivitatea socialmente adaptată şi acceptată de subiect. Distincţia dintre CF şi FC se face în mare parte în funcţie de aportul anchetei unde se urmăreşte disti ngerea determinantului care a jucat un rol privilegiat. Răspunsurile FC semnifică sentimente care ţin de obiect şi care sunt controlate raţional. Ele sunt indicator al capacităţii de contact, al stăpânirii de sine şi al capacităţii de adaptare la situaţia şi la interesele obiectului. Studiul legăturii dintre reprezentare şi afecte pune în joc analiza dimensiunilor perceptiv-senzoriale, gradul de utilizare labilă a culorii, semnificaţia  pulsională a culorii, semnificaţia afectivă a culorii, semnificaţia patologică a răspunsurilor culoare ce au ca trăsătură esenţială imaginea corporală. KC care apar la indivizii superior dotaţi (dar şi la schizofrenici). 







Estompajul. Răspunsurile de acest fel sunt în acelaşi raport cu răspunsurile culoare precum k de K. Sunt răspunsuri declanşate de culoarea gri şi nuanţele ei, considerate ca răspunsuri cromatice atenuate. Sunt descoperite de Rorschach, dar dezvoltate de Binder ulterior morţii autorului. Se analizează tot în funcţie de determinantul formă. Astfel diferenţiem î ntre: FE, răspunsuri formă - estompaj; EF, răspunsuri estompaj - formă; E, răspunsuri estompaj pur. Semnificaţia lor este interpretată relativ diferit de autori precum Beck (răspunsuri gri deschis, răspunsuri perspectivă, răspunsuri textură), Piotrowschi, Klopfer, Ombredane şi Canivet. Astăzi, se deosebesc mai ales în estompaje de textură care caracterizează sensibilitatea tactilă, estompaje de difuziune constituite de engrame cu contururi efemere, diluate, estompaje de perspectivă sau tridimensionale legate de narcisism.   

77

Clarobscur Pot fi FClob, ColbF sau Clob şi reprezintă cazuri particulare de estompaj definite de Binder. Pentru a cota Clob trebuie respectate 2 condiţii: răspunsul să fie determinat de masa întunecată a petei şi să prezinte o tonalitate disforică (angoasă, depresie, agresiune). Astfel avem răspunsuri de tip "zăpadă murdară", "cap de mort" care indică atitudinea de fugă a subiectului; "un cataclism îngheţat", "castel în ruine", care indică o stare de paralizare; "furtună ameninţătoare" , "vampir îngrozitor", când subiectul recţionează agresiv în faţa fricii. Răspunsurile clarobscur sunt o emanaţie statică, constituind un criteriu de angoasă patologică care caracterizează starea nevrotică. Răspunsurile Clob dispar în  psihoze, dar pot fi  prezente la debutul psihotic când indică atât groaza subiectului în faţa dezorganizării personalităţii, cât şi capacitatea de a lupta cu această dezorganizare. Interpretări detaliate (sunt frecvent D sau Do), în care subiectul relevă fiecare nuanţă în particular. Aceste interpretări sunt de cele mai multe ori în perspectivă. Interpretări în combinaţii cu figuri inter -maculare (răspunsurile fiind atunci fie în perspectivă, fie în plan obişnuit); astfel de combinări se notează DblDF(C) sau DblF(C) (de ex. pentru planşa II, alee în plin soare, figura inter -maculară). Interpretări clar -obscur detaliate la planşele colorate (de ex. pentru marginea mediană a brunului din planşa IX - coasta norvegiană, notată DdF(C)+, geogr. orig.). Interpretările clar -obscur detaliate traduc o capacitate de adaptare fin nuanţată, cu  predominanţa intelectului. Interpretările clar -obscur, difuze, Clob, sunt aproape întotdeauna G sau D şi sunt induse de impresia globală difuză a petei şi pot fi FClob, unde conturul este important (de ex. silueta unui castel în ruină, pe o stâncă, notat DFClob+ la planşa VI) sau ClobF unde caracterul clar- obscur al petei primează) Norii şi radiografiile sunt aproape întotdeauna ClobF, ca şi fotografiile aeriene). Interpretările clar -obscur difuze sunt expresia tensiunilor interioare, cel mai adesea disforice şi a modului în care se face reglajul stărilor afective instinctuale. Interpretări clar -obscur pure, când elementul formal lipseşte în întregime (de ex. coşmar, notat GClob, abstr., la planşa IV). Autorii americani nu recunosc cotările tip Clob. 5.5 Conţinutul interpretării Formă umană întreagă, H. Fragment de corp uman, Hd. Fiinţă paranormală, spirit, vrăjitor, înger, diavol, caricatură, portret 

 

(H). 78

Formă de animal întreagă, A. Monstru, animal mitologic, desen animat, caricatură de animal, (A), Detaliu de animal, Ad. Anatomie, Anat. Sex. Geografie, Geogr. Peisaj. Obiecte. Abstactizări, Abstr.. Vegetaţie etc. Dacă răspunsurile H apar în număr suficient, faptul indică capacitatea  persoanei de a se identifica cu o imagine umană, de a -şi recunoaşte apartenenţa la specia umană, de a se autoreprezenta într -un sistem de relaţii clar definit în raport cu identitatea participanţilor. Procentul de răspunsuri animale indică gradul de stereotipie a gândiri i, desfăşurat între un minim, când subiectul se arată dezintegrat de lumea externă şu un maxim, dincolo de care gândirea este stereotipă. Optimul traduce posibilitatea de a observa lumea şi de a se putea elibera de ea. Analiza calitativă poate permite sublinierea caracterului socializat sau nesocializat al conţinuturilor. Apariţia unui  bestiar arhaic şi prost diferenţiat poate servi ca suport pentru proiecţia unui conţinut  persecutoriu, devorator, tentacular (Anzieu). Unele conţinuturi au valoare simbolică, care poate fi interpretată în registrul  psihanalitic şi / sau simbolic. Trebuie evitate corespondenţele "logice" în aprecierea semnificaţiei simbolice, în acest sens putând fi cerute asociaţii chiar subiectului. Analiza se face îndeosebi asupra conţinut urilor cu valoare sexuală, conţinuturilor cu valoare agresivă, conţinuturilor cu valoare regresivă şi a unor a  particulare precum cele anatomice, sânge, răspunsurile numerice. Răspunsurile unde se poate descoperi un simbolism sexual sunt mai frecvente la p lanşele II (zona mediană, "clopot"), IV ("personaj puternic"), VI ("o flacără care se ridică"). Astfel de asociaţii sunt obişnuite şi sunt considerate forme bune, în rezonanţă cu conţinutul latent al planşelor. Răspunsuri cu valoare simbolică sexuală sunt:  flori, cochilii, vas, referinţele la cruce mai ales la planşele "receptive" II, VII, IX , la planşa "sexuală" IV şi la planşa VI. Conţinuturile cu valoare agresivă  pot fi recunoscute în cele care se referă la obiecte ascuţite sau care taie (foarfece, ace, topor), la răspunsuri privind animale feroce care permit deplasarea unor pulsiuni agresive periculoase (hiene, urangutani, lup). Distructivitatea este mai accentuată în răspunsuri de tip foc, sânge, în care domină aspectul violent. Efectele tendinţelor d istructive, apar simbolic în răspunsurile de tip ruine, fragmente, bucăţi etc. Valoarea regresivă a unor răspunsuri poate fi trăită de subiect în contextul de plăcere sau de neplăcere. Astfel, evocarea elementelor şi mai ales a apei reflectă contextul de  plăcere (fund de mare, ape calme, eleşteu într -un luminiş...) sau de 79          

neplăcere (noroi, apă murdară, furtună ...). De asemenea conţinuturile care se referă la înveliş, container, contactul senzorial (veşmânt, blană, perne moi ...). Răspunsurile tip "sânge" sunt considerate ca acompaniind o tulburare emoţională, făcând pereche cu şocul la roşu. Simbolismul este relativ larg, de la distructivitate la sexualitate. Rorschach consideră răspunsurile numerice de genul "văd 6 feţe" tipice  pentru schizoidie. La fel r ăspunsurile de tip poziţie, gen "inimă pentru că e în mijloc", în care decupajul este resimţit ca o imagine dezintegrată de unitatea corpului  propriu. Caracterul banal sau original al interpretării. Răspunsurile Ban., sunt cele care revin 1 din 3, după Ro rschach, în prezent, 1 la 6. Semnifică adaptare socială elementară, conformismul social, participarea la gândirea colectivă. În mod normal variază între 5 şi 7. În exces indică un compromis excesiv, iar în număr mic sunt un indice pentru insuficienţa inserţiei sociale. Există tabele cu principalele Ban. în diferite culturi. Răspunsurile originale sunt cele care apar o dată la 100 de răspunsuri. Se deosebesc, originale bune, care caracterizează gândirea creativă şi Orig. proaste, care sunt un indice de patologie.

5.6 Fenomene particulare În afara acestor elemente esenţiale sunt o serie de alţi factori la fel de importanţi pentru interpretare, care nu pot fi măsuraţi, numiţi fenomene particulare. Refuzul apare când subiectul nu dă nici nu răspuns la planşă. E ste datorat unui blocaj al gândirii prin inhibiţie sau stupoare. Când inhibiţia este pur depresivă, subiectul dă totuşi o interpretare spontană, fără să ajungă la un veritabil refuz. Când refuzul este brusc şi categoric se remarcă o patologie a conştiinţei . Refuzul apare mai frecvent la planşele IX, VII, VI, IV şi II. La anchetă, persoana este invitată să revină asupra refuzului. În unele cazuri refuzul poate fi depăşit şi se consideră că a fost legat de un conflict psihologic; dacă persoana nu reuşeşte să depăşească refuzul, se consideră că acest conflict ţine de structura mentală a acesteia. Se face diferenţa dintre un refuz normal, emotiv, când, încurajat să răspundă, subiectul îl poate depăşi; refuzul datorat unui blocaj anxios paralizant; refuzul datora t incapacităţii de răspuns când, în ciuda eforturilor şi a cooperării persoana nu ajunge să găsească un răspuns (Castellan). Conştiinţa atitudinii interpretative este firească pentru comportamentul normal. La depresivi, meticuloşi, psihastenici, ea este exacerbată. Contrariul este slăbirea conştiinţei interpretative, până la suprimarea completă (la schizofrenici şi debili mintal).

80

Autocritica şi critica obiectului  presupun întotdeauna sentimente de inferioritate, lipsă de certitudine interioară (la psihastenici, psihopaţi, fobici şi în nevrozele anxioase). Răspunsurile de tip şoc reprezintă reacţii de stupoare afectivă pentru Rorschach, o perturbare emoţională profundă provocată de particularităţile planşei care generează o dezorganizare a gândirii raţionale şi controlului asupra comportamentului. Pentru a evalua ca atare şocul, trebuie întruniţi cel puţin 5 dintre indicii următori: scăderea randamentului, cantitativ sau calitativ, la o planşă faţă de celelalte; creşterea supracompensată a numărului de răspunsuri; schimbări în modul de aprehensiune; neregularităţi în succesiune; absenţa răspunsului culoare la  planşele colorate; absenţa răspunsurilor obişnuite la o planşă (mai ales Ban.); sărăcirea conţinuturilor, G primare; creşterea timpului de latenţă; manipularea agitată a planşei sau ezitări; tăcere, refuz, negaţii; exclamaţii emoţionale de dezaprobare sau aprobare a planşei; remarci critice sau autocritice; răspunsuri bizare sau infantile; răspunsuri ce exprimă simbolic problemele persoanei. Cele două şocuri principale sunt şocul la culoare şi şocul la negru. Şocul culoare este un comportament provocat de stupoarea în faţa petelor colorate. În unele cazuri, stupoarea este atât de puternică încât sfârşeşte cu un refuz. Formele de apariţie ale şocului -culoare: este mai frecvent la planşele II, IX, VIII, X unde poate apare ca şoc culoare manifest sau şoc culoare latent Semnele pentru şocul la culoare sunt: timp de reacţie prelungit; gesturi şi mimică trădând perplexitate; modificări de succesiune, în special “fuga” în Dbl pentru a evita culorile; tendinţa la refuz; interpretare sexuală izolată ca prim răspuns; animalele din conţinutul lateral al  planşei VIII nu sunt interpretate în primul rând şi sunt înglobate într -o interpretare mai vastă; scăderea preciziei formelor bune; diminuarea netă a numărului de răspunsuri la planşele colorate; perplexitate la planşele II şi III. Alte variante ale şocului culoare: aderenţa la culoare; şocul culoare supracompensat; şocul la roşu; şocul la negru (uneori supracompensat); şocul la negru interferat de şocul culoare; şocul la alb; şocul la albastru şi la brun; şocul kinestezic. Şocul la negru, sau şocul la estompaj, sau şocul disforic, apare mai ales la  planşele IV, VI, V, VII şi I. Este mai difuz şi mai durabil ca cel la culoare. Şocul la vid pentru planşele VII şi IX, caracterizează fobiile din perioada  pregenitală, perturbările precoce în relaţia cu imago-ul matern, nevroza de abandon sau unele obsesii privind moartea. Şocul sexual apare mai ales la planşa VI şi indică preocupări ce privesc  probleme sexuale nerezolvate. Şocul la simetrie, mai ales odată cu planşa II, indică psihopatie sau schizoidie. Şocul kinestezic, mai ales la planşele III, I, II, IX sunt un semn de apărare de angoasă prin rigiditate. 81

Alte fenomene particulare: descrieri, nominalizări culoare; - inhibiţia safropsihică (reacţia psihică pentru a elimina sau supracompensa reacţiile disforice); - descrieri de senzaţii; accentuarea simetriei; răspunsuri “sau – sau”; - răspunsuri perspectivă; pedanteria în formulare; - kinestezii reprimate sau cu dublu sens sau cu senzaţii corporale;  perseverarea; contaminările; confabulările; stereotipiile anatomice; referinţele  personale (proiectarea propriei persoane în interpretare); răspunsuri număr şi poziţie; stupoare datorită simbolismului sexual; afazie amnestică.

5.7 Interpretarea rezultatelor După cotarea simbolică a răspunsurilor se face o cotare numerică a rezultatelor, grupându-se modurile de aprehensiune, determinanţii, conţinuturile,  banalităţile şi originalităţile. Se calculează numărul de răspunsuri şi timpul care a fost necesar pentru aplicarea întregii probe. Se calculează procentajele: F%, F+%, H%, A%. Se stabileşte succesiunea modurilor de aprehensiune pentru fiecare planşă (tipul de aprehensiune). Se stabileşte raportul numeric (cel mai important) dintre răspunsurile mişcare şi răspunsurile culoare, respectiv unul dintre indicii cei mai semnificativi pentru diagnosticul asupra structurii personalităţii, tipul de rezonanţă intimă, TRI. TRI este o formulă pusă la punct de Rorschach, stabilind proporţia dintre atitudinile introversive şi extratensive, şi indică modul cum simte persoana. Tradiţional, se compară suma de kinestezii umane (K) cu suma ponderată de răspunsuri culoare şi C. Dacă suma de K este mai mare decât suma de C, Rorschach consideră că este vorba de intratensivul pur sau intratensivul dilatat, după cum suma C este fie 0, respectiv diferită net de 0. Dacă raportul este în favoarea sumei C, vorbim de tipul extratensiv, pur sau dilatat după cum suma K este 0, respectiv net diferită de 0. Dacă cele două sume sunt sensibil egale  vorbim de tipul ambiegal, cânt avem valori peste 3 care tind să se egalizeze. Dacă raportul de egalitate este 1/1, Rorschach vorbeşte de tipul coartativ, iar dacă egalitatea este la nivelul 0/0, tipul coartat. Iniţial, autorul a considerat ambiegalul ca u n top ideal, bine echilibrat putând dispune de ambele atitudini. Experienţa clinică cu testul a demonstrat că ambiegalul este departe de a fi echilibrat în sensul normalităţii; situaţia de egalitate indică de fapt incapacitatea subiectului de a se decide î ntre cele două atitudini, comportamentul fiind indecis, blocat şi ambivalent. La extrem, nevroza obsesională. 82

Coartatul şi coartativul reprezintă persoane cu o îngustare a personalităţii, a intereselor vitale. Dacă funcţionarea psihică este normală, putem vorbi de tendinţa subiectului de a refula puternic, sau de faptul că participă la test împotriva voinţei. Personalitatea fie blocată, fie rigidă, este tăiată de orice resursă afectivă. De asemenea, situaţiile de coartare sau coartative se întâlnesc mai des la bătrâni sau la  persoane foarte tinere. În registrul tulburării funcţionării psihice, le întâlnim fie la  bolnavi psihotici, fie la organici sau psihosomatici. Tendinţa intraversivă se manifestă printr -o viaţă interioară intensă, numărul mai mic dar prof unzimea mai mare a contactelor cu ceilalţi, lipsa de îndemânare şi maleabilitate în acţiuni şi în viaţa socială, exprimare mai redusă şi unele dificultăţi de raportare la realitate. Extratensivul prezintă o personalitate expansivă, dar superficială şi mai puţin originală, cu un contact imediat cu realul bun, se adaptează la real uşor şi se exteriorizează uşor, dar este relativ influenţabil şi schimbător. Pentru Rorschach, introversivitatea înseamnă raporturi afective între lucrurile reale şi persoană, dar diferite de cele caracteristice pentru extratensivitate, respectiv le consideră mai intense şi mai selective, mai "subterane", se manifestă mai discret şi mai lent, sunt mai "complicate". Rorschach consideră că TRI este stabil pentru adult, caracteristic  personalităţii de bază. Mulţi practicieni americani nu mai consideră TRI ca indice central pentru structura personalităţii. Unii merg până la a -i nega valoarea, sau îl menţin dar sub altă denumire. De exemplu, Beck îl denumeşte cotient afectiv. Nu se mai insistă azi atât de mult pe cuantificarea propriu- zisă, acordându-se semnificaţie mai ales analizei detaliate a componentelor. Unii autori, Canivet şi Rausch, au stabilit o formulă secundară, sau complementară care se adaugă primei simetric, punând în ecuaţ ie suma de k comparată cu suma ponderată de estompaje (fără Clob). Compararea cu procentul de răspunsuri la ultimele planşe pastel poate aduce o confirmare sau o detaliere a semnificaţiei TRI. Astfel RC%, dacă este semnificativ, indică impactul stimulărilor externe asupra subiectului care acţionează prin supralicitarea producerii de răspunsuri. În corespondenţă cu calitatea acestor răspunsuri, semnificaţia se poate referi la starea de angoasă şi combaterea ei prin supraproducţie, excitare care depăşeşte mec anismele de control, având loc o invadare cu reprezentări sau afecte, în registrul unei calităţi bune, sentimentul de bine care facilitează expresivitatea. 5.8 Consideraţii generale şi reguli fundamentale în interpretarea rezultatelor Interpretarea rezultatelor este o activitate dificilă, complexă analitică şi sintetică, nesupusă rutinei. Ca orice diagnostic, presupune ştiinţă şi artă, stăpânirea 83

tehnicii dar şi intuiţie. Pentru elaborarea psihogramei şi a diagnosticului este nevoie de specializare în tehnica Rorschach. Reguli fundamentale: Fiecare rezultat trebuie analizat profund în multiplele sale detalii; la fel ca raporturile dintre factori.  Nu este admisibil să se stabilească un diagnostic numai în funcţie de rezumatul numeric (trebuie considerate şi reacţiile care nu se pot cota, succesiunea, şocul etc.).  Nu este admisibil să se facă abstracţie de rezultatele numerice. Psihograma şi diagnosticul trebuie stabilite prin examinarea efectivă a subiectului (nu prin metoda oarbă). Examinatorul trebuie să rămână mereu conştient de faptul că testul măsoară o realitate dinamică, infinit de complicată pentru care nu există semnificaţii absolute. Cele patru faze ale interpretării aza

Activitate

Comentariu

analiza şi interpretarea În această fază se cotelor formale (numere brute, recomandă utilizarea unei  procentaje şi formule) “foi de despuiere a datelor” Această fază este analiza şi interpretarea importantă pentru şocurilor şi a fenomenelor de înţelegerea problemelor interferenţă afective ale subiectului analiza interpretărilor susceptibile de încărcătură simbolică Această fază nu este o simplă aliniere de fapte descoperite în etapele  precedente ci un tot unde toate datele sunt corelate sinteza sau psihograma între ele. Personalitatea este un tot indivizibil, mai mult sau mai puţin armonios, care încearcă să îşi menţină echilibrul

Majoritatea indicilor din testul Rorschach prezintă mai multe semnificaţii. Delimitarea se poate realiza tocmai prin analiza integrativă, compararea cu restul  protocolului. Indicele trebuie considerat asemănător unei ipoteze, a cărei confirmare sau infirmare va rezulta din interpretarea integrativă. 84

Deci, interpretarea testului înseamnă emiterea unei serii de ipoteze pentru care se vor analiza şi confrunta integrativ datele testului alături de alte date (rezultatele testului de inteligenţă, observaţii comportamentale, alte teste de  personalitate). Ceea ce dă testul este o viziune detaliată asupra structurii şi funcţionării acestei structuri a personalităţii. Interpretarea  protocolului este dinamică în măsura în care cere sesizarea interrelaţiilor. Demersul este sintetic în măsura în care reia temele mari - inteligenţă, vulnerabilitate etc. - dar cere referinţe şi utilizarea unui model teoretic coerent. Raportul final va suporta diferenţe în funcţie de beneficiarul acestuia (poate fi cel care angajează persoana, poate fi completul de judecată dacă este vorba de o expertiză judiciară, poate fi medicul psihiatru, poate fi chiar subiectul interesat de consiliere sau psihoterapie, poate fi chiar terapeutul examinator). În concluzie, examinatorul va trebui de exemplu să răspundă care sunt reacţiile posibile ale  persoanei într-o anumită situaţie (schimbarea mediului, a locului de muncă, a  procedurii terapeutice etc.), diagnosticarea stării prezente a subiectului, prognosticul evoluţiei psihologice. În cadrul fiecăreia dintre formele de raport, se cere respectarea regulilor deontologice privind relaţia psiholog - subiect. În principiu  probleme (Anzieu):

analizele calitative se axează, sistematic, pe următoarele

5.9 Evaluarea inteligenţei (cantitativ şi calitativ) Testul Rorschach nu oferă posibilitatea stabilirii unui coeficient intelectual. Totuşi, după afirmaţia autorului, este o probă de inteligenţă, independentă de memorie, exer ciţii, educaţie şi înţelegere verbală în sensul că oferă o imagine calitativă a inteligenţei, precizând dacă randamentul inferior ţine de hadicap mental, de o deficienţă dobândită sau de un factor inhibitiv. În linii mari se poate afirma că un bun nivel intelectual al unui individ normal se traduce printr-o serie de factori: o succesiune ordonată, un tip de aprehensiune G D - Dd sau D  –  G  – Dd, F% ridicat (80-90%), un procent mediu de banalităţi şi originalităţi, un A% scăzut şi mai multe kinestezii. Modul de aprehensiune permite aprecierea modului în care se abordează munca. Răspunsurile globale reflectă o perspectivă de ansamblu, talent organizatoric şi gust pentru teoretizare şi sistematizare ştiinţifică. Indivizii obsedaţi de ambiţia calităţii, dau multe interpretări G dar cu forme rele, pentru că sunt lipsiţi de talent natural. Interesul există dar lipseşte aptitudinea. G alături de un TRI intratensiv relevă persoane visătoare. De obicei, subiecţii cu aptitudini tehnice dau numeroşi K, orig.+, dar puţine G. Cei care sunt capabili de munci de fineţe dau următorul tip de aprehensiune: G –  D –  Dd. A% scăzut apare la subiecţii dotaţi cu imaginaţie, artişti (20 -25%); persoanele obişnuite au A% mediu (35-50%). 85

Ban.% ridicat (9-12) denotă persoane comune, plictisitoare. Absenţa  banalităţilor înseamnă o tulburare gravă de contact sau autism schizofrenic. Subiecţii teoretici dau puţine răspunsuri ban. (3 -4). Răspunsurile originale cu formă bună (orig.+) cu G abstracte se întâlnesc la teoreticieni şi la spirite ştiinţifice creatoare. Cei cu aptitudini matematice şi tehnice dau G constructive şi orig.+. Practicienii inventivi au mulţi D şi orig.+. Cei cu orig.+ şi Dd au idei originale şi pot face munci minuţioase. Dbl cu orig.+ desemnează subiecţii capabili în dispute polemice şi critice. Răspunsurile G originale + ne conduc către remarcabile aptitudini. Kinesteziile. Persoanele realiste, practice, cu inteligenţă reproductivă au un număr mic de K, în timp ce teoreticienii şi spiritele creatoare dau mulţi K. Raportul kinestezii şi TRI este important. K combinat cu un TRI intratensiv implică o  productivitate interioară care nu are, de obicei, corespondent în practică. Kinesteziile combinate cu un TRI ambiegal sau extraversiv presupun o productivitate care poate fi convertită în activitate socială. Azi, pentru aprecierea funcţiei cognitive, respectiv a felului cum persoana se serveşte de capacităţile sale intelectuale, analiza se poartă asupra calităţii factorilor şi a interacţiunii lor. Se studiază modul de aprehensiune, calitatea raporturilor cu realul, gradul în care kinesteziile se asociază cu forme bune şi calitatea conţinuturilor.

5.10 Evaluarea afectivităţii Proporţia valorilor culoare (tipul culoare) oferă o perspectivă asupra structurii afectivităţii. Dacă FC domină faţă de CF+C, afectivitatea este stabilizată şi echilibrată. În tipul median, unde FC sunt mai puţin numeroase şi CF puternic reprezentate, alături de C pur, este vorba de o afectivitate vie şi adaptată. Când CF+C  predomină faţă de FC, avem o afectivitate labilă, impulsivă şi inadaptată. Interpretările clar -obscur detaliate, fără răspunsuri culoare, indică persoane care încearcă să suplinească adaptarea spontană printr -o adaptare mediată, intelectualizată, prudentă. F(C) cu FC indică persoane cu fine capacităţi empatice. Când F(C) sunt mult superioare numeric lui FC este vorba de o hipersensibilitate. F(C) cu CF şi C (dar fără FC) presupun o luptă conştientă împotriva propriilor afecte, sau o sensibilitate schizoidă (în special când lipseşte CF) Inhibarea afectivităţii se relevă în trei factori: Clob, Dbl şi şocuri. Factorii stabilizatori ai afectelor sunt: K, F+% şi răspunsurile C. Absenţa răspunsurilor culoare din protocol are cauze diferite: amorţirea afectivă, viaţă vegetativă, debilitate mentală însoţită de o debilitate afectivă, inhibiţie de tip depresiv sau nevrotic.

86

5.11 Capacitatea de contact social sau analiza factorilor de socializare Sunt analizaţi în relaţie cu factorii pentru analiza funcţionării cognitive, acest lucru permiţând aprecier ea proceselor de adaptare implicate în special în conduitele cognitive. D%, A%, F+%, H% şi Ban. sunt evaluaţi pentru a determina dacă este vorba de o socializare insuficientă, un conformism excesiv cu valoare defensivă, echilibrul între considerarea constr ângerilor impuse de realitatea socială şi subiectivitate. Capacitatea de contact social este corelată palierului afectiv şi, după Rorschach, este condiţionată de mai mulţi factori: ban.%, FC, D, H, Hd, TRI şi natura răspunsurilor K. - Ban. şi ban.% sunt indicatori pentru adaptarea intelectuală; - FC reprezintă posibilitatea de contact afectiv; - D implică luarea în considerare a realităţii (simţul realităţii); - H şi Hd semnifică interesul subiectului pentru mediul uman; - TRI dă măsura intensităţii contac tului social, extratensivii având un contact mai bun decât extraversivii; - Kinesteziile de extensie sunt un factor de contact pozitiv, pe când cele de flexie indică o îndepărtare de lume.

Dinamica afectivă Analiza componentelor TRI, respectiv a raportului dintre K vs. C permite rafinarea aspectelor date de formula propriu- zisă. Astfel, permite studierea procesului de indentificare, capacităţii de conflictualizare şi calitatea specifică a modalităţilor de relaţionare. Anzieu observă importanţa aprofundării analizei legăturilor dintre reprezentări şi afecte, pentru a decela semnificaţiile mai subtile ale modului de control a afectelor. TRI ţine cont de felul în care persoana se situează în raport cu sine şi cu ceilalţi. În acelaşi scop, alţi autori recomandă   analiza componentelor formulei secundare, respectiv a raportului dintre k şi E, care va permite relevarea unor aspecte care intervin în funcţionarea mentală. De exemplu, un număr important de k va schimba acceptul pe tendinţele proiective inhibate de la n ivelul TRI. O sensibilitate extremă se poate traduce prin numeroase răspunsuri E, faţă de existenţa unui număr mai scăzut de răspunsuri culoare propriu -zise. Accentuând centrarea pe conţinuturi vom putea determina temele privilegiate, respectiv preocupările dominante ale subiectului, registrul conflictual caracteristic. Atitudini generale posibile: ambiţia, sentimente de inferioritate, agresivitatea, opoziţia etc. Dispoziţia poate fi: neutră, deprimată, animată, anxioasă etc. Anzieu accentuează importanţa unei interpretări dinamice sau temporale a  planşelor, prin care se reiau răspunsurile în ordinea dată de subiect pentru a le studia interacţiunea şi stabili tabloul de ansamblu al personalităţii. Acest proces analitic se realizează iniţial în interiorul fiecărei planşe, apoi legând între ele planşele, de la una la alta. Se notează felul în care variază şi se succed localizările, determinanţii, 87

conţinuturile, numărul de răspunsuri, comentariile, timpii de latenţă şi timpul de răspuns, inversarea planşelor, comportamentul subiectului şi atitudinea sa faţă de examinator. Se poate astfel degaja dinamica zonelor conflictuale şi diferitele faţete ale  personalităţii. Cazurile în care persoana manifestă acelaşi stil de la un capăt la altul al testului sunt rare, Schimbările se produc mai ales la planşele negre sau la cele color. Se observă dacă există o planşă care perturbă puternic atitudinea subiectului (mai ales  planşele IX, V, VI, VII), acesta ne mai prezentând aceeaşi dinamică înaintea şi după  planşă. În astfel de situaţii testul poate fi împărţit în două secvenţe distincte; în cursul fiecăreia dintre ele persoana îşi revelă un aspect diferit. La sfârşitul examinării, conform Morgenhaler, se pot readministra chestionând: care sunt 2 planşe cele mai preferate, şi 2 planşe, cela mai puţin  preferate, pentru a preciza şi dinamica acestor răspunsuri. Se cer motivele alegerilor. Alegerea este totdeauna revelatoare dacă persoana preferă o planşă la care anterior a reacţionat inconştient prin stupoare. O astfel de situaţie indică încercarea de a ignora conştient sau inconştient tulburările care au produs reacţia de stupoare. Indici ai nevrozei i număr de răspunsuri sub 15; K inferior lui 2; număr de kinestezii animale superior lui K; şoc culoare; şoc Clob sau şoc la n egru; refuz al uneia sau a mai multor planşe; F% superior lui 50; A% superior lui 50; FC inferior lui 2.         

5.12 Avantaje şi limite ale testului Rorschach Dintre toate testele proiective, poate că Rorschach -ul merită cel mai mult numele de “test”, având în vedere că, în varianta Sistemului Comprehensiv, el a devenit o tehnică standardizată la nivelul aplicării, scorării şi interpretării la nivelul unui test “obiectiv”. Acest lucru este, cu siguranţă, un avantaj, deoarece conferă o anumită validitate şi siguranţă scorării şi interpretării. Un alt avantaj este faptul că măsoară o serie de aspecte foarte variate şi profunde ale personalităţii subiectului, oferind un tablou integrat al 88

 personalităţii acestuia şi nu divizat, cum fac majoritatea altor teste. Aşa c um am văzut, el poate evalua de la stiluri şi abilităţi cognitive până la stiluri afectiv-temperamentale şi interpersonale. Din această cauză, el  poate fi utilizat în orice context de evaluare a personalităţii. Principalul dezavantaj al metodei este că ea necesită un timp mare de învăţare pentru a putea fi utilă în practica evaluării personalităţii. În unele ţări, ea este predată la nivel academic numai în programele de doctorat în psihologie clinică sau în mastere speciale. Un alt dezavantaj ar fi că este o metodă consumatoare de timp. Aplicarea durează în medie între 30 şi 45 de minute, scorarea în jur de 20 -30 de minute şi interpretarea în jur de două ore. Ca atare, ea poate fi cu greu folosită în contexte de evaluare cu limită drastică de timp sau cu număr mare de subiecţi.

Rezumat În contrast cu testul lui Jung, căruia îi urmează cronologic şi al cărui material este verbal, testul Rorschach îi prezintă subiectului un material care nu numai că nu este verbal, dar care pare şi lipsit de semnificaţie prealabilă: pete de cerneală. Subiectului i se cere tocmai să "rezolve" această lipsă de semnificaţie prin adoptarea unei atitudini "semantice": el trebuie să formuleze semnificaţii. Unele sunt implicit sugerate de natura sau configuraţia planşelor.  Sunt pr ezentate informații cu privire la  procedura de aplicare a testului, precum și elemente ce țin de interpretarea rezultatelor obținute și, de asemenea, avantajele și limitele utilizării acestei tehnici  proiective.

Cuvinte cheie Rorschach 



Pete de cerneal ă



Introversiv



Extratensiv



Kinestezie 89

Teste de autoevaluare Explicați noțiunea de soc culoare Definiți noțiunea de soc kinestezic Care sunt avantajele utilizării testului Rorschach Pe ce tipuri de răspunsuri se bazează evaluarea funcționării c ognitive a subiectului? 5. Pe ce tipuri de răspunsuri se bazează evaluarea dinamicii afective a subiectului? 1. 2. 3. 4.

Concluzii Originalitatea lui Rorschach constă în transformarea testului petelor de cerneală din test de imaginaţie în test de personalitate şi în descoperirea cheii noii interpretări: răspunsurile mişcare exprimă introversivitatea subiectului, răspunsurile culoare, extratensivitatea

90

UNITATEA 6 TESTUL TEMATIC DE APERCEPȚIE (T.A.T) I.

CUPRINS

Obiective ................................................................................................................ 92

Cunoștințe preliminarii ........................................................................................... 92 Resurse necesare și recomandări de studiu. ........................................................... 92 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ..................................................... 92 TESTUL TEMATIC DE APERCEPȚIE ............................................................... 93 6.1 Istoric ............................................................................................................... 93 6.2 Listele variabilelor ............................................................................................ 94

6.3 Natura T.A.T: ce înseamnă apercepţie? ........................................................... 96 6.4 Aplicare ............................................................................................................ 97

6.5 Abordarea psihanalitică .................................................................................... 99 Rezumat ................................................................................................................ 108 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 108 Concluzii .............................................................................................................. 109

91

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să definească noțiunea de trebuință ; să înțeleagă și să poată explica termenul de apercepție ; să înțeleagă și să poată explica procedura de aplicare a TAT sa înțeleagă avantajele și limitele utilizării TAT

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul psihologiei  personalității, psihologiei medicale și psihiatriei. 

generale,

psihologiei

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resur se bibli ografi ce obligatori i:   

Anzieu, D, Chabert C. (2010), Metodele proiective, Ed. Trei, Bucureşti Brelet-Foulard, F. Chabert C (2004) , Noul Manual TAT, Ed. Trei, Bucureşti



Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti.



Popescu-Neveanu, P. (1978), Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros,

Bucureşti.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două ore.

92

TESTUL TEMATIC DE APERCEPȚIE

6.1 Istoric 1. Freud a emis ideea că producţiile artistice reflectă personalitatea autorului lor, dar nu el este inventatorul acestei idei. Freud s-a inspirat în principal din scrierile lui Burckhardt (1855) despre Renaşterea italiană, în care tipul de personalitate şi atmosfer a proprii acestei epoci erau recreate pornind de la analiza operelor de artă pe care le produsese. Freud aplică pentru prima oară această idee la Werther , de Goethe, în manuscrisul N, pe care i- l trimite lui Fliess la 31 mai 1897; mai apoi, o dezvoltă de mai multe ori în legătură cu Oedipe-Rege,  cu  Hamlet , cu romancierul C. F. Meyer şi cu Leonardo da Vinci; prima lucrare publicată în care aplică sistematic această teorie este consacrată analizei romanului Gradiva, de Jensen (1906). 2. In 1907, Brittain  publică un test pentru studiul imaginaţiei, care anticipează exact TAT -ul: 9 imagini erau prezentate unor adolescenţi care trebuiau să relateze povestirile sugerate de aceste imagini; ca şi pentru celelalte teste din epocă, precursoare ale testului Rorschach, interpretarea este centrată pe imaginaţie şi nu personalitate. Tehnica lui Brittain a fost aproape necunoscută timp de douăzeci şi cinci de ani, iar în 1932 a fost reluată de Schwartz, din Detroit, sub forma unui test de imagine a situaţiei sociale ,  pe car e îl utiliza pentru examinarea minorilor delincvenţi. 3. În 1935, Morgan şi Murray publică prima formă a Thematic Apperception Test (Test de apercepţie tematică, TAT). În 1943, publică forma definitivă a testului (a treia formă), însoţită de Manualul  de aplicare utilizat în prezent 9.

Henry Murray, medic şi biochimist, descoperise perspectiva psihanalitică graţie lui Jung, cu care începuse o psihanaliză personală, pe care a încheiat -o cu Alexander, la Chicago. Testul său poartă marca acestei duble formări: el caută să realizeze un experiment provocat asupra inconştientului. Numit director al Clinicii  psihologice de la Harvard, Murray, realizează un experiment de mari proporţii, destinat validării unui inventar exhaustiv al variabilelor personalităţii şi, as tfel, furnizării unei baze "ştiinţifice" pentru interpretarea testului. Studenţi voluntari se supun, timp de mai multe luni, unui număr de douăzeci de tehnici de investigare 9

În Franţa, vânzarea se face prin Centre de Psychologie appliquée. Planşele şi  Manualul  se comercializează doar persoanelor calificate. Lucrarea lui Murray,  Exploration de la personnalité (Presses Universitaires de France, 2 vol., 1953 –1954) constituie o lectură suplimentară utilă.

93

 psihologică, aplicate şi examinate de experimentatori diferiţi: interviu ghidat, autobiografie, şedinţe de asocieri libere pe marginea amintirilor din copilărie şi vieţii sexuale, conversaţii improvizate, chestionare, testul Rorschach, testul Rosenzweig, teste pentru evaluarea nivelului de aspiraţie, a nivelului de interacţiune socială, a  judecăţii estetice, a intereselor etc. Întâlniri frecvente de sintetizare pentru fiecare subiect, apoi de generalizare a rezultatelor individuale au permis elaborarea a trei liste ce cuprind variabile fundamentale ale personalităţii.

6.2 Listele variabilelor 1. Lista motivaţiilor  Există 20 de nevoi regrupate în nouă categorii: a): 1. Nevoia de dominare, 2. Nevoia de supunere, 3. Nevoia de autonomie, 4. Nevoia de agresivitate, 5. Nevoia de umilire;

 b): 6. Nevoia de realizare;

c):

7. Nevoia sexuală, 8. Nevoia de senzaţii, 9. Nevoia de exhibare (a sinelui), 10. Nevoia de joc;

d):

11. Nevoia de afiliere (afinitate faţă de altcineva), 94

12. Nevoia de respingere (respingerea celorlalţi);

e): 13. Nevoia de a fi sprijinit, 14. Nevoia de a proteja;

f):  Nevoia de a evita dezaprobarea (această rubrică, reţinută la început, nu a fost validată);

g): 15. Nevoia de a evita inferioritatea,

16. Nevoia de a se apăra, 17. Nevoia de reacţie;

h):

18. Nevoia de a evita suferinţa;

i): 19. Nevoia de ordine;

 j): 20. Nevoia de înţelegere (înţelegere intelectuală).

2. Lista factorilor interni

Este vorba despre instanţele psihice descrise de psihanaliză, care intervin, alături de nevoi, în declanşarea comportamentelor: 95

 –  idealul Eului (ideal al împlinirii de sine);  –  narcisism (iubire a Eului pentru el însuşi);  –  Supraeu integrat (Eul i se poate conforma);  –  Supraeu în conflict (criză de conştiinţă, sentimente de culpabilitate, depresie).

3. Lista trăsăturilor generale

Acestea sunt stările interioare şi emoţiile trăite de sub iect: 1. Angoasă; 2. Creativitate; 3. Conjunctivitate-disjunctivitate (coordonare sau necoordonare a acţiunii şi gândirii); 4. Emotivitate;

5. Persistenţa efortului; 6. Exocatexiune — endocatexiune (investirea energiei fie în viaţa practică, fie în viaţa interioară);

7. Intracepţie — extrocepţie (dominanţa sentimentelor şi a imaginaţiei sau a faptelor); 8. Impuls — deliberare (înainte de acţiune); 9. Intensitatea efortului; 10. Proiectivitate — obiectivitate (în judecăţile cu privire la ceilalţi); 11. Radicalism — conservatorism (în politică); 12. Uniformitate —  schimbare.

6.3 Natura T.A.T: ce înseamnă apercepţie? Aşa cum vom vedea, testul constă într -o serie de imagini reprezentând  personaje umane sau obiecte, iar sarcina subiectului este să elaboreze la   fiecare  planşă o scurtă povestire în funcţie de ceea ce este prezentat acolo. O întrebare 96

legitimă este cum putem descifra din analiza acestor povestiri personalitatea subiectului? Murray consideră că noţiunea cheie care justifică acest demers este cea de apercepţie. Termenul implică faptul că povestirile construite de subiect  pleacă de la nişte date perceptive (conţinutul real al planşei), dar care sunt interpretate, dinamizate, puse în relaţie într -o structură narativă în funcţie de subiectivitatea individului. În acest demers al interpretării, el trece deci pe nesimţite de la pura percepţie (sau recunoaştere) a obiectelor la proiecţie. Obiectele sau  personajele din planşe încetează de a mai fi simple obiecte ale realităţii externe, devenind parţial ale subiectului şi exprimând lumea sa interioară, cu problemele, conflictele, dorinţele sau temerile care îi populează spaţiul mental (Anzieu & Chabert, 1992). De exemplu, una este să vezi la o planşă “o femeie bătrână care stă lângă un tânăr” (simplă recunoaştere perceptivă a personajelor) şi alta este să spui “aici este mama cu fiul ei, căruia îi interzice să se căsătorească cu fata aleasă de el” (interpretare a- perceptivă). Ultima variantă exprimă de fapt atât un conţinut perceptiv (de vreme ce obiectele s unt recunoscute de către subiect, dar şi unul  proiectiv  (de vreme ce răspunsul implică mai mult decât simpla recunoaştere perceptivă, trădând ceva din subiectivitatea individului). Rapaport (1974) pune accentul pe faptul că atitudinile, caracteristicile şi acţiunile personajelor din povestiri sunt produse ale memoriei, fiind astfel influenţate de legile afective ale memoriei. Aşa se explică de ce subiectul selectează din memoria de lungă durată ca fundament al povestirilor acele personaje, acţiuni sau teme importante pentru el (indiferent dacă este conştient sau nu de acest lucru) ignorând alte personaje, acţiuni sau teme posibile. Pe scurt, principiul Testului de Apercepţie Tematică este că,  povestind despre personajele şi obiectele prezente în planşe,  subiectul povesteşte de fapt despre sine.

6.4 Aplicare A) Materialul  În total, sunt 31 de imagini, dar numerotarea este de la 1 la 20 datorită variantelor. Anumite imagini sunt comune pentru toate tipurile de subiecţi. Altele sunt specifice pentru copii sau adulţi, pentru un sex sau altul; iniţialele în limba engleză, imprimate pe spatele fiecărei  planşe, indică destinaţia acesteia: B: boy, băiat; G:  girl , fată (până la 14 ani); M: male, bărbat; F: female, femeie. 

97

Imaginile sunt constituite din desene, fotografii, reproduceri după tablouri sau gravuri. Semnificaţia lor este ambiguă. Douăsprezece  planşe reprezintă o fiinţă umană singură, cu vârste diferite, ambele sexe fiind reprezentate; şapte planşe reprezintă două persoane de acelaşi sex;  patru, două persoane de sexe diferite; o planşă reprezintă trei persoane (două femei şi un bărbat); o altă planşă, mai mulţi bărbaţi împreună; două planşe, un tânăr sau o tânără evocând sau contemplând o scenă cu mai multe personaje; trei planşe reprezintă peisaje mai mult sau mai  puţin fantastice, fără fiinţe umane; iar o planşă (16) este complet albă: aceasta favorizează proiecţia imaginii ideale pe care subiectul şi -o face despre propria persoană. 

B) Instrucţiunile

 După Murray. —  Subiectul este invitat să spună o  povestire pentru fiecare  planşă. Instrucţiunile îi impun examinatorului să fie atent, punând întrebările  potrivite, ca povestirea să aibă un început şi un sfârşit, să precizeze ce anume se întâmplă în imagine, care sunt sentimentele personajelor, ce s -a întâmplat mai înainte, care va fi deznodământul. I se spune subiectului că va avea la dispoziţie în medie cinci minute  pentru fiecare planşă, iar în cazul în care depăşeşte timpul acordat, i se atrage atenţia la final.

Instrucţiunile pot fi modificate în funcţie de vârstă, inteligenţă, tulburări ale subiectului. Examinatorul îl încurajează pe subiect să fie mai scurt sau să dea mai multe detalii, în funcţie de situaţie: de asemenea, îi poate atrage atenţia asupra unui detaliu pe care subiectul nu l-a sesiza t. Însă examinatorul se va abţine de la orice sugestie sau informaţie referitoare la ce reprezintă imaginea sau detaliul. La a doua prezentare, Murray îi recomandă subiectului să dea complet frâu liber imaginaţiei şi să inventeze ceva asemănător unui mit,  unui vis, unei alegorii, unei poveşti cu zâne, dar experienţa nu a justificat temeiul acestei modificări în instrucţiuni şi recomandările lui Murray au căzut în desuetudine. Pentru planşa 16, albă, i se cere subiectului să imagineze o gravură, chiar închizând ochii dacă este nevoie, apoi să inventeze o povestire pornind de la ea. După aplicarea fiecărei serii, trecem la anchetă pentru a afla de unde a extras subiectul ideea  povestirii; cel mai adesea se invocă lecturi şi filme; dar cele 98

mai semnificative sunt amintirile personale, fragmentele de viaţă trăită, fanteziile mai mult sau mai puţin inconştiente ale subiectului. Cu ocazia anchetei, putem provoca  în mod sistematic asociaţiile libere ale subiectului pornind de la fiecare fază a  povestirii: această metodă iese din cadrul testului şi constituie un început de  psihoterapie.

6.5 Abordarea psihanalitică  După V. Shentoub — În Franţa, lucrările lui Shentoub au avut încă din 1953 o influenţă considerabilă asupra practicii şi interpretării TAT -ului.

După cum aminteşte chiar ea într -un articol recent10, V. Shentoub s-a situat de la bun început într-o perspectivă foarte diferită de cea a lui Murray, punând accentul mai mult pe forma povestirilor decât pe conţinutul acestora : ipoteza ei fundamentală este că mod alităţile de construcţie şi elaborarea povestirilor imaginate de subiecţi trimit la mecanismele la apărare caracteristice pentru organizarea lor  psiho- patologică. Fantezia indusă şi conştientă (povestirile din TAT) este recunoscută ca fiind diferită de fantezia inconştientă spontană (fantasmele fundamentale ale subiectului care transpar în simptomele şi visele acestuia): în mod evident, prima ne permite să ajungem la a doua, dar cu condiţia de a acorda la fel de multă atenţie atât analizei formale a povesti rilor cât şi conţinutului lor manifest. Apariţia bruscă a fantasmei inconştiente în fantezia conştientă indusă se identifică după distanţa dintre povestirea subiectului şi tema Banală a acestei planşe, şi după tulburările din modul de structurare a povestirii. "Construirea unei povestiri la TAT este mai degrabă un act de organizare decât unul de imaginaţie. Analiza acestei organizări înseamnă, de  fapt, «testarea» autonomiei relative a Eului, a funcţiei sale de sinteză şi integrare. " (V. Shentoub) Abia după aceea se poate interpreta conţinutul povestirilor din  perspectiva conflictelor defensive ale subiectului, a identificărilor sale şi relaţiilor sale de obiect. Încă din 1970, V. Shentoub şi R. Debray 11  au completat teoria procesului TAT propunând o analiză a  materialului din punct de vedere al conţinutului manifest  şi al conţinutului latent , realizând primul demers de acest gen, deoarece, până atunci, cercetările se concentraseră mai degrabă pe povestirile create de subiecţi.

10

 V. Shentoub şi N. Rausch de  Traubenberg, Tests de projection de la personalité,  Encycl. Méd. Chir., 1982, 37190 A 10, 1 – 14. 11 V. Shentoub şi R. Debray, Fondements théoriques du processus TAT , Bull. Psychol ., 1970 —  1971, XXVI, 292 (12 – 15), 897 – 903.

99

 Ipoteza fundamentală este că planşele TAT reprezintă situaţii ce au legătură cu conflicte universale şi în special cu conflictul oedipian: aproape toate planşele se referă la diferenţa de generaţii şi/sau la diferenţa dintre sexe.

Pentru fiecare planşă se diferenţiază un conţinut manifest   care descrie esenţialul elementelor prezentate şi un conţinut latent care poate reactiva o  problematică sau alta. Conţinuturi manifeste şi conţinuturi latente în planşele TAT 12 

PLANŞA 1  Manifest : Un băiat, care stă cu capul sprijinit în mâini, se uită la o vioară aşezată în faţa lui.  Latent : Trimite la imaginea unui copil; accentul se pune, deci, pe imaturitatea funcţională în faţa unui obiect de adult.

Conflictul se poate referi la dificultatea, poate chiar imposibilitatea de a utiliza acel obiect în viit orul foarte apropiat, cu două extreme: poziţia depresivă (incapacitate, neputinţă) şi poziţie megalomanică (omnipotenţă).

PLANŞA 2  Manifest : "Scenă câmpenească". Un bărbat cu un cal, o femeie rezemată de un copac, o tânără în prim plan ţine în mână nişte cărţi.  Latent : Trimite la triunghiul oedipian: tată-mamă-fiică, dar fără noţiunea de imaturitate funcţională.

Conflictul se poate referi la poziţia tinerei faţă de cuplu, fapt obiectivat la nivelul conţinutului manifest prin diferenţa dintre cele două planuri. Fiecare personaj  poate fi perceput ca fiind asigurat în felul său.

PLANŞA 3BM  Manifest : O persoană ghemuită la picioarele unei canapele (sex şi vârstă nedeterminate, obiect neclar).  Latent : Trimite la poziţia depresivă prin expresia corporală. 12

Pentru o analiză mai aprofundată a conţinuturilor manifeste şi latente, vezi F. Brelet -Foulard, C. Chabert (sub coordonarea lui),  Nouveau manuel du TAT; approche psychanalytique , Paris, Dunod, 2003.

100

PLANŞA 4  Manifest : O femeie lângă un bărbat care se întoarce cu spatele (diferenţă de sex, dar nu de generaţie).  Latent : Trimite la o relaţie de cuplu evident conflictuală cu doi poli: agresivitate — tandreţe.

PLANŞA 5  Manifest : O femeie de vârstă medie, cu mâna pe clanţa unei uşi, priveşte în interiorul unei camere.  Latent : Trimite la o imagine feminină (maternă) care intră şi priveşte.

PLANŞA 6BM  Manifest : Un bărbat, cu faţa spre privitor, îngrijorat, şi o femeie în vârstă care  priveşte în altă parte (diferenţă de sex şi diferenţă de generaţie).  Latent : Trimite la o relaţie mamă-fiu într-un context de nefericire. Conflictul se poate lega de interzicerea apropierii oedipiene obiectivate la nivelul imaginii prin spaţiul care separă cele două personaje dar şi prin poziţia acestora.

PLANŞA 6GF  Manifest : O femeie tânără aşezată în prim plan se întoarce spre un bărbat care se apleacă spre ea (fără diferenţă marcată de generaţie, diferenţă de sex).  Latent : Trimite la o relaţie heterosexuală într -un context de dorinţă libidinală şi de apărare împotriva dorinţei (inclusiv culpabilitatea). Dorinţa este obiectivată prin mişcarea unuia către celălalt, iar apărarea prin separarea planurilor.

Apropierea oedipiană este în acelaşi timp oferită şi interzisă.

PLANŞA 7BM  Manifest : Două capete de bărbaţi unul lângă celălalt; cel "bătrân" este întors către cel "tânăr", care se strâmbă (diferenţă de generaţie, nu există diferenţă de sex şi nici imaturitate funcţională).  Latent : Apropiere de tipul tată -fiu, într-un context de reticenţă a fiului la nivelul ideilor (lipsa corpurilor). 101

Conflictul se poate lega de apropierea dintre aceste două personaje cu doi  poli: tandreţe — opoziţie. PLANŞA 7GF  Manifest : O femeie, cu o carte în mână, aplecată către o fetiţă cu un aer visător, care ţine o păpuşă în braţe (diferenţă de generaţie, imaturitate funcţională  pentru fată).  Latent : Trimite la o relaţie de tipul mamă-fiică într -un context de reticenţă din  partea fetiţei (rivalitate, identificare). Conflictul se creează în jurul identificării cu mama, favorizată de aceasta.

PLANŞA 8BM  Manifest : Un bărbat culcat, doi bărbaţi aplecaţi asupra lui cu un instrument. În prim plan, un băiat singur care stă cu spatele la scenă şi o puşcă (fără diferenţă de sex sau de generaţii, fără imaturitate funcţională).  Latent : Trimite la o scenă de agresivitate deschisă, prezentând bărbaţi adulţi şi un adolescent într -un context de poziţii contrastate activ/pasiv.

Conflictul se poate lega de scena de agresivitate deschisă din planul doi, în raport cu băiatul şi puşca din primul plan. Trimite la problema agresivităţii corporale, care poate fi trăită la nivelul castrării sau la nivelul distrugerii.

PLANŞA 9GF  Manifest : O tânără, în spatele unui copac, cu nişte obiecte în mână, priveşte o a doua tânără care fuge într -un  plan inferior (fără diferenţă de generaţie sau de sex, fără imaturitate funcţională).  Latent : Trimite la o situaţie de rivalitate feminină într -un context dramatizat. Conflictul se poate crea în jurul rivalităţii feminine accentuate la nivelul materialului  prin asemănarea dintre cele două femei şi prin faptul că una pare să supravegheze fuga celeilalte.

PLANŞA 10  Manifest : Un cuplu îmbrăţişat (se văd doar feţele; contrastul alb -negru este accentuat).

102

 Latent : Trimite la exprimarea libidinală la nivelul cupl ului. Imaginea este extrem de neclară şi, prin urmare, se pot da diferite interpretări cu privire la sexul şi vârsta celor două personaje.

Fantezia poate, de asemenea, să ţină cont de de haloul dramatic obiectivat de contrastul alb-negru.

PLANŞA 11  Manifest : Peisaj haotic cu contraste vii de umbre şi lumină, văzut de sus (detaliu în stânga: ca un dragon sau şarpe).  Latent : Reactivarea unei problematici pregenitale. Unele elemente mai structurate (pod, drum...) pot permite ridicarea către un nivel mai puţin   arhaic (regresie posibilă sau nu).

PLANŞA 13MF  Manifest : O femeie culcată, cu pieptul dezgolit, şi un bărbat în prim plan, cu  braţul acoperindu-i faţa.  Latent : Trimite la exprimarea sexualităţii şi a agresivităţii în cuplu.

PLANŞA 13B  Manifest : Un băieţel aşezat pe pragul unei cabane făcute din scânduri de lemn  prost îmbinate între ele (contrast: lumină în exterior, interior foarte întunecat).  Latent : Trimite la capacitatea de a fi singur, accentul punându-se aici pe imaturitatea funcţională (imaginea unui copil) şi pe precaritatea refugiului matern simbolizat de cabană (capacitatea de a fantasma obiectul absent).

PLANŞA 16  Manifest : "Mână liberă" dată subiectului.  Latent : Trimite la modul în care subiectul îşi structurează obiectele  privilegiate şi la relaţiile pe care le stabileşte cu acestea

#17BM:  Descriere: Un bărbat gol se ţine de o frânghie. Acum, este pe  punctul de a se căţăra sau coborî de pe frânghie. După Stein, temele comune se referă 103

la exhibiţionism atletic sau la evadare. Din povestirile subiectului la această planşă aflăm informaţii despre dorinţa de recunoaştere, despre ambiţia sau despre tendinţele lui exhibiţioniste. #17GF:  Descriere: Un pod peste apă. Figura unei femei se apleacă  peste balustradă. În fundal sunt clădiri înalte şi nişte siluete mici. După Stein, teme comune sunt aşteptarea iubitului, meditaţia sau suicidul. #18BM: Descriere: Un bărbat este apucat de la spate de trei mâini. Alte figuri nu se văd. După Stein, temele mai frecvente de la această planşă implică un om beat sau accidentat, care primeşte ajutor sau este atacat. Din povestirile subiecţilor putem afla informaţii despre preocupările legate de alcool şi despre anxietate. 18GF: Descriere: O femeie cu braţele încleştate de gâtul altei femei, pe care  pare să o împingă peste balustrada unei scări. După Stein, temele comune se referă la o scenă de într -ajutorare sau de ceartă.

PLANŞA 19  Manifest : Imagine "suprarealistă" de casă sub zăpadă sau de vapor în furtună, cu fantome, valuri...  Latent : Reactivarea unei problematici pregenitale. Stimulul poate să evoce un conţinut şi un mediu ce permit proiecţia obiectului bun şi a obiectului rău.

Planşa împinge la regresie şi la evocarea fantasmelor fobogene. După, Stein asocierile mai frecvente ale subiecţilor se referă la iarnă ş i la intimitate. Din aceste  povestiri obţinem informaţii despre nevoia de securitate şi despre modul în care subiectul face faţă frustrărilor mediului. După Shentoub, planşa implică o  problematică pre-genitală, evocând conţinuturi referitoare la proiecţia obiectului bun şi a celui rău.

#20:  Descriere: Silueta neclară a unui bărbat (sau femeie) în puterea nopţii, cu capul plecat, lângă un felinar. După Stein, temele mai frecvente dezvăluie  preocupările personajelor, dar şi aşteptarea iubitei (iubitului), pânda. Din aceste  povestiri putem afla date despre problemele relaţionale şi despre agresivitate.

De fiecare dată când începem analiza povestirilor oferite de subiect, punem faţă în faţă problematica abordată şi conţinutul latent solicitat în mod preferenţial de  planşe. În cele mai bune cazuri, observăm o corespondenţă între conţinutul latent al discursului subiectului şi conţinutul latent al materialului. Abaterile mai mult sau mai  puţin importante, dificultăţile sau imposibilităţile de situare la cel mai evoluat nivel 104

conflictual conduc la precizarea registrului în care se menţine subiectul: în ciuda apelului oedipian al TAT-ului, trebuie să reţinem că unele planşe, mai ambigui, pot  favoriza apariţia unor problematici mai regresive sau chiar arhaice. Evaluarea trebuie să ţină cont de aceste variaţii uneori subtile din stimulările produse de material. Astfel, în  planşa 1, recunoaşterea şi elaborarea problematicii (angoasa de castrare) presupun o diferenţiere solidă între subiect şi obiect; când procesele de individuaţie sunt perturbate, accentul se pune pe dificultăţile, chiar pe incapacitatea de a pune o reprezentare a subiectului unificat în faţa unui obiect a cărui integritate nu ar fi ameninţată: dovadă stau temele instrumentelor sparte, bizareriilor din  perceperea personajului ("are un ochi deschis, iar celălalt este închis") sau percepţiile false (neidentificarea obiectelor: "un băiat în faţa unei maşini"). În  planşa 2, situaţia oedipiană nu este întotdeauna pusă în scenă sau nu îşi manifestă dimensiunea organizatoare: atunci apare o pseudo-triangulare, fie prin telescoparea rolurilor (două personaje formează unul singur: "fetiţa, în faţă, se vede..."), fie printr-un clivaj între un obiect bun şi unul rău care se substituie diferenţei dintre sexe; cu excepţia cazului în care se evocă o relaţie duală prin scotomizarea celui de-al treilea personaj. În aceste cazuri, dominanta pregenitală a  problematicii este evidentă.  Planşa 5 trimite la relaţia cu imaginea maternă, dar aceasta poate fi tratată în contexte foarte diferite: într-un registru oedipian, planşa reactivează curiozitatea sexuală (şi fantasmele cu privire la scena primitivă) şi culpabilitatea pe care o naşte aceasta, ambele fiind condensate în privirea personajului feminin care, în imagine,  pătrunde într-o cameră.

În alte contexte, de pildă în absenţa unei interiorizări suficiente a Supraeului, câmpul asociativ este invadat de un imago matern intruziv şi persecutor, chiar ucigător. Privirea femeii nu mai este integrată într -un sistem conflictual intern; mişcări pulsionale agresive sunt proiectate asupra personajului reprezentat, în cantităţi impresionante, antrenând o deformare a realului şi un torent de reprezentări masive ("are o privire rea, plină de ură").  Planşa 7GF   pune accentul pe procesele ide ntificatorii din cadrul relaţiei mamă-fiică şi, în acelaşi timp, trezeşte reprezentări şi afecte legate de interacţiunile  precoce mamă -copil: de exemplu, subiectul se concentrează pe modul în care fetiţa ţine bebeluşul, oferind asociaţii importante asupra modului în care a trăit ceea ce Winnicott numeşte susţinere ( holding ) ("fetiţa nu pare să ţină păpuşa... parcă vrea să-i dea drumul, de altfel, priveşte în altă parte, nu o interesează").  Planşa 8BM  poate fi tratată în termeni oedipieni: agresivitate, culpabilitate faţă de imaginea paternă, angoasă de castrare..., dar în contexte mai puţin evoluate

105

încărcătura de agresivitate mult mai intensă hrăneşte fantasme de relaţii sadomasochiste (scene de tortură) sau fac problematica să basculeze către distrugere şi către angoasa de asimilare. Dezintricarea pulsională este atunci majoră, legăturile sunt rupte, reprezentările sunt masive şi crude.  Planşa 9GF  solicită la cel mai evoluat nivel evocarea unui conflict de rivalitate între două femei din aceeaşi generaţie; dar când mişcările pulsionale agresive sunt prea puternice, ele dau naştere unor reprezentări ale unui imago matern  persecutor sau ucigător (de pildă, tema supravegherii sau tema înecului); mediul (marea dezlănţuită, vijelia, cerul în furtună) este cel car e devine suportul pentru  proiecţia unui obiect rău.

Într-un alt context, când reperele identificatorii sunt mai puţin solide, asemănarea manifestă dintre cele două fete îngreunează procesul de diferenţiere dintre ele şi confuzia identităţilor devine evidentă.  Planşa 10 este exemplară pentru a arăta diversitatea registrelor conflictuale  pe care este capabilă să o reactiveze: la nivelul cel mai evoluat, ea permite evocarea legăturii dintre tandreţe şi libido, subliniind astfel elaborarea şi declinul conflictu lui oedipian. Acesta apare "la cald" în evocarea curiozităţii sexuale, a scenariilor bazate  pe fantasme ale scenei primitive, sau prin dorinţa de a separa cuplul parental, cu excepţia cazului în care sunt puse în scenă apropieri filiale (oedip pozitiv sau negativ), la adăpost de refulare, caz în care dimensiunea sexuală incestuoasă este îndepărtată.

Uneori, aspectul narcisic (sau pervers) al relaţiei homosexuale este cel care domină căutarea unei imagini de sine ideale şi/sau negarea diferenţei, care este insuportabilă pentru subiect. În cele din urmă, dincolo de evocările relaţiilor în oglindă, în această planşă  poate fi adusă în prim plan imaginea propriului corp: acele părţi ale figurii care sunt în umbră (conţinut manifest) nu pot fi reconstituite şi integrate într-o reprezentare completă de subiecţii care suferă de angoasă de fragmentare sau de dezintegrare: absenţa figurării interne a unui obiect total face imposibilă reconstruirea acestuia  plecând de la un stimul parţial.  Planşele 4, 6BM, 6GF, 7BM , str ucturate în mod clar de diferenţa de sexe şi/sau de generaţii se pretează mai puţin la asocieri regresive. Cu toate acestea, caracteristica lor relaţională care privilegiază o apropiere duală lasă loc pentru manifestări de angoasă adeseori intense, când subiectul nu reuşeşte să se situeze în raport cu o imagine parentală resimţită ca periculoasă prin puterea sau proximitatea acesteia: observăm revărsări pulsionale, emergenţe ale proceselor primare (fantasme incestuoase, fantasme de distrugere) sau chiar o i nhibare invalidantă care dovedeşte imposibilitatea de metabolizare a conflictelor.

106

 Planşele 3BM şi 13B trimit de la bun început la o problematică de pierdere a obiectului. Atunci când accesul la ambivalenţă nu a fost posibil, subiecţii regresează spre o poziţie schizo- paranoidă în sensul dat de M. Klein (planşa 3BM: temele întemniţării, ale persecuţiei) sau se apără împotriva angoasei într -o manieră maniacală (planşa 13B, nerecunoaşterea sărăciei copilului sau a precarităţii mediului). Cele două planşe testează posibilităţile subiectului de a -şi menţine continuitatea sentimentului de a exista, în timp ce obiectul este pierdut (planşa 3BM) sau absent (planşa 13B), ceea ce presupune interiorizarea acestui obiect şi legarea  pulsiunilor agresive cu pulsiunile libidinale.

Când aceste condiţii nu sunt îndeplinite, planşele dau ocazia apariţiei unor teme de distrugere (planşa 3BM), unor reprezentări şi/sau unor apărări masive (planşa 13B, abandon, sărăcie extremă sau negare a angoasei şi a depresiei). Se observă de asemenea organizări de stil operator (în sensul dat de P. Marty) în banalizarea excesivă a situaţiilor a căror conotaţie depresivă este complet absentă. În cele mai bune cazuri, subiectul este capabil să evoce o temă depresivă scoţând în evidenţă asocierea dintre reprezentarea pierderii obiectului şi afectele care sunt legate de aceasta. În acest caz, povestirea se derulează într -o temporalitate integrată efectiv, iar posibilitatea de a se desprinde de ea (de a face doliul) este  proiectată în viitor. Exemplu: planşa 3BM: "Ar fi utilă o legendă... Îmi pot imagina că este un elev... care a avut o dezamăgire în dragoste, 13–14 ani, şi care a încercat să îşi taie venele. ++ (?) A! Apoi cred că trebuie, îşi dă seama că sângele nu mai curge, că se opreşte, deci înţelege că nu se moare chiar aşa de uşor şi, ca să nu fie ridicol, încearcă să şteargă urmele acestei mici drame adolescentine ca să nu fie certat şi să nu se rădă de el."

Aceste câteva exemple nu epuizează toate variantele, numeroase, ale reacţiilor posibile la diferitele planşe ale TAT -ului. Dorim să subliniem diversitatea lor care scoate la iveală tot atâtea cazuri câte moduri de funcţionare psihică există. Referirea la conţinutul latent al materialului permite situarea subiectului prin aprecierea diferitelor registre conflictuale pe care îşi poate permite să le abordeze. Această evaluare este decisivă pentru ipoteza unui diagnostic în cazul în care considerăm că fiecărui tip de organizare psihopatologică îi corespunde o  problematică dominantă: de pildă, nevrozele se caracterizează prin avatarurile conflictului oedipian, angoasa de castrare şi probleme la nivelul identificărilor secundare; psihozele se definesc mai degrabă prin angoasa de fragmentare,  preocupările esenţiale trimit la problema identităţii subiectului, care nu reuşeşte sau are dificultăţi în a se diferenţia de celălalt, cu care menţine o relaţie de tip fuzional. 107

Problematica stărilor limită este centrată pe pierderea obiectului, angoasa depresivă mobilizează mecanisme de apărare puternice, iar  relaţia de obiect rămâne anaclitică. Analiza conflictelor esenţiale, a naturii angoasei şi a modalităţilor relaţiilor de obiect permite astfel desprinderea problematicii fiecărui subiect referitor la situaţiile cu care îl confruntă testul.

Rezumat Testul tematic de apercepție constă di ntr-o serie de imagini reprezentând  personaje umane sau obiecte, iar sarcina subiectului este să elaboreze la fiecare  planşă o scurtă povestire în funcţie de ceea ce este prezentat acolo. Din analiza acestor povestiri personalitatea subiectului. Pe scurt, principiul Testului de Apercepţie Tematică este că,  povestind despre personajele şi obiectele prezente în  planşe, subiectul povesteşte de fapt despre sine. Sunt prezentate informații cu privire la procedura de aplicare a testului și despre interpretarea rezultatelor. De asemenea, sunt aduse în discuție aspecte ce țin de avantajele și limitele utilizării acestui test.

Cuvinte cheie 

Apercepție



Motivație



Erou



Structură narativă

Teste de autoevaluare 1. Definiți noțiunea de apercepție 2. Explicați procedura de aplicare a TAT 108

3. Explicați principiul pe care se bazează evaluarea personalității prin TAT 4. Specificați raportul dintre conținutul latent al planșelor și povestire în cazul  personalităților nevrotice Specificați raportul dintre conținutul latent al planșelor și povestire în cazul  personalităților psihotice.

Concluzii Povestirile construite de subiect pleacă de la nişte date perceptive (conţinutul r eal al  planşei), dar care sunt interpretate, dinamizate, puse în relaţie într -o structură narativă în funcţie de subiectivitatea individului. În acest demers al interpretării, el trece deci pe nesimţite de la pura percepţie (sau recunoaştere) a obiectelor la  proiecţie. Obiectele sau personajele din planşe încetează de a mai fi simple obiecte ale realităţii externe, devenind parţial ale subiectului şi exprimând lumea sa interioară, cu problemele, conflictele, dorinţele sau temerile care îi populează spaţiul mental.

109

UNITATEA 7 TESTUL TEMATIC DE APERCEPȚIE (T.A.T.) II.

CUPRINS

Obiective .............................................................................................................. 111

Cunoștințe preliminarii ......................................................................................... 111 Resurse necesare și recomandări de studiu. ......................................................... 111 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... 111 7.1 Interpretarea.................................................................................................... 112

7.2 Analiza formală .............................................................................................. 113 7.3 Interpretarea conţinutului povestirilor  ........................................................... 114 7.4 Paşii de interpretare ....................................................................................... 117 7.5 Avantaje şi limite ale Testului de Apercepţie Tematică ................................ 120 Rezumat ................................................................................................................ 121 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 122 Concluzii .............................................................................................................. 122

110

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să definească noțiunea de trebuință ; să înțeleagă și să poată explica termenul de apercepție; să înțeleagă și să poată explica procedura de aplicare a TAT sa înțeleagă avantajele și limitele utilizării TAT

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul psihologiei  personalității, psihologiei medicale și psihiatriei. 

generale,

psihologiei

.

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resur se bibli ografi ce obli gator ii :   

Anzieu, D, Chabert C. (2010), Metodele proiective, Ed. Trei, Bucureşti Brelet-Foulard, F. Chabert C (2004) , Noul Manual TAT, Ed. Trei, Bucureşti



Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti.



Popescu-Neveanu, P. (1978), Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros,

Bucureşti.

Durata medie de parcurgere a un ității de studiu  Este de două ore.

111

7.1 Interpretarea Interpretarea TAT-ului este mai dificilă decât interpretarea testului Rorschach, deoarece pentru TAT nu există categorii de scorare care să ajute la realizarea unei psihograme, iar teoreticienii TAT nu au ajuns la un acord în ceea ce  priveşte principalele chei de interpretare. De asemenea, psihologii sunt tentaţi să se oprească la o examinare intuitivă, extrăgând din povestirile elaborate de subiect  posibilele analogii cu viaţa şi problemele acestuia.

 După Murray —  În primul său studiu, din 1935, Murray porneşte de la ipoteza că povestirile inventate de subiect sunt descrieri uşor deghizate ale comportamentului din viaţa sa reală . Aceasta este problema esenţială a TAT -ului şi, în ciuda eforturilor practicienilor şi teoreticienilor, ea rămâne o problemă de mare actualitate: modul în care subiectul reacţionează la planşele din test este oare riguros analog modului în care reacţionează în mediul său familial şi social? Este vorba despre o transpunere a conduitelor reale sau despre o elaborare a conduitelor imaginare? Ce dicţionar şi ce reguli ne -ar permite să identificăm sau să stabilim modurile obişnuite de comportament pe baza povestirilor inventate în cadrul testului?

În Manualul din 1943, Murray propune un principiu de transcriere extrem de important:  povestirile inventate de subiect conţin pe de o parte un erou cu care  subiectul se identifică şi căruia îi atribuie propriile motivaţii, iar pe de altă parte  personaje care interacţionează cu eroul şi care reprezintă forţele din mediul familial  şi social real al subiectului, pe care acesta le simte ca sursă de presiune. Acest  principiu de inspiraţie behavioristă a fost păstrat de majoritatea autorilor. Piotrowski şi practicienii şcolii psihanalitice l -au pus sub semnul întrebării. Murray distinge între analiza formală a protocolului şi analiza conţinutului şi, în scrierile lui, o dezvoltă în special pe aceasta din urmă.

Interpretarea T.A.T. este un demers care are în vedere două dimensiuni: a) interpretarea conţinutului şi b) analiza formală. Prima se referă la conţinutul  propriu-zis al povestirilor (personaje, ambianţă, acţiuni, emoţii ale personajelor, teme, deznodăminte, simboluri etc.), iar a doua vizează cadrul formal al povestirilor (nivelul de concep tualizare, coerenţa discursului, particularităţi ale limbajului, fineţea analizei psihologice, tonul afectiv al povestirii, resursele imaginative, gradul de implicare în sarcină etc.). Ambele demersuri trebuie integrate într -o singură interpretare a subiectului. 112

7.2 Analiza formală  Analiza formală studiază capacitatea subiectului de a înţelege instrucţiunile,

nivelul de cooperare în îndeplinirea cerinţei, precizia cu care percepe fiecare imagine, modul de construire a povestirilor, coerenţa şi concizia acestora, bogăţia de detalii, gradul de realism, înclinaţia către descrieri sau alegorii în defavoarea interpretărilor, limbajul utilizat: bogăţie sau sărăcie, prezenţă sau absenţă a anumitor categorii verbale, lungime a povestirilor, sintaxă etc. Toate acestea ne oferă informaţii despre subiect: nivel de inteligenţă, precizia gândirii, capacităţi artistice sau literare, aptitudini verbale şi de asemenea, intuiţie  psihologică şi simţ al realităţii. De asemenea, analiza formală ne ajută să depistăm cu uşurinţă tendinţele patologice.

Rapaport, Gill & Schafer (1974) afirmă că povestirile scurte, sărăcăcioase pun în evidentă o gândire rigidă, formalistă, impenetrabilă la imaginaţie (din cauza anxietăţii sau a unei funcţionări psihologice mai simple). De asemenea, povestirile în care apar multe descrieri meticuloase şi se  pierde din vedere cursul propriu-zis al naraţiunii indică un stil defensiv obsesional ,  prin care subiectul evită prin recursul stereotip la real să se confrunte cu ideile încărcate afectiv suscitate de planşă. De exemplu: "#10:  Asta seamănă cu imaginea unei persoane tinere şi ăsta ar fi tatăl sau ruda ei; ar putea fi mama şi copilul. Văd mâna aici, nasul şi ochiul, o sprânceană şi o ureche. Desenele sunt similare; ele prezintă aceleaşi trăsături, cu excepţia acestei mâini, dar nu seamănă cu desenul unei femei şi al unui băiat; seamănă totuşi cu un băiat...ea are braţele în jurul lui, sau el este la sânul ei. Vreţi să vă spun mai multe?  Păi, văd aici trăsăturile, urechile, ochii şi nasul... " (Rapaport, Gill & Schafer, 1974). De asemenea, ca indicatori ai unei structuri obsesiv- compulsive, aceiaşi autori menţionează intelectualizarea excesivă, dubii frecvente vizavi de ideile pe care le dezvoltă, multe variante simultane de interpretare, pedanterie, acută conştiinţă a interpretării, critica imaginii.

Intelectualizarea se poate manifesta prin multiple referinţe la  probleme controversate ştiinţifice, estetice, filosofice sau psihologice. Cei care intelectualizează intens folosesc adesea cuvinte pompoase, mai mult sau mai puţin adecvate: "eretic", "disciplină ecleziastică" (vezi alte exemple la pag 510).  Labilitatea afectivă este evidentă atunci când subiectul reacţionează afectiv

excesiv la planşă, prin explicaţii, critici, descrieri foarte emoţionale, se tulbură 113

afectiv pe punctul de a plânge, se blochează la o planşă din cauza emoţiilor sau descrie doar tonul afectiv al imaginii. Aceşi indicatori apar mai des în isterie (când emoţiile labile indundă gândirea) şi în depresie. Iată un exemplu din protoc olul unei  paciente cu isterie de angoasă, prezentat de Rapaport, Gil & Schafer, 1974: "O! Ce imagine! Pur şi simplu nu- ţi vine să te uiţi la aşa ceva! Este desenul a doi oameni îngrozitori. Când nu- ţi place să te uiţi la imagini şi lucruri neplăcute, trebuie pur şi simplu să te uiţi la ele şi să le cucereşti. În ultima vreme am vrut să mă  gândesc numai la chestii drăguţe şi la nimic morbid sau trist. Nu sunt nebună; sunt doar nervoasă."

Tot în depresie apar frecvent inhibarea ideilor şi blocaje asociative,  povestiri funeste şi finaluri nefericite, dar şi scenarii în care iubirea, bunătatea şi fericirea indundă pur şi simplu povestirile.

7.3 Interpretarea conţinutului povestirilor

 Principiile interpretării conţinutului 

Analiza de conţinut este cea mai complexă formă de analiză a povestirilor, care necesită de altfel şi cel mai mult exerciţiu din partea psihologului. Este complexă pentru că trecerea de la conţinutul manifest al povestirilor la personalitatea subiectului sau la stilurile lui de comportamen t reprezintă un demers mai puţin standardizat decât ar fi de dorit. Aşa cum vom vedea, uneori subiectul nu face în  povestirile lui decât să se descrie pe sine (modul în care se percepe) sau persoanele semnificative pentru el. Alteori, naraţiunile lui implică descrierea unui eu idealizat, sau, dimpotrivă, a unuia detestat sau a unor tendinţe inconştiente, iar povestirile conţin evenimente trăite în lumea fanteziei şi nu în realitate. În fine, o altă  posibilitate este ca naraţiunea să exprime într -o formă metaforică diferitele conflicte interne ale subiectului, personajele nefiind altceva decât expresia unor relaţii dintre sub-identităţile personalităţii subiectului (Rapaport, Gill & Schafer, 1974). Aşadar, povestirile T.A.T. întind multe capcane interpretului   în încercarea acestuia de a identifica trăsături de personalitate, stiluri de conduită sau motivaţii ale oamenilor. Diverşi autori au încercat să evidenţieze unele  principii generale de analiză T.A.T. care să asigure o anumită coerenţă demersului de interpretare a conţinutului. Astfel, Morris Stein (1955), enunţă două astfel de principii: 114

1) principiul proiecţiei: oamenii îşi dezvăluie personalitatea vorbind despre alţii, atunci când structurează o situaţie nestructurată şi 2) principiul realismului narativ:  personajele, situaţiile şi problemele din naraţiunile subiectului sunt cele pe care le întâlnim în viaţa de zi cu zi, în sensul că subiectul participă sau a participat la acele situaţii. Acest principiu nu trebuie să conducă la o atitudine "realistă" naivă a interpretului, ci trebuie să ţină cont şi de tematica planşelor. De exemplu, dacă la prima planşă subiectul vorbeşte despre un copil muzician sau ai cărui părinţi sunt muzicieni, acest lucru nu înseamnă neapărat că  şi în realitate  subiectului îi place muzica sau are părinţi muzicieni. Contextul  planşei (prezenţa unui băiat care ţine în mână o vioară) induce în mod firesc astfel de asocieri.

Al doilea principiu al interpretării a suscitat de altfel reacţii foarte diferite ale specialiştilor T.A.T. Astfel, Anzieu şi Chabert (1992) afirmă că problema "realităţii" din naraţiunea T.A.T. este mai complicată. Când subiectul elaborează o  povestire, nu ştim apriori dacă el se transpune în mod realist sau imaginar în  personajele şi acţiunile acelei povestiri. Altfel spus: nu ştim dacă subiectul povesteşte ceea ce face în lumea reală sau ceea ce ar vrea să facă. De asemenea, nu ştim dinainte dacă el povesteşte despre cum este sau cum ar vrea să fie, sau despre cum îi este teamă să fie. De asemenea, Rapaport & col. (1974) afirmă că povestirile T.A.T. pot avea multe semnificaţii. Ele pot descrie modul în care subiectul se percepe pe sine şi lumea sa, sau fantezii (conştiente sau inconştiente) ale subiectului despre sine, sau  pot exprima aspecte inconştiente, negate ale personalităţii sale. Cea mai dificilă sarcină a interpretului este de a afla care din aceste variante este valabilă din  povestirile individului. Adesea, acest lucru nu este posibil numai în baza testului.

În afară de cele două principii ale lui Stein, mai putem enunţa încă două principii generale care stau la baza interpretării povestirilor:

3) principiul structurii. Este vorba de faptul că orice acţiune, emoţie, trăsătură sau motivaţie a personajelor din povestiri căpătă un sens întreg numai  privită în contextul întregii povestiri sau al mai multor povestiri. Acest principiu apare implicit în modul în de abordare a interpretării al lui Murray (1962), când el vorbeşte de teme, sau de înlănţuiri dintre motivaţiile Eroului şi presiunile mediului. Vom lua ca exemple câteva fragmente din povestirile T.A.T. ale unui subiect, care pun în evidenţă o anumită trebuinţă a personajului principal şi apoi o vom pune în context adăugând fragmentele lipsă corespunzătoare.

115

#1.  Aici văd un copil care visează să devină un mare muzician, asemenea idolilor lui şi să stârnească ropote de aplauze la concertele pe care le va da. #2. Tânăra care ţine nişte cărţi doreşte să plece de acasă pentru a studia şi a ajunge profesoară la oraş. Ea vrea să înveţe mai mult decât îi poate oferi şcoala din  sat. #4. Aici este o scenă de despărţire. Bărbatul din imagine vrea să plece în alt oraş, unde a obţinut un contract foarte avantajos, care îi dă şi posibilitatea unei cariere strălucite în domeniul finanţelor.

După cum se vede, în toate cele trei fragmente de povestiri personajul  principal este animat de nevoia de reuşită, de ambiţie. Ea apare ca o trăsătură constantă (vezi şi principiul 4) a eroilor povestirilor, de unde am putea deduce, ignorând alte informaţii, că tinde să se manifeste şi în comportamentul subiectului. Dar să vedem şi fragmentele lipsă corespunzătoare. #1. ...Totuşi, el îşi dă seama că nu- şi va putea permite să studieze prea mult, pentru că provine dintr -o familie săracă şi va trebui în curând să muncească  pentru a avea grijă de mama lui bătrână. Aşa că se mulţumeşte doar să viseze cu ochii deschişi la un viitor imposibil. #2. ...Deşi îşi doreşte foarte mult să plece de acasă la studii, mama ei n-o lasă, pentru că ea este o femeie mai simplă şi n -o interesează decât s-o pună pe  fata ei la treabă. În final, fata acceptă viaţa pe care i-au destinat-o părinţii şi va înceta să lupte pentru a- şi realiza dorinţa ei cea mai mare. #4. ... Dar soţia lui insistă să rămână cu ea, pentru că îl iubeşte şi nu vrea să renunţe la el. Acum încearcă să -l oprească din drum, el încă oscilează între raţiune şi sentimente. Cum se va termina? Păi, el va ceda insistenţelor soţiei şi nu va pleca. Păcat, cred că ar fi avut un viitor într -adevăr strălucit.

După cum se observă, în toate c ele trei fragmente personajul principal renunţă la visul său din cauza unui personaj  feminin (mama sau soţia) , care devine astfel un obstacol în calea realizării dorinţei sale. Cele trei povestiri sugerează un erou care nu poate să-şi îndeplinească nevoia de reuşită socială, deşi ea este  puternică. Aşadar, nu este suficient numai să atribuim subiectului o puternică nevoie de a reuşi. Această caracterizare trebuie completată de ideea că, în viaţa reală, el nu se simte în stare să-şi satisfacă această trebuinţă şi că principalul obstacol este reprezentat de o figură feminină (eventual maternă). Dacă am exprima această idee în limbaj psihanalitic, am putea vorbi deci de un complex matern, care paralizează iniţiativele subiectului şi îl face să adopte un stil pasiv şi resemnat.

116

4) principiul repetiţiei (al frecvenţei). Cu cât o anumită trăsătură, emoţie, motivaţie, acţiune sau temă apare mai des în povestirile subiectului, cu atât ea este mai importantă şi mai definitorie pentru subiect şi cu atât este mai probabil ca ea să se manifeste şi în comportamentul observabil. Acest principiu, ca şi cel care urmează, este enunţat de Piotrowski (1950) 13.

Ca exemple, vom analiza alte câteva fragmente ale unor povestiri şi vom încerca să identificăm în ele o temă comună. #7BM. O scenă între tată şi fiu. Mai precis, o ceartă. Băiatul este  furios că tatăl se bagă cam mult în viaţa lui şi nu-l lasă să ia deciziile de unul singur. #8BM. Băiatul l -a accidentat din greşeală pe tatăl său la vânătoare, puşca s a descărcat în piciorul acestuia şi acum el suferă o operaţie din care nu are prea multe şanse să scape întreg. Băiatul stă deoparte şi este cuprins de remuşcări pentru ce a făcut. #12M. Tânărul este hipnotizat de un bărbat mai în vârstă, care vrea  să-l determine să facă o faptă rea, nu ştiu ce, poate să fure ceva pentru el. Oricum, tânărul încearcă să reziste acestui om, îl urăşte...

După cum se observă, tema comună a celor trei povestiri este relaţia cu un personaj patern (fie că acesta este menţionat sau nu ca atare). Relaţia dintre el şi Erou este tensionată, ostilă sau marcată de culpabilitate. Deci, tema care se repetă aici este cea o ostilităţii împotriva tatălui, care se poate transfera în viaţa reală a subiectului asupra figurilor autorităţii sau altor figuri "paterne". 5) principiul intensităţii afective. Cu cât o anumită temă din povestirile T.A.T. suscită emoţii mai puternice din partea subiectului, cu atât tema respectivă îl caracterizează mai bine. Emoţiile puternice pot fi deduse din intonaţie, din manif estări mimice, din diferite exclamaţii, din forţa cu care subiectul se angajează într-o anumită povestire sau din modul în care descrie personajele.

7.4 Paşii de interpretare La fiecare povestire, se pot derula paşii următori de analiză:

1. La fiecare  povestire încercăm să identificăm personajul principal . El este numit de Murray "Eroul" naraţiunii şi are o semnificaţie particulară pentru interpretare. El reprezintă de fapt personajul cu care autorul se identifică cel mai 13

Piotrowski menţionează cele două principii referindu -se strict la Eroul povestirii (personajul  principal).

117

mult; modul în care este descr is, dorinţele, problemele lui, conflictele pe care le trăieşte nu sunt decât o proiecţie a modului în care subiectul se priveşte pe sine. Interacţiunile cu celelalte personaje sau cu mediul pot reprezenta fie interacţiunile subiectului cu personaje din vi aţa reală, fie relaţii dintre diferite sub-identităţi ale subiectului.

Pentru a identifica Eroul unei povestiri, se aplică următoarea regulă : este  personajul căruia i se acordă cea mai mare atenţie în naraţiune, protagonistul naraţiunii. De obicei, este persoana de acelaşi sex şi/sau vârstă cu subiectul, dar nu întotdeauna. Un caz particular îl reprezintă tendinţa constantă a subiectului de a -şi alege Eroi de sex diferit de al subiectului. Astfel de cazuri sugerează o trăsătură feminină  puternică la bărbaţi sau masculină la femei.

2. Odată identificat Eroul, următorul pas este de a identifica dorinţele, aspiraţiile sau trebuinţele lui. Aşa cum am văzut, ele reprezintă într -o formă reală sau metaforică dorinţele, aspiraţiile sau trebuinţele subiectului. Murray prezintă o serie de astfel de motivaţii ("needs") ale Eroului, el folosind şi o scală în cinci trepte de evaluare a intensităţii fiecăreia. Exemple de astfel de trebuinţe: de afiliere, de agresivitate, de reuşită socială, de iubire, curiozitate, de a se juca, de odihnă etc. Unele pot fi concrete (dorinţa de câştig, de agresivitate, de erotism, de putere etc.) altele mai complexe sau mai socializate (dorinţa de a salva oamenii, dorinţe religioase, de cunoaştere de sine, de devenire spirituală etc.). Predominanţa trebuinţelor concrete sau complexe de -a lungul povestirilor ne dau o imagine a complexităţii interioare a subiectului. De asemenea, trebuie urmărit modul în care este caracterizat Eroul (ce trăsături i se atribuie fie direct, fie prin evoluţia sa în cadrul povestirii). De exemplu: el poate fi descris direct în termeni pozitivi sau negativi, ca o persoană activă sau  pasivă, matură sau imatură în gândire şi comportament, bună sau rea, responsabilă sau iresponsabilă etc. Fiecare din aceste caracterizări sugerează o faţetă a imaginii de sine a individului. Dar el este descris şi indirect  prin comportamentul pe care şi-l asumă în cadrul povestirii. Aici ne interesează, la fiecare povestire, modul în care Eroul îşi rezolvă conflictele cu mediul sau, la modul general, modul în care el evoluează până la sfârşit. Aici trebuie insistat pe o serie de stiluri de conduită care caracterizează  protagonistul: este perseverent sau renunţă uşor? Este activ sau pasiv? Ia decizii mature sau pripite? La problemele pe care le are, încearcă să dea soluţii constructive sau destructive? Reuşeşte sau nu Eroul în planurile sale? Este haotic sau organizat în gândire şi acţiune? Este sigur pe sine sau şovăielnic? 118

Celelalte personaje ale povestirii pot fi considerate şi ele nişte sub -identităţi ale subiectului, după cum afirmă Piotrowski (1950). Raportul dintre ele şi Erou, în termeni de faţete ale personalităţii, este dat de următoarele indicii: a). Eroul povestirii reprezintă imaginea de sine conştientă.  b). Cu cât un personaj este mai diferit de Erou ca vârstă şi sex, cu atât el reprezintă o tendinţă mai inacceptabilă sau mai slab integrată. Dorinţele acceptate de către subiect sunt atribuite Eroului, cele reprimate sau neintegrate vor fi atribuite altor personaje sau obiect e, conform următoarei scale:

1. personaje de acelaşi sex dar de vârstă diferită 2. personaje de sex diferit, dar de aceeaşi vârstă 3. personaje de sex şi vârstă diferite 4. unui obiect neînsufleţit. Cu cât coborâm pe această scală, cu atât tendinţele sunt mai puţin conştientizate de către subiect.

3. Apoi se poate analiza la fiecare povestire interacţiunea dintre Erou şi mediu, inclusiv emoţiile Eroului care rezultă din aceste interacţiuni. În general, aceste interacţiuni pot fi  favorabile  pentru subiect (de colaborare, de ajutorare, de iubire, de stimulare) sau nefavorabile (de a-l suprima, a-l împiedica în satisfacerea dorinţelor, a-l umili, vătăma etc.). Prin mediu, ne referim aici atât la mediul social (părinţi, prieteni, străini, personaje de aceeaşi vârstă sau sex) cât şi la cel fizic.

Analiza interacţiunilor dintre Erou şi mediu ne arată tipul relaţiilor obiectuale ale individului (pozitive sau negative), dar şi obiectele foarte investite afectiv (în sens pozitiv sau negativ). Dar ne mai poate a răta şi conflictele sau  problemele interne ale individului. După cum am văzut, relaţiile Eroului cu lumea pot exprima şi într -o formă metaforică anumite probleme sau conflicte interne sau interpersonale. Astfel,  putem vorbi şi de dimensiunea  simbolică a unor teme. Iată câteva astfel de simboluri (Stein, 1955): #1: "băiatul este supărat ca i s-a stricat vioara" = sentimente de vinovăţie legate de masturbare sau complexul castrării #8: " pacientul şi-a pierdut un membru " = anxietate de castrare, sugerând un sentiment de neputinţă, de slăbiciune sau agresiune împotriva persoanei simbolizate  prin acel personaj. 119

#1: "băiatul se întreabă cum arată mecanismele interne ale viorii şi cum  funcţionează ea" = curiozitate legată de sexualitate. #11: "dificultăţi de a controla animalul " = dificultăţi de a controla instinctele sexuale sau agresive. #12: "tânărul de pe canapea se lasă hipnotizat de bătrân sau bătrânul l -a hipnotizat cu forţa pe tânăr " = tendinţe homosexuale latente sau manifeste #18: "omul este atacat din spate " = idem Aceste simboluri nu trebuie interpretate decât în contextul povestirilor şi nu separat, pentru că, în ultimă instanţă, semnificaţia lor reală este dată de acest context.

După cei patru paşi, la fiecare povestire se pot sintetiza concluziile  parţiale care derivă din această analiză.

5. Sinteza datelor. În final, se poate face o descriere a personalităţii subiectului luând în calcul concluziile desprinse din fiecare povestire şi acordând mai multă importanţă informaţiilor următoare: teme frecvente (de exemplu: relaţia cu  personaje paterne sau materne), trăsături frecvent atribuite Eroului sau derivând din comportamentul lui (de exemplu: sociabil, persoană etică, responsabilă, impulsivă etc.), emoţii şi comportamente dominante, deznodămintele.   Cu alte cuvinte, vom aplica aici principiul frecvenţei. De asemenea, trebuie luate ca informaţii foarte relevante acele povestiri foarte investite afectiv (principiul investirii afective) sau cu o temă neobişnuită pentru planşa respectivă.

Descrierea o bţinută în baza analizei de conţinut poate dezvălui informaţii despre imaginea de sine a subiectului, despre conflictele sale interne sau externe, despre trebuinţele lui puternice, despre stilul de comportament, despre complexele sale, despre relaţiile lui sociale, despre emoţiile lui predominante, despre  preocupările lui. Oricum, această analiză trebuie completată cu datele care rezultă din interpretarea formală a povestirilor.

7.5 Avantaje şi limite ale Testului de Apercepţie Tematică T.A.T. este unul din cele mai sofisticate instrumente diagnostice şi unul din cele mai răspândite în practica psihologică, atât în Europa, cât şi în America. 120

Interesul pe care l- a suscitat în lumea psihologilor este comparabil cu fascinaţia pe orschach (cu care se completează de altfel foarte bine). care a stârnit-o testul lui R orschach Faptul că T.A.T. poate oferi informaţii despre diversele paliere ale personalităţii  (stil cognitiv, complexitatea gândirii, sfera afectivă şi motivaţională, relaţiile interpersonale) îi asigură utilitatea într-o gamă largă de contexte de evaluare  psihologică, atât în clinică, cât cât şi în afara ei.

De exemplu, Testul de Apercepţie Tematică poate fi folosit pentru ). McClelland şi Steele (1972) evaluarea nevoii de reuşită socială (achievement need ). au remarcat că persoanele ambiţioase prezintă în povestirile lor o serie de aspecte referitoare la această nevoie: dorinţa Eroului de a se depăşi pe sine, de a atinge un scop de performanţă sau de a stabili un record, acţiunea concretă în acest sens, acţiuni unice, care îl diferenţiază de alţii, efort susţinut şi de lungă durată într -o activitate, anticiparea succesului sau a eşecului, blocajul din cauza unei caracteristici a Eroului, prezenţa unui obstacol exterior, primirea de ajutor sau încurajări de la ceilalţi, emoţii pozitive trăite de Erou când scopul este atins, sentimentul de descurajare când scopul scopul nu este atins, centrarea naraţiunii pe gânduri şi acţiuni legate de obiectivul pe care Eroul vrea să -l atingă. De asemenea, Winter (1987) a identificat trei teme din imageria subiecţilor care au o strânsă legătură cu dorinţa de putere: 1) acţiuni puternice prin care personajele îşi manifestă puterea, 2) acţiuni care produc puternice reacţii emoţionale celorlalţi şi 3) afirmaţii care exprimă preocuparea faţă de reputaţia sau  poziţia personajelor. personajelor. Principalul dezavantaj al metodei este că necesită un timp mai mare de învăţare, tocmai din cauza faptului că este atât de complexă şi de versatilă.

Rezumat Testul tematic de apercepție constă di ntr-o serie de imagini reprezentând  personaje umane sau obiecte, iar sarcina subiectului este să elaboreze la fiecare  planşă o scurtă povestire în funcţie de ceea ce este prezentat acolo. Din analiza acestor povestiri personalitatea subiectului. Pe scurt, principiul Testului de Apercepţie Tematică este că,  povestind despre personajele şi obiectele prezente în  planşe, subiectul povesteşte povesteşte de fapt despre sine. Sunt prezentate informații cu privire la procedura de aplicare a testului și despre interpretarea rezultate lor. De asemenea, sunt aduse în discuție aspecte ce țin de avantajele și limitele utilizării acestui test. 121

Cuvinte cheie 

Apercepție



Motivație



Erou



Structură narativă

Teste de autoevaluare 1. 2. 3. 1. 2.

Enumerați principiile de interpretare a TAT Definiți noțiunea de analiză formală definiți noțiunea de analiză de conținut Care sunt avantajele utilizării TAT Care sunt limitele utilizării TAT

Concluzii Povestirile construite de subiect pleacă de la nişte date perceptive (conţinutul real al  planşei), dar care sunt interpretate, dinamizate, puse în relaţie într -o structură narativă în funcţie de subiectivitatea individului. În acest demers al interpretării, el trece deci pe nesimţite de la pura percepţie (sau recunoaştere) a obiectelor la  proiecţie. Obiectele sau personajele din planşe încetează de a mai fi simple obiecte ale realităţii externe, devenind parţial ale subiectului şi exprimând lumea sa interioară, cu problemele, conflictele, dorinţele sau temerile care îi populează spaţiul mental.

122

UNITATEA 8 TESTUL FABULELOR DÜSS

CUPRINS

Obiective ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ........................ 124

Cunoștințe preliminarii ............................................ .................................................................. ............................................ ........................ 124 Resurse necesare și recomandări de studiu. .......................................... ......................................................... ............... 124 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... .................................................. 124 TESTUL FABULELOR DÜSS ......................................... ............................................................... .................................. ............ 125 8.1 Materialul testului.......................................... ................................................................. ............................................. .......................... .... 125 8.2 Aplicare ........................................... ................................................................. ............................................ ......................................... ................... 126 8.3 Diagnosticarea complexelor ......................................... ............................................................... .................................. ............ 128 Rezumat ............................................. ................................................................... ............................................ ............................................ ........................ 132 Cuvinte cheie ....................................................... .............................................................................. .............................................. .......................... ... 133 Teste de autoevaluare .............................................. .................................................................... ............................................ ........................ 133 Concluzii ........................................... ................................................................. ............................................ ............................................ ........................ 133

123

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să definească noțiunea de complex ; să înțeleagă modul în care complexele se manifestă în răspunsul la test să înțeleagă procedura de aplicare și interpretare a testului fabulelor 

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul psihologiei generale, psihologiei dezvoltării copilului, psihanalizei și psihiatriei. 

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resur se bibli ografi ce obligatori i:  

Duss, L. (2009), Testul Fabulelor, Ed. Trei, Bucureşti



Anzieu, D, Chabert C. (2010), Metodele proiective, Ed. Trei, Bucureşti



Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două ore.

124

TESTUL FABULELOR DÜSS Louisa Duss a constatat ca, deseori, diagnosticarea complexelor în  psihanaliza copiilor este dificilă şi necesită mult timp, prin urmare construieşte o tehnică simplificată şi rapidă de identificare a complexelor dintr -o perspectivă  psihanalitică ortodoxă (pentru copii şi adulţi). Testul fabulelor permite o depistare rapidă a complexului şi a gradului său de gravitate şi ar putea servi drept punct de plecare pentru o analiză.  Pentru verificarea validităţii acestui test psihanalitic s- a bazat pe cunoaşterea anterioară a subiecţilor, care au dat răspunsuri în conformitate cu complexele lor. Testul este adresat psihologilor care au cunoştinţe de psihanaliză - despre inconştient şi structura sa, modalităţile de reacţie ale Eului, înţelegerea simbolului (deoarece testul este construit pe simbol) şi o tehnică a interviului psihanalitic.

8.1 Materialul testului mici fabule în care un erou  –  fie un copil, fie un animal  –  se găseşte într -o anumită situaţie reprezentând un stadiu de evoluţie a inconştientului (stadiul oral, anal, oedipian etc.), situaţie în care există mai multe posibilităţi de rezolvare. ipoteză: dacă subiectul este imp resionat de una dintre  poveşti şi dă un răspuns simbolic, sau, dimpotrivă, manifestă o anumită modalitate de apărare în momentul răspunsului, înseamnă că situaţia în care se află eroul fabulei determină la el un şir de asociaţii care dezvăluie complexul la  care s-a fixat. condiţii indispensabile pentru ca testul să -şi atingă scopul: 1. fabula să fie destul de uşor de înţeles  pentru un copil de trei ani şi, în acelaşi timp, capabilă  să-i intereseze şi pe copiii mai mari , eventual adolescenţii. În anumite cazuri, adulţii dau răspunsuri spontane şi simbolice, amintind de cele ale copiilor. Este vorba despre adulţi încă tineri, între 20 şi 30 de ani, inteligenţi dar nu intelectuali (artişti şi artizani), care prezentau tulburări nevrotice. În cazul adulţilor cultivaţi, care nu reacţionează direct şi inserează reflecţii obiective şi raţionale în răspunsurile lor, trebuie păstrată o rezervă.

125

2. În elaborarea fabulelor, au fost eliminate situaţiile familiale sau  şcolare  prea deosebite, în care copilul risca să se recunoască, şi unde putea interveni frica de a fi judecat. Acesta este motivul pentru care în trei cazuri sa ales ca erou un animal , iar în celelalte am plasat eroul în situaţii absolut banale: o sărbătoare în familie, o înmormântare, un obiect de lut confecţionat de erou, o plimbare cu unul dintre părinţi etc. Acest lucru permite copilului să acorde cea mai mare importanţă sentimentelor eroului.

3. În ceea ce priveşte fabula visului urât, se urmăreşte depistarea unei stări emoţionale prin intermediul unei întrebări - modalitate de control  al acestui test clinic.

4. fabulele destinate complexului castrării şi caracterului posesiv şi încăpăţânat au fost construite astfel încât să nu facă posibilă intervenţia elementelor datorate educaţiei. De exemplu, pentru caracterul posesiv şi încăpăţânat, a existat ideea de a folosi banii sau capacitatea de a împărţi cu alţii drept temă. Dar, după experimentarea acestei idei, am renunţat la ea, deoarece copiii mici nu acordă o importanţă deosebită banilor şi, pe de altă  parte, anumiţi copii sunt obişnuiţi de părinţi să pună banii pe care îi primesc în puşculiţă. Apoi, refuzul de a împărţi poate avea alte cauze decât caracterul  posesiv şi încăpăţânat, şi anume în special ostilitatea.

5. conflictele au fost deghizate suficient de mult, pentru a nu trezi culpabilitatea subiectului şi pentru ca acesta să se poată identifica uşor cu eroul fabulei. De asemenea, ordinea de prezentare a întrebărilor nu poate fi oricare. Testul începe cu poveştile care includ complexul căruia i se ataşează cantitatea cea mai mică de vinovăţie.

8.2 Aplicare Iată cum se desfăşoară examinarea: Îi spunem copilului că îi vom relata nişte povestioare şi că el va trebui să le continue. Poate să spună orice gândeşte, pentru că aşa cum gândeşte este corect. Celor mari, le prezentăm fabulele ca pe un test de imaginaţie. Pot răspunde cu ceea ce le vine în mod natural în minte, deoarece acestea nu 





126

sunt probleme de inteligenţă, ci de imaginaţie. Şi fiecare poate avea idei diferite pentru acelaşi subiect. Redăm povestea în forma directă şi punem multă însufleţire şi multă culoare în accesorii, dar trebuie să fim atenţi să nu dăm nicio intonaţie care ar putea influenţa copilul. Acest lucru este deosebit de important. În orice caz, nu se prezintă niciodată titlul fabulei şi insistăm dacă răspunsurile sunt prea scurte sau nu suficient de explicite. 



Instrucţiuni privind comportamentul examinatorului: Pe parcursul testului ca şi în cadrul oricărei testări psihologice, abordaţi o atitudine neutră, fără a induce răspunsul, caz în care vă va aparţine şi vă va fi dat pentru a vă face plăcere. Evitaţi să daţi de înţeles copilului că în răspunsurile sale vorbeşte despre sine. În orice proces proiectiv, copilul răspunde cu un alt  personaj şi nu cu el însuşi. Trăieşte afectele sale în contul altuia şi ceea ce îi  permite acestuia îşi interzice sieşi. Demascarea brutală a propriei persoane  poate fi trăită dramatic şi poate conduce la un blocaj definitiv. Evitaţi orice dramatizare a esenţei poveştii , deoarece altfel influenţăm copilul şi îi sugerăm răspunsul pe care îl căutăm. De exemplu, în cazul  Fabulei despre pasăre, nu trebuie să spunem că s -a abătut un trăsnet asupra cuibului, deoarece atenţia copilului ar fi astfel dirijată asupra traumatismului şi nu asupra faptului că trebuie să aleagă un părinte. La fel,  pentru  Fabula despre miel , nu trebuie spus că mieluţul este pe punctul de a muri de foame deoarece, în cazul în care copilul are sentimente pozitive în complexul fraţilor şi surorilor, el se va simţi obligat să răspundă: „Îi lasă laptele care era al lui şi se duce să pască iarbă.” Şi, dacă este vorba de un subiect cu o ostilitate puternică faţă de noul venit, sau care este prea fixat la mamă, pericolul este şi mai mare, pentru că faptul de a vedea că viaţa mieluţului depinde de atitudinea lui (să meargă să pască sau nu iarbă) poate crea o tensiune între Eul care ar vrea să scape de noul venit şi Supraeul care îi interzice să îşi satisfacă dorinţa. Această tensiune dintre Eu şi Supraeu a subiectului se va revela printr-o angoasă mai mare. De altfel, transformând fabula aşa cum tocmai am spus, am falsifica problema, deoarece în realitate viaţa bebeluşului nu depinde deloc de toanele fratelui mai mare. 





Inconvenientul dramatizării este acelaşi pentru toate fabulele. - Deseori, răspunsul copilului este prea scurt şi, sub banalitatea sa, se ascunde un întreg conflict neexprimat. Trebuie deci să insistăm în interogatoriu şi să aprofundăm răspunsul, obţinând astfel toate datele condensate în primul răspuns. - În general, su biecţii se comportă bine la test. Chiar şi cei mai mici înţeleg regulile şi se pot adapta. Presupunem că este din cauză că am făcut să intervină, în 127

cea mai mare parte a poveştilor noastre, principiul plăcerii (excepţie făcând fabulele despre înmormântare şi visul urât ), iar acest lucru trezeşte sensibilitatea şi ţine copilul cu sufletul la gură. În fabula nr. 3, el poate înţelege şi se poate interesa de mieluţul care bea lapte bun şi cald în fiecare seară şi ronţăie deja un pic de iarbă, iar în f abula despre plimbarea cu tatăl , fetiţa se bucură împreună cu eroina de această  plimbare în care este singură cu tatăl, ca o fată mai mare. Pe de altă parte, fabulele noastre nu evocă nicio situaţie individuală, care să îl poată distrage pe copil de la simbol. - Unii subiecţi au manifestat rezistenţă în a răspunde la vreo poveste; dar această rezistenţă apărea exact cu ocazia poveştii în care se ascundea conflictul subiectului. La alţii, existenţa complexului crea o adevărată dorinţă e a reîncepe examinarea, ca şi cum ar fi aşteptat o uşurare odată cu ea. Pare că afectivitatea transferată asupra eroului fabulei îi descărca într -un fel de un afect prea greu şi că, într-un mod cât se poate de natural, ei căutau această uşurare momentană prin repetarea examinării.

8.3 Diagnosticarea complexelor 1. Fabula păsării Tatăl, mama şi cu puiul lor dorm împreună în cuibul lor pe o cracă. Deodată începe un vânt puternic care scutură pomul şi cuibul cade la pământ. Cele trei păsări se trezesc speriate. Tatăl zboară repede pe pomul alăturat. Mama zboară pe alt pom. Ce face puişorul ? Şi el ştie să zboare puţin. Conţinut latent: Fixaţia copilului pe unul dintre părinţi sau independenţa sa. Răspunsuri normale: 1. Puiul va zbura pe o creangă aproape de cuib. 2. Va zbura la mama lui. 3. Va zbura la tata, pentru că este mai puternic. 4. Va rămâne pe jos şi va ţipa până ce părinţii vor veni să îl ia.

2. Fabula aniversării nunţii Este ziua de aniversare a căsătoriei tatei şi a mamei. Amândoi se iubesc foarte mult şi serbează veseli această zi. În timpul petrecerii copilul se ridică brusc şi se duce singur în fundul grădinii. De ce? Conţinut latent: Şoc legat de camera părinţilor; gelozie pe cuplul părinţilor. Răspunsuri normale: 1. Se duce să culeagă flori pentru părinţii lui. 2. Se duce să se distreze (răspuns frecvent). 128

3. Conversaţia nu îl interesează. 4. A primit o notă proastă la şcoală şi se duce să plângă în fundul grădinii. 3. Fabula mielului A fost odată o oaie, care avea un mieluşel şi amândoi erau la păscut. Mieluşelul se juca toată ziua lângă mama lui şi în fiecare seară primea de la ea lapte  bun şi cald de băut, care -i plăcea foarte mult. Într -o zi oaia a adus şi un alt mieluşel, mult mai mic decât primul. Oaia nu avea lapte destul pentru amândoi mieluşeii şi atunci a spus mielului mai mare: nu a m lapte destul pentru voi doi, tu poţi să mănânci iarbă verde. Ce a făcut mieluşelul ?

Conţinut latent: Gelozie fraternă, conflicte legate de înţărcare. Răspunsuri normale: 1. Va mânca iarbă. 2. Va căuta lapte la o altă oaie. 3. Este puţin supărat, dar va mânca iarbă. 4. Fabula înmormântării Cortegiul fumerar vine pe stradă şi oamenii întreabă cine a murit. Lumea răspunde: cineva din familia care stătea în casa de jos. Cine poate fi ? Cineva din familie a luat trenul şi a mers departe de tot, aşa de departe, că nu se va mai întoarce niciodată acasă. Cin e ar putea fi acela? Conţinut latent: agresivitate, dorinţa de moarte, culpabilitate, autopuniţie. Răspunsuri normale: Subiectul desemnează o persoană decedată de curând în 1. familia sa. Este o persoană în vârstă: bun icul sau bunica. 2. Este o persoană care era bolnavă de mult timp. 3. Este o persoană importantă sau străină de sat, pentru că 4. oamenii se interesează de ea. 5. Fabula despre teamă Un copil mic spune foarte încet: “oh, ce frică îmi este !”.De ce oare îi este aşa de frică? Conţinut latent: Explorarea angoasei şi autopuniţiei. Răspunsuri normale: 1. Pentru că mama s-a uitat urât la el. Frică de bătaie. 2. Că a avut o notă proastă la şcoală. 3. Frică de un animal. 4. 129

5. 6. 7.

Frică de război. Frică să nu-i moară singurul părinte. Să nu-şi piardă averea din cauza crizei.

6. Fabula despre elefant Un copil are un elefant de cârpă, pe care -l iubeşte. Elefantul este foarte drăguţ şi are o trompă mare. Într -o zi, când copilul se întoarce de la plimbare şi merge în cameră, găseşte că elefa ntul s-a schimbat. Ce s-a schimbat la elefant ? Conţinut latent: complexul castrării. Răspunsuri normale: Copilul a văzut o altă jucărie mai frumoasă, iar a lui nu îl mai 1. interesează. 2.  Nu elefantul s-a schimbat, ci copilul, care a crescut şi căruia nu îi mai place să se joace. 3.  Nu s-a schimbat. Şi-a schimbat pielea. 4. Bona a vărsat o vază cu apă peste elefant în lipsa copilului. 5. 7. Fabula cu obiectul confecţionat Un copil a făcut din plastilină ceva (un turn) şi este foarte mândru de acesta. Ce va face cu obiectul ? Mama- l roagă să i -l facă ei cadou. Dar copilul poate face ce vrea cu el. Îi va da mamei obiectul? Conţinut latent: fixaţia anală; caracter încăpăţânat şi posesiv

Răspunsuri normale: 1. I-l va da mamei. Se va distra cu el şi i -l va da mamei, dacă acea sta i-l cere. 2. Îl va arăta la toată lumea. 3. 8. Plimbare cu tata sau mama Un băiat / o fetiţă a făcut o plimbare foarte frumoasă în pădure cu mama sa / cu tatăl său . Au fost foarte veseli. Când s- au întors acasă băiatului /  fetiţei i se pare că tata / mama are o altă expresie decât de obicei. De ce ?

Conţinut latent: culpabilitatea în situaţia oedipiană. Răspunsuri normale: Mama este bucuroasă (sau tatăl). 1. Ea a pregătit o gustare bună. 2. Ea (sau el) a lucrat mult şi figura ei (lui) este obosită. 3.

130

4. 5. deja acasă. 6.

Şi-a pus o mască pentru că este sărbătoarea escaladei 1. S-au întors prea târziu de la plimbare şi tatăl (sau mama) era Ea sau el a primit poate o veste proastă în timpul absenţei lor.

9. Fabula despre veste Un copil vine de la şcoală / de la plimbare şi mama îi spune: înainte de a- ţi face lecţiile trebuie să-ţi spun ceva. Ce o să-i spună mama ?

Conţinut latent: Dorinţele şi teama subiectului. Răspunsuri normale: Mama vrea să-i spună o poveste. 1. Are să îi spună despre o gustare bună sau despre nişte vizite. 2. A primit o veste bună. 3. Mama vrea să îi facă recomandări pentru activitatea sau pentru 4. viaţa sa. 10. Visul urât Un copil se trezeşte devreme dimineaţa. Încă este foarte adormit şi spune : “Vai ce vis urât am avut !”. Ce o fi visat ? Controlul conţinutului inconştient activat prin fabulele precedente. Răspunsuri normale:  Nu ştiu, pentru că nu visez. 1. A visat război. 2. A visat un animal care îl mănâncă. 3.

NOTE: Este foarte delicat să discernem răspunsurile nevrotice din toate răspunsurile la fabulele despre visul urât şi  frică. În acelaşi timp, în aproape toate cazurile noastre considerate nevrotice, răspunsurile la aceste fabule conţin direct autopedepsire, o idee de moarte sau realizarea deghizată a unei dorinţe agresive . Este nevoie uneori de o investigaţie suplimentară. Răspunsuri care păruseră anormale la început: 





1

O sărbătoare ţinută în luna decembrie a fiecărui an la Geneva, Elveţia, în memoria atacului savoiarzilor din anul 1602, atunci când cetăţenii Genevei au reuşit să respingă atacatorii care escaladau zidul oraşului. (N. t.)

131

„Visează figuri care se strâmbă”, „Îi este frică să nu fie mâncat de lup”, „Îi este frică să nu îl ia un bărbat” nu sunt deseori decât spaime create de anturaj pentru a-l face pe copil ascultător, sau recomandarea părinţilor şi profesorilor ca acesta să nu se lase sedus de „domni pe stradă”, sau chiar reminiscenţe ale unor basme. Răspunsurile frica de un animal - simbolizează frica de tată şi constituie un reziduu al culpabilităţii oedipiene, care nu afectează direct personalitatea individului.  În acest scop, ele trebuie notate. Dacă întrebăm un copil normal, de exemplu, despre frica de lup, acesta va răspunde: „Va mânca  băieţelul, pentru că acest băieţel este rău, l -a supărat pe lup.” Pe de altă parte, răspunsurile la fabula despre  frică sunt mult mai variate şi individuale la nevrotici decât la persoanele normale; de aici rezultă, şi acest lucru pare paradoxal, că răspunsurile „de frica unui animal” sunt de două ori mai numeroase la  persoanele nor male decât la nevrotici. Am putea, aşa cum am făcut pentru răspunsurile normale, să dăm şi exemple de răspunsuri nevrotice, tipice pentru fiecare fabulă; deoarece, în cea mai mare parte a cazurilor, o singură povestire este suficientă pentru a descoperi co mplexul. Dar uneori individul are mai multe complexe sau conflictul se extinde pe mai multe  povestiri şi este mai interesant să judecăm cazul acestuia prin  prisma ansamblului răspunsurilor sale. 

Rezumat Testul fabulelor permite o depistare r apidă a complexului şi a gradului său de gravitate şi ar putea servi drept punct de plecare pentru o analiză.  Pentru verificarea validităţii acestui test psihanalitic s- a bazat pe cunoaşterea anterioară a subiecţilor, care au dat răspunsuri în conformitate   cu complexele lor. Testul este adresat  psihologilor care au cunoştinţe de psihanaliză - despre inconştient şi structura sa, modalităţile de reacţie ale Eului, înţelegerea simbolului (deoarece testul este construit  pe simbol) şi o tehnică a interviului psihanalitic.

132

Cuvinte cheie Fabule Teste de completare Complex fratern Complex Oedip

Teste de autoevaluare 1. Descrieți procedura de aplicare a testului fabulelor 2. Explicați modalitatea de interpretare a Testului fabulelor  3. Care sunt răspunsurile normale la fabula păsării 4. Enumerați conținuturile latente ale fabulelor din test 5. Ce simbolizează răspunsurile de tip frica de un animal?

Concluzii Louisa Duss a constatat ca, deseori, diagnosticarea complexelor în psihanaliza copiilor este dificilă şi necesită mult timp, prin urmare construieşte o tehnică simplificată şi rapidă de identificare a complexelor dintr -o perspectivă psihanalitică ortodoxă (pentru copii şi adulţi).

133

UNITATEA 9

TESTUL DESENEAZĂ O PERSOANĂ

CUPRINS

Obiective .............................................................................................................. 135

Cunoștințe preliminarii ......................................................................................... 135 Resurse necesare și recomandări de studiu. ......................................................... 135 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... 135 TESTUL "DESENEAZĂ O PERSOANĂ" ......................................................... 136 9.1 Natura testului ............................................................................................... 136 9.2 Aplicarea ........................................................................................................ 136 9.3 Interpretarea.................................................................................................... 136

9.4 Analiza formală .............................................................................................. 139 9.5 Analiza de conţinut ......................................................................................... 139 Rezumat ................................................................................................................ 146

9.6 Utilitatea Testului Desenează o persoană ....................................................... 146 Cuvinte cheie ........................................................................................................ 147 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 147 Concluzii .............................................................................................................. 147

134

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să înțeleagă modul în care desenul poate vorbi despre personalitatea autorului să dețină o privire de ansamblu cu privire la diferitele abordări ale testului să înțeleagă și să explice procedura de aplicare a testului și modalitatea de interpretare

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul psihologiei generale, psihologiei dezvoltării copilului, psihanalizei. 

Resurse necesare și recomandări de studiu. Res Resur se bibli ografi ce obli obli gator gator ii :  

 





Anzieu, D, Chabert C. (2010),  Metodele proiective, Ed. Trei,  Bucureşti Corman, L. (2012), Testul desenului familiei, Ed. Trei, București Wallon, P. Cambier,A. Engelhart D, (2008) Psihologia desenului la copil, Editura Trei Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea  personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti. Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două ore . 135

TESTUL "DESENEAZĂ O PERSOANĂ" 9.1 Natura testului Desenul este mijlocul prin care pot fi exprimate diferite conţinuturi ale personalităţii subiectului care poate da comunica unor stări şi trăiri afective altfel greu de verbalizat. Iniţial, F. Goodenough utilizase tehnica desenului unei persoane pentru a evalua dezvoltarea inteligenţei la copii. Principiul acestei tehnici era că, odată cu vârsta, se maturizează şi nivelul expresiv grafic al copiilor; copiii cu deficienţe intelectuale se vor menţine din punct de vedere grafic la un nivel situat sub vârsta lor cronologică. În 1949  –   Karen Machover îl utilizează ca tehnică proiectivă. În accepţiunea lui de tehnică proiectivă, desenu l un ei Testul Desenează o persoană  pleacă de la principiul că în des siluete umane subiecţii îşi proiectează modul în care se percep pe ei înşişi, cu problemele sau conflictele specifice care ţin de imaginea de sine (Urban,

1967).

9.2 Aplicarea Instructajul este următorul: "Desenaţi o persoană ". După ce subiectul a terminat, i se spune: "Întoarceţi pagina şi desenaţi acum o persoană de sex opus  primei persoane desenate".

9.3 Interpretarea Interpretarea Impresie de ansamblu : Iată o serie de întrebări care ne pot ajuta să discriminăm unele caracteristici ale personajului desenat: este schematic sau complex? mare sau mic? armonios, nearmonios? ce exprimă figura sau postura lui? este tânăr t ânăr sau bătrân? este desenat în mod realist sau conţine elemente bizare, absurde? ce diferenţe şi asemănări există între desenele celor două sexe? ce elemente ale siluetei a căutat autorul să pună în evidenţă? ce elemente sunt omise, tratate superficial? cine a fost desenat primul: bărbatul sau femeia? 136

Răspunsul la aceste întrebări ne poate oferi chiar de la început unele informaţii despre imaginea de sine, despre rolurile cu care se identifică individul, despre starea lui de spirit, despre atitudinea faţă de sexul opus sau despre maturitatea lui cognitivă.

 Aspectul de ansamblu al siluetei este foarte relevant şi este cel mai  bine ca impresia holistă asupra desenului să ghideze interpretarea "atomistă" a elementelor corporale luate separat. Iată câteva criterii pe care Urban (1967) le  prezintă în catalogul catalogul să interpretativ:

1.  poziţia sau atitudinea persoanei desenate:  de exemplu, siluetele desenate în mişcare, executând o anumită acţiune, sugerează o fire dinamică, activă. Siluetele desenate cu picioarele depărtate şi cu mâinile ridicate sugerează asertivitate şi dorinţa de afirmare socială. Cele înclinate indică un dezechilibru emoţional sau un sent iment de fragilitate. Uneori,  persoana este desenată din profil sau din spate. Acest lucru poate exprima o dorinţa de evaziune sau de disimulare a subiectului. diferenţele flagrante de mărime a personajului masculin faţă 2. erită a siluetei masculine faţă de cea de cel cel f emi ni n sau sau valor i zarea dif erită  feminină: valorizarea este pusă în evidenţă de detaliile grafice ale siluetei

desenate. De exemplu, dacă un subiect desenează persoana de acelaşi sex cu lux de amănunte, iar persoana de sex opus în mod superficial, a cest lucru denotă tendinţe narcisice şi o lipsă de interes sau ostilitate faţă de celălalt sex. 3. expectanţele de rol sexual :  ne referim aici la caracteristicile sexuale ale desenului reprezentând o persoană de acelaşi sex cu subiectul. În mod normal, desen ele trebuie să conţină astfel de elemente, acest lucru sugerând o identificare normală cu propriul rol sexual. De exemplu, fetele desenează în general siluete feminine cu părul lung, cu o vestimentaţie specific feminină, sunt atente la detalierea capului şi feţei (în special a  buzelor, ochilor şi a părului), eventual împodobesc silueta feminină în mod discret cu diverse elemente decorative (bijuterii, cercei). Băieţii imprimă în general în desenele lor elemente care ţin de masculinitate, cum ar fi masivitatea siluetei, părul scurt, eventual barbă, îmbrăcăminte masculină,  braţe şi picioare solide. Aşadar, aceste semne sunt normale, important este atunci când se inversează, lipsesc sau, dimpotrivă, sunt exagerate. accentuarea, exagerarea, îngroşarea, haşurarea excesivă sau 4. mul ti pli carea un or elemente elemente al al e des desenu l ui : aceasta sugerează importanţa pe care subiectul o acordă elementului respectiv în viaţa sa. De exemplu, aşa cum vom vedea, accentuarea detaliilor sexuale (sânii, ( sânii, coapsele, buzele, părul) indică dorinţe erotice intense sau tendinţa de exhibiţionism sexual.  Uneori, 137

haşurarea excesivă poate sugera tocmai nevoia de a ascunde sau camufla anumite aspecte conflictuale sau iritante din imaginea de sine. De exemplu, în desenele unor femei se poate observa tendi nţa de a ascunde pudic zona  picioarelor figurii feminine prin desenarea unei rochii lungi, haşurate excesiv. omiterea nejustificată sau tratarea superficială a unor 5. elemente  : sugerează conflicte în zona respectiva sau lipsă de implicare în sarcină, evaziune. Dacă întreaga figură desenată pare schematică (uneori conturată doar din câteva linii caricaturale), înseamnă că subiectul a evitat să se implice în sarcină. semne de bizareri e sau de ireali sm gr afi c  6. : sugerează conflicte interioare puternice, o atitud ine ludică, batjocoritoare sau pierderea simţului realităţii. Ca o regulă, cu cât personalitatea subiectului este mai deteriorată sau mai marcată de conflicte şi Eul său este mai primitiv, cu atât se constată mai des astfel de semne în desenul omului. Alte   exemple: transparenţe neplauzibile (organe interne vizibile ca la radiografie), membre lipsă sau amputate, siluete hidoase sau deformate, "bestializarea" figurii (atribuirea de părţi coporale animale, cum ar fi gheare, colţi, blană etc.), siluete colţuroase şi fără o unitate corporală (componentele par alipite şi nu alcătuind un tot organic). elemente distinctive, atipice, individuale (în comparaţie cu 7. vârsta, sexul sau nivelul educaţional al subiectului) sunt foarte relevante  pentru că ele constituie o amprentă fundamentală a persoanei, care dezvăluie ceva din lumea ei interioară. De exemplu: dacă un bărbat desenează la început o siluetă masculină impozantă (acoperă toată pagina) şi agresivă (un cow - boy cu o puşcă în mână), iar apoi o siluetă feminină de dimensiuni reduse şi tratată neglijent din punct de vedere grafic, este clar că subiectul are un set negativ sau devalorizant faţă de sexul feminin, încercând mai degrabă să se identifice excesiv cu rolul masculin agresiv şi dominator.

Pentru ca interpretul să-şi poată confirma intuiţiile sale despre desen, este  bine să-l întrebe pe subiect câteva lucruri despre persoanele desenate. "Ce- ţi exprimă  persoana?" sau "Ce fel de om este?" Adesea obţinem din această anchetă şi date  proiective importante despre starea de spirit a autorului sau despre problemele care îl frământă.

138

9.4 Analiza formală Al doilea aspect al interpretării îl constituie analiza formală, care include analiza trăsăturilor grafice şi a spaţiului grafic . După Urban (1967)

liniile zimţate exprimă agresivitate; acelaşi lucru îl sugerează şi tendinţa de a contura unele detaliile corporale (cum a fi degetele) prin linii ascuţite. Liniile întrerupte sugerează nesiguranţă sau anxietate, iar cele moi, abia schiţate, lipsă de energie . Analiza spaţiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului.

Astfel, persoanele desenate în zona superioară a paginii  pot sugera fie că individul se simte fără o bază solidă de ancorare în realitate , fie nevoia de putere sau de realizare . Când desenul este executat în josul paginii, aceasta sugerează că individul se simte nesigur şi neadaptat. Ocuparea preferenţială a spaţiului din stânga indică retragerea în trecut, replierea spre sine, poziţia pasivă de spectator. Dacă desenul este pl asat clar pe partea dreaptă  a paginii, înseamnă o orientare spre lume sau spre viitor . În fine, desenele mari, care acoperă aproape toată pagina, sugerează megalomanie, centrare pe sine sau entuziasm.

Siluetele mici implică sentimente de insignifianţă sau de inadecvare.

9.5 Analiza de conţinut

aspecte suplimentare care participă la expresivitatea siluetei umane şi pot trăda anumite tendinţe ale subiectului. siluetele înclinate - sugerează dezechilibru afectiv şi instabilitate. Siluetele desenate din profil sau din spate  pot indica nevoia de a se ascunde sau disimulare. 139

Persoanele desenate  în mişcare  (de exeplu, dansând) sugerează o atitudine activă. Dorinţa de afirmare poate fi indicată de o siluetă desenată cu  picioarele depărtate şi braţele ridicate.

Analiza zonelor corporale. Înţelegerea semnificaţiei proiective a acestora se bazează pe funcţiile  biologice sau sociale pe care ele le îndeplinesc în realitate.

1. Capul este sediul gândurilor, al emoţiilor, al concepţiei despre sine şi lume, ca şi al controlului organismului. El este sediul conştiinţei şi dirijează adaptarea individului în mediul fizic şi social. În acelaşi timp, faţa este principalul element al expresivităţii emoţionale şi joacă un rol esenţial în recunoaşterea atitudinii sau a dispoziţiei celuilalt. - Subiecţii evazivi, rezistenţi la testare, cei cu deficienţe mentale dar şi cei deprimaţi, se limitează adesea doar la conturul feţei, fără o detaliere a componentelor ei (ochii, gura, nasul, urechile etc.). 1. Capul desenat mare faţă de restul corpului poate implica o valorizare a funcţiilor cerebrale, deci o atenţie mare acordată proceselor mentale sau controlului emoţional. Uneori însă, mărimea exagerată a capului poate sugera migrene sau cefalee . În fine, copiii desenea ză un cap de proporţii mai mari, ceea ce nu reflectă decât o traducere realistă a schemei lor corporale. - capul mic  poate indica dorinţa subiectului de a nega controlul asupra impulsurilor lui. Această trăsătură apare, după Urban, la obsesionalii chinuiţ i de inhibiţiile lor afective.

2. Gura este organul de asimilare a hranei, dar şi - din punct de vedere simbolic- a experienţelor afective. Psihanaliza a scos clar în evidenţă importanţa stadiului oral în dezvoltarea psiho- sexuală a copilului şi a releva t astfel o serie de semnificaţii simbolice ale gurii. Ea este organul prin care sugi laptele matern şi stabileşti astfel prima legătură de ataşament cu lumea. De asemenea, la copilul mic gura este un element esenţial prin care cunoaşte şi tatonează realitatea. Gura participă la exprimarea emoţiilor şi are în acelaşi timp o semnificaţie erotică particulară (vezi studiile de etologie umană despre înroşirea sau accentuarea buzelor ca semnal al disponibilităţii erotice). În fine, agresivitatea se poate exprima uşor prin gură: sadismul oral (muşcătura sau ironia "muşcătoare"). 140

- Gura desenată deschisă, ca o concavitate, sugerează o atitudine pasiv-receptivă a subiectului, dependenţă orală. Ea exprimă astfel o dorinţă intensă şi infantilă de a primi necondiţionat suport emoţional, aşa cum copilul aşteaptă să fie hrănit de mamă. - Dacă este prevăzută cu dinţi, gura deschisă sugerează o atitudine rapace, devoratoare şi revendicativă: dorinţa de a se bucura aici şi acum de plăcerile vieţii, incapacitatea de a toler a frustrarea, foamea de experienţe noi, dorinţa de a devora lumea într-un raptus consumator. - Gura strâmbată într-un rictus sau cu colţurile în jos exprimă dezgust sau depresie, dezamăgire faţă de lume. Desenată cu colţurile în sus, ea implică ideea de mască, de zâmbet convenţional, exprimând astfel un anumit conformism social . - Accentul pus pe buze implică senzualitate sau erotism. Prezenţa dinţilor  în desen implică în schimb agresivitate sau ostilitate revendicativă. Uneori, în gură apare o ţigară sau o pipă (simboluri falice), care scoate în evidenţă dorinţa de afişare a masculinităţii.

3. Ochii reprezintă şi ei un alt element -cheie al figurii ("ferestrele sufletului") care asigură expresivitatea feţei, dar şi funcţia de receptor al informaţiilor din lume.

Dacă sunt desenaţi mici, indică închiderea faţă de lume. Dacă sunt desenaţi mari, cu gene fine şi cu o expresivitate erotică evidentă, sugerează dorinţa de afişare a feminităţii  sau a erotismului la nivel social. Acest mod de a desena apare mai fr ecvent la fete şi la femei. Ochii goi pot sugera imaturitate afectivă sau blocaj emoţional.

4.  Părul  este atât un element decorativ (mai ales la femei), dar şi un reziduu al blănii, ceea face ca el să fie asociat imediat cu partea animalică a omului, legată de instincte (sexuale sau agresive). Desenat foarte abundent, înnegrit sau foarte haşurat şi adesea în dezordine, el indică preocupări sexuale şi anxietate  vizavi de acest aspect. Uneori,  poate indica şi agresivitate necontrolată. Dimpotrivă, o coafură elaborată, îngrijită şi cochetă apare mai ales în desenele fetelor şi femeilor şi sugerează dorinţa de a  plăcea şi de a-şi exprima feminitatea. Aceeaşi semnificaţie o are şi prezenţa sprâncenelor desenate fin, îngrijit. 141

Pilozitatea facială sugerează, analog, dorinţa subiectului de a -şi scoate în evidenţă masculinitatea sau maturitatea, ceea ce indică posibile sentimente de slăbiciune sau nesiguranţă în această zonă.

5. Urechile reprezintă un element grafic a cărui omitere din desen nu este semnificativă. Adesea ele sunt mascate de păr sau pur şi simplu sunt considerate de autor o componentă fără prea mare relevanţă şi nu sunt desenate. Ele sunt importante în analiză atunci când apar accentuate (desenate mari sau scoase în evidenţă în alt mod). Semnif icaţia lor este dată de funcţia urechii privind orientarea în mediu, mai ales în condiţii de pericol. Astfel, ele pot sugera o stare hiper-vigilentă, de suspiciune faţă de ceilalţi sau sensibilitate la critici.

6. Nasul este în mod tradiţional un simbol falic, dar este legat şi de expresia unor afecte, cum ar fi furia ("nări fremătând").

Desenat mare sau ascuţit, el sugerează dorinţa de afişare a masculinităţii, de dominare sau de agresivitate. Nasul turtit  este semnul unei traume sau al unei agresiuni suportate de subiect. Fetele desenează în general nasul mic, el participând astfel la exprimarea de ansamblu a feminităţii.

bărbia reprezintă un indicator social al fermităţii sau al 8. pasivităţii, dar şi al sensibilităţii . Desenată colţuroasă  sau pătrată sugerează forţă şi fermitate, uneori încăpăţânare . Bărbia mică, ovală, desenată fin indică feminitate sau slăbiciune.

II. Gâtul face legătura dintre centrul de control (capul) şi restul corpului (care constituie atât partea executivă, cât şi sediul impulsurilor vitale). Aşadar, el are la nivel simbolic o funcţie de canal de comunicare între minte şi corp, altfel spus: între gândire şi emoţii, între planificare şi execuţie, între inconştient şi conştiinţă. Orice strangulare vizibilă în desen  la nivelul gâtului (guler, cravată, colier) sugerează deci un control sau, la limită, o blocare a impulsurilor cerebrale . Acest lucru se traduce prin inhibiţii afective sau printr -un control atent al exprimării emoţiilor . De asemenea, senzaţia de scindare între latura cerebrală şi cea emoţională se  poate evidenţia şi prin desenarea unui gât lung.

142

III. Trunchiul reprezintă zona organelor vitale, deci a impulsurilor vitale care sunt coordonate de creier şi puse în act prin membre. În acelaşi timp, trunchiul este şi o expresie a forţei şi stabilităţii persoanei. Desenat masiv, el indică astfel dorinţa de forţă, de masculinitate, în timp ce un trunchi subţire sau fragil sugerează sentimente de slăbiciune sau inferioritate. De asemenea, tendinţa unor bărbaţi de a desena muşchii trunchiului sau ai abdomenului sugerează preocupări narcisice traduse la nivel corporal prin grija faţă de aspectul exterior.

1.

Umerii se înscriu pe aceeaşi linie a forţei şi a masculinităţii.

Umerii mari, musculoşi, indică dorinţa subiectului de a -şi exprima forţa şi autoritatea, sugestie întărită şi de eventuala prezenţă a unor accesorii care măresc volumul acestora sau îi fac să pară mai înalţi (de exemplu, epoleţi). Umerii mici, fragili indică senzaţia de neputinţă în a controla lumea şi adesea sentimente de inferioritate. Umerii rigizi, pătraţi implică rigiditate în exprimarea impulsurilor. ,  care  prezenţa grafică a unor organe anatomice interne  dovedesc o lipsă de realism grafic, rezultat probabil al pierderii contactului cu realitatea sau al un or preocupări somatice intense. După Urban (1967), astfel de transparenţe neplauzibile apar la unii schizofreni, dar şi la persoanele care au suferit intervenţii chirurgicale sau au probleme somatice majore. În ultimul caz, organul desenat exprimă importanţa pe care o are în imaginea corporală a subiectului. 3. sânii reprezintă un simbol al maternităţii (sursă a laptelui). Dacă sunt scoşi în evidenţă, ei sugerează o atitudine dependentă, receptivpasivă (regresie orală). În desenele femeilor, sânii capătă însă şi semnificaţia unui caracter sexual secundar, fiind un mod de exprimare a feminităţii adulte. Atunci când sunt scoşi în evidenţă prin mărime sau vestimentaţie, ei indică dorinţe erotice intense sau exhibiţionism provocator. 4. Abdomenul  ca atare este rare ori desenată ca element distinct al siluetei. Ea este locul unde ajung alimentele şi, la nivel simbolic, locul unde stau copiii. De aceea, ea este legată tot de simbolismul oralităţii şi al dependenţei de mamă. Dacă pântecul este bine conturată în desen ( siluete  pântecoase), accentul cade pe nevoia de ingestie orală, sugerând lăcomie, aviditate, concupiscenţă. Uneori, burta este scoasă în evidenţa la femeile care doresc să rămână însărcinate, dar şi la cei care au probleme cu stomacul. 5. L ini a taliei   poate transmite unele informaţii legate de controlul impulsurilor. Ea separă simbolic trunchiul propriu -zis de zona organelor 2.

143

genitale şi astfel este asociată cu controlul impulsurilor sexuale . Dacă este accentuată (prin apariţia unui cordon, centură sau curea), ea sugerează o socializare a exprimării sexualităţii sau, la limită, o inhibiţie a ei. IV.  Braţele şi mâinile sunt o componentă instrumentală care asigură manipularea obiectelor din mediu pentru satisfacerea trebuinţelor organismului. Ele reprezintă deci un servo-mecanism esenţial pentru adaptarea la mediul fizic şi social. Cu mâinile manipulăm, apucăm sau îndepărtăm obiectele, cu ele ne exprimăm dorinţa de contact afectiv, de susţinere ("cu braţele deschise") sau de respingere şi agresare a celuilalt.

Atingerea senzuală a propriului corp sau a corpului celuilalt se face prin mână. De aici şi importanţa pe care o acordă Freud simbolismului sexual al mâinii, vizavi de dorinţa de masturbare şi de culpabilitatea aferentă. Gesturile de sfidare sau de ostilitate la adresa celorlalţi se exprimă, de asemenea, prin mâini. Absenţa braţelor   din desen sugerează deci un sentiment de amputare sau de retragere din lume. Acest semn implică o castrare simbolică a siluetei umane, datorată unui sentiment de culpabilitate vizavi de sexualitate (masturbare) sau de depresie . Mâinile desenate la spate, ascunse, sugerează dorinţa de a -şi ascunde intenţiile sau vinovăţie. haşurarea excesivă sau înnegrirea braţelor  indica vinovatie. De asemenea, braţele subţiri, fragile indică sentimente de slăbiciune şi lipsa încrederii în propria capacitate de a manipula mediul. Pe de altă parte, siluetele cu braţele larg deschise sugerează nevoia de contact afectiv cu ceilalţi sau dorinţa de putere. Braţele lungi indică ambiţie şi aceeaşi nevoie de dependenţă, care să compenseze sentimentele de insuficienţă ale subiectului. Omiterea mâinilor  din desen indică sentimente de neadaptare, senzaţia de a fi neîndemânatic (eventual stângaci în plan interpersonal). O interpretare alternativă ar fi prezenţa unor sentimente de culpabilitate legate de impulsurile sexuale sau agresive şi teama de pedeapsă. Acelaşi lucru îl indică şi haşurarea intensă a mâinilor. Degetele desenate ca nişte gheare sau ascuţite (ca nişte spini) sugerează agresivitate. Cele care apar sub forma unor petale sau a unui ciorchine indică neîndemânare. Pumnul strâns  trimite la ideea de negativism sau agresivitate. Accentul pus pe încheietura mâinii (eventual prin manşete sau alte elemente clare de demarcaţie) are aceeaşi semnificaţie de inhibiţie sau control al impulsurilor  pe care o au în general gulerele sau centurile la nivelul trunchiului. 144

V. Picioarele asigură deplasarea şi echilibrul, deci autonomia persoanei. - Tendinţa de a desena picioare lungi şi groase , ca şi laba picioru lui mare sugerează deci dorinţa de independenţă. - Invers, picioarele subţiri, scurte, fragile sau "montate" în mod stângaci pe trunchi indică nesiguranţă sau lipsa autonomiei personale . De asemenea, siluetele desenate pe vârfuri implică ideea de ambiţie sau de evadare a subiectului dintr-un mediu perceput ca frustrant. - Picioarele constituie în acelaşi timp, în special la femei, şi un element corporal încărcat de semnificaţii sexuale. Acest lucru se observă de multe ori în desenele fetelor prin contura rea delicată a genunchilor sau prin liniile fine ale coapselor. Coapsele scoase în evidenţă prin haşurare sugerează deci preocupări sau conflicte legate de sexualitate.

VI. Accesoriile care însoţesc silueta desenată au o importanţă specifică în interpretare, în funcţie de tipul şi de accentuarea lor. Astfel, cel mai important element accesoriu este îmbrăcămintea. Ea apare frecvent în desene şi de aceea mai curând absenţa ei trebuie privită ca un semn atipic în desenul omului. Îmbrăcămintea are o funcţie socială specifică, adesea ea caracterizează persoana în ochii celorlalţi şi reprezintă deci un semn al statusului social şi al identificării cu rolurile caracteristice pe care şi le asumă individul. În acelaşi timp, hainele protejează dar şi expun corpul privirii celorlalţi. 1.  Şapca sau pălaria reprezintă un simbol al masculinităţii sau al rangului social. Atunci când apar în desen, ele indică nevoia de afirmare a poziţiei sociale sau a virilităţii. După Urban (1967), pălăria, deoarece acoperă părul (asociat cu impulsurile sexuale), poate trimite şi la dorinţa de camuflare a sexualităţii . 2. Cravata ,  plasată în zona gâtului, poate sugera controlul exprimării impulsurilor, dar în acelaşi timp este şi un simbol falic, apărând mai des la bărbaţi. Când apare la femei, ea poate sugera dorinţa de identificare cu rolul masculin. 3. Nasturii sunt un element asociat cu dependenţa motrică de mamă, care trebuie să-l descheie pe copil la haine înainte ca acesta să dobândească deprinderile aferente. De aceea, dacă apar accentuaţi  în desen, ei sugerează regresia la rolul de copil dependent de un personaj surogat matern. 4. cordonul, cureaua sau centura, ca şi gulerul sau alte elemente " constr icti ve"  simbolizează controlul sau inhibiţia 145

manifestărilor instinctuale.  Severitatea acestui control este dată de accentul pe care autorul îl pune în desen pe aceste accesorii. 5.  Mănuşile apar rareori în desene şi sugerează ascunderea sau reprimarea impulsurilor agresive. 6. Buzunarele multiple sau scoase în evidenţă reprezintă nişte "marsupii" minia turale, sugerând deci o revendicare orală a afecţiunii. 7. Bijuteriile    sau alte elemente pur decorative apar mai des în desenele femeilor şi reprezintă un mod acceptat social de a- şi expune feminitatea  sau a-şi pune în valoare corpul. Această tendinţă narcisică este cu atât mai puternică cu cât numărul sau mărimea grafică a acestor  podoabe este mai mare. 8. Ocazional, unele elemente masculine, cum ar fi armele, bâtele, trabucul sau ţigarea apar în desenele bărbaţilor cu tendinţe agresive sau dominatoare şi care încearcă să compenseze sentimentele lor de slăbiciune sau de incertitudine vizavi de rolul lor sexual. 9.6 Utilitatea Testului Desenează o persoană Avantajele acestei tehnici sunt similare altor tehnici de expresie grafică: rapiditatea aplicării şi faptul că poate fi utilizată pe grupuri de subiecţi defavorizaţi cultural. Principalul dezavantaj îl constă în insuficienta ei validare prin studii specifice. De aceea, este foarte recomandat ca ea să fie folosită într -o baterie de testare şi nu ca unică probă de investigare a personalităţii.

Rezumat Iniţial, F. Goodenough utilizase tehnica desenului unei persoane pentru a evalua dezvoltarea inteligenţei la copii. Principiul acestei tehnici era că, odată cu vârsta, se maturizează şi nivelul expresiv grafic al copiilor; copiii cu deficienţe intelectuale se vor menţine din punct de vedere grafic la un nivel situat sub vârsta lor cronologică. În 1949  – Karen Machover îl utilizează ca tehnică proiectivă. În accepţiunea lui de tehnică proiectivă, Testul Desenează o persoană pleacă de la principiul că în desenul 146

unei siluete umane subiecţii îşi proiectează modul în care se percep pe ei înşişi, cu  problemele sau conflictele specifice care ţin de imaginea de sine

Cuvinte cheie Desen 



Imagine de sine



Expresie grafică



 Nevroză

Teste de autoevaluare 1. Definiți desenul ca tehnică proiectivă  (pg. 148 ) 2. Descrieți procedura de aplicare a testului Desenează o persoană (pg. 148 )

3. Descrieți analiza formală a desenului (pg. 152 ) 4. Care sunt elementele urmărite în formularea impresiei de ansamblu produsă de desen 5. Descrieți analiza zonelor corporale  (pg. 157 )

Concluzii Desenul este mijlocul prin care pot fi exprimate diferite conţinuturi ale personalităţii subiectului care  poate da comunica unor stări şi trăiri afective altfel greu de verbalizat.

147

UNITATEA 10

PROBLEME SPECIALE ÎN EVALUAREA PROIECTIVĂ

CUPRINS

Obiective .............................................................................................................. 149

Cunoștințe preliminarii ......................................................................................... 149 Resurse necesare și recomandări de studiu. ......................................................... 149 Durata medie de parcurgere a unității de studiu  ................................................... 149 Probleme speciale în evaluarea proiectivă ........................................................... 150 10.1 Bateria de tehnici proiective ......................................................................... 150 10.2 Precauţii în utilizarea tehnicilor proiective ................................................... 151

10.3 Relaţia de testare şi impactul ei asupra performanţei la test ........................ 153 Rezumat ................................................................................................................ 154 Cuvinte cheie ........................................................................................................ 154 Teste de autoevaluare ........................................................................................... 155 Concluzii .............................................................................................................. 155

148

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, st udentul va putea : -

să conștientizeze consecințele psihologice ale privării de libertate; să-și însușească noțiunile de bază ale psihologiei corecționale; să trateze fenomenul detențional din perspectivă psihologică; să trateze fenomenul detențional din perspectivă psihosocială.

Cunoștințe preliminarii Cunoștințele în domeniul  personalității, psihodiagnosticului 

psihologiei

generale,

psihologiei

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resur se bibli ografi ce obli gator ii :  





Anzieu, D, Chabert C. (2010),  Metodele proiective, Ed. Trei,  Bucureşti Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea  personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti. Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu  Este de două ore. 149

Probleme speciale în evaluarea proiectivă 10.1 Bateria de tehnici proiective După prezentarea cîtorva tehnici proiective, este momentul să facem  precizarea că cea mai eficientă utilizare a lor este în cadrul unei baterii de testare. Ne vom referi aici în primul rând la bateria de tehnici proiective, dar nu înainte de a sublinia că acestea se completează şi se susţin împreună cu aşa -numitele teste "obiective" (chestionare, teste de aptitudini, de inteligenţă etc). Aşadar, în cadrul unei evaluări mai largi de personalitate, credem că o baterie complexă este cea mai bună alegere a psihologului. De fapt, aşa cum subliniază Exner (1995), alegerea optimă a testelor într -o  baterie se face în funcţie de scopurile evaluării respective. Procedura de testare masivă şi îndelungată, foarte consumatoare de timp şi de energie (atât din partea subiectului, cât şi a examinatorului) tinde să devină desuetă, într -o e pocă în care  psihologia aplicată îşi dovedeşte utilitatea printr -o eficienţă maximă într -un minimum de timp. Cei care lucrează în medii industriale sau organizaţionale resimt cel mai mult acest imperativ, pentru că acolo există presiunea cea mai mare din a cest  punct de vedere. Totuşi, este riscantă şi procedura de a face o evaluare bazându -te pe o singură tehnică, oricât de promiţătoare şi de complexă este ea şi oricât de tentantă este ideea unei economii consistente de timp şi efort. Numai aplicarea unei baterii face posibilă completarea reciprocă sau amendarea unor caracteristici care reies dintr -o probă  sau alta şi astfel permite psihologului să se ferească de unele erori grosolane de interpretare. Iată un exemplu: un protocol Rorschach sărac ca număr de răspunsuri şi ca şi complexitate a acestora poate da cu uşurinţă impresia că provine de la o  persoană cu un intelect limitat, săracă în idei şi fără pretenţii intelectuale. Oricum, o astfel de persoană poate obţine scoruri peste medie la probele clasice de inteligenţă. Pentru a reconcilia cele două rezultate trebuie spus că testul Rorschach, deşi măsoară indirect şi capacităţile intelectuale, se adresează în primul rând funcţionării persoanei la un tip de sarcină ambiguă, care solicită, simultan cu adaptarea la o sarcină concretă, fantezia liberă şi emoţiile. Dacă individul este inhibat sau anxios, el se va limita la un tip de răspunsuri sărace calitativ, deşi, la probe mai bine definite, poate obţine performanţe superioare. Un alt motiv pentru care pledăm în favoarea unei baterii de teste este faptul că fiecare tehnică proiectivă are în vizor (sau "măsoară") preponderent anumite aspecte 150

ale personalităţii, chiar dacă se afirmă că unele din ele (cum ar fi Rorschach şi T.A.T.) tind să surprindă personalitate a de ansamblu a subiectului. Este într-o anumită măsură adevărat, dar trebuie menţionat faptul că există unele caracteristici ale individului pe care un test le măsoară direct şi altele pe care le evaluează mai curând indirect. De exemplu, putem afla indir ect din testul Szondi informaţii despre tendinţele creative ale subiectului, dar ele pot fi evaluate mai direct prin Rorschach şi T.A.T.

În fine, unul din principiile utile în testarea psihologică este că subiectul trebuie pus într-o varietate de situaţii pentru a putea desprinde ceea ce este pervaziv,  fundamental sau patologic în personalitatea lui (Schafer, 1985). Tocmai acest lucru îl constituie bateria de teste. Am văzut mai înainte că probele de inteligenţă ne arată cum funcţionează individul în faţa unor sarcini clare şi bine structurate. Testul Rorschach, în schimb, pune în evidenţă modul în care subiectul se descurcă în situaţii cu un grad ridicat de ambiguitate şi cu încărcătură emoţională. Tehnica asocierii verbale ne arată cum funcţionează cognitiv la o probă care solicită spontaneitate şi reactivitate emoţională. În fine, pentru a încheia aici, T.A.T. indică modul în care subiectul funcţionează în situaţii cotidiene, personale, semi -structurate, cu o semnificaţie actual sau potenţial conflictuală (Schafer, 2003). 10.2 Precauţii în utilizarea tehnicilor proiective Principala dificultate în aplicarea unei baterii de tehnici proiective este faptul că fiecare are propriile principii de funcţionare şi propriile principii teoretice de la care pleacă, propriul limbaj pe care îl foloseşte. Ca atare, integrarea datelor este mai dificilă, întrucât ea necesită o bună cunoaştere a naturii fiecărui test şi nu o simplă lectură de manual a principiilor de interpretare. Multe erori din practica de evaluare  psihologică se bazează de fapt pe un sistem tip ”reţetă", în care propoziţiile descriptive corespunzătoare unui scor sau ansamblu de scoruri ale unui subiect sunt copiate pur şi simplu din manualul testului şi servite ca interpretare. Un astfel de raport descriptiv este o recoltă de concepte şi idei disparate (şi adesea chiar contradictorii) desprinse din fiecare test, fără vreun efort din partea psihologului să le integreze sau măcar să le înţeleagă. Desigur, această practică constituie un deserviciu adus clientului şi nu face decât să acrediteze ideea că testarea psihologică este o  practică autistă şi inutilă.

Pentru a evita astfel de proceduri, trebuie ca psihologul trebuie să înţeleagă  semnificaţia fiecărui scor şi natura fiecărui test  pe care îl foloseşte. Acest lucru constituie uneori o problemă reală, mai ales în cazul unor teste (cum ar fi Szondi), al căror manual de interpretare conţine pe alocuri un limbaj supra -specializat, aproape criptic, accesibil numai celor familiarizaţi cu teoria testului ("ana liza destinului"). Iată un exemplu (Szondi, 1973): configuraţia h- s- este interpretată de autor drept 151

"Sexualitate total umanizată. Eros celest. Irealitate [...]." Reformulând într-un limbaj mai "terestru", această configuraţie sugerează că subiectul este capabil să-şi investească dorinţa de tandreţe şi de agresivitate în activităţi simbolice sau abstracte şi să obţină astfel o satisfacţie sublimată, renunţând la descărcarea directă a acestor  pulsiuni. De unde şi termenul de "umanizare", în sensul că, de regulă (dar nu întotdeauna), astfel de indivizi sunt atraşi de lumea ideilor şi îşi exprimă instinctele într-un mod mai elevat şi au o puternică tendinţă la intelectualizare. Ei sunt mai puţin  preocupaţi de realitatea concretă ("irealişti") şi preferă, aşa cum spune S. Deri (2000), să opereze mai curând cu conceptele decât cu obiectele. Un exemplu similar, care pune în evidenţă înţelegerea adecvată a scorurilor unui test ar fi, de exemplu, un număr scăzut de răspunsuri ( R) la testul Rorschach. Acest fenomen poate sugera oricare din următoarele posibilităţi: oboseală, prudenţă obsesională, sau o lipsă de idei pe un fond depresiv sau cu deficienţe neurologice. Alte scoruri (de la Rorschach, ca şi de la alte teste) pot valida care din aceste variante este mai  plauzibilă pentru subiect. De aici rezultă un alt principiu util al evaluării  psihologice în general, şi anume că pentru a trage concluzii despre individ este nevoie să analizezi nu scoruri izolate, ci configuraţii de scoruri   (Schafer, 1985). Scorurile ca pătă sens numai în contextul altor scoruri. De exemplu, luând cazul de mai sus, dacă acelaşi subiect prezintă la Rorschach multe detalii inedite ( Dd ), la T.A.T. verbalizează excesiv şi inutil despre conţinutul planşelor, la Testul Arborelui desenează cu minuţiozitate timp de 20 de minute o cohortă de frunze, iar la testul Szondi prezintă regulat o reacţie k±, înseamnă fără doar şi poate că avem de a face cu o structură obsesiv -compulsivă autentică. Aşadar, trebuie să înţelegem că testul nu este o maşină d e produs diagnostice, ci doar un mijloc economic de a provoca nişte eşantioane indirecte de comportament (răspunsurile subiectului), care, în urma unei analize atente realizate de către  psiholog , vor spune ceva despre personalitatea individului. Validitate a (deci şi utilitatea) interpretării depinde astfel nu numai de instrumentul folosit, ci şi de  pregătirea psihologului şi de modul în care el înţelege realmente ce poate să măsoare testul său. Varianta ideală ar fi ca tehnica folosită să reprezinte de fapt  o prelungire a minţii psihologului şi nu doar o maşină de fabricat scoruri şi interpretări impersonale. Folosirea testului ca un simplu termometru care îţi măsoară cu precizie o anumită caracteristică psihologică, sau, mai rău, care îţi indică în mod direct şi fără greş diagnosticul clinic, este un exemplu de naivitate dăunătoare. Astfel, dacă o persoană obţine la testul M.M.P.I. un scor înalt la scala Sc (Schizofrenie) nu înseamnă automat  că este şi schizofrenă. Sau, pentru a ne menţine în câmpul tehnicilor proiective, dacă un subiect prezintă la testul Szondi o tensiune în factorul hy (isterie), nu înseamnă automat că avem de-a face cu un isteric. Există multe posibilităţi de interpretare, iar selectarea ipotezelor plauzibile ţine, încă o dată, de familia rizarea cu testul, de  pregătirea psihologului şi de modul în care el poate înţelege contextul de viaţă al subiectului şi personalitatea acestuia. 152

 Nu trebuie să ascundem aici faptul că, într -o anumită măsură, interpretarea tehnicilor proiective este mai di ficilă decât a celorlalte tehnici de evaluare. Faptul că s-a făcut încă prea puţin pentru validarea lor statistică duce adesea la reguli mai puţin clare decât ar fi de dorit şi deci la mai multe posibilităţi de a greşi. Oricum, acest dezavantaj este răscumpărat cumva de faptul că ele sunt singurele care pot oferi o imagine "vie" şi integrată a personalităţii individului privită ca ansamblu şi nu ca o simplă sumă de trăsături psihice. Punctul lor forte este că scot în evidenţă, în marea lor majoritate, ceea ce este unic şi special în fiecare om, făcând posibilă în acelaşi timp compararea nomotetică a datelor subiectului cu ale altor subiecţi.

10.3 Relaţia de testare şi impactul ei asupra performanţei la test  Nu am menţionat până acum un factor important în procesul de aplicare şi interpretare a tehnicilor proiective. Ne referim la relaţia dintre examinator şi  subiectul pe care îl testează . Ea merită menţionată aici pentru că, în unele situaţii şi în special la unele teste, poate afecta decisiv performanţa subiectului, deci şi interpretările psihologului. De exemplu, unele din cele mai importante tehnici proiective (cum ar fi Rorschach şi T.A.T.) produc uneori nişte efecte interesante atunci când sunt aplicate în contextul unei relaţii de familiaritate între examinator şi subiect. Răspunsurile devin adesea mai fluide, mai absurde sau mai greu de scorat, productivitatea mai  bogată, varietatea determinanţilor perceptivi (la Rorschach) mai mare, temele mai fantastice sau mai bizare (inclusiv agresive şi sexuale) şi lista ar putea continua. Adesea, la subiecţii inteligenţi, protocoalele de testare capătă o coloratură cvasi  psihotică, ceea ce poate deruta examinatorul, care încearcă să analizeze aceste  protocoale după regulile de manual şi etaloanele existente. Explicaţia este că subiectul renunţă la o serie de cenzuri prezente într -o situaţie standard de examinare, lăsând să iasă la lumină nişte scheme de gândire infantile pe care în mod normal le -ar cenzura în alte contexte. Este foarte probabil ca aceste proto coale să nu poată fi interpretate după etaloanele existente.

Se poate manifesta şi efectul contrar. Un subiect inhibat şi care nu a fost bine  pregătit pentru situaţia de examinare poate să aibă o productivitate "proiectivă" mai slabă decât în alte condiţi i. Protocoalele lui vor da astfel impresia unei persoane sărace în idei şi cu o funcţionare psihologică mai simplă, deşi nu este cazul. Roy Schafer (2003) prezintă multe alte situaţii şi contexte în care arată cum  personalitatea şi fantasmele examinatorului şi ale subiectului se pot intersecta în 153

cadrul relaţiei de testare, ducând la efecte imprevizibile asupra raportului final de testare.  Aşadar, examinatorul trebuie să fie conştient de faptul că relaţia cu subiectul  poate produce nişte efecte speciale asu pra acestuia la tehnicile proiective, mai mult decât în cazul testelor "obiective ". Unele tehnici proiective apelează mult la imaginaţie şi la gândirea creativă, procese care sunt foarte uşor afectate (în sens  pozitiv sau negativ) de dispoziţia şi de atitudinea subiectului faţă de examinator. Această idee a fost exprimată şi de Jung (1910) vizavi de tehnica asocierii verbale, atunci când menţiona că o femeie tânără reacţionează diferit la cuvântul "mireasă" dacă examinatorul este un bărbat sau o femeie. Testele "obiective" sunt mai puţin sensibile la efectul acestui factor, pentru că ele solicită mai puţin afectivitatea şi imaginaţia individului.

Fenomenul de care vorbim nu invalidează rezultatele la testele proiective, dar trebuie să ţinem cont de el în procesul interpretării rezultatelor. Este foarte important ca examinatorul să sesizeze reacţia şi atitudinea subiectului faţă de el şi de testele lui,  pentru că ea poate explica o serie de fenomene care apar în rezultatele la teste.  Nu înseamnă că toate tehnicile proiective suferă în egală măsură de acest "sindrom". De fapt, ar fi mai corect să spunem că nu ştim în ce măsură apare el la alte tehnici, pentru că nu există studii în acest sens.

Rezumat Sunt aduse în discuție cîteva probleme cu o deosebită importanță practică în evaluarea proiectivă: Cum este alcătuită o baterie de teste proiective, ce precauții trebuie luate în utilizarea tehnicilor proiective, cum sunt influențate răspunsurile subiectului de relația dintre el și clinician.

Cuvinte cheie Baterie de teste Relația de testare Interpretare Configurație de scoruri    

154

Teste de autoevaluare 1. Cum se alcătuiește o baterie de teste? (pg. 162 ) 2. Descrieți modul în care relația de testare poate influența răspunsurile la test  (pg. 163 ) 3. Care sunt diferențele între testele obiective și testele proiective cu privire la influența relației asupra rezultatelor?  (pg. 174 ) 4. Definiți noțiunea de baterie de teste psihologice 5. Se pot interpreta scorurile individuale? (pg. 167 )

Concluzii

Cea mai eficientă utilizare a tehnicilor proiective este în cadrul unei baterii de testare. Tehnicile proiective se completează şi se susţin împreună cu aşa -numitele teste "obiective" (chestionare, teste de aptitudini, de inteligenţă etc). În cadrul   unei evaluări mai largi de personalitate, o baterie complexă este cea mai bună alegere a  psihologului.

155

GLOSAR DE SPECIALITATE

ABREACTIE Descarcare emotionala prin care subiectul se elibereaza de afectul legat de amintirea unui eveniment traumatic, permitandu-i astfel sa nu devina sau sa ramana patogen. Abreactia, ce poate fi provocata in cursul psihoterapiei, mai ales sub hipnoza, producand astfel un efect de catharsis, poate avea loc si in mod spontan, separata printr-un interval mai scurt sau mai lung de traumatismul initial

ABSTINENTA (REGULA DE ABSTINENTA) Regula a practicii psihanalitice conform careia cura trebuie condusa astfel incat pacientul sa gaseasca cat mai putine satisfactii substitutive pentru simptomele sale. Ea implica pentru analist principiul de a nu accepta satisfacerea cererilor pacientului si indeplinirea efectiva a rolurilor pe care acestea tinde sa i le impuna. In anumite cazuri si in anumite momente ale curei, regula de abstinenta poate fi precizata in consemne referitoare la comportamente repetitive ale subiectului care impiedica travaliul de rememorare si elaborare.

ACTING AUT Termen folosit in psihanaliza pentru a desemna actiunea care prezinta cel mai adesea un caracter impulsiv relativ discontinuu fata de sistemele de motivatie obisnuite ale subiectului, relativ distinct in cadrul activitatilor sale si luand deseori o forma auto- sau hetero-agresiva. In aparitia acting out-ului,  psihanalistul identifica semnul emergentei continutului refulat. Cand se  petrece in cursul unei analize (fie in cadrul sedinte, fie in afara acesteia), acting out-ul trebuie inteles in conexiunea sa cu transferul si deseori ca o tentativa de a-l contesta in mod radical pe acesta. 156

AFECT (CUANTUM DE) Factor cantitativ postulat ca substrat al afectului trait subiectiv, in scopul desemnarii elementului invariant in diversele modificari ale acestuia: deplasare, detasare de reprezentare, transformari calitative.

ALEGERE A NEVROZEI Ansamblu de procese prin care subiectul se angajeaza in formarea unui anumit tip de psihonevroza, mai curand decat a altuia.

ALEGERE DE OBIECT (sau ALEGERE OBIECTALA) Act prin care o persoana sau un tip de persoana este aleasa ca obiect al iubirii. Deosebim o alegere de obiect infantila si o alegere de obiect pubertala, prima  pregatind calea celei de a doua. Freud imparte alegerea de obiect in doua categorii principale: tipul de alegere de obiect prin anaclisis si tipul de alegere de obiect narcisica.

ALEGERE DE OBIECT NARCISICA Tip de alegere de obiect care se realizeaza dupa modelul relatiei subiectului cu propria persoana si in care obiectul reprezinta propria persoana sub un aspect sau altul.

ALEGERE DE OBIECT PRIN ANACLISIS Tip de alegere de obiect in care obiectul iubirii este ales dupa modelul figurilor parentale in masura in care acestea ii asigura copilului hrana, ingrijirea si protectia. Se intemeiaza pe faptul ca pulsiunile sexuale se sprijina la inceput pe pulsiunile de autoconservare. 157

AMBIVALENT, PREAMBIVALENT, POSTAMBIVALENT Termeni introdusi de K. Abraham si care califica, din punct de vedere al relatie cu obiectul, evolutia stadiilor libidinale. Stadiul oral, in prima sa faza (supt), e preambivalent; ambivalenta apare in cea de-a doua faza (muscatura),  pentru a culmina in stadiul anal, a continua in stadiul falic si a disparea deabia dupa faza de latenta, o data cu instaurarea iubirii de obiect genitale.

AMNEZIE INFANTILA Amnezie ce acopera, in general, evenimentele din primii ani de viata. Freud vede in ea altceva decat efectul unei incapacitati functionale a copilului de asi inregistra impresiile; ea rezulta din refularea ce are ca obiect sexualitatea infantila si cuprinde aproape totalitatea evenimentelor copilariei. Aria amneziei infantile si-ar avea limita temporala in momentul declinului complexului Oedip si intrarii in perioada de latenta.

ANACLISIS Termen introdus de Freud pentru a desemna relatia primitiva dintre pulsiunile sexuale si pulsiunile de autoconservare: pulsiunile sexuale, care nu devin independente decat secundar, se sprijina pe functiile vitale care le furnizeaza o sursa organica, o directie si un obiect. In consecinta, se va vorbi de anaclisis si pentru a desemna faptul ca subiectul se sprijina pe obiectul pulsiunilor de autoconservare in alegerea unui obiect al iubirii; este ceea ce Freud a numit tipul de alegere anaclitica.

APARARE Ansamblu de operatii a caror finalitate este de a reduce, de a suprima orice modificare susceptibila sa puna in pericol integritatea si constanta individului  biopsihologic. In masura in care eul se constituie ca instanta care intrupeaza aceasta constanta si cauta sa o mentina, el poate fi descris ca miza si agent al acestor operatii. In general, apararea vizeaza excitatia interna (pulsiunea) si, electiv, aceea dintre reprezentari (amintiri, fantasme) de care pulsiunea este legata, acea 158

situatie capabila sa declanseze aceasta excitatie in masura in care ea este incompatibila cu echilibrul eului si, din acest motiv, neplacuta pentru acesta. Afectele neplacute, motive sau semnale ale apararii, pot fi, de asemenea, obiecte ale acesteia. Procesul defensiv se specifica in mecanisme de aparare mai mult sau mai  putin integrate eului. Marcata si infiltrata de ceea ce ea are ca obiect in ultima instanta - pulsiunea , apararea imbraca adesea o forma compulsiva si opereaza, cel putin partial, in mod inconstient.

ASOCIERE LIBERA (METODA SAU REGULA DE ASOCIERE LIBERA) Metoda care consta in a exprima fara discriminare toate gandurile care vin in minte, fie plecand de la un element dat (cuvant, numar, imaginea unui vis, o reprezentare oarecare), fie in mod spontan.

BENEFICIUL PRIMAR SI SECUNDAR AL BOLII Prin beneficiul bolii se desemneaza in general orice satisfactie directa sau indirecta pe care un subiect o obtine de pe urma bolii sale. Beneficiul primar este cel care participa la insasi motivarea unei nevroze: satisfactie aflata in simptom, fuga in boala, modificare avantajoasa a relatiilor cu cei din jur. Beneficiul secundar se distinge de precedentul prin: - aparitia sa ulterioara, ca un castig suplimentar sau o folosire de catre subiect a unei boli deja constituite; - caracterul sau extrinsec in raport cu determinismul initial al bolii si cu sensul simptomelor; - faptul ca este vorba de satisfactii narcisice sau legate de autoconservare mai degraba decat de satisfactii direct libidinale.

CATHARTICA (METODA CATHARTICA) Metoda de psihoterapie care are drept efect terapeutic o "curatare" (catharsis), o descarcare adecvata a efectelor patogene. Cura permite subiectului sa evoce si chiar sa retraiasca evenimentele traumatice de care sunt legate aceste 159

afecte, ceea ce le asigura abreactia. Din punct de vedere istoric, "metoda cathartica" tine de perioada (1880-1895) cand terapia psihanalitica se defineste progresiv pornind de la tratamentele realizate sub hipnoza.

COMPLEX DE CASTRARE Complex centrat pe fantasma castrarii, care ofera un raspuns problemei puse copilului de diferenta anatomica dintre sexe (prezenta sau absenta a  penisului): aceasta diferenta este atribuita taierii penisului la fetita. Structura si efectele complexului catrarii sunt diferite la baiat si la fata. Baiatul se teme de castrare ca de realizarea unei amenintari paterne ca raspuns la activitatile sale sexuale; de aici rezulta pentru baiat o intensa teama de castrare. La fata, absenta penisului este resimtita ca un prejudiciu pe care ea incearca sa-l nege, compenseze sau repare. Complexul castrarii se afla in stransa relatie cu complexul Oedip si in special cu functia interdictiva si normativa a acestuia.

COMPLEXUL OEDIP Ansamblu organizat de dorinte amoroase si ostile pe care copilul le resimte fata de parintii sai. In forma numita pozitiva, complexul se prezinta ca in legenda despre Oedip rege: dorinta ca rivalul care este personajul de acelasi sex sa moara si dorinta sexuala fata de personajul de sex opus. In forma sa negativa, situatia apare inversata: iubire pentru parintele de acelasi sex si ura geloasa fata de parintele de sex opus. De fapt, aceste doua forme se regasesc in grade diferite in forma numita completa a complexului Oedip. Dupa Freud, complexul Oedip atinge intensitate maxima intre 3 si 5 ani, in timpul fazei falice; declinul sau marcheaza intrarea in perioada de latenta. La  pubertate cunoaste o reactivare si este depasit cu mai mult sau mai putin succes printr-un tip particular de alegere de obiect. Complexul Oedip joaca un rol fundamental in structurarea personalitatii si in orientarea dorintei umane. Psihanalistii il considera axa de referinta majora a psihopatologiei, incercand sa determine pentru fiecare tip patologic modalitatile sale de manifestare si de rezolvare. Antropologia psihanalitica incearca sa regaseasca structura triunghiulara a 160

complexului Oedip, a carei universalitate o afirma, in culturile cele mai diverse si nu doar in cele in care predomina familia de tip european.

COMPULSIE LA REPETITIE A.  La nivelul psihopatologiei concrete, proces incoercibil si de origine inconstienta, prin care subiectul se plaseaza activ in situatii neplacute, repetand astfel experiente vechi, fara a-si aminti de prototipul lor; dimpotriva, subiectul are impresia foarte puternica ca este vorba de ceva pe deplin motivat in actualitate. B. La nivelul elaborarii teoretice pe care i-o da Freud, compulsia la repetitie este considerata un factor autonom, ireductibil in ultima analiza la o dinamica conflictuala axata doar pe jocul principiului placerii si al principiului realitatii. Ea este pusa esential in legatura cu caracterul cel mai general al  pulsiunilor, si anume, caracterul lor conservator.

DEZINVESTIRE Retragerea investirii legate de o reprezentare, un grup de reprezentari, un obiect, o instanta, etc. Stare in care se afla o reprezentare din cauza acestei retrageri sau in absenta oricarei investiri.

DISPONIBILITATE SOMATICA Expresie introdusa de Freud pentru a explica "alegerea nevrozei" isterice,  precum si alegerea organului sau a aparatului somatic asupra caruia se realizeaza conversia: corpul - in special, la isterici - sau un organ furnizeaza un material privilegiat pentru exprimarea simbolica a conflictului.

EFECT RETROACTIV Termen frecvent utilizat de Freud in legatura cu conceptia sa despre temporalitatea si cauzalitatea psihica: experiente, impresii, urme mnezice sunt modificate ulterior in functie de experiente noi, de atingerea unui alt grad de 161

dezvoltare. Lor le poate fi conferita atunci, o data cu noul sens, o eficacitate  psihica.

FALICA (FEMEIE SAU MAMA -) Femeie fantasmatic dotata cu falus. O asemenea imagine poate avea doua forme principale, dupa cum femeia este reprezentata fie ca purtatoare a unui falus extern sau a unui atribut falic, fie ca avand conservat in interiorul ei falusul masculin.

FANTASME ORIGINARE Structuri fantasmatice tipice (viata intrauterina, castrare, seducere) pe care  psihanaliza le recunoaste ca organizand viata fantasmatica, oricare ar fi experientele personale ale subiectilor; universalitatea acestor fantasme se explica, dupa Freud, prin faptul ca ar constitui un patrimoniu transmis filogenetic.

FILTRU DE EXCITATII Termen utilizat de Freud in cadrul unui model psihofiziologic pentru a desemna o anumita functie si aparatul care-i constituie suportul. Functia consta in a proteja (schutzen) organismul impotriva excitatiilor provenind din mediul exterior, excitatii care, prin intensitatea lor, risca sa-l distruga. Aparatul este conceput ca un strat superficial ce inveleste organismul, filtrand  pasiv excitatiile.

IMAGO Prototip inconstient de personaje care orienteaza selectiv modul in care subiectul il percepe pe celalalt; este elaborat pornind de la primle relatii intersubiective reale si fantasmatice cu mediul familial.

162

INVESTIRE Concept economic: faptul ca o anumita energie psihica e legata de o reprezentare sau un grup de reprezentari, de o parte a corpului, de un obiect, etc.

JUDECATA DE CONDAMNARE Operatie sau atitudine prin care subiectul, desi devine constient de o dorinta, isi interzice implinirea ei, in primul rand din motive morale sau conjuncturale. Freud vede in ea un mod de aparare mai elaborat si mai adaptat decat refularea. Daniel Lagache a propus sa fie considerata ca un  proces de "degajare" a eului, care functioneaza mai ales in cura analitica.

LEGARE Termen utilizat de Freud pentru a conota la un nivel foarte general si in registre relativ diverse - atat la nivel biologic, cat si in cadrul aparatului psihic - o operatie care tinde sa limiteze libera scurgere a excitatiilor, sa imbine reprezentarile, sa constituie si sa mentina forme relativ stabile.

NEAJUTORARE (STARE DE -) Termen al limbajului comun care are in teoria freudiana un sens specific: starea sugarului, care, depinzand in intregime de un altul pentru satisfacerea nevoilor sale (sete, foame), se dovedeste neputincios in indeplinirea actiunii specifice care poate pune capat tensiunii interne. Pentru adult, starea de neajutorare este prototipul situatie generatoare de angoasa.

NEVROZA Afectiune psihogena in care simptomele sunt expresia simbolica a unui conflict psihic avandu-si radacinile in istoria infantila a subiectului si 163

realizand compromisuri intre dorinta si aparare. Sfera termenului nevroza a cunoscut variatii: astazi, cand termenul este folosit fara vreun calificativ, este tot mai mult rezervat formelor clinice care  pot fi apropiate de nevroza obsesionala, isterie si de nevroza fobica. Astfel, nosografia diferentiaza nevrozele, psihozele, perversiunile, afectiunile  psihosomatice, in timp ce statutul nosografic a ceea ce numim "nevroze actuale", "nevroze traumatice", "nevroze de caracter" ramane in discutie.

OBIECT  Notiunea de obiect este privita in psihanaliza sub trei aspecte principale: A) Ca un corelativ al pulsiunii: in el si prin el, pulsiunea tinde sa-si atinga scopul, adica un anumit tip de satisfacere. Poate fi vorba de o persoana sau deun obiect partial, de un obiect real sau un obiect fantasmatic. B) Ca un corelativ al iubirii (sau al urii): relatia in cauza este cea a persoanei totale, sau a instantei eului, cu un obiect vizat el insusi ca totalitate (persoana, entitate, ideal, etc.); (adjectivul corespunzator este "obiectal"). C) In sensul traditional al filosofiei si psihologiei cunoasterii, ca un corelativ al subiectului care percepe si cunoaste: el este ceea ce ofera carectere fixe si  permanente, recognoscibile in principiu de totalitatea subiectilor, independent de dorintele si opiniile indivizilor (adjectivul corespunzator este "obiectiv").

PARINTE COMBINAT (PARINTI COMBINATI) Termen introdus de Melanie Klein pentru a desemna o teorie sexuala infantila care se exprima in diverse fantasme reprezentand parintii uniti intr-o relatie sexuala neintrerupta: mama continand penisul tatalui sau pe tata in totalitatea lui; tatal continand sanul mamei sau pe mama in totalitatea ei; parintii inseparabil confundati intr-un coit. Ar fi vorba aici de fantasme foarte arhaice si puternic anxiogene.

REALITATE PSIHICA Termen utilizat adesea de Freud pentru a desemna ceea ce, in psihismul subiectului, prezinta o coerenta si o rezistenta comparabile cu cele ale 164

realitatii materiale: este vorba in primul rand de dorinta inconstienta si de fantasmele conexe.

ROMAN FAMILIAL Expresie creata de Freud pentru a desemna fantasmele prin intermediul carora subiectul modifica imaginar legaturile sale cu parintii (imaginandu-si, de exemplu, ca este copil gasit). Astfel de fantasme isi au baza in complexul Oedip.

TANDRETE In intelesul specific pe care i-l da Freud, acest termen desemneaza, prin opozitie cu cel de "senzualitate" (Sinnlichkeit), o atitudine fata de ceilalti ce  perpetueaza sau reproduce intaiul mod de relatie de iubire al copilului, in care  placerea sexuala nu este obtinuta independent, ci intotdeauna pe baza satisfacerii pulsiunilor de autoconservare.

TRAVALIU AL DOLIULUI Proces intrapsihic, consecutiv pierderii unui obiect de atasament, prin care subiectul reuseste, in mod progresiv, sa se desprinda de acesta.

VIS DIURN (REVERIE) Freud da acest nume unui scenariu imaginat in stare de veghe, subliniind astfel analogia dintre reverie si vis. Visele diurne constituie, asemeni visului nocturn, realizari ale dorintelor; mecanismele lor de formare sunt identice, cu  prevalenta elaborarii secundare.

165

BIBLIOGRAFIE.

Anastasi, A. (1988)- Psychological testing , Macmillan Publishing Company,  New York. Anzieu, D.; Chabert, C. (1992)- Les méthodes projectives, P.U.F., Paris. Deri, S. (2000)- Introducere în testul Szondi, Ed. Paideia, Bucureşti. Ellenberger, H.   (1954)- The life and work of Hermann Rorschach (18841922), în Bulletin of the Menninger Clinic, 18, 173-219. Enăchescu, C.  (1973)-  Elemente de psihologie proiectivă, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti,. Erikson, E.  (1965)- Childhood and society, revised edition, Penguin Books. Exner, J. Jr. (2000)-  Primer of Rorschach Interpretation, Rorschach Workshops, Asheville. Exner, J. Jr . (1994)- “The Rorschach- A Comprehensive System. Vol. 1:  Basic Foundations”, third edition, John Wiley & Sons, Inc. Exner, J. Jr . (1991)- “The Rorschach- A Comprehensive System. Vol. 2:  Interpretation”, second edition, John Wiley & Sons, Inc. Exner, J. Jr. (1995)- Workbook of Rorschach Scoring, fourth edition, Rorschach Workshops, Asheville. Feldman, R. S.   (1990)- Understanding Psychology , second edition, McGraw-Hill Publishing Company. Gacono, C.; Meloy, R. (1994)- The Rorschach Assessment of Aggressive and  Psychopathic Personalities, Lawrence Erlbaum Associate, Hillsdale, New Jersey,. Jung, C. G.  (1910)- Association Method , în American Journal of Psychology, 31, 219-269. Koch, C. (2002)- Testul Arborelui, Ed. Profex, Timişoara. Laplanche, J.; Pontalis, J-B.   (1994)- Vocabularul psihanalizei , Ed. Humanitas, Bucureşti. Lyard, D. (1984)- Jung et la psychose , în "Cahier de l'Herne- Jung", Editions de l'Herne.

166