TEMA 1: GENEZA SI EVOLUTIA STIINTEI ECONOMICE 1. ETAPELE EVOLUŢIEI ŞTIINŢEI ECONOMICE Evoluţia ştiinţei economice poate fi privită în 2 aspecte: în aspect istoric şi în aspect teoretic. În aspect istoric evoluţia ştiinţei economice poate fi divizată în 4 perioade mari:
I. Gîndirea Gîndirea economică economică din Antichitate Antichitate (din antichitate antichitate şi pînă în sec. V e.n.). La această etapă se referă: a. Ideile economice din orientul antic b. Ideile economice din occidentul antic
II. Gîndirea economică din Evul Mediu (cuprinde sec. V – XV e.n.): a. Ideile religioase cu caracter economic b. Doctrina economică medievală
III. Ştiinţa economică modernă (sec. XVI-XIX e.n.): a. Doctrina mercantilistă b. Doctrina fiziocrată c. Doctrina liberalismului economic clasic d. Doctrina naţionalismului clasic e. Doctrina marxistă f. Doctrina neoclasică (marginalistă)
IV. Ştiinţa economică contemporană (sec. XX-XXI prezent) a. Doctrina instituţionalistă b. Doctrina keynesiană c. Doctrina neokeynesiană neokeynesiană şi postkeynesiană postkeynesiană d. Doctrina neoliberală În aspect teoretic evoluţia ştiinţei economice este divizată în 2 perioade mari:
1. Ştiinţa economică preclasică numită Preistoria ştiinţei economice care cuprinde perioada din antichitate şi pînă în sec. XVII. 2. Ştiinţa economică clasică numită Gîndirea Economico-ştiinţifică – sec. XVIII-XXI.
IDEILE ECONOMICE ÎN ANTICHITATE
Primele idei economice se referă în temei la Egiptul antic, Babilonul vechi, India şi China antică. Egiptul antic a fost una din primele ţări unde în mileniul 4 î.e.n. s-a format statul cu departamentele respective (militar, financiar, lucrări publice). Ideile economice erau reflectate în Codul de Instrucţii numit „Învăţăminte”, în care se descrie controlul de stat asupra resurselor materiale, financiare şi umane, evidenţa şi repartizarea strictă a resurselor economice, cît şi modalităţile de protecţie a patrimoniului de stat.
În Babilonul Vechi, ideile economice sunt reflectate în Codul de Acte Normative (Codul lui Hammurabi sec. XVIII î.e.n.), care conţinea 282 articole care reglementau activităţile: măsuri de ocrotire a averii regelui, preoţilor şi străjerilor, reglarea relaţiilor de credit, reglementarea relaţiilor de arendă. În India, ideile economice sunt reflectate în Codul de legi numit „Arthaşastra” (sec. IV î.e.n.) î.e.n.) în care sunt reflectate: reflectate: modul de încasare încasare a impozitel impozitelor; or; modul de confiscare confiscare a averii obţinută în mod necinstit; sistemul diversificat de penalităţi pentru încălcarea legilor în vigoare; reglementa reglementarea rea nivelului nivelului preţurilor; preţurilor; controlul controlul mijloacelo mijloacelorr de măsură măsură şi calitate calitate a mărfurilor, mărfurilor, întreţinerea sistemelor de irigaţie. economice au fost concentrate concentrate în 3 şcoli: În China antică , ideile economice care prev preved edea ea regl reglar area ea acti activi vită tăţi ţilo lorr uman umanee de cătr cătree pute putere reaa Şcoala Şcoala Taoist Taoistăă care Universului, limitarea intervenţiei statului care prin impozite mari provoacă revolte populare, respectarea dreptului de proprietate, schimbarea bunurilor economice prin sistemul de barter. 1.
care preve prevedea dea creşte creşterea rea bunăst bunăstări ăriii mater material ialee a popula populaţie ţiei,i, Şcoala Şcoala Confucian Confucianistă istă care sporirea bogăţiei prin munca personală şi consum moderat, intervenţia activă a statului în scopul educării umaniste a populaţiei, controlului strict al preţurilor, stimulare activităţii economice. 2.
Şcoala Legistă care prevedea superioritatea statului de drept bazat pe instituţii şi legi care protejează dezvoltarea liberă a individului, considerarea monedei nu numai ca echivalent de schimb al mărfurilor, ci ca un instrument de politică economică utilizat pentru controlul evoluţiei preţurilor 3.
Idei Idei econo economic micee înt întîln îlnim im şi în tratatul tratatul ştiinţific ştiinţific colectiv colectiv „Huan-Ţzi „Huan-Ţzi”” în care sunt descrise: asigurarea stabilităţii economice, reglementarea preţurilor la pâine şi sare; reglarea rezervelor de grîne; înlocuirea impozitelor directe prin accize înalte la sare şi metale.
În Occidentul antic ideile economice au avut o răspândire relativ largă în Grecia antică în operele lui Xenofon, Platon şi Aristotel. Xenofon î n lucrările „Economia” şi „Despre Venituri” a formulat: a) ideea şi termenul de „economie” ca ştiinţă ce studiază căile de îmbogăţire; b) ideea că principala ramură de producere şi sporire a bogăţiei este agricultura; c) idea idea refe referi rito torr la divi divizi ziun unea ea munc muncii ii şi infl influe uenţ nţaa ei asup asupra ra cali calită tăţi ţiii prod produs usel elor or şi dimensiunii pieţei. Platon în lucrările „Republica” şi „Legile” a formulat următoarele idei referitor la statul ideal: 1. crearea unui stat ideal bazat pe principii colectiviste.
2. în statul ideal trebuie să existe existe trei clase (clasa filozofilor, strategilor strategilor şi producătorilor, primele fiind numite „elita societăţii”). Robii nu erau consideraţi ca clasă socială, dar ca unelte de producţie însufleţite. 3. în acest acest stat elita dispune de proprieta proprietate te colectivă colectivă,, iar producătorii producătorii – de proprietate proprietate privată; 4. în stat statul ul idea ideall ordi ordine neaa este este menţ menţio iona nată tă de lege legeaa divi divizi ziun unii ii natu natura rale le a munc muncii ii,, considerată principala lege economică; 5. statul ideal trebuie să aibă caracter caracter închis, pentru a evita influenţa influenţa negativă negativă a altor popoare asupra caracterului naţional. 6. Statul trebuie să aibă un caracter staţionar în aspect teritorial şi al numărului populaţiei. 7. Statul Statul trebui trebuiee să aibă aibă un caract caracter er agrar agrar,, pentr pentruu a îndest îndestula ula cerin cerinţel ţelee popula populaţie ţieii în produse alimentare. 8. Statul trebuie să promoveze o politică protecţionistă în comerţul exterior şi să exercite un control riguros asupra tuturor formelor de activitate. Aristotel în lucrările „Politica” şi „Etica” s-a pronunţat p-u un stat nou, însă spre deosebire de Platon, va include numai două clase (oameni liberi şi robi), la baza statului se va afla proprietatea privată, iar ordinea în societate va fi asigurată de legea dominaţiei şi supunerii. Totodată în viziunea lui Aristotel statul trebuie să aibă un caracter agrar şi parţial deschis. Aristotel a pus la baza analizei următoarele categorii: a. marfă; b. banii şi funcţiile lor; c. conceptul despre bogăţie. A analizat 2 tipuri de bogăţie: - bogăţie veritabilă, care cuprinde bunurile create în scopul satisfacerii nevoilor; - bogăţie falsă, care depăşesc consumul şi economiile raţionale. d. conceptul despre activitatea economică. A analizat 2 tipuri de activitate economică: activitatea economică, care include producere bogăţiei veritabile în cadrul gospodăriilor casnice; activitatea hrematistă, care care se bazează bazează pe schimb şi al cărui scop scop este îmbogăţirea prin intermediul comerţului şi a creditului. În Roma Antică, ideile economice s-au manifestat în 3 direcţii: −
−
Ideile referitor la proprietate - romanii antici afirmau că bunurile bunurile pot fi atît în proprietate privată, cît şi în proprietate publică, însă principala formă era considerată proprietatea privată. Proprietatea publică aparţinea statului.
Ideile referitor la sistemul de contract – romanii au introdus sistemul de contract în care erau descrise drepturile şi responsabilităţile părţilor contractuale.
Ideile referitor la eficienţa activităţii agricole - activitatea agricolă era considerată ca principala formă de activitate şi la baza ei se află mica gospodărie ţărănească.
2. GÎNDIREA ECONOMICĂ ÎN EVUL MEDIU
Ideile economice din Evul Mediu au fost influenţate de postulatele religioase. Fruntaşii bisericii creştine, numiţi canonişti, precum şi profesorii de la universităţile teologice, numiţi scolastici, au întrunit ideile lui Aristotel cu postulatele bisericeşti şi pe baza acestei combinări au formulat două idei fundamentale: 1) unicul izvor al mijloacelor de existenţă trebuie să fie munca personală, care este considerată o datorie sfîntă a fiecărui om; 2) bogă bogăţi ţiaa este este un păca păcat. t. Oric Oricee veni venitt nepr neprov oven enit it din din munc muncă, ă, fie fie de la acti activi vita tate teaa comercia comercială lă sau de la cea cămătărea cămătărească scă era considerat considerat ca rezultat rezultat al exploată exploatării rii celui apropiat. Unica justificare a bogăţiei era datoria de a face binefacere în favoarea celor săraci. Biserica, considerându-se intermediar între cei bogaţi şi cei săraci, devine proprietară a imenselor averi. Aceste idei economice le întâlnim şi în Biblie, care îi apără pe cei săraci, dezaprobă zgârcenia, furturile, setea de avere, afirmând că dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor. Biblia cere de la credincioşi să fie cinstiţi în relaţiile economice cu semenii lor. Cămătăria este blestemată de Biblie. Proprietatea privată era considerată ca piedică în calea desăvârşirii spirituale. Biblia se pronunţă pentru proprietatea colectivă. Munca este privită ca o datorie sfântă. Ca reprezentant vestit al cunoştinţelor medievali este considerat filozoful şi teologul italian Toma d’Aquino, care în lucrarea „Suma Teologică” Teologică” a formulat următoarele următoarele concepte: 1) despre proprietate – în viziunea lui proprietarul suprem al tuturor bunurilor e Dumnezeu. Totodată el acceptă proprietatea privată, pe care o consideră mai potrivită naturii omeneşti, dar proprietatea privată trebuie să fie folosită pentru binele întregii comunităţi. 2) despre dobândă – afirmă că banii sunt un simplu mijloc de schimb care nu produc nimic, deci pentru folosirea lor nu trebuie încasată nici un fel de dobîndă. Dobânda în viziunea lui Toma d’Aquino este preţul timpului, iar timpul aparţine lui Dumnezeu, şi totuşi el admite dobînda numai în cazul dacă ea este folosită în scopuri comerciale. 3) despre „preţul just” - care în viziunea lui, nu trebuie să fie determinat de jocul liber al cererii şi ofertei, trebuie să fie bazat numai pe cheltuielile de producţie ale producătorilor. Preţul trebuie să fie stabil. 4) despre „salariul just” - potrivit căruia salariul este o sumă de bani obţinută în urma unei munci, care îi permite lucrătorului şi familiei sale să trăiască la nivelul poziţiei ce o ocupă în societate. În evul evul medi mediuu ca şi în anti antich chit itat atee ştii ştiinţ nţaa econ econom omic icăă nu era era un obie obiect ct de stud studiu iu independent.
TEMA 2: DOCTRINA MERCANTELISTA 1. CONDIŢIILE DE APARIŢIE A DOCTRINEI MERCANTILISTE ŞI CONŢINUTUL EI Doct Doctri rina na merc mercan anti tili list stăă a fost fost prim primul ul cure curent nt de gând gândir iree econ econom omic icăă mode modern rnă. ă. Mercantilismul a dominat între anii 1450-1750. Această doctrină poate fi analizată în 2 aspecte: Aspect teoretic – doctrina economică mercantilistă este bazată pe 3 idei principale:
a)
aurul şi argintul constituie forma principală a bogăţiei, atît pentru indivizi, cît şi
pentru stat; profitul profitul este scopul scopul principal principal al producăto producătorului rului,, şi care reprezintă reprezintă o diferenţă diferenţă dintre preţul de vînzare şi de cumpărare, cumpărare, atît pe piaţa internă internă cît şi pe piaţa externă; externă; b)
cea mai profitabilă profitabilă ramură de activitate activitate este comerţul comerţul exterior, exterior, deoarece asigură profiturile cele mai ridicate. c)
Aspect practic – reprezintă o politică economică promovată de tinerele state în epoca
acumulării primitive a capitalului. În politica economică internă, mercantiliştii se pronunţă pentru sporirea rezervelor de metale preţioase, iar în politica economică externă ei se pronunţă pentru un protecţionism vamal. Cei mai de seamă reprezentanţi a mercantilismului au fost: T.Mun, G. Botero, D. Olibarez, în Moldova – D. Cantemir. Doctrina mercantilistă a apărut în baza următoarelor condiţii : 1) tranz tranziţi iţiaa de la econ econom omia ia natu natura rală lă la econ econom omia ia de schi schimb mb,, care care a cont contrib ribui uitt la dezvoltarea comerţului şi producţiei manufacturiale, manufacturiale, cît şi la creşterea cererii de bani; 2) marele descoperiri geografice, care au contribuit la importul metalelor preţioase din America de Sud; 3) revo revolu luţi ţiaa inte intele lect ctua uală lă şi mora morală lă,, care care a cont contri ribu buit it la schi schimb mbar area ea gust gustur uril ilor or şi moravurilor în alimentaţie şi îmbrăcăminte, a dus la creşterea luxului şi la crearea unui climat favorabil pentru descoperiri ştiinţifice, tehnice în domeniul artei. Trăsăturile mercantilismului :
a. considerarea banilor drept esenţă a bogăţiei; b. analiza exclusivă a sferei de circulaţie a mărfurilor; c. stabilirea balanţei comerciale active ; d. stimularea dezvoltării industriei naţionale, e. stimularea importului de materie primă şi a exportului de produse manufacturiale; manufacturiale; f. intervenţia activă a statului în economie atât ca agent economic independent, cît şi prin susţinerea agenţilor economici particulari. Una din problemel problemelee fundament fundamentale ale ale doctrinei doctrinei mercantiliste mercantiliste este problema bogăţiei. bogăţiei. Mercantiliştii identificau bogăţia cu banii confecţionaţi din metale preţioase. Ei considerau că măsura bogăţiei unei ţări e determinată de cantitatea de aur şi argint de care ea dispune. Mercantiliştii ignorau alte forme de bogăţie: pămîntul, construcţiile, bunurile de consum, şi alte mărfuri.
Izvorul bogăţiei în viziunea lor e profitul comercial obţinut de la comerţul exterior. Cantitatea de bani care intră în ţară trebuie să fie mai mare decît cea care iese din ţară. În viziunea mercantiliştilor asupra creşterii bogăţiei influenţează 3 factori principali: 1.
stimulare activităţii manufacturiale, în acest scop ei propun: reducerea concurenţei, concurenţei, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă;
interzicerea exportului de materie primă, în scopul prelucrării ei în interior la întreprinderile manufacturiale naţionale;
crearea manufacturilor publice, cu suportul statului;
atragerea meşterilor străini, iscusiţi;
aplicarea spionajului industrial. 2.
stimularea creşterii populaţiei, în acest scop ei propun:
susţinerea familiilor cu mulţi copii;
încurajarea imigraţiei forţei de muncă;
acceptarea comerţului cu robi;
reglementarea strictă a preţurilor. 3.
stimularea creşterii masei monetare, în acest scop ei propun: atragerea monedei din exterior şi interzicerea scoaterii nejustificate
din interior;
reducerea importului mărfurilor care pot fi confecţionate în ţară;
acordarea înlesnirilor fiscale şi creditare exportatorilor de bunuri
finite;
cucerirea noilor pieţe de desfacere;
susţinerea pirateriei.
Mercan Mercantili tilişti ştiii au susţi susţinut nut int interv ervenţ enţia ia statul statului, ui, deoar deoarece ece el protej protejaa comer comercia cianţi nţiii care care asigurau veniturile în vistieria statului. În evoluţia sa mercantilismul trece prin 2 etape: Etapa Etapa mercan mercantili tilismu smului lui tim timpur puriu iu – (siste (sistemul mul moneta monetarr activ activ)) care care pune pune accent accentul ul pe sporirea rezervelor de metale preţioase şi pe o politică economică externă protecţionistă. Etapa Etapa merca mercanti ntilis lismul mului ui dezvo dezvolta ltatt – (siste (sistemul mul balan balanţei ţei comerc comercial ialee activ active) e) care care pune pune accentul pe circulaţia mărfurilor şi a banilor în scopul stimulării activităţii manufacturiale şi asigurării unei balanţe comerciale pozitive.
Mercantiliştii au fost primii care au studiat în mod special procesele economice ei au scos gândirea economică de sub tutela bisericească şi pentru prima dată ei transformă gândirea economică într-o ştiinţă economică autonomă. Au formulat teoria cantitativă a banilor (cantitatea de bani în circulaţie = Suma preţurilor mărfurilor / viteza de rotaţie). Au lansat conceptul de balanţă comercială. Au promovat politica protecţionistă. Au contribuit la formarea pieţelor naţionale. Au aprofundat diviziunea socială a muncii.
2. PARTICULARITĂŢILE NAŢIONALE A MERCANTILISMULUI Reprezen entan tanţi: ţi: Ortiz Ortiz şi Damian Damian de Mercantil Mercantilismul ismul spaniol spaniol „bullionis „bullionist” t” (Spania) (Spania) – Reprez Olivares. Specificul constă în promovarea unei politici de atragere şi menţinere în ţară a unei cantităţi mari de metale preţioase. Afluxul enorm de metale preţioase a avut consecinţe negative asupra economiei spaniole, şi anume a contribuit la: •
sporirea preţurilor,
•
stagnarea activităţii manufacturiale în ţară,
•
stoparea comerţului extern, la sporirea impozitelor la mărfurile industriale,
•
•
stim stimul ular area ea im impo portu rtulu luii de mărf mărfur urii indu indust stri rial alee pent pentru ru sati satisf sfac acer erea ea nevo nevoil ilor or populaţiei, reducerea nivelului de trai în ţară.
Reprez ezen enta tanţ nţi: i: Scar Scaruf uffe fe şi Anto Antoni nioo Serra Serra.. Sp Spec ecif ific icul ul Mercantil Mercantilismul ismul italian italian – Repr mercantilismului italian: •
•
•
Transformarea banilor acumulaţi în capital de împrumut, iar marii comercianţi în bancheri şi cămătari internaţionali; Mercantiliştii italieni au pus accentul pe problemele monetar-creditare. Bancherul Scaruffe a elaborat un proiect de convocare a unei conferinţe europene sub conducerea lui Papa cu scopul de a reglementa circulaţia monetară pe plan internaţional; Mercantiliştii italieni s-au pronunţat pentru stabilirea unui sistem european de raportare a argintului faţă de aur, deoarece deoarece acest acest raport era diferit în diferite ţări, el influenţa negativ asupra comerţului exterior.
– „mercantilismul Mercantilismul francez –
industrialist”. Reprezentanţi: Jean Buden, A.Moncreti A.Moncretien, en, J.Colber. J.Colber. Mercantiliştii Mercantiliştii francezi francezi au pus accentul accentul pe dezvoltare dezvoltareaa industrie industrieii şi a comerţului. În politica internă mercantiliştii francezi se pronunţau: •
pentru crearea infrastructurii, industriei,
•
pentru acordarea subvenţiilor, privilegiilor fiscale,
•
pentru reglementarea preţurilor,
•
pentru stimularea calităţii produselor, pentru dezvoltarea relaţiilor de transport.
În politica comerţului exterior se pronunţă pentru: •
importului mărfurilor străine care concurau cu cele franceze,
•
scutirea de taxe vamale a importului de materie primă,
•
încurajarea exportului de mărfuri fabricate în ţară,
•
interzicerea exportului de grîne pentru a nu provoca foamete în ţară.
Conceptele mercantilismului francez sunt reflectate în lucrarea lui A.Moncretien numită „Tratat de economie politică” publicat în 1615. Mercantilistul francez J.Boden pentru prima dată a formulat teoria cantitativă a banilor, potrivit căreia puterea de cumpărare a unei unităţi monetare depinde de cantitatea de bani aflată în circulaţie. Reprezentanţi: tanţi: T.Moon, T.Moon, „mercantilism „mercantilismul ul comercial”. comercial”. Reprezen W.Staford, W.Petty. specificul mercantilismului englez este încurajarea comerţului exterior şi a navigaţiei. Mercantiliştii englezi pentru prima dată au elaborat balanţa comercială care prevedea: Mercantil Mercantilismul ismul englez englez –
•
Sporirea comerţului maritim;
•
Majorarea substanţială a volumului capitalului comercial;
•
Încurajarea comerţului exterior;
•
Liberalizarea operaţiunilor comerciale;
•
Reducerea ratei dobînzii în scopul extinderii investiţiilor de capital.
– „cameralist”. Mercantiliştii germani s-au concentrat asupra problemelor instituţiilor de administrare administrare în scopul majorării majorării veniturilor publice. Mercantilismul german
Merc Mercan anti tilis listu tull Beck Becker er a pus pus baze bazele le ştii ştiinţ nţei ei admi admini nist stra raţi ţiei ei publ public icee a oraş oraşel elor or şi a administraţiilor publice teritoriale. El a pus accentul pe analiza sistemului de finanţe şi fiscal, care serveau ca surse de venituri în visteria statului. El s-a pronunţat pentru introducerea impozitelor progresive şi ridicarea tarifelor vamale şi pedepsirea fraudelor fiscale. Mercantiliştii germani au fost denumiţi „cameralişti” : „camer” – locul de păstrare a tezaurului guvernatorului.
TEMA 3: DOCTRINA FIZIOCRATA
1. CONŢINUTUL DOCTRINEI FIZIOCRATE Cu apariţia doctrinei fiziocrate începe un curent nou în gîndirea economică – curentul liberalismului economic. Liberalismul economic în evoluţia sa trece prin 4 etape: I.
Etapa fiziocraţilor (2 jumătate a sec. XVIII), precursorii liberalismului economic;
II.
Etapa liberalismului economic clasic (sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX), etapa părinţilor liberalismului economic;
III.
Etapa Etapa neoclasic neoclasicăă (sf.sec. (sf.sec. XIX şi înc. sec. XX), etapa succeso succesorilor rilor liberalismului liberalismului economic;
IV.
Etapa Etapa neolib neolibera erală lă (2 jumăt jumătate ate a sec.XX sec.XX – începu începutul tul sec.X sec.XXI) XI) – numită numită etapa etapa urmaşilor liberalismului economic clasic.
Doctrina fiziocrată este prima etapă în evoluţia liberalismului economic. „Fiziocrat – puterea naturii” sau ordinea naturală. Are următoarele trăsături:
Concep Conceptul tul referit referitor or la bogăţi bogăţiee – fiziocraţii afirmă că obiectul bogăţiei îl constituie bunurile economice care satisfac cerinţele umane. Ei divizează bogăţia în 2 categorii:
1.
•
Bogăţia necesară – care include produsele necesare pentru existenţa omului.
•
Bogăţia comodă – care include produsele manufacturiale şi serviciile.
Conc Concep eptu tull refe referi rito torr la izvo izvoru rull bogăţiei – fiziocraţii consideră că izvorul bogăţiei este agricultura, că anume în agricultură se creează produsul net, care este utilizat pentru toate clasele societăţii. 2.
Conc Concep eptu tull refer referito itorr la ordi ordine neaa naturală – în viziunea fiziocraţilor se bazează pe legile eterne şi universale create de Dumnezeu, la fel şi activitatea economică care reprezintă o parte a naturii este supusă acestor legi date de Dumnezeu. 3.
Pilonii care asigură apariţia şi menţinerea ordinii naturale sunt: a) Prop Propri riet etat atea ea priv privat ată. ă. b) Libert Libertate ateaa econom economică ică.. c) Autoritate Autoritateaa – a monarhul monarhului ui care exprimă exprimă interese interesele le generale generale..
Conc Concep eptu tull refe referit ritor or la func funcţii ţiile le economice ale statului. În viziunea fiziocraţilor funcţiile statului erau limitate numai la următoarele activităţi: 4.
a) Apărar Apărarea ea drep dreptul tului ui de prop proprie rietat tate; e; b)
Libertatea comerţului, cît şi libertatea la stabilirea preţurilor la terenuri de pămînt şi la produsele agricole.
c) Asigurarea Asigurarea libertăţii libertăţii exportulu exportuluii de cereale; cereale; d)
Realizarea lucrărilor publice legate de irigare a terenurilor agricole;
e)
Asigurarea justiţiei fiscale şi stabilirea unui impozit funciar pentru proprietarii terenurilor agricole în mărime de 1/3 din recolta obţinută.
Conceptul referitor la proprietate
5.
– fiziocraţii recunoşteau 3 forme de proprietate: •
Personală
•
Mobiliară
•
Funciară
Concep Conceptul tul refer referito itorr la capit capital al fiziocraţii consideră capitalul reprezintă acele mijloace de producţie care sunt procurate pe bani. Fiziocraţii au numit capitalul cu termenul „avans”. Fiziocraţii au divizat avansurile în 3 grupe : 6.
Avansuri funciare - la care se referă cheltuielile pe care le exercită proprietarii funciari (irigarea, ameliorarea, defrişarea terenurilor).
cheltu tuie ieli li supo suport rtat atee de ferm fermie ieri ri pent pentru ru proc procur urar area ea de Avans Avansuri uri iniţia iniţiale le – chel echipamente, echipamente, instrumente şi animale de muncă.
Avansuri anuale – cheltuielile efectuate permanent de producătorii agricoli pentru întreţinerea personală, pentru procurarea seminţelor, îngrăşămintelor, lucrări agricole curente etc.
Avansurile funciare şi cele iniţiale se manifestă în formă de investiţii, iar cele anuale în formă de costuri de producţie. Avansurile cercetate de către fiziocraţi au stat la baza conceptului lui A.Smith de divizare a capitalului în capital fix şi capitalul circulant. Conţinutul doctrinei fiziocr ate ate:
1) bogăţia nu constă în bani sau metale preţioase, ci în produsele utile care satisfac diferite nevoi ale oamenilor. Izvorul bogăţiei trebuie căutat în agricultură, unde se formează produsul net; 2) conceptul „Ordinea Naturală” la baza căreia stă află proprietatea privată şi libertatea. Resping amestecarea statului în economie. Susţinerea politicii economice a liberului schimb sau a liberii concurenţe. Au introdus principiul „Laisser faire”. Economia este o componentă a naturii şi legile imanente a naturii, funcţionează şi în economie.
2. CONCEPTELE ECONOMICE ALE LUI PETTY, QUESNAY, TURGOT W.Petty (1623-1687) – economist englez de origine maghiară. Lucrări: „Tratat despre
impozite şi taxe” (1662), „Aritmetica Politică” (1681).
Conceptele: 1.
Conceptul referitor la preţuri – el analizează 3 feluri de preţuri: a. Preţul Preţul natural natural sau valoarea valoarea,, izvoru izvorull cărui căruiaa este este munca munca umană. umană. Mărimea Mărimea preţului preţului depinde de cantitatea de muncă cheltuită pentru a produce marfa respectivă. b. Preţul Preţul politic – care care reprezin reprezintă tă expresia expresia în bani bani a preţului preţului natural. natural. c. Preţul Preţul curent curent al pieţei pieţei – care care se formează formează în urma confr confrunt untări ăriii dintre cerer cereree şi ofertă pe piaţa respectivă.
W.Pett W.Pettyy a fost fost primul primul care a argume argumenta ntatt ştiinţ ştiinţific ific ideea ideea că izvorul izvorul bogăţie bogăţieii nu este schimbul neechivalent neechivalent sau diferenţa de preţ în comerţul exterior ci este numai munca. În viziunea lui munca este tatăl bogăţiei, iar pămîntul – mama bogăţiei. 2. Conceptul
referitor la dreptul plus valoare. Analizînd procesul de realizare a mărfurilor, Petty a ajuns la concluzia că după vînzarea vînzarea mărfii rămîne un surplus de valoare peste cheltuielile de producţie. Acest surplus a fost denumit ca plus valoare sau rentă. În viziunea lui lucrătorii agricoli primesc salariu, iar proprietarii funciari primesc plus valoare în formă de rentă.
3. Conceptul
referitor la bani şi circulaţia monetară. El afirmă că banii nu sunt altceva decît grăsimea de pe corpul statului. El propune ca pentru comerţul intern să fie emişi banii de hîrtie, iar pentru comerţul exterior, monede din aur şi argint. W.Petty consideră că cantitatea de bani necesari pentru circulaţia mărfurilor se află în raport invers proporţional cu viteza de rotaţie a banilor. Cu cît viteza de rotaţie este mai mare, cu atît cantitatea de bani în circulaţie va fi mai mică.
(1694-1774)) - chirurg chirurg vestit, medicul medicul personal personal al lui Ludovic Ludovic al XIV-lea. XIV-lea. F. Quesnay (1694-1774 Lucrarea principală „Tabloul economic”(1758). economic”(1758). Conceptele: 1. Conceptul
cu privire la capital – el a fost primul care a divizat capitalul: „numitul avans” în „avans iniţial” destinat pentru construcţii, utilaje, echipamente, animale. consideră pământul principalul izvor de bogăţie; şi avans anual destinat pentru cheltuieli curente. 2. Conceptul cu privire la structura de clasă a societăţii. •
•
Societatea se divizează în 3 clase:
Clasa productivă - formată din arendaşi şi ţărani. Această clasă este productivă, deoarece munca lor creează produsul net care constituie izvorul tuturor veniturilor în societate. Clasa proprietarilor – include regele, proprietari funciari, funcţionari de stat şi biserica. Această clasă însuşeşte sub formă de rentă produsul net creat de clasa productivă.
•
Clasa Clasa steril sterilăă - care care cuprin cuprinde de toate toate persoa persoane nele le ocupat ocupatee în comerţ comerţ,, indust industrie rie,, transport şi servicii. Această clasă e considerată sterilă, deoarece nu participă direct la crearea produsului net, însă ea e considerată utilă pentru societate.
3. Conceptul
cu privire la reproducţia macroeconomică – el a elaborat un model care prevede distribuirea produsului social între aceste 3 clase. F.Quesnay elaborează primul model macroeconomic de reproducţie a capitalului social, pentru prima dată a argumentat circuitul economic şi schimburile între sectoarele economice. economice. Modelul lui Quesnay presupune că la începutul anului clasa productivă dispune de o sumă a venitului naţional de 5 mlrd. Această sumă este repartizată în felul următor: 2 mlrd. rămân la producători pentru reluarea procesului de producţie, 2 mlrd. se plăteşte proprietarilor terenurilor – plata de arendă, 1 mlrd. este folosit pentru procurarea produselor industriale de la clasa sterilă. Astfel, în urma circulaţiei mărfurilor şi a banilor de la o clasă la altă, la sfârşitul anului se restabileşte situaţia de la începutul anului respectiv, la producători apar din nou 5 mlrd.
A. R. Turgot (1727-1781) – economist francez, la 22 ani publică lucrarea sa principală
„Reflexiuni asupra formării şi redistribuirii bogăţiilor” (1776). În această lucrare el acordă atenţie studierii valorii preţurilor şi productivităţii ramurilor industriale. Conceptele:
Conceptul cu privire la ramura productivă – Turgot consideră că este productivă în rînd cu agricultura şi industria, meşteşugul, comerţul şi serviciile. 1.
Conceptul ref referitor tor la rolul capitalului - în viziunea lui pe lîngă pămînt şi muncă, ca factor de producţie este şi capitalul, care este generat din economii. 2.
Conceptul referitor la descop oper erit it Lege Legeaa rand randam amen ente telo lor r randam randament entul ul descres descrescîn cîndd în agricu agricultu ltură. ră. El a desc descrescânde descrescânde în agricultură: dacă pe o suprafaţă de teren se fac investiţii succesive de capital şi muncă, cantitatea de produse, care se va obţine, va creşte până la un anumit punct, dincolo de care ea tinde să scadă, ajungând la zero; 3.
Conc Concep eptu tull despr despree struc structu tura ra de clasă a societăţii. A.R. Turgot a divizat clasa productivă în 2 clase: 4.
•
Clasa antreprenorilor – care în urma activităţii sale primesc profit.
•
Clasa salariaţilor – care pentru munca sa primesc salarii.
Turgot în calitate de ministru de finanţe al Franţei pentru prima dată a introdus impozitul unic care era plătit de către proprietarii funciari.
TEMA 4: DOCTRINA LIBERALISMULUI ECONOMICI CLASIC 1. ESENŢA ŞI TRĂSĂTURILE LIBERALISMULUI ECONOMIC CLASIC Doctrin Doctrinaa lib libera eralis lismul mului ui econo economic mic clasic clasic este este a 2-a etapă etapă în evolu evoluţia ţia lib libera eralis lismul mului ui economic. Liberalismul economic clasic a fost condiţionat de următoarele schimbări cardinale în domeniul economic şi social: •
•
•
•
•
Schimbări în procesul de tranziţie de la sistemul economiei bazat pe muncă manuală la sistemul de producţie manufacturial care a avut loc în urma primei revoluţii industriale (sf.sec.XVII-înc.sec.XVIII). Schimbări radicale care s-au produs în structura societăţii, şi anume apariţia clasei muncitoare şi a clasei burgheze. Creşte numărul populaţiei şi ca urmare necesitatea de alimente; Ia amploa amploare re produc producţia ţia şi se afirmă afirmă burghe burghezia zia diminu diminuând ându-s u-see rolul rolul statul statului ui în economie; Revoluţiile burgheze.
Anume aceste schimbări au generat noi idei economice care s-au materializat în doctrina liberalismului economic clasic. Doctrina liberalismului economic clasic a dominat în anii 1776 – anul apariţiei operei lui A.Smith „Avuţia naţiunilor” şi pînă în 1870 au apărut principalele lucrări ale liberalilor neoclasici. Patria liberalismului economic clasic e considerată Anglia, iar patriarhul liberalismului econom economic ic clasic clasic a fost fost A.Smit A.Smith, h, care care este este consid considera eratt ca fonda fondator torul ul discip disciplin linei ei „Econ „Economi omiaa politică”. Liberalismul economic clasic este prezentat de 2 şcoli: •
Şcoala engleză în frunte cu A.Smith, Malthus, D.Ricardo şi Mill;
•
Şcoala franceză cu reprezentanţii: J.B.Say şi J.Bastiare.
Doctrina liberalismului economic clasic are următoarele trăsături:
Libertatea acţiunii în toate domeniile de activitate, şi anume, libera iniţiativă a agenţilor economici, libera concurenţă, libera alegere a deciziilor etc. De aici derivă şi denumirea curentului – liberalism economic. 1)
Proprietatea privată modernă asupra bunurilor economice, care constituie temelia economiei libere, a eficienţei economice şi a stimulării activităţii economice. 2)
Individualismul, potrivit căruia deciziile cele mai eficiente şi corecte le pot lua doar agenţii economici particulari fără amestecul statului. 3)
„Ordinea naturală”, potrivit căreia activitatea economică se bazează pe legile eterne şi universale ale naturii. 4)
Hedonismul şi raţionalitatea, care sunt considerate ca principii de bază ale activităţii economice. Hedonismul prevede obţinerea obţinerea unui maxim avantaj cu minim de efort. Raţionalitatea presupune că toţi indivizii au un comportament raţional în activitatea economică. 5)
6)
Autoreglarea economiei de piaţă prin mecanismul de echilibrare a cererii şi ofertei.
Limitarea rolului statului în activitatea economică. Rolul statului se reduce numai la apărar apărarea ea propri proprietă etăţii ţii,, lin linişt iştii ii politi politice, ce, asigur asigurare areaa ordini ordiniii socia sociale, le, securi securităţ tăţii ii naţion naţionale ale şi la elaborarea actelor legislative şi normative de funcţionare a întreprinzătorilor. 7)
Principala sferă de activitate economică este sfera de producţie. În cadrul ei are loc crearea bogăţiei naţiunii. 8)
9)
Munca stă la baza creării valorii tuturor bunurilor economice.
10) Analiz Analizaa
procese proceselor lor econom economice ice se face face prin prin prisma prisma claselo claselorr social sociale. e. Repartiţia şi consumul de bunuri are loc în dependenţă de clasele existente în societate. economic economic clasic, clasic, bazându-s bazându-see pe „Ordinea „Ordinea Naturală” Naturală”,, consideră consideră că legile economice au caracter obiectiv, etern şi universal. 11) Liberalism Liberalismul ul
12) Liberalismul
economic clasic aplică în studierea fenomenelor şi proceselor economice metode ştiinţifice precum: inducţia, deducţia şi abstracţia ştiinţifică. Liberalismul clasic a fost o revoluţie în cunoaşterea economiei de piaţă, a însemnat afirmarea unei ştiinţe economice adevărate.
2. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI A.SMITH Unul din principalii principalii fondatori ai doctrinei liberalismului liberalismului economic clasic a fost A. Smith (1723-1790), economist englez, considerat ca cel mai mare economist al sec.XVIII. Lucrarea sa principală „Avuţia Naţiunilor”, a pus temelia economiei politice ca ştiinţă. Lucrarea include 5 cărţi: 1) Despre cauzele perfecţionării forţelor productive ale muncii, în care este expusă diviziunea muncii şi analiza categoriilor economice precum: banii, salariul, profitul şi renta; r enta; 2) Despre natura, acumularea întrebuinţările capitalului, în care este expusă teoria capitalului şi analiza formelor de manifestare a lui; 3) Despre creşterea în mod direct a belşugului la diferite naţiuni, în care este redată istoria creşterii bogăţiei începând cu perioada după căderea Imperiului Roman şi până epoca modernă; 4) Despre sistemele de economie politică, în care se analizează doctrina mercantilistă; 5) Despre venitul suveranului sau a statului, în care se analizează formele de impozitare în cadrul sistemului fiscal. Principalele concepte şi teorii ale lui A. Smith sunt: 1. Conceptul desp espre bogăţie şi factorii creşterii ei, potrivit căruia bogăţia este totalitatea bunurilor materiale de care dispune naţiunea, iar izvorul ei este munca desfăşurată în sfera produselor materiale. Munca cheltuită în sfera de producţie este considerată ca muncă productivă, iar munca cheltuită în
sfera de servicii este considerată muncă neproductivă. În viziunea lui A.Smith, munca productivă este determinată de trei criterii esenţiale: Munca e plătită din capital Se fixează în obiecte materiale Ea creează profit Totodată, în viziunea lui A.Smith creşterea bogăţiei depinde de următorii factori: 1) De cant cantit itat atea ea mun munci ciii 2) De calit calitate ateaa muncii muncii lucră lucrător torilo ilor r 3) De raportul dintre lucrătorii ocupaţi în sfera muncii productive şi în sfera de servicii. 2. Conceptul despre valoare. Smith a analizat 2 feluri de valoare: Valoarea de întrebuinţare Valoarea de schimb Izvorul valorii mărfii este munca cheltuită pentru producerea ei. A.Smith arată că este scump ceea ce costă multă muncă. Totodată el spune că există bunuri ce au o mare valoare de întrebuinţare, însă valoarea de schimb este mică. 3. Teoria repartiţiei. În viziunea lui A.Smith, bunurile produse în societate sunt distribuite în dependenţă de cele 3 clase: Muncitori salariaţi Capitalişti Proprietari funciari Repartiţia bunurilor se manifestă în 3 forme: 1. Salariu – în viziunea lui A.Smith, este un venit de la munca prestată, nivelul căruia este influenţat de următorii factori: Preţul natural al muncii – e determinat de cantitatea şi preţul mijloacelor de subzistenţă necesare muncitorului şi familiei lui. Preţul de piaţă al muncii – e determinat de cererea şi oferta de forţă de muncă. Faza ciclului economic în care se află economia. Raportul de forţe dintre salariaţi şi patroni. Prestigiul muncii şi nivelul de calificare a lucrătorului. Puterea de cumpărare a banilor. 2. Profit - în viziunea lui A.Smith, reprezintă un venit obţinut de la capitalul utilizat, mărimea căruia depinde de 3 factori: De volumul capitalului investit. De riscul investiţiei. De mărimea salariului şi rentei. 3. Rentă - în viziunea lui A.Smith,reprezintă un venit de la utilizarea pămîntului, mărimea ei fiind condiţionată de următorii 3 factori: De fertilitatea şi amplasarea terenurilor agricole; De raportul de forţe între proprietarii funciari şi arendaşi; De forţele naturale. • • •
• •
Teoria capitalului. A.Smith pentru 4. prima dată a introdus noţiunea de capital individual şi capital naţional a) Capitalul individual e definit de Smith ca un stoc de bunuri şi lichidităţi, avînd originea în economisirea de care dispune individul şi care aduce un profit. Smith divizează capitalul individual în: Fix – reprezintă acea parte a capitalului individual care nu părăseşte manufactura capitalistului şi aduce profit, numai indirect (unelte, utilaje). Circulant – e acea parte a capitalului individual care circulă, îşi schimbă stăpînul şi aduce profit (bani, stocuri de materie primă, stocuri de mijloace de subzistenţă). b) Capitalul naţional – e format din suma capitalului individual şi a rezervelor de consum. Teoria schimbului internaţional 5. afirmă că schimburi schimburile le între ţări au loc în momentul momentul în care (avantajul absolut). Smith afirmă apare o diferenţă între costurile absolute. „Dacă o ţară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decît le-am produce noi, e mai bine să le cumpărăm de la ea. Fiecare ţară trebuie să se specializeze la producerea acelor mărfuri pentru care are cele mai mici cheltuieli de muncă şi capital”, spune A.Smith. 6. Teor Teoria ia „mîi „mîini niii invi invizi zibi bile le”. ”. Se bazează pe ideea că economia economia de piaţă se autoreglează, autoreglează, asigură echilibrul echilibrul economic şi face posibilă armonizarea intereselor individuale, egoiste şi a intereselor generale ale societăţii. În viziunea lui A.Smith, că motorul activităţii economice este interesul personal, care îl impune pe om să muncească şi să-şi sporească avuţia. Smith este un adept înflăcărat a individualismului, a ordinii naturale, a liberei concurenţe şi a neameste neamestecului cului statului şi totuşi totuşi admitea admitea intervenţia intervenţia statului statului când interesul interesul personal personal vine în contradicţie cu cel social, la fixarea ratei maxime a dobânzii, menţinerea monopolului în unele sfere. 7. Conceptul referitor la diviziunea muncii, În viziunea lui A.Smith, diviziunea muncii este cel mai important factor al creşterii bogăţiei. Diviziunea muncii aduce următoarele efecte: a) Duce la specializarea muncii deoarece munca specializată creează într-o unitate de timp mai multe produse decît munca nespecializată. b) Creea Creează ză condiţi condiţiii pentru pentru economi economiaa de timp evitîndu evitîndu-se -se trecere trecereaa de la o ocupa ocupaţie ţie la alta. c) Creează Creează condiţii condiţii pentru pentru perfecţion perfecţionarea area tehnolog tehnologică ică şi tehnică tehnică a muncii. muncii. Gradul de dezvoltare a diviziunii muncii depinde de dimensiunile pieţii. Cu cît este mai extinsă piaţa cu atît mai profundă devine diviziunea muncii, ceea ce influenţează direct asupra productivităţii muncii şi asupra creşterii bogăţiei. Cartea „Avuţia Naţiunilor” este considerată biblia liberalismului economic, aceasta este lucrarea cu care economia politică devine ştiinţă de sine stătătoare. 3. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI TH.MALTUS Pesimi Pesimismu smull lib libera eralilo lilorr clasic clasicii a fost fost influe influenţa nţatt de laturi laturile le negati negative ve a capita capitalis lismul mului: ui: aprofundarea crizelor economice; creşterea şomajului; creşterea sărăciei. Unul din reprezentanţii
liberalilor pesimişti a fost preotul şi profesorul univ . T. Malthus , lucrarea principală este „Eseu asupra principiului populaţiei”(1798). populaţiei”(1798). Conceptele:
1) Concep Conceptul tul referit referitor or la creşter creşteree a popula populaţie ţiei,i, în viziunea lui Th.Maltus există o disproporţie între ritmul de creştere a populaţiei şi ritmul de creştere a bunurilor necesare pentru existenţă, rasa umană creşte în proporţie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă – progresie aritmetică. Cauzele acestei disproporţii în viziunea lui Malthus sunt: 1. Fertil Fertilita itatea tea neu neunif niform ormăă a solul solului. ui. 2.
Legea descrescândă a productivităţii solului.
Pentru a stopa creşterea geometrică a populaţiei el se pronunţă pentru războaie, foamete, amânar amânarea ea căsăto căsătoriil riilor or tim timpur purii ii pînă pînă la 21 ani numai numai dacă dacă familia familia dispun dispunee de mij mijloa loace ce de existenţă. potrivit it cărui căruiaa munca munca se divize divizează ază în munca 2) Conc Concep eptu tull refe referit ritor or la munc muncă, ă, potriv productivă (munca lucrătorilor din sfera materială) şi munca neproductivă (munca lucrătorilor ce acordă servicii);
3) Conceptul referitor la avuţie şi valoare, potrivit căruia avuţia include toate bunurile şi serviciile materiale şi nemateriale care satisfac nevoile umane şi care au valoare de schimb. Valoarea diferă de avuţie prin faptul că ea este creată de muncă, în timp ce avuţia este rezultatul conlucrării omului cu natura ajutată de capital. 4) Concept Conceptul ul referit referitor or la crize crize şi şomaj. şomaj. În viziunea lui Malthus crizele, şomajul, sărăcia sunt generate de Legea disproporţiei dintre creşterea populaţiei şi creşterea bunurilor de consum.
4. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI D.RICARDO lucrarea ea sa princ principa ipală lă este este „Despr „Despree princi principii piile le econo economie mieii politi politice ce şi D. Ricardo Ricardo, lucrar impunerii”(1817). Structura lucrării : 32 capitole.
Capitolul 1-7: Este analizată esenţa teoriei economice. Capitolul 8-18: Sunt analizate problemele politicii economice în special politica fiscală. Capitolu Capitolull 19-32: 19-32: Sunt analizat analizatee probleme problemele le esenţei esenţei banilor, banilor, comerţul comerţului ui exterior exterior şi polemica lui D.Ricardo cu A.Smith referitor la renta funciară, valoare şi preţ.
D.Ricardo a precizat obiectul de studiu al ştiinţei economice. În viziunea lui obiectul de studiu este problema repartiţiei bunurilor între clasele sociale. Principalele concepte şi teorii :
1.
a)
Analizînd înd în mod critic critic conce concepte ptele le lui A.Smit A.Smith, h, teoria teoria valori valoriii şi preţul preţului. ui. Analiz D.Ricardo face următoarele precizări:
Precizează că preţul mărfurilor nu este stabil, ci variază în timp şi spaţiu în dependenţă de modificarea productivităţii productivităţii muncii şi de variaţia aurului aurului din care sunt confecţionaţi confecţionaţi banii. D.Ricardo analizează analizează 2 feluri de mărfuri şi 2 feluri de preţuri:
b)
Preţuri care sunt influenţate de concurenţă în condiţii de reproductibilitate. Aceste preţuri depind coraportul dintre cerere şi ofertă (reductibile). Preţuri care nu sunt stabilite de monopoluri (mărfuri rare).
Precizează noţiunile de utilitate, valoare, valoare de schimb şi preţ. El afirmă că orice marfă trebuie să dispună de utilitate şi valoare. Valoarea de schimb reflectă raportul cantitativ în care se schimbă mărfurile între ele, iar preţul exprimă acest raport cu ajutorul banilor.
c) Precizea Precizează ză noţiunea noţiunea de mărime mărime a valorii mărfii. mărfii. În viziunea viziunea lui D.Ricardo D.Ricardo la baza valorii valorii afară de munca vie se află şi munca materializată în mijloace de producţie. 2.
teoria monetară. D.Ricardo a formulat teoria cantitativă a banilor potrivit căreia nivelul general al preţurilor evaluează proporţional cu cantitatea de bani aflată în circulaţie. Dacă cantitatea de bani e mai mică atunci valoarea lor creşte, iar preţurile mărfurilor scad, şi invers.
3.
consideră că veniturile Teoria repartiţiei veniturilor. D.Ricardo ca şi A.Smith, consideră în societate sunt repartizate între 3 clase:
Clasa conducătorilor primeşte venit în formă de salarii;
Clasa capitaliştilor – profit, dobîndă;
Clasa proprietarilor funciari – rentă funciară.
În viziunea lui Ricardo renta funciară e plătită proprietarilor funciari pentru folosirea forţelor originale originale ale solului. Salariul, în viziunea lui reprezintă plata pentru munca, care se vinde şi se cumpără pe piaţă. El deosebeşte 2 tendinţe a salariului:
Tendinţa de creştere a salariului nominal în urma creşterii preţurilor la produsele alimentare.
Tendinţa de păstrare a salariului real la nivelul valorii mijloacelor de subzistenţă.
Profitul, în viziunea sa este un venit, care rămîne după ce din venitul total se achită salariile şi renta. Arendaşul şi fabricantul nu pot trăi fără profit. 4.
Teor Teoria ia schi schimb mbul ului ui inter interna naţio ţiona nall (ava (avant ntaj ajul ul relat relativ iv,, teori teoriaa costu costuri rilo lorr comparative).
Esenţa acestei teorii constă în : Dacă o marfă poate fi obţinută cu mai puţină muncă în altă ţară, atunci e rezonabil de a importa marfa respectivă şi a se specializa în producerea altor mărfur mărfurii care care pot oferi oferi avanta avantaje je mai mari. mari. Teoria costurilor potrivit căreia căreia costurilor comparative comparative,, potrivit necesitatea comerţului extern este determinată de deosebirile costurilor de producţie comparative ale diverselor mărfuri în diferite ţări. 5. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI J.B.SAY Unul de cei mai de seamă reprezentanţi ai liberalilor optimişti. Lucrările principale: „Tratat de economie politică” şi curs „Curs complet de economie
politică”. Optimismul lui constă în afirmarea, că unele laturi negative ale capitalismului (crizele, şomajul, mizeria muncitorilor) au un caracter temporar şi pot fi uşor înlăturate. Conceptele principale :
1) Conceptul Conceptul despre despre producţie. producţie. În viziunea lui Say, finalitatea proceselor de producţie sunt totalitatea utilităţilor a bunurilor şi serviciilor care satisfac nevoile individului şi a societăţii. 2) Concept referitor la obiectul de studiu al economiei politice. În viziunea lui Say, obiectul de studiu constituie procesul de formare, repartiţie şi utilizare a bogăţiei în conformitate cu necesităţile societăţii. 3) Teoria celor 3 factori factori de producţie producţie, potrivit căreia la procesul de creare a valorii participă 3 factori: munca, natura, capitalul.
Posesorii factorului Munca – primesc salarii;
Posesorii factorului Natura – primesc rentă; r entă;
Posesorii factorului Capital – primesc profit.
potrivit it cărui căruiaa înt întrep reprin rinzăt zătoru orull este este veriga veriga 4) Conc Concep eptu tull desp despre re într întrep epri rinz nzăt ător or,, potriv mecanismului economic, care procură şi îmbină cei 3 factori de producţie în scopul obţinerii produselor şi profitului respectiv. Anume întreprinzătorul devine figura centrală a producţiei deoarece el organizează producţia, cercetează piaţa, arendează terenuri, ia decizii, îşi asumă riscurile şi remunerează posesorii factorilor de producţie. 5) Legea Deboucheilor. Potrivit acestei legi mărfurile se schimbă pe mărfuri. Banii fiind un simplu intermediar al schimbului. Vinderea este totodată şi cumpărarea, deci oferta îşi creează propria propria sa cerere. cerere. Say ajunge la concluzia concluzia că majoritate majoritateaa producţie producţieii determină determină majoritatea majoritatea veniturilor, care stimulează producţia. Astfel economia privită în ansamblu se autoreglează şi nu este este nevoie nevoie de int interv erven enţia ţia statul statului. ui. Crizel Crizelee care care apar apar au carac caracter ter tempor temporar ar şi nu afecte afectează ază echilibrul economic general. În viziunea lui Say toate economiile devin automat investiţii.
6.
CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI J.ST.MILL
Lucra Lucrarea rea princi principa pală: lă: „Princ „Principi ipiii de econo economie mie politi politică” că”.. J.ST.M J.ST.Mill ill nu este este de acord acord cu pesimismul lui D.Ricardo şi Th.Malthus.
Conceptele:
1. Concept Concept referito referitorr la Legile Legile Econo Economice mice.. În viziune viziuneaa lui Mill, în în cadrul cadrul procesu procesului lui de producţie acţionează legi naturale obiective (Legea fertilităţii descrescînde a solului, Legea naturală a populaţiei, Legea acumulării de capital), iar în cadrul procesului de repartiţie acţionează legi subiective (repartiţia după muncă). 2.
Concept cu privire la crize şi şomaj. În viziunea lui Mill, crizele economice, şomaj şomajul ul şi sărăci sărăciaa au carac caracter ter tempor temporar ar şi pot fi înl înlătu ăturat ratee prin prin int interv ervenţ enţia ia raţională a statului în economie.
3. Conc Concep eptt refe referit ritor or la modi modifi fica care reaa sist sistem emul ului ui capi capita talis list. t. În vizi viziun unea ea lui lui Mill, Mill, sistemul capitalist trebuie modificat substanţial, însă nu prin revoluţie, ci prin promovarea reformei sociale. El s-a pronunţat pentru reformarea relaţiilor de proprietate pe calea limitării dreptului de moştenire. 4. Concept Concept referitor referitor la repartiţie repartiţie.. Mill se pronunţă pronunţă împotriva împotriva sistemu sistemului lui de repartiţie repartiţie propus de Ricardo, afirmînd că acest sistem duce la sărăcia muncitorilor şi necointeresarea necointeresarea lor în rezultatul muncii. 5. Conc Concep eptt refe referi rito torr la popu popula laţi ţie. e. Mill Mill s-a s-a pron pronun unţa ţatt îm împo potri triva va legi legiii popu popula laţi ţiei ei formulate de Malthus şi în primul rînd împotriva măsurilor antiumane de reducere a populaţiei. 6.
Concept Concept referitor referitor la schimb internaţion internaţional. al. Mill a completat completat teoria teoria lui Ricardo Ricardo a schimbului internaţional, internaţional, prin Legea cererii reciproce. Potrivit ei ei produsele unei unei ţări se schimbă pe produsele altor ţări într-un asemenea raport valoric, ca suma exporturilor să fie egală cu cea a importurilor.
În ansamblu, conceptele lui J.S. Mill sunt orientate spre sinteza ideilor liberalismului clasic cu noi idei socialiste.
Tema 5: NAŢIONALISMUL ECONOMIC ŞI DOCTRINA SOCIALISTĂ 1. TRĂSĂTURILE ŞI CONCEPŢIILE LUI F.LISTZ Liberalismul economic clasic a fost atacat de mai multe curente, doctrine şi şcoli economice. atacurile împotriva liberalismului clasic s-au conturat în trei feluri de reacţie: a) naţională, numită naţionalism economic; b) socială, - socialism (de diferite orientări); c) intelectuală, - neoclasicism sau marginalism.
Reprezentantul Reprezentantul naţionalismului economic F. List; lucrarea principală – „Sistemul naţional de economie politică”. Conceptele:
1) despre „Ordinea Naturală”. Respinge acest concept a liberalilor clasici şi se pronunţă pentru „ordinea pozitivistă”, în care statul va juca un rol substanţial în dezvoltarea economică; 2) despre obiectul de studiu, care, în viziunea lui, trebuie să fie nu individul, ci naţiunea. Ştiinţa economică trebuie să studieze particularităţile naţionale ale ţării şi pe această bază să propună statului sfaturi concrete şi realiste; 3) despre legile economice, neagă existenţa unor legi economice obiective şi universale valabile pentru toate ţările, deoarece ele nu ţin cont de interesele specifice naţionale; 4) despre forţele producătoare ale naţiunii (resursele naturale, ştiinţa şi tehnica, legislaţia şi politica, nivelul de cultură a populaţiei, moravurile). Principala forţă productivă e considerată industria; despre politica protecţionistă. Se pronunţă p-u aplicarea politicii protecţioniste de către ţările tinere în scopul de a atinge nivelul ţărilor mai dezvoltate; 5) despre divizarea ţărilor. Consideră că naţiunile trec prin 5 faze: faza de sălbăticie, pasto pastoral rală, ă, agric agricolă olă,, agrico agricolă-m lă-manu anufac factur turial ialăă şi agric agricolă olă-ma -manuf nufact acturi urială ală-co -come merci rcială ală.. Ideile Ideile naţionalismului economic au fost susţinute de economiştii nord-americani: A. Hamilton, H. Carey, S. Pattern. Aceştia s-au pronunţat pentru introducerea tarifului vamal protecţionist, pentru dezvolta dezvoltarea rea complexă complexă a economiei economiei,, pentru pentru aplicarea aplicarea unei politici politici protecţio protecţioniste niste permanen permanente te referitor la produsele industriale şi agrare.
2. PARTICULARITĂŢILE ŞI IDEILE ECONOMICE ALE SOCIALISMULUI UTOPIC Doctrina socialistă apare ca un răspuns la problemele pe care le ridică societatea în temei în perioa perioada da dezvol dezvoltăr tării ii capit capitali alismu smului lui şi apariţi apariţiaa contra contradic dicţiil ţiilor. or. Apare Apare ca contr controve oversă rsă la liberalismul economic clasic. Doctrina economică socialistă include 4 şcoli: şcoala socialismului idealist (utopic), şcoala socialismului mic-burghez, marxismul sau socialismul ştiinţific, şcoala postmarxistă. Socialismul utopic are următoarele trăsături :
1) s-au pronunţat pentru înlocuirea capitalismului cu o societate mai echilibrată, societate fără exploatarea omului de către om, fără mizeria unora şi belşugul altora; 2) socialiştii utopici afirmau, că în societatea viitoare vor fi lichidate proprietatea privată şi anarhia în producţie; 3) în societatea viitoare procesele economice se vor dezvolta în conformitate cu unele prevederi prevenite (plan); 4) în societatea viitoare va fi lichidată contradicţia dintre oraş şi sat, dintre munca fizică şi cea intelectuală;
5) în societatea viitoare toţi membri vor fi obligaţi să muncească şi, ca urmare, vor dispare clasele şi statul; 6) pentru a crea o astfel de societate nu e nevoie de revoluţie, nici de luptă politică, ci e necesară propaganda scrisă şi orală şi exemplu personal. Cei mai vestiţi socialişti utopici au fost: S. Simon, Ch. Fourier, R. Owen. Ideile cu privire la socialism utopic a apărut în antichitate, de pe atunci se visa la o societate fără exploatare cu proprietate colectivă. În evul mediu idei asemănătoare întâlnim la T. Morus în „Utopia”, T. Campanella „Cetatea Soarelui”. Conceptele: 1. Conceptul referitor la caracterul trecator al societatii . Socialistii utopici au fost primii care au elaborat teoria determinismului istoric afirmînd că orice societate treptat trece de la o formă la alta social-economică; social-economică; 2. Conceptul referitor la mecanismul de funcţionare a sistemului capitalist. Socialiştii utopici au arătat următoarele lacune ale sistemului capitalist: −
Proprietatea privată care duce la exploatarea omului;
−
Concurenţa care duce la scăderea salariului;
−
Anarhia în producţie cauzată de interesele personale şi de apariţie a crizelor economice.
3. Conceptul referitor la crearea unei societăţi noi, mai echitabile. În viziunea lui S.Simon noua societate este societatea industrială şi ea trebuie să fie creată în formă de asociaţie a industriaşilor în care vor participa agricultorii, fabricanţii şi comercianţii iar repartiţia bunurilor se va face după principiul de la fiecare după capacitatea fiecăruia după aportul adus. În viziunea lui constituirea societăţii noi va cuprinde întreaga Europă, va avea un parlament unic şi un guvern al talentelor. Ch.Fourier numeşte noua societate „armonism” şi în această societate rolul principal vor juca juca talang talangele ele (asoc (asociaţ iaţii ii indust industria rial-ag l-agrar rare, e, 1500-3 1500-300 0000 persoa persoane) ne) şi vor dispun dispunee de terenu terenuri ri agricole, ateliere industriale, magazine, şcoli, spaţiu locativ. Toţi membrii falangei vor fi coproprietari şi vor primi venituri: în dependenţă de muncă – 3/6, în dependenţă de capitalul depus 2/6, în dependenţă de talent 1/6. Aceste asociaţii vor fi create la nivel regional şi mondial cu capitala Constantinopol, va fi o singură limbă de comunicare, o singură unitate monetară, unicele măsuri de greutate, aceleaşi obiceiuri şi tradiţii. R.Owen – considera că noua societate va fi organizată pe principii cooperatiste în care proprietate va aparţine cooperativelor iar repartiţia se va efectua conform muncii. Owen s-a pronunţat pentru reducerea zilei de muncă pînă la 10 ore şi interzicerea copiilor pînă la 10 ani, se vor organiza grădinţe de copii.
3. ŞCOALA SOCIALISMULUI MIC BURGHEZ ŞI ANARHIZMUL Şcoala socialismului mic – burghez sau anarhismul este o fuziune a ideilor liberale şi cele socialiste. De la liberali această şcoală a luat ideea de neamestec a statutului în economie şi ideea libert lib ertăţi ăţiii econo economic micee iar de la social socialişt iştii au luat luat ideea ideea despr despree propri proprieta etatea tea privat privatăă şi teoria teoria exploatării muncitorilor. Unul din principalii reprezentanţi a fost P.J.Proudhon (1824-1894), conceptele sale de bază au fost: a)
Conceptul referitor la proprietate – în viziunea lui pentru a asigura echitatea socială, forma predominantă de proprietate trebuie să fie proprietatea privată bazată pe munca personal personalăă iar principala principala formă de organiza organizare re a activităţii activităţii economice economice trebuie trebuie să fie mica producţie de mărfuri. În viziunea lui proprietatea privată bazată pe munca salarizată este un furt, furt, el se pronun pronunţă ţă se împotr împotrive iveaa propre propretăţ tăţii ii colec colectiv tivee care care serve serveşte şte ca bază bază a comunismului.
b)
Conceptul referitor la valoarea produsului , în viziunea lui valoarea produsului nu se formează pe piaţă ci se constituie în cadrul procesului de producţie pe baza cheltuielilor de fabricaţie. Astfel, de valoare a fost numită valoarea constituită.
c)
Conceptul referitor la exploatrea muncitorilor , în viziunea lui exploatarea muncitorilor decurge din faptul că patronul plăteşte fiecărui lucrător valoarea muncii individuale dar opreşte opreşte pentru sine produsul produsul forţei colective colective a tuturor. Pentru a lichida exploatare exploatareaa muncitorilor el propune: −
d)
−
Anularea dobînzii prin realizarea creditului gratuit;
−
Asigurarea libertăţilor la muncă, concurenţă, schimb, conştiinţă, etc.
Conceptul referitor la anarhie: −
−
e)
Lichidarea banilor şi înlocuirea lor cu bonuri de schimb în dependenţă de munca prestată în economie;
Libertatea individuală de a-şi realiza interesele personale personalecu orice preţ fără a şine cont de interesele generale. Recuno Recunoaş aşter terea ea statut statutulu uluii ca agent agent al explo exploată atării rii şi agresi agresiuni unii,i, sub pretex pretextul tul interesului public individual este pus la contribuţieexecutat închis, exploatat, monopoliz monopolizat, at, furat, amendat, amendat, batjocor batjocorit, it, bătut, bătut, judecat, judecat, deportat, deportat, înşelat. înşelat. Deci statul este negaţia umanităţii şi singura revoluţie adevărată va fi aceea care va distruge statul.
Conceptul referitor la societatea a treia. Proudhon era convins că lichidînd marea proprietate privată bazată pe exploatare şi creînd o societate a micilor producători se va constitui o nouă a treia formă de societate care nu va fi nici capitalistă şi nici comunistă.
4. ŞCOALA MARXISTĂ ŞI CONCEPTELE LUI K.MARX Apariţia şcolii marxiste a fost condiţionată de următorii factori: 1) De apro aprofu fund ndar area ea divi diviză zării rii soci societ etăţ ăţii ii în 2 clas clasee ci inte intere rese se diam diamet etra rall opus opusee (cla (clasa sa muncitoare şi cea burgheză); 2) De apariţi apariţiaa celor celor 3 surse surse din care care s-a alime alimenta ntatt şcoala şcoala marxist marxistăă (filos (filosofi ofiaa germa germană nă în frunt fruntee cu Heid Heidel el şi Feer Feerba bak) k),, econ econom omia ia poli politi tică că clas clasic icăă în frunt fruntee cu A.Sm A.Smit ithh şi D.Ricardo, socialismul utopic în frunte cu S.Simon, Ch.Fourier şi R.Owen. Ca fondator a şcolii marxiste a fost Karl Marx (1818-1883) care este considerat ca cel mai mare economist al sec. XIX. Principala lucrare este „Capitalul” care include 4 volume: 1. Proce Procesul sul de de produc producţie ţie a capi capital talulu ului; i; 2. Proce Procesul sul de de circul circulaţi aţiee a capita capitalul lului; ui; 3. Procesul Procesul de de producţ producţie ie capital capitalist ist luat luat în ansam ansamblu; blu; 4. Teorii Teorii asupra asupra plus-v plus-valo alorii rii.. Scopul principal al acestei lucrări a fost descoperirea legilor de mişcare a societăţii capitaliste. Conceptele şi teoriile: 1) Conc Concep eptu tull cu priv privir irel elaa meto metodo dolo logi giaa de cerc cercet etar aree a ştii ştiinţ nţei ei econ econom omic icee care care incl includ udee viziunile:
Dacă liberalii clasici considerau că obiectul de studiu al ştiinţei economice este cercetarea căilor de sporire a avuţiei naţiunilor apoi Marx considera că ştiinţa economică concretă studiază forţele de producţie iar economia politică studiază evoluţia relaţiilor de producţie;
Dacă liberalii clasici considerau că ordinea în societate este ordinea naturală stabilă în mod spontan apoi Marx considera că ordinea în societate este ordinea socială deoarece economia se face prin dorinţa şi voinţa oamenilor;
Dacă liberalii clasici analizează fenomenele şi procesele economice la nivel micro atunci Marx analizează procesele economice la nivel macro;
Dacă liberalii clasici au aplicat în cercetările economice metoda deductivă, apoi Marx a aplicat metoda dialectică;
În vizi viziun unea ea lui lui Marx Marx func funcţi ţiaa ştii ştiinţ nţei ei econ econom omic icee nu este este limi limita tată tă numa numaii la descoperirea şi explicarea fenomenelor economice ci ea trbuie să contribuie la tranformareab societăţii.
2)
Conceptul referitor la modul de producţie –în viziunea lui Marx, modul de producţie reprezintă totalitatea forţelor de producţie şi a relaţiilor de producţie. Forţele de producţie includ:
Forţa de muncă;
Mijloacele de muncă;
Obiectele muncii.
Relaţiile de producţie includ: •
Relaţiile din sfera de producţie;
•
Relaţiile de repartiţie;
•
Relaţiile de schimb;
•
Relaţiile de consum.
În viziunea lui Marx modul de producţie defineşte suprastructura care cuprinde: formele juridice, politice, religioase, filosofice existente în societate. 3) Conce Conceptu ptull referi referitor tor la la valoa valoare re 4) Conc Concep eptu tull cu privire privire la bani bani şi preţ preţ.. Bani Baniii în vizi viziun unea ea lui lui – o marfă marfă speci specific ficăă care care îndeplineşte rolul de echivalent general în procesul de schimb al mărfurilor. Preţul – în viziunea lui este o formă de expresie a valorii mărfei. Marx entru prima dată a introdus noţiunea de preţ de producţie: costul de producţie plus profitul. 5) Teoria Teoria plus-valorii plus-valorii – plus-valoare plus-valoareaa este valoarea valoarea creată de muncitorii muncitorii salariaţi salariaţi în procesul procesul de producţie peste valoarea valoarea forţei forţei de muncă. Rata plus-valo plus-valorii rii este raportul raportul dintre plusvaloarea şi capitalul variabil. Marx Marx a analiz analizat at plus-v plus-valo aloare areaa absol absolută ută care care reprez reprezint intăă prelun prelungir girea ea zilei zilei de muncă muncă a lucrătorilor şi plus-valorii relative care recuperează valoarea forţei de muncă. Marx a analizat procesul de repartiţie a plus-valorii care se manifestă: −
În formă de profit obţinută de către industriaşi;
−
În formă de dobîndă obţinută de bankeri;
−
În formă de rentă obţinută de către proprietarii proprietarii funciari.
În viziunea lui legea economică fundamentală a globului de producţie capitalist este legea plusvalorii. 6) Teoria Teoria capitalulu capitalului,i, spre deosebire deosebire de liberalii liberalii clasici clasici care determină determină capital capitalul ul ca o sumă de bani sau ca o cantitate de bunuri materiale, Marx determină capitalul ca o relaţie de producţie care apare între capitalişti şi muncitorii salariaţi. În viziunea lui capitalul este o valoare care conţine plus-valoarea. Marx clasifică capitalul după următoarele criterii:
După rolul îndeplinit în procesul de producţie el divizează capitalul în constant (mijloace de producţie) şi capital variabil (valoarea forţei de muncă);
După rolul îndeplinit în procesul de circulaţie, Marx divizează capitalul în fix şi circulant;
După forma în care de prezintă în tranzacţiile de piaţă Marx divizează capitalul în real şi fictiv.
Transformarea plus-valorii în capital este numită de către Marx: acumularea capitalului iar creşterea proporţiilor capitalului în baza acumulării este numit concentrarea concentrarea capitalului. capitalului. El a introdus categoria de compoziţie organică a capitalului care reflectă raportul dintre capitalul constant şi variabil. 7) Conceptu Conceptull referitor la reproducţie reproducţie produsulu produsuluii social. Marx a analizat analizat reproducţia reproducţia simplă simplă şi reproducţia lărgită a produsului social în 2 sectoare mari: a. Cuprinde Cuprinde ramurile ramurile ce ce cuprind cuprind mijloacel mijloacelee de producţie; producţie; b. Ramuri Ramurile le ce prod produc uc obiec obiecte te de cons consum. um. În acest aspect valoric produsul social este divizat de Marx în 3 părţi: a. Este destinată destinată pentru pentru înlocui înlocuirea rea capita capitalului lului const constant; ant; b. Pentru Pentru înloc înlocuir uirea ea capita capitalul lului ui variabi variabil; l; c. Pent Pentru ru plus plus-v -val aloa oare re.. 8) Conceptu Conceptull referitor referitor la concurenţă. concurenţă. Marx a analiz analizat at 2 forme de concuren concurenţă: ţă: a. Concu Concuren renţă ţă ramural ramuralăă care care contr contribu ibuie ie la formar formarea ea ratei ratei profit profitulu uluii şi a preţul preţului ui individual la nivel de ramură; b. Concu Concuren renţa ţa int intera eramur murală ală,, care care contrib contribuie uie la forma formarea rea preţulu preţuluii de producţi producţiee şi a profitului mijlociu. 9) Conce Conceptu ptull despre despre destin destinul ul capita capitalism lismulu ului.i. Analiz Analizînd înd proble problema ma dezvol dezvoltăr tării ii modulu moduluii capitalist care a ajuns la concluzia că acest mod generează 3 contradicţii: a. Contradic Contradicţia ţia dintre caracte caracterul rul social social al producţiei producţiei şi caracterul caracterul privat privat capitalist capitalist de însuşire însuşire a rezultatelor produselor; b. Contradic Contradicţia ţia dintre dintre anarhie anarhie în cadrul cadrul fiecă fiecărei rei înreprind înreprinderi; eri; c. Contra Contradic dicţia ţia dintr dintree produc producţie ţie şi şi consum consum.. Aceste contradicţii provoacă dezechilibre, crize economice, revoluţii, inegalităţi economiceşi sociale ce vor contribui la trecerea la o societate nouă comunistă care va dispune trăsăturile: a. Instaurare Instaurareaa proprietăţ proprietăţii ii colective colective asupra asupra mijloace mijloacelor lor de producţie producţie;;
b. b. Tras Trasfo form rmar area ea şi disp dispar ariţ iţia ia ulte ulteri rioa oară ră a stat statul ului ui.. Stat Statul ul va disp dispîr îrea ea trept treptat at pemă pemăsu sura ra dispariţiei claselor şi a sistemului de exploatare; c. Dispar Dispariţi iţiaa pieţei pieţei,, lichid lichidare areaa propri proprietă etăţii ţii privat privatee va contribu contribuii la lichid lichidare areaa relaţi relaţiilo ilorr de marfă. Coordonatorul nu va fi piaţa ci planul care va determina caracteristicile cantitative şi calitative ale nevoilor şi posibilităţilor de producţie; d. Schimbare Schimbareaa principiului principiului de repartiţie repartiţie a bunurilor bunurilor econom economice. ice. La prima fază fază repartiţia repartiţia se va efectua după muncă iar la faza superioară (comunistă) repartiţia se va efectua după necesităţi, munca va deveni o necesitate vitală, o satisfacţie umană.
5. ŞCOALĂ POSTMARXISTĂ Şcoala Şcoala postma postmarxi rxistă stă a cuprin cuprinss perio perioada ada R.Gilferdling, V.Lenin, K.Kautsky.
1883-1 1883-1913 913.. Princi Principa palii lii reprez reprezent entanţ anţi: i: F.Enge F.Engels, ls,
F.Engels (1820-1895). Conceptele lui sunt: a. Conceptu Conceptull refritor la monopol monopoluri, uri, în viziunea viziunea lui lui monopolurile monopolurile sunt sunt un rezultat rezultat şi o formă a socializării producţiei care apare în urma agravării contradicţiei dintre caracterul social al producţiei şi foma privată de însuşire a rezultatelor producţiei; b. Conceptu Conceptull referitor la concuren concurenţă ţă devine devine mai dificilă, dificilă, ea generază generază tendinţa tendinţa spre înţelegeri înţelegeri în vederea preţurilor şi a volumului de producţie. Concurenţa generează concentrarea producţiei iar aceasta concentrare la o anumită treaptă duce la monopol care stopează concurenţa. Karls Kautscky (1854-1938), în viziunea lui doctrina marxistă este justă însă ea trebuie adaptată la condiţiile concrete ale fiecărei ţări. În viziunea lui din învăţătură lui Marx nu s-au adeverit 3 teze: a. Teza referi referitor tor la înrăută înrăutăţirea ţirea absol absolută ută a situaţi situaţiei ei clasei clasei muncitoa muncitoare; re; b. Teza Teza despre despre conce concentr ntrare areaa producţi producţiei; ei; c. Teza despre despre tendin tendinţa ţa de scădere scădere a ratei ratei profitulu profitului.i. El a formulat teoria imperalismului, potrivit căruia are loc unirea imperaliştilor din întreaga lume într-un monopol mondial care va pune capăt anarhiei, războaielor, luptei de concurenţă între ţări şi va înlătura toate conflictele. R.Giefrding (1877-1941) conceptul de bază este bazat pe ipoteza conform căreia capitalismul a intrat într-o nouă fază a dezvoltării sale, fază capitalismului financiar care are următoarele trăsături : −
Fuziunea marii industrii cu marile bănci;
−
−
−
−
Unificarea capitalului industrial, capitalului comercial şi a celui bancar sub conducerea aristrocraţiei financiare; Susţinerea şi substituirea concurenţei internaţionale cu înţelegerile dintre cartele sindicale şi trusturi; Exportul de capital şi regenerarea politicii coloniale pentru acapararea materiei prime şi a forţei de muncă ieftine; Înarmarea şi militarismul care contribuie la creşterea veniturilor monopolurilor.
V.Lenin (1870-1924) „Imperalismul stadiu cel mai înalt al capitalismului”. Conceptele: Conceptul la imperalism – Lenin a formulat 5 trăsături a imperalismului:
Conc Concen entr trar area ea prod produc ucţi ţiei ei şi cent centra rali liza zare reaa capi capita talu lulu luii au cont contri ribu buit it la crea creare reaa monopolurilor;
Contopirea capitalului bancar, cu cel industrial şi formarea capitalului financiar şi a oligarhiei financiare;
Extinderea exportului de capital;
Formarea de uniuni monopoliste internaţionale care împart economia lumii;
Terminarea împărţirii teritoriale a muncii între cele mai mari puteri capitaliste şi lupta pentru reîmpărţirea lumii.
În viziunea lui imperalismul este ultimul stadiu în dezvoltarea capitalismului capitalismului după crae inevitabil vine socialismul. Conceptul despre construirea socialismului. Dacă Marx considera că socialismul va fi construit concomite concomitent nt în majoritate majoritateaa ţărilor ţărilor dezvoltate dezvoltate apoi Lenin Lenin - socialis socialismul mul poate fi construit construit într-o singură ţarp unde lanţul capitalismului este slab. Conceptul la tranziţia de la economia de piaţă la cea de comandă. Lenin considera că în perioada de tranziţie trebuie să fie realizate măsurile: •
Înlocuirea proprietăţii private cu cea de stat pe baza naţionalizării;
•
Aplicarea sistemului de planificarea centralizată în toate domeniile de activitate;
•
Întroducerea sistemului centralizat de repartiţiei a tuturor bunurilor economice;
•
Aplica Aplicarea rea sistem sistemulu uluii de dirija dirijare re centr centrali aliza zată tă a tut tuturo urorr unităţ unităţilo ilorr admini administr strati ative ve şi teritoriale şi de producţie.
TEMA 6: DOCTRINA ECONOMICĂ NEOCLASICĂ (MARGINALISTĂ)
1. ESENŢA ŞI TRĂSĂTURILE NEOCLASICISMULUI 2. ŞCOAL COALA A DE LA VIE VIENA ŞI CONC CONCEP EPŢI ŢIIL ILE E ECO ECONOM NOMICE ICE ALE ALE LUI MENGER, BOHM-BAUER 3. ŞCOALA DE LA LOZANA ŞI CONCEPTELE LUI WALRUS ŞI PARETO 4. ŞCOAL COALA A DE LA CAMB CAMBRI RIDG DGE E ŞI CON CONCEP CEPŢIIL ŢIILE E LUI W.YE W.YEVO VONS NS,, Y.CLARKS, MARSHALL
TEMA 7: INSTITUŢIONALISMUL
1. APARIŢIA ŞI TRĂSĂTURILE INSTITUŢIONALISMULUI Instituţionalismul ca doctrină apare la încep. Sec. XX în S.U.A., iar mai târziu - în Franţa, Suedia, Germania, Anglia şi alte ţări. Condiţiile de apariţie:
1) de insatisfacţia faţă de nivelul ridicat de abstractizare a ştiinţei economice neoclasice; 2) de solicitarea integrării ştiinţei economice cu alte ştiinţe sociale, şi în primul rând cu sociologia; 3) de necesitatea implicării mai pronunţate a instituţiilor statale în rezolvarea problemelor social-economice. Cei mai de seamă reprezentanţi ai instituţ. sunt: T. Veblen, J. Commons, W. Mitchell, J. Clark, A. Berle, J. Galbraith. Trăsăturile de bază :
1) critica adusă multor aspecte ale capitalismului, cît şi a doctrinei clasice şi neoclasice;
2) calificarea instituţiilor drept forţă motrice a dezvoltării social-economice. Noţiunea de instit instituţi uţiee includ include: e: statul statul,, biseri biserica, ca, monopo monopolur lurile ile,, sindic sindicate atele, le, partid partidele ele politi politice, ce, tradiţ tradiţiil iile, e, obiceiurile, actele legislative şi altele, care exercită o influenţă decisivă asupra vieţii economice; 3) justificarea intervenţiei statului în economia în scopul evitării crizelor economice, şomajului, cît şi a veniturilor obţinute din jaf, şi alte acţiuni neligitime; 4) înfăptuirea unei analize preponderent macroeconomice; macroeconomice; 5) promovarea ideii primatului socialului în raport cu economicul. Instituţionalismul nu sa constituit într-o doctrină nouă ei sunt amestec de idei, căutând un compromis între liberalism şi dirijism.
2. ETAPELE DE EVOLUŢIE Doctrina instituţionalistă în evoluţia sa parcurge următoarele etape: I. 1900-194 1900-19400 – Instituţiona Instituţionalism lism negativist. negativist. La această etapă s-a pus accentul pe critica capitalismului şi liberalismului economic. Principalul reprezentant – Th. Veblen (18571929) – „Teoria clasei inactive sau clasei fără ocupaţie”. Conceptele: viziunea ea clasic clasicism ismulu uluii şi 1) Referit Referitor or la motiva motivaţia ţia activi activităţ tăţii ii econom economice ice.. În viziun neoclasicismului principalul motiv al activităţii economice era goana după profit. Th.Veblen Th.Veblen critică această această concepţie concepţie afirmînd că întreprinz întreprinzătoru ătorull normal normal este impulsionat în activitatea sa nu atît de dorinţa sporirii profitului, cît de asigurarea unei bunăstări materiale pentru familia sa şi urmaşi, cît şi pentru îndeplinirea unei munci utile societăţii. 2) Referitor la legile economice. Th.Veblen se pronunţă împotriva noţiunii de legi economice eterne şi universale şi consideră că legile economice nu au caracter universal şi etern, ci au caracter naţional şi istoric. 3) Referitor la clasa fără ocupaţie. Th.Veblen condamnă categoric parazitismul şi trîndăvia unei întregi clase, care fără a produce ceva obţine pe căi necinstite cîştiguri enorme, cheltuindu-le pentru satisfacerea unor necesităţi anormale. În viziunea lui Th.Veblen contradicţia principală a societăţii nu este cea dintre muncitori şi capitalişti, ci cea dintre industriaşi, în care sunt incluşi proprietarii întreprinderilor, muncitorii şi inginerii, şi businessmani. Businessmanii, spune el, iată paraziţii societăţii, ei nu produc nimic, dar consumă, adunînd cîştiguri uriaşe prin speculă, amăgeală, furt. Th.Veblenn respinge respinge teza 4) Referit Referitor or la teoria teoria suvera suveranit nităţi ăţiii consum consumato atoril rilor. or. Th.Veble lansat lansatăă de neoclas neoclasici ici,, potriv potrivit it cărei căreiaa consum consumato atorii rii ar fi avut avut privil privilegi egiii de a beneficia la alegerea celor mai bune mărfuri la cele mai mici preţuri. El afirmă că consumat consumatorul orul nu este este liber liber în alegerea alegerea mărfurilor, mărfurilor, ci este supus supus unor unor presiun presiuni,i, fiind influenţat de modă, publicitate, ambiţii, prestigiu şi de obiceiuri. 1940-1960 – Instituţionalism pozitivist. Se caracterizează prin schimbarea accentului de II. la critica capitalismului la înaintarea diferitor propuneri cu privire la perfecţionarea şi transformarea vechiului capitalism în unul nou numit capitalismul popular. Principalul reprezentant – A.Berle.
Concepte: 1) Referit A.Berle rle a form formul ulat at teor teoria ia difu difuzi ziun unii ii Referitor or la difuzi difuziune uneaa propri proprietă etăţii ţii. A.Be proprietăţii, potrivit căreia îna II-a jumătate a sec.XX a avut loc marea revoluţie capi capita tali listă stă,, care care a dus dus la înlo înlocu cuir irea ea prop propri riet etăţ ăţii ii indi indivi vidu dual alee capi capita talis liste te cu proprieta proprietatea tea socială socială capitalis capitalistă. tă. Acest Acest proces proces de transforma transformare re a proprietă proprietăţii ţii a primit denumirea de difuziune a proprietăţii. După cum afirmă A.Berle în 1950 în ţările dezvoltate a avut loc o schimbare radicală în structura proprietăţii. Pe lîngă proprietatea individuală capitalistă au apărut noi forme de proprietate: Proprietatea acţionară Proprietatea cooperatistă Proprietatea publică Forma principală organizatorică devine societatea pe acţiuni, care în viziunea lui nu este privată, ci colectivă. În rezultat are loc o împroprietărire a păturilor de mijloc mij loc şi a muncit muncitori orilor lor.. În viziun viziunea ea lui difuzi difuziune uneaa propri proprietă etăţii ţii contr contribu ibuie ie la instaurarea în societate a liniştei, armonizarea intereselor proprietarilor capitalului şi a salariaţilor. 2) Referitor la politica statului. A.Berle afirmă că statul ca instituţie principală trebuie să promoveze o politică activă de echitate socială, trebuie să exercite o redistribuire a veniturilor în favoarea păturilor slab remunerate. 1960-prezent – Neoinstituţionalism. Principalul reprezentant reprezentant – J.Galbreiti (1908-2006) (1908-2006) – „Noul stat industrial”, „Ştiinţa economică şi interesul public”. Concepte: 1) Referitor la rolul pieţei. J. Galbraith respinge teza neoclasică referitor la rolul decisiv al pieţei şi fundamentează teza despre rolul decisiv al corporaţiilor şi a statului în viaţa economică. În viziunea lui, întreprinderile mari nu mai pot conta pe o reglementare spontană a economiei prin intermediul pieţei, de aceea statul trebuie să îşi asume funcţia de planificare indicativă a economiei. Cauzaa prin princi cipa pală lă a 2) Refer Referit itor or la teor teoria ia dete determ rmin inism ismul ului ui tehno tehnolo logi gic. c. Cauz transformărilor în societate sunt schimbările în ştiinţă şi tehnică. Aceste schimbări au contribuit la apariţia întreprinderilor gigante şi înalt productive, devenind inima sistemului economic. Aceste întreprinderi corporative nu se supun legilor pieţei, ele independent fixează preţurile şi îi atrag pe consumatori în orbita acestor întreprinderi mari. 3) Referitor la tehnostructură. În viziunea lui J. Galbraith, întreprinderile mari, organizate în formă de societăţi pe acţiuni pot fi dirijate numai de oameni cu cunoştinţe vaste, de specialişti în domeniul economic, tehnic şi organizatoric. Aceşti specialişti, jucînd un rol tot mai important, atît în activitatea corporaţiilor, cît şi în viaţa ţării, au dat dat naştere unei noi instituţii, instituţii, pe care J. Galbraith Galbraith o numeşte Tehnostructură, care reprezintă un grup format din cei mai influenţi manageri (gulere albe şi albastre), care posedă cunoştinţe şi experienţă, care conduc în realitate toate afacerile întreprinderii. Anume tehnostructura şi nu acţionarii decid problemele cele mai importante ale activităţii întreprinderii. Dacă pentru acţionari motivul economic este maximizarea profitului, pentru tehnostructură e importantă în primul rînd stabilitatea dezvoltării întreprinderii, creşterea economică, salariile înalte şi riscul minimal. Cu apariţia tehnostructurii, motorul activităţii economice − − −
III.
încetează de a mai fi profitul, totodată tehnostructura contribuie la înlăturarea conflic conflictel telor or dintre dintre muncă muncă şi capit capital, al, deoare deoarece ce adeseo adeseori ri int intere eresel selee salari salariaţi aţilor lor coincid cu interesele tehnostructurii.
3. ŞCOALA SOCIOLOGICĂ FRANCEZĂ ŞI CONCEPTELE LUI PERROUX Una din variantele doctrinei instituţionalismului este şcoala sociologică franceză , apărută în 1940. La originile instituţionalismului francez se află tradiţiile vechi de amestec a statului în economie, promovate de mercantilism. Adepţii instituţionalismului francez considerau că ştiinţa economică trebuie plasată într-un cadru larg al sociologiei, deoarece este imposibilă o analiză eficientă a relaţiilor economice fără a lua în considerare sistemul de instituţii politice şi sociale. Principalul reprezentant – F.Perroux (1903-1987) – aportul principal constă în fundamentarea teoriei teoriei inegalită inegalităţii ţii raporturilo raporturilorr de forţă între agenţii agenţii economici economici,, sectoare sectoare,, regiuni regiuni şi ţări, numită „Teoria efectului de dominaţie”. Conceptele: Conceptu ptull efectu efectului lui de domina dominaţie ţie la nivel nivel microe microecon conomi omic. c. Libera Liberalii lii clasic clasicii 1) Conce porneau de la ipoteza că pe piaţă se confruntă agenţi economici egali, iar relaţiile dintre ei au caracter echitabil. Singurele presiuni care influenţau viaţa economică erau considera considerate te preţurile. preţurile. F.Perroux afirmă afirmă că această această teză a clasicilor clasicilor e deja învechită, deoarece asupra activităţii economice o influenţă tot mai mare o au factorii de constrîngere de altă natură decît preţurile – factorul de dominanţă. În viziun viziunea ea lui drept drept domina dominantă ntă este este consid considera erată tă înt întrep reprin rinde derea rea care care datori datorită tă dimensiunilor, creditelor privilegiate şi a resurselor sale financiare exercită o influenţă asupra concurenţilor şi asupra clienţilor săi. Firma dominantă impune voinţei sale alte firme mai slabe. 2) Conceptul efectului de dominanţă la nivel macroeconomic. F.Perroux respinge ipotez ipotezaa lib libera eralil lilor or clasic clasicii confor conform m căreia căreia echil echilibr ibrul ul econo economic mic înt între re ţări ţări se formează în mod automat şi are caracter echitabil. Relaţiile dintre ţări nu se stabilesc în mod automat, ci în urma unei lupte aprige de concurenţă, în care de obicei învinge cel mai puternic. Efectul de dominanţă duce la divizarea ţărilor în ţări dominante şi dominate, în ţări bogate şi ţări sărace. TEMA 8: DOCTRINA KEYNSIANĂ
1. APARIŢIA ŞI TRĂSĂTURILE DOCTRINEI KEYNESISTE Apariţia doctrinei a fot condiţionată de 3 factori: I. În prim primaa jumă jumăta tate te a sec. sec.XX XX radi radica call s-a s-a schi schimb mbat at situ situaţ aţia ia econ econom omic icăă în ţări ţările le dezvoltate. Crizele economice au devenit un fenomen permanent, şomajul creştea în proporţii mari, în toate ţările creştea inflaţia, se agravau conflictele sociale , iar teoriile liberalilor clasici şi neoclasici neoclasici cu privire la autoreglarea autoreglarea capitalismului au pierdut valoarea lor practică. practică. Economia capitalistă capitalistă nu mai putea funcţiona funcţiona normal în astfel de condiţii. II. În anii ’30-’40 a dispărut dispărut dominanţ dominanţaa capitalur capitalurilor ilor individua individuale le fiind înlocuită înlocuită cu dominanţa corporaţiilor bazate pe capitalul acţionar, au dispărut preţurile libere,
fiind înlocuite cu preţuri de monopol, a dispărut posibilitatea monetară înlocuită cu crize valutar-financiare. III. În prima prima jumăt jumătate ate a sec.X sec.XX X s-au s-au manife manifesta statt mai pronun pronunţat ţat lacu lacunel nelee şi defici deficien enţel ţelee doctrinei neoclasice şi anume: a) acor acorda dare reaa unei unei aten atenţi ţiii prio priori rita tare re prob proble leme melo lorr mi micr croe oeco cono nomi mice ce în detrimentul macroanalizei şi a dinamicii economice, b) excesul excesul de subiectivi subiectivism sm în abordarea abordarea problemei problemei referitor referitor la microeco microeconomie nomie ignorînd factorii obiectivi şi structurali care le condiţionează, c) aborda abordarea rea unilate unilateral ralăă a fenome fenomenel nelor or legate legate de consum consum,, cerer cerere, e, ofertă ofertă şi piaţă, ignorînd influenţa pe care o are asupra acestor categorii producţia şi costurile mărfurilor. Aceste transformări au contribuit la apariţia doctrinei keynesiene. Părintele căreia este J.M.Keynes (1883 - 1946). Principalele lucrări: „Teoria generală a folosirii mîinii de lucru, a dobînzii şi a banilor” (1936). Prin această lucrare Keynes a pus temelia doctrinei capitalismului organizat, săvîrşind astfel una din cele mai importante revoluţii în ştiinţa economică. Pentru contribuţia sa la dezvoltarea ştiinţei economice Keynes a primit titlul de lord al Marii Britanii. Keynes este considerat cel mai mare economist al sec. XX şi primul fondator al dirijismului economic de piaţă. Trăsăturile: metodologia lui Keynes se deosebeşte principial de metodologia liberalilor clasici şi neoclasici:
1)
a)
Keynes consideră că teoria economică clasică şi neoclasică au un caz particular în teoria economică generală, care are valoare numai în domeniul microanalizei şi nu corespunde condiţiilor reale. Keynes propune o teorie generală a economiei de piaţă valabilă în orice condiţii şi capabilă să explice procesele economice atît la nivelul echilibrului cît şi la nivelul dezechilibrului economic.
b) Dacă Dacă lib libera eralii lii clasic clasicii plasea plasează ză la temeli temeliaa motiva motivaţie ţieii econo economic micee ordine ordineaa natur naturală ală şi legile universale şi eterne, apoi Keynes pune accentul pe înclinaţiile psihologice ale oamenilor pe care le consideră ca legi economice. Astfel, de înclinaţii sunt:
Înclinaţia spre consum şi economie;
Înclinaţia spre lichidităţi;
Înclinaţia spre invenţii.
Anum Anumee aces aceste te încl înclin inaţ aţii ii fiin fiindd spon sponta tane ne şi neco necont ntro rola late te stau stau la baza baza fluc fluctu tuaţ aţii iilo lor r economice, a crizelor şi a şomajului. c) Dacă liberal liberalii ii clasici clasici considerau considerau că forţa majoră majoră care mişcă mişcă societate societatea, a, inclusiv inclusiv viaţa economică este profitul, apoi în viziunea lui Keynes, forţa majoră o constituie ideile. d)
Dacă liberalii clasici şi şcoala marxistă divizează societatea în clase, apoi Keynes divizează societatea în producători şi consumatori.
e) Dacă Dacă neocla neoclasic sicii ii au efectu efectuat at prepon preponde deren rentt o analiz analizăă microe microecon conomi omică că,, acord acordînd înd o atenţie atenţie firmei, firmei, producăt producătorulu oruluii şi consumat consumatorulu orului,i, apoi Keynes pune accentul accentul pe analiza mărimilor macroeconomice: VN, Consumul, Investiţii, Economiile, şomaj etc. f)
Dacă neoclasicii au plasat în centrul cercetărilor piaţa cu categoriile ei specifice: preţurile, cererea, oferta, banii, utilitatea, apoi Keynes pune accentul pe studierea fluxurilor economice. În viziunea lui piaţa nu este altceva decît unul din atributele circuitului economic.
g)
Keynes consideră greşite astfel de concepte ale clasicilor şi neoclasicilor, cum ar fi: transformarea automată şi integrată a economiilor în investiţii, conceptul că rata dobînzii este reglată numai de oferta şi cererea de capital, conceptul că salariul depinde numai de oferta şi cererea forţei de muncă.
Schimbarea ordinii priorităţilor atât în domeniul cercetărilor ştiinţifice, cît şi în domeniul politicii social economic economice. e. În viziunea viziunea liberalilo liberalilorr clasici clasici pe prim plan sunt banii banii şi finanţ finanţele ele care constituie condiţia cheie a dezvoltării economice, pe locul doi este situată economia, care e influenţată de jocul spontan al preţurilor, şi pe locul trei este plasat socialul , influenţat de nivelul de dezvoltare a economiei. În viziunea lui Keynes schema priorităţilor este cu totul alta: 2)
I – socialul – care prevede utilizarea completă a forţei de muncă; II – economia – care contribuie la rezolvarea problemelor sociale; III – moneda şi finanţele – care servesc ca condiţii de dezvoltare a economiei şi de rezolvare a problemelor sociale. Determinarea 3) echilibrului economic. Clasicii şi neoclasicii considerau că în condiţiile economiei de piaţă prod producţ ucţia ia oscile oscilează ază în jurul jurul unui unui punct punct de echili echilibru bru înt între re cerer cereree şi ofertă ofertă,, iar crizel crizelee economice sunt imposibile. imposibile. Keynes face concluzia că economia economia capitalistă nu poate poate asigura echilibrul economic general fără o intervenţie permanentă şi esenţială din partea statului. Problema şomaj şomajulu uluii care care se află află în centr centrul ul doctri doctrinei nei keynes keynesien iene. e. Libera Liberalii lii clasic clasicii şi neocla neoclasic sicii considerau, că economia de piaţă poate asigura utilizarea completă a forţei de muncă, iar şomajul care episodic apare este voluntar şi generat de salariile prea ridicate, fapt care îi înclină pe întreprinzători să cumpere maşini şi utilaje, în loc să angajeze noi braţe de muncă. Această teorie pare a fi logică, însă nu corespunde corespunde realităţii, deoarece şomajul şomajul devine un fenomen fenomen permanen permanentt al capitalis capitalismului mului.. În viziunea viziunea lui Keynes şomajul şomajul nu constituie constituie un rău absolut pînă la un anumit punct, fiind chiar un factor pozitiv, stimulîndu-i pe oameni să lucreze mai bine, în acelaşi acelaşi timp în capitalism capitalism nu mai poate fi garantată garantată ocuparea ocuparea completă completă a forţei de munc muncă. ă. Keyn Keynees afir afirmă mă că la orig origin inea ea şoma şomaju julu luii se află află nu sala salari riil ilee prea prea ridi ridica cate te,, ci necorespunderea dintre economii şi investiţii, nu cei săraci sunt vinovaţi de existenţa şomajului, ci cei bogaţi care reduc volumul de investiţii, ce inevitabil duce la reducerea locurilor de muncă 4)
disponibile. El consideră că şomajul poate fi lichidat prin intervenţia statului pe calea stimulării investiţiilor.
2. STRUCTURA LUCRĂRII LUI KEYNES “TEORIA GENERALĂ A FOLOSIRII MÎINII DE LUCRU, A DOBÎNZII ŞI A BANILOR” Lucrarea lui Keynes „Teoria generală a folosirii mîinii de lucru, a dobînzii şi a banilor” este alcătuită din 24 capitole şi structurată în 6 cărţi: I carte – numită „Introducere” este alcătuită din 3 capitole. I capitol pune în discuţie diferenţa dintre teoria clasică şi keynesiană, keynesiană, considerînd că teoriile liberalilor clasici sunt învechite şi nu corespund noilor cerinţe. Al II-lea şi al 3-lea capitol analizează teoriile neoclasicilor, care nu pot da răspuns noilor probleme economice. Keynes analizează principiul cererii efective, care în viziunea lui este punctul de plecare în prosperarea economiei. II carte – numită „Definiţii şi concepte” este alcătuită din capitolele 4-8 şi explică 3 categorii macroeconomice : Venitul G, Economia G, Investiţia G. III carte – numită „Înclinaţia spre consum” cuprinde capitolele 8-10 şi argumentează legea psihologică fundamentală, care cuprinde înclinaţia spre consum şi înclinaţia spre economie. În baza acestei legi Keynes explică originea dezechilibrului din economia contemporană, contemporană, explică influenţa acestei legi asupra veniturilor, cheltuielilor şi investiţiilor succesive. IV carte – „Imboldul la investiţii” cuprinde capitolele 11-18 şi analizează legea imboldului spre investiţii, legea preferinţei spre lichidităţi, analiza categoriilor economice: banii, eficienţa marginală, rata dobînzii, capitalul. V carte – „Salariile nominale şi preţurile” cuprinde capitolele 19-21, analizează dinamica salariilor nominale şi a preţurilor. VI carte – „Scurte însemnări sugerate de teoria generală” care cuprinde capitolele 22-24. Aici Keynes îşi expune opţiunea sa referitor la următoarele probleme social-politice: Decentralizarea actualei economii; Apărarea economiei de piaţă bazată pe proprietatea privată şi a concurenţei perfecte şi imperfecte; Rolul capitalului şi a profitului în anumite limite a inegalităţii de venituri; Ideile referitor la politica economică internă şi externă, inclusiv politica în domeniul comerţului internaţional.
3. MODELUL ECONOMIEI KEYNESISTE ŞI ELEMENTELE Modelul economic keynesian include 4 elemente principale:
I element al modelului este „cererea efectivă”, care este determinată de cheltuieli pentru consum şi cheltuieli pentru investiţii. Cererea efectivă sau agregată constituie factorul principal, de care depinde atât nivelul producţiei, cît şi gradul de utilizare a forţei de muncă. II element este legea înclinaţiei spre consum, care constă în aceea, că oamenii, de regulă, sunt dispuşi să-şi sporească consumul odată cu creşterea venitului, dar nu în acelaşi raport în care cresc veniturile. Keynes propune de lărgit consumul pe următoarele căi: extinderea achiziţiilor de stat; majorarea salariilor muncitorilor; reducerea ratei dobânzii. Reversul înclinaţiei spre consum este înclinaţia spre economii – pe măsura creşterii veniturilor scade înclinaţia spre consum şi
creşte înclinaţia spre economii. Creşterea veniturilor duce la sporirea economiilor la reducerea relativă a consumului. Reducerea consumului micşorează cererea globală (efectivă, agregată) aceasta se soldează cu scăderea volumului producţiei, ceea ce condiţionează creşterea şomajului. înclinaţieii spre investiţii investiţii potrivit potrivit căreia, căreia, întreprinz întreprinzători ătoriii sunt III element este legea înclinaţie predispuşi să investească numai în cazul, când „eficienţa marginală” a investiţiilor noi este destul de mare. mare. „Eficien „Eficienţa ţa margin marginală ală a invest investiţi iţiilo ilorr noi” noi” este este rata rata profit profitulu ului,i, numai numai nu cea reală, reală, existentă în momentul investirii, ci cea viitoare, cea sperată şi, care, trebuie să fie mult mai mare ca rata dobânzii. În viziunea lui Keynes, investiţiile pot fi stimulate prin reducerea ratei dobânzii şi aplicării aşa numitei „politici de bani ieftini”. este legea legea înclin înclinaţi aţiei ei spre spre lichid lichidită ităţi ţi sau valori valori lichid lichide, e, care care const constăă în IV element este predispunerea oamenilor de a-şi păstra economiile sub formă lichidă, de regulă, în bani.
4. POLITICA ECONOMICĂ DIRIJISTĂ PRECONIZATĂ DE KEYNES Principalele direcţii ale politicii economice dirijiste preconizate de Keynes sunt: Politic Politicaa de stimula stimulare re a investi investiţii ţiilor lor.. Pînă la Keynes se considera că tot ce se I. economiseşte se investeşte în mod automat. În viziunea lui Keynes nu toate economiile se transformă în investiţii, nu economiile spune el, ci consumul favorizează investiţiile. Stimularea investiţiilor se consideră că tot ce se economiseşte se consumă, însă Keynes spune că economiile pot fi utilizate sub formă de: Investiţii; Tezaurizare; Plasamente, acţiuni, obligaţiuni. În scopul stimulării investiţiilor investiţiilor Keynes propune următoarele următoarele măsuri: 1. de majorat majorat investiţ investiţiile iile publice publice în sfera sfera productiv productivăă şi neproduct neproductivă; ivă; 2. de atras atras împrumuturi împrumuturi interne interne şi externe externe în scopul scopul investirii investirii pentru pentru crearea crearea noilor noilor locuri de muncă. 3. de stimulat stimulat investi investiţiile ţiile private private în baza baza reducerii reducerii ratei ratei dobînzii dobînzii şi promov promovării ării politicii de bani ieftini. II. Keynes es prop propun unee măsu măsuri ri de stim stimul ular aree a Poli Politic ticaa de stimu stimula lare re a cons consum umul ului ui.. Keyn consumului, şi anume: 1. promovarea unei politici de sporire a consumului de stat şi de redistribuire a veniturilor. În viziunea lui Keynes diferenţierea prea majorată a veniturilor are urmări negative pentru dezvoltarea dezvoltarea economiei, întru-cât întru-cât stimulează tendinţa de de mărire a economiei şi de limitare a investiţiilor. 2. pentru pentru a asigura o redistri redistribuire buire mai mai echitabilă echitabilă,, Keynes propune propune de introdu introduss impozitul progresiv pe veniturile mari, de introdus un impozit mare pe moştenire, de majorat salariile muncitorilor şi de introdus un sistem eficient de asistenţă socială de servicii publice, care ar contribui la sporirea veniturilor păturilor sociale şi încurajarea înclinaţiei spre consum.
Politica monetară. Unul din scopurile principale ale politicii monetare în viziunea lui Keynes este menţinerea ratei dobînzii la cel mai scăzut nivel posibil. Un credit ieftin, spune Keynes, nu numai că ar stimula investiţiile private, ci şi ar scoate terenul de sub picioarele rentierilor. IV. Politica în domeniul comerţului extern. Liberalii clasici promovau politica liberului schimb de mărfuri dintre state. În viziunea viziunea lui Keynes această această politică este ineficientă ineficientă şi creează diferite diferite dezechili dezechilibre. bre. La nivel nivel naţional naţional şi internaţio internaţional, nal, Keynes Keynes se pronunţă pronunţă pentru pentru aplicare aplicareaa politicii politicii economice economice protecţioni protecţioniste. ste. El afirmă că atunci atunci cînd în ţara dată nivelul nivelul şomajului şomajului este ridicat, această ţară trebuie să-şi includă frontiere pentru a opri pătrunderea pe piaţa internă a mărfurilor străine ceea ce ar impune confecţionarea lor, fie şi cu cheltuieli mai mari în cadrul ţării respective. În viziunea lui Keynes politica protecţionistă va dura atît timp cît nivelul şomajului va fi destul de înalt. În urma scăderii nivelului şomajului va fi promovată politica liberului schimb. III.
5. NEO ŞI POST KEYNESIANISMUL Recunoscând în ansamblu meritele lui J. Keynes, unii economişti au supus criticii unele teze keynesiste, au înaintat mai multe propuneri de perfecţionare şi dezvoltare atât ale teoriei, cît şi ale politicii economice. Neokeynesismul Neokeynesismul constituie un ansamblu de teorii şi politici economice inspirate din opera lui Keynes. Neokeynesismul Neokeynesismul se deosebeşte de keynesism prin următoarele: 1) dacă dacă Keyn Keynes es a pus pus în cent centru rull doct doctri rine neii sale sale prob proble leme mele le cons consum umul ului ui,, apoi apoi neokeynesienii neokeynesienii au acordat o atenţie primordială analizei mai profunde a producţiei; 2) dacă pentru Keynes scopul principal al teoriei şi politicii economice a fost realizarea ocupării depline a forţei de muncă, apoi pentru neokeynesieni – asigurarea unor ritmuri stabile de creştere economică; 3) dacă Keynes s-a pronunţat pentru o intervenţie indirectă a statului în viaţa economică, apoi neokeynesiştii se pronunţă pentru un amestec direct şi sistematic al statului în economia. Neokeynesienii Neokeynesienii au înaintat 3 teorii principale:
I. teoria dinamicii economice (s-au creşterea economică) înaintată de economistul englez R. Harrod lucrarea „Dinamica economică şi politica economică” şi de economistul americ american an E. Domar, Domar, lucrar lucrarea ea „Eseu „Eseuri ri privin privindd creşte creşterea rea econom economică ică”. ”. Pot Potriv rivit it aceste acesteii teorii teorii dinamica economică este influenţată de mai mulţi factori: creşterea populaţiei, progresul tehnic, creşterea productivităţii muncii ş. a. Unul din cei mai de seamă reprezentanţi a fost A. Hansen, care afirmă că creşterea economică poate avea loc numai prin promovarea unei politici de folosire cît mai eficiente a factorilor existenţi şi a bugetului de stat. Pentru atingerea acestui scop el propun propunee următo următoare arele le măsuri măsuri:: difere diferenţi nţiere ereaa impozi impozitel telor or pe venit; venit; reglar reglarea ea ratei ratei dobânz dobânzii, ii, diferenţierea indemnizaţiilor pentru şomaj; lărgirea cheltuielilor publice sub formă de comenzi de stat. II. teoria sintezei neoclasice formulată de P. Samuelson şi R. Solow, care constituie o îmbinare a analizei microeconomice neoclasice cu analiza macroeconomică macroeconomică keynesiană. Această teorie teorie îmbină îmbină static staticaa keynes keynesian ianăă cu dinam dinamica ica neocla neoclasic sicăă a echili echilibru brului lui gener general, al, îmbină îmbină mecanismele pieţei concurenţiale cu mecanismele dirijismului de stat. În sinteza neoclasică un
rol deosebit se acordă folosirii pârghiilor fiscale şi a celor monetare în scopul asigurării unui nivel ridicat de creştere a produsului real, al unui şomaj redus, a unui nivel stabil al preţurilor, a unui echilibru în relaţiile economice externe.
III teoria postkeynesistă, a apărut în a. 70-80 sec. XX în urma intensificării proceselor negative de stagflaţie în ţările dezvoltate. În aceste condiţii a apărut o grupă de economişti care în principiu recunoşteau criticele aduse lui Keynes, însă totodată şi-au pus scopul să apere şi să reabiliteze tezele de bază ale doctrinei keynesiene. Reprezentanţi: J. Robinson, N. Kaldor, P. Sraffa ş.a. Microcurentul postkeynesian se deosebeşte de restul curentelor prin următoarele: 1) se pronunţă pentru lărgirea ariei de investigaţii economice, îndeosebi la aspectele pe care J. Keynes le-a ocolit, le-a minimizat (rolul investiţiilor financiar-bancare, structurile sociale, problemele repartiţiei venitului naţional, rolul corporaţiilor gigantice, problema cheltuielilor militare ...); 2) critică conceptele neoclasice referitor la macroanaliza, dinamica economică şi comerţ internaţional, pronunţându-se pentru dirijism, pentru sprijinul de stat a sectorului privat; 3) dacă neoclasicii pun accentul pe elaborarea de modele abstracte, apoi postkeynesiiştii se pronunţă pentru reconstruirea microanalizei în dependenţă de concurenţa imperfectă; 4) dacă neoclasicii explică repartiţia venitului naţional, ca un rezultat al productivităţii marginale a factorilor de producţie, apoi postkeynesienii afirmă, că repartiţia venitului naţional este condiţionată de factori instituţionali şi se divizează în profit, salariu şi rentă, raportul dintre care influenţează în mai mare măsură întregul mecanism economic.
TEMA 9: DOCTRINA NEOLIBERALĂ
1. ESENŢA ŞI TRĂSĂTURILE NEOLIBERALISMULUI Începând cu a. 1974-1977 doctrina keynesistă a cedat locul doctrinei neoliberale, care astăzi astăzi a devenit devenit dominant dominantăă în majoritat majoritatea ea ţărilor ţărilor dezvolta dezvoltate. te. Doctrina Doctrina neolibera neoliberalismu lismului lui s-a afirmat în procesul unei critici aspre atât la adresa dirijismului, cît şi a liberalismului ortodox. Neoliberalismul este o reînnoire a ideilor liberalismului economic atât la nivel teoretic, cît şi la nivel de politică economică. Întoarcerea la ideile liberalismului are loc din cauza că teoria lui Keynes n-au izbutit să realizeze un echilibru macroeconomic, s-a dovedit a fi inconsistentă şi curba lui Philis, nu numai inflaţia dăunează dar şi fenomenul de stagflaţie (şomaj şi inflaţie mare). Criticîndu-i pe clasici şi neoclasici fiindcă apără ideile unei libertăţi abstracte şi nu concrete, vor pleda pentru o libertate controlată şi protejată. Principiile:
1) respectarea „ordinii naturale”, însă nu absolutizarea ei cum procedează liberalii clasici şi neoclasici;
2) libertatea economică şi responsabilitatea întreprinzătorului; 3) concurenţa fără monopoluri; 4) libertatea formării preţurilor; 5) stabilitatea circulaţiei monetare; 6) intervenţia limitată a statului în economia. Rolul economic al statului, în conceptul neoliberalilor, constă: a) elaborarea cadrului juridic şi organizatoric de funcţionare a economiei de piaţă; b) protejarea concurenţei fără de care este imposibilă funcţionarea normală a economiei; c) menţinerea libertăţilor economice; d) încurajarea şi dezvoltarea micului business.
2. ŞCOALA DE LA FREIBURG Şcoala de la Freiburg fondator Walter Euken. Lucrările: „Bazele economiei politice”, „Princ „Principi ipiile ile politic politicii ii econo economic mice”. e”. Aport Aportul ul princ principa ipall a lui este este elabor elaborare areaa „teori „teoriee ideale ideale de economie”, potrivit căreia există două modele de economie: a) economia liberă de piaţă, în care relaţiile dintre agenţii economici se stabilesc prin intermediul pieţei; b) economia centralizată de comandă, în care relaţiile între agenţii economici sunt stabilite în baza directivelor şi regulilor elaborate de stat. În viziunea lui Euken Economia liberă de piaţă este preferabilă, deoarece ea asigură democr democraţi aţie, e, lib libert ertate ate şi bunăst bunăstare areaa oameni oamenilor lor,, iar econo economia mia centr centrali aliza zată tă de comand comandăă este este insuficientă şi deschide calea dictaturii. Eucken este autorul concepţiei „echipei de fotbal”, conform căreia societatea este un uriaş câmp de fotbal, jucătorii echipei sunt agenţii economici, iar funcţiile de arbitru le îndeplineşte statul.
3. ŞCOALA AUSTRIACĂ Şcoala Şcoala ultralibera ultraliberală lă neoaustriacă neoaustriacă prezentată de F. Hayek, L. Mises, J. Schumpeter. Adepţii acestei şcoli sunt numiţi ultraliberali, deoarece ei sunt cei mai înverşunaţi apărători a economiei de piaţă „pure”, respingând chiar şi ideea economiei mixte în ţările occidentale. Lucrările lui Hayek: „Lege”, „Legislaţie”, „Libertate” în care a efectuat o analiză complexă a legăturilor dintre economie, psihologie, drept şi sociologie. Conceptele:
1) despre libertate şi statul de drept, potrivit căruia libertatea este valoarea supremă într-o societate modernă şi prosperă şi ea poate fi asigurată numai prin „domnia legii”. Rolul statului de
drept constă în asigurarea unor servicii publice, care nu pot fi prestate în condiţiile relaţiilor de piaţă, iar intervenţia statului trebuie să fie limitată numai la crearea cadrului juridic de activitate a agenţilor economici, asigurarea ordinii publice şi la acordarea pensiilor şi indemnizaţiilor de şomaj. Garanţia funcţionării eficiente a statului de drept este, în viziune lui F. Hayek, separarea dintre puterile legislativă, executivă şi judecătorească; 2) despre economia de piaţă şi ordinea liberală din cadrul ei. Hayek afirmă, că economia de piaţă, bazată pe proprietatea privată, libertatea indivizilor şi concurenţă, prezintă forma principală de funcţionare a economiei în lumea civilizată. Susţine ideile lui J.B. Say referitor la autoreglarea economiei de piaţă, afirmând că această economie nu poate fi organizată pe bază de plan; 3) despre politica economică a statului. Hayek se pronunţă categoric împotriva politicii de reglare a preţurilor, care, în viziunea lui, duce la dezechilibru şi crize economice. În politica fiscală el se pronunţă împotriva impozitelor percepute pentru „dreptatea socială” şi susţine numai 2 categorii de impozite: impozite destinate pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi impozite destinate pentru necesităţile colective (învăţământ, cultură, sănătate).
4. ŞCOALA DE LA CHICAGO Şcoala de la Chicago (monetară), reprezentant Milton Fridman, lucrările: „Eseuri în ştiinţa economică pozitivă”, „Capitalism şi libertate”, etc. Conceptele:
1) despre Economia de piaţă şi suveranitatea consumătorului. consumătorului. Piaţa este cel mai perfect şi cel mai eficient regulator al economiei, că numai piaţa asigură cea mai raţională utilizare a resurselor economice. Funcţionarea normală a economiei de piaţă este legată de suveranitatea consumatorului, de libertatea lui de a alege. El afirmă, că actuala economia de piaţă dispune de 4 caracteristici definitorii: este bazată pe proprietatea privată; este reflectată juridic în legislaţia ţării; nu admite intervenţia nejustificată a statului în economie; prevede existenţa unui sistem monetar stabil; 2) despre rolul statului în economia. Se pronunţă împotriva amestecului de stat în economia, care în viziunea lui, duce la privilegii, favorizează corupţia şi conţine pericolul dictaturii şi tiraniei. Totodată el acceptă unele forme de intervenţie în economie condiţionate de aşa numite numite „triun „triunghi ghiuri uri de fier”, fier”, care care includ include: e: „bene „benefic ficiar iari” i” (grupa (grupa de presiu presiune ne care care cere cere interv int erven enţia ţia statul statului ui în econo economie mie), ), oamen oamenii politi politici ci (care (care prezin prezintă tă int intere erese sele le corpo corporaţ raţiil iilor) or) şi birocraţia (care întruneşte acest triunghi); 3) referitor la politica monetară potrivit căruia: cererea de bani constituie componenta substanţială a mecanismului economiei de piaţă, iar oferta de bani – principalul factor al creşterii produsului naţional brut; ocuparea forţei de muncă, preţurile şi alte mărimi macroeconomice sunt influenţate de cantitatea de monedă în circulaţie într-o măsură mai mică – de politica fiscală; fluctuaţiile cererii agregate sunt determinate numai de schimbările masei monetare şi de viteza de rotaţie a banilor, şi nicidecum de influenţa politicii fiscale şi a exportului de mărfuri; fluctuaţiile ofertei de bani sunt corelate cu flexibilitatea relativă a salariilor şi a preţurilor; inflaţia
este un fenomen pur monetar şi are la temelia sa o creştere anormală a cantităţii de bani în raport r aport cu volumul de producţie; elaborarea în politica monetară a unei reguli generale (sporirea anuală a masei monetare şi a produsului intern brut cu o rată fixă de 3-5%) şi menţinerea acestei reguli în orice împrejurări, indiferent de conjunctura economică concretă.
5. TEORIILE NEOLIBERALE CU PRIVIRE LA CREŞTEREA ECONOMICĂ 6. TEORIIL TEORIILE E ŞI CONCEP CONCEPTEL TELE E REFERI REFERITOR TOR LA RELAŢI RELAŢIILE ILE ECONOM ECONOMICE ICE EXTERNE 7. TEORIILE DESPRE TRANSFORMĂRILE ECONOMIEI ŞI SOCIETĂŢII
TEMA 13: METODELE DE ANALIZĂ CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ A DATELOR FENOMENELOR ŞI PROCESELOR ECONOMICE 1. METODELE DE PRELUCRARE A DATELOR INDICATORILOR ECONOMICI ŞI STATISTICI
ŞI
CALCULAREA
Princ Principa ipalel lelee modali modalităţ tăţii de analiz analizăă şi preluc prelucrar raree a datel datelor or sunt sunt tabele tabelele, le, grafic graficele ele şi diagramele. Tabelele reprezintă un instrument de analiză cantitativă a datelor ce conţine mai multe date statistice. Tabelul trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: a) Macheta tabelului care include liniile verticale şi orizontale ce alcătuiesc rubricile tabelelor. b) Subiectele tabelelor care include date statistice respective. c) Predicatul tabelului care cuprinde sistemul de indicatori. d) Titlul tabelului în care este referit în mod succint conţinutul tabelului. e) Sursa datelor. f) Note explicati explicative ve necesa necesare re pentru pentru înţeleger înţelegerea ea tabelu tabelului. lui. Cele mai frecvent utilizate în cercetarea economică sunt tabelele simple, tabelele pe grupe şi tabelele combinate. Elaborarea tabelului se efectuează conform următoarelor reguli: a) Tabelul nu este supraîncărcat cu detalii. b) Dacă tabelul conţine mai multe linii ele se cer a fi enumerate. c) Tabelele trebuie să conţină denumirea unităţii de măsură. d) Tabelul Tabelul trebuie trebuie să conţin conţinăă totalurile totalurile,, parţiale parţiale şi finale. finale. e) Valori Valorile le nule ale indicato indicatorilo rilorr se înregis înregistre trează ază cu „-„, „-„, iar lipsa lipsa datelo datelorr cu privire privire la obiectul cercetat cu „…”. Graficul – imaginea spaţială cu caracter convenţional care reflectă ceea ce este esenţial pentru obiectul cercetării. Principalele tipuri de grafice sunt diagramele – graficele ce exprimă relaţiile cantitative, ele fiind fiind compar comparati ative, ve, de struct structură ură şi dinami dinamică. că. Pentru Pentru a exerci exercita ta o analiz analizăă cantit cantitati ativă vă a fenomenelor şi proceselor economice, cercetătorul apelează la anumiţi indicatori statistici.
Indicatorii Indicatorii statistici statistici reprezintă expresia numerică a unor fenomene şi procese socialeconomice definite în timp, spaţiu şi structura organizatorică. Indicatorii statistici îndeplinesc funcţiile: a) De compa ompara rare re b) b) De măs măsura urare c) De analiză d) De si sinteză e) De verif verifica icare re a ipotez ipotezelo elorr ştiinţi ştiinţific ficee Tipurile de indicatori: 1. Indicatori Indicatori absoluţi absoluţi – care exprimă direct valoarea sau structura unei caracteristici cercetate. Aceşti indicatori se obţin la etapa de sistematizare a datelor prin centralizarea lor. 2. Indicatori derivaţi – care se obţin în baza de prelucrare statistică a mărimilor absolute prin aplicarea diverselor metode şi procedee de calcul, ca urmare se obţin mărimi relative, descriptive, dinamice, de interacţiune. 3. Indicatorii relativi includ: a) Indi Indica cato tori ri de stru struct ctur urăă b) Indica Indicator torii de de inte intensi nsitat tatee 4. Indicatori descriptivi : a) Indi Indica cato tori ri de de tend tendin inţă ţă b) Indica Indicator torii de disper dispersie sie 5. Indicatori dinamici: a) Indicele Indicele de variaţie variaţie (raportul (raportul dintre dintre nivelul nivelul variabil variabil din perioada perioada curentă curentă şi perioada perioada de bază) b) Ritmul Ritmul de variaţie variaţie (raportul (raportul dintre variaţia variaţia variabi variabilei lei şi mărimea mărimea ei în perioada perioada de bază) bază) c) Coefic Coeficien ientul tul de elasti elasticit citate ate 6. Indicatori de interacţiune: a) Coeficien Coeficientt de corelare corelare (intensi (intensitatea tatea legătu legăturii rii dintre 2 variab variabile) ile) b) Coeficien Coeficientt de regresie (intensita (intensitatea tea legăturii legăturii dintre variabil variabilaa dependentă dependentă şi una sau mai multe variabile independente) independente) 2. METODELE TEORETICO-LOGICE ŞI TEORETICO-DINAMICE Principalele metode teoretico-logice: analiza, sinteza, inducţia, deducţia. Analiza – reprezintă modalitatea de examinare a fenomenelor şi proceselor economice prin prin descom descompun punere ereaa lor logică logică în compo componen nente te esenţi esenţiale ale.. Scopul Scopul analiz analizei ei este este descop descoperi erirea rea caracterelor esenţiale ale părţilor componente ale întregului. În realizarea acestui scop un rol decisiv decisiv îl joacă joacă procesul de abstractizar abstractizaree – care reprezintă reprezintă abstrage abstragerea rea de la unele unele proprietăţi proprietăţi secundare ale obiectelor de cercetare în scopul evidenţierii altor proprietăţi esenţiale ale acestuia. Abstracţia nu trebuie confundată cu idealism sau dogmatism. Idealismul este exagerarea unui fenomen sau proces economic. Dogmatismul reprezintă o formă de analiză a fenomenelor şi proceselor economice care nu reflectă realitatea. Tipurile de analiză economică: economică: Analiza conceptuală conceptuală Analiza micro, mezo, macro, mondo economică Analiza comparativă • • •
• • • • • •
Analiza statică Analiza dinamică Analiza cantitativă Analiza calitativă Analiza pozitivă Analiza normativă
Sinteza reprezintă reunirea componentelor analizate într-un tot întreg şi prezentarea funcţionării integrale a fenomenelor sau a procesului economic studiat. Metoda inductivă – procesul de cercetare de la caracteristica particulară la evidenţierea generalităţilor, a trăsăturilor comune, a fenomenelor şi proceselor economice. Există 2 tipuri de inducţie : Completă este generalizarea efectuată în baza faptelor studiate. Inco Incomp mple letă tă este este gene genera rali liza zare reaa efec efectu tuat atăă pe baza baza unui unui numă numărr redu reduss de cazu cazuri ri a fenomenului şi extinderea concluziei asupra tuturor cazurilor. Inducţia se bazează pe următoarele procedee : 1. Procedeul concordanţei concordanţei – care prevede că că dacă există cauza, cauza, atunci atunci este prezent prezent şi efectul. 2. Procedeul Procedeul diferenţe diferenţeii – care e utilizat utilizat pentru separare separareaa influenţei influenţei factorului factorului conside considerat rat ca cauză a fenomenului cercetat. 3. Proce Procedeu deull combi combinat nat – compar comparare areaa struct structuri uriii factor factorial ialee a PIB şi PNB, PNB, ambii ambii indica indicator torii sintet sintetici ici au aceea aceeaşi şi factor factori,i, însă însă singur singuraa deose deosebir biree este este că PNB includ includee un factor factor suplimentar – soldul venitului din exterior şi în interior. 4. Procedeul Procedeul soldului soldului – dacă din sporul sporul profitului profitului scădem scădem influenţa influenţa volumului volumului de producţie producţie şi costul pe unitate de produs atunci se obţine influenţa preţului de vînzare a producţiei. 5. Procedeul variaţiei concomitente în macroeconomia macroeconomia PIB-ului este determinat de 2 factori: volumul bunurilor finale, nivelul preţurilor. Variaţia PIB e determinată de variaţia acestor 2 factori. 6. Procedeul Procedeul interf. interf. prin analo analogie gie – dacă consu consumul mul de anumite anumite bunuri bunuri are valoare valoare mai mai mare de 500 lei şi durata mai mare de un an conchidem că ele se încadrează în categoria de MF avînd toate caracteristicile acestei categorii economice. Metoda deductivă – e o metodă de cercetare de la general la particular care se face pe baza cunoaşterii trăsăturilor elementelor de mulţimi. Prin deducţie teoriile descoperite se aplică la analiza faptelor sub forma fenomenelor şi proceselor reale. Scopul deducţiei – verificarea ipotezelor şi a teoriilor prin fapte. f apte. La baza deducţiei stau legi fundamentale ale logicii formate: 1. Legea Legea identităţii identităţii – fiecare fiecare proces proces sau fenomen fenomen economic economic tre să conţin conţinăă un determinan determinant,t, legea interzice atît tautologia cît şi substituirea unei unităţi cu alta „a=a”. 2. Legea Legea contrad contradicţ icţiei iei – e presup presupus us că 2 abordări abordări opuse opuse despre despre unul şi acelaş acelaşii fenome fenomenn economic pot fi ambele adevărate. 3. Lege Legeaa terţ terţul ului ui excl exclus usiv iv – pres presup upun unee că pt acee aceeaş aşii perio perioad adăă de timp timp din din 2 afirm afirmaţ aţii ii contradictorii despre unul şi acelaşi fenomen doar unul este adevărat. 4. Lege Legeaa raţi raţiun unii ii sufic suficie ient ntee – fiec fiecar aree feno fenome menn se cere a fi dedu deduss din din alte alte feno fenome mene ne,, nerespectarea procedeelor legilor logice formale duce la comiterea erorilor logice, care sunt : a) Cînd Cînd trăs trăsăt ătur uril ilee unei unei părţ părţii a într întreg egul ului ui sunt sunt atri atribu buit itee auto automa matt între întregu gulu luii fenomen. • •
b) Cînd
se confundă consecinţa cu cauza, una din metodele teoretico – dinamice de cercetare economică este metoda dialectică, elaborată de Kant şi Heiding. este meto metoda da care care perm permit itee stud studie iere reaa esen esenţe ţeii şi legi legită tăţil ţilor or dezv dezvol oltă tării rii Dialectica este fenomenelor şi proceselor economice concepînd lumea ca pe un sistem complex, în care fenomenele şi procesele economice se află în interdependenţă şi interacţiune între ele. Dialectica presu presupun punee că fenome fenomenel nelee şi proces procesele ele econom economice ice se află află în conti continuă nuă mişca mişcare, re, conce concepîn pîndd mişcarea ca o autodeză în proces în cadrul căruia acumulările cantitative lente duc la salturi calitative bruşte. Sursa permanenta a mişcării o constituie: contradicţia, unitatea si lupta contrariilor. Direcţia principală a mişcării si dezvoltării este acţiunea legii negării negaţiei - ce înseamnă că progresul si schimbările calitative au loc prin preluare si dezvoltarea elementelor pozitive ale vechiului şi eliminarea eliminarea directă sau indirectăa indirectăa a celor negative. negative. Dialec Dialectic ticaa presup presupune une ca cercet cercetare areaa econo economic micăă trebui trebuiee să se orient orientez ezee la int intere eresel selee subiecţilor economici care formează un mega sistem alcătuit din interese economice individuale, interese de grup, interese locale, regionale, naţionale, internaţionale şi globale. O alta metoda teoretico dinamica este metoda istorica - este larg aplicata in domeniul istori istoriei ei si doctri doctrinel nelor or econom economice ice.. In viziun viziunea ea lui Keynes Keynes,, econo economis mistul tul trebui trebuiee sa studie studieze ze prezentul prin lumina trecutului pentru a-si închipui viitorul.
7. METODA METODA SISTEMIC SISTEMICA A SI MODEL MODELAREA AREA SISTEMELOR SISTEMELOR ECONOMICE. ECONOMICE. Metoda sistemică - este o metoda de cercetare a obiectivelor organizate complex. Concepe sistemul ca totalitate de elemente reunite intr-un mediu funcţional care acţionează în vederea realizării unui obiectiv comun. Cel mai simplu sistem poate servi organismul uman, care reprezint reprezintăă o totalitate totalitate de organe organe care asigură funcţionare funcţionareaa omului. omului. Daca ne referim referim la sistemul sistemul unei firme, acesta este compus din diferite secţii între care există relaţii de natură tehnologică, financiară, informaţională şi interumană, necesare producerii de bunuri şi obţinerii profitului. Sistemul include următoarele caracteristici: Orice sistem sistem este este alcătu alcătuit it dintr-o dintr-o mulţim mulţimee de elem element entee numit numitee subsi subsiste steme. me. Exempl Exemplu: u: la 1. Orice nivel de firmă există astfel de subsisteme cum ar fi: sistem de aprovizionare, de marketing, de cercetare - dezvoltare, de contabilitate, de personal. interacţionează prin intermediul conexiunilor - care pot fi : 2. Subsistemele interacţionează Interne – care reflectă legăturile cauzale de coordonare sau subordonare in cadrul sistemului; Externe – care se realizează prin intrări din mediu şi ieşiri pentru mediu. Oricee sist sistem em pose posedă dă o stru struct ctur urăă – stru struct ctur uraa sist sistem emul ului ui este este o ordi ordine ne dete determ rmin inat atăă a 3. Oric conexiunilor interne dintre elementele sistemului. 4. Elementele unui sistem sau subsistem sunt supuse modificării din partea mediului exterior. Ex: Pentru o bancă dintr-o ţară mediul ei este format din alte bănci din ţară şi străinătate, cu care ea concurează, din clienţi care apelează la serviciile ei, şi din instituţii guvernamentale, care stabilesc mecanismele de funcţionare a băncii. 5. Orice sistem trece printr-un ciclu de viaţă, care cuprinde fazele: Faza de apariţie Faza de constituire Faza de maturitate Faza de modificare regresiva •
•
•
• • •
Faza de dispariţie La fazele de apari apari ție şi constituire are loc procesul procesul de organizare progresivă progresivă a sistemului, iar la faza faza de maturit maturitate ate are loc procesu procesull de sta ționare ionare,, şi la faza faza de modific modificare are regresiv regresivaa şi dispariție are loc procesul procesul de dezorganizare a sistemului. În cercetările cu caracter aplicativ metoda sistemică se manifestă sub forma metodei urmărește descrie descrierea rea situa situației şi a funcţiona funcţionalităţii lităţii sistem sistemului ului econo economic, mic, analizei diagnostic, care urmăre evidenţierea aspectelor pozitive şi negative in vederea formării unor strategii de dezvoltare. Această metodă de analiză este cunoscută ca SWOT: Punctele forte – reprezintă resursele, aptitudinile şi alte avantaje pe care le posedă firma. Punctele slabe – reprezintă deficienţa în ceea ce priveşte resursele, competenţele care aduc prejudicii performanţelor firmei. Oportunităţile – situaţie favorabilă în mediul în care îşi desfăşoară firma activitatea. Ameninţările – situaţii defavorabile apărute în mediul ambiant al firmei, modificările legislaţiei care constituie principalele piedici. Prin intermediul comparării punctelor forte şi slabe, a oportunităţilor şi ameninţărilor identificate în urma analizei diagnostic se determină situaţia în care se află întreprinderea şi se alege una din strategiile de acţiune. Analiza diagnostică îndeplineşte următoarele roluri: a) De a testa testa period periodic ic starea starea şi performanţ performanţaa sistemul sistemului ui b) De a sesiza diminua diminuarea rea de performanţ performanţee sistemului sistemului datorită datorită unor disfuncţiun disfuncţiunii c) De a stabili stabili perspe perspective ctivele le dezvoltă dezvoltării rii sistemulu sistemuluii economic economic Actualmente o importanţă mare în cercetarea economiei are modelarea în analiză a sistemelor economice, reprezentînd metoda de cercetare care permite reproducerea proprietăţii unui obiect în dimensiuni mai mici şi într-o formă simplificată. Scopul modelării este explicarea şi previziunea comportamentului economic în formă compactă şi exactă în cazul insuficienţei datelor primare şi a unui număr considerabil de factori. Elaborarea modelului economic cuprinde etapele: 1. Sele Select ctar area ea vari variab abil ilel elor or – vari variaz azăă util utiliz izar area ea în mode modelu lull mări mărimi miii conc concre rete te cu valo valori ri diferite. 2. Determina Determinarea rea restricţiunii restricţiunii necesare necesare pentru pentru a simplifica simplifica modelul, modelul, restituind restituind permitere permiterea, a, evitarea complicaţiilor în construcţia modelului. 3. Evidenţie Evidenţierea rea unei ipoteze ipoteze care exprimă exprimă interacţiunile interacţiunile variabil variabilelor elor economice economice,, ipotezele ipotezele sunt o încercare de a lămuri legătura existentă între variabilele exogene şi endogene. 4. Testarea modelului şi elaborarea concluziilor care rezultă din el. Testarea priveşte atît structura cît şi starea modelului. În ce priveşte structura se verifică dacă parametrii obţinu obţinuţi ţi reflec reflectă tă adecv adecvat at realit realitate atea, a, cît prive priveşte şte starea starea modelu modelului lui se verifi verifică că dacă dacă mărimile obţinute sunt compatibile cu precizia dorită. Concluzia reprezintă enunţul final care rezultă din modelul unui sistem economic limitat în resursele sale, dacă ipoteza existenţei costului alternativ este validă va fi corect de conchis ca pe măsura creşterii VP a unui bun, VP a altui bun trebuie neapărat să scadă. În cercetările economice sunt frecvent utilizate următoarele tipuri de modele: 1. Modelul Modelul de optimizare optimizare – găsirea găsirea din multitud multitudinea inea variante variantelor lor alternative alternative a variantei variantei optime de utilizare ale surselor, veniturilor, costurilor şi investiţiilor. 2. Modelul Modelul de echilibrare echilibrare – găsirea găsirea mecanisme mecanismelor lor de reducere reducere a decalajelor decalajelor existente existente între variabilele economice în vederea asigurării unei situaţii stabile. •
• •
• •
3. Meto Metoda da scen scenar arii iilo lorr – elab elabor orar area ea proc proces esel elor or comp compar arat ativ ivee ale ale evol evoluţ uţie ieii glob global ale, e, regionale, naţionale, sectoriale, pornind de la o serie de premise în funcţie de varianta problemelor care se pot degaja. Utilizînd metoda modelării cercetătorului trebuie să ţină cont de următoarele criterii: a) Valoarea Valoarea aşteptată aşteptată – cît de valoros valoros se aşteap aşteaptă tă a fi modelul în anumite anumite situaţii, situaţii, precum precum şi economiile ce se iau mai rapid şi mai bine pe baza modelului. b) Costurile Costurile iniţialeiniţiale- cît de simplu simplu este implementa implementatt modelul într-o într-o anumită anumită situaţie, situaţie, avînd în vedere costul, cost de adaptare şi de colectare a datelor iniţiale Comple lect ctit itud udin inea ea mode modelu lulu luii – perm permit itee trat tratar area ea tutu tuturo rorr feno fenome mene nelo lorr im impo porta rtant nte, e, c) Comp presupunînd că toate elementele elementele şi conexiunile relative din bază bază să fie incluse în model. d) Adapti Adaptibil bilita itatea tea modelul modelului ui – uşurin uşurinţa ţa cu care care se pot schimb schimbaa valori valorile le parame parametri trilor lor şi structura modelului ca răspuns la noile condiţii. e)
