Dictionar medical .
Ameteala
Amorteala sau furnicaturi in maini
Congestie nazala
Constipatie
Diaree
Dificultate la inghitit
Durere abdominala
Durere de cap
Durere de gat
Durere de genunchi
Durere de picior sau de glezna
Durere de piept
Durere de sold
Durere de umar
Durere in gat
Durere in zona de jos a spatelui
Durere in zona pelviana: barbat
Durere in zona pelviana: femeie
Greata si varsaturi
Insuficienta respiratorie
Ochi rosii sau discomfort
Palpitatii ale inimii
Probleme de vedere
Probleme urinare
Respiratie grea sau zgomotoasa
Scaun cu sange
Tuse
Umflarea piciorului
boli categoria
“Ameteala “.
“Accident ischemic cerebral tranzitor”. Rolul primordial al creierului este sa trimita corpului semnale pentru functiile motorii si prin cele 5 simturi sa receptioneze semnale si sa returneze raspunsul adecvat. Creierul proceseaza informatiile constient si inconstient prin sistemul nervos care controleaza functii precum bataile inimii, controlul temperaturii si echilibrul. In cea mai mare parte creierul este structurat in asa fel incat partea sa dreapta controleaza partea stanga a organismului iar partea sa stanga controleaza partea dreapta a organismului. Cand o portiune din creier isi pierde aprovizionarea cu sange, aceasta devine deficitara in oxigen si poate fi afectata. Partea organismului corespunzatoare portiunii de creier afectata se opreste din functionare. Acesta este un accident vascular. In cazul in care fluxul de sange este restabilit catre creier repede, simptomele accidentului vascular cerebral se pot rezolva. Acesta este un atac ischemic cerebral tranzitor. SEMNE SI SIMPTOME. Simptomele sunt aceleasi ca la atacul cerebral. Diferenta este ca la atacul ischemic cerebral tranzitor simptomele trebuiesc sa dispara. De cele mai multe ori simptomele dispar intr-un interval cuprins intre cateva minute si 24 de ore. >CAUZE > Aceleasi ca la atacul cerebral. > DIAGNOSTIC: Cum majoritatea simptomelor au disparut, medicul va avea nevoie de o descriere a lor facuta de pacient sau de persoanele care au asistat la eveniment. Examinarea pacientului se va concentra pe examinarea neurologica. Aceasta poate include: - evaluarea starii mentale pentru a se asigura ca pacientul este activ - verificati capacitatea de miscare a ochilor si miscarile fetei pentru a evalua nervii cranieni - ascultati gatul cu un stetoscop pentru a detecta sunete anormale care pot indica ingustari ale vaselor de sange - verificati daca ritmul cardiac este regulat pentru a exclude prezenta fibrilatiei atriale - examinati bratele si picioarele pentru a determina slabiciunea - verificati coordonarea si echilibrul.
In cazul in care este pus diagnosticul, sunt recomandate urmatoarele teste: - electrocardiograma - tomografia computerizata - teste de sange - in cazul in care se suspecteaza ca inima este sursa cheagului de sange, se va face o ecocardiograma. > TRATAMENT >Tratamentul are ca scop prevenirea unui al doile accident vascular. Terapia pentru reducerea tensiunii arteriale Reducerea nivelului de colesterol. Renuntarea la fumat Renuntarea la alcool Reducerea obezitatii Exercitii fizice.
“Aritmiile cardiace“ Aritmie cardiacă este un termen pentru orice dereglare a ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al regularitatii frecventei cardiace, fie sub ambele, dereglari care sunt datorate unor anomalii electrice in activitata inimii. Unele aritmii sunt urgente medicale care pun viata in pericol. Altele pot fi doar pur si simplu enervante. De fapt cei mai multi oameni vor simti la un moment dat ca inima lor a iesit din ritm sau bate mai puternic. Nici unul din aceste simptome nu reprezinta insa un motiv de alarma. > SEMNE SI SIMPTOME. Cele mai cunoscute simptome ale unei aritmii sunt palpitatiile. Acestea pot fi ocazionale, frecvente sau continue. In caz de palpitatii, este important sa se repereze daca bataile sunt regulate sau neregulate, daca aparitia tulburarii este progresiva sau brutala si care a fost durata sa, si sa se noteze frecventa cardiaca, atunci cand este posibil. Alte tipuri de simptome: sincope, gafaiala, stari de rau, caderea tensiunii arteriale, ameteala, lesin. Se pot distinge extrasistolele (contractiile premature), tahicardiile (accelerarile bruste si trecatoare ale ritmului cardiac), bradicardiile, fibrilatiile ventriculare (contractiile anarhice si ineficace). Unele aritmii nu determina simptome şi nu sunt asociate cu creşterea mortalităţii. Cu toate acestea, unele aritmii asimptomatice sunt asociate cu evenimente adverse. Exemplele includ creşterea riscului de coagulare a sângelui în inimă care creste riscul de embolie sau de accident vascular cerebral.
> CAUZE.
-Toate cardiopatiile, indeosebi cardiopatiile ischemice (arterioscleroza, ateroscleroza) si chiar simpla imbatranire a inimii sunt cauze ale aritmiei. Printre alte origini, trebuie sa citam: embolia pulmonara, brohopneumopatiile, tulburarile hidroelectrolitice, anumite medicamente (diuretice, unele antiaritmice etc.), abuzul de tutun, excitantele precum cafeaua, alcoolul.
> Brahicardia. Un ritm lent, (mai puţin de 60 de batai / min), este etichetat bradicardie. Uneori bradicardia este normala. De exemplu, adultii tineri si sanatosi si atletii bine antrenati au frecventa cardiaca in repaus cu valori sub 60 de batai pe minut. Bradicardia sinusala aritmica, numita si bradiaritmie are o alura a batailor cardiace anormal de scazuta datorata anumitor afectiuni. In formele severe de bradicardie inima bate atat de incet incat nu pompeaza sange suficient pentru a acoperi nevoile organismului, ceea ce poate fi fatal. In bradicardie, semnalele electrice care mentin bataile cardiace la o frecventa normala, regulata, sunt intrerupte rezultand o frecventa cardiaca joasa.
> Tahicardia O rata a batailor inimii mai mare de 100 batai / min. este etichetat tahicardie. Cu toate acestea, nu orice tahicardie este o aritmie. Creşterea ritmului cardiac normal poate fi un răspuns la exerciţii fizice sau de stres emoţional. Tahicardia poate fi de doua tipuri: ventriculara (cand implica numai ventriculele) sau supraventriculara (atat atriile cat si ventriculele sunt implicate). In unele cazuri, nodul atrioventricular poate trimite impulsurile electrice mai rapid decat nodul sinusal, cauzand astfel tahicardia. In altele, impulsurile se intorc in nodul atrioventricular. Acest fenomen de reintrare este o cauza frecventa a tahicardiei.
> DIAGNOSTIC. Este asigurat prin electrocardiograma in perioada de criza, de unde interesul monitorizarii prin inregistrarea de lunga durata (Holter). In acest caz, un receptor si un inregistrator sunt purtate timp de una sau mai multe zile de catre pacient.
Uneori, o electrocardiograma endocavitara (inregistrare cu un electrod urcat prin calea venoasa pana in cavitatile cardiace drepte) este indicata. Este vorba de un examen specializat practicat in mediu spitalicesc. > TRATAMENT. Datorita faptului ca aritmiile pot fi datorate unui mare numar de cauze, tratamentul trebuie ales cu atentie de catre pacient impreuna cu medicul sau. Unele aritmii nu necesita tratament. Pentru altele se face apel la medicamente antiaritmice care diminueaza excitabilitatea inimii, accelerand sau incetinind frecventa ritmului sau influentand sistemul nervos simpatic. Stimularea cardiaca, temporara sau permanenta (pacemaker), este posibila de asemenea. In unele cazuri, este practicata o electroterapie (soc electric). De asemenea, poate fi avuta in vedere o distrugere foarte localizata, prin electrocauterizare, criocauterizare, sau radiofrecventa, a zonei de origine a tulburarii.
“Atac cerebral”. Atacul cerebral (accident vascular) apare atunci cand alimentarea cu sange a anumitor parti ale creierului este intrerupta, ceea ce duce la moartea celulelor. Cand fluxul de sange este afectat, oxigenul si glucoza nu mai pot fi livrate catre creier. > DESCRIERE Fluxul sanguin poate fi intrerupt de o varietate de mecanisme.
> Blocarea unei artere. Ingustarea arterelor mici din creier poate provoca un accident vascular cerebral lacunar. Blocarea unei singure arteriole afecteaza o zona mica din creier. Intarirea arterelor (ateroscleroza). In cazul in care cele 4 mari artere care alimenteaza creierul cu sange se ingusteaza, din peretii lor se pot desprinde particule care pot colmata vasele de sange care alimenteaza o parte a creierului. Spre deosebire de accidentul vascular lacunar, parti mai mari ale creierului pot fi afectate. > Embolia. In situatia in care in inima se formeaza cheaguri de sange, exista posibilitatea ca acestea sa se desprinda si sa ajunga in arterele cerebrale pe care sa le colmateze. > Ruptura unei artere (hemoragie) Hemoragia cerebrala. Cel mai frecvent motiv al hemoragiilor cerebrale este hipertensiunea arteriala necontrolata Alte motive sunt anevrismele cerebrale sau spargerea anumitor vase de sange fragile. > SEMNE SI SIMPTOME.
Amorteala brusca sau slabiciune a fetei bratului sau piciorului, in special pe o parte a corpului. Pierderea capacitatii de miscare poate fi totala sau partiala. De asemenea o senzatie de furnicatura poate fi asociata zonei afectate. Confuzie brusca sau probleme de vorbire si de intelegere. Uneori slabirea muschilor fetei poate cauza scurgerea salivei din gura. Probleme de vedere la unul sau ambii ochi. Probleme cu deplasarea, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii. Dureri bruste si severe de cap fara o cauza cunoscuta. > FACTORI DE RISC Hipertensiunea arteriala, colesterolul mare, fumatul, diabetul zaharat, inaintarea in varsta. > DIAGNOSTIC Un accident vascular cerebral este o urgenta medicala. Oricine este suspectat de a fi suferit un atac cerebral trebuie transportat de urgenta la o unitate medicala pentru evaluare si tratament. Initial medicul face un istoric medical al pacientului dupa care face un examen fizic. Cunoasterea pacientului anterior atacului poate imbunatati precizia evaluarii. Este bine ca un medic neurolog sa ajute la stabilirea diagnosticului si la managementul accidentului. Faptul ca o persoana are o slabiciune pe o parte a corpului sau are o vorbire incoerenta nu inseamna neaparat ca a suferit un accident vascular cerebral. Exista multe alte boli care pot sa fie responsabile de acelesi simptome: tumorile cerebrale, abcesul cerebral, meningita sau encefalita, supradoza de medicamente, dezechilibrul de sodiu, calciu sau de glucoza in organism. Personalul medical va incepe monitorizarea semnelor vitale ale pacientului, va recolta probe de sange si va face o electrocardiograma. Tomografia computerizata este des folosita pentru a determina cauza unui accident vascular. Rezonanta magnetica. Imaginile obtinute prin rezonanta magnetica sunt mai detaliate decat cele obtinute prin tomografie computerizata dar aceasta metoda nu este prima folosita pentru a pune un diagnostic. In timp ce o scanare prin TC poate fi facuta in cateva minute, o scanare prin RM poate dura mai mult de o ora. O RM poate fi efectuata mai tarziu daca sunt necesare detalii suplimentare pentru a decide medicamentatia. Persoanele cu anumite dispozitive medicale (stimulatoare cardiace) nu pot fi supuse la campuri magnetice puternice. (RM) > Angiografia este un alt test care este utilizat pentru vizualizarea vaselor sanguine. Un cateter lung se introduce intr-o artera si se injecteaza colorant simultan cu expunerea la raze X pentru vizualizare. Cu toate ca o astfel de procedura ofera cele mai detaliate imagini ale anatomiei vaselor de sange, ea este o procedura invaziva si este folosita numai atunci cand este absolut necesar. De exemplu o angiografie se face dupa o hemoragie, atunci cand sursa exacta a sangerarii trebuie identificata.
De asemenea este folosita pentru a evalua starea exacta a arterei carotide atunci cand este necesara
o interventie chirurgicala pentru a o debloca.
Explorarea cu ultrasunete Doppler. Este o metoda noninvaziva care foloseste ultrasunetele pentru a determina anumite ingustari si scaderi ale fluxului sanguin. Testele de inima. Anumite teste pentru evaluarea functiei cardiace sunt deseori efectuate la pacientii cu accident vascular pentru a cauta sursa emboliei. O ecocardiograma este un test care permite vizualizarea camerelor inimii. Analizele de sange. Analizele de sange cum ar fi rata de sedimentare sau masurarea anumitor proteine trebuiesc facute pentru a cauta semne de inflamare. Anumite proteine din sange care pot creste riscul de accident vascular cerebral sunt masurate. Aceste teste sunt facute pentru a identifica cauzele care pot fi tratate sau prentru a ajuta la prevenirea altor leziuni. > TRATAMENT Tratamentul prompt al accidentului vascular cerebral si al problemelor medicale asociate cu acesta, cum ar fi tensiunea arteriala crescuta si presiunea intracraniana crescuta, poate minimaliza lezarea creierului si poate imbunatati sansele de supravietuire. Inceperea unui program de reabilitare cat mai curand posibil dupa un AVC creste sansele de recuperare a unora din abilitatile care au fost pierdute.
“Accidentul vascular cerebral ischemic” Tratamentul de urgenta in cazul unui accident vascular cerebral ischemic depinde de localizarea si de cauza formarii cheagului. Se vor lua masuri pentru stabilizarea semnelor vitale, folosindu-se inclusiv medicamente. Daca AVC este diagnosticat in primele 3 ore de la debutul simptomelor, se administreaza medicamente pentru dizolvarea chegurilor, numite activator tisular de plasminogen (t-PA), care ar putea creste sansele de supravietuire si de recuperare. Totusi, t-PA nu se poate administrata in siguranta la orice pacient. In cazul in care accidentul vascular cerebral este hemoragic, utilizarea de t-PA este periculoasa. Alegerea optiunii de a utiliza sau nu t-PA trebuie evaluata rapid in camera de garda. Se poate administra de asemenea aspirina, singura sau in asociere cu un alt medicament antiagregant plachetar. Totusi, aspirina nu se recomanda in urmatoarele 24 ore dupa administrarea de t-PA. Se pot da si alte medicamente: pentru controlarea nivelurilor sanguine ale glucozei (glicemiei), pentru febra sau pentru convulsii. In general, tensiunea arteriala crescuta nu va fi tratata imediat decat daca tensiunea sistolica este mai mare de 220 milimetri coloana de mercur (mm Hg) si cea diastolica este peste 120 mm Hg (220 cu 120).
“Accidentul vascular cerebral hemoragic” Tratamentul initial pentru accidentul vascular cerebral hemoragic este dificil. Se fac eforturi pentru controlarea sangerarii, pentru scaderea presiunii intracraniene si pentru stabilizarea semnelor vitale, in special a tensiunii arteriale. Exista cateva medicamente care se administreaza in AVC hemoragic. In unele cazuri, se pot da medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale, scaderea tumefierii cerebrale, a nivelului glicemiei, febrei sau convulsiilor. Se monitorizeaza indeaproape semnele de crestere a presiunii intracraniene, precum nelinistea psihomotorie, confuzia, dificultatea de a efectua comenzile si durerea de cap. Alte masuri pot fi luate pentru ameliorarea eforturilor provocate de tusea excesiva, de varsaturi, de ridicarea din pat, de schimbarea pozitiei sau de eliminarea scaunelor. De regula nu se recomanda interventii chirurgicale pentru controlarea sangerarii usoare sau moderate. Totusi, daca a avut loc o sangerare in cantitate mare si daca starea generala a persoanei se inrautateste rapid, poate fi nevoie de o operatie cu scopul indepartarii sangelui care s-a acumulat in creier si a scaderii presiunii intracraniene In cazul in care sangerarea se datoreaza rupturii unui anevrism, se face o interventie chirurgicala pentru a se repara anevrismul. Repararea poate include: - folosirea unui clip de metal pentru clamparea anevrismului, cu scopul prevenirii unei noi resangerari. - embolizarea endovasculara, o procedura care consta in insertia unui mic "coil" in interiorul anevrismului care sa-l blocheze. Decizia de efectuare sau nu a acestor interventii chirurgicale depinde de localizarea anevrismului si de starea generala a persoanei respective dupa accidentul vascular cerebral.
> Tratament Dupa ce s-a administrat tratamentul de urgenta si dupa ce starea generala a pacientului s-a stabilizat, tratamentul are ca scop recuperarea si prevenirea aparitiei unui alt accident vascular cerebral. Este importanta controlarea factorilor de risc pentru AVC precum tensiunea arteriala crescuta, fibrilatia atriala, nivelul crescut al colesterolului sau diabetul. Se poate recomanda administrarea de aspirina sau alt medicament antiagregant plachetar. In cazul unui accident vascular cerebral ischemic (cauzat de un cheag sanguin), poate fi nevoie de anticoagulante pentru a se preveni un alt AVC. Poate fi nevoie de asemenea de medicamente precum statine, pentru scaderea colesterolului sau de medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale. Medicamentele care scad tensiunea arteriala includ: - inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC) ,- blocanti ai receptorilor angiotensinei II,- betablocante,- diuretice, - blocanti ai canalelor de calciu.
De asemenea se poate recomanda o endarterectomie chirurgicala carotidiana cu scopul indepartarii placii de aterom formate in arterele carotidiene. O procedura relativ noua care consta in motarea de stenturi in artera carotida este o alta optiune pentru persoanele care au un risc crescut de AVC. Aceasta procedura seamana mult cu angioplastia, care este folosita frecvent pentru deschiderea arterelor inimii (coronarele) care sunt blocate. In timpul acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal numit "stent" in interiorul arterei carotide, cu scopul cresterii fluxului sanguin in ariile blocate de placa de aterom. Chirurgul poate folosi un stent in asociere cu medicamente, pentru a preveni blocarea ulterioara a carotidei. Reabilitarea agresiva precoce poate permite recuperarea partiala a functionarii normale. Reabilitarea se va centra pe abilitatile fizice care au fost pierdute, bazandu-se pe starea generala de sanatate de dinainte de accidentul vascular cerebral si pe capacitatea pacientului de a indeplini sarcinile. Reabilitarea incepe cu planificarea activitatii cotidiene, precum mesele, dusurile si imbracarea. Modificarea stilului de viata poate fi de asemenea o parte importanta a tratamentului de intretinere, avand ca scop reducerea riscului de aparitie a unui nou accident vascular cerebral. Este importanta efectuarea de exercitii fizice atat cat este posibil, respectarea unei diete echilibrate, renuntarea la fumat. Se poate recomanda o dieta speciala care sa ajute la scaderea tensiunii arteriale sau la scaderea colesterolului. Aceste diete recomanda consumarea alimentelor cu continut scazut in grasimi (mai ales grasimi saturate) si contin mai multe cereale, fructe, legume si produse lactate sarace in grasimi.
Antiagregante plachetare Antiagregantele plachetare diminua coagularea, prin prevenirea aglutinarii celor mai mici celule din sange (trombocitele) si astfel a formarii de cheaguri de sange. Antiagregantele plachetare sunt: - aspirina in asociere cu dipiridamolul cu eliberare prelungita (Aggrenox) se foloseste pentru prevenirea accidentului vascular cerebral ischemic. Studii recente arata ca acest medicament alcatuit din combinarea celor doua este o alternativa sigura si mai eficienta decat aspirina singura - aspirina este un antiagregant utilizat adesea in cazul primului AIT sau AVC ischemic sau in cazul existentei aterosclerozei. Se recomanda consultarea doctorului inainte de inceperea administrarii de aspirina - ticlopidina sau clopidogrel pot fi utilizate daca a existat un AIT sau un AVC ischemic si pacientul nu poate lua aspirina.
> Anticoagulante Anticoagulantele (warfarina si heparina) sunt utilizate adesea in locul sau in asociere cu antiagregante plachetare, cum ar fi aspirina sau clopidogrelul. Anticoagulatele se recomanda la persoanele care au riscul de a face un accident vascular cerebral deoarece au
avut sau au: - ritm cardiac anormal, adica aritmie cardiaca (ex. fibrilatie atriala) - infarct miocardic, in cazul in care in inima este un cheag sanguin - insuficienta cardiaca - valve cardiace anormale sau artificiale. In caz de tensiune arteriala crescuta se pot recomanda medicamente pentru scaderea ei. Acestea sunt: - inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC) - blocanti ai receptorilor angiotensinei II - beta-blocanti - diuretice - blocanti ai canalelor de calciu. Dupa un accident vascular cerebral se pot prescrie medicamente pentru depresie si pentru durere. > Tratament chirurgical In cazul in care se ia in considerare o interventie chirurgicala dupa un accident vascular cerebral, factorii majori de decizie sunt varsta, starea de sanatate generala de dinainte de eveniment si starea de sanatate actuala. Chirurgia nu este recomandata ca parte a tratamentului initial sau a celui de urgenta a unui AVC. Medicul chirurgul poate efectua: - endarterectomie carotidiana. Aceasta este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea placii de aterom formata pe peretii arterelor carotide la persoanele care au ingustare moderata sau severa a arterelor carotide. Aceasta interventie poate ajuta la prevenirea altor accidente vasculare cerebrale - interventie chirurgicala pentru drenarea sau indepartarea sangelui din interiorul sau din jurul creierului, sangerare cauzata de ruperea unui vas sanguin (AVC hemoragic) - interventie chirurgicala (embolizare endovasculara) pentru repararea unui anevrism cerebral care a cauzat accidentul vascular cerebral hemoragic. Se introduce un mic carlig in interiorul anevrismului ca sa il blocheze. Daca aceasta interventie chirurgicala se poate face sau nu depinde de localizarea anevrismului, de marimea lui si de starea de sanatate a pacientului (daca poate suporta aceasta procedura terapeutica) - interventie chirurgicala pentru repararea vaselor sanguine anormal formate (adica malformatiile arteriovenoase) care au cauzat sangerarea in creier. O malformatie arteriovenoasa este o afectiune congenitala care formeaza o retea anormala a vaselor sanguine din creier sau din maduva spinarii. Peretii vasculari ai unei malformatii arteriovenoase pot deveni mai subtiri si se pot fisura sau rupe.
“Atacul de cord (infarctul miocardic)” Un atac de cord (de asemenea cunoscut ca infarct miocardic) reprezinta moartea muschiului inimii din cauza blocarii unei artere coronare de catre un cheag de sange. > DESCRIERE Arterele coronare sunt vasele care iriga muschiul inimii cu sange. Leziunile muschiului cardiac cauzeaza dureri de piept si senzatia de apasare. Daca fluxul de sange nu este restabilit in termen de 20 pana la 40 de minute, leziunile muschiului cardiac devin ireversibile. Musculatura continua sa moara timp de sase pana la opt ore, dupa acest timp infarctul devenind complet. > SEMNE SI SIMPTOME Desi durerea toracica sau presiunea este cel mai comun simptom al unui atac de cord, victimele pot experimenta o varietate de simptome. - durere a mandibulei, durere a maxilarului, durere de dinti, dureri de cap - dificultati de respiratie - greata, varsaturi, disconfort epigastric - transpiratie - indigestie sau durere de burta - durere de brat (mai frecventa in bratul stang, dar poate sa apara si la bratul drept) - dureri usoare de spate - indispozitie generala - nici un fel de simptom (aproximativ un sfert din toate atacurile de cord se produc fara nici un simptom; infarcturile fara simptome sunt frecvente pacientilor care sufera de diabet zaharat).In cazul unor simptome care sugereaza un atac de cord, trebuie consultat imediat medicul. Diagnosticul precoce si inceperea tratamentului salveaza vieti. > CAUZE:
> Ateroscleroza
Ateroscleroza este un proces treptat prin care colesterolul se depune pe peretii arterelor. Colesterolul poate cauza intarirea
peretilor arterelor si ingustarea diametrului acestora. Arterele ingustate de ateroscleroza nu pot livra suficient sange pentru a mentine functionarea normala a diferitelor organe si parti ale corpului. Ateroscleroza poate debuta in timpul adolescentei dar simptomele si problemele de sanatate apar mai tarziu, atunci cand ingustarea devine severa. Fumatul, hipertensiunea arteriala, cresterea colesterolului si diabetul zaharat pot accelera ateroscleroza si pot conduce la instalarea simptomelor mai devreme. Ateroscleroza coronariana se refera la ateroscleroza care provoaca ingustarea arterelor coronare. Bolile cauzate de reducerea cantitatii de sange catre muschiul cardiac sunt numite boli coronariene. Bolile cardiace coronariene includ: infarctul miocardic, angina, insuficienta cardiaca. Ocazional, din suprafata depunerii de colesterol se poate rupe o bucata si se formeaza un cheag de sange care poate bloca artera coronara. Cauza rupturii si a formarii cheagului de sange nu este inca pe deplin cunoscuta, dar fumatul, nivelul mare de colesterol, nivelul mare de adrenalina, tensiunea ridicata sau anumite forte mecanice sau biochimice sunt factori care contribuie. Cu toate ca un atac de cord poate sa se produca oricand, mai multe atacuri se produc intre orele 4:00 si 10:00 din cauza nivelului mare de adrenalina eliberata in sange in timpul diminetii. Aproximativ 50% din pacientii care sufera infarct miocardic au anumite simptome de avertizare cum ar fi angina de repaus, dar aceste simptome pot fi usoare. COMPLICATII: > Insuficienta cardiaca. In cazul in care o mare parte din muschiul inimii moare, abilitatea inimii de a pompa sange pentru restul corpului este diminuata iar acest lucru poate duce la insuficienta cardiaca. Organismul retine lichide si organele precum rinichii incep sa cedeze. > Fibrilatia ventriculara. Leziunile miocardului pot duce la fibrilatie ventriculara. Fibrilatia ventriculara se intampla cand semnalele electrice normale si regulate trimise miocardului sunt inlocuite cu semnale electrice haotice care produc oprirea activitatii inimii si la imposibilitatea oxigenarii creierului. In cazul in care fluxul de sange catre creier nu este restabilit in 5 minute, leziunile cerebrale sunt permanente. Cele mai multe decese ale atacurilor de cord sunt cauzate de fibrilatia ventriculara care se produce inainte ca pacientul sa ajunga la medic. Cei care ajung la medic au prognostic bun. Sansele de supravietuire cu metodele moderne de tratament sunt de peste 90%. Decesele cauzate de fibrilatia ventriculara pot fi evitate prin resuscitare cardiaca daca aceasta este inceputa la mai putin de 5 minute de la inceperea fibrilatiei. DIAGNOSTIC:
Electrocardiograma este o inregistrare a activitatii electrice a inimii. Anomaliile in activitatea electrica apar la pacientii cu
infarct miocardic si prin electrocardiograma se pot identifica zonele private de oxigen sau zonele in care muschiul a murit. La pacientii
cu simptome tipice de atac de cord electrocardiograma este edificatoare si diagnosticul se poate pune cu certitudine. La persoanele cu simptome atipice si care prezinta modificari mai vechi ale electrocardiogramei, diagnosticul este mai putin sigur. La acesti pacienti diagnosticul se face mai tarziu prin detectarea anumitor enzime cardiace crescute in sange.
Analizele de sange. Enzimele cardiace sunt proteine eliberate in sange de moartea muschiului inimii. Aceste
enzime apar in sange la cateva ore de la debutul unui atac de cord. Analizele de sange sunt utile nu numai pentru stabilirea diagnosticului ci si pentru a determina marimea infarctului.
TRATAMENT
Tratamentul infarctului miocardic acut este un tratament de urgenta, cat mai rapid din momentul debutului, cu scopul reducerii zonei de necroza miocardica si a prevenirii complicatiilor. Cantitatea de muschi care moare din lipsa de sange poate fi redusa prin dizolvarea cheagurilor din arterele coronare si restabilirea circulatiei sangelui.La debutul durerii, daca aveti deja acest medicament in tratamentul dumneavoastra, puneti o tableta de NITROGLICERINA sub limba la inceperea simptomelor. Daca durerea nu dispare, mai puteti lua inca 2 tablete la interval de 5 minute.Daca simptomele nu au disparut dupa 15 minute, chemati imediat salvarea!
Atentie! Nu luati Nitroglicerina daca nu v-a fost prescrisa de medicul dumneavoastra (exista boli care pot fi agravate de luarea acestui medicament!). La spital, la departamentul de urgenta se precizeaza diagnosticul prin examenul clinic si electrocardiograma apoi pacientul este transportat in unitatea de supraveghere coronariana unde se incepe monitorizarea si tratamentul specific al infarctului de miocard acut ce consta in : - linie venoasa. - monitorizarea continua a pacientului (tensiune arteriala, electrocardiograma, stare generala.) - recoltarea analizelor de urgenta. - - oxigenoterapie. - nitroglicerina sublingual si perfuzie intravenoasa. - analgezice (algocalmin, mialgin). - aspirina (250 mg), heparina. - tratament fibrinolitic (in cazul in care pacientul se prezinta la spital la mai putin de 12 ore de la debutul infarctului de miocard acut) cu streptokinaza, actylise. Aceste medicamente dizolva cheagurile de sange si restabilesc fluxul normal de sange prin arterele coronare. Marimea zonei din muschiul inimii care a suferit infarctul poate fi scazuta daca fluxul este restabilit foarte devreme. Dar timpul este de o importanta majora ! Daca apar intarzieri, beneficiul metodei este scazut. - alte variantele de tratament pentru redeschiderea arterei coronare implicate in infarctul miocardic acut pot fi : angioplastie
cooronariana a arterei implicate in infarctul de miocard sau tratament chirurgical (by-pass aorto-coronarian - in situatii speciale). - se continua tratamentul cu heparina, betablocante (de ex. metoprolol) si alte medicamente care imbunatatesc functia inimii, in functie de situatia pacientului - tratamentul anxietatii (frecventa la pacientii cu infarct miocardic acut in primele 24-48 ore): diazepam, oxazepam, hidroxizinTratamentul medical nu este identic la toti pacientii care se prezinta cu infarct de miocard, el este nuantat in functie de starea clinica a pacientului, de localizarea infarctului de miocard, de aparitia sau nu a complicatiilor. In mod obisnuit, pacientul ramane 24-48 ore in unitatea de coronarieni (in cazurile necomplicate) si ulterior este transferat in esalonul 2 - saloanele de urmarire postinfarct miocardic.
“Atacurile de panica” (tulburari legate de panica) > DESCRIERE:
Un atac de panica se caracterizeaza prin episoade neasteptate si repetate de teama intensa sau anxietate. Dupa ce o persoana a avut un atac de panica, de exemplu intr-un magazin aglomerat, sau intr-un lift el poate dezvolta temeri irationale denumite fobii si va evita locurile sau situatiile respective. In cele din urma, pacientul va ajunge la ideea ca prezenta lui in locul sau situatia respectiva este cauza declansarii atacului de panica. Acest lucru poate duce la situatia in care persoana va refuza sa mai iasa din casa. Aceasta tulburare se numeste agorafobie. Astfel exista doua tipuri de atacuri de panica: atacuri de panica cu agorafobie sau fara agorafobie. Ca si alte boli majore, atacurile de panica pot avea un impact major asupra unei persoane daca aceasta nu primeste tratament eficace. Atacurile de panica la copii pot avea ca rezultat scaderea notelor la scoala, evitarea scolii, indepartarea de parinti, depresia, ganduri suicidale. > SEMNE SI SIMPTOME Simptomele unui atav de panica pot debuta brusc si fara nici un motiv aparent. Acestea pot include: - palpitatii,- dureri de piept,- deranjament la stomac ,- ameteli, greata,- dificultati de respiratie ,- amorteala sau furnicaturi in maini, - frisoane , - senzatia de visare, - teroare; senzatia ca ceva ingrozitor este pe cale sa se produca si nu ai nici o putere pentru a preveni acel lucru,- nevoia de scapa,- teama de a pierde controlul si de a face ceva jenant, - frica de moarte.
Un atac de panica dureaza de obicei cateva minute si este una din cele mai suparatoare boli pe care le poate experimenta o persoana. Simptomele pot mima un infarct miocardic. De obicei o persoana care a avut un atac de panica va avea si altele. O persoana care are atacuri de panica repetate sau sufera de o anxietate severa ca va avea alt atac inseamna ca sufera de tulburari de panica. Anumite boli pot avea ca simptom atacul de panica. Unele din aceste boli sunt: stresul post traumatic, schizofrenia, abuzul de droguri sau medicamente. Atacurile de panica pot sa se produca si in timpul noptii (atacuri de panica nocturne). Intre 40 si 70% dintre persoanele care au aatacuri de panica ziua, vor avea si noaptea. Persoanele care au atacuri de panica nocturne, se trezesc brusc din somn intr-o stare de anxietate fara o cauza aparenta sipot avea toate simptomele unui atac de panica. > CAUZE Conform unei teorii sistemul de alarma al organismului (care permite unei persoane sa raspunda unei amenintari) se declanseaza fara a fi necesar. Oamenii de stiinta nu stiu de ce se intampla acest lucru sau de ce unele persoane sunt mai sensibile decat altele. Se pare ca factorul genetic joaca un rol important. Adesea, primul atac este declansat de boli fizice, un stres major sau de anumite medicamente care cresc activitatea in acea parte a creierului implicata in reactiile de frica. La femei a fost observata o crestere a frecventei atacurilor de panica in timpul sarcinii. > TRATAMENT Datorita cercetarilor in domeniu, exista o varietate de tratamente disponibile pentru controlul bolii, inclusiv medicamente si forme specifice de psihoterapie. Psihoterapia este cel putin la fel de importanta ca medicamentele in tratamentul bolii. Cercetarile arata ca psihoterapia singura sau in combinatie cu medicamentele este mai eficienta decat medicamentele singure. Aceasta terapie consta in a-i ajuta pe cei cu tulburari de panica sa identifice si sa elimine gandurile si comportamentele irationale. Deoarece cofeina, alcoolul si drogurile pot agrava atacurile de panica se recomanda renuntarea la ele. In plus, persoanele cu tulburari de panica pot avea nevoie de tratament pentru alte probleme emotionale. Depresia este de multe ori asociata cu atacurile de panica, precum si abuzul de alcool sau droguri. Cercetari recente sugereaza ca tentativele de suicid sunt mai frecvente la persoanele cu tulburari de panica.
”Ataxia” Ataxia descrie o lipsa de coordonare musculara cand efectuati miscari voluntare cum ar fi mersul pe jos sau ridicatul obiectelor. Ea este un semn al unei boli nu o boala in sine. Ataxia poate afecta orice parte a corpului - miscarile, vorbirea, miscarile ochilor, capacitatea de a inghiti. Consumul exagerat de alcool poate provoca ataxie temporara care afecteaza discursul, coordonarea manaochi, si capacitatea de a merge. >DESCRIERE
Ataxia persistenta este de obicei rezultatul unor leziuni ale zonei din creier care controleaza coordonarea musculara (cerebelul). Mai multe boli pot provoca ataxia, printre care: accidentul vascular cerebral, tumorile, paralizia cerebrala, scleroza multipla. Anumite variante de ataxie se pot mosteni genetic. > SEMNE SI SIMPTOME - mers nesigur - tendinta de impiedicare - discurs neinteligibil - dificultatea de a indeplini sarcini ce implica miscari fine (incheiatul nasturilor) - miscari incete ale ochilor - dificultate la inghitire > CAUZE : Cea mai frecventa cauza este leziunea cerebelului, care poate fi rezultatul unui numai mare de boli. Bolilele care afecteaza maduva spinarii si nervii periferici care leaga muschii de cerebel pot de asemenea sa cauzeze ataxia. Traume craniene. Leziunile craniene sau ale maduvei spinarii provenite de la o lovitura la cap (de exemplu intr-un accident de masina) pot cauza ataxie brusca. Accidentul vascular cerebral: Cand fluxul de sange care iriga creierul este intrerupt sau redus, lipsind celulele creierului de oxigen si nutrienti acestea incep sa moara Atacul ischemic cerebral tranzitoriu: Cauzat de o scadere temporara a fluxului de sange care alimenteaza creierul, cele mai multe atacuri ischemice cerebrale tranzitorii dureaza cateva minute. Pierderea coordonarii si alte simptome sunt temporare. Paralizia cerebrala. Este un termen pentru un grup de tulburari cauzate de leziuni ale creierului provocate la copii inainte, in timpul sau la scurt timp dupa nastere. Scleroza multipla: Este o boala cronica ce afecteaza sistemul nervos central. Varsatul de vant: Ataxia este o complicatie rara cauzata de varsatul de vant sau de alte infectii virale. Poate sa apara in etapa de vindecare si poate dura cateva zile sau cateva saptamani. In mod normal ataxia dispare complet odata cu trecerea timpului. Tumorile. Tumorile craniene maligne sau benigne pot afecta cerebelul. Reactiile toxice: Ataxia este un potential efect secundar al anumitor medicamete precum Fenobarbitalul sau a anumitor sedative. Intoxicatiile cu alcool, droguri, metale grele, solventi pot de asemenea cauza ataxie.
Ataxia ereditara. Unele tipuri de ataxie si anumite boli care o cauzeaza sunt ereditare. Ataxia poate fi mostenita genetic in moduri diferite. Genele sunt perechi; jumatate din fiecare pereche este mostenita de la mama si jumatate de la tata. Genele sunt dominante sau recesive. Genele dominante au efecte de dominanta fata de genele recesive. In cazul in care gena dominanta poarta un defect, acea mutatie va controla efectele genei, ducand uneori la anumite boli. Bolile cauzate de mutatia genelor dominante se numesc tulburari genetice dominante. Unele mutatii care cauzeaza ataxia pot avea loc in genele recesive. Aceste boli se numesc tulburari genetice recesive. Pentru ca o persoana sa mosteneasca o astfel de boala este necesar ca ambii parinti sa sufere de mutatii la genele recesive asociate, chiar daca ei nu sufera de pe urma lor. Diferite gene cauzeaza diferite tipuri de ataxie, majoritatea tipurilor fiind progresive. Fiecare tip produce coordonare slaba dar fiecare are anumite simptome specifice dupa care poate fi identificat.
> Diagnostic: Medicul dvs va pune intrebari despre cand si cum a inceput ataxia, ce semne si simptome aveti, daca ati facut abuz de doguri sau alcool, despre potentiala expunere la toxine si va efectua un examen fizic si neurologic. Examenul neurologic include verificari de memorie si concentrare, vedere, auz, echilibru, coordonare si verificarea reflexelor. In plus pentru a determina cu exactitate cauza medicul dvs poate solicita si urmatoarele teste de laborator: Analize de sange. Sunt necesare pentru a confirma sau exclude anumite boli. Analizele vor ajuta si la evaluarea starii generale de sanatate, precum si la detectarea anumitor tulburari, inclusiv infectii si otravirea cu metale grele. Teste de urina. Analizele de urina pot sugera anumite anomalii sistemice care pot avea legaturi cu anumite forme de ataxie. Imagistica. O tomografie computerizata sau rezonanta magnetica a creierului pot determina cauzele potentiale. Testarea genetica. Este necesara pentru a determina daca ataxia are cauze genetice.
> TRATAMENT:
Tratamentul pentru ataxie depinde de cauza. Nu exista un tratament specific. In unele cazuri, cum ar fi ataxia provocata de varsatul de vant sau de alte infectii virale, problemele se vor rezolva de la sine in timp. Pentru ataxia cauzata de alte boli ca scleroza in placi sau paralizia cerebrala este probabil sa nu existe tratament. In acest caz medicul va poate recomanda dispozitive de care sa va ajutati. (bastoane pentru mers, ustensile modificate pentru a manca). Puteti, de asemenea, beneficia de anumite terapii cum ar fi terapiile fizice sau ocupationale care sa va ajute sa mergeti.
“Boala Meniere” Boala Meniere este o afectiune vestibulara ce produce un set de simptome recurente ca urmare a acumularii unor mari cantitati a unui fluid denumit endolimfa la nivelul urechii interne. Afectiunea urechii interne care se manifesta printr-un ansamblu de tulburari cuprinzand vertij, scaderea auzului si zbarnaituri in urechi. Boala Meniere afecteaza urechea interna, responsabila de auz si de echilibru. In general, ea nu afecteaza decat o ureche, dar poate fi si bilaterala. > SIMPTOME Cu 30 de minute pana la o ora inaintea crizei, semne vestitoare, ca o senzatie de ureche plina, permit subiectului sa opreasca orice activitate care poate deveni periculoasa pe timpul crizei. Acesta are impresia ca se invarteste sau ca totul se invarteste in jurul lui: el trebuie sa se aseze la orizontala. Acestui vertij i se asociaza transpiratii, o stare de rau, greturi si varsaturi, dureri de cap si o senzatie de bazaituri in ureche. Acuitatea auditiva scade, mai ales cea pentru frecventele grave. Criza dureaza mai multe ore si epuizeaza subiectul bolnav. Frecventa acestor crize este imprevizibila. Dupa 10-15 ani, crizele de vertij se estompeaza, dar functia auditiva este atunci foarte alterata.
Tinitusul, care reprezinta senzatia de zgomote la nivelul urechii fara un stimul sonor in prealabil, apare pe masura ce boala evolueaza. In timpul atacului de vertij, tinitusul si surditatea pot fi absente la inceput, dar odata cu trecerea timpului ele apar invariabil in cursul atacurilor. Formele usoare de boala evolueaza cu cefalee moderata, dificultate in concentrare si usoara senzatie de instabilitate. Pacientul este de multe ori anxios sau deprimat. > CAUZE Cauza precisa a bolii lui Meniere nu este cunoscuta. Endolimfa este un lichid continut in structurile urechii interne (cohlea si canalele semicirculare) si scalda celulele sensibile ale analizatorului auditiv si vestibular. In situatii normale, volumul endolimfei si concentratia de electroliti (magneziu, sodiu, clor si altele) sunt mentinute stabile. Hidroptizia endolimfatica este o afectiune a partii auditive si/sau vestibulare a urechii interioare, cauzata de cresterea volumului de endolimfa si de o schimbare a concentratiei de electroliti continuti in aceasta.
> DIAGNOSTIC Mai intai de toate, pacientul trebuie sa consulte un medic specialist care poate sa isi dea seama de existenta bolii pe baza simptomelor specifice si a rezultatelor testelor de diagnosticare. Pentru a redefini diagnosticul trebuie consultati si alti medici specialisti – un neurolog, un audiolog, un specialist in alergii etc. > TRATAMENT In timpul atacurilor de vertij este recomandat repausul la pat. In cazul pacientilor anxiosi se pot administra sedative usoare. Cum boala este de regula unilaterala, odata ce surditatea se instaleaza dispar si senzatiile de vertij. Surditatea apare tarziu in evolutia bolii. In cazul in care atacurile de vertij sunt foarte suparatoare si apar cu insistenta, se poate opta pentru distrugerea chirurgicala a labirintului afectat sau se poate sectiona portiunea vestibulara a nervului vestibulocohlear.
“Deshidratarea “ Deshidratarea apare atunci cand pierdeti mai multe lichide decat luati si corpul nu are suficienta apa si lichide pentru a-si indeplini functiile normale. Daca nu recuperati lichidele pierdute, puteti suferi consecinte grave. Cauzele frecvente de deshidratare includ diareea acuta, varsaturile, febra sau transpiratia in exces.
> SIMPTOME Deshidratarea usoara pana la moderata poate provoca: - gura uscata, lipicioasa - somnolenta sau oboseala - copii tind sa fie mai putin activi ca de obicei - sete - scaderea cantitatii de urina - mai putin de sase scutece udate pentru sugari si opt ore sau mai mult fara urinare in cazul copiilor si tinerilor - lacrimi putine sau deloc cand plangeti - slabiciune musculara - durere de cap - ameteli
Deshidratarea severa, o urgenta medicala, poate provoca: - sete puternica - ameteala sau somnolenta severa la sugari si copii, iritabilitate si confuzie la adulti - gura si pielea foarte uscate - lipsa transpiratiei - urinare in cantitate mica sau deloc - urina va fide culoare galben inchis - piele uscata si lipsita de elasticitate - fontanele adancite la sugari - scaderea tensiunii arteriale - puls rapid - febra - delir sau inconstienta, in cazurile cele mai grave Din pacate, setea nu este intotdeauna o masura de incredere a nevoii corpului de apa, mai ales in cazul copiilor si a adultilor in varsta. Un barometru mai eficient este culoarea urinei: urina deschisa la culoare si clara inseamna ca sunteti hidratat, in timp ce urina de culoare galben inchis da semnale de deshidratare. Cand trebuie sa mergeti la doctor. Daca sunteti un adult sanatos, puteti trata de obicei deshidratarea usoara prin consumul de lichide. Solicitati imediat asistenta medicala daca aveti simptome severe ca sete puternica, lipsa urinarii pentru mai mult de opt ore, piele uscata, ameteala si confuzie. Tratati copiii si varstnicii cu mai multa atentie. Chemati medicul imediat daca copilul dumneavoastra: - are diaree severa, cu sau fara varsaturi sau febra - a avut episoade de varsaturi pentru mai mult de opt ore - a avut diaree usoara timp de trei zile sau mai mult - nu retine lichide - este iritabil sau dezorientat, este mai somnoros sau mai putin activ ca de obicei - are oricare din simptomele de deshidratare usoara Puteti preveni deshidratarea severa prin monitorizarea atenta a persoanei bolnave si administrarea de lichide la primul semn de diaree, varsaturi sau febra si prin incurajarea copiilor sa bea multa apa inainte, in timpul si dupa exercitiul fizic.
> CAUZE Apa este esentiala pentru viata umana. Este baza pentru toate fluidele corpului, inclusiv pentru sange si sucurile digestive; ea ajuta la transportarea si absorbtia substantelor nutritive si ajuta la eliminarea substantelor nefolositoare. Daca sunteti adult, pierdeti in fiecare zi mai multe de 2,5 litri de apa doar prin transpiratie, respiratie si eliminarea substantelor nefolositoare. Puteti pierde de asemenea electroliti - minerale ca sodiu, potasiu si calciu mentin echilibrul fluidelor in corp. In mod normal, puteti recupera din ce ati pierdut prin consumul de alimente si lichide, chiar si cand sunteti activ. Dar cand eliminati mai multa apa si saruri decat consumati, apare deshidratarea. Aceasta apare uneori pentru motive simple. Nu beti suficiente lichide deoarece sunteti bolnav sau ocupat sau pentru ca nu aveti acces la apa potabila atunci cand calatoriti, faceti drumetii sau camping. Alte cauze ale deshidratarii includ: - Diaree, varsaturi. Diareea severa poate provoca o pierdere importanta de apa si electroliti intr-un timp foarte scurt. Daca pe langa diaree aveti si varsaturi, pierdeti mai multe lichide si minerale. In cazul copiilor si a sugarilor, aceasta este foarte periculoasa. Deshidratarea este o cauza de deces la copii in intreaga lume. - Febra. In general, cu cat febra este mai mare, cu atat mai mult va deshidratati. Daca aveti febra in plus fata de diaree si varsaturi, pierdeti si mai multe lichide. - Transpiratia excesiva. Atunci cand transpirati, pierdeti apa. Daca va implicati in activitate energica si nu consumati lichide, va puteti deshidrata. Vremea calduroasa si umeda accentueaza transpiratia si creste cantitatea de lichide pe care le pierdeti. Va puteti deshidrata si iarna, daca nu inlocuiti lichidele pierdute. Copiii si tinerii care practica sport pot fi deosebit de sensibili, deoarece greutatea lor corporala este mai mica decat cea a adultilor si in plus nu sunt suficient de experimentati sa recunoasca semnele deshidratarii. - Cresterea cantitatii de urina. De cele mai multe ori aceasta ramane neobservata, desi este un simptom al diabetului zaharat, o boala care afecteaza modul in care corpul foloseste zaharul din sange si care provoaca deseori sete si urinare frecventa. Un alt tip de diabet, cel insipid, este de asemenea caracterizat prin sete si urinare in exces, dar in aceasta situatie cauza este o tulburare hormonala care impiedica rinichii sa retina apa. Anumite medicamente, diuretice, antihistaminice, pentru tensiune arteriala si anumite medicamente psihiatrice, dar si alcoolul pot provoca deshidratarea, deoarece te determina sa urinezi sau sa transpiri mai mult decat normal. - Arsurile. Medicii clasifica arsurile in functie de profunzimea ranilor si a deteriorarii tesuturilor. Arsurile de gradul trei sunt cele mai severe, deoarece penetreaza toate cele trei straturi ale pielii si adesea distrug glandele sudoripare, foliculii si terminatiile nervoase. Persoanele cu arsuri de gradul trei sau cu arsuri de gradul unu sau doi extinse pierd foarte multe lichide si prin urmare deshidratarea poate ameninta viata acestora.
> TRATAMENT Cel mai eficient tratament al deshidratarii este inlocuirea electrolitilor si lichidelor pierdute. Tratamentul se stabileste in functie de varsta, severitatea si cauza deshidratarii. Tratamentul deshidratarii la copii include: Administrarea unei solutii hidratante pe cale orala. Aceasta se foloseste pentru copiii care au diaree, stari de voma si febra. Aceste solutii contin apa si saruri in anumite proportii destinate sa acopere pierderea de lichide si electroliti. Mai contin glucoza sau alt carbohidrat cum ar fi pudra de orez pentru a creste absorbtia in tractul intestinal. Produsele de rehidratare orala se gasesc si sub forma de pulbere, care se dizolva in apa. Continuarea alaptarii. Alaptarea nu trebuie intrerupta atunci cand bebelusul dvs. este bolnav, dar se poate adauga si solutie de rehidratare orala. Daca va hraniti bebelusul cu lapte praf, folositi unul fara lactoza pana se atenueaza diareea, deoarece lactoza o favorizeaza. Medicul dvs. va va indica in ce proportii sa folositi laptele praf si solutia de rehidratare orala. Evitarea anumitor bauturi si mancaruri. Pentru un copil, cel mai bun lichid este solutia de rehidratare orala, deoarece apa nu furnizeaza suficienti electroliti, iar bauturile pentru sportivi furnizeaza electroliti, dar ii inlocuiesc pe cei pierduti prin transpiratie, nu prin diaree sau voma. Evitati sa ii dati mancaruri sarate, lapte, bauturi carbogazoase, sucuri de fructe, care pot agrava simptomele. Tratamentul deshidratarii la adulti. In cele mai multe cazuri deshidratarea la adulti cauzata de diaree, voma sau febra poate fi atenuata prin consum crescut de lichide. Trebuie evitate cafeaua, ceaiul sau alte bauturi care contin cofeina, deoarece pot accentua deshidratarea. Nu trebuie sa consumati nici sucuri de fructe sau bauturi carbogazoase. Tratamentul deshidratarii la sportivi. Cel mai bun remediu impotriva deshidratarii cauzate de exercitii fizice este apa. Si bauturile pentru sportivi care contin electroliti si o solutie cu carbohidrati pot fi eficiente. Nu sunt indicate tabletele de sare, deoarece prea multa sare provoaca deshidratarea hipernatremica, in cazul careia corpul dvs. nu are suficienta apa dar are un exces de sodiu. Tratamentul deshidratarii severe. Deshidratarea severa trebuie tratata la spital de catre personal specializat prin administrarea de lichide pe cale intravenoasa, deooarece astfel sunt absorbite mai rapid.
“Hipotensiunea arteriala ortostatica” Hipotensiunea arteriala apare atunci cand presiunea sangelui este mai scazuta decat de obicei. Din aceasta cauza, inima, creierul si alte parti ale corpului nu primesc destul sange. > SIMPTOME Simptomele pot sa includa: - vedere incetosata, - confuzie, - ameteala, - lesin,- dureri usoare de cap, - somnolenta, - slabiciune O scadere brusca a presiunii arteriale poate duce la pierderea cunostintei.
> CAUZE. Nu se pot da limite pentru tensiunea arteriala, deoarece ceea ce inseamna tensiune scazuta pentru o persoana, poate insemna tensiune normala pentru alta. Este important cu cat scade tensiunea fata de valorile normale ale unei persoane. De obicei o scadere de 20 milimetri de mercur poate cauza probleme. Hipotensiunea arteriala ortostatica este una din cele trei tipuri de hipotensiune arteriala. Ea se produce de obicei la ridicarea brusca din pozitia intinsa sau de pe scaun. De obicei dureaza cateva secunde sau minute. Cei mai afectati sunt batranii care sufera de hipertensiune arteriala sau de Parkinson. Cand va ridicati in picioare, gravitatia va determina sangele sa se adune in picioare. Acest lucru va scadea tensiunea arteriala in partea superioara a corpului. In mod normal, celulele specializate (baroreceptori) aflate langa inima si langa arterele gatului vor sesiza scaderea presiunii si vor determina inima sa bata mai repede pentru a pompa mai mult sange. In plus, aceleasi celule vor determina si ingustarea vaselor de sange, lucru care va mari tensiunea arteriala. Hipotensiunea ortostatica apare atunci cand corpul nu poate lua nici o masura pentru a contracara scaderea presiunii. Cauzele pot fi: - deshidratarea - medicamente (diuretice, medicamente folosite pentru tratarea hipertensiunii arteriale, antidepresive, medicamente folosite pentru tratarea bolii Parkinson, Viagra) - boli ale inimii - diabetul - boli ale sistemului nervos
“Otita
medie”
Otita medie este o infectie a urechii si este una din cele mai comune afectiuni ale copilariei. > SIMPTOME : Otita poate fi destul de greu de depistat la copiii mici. Semnele si simptomele pot fi: - durere de urechi,- plansete,- probleme cu somnul,- iritabilitate,- febra,- scurgerea unui lichid transparent din ureche, - durere de cap
Adultii care sufera de de otita pot avea urmatoarele simptome: - durere de urechi - febra - senzatia de ureche infundata - ameteala - pierderea temporara a auzului > CAUZE Infectiile urechii incep de obicei cu o infectie virala (de obicei o raceala). "Captuseala" urechii medii se umfla si in spatele timpanului incepe sa se acumuleze lichid. Infectia urechii poate fi produsa si de ingustarea sau blocarea trompei lui Eustachio, care fac legatura dintre ureche si nas. In acest caz, in urechea medie se acumuleaza fluid care duce la aparitia infectiei si a durerilor. Deoarece trompa lui Eustachio la copii este mai scurta si mai ingusta decat a adultilor, copiii sunt mai predispusi la infectii ale urechii.
“Vertij pozitional paroxistic benign” Vertijul este o senzatie brusca de instabilitate sau ca obiectele din jur se misca. Puteti sa aveti senzatia ca va invartiti sau ca mergeti in cerc. Vertijul pozitional paroxistic benign este una din cele mai comune afectiuni care cauzeaza vertij.
> SIMPTOME. Semnele si simptomele vertijului pozitional paroxistic benign pot sa includa: - ameteala - senzatia ca obiectele din jur se misca sau se invartesc - pierderea echilibrului - greata - varsaturi - vedere incetosata Semnele si simptomele pot sa apara si sa dispara, durata simptomelor fiind de obicei mai mici de un minut. In ureche se gaseste un organ numit labirintul membranos. El contine niste canale semicirculare in care se gasesc un lichid si niste mici fibre senzitive care monitorizeaza miscarile de rotatie ale capului. Cu ajutorul lor putem mentine privirea fixa pe un obiect atunci cand miscam capul.
In ureche se gasesc si alte structuri, numite otolite, care cu ajutorul unor cristale, monitorizeaza pozitia capului.
Din diferite motive
aceste cristale se pot deplasa de la pozitiile lor normale si pot ajunge in canalele semicirculare (in special atunci cand stati intinsi). Din cauza acestui lucru, canalele semicirculare devin sensibile la schimbarile de pozitie ale capului si va simtiti ametit. Vertijul pozitional paroxistic benign, apare mai ales la persoanele mai in varsta de 60 de ani. CAUZE: Cauze: - lovituri la cap - afectiuni ale urechii interne - interventii chirurgicale asupra urechii interne - statul prelungit pe spate
-Amorteala sau furnicaturi in maini. “Leziunea de plex brahial “ Leziunea de plex brahial reprezinta o leziune a retelei de nervi care trimit semnale de la coloana vertebrala la umar, brat si palma. Leziunea de plex brahial se produce cand nervii sunt intinsi prea mult sau in cazuri serioase rupti. > SIMPTOME Semnele si simptomele difera in functie de gravitatea leziunii. De obicei o singura mana este afectata Semne si simptome in cazul leziunilor minore. Leziunile minore apar in cazul practicarii unor sporturi de contact ca rugby, sau lupte si implica intinderea nervilor. Semnele sunt: - senzatia unui soc electric sau a unei arsuri in mana - amorteala si furnicaturi in mana Semne si simptome in cazul leziunilor severe; Aceste simptome apar in cazul ruperii nervilor. Semnele si simptomele sunt: - abilitatea de a folosi degetele dar lipsa de control asupra umarului si a cotului
- abilitatea de a folosi bratul dar nu si degetele - imposibilitatea de a misca mana - durere puternica > CAUZE. Nervii care alcatuiesc plexul brahial ies din coloana vertebrala in dreptul punctului de intersectie dintre umar si gat. Ei trec prin spatele claviculei, se divid si apoi se recombina pe masura ce coboara prin mana spre degete. Leziunile in parte superioara a nervilor apare atunci cand umarul este impins in jos si gatul este intins in partea opusa. Leziunile in partea inferioara a nervilor apare atunci cand mana este fortata sa fie ridicata deasupra capului. Aceste leziuni pot sa apara: - in cazul sporturilor de contact - in cazul unor dificultati la nastere - in cazul unor traume > TRATAMENT: Nervii care doar au fost intinsi, au mari sanse de a se vindeca singuri. In procesul de vindecare, se pot forma tesuturi cicatrizate care vor trebui extirpate chirurgical pentru a imbunatati functia nervului. Chirurgia poate fi necesara si in cazurile in care nervii sunt rupti sau taiati. Tipuri de interventii chirurgicale: Grefa de nerv. In acest tip de procedura, partea lezata a nervului este eliminata si inlocuita cu o bucata de nerv prelevata dintr-o alta parte a corpului. Transferul de nerv. In cazul in care radacina nervului este rupta din coloana vertebrala, chirurgul va lua un nerv mai putin important care aste atasat la coloana vertebrala si il atasaza la celalalt nerv. Din cauza riscului de atrofie musculara, interventia chirurgicala pentru repararea nervului trebuie facuta pana la 6 luni de la leziune. Rata de succes scade daca interventia chirurgicala este facuta mai tarziu de un an de la data leziunii.
Medicul va poate prescrie medicamente pentru controlul durerii.
“Neuropatia periferica“ Neuropatia periferica este o boala a nervilor care transporta informatia intre creier si maduva spinarii. Boala produce dureri, pierderea simturilor si incapacitatea de controla muschii. SIMPTOME
Simptomele depind de tipul nervului afectat. Nervii spinali pot fi: senzitivi, motorii sau micsti. Boala poate afecta oricare dintre tipurile de nervi.
Schimbarile simturilor Leziunile asupra fibrelor senzitive, au ca rezultat senzatii de arsura, durere, amorteala si furnicaturi, incoordonare. La cele mai multe persoane, aceste senzatii apar la inceput in picioare si progreseaza catre centrul corpului.
Dificultati de miscare Leziunile fibrelor motorii interfera cu controlul muscular si pot cauza slabiciune si pierderea dexteritatii. Uneori crampele sunt un semn al lezarii unui nerv motor. Alte simptome includ: - pierderea controlului asupra muschilor - paralizie - atrofie musculara - crampe musculare - dificultate de a respira sau de a inghiti - cazaturi - lipsa dexteritatii
Simptome ale leziunii fibrelor musculare mixte - vedere incetosata - scaderea abilitatii de a transpira
- ameteala care apare la statul in picioare - lesin - intoleranta la caldura - pierderea capacitatii de a regla temperatura corporala - umflarea abdomenului - senzatia de satietate - diaree - constipatie - scaderea in greutate - incontinenta urinara - senzatia de golire incompleta a vezicii urinare - dificultatea de a incepe mictiunea - impotenta
CAUZE
Nervii periferici leaga sistemul nervos central (creier si maduva spinarii) de muschi, piele, articulatii si alte organe. Neuropatia periferica apare atunci cand acesti nervi inceteaza sa mai functioneze corect. Exista numeroase motive pentru functionarea defectuoasa a nervilor. In anumite cazuri, cauza nu poate fi determinata. In alte cazuri, boala este legata de: Boli ereditare - ataxia Friedreich - boala Charcot-Marie-Tooth Boli sistemice sau metabolice - diabetul - deficientele in alimentatie (in special de vitamina B12) - consumul excesiv de alcool - uremia - cancer
Boli infectioase sau inflamatorii - SIDA - hepatita - difteria - lepra - boala Lyme - artrita reumatoida - sindromul Sjogren - sifilisul - lupusul sistemic eritematos Expunerea la substante toxice - solventi - cleiuri - metale grele Alte cauze - ischemii - expunerea prelungita la temperaturi scazute - mostenirea genetica - presiunea prelungita asupra unui nerv
TRATAMENT
Scopul principal al tratamentului este tratarea afectiunii care produce boala. Ceal de-al doilea scop este de a ameliora simptomele. Pentru a calma durerile se pot folosi urmatoarele tipuri de medicamente: Analgezice. In cazul simptomelor severe, medicul poate prescrie medicamente pe baza de opiu. Acestea pot da dependenta si pot cauza constipatie. Din aceasta cauza sunt prescrise numai de catre medic si numai cand alte tratamente sunt ineficiente. Plasturi cu lidocaina. Se aplica pe zona dureroasa, maxim de trei ori pe zi. Antidepresive. S-a constatat ca anumite medicamente folosite pentru a trata depresiile au efect de calmare a
durerilor in cazul neuropatiei periferice.
Sindromul tunelului carpian Tunelul carpian este un pasaj ingust localizat in palma langa incheietura. El protejeaza nervul principal al palmei si tendoanele care ajuta la indoirea degetelor. Presiunea aplicata asupra nervului produce amorteala, durere si in cele din urma slabiciune a mainii.
SIMPTOMELE
Simptomele sindromului tunelului carpian, incep cu o durere vaga in incheietura care se poate extinde in palma sau in antebrat. Alte simptome sunt: Amorteala sau furnicaturi in ale degetelor sau ale palmei, in special a degetului mare, aratator, mijlociu si inelar. Pe masura ce boala avanseaza, amorteala poate deveni constanta Slabiciune a mainii si tendinta de scapa obiecte
CAUZE
Cauza sindromului de tunel carpian este aplicarea de presiune asupra nervului median. Nervul median este un nerv mixt. Adica are si o functie senzoriala si o functie motorie. Posibilele cauze includ: Anumite boli: artrita reumatoida, diabetul zaharat, boli ale tiroidei, menopauza Uzura excesiva sau ranirea: extensia si flexarea tendoanelor mainii si a incheieturii, in special pe periode lungi si fara pauza.
Spondiloza cervicala
Spondiloza cervicala (osteoartrita cervicala) este o boala cauzata de deteriorarea cartilajului dintre vertebre si inlocuirea lui cu depozite minerale.
SIMPTOME
- durere de gat (poate radia catre brate sau umeri) - senzatii anormale in umeri, maini si mai rar in picioare - slabiciune a bratelor si rar a picioarelor - intepenire a gatului care se inrautateste cu trecerea timpului - pierderea echilibrului - dureri de cap, in special ale cefei - piederea controlului asupra vezicii urinare sau asupra defecatiei (in cazul in care maduva spinarii este apasata)
CAUZE
Cauzele sunt in principal determinate de anumite schimbari care au loc odata cu inaintarea in varsta. - pierderea elasticitatii discurilor cervicale - hernii de disc in care discul patrunde intre vertebre - deteriorarea ligamanetelor care fac legatura intre muschi si oasele gatului
TRATAMENT
Fara tratament semnele si simptomele se pot ameliora sau se pot inrautati. Tratamentul are ca scop
diminuarea durerii si prevenirea leziunilor permanente ale nervilor spinali.
In cazuri usoare se recomanda purtarea unui colier cervical in timpul zilei pentru a limita miscarile gatului, administrarea de medicamente antiinflamatoare nonsteriodiene sau efectuarea de exercitii fizice.
In cazurile severe tratamentul poate fi chirurgical sau non-chirurgical. Tratamentele nechirurgicale includ spitalizarea si odihna la pat pentru a imobiliza complet coloana cervicala si a reduce presiunea asupra nervilor spinali, administrarea de relaxante musculare si injectarea de corticosteroizi intre discurile vertebrale. In cazul in care tratamentele clasice nu ajuta sau simptomele se inrautatesc, este necesara interventia chirurgicala. Chirurgul va face o incizie fie prin parte frontala a gatului fie prin partea posterioara si va corecta hernia de disc sau excrescentele osoase de pe vertebre. In cazul abordarii prin partea posterioara, medicul chirurg poate opta pentru rearanjarea sau eliminarea anumitor oase ale gatului, in special daca portiuni ale canalului spinal sunt ingustate. Pentru a sustine gatul si capul dupa operatie, se poate face un implant din metal sau os.
boli dificultate al inghitit Esofagul Barett Esofagul Barrett este o afectiune in care culoarea si compozitia celulelor mucoasei esofagului sufera schimbari din cauza expunerii repetate la acid din stomac. Aceasta expunere la acidul din stomac este de cele mai multe ori rezultatul refluxului gastroesofagian. Esofagul lui Barrett este o boala putin frecventa. Doar un mic procent din prsoanele care sufera de reflux gastroesofagian o dezvolta. Dar, daca ati fost diagnosticati cu esofagul lui Barrett, trebuie sa fiti precauti pentru ca exista riscul sa dezvoltati cancer esofagian. Desi in crestere, riscul unei persoane care sufera de esofag Barrett sa dezvolte cancer esofagian este de sub 1%.
SIMPTOME
Esofagul lui Barrett in sine nu este asociat cu simptome specifice. Pirozisul (arsuri la stomac) si refluxul de acid sunt indicatori ai refluxului gastroesofagian. Un indicator al bolii este schimbarea de culoare din roz spre rosu a mucoasei esofagului. (Aceasta schimbare poate fi observata de medic folosind anumite instrumente). Alte semne si simptome care pot sugera aparitia bolii sunt: Probleme de inghitire: de multe ori ingustarea esofagului duce la dicultati de inghitire Sangerare: Puteti vomita sange, sau sange care arata ca zatul de cafea, scaunul poate fi negru sau poate exista sange in scaun Scadere in greutate si pierderea poftei de mancare: Este posibil sa suferiti o scadere neasteptata in greutate.
CAUZE
Cauza exacta a bolii nu este cunoscuta dar de obicei apare la persoanele care sufera de reflux gastrointestinal. Sfincterul dintre esofag si stomac sta de obicei inchis si nu lasa sa iasa acidul din stomac. Refluxul gastroesofagian apare cand sfincterul este slabit.
TRATAMENT
Scopul principal al tratamentului este prevenirea aparitiei cancerului esofagian. Tratamentul esofagului Barrett incepe cu tratarea refluxului gastrointestinal prin schimbari ale stilului de viata si alte masuri de ingrijire. Aceste masuri includ pierderea in greutate, evitarea alimentelor care agraveaza arsurile cum ar fi mancarurile grase, condimentate, bauturile carbogazoase, ciocolata, alcoolul, renuntarea la fumat
si ridicarea capului pe o perna mai inalta atunci cand dormiti pentru a impiedica refluxul in timpul somnului.
Tratamentul afectiunii avansate include medicatie si proceduri medicale chirurghicale sau nonchirurgicale.
Medicatia cuprinde administrarea de antiacide:
- antihistaminice H2, medicamente care impiedica actiunea histaminei si eliberarea de acid - agenti de protectie, medicamente care protejeaza mucoasa de actiunea acidului - inhibitori ai pompei de protoni
Tratamentul chirurgical cuprinde tehnici realizate laparoscopic sau endoscopic. Fundoplicatura este o alternativa la medicatia pe termen lung pentru refluxul gastrointestinal. Procedura micsoreaza sfincterul prin suturarea unei parti a stomacului in jurul portiunii distale a esofagului pentru a preveni refluxul. Interventia laparoscopica presupune inserarea unor instrumente speciale prin mici incizii, care lasa putine cicatrici. Desi operatia este eficienta pentru refluxul gastrointestinal, aceasta nu poate remedia si esofagul Barrett si nu va inlatura riscul aparitiei cancerului esofagian.
Daca aveti cancer esofagian sau esofagul Barrett in stadiu avansat, medicul va poate recomanda interventia chirurgicala de extirpare a esofagului, esofagectomia. Desi acest tratament este eficient, prezinta riscul aparitiei unor complicatii serioase ca pneumonia, infarctul sau infectiile. Interventia chirurgicala este un subiect controversat. Unii medici considera ca esofagectomia trebuie folosita ca metoda de protectie impotriva cancerului. Altii cred ca este suficient sa se faca endoscopii o data la 3-6 luni si recomanda esofagectomia doar daca evolueaza cancerul. In general medicii nu recomanda operatia persoanelor cu o stare a sanatatii precara, avand in vedere riscurile acesteia.
Alternative la medicatie si interventia chirurgicala sunt:
Terapia fotodinamica. Prin aceasta procedura se injecteaza un medicament care face ca celulele
Barrett sa fie sensibile la lumina. Apoi, medicul introduce o sursa speciala de lumina in esofag, care impreuna cu medicamentul injectat anterior creeaza o reactie ce va distruge celulele Barrett. Electrocauterizarea. Medicul va introduce un fir electric in esofag pentru a arde celulele bolnave. Terapia cu laser. Medicul va folosi o raza laser pentru a arde celulele bolnave. Coagularea cu plasma de argon. Medicul va elibera un jet de gaz de argon si va folosi un curent electric pentru a arde celulele bolnave. Rezectia endoscopica a mucoasei. Cu ajutorul unui endoscop, medicul injecteaza o solutie salina in zona afectata a esofagului si apoi elimina tesutul bolnav. Ablatia prin radiofrecventa. Medicul introduce o camera si un balon mic in esofag, care il ajuta sa masoare zona care necesita tratament. Apoi medicul introduce un al doilea balon dimensionat exact pe zona afectata, balon care elibereaza o scurta unda de energie pentru a arde tesutul bolnav. Aceasta procedura este noua si inca studiata.
Faringita streptococica Faringita streptococica este o infectie bacteriana a gatului, care face ca gatul sa fie inflamat. In cele mai multe cazuri, infectiile gatului sunt cauzate de virusuri si dispar singure . Numai o mica parte din infectii sunt cauzate de streptococi. Este foarte important de a identifica faringita streptococica din cauza ca lasata netratata, boala poate provoca complicatii cum ar fi inflamatii ale rinichilor si febra reumatica. Febra reumatica duce la inflamarea articulatiilor insotita de durere, eruptii cutanate si chiar deteriorarea valvelor inimii. Faringita streptococica este mai frecventa intre 5 si 15 ani, dar poate afecta persoane indiferent de varsta.
SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - duere in gat - dificultati la inghitire
- amigdale rosii si umflate, uneori cu pete albe de puroi - mici puncte rosii in gat - ganglioni limfatici umflati - febra - cefalee - eruptii cutanate - durere de stomac si uneori varsaturi in special la copiii mici
CAUZE
Cauza faringitei streptococice este o un strptococ de grup A. Bacteriile streptococice sunt foarte contagioase. Ele se pot raspandi prin picaturile de saliva produse atunci cand cineva stranuta sau tuseste. Boala se poate transmite si prin folosirea in comun cu o persoana infectata a anumitor obiecte. (farfurii, furculite etc)
Refluxul gastroesofagian Refluxul gastroesofagian este o afectiune in care lichidele continute in stomac sunt regurgitate in esofag. Lichidul regurgitat contine acid si pepsina care sunt produse de stomac si cateodata bila. Acidul este cea mai daunatoare componenta a lichidului regurgitat. Pepsina si bila pot si ele sa produca rani pe esofag dar rolul lor in producerea inflamatiei esofagului este mai putin insemnat. Reluxul gastrointestinal este o afectiune cronica. Dupa ce acesta a debutat, de obicei nu se vindeca. Organismul are anumite mecanisme de a se apara de efectele refluxului acid. Cele mai multe refluxuri se produc in timpul zilei cand persoanele sunt in pozitie verticala. In pozitie verticala, lichidul ajunge din nou in stomac datorita gravitatiei. In plus, de fiecare data cand inghititi, saliva care contine bicarbonat, neutralizeaza o parte din acidul din esofag. Gravitatia, inghititul si saliva sunt mecanisme de protectie importante pentru esofag, dar ele sunt eficiente doar cand indivizii sunt in pozitie verticala. Noaptea, in timpul somnului, gravitatia nu ajuta, inghititul se opreste si secretia de saliva este redusa. Prin urmare refluxul gastroesofagian produs noaptea produce leziuni mai mari esofagului.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - senzatii de arsura in piept, uneori chiar si in gat si un gust rau in gura - dureri de piept in special noaptea cand stati intinsi - dificultati de inghitire - tuse sau dureri in gat - regurgitarea de mancare sau lichide
CAUZE
Cand inghititi, sfincterul cardia (un tesut musculos care inconjoara esofagul in partea de jos) se relaxeaza si permite alimentelor si lichidelor sa coboare in stomac. Apoi se inchide. Daca sfincterul se relaxeaza anormal sau se slabeste acidul din stomac urca in esofag. Refluxul gastroesofagian poate fi provocat si de alte boli cum ar fi hernia hiatala. Aceasta boala se caracterizeaza prin patrunderea unei parti a stomacului in partea de jos a pieptului.
Alti factori care favorizeaza aparitia refluxului gastroesofagian sunt: - anumite alimente: mancaruri grase, condimentate, ciocolata, cafeaua, ceapa, sosul de rosii, menta, bauturile carbogazoase - alcoolul - mesele bogate - anumite medicamente precum sedativele si tranchilizantele sau medicamentele pentru tratarea hipertensiunii arteriale - fumatul
Spasmele esofagiene Spasmele esofagiene sunt contractii neregulate ale muschilor esofagieni.
SIMPTOME
- dificultati la inghitire - dureri la inghitire - pirozis - durere in piept sau in partea superioara a abdomenului - durerea poate iradia la gat, brate, spate, mandibula sau maxilar
CAUZE
Cauzele spasmului esofagian sunt necunoscute. Consumul alimentelor foarte calde sau foarte reci pot declansa simptomele la anumiti oameni.
Dictionar medical - boli durere abdominala Apendicita
Apendicita este un sindrom abdominal acut sau cronic determinat de inflamaţia septică sau aseptică a apendicelui ileocecal. Procesul inflamator apendicular acut debutează cu congestie şi edem, şi poate evolua până la gangrenă, cu perforaţie şi peritonită localizată sau
generalizată, sau poate evolua spre cronicizare, după remiterea sub tratament conservator a puseului acut, cu apariţia de leziuni degenerative în grosimea peretelui apendicular. Apendicita cronică poate să apară fie prin cronicizarea unei apendicite acute, fie ca atare de la început. DESCRIERE
Apendicita acuta este cea mai frecventa urgenta chirurgicala abdominala. Aceasta afectiune apare frecvent la varste cuprinse intre 10 si 30 de ani, dar aparitia acesteia este posibila la orice varsta, fiind cunoscute si cazuri cu manifestari particulare la bolnavii varstnici (formele pseudotumorala sau pseudoocluziva). Apendicita acuta este afectiunea in care apare o inflamatie a apendicelui. Odata pornit procesul inflamator acesta nu poate fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni fiind chirurgical. Cu cat se intervine chirurgical mai rapid, cu atat suferinta pacientului este mai redusa si interventia mai usor realizabila cu complicatii cat mai reduse ca frecventa si gravitate. In cazul in care interventia chirurgicala este amanata, afectiunea se poate complica: de la stadiul cataral (incipient), la stadiul flegmonos, ulterior gangrenos (necroza organului), cu perforatia acestuia si peritonita initial localizata si apoi generalizata, putand cauza decesul bolnavului.
SEMNE SI SIMPTOME
- Inapetenta, greturi; voma nu este obligatorie dar este posibila - Durerile încep în epigastru (semnul Kocher) sau în mezogastru (semnul Kummell), sunt de intensitate moderata, permanente si peste 6-12 ore se localizeaza în regiunea iliaca dreapta. - Mai rar durerile încep în regiunea iliaca dreapta. - Temperatura corpului este subfebrila (la copii atinge 39 - 40°C, iar la vârstnici poate fi în limite normale); uneori primul simptom este frisonul. - Poza tipica în pat, mai ales la copii si adolescenti, este cea de decubit lateral drept cu picioarele retrase spre abdomen. - Sunt posibile balonari, disurie, diaree (în dependenta de localizare).
CAUZE
Nu este intotdeauna clar de ce se produce apendicita. Se crede ca aceasta apare atunci cand comunicarea dintre apendice si cec este blocata. Blocajul poate fi datorat unei acumulari de mucus in interiorul apendicelui sau scaunului care patrunde in apendice din cec. Mucusul sau
scaunul se intaresc, se pietrifica si blocheaza deschiderea. In alte cazuri, tesutul limfatic din apendice se poate inflama si poate bloca apendicele. Apendicita poate de asemenea urma unei infectii ca de pilda o infectie virala gastrointestinala, sau poate rezulta din alte tipuri de inflamatii. In ambele cazuri, bacteria poate invada rapid, provocand inflamarea apendicelui si umplerea acestuia cu puroi. Daca nu este tratata prompt, apendicele se poate rupe.
DIAGNOSTIC
- Voskresenski - mâna examinatorului se misca pe camasa întinsa de la regiunea epigastrica spre regiunea iliaca stânga apoi cea dreapta. Simptomul se considera pozitiv, daca durerile se intensifica în regiunea iliaca dreapta. - Razdolischi - bolnavul încordeaza peretele abdominal anterior, examinatorul percuta usor abdomenul. Simptomul este pozitiv daca durerile se intensifica în regiunea iliaca dreapta. - Determinarea defansului muscular si a locului mai dureros (punctele Mc Burney, Lantz, Kummell). - Sciotkin - Blumberg - examinatorul apasa pe regiunea iliaca dreapta continuu, apoi brusc ridica mâna. Bolnavul are senzatii ca durerea însoteste mâna examinatorului. - Rovsing - apasarea brusca în regiunea iliaca stânga provoaca dureri în regiunea iliaca dreapta. - Sitcovschi - bolnavul determina senzatiile de durere mai accentuate fiind miscat din decubit lateral drept în cel stâng. Durerile în decubit lateral stâng se intensifica pe dreapta (ceva trage în jos). - Bartomier - Mihelson - palpatia regiunii iliace drepte în decubit lateral stâng provoaca dureri vii. - Semnul clinicii republicane (K. A. Arseni - Chisinau) - bolnavul se afla în decubit lateral stâng, examinatorul ridica peretele abdominal din stânga în sus apoi brusc scoate mâna. Durerile se intensifica în regiunea iliaca dreapta (are loc miscarea mezoului inflamat al apendicelui de sus în jos). - Obraztov - examinatorul fixeaza mâna în regiunea iliaca dreapta, bolnavul culcat pe spate ridica piciorul drept întins în sus. Semnul este pozitiv în caz de apendicita acuta. - Coup - bolnavul culcat cu fata în sus flexeaza piciorul drept, examinatorul tinând de gamba
face rotatii cu piciorul pacientului în articulatia coxofemurala, apar dureri în regiunea iliaca dreapta. In caz de localizare retroperitoniala si retrocecala, durerile se percep pe partea posterioara. - Iaure-Rozanov - dureri la palpatia regiunii lombare pe dreapta. - Gobai - determinarea simptomului Sciotkin-Blumberg în regiunea lombara.
TRATAMENT
Dupa ce se pune diagnosticul de apendicita, de obicei se face o apendicectomie. Se folosesc aproape intotdeauna antibiotice inainte de chirurgie si imediat ce se presupune prezenta apendicitei. Chirurgul poate face o operatie traditionala deschisa folosind o singura incizie abdominala lunga sau poate alege chirurgia laparoscopica, necesitand doar cateva mici incizii abdominale.
Balonarea DESCRIERE
Nevoia de a elimina gazele intestinale poate lovi in cel mai prost moment: in timpul unei reuniuni importante, intr-un lift aglomerat sau la o intalnire. Fiecare persoana elimina gaze, in general de cel putin 12 ori pe zi. Dar anumiti oameni au gaze in exces care ii deranjeaza majoritatea timpului. In anumite cazuri, gazele care nu pot fi eliminate cauzeaza dureri abdominale intense si intermitente. SEMNE SI SIMPTOME
Pentru majoritatea oamenilor semnele si simptomele excesului de gaze sunt evidente.
CAUZE
Fiecare persoana inghite aer atunci cand mananca sau bea. Aerul poate fi inghitit si in mod inconstirent in anumite stari de nervozitate, cand se mesteca guma sau se bea printr-un pai. O parte din acest aer isi face loc spre tractul digestiv inferior. Dar cele mai multe gaze intestinale sunt produse atunci cand bacteriile din colon descompun carbohidratii nedigerati in intestinul subtire. Din pacate, mancarea sanatoasa (fructe, legume, cereale integrale) sunt cele care produc cele mai multe gaze. Aceasta deoarece aceste alimente sunt bogate in fibre. Fibrele au multe beneficii asupra sanatatii, prin pastrarea tractului digestiv in buna stare de functionare si prin reglarea nivelului glicemiei si al colesterolului. Bauturile carbogazoase ca sucurile sau berea sunt o cauza importanta de gaze. Alte cauze ale excesului de gaze includ: - Anumite boli. Excesul de gaze ar putea fi semnul unei boli cronice. Exemplele includ diverticulita, colita ulceroasa sau boala lui Crohn. - Antibioticele. In unele cazuri folosirea antibioticelor poate fi un factor al aparitiei gazelor, deoarece antibioticele perturba functionarea normala a bacteriilor din colon. - Laxativele. Excesul de laxative poate contribui la problemele excesului de gaz. - Constipatia. Constipatia face dificila eliminarea gazelor, conducand la balonare. - Intoleranta la anumite alimente. Daca gazele si balonarea se produc in special dupa ce mancati lactate, este posibil ca organismul dvs sa nu poata descompune lactoza. Multe persoane nu sunt capabile sa proceseze lactoza eficient dupa varsta de 6 ani, acest lucru intamplandu-se uneori chiar si copiilor. Alta intoleranta poate sa apara la gluten (o proteina prezenta in faina si alte cereale) si provoaca diaree, exces de gaz sau pierdere in greutate. - Aditivii alimentari. Este posibil ca organismul dvs sa nu tolereze indulcitorii artificiali de tipul sorbitolului, prezent in anumite produse "fara zahar"
TRATAMENT
Daca gazele sunt cauzate de o anumita boala, tratamentul bolii poate oferi o usurare. Altfel gazele suparatoare sunt tratate cu o dieta corespunzatore, modificari in stilul de viata sau medicamente. Cu toate ca solutia nu este aceeasi pentru toata lumea, prin incercari, cei mai multi oameni sunt capabili sa o gaseasca.
Dieta.
Urmatoarele modificari ale dietei pot ajuta la reducerea cantitatii de gaze produse de catre corp sau ajuta la tranzitul lor mai rapid. - identificati si evitati alimentele care va afecteaza cel mai mult. Unele din cele mai suparatoare alimente sunt: fasolea, ceapa, broccoli, conopida, pere, mere, piersici, prune, bomboanele fara zahar, guma de mestecat, painea integrala, berea, sifonul, bauturile carbogazoase, lapte, smantana, inghetata. - incercati sa reduceti alimetele grase si prajite. In multe cazuri, balonarea este produsa de acest tip de alimente. Grasimile intarzie golirea stomacului si pot creste senzatia de "plin". - reduceti pentru moment alimentele bogate in fibre - reduceti lactatele. Incercati sa inlocuiti laptele cu iaurt. Consumati cantitati mai mici de lactate sau consumati-le odata cu alte alimente care le fac mai usor de digerat. - beti ceaiuri de menta.
Stilul de viata.
Urmatoarele modificari ale stilului de viata pot ajuta. - incercati sa mancati mai putin dar mai des - mancati incet, mestecati bine su nu inghititi totul dintr-o data. - evitati guma de mestecat si bomboanele tari - nu mancati cand sunteti suparat, agitat sau cand sunteti grabiti. - evitati fumatul
Boala lui Crohn
Boala Crohn este o afectiune inflamatorie intestinala care determina inflamatia si ulceratia tractului digestiv. Poate afecta orice portiune a tubului digestiv, insa are predilectie pentru partea terminala a intestinul subtire (ileon) si intestinul gros (colon). Boala Crohn afecteaza straturile profunde ale tubului digestiv, cauzand ulceratii la acest nivel. SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele bolii Crohn includ urmatoarele: - dureri abdominale cronice si recidivante, descrise de pacient ca si crampe intense si intermitente. Durerea abdominala poate varia de la un caz la altul, intre o durere difuza si mai putin intensa, pana la o durere intensa si progresiva. Abdomenul pacientilor cu boala Crohn, poate fi sensibil la palpare - diaree, cu un numar mare de scaune, de cele mai multe ori intre 10 si 20 de scaune moi, mucoase, mai rar mucopurulente (in cazurile complicate). Uneori pacientul relateaza aparitia unor scaune nocturne - scaderea apetitului alimentar, anorexie - febra, mai ales pe parcursul perioadelor de acutizare (datorate inflamatiei). Febra ridicata poate semnifica aparitia unor complicatii, precum infectia ulceratiilor intestinale sau formarea de abcese (colectii purulente) - scaderea in greutate, datorata in special diareei si lipsei poftei de mancare - anemie (scaderea numarului de globule rosii-hematii din sange), care apare secundar pierderilor de sange prin hemoragii intestinale (de la nivelul ulceratiilor) si inflamatiei caracteristice bolii.
Pacientii cu boala Crohn pot prezenta si urmatoarele simptome: - usturimi la nivelul cavitatii bucale, asociate cu leziunile caracteristice din boala Crohn (in cazuri mai rare, leziunile pot aparea si la nivelul mucoasei bucale)
- deficiente nutritionale, precum hipovitaminoza B12, deficitul de acid folic si fier precum si deficitul de vitamine liposolubile. Aceste deficiente apar secundar slabei absorbtii intestinale de alimente, datorata inflamatiei si leziunilor intestinale - ocluzia intestinala (obstructia intestinului), o complicatie a bolii considerata o urgenta medicala.
Simptomele bolii Crohn cu localizare la nivelul anusului includ: - fistule (leziuni ale peretelui intestinal, cu formarea unor traiecte anormale intre intestin si organele invecinate). Aceste fistule sunt cauzate de inflamatia si ulcerarea straturilor peretelui intestinal. Fistulele se pot forma intre 2 portiuni diferite a intestinului (fistule entero-enterice) sau intre intestin si organele invecinate (entero-vaginala, entero-rectala, entero-vezicala). In unele cazuri, fistula poate fi primul semn clinic al bolii Crohn - abcese intestinale (colectii purulente) - fisuri anale (rupturi mici ale mucoasei anale) - formatiuni anale asemanatoare hemoroizilor, cauzate de inflamatia mucoasei anale.
Datorita faptului ca boala Crohn are o componenta imuna, exista o afectare si a altor organe, precum ochii (tulburari vizuale), articulatiile (dureri articulare), rash cutanat (eruptii cutanate) sau ficatul (inflamatia tesutului si cailor biliare). Exista mai multe afectiuni cu simptome asemanatoare bolii Crohn, cele mai des intalnite in clinica medicala fiind diverticulita si abcesele intestinale.
CAUZE
Boala Crohn este deseori intalnita la mai multi membrii ai aceleasi familii. Nu se cunoaste exact de ce unele persoane dezvolta boala, insa exista studii medicale de specialitate care au dovedit existenta anumitor factori declansatori, ce pot declansa boala prin diferite mecanisme imune. Sa dovedit faptul ca boala poate fi declansata de aparitia unui raspuns imun anormal impotriva bacteriilor intestinale saprofite (care se gasesc in mod normal la nivelul intestinului gros) sau prin
mecanisme imune complexe secundare unor infectii cu diferite bacterii sau virusuri (Mycobacterii tuberculoase, Yersinia enterolitica, E.coli, B. fragilis). Se stie, de asemenea, ca factorii de mediu au un rol important in aparitia bolii.Fumatorii au un risc crescut de a dezvolta boala.
Factorii de risc: Antecedentele familiale – daca un frate sau o sora sufera de boala Crohn sau de o alta boala inflamatorie intestinala, riscul de aparitie a bolii este de 30 ori mai mare. Poluarea industriala – pentru persoanele care traiesc in marile zone urbane sau industriale. Factorii alimentari – dieta bogata in zaharuri si grasimi si saraca in fructe si legume, cat si alergiile alimentare. Tabagismul – fumatul poate reduce eficienta tratamentului, sau agrava simptomele bolii. Comunitatea evreiasca este de 4 -5 ori mai afectata de boala Crohn si de alte BII.
DIAGNOSTIC
In prezent, nu exista nici o metoda de screening (detectie precoce) pentru boala Crohn. Este recomandat insa, ca orice persoana diagnosticata cu aceasta afectiune si care are o evolutie mai indelungata de 8-10 ani sa efectueze teste screenig regulate pentru cancerul de colon. In acest caz, screeningul consta in preluarea unor biopsii de la nivelul intestinului gros, pe parcursul efectuarii unei colonoscopii sau sigmoidoscopii.
TRATAMENT
Nu este posibila vindecarea de boala lui Crohn. Tratamentul vizeaza numai ameliorarea simptomelor. Pacientii care au boala lui Crohn, utilizeaza grasimi foarte rar si nu tolereaza bine dietele bogate in grasimi. Diareea poate fi mult ameliorata pnntr-o dieta lipsita de grasimi. Evitati
mancarurile cunoscute ca laxative. Evitati alimentele care produc gaze. Evitati condimente ca: piperul, mustarul, hreanul si otetul. Eliminati toti aditivii alimentari. Acestia irita colonul. Zaharul si alimentele care contin aditivi trebuie evitate. O dieta bogata in zahar poate fi legata de instalarea bolii lui Crohn. Glutenul poate inrautatii simptomele bolii lui Crohn. Evitati stresul, nelinistea si grijile. Evitati jocurile competitionale si activitatile de acelasi tip. Se pare ca o dieta bogata in fibra si in hidrocarbonate nerafinate (glucide nerafinate) are un efect benefic in boala lui Crohn. Imunitatea generala creste o data cu expunerea la soare si la aer curat. Pacientii care au boala lui Crohn au o incidenta neobisnuit de mare a simptomelor alergice cum ar fi eczemele si febra de fan. Intoleranta fata de lactoza este comuna. Carbunele poate fi de ajutor pentru a linisti diareea. S-a dodit ca pacientii cu boala lui Crohn au consumat, inainte de instalarea bolii, extrem de putine fructe si legume crude. Cruditatile asigura un grad de protectie. Nu mancati in exces, intrucat acest lucru poate produce o inflamare a colonului. Evitati corticosteroizii. Ei pot ajuta aparent pacientul, dar pot duce la complicatii septice. Medicatia antidiareica produce o ingustare a intestinului subtire, lucru care poate duce la obstructia completa. Pot fi si alte efecte secundare neplacute. Interntiile chirurgicale trebuie evitate, cu exceptia tratamentelor care s-au soldat cu complicatii care ameninta viata pacientului. Aproape 50% dintre pacientii care sunt supusi unei interntii chirurgicale acuza un progres rapid al acelorasi simptome, dupa operatie.
Calculi renali Calculii renali (litiaza renala, pietre la rinichi) sunt mici depozite de minerale si saruri pe suprafata interioara a rinichilor. In mod normal substantele din care sunt facuti calculi renali sunt dizolvate in urina. Cand urina este concentrata, mineralele se pot cristaliza, lipi si solidifica. Rezultatul este aparitia pietrelor la rinichi. Cele mai multe pietre contin calciu.
SIMPTOME
Pana cand piatra nu se muta din rinichi in ureter, este posibil sa nici nu stiti de existenta ei. In acest moment pot sa apara urmatoarele simptome: - durere in spate si in fata sub coaste - fuctuatii de intensitate a durerii, cu perioade de durere intre 20 si 60 de minute - urina cu sange sau urat mirositoare - dureri la urinare - greata si varsaturi - nevoia persistenta de a urina - febra si frisoane daca este prezenta si o infectie. Calculii renali care nu determina aceste simptome pot aparea pe radiografii, radiografii facute pentru alte boli.
CAUZE
Rinichii sunt doua organe de marimea unui pumn care au forma unui bob de fasole. Ele sunt situate in partea din spate a abdomenului de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Urina produsa este transportata prin uretere pana la vezica urinara, unde este pastrata pana cand este eliminata din corp. Pietrele se formeaza cand echilibrul intre fluide si minerale este perturbat. Cand acest lucru se intampla, urina contine substante cristalizante (calciu si acid uric) in cantitati mari si fluidele existente nu pot sa le dizolve. In acelasi timp, din urina pot sa lipseasca anumite substante care impiedica cristalele sa se lipeasca intre ele si sa formeze pietre. In cazul in care urina este foarte acida sau foarte alcalina exista riscul aparitiei calculilor renali. Modul in care corpul absoarbe si elimina calciul si alte substante creaza conditiile pentru aparitia pietrelor la rinichi. Uneori cauza poate fi o tulburare metabolica mostenita. Guta si boala colonului iritabil sunt responsabile pentru anumite tipuri de calculi renali. La fel si unele medicamente, incluzand furosemidele, anumite medicamente folosite in tratarea stopului
cardiac, a hipertensiunii arteriale sau medicamente folosite in tratarea SIDA. Cu toate aceste este greu de definit o singura cauza. De cele mai multe ori boala este cauzata de o serie de factori aflati in combinatie. Cele mai multe tipuri de calculi renali contin mami multe tipuri de cristale.
Pietrele de calciu. Aproximativ patru din cinci pietre la rinichi sunt pietre de calciu, de obicei sub forma de oxalat de calciu. Oxalatul de calciu se gasestein unele fructe si legume, dar ficatul producea cea mai mare cantitate din necesarul organismului. Factori de dieta, supradozele de vitamina D, operatiile de bypass intestinal pot mari cantitatea de oxalat de calciu in urina. Pietrele din struvit. Gasite de cele mai multe ori la femei, acest tip de pietre sunt aproape intotdeauna rezultatul unor infectii urinare. Ele pot fi atat de mari incat pot umple spatiul destinat colectarii de urina din rinichi. Pietrele din acid uric. Aceste pietre sunt formate din acid uric, un produs secundar al metabolismului proteic. Persoanele care mananca alimente bogate in proteine sunt mai expuse riscului de a dezvolta acest tip de pietre. Guta duce de asemenea la calculi renali. Pietre din cistina. Reprezinta doar un procent mic de pietre la rinichi. Se formeaza la oamenii cu o tulburare ereditara care determina rinichii sa excrete anumiti aminoacizi.
Factori de risc. Lipsa de fluide. Daca nu beti suficient de multe fluide, in special apa, urina dvs va fi mai concentrata in substante care pot provoca pietre la rinichi Antecedentele personale sau de familie. Daca unul din membri familiei are pietre la rinichi sunteti si dvs predispus la asa ceva. De asemenea daca ati avut pietre la rinichi este probabil ca acestea sa reapara Varsta si sexul. Majoritatea persoanelor care fac pietre la rinichi au intre 20 si 70 de ani. Barbatii sunt mai predispusi riscului. Dieta. O dieta cu cantitati mari de proteine si sodiu poate creste riscul de a dezvolta anumite tipuri de pietre la rinichi. Lipsa activitatii fizice. Daca sunteti tinut la pat sau sunteti sedentar, sunteti mai predispus la boala deoarece lipsa activitatii fizice face ca oasele sa elibereze mai mult calciu. Obezitatea. Relatia dintre obezitate si calculii renali este mai puternica in cazul femeilor.
Hipertensiunea arteriala. Hipertensiunea arteriala dubleaza riscul formarii de pietre la rinichi Bypass-ul gastric, boala colonului iritabil si diareea. Schimbarile in procesul digestiv afecteaza absorbtia de calciu.
DIAGNOSTIC
Multe pietre la rinichi trec neobservate pana cand provoaca simptome acute. Daca medicul suspecteaza ca aveti pietre la rinichi, va face o analiza de sange pentru a vedea daca exista un exces de calciu sau de acid uric sau va face o colecta de 24 de ore a urinei pentru a vedea daca se excreta prea multe minerale care conduc la formarea pietrelor sau prea putine substante inhibitoare. Medicul poate sa va recomande unul sau mai multe teste: Tomografia computerizata. Acest test a devenit testul standard pentru evaluarea pietrelor la rinichi. Se face rapid, poate identifica pietrele indiferente de compozitia lor si nu necesita substante de contrast. Radiografii abdominale. Se pot vizualizamajoritatea tipurilor de pietre si se poate compara evolutia lor in timp Ultrasunete (Ecografia). In loc de radiografii, aceasta tehnica foloseste unde radio de inalta frecventa pentru a obtine imagini pe calculator ale organelor interne. Este o procedura sigura si neinvaziva dar poate sa nu depisteze pietrele mici daca acestea sunt localizate in uretere sau in vezica urinara. Pielograma intravenoasa. Foloseste o substanta de contrast injectata intr-o vena a bratului si pe baza unor radiografii ulterioare se poate determina locatia pietrei in sistemul urinar si gradul de blocaj cauzat de piatra.
Daca sunteti pe cale sa eliminati o piatra, medicul va poate cere sa urinati printr-o sita pentru a recupera piatra in vederea analizarii ei.
TRATAMENT
Tratamentul variaza in functie de tipul de piatra si de cauza formarii ei. Este posibil sa eliminati o piatra doar band mai multe lichide si ramanand activ fizic. Pietrele care nu pot fi tratate prin aceste masuri vor fi eliminate cu ajutor medical. Litotritie. Este o procedura frecvent folosita pentru tratarea pietrelor la rinichi. Se folosesc unde de soc pentru a sparge piatra in bucati care vor fi eliminate apoi prin urina. In unele cazuri este posibil sa fie nevoie sa fiti cufundati intr-o cada cu apa, in aletele sa stati pe o perna moale. Procedura necesita sedare sau o usoara anestezie. Pentru a va proteja de zgomotul produs, veti purta casti de protectie. Medicul va folosi radiografii sau ultrasunete in timpul procedurii pentru a vedea pozitia pietrei si a monitoriza starea ei. Complicatiile care pot sa apara in cazul procedurii sunt: sange in urina, vanatai pe spate sau abdomen, sangerare in jurul rinichilor si a altor organe adiacente si disconfort la eliminarea pietrelor. Dupa tratament pot sa treaca luni pana la eliminarea tuturor fragmentelor. Proceduri chirurgicale. Cand litotritia nu ajuta sau piatra este prea mare, chirurgul poate elimina piatra facand o mica incizie in spate. Ureteroscopia. Aceasta procedura este folosita pentru a elimina o piatra din uretere. Interventia chirurgicala asupra glandelor paratiroide. Unele pietre sunt cauzate de glandele paratiroide hiperactive. Glandele paratiroide sunt situate in 4 colturi ale glandei tiroide chiar sub marul lui Adam. Cand aceste glande produc prea multi hormoni, nivelul de calciu din organism poate creste. Cel mai adesea, acest lucru se intampla din cauza unei tumori benigne situata pe una din cele patru glande paratiroide.
Colita ulceroasa
Colita ulceroasa, o boala inflamatorie a colonului, care cauzeaza inflamatii cronice a tractului digestiv, este caracterizat de dureri abdominale si diaree. Ca si boala lui Crohn, colita ulcerativa poate duce la complicatii care pun viata in pericol. Colita ulceroasa, afecteaza de obicei numai partea interioara a colonului si a rectului spre deosebire
de boala lui Crohn care se poate manifesta in orice parte a tractului digestiv si se propaga in straturile profunde ale tesuturilor afectate. Nu exista un remediu cunoscut pentru colita ulcerativa, dar exista tratamente care pot reduce foarte mult semnele sau simptomele si pot produce o remisie pe termen lung. SIMPTOME
Simptomele pot varia in functie de severitatea inflamatiilor si de localizarea ei. Din aceste motive, de multe ori, medicii clasifica colita ulceroasa in functie de localizarea sa. Iata care sunt semnele si simptomele care pot sa insoteasca colita ulceroasa in functie de clasificare: Proctita ulcerativa. In aceasta forma, inflamatia se limiteaza la rect si pentru anumiti oameni, sangerarile rectale pot fi singurul simptom. Alte persoane pot avea dureri rectale, si incapacitatea de a defeca in ciuda nevoii de a face acest lucru. Colita in partea stanga. Dupa cum sugereaza denumirea, inflamatia se extinde de la rect pana in partea stanga prin sigmoid si colonul descendent. Semnele si simptomele includ diaree sangeroasa, crampe si dureri abdominale si pierdere in greutate. Pancolita. Afectand intregul colon, boala poate cauza diaree sangeroasa severa, crampe si dureri abdominale, oboseala, pierdere in greutate si transpiratii nocturne. Colita galopanta. Aceasta forma rara, poate pune in pericol viata, afecteaza intregul colon si provoaca durere severa, diaree si cateodata dezhidratare. Persoanele care sufera de aceasta forma a bolii pot face complicatii serioase incluzand ruptura de colon.
In timpul bolii perioadele acute alterneaza cu perioade de remisie. Dar de-a lungul timpului severitatea bolii ramane de obicei la acelasi nivel. Doar un numar mic de persoane, de obicei suferind de proctita ulcerativa, pot dezvolta simptome mai severe.
CAUZE
Nu se stie sigur ce declanseaza colita ulceroasa, dar se stie ce nu o declanseaza. Cercetatorii nu mai cred ca stresul este principalul vinovat, desi uneori poate agrava simptomele. In prezent curentul de gandire se axeaza pe urmatoarele posibilitati. Sistemul imunitar. Unii cercetatori cred ca un virus sau o bacterie poate fi cauza. Tubul digestiv devine inflamat cand sistemul imunitar incearca sa lupte cu agentii patogeni. Este de asemena posibil ca organismul sa aiba o reactie autoimuna chiar daca nu este prezent nici un agent patogen Ereditatea. Deoarece este o probabilitate mai mare sa faceti boala daca unul din frati sau surori o are deja, oamenii de stiinta suspecteaza ca ereditatea are un rol important.
TRATAMENT
Scopul tratamentului este acela de a reduce inflamatia care declanseaza simptomele. In cele mai bune cazuri, acest lucru nu numai la reducerea simptomelor ci si la remisia pe termen lung a bolii. Tratamentul poate fi medicamentos sau chirurgical. Medicii folosesc cateva categorii de medicamente care controleaza inflamatia in moduri diferite. Din cauza ca anumite medicamente nu sunt eficiente la anumite persoane, este posibil sa dureze ceva timp pana cand madicul va gasi medicamentul potrivit. Anumite medicamente pot avea efecte secundare serioase si trebuie sa evaluati riscurile si beneficiile tratamentului.
Medicamente antiinflamatoare. Reprezinta primul pas al tratamentului. Ele includ: Sulfasalazine: Este eficient in diminuarea simptomelor, dar are un numar mare de efecte secundare: greata, varsaturi, dureri de cap si dureri de stomac. Nu luati acest medicament daca sunteti alergic la medicamente din grupul sulfanamidelor. Olsalazine: Aceste medicamente au ca efecte secundare febra. Pot fi administrate oral sau sub forma de supozitoare. Balsalazide: Au ca efecte secundare febra
Corticosteroizi: Pot reduce inflamatia dar au numeroase efecte secundare: exces de par facial, transpiratii nocturne, insomnie, hiperactivitate, hipertensiune arteriala, diabet, osteoporoza, fracturi de oase, cataracta, cresterea sensibilitatii la infectii. Folosirea pe termen lung la copii poate duce la oprirea cresterii. Medicii folosesc acest tratament numai in cazuri severe ale bolii care nu raspunde la alte tratamente. Tratamentul cu corticosteroizi nu este eficient la toata lumea si este un tratament pe termen scurt: 3 sau 4 luni.
Medicamente imunosupresoare. Faptul ca boala raspunde la tratamentul cu astfel de medicamente, poate insemna ca distrugerea tesutului digestiv este produsa de propriul sistem imunitar ca raspuns ca o infectie virala sau bacteriana. Efectele secundare pot fi severe si includ: reactii alergice, infectii, inflamatii ale ficatului sau pancreasului
Plasturi cu nicotina. Plasturii cu nicotina aplicati pe piele aduc usurare pe termen scurt. Nu este clar de ce nicotina reduce simptomele si dovada ca le reduce este contestata de multi specialisti. NU va apucati de fumat pentru reduce simptomele bolii. Riscurile fumatului depasesc cu mult beneficiile aduse.
Alte medicamente. In anumite cazuri pot fi eficiente antidiareicele, in alte cazuri laxativele, analgezicele sau suplimentele cu fier.
Chirurgia. In cazul in care terapia cu medicamente nu da rezultate, medicul va poate recomanda interventia chirurgicala. In cele mai multe cazuri, interventia chirurgicala elimina colita ulceroasa. Din nefericire, in majoritatea cazurilor acest lucru inseamna eliminarea intregului colon si al rectului. In trecut, dupa operatie, se practica efectua o incizie in abdomen la care se atasa o punga in care erau adunate materiile fecale. In prezent se ataseaza capatul intestinului subtire direct la anus, ceea ce permite o defecatie aproape normala. (materiile fecale vor fi eliminate de pana la 7 ori pe zi si vor fi moi din cauza ca lipsa colonului impiedica reabsorbtia apei) .
Constipatia
Constipatia este o problema gastrointestinala comuna. Persoanele care
sufera de constipatie au scaune rare si tari. Frecventa normala a scaunelor variaza in limite largi. Cu toate acestea, daca sunt mai putin de trei scaune pe saptamana si acestea sunt tari, se poate considera ca aveti constipatie. Din fericire cele mai multe cazuri de constipatie sunt temporare. SIMPTOME
- mai putin de trei scaune pe saptamana. - scaune tari - sentimentul unui blocaj rectal - sentimentul de evacuare incompleta a materiilor fecale
CAUZE
In mod normal, deseurile produse in urma digestiei, sunt propulsate prin intestin de miscari musculare. In colon, majoritatea apei si a sarurilor minerale sunt reabsorbite deoarece sunt substante esentiale functionarii autoturismului. In cazul in care colonul absoarbe prea multa apa sau contractiile musculare ale colonului sunt prea lente, scaunul devine tare si este evacuat mai greu. Factorii care produc incetinirea tranzitului intestinal includ: - consumul redus de lichide sau deshidratare - consumul de alimente cu continut redus de fibre - lipsa de activitate fizica, in special la adulti - sindromul colonului iritabil - schimbari in stilul de viata, inclusiv sarcina, imbatranirea si calatoriile - boala - abuzul de laxative - anumite boli ca atacul cerebral, diabetul, boli ale tiroidei, Parkinson
- obstructia intestinala - anumite medicamente - tulburari hormonale - pierderea sarurilor din organism prin varsaturi sau diaree - leziuni ale maduvei spinarii care afecteaza nervii intestinali.
Crampe menstruale
Crampele menstruale (dismenoreea), reprezina crampele care apar in partea de jos a abdomenului unei femei, inainte sau in timpul menstruatiei. SIMPTOME
Simptomele crampelor menstruale includ: - durere in partea de jos a abdomenului - durerea radiaza in partea de jos a spatelui si la coapse - greata si varsaturi - transpiratie - ameteala
CAUZE
In timpul menstruatiei, uterul se contracta pentru a elimina mucoasa care il captuseste. Hormonul prostaglandin, declanseaza contractiile muschilor uterini. In cazul in care se produc cantitati prea mari din acest hormon, contractiile uterului devin prea puternice si determina aparitia crampelor. Exista si experti care considera ca aceste contractii severe comprima vasele
de sange si utrerul nu mai este irigat normal. Durerea astfel rezultata, poate fi comparata cu angina produsa de blocarea arterelor coronare. Crampele menstruale pot fi cauzate si de: - endometrioza - fibromul uterin - adenomioza - boala inflamatorie pelvina - stenoza de col uterin
TRATAMENT
Tratamentul consta in general in administrarea de medicamente. Medicamentele pot fi antiinflamatoare nonsteroidale sau anticonceptionale. In cazul in care crampele menstruale sunt provocate de alte boli cum ar fi endometrioza, extirparea chirurgicala a tesutului anormal poate reduce simptomele.
Diareea
Diareea este scaunul frecvent si subtire. Aceasta este considerata cronica atunci cand ati avut astfel de scaune de mai mult de patru saptamani. SIMPTOME
Simptomele diareei si asociate diareei includ:
- scaune frecvente si subtiri
- crampe abdominale - febra - scaune cu sange - balonare
In plus, alte semne si simptome ca greata si voma pot precede diareea, cauzata de exemplu de o infectie. Infectiile cauzate de bacterii sau paraziti pot provoca scaune cu sange si pot fi insotite de febra.
CAUZE
Cea mai frecventa cauza a diareei este gastroenterocolita virala, o infectie virala care se se vindeca de la sine in cateva zile. Gastroenterocolita virala apare de obicei in epidemii in scoli sau in familie. Medicamentele, in special antibioticele, laxativele care contin magneziu si chimioterapia pot de asemenea cauza diareea.
Diareea poate fi provocata si de: - bolile de malabsorbtie, ca intoleranta la lactoza - boli inflamatorii de colon (boala lui Crohn sau colita ulceroasa) - boala colonului iritabil - boala celiaca
Alte cauze mai rare ale diareei sunt: - sindromul Zollinger-Ellison - afectiuni neurologice ca neuropatia autonomica sau diabetica - sindromul carcinoid - gastrectomia - radioterapia
TRATAMENT
In cele mai multe cazuri, diareea se vindeca de la sine, fara tratament, dupa cateva zile. Totusi, tratamentul poate atenua simptomele, in special crampele. Daca diareea dureaza mai mult de doua zile sau faceti febra sau scaune cu sange, este necesar sa va adresati medicului.
Daca diareea este cauzata de o infectie cu parazit, simptomele pot fi atenuate de medicatia cu antibiotice. Acestea ajuta, dar nu intotdeauna, in cazurile de diaree provocata de o bacterie. In cazul diareei virale, antibioticele nu au efect. Se pot administra medicamente antidiareice, care se elibereaza de obicei fara prescriptie medicala. Acestea actioneaza prin scaderea vitezei cu care circula lichidele prin intestine si prin eliminarea microbilor.
Alte metode de tratament includ:
Inlocuirea lichidelor. Cel mai probabil medicul va va recomanda sa inlocuiti lichidele si sarurile pe care le-ati pierdut din cauza diareei. Organismul are nevoie de saruri si electroliti, minerale ca sodiul si potasiul, pentru a mentine curentii electrici care fac inima sa bata. Ajustarea tratamentului cu medicamente. Daca medicul constata ca un anumit antibiotic va provoaca diareea, este necesar sa-l inlocuiti si sa va schimbati tratamentul. Tratarea afectiunilor care provoaca diareea. Daca aveti diaree cronica, o puteti atenua tratand afectiunea care o provoaca.
Diverticulita
Diverticulita este umflarea (inflamatia) unei pungi anormale in peretele
intestinal. Aceste pungi sunt de obicei gasite in colon. SIMPTOME
- dureri abdominale, de obicei in partea stanga a abdomenului inferior - frisoane - febra - greata - varsaturi - scadere in greutate
CAUZE
Cauzele directe ale bolii nu sunt cunoscute. La interiorul intestinului gros se pot dezvolta mici pungi. Ele sunt mai frecvente in colonul sigmoid. Aceste pungi apar mai frecvent dupa varsta de 40 de ani. In momentul in care devin inflamate, boala se numeste diverticulita. Pungile apare ca rezultat al unei distributii anormale a presiunii in colon sau ca urmare a unei prsiuni crescute. Presiunea din colon face ca aceste mici pungi sa se umfle si sa treaca prin peretele intestinal acolo unde acesta este slabit. Aceste pungi, numite diverticule, sunt foarte intalnite la persoanele de peste 60 de ani. Cu toate acestea, numai un procent mic poate dezvolta complicatii care sa duca la diveticulita.
TRATAMENT
Tratamentul este stabilit in functie de severitatea simptomelor si recurenta bolii. Daca simptomele sunt usoare, este suficient sa tineti o dieta bazata pe lichide si cu continut scazut de fibre. Daca apar complicatii sau nu este prima data cand suferiti de aceasta boala, este necesar un tratament avansat.
Tratamentul la domiciliu. Acesta include odihna, evitarea cerealelor integrale, fructelor si legumelor, pentru a lasa colonul sa se vindece. Pe masura ce simptomele se amelioreaza, de obicei in doua-patru zile, puteti reveni treptat la alimentatia obisnuita. In plus, medicul va va prescrie antibiotice pentru a elimina bacteria care a provocat infectia. Este important sa faceti tratamentul pe toata perioada indicata de medic, chiar daca va simtiti mai bine. Oprirea tratamentului mai devreme poate duce la revenirea infectiei sau poate duce la inmultirea bacteriilor rezistente la antibiotice.
Daca aveti dureri, medicul va poate recomanda analgezice. Se pot recomanda si medicamente mai puternice impotriva durerii, dar acestea pot provoca constipatie si agrava problema dumneavoastra.
Spitalizarea. Daca simptomele sunt mai severe si exista riscul unei obstructii intestinale sau a unei peritonite, este necesara spitalizarea si administrarea intravenoasa de antibiotice.
Interventia chirurgicala. In cazul unei fistule sau a diverticulitei recurente, medicul va poate recomanda operatia pentru a inlatura partea bolnava a colonului. Exista doua tipuri de operatii: - Rezectia intestinala primara. Aceasta este interventia standard pentru persoanele care sufera de diverticulita. Chirurgul indeparteaza partea afectata a intestinului si apoi leaga la loc partile sanatoase (anastomoza). In functie de dimensiunea inflamatiei, se poate realiza interventia chirurgical, cand se face o incizie lunga in abdomen sau laparoscopic, cand se fac trei sau patru mici incizii. Vindecarea este mai rapida in cazul operatiei laparoscopice, dar aceasta nu este recomandata in cazul persoanelor supraponderale sau a unei inflamatii mari. - Rezectia intestinala cu colostomie. Aceasta interventie este necesara in situatia in care colonul este afectat pe o suprafata atat de mare incat nu este posibila reunirea sa cu rectul. La o colostomie, chirurgul face o incizie in peretele abdominal. Partea de colon sanatoasa este legata la aceasta deschidere si prin urmare dejectiile vor fi eliminate intr-o punga speciala. Colostomia poate fi temporara sau permanenta.
Durerea stomacala neulceroasa
Durerea stomacala neulceroasa este o boala comuna, uneori cronica, a sistemului gastrointestinal superior, care include esofagul, stomacul si prima parte a intestinului subtire. Boala poate provoca tulburari si semne asemanatoare cu ulcerul peptic, cum ar fi: durere sau disconfort in partea superioara a abdomenului, de multe ori insotita de balonare, ragaiala si greata. SIMPTOME
Semnele si simptomele pot include: - senzatie de arsura sau disconfort in partea superioara a abdomenului sau in parte inferioara a pieptului, uneori ameliorata de medicamante antiacide - balonare - ragaiala - meteorism (gaze) - senzatie de plenitudine - greata
CAUZE
Cauza exacta a durerii stomacale neulceroase este necunoscuta. In unele cazuri ea poate sa apara dupa o infectie virala, dar acest caz este rar. Medicii considera ca este o tulburare functionala care nu este neaparat legata de o boala.
Endometrioza
Endometrioza este o tulburare a sistemului reproducator feminin. In cazul endometriozei, endometrul (mucoasa uterina) apare si in alte locuri. Cel mai adesea el creste pe tuburile falopiene (trompele uterine) si ovare. Cand tesutul endometrial este localizat in alta parte a corpului, el continua sa se comporte in timpul menstruatiei la fel ca si cum ar fi situat in uter: se ingroasa, se rupe si sangereaza in fiecare luna. Pentru ca sangele nu are pe unde sa fie evacuat din corp, tesutul din jur se inflameaza. Sangele retinut poate da nastere la chisturi, tesuturi cicatrizate si la "lipirea" anumitor organe. Boala provoaca dureri pelviene, in special in timpul menstruatiei. Endometrioza poate provoca si probleme de fertilitate. SIMPTOME
Endometrioza poate fi usoara, moderata sau severa si fara tratament tinde sa se inrautateasca in timp. Unele femei nu au nici un fel de simptom, si boala este descoperita numai cand bucati de tesut endometrial sunt gasite in afara uterului in timpul anumitor operatii. Alte femei pot avea unul sau mai multe simptome prezentate mai jos: Menstruatii dureroase (dismenoree). Durerea pelviana si crampele pot incepe cu cateva zile inainte de ciclu, se intind cateva zile si pe perioada lui si pot include dureri abdominale si dureri in zona de jos a spatelui. Severitatea durerii nu este neaparat un indicator al severitatii bolii. Unele femei cu endometrioza usoara au dureri intense, in timp ce altele cu o cicatrizare mai extinsa nu au deloc dureri. Dureri pelviene. Puteti avea dureri in timpul ovulatiei, dureri ascutite in timpul actului sexual, sau dureri in timpul urinarii sau defecatiei. Sangerare excesiva. Este posibil sa aveti sangerari excesive in timpul menstruatiei sau sangerari intre menstruatii.
Infertilitate. Endometrioza poate fi una din cauzele infertilitatii la femei.
Endometrioza poate fi uneori confundata cu alte boli care pot cauza dureri pelviene.
CAUZE
Cauza bolii ramane incerta. Specialistii studiaza rolul pe care il au hormonii si sistemul imunitar in cazul bolii. Una dintre teorii spune ca sangele menstrual care contine celule endometriale se intoarce in trompele uterine, "face radacini" si creste. Alta ipoteza spune ca fluxul sanguin transporta celule endometriale catre alte locuri din corp. Alta teorie speculeaza ca predispozitia la endometrioza poate fi cauzata de mostenirea genetica. Un raspuns gresit al sistemului imunitar poate de asemenea fi una din cauze. Alti cercetatori cred ca anumite celule prezente in abdomen isi pastreaza capacitatea de a deveni celule endometriale. Aceste celule au fost responsabile pentru cresterea organelor reproducatoare ale femeii in stadiul embrionar. Se presupune ca factori genetici sau de mediu pot determina, mai tarziu in timpul vietii, ca aceste celule sa dea nastere la tesut endometrial. SCRIETI COMENTARIU (0 COMMENTS) CITEŞTE MAI MULT...
Enteropatia glutenica Enteropatia glutenica (boala celiaca), este o boala autoimuna, in care mucoasa intestinului subtire este deteriorata din cauza consumului de gluten si a altor proteine gasite in faina de grau (mai rar in secara).
SIMPTOME
Simptomele bolii celiace pot varia mult de la o pesoana la alta. Din aceasta cauza diagnosticul
se pune de obicei cu intarziere. De exemplu, o persoana poate fi constipata, alta poate sa aiba diaree sau este posibil sa nu existe scaune anormale. Simptomele pot fi gastrointestinale sau nu. Simptomele gastrointestinale pot fi: - durere abdominala - balonare - indigestie - constipatie - apetit scazut - diaree cronica sau ocazionala - intoleranta la lactoza - greata si varsaturi - scaune care plutesc, sunt urat mirositoare, au urme de sange sau sunt grase - scadere in greutate
Simptomele de alta natura decat cele gastrointestinale pot fi: - anemie - dureri de oase sau de articulatii - boli de oase (osteoporoza, fracturi) - invinetire usoara - depresie - oboseala - incetinirea cresterii la copii - caderea parului - hipoglicemie - iritabilitate si schimbari de comportament - malnutritie - crampe musculare - sangerari nazale - boli de piele - deficiente minerale sau de vitamine
CAUZE
Cauza exacta a eneteropatiei glutenice nu este conoscuta. Intestinul subtire contine niste umfalturi numite vilozitati intestinale care maresc suprafata de absorbtie a nutrientilor. Daca nu este diagnosticata si tratata, enteropatia glutenica duce la aplatizarea vilozitatilor. Astfel este afectata capacitatea de absorbtie intestinala. Boala poate sa apara oricand din copilarie pana la batranete. Persoanele care au in familie rude care sufera de boala celiaca, au un risc mai mare a dezvolta boala. Persoanele caucaziene sau cu stramosi europeni prezinta de asemenea un risc ridicat. Femeile sunt mai afectate decat barbatii.
Exista multe boli asociate cu enteropatia glutenica: - anemia - artrita reumatoida - lupusul sistemic eritematos - dermatite - sindromul Down - intoleranta la lactoza - infertilitate inexplicabila - osteoporoza - diabet tip I - boli ale glandei tiroide
TRATAMENT
Enteropatia glutenica nu se poate vindeca, dar poate fi controlata eficient prin schimbarea dietei. Odata ce glutenul este eliminat din alimentatie, inflamatia intestinului subtire se reduce in cateva
saptamani. Daca deficientele nutritionale sunt severe, este posibil sa aveti nevoie de suplimente cu vitamine si minerale. Vindecare completa si cresterea vilozitatilor intestinale dureaza intre cateva luni la persoanele tinere si cativa ani la persoanele in varsta. Glutenul trebuie complet eliminat din alimentatie, deoarece chiar si in cantitati mici poate sa produca simptomele caracteristice bolii. Medicul va poate recomanda o intalnire cu un dietetician pentru a stabili o dieta fara gluten.
Alimente permise in dieta: - carne proaspata si peste - majoritatea lactatelor - fructe - legume - orez - cartofi
Alimente nepermise: - paine - cereale - paste - prajituri - sosuri
Gastrita Gastrita nu este o boala in sine. Ea este o inflamarea a mucoasei stomacale care poate fi declansata de mai multe boli. Gastrita poate sa apara brusc (gastrita acuta) sau se poate dezvolta lent (gastrita cronica)
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - dureri abdominale - balonare - greata si varsaturi - senzatie de plenitudine in stomac - arsuri in partea superioara a stomacului - eructatie (ragait)
CAUZE
Gastrita apare atunci cand mucoasa protectoare a stomacului se deterioreaza. Mucoasa stomacului actioneaza ca o bariera impotriva acizilor din stomac. Deteriorarea mucoasei permite sucurilor digestive sa afecteze tesuturile stomacului. Gastrita poate fi cauzata de consumul exagerat de alcool, de administrarea timp indelungat a anumitor medicamente antiinflamatoare (aspirina, ibuprofen) sau de infectii cu bacterii precum Helicobacter pylori. Uneori gastrita apare dupa interventii chirurgicale majore, traume sau infectii severe. Anumite boli precum tulburarile autoimune si anumite afectiuni biliare pot provoca gastrita.
TRATAMENT
Tratamentul gastritei depinde de cauzele ei. Gastrita acuta provocata de consumul de alcool poate fi ameliorata sau vindecata daca este oprit consumul de alcool. Gastrita cronica provocata de bacteria H Pylori este tratata prin eradicarea bacteriei. Majoritatea tratamentelor gastritei se bazeaza si pe reducerea aciditatii stomacului. Reducerea aciditatii stomacului se poate face prin
administrarea de medicamente antiacide (care neutralizeaza acidul produs), medicamente care reduc productia de acid sau medicamente care blocheaza complet productia de acid. Pentru a distruge bacteria H Pylori, medicul va recomanda de obicei o combinatie de doua antibiotice.
Gastroenterocolita virala Gastroenterocolita virala (Gastroenterita virala) este o inflamatie a stomacului si a intestinelor cauzata de un virus. Infectia duce la diaree si varsaturi.
SIMPTOME
Simptomele caracteristice sunt:
- durere abdominala - crampe - diaree - greata - varsaturi
Pe langa ele pot sa mai apara: - scadere in greutate - voma cu sange (rar) - transpiratie excesiva - dureri musculare - intepenirea articulatiilor - febra - frisoane
CAUZE
Gastroenterita virala, este, dupa cum sugereaza si numele, provocata de virusuri. Cele mai frecvente infectii sunt provocare de:
Rotavirusuri: sunt cauza principala a gastroenteritelor severe Virusul Norwalk: afecteaza de obicei copiii scolari
Virusurile se gasesc de obicei in apa sau alimentele contaminate. Simptomele apar in 4 pana la 48 de ore dupa expunerea la sursa de infectie. Persoanele cu risc crescut de a dezvolta boala sunt tinerii, batranii si persoanele cu un sistem imunitar slabit.
Intoleranta la lactoza Intoleranta la lactoza reprezinta incapacitatea sau dificultatea de a digera laptele. Intoleranta la lactoza nu este contagioasa sau canceroasa. Ea afecteaza in mod diferit tipurile de populatie: 75% din populatia neagra, 90% din asiatici si indienii americani si mai putin de 20% din caucazieni.
SIMPTOME
Semnele si simptomele incep de obicei intre 30 de minute si 2 ore de la consumarea alimentelor. Ele includ: - diaree - greata - crampe abdominale - balonare
- gaze (meteorism)
Simptomele sunt de obicei usoare dar pot fi si severe. Severitatea simptomelor nu este corelata cu gradul de absorbtie a lactozei ci mai degraba cu alti factori (de ex etnia)
CAUZE
Celulele din mucoasa intestinala produc o enzima numita lactaza. Lactaza descompune lactoza in doua componente, glucoza si galactoza, care pot fi absorbite in fluxul sanguin. Fara lactaza, lactoza neprelucrata ajunge in colon unde este descompusa de alte bacterii. Exista trei tipuri de intoleranta la lactoza.
Intoleranta la lactoza primara. In mod normal organismul produce cantitati mari de lactaza la nastere si in timpul copilariei, cand laptele este principala sursa de alimentatie. De obicei productia de lactaza scade pe masura ce dieta devine mai variata si mai putin dependenta de lapte. Acest declin treptat poate provoca simptome de intoleranta la lactoza.
Intoleranta secundara la lactoza. Aceasta forma a bolii apare atunci cand intestinul subtire scade productia de lactaza din cauza unei boli, a unei interventii chirurgicale sau a unor traume asupra intestinului subtire. Ea poate sa apara ca urmare a unor boli intestinale ca: boala celiaca, gastroenterita sau boala lui Crohn. Acest tip de intoleranta la lactoza poate dura numai cateva saptamani si poate fi complet reversibila. In cazul unor boli pe termen lung insa, ea poate fi permanenta.
Intoleranta la lactoza congenitala. Este posibil ca unii copii sa se nasca cu intoleranta la lactoza. Ei nu tolereaza nici laptele matern si au nevoie de lapte fara lactoza
TRATAMENT
Capacitatea de a produce lactaza a corpului nu poate fi imbunatatita. Cu toate acestea, puteti controla simptomele intolerantei la lactoza prin modificarea dietei si prin folosirea anumitor produse medicale special create. Nu este neaparat nevoie sa evitati complet toate produsele lactate. Majoritatea persoanelor se pot bucura de anumite produse lactate fara a avea simptome. Puteti de asemenea sa cresteti toleranta la lactata prin introducerea lor treptata in dieta. Consumul lactatelor este benefic pentru organism deoarece ele contin nutrienti esentiali precum calciu, vitamina A, vitamina D, riboflavina si fosfor.
Iata cateva sfaturi: - beti cantitati mai mici de lapte dar mai des - consumati laptele impreuna cu alte alimente (nu singur) - experimentati mai multe tipuri de lactate; nu toate tipurile contin aceeasi cantitate de lactoza - consumati lactate cu continut scazut de lactoza sau fara lactoza - aveti grija la alimentele care contin lactoza ascunsa (supe instant, cicolata, etc)
Exista si anumite produse care ajuta persoanele care sufera de intoleranta la lactoza: - tablete cu lactaza; tabletele contin enzime care descompun lactoza, reducand cantitatea pe care trebuie sa o digere corpul - probiotice; probioticele sunt microorganisme care sunt prezente in tractul intestinal si ajuta la o digestie sanatoasa. Ele se gasesc in anumite iaurturi sau in diferite suplimente alimentare
Intoxicatia alimentara Intoxicatia alimentara este o tulburare gastro-intestinala care se produce din cauza consumului de alimente contaminate. Microorganismele infectioase (bacterii, virusuri, paraziti) sunt cele mai comune cauze ale intoxicatiei alimentare. Anumite toxine si substante chimice pot si ele sa produca boala dar acest lucru este mai putin probabil.
SIMPTOME
Simptomele pot varia in functie de sursa de contaminare. Cele mai multe tipuri de intoxicatie alimentara provoaca unul sau mai multe din urmatoarele simptome: - greata - varsaturi - diaree apoasa - dureri abdominale - crampe la stomac - pierderea apetitului - oboseala - febra Semnele si simptomele se pot declansa in cateva ore de la consumul alimentelor sau cateva zile mai tarziu. Intoxicatia alimentara poate dura intre 1 si 10 zile.
CAUZE
Contaminarea alimentelor poate sa aiba loc in orice moment: crestere, recoltare, procesare, depozitare, transport sau preparare. Transferul de organisme daunatoare de pe o suprafata pe alta este una din cele mai frecvente cauze, in special in cazul alimentelor care nu sunt gatite, precum salatele, fructele si anumite legume.
Obstructia intestinala Obstructia intestinala (ocluzia intestinala) implica blocarea completa sau partiala a colonului, ceea ce are ca rezultat imposibilitatea trecerii continutului intestinal.
SIMPTOME
- dureri abdominale si crampe - senzatia de abdomen plin - varsaturi - constipatie - diaree - respiratie mirositoare - umflarea abdomenului
CAUZE
Obstructia colonului poate fi cauzata de blocarea ileonului (ultimul segment al intestinului subtire), caz in care colonul nu poate functiona normal, dar nu exista probleme mecanice. Cauzele blocarii ileonului (ileus paralitic) pot include: - medicamente, in special narcotice - infectii peritoneale - ischemia mezenterica (scaderea fluxului de sange catre organele abdominale) - leziuni ale vaselor de sange care alimenteaza abdomenul - complicatii in timpul interventiilor chirurgicale abdominale - boli ale rinichilor - tulburari metabolice (de ex scaderea nivelului de potasiu) La nou nascuti, ileus paralitic este asociat cu distrugerea peretelui colonului, poate duce la infectii ale sangelui sau ale plamanilor si poate pune viata in pericol. La copiii mai mari, cauza poate fi gastroenterita sau peritonita. Ileus paralitic este caracterizat de umflare abdominala, durere abdominala si absenta zgomotelor abdominale
Obstructia mecanica apare atunci cand trecerea continutului intestinal este blocata. Cauzele obstructiei mecanice sunt numeroase si includ: - hernia - tesuturi cicatrizate sau aderente postoperatorii - calculi biliari - tumori care blocheaza intestinul - cresteri anormale a unor tesuturi - volvulus (rasucirea intestinului) - ingerarea de corpi straini care blocheaza intestinul
Pancreatita Pancreatita este un termen utilizat pentru a descrie inflamatia pancreasului. Pancreasul este un organ lung si plat, situat in spatele stomacului in partea superioara a abdomenului. Pancreasul produce enzime care ajuta la digestie si hormoni care ajuta la reglarea nivelului de zahar din sange. Pancreatita poate fi acuta (apare brusc si dureaza cateva zile) sau cronica (se dezvolta de-a lungul mai multor ani). In cazurile usoare boala trece fara tratament, dar in cazurile severe poat sa apara complicatii care pun viata in pericol.
SIMPTOME
Simptomele pot sa varieze in functie de tipul bolii. In cazul pancreatitei acute semnele si simptomele includ: - dureri in partea de sus a abdomenului - dureri abdominale care radiaza in spate - dureri abdominale care se inrautatesc dupa ce mancati - dureri abdominale ameliorate de aplecarea in fata sau de ghemuire - greata - varsaturi
- sensibilitate la atingerea abdomenului
Semnele si simptomele pancreatitei cronice includ: - dureri in partea de sus a abdomenului - indigestie - scadere in greutate - scaune uleioase si urat mirositoare
CAUZE
Pancreatita apare atunci cand enzimele produse in pancreas se activeaza prea devereme. In procesul normal de digestie, enzimele pancreatice inactive ajung pana in intestinul subtire unde se activeaza si ajuta la digestie. In cazul pancreatitei, enzimele devin active cat sunt inca in pancreas. Enzimele irita astfel celulele pancreasului cauzand inflamarea lui. Atacurile repetate de pancreatita acuta, deterioreaza pancreasul si duc la pancreatita cronica. In pancreas pot sa apara tesuturi cicatrizate care conduc la pierderea functiei pancreasului. Un pancreas care nu functioneaza normal poate sa duca la probleme digestive sau la diabet. Atat in cazul pancreatitei acute cat si in cazul celei cronice au fost identificate o serie de cauze care includ: - alcoolismul - calculii biliari - interventiile chirurgicale abdominale - anumite medicamente - fumatul - fibroza chistica - antecedente familiale de pancreatita - hipercalcemia - hiperparatiroidism - nivelul mare de trigliceride
- infectii - leziuni abdominale - cancerul pancreatic - ulcerul
Sindromul colonului iritabil Sindromul colonului iritabil este caracterizata prin disconfort sau durere abdominala variabila, constipatie sau diaree, sau episoade alternante de constipatie si diaree. In aceasta boala este alterat echilibrul normal dintre activitatea motorie a intestinului si activitatile secretorii, dintre actiunile stimulante si cele inhibitorii. Intestinul are in acest caz contractii neregulate si nepropulsive.
SIMPTOME
Semnele si simptomele pot varia mult de la o persoana la alta si adesea seamana cu cele ale altor boli. Printre cele mai comune sunt: - crampe sau dureri abdominale - meteorism - diaree sau constipatie - mucus in scaun Se pot adauga si alte semne nespecifice: - greata - arsuri - dureri de cap - insomnie - senzatie de lesin - palpitatii - transpiratie
CAUZE
Boala este datorata unui complex de factori de natura diferita: stres, anxietate, stari emotionale, mese neregulate si luate in graba, abuz de laxative, suprasolicitare, astenie, lipsa de somn. Apare adesea dupa enterite virale, bacteriene sau toxice. Daca activitatea motorie este mai redusa si cea de aliminare a apei este crescuta, apare constipatia. In cazul invers, cand activitate motorie este excesiva iar absorbtia de apa din intestin este redusa, apare diareea. Durerile se datoresc dilatarii intestinului cu gaze si spasmele acestuia.
DIAGNOSTIC
Diagnosticul este unul de excludere, dupa eliminarea completa a unor cauze organice.
TRATAMENTUL
Tratamentul incepe cu eliminarea cauzelor de stres, cu recomandarea unei alimentatii rationale, unui program regulat, unor mese la ore regulate, evitarea sedentarismului. Regimul va contine legume, fructe fierte, oua, peste, carne fiarta sau gatita fara condimente. Bolnavii cu diaree nu tolereaza de obicei laptele, lichidele fierbinti sau foarte reci, cafeaua, alcoolul si tutunul. Nu se recomanda folosirea de laxative sau clisme, din cauza actiunii lor iritante. In anumite cazuri, tratamentul poate fi completat cu sedative usoare, tranchilizante sau relaxante.
Ulcerul peptic Ulcerul peptic (ulcerul duodenal, ulcerul gastric, ulcerul gastroduodenal) reprezinta eroziunea
mucoasei stomacului sau a duodenului (prima portiune a intestinului subtire). Termenul "peptic" provine de la pepsina, o enzima care descompune proteinele. Daca ulcerul este mic, este posibil sa nu produca simptome. Daca ulcerul este mare, se pot produce hemoragii puternice. In majoritatea cazurilor, ulcerul afecteaza doar stratul interior al stomacului. Cazurile de ulcer perforat (strapungerea stomacului sau a duodenului) sunt o urgenta medicala.
SIMPTOME
Durerea abdominala este cel mai frecvent simptom, dar nu este obligatoriu sa apara. Durerea abdominala poate sa difere de la o persoana la alta. De exemplu, la anumite persoane durerea se poate ameliora dupa masa iar la altele se poare inrautati. Alte simptome pot fi: - greata si varsaturi - scadere in greutate - oboseala - indigestie - ragait - durere de piept - voma cu sange - scaune cu sange sau scaune de culoare inchisa Este important de stiut ca este posibil sa aveti ulcer si sa nu aveti nici un simptom.
CAUZE
In mod normal, stomacul si intestinul subtire sunt captusite cu o mucoasa care le protejeaza de actiunea sucurilor digestive. Din anumite motive, mucoasa se poate deteriora, ducand la o inflamare a peretelui stomacului sau a duodenului. Cea mai frecventa cauza a ulcerului este infectia produsa de bacteria numita Helicobacter pylori. Majoritatea persoanelor care au ulcer,
prezinta aceasta bacterie in tractul gastrointestinal, insa exista si persoane care desi au bacteria nu au ulcer. Factorii de risc sunt: - administrarea anumitor medicamente (de ex. aspirina) - consumul excesiv de alcool - fumatul
Desi multe persoane cred asta, nu este inca stabilit daca stresul cauzeaza ulcer.
TRATAMENT
Pentru ca majoritatea cazurilor sunt provocate de bacteria H Pylori, medicii pot adopta doua metode pentru a trata ulcerul: - sa distruga bacteria - sa reduca aciditatea din stomac pentru a ameliora durerea si a ajuta vindecarea. Pentru a atinge aceste doua scopuri, este necesar sa folositi o combinatie intre 2, 3 sau chiar 4 dintre urmatoarele medicamente. Administrarea de antibiotice. Medicul va va prescrie de obicei o combinatie de mai multe antibiotice deoarece in general un singur tip nu este suficient pentru a distruge bacteria. Medicamente antiacide. Medicamentele antiacide neutralizeaza acidul produs, calmand rapid durerile. Medicamente care blocheaza producerea de acid. Medicamentele reduc productia de acid clorhidric din tractul digestiv, reducand durerile si incurajand vindecarea. Medicamente care opresc glandele ce secreta acid. Medicamente care protejeaza mucoasa stomacala. Daca H Pylori nu este identificata in tractul digestiv, este posibil ca ulcerul sa fie cauzat de administrarea de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene, sau de refluxul gastroesofagian.
Este posibil ca in ciuda tratamentului, ulcerul sa nu se vindece (ulcer refractar). Motivele pot sa
fie urmatoarele: - administrarea defectuoasa a tratamentului - anumite tipuri de H Pylori sunt rezistente la antibiotice - consumul de alcool - fumatul - administrarea regulata de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene - producerea excesiva de acid clorhidric - cancerul de stomac - infectia cu alte tipuri de bacterii
Tratamentul impotriva ulcerului refractar presupune eliminarea factorilor care interfera cu vindecarea, precum si administrarea unor doze mai mari de medicamente. Tratamentul chirurgical este necesar numai atunci cand ulcerul nu raspunde la tratamentul agresiv cu medicamente.
Zona Zoster Zona zoster este o iritatie a pielii dureroasa, cauzata de o infectie acuta cu virusul care provoaca varicela.
SIMPTOME
Primul simptom este de obicei o durere sau senzatia de arsura pe o parte a corpului. Durerea poate fi severa. Pe piele apar mici umflaturi rosii, urmate de basici care seamana cu cele provocate de varicela aflata in primele stadii. Basicile se sparg si curg dupa care formeaza cruste. Crustele cad in 2 sau 3 saptamani. Iritatia este de obicei o zona ingusta, aflata de-a lungul unui nerv spinal, pornind din spate pana in zona buricului sau a pieptului. Poate insa sa afecteze si fata, ochii, gura si urechile.
Alte simptome pot fi: - durere abdominala - friguri - dificultatea de a misca anumiti muschi ai fetei - febra - stare generala proasta - leziuni genitale - durere de cap - pierderea auzului - dureri articulare - pierderea abilitatii de a misca ochii - umflarea ganglionilor limfatici - probleme de vedere - probleme de gust
CAUZE
Dupa ce ati facut varicela, virusul ramane in stare latenta in anumiti nervi ai corpului. Zona zoster apare atunci cand virusul devine activ dupa mai multi ani. Motivul pentru care virusul redevine activ nu este inca foarte clar. De cele mai multe ori se produce un singur atac. Daca o persoana este expusa unei persoane bolnave de zona zoster si nu a facut varicela sau un vaccin impotriva ei, este mai probabil sa dezvolte o forma severa de varicela decat sa dezvolte zona zoster. Boala poate afecta pacienti de orice varsta dar este mai frecventa la adultii de peste 60 de ani, la copiii care au facut varicela inainte de 1 an si la persoanele care au sistem imunitar slab.
Dictionar medical - boli durere de cap. Arterita temporala
Arterita temporala (Boala lui Horton, arterita craniala, arterita cu celule gigante) este o inflamatie a arterelor de dimensiune medie si mare. Ea afecteaza in mod caracteristic una sau mai multe ramuri ale arterei carotide, mai ales artera temporala de unde si numele. Totusi este o boala sistemica care poate afecta artere din diverse locuri. Apare la bolnavii varstnici, dupa 50 de ani si obisnuit dupa 60 de ani. Se localizeaza la bifurcarea carotidei, la nivelul arterelor extracraniene (artera faciala sau temporala). Debutul este insidios, prin: cefalee, oboseala, anorexie, scadere in greutate, polimialgii reumatice, febra.
Caracterul cefaleei este sugestiv: localizare temporala, uni sau bilaterala, cu iradiere in pielea capului si regiunea occipitala. Alteori, apare cand bolnavul isi pune capul pe perna, cand se piaptana, se spala pe cap sau isi pune ochelarii. Orice cefalee persistenta, care apare dupa 50 de ani, trebuie sa sugereze si o arterita Horton (temporala).
SEMNE SI SIMPTOME
Boala lui Horton se manifesta prin dureri de cap intense, localizate la o tampla sau la ambele, cauzata de inflamatia peretelui arterial. Poate apare durerea scalpului sau claudicatia maseterilor sau a limbii. Alte manifestari includ stare generala alterata, oboseala, anorexie, pierdere ponderala, transpiratii si artralgii Local se pot observa tumefactia tegumentului regiunii temporale, reliefarea traiectului arterei temporale, care apare sinuos, cu nodozitati si eritem si tumefactie dureroasa. La palpare apar: infiltrarea tesutului, nodozitati indurate si lipsa pulsului. Uneori apar pierderea vederii, dureri la masticatie. Pot aparea si simptome articulare si musculare. Se pot intalni simptome cerebrale, neuropatii periferice, claudicatie intermitenta.
DIAGNOSTIC
Diagnosticul se pune in urma unui examen sangvin, care evidentiaza o viteza de sedimentare ridicata, semn al unei inflamatii, si a unui examen histologic al tesutului arterial dupa biopsia arterei temporale, efectuata la spital sub anestezie locala. Deoarece implicarea vasului poate fi segmentara, diagnosticul poate fi scapat la o biopsie de rutina; se recomanda o sectionare seriata a fragmentului bioptic. Cand arterele temporale apar clinic normale, dar arterita temporala este suspectata puternic, pentru silirea diagnosticului este nevoie de un segment bioptic de cativa cm. Biopsia de artera temporala trebuie obtinuta cat se poate de repede pentru lamurirea semnelor si simptomelor oculare si in aceste circumstante tratamentul nu trebuie sa intarzie din cauza biopsiei, in aceasta printa, s-a aratat ca biopsiile de artera temporala pot arata vasculita chiar dupa mai mult de 14 zile de corticoterapie. Un raspuns major clinic la tratamentul cu glucocorticoizi poate confirma diagnosticul.
TRATAMENT
Arterita temporala si simptomele asociate sunt sensibile exclusiv la corticoterapie. Pentru diminuarea efectelor secundare ale corticoterapiei la indizii varstnici, poate fi incercata terapia alternanta, dar numai dupa ce boala a intrat in remisiune cu terapie zilnica. Cand apar semne si simptome oculare, este important ca terapia sa fie initiata sau adaptata controlului lor. Din cauza posibilitatii recaderilor, terapia trebuie continuata pentru cel putin 1-2 ani. VSH poate servi ca indicator util pentru aprecierea starii de inflamatie in procesul de monitorizare si modulare terapeutica si poate fi folosita pentru aprecierea ratei schemei de reducere. Totusi, cresteri minime ale VSH pot apare in timpul scaderii dozei glucocorticoizilor fara a reflecta, neaparat, o exacerbare a arteritei, mai ales daca bolnavul este fara simptome. in aceste circumstante schema de scadere poate continua cu grija. Daca se incearca mentinerea unei VSH normale in timpul perioadei de scadere, toxicitatea glucocorticoizilor se va exprima aproape sigur. Prognosticul este in general bun si majoritatea bolnalor ating o remisiune completa care este deseori mentinuta dupa intreruperea terapiei.
Atac cerebral Atacul cerebral (accident vascular) apare atunci cand alimentarea cu sange a anumitor parti ale creierului este intrerupta, ceea ce duce la moartea celulelor. Cand fluxul de sange este afectat, oxigenul si glucoza nu mai pot fi livrate catre creier.
DESCRIERE
Fluxul sanguin poate fi intrerupt de o varietate de mecanisme.
Blocarea unei artere.
Ingustarea arterelor mici din creier poate provoca un accident vascular cerebral lacunar. Blocarea unei singure arteriole afecteaza o zona mica din creier.
Intarirea arterelor (ateroscleroza). In cazul in care cele 4 mari artere care alimenteaza creierul cu sange se ingusteaza, din peretii lor se pot desprinde particule care pot colmata vasele de sange care alimenteaza o parte a creierului. Spre deosebire de accidentul vascular lacunar, parti mai mari ale creierului pot fi afectate.
Embolia. In situatia in care in inima se formeaza cheaguri de sange, exista posibilitatea ca acestea sa se desprinda si sa ajunga in arterele cerebrale pe care sa le colmateze.
Ruptura unei artere (hemoragie)
Hemoragia cerebrala. Cel mai frecvent motiv al hemoragiilor cerebrale este hipertensiunea arteriala necontrolata Alte motive sunt anevrismele cerebrale sau spargerea anumitor vase de sange fragile.
SEMNE SI SIMPTOME
Amorteala brusca sau slabiciune a fetei bratului sau piciorului, in special pe o parte a corpului. Pierderea capacitatii de miscare poate fi totala sau partiala. De asemenea o senzatie de furnicatura poate fi asociata zonei afectate. Confuzie brusca sau probleme de vorbire si de intelegere. Uneori slabirea muschilor fetei poate cauza scurgerea salivei din gura. Probleme de vedere la unul sau ambii ochi. Probleme cu deplasarea, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii. Dureri bruste si severe de cap fara o cauza cunoscuta.
FACTORI DE RISC
Hipertensiunea arteriala, colesterolul mare, fumatul, diabetul zaharat, inaintarea in varsta
DIAGNOSTIC
Un accident vascular cerebral este o urgenta medicala. Oricine este suspectat de a fi suferit un atac cerebral trebuie transportat de urgenta la o unitate medicala pentru evaluare si tratament. Initial medicul face un istoric medical al pacientului dupa care face un examen fizic. Cunoasterea pacientului anterior atacului poate imbunatati precizia evaluarii. Este bine ca un medic neurolog sa ajute la stabilirea diagnosticului si la managementul accidentului. Faptul ca o persoana are o slabiciune pe o parte a corpului sau are o vorbire incoerenta nu inseamna neaparat ca a suferit un accident vascular cerebral. Exista multe alte boli care pot sa fie responsabile de acelesi simptome: tumorile cerebrale, abcesul cerebral, meningita sau encefalita, supradoza de
medicamente, dezechilibrul de sodiu, calciu sau de glucoza in organism. Personalul medical va incepe monitorizarea semnelor vitale ale pacientului, va recolta probe de sange si va face o electrocardiograma.
Tomografia computerizata este des folosita pentru a determina cauza unui accident vascular. Rezonanta magnetica. Imaginile obtinute prin rezonanta magnetica sunt mai detaliate decat cele obtinute prin tomografie computerizata dar aceasta metoda nu este prima folosita pentru a pune un diagnostic. In timp ce o scanare prin TC poate fi facuta in cateva minute, o scanare prin RM poate dura mai mult de o ora. O RM poate fi efectuata mai tarziu daca sunt necesare detalii suplimentare pentru a decide medicamentatia. Persoanele cu anumite dispozitive medicale (stimulatoare cardiace) nu pot fi supuse la campuri magnetice puternice. (RM)
Angiografia este un alt test care este utilizat pentru vizualizarea vaselor sanguine. Un cateter lung se introduce intr-o artera si se injecteaza colorant simultan cu expunerea la raze X pentru vizualizare. Cu toate ca o astfel de procedura ofera cele mai detaliate imagini ale anatomiei vaselor de sange, ea este o procedura invaziva si este folosita numai atunci cand este absolut necesar. De exemplu o angiografie se face dupa o hemoragie, atunci cand sursa exacta a sangerarii trebuie identificata. De asemenea este folosita pentru a evalua starea exacta a arterei carotide atunci cand este necesara o interventie chirurgicala pentru a o debloca.
Explorarea cu ultrasunete Doppler. Este o metoda noninvaziva care foloseste ultrasunetele pentru a determina anumite ingustari si scaderi ale fluxului sanguin.
Testele de inima. Anumite teste pentru evaluarea functiei cardiace sunt deseori efectuate la pacientii cu accident vascular pentru a cauta sursa emboliei. O ecocardiograma este un test care permite vizualizarea camerelor inimii.
Analizele de sange. Analizele de sange cum ar fi rata de sedimentare sau masurarea anumitor proteine trebuiesc facute pentru a cauta semne de inflamare. Anumite proteine din sange care pot creste riscul de accident vascular cerebral sunt masurate. Aceste teste sunt facute pentru a identifica cauzele care pot fi tratate sau prentru a ajuta la prevenirea altor leziuni.
TRATAMENT
Tratamentul prompt al accidentului vascular cerebral si al problemelor medicale asociate cu acesta, cum ar fi tensiunea arteriala crescuta si presiunea intracraniana crescuta, poate minimaliza lezarea creierului si poate imbunatati sansele de supravietuire. Inceperea unui program de reabilitare cat mai curand posibil dupa un AVC creste sansele de recuperare a unora din abilitatile care au fost pierdute.
Accidentul vascular cerebral ischemic
Tratamentul de urgenta in cazul unui accident vascular cerebral ischemic depinde de localizarea si de cauza formarii cheagului. Se vor lua masuri pentru stabilizarea semnelor vitale, folosinduse inclusiv medicamente. Daca AVC este diagnosticat in primele 3 ore de la debutul simptomelor, se administreaza medicamente pentru dizolvarea chegurilor, numite activator tisular de plasminogen (t-PA), care ar putea creste sansele de supravietuire si de recuperare. Totusi, t-PA nu se poate administrata in siguranta la orice pacient. In cazul in care accidentul vascular cerebral este hemoragic, utilizarea de t-PA este periculoasa. Alegerea optiunii de a utiliza sau nu t-PA trebuie evaluata rapid in camera de garda. Se poate administra de asemenea aspirina, singura sau in asociere cu un alt medicament antiagregant plachetar. Totusi, aspirina nu se recomanda in urmatoarele 24 ore dupa administrarea de t-PA. Se pot da si alte medicamente: pentru controlarea nivelurilor sanguine ale glucozei (glicemiei), pentru febra sau pentru convulsii. In general, tensiunea arteriala crescuta nu va fi tratata imediat decat daca tensiunea sistolica este mai mare de 220 milimetri coloana de mercur (mm Hg) si cea diastolica este peste 120 mm Hg (220 cu 120).
Accidentul vascular cerebral hemoragic
Tratamentul initial pentru accidentul vascular cerebral hemoragic este dificil. Se fac eforturi pentru controlarea sangerarii, pentru scaderea presiunii intracraniene si pentru stabilizarea semnelor vitale, in special a tensiunii arteriale. Exista cateva medicamente care se administreaza in AVC hemoragic. In unele cazuri, se pot da medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale, scaderea tumefierii cerebrale, a nivelului glicemiei, febrei sau convulsiilor. Se monitorizeaza indeaproape semnele de crestere a presiunii intracraniene, precum nelinistea psihomotorie, confuzia, dificultatea de a efectua comenzile si durerea de cap. Alte masuri pot fi luate pentru ameliorarea eforturilor provocate de tusea excesiva, de varsaturi, de ridicarea din pat, de schimbarea pozitiei sau de eliminarea scaunelor. De regula nu se recomanda interventii chirurgicale pentru controlarea sangerarii usoare sau moderate. Totusi, daca a avut loc o sangerare in cantitate mare si daca starea generala a persoanei se inrautateste rapid, poate fi nevoie de o operatie cu scopul indepartarii sangelui care s-a acumulat in creier si a scaderii presiunii intracraniene In cazul in care sangerarea se datoreaza rupturii unui anevrism, se face o interventie chirurgicala pentru a se repara anevrismul. Repararea poate include: - folosirea unui clip de metal pentru clamparea anevrismului, cu scopul prevenirii unei noi resangerari - embolizarea endovasculara, o procedura care consta in insertia unui mic "coil" in interiorul anevrismului care sa-l blocheze. Decizia de efectuare sau nu a acestor interventii chirurgicale depinde de localizarea anevrismului si de starea generala a persoanei respective dupa accidentul vascular cerebral.
Tratament de intretinere
Dupa ce s-a administrat tratamentul de urgenta si dupa ce starea generala a pacientului s-a stabilizat, tratamentul are ca scop recuperarea si prevenirea aparitiei unui alt accident vascular cerebral. Este importanta controlarea factorilor de risc pentru AVC precum tensiunea arteriala crescuta, fibrilatia atriala, nivelul crescut al colesterolului sau diabetul. Se poate recomanda administrarea de aspirina sau alt medicament antiagregant plachetar. In cazul unui accident vascular cerebral ischemic (cauzat de un cheag sanguin), poate fi nevoie de anticoagulante pentru a se preveni un alt AVC. Poate fi nevoie de asemenea de medicamente
precum statine, pentru scaderea colesterolului sau de medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale. Medicamentele care scad tensiunea arteriala includ: - inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC) - blocanti ai receptorilor angiotensinei II - betablocante - diuretice - blocanti ai canalelor de calciu. De asemenea se poate recomanda o endarterectomie chirurgicala carotidiana cu scopul indepartarii placii de aterom formate in arterele carotidiene. O procedura relativ noua care consta in motarea de stenturi in artera carotida este o alta optiune pentru persoanele care au un risc crescut de AVC. Aceasta procedura seamana mult cu angioplastia, care este folosita frecvent pentru deschiderea arterelor inimii (coronarele) care sunt blocate. In timpul acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal numit "stent" in interiorul arterei carotide, cu scopul cresterii fluxului sanguin in ariile blocate de placa de aterom. Chirurgul poate folosi un stent in asociere cu medicamente, pentru a preveni blocarea ulterioara a carotidei. Reabilitarea agresiva precoce poate permite recuperarea partiala a functionarii normale. Reabilitarea se va centra pe abilitatile fizice care au fost pierdute, bazandu-se pe starea generala de sanatate de dinainte de accidentul vascular cerebral si pe capacitatea pacientului de a indeplini sarcinile. Reabilitarea incepe cu planificarea activitatii cotidiene, precum mesele, dusurile si imbracarea. Modificarea stilului de viata poate fi de asemenea o parte importanta a tratamentului de intretinere, avand ca scop reducerea riscului de aparitie a unui nou accident vascular cerebral. Este importanta efectuarea de exercitii fizice atat cat este posibil, respectarea unei diete echilibrate, renuntarea la fumat. Se poate recomanda o dieta speciala care sa ajute la scaderea tensiunii arteriale sau la scaderea colesterolului. Aceste diete recomanda consumarea alimentelor cu continut scazut in grasimi (mai ales grasimi saturate) si contin mai multe cereale, fructe, legume si produse lactate sarace in grasimi.
Antiagregante plachetare
Antiagregantele plachetare diminua coagularea, prin prevenirea aglutinarii celor mai mici celule din sange (trombocitele) si astfel a formarii de cheaguri de sange. Antiagregantele plachetare sunt: - aspirina in asociere cu dipiridamolul cu eliberare prelungita (Aggrenox) se foloseste pentru prevenirea accidentului vascular cerebral ischemic. Studii recente arata ca acest medicament alcatuit din combinarea celor doua este o alternativa sigura si mai eficienta decat aspirina singura - aspirina este un antiagregant utilizat adesea in cazul primului AIT sau AVC ischemic sau in cazul existentei aterosclerozei. Se recomanda consultarea doctorului inainte de inceperea administrarii de aspirina - ticlopidina sau clopidogrel pot fi utilizate daca a existat un AIT sau un AVC ischemic si pacientul nu poate lua aspirina.
Anticoagulante
Anticoagulantele (warfarina si heparina) sunt utilizate adesea in locul sau in asociere cu antiagregante plachetare, cum ar fi aspirina sau clopidogrelul. Anticoagulatele se recomanda la persoanele care au riscul de a face un accident vascular cerebral deoarece au avut sau au: - ritm cardiac anormal, adica aritmie cardiaca (ex. fibrilatie atriala) - infarct miocardic, in cazul in care in inima este un cheag sanguin - insuficienta cardiaca - valve cardiace anormale sau artificiale. In caz de tensiune arteriala crescuta se pot recomanda medicamente pentru scaderea ei. Acestea sunt: - inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC) - blocanti ai receptorilor angiotensinei II - beta-blocanti - diuretice - blocanti ai canalelor de calciu. Dupa un accident vascular cerebral se pot prescrie medicamente pentru depresie si pentru
durere.
Tratament chirurgical
In cazul in care se ia in considerare o interventie chirurgicala dupa un accident vascular cerebral, factorii majori de decizie sunt varsta, starea de sanatate generala de dinainte de eveniment si starea de sanatate actuala. Chirurgia nu este recomandata ca parte a tratamentului initial sau a celui de urgenta a unui AVC. Medicul chirurgul poate efectua: - endarterectomie carotidiana. Aceasta este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea placii de aterom formata pe peretii arterelor carotide la persoanele care au ingustare moderata sau severa a arterelor carotide. Aceasta interventie poate ajuta la prevenirea altor accidente vasculare cerebrale - interventie chirurgicala pentru drenarea sau indepartarea sangelui din interiorul sau din jurul creierului, sangerare cauzata de ruperea unui vas sanguin (AVC hemoragic) - interventie chirurgicala (embolizare endovasculara) pentru repararea unui anevrism cerebral care a cauzat accidentul vascular cerebral hemoragic. Se introduce un mic carlig in interiorul anevrismului ca sa il blocheze. Daca aceasta interventie chirurgicala se poate face sau nu depinde de localizarea anevrismului, de marimea lui si de starea de sanatate a pacientului (daca poate suporta aceasta procedura terapeutica) - interventie chirurgicala pentru repararea vaselor sanguine anormal formate (adica malformatiile arteriovenoase) care au cauzat sangerarea in creier. O malformatie arteriovenoasa este o afectiune congenitala care formeaza o retea anormala a vaselor sanguine din creier sau din maduva spinarii. Peretii vasculari ai unei malformatii arteriovenoase pot deveni mai subtiri si se pot fisura sau rupe.
Cefaleea de tip tensiune Cefaleea de tip tensiune este cea mai frecventa durere de cap si cauzele sale nu sunt pe deplin intelese. O cefalee de tip tensiune este o durere difuza, usoara sau moderata pe care multi
oameni o descriu ca avand o banda stransa in jurul capului. Din fericire exista tratamente eficiente pentru aceasta boala. Gestionarea cefaleei este adesea un echilibru intre stimularea obiceiurilor sanatoase, gasirea de tratamente alternative si medicamentele corespunzatoare.
SEMNE SI SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - durere de cap - senzatie de presiune - sensibilitate a scalpului, gatului si a umarului - ocazional pierderea poftei de mancare
O cefalee de tip tensiune poate dura de la 30 de minute la o saptamana intreaga. Este posibil sa suferiti de aceste dureri de cap ocazional sau aproape tot timpul. In cazul in care apar dureri de cap timp de 15 zile pe luna, trei luni la rand, ele se considera cronice. De obicei durerea de cap este descrisa ca fiind usoara pana la moderata. Severitatea durerii variaza insa de la o persoana la alta. Cefaleea de tip tensiune poate fi uneori confundata cu migrena, dar spre deosebire de migrena, nu este asociata cu tulburari de vedere, greata, varsaturi, dureri abdominale, amorteala, slabiciune sau amorteala pe o parte a corpului sau discurs incoerent. De asemenea in timp ce activitatea fizica agraveaza migrenele, ea nu afecteaza cefaleea de tip tensiune.
CAUZE
Cauzele exacte ale cefaleei de tip tensiune sunt necunoscute. Expertii cred ca durerea provine de la contractarea musculaturii fetei, a gatului sau a scalpului, datorate emotiilor sporite, tensiunii sau stresului. Cu toate aceste, cercetarile arata ca nu exista o crestere semnificativa a tensiunii musculare la persoanele diagnosticate cu cefalee de tip tensiune. O alta posibilitate ar
fi ca durerile de cap pot rezulta din schimbari in randul anumitor substante chimice din creier care ajuta nervii sa comunice (serotonina si endorfine). Desi nu este clar de ce nivelul substantelor chimice variaza, se presupune ca procesul interfera cu capacitatea creierului de a suprima durerea.
Potentialii factori declansatori sunt: - stresul - depresia si anxietatea - inclestarea falcilor - lucrul in pozitii incomode pentru o perioada lunga de timp
DIAGNOSTIC
Daca aveti dureri de cap neobisnuite medicul dvs poate efectua anumite teste pentru a exclude cauze grave a durerii de cap precum tumorile sau anevrismele. Cele mai comune teste sunt tomografia computerizata si rezonanta magnetica.
TRATAMENT
O varietate de medicamente sunt disponibile pentru a opri sau a reduce durerea de cap existenta. Ele nu vindeca insa boala ci amelioreaza simptomele. In timp, analgezicele isi pierd din eficienta sau pot chiar ele declansa dureri de cap. Pentru a evita supradozarea, medicamentele nu vor fi luate mai mult de noua zile pe luna.
Disfunctia temporomandibulara Disfunctia temporo-mandibulara poate provoca sensibilitate si durere la articulatia temporo-
mandibulara - articulatia de pe fiecare parte a capului, in dreptul urechilor, unde oasele mandibulei intalnesc craniul. Aceasta articulatie va permite sa vorbiti, sa mestecati si sa cascati. Femeile au mai multe sanse decat barbatii sa dezvolte aceasta afectiune. In cele mai multe cazuri durerea si disconfortul asociate cu disfunctia temporo-mandibulara pot fi atenuate cu tratamente acasa, dar cazurile mai dificile necesita interventie chirurgicala.
SIMPTOME
Simptomele disfunctiei temporo-mandibulare pot include: - durere sau sensibilitate a maxilarului - durere in si in jurul urechii - durere faciala - blocarea articulatiei, dificultate in a deschide sau inchide gura - durere de cap - muscatura neuniforma
Disfunctia temporo-mandibulara poate provoca de asemenea un sunet strident atunci deschideti gura sau mestecati. Dar daca nu exista durere sau limitare a miscarii mandibulei asociata cu sunetul strident, probabil ca nu aveti o disfunctie temporo-mandibulara.
CAUZE
Deoarece combina actiunea similara unei balamale cu miscari de alunecare, articulatia temporomandibulara este una dintre cele mai complexe articulatii din corpul uman. Mandibula inferioara are margini rotunjite care aluneca in interiorul si exteriorul articulatiei atunci cand vorbiti, mestecati sau cascati. Partile oaselor are interactioneaza in articulatie sunt acoperite cu cartilaj si sunte separate printr-un mic disc care absoarbe socurile, care face
miscarea lina.
Disfunctia temporo-mandibulara poate aparea daca: - discul se erodeaza sau isi schimba pozitia - cartilajul articulatiei este deteriorat de artrita - articulatia este deteriorata de o lovitura sau alt gen de impact - muschii care stabilizeaza articulatia slabesc din cauza efortului, lucru care se poate intampla daca obisnuiti sa scrasniti dintii
Encefalita Encefalita este o inflamatie a creierului, provocata de o infectie.
SIMPTOME
Simptomele encefalitei includ: - febra - dureri de cap - voma - sensibilitate la lumina - gat sau spate intepenit - stare de confuzie, dezorientare - ameteala, instabilitate - stare de iritabilitate
Simptomele grave sunt: - pierderea cunostintei, coma - atrofie musculara sau paralizie
- convulsii - pierderi de memorie - apatie - retragere din activitatile sociale, scaderea interesului pentru activitatile zilnice
CAUZE
Encefalita este provocata de o infectie virala. Expunerea la virusuri se produce prin intermediul muscaturilor de insecte, alimentelor contaminate, prin contaminare de la apropierea de persoane contaminate sau prin contact fizic. In mediul rural, arbovirusurile transmise prin intermediul tantarilor sau capuselor sunt cauza cea mai frecventa. In zonele urbane, cele mai frecvente sunt enterovirusurile, ca virusul Coxsackie si echovirusul. Alte cauze includ infectia cu herpesul simplex, varicela, pojar, oreion, rubeola, turbare, virusul West Nile, virusul encefalitei estice cabaline si foarte rar, reactii alergice la vaccinari.
Odata ce virusul ajunge in sange, se poate instala in creier, unde provoaca inflamarea tesutului si a membranelor. Leucocitele invadeaza tesutul cerebral incercand sa combata infectia. Tesutul se inflameaza, provocand edemul cerebral, care poate distruge neuronii, provoca hemoragie si leziuni pe creier.
Desi cele mai multe forme de encefalita sunt cauzate de virusuri, bacteriile pot de asemenea fi o problema. De exemplu, boala Lyme, sifilisul si tuberculoza, afectiuni provocate de o bacterie, pot declansa encefalita. Persoanele care sufera de SIDA pot dezvolta encefalita din cauza parazitilor ca toxoplasmoza. Bolile autoimune si cancerul pot de asemenea sa provoace encefalita.
TRATAMENT
Tratamentul encefalitei in cazurile usoare include: - odihna - o dieta sanatoasa, cu multe lichide - administrarea de medicamente pe baza de acetaminofen pentru a slabi durerea de cap si febra
Cazurile mai grave de encefalita sunt dificil de tratat, deoarece virusurile care provoaca aceasta boala nu raspund in general la medicatie. Totusi, unele virusuri, mai ales herpesul simplex si varicela-zoster, raspund la medicamente antivirale cum ar fi cele pe baza de aciclovir sau ganciclovir. Pe langa medicamentele antivirale, medicul va poate recomanda: - medicamente antiinflamatoare, cum ar fi cele corticosteroide, pentru a reduce inflamatia si presiunea - medicamente anticonvulsive pentru a opri sau preveni convulsiile.
Dupa ce v-ati vindecat de aceasta boala, este posibil sa aveti nevoie de terapie fizica si de vorbire. Meningita Meningita este o inflamare a membranelor (meninge) si a fluidului cerebrospinal care inconjoara creierul si maduva spinarii, inflamatie provocata de o infectie. Cele mai multe cazuri de meningita sunt provocate de infectii virale, dar pot fi provocate si de infectii cu bacterii sau ciuperci. In functie de cauza infectiei, meningita se poate vindeca singura sau poate necesita ajutor medical.
SIMPTOME
La inceputul bolii, simptomele seamana cu cele ale gripei. Ele includ: - febra mare - durere severa de cap - greata si varsaturi - confuzie sau dificultate de concentrare - somnolenta - gat intepenit - sensibilitate la lumina - pierderea poftei de mancare - mancarimi ale pielii (in anumite cazuri) - durere de picioare - maini si picioare reci - piele palida
Nou nascutii si copiii mici pot sa nu aiba simptomele clasice ale meningitei si sa le aiba pe urmatoarele:
- plans excesiv - iritabilitate - somnolenta - lipsa poftei de mancare
CAUZE
Meningita este cauzata in general de infectii virale, dar poate fi cauzata si de infectii bacteriene. Infectiile cu ciuperci sunt rare.
Meningita bacteriana Meningita bacteriana acuta poate fi provocata de bacteriile care ajung la creier si la maduva spinarii prin fluxul sanguin sau poate fi produsa prin intinderea infectiei de la sinusuri sau de la ureche. Bacteriile pot sa ajunga la creier si prin fracturi ale craniului. Cele mai intalnite tipuri de bacterii care provoaca boala sunt: Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis, Haemophilus influenzae, Listeria monocytogenes
Meningita virala Meningitele virale sunt de obicei forme usoare si se vindeca singure in 2 saptamani.
Meningita provocata de ciuperci Este de obicei o forma rar intalnita. Ea afecteaza de obicei persoanele cu deficiente imunologice (cum ar fi SIDA)
Meningita poate fi cauzata si de alte cauze precum anumite alergii la medicamente, anumite tipuri de cancer, lupus.
Migrena
Migrena este o durere de cap foarte puternica. In unele cazuri este insotita de o aura, un semnal senzorial, cum ar fi licariri de lumina, puncte oarbe sau furnicaturi in maini sau picioare. Migrenele sunt adeseori insotite si de alte simptome ca greata, voma si sensibilitate crescuta la sunet si lumina. Durerea poate fi atat de puternica incat sa va intrerupa activitatea cateva ore sau chiar zile. Desi nu exista vindecare pentru aceasta afectiune, medicamentele pot reduce frecventa si intensitatea migrenelor.
SIMPTOME
Simptomele migrenei clasice includ: - durere de cap moderata sau severa, in puseuri, care se poate intensifica daca faceti o activitate fizica - greata si/sau senzatie de voma - sensibilitate la lumina si sunet
Daca nu este tratata, migrena poate dura de la 4 la 72 de ore, dar frecventa poate diferi de la persoana la persoana. Puteti avea migrene de mai multe ori intr-o luna sau doar o data sau de doua ori pe an.
Migrenele pot avea mai multe forme de manifestare, migrena fara aura, adica migrena comuna si migrena cu aura. In cazul migrenei cu aura, alte simptome includ: - aparitia unor licariri de lumina, a unor linii de lumina in zigzag, a unor puncte oarbe - furnicaturi sau intepaturi in mana sau picior - rar, slabiciune sau probleme de exprimare
Cu cateva ori sau o zi inainte de aparitia migrenei puteti avea simptome care o "anunta": - senzatie de energie si euforie - nevoia de dulce
- sete - ameteala - iritabilitate sau depresie
CAUZE
Unii cercetatori cred ca migrenele pot aparea din cauza unor modificari functionale in sistemul nervului trigemen, calea principala a durerii in sistemul nervos, si din cauza unor dezechilibre chimice in creier, printre care si serotonina, care regleaza transmiterea semnalelor de durere prin intermediul nervului trigemen.
Cauzele migrenei includ: - Dereglarile hormonale. Desi nu se cunoaste cu exactitate legatura intre hormoni si durerile de cap, dereglarile de estrogen pot fi o cauza a migrenelor la femei. Acestea pot aparea in timpul menstruatiei, a sarcinii sau a menopauzei. Medicamentele pe baza de hormoni, ca anticonceptionalele pot de asemenea inrautati migrenele. - Alimentatia. Anumite alimente ca alcoolul, in special berea si vinul rosu, branzeturile invechite, ciocolata, alimentele fermentate sau marinate, aspartamul, cofeina in exces, glutamatul de sodiu (un ingredient de baza in anumite mancaruri asiatice, anumite condimente, mancarurile semi-preparate sau conservele pot determina aparitia migrenelor. - Stresul. O saptamana incarcata la serviciu urmata de relaxarea sau stresul la serviciu sau acasa pot duce la o migrena de weekend. - Stimulii senzoriali. Luminile puternice, privitul in lumina soarelui si anumite mirosuri, placute sau mai putin placute pot provoca o durere de cap. - Schimbari in regimul de somn. Fie lipsa somnului, fie prea mult somn pot provoca aparitia unei migrene. - Factori fizici. Migrenele pot fi provocate de activitatea fizica intensa, inclusiv cea sexuala. - Schimbarile de mediu cum ar fi schimbarile de vreme, altitudine, presiune barometrica sau
fus orar. - Unele medicamente.
Nevralgia de trigemen Nevralgia de trigemen este o inflamare foarte dureroasa a nervului trigemen. Nervul trigemen este nervul care transmite senzatii la nivelul fetei si a ochilor.
SIMPTOME
- spasme foarte puternice (de genul electrocutarii) care dureaza cateva secunde sau cateva minute - durerea apare de obicei pe o singura parte a fetei, in jurul ochiului, obrazului si a partii inferioare a fetei - durerea poate fi declansata de atingei sau de sunete - durerea apare in timpul - mestecatului - spalatului pe dinti - barbieritului - mancatului - bautului
CAUZE
Nevralgia de trigemen provoaca durere faciala intensa de scurta durata pe o parte a nervului afectat. Boala afecteaza de obicei persoanele in varsta. De cele mai multe ori cauza este
necunoscuta. Totusi, umflarea anumitor parti din creier sau anormalitati ale vaselor de sange pot provoca boala.
Nevralgia migrenoasa Nevralgia migrenoasa este o durere de cap foarte puternica, care se repeta ciclic in timp. Puseurile de durere pot aparea intr-un interval de la cateva saptamani pana la cateva luni, urmate de perioade de remisie in care durerile inceteaza complet. Cele mai multe dintre persoanele care sufera de nevralgie migrenoasa au una doua perioade de dureri pe an. Remisia, perioada in care durerile inceteaza, poate dura de la cateva luni pana la cativa ani.
Din fericire aceasta afectiune este rara si nu pune in pericol viata. Tratamentele pot face puseurile de durere mai rare si mai putin severe.
SIMPTOME
Nevralgia migrenoasa se produce brusc, fara semne de avertizare. Simptomele includ: - durere foarte puternica, localizata de obicei in jurul ochilor, pe o singura parte, dar care radiaza in zona fetei, capului, gatului sau umerilor - iritabilitate - roseata a ochiului pe partea afectata - nara infundata sau cu secretii nazale pe partea afectata - fata palida si transpirata - micsorare a pupilei si cadere a pleoapei
Nevralgia este deosebit de puternica, fiind descrisa ca o lovitura puternica si fierbinte in ochi sau
ca si cum cineva ar incerca sa va scoata ochiul. Persoanele care sufera de nevralgie migrenoasa sunt agitate si spre deosebire de cele care sufera de migrene prefera sa stea in picioare, sa se plimbe sau sa se legene, deoarece au senzatia ca daca stau jos sau se intind durerea se acutizeaza. Nevralgia migrenoasa poate avea simptome similare migrenei, ca greata, sensibilitate la lumina si sunet si aura.
Puseul de durere poate dura de la una pana la 12 saptamani si are caracter sezonier, aparand de exemplu in fiecare primavara sau in fiecare toamna. Pe perioada puseului de durere: - durerile de cap apar in fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi - un atac de durere poate dura de la 15 minute la 3 ore - majoritatea atacurilor de durere se produc intre 9 dimineata si 9 seara - durerea dispare la fel de brusc cum a aparut. Dupa aceste atacuri, durerea inceteaza complet dar va simtiti epuizati.
CAUZE
Desi nu se cunoaste cu exactitate cauza nevralgiei, un rol important il joaca functionarea anormala a hipotalamusului. Puseurile de durere apar cu frecventa regulata pe parcursului unei zile si ciclul aparitiei acestora urmeaza anotimpurile anului, ceea ce sugereaza ca este implicat ceasul biologic al organismului. Acesta este localizat in hipotalamus, situat in centrul creierului. Functionarea anormala a acestuia poate explica ciclicitatea puseurilor de durere. Studiile au relevat o activitate crescuta a hipotalamusului in timpul puseurilor de durere.
Alti factori care pot contribui la aparitia puseurilor de durere includ:
- Hormonii. In timpul puseurilor de durere, puteti avea un nivel anormal al anumitor hormoni,
ca melatonina si cortizolul. - Neurotransmitatorii. Puseurile de durere pot fi provocate de schimbari in nivelul anumitor neurotransmitatori, care transmit impulsurile catre creier, cum ar fi serotonina. Spre deosebire de migrene si alte tipuri de dureri de cap, nevralgia migrenoasa nu este asociata cu factori ca mancaruri, schimbarile hormonale sau stresul. In timpul puseului de durere, consumul de alcool poate provoca alte serii de dureri. Alti factori includ anumite medicamente, cum ar fi nitroglicerina, utilizata in crizele de inima.
Tumoare cerebrala O tumoare cerebrala este o crestere anormala a celulelor din creier. Exista multe tipuri de tumori cerebrale. Unele sunt benigne (necanceroase) altele sunt maligne (canceroase). Tumorile pot sa apara direct in creier sau pot sa apara in alte parti ale corpului raspandindu-se mai apoi la creier. In ultimii ani, s-a observat o crestere a numarului de tumori cerebrale depistate.
SIMPTOME
Semnele si simptomele variaza in limite largi, in functie de marime, localizare si viteza de crestere. Ele pot fi: - dureri de cap care devin mai frecvente si mai severe - greata si varsaturi inexplicabile - probleme de vedere (vedere incetosata, vedere dubla sau pierderea vederii periferice) - pierdere treptata a sensibilitatii sau a capacitatii de miscare a mainilor si picioarelor - pierderea echilibrului - dificultati de vorbire - confuzie - probleme de auz - tulburari hormonale
CAUZE
Cauzele tumorilor care se dezvolta direct in creier. Tumorile care au originea in creier sau in zonele apropiate (meninge, nervi cranieni, glanda pituitara) se numesc tumori primare. Tumorile cerebrale primare apar atunci cand apar mutatii ale ADN-ului. Aceste mutatii permit celulelor sa creasca sa se inmulteasca si sa traiasca peste limitele normale. Tumorile primare sunt mai putin frecvente decat tumorile secundare. In functie de tipul de celule implicate, tumorile se numesc: schwanom, gliomu, ependimom, meduloblastom, meningiom, neoroblastom, pineoblastom.
Cauzele tumorilor care isi au originea in alte parti ale corpului. Tumorile cerebrale secundare (metastaze) sunt tumorile care isi au originea in alte parti ale corpului si apoi se raspandesc in creier. Aceste tipuri de tumori sunt cele mai frecvente si pot fi cauzate de: - cancerul de san - cancerul de colon - cancerul de rinichi - cancerul de plamani - cancerul de piele.
Dictionar medical - boli durere de gat. Artrita reumatoida Artrita reumatoida (RA) este o boală autoimuna care provoacă inflamaţia cronică a articulaţiilor. Artrita reumatoida poate, de asemenea, provoca inflamaţii ale ţesuturilor din jurul articulaţiilor,
precum şi în alte organe din corp.
DESCRIERE
Bolile autoimune sunt boli care apar atunci când tesuturile organismului sunt din greşeală atacat de propriul sistem imunitar. Sistemul imunitar este un complex de organizare a celulelor şi a anticorpilor concepute în mod normal, de a "căuta şi distruge" invadatorii din organism, în special infecţiile. Pentru că poate afecta mai multe alte organe ale corpului, artrita reumatoida este menţionată ca o boală sistemică şi este uneori numita reumatism. În timp ce artrita reumatoida este o boală cronică, în sensul că poate dura ani, pacienţii pot avea perioade lungi de timp fara simptom. De obicei, cu toate acestea, artrita reumatoida este o boală progresivă, care are potenţialul de a provoca distrugerea articulatiilor si handicap functional. Inflamatia reumatoida poate sa apara si in tesuturile din jurul articulatiilor, cum ar fi tendoanele, ligamentele si muschii. La unii pacienţi cu artrita reumatoida, inflamaţia cronică duce la distrugerea cartilajului, a osului şi a ligamentelelor, cauzând deformare a articulaţiilor. Leziuni ale articulaţiilor pot să apară încă de la începutul bolii şi să fie progresive. Mai mult decât atât, studiile au arătat că deteriorarea progresivă a articulaţiilor nu e corelata cu gradul de durere, rigiditate, sau umflarea prezente în articulaţii. Boala este de trei ori mai frecvente la femei ca la bărbaţi. Ea afecteaza in aceeasi masura toate rasele. Boala poate incepe la orice varsta, dar de cele mai multe ori porneşte după vârsta de 40 şi înainte de 60. În unele familii, mai mulţi membri pot fi afectati, ceea ce sugerează o bază genetică.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele artritei reumatoide apar si dispar in functie de gradul de inflamatie al tesutului. Când ţesuturile corpului sunt inflamate, boala este activa. Remisiile pot apărea spontan sau cu tratament, şi poate dura săptămâni, luni sau ani. În timpul remisiilor, simptome ale bolii dispar
şi, în general, pacienţii se simt bine. În cazul în care boala devine activ din nou (recidiveaza), simptomele pot reveni. În cazul în care boala este activa simptomele pot include oboseala, lipsa poftei de mâncare, stare subfebrila, dureri articulare si musculare şi rigiditate. Rigiditatea musculară şi articulara sunt de obicei, cele mai notabile dimineaţa şi după perioade de inactivitate. În artrita reumatoida articulatiile sunt afectate de obicei in mod simetric (pe ambele părţi ale corpului afectate). Articulatiile mici ale mainilor si incheieturilor sunt de asemenea afectate in mod frecvent. Simplele sarcini de zi cu zi, precum deschiderea borcanelor devin dificile. Ocazional o singura articulatie este afectata. In cazul in care o singura articulatie este afectata, artrita poate sa mimeze simptomele cauzate de guta sau de infectii ale articulatiilor.
CAUZE
Cauza artritei reumatoide nu este cunoscuta. Chiar dacă agenţi infecţioşi, cum ar fi virusuri, bacterii si ciuperci au fost suspecte mult timp, nici unul nu a fost dovedit ca fiind cauza. Cauza artritei reumatoide este un domeniu foarte activ de cercetare la nivel mondial. Unii oameni de ştiinţă consideră că tendinţa de a dezvolta artrita reumatoida poate fi moştenita genetic. Se suspecteaza că anumite infecţii sau de factori de mediu ar putea pune în mişcare sistemul imunitar pentru a ataca al propriile tesuturi ale organismului, care rezultă în inflamaţii în diferite organe ale corpului, cum ar fi plămânii sau ochii. Indiferent de ce il declanşeaza, rezultatul este un sistem imunitar, care determina inflamaţia articulaţiilor şi, ocazional, alte altor ţesuturi ale corpului. De asemenea, factorii de mediu par să joace un rol, în unele cazuri producand artrita reumatoida. Recent, oamenii de stiinta au raportat că fumatul creşte riscul de a dezvolta artrita reumatoida.
DIAGNOSTIC
Primul pas în diagnosticul de artrita reumatoida este o întâlnire între medic şi pacient. Medicul revizuieste istoricul simptomelor, analizeaza inflamarea si deformarea articulatiilor, pielea, pentru a descoperi noduli reumatoizi precum si alte parti ale corpului. Se vor face analize de sange si radiografii. Diagnosticul se pune pe baza anilezor facute, a distributiei articulatiilor inflamate si a modelului de simptome. Atunci cand una sau doua articulatii sunt inflamate, diagnosticul devine mai greu de pus. Medicul poate decide si alte teste pentru e exclude varianta artritei infectioase sau a gutei. Detectarea nodulilor reumatici la coate sau degete poate sugera doagnosticul. Anumiti anticorpi anormali pot fi gasiti in sangele bolnavului. Testul de sange numit rata de sedimentare poate masura cat de repede celulele rosii se depun la baza tubului de test. Rata de sedimentare este mai mare in timpul bolii si mai mica in timpul remisiilor.Pe masura ce boala avanseaza, radiografiile pot arata eroziuni ale oaselor
TRATAMENT
Nu exista nici un tratament cunoscut pentru artrita reumatoida. Pana in prezent scopul tratamentului este de a reduce durerea in articulatii, pentru a maximiza functiile articulatiilor si pentru a preveni distrugerile si deformarile. Interventia medicala timpurie s-a dovedit importanta in imbunatatirea rezultatelor. Tratamentul optim al bolii este o combinatie de medicamente, de odihna, de exercitii de intarire a articulatiilor si educarea pacientului si a familiei. Tratamentul este personalizat in functie de mai multi factori cum ar fi tipurile de articulatii afectate, starea generala de sanatate, varsta si ocupatia. Tratamentul are sanse mai mari de reusita in cazul cooperari stranse intre medic, pacieny si membrii familiei
Cefaleea de tip tensiune Cefaleea de tip tensiune este cea mai frecventa durere de cap si cauzele sale nu sunt pe deplin intelese. O cefalee de tip tensiune este o durere difuza, usoara sau moderata pe care multi oameni o descriu ca avand o banda stransa in jurul capului. Din fericire exista tratamente
eficiente pentru aceasta boala. Gestionarea cefaleei este adesea un echilibru intre stimularea obiceiurilor sanatoase, gasirea de tratamente alternative si medicamentele corespunzatoare.
SEMNE SI SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - durere de cap - senzatie de presiune - sensibilitate a scalpului, gatului si a umarului - ocazional pierderea poftei de mancare
O cefalee de tip tensiune poate dura de la 30 de minute la o saptamana intreaga. Este posibil sa suferiti de aceste dureri de cap ocazional sau aproape tot timpul. In cazul in care apar dureri de cap timp de 15 zile pe luna, trei luni la rand, ele se considera cronice. De obicei durerea de cap este descrisa ca fiind usoara pana la moderata. Severitatea durerii variaza insa de la o persoana la alta. Cefaleea de tip tensiune poate fi uneori confundata cu migrena, dar spre deosebire de migrena, nu este asociata cu tulburari de vedere, greata, varsaturi, dureri abdominale, amorteala, slabiciune sau amorteala pe o parte a corpului sau discurs incoerent. De asemenea in timp ce activitatea fizica agraveaza migrenele, ea nu afecteaza cefaleea de tip tensiune.
CAUZE
Cauzele exacte ale cefaleei de tip tensiune sunt necunoscute. Expertii cred ca durerea provine de la contractarea musculaturii fetei, a gatului sau a scalpului, datorate emotiilor sporite, tensiunii sau stresului. Cu toate aceste, cercetarile arata ca nu exista o crestere semnificativa a tensiunii musculare la persoanele diagnosticate cu cefalee de tip tensiune. O alta posibilitate ar fi ca durerile de cap pot rezulta din schimbari in randul anumitor substante chimice din creier
care ajuta nervii sa comunice (serotonina si endorfine). Desi nu este clar de ce nivelul substantelor chimice variaza, se presupune ca procesul interfera cu capacitatea creierului de a suprima durerea.
Potentialii factori declansatori sunt: - stresul - depresia si anxietatea - inclestarea falcilor - lucrul in pozitii incomode pentru o perioada lunga de timp
DIAGNOSTIC
Daca aveti dureri de cap neobisnuite medicul dvs poate efectua anumite teste pentru a exclude cauze grave a durerii de cap precum tumorile sau anevrismele. Cele mai comune teste sunt tomografia computerizata si rezonanta magnetica.
TRATAMENT
O varietate de medicamente sunt disponibile pentru a opri sau a reduce durerea de cap existenta. Ele nu vindeca insa boala ci amelioreaza simptomele. In timp, analgezicele isi pierd din eficienta sau pot chiar ele declansa dureri de cap. Pentru a evita supradozarea, medicamentele nu vor fi luate mai mult de noua zile pe luna.
Distonia cervicala Distonia cervicala este o afectiune dureroasa in cazul careia muschii gatului se contracta involuntar, determinand capul sa se incline intr-o parte, inainte sau inapoi. Aceasta poate aparea
la femeile de varsta a doua, dar in cazuri rare chiar si la copii. Simptomele incep treptat si ajung la un punct in care nu se mai inrautatesc. Nu exista vindecare pentru distonia cervicala, dar uneori afectiunea se rezolva de la sine. Injectarea toxinei botulinice in muschii afectati poate atenua simptomele distoniei cervicale. Foarte rar, poate fi necesara interventia chirurgicala.
SIMPTOME
Acestea includ:
Gatul intepenit. Contractiile musculare provocate de distonia cervicala pot determina capul sa se incline in diferite directii: barbia spre umar care este cea mai frecventa, urechea spre umar, barbia drept in sus, barbia drept in jos. In unele cazuri poate aparea o combinatie de pozitii anormale ale capului, chiar miscari ale capului similare unei convulsii. Durere. Cel putin doua treimi dintre persoanele care sufera de distonie cervicala au dureri de gat care merg spre umeri sau dureri de cap. In unele cazuri, durerea provocata de distonia cervicala poate fi epuizanta. Tremur. Distonia cervicala poate provoca tremur in brat sau mana. Ridicarea umarului. Afectiunea poate determia umarul de pe partea afectata sa se ridice spre ureche.
CAUZE
Cercetatorii cred ca simptomele distoniei cervicale sunt provocate de un defect in abilitatea creierului de procesa mesajele chimice care permit celulelor creierului sa comunice intre ele. In cele mai multe cazuri, medicii nu stiu exact de unii oameni dezvolta aceasta afectiune si altii nu. Totusi, unele cazuri par sa fie legate de: - leziune la cap, gat sau umar
- atac cerebral - tumori in creier sau in maduva spinarii - medicamente antipsihotice, anti-greata si antidepresive - toxine, cum ar fi metalele grele si monoxidul de carbon
Afectiunea este mai frecventa in cazul femeilor, cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani.
TRATAMENT
Nu exista tratament pentru distonia cervicala. Tratamentul se axeaza pe ameliorarea simptomelor.
Medicamente. Persoanele care sufera de distonie cervicala folosesc de cele mai multe ori o combinatie de medicamente pentru a reduce simptomele. Toxina botulinica. Toxina botulinica (in ambele forme: botox sau myobloc), poate fi injectata direct in muschii gatului afectati de boala. Majoritatea persoanelor observa o imbunatatire imediata si tratamentul trebuie repetat la fiecare 3 sau 4 luni Medicamente pentru boala Parkinson. Medicamentele folosite pentru a combate tremuraturile pot fi folosite in combinatie cu injectiile cu toxina botulinica Relaxante musculare. Aceste medicamente reduc de asemenea si anxietatea si sunt mai folositoare in cazul in care boala este inrautatita de stres.
Terapii. Intinderile pot reduce durerea si pot prelungi efectul toxinei botulinice.
Metode chirurgicale. In cazul in care terapiile neinvazive nu ajuta, medicul va poate recomanda o interventie chirurgicala. Stimularea cerebrala. Procedura consta in introducerea unui conductor electric in creier, prin intermediul unei mici gauri practicate in craniu. Capatul electrodului este plasat in portiunea de creier care controleaza miscarile gatului. Electrodul este conectat printr-un fir care trece pe sub
piele, la o mica baterie plasata in piept. Bateria emite semnale electrice catre electrod care intrerupe semnalul nervos care produce intoarcerea capului Sectionarea muschilor sau a nervilor. Interventia chirurgicala prin care sunt taiate fibrele nervoase sau musculare este practicata la pacientii care nu mai pot fi ajutati prin tratamente cu medicamente sau injectii cu toxina botulinica.
Hernia de disc Hernia de disc apare atunci cand discul vertebral se deplaseaza din pozitia sa normala. Discul vertebral este un strat moale aflat intre vertebre, care are rol de amortizor pentru acestea. La persoanele tinere, acesta este moale si elastic, dar pe masura ce se inainteaza in varsta, discul isi pierde elasticitatea si este din ce in ce mai vulnerabil. Pe masura ce isi pierde elasticitatea, discul se poate rupe. Atunci cand se rupe, discul iese din pozitia sa normala, intre vertebre, acestea nu mai sunt sustinute corect, ceea ce poate crea o presiune asupra nervilor spinali si a maduvei spinarii. In mod normal, exista un spatiu suficient intre maduva spinarii si nervii spinali, dar daca discul vertebral este impins in afara, atunci apare o presiune asupra acestora.
SIMPTOME
Simptomele herniei de disc includ:
- Durere similara unui soc electric. Presiunea asupra nervilor creeaza senzatii anormale, ca atunci cand sunteti supus unui soc electric. - Amorteala si furnicaturi. - Slabire musculara. Deoarece nervii sunt iritati in mod anormal, unele semnale din creier pot fi intrerupte, provocand slabirea muschilor. Iritarea nervilor poate fi testata si prin examinarea reflexelor.
- Probleme ale vezicii urinare sau a colonului. Aceste simptome sunt foarte importante deoarece pot indica sindromul cauda equina (coada de cal), o afectiune care apare ca efect al herniei de disc. Aceasta este o urgenta medicala si trebuie sa mergeti la doctor daca aveti probleme la urinare, la scaun sau daca simtiti amorteala in zona genitala.
CAUZE
Hernia de disc se poate produce brusc in urma unui accident sau poate progresa treptat ca urmare a solicitarii repetate a coloanei vertebrale. Deseori persoanele care au hernie de disc sufera deja de stenoza spinala, o afectiune care determina ingustarea spatiului dintre nervii spinali si maduva spinarii. Cand se produce hernia de disc, spatiul dintre nervi se diminueaza foarte mult, determinand iritarea acestora.
Luxatia Luxatia (dislocarea) este o leziune a articulatiei in cazul careia capetele oaselor sunt deplasate de la pozitia lor normala. Articulatia este locul in care doua sau mai multe oase se intalnesc. Luxatia deformeaza si imobilizeaza temporar articulatia, ceea ce provoaca durere brusca si puternica.
Luxatiile pot aparea la articulatiile importante, umar, sold, genunchi, cot si glezna sau la articulatiile mai mici de la degete. Acestea necesita asistenta medicala pentru a aduce oasele la pozitia lor normala fara a afecta articulatia. Tratate corect, luxatiile se vindeca dupa cateva saptamani de odihna. Cu toate acestea, unele articulatii, cum ar fi umarul, prezinta risc de luxatii repetate.
SIMPTOME
O articulatie luxata poate fi: - vizibil deformata sau deplasata - foarte dureroasa - umflata sau decolorata - intepenita
Puteti de asemenea simti amorteala sau furnicaturi in apropierea leziunii, de exemplu in picior in cazul unui genunchi luxat sau in mana in cazul unui cot luxat.
CAUZE
Cauzele luxatiilor includ: - Leziuni provocate in timpul practicarii unui sport. - Alte traume. O lovitura puternica la o articulatie in timpul unui accident de masina poate provoca o luxatie. - Cazaturi
Luxatiile pot fi identificate de medic prin examinare, dar si cu ajutorul radiografiilor sau al RMNului.
Meningita Meningita este o inflamare a membranelor (meninge) si a fluidului cerebrospinal care inconjoara creierul si maduva spinarii, inflamatie provocata de o infectie. Cele mai multe cazuri de meningita sunt provocate de infectii virale, dar pot fi provocate si de infectii cu bacterii sau ciuperci. In functie de cauza infectiei, meningita se poate vindeca singura sau poate necesita
ajutor medical.
SIMPTOME
La inceputul bolii, simptomele seamana cu cele ale gripei. Ele includ: - febra mare - durere severa de cap - greata si varsaturi - confuzie sau dificultate de concentrare - somnolenta - gat intepenit - sensibilitate la lumina - pierderea poftei de mancare - mancarimi ale pielii (in anumite cazuri) - durere de picioare - maini si picioare reci - piele palida
Nou nascutii si copiii mici pot sa nu aiba simptomele clasice ale meningitei si sa le aiba pe urmatoarele: - plans excesiv - iritabilitate - somnolenta - lipsa poftei de mancare
CAUZE
Meningita este cauzata in general de infectii virale, dar poate fi cauzata si de infectii bacteriene.
Infectiile cu ciuperci sunt rare.
Meningita bacteriana Meningita bacteriana acuta poate fi provocata de bacteriile care ajung la creier si la maduva spinarii prin fluxul sanguin sau poate fi produsa prin intinderea infectiei de la sinusuri sau de la ureche. Bacteriile pot sa ajunga la creier si prin fracturi ale craniului. Cele mai intalnite tipuri de bacterii care provoaca boala sunt: Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis, Haemophilus influenzae, Listeria monocytogenes
Meningita virala Meningitele virale sunt de obicei forme usoare si se vindeca singure in 2 saptamani.
Meningita provocata de ciuperci Este de obicei o forma rar intalnita. Ea afecteaza de obicei persoanele cu deficiente imunologice (cum ar fi SIDA)
Meningita poate fi cauzata si de alte cauze precum anumite alergii la medicamente, anumite tipuri de cancer, lupus.
Osteoartrita Osteoartrita este o boala progresiva a articulatiilor, cauzata de pierderea graduala a cartilajelor, ceea ce duce la deteriorarea tesutului osos. Boala este una din principalele cauze de dizabilitate la persoanele de peste 50 de ani din cauza limitarii miscarilor. Boala apare cel mai frecvent dupa varsta de 40 de ani si se dezvolta de-a lungul timpului. Pacientii pot sa aiba dureri numai pe o singura parte a corpului, localizate mai ales in articulatiile genunchiului, mainilor, soldului, picioarelor si ale coloanei vertebrale.
SIMPTOME
Simptomele osteoartriteii se dezvolta incet si se agraveaza in timp. Ele includ: - durere a articulatiilor - sensibilitate a articulatiilor cand se aplica presiune - rigiditate a articulatiilor, mai frecventa dimineata sau dupa o perioada de inactivitate - pierderea flexibilitatii articulatiei - "pinteni" ososi care se pot forma in jurul articulatiilor bolnave - umflaturi in unele cazuri.
CAUZE
Cauzele osteoartritei nu sunt inca pe deplin elucidate. Cercetatorii cred ca boala este cauzata de o combinatie de factori cum ar fi: imbatranirea, ereditatea, leziunile articulatiilor sau uzura lor excesiva, greutatea excesiva. Osteoartrita apare din cauza deteriorarii sau distrugerii cartilajelor care actioneaza ca o protectie intre oase, in special la articulatiile care sustin greutatea corpului (genunchi sau sold). Pe masura ce cartilajul este distrus, pe os apar zone intarite anormal si pungi cu lichid. Pe masura ce boala avanseaza, durerea creste din cauza deformarii oaselor si a acumularii de lichid in articulatii. Durerea este ameliorata de odihna si inrautatita de miscare. La debutul bolii durerea este mica si "intepenirea" apare doar dimineata. In etapele tarzii ale bolii, pacientul poate acuza dureri chiar si atunci cand articulatia nu este folosita si miscarea poate fi limitata permanent.
TRATAMENT
Inca nu se cunoaste un tratament pentru vindecarea bolii, dar exista tratamente pentru a reduce
durerile si pentru a mentine mobilitatea articulatiilor in limite acceptabile. Tratamentul initial in cazurile usoare. In cazurile in care durerea este suparatoare dar nu este atat de puternica incat sa aiba un efect asupra activitatilor zilnice, medicul va poate recomanda: - odihna; daca aveti dureri sau inflamatii ale articulatiilor, se recomanda odihna timp de 12 sau 24 de ore; incercati sa luati o pauza de 10 minute la fiecare ora - exercitii fizice; doar cu aprobarea medicului, faceti usoare exercitii fizice precum, mersul, inotul sau mersul pe bicicleta; exercitiile va vor intari muschii si vor stabiliza articulatia; - slabiti; persoanele supraponderale isi solicita suplimentar articulatiile precum cea a soldului sau a genunchiului; stabiliti cu medicul ce metoda de slabit sa folositi - faceti gimnastica medicinala cu un specialist - incercati sa gasiti metode de a evita folosirea excesiva a articulatiilor - folositi creme si geluri prescrise de medic; cremele si gelurile vor oferi usurare temporara a durerilor; anumite creme si geluri vor creea o senzatie de rece sau de cald - folositi caldura si gheata pentru a usura durerile; caldura usureaza durerile provocate de intepenirea articulatiilor in timp ce gheata usureaza durerile provocate de spasmele musculare;
Tratamentul in cazul osteoartritei medii. Durerile care persista chiar si dupa aplicarea tratamentului initial, pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor. - acetaminofen; poate reduce durerea dar nu reduce si inflamatia; supradozajul poate duce la leziuni ale ficatului, in special daca consumati si bauturi alcoolice; - medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene; pot reduce durerea si inflamatia; efectele secundare ale administrarii medicamentelor pot fi: tiuituri in urechi, ulcer gastric, probleme cardiovasculare, sangerari gastrointentinale, leziuni ale ficatului si ale rinichilor - tramadol; nu are efect antiinflamator dar amelioreaza durerile si au putine efecte secundare
Tratamentul in cazurile severe. - analgeice puternice; amelioreaza durerile dar pot crea dependenta - injectii cu cortizon;
Tratament chirurgical. Este in general rezervat pentru cazurile foarte severe - inlocuirea articulatiei; medicul va inlocui suprafata lezata cu o proteza din metal sau din
material plastic; cele mai frecvente articulatii inlocuite sunt articulatia soldului sau a genunchiului - curatirea zonei din jurul articulatiei; medicul va poate recomanda indepartarea unur bucati de cartilaj si de os pentru a reduce durerea - realinierea oaselor - sudarea oaselor; chirurgul poate suda oasele articulatiei permanent pentru a creste stabilitatea si a reduce durerea
Spondiloza cervicala Spondiloza cervicala (osteoartrita cervicala) este o boala cauzata de deteriorarea cartilajului dintre vertebre si inlocuirea lui cu depozite minerale.
SIMPTOME
- durere de gat (poate radia catre brate sau umeri) - senzatii anormale in umeri, maini si mai rar in picioare - slabiciune a bratelor si rar a picioarelor - intepenire a gatului care se inrautateste cu trecerea timpului - pierderea echilibrului - dureri de cap, in special ale cefei - piederea controlului asupra vezicii urinare sau asupra defecatiei (in cazul in care maduva spinarii este apasata)
CAUZE
Cauzele sunt in principal determinate de anumite schimbari care au loc odata cu inaintarea in
varsta. - pierderea elasticitatii discurilor cervicale - hernii de disc in care discul patrunde intre vertebre - deteriorarea ligamanetelor care fac legatura intre muschi si oasele gatului
TRATAMENT
Fara tratament semnele si simptomele se pot ameliora sau se pot inrautati. Tratamentul are ca scop diminuarea durerii si prevenirea leziunilor permanente ale nervilor spinali.
In cazuri usoare se recomanda purtarea unui colier cervical in timpul zilei pentru a limita miscarile gatului, administrarea de medicamente antiinflamatoare nonsteriodiene sau efectuarea de exercitii fizice.
In cazurile severe tratamentul poate fi chirurgical sau non-chirurgical. Tratamentele nechirurgicale includ spitalizarea si odihna la pat pentru a imobiliza complet coloana cervicala si a reduce presiunea asupra nervilor spinali, administrarea de relaxante musculare si injectarea de corticosteroizi intre discurile vertebrale. In cazul in care tratamentele clasice nu ajuta sau simptomele se inrautatesc, este necesara interventia chirurgicala. Chirurgul va face o incizie fie prin parte frontala a gatului fie prin partea posterioara si va corecta hernia de disc sau excrescentele osoase de pe vertebre. In cazul abordarii prin partea posterioara, medicul chirurg poate opta pentru rearanjarea sau eliminarea anumitor oase ale gatului, in special daca portiuni ale canalului spinal sunt ingustate. Pentru a sustine gatul si capul dupa operatie, se poate face un implant din metal sau os.
Stenoza spinala
Stenoza spinala reprezinta ingustarea canalului spinal lombar sau cervical, ceea ce duce la compresiunea nervilor.
SIMPTOME
- durere de spate care radiaza si catre picioare - dificultati de echilibru in timpul mersului - dureri de picioare - dureri de gat - furnicaturi in fese sau coapse care se inrautatesc in timpul mersului, a statului in picioare sau in timpul exercitiilor fizice - durere a feselor sau a coapselor care se inrautateste in timpul mersului sau a statului in picioare - slabiciune a picioarelor
CAUZE
Stenoza spinala afecteaza de obicei persoanele de varsata mijlocie sau batranii. Poate fi cauzata de oseoartrita, de boala Paget osoasa sau de leziuni care apasa asupra nervilor.
Dictionar medical - boli durere de genunchi. Artrita reumatoida Artrita reumatoida (RA) este o boală autoimuna care provoacă inflamaţia cronică a articulaţiilor. Artrita reumatoida poate, de asemenea, provoca inflamaţii ale ţesuturilor din jurul articulaţiilor,
precum şi în alte organe din corp.
DESCRIERE
Bolile autoimune sunt boli care apar atunci când tesuturile organismului sunt din greşeală atacat de propriul sistem imunitar. Sistemul imunitar este un complex de organizare a celulelor şi a anticorpilor concepute în mod normal, de a "căuta şi distruge" invadatorii din organism, în special infecţiile. Pentru că poate afecta mai multe alte organe ale corpului, artrita reumatoida este menţionată ca o boală sistemică şi este uneori numita reumatism. În timp ce artrita reumatoida este o boală cronică, în sensul că poate dura ani, pacienţii pot avea perioade lungi de timp fara simptom. De obicei, cu toate acestea, artrita reumatoida este o boală progresivă, care are potenţialul de a provoca distrugerea articulatiilor si handicap functional. Inflamatia reumatoida poate sa apara si in tesuturile din jurul articulatiilor, cum ar fi tendoanele, ligamentele si muschii. La unii pacienţi cu artrita reumatoida, inflamaţia cronică duce la distrugerea cartilajului, a osului şi a ligamentelelor, cauzând deformare a articulaţiilor. Leziuni ale articulaţiilor pot să apară încă de la începutul bolii şi să fie progresive. Mai mult decât atât, studiile au arătat că deteriorarea progresivă a articulaţiilor nu e corelata cu gradul de durere, rigiditate, sau umflarea prezente în articulaţii. Boala este de trei ori mai frecvente la femei ca la bărbaţi. Ea afecteaza in aceeasi masura toate rasele. Boala poate incepe la orice varsta, dar de cele mai multe ori porneşte după vârsta de 40 şi înainte de 60. În unele familii, mai mulţi membri pot fi afectati, ceea ce sugerează o bază genetică.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele artritei reumatoide apar si dispar in functie de gradul de inflamatie al tesutului. Când ţesuturile corpului sunt inflamate, boala este activa. Remisiile pot apărea spontan sau cu tratament, şi poate dura săptămâni, luni sau ani. În timpul remisiilor, simptome ale bolii dispar
şi, în general, pacienţii se simt bine. În cazul în care boala devine activ din nou (recidiveaza), simptomele pot reveni. În cazul în care boala este activa simptomele pot include oboseala, lipsa poftei de mâncare, stare subfebrila, dureri articulare si musculare şi rigiditate. Rigiditatea musculară şi articulara sunt de obicei, cele mai notabile dimineaţa şi după perioade de inactivitate. În artrita reumatoida articulatiile sunt afectate de obicei in mod simetric (pe ambele părţi ale corpului afectate). Articulatiile mici ale mainilor si incheieturilor sunt de asemenea afectate in mod frecvent. Simplele sarcini de zi cu zi, precum deschiderea borcanelor devin dificile. Ocazional o singura articulatie este afectata. In cazul in care o singura articulatie este afectata, artrita poate sa mimeze simptomele cauzate de guta sau de infectii ale articulatiilor.
CAUZE
Cauza artritei reumatoide nu este cunoscuta. Chiar dacă agenţi infecţioşi, cum ar fi virusuri, bacterii si ciuperci au fost suspecte mult timp, nici unul nu a fost dovedit ca fiind cauza. Cauza artritei reumatoide este un domeniu foarte activ de cercetare la nivel mondial. Unii oameni de ştiinţă consideră că tendinţa de a dezvolta artrita reumatoida poate fi moştenita genetic. Se suspecteaza că anumite infecţii sau de factori de mediu ar putea pune în mişcare sistemul imunitar pentru a ataca al propriile tesuturi ale organismului, care rezultă în inflamaţii în diferite organe ale corpului, cum ar fi plămânii sau ochii. Indiferent de ce il declanşeaza, rezultatul este un sistem imunitar, care determina inflamaţia articulaţiilor şi, ocazional, alte altor ţesuturi ale corpului. De asemenea, factorii de mediu par să joace un rol, în unele cazuri producand artrita reumatoida. Recent, oamenii de stiinta au raportat că fumatul creşte riscul de a dezvolta artrita reumatoida.
DIAGNOSTIC
Primul pas în diagnosticul de artrita reumatoida este o întâlnire între medic şi pacient. Medicul revizuieste istoricul simptomelor, analizeaza inflamarea si deformarea articulatiilor, pielea, pentru a descoperi noduli reumatoizi precum si alte parti ale corpului. Se vor face analize de sange si radiografii. Diagnosticul se pune pe baza anilezor facute, a distributiei articulatiilor inflamate si a modelului de simptome. Atunci cand una sau doua articulatii sunt inflamate, diagnosticul devine mai greu de pus. Medicul poate decide si alte teste pentru e exclude varianta artritei infectioase sau a gutei. Detectarea nodulilor reumatici la coate sau degete poate sugera doagnosticul. Anumiti anticorpi anormali pot fi gasiti in sangele bolnavului. Testul de sange numit rata de sedimentare poate masura cat de repede celulele rosii se depun la baza tubului de test. Rata de sedimentare este mai mare in timpul bolii si mai mica in timpul remisiilor.Pe masura ce boala avanseaza, radiografiile pot arata eroziuni ale oaselor
TRATAMENT
Nu exista nici un tratament cunoscut pentru artrita reumatoida. Pana in prezent scopul tratamentului este de a reduce durerea in articulatii, pentru a maximiza functiile articulatiilor si pentru a preveni distrugerile si deformarile. Interventia medicala timpurie s-a dovedit importanta in imbunatatirea rezultatelor. Tratamentul optim al bolii este o combinatie de medicamente, de odihna, de exercitii de intarire a articulatiilor si educarea pacientului si a familiei. Tratamentul este personalizat in functie de mai multi factori cum ar fi tipurile de articulatii afectate, starea generala de sanatate, varsta si ocupatia. Tratamentul are sanse mai mari de reusita in cazul cooperari stranse intre medic, pacieny si membrii familiei
Artrita septica Artita septica sau artrita infectioasa este o infectie care apare la una sau mai multe articulatii si este provocata de anumite microorganisme. In mod normal o articulatie este lubrifiata de o cantitate mica de lichid numit lichid sinovial. In mod normal lichidul sinovial este steril si daca se
recolteaza o proba care se va analiza in laborator, nu se vor gasi microbi. In cazul artritei septice in lichidul sinovial afectat vor fi gasite microorganisme. Cel mai frecvent artrita septica afecteaza o singura articulatie, dar din cand in cand pot fi afectate mai multe. Articulatiile afectate difera in functie de natura agentului patogen precum se de predispozitia la factorii de risc ai persoanei afectate.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomete de artrita septica includ febra, frisoane, dureri de articulatii, inflamatii, roseata, rigiditate si senzatie de caldura. Articulatiile cel mai frecvent implicate sunt articulatiile mari precum: articulatia genunchiului, a gleznei, a soldului sau a coatelor. La anumite persoane cu risc ridicat de infectii, pot fi infectate si articulatii precum articulatia unde clavicula intalneste sternul.
CAUZE
Artrita septica poate fi cauzata de virusi, bacterii sau ciuperci. Cele mai frecvente sunt cauzate de bacterii precum Staphylococcus aureus si Haemophilus influenzae. La anumite persoane pot aparea infectii cu: E. coli and Pseudomonas spp. la persoanele care isi injecteaza intravenos droguri sau la batrani; Neisseria gonorrhoeae la tinerii activi sexuali; Salmonella spp. la copiii mici. Alte bacterii care pot provoca boala sunt Mycobacterium tuberculosis sau anumite spirochete care provoaca boala Lyme. Virusii care pot provoca artrita septica sunt: parvovirusul B19, adenovirusuri, virusuri coxsakie, HIV, virusurile care provoaca hepatita A, B sau C. Dintre ciupercile care pot provoca boala amintim: histoplasma, coccidiomyces, şi blastomyces. Persoanele expuse riscului sunt persoanele care folosesc medicamente imunosupresoare, persoanele care isi injecteaza droguri sau persoanele care sufera de boli reumatice, diabet zaharat. Alcoolismul, accidentele sau anumite interventii chirurgicale pot fi deasemenea factori
de risc.
DIAGNOSTIC
Artrita septica este diagnosticata prin identificarea articulatiei infectare. Apoi cu ajutorul unui ac si a unei seringi se recolteaza o proba de lichid sinovial. Lichidul este analizat intr-un laborator pentru a stabili daca exista un numar mare de celule albe care sa sugereze infectia. In cultura de lichid sinovial se poate determina exact tipul de agent patogen si se poate determina sensibiliatea la antibiotice. Radiografiile pot ajuta la observarea oaselor articulatiei pentru a determina daca acestea au fost afectate. Analizele de sange sunt frecvent utilizate pentru a detecta si monitoriza inflamatia. Aceste teste includ, rata de sedimentare sau numarul de celule albe din sange.
TRATAMENT
Artrita septica se trateaza cu antibiotice si prin drenarea lichidului sinovial din articulatie. Cel mai indicat este ca tratamentul cu antibiotice sa inceapa imediat. Alegerea antibioticelor se va face in functie de rezultatele obtinute din cultura recoltata. Daca rezultatele de laborator nu sunt inca cunoscute se vor folosi antibiotice cu un spectru larg. Uneori sunt indicate combinatii de antibiotice. Tratamentul poate dura intre 4 si 6 saptamani. Drenajul este esential pentru vindecarea rapida a infectiei. El se poate efectua prin aspiratii cu seringa sau prin proceduri chirurgicale. Artroscopia poate fi utilizata pentru a iriga articulatia si a extrage apoi lichidul. Adesea (in cazul procedurilor chirurgicale sau in cazul artroscopiei) pot fi introduse drenuri in articulatie pentru a permite scurgerea lichidului in exces. Daca tratamentul cu antibiotice este inceput imediat sansele ca articulatia sa isi recapete toate functiile sunt mari. Daca infectia este de lunga durata, exista posibilitatea distrugerii articulatiei.
Bursitis Fie ca sunteti la serviciu sau la joaca, folosirea repetata a articulatiilor poate sa duca la o inflamare a acestora, numita bursitis. In corpul uman exista mai mult de 150 de burse (mici pungi cu lichid care lubrifiaza spatiile dintre oase si tendoane sau muschii din apropierea articulatiilor. Ele ajuta articulatiile sa se deplaseze cu usurinta. Bursitis apare atunci cand bursele devin inflamate. Cand inflamatia se produce, miscarea devine dureroasa. Bursitis afecteaza adesea articulatia umarului, a cotului sau a soldului. Dar poate inflama si articulatia genunchiului, a calcaiului sau a degetului mare de la picior. Durerea dispare in cateva saptamani cu ajutorul unui tratament adecvat, dar reaparitia ei este frecventa.
SIMPTOME
- durere sau intepenire a articulatiei - inrautatirea durerii la miscari sau la apasare - o zona care se simte umflata sau calda la atingere - ocazional, roseata a pielii in zona bursei afectate
Bursitis de sold nu produce umflaturi vizibile sau roseata a pielii deoarece bursa se afla sub un strat mare de muschi.
CAUZE
Cele mai frecvente cauze sunt uzura excesiva, traumele suferite de articulatii, sau presiunea indelungata (de exemplu presiunea asupra genunchiului atunci cand ingenunchiati). Bursitis poate sa fie provocata de infectii, guta sau artrita. De cele mai multe ori cauza este
necunoscuta. Bursitis in anumite locuri ale corpului este cauzata de anumite miscari repetitive legate de anumite activitati. Umar. Bursitis de umar este des provocata de leziuni ale muschilor si tendoanelor care leaga partea superioara a bratului de umar. Cauzele pot fi: caderea sau ridicarea repetata a unor obiecte deasupra capului. Cot. Acest tip este asociat cu actiunile repetate de flexie si extensie a cotului. Dintre activitatile care pot provoca inflamarea: miscatul aspiratorului inainte si inapoi, tenisul de camp, golful. Sold. Bursitis de sold este frecvent asociata cu artrita. Poate fi provocata de statul prelungit in picioare. Genunchi. In aceasta forma de bursitis, o umflatura moale, in forma de ou, apare in partea anterioara a genunchiului si este rezultatul ingenuncherii frecvente. Persoanele cu artrita care sunt supraponderale, adesea dezvolta bursitis de genunchi. Glezna. Se poate produce din cauza incaltamintei necorespunzatoare, din cauza mersului pe jos distante mari sau din cauza unor activitati sportive (patinaj).
Factorii de risc sunt: - o profesie sau un hobby care necesita miscari repetitive - artrita - guta - infectii stafilococice
DIAGNOSTIC
Medicul va face un examen fizic si va va intreba despre activitatile fizice recente. Prin palparea articulatiei dureroase si a zonei adiacente, medicul va putea stabili aria sensibila. Daca exista suspiciunea ca altceva poate cauza disconfortul, medicul va putea solicita efectuarea unor radiografii. Daca bursitis este cauza, radiografiile nu pot stabili diagnosticul dar pot sa excluda
alte cauze. Exista posibilitatea ca durerea sa nu aiba un motiv evident. In acest caz, medicul poate decide sa faca analize de sange sau analiza lichidului din bursa.
TRATAMENT
Tratamentul este de obicei simplu si include: - odihna si imobilizarea zonei afectate - comprese cu gheata pentru reducerea umflaturii - utilizarea medicamentelor antiinflamatorii pentru a reduce durerea si inflamarea Uneori medicul va poate recomanda terapie fizica sau exercitii de intarire a muschilor. Daca boala este cauzata de o infectie, va fi nevoie de tratament cu antibiotice. Uneori este nevoie de proceduri chirurgicale pentru drenarea bursei si in cazuri foarte rare extirparea ei.
Chistul Baker DEFINITIE
Un chist Baker este o afectiune in care, in spatele genunchiului apare o umflatura si aveti o senzatie de strangere. Durerea se inrautateste atunci cand intindeti piciorul sau cand faceti activitati fizice. Un chist Baker, numit si chist popliteal, este de obicei rezultatul unei probleme la articulatia genunchiului cum ar fi artrita sau ruperea unui cartilaj. Ambele boli pot provoca acumularea de lichid care duce la formarea unui chist. Desi un chist Baker poate cauza umflaturi si poate crea disconfort, tratarea problemei cauzatoare aduce alinare.
SEMNE SI SIMPTOME
In unele cazuri un chist Baker nu provoaca dureri si simptomele pot trece neobservate. Semnele uzuale sunt: - umflatura in spatele genunchiului si uneori in picior - dureri in articulatia genunchiului - rigiditate
CAUZE
O balama de usa are nevoie de ulei pentru a se misca usor, pentru a reduce frictiunea si a minimiza uzura. In mod similar, cartilagiile si tendoanele genunchiului se lubrifiaza cu un lichid numit lichid sinovial. Acest lichid reduce frecarea intre partile genunchiului aflate in miscare. Lichidul sinovial circula in articulatia genunchiului si trece si in alte tesuturi numite burse (mici buzunare cu lichid). Un sistem de valve exista intre articulatia genunchiului si bursa din spatele genunchiului. Acest sistem de valve regleaza cantitatea de fluid sinovial. Dar, uneori, in genunchi se produce prea mult lichid sinovial. Cel mai frecvent, acest lucru se intampla datorita unei inflamari a articulatiei genunchiului cum se intampla in diferite tipuri de artrita. O rana la genunchi, in special ruperea unui cartilaj, este de asemenea o cauza a chistului Baker. In cazul in care bursa se umple cu lichid si se mareste, rezultatul se numeste chist Baker.
DIAGNOSTIC
Metodele de diagnostic sunt neinvazive si se folosesc de obicei scanari cu ultrasunete sau scanari prin rezonanta magnetica. Foarte rar se intampla ca chistul sa se sparga si lichidul sa se scurga, determinand o durere acuta si uneori umflare si invinetire.
TRATAMENT
De cele mai multe ori, chistul Baker va disparea singur, fara nici un tratament. In cazul in care chistul este mare si provoaca dureri, medicul va poate recomanda unul din urmatoarele tratamente: Terapie fizica. Compresele cu gheata pot reduce durerea si umflatura. Miscarile usoare si exercitiile pentru intarirea musculaturii din jurul genunchiului pot ajuta la reducerea simptomelor si pot ajuta la pastrarea functiei genunchiului. Drenarea fluidului. Medicul poate decide sa dreneze fluidul cu ajutorul unui ac de seringa. Medicatia. Medicul poate injecta corticosteroizi precum cortizonul pentru a reduce inflamarea.
Guta Guta este o forma de artrita caracterizata prin durere brusca, inrosire si sensibiliatate a articulatiilor. Guta este o tulburare complexa care poate afecta pe oricine.
SIMPTOME
Semnele si simptomele gutei sunt aproape intotdeauna acute, apar brusc (de obicei noaptea) si fara avertisment. Acestea includ: Durere intensa a articulatiilor. Guta afecteaza de obicei articulatiile degetului mare de la picior, dar poate afecta si picioarele, gleznele, genunchii, mainile si incheieturile mainilor. Lasata netratata, durerea dureaza intre 5 si 10 zile dupa care se opreste. Disconfortul se diminueaza in timp de una pana la doua saptamani, lasand articulatia aparent vindecata. Inflamatie si inrosire. Articulatiile afectate se umfla si se inrosesc.
CAUZE
Guta se produce atunci cand cristalele de urati se acumuleaza in incheieturi, provocand inflamarea lor si durere intensa. Cristalele de urati se pot forma atunci cand in sange exista cantitati mari de acid uric. Corpul produce acid uric atunci cand descompune purinele, substante care se gasesc in mod normal in corp dar si in anumite alimente ca: ciupercile, heringul, organele. In mod normal acidul uric se dizolva in sange si este eliminat prin urina. Exista insa cazuri in care corpul secreta prea mult acid uric sau rinichii il excreta in cantitati prea mici. Cand acest lucru se intampla, se formeaza cristale de urati in incheieturi sau in tesuturile invecinate.
Leziunea ligamentelor incrucisate anterioare O leziune a ligamentelor incrucisate anterioare reprezinta o intindere sau o rupere a lor. Ruperea poate fi totala sau partiala. Femeile sunt mai predispuse la astfel de leziuni decat barbatii. Anumite persoane pot sa duca o viata aproape normala chiar daca ligamentele sunt rupte. Totusi, majoritatea persoanelor vor acuza instabilitate a genunchiului.
SIMPTOME
- un pocnet atunci cand va loviti - durere severa - umflarea genunchiului (in primele 6 ore de la lovitura)
Pe termen lung pot sa apara: - instabilitate a genunchiului - artrita
CAUZE
Leziunile ligamentelor incrucisate pot sa apara datorita unei lovituri in partea laterala a genunchiului, in timpul unor activitati sportive. O oprire rapida combinata cu o schimbare de directie in timpul alergarii, o pivotare, aterizarea in urma unei cazaturi pot sa cauzeze leziunea ligamentelor. Baschetul, fotbalul si schiatul sunt principalele cauze.
Leziunea ligamentelor incrucisate posterioare Ligamentele sunt fibre rezistente de tesut care leaga oasele unele de altele. Ligamentele incrucisate leaga femurul si tibia si mentin coeziunea genunchiului. Leziunile ligamentelor incrucisate posterioare sunt mai rare decat leziunile ligamentelor incrucisate anterioare.
SIMPTOME
Semnele si simptomele pot sa includa: - durere usoara sau moderata a genunchiului - umflare si sensibilitate a genunchiului (in mai putin de trei ore de la accidentare) - durere la ingenunchere - dificultatea de a merge - senzatia de instabilitate a genunchiului - durere la alergare, la incetinire sau la urcatul scarilor
CAUZE
Ligamentele incrucisate posterioare se pot rupe daca suferiti o lovitura puternica in tibie sau daca picati in genunchi. Aceste leziuni pot sa apara in urmatoarele cazuri: - accidente auto - activitati sportive - intinderea sau indoirea genunchiului peste limitele normale - lovituri in partea laterala a genunchiului, atunci cand piciorul este rasucit.
Luxatia Luxatia (dislocarea) este o leziune a articulatiei in cazul careia capetele oaselor sunt deplasate de la pozitia lor normala. Articulatia este locul in care doua sau mai multe oase se intalnesc. Luxatia deformeaza si imobilizeaza temporar articulatia, ceea ce provoaca durere brusca si puternica.
Luxatiile pot aparea la articulatiile importante, umar, sold, genunchi, cot si glezna sau la articulatiile mai mici de la degete. Acestea necesita asistenta medicala pentru a aduce oasele la pozitia lor normala fara a afecta articulatia. Tratate corect, luxatiile se vindeca dupa cateva saptamani de odihna. Cu toate acestea, unele articulatii, cum ar fi umarul, prezinta risc de luxatii repetate.
SIMPTOME
O articulatie luxata poate fi: - vizibil deformata sau deplasata - foarte dureroasa - umflata sau decolorata - intepenita
Puteti de asemenea simti amorteala sau furnicaturi in apropierea leziunii, de exemplu in picior in cazul unui genunchi luxat sau in mana in cazul unui cot luxat.
CAUZE
Cauzele luxatiilor includ: - Leziuni provocate in timpul practicarii unui sport. - Alte traume. O lovitura puternica la o articulatie in timpul unui accident de masina poate provoca o luxatie. - Cazaturi
Luxatiile pot fi identificate de medic prin examinare, dar si cu ajutorul radiografiilor sau al RMNului.
Osteoartrita Osteoartrita este o boala progresiva a articulatiilor, cauzata de pierderea graduala a cartilajelor, ceea ce duce la deteriorarea tesutului osos. Boala este una din principalele cauze de dizabilitate la persoanele de peste 50 de ani din cauza limitarii miscarilor. Boala apare cel mai frecvent dupa varsta de 40 de ani si se dezvolta de-a lungul timpului. Pacientii pot sa aiba dureri numai pe o singura parte a corpului, localizate mai ales in articulatiile genunchiului, mainilor, soldului, picioarelor si ale coloanei vertebrale.
SIMPTOME
Simptomele osteoartriteii se dezvolta incet si se agraveaza in timp. Ele includ: - durere a articulatiilor
- sensibilitate a articulatiilor cand se aplica presiune - rigiditate a articulatiilor, mai frecventa dimineata sau dupa o perioada de inactivitate - pierderea flexibilitatii articulatiei - "pinteni" ososi care se pot forma in jurul articulatiilor bolnave - umflaturi in unele cazuri.
CAUZE
Cauzele osteoartritei nu sunt inca pe deplin elucidate. Cercetatorii cred ca boala este cauzata de o combinatie de factori cum ar fi: imbatranirea, ereditatea, leziunile articulatiilor sau uzura lor excesiva, greutatea excesiva. Osteoartrita apare din cauza deteriorarii sau distrugerii cartilajelor care actioneaza ca o protectie intre oase, in special la articulatiile care sustin greutatea corpului (genunchi sau sold). Pe masura ce cartilajul este distrus, pe os apar zone intarite anormal si pungi cu lichid. Pe masura ce boala avanseaza, durerea creste din cauza deformarii oaselor si a acumularii de lichid in articulatii. Durerea este ameliorata de odihna si inrautatita de miscare. La debutul bolii durerea este mica si "intepenirea" apare doar dimineata. In etapele tarzii ale bolii, pacientul poate acuza dureri chiar si atunci cand articulatia nu este folosita si miscarea poate fi limitata permanent.
TRATAMENT
Inca nu se cunoaste un tratament pentru vindecarea bolii, dar exista tratamente pentru a reduce durerile si pentru a mentine mobilitatea articulatiilor in limite acceptabile. Tratamentul initial in cazurile usoare. In cazurile in care durerea este suparatoare dar nu este atat de puternica incat sa aiba un efect asupra activitatilor zilnice, medicul va poate recomanda: - odihna; daca aveti dureri sau inflamatii ale articulatiilor, se recomanda odihna timp de 12 sau 24 de ore; incercati sa luati o pauza de 10 minute la fiecare ora
- exercitii fizice; doar cu aprobarea medicului, faceti usoare exercitii fizice precum, mersul, inotul sau mersul pe bicicleta; exercitiile va vor intari muschii si vor stabiliza articulatia; - slabiti; persoanele supraponderale isi solicita suplimentar articulatiile precum cea a soldului sau a genunchiului; stabiliti cu medicul ce metoda de slabit sa folositi - faceti gimnastica medicinala cu un specialist - incercati sa gasiti metode de a evita folosirea excesiva a articulatiilor - folositi creme si geluri prescrise de medic; cremele si gelurile vor oferi usurare temporara a durerilor; anumite creme si geluri vor creea o senzatie de rece sau de cald - folositi caldura si gheata pentru a usura durerile; caldura usureaza durerile provocate de intepenirea articulatiilor in timp ce gheata usureaza durerile provocate de spasmele musculare;
Tratamentul in cazul osteoartritei medii. Durerile care persista chiar si dupa aplicarea tratamentului initial, pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor. - acetaminofen; poate reduce durerea dar nu reduce si inflamatia; supradozajul poate duce la leziuni ale ficatului, in special daca consumati si bauturi alcoolice; - medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene; pot reduce durerea si inflamatia; efectele secundare ale administrarii medicamentelor pot fi: tiuituri in urechi, ulcer gastric, probleme cardiovasculare, sangerari gastrointentinale, leziuni ale ficatului si ale rinichilor - tramadol; nu are efect antiinflamator dar amelioreaza durerile si au putine efecte secundare
Tratamentul in cazurile severe. - analgeice puternice; amelioreaza durerile dar pot crea dependenta - injectii cu cortizon;
Tratament chirurgical. Este in general rezervat pentru cazurile foarte severe - inlocuirea articulatiei; medicul va inlocui suprafata lezata cu o proteza din metal sau din material plastic; cele mai frecvente articulatii inlocuite sunt articulatia soldului sau a genunchiului - curatirea zonei din jurul articulatiei; medicul va poate recomanda indepartarea unur bucati de cartilaj si de os pentru a reduce durerea - realinierea oaselor - sudarea oaselor; chirurgul poate suda oasele articulatiei permanent pentru a creste
stabilitatea si a reduce durerea
Pseudoguta Pseudoguta este o boala a articulatiilor. Ca si in cazul gutei, boala implica formarea de cristale in interiorul articulatiilor. Diferenta consta in faptul ca in cazul pseudogutei, cristalele formate sunt din saruri si nu din acid uric.
SIMPTOME
- atacuri de dureri articulare si acumulare de lichid in articulatie, ceea ce duce la umflaturi - artrita cronica - lipsa simptomelor intre atacuri
CAUZE
Pseudoguta este cauzata de depunerea de pirofosfat de calciu in articulatii. Pseudoguta afecteaza in principal persoanele in varsta. Totusi, poate afecta si persoanele tinere care sufera de boli precum: - acromegalie - boli ale paratiroidelor - boli ale tiroidei - boala Wilson
Deoarece are simptome similare, pseudoguta poate fi diagnosticata gresit ca: - guta - osteoartrita
- artrita reumatoida
TRATAMENT
Scopul tratamentului este de a reduce durerea si umflaturile. Nici un tratament nu poate indeparta cristalele de pirofosfat de calciu din articulatii. Tratamentul poate sa includa. Medicamente antiinflamatoare non-steroidiene. Medicamentele de tipul ibuprofenului, naproxenului si indometacinului pot cauza sangerari stomacale si pot altera functia rinichilor. Colchicina. Medicamentul reduce inflamatia la persoanele care au guta dar este eficient si la persoanele care sufera de pseudoguta care nu pot lua antiinflamatoare non-steroidiene. Efectele secundare includ dureri de stomac, greata, varsaturi si diaree. In cazuri rare pot sa apara si sangerari. Aspirarea articulatiilor si injectii. Pentru a reduce durerea si presiunea dintr-o articulatie afectata, medicul va introduce un ac si va elimina o parte din lichidul articulatiei. Apoi va injecta un corticosteroid pentru a scadea inflamatia si un anestezic pentru a amorti temporar articulatia. Odihna. Limitarea miscarilor articulatiei asociata cu administrarea de medicamente poate reduce durerea si umflaturile. Medicul va poate recomanda limitarea activitatilor pentru o perioada.
In cazul in care pseudoguta este provocata de leziuni ale articulatiilor, tratamentul cauzei va ameliora simptomele.
Ruptura de menisc Ruptura de menisc reprezinta leziunea cartilajului in forma literei "C" care se gaseste in genunchi.
SIMPTOME
In cazul unei rupturi de menisc puteti avea urmatoarele simptome: - senzatia unui pocnet - umflare si intepenire - durere, in special la rasucirea sau indoirea piciorului - dificultatea de a intinde complet piciorul - blocarea genunchiului
CAUZE
Genunchiul este o articulatie complicata in care se gasesc oase, tendoane, cartilaje si ligamente. Cele 2 cartilaje in forma literei "C" care stabilizeaza articulatia se numesc meniscuri. Ruptura de menisc poate sa apara la rotiri sau rasuciri puternice ale genunchiului cum ar fi pivotarile sau opririle si pornirile bruste. Ingenuncherile, ridicatul unor obiecte grele sau loviturile pot sa cauzeze de asemenea rupturi ale meniscului. Modificarile degenerative provocate de inaintarea in varsta pot contribui la ruptura de menisc.
Sindromul patelofemural Sindromul patelofemural reprezinta degenerarea cartilajului aflat sub rotula.
SIMPTOME
- durere in partea din fata a genunchiului care se inrautateste dupa o lunga perioada de stat asezat
- durere a genunchiului care se inrautateste la urcatul scarilor sau la ridicarea dintr-un scaun - sensibilitate a genunchiului
CAUZE
Sindromul patelofemural produs in adolescenta este in legatura cu uzura excesiva, raniri sau fortarea genunchiului. Boala este mai intalnita la femei. Sindromul patelofemural poate fi si un semn al artritei genunchiului la persoanele mai in varsta. Persoanele care au suferit dizlocari, fracturi sau alte leziuni ale genunchiului sunt mai predispuse bolii.
Tendinita patelara Tendinita patelara este o leziune care afecteaza tendonul dintre rotula si tibie. Afectiunea este mai frecventa in cazul persoanelor care practica sporturi ce implica sarituri frecvente. (baschet, fotbal, volei). Din aceast cauza boala de mai numeste "genunchiul saritorului". Cu toate acestea, boala poate afecta orice persoana
SIMPTOME
Durerea este primul simptom al tendinitei patelare. Durerea este de obicei localizata in zona cuprinsa intre rotula si zona de inserare a tendonului pe tibie. In timpul activitatilor fizice, durerea poate fi ascutita, in special cand alergati sau sariti. Durerea de genunchi poate sa: - fie prezenta numai la inceputul activitatii fizice sau numai dupa un efort intens - creasca pe masura ce cresteti intensitatea activitatii fizice - progreseze si sa fie prezenta inainte, in timpul sau dupa efortul fizic - faca urcatul si coboratul scarilor foarte dificil
- fie o durere constanta si sa faca dificil dormitul noaptea
CAUZE
Tendinita patelara este o afectiune frecventa. Ea apare atunci cand tendonul patelar este suprasolicitat. Suprasolicitarea determina mici rupturi ale tendonului pe care corpul incearca sa le videce. Pe masura ce rupturile devin prea numeroase, organismul nu poate face fata sa le vindece si inflamarea tendonului se inrautateste. Cauzele afectiunii pot fi: Activitatea fizica intensa si frecventa. Sariturile repetate sunt cea mai frecventa cauza a tendinitei patelare. Obezitatea. Obezitatea mareste stresul asupra tendonului. Alinierea defectuoasa a oaselor piciorului. Afectiuni ale rotulei. Rotula dvs poate fi mai sus in articulatia genunchiului fata de pozitia normala, ceea ce determina tensiune suplimentara in tendon Dezechilibru muscular. Este posibil ca anumiti muschi ai piciorului sa fie mai puternici decat altii si sa "traga" mai tare de tendonul patelar. Aceasta "tragere" inegala poate cauza tendinita.
TRATAMENT
Tratamentul tendinitei patelare are rolul de a reduce durerea si inflamatia. De multe ori tratamentul la domiciliu, care include odihna, gheata si medicamente analgezice, este suficient. Tratamentul mai poate include:
Injectii corticosteroide. Acestea se aplica in jurul tendonului. Totusi, exista niste riscuri asociate acestui tip de tratament. Injectiile repetate pot slabi tendonul, crescand riscul ruperii acestuia. De asemenea, medicamentele corticosteroide nu trebuie injectate direct in tendon, deoarece astfel pot contribui la ruperea tendonului. Ca alternativa la injectii, o solutie
corticosteroida poate fi aplicata pe zona dureroasa si absorbita prin piele utilizand un curent electric usor printr-o procedura numita iontoforeza. Terapie fizica. Pentru a intari capacitatea tendonului de a absorbi socurile, se pot face anumite exercitii fizice. Interventia chirurgicala. In functie de gravitatea rupturii de tendon, se poate aplica o procedura chirurgicala pentru a reduce durerea si a repara tendonul.
Bursitis Fie ca sunteti la serviciu sau la joaca, folosirea repetata a articulatiilor poate sa duca la o inflamare a acestora, numita bursitis. In corpul uman exista mai mult de 150 de burse (mici pungi cu lichid care lubrifiaza spatiile dintre oase si tendoane sau muschii din apropierea articulatiilor. Ele ajuta articulatiile sa se deplaseze cu usurinta. Bursitis apare atunci cand bursele devin inflamate. Cand inflamatia se produce, miscarea devine dureroasa. Bursitis afecteaza adesea articulatia umarului, a cotului sau a soldului. Dar poate inflama si articulatia genunchiului, a calcaiului sau a degetului mare de la picior. Durerea dispare in cateva saptamani cu ajutorul unui tratament adecvat, dar reaparitia ei este frecventa.
SIMPTOME
- durere sau intepenire a articulatiei - inrautatirea durerii la miscari sau la apasare - o zona care se simte umflata sau calda la atingere - ocazional, roseata a pielii in zona bursei afectate
Bursitis de sold nu produce umflaturi vizibile sau roseata a pielii deoarece bursa se afla sub un strat mare de muschi.
CAUZE
Cele mai frecvente cauze sunt uzura excesiva, traumele suferite de articulatii, sau presiunea indelungata (de exemplu presiunea asupra genunchiului atunci cand ingenunchiati). Bursitis poate sa fie provocata de infectii, guta sau artrita. De cele mai multe ori cauza este necunoscuta. Bursitis in anumite locuri ale corpului este cauzata de anumite miscari repetitive legate de anumite activitati. Umar. Bursitis de umar este des provocata de leziuni ale muschilor si tendoanelor care leaga partea superioara a bratului de umar. Cauzele pot fi: caderea sau ridicarea repetata a unor obiecte deasupra capului. Cot. Acest tip este asociat cu actiunile repetate de flexie si extensie a cotului. Dintre activitatile care pot provoca inflamarea: miscatul aspiratorului inainte si inapoi, tenisul de camp, golful. Sold. Bursitis de sold este frecvent asociata cu artrita. Poate fi provocata de statul prelungit in picioare. Genunchi. In aceasta forma de bursitis, o umflatura moale, in forma de ou, apare in partea anterioara a genunchiului si este rezultatul ingenuncherii frecvente. Persoanele cu artrita care sunt supraponderale, adesea dezvolta bursitis de genunchi. Glezna. Se poate produce din cauza incaltamintei necorespunzatoare, din cauza mersului pe jos distante mari sau din cauza unor activitati sportive (patinaj).
Factorii de risc sunt: - o profesie sau un hobby care necesita miscari repetitive - artrita - guta - infectii stafilococice
DIAGNOSTIC
Medicul va face un examen fizic si va va intreba despre activitatile fizice recente. Prin palparea articulatiei dureroase si a zonei adiacente, medicul va putea stabili aria sensibila. Daca exista suspiciunea ca altceva poate cauza disconfortul, medicul va putea solicita efectuarea unor radiografii. Daca bursitis este cauza, radiografiile nu pot stabili diagnosticul dar pot sa excluda alte cauze. Exista posibilitatea ca durerea sa nu aiba un motiv evident. In acest caz, medicul poate decide sa faca analize de sange sau analiza lichidului din bursa.
TRATAMENT
Tratamentul este de obicei simplu si include: - odihna si imobilizarea zonei afectate - comprese cu gheata pentru reducerea umflaturii - utilizarea medicamentelor antiinflamatorii pentru a reduce durerea si inflamarea Uneori medicul va poate recomanda terapie fizica sau exercitii de intarire a muschilor. Daca boala este cauzata de o infectie, va fi nevoie de tratament cu antibiotice. Uneori este nevoie de proceduri chirurgicale pentru drenarea bursei si in cazuri foarte rare extirparea ei.
Fasceita plantara Fasceita plantara este inflamatia fasciei plantare - tesutul conector de-a lungul talpii piciorului, care leaga calcaiul de degete. Aceasta se manifesta prin durere a calcaiului, mai intensa dimineata deoarece fascia se contracta pe timpul noptii.
SIMPTOME
Fasceita plantara se dezvolta de obicei treptat, dar poate aparea si brusc. Desi poate afecta ambele calcaie, durerea apare cel mai frecvent la unul din ele. Simptomele fasceitei plantare includ: - durere ascutita in partea inferioara a calcaiului - durere in calcai care se acutizeaza cu primii pasi dupa ce va treziti dimineata, cand urcati scarile sau cand mergeti pe varful picioarelor - durere in calcai care apare dupa perioade lungi de stat in picioare sau cand va ridicati in picioare dupa ce ati stat asezat mai mult timp - durere in calcai dupa exercitiu fizic, dar nu in timpul acestuia - inflamatie usoara a calcaiului
CAUZE
In conditii normale fascia plantara este ca o coarda care absoarbe socurile, care sustine arcul longitudinal al talpii. In cazul in care tensiunea in aceasta coarda este prea mare, se pot produce mici rupturi. Rupturile repetate pot determina fascia sa devina iritata sau inflamata. Cauzele fascitei plantare pot fi: - Suprasolicitarea fizica. Fasceita plantara este frecventa in cazul alergatorilor pe distante lungi. Joggingul, mersul pe jos sau urcatul scarilor pot de asemenea sa creeze prea multa presiune in osul calcaiului si in tesutul sau. Chiar si activitatea casnica, cum ar fi mutatul mobilei sau a electrocasnicelor mari, poate cauza durere. - Artrita. Unele tipuri de artrita pot provoca inflamarea tendoanelor in partea inferioara a piciorului, ceea ce poate duce la fasceita plantara. - Diabetul zaharat. Desi nu se cunoaste exact motivul, fasceita plantara apare mai frecvent la persoanele care sufera de diabet zaharat. - Defecte ale piciorului. Daca aveti platfus, arcul piciorului prea mare sau un mers aparte,
greutatea se distribuie inegal cand stati in picioare, creand mai multa presiune asupra fasciei plantare. - Incaltaminte nepotrivita. Pantofii prea stramti, prea largi, care nu au arcul potrivit sau care nu au capacitatea de a absorbi socurile pot cauza probleme. Daca purtati de obicei pantofi cu toc inalt, tendonul lui Ahile, care este legat de calcai, se poate contracta in timp, cauzand intinderea tesutului din jurul calcaiului.
TRATAMENT
Aproximativ 90% dintre persoanele care sufera de fasceita plantara, se recupereaza cu tratament adecvat in cateva luni.
Medicamente Medicamente anti inflamatoare nonsteroidiene. Medicamente ca ibuprofenul sau naproxenul pot diminua durerea si inflamatia dar nu vor trata problema Corticosteroizi.
Terapii Se pot purta insertii pentru pantofi. Este indicat ca insertiile sa fie personalizate, lucru ce necesita o prescriptie din partea unui medic. Se pot efectua exercitii ca intinderi ale muschilor gambei de mai multe ori pe zi. Folosirea unor dispozitive care sa mentina piciorul si glezna la un unghi de 90 de grade, cu degetele indreptate in sus. (dispozitivul se va folosi pe timpul noptii)
In rare cazuri se poate indica tratament chirurgical.
Fractura de picior sau de glezna
Simptomele unei fracturi de picior sau de glezna sunt: - durere imediata foarte puternica - durerea este intensificata de miscare si ameliorata de inactivitate - umflatura - invinetire - sensibilitate - deformarea locului - incapacitatea de a merge
Fractura de stres Fracturile de stres sunt mici fisuri ale osului. Ele sunt cauzate de suprasolicitari, cum ar fi sariturile repetate sau alergatul pe distante mari. Fractura de stres, poate sa apara si fara suprasolicitarea osului in cazul in care acesta este slabit de osteoporoza. Fisurile apar de obicei in oasele care sustin greutatea corpului, de obicei in picioare.
SIMPTOME
- durere care este inrautatita de activitate si ameliorata de odihna - durere care se amplifica in timp - umflare - sensibilitate sau durere intr-un anumit punct
La inceput, fractura de stres poate fi greu observabila. Ingrijirea atenta si tratamentul pot evita inrautatirea bolii.
CAUZE
Fractura de stres este cauzata de fortarea oaselor peste limita lor normala. Acest lucru cauzeaza un dezechilibru intre reabsorbtia si cresterea tesutului osos, care se intampla mereu. Fortarea osului determina reabsorbtia mineralelor din os in timp ce odihna favorizeaza inmultirea celulelor osoase. In cazul in care timpul necesar refacerii osoase este insuficient, apare oboseala osoasa. In cazul in care activitatea suprasolicitanta se mentine, in os pot sa apara mici fisuri.
Grifa digitala Grifa digitala reprezinta curbarea degetelor de la picioare din cauza indoirii articulatiilor. Grifa digitala este cel mai des cauzata de incaltamintea prea mica sau de tocurile prea inalte.
SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - existenta unui deget in forma de ciocan sau de gheara (deget indoit) - durere si dificultate de a misca piciorul - ingrosari ale pielii
CAUZE
Cea mai frecventa cauza este purtarea de incaltaminte necorespunzatoare (prea mica sau tocuri prea inalte). Acest lucru duce la impingerea degetelor inainte si inghesuirea lor intr-un loc prea mic prentru a putea sta intinse. Afectiunea poate fi si mostenita si in acest caz va aparea chiar daca purtati incaltaminte corespunzatoare. Frecarea pantofului de portiunea ridicata a degetului poate da nastere la ingrosarea pielii in zona respectiva. La inceput boala este reversibila, insa pe masura ce avanseaza tendoanele se scurteaza si degetele nu isi mai recapata forma initiala.
Alte cauze includ: - leziuni ale degetelor - deteriorarea muschilor sau a nervilor din cauza diabetului (neuropatia diabetica) - alte boli care afecteaza nervii si muschii precum artrita sau atacul cerebral
Guta Guta este o forma de artrita caracterizata prin durere brusca, inrosire si sensibiliatate a articulatiilor. Guta este o tulburare complexa care poate afecta pe oricine.
SIMPTOME
Semnele si simptomele gutei sunt aproape intotdeauna acute, apar brusc (de obicei noaptea) si fara avertisment. Acestea includ: Durere intensa a articulatiilor. Guta afecteaza de obicei articulatiile degetului mare de la picior, dar poate afecta si picioarele, gleznele, genunchii, mainile si incheieturile mainilor. Lasata netratata, durerea dureaza intre 5 si 10 zile dupa care se opreste. Disconfortul se diminueaza in timp de una pana la doua saptamani, lasand articulatia aparent vindecata.
Inflamatie si inrosire. Articulatiile afectate se umfla si se inrosesc.
CAUZE
Guta se produce atunci cand cristalele de urati se acumuleaza in incheieturi, provocand inflamarea lor si durere intensa. Cristalele de urati se pot forma atunci cand in sange exista cantitati mari de acid uric. Corpul produce acid uric atunci cand descompune purinele, substante care se gasesc in mod normal in corp dar si in anumite alimente ca: ciupercile, heringul, organele. In mod normal acidul uric se dizolva in sange si este eliminat prin urina. Exista insa cazuri in care corpul secreta prea mult acid uric sau rinichii il excreta in cantitati prea mici. Cand acest lucru se intampla, se formeaza cristale de urati in incheieturi sau in tesuturile invecinate.
Hiperkeratoza Hiperkeratoza reprezinta intarirea si ingrosarea stratului de piele, care apar in urma presiunii si a frictiunii.
SIMPTOME
- ingrosarea si intarirea unei zone a pielii - o umflatura intarita - durere sau sensibilitate sub piele
CAUZE
Cauzele pot sa includa:
Purtarea pantofilor neadecvati. Atunci cand purtati pantofi prea mici sau care au tocuri prea inalte, apar presiuni asupra pielii piciorului. Cand pantofii sunt prea mari, pot sa apara frecari intre materialul pantofului si pielea dvs. Nepurtarea sosetelor. Purtarea incaltamintei fara sosete poate duce la frictiuni intre incaltaminte si pielea piciorului Folosirea sculelor si uneltelor. Folosirea repetata a sculelor si uneltelor poate duce la aparitia hiperkeratozei.
Luxatia Luxatia (dislocarea) este o leziune a articulatiei in cazul careia capetele oaselor sunt deplasate de la pozitia lor normala. Articulatia este locul in care doua sau mai multe oase se intalnesc. Luxatia deformeaza si imobilizeaza temporar articulatia, ceea ce provoaca durere brusca si puternica.
Luxatiile pot aparea la articulatiile importante, umar, sold, genunchi, cot si glezna sau la articulatiile mai mici de la degete. Acestea necesita asistenta medicala pentru a aduce oasele la pozitia lor normala fara a afecta articulatia. Tratate corect, luxatiile se vindeca dupa cateva saptamani de odihna. Cu toate acestea, unele articulatii, cum ar fi umarul, prezinta risc de luxatii repetate.
SIMPTOME
O articulatie luxata poate fi: - vizibil deformata sau deplasata - foarte dureroasa - umflata sau decolorata - intepenita
Puteti de asemenea simti amorteala sau furnicaturi in apropierea leziunii, de exemplu in picior in cazul unui genunchi luxat sau in mana in cazul unui cot luxat.
CAUZE
Cauzele luxatiilor includ: - Leziuni provocate in timpul practicarii unui sport. - Alte traume. O lovitura puternica la o articulatie in timpul unui accident de masina poate provoca o luxatie. - Cazaturi
Luxatiile pot fi identificate de medic prin examinare, dar si cu ajutorul radiografiilor sau al RMNului.
Metatarsalgia Metatarsalgia este o bola care implica inflamarea oaselor metatarsiene. Metatarsienele sunt oasele mediane ale talpii piciorului, aflate intre tars si falange.
SIMPTOMELE
Simptomele pot sa includa: - durere in talpa piciorului - durerea se inrautateste atunci cand mergeti, alergati sau stati in picioare - durerea este ameliorata atunci cand va odihniti - durere a degetelor de la picioare - amorteala sau furnicaturi in degetele de la picioare
- senzatia ca aveti o pietricica in pantof - durerea se inrautateste atunci cand pasiti descult pe o suprafata tare
CAUZE
In timpul mersului, alergatului sau saritului, greutatea corpului este transferata pe degetele de la picioare si pe oasele metatarsiene. Cea mai mare parte a greutatii este suportata de primele 2 degete si de metatarsienele corespunzatoare. Cele mai multe probleme apar atunci cand greutatea nu este distribuita corect. In general inflamatia apare la capatul osului aflat inspre degete. Cel mai des metatarsalgia este cauzata de o serie de factori combinati. Printre acestia: Activitatea sau antrenamente intense. Alergatorii sunt supusi unui risc mai mare din cauza ca se folosesc mai mult de aceasta parte a talpei. Forma piciorului. O talpa prea arcuita pune o presiune prea mare pe oasele metatarsiene. Un al doilea deget mai lung decat degetul mare face ca o mai mare parte a greutatii sa fie transferata asupra celui de-al doilea os metatarsian. Grifa digitala. Aceasta problema a piciorului deplaseaza osul metatarsian din pozitia lui normala Monturile. Monturile pot slabi degetul mare. Obezitatea. Surplusul de greutate mareste presiunea asupra oaselor Incaltamintea nepotrivita. Tocurile fac ca o parte mai mare a greutatii sa fie transferata in partea din fata a talpei piciorului. Fracturile de stres. Micile fracturi ale matatarsienelor sau ale falangelor pot determina schimbarea felului in care distribuiti greutatea in talpa piciorului (prin schimbarea felului in care calcati)
Metatarsalgia lui Morton Metatarsalgia lui Morton reprezinta ingrosarea tesutului nervos dintre cel de-al treilea si cel de-al patrulea deget de la picioare.
SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - furnicaturi in spatiul dintre cel de-al treilea si cel de-al patrulea deget de la picioare - dureri la degetele de la picioare - durere in talpa piciorului - durerea se inrautateste cand sunteti incaltati sau cand aplicati presiune pe zona respectiva - durerea se inrautateste odata cu trecerea timpului
CAUZE
Metatarsalgia lui Morton este mai frecventa la femei decat la barbati. Cauza exacta nu este cunoscuta. Anumiti cercetatori cred ca urmatoarele pot avea un rol in dezvoltarea bolii: - pozitionarea anormala a degetelor de la picioare - platfusul - monturile si grifa digitala - picioarele cu talpa prea arcuita - incaltamintea prea stramta sau tocurile prea inalte
Monturi (Hallux valgus) Montul este o umflatura pe marginea piciorului, la articulatia degetului mare, care apare atunci cand degetul mare se inclina spre degetulul urmator.
SIMPTOME
- pielea este rosie, intarita, de-a lungul labei piciorului pana la baza degetului mare - aparitia unei umflaturi in acest loc - durere la articulatia degetului mare, agravata de presiunea creata de incaltaminte - inclinarea degetului mare spre celelalte degete
CAUZE
Monturile apar mai des la femei si se mostenesc in familie. La aparitia monturilor pot contribui pantofii stramti, cu toc inalt. Acestea pot deveni dureroase pe masura ce la baza degetului mare se formeaza un os si o umflatura plina cu lichid.
Negi plantari Negii apar intr-o mare varietate de forme si marimi. Un neg poate sa apara ca o mica umflatura cu o suprafata aspra sau neteda. Mici vase de sange (capilare) se dezvolta in neg si il aprovizioneaza cu sange. In cazul negilor plantari, aceste capilare pot sa apara sub forma unor puncte negre. Negii plantari pot sa apara in orice parte a talpii. Datorita presiunii aplicate in timpul mersului sau al statului in picioare, negul poate sa intre in piele si deasupra lui poate sa apara un strat de piele ingrosata. Pe masura ce negul devine mai mare, mersul poate sa devina dificil.
SIMPTOME
- mici umflaturi pe talpa piciorului - excrescente tari si cu o suprafata dura si bine definita - mici pete gri sau maro in talpa, care sunt vase cu sange coagulat
CAUZE
Negii apar datorita venirii in contact cu HPV. Exista peste 100 de tipuri de astfel de virusuri. Virusul care cauzeaza negii plantari, nu este foarte contagios si traieste in locuri calde si umede precum dusuri, vestiare, piscine. Este deci posibil sa intrati in contact cu virusul mergand descult in locuri publice. Ca si in alte boli infectioase, HPV poate sa se transmita si de la o persoana la alta. Sistemul imunitar al fiecarei persoane raspunde diferit la infectarea cu HPV. De aceea, nu toate persoanele care vin in contact cu virusul dezvolta negi.
TRATAMENT
De obicei negii plantari nu necesita tratament decat daca devin durerosi sau pentru a impiedica inmultirea lor. Tratamentul poate fi facut acasa prin aplicarea de acid salicilic. In cazul in care negii nu dispar, medicul poate sa va recomande una din urmatoarele metode. Crioterapia. Medicul va va aplica azot lichid pentru a ingheta si a distruge negul. Tratamentul poate fi dureros si este eficient, desi va trebui repetat de cateva ori. Cantaridina. Medicul poate aplica pe negi cantaridina (o substanta extrasa din aripile unui gandac) si va folosi un bandaj. Procedura nu este dureroasa. Chirurgie. Procedura implica extirparea negului sau electrocauterizarea lui. Tratamentul este eficient dar poate lasa cicatrici. Inainte de inceperea procedurii, medicul va va face o anestezie locala. Chirurgia laser. Este o procedura costisitoare, dureroasa si poate necesita mai multe sedinte pentru eliminarea completa.
Medicamente. Exista diferite creme sau geluri care aplicate pe negi ajuta la vindecarea lor.
Neuropatia periferica Neuropatia periferica este o boala a nervilor care transporta informatia intre creier si maduva spinarii. Boala produce dureri, pierderea simturilor si incapacitatea de controla muschii.
SIMPTOME
Simptomele depind de tipul nervului afectat. Nervii spinali pot fi: senzitivi, motorii sau micsti. Boala poate afecta oricare dintre tipurile de nervi.
Schimbarile simturilor Leziunile asupra fibrelor senzitive, au ca rezultat senzatii de arsura, durere, amorteala si furnicaturi, incoordonare. La cele mai multe persoane, aceste senzatii apar la inceput in picioare si progreseaza catre centrul corpului.
Dificultati de miscare Leziunile fibrelor motorii interfera cu controlul muscular si pot cauza slabiciune si pierderea dexteritatii. Uneori crampele sunt un semn al lezarii unui nerv motor. Alte simptome includ: - pierderea controlului asupra muschilor - paralizie - atrofie musculara - crampe musculare - dificultate de a respira sau de a inghiti - cazaturi - lipsa dexteritatii
Simptome ale leziunii fibrelor musculare mixte - vedere incetosata - scaderea abilitatii de a transpira - ameteala care apare la statul in picioare - lesin - intoleranta la caldura - pierderea capacitatii de a regla temperatura corporala - umflarea abdomenului - senzatia de satietate - diaree - constipatie - scaderea in greutate - incontinenta urinara - senzatia de golire incompleta a vezicii urinare - dificultatea de a incepe mictiunea - impotenta
CAUZE
Nervii periferici leaga sistemul nervos central (creier si maduva spinarii) de muschi, piele, articulatii si alte organe. Neuropatia periferica apare atunci cand acesti nervi inceteaza sa mai functioneze corect. Exista numeroase motive pentru functionarea defectuoasa a nervilor. In anumite cazuri, cauza nu poate fi determinata. In alte cazuri, boala este legata de: Boli ereditare - ataxia Friedreich - boala Charcot-Marie-Tooth Boli sistemice sau metabolice - diabetul - deficientele in alimentatie (in special de vitamina B12)
- consumul excesiv de alcool - uremia - cancer Boli infectioase sau inflamatorii - SIDA - hepatita - difteria - lepra - boala Lyme - artrita reumatoida - sindromul Sjogren - sifilisul - lupusul sistemic eritematos Expunerea la substante toxice - solventi - cleiuri - metale grele Alte cauze - ischemii - expunerea prelungita la temperaturi scazute - mostenirea genetica - presiunea prelungita asupra unui nerv
TRATAMENT
Scopul principal al tratamentului este tratarea afectiunii care produce boala. Ceal de-al doilea scop este de a ameliora simptomele. Pentru a calma durerile se pot folosi urmatoarele tipuri de medicamente:
Analgezice. In cazul simptomelor severe, medicul poate prescrie medicamente pe baza de opiu. Acestea pot da dependenta si pot cauza constipatie. Din aceasta cauza sunt prescrise numai de catre medic si numai cand alte tratamente sunt ineficiente. Plasturi cu lidocaina. Se aplica pe zona dureroasa, maxim de trei ori pe zi. Antidepresive. S-a constatat ca anumite medicamente folosite pentru a trata depresiile au efect de calmare a durerilor in cazul neuropatiei periferice.
Osteoartrita Osteoartrita este o boala progresiva a articulatiilor, cauzata de pierderea graduala a cartilajelor, ceea ce duce la deteriorarea tesutului osos. Boala este una din principalele cauze de dizabilitate la persoanele de peste 50 de ani din cauza limitarii miscarilor. Boala apare cel mai frecvent dupa varsta de 40 de ani si se dezvolta de-a lungul timpului. Pacientii pot sa aiba dureri numai pe o singura parte a corpului, localizate mai ales in articulatiile genunchiului, mainilor, soldului, picioarelor si ale coloanei vertebrale.
SIMPTOME
Simptomele osteoartriteii se dezvolta incet si se agraveaza in timp. Ele includ: - durere a articulatiilor - sensibilitate a articulatiilor cand se aplica presiune - rigiditate a articulatiilor, mai frecventa dimineata sau dupa o perioada de inactivitate - pierderea flexibilitatii articulatiei - "pinteni" ososi care se pot forma in jurul articulatiilor bolnave - umflaturi in unele cazuri.
CAUZE
Cauzele osteoartritei nu sunt inca pe deplin elucidate. Cercetatorii cred ca boala este cauzata de o combinatie de factori cum ar fi: imbatranirea, ereditatea, leziunile articulatiilor sau uzura lor excesiva, greutatea excesiva. Osteoartrita apare din cauza deteriorarii sau distrugerii cartilajelor care actioneaza ca o protectie intre oase, in special la articulatiile care sustin greutatea corpului (genunchi sau sold). Pe masura ce cartilajul este distrus, pe os apar zone intarite anormal si pungi cu lichid. Pe masura ce boala avanseaza, durerea creste din cauza deformarii oaselor si a acumularii de lichid in articulatii. Durerea este ameliorata de odihna si inrautatita de miscare. La debutul bolii durerea este mica si "intepenirea" apare doar dimineata. In etapele tarzii ale bolii, pacientul poate acuza dureri chiar si atunci cand articulatia nu este folosita si miscarea poate fi limitata permanent.
TRATAMENT
Inca nu se cunoaste un tratament pentru vindecarea bolii, dar exista tratamente pentru a reduce durerile si pentru a mentine mobilitatea articulatiilor in limite acceptabile. Tratamentul initial in cazurile usoare. In cazurile in care durerea este suparatoare dar nu este atat de puternica incat sa aiba un efect asupra activitatilor zilnice, medicul va poate recomanda: - odihna; daca aveti dureri sau inflamatii ale articulatiilor, se recomanda odihna timp de 12 sau 24 de ore; incercati sa luati o pauza de 10 minute la fiecare ora - exercitii fizice; doar cu aprobarea medicului, faceti usoare exercitii fizice precum, mersul, inotul sau mersul pe bicicleta; exercitiile va vor intari muschii si vor stabiliza articulatia; - slabiti; persoanele supraponderale isi solicita suplimentar articulatiile precum cea a soldului sau a genunchiului; stabiliti cu medicul ce metoda de slabit sa folositi - faceti gimnastica medicinala cu un specialist - incercati sa gasiti metode de a evita folosirea excesiva a articulatiilor - folositi creme si geluri prescrise de medic; cremele si gelurile vor oferi usurare temporara a durerilor; anumite creme si geluri vor creea o senzatie de rece sau de cald - folositi caldura si gheata pentru a usura durerile; caldura usureaza durerile provocate de
intepenirea articulatiilor in timp ce gheata usureaza durerile provocate de spasmele musculare;
Tratamentul in cazul osteoartritei medii. Durerile care persista chiar si dupa aplicarea tratamentului initial, pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor. - acetaminofen; poate reduce durerea dar nu reduce si inflamatia; supradozajul poate duce la leziuni ale ficatului, in special daca consumati si bauturi alcoolice; - medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene; pot reduce durerea si inflamatia; efectele secundare ale administrarii medicamentelor pot fi: tiuituri in urechi, ulcer gastric, probleme cardiovasculare, sangerari gastrointentinale, leziuni ale ficatului si ale rinichilor - tramadol; nu are efect antiinflamator dar amelioreaza durerile si au putine efecte secundare
Tratamentul in cazurile severe. - analgeice puternice; amelioreaza durerile dar pot crea dependenta - injectii cu cortizon;
Tratament chirurgical. Este in general rezervat pentru cazurile foarte severe - inlocuirea articulatiei; medicul va inlocui suprafata lezata cu o proteza din metal sau din material plastic; cele mai frecvente articulatii inlocuite sunt articulatia soldului sau a genunchiului - curatirea zonei din jurul articulatiei; medicul va poate recomanda indepartarea unur bucati de cartilaj si de os pentru a reduce durerea - realinierea oaselor - sudarea oaselor; chirurgul poate suda oasele articulatiei permanent pentru a creste stabilitatea si a reduce durerea
Platfus Platfusul este o stare in care bolta piciorului "este cazuta" si vine in contact cu podeaua. La anumite persoane, bolta nu se dezvolta in timpul cresterii.
SIMPTOME
- absenta boltei piciorului atunci cand stati in picioare - dureri ale talpilor
CAUZE
Platfusul este o afectiune comuna. La copii, bolta piciorului nu este inca dezvoltata si platfusul este ceva normal. Bolta se dezvolta in copilarie si pana la varsta adulta ea este formata la majoritatea persoanelor. Bolta piciorului poate sa "cada" in timp. Cauza este slabirea tendonului tibial care este principala structura ce sustine bolta piciorului.
Ruptura tendonului lui Ahile Tendonul lui Ahile este tendonul care face legatura in muschii gambei si calcai. Daca tendonul este intins prea mult el se poate rupe. Ruptura poate fi totala sau partiala. De obicei locul rupturii este putin deasupra calcaiului dar se poate rupe la fel de bine si in alta parte. Repararea rupturii necesita cel mai adesea tratament chirurgical.
SIMPTOME
- durere severa si umflatura langa calcai - imposibilitatea de a merge normal - imposibilitatea de a va ridica pe varful degetelor.
Deseori oameni aud un pocnet atunci cand se produce ruptura. In cazul unei rupturi partiale,
piciorul poate fi inca folosit si pot aparea numai dureri usoare si umflaturi.
CAUZE
Leziunile la tendonul lui Ahile cauzate de uzura excesiva pot sa apara sau sa fie inrautatite de: - alergarea pe dealuri sau alte suprafete dificile - platfus - incaltaminte nepotrivita - muschii gambei prea incordati - incalzire necorespunzatoare
Accidentarile la tendonul lui Ahile sunt deseori rezultatul unor activitati care implica opriri ai porniri bruste sau dese, cum ar fi in cazul tenisului de camp sau al baschetului. Inaintarea in varsta creste riscul aparitiei rupturii de tendon. Lipsa de exeritiu fizic slabeste si subtiaza tendonul.
TRATAMENT
Tratamentul in cazul unei rupturi a tendonului lui Ahile poate fi chirurgical sau nechirurgical. Tratamentul chirurgical. Interventia chirurgicala este cea mai folosita procedura in cazul unei rupturi complete a tendonului lui Ahile. Procedura consta in practicare unei incizii in spatele piciorului si suturarea celor doua capete rupte. Dupa interventia chirurgicala este necesar sa tineti piciorul imobilizat (gips, atela etc) Tratament nechirurgical. Procedura implica purtarea unui dispozitiv care imobilizeaza piciorul si lasa posibilitatea tendonului sa se vindece singur. Metoda poate fi eficienta si elimina riscurile unei infectii. Dezavantajul este ca recuperarea poate dura mai mult si pot sa reapara rupturi.
In cazul in care sunteti o persoana activa si doriti reluarea activitatilor sportive sau recreationale, interventia chirurgicala este recomandata. Daca sunteti o persoana mai putin activa sau suferiti de boli cronice, puteti opta pentru tratamentul nechirurgical, care exclude complicatiile unei interventii chirurgicale si elimina expunerea la anestezie. Dupa tratament, este recomandat sa urmati un program de reabilitare care are ca scop intarirea muschilor si a tendonului prin exercitii fizice. Majoritatea persoanelor isi pot relua activitatea in 4 sau 6 luni.
Tendinita la tendonul lui Ahile Tendinita la tendonul lui Ahile este o boala in care tendonul lui Ahile este inflamat sau iritat. De cele mai multe ori tendinita apare atunci cand tendonul si muschii gambei sunt suprasolicitati. Daca este tratata repede, boala este de scurta durata. Lasata netratata, tendinita poate cauza dureri persistente sau chiar ruperea tendonului.
SIMPTOME
De obicei, semnele si simptomele se dezvolta treptat. Ele pot fi: - durere in timpul mersului sau atunci cand vreti sa va ridicati pe varful degetelor; - sensibilitate a tendonului lui Ahile - rigiditate a tendonului - inflamatie sau umflatura a tendonului - trosnituri atunci cand miscati tendonul
Este posibil ca tendonul afectat sa fie inflamat mai ales dimineata sau dupa perioade de inactivitate si inflamatia sa se amelioreze atunci cand faceti miscare
CAUZE
Tendonul lui Ahile este o aglomerare de fibre care lac legatura intre calcai si muschii gambei. El ajuta la mers, alergat, sarit sau la ridicatul pe degetele de la picioare. Cand este suprasolicitat, tendonul se poate inflama. Incalzire necorespunzatoare. Tendinita tendonului lui Ahile este frecventa in randul sportivilor care nu sunt pregatiti corespunzator pentru efectuarea unui exercitiu sportiv. Activitatile sportive care implica opriri si starturi bruste si repetate (tenis) sau sarituri (baschet), pot creste riscul de tendinita. Platfusul. Platfusul produce solicitare suplimentara a tendonului. Infectii sau traume. In unele cazuri, inflamatia tendonului lui Ahile se produce din cauza unui traumatism sau a unei infectii in apropierea tendonului.
Unghiile crescute in carne (incarnate) Unghia crescuta in carne este o afectiune comuna in care un colt sau o parte laterala a unghiei, creste in tesutul moale care o inconjoara.
SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - durere si sensibilitate a degetului in jurul unghiei - inrosirea zonei din jurul unghiei - umflarea zonei din jurul unghiei - infectarea zonei afectate
CAUZE
Cele mai frecvente cauze ale unghiilor crescute in carne - purtarea de incaltaminte nepotrivita - taierea prea scurta a unghiilor - leziuni ale unghiilor - unghii prea curbate
Dictionar medical - boli durere de piept. Atacul de cord (infarctul miocardic) Un atac de cord (de asemenea cunoscut ca infarct miocardic) reprezinta moartea muschiului inimii din cauza blocarii unei artere coronare de catre un cheag de sange.
DESCRIERE Arterele coronare sunt vasele care iriga muschiul inimii cu sange. Leziunile muschiului cardiac cauzeaza dureri de piept si senzatia de apasare. Daca fluxul de sange nu este restabilit in termen de 20 pana la 40 de minute, leziunile muschiului cardiac devin ireversibile. Musculatura continua sa moara timp de sase pana la opt ore, dupa acest timp infarctul devenind complet.
SEMNE SI SIMPTOME Desi durerea toracica sau presiunea este cel mai comun simptom al unui atac de cord, victimele
pot experimenta o varietate de simptome. - durere a mandibulei, durere a maxilarului, durere de dinti, dureri de cap - dificultati de respiratie - greata, varsaturi, disconfort epigastric - transpiratie - indigestie sau durere de burta - durere de brat (mai frecventa in bratul stang, dar poate sa apara si la bratul drept) - dureri usoare de spate - indispozitie generala - nici un fel de simptom (aproximativ un sfert din toate atacurile de cord se produc fara nici un simptom; infarcturile fara simptome sunt frecvente pacientilor care sufera de diabet zaharat).In cazul unor simptome care sugereaza un atac de cord, trebuie consultat imediat medicul. Diagnosticul precoce si inceperea tratamentului salveaza vieti.
CAUZE
Ateroscleroza
Ateroscleroza este un proces treptat prin care colesterolul se depune pe peretii arterelor. Colesterolul poate cauza intarirea peretilor arterelor si ingustarea diametrului acestora. Arterele ingustate de ateroscleroza nu pot livra suficient sange pentru a mentine functionarea normala a diferitelor organe si parti ale corpului. Ateroscleroza poate debuta in timpul adolescentei dar simptomele si problemele de sanatate apar mai tarziu, atunci cand ingustarea devine severa. Fumatul, hipertensiunea arteriala, cresterea colesterolului si diabetul zaharat pot accelera ateroscleroza si pot conduce la instalarea simptomelor mai devreme. Ateroscleroza coronariana se refera la ateroscleroza care provoaca ingustarea arterelor coronare. Bolile cauzate de reducerea cantitatii de sange catre muschiul cardiac sunt numite boli coronariene. Bolile cardiace coronariene includ: infarctul miocardic, angina, insuficienta cardiaca. Ocazional, din suprafata depunerii de colesterol se poate rupe o bucata si se formeaza un cheag de sange
care poate bloca artera coronara. Cauza rupturii si a formarii cheagului de sange nu este inca pe deplin cunoscuta, dar fumatul, nivelul mare de colesterol, nivelul mare de adrenalina, tensiunea ridicata sau anumite forte mecanice sau biochimice sunt factori care contribuie. Cu toate ca un atac de cord poate sa se produca oricand, mai multe atacuri se produc intre orele 4:00 si 10:00 din cauza nivelului mare de adrenalina eliberata in sange in timpul diminetii. Aproximativ 50% din pacientii care sufera infarct miocardic au anumite simptome de avertizare cum ar fi angina de repaus, dar aceste simptome pot fi usoare.
COMPLICATII
Insuficienta cardiaca
In cazul in care o mare parte din muschiul inimii moare, abilitatea inimii de a pompa sange pentru restul corpului este diminuata iar acest lucru poate duce la insuficienta cardiaca. Organismul retine lichide si organele precum rinichii incep sa cedeze.
Fibrilatia ventriculara
Leziunile miocardului pot duce la fibrilatie ventriculara. Fibrilatia ventriculara se intampla cand semnalele electrice normale si regulate trimise miocardului sunt inlocuite cu semnale electrice haotice care produc oprirea activitatii inimii si la imposibilitatea oxigenarii creierului. In cazul in care fluxul de sange catre creier nu este restabilit in 5 minute, leziunile cerebrale sunt permanente. Cele mai multe decese ale atacurilor de cord sunt cauzate de fibrilatia ventriculara care se produce inainte ca pacientul sa ajunga la medic. Cei care ajung la medic au prognostic bun. Sansele de supravietuire cu metodele moderne de tratament sunt de peste 90%. Decesele cauzate de fibrilatia ventriculara pot fi evitate prin resuscitare cardiaca daca aceasta este inceputa la mai putin de 5 minute de la inceperea fibrilatiei.
DIAGNOSTIC
Electrocardiograma este o inregistrare a activitatii electrice a inimii. Anomaliile in activitatea electrica apar la pacientii cu infarct miocardic si prin electrocardiograma se pot identifica zonele private de oxigen sau zonele in care muschiul a murit. La pacientii cu simptome tipice de atac de cord electrocardiograma este edificatoare si diagnosticul se poate pune cu certitudine. La persoanele cu simptome atipice si care prezinta modificari mai vechi ale electrocardiogramei, diagnosticul este mai putin sigur. La acesti pacienti diagnosticul se face mai tarziu prin detectarea anumitor enzime cardiace crescute in sange. Analizele de sange. Enzimele cardiace sunt proteine eliberate in sange de moartea muschiului inimii. Aceste enzime apar in sange la cateva ore de la debutul unui atac de cord. Analizele de sange sunt utile nu numai pentru stabilirea diagnosticului ci si pentru a determina marimea infarctului.
TRATAMENT
Tratamentul infarctului miocardic acut este un tratament de urgenta, cat mai rapid din momentul debutului, cu scopul reducerii zonei de necroza miocardica si a prevenirii complicatiilor. Cantitatea de muschi care moare din lipsa de sange poate fi redusa prin dizolvarea cheagurilor din arterele coronare si restabilirea circulatiei sangelui. La debutul durerii, daca aveti deja acest medicament in tratamentul dumneavoastra, puneti o tableta de NITROGLICERINA sub limba la inceperea simptomelor. Daca durerea nu dispare, mai puteti lua inca 2 tablete la interval de 5 minute.Daca simptomele nu au disparut dupa 15 minute, chemati imediat salvarea!
Atentie! Nu luati Nitroglicerina daca nu v-a fost prescrisa de medicul dumneavoastra (exista boli
care pot fi agravate de luarea acestui medicament!).
La spital, la departamentul de urgenta se precizeaza diagnosticul prin examenul clinic si electrocardiograma apoi pacientul este transportat in unitatea de supraveghere coronariana unde se incepe monitorizarea si tratamentul specific al infarctului de miocard acut ce consta in : - linie venoasa - monitorizarea continua a pacientului (tensiune arteriala, electrocardiograma, stare generala) - recoltarea analizelor de urgenta - oxigenoterapie - nitroglicerina sublingual si perfuzie intravenoasa - analgezice (algocalmin, mialgin) - aspirina (250 mg), heparina - tratament fibrinolitic (in cazul in care pacientul se prezinta la spital la mai putin de 12 ore de la debutul infarctului de miocard acut) cu streptokinaza, actylise. Aceste medicamente dizolva cheagurile de sange si restabilesc fluxul normal de sange prin arterele coronare. Marimea zonei din muschiul inimii care a suferit infarctul poate fi scazuta daca fluxul este restabilit foarte devreme. Dar timpul este de o importanta majora ! Daca apar intarzieri, beneficiul metodei este scazut. - alte variantele de tratament pentru redeschiderea arterei coronare implicate in infarctul miocardic acut pot fi : angioplastie cooronariana a arterei implicate in infarctul de miocard sau tratament chirurgical (by-pass aorto-coronarian - in situatii speciale). - se continua tratamentul cu heparina, betablocante (de ex. metoprolol) si alte medicamente care imbunatatesc functia inimii, in functie de situatia pacientului - tratamentul anxietatii (frecventa la pacientii cu infarct miocardic acut in primele 24-48 ore): diazepam, oxazepam, hidroxizinTratamentul medical nu este identic la toti pacientii care se prezinta cu infarct de miocard, el este nuantat in functie de starea clinica a pacientului, de localizarea infarctului de miocard, de aparitia sau nu a complicatiilor.
In mod obisnuit, pacientul ramane 24-48 ore in unitatea de coronarieni (in cazurile necomplicate) si ulterior este transferat in esalonul 2 - saloanele de urmarire postinfarct miocardic.
Boala arterelor coronare Arterele coronare sunt arterele care alimenteaza inima cu sange, oxigen si nutrienti. Cand arterele coronare sufera leziuni sau sunt bolnave (de obicei din cauza depunerilor de colesterol) inseamna ca persoana sufera de o boala a arterelor coronare.
DESCRIERE
Aceste depuneri pot sa ingusteze treptat diametrul arterelor si inima primeste o cantitate mai mica de sange. Diminuarea fluxului de sange poate cauza dureri de piept (angina), respiratie greoaie sau alte simptome. Un blocaj complet al arterelor coronare poate cauza un infarct miocardic. Din cauza ca bolile coronariene au o evolutie lenta ele pot trece nedetectate pana cand se produce un infarct miocardic.
SEMNE SI SIMPTOME
Daca arterele coronare se ingusteaza, ele nu pot aproviziona cu suficient oxigen inima, in special cand aceasta bate tare (de exemplu in cazul activitatilor fizice). Pe masura ce depozitele de colesterol incep sa se acumuleze, este posibil sa se apara simptome de boli coronariene precum: Dureri de piept (angina). Apare o presiune in piept ca si cum cineva s-ar aseza pe piepul dvs. Durerea este de obicei declansata de activitati fizice sau stres psihic. Durerea dispare la cateva minute dupa ce activitatea care a declansat-o s-a oprit. La unii oameni, in special la femei, aceasta durere poate fi resimtita si in abdomen, spate sau brat. Respiratie greoaie. Daca inima nu poate pompa suficient sange pentru satisface nevoile organismului, poate sa apara respiratia greoaie insotita de oboseala extrema.
Atacul de cord. Simptomele clasice ale unui atac de cord includ presiune in piept, durere de umar sau brat si transpiratie. Femeile pot, mai des decat barbatii, sa aiba simptome atipice ale unui atac de cord. (greata, dureri de spate sau dureri de maxilar)
CAUZE
Bolile coronariene pot fi cauzate de diversi factori precum: - fumatul - hipertensiunea arteriala - colesterol mare - diabet - radioterapia la piept, folosita ca metoda de tratament pentru anumite tipuri de cancer
Dupa ce peretele intern al arterelor este deteriorat , depozite de grasime (placi de colesterol) au tendinta de a se acumula in jurul ranii, intr-un proces numit ateroscleroza. In cazul in care aceste depozite sunt rupte, celule ale sangelui numite trombocite vor incerca sa repare artera. Acest fapt poate bloca artera ducand la un atac de cord.
Factorii de risc pentru bolile coronariene includ: Varsta. Inaintarea in varsta creste riscul ingustarii si deteriorarii arterelor Sexul. Barbatii sunt in general mai predispusi la a dezvolta boli coronariene decat femeile. Cu toate acestea, riscul pentru femei creste dupa menopauza. Istoria familiei. Riscul aparitiei bolii creste daca in familie exista o istorie a bolilor coronariene, in special daca unul dintre parinti a avut o boala coronara inainte de 60 de ani. Fumatul. Nicotina ingusteaza vasele de sange si monoxidul de carbon deterioreaza stratul interior al arterelor. Incidenta unui atac de cord la o femeie care fumeaza cel putin 20 de tigari pe zi, este de 6 ori mai mare decat a unei femei care nu a fumat niciodata. Pentru barbatii care fumeaza riscul este de 3 ori mai mare decat cel al nefumatorilor Hipertensiunea arteriala. Hipertensiunea necontrolata si netratata duce la intarirea si
ingrosarea arterelor. Nivelul mare al colesterolului mareste riscul depunerii pe peretii arterelor. Colesterolul marit poate avea drept cauza un nivel marit al numarului de lipoproteine cu densitate joasa (LDL) cunoscut sub numele de colesterol rau sau un nivel scazut al numarului de proteine cu densitate mare (HDL), asa numitul colesterol bun. Diabetul zaharat. Diabetul este asociat cu un risc crescut al bolilor arterelor coronare datorita aparitiei obezitatii si a hipertensiunii arteriale. Obezitatea. Inactivitatea fizica. Stresul
Factorii de risc apar de obicei in grupuri si se determina unul pe altul. De exemplu, obezitatea duce la diabet zaharat, care duce la hipertensiune arteriala.
DIAGNOSTIC
Dupa ce va face un istoric medical si un examen fizic de rutina medicul va sugera unul sau mai multe teste de diagnosticare. - electrocardiograma - ecocardiograma - cateterismul cardiac - tomografia computerizata - rezonanta magnetica nucleara
TRATAMENT
Tratamentul bolilor arterelor coronare de obicei implica schimbari ale stilului de viata si daca este necesar proceduri medicale si medicamente.
Modificari ale stilului de viata. - renuntarea la fumat - consumarea alimentelor sanatoase - exercitii regulate - reducerea obezitatii - reducerea stresului
Proceduri chirurgicale Angioplastie si plasare de stent. Prin aceasta procedura, medicul va introduce un tub subtire numit cateter in partea ingustata a arterei. Un fir impreuna cu un balon este trecut prin cateter pana ajunge in zona ingustata. Balonul este apoi umflat, comprimand depozitele de colesterol. Un tub (stent) este apoi introdus si lasat in artera pentru a o mentine deschisa. Anumite stent-uri elibereaza incet medicamente pentru a mentine artera deschisa. Bypass al arterelor coronare. Chirurgul creeaza o grefa pentru a ocoli artera infundata, folosind un vas de sange din alta parte a corpului. Pentru ca aceasta procedura se face pe cord deschis, ea este rezervata pentru cazurile in care exista mai multe artere ingustate.
Costocondrita Costocondrita este o inflamatie a cartilajului care leaga coasta de stern. Aceasta provoaca o durere acuta a articulatiei costosternale - acolo unde coastele si sternul sunt legate printr-un cartilagiu spongios. Durerea provocata de costocondrita se poate asemana cu un atac de cord sau cu alte afectiuni ale inimii. In cazul in care durerea provocata de costocondrita este insotita de umflaturi, afectiunea este denumita sindromul Tietze. Cele mai multe cazuri de costocondrita nu au niciun motiv aparent. In aceste cazuri, tratamentul se axeaza pe alinarea durerii in timp ce asteptati ca afectiunea sa se rezolve de la sine.
SIMPTOME
Costocondrita provoaca durere si sensibilitate la articulatiile costosternale, acolo unde coastele se ataseaza la stern. Durerea asociata costocondritei apare de obicei pe partea stanga a sternului, dar poate aparea pe orice parte a pieptului. Alte simptome includ: durere la respiratie adanca, durere la tuse, dificultati de respiratie. Costocondrita este cauza cea mai frecventa a durerii toracice si apare cel mai adesea la persoane peste 40 ani. Cu toate acestea, poate afecta pe oricine, inclusiv copii.
CAUZE
In cele mai multe cazuri, nu se cunoaste cauza costocondritei. Numai anumite cazuri de costocondrita au o cauza clara. Aceste cauze sunt: - Leziunile. O lovitura la piept poate provoca costocondrita. - Infectiile. Aceasta se poate dezvolta in articulatia costosternala, provocand durere. - Fibromialgia. Costocondrita care persista ar putea fi un simptom al fibromialgiei. Persoanele care sufera de fibromialgie au deseori mai multe puncte sensibile. Partea superioara a sternului este punctul sensibil cel mai frecvent. - Durere in alte parti ale corpului. Semnalele de durere pot fi uneori interpretate gresit de creier, provocand durere departe de partea corpului afectata. Durerea in piept poate fi uneori provocata de vertebrele care apasa pe nervi.
TRATAMENT
De obicei boala se vindeca singura. Durerea dureaza de obicei o saptamana sau doua. Pentru ameliorarea durerilor, medicul poate sa va recomande: antiinflamatoare nonsteroidale, antidepresive sau medicamente care pot relaxa muschii.
Disectia aortica Disectia aortica se datoreaza unei rupturi a peretelui aortei, care cauzeaza hemoragie intre peretii arterei. Disectia aortica este o boala care pune in pericol viata. In cazul in care se rupe si peretele exterior, boala este fatala. Disectia poate sa apara in partea ascendenta sau in partea descendenta a arterei. Exista insa cazuri, in special la barbati, cand disectia apare la aorta abdominala.
SIMPTOME
Simptomele disectiei aortice pot fi similare cu cele ale altor boli cardiace precum atacul de cord. Semnele si simptomele tipice includ: - durere brusca si severa in piept sau in spate, descrisa ca o senzatie de rupere care poate radia in partea de jos a spatelui - pierderea cunostintei - respiratie ingreunata - slabiciune
CAUZE
Cauzele disectiei aortice includ:
- hipertensiunea arteriala - anomalii congenitale ale peretelui aortic - traume asupra pieptului
TRATAMENT
Disectia aortica este o urgenta medicala ce necesita tratament imediat. Tratamentul poate sa includa administrarea de medicamente sau tratament chirurgical, in functie de suprafata afectata. In timpul procedurii chirurgicale, medicul va elimina cat se poate de mult din portiunea afectata si va reconstrui artera cu ajutorul unui tub de metal sau de plastic. In anumite cazuri, in interiorul arterei se poate introduce un stent. (un dispozitiv in forma de plasa metalica, care mentine artera deschisa). Disectia aortica poate fi tratata si cu medicamente care au ca scop reducerea presiunii asupra peretelui arterei prin reducerea pulsului sau a tensiunii arteriale. Aceste medicamente pot fi folosite si in pregatirea pacientului pentru operatie.
Embolia pulmonara Embolia pulmonara este o afectiune care apare atunci cand o artera pulmonara este blocata. In cele mai multe cazuri, blocajul este cauzat de unul sau mai multe cheaguri care ajung in plamani din diferite parti ale corpului. Cele mai multe cazuri provin din picioare, dar ele se pot forma si in venele bratelor sau chiar in inima. In cele mai multe cazuri, embolia pulmonara nu este letala.
SIMPTOME
Simptomele emboliei pulmonare pot varia foarte mult in functie de marimea ariei pulmonare afectate, de dimensiunea cheagului si de starea de sanatate a bolnavului. Semnele si simptomele frecvente includ:
- dispnee (respiratie scurta, dificila) brusca - dureri toracice care de multe ori imita un atac de cord; durerea poate sa apara oriunde in piept si poate radia in umar, brat, gat, mandibula si maxilar. Durerea poate fi acuta si se poate inrautati cand inspirati adanc, cand tusiti, mancati sau va aplecati - tuse care produce sputa cu sange - tahcardie (batai rapide ale inimii)
Alte semne si simptome includ: - ameteala - umflarea picioarelor - piele albastruie - transpiratie excesiva - anxietate - puls slab - lesin - febra
CAUZE
Cheagurile care se pot forma in venele din tot corpul, se pot disloca si se pot deplasa cu ajutorul fluxului sanguin pana in partea dreapta a inimii. De acolo cheagurile pot intra in arterele pulmonare si pot cauza un blocaj. Blocajul poate sa apara in orice artera, dar plamanii sunt mai vulnerabili deoarece tot sangele trece prin plamani.
Intelegerea cheagurilor de sange Un cheag de sange este o aglomerare de trombocite, hematii si fibrina. Cheagurile se dezvolta in mod normal pentru a opri sangerarile cauzate de taieturi sau leziuni, dar cheagurile pot sa apara si fara un motiv aparent. Un cheag de sange care se formeaza si ramane intr-o vena se numeste trombus. Un cheag de sange care ajunge intr-o alta parte a corpului se numeste
embolus. Ocazional, alte substante (bucati de tumori, grasimi, bule de aer) pot sa intre in fluxul sanguin si sa devina un embolus care blocheaza artere. Cele mai multe cheaguri care provoaca probleme au originea in venele picioarelor sau ale pelvisului. Majoritatea cheagurilor din picioare se formeaza in venele alflate sub genunchi si de obicei acestea nu se desprind. Uneori insa cheagurile se pot forma in coapse si acestea sunt periculoase. Nu se cunoaste cauza detasarii cheagurilor si nu se poate prezice momentul detasarii lor.
Factorii implicati in formarea cheagurilor sunt: Interventiile chirurgicale: interventiile chirurgicale sunt una din principalele cauze ale formarii cheagurilor de sange, mai ales interventiile asupra articulatiilor mari ca articulatia soldului sau a genunchiului. Perioadele lungi de inactivitate. Inactivitatea cauzata de odihna prelungita, de zborurile lungi cu avionul sau de mersul cu masina perioade mari de timp, scade fluxul de sange din vene si creste posibilitatea formarii cheagurilor. Persoanele imobilizate dupa o interventie chirurgicala, atac de cord sau leziuni grave sunt mai predispuse la dezvoltarea de cheaguri de sange. De fapt cea mai mare rata a emboliilor pulmonare apare la persoanele internate in spitale. Cresterea nivelului de factori de coagulare in sange. Anumite tipuri de cancer (pancreatic, pulmonar sau ovarian) determina cresterea de substante procoagulante. Anumite afectiuni medicale. Persoanele care au boli cardiovasculare asociate cu formare de cheaguri (infarct miocardic sau atac cerebral) sunt mai predispuse sa dezvolte cheaguri de sange. Leziuni ale venelor. Acestea pot sa apara in timpul anumitor proceduri chirurgicale.
TRATAMENT
Tratamentul urgent este esential pentru a evita complicatii serioase sau moartea. Initial medicul va va administra intravenos sau subcutanat heparina (un anticoagulant cu actiune rapida) care va impiedica cresterea cheagurilor formate si aparitia altora noi. Este posibil ca medicul sa va administraze si tablete de warfarina. Deoarece actiunea warfarinei este mai lenta administrarea
ei se va suprapune cu administrarea de heparina, cel putin 5 zile. Dupa ce cheagul initial se dizolva, se va continua tratamentul cu medicamente anticoagulante. Perioada de tratament depinde de particularitatile fiecarui caz. In cazul in care embolia pulmonara este masiva, pentru a evita ca cheagurile sa ajunga in artera pulmonara, se poate pune un filtru in interiorul venei cave inferioare. (cu ajutorul unui cateter)
Fractura coastelor Fractura unei coaste apare in cazul unui traumatism al pieptului. In cele mai multe cazuri tratamentul consta in controlul durerii pana la vindecarea fracturii. Coastele rupte se vindeca de obicei in una sau doua luni.
SIMPTOME
- durere cand inspirati adanc - durerea se inrautateste cand apasati zona lezata, cand va aplecati sau va rasuciti
CAUZE
Fractura unei coaste apare de obicei din cauza unei traume, provocata de obicei de o cazatura, un accident de masina, o lovitura in timpul unie activitati sportive. Daca suferiti de osteoporoza, este posibil sa va rupeti o coasta in timpul unui acces de tuse puternica.
Pericardita Pericardita este o boala in care, tunica externa a inimii (pericardul) se inflameaza.
SIMPTOME
- umflarea ocazionala a gleznelor si picioarelor - anxietate - dificultate de a respira atunci cand sunteti asezati - durere de piept generata de frecarea pericardului inflamat de peretele pieptului - durerea poate radia la umeri, gat, spate sau abdomen - durerea se inrautateste cand inghititi, tusiti sau inspirati adanc - durerea este ameliorata de statul in picioare si aplecarea inainte - tuse uscata - oboseala - febra - nevoia de a va apleca sau a va tine de piept atunci cand respirati.
CAUZE
Pericardita este de obicei o complicatie a unei infectii virale. Mai putin frecvent, ea este cauzata de gripa sau de infectia cu HIV. Pericardita purulenta este o varianta a bolii provocata de o infectie bacteriana. Exista si anumite ciuperci care pot provoca boala. Pericardita poate fi asociata cu boli precum: - cancer (incluzand leucemia)
- boli autoimune - infectarea cu HIV sau SIDA - hipotiroidism - insuficienta renala - tuberculoza. Alte cauze includ: - atac de cord - leziuni sau traume ale pieptului, esofagului sau ale inimii - medicamente imunosupresoare - miocardita - radioterapie
Exista cazuri in care cauza bolii ramane necunoscuta. In acest caz boala se numeste pericardita idiopatica. Pericardita afecteaza in principal barbatii intre 20 si 50 de ani. Ea apare de obicei ca urmare a unor infectii respiratorii. La copii, cea mai comuna cauza este infectia provocata de adenovirusuri sau de virusuri coxsachie.
Pirozis
Pirozisul este un simptom des intalnit si de obicei nu este ceva pentru care sa va ingrijorati. El reprezinta o senzatie de arsura a esofagului, chiar sub stern. In cazul in care frecventa de aparitie este mare (zilnic), atunci el devine o problema care necesita atentie medicala.
SIMPTOME
Principalul simptom este cel de arsura si durere in piept, imediat sub stern. Durerea se inrautateste atunci cand va aplecati, cand stati intinsi sau mancati.
CAUZE
Atunci cand inghititi, sfincterul dintre esofag si stomac, se relaxeaza si permite alimentelor sa patrunda in stomac. Daca sfincterul se relaxeaza anormal sau este slabit, acidul din stomac poate urca in esofag, provocand arsuri. Pirozisul frecvent este de obicei un simptom al refluxului gastrointestinal. Alta boala care are ca simptom pirozisul este hernia hiatala. Pirozisul poate fi inrautatit de: - anumite alimente ca: ciocolata, cofeina, ceapa, mancarurile grase si condimentate, menta, bauturile carbogazoase - alcoolul - mesele copioase - intinderea la orizontala la scurt timp dupa masa - anumite medicamente ca: sedativele, antidepresivele si medicamentele pentru tratarea hipertensiunii arteriale - fumatul.
Pleurezia Pleurezia este inflamatia tesutului din jurul plamanilor (pleura). Exista doua straturi de pleura: unul care acopera plamanii si unul care acopera peretele interior al pieptului. Aceste doua straturi sunt lubrifiate de lichidul pleural. Pleurezia este frecvent asociata cu acumularea de extra fluid in spatiul dintre cele doua straturi de pleura. Receptorii de durere ai plamanului sunt localizati in pleura. De aceea, atunci cand aceasta devine inflamata, rezultatul este o durere ascutita mai ales la inspiratie.
SIMPTOME
- respiratie grea - dureri de piept - tuse uscata - febra si frisoane
Durerea de piept cauzata de pleurezie este inrautatita la stranut, tuse, miscari si inspiratie adanca. In unele cazuri durerea se poate extinde spre umar. Durerea este diminuata daca va tineti respiratia sau daca apasati locul dureros. Cand pleurezia este asociata cu acumularea de fluide, de obicei durerea dispare deoarece fluidul serveste ca lubrifiant.
CAUZE
Pleurezia poate fi cauzata de: Infectii cauzate de: bacterii, ciuperci, paraziti, virusuri Inhalarea de substante chimice sau toxice
Anumite boli vasculare: lupus, artrita reumatorida Diferite tipuri de cancer: raspandirea cancerului pulmonar sau de san la pleura Tumori ale pleurei Embolie pulmonara Obstructia canalelor limfatice Traume: coaste rupte Anumite medicamente Pancreatita Ciroza hepatica Infarct pulmonar
Pneumonia Pneumonia este o infectie a unuia sau a ambilor plamani, cauzata de bacterii, virusuri sau ciuperci. Inainte de descoperirea antibioticelor, una din trei persoane cu pneumonie decedau.
SIMPTOME
Pneumonia poate fi dificil de diagnosticat. Ea imita adesea o raceala sau o gripa, incepe cu tuse si febra si este posibil sa nu realizati ca suferiti de ceva mai grav. Durerea toracica este un simptom comun al mai multor tipuri de pneumonie. Simptomele pot varia mult in functie de tipul de organism care cauzeaza infectia.
Pneumonia provocata de bacterii. - frisoane - febra ridicata - transpiratie
- respiratie grea - dureri in piept - tuse care produce flegma groasa, verde sau galbena
Pneumonia provocata de virusuri - tuse uscata - dureri de cap - febra - dureri musculare - oboseala - respiratie dificila
CAUZE
In unele cazuri pneumonia apare prin inspirarea de picaturi care contin agenti patogeni. Aceste picaturi apar cand o persoana infectata stranuta sau tuseste. In alte cazuri, pneumonia apare cand bacterii si virusuri prezente in mod normal in gura, nas sau gat intra accidental in plamani. In timpul noptii, se intampla destul de frecvent ca oamenii sa aspire secretii din gura, nas sau gat. In mod normal, sistemul imunitar al organismului previne dezvoltarea unei infectii in plamani. Exista insa cazuri cand sistemul imunitar este slabit ca urmare a unei alte boli, caz in care se poate dezvolta o pneumonie severa. Persoanele cu recente infectii virale, boli pulmonare, boli cardiace, dependente de alcool sau de droguri, precum si persoanele care au suferit un accident cerebral vascular, prezinta un risc mai mare de a dezvolta boala. Odata intrate in plamani, microorganismele se stabilesc in sacii pulmonari unde se inmultesc foarte mult. Acesti saci se umplu apoi cu lichid si puroi in incercarea organismului de a lupta impotriva infectiei.
Refluxul gastroesofagian
Refluxul gastroesofagian este o afectiune in care lichidele continute in stomac sunt regurgitate in esofag. Lichidul regurgitat contine acid si pepsina care sunt produse de stomac si cateodata bila. Acidul este cea mai daunatoare componenta a lichidului regurgitat. Pepsina si bila pot si ele sa produca rani pe esofag dar rolul lor in producerea inflamatiei esofagului este mai putin insemnat. Reluxul gastrointestinal este o afectiune cronica. Dupa ce acesta a debutat, de obicei nu se vindeca. Organismul are anumite mecanisme de a se apara de efectele refluxului acid. Cele mai multe refluxuri se produc in timpul zilei cand persoanele sunt in pozitie verticala. In pozitie verticala, lichidul ajunge din nou in stomac datorita gravitatiei. In plus, de fiecare data cand inghititi, saliva care contine bicarbonat, neutralizeaza o parte din acidul din esofag. Gravitatia, inghititul si saliva sunt mecanisme de protectie importante pentru esofag, dar ele sunt eficiente doar cand indivizii sunt in pozitie verticala. Noaptea, in timpul somnului, gravitatia nu ajuta, inghititul se opreste si secretia de saliva este redusa. Prin urmare refluxul gastroesofagian produs noaptea produce leziuni mai mari esofagului.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - senzatii de arsura in piept, uneori chiar si in gat si un gust rau in gura - dureri de piept in special noaptea cand stati intinsi - dificultati de inghitire - tuse sau dureri in gat - regurgitarea de mancare sau lichide
CAUZE
Cand inghititi, sfincterul cardia (un tesut musculos care inconjoara esofagul in partea de jos) se relaxeaza si permite alimentelor si lichidelor sa coboare in stomac. Apoi se inchide. Daca sfincterul se relaxeaza anormal sau se slabeste acidul din stomac urca in esofag. Refluxul
gastroesofagian poate fi provocat si de alte boli cum ar fi hernia hiatala. Aceasta boala se caracterizeaza prin patrunderea unei parti a stomacului in partea de jos a pieptului.
Alti factori care favorizeaza aparitia refluxului gastroesofagian sunt: - anumite alimente: mancaruri grase, condimentate, ciocolata, cafeaua, ceapa, sosul de rosii, menta, bauturile carbogazoase - alcoolul - mesele bogate - anumite medicamente precum sedativele si tranchilizantele sau medicamentele pentru tratarea hipertensiunii arteriale - fumatul
Spasmele esofagiene Spasmele esofagiene sunt contractii neregulate ale muschilor esofagieni.
SIMPTOME
- dificultati la inghitire - dureri la inghitire - pirozis - durere in piept sau in partea superioara a abdomenului - durerea poate iradia la gat, brate, spate, mandibula sau maxilar
CAUZE
Cauzele spasmului esofagian sunt necunoscute. Consumul alimentelor foarte calde sau foarte reci pot declansa simptomele la anumiti oameni.
Zona Zoster Zona zoster este o iritatie a pielii dureroasa, cauzata de o infectie acuta cu virusul care provoaca varicela.
SIMPTOME
Primul simptom este de obicei o durere sau senzatia de arsura pe o parte a corpului. Durerea poate fi severa. Pe piele apar mici umflaturi rosii, urmate de basici care seamana cu cele provocate de varicela aflata in primele stadii. Basicile se sparg si curg dupa care formeaza cruste. Crustele cad in 2 sau 3 saptamani. Iritatia este de obicei o zona ingusta, aflata de-a lungul unui nerv spinal, pornind din spate pana in zona buricului sau a pieptului. Poate insa sa afecteze si fata, ochii, gura si urechile. Alte simptome pot fi: - durere abdominala - friguri - dificultatea de a misca anumiti muschi ai fetei - febra - stare generala proasta - leziuni genitale - durere de cap - pierderea auzului - dureri articulare - pierderea abilitatii de a misca ochii - umflarea ganglionilor limfatici - probleme de vedere
- probleme de gust
CAUZE
Dupa ce ati facut varicela, virusul ramane in stare latenta in anumiti nervi ai corpului. Zona zoster apare atunci cand virusul devine activ dupa mai multi ani. Motivul pentru care virusul redevine activ nu este inca foarte clar. De cele mai multe ori se produce un singur atac. Daca o persoana este expusa unei persoane bolnave de zona zoster si nu a facut varicela sau un vaccin impotriva ei, este mai probabil sa dezvolte o forma severa de varicela decat sa dezvolte zona zoster. Boala poate afecta pacienti de orice varsta dar este mai frecventa la adultii de peste 60 de ani, la copiii care au facut varicela inainte de 1 an si la persoanele care au sistem imunitar slab.
Dictionar medical - boli durere de sold. Artrita reumatoida Artrita reumatoida (RA) este o boală autoimuna care provoacă inflamaţia cronică a articulaţiilor. Artrita reumatoida poate, de asemenea, provoca inflamaţii ale ţesuturilor din jurul articulaţiilor, precum şi în alte organe din corp.
DESCRIERE
Bolile autoimune sunt boli care apar atunci când tesuturile organismului sunt din greşeală atacat de propriul sistem imunitar. Sistemul imunitar este un complex de organizare a celulelor şi a anticorpilor concepute în mod normal, de a "căuta şi distruge" invadatorii din organism, în
special infecţiile. Pentru că poate afecta mai multe alte organe ale corpului, artrita reumatoida este menţionată ca o boală sistemică şi este uneori numita reumatism. În timp ce artrita reumatoida este o boală cronică, în sensul că poate dura ani, pacienţii pot avea perioade lungi de timp fara simptom. De obicei, cu toate acestea, artrita reumatoida este o boală progresivă, care are potenţialul de a provoca distrugerea articulatiilor si handicap functional. Inflamatia reumatoida poate sa apara si in tesuturile din jurul articulatiilor, cum ar fi tendoanele, ligamentele si muschii. La unii pacienţi cu artrita reumatoida, inflamaţia cronică duce la distrugerea cartilajului, a osului şi a ligamentelelor, cauzând deformare a articulaţiilor. Leziuni ale articulaţiilor pot să apară încă de la începutul bolii şi să fie progresive. Mai mult decât atât, studiile au arătat că deteriorarea progresivă a articulaţiilor nu e corelata cu gradul de durere, rigiditate, sau umflarea prezente în articulaţii. Boala este de trei ori mai frecvente la femei ca la bărbaţi. Ea afecteaza in aceeasi masura toate rasele. Boala poate incepe la orice varsta, dar de cele mai multe ori porneşte după vârsta de 40 şi înainte de 60. În unele familii, mai mulţi membri pot fi afectati, ceea ce sugerează o bază genetică.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele artritei reumatoide apar si dispar in functie de gradul de inflamatie al tesutului. Când ţesuturile corpului sunt inflamate, boala este activa. Remisiile pot apărea spontan sau cu tratament, şi poate dura săptămâni, luni sau ani. În timpul remisiilor, simptome ale bolii dispar şi, în general, pacienţii se simt bine. În cazul în care boala devine activ din nou (recidiveaza), simptomele pot reveni. În cazul în care boala este activa simptomele pot include oboseala, lipsa poftei de mâncare, stare subfebrila, dureri articulare si musculare şi rigiditate. Rigiditatea musculară şi articulara sunt de obicei, cele mai notabile dimineaţa şi după perioade de inactivitate. În artrita reumatoida articulatiile sunt afectate de obicei in mod simetric (pe ambele părţi ale corpului afectate). Articulatiile mici ale mainilor si incheieturilor sunt de asemenea afectate in mod frecvent. Simplele sarcini de zi cu zi, precum deschiderea borcanelor devin dificile. Ocazional o singura articulatie este afectata.
In cazul in care o singura articulatie este afectata, artrita poate sa mimeze simptomele cauzate de guta sau de infectii ale articulatiilor.
CAUZE
Cauza artritei reumatoide nu este cunoscuta. Chiar dacă agenţi infecţioşi, cum ar fi virusuri, bacterii si ciuperci au fost suspecte mult timp, nici unul nu a fost dovedit ca fiind cauza. Cauza artritei reumatoide este un domeniu foarte activ de cercetare la nivel mondial. Unii oameni de ştiinţă consideră că tendinţa de a dezvolta artrita reumatoida poate fi moştenita genetic. Se suspecteaza că anumite infecţii sau de factori de mediu ar putea pune în mişcare sistemul imunitar pentru a ataca al propriile tesuturi ale organismului, care rezultă în inflamaţii în diferite organe ale corpului, cum ar fi plămânii sau ochii. Indiferent de ce il declanşeaza, rezultatul este un sistem imunitar, care determina inflamaţia articulaţiilor şi, ocazional, alte altor ţesuturi ale corpului. De asemenea, factorii de mediu par să joace un rol, în unele cazuri producand artrita reumatoida. Recent, oamenii de stiinta au raportat că fumatul creşte riscul de a dezvolta artrita reumatoida.
DIAGNOSTIC
Primul pas în diagnosticul de artrita reumatoida este o întâlnire între medic şi pacient. Medicul revizuieste istoricul simptomelor, analizeaza inflamarea si deformarea articulatiilor, pielea, pentru a descoperi noduli reumatoizi precum si alte parti ale corpului. Se vor face analize de sange si radiografii. Diagnosticul se pune pe baza anilezor facute, a distributiei articulatiilor inflamate si a modelului de simptome. Atunci cand una sau doua articulatii sunt inflamate, diagnosticul devine mai greu de pus. Medicul poate decide si alte teste pentru e exclude varianta artritei infectioase sau a gutei. Detectarea nodulilor reumatici la coate sau degete poate sugera doagnosticul. Anumiti anticorpi anormali pot fi gasiti in sangele bolnavului. Testul de sange numit rata de sedimentare poate masura cat de repede celulele rosii se depun la baza
tubului de test. Rata de sedimentare este mai mare in timpul bolii si mai mica in timpul remisiilor.Pe masura ce boala avanseaza, radiografiile pot arata eroziuni ale oaselor
TRATAMENT
Nu exista nici un tratament cunoscut pentru artrita reumatoida. Pana in prezent scopul tratamentului este de a reduce durerea in articulatii, pentru a maximiza functiile articulatiilor si pentru a preveni distrugerile si deformarile. Interventia medicala timpurie s-a dovedit importanta in imbunatatirea rezultatelor. Tratamentul optim al bolii este o combinatie de medicamente, de odihna, de exercitii de intarire a articulatiilor si educarea pacientului si a familiei. Tratamentul este personalizat in functie de mai multi factori cum ar fi tipurile de articulatii afectate, starea generala de sanatate, varsta si ocupatia. Tratamentul are sanse mai mari de reusita in cazul cooperari stranse intre medic, pacieny si membrii familiei
Bursitis Fie ca sunteti la serviciu sau la joaca, folosirea repetata a articulatiilor poate sa duca la o inflamare a acestora, numita bursitis. In corpul uman exista mai mult de 150 de burse (mici pungi cu lichid care lubrifiaza spatiile dintre oase si tendoane sau muschii din apropierea articulatiilor. Ele ajuta articulatiile sa se deplaseze cu usurinta. Bursitis apare atunci cand bursele devin inflamate. Cand inflamatia se produce, miscarea devine dureroasa. Bursitis afecteaza adesea articulatia umarului, a cotului sau a soldului. Dar poate inflama si articulatia genunchiului, a calcaiului sau a degetului mare de la picior. Durerea dispare in cateva saptamani cu ajutorul unui tratament adecvat, dar reaparitia ei este frecventa.
SIMPTOME
- durere sau intepenire a articulatiei - inrautatirea durerii la miscari sau la apasare - o zona care se simte umflata sau calda la atingere - ocazional, roseata a pielii in zona bursei afectate
Bursitis de sold nu produce umflaturi vizibile sau roseata a pielii deoarece bursa se afla sub un strat mare de muschi.
CAUZE
Cele mai frecvente cauze sunt uzura excesiva, traumele suferite de articulatii, sau presiunea indelungata (de exemplu presiunea asupra genunchiului atunci cand ingenunchiati). Bursitis poate sa fie provocata de infectii, guta sau artrita. De cele mai multe ori cauza este necunoscuta. Bursitis in anumite locuri ale corpului este cauzata de anumite miscari repetitive legate de anumite activitati. Umar. Bursitis de umar este des provocata de leziuni ale muschilor si tendoanelor care leaga partea superioara a bratului de umar. Cauzele pot fi: caderea sau ridicarea repetata a unor obiecte deasupra capului. Cot. Acest tip este asociat cu actiunile repetate de flexie si extensie a cotului. Dintre activitatile care pot provoca inflamarea: miscatul aspiratorului inainte si inapoi, tenisul de camp, golful. Sold. Bursitis de sold este frecvent asociata cu artrita. Poate fi provocata de statul prelungit in picioare. Genunchi. In aceasta forma de bursitis, o umflatura moale, in forma de ou, apare in partea anterioara a genunchiului si este rezultatul ingenuncherii frecvente. Persoanele cu artrita care sunt supraponderale, adesea dezvolta bursitis de genunchi. Glezna. Se poate produce din cauza incaltamintei necorespunzatoare, din cauza mersului pe
jos distante mari sau din cauza unor activitati sportive (patinaj).
Factorii de risc sunt: - o profesie sau un hobby care necesita miscari repetitive - artrita - guta - infectii stafilococice
DIAGNOSTIC
Medicul va face un examen fizic si va va intreba despre activitatile fizice recente. Prin palparea articulatiei dureroase si a zonei adiacente, medicul va putea stabili aria sensibila. Daca exista suspiciunea ca altceva poate cauza disconfortul, medicul va putea solicita efectuarea unor radiografii. Daca bursitis este cauza, radiografiile nu pot stabili diagnosticul dar pot sa excluda alte cauze. Exista posibilitatea ca durerea sa nu aiba un motiv evident. In acest caz, medicul poate decide sa faca analize de sange sau analiza lichidului din bursa.
TRATAMENT
Tratamentul este de obicei simplu si include: - odihna si imobilizarea zonei afectate - comprese cu gheata pentru reducerea umflaturii - utilizarea medicamentelor antiinflamatorii pentru a reduce durerea si inflamarea Uneori medicul va poate recomanda terapie fizica sau exercitii de intarire a muschilor. Daca boala este cauzata de o infectie, va fi nevoie de tratament cu antibiotice. Uneori este nevoie de proceduri chirurgicale pentru drenarea bursei si in cazuri foarte rare extirparea ei.
Fractura de sold Fractura de sold poate sa apara la orice varsta, dar este mai frecventa la persoanele mai in varsta de 65 de ani. Pe masura inaintarii in varsta, oasele pierd mineralele componente si devin mai putin dense (osteoporoza). Pierderea treptata a densitatii slabeste oasele si le face mai sensibile la fracturi. Femeile sunt mai predispuse la fracturile de sold deoarece osteoporoza le afecteaza mai mult decat pe barbati. Fractura de sold este o vatamare grava si complicatiile care apar pot pune viata in pericol.
SIMPTOME
- durere severa a soldului sau a zonei pelviene - imposibilitatea de a va lasa greutatea pe piciorul aflat pe partea fracturata a soldului - rigiditate, invinetire si umflarea zonei - "scurtarea" piciorului pe partea afectata a soldului
CAUZE
In cazul persoanelor in varsta, fractura de sold este rezultatul unui eveniment traumatic, precum o cadere. La tinerii adulti, fracturile apar ca urmare a unui accident de masina sau a unor activitati sportive.
TRATAMENT
Chirurgia este de cele mai multe ori cea mai buna metoda de a trata o fractura de sold. Medicii folosesc metode alternative doar atunci cand starea de sanatate a pacientului nu permite o interventie chirurgicala. Tipul interventiei depinde de localizarea exacta a fracturii, de severitatea ei precum si de varsta. In general se foloseste una din cele trei metode descrise mai jos: Fixare interna. Daca dupa fractura osul este aliniat corect, medicul va insera suruburi in oase pentru a le tine unite pana la vindecare. Inlocuirea unei parti a femurului. Daca fragmentele de oase nu sunt aliniate corect sau prezinta leziuni, medicul va inlocui osul cu o proteza metalica. Inlocuirea totala a soldului. Procedura implica inlocuirea partii superioare a femurului si a acetabulului (partea din pelvis in care se insereaza femurul). Procedura se numeste artroplastie totala de sold.
Luxatia de sold Luxatia de sold reprezinta miscarea capatului femurului din pozitia sa normala din sold.
SIMPTOME
In cazul unei luxatii de sold puteti sa aveti urmatoarele simptome: - senzatia de blocare a articulatiei soldului - durere in zona soldului sau in vintre - intepenire sau limitarea miscarilor
CAUZE
Cauzele pot fi:
Traume. Leziunile provocate in cazul accidentelor de masina, in urma caderilor de la inaltime, sau la anumite jocuri de contact pot provoca luxatia de sold Anomalii structurale. Anumite persoane se nasc cu anumite malformatii congenitale care pot duce la aparitia afectiunii Miscarile repetate. Repetarea excesiva a anumitor miscari, precum rasucirile practicate de jucatorii de golf sau de baseball pot duce la aparitia afectiunii Osteoartrita. Degenerarea tesuturilor din articulatii pot duce la marirea fortelor de frecare si in ultima instanta la luxatia de sold
TRATAMENT
Alegerea tratamentului depinde de severitatea simptomelor. Anumite persoane se vindeca in cateva saptamani cu tratament conservator, altele necesita interventii chirurgicale.
Medicamente. Medicamentele antiinflamatoare nonsteroidiene pot sa aduca alinare durerilor. Exercitii medicale. Terapia poate sa mareasca gama de miscari posibile si sa mareasca stabilitatea. Interventia chirurgicala. Daca aveti luxatie de sold si aveti dureri timp de mai mult de 4 saptamani, medicul va va recomanda o interventie chirurgicala laparoscopica.
Necroza avasculara Necroza avasculara reprezinta moartea oaselor din cauza slabei irigari cu sange. Este mai comuna la oasele soldului, genunchiului si umarului.
SIMPTOME
In stadiile incipiente ale bolii nu sunt simptome. Pe masura ce osul se deterioreaza pot sa apara urmatoarele simptome: - durere a articulatiei care se inrautateste pe masura ce boala avanseaza - miscari limitate
CAUZE
Necroza avasculara apare atunci cand oasele nu sunt irigate de sange si mor. Dupa o anumita perioada oasele se rup. Daca boala nu este tratata, leziunile oaselor se maresc. Necroza avasculara poate fi cauzata de alte boli sau de traume severe cum ar fi fracturile sau dislocarile care afecteaza vasele de sange. Exista insa cazuri cand necroza avasculara nu este cauzata de o alta boala sau trauma. Printre cauza se pot numara: - tratamente cu steroizi pe termen lung - consumul excesiv de alcool - radioterapia - guta - ateroscleroza - diabetul
Necroza avasculara este mai frecventa la persoanele cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 de ani. Cea mai afectata articulatie este articulatia soldului.
TRATAMENT
Scopul tratamentului in cazul necrozei avasculare este de a preveni deteriorarea ulterioara a osului.
Medicamente. Medicamentele pot fi medicamente care ajuta la ameliorarea durerilor sau medicamente care ajuta la incetinirea avansului bolii. Odihna. Reducerea utilizarii osului poate incetini deteriorarea produsa de boala. Exercitii fizice. Anumite exercitii fizice va pot ajuta in ameliorarea simptomelor. Stimulare electrica. Curentul electric poate determina cresterea de nou tesut osos care il va inlocui pe cel afectat. Stimularea electrica poate fi aplicata fie in timpul unei interventii chirurgicale (prin aplicare directa pe locul afectat) fie prin electrozi aplicati pe piele. Chirurgie. Procedurile chirurgicale includ, transplantul de os, inlocuirea articulatiei, eliminarea unei portiuni de os care va crea loc pentru dezvoltarea vaselor de sange, sau osteotomia (schimbarea formei oaselor pentru a reduce uzura lor)
Osteoartrita Osteoartrita este o boala progresiva a articulatiilor, cauzata de pierderea graduala a cartilajelor, ceea ce duce la deteriorarea tesutului osos. Boala este una din principalele cauze de dizabilitate la persoanele de peste 50 de ani din cauza limitarii miscarilor. Boala apare cel mai frecvent dupa varsta de 40 de ani si se dezvolta de-a lungul timpului. Pacientii pot sa aiba dureri numai pe o singura parte a corpului, localizate mai ales in articulatiile genunchiului, mainilor, soldului, picioarelor si ale coloanei vertebrale.
SIMPTOME
Simptomele osteoartriteii se dezvolta incet si se agraveaza in timp. Ele includ: - durere a articulatiilor - sensibilitate a articulatiilor cand se aplica presiune - rigiditate a articulatiilor, mai frecventa dimineata sau dupa o perioada de inactivitate - pierderea flexibilitatii articulatiei
- "pinteni" ososi care se pot forma in jurul articulatiilor bolnave - umflaturi in unele cazuri.
CAUZE
Cauzele osteoartritei nu sunt inca pe deplin elucidate. Cercetatorii cred ca boala este cauzata de o combinatie de factori cum ar fi: imbatranirea, ereditatea, leziunile articulatiilor sau uzura lor excesiva, greutatea excesiva. Osteoartrita apare din cauza deteriorarii sau distrugerii cartilajelor care actioneaza ca o protectie intre oase, in special la articulatiile care sustin greutatea corpului (genunchi sau sold). Pe masura ce cartilajul este distrus, pe os apar zone intarite anormal si pungi cu lichid. Pe masura ce boala avanseaza, durerea creste din cauza deformarii oaselor si a acumularii de lichid in articulatii. Durerea este ameliorata de odihna si inrautatita de miscare. La debutul bolii durerea este mica si "intepenirea" apare doar dimineata. In etapele tarzii ale bolii, pacientul poate acuza dureri chiar si atunci cand articulatia nu este folosita si miscarea poate fi limitata permanent.
TRATAMENT
Inca nu se cunoaste un tratament pentru vindecarea bolii, dar exista tratamente pentru a reduce durerile si pentru a mentine mobilitatea articulatiilor in limite acceptabile. Tratamentul initial in cazurile usoare. In cazurile in care durerea este suparatoare dar nu este atat de puternica incat sa aiba un efect asupra activitatilor zilnice, medicul va poate recomanda: - odihna; daca aveti dureri sau inflamatii ale articulatiilor, se recomanda odihna timp de 12 sau 24 de ore; incercati sa luati o pauza de 10 minute la fiecare ora - exercitii fizice; doar cu aprobarea medicului, faceti usoare exercitii fizice precum, mersul, inotul sau mersul pe bicicleta; exercitiile va vor intari muschii si vor stabiliza articulatia; - slabiti; persoanele supraponderale isi solicita suplimentar articulatiile precum cea a soldului
sau a genunchiului; stabiliti cu medicul ce metoda de slabit sa folositi - faceti gimnastica medicinala cu un specialist - incercati sa gasiti metode de a evita folosirea excesiva a articulatiilor - folositi creme si geluri prescrise de medic; cremele si gelurile vor oferi usurare temporara a durerilor; anumite creme si geluri vor creea o senzatie de rece sau de cald - folositi caldura si gheata pentru a usura durerile; caldura usureaza durerile provocate de intepenirea articulatiilor in timp ce gheata usureaza durerile provocate de spasmele musculare;
Tratamentul in cazul osteoartritei medii. Durerile care persista chiar si dupa aplicarea tratamentului initial, pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor. - acetaminofen; poate reduce durerea dar nu reduce si inflamatia; supradozajul poate duce la leziuni ale ficatului, in special daca consumati si bauturi alcoolice; - medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene; pot reduce durerea si inflamatia; efectele secundare ale administrarii medicamentelor pot fi: tiuituri in urechi, ulcer gastric, probleme cardiovasculare, sangerari gastrointentinale, leziuni ale ficatului si ale rinichilor - tramadol; nu are efect antiinflamator dar amelioreaza durerile si au putine efecte secundare
Tratamentul in cazurile severe. - analgeice puternice; amelioreaza durerile dar pot crea dependenta - injectii cu cortizon;
Tratament chirurgical. Este in general rezervat pentru cazurile foarte severe - inlocuirea articulatiei; medicul va inlocui suprafata lezata cu o proteza din metal sau din material plastic; cele mai frecvente articulatii inlocuite sunt articulatia soldului sau a genunchiului - curatirea zonei din jurul articulatiei; medicul va poate recomanda indepartarea unur bucati de cartilaj si de os pentru a reduce durerea - realinierea oaselor - sudarea oaselor; chirurgul poate suda oasele articulatiei permanent pentru a creste stabilitatea si a reduce durerea
Tendinita Tendinita este inflamarea, iritarea sau umflarea unui tendon. In multe cazuri, tendinita este insotita si de tendinoza (degenerarea tendonului)
SIMPTOME
- durere si sensibilitate de-a lungul tendonului, de obicei in apropierea unei articulatii (sold, genunchi, umar, cot, incheietura mainii) - durerea se inrautateste in timpul miscarilor - durere in timpul noptii
CAUZE
Tendinita poate sa apara ca rezultat al unei leziuni, al suprasolicitarii sau din cauza imbatrinirii cand tendoanele isi pierd elasticitatea. Poate de asemenea sa apara ca rezultat al unor boli sistemice ca artrita reumatoida sau diabetul. Boala poate sa afecteze orice tendon, dar cele mai des afectate sunt tendoanele umarului, incheieturii manii, calcaiului si cotului.
Dictionar medical - boli durere de umar. Disjunctia acromioclaviculara Disjunctia acromioclaviculara este o leziune a uneia dintre cele mai mobile articulatii ale corpului. Articulatia acromioclaviculara uneste partea superioara a scapulei cu capatul claviculei. Disjunctia acromioclaviculara este o intindere sau rupere a a unuia sau mai multor ligamente ale
acestei articulatii. De obicei, disjunctia acromioclaviculara nu necesita interventie chirurgicala. Tratamentul de mentinere, care include odihna, gheata si analgezicele, este suficient pentru a elimina durerea provocata de disjunctia acromioclaviculara. In cele mai multe cazuri, va recuperati la cateva saptamani dupa ce s-a produs.
SIMPTOME
Acestea includ: - durere a umarului - slabiciune a umarului sau bratului - invinetire sau inflamare a umarului - limitare a miscarii umarului - inflamatie a partii superioare a umarului
CAUZE
Cea mai frecventa cauza a disjunctiei acromioclaviculare este o lovitura la umar sau o cazatura direct pe umar. Cazatura poate intinde sau rupe ligamentele care stabilizeaza articulatia acromioclaviculara. Aceasta separa oasele din umar, creand o umflatura in partea superioara a umarului.
Aceasta afectiune poate aparea in cazul persoanelor care practica sporturi de contact (fotbal, hochei) si sporturi in care intervin cazaturi, cum ar fi gimnastica si voleiul.
TRATAMENT
Medicul va poate recomanda: Odihna. Evitati activitatile care agraveaza durerea de umar. Pentru a grabi vindecarea puteti sa va imobilizati bratul cu ajutorul unei fase. Gheata. Aplicarea de gheata reduce durerea si umflatura. Aplicati gheata timp de 15 sau de 20 de minute si apoi faceti pauza de cateva ore. Medicamente. Medicamentele impotriva durerii va pot ajuta. Exercitii fizice. Exercitiile fizice propuse de medic, va pot ajuta sa va recuperati puterea si miscarile bratului. Majoritatea persoanelor se recupereaza complet dupa un astfel de tratament. Durata tratamentului poate sa varieze intre cateva saptamani sau cateva luni, in functie de severitatea leziunii. Este posibil ca o mica umflatura sa ramana vizibila dupa vindecare. In cazul unei leziuni majore, daca durerea persista, se poate recomanda interventia chirurgicala.
Leziuni ale muschilor rotatori Muschii rotatori sunt muschii care conecteaza partea superioara a bratului de umar.
SIMPTOME
Simptomele pot sa includa: - durere si sensibilitate a umarului, in special cand incercati sa ridicati mana deasupra capului sau sa o duceti la spate - durere atunci cand dormiti pe partea afectata - slabiciune a umarului - diminuarea capacitatii de miscare a bratului - tendinta de a tine umarul nemiscat
CAUZE
- sprijinirea pa mana pentru a amortiza o cadere - ridicarea unor obiecte grele - tractiunea unor obiecte grele - suprasolicitarea muschilor (de obicei in cazul inotatorilor, a jucatorilor de tenis, a zidarilor, a zugravilor)
TRATAMENT
In majoritatea cazurilor, tratamentul leziunilor implica tratamentul prin exercitii fizice. Medicul va va prescrie exercitii specifice care vor imbunatati flexibilitatea si vor intari puterea musculara. In functie de severitatea leziunilor, tratamentul poate dura intre 3 saptamani si cateva luni. Alte tratamente pot fi: Injectii cu steroizi. In functie de severitatea durerii, medicul va poate prescrie injectii cu corticosteroizi pentru a reduce durerea si inflamatia Chirurgia. In cazul unei rupturi mari a muschilor rotatori, este posibil sa fie nevoie de interventie chirurgicala.
Osteoartrita Osteoartrita este o boala progresiva a articulatiilor, cauzata de pierderea graduala a cartilajelor, ceea ce duce la deteriorarea tesutului osos. Boala este una din principalele cauze de dizabilitate la persoanele de peste 50 de ani din cauza limitarii miscarilor. Boala apare cel mai frecvent dupa varsta de 40 de ani si se dezvolta de-a lungul timpului. Pacientii pot sa aiba dureri numai pe o singura parte a corpului, localizate mai ales in articulatiile genunchiului, mainilor, soldului, picioarelor si ale coloanei vertebrale.
SIMPTOME
Simptomele osteoartriteii se dezvolta incet si se agraveaza in timp. Ele includ: - durere a articulatiilor - sensibilitate a articulatiilor cand se aplica presiune - rigiditate a articulatiilor, mai frecventa dimineata sau dupa o perioada de inactivitate - pierderea flexibilitatii articulatiei - "pinteni" ososi care se pot forma in jurul articulatiilor bolnave - umflaturi in unele cazuri.
CAUZE
Cauzele osteoartritei nu sunt inca pe deplin elucidate. Cercetatorii cred ca boala este cauzata de o combinatie de factori cum ar fi: imbatranirea, ereditatea, leziunile articulatiilor sau uzura lor excesiva, greutatea excesiva. Osteoartrita apare din cauza deteriorarii sau distrugerii cartilajelor care actioneaza ca o protectie intre oase, in special la articulatiile care sustin greutatea corpului (genunchi sau sold). Pe masura ce cartilajul este distrus, pe os apar zone intarite anormal si pungi cu lichid. Pe masura ce boala avanseaza, durerea creste din cauza deformarii oaselor si a acumularii de lichid in articulatii. Durerea este ameliorata de odihna si inrautatita de miscare. La debutul bolii durerea este mica si "intepenirea" apare doar dimineata. In etapele tarzii ale bolii, pacientul poate acuza dureri chiar si atunci cand articulatia nu este folosita si miscarea poate fi limitata permanent.
TRATAMENT
Inca nu se cunoaste un tratament pentru vindecarea bolii, dar exista tratamente pentru a reduce durerile si pentru a mentine mobilitatea articulatiilor in limite acceptabile. Tratamentul initial in cazurile usoare. In cazurile in care durerea este suparatoare dar nu este atat de puternica incat sa aiba un efect asupra activitatilor zilnice, medicul va poate recomanda: - odihna; daca aveti dureri sau inflamatii ale articulatiilor, se recomanda odihna timp de 12 sau 24 de ore; incercati sa luati o pauza de 10 minute la fiecare ora - exercitii fizice; doar cu aprobarea medicului, faceti usoare exercitii fizice precum, mersul, inotul sau mersul pe bicicleta; exercitiile va vor intari muschii si vor stabiliza articulatia; - slabiti; persoanele supraponderale isi solicita suplimentar articulatiile precum cea a soldului sau a genunchiului; stabiliti cu medicul ce metoda de slabit sa folositi - faceti gimnastica medicinala cu un specialist - incercati sa gasiti metode de a evita folosirea excesiva a articulatiilor - folositi creme si geluri prescrise de medic; cremele si gelurile vor oferi usurare temporara a durerilor; anumite creme si geluri vor creea o senzatie de rece sau de cald - folositi caldura si gheata pentru a usura durerile; caldura usureaza durerile provocate de intepenirea articulatiilor in timp ce gheata usureaza durerile provocate de spasmele musculare;
Tratamentul in cazul osteoartritei medii. Durerile care persista chiar si dupa aplicarea tratamentului initial, pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor. - acetaminofen; poate reduce durerea dar nu reduce si inflamatia; supradozajul poate duce la leziuni ale ficatului, in special daca consumati si bauturi alcoolice; - medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene; pot reduce durerea si inflamatia; efectele secundare ale administrarii medicamentelor pot fi: tiuituri in urechi, ulcer gastric, probleme cardiovasculare, sangerari gastrointentinale, leziuni ale ficatului si ale rinichilor - tramadol; nu are efect antiinflamator dar amelioreaza durerile si au putine efecte secundare
Tratamentul in cazurile severe. - analgeice puternice; amelioreaza durerile dar pot crea dependenta - injectii cu cortizon;
Tratament chirurgical. Este in general rezervat pentru cazurile foarte severe - inlocuirea articulatiei; medicul va inlocui suprafata lezata cu o proteza din metal sau din material plastic; cele mai frecvente articulatii inlocuite sunt articulatia soldului sau a genunchiului - curatirea zonei din jurul articulatiei; medicul va poate recomanda indepartarea unur bucati de cartilaj si de os pentru a reduce durerea - realinierea oaselor - sudarea oaselor; chirurgul poate suda oasele articulatiei permanent pentru a creste stabilitatea si a reduce durerea.
Umar dislocat Articulatia umarului este una din cele mai mobile articulatii ale corpului. Din cauza capacitatii de a se misca in multe directii, articulatia este mai expusa la leziuni. In cazul dislocarii de umar, osul bratului (humerus) iese din articulatie.
SIMPTOME
Simptomele unei umar dislocat pot fi: - umflare si invinetire - durere intensa - incapacitatea de a misca articulatia - diformitate vizibila a umarului - amorteala si furnicaturi in zona umarului - spasme musculare care provoaca cresterea durerii
CAUZE
Articulatia umarului este articulatia care este cel mai frecvent dislocata. Deoarece se poate misca in multe directii, umarul se poate disloca in fata, in spate, in jos, complet sau partial. In plus, ligamentele din jurul articulatiei se pot intinde sau rupe, ceea ce complica afectiunea.
Umarul dislocat poate sa apara din cauza unor: - leziuni aparute ca urmare a activitatilor sportive - accidente de masina - caderi de la inaltime
Dictionar medical - boli durere in gat. Amigdalita
Amigdalita este o infectie sau inflamatie a amigdalelor palatine. Amigdalele sunt mase de tesut limfatic situate de o parte si de alta a gatului, deasupra si in spatele limbii, facand parte din sistemul imun al organismului. Inflamatia se extinde de cele mai multe ori si la vegetatiile adenoidiene (adenoidita).
In functie de evolutia clinica, amigdalita poate avea forme acute, cronice sau recurente.
SEMNE SI SIMPTOME
Gat inflamat si dureros, febra mare, marirea in volum a amigdalelor cu depozite purulente, marirea ganglionilor cervicali, greata si varsaturi, dureri abdominale, stare generala proasta. Aditional pot sa fie prezente toate sau cateva din urmatoarele simptome: respiratie urat mirositoare, congestie nazala si guturai, noduli limfatici imflamati, dificultati la inghitire, cefalee
(dureri de cap), suprafete sangerande pe suprafata amigdalelor, prezenta culturilor bacteriene pe suprafata amigdalelor. Cand inflamatia gatului este insotita de simptome de tip gripal ca si congestia nazala (aflux excesiv de sange la nivelul nasului), catar (secretii apoase nazale) nazal, stranut si tuse, etiologia este cel mai probabil virala. Infectia virala a amigdalelor se vindeca de obicei fara tratament in aproximativ doua saptamani.
Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38°C, brusc instalata (febra usoara sau subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici, indica de obicei o infectie bacteriana. Prezenta acestor simptome impune consultul medical de specialitate pentru stabilirea diagnosticului, deoarece exista riscul infectiei faringiene streptococice. Cu toate ca angina streptococica este vindecabila de obicei fara tratament, o infectie streptococica netratata conduce la complicatii importante cum ar fi reumatismul articular acut (boala inflamatorie provocata de actiunea toxinelor streptococului beta hemolitic grup A, care provoaca o inflamatie a articulatiilor mari si a inimii).
CAUZE
Cele mai frecvente cauze de amigdalita sunt infectiile bacteriene sau virale. Bacteria cel mai des implicata in producerea amigdalitelor este streptococul beta-hemolitic grup A, care este cauza a 5% - 20% din amigdalite. Alte cauze de amigdalite pot fi cele parazitare si fungice. Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.
Amigdalita este contagioasa la contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia
poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Simptomele debuteaza de obicei dupa 2-5 zile de la expunerea fata de agentul infectant.
Amigdalita de cauza streptococica este contagioasa inca din primele faze ale bolii si fara instituirea unui tratament poate ramane asa timp de doua saptamani. Tratamentul antibiotic scurteaza perioada de contagiozitate, o persoana infectata nefiind contagioasa dupa instituirea unui tratament de cel putin 24-48 ore.
TRATAMENT
De cele mai multe ori, este imposibil de diferentiat la debut o infectie bacteriana de una virala. Pentru infectiile considerate/dovedite bacteriene se folosesc in special penicilina si rude ale acesteia, dar si eritromicina, claritromicina, clindamicina, rifampicina si altele. Antibiograma orienteaza medicul catre un tratament tintit. Durata tratamentului pentru un episod acut este de zece zile. Amigdalita recurenta poate sa necesite un tratament prelungit (chiar trei - sase saptamani) evitandu-se de multe ori interventia chirurgicala de excizie a amigdalelor (amigdalectomie). Extinderea infectiei la tesuturile din jur - celulita periamigdaliana - poate raspunde la tratament antibiotic oral. Administrarea intravenoasa, mai eficienta pentru unele antibiotice, este recomandata in special pentru abcesele periamigdaliene. Acestea necesita de cele mai multe ori si drenaj chirurgical, insotit sau nu de excizia amigdalelor.
AMIGDALECTOMIA (excizia chirurgicala)
In amigdalita recurenta, decizia de amigdalectomie este luata in functie de frecventa
episoadelor, de statusul de purtator de streptococ, gravitatea episoadelor si necesitatea de spitalizare
Exista numeroase indicatii ale exciziei, dar cele mai clare raman: - marirea in volum a amigdalelor, care produce tulburari de respiratie, complicatii cardiopulmonare si/sau dificultati la inghitit - prezenta unui abces periamigdalian la care tratamentul medicamentos si drenajul chirurgical nu au dat rezultate - convulsiile febrile - necesitatea unei biopsii amigdaliana pentru precizarea diagnosticului.
Epiglotita Epiglotita este inflamatia cartilajului care acopera traheea.
SIMPTOME
Epiglotita incepe cu febra mare si durere in gat. Alte simptome sunt: - sunete anormale in timpul respiratiei - friguri - cianoza (colorarea pielii in albastru) - dificultate de a respira (este posibil ca pacientul sa trebuiasca sa stea in picioare si sa se aplece usor inainte pentru a putea sa respire) - dificultate la inghitire - schimbari ale vocii (de obicei raguseala)
CAUZE
Epiglotita este o boala care pune in pericol viata. Epiglota este o bucata de cartilaj, situat in spatele limbii, care inchide laringele atunci cand inghitim. Rolul ei este de a nu lasa alimentele sa patrunda in caile respiratorii. Epiglotita determina umflarea epiglotei, care duce la dificultati de respiratie. Umflarea este de obicei cauzata de bacteria "Haemophilus influenzae", dar si de alte bacterii sau virusuri. Infectii ale cailor respiratorii superioare pot duce la aparitia epiglotitei. Bola este mai frecventa la copiii cu varsta intre 2 si 6 ani. In cazuri rare, ea poate sa apara si la adulti, dar de obicei trece neobservata. Anumite medicamente si boli care slabesc sistemul imunitar pot favoriza aparitia bolii.
TRATAMENT
Prioritatea in tratarea epiglotitei consta in asigurarea cantitatii suficiente de aer. Se poate aplica o masca de oxigen sau pacientul va fi intubat. Tubul va ramane pana cand umflatura gatului va trece. (uneori chiar cateva zile). In situatii grave, medicul poate fi nevoit sa faca o incizie prin gat pana la trahee si sa o mentina deschisa prin introducerea unui tub. (traheotomie). Daca epiglotita este provocata de o infectie, va vor fi administrate intravenos antibiotice.
Faringita streptococica Faringita streptococica este o infectie bacteriana a gatului, care face ca gatul sa fie inflamat. In cele mai multe cazuri, infectiile gatului sunt cauzate de virusuri si dispar singure . Numai o mica parte din infectii sunt cauzate de streptococi. Este foarte important de a identifica faringita streptococica din cauza ca lasata netratata, boala poate provoca complicatii cum ar fi inflamatii ale rinichilor si febra reumatica. Febra reumatica duce la inflamarea articulatiilor insotita de durere, eruptii cutanate si chiar deteriorarea valvelor inimii. Faringita streptococica este mai frecventa intre 5 si 15 ani, dar poate afecta persoane indiferent de varsta.
SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - duere in gat - dificultati la inghitire - amigdale rosii si umflate, uneori cu pete albe de puroi - mici puncte rosii in gat - ganglioni limfatici umflati - febra - cefalee - eruptii cutanate - durere de stomac si uneori varsaturi in special la copiii mici
CAUZE
Cauza faringitei streptococice este o un strptococ de grup A. Bacteriile streptococice sunt foarte contagioase. Ele se pot raspandi prin picaturile de saliva produse atunci cand cineva stranuta sau tuseste. Boala se poate transmite si prin folosirea in comun cu o persoana infectata a anumitor obiecte. (farfurii, furculite etc)
Gripa Gripa este o infectie virala contagioasa, acuta, febrila, generalizata, care afecteaza caile respiratorii superioare si inferioare.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - tuse seaca - febra (poate fi ridicata) - durere de cap - dureri musculare si muschi intepeniti - durere in gat - congestie nazala - oboseala
Alte simptome pot include: - frisoane - ameteala - pierderea apetitului - rinoree (nas care curge) - respiratie dificila - transpiratie - varsaturi - ameteala
CAUZE
Gripa este provocata de virusuri. Cea mai frecventa cauza a gripei este inspirarea de particule eliminate de persoanele bolnave prin tuse sau stranut. Mai putin frecvent, gripa se raspandeste prin atingerea anumitor obiecte pe care exista virusuri: furculite, telefoane etc. Deoarece gripa se raspandeste prin aer si este foarte contagioasa, ea afecteaza de obicei comunitati intregi. Oricine, la orice varsta, poate face complicatii serioase din cauza gripei, dar persoanele cu grad
mare de risc sunt: - persoanele peste 50 de ani - copiii intre 6 luni si 2 ani - femeile aflate in primele 3 luni de sarcina - persoanele cu boli cronice de inima, plamani, rinichi, persoanele cu diabet sau cu sistemul imunitar slabit.
De multe ori, oamenii confunda raceala cu gripa, deoarece au aceleasi simptome si apar de regula in aceeasi perioada a anului. Cu toate acestea, bolile difera foarte mult. In timp ce o raceala poate sa aiba loc de cateva ori pe an, in timp ce gripa apare o data la cativa ani.
Laringita LARINGITA ACUTA
Laringita acuta este inflamatia acuta a mucoasei laringiene.
SIMPTOME
Se manifesta prin raguseala, senzatie de uscaciune si arsura in gat, intepaturi la inghitit, tuse seaca, uneori dureroasa, iritativa, persistenta. Dupa o evolutie de cateva zile pana la o saptamana, fenomenele cedeaza si raguseala se diminueaza pana la disparitie.
La copii, laringita cuta imbraca uneori o forma dramatica, cu tulburari respiratorii grave (copilul este agitat, respira zgomotos, cu greutate), cu asa zisul cornaj (zgomotul produs de trecerea cu
viteza a aerului prin lumenul stramtat al laringelui, datorita prezentei edemului din regiunea subglotica), mergand pana la asfixie, forma de laringita subglotica edematoasa. Crizele de spasm laringian ce apar cu ocazia acceselor de tuse, cu cianoza copilului sunt fenomene grave ce impun interventia rapida a medicului. Febra, paloarea, tahicardia, uneori pulsul filiform, adinamia copilului epuizat ce lupta sa invinga obstacolul respirator laringian completeaza tabloul acestei laringite.
CAUZE
Laringita este favorizata de atmosfera poluata, expunerea la frig, umezeala, inhalarea unor vapori fierbinti sau substante toxice iritante, fumul de tutun, abuzul vocal (efort vocal prelungit), cauza determinanta fiind alteori o infectie virala sau mai rar microbiana.
TRATAMENT
La profesionistii vocali se recomanda repausul vocal obligatoriu si reluarea treptata a efortului vocal. Tratamentul consta in repaus vocal complet, in camera incalzita, aerul fiind umezit cu vapori de apa (prin introducerea unor surse de evaporare, cum ar fi un vas cu apa sau un prosop umed puse pe calorifer), regim alimentar usor, cu evitarea condimentelor, a bauturilor alcoolice, alimentele fiind servite la temperatura camerei. Se interzice fumatul. Aplicarea de comprese calde in jurul gatului este foarte utila.
In anumire cazuri internarea de urgenta a copilului este obligatorie, antibioticele fiind asociate cu administrarea de preparate de cortizon, sedative, antispastice, aerosoli, oxigen. La nevoie, intubatia nazofaringolaringotraheala sau o operatie de traheotomie sunt necesare pentru salvarea vietii copilului pana la cedarea leziunilor edematoase din zona subglotica.
LARINGITA CRONICA
Este o afectiune caracterizata printr-o inflamatie cronica a mucoasei laringelui,
SIMPTOME
Simptomul de baza este raguseala, variabila ca intensitate, de la o simpla voalare a vocii pana la alterarea ei totala si disparitie (afonie). La examenul laringelui se constata aspecte variate, motiv pentru care laringitei cronice i se descriu mai multe forme. Astfel se constata uneori prezenta unor pete albicioase pe corzile vocale (leucoplazie laringiana), alteori o ingrosare neregulata a corzilor vocale, care sunt rosii, deformate (laringita cronica pahidermica), alteori corzile vocale sunt deformate de prezenta unor pernite albicioase, translucide (laringita cronica mixomatoasa) sau alteori totul se rezuma la o congestie difuza a mucoasei laringiene (laringita cronica catarala) insotita uneori de diminuarea volumului corzilor vocale, care in timpul emisiunii sunetului nu se mai alatura, lasand un spatiu intre ele (laringita cronica atrofica)
CAUZE
Laringita acuta poate fi provocata de cauze diferite: infectii de vecinatate, rinosinusale sau faringoamigdaliene, eforturi vocale excesive la profesionistii vocali, abuzul de tutun, condimente si bauturi alcoolice concentrate, afectiuni generale cum ar fi obezitatea, bolile de rinichi si bolile de ficat, poluarea atmosferica.
TRATAMENT
Tratamentul laringitelor cronice este complex si trebuie facut cu deosebita perseverenta, deoarece unele dintre ele (laringitele leucoplazice si laringitele pahidermice) sunt leziuni precanceroase. Pentru aceste motive, orice raguseala care nu dispare in trei saptamani, impune o examinare medicala obligatorie. Repausul vocal prelungit, renuntarea la fumat, dozarea efortului vocal, excluderea alimetelor iritante (prea reci, prea fierbinti, condimente, bauturi alcoolice tari, bauturi carbogazoase) alaturi de evitarea respirarii unui aer poluat, cura de slabire in cazul obezilor, cu atingerea valorilor ponderale normale, curele termale cu ape sulfuroase, aerosolii cu substante antiinflamatorii, la nevoie antibiotice, asigura vindecarea si previne aparitia cancerului laringian.
Mononucleoza Mononucleoza (boala sarutului sau mono) este o infectie virala care produce durere in gat, febra si umflarea ganglionilor limfatici ai gatului.
SIMPTOME
Mononucleoza poate sa debuteze cu oboseala, durere de cap si durere in gat. Durerea in gat se inrautateste pe masura ce boala avanseaza. Amigdalele se umfla si se acopera cu o mucoasa alb-galbuie. Ganglionii limfatici ai gatului se umfla si sunt durerosi.
Simptomele mononucleozei includ: - febra - disconfort general - pierderea apetitului - dureri musculare
- mancarime - durere in gat - ganglioni limfatici umflati - marirea splinei
Simptomele mai putin frecvente pot fi: - durere de piept - tuse - oboseala - durere de cap - ingalbenirea pielii - intepenirea gatului - sangerari nazale - puls accelerat - fotofobie (sensibilitate la lumina) - respiratie grea
CAUZE
Mononucleoza este transmisa cel mai adesea prin saliva. Este cunoascuta ca boala sarutului si apare de obicei la tinerii intre 15 si 17 ani. Boala este provocata de virusul Epstein-Barr
Raceala Raceala poate fi cauzata de peste 200 de virusuri.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome ale racelii sunt: - congestie nazala - nas care curge - stranut
In functie de tipul de virus, pot aparea si alte simptome: - tuse - scaderea apetitului - durere de cap - dureri musculare - durere in gat
Copiii mici au stari febrile, in timp ce adultii sau copiii mai in varsta nu au sau au febra mica. Dupa expunerea la virus, simptomele apar in 2 sau 3 zile (mai rar intr-o saptamana). In mod normal, iritatia nasului sau durerea in gat sunt primele simptome, urmate apoi de stranut si de scurgeri din nas. In cateva zile secretia nazala, initial apoasa, devine mai groasa si de culoare galbena sau verde. Acesta este un lucru normal si nu reprezinta un motiv sa luati antibiotice. De obicei raceala trece de la sine in aproximativ 7 zile.
CAUZE
Copiii au in general intre 3 si 8 raceli pe an. Ei iau boala de la alti copii. Parintii iau boala de la copii. Cand cineva este racit, secretia nazala este plina de virusuri. Stranutul si suflatul nasului imprastie virusul. Persoanele sunt cel mai contagioase in primele 2, 3 zile de la inceputul racelii si nu mai sunt contagioase dupa 7 sau 10 zile.
Refluxul gastroesofagian
Refluxul gastroesofagian este o afectiune in care lichidele continute in stomac sunt regurgitate in esofag. Lichidul regurgitat contine acid si pepsina care sunt produse de stomac si cateodata bila. Acidul este cea mai daunatoare componenta a lichidului regurgitat. Pepsina si bila pot si ele sa produca rani pe esofag dar rolul lor in producerea inflamatiei esofagului este mai putin insemnat. Reluxul gastrointestinal este o afectiune cronica. Dupa ce acesta a debutat, de obicei nu se vindeca. Organismul are anumite mecanisme de a se apara de efectele refluxului acid. Cele mai multe refluxuri se produc in timpul zilei cand persoanele sunt in pozitie verticala. In pozitie verticala, lichidul ajunge din nou in stomac datorita gravitatiei. In plus, de fiecare data cand inghititi, saliva care contine bicarbonat, neutralizeaza o parte din acidul din esofag. Gravitatia, inghititul si saliva sunt mecanisme de protectie importante pentru esofag, dar ele sunt eficiente doar cand indivizii sunt in pozitie verticala. Noaptea, in timpul somnului, gravitatia nu ajuta, inghititul se opreste si secretia de saliva este redusa. Prin urmare refluxul gastroesofagian produs noaptea produce leziuni mai mari esofagului.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - senzatii de arsura in piept, uneori chiar si in gat si un gust rau in gura - dureri de piept in special noaptea cand stati intinsi - dificultati de inghitire - tuse sau dureri in gat - regurgitarea de mancare sau lichide
CAUZE
Cand inghititi, sfincterul cardia (un tesut musculos care inconjoara esofagul in partea de jos) se relaxeaza si permite alimentelor si lichidelor sa coboare in stomac. Apoi se inchide. Daca
sfincterul se relaxeaza anormal sau se slabeste acidul din stomac urca in esofag. Refluxul gastroesofagian poate fi provocat si de alte boli cum ar fi hernia hiatala. Aceasta boala se caracterizeaza prin patrunderea unei parti a stomacului in partea de jos a pieptului.
Alti factori care favorizeaza aparitia refluxului gastroesofagian sunt: - anumite alimente: mancaruri grase, condimentate, ciocolata, cafeaua, ceapa, sosul de rosii, menta, bauturile carbogazoase - alcoolul - mesele bogate - anumite medicamente precum sedativele si tranchilizantele sau medicamentele pentru tratarea hipertensiunii arteriale - fumatul
Sinuzita acuta Sinuzita este o inflamatie a sinusurilor care se produce din cauza unei infectii virale sau bacteriene.
SIMPTOME
Simptomele includ: - respiratie urat mirositoare sau pierderea mirosului - tuse, mai puternica in timpul noptii - oboseala si stare generala de rau - febra - durere de cap, durere in zona ochilor, dureri de dinti, sensibilitate a fetei - congestie nazala si nas care curge
- durere in gat
CAUZE
Sinusurile sunt spatii umplute cu aer (in spatele fruntii, oaselor nazale, pometilor si ochilor) care sunt strabatute de membrane mucoase. Sinusurile sanatoase sunt sterile, nu contin bacterii sau alte organisme si sunt deschise, lasand mucusul sa se scurga si aerul sa circule. Cand se inflameaza, sinusurile se blocheaza cu mucus si se pot infecta.
Sinuzita poate fi acuta, cu durata intre 2 si 8 saptamani sau cronica, cu simptome care dureaza mult mai mult.
Sinuzita se poate produce din urmatoarele cauze: - firele de par din interiorul sinusurilor, care ajuta mucusul sa iasa, nu mai fac acest lucru in mod eficient si prin urmare culoarele de la sinusuri la nas se blocheaza - se produce prea mult mucus
Atunci cand mucusul se blocheaza si se acumuleaza in sinusuri, creeaza mediul propice pentru inmultirea bacteriilor si a altor organisme.
Factorii de risc in aparitia sinuzitei sunt: - poluarea si smogul - alergiile - astmul - schimbarile de altitudine (zborul cu avionul sau scufundarile) - deviatia de sept sau polipii - practicarea frecventa a inotului sau scufundarilor - refluxul gastroesofagian - utilizarea unui tub nasogastric, daca sunteti spitalizat din cauza unei rani la cap
- utilizarea excesiva a picaturilor nazale - sarcina
Sinuzita apare deseori dupa infectii respiratorii ca raceala sau dupa o reactie alergica. Persoane care sufera de fibroza chistica si cele care au sistemul imunitar slabit de HIV sau chimioterapie fac cel mai des sinuzita.
Boli, durere in zona de jos a spatelui. Hernia de disc Hernia de disc apare atunci cand discul vertebral se deplaseaza din pozitia sa normala. Discul vertebral este un strat moale aflat intre vertebre, care are rol de amortizor pentru acestea. La persoanele tinere, acesta este moale si elastic, dar pe masura ce se inainteaza in varsta, discul isi pierde elasticitatea si este din ce in ce mai vulnerabil. Pe masura ce isi pierde elasticitatea, discul se poate rupe. Atunci cand se rupe, discul iese din pozitia sa normala, intre vertebre, acestea nu mai sunt sustinute corect, ceea ce poate crea o presiune asupra nervilor spinali si a maduvei spinarii. In mod normal, exista un spatiu suficient intre maduva spinarii si nervii spinali, dar daca discul vertebral este impins in afara, atunci apare o presiune asupra acestora.
SIMPTOME
Simptomele herniei de disc includ:
- Durere similara unui soc electric. Presiunea asupra nervilor creeaza senzatii anormale, ca atunci cand sunteti supus unui soc electric. - Amorteala si furnicaturi. - Slabire musculara. Deoarece nervii sunt iritati in mod anormal, unele semnale din creier
pot fi intrerupte, provocand slabirea muschilor. Iritarea nervilor poate fi testata si prin examinarea reflexelor. - Probleme ale vezicii urinare sau a colonului. Aceste simptome sunt foarte importante deoarece pot indica sindromul cauda equina (coada de cal), o afectiune care apare ca efect al herniei de disc. Aceasta este o urgenta medicala si trebuie sa mergeti la doctor daca aveti probleme la urinare, la scaun sau daca simtiti amorteala in zona genitala.
CAUZE
Hernia de disc se poate produce brusc in urma unui accident sau poate progresa treptat ca urmare a solicitarii repetate a coloanei vertebrale. Deseori persoanele care au hernie de disc sufera deja de stenoza spinala, o afectiune care determina ingustarea spatiului dintre nervii spinali si maduva spinarii. Cand se produce hernia de disc, spatiul dintre nervi se diminueaza foarte mult, determinand iritarea acestora.
Luxatia Luxatia (dislocarea) este o leziune a articulatiei in cazul careia capetele oaselor sunt deplasate de la pozitia lor normala. Articulatia este locul in care doua sau mai multe oase se intalnesc. Luxatia deformeaza si imobilizeaza temporar articulatia, ceea ce provoaca durere brusca si puternica.
Luxatiile pot aparea la articulatiile importante, umar, sold, genunchi, cot si glezna sau la articulatiile mai mici de la degete. Acestea necesita asistenta medicala pentru a aduce oasele la pozitia lor normala fara a afecta articulatia. Tratate corect, luxatiile se vindeca dupa cateva saptamani de odihna. Cu toate acestea, unele articulatii, cum ar fi umarul, prezinta risc de luxatii repetate.
SIMPTOME
O articulatie luxata poate fi: - vizibil deformata sau deplasata - foarte dureroasa - umflata sau decolorata - intepenita
Puteti de asemenea simti amorteala sau furnicaturi in apropierea leziunii, de exemplu in picior in cazul unui genunchi luxat sau in mana in cazul unui cot luxat.
CAUZE
Cauzele luxatiilor includ: - Leziuni provocate in timpul practicarii unui sport. - Alte traume. O lovitura puternica la o articulatie in timpul unui accident de masina poate provoca o luxatie. - Cazaturi
Luxatiile pot fi identificate de medic prin examinare, dar si cu ajutorul radiografiilor sau al RMNului.
Osteoartrita Osteoartrita este o boala progresiva a articulatiilor, cauzata de pierderea graduala a cartilajelor, ceea ce duce la deteriorarea tesutului osos. Boala este una din principalele cauze de dizabilitate
la persoanele de peste 50 de ani din cauza limitarii miscarilor. Boala apare cel mai frecvent dupa varsta de 40 de ani si se dezvolta de-a lungul timpului. Pacientii pot sa aiba dureri numai pe o singura parte a corpului, localizate mai ales in articulatiile genunchiului, mainilor, soldului, picioarelor si ale coloanei vertebrale.
SIMPTOME
Simptomele osteoartriteii se dezvolta incet si se agraveaza in timp. Ele includ: - durere a articulatiilor - sensibilitate a articulatiilor cand se aplica presiune - rigiditate a articulatiilor, mai frecventa dimineata sau dupa o perioada de inactivitate - pierderea flexibilitatii articulatiei - "pinteni" ososi care se pot forma in jurul articulatiilor bolnave - umflaturi in unele cazuri.
CAUZE
Cauzele osteoartritei nu sunt inca pe deplin elucidate. Cercetatorii cred ca boala este cauzata de o combinatie de factori cum ar fi: imbatranirea, ereditatea, leziunile articulatiilor sau uzura lor excesiva, greutatea excesiva. Osteoartrita apare din cauza deteriorarii sau distrugerii cartilajelor care actioneaza ca o protectie intre oase, in special la articulatiile care sustin greutatea corpului (genunchi sau sold). Pe masura ce cartilajul este distrus, pe os apar zone intarite anormal si pungi cu lichid. Pe masura ce boala avanseaza, durerea creste din cauza deformarii oaselor si a acumularii de lichid in articulatii. Durerea este ameliorata de odihna si inrautatita de miscare. La debutul bolii durerea este mica si "intepenirea" apare doar dimineata. In etapele tarzii ale bolii, pacientul poate acuza dureri chiar si atunci cand articulatia nu este folosita si miscarea poate fi limitata permanent.
TRATAMENT
Inca nu se cunoaste un tratament pentru vindecarea bolii, dar exista tratamente pentru a reduce durerile si pentru a mentine mobilitatea articulatiilor in limite acceptabile. Tratamentul initial in cazurile usoare. In cazurile in care durerea este suparatoare dar nu este atat de puternica incat sa aiba un efect asupra activitatilor zilnice, medicul va poate recomanda: - odihna; daca aveti dureri sau inflamatii ale articulatiilor, se recomanda odihna timp de 12 sau 24 de ore; incercati sa luati o pauza de 10 minute la fiecare ora - exercitii fizice; doar cu aprobarea medicului, faceti usoare exercitii fizice precum, mersul, inotul sau mersul pe bicicleta; exercitiile va vor intari muschii si vor stabiliza articulatia; - slabiti; persoanele supraponderale isi solicita suplimentar articulatiile precum cea a soldului sau a genunchiului; stabiliti cu medicul ce metoda de slabit sa folositi - faceti gimnastica medicinala cu un specialist - incercati sa gasiti metode de a evita folosirea excesiva a articulatiilor - folositi creme si geluri prescrise de medic; cremele si gelurile vor oferi usurare temporara a durerilor; anumite creme si geluri vor creea o senzatie de rece sau de cald - folositi caldura si gheata pentru a usura durerile; caldura usureaza durerile provocate de intepenirea articulatiilor in timp ce gheata usureaza durerile provocate de spasmele musculare;
Tratamentul in cazul osteoartritei medii. Durerile care persista chiar si dupa aplicarea tratamentului initial, pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor. - acetaminofen; poate reduce durerea dar nu reduce si inflamatia; supradozajul poate duce la leziuni ale ficatului, in special daca consumati si bauturi alcoolice; - medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene; pot reduce durerea si inflamatia; efectele secundare ale administrarii medicamentelor pot fi: tiuituri in urechi, ulcer gastric, probleme cardiovasculare, sangerari gastrointentinale, leziuni ale ficatului si ale rinichilor - tramadol; nu are efect antiinflamator dar amelioreaza durerile si au putine efecte secundare
Tratamentul in cazurile severe. - analgeice puternice; amelioreaza durerile dar pot crea dependenta - injectii cu cortizon;
Tratament chirurgical. Este in general rezervat pentru cazurile foarte severe - inlocuirea articulatiei; medicul va inlocui suprafata lezata cu o proteza din metal sau din material plastic; cele mai frecvente articulatii inlocuite sunt articulatia soldului sau a genunchiului - curatirea zonei din jurul articulatiei; medicul va poate recomanda indepartarea unur bucati de cartilaj si de os pentru a reduce durerea - realinierea oaselor - sudarea oaselor; chirurgul poate suda oasele articulatiei permanent pentru a creste stabilitatea si a reduce durerea
Osteoporoza Subtierea tesutului osos si scaderea densitatii acestuia de-a lungul timpului poarta numele de osteoporoza.
SIMPTOME
In primele stadii ale bolii nu exista simptome. Pe masura ce boala avanseaza urmatoarele simptome apar: - durere de oase - fracturi aparute din cauza unor traume usoare sau chiar fara traume - scadere in inaltime de-a lungul timpului - durere in partea de jos a spatelui - dureri de gat
CAUZE
Osteoporoza este cea mai raspandita boala de oase. Ea apara atunci cand organismul nu poate sa mai fabrice suficient tesut osos nou, cand tesutul osos vechi este absorbit de corp in cantitati prea mari sau in ambele cazuri. Calciul si fosforul sunt 2 minerale esentiale in formarea oaselor. In timpul tineretii, corpul foloseste cele 2 minerale pentru a produce tesut osos. Daca nu consumati alimente care sa constina calciu sau daca acesta nu este absorbit, producerea tesutului osos este incetinita. Pe masura ce imbatraniti, calciul si fosforul sunt reabsorbite in corp, slabind oasele. Acest fapt duce la fragilitatea oaselor care sunt predispuse la fracturi. De obicei boala avanseaza incet de-a lungul anilor. Cauza osteoporozei este scaderea hormonilor estrogeni la femei si scaderea testosteronului la barbati. Femeile, in special cele trecute de 50 de ani, sunt mai predispuse bolii dacat barbatii. Alte cauze includ: - hipertiroidismul - hiperparatiroidismul - artrita reumatoida - excesul de corticosteroizi din cauza administrarii anumitor medicamente pentru astm - imobilizarea la pat
Femeile albe, in special care au in familie cazuri de osteoporoza, prezinta un risc mai mare decat media. Alti factori de risc includ: - amenoreea (absenta menstruatiei) - consumul de cantitati mari de alcool - menopauza aparuta devreme - greutate corporala redusa - fumatul - dieta saraca in calciu - folosirea anumitor medicamente precum steroizii
Spondilita anchilozanta
Spondilita anchilozanta este un reumatism inflamator care survine predominant la barbatii tineri si care atinge articulatiile sacroiliace si coloana vertebrala. Evolutia se face prin pusee, cu tendinta spre anchiloza osoasa. Boala debuteaza prin dureri intermitente care se agraveaza progresiv. Durerile sunt caracterizate prin localizarea lor in regiunea lombara si sacrala, in partea superioara a feselor. Orarul este tipic inflamator, cu recrudescenta nocturna, trezind bolnavul in a doua parte a noptii.
SIMPTOME
Simptome initiale: - dureri in spate si solduri, in special dimineata si dupa perioade de inactivitate - rigiditate in zona soldului sau in zona de jos a spatelui
Simptome cand boala avanseaza - inflamatii si dureri ale tendoanelor si ligamentelor - inflamatii si dureri ale articulatiilor dintre coaste si coloana vertebrala - inflamatii si dureri ale soldurilor, umerilor, genunchilor si gleznelor
Simptome ale bolii in stadii avansate - expansiune redusa a pieptului - rigiditate si inflexibilitate a coloanei vertebrale - oboseala - pierderea apetitului - scadere in greutate - inflamatii oculare
CAUZE
Spondilita anchilozanta nu are cauze cunoscute, desi factorii genetici par a fi implicati. In timp ce spondilita anchilozanta se agraveaza si inflamatia persista, noi oase se formeaza in incercarea corpului de a se vindeca. Vertebrele incep sa creasca formand benzi de osificare care le leaga intre ele.
Stenoza spinala Stenoza spinala reprezinta ingustarea canalului spinal lombar sau cervical, ceea ce duce la compresiunea nervilor.
SIMPTOME
- durere de spate care radiaza si catre picioare - dificultati de echilibru in timpul mersului - dureri de picioare - dureri de gat - furnicaturi in fese sau coapse care se inrautatesc in timpul mersului, a statului in picioare sau in timpul exercitiilor fizice - durere a feselor sau a coapselor care se inrautateste in timpul mersului sau a statului in picioare - slabiciune a picioarelor
CAUZE
Stenoza spinala afecteaza de obicei persoanele de varsata mijlocie sau batranii. Poate fi
cauzata de oseoartrita, de boala Paget osoasa sau de leziuni care apasa asupra nervilor.
Tumoare spinala Tumoarea spinala este o reprezinta o crestere anormala a unui tesut (canceros sau necanceros) care apare langa maduva spinarii sau in oasele coloanei vertebrale. In cele mai multe zone ale corpului, prezenta unei tumori benigne nu reprezinta o problema. In cazul unei tumori spinale benigne, tumora poate sa apese anumiti nervi care pot cauza dureri sau chiar paralizie.
SIMPTOME
Semnele si simptomele pot sa includa: - durere de spate, in special in zona de jos a spatelui - durere de spate care se inrautateste noaptea - durere de sold, picioare sau brate - pierderea sensibilitatii in picioare - slabiciune musculara (in special a picioarelor) - dificultati de a merge (chiar cazaturi) - scaderea sensibilitatii la durere, caldura sau frig - pierderea controlului asupra vezicii urinare sau asupra defecatiei - paralizie (diverse grade, in functie de nervii afectati) - scolioza sau alte deformari ale coloanei vertebrale
Tumorile spinale au diferite viteze de crestere. Tumorile maligne au o crestere rapida, in timp ce tumorile benigne se dezvolta mai incet
CAUZE
Tumorile spinale se clasifica in functie de localizarea lor.
Tumori vertebrale. Cele mai multe tumori care afecteaza vertebrele sunt metastaze. Ele provin din cancerul de prostata, san, plamani sau rinichi. Tumorile canceroase care se dezvolta direct in vertebre sunt rare. Tumorile intradurale extramedulare. Aceste tumori apar in membrana arahnoida de obicei la radacina nervilor care isi au originea in maduva spinarii. Acest tip de tumori apar de obicei la femeile in varsta de peste 40 de ani. Desi sunt de cele mai multe ori benigne, ele sunt greu de extirpat si de cele mai multe ori reapar. Tumorile intramedulare. Se dezvolta in interiorul maduvei spinarii.
Cauzele exacte ale tumorilor spinale nu sunt inca pe deplin cunoscute. Se pare ca ele sunt asociate cu boala von Hippel-Lindau si cu neurofibromatoza.
boli durere in zona pelviana: barbat. Boala Peyronie Boala Peyronie consta in curbarea anormala a penisului data de o cicatrice a tesutului erectil. Deoarece aceasta cicatrice previne indreptarea penisului, curbarea acestuia este mai evidenta in timpul erectiei. Curbarea poate fi atat de severa incat impiedica penetrarea in timpul actului sexual. Boala Peyronie este mai frecventa la varsta mijlocie si la barbatii in varsta
SIMPTOME
Simptomele bolii Peyronie pot apare brusc sau insidios. Simptomele cele mai frecvente sunt:
- o umflatura sau o ingrosare observata de-a lungul penisului, care este mai evidenta cand penisul este flasc - un aspect curbat al penisului care este evident cand penisul este erect - o erectie dureroasa; unii barbati nu au durere in timpul erectiei dar au sensibilitate la atingerea umflaturii - incapacitatea de a mentine o erectie - incapacitatea de a penetra in timpul actului sexual.
CAUZE
Cauza boli Peyronie nu este inca bine inteleasa. S-a constatat ca bola este mai frecventa la barbatii care sufera de diabet sau de guta.
DIAGNOSTIC
Boala Peyronie poate fi confirmata de catre un urolog, fara a recurge la analize sau radiografii. Pentru siguranta se poate recurge la anumite teste ca: - o radiografie pentru vizualizarea structurilor penisului - eco-Dopplerul care foloseste unde sonore pentru monitorizarea proprietatilor fluxului sanguin; pentru medic este foarte important daca fluxul sanguin ajunge si in portiunea distala a penisului sau este intrerupt sau scazut in timpul erectiei.
TRATAMENT
De obicei tratamentul nu este necesar decat in cazul in care produce durere sau interfereaza cu functiile sexuale. Boala Peyronie se vindeca fara tratament in 20% din cazuri. Majoritatea
barbatilor raman activi sexual. Cuplurile trebuie consiliate si sa mentina o viata sexuala activa. Desi nu exista un tratament standard pentru boala Peyronie, unele medicamente precum verapamilul, aminobenzoatul de potasiu, colchicina sau steroizii injectabili si vitamina E, pot ajuta la calmarea durerii si imbunatatirea functiei sexuale. Totusi folosirea tratamentului medicamentos a avut succes limitat si nici un medicament nu are specificitate pentru aceasta boala. Tratamentul chirurgical este luat in considerare in cazul barbatilor care au dureri severe si curbare radicala a penisului sau disfunctii sexuale legate de boala Peyronie. Optiunile chirurgicale includ scoaterea cicatricii sau scurtarea portiunii neafectate a penisului (plicatie). In unele cazuri utilizarea unei proteze peniene poate fi folosita la mentinerea erectiei in timpul actului sexual.
Calculi la vezica urinara Pietrele vezicii urinare sunt mici formatiuni minerale care se formeaza in vezica. Pietrele se formeaza cand urina din vezica devine concentrata si determina mineralele sa se cristalizeze. Urina concentrata care stagneaza in vezica este adesea rezultatul unei prostate marite, a unei deteriorari a nervilor, sau a anumitor infectii urinare. Pietrele la vezica urinara nu cauzeaza totdeauna simptome si in acest caz sunt descoperite in timpul altor teste. Cand apar simptomele, ele pot varia de la dureri abdominale pana la sange in urina. Calculii mici pot fi eliminati singuri dar este posibil ca cei de dimensiuni mari sa nu poata fi eliminati decat cu ajutor medical. Lasate netratate, pietrele la vezica urinara pot provoca infectii si alte complicatii.
SIMPTOME
Anumiti oameni cu pietre la vezica urinara nu au nici o problema, chiar daca dimensiunile pietrelor sunt mari. Dar daca o piatra irita peretele vezicii sau blocheaza fluxul de urina, o serie de simptome si semne pot sa apara. Aceste includ:
- dureri in partea de jos a abdomenului - la barbati, durere sau disconfort in penis - dureri la urinare - urinare frecventa mai ales in timpul noptii - urinare dificila sau intreruperea fluxului urinei - incontinenta urinara - sange in urina - culoare intunecata a urinei.
Pietrele pot avea urmatoarele caracteristici: - pot fi mici sau suficient de mari incat sa umple intreaga vezica - pot fi tari sau moi - pot fi netede sau colturoase - puteti avea una singura sau mai multe.
CAUZE
Rinichii filtreaza sangele, absorb substantele de care are nevoie corpul dvs si elimina excesul de lichide impreuna cu toxinele si alte substante de care organismul nu are nevoie. Urina paraseste rinichii prin 2 tuburi subtiri numite uretere si ajunge in vezica urinara. Daca vezica nu se goleste complet in timpul urinarii, urina ramasa poate incepe sa formeze cristale care in cele din urma devin pietre (calculi). In cele mai multe cazuri anumite boli impiedica golirea completa a vezicii. Cele mai frecvente astfel de boli sunt: Marirea prostatei. Este una din cele mai frecvente cauze ale bolii la barbati. Cand prostata se mareste, comprima uretra si intrerupe fluxul de urina, urina care ramane in vezica. Leziuni ale nervilor vezicii urinare. In mod normal nervii transporta mesajele de la creier la musculatura vezicii, care comanda fie contractia fie relaxarea muschilor. In cazul in care acesti nervi sunt deteriorati (de la un accident vascular cerebral, leziuni ale maduvei spinarii sau alte boli), este posibil ca vezica sa nu se goleasca complet.
Diverticulita vezicii urinare. Aceasta in seamna ca peretii vezicii urinare pot fi slabiti in unele locuri si se pot umfla in afara. Inflamatii. Calculii vezicii urinare se pot dezvolta in cazul in care vezica este inflamata. Infectiile tractului urinar si radioterapia pelviana pot cauza astfel de inflamatii. Dispozitive medicale. Ocazional, catetere introduse prin uretra pentru a ajuta la eliminarea urinei pot provoca pietre. In acelasi mod, pe suprafata anumitor obiecte care ajung accidental in vezica, se pot forma cristale minerale. (Ex de obiecte: stent sau dispozitive contraceptive) Calculii renali. Pietrele formate in rinichi nu sunt acelasi lucru cu pietrele formate in vezica. Ele se dezvolta in moduri diferite si de obicei din cauze diferite. Dar mici pietre din rinichi, pot ajunge in vezica urinara. Daca nu sunt expulzate pe suprafata lor incep sa sa depuna alte minerale si se transforma in pietre la vezica.
Factori de risc. Sexul. Calculii vezicii urinare apar in primul rand la barbati Varsta. De obicei calculii vezicii urinare apar la persoanele mai in varsta de 50 de ani. Infectiile urinare
DIAGNOSTIC
Punerea unui diagnostic incepe cu un examen fizic. Medicul va palpa abdomenul pentru a vedea daca vezica urinara este marita si in unele cazuri va face si un tuseu rectal pentru a verifica marimea prostatei. Testele uzuale pentru stabilirea diagnosticului includ: Analiza urinei. O proba de urina va fi colectata si examinata microscopic pentru a vedea daca exista sange in urina, sau bacterii sau minerale cristalizate. Analiza de urina este necesara si pentru a determina daca exista infectii ale tractului urinar. Citoscopia. Pe parcursul citoscopiei, medicul va introduce prin uretra pana in vezica, un tub subtire cu o mica camera de filmat in capat. Dupa ce citoscopul este pozitionat, medicul va introduce prin el, in vezica, apa. In timp ce vezica se umple cu apa, peretele vezicii urinare se intinde si permite medicului sa vizualizeze interiorul. Citoscopia este cel mai sensibil test de
diagnosticare pentru ca permite observarea numarului si a pozitiei exacte a pietrelor. Tomografia computerizata Ultrasunetele (Ecografia). Sunt folosite pentru a obtine imagini ale interiorului vezicii urinare Radiografiile. O radiografie a rinichilor si a vezicii urinare il ajuta pe medic sa vada daca sunt prezente pietre in sistemul urinar. Aceasta metoda este ieftina dar anumite tipuri de pietre nu pot fi detectate. Pielograma intravenoasa. Este un test care foloseste o substanta de contrast pentru a vizualiza organele tractului urinar. Substanta este injectata intr-o vena a bratului si ajunge in rinichi, uretere si vezica, evidentiind fiecare din aceste organe.
COMPLICATII
Pietrele neeliminate pot duce la complicatii precum: Disfunctie cronica a vezicii urinare. Lasate netratate, pietrele vezicii urinare pot duce la probleme pe termen lung cum ar fi durerea sau urinarea frecventa. Pietrele pot sa se depuna in deschiderea vezicii si sa blocheze evacuarea urinei din corp. Infectii ale tractului urinar. Din cauza pietrelor din vezica pot sa apara mereu infectii ale tractului urinar Cancerul vezicii urinare. Aparitia lui este favorizata de inflamatia vezicii produsa de pietrele prezente
TRATAMENT
Pietrele formate trebuiesc eliminate. In cazul in care piatra este mica, medicul va poate recomanda sa beti multe lichide pentru a ajuta la eliminarea ei. In cazul in care dimensiunile pietrei sunt mari, este necesar ajutorul medical.
Spargerea pietrelor. Dupa ce medicul va observa dimensiunile si localizarea pietrei, va folosi
laserul, ultrasunete sau dispozitive mecanice pentru a o sparge in bucati mai mici care sunt mai usor de eliminat. Procedura necesita anestezie locala sau generala. Complicatiile procedurii nu sunt frecvente sar pot sa includa, infectii ale tractului urinar, febra sau sangerari. Inainte de interventie medicul va poate administra antibiotice pentru a reduce riscul unor infectii. Dupa o luna de la interventie este necesara o verificare pentru a observa daca au mai ramas sau nu pietre in vezica. Se poate intampla ca pietrele sa aiba dimensiuni prea mari pentru a putea fi fragmentate. In acest caz singura solutie este interventia chirurgicala. Medicul va face o incizie si va scoate piatra.
Calculi renali Calculii renali (litiaza renala, pietre la rinichi) sunt mici depozite de minerale si saruri pe suprafata interioara a rinichilor. In mod normal substantele din care sunt facuti calculi renali sunt dizolvate in urina. Cand urina este concentrata, mineralele se pot cristaliza, lipi si solidifica. Rezultatul este aparitia pietrelor la rinichi. Cele mai multe pietre contin calciu. Durerea provocata de eliminarea pietrelor din rinichi este chinuitoare. Durerea incepe in spate chiar sun coaste si radiaza inspre partea de jos a abdomenului. Cu toate ca durerile sunt foarte mari, pietrele la rinichi nu produc daune permanente. Interventia medicala (in afara de medicamente) nu este de obicei necesara. Este important de stiut ce fel de piatra este si care sunt cauzele aparitiei ei. Unele dintre cauzele producerii pot fi tratate pentru a preveni aparitia ulterioara a calculilor.
SIMPTOME
Pana cand piatra nu se muta din rinichi in ureter, este posibil sa nici nu stiti de existenta ei. In acest moment pot sa apara urmatoarele simptome: - durere in spate si in fata sub coaste - fuctuatii de intensitate a durerii, cu perioade de durere intre 20 si 60 de minute - urina cu sange sau urat mirositoare - dureri la urinare
- greata si varsaturi - nevoia persistenta de a urina - febra si frisoane daca este prezenta si o infectie. Calculii renali care nu determina aceste simptome pot aparea pe radiografii, radiografii facute pentru alte boli.
CAUZE
Rinichii sunt doua organe de marimea unui pumn care au forma unui bob de fasole. Ele sunt situate in partea din spate a abdomenului de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Urina produsa este transportata prin uretere pana la vezica urinara, unde este pastrata pana cand este eliminata din corp. Pietrele se formeaza cand echilibrul intre fluide si minerale este perturbat. Cand acest lucru se intampla, urina contine substante cristalizante (calciu si acid uric) in cantitati mari si fluidele existente nu pot sa le dizolve. In acelasi timp, din urina pot sa lipseasca anumite substante care impiedica cristalele sa se lipeasca intre ele si sa formeze pietre. In cazul in care urina este foarte acida sau foarte alcalina exista riscul aparitiei calculilor renali. Modul in care corpul absoarbe si elimina calciul si alte substante creaza conditiile pentru aparitia pietrelor la rinichi. Uneori cauza poate fi o tulburare metabolica mostenita. Guta si boala colonului iritabil sunt responsabile pentru anumite tipuri de calculi renali. La fel si unele medicamente, incluzand furosemidele, anumite medicamente folosite in tratarea stopului cardiac, a hipertensiunii arteriale sau medicamente folosite in tratarea SIDA. Cu toate aceste este greu de definit o singura cauza. De cele mai multe ori boala este cauzata de o serie de factori aflati in combinatie. Cele mai multe tipuri de calculi renali contin mami multe tipuri de cristale.
Pietrele de calciu. Aproximativ patru din cinci pietre la rinichi sunt pietre de calciu, de obicei sub forma de oxalat de calciu. Oxalatul de calciu se gasestein unele fructe si legume, dar ficatul producea cea mai mare cantitate din necesarul organismului. Factori de dieta, supradozele de vitamina D, operatiile de bypass intestinal pot mari cantitatea de oxalat de calciu in urina.
Pietrele din struvit. Gasite de cele mai multe ori la femei, acest tip de pietre sunt aproape intotdeauna rezultatul unor infectii urinare. Ele pot fi atat de mari incat pot umple spatiul destinat colectarii de urina din rinichi. Pietrele din acid uric. Aceste pietre sunt formate din acid uric, un produs secundar al metabolismului proteic. Persoanele care mananca alimente bogate in proteine sunt mai expuse riscului de a dezvolta acest tip de pietre. Guta duce de asemenea la calculi renali. Pietre din cistina. Reprezinta doar un procent mic de pietre la rinichi. Se formeaza la oamenii cu o tulburare ereditara care determina rinichii sa excrete anumiti aminoacizi.
Factori de risc. Lipsa de fluide. Daca nu beti suficient de multe fluide, in special apa, urina dvs va fi mai concentrata in substante care pot provoca pietre la rinichi Antecedentele personale sau de familie. Daca unul din membri familiei are pietre la rinichi sunteti si dvs predispus la asa ceva. De asemenea daca ati avut pietre la rinichi este probabil ca acestea sa reapara Varsta si sexul. Majoritatea persoanelor care fac pietre la rinichi au intre 20 si 70 de ani. Barbatii sunt mai predispusi riscului. Dieta. O dieta cu cantitati mari de proteine si sodiu poate creste riscul de a dezvolta anumite tipuri de pietre la rinichi. Lipsa activitatii fizice. Daca sunteti tinut la pat sau sunteti sedentar, sunteti mai predispus la boala deoarece lipsa activitatii fizice face ca oasele sa elibereze mai mult calciu. Obezitatea. Relatia dintre obezitate si calculii renali este mai puternica in cazul femeilor. Hipertensiunea arteriala. Hipertensiunea arteriala dubleaza riscul formarii de pietre la rinichi Bypass-ul gastric, boala colonului iritabil si diareea. Schimbarile in procesul digestiv afecteaza absorbtia de calciu.
DIAGNOSTIC
Multe pietre la rinichi trec neobservate pana cand provoaca simptome acute. Daca medicul
suspecteaza ca aveti pietre la rinichi, va face o analiza de sange pentru a vedea daca exista un exces de calciu sau de acid uric sau va face o colecta de 24 de ore a urinei pentru a vedea daca se excreta prea multe minerale care conduc la formarea pietrelor sau prea putine substante inhibitoare. Medicul poate sa va recomande unul sau mai multe teste: Tomografia computerizata. Acest test a devenit testul standard pentru evaluarea pietrelor la rinichi. Se face rapid, poate identifica pietrele indiferente de compozitia lor si nu necesita substante de contrast. Radiografii abdominale. Se pot vizualizamajoritatea tipurilor de pietre si se poate compara evolutia lor in timp Ultrasunete (Ecografia). In loc de radiografii, aceasta tehnica foloseste unde radio de inalta frecventa pentru a obtine imagini pe calculator ale organelor interne. Este o procedura sigura si neinvaziva dar poate sa nu depisteze pietrele mici daca acestea sunt localizate in uretere sau in vezica urinara. Pielograma intravenoasa. Foloseste o substanta de contrast injectata intr-o vena a bratului si pe baza unor radiografii ulterioare se poate determina locatia pietrei in sistemul urinar si gradul de blocaj cauzat de piatra.
Daca sunteti pe cale sa eliminati o piatra, medicul va poate cere sa urinati printr-o sita pentru a recupera piatra in vederea analizarii ei.
TRATAMENT
Tratamentul variaza in functie de tipul de piatra si de cauza formarii ei. Este posibil sa eliminati o piatra doar band mai multe lichide si ramanand activ fizic. Pietrele care nu pot fi tratate prin aceste masuri vor fi eliminate cu ajutor medical. Litotritie. Este o procedura frecvent folosita pentru tratarea pietrelor la rinichi. Se folosesc unde de soc pentru a sparge piatra in bucati care vor fi eliminate apoi prin urina. In unele cazuri este posibil sa fie nevoie sa fiti cufundati intr-o cada cu apa, in aletele sa stati pe o perna moale. Procedura necesita sedare sau o usoara anestezie. Pentru a va proteja de zgomotul produs, veti
purta casti de protectie. Medicul va folosi radiografii sau ultrasunete in timpul procedurii pentru a vedea pozitia pietrei si a monitoriza starea ei. Complicatiile care pot sa apara in cazul procedurii sunt: sange in urina, vanatai pe spate sau abdomen, sangerare in jurul rinichilor si a altor organe adiacente si disconfort la eliminarea pietrelor. Dupa tratament pot sa treaca luni pana la eliminarea tuturor fragmentelor. Proceduri chirurgicale. Cand litotritia nu ajuta sau piatra este prea mare, chirurgul poate elimina piatra facand o mica incizie in spate. Ureteroscopia. Aceasta procedura este folosita pentru a elimina o piatra din uretere. Interventia chirurgicala asupra glandelor paratiroide. Unele pietre sunt cauzate de glandele paratiroide hiperactive. Glandele paratiroide sunt situate in 4 colturi ale glandei tiroide chiar sub marul lui Adam. Cand aceste glande produc prea multi hormoni, nivelul de calciu din organism poate creste. Cel mai adesea, acest lucru se intampla din cauza unei tumori benigne situata pe una din cele patru glande paratiroide.
Cancer de prostata Cancerul de prostata este cancerul unei glande (la barbati) de marimea unei nuci care produce lichidul seminal. Cancerul de prostata este una dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la barbati. Diagnosticul de cancer de prostata poate fi infricosator, nu numai pentru ca pune in pericol viata, dar si pentru ca tratamentele provoaca reactii adverse, cum ar fi problemele de control ale vezicii urinare sau disfunctie erectila (impotenta). Dar diagnosticul si tratamentul cancerului de prostata au evoluat in ultimii ani. De obicei, cancerul de prostata creste incet si initial ramane localizat la nivelul prostatei, caz in care nu provoaca vatamari grave. In timp ce unele tipuri de cancer de prostata creste incet si necesita tratament minim, alte tipuri sunt agresive si se pot raspandi rapid. In cazul in care cancerul de prostata este detectat devreme, atunci cand el este inca limitat la prostata, exista sanse mai mari de succes al tratamentului.
SIMPTOME
De obicei, cancerul de prostata nu produce simptome observabile in stadiile incipiente. Cele mai multe cazuri sunt detectate atunci cand cancerul a depasit nivelul prostatei. - probleme la urinat - urinare cu intreruperi - scaderea debitului de urina - sange in urina - sange in sperma
Cancerul de prostata care s-a raspandit si la ganglionii limfatici poate provoca - umflarea picioarelor - disconfort in zona pelviana
Cancerul avansat de prostata, raspandit la oase, poate provoca - dureri de oase care nu dispar - fracturi osoase
CAUZE
Cancerul este un grup de celule care cresc mai repede decat celulele normale si nu mor. Celulele canceroase, au capacitatea de a invada si de a distruge tesuturile normale, fie prin cresterea direct in jurul lor fie dupa ce acestea ajung in alta parte a corpului prin sange sau limfa (metastaze). Cauzele si de ce unele tipuri de cancer se comporta diferit nu sunt cunoscute. Cercetarile sugereaza ca o combinatie de factori precum ereditatea, etnia, hormonii, dieta si mediul pot avea un anumit rol.
Factori de risc Varsta. Dupa 50 de ani, creste posibilitatea de a dobandi cancer de prostata Rasa sau originea etnica. Din motive care nu sunt bine intelese, barbatii de culoare prezinta
un risc mai mare de a avea si de a muri de cancer de prostata Dieta. O cantitate mare de grasimi in alimentatie si obezitatea pot creste riscul cancerului de prostata. O teorie este ca grasimile cresc productia de testosteron, care creste riscul aparitiei celulelor canceroasa Istoricul familiei. Daca fratele sau tatal dvs au cancer de prostata, riscul dvs este mai mare decat media Nivelul mare de testosteron. Deoarece testosteronul stimuleaza cresterea prostatei, barbatii care urmeaza terapii cu testosteron sunt mai expusi riscului.
DIAGNOSTIC
Prima indicatie a aparitiei cancerului de prostata poate aparea in timpul unui test screening de rutina cum ar fi: Examenul digital rectal. In timpul acestui test, medicul va introduce in rect un deget pentru a palpa glanda prostat care este adiacenta la rect. Daca medicul observa orice anomalie in textura, forma sau marimea glandei, ati putea avea nevoie de mai multe teste. Testarea anumitor antigeni specifici. O mostra de sange, se recolteaza dintr-o vena si analizata pentru a detecta anumiti antigeni produsi de prostata pentru a ajuta la lichefierea spermei. Este normala existenta unei cantitati mici in sange. In cazul in care in sange este prezenta o cantitate mai mare, ea indica o infectie de prostata, inflamatie sau cancer. Testarea cu ultrasunete (ecografia). Daca exista motive de ingrijorare, medicul poate folosi o sonda, de dimensiunea si forma unui trabuc, pe care o introduce in rect. Sonda foloseste ultrasunete pentru a obtine o imagine a prostatei. Biopsia de prostata. Daca rezultatele testelor anterioare sugereaza cancerul de prostata, medicul va preleva mostre de tesut pe care se vor face teste pentru a obtine un diagnostic corect.
Determinarea gradului de raspandire a cancerului.
O data de diagnosticul de cancer a fost pus, este necesar sa se cunoasca cat de mult s-a raspandit cancerul. Scanarea osoasa. Scopul este de a determina daca cancerul s-a extins la nivelul oaselor Tomografia computerizata. Scanarea cu aceasta metoda produce sectiuni transversale ale corpului. Tomografia computerizata poate detecta anomalii la ganglionii limfatici sau la alte organe, dar nu poate determina daca aceste anomalii sunt din cauza cancerului. Ecografia. Poate indica prezenta cancerului si daca sunt afectate si alte tesuturi. Rezonanta magnetica. Folosind magneismul si undele radio, se pot obtine imagini detaliate sle sectiunilor transversale ale corpului. Biopsia ganglionilor limfatici. Ganglioni limfatici din apropierea prostatei sunt extirpati si examinati la microscop pentru a determina prezenta celulelor canceroase.
In cazul in care o biopsie confirma prezenta cancerului, urmatorul pas, numit clasificare, este de a determina agresivitatea cancerului. Sunt studiate mostre de tesut si comparate celulele bolnave cu celulele sanatoase. Cel mai des utilizat pentru evaluarea cancerului de prostata este scorul Gleason. El poate varia de la 2 (cancer neagresiv) la 10 (foarte agresiv)
Stadiile cancerului Stadiul I. Cancerul se limiteaza la o zona microscopica, pe care medicul nu o poate detecta Stadiul II. Cancerul poate fi simtit, dar este limitat la glanda prostata Stadiul III. Cancerul se extinde dincolo de prostata, la tesuturile din apropiere Stadiul IV. Cancerul s-a extins la ganglionii limfatici, oase, plamani sau alte organe.
TRATAMENT
Exista mai multe moduri de a trata cancerul de prostata. Pentru unele persoane, o asociere de tratamente (interventie chirurgicala, urmata de radioterapie) functioneaza cel mai bine. Tratamentul depinde de agresivitatea cancerului si de cat este de extins. Cele mai frecvente tratamente pentru cancerul de prostata sunt:
Radioterapia externa. Tratamentul foloseste radiatii pentru a ucide celulele canceroase. Acest tip este eficient in distrugerea celulelor canceroase dar poat ecauza cicatrice si tesutului sanatos. Primul pas in radioterapie este cartarea exacta a locului care trebuie sa primeasca doza de radiatii. Tratamentul se efectueaza 5 zile pe saptamana timp de opt saptamani. Fiecare sedinta dureaza aproximativ 10 minute. Majoritatea acestui timp este alocata pregatirilor, iradierea durand aproximativ 1 minut. Nu este necesara anestezia, pentru ca tratamentul nu este dureros. Vi se va cere ca tratamentul sa fie efectuat cu vezica urinara plina, pentru a o feri din calea radiatiilor. Implanturi radioactive. Metoda a castigat multa popularitate in ultima perioada. Implanturile genereaza o doza mai mare de radiatii si pe o perioada mai mare de timp decat radioterapia externa. Aceasta terapie este utilizata la persoanele care au un cancer aflat in primele faze. In timpul procedurii, intre 40 si 100 de "seminte" radioactive de marimea unui bob de orez, sunt implantate in prostata. Procedura se face sun anestezie genarala si majoritatea persoanelor pot pleca acasa in aceeasi zi. Uneori, inainte de procedura, este prescrisa o terapie hormonala care are rolul de a reduce dimensiunile prostatei. Implanturile radioactive contin izotopi radioactivi de iod si paladiu. Implanturile nu trebuiesc eliminate dupa ce nu mai emit radiatii. In general, implanturile nu emit radiatii decat la o distanta de cativa milimetri. Cu toate acestea, medicii recomanda ca cel putin in primele 6 luni de la interventie, sa se pastreze o distanta de cel putin 2 m fata de copii si de femeile gravide. Radiatiile sunt epuizate in general in termen de 1 an. Terapia hormonala. Are ca rol incercarea de a stopa organismul sa mai produca testosteron. Prostatectomia. Indepartarea chirurgicala a prostatei este folosita pentru tratarea cancerului limitat la glanda prostata. Efectele secundare ale metodei sunt problemele de control ale vezicii urinare si discunctiile erectile. Prostatectomia laparoscopica. Este o procedura relativ noua de extirpare a prostatei. Medicul face cinci mici incizii prin care va introduce instrumentele necesare. Chimioterapia. Acest tip de tratament utilizeaza substante chimice care distrug celulele cu crestere rapida. Chimioterapia poate fi eficienta in tratarea cancerului de prostata dar nu il poate vindeca. Pentru ca are mai multe efecte secundare decat terapia hormonala, metoda este rezervata pentru barbatii care au cancer rezistent la tratamentul hormonal. Crioterapia. Este folosita pentru distrugerea tesutului canceros prin congelare.
Terapia genetica. In viitor terapia genetica se poate dovedi de succes in tratarea acestui tip de cancer. Tehnologiile actuale limiteaza utilizarea acestui tratament la un numar mic de centre medicale.
Cancerul testicular Cancerul testicular este cancerul care incepe in testicule, glandele sexuale masculine situate langa penis.
SIMPTOME
- durere si disconfort in testicule - senzatie de greutate in scrot - durere acuta in spate sau in partea de jos a abdomenului - marirea unui testicul sau schimbari ale felului cum se simte la pipait - dezvoltarea anormala a sanilor (acest lucru se poate intampla la adolescenti fara ca acest lucru sa insemne ca au cancer) - aparitia unor umflaturi pe testicule
CAUZE
Cauza exacta a cancerului testicular este necunoscuta. Cu toate acestea, anumiti factori par sa influenteze aparitia bolii. Acestia includ: - dezvoltarea anormala a testiculelelor - testicule necoborate in scrot la timp - sindromul Klinefelter - antecedente de cancer testicular in familie
Alti factori care sunt inca cercetati sunt infectia cu HIV si expunerea la anumite substante chimice.
Cancerul testicular este cea mai frecventa forma de cancer la barbatii intre 15 si 40 de ani. In cazuri rare, boala poate sa apara si inainte de aceasta varsta. Barbatii caucazieni sunt mai predispusi la boala decat afroamericanii sau decat rasa galbena. Cancerul testicular are 2 forme. O forma agresiva (mai frecventa) si una mai putin agresiva.
Chlamidia Chlamidia este o infectie bacteriana a tractului genital, care se transmite usor prin contact sexual. Este posibil sa nu va dati seama ca sunteti infectati cu Chlamidia, deoarece semnele si simptomele de durere sau descarcarile de fluide pot sa nu apara imediat. Multi oameni nu experimenteaza deloc semne si simptome. Chlamidia este una din cele mai comune boli cu transmitere sexuala. Boala afecteaza atat barbati cat si femei si este mai raspandita la adolescenti. Chlamidia nu este dificil de tratat odata ce a fost identificata. Daca este lasata netratata poate duce la probleme mai grave de sanatate.
SEMNE SI SIMPTOME
Chlamidia poate fi dificil de detectat deoarece in stadiile incipiente ale infectiei, simptomele lipsesc sau sunt neglijabile. Semnele apar de obicei la una sau trei saptamani dupa declansarea bolii. Chiar si atunci ele sunt usoare si trec de multe ori, ceea ce le face usor de neglijat.
Semnele si simptomele infectiei cu Chlamidia pot include: - urinare dureroasa - dureri in partea de jos a abdomenului - scurgeri vaginale la femei - scurgeri din penis la barbati
- durere in timpul actului sexual la femei - durere testiculara la barbati
CAUZE
Boala este cauzata de o bacterie numita Chlamidia Trachomatis. Boala se transmite cel mai frecvent prin contact sexual sau alte contacte intime intre organele genitale si zona rectala. Este posibil ca boala sa se transmita de la mama la fat in timpul nasterii, ceea ce poate duce la pneumonii sau infectii oculare grave. Pentru a clarifica, bacteria care cauzeaza infectia genitala este diferita de bacteria cu acelasi nume care cauzeaza infectii respiratorii, inclusiv pneumonia.
COMPLICATII
Chlamidia poate duce sau este asociata cu HIV. Femeile infectate cu Chlamidia prezinta un risc mai ridicat de a se infecta ci HIV Alte boli cu transmitere sexuala. Persoanele infectate maresc riscul infectarii cu gonoree si sifilis Dureri pelviene cronice. Netratata, boala duce la dureri pelviene cronice la femei Infertilitate. Cicatricele produse in trompele uterine din cauza infectiei pot conduce la infertilitate Epididimita. Infectia cu Chlamidia poate inflama epididimul (un tub spiralat situat langa fiecare testicul) Epididimita poate conduce la febra, umflare si durere in zona scrotului. Prostatita. Infectia se poate raspandi pana la prostata. Prostatita duce la durere in timpul actului sexual sau dupa, febra si frisoane, dureri urinare si dureri de spate. Inflamatii rectale. In cazul in care se practica sexul anal, Chlamidia poate duce la inflamatii rectale, insotite de scurgeri anale. Infectii oculare. Atingerea ochilor cu mana (pe care se afla secretii ce contin bacteria), poate provoca infectii precum conjunctivita. Lasate netratate, aceste infectii pot duce la orbire.
Infectarea nou-nascutilor. In timpul nasterii copilul se poate infecta cu Chlamidia ceea ce poate duce la infectii respiratorii sau infectii oculare.
DIAGNOSTIC
Centrele de control si prevenire a bolilor recomanda tuturor femeilor gravide sa faca analize pentru Chlamidia in timpul primului examen prenatal si sa repete examenul mai tarziu in timpul sarcinii, in cazul in care sunt expuse unui risc crescut de infectie. Toate persoanele cu risc ridicat de infectie trebuie sa ia in considerare efectuarea unui control medical. Se considera persoane cu risc ridicat persoanele care: - au mai multi parteneri sexuali - nu utilizeaza prezervativul - au alte boli cu transmitere sexuala - au un partener care a avut o boala cu transmitere sexuala.
Punerea unui diagnostic este simpla. Testele includ: Analiza secretiilor. Medicul va preleva o proba de secretie din colul uterin la femei si cu ajutorul unui tampon subtire o proba din penis in cazul barbatilor. In unele cazuri medicul poate lua o proba si din zona anala Teste de urina. Un esantion de urina analizata in laborator poate indica prezenta unei astfel de infectii.
TRATAMENT
Tratamentul consta in administrarea orala de antibiotice precum Doxiciclina sau Eritromicina. In functie de gradul de infectare, antibioticele se pot lua intr-o singura doza, in doze zilnice pe parcursul mai multor zile sau de mai multe ori pe zi. In cele mai multe cazuri, infectia trece in
una sau doua saptamani. In acest timp se recomanda abtinerea de la sex. Partenerul sexual trebuie sa urmeze si el tratamentul chiar daca nu prezinta simptome.
Cistita Cistita este termenul medical pentru inflamatia vezicii urinare. De cele mai multe ori inflamatia este cauzata de o infectie bacteriana, caz in care mai este denumita infectie a tractului urinar. O infectie a vezicii urinare poate fi dureroasa si enervanta, si poate deveni o problema serioasa de sanatate daca infectia se extinde la rinichi. Mai putin frecvent, cistita poate sa apara ca o reactie la anumite medicamente, radioterapie sau substante iritante (spray-uri intime pentru femei, spermicide sau folosirea indelungata a unui cateter). Cistita poate sa apara si ca o complicatie a altor boli. De obicei tratamentul pentru cistitele bacteriene este administrarea de antibiotice.
SIMPTOME
Simptomele cistitei includ: - senzatie puternica si persistenta de a urina - senzatie de arsura in timpul urinarii - sange in urina (hematurie) - urina tulbure sau puternic mirositoare - disconfort in zona pelviana - senzatie de presiune in zona joasa a abdomenului - stari subfebrile
CAUZE
Aparatul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica si uretra. Toate au rolul de a elimina
substantele nefolositoare din organism. Rinichii, organe in forma de boaba de fasole, situati spre partea din spate a abdomenului superior, filtreaza toxinele din sange si regleaza compozitia multor substante. Tuburile numite uretere transporta urina de la rinichi la vezica urinara, unde este pastrata pana este eliminata prin uretra.
Cistita bacteriana
Infectiile tractului urinar apar atunci cand prin uretra intra bacterii in tractul urinar si incep sa se multiplice. Aparatul urinar este conceput pentru a nu lasa sa intre astfel de "invadatori" microscopici. Vezica urinara secreta un strat protector care impiedica bacteriile sa se prinda de peretii sai. Urina are de asemenea proprietati antibacteriene care inhiba dezvoltarea bacteriilor. Totusi, anumiti factori maresc sansele ca bacteriile sa se multiplice si sa dezvolte o infectie. Infectiile bacteriene ale vezicii urinare pot aparea la femei ca urmare a contactului sexual. In timpul contactului sexual bacteriile pot fi introduse in vezica prin uretra. Dar chiar si in cazul fetelor si femeilor inactive sexual infectiile pot aparea in tractul urinar inferior, deoarece in zona genitala feminina se dezvolta bacterii care pot cauza cistita. Cele mai multe cazuri de cistita sunt cauzate de Escherichia coli (E. coli), o specie de bacterii frecvent gasite in zona genitala. O noua tulpina de E. coli rezistente la antibiotice pot fi cauza tot mai multor infectii ale tractului urinar, care sunt din ce in ce mai greu de tratat.
Cistita noninfectioasa
Desi infectiile bacteriene sunt cea mai frecventa cauza a cistitei, o serie de alti factori noninfectiosi pot cauza inflamarea vezicii urinare. Cateva exemple: - Cistita interstitiala. Cauza acestei inflamatii cronice a vezicii urinare, denumita si sindromul vezicii urinare dureroase, nu este clara. Cele mai multe cazuri sunt diagnosticate la feme. Afectiunea poate fi dificil de diagnosticat si tratat. - Cistita provocata de medicatie. Anumite medicamente, in special cele pentru chimioterapie, ciclofosfamide si ifosfamide, pot provoca inflamatii ale vezicii urinare pe masura ce substantele descompuse din medicamente ies din corp. - Cistita provocata de radiatii. Tratamentul cu radiatii in zona pelviana pot provoca inflamatii
ale tesutului vezicii urinare. - Cistita provocata de corpuri straine. Utilizarea pe termen lung a unui cateter poate predispune la infectii bacteriene si leziuni ale tesutului, care pot provoca inflamatii. - Cistita chimica. Unele persoane pot prezenta hipersensibilitate la substantele chimice continute in anumite produse, cum ar fi spuma de baie, spray-urile de igiena feminina sau spermicidele si pot dezvolta o reactie alergica a vezicii, cauzand inflamatii. - Cistita asociata cu alte afectiuni. Cistita poate aparea uneori ca o complicatie la alte afectiuni, cum ar fi cancerurile ginecologice, afectiunile inflamatorii pelviene, endometrioza, boala lui Crohn, diverticulita, lupus si tuberculoza.
TRATAMENT
Cistita se trateaza cu ajutorul antibioticelor. In general, simptomele dispar in cateva zile de la inceperea tratamentului. Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul femeilor tinere, active sexual sau o schema standard de 7-10 zile. Indiferent de durata tratamentului, trebuie luate toate antibioticele prescrise pentru a se asigura ca infectia este complet eradicata. In cazul unor infectii urinare recurente, tratamentul antibiotic va fi de durata mai mare. La unele femei, administrarea unei singure doze de antibiotic dupa un raport sexual s-a dovedit a fi eficienta. Consumul crescut de lichide este, de asemenea, important in tratarea cistitelor.
Cistita interstitiala Cistita interstitiala, denumita si sindromul vezicii urinare dureroase, este o afectiune cronica caracterizata printr-o combinatie de factori ca presiune deranjata asupra vezicii, durere a vezicii si uneori a pelvisului, care pot varia de la usoara senzatie de arsura sau disconfort la durere acuta.
Desi poate afecta copii si barbati, cele mai afectate sunt femeile. Cistita interstitiala poate avea
un impact negativ de lunga durata a calitatii vietii dumneavoastra. Cistita interstitiala nu are un tratament eficient, dar exista o varietate de medicamente si tratamente care o pot ameliora.
SIMPTOME
Simptomele cistitei interstitiale pot varia de la persoana la persoana, pot varia in timp, fiind declansate de factori ca menstruatia, alergiile de sezon, stresul si activitatea sexuala.
Simptomele cistitei interstitiale includ: - nevoia persistenta, urgenta de a urina - urinarea frecventa, in cantitati mici, pe timpul zilei si al noptii - durere in zona pelviana sau in zona dintre vagin si anus la femei si dintre scrot si anus la barbati - durere in zona pelviana in timpul contactului sexual. Barbatii pot avea dureri la ejaculare - durere cronica in zona pelviana
Unele persoane care sufera de cistita interstitiala acuza numai dureri, iar altele acuza numai nevoia de a urina urgent si frecvent. Totusi, majoritatea persoanelor afectate acuza atat dureri, cat si urinare urgenta si frecventa. Desi simptomele cistitei interstitiale se pot asemana cu cele ale afectiunilor cronice ale tractului urinar, la urocultura nu apar bacterii. Totusi, simptomele se pot agrava in cazul in care o persoana care sufera de cistita interstitiala dezvolta si o infectie a tractului urinar.
CAUZE
Vezica urinara este un organ muscular, de forma unui balon, care pastreaza urina pana cand sunteti gata sa o goliti. In cazul adultilor, vezica urinara se extinde pana cand se umple si apoi
transmite semnale creierului, prin intermediul nervilor pelvieni, ca este momentul de a urina. Acest lucru creeaza in cazul majoritatii oamenilor senzatia de a urina. Cistita interstitiala afecteaza aceste semnale, creand nevoia de a urina mai des si in cantitati mai mici.
Este posibil ca multe persoane cu cistita interstitiala sa aiba un defect al epiteliului vezicii urinare, care poate permite toxinelor sa intre in urina si sa irite peretele vezicii urinare.
Desi nu s-a putut dovedi, se considera ca factori care contribuie la cistita interstitiala pot fi o reactie autoimuna, ereditatea, infectiile sau alergiile.
TRATAMENT
Nu exista un singur tratament care sa vindece cistita interstitiala si care sa functioneaza in toate cazurile. Tratamentele pot fi:
Medicatia orala. Medicamentele care pot ameliora simptomele cistitei interstitiale sunt antiinflamatoarele pentru ameliorarea durerii, antidepresivele triciclice pentru relaxarea vezicii urinare, antihistaminicele care pot reduce nevoia de a urina des si ameliora alte simptome.
Stimularea nervoasa. Stimularea electrica nervoasa transcutanata foloseste impulsuri electrice usoare pentru a elimina durerea pelviana si a reduce in unele cazuri nevoia de a urina des. Impulsurile se transmit prin firele amplasate pe spate sau deasupra zonei pubiene. Acestea pot reduce durerea si nevoia de a urina des prin cresterea fluxului de sange catre vezica, intarirea muschilor care controleaza vezica sau prin secretarea substantelor care blocheaza durerea.
Un alt tratament poate fi stimularea nervului sacral, legatura principala intre maduva spinarii si nervii vezicii urinare. Stimularea nervului sacral poate reduce nevoia de a urina des. Prin aceasta procedura un fir subtire plasat langa nervii sacrali trimite impulsuri electrice catre vezica
urinara, similar cu functionarea unui pacemaker in inima. Daca procedura functioneaza, un dispozitiv permanent poate fi implantat chirurgical.
Distensia vezicii urinare. Simptomele afectiunii pot fi ameliorate temporar dupa examinarea vezicii cu ajutorul cistoscopului (un tub subtire cu sursa de lumina) prin distensia acesteia. Distensia vezicii este "largirea" acesteia cu ajutorul apei sau prin balonare. Procedura poate fi repetata ca tratament daca efectul este de durata.
Administrarea medicatiei in vezica printr-un cateter, un tub subtire, introdus in uretra. Dupa aproximativ 14 minute, medicamentele sunt eliminate prin urina. Aceasta procedura poate reduce inflamatia si contractiile musculare care provoaca nevoia de a urina des.
Interventia chirurgicala. Interventia chirurgicala este rar folosita pentru a trata cistita interstitiala, deoarece nu reduce durerea si poate determina complicatii. Aceasta se poate folosi ca ultima solutie in cazul persoanelor care au dureri foarte mari sau pot retine cantitati mici de urina. Interventiile chirurgicale includ: Marirea volumului vezicii urinare. Chirurgul elimina portiunea afectata a vezicii si o inlocuieste cu o parte a colonului, dar durerea persista si unele femei sunt nevoite sa elimina urina printr-un cateter de mai multe ori pe zi. Cauterizarea sau rezectia ulceratiilor. Aceste proceduri nu sunt intotdeauna eficiente si pot duce la inrautatirea simptomelor.
Condilomatoza genitala Negii genitali, cunoscuti si ca Condilomatoza Genitala, este una din cele mai raspandite boli cu transmitere sexuala. Dupa cum sugereaza si numele, negii genitali afecteaza tesuturile umede din zona genitala. Ei pot arata ca niste mici umflaturi sau pot avea aspect de conopida. Negii pot fi foarte mici sau se pot aglomera in grupari mari. Desi se pot trata cu medicamente sau chirurgical, reprezinta o problema serioasa de sanatate. Virusul care cauzeaza negii genitali (virusul Papiloma uman - HPV) este asociat cu cancerul de col uterin. De asemenea este legat
si de aparitia altor tipuri de cancer genital.
SIMPTOME
La femei, negii se pot dezvolta pe vulva, peretii vaginali, zona dintre organele genitale si anus si colul uterin. La barbati pot sa apara pe penis, scrot sau anus. Negii genitali pot sa apara si in gura sau gatul unei persoane care a intretinut contacte sexuale orale cu o persoana infectata. Semnele si simptomele includ: - mici umflaturi de culoarea pielii sau gri in zona genitala - mai multi negi apropiati pot lua forma unei conopide - mancarime sau disconfort in zona genitala - sangerari in timpul actului sexual
De multe ori negii genitali nu provoaca nici un simptom. Ei pot fi atat de mici si plati incat nu pot fi observati cu ochiul liber.
CAUZE
Ca si negii care apar in alte zone ale pielii, negii genitali sunt cauzati de un virus (HPV) care infecteaza straturile superficiale ale pielii. Exista mai mult de 100 de tipuri HPV dar numai cateva pot provoca negi genitali. Aceste tulpini de virusuri sunt foarte contagioase si se transmit prin contact sexual. Aproximativ doua treimi din persoanele care intretin relatii sexuale cu un purtator al bolii dezvolta boala, de obicei in primele 3 luni, dar in anumite cazuri poate dura si cativa ani.
TRATAMENT
Circa 30% din cazuri se vindeca fara tratament. Daca negii nu provoaca disconfort este posibil sa nu aveti nevoie de tratament. In cazul in care simptomele includ mancarimi, arsuri sau stres emotional medicul va poate recomanda un tratament. Cu toate acestea virusul nu poate fi complet eliminat si negii pot sa reapara.
Tratamentul consta in aplicarea direct pe piele a anumitor creme si substante ca: Imiquimod, Podophyllin, acid tricloroacetic. NU INCERCATI SA VA ADMINISTRATI ACESTE MEDICAMENTE FARA SFATUL MEDICULUI!
In cazul in care negii au dimensiuni prea mari, nu dispar la tratamentul cu medicamente sau in cazul in care sunteti insarcinata, negii pot fi indepartati chirurgical prin una din urmatoarele proceduri: - crioterapie (inghetarea cu azot lichid) - electrocauterizare (arderea negilor folosind curentul electric) - indepartarea chirurgicala - tratement cu laser
Epididimita Epididimita este o inflamatie a epididimului, structura tubulara care conecteaza testiculul cu vasele deferente.
SIMPTOME
- umflare si durere a scrotului - umflaturi ale testiculului - durere testiculara agravata de defecatie
- febra - scurgeri din uretra - sange in sperma
CAUZE
Epididimita acuta provoaca umflaturi ale scrotului, durere a testiculelor si febra care poate sa dureze pana la 6 saptamani. Daca nu este tratata, epididimita acuta devine cronica. In cazurile cronice, umflaturile dispar, ramanand doar durerile. Cel mai des, boala apare la tinerii intre 19 si 35 de ani. Epididimita este de obicei cauzata de o infectie care afecteaza initial uretra sau vezica urinara. Cei mai frecventi agenti patogeni sunt gonoreea si chlamidia. La barbatii in varsta, la homosexuali sau la copii, infectiile sunt provoctate cel mai frecvent de bacterii de tipul E coli. Boala poate avea si cauze noninfectioase, cum ar fi in cazul persoanelor care se afla sub tratament cu medicamente impotriva aritmiilor.
TRATAMENT
Epididimita provocata de bolile cu transmitere sexuala sau de alte infectii, este tratata cu antibiotice. Partenerul sexual trebuie sa urmeze si el tratamentul. In functie de tipul de epididimita avut medicul va va prescrie tratamentul optim. Aveti grija sa terminati tratamentul chiar daca nu mai aveti simptomele specifice bolii. Daca simptomele nu se amelioreaza in 2 sau 3 zile, contactati medicul. Va recomandam ca dupa terminarea tratamentului sa reveniti la medic pentru un consult. In cazul in care se formeaza un abces, el va trebui drenat si in unele cazuri, epididimul va trebui extirpat total sau partial. Interventia chirurgicala este necesara si daca boala a aparut ca urmare a unui defect fizic sau a tuberculozei.
Formatiunile scrotale Formatiunile scrotale sunt zone cu fluid sau material solid situate in sau in jurul testiculelor. Desi formatiunile scrotale indica de obicei probleme mai putin grave, ele pot indica si prezenta unui cancer testicular. Localizarea testiculelor in scrot le mentine la o temperatura mai scazuta decat cea a restului corpului, temperatura necesara pentru o calitate buna a spermei.
SIMPTOME
- durere locala sau sensibilitate - umflatura sau noduli in scrot
CAUZE
Masele scrotale au numeroase cauze, incluzand chisturi, infectii, inflamatii, traume, hernii inghinale si tumori. Tumorile pot fi maligne sau benigne. Masele scrotale pot fi provocate de: - epididimita - spermatocel - hidrocel - hematocel - varicocel - orhita - hernia inghinala - cancerul testicular
Gonoreea
Gonoreea este o infectie bacteriana cauzata de bacteria Neisseria Gonorrheae, care se transmite prin contact sexual. Gonoreea este una din cele mai vechi boli cu transmitere sexuala. Contrae convingerii populare, gonoreea nu poate fi transmisa prin scaunul de la toaleta sau de pe manerele usilor. Bacteria care provoaca boala are nevoie de conditii specifice pentru a trai si a se inmulti. Ea nu poate trai in afara corpului mai mult de cateva minute si nu poate trai pe piele. Poate supravietui numai pe suprafete umede si de aceea se gaseste cel mai adesea in vagin si in colul uterin. De asemenea poate trai in uretra, in gat si in rect
SIMPTOME
Peste 50% din femeile infectate nu au simptome, in special in faza initiala a infectiei. Simptomele includ urinari frecvente, arsuri la urinare, secretii vaginale galbene, roseata si umflaturi ale organelor genitale, arsura si mancarime in zona vaginala. Lasata netratata, gonoreea poate duce la infectii ale ovarelor si ale trompelor uterine.
TRATAMENT
Adultii care sufera de gonoree sunt tratati cu antibiotice. Ele pot fi administrate pe cale orala sau injectabila.
Hernia inghinala Hernia inghinala este afectiunea in care o parte din intestinul mic sau din grasimea intraabdominala patrunde printr-o zona slabita in muschii abdominali inferiori. Hernia inghinala se produce in vintre - zona dintre abdomen si coapsa, pe una sau pe ambele parti ale sale. Hernia
se numeste inghinala deoarece grasimea sau o parte din intestin aluneca printr-o zona slabita in inelul inghinal, deschiderea canalului inghinal. Hernia inghinala se poate produce oricand pe parcursul vietii si este mai frecventa la barbati decat la femei.
SIMPTOME
Simptomele herniei inghinale includ: - umflatura in vintre, pe una sau ambele parti ale sale, care se poate mari sau micsora cand stati intins; la barbati se poate manifesta prin umflarea scrotului - disconfort sau durere acuta in timpul exercitiului fizic sau atunci cand ridicati o greutate, care dispar cand va odihniti - o senzatie de presiune in vintre - senzatie de arsura sau durere in zona umflaturii
De obicei, hernia inghinala se deplaseaza spontan inainte si inapoi in canalul inghinal si poate fi impinsa inapoi in abdomen prin masaj. Uneori, ramane blocata in vintre sau in scrot si nu poate fi impinsa in abdomen prin masaj. Acest tip de hernie se numeste incarcerata si se produce din cauza umflarii zonei afectate. Ea poate duce duce la hernia strangulata, in cazul careia sangele nu mai poate ajunge la intestinul mic blocat. Simptomele herniei strangulate includ: - sensibilitate si roseata in zona umflaturii - durere brusca ce se acutizeaza in scurt timp - febra - puls marit
Daca nu este tratata la timp, pot aparea greata, voma si infectie.
CAUZE
Cele doua tipuri de hernie inghinala au cauze diferite.
Hernia inghinala indirecta este de natura congenitala si se produce mai frecvent la barbati decat la femei, avand in vedere modul in care fetusii masculini se dezvolta in uter. La acestia cordonul spermatic si cele doua testicule coboara pe canalul inghinal in scrot, scul care sustine cele doua testicule. Uneori, intrarea in canalul inghinal in inelul inghinal nu se inchide asa cum trebuie imediat dupa nastere, creandu-se o zona slabita in peretele abdominal. Astfel, grasimea sau o parte din intestin pot aluneca in canalul inghinal, cauzand hernia. La femei, hernia inghinala indirecta este provocata de alunecarea intestinului mic in vintre printr-o zona slabita a peretului abdominal.
Hernia inghinala directa este provocata de degenerarea tesutului conector al muschilor abdominal, ceea ce duce la slabirea muschilor. Hernia inghinala directa se produce numai la barbati. Factorii care pot crea presiune asupra muschilor abdominali sunt: - diverse miscari bruste - ridicarea unor obiecte grele - efort la defecatie din cauza constipatiei - luarea in greutate - tusea cronica
TRATAMENT
Daca hernia este mica si nu deranjaza, medicul va poate recomanda doar tinerea sub observatie. Herniile mari sau dureroase necesita de obicei interventie chirurgicala pentru a indeparta disconfortul si a preveni eventualele complicatii. Exista doua tipuri de interventii chirurgicale. Procedeul clasic. Chirurgul face o incizie in zona afectata, impinge inapoi in abdomen intestinul si coase muschiul afectat. Perioada de recuperare este de obicei de 6 saptamani. Hernioplastia. Aceasta procedura seamana cu vulcanizarea unui cauciuc. Chirurgul va intoduce o plasa dintr-un material sintetic cu care acopera zona afectata. Plasa este apoi cusuta pentru o mai mare siguranta. Interventia se poate face conventional sau laparoscopic. In cazul in care hernia este foarte mare sau intestinul este coborat in scrot, nu se recomanda laparoscopia.
Herpesul genital Herpesul genital este o boala cu transmitere sexuala foarte contagioasa. Cauza herpesului genital este o tulpina de virus HSV, care patrunde in corp printr-o mica taietura a pielii sau a mucoaselor. Boala poate afecta atat barbatii cat si femeile. Pana acum nu exista tratament pentru herpesul genital.
SIMPTOME
Majoritatea persoanelor infectate nu stiu ca au boala, deoarece in multe cazuri nu exista simptome. In alte cazuri, semnele si simptomele pot fi atat de usoare incat trec neobservate. In general prima aparitie este cea mai dureroasa si este posibil ca la anumiti oameni sa nu mai existe si alte aparitii. La alte persoane pot sa existe aparitii timp de 40 de ani de la prima
aparitie. Simptomele includ: - mici umflaturi rosii, vezicule sau ulceratii in zona genitala si anala - durere sau mancarime in zona genitala, pe fese sau pe interiorul coapselor
Simptomele initiale sunt durere si mancarime care se declanseaza la cateva saptamani dupa contactul cu partenerul infectat. Dupa cateva zile pot sa apara mici umflaturi rosii. Ele se rup si pot sangera. In cele din urma se formeaza o crusta si se vindeca. La femei eruptia poate sa aiba loc in zona vaginala, pe organele genitale externe, fese, anus sau colul uterin. La barbati herpesul poate sa apara pe penis, scrot, fese, coapse, anus sau in interiorul uretrei. Este posibil sa intampinati dureri la urinare. In timpul primei aparitii pot sa existe semne si simptome asemanatoare gripei: dureri de cap, dureri musculare, febra, ganglionii limfatici inghinali umflati.
CAUZE
Exista doua tipuri de virusuri care pot provoca herpesul genital HSV tip 1. Acesta este tipul care provoaca de obicei "ranile" din jurul gurii, dar se poate transmite si la organele sexuale in timpul sexului oral HSV tip 2. Acesta este tipul care provoaca de obicei herpesul genital. Virusul se raspandeste prin contact sexual.
TRATAMENT
Nu exista tratament pentru herpesul genital. Tratamentul care poate fi administrat ajuta la vindecarea mai rapida a leziunilor si la reducerea frecventei de aparitie. Daca este administrat zilnic, tratamentul poate reduce riscul infectarii partenerului. Medicamentele includ: aciclovir, famciclovir sau valaciclovir.
Obstructia de vezica urinara Obstructia de vezica urinara este blocarea vezicii care reduce sau chiar impiedica eliminarea urinei.
SIMPTOME
Simptomele pot sa includa: - durere abdominala - senzatia de "plin" a vezicii urinare - urinare frecventa - reducerea fluxului de urina - incapacitatea de a urina - durere la urinare - fluxul de urina porneste si se opreste (urinare intermitenta)
CAUZE
Obstructia de vezica urinara poate avea multe cauze: - hiperplazia benigna a prostatei (adenomul de prostata) - calculii de vezica urinara - cancerul de vezica urinara - tumorile pelviene (de col uterin, prostata, uter, rect) - tesuturi cicatrizate
Dintre cauzele mai putin comune, se pot aminti:
- obiectele straine - malformatii congenitale - spasmele uretrale - diverticulita
Boala este mai frecventa la barbatii in varsta si are ca principala cauza adenomul de prostata. Barbatii sunt mai afectati decat femeile
Orhita Orhita este o inflamatie a unui testicul sau a ambilor, de cele mai multe ori cauzata de o infectie.
SIMPTOME
- umflarea scrotului - sensibilitate, umflare si senzatia de greutate a testiculului - febra - scurgeri din penis - dureri la urinare - dureri in timpul actului sexual sau in timpul ejacularii - durere de testicule, agravata in timpul defecarii - sange in sperma
CAUZE
Orhita este cauzata de un numar mare de bacterii si virusuri. Este de obicei rezultatul epididimitei (inflamarea tuburilor care conecteaza vasele deferente si testiculul). Cea mai
frecventa cauza virala a orhitei este oreionul. Aproximativ 30% din pacientii cu oreion dezvolta orhita in timpul bolii. Orhita provocata de oreion este mai frecventa la baietii trecuti de pubertate si rara la copiii sub 10 ani. Boala apare de obicei in 4-6 zile dupa aparitia oreionului. La unul din trei baieti care au orhita cauzata de oreion, apare si atrofia testiculara. Orhita poate sa apara si din cauza unor infectii ale prostatei sau a anumitor boli cu transmitere sexuala precum gonoreea sau chlamidia. Factorii de risc pentru orhita netransmisa pe cale sexuala includ: - imunizarea slaba impotriva oreionului - varsta mai mare de 45 de ani - infectii repetate ale tractului urinar - probleme congenitale ale tractului urinar - interventii chirurgicale genitale sau urinare
Factorii de risc pentru orhita cauzata de boli cu transmitere sexuala sunt: - multipli parteneri sexuali - parteneri sexuali care au fost diagnosticati cu o boala cu transmitere sexuala - infectii anterioare cu gonoree sau alta BTS
TRATAMENT
Tratamentul depinde de cauza producerii bolii.
Tratamentul orhitei virale. Medicul va va prescrie medicamente pentru alinarea durerii, odihna la pat, ridicarea scrotului si aplicarea de comprese cu gheata.
Tratamentul orhitei bacteriene. In afara de masurile necesare pentru ameliorarea durerii, orhita bacteriana si orhiepididimita necesita tratament cu antibiotice. In cazul in care infectia a fost determinata de o boala cu transmitere sexuala, partenerul va trebui sa urmeze si el tratamentul. Aveti grija sa faceti intreg tratamentul prescris de medic, chiar daca simptomele
dispar.
Pielonefrita (infectia renala) Pielonefrita este o infectie specifica a tractului urinar care apare de obicei in uretra sau in vezica urinara si se raspandeste la rinichi. Daca nu este tratata la timp, infectia poate produce daune ireversibile rinichilor sau se poate raspandi in sange si poate pune in pericol viata.
SIMPTOME
Boala poate provoca urmatoarele simptome: - urinare frecventa - nevoia persistenta, puternica de a urina - senzatie de arsura sau durere la urinare - durere abdominala - urina tulbure cu miros puternic - sange in urina (hematurie) - imposibilitatea de a urina - nevoia nocturna de a urina - febra - durere de spate, in partile laterale sau in zona pelviana
Infectiile severe pot produce: - febra mare - friguri - transpiratii nocturne - oboseala extrema - greata si varsaturi
- confuzie
La copii, semnele si simptomele pot sa includa: - iritabilitate - pierderea poftei de mancare - enurezis nocturn (udarea patului noptea)
CAUZE
Infectia renala apare de obicei atunci cand bacteriile patrund in tractul urinar prin uretra si incep sa se inmulteasca. Boala poate sa apara si din cauza bacteriilor provenite de la alte infectii din corp care ajung cu ajutorul fluxului sanguin la rinichi. In cazuri rare infectia poate sa apara dupa interventii chirurgicale asupra rinichilor. Prezenta de bacterii in urina nu inseamna neaparat ca exista o infectie a tractului urinar.
Prostatita Prostata este o glanda situata la baza vezicii urinare si care inconjoara uretra. Glanda are un rol important in producerea de lichid seminal. Prostatita acuta sau cronica se poate dezvolta de la infectii bacteriene. Administrarea de analgezice si tratamentul cu antibiotice sunt de obicei suficiente pentru tratarea bolii.
SIMPTOME
Prostatita acuta bacteriana
Semnele si simptomele acestei forme apar de obicei brusc si pot include:
- febra si frisoane - simptome asemanatoare gripei - durere a prostatei sau a zonei de jos a spatelui - probleme urinare, care includ urinare frecventa, dificultate si dureri la urinare, incapacitatea de a goli complet vezica urinara - ejaculare dureroasa Prostatita acuta poate fi o boala grava si necesita tratament medical.
Prostatita cronica bacteriana
Semnele si simptomele acestui tip de prostatita se dezvolta mai incet si de obicei nu sunt la fel de severe ca in cazul prostatitei acute. Semnele si simptomele includ: - nevoia frecventa si urgenta de a urina - durere sau senzatie de arsura la urinat - dureri in zona pelviana - urinare excesiva in timpul noptii - durere in partea de jos a spatelui si in zona genitala - dificultatea de a incepe mictiunea si flux scazut de urina - ocazional, sange in sperma sau in urina - ejaculare dureroasa - febra usoara - infectii ale vezicii urinare
CAUZE
Prostatita acuta bacteriana
Este cauzata de bacterii care in mod normal se intalnesc in intestinul gros.
Prostatita cronica bacteriana
Nu este in totalitate clar care este cauza exacta. Uneori apare dupa un episod acut de prostatita, de la bacteriile care raman in prostata. Cateterele folosite in anumite boli, rani ale sistemului urinar (provenite de la mersul pe bicicleta sau de la calarie) sau infectii din alte parti ale corpului, pot fi o sursa a bacteriilor care provoaca boala.
Boli greata si varsaturi. Alergia alimentara Alergia alimentara este o reactie de hipersensibilitate, care apare dupa consumul unor anumite alimente la care o persoana este sensibila.
DESCRIERE
Alergia alimentara se manifesta foarte variat ca simptomatologie. Cele mai frecvente simptome sunt: greturi, voma, diaree, dureri abdominale, flatulenta, urticarie, dermatita atopica, paloare, eritem, rinita alergica, astm bronsic si bronhospasm, tuse, otite. Dintre simptomele mai rare amintim: rinita alergica, astm bronsic si bronhospasm, tuse, otite, eruptii de contact, hiperkineze, sindrom de fatigabilitate. migrena, sincope, cefalee
Procesul complex de digestie afecteaza timpul, locul, si simptomele particulare ale unei reactii alergice la mancare. Toate simptomele alergiei alimentare se manifesta intr-o perioada de la cateva momente de la ingestie pana la o ora de la aceasta
Alimentele care produc cel mai frecvent alergii alimentare sunt : laptele de vaca, albusul de ou, nucile, pestele, ciocolata, cafeaua.
Factorii de risc sunt: antecedentele familiale sau prezenta altor stari alergice precum astmul bronsic sau urticaria
Cand bolnavul este convins ca un simptom de acest fel a aparut ca rezultat la un aliment, trebuie sa consulte medicul si sa obtina dovada convingatoare a acestei relatii de cauzalitate. Prin teste imunologice, precum si prin alte criterii obiective, medicul poate stabili daca simptomatologia respectiva este determinata de alimentul incriminat printr-un mecanism alergic. -In practica se folosesc testele de provocare. Aceste teste de provocare constau in suprimarea din alimentatia persoanei respective a alimentului incriminat timp de doua saptamani si apoi de reintroducerea lui in cantitate mica doar sub supraveghere medicala. Daca in primele 24 de ore nu apare nici un simptom, sub supravegherea medicului se readministreaza acelasi aliment in cantitate mai mare. Testul este considerat pozitiv cand se pot reproduce simptomele initiale cu care bolnavul s-a prezentat la doctor. Aparitia diferitelor simptome postalimentare sunt de tip imediat, intermediar si intarziat. Cele de tip imediat apar in prima ora de la readministrarea alimentului, cele de tip intermediar in urmatoarele ore iar cele de tip intarziat apar in urmatoarele cateva zile. La aceasta clasificare a reactiilor postalimentare a contribuit aplicarea testelor imunologice.
Totalitatea datelor culese de medic la examenul clinic il ajuta sa construiasca un diagnostic preliminar si il orienteaza spre examenele de laborator, sugerandu-i directia testelor cutanate necesare pentru confirmarea etiologiei afectiunii pacientului investigat. Fara aceasta prima etapa a examinarii clinice, calitatea diagnosticului are de suferit mult. A doua etapa , urmareste sa obiectiveze starea alergica a pacientului, si anume originea alergica a manifestarii sale clinice. In aceasta etapa, se va cerceta prin mijloace de laborator, modificarile care atesta implicarea mecanismului alergiei. Cele mai cunoscute examene sunt: cercetarea eozinofiliei din sange, secretii, tesuturi; determinarea Ig E totale serice; Acestea sunt totusi niste teste orientative si nicidecum categoric semnificative pentru o manifestare alergica, tocmai pentru ca survin si in alte manifestari nealergice (parazitoze intestinale, unele forme de neolpasm, unele infectii, dupa administrarea unor medicamente). Etapa a treia si cea mai importanta a investigatiei alergologice, face apel la teste care confera certitudine identificarii agentului cauzal.
Aceasta etapa este laborioasa si pentru medic si pentru pacient, iar durata testarilor este in functie de complexitatea cazului. Testarile se fac in vivo, si in vitro. Testarile in vivo, inseamna ca se fac la pacientii in cauza, iar testarile in vitro, inseamna ca se fac in serul recoltat de la acest pacient. In general, sunt preferate testarile in vitro, pentru ca nu sunt nocive pentru pacient si pentru ca economisesc timpul de explorare, chiar daca sunt mai scumpe si necesita aparatura moderna, care nu se afla la indemana oricarei unitati medicale. Testele in vivo, si anume testele cutanate pot fi practicate in majoritatea unitatilor medicale si pot da indicatii foarte utile care sa confere valoare de certitudine diagnosticului, dar necesita supraveghere medicala pe timpul efectuarii lor.
RECOMANDARI
Evitarea alimentului care provoaca alergia Persoanele cu rectii alergice grave trebuie sa poarte asupra lor medicamentul prescris in caz de urgenta Pacientul trebuie consultat de un dietician; el trebuie sa cunoasca ce alimente trebuie evitate, pe cât timp etc.
Gastrita Gastrita nu este o boala in sine. Ea este o inflamarea a mucoasei stomacale care poate fi declansata de mai multe boli. Gastrita poate sa apara brusc (gastrita acuta) sau se poate dezvolta lent (gastrita cronica)
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - dureri abdominale - balonare - greata si varsaturi - senzatie de plenitudine in stomac - arsuri in partea superioara a stomacului - eructatie (ragait)
CAUZE
Gastrita apare atunci cand mucoasa protectoare a stomacului se deterioreaza. Mucoasa stomacului actioneaza ca o bariera impotriva acizilor din stomac. Deteriorarea mucoasei permite sucurilor digestive sa afecteze tesuturile stomacului. Gastrita poate fi cauzata de consumul exagerat de alcool, de administrarea timp indelungat a anumitor medicamente antiinflamatoare (aspirina, ibuprofen) sau de infectii cu bacterii precum Helicobacter pylori. Uneori gastrita apare dupa interventii chirurgicale majore, traume sau infectii severe. Anumite boli precum tulburarile autoimune si anumite afectiuni biliare pot provoca gastrita.
TRATAMENT
Tratamentul gastritei depinde de cauzele ei. Gastrita acuta provocata de consumul de alcool poate fi ameliorata sau vindecata daca este oprit consumul de alcool. Gastrita cronica provocata de bacteria H Pylori este tratata prin eradicarea bacteriei. Majoritatea tratamentelor gastritei se bazeaza si pe reducerea aciditatii stomacului. Reducerea aciditatii stomacului se poate face prin administrarea de medicamente antiacide (care neutralizeaza acidul produs), medicamente care reduc productia de acid sau medicamente care blocheaza complet productia de acid. Pentru a
distruge bacteria H Pylori, medicul va recomanda de obicei o combinatie de doua antibiotice.
Atacul de cord (infarctul miocardic) Un atac de cord (de asemenea cunoscut ca infarct miocardic) reprezinta moartea muschiului inimii din cauza blocarii unei artere coronare de catre un cheag de sange.
DESCRIERE Arterele coronare sunt vasele care iriga muschiul inimii cu sange. Leziunile muschiului cardiac cauzeaza dureri de piept si senzatia de apasare. Daca fluxul de sange nu este restabilit in termen de 20 pana la 40 de minute, leziunile muschiului cardiac devin ireversibile. Musculatura continua sa moara timp de sase pana la opt ore, dupa acest timp infarctul devenind complet.
SEMNE SI SIMPTOME Desi durerea toracica sau presiunea este cel mai comun simptom al unui atac de cord, victimele pot experimenta o varietate de simptome. - durere a mandibulei, durere a maxilarului, durere de dinti, dureri de cap - dificultati de respiratie - greata, varsaturi, disconfort epigastric - transpiratie - indigestie sau durere de burta - durere de brat (mai frecventa in bratul stang, dar poate sa apara si la bratul drept) - dureri usoare de spate - indispozitie generala - nici un fel de simptom (aproximativ un sfert din toate atacurile de cord se produc fara nici un
simptom; infarcturile fara simptome sunt frecvente pacientilor care sufera de diabet zaharat).In cazul unor simptome care sugereaza un atac de cord, trebuie consultat imediat medicul. Diagnosticul precoce si inceperea tratamentului salveaza vieti.
CAUZE
Ateroscleroza
Ateroscleroza este un proces treptat prin care colesterolul se depune pe peretii arterelor. Colesterolul poate cauza intarirea peretilor arterelor si ingustarea diametrului acestora. Arterele ingustate de ateroscleroza nu pot livra suficient sange pentru a mentine functionarea normala a diferitelor organe si parti ale corpului. Ateroscleroza poate debuta in timpul adolescentei dar simptomele si problemele de sanatate apar mai tarziu, atunci cand ingustarea devine severa. Fumatul, hipertensiunea arteriala, cresterea colesterolului si diabetul zaharat pot accelera ateroscleroza si pot conduce la instalarea simptomelor mai devreme. Ateroscleroza coronariana se refera la ateroscleroza care provoaca ingustarea arterelor coronare. Bolile cauzate de reducerea cantitatii de sange catre muschiul cardiac sunt numite boli coronariene. Bolile cardiace coronariene includ: infarctul miocardic, angina, insuficienta cardiaca. Ocazional, din suprafata depunerii de colesterol se poate rupe o bucata si se formeaza un cheag de sange care poate bloca artera coronara. Cauza rupturii si a formarii cheagului de sange nu este inca pe deplin cunoscuta, dar fumatul, nivelul mare de colesterol, nivelul mare de adrenalina, tensiunea ridicata sau anumite forte mecanice sau biochimice sunt factori care contribuie. Cu toate ca un atac de cord poate sa se produca oricand, mai multe atacuri se produc intre orele 4:00 si 10:00 din cauza nivelului mare de adrenalina eliberata in sange in timpul diminetii. Aproximativ 50% din pacientii care sufera infarct miocardic au anumite simptome de avertizare cum ar fi angina de repaus, dar aceste simptome pot fi usoare.
COMPLICATII
Insuficienta cardiaca
In cazul in care o mare parte din muschiul inimii moare, abilitatea inimii de a pompa sange pentru restul corpului este diminuata iar acest lucru poate duce la insuficienta cardiaca. Organismul retine lichide si organele precum rinichii incep sa cedeze.
Fibrilatia ventriculara
Leziunile miocardului pot duce la fibrilatie ventriculara. Fibrilatia ventriculara se intampla cand semnalele electrice normale si regulate trimise miocardului sunt inlocuite cu semnale electrice haotice care produc oprirea activitatii inimii si la imposibilitatea oxigenarii creierului. In cazul in care fluxul de sange catre creier nu este restabilit in 5 minute, leziunile cerebrale sunt permanente. Cele mai multe decese ale atacurilor de cord sunt cauzate de fibrilatia ventriculara care se produce inainte ca pacientul sa ajunga la medic. Cei care ajung la medic au prognostic bun. Sansele de supravietuire cu metodele moderne de tratament sunt de peste 90%. Decesele cauzate de fibrilatia ventriculara pot fi evitate prin resuscitare cardiaca daca aceasta este inceputa la mai putin de 5 minute de la inceperea fibrilatiei.
DIAGNOSTIC
Electrocardiograma este o inregistrare a activitatii electrice a inimii. Anomaliile in activitatea electrica apar la pacientii cu infarct miocardic si prin electrocardiograma se pot identifica zonele private de oxigen sau zonele in care muschiul a murit. La pacientii cu simptome tipice de atac de cord electrocardiograma este edificatoare si diagnosticul se poate pune cu certitudine. La persoanele cu simptome atipice si care prezinta modificari mai vechi ale electrocardiogramei, diagnosticul este mai putin sigur. La acesti pacienti diagnosticul se face mai tarziu prin detectarea anumitor enzime cardiace crescute in sange.
Analizele de sange. Enzimele cardiace sunt proteine eliberate in sange de moartea muschiului inimii. Aceste enzime apar in sange la cateva ore de la debutul unui atac de cord. Analizele de sange sunt utile nu numai pentru stabilirea diagnosticului ci si pentru a determina marimea infarctului.
TRATAMENT
Tratamentul infarctului miocardic acut este un tratament de urgenta, cat mai rapid din momentul debutului, cu scopul reducerii zonei de necroza miocardica si a prevenirii complicatiilor. Cantitatea de muschi care moare din lipsa de sange poate fi redusa prin dizolvarea cheagurilor din arterele coronare si restabilirea circulatiei sangelui. La debutul durerii, daca aveti deja acest medicament in tratamentul dumneavoastra, puneti o tableta de NITROGLICERINA sub limba la inceperea simptomelor. Daca durerea nu dispare, mai puteti lua inca 2 tablete la interval de 5 minute.Daca simptomele nu au disparut dupa 15 minute, chemati imediat salvarea!
Atentie! Nu luati Nitroglicerina daca nu v-a fost prescrisa de medicul dumneavoastra (exista boli care pot fi agravate de luarea acestui medicament!).
La spital, la departamentul de urgenta se precizeaza diagnosticul prin examenul clinic si electrocardiograma apoi pacientul este transportat in unitatea de supraveghere coronariana unde se incepe monitorizarea si tratamentul specific al infarctului de miocard acut ce consta in : - linie venoasa - monitorizarea continua a pacientului (tensiune arteriala, electrocardiograma, stare generala) - recoltarea analizelor de urgenta - oxigenoterapie - nitroglicerina sublingual si perfuzie intravenoasa - analgezice (algocalmin, mialgin)
- aspirina (250 mg), heparina - tratament fibrinolitic (in cazul in care pacientul se prezinta la spital la mai putin de 12 ore de la debutul infarctului de miocard acut) cu streptokinaza, actylise. Aceste medicamente dizolva cheagurile de sange si restabilesc fluxul normal de sange prin arterele coronare. Marimea zonei din muschiul inimii care a suferit infarctul poate fi scazuta daca fluxul este restabilit foarte devreme. Dar timpul este de o importanta majora ! Daca apar intarzieri, beneficiul metodei este scazut. - alte variantele de tratament pentru redeschiderea arterei coronare implicate in infarctul miocardic acut pot fi : angioplastie cooronariana a arterei implicate in infarctul de miocard sau tratament chirurgical (by-pass aorto-coronarian - in situatii speciale). - se continua tratamentul cu heparina, betablocante (de ex. metoprolol) si alte medicamente care imbunatatesc functia inimii, in functie de situatia pacientului - tratamentul anxietatii (frecventa la pacientii cu infarct miocardic acut in primele 24-48 ore): diazepam, oxazepam, hidroxizinTratamentul medical nu este identic la toti pacientii care se prezinta cu infarct de miocard, el este nuantat in functie de starea clinica a pacientului, de localizarea infarctului de miocard, de aparitia sau nu a complicatiilor.
In mod obisnuit, pacientul ramane 24-48 ore in unitatea de coronarieni (in cazurile necomplicate) si ulterior este transferat in esalonul 2 - saloanele de urmarire postinfarct miocardic.
Gastroenterocolita virala Gastroenterocolita virala (Gastroenterita virala) este o inflamatie a stomacului si a intestinelor cauzata de un virus. Infectia duce la diaree si varsaturi.
SIMPTOME
Simptomele caracteristice sunt:
- durere abdominala - crampe - diaree - greata - varsaturi
Pe langa ele pot sa mai apara: - scadere in greutate - voma cu sange (rar) - transpiratie excesiva - dureri musculare - intepenirea articulatiilor - febra - frisoane
CAUZE
Gastroenterita virala, este, dupa cum sugereaza si numele, provocata de virusuri. Cele mai frecvente infectii sunt provocare de:
Rotavirusuri: sunt cauza principala a gastroenteritelor severe Virusul Norwalk: afecteaza de obicei copiii scolari
Virusurile se gasesc de obicei in apa sau alimentele contaminate. Simptomele apar in 4 pana la 48 de ore dupa expunerea la sursa de infectie. Persoanele cu risc crescut de a dezvolta boala sunt tinerii, batranii si persoanele cu un sistem imunitar slabit.
Gastropareza
Gastropareza este o boala in care muschii stomacului nu functioneaza normal. In mod normal, contractii musculare puternice propulseaza alimentele prin sistemul digestiv. In cazul gastroparezei, muschii stomacali au contractii slabe sau nu au contractii si nu pot sa evacueze continutul stomacului. Nu exista tratament pentru vindecarea gastroparezei. Modificarea dietei si anumite medicamente ajuta la controlarea simptomelor dar nu dau rezultate de fiecare data.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - greata - varsaturi - senzatie de satietate
Varsaturile apar de obicei la cateva ore dupa ce mancati. Uneori, sucurile gastrice acumulate pot cauza varsaturile chiar daca nu mancati. Deoarece alimentele solide si lichide sunt evacuate de tipuri diferite de muschi, este posibil sa aveti probleme numai cu alimentele solide sau numai cu cele lichide sau cu ambele.
Alte simptome: - balonare - arsuri stomacale sau reflux gastroesofagian - modificari de glicemie - lipsa poftei de mancare - scadere in greutate si malnutritie
CAUZE
Peretii stomacului contin trei straturi de muschi puternici care amesteca mancare cu sucurile gastrice. Dupa ce alimentele sunt maruntite suficient, contractiile musculare imping continutul prin sfincterul pilor, in intestinul subtire. Golirea stomacului dureaza intre 3 si 4 ore, in functie de alimentele consumate. (alimentele grase au un timp de golire mai mare). Nervul vag, care se intinde de la creier pana la colon, comanda muschilor sa se contracte (de obicei de trei ori pe minut) pentru a evacua continutul. Cand frecventa contractiilor este oprita sau incetinita, alimentele nu ajung in duoden. Leziunea nervului vag, este cauza principala a gastroparezei, desi boala poate sa provina si din leziunea propriu-zisa a muschilor. Cauzele deteriorarii nervului sau a muschilor sunt: Diabetul zaharat: In timp, nivelul mare de glucoza poate deteriora nervul vag. Daca se dezvolta gastropareza, diabetul devine mai greu de cotrolat datorita activitatii haotice a stomacului. Interventii chirurgicale: operatii care implica esofagul, stomacul sau partea superioara a intestinului subtire pot deteriora nervul vag. Simptomele pot sa apara imediat dupa interventie sau mai tarziu. Medicamente: Anumite medicamente au ca efect secundar incetinirea vitezei de golire a stomacului. Simptomele dispar de obicei dupa ce tratamentul inceteaza Anumite boli: O serie de afectiuni medicale pot provoca gastropareza. Ele includ: anorexia, bulimia, Parkinson, hipotiroidismul
TRATAMENT
Controlul diabetului sau a cauzei care produce boala este primul pas in tratarea gastroparezei. In afara de aceasta, tratamentul include si schimbari ale dietei precum si administrarea de medicamente care maresc contractiile stomacale. Deoarece medicamentele care se folosesc in tratamentul bolii, nu sunt intotdeauna eficiente si au efecte secundare serioase, medicul va incerca si metode mai putin conventionale.
Schimbari ale dietei.
Mese mai putin copioase si mai frecvente. Pentru ca o masa copioasa este mai greu de digerat, este de preferat sa luati intre 6 si 8 mese pe zi in loc de 2 sau 3. Alimente sarace in fibre. Fibrele gasite mai ales in fructe, legume si cereale integrale, ajuta la trecerea alimentelor prin tractul intestinal. Aceleasi fibre insa, au efectul contrar in stomac. Alimente sarace in grasimi. Este adevarat ca alimentele bogate in grasimi incetinesc digestia, in unele cazuri dubland timpul pe care alimentele il petrec in stomac, insa anumiti experti spun ca persoanele cu gastopareza au nevoie de caloriile continute in acest tip de alimente. Din aceasta cauza, medicii recomanda evitarea mancarurilor grase, dar permit consumarea lor in cantitati mici, intre mese. Consumarea alimentelor pasate. Majoritatea persoanelor cu gastropareza prefera alimentele pasate sau lichefiate. Suplimente alimentare. Deoarece gastropareza altereaza digestia, persoanele care sufera de aceasta boala, pot avea deficiente de vitamina B12, fier, calciu si alti nutrienti. Apa. Vomele provocate de gastropareza pot conduce la deshidratare si de aceea este important sa consumati cantitati mari de apa.
Medicamente. Deoarece absorbtia medicamentelor poate fi afectata, acestea pot fi administrate intravenos. Medicamentele pot fi medicamente care controleaza greata si varsaturile sau medicamente care stimuleaza contractiile stomacului (metoclopramida sau eritromicina)
Interventia chirurgicala. Atunci cand toate celelalte tratamente esueaza, este necesara o interventie chirurgicala de by-pass a partii inferioare a stomacului. Acest tip de tratament produce complicatii serioase.
Terapii noi. Desi afectiunea nu pune in pericol viata, gastropareza poate afecta profund calitatea vietii. De aceea cercetatorii cauta noi metode de tratament. Toxina botulinica. Desi in trecut era folosita exclusiv pentru a trata migrenele si ridurile, toxina botulinica este acum folosita pentru a trata o multitudine de alte afectiuni, inclusiv gastropareza. S-a constatat ca toxina relaxeaza sfincterul pilor, ceea ce permite golirea mai rapida a
stomacului. Stimularea electrica. Alta metoda noua de tratament este folosirea curentului electric pentru a stimula contractiile stomacale.
Hepatita A Hepatita este un termen general pentru inflamatia ficatului, care poate fi provocata de infectii, consumul excesiv de alcool, anumite medicamente sau substante chimice sau de o tulburare a sistemului imunitar. Hepatita A este inflamatia ficatului provocata de virusul hepatitei A, unul dintre virusurile care pot provoca hepatita, cele mai comune fiind, pe langa acesta, virusul hepatitei B si virusul hepatitei C. Spre deosebire de hepatita B si C, hepatita A nu are efecte pe termen lung, ficatul vindecanduse complet. Daca ati avut hepatita A, dezvoltati imunitate la aceasta boala si nu va mai puteti imbolnavi din nou.
SIMPTOME
Simptomele hepatitei A pot fi inexistente sau pot fi usor trecute cu vederea, acestea manifestandu-se la persoanele in varsta mai mult decat la copii. Simptomele apar intre 2 si 6 saptamani de la infectare si includ: - Greata - Voma - Diaree (in special la copii) - Febra - Pierderea poftei de mancare
- Iritatie a pielii - Senzatie de oboseala - Colorare spre galben a pielii si a albului ochilor. - Urina inchisa la culoare - Durere in zona ficatului
Simptomele dureaza de obicei mai putin de doua luni, dar in unele cazuri pot dura si noua luni.
CAUZE
Virusul hepatitei A se gaseste in scaunul (fecalele) persoanelor care sufera de hepatita A. Se transmite atunci cand o persoana pune in gura sa ceva care a fost contaminat cu fecalele persoanei infectate, dar nu se transmite doar daca va aflati in apropierea persoanei infectate. - Daca mancarea sau apa se contamineaza de la o persoana infectata (din cauza igienei necorespunzatoare sau a conditiilor sanitare precare), virusul se poate raspandi rapid la orice persoana care bea apa sau consuma mancarea contaminata. - Virusul se poate raspandi si prin consumarea de crustacee care nu au fost preparate suficient de bine, pescuite din apa contaminata. - Hepatita A se poate transmite, desi foarte rar, prin transfuzii de sange.
Persoanele infectate pot transmite boala la o saptamana de la expunerea lor la virus, chiar daca nu au simptome.
Insuficienta renala cronica Insuficienta renala cronica este pierderea treptata a capacitatii de filtrare a rinichilor, de obicei din cauza diabetului sau a hipertensiunii arteriale. Cand functia rinichiului este afectata, in corp se acumuleaza cantitati periculoase de lichide si de toxine. In stadiile incipiente ale afectiunii,
simptomele sunt insesizabile. Multe persoane nu realizeaza problema decat atunci cand functia rinichiului scade cu 25%.
SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - hipertensiune arteriala - scaderea cantitatii de urina sau chiar lipsa ei - urina inchisa la culoare - anemie - greata si varsaturi - pierderea apetitului - schimbari bruste de greutate - disconfort general - oboseala - dureri de cap - insomnii - durere in partea de jos a spatelui - crampe musculare - transpiratie a picioarelor - sange in scaun - mancarime persistenta
Insuficienta renala cronica poate fi dificila de detectat de catre medic, deoarece semnele si simptomele sunt specifice si altor boli. Deoarece rinichii sunt foarte adaptabili si pot sa isi compenseze pierderea functiei, semnele si simptomele apar de obicei atunci cand boala este ireversibila.
CAUZE
Rinichii sunt organul principal din sistemul complex de filtrare care elimina fluidele si toxinele din sange. Sangele oxigenat circula de la inima prin aorta abdominala si ajunge in rinichi prin arterele renale, unde este transportat prin vase din ce in ce mai mici, pana ce ajunge in micile capilare organizate in manunchiuri numite glomeruli. Acestia filtreaza sangele, retinand fluidele, toxinele si substantele de care corpul are nevoie zahar, aminoacizi, calciu si saruri. Substantele utile sunt absorbite din nou in sange pentru a fi reutilizate de organism. Ceea ce nu mai poate fi folosit si nu este reabsorbit este eliminat prin urina.
Principalele cauze ale insuficientei renale sunt:
- Diabetul. Diabetul este una dintre principalele cauze ale insuficientei renale cronice. - Hipertensiunea arteriala. Aceasta poate afecta glomerulii si capacitatea rinichilor de a elimina toxinele din corp. - Obstructia tractului urinar. Prostata marita, calculii renali, tumorile sau refluxul vezicoureteral (afectiunea care apare atunci cand urina se intoarce din vezica in rinichi) pot bloca circulatia urinei si afecta functia rinichiului. - Boli ale rinichilor cum ar fi boala renala polichistica, pielonefrita si glomerulonefrita, boala care determina rinichii sa elimine proteine in urina si sa afecteze nefronii. - Stenoza de artera renala. Aceasta este ingustarea sau blocarea arterei renale la intrarea in rinichi, ceea ce impiedica circulatia sangelui si afecteaza functia rinichiului. - Substantele toxice. Expunerea la carburanti, solventi, plumb poate duce la insuficienta renala cronica.
Intoleranta la lactoza
Intoleranta la lactoza reprezinta incapacitatea sau dificultatea de a digera laptele. Intoleranta la lactoza nu este contagioasa sau canceroasa. Ea afecteaza in mod diferit tipurile de populatie: 75% din populatia neagra, 90% din asiatici si indienii americani si mai putin de 20% din caucazieni.
SIMPTOME
Semnele si simptomele incep de obicei intre 30 de minute si 2 ore de la consumarea alimentelor. Ele includ: - diaree - greata - crampe abdominale - balonare - gaze (meteorism)
Simptomele sunt de obicei usoare dar pot fi si severe. Severitatea simptomelor nu este corelata cu gradul de absorbtie a lactozei ci mai degraba cu alti factori (de ex etnia)
CAUZE
Celulele din mucoasa intestinala produc o enzima numita lactaza. Lactaza descompune lactoza in doua componente, glucoza si galactoza, care pot fi absorbite in fluxul sanguin. Fara lactaza, lactoza neprelucrata ajunge in colon unde este descompusa de alte bacterii. Exista trei tipuri de intoleranta la lactoza.
Intoleranta la lactoza primara. In mod normal organismul produce cantitati mari de lactaza la nastere si in timpul copilariei, cand laptele este principala sursa de alimentatie. De obicei
productia de lactaza scade pe masura ce dieta devine mai variata si mai putin dependenta de lapte. Acest declin treptat poate provoca simptome de intoleranta la lactoza.
Intoleranta secundara la lactoza. Aceasta forma a bolii apare atunci cand intestinul subtire scade productia de lactaza din cauza unei boli, a unei interventii chirurgicale sau a unor traume asupra intestinului subtire. Ea poate sa apara ca urmare a unor boli intestinale ca: boala celiaca, gastroenterita sau boala lui Crohn. Acest tip de intoleranta la lactoza poate dura numai cateva saptamani si poate fi complet reversibila. In cazul unor boli pe termen lung insa, ea poate fi permanenta.
Intoleranta la lactoza congenitala. Este posibil ca unii copii sa se nasca cu intoleranta la lactoza. Ei nu tolereaza nici laptele matern si au nevoie de lapte fara lactoza
TRATAMENT
Capacitatea de a produce lactaza a corpului nu poate fi imbunatatita. Cu toate acestea, puteti controla simptomele intolerantei la lactoza prin modificarea dietei si prin folosirea anumitor produse medicale special create. Nu este neaparat nevoie sa evitati complet toate produsele lactate. Majoritatea persoanelor se pot bucura de anumite produse lactate fara a avea simptome. Puteti de asemenea sa cresteti toleranta la lactata prin introducerea lor treptata in dieta. Consumul lactatelor este benefic pentru organism deoarece ele contin nutrienti esentiali precum calciu, vitamina A, vitamina D, riboflavina si fosfor.
Iata cateva sfaturi: - beti cantitati mai mici de lapte dar mai des - consumati laptele impreuna cu alte alimente (nu singur) - experimentati mai multe tipuri de lactate; nu toate tipurile contin aceeasi cantitate de lactoza - consumati lactate cu continut scazut de lactoza sau fara lactoza - aveti grija la alimentele care contin lactoza ascunsa (supe instant, cicolata, etc)
Exista si anumite produse care ajuta persoanele care sufera de intoleranta la lactoza: - tablete cu lactaza; tabletele contin enzime care descompun lactoza, reducand cantitatea pe care trebuie sa o digere corpul - probiotice; probioticele sunt microorganisme care sunt prezente in tractul intestinal si ajuta la o digestie sanatoasa. Ele se gasesc in anumite iaurturi sau in diferite suplimente alimentare
Intoxicatia alcoolica Intoxicatia alcoolica este o consecinta serioasa si uneori mortala a consumului de cantitati mari de alcool intr-o perioada scurta de timp. Consumul unei cantitati mari de alcool prea repede, poate afecta respiratia, pulsul si poate duce la coma si la moarte. Intoxicatia alcoolica se poate produce si prin ingerarea accidentala a produselor care contin alcool. O persoana care sufera de intoxicatie alcoolica are nevoie imediata de ingrijire medicala. Tratamentul consta in sprijin respirator si administrarea intravenoasa de fluide si vitamine pana cand alcoolul este complet eliminat.
SIMPTOME
- confuzie - varsaturi - respiratie rara (mai putin de 8 respiratii pe minut) - respiratie neregulata - culoare albastruie a pielii - hipotermie - inconstienta (lesin)
NU lasati o persoana inconstienta singura si NU incercati sa o faceti sa vomite. Persoanele care
au intoxicatie alcoolica se pot ineca cu propria voma si pot muri.
CAUZE
Desi intoxicatia alcoolica poate avea loc si accidental, cele mai multe cazuri se intampla din cauza consumului intentionat de bauturi alcoolice, consumate prea repede. Spre deosebire de alimente, in cazul carora digestia poate dura cateva ore, alcoolul este absorbit repede. Daca ati consumat alcool pe stomacul gol, aproximativ 20% din alcool este absorbit direct din stomac si poate ajunge la creier in mai putin de un minut. Alcoolul afecteaza nervii care controleaza activitati involuntare cum ar fi respiratia sau bataile inimii. Consumul excesiv de alcool poate incetini si in unele cazuri poate chiar opri aceste functii.
Intoxicatia alimentara Intoxicatia alimentara este o tulburare gastro-intestinala care se produce din cauza consumului de alimente contaminate. Microorganismele infectioase (bacterii, virusuri, paraziti) sunt cele mai comune cauze ale intoxicatiei alimentare. Anumite toxine si substante chimice pot si ele sa produca boala dar acest lucru este mai putin probabil.
SIMPTOME
Simptomele pot varia in functie de sursa de contaminare. Cele mai multe tipuri de intoxicatie alimentara provoaca unul sau mai multe din urmatoarele simptome: - greata - varsaturi - diaree apoasa - dureri abdominale
- crampe la stomac - pierderea apetitului - oboseala - febra Semnele si simptomele se pot declansa in cateva ore de la consumul alimentelor sau cateva zile mai tarziu. Intoxicatia alimentara poate dura intre 1 si 10 zile.
CAUZE
Contaminarea alimentelor poate sa aiba loc in orice moment: crestere, recoltare, procesare, depozitare, transport sau preparare. Transferul de organisme daunatoare de pe o suprafata pe alta este una din cele mai frecvente cauze, in special in cazul alimentelor care nu sunt gatite, precum salatele, fructele si anumite legume.
Litiaza biliara Este o boala foarte frecventa, intalnita in special la femei. Majoritatea calculilor sunt constituiti din colesterol, dar exista si asa numitii calcului pigmentari constituiti din bilirubinat de calciu si numai 25% colesterol, intalniti in ictere hemolitice si in infectii microbiene si parazitare.
SIMPTOME
Este posibil sa nu stiti ca aveti litiaza biliara si sa fie descoperita in timpul altor teste. Uneori insa, sunt prezente urmatoarele semne si simptome: Indigestie cronica. Semnele si simptomele de indigestie pot include greata, gaze, balonare si uneori dureri abdominale. Aceste semne poat sa apara sau sa se inrautateasca dupa consumul de alimente grase
Dureri abdominale. Dureri moderate sau intense pot sa apara in partea centrala superioara a abdomenului sau in partea dreapta superioara. Durerea apare de obicei la o ora sau doua dupa ce mancati, dar poate de asemenea sa apara oricand, chiar si noaptea. Greata si varsaturi Febra. Uneori, calculul poate ramane blocat in canalul de evacuare a bilei si poate provoca dureri persistente care dureaza mai multe ore si este insotit de febra.
CAUZE
Conditiile de formare a calculilor sunt anomaliile vezici biliare: vezica septala, vezica in bisac, cuduri care favorizeaza stagnarea bilei sau staza veziculara.
Factori de risc - varsta inaintata - obezitatea - persoanele care au suferit rezectii de intestin subtire - anumite tratamente hormonale Toate aceste conditii davorizeaza anomalii de compozitie a bilei si anume o suprasaturare cu colesterol si o diminuare a concentratiei acizilor biliari, cu o formare de bila litogena
DIAGNOSTIC
Investigatia biliara priveste istoria clinica cu intolerantele alimentare, abuzurile alimentare, medicamentele administrate, examenul clinic cu palparea hipocondrului drept si a punctului colecistic dureros, efectuarea analizelor uzuale in laborator. Printre investigatiile de specialitate se numara examinarea cu ultrasunete (ecografia) si radiologica (colecistografica). Prima permite sa fie vazuti calculii si anomaliile de vezica biliara, iar a doua calculii, anomaliile vezicii biliare, dar si functionalitatea ei. Anumite examene care se fac cu ajutorul unor substante iodate,
administrate fie oral fie intravenos, pot sa determine fenomene minore de alergie sau stari de soc.
TRATAMENT
Orice bolnav cu dureri in hipocondrul drept, fie sub forma de jena apasatoare insotita de greturi, intolerante la alimente grase, fie dureri cu caracter de colica insotita de greturi, de urina colorata sau febra, trebuie sa se prezinte la medic pentru investigatii. In cazul aparitiei colicii biliare este obligatoriu repausul la pat si suprimarea alimentatiei. Bolnavul va tine un regim strict hidrozaharat, va lua antispastice daca nu are varsaturi. Daca fenomenele sunt foarte violente sau prelungite, medicul va aprecia palpatoriu fie fenomenele de aparare date de irigatia peritoneului, fie existenta unei vezicule biliare palpabile, prin blocarea de catre un calcul in canalul cistic, care leaga vezica biliara de canalul coledoc, fie aparitia icterului sau o stare febrila, fie ocluzia intestinala prin calcul biliar, fie prezenta de sange in varsatura biliara sau scaun si va interna bolnavul de urgenta. Sa NU se administreze din proprie initiativa, fara indicatia medicului, nici coleretice (colebil, anghirol sau fiobilin), nici antibiotice, primele putand sa mobilizeze calculul iar antibioticele sa mascheze fenomenele peritoneale. Este obligatoriu ca bolnavul cu colica biliara sa fie vazut de medic, care va preciza diagnosticul si va depista complicatiile care pot fi fatale. In anumite cazuri este necesara colecistectomia (extirparea vezicii biliare) Se vor evita: alimentele grase, prajite, sosurile, varza, ciocolata, ouale, vinetele, cozonacul, frisca, smantana.
Obstructia intestinala Obstructia intestinala (ocluzia intestinala) implica blocarea completa sau partiala a colonului, ceea ce are ca rezultat imposibilitatea trecerii continutului intestinal.
SIMPTOME
- dureri abdominale si crampe - senzatia de abdomen plin - varsaturi - constipatie - diaree - respiratie mirositoare - umflarea abdomenului
CAUZE
Obstructia colonului poate fi cauzata de blocarea ileonului (ultimul segment al intestinului subtire), caz in care colonul nu poate functiona normal, dar nu exista probleme mecanice. Cauzele blocarii ileonului (ileus paralitic) pot include: - medicamente, in special narcotice - infectii peritoneale - ischemia mezenterica (scaderea fluxului de sange catre organele abdominale) - leziuni ale vaselor de sange care alimenteaza abdomenul - complicatii in timpul interventiilor chirurgicale abdominale - boli ale rinichilor - tulburari metabolice (de ex scaderea nivelului de potasiu) La nou nascuti, ileus paralitic este asociat cu distrugerea peretelui colonului, poate duce la infectii ale sangelui sau ale plamanilor si poate pune viata in pericol. La copiii mai mari, cauza poate fi gastroenterita sau peritonita. Ileus paralitic este caracterizat de umflare abdominala, durere abdominala si absenta zgomotelor abdominale
Obstructia mecanica apare atunci cand trecerea continutului intestinal este blocata. Cauzele obstructiei mecanice sunt numeroase si includ: - hernia - tesuturi cicatrizate sau aderente postoperatorii - calculi biliari - tumori care blocheaza intestinul - cresteri anormale a unor tesuturi - volvulus (rasucirea intestinului) - ingerarea de corpi straini care blocheaza intestinul
Pancreatita Pancreatita este un termen utilizat pentru a descrie inflamatia pancreasului. Pancreasul este un organ lung si plat, situat in spatele stomacului in partea superioara a abdomenului. Pancreasul produce enzime care ajuta la digestie si hormoni care ajuta la reglarea nivelului de zahar din sange. Pancreatita poate fi acuta (apare brusc si dureaza cateva zile) sau cronica (se dezvolta de-a lungul mai multor ani). In cazurile usoare boala trece fara tratament, dar in cazurile severe poat sa apara complicatii care pun viata in pericol.
SIMPTOME
Simptomele pot sa varieze in functie de tipul bolii. In cazul pancreatitei acute semnele si simptomele includ: - dureri in partea de sus a abdomenului - dureri abdominale care radiaza in spate - dureri abdominale care se inrautatesc dupa ce mancati - dureri abdominale ameliorate de aplecarea in fata sau de ghemuire - greata - varsaturi
- sensibilitate la atingerea abdomenului
Semnele si simptomele pancreatitei cronice includ: - dureri in partea de sus a abdomenului - indigestie - scadere in greutate - scaune uleioase si urat mirositoare
CAUZE
Pancreatita apare atunci cand enzimele produse in pancreas se activeaza prea devereme. In procesul normal de digestie, enzimele pancreatice inactive ajung pana in intestinul subtire unde se activeaza si ajuta la digestie. In cazul pancreatitei, enzimele devin active cat sunt inca in pancreas. Enzimele irita astfel celulele pancreasului cauzand inflamarea lui. Atacurile repetate de pancreatita acuta, deterioreaza pancreasul si duc la pancreatita cronica. In pancreas pot sa apara tesuturi cicatrizate care conduc la pierderea functiei pancreasului. Un pancreas care nu functioneaza normal poate sa duca la probleme digestive sau la diabet. Atat in cazul pancreatitei acute cat si in cazul celei cronice au fost identificate o serie de cauze care includ: - alcoolismul - calculii biliari - interventiile chirurgicale abdominale - anumite medicamente - fumatul - fibroza chistica - antecedente familiale de pancreatita - hipercalcemia - hiperparatiroidism - nivelul mare de trigliceride
- infectii - leziuni abdominale - cancerul pancreatic - ulcerul
Refluxul gastroesofagian Refluxul gastroesofagian este o afectiune in care lichidele continute in stomac sunt regurgitate in esofag. Lichidul regurgitat contine acid si pepsina care sunt produse de stomac si cateodata bila. Acidul este cea mai daunatoare componenta a lichidului regurgitat. Pepsina si bila pot si ele sa produca rani pe esofag dar rolul lor in producerea inflamatiei esofagului este mai putin insemnat. Reluxul gastrointestinal este o afectiune cronica. Dupa ce acesta a debutat, de obicei nu se vindeca. Organismul are anumite mecanisme de a se apara de efectele refluxului acid. Cele mai multe refluxuri se produc in timpul zilei cand persoanele sunt in pozitie verticala. In pozitie verticala, lichidul ajunge din nou in stomac datorita gravitatiei. In plus, de fiecare data cand inghititi, saliva care contine bicarbonat, neutralizeaza o parte din acidul din esofag. Gravitatia, inghititul si saliva sunt mecanisme de protectie importante pentru esofag, dar ele sunt eficiente doar cand indivizii sunt in pozitie verticala. Noaptea, in timpul somnului, gravitatia nu ajuta, inghititul se opreste si secretia de saliva este redusa. Prin urmare refluxul gastroesofagian produs noaptea produce leziuni mai mari esofagului.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - senzatii de arsura in piept, uneori chiar si in gat si un gust rau in gura - dureri de piept in special noaptea cand stati intinsi - dificultati de inghitire - tuse sau dureri in gat - regurgitarea de mancare sau lichide
CAUZE
Cand inghititi, sfincterul cardia (un tesut musculos care inconjoara esofagul in partea de jos) se relaxeaza si permite alimentelor si lichidelor sa coboare in stomac. Apoi se inchide. Daca sfincterul se relaxeaza anormal sau se slabeste acidul din stomac urca in esofag. Refluxul gastroesofagian poate fi provocat si de alte boli cum ar fi hernia hiatala. Aceasta boala se caracterizeaza prin patrunderea unei parti a stomacului in partea de jos a pieptului.
Alti factori care favorizeaza aparitia refluxului gastroesofagian sunt: - anumite alimente: mancaruri grase, condimentate, ciocolata, cafeaua, ceapa, sosul de rosii, menta, bauturile carbogazoase - alcoolul - mesele bogate - anumite medicamente precum sedativele si tranchilizantele sau medicamentele pentru tratarea hipertensiunii arteriale - fumatul
Tulburarile de alimentatie Tulburarile de alimentatie sunt o serie de afectiuni legate de comportamentul dumneavoastra de alimentatie in care sunteti excesiv preocupati de alimentatia si greutatea dumneavoastra. Principalele forme de manifestare sunt anorexia, bulimia si tulburarea de alimentatie excesiva. Femeile sufera mai mult de aceste afectiuni decat barbatii, cu exceptia tulburarii de alimentatie excesiva care afecteaza in aceeasi masura barbatii si femeile.
Tratamentele pentru aceste afectiuni sunt psihoterapia, educatie nutritionala, consilierea, medicatia si spitalizarea.
SIMPTOME
Simptomele tulburarilor de alimentatie pot diferi in functie de fiecare tip de afectiune.
Anorexia
Anorexia este obsesia de a fi slab, care poate ajunge pana la infometare mortala, fie ca faceti prea mult sport sau mancati foarte putin. Simptomele fizice ale anorexiei includ:
- constitutie slaba - hemoleucograma anormala - stare de oboseala, ameteala, lesin - unghii casante si par fragil - tulburari de menstruatie - constipatie - piele uscata - frisoane - ritm cardiac neregulat - tensiune arteriala scazuta
Simptomele emotionale si de comportament ale anorexiei includ:
- refuzul de a manca - negarea starii de foame - practicarea excesiva a exercitiilor fizice - stare depresiva
- tulburari de concentrare
Alte semne care pot fi observate de cei din jur sunt preocuparea excesiva pentru alimentatie, pentru continutul de grasime si de calorii al mancarurilor, adoptarea unor obiceiuri de alimentatie stricte, cum ar fi taierea mancarii in bucatele mici sau mestecarea mancarii si eliminarea ei fara a o inghiti, cantarirea mancarii, pregatirea de mancaruri pentru alte persoane dar refuzul de a le manca, verificarea frecventa a greutatii corporale si a defectelor fizice, purtarea unor haine largi.
Bulimia
Bulimia este o tulburare de alimentatie care se manifesta prin episoade de alimentatie excesiva si eliminare a mancarii. In timpul acestor episoade, persoana bulimica manca foarte mult intr-un timp foarte scurt si apoi incearca sa elimine ceea ce a mancat prin vomitare provocata sau exercitiu fizic excesiv. Intre aceste episoade, manca de obicei foarte putin sau chiar sare mesele. Persoana bulimica poate avea o greutate normala sau chiar putin peste medie.
Simptomele bulimiei includ:
- tulburari ale colonului - dinti si gingii stricate - dureri in gat si in gura - glande salivare inflamate - balonare - deshidratate - oboseala - piele uscata - puls neregulat
- rani pe oasele degetelor - tulburari de menstruatie
Simptomele emotionale si de comportament includ:
- urmarea constanta a unor cure de slabire - pierderea controlului asupra comportamentului de alimentatie - mancatul excesiv - vomitarea provocata - utilizarea laxativelor - urmarirea frecventa a corpului si a greutatii corporale - imagine distorsionata negativa asupra corpului sau - exercitiul fizic excesiv - mersul la baie in timpul mesei sau dupa masa - ascunderea mancarii - depresie sau anxietate
Tulburarea de alimentatie excesiva
Tulburarea de alimentatie excesiva se manifesta prin consumarea unei cantitati foarte mari de alimente timp de cateva ore. Persoana care sufera de aceasta tulburare manca si atunci cand nu ii este foame si continua sa manance mult timp dupa ce s-a saturat. Dupa un astfel de episod, ppoate incerca sa tineti o cura de slabire sau sa mance normal, ceea ce atrage un nou episod de alimentatie excesiva. Persoana care sufera de aceasta tulburare are de obicei o greutate normala sau este supraponderala.
Persoana care sufera de tulburarea de alimentatie excesiva prezinta anumite simptomele emotionale si de comportament cum ar fi:
- manca excesiv in episoade - tine cure de slabire, dar nu pierde in greutate - mananca de obicei singur - ascunde mancarea - se simte deprimat si dezgustat de cat de mult a mancat
Tulburarile de alimentatie pot afecta persoanele de orice varsta. In cazul copiilor este dificil de apreciat daca sufera de o tulburare de alimentatie sau doar au toane sau experimenteaza anumite stiluri de alimentatie, cum ar fi dieta vegetariana de exemplu. Dietele ocazionale nu trebuie confundate cu o tulburare de alimentatie. Pe de alta parte, trebuie urmarite obiceiurile si mentalitatile care pot semnala o tulburare de alimentatie, dar si factorii de risc care pot duce la aparitia unei tulburari de alimentatie.
CAUZE
Nu se cunosc cu exactitate cauzele tulburarilor de alimentatie. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele posibile sunt complexe si sunt rezultatul interactiunii factorilor biologici, psihologici, legati de familie, genetici si sociali. Acestea includ:
- Factorii biologici. Conform studiilor, unii oameni pot fi predispusi genetic la tulburarile de alimentatie. In plus, exista dovezi ca serotonina poate influenta comportamentul de alimentatie datorita influentei sale asupra reglarii consumului de alimente.
- Sanatatea psihologica si emotionala. Persoanele care sufera de tulburari de alimentatie pot avea anumite caracteristici psihologice si emotionale care au contribuit la aparitia tulburarii. Pot avea o parere
negativa despre ei, un simt exagerat al perfectiunii, comportament impulsiv, conflicte in familie sau in relatii.
- Factorii socio-culturali. Ideea de a fi slab a fost cultivata intens de societate in ultimele decenii. Succesul si bogatia sunt adesea corelate cu imaginea unei persoane slabe. De asemenea, industria media pun accent pe imagine si aparente, ceea ce impune o presiune care alimenteaza dorinta de a fi slab, mai ales in randul fetelor tinere.
Ulcerul peptic Ulcerul peptic (ulcerul duodenal, ulcerul gastric, ulcerul gastroduodenal) reprezinta eroziunea mucoasei stomacului sau a duodenului (prima portiune a intestinului subtire). Termenul "peptic" provine de la pepsina, o enzima care descompune proteinele. Daca ulcerul este mic, este posibil sa nu produca simptome. Daca ulcerul este mare, se pot produce hemoragii puternice. In majoritatea cazurilor, ulcerul afecteaza doar stratul interior al stomacului. Cazurile de ulcer perforat (strapungerea stomacului sau a duodenului) sunt o urgenta medicala.
SIMPTOME
Durerea abdominala este cel mai frecvent simptom, dar nu este obligatoriu sa apara. Durerea abdominala poate sa difere de la o persoana la alta. De exemplu, la anumite persoane durerea se poate ameliora dupa masa iar la altele se poare inrautati. Alte simptome pot fi: - greata si varsaturi - scadere in greutate - oboseala - indigestie
- ragait - durere de piept - voma cu sange - scaune cu sange sau scaune de culoare inchisa Este important de stiut ca este posibil sa aveti ulcer si sa nu aveti nici un simptom.
CAUZE
In mod normal, stomacul si intestinul subtire sunt captusite cu o mucoasa care le protejeaza de actiunea sucurilor digestive. Din anumite motive, mucoasa se poate deteriora, ducand la o inflamare a peretelui stomacului sau a duodenului. Cea mai frecventa cauza a ulcerului este infectia produsa de bacteria numita Helicobacter pylori. Majoritatea persoanelor care au ulcer, prezinta aceasta bacterie in tractul gastrointestinal, insa exista si persoane care desi au bacteria nu au ulcer. Factorii de risc sunt: - administrarea anumitor medicamente (de ex. aspirina) - consumul excesiv de alcool - fumatul
Desi multe persoane cred asta, nu este inca stabilit daca stresul cauzeaza ulcer.
SIMPTOME
Durerea abdominala este cel mai frecvent simptom, dar nu este obligatoriu sa apara. Durerea abdominala poate sa difere de la o persoana la alta. De exemplu, la anumite persoane durerea
se poate ameliora dupa masa iar la altele se poare inrautati. Alte simptome pot fi: - greata si varsaturi - scadere in greutate - oboseala - indigestie - ragait - durere de piept - voma cu sange - scaune cu sange sau scaune de culoare inchisa Este important de stiut ca este posibil sa aveti ulcer si sa nu aveti nici un simptom.
CAUZE
In mod normal, stomacul si intestinul subtire sunt captusite cu o mucoasa care le protejeaza de actiunea sucurilor digestive. Din anumite motive, mucoasa se poate deteriora, ducand la o inflamare a peretelui stomacului sau a duodenului. Cea mai frecventa cauza a ulcerului este infectia produsa de bacteria numita Helicobacter pylori. Majoritatea persoanelor care au ulcer, prezinta aceasta bacterie in tractul gastrointestinal, insa exista si persoane care desi au bacteria nu au ulcer. Factorii de risc sunt: - administrarea anumitor medicamente (de ex. aspirina) - consumul excesiv de alcool - fumatul
Desi multe persoane cred asta, nu este inca stabilit daca stresul cauzeaza ulcer.
TRATAMENT
Pentru ca majoritatea cazurilor sunt provocate de bacteria H Pylori, medicii pot adopta doua metode pentru a trata ulcerul: - sa distruga bacteria - sa reduca aciditatea din stomac pentru a ameliora durerea si a ajuta vindecarea. Pentru a atinge aceste doua scopuri, este necesar sa folositi o combinatie intre 2, 3 sau chiar 4 dintre urmatoarele medicamente. Administrarea de antibiotice. Medicul va va prescrie de obicei o combinatie de mai multe antibiotice deoarece in general un singur tip nu este suficient pentru a distruge bacteria. Medicamente antiacide. Medicamentele antiacide neutralizeaza acidul produs, calmand rapid durerile. Medicamente care blocheaza producerea de acid. Medicamentele reduc productia de acid clorhidric din tractul digestiv, reducand durerile si incurajand vindecarea. Medicamente care opresc glandele ce secreta acid. Medicamente care protejeaza mucoasa stomacala. Daca H Pylori nu este identificata in tractul digestiv, este posibil ca ulcerul sa fie cauzat de administrarea de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene, sau de refluxul gastroesofagian.
Este posibil ca in ciuda tratamentului, ulcerul sa nu se vindece (ulcer refractar). Motivele pot sa fie urmatoarele: - administrarea defectuoasa a tratamentului - anumite tipuri de H Pylori sunt rezistente la antibiotice - consumul de alcool - fumatul - administrarea regulata de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene - producerea excesiva de acid clorhidric - cancerul de stomac - infectia cu alte tipuri de bacterii
Tratamentul impotriva ulcerului refractar presupune eliminarea factorilor care interfera cu vindecarea, precum si administrarea unor doze mai mari de medicamente. Tratamentul chirurgical este necesar numai atunci cand ulcerul nu raspunde la tratamentul agresiv cu
medicamente.
boli insuficienta respiratory Anemia Anemia nu este o boala in sine, ci, mai degraba, semnul unei afectiuni mai severe.
DESCRIERE
Anemia este determinata de scaderea numarului de globule rosii din sange (hematii sau eritrocite) sub valorile normale sau de modificarea lor ca forma, marime si incarcare cu hemoglobina (scaderea concentratiei de hemoglobina).
SEMNE SI SIMPTOME
Printre semnele generale ale anemiei se numara: oboseala, letargie, greutate in respiratie, slabirea vederii, insomnii, paloare, astenie, palpitatii, anorexie, modificari la nivelul limbii, ameteli, cefalee si, uneori, umflaturi la nivelul membrelor inferioare.
CAUZE
Cauzele aparitiei anemiei sunt numeroase: - deficitul de fier (care contribuie la sinteza hemoglobinei din globulele rosii); - hemoragii acute sau cronice (din traumatisme, rani, sangerari repetate din nas, tub digestiv,
sangerari genitale etc.); - deficitul de vitamina B12 (anemii megaloblastice frecvente la varstnici, vegetarieni, pacienti operati de stomac, cei cu afectiuni neoplasmice ale tubului digestiv, cu parazitoze) si acid folic; - folosirea aspirinei in bolile inflamatorii sau infectioase; - boli parazitare (tenie, botriocefal etc.) sau tumorale, leucemie; - intoxicatii ale maduvei osoase (locul unde se produc globulele rosii) cu diferite substante chimice (medicamente, nitrati, plumb, mercur, etc.).
La femei, incidenta anemiei este mai crescuta decat in cazul barbatilor, din cauza pierderii lunare de sange prin menstruatie.
Anemia feripriva (datorata lipsei de fier)
Anemia feripriva (datorata lipsei de fier din organism) este comuna la adulti, fiind cauzata de pierderea de sange prin menstruatie sau prin sangerari latente. La copii, anemia feripriva se datoreaza insuficientei aportului alimentar de fier. Anemia este cauzata frecvent de sangerarea gastrointestinala datorata luarii unor medicamente. Deficienţa de fier este cea mai răspândită deficienţă din întreaga lume. Ea influenţează vieţile a milioane de femei şi copii şi contribuie la o dezvoltare cognitivă scăzută, mortalitate infantilă şi capacitate de muncă redusă. Însă, cu măsuri de sănătate publică corespunzătoare, această formă de lipsă a micro-nutrienţilor poate fi ţinută sub control. Cu toate că acest tip de deficienţă poate fi stopată prin tratament, stricăciunile mentale şi psihomotorii nu sunt în totalitate înţelese. Cu toate că anemia nutriţională a scăzut în ţările dezvoltate, înca mai sunt afectate între 500 şi 600 milioane de oameni (o şesime din populaţia lumii). Chiar şi în Statele Unite deficienţa de fier este cea mai dominantă malnutriţie. Acest tip de anemie este cea mai prezentă la copiii mici între 6 şi 24 de luni şi la femeile apte de reproducere, nelipsind însă şi la adolescenţi, adulţi şi bătrâni. Deficienţa de fier se dezvoltă încet şi nu este vizibilă decât după ce anemia e majoră şi există consecinţe. Principalele cauze sunt consumul insuficient de mâncăruri ce conţin fier, absorţia
slabă a acestuia în organism şi pierderea de sânge. Sărăcia, abuzurile şi traiul într-o casă cu condiţii de comfort proaste plasează copii în aria maximă de risc pentru anemie. Când se diagnostică boala, este verificat nivelul fierului după ce rezultatele de laborator sunt gata. Dacă este mic se verifică şi nivelul de feritină, o proteină ce fixează fierul. Dacă nivelul de feritină este scăzut, este confirmat diagnosticul de anemie.
Anemia datorată deficienţei acidului folic Acidul folic este un membru al grupului de vitamine B. Lipsa lui duce la o anemie caracterizată de un număr mic de globule roşii foarte mari în dimensiuni. Deficienţa se produce dacă alimentaţia este săracă în acid folic sau dacă intestinele nu o pot absorbi. Asocierea unei alimentaţii necorespunzatoare cu alcoolismul este cauza cea mai comună a deficientei acidului folic. Abuzul de alcool nu numai că contribuie la malnutriţie ci şi produce unele schimbări chimice care duc la scăderea nivelului de acid. Deficientele pot fi datorate şi unei cereri ridicate de acid folic ca în cazul cancerului, sarcinii, hipertiroidismului, anemiei hemolitice sau de unele medicamente ce facilitează absorbţia. Acidul folic este indispensabil în metabolismul aminoacizilor şi în formarea de globule roşii sănătoase. Acesta este o substanţă solubilă în apă şi de aceea nu poate fi stocată în mari cantităţi în corp. De aceea trebuie realimentat printr-o alimentaţie sănătoasă. Organele animale ca şi ficatul şi rinichii conţin cea mai mare cantitate de acid folic. Alte mâncăruri bogate în acest acid: legume verzi (spanac, asparagus, broccoli), suc de portocale, banane, fasole şi mazare. La fel ca şi cu fierul, cantitatea de acid folic absorbită depinde de sursa lui. Doar între 25% şi 50% din acidul folic consumat este absorbit. Motivele pentru absorbţia redusă a acestuia pot fi: prăjirea excesivă a alimentelor, lăsarea legumelor crude la temperatura camerei timp de mai multe zile şi consumul de antiacizi.
DIAGNOSTIC
Deoarece anemia este o problema hematologică se impune testarea elementară a sângelui. Acest test poate furniza multe dintre informaţiile necesare: determinarea procentajului de celule albe (importante în lupta împotriva infecţiilor), a hematocritelor (câtul împărţirii volumului de globule roşii la volumul total de sânge). Testul constă în observarea la microscop a unei probe de sânge pentru a localiza anormalităţi în structura celulei. Pentru că boala sa fie diagnosticată drept anemie, numărul globulelor roşii trebuie să fie sub 4,8 milioane/microlitru la bărbaţi şi 4,5 milioane/microlitru la femei (faţă de cantităţile normale de 5,4 miloane/microlitru la bărbaţi şi 4,8 milioane/microlitru la femei).
TRATAMENT
Medicul specialist va stabili tratamentul anemiei in functie de cauzele care au determinat apritia acesteia. Astfel, se impune dupa caz: - oprirea sangerarilor; - evitarea alimentelor bogate in proteine; - un tratament cu fier sau vitamina B12 si acid folic; - combaterea infectiilor si a parazitilor; - evitarea intoxicatiilor.
In cazurile cronice, se suplimenteaza lipsa de fier prin preparate injectabile sau orale, ca si in cazul anemiilor prin lipsa de vitamina B12 sau de acid folic. Există o varietate de măsuri pentru a preveni şi combate anemia datorată deficienţei de fier. Acestea includ îmbunătăţirea alimentaţiei, consumul de mâncăruri bogate în fier, suplimente de vitamine ş.a.m.d. Numeroase studii au arătat că frecvenţa suplimentelor de fier poate fi redusă de la zilnic la săptămânal fără a compromite eficienţa tratamentului. Totuşi la copii mici şi la femeile gravide se păstrează recomandarea de a lua suplimente zilnic. Carnea este o sursă bună de fier cu absorbţie rapidă
Mâncăruri bogate în fier care sunt rapid absorbite în organism includ carnea (în special ficatul), peştele, carnea de pasăre, ouăle, moluştele, fasolea şi mazărea, fructele uscate, făina de soia ş.a.m.d. Aceste mâncăruri, împreună cu cele bogate în vitamina C, susţin absorbţia de fier în organism. Totodată există mâncăruri care reduc abilitatea corpului de a absorbi fier prin blocarea intrării lui în sistemul digestiv: pâinea graham, calciul, ceaiul, zincul în cantităţi excesive ş.a.m.d. Bărbaţii au nevoie de aproximativ un gram de fier în fiecare zi. Femeile care alăptează sau sunt însărcinate şi copii în creştere le trebuie aproximativ 1,5 până la 2 grame zilnic. Cu toate acestea doar 10% din fierul pe care îl mâncăm este absorbit în organism aşa că, un bărbat normal ar trebui să consume 10 grame de fier pe zi
RECOMANDARI
Renuntarea la fumat deoarece fumatul "neutralizeaza" vitaminele.
Anemia este o afectiune mult mai usor de prevenit decat de tratat. Astfel, pentru a preveni anemia este necesara consumarea de alimente bogate in fier, precum si efectuarea unor teste anuale de rutina (hemograma, viteza de sedimentare a hematiilor, glicemie, probe renale si hepatice), a unei radioscopii pulmonare, a examenului ginecologic la femei si, la cel putin cinci ani, a unei colonoscopii.
In plus, este importanta prezenta substantelor care intensifica absorbtia de fier. In ceea ce priveste alimentatia, se recomanda: carne de vita, peste, carne de pasare, maruntaie (ficat de vita, rinichi, inima etc.), galbenus de ou, legume (sfecla rosie, varza, fasole verde, rosii, spanac, salata, sparanghel, patrunjel etc.), fructe (caise, piersici, ananas, curmale, capsuni, coacaze negre, afine), nuci, alune, paine neagra.
Alimente nerecomandate: iaurt, citrice, lamaie, rosii, bauturi alcoolice, soia, ulei de susan, otet, ceai negru, cafea, bauturi fierbinti, ardei iute in exces, sare in exces, alimente fermentate,
alimente fripte sau prajite. Este esential ca mesele sa se ia la ore regulate, sa fie consistente si urmate de odihna.
Anemita poate fi prevenita daca optati pentru o alimentatie echilibrata, daca limitati consumul de alcool si urmati recomandarile medicului in ceea ce priveste administrarea de suplimente alimentare.
Astmul Astmul este o inflamatie cronica a cailor respiratorii (bronhii), care determina umflarea si ingustarea lor. In tesuturile inflamate se produce un exces de mucus. Acest mucus se poate strange si poate infunda caile respiratorii mai mici. Celulele specializate ale sistemului imunitar care se strang la locul bolnav pot produce deteriorarea tesuturilor. Rezultatul este respiratia dificila. Ingustarea bronsica este de obicei total sau partial reversibila cu anumite tratamente.
DESCRIERE
Bronhiile inflamate cronic pot deveni extrem de sensibile la alergeni (declansatori specifici) sau la iritanti (declansatori nespecifici). Este posibil ca bronhiile sa ramana intr-o stare de sensibilitate sporita. Aceasta stare se numeste hiperactivitate bronsica. Este probabil sa existe a anumita hiperactivitate bronsica la toate persoanele. Cu toate acestea, este clar ca asmaticii si persoanele alergice prezinta o hiperactivitate bronhiala mai mare decat persoanele neastmatice si nealergice. La persoanele sensibile, probabilitatea ca bronhiile sa se umfle si sa se ingusteze la expunerea la alergeni sau fum de tigara este mai mare. Astmul afecteaza oamenii diferit. Fiecare individ reactioneaza in felul lui la factorii declansatori. Aceasta inseamna ca doza sau tipul de medicament poate varia de la o persoana la alta.
Astmul poate fi extrinsec sau intrinsec. Astmul extrinsec, sau astmul alergic, este mai comun (cca 90% din cazuri) si se dezvolta de obicei in copilarie. Aproximativ 80% di copiii cu astm sufera de diferite alergii. Astmul alergic intra de obicei in remisie la inceputul maturitatii. Cu toate acestea in 75% din cazuri el reapare mai tarziu. Astmul intrinsec reprezinta cca 10% din toate cazurile. Se dezvolta de obicei dupa varsta de 30 de ani si nu este de obicei asociat cu alergii. Femeile sunt mai frecvent afectate si in multe cazuri declansarea bolii urmeaza dupa o infectie a tractului respirator.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele astmului pot varia de la o persoana la alta sau chiar la aceeasi persoana. Este important de retinut ca multe din aceste simptome pot fi subtile si similare cu cele observate la alte boli. Toare simptomele de mai jos pot fi prezente la alte boli respiratorii sau la anumite boli de inima. Acest potential de confuzie face identificarea si diagnosticarea destul de dificila. Cele mai frecvente simptome sunt: - respiratia gafaita: in special la efort sau pe timp de noapte - respiratie suieratoare - tuse: mai frecventa noaptea si dimineata - senzatia de apasare in piept
CAUZE
Simptomele de astm pot fi declansate sau agravate de mai multi agenti. Factorii declansatori se impart in 2 categorii: - alergeni (specifici) - iritanti (nespecifici)
Odata ce bronhiile (nasul, ochii) devin inflamate de o expunere la un agent declansator, o
reexpunere va activa cel mai probabil aceleasi simptome.
Alergenii pot fi: - "de sezon" - polenul - acarieni, molii, animale de companie, insecte - produse alimentare cum ar fi: peste, oua, alune, nuci, lapte de vaca, soia - anumiti aditivi alimentari - diferite materiale; ex latex
Iritantii pot fi: - infectii respiratorii, cum ar fi cele cauzate de bronsita sau sinuzita - medicamente - fumul de tigara - ceata, smogul, schimbarile meteo, fumul de esapament - refluxul gastroesofagian - exercitiile fizice facute in conditii de frig uscat - produse chimice, pulberi, gaze, metale - factori emotivi cum ar fi plansul, tipatul, rasul, - hormonali (sindromul premenstrual)
TRATAMENT
Cele mai multe medicamente pentru astm se bazeaza pe reducerea inflamatiei (corticosteroizi) sau pe relaxarea musculaturii (bronhodilatatori). In tratamentul astmului bronsic, medicamentele inhalate sunt in general preferate medicamentelor administrate oral. Medicamentele inhalate actioneaza direct asupra suprafetei cailor respiratorii si asupra muschilor acestora. Absorbtia medicamentelor inhalate in corp este minima. Prin urmare reactiile adverse sunt mai reduse in comparatie cu medicamentele administrate oral.
Atacurile de panica (tulburari legate de panica) DESCRIERE
Un atac de panica se caracterizeaza prin episoade neasteptate si repetate de teama intensa sau anxietate. Dupa ce o persoana a avut un atac de panica, de exemplu intr-un magazin aglomerat, sau intrun lift el poate dezvolta temeri irationale denumite fobii si va evita locurile sau situatiile respective. In cele din urma, pacientul va ajunge la ideea ca prezenta lui in locul sau situatia respectiva este cauza declansarii atacului de panica. Acest lucru poate duce la situatia in care persoana va refuza sa mai iasa din casa. Aceasta tulburare se numeste agorafobie. Astfel exista doua tipuri de atacuri de panica: atacuri de panica cu agorafobie sau fara agorafobie. Ca si alte boli majore, atacurile de panica pot avea un impact major asupra unei persoane daca aceasta nu primeste tratament eficace. Atacurile de panica la copii pot avea ca rezultat scaderea notelor la scoala, evitarea scolii, indepartarea de parinti, depresia, ganduri suicidale.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele unui atav de panica pot debuta brusc si fara nici un motiv aparent. Acestea pot include: - palpitatii - dureri de piept - deranjament la stomac - ameteli, greata - dificultati de respiratie
- amorteala sau furnicaturi in maini - frisoane - senzatia de visare - teroare; senzatia ca ceva ingrozitor este pe cale sa se produca si nu ai nici o putere pentru a preveni acel lucru - nevoia de scapa - teama de a pierde controlul si de a face ceva jenant - frica de moarte
Un atac de panica dureaza de obicei cateva minute si este una din cele mai suparatoare boli pe care le poate experimenta o persoana. Simptomele pot mima un infarct miocardic. De obicei o persoana care a avut un atac de panica va avea si altele. O persoana care are atacuri de panica repetate sau sufera de o anxietate severa ca va avea alt atac inseamna ca sufera de tulburari de panica. Anumite boli pot avea ca simptom atacul de panica. Unele din aceste boli sunt: stresul post traumatic, schizofrenia, abuzul de droguri sau medicamente. Atacurile de panica pot sa se produca si in timpul noptii (atacuri de panica nocturne). Intre 40 si 70% dintre persoanele care au aatacuri de panica ziua, vor avea si noaptea. Persoanele care au atacuri de panica nocturne, se trezesc brusc din somn intr-o stare de anxietate fara o cauza aparenta sipot avea toate simptomele unui atac de panica.
CAUZE
Conform unei teorii sistemul de alarma al organismului (care permite unei persoane sa raspunda unei amenintari) se declanseaza fara a fi necesar. Oamenii de stiinta nu stiu de ce se intampla acest lucru sau de ce unele persoane sunt mai sensibile decat altele. Se pare ca factorul genetic joaca un rol important. Adesea, primul atac este declansat de boli fizice, un stres major sau de anumite medicamente care cresc activitatea in acea parte a creierului implicata in reactiile de frica. La femei a fost observata o crestere a frecventei atacurilor de panica in timpul sarcinii.
TRATAMENT
Datorita cercetarilor in domeniu, exista o varietate de tratamente disponibile pentru controlul bolii, inclusiv medicamente si forme specifice de psihoterapie. Psihoterapia este cel putin la fel de importanta ca medicamentele in tratamentul bolii. Cercetarile arata ca psihoterapia singura sau in combinatie cu medicamentele este mai eficienta decat medicamentele singure. Aceasta terapie consta in a-i ajuta pe cei cu tulburari de panica sa identifice si sa elimine gandurile si comportamentele irationale. Deoarece cofeina, alcoolul si drogurile pot agrava atacurile de panica se recomanda renuntarea la ele. In plus, persoanele cu tulburari de panica pot avea nevoie de tratament pentru alte probleme emotionale. Depresia este de multe ori asociata cu atacurile de panica, precum si abuzul de alcool sau droguri. Cercetari recente sugereaza ca tentativele de suicid sunt mai frecvente la persoanele cu tulburari de panica.
Bronsita Bronsita este o boala respiratorie in care mucoasa cailor respiratorii se inflameaza. Datorita faptului ca membrana se umfla si se ingroasa, caile respiratorii se ingusteaza sau se blocheaza, ceea ce cauzeaza tuse insotita de flegma si insuficienta respiratorie. Boala are doua forme: acuta (dureaza mai putin de 6 saptamani) si cronica (persista doua pana la trei luni in fiecare an, timp de doi ani). Bronsita acuta este responsabila pentru tusea si producerea de flegma care insotesc anumite infectii ale cailor respiratorii. Daca sunteti intr-o stare de sanatate buna, mucoasa va reveni la normal dupa ce infectia initiala a trecut. Bronsita cronica este o boala grava care necesita tratament medical. Daca sunteti fumator si va imbolnaviti de bronsita acuta, va va fi mult mai greu sa va recuperati. Chiar si un singur "fum de tigara" poate provoca paralizia temporara a cililor pulmonari, care sunt responsabili pentru "perierea" iritantilor, a prafului si excesului de mucus. Daca veti continua sa fumati, aveti posibilitatea de a deteriora acesti cili si de a-i face sa nu mai functioneze corect, crescand astfel sansele de a dezvolta o bronsita cronica.
Bronsita acuta este foarte frecventa atat in randul copiilor cat si in randul adultilor. De cele mai multe ori boala poate fi tratata eficient fara asistenta medicala profesionista. Cu toate acestea, daca aveti simptome severe sau persistente, sau daca tusiti cu sange, adresati-va medicului. Daca suferiti de bronsita cronica, prezentati riscul de a dezvolta anumite probleme cardiovasculare sau alte boli pulmonare mai grave si de aceea trebuie sa fiti monitorizat de un medic.
SIMPTOME
Simptomele bronsitei includ: - tuse frecventa care produce mucus - lipsa de energie - respiratie suieratoare - febra
CAUZE
Bronsita acuta este in general cauzata de infectii pulmonare; aproximativ 90% dintre infectii sunt de natura virala si 10% sunt de natura bacteriana. Bronsitele cronice pot fi cauzate de catre unul sau mai multi factori. Atacurile repetate de bronsita acuta, care slabesc si irita caile respiratorii pot duce in timp la bronsite cronice. Poluarea industriala este un alt inculpat. Bronsitele cronice sunt mai frecvente la mineri, la persoanele care manipuleaza cereale, la siderurgisti si alte persoane care sunt expuse continuu la praf. Dar cea mai importanta cauza este fumatul pe termen lung, care irita bronhiile si le face sa produca mai mult mucus. Simptomele bronsitei cronice sunt inrautatite de concentratiile mari de dioxid de sulf sau alti poluanti atmosferici.
TRATAMENT
Daca aveti bronsita ar trebui sa faceti urmatoarele: - beti lichide cat mai des, in afara cazului in care medicul a restrictionat consumul de lichide - odihniti-va - renuntati la fumat - luati aspirina pentru a reduce durerile (daca faceti tratament cu alte medicamente intrebati mai intai medicul; copiii NU trebuie sa ia aspirina) - urmati instructiunile medicului dvs cu privire la modalitatea de a reduce cantitatea de mucus Daca aveti o tuse uscata sau produceti putin mucus, medicul va poate prescrie medicamente care sa suprime tusea. De asemenea medicul va poate prescrie un expectorant care sa ajute la eliminarea mucusului sau medicamente bronhodilatatoare. Pentru ca majoritatea bronsitelor sunt provocate de virusuri, antibioticele sunt inutile. Exceptie fac cazurile in care bronsita esta cauzata de bacterii.
Embolia pulmonara Embolia pulmonara este o afectiune care apare atunci cand o artera pulmonara este blocata. In cele mai multe cazuri, blocajul este cauzat de unul sau mai multe cheaguri care ajung in plamani din diferite parti ale corpului. Cele mai multe cazuri provin din picioare, dar ele se pot forma si in venele bratelor sau chiar in inima. In cele mai multe cazuri, embolia pulmonara nu este letala.
SIMPTOME
Simptomele emboliei pulmonare pot varia foarte mult in functie de marimea ariei pulmonare afectate, de dimensiunea cheagului si de starea de sanatate a bolnavului. Semnele si simptomele frecvente includ: - dispnee (respiratie scurta, dificila) brusca
- dureri toracice care de multe ori imita un atac de cord; durerea poate sa apara oriunde in piept si poate radia in umar, brat, gat, mandibula si maxilar. Durerea poate fi acuta si se poate inrautati cand inspirati adanc, cand tusiti, mancati sau va aplecati - tuse care produce sputa cu sange - tahcardie (batai rapide ale inimii)
Alte semne si simptome includ: - ameteala - umflarea picioarelor - piele albastruie - transpiratie excesiva - anxietate - puls slab - lesin - febra
CAUZE
Cheagurile care se pot forma in venele din tot corpul, se pot disloca si se pot deplasa cu ajutorul fluxului sanguin pana in partea dreapta a inimii. De acolo cheagurile pot intra in arterele pulmonare si pot cauza un blocaj. Blocajul poate sa apara in orice artera, dar plamanii sunt mai vulnerabili deoarece tot sangele trece prin plamani.
Intelegerea cheagurilor de sange Un cheag de sange este o aglomerare de trombocite, hematii si fibrina. Cheagurile se dezvolta in mod normal pentru a opri sangerarile cauzate de taieturi sau leziuni, dar cheagurile pot sa apara si fara un motiv aparent. Un cheag de sange care se formeaza si ramane intr-o vena se numeste trombus. Un cheag de sange care ajunge intr-o alta parte a corpului se numeste embolus. Ocazional, alte substante (bucati de tumori, grasimi, bule de aer) pot sa intre in fluxul
sanguin si sa devina un embolus care blocheaza artere. Cele mai multe cheaguri care provoaca probleme au originea in venele picioarelor sau ale pelvisului. Majoritatea cheagurilor din picioare se formeaza in venele alflate sub genunchi si de obicei acestea nu se desprind. Uneori insa cheagurile se pot forma in coapse si acestea sunt periculoase. Nu se cunoaste cauza detasarii cheagurilor si nu se poate prezice momentul detasarii lor.
Factorii implicati in formarea cheagurilor sunt: Interventiile chirurgicale: interventiile chirurgicale sunt una din principalele cauze ale formarii cheagurilor de sange, mai ales interventiile asupra articulatiilor mari ca articulatia soldului sau a genunchiului. Perioadele lungi de inactivitate. Inactivitatea cauzata de odihna prelungita, de zborurile lungi cu avionul sau de mersul cu masina perioade mari de timp, scade fluxul de sange din vene si creste posibilitatea formarii cheagurilor. Persoanele imobilizate dupa o interventie chirurgicala, atac de cord sau leziuni grave sunt mai predispuse la dezvoltarea de cheaguri de sange. De fapt cea mai mare rata a emboliilor pulmonare apare la persoanele internate in spitale. Cresterea nivelului de factori de coagulare in sange. Anumite tipuri de cancer (pancreatic, pulmonar sau ovarian) determina cresterea de substante procoagulante. Anumite afectiuni medicale. Persoanele care au boli cardiovasculare asociate cu formare de cheaguri (infarct miocardic sau atac cerebral) sunt mai predispuse sa dezvolte cheaguri de sange. Leziuni ale venelor. Acestea pot sa apara in timpul anumitor proceduri chirurgicale.
TRATAMENT
Tratamentul urgent este esential pentru a evita complicatii serioase sau moartea. Initial medicul va va administra intravenos sau subcutanat heparina (un anticoagulant cu actiune rapida) care va impiedica cresterea cheagurilor formate si aparitia altora noi. Este posibil ca medicul sa va administraze si tablete de warfarina. Deoarece actiunea warfarinei este mai lenta administrarea ei se va suprapune cu administrarea de heparina, cel putin 5 zile. Dupa ce cheagul initial se
dizolva, se va continua tratamentul cu medicamente anticoagulante. Perioada de tratament depinde de particularitatile fiecarui caz. In cazul in care embolia pulmonara este masiva, pentru a evita ca cheagurile sa ajunga in artera pulmonara, se poate pune un filtru in interiorul venei cave inferioare. (cu ajutorul unui cateter)
Emfizemul Boala este caracterizata prin cresterea anormala a spatiilor aeriene alveolare, prin diminuarea elsticitatii pulmonare, respectiv scaderea puterii de contractie a alveolelor si prin tulburari consecutive, in ceea ce priveste primenirea cu oxigen alveolar si a sangelui, precum si schimburile de gaze intre aerul aerul atmosferic si sange. In timp, supraintinderea alveolelor, poate determina ruperea sacilor pulmonari, formand un spatiu mai mare. Procesul se desfasoara in modul urmator: in mod normal expirarea se face in doua feluri, activ si pasiv. Atunci cand stati si sunteti linistiti, muschiul diafragma se contracta si pieptul se mareste lasand aerul sa intre. Apoi diafragma se relaxeaza si aerul iese din plamani datorita tesutului elastic al alveolelor care se contracta (involuntar). Pe de alta parte, atunci cand faceti efort, aveti nevoie ca aerul din plamani sa fie mai repede evacuat. In acest caz, muschii pieptului se contracta fortand aerul sa iasa rapid. Daca aveti emfizem, multe din fibrele elastice sunt distruse si trebuie sa evacuati aerul din plamani in mod constient.
SIMPTOME
Toracele bolnavului cu emfizem este in general largit, putin rigid, gatul pare scurt, ochii sunt usor iesiti din orbite. Simptomatologia este variata si necaracteristica. Bolnavul tuseste frecvent, mai ales cand are si bronsita cronica, vorbeste si respira greu chiar la eforturi mici, uneori zgomotos si cu fluieraturi. Alte semne pot fi pierderea poftei de mancare, scaderea in greutate si oboseala.
CAUZE
Cauzele constituirii emfizemului pot fi: bronsita cronica, poluarea atmosferica, astmul bronsic sever sau cronic, inflamatii provocate de gaze iritante sau fum de tigara, infectiile bacteriene sau virale, bolile in care caile aeriene sunt astupate partial sau temporar, profesiuni in care se face efort respirator (suflatori de sticla, instrumentisti suflatori sau cantareti), deformarile toracice, varsta inaintata, sclerozele pulmonare datorate tubercolozei sau altor boli care distrug parti din plaman, tusitul cronic.
TRATAMENT
Tratamentul se bazeaza mai mult pe combaterea cauzelor si pe profilaxie. El consta in renuntarea la fumat, tratarea corecta a infectiilor respiratorii din primii ani de viata, evitarea factorilor care intra in determinismul bolii. Emfizemul este practic nevindecabil, pentru ca un tesut care si-a pierdut elasticitatea nu si-o mai poate recapata. Se va evita efortul fizic obositor, vor fi urmate reguli de igiena generala, se va face gimnastica respiratorie pe baza unui program stabilit de medic.
Fibroza pulmonara idiopatica Exista numeroase forme de manifestare a fibrozei pulmonare, cea mai comuna fiind leziunea progresiva a tesutului pulmonar care afecteaza capacitatea de a respira si de a absorbi oxigen in sange. In general, leziunea tesutului pulmonar este ireversibila si are cauze necunoscute. Tratamentul poate incetini procesul deteriorarii tesutului pulmonar, dar nu il poate opri definitiv.
SIMPTOME
Simptomele fibrozei pulmonare includ: - Probleme de respiratie, mai ales in tmpul sau dupa activitatile fizice - Tuse seaca.
Deoarece aceste simptome se dezvolta incet si progresiv, de cele mai multe ori sunt puse pe seama imbatrinirii, obezitatii, lipsei de forma fizica sau efectelor unei infectii a tractului respirator superior. Alte simptome mai rare ale fibrozei pulmonare includ respiratie dificila, durere in piept si deformarea degetelor de la maini, cand varfurile degetelor se maresc si unghiile se curbeaza pe acestea.
CAUZE
Atunci cand inspirati aerul circula spre plamani prin doua cai respiratorii importante, bronhiile. In interiorul plamanilor, bronhiile se ramifica in bronhiole, care se termina in mici ciorchini de saci cu aer, numiti alveole. Pe peretii acestor saculeti cu aer se afla vase de sange (capilare) prin intermediul carora oxigenul este absorbit in sange si dioxidul de carbon, un "deseu" al metabolismului, este eliminat. In cazul fibrozei pulmonare, peretii saculetilor de aer (alveolele) se imflameaza, iar pe tesutul care ii sustine, interstitiul, apar leziuni. In mod normal, sacii de aer sunt elastici, marindu-se si micsorandu-se cu fiecare respiratie, ca un balon. Dar fibroza ingroasa tesutul interstitial si face saculetii de aer mai putin flexibili, ca un burete tare, ceea ce face respiratia mai greoaie si accesul oxigenului in sange mai dificil. Fibroza pulmonara apare atunci cand in urma unor leziuni a plamanilor, procesul de vindecare
nu decurge normal. In mod normal, se regenereaza o cantitate suficienta de tesut pentru vindecare. In cazul fibrozei pulmonare, tesutul se regenereaza in exces, afectand functia plamanilor.
Cateva dintre numeroasele cauze ale fibrozei pulmonare sunt:
- Factorii de mediu. Expunerea la anumite substante toxice ca siliciul, azbestul, praful de metale grele, amoniacul poate duce la aparitia bolii. Exista numeroase substante organice, cum ar fi trestia de zahar, fanul, gainatul de pasari, care pot provoca reactii alergice puternice si prin urmare leziuni ale plamanilor. - Infectiile. Acestea includ infectiile virale cu citomegalovirus, in special la persoanele cu imunitate deficitara, infectiile bacteriene, ca pneumonia, infectiile cu ciuperci, ca histoplasmoza si infectiile cu paraziti. - Radiatiile. Unele persoane care fac radioterapie pentru cancer la san sau pulmonar prezinta unele simptome de leziuni ale plamanilor. - Medicamentele. Unele medicamente pot afecta interstitiul, mai ales cele specifice chimioterapiei, pentru tratarea aritmiei cardiace si a altor boli cardiovasculare, anumite tratamente psihiatrice si unele antibiotice. - Alte afectiuni. Fibroza pulmonara poate aparea o data cu alte afectiuni. Aceste boli nu afecteaza direct plamanul, ci tesuturile. Printre acestea se numara bolile tesutului conector, lupus, scleroderma, artrita reumatoida, dermatomiozita, polimiozita, sindromul lui Sjogren si sarcoidoza. Deoarece fibroza pulmonara poate avea diverse cauze, uneori acestea sunt dificil de identificat. Toate cazurile de fibroza pulmonara fara cauza identificata sunt reunite sub numele generic de fibroza pulmonara idiopatica. Cea mai comuna forma de fibroza pulmonara idopatica este pneumonita interstitiala fibrozanta, care afecteaza mai mult barbatii decat femeile, cu varsta de peste 50 de ani.
Desi seamana ca denumire, pneumonita nu trebuie confundata cu pneumonia. Pneumonita este inflamarea plamanului fara infectie, in timp ce pneumonia este inflamatia plamanului ca rezultat
al unei infectii. In plus, desi pneumonia se localizeaza in una sau cel mult doua zone ale plamanului, pneumonita afecteaza toate zonele plamanilor. Alte forme de fibroza pulmonara idiopatica includ: pneumonita interstitiala nespecifica, bronsiolita obliteranta, pneumonita interstitiala descuamativa, pneumonita interstitiala acuta si pneumonita interstitiala limfocitara.
Hipertensiunea pulmonara Hipertensiunea pulmonara reprezinta presiunea anormal de mare in arterele pulmonare din cauza ingustarii acestora. Ingustarea arterelor creaza o rezistenta marita la inaintarea sangelui si presupune mai multa "munca" pentru inima. Inima isi va mari volumul din cauza efortului suplimentar.
SIMPTOME
- durere de piept - ameteala - lesin - oboseala - umflarea picioarelor - durere usoara de cap in timpul efortului fizic - respiratie grea in timpul efortului fizic - slabiciune
CAUZE
Hipertensiunea pulmonara poate fi cauzata de: - malformatii genetice - anumite medicamente - boli de plamani - boli ale valvelor inimii - cheaguri de sange in plamani
Insuficienta cardiaca Insuficienta cardiaca inseamna ca inima nu poate pompa suficient sange pentru a satisface nevoile organismului. De-a lungul timpului anumite boli precum bolile coronariene sau hipertensiunea arteriala slabesc inima si aceasta nu mai poate functiona eficient. Mojoritatea bolilor care duc la insuficienta cardiaca sunt ireversibile, insa insuficienta cardiaca poate fi tratata cu rezultate bune. Medicamentele pot sa amelioreze semnele si simptomele. Schimbarile stilului de viata, ca exercitiile fizice, reducerea cantitatii de sare consumata, tratarea depresiilor, atingerea unei greutati normale pot imbunatati calitatea vietii.
SIMPTOMELE
In general insuficienta cardiaca se dezvolta lent si este o boala cronica, pe termen lung, desi este posibila si aparitia brusca a anumitor simptome (insuficienta cardiaca acuta).
Semnele si simptomele insuficientei cardiace cronice: - oboseala si slabiciune - puls rapid si neregulat - respiratie greoaie - reducerea capacitatii de a face efort fizic - tuse persistenta cu productie de flegma alba sau roz - umflarea gleznelor si a picioarelor
- umflarea abdomenului - crestere brusca in greutate din cauza retentiei de fluide - lipsa poftei de mancare si greata - dificultati de concentrare
Semnele si simptomele insuficientei cardiace acute: - aceleasi semne ca si in cazul bolii cronice cu diferenta ca sunt mai severe si apar sau se inrautatesc brusc - puls rapid si neregulat si palpitatii care pot provoca oprirea batailor inimii - dureri toracice
Insuficienta cardiaca poate implica partea stanga, dreapta sau ambele. De obicei, insuficienta cardiaca incepe cu ventriculul stang, care este principala camera de pompare a inimii.
Simptomele pot fi prezentate si in functie de partea afectata a inimii:
Insuficienta cardiaca pe partea stanga - cea mai frecventa forma a insuficientei cardiace - sangele si fluidele sunt retinute in plamani cauzand insuficienta respiratorie
Insuficienta cardiaca pe partea dreapta - de obicei se produce in acelasi timp cu insuficienta cardiaca pe partea stanga - sangele si fluidele sunt retinute in abdomen si picioare, cauzand umflaturi
Insuficienta cardiaca sistolica - ventriculul stang nu se poate contracta suficient, indicand o problema de pompare
Isuficienta cardiaca diastolica - ventriculul stang nu se poate relaxa sau umple complet, indicand o problema de umplere
CAUZE
Insuficienta cardiaca apare de obicei dupa ce alte boli au deteriorat si slabit inima. Ventriculele pot deveni rigide si nu se mai pot umple complet. De asemenea, muschiul inimii se poate slabi si ventriculele se dilata pana la punctul in care nu mai pot pompa sangele eficient. Urmatoarele boli pot cauza insuficienta cardiaca: - bolile coronariene si atacul de cord. - hipertensiunea arteriala - defecte ale valvelor cardiace - leziuni ale muschiului cardiac - miocarditele - defectele cardiace congenitale - aritmiile cardiace - alte boli ca: diebetul zaharat, anemia severa, hipertiroidismul, hipotiroidismul, emfizemul, lupusul
Insuficienta cardiaca acuta poate fi provocata si de infectii virale severe, reactii alergice, coagularea sangelui in plamani, folosirea anumitor medicamente.
TRATAMENT
Insuficienta cardiaca este o boala cronica ce necesita tratament indelungat. Cu tratament adecvat, inima poate deveni mai puternica si semnele si simptomele se pot ameliora. Medicul poate trata boala si prin corectarea cauzei ce a produs-o. De exemplu, repararea unei valve poate face reversibila insuficienta cardiaca. Pentru majoritatea oamenilor insa, tratamentul consta in administrarea corecta de medicamente si in unele cazuri in folosirea unor dispozitive care ajuta inima sa functioneze corect. Medicamente. De obicei tratamentul include o combinatie de medicamente. In functie de
simptome, medicul va poate prescrie unul, doua sau trei tipuri de medicamente. Medicamentele pot fi vasodilatatoare, medicamente care maresc puterea contractiilor inimii si incetinesc frecventa lor, medicamente care reduc tensiunea arteriala, diuretice. In afara de aceste medicamente, medicul va poate prescrie si medicamente care reduc colesterolul sau medicamente care fluidizeaza sangele. Metode chirurgicale si dispozitive medicale. In anumite cazuri medicul va recomanda anumite proceduri chirurgicale pentru a trata probleme care au determinat aparitia bolii. De exemplu, o valva a inimii poate fi corectata sau inlocuita cu una noua. Sau, medicul poate recomanda un by-pass coronar pentru a trata ingustarea severa a arterelor coronare. Metodele pot include implantarea de cardio-defibrilatoare portabile care stabilizeaza ritmul caridiac, pompe cardiace care sunt implantate in abdomen si sunt atasate inimii pe care o ajuta sa pompeze sange, sau resincronizatoare cardiace care cu ajutorul impulsurilor electrice ajuta inima sa pompeze intr-o maniera coordonata mai eficienta. Anumite persoane au boala intr-un stadiu atat de avansat incat nici chirurgia nici medicamentele nu ajuta. In aceste cazuri este nevoie de un transplant de cord.
Pleurezia Pleurezia este inflamatia tesutului din jurul plamanilor (pleura). Exista doua straturi de pleura: unul care acopera plamanii si unul care acopera peretele interior al pieptului. Aceste doua straturi sunt lubrifiate de lichidul pleural. Pleurezia este frecvent asociata cu acumularea de extra fluid in spatiul dintre cele doua straturi de pleura. Receptorii de durere ai plamanului sunt localizati in pleura. De aceea, atunci cand aceasta devine inflamata, rezultatul este o durere ascutita mai ales la inspiratie.
SIMPTOME
- respiratie grea
- dureri de piept - tuse uscata - febra si frisoane
Durerea de piept cauzata de pleurezie este inrautatita la stranut, tuse, miscari si inspiratie adanca. In unele cazuri durerea se poate extinde spre umar. Durerea este diminuata daca va tineti respiratia sau daca apasati locul dureros. Cand pleurezia este asociata cu acumularea de fluide, de obicei durerea dispare deoarece fluidul serveste ca lubrifiant.
CAUZE
Pleurezia poate fi cauzata de: Infectii cauzate de: bacterii, ciuperci, paraziti, virusuri Inhalarea de substante chimice sau toxice Anumite boli vasculare: lupus, artrita reumatorida Diferite tipuri de cancer: raspandirea cancerului pulmonar sau de san la pleura Tumori ale pleurei Embolie pulmonara Obstructia canalelor limfatice Traume: coaste rupte Anumite medicamente Pancreatita Ciroza hepatica Infarct pulmonar
Pneumonia Pneumonia este o infectie a unuia sau a ambilor plamani, cauzata de bacterii, virusuri sau ciuperci. Inainte de descoperirea antibioticelor, una din trei persoane cu pneumonie decedau.
SIMPTOME
Pneumonia poate fi dificil de diagnosticat. Ea imita adesea o raceala sau o gripa, incepe cu tuse si febra si este posibil sa nu realizati ca suferiti de ceva mai grav. Durerea toracica este un simptom comun al mai multor tipuri de pneumonie. Simptomele pot varia mult in functie de tipul de organism care cauzeaza infectia.
Pneumonia provocata de bacterii. - frisoane - febra ridicata - transpiratie - respiratie grea - dureri in piept - tuse care produce flegma groasa, verde sau galbena
Pneumonia provocata de virusuri - tuse uscata - dureri de cap - febra - dureri musculare - oboseala - respiratie dificila
CAUZE
In unele cazuri pneumonia apare prin inspirarea de picaturi care contin agenti patogeni. Aceste picaturi apar cand o persoana infectata stranuta sau tuseste. In alte cazuri, pneumonia apare
cand bacterii si virusuri prezente in mod normal in gura, nas sau gat intra accidental in plamani. In timpul noptii, se intampla destul de frecvent ca oamenii sa aspire secretii din gura, nas sau gat. In mod normal, sistemul imunitar al organismului previne dezvoltarea unei infectii in plamani. Exista insa cazuri cand sistemul imunitar este slabit ca urmare a unei alte boli, caz in care se poate dezvolta o pneumonie severa. Persoanele cu recente infectii virale, boli pulmonare, boli cardiace, dependente de alcool sau de droguri, precum si persoanele care au suferit un accident cerebral vascular, prezinta un risc mai mare de a dezvolta boala. Odata intrate in plamani, microorganismele se stabilesc in sacii pulmonari unde se inmultesc foarte mult. Acesti saci se umplu apoi cu lichid si puroi in incercarea organismului de a lupta impotriva infectiei.
boli ochi rosii sau discomfort Arsura chimica a ochiului Expunerea ochiului la orice substanta chimica poate duce la o arsura a ochiului. Cu toate ca majoritatea arsurilor pot sa creeze doar un disconfort minor, orice expunere sau arsura de natura chimica trebuie tratata cu seriozitate.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele care apar imediat dupa contactul cu substanta sunt: - durere - iritatia ochiului - lacrimare - roseata - neputinta de a-ti tine ochiul deschis - senzatie de corp strain in ochi - inflamarea pleoapei
- incetosarea vederii, datorata durerii sau lacrimarii ochiului
CAUZE
Arsuri cu substante alcaline. Arsuri cu substante acide. Arsuri cu substante iritante.
TRATAMENT
Se va proceda rapid, chiar de catre victima, la spalarea ochilor cu multa apa, ser fiziologic sau cu apa sarata (o lingurita de sare la un litru de apa fiarta). Este, insa, indicat, sa se solicite si ajutorul medicului oftalmolog. Pana la vindecarea suprafetei ochiului, este un risc mare de infectie. De aceea, medicul specialist o sa iti prescrie antibiotice sub forma de picaturi sau unguent. Daca corneea devine opaca sau are un aspect incetosat, este nevoie de un transplant de cornee. Arsurile chimice, in special cauzate substante alcaline, pot provoca diferite afectiuni ale ochiului, cum ar fi cataracta sau glaucomul, care, ulterior, vor necesita interventie chirurgicala.
RECOMANDARI
In caz de arsura nu va frecati la ochi. Veti inrautati situatia Purtati ochelari de protectie atunci cand manipulati substante chimice industriale. Urmati cu atentie instructiunile de folosire a detergentilor Depozitati substantele chimice in locuri unde copiii nu au acces. Copiii sufera astfel de arsuri chimice in marea majoritate a cazurilor atunci cand nu sunt supravegheati.
Blefarita Blefarita este o inflamatie a foliculilor genelor. Inflamatia este cauzata de cresterea numarului bacteriilor care se gasesc in mod normal pe pleoape.
SIMPTOME
- cruste pe pleoape - pleoapele sunt inrosite, umflate - mancarime a pleoapelor - senzatie de nisip in ochi cand clipiti - caderea genelor
CAUZE
Blefarita este provocata de o dermatita seboreica, de o infectie bacteriana sau o combinatie a ambelor. Alergiile sau infestarea genelor cu paduchi pot de asemenea sa cauzeze blefarita dar mai rar. Boala este caracterizata prin faptul ca glandele de pe pleoape produc prea mult ulei. Acest lucru duce la formarea unui climat propice pentru dezvoltarea bacteriilor.
TRATAMENT
Blefarita poate fi dificil de tratat. Igiena zonei poate diminua simptomele si poate preveni complicatiile. Medicul poate prescrie un unguent cu antibiotic, sau in cazurile severe picaturi cu antibiotice si steroizi. In rare cazuri blefarita dispare complet. Chiar si cu un tratament adecvat, reaparitia bolii este frecventa.
Conjunctivita Conjunctivita este o inflamatie sau infectie a conjunctivei. Inflamatia face ca micile vase de sange din conjunctiva sa devina mai proeminente, fapt care duce la aparitia unei culori rosii sau roz a ochilor. Cauza principala este reprezentata de infectii virale sau bacteriene, anumite reactii alergice sau in cazul copiilor un canal lacrimal incomplet deschis. Desi inflamatia este deranjanta, boala afecteaza vederea raraeori. Pentru ca este o boala contagioasa, diagnosticul precoce este cea mai buna cale de a llimita raspandirea.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome ale conjunctivitei sunt: - roseata la unul sau ambii ochi - mancarime la unul sau ambii ochi - sentimentul de "nisip in ochi" - scurgeri care pot forma cruste in timpul noptii - lacrimare
Conjunctivita se manifesta ca si cum ati avea ceva in ochi si nu-l puteti elimina. Cand va treziti, ochii par lipiti din cauza scurgerilor.
CAUZE
Cauzele includ: - virusi - bacterii - alergii - prezenta unui obiect strain in ochi
Conjunctivita virala si bacteriana Conjunctivita virala si bacteriana pot afecta unul sau ambii ochi.Conjunctivita virala produce de obicei secretii apoase sau mucoase. Conjunctivita bacteriana produce de obicei secretii mai groase, de culoare galben verzuie si este de obicei asociata cu infectii respiratorii. Ambele tipuri de conjunctivita pot fi asociate cu racelile. Conjunctivita bacteriana este mai frecventa la copii decat la adulti.
Conjunctivita alergica Afecteaza ambii ochi si este un raspuns la o substanta care produce alergii, cum ar fi polenul. Ca raspuns la alergeni, organismul produce un anticorp numit imunoglobulina. Acest anticorp, face ca anumite celule sa secrete o substanta numita histamina. Producerea de histamina de catre corp, duce la aparitia anumitor simptome de alergie, incluzand si ochi rosii sau roz. Daca aveti conjunctivita alergica, este posibil sa aveti mancarime intensa, lacrimari si inflamatii ale ochilor, stranut si secretii nazale.
Conjunctivita provocata de iritatii Iritatia produsa de un corp strain sau de improscarea anumitor substante chimice in ochi este asociata cu conjunctivita. Uneori, spalarea si curatirea ochiului pentru a scapa de corpul strain provoaca roseata si iritatie. Secretiile sunt de obicei sun forma de mucus si dispar intr-o zi.
La nou nascuti Conjuntivita poate fi provocata de deschiderea incompleta a canalului lacrimal.
TRATAMENT
Conjunctivita bacteriana. In cazul in care infectia este bacteriana, medicul va poate prescrie picaturi cu antibiotice si infectia va trece in cateva zile. In cazul copiilor, picaturile pot fi inlocuite cu un unguent cu antibiotic deoarece este mai usor de administrat.
Conjunctivita virala Conjunctivita virala nu raspunde la tratamentul cu picaturi sau unguent cu antibiotice. Medicul va poate prescrie medicamente care sa usureze simptomele, dar ca si in cazul unei raceli, boala trebuie sa treaca de la sine. In primele 3-5 zile se pot observa inrautatiri ale simptomelor. Este nevoie de 2 sau 3 saptamani pentru vindecarea completa.
Conjunctivita alergica. Daca boala este de origine alergica, medicul va prescrie medicamente antihistaminice, decongestionante, steroizi si antiinflamatoare
Dacriocistita
Dacriocistita (denumita popular "urcior") este o inflamatie rosie, dureroasa pe marginea sau in interiorul pleoapei, care poate arata ca un abces sau un cos. De obicei, aceasta inflamatie este plina cu puroi. Deoarece creste in dimensiune, aceasta poate impiedica ochiul sa se deschida complet. Uneori pot aparea mai multe urcioare, care duc la inflamarea pleoapei, o afectiune numita blefarita.
SIMPTOME
Majoritatea urcioarelor sunt pline cu puroi si in cele din urma se sparg, ceea ce duce la eliminarea unuia dintre principalele simptome ale dacriocistitei: durerea. De obicei, dupa aceea, inflamatia dispare. Simptomele dacriocistitei includ:
- durere - o inflamatie rosie asemanatoare cu un abces sau un cos - inflamarea pleoapei - sensibilitate la lumina - o senzatie de zgariere in ochi
CAUZE
Cauza dacriocistitei este o infectie bacteriana, de obicei un stafilococ. Infectia bacteriana se dezvolta in apropierea foliculului unei gene. Puteti avea mai multe inflamatii in acelasi timp sau unul dupa altul. Urcioarele nu sunt neaparat contagioase, dar apar din cauza igienei necorespunzatoare. Acestea pot aparea si daca utilizati produse cosmetice expirate sau nu va demachiati seara. Urcioarele pot aparea in cazul persoanelor care poarta lentile de contact, daca acestea nu se
spala cu atentie pe maini si nu dezinfecteaza lentilele de contact, inainte de a le pune. Blefarita cronica poate fi de asemenea o cauza a formarii urcioarelor. Tratarea blefaritei cronice poate preveni formarea ulterioara a urcioarelor.
TRATAMENT
In cazul in care medicul confirma diagnosticul, poate prescrie un unguent cu antibiotic. In cazul in care urciorul nu se sparge singur, medicul il poate drena chirurgical. De obicei administrarea orala de antibiotice nu este necesara.
Glaucomul Glaucomul este o boala a nervului optic. Glaucomul se caracterizeaza printr-un mod special de deteriorare progresiva a nervului optic, care incepe de obicei cu pierderea vederii periferice. Daca boala nu este diagnosticata si tratata, poate progresa pana la pierderea totala a vederii. Glaucomul este de obicei asociat cu cresterea presiunii intraoculare. De fapt presiunea intraoculara crescuta cauzeaza de obicei deteriorarea nervului optic. In unele cazuri insa, glaucomul poate sa apara si la valori normale ale presiunii intraoculare. In lume, glaucomul este cauza principala a orbirii. Circa 6 milioane de persoane sunt oarbe la ambii ochi din cauza bolii.
SIMPTOME
Cele mai frecvente tipuri de glaucom (glaucomul cu unghi deschis si glaucomul cu unghi inchis) au simptome diferite.
Simptomele glaucomului cu unghi deschis includ
- pierdere treptata a vederii periferice, de obicei la ambii ochi - in stadii avansate, vedere de tip tunel
Simptomele glaucomului cu unghi inchis includ: - durere oculara severa - greata si varsaturi - tulburari bruste de vedere in special in lumina slaba - vedere neclara - inrosire a ochiului - halouri in jurul obiectelor luminate
CAUZE
In mod normal forma partii frontale a globului ocular (camera anterioara a globului ocular) este mentinuta de un lichid numit umoare apoasa, care este produsa si eliminata, mentinand o presiune constanta intraoculara. In unele cazuri umoarea apoasa nu este drenata in mod corespunzator, dar motivul aparitiei acestui lucru nu este cunoscut. Cand acest lucru se produce, lichidul se acumuleaza intraocular provocand cresterea tensiunii intraoculare. Presiunea crescuta intraoculara lezeaza nervul optic producand scaderea progresiva a acuitatii vizuale.
Hemoragia subconjunctivala Hemoragia subconjunctivala apare atunci cand micile vase de sange se sparg si sangereaza.
SIMPTOME
- aparitia unei pete rosii in "albul ochiului" - vederea nu este alterata - pata nu provoaca durere sau scurgeri oculare
CAUZE
Hemoragia poate sa apara fara nici o leziune. Cresterea brusca a presiunii intraoculare cauzata de stranut sau tuse, pot provoca hemoragia subconjunctivala. Hemoragia poate sa apara si la persoanele cu hipertensiune arteriala. Boala este frecventa si la copiii nou nascuti din cauza schimbarilor de presiune la care este supus in timpul nasterii.
Inflamatia irisului (iritita) Irisul este inelul colorat care inconjoara pupila si care se afla in spatele corneei. Muschii care controleaza irisul ajusteaza cantitatea de lumina prin schimbarea diametrului pupilei. Inflamatia irisului (iritita) este un tip de uveita. Inflamatia prelungita poate duce la micsorarea diametrului pupilei, la aparitia unor margini neregulate si la risc crescut de glaucom. De cele mai multe ori boala nu are o cauza specifica. In alte cazuri boala este provocata de anumite boli cronice sau de factorii genetici.
SIMPTOME
Semnele si simptomele irititei pot sa includa: - inrosirea ochiului - disconfort si durere a ochiului afectat - fotofobie (sensibilitate la lumina) - vedere neclara
- vederea de "puncte" Boala nu este asociata de obicei cu scurgeri din ochi sau lacrimare excesiva. Cand simptomele se dezvolta brusc, intr-o perioada de cateva ore sau cateva zile, boala se numeste iritita acuta. Daca simptomele se dezvolta treptat sau dureaza mai mult de 6 saptamani, boala este cronica.
CAUZE
De cele mai multe ori cauza inflamatiei nu poate fi determinata. Cuzele cunoscute sunt: Leziuni ale ochiului. Infectia cu herpes. Infectia cu virusul care produce herpesul si zona zoster poate cauza iritita mai ales daca eruptia este localizata pe frunte sau obraji Predispozitia genetica Boala Bechet Artrita reumatoida juvenila Uveita posterioara. Inflamatia care incepe in partea posterioara a ochiului, poate afecta si partea anterioara.
Raceala Raceala poate fi cauzata de peste 200 de virusuri.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome ale racelii sunt: - congestie nazala - nas care curge - stranut
In functie de tipul de virus, pot aparea si alte simptome: - tuse - scaderea apetitului - durere de cap - dureri musculare - durere in gat
Copiii mici au stari febrile, in timp ce adultii sau copiii mai in varsta nu au sau au febra mica. Dupa expunerea la virus, simptomele apar in 2 sau 3 zile (mai rar intr-o saptamana). In mod normal, iritatia nasului sau durerea in gat sunt primele simptome, urmate apoi de stranut si de scurgeri din nas. In cateva zile secretia nazala, initial apoasa, devine mai groasa si de culoare galbena sau verde. Acesta este un lucru normal si nu reprezinta un motiv sa luati antibiotice. De obicei raceala trece de la sine in aproximativ 7 zile.
CAUZE
Copiii au in general intre 3 si 8 raceli pe an. Ei iau boala de la alti copii. Parintii iau boala de la copii. Cand cineva este racit, secretia nazala este plina de virusuri. Stranutul si suflatul nasului imprastie virusul. Persoanele sunt cel mai contagioase in primele 2, 3 zile de la inceputul racelii si nu mai sunt contagioase dupa 7 sau 10 zile.
Rinita alergica (febra fanului) Feba fanului (rinita alergica) produce simptome asemanatoare cu ale unei raceli: stranut, presiune in sinusuri, nas care curge. Febra fanului este un termen impropriu. Fanul nu este o cauza a bolii si nu produce febra. Termenul corect, folosit pentru a descrie aceasta reactie alergica este "Rinita alergica".
SIMPTOME
- nas care curge - ochi inlacrimati - stranut - tuse - mancarimi ale nasului, ale cerului gurii sau ale gatului - presiune in sinusuri - piele umflata si de culoare albastruie sun ochi - scaderea simtului mirosului si al gustului
Desi rinita alergica poate incepe la orice varsta, este mai probabil ca ea sa se dezvolte in timpul copilariei. Pentru majoritatea oamenilor simptomele au tendinta de a se diminua odata cu trecerea anilor.
CAUZE
In timpul procesului numit sensibilizare, sistemul imunitar intrepreteaza gresit o substanta inofensiva ca pe ceva daunator. Sistemul imunitar incepe sa produca anticorpi care cauzeaza alergii. Urmatoarea data cand se intra in contact cu substanta respectiva, anticorpii o recunosc si semnalizeaza sistemului imunitar sa produca histamina care va fi eliberata in sange. Histamina produce o reactie care duce la aparitia simptomelor rinitei alergice. Boala poate fi sezoniera sau perena. Multe persoane au alergie tot timpul anului dar simptomele se inrautatesc doar in anumite perioade.
Cauzele rinitei sezoniere: - polen provenit de la copaci (primavara)
- polen provenit de la iarba (sfarsitul primaverii si vara) - spori proveniti de la ciuperci (in timpul lunilor calduroase)
Cauzele rinitei permanente: - acarieni - animalele domestice - gandaci
Sindromul ochilor uscati Sindromul ochilor uscati reprezinta lubrifierea si umezirea defectuoasa a ochilor.
SIMPTOME
Semnele si simptomele, afecteaza de obicei ambii ochi si sunt: - senzatie de arsura a ochilor - senzatia de nisip in ochi - iritatarea ochilor din cauza fumului de tigara sau a vantului - oboseala oculara dupa scurte perioade de citit - sensibilitate la lumina - lacrimare - vedere incetosata care de obicei se agraveaza la sfarsitul zilei
CAUZE
Lacrimile sunt un amestec de apa, uleiuri saturate, proteine, substante antibacteriene. Acest amestec de substante ajuta la curatirea ochilor si la mentinerea sanatatii lor. La unele persoane
afectiunea este determinata de un dezechilibru al compozitiei lacrimilor. La altele, cantitatea de lacrimi produsa nu este suficienta.
Cauzele dezechilibrului compozitiei lacrimale.
Filmul lacrimal are trei straturi de baza: ulei, apa si mucus. Problemele aparute la oricare din cele 3 straturi pot cauza aparitia simptomelor afectiunii. Stratul uleios. Este stratul exterior, produs de mici glande aflate la marginea pleoapelor (glandele meibomiene). El contine uleiuri saturate care incetinesc evaporarea stratului apos. Cand stratul uleios este prea subtire, stratul apos se evapora prea repede, provocand simptomele specifice. Problemele apar de obicei atunci cand glandele meibomiene sunt infundate. Disfunctia este frecventa la persoanele care sufera de blefarita. Stratul apos. Este stratul mijlociu si cel mai gros, format din apa cu sare. Acest strat, produs de glandele lacrimale, curata ochiul si indeparteaza particulule straine. Daca glandele lacrimale produc prea putine lacrimi, poate sa apara afectiunea. Stratul de mucus. Este stratul interior, care ajuta la imprastierea uniforma a lacrimilor pe suprafata ochiului.
Cauzele scaderii cantitatii de lacrimi
Pe masura inaintarii in varsta, productia de lacrimi este diminuata. Atunci cand nu se mai produc suficiente lacrimi, ochii devin iritati. Afectiunea se numeste keratoconjunctivita. Desi sindromul ochilor uscati afecteaza atat barbatii cat si femeile, boala este mai frecventa la femeile trecute de menopauza. Alte cauze sunt: leziunile glandelor lacrimale, diabetul, artrita reumatoida, lupusul, scleroderma, sindromul Sjogren sau deficienta de vitamina A.
Alte cauze sunt: - afectiuni ale pleoapelor care nu mai pot dispersa corect stratul de lacrimi pe suprafata ochiului - administrarea anumitor medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice si decongestionante, somnifere, anticonceptionale, antidepresive, morfina)
- expunerea la anumiti factori de mediu (soare puternic, vant, aer uscat, citit prelungit)
Uveita Uveea este acea parte a ochiului care contine irisul, corpul ciliar si coroida. Irisul este partea colorata a ochiului care controleaza cantitatea de lumina care patrunde in ochi. Corpul ciliar este compus din structuri vasculare responsabile cu secretie de umoare apoasa si din fibre musculare care permit curbarea cristalinului. Coroida este o membrana care contine vase sanguine care hranesc retina si sclerotica. Uveita, o inflamatie a uveei, se poate produce in partea din fata a ochiului afectand irisul si corpul ciliar sau se poate produce in partea posterioara afectand in principal coroida. Uveita anterioara este cea mai comuna. De obicei dureaza cateva zile, dar exista predispozitia sa apara din nou. Uveita posterioara poate dura luni de zile si este asociata cu leziuni ale retinei. Boala poate duce la pierderea vederii, la glaucom, dezlipire de retina sau cataracta. Uveita este mai frecventa la adultii tineri.
SIMPTOME
- cresterea sensibilitatii la lumina - vedere neclara - durere in ochiul afectat care poate fi severa - ochi rosu - lacrimare abundenta - aparitia de pete si puncte in vedere
CAUZELE
Cauza uveitei nu este cunoscuta. Ea poate fi declansata de un raspuns autoimun. Exista boli
autoimune care au uveita ca simptom: artrita reumatoida, spondilita anchilozanta, boala lui Crohn, colita.
boli palpitatii ale inimii Aritmiile cardiace Aritmie cardiacă este un termen pentru orice dereglare a ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al regularitatii frecventei cardiace, fie sub ambele, dereglari care sunt datorate unor anomalii electrice in activitata inimii. Unele aritmii sunt urgente medicale care pun viata in pericol. Altele pot fi doar pur si simplu enervante. De fapt cei mai multi oameni vor simti la un moment dat ca inima lor a iesit din ritm sau bate mai puternic. Nici unul din aceste simptome nu reprezinta insa un motiv de alarma.
SEMNE SI SIMPTOME
Cele mai cunoscute simptome ale unei aritmii sunt palpitatiile. Acestea pot fi ocazionale, frecvente sau continue. In caz de palpitatii, este important sa se repereze daca bataile sunt regulate sau neregulate, daca aparitia tulburarii este progresiva sau brutala si care a fost durata sa, si sa se noteze frecventa cardiaca, atunci cand este posibil. Alte tipuri de simptome: sincope, gafaiala, stari de rau, caderea tensiunii arteriale, ameteala, lesin. Se pot distinge extrasistolele (contractiile premature), tahicardiile (accelerarile bruste si trecatoare ale ritmului cardiac), bradicardiile, fibrilatiile ventriculare (contractiile anarhice si ineficace). Unele aritmii nu determina simptome şi nu sunt asociate cu creşterea mortalităţii. Cu toate acestea, unele aritmii asimptomatice sunt asociate cu evenimente adverse. Exemplele includ creşterea riscului de coagulare a sângelui în inimă care creste riscul de embolie sau de accident vascular cerebral.
CAUZE
Toate cardiopatiile, indeosebi cardiopatiile ischemice (arterioscleroza, ateroscleroza) si chiar simpla imbatranire a inimii sunt cauze ale aritmiei. Printre alte origini, trebuie sa citam: embolia pulmonara, brohopneumopatiile, tulburarile hidroelectrolitice, anumite medicamente (diuretice, unele antiaritmice etc.), abuzul de tutun, excitantele precum cafeaua, alcoolul.
Brahicardia Un ritm lent, (mai puţin de 60 de batai / min), este etichetat bradicardie Uneori bradicardia este normala. De exemplu, adultii tineri si sanatosi si atletii bine antrenati au frecventa cardiaca in repaus cu valori sub 60 de batai pe minut. Bradicardia sinusala aritmica, numita si bradiaritmie are o alura a batailor cardiace anormal de scazuta datorata anumitor afectiuni. In formele severe de bradicardie inima bate atat de incet incat nu pompeaza sange suficient pentru a acoperi nevoile organismului, ceea ce poate fi fatal. In bradicardie, semnalele electrice care mentin bataile cardiace la o frecventa normala, regulata, sunt intrerupte rezultand o frecventa cardiaca joasa.
Tahicardia
O rata a batailor inimii mai mare de 100 batai / minut este etichetat tahicardie. Cu toate acestea, nu orice tahicardie este o aritmie. Creşterea ritmului cardiac normal poate fi un răspuns la exerciţii fizice sau de stres emoţional. Tahicardia poate fi de doua tipuri: ventriculara (cand implica numai ventriculele) sau supraventriculara (atat atriile cat si ventriculele sunt implicate). In unele cazuri, nodul atrioventricular poate trimite impulsurile electrice mai rapid decat nodul
sinusal, cauzand astfel tahicardia. In altele, impulsurile se intorc in nodul atrioventricular. Acest fenomen de reintrare este o cauza frecventa a tahicardiei.
DIAGNOSTIC
Este asigurat prin electrocardiograma in perioada de criza, de unde interesul monitorizarii prin inregistrarea de lunga durata (Holter). In acest caz, un receptor si un inregistrator sunt purtate timp de una sau mai multe zile de catre pacient. Uneori, o electrocardiograma endocavitara (inregistrare cu un electrod urcat prin calea venoasa pana in cavitatile cardiace drepte) este indicata. Este vorba de un examen specializat practicat in mediu spitalicesc.
TRATAMENT
Datorita faptului ca aritmiile pot fi datorate unui mare numar de cauze, tratamentul trebuie ales cu atentie de catre pacient impreuna cu medicul sau. Unele aritmii nu necesita tratament. Pentru altele se face apel la medicamente antiaritmice care diminueaza excitabilitatea inimii, accelerand sau incetinind frecventa ritmului sau influentand sistemul nervos simpatic. Stimularea cardiaca, temporara sau permanenta (pacemaker), este posibila de asemenea. In unele cazuri, este practicata o electroterapie (soc electric). De asemenea, poate fi avuta in vedere o distrugere foarte localizata, prin electrocauterizare, criocauterizare, sau radiofrecventa, a zonei de origine a tulburarii.
Atacurile de panica (tulburari legate de panica) DESCRIERE
Un atac de panica se caracterizeaza prin episoade neasteptate si repetate de teama intensa sau anxietate. Dupa ce o persoana a avut un atac de panica, de exemplu intr-un magazin aglomerat, sau intrun lift el poate dezvolta temeri irationale denumite fobii si va evita locurile sau situatiile respective. In cele din urma, pacientul va ajunge la ideea ca prezenta lui in locul sau situatia respectiva este cauza declansarii atacului de panica. Acest lucru poate duce la situatia in care persoana va refuza sa mai iasa din casa. Aceasta tulburare se numeste agorafobie. Astfel exista doua tipuri de atacuri de panica: atacuri de panica cu agorafobie sau fara agorafobie. Ca si alte boli majore, atacurile de panica pot avea un impact major asupra unei persoane daca aceasta nu primeste tratament eficace. Atacurile de panica la copii pot avea ca rezultat scaderea notelor la scoala, evitarea scolii, indepartarea de parinti, depresia, ganduri suicidale.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele unui atav de panica pot debuta brusc si fara nici un motiv aparent. Acestea pot include: - palpitatii - dureri de piept - deranjament la stomac - ameteli, greata - dificultati de respiratie - amorteala sau furnicaturi in maini - frisoane - senzatia de visare - teroare; senzatia ca ceva ingrozitor este pe cale sa se produca si nu ai nici o putere pentru a preveni acel lucru - nevoia de scapa
- teama de a pierde controlul si de a face ceva jenant - frica de moarte
Un atac de panica dureaza de obicei cateva minute si este una din cele mai suparatoare boli pe care le poate experimenta o persoana. Simptomele pot mima un infarct miocardic. De obicei o persoana care a avut un atac de panica va avea si altele. O persoana care are atacuri de panica repetate sau sufera de o anxietate severa ca va avea alt atac inseamna ca sufera de tulburari de panica. Anumite boli pot avea ca simptom atacul de panica. Unele din aceste boli sunt: stresul post traumatic, schizofrenia, abuzul de droguri sau medicamente. Atacurile de panica pot sa se produca si in timpul noptii (atacuri de panica nocturne). Intre 40 si 70% dintre persoanele care au aatacuri de panica ziua, vor avea si noaptea. Persoanele care au atacuri de panica nocturne, se trezesc brusc din somn intr-o stare de anxietate fara o cauza aparenta sipot avea toate simptomele unui atac de panica.
CAUZE
Conform unei teorii sistemul de alarma al organismului (care permite unei persoane sa raspunda unei amenintari) se declanseaza fara a fi necesar. Oamenii de stiinta nu stiu de ce se intampla acest lucru sau de ce unele persoane sunt mai sensibile decat altele. Se pare ca factorul genetic joaca un rol important. Adesea, primul atac este declansat de boli fizice, un stres major sau de anumite medicamente care cresc activitatea in acea parte a creierului implicata in reactiile de frica. La femei a fost observata o crestere a frecventei atacurilor de panica in timpul sarcinii.
TRATAMENT
Datorita cercetarilor in domeniu, exista o varietate de tratamente disponibile pentru controlul bolii, inclusiv medicamente si forme specifice de psihoterapie. Psihoterapia este cel putin la fel
de importanta ca medicamentele in tratamentul bolii. Cercetarile arata ca psihoterapia singura sau in combinatie cu medicamentele este mai eficienta decat medicamentele singure. Aceasta terapie consta in a-i ajuta pe cei cu tulburari de panica sa identifice si sa elimine gandurile si comportamentele irationale. Deoarece cofeina, alcoolul si drogurile pot agrava atacurile de panica se recomanda renuntarea la ele. In plus, persoanele cu tulburari de panica pot avea nevoie de tratament pentru alte probleme emotionale. Depresia este de multe ori asociata cu atacurile de panica, precum si abuzul de alcool sau droguri. Cercetari recente sugereaza ca tentativele de suicid sunt mai frecvente la persoanele cu tulburari de panica.
Fibrilatia atriala Fibrilatia atriala este o tulburare a ritmului cardiac. De obicei implica un ritm cardiac crescut, in care, atriile sunt stimulate sa se contracte intr-un mod dezorganizat si anormal.
SIMPTOME
Este posibil sa nu va dati seama ca inima bate intr-un ritm anormal in special daca acest lucru se intampla de ceva timp. Simptomele pot sa includa: - respiratie dificila atunci cand va intindeti - confuzie - ameteala - lesin - oboseala - pulsul se simte rapid, accelerat, neregulat sau prea incet - palpitatii - senzatie de presiune in piept Simptomele pot sa inceapa si sa se opreasca brusc
CAUZE
Aritmiile sunt cauzate de perturbari ale semnalelor electrice ale inimii. In mod normal, cele 4 camere ale inimii (2 atrii si 2 ventricule) se contracta intr-un mod specific, coordonat. Impulsul electric care semnalizeaza inimii sa se contracte este generat in nodulul sinoatrial. Semnalul care paraseste nodulul sinoatrial calatoreste cate cele 2 atrii. Apoi semnalul trece printr-un alt nodul si in final ajunge in ventricule. In cazul fibrilatiei atriale, atriile sunt stimulate sa se contracte foarte repede si in mod neobisnuit. Impulsurile sunt trimise astfel si catre ventricule intr-un mod neregulat. Unele impulsuri nici nu mai reusesc sa fie trimise. Rezultatul este ca nu este pompat suficient sange pentru a satisface nevoile organismului. Boala poate afecta barbati si femei si este mai frecventa odata cu inaintarea in varsta.
Cauzele fibrilatiei atriale includ: - consumul de alcool - boli ale arterelor coronare - hipertensiunea arteriala - anumite medicamente - hipertiroidismul - pericardita - boli ale valvelor inimii
Hipertensiunea arteriala Hipertensiunea arteriala este termenul folosit pentru a descrie presiunea crescuta a sangelui. Presiunea este masurata in milimetri de mercur si are 2 valori: de exemplu 140 cu 80 (mai cunoscut ca 14 cu 8). Numarul cel mare reprezinta presiunea sistolica (atunci cand inima se contracta) si tensiunea este considerata mare daca este mai mare de 140 in mod frecvent. Numarul cel mic reprezinta presiunea diastolica (atunci cand inima se relaxeaza) si tensiunea este considerata mare daca este mai mare de 90 in mod frecvent.
SIMPTOME
De cele mai multe ori nu exista simptome. Cand apar, ele pot fi: - confuzie - durere de piept - zgomote in urechi - batai neregulate ale inimii - sangerari nazale - oboseala - probleme de vedere
CAUZE
Tensiunea arteriala depinde in principal de dimensiunile si starea arterelor. Tensiunea este afectata de multi factori precum cantitatea de apa si de sare din corp, starea de sanatate a rinichilor, a vaselor de sange sau de diferiti hormoni. Hipertensiunea arteriala afecteaza toti oamenii insa mai predispusi sunt afroamericanii. Cauzele pot fi: - consumul exagerat de sare - tumori ale glandelor suprarenale - intoxicatia alcoolica - neliniste sau stress - ateroscleroza - anticonceptionalele - anumite medicamente folosite impotriva racelii - consumul de cocaina - diabetul - boli de rinichi (glomerulonefrita, insuficienta renala, stenoza arterei renale)
- medicamentele folosite pentru tratarea migrenelor - obezitatea - durerile - sarcina - fibroza retroperitoneala
Hipertiroidismul Hipertiroidismul este o boala cauzata de o glanda tiroida prea activa. Glanda produce cantitati prea mari din hormonii T3 si T4. Hormonii sunt substante care controleaza multe functii importante ale corpului.
SIMPTOME
- pierdere in greutate - cresterea apetitului - nervozitate - neliniste - intoleranta la caldura - transpiratie abundenta - oboseala - defecari dese - ciclu menstrual neregulat la femei - gusa
Alte simptome care pot fi asociate cu boala sunt: - slabiciune - insomnii - greata si varsaturi
- lipsa menstruatiei - mancarime generala - tremurat al mainilor - pierderea parului - diaree - aparitia de sani la barbati - hipertensiune arteriala - ochi iesiti din orbite
CAUZE
Hipertiroidismul apare atunci cand tiroida elibereaza prea multi hormoni intr-o perioada scurta (acut) sau lunga (cronic). Sunt multe boli care pot cauza aceasta problema. Intre ele: - boala Graves - marirea glandei tirode - tumori ale ovarelor - inflamatii ale tiroidei cauzate de infectii sau alte din cauze - ingerarea unor cantitati mari de hormoni tiroidieni - ingerarea unor cantitati mari de iod.
Boala Graves este cauza a peste 85% din cazurile de hipertiroidism.
Hipoglicemia Hipoglicemia se produce atunci cand cantitatea de zahar din sange este prea scazuta.
SIMPTOME
- transpiratii reci - confuzie - convulsii - coma - vedere dubla sau incetosata - oboseala - stare generala proasta - durere de cap - foame - iritabilitate - nervozitate - puls accelerat - tremur
Alte simptome asociate cu boala pot fi: - marime diferita a pupilelor - ameteala - transpirat excesiv - lesin - halucinatii - pierderi de memorie - dureri musculare
CAUZE
Hipoglicemia apare atunci cand: - glucoza din sange este consumata prea repede - glucoza este eliberata in sange intr-un ritm prea incet
- cantitati prea mari de insulina sunt eliberate in sange
Hipoglicemia este frecventa la persoanele bolnave de diabet. Ea se produce cand: - este administrata prea multa insulina sau medicamente pentru diabet - nu mancati suficient - faceti efort prea mult si nu cresteti cantitatea de mancare
Copiii nascuti de mame care sufera de diabet pot avea hipoglicemii severe. Hipoglicemia poate fi produsa si de: - consumul de alcool - boli ale ficatului - tumori ale pancreasului
Prolapsul de valva mitrala Prolapsul de valva mitrala este o boala in care, in timpul contractiei inimii, valva mitrala nu se inchide complet si permite sangelui sa reintre in atriu.
SIMPTOME
Semnele si simptomele includ: - palpitatii ale inimii - durere de piept - greutate de a respira dupa activitati fizice - oboseala - tuse - dificultate de a respira in pozitie asezata
Este posibil sa nu existe simptome sau ca acestea sa evolueze incet.
CAUZE
Valva mitrala are rolul de a directiona fluxul de sange din partea stanga a inimii. Valva se inchide in timpul contractiei inimii pentru a nu lasa sangele sa se intoarca. In cele mai multe cazuri, boala este inofensiva si pacientii de obicei nu stiu de existenta ei. Prolapsul de valva mitrala poate avea mai multe cauze: - mostenirea genetica - sindromul Marfan - boala Graves Prolapsul de valva mitrala este frecvent la femeile slabe care au scolioza sau care au deformatii ale pieptului. Boala este des asociata si cu defectul septal atrial.
boli probleme de vedere Accident ischemic cerebral tranzitor DESCRIERE
Rolul primordial al creierului este sa trimita corpului semnale pentru functiile motorii si prin cele 5 simturi sa receptioneze semnale si sa returneze raspunsul adecvat. Creierul proceseaza informatiile constient si inconstient prin sistemul nervos care controleaza functii precum bataile inimii, controlul temperaturii si echilibrul. In cea mai mare parte creierul este structurat in asa fel incat partea sa dreapta controleaza partea stanga a organismului iar partea sa stanga controleaza partea dreapta a organismului. Cand o portiune din creier isi pierde aprovizionarea cu sange, aceasta devine deficitara in oxigen si poate fi afectata. Partea
organismului corespunzatoare portiunii de creier afectata se opreste din functionare. Acesta este un accident vascular. In cazul in care fluxul de sange este restabilit catre creier repede, simptomele accidentului vascular cerebral se pot rezolva. Acesta este un atac ischemic cerebral tranzitor.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele sunt aceleasi ca la atacul cerebral. Diferenta este ca la atacul ischemic cerebral tranzitor simptomele trebuiesc sa dispara. De cele mai multe ori simptomele dispar intr-un interval cuprins intre cateva minute si 24 de ore.
CAUZE
Aceleasi ca la atacul cerebral.
DIAGNOSTIC
Cum majoritatea simptomelor au disparut, medicul va avea nevoie de o descriere a lor facuta de pacient sau de persoanele care au asistat la eveniment. Examinarea pacientului se va concentra pe examinarea neurologica. Aceasta poate include: - evaluarea starii mentale pentru a se asigura ca pacientul este activ - verificati capacitatea de miscare a ochilor si miscarile fetei pentru a evalua nervii cranieni - ascultati gatul cu un stetoscop pentru a detecta sunete anormale care pot indica ingustari ale vaselor de sange - verificati daca ritmul cardiac este regulat pentru a exclude prezenta fibrilatiei atriale - examinati bratele si picioarele pentru a determina slabiciunea
- verificati coordonarea si echilibrul
In cazul in care este pus diagnosticul, sunt recomandate urmatoarele teste: - electrocardiograma - tomografia computerizata - teste de sange - in cazul in care se suspecteaza ca inima este sursa cheagului de sange, se va face o ecocardiograma.
TRATAMENT
Tratamentul are ca scop prevenirea unui al doile accident vascular.
Terapia pentru reducerea tensiunii arteriale Reducerea nivelului de colesterol. Renuntarea la fumat Renuntarea la alcool Reducerea obezitatii Exercitii fizice
Ambliopia (ochiul lenes) Ambliopia, cunoscuta si sub numele de “ochi lenes” reprezinta vederea slaba a unui ochi, care nu s-a dezvoltat normal in copilarie. De obicei, este afectat un singur ochi, dar exista posibilitatea ca ambii ochii sa fie afectati
DESCRIERE
Vederea normala se dezvolta odata cu utilizarea obisnuita, in egala masura pentru ambii ochi. Ambliopia, numita si "ochiul lenes", debuteaza de obicei cand un ochi nu este folosit suficient pentru ca sistemul vizual din creier sa se dezvolte corespunzator. Creierul ignora (neutralizeaza) imaginile de la nivelul ochiului strabic si foloseste numai cele formate in ochiul sanatos, ceea ce determina o vedere nesatisfacatoare. Ambliopia de obicei afecteaza numai un ochi, dar poate apare si la ambii ochi. Copiii pot dezvolta ambliopie de la nastere pana in jurul varstei de 7 ani.
Vederea copilului se dezvolta complet pana la varsta de 9-11 ani. Daca ambliopia se trateaza pana la aceasta varsta, boala poate fi corectata, iar vederea pastrata. Dupa varsta de 11 ani, tratamentul este mult mai dificil.
CAUZE
Ambliopia poate fi cauzata de orice boala care afecteaza dezvoltarea normala a ochilor. In multe cazuri, afectiunile asociate cu ambliopia sunt ereditare.
Ambliopia are 3 cauze majore:
1. Strabismul. Ambliopia apare foarte frecvent la ochii "incrucisati". Ochiul afectat de stabism nu este folosit de copil, si astfel nu se dezvolta normal. 2. Erori de refractie. Ambliopia apare atunci cand ochiul nu focalizeaza imaginea direct pe retina, asa cum se intampla in: miopie, hipermetropie, astigmatism. Ochiul afectat nu este folosit si devine ambliopic. Ochii arata normal, dar unul dintre ei prezinta o vedere slaba. Acest tip de ambliopie este cel mai greu de detectat deoarece copilul pare a avea vederea normala la ambii
ochi. Ambliopia poate apare si la ambii ochii. Acest lucru se intampla cand erorile de refractie sunt severe. 3. Incetosarea tesuturilor transparente ale ochilor. Afectiuni oculare, precum cataracta (incetosarea lentilei naturale a ochiului - cristalinul), pot duce la ambliopie. Aceasta cauza determina forma cea mai severa de ambliopie.
SEMNE SI SIMPTOME
- vedere slaba la unul sau la ambii ochi - copilul inchide unul dintre ochi atunci cand citeste sau se uita la televizor - privire sasie - copilul tine capul inclinat atunci cand priveste un obiect
DIAGNOSTIC
Ambliopia este foarte dificil de detectat. Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze ca foloseste un singur ochi. Ignorarea imaginii din ochiul afectat este o reactie inconstienta pe care copilul nu o poate controla. Daca nu prezinta "ochi incrucisati", sau alta anomalie evidenta, parintii nu au cum sa isi dea seama de prezenta bolii. Deoarece este complicat sa masori acuitatea vizuala la un copil, medicul oftalmolog frecvent o estimeaza, observand cum copilul urmareste un obiect in miscare cu un ochi si apoi cu celalalt. Daca unul dintre ochi este acoperit, iar celalalt este ambliopic, copilul incearca sa priveasca pe langa pansament, sa scoata pansamentul, sau sa incepe sa planga. O vedere slaba la un ochi nu inseamna neaparat ambliopie. Medicul va examina cu atentie si interiorul ochiului pentru a detecta o alta posibila cauza. Alte cauze pot include: cataracta,
inflamatii, etc.
TRATAMENT GENERALITATI
Tratamentul ambliopiei este instituit cat de curand este posibil dupa diagnostic. Tratamentul precoce de obicei poate compensa afectiunea si trebuie inceput inainte ca vederea copilului sa fie complet dezvoltata (inainte de varsta de 9 sau 10 ani). Cu cat copilul este mai mic cand i se instituie tratamentul, cu atat mai bune sunt sansele pentru dezvoltarea unei vederi normale. Ambliopia este greu de corectat dupa varsta de 9 ani. Cu toate acestea, studiile recente sustin ca tratamentul in jurul acestei varste poate inca sa corecteze ambliopia. Ambliopia este tratata in mod obisnuit de catre un oftalmolog. Pentru a avea succes, tratamentul trebuie sa se adresesze atat ambliopiei cat si cauzelor fundamentale. Corectia optica sau cu lentile de contact amelioreaza unele afectiuni, ca si diferenta dioptrica (anizometropia). Alte boli, ca si cataracta si anumite forme de strabism necesita interventie chirurgicala. Un copil nascut cu cataracta sau alte boli care impiedica lumina sa patrunda in ochi, are nevoie urgenta de tratament deoarece ambliopia poate deveni permanenta in cateva luni. Ambliopia care este rezultatul nealinierii ochilor (strabism) sau vederii inegale (anizometropie) se dezvolta mai lent. Tratamentul corecteaza ambliopia antrenand creierul sa foloseasca semnalele de la ochiul cu vedere slaba, cladind o conexiune mai puternica intre creier si ochiul afectat si permitand vederii sa se dezvolte normal in acel ochi. Exista cateva metode de a constrange ochiul strabic sa devina mai puternic. Aceste metode includ purtarea unui plasture pe ochi sau lentile de contact inchise la culoare (ocluzie) si folosirea de picaturi pentru ochi sau de ochelari (relaxare).
Ocluzia
Acoperind ochiul mai puternic, creierul este fortat sa foloseasca si sa dezvolte o mai buna vedere in ochiul slab. Purtarea de plasture pe ochi. Acoperirea ochiului sanatos cu un plasture adeziv sau cu un plasture de culoare inchisa dintr-o banda elastica, este cea mai obisnuita metoda de tratament. In cazul in care copilul poarta ochelari, medicul poate pune un plasture pe una dintre lentile. Copilul trebuie sa poarte plasturele tot timpul sau doar in timpul zilei de-a lungul a catorva saptamani sau luni. Cazurile grave pot sa dureze mai mult. Un studiu recent arata ca, purtarea unui plasture in timpul activitatilor ce solicita vederea de aproape, timp de 2 ore zilnic, este similara cu purtarea unui plasture 6 ore zilnic. Purtarea de lentile de contact opace. Ambliopia poate fi tratata si prin plasarea unei lentile de contact intunecate in ochiul normal. Aceasta poate fi utila cand copilul refuza sa poarte un plasture sau se uita peste plasture sau ochelari. Este necesara invatarea scoaterii si reinsertiei lentilelor de contact.
Relaxarea
Acest tratament estompeaza sau intuneca vederea la nivelul ochiului dominant al copilului, mai degraba decat s-o impiedice complet. Aceasta determina creierul sa se bazeze pe ochiul cu vederea slabita. Relaxarea este mai putin folosita decat ocluzia. Este benefica pentru cazurile usoare de ambliopie; in cazurile grave, este dificil de estompat si intunecat vederea la ochiul indemn suficient, astfel incat creierul sa prefere utilizarea ochiului afectat. Solutiile oftalmice (picaturile pentru ochi) Cea mai folosita metoda de tratament a relaxarii este reprezentata de utilizarea solutiilor oftalmice pentru a estompa vederea la ochiul sanatos si pentru a forta creierul sa foloseasca ochiul strabic. Ochelarii de vedere Ochelarii cu lentila opaca in dreptul ochiului sanatos obliga creierul sa foloseasca ochiul slabit. Medicul va stabili anumite pauze in timpul tratamentului pentru a permite copilului sa-si foloseasca ochiul sanatos si pentru a-l feri de lezare sau slabire. Ambliopia poate reapare si dupa un tratament incununat cu succes, astfel ca este recomandata
examinarea periodica a copiilor pana la varsta de 9 sau 10 ani.
Tratament ambulator (la domiciliu)
Tratementul ambliopiei se face zi de zi atat la domiciliu, cat si la scoala. Se incearca tot posibilul ca tratamentul sa aiba succes. Daca sunt utilizate picaturile de ochi, trebuie urmarit daca sunt folosite de copil la indicatia medicului. Se comunica invatatorului situatia copilului, paentru ca acesta sa sprijine copilul in timpul tratamentului. Pentru a fi eficient, plasturele de pe ochi trebuie purtat atat cat este recomandat. Cauza majora a neajunsurilor tratamentului este nefolosirea plasturilor pentru ochi la indicatia medicului. In cazul in care copilul a urmat tratament pentru ambliopie, se recomanda respectarea sfatului medicului de a efectua examinarile periodice viitoare. Ambliopia poate sa reapara si dupa un tratament de succes. Cu cat copilul este mai mic, cu atat mai bune sunt rezultatele tratamentului ambliopiei. Daca se suspecteaza ca un copil are ambliopie sau alte afectiuni oftalmologice, se recurge la un consult de specialitate. Tratamentul trebuie instituit imediat ce boala este descoperita. Ambliopia este dificil de corectat dupa varsta de 9 ani. Totusi studiile recente sustin ca tratamentul anumitor forme pot imbunatati vederea chiar si la copii mari si adulti
Astigmatismul DESCRIERE
Astigmatismul este o boala comuna a ochiului care este usor de corectat cu ochelari, lentile de contact sau prin interventie chirurgicala. Se caracterizeaza printr-o curbura neregulata a corneei. Acest tip de tulburare este cunoscuta de asemenea ca o eroare de refractie. In cazul unei curburi semnificative, tratamentul este obligatoriu. Un ochi normal este de forma sferica. In conditii normale, atunci cand lumina patrunde in ochi, ea se refracta uniform, creand o vedere normala a obiectului. La o persoana cu astigmatism,
lumina este refractata mai mult intr-o directie decat in celelalte, ceea ce permite ca doar o parte a obiectului sa fie focalizata. Obiectele pot aparea neclare si ondulate.
SEMNE SI SIMPTOME
Persoanele cu astigmatism nedetectat sufera adesea de dureri de cap, oboseala sau vedere neclara. Cu tate ca aceste simptome nu sunt neaparat cauzate de astigmatism, ar trebui sa va programati pentru un consult oftalmologic.
CAUZE
Astigmatismul poate fi ereditar si este de multe ori prezent inca de la nastere. De asemenea presiunea exercitata de pleoape pe cornee, postura incorecta sau folosirea excesiva a ochilor pentru privitul aproape.
DIAGNOSTIC
Oftalmologul dvs poate pune diagnosticul pe baza unui examen amanuntit al ochiului. Din pacate astigmatismul poate trece nedetectat la copiii scolari. Sfatul nostru este sa consultati un oftalmolog in fiecare an pentru a detecta eventuala aparitie a astigmatismului.
TRATAMENT
Aproape toate cazurile de astigmatism pot fi corectate cu ochelari de vedere sau lentile de
contact prescrise corect. Pentru animite cazuri usoare, lentilele corectoare nu sunt necesare. O alta metoda de tratament este interventia chirurgicala. Metoda consta in schimbarea formei corneei.
Atac cerebral Atacul cerebral (accident vascular) apare atunci cand alimentarea cu sange a anumitor parti ale creierului este intrerupta, ceea ce duce la moartea celulelor. Cand fluxul de sange este afectat, oxigenul si glucoza nu mai pot fi livrate catre creier.
DESCRIERE
Fluxul sanguin poate fi intrerupt de o varietate de mecanisme.
Blocarea unei artere.
Ingustarea arterelor mici din creier poate provoca un accident vascular cerebral lacunar. Blocarea unei singure arteriole afecteaza o zona mica din creier.
Intarirea arterelor (ateroscleroza). In cazul in care cele 4 mari artere care alimenteaza creierul cu sange se ingusteaza, din peretii lor se pot desprinde particule care pot colmata vasele de sange care alimenteaza o parte a creierului. Spre deosebire de accidentul vascular lacunar, parti mai mari ale creierului pot fi afectate.
Embolia. In situatia in care in inima se formeaza cheaguri de sange, exista posibilitatea ca acestea sa se desprinda si sa ajunga in arterele cerebrale pe care sa le colmateze.
Ruptura unei artere (hemoragie)
Hemoragia cerebrala. Cel mai frecvent motiv al hemoragiilor cerebrale este hipertensiunea arteriala necontrolata Alte motive sunt anevrismele cerebrale sau spargerea anumitor vase de sange fragile.
SEMNE SI SIMPTOME
Amorteala brusca sau slabiciune a fetei bratului sau piciorului, in special pe o parte a corpului. Pierderea capacitatii de miscare poate fi totala sau partiala. De asemenea o senzatie de furnicatura poate fi asociata zonei afectate. Confuzie brusca sau probleme de vorbire si de intelegere. Uneori slabirea muschilor fetei poate cauza scurgerea salivei din gura. Probleme de vedere la unul sau ambii ochi. Probleme cu deplasarea, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii. Dureri bruste si severe de cap fara o cauza cunoscuta.
FACTORI DE RISC
Hipertensiunea arteriala, colesterolul mare, fumatul, diabetul zaharat, inaintarea in varsta
DIAGNOSTIC
Un accident vascular cerebral este o urgenta medicala. Oricine este suspectat de a fi suferit un atac cerebral trebuie transportat de urgenta la o unitate medicala pentru evaluare si tratament. Initial medicul face un istoric medical al pacientului dupa care face un examen fizic. Cunoasterea pacientului anterior atacului poate imbunatati precizia evaluarii. Este bine ca un medic neurolog sa ajute la stabilirea diagnosticului si la managementul accidentului. Faptul ca o persoana are o
slabiciune pe o parte a corpului sau are o vorbire incoerenta nu inseamna neaparat ca a suferit un accident vascular cerebral. Exista multe alte boli care pot sa fie responsabile de acelesi simptome: tumorile cerebrale, abcesul cerebral, meningita sau encefalita, supradoza de medicamente, dezechilibrul de sodiu, calciu sau de glucoza in organism. Personalul medical va incepe monitorizarea semnelor vitale ale pacientului, va recolta probe de sange si va face o electrocardiograma.
Tomografia computerizata este des folosita pentru a determina cauza unui accident vascular. Rezonanta magnetica. Imaginile obtinute prin rezonanta magnetica sunt mai detaliate decat cele obtinute prin tomografie computerizata dar aceasta metoda nu este prima folosita pentru a pune un diagnostic. In timp ce o scanare prin TC poate fi facuta in cateva minute, o scanare prin RM poate dura mai mult de o ora. O RM poate fi efectuata mai tarziu daca sunt necesare detalii suplimentare pentru a decide medicamentatia. Persoanele cu anumite dispozitive medicale (stimulatoare cardiace) nu pot fi supuse la campuri magnetice puternice. (RM)
Angiografia este un alt test care este utilizat pentru vizualizarea vaselor sanguine. Un cateter lung se introduce intr-o artera si se injecteaza colorant simultan cu expunerea la raze X pentru vizualizare. Cu toate ca o astfel de procedura ofera cele mai detaliate imagini ale anatomiei vaselor de sange, ea este o procedura invaziva si este folosita numai atunci cand este absolut necesar. De exemplu o angiografie se face dupa o hemoragie, atunci cand sursa exacta a sangerarii trebuie identificata. De asemenea este folosita pentru a evalua starea exacta a arterei carotide atunci cand este necesara o interventie chirurgicala pentru a o debloca.
Explorarea cu ultrasunete Doppler. Este o metoda noninvaziva care foloseste ultrasunetele pentru a determina anumite ingustari si scaderi ale fluxului sanguin.
Testele de inima. Anumite teste pentru evaluarea functiei cardiace sunt deseori efectuate la pacientii cu accident vascular pentru a cauta sursa emboliei. O ecocardiograma este un test care permite vizualizarea camerelor inimii.
Analizele de sange. Analizele de sange cum ar fi rata de sedimentare sau masurarea anumitor
proteine trebuiesc facute pentru a cauta semne de inflamare. Anumite proteine din sange care pot creste riscul de accident vascular cerebral sunt masurate. Aceste teste sunt facute pentru a identifica cauzele care pot fi tratate sau prentru a ajuta la prevenirea altor leziuni.
TRATAMENT
Tratamentul prompt al accidentului vascular cerebral si al problemelor medicale asociate cu acesta, cum ar fi tensiunea arteriala crescuta si presiunea intracraniana crescuta, poate minimaliza lezarea creierului si poate imbunatati sansele de supravietuire. Inceperea unui program de reabilitare cat mai curand posibil dupa un AVC creste sansele de recuperare a unora din abilitatile care au fost pierdute.
Accidentul vascular cerebral ischemic
Tratamentul de urgenta in cazul unui accident vascular cerebral ischemic depinde de localizarea si de cauza formarii cheagului. Se vor lua masuri pentru stabilizarea semnelor vitale, folosinduse inclusiv medicamente. Daca AVC este diagnosticat in primele 3 ore de la debutul simptomelor, se administreaza medicamente pentru dizolvarea chegurilor, numite activator tisular de plasminogen (t-PA), care ar putea creste sansele de supravietuire si de recuperare. Totusi, t-PA nu se poate administrata in siguranta la orice pacient. In cazul in care accidentul vascular cerebral este hemoragic, utilizarea de t-PA este periculoasa. Alegerea optiunii de a utiliza sau nu t-PA trebuie evaluata rapid in camera de garda. Se poate administra de asemenea aspirina, singura sau in asociere cu un alt medicament antiagregant plachetar. Totusi, aspirina nu se recomanda in urmatoarele 24 ore dupa administrarea de t-PA. Se pot da si alte medicamente: pentru controlarea nivelurilor sanguine ale glucozei (glicemiei), pentru febra sau pentru convulsii. In general, tensiunea arteriala crescuta nu va fi tratata imediat decat daca tensiunea sistolica este mai mare de 220 milimetri coloana de mercur (mm Hg) si cea diastolica este peste 120 mm Hg (220 cu 120).
Accidentul vascular cerebral hemoragic
Tratamentul initial pentru accidentul vascular cerebral hemoragic este dificil. Se fac eforturi pentru controlarea sangerarii, pentru scaderea presiunii intracraniene si pentru stabilizarea semnelor vitale, in special a tensiunii arteriale. Exista cateva medicamente care se administreaza in AVC hemoragic. In unele cazuri, se pot da medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale, scaderea tumefierii cerebrale, a nivelului glicemiei, febrei sau convulsiilor. Se monitorizeaza indeaproape semnele de crestere a presiunii intracraniene, precum nelinistea psihomotorie, confuzia, dificultatea de a efectua comenzile si durerea de cap. Alte masuri pot fi luate pentru ameliorarea eforturilor provocate de tusea excesiva, de varsaturi, de ridicarea din pat, de schimbarea pozitiei sau de eliminarea scaunelor. De regula nu se recomanda interventii chirurgicale pentru controlarea sangerarii usoare sau moderate. Totusi, daca a avut loc o sangerare in cantitate mare si daca starea generala a persoanei se inrautateste rapid, poate fi nevoie de o operatie cu scopul indepartarii sangelui care s-a acumulat in creier si a scaderii presiunii intracraniene In cazul in care sangerarea se datoreaza rupturii unui anevrism, se face o interventie chirurgicala pentru a se repara anevrismul. Repararea poate include: - folosirea unui clip de metal pentru clamparea anevrismului, cu scopul prevenirii unei noi resangerari - embolizarea endovasculara, o procedura care consta in insertia unui mic "coil" in interiorul anevrismului care sa-l blocheze. Decizia de efectuare sau nu a acestor interventii chirurgicale depinde de localizarea anevrismului si de starea generala a persoanei respective dupa accidentul vascular cerebral.
Tratament de intretinere
Dupa ce s-a administrat tratamentul de urgenta si dupa ce starea generala a pacientului s-a stabilizat, tratamentul are ca scop recuperarea si prevenirea aparitiei unui alt accident vascular cerebral. Este importanta controlarea factorilor de risc pentru AVC precum tensiunea arteriala crescuta, fibrilatia atriala, nivelul crescut al colesterolului sau diabetul.
Se poate recomanda administrarea de aspirina sau alt medicament antiagregant plachetar. In cazul unui accident vascular cerebral ischemic (cauzat de un cheag sanguin), poate fi nevoie de anticoagulante pentru a se preveni un alt AVC. Poate fi nevoie de asemenea de medicamente precum statine, pentru scaderea colesterolului sau de medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale. Medicamentele care scad tensiunea arteriala includ: - inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC) - blocanti ai receptorilor angiotensinei II - betablocante - diuretice - blocanti ai canalelor de calciu. De asemenea se poate recomanda o endarterectomie chirurgicala carotidiana cu scopul indepartarii placii de aterom formate in arterele carotidiene. O procedura relativ noua care consta in motarea de stenturi in artera carotida este o alta optiune pentru persoanele care au un risc crescut de AVC. Aceasta procedura seamana mult cu angioplastia, care este folosita frecvent pentru deschiderea arterelor inimii (coronarele) care sunt blocate. In timpul acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal numit "stent" in interiorul arterei carotide, cu scopul cresterii fluxului sanguin in ariile blocate de placa de aterom. Chirurgul poate folosi un stent in asociere cu medicamente, pentru a preveni blocarea ulterioara a carotidei. Reabilitarea agresiva precoce poate permite recuperarea partiala a functionarii normale. Reabilitarea se va centra pe abilitatile fizice care au fost pierdute, bazandu-se pe starea generala de sanatate de dinainte de accidentul vascular cerebral si pe capacitatea pacientului de a indeplini sarcinile. Reabilitarea incepe cu planificarea activitatii cotidiene, precum mesele, dusurile si imbracarea. Modificarea stilului de viata poate fi de asemenea o parte importanta a tratamentului de intretinere, avand ca scop reducerea riscului de aparitie a unui nou accident vascular cerebral. Este importanta efectuarea de exercitii fizice atat cat este posibil, respectarea unei diete echilibrate, renuntarea la fumat. Se poate recomanda o dieta speciala care sa ajute la scaderea tensiunii arteriale sau la scaderea colesterolului. Aceste diete recomanda consumarea alimentelor cu continut scazut in grasimi (mai ales grasimi saturate) si contin mai multe cereale,
fructe, legume si produse lactate sarace in grasimi.
Antiagregante plachetare
Antiagregantele plachetare diminua coagularea, prin prevenirea aglutinarii celor mai mici celule din sange (trombocitele) si astfel a formarii de cheaguri de sange. Antiagregantele plachetare sunt: - aspirina in asociere cu dipiridamolul cu eliberare prelungita (Aggrenox) se foloseste pentru prevenirea accidentului vascular cerebral ischemic. Studii recente arata ca acest medicament alcatuit din combinarea celor doua este o alternativa sigura si mai eficienta decat aspirina singura - aspirina este un antiagregant utilizat adesea in cazul primului AIT sau AVC ischemic sau in cazul existentei aterosclerozei. Se recomanda consultarea doctorului inainte de inceperea administrarii de aspirina - ticlopidina sau clopidogrel pot fi utilizate daca a existat un AIT sau un AVC ischemic si pacientul nu poate lua aspirina.
Anticoagulante
Anticoagulantele (warfarina si heparina) sunt utilizate adesea in locul sau in asociere cu antiagregante plachetare, cum ar fi aspirina sau clopidogrelul. Anticoagulatele se recomanda la persoanele care au riscul de a face un accident vascular cerebral deoarece au avut sau au: - ritm cardiac anormal, adica aritmie cardiaca (ex. fibrilatie atriala) - infarct miocardic, in cazul in care in inima este un cheag sanguin - insuficienta cardiaca - valve cardiace anormale sau artificiale. In caz de tensiune arteriala crescuta se pot recomanda medicamente pentru scaderea ei. Acestea sunt: - inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC) - blocanti ai receptorilor angiotensinei II - beta-blocanti
- diuretice - blocanti ai canalelor de calciu. Dupa un accident vascular cerebral se pot prescrie medicamente pentru depresie si pentru durere.
Tratament chirurgical
In cazul in care se ia in considerare o interventie chirurgicala dupa un accident vascular cerebral, factorii majori de decizie sunt varsta, starea de sanatate generala de dinainte de eveniment si starea de sanatate actuala. Chirurgia nu este recomandata ca parte a tratamentului initial sau a celui de urgenta a unui AVC. Medicul chirurgul poate efectua: - endarterectomie carotidiana. Aceasta este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea placii de aterom formata pe peretii arterelor carotide la persoanele care au ingustare moderata sau severa a arterelor carotide. Aceasta interventie poate ajuta la prevenirea altor accidente vasculare cerebrale - interventie chirurgicala pentru drenarea sau indepartarea sangelui din interiorul sau din jurul creierului, sangerare cauzata de ruperea unui vas sanguin (AVC hemoragic) - interventie chirurgicala (embolizare endovasculara) pentru repararea unui anevrism cerebral care a cauzat accidentul vascular cerebral hemoragic. Se introduce un mic carlig in interiorul anevrismului ca sa il blocheze. Daca aceasta interventie chirurgicala se poate face sau nu depinde de localizarea anevrismului, de marimea lui si de starea de sanatate a pacientului (daca poate suporta aceasta procedura terapeutica) - interventie chirurgicala pentru repararea vaselor sanguine anormal formate (adica malformatiile arteriovenoase) care au cauzat sangerarea in creier. O malformatie arteriovenoasa este o afectiune congenitala care formeaza o retea anormala a vaselor sanguine din creier sau din maduva spinarii. Peretii vasculari ai unei malformatii arteriovenoase pot deveni mai subtiri si se pot fisura sau rupe.
Cataracta
Cataracta este o zona opaca in cristalinul ochiului prin care nu puteti vedea.
SIMPTOME
Simptomele includ:
- vedere incetosata - perceperea culorilor la o intensitate scazuta - modificari frecvente in retetele de ochelari - disconfort marit la lumini foarte puternice, mai ales noaptea - perceperea de aureole in jurul luminilor - vedere dubla - scaderea abilitatii de a percepe umbre sau forme
CAUZE
Cristalinul ochiului este in mod normal transparent. Atunci cand acesta devine opac, boala se numeste cataracta. Foarte rar cataracta poate aparea la nastere. In acest caz se numeste cataracta congenitala. Daca unul din parinti are gena responsabila cu provocarea cataractei, exista 50% sanse ca copilul sa fie afectat. Cataracta congenitala poate fi provocata de infectii in timpul sarcinii, cum ar fi rubeola sau de tulburari de metabolism, ca galactosemia.
La adulti cataracta se dezvolta pe masura ce se inainteaza in varsta si poate fi mostenita. Cataracta se dezvolta mai rapid in prezenta anumitor factori din mediul inconjurator, cum ar fi
fumul de tigara sau alte substante toxice. Aceasta se poate dezvolta si in urma unei leziuni la ochi. Alti factori de risc sunt diabetul si anumite medicamente cum ar fi cortizonul.
Tulburarile de vedere asociate cu cataracta conduc la scaderea vederii chiar in timpul zilei.
Cataracta poate avea mai multe forme de manifestare: - cristalinul pastreaza cateva zone clare - cristalinul este in intregime opac - cristalinul are suprafata lichefiata, ce se scurge in celelalte zone ale ochiului, provocand iritare si inflamare
Factorii care pot contribui la aparitia cataractei sunt calciul seric scazut, diabetul, administrarea pe termen lung a medicamentelor corticosteroide si tulburarile de metabolism. Factorii legati de mediul inconjurator sunt leziunile, expunerea la radiatii si expunerea excesiva la raze ultraviolete.
TRATAMENT
Singurul tratament eficient in cazul cataractei este indepartarea chirurgicala a cristalinului afectat si de obicei inlocuirea lui cu un implant. In unele cazuri implantul nu este necesar si vederea este corectata cu ajutorul ochelarilor sau a lentilelor de contact. Rata de succes a interventiei este de cca 95%. Interventia chirurgicala se face de obicei cu anestezie locala. Recuperarea este rapida si de obicei activitatea se poate relua a doua zi. Cataracta nu se poate vindeca cu medicamente, suplimente alimentare, exercitii sau ochelari.
Degenerarea maculara
Degenerarea maculara uscata legata de varsta este o boala cronica a ochilor marcata de deteriorarea tesutului in partea ochiului responsabila pentru vederea centrala. Deteriorarea apare in macula, centrul retinei - stratul de tesut de pe peretele posterior in interiorul globului ocular. Degenerarea maculara uscata nu provoaca orbire totala, dar deterioreaza calitatea vietii prin incetosarea privirii sau aparitia unui punct alb in vederea centrala. Vederea centrala clara este necesara pentru citit, sofat, recunoasterea fetelor si realizarea unei munci de detaliu. Degenerarea maculara uscata, in cazul careia deteriorarea tesutului nu este insotita de hemoragie, este cea mai frecventa forma a bolii.
SIMPTOME
Degenerarea maculara se dezvolta de obicei treptat si fara durere. Este posibil sa observati aceste modificari de vedere: - nevoia crescuta de lumina atunci cand cititi sau priviti ceva indeaproape - dificultate crescuta in adaptarea la niveluri diferite de iluminare redusa, cum ar fi atunci cand intrati intr-un restaurant putin luminat - incetosarea privirii si dificultate in a citi - scaderea intensitatii sau luminozitatii culorilor - dificultate in recunoasterea fetelor - cresterea treptata a incetosarii vederii - punct alb sau cetos in centrul campului vizual insotit de o scadere profunda a acuitatii vizuale
Vederea poate fi alterata doar la un ochi, in timp ce celalalt ochi poate ramane neatins de boala timp de mai multi ani. Este posibil sa nu observati nicio modificare, deoarece ochiul sanatos compenseaza pentru ochiul afectat de boala. Vederea si stilul dvs. de viata sunt afectate
semnificativ atunci cand boala afecteaza ambii ochi. Unele persoane cu degenerare maculara pot avea halucinatii pe masura ce pierderea de vedere devine din ce in ce mai severa. Aceste halucinatii pot include forme neobisnuite, figuri geometrice, animale. Este posibil sa evitati sa discutati aceste simptome cu medicul, prietenii sau familia, de teama ca veti fi considerat nebun. Cu toatea acestea, astfel de halucinatii nu sunt un semn de boala mintala. De fapt, acestea sunt atat de comune, incat exista o denumire pentru acest fenomen - sindromul Charles Bonnet.
Ar trebui sa va adresati medicului, mai ales daca aveti peste 50 de ani, in cazul in care: - ati observat modificari in vederea centrala - abilitatea dvs de a vedea culori si detalii amanuntite este afectata
CAUZE
Nu se cunoaste cu exactitate cauza degenerarii maculare, dar aceasta apare pe masura ce se inainteaza in varsta. Primul loc al schimbarii nu este reprezentat de celulele fotosensibile, ci de epiteliul retinian pigmentar, un strat de celule situat in spatele retinei, aproape de partea posterioara a ochiului. Macula este o zona de aproximativ 5 mm in diametru in centrul retinei. Aceasta mica parte a ochiului este responsabila pentru vederea clara, in special in linie directa.
Macula este formata din milioane de celule fotosensibile, denumite conuri si bastoane. Acestea au doua segmente: un segment interior controleaza functiile celulei si produce proteine receptive la lumina si un segment exterior stocheaza si utilizeaza aceste proteine.
Pe masura ce absorb lumina, proteinele din segmentul exterior se degradeaza si in cele din urma devin nefolositoare. In acelasi timp, segmentul interior produce in mod continuu inlocuitori pentru segmentul exterior. Una dintre functiile epiteliului retinian pigmentar este de a elimina substantele nefolositoare din segmentul exterior.
Pe masura ce ochiul imbatraneste, celulele din epiteliul retinian pigmentar incep sa se deterioreze si sa isi piarda pigmentul. In consecinta, epiteliul retinian devine mai putin eficient in eliminarea substantelor nefolositoare din segmentul exterior. In acest caz, culoarea roscata uniforma a maculei, normala (asa cum se poate vedea la oftalmoscop) ia un aspect marmorat. Pe conuri si bastonase incep sa apara acumulari de material extracelular similar grasimii. Pe masura ce pigmentarea marmorata continua, vederea se deterioreaza.
Pe baza acestei evolutii, degenerarea maculara uscata are trei etape: - Stadiul incipient. Mici acumulari de material extracelular similar grasimii sunt detectate pe macula la unul sau ambii ochi. - Stadiul intermediar. Mai multe acumulari de material extracelular sunt detectate la unul sau ambii ochi. In aceasta etapa, vederea centrala incepe sa se incetoseze astfel incat veti avea nevoie de mai multa lumina pentru citit. - Stadiul avansat. Mari acumulari de material extracelular, precum si distrugerea celulelor fotosensibile in macula, sunt detectate, cauzand un punct bine definit de ceata in vederea centrala. Zona de ceata se poate mari si poate deveni mai opaca in timp.
Degenerarea maculara uscata poate afecta initial doar un ochi, dar in cele mai multe cazuri, ambii ochi sunt afectati.
TRATAMENT
Nu exista tratament pentru a face reversibile simptomele. Asta nu inseamna ca va veti pierde total vederea. Administrarea de medicamente antioxidante si de zinc poate reduce inaintarea bolii.
SIMPTOME
Degenerarea maculara se dezvolta de obicei treptat si fara durere. Este posibil sa observati aceste modificari de vedere: - nevoia crescuta de lumina atunci cand cititi sau priviti ceva indeaproape - dificultate crescuta in adaptarea la niveluri diferite de iluminare redusa, cum ar fi atunci cand intrati intr-un restaurant putin luminat - incetosarea privirii si dificultate in a citi - scaderea intensitatii sau luminozitatii culorilor - dificultate in recunoasterea fetelor - cresterea treptata a incetosarii vederii - punct alb sau cetos in centrul campului vizual insotit de o scadere profunda a acuitatii vizuale
Vederea poate fi alterata doar la un ochi, in timp ce celalalt ochi poate ramane neatins de boala timp de mai multi ani. Este posibil sa nu observati nicio modificare, deoarece ochiul sanatos compenseaza pentru ochiul afectat de boala. Vederea si stilul dvs. de viata sunt afectate semnificativ atunci cand boala afecteaza ambii ochi. Unele persoane cu degenerare maculara pot avea halucinatii pe masura ce pierderea de vedere devine din ce in ce mai severa. Aceste halucinatii pot include forme neobisnuite, figuri geometrice, animale. Este posibil sa evitati sa discutati aceste simptome cu medicul, prietenii sau familia, de teama ca veti fi considerat nebun. Cu toatea acestea, astfel de halucinatii nu sunt un semn de boala mintala. De fapt, acestea sunt atat de comune, incat exista o denumire pentru acest fenomen - sindromul Charles Bonnet.
Ar trebui sa va adresati medicului, mai ales daca aveti peste 50 de ani, in cazul in care: - ati observat modificari in vederea centrala - abilitatea dvs de a vedea culori si detalii amanuntite este afectata
CAUZE
Nu se cunoaste cu exactitate cauza degenerarii maculare, dar aceasta apare pe masura ce se inainteaza in varsta. Primul loc al schimbarii nu este reprezentat de celulele fotosensibile, ci de epiteliul retinian pigmentar, un strat de celule situat in spatele retinei, aproape de partea posterioara a ochiului. Macula este o zona de aproximativ 5 mm in diametru in centrul retinei. Aceasta mica parte a ochiului este responsabila pentru vederea clara, in special in linie directa.
Macula este formata din milioane de celule fotosensibile, denumite conuri si bastoane. Acestea au doua segmente: un segment interior controleaza functiile celulei si produce proteine receptive la lumina si un segment exterior stocheaza si utilizeaza aceste proteine.
Pe masura ce absorb lumina, proteinele din segmentul exterior se degradeaza si in cele din urma devin nefolositoare. In acelasi timp, segmentul interior produce in mod continuu inlocuitori pentru segmentul exterior. Una dintre functiile epiteliului retinian pigmentar este de a elimina substantele nefolositoare din segmentul exterior.
Pe masura ce ochiul imbatraneste, celulele din epiteliul retinian pigmentar incep sa se deterioreze si sa isi piarda pigmentul. In consecinta, epiteliul retinian devine mai putin eficient in eliminarea substantelor nefolositoare din segmentul exterior. In acest caz, culoarea roscata uniforma a maculei, normala (asa cum se poate vedea la oftalmoscop) ia un aspect marmorat. Pe conuri si bastonase incep sa apara acumulari de material extracelular similar grasimii. Pe masura ce pigmentarea marmorata continua, vederea se deterioreaza.
Pe baza acestei evolutii, degenerarea maculara uscata are trei etape: - Stadiul incipient. Mici acumulari de material extracelular similar grasimii sunt detectate pe macula la unul sau ambii ochi. - Stadiul intermediar. Mai multe acumulari de material extracelular sunt detectate la unul sau ambii ochi. In aceasta etapa, vederea centrala incepe sa se incetoseze astfel incat veti avea nevoie de mai multa lumina pentru citit.
- Stadiul avansat. Mari acumulari de material extracelular, precum si distrugerea celulelor fotosensibile in macula, sunt detectate, cauzand un punct bine definit de ceata in vederea centrala. Zona de ceata se poate mari si poate deveni mai opaca in timp.
Degenerarea maculara uscata poate afecta initial doar un ochi, dar in cele mai multe cazuri, ambii ochi sunt afectati.
Dezlipirea de retina Dezlipirea de retina este o urgenta medicala care necesita tratament chirurgical imediat pentru a evita pierderea vederii. Retina este tesutul sensibil la lumina aflat in interiorul ochiului in partea sa posterioara. In cazul dezlipirii de retina, retina este detasata de coroida (un strat subtire cu vase de sange care alimenteaza retina cu oxigen si nutrienti. Dezlipirea de retina lasa celulele retinei fara oxigen. Cu cat retina si coroida raman separate mai mult timp, cu atat este mai mare riscul de pierdere permanenta a vederii. Din fericire, dezlipirea de retina are semne clare si daca va prezentati la medic imediat ce le observati, sansele de vindecare sunt mari.
SIMPTOME
Dezlipirea de retina este nedureroasa. Semnele si simptomele sunt: - aparitia brusca a punctelor Fudds (senzatia ca vedeti puncte, panze de paianjen) - aparitia brusca de "flash-uri" luminoase la unul sau ambii ochi - aparitia unei umbre peste o parte a campului vizual - incetosarea brusca a vederii
Din pacate multe persoane care prezinta simptomele nu apreciaza corect urgenta si intarzie sa se prezinte la medic, cu speranta ca simptomele vor trece. In anumite cazuri simptomele dispar
sau se diminueaza dar in urmatoarele zile apare orbirea permanenta.
CAUZE
Dezlipirea de retina poate sa apara ca urmare a: - traumelor - diabetului avansat - unor boli inflamatorii care afecteaza ochiul - schimbarilor ce pot sa apara in umoarea vitroasa (de ex micsorarea volumului)
Dezlipirea de retina se produce cand umoarea vitroasa, patrunde printr-o ruptura a retinei si se acumuleaza in spatele acesteia. Patrunderea umorii in spatele retinei poate sa aiba loc si prin mici gauri produse de subtierea retinei determinata de inaintarea in varsta sau anumite boli. Pe masura ce lichidul se acumuleaza in spatele retinei, aceasta se dezlipeste tot mai mult.
TRATAMENT
Tratamentul chirurgical este singura metoda de tratament a dezlipirii de retina. Exista mai multe tipuri de proceduri chirurgicale pentru a repara o dezlipire de retina. In functie de tip, marime si localizare, medicul va determina metoda optima. In general rata de succes a tratamentului este de peste 90%. Chiar in cazul in care reatasarea retinei reuseste, nu este garantata recuperarea vederii normale. Dupa interventia chirurgicala pot trece cateva luni pana la imbunatatirea vederii.
Discromatopsia
Discromatopsia reprezinta inabilitatea de a distinge anumite nuante si culori. Vederea numai in nuante de gri este rara. Cei mai multi oameni care sufera de boala, nu pot distinge intre anumite nuante de rosu si verde. Desi mai putin frecvent, exista oameni care nu pot sa distinga nuante de albastru si galben. Discromatopsia este o boala mostenita in cele mai multe cazuri. Barbatii sunt mai predispusi la a se naste cu aceasta boala. Anumite boli de ochi si unele medicamente pot provoca discromatopsia.
SIMPTOME
Este posibil sa fiti bolnavi de discromatopsie si sa nu fiti constient de asta. Persoanele afectate de boala pot sa nu faca distinctia intre: - diferite nuante de rosu si verde - diferite nuante de albastru si galben - orice culori
CAUZE
Capacitatea de a vedea culorile spectrului vizibil, incepe cu capacitatea ochiului de a distinge culorile primare: rosu, albastru si verde. Lumina care patrunde in ochi, ajunge la celulele senzitive, numite conuri, aflate in parte din spate a ochiului. Substantele chimice din conuri fac distinctia intre culori si transmit informatia catre nervul optic. Daca ochii sunt sanatosi, se pot distinge sute de amestecuri de culori, dar daca din conuri lipsesc anumie substante, se pot distinge numai 2 din culorileprimare.
Discromatopsia are mai multe cauze: Mostenirea genetica: Circa unul din 12 barbati nord-europeni se naste cu un anumit grad de
a distinge intre culorile rosu si verde. Majoritatea femeilor poseda gene care contracareaza deficienta si mai putin de 1% dintre femeile nord-europene sufera de aceasta boala. La alte populatii procentele de mai sus sunt mai mici. Incapacitatea de a distinge intre albastru si galben afecteaza mai putin de 1 din 10000 de persoane in lume, iar incapacitatea totala de a distinge culori afecteaza mai putin una din 30000 de persoane. Boli. Principalele boli care pot cauza discromatopsia sunt: diabetul, glaucomul, Alzheimer, Parkinson, alcoolismul cronic, leucemie. Un ochi poate fi mai afectat decat celalalt. Anumite medicamente. Unele medicamente pot afecta perceptia culorilor, precum: medicamente folosite pentru tratarea hipertensiunii arteriale, pentru tratarea infectiilor, a tulburarilor nervoase si psihologice. Imbatranirea. Capacitatea de a distinge culori se degradeaza incet din cauza imbatranirii Substante chimice. Expunerea la anumite substante chimice precum ingrasamintele sau stirenul pot provoca pierderi ale abilitatii de a distinge culori.
TRATAMENT
Nu exista tratament care sa corecteze deficientele de perceptie a culorilor. Purtarea anumitor lentile colorate sau a anumitor filtre care se aplica pe lentilele ochelarilor, pot amplifica contrastul dintre culori dar capacitatea de a discerne culorile nu poate fi imbunatatita.
Glaucomul Glaucomul este o boala a nervului optic. Glaucomul se caracterizeaza printr-un mod special de deteriorare progresiva a nervului optic, care incepe de obicei cu pierderea vederii periferice. Daca boala nu este diagnosticata si tratata, poate progresa pana la pierderea totala a vederii. Glaucomul este de obicei asociat cu cresterea presiunii intraoculare. De fapt presiunea intraoculara crescuta cauzeaza de obicei deteriorarea nervului optic. In unele cazuri insa,
glaucomul poate sa apara si la valori normale ale presiunii intraoculare. In lume, glaucomul este cauza principala a orbirii. Circa 6 milioane de persoane sunt oarbe la ambii ochi din cauza bolii.
SIMPTOME
Cele mai frecvente tipuri de glaucom (glaucomul cu unghi deschis si glaucomul cu unghi inchis) au simptome diferite.
Simptomele glaucomului cu unghi deschis includ - pierdere treptata a vederii periferice, de obicei la ambii ochi - in stadii avansate, vedere de tip tunel
Simptomele glaucomului cu unghi inchis includ: - durere oculara severa - greata si varsaturi - tulburari bruste de vedere in special in lumina slaba - vedere neclara - inrosire a ochiului - halouri in jurul obiectelor luminate
CAUZE
In mod normal forma partii frontale a globului ocular (camera anterioara a globului ocular) este mentinuta de un lichid numit umoare apoasa, care este produsa si eliminata, mentinand o presiune constanta intraoculara. In unele cazuri umoarea apoasa nu este drenata in mod corespunzator, dar motivul aparitiei acestui lucru nu este cunoscut. Cand acest lucru se produce, lichidul se acumuleaza intraocular provocand cresterea tensiunii intraoculare. Presiunea crescuta intraoculara lezeaza nervul optic producand scaderea progresiva a acuitatii
vizuale.
Hipermetropia Hipermetropia este o boala frecventa in care obiectele aflate la distanta sunt vazute clar si obiectele apropiate sunt neclare. De obicei boala este prezenta inca de la nastere si este de multe ori mostenita.
SIMPTOME
- obiectele apropiate sunt neclare - pentru a vedea clar este nevoie de a tine ochii semiinchisi - durere de ochi, durere in jurul ochilor sau durere de cap - disconfort sau durere de cap dupa o perioada lunga in care ati privit aproape (citit, scris, desenat)
CAUZE
Ochiul are 2 parti care focalizeaza imaginile: corneea si cristalinul. In cazul unui ochi normal, atat corneea cat si cristalinul au o curbura perfecta. In acest caz, lumina este refractata direct pe suprafata retinei. In cazul in care corneea sau cristalinul nu sunt uniforme, razele de lumina nu sunt refractate corect si apare o eroare de refractie. Hipermetropia apare atunci cand curbura corneei si a cristalinului este prea mica sau ochiul este prea mic. In loc de a fi concentrata pe retina, imaginea este focalizata in spatele ei, rezultand un aspect neclar al obiectelor.
Migrena cu aura
Migrena este o durere de cap foarte puternica. In unele cazuri este insotita de o aura, un semnal senzorial, cum ar fi licariri de lumina, puncte oarbe sau furnicaturi in maini sau picioare. Migrenele sunt adeseori insotite si de alte simptome ca greata, voma si sensibilitate crescuta la sunet si lumina. Durerea poate fi atat de puternica incat sa va intrerupa activitatea cateva ore sau chiar zile. Desi nu exista vindecare pentru aceasta afectiune, medicamentele pot reduce frecventa si intensitatea migrenelor.
SIMPTOME
Simptomele migrenei clasice includ: - durere de cap moderata sau severa, in puseuri, care se poate intensifica daca faceti o activitate fizica - greata si/sau senzatie de voma - sensibilitate la lumina si sunet
Daca nu este tratata, migrena poate dura de la 4 la 72 de ore, dar frecventa poate diferi de la persoana la persoana. Puteti avea migrene de mai multe ori intr-o luna sau doar o data sau de doua ori pe an.
Migrenele pot avea mai multe forme de manifestare, migrena fara aura, adica migrena comuna si migrena cu aura. In cazul migrenei cu aura, alte simptome includ: - aparitia unor licariri de lumina, a unor linii de lumina in zigzag, a unor puncte oarbe - furnicaturi sau intepaturi in mana sau picior - rar, slabiciune sau probleme de exprimare
Cu cateva ori sau o zi inainte de aparitia migrenei puteti avea simptome care o "anunta": - senzatie de energie si euforie - nevoia de dulce
- sete - ameteala - iritabilitate sau depresie
CAUZE
Unii cercetatori cred ca migrenele pot aparea din cauza unor modificari functionale in sistemul nervului trigemen, calea principala a durerii in sistemul nervos, si din cauza unor dezechilibre chimice in creier, printre care si serotonina, care regleaza transmiterea semnalelor de durere prin intermediul nervului trigemen.
Cauzele migrenei includ: - Dereglarile hormonale. Desi nu se cunoaste cu exactitate legatura intre hormoni si durerile de cap, dereglarile de estrogen pot fi o cauza a migrenelor la femei. Acestea pot aparea in timpul menstruatiei, a sarcinii sau a menopauzei. Medicamentele pe baza de hormoni, ca anticonceptionalele pot de asemenea inrautati migrenele. - Alimentatia. Anumite alimente ca alcoolul, in special berea si vinul rosu, branzeturile invechite, ciocolata, alimentele fermentate sau marinate, aspartamul, cofeina in exces, glutamatul de sodiu (un ingredient de baza in anumite mancaruri asiatice, anumite condimente, mancarurile semi-preparate sau conservele pot determina aparitia migrenelor. - Stresul. O saptamana incarcata la serviciu urmata de relaxarea sau stresul la serviciu sau acasa pot duce la o migrena de weekend. - Stimulii senzoriali. Luminile puternice, privitul in lumina soarelui si anumite mirosuri, placute sau mai putin placute pot provoca o durere de cap. - Schimbari in regimul de somn. Fie lipsa somnului, fie prea mult somn pot provoca aparitia unei migrene. - Factori fizici. Migrenele pot fi provocate de activitatea fizica intensa, inclusiv cea sexuala. - Schimbarile de mediu cum ar fi schimbarile de vreme, altitudine, presiune barometrica sau
fus orar. - Unele medicamente.
Miopia Miopia este o boala in care lumina este focalizata incorect, ceea ce duce la aparitia incetosata a obiectelor indepartate.
SIMPTOME
- imagine incetosata a obiectelor indepartate - durere de ochi - durere de cap
CAUZE
O persoana care sufera de miopie vede obiectele apropiate clare si obiectele indepartate incetosate. In cazul miopiei, imaginile se formeaza in fata retinei. Miopia apare atunci cand lungimea fizica a ochiului este mai mare decat lungimea sa optica. Din aceasta cauza, boala apare la copiii si adolescentii care au o crestere rapida si dispare atunci cand procesul de crestere este incheiat. Boala afecteaza atat barbatii cat si femeile in mod egal. Persoanele care au antecedente familiale sunt mai susceptibile de a mosteni boala.
Nevrita optica Inflamarea nervului optic poarta denumirea de nevrita optica. Boala poate cauza reducerea brusca a capacitatii vizuale.
SIMPTOME
- pierderea sau diminuarea brusca a vederii la unul din ochi - schimbari ale reactiei pupilei la lumina - incapacitatea de a distinge culorile - durere la miscarea ochilor
CAUZE
Cauza nevritei optice este necunoscuta. Inflamarea brusca a nervului optic, ce face legatura intre ochi si creier, poate determina umflarea lui si distrugerea stratului extern (mielina). Inflamatia poate fi cauzata ocazional de infectii virale, boli autoimune sau scleroza multipla
TRATAMENT
De obicei, nevrita optica se vindeca singura. In anumite cazuri pentru a reduce inflamatia nervului optic, sunt administrate medicamente pe baza de steroizi. Majoritatea persoanelor isi recapata aproape integral vederea in aproximativ 6 luni.
Presbiopia Presbiopia este pierderea treptata a capacitatii ochilor de a focaliza obiectele apropiate. Aceasta se dezvolta de obicei dupa varsta de 40 de ani si este un semn natural al imbatranirii. Va puteti da seama ca suferiti de aceasta afectiune atunci cand pentru a vedea bine trebuie sa indepartati
obiectele mai mult ca de obicei. Daca aveti miopie, atunci puteti rezolva problema temporar citind fara ochelari. Presbiopia poate fi diagnosticata la un simplu examen oftalmologic si poate fi corectata cu ochelari, lentile de contact sau pe cale chirurgicala.
SIMPTOME
Daca suferiti de presbiopie, nu veti vedea clar la distanta normala de citire, veti simti disconfort la nivelul ochilor sau dureri de cap atunci cand cititi indelung de aproape.
CAUZE
Pentru a crea o imagine, ochiul utilizeaza doua structuri pentru a capta lumina reflectata de obiecte: corneea, suprafata clara a ochiului si cristalinul (lentilele), o structura clara si rotunda. Aceste doua structuri refracta lumina care intra in ochi pentru a proiecta imaginea pe retina, localizata pe peretele interior din spatele ochiului. Spre deosebire de cornee, lentilele sunt flexibile si isi pot modifica forma cu ajutorul muschiului circular din jurul lor. Atunci cand priviti in plan indepartat, muschiul circular se relaxeaza. Cand priviti in plan apropiat, muschiul se contracta si cristalinul se curbeaza, schimband puterea de focalizare. In general se considera ca presbiopia este provocata de scaderea flexibilitatii cristalinului pe masura ce inaintati in varsta. Acesta nu isi mai poate schimba forma si nu mai poate focaliza corect imaginile de aproape.
Punctele Fudds Punctele pe care le vedeti uneori in fata ochilor sunt reziduuri celulare (resturi) care apar si dispar fara tratament. Aceste reziduuri celulare sunt prezente in umoarea vitroasa si nefiind
transparente, arunca o umbra pe retina. Punctele sunt mai usor observabile atunci cand va uitati la cer sau la un perete alb. In majoritatea cauzelor, ele sunt cauzate de inaintarea in varsta dar pot sa apara si la persoanele tinere.
SIMPTOME
Punctele Fudds apar ca niste puncte, linii, cercuri pe care le observati in campul vizual. Ele se misca odata cu ochiul si atunci cand incercati sa va uitati la ele, vi se pare ca se indeparteaza.
In majoritatea cazurilor, resturile se depun in partea de jos a cavitatii vitroase si dispar din campul vizual. Exista cazuri (rare) in care punctele devin atat de numeroase incat pot obstructiona vederea.
CAUZE
Punctele Fudds apar mai ales la persoanele in varsta la care apar si modificari ale consistentei umorii vitroase.
Retinopatia diabetica Retinopatia diabetica este o complicatie a diabetului zaharat care apare in urma leziunii vaselor sanguine din tesutul fotosensibil din spatele ochiului (retina). La inceput, retinopatia nu are simptome sau creaza doar usoare probleme de vedere. In cele din urma, totusi, retinopatia diabetica poate duce la orbire.
Retinopatia diabetica poate aparea la orice persoana care sufera de diabet de tipul 1 sau 2.
SIMPTOME
Simptomele sunt neobisnuite in stadiile initiale ale retinopatiei diabetice. Pe masura ce boala avanseaza, simptomele pot include:
- aparitia unor puncte in vedere - vedere neclara - puncte negre sau dungi rosii care blocheaza vederea - vedere slaba noaptea - pierderea vederii
De obicei, retinopatia diabetica afecteaza ambii ochi.
CAUZE
Cand aveti diabet, corpul dumneavoastra nu utilizeaza zaharul (glucoza) in mod corespunzator. Daca nivelul zaharului in sange este prea ridicat, cristalinul se poate inflama, ceea ce poate duce la incetosarea vederii. In cele din urma, nivelul ridicat de zahar in sange afecteaza vasele de sange ale retinei.
Retinopatia diabetica are doua stadii, incipient si avansat.
Faza incipienta a bolii este cunoscuta ca retinopatie diabetica neprolferativa. In aceasta faza, vasele de sange ale retinei devin fragile si apar mici hemoragii, numite micronevrisme. Pe masura ce boala avanseaza, vasele de sange mai mici se inchid in totalitate si cele mai mari se dilata si devin neregulate in diametru, ceea ce duce la inflamarea fibrelor nervoase ale retinei. Uneori, poate aparea edemul macular, atunci cand se inflameaza partea centrala a retinei, macula.
Retinopatia diabetica proliferativa este forma cea mai grava de retinopatie diabetica, in cazul careia in interiorul retinei se dezvolta vase de sange anormale. Uneori, acestea se dezvolta in umoarea vitroasa, impiedicand circuitul normal al fluidului din ochi. In cele din urma, leziunile determinate de cresterea acestor vase de sange pot provoca desprinderea retinei, iar nervul optic, cel care transporta imaginilor din ochi in creier, este afectat. Astfel, se produce pierderea vederii.
Zgarierea corneei Zgarierea corneei poate sa apara in urma activitatilor zilnice precum: activitati sportive, reparatii casnice, contactul cu praf, nisip, etc. Deoarece corneea este foarte sensibila leziunile sunt dureroase. Senzatia este de "nisip in ochi". Lacrimarea, vederea incetosata, sensibilitatea crescuta si inrosirea ochiului sunt alte semne ale afetiunii. In cazul in care ati suferit o zgariere a corneei, puteti sa luati urmatoarele masuri de prim ajutor: - apalati ochiul cu apa curata sau cu solutie salina - clipiti des - incercati sa trageti pleoapa superioara peste cea inferioara. (genele de pe pleoapa inferioara pot sa indeparteze corpul strain) - nu incercati sa indepartati obiectul strain daca acesta este mare si face dificila inchiderea ochiului - nu va frecati la ochi - nu incercati sa folositi servetele sau vata pentru a scoate obiectul strain din ochi
boli probleme urinare Calculi renali Calculii renali (litiaza renala, pietre la rinichi) sunt mici depozite de minerale si saruri pe
suprafata interioara a rinichilor. In mod normal substantele din care sunt facuti calculi renali sunt dizolvate in urina. Cand urina este concentrata, mineralele se pot cristaliza, lipi si solidifica. Rezultatul este aparitia pietrelor la rinichi. Cele mai multe pietre contin calciu. Durerea provocata de eliminarea pietrelor din rinichi este chinuitoare. Durerea incepe in spate chiar sun coaste si radiaza inspre partea de jos a abdomenului. Cu toate ca durerile sunt foarte mari, pietrele la rinichi nu produc daune permanente. Interventia medicala (in afara de medicamente) nu este de obicei necesara. Este important de stiut ce fel de piatra este si care sunt cauzele aparitiei ei. Unele dintre cauzele producerii pot fi tratate pentru a preveni aparitia ulterioara a calculilor.
SIMPTOME
Pana cand piatra nu se muta din rinichi in ureter, este posibil sa nici nu stiti de existenta ei. In acest moment pot sa apara urmatoarele simptome: - durere in spate si in fata sub coaste - fuctuatii de intensitate a durerii, cu perioade de durere intre 20 si 60 de minute - urina cu sange sau urat mirositoare - dureri la urinare - greata si varsaturi - nevoia persistenta de a urina - febra si frisoane daca este prezenta si o infectie. Calculii renali care nu determina aceste simptome pot aparea pe radiografii, radiografii facute pentru alte boli.
CAUZE
Rinichii sunt doua organe de marimea unui pumn care au forma unui bob de fasole. Ele sunt situate in partea din spate a abdomenului de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Urina produsa este transportata prin uretere pana la vezica urinara, unde este pastrata pana cand
este eliminata din corp. Pietrele se formeaza cand echilibrul intre fluide si minerale este perturbat. Cand acest lucru se intampla, urina contine substante cristalizante (calciu si acid uric) in cantitati mari si fluidele existente nu pot sa le dizolve. In acelasi timp, din urina pot sa lipseasca anumite substante care impiedica cristalele sa se lipeasca intre ele si sa formeze pietre. In cazul in care urina este foarte acida sau foarte alcalina exista riscul aparitiei calculilor renali. Modul in care corpul absoarbe si elimina calciul si alte substante creaza conditiile pentru aparitia pietrelor la rinichi. Uneori cauza poate fi o tulburare metabolica mostenita. Guta si boala colonului iritabil sunt responsabile pentru anumite tipuri de calculi renali. La fel si unele medicamente, incluzand furosemidele, anumite medicamente folosite in tratarea stopului cardiac, a hipertensiunii arteriale sau medicamente folosite in tratarea SIDA. Cu toate aceste este greu de definit o singura cauza. De cele mai multe ori boala este cauzata de o serie de factori aflati in combinatie. Cele mai multe tipuri de calculi renali contin mami multe tipuri de cristale.
Pietrele de calciu. Aproximativ patru din cinci pietre la rinichi sunt pietre de calciu, de obicei sub forma de oxalat de calciu. Oxalatul de calciu se gasestein unele fructe si legume, dar ficatul producea cea mai mare cantitate din necesarul organismului. Factori de dieta, supradozele de vitamina D, operatiile de bypass intestinal pot mari cantitatea de oxalat de calciu in urina. Pietrele din struvit. Gasite de cele mai multe ori la femei, acest tip de pietre sunt aproape intotdeauna rezultatul unor infectii urinare. Ele pot fi atat de mari incat pot umple spatiul destinat colectarii de urina din rinichi. Pietrele din acid uric. Aceste pietre sunt formate din acid uric, un produs secundar al metabolismului proteic. Persoanele care mananca alimente bogate in proteine sunt mai expuse riscului de a dezvolta acest tip de pietre. Guta duce de asemenea la calculi renali. Pietre din cistina. Reprezinta doar un procent mic de pietre la rinichi. Se formeaza la oamenii cu o tulburare ereditara care determina rinichii sa excrete anumiti aminoacizi.
Factori de risc. Lipsa de fluide. Daca nu beti suficient de multe fluide, in special apa, urina dvs va fi mai concentrata in substante care pot provoca pietre la rinichi Antecedentele personale sau de familie. Daca unul din membri familiei are pietre la rinichi
sunteti si dvs predispus la asa ceva. De asemenea daca ati avut pietre la rinichi este probabil ca acestea sa reapara Varsta si sexul. Majoritatea persoanelor care fac pietre la rinichi au intre 20 si 70 de ani. Barbatii sunt mai predispusi riscului. Dieta. O dieta cu cantitati mari de proteine si sodiu poate creste riscul de a dezvolta anumite tipuri de pietre la rinichi. Lipsa activitatii fizice. Daca sunteti tinut la pat sau sunteti sedentar, sunteti mai predispus la boala deoarece lipsa activitatii fizice face ca oasele sa elibereze mai mult calciu. Obezitatea. Relatia dintre obezitate si calculii renali este mai puternica in cazul femeilor. Hipertensiunea arteriala. Hipertensiunea arteriala dubleaza riscul formarii de pietre la rinichi Bypass-ul gastric, boala colonului iritabil si diareea. Schimbarile in procesul digestiv afecteaza absorbtia de calciu.
DIAGNOSTIC
Multe pietre la rinichi trec neobservate pana cand provoaca simptome acute. Daca medicul suspecteaza ca aveti pietre la rinichi, va face o analiza de sange pentru a vedea daca exista un exces de calciu sau de acid uric sau va face o colecta de 24 de ore a urinei pentru a vedea daca se excreta prea multe minerale care conduc la formarea pietrelor sau prea putine substante inhibitoare. Medicul poate sa va recomande unul sau mai multe teste: Tomografia computerizata. Acest test a devenit testul standard pentru evaluarea pietrelor la rinichi. Se face rapid, poate identifica pietrele indiferente de compozitia lor si nu necesita substante de contrast. Radiografii abdominale. Se pot vizualizamajoritatea tipurilor de pietre si se poate compara evolutia lor in timp Ultrasunete (Ecografia). In loc de radiografii, aceasta tehnica foloseste unde radio de inalta frecventa pentru a obtine imagini pe calculator ale organelor interne. Este o procedura sigura si neinvaziva dar poate sa nu depisteze pietrele mici daca acestea sunt localizate in uretere sau in vezica urinara.
Pielograma intravenoasa. Foloseste o substanta de contrast injectata intr-o vena a bratului si pe baza unor radiografii ulterioare se poate determina locatia pietrei in sistemul urinar si gradul de blocaj cauzat de piatra.
Daca sunteti pe cale sa eliminati o piatra, medicul va poate cere sa urinati printr-o sita pentru a recupera piatra in vederea analizarii ei.
TRATAMENT
Tratamentul variaza in functie de tipul de piatra si de cauza formarii ei. Este posibil sa eliminati o piatra doar band mai multe lichide si ramanand activ fizic. Pietrele care nu pot fi tratate prin aceste masuri vor fi eliminate cu ajutor medical. Litotritie. Este o procedura frecvent folosita pentru tratarea pietrelor la rinichi. Se folosesc unde de soc pentru a sparge piatra in bucati care vor fi eliminate apoi prin urina. In unele cazuri este posibil sa fie nevoie sa fiti cufundati intr-o cada cu apa, in aletele sa stati pe o perna moale. Procedura necesita sedare sau o usoara anestezie. Pentru a va proteja de zgomotul produs, veti purta casti de protectie. Medicul va folosi radiografii sau ultrasunete in timpul procedurii pentru a vedea pozitia pietrei si a monitoriza starea ei. Complicatiile care pot sa apara in cazul procedurii sunt: sange in urina, vanatai pe spate sau abdomen, sangerare in jurul rinichilor si a altor organe adiacente si disconfort la eliminarea pietrelor. Dupa tratament pot sa treaca luni pana la eliminarea tuturor fragmentelor. Proceduri chirurgicale. Cand litotritia nu ajuta sau piatra este prea mare, chirurgul poate elimina piatra facand o mica incizie in spate. Ureteroscopia. Aceasta procedura este folosita pentru a elimina o piatra din uretere. Interventia chirurgicala asupra glandelor paratiroide. Unele pietre sunt cauzate de glandele paratiroide hiperactive. Glandele paratiroide sunt situate in 4 colturi ale glandei tiroide chiar sub marul lui Adam. Cand aceste glande produc prea multi hormoni, nivelul de calciu din organism poate creste. Cel mai adesea, acest lucru se intampla din cauza unei tumori benigne situata pe una din cele patru glande paratiroide.
Chlamidia Chlamidia este o infectie bacteriana a tractului genital, care se transmite usor prin contact sexual. Este posibil sa nu va dati seama ca sunteti infectati cu Chlamidia, deoarece semnele si simptomele de durere sau descarcarile de fluide pot sa nu apara imediat. Multi oameni nu experimenteaza deloc semne si simptome. Chlamidia este una din cele mai comune boli cu transmitere sexuala. Boala afecteaza atat barbati cat si femei si este mai raspandita la adolescenti. Chlamidia nu este dificil de tratat odata ce a fost identificata. Daca este lasata netratata poate duce la probleme mai grave de sanatate.
SEMNE SI SIMPTOME
Chlamidia poate fi dificil de detectat deoarece in stadiile incipiente ale infectiei, simptomele lipsesc sau sunt neglijabile. Semnele apar de obicei la una sau trei saptamani dupa declansarea bolii. Chiar si atunci ele sunt usoare si trec de multe ori, ceea ce le face usor de neglijat.
Semnele si simptomele infectiei cu Chlamidia pot include: - urinare dureroasa - dureri in partea de jos a abdomenului - scurgeri vaginale la femei - scurgeri din penis la barbati - durere in timpul actului sexual la femei - durere testiculara la barbati
CAUZE
Boala este cauzata de o bacterie numita Chlamidia Trachomatis. Boala se transmite cel mai frecvent prin contact sexual sau alte contacte intime intre organele genitale si zona rectala. Este posibil ca boala sa se transmita de la mama la fat in timpul nasterii, ceea ce poate duce la pneumonii sau infectii oculare grave. Pentru a clarifica, bacteria care cauzeaza infectia genitala este diferita de bacteria cu acelasi nume care cauzeaza infectii respiratorii, inclusiv pneumonia.
COMPLICATII
Chlamidia poate duce sau este asociata cu HIV. Femeile infectate cu Chlamidia prezinta un risc mai ridicat de a se infecta ci HIV Alte boli cu transmitere sexuala. Persoanele infectate maresc riscul infectarii cu gonoree si sifilis Dureri pelviene cronice. Netratata, boala duce la dureri pelviene cronice la femei Infertilitate. Cicatricele produse in trompele uterine din cauza infectiei pot conduce la infertilitate Epididimita. Infectia cu Chlamidia poate inflama epididimul (un tub spiralat situat langa fiecare testicul) Epididimita poate conduce la febra, umflare si durere in zona scrotului. Prostatita. Infectia se poate raspandi pana la prostata. Prostatita duce la durere in timpul actului sexual sau dupa, febra si frisoane, dureri urinare si dureri de spate. Inflamatii rectale. In cazul in care se practica sexul anal, Chlamidia poate duce la inflamatii rectale, insotite de scurgeri anale. Infectii oculare. Atingerea ochilor cu mana (pe care se afla secretii ce contin bacteria), poate provoca infectii precum conjunctivita. Lasate netratate, aceste infectii pot duce la orbire. Infectarea nou-nascutilor. In timpul nasterii copilul se poate infecta cu Chlamidia ceea ce poate duce la infectii respiratorii sau infectii oculare.
DIAGNOSTIC
Centrele de control si prevenire a bolilor recomanda tuturor femeilor gravide sa faca analize pentru Chlamidia in timpul primului examen prenatal si sa repete examenul mai tarziu in timpul sarcinii, in cazul in care sunt expuse unui risc crescut de infectie. Toate persoanele cu risc ridicat de infectie trebuie sa ia in considerare efectuarea unui control medical. Se considera persoane cu risc ridicat persoanele care: - au mai multi parteneri sexuali - nu utilizeaza prezervativul - au alte boli cu transmitere sexuala - au un partener care a avut o boala cu transmitere sexuala.
Punerea unui diagnostic este simpla. Testele includ: Analiza secretiilor. Medicul va preleva o proba de secretie din colul uterin la femei si cu ajutorul unui tampon subtire o proba din penis in cazul barbatilor. In unele cazuri medicul poate lua o proba si din zona anala Teste de urina. Un esantion de urina analizata in laborator poate indica prezenta unei astfel de infectii.
TRATAMENT
Tratamentul consta in administrarea orala de antibiotice precum Doxiciclina sau Eritromicina. In functie de gradul de infectare, antibioticele se pot lua intr-o singura doza, in doze zilnice pe parcursul mai multor zile sau de mai multe ori pe zi. In cele mai multe cazuri, infectia trece in una sau doua saptamani. In acest timp se recomanda abtinerea de la sex. Partenerul sexual trebuie sa urmeze si el tratamentul chiar daca nu prezinta simptome.
Cistita Cistita este termenul medical pentru inflamatia vezicii urinare. De cele mai multe ori inflamatia
este cauzata de o infectie bacteriana, caz in care mai este denumita infectie a tractului urinar. O infectie a vezicii urinare poate fi dureroasa si enervanta, si poate deveni o problema serioasa de sanatate daca infectia se extinde la rinichi. Mai putin frecvent, cistita poate sa apara ca o reactie la anumite medicamente, radioterapie sau substante iritante (spray-uri intime pentru femei, spermicide sau folosirea indelungata a unui cateter). Cistita poate sa apara si ca o complicatie a altor boli. De obicei tratamentul pentru cistitele bacteriene este administrarea de antibiotice.
SIMPTOME
Simptomele cistitei includ: - senzatie puternica si persistenta de a urina - senzatie de arsura in timpul urinarii - sange in urina (hematurie) - urina tulbure sau puternic mirositoare - disconfort in zona pelviana - senzatie de presiune in zona joasa a abdomenului - stari subfebrile
CAUZE
Aparatul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica si uretra. Toate au rolul de a elimina substantele nefolositoare din organism. Rinichii, organe in forma de boaba de fasole, situati spre partea din spate a abdomenului superior, filtreaza toxinele din sange si regleaza compozitia multor substante. Tuburile numite uretere transporta urina de la rinichi la vezica urinara, unde este pastrata pana este eliminata prin uretra.
Cistita bacteriana
Infectiile tractului urinar apar atunci cand prin uretra intra bacterii in tractul urinar si incep sa se multiplice. Aparatul urinar este conceput pentru a nu lasa sa intre astfel de "invadatori" microscopici. Vezica urinara secreta un strat protector care impiedica bacteriile sa se prinda de peretii sai. Urina are de asemenea proprietati antibacteriene care inhiba dezvoltarea bacteriilor. Totusi, anumiti factori maresc sansele ca bacteriile sa se multiplice si sa dezvolte o infectie. Infectiile bacteriene ale vezicii urinare pot aparea la femei ca urmare a contactului sexual. In timpul contactului sexual bacteriile pot fi introduse in vezica prin uretra. Dar chiar si in cazul fetelor si femeilor inactive sexual infectiile pot aparea in tractul urinar inferior, deoarece in zona genitala feminina se dezvolta bacterii care pot cauza cistita. Cele mai multe cazuri de cistita sunt cauzate de Escherichia coli (E. coli), o specie de bacterii frecvent gasite in zona genitala. O noua tulpina de E. coli rezistente la antibiotice pot fi cauza tot mai multor infectii ale tractului urinar, care sunt din ce in ce mai greu de tratat.
Cistita noninfectioasa
Desi infectiile bacteriene sunt cea mai frecventa cauza a cistitei, o serie de alti factori noninfectiosi pot cauza inflamarea vezicii urinare. Cateva exemple: - Cistita interstitiala. Cauza acestei inflamatii cronice a vezicii urinare, denumita si sindromul vezicii urinare dureroase, nu este clara. Cele mai multe cazuri sunt diagnosticate la feme. Afectiunea poate fi dificil de diagnosticat si tratat. - Cistita provocata de medicatie. Anumite medicamente, in special cele pentru chimioterapie, ciclofosfamide si ifosfamide, pot provoca inflamatii ale vezicii urinare pe masura ce substantele descompuse din medicamente ies din corp. - Cistita provocata de radiatii. Tratamentul cu radiatii in zona pelviana pot provoca inflamatii ale tesutului vezicii urinare. - Cistita provocata de corpuri straine. Utilizarea pe termen lung a unui cateter poate predispune la infectii bacteriene si leziuni ale tesutului, care pot provoca inflamatii. - Cistita chimica. Unele persoane pot prezenta hipersensibilitate la substantele chimice continute in anumite produse, cum ar fi spuma de baie, spray-urile de igiena feminina sau spermicidele si pot dezvolta o reactie alergica a vezicii, cauzand inflamatii. - Cistita asociata cu alte afectiuni. Cistita poate aparea uneori ca o complicatie la alte
afectiuni, cum ar fi cancerurile ginecologice, afectiunile inflamatorii pelviene, endometrioza, boala lui Crohn, diverticulita, lupus si tuberculoza.
TRATAMENT
Cistita se trateaza cu ajutorul antibioticelor. In general, simptomele dispar in cateva zile de la inceperea tratamentului. Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul femeilor tinere, active sexual sau o schema standard de 7-10 zile. Indiferent de durata tratamentului, trebuie luate toate antibioticele prescrise pentru a se asigura ca infectia este complet eradicata. In cazul unor infectii urinare recurente, tratamentul antibiotic va fi de durata mai mare. La unele femei, administrarea unei singure doze de antibiotic dupa un raport sexual s-a dovedit a fi eficienta. Consumul crescut de lichide este, de asemenea, important in tratarea cistitelor.
Cistita interstitiala Cistita interstitiala, denumita si sindromul vezicii urinare dureroase, este o afectiune cronica caracterizata printr-o combinatie de factori ca presiune deranjata asupra vezicii, durere a vezicii si uneori a pelvisului, care pot varia de la usoara senzatie de arsura sau disconfort la durere acuta.
Desi poate afecta copii si barbati, cele mai afectate sunt femeile. Cistita interstitiala poate avea un impact negativ de lunga durata a calitatii vietii dumneavoastra. Cistita interstitiala nu are un tratament eficient, dar exista o varietate de medicamente si tratamente care o pot ameliora.
SIMPTOME
Simptomele cistitei interstitiale pot varia de la persoana la persoana, pot varia in timp, fiind declansate de factori ca menstruatia, alergiile de sezon, stresul si activitatea sexuala.
Simptomele cistitei interstitiale includ: - nevoia persistenta, urgenta de a urina - urinarea frecventa, in cantitati mici, pe timpul zilei si al noptii - durere in zona pelviana sau in zona dintre vagin si anus la femei si dintre scrot si anus la barbati - durere in zona pelviana in timpul contactului sexual. Barbatii pot avea dureri la ejaculare - durere cronica in zona pelviana
Unele persoane care sufera de cistita interstitiala acuza numai dureri, iar altele acuza numai nevoia de a urina urgent si frecvent. Totusi, majoritatea persoanelor afectate acuza atat dureri, cat si urinare urgenta si frecventa. Desi simptomele cistitei interstitiale se pot asemana cu cele ale afectiunilor cronice ale tractului urinar, la urocultura nu apar bacterii. Totusi, simptomele se pot agrava in cazul in care o persoana care sufera de cistita interstitiala dezvolta si o infectie a tractului urinar.
CAUZE
Vezica urinara este un organ muscular, de forma unui balon, care pastreaza urina pana cand sunteti gata sa o goliti. In cazul adultilor, vezica urinara se extinde pana cand se umple si apoi transmite semnale creierului, prin intermediul nervilor pelvieni, ca este momentul de a urina. Acest lucru creeaza in cazul majoritatii oamenilor senzatia de a urina. Cistita interstitiala afecteaza aceste semnale, creand nevoia de a urina mai des si in cantitati mai mici.
Este posibil ca multe persoane cu cistita interstitiala sa aiba un defect al epiteliului vezicii urinare, care poate permite toxinelor sa intre in urina si sa irite peretele vezicii urinare.
Desi nu s-a putut dovedi, se considera ca factori care contribuie la cistita interstitiala pot fi o reactie autoimuna, ereditatea, infectiile sau alergiile.
TRATAMENT
Nu exista un singur tratament care sa vindece cistita interstitiala si care sa functioneaza in toate cazurile. Tratamentele pot fi:
Medicatia orala. Medicamentele care pot ameliora simptomele cistitei interstitiale sunt antiinflamatoarele pentru ameliorarea durerii, antidepresivele triciclice pentru relaxarea vezicii urinare, antihistaminicele care pot reduce nevoia de a urina des si ameliora alte simptome.
Stimularea nervoasa. Stimularea electrica nervoasa transcutanata foloseste impulsuri electrice usoare pentru a elimina durerea pelviana si a reduce in unele cazuri nevoia de a urina des. Impulsurile se transmit prin firele amplasate pe spate sau deasupra zonei pubiene. Acestea pot reduce durerea si nevoia de a urina des prin cresterea fluxului de sange catre vezica, intarirea muschilor care controleaza vezica sau prin secretarea substantelor care blocheaza durerea.
Un alt tratament poate fi stimularea nervului sacral, legatura principala intre maduva spinarii si nervii vezicii urinare. Stimularea nervului sacral poate reduce nevoia de a urina des. Prin aceasta procedura un fir subtire plasat langa nervii sacrali trimite impulsuri electrice catre vezica urinara, similar cu functionarea unui pacemaker in inima. Daca procedura functioneaza, un dispozitiv permanent poate fi implantat chirurgical.
Distensia vezicii urinare. Simptomele afectiunii pot fi ameliorate temporar dupa examinarea vezicii cu ajutorul cistoscopului (un tub subtire cu sursa de lumina) prin distensia acesteia. Distensia vezicii este "largirea" acesteia cu ajutorul apei sau prin balonare. Procedura poate fi repetata ca tratament daca efectul este de durata.
Administrarea medicatiei in vezica printr-un cateter, un tub subtire, introdus in uretra. Dupa aproximativ 14 minute, medicamentele sunt eliminate prin urina. Aceasta procedura poate reduce inflamatia si contractiile musculare care provoaca nevoia de a urina des.
Interventia chirurgicala. Interventia chirurgicala este rar folosita pentru a trata cistita interstitiala, deoarece nu reduce durerea si poate determina complicatii. Aceasta se poate folosi ca ultima solutie in cazul persoanelor care au dureri foarte mari sau pot retine cantitati mici de urina. Interventiile chirurgicale includ: Marirea volumului vezicii urinare. Chirurgul elimina portiunea afectata a vezicii si o inlocuieste cu o parte a colonului, dar durerea persista si unele femei sunt nevoite sa elimina urina printrun cateter de mai multe ori pe zi. Cauterizarea sau rezectia ulceratiilor. Aceste proceduri nu sunt intotdeauna eficiente si pot duce la inrautatirea simptomelor.
Diabetul zaharat tip I . Diabetul zaharat de tip 1, cunoscut si sub numele de diabet juvenil sau diabet insulinodependent, este o afectiune cronica in cazul careia pancreasul nu mai produce suficienta insulina, un hormon necesar pentru a transforma zaharul (glucoza) in energie. Desi acest tip de diabet poate aparea la orice varsta, se manifesta de obicei in copilarie sau adolescenta. La aparitia diabetului zaharat de tip 1 pot contribui diversi factori genetici sau expunerea la anumite virusuri. Desi diabetul nu se poate vindeca, tehnicile avansate de monitorizare a nivelului zaharului in sange si administrarea de insulina in mod corect pot asigura o viata lunga si sanatoasa persoanelor care sufera de diabet.
SIMPTOME
Simptomele diabetului de tip 1 includ: - Senzatie puternica de sete si urinare frecventa. Pe masura ce se acumuleaza in exces zaharul in sange, lichidele sunt retinute din tesuturi, ceea ce duce la sete. Prin urmare, beti apa si urinati mai mult ca de obicei. - Senzatie puternica de foame. Fara insulina suficienta pentru a absorbi zaharul in celule, muschii si organele sunt lipsite de energie, ceea ce duce la senzatia puternica de foame, care se poate mentine chiar si dupa ce mancati. Fara insulina, zaharul din mancare nu ajunge in tesuturile care au nevoie de energie. - Scadere in greutate. Desi mancati mai mult ca de obicei din cauza senzatiei puternice de foame, este posibil sa scadeti in greutate, uneori foarte repede. Fara energia pe care o creeaza zaharul, tesuturile musculare si rezervele de grasime pur si simplu se micsoreaza. - Oboseala. Daca nu aveti suficient zahar in sange, puteti deveni obosit si nervos. - Vedere incetosata. Daca nivelul zaharului in sange este prea ridicat, licidele sunt retinute din tesuturi, inclusiv din cristalinul ochilor, ceea ce poate afecta capacitatea de a vedea clar.
CAUZE
Glucoza este principala sursa de energie pentru celulele care alcatuiesc muschii si alte tesuturi. Glucoza se formeaza din doua surse majore: alimentatia si ficatul dumneavoastra. In timpul digestiei zaharul este absorbit in sange. In mod normal, acesta ajunge in celule cu ajutorul insulinei. Insulina este un hormon secretat de pancreas, o glanda localizata in spatele stomacului. Atunci cand mancati, pancreasul secreta insulina. Aceasta circula si permite zaharului sa patrunda in celule. Pe masura ce nivelul zaharului in sange scade, pancreasul secreta mai putina insulina. In diabetul zaharat de tip 1, sistemul imunitar, care in mod normal lupta impotriva bacteriilor si virusurilor, ataca si distruge celulele pancreasului care produc insulina. Prin urmare, zaharul nu
mai este absorbit in celule si se acumuleaza in sange. Cauza exacta a acestui tip de diabet nu este cunoscuta. Este posibil sa joace in rol important in aparitia acestei boli factori genetici sau expunerea la anumite virusuri.
TRATAMENT
Tratamentul diabetului zaharat de tip 1 trebuie respectat pe tot parcursul vietii si include:
- administrarea de insulina - exercitii fizice si mentinerea unei greutati normale - regim alimentar - monitorizarea glicemiei
Scopul tratamentului este mentinerea glicemiei la un nivel normal sau apropiat de cel normal pentru a intarzia sau preveni complicatiile diabetului.
Insulina si alte medicamente. Oricine sufera de diabet zaharat de tip 1 are nevoie de insulina pentru a supravietui. Exista mai multe tipuri de insulina, cu actiune rapida, cu actiune indelungata si altele intermediare. In functie de stadiul diabetului, medicul va poate recomanda unul sau mai multe tipuri de insulina, de administrat o data sau de mai multe ori pe zi prin injectie. Injectia se poate face cu seringa cu ac sau cu un dispozitiv, un stilou al carui rezervor este umplut cu insulina.
O alternativa este pompa cu insulina, un aparat medical de dimensiunea unui telefon mobil. Rezervorul de insulina este legat printr-un tub de un cateter inserat in pielea de pe abdomen. Pompa este programata sa elibereze automat cantitatile necesare de insulina.
Alte medicamente care pot fi prescrise sunt:
- Pramlintida. Injectia cu acest medicament inainte de masa incetineste miscarea alimentelor in stomac pentru a atenua cresterea glicemiei care se produce dupa masa. Acest medicament este aprobat doar in SUA. - Aspirina. Medicul va poate prescrie aspirina in doze mici pentru a preveni problemele inimii si ale vaselor de sange. - Medicamente pentru hipertensiunea arteriala. Chiar daca nu aveti o tensiune arteriala mare, medicul va poate prescrie medicamente care mentin sanatatea rinichilor si scad tensiunea arteriala. - Medicamente pentru colesterol.
Alimentatia sanatoasa si calculul cantitatii de carbohidrati. In ciuda parerii generale, regimul alimentar al diabetului nu este unui restrictiv. Este necesar sa consumati fructe, legume si cereale integrale, alimente bogate in nutrienti si cu continut scazut de grasimi si calorii. Este necesar sa numarati carbohidratii din alimentele pe care le consumati pentru a va administra cantitatea de insulina necesara pentru metabolizarea acestor carbohidrati. Un medic specializat in nutritie va va indica regimul alimentar potrivit starii de sanatate si stilului dumneavoastra de viata.
Activitatea fizica. Daca medicul va da acordul pentru a face sport, alegeti-va activitatea care va place cel mai mult: plimbarea, inotul, bicicleta etc. Activitatea fizica este importanta deoarece scade nivelul glicemiei si trebuie sa faca parte din rutina dumneavoastra zilnica. Este important sa verificati glicemia atunci cand faceti activitati noi.
Monitorizarea glicemiei. Nivelul glicemiei este influentat de: - Mancare. Ce si cat mancati influenteaza nivelul glicemiei. Aceasta este cea mai ridicata la o ora sau doua dupa ce ati mancat. - Activitatea fizica. Aceasta determina absorbtia zaharului din sange in celule. Cu cat sunteti mai activ, cu atat nivelul glicemiei este mai scazut. - Medicatia. Insulina are rolul de a scadea nivelul glicemiei. Este necesar sa tineti cont de
faptul ca si alte medicamente pe care le luati pot influenta nivelul glicemiei. - Alte afectiuni. In cazul unei raceli corpul dumneavoastra produce hormoni care cresc nivelul glicemiei. - Alcool. Alcoolul fie creste, fie scade nivelul glicemiei, depinzand de cantitatea de alcool consumata si daca mancati in acelasi timp. Consumul de alcool nu este indicat, dar daca alegeti sa beti, faceti acest lucru cu moderatie, beti cel mult un pahar pe zi. - Stres. Hormonii produsi de corpul dumneavoastra ca raspuns la stresul prelungit pot impiedica insulina sa actioneze corect. - Dezechilibrele hormonale in cazul femeilor. Ca si nivelul hormonilor, glicemia se poate modifica in perioada menstruatiei, mai ales in saptamana anterioara. De asemenea, menopauza poate determina modificari in nivelul glicemiei.
Cea mai recenta metoda de verificare a glicemiei este monitorizarea continua a glucozei. Dispozitivele de monitorizare continua se ataseaza pe corpul dumneavoastra si utilizeaza un ac foarte fin cu ajutorul caruia se verifica glicemia la fiecare cateva minute. Aceasta metoda nu este foarte exacta si de aceea nu inlocuieste inca metodele clasice.
Exista diverse situatii in care este necesara atentie sporita cu privire la glicemie:
- Sofatul. Hipoglicemia se poate produce oricand si de aceea este recomandat sa va masurati glicemia inainte de a urca la volan. Daca glicemia este mica, nu va puteti concentra si reflexele nu sunt suficient de rapide. - Locul de munca. In situatia in care conduceti sau lucrati cu utilaje grele, este necesar sa luati pauze scurte pentru masurarea glicemiei si sa aveti acces rapid la mancare pentru a gestiona corect diabetul. - Sarcina. Avand in vedere riscul crescut al complicatiilor in cazul femeilor care sufera de diabet zaharat de tip 1, este recomandabil sa masurati nivelul hemoglobinei A1C, care trebuie sa fie mai mic de 7% inainte de a ramane insarcinata. Anumite medicamente, cum ar fi cele pentru hipertensiunea arteriala sau pentru scaderea colesterolului trebuie intrerupte in timpul sarcinii. Planificarea sarcinii este importanta, deoarece exista riscuri mai mari daca aveti diabet, mai ales in primele 6-8 saptamani de sarcina.
- Varsta inaintata. Monitorizarea glicemiei poate fi mai dificila la o varsta mai inaintata.
Tratamentele experimentale includ:
- Transplantul de pancreas. Daca transplantul de pancreas este reusit, nu veti mai avea nevoie de insulina. Totusi, aceste transplanturi nu reusesc intotdeauna si prezinta riscuri mari. In plus, pentru a preveni respingerea organului, este necesar sa luati medicamente imunosupresoare, care au efecte secundare severe. Deoarece efectele secundare sunt mai severe decat diabetul, transplantul de pancreas este recomandat doar atunci cand diabetul este foarte dificil de controlat. - Transplantul de celule insulare (pancreatice). Cercetatorii studiaza transplantul de celule insulare (pancreatice), procedura prin care se transplanteaza de la un donator celule care produc insulina. Desi procedura a fost imbunatatita, totusi necesita tratament cu medicamente imunosupresoare, iar transplantul are succes pe termen scurt, deoarece corpul distruge rapid celulele transplantate. In plus, nu exista o rezerva suficienta de celule insulare pentru transplanturi la scara larga. - Transplantul de celule stem. Un studiu realizat in Brazilia in 2007 releva ca un numar mic de persoane diagnosticate cu diabet zaharat de tip 1 au oprit administrarea de insulina dupa ce au fost tratati cu celule stem recoltate din sangele lor. Desi procedura prezinta riscuri, deoarece presupune oprirea si repornirea sistemului imunitar, aceasta va putea deveni o optiune de tratament pentru diabetul zaharat de tip 1.
Chiar daca respectati tratamentul diabetului, este posibil sa apara anumite complicatii pe termen scurt, care netratate pot duce la crize si coma.
Hipoglicemia. Aceasta presupune scaderea zaharului in sange sub nivelul normal si se produce din mai multe motive: daca ati sarit o masa, ati facut efort fizic mai mult ca de obicei sau v-ati administrat prea multa insulina. Simptomele hipoglicemiei sunt: - transpiratie - frisoane - senzatie de foame
- slabiciune - anxietate - ameteala - oboseala - dureri de cap - vedere incetosata - iritabilitate
Simptome ale hipoglicemiei care pot fi confundate cu intoxicatia cu alcool includ: - letargie - confuzie - schimbari de comportament - lipsa de coordonare - convulsii
Daca faceti hipoglicemie in timpul noptii, va veti trezi transpirat sau cu durere de cap. Datorita unui efect natural de refacere, in dimineata urmatoare veti avea glicemia foarte mare. Cand faceti hipoglicemie, beti suc de fructe, luati tablete de glucoza sau alta sursa de zahar si apoi verificati din nou glicemia. Este important sa aveti mereu la dumneavoastra o sursa rapida de zahar.
In unele cazuri, este posibil sa devoltati o afectiune in care sa nu mai simtiti simptomele hipoglicemiei. Corpul nu mai reactioneaza la hipoglicemie cu ameteala sau durere de cap. Cu cat crizele de hipoglicemie sunt mai dese, cu atat sansele sa dezvoltati aceasta afectiune sunt mai mari. Daca reusiti sa mentineti sub control glicemia timp de cateva saptamani, este posibil sa simtiti din nou simptomele hipoglicemiei.
Hiperglicemia. Glicemia poate creste din mai multe motive, fie ca ati mancat prea mult, ce nu trebuie, nu v-ati administrat suficienta insulina sau sunteti bolnav (a). Aveti grija la: - urinare frecventa
- senzatie de sete - vedere incetosata - oboseala - greata - iritabilitate - foame - dificultati de concentrare
Hiperglicemia se trateaza prin schimbarea planului de tratament sau pe termen scurt printr-o doza suplimentara de insulina. Glicemia nu va cobori la fel de repede cum a urcat. Medicul va va spune cat trebuie sa asteptati ca sa verificati din nou glicemia.
Cetoacidoza diabetica. Cand aveti glicemia mare, este posibil sa dezvoltati o complicatie grava a diabetului, cetoacidoza diabetica, in care celulele folosesc ca sursa de energie glucoza, atunci cand exista un deficit de insulina in corp, iar corpul incepe sa sintetizeze grasimea, producand toxine numite cetone. Aceasta se manifesta prin respiratie cu miros de acetona, senzatie de arsura esofagiana, greturi, varsaturi, dureri abdominale, pierdere in greutate. Daca aveti aceste simptome, mergeti imediat la medic. Aceasta se trateaza la spital prin administrarea de insulina pentru reechilibrarea metabolismului si hidratare intravenoasa.
Diabetul zaharat tip II Diabetul zaharat de tip 2, cunoscut si sub numele de diabet neinsulino-dependent, este o afectiune cronica ce afecteaza modul in care organismul metabolizeaza zaharul (glucoza), principalul sau "combustibil". Acest tip de diabet poate fi prevenit, dar risca sa devina frecvent din cauza obezitatii crescande in randul opulatiei. In cadrul acestei afectiuni, ca si in cadrul diabetului zaharat de tip 1, corpul nu mai produce suficienta insulina, hormonul care regleaza absorbtia zaharului in celule. Desi nu exista vindecare pentru diabet, aceasta boala poate fi prevenita prin alimentatie sanatoasa, exercitiu fizic in rutina zilnica si mentinerea unei greutati normale.
SIMPTOME
Simptomele diabetului de tip 1 includ: - Senzatie puternica de sete si urinare frecventa. Pe masura ce se acumuleaza in exces zaharul in sange, lichidele sunt retinute din tesuturi, ceea ce duce la sete. Prin urmare, beti apa si urinati mai mult ca de obicei. - Senzatie puternica de foame. Fara insulina suficienta pentru a absorbi zaharul in celule, muschii si organele sunt lipsite de energie, ceea ce duce la senzatia puternica de foame, care se poate mentine chiar si dupa ce mancati. Fara insulina, zaharul din mancare nu ajunge in tesuturile care au nevoie de energie. - Scadere in greutate. Desi mancati mai mult ca de obicei din cauza senzatiei puternice de foame, este posibil sa scadeti in greutate, uneori foarte repede. Fara energia pe care o creeaza zaharul, tesuturile musculare si rezervele de grasime pur si simplu se micsoreaza. - Oboseala. Daca nu aveti suficient zahar in sange, puteti deveni obosit si nervos. - Vedere incetosata. Daca nivelul zaharului in sange este prea ridicat, licidele sunt retinute din tesuturi, inclusiv din cristalinul ochilor, ceea ce poate afecta capacitatea de a vedea clar. - Vindecarea greoaie a ranilor sau aparitia frecventa a infectiilor. Diabetul zaharat de tip 2 afecteaza abilitatea organismului de a lupta impotriva infectiilor si de a se vindeca.
CAUZE
Glucoza este principala sursa de energie pentru celulele care alcatuiesc muschii si alte tesuturi. Glucoza se formeaza din doua surse majore: alimentatia si ficatul dumneavoastra. In timpul digestiei zaharul este absorbit in sange. In mod normal, acesta ajunge in celule cu ajutorul insulinei. Insulina este un hormon secretat de pancreas, o glanda localizata in spatele stomacului. Atunci cand mancati, pancreasul secreta insulina. Aceasta circula si permite zaharului sa patrunda in
celule. Pe masura ce nivelul zaharului in sange scade, pancreasul secreta mai putina insulina. In diabetul zaharat de tip 2, acest proces nu functioneaza normal. Zaharul nu este absorbit in celule, ci se acumuleaza in sange, deoarece pancreasul nu secreta suficienta insulina. Cauza acestei boli nu este cunoscuta cu exactitate, dar grasimea in exces, in special in zona abdominala si sedentarismul sunt factori importanti de risc.
Gonoreea Gonoreea este o infectie bacteriana cauzata de bacteria Neisseria Gonorrheae, care se transmite prin contact sexual. Gonoreea este una din cele mai vechi boli cu transmitere sexuala. Contrae convingerii populare, gonoreea nu poate fi transmisa prin scaunul de la toaleta sau de pe manerele usilor. Bacteria care provoaca boala are nevoie de conditii specifice pentru a trai si a se inmulti. Ea nu poate trai in afara corpului mai mult de cateva minute si nu poate trai pe piele. Poate supravietui numai pe suprafete umede si de aceea se gaseste cel mai adesea in vagin si in colul uterin. De asemenea poate trai in uretra, in gat si in rect
SIMPTOME
Peste 50% din femeile infectate nu au simptome, in special in faza initiala a infectiei. Simptomele includ urinari frecvente, arsuri la urinare, secretii vaginale galbene, roseata si umflaturi ale organelor genitale, arsura si mancarime in zona vaginala. Lasata netratata, gonoreea poate duce la infectii ale ovarelor si ale trompelor uterine.
TRATAMENT
Adultii care sufera de gonoree sunt tratati cu antibiotice. Ele pot fi administrate pe cale orala sau
injectabila.
Hematuria Hematuria (sange in urina) poate fi clasificata ca microscopica sau macroscopica. Hematuria microscopica poate fi detectata numai la microscop. Hematuria macroscopica presupune o cantitate mai mare de sange in urina, care este vizibila cu ochiul liber. De obicei, coloreaza hartia igienica in roz sau rosu sau pur si simplu observati picaturi de sange in apa dupa ce urinati.
La femei sangele apare in urina de cand iese din vagin. La barbati, urinarea cu sange poate fi confundata cu ejacularea cu sange, care indica o problema de prostata.
Schimbarea culorii de la anumite medicamente sau mancaruri poate de asemenea sa imite hematuria.
SIMPTOME
Odata cu hematuria pot aparea diverse simptome, care nu trebuie ignorate: - febra, greata, voma, frisoane, dureri in zona abdominala - imposibilitatea de a urina - urinarea cu cheaguri de sange
CAUZE
Hematuria poate fi provocate de probleme la rinichi sau alte parti ale tractului urinar. Daca in urma analizelor se stabileste ca nu este nicio problema la rinichi, tractul urinar, prostata si
organele genitale, medicul va verifica daca aveti o problema de sangerare.
Cauzele legate de rinichi si tractul urinar includ:
- cancer la vezica sau rinichi - fractura de pelvis - calculi renali sau la vezica urinara - boala la rinichi aparuta dupa o faringita streptococica (glomerulonefrita post-streptococica) o cauza comuna a hematuriei la copii - blocaj renal - infectie a vezicii, uretrei sau rinichilor - inflamatie a vezicii, uretrei sau rinichilor (glomerulonefrita) - boala renala polichistica - proceduri recente pe tractul urinar cum ar fi cauterizarea, circumcizia, interventia chirurgicala sau biopsia la rinichi
Cauzele legate de boli de sange includ:
- hemofilia - cheaguri de sange in rinichi - numar scazut de trombocite - medicamente pentru "subtierea" sangelui
Hipertrofia prostatei Prostata este glanda care produce lichidul seminal. Este situata sub vezica urinara si inconjoara uretra. Cand prostata se mareste, apare o presiune asupra uretrei si apar dificultati de urinare. La cei mai multi barbati, cresterea prostatei apare dupa 40 de ani.
SIMPTOME
Severitatea bolii variaza de la individ la individ si nu reprezinta intotdeauna o problema. De obicei numai jumatate din barbati prezinta semne si simptome observabile si care sunt suficient de deranjante pentru a cauta tratament medical. Aceste semne si simptome includ: - debit scazut de urina - dificultatea de a incepe urinarea - opriri in timpul urinatului - nevoia frecventa de a urina - cresterea frecventei urinare noaptea - nevoia urgenta de a urina - imposibilitatea de a goli vezica urinara - sange in urina (hematurie) - infectii ale tractului urinar
CAUZE
La nastere, prostata este apriximativ de marimea unui bob de mazare. Aceasta creste incet si in perioada pubertatii sufera o crestere rapida. La 25 de ani, glanda este pe deplin dezvoltata si are marimea unei nuci. Nu se cunoaste exact cauza maririi prostatei. Este posibil ca pe masura inaintarii in varsta, schimbarea raportului dintre hormonii masculini (testosteron) si cei feminini (estrogen), sa stimuleze cresterea.
Incontinenta urinara Incontinenta urinara (pierderea controlului vezicii urinare) este o problema comuna. Severitatea incontinentei urinare variaza de la mici scurgeri atunci cand tusiti sau stranutati, pana la pierderi masive de urina. Boala afecteaza milioane de persoane si nu este neaparat o consecinta a
procesului de imbatranire sau a efectelor menopauzei.
SIMPTOME
Incontinenta urinara este incapacitatea de a controla eliberarea urinei din vezica urinara. Exista mai multe tipuri de incontinenta urinara: Incontinenta generata de stres. (nu este vorba de stresul psihic). Pierderea de urina apare la aparitia unei presiuni (stres) asupra vezicii urinare, cauzata de tuse, stranut, ras sau de ridicatul unor obiecte grele. Incontinenta generata de stres apare atunci cand sfincterul vezicii este slabit. Problema este mai frecventa in cazul in care vezica este aproape plina. Acest tip afecteaza in special femeile. Incontinenta imperioasa. Reprezinta nevoia urgenta de a urina, urmata de pierderea involuntara a urinei. Nevoia de a urina este frecventa si apare si de cateva ori pe noapte. Simpla ridicare de pe scaun poate declansa scurgerea de urina. Incontinenta imperioasa poate fi cauzata de o infectie a tractului urinar sau de alte boli care produc iritatii ale vezicii urinare. Poate fi cauzata si de leziuni ale nervilor produse de scleroza multipla, Parkinson, Alzheimer sau de atacul cerebral. Incontinenta functionala. Apare de obicei la persoanele in varsta, care din cauza unor probleme mentale care le impiedica sa ajunga la toaleta la timp. De exemplu, o persoana cu artrita severa poate sa nu isi descheie nasturii de la pantaloni suficient de repede. Sau o persoana cu Alzheimer, este posibil sa nu isi aprecieze corect timpul necesar pentru a ajunge la toaleta. Exista si alte tipuri (incontinenta totala, incontinenta mixta) care sunt rare.
CAUZE
Atunci cand vezica urinara este plina, un impuls nervos este trimis catre creier. Creierul trimite un raspuns prin care muschii pelvieni sunt relaxati si muschii vezicii se contracta.
Cauzele incontinentei temporare sunt: Alcoolul. Berea si vinul sunt diuretice. In afara de asta consumul de alcool poate ingreuna recunoasterea nevoii de a urina Suprahidratarea. Consumarea cantitatilor mari de lichide creste cantitatea de urina si poate cauza accidente Deshidratarea. Din cauza deshidratarii, urina devine concentrata si provoaca iritatii ale vezicii urinare. Cafeaua. Coeina este un diuretic. Ea face ca vezica sa se umple mai repede. Medicamentele. Sedativele, in special somniferele, pot sa interfere cu capacitatea de a controla vezica urinara. Infectiile tractului urinar. Constipatia. Rectul este situat in vecinatatea vezicii urinare si cele 2 organe impart multi nervi comuni. Scaunele tari pot determina o hiperactivitate a acestor nervi si pot cauza incontinenta urinara.
Cauzele incontinentei persistente sunt: - sarcina si nasterea - imbatranirea - histerectomia - cistita interstitiala - prostatita - marirea prostatei - cancerul de prostata - cancerul de vezica urinara - calculii la vezica urinara - afectiuni neurologice
Infectia tractului urinar
Infectia tractului urinar este o infectie care incepe in sistemul urinar. Sistemul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica urinara si uretra. Orice parte a sistemului urinar se poate infecta, dar cele mai multe infectii apar la tractul urinar inferior. (uretra si vezica urinara). Femeile prezinta un risc mai mare decat barbatii de a dezvolta o infectie urinara.
SIMPTOME
In general semnele si simptomele unei infectii urinare sunt: - dorinta puternica si persistenta de a urina - senzatie de arsura in timpul urinarii - sange in urina (hematurie) - urina tulbure si puternic mirositoare - bacterii in urina - durere de spate sau in partile laterale - febra - greata si varsaturi
CAUZE
Infectiile tractului urinar apar atunci cand bacteriile patrund prin uretra si se inmultesc (de obicei in vezica urinara). Desi sistemul urinar este construit sa faca fata patrunderii bacteriilor, sistemul lui de aparare este uneori depasit. Cistita (infectia vezicii urinare), este de obicei cauzata de bacteria E. coli, bacterie care este de obicei gasita in tractul gastrointestinal. Femeile sunt mai expuse riscului din cauza anatomiei lor. (distanta mica dintre uretra si anus si distanta mica dintre orificiul uretrei si vezica urinara) Uretrita (infectia uretrei) apare atunci cand bacteriile din tractul gastrointestinal ajung in uretra si provoaca o infectie.
Pielonefrita (infectia renala) Pielonefrita este o infectie specifica a tractului urinar care apare de obicei in uretra sau in vezica urinara si se raspandeste la rinichi. Daca nu este tratata la timp, infectia poate produce daune ireversibile rinichilor sau se poate raspandi in sange si poate pune in pericol viata.
SIMPTOME
Boala poate provoca urmatoarele simptome: - urinare frecventa - nevoia persistenta, puternica de a urina - senzatie de arsura sau durere la urinare - durere abdominala - urina tulbure cu miros puternic - sange in urina (hematurie) - imposibilitatea de a urina - nevoia nocturna de a urina - febra - durere de spate, in partile laterale sau in zona pelviana
Infectiile severe pot produce: - febra mare - friguri - transpiratii nocturne - oboseala extrema - greata si varsaturi - confuzie
La copii, semnele si simptomele pot sa includa: - iritabilitate - pierderea poftei de mancare - enurezis nocturn (udarea patului noptea)
CAUZE
Infectia renala apare de obicei atunci cand bacteriile patrund in tractul urinar prin uretra si incep sa se inmulteasca. Boala poate sa apara si din cauza bacteriilor provenite de la alte infectii din corp care ajung cu ajutorul fluxului sanguin la rinichi. In cazuri rare infectia poate sa apara dupa interventii chirurgicale asupra rinichilor. Prezenta de bacterii in urina nu inseamna neaparat ca exista o infectie a tractului urinar.
Prostatita Prostata este o glanda situata la baza vezicii urinare si care inconjoara uretra. Glanda are un rol important in producerea de lichid seminal. Prostatita acuta sau cronica se poate dezvolta de la infectii bacteriene. Administrarea de analgezice si tratamentul cu antibiotice sunt de obicei suficiente pentru tratarea bolii.
SIMPTOME
Prostatita acuta bacteriana
Semnele si simptomele acestei forme apar de obicei brusc si pot include: - febra si frisoane - simptome asemanatoare gripei
- durere a prostatei sau a zonei de jos a spatelui - probleme urinare, care includ urinare frecventa, dificultate si dureri la urinare, incapacitatea de a goli complet vezica urinara - ejaculare dureroasa Prostatita acuta poate fi o boala grava si necesita tratament medical.
Prostatita cronica bacteriana
Semnele si simptomele acestui tip de prostatita se dezvolta mai incet si de obicei nu sunt la fel de severe ca in cazul prostatitei acute. Semnele si simptomele includ: - nevoia frecventa si urgenta de a urina - durere sau senzatie de arsura la urinat - dureri in zona pelviana - urinare excesiva in timpul noptii - durere in partea de jos a spatelui si in zona genitala - dificultatea de a incepe mictiunea si flux scazut de urina - ocazional, sange in sperma sau in urina - ejaculare dureroasa - febra usoara - infectii ale vezicii urinare
CAUZE
Prostatita acuta bacteriana
Este cauzata de bacterii care in mod normal se intalnesc in intestinul gros.
Prostatita cronica bacteriana
Nu este in totalitate clar care este cauza exacta. Uneori apare dupa un episod acut de prostatita, de la bacteriile care raman in prostata. Cateterele folosite in anumite boli, rani ale sistemului urinar (provenite de la mersul pe bicicleta sau de la calarie) sau infectii din alte parti ale corpului, pot fi o sursa a bacteriilor care provoaca boala.
Vaginita Vaginita este o inflamatie a vaginului care provoaca scurgeri, manacarimi si dureri. Cauza este de obicei o schimbare a echilibrului bacterian vaginal sau o infectie. Vaginita poate fi cauzata si din reducerea nivelului de hormoni estrogeni dupa menopauza. Cele mai comune forme de vaginita sunt: vaginita bacteriana, de tip Candida, de tip Trichomonas si vaginita atrofica
SIMPTOME
Simptomele vaginitei pot sa includa: - schimbari de culoare, miros si cantitate a scurgerilor vaginale - mancarimi sau iritatii vaginale - durere in timpul actului sexual - dureri la urinare - sangerari usoare
In functie de tipul de vaginita, pot sa apara si urmatoarele simptome: In cazul vaginitei bacteriene: scurgeri vaginale alb-gri, urat mirositoare; mirosul poate fi mai evident dupa raporturile sexuale In cazul vaginitei de tip Candida: principalul simptom este mancarimea, dar poate sa apara si o scurgere alba si densa (cu aspect branzos) In cazul vaginitei de tip Trichomonas: scurgerea vaginala este galben-verzuie
CAUZE
Cauzele depind de tipul de vaginita.
Vaginita bacteriana. Este provocata de cresterea numarului de bacterii din vagin, tulburand echilibrul normal. Aceasta forma se poate transmite prin contact sexual dar poate sa apara si la femeile inactive sexual. Femeile care folosesc dispozitive intrauterine ca metoda de contraceptie, prezinta un risc mai mare de infectie. Vaginita de tip Candida. Este provocata de o ciperca numita Candida Albicans. Se estimeaza ca 75% dintre femei sufera de cel putin o infectie cu Candida in timpul vietii. Infectia apare atunci cand factori interni sau externi provoaca schimbari in mediul vaginal. Factorii care maresc riscul unei infectii sunt: administrarea de antibiotice sau steroizi, diabetul, schimbarile hormonale asociate sarcinii sau consumului de antoconceptionale. Vaginita de tip Trichomonas. Este produsa de un microorganism care se transmite prin raporturi sexuale neprotejate. Bacteria provoaca si infectii ale tractului urinar la barbati, dar de obicei nu provoaca simptome la acestia. Vaginita atrofica. Acest tip este rezultatul scaderii nivelului de estrogen dupa menopauza. Tesutul vaginal devine mai subtire si mai uscat si duce la aparitia mancarimilor, arsurilor si a durerilor.
TRATAMENT
Tratamentul depinde de forma bolii pe care o aveti Vaginita bacteriana: medicul va poate prescrie metronidazol sau clindamicin sub forma de tablete vaginale, crema sau gel Vaginita de tip Trichomonas: medicul va poate prescrie metronidazol sau tinidazol tablete
Vaginita atrofica: estrogenul sub forma de creme vaginale sau tablete, trateaza eficient boala; tratamentul este disponibil cu prescriptie medicala Vaginita micotica: infectiile micotice sunt tratate de obicei cu creme antimicoticesau supozitoare ca miconazol, clotrimazol sau tioconazol; nu luati tratamentul singuri; un tratament gresit poate duce la complicatii; cereti sfatul medicului Vaginita neinfectioasa: pentru a trata boala trebuie sa determinati ce o provoaca si sa inlaturati sursa; posibile surse: schimbarea sapunului, detergentul, tampoane si absorbante
Vezica hiperactiva Daca va grabiti intotdeauna sa ajungeti la baie de teama ca nu mai puteti rezista sau daca este dificil sa rezistati la o intalnire prelungita fara sa mergeti la baie, inseamna ca aveti o vezica urinara hiperactiva. Vezica urinara hiperactiva este o problema a functiei vezicii care se manifesta prin nevoia brusca de a urina. Aceasta nevoie poate fi dificil de controlat, ceea ce poate duce la eliminarea involuntara de urina (incontinenta).
Vezica urinara hiperactiva poate fi tratata astfel incat simptomele sa fie atenuate, iar dvs sa aveti o viata normala.
SIMPTOME
Simptomele vezicii hiperactive includ: - nevoia brusca si acuta de a urina - incontinenta (eliminarea involuntara de urina) care se produce imediat dupa ce ati simtit nevoia brusca de a urina - urinare frecventa, de mai mult de opt ori pe zi
- nevoia de a urina noaptea
CAUZE
Umplerea si golirea vezicii urinare este rezultatul unei activitati "de echipa" a functiei rinichiului, semnalelor nervoase si a muschilor. O problema oriunde in acest sistem poate duce la o vezica urinara hiperactiva si la incontinenta. Rinichii produc urina care ajunge in vezica urinara prin intermediul unei perechi de canale, numite uretere. Aceasta este eliminata din corp printr-un tub scurt numit uretra, care la femei este localizata deasupra vaginului, iar la barbati la capatul din interior al penisului. Acumularea de urina determina marirea vezicii, umflarea sa ca un balon. Atunci cand vezica se umple la jumatate din capacitate, se transmit semnale nervoase catre creier si astfel simtiti senzatia de vezica "plina". Atunci cand vezica se umple la trei sferturi din capacitate, simtiti nevoia de a o goli, respectiv de a urina. Cand urinati, se transmit semnale nervoase care coordoneaza relaxarea muschilor pelvieni si cei ai sfincterului urinar (muschii dintre vezica si uretra). In acest timp, muschii vezicii urinare se contracta si elimina urina.
Contractiile involuntare ale vezicii urinare. Simptomele vezicii hiperactive apar in multe cazuri deoarece muschii vezicii urinare se contracta involuntar, ceea ce creeaza nevoia de a urina. In mod normal, sfincterul urinar ramane contractat, blocand eliminarea urinei. Daca aceste contractii sunt prea puternice, atunci sfincterul cedeaza si apare incontinenta.
Factorii de risc. In unele cazuri medicii nu pot identifica cu exactitate cauzele vezicii hiperactive. Tulburarile neurologice, ca boala Parkinson sau scleroza multipla, sunt asociate cu vezica hiperactiva.
Mai multi factori pot provoca sau contribui la simptome similare cu cele ale vezicii hiperactive: - secretia excesiva de urina, care se poate produce ca urmare a consumului mare de lichide, a functionarii deficitare a rinichiului sau a diabetului
- infectiile acute ale tractului urinar - inflamarea tesuturilor din zona tractului urinar - tumori ale vezicii sau calculi - factori care impiedica eliminarea urinei ca prostata marita, constiparea sau tratamentele anterioare pentru diverse forme de incontinenta - consumul excesiv de cafea sau alcool - medicamentele care provoaca cresterea secretiei de urina sau care trebuie administrate impreuna cu o cantitate mare de lichide
boli Respiratie grea sau zgomotoasa. Astmul Astmul este o inflamatie cronica a cailor respiratorii (bronhii), care determina umflarea si ingustarea lor. In tesuturile inflamate se produce un exces de mucus. Acest mucus se poate strange si poate infunda caile respiratorii mai mici. Celulele specializate ale sistemului imunitar care se strang la locul bolnav pot produce deteriorarea tesuturilor. Rezultatul este respiratia dificila. Ingustarea bronsica este de obicei total sau partial reversibila cu anumite tratamente.
DESCRIERE
Bronhiile inflamate cronic pot deveni extrem de sensibile la alergeni (declansatori specifici) sau la iritanti (declansatori nespecifici). Este posibil ca bronhiile sa ramana intr-o stare de sensibilitate sporita. Aceasta stare se numeste hiperactivitate bronsica. Este probabil sa existe a anumita hiperactivitate bronsica la toate persoanele. Cu toate acestea, este clar ca asmaticii si persoanele alergice prezinta o hiperactivitate bronhiala mai mare decat persoanele neastmatice
si nealergice. La persoanele sensibile, probabilitatea ca bronhiile sa se umfle si sa se ingusteze la expunerea la alergeni sau fum de tigara este mai mare. Astmul afecteaza oamenii diferit. Fiecare individ reactioneaza in felul lui la factorii declansatori. Aceasta inseamna ca doza sau tipul de medicament poate varia de la o persoana la alta. Astmul poate fi extrinsec sau intrinsec. Astmul extrinsec, sau astmul alergic, este mai comun (cca 90% din cazuri) si se dezvolta de obicei in copilarie. Aproximativ 80% di copiii cu astm sufera de diferite alergii. Astmul alergic intra de obicei in remisie la inceputul maturitatii. Cu toate acestea in 75% din cazuri el reapare mai tarziu. Astmul intrinsec reprezinta cca 10% din toate cazurile. Se dezvolta de obicei dupa varsta de 30 de ani si nu este de obicei asociat cu alergii. Femeile sunt mai frecvent afectate si in multe cazuri declansarea bolii urmeaza dupa o infectie a tractului respirator.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele astmului pot varia de la o persoana la alta sau chiar la aceeasi persoana. Este important de retinut ca multe din aceste simptome pot fi subtile si similare cu cele observate la alte boli. Toare simptomele de mai jos pot fi prezente la alte boli respiratorii sau la anumite boli de inima. Acest potential de confuzie face identificarea si diagnosticarea destul de dificila. Cele mai frecvente simptome sunt: - respiratia gafaita: in special la efort sau pe timp de noapte - respiratie suieratoare - tuse: mai frecventa noaptea si dimineata - senzatia de apasare in piept
CAUZE
Simptomele de astm pot fi declansate sau agravate de mai multi agenti. Factorii declansatori se
impart in 2 categorii: - alergeni (specifici) - iritanti (nespecifici)
Odata ce bronhiile (nasul, ochii) devin inflamate de o expunere la un agent declansator, o reexpunere va activa cel mai probabil aceleasi simptome.
Alergenii pot fi: - "de sezon" - polenul - acarieni, molii, animale de companie, insecte - produse alimentare cum ar fi: peste, oua, alune, nuci, lapte de vaca, soia - anumiti aditivi alimentari - diferite materiale; ex latex
Iritantii pot fi: - infectii respiratorii, cum ar fi cele cauzate de bronsita sau sinuzita - medicamente - fumul de tigara - ceata, smogul, schimbarile meteo, fumul de esapament - refluxul gastroesofagian - exercitiile fizice facute in conditii de frig uscat - produse chimice, pulberi, gaze, metale - factori emotivi cum ar fi plansul, tipatul, rasul, - hormonali (sindromul premenstrual)
TRATAMENT
Cele mai multe medicamente pentru astm se bazeaza pe reducerea inflamatiei (corticosteroizi) sau pe relaxarea musculaturii (bronhodilatatori). In tratamentul astmului bronsic, medicamentele
inhalate sunt in general preferate medicamentelor administrate oral. Medicamentele inhalate actioneaza direct asupra suprafetei cailor respiratorii si asupra muschilor acestora. Absorbtia medicamentelor inhalate in corp este minima. Prin urmare reactiile adverse sunt mai reduse in comparatie cu medicamentele administrate oral.
Bronsita Bronsita este o boala respiratorie in care mucoasa cailor respiratorii se inflameaza. Datorita faptului ca membrana se umfla si se ingroasa, caile respiratorii se ingusteaza sau se blocheaza, ceea ce cauzeaza tuse insotita de flegma si insuficienta respiratorie. Boala are doua forme: acuta (dureaza mai putin de 6 saptamani) si cronica (persista doua pana la trei luni in fiecare an, timp de doi ani). Bronsita acuta este responsabila pentru tusea si producerea de flegma care insotesc anumite infectii ale cailor respiratorii. Daca sunteti intr-o stare de sanatate buna, mucoasa va reveni la normal dupa ce infectia initiala a trecut. Bronsita cronica este o boala grava care necesita tratament medical. Daca sunteti fumator si va imbolnaviti de bronsita acuta, va va fi mult mai greu sa va recuperati. Chiar si un singur "fum de tigara" poate provoca paralizia temporara a cililor pulmonari, care sunt responsabili pentru "perierea" iritantilor, a prafului si excesului de mucus. Daca veti continua sa fumati, aveti posibilitatea de a deteriora acesti cili si de a-i face sa nu mai functioneze corect, crescand astfel sansele de a dezvolta o bronsita cronica. Bronsita acuta este foarte frecventa atat in randul copiilor cat si in randul adultilor. De cele mai multe ori boala poate fi tratata eficient fara asistenta medicala profesionista. Cu toate acestea, daca aveti simptome severe sau persistente, sau daca tusiti cu sange, adresati-va medicului. Daca suferiti de bronsita cronica, prezentati riscul de a dezvolta anumite probleme cardiovasculare sau alte boli pulmonare mai grave si de aceea trebuie sa fiti monitorizat de un medic.
SIMPTOME
Simptomele bronsitei includ: - tuse frecventa care produce mucus - lipsa de energie - respiratie suieratoare - febra
CAUZE
Bronsita acuta este in general cauzata de infectii pulmonare; aproximativ 90% dintre infectii sunt de natura virala si 10% sunt de natura bacteriana. Bronsitele cronice pot fi cauzate de catre unul sau mai multi factori. Atacurile repetate de bronsita acuta, care slabesc si irita caile respiratorii pot duce in timp la bronsite cronice. Poluarea industriala este un alt inculpat. Bronsitele cronice sunt mai frecvente la mineri, la persoanele care manipuleaza cereale, la siderurgisti si alte persoane care sunt expuse continuu la praf. Dar cea mai importanta cauza este fumatul pe termen lung, care irita bronhiile si le face sa produca mai mult mucus. Simptomele bronsitei cronice sunt inrautatite de concentratiile mari de dioxid de sulf sau alti poluanti atmosferici.
TRATAMENT
Daca aveti bronsita ar trebui sa faceti urmatoarele: - beti lichide cat mai des, in afara cazului in care medicul a restrictionat consumul de lichide - odihniti-va - renuntati la fumat - luati aspirina pentru a reduce durerile (daca faceti tratament cu alte medicamente intrebati mai intai medicul; copiii NU trebuie sa ia aspirina) - urmati instructiunile medicului dvs cu privire la modalitatea de a reduce cantitatea de mucus Daca aveti o tuse uscata sau produceti putin mucus, medicul va poate prescrie medicamente
care sa suprime tusea. De asemenea medicul va poate prescrie un expectorant care sa ajute la eliminarea mucusului sau medicamente bronhodilatatoare. Pentru ca majoritatea bronsitelor sunt provocate de virusuri, antibioticele sunt inutile. Exceptie fac cazurile in care bronsita esta cauzata de bacterii.
Emfizemul Boala este caracterizata prin cresterea anormala a spatiilor aeriene alveolare, prin diminuarea elsticitatii pulmonare, respectiv scaderea puterii de contractie a alveolelor si prin tulburari consecutive, in ceea ce priveste primenirea cu oxigen alveolar si a sangelui, precum si schimburile de gaze intre aerul aerul atmosferic si sange. In timp, supraintinderea alveolelor, poate determina ruperea sacilor pulmonari, formand un spatiu mai mare. Procesul se desfasoara in modul urmator: in mod normal expirarea se face in doua feluri, activ si pasiv. Atunci cand stati si sunteti linistiti, muschiul diafragma se contracta si pieptul se mareste lasand aerul sa intre. Apoi diafragma se relaxeaza si aerul iese din plamani datorita tesutului elastic al alveolelor care se contracta (involuntar). Pe de alta parte, atunci cand faceti efort, aveti nevoie ca aerul din plamani sa fie mai repede evacuat. In acest caz, muschii pieptului se contracta fortand aerul sa iasa rapid. Daca aveti emfizem, multe din fibrele elastice sunt distruse si trebuie sa evacuati aerul din plamani in mod constient.
SIMPTOME
Toracele bolnavului cu emfizem este in general largit, putin rigid, gatul pare scurt, ochii sunt usor iesiti din orbite. Simptomatologia este variata si necaracteristica. Bolnavul tuseste frecvent, mai ales cand are si bronsita cronica, vorbeste si respira greu chiar la eforturi mici, uneori zgomotos si cu fluieraturi. Alte semne pot fi pierderea poftei de mancare, scaderea in greutate si oboseala.
CAUZE
Cauzele constituirii emfizemului pot fi: bronsita cronica, poluarea atmosferica, astmul bronsic sever sau cronic, inflamatii provocate de gaze iritante sau fum de tigara, infectiile bacteriene sau virale, bolile in care caile aeriene sunt astupate partial sau temporar, profesiuni in care se face efort respirator (suflatori de sticla, instrumentisti suflatori sau cantareti), deformarile toracice, varsta inaintata, sclerozele pulmonare datorate tubercolozei sau altor boli care distrug parti din plaman, tusitul cronic.
TRATAMENT
Tratamentul se bazeaza mai mult pe combaterea cauzelor si pe profilaxie. El consta in renuntarea la fumat, tratarea corecta a infectiilor respiratorii din primii ani de viata, evitarea factorilor care intra in determinismul bolii. Emfizemul este practic nevindecabil, pentru ca un tesut care si-a pierdut elasticitatea nu si-o mai poate recapata. Se va evita efortul fizic obositor, vor fi urmate reguli de igiena generala, se va face gimnastica respiratorie pe baza unui program stabilit de medic.
Epiglotita Epiglotita este inflamatia cartilajului care acopera traheea.
SIMPTOME
Epiglotita incepe cu febra mare si durere in gat. Alte simptome sunt: - sunete anormale in timpul respiratiei
- friguri - cianoza (colorarea pielii in albastru) - dificultate de a respira (este posibil ca pacientul sa trebuiasca sa stea in picioare si sa se aplece usor inainte pentru a putea sa respire) - dificultate la inghitire - schimbari ale vocii (de obicei raguseala)
CAUZE
Epiglotita este o boala care pune in pericol viata. Epiglota este o bucata de cartilaj, situat in spatele limbii, care inchide laringele atunci cand inghitim. Rolul ei este de a nu lasa alimentele sa patrunda in caile respiratorii. Epiglotita determina umflarea epiglotei, care duce la dificultati de respiratie. Umflarea este de obicei cauzata de bacteria "Haemophilus influenzae", dar si de alte bacterii sau virusuri. Infectii ale cailor respiratorii superioare pot duce la aparitia epiglotitei. Bola este mai frecventa la copiii cu varsta intre 2 si 6 ani. In cazuri rare, ea poate sa apara si la adulti, dar de obicei trece neobservata. Anumite medicamente si boli care slabesc sistemul imunitar pot favoriza aparitia bolii.
TRATAMENT
Prioritatea in tratarea epiglotitei consta in asigurarea cantitatii suficiente de aer. Se poate aplica o masca de oxigen sau pacientul va fi intubat. Tubul va ramane pana cand umflatura gatului va trece. (uneori chiar cateva zile). In situatii grave, medicul poate fi nevoit sa faca o incizie prin gat pana la trahee si sa o mentina deschisa prin introducerea unui tub. (traheotomie). Daca epiglotita este provocata de o infectie, va vor fi administrate intravenos antibiotice.
Insuficienta cardiaca Insuficienta cardiaca inseamna ca inima nu poate pompa suficient sange pentru a satisface nevoile organismului. De-a lungul timpului anumite boli precum bolile coronariene sau hipertensiunea arteriala slabesc inima si aceasta nu mai poate functiona eficient. Mojoritatea bolilor care duc la insuficienta cardiaca sunt ireversibile, insa insuficienta cardiaca poate fi tratata cu rezultate bune. Medicamentele pot sa amelioreze semnele si simptomele. Schimbarile stilului de viata, ca exercitiile fizice, reducerea cantitatii de sare consumata, tratarea depresiilor, atingerea unei greutati normale pot imbunatati calitatea vietii.
SIMPTOMELE
In general insuficienta cardiaca se dezvolta lent si este o boala cronica, pe termen lung, desi este posibila si aparitia brusca a anumitor simptome (insuficienta cardiaca acuta).
Semnele si simptomele insuficientei cardiace cronice: - oboseala si slabiciune - puls rapid si neregulat - respiratie greoaie - reducerea capacitatii de a face efort fizic - tuse persistenta cu productie de flegma alba sau roz - umflarea gleznelor si a picioarelor - umflarea abdomenului - crestere brusca in greutate din cauza retentiei de fluide - lipsa poftei de mancare si greata - dificultati de concentrare
Semnele si simptomele insuficientei cardiace acute:
- aceleasi semne ca si in cazul bolii cronice cu diferenta ca sunt mai severe si apar sau se inrautatesc brusc - puls rapid si neregulat si palpitatii care pot provoca oprirea batailor inimii - dureri toracice
Insuficienta cardiaca poate implica partea stanga, dreapta sau ambele. De obicei, insuficienta cardiaca incepe cu ventriculul stang, care este principala camera de pompare a inimii.
Simptomele pot fi prezentate si in functie de partea afectata a inimii:
Insuficienta cardiaca pe partea stanga - cea mai frecventa forma a insuficientei cardiace - sangele si fluidele sunt retinute in plamani cauzand insuficienta respiratorie
Insuficienta cardiaca pe partea dreapta - de obicei se produce in acelasi timp cu insuficienta cardiaca pe partea stanga - sangele si fluidele sunt retinute in abdomen si picioare, cauzand umflaturi
Insuficienta cardiaca sistolica - ventriculul stang nu se poate contracta suficient, indicand o problema de pompare
Isuficienta cardiaca diastolica - ventriculul stang nu se poate relaxa sau umple complet, indicand o problema de umplere
CAUZE
Insuficienta cardiaca apare de obicei dupa ce alte boli au deteriorat si slabit inima. Ventriculele pot deveni rigide si nu se mai pot umple complet. De asemenea, muschiul inimii se poate slabi si ventriculele se dilata pana la punctul in care nu mai pot pompa sangele eficient. Urmatoarele
boli pot cauza insuficienta cardiaca: - bolile coronariene si atacul de cord. - hipertensiunea arteriala - defecte ale valvelor cardiace - leziuni ale muschiului cardiac - miocarditele - defectele cardiace congenitale - aritmiile cardiace - alte boli ca: diebetul zaharat, anemia severa, hipertiroidismul, hipotiroidismul, emfizemul, lupusul
Insuficienta cardiaca acuta poate fi provocata si de infectii virale severe, reactii alergice, coagularea sangelui in plamani, folosirea anumitor medicamente.
TRATAMENT
Insuficienta cardiaca este o boala cronica ce necesita tratament indelungat. Cu tratament adecvat, inima poate deveni mai puternica si semnele si simptomele se pot ameliora. Medicul poate trata boala si prin corectarea cauzei ce a produs-o. De exemplu, repararea unei valve poate face reversibila insuficienta cardiaca. Pentru majoritatea oamenilor insa, tratamentul consta in administrarea corecta de medicamente si in unele cazuri in folosirea unor dispozitive care ajuta inima sa functioneze corect. Medicamente. De obicei tratamentul include o combinatie de medicamente. In functie de simptome, medicul va poate prescrie unul, doua sau trei tipuri de medicamente. Medicamentele pot fi vasodilatatoare, medicamente care maresc puterea contractiilor inimii si incetinesc frecventa lor, medicamente care reduc tensiunea arteriala, diuretice. In afara de aceste medicamente, medicul va poate prescrie si medicamente care reduc colesterolul sau
medicamente care fluidizeaza sangele. Metode chirurgicale si dispozitive medicale. In anumite cazuri medicul va recomanda anumite proceduri chirurgicale pentru a trata probleme care au determinat aparitia bolii. De exemplu, o valva a inimii poate fi corectata sau inlocuita cu una noua. Sau, medicul poate recomanda un by-pass coronar pentru a trata ingustarea severa a arterelor coronare. Metodele pot include implantarea de cardio-defibrilatoare portabile care stabilizeaza ritmul caridiac, pompe cardiace care sunt implantate in abdomen si sunt atasate inimii pe care o ajuta sa pompeze sange, sau resincronizatoare cardiace care cu ajutorul impulsurilor electrice ajuta inima sa pompeze intr-o maniera coordonata mai eficienta. Anumite persoane au boala intr-un stadiu atat de avansat incat nici chirurgia nici medicamentele nu ajuta. In aceste cazuri este nevoie de un transplant de cord.
boli Scaun cu sange. Boala lui Crohn Boala Crohn este o afectiune inflamatorie intestinala care determina inflamatia si ulceratia tractului digestiv. Poate afecta orice portiune a tubului digestiv, insa are predilectie pentru partea terminala a intestinul subtire (ileon) si intestinul gros (colon). Boala Crohn afecteaza straturile profunde ale tubului digestiv, cauzand ulceratii la acest nivel.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele bolii Crohn includ urmatoarele: - dureri abdominale cronice si recidivante, descrise de pacient ca si crampe intense si intermitente. Durerea abdominala poate varia de la un caz la altul, intre o durere difuza si mai putin intensa, pana la o durere intensa si progresiva. Abdomenul pacientilor cu boala Crohn, poate fi sensibil la palpare
- diaree, cu un numar mare de scaune, de cele mai multe ori intre 10 si 20 de scaune moi, mucoase, mai rar mucopurulente (in cazurile complicate). Uneori pacientul relateaza aparitia unor scaune nocturne - scaderea apetitului alimentar, anorexie - febra, mai ales pe parcursul perioadelor de acutizare (datorate inflamatiei). Febra ridicata poate semnifica aparitia unor complicatii, precum infectia ulceratiilor intestinale sau formarea de abcese (colectii purulente) - scaderea in greutate, datorata in special diareei si lipsei poftei de mancare - anemie (scaderea numarului de globule rosii-hematii din sange), care apare secundar pierderilor de sange prin hemoragii intestinale (de la nivelul ulceratiilor) si inflamatiei caracteristice bolii.
Pacientii cu boala Crohn pot prezenta si urmatoarele simptome: - usturimi la nivelul cavitatii bucale, asociate cu leziunile caracteristice din boala Crohn (in cazuri mai rare, leziunile pot aparea si la nivelul mucoasei bucale) - deficiente nutritionale, precum hipovitaminoza B12, deficitul de acid folic si fier precum si deficitul de vitamine liposolubile. Aceste deficiente apar secundar slabei absorbtii intestinale de alimente, datorata inflamatiei si leziunilor intestinale - ocluzia intestinala (obstructia intestinului), o complicatie a bolii considerata o urgenta medicala.
Simptomele bolii Crohn cu localizare la nivelul anusului includ: - fistule (leziuni ale peretelui intestinal, cu formarea unor traiecte anormale intre intestin si organele invecinate). Aceste fistule sunt cauzate de inflamatia si ulcerarea straturilor peretelui intestinal. Fistulele se pot forma intre 2 portiuni diferite a intestinului (fistule entero-enterice) sau intre intestin si organele invecinate (entero-vaginala, entero-rectala, entero-vezicala). In unele cazuri, fistula poate fi primul semn clinic al bolii Crohn - abcese intestinale (colectii purulente) - fisuri anale (rupturi mici ale mucoasei anale) - formatiuni anale asemanatoare hemoroizilor, cauzate de inflamatia mucoasei anale.
Datorita faptului ca boala Crohn are o componenta imuna, exista o afectare si a altor organe, precum ochii (tulburari vizuale), articulatiile (dureri articulare), rash cutanat (eruptii cutanate) sau ficatul (inflamatia tesutului si cailor biliare). Exista mai multe afectiuni cu simptome asemanatoare bolii Crohn, cele mai des intalnite in clinica medicala fiind diverticulita si abcesele intestinale.
CAUZE
Boala Crohn este deseori intalnita la mai multi membrii ai aceleasi familii. Nu se cunoaste exact de ce unele persoane dezvolta boala, insa exista studii medicale de specialitate care au dovedit existenta anumitor factori declansatori, ce pot declansa boala prin diferite mecanisme imune. Sa dovedit faptul ca boala poate fi declansata de aparitia unui raspuns imun anormal impotriva bacteriilor intestinale saprofite (care se gasesc in mod normal la nivelul intestinului gros) sau prin mecanisme imune complexe secundare unor infectii cu diferite bacterii sau virusuri (Mycobacterii tuberculoase, Yersinia enterolitica, E.coli, B. fragilis). Se stie, de asemenea, ca factorii de mediu au un rol important in aparitia bolii.Fumatorii au un risc crescut de a dezvolta boala.
Factorii de risc: Antecedentele familiale – daca un frate sau o sora sufera de boala Crohn sau de o alta boala inflamatorie intestinala, riscul de aparitie a bolii este de 30 ori mai mare. Poluarea industriala – pentru persoanele care traiesc in marile zone urbane sau industriale. Factorii alimentari – dieta bogata in zaharuri si grasimi si saraca in fructe si legume, cat si alergiile alimentare. Tabagismul – fumatul poate reduce eficienta tratamentului, sau agrava simptomele bolii. Comunitatea evreiasca este de 4 -5 ori mai afectata de boala Crohn si de alte BII.
DIAGNOSTIC
In prezent, nu exista nici o metoda de screening (detectie precoce) pentru boala Crohn. Este recomandat insa, ca orice persoana diagnosticata cu aceasta afectiune si care are o evolutie mai indelungata de 8-10 ani sa efectueze teste screenig regulate pentru cancerul de colon. In acest caz, screeningul consta in preluarea unor biopsii de la nivelul intestinului gros, pe parcursul efectuarii unei colonoscopii sau sigmoidoscopii.
TRATAMENT
Nu este posibila vindecarea de boala lui Crohn. Tratamentul vizeaza numai ameliorarea simptomelor. Pacientii care au boala lui Crohn, utilizeaza grasimi foarte rar si nu tolereaza bine dietele bogate in grasimi. Diareea poate fi mult ameliorata pnntr-o dieta lipsita de grasimi. Evitati mancarurile cunoscute ca laxative. Evitati alimentele care produc gaze. Evitati condimente ca: piperul, mustarul, hreanul si otetul. Eliminati toti aditivii alimentari. Acestia irita colonul. Zaharul si alimentele care contin aditivi trebuie evitate. O dieta bogata in zahar poate fi legata de instalarea bolii lui Crohn. Glutenul poate inrautatii simptomele bolii lui Crohn. Evitati stresul, nelinistea si grijile. Evitati jocurile competitionale si activitatile de acelasi tip. Se pare ca o dieta bogata in fibra si in hidrocarbonate nerafinate (glucide nerafinate) are un efect benefic in boala lui Crohn. Imunitatea generala creste o data cu expunerea la soare si la aer curat. Pacientii care au boala lui Crohn au o incidenta neobisnuit de mare a simptomelor alergice cum ar fi eczemele si febra de fan. Intoleranta fata de lactoza este comuna. Carbunele poate fi de ajutor pentru a linisti diareea. S-a dodit ca pacientii cu boala lui Crohn au consumat, inainte de instalarea bolii, extrem de putine fructe si legume crude. Cruditatile asigura un grad de protectie. Nu mancati in exces, intrucat acest lucru poate produce o inflamare a colonului.
Evitati corticosteroizii. Ei pot ajuta aparent pacientul, dar pot duce la complicatii septice. Medicatia antidiareica produce o ingustare a intestinului subtire, lucru care poate duce la obstructia completa. Pot fi si alte efecte secundare neplacute. Interntiile chirurgicale trebuie evitate, cu exceptia tratamentelor care s-au soldat cu complicatii care ameninta viata pacientului. Aproape 50% dintre pacientii care sunt supusi unei interntii chirurgicale acuza un progres rapid al acelorasi simptome, dupa operatie.
Cancer de colon Cancerul de colon reprezinta cancerul intestinului gros. Cancerul rectal este cancerul ultimilor 15 cm ai colonului. Impreuna, cele 2 forme de cancer, sunt numite adesea cancer colorectal. Cele mai multe cazuri de cancer de colon incep ca niste mici aglomerari de celule, benigne, numite polipi. In timp, unii din acesti polipi pot deveni tumori maligne. Polipii sunt mici si produc putine simptome sau nu produc deloc.
SIMPTOME
Multe persoane cu cancer de colon nu experimenteaza simptome in stadiile incipiente ale bolii. Cand simptomele apar, ele pot varia, in functie de marimea si de localizarea in intestinul gros. Semnele si simptomele includ: - diaree sau constipatie, sau schimbari in consistenta scaunului care dureaza cateva saptamani. - sangerare rectala sau scaun cu sange - disconfort abdominal persistent, cum ar fi crampe, gaze sau dureri - dureri in timpul defecatiei - senzatia ca intestinul gros nu s-a golit complet - slabiciune sau oboseala - scadere in greutate inexplicabila
Sangele in scaun poate fi un semn al cancerului dar poate fi si un semn al altor boli. Petele rosii observate pe hartia igienica provin mai frecvent de la hemoroizi sau de la mici fisuri anale. In plus exista anumite alimente care pot colora scaunul in rosu. Suplimentele de fier si anumite medicamente antidiareice, pot provoca scaune negre.
CAUZE
In general cancerul apare cand celulele sanatoase ale corpului isi modifica comportamentul. Celulele sanatoase cresc si se inmultesc in mod ordonat, pentru a mentine functionarea organismului. Dar uneori aceasta inmultire iese de sub control si celulele continua sa se divida chiar si atunci cand nu este necesar. In stadiile avansate ale bolii, celulele canceroase pot penetra peretii colonului si se imprastie la ganglionii limfatici din apropiere sau la alte organe (metastaze). Ca si in cele mai multe cazuri de cancer, cauza exacta este necunoscuta.
Factorii de risc. Varsta. Aproximativ 90% din persoanele diagnosticate cu cancer de colon sunt trecute de 50 de ani. Cancerul de colon poate aparea si la tineri dar este mai rar Istoria personala de cancer colorectal sau polipi. Daca ati avut cancer de colon sau polipi, exista un risc mai mare de a dezvolta cancer in viitor. Bolile intestinale inflamatorii. Durata lunga a unor boli inflamatorii ale colonului cum ar fi colita ulcerativa sau boala lui Crohn, creste riscul aparitiei cancerului. Boli care afecteaza colonul mostenite. Mostenirea genetica a anumitor boli de colon mareste riscul. Dieta. Cancerul de colon si cancerul rectal pot fi asociate cu un regim alimentar scazut in fibre si ridicat in grasimi si calorii Stilul de viata sedentar. Daca sunteti o persoana inactiva prezentati un risc mai mare de a dezvolta cancer de colon. Acest lucru poate fi din cauza faptului ca atunci cand sunteti inactivi, materiile fecale raman in acelasi loc o perioada mai mare de timp. Diabetul zaharat
Obezitatea Fumatul Alcoolul Tulburarile de crestere. Acromegalia, o boala rara caracterizata prin secretarea in exces a hormonilor de crestere, poate mari riscul de cancer de colon
DIAGNOSTIC
Verificarea daca in scaun exista sange. Testul poate fi efectuat la cabinetul medicului sau poate fi efectuat acasa cu ajutorul unui "kit" si a instructiunilor de folosire. Proba va fi adusa la laborator pentru a fi analizata. Nu toate tipurile de cancer pot fi depistate cu ajutorul unui astfel de test, deoarece nu toate tipurile de cancer provoaca sangerari si cele care provoaca, provoaca sangerari intermitente. Acest test poate fi negativ chiar daca aveti cancer. Daca este detectat sange in scaun, medicul va cere efectuarea altor analize. Testarea ADN a scaunului. Acest test implica analiza anumitor markeri ADN care sunt caracteristici celulelor canceroase sau celulelor precanceroase din polipi. Sigmoidoscopia. In acest test, medicul foloseste un tub subtire pentru a examina rectul si colonul sigmoid. Testul dureaza de obicei cateva minute. Uneori poate fi incomod si prezinta si un mic risc de a perfora peretele colonului. In cazul in care este descoperit cancerul sau polipi, se va face o colonoscopie. Clisma cu bariu. Acest test permite evaluarea intregului intestin gros cu ajutorul radiografiilor. Bariul, substanta de contrast, este plasat in intestinul gros printr-o clisma. Apoi, cu ajutorul razelor X, se poate observa silueta rectului, a colonului si uneori chiar o mica portiune a intestinului subtire. Colonoscopia. Este similara cu sigmoidoscopia, dar instrumentul folosit (colonoscopul) care este un tub lung si subtire atasat la o camera video si la un monitor, permite medicului sa vizualizeze intregul colon. Este posibila administrarea de sedative pentru a suporta mai usor procedura. Pregatirea pentru colonoscopie implica consumarea unei cantitati mari de lichide care contin si laxative pentru curatirea colonului.
Diagnosticul se poate pune pe baza analizei unei mostre de tesut afectat.
Stadiile cancerului. Stadiul 0. Cancerul este in prima etapa. Nu a crescut dincolo de mucoasa colonului sau a rectului. Aceasta etapa se mai poate numi carcinomul in situ. Stadiul I. Cancerul a crescut prin mucoasa, dar nu a trecut dincolo de peretele colonului sau al rectului Stadiul II. Cancerul a crescut prin peretele colonului sau rectului sar nu s-a extins in apropierea ganglionilor limfatici. Stadiul III. Cancerul a afectat ganglionii limfatici apropiati dar nu afecteaza celelalte parti ale corpului Stadiul IV. Cancerul s-a extins si la alte organe aflate la distanta, cum ar fi ficatul sau plamanii.
TRATAMENT
Tipul de tratament depinde in mare masura de stadiul cancerului. Cele trei optiuni principale sunt: chirurgia, chimioterapia sau radioterapia. Chirurgia este principalul tratament pentru cancerul colorectal. Marimea colonului extirpat si daca alte terapii precum radioterapia sau chimioterapia sunt o optiune, depind de locatia cancerului si de stadiul lui.
Proceduri chirurgicale. Chirurgul va elimina partea de colon afectata de cancer impreuna cu o marja de tesut sanatos de o parte si de alta a cancerului pentru siguranta. GAnglionii limfatici din apropiere sunt de asemenea eliminati si testati pentru cancer. De cele mai multe ori chirurgul poate sa reconecteze cele 2 parti taiate ale colonului. Exista insa cazuri in care acest lucru nu este posibil. In acest caz, chirurgul va face o deschidere in peretele abdominal pe unde va scoate
capatul colonului, continutul urmand sa sa goleasca intr-un sac. Aceasta procedura poate fi temporara sau permanenta.
Chimioterapia Chimioterapia foloseste medicamente pentru a distruge celulele canceroase. Chimioterapia poate fi folosita pentru a distruge celulele canceroase dupa o interventie chirurgicala, pentru a controla cresterea tumorii sau pentru a diminua simptomele cancerului. In unele cazuri chimioterapia poate fi folosita impreuna cu radioterapia. Posibilele efecte secundare ale chimioterapiei includ greata, varsaturi, oboseala, caderea parului si diaree.
Radioterapia Radioterapia utilizeaza surse de energie, cum ar fi razele X, pentru a ucide celulele canceroase care ar putea ramane dupa o interventie chirurgicala, pentru a micsora tumorile mari inainte de operatie, astfel incat sa poata fi mai usor extirpate, sau pentru a diminua simptomele cancerului de colon sau de rect. Efectele secundare pot include diaree, sangerare rectala, oboseala, pierderea poftei de mancare si greata.
PREVENIRE
Consumati multe fructe, legume si cereale integrale. Fructele, legumele si cerealele contin vitamine, minerale, fibre si antioxidanti care joaca un rol important in prevenirea cancerului. Limitati consumul de grasimi, in special de grasimi saturate. Evitati grasimile saturate de origine animala, cum ar fi carnea rosie. Alte alimente care contin grasimi saturate sunt: laptele, branza, inghetata, nuca de cocos. Limitati consumul de alcool Renuntati la fumat Faceti exercitii fizice si mentineti o greutate corporala normala
Colita ulceroasa Colita ulceroasa, o boala inflamatorie a colonului, care cauzeaza inflamatii cronice a tractului digestiv, este caracterizat de dureri abdominale si diaree. Ca si boala lui Crohn, colita ulcerativa poate duce la complicatii care pun viata in pericol. Colita ulceroasa, afecteaza de obicei numai partea interioara a colonului si a rectului spre deosebire de boala lui Crohn care se poate manifesta in orice parte a tractului digestiv si se propaga in straturile profunde ale tesuturilor afectate. Nu exista un remediu cunoscut pentru colita ulcerativa, dar exista tratamente care pot reduce foarte mult semnele sau simptomele si pot produce o remisie pe termen lung.
SIMPTOME
Simptomele pot varia in functie de severitatea inflamatiilor si de localizarea ei. Din aceste motive, de multe ori, medicii clasifica colita ulceroasa in functie de localizarea sa. Iata care sunt semnele si simptomele care pot sa insoteasca colita ulceroasa in functie de clasificare: Proctita ulcerativa. In aceasta forma, inflamatia se limiteaza la rect si pentru anumiti oameni, sangerarile rectale pot fi singurul simptom. Alte persoane pot avea dureri rectale, si incapacitatea de a defeca in ciuda nevoii de a face acest lucru. Colita in partea stanga. Dupa cum sugereaza denumirea, inflamatia se extinde de la rect pana in partea stanga prin sigmoid si colonul descendent. Semnele si simptomele includ diaree sangeroasa, crampe si dureri abdominale si pierdere in greutate. Pancolita. Afectand intregul colon, boala poate cauza diaree sangeroasa severa, crampe si dureri abdominale, oboseala, pierdere in greutate si transpiratii nocturne. Colita galopanta. Aceasta forma rara, poate pune in pericol viata, afecteaza intregul colon si provoaca durere severa, diaree si cateodata dezhidratare. Persoanele care sufera de aceasta forma a bolii pot face complicatii serioase incluzand ruptura de colon.
In timpul bolii perioadele acute alterneaza cu perioade de remisie. Dar de-a lungul timpului severitatea bolii ramane de obicei la acelasi nivel. Doar un numar mic de persoane, de obicei suferind de proctita ulcerativa, pot dezvolta simptome mai severe.
CAUZE
Nu se stie sigur ce declanseaza colita ulceroasa, dar se stie ce nu o declanseaza. Cercetatorii nu mai cred ca stresul este principalul vinovat, desi uneori poate agrava simptomele. In prezent curentul de gandire se axeaza pe urmatoarele posibilitati. Sistemul imunitar. Unii cercetatori cred ca un virus sau o bacterie poate fi cauza. Tubul digestiv devine inflamat cand sistemul imunitar incearca sa lupte cu agentii patogeni. Este de asemena posibil ca organismul sa aiba o reactie autoimuna chiar daca nu este prezent nici un agent patogen Ereditatea. Deoarece este o probabilitate mai mare sa faceti boala daca unul din frati sau surori o are deja, oamenii de stiinta suspecteaza ca ereditatea are un rol important.
TRATAMENT
Scopul tratamentului este acela de a reduce inflamatia care declanseaza simptomele. In cele mai bune cazuri, acest lucru nu numai la reducerea simptomelor ci si la remisia pe termen lung a bolii. Tratamentul poate fi medicamentos sau chirurgical. Medicii folosesc cateva categorii de medicamente care controleaza inflamatia in moduri diferite. Din cauza ca anumite medicamente nu sunt eficiente la anumite persoane, este posibil sa dureze ceva timp pana cand madicul va gasi medicamentul potrivit. Anumite medicamente pot avea efecte secundare serioase si trebuie sa evaluati riscurile si beneficiile tratamentului.
Medicamente antiinflamatoare. Reprezinta primul pas al tratamentului. Ele includ: Sulfasalazine: Este eficient in diminuarea simptomelor, dar are un numar mare de efecte secundare: greata, varsaturi, dureri de cap si dureri de stomac. Nu luati acest medicament daca sunteti alergic la medicamente din grupul sulfanamidelor. Olsalazine: Aceste medicamente au ca efecte secundare febra. Pot fi administrate oral sau sub forma de supozitoare. Balsalazide: Au ca efecte secundare febra Corticosteroizi: Pot reduce inflamatia dar au numeroase efecte secundare: exces de par facial, transpiratii nocturne, insomnie, hiperactivitate, hipertensiune arteriala, diabet, osteoporoza, fracturi de oase, cataracta, cresterea sensibilitatii la infectii. Folosirea pe termen lung la copii poate duce la oprirea cresterii. Medicii folosesc acest tratament numai in cazuri severe ale bolii care nu raspunde la alte tratamente. Tratamentul cu corticosteroizi nu este eficient la toata lumea si este un tratament pe termen scurt: 3 sau 4 luni.
Medicamente imunosupresoare. Faptul ca boala raspunde la tratamentul cu astfel de medicamente, poate insemna ca distrugerea tesutului digestiv este produsa de propriul sistem imunitar ca raspuns ca o infectie virala sau bacteriana. Efectele secundare pot fi severe si includ: reactii alergice, infectii, inflamatii ale ficatului sau pancreasului
Plasturi cu nicotina. Plasturii cu nicotina aplicati pe piele aduc usurare pe termen scurt. Nu este clar de ce nicotina reduce simptomele si dovada ca le reduce este contestata de multi specialisti. NU va apucati de fumat pentru reduce simptomele bolii. Riscurile fumatului depasesc cu mult beneficiile aduse.
Alte medicamente. In anumite cazuri pot fi eficiente antidiareicele, in alte cazuri laxativele, analgezicele sau suplimentele cu fier.
Chirurgia. In cazul in care terapia cu medicamente nu da rezultate, medicul va poate recomanda interventia chirurgicala. In cele mai multe cazuri, interventia chirurgicala elimina colita ulceroasa. Din nefericire, in majoritatea cazurilor acest lucru inseamna eliminarea intregului colon si al rectului. In trecut, dupa operatie, se practica efectua o incizie in abdomen la
care se atasa o punga in care erau adunate materiile fecale. In prezent se ataseaza capatul intestinului subtire direct la anus, ceea ce permite o defecatie aproape normala. (materiile fecale vor fi eliminate de pana la 7 ori pe zi si vor fi moi din cauza ca lipsa colonului impiedica reabsorbtia apei)
Fisura anala O ulceratie in tesutul epitelial al inceputului canalului anal, de cela mai multe ori fisura se formeaza din cauza unor traumatisme provocate de trecerea unor scaune dure.
Poate totusi sa apara ca urmare a unei interventii chirurgicale, a unei proctite, a tuberculozei sau a cancerului anal. Aproximativ radiala, fisura poate ajunge pana in apropierea sfincterului intern. La capatul ei poate sa apara asa numitul "hemoroid sentinela". Multe fisuri sunt superficiale si se vindeca rapid, dar unele devin cronice. Fisura anala determina un spasm marcat al sfincterului anal, ceea ce face se fie foarte dureroase, mai ales in timpul scaunului si dupa acesta.
SIMPTOME
Principalele semne si simptome ale unei fisuri anale includ: - durere sau arsura in timpul defecatiei, care se amelioreaza pana la urmatoarea defecatie - mici pete de sange pe scaun sau pe hartia igienica - mancarime sau iritatie in jurul anusului - "taietura" in pielea din jurul anusului
TRATAMENT
Fisurile anale pot fi vindecate in 2, 3 saptamani prin masuri conservatoare ca dieta speciala, medicamente care inmoaie scaunul, unguente anestezice. Deoarece durerile sunt provocate de spasmul sfincterului anal, baile de sezut dupa scaun pot fi folositoare. In cazuri speciale se poate recurge la un tratament chirurgical minim: dilatarea sfincterului anal sub anestezie, mai rar exciziunea fisurii sau sfincteroctomie cu excizarea polipului sentinela.
Gastrita Gastrita nu este o boala in sine. Ea este o inflamarea a mucoasei stomacale care poate fi declansata de mai multe boli. Gastrita poate sa apara brusc (gastrita acuta) sau se poate dezvolta lent (gastrita cronica)
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - dureri abdominale - balonare - greata si varsaturi - senzatie de plenitudine in stomac - arsuri in partea superioara a stomacului - eructatie (ragait)
CAUZE
Gastrita apare atunci cand mucoasa protectoare a stomacului se deterioreaza. Mucoasa stomacului actioneaza ca o bariera impotriva acizilor din stomac. Deteriorarea mucoasei permite sucurilor digestive sa afecteze tesuturile stomacului. Gastrita poate fi cauzata de consumul
exagerat de alcool, de administrarea timp indelungat a anumitor medicamente antiinflamatoare (aspirina, ibuprofen) sau de infectii cu bacterii precum Helicobacter pylori. Uneori gastrita apare dupa interventii chirurgicale majore, traume sau infectii severe. Anumite boli precum tulburarile autoimune si anumite afectiuni biliare pot provoca gastrita.
TRATAMENT
Tratamentul gastritei depinde de cauzele ei. Gastrita acuta provocata de consumul de alcool poate fi ameliorata sau vindecata daca este oprit consumul de alcool. Gastrita cronica provocata de bacteria H Pylori este tratata prin eradicarea bacteriei. Majoritatea tratamentelor gastritei se bazeaza si pe reducerea aciditatii stomacului. Reducerea aciditatii stomacului se poate face prin administrarea de medicamente antiacide (care neutralizeaza acidul produs), medicamente care reduc productia de acid sau medicamente care blocheaza complet productia de acid. Pentru a distruge bacteria H Pylori, medicul va recomanda de obicei o combinatie de doua antibiotice.
Hemoroizi Hemoroizii sunt constituiti din silatari ale venelor unei parti a regiunii ano-rectale, adesea complicati de inflamatii, tromboza si sangerarae. Aceasta regiune este localizata in vecinatatea zonei de trecere si mucoasa anala. Apar de obicei la varste intre 30 si 60 de ani, mai adesea la barbati. In functie de localizare deosebim hemoroizi interni si externi.
SIMPTOME
Semnele si simptomele hemoroizilor pot include: - sangerari nedureroase in timpul defecatiei
- mancarimi sau iritatii in regiunea anala - durere sau disconfort - umflaturi in jurul anusului - o zona sensibila sau dureroasa in jurul anusului - scurgeri de materii fecale
CAUZE
Printre cauzele aparitiei hemoroizilor mentionam obezitatea, la femei sarcina, eforturile prelungite de defecare, tumorile abdominale, anumite boli de ficat care determina o presiune crescuta in vena porta.
Hemoroizii externi apar ca mase purpurii acoperite cu piele, al caror volum creste in momentul scaunului. In afara aparitiei trombozelor, au o consistenta moale su nu sunt durerosi; pot sa dea o senzatie de astupare a anusului.. Uneori sub actiunea unor tensiuni locale (efort in timpul scaunului, mai rar tuse, stranut sau afectiuni de alta natura) cresc brusc in volum. Hemoroizii trombozati se pot rupe, provocand sangerari profunde. Scaunul este dureros. Starea descrisa poate dura cca 5 zile, dupa care incepe absorbtia cheagului si reducerea inflamarii. Hemoroizii externi se pot remite spontan, lasand doar pete de tesut hipertrofiat asimptomatic. Uneori pot da senzatii de mancarime.
Hemoroizii interni sunt de obicei multiplii, purpurii, de forma neregulata, acoperiti de o membrana mucoasa subtire. Sun actiunea unor mici raniri (de exemplu in timpul scaunului) se pot ulcera superficial sau sangereaza. Sangerarea este dealtfel simptomul principal, asociat uneori cu senzatia unei evacuari incomplete a scaunului (hemoroizi mari). De asemenea poate sa apara un prolaps reductibil (dupa scaun); la hemoroizii mai mari sau in faze de acutizare, prolapsul poate sa fie ireductibil si adesea insotit de dureri, tromboza si chiar strangulare. Printre complicatiile curente mentionam eliminarea de mucozitati in scaun si prurit (mancarimi).
DIAGNOSTIC
Medicul poate sa vada daca aveti hemoroizi externi prin simpla observare a zonei. Pentru a detecta hemoroizii interni medicul va va introduce un deget in rect pentru a-i simti.
TRATAMENT
Hemoroizii mici, necomplicati, care sangereaza rar sau deloc, nu necesita tratament deosebit, in afara unor masuri generale simple, care urmaresc evitarea constipatiei, reducerea timpului de defecatie la minim si numai cand apare efectiv senzatia de scaun, spalarea regiunii anale dupa scaun sau tamponarea ei si nu stergerea apasata cu hartie igienica. Administrarea de ulei mineral (parafina) este uneori utila pentru a evita efortul, durerea si eventualele raniri locale, in cazul unui scaun dur. In plus trebuiesc analizati si controlati factorii care pot declansa crizele hemoroidale, ca obezitatea, tusea cronica, anumite boli de ficat (ciroza). Hemoroizii interni aparuti in timpul sarcinii se remit de obicei spontan dupa nastere. Trombozele hemoroidale dureroase pot fi tratate prin aplicare externa de caldura sau analgezice. Durerea data de tromboza hemoroizilor externi cedeaza dupa 3, 5 zile, iar inflamatia cedeaza dupa 3, 4 saptamani. In cazul in care durerea nu poate fi suportata, medicul poate recomanda eliminarea cheagului. Sangerarea acuta se termina de obicei spontan; in caz contrar se pot aplica tratamente locale antihemoragice. Tratamentul chirurgical nu este in general necesar, cu exceptia unor conditii extreme ca anemia produsa de sangerarile excesive, dureri insuportabile, dimensiuni exagerate ale masei hemoroidale cu prolaps, prurit intolerabil. Hemoroizii se pot forma din nou dupa operatie. Un alt tratament este sclerozarea prin injectarea de substante care sclerozeaza peretii bolnavi ai venelor. Tratamentul este contraindicat pentru hemoroizii interni, dar poate fi eventual aplicat la unii hemoroizi externi, simpli, fara prolaps, ulcerari sau strangulari.
Ischemia intestinala Ca si alte organe, intestinul subtire si cel gros au nevoie de aprovizionare constanta cu sange pentru a functiona corect. Scaderea fluxului de sange catre intestinul subtire sau catre colon se numeste ischemie intestinala. Boala poate cauza dureri si ingreuneaza activitatea intestinului. In cazurile severe, lipsa sangelui poate conduce la moartea tesutului intestinal. Cel mai important lucru este ca boala sa fie diagnosticata din faza incipienta deoarece poate fi mortala.
SIMPTOME
Semnele si simptomele ischemiei intestinale acute includ: - durere abdominala brusca - nevoia urgenta de defecatie - sensibilitate abdominala - sange in scaun - greata si varsaturi - febra
Semnele si simptomele ischemiei intestinale cronice sunt: - crampe abdominale si senzatia de plin, care incep la 30 de minute dupa masa si dureaza pana la 3 ore - durere abdominala care se inrautateste cu trecerea timpului - frica de a manca din cauza durerilor - scadere in greutate - diaree - greata si varsaturi - balonare Ischemia intestinala cronica poate avea episoade acute.
CAUZE
Aorta este artera care aprovizioneaza corpul cu sange oxigenat. Portiunea de aorta care incepe de la diafragma si patrunde in abdomen se numeste aorta abdominala. Din aorta abdominala se desprind trei ramuri care furnizeaza aproape tot sangele necesar sistemului digestiv. Cele trei ramuri sunt: artera celiaca, artera mezenterica superioara si artera mezenterica inferioara. Cand debitul de sange prin aceste artere este diminuat, poate sa apara ischemia intestinala. Ca si in cazul altor artere din corp, arterele mai sus mentionate pot fi afectate de depozitele de colesterol si pot fi ingustate.
De cele mai multe ori, ischemia intestinala acuta se datoreaza unui cheag de sange care se formeaza in inima si apoi "calatoreste" pana in arterele intestinale. In alte cazuri cheagul de sange se poate forma in venele intestinale si rezultatul este diminuarea fluxului de sange dezoxigenat care se intoarce catre inima. Cateodata ischemia intestinala apare din cauza strangularii intestinului in cazul unei hernii sau din cauza aderentelor aparute in urma unor interventii chirurgicale abdominale. Oricare ar fi cauza, boala lasa celulele fara oxigen suficient. In aceste conditii, celulele slabesc si mor. Pe masura ce celulele mor, apar inflamatii si ulcere. Acest lucru duce la incapacitatea de a absorbi nutrientii si la aparitia de diaree cu sange.
Ischemia intestinala se poate imparti in mai multe categorii:
Ischemia colonului. Este cel mai frecvent tip de ischemie. Apare de obicei la adulti dar pot fi afectati si copiii. Cauza ei nu este foarte clara dar exista anumite boli si conditii care maresc vulnerabilitatea: ateroscleroza, hipotensiunea, interventii chirurgicale majore, infectii, prezenta unui cheag de sange in artera care alimenteaza colonul, hernia, anumite medicamente vasoconstrictoare, consumul de cocaina si amfetamine, eforturi prelungite (alergare pe distanta mare)
Ischemia mezenterica acuta. Afecteaza de obicei intestinul subtire. Are un debut brusc si poate fi cauzata de: un cheag de sange format in inima si care migreaza in artera mezenterica superioara, blocand-o; un cheag de sange format chiar in arterele intestinale; hipotensiune arteriala; disectia aortica.
Ischemia mezenterica cronica. Numita si angina intestinala, ea este rezultatul aterosclerozei. Boala progreseaza incet si pana la aparitia primelor simptome este posibil ca deja 2 din cele 3 artere intestinale majore sa fie deja sever afectate.
Ischemia provocata de tromboza venei mezenterice. Ocazional, cheguri de sange formate in venele intestinale pot provoca blocarea acestora si impiedica ajungerea sangelui inapoi in inima. Posibilele cauze sunt: pancreatita, infectiile abdominale, ciroza, colita ulceroasa, boala lui Crohn, diverticulita, traume ale abdomenului, terapii hormonale.
TRATAMENT
Tratamentul ischemiei intestinale implica restaurarea unui flux suficient de sange catre tractul digestiv. Ischemia colonului. Antibioticele sunt frecvent utilizate pentru a trata problema. Medicul va trebui insa sa trateze si cauza bolii (insuficienta cardiaca sau palpitatii). Vor fi eliminate medicamentele constrictoare ale vaselor de sange, cum ar fi cele pentru migrene, anumite medicamente pe baza de hormoni sau anumite medicamente pentru inima. In cazul in care colonul a fost afectat, este posibil sa fie necesara interventia chirurgicala pentru indepartarea tesutului mort. Interventia chirurgicala poate fi necesara si pentru a face un by-pass al arterei blocate. Deoarece cancerul de colon este una din cauzele ischemiei de colon, medicul va face si o colonoscopie. Ischemia mezenterica acuta. Interventia chirurgicala este des intalnita pentru a elimina cheagul de sange, a face un by-pass al arterei sau pentru a elimina portiunea afectata a intestinului. Tratamentul poate include medicamente care previn formarea cheagurilor de sange,
dizolvarea lor sau dilatarea vaselor de sange. Angioplastia poate fi folosita de asemenea pentru a trata boala. Procedeul implica folosirea unui cateter ca are la capat un balon. Cateterul este introdus in artera pana la locul ingustat. In acel moment se umfla balonul pentru a mari sectiunea arterei. Dupa extragerea balonului, se introduce un stent (o plasa metalica) pentru a mentine artera deschisa. Ischemia mezenterica cronica. Tratamentul implica restaurarea fluxului de sange catre intestin. Chirurgul poate folosi angioplastia sau by-pass-ul. Ischemia provocata de tromboza venei mezenterice. In cazul in care intestinul nu prezinta semne de deteriorare, este foarte probabil ca medicul sa va prescrie medicamente anticoagulante pentru o perioada intre 3 si 6 luni. Daca exista semne de deteriorare, este posibila o interventie chirurgicala care sa elimine portiunea afectata.
Polipii colonici Polipii colonici sunt o aglomerare de celule care se formeaza de-a lungul colonului. Desi in general nu sunt maligni, in timp pot deveni cancerosi. Exista riscul sa dezvoltati polipi colonici daca aveti varsta mai mare de 50 de ani, sunteti supraponderali, fumati, consumati alimente bogate in grasimi sau cu continut scazut in fibre sau aveti in familie cazuri de polipi colonici sau cancer de colon. Desi au diverse simptome, polipii colonici mici nu va provoaca probleme, de aceea se recomanda examen medical regulat. Polipii colonici diagnosticati in stadiu incipient pot fi eliminati complet si fara riscuri.
SIMPTOME
Polipii colonici pot varia in dimensiune de la o boaba de mazare pana la o minge de golf. Simptomele polipilor colonici includ:
- Sangerare rectala sau la scaun. Aceasta poate fi un simptom si al altor boli, cum ar fi hemoroizi sau fisuri anale. - Constipatie sau diaree. - Durere. Un polip colonic mare poate bloca partial colonul, ducand la durere abdominala, greata, voma si constipatie severa.
CAUZE
Tractul digestiv se intinde de la gura pana la anus. Pe masura ce mancarea circula pe acest traseu, substantele nutritive sunt prelucrate si absorbite de organism pentru a crea celule si a produce energie. Ultima componenta a tractului digestiv este intestinul mare. Colonul este situat mai sus de intestinul mare, iar mai jos este pozitionat rectul. Principala functie a colonului este sa absoarba apa, sarea si alte minerale din continutul sau. Rectul retine substantele nefolositoare pana acestea sunt eliminate din organism. Majoritatea polipilor nu sunt de natura canceroasa. Totusi, ca orice tip de cancer, ei se formeaza din inmultirea anormala a celulelor. Celulele cresc si se inmultesc intr-un proces ordonat, controlat de doua grupe de gene. Mutatiile produse in aceste gene determina celulele sa se inmulteasca chiar si atunci cand corpul nu are nevoie de noi celule. Aceasta inmultire neregulata a celulelor determina formarea polipilor in colon si rect, iar in timp acestia pot deveni maligni. Polipii pot fi de diverse dimensiuni si forme, mici sau mari, plati sau de forma unei ciuperci. De obicei, la cei mari exista riscul sa devina maligni. Exista trei tipuri de polipi colonici: - Polipii adenomatosi. Acestia au dimensiunea mai mare decat a unei boabe de mazare si prezinta risc, nu foarte mare, de a deveni cancerosi, mai ales daca depasesc 10 mm in diametru. - Polipii hiperplastici. Acestia se formeaza mai ales in partea stanga a colonului si rectului. Au mai putin de 5 mm in diametru si nu sunt cancerosi. - Polipii inflamatori. Acestia se pot forma in urma unei colite ulceroase sau a bolii lui Crohn.
TRATAMENT
Desi anumite tipuri de polipi colonici sunt mai predispusi decat altii la a evolua inspre forme maligne, adevaratul potential malign poate fi determinat numai la o analiza microscopica. Din acest motiv, medicul va extirpa toti polipii gasiti in colon, pentru a-i examina. Majoritatea polipilor pot fi extirpati in timpul colonoscopiei sau sigmoidoscopiei prin legarea lor cu un fir care in acelasi timp ii taie si cauterizeaza rana. Polipii de dimensiuni mici pot fi cauterizati cu ajutorul curentului electric. Polipii de dimensiuni mari poat fi extirpati prin proceduri laparoscopice. Dupa extirpare, polipii pot sa reapara. In cazuri rare, chirurgul poate fi nevoit sa elimine tot colonul si rectul.
Proctita Proctita este o inflamatie a rectului care produce disconfort, sangerari si ocazional scurgeri.
SIMPTOME
Simptomele includ: - scaune cu sange - constipare - sangerare din rect - scurgere din rect - durere sau disconfort al rectului - durere la scaun
CAUZE
Cauzele proctitei pot fi grupate in urmatoarele categorii: - boli cu transmitere sexuala - infectii fara transmitere sexuala - boli autoimune - substante daunatoare
Proctita cauzata de boli cu transmitere sexuala se produce in special in cazul persoanelor care fac sex anal. Bolile cu transmitere sexuala care provoaca proctita includ gonoreea, herpesul, chlamydia, limfogranulomul veneric si amebiaza. Infectiile fara transmitere sexuala provoaca proctita mai rar decat bolile cu transmitere sexuala. Exemplul clasic de infectie fara transmitere sexuala se produce la copii si este determinata de aceeasi bacterie care provoaca faringita streptococica. Proctita autoimuna este asociata cu boli cum ar fi colita ulceroasa sau boala lui Crohn. Proctita poate fi provocata si de anumite medicamente, radioterapie si de introducerea anumitor substante daunatoare in rect. Factorii de risc includ tulburarile autoimune si practicile sexuale cu risc ridicat, cum ar fi sexul anal.
TRATAMENT
Tratamentul proctitei depinde de cauza care o produce.
Proctita infectioasa. Medicul va poate prescrie antibiotice pentru proctita bacteriana. In cazul proctitei cauzata de consumul de antibiotice medicul va poate prescrie metronidazol sau vancomicin. Pentru proctita provocata de virusul care produce herpesul, medicul va poate prescrie aciclovir.
Proctita provocata de radioterapie. Cea mai comuna cauza a proctitei noninfectoase este efectul secundar produs de radioterapie. In cazul simptomelor usoare, este posibil sa nu fie nevoie de tratament. In cazurile severe insa, in special in care apar sangerari, pot fi aplicate urmatoarele tratamente: Administrarea de suplimente cu fier. Sangerarile cronice provocate de proctita pot cauza anemie. Administrarea de fier poate readuce nivelul fierului din sange la normal si poate diminua anemia. Ablatia chirurgicala. Procedeul presupune eliminarea tesutului care sangereaza.
Proctita provocata de boala colonului iritabil. Medicul va poate prescrie corticosteroizi sau alte medicamente antiinflamatoare, medicamente antidiareice sau tratament chirurgical.
Ulcerul peptic Ulcerul peptic (ulcerul duodenal, ulcerul gastric, ulcerul gastroduodenal) reprezinta eroziunea mucoasei stomacului sau a duodenului (prima portiune a intestinului subtire). Termenul "peptic" provine de la pepsina, o enzima care descompune proteinele. Daca ulcerul este mic, este posibil sa nu produca simptome. Daca ulcerul este mare, se pot produce hemoragii puternice. In majoritatea cazurilor, ulcerul afecteaza doar stratul interior al stomacului. Cazurile de ulcer perforat (strapungerea stomacului sau a duodenului) sunt o urgenta medicala.
SIMPTOME
Durerea abdominala este cel mai frecvent simptom, dar nu este obligatoriu sa apara. Durerea abdominala poate sa difere de la o persoana la alta. De exemplu, la anumite persoane durerea se poate ameliora dupa masa iar la altele se poare inrautati. Alte simptome pot fi:
- greata si varsaturi - scadere in greutate - oboseala - indigestie - ragait - durere de piept - voma cu sange - scaune cu sange sau scaune de culoare inchisa Este important de stiut ca este posibil sa aveti ulcer si sa nu aveti nici un simptom.
CAUZE
In mod normal, stomacul si intestinul subtire sunt captusite cu o mucoasa care le protejeaza de actiunea sucurilor digestive. Din anumite motive, mucoasa se poate deteriora, ducand la o inflamare a peretelui stomacului sau a duodenului. Cea mai frecventa cauza a ulcerului este infectia produsa de bacteria numita Helicobacter pylori. Majoritatea persoanelor care au ulcer, prezinta aceasta bacterie in tractul gastrointestinal, insa exista si persoane care desi au bacteria nu au ulcer. Factorii de risc sunt: - administrarea anumitor medicamente (de ex. aspirina) - consumul excesiv de alcool - fumatul
Desi multe persoane cred asta, nu este inca stabilit daca stresul cauzeaza ulcer.
SIMPTOME
Durerea abdominala este cel mai frecvent simptom, dar nu este obligatoriu sa apara. Durerea abdominala poate sa difere de la o persoana la alta. De exemplu, la anumite persoane durerea se poate ameliora dupa masa iar la altele se poare inrautati. Alte simptome pot fi: - greata si varsaturi - scadere in greutate - oboseala - indigestie - ragait - durere de piept - voma cu sange - scaune cu sange sau scaune de culoare inchisa Este important de stiut ca este posibil sa aveti ulcer si sa nu aveti nici un simptom.
CAUZE
In mod normal, stomacul si intestinul subtire sunt captusite cu o mucoasa care le protejeaza de actiunea sucurilor digestive. Din anumite motive, mucoasa se poate deteriora, ducand la o inflamare a peretelui stomacului sau a duodenului. Cea mai frecventa cauza a ulcerului este infectia produsa de bacteria numita Helicobacter pylori. Majoritatea persoanelor care au ulcer, prezinta aceasta bacterie in tractul gastrointestinal, insa exista si persoane care desi au bacteria nu au ulcer. Factorii de risc sunt: - administrarea anumitor medicamente (de ex. aspirina) - consumul excesiv de alcool - fumatul
Desi multe persoane cred asta, nu este inca stabilit daca stresul cauzeaza ulcer.
TRATAMENT
Pentru ca majoritatea cazurilor sunt provocate de bacteria H Pylori, medicii pot adopta doua metode pentru a trata ulcerul: - sa distruga bacteria - sa reduca aciditatea din stomac pentru a ameliora durerea si a ajuta vindecarea. Pentru a atinge aceste doua scopuri, este necesar sa folositi o combinatie intre 2, 3 sau chiar 4 dintre urmatoarele medicamente. Administrarea de antibiotice. Medicul va va prescrie de obicei o combinatie de mai multe antibiotice deoarece in general un singur tip nu este suficient pentru a distruge bacteria. Medicamente antiacide. Medicamentele antiacide neutralizeaza acidul produs, calmand rapid durerile. Medicamente care blocheaza producerea de acid. Medicamentele reduc productia de acid clorhidric din tractul digestiv, reducand durerile si incurajand vindecarea. Medicamente care opresc glandele ce secreta acid. Medicamente care protejeaza mucoasa stomacala. Daca H Pylori nu este identificata in tractul digestiv, este posibil ca ulcerul sa fie cauzat de administrarea de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene, sau de refluxul gastroesofagian.
Este posibil ca in ciuda tratamentului, ulcerul sa nu se vindece (ulcer refractar). Motivele pot sa fie urmatoarele: - administrarea defectuoasa a tratamentului - anumite tipuri de H Pylori sunt rezistente la antibiotice - consumul de alcool - fumatul - administrarea regulata de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene - producerea excesiva de acid clorhidric
- cancerul de stomac - infectia cu alte tipuri de bacterii
Tratamentul impotriva ulcerului refractar presupune eliminarea factorilor care interfera cu vindecarea, precum si administrarea unor doze mai mari de medicamente. Tratamentul chirurgical este necesar numai atunci cand ulcerul nu raspunde la tratamentul agresiv cu medicamente.
boli Tuse . Astmul Astmul este o inflamatie cronica a cailor respiratorii (bronhii), care determina umflarea si ingustarea lor. In tesuturile inflamate se produce un exces de mucus. Acest mucus se poate strange si poate infunda caile respiratorii mai mici. Celulele specializate ale sistemului imunitar care se strang la locul bolnav pot produce deteriorarea tesuturilor. Rezultatul este respiratia dificila. Ingustarea bronsica este de obicei total sau partial reversibila cu anumite tratamente.
DESCRIERE
Bronhiile inflamate cronic pot deveni extrem de sensibile la alergeni (declansatori specifici) sau la iritanti (declansatori nespecifici). Este posibil ca bronhiile sa ramana intr-o stare de sensibilitate sporita. Aceasta stare se numeste hiperactivitate bronsica. Este probabil sa existe a anumita hiperactivitate bronsica la toate persoanele. Cu toate acestea, este clar ca asmaticii si persoanele alergice prezinta o hiperactivitate bronhiala mai mare decat persoanele neastmatice si nealergice. La persoanele sensibile, probabilitatea ca bronhiile sa se umfle si sa se ingusteze
la expunerea la alergeni sau fum de tigara este mai mare. Astmul afecteaza oamenii diferit. Fiecare individ reactioneaza in felul lui la factorii declansatori. Aceasta inseamna ca doza sau tipul de medicament poate varia de la o persoana la alta. Astmul poate fi extrinsec sau intrinsec. Astmul extrinsec, sau astmul alergic, este mai comun (cca 90% din cazuri) si se dezvolta de obicei in copilarie. Aproximativ 80% di copiii cu astm sufera de diferite alergii. Astmul alergic intra de obicei in remisie la inceputul maturitatii. Cu toate acestea in 75% din cazuri el reapare mai tarziu. Astmul intrinsec reprezinta cca 10% din toate cazurile. Se dezvolta de obicei dupa varsta de 30 de ani si nu este de obicei asociat cu alergii. Femeile sunt mai frecvent afectate si in multe cazuri declansarea bolii urmeaza dupa o infectie a tractului respirator.
SEMNE SI SIMPTOME
Simptomele astmului pot varia de la o persoana la alta sau chiar la aceeasi persoana. Este important de retinut ca multe din aceste simptome pot fi subtile si similare cu cele observate la alte boli. Toare simptomele de mai jos pot fi prezente la alte boli respiratorii sau la anumite boli de inima. Acest potential de confuzie face identificarea si diagnosticarea destul de dificila. Cele mai frecvente simptome sunt: - respiratia gafaita: in special la efort sau pe timp de noapte - respiratie suieratoare - tuse: mai frecventa noaptea si dimineata - senzatia de apasare in piept
CAUZE
Simptomele de astm pot fi declansate sau agravate de mai multi agenti. Factorii declansatori se impart in 2 categorii:
- alergeni (specifici) - iritanti (nespecifici)
Odata ce bronhiile (nasul, ochii) devin inflamate de o expunere la un agent declansator, o reexpunere va activa cel mai probabil aceleasi simptome.
Alergenii pot fi: - "de sezon" - polenul - acarieni, molii, animale de companie, insecte - produse alimentare cum ar fi: peste, oua, alune, nuci, lapte de vaca, soia - anumiti aditivi alimentari - diferite materiale; ex latex
Iritantii pot fi: - infectii respiratorii, cum ar fi cele cauzate de bronsita sau sinuzita - medicamente - fumul de tigara - ceata, smogul, schimbarile meteo, fumul de esapament - refluxul gastroesofagian - exercitiile fizice facute in conditii de frig uscat - produse chimice, pulberi, gaze, metale - factori emotivi cum ar fi plansul, tipatul, rasul, - hormonali (sindromul premenstrual)
TRATAMENT
Cele mai multe medicamente pentru astm se bazeaza pe reducerea inflamatiei (corticosteroizi) sau pe relaxarea musculaturii (bronhodilatatori). In tratamentul astmului bronsic, medicamentele inhalate sunt in general preferate medicamentelor administrate oral. Medicamentele inhalate actioneaza direct asupra
suprafetei cailor respiratorii si asupra muschilor acestora. Absorbtia medicamentelor inhalate in corp este minima. Prin urmare reactiile adverse sunt mai reduse in comparatie cu medicamentele administrate oral.
Bronsita Bronsita este o boala respiratorie in care mucoasa cailor respiratorii se inflameaza. Datorita faptului ca membrana se umfla si se ingroasa, caile respiratorii se ingusteaza sau se blocheaza, ceea ce cauzeaza tuse insotita de flegma si insuficienta respiratorie. Boala are doua forme: acuta (dureaza mai putin de 6 saptamani) si cronica (persista doua pana la trei luni in fiecare an, timp de doi ani). Bronsita acuta este responsabila pentru tusea si producerea de flegma care insotesc anumite infectii ale cailor respiratorii. Daca sunteti intr-o stare de sanatate buna, mucoasa va reveni la normal dupa ce infectia initiala a trecut. Bronsita cronica este o boala grava care necesita tratament medical. Daca sunteti fumator si va imbolnaviti de bronsita acuta, va va fi mult mai greu sa va recuperati. Chiar si un singur "fum de tigara" poate provoca paralizia temporara a cililor pulmonari, care sunt responsabili pentru "perierea" iritantilor, a prafului si excesului de mucus. Daca veti continua sa fumati, aveti posibilitatea de a deteriora acesti cili si de a-i face sa nu mai functioneze corect, crescand astfel sansele de a dezvolta o bronsita cronica. Bronsita acuta este foarte frecventa atat in randul copiilor cat si in randul adultilor. De cele mai multe ori boala poate fi tratata eficient fara asistenta medicala profesionista. Cu toate acestea, daca aveti simptome severe sau persistente, sau daca tusiti cu sange, adresati-va medicului. Daca suferiti de bronsita cronica, prezentati riscul de a dezvolta anumite probleme cardiovasculare sau alte boli pulmonare mai grave si de aceea trebuie sa fiti monitorizat de un medic.
SIMPTOME
Simptomele bronsitei includ:
- tuse frecventa care produce mucus - lipsa de energie - respiratie suieratoare - febra
CAUZE
Bronsita acuta este in general cauzata de infectii pulmonare; aproximativ 90% dintre infectii sunt de natura virala si 10% sunt de natura bacteriana. Bronsitele cronice pot fi cauzate de catre unul sau mai multi factori. Atacurile repetate de bronsita acuta, care slabesc si irita caile respiratorii pot duce in timp la bronsite cronice. Poluarea industriala este un alt inculpat. Bronsitele cronice sunt mai frecvente la mineri, la persoanele care manipuleaza cereale, la siderurgisti si alte persoane care sunt expuse continuu la praf. Dar cea mai importanta cauza este fumatul pe termen lung, care irita bronhiile si le face sa produca mai mult mucus. Simptomele bronsitei cronice sunt inrautatite de concentratiile mari de dioxid de sulf sau alti poluanti atmosferici.
TRATAMENT
Daca aveti bronsita ar trebui sa faceti urmatoarele: - beti lichide cat mai des, in afara cazului in care medicul a restrictionat consumul de lichide - odihniti-va - renuntati la fumat - luati aspirina pentru a reduce durerile (daca faceti tratament cu alte medicamente intrebati mai intai medicul; copiii NU trebuie sa ia aspirina) - urmati instructiunile medicului dvs cu privire la modalitatea de a reduce cantitatea de mucus Daca aveti o tuse uscata sau produceti putin mucus, medicul va poate prescrie medicamente care sa suprime tusea. De asemenea medicul va poate prescrie un expectorant care sa ajute la eliminarea mucusului sau medicamente bronhodilatatoare. Pentru ca majoritatea bronsitelor
sunt provocate de virusuri, antibioticele sunt inutile. Exceptie fac cazurile in care bronsita esta cauzata de bacterii.
Emfizemul Boala este caracterizata prin cresterea anormala a spatiilor aeriene alveolare, prin diminuarea elsticitatii pulmonare, respectiv scaderea puterii de contractie a alveolelor si prin tulburari consecutive, in ceea ce priveste primenirea cu oxigen alveolar si a sangelui, precum si schimburile de gaze intre aerul aerul atmosferic si sange. In timp, supraintinderea alveolelor, poate determina ruperea sacilor pulmonari, formand un spatiu mai mare. Procesul se desfasoara in modul urmator: in mod normal expirarea se face in doua feluri, activ si pasiv. Atunci cand stati si sunteti linistiti, muschiul diafragma se contracta si pieptul se mareste lasand aerul sa intre. Apoi diafragma se relaxeaza si aerul iese din plamani datorita tesutului elastic al alveolelor care se contracta (involuntar). Pe de alta parte, atunci cand faceti efort, aveti nevoie ca aerul din plamani sa fie mai repede evacuat. In acest caz, muschii pieptului se contracta fortand aerul sa iasa rapid. Daca aveti emfizem, multe din fibrele elastice sunt distruse si trebuie sa evacuati aerul din plamani in mod constient.
SIMPTOME
Toracele bolnavului cu emfizem este in general largit, putin rigid, gatul pare scurt, ochii sunt usor iesiti din orbite. Simptomatologia este variata si necaracteristica. Bolnavul tuseste frecvent, mai ales cand are si bronsita cronica, vorbeste si respira greu chiar la eforturi mici, uneori zgomotos si cu fluieraturi. Alte semne pot fi pierderea poftei de mancare, scaderea in greutate si oboseala.
CAUZE
Cauzele constituirii emfizemului pot fi: bronsita cronica, poluarea atmosferica, astmul bronsic sever sau cronic, inflamatii provocate de gaze iritante sau fum de tigara, infectiile bacteriene sau virale, bolile in care caile aeriene sunt astupate partial sau temporar, profesiuni in care se face efort respirator (suflatori de sticla, instrumentisti suflatori sau cantareti), deformarile toracice, varsta inaintata, sclerozele pulmonare datorate tubercolozei sau altor boli care distrug parti din plaman, tusitul cronic.
TRATAMENT
Tratamentul se bazeaza mai mult pe combaterea cauzelor si pe profilaxie. El consta in renuntarea la fumat, tratarea corecta a infectiilor respiratorii din primii ani de viata, evitarea factorilor care intra in determinismul bolii. Emfizemul este practic nevindecabil, pentru ca un tesut care si-a pierdut elasticitatea nu si-o mai poate recapata. Se va evita efortul fizic obositor, vor fi urmate reguli de igiena generala, se va face gimnastica respiratorie pe baza unui program stabilit de medic.
Gripa Gripa este o infectie virala contagioasa, acuta, febrila, generalizata, care afecteaza caile respiratorii superioare si inferioare.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - tuse seaca - febra (poate fi ridicata) - durere de cap
- dureri musculare si muschi intepeniti - durere in gat - congestie nazala - oboseala
Alte simptome pot include: - frisoane - ameteala - pierderea apetitului - rinoree (nas care curge) - respiratie dificila - transpiratie - varsaturi - ameteala
CAUZE
Gripa este provocata de virusuri. Cea mai frecventa cauza a gripei este inspirarea de particule eliminate de persoanele bolnave prin tuse sau stranut. Mai putin frecvent, gripa se raspandeste prin atingerea anumitor obiecte pe care exista virusuri: furculite, telefoane etc. Deoarece gripa se raspandeste prin aer si este foarte contagioasa, ea afecteaza de obicei comunitati intregi. Oricine, la orice varsta, poate face complicatii serioase din cauza gripei, dar persoanele cu grad mare de risc sunt: - persoanele peste 50 de ani - copiii intre 6 luni si 2 ani - femeile aflate in primele 3 luni de sarcina - persoanele cu boli cronice de inima, plamani, rinichi, persoanele cu diabet sau cu sistemul imunitar slabit.
De multe ori, oamenii confunda raceala cu gripa, deoarece au aceleasi simptome si apar de regula in aceeasi perioada a anului. Cu toate acestea, bolile difera foarte mult. In timp ce o raceala poate sa aiba loc de cateva ori pe an, in timp ce gripa apare o data la cativa ani.
Laringita LARINGITA ACUTA
Laringita acuta este inflamatia acuta a mucoasei laringiene.
SIMPTOME
Se manifesta prin raguseala, senzatie de uscaciune si arsura in gat, intepaturi la inghitit, tuse seaca, uneori dureroasa, iritativa, persistenta. Dupa o evolutie de cateva zile pana la o saptamana, fenomenele cedeaza si raguseala se diminueaza pana la disparitie.
La copii, laringita cuta imbraca uneori o forma dramatica, cu tulburari respiratorii grave (copilul este agitat, respira zgomotos, cu greutate), cu asa zisul cornaj (zgomotul produs de trecerea cu viteza a aerului prin lumenul stramtat al laringelui, datorita prezentei edemului din regiunea subglotica), mergand pana la asfixie, forma de laringita subglotica edematoasa. Crizele de spasm laringian ce apar cu ocazia acceselor de tuse, cu cianoza copilului sunt fenomene grave ce impun interventia rapida a medicului. Febra, paloarea, tahicardia, uneori pulsul filiform, adinamia copilului epuizat ce lupta sa invinga obstacolul respirator laringian completeaza tabloul acestei laringite.
CAUZE
Laringita este favorizata de atmosfera poluata, expunerea la frig, umezeala, inhalarea unor vapori fierbinti sau substante toxice iritante, fumul de tutun, abuzul vocal (efort vocal prelungit), cauza determinanta fiind alteori o infectie virala sau mai rar microbiana.
TRATAMENT
La profesionistii vocali se recomanda repausul vocal obligatoriu si reluarea treptata a efortului vocal. Tratamentul consta in repaus vocal complet, in camera incalzita, aerul fiind umezit cu vapori de apa (prin introducerea unor surse de evaporare, cum ar fi un vas cu apa sau un prosop umed puse pe calorifer), regim alimentar usor, cu evitarea condimentelor, a bauturilor alcoolice, alimentele fiind servite la temperatura camerei. Se interzice fumatul. Aplicarea de comprese calde in jurul gatului este foarte utila.
In anumire cazuri internarea de urgenta a copilului este obligatorie, antibioticele fiind asociate cu administrarea de preparate de cortizon, sedative, antispastice, aerosoli, oxigen. La nevoie, intubatia nazofaringolaringotraheala sau o operatie de traheotomie sunt necesare pentru salvarea vietii copilului pana la cedarea leziunilor edematoase din zona subglotica.
LARINGITA CRONICA
Este o afectiune caracterizata printr-o inflamatie cronica a mucoasei laringelui,
SIMPTOME
Simptomul de baza este raguseala, variabila ca intensitate, de la o simpla voalare a vocii pana la alterarea ei totala si disparitie (afonie). La examenul laringelui se constata aspecte variate, motiv pentru care laringitei cronice i se descriu mai multe forme. Astfel se constata uneori prezenta unor pete albicioase pe corzile vocale (leucoplazie laringiana), alteori o ingrosare neregulata a corzilor vocale, care sunt rosii, deformate (laringita cronica pahidermica), alteori corzile vocale sunt deformate de prezenta unor pernite albicioase, translucide (laringita cronica mixomatoasa) sau alteori totul se rezuma la o congestie difuza a mucoasei laringiene (laringita cronica catarala) insotita uneori de diminuarea volumului corzilor vocale, care in timpul emisiunii sunetului nu se mai alatura, lasand un spatiu intre ele (laringita cronica atrofica)
CAUZE
Laringita acuta poate fi provocata de cauze diferite: infectii de vecinatate, rinosinusale sau faringoamigdaliene, eforturi vocale excesive la profesionistii vocali, abuzul de tutun, condimente si bauturi alcoolice concentrate, afectiuni generale cum ar fi obezitatea, bolile de rinichi si bolile de ficat, poluarea atmosferica.
TRATAMENT
Tratamentul laringitelor cronice este complex si trebuie facut cu deosebita perseverenta, deoarece unele dintre ele (laringitele leucoplazice si laringitele pahidermice) sunt leziuni precanceroase. Pentru aceste motive, orice raguseala care nu dispare in trei saptamani, impune o examinare medicala obligatorie. Repausul vocal prelungit, renuntarea la fumat, dozarea efortului vocal, excluderea alimetelor iritante (prea reci, prea fierbinti, condimente, bauturi alcoolice tari, bauturi carbogazoase) alaturi de evitarea respirarii unui aer poluat, cura de slabire
in cazul obezilor, cu atingerea valorilor ponderale normale, curele termale cu ape sulfuroase, aerosolii cu substante antiinflamatorii, la nevoie antibiotice, asigura vindecarea si previne aparitia cancerului laringian.
Pneumonia Pneumonia este o infectie a unuia sau a ambilor plamani, cauzata de bacterii, virusuri sau ciuperci. Inainte de descoperirea antibioticelor, una din trei persoane cu pneumonie decedau.
SIMPTOME
Pneumonia poate fi dificil de diagnosticat. Ea imita adesea o raceala sau o gripa, incepe cu tuse si febra si este posibil sa nu realizati ca suferiti de ceva mai grav. Durerea toracica este un simptom comun al mai multor tipuri de pneumonie. Simptomele pot varia mult in functie de tipul de organism care cauzeaza infectia.
Pneumonia provocata de bacterii. - frisoane - febra ridicata - transpiratie - respiratie grea - dureri in piept - tuse care produce flegma groasa, verde sau galbena
Pneumonia provocata de virusuri - tuse uscata - dureri de cap - febra - dureri musculare
- oboseala - respiratie dificila
CAUZE
In unele cazuri pneumonia apare prin inspirarea de picaturi care contin agenti patogeni. Aceste picaturi apar cand o persoana infectata stranuta sau tuseste. In alte cazuri, pneumonia apare cand bacterii si virusuri prezente in mod normal in gura, nas sau gat intra accidental in plamani. In timpul noptii, se intampla destul de frecvent ca oamenii sa aspire secretii din gura, nas sau gat. In mod normal, sistemul imunitar al organismului previne dezvoltarea unei infectii in plamani. Exista insa cazuri cand sistemul imunitar este slabit ca urmare a unei alte boli, caz in care se poate dezvolta o pneumonie severa. Persoanele cu recente infectii virale, boli pulmonare, boli cardiace, dependente de alcool sau de droguri, precum si persoanele care au suferit un accident cerebral vascular, prezinta un risc mai mare de a dezvolta boala. Odata intrate in plamani, microorganismele se stabilesc in sacii pulmonari unde se inmultesc foarte mult. Acesti saci se umplu apoi cu lichid si puroi in incercarea organismului de a lupta impotriva infectiei.
Raceala Raceala poate fi cauzata de peste 200 de virusuri.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome ale racelii sunt: - congestie nazala - nas care curge
- stranut
In functie de tipul de virus, pot aparea si alte simptome: - tuse - scaderea apetitului - durere de cap - dureri musculare - durere in gat
Copiii mici au stari febrile, in timp ce adultii sau copiii mai in varsta nu au sau au febra mica. Dupa expunerea la virus, simptomele apar in 2 sau 3 zile (mai rar intr-o saptamana). In mod normal, iritatia nasului sau durerea in gat sunt primele simptome, urmate apoi de stranut si de scurgeri din nas. In cateva zile secretia nazala, initial apoasa, devine mai groasa si de culoare galbena sau verde. Acesta este un lucru normal si nu reprezinta un motiv sa luati antibiotice. De obicei raceala trece de la sine in aproximativ 7 zile.
CAUZE
Copiii au in general intre 3 si 8 raceli pe an. Ei iau boala de la alti copii. Parintii iau boala de la copii. Cand cineva este racit, secretia nazala este plina de virusuri. Stranutul si suflatul nasului imprastie virusul. Persoanele sunt cel mai contagioase in primele 2, 3 zile de la inceputul racelii si nu mai sunt contagioase dupa 7 sau 10 zile.
Refluxul gastroesofagian Refluxul gastroesofagian este o afectiune in care lichidele continute in stomac sunt regurgitate in esofag. Lichidul regurgitat contine acid si pepsina care sunt produse de stomac si cateodata bila. Acidul este cea mai daunatoare componenta a lichidului regurgitat. Pepsina si bila pot si ele
sa produca rani pe esofag dar rolul lor in producerea inflamatiei esofagului este mai putin insemnat. Reluxul gastrointestinal este o afectiune cronica. Dupa ce acesta a debutat, de obicei nu se vindeca. Organismul are anumite mecanisme de a se apara de efectele refluxului acid. Cele mai multe refluxuri se produc in timpul zilei cand persoanele sunt in pozitie verticala. In pozitie verticala, lichidul ajunge din nou in stomac datorita gravitatiei. In plus, de fiecare data cand inghititi, saliva care contine bicarbonat, neutralizeaza o parte din acidul din esofag. Gravitatia, inghititul si saliva sunt mecanisme de protectie importante pentru esofag, dar ele sunt eficiente doar cand indivizii sunt in pozitie verticala. Noaptea, in timpul somnului, gravitatia nu ajuta, inghititul se opreste si secretia de saliva este redusa. Prin urmare refluxul gastroesofagian produs noaptea produce leziuni mai mari esofagului.
SIMPTOME
Cele mai frecvente simptome sunt: - senzatii de arsura in piept, uneori chiar si in gat si un gust rau in gura - dureri de piept in special noaptea cand stati intinsi - dificultati de inghitire - tuse sau dureri in gat - regurgitarea de mancare sau lichide
CAUZE
Cand inghititi, sfincterul cardia (un tesut musculos care inconjoara esofagul in partea de jos) se relaxeaza si permite alimentelor si lichidelor sa coboare in stomac. Apoi se inchide. Daca sfincterul se relaxeaza anormal sau se slabeste acidul din stomac urca in esofag. Refluxul gastroesofagian poate fi provocat si de alte boli cum ar fi hernia hiatala. Aceasta boala se caracterizeaza prin patrunderea unei parti a stomacului in partea de jos a pieptului.
Alti factori care favorizeaza aparitia refluxului gastroesofagian sunt: - anumite alimente: mancaruri grase, condimentate, ciocolata, cafeaua, ceapa, sosul de rosii, menta, bauturile carbogazoase - alcoolul - mesele bogate - anumite medicamente precum sedativele si tranchilizantele sau medicamentele pentru tratarea hipertensiunii arteriale - fumatul
boli Umflarea piciorului. Celulita Celulita este o inflamatie acuta a tesutului conector al pielii, provocata de o infectie cu stafilococ, streptococ sau alta bacterie.
SIMPTOME
- inflamatie si roseata a pielii care se mareste pe masura ce infectia se extinde - aspect de piele intinsa, lucioasa - durere sau sensibilitate in zona afectata - iritatie a pielii, care apare brusc, cu margini bine definite si extindere rapida in primele 24 de ore - senzatie de caldura in zona inrosita - febra - alte semne de infectie: frisoane, transpiratie, oboseala, dureri musculare, stare generala de rau
Alte simptome pot fi asociate cu aceasta afectiune: - greata si voma - articulatii intepenite din cauza inflamarii tesutului din jurul articulatiei - pierderea parului in zona infectata
CAUZE
In mod normal pe piele traiesc diverse tipuri de bacterii, iar pielea actioneaza ca o bariera care impiedica aceste bacterii sa intre in corp si sa inmulteasca. Atunci cand se produce o leziune la nivell pielii, bacteriile intra in piele, se inmultesc si provoaca infectii si inflamatii. Tesuturile cutanate infectate se inrosesc si devin iritate si dureroase.
Celulita apare in mod frecvent pe picioare si brate. Daca apare pe fata, necesita asistenta medicala de urgenta.
Aparitia celulitei este favorizata de: - muscaturi si intepaturi de insecte sau animale - rani ale pielii - boala vasculara periferica - ulceratii provocate de diabet - crapaturi intre degetele de la picioare - administrarea de medicamente imunosupresive sau corticosteroide
TRATAMENT
Celulita se trateaza cu administrarea de antibiotice pe cale orala timp de 10-14 zile. Este necesar ca o data la doua zile sa va consulte medicul pentru a verifica daca infectia se reduce in
urma tratamentului. In mod normal, simptomele celulitei dispar dupa cateva zile. Daca totusi persista sau faceti febra, este necesar sa mergeti la spital pentru administrarea antibioticelor pe cale intravenoasa.
De obicei, se administreaza un antibiotic eficient impotriva infectiei cu ambele tipuri de bacterii, streptococ si stafilococ. Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie facut pe toata perioada prescrisa de medic, chiar si atunci cand incepeti sa va simtiti mai bine.
Ciroza Ciroza este o complicatie a multor boli de ficat, care se caracterizeaza prin structura si functionarea anormala a ficatului. Anumite boli omoara celulele ficatului iar procesul de reparare a tesuturilor care mor poate da nastere la cicatrice. Celulele care nu mor incep sa se multiplice in incercarea a inlocui celulele moarte. Acest lucru duce la formarea unor grupari de celule (nodului regenerativi) in interiorul cicatricelor. Ficatul este un organ situat in partea superioara a abdomenului. El are mai multe functii precum: detoxifierea organismului, purificarea sangelui si fabricarea anumitor nutrienti vitali. In cazul cirozelor usoare, ficatul poate sa se refaca si sa isi continue activitatea. In cazul cirozelor avansate, in ficat se formeaza din ce in ce mai multe tesuturi cicatrizate, facand imposibila functionarea.
SIMPTOME
Ciroza poate sa nu aiba simptome pana cand nu devine avansata. Cand semnele si simptomele apar ele pot include: - oboseala - sangerari usoare - invinetire usoara - acumulare de lichid in abdomen
- pierderea apetitului - greata - umflarea picioarelor - scadere in greutate
CAUZE
Ciroza este cauzata de tesuturi cicatrizate care se formeaza in ficat ca raspuns la leziuni care se produc repetat de-a lungul timpului.
O mare varietate de boli poate afecta ficatul si duce la ciroza inclusiv: - abuzul cronic de alcool - hepatita B - hepatita C - fibroza chistica - distrugerea canalelor biliare (ciroza primara biliara) - grasime care se acumuleaza in ficat - intarirea si cicatrizarea canalelor biliare - imposibilitatea de a procesa zaharul din lapte - acumularea de fier in organism (hemocromatoza) - boli de ficat cauzate de sistemul imunitar (hepatite autoimune) - anumiti paraziti - probleme in pastrarea si eliberarea energiei de care au nevoie celulele pentru a functiona - prea mult cupru acumulat in ficat (boala Wilson)
TRATAMENT
In stadiu incipient al cirozei, puteti diminua efectele asupra ficatului tratand cauza bolii. De exemplu:
Tratament pentru dependenta de alcool. Daca ciroza este provocata de abuzul de alcool, este necesar sa renuntati la consumul de alcool. Daca acest lucru este dificil, medicul va poate recomanda un program pentru a trata dependenta de alcool. Medicatie pentru controlul hepatitei. Medicamentele pot controla leziunile asupra celulelor ficatului provocate de hepatita B si C.
In unele cazuri este necesara tratarea complicatiilor cirozei cum ar fi:
Excesul de fluide din corp. Fluidele care se acumuleaza in abdomen (ascita) sau in picioare (edem) pot fi controlate cu o dieta scazuta in sodiu. O acumulare de fluide mai severa poate necesita proceduri ca drenarea fluidelor sau operatie pentru a reduce presiunea. Prespunea crescuta in vene. Medicamentele pentru tensiune pot controla presiunea crescuta in vena porta si venele din jurul ficatului, ceea ce previne hemoragia severa. Este posibil sa fie necesara si operatia de plasare a unui dispozitiv pentru a mentine vena porta deschisa. Medicul mai poate recomanda o endoscopie pentru a examina venele din esofag si stomac si a verifica daca sunt hemoragii. Infectiile. Vi se pot prescrie antibiotice sau alte tratamente pentru infectii. Cancerul de ficat. Medicul va poate recomanda analize de sange periodice si examene cu ultrasunete pentru a depista un eventual cancer de ficat. Nivel crescut al toxinelor in sange (encefalopatia hepatica). Medicul va poate recomanda sa urmariti daca aveti simptome de encefalopatie hepatica, de la confuzie pana la coma. Encefalopatia hepatica se poate trata cu medicamente.
In stadiul avansat al cirozei in care ficatul nu mai functioneaza, este necesar transplantul de ficat.
Glomerulonefrita Glomerulonefrita acuta este o boala inflamatorie a ambilor rinichi care afecteaza in general copiii intre 2 si 12 ani. Glomerulonefrita cronica se poate dezvolta in 10 sau 20 de ani si este de obicei asociata si cu alte boli ca: diebetul, malaria, hepatita, sau lupusul sistemic eritomatos
SIMPTOME
In formele usoare, boala nu produce simptome. In formele mai grave pot sa apara: - oboseala - greata si varsaturi - respiratie grea - perturbarea vederii - hipertensiune arteriala - transpiratie (in special a fetei, palmelor, picioarelor si a gleznelor) - sange si proteine in urina care ii confera un aspect tulbure sau rosiatic
CAUZE
Glomerulonefrita acuta este cauzata de obicei de o infectie streptococica a gatului sau a pielii. La copii este asociata de obicei cu infectii ale cailor respiratorii. Simptomele la rinichi apar de obicei dupa 2 sau 3 saptamani de la infectia initiala. Expunerea la anumiti agenti ca: vopsea, clei, solventi organici poate fi de asemenea una din cauzele bolii. Se presupune ca in acest din urma caz, rinichiul este deteriorat de toxinele eliminate in urina. Persoanele cu glomerulonefrita cronica pot descoperi boala in timpul unui examen de rutina din care se observa o tensiune arteriala ridicata sau in timpul unui examen ocular in care se observa schimbari vasculare.
Rinichii pot fi redusi la o cincime din marimea lor normala, si sunt formati din tesut fibros.
TRATAMENT
Tratamentul glomerulonefritei depinde de: - forma acuta sau cronica a bolii - cauza care a produs-o - tipul si severitatea semnelor si simptomelor Anumite cazuri, in special cele care apar ca urmare a infectiilor streptococice, se vindeca singure, fara a necesita tratament. Pentru a controla hipertensiunea arteriala si a diminua declinul functiei renale, medicul poate prescrie diuretice. In functie de cauza bolii medicul poate sa prescrie si: antibiotice, corticosteroizi, medicamente imunosupresoare. Alte procedee: - plasmafereza: este un procedeu care consta in scoaterea anticorpilor din sange prin prelevarea plasmei sangvine si inlocuirea ei cu plasma de la un donator. - dializa: este folosita doar temporar in cazul glomerulonefritei acute.
Insuficienta cardiaca Insuficienta cardiaca inseamna ca inima nu poate pompa suficient sange pentru a satisface nevoile organismului. De-a lungul timpului anumite boli precum bolile coronariene sau hipertensiunea arteriala slabesc inima si aceasta nu mai poate functiona eficient. Mojoritatea bolilor care duc la insuficienta cardiaca sunt ireversibile, insa insuficienta cardiaca poate fi tratata cu rezultate bune. Medicamentele pot sa amelioreze semnele si simptomele. Schimbarile stilului de viata, ca exercitiile fizice, reducerea cantitatii de sare consumata, tratarea depresiilor, atingerea unei greutati normale pot imbunatati calitatea vietii.
SIMPTOMELE
In general insuficienta cardiaca se dezvolta lent si este o boala cronica, pe termen lung, desi este posibila si aparitia brusca a anumitor simptome (insuficienta cardiaca acuta).
Semnele si simptomele insuficientei cardiace cronice: - oboseala si slabiciune - puls rapid si neregulat - respiratie greoaie - reducerea capacitatii de a face efort fizic - tuse persistenta cu productie de flegma alba sau roz - umflarea gleznelor si a picioarelor - umflarea abdomenului - crestere brusca in greutate din cauza retentiei de fluide - lipsa poftei de mancare si greata - dificultati de concentrare
Semnele si simptomele insuficientei cardiace acute: - aceleasi semne ca si in cazul bolii cronice cu diferenta ca sunt mai severe si apar sau se inrautatesc brusc - puls rapid si neregulat si palpitatii care pot provoca oprirea batailor inimii - dureri toracice
Insuficienta cardiaca poate implica partea stanga, dreapta sau ambele. De obicei, insuficienta cardiaca incepe cu ventriculul stang, care este principala camera de pompare a inimii.
Simptomele pot fi prezentate si in functie de partea afectata a inimii:
Insuficienta cardiaca pe partea stanga - cea mai frecventa forma a insuficientei cardiace
- sangele si fluidele sunt retinute in plamani cauzand insuficienta respiratorie
Insuficienta cardiaca pe partea dreapta - de obicei se produce in acelasi timp cu insuficienta cardiaca pe partea stanga - sangele si fluidele sunt retinute in abdomen si picioare, cauzand umflaturi
Insuficienta cardiaca sistolica - ventriculul stang nu se poate contracta suficient, indicand o problema de pompare
Isuficienta cardiaca diastolica - ventriculul stang nu se poate relaxa sau umple complet, indicand o problema de umplere
CAUZE
Insuficienta cardiaca apare de obicei dupa ce alte boli au deteriorat si slabit inima. Ventriculele pot deveni rigide si nu se mai pot umple complet. De asemenea, muschiul inimii se poate slabi si ventriculele se dilata pana la punctul in care nu mai pot pompa sangele eficient. Urmatoarele boli pot cauza insuficienta cardiaca: - bolile coronariene si atacul de cord. - hipertensiunea arteriala - defecte ale valvelor cardiace - leziuni ale muschiului cardiac - miocarditele - defectele cardiace congenitale - aritmiile cardiace - alte boli ca: diebetul zaharat, anemia severa, hipertiroidismul, hipotiroidismul, emfizemul, lupusul
Insuficienta cardiaca acuta poate fi provocata si de infectii virale severe, reactii alergice,
coagularea sangelui in plamani, folosirea anumitor medicamente.
TRATAMENT
Insuficienta cardiaca este o boala cronica ce necesita tratament indelungat. Cu tratament adecvat, inima poate deveni mai puternica si semnele si simptomele se pot ameliora. Medicul poate trata boala si prin corectarea cauzei ce a produs-o. De exemplu, repararea unei valve poate face reversibila insuficienta cardiaca. Pentru majoritatea oamenilor insa, tratamentul consta in administrarea corecta de medicamente si in unele cazuri in folosirea unor dispozitive care ajuta inima sa functioneze corect. Medicamente. De obicei tratamentul include o combinatie de medicamente. In functie de simptome, medicul va poate prescrie unul, doua sau trei tipuri de medicamente. Medicamentele pot fi vasodilatatoare, medicamente care maresc puterea contractiilor inimii si incetinesc frecventa lor, medicamente care reduc tensiunea arteriala, diuretice. In afara de aceste medicamente, medicul va poate prescrie si medicamente care reduc colesterolul sau medicamente care fluidizeaza sangele. Metode chirurgicale si dispozitive medicale. In anumite cazuri medicul va recomanda anumite proceduri chirurgicale pentru a trata probleme care au determinat aparitia bolii. De exemplu, o valva a inimii poate fi corectata sau inlocuita cu una noua. Sau, medicul poate recomanda un by-pass coronar pentru a trata ingustarea severa a arterelor coronare. Metodele pot include implantarea de cardio-defibrilatoare portabile care stabilizeaza ritmul caridiac, pompe cardiace care sunt implantate in abdomen si sunt atasate inimii pe care o ajuta sa pompeze sange, sau resincronizatoare cardiace care cu ajutorul impulsurilor electrice ajuta inima sa pompeze intr-o maniera coordonata mai eficienta. Anumite persoane au boala intr-un stadiu atat de avansat incat nici chirurgia nici medicamentele nu ajuta. In aceste cazuri este nevoie de un transplant de cord.
Limfedemul
Limfedemul reprezinta obstructia canalelor limfatice, canale care transporta limfa in organism si permit deplasarea celulelor sistemului imunitar acolo unde este nevoie de ele.
SIMPTOME
Simptomele includ: - umflarea bratelor si a picioarelor, inclusiv a degetelor - senzatia de greutate a mainilor sau a picioarelor - restrangerea ariei de miscare a piciorului sau a bratului - ingrosarea si intarirea pielii bratului sau a piciorului
CAUZE
Sistemul limfatic este foarte important pentru sanatatea organismului. Limfedemul poate fi primar (apare singur) sau secundar (este cauzat de alti factori sau boli).
Cauzele limfedemului primar Limfedemul primar este o boala rara, mostenita, cauzata de o dezvoltare defectuoasa a vaselor limfatice. Boala afecteaza in principal femeile si in special picioarele. Cauzele includ: - boala Milroy - boala Meige
Cauzele limfedemului secundar Orice boala sau procedura care produce leziuni ale canalelor limfatice poate provoca limfedemul. Cauzele includ: - interventiile chirurgicale care lezeaza canale limfatice sau noduli limfatici (interventiile chirurgicale in cazul cancerului de san)
- radioterapiile folosite pentru tratarea cancerului - cancerul - infectiile si anumiti paraziti - traume sau rani care afecteaza nodulii sau vasele limfatice
TRATAMENT
Limfedemul nu poate fi vindecat. Tratamentul se axeaza pe minimizarea umflaturilor si controlarea durerilor. Tratamentul include: Exercitii. Exercitiile usoare care implica miscarea piciorului sau a bratului afectat, pot determina circulatia limfei. Exercitiile nu trebuie sa va oboseasca si constau in contractii usoare a muschilor membrului afectat. Bandajarea bratului sau a piciorului. Bandajele infasurate in jurul bratului sau a piciorului determina limfa sa circule dinspre zona afectata inspre corp. Atunci cand va puneti bandajul, puneti-l mai strans in zona degetelor si mai larg pe masura ce avansati inspre corp. Masaj. Exista masaje speciale pentru a drena limfa. Evitati masajul in cazul in care aveti infectii ale pielii, cancer sau cheaguri de sange. De asemenea evitati masajul in zone expuse la terapii prin iradiere. Compresii pneumatice. Tratamentul implica purtarea unei "maneci" care este atasata la o pompa si se poate umfla. Odata umflata, maneca va impinge limfa catre corp.
In cazurile de limfedem sever, medicul poate lua in considerare chirurgia pentru a indeparta tesutul in exces. Procedura va reduce umflatura dar nu va vindeca boala.
Periostita Periostita tibiala este o boala care se manifesta prin dureri ale partii inferioare a piciorului, dureri situate in partea anterioara.
SIMPTOME
- sensibilitate sau dureri de-a lungul tibiei - umflaturi usoare
La inceput, durerea se poate sa dispara atunci cand opriti exercitiul. Pana la urma durerea poate deveni continua.
CAUZE
Periostita tibiala este foarte frecventa atat in cazul atletilor cat si in cazul persoanelor care fac sport recreational. Ea este provocata de suprasolicitarea tibiei si a tendoanelor care leaga muschii de oase. Suprasolicitarea este cel mai adesea cauzata de activitati atletice specifice ca: - alergarea in panta - alergarea cu incaltaminte necorespunzatoare - sporturile care necesita opriri si porniri bruste si dese (baschet, tenis de camp). Boala poate sa fie cauzata si de antrenamente dure sau prea lungi.
TRATAMENT
In majoritatea cazurilor periostita se vindeca daca urmati cativa pasi simpli: Odihna. Evitati activitatile care provoaca dureri, umflaturi si disconfort dar nu renuntati la activitatile fizice. Aplicarea de gheata. Aplicati gheata pe locul afectat, timp de 15 -20 de minute, de 4 pana la
8 ori pe zi. Pentru a va proteja pielea, inveliti gheata intr-un prosop Reducerea umflaturii. Ridicati piciorul deasupra nivelului inimii in special noaptea. Purtarea unei fase elastice poate sa ajute. Administrarea de medicamente impotriva durerii Purtarea de incaltaminte adecvata
Este important sa va reluati activitatile treptat.
Picioare umflate in timpul zborului Umflarea picioarelor in timpul zborului cu avionul este ceva frecvent si inofensiv. Cauza esste reprezentata de inactivitatea din timpul zborului. Pozitia sezand implica acumularea de sange in venele piciorului. Acest lucru face ca o parte din fluidele din sange sa paraseasca vasele sanguine si sa patrunda in tesuturile inconjuratoare .
Pseudoguta Pseudoguta este o boala a articulatiilor. Ca si in cazul gutei, boala implica formarea de cristale in interiorul articulatiilor. Diferenta consta in faptul ca in cazul pseudogutei, cristalele formate sunt din saruri si nu din acid uric.
SIMPTOME
- atacuri de dureri articulare si acumulare de lichid in articulatie, ceea ce duce la umflaturi - artrita cronica - lipsa simptomelor intre atacuri
CAUZE
Pseudoguta este cauzata de depunerea de pirofosfat de calciu in articulatii. Pseudoguta afecteaza in principal persoanele in varsta. Totusi, poate afecta si persoanele tinere care sufera de boli precum: - acromegalie - boli ale paratiroidelor - boli ale tiroidei - boala Wilson
Deoarece are simptome similare, pseudoguta poate fi diagnosticata gresit ca: - guta - osteoartrita - artrita reumatoida
TRATAMENT
Scopul tratamentului este de a reduce durerea si umflaturile. Nici un tratament nu poate indeparta cristalele de pirofosfat de calciu din articulatii. Tratamentul poate sa includa. Medicamente antiinflamatoare non-steroidiene. Medicamentele de tipul ibuprofenului, naproxenului si indometacinului pot cauza sangerari stomacale si pot altera functia rinichilor. Colchicina. Medicamentul reduce inflamatia la persoanele care au guta dar este eficient si la persoanele care sufera de pseudoguta care nu pot lua antiinflamatoare non-steroidiene. Efectele secundare includ dureri de stomac, greata, varsaturi si diaree. In cazuri rare pot sa apara si sangerari. Aspirarea articulatiilor si injectii. Pentru a reduce durerea si presiunea dintr-o articulatie
afectata, medicul va introduce un ac si va elimina o parte din lichidul articulatiei. Apoi va injecta un corticosteroid pentru a scadea inflamatia si un anestezic pentru a amorti temporar articulatia. Odihna. Limitarea miscarilor articulatiei asociata cu administrarea de medicamente poate reduce durerea si umflaturile. Medicul va poate recomanda limitarea activitatilor pentru o perioada.
In cazul in care pseudoguta este provocata de leziuni ale articulatiilor, tratamentul cauzei va ameliora simptomele.
Tromboflebita Tromboflebita apare atunci cand un cheag de sange determina inflamarea venelor, de obicei in picioare . Foarte rar, tromboflebita poate afecta si venele mainilor si gatului. Tromboflebita este superficiala atunci cand vena afectata se afla la suprafata pielii sau profunda atunci cand se afla in interiorul muschilor. Tromboflebita profunda prezinta un risc mai mare, deoarece cheagul de sange se poate desprinde, poate ajunge in plamani si bloca o artera pulmonara (embolie pulmonara).
SIMPTOME
Simptomele tromboflebitei includ: - senzatie de caldura, sensibilitate si durere in zona afectata - roseata si inflamare In cazul tromboflebitei superficiale, veti observa o umflatura rosie si tare sub piele. Atunci cand o vena ascunsa este afectata, piciorul se umfla si devine dureros, mai ales atunci cand stati in picioare sau mergeti. Este posibil sa aveti si febra. Totusi, este posibil sa aveti tromboflebita, dar sa nu aveti simptome.
CAUZE
Tromboflebita este provocata de un cheag de sange. Acestea se formeaza din diverse cauze care determina circulatia deficitara a sangelui. Cheagul de sange care provoaca tromboflebita se poate forma din cauza unei leziuni care afecteaza o vena sau din cauza unei afectiuni mostenite care favorizeaza aparitia cheagurilor de sange. Cheagurile de sange se formeaza atunci cand stati prea multe ore sau cand calatoriti cu masina sau cu avionul. Totusi, sunt sanse mici sa apara tromboflebita in astfel de situatii, cu atat mai mult cu cat luati unele masuri de precautie, cum ar fi sa va intindeti picioarele din cand in cand sau chiar sa faceti cativa pasi.
TRATAMENT
Daca tromboflebita apare la o vena superficiala, medicul va poate recomanda tratamentul la domiciliu care include: aplicarea de caldura pe locul dureros, ridicarea piciorului afectat si tratament cu medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene. De obicei boala nu necesita spitalizare si se amelioreaza intr-o saptamana sau doua. Medicul va poate recomanda urmatoarele tratamente: Tratament medicamentos: in cazul in care tromboza apare la venele din profunzime, injectiile cu heparina (un anticoagulant) vor impiedica marirea cheagurilor. Dupa tratamentul cu heparina, se va continua administrarea de warfarina pentru cateva luni. ATENTIE: administrarea de warfarina poate cauza multiple efecte secundare. Urmati intocmai sfatul medicului. Filtre: in anumite cazuri, se poate introduce un filtru in vena cava din abdomen, care are rolul de a impiedica cheagul sa ajunga in plamani; Indepartarea: medicul chirurg poate indeparta chirurgical vena afectata; circulatia sangelui nu va fi afectata deoarece venele mai profunde vor prelua surplusul de sange Indepartarea cheagului prin by-pass: se poate sa fie necesara interventia chirurgicala pentru a elimina un cheag de sange din pelvis sau abdomen; medicul va poate recomanda by-
pass-ul sau angioplastia.
Varicele Varicele sunt vene ingrosate. Orice vena poate dezvolta varice dar cele mai afectate sunt venele picioarelor, din cauza faptului ca mersul si pozitia verticala mareste presiunea in ele. Varicele pot sa fie o simpla problema cosmetica sau pot cauza dureri si disconfort.
SIMPTOME
De obicei varicele nu cauzeaza dureri. Simptomele pot sa includa: - vene de culoare rosu inchis sau albastre - venele arata rasucite si umflate - durere a picioarelor - crampe musculare si umflaturi ale picioarelor - durerea se inrautateste dupa statul in picioare sau pe scaun
CAUZE
Venele sunt vasele de sange prin care sangele se reintoarce la inima pentru a fi recirculat. Pentru a reintoarce sangele la inima, venele trebuie sa invinga efectele gravitatiei. Contractiile musculare ale picioarelor si elasticitatea venelor ajuta la recircularea sangelui. Valvele prezente in interiorul venelor permit sangelui sa circule intr-un singur sens si nu ii permit sa circule inapoi. Cauzele includ: Varsta. Pe masura inaintarii in varsta, venele isi pierd elasticitatea si se intind. Valvele slabesc si nu pot impiedica sangele sa curga inapoi sub efectul gravitatiei, rezultand astfel varicele.
Sarcina. In timpul sarcinii cantitatea de sange din organism creste concomitent cu scaderea fluxului dinspre picioare spre partea superioara a corpului. Aceste schimbari circulatorii apar pentru a ajuta fetusul sa se dezvolte.
