Ghid Plante Medicinale

GHID PLANTE MEDICINALE 1. GHID INFORMATIV “Valorificarea plantelor aromatice şi medicinale - microtehnologii pentru cultivare, colectare, prelucrare, depozitare” Program POSDRU Nr. contract POSDRU/110/5.2/G/88727 Cod proiect ID 88727

Titlu proiectului: "Antreprenoriat în sectorul plantelor aromatice şi medicinale - alternativă de dezvoltare durabilă a spaţiului rural" Aplicant CDDC– Consorţiul pentru Dezvoltare Durabilă şi Competitivitate Antreprenorială Parteneri P1 - Camera Agricolă Judeţeană Iaşi P2- Asociaţia Contrafort P3 – Asociaţia Centrul de Calificare Adulţi Iaşi Grup de activităţi 2. Campanii de informare a grupului tinta Activitatea 2.2. Elaborare ghid informativ I “Valorificarea plantelor aromatice şi medicinale - micro-tehnologii pentru cultivare, colectare, prelucrare, depozitare” 2012 CUPRINS Prezentarea proiectului Introducere Definiţii Capitolul I. Plantele medicinale şi aromatice, cadru legislativ de reglementare 1.1. Cadru de reglementare 1.2. Notificarea/autorizarea produselor pe bază de plante medicinale şi aromatice în vederea comercializării pe piaţă 1.3. Standarde de cultivare, recoltare şi procesare primară ale plantelor medicinale şi aromatice Capitolul II Utilizarea tradiţională a plantelor medicinale şi aromatice 2.1. Fitoterapie bazată pe medicina populară 2.1.1. Utilizarea plantelor şi a produselor din plante medicinele şi aromatice în terapii de uz intern (medicină populară şi modernă) 2.1.2. Utilizarea plantelor şi a produselor din plante medicinele şi aromatice în terapii de uz extern 2.2. Gastronomie 2.3. Cosmetologie 2.4. Aromoterapie 2.5. Colorarea textilelor 2.6. Alte utilizări 2.6.1.Insecticide

2.6.2. În scop decorativ 2.7. Plantele medicinale şi aromatice în judeţul Iaşi 2.7.1. Condiţii pedoclimatice 2.7.2. Zone de cultură şi colectare din flora spontană 2.7.3.Cultura plantelor medicinale şi aromatice în judeţul Iaşi 2.8. Preţuri practicate pe piaţă la comercializarea plantelor medicinale şi aromatice în stare crudă sau procesate primar Capitolul III Ghid de Bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice 3.1. Aspecte generale privind cultivarea plantelor medicinale şi aromatice 3.1.1. Generalităţi 3.1.2. Zonarea culturilor 3.1.3. Condiţii de climă şi sol 3.1.4. Tehnologii de cultivare 3.1.5. Lucrările solului 3.1.6. Semănatul şi plantatul 3.1.7. Lucrări de îngrijire 3.2. Recoltarea plantelor medicinale şi aromatice 3.2.1. Reguli de mediu 3.2.2. Reguli tehnice generale de recoltare 3.2.2.1. Condiţii de recoltare specifice pentru plantele medicinale şi aromatice din flora spontană 3.3. Reguli de conditionare - uscare şi procesare primară 3.3.1.Transport 3.3.2. Facilităţi de procesare 3.3.3. Uscare 3.3.4. Ambalare/etichetare 3.3.5. Depozitare 3.3.6. Transport -comercializare 3.3.7. Determinarea calităţii 3.4. Utilaje pentru procesarea planetelor medicinele şi aromatice Capitolul IV Tehnologia de cultivare a plantelor medicinale şi aromatice în sistemul de agricultură ecologică Capitolul V Finanţări prin PNADR Capitolul VI Adrese şi legături utile, bibliografie

Prezentarea proiectului CDDC – Consorţiul pentru Dezvoltare Durabilă şi Competitivitate Antreprenorială derulează în perioada februarie 2012- iulie 2013, proiectul "Antreprenoriat în sectorul plantelor aromatice şi medicinale - alternativă de dezvoltare durabilă a spaţiului rural" - ID 88727, finanţat prin FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveste dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”. Proiectul are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economiei rurale prin dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale ale persoanelor din mediul rural şi ale angajaţilor exploataţiilor agricole, care doresc să iniţieze o activitate independentă în domeniul valorificării plantelor aromatice şi medicinale, concomitent cu sporirea adaptabilităţii acestora la mediul economic în schimbare şi la provocarile globalizării. Proiectul este implementat pe o perioadă de 18 luni de aplicantul CDDC - Consorţiul pentru Dezvoltare Durabilă şi Competitivitate Antreprenorială, în parteneriat cu Camera Agricolă Judeţeană Iaşi ,Asociaţia Contrafort şi Asociaţia Centrul de Calificare Adulţi Iaşi. Grupul ţintă: Există 2 grupuri ţintă în proiect, unul general şi unul secundar. În selectia grupului ţintă general se urmăresc următoarele criterii: ü interesul pentru domeniul proiectului (persoane atrase de cultivarea plantelor aromatice şi medicinale); ü experienţa anterioară în desfăşurarea unei activităţi independente; ü durata timpului scurs de la ultimul loc de muncă (pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă; au prioritate cei care au avut un loc de muncă cu mult timp în urmă); ü -veniturile realizate (au prioritate cei cu nivel de trai redus, deoarece iniţierea unei activităţi în acest domeniu va conduce la obţinerea de venituri, deci creşterea nivelului de trai). Din grupul ţintă general vor fi selectate persoanele care vor participa la cursuri de formare de competenţe antreprenoriale. Criteriile de selecţie pentru grupul ţintă secundar sunt: ü Potenţial de dezvoltare a unei mici afaceri (experienţe anterioare ca anteprenor sau angajat, potenţial economic); ü Capacităţi de antreprenor manifestate pe perioada sesiunilor de informare (iniţiativa, imaginaţie, spirit de risc, etc); ü Interesul şi dorinţa de participare la cursurile de formare; ü posibilitatea de antrenare a membrilor familiei (provin din familii în care toţi membrii practică agricultura de subzistenţă, au venituri mici). Pentru atingerea obiectivului proiectului sunt anticipate următoarele rezultate de impact: ü 500 persoane (implicate în agricultura de subzistenţă sau persoane neocupate din mediul rural) informate asupra procedurilor de păstrare şi comercializare a plantelor aromatice şi medicinale; ü 2000 materiale informative (broşuri) realizate privind dezvoltarea de mici afaceri în domeniul valorificarii plantelor aromatice şi medicinale (micro-tehnologii, ambalare, comercializare, promovare etc.); ü 1 parteneriat transnaţional constituit pentru sprijinirea antreprenoriatului în domeniul plantelor aromatice şi medicinale; ü 300 persoane implicate în agricultura de subzistenţă sau persoane neocupate din mediul rural, asistate şi consiliate; ü 80 persoane formate în

competenţe antreprenoriale. Informaţiile vor fi furnizate prin intermediul broşurilor, flyere-lor, pliantelor, websiteului, şi a campaniilor de informare. Introducere Plantele medicinale şi aromatice au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri în medicina populară românească, iar unele plante aromatice caracterizează bucătăria tradiţonală. Resursele României în ceea ce priveşte plantele medicinale şi aromatice sunt foarte diversificate. În flora spontană există 3.700 de specii recunoscute ca având proprietăţi curative deosebite, din care 800 de specii au proprietăţi fitoterapeutice determinate, iar 370 au însuşiri recunoscute ca avînd efecte farmacodinamice. Plantele medicinale pot fi cultivate şi în sistem intensiv. Acum 20 de ani România era o mare exportatoare de plante medicinale. Sunătoarea, muşeţelul, gălbenelele şi coada şoricelului se cultivau pe cca 45.000 ha, sub atenta supraveghere a specialiştilor. În anul 2010 abia dacă se mai cultivau 10.000 de hectare. (Sursa MADR) Privind stuctura de producţie, situaţia suprafeţelor la nivel naţional în anul 2003 se prezenta în felul următor: cea mai cultivată specie era coriandrul (8675 ha), urmată de mac (50 ha), chimion (12 ha) şi fenicul (5 ha). Pe suprafeţe mici se cultivau şi alte plante medicinale: gălbenele, busuioc, cimbru, angelica, anghinarie, valeriană. În acest timp există cereri anuale de sute de tone de muşeţel şi mentă pentru export în Germania. Arnica montana, este o plantă medicinală caracteristică reliefului montan românesc, dar colectarea ei fără discernământ a dus la punerea în pericol a acestei specii. Astfel, cultivarea ei reprezintă soluţia ideală. Costurile de producţie pentru unitatea de suprafaţă cultivată cu plante medicinale sunt foarte apropiate de cele necesare pentru înfiinţarea culturilor de legume. Aceste costuri diferă foarte mult de la specie la specie, în funcţie de modul de înmulţire şi costurile legate de materialul de înmulţire. În România, urmare a retrocedării terenurilor, majoritatea fermelor individuale se caracterizează printr-o putere economică redusă şi orientarea producţiei proprii spre autoconsum, ele având mai mult un caracter de subzistenţă şi semi-subzistenţă. În fermele de subzistenţă şi semisubzistenţă, fermierii desfăşoară activităţi agricole de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor, bazate pe tradiţii specifice satului românesc. Aceste ferme se caracterizează printr-o structură de producţie determinată de necesităţile gospodăriei şi printr-o dotare tehnică redusă şi necorespunzătoare, ceea ce împiedică creşterea productivităţii şi obţinerea unui surplus de produse destinate vânzării. Asfel dintre gospodariile individuale (adică fermele care nu sunt persoane juridice, dar sunt deţinute şi lucrate de familii), doar 4% sunt în prezent orientate spre piaţă, în timp ce 20% dintre ele produc un anumit surplus destinat vânzării. Prin faptul ca asigură mijlocul de trai al categoriilor vulnerabile ale populatiei, exploataţiile de subzistenţă joacă un rol socio-economic esenţial. Fermele de subzistenţă sunt, de obicei, conduse de proprietari, persoane care fie sunt pensionare, fie se apropie de vârsta pensionării. Multe din aceste persoane nu au niciun nivel de pregatire sau deţin niveluri de competenţă/cunoştinţe limitate şi nu beneficiază de pe urma politicilor care au fost proiectate pentru a sprijini viitorul agriculturii româneşti. Orientarea acestor ferme către piaţă necesită schimbarea sistemului de producţie şi implicit cheltuieli financiare suplimentare. Politica agricolă a României incurajează diversificarea culturilor prin înfiinţarea şi extinderea culturilor de plante tehnice (printre care şi PMAT) - inclusiv cele ecologice (cu căutare tot mai mare la export) precum şi

dezvoltarea de activităţi economice alternative agriculturii în mediul rural, lărgirea ofertei de produse ale pădurii -altele decât lemnul-, sprijinirea eco- şi agro-turismulul, etc., ce pot spori veniturile gospodăriilor ţărăneşti. În acest context, iniţierea şi dezvoltarea de mici afaceri cu plante medicinale şi aromatice în mediul rural, pot să valorifice potenţialul local şi să aducă un plus de valoare resurselor locale. DEFINIŢII ü plante medicinale şi aromatice- plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care datorită compoziţiei lor chimice au proprietăţi terapeutice şi sunt incluse în catalogul şi nomenclatorul national al plantelor medicinale şi aromatice din cultura şi flora spontană sau din catalogul oficial comunitar ori al unui stat membru al Uniunii Europene. ü productie de plante medicinele şi aromatice – obţinerea plantelor medicinale şi aromatice prin cultivare sau recoltare din flora spontană ; ü prelucrare - conditionarea plantelor medicinale şi aromatice in: ceaiuri, condimente naturale, precum şi în materii prime pentru procesare; ü procesare - transformarea materiilor prime obtinute prin prelucrare în produse care se comercializeaza: medicamente, cosmetice, suplimente nutritive şi dietetice, aditivi alimentari de aromatizare; ü producător - persoană fizică sau juridică ce cultiva plante medicinale şi aromatice; ü culegător - persoană fizică sau juridică ce recoltează din flora spontană plante medicinale şi aromatice; ü procesator persoană fizică sau juridică ce prelucrează plantele medicinale şi aromatice pentru a obţine produse finite, în vederea comercializării; ü Catalogul şi nomenclatorul national al plantelor medicinale şi aromatice din cultura şi flora spontana se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, padurilor, apelor şi mediului. ü agricultor/fermier – o persoană fizică sau juridică sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care grupul şi membrii săi îl deţin în temeiul dreptului naţional şi a cărei exploataţie se află pe teritoriul Comunităţii şi care desfăşoară o activitate agricolă; ü activitate agricolă – acţiunea care vizează producţia agricolă, cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, creşterea şi întreţinerea animalelor de producţie şi reproducţie în scopuri agricole sau menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu conform art. 2(c) din Regulamentul CE nr. 73/2009; ü Bune condiţii agricole şi de mediu (GAEC – good agricultural and environmental conditions) – standardele de ecocondiţionalitate definite conform art. 4, 5, 6 şi anexei II şi III la Regulamentul CE nr. 73/2009; ü Eco-condiţionalitate – cerinţele legale în materie de gestionare şi bunele condiţii agricole şi de mediu în conformitate cu art.5 (Anexa II) şi 6 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 şi art. 2(31) din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009; ü exploataţie agricolă (fermă) – ansamblul de unităţi de producţie administrate de agricultori/fermieri şi situate pe teritoriul României;

Capitolul I Plantele medicinale şi aromatice, cadrul legislativ de reglementare 1.1. Cadru de reglementare În calitate de stat aderent şi ulterior, de membru al Uniunii Europene, România a adoptat un cadru de reglementare pentru producţia şi comercializarea produselor pe bază de plante medicinale şi aromatice, care să ofere un nivel ridicat de protecţie consumatorilor. Acest cadru de reglementare cuprinde: ü Legea nr.491/2003 a plantelor medicinale şi aromatice; ü Ordin comun MAPDR/MS nr. 243/2005 privind aprobarea normelor tehnice de prelucrare, procesare şi comercializarea a plantelor medicinale şi aromatice; ü Ordin comun MAPDR/MS nr 244/401/2005

privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub forma de suplimente alimentare predozate; ü Ordin comun MAPDR/MS/ANSVSA nr. 1228/244/63/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi; ü Ordin comun MAPDR/MS/ANSVSA nr. 7/2008 privind întocmirea listei naţionale de menţiuni nutriţionale şi de sănătate associate produselor din plante medicinale şi aromatice; ü Legea nr. 239 din 2010 Privind modificarea şi completarea Legii Plantelor medicinale şi aromatice nr.491/2003; ü Ordin nr. 35/2009 al MADR privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, padurilor şi dezvoltarii rurale nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind inregistrarea operatorilor în agricultura ecologica; ü Ordin nr. 297/2008 privind aprobarea Procedurii de autorizare simplificata pentru medicamentele din plante medicinale cu utilizare traditională; ü Ordinului comun MADR/MS/ANSVSA nr. 7/2008 privind întocmirea listei naţionale a propunerilor de menţiuni nutriţionale şi de sănătate associate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul comun MADR/MS nr. 244/2005 şi Ordinul comun MADR/MS/ANSVSA nr. 1228/2005 MADR 12. C.C.A.C.C.A. ü ORDIN nr. 170 /2011 AL MADR privind aprobarea Ghidului de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice ü Regulamentul (CE) NR. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei Agenţii Europene pentru Medicamente ü Comunicare a comisiei către consiliu şi parlamentul european privind Raportul referitor la experienţa dobândită ca urmare a aplicării dispoziţiilor capitolului 2a din Directiva 2001/83/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/24/CE, asupra dispoziţiilor specifice aplicabile medicamentelor tradiţionale din plante; ü REGULAMENTUL (CE) NR. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare 1.2. Notificarea/autorizarea produselor pe bază de plante medicinale şi aromatice în vederea comercializării pe piaţă Legea nr 491/2003 republicată actualizată în 2011 (privind plantele medicinale şi aromatice, precum şi produsele stupului) publicată în Monitorul Oficial 52/2011 din 20 Ianuarie 2011 stabileşte cadrul general privind producţia, procesarea şi organizarea pieţei plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului, relaţiile dintre producatori, procesatori şi comercianţi. ü Produsele finite pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului care se încadrează ca medicamente în definiţia prevăzută în titlul XVII - Medicamentul, art. 695 pct. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare se autorizează/avizează pentru introducerea pe piaţă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. ü Produsele finite pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului care se incadreaza ca alimente, suplimente alimentare şi produse de uz intern sau extern, exclusiv produsele cosmetice se introduc pe piaţă conform normelor stabilite de autoritatea competentă şi se notifică de către operatorii din domeniu la Serviciul Naţional pentru Plante Medicinale Aromatice şi Produse ale Stupului (SNPMAPS) în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA, Bucureşti. Acest organism asigură notificarea,

supravegherea şi controlul suplimentelor alimentare şi produselor de uz extern obtinute din plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului, cu excepţia produselor cosmetice. 1.3. Standarde de cultivare, recoltare şi procesare primară ale plantelor medicinale şi aromatice Activitatea de producere şi comercializare a plantelor medicinale cultivate şi din flora spontană poate deveni o activitate economică de amploare, fiind o bună sursă de venituri pentru producători, comercianţi şi procesatori. Această activitate trebuie să se desfăşoare conform principiilor liberei concurenţe şi cu respectarea condiţiilor tehnice pentru cultivare şi recoltare. Asociaţia europeană pentru creşterea plantelor (EUROPAM – European Herb Growers Association) a elaborat ghiduri de bună practică de recoltare şi cultivare ale plantelor medicinale şi aromatice. Standardele stabilesc noţiunile de cultivare, recoltare şi procesare primară ale plantelor medicinale şi aromatice comercializate în Uniunea Europeană, prevederile lor aplicându-se la producerea tuturor materiilor prime din plante utilizate în industria alimentară, a medicamentelor, aromelor şi parfumurilor şi, de asemenea, tuturor metodelor de producţie, inclusiv metodei de producţie organică, în concordanţă cu prevederile europene. Prin aplicarea acestor standarde, cultivatorul/procesatorul de plante medicinale şi aromatice poate garanta calitatea şi cantitatea plantelor recoltate din culturi şi din flora spontană şi poate asigura materii prime şi produse din plante care satisfac cerinţele consumatorilor şi standardele de calitate; respectiv : ü obţinerea de produse igienice, cu un minim de încărcătura microbiologică; ü limitarea influenţelor negative care afectează plantele în timpul recoltării, procesării şi depozitării. Standardele europene traduse de ASRO şi însuşite ca standarde româneşti au caracter voluntar de aplicabilitate : ü SR 13479:2003-Plante medicinale şi aromatice. Ghid de bună practică pentru cultivare; ü SR 13480:2003 - Plante medicinale şi aromatice. Ghid de bună practică de recoltare. ü SR 1631-1:2003 - Plante medicinale şi aromatice. Determinarea calităţii organoleptice, care stabileşte noţiunile şi metodele pentru determinarea calităţii organoleptice a plantelor medicinale şi aromatice. Determinarea calităţii organoleptice a plantelor medicinale şi aromatice constă în stabilirea caracterelor acestora, care pot fi observate cu ochiul liber sau cu lupa (caractere macroscopice, culoare şi dimensiuni), precum şi a celor care pot fi determinate prin perceperea mirosului sau gustului. ü SR 1632-1:2003 - Plante medicinal şi aromatice. Nomenclatură botanică, standard realizat în concordanţă cu Flora Europaea şi cu cele mai recente publicaţii ale Asociaţiei Internaţionale de Testare a Seminţelor (ISTA). Standardul ajută la cunoaşterea şi identificarea plantelor medicinale şi aromatice comercializate în Uniunea Europeană, cuprinzând atât denumirea plantelor (în limba latină şi limba română), cât şi denumirea speciei şi a familiei. Capitolul II Utilizarea tradiţională a plantelor medicinale şi aromatice Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, meşteşugul vindecării suferinţelor umane nu a putut fi disociat de plantele medicinale. Până în urmă cu un veac, aproape toate “leacurile” folosite de om erau de origine vegetală. Treptat, medicina a separat ce este

folositor şi ce nu din cunoştinţele medicinii populare. În zilele noastre, pe glob, circa jumătate din produsele farmaceutice au la bază plante medicinale, sau principii active extrase din plante (alcaloizi, glicozizi, uleiuri volatile etc.), fiind folosite în tratamentul unor boli grave de inimă, stomac, sistem nervos etc. La acestea se adaugă produsele utilizate la prepararea ceaiurilor şi în diverse industrii (alimentară, parfumerie şi cosmetică, a săpunurilor şi detergenţilor etc.). Majoritatea plantelor medicinale şi aromatice au însă utilizări multiple, pe care le prezentăm în continuare. 2.1. Fitoterapie bazată pe medicina populară În prezent asistăm la o revenire spectaculoasă a terapiilor naturale utilizate în vindecarea bolnavilor.Medicina naturistă sau naturală uzează de practici terapeutice inspirate de natură, folosind produse şi factori naturali, tehnici ancestrale şi metode traditionale verificate în timp.Tot mai multi pacienţi caută pentru afecţiunile de care suferă, mai întâi o soluţie naturală de rezolvare a problemelor de sănătate, prin folosirea tratamentelor şi terapiilor naturale. Exista ţări în care medicina chinezească, homeopatia, acupunctura, fitoterapia, gemoterapia, sunt considerate ca facând parte din tratamentele cu efecte reale de vindecare şi sunt incluse în bugetele de asigurări de sănătate. Orientările actuale în medicină sunt grefate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei (tratamentul cu produse farmaceutice obţinute din plante), limitând exploziva folosire a medicamentelor de sinteză în strictul necesar. Fitoterapia constituie o reală posibilitate în terapeutica modernă, alături de chimioterapie, fizioterapie, electroterapie, igiena alimentaţiei etc. Utilizarea plantelor medicinale şi aromatice în terapia naturală prezintă avantaje de necontestat, comparativ cu medicamentele de sinteză.Produsele şi preparatele farmaceutice de origine vegetală sunt mai bine tolerate de organism, nu prezintă efecte secundare şi fenomen de obişnuinţă, au eficacitate sporită, neavând un înlocuitor de sinteză, reprezintă uneori singura posibilitate terapeutică (de exemplu, medicamentele cardio-digitalice din degetelul lânos, medicamentele laxative, hepatobiliare, antitusive, corticosteroizi) iar în majoritatea cazurilor, sunt mai ieftine decât produsele de sinteză. Produsele farmaceutice obţinute din plante trebuie însă folosite în scopuri profilactice sau curative numai în baza prescripţiilor medicului specialist. 2.1.1 Utilizarea plantelor şi a produselor din plante medicinele şi aromatice în terapii de uz intern (medicină populară şi modernă) ü Infuzia se obţine prin opărirea plantelor uscate şi măruntite sau prin opărirea plantelor proaspete. Modul de preparare: se pun unadoua lingurite din planta mărunţita intr-un vas de ceramica sau emailat, peste care se toarna 250 ml apa clocotita, se acopera vasul timp de 15 minute şi apoi se filtreaza printro strecuratoare. Valabilitatea unei infuzii este de 12 ore, daca este tinuta la temperatura camerei. ü masticarea plantelor este cea mai simpla forma de preparare şi administrare a plantelor medicinale ; ü decoctul (fiertura) este lichidul obtinut prin fierberea produsului vegetal mărunţit cu solventul necesar, obişnuit apa. Decocţia constă în tratarea produsului vegetal mărunţit cu cantitatea de apă necesară şi fierberea lui şi se recomanda în general pentru radacini şi coji, respectiv acele organe ale plantei care au membrana mai groasa şi prin care difuziunea substantelor active se face mai greu. Mai rar, acest procedeu se recomanda în cazul florilor, frunzelor, ramurelelor sau fructelor, şi aceasta în special cand urmarim ca în extractul apos sa ramana pretioasele uleiuri volatile. Soluţia extractivă se filtrează fierbinte, reziduul se spală cu apă care se completează soluţia la volumul indicat iniţial. Valabilitatea decoctului este de 12 ore, daca este tinut la temperatura camerei. ü

maceratul se obţine prin menţinerea, un anumit timp, a produsului vegetal în apă rece, vin, alcool etc. pentru extragerea principiilor active. Macerarea dureaza intre cateva ore şi mai multe zile sau saptamani, în functie de produsul vegetal. Acest procedeu este recomandat în special pentru plante care contin mucilagii, şi anume radacini de nalbamare, frunze şi ramurele de vasc, seminte de in. ü siropul : preparat farmaceutic lichid, cu un continut ridicat de zahar, de consistenta vâscoasă, destinat administrarii interne. Se prepară în două feluri utilizând : o solutii extractive apoase (infuzii, decocturi, macerate) la care se adaugă zahăr. La 360 g lichid se adauga 640 g zahar. În loc de zahar se poate folosi miere. o fructe sau legume proaspete (afine, mure, cătină albă, coacaze negre etc). Se storc fructele şi se obtine siropul natural, la care se adauga zahăr sau miere. ü tinctura : preparat lichid, sub formă de soluţie alcoolică, hidroalcoolică sau eteroalcoolică, obţinut prin extracţie dintr-un produs vegetal. Modul de obţinere: se pun plantele la macerat în alcool în proporţie de 10-20% timp de 10-14 zile, la temperatura camerei. Se agită de mai multe ori în fiecare zi, iar după macerare soluţia se strecoară şi se păstreaza la rece într-un vas de sticlă colorată, bine închis, la adăpost de lumina, căldura şi umiditate. după doua, trei zile, timp în care se face decantarea, se scurge solutia limpede şi se păstrează cu respectarea aceloraşi reguli.Tinctura se ia diluată în puţină apă sau ceai.Doza obisnuită: 5-10 picaturi, luate ca atare sau diluate in ceai ori apă fierbinte. Extern, tincturile se folosesc pentru ungerea locurilor bolnave ori sub forma de cataplasme ü vin medicinal :se obtine din plantele medicinale mărunţite, care se macereaza timp de 7-10 zile în vin, în concentraţie de 30-50 g plante la 1 kg de vin, după care urmeaza filtrarea. Exemple: vinul de ceapă, vinul de urzică. ü cidrul - vin obţinut din fructe prin fermentaţie naturală. Se prepară din mere dulci, măceşe etc. Fermentaţia durează patru, sase saptamani, în funcţie de temperatura camerei. După terminarea fermentatiei, cidrul devine limpede şi se trage cu ajutorul unui furtun, în sticle, care sunt păstrate la răcoare. Valabilitatea cidrului este de două, patru luni, la temperatura camerei. ü administrarea plantelor pe cale orală, sub formă de pulbere obţinută dintr-o singură plantă sau un amestec de pulberi din mai multe plante, înghiţite ca atare cu puţină apă. Pulberea se obţine prin măcinarea diferitelor părţi ale plantei (flori, frunze, tulpină, rădacină). Extracţia substanţelor active se realizează după ingerare, prin sucul gastric. Avantajul acestei forme de administrare a unui produs fitoterapeutic consta în aceea ca substantele active, cele termolabile şi cele care-şi schimbă structura prin folosirea unor solvenţi de extracţie, nu vin în contact cu agenţii fizico-chimici. ü comprimatele simple sunt preparate din pulberi de plante, printro tehnologie clasică sau drajate printr-o tehnică mai complicată de drajare, care constă în acoperirea cu o peliculă specială gastro-solubilă, a comprimatelor. Comprimatele din pulberi de plante prezintă avantajul unei dozări precise, posibilitatea controlului analitic, stabilirea termenului de valabilitate şi prezentarea într-un ambalaj modern şi sigur. ü soluţiile extractive hidroalcoolice sunt forme farmaceutice în care plantele sunt macerate sau percolate intr-un amestec de apa şi alcool, cu o concentratie mai mare în alcool în cazul tincturilor sau mai redusă, în cazul vinurilor medicinale. ü capsule, gelule, solutii injectabile şi altele, în compozitia carora intră extracte totale sau substanţe active pure de origine vegetală. 2.1.2. Utilizarea plantelor şi a produselor din plante medicinele şi aromatice în terapii de uz extern ü Cataplasma se obtin din frunzele proaspete de plante sau din seminţe măcinate, care se amestecă cu apa calduţă, până se obţine o plasmă care se pune în tifon

dublu sau intr-o pânză curată. Cataplasmele se aplică pe zona în care se manifestă afecţiunea şi au rol emolient, antiinflamator sau activează circulaţia periferică. ü unguente- preparate farmaceutice de consistenţă semisolidă, destinate aplicării pe piele sau mucoase, în scop terapeutic sau de protectie. Se prepară dintr-o baza de unguent (vaselina, ceară naturală, unt, untura), în care se incorporează tinctură, extract sau pulbere de plante. ü uleiuri medicinale :produse obţinute prin macerarea plantelor în uleiuri comestibile (măsline, floarea-soarelui etc.) un timp variabil (intre 4 şi 6 săptămâni), după care se filtrează şi se pastrează în sticle inchise la culoare, la răcoare şi la întuneric. Există şi un procedeu mai rapid în care plantele se umectează în prealabil cu alcool concentrat şi se ţin intr-un vas inchis 10-12 ore. Se adaugă ulei comestibil, fierbându-se apoi pe baia de apă timp de 2-3 ore. Se lasă în repaus 2-3 zile, după care se filtrează. Se păstreaza în sticle bine inchise, la întuneric şi la loc răcoros. ü oteturi aromatice : produse obţinute prin macerarea unor plante în oţet de fructe (obţinut prin fermentaţie naturală). Se folosesc 100-500 g plante măruntite la un un litru de oţet. Macerarea este variabila; poate dura, în general, şapte-opt zile, după care conţinutul se filtrează prin presare şi se depozitează în locuri răcoroase şi întunecoase. ü înhalaţii : se prepara din plante aromatice prin infuzare sau din uleiuri volatile puse direct în apă clocotită. Bolnavul tine capul încât pierderile de vapori să fie cât mai mici, iar respiratia trebuie fie profundă. Inhalaţia durează 20 de minute. ü gargara - mod de dezinfectare a cavităţii bucale şi faringelui cu ajutorul unor infuzii sau decocturi din plante medicinale. ü supozitoare :obţinute de farmacii sau industria de medicamente din diverse medicamente naturale. Se administreaza exclusiv pe cale externa. ü badijonaje : formă de aplicare externă, direct pe o leziune a pielii sau mucoaselor, a unor substante medicamentoase obţinute din plante. ü băi cu plante : se bazează în principal pe acţiunea directă la nivelul tegumentelor sau al mucoaselor a diferitelor substanţe active din plante (obţinute prin extracţie apoasa). Băile cu plante sunt utile în boli de piele sau chiar în unele afecţiuni interne. Tegumentele şi mucoasele sunt destul de permeabile pentru numeroase substanţe active din plante, transportate de curentul sanguin.Aceste substanţe pot ajunge în întreg organismul, fiind utile într-o serie de boli interne. Substanţele active se pregătesc în infuzii sau decocturi concentrate, care se introduc în apa de baie, după filtrare. Băile medicinale se pot face şi cu uleiuri esenţiale în proporţie de 5-10 % ulei, dizolvate în alcool concentrat. Prezentăm în continuare câteva dintre plantele recunoscute pentru proprietăţile lor curative : Cicoare (Chihorium intybu) Frunzele şi rădăcina plantei au importanţă în fitoterapia umană. Proprietăţi: tonic general, remineralizant, antianemic, aperitiv, stomahic, depurativ, coleretic şi colagog, diuretic, laxativ uşor, vermifug, febrifug, sedativ, antiaritmic şi hipotensiv, hipoglicemiant. Se recomandă în: anorexie, astenii, anemie, insuficienţă biliară, icter, colici hepatice, congestii hepatice şi splenice, atonie gastrică şi digestivă, dermatoze, gută, litiază renală şi vezicală, infecţii urinare, hidroptizie, constipaţie, paludism. Planta se află în compoziţia ceaiului depurativ Plafar. Coada-şoricelului ( Achillea mellifolium) Compoziţie chimică: planta conţine ulei eteric, acizii achileic, formic, acetic, aconitic, ascorbic, folic, probionic, valerianic, palmitic, stearic, oleic, linoleic, miristic, succinic, urme de acid salicilic, cafeic, alcool etilic şi metilic, flavone, maltoză, zaharoză, glucoză, arabinoză, galactoză, dextrine, aminoacizi, proteine, taninuri, substanţe anorganice conţinand Fe, Mg, Zn, Cu, Cd, Ni, Si, Ca. Planta

are importanţă terapeutică în medicina umană: ü intern acţionează ca bronhodilatator, expectorant, antiseptic bronşic, dezinfectant şi calmant în inflamaţiile gastrointestinale, carminativ, topic - ,modificand local reacţia pielii sau mucoaselor, analgetic, hemostatic, decongestive antihemoroidal, antiseptic şi calmant al mucoasei ano-rectale. ü Extern: calmant, antiinflamator şi dezinfectant (băi sau comprese); regenerează ţesuturile. 2.2. Gastronomie Plantele aromatice sunt ingrediente esenţiale pentru aroma, mirosul şi gustul preparatelor culinare. Ele sunt folosite în mod tradiţional în bucătărie ca aromatizanţi, coloranţi naturali pentru prajituri ,condimente sau conservanţi pe timp lung pentru alimente . Simple sau combinate între ele, proaspete sau uscate, plantele medicinale şi aromatice dau o savoare deosebită mâncarurilor pe bază de legume şi carne, supelor ,sosurilor, orezului şi chiar pâinii. De asemenea, pot fi folosite pentru asezonarea salatelor şi aromatizarea oţetului, uleiiurilor, băuturilor alcoolice şi sucurilor de fructe. Felurile de mâncare vor deveni mai gustoase, mai usor de digerat (deci mai sanatoase) cu un aspect mai placut (deci mai apetisante), dacă sunt adaugate diferite plante aromatice, în funcţie de aromă, gust, culoare şi aspect. Folosirea acestora, presupune un anumit rafinament culinar şi alegerea cea mai potrivita contribuie la succesul unei mese reusite.În timp, s-a dovedit că plantele aromatice au proprietăţi terapeutice remarcabile. Bucătăria românească este dominată de pătrunjel, mărar, leuştean, frunze de ţelină, cimbru, etc. Multe bucătării tradiţionale le folosesc atît naturale, cît şi în combinaţii, amestecate în mîncare în timpul preparării sau la masă. La fel şi moldovenii, în aceleaşi scopuri, încă din vremurile străvechi au folosit şi folosesc mirodenii. O serie de izvoare scrise, din antichitate, dovedesc folosirea în alimentaţie a mirodeniilor, plantelor aromatice. Astfel la sfîrşitul secolului al XVIII-lea în bucătăria moldovenească se folosea: ţelina, măcrişul, maghiranul, păstărnacul, hameiul, melisa, muştarul, asmăţucul, pelinul negru, menta, cimbrişorul, ardeiul, rozmarinul etc. Cunoştinţele referitoare la plantele condimentare s-au acumulat treptat. A crescut numărul acestora prin cultivarea noilor plante. S-a renunţat tot mai mult la speciile sălbatice, dar nu au fost excluse complet din meniuri. Putem afirma, că ţăranii au fost receptivi la introducerea în cultură şi alimentaţie a condimentelor noi. Pătrunjelul (Petroselinum crispum)este probabil cea mai cunoscută plantă aromatică din bucătăria românească, alături de leuştean şi mărar. Este menţionat încă din perioada grecilor antici, care îl foloseau la decorarea sau aromatizarea mâncărurilor. Ca remediu era folosit în tratarea muşcăturilor de şarpe sau scorpion. Este utilizat în supe, tocanite, tocături , mîncaruri de legume, sosuri, salate. Conţine vitamina C (20 g acoperă necesarul zilnic), betacaroten, bioflavonoide (antioxidanti) şi calciu. Patrunjelul reduce inflamaţiile, stimulează pofta de mâncare, este diuretic, depurativ, vermifug (combate viermii intestinali) şi are efect vasodilatator. Este de preferat a-l folosi proaspat, dar poate fi conservat prin uscare sau congelare în cuburi de gheaţă. El se adauga când mâncarea este gata şi oprit focul, prelucrarea termică diminuându-i mult proprietăţile de bază. Leuşteanul (Levisticum officinale) dă o savoare deosebită ciorbelor acre şi borşurilor. Se adaugă la final, fără a-l mai fierbe , tocat marunt. Aroma sa puternică îl recomandă şi pentru prepararea murăturilor şi a borşurilor. Are conşinut mare de potasiu, ceea ce diminuează utilizarea sării de bucatarie. Provine de pe meleagurile Italiei şi are calităţi terapeutice remarcabile, fiind util în afecţiuni ale aparatului respirator, reno-urinar, endocrin şi imunitar, dar şi în înfrumuseţare.

Mărarul (Anethum Graveolens): este utilizat mai ales în stare proaspată, când dezvoltă arome deosebite. Este foarte apreciat în cremele de brânza, unt cu verdeaţă, salate de crudităţi, sosuri, preparate din peşte, fructe de mare sau legume. Se asociază foarte bine cu pătrunjelul în ciorba de salată verde sau de perişoare. Dă o savoare deosebită castraveciorilor muraţi de vară sau verzei albe murate vara. Este un bun remediu digestiv şi o sursă importantă de fitoestrogeni. Îşi pierde aroma când este uscat, dar se poate conserva foarte bine în sare sau prin congelare. Conţine potasiu, fosfor, calciu, sulf. Apa de mărar poate fi folosită pentru albirea tenului şi pentru îndepărtarea petelor de pe piele. Ţelina (apium graveolens) provine dintr-un soi salbatic care este răspândit în Europa şi în Asia pe terenurile umede, uşor sărate. Frunza de ţelină are o aromă foarte puternica şi o textură aspră. Ea se foloseşte proaspătă, la sfârsitul preparării tocată foarte mărunt. Este potrivită pentru supe şi ciorbe, se adaugă şi în salatele de rădăcinoase, pentru completarea gustului şi aromei. Frunza de ţelină îmbogăţeşte şi mâncărurile cu sos, cum sunt tocăniţele. Ţelina are origine tot mediteraneana şi prin proprietăţile sale, este un tonic al sistemului nervos. Stimulează glandele suprarenale, răcoreşte şi tonifică organismul şi constituie un excelent remediu împotriva obezităţii. Are rol intern în astenie, artrite şi combaterea bronşitelor. Ţelina stimulează pofta de mâncare şi este un bun diuretic pentru bolnavii de ficat, inimă, rinichi şi plămâni. Are acţiune favorabilă în diabet, scăzând conţinutul de zahăr din sânge, şi în cura de slăbire, combătând constipaţia şi stimulând diureza. Dar cel mai important efect este ca un consum constant de ţelină echilibrează funcţiile sexuale. Cimbrul (Thymus vulgaris ) este o plantă, cu origini meditaraneene care se foloseşte mai ales uscat, deoarece îşi intensifica aroma picantă, uşor dulceagă, în mâncaruri de legume, tocăniţe, preparate din carne tocata, fripturi sau sosuri pentru spaghete. Ceaiul de cimbru combate indigestia sau balonarea. O infuzie de cimbru în proporţii egale, răcită, strecurată poate fi utilizată la clătirea părului pentru combaterea sebuumului şi a mătreţii. Cimbrul conţine antibiotic natural şi multe principii active. Cimbrul spre deosebire de celelalte este o planta aromatică lemnoasă, ceea ce recomandă folosirea lui sub forma de crenguţe, la foc mic, pentru a dezvolta aroma. Se pot folosi şi frunzuliţele proaspete, dar nu multe şi fără a le fierbe pentru ca vor da un gust amărui mâncării. Menta (Mentha piperita) este utilizată încă din antichitate pe lângă condimentarea mâncarurilor orientale şi picante, iaurtului şi a produselor lactate, în fitoterapie. Ceaiul de mentă reglează digestia, combate balonarea, crampele şi stările de greaţă datorită uleiurilor volatile (mentol) conţinute. Uleiul esenţial de mentă picurat în lampa de aromoterapie linişteşte, alungă migrenele şi redă buna dispoziţie. Loţiunile cu extracte de mentă stimulează circulaţia sanguină, calmează durerile musculare şi tonifică pielea. Câteva frunze de mentă mestecate împrospătează respiraţia mai bine ca orice guma mentolată. Busuiocul (Ocimum basilicum) este mai puţin întâlnit în bucătăria românească dar este frecvent folosit în cea mediteraneană, tailandeză, şi vietnameză. Este folosit la mâncărurile din carne tocată, peşte, pui, paste, salate, sosuri aromate. Câteva crenguţe de busuioc puse la fereastră îndepartează insectele şi ţânţarii iar uleiul esenţial sporeşte puterea de concentrare. Poate fi utilizat pentru ameliorarea stărilor de nervozitate, anxietate, teamă sau pentru combaterea insomniilor şi a migrenelor. Busuiocul linisteşte crampele (are un efect antispasmodic), este antiseptic şi tonic.

2.3. Cosmetologie Uleiurile esenţiale sunt amestecuri complexe de substanţe parfumate şi volatile conţinute de plante.Utilizarea lor este considerabilă în parfumerie şi alimentaţie. Ele reprezintă produşi în general parfumanţi, obţinuţi prin antrenarea cu vapori de apă din plante sau părţi de plante sau prin presarea epicarpului proaspăt ale anumitor specii de Citrus. Trandafirul de mai, rosa centifolia. Conţine : cantităţi mici de ulei esenţial (0,3‰) obţinute din petale (alcooli terpenici: geraniol, nerol, citronelol. Petalele conţin de asemenea taninuri galice şi pigmenţi antocianici, în cantităţi mai reduse.) Utilizare: în farmacie, petalele proaspăt culese servesc la prepararea apei distilate de trandafiri.În parfumerie şi cosmetologie, ele sunt folosite pentru prepararea esenţei propriu-zise. Verbina, Lippia citriodora Conţine : ulei esenţial cu miros agreabil, în care se regăseşte mai ales citralul (30÷40%) însoţit de cineol şi de carburi terpenice. Utilizare: Verbina este un digestiv foarte utilizat în ceaiuri (o plantă aromatică pentru infuzii la vânzare liberă); şi pentru extracţia esenţei folosite în parfumerie. Plantele aromatice sunt de asemeni utilizate ca remedii naturiste în tratamente cosmetice pentru întreţinerea tenului. În principal, sunt 4 moduri de utilizare: ü loţiuni ale feţei cu infuzii sau decocturi de plante; ü comprese cu infuzii sau decocturi care se aplică pe faţă ü bai de aburi, cu plante medicinale sau uleiuri volatile infuzate în apa fierbinte; ü mastile care mai contin în afara de plante şi un suport sau o masă, care poate fi amidon, miere, etc. 2.4. Aromoterapie Aromoterapia este ramura terapeuticii de inspiraţie fitoterapeutică, care urmăreşte ameliorarea sau vindecarea diverselor boli si/sau dobândirea unei stari de spirit specifice, pe calea aromelor şi a parfumurilor, respectiv datorită unor produşi volatili şi odorizanţi, extraşi din plante aromatice, care se prezintă sub formă unor esenţe naturale sau a unor uleiuri volatile. Cele două componente importante ale aromoterapiei sunt: ü uleiurile volatile; ü condimentele. Prodigioasa putere bactericidă şi microbiană proprie esentelor aromatice, se exercitã nu numai în exteriorul organismului, ci şi în interiorul său. Astfel, esenţele de cimbru, lavandă, pin şi eucalipt, exercită acţiuni antiseptice mai ales în domeniul aparatului respirator, digestiv şi urinar, în timp ce acelea de rozmarin, favorizează producerea şi evacuarea bilei. Pe de altã parte, ceapa, usturoiul, lămaia şi ienupărul, împiedică formarea de pietre la nivelul aparatului biliar şi renal, în timp ce esenţele de lavandă, măghiran, verbină, chiparos şi anason, exercită efecte antispasmodice. Esenţa de lămâie în anumite concentraţii neutralizeazã bacilul tific şi unii stafilococi. Efecte stimulante exercită esentele de busuioc, salvie, pin şi rozmarin, iar antifermentative intestinale acelea de ceapă, usturoi, cimbru, mărar, anason, lãmaie şi ienupãr. Alte esente exercită actiuni aperitive, afrodisiace, cicatrizante, diuretice, antireumatismale, febrifuge, antitoxice, antivirale ca şi de alt gen. Multora din esenţele aromatice le este proprie o extraordinară forţă de difuzie în organism. Esenţele aromatice nu produc obisnuinţă şi nu exercită efecte secundare nocive, proprii multor medicamente de sinteză. 2.5. Colorarea textilelor Unele plante medicinale servesc la obţinerea de coloranţi vegetali care sunt lipsiţi de toxicitate. Din fructele coapte de păducel se pot obţine coloranţi vegetali pentru lână şi borangic dând culori ocru-închis şi cafeniu-roşcat. Din frunze şi buchete de flori de păducel se obţin culori ocru-închis în diferite nuanţe. Florile

de gălbenele se folosesc pentru vopsit în galben, iar florile de tei ,la vopsit în galben deschis. 2.6. Alte utilizări 2.6.1. Insecticide Uleiurile esenţiale în combinaţie cu alcoolul sau apa distilată, precum şi unguentele naturale sunt utilizate ca ingrediente active împotriva muşcăturilor de ţânţari. Dintre ele enumerăm : ü uleiul esenţial de lavandă ; ü uleiul esenţial de eucalipt ; ü uleiul esenţial de cimbru ; ü uleiul esenţial de lemongras 2.6.2. În scop decorativ Cultivate în grădini, parcuri, vase pe balcon sau pe terase, plantele îmbogăţesc decorul iar multe dintre ele emană un miros foarte plăcut. 2.7. Plantele aromatice în judeţul Iaşi 2.7.1. Condiţii pedoclimatice ü Relief: caracteristic Podişului Moldovei, a II- a zonă favorabilă pentru agricultură, predomină regiunile de deal şi câmpie, caracterizate prin altitudini joase ü Reţea hidrografică: formată din râurile Siret, Prut, Moldova, Bahlui, Jijia. ü Climat: temperat - continental, caracterizat prin ierni geroase şi veri secetoase ü Precipitaţii medii anuale: 500 - 600 mm / mp ü Valori medii ale temperaturii anuale: 8 9,5 º C ü Sol: Din suprafaţa agricolă cartată pedologic a judeţului, 20,68 % aparţine Protisolurilor, 52,89 % Cernisolurilor, 13,35 % Luvisolurilor, 0,04 % Pelisolurilor, 2,41 % Hidrisolurilor, 1,60 % Salsodisolurilor şi 9,03% Antrisolurilor. 2.7.2. Zone de cultură şi colectare din flora spontană Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale si a plantelor de uz farmaceutic are codul Caen 0128. ü rostopasca: Creste peste tot in zonele de campie si de deal. Este incredibil de rezistenta, avand nevoie doar de putina umbra. Este rezistenţă la seceta, de gerul iernii sau de arsita verii fiindu-i suficient un sol saracacios, nisipos ; ü gălbenele: se cultiva in toate zonele agricole. Nu se recomanda monocultura, pentru a se preveni atacul de boli si daunatori, de aceea galbenelele nu vor reveni pe acelasi teren mai devreme de 4-5 ani. ü Cimbru: este o plantă puţin pretenţioasă faţă de factorii de mediu. Cultivată pe soluri bogate, expuse la soare, asigură producţii ridicate şi conţinut mare în uleiuri eterice. ü Masive de tei (15 000 ha): Bârsani, Grajduri, Ciurea, Mironeasa, Poieni ; ü rezervaţia naturală Valea lui David. 2.7.3. Cultura plantelor medicinale şi aromatice în judeţul Iaşi Floră spontană valorificabilă economic în cadrul judetului Iasi cuprinde: coada şoricelului (Achillea millefolium), trei fraţi pătaţi (Viola tricolor), păducel (Crataegus monogyna), urzică moartă albă (Lamium album), ciuboţica cucului (Primula officinalis ), podbal (Tussilago farfara), sulfină (Melilotus officinalis), soc (Sambucus nigra), fierea pământului (Centaurium erythraea), tei argintiu (Tilia tomentosa), tei (Tilia cordata), albăstrele (Centaurea cyanus), cununiţă (Spiraea ulmifolia), nalbă (Malva sylvestris), sunătoare (Hypericum perforatrum), măceş (Rosa canina), mur (Rubus caesius), muşeţel (Matricaria chamomilla), porumbar (Prunus spinos), salcâm (Robinia pseudacaccia), vătămătoare (Anthyllis vulneraria), trifoi roşu (Trifolium pratense), trifoi alb (Trifolium repens), gălbenele (Calendula officinalis), pătlagină (Plantago lanceolata), pin (Pinus

sylvestris) etc. 2.8. Preţuri practicate pe piaţă la comercializarea plantelor medicinale şi aromatice în stare crudă sau procesate primar Preturile de achizitionare a plantelor medicinale nu sunt transparente. Modalitatea de stabilire a acestora este la discreţia companiilor mari, care acţionează ca centre mari de achiziţii şi revând aceste produse pe alte pieţe după o prelucrare primară. În România preţurile la plantele medicinale şi aromatice variază de la câţiva eurocenţi pe kg. (35-80) la 4-5 euro/kg, în funcţie de specie, partea folosită (flori, frunze, scoarţa, rădăcini, rizomi, muguri, seminţe, fructe etc.), starea produsului (proaspătă sau uscată), modul de realizare a produsului (în cultură clasică sau în cultură BIO organică), calitate şi raportul dintre cerere şi ofertă. Oferim, spre ilustrare, preturile informative practicate de două firme ale caror preturi au putut fi obtinute: SC Flopeda SRL, Diosig Flori de: ü ciubotica cucului-1000kg 20,00lei/kg/5 euro/kg ü arnica - 2000kg – 40,00lei/kg ü tei argintiu - 3000kg 4,50lei/kg Frunze de: ü podbal - 2000kg - 3,50lei/kg ü plamanarica - 500kg - 4,00lei/kg ü păpădie - 2000kg - 2,00lei/kg ü afin - 2000kg - 2,50lei/kg ü mesteacăn - 20000kg 1,20lei/kg ü nalbă - 3000kg - 1,50lei/kg Iarbă de: ü pedicuţa - 5000kg - 4,50lei/kg ü creţisoara - 3000kg - 4,00lei/kg ü urzică moartă albă - 2000kg -3,00lei/kg ü vâsc cu ramurele -5000kg -1,30lei/kg ü cimbrişor de câmp - 3000kg - 2,00lei/kg ü rotunjoara 1000kg - 3,00lei/kg ü sunătoare(max. 40cm) - 3000kg - 2,00lei/kg ü cretusca 1000kg 1,50lei/kg ü vinarita -1000kg – 3,00lei/kg ü rostopască - 1000kg -1,50lei/kg ü veronica - 1000kg - 2,50lei/kg ü coada şoricelului - 5000kg - 1,00lei/kg ü coada calului - 5000kg - 1,10lei/kg Coajă de: ü salcie alba - 5000kg - 1,00lei/kg ü cruţin - 5000kg - 3,00lei/kg Rădăcini de: ü nalbă - 5000kg - 2,00lei/kg ü ghintura - 1000kg - 20,00lei/kg ü osul iepurelui-1000kg - 4,00lei/kg. Muşchi de piatră - 5000kg – 3,5-4,00lei/kg, Muguri de pin(jnepen) - 1000kg - 3,00lei/kg. Preţurile se referă la kg de planta uscată. Muguri de coacăze negre în stare proaspătă, crudă-500-600 kg-8-10 euro/kg Sursa : Flopeda Com SRL, Diosig SRL :http://www.efirme.ro/detaliu_produs/11107.html http://www.ghidafaceri.ro/sc/765876/xc14138-plante-medicinale-di-flpra-spontanaCapitolul III Ghid de Bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice Utilizarea sa este voluntară. Ghidul de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltarii rurale nr. 170/2011 îşi propune să vină în sprijinul agricultorilor, punându-le la dispozitie principalele elemente tehnologice pentru obtinerea de recolte de calitate. Ghidul este structurat pe 4 capitole, care cuprind recomandări referitoare la verigile tehnologice, în scopul obţinerii unor producţii corespunzătoare : ü aspecte generale privind cultivarea plantelor medicinale şi aromatice (zonare, condiţii de climă şi sol, tehnologie de cultivare); ü elemente din tehnologia de cultivare a principalelor plante aromatice şi medicinale cultivate în România; ü recoltarea plantelor medicinale şi aromatice; ü specii de plante medicinale şi aromatice cultivate la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultura Fundulea.

3.1. Aspecte generale privind cultivarea plantelor medicinale şi aromatice 3.1.1. Generalităţi În producţia de plante medicinale şi aromatice, calitatea produselor este dată de conţinutul în principii active. Cantitatea de principii active din plantă este condiţionată de factorii ecologici, de zonarea speciei, de tehnologia de cultură, de valoarea biologică a cultivarului (populaţie, soi, hibrid etc.) şi de modalităţile de prelucrare primară şi secundară. La alegerea unei specii pentru un anumit areal de cultură se are în vedere complexitatea interacţiunii diferiţilor factori de vegetaţie, astfel încât să se asigure un raport optim între condiţiile pedoclimatice şi cerinţele biologice ale plantelor. Se evită astfel situaţiile în care condiţiile naturale pot determina creşterea producţiei de biomasă vegetală în detrimentul conţinutului în principii active. 3.1.2. Zonare culturi Prin zonarea culturilor se înţelege stabilirea zonelor de favorabilitate ale acestora, pe baza confruntării condiţiilor naturale ale arealului respectiv cu cerinţele biologice ale speciilor ce urmează să se cultive. Această zonare are un grad înalt de dificultate, deoarece, la amplasarea în teritoriu a speciilor medicinale şi aromatice, pe lângă obţinerea unor cantităţi maxime de masă vegetală, trebuie avut în vedere şi nivelul ridicat al conţinutului în principii active. Sunt frecvente cazurile în care condiţiile naturale sunt favorabile producerii cantităţii corespunzătoare de materie primă vegetală, dar acestea acţionează în detrimentul conţinutului în principii active sau al compoziţiei acestora. În stadiul actual, în România s-au nominalizat 2 zone : ü zona umedă şi răcoroasă, cu precipitaţii de 600-750 mm anual şi temperaturi medii anuale cuprinse între 7,5 şi 8,5°C (regiunile subcarpatice, depresiunile intramontane etc.) ; ü zona uscată şi călduroasă, cu un regim pluviometric care variază între 475 şi 600 mm, cel termic fiind cuprins între 10 şi 11°C (câmpiile Bărăganului, Burnazului, Olteniei, Timişului, Moldovei şi Podişul Dobrogei). În cadrul acestor zone mari există, bineînţeles, diferenţieri de relief, sol, lumină, microclimat, care, la rândul lor creează subzone cu grade diferite de favorabilitate pentru culturile de plante medicinale şi aromatice. 3.1.3.Condiţiile de climă şi sol Optimizarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor se realizează în funcţie de cerinţele biologice privind temperatura, apa, lumina şi solul. Cerinţele de temperatură sunt influenţate de originea speciei, astfel încât fiecare fază fenologică are un optim de temperatură ce variază între 18°C şi 25°C, cu maxime care nu trebuie să depăşească 35°C. În general, temperaturile moderate favorizează producerea de biomasă vegetală, în timp ce temperaturile ridicate determină acumularea de principii active, cum ar fi uleiurile esenţiale. Plantele medicinale şi aromatice manifestă cerinţe moderate de apă, nivelul optim realizându-se la cca. 70% din capacitatea totală de reţinere a apei. În ceea ce priveşte factorul lumină, majoritatea plantelor medicinale şi aromatice sunt heliofile şi se caracterizează printr-o anumită fotoperiodicitate, distingându-se, în acest sens, plante de zi scurtă, plante de zi lungă şi plante care nu reacţionează la lungimea zilei. Cerinţele legate de sol se referă în mod deosebit la structură şi textură, prin prisma faptului că majoritatea plantelor au seminţe mici şi foarte mici şi necesită, în primele stadii de dezvoltare, un raport favorabil între aer, apă şi substanţe nutritive. Proprietăţile chimice ale solului trebuie să corespundă necesităţilor de micro şi macroelemente. Reacţia solului, exprimata printr-un pH neutru, asigură cele mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare pentru majoritatea speciilor de plante medicinale. Îmbunătăţirea compoziţiei chimice a solului prin folosirea îngrăşămintelor şi a amendamentelor pentru corectarea reacţiei solului determină

obţinerea unei producţii de biomasă vegetală corespunzătoare. 3.1.4. Tehnologii de cultivare Tehnologiile de cultivare la plantele medicinale şi aromatice sunt determinate de specie şi tipul de cultură (anuală, bienală şi perenă), de organul de plantă recoltat (herba, frunze, flori, rădăcini etc.) şi de zona de cultură . F Rotaţia culturilor: culturile de plante se înfiinţează pe terenuri cu grad redus de îmburuienare, plane sau cu expoziţie sudică, pe care s-au realizat lucrări agrofitotehnice specifice speciilor prăşitoare ori leguminoase. Asolamentul reprezintă una din cele mai importante măsuri agrofitotehnice pentru sporirea producţiei. Revenirea pe acelaşi teren se face după cel puţin 4 ani (datorită unor boli şi a îmburuienării specifice) pentru majoritatea speciilor de plante medicinale. Culturile bienale sau perene se amplasează în afara asolamentului, care la plantele medicinale şi aromatice trebuie să fie mixt. F Fertilizarea: aplicarea de îngrăşăminte determină creşterea producţiei de materie primă vegetală, cât şi ridicarea conţinutului în principii active. La stabilirea dozelor de îngrăşăminte se va ţine seama de aceleaşi elemente ca şi la celelalte culturi (consumul specific, recolta scontată, gradul de aprovizionare a solului în elemente nutritive, planta premergătoare) şi se va avea în vedere influenţa fiecărui element fertilizant asupra producţiei de masă vegetală şi a conţinutului în principii active. La culturile de plante medicinale şi aromatice, aplicarea îngrăşămintelor chimice cu macroelemente (azot, fosfor, potasiu etc.) se face de regulă la intrarea în toamnă (a se vedea codul bunelor practici), la lucrările de bază ale solului şi fazial în timpul perioadei de vegetaţie, prin fertilizare extraradiculară, folosind îngrăşămintele foliare. Epoca de aplicare, modul şi doza sunt stabilite în funcţie de specie, tehnologia de cultivare, zonă, sol etc. Dozele orientative de îngrăşăminte chimice sunt de 40-100 kg/ha azot, 40-80 kg/ha fosfor, 30-60 kg/ha potasiu, dar acestea se vor stabili ţinând seama de elementele arătate mai sus. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică sub arătura adâncă, iar cele cu azot la pregătirea patului germinativ, în cazul plantelor anuale. La culturile bienale şi perene, azotul se aplică atât la pregătirea patului germinativ, cât şi la ieşirea din iarnă (a se vedea codul bunelor practici). Îngrăşămintele organice (de exemplu gunoiul de grajd) trebuie să fie bine fermentate şi se aplică la speciile anuale. Gunoiul de grajd încorporat sub arătura adâncă în doză de 20-40 t/ha este bine valorificat de plantele cu perioadă lungă de vegetaţie, cum sunt culturile perene, precum şi de cele la care se recoltează masa vegetativă. 3.1.5. Lucrările solului Operaţiunile executate cu diferite maşini şi utilaje asupra solului sunt practicate cu scopul de a afâna, mărunţi, nivela solul, de a încorpora îngrăşămintele şi amendamentele şi de a combate prin metode preventive buruienile, bolile şi dăunătorii din culturile de plante medicinale şi aromatice poartă denumirea generică de lucrările solului. O contribuţie semnificativă a lucrărilor solului o reprezintă faptul că semănatul sau, respectiv, plantatul se va face în condiţii optime, iar plantele vor găsi condiţii bune de germinare, răsărire, creştere şi dezvoltare, premisele unei recolte bune şi de calitate superioară. Fermierul trebuie să cunoască unele particularităţi ale terenului, tipul de sol, prezenţa buruienilor-problemă, unele caracteristici ale speciei cultivate pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare şi a indicilor de execuţie. Pe terenurile în pantă, lucrările se vor efectua de-a curmezişul pantei. De asemenea, resturile vegetale trebuie mărunţite foarte bine înainte de arătură cu o grapă cu discuri, pentru a nu îngreuna efectuarea arăturii şi a celorlalte lucrări. Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât

posibil în intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minimum de consumuri energetice. În funcţie de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Numărul de lucrări şi ordinea de executare a acestora definesc sistemul de lucrări ale solului. Cea mai importantă lucrare este arătura, care se poate efectua de obicei la 15-20 cm adâncime (pentru unele specii trebuie executată mai adânc, la 20-30 cm). Lucrările solului trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriştit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a buruienilor. Arătura de bază se efectuează vara sau toamna şi, dacă nu s-a putut realiza ori în cazul înfiinţării culturilor succesive, poate fi înlocuită prin trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fără cormană, pentru a mobiliza solul pe o adâncime de 18-22 cm. Atunci când solul este prea uscat, după recoltarea plantei premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura cu lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreţinerea arăturii şi nivelarea terenului se pot executa imediat după arătură sau primăvara, concomitent cu pregătirea patului germinativ. Pregătirea patului germinativ se realizează chiar înainte de semănat, pentru a nu crea condiţii de pierdere a apei din sol. Această lucrare se poate face cu un combinator, pentru mărunţirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au seminţe foarte mici (muştar alb, maghiran, salvie, negrilică), precum şi cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colţi reglabili. În practica curentă este recomandat combinatorul. Tăvălugitul se poate executa atunci când terenul este prea afânat înainte de semănat sau atunci când seminţele speciei cultivate sunt prea mici şi trebuie să se creeze condiţii optime de umiditate pentru germinaţie. 3.1.6. Semănatul şi plantatul Seminţele sau materialul de plantat trebuie să corespundă standardelor sub aspectul germinaţiei, purităţii, componenţei botanice, stării sanitare. Epoca de semănat diferă de la o specie la alta. Alegerea momentului favorabil pentru înfiinţarea unei culturi depinde de specie, zonă, condiţiile agrometeorologice etc. Plantele medicinale se înmulţesc prin seminţe sau organe vegetative. Datorită particularităţilor biologice specifice şi seminţelor foarte mici ale unor plante medicinale şi aromatice este necesar să se producă răsad, care apoi se plantează în câmp. Răsadul se produce în paturi semicalde sau în straturi reci. Plantarea răsadului sau a diferitelor organe vegetative folosite ca material de înmulţire se realizează, de obicei, în zilele noroase, dimineaţa sau seara. Udarea răsadurilor se face conform cu metodele de irigare. Epoca de semănat la plantele aromatice şi medicinale este foarte diferită. Semănatul direct în câmp se poate efectua primăvara, la sfârşitul verii, toamna sau în pragul iernii. Foarte multe specii se seamănă primăvara timpuriu (coriandrul, macul, muştarul) sau, mai târziu, în urgenţa a IIa (anghinarea, busuiocul, cimbrul de grădină). Semănatul la sfârşitul verii (augustseptembrie) se practică la unele plante ca angelica, muşeţelul, la care se urmăreşte formarea din toamnă a unei rozete de frunze pentru a rezista peste iarnă. Toamna, începând cu sfârşitul lunii septembrie şi până în octombrie, se plantează levănţica, menta, cimbrul de cultură. Semănatul în pragul iernii reprezintă epoca optimă pentru multe specii de plante medicinale şi aromatice şi se execută în luna noiembrie, când temperatura medie zilnică scade sub 5°C; în acest caz răsărirea are loc primăvara devreme (şerlai, degeţel, luminiţa-nopţii). Distanţa între rânduri la semănat este diferită în funcţie de specie; de exemplu, la muştar este de 12,5 cm, la chimen 50 cm, ajungând şi până la 100 cm la levănţica. Norma de sămânţă depinde de densitatea necesar a se realiza, masa a 1.000 de boabe (MMB) şi de alte însuşiri de calitate ale seminţelor, respectiv puritatea şi germinaţia. Adâncimea de semănat reprezintă un factor important întrucât multe plante au

seminţe mici. Aceasta este cuprinsă între 0,3-5 cm. 3.1.7. Lucrări de îngrijire O primă lucrare care se execută primăvara este grăpatul şi se efectuează la culturile ce au fost înfiinţate toamna. Distrugerea crustei şi a buruienilor, precum şi afânarea solului între rânduri se realizează prin praşile mecanice şi/sau manuale, iar pe rânduri prin praşile manuale. O lucrare dificilă şi costisitoare, specifică plantelor medicinale şi aromatice, este plivitul, care se realizează manual, uneori făcânduse concomitent cu răritul. Lucrările mecanice şi manuale de întreţinere se fac ori de câte ori este nevoie. Combaterea chimică a buruienilor se execută numai în mod excepţional, pe terenurile cu grad ridicat de îmburuienare, folosind erbicide sistemice în doze minime recomandate. Aplicarea pesticidelor în general şi în special a erbicidelor în culturile de plante medicinale şi aromatice ridică numeroase probleme legate de absorbţia substanţelor active în organele plantei, care ulterior sunt supuse procesului de prelucrareextracţie şi în mod inevitabil de concentrare. De aceea, folosirea unor metode de combatere integrată a buruienilor în culturile de plante premergătoare, a unor terenuri cu grad redus de îmburuienare sau a unor metode de agricultură ecologică reprezintă soluţii sigure şi curate de obţinere de biomasă vegetală de plante medicinale şi aromatice. Irigarea culturilor este necesară în zonele cu deficit de umiditate sau la speciile care necesită multă apă, caz în care se va efectua concomitent cu fertilizarea. Momentele optime de udare sunt diferite în funcţie de specia cultivată, dar şi de condiţiile climatice. Trebuie avute în vedere, cu prioritate, udările din lunile secetoase - aprilie, iunie sau iulie - caracteristice ţării noastre. Combaterea bolilor şi a dăunătorilor se poate face preventiv, prin tratamente la sămânţă şi rotaţie, şi direct în câmp. Modul de folosire a insectofungicidelor, concentraţia şi epoca de administrare depind de tipul agentului patogen, de tipul produsului folosit în combatere etc. 3.2. Recoltarea plantelor medicinale şi aromatice Recoltarea reprezintă prima etapă în prelucrarea primară a produsului vegetal, prin care acesta este pregătit pentru utilizarea în diferite ramuri ale industriei. Recoltarea în condiţii optime este determinantă pentru obţinerea materiei prime de calitate şi, în aceeaşi măsură, pentru un randament de prelucrare crescut. Deşi pare o operaţie simplă, recoltarea nu poate fi efectuată decât de persoane cu cunoştinţe minime de botanică, fiziologie vegetală şi farmacognozie. Colectarea necorespunzătoare a organelor vegetative, prematură sau tardivă, uscarea neglijentă ori conservarea neadecvată pot duce la compromiterea produsului. Plantele medicinale şi aromatice rezultă din culturi şi din flora spontană. Indiferent de sursă, recoltarea trebuie să îndeplinească, în general, aceleaşi condiţii, cu menţiunea că la speciile recoltate din flora spontană trebuie evitată recoltarea excesivă, în vederea prevenirii dispariţiei biodiversităţii. Tipuri de organe ce pot fi recoltate: ü Mugurii (gemmae) se recoltează primăvara, odată cu începerea circulaţiei sevei, uneori chiar de la sfârşitul lunii februarie. Se recoltează când sunt complet dezvoltaţi, înainte de deschidere. De exemplu: muguri de brad, de plop, nuc, coacăz etc. ü Scoarţa (cortex) se recoltează primăvara, după începerea circulaţiei sevei, deoarece în această perioadă se desprinde mai uşor. De obicei scoarţa se recoltează de pe ramurile şi tulpinile plantelor de cel puţin 3 ani, prin incizii circulare practicate la distanţe de 20-30 cm şi apoi longitudinale. De exemplu: cruşin, salcie etc. ü Frunzele (folium) se recoltează numai pe timp frumos şi uscat. În general, momentul optim se consideră a fi perioada de dinainte şi pe durata înfloririi plantei. Se urmăreşte recoltarea frunzelor ajunse la maturitate, întregi, neatacate

de boli şi dăunători şi în vegetaţie; de exemplu: pătlagină, podbal, păpădie, mentă etc. ü Iarba (herba) se recoltează în special în perioada de înflorire. De la speciile anuale se colectează toată partea aeriană, iar de la cele perene iarba va fi tăiată deasupra părţii lignificate. De exemplu: sunătoare, sulfină, sovârv, rostopască, coada-şoricelului. ü Florile (flores) se recoltează la un anumit stadiu de îmbobocire, determinat în funcţie de nivelul de principii active acumulat. De exemplu: trandafir, salcâm, lavandă, soc, păducel etc. ü Seminţele (semen) se recoltează la maturitate deplină, moment recunoscut după culoare şi formă. De exemplu: coriandru, castane, măceş, dracilă etc. ü Rădăcinile (radix), rizomii (rhizoma), bulbii (bulbus) şi tuberculii (tubera) se recoltează toamna, la sfârşitul perioadei de vegetaţie, când sunt mai bogate în principii active sau primăvara, înainte de intrarea în vegetaţie. De exemplu: tătăneasă, brusture, cicoare, lemn-dulce etc. 3.2.1. Reguli de mediu Plantele medicinale şi aromatice : ü se recoltează numai din zone curate, nepoluate, cu un istoric cunoscut de minim 5 ani; ü nu se recoltează din zone protejate; ü nu se recoltează din bazine sărăcite; ü se recoltează numai organele cu valoare fitoterapeutică; ü pentru speciile la care se recoltează organele care asigură înmulţirea (seminţe, fructe, rizomi) sau supravieţuirea pentru speciile perene (muguri, rădăcini) se au în vedere limitele naturale de regenerare a speciilor; ü definirea bazinelor din punct de vedere pedoclimatic, în vederea constituirii loturilor omogene; ü studiu de impact al bazinelor conform datelor furnizate de organizaţiile abilitate; 3.2.2. Reguli tehnice generale de recoltare Recoltarea reprezintă momentul hotărâtor în stabilirea volumului producţiei şi a calităţii acesteia. De la plantele medicinale se recoltează unul sau mai multe organe de la suprafaţa solului (frunze, flori, inflorescenţe, seminţe sau planta întreagă în diferite faze de vegetaţie) şi organe subterane (rizomi, rădăcini, tuberculi, bulbi), care constituie materia primă vegetală ce conţine principii active (uleiuri volatile, glicozizi, alcaloizi etc.). Materia primă vegetală poartă denumirea genului şi a organului recoltat (de exemplu: Salviae folium). Recoltarea se face : ü atunci când planta oferă calitatea maximă pentru diverse utilizări; ü în condiţii climatice şi momente ale zilei care asigură conservarea valorii fitoterapeutice a organului de plantă recoltat (solul umed, roua, ploaia sau umiditatea aerului deosebit de ridicată sunt în general condiţii nefavorabile). Dacă recoltarea se face în condiţii de umezeală, se iau măsuri suplimentare de eliminare a influenţei nefavorabile a umidităţii ; ü numai după identificarea corectă a speciei eliminându-se riscul de confuzie (Ex.: Equisetum arvense – plantă medicinală; Equisetum palustre – plantă toxică; ü la optimul tehnic conform specificaţiilor tehnice (Ex.: frunze tinere – frunze mature sau fructe în pârgă – fructe mature, flori aflate la începutul înfloririi sau înflorire deplină, ş.a.); Echipamentele utilizate la recoltare trebuie să fie în stare perfectă de funcţionare atât din punct de vedere igienic cât şi din punct de vedere tehnic. ü Părţile echipamentului de recoltare (inclusiv carcasele) care au contact direct cu plantele recoltate trebuie curăţate sistematic şi ferite de contactul cu ulei sau alte contaminări; ü trebuie evitate distrugerile mecanice ale plantelor deoarece acestea reduc calitatea produsului (de exemplu: pierderea uleiurilor esenţiale). ü echipamentele nu trebuie să producă tocarea suplimentară a plantelor (fragmente cu lungimea sub 10 cm), procentul maxim admis fiind 1%; ü dispozitivele de tăiat ale recoltatoarelor trebuie reglate astfel încât să se reducă la minimum colectarea de particule de sol. ü roţile maşinilor de recoltat, ale echipamentelor tehnice şi tractoarelor

de agregare sau ale celor de transport nu trebuie să calce lanul nerecoltat sau plantele lăsate pe sol în brazdă continuă; ü în procesul de lucru echipamentele să copieze denivelările terenului pe lăţimea şi pe direcţia de lucru; ü personalul implicat în operaţia de recoltare manuală trebuie să fie sănătos; 3.2.2.1. Condiţii de recoltare specifice pentru plantele medicinale şi aromatice din flora spontană ü administrative: o planificarea tehnică, denumirea arealului de recoltare a speciilor care urmează a fi recoltate, modalităţile de colectare, capacitatea şi condiţiile de transport şi stocare, verificarea personalului implicat în proces, o obţinerea aprobării pentru recoltare (respectarea legislaţiei referitoare la conservarea biodiversităţii naturale şi protecţia mediului). ü de execuţie: o modalităţi de recoltare: F mecanizat (mai puţin frecvent în flora spontană): cu combină, pluguri, dislocatoare, cositori şi tocătoare; este necesar să existe instrucţiuni clare referitoare la curăţarea maşinilor de recoltat, întrucât puritatea speciilor recoltate este foarte importantă. F manual: seceri, coase, cuţite, cazmale, piepteni speciali. ü Condiţiile de recoltare se referă, pe de o parte, la caracteristicile meteorologice ale perioadei în care se colectează plantele: vreme caldă, fără precipitaţii; la unele specii sunt menţionate momente optime, cum ar fi: pe rouă (petale de trandafir) şi, pe de altă parte, la fenofaza optimă (momentul de vegetaţie în care planta are cel mai bun potenţial productiv şi calitativ). 3.3. Reguli de conditionare - uscare şi procesare primară 3.3.1. Transport de la locul de recoltare la facilităţile de procesare primară: ü intervalul de timp dintre recoltarea şi uscarea plantelor trebuie să fie foarte scurt, în vederea eliminării deteriorării produsului în ceea ce priveşte conţinutul său calitativ şi microbiologic; ü să se asigure condiţii climatice de transport, să se transporte cantităţi mici, pe distanţe mici, pentru a elimina deteriorarea acestuia în ceea ce priveşte conţinutul său calitativ şi microbiologic; ü să nu existe pericolul de presare a plantele în mijlocul de transport; ü trebuie eliminat pericolul de infestare a plantele recoltate cu impuritati (pământ). ü ajunsă la facilităţile de procesare primară, recolta trebuie descărcată şi dezambalată imediat. ü Materialul de prelucrat nu trebuie expus direct la soare înainte de procesare (decât dacă acest lucru este necesar, de exemplu: pentru distilare) şi trebuie ferit de ploaie; 3.3.2. Facilităţi de procesare ü încăperile şi echipamentele unde se prelucrează plantele recoltate trebuie să fie curate şi bine aerate şi nu se utilizează niciodată pentru alte scopuri (adăpostirea animalelor etc.); ü echipamentele de procesare primară trebuie păstrate curate şi întreţinute sistematic; 3.3.3. Uscare Există mai multe tipuri de uscare a materialului vegetal în funcţie de agentul de uscare folosit. Uscarea naturală la soare este o metodă tradiţională, care permite în sezonul cald evaporarea rapidă, economică a apei din materialul vegetal. Se foloseşte pentru material cu ţesuturi dure, rădăcini, seminţe, herba, cu condiţia să conţină principii active cât mai

stabile: alcaloizi, glicozide. Uscarea naturală la umbră, este cea mai indicată metodă pentru orice tip de material vegetal. Randamentele de uscare sunt diferite în funcţie de specie şi organul plantei, dar şi suprafaţa necesară pentru uscare. Astfel, randamentul de uscare este pentru herba de 5:1, pentru rădăcini de 3:1, pentru fructe 3:1 pentru seminţe 1,2-1,5: 1. Pentru 1 m² de spaţiu sunt necesare: 2-3 kg rădăcini, 3-4 kg seminţe, 1-2 kg herba, sau 0,5-1 kg flori sau inflorescenţe. Uscarea artificială Lipsa spaţiilor pentru uscarea naturală, cerinţele tehnologice ale unor specii, cantităţile mari de produse recoltate în campanii, precum şi condiţiile atmosferice (nebulozitate şi precipitaţii) din anumite perioade impun în multe cazuri uscarea plantelor în uscătoare speciale. Aceste echipamente speciale denumite uscătoare pot fi alimentate cu combustibil, sau pot fi cu celule fotovoltaice, utilizând ca agent de uscare energia solară. În cadrul acestei operaţiuni este necesar să se cunoască temperatura de uscare pentru fiecare plantă sau organ al plantei. Astfel, pentru cele care conţin ulei volatil temperatura de uscare este de 30-35º C, pentru herba 35-40ºC, pentru plante care conţin alcaloizi (degeţel roşu, degeţel lânos, nalbă) temperatura de uscare este de 35-45ºC, iar pentru rădăcini 45-50ºC. ü În timpul uscării produsul se întoarce pentru a evita decolorarea, încingerea şi deprecierea calităţii. ü în cazul uscării plantelor pe cale naturală, acestea trebuie întinse în strat subţire. Pentru a se asigura o circulaţie bună a aerului, cadrele de susţinere trebuie să fie ridicate la o înălţime suficientă faţă de sol. Se acordă atenţie deosebită uscării uniforme a plantelor recoltate şi se evită formarea mucegaiurilor; ü exceptând cazul uscării pe cale naturală, condiţiile de uscare (temperatură, durată etc.) trebuie selectate în funcţie de tipul materialului (rădăcini, frunze, flori) şi de conţinutul de substanţe active (exemplu: uleiuri esenţiale şi altele) ale materiei prime brute ce trebuie produsă; ü uscarea pe sol la lumina directă a soarelui trebuie evitată cu excepţia materialului vegetal particular care necesită acest lucru; ü tot materialul vegetal trebuie recondiţionat pentru eliminarea impurităţilor, a părţilor de plantă sub standard şi a corpurilor străine organice sau minerale; ü trebuie identificate urmele de atac de dăunători care ar compomite întreaga masă vegetală; ü Produsele toxice se păstrează în încăperi separate, indicându-se acest fapt prin marcaje şi inscripţii. 3.3.4. Ambalare/etichetare După uscare, produsul se sortează pe calităţi, se ambalează, se etichetează şi se păstrează până la livrare. Florile şi frunzele când sunt uscate foşnesc la atingere, iar rădăcinile se rup cu zgomot la îndoire. ü Ambalarea materiei prime vegetale se face diferenţiat, în funcţie de specie şi de organul folosit, utilizându-se saci de pânză sau de polietilenă, lăzi, cutii de tablă etc. De regulă, în saci de pânză se ambalează florile, frunzele, fructele, seminţele şi rădăcinile. Produsele care pot fi presate (rădăcini, rizomi, părţi aeriene, frunze) se tasează cu prese de balotat, apoi se ambalează în pânză de sac. ü Ambalarea se face după repetarea unui control riguros şi eventual eliminarea părţilor de plante de calitate scăzută şi a corpurilor străine; ü Organele care conţin principii active mai puţin stabile (uşor degradabile la soare şi la lumină) se ambalează în saci de hârtie. În cutii de tablă (în interior cu strat de protecţie) se ambalează frunzele de degeţel pulverizate, cornul secarei etc. ü toate loturile trebuie etichetate clar, fără ambiguităţi (exemplu: aplicarea unei etichete cu numărul lotului). Eticheta trebuie să fie vizibilă, cu fixare permanentă şi confecţionată din material netoxic. Trebuie etichetat fiecare ambalaj. Informaţiile trebuie să corespundă normelor de etichetare naţionale şi europene. În mod special, etichetele cuprind următoarele informaţii: · denumirea comună şi latină a

plantei ( cu caractere evidenţiate); · părţile utilizate ( cu caractere evidenţiate); · numele şi adresa producătorului (cu caractere evidenţiate); · numărul lotului cu dată şi an ( cu caractere evidenţiate); · tehnicile de conservare; · indicaţii despre pericol; · modalităţi de ambalare şi transport. ü materialele de ambalare trebuie păstrate în locuri curate şi uscate, ferite de dăunători şi inaccesibile animalelor domestice şi vitelor. Trebuie să fie garantat faptul că nu are loc nici un fel de contaminare a produsului prin folosirea ambalajelor, în special în cazul folosirii sacilor de fibre. ü materialele de ambalare refolosibile trebuie curăţate bine şi perfect uscate înainte de utilizare. Trebuie să se garanteze că nu are loc nici un fel de contaminare prin refolosirea sacilor. 3.3.5. Depozitare ü materialul vegetal uscat şi ambalat se păstrează în depozite uscate, bine aerate, în care fluctuaţiile zilnice de temperatură sunt limitate şi se asigură o aerare bună; ü este recomandat ca materiile prime vegetale uscate şi ambalate să fie păstrate: · în depozite cu pardoseală din beton sau din materiale similare uşor de curăţat; · pe paleţi ; · la o distanţă suficientă de pereţi; · complet separate de alte sortimente sau alte loturi de plante asemănătoare pentru a se evita impurificarea încrucişată şi confuzia; · produsele organice trebuie păstrate separat. ü fumigarea împotriva atacului de dăunători trebuie făcută numai în cazuri de necesitate şi în exclusivitate numai de către personal autorizat. Trebuie folosite numai substanţe certificate. Orice fumigare împotriva atacului dăunătorilor trebuie înregistrată în documentele produsului. Dacă tratamentul este indispensabil, după operaţie, se verifică existenţa oricărui reziduu chimic în materialul tratat. Pentru fumigarea depozitelor trebuie folosite numai substanţe permise conform normelor naţionale şi europene şi tratamentul trebuie menţionat în documente; ü la folosirea congelării sau a aburului saturat, pentru controlul dăunătorilor, după tratare se verifică umiditatea produsului. 3.3.6. Transport - comercializare ü în cazul transportului unor cantităţi mari este foarte important să se asigure condiţii uscate şi în plus, pentru a reduce riscul formării mucegaiului sau fermentaţiei, este recomandată utilizarea containerelor prevăzute cu aerisire. Ca înlocuitor, se recomandă utilizarea vehiculelor de transport aerate şi a altor facilităţi de aerare. Trebuie respectate şi aplicate normele naţionale şi europene de transport; 3.3.7. Determinarea calităţii ü Determinarea calităţii se face pe loturi, examinându-se (la probele ridicate) dimensiunea, culoarea, mirosul, corpuri străine, umiditatea şi conţinutul în principii active. 3.4. Utilaje pentru procesarea planetelor medicinele şi aromatice Pentru mecanizarea lucrarilor de infiintare a culturilor si recoltare se folosesc utilaje agricole universale si unele specifice recoltării plantelor medicinale şi aromatice. Echipamentele pentru procesarea primară a plantelor medicinale şi aromatice preiau succesiv materialul vegetal supus procesării, echipamentele de prelucrare primară fiind aşezate în linie, sau în altă dispunere, funcţie de incinta amenajată sau disponibilă a celui care utilizează aceste echipamente. Linia pentru procesarea primară a plantelor medicinale şi aromatice este compusă următoarele echipamente: maşină de tăiat plante, transportor înclinat cu bandă, sortator de plante tăiate şi instalaţie electrică de acţionare, comandă şi control a echipamentelor. Într-un spaţiu separat, special amenajat, se amplasează percolatorul şi echipamentul de laborator. Plantele medicinale şi aromatice

proaspăt recoltate sau uscate se aşează manual pe banda de alimentare a maşinii de tăiat plante, astfel încât tulpinile să fie orientate pe direcţia mişcării acesteia. Plantele trebuie curăţite în prealabil de corpurile străine (materiale anorganice sau alte plante), precum şi de părţile vătămate sau infectate conţinute şi aşezate sub formă de mănunchiuri pentru a putea fi manevrate cu uşurinţă. Plantele tăiate la dimensiunea prestabilită, în funcţie de utilizarea ulterioară, cad pe banda transportorului înclinat şi sunt transferate în pâlnia sortatorului vibrator. Aici, la trecerea prin cele trei site, plantele tăiate sunt separate pe patru sorturi care se colectează în lăzi, astfel: refuzul sitei superioare (sita 1) poate fi direcţionat, după necesităţi, la aparatele pentru extragerea principiilor active, instalaţia de distilare a plantelor cu abur, maşina de tăiat plante pentru reprocesare; refuzurile sitelor 2 şi 3 se pot ambala în pungi sau la plicuri pentru ceaiuri medicinale; cernutul sitei inferioare reprezintă, în majoritatea cazurilor, deşeu. Ramele cu site fiind interschimbabile, în cele trei locaşuri din batiu, se pot monta site cu diferite mărimi de ochiuri, în funcţie de dimensiunile plantelor tăiate sau de scopul urmărit (obţinerea anumitor sorturi dimensionale sau efectuarea de cercetări asupra procesului de separare a plantelor tăiate). Amplitudinea şi frecvenţa vibraţiilor sitelor se pot regla modificând: unghiul de înclinare a motoarelor electrice vibratoare faţă de batiu, poziţia contragreutăţilor motoarelor vibratoare sau turaţia motoarelor vibratoare. 3.4.1. Maşina de tăiat plante are rolul de a tăia materialul vegetal uscat sau proaspăt recoltat la dimensiuni prestabilite, fiind alcătuită din: ü batiu, realizat din profile laminate sudate şi sprijinit pe patru picioare reglabile pentru asigurarea orizontalităţii la locul de montaj; batiul este închis de o serie de capace şi apărători de protecţie; ü bandă transportoare pe care se aşează materialul vegetal; ü mecanism de alimentare prevăzut cu role pentru presarea plantelor; ü dispozitiv de tăiere cu cuţit din oţel inoxidabil, cu lungimea de tăiere reglabilă şi programabilă; ü automat programabil pentru reglarea avansului materialului spre gura de tăiere. 3.4.2. Universal pulverizator - Aceasta maşină este utilizată pentru măcinarea plantelor medicinale, în industria farmaceutica de capacitate mică şi în industria produselor vegetale, condimente (ardei iute, usturoi) nuci, alune. Foloseşte un disc cu cuţite care taie produsele după care le mărunţeşte, le pulverizează intr-o sita din inox. Produsele pulverizate sunt impinse intr-o camera a masinii după care se pot pregati pentru ambalare. Corespunde standardelor internaţionale de utilizare, părţile principale fiind din oţel inox SS03. ü capacitate de producţie: 30-200 kg/oră; ü mărime pulberi :0.015 mm. ü nr. Rotaţii/min= 4000; ü tensiune utilizată :380 V ; ü greutate: 270kg. 3.4.3. Transportorul înclinat cu bandă are rolul de a prelua produsul mărunţit de maşina de tăiat plante şi de a-l transfera în sortator, la înălţimea corespunzătoare alimentării acestuia. Transportorul, realizat prin asamblarea de elemente modulare tipizate, este compus din: ü cadru de susţinere a benzii sprijinit pe patru picioare reglabile; ü bandă de transport casetată; ü tambur superior, de antrenare a benzii transportoare, acţionat de un motoreductor; ü tambur inferior, prevăzut cu un dispozitiv de întindere a benzii transportoare. 3.4.4. Sortatorul de plante tăiate separă materialul vegetal mărunţit primit de la transportorul cu bandă pe patru grupe de material ale căror dimensiuni depind de mărimea ochiurilor sitelor. Batiul cu site este acţionat de două motoare vibratoare şi trei

site din împletitură de sârmă suprapuse, interschimbabile, astfel încât plantele tăiate să fie colectate pe patru fracţiuni prin metoda refuzurilor, astfel: ü plante de dimensiuni mai mari, ca refuz al sitei superioare (sita 1); ü plante tăiate la dimensiuni corespunzătoare scopului dorit, ca refuz al sitei mijlocii (nr. 2) şi a celei inferioare (nr. 3); ü praf mineral sau organic şi plante tăiate mărunt, ca cernut al sitei inferioare. Sortatorul este prevăzut cu 9 rame cu site, utilizate în seturi de câte trei, cu ochiuri de dimensiuni diferite a căror utilizare se va face în funcţie de necesităţi. Construcţia batiului permite accesul la site din părţile laterale pentru curăţire în caz de colmatare. Batiul sitelor se sprijină pe un suport din profile laminate sudate prin intermediul unor amortizoare din cauciuc. Motoarele vibratoare sunt montate pe plăci sudate simetric în exteriorul batiului, a căror construcţie permite rotirea şi modificarea înclinării lor faţă de orizontală în vederea reglării amplitudinii oscilaţiilor. Turaţia motoarelor vibratoare se poate varia cu ajutorul unui invertor. 3.4.5. Echipament pentru extracţia principiilor active din plante - percolatorul Se amplasează într-o încăpere separată, împreună cu aparatura pentru analiza calităţii materiei prime şi produselor obţinute prin procesarea acesteia. Percolatorul are două incinte: 12 litri, respectiv 24 litri, putând funcţiona alternativ cu oricare dintre acestea, funcţie de cantitatea de plante ce trebuie procesată - extras principii active. 3.4.6. Masină automată de ambalat Poate fi folosită atat pentru ambalarea plantelor medicinale macinate cat şi a altor produse din domeniul farmaceutic, alimentar, chimic. ü Foloseste o celula fotoelectrică, concepută inteligent care poate să numere pliculetele fără închiderea maşinii. ü Ea formeaza automat pachetele, le masoara dimensiunea, le impătureşte, le taie, le sudează termic, eventual le poate şi inscripţiona. ü Pliculeţele sunt făcute prin lipire în trei laturi. ü Capacitate de producţie: 50-100 plicuri/minut, cu gramaje: 2-50 grame sau lichide 5-40 ml ; ü tensiune de alimentare: 220 V, puterea 1.4 KW, greutatea 350 kg ; ü mărime pachet: 55-110 mm; 20-80 mm ; ü mărime maşină : 730X820X1765 mm. 3.4.7. Masina infoliat cutii ü Este foarte usor de utilizat , nu necesită pregătire deosebită, numai îndemanare ; ü Cutiile ce ceai se introduc în masina, în folia prinsa intr-un mic dispozitiv , ü după care se coboară capacul şi infolierea se executa intr-o secunda; ü calitatea se realizează în functie de temperatura; ü folseşte tensiune de 220 V, greutatea este de 125 Kg. Impreuna cu masa pe care este fixată. ü Necesită la începutul lucrului un timp de 20-25 minute pentru încălzire. Capitolul IV Tehnologia de cultivare a plantelor medicinale şi aromatice în sistemul de agricultură ecologică Tehnologia cadru de cultivare a plantelor medicinale şi aromatice în sistemul de agricultură ecologic presupune următoarele aspecte: ü Zonarea ecologică; ü Rotaţia culturilor şi asolamentul; ü Fertilizarea; ü Lucrările solului; ü Sămânţa şi semănatul sau plantatul materialului săditor; ü Lucrările de îngrijire (combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor şi irigarea); ü Recoltarea, condiţionarea, producţia. Zonarea ecologică Aşa cum sunt specificate anumite areale de favorabilitate pentru plantele din cultura mare, aşa sunt prezentate zonele şi pentru plantele medicinale şi aromatice. Astfel, există zone foarte favorabile unei anumite plante, zone favorabile, zone

mai puţin favorabile sau zone nefavorabile. De asemenea, în funcţie de condiţiile climatice există o zonă umedă şi răcoroasă şi o zonă uscată şi mai călduroasă. În cadrul acestor zone sunt cuprinse 24 de subzone, diferenţiate după tipul de sol şi microclimat. Astfel subzona I cuprinde: Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, sudul judeţului Vrancea, nordul judeţului Ilfov. Subzona II cuprinde: Constanţa, sudul judeţului Tulcea, etc., ajungând în final la subzona XXIV cu zona de munte. Amplasarea culturilor Rotaţia reprezintă ordinea (succesiunea) de cultivare a plantelor în timp pe aceeaşi solă (suprafaţă de teren). Pe o anumită solă, plantele alternează. Ordinea de rotire (de cultivare) a plantelor se face după anumite criterii, astfel încât fiecare cultură să întâlnească în sol cele mai favorabile condiţii de creştere şi dezvoltare. Rotaţia culturilor se prezintă indicând prin numere ordinea în care se cultivă. Numărul total de culturi ne indică durata rotaţiei sau perioada rotaţiei. Durata rotaţiei poate fi de 2-6 ani. Asolamentul reprezintă una dintre cele mai importante măsuri agrofitotehnice pentru sporirea producţiei. În orice fermă, dar mai ales în cele în care se practică agricultura ecologică, se recomandă să se cultive mai multe plante, pentru ca activitatea acelei ferme să devină cât mai echilibrată. Asolamentul reprezintă una dintre cele mai importante măsuri agrofitotehnice pentru sporirea producţiei. De fapt, asolamentul reprezintă rotaţia culturilor în timp, pe o anumită perioadă, dar şi în spaţiu, adică amplasamentul în care se va cultiva planta respectivă. Nu acelaşi în fiecare an. În cadrul fermei poate exista un asolament special numai de plante medicinale şi aromatice sau un asolament mixt, care să cuprindă pe lângă aceste specii şi plante din cultura mare, ca de exemplu: cereale, leguminoase pentru boabe sau alte plante. Culturile agricole sunt alese în funcţie de anumite criterii, care privesc, condiţiile din zonă, tipul de sol, clima. Alte criterii se referă la cerinţele plantelor medicinale, la disponibilul de forţă de muncă din zonă. De asemenea, se va ţine cont de existenţa unor dotări pentru condiţionarea recoltei sau echipamente pentru distilarea uleiurilor volatile, precum şi spaţii sau instalaţii pentru uscare, dar şi de bolile şi dăunătorii specifici fiecărei culturi în parte. Pot fi organizate ferme specializate sau ferme mixte care au în asolament doar plante medicinale. Una dintre dificultăţile cu care se confruntă ferma de plante medicinale o constituie necesarul mare de forţă de muncă. De aceea, este de dorit ca, în zonele în care este posibil şi există un sistem de maşini agricole adecvat, să se cultive plante care au o tehnologie mecanizată integral, ca de exemplu: coriandru, muştar, chimen, anason sau fenicul. Administrarea îngrăşămintelor Fertilitatea solului în cadrul sistemului de agricultură ecologică trebuie să fie menţinută şi ameliorată printr-un sistem de măsuri care să favorizeze activitatea biologică maximă a solului, precum şi conservarea resurselor acestuia. Astfel, fertilitatea şi sănătatea solului sunt menţinute prin practici biologice precum: rotaţia culturilor, lucrări manuale, prăşit, compostare şi mulcire. Prin folosirea îngrăşămintelor organice în agricultura ecologică, se măreşte şi se menţine procentul de materie organică a solului. De asemenea, prin cultivarea de plante leguminoase care fixează azotul atmosferic şi lasă terenul curat de buruieni, prin plante care pot constitui îngrăşăminte verzi sau alte plante cu înrădăcinare adâncă, se pot crea condiţii optime în nutriţia plantelor, prin punerea la dispoziţia acestora a unor substaţe utilizate direct (azotul) sau de către microorganismele prezente în sol (bacterii, ciuperci), care descompun materia organică şi au efecte pozitive asupra sistemului radicular sau asupra fotositezei. Însă în agricultura ecologică, baza fertilizării o constituie îngrăşămintele organice naturale, pregătite după o tehnică specială, certificate şi îngrăşămintele minerale naturale. Astfel, gunoiul de grajd, este considerat un

îngrăşământ complex în cadrul sistemului de agricultură ecologică, şi poate fi constituit din amestec de bălegar şi materii vegetale. Acesta conţine azot (5 kg/t gunoi), fosfor (2,5 kg/t gunoi), potasiu (6 kg/gunoi) şi calciu (5 kg/t gunoi). Calitatea şi cantitea gunoiului depind de mai mulţi factori: specia şi vârsta animalelor de la care provine gunoiul, furajele folosite şi felul aşternutului din grajduri, metoda şi perioada de păstrare a gunoiului. Gunoiul de grajd utilizat pentru fertilizare trebuie să provină de la exploataţii care practică sistemul de agricultură ecologică. Acest tip de îngrăşământ se aplică de obicei toamna, încorporat fiind apoi prin arătură, având un efect complex asupra solului, influenţând însuşirile acestuia. Astfel, solurile care conţin argilă în cantitate mai mare devin mai permeabile, mai afânate, cele nisipoase devin mai structurate, mai legate, iar conţinutul în humus, component important al fertilităţii, creşte. De asemenea, este îmbunătăţită activitatea biologică a microorganismelor şi a microfaunei din sol. Pregătirea şi păstrarea gunoiului se fac la platforma de gunoi. Aceasta se prezintă sub forma unui loc special amenajat, departe de grajduri şi fântâni, pentru a nu răspândi mirosul sau diferite boli. Înălţimea stratului de gunoi în platformă poate fi de 2,5-3 m şi se acoperă cu resturi vegetale sau cu pământ până în momentul administrării, pentru a fi evitate pierderile de amoniac, respectiv de azot. Transportul în câmp şi împrăştierea trebuiesc corelate cu lucrările solului, iar efectul gunoiului se poate constata şi la 2-3 ani de la aplicare. Dozele în care se aplică se încadrează între 10 şi 30 de tone/ha, în funcţie de specia cultivată, condiţiile climatice şi fertilitatea naturală a terenului. În zonele umede şi răcoroase şi pe soluri grele se recomandă doze cuprinse între 25 şi 35 t/ha, iar gunoiul poate fi folosit şi mai puţin fermentat decât în zonele călduroase în care se manifestă seceta. Un alt tip de îngrăşământ organic mult utilizat în cadrul sistemului de agricultură ecologică este compostul. Acesta poate fi considerat un îngrăşământ rezultat al fermentării aerobe (în prezenţa oxigenului din aer), a unui amestec de deşeuri vegetale şi animale (frunze, coceni, paie, alte ierburi, mustul şi gunoiul de grajd), resturi menajere, nămoluri orăşeneşti sau zootehnice rezultate din epurarea apelor reziduale. În practica obişnuită, compostul se obţine prin aşezarea în straturi succesive a materiilor vegetale şi a gunoiului de grajd, pe un sol afânat la suprafaţă şi permeabil. Descompunerea acestor componente durează de la câteva săptămâni până la câteva luni, în funcţie de natura materiei organice şi de condiţiile climatice. De asemenea, este necesară udarea grămezii periodic şi acoperirea cu un strat de pământ sau de paie. Pentru a fi evitate unele pierderi de nutrienţi, compostul trebuie folosit imediat ce s-a încheiat procesul de fermentare, iar doza de aplicare va fi de 10-12 t/ha, datorită faptului că, este mai sărac în azot, dar mai bogat în elemente precum fosfor, potasiu şi calciu. Compostul trebuie aplicat prin împrăştiere pe teren şi poate fi încorporat în sol fie prin arătură, fie cu grapa cu discuri. Mraniţa, reprezintă un gunoi de grajd foarte bine descompus, fiind mai bogată în elemente nutritive decât acesta, iar cantităţile utilizate pentru diverse culturi sunt de 6-10 t/ha. Se poate aplica direct pe sol, sau doar la plantatul răsadurilor, putând fi utilizată şi în vegetaţie, deoarece se descompune repede, punând la dispoziţia plantelor elementele nutritive necesare. Poate fi utilizată şi în răsadniţe pentru obţinerea de răsaduri pentru specii precum: menta, busuiocul, cimbrul de cultură. Turba, este, de asemenea, un îngrăşământ organic recomandat a fi folosit pentru fertilizarea plantelor medicinale şi aromatice cultivate în sistemul de agricultură ecologică. Înainte de a fi utilizată, turba este extrasă din turbării, respectiv din zonele umede unde se formează, şi se păstrează în grămezi circa 6 luni, după care se utilizează drept îngrăşământ asemănător gunoiului de

grajd. Îngrăşămintele verzi provin de la plante cultivate, ce se încorporează prin arătură în sol, în momentul în care ajung la maximum de cantitate de masă verde. Ele se descompun în sol şi reprezintă o sursă deosebită de elemente nutritive. Bine reprezentate de plante precum leguminoasele (lupinul, sulfina, măzărichea, trifoiul) sau altele precum rapiţa şi muştarul, care lasă în sol o mare cantitate de azot şi alte elemente nutritive. De asemenea, sunt recomandate pe solurile nisipoase, sărace în humus, şi unde nu există alte posibilităţi de fertilizare organică, pentru a crea o structură stabilă solului, a reduce eroziunea solului prin vânt şi apă, a preveni levigarea elementelor nutritve, în special a nitraţilor. Pe lângă îngrăşămintele organice naturale în agricultura ecologică sunt acceptate şi îngrăşămintele de origine minerală. Conform legislaţiei în domeniu în cadrul sistemului de agricultură ecologică sunt acceptate următoarele îngrăşăminte minerale: Îngrăşăminte minerale cu azot: azotatul de Chile (16% N); Îngrăşăminte minerale cu fosfor: fosfat natural cu conţinut în cadmiu - inferior sau egal cu 90 mg/kg de P2O5; fosfat aluminocalcic conţinut în cadmiu - inferior sau egal cu 90 mg/kg de P2O5, (utilizare limitată pe solurile bazice (pH>7,5); zguri de fosfaţi (zgura lui Thomas), făina de oase; Îngrăşăminte minerale cu potasiu: sare brută de potasiu (kainit, silvinit), sulfat de potasiu care conţine sare de magneziu (derivat al sării brute de potasiu), cenuşile din lemne fără amestec de cărbune de mină, cenuşa obţinută din arderea resturilor vegetale, gunoiului păios; Îngrăşăminte minerale cu calciu şi magneziu: carbonat de calciu de origine naturală (calcar, piatră de var, roci calcice, cretă, cretă fosfatată), soluţie de clorură de calciu, carbonat de calciu şi magneziu de origine naturală (cretă magnezică, roci calcice şi magnezice măcinate), sulfat de calciu (ghips) numai de origine naturală, sulfat de magneziu (kieserit) numai de origine naturală; Îngrăşăminte minerale cu siliciu: silicaţi fin măcinaţi (cuarţ, feldspat, bazalt, ortoclas); Alte îngrăşăminte minerale: sulf elementar, clorură de sodiu numai sare din mină, pudră de roci, produse reziduale de la fabricarea zahărului, drojdii de la distilare exclus distilatele amoniacale, oligoelemente (bor, cupru, fier, magneziu molibden, zinc). Lucrările solului Acestea cuprind operaţiunile ce se execută cu diferite maşini şi utilaje asupra solului şi sunt practicate cu scopul de a afâna, mărunţi, nivela solul, de a încorpora îngrăşămintele şi amendamentele şi de a combate prin metode preventive buruienile, bolile şi dăunătorii din culturile de plante medicinale şi aromatice. O altă contribuţie semnificativă a acestor lucrări ale solului o reprezintă, faptul că, semănatul sau respectiv plantatul se vor face în condiţii optime, iar plantele vor avea condiţii bune de creştere şi dezvoltare şi se va obţine în final o recoltă bună şi de calitate superioară. În cadrul unei tehnologii de cultură, lucrările solului reprezintă o verigă importantă şi de aceea este necesar să fie efectuate în cele mai bune condiţii. Astfel, fermierul trebuie să cunoască unele particularităţi ale terenului, tipul de sol, prezenţa buruienilor problemă, unele carateristici ale speciei cultivate pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare şi a indicilor de execuţie. Pe terenurile în pantă, lucrările se vor efectua de-a curmezişul pantei pentru a nu apărea erodarea odată cu apa a stratului fertil de sol. De asemenea, resturile vegetale, trebuiesc mărunţite foarte bine înainte de aratură cu o grapă cu discuri, pentru nu îngreuna efectuarea arăturii şi a celorlate lucrări. Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât posibil în intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minim de consumuri energetice. În funcţie de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Numărul de lucrări şi ordinea de executare a acestora reprezintă sistemul de lucrări ale solului. Cea mai importantă lucrare este arătura, care se poate

efectua, de obicei la 15-20 cm adâncime, iar pentru unele specii trebuie executată mai adânc la 20-30 cm. Lucrările solului trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriştit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a buruienilor. Arătura de bază, efectuată vara sau toamna, este obligatorie, iar cele din timpul anului, necesare pentru infiinţarea unor culturi succesive, pot fi înlocuite cu trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fără cormană pentru a mobiliza solul pe o adâncime de 18-22 cm. Atunci când solul este prea uscat după recoltarea plantei premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura cu lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreţinerea arăturii şi nivelarea terenului se pot executa, imediat după arătură sau primăvara concomitent cu pregătirea patului germinativ. Pregătirea patului germinativ se realizează chiar înainte de semănat, pentru a nu crea condiţii de pierdere a apei din sol. Acestă lucrare se poate face cu un combinator, pentru mărunţirea terenului Tăvălugitul se poate executa atunci când terenul este prea afânat înainte de semănat sau atunci când seminţele speciei cultivate sunt prea mici şi trebuie să se creeze condiţii optime de umiditate pentru germinaţie. Sămânţa şi semănatul sau plantatul materialului săditor Materialul de înmulţire, trebuie să provină conform legii, din culturi semincere sau răsaduri obţinute prin metode de producţie ecologică şi să nu provină din organisme modificate genetic sau orice produse derivate din astfel de organisme. Aceste seminţe sau materialul săditor, trebuie să corespundă unor standarde sub aspectul germinaţiei, purităţii, componenţei botanice, stării sanitare. De asemenea, trebuie să provină din recolta anului precedent, deoarece se pierde foarte repede facultatea germinativă. Metodele de producţie ecologică pentru răsaduri, trebuie să respecte următoarele condiţii: să nu fie tratate la însămânţare decât cu produse admise pentru producţia ecologică şi să provină de la un productor care a practicat tehnicile de producţie ecologică. Tehnicile de recoltare si postrecoltare sunt similare cu cele ale culturilor convenţionale. Capitolul V Finanţări prin PNADR Programul National pentru Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR), document elaborat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale, detaliaza modul concret în care sunt finantate investitiile din Fondurile Europene pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurală. Finanţările prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) pentru iniţiere/dezvoltare afaceri cu plante medicinale şi aromatice pot fi accesate pe următoarele măsuri: ü Axa I - Cresterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic: o Măsura 111 - Instalarea tinerilor fermieri; o Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole; o Măsura 123 - Creşterea valorii adaugate a producţiei agricole şi forestiere; o Măsura 141- Sprijinirea fermelor agricole de subzistenţă; o Măsura 141- Înfiinţarea grupurilor de producatori. Capitolul VI Adrese utile utile 6.1. Fondul naţional de plante medicinale, aromatice şi tinctoriale http://www.plantemedicinale.ro Scopul portalului este acela de a contribui la evaluarea unitară a domeniului plantelor medicinale, aromatice şi tinctoriale (PMAT) şi la centralizarea datelor la nivel naţional, pentru a se putea realiza coordonarea şi planificarea tematică a

activităţilor de C-D şi diseminarea rezultatelor/informaţiilor obţinute, în special către sectorul economic. Identificarea concomitenta a punctelor slabe şi tari din economia românească de profil va facilita stabilirea priorităţilor în cercetarea fundamentală şi aplicativă, ce poate veni în sprijinul economiei, care are nevoie în acest moment de avantaje în sectoare tradiţional competitive, cum a fost şi cel al PMAT. Portalul acoperă tematica specifică domeniului PMAT fiind axat pe stocarea şi disponibilizarea către utilizator a informaţiilor referitoare la: · speciile de PMAT care vegetează în România · compuşii chimici conţinuţi în aceste specii · acţiunile terapeutice cunoscute ale plantelor şi substanţelor respective · modul de cultivare, recoltare, valorificare a PMAT · legislaţia în domeniu · instituţiile cu atribuţii directe sau indirecte în domeniul PMAT. Fiecare specie şi fiecare compus chimic este prezentat prin câte o fişă de descriere detaliată. În prezent în portal este stocată informaţie aferentă unui număr de 420 specii de PMAT şi respectiv unui număr de 1424 substanţe. Portalul se adresează în primul rând specialiştilor în domeniu, instituţiilor cu atribuţii, dar şi publicului. 6.2. Patronatul Planta Romanica al Producătorilor, Prelucrătorilor, Importatorilor, Exportatorilor şi Distribuitorilor de Plante Medicinale şi Suplimente Nutriţionale „Planta Romanica“ Patronatul "Planta Romanica" are ca scop promovarea intereselor membrilor ei, rentabilizarea activitatilor de cultivare şi recoltare ecologica din flora spontana, prelucrare a plantelor medicinale şi aromatice, comercializarea şi desfacerea acestora şi a produselor industriale obtinute în urma prelucrarii lor Adresa: str. George Enescu 27-29 (palatul Ugir 1903 - Piata Romană), Bucuresti Telefon: 021 3154783 / 021 3154783 Fax: 021 3154783 E-mail: [email protected] Web: Domenii: ceai, acreditari, certificare, consultanta, consultanta, tehnologica, instruire, reviste, poiecte finantare, asociatii profesionale, expertizare 6.3. Asociatia producatorilor, prelucratorilor şi procesatorilor de plante medicinale şi aromatice Tel. : 0268.260.701 6.4. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA -Bucuresti, Str. Dinu Vintilă, Nr.6, Cod 021102, Sector 2, Bucuresti, Tel./Fax: 021.210.91.28; 021.211.36.39 6.5.Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale ; MEDICAMENTE DE UZ UMAN ; Adresa: Str. Aviator Sanatescu 48, Sector 1, Bucuresti, Tel: 021-317.11.00; 021317.11.01; 021-317.11.02; 021-317.11.04; 021-316.10.79 Secretariat :Fax: 021-316.34.97 Bibliografie şi legături utile : 57. C.C.A.C.C.A. ü ORDIN nr. 170 /2011 al MADR privind aprobarea Ghidului de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice; ü Program: NUCLEU 2009 - Dezvoltarea cercetărilor privind sistemele, tehnologiile de mecanizare, informatizare, automatizare, management şi echipamente tehnice competitive pentru agricultura şi industria alimentară / STIMM; ü Curs de cultivare a plantelor medicinale MedPlanet ü http://www.medplanet.dbioro.eu/doc/CURS%20RECOLTARE%20INMA.pdf ü http://medplanet.dbioro.eu/doc/curs%20de%20procesare%20primara.pdf ü http://www.market-pharma.com ü http://www.abc-pack.com/ro ü http://plantemedicinale.crestere-melci.ro/ ü http://www.plante-medicinale.ro