Ion Barbu e pseudonimul literar al lui Danbarbilian.Nascut la 19 martie 1895,la Campulung muscel,moare la 11 august la Bucuresti.Studii Bucuresti.Studii elementare si s i gimnaziale la Campulung Muscel,Roman,Pitesti.Liceul Muscel,Roman,Pitesti.L iceul la bucuresti,iar din 1914,student 1 914,student la Facultatea de Matematica.Obtine Matematica.Obtine doctoratul in stiinte matematice in 1929. Dupa 1930,activitatea stiintifica ocupa un loc predominant in procuparile sale.Ion Barbu debuteaza ce poet in revista Literatorul(1918),dar inceputul unei intense activitati de creatie e marcat de contactul cu revista si cenaclul Sburatorul.Publica volumele de poezii Dupa melci(1921) siJoc second(1930) Opera poetica a lui Ion Barbu reprezinta,intr-un fel,o diagram a trecerii liricii romanesti de la romantism la modernism. Astfel,perioada parnasiana parnasiana corespunde unui moment de plenitudine al decadentismului postromantic,in postromantic,in timp ce etapa baladeasca sic ea ermetica se insriu in linia unui modernism programmatic.Intre programmatic.Intre cele trei etape ale creatiei lui ion Barbu exista un element de legatura,o cale de comunicatie ce le confera o anumita coerenta in viz iune si tema;aceasta este dat de poezia iubirii.Iubirea,in acceptiunea lui Ion Barbu nu e atat un sentiment point dintr-o senzatie,ea se poate indentifica cu elanul vitalist din primele poeme.Sensul unei astfel de iubiri e universal si absolute,reprezentand in poeziile de inceput o aspiratie cosmic,spre sursele originare ale vietii,marturisita in mod clar. Poetul celebreaz,astfel,nu atat iubirea pentru ceea ce e plasat in spatial in domeniul contingentei,ci iubirea iubirea pentru ceea ce este inalt si incercuit de puritate.In puritate.In poezia Lava,comuniunea Lava,comuniunea oetului cu sferele senine e o prefigurare a unei realizari potentiale p otentiale a aspiratiei spre absolute,spre ceea ce tine de domeniul transcendentei. In sens mitologic,motivul nuntii e present in Pe ntru Marile Eleusinii sau ajunge la o aspiratie a universalitatii prin comuniunea cu acordul pur in poeziaTi-am impletit.In creatiile sale de facture parnasiana,poetul parnasiana,poetul imbina doua directii tematice,dar si s i doua tonalitati:una dionisiaca,iar alta apolinica.Poezia apolimica raspunde aspiratiei catre absolute a poetului ermetic,in timp ce poezia dionisiaca proclama o cufundare cufundare totala in viata,in v iata,in traire.Ceea ce uneste cele doua orientari lirice e idea de totalitate,atat totalitatea a aspiratiei sprea inal,cat si totalitatea de patrundere patrundere in frematatoarea lume oOrgiei dionisiace. Poezia dionisiaca a lui Ion Barbu e asezata,cum s-a remarcat de catre critica,sub roata Venerei,in timp ce poezia apolimica e pusa sub tutela lu i Mercur.Aspiratia spre absolute se realieaa la Ion Barbu printr-o operatie de sinteza,ocolind alegerea unei anumite optiuni pentru
unul dintre cele doua principia(masculine si fem inine)si recurgand la integrarea acestora intr-o unitate coerenta si substantial.Pe de alta parte,exegentii luiI on Barbu au constatat ca in poeia sa se configureaza doua trepte ale cunoasterii:o cunoastere senzuala si una intelectuala.Imaginea soarelui,emblematica pentru lirismul barbican,reprezinta depasirea acestor doua trepte,printr-o imagine totalizata,pura,absoluta. Ermetismul lui Ion Barbu nu e,in fond,decat cultivarea unei poezii gnoseologice,fascinate de cunoasterea tensionata a esentelor.de ordinea neaparenta a lumii,o poezie ce tinde sa instruiasca despre lucrurile esentiale.In poezia Joc second sunt vizibile doua tipuri poetice:o faa ermetica propriu-zisa,ducand la muzicalitatea poeziei prin incifrare si abstractive si o expresie plastic,evocarea si pitoreasca. In poezia Dupa melci,sub aparenta unor versuri incandatorii si naïve se ascunde o drama a cunoasterii,o poezie in care e incadrat un rit de initiere in tainele vietii si ale mortii.Lirismul se naste aici din sentimental de comunicare familiar cu natura,din candoarea naivitatii infantile,din vraja descantecului cu accente magige.Bocetul din fial are un farmec tulburator,e alcatuit dintrun amestec de inocenta si tristete,de melancolie si fragilitate a candorii,intr-un limbaj insolit,cu sonoritati onomatopeice. Balcanismul configurat in cateva poeme transpune un univers mitic de o pregnant originalitate,universal oriental,cu amestecul aproape strident de culori,forme si limbaj.Poezia Isarlak incepe cu un basmpur,povestea lirica d ezvaluindu-ne viata cetatii imaginare intr-o tonalitate ce absoarbe in sine umorul,jovialitatea,parodia abia simtita.In Nastratin Hogea la Isarlak aceasta(Nastratin) e un personaj hilar,proiectat in atmosfera halucinanta a unui univers colcaind spre putreziciune.Poemul are insa si un sens incifrat,o semnificatie ascunsa,el fiind,dupa Ion Barbu,simbolul caricatural al unui individualism sumbru:apoteoza si satira unei singuratati exasperante. Esenta poeziei lui ion Barbu se desprinde cel mai bine din ciclul ermetic.Poezia reprezinta,in aceasta viziune,o pura rasfrangere alumii,in oglinda inefabila a versului,onegare a materialitatii.Lumea e un produs purificat de geometrie.Ion Barbu isi defineste,de altfel,el insusi crezul,maniera,conceptia artid=stica:versul caruia ne inchinam se dovedeste asi o dificila libertate:lumea purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostrum.Act pur de narcissism Exprimarea frumosului esentilaizat pretinde insa un alt cantec,incapator,decantat de orice sentimentalism,eliberat de discursivitate,simboluri,nu prin simple alegorii,ci prinimagini ce exprima in acelasi timp ordinea in microcosmos si ordinea in macrocosmos.Ritmuri pentru nuntile necesaree un spectacol lyric incifrat,ce insceneaza marea aventura a cunoasterii,in care
ultima faza,roata Soarelui,e aceea a Poeziei.Poezia ca esnta a cunoasterii autentice si profunde a lumii e sensul ultim pe care Ion Barbu ni-l transmite. Lirica lui Ion Barbu e expresia unui spirit devorat de cunoastere,de traire sub semnul ideilor poetice pure,un spirit care s-a ridicat la modul intellectual al L irei. Diversitate tematica,motive literare
este si el unul dintre marii poeti ai literaturii române care,de asemenea se impune prin originalitatea creatiei sale.Lirica lui Barbu reprezinta o relatie dintre matematica si poezie.Poetul a fost debutat de un matematician,iar modul sau de a gândi în spiritul abstract al matematicii si-a pus amprenta si supra operei sale: Ca în geometrie înteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru prezentarea formelor posibile de existenta,întrucât exista undeva,în domeniul înalt al geometriei,un loc luminos,unde se întâlneste cu poezia.Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei;asa ca ramânând poet,n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei. Poezia lui este cu mult mai deosebita decât cea a lui Arghezii sau Blaga,întrucât gradul de dificultate este mai mare.Astfel poeziile sale sunt greu de înteles deoarece foloseste un limbaj abstract.Barbu exprima,în opera sa,dorinta lui de comunicare cu Universul,în care pluteste o stare de intelectulitate. Tema poeziei Din ceas dedus...exprima ideea autocunoasterii,ideea reflectarii în oglinda,poezia în totalitate fiind un joc al mintii.Lumea materiala care ne înconjoara constituie o oglindire a ideilor în spirite,o oglindire a spiritelor în propria constiinta. Tema nuntii o regasim în poezia Ritmuri pentru nuntile necesare.Aici Barbu exprima ideea de cunoastere prin trei cai esentiale:prin eros,prin ratiune si prin contemplatie poetica.Utilizând simbolul,toate aceste trei cai sunt simbolizate printr-o nunta.Aici eroul este dominat de Venus,ratiunea de Mercur si contemplatia de Soare. In poezia Timbru poetul este fascinat de lucruri,de piatra,de unda marii,acestora atribuindu-le suflete,si de aceea el simtea comuniune cu creatia cosmica. Ion Barbu
Ar trebui un cântec încapator,precum Fosnirea matasoasa a marii cu sare, Ori lauda gradinii de îngeri,când rasare Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum. Ion Barbu este si un modernist deoarece opera sa cuprinde elemente care se încadreaza în acest curent literar:adâncirea lirismului, ambiguitatea limbajului, profunzimea întelesurilor,versul liber.Toate aceste elemente fac ca opera sa sa se încadreze în acest curent literar.
Diversitate stilistica
, alaturi de Tudor Arghezi si Lucian Blaga a contribuit fundamental la definirea prin creatie a conceptului de poetica modernista, impunând totodata o viziune inedita. Ion Barbu
Barbu însusi afirma: ÄCa si în geometrie, înteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta« Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramânând poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei.´ În poezia ÄOul dogmatic´, ideea centrala a textului de dezvolta pe o anumita filozofie legata de germinatie si procreatie terestra, întânita de altfel, în toate cosmogoniile si miturile vechilor popoare. Imaginea oului primordial înseamna miracolul vietii, forma initiala a existentei. Poemul debuteaza cu un motto care anticipeaza una din imaginile ce vor fi surprinse în text: cea a Duhului Sfânt în ipostaza de dinaintea coborârii sale în materie. Printr-o imagine antitetica între Äoul sterp´ si Äoul viu, la vârf cu plod´, apare opozitia între ordinea banala a lumii, profana, lipsita de principiul creator al spiritului si lumea sacra, purtatoare de viata. Urmeaza o cosmogonie transpusa într-o viziune concretizata în imagini plastice: albusul , care protejeaza miezul galben, semnifica placenta placenta primordiala, în vreme ce galbenusul , reprezinta plinul, principiul feminitatii ce asteapta sa se împlineasca prin creatie. Apare metafoa Äceasornicului´, element ce masoara temporalitatea, dar nu un ceasornic comun, ci unul fara minutar. Ion Barbu vorbeste si despre un simbol Äal roatei´, care semnifica îceputul si sfârsitul tuturor lucrurilor, într-o curgere continua a vietii, ce ne întoarce mereu de unde a pornit. Astfel Äoul´, Äsfera´ si Äroata´ devin simboluri ale permanentei vitale. Strofa finala este formulata concluziv, începe cu sintagma Äînca o data´. În ultimele doua versuri se reia ideea întregului poem: oul sfânt ± sacrul se afla în opozitie cu oul sterp ± profanul. Poezia este expresia unei gândiri senine, echilibrate. Folosirea persoanei a treia cu character de generalitate reprezinta o detasare obiectiva. Apare rima îmbratisata, rima pereche, combinari între aceste tipuri de rima în cadrul aceleasi strofe(strofa a patra), sau rima totala cum apare în strofa a a cincea, dar apar si versuri fara rima. Repetarea vocalelor u si o creaza muzicalitate, accentuând ideea cuvântului respectiv. Inversiunile folosite (exemplu: ÄÎl lasa-n pacea întâie-a lui´) accentueza ideea, interogatiile retorice: ÄDar plodul?´, ÄVezi Duhule Sfânt facut sensibil?´ atrag atentia asupra ideei exprimate. Verbele sunt la prezent, un prezent etern. În poezia ÄTimbru´, poetul apare prins de imaginea fascinanta a lucrurilor materiale (piatra, huma, unda marii), carora le insufla viata. Cele doua instrumente cimpoiul si fluierul au tonalitati melancolice, ele cânta durerea divizata, care poate semnifica suferinta datorata separarii materiei de suflet. De aceea, poetul se hotaraste sa le insufle spiritul sau poetic elementelor neînsufletite ale naturalului, elemente ce sunt adunate într-un tablou static. Eva poate fi asociata cu poezia, iar Adam cu poetul, caci ea are Ätrunchi de fum (metafora), adica este spirit facut din materie. Suprapunerea dintre materie si spirit se face prin metafora Älauda gradinii de îngeri´, în cadrul careia se face trimitere la o imagine concreta :gradina, la o entitate spirituala : înger . Exista atât imagini vizuale: Älunca´, Ämarea´, Ägradina´(teluric si acvatic), cât si auditive: Äfluierul´, Äsuna´, Äcântec´. Este folosita inversiunea ÄDurerea divizata o suna´, cu rolul evidentierii ideii, epitetele: Ädurerea divizata´, Äunda logodita´, metafora Ätruchi de fum´. La nivelul versificatiei apare rima îmbratisata. V iziune
poetica
Ion Barbu
Matematician si poet, Barbu s-a nascut la Campulung-Muscel. Fiul unic al magistratului C. Barbilian si al Smarandei. Studii elementare si gimnaziale în oraselul natal, Darmanesti-Roman, Pitesti. Liceul la Bucuresti, unde este remarcat de prof. Gh. Titeica, la un concurs al Gazetei matematice. Dupa licenta i se acorda o bursa în Germania. Doctoratul în 1929 cu teza Reprezentarea canonica a adunarii functiilor ipereliptice. Apoi se afirma ca matematician si devine profesor titular la Universitatea din Bucuresti. Stralucita vocatie matematica se materializeaza în 80 de studii, apreciate în tara si strainatate. Cu numele sau adevarat sunt consacrate asa-zisele "spatii Barbilian" în geometrie. Dan Barbilian de pe actul de nastere si din universul matematic este aceeasi persoana cu Ion Barbu, pseudonimul sau literar, înscris la loc de cinste în istoria literaturii române. Ca poet, debuteaza în "Literatorul" 1918. Colaboreaza la Sburatorul si E. Lovinescu îl semnaleaza cititorilor ca un "poet nou". Preocupat mai mult de matematici, ne-a lasat putine opere literare: "Dupa melci" 1921, "Joc secund" 1930, iar dupa moarte au aparut "Ochean" 1966, Pagini de proza "1968". Pleaca în lumea de dincolo, la 11 august 1961, rapus de o criza hepatica. A doua zi, salcia din fata casei (strada C. Davilla 8), cântata de poet ca un copac sfânt, se prabuseste la o furtuna. Acolo, la radacina salciei, îsi îngropase câinii credinciosi... Mai exact spus, întelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie sa fie poezia e mai aproape de conceptia unor poeti moderni si singulari ca Stephane Mallarmé sau Paul Valéry, decât de conceptia mai generala, impusa de romantism. Apoi nu trebuie uitat ca poetul a fost debutat de un matematician si ca modul lui de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus si în planul reprezentarilor poetice. Ion Barbu însusi afirma: "Ca si în geometrie, înteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta« Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramânând poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei." Scurte si riguroase ca forma - câteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic restrâns. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului si ale florei , evoca zeitati mitologice sau surprinde procese de constiinta, cum ar fi solemnul legamânt al lepadarii de pacatul contemplatiei abstracte în favoarea vointei de a trai cu frenezie, într-o totala consonanta cu ritmurile vii ale naturii. Evitând poezia - confesiune, exprimarea directa a nazuintelor sufletului sau, I. Barbu le transfera unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, muntii, pamântul ceea ce indica o tendinta de a folosi simboluri "obiective". Peisajele, pasteluri exotice si imaginare, închid în ele elanuri si încorsetari ale fiintei umane, aspiratii patetice si încrâncenate refuzuri
Riga Crypto si lapona Enigel Poezia Riga Crypto si lapona Enigel face parte din etapa baladica si oriental,etapa caracterizata prin atractia spre spatial policrom,eterogen al Orientului si prin aspectul baladesc al expunerii lirice.Poezia a aparut mai intai in Rev ista romana,nr 1/1924,iar apoi in volumul Joc second,din 1930. Intr-un comentariu,Dinu Pillat considera cadintre poemele fabulative cu elemente de figuratie din natura,capodopera ramane insa Riga Crypto si lapona Enigel,balada inchipuita de Ion Barbu ca zisa de un menestrel,la spartul nuntii,in camara.Asistam de asta data la o drama lirica,a carei desfasurare are loc in lumea vegetala a climatului boreal,implicand erosul in forma unei conjuncturi extraordinar de plasticizante. Modalitatea structucturarii substantei lirice e aceea a povestirii in ramaiar cadrul initial e plasat intr-un ev mediu ipotetic,plasmuit din figurile fluctuante ale visului si fabulosului ritualic.Menestrelu pune in scena o poveste cu iz allegoric si fantastic,a unei nuntiri imposibile. Invocatiile adresate menestrelului ne introduce intr-o lume de vechime si ceremonial ancestral,iar cantecul sau largreactualieazapovestea in cod esthetic,la spartul nuntii si intr-un spatiu al recluziunii,al tihnei si ragazului(in camara).Doua atitudini se defines aici, una a deschiderii fertile spre necuprins si alta de inchidere,de recurgere in spatial intim al camarii:Menestrel trist,mai aburit/Ca vinul vechi ciocnit la nunta,/de cuscrul mare daruit/Cu pungi,panglici,beteli cu funta,//Mult indaratnic menestrel,/Un cantec larg tot mai incearca,/Zimi de lapona Enigel,/Si Crypto,regale-ciupearca!//-Cu Enigel si riga Crypto.//-Zi-l menestrel!/Cu foc l-ai zis acum o vara;/Azi zi-mi-l stins,incetinel,/La spartul nuntii,in camara. In balada lui Ion Barbu se confrunta doua lumi,doua mentalitati si doua regnuri:o lume a masculinului si una a femininului,o mentalitate a abuliei existential,a vegetarii si una a aspiratiei spre solaritate si spiritualitate,dupa cum se confrunta un regn vegetal si unul uman. Masculinul este asezat de poet sub semnul demonicului si al stagnarii.Riga Crypto e o fiinta ce se complace in inchistare si abulie,ce refuza sa iasa din cercul stramt al unei deveniri tautologice si care,dimpotriva,poarta in sine toxinele intunericului si ale umezelii(Des cercetat de padureti/In pat de rau si-n huma unsa,/Imparetaea peste bureti/.Crai Crypto,inima ascunsa.//La vecinic tron,de roua parca!/-Dar printer ei barfeau buretii/De-o vrajitoare minatarca,/De la
fantana tineretii.//Si rai ghioci si toporasi/Din gropi ieseau sa-l ocarasca,/Sterp il faceau si naravas,/Ca nu voia sa infloreasca) Elementul feminine e, spre deosebire de Luceafraul eminescian,pus sub emblem solaritatii si a aspiratiei spre spiritualitate.Pornita de la pol,din tinuturile gheturilor vesnice,lapona Enigel parcurge treptele unei deveniri initiatice,ale unui drum sacrificial spre cunoastere. In acest traseu al implinirii de sine,lapona tece si prin taramul de umbra si racoare al regelui Crypto,care o ademeneste in universal sau de rezonante folclorice si valente incantatorii;ele o imbie pr lapona la somn si racoare,la un regim al vegetarii si al incremenirii in tiparele finite. Somnul reprezinta,ca in poemul eminescian,pragul dintre cele doua regnuri,calea de comunicatie dintre doua universuri antinomice,spatial de interferenta intre umbra si lumina.Riga Crypto are,pe de alta parte,constiinta acuta,dureroasa a conditiei sale precare,a neputintei de a se desprinde din tirania propriului model existential:Enigel,Enigel/Ti-am adus dulceata,iaca/Uite fragi,tie dragi/Ia-I si toarna-I in puiaca.//()-Enigel,Enigel/Scade noaptea,ies lumine,/Daca treci sa culegi,/Incepi,rogu-te,cu mine.//(...)-Sa ma coc,Enigel,/Mult as vrea,dar vezi,de soare,/Visuri sute,de macel,/Ma despart.E rosu,mare,/Pete are,fel de fel;/Lasa-l,uital,Enigel,/In somn fraged si racoare. Invitatia regelui ciupearca ii provoaca spaima laponei;ea percepe umbra si racoare ca pe o lume demonica,o lume a instictualitatii pure si acoprpralului agresiv.Pentru a scapa de tentatii craiului,ea isi dezvaluie originea diferita si chiar antinomica.Conditia laponei Enigel e una marcta decisive de aspiratia spre cunoastere,de inse mnele solaritatii si aidealitatii spornice.Gandirea,cunoasterea,in opozitie cu umbra si somnul s unt reprezentate prin simbolul soarelui,ideile fiind puritatea si organicitatea:Ma-nchin la soarele-ntelept,/Ca sufletu-I fantanan pipt./Si roata alaba mi-e stapana/Ce zace-n sufletul fantana,//La soare,roata se mareste;/La umbra,numai carnea creste/Si somn e carnea,se desumfla,/-Dar vant si umbra iar o umfla Finalul poemei are ceva din tragismul celor ce cauta sa-si transcenda propria conditie,fara a avea mijloace suficienta spre a o face.Un fel de bovarism se intrupeaza in gestul rigai de a trece din lumea umbrei in cea a solaritatii.E vorba de un hybris ce va fi ispasit,pentru ca,pentru fapturile humei si ale intunericului,Pahar e gandul,cu otrava.Capacitatea de a reflecta in idée lumea,de a reface universal in oglinda gandului e data doar omului:Ca-I greu mult soare si indure/Ciuperca cruda de padure,/Ca sufletul nue fantana/Decat la om ,fara batrana,/Iar la faptura mai firava/Pahar e gandul,cu otrava Poem al confruntarii a doua principia:demonic si solar,Riga Crypto si lapona Enigelare o structura armonioasa,coerenta si e scris intr-un limbaj ce imbina sonoritati folclorice cu valente estetice ale cuvantului de o incontestabila modernitate.
Dioptrie Poezia Dioptrie a aparut in revista Tiparnita literara,in 1928,si face parte din etapa ermetica,o etapa esentiala pentru devenirea poetica a lui Ion Barbu.Autorul concepe actul poetic din perspective transfigurarii datelor realului,pana la eliberarea acestuia de orice detalii contingente,de accesoriu si irelevantul mimetic.Poezia e asadar reprezentare pura,ideala alumii,incifrare a intelesurilor universului si a sensurilor finite,regasire a originalitatii spiritual a lucrurilor. Definind lirica ermetica barbiana,G.Calinescu arata ca sensurile esteticii lu i Ion Barbu din aceasta etapa sunt:pitagorismul oetic,sublimarea obiectului pana unde ingaduie arta,restabilirea unei ordine pe planul al doilea,a unei corespondente oculte intre simboluri,instituirea de lucruri fundamentale,initierea in aceasta ordine launtrica prin imagini esentiala si practice musicale. Si in poezia Dioptrie avem de a face cu o intelectualizare a formelor,o revelare a esentelor lucrurilor,cu punerea in paranteza a sensului contingent si ridicarea obiectelor la o ordine superioara,intelectualizata.Simbolul cheie al poeziei e acela al cartii.In poezia barbiana,cartea e cea care poarta in sine aspiratia spre spiritualitate,cea care pune in scena cuvantullui spectacolul pur al ideii si confera finite umane o propesiune spre transcendenta,ca si sansa eliberarii de povara contingentului. In Dioptrie,insa,cartea nu e privita ca reprezentare simbolica,in virtutea continutului sau semantic,transfigurator,ci ca o realitate mai degraba materiala,cu o relevant mai degraba in ordinea concretului(:Inalt in orga prismei cantaresc/Un saturat de semn,poros infoliu./Ca fruntea vinului cotoarele rosesc,/Dar soarele pe m uchii curs,-de doliu). Se stabileste astfel un contrast intre porosul infoliu si lumina,ca tensiune spre idealitate,ca extaza a intelectului si semn al aspiratiei umane spre absolute.Poetul percepe cartea ca purtatoare a unor intelesuri minore,a unei cunoasteri daca nu sterpe,macar mai putin revelatoare in ordinea adevarului ideal,si o opune cunoasterii extatice,rationalitatii pure,ce u trebuie sa mai treaca prin tiparele stramte ale se mnului:Aproape.Ochii impietresc crucis/Din fila vibratoare ca o toba,/Coroana literei,maracinis./Jos in lumina tunas,grea,de soba. Esecul cunoasterii prin intermediul cartii e sugerat de poet prin arderea sacrificial a infoliului.Adevarurile cartii se transforma in cenusa,focul purificator ramane sa razbune mantuitor adevarata cunoastere,aceea transpusa in litera,asadar nepervertita,o cunoastere aflata mai degraba pe pragul virtualitati,al potentialitatii dadatoare de sens
essential(Odaie,indoire-n slabul vis!/-Deretecatoare trece,de-o matuse-/Gunoiul tras in conuri,lagar scris,/Adeverire zilei-prin cenuse). Elogiu al gandului pur,al trairii nerevelate,neinchistate in semn,al spiritului nepervetiti si nu al literei sterpe,poezia lio Ion Barbu e una din creatiile representative ale ciclului ermetic.
Timbru Poezia a aparut pentru prima oara in revista Sburatorul in 1926,intr-o prima varianta si a fost reluata,in varianta definitive,in volumul JOC SECUND din 1930. Timbru e o arta poetica,o creatie cu character programmatic, in care autorul cauta sa-si clarifice propriile optiuni creatoare,propria conceptie despre poezie si despre rosturile acesteia.Ion Barbu intelege poezia caact pur de narcissism,ca prezenta revelatory in care spiritual se oglindeste pe sine pana la uitarea contingentului,a datelor accesorii si dezvaluire a esentei sale adanci. Pe de alta parte,in viziune lui Ion Barbu,limbajul poetic nu e extras din limbajul comun,din limba de toate zilele,ci e un limbaj al puritatii si profunzimii esentiale,apt sa comunice lucruri fundamentale,sa transfigureze realul empiri,sad ea obiectelor si fiintelor un contur idealizant,un halou de vraja si mister. In acest sens,Ion Pop remarca faptul caPoeme precum Timbru sau Grup-citate mereu printer artele poetice caracteristice-orienteaza spre aceeasi concluzie:in jocul lumii fragmentare si exprimandu se fragmentar() se inchipuie acel<
>,transfigurand marile elemente cosmice si amintind de intampinarea imnica,paradisiacal,a implinirii umane;in dezordinea si opacitatea fenomenului este chemat<> al spiritului restructurant,de suprema calarificare-revelare a ordinii secrete a universului. Poetul pune in opozitie doua tipuri de poezie:o poezie a reprezentarii si a afectelor , a cantecului marcate sever de sentimentalism si de legatura cu huma si o poezie ce instrueste despre lucrurile esentiale,elaborate si incifrata,in care semnul mintii e dominator si revelator. Primul tip de poezie cu un grad de reprezentare mimetica a realului prea mare si dominate de afecte e sugerat in prima strofa prin metaforele cimpoiului si fluierului.E o poezie elementarea,incapabila de a sugera aspecte esentiale si profunde ale existentei umane,inapta de a depasicercul humii:Cimpoiul vested luncii sau fluierul in drum/Durerea divizata o suna -ncet,mai tare/Dar piatra-n rugaciune ,a humei despuiare/Si unda logodita sub cer,vor spune-cum?. Poezia, in acceptiune barbiana, nu isi propune deloc sa fie marturie a confesiunilor eului diurn,o oglindire a gesturilor cotidiene si a sentimentelor de suprafata. Ea trebuie sa-si insuseasca un spirit al sintezei,al inglobarii in sine a sensurilor fundamentale ale universului,sensuri ce nu pot fi rostite poetic decat in mod mediat,printr-un vers aluziv,simbolic,incifrat.
Poezia trebuie sa fie,sugereaza Ion Barbu,o clarificare a detaliilor lumii,o ordonare a semnificatiilor infinite ale universului,o reflecatre , in oglinda spiritului pur,a intelesurilor si a subantelesurior lucrurilor.In acest fel , lumea, cu multitudinea sa de manifestari si de aspecte se reveleaza in unitatea sa presupusa de jocul poetic,intr-o coerenta edificatoare. Actul poetic,act pur de narcissism,in masura in care re flecta figura spiritului creator e asadar un act ce inglobeaza in sine vocatia sacrificiala(renuntarea la lumea empirica,aceea a gesturilor de zi cu zi) si una ascensionala, in sensul ridicarii detaliilor la un sens sinteticsi unificator,care sa-i confere acestuia relevanta:Ar rebui un cantec incapator,precum/ Fosnirea matasoasa a marilor cu sare;/ Ori lauda gradinii cu ingeri,cand rasare/Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum. Timbru e o marturisire de credinta poetica , in care autorul aseaza o conceptie despre lirism de tenta spirituala si ermetica,dar ,in cele din urma si orfica, ace asta pentru ca limbajul poetic inseamna,in viziune lui Ion Barbu,intemeiere,faurire de lumi posibile,puse sub semnul unei ordini superioare si al armoniei desavarsite.
Receptare critica Cunostinta de oameni poate distinge intre individualisti de mai mult tipuri,intre oamenii unei singure tinte si acei ai unei multiplicitati de directii si obiective,care pot combate intre ele sau se pot inlocui.Din categoria acestora din urma fac parte abjuratorii si convertitii,oamenii<>,Paul pe drumul Damascului. `Trinitatea manierelor poetice ale lui Ion Barbu mi se pare ca rezulta dintr-o astfel de structura polivalenta,capabila sa se orienteze felurit sis a raneasca de mai multe ori(). Puternica lui viziune nu-si ajunge niciodata .Ea sta totdeauna in serviciul unei realitati spirituale care o depaseste .S-ar spune ca pentru poetul parnasian lumea exista in plan.O forma pura,o atitudine plastica,un effect de lumina au penru parnasian un prêt in ele insele().Descrierile lui Barbu nu se savarsesc niciodata in plan.Ele au intotdeauna adancimea unei semnificatii morale.De aceea printer poemele ciclului pe care l analizam acum,unele,cum este,de pilda,Arca,pastreaza deopotriva termenul concret sic el moral al unei comparatii implicite si amputand pe cel moral,devin,de fapt,niste alegorii. Deosebirea fata de parnasieni se accentueaza daca luam in considerare si miscarea debitului verbal al poemelor lui Barbu in aceasta epoca.Obiectivitatea parnasiana adduce o reprimare a oricarei porniri de interventie subiectiva a poetului.Efectul acestei discipline era o mare concizie a retoricii,o demna sobrietate a amanuntului.Brabu este mai retoric(). Fata de lumea experientei,aceea a matematicii este o a dua lume,o suprastructura ideala.Intr-un astfel de univers ideal doreste sa se situeze viziunea lui Ion Barbu si acesta este intelesul expresiei<> care intituleaza volumul sau.Un <>,adica o combinatie de fantezie,libera de orice tendinta practica si un <>desfasurata in acea superioara zona a esentelor ideale.Cum insa ideea in puritatea ei nu este reprezentabila,nu constituie imagine,poetul o figureza prin aparenta cea mai pura de contingentele materiei,prin curatele rasfrangeri ale lumii in oglinda.Prin oglinda lumea intra
in <> Iar daca lumea experientei se inalta in piramida pana la <>,rasfrangerea acesteia alcatuieste <>ei.Din acest element neintinat isi extrage poetul material inspiratiei sale.Poezia este pentru el negatia l umii,sublimarea ei in idée,un joc desfasurat pe un plan izolat de viata,un <>. Tudor Vianu,Scriitori romani din secolul xx Continuarea Isarlakului ca spatiu principal la <> se sprijina sip e alte temeiuri.Idealitatea acestei lumi,ca sursa in <> e decisa de fapt de imperativul launtric ce declanseaza viziunea(<>).<>,<>,cetatea ingaduie intre zidurile ei si <>,coexistenta<>durabile cu <>efemera,gravitatea friciisi ilaritatea,insemnele grotesti al mortii,in vecinatatea hazului nastratinesc.Sacrul si profanul ,puritatea si crima,spectacolul de balci si miracolul comorilor Orientului,magic invocate,sunt insumate,toate,in acest univers ce-si revendica dreptul la perpetuare pe acel<>-epava incremenita in lumina si culorile-i pestrite.Compozitia <>a poemului,succesiunea secve ntelor spectaculare nu poate sa nu aduca aminte de acea << fantezie>> a lui Coleridge-<>,juxtapunere de <>intr-un spatiu-oglinda,atat de limpede delimitat de exterioritatea istorica,a carei imagine,neutralizata,o retine totusi,sub infatisarea jocului inofensiv-caci el insusi este o mare scena. Logica viziunii nu e alta,in fond,nici in Ntratin Hogea la Isarlak(). <> realului,chiar daca marcata adesea de culorile limbajului mitico-biblic,nu vizeaza atat<>,radicala rupture de universal concretului sensorial,cat un fel de transmutare,de simbolica<>-poiesis impotriva mimesis-ului,impins pana in pragul depasirii functiei expresive a limbajuluiprin autoreferentialitate.<> a acestui <> se lamureste tocmai in functie de exigentele ferme ale remodelarii si constructiei spatiului imaginar,care,liber de limitarile<>,isi impune propriile legi;intr-atat de stricte,in autotelismul lor orgolios,incat,la limita,acest univers poate fi caracterizat de poetul i nsusi drept o <>() Impulsul formal precumpaneste mere u-in spatial <>asupra celui sensibil,incat poetul devine un concurrent al demiurgului,<>. Ion Pop,Recapitulari Matematician de profesie,poetul a fost ispitit sa deprinda numai spiritual disciplinei sale,adica alunecarea de la ses la pisc,zborul in absolute,spre ultima esenta si sa-l aplice liricei in sensul temperamentului mai mult decat esteticei lui Ion Barbu:pitagorismul poetic,sublimarea obiectului pana unde ingaduie arta,restabilirea unei ordini pe planul al doi-lea,a unei corspondente oculte intre simboluri,instruirea de lucruri fundamentale,initierea in aceasta ordine launtrica prin imagini esentiale si practice musicale.Poezia se intelectualizeaza,fara a cadea in ininteligibil,caci poetul cauta inefabilul macrocosmic,revelator al lucrului in sine,fugind de contingenta,pitorsc,analizata de claritatea rationala,cultivand m,uzica de sfere,cunoasterea estetica,orfismul.Cu toate acestea ,in aplicare,hermetismul lui Ion Barbu e adesea numai filologic().
G.Calinescu,istoria literaturii romane de la origini pana in present Poezia asta se preteaza si chiar face apel la o anumita explicatie sau,mai exact,intregire.Foarte adeseori avem de-a face cu formulari sintetice,de extrema conciziune,eliptice de multe ori si cu cuvinte carora li se atribuie fie o proprietate insolita,fie o functie polivalenta in context ,sau c u altele care izoleaza in context,scanteiaza ca niste cristale cu fatete multiple.Asemenea rostirii se intalnesc la tot pasul in poezia lui Ion Barbu ca si aceea a lui Mallarme.Intelegerea noastra este atunci solicitata sa desfasoare toate aceste semnificatii si sa reconstituie oarecum mater ialul discursiv din care au fost extrase .Dar ,ca si intre mineralul abundant si cristalul de radium extras din ele ,este intre materialul discursiv curent si rostirea stransa a poeziei lui Ion Barbu sau Mallarme o deosebire de esenta.E vorba de <>.Vorbirea curenta toceste si relativizarea forta originara a cuvantului,il dilueaza in clisee:cuvintele viciate de uzul comun trebuie decantate prin actul poetic si restituite in puritatea lor iradianta,functiunii lor de<> rezumativa. Al. Paleologu,spiritual si literatura
