Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un text poetic studiat, aparţinând lui Tudor Arghezi. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: - evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o tipologie, într-un curent cultural / literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică; - prezentarea temei, prin referire la textul poetic ales, prin referire la două imagini / idei poetice; - sublinierea a patru elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de recurenţă, recurenţă, simbol central, figuri figuri semantice - tropii, elemente de prozodie etc. );
- exprimarea unei opinii argumentate despre felul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales. Modernismul este o mi șcare culturală, artistică și ideatică care include artele vizuale, arhitectura, muzica și literatura progresivă care s-a revoltat împotriva tradi țiilor academice și isto istori rice ce impu impuse se și cons consid ider erat atee stan standa dard rd ale ale seco secole lelo lorr ante anteri rioa oare re.. Fundam Fundament entat at teoret teoretic ic de gândi gândirea rea lui Nietzs Nietzsche che,, Bergso Bergson, n, teoria teoria relati relativit vităţi ăţiii a lui Einste Einstein in,, mod modern ernism ismul ul are ca princi principiu piu de bază bază schimb schimbare area, a, negare negarea, a, distr distruge ugerea rea;; intelectualizarea, metaforismul, subiectivismul – ca viziune asupra lumii şi cultivarea versului liber. O altă trăsătură importantă a acestei ideologii este predilecţia pentru stări limită limită:co :coşma şmar, r, haluci halucinaţ naţie, ie, ridic ridicol ol,, grote grotesc, sc, num numite ite “categ “categor orii ii negati negative” ve” de către către teoreticianul Hugo Friedrich. Printre reprezentanţii cei mai de seamă ai modernismului liric occidental şi american se numără Paul Valery, T.S Eliot, Pablo Neruda sau Vladimir Maiakovski. În literatura română, modernismul este promovat de Eugen Lovinescu, critic, teoret teoretici ician an şi esteti esteticia ciann al perio perioade adeii inter interbel belice ice.. El conduc conducee revist revistaa „Sbură „Sburăto torul rul”, ”, publicaţie care valorifică textele autorilor autorilor modernisşti, atât în epică, cât şi în lirică. Eugen Lovinescu Lovinescu este autorul autorul teoriei teoriei sincroni sincronismul smului, ui, conform conform căreia căreia civilizaţ civilizaţia ia şi cultura cultura se propagă prin imitaţie de la superior la inferior. Literatura trebuie să părăsească tradiţ tradiţion ionali alismu smull sămănă sămănător torist ist şi gândir gândirist ist şi să se înscri înscriee în mod modern ernit itate, ate, cultiv cultivând ând inspiraţia citadină şi preluând noi forme promovate de literatura europeană. Mai întâi se împrumută forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltată, apoi se creează şi un fond original, forme proprii, ţinându-se cont şi de specificul românesc. Lovinescu susţine că imitaţia simplă fără asimilare nu are nicio valoare. Criticul acceptă teoria formelor fără fond pe care o respingea Titu Maiorescu, considerând că formele pot să-şi creeze fondul. Modernismul liric românesc preuspune o multitudine de manifestări şi orientări ideologice, reunind sub cupola sa principalele direcţii, de multe ori divergente, din poezia română interbelică. Astfel, direcţia modernismului expresionist este reprezentată de una dintre etapele poeziei lui Lucian Blaga. Modernismul eclectic e reprezentat de poezia lui Tudor Arghezi, caracterizată de o extraordinară varietate tematică şi stilistică, poezia pentru copii, lirica religioasă sau estetica urâtului fiind doar câteva dintre direcţiile reprezentate. Nu în ultimul rând, modernismul ermetic e reprezentat de ultima etapă poetică a lui Ion Barbu, Barbu, cuprinsă în volumul volumul „Joc secund”. secund”.
Încadrându-se deci în dircţia modernimsului eclectic, Arghezi nu dezvăluie de la început multitudinea de faţete a poeziei sale. După volumul de debut, „Cuvinte potrivite” ( 1927 ), surprinzător prin noutatea expresiei artistice şi prin tematică, în 1931, apare un alt volum al lui Tudor Arghezi, „Flori de mucigai”, cel puţin la fel de surprinzător.. Întregul volum pare să confirme versurile emblematice pentru creaţia argheziană, exprimate în poemul cu statut de artă poetică, „Testament” :”Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.” Textul de debut al volumului, intitulat tot „Flori de mucigai” este, în spirit modernist, o artă poetică, dezvăluind viziunea autorului asupra poeziei şi a raportului ei cu lumea nou creată. La nivel stilistic, titlul se validează ca un oximoron, care pare a copia modelul baudelairian din „Florile răului”, deoarece asociază un termen din sfera semantică a frumosului – „flori” – cu unul din cea opusă – „mucigai”. La nivel semantic, titlul fixează imaginarul poetic în sfera spaţiului închis, umed, specific închisorilor, propice „florilor de mucigai”, pete de culoare în cadrul unui univers tern, mohorât, dezolant. În sens conotativ, se validează ideea că în orice existenţă sordidă poate exista ceva frumos, „floarea” devenind un simbol al naşterii frumuseţii din materia imundă. La nivel estetic, titlul avertizează asupra formulei lirice uzitate de poet, estetica urâtului. Incipitul are caracter declarativ, verbul de persoana I identificând eul liric subiectiv: ”Le-am scris cu unghia pe tencuială”. Prima secvenţă poetică conturează imaginea unui spaţiu închis, a unei materialităţi grele, elementare, un spaţiu interior, ostil. Întunericul sugerează claustrarea, devenind laitmotiv al poeziei şi al volumului. Se descrie un spaţiu al singurătăţii absolute, din care lipseşte până şi graţia divină: „Pe un părete de firidă goală, / Pe întuneric, în singurătate, / Cu puterile neajutate, / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat împrejurul / Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.” Adjectivul obţinut prin prefixare negativă – „neajutate” – este ilustrativ pentru condiţia eului liric. Animalele biblice, secundanţi ai celor trei evanghelişti, lipsesc din existenţa creatorului arghezian. Expresivitatea rezultă din caracterul surprinzător al asocierilor, procedeele artistice fiind puţine : enumeraţia – Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul” – epitetul – „firidă goală”, „puterile neajutate”. Versurile acestei strofe conturează un imaginar al temniţei, dat fiind faptul că poetul a fost închis între 1918-1919 la Văcăreşti, ca urmare a publicării pamfletului “Baroane”. În stofa a doua, enumeraţia prin care se prezintă caracteristicile liricului din “Flori de mucigai” are rolul de a puncta ineditul formulei artistice abordate, estetica urâtului: „Stihuri de groapă, / De sete de apă / Şi de foame de scrum, / Stihurile de acum.” Practic, versurile constituie o enumeraţie de simboluri asociate de poet lumii claustrate pe care o descrie. Astfel, noua sa poezie, noile “stihuri” sunt atemporale, instinctuale şi izvorâte dintr-un suflet dezumanizat. În legătură cu absenţa ajutorului divin în creaţie se dezvoltă sensurile metaforei „unghia îngerească”. Creatorul încearcă recuperarea inspiraţiei de natură divină, dar ostilitatea mediului face imposibil acest lucru: „Când mi s-a tocit unghia îngerească / Am lăsat-o să crească / Şi nu a mai crescut - / Sau nu o mai am cunoscut”. Perturbarea topică din ultimul vers al primei strofe “sau nu o am mai cunoscut” este o caracteristică a poeziei moderne, care are, în text, rolul de a evidenţia pronumele personal, substitut pentru „unghia îngerească”. În acelaşi timp, versul surprinde dezumanizarea acută a individului. A treia strofă, un catren, propune imaginea unui univers exterior, la fel de ostil ca şi acela din prima strofă. Spaţiul interior şi spaţiul exterior se află în consonanţă: „Era
întuneric. Ploaia bătea departe, afară. / Şi mă durea mâna ca o gheară / Neputincioasă să se strângă. / Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.” Verbele la imperfect transmit ideea continuităţii stării de dizgraţie a eului liric, percepută dureros. Mâna, motiv central al textului poetic, prin semnificaţii, devine simbolul actului creator şi al destinului artistului. „Neputincioasă”, mâna inspiraţiei angelice refuză sau nu poate „să se strângă”. Ca în majoritatea textelor argheziene, atitudinea nu este de resemnare. Refuzându-şi destinul, creatorul arghezian se revoltă împotriva propriei condiţii: „Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă”. Ultima sintagmă, simbol al direcţiei infernului, validează noua formulă literară, reafirmând orgolios estetica urâtului. În concluzie, sunt de părere că poezia are valoare de artă poetică prin atitudinea sfidătoare faţă de un mod de a concepe scrisul. Proclamându-şi dreptul de a-şi alege destinul – „m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă” – eul liric arghezian realizează în acest text una dintre cele mai emoţionante şi mai dureroase confesiuni despre rolul menirea artei şi a artistului. În acelaşi timp, consider că textul este reprezentativ pentru direcţia de estetică a urâtului din poezia argheziană şi în acelaşi timp pentru ideologia modernistă promovată de autor. Prin ambiguitatea formală şi ideatică, prin atitudinea sfidătoare şi rebelă şi nu în ultimul rând prin versificaţia ce refuză regulole prozodiei clasice, “Flori de mucigai” se dovedeşte a fi o adevărată artă poetică modernistă.