Analiza funcţională a stărilor eului
Modelul structural al stărilor eului se referă la conţinut („ce” există în fiecare stare a eului), ajutându-ne să înţelegem ce se petrece în interiorul nostru, iar modelul funcţional se referă la proces („cum” folosim stările eului), eului), deci ne ajută să înţelegem interacţiunile dintre oameni (Rusu, 2010). STRUCTURA = CE = CONŢINUT FUNCŢIE = CUM = PROCES
Analiza Analiza funcţiona funcţională lă reprezint reprezintăă subdiviza subdivizarea rea stărilor stărilor eului eului după funcţiile funcţiile comportam comportamental entalee îndeplinite, ca în figura următoare:
Părinte Normativ
PN
Adult
Copil Adaptat
PG
Părinte Grijuliu
A
CA
CL
Copil Liber
Fig. 3. Modelul funcţional al stărilor eului Starea de Părinte se împarte în Părinte Normativ şi Părinte Grijuliu . Părinte Normativ pozitiv: conduce, dictează, PN PG impune, emite principii, protejează negativ: judecă, critică, devalorizează, devalorizează, agresează Fig. 4. Stările eului de Părinte Normativ
Părinte Grijuliu pozitiv: ajută, felicită, încurajează, apreciază negativ: superprotejează, posesiv şi Părinte Grijuliu (Lassus, 2007)
Părintele Normativ sau Părintele Părintele Critic (pozitiv pozitiv şi negativ negativ sau ok şi non-ok), non-ok), se referă referă la
normele sociale şi judecăţile de valoare. El se supune regulilor comportamentale şi este determinat de scenarii culturale şi familiale (scări de valori, scheme de comportament). La întrebarea întrebarea „Ce e de făcut?” făcut?” răspunde răspunde cu „trebuie, „trebuie, nu trebuie...” (Calderon (Calderon et et al, 2002) - Star Starea ea de Pări Părint ntee Nor Norma mati tivv pozitiv asigură graniţe şi limite clare adecvate, este critic în sens constructiv, constructiv, este ferm dar şi grijuliu, indicaţiile indicaţiile sunt date pentru a proteja proteja şi menţine starea de bine. De exemplu: Pleacă din timp, să ajungi când trebuie la serviciu, ca să nu fi penalizat! Pe şantier să porţi întotdeauna casca de protecţie pe cap! devalo lori rize zeaz ază, ă, crit critic ică ă (ca (ca o jude judeca cată tă), ), - Starea de Părinte Normativ negativ deva sancţionează (când şeful ţipă la secretară, chiar pentru o mică greşeală), agresează, pune limite abuzive.
Din starea de Părinte Normativ se emit prejudecăţile, acele judecăţi făcute fără analiză sau reflecţii proprii privind o anumită situaţie sau referitor la o persoană, o
categorie de persoane (prejudecăţile bărbaţilor faţă de femei, a bătrânilor faţă de tineri, a celor de culturi diferite):
- „Oamenii... (adică bărbaţii, femeile, copiii, tinerii, străinii, patronii, muncitorii etc.) sunt - sau nu sunt - demni de încredere (inteligenţi, sociabili, creativi etc.)” - „Băieţii nu plâng” - „Fetiţele trebuie să fie gingaşe” - „Femelie trebuie să stea la cratiţă, acolo este locul lor” - „Să conduci o echipă de muncitori este o treabă de bărbat, n-au ce căuta femeile” - „Numai bărbaţii adevăraţi ştiu să bea” (Lassus, 2007)
În cadrul unei organizaţii, „dacă managerii ar recurge la Părintele Normativ, precizând clar care sunt performanţele cerute şi ce trebuie să schimbe persoana în cauză ca să le îndeplinească”, s-ar putea evita contradicţiile şi măsurile disciplinare. De asemenea „fermitatea poate fi adecvată şi cu colegii sau clienţii care încearcă să obţină avantaje necinstite. Un refuz ferm de a face o treabă în locul lor sau de a furniza servicii neacoperite de contracte este un răspuns mult mai profesional decât conformarea plină de resentimente”. (Hay, 2006, p.74) Dar, această stare a eului dusă la extremă, adică atunci când se manifestă starea de Părinte Normativ negativ, managerii vor fi consideraţi dominatori şi autoritari. De exemplu, când managerul cere să se executate o lucrare exact aşa cum o vede el, fără să ţină seama şi de alte opţiuni ale angajaţilor, care pot fi chiar o soluţie mai bună sau impune reguli care nu concordă cu cerinţele sarcinii. Când managerul dă ordine angajaţilor, ca şi cum aceştia ar fi copii, poate crea o situaţie de răzvrătire, este un alt exemplu de Părinte Normativ negativ . (Hay, 2006) Părintele Grijuliu sau Binevoitor (pozitiv şi negativ sau ok şi non-ok), are un
protector, înţelegător, plin de încredere, aprobator (cu el însuşi şi cu ceilalţi). Răspunde la întrebări care încep prin „Cum să fac?: cum să fac să fiu responsabil, să lucrez, să comportament
supravieţuiesc, să am grijă, să mă distrez, să-mi exprim furia, să mă ocup de familie, să ajut etc. (Lassus, 2007)
- Starea de Părinte Grijuliu pozitiv oferă un suport autentic altei persoane, protejează, încurajează, apreciază, încuviinţează, consolează, susţine, sfătuieşte, acordă permisiuni. Să ne aducem aminte, cum un părinte sau un frate mai mare, atunci când ne loveam şi plângeam, ne lua în braţe, ne consola, ne liniştea şi ne încuraja: „e o bubă mică, o să treacă până te faci mare!” Alte exemple sunt: când ajutăm colegul de serviciu doar dacă acesta doreşte (fără să impunem ajutorul nostru), când aşteptăm acasă partenerul de viaţă cu ceva care ştim că îi face plăcere (un ceai cald sau o băutură rece), când prietenul a pierdut ceva important şi noi îi oferim sprijinul, îl încurajăm. - Starea de Părinte Grijuliu negativ oferă ajutor celuilalt, dar de pe o poziţie superioară, devalorizând-ul (îl ajută pentru că celălalt nu este capabil să se descurce singur); ajutorul poate fi abuziv sau contradictoriu. Este superprotector şi salvator, sufocând-ul şi împiedicând-ul pe celălalt să se dezvolte prin experienţe proprii. Un exemplu este aşa numita „mamă cloşcă”, persoana fiind posesivă şi superprotectoare. Chiar şi în mediu în care lucrăm, la serviciu, avem nevoie de starea de Părinte Grijuliu. Astfel când suntem noi angajaţi, avem nevoie să fim conduşi de un angajat cu vechime să facem un tur al companiei, iar când un coleg are de rezolvat o sarcină dificilă, îl încurajăm, ne oferim ajutorul. Când un coleg este obosit, ne oferim să-i aducem un ceai cald sau o cafea şi mlte astfel de exemple. Hay (2006) susţine că starea de Părinte Grijuliu lipseşte în multe organizaţii, considerând că o explicaţie ar putea fi asocierea aceastei stari cu femeile (nejustificat), de obicei mamele fiind mai grijulii decât taţii. În prezent, se consideră că şi bărbaţii pot avea un comportament „grijuliu” ca şi femeile.
Când au loc reduceri locuri de muncă, se simte lipsa stării de Părinte Grijuliu din mediul organizaţional, angajaţii chiar şi cei care nu-şi pierd posturile au nevoie de susţinere, de protecţie. „Managerii grijulii organizează ore de consiliere în astfel de momente, recunoscând că oamenii au nevoie de mai mult sprijin. Organizaţiile care neglijează acest aspect îşi generează mai multe probleme — atât din cauza reputaţiei proaste pe care o creează
angajaţii concediaţi, care se plâng prietenilor sau vecinilor, cât şi din cauza scăderii moralului şi încrederii angajaţilor care rămân”. (Hay, 2006, p.72) Sunt şi colegi cu o stare de Părinte Grijuliu negativ , când grija lor este excesivă, sufocantă, vor să-ţi facă treba în locul tău, sunt porniţi să te ajute, fiind greu să refuzi sprijinul lor. Practic ei neagă posibilitatea ca ceilalţi să se dezvolte prin propriile abilităţi. De exemplu când eşti nou angajat şi lucrezi cu un echipament nou, care la un moment dat se blochează. Apare Părintele Grijuliu, care remediază situaţia, dar nu-ţi arată şi cum; deci o abordare inadecvată şi când echipamentul se va bloca din nou, trebuie să ceri ajutorul. Astfel ceilalţi îşi formează o părere eronată despre capacităţile şi abilităţile tale de învăţare. (Hay, 2006) Starea de Adult nu este subîmpărţită. Adultul răspunde la aici-şi-acum, fiind atent la timpul prezent şi la realitatea exterioară. El este numit uneori şi Calculator, deoarece cere informaţii, evaluează, analizează, compară, gândeşte, înregistreză şi comunică rezultatele.
Starea de Adult pozitivă „permite culegerea de informaţii din toate realităţile vieţii, luarea de decizii gândite, rezolvarea problemelor, îndeplinirea sarcinilor, negocierea”, „permite o integrare armonioasă între dorinţe (Copil) şi valori (Părinte), fapt care dă personalităţii un sentiment de mulţumire în viaţă, în acord cu sine însuşi”. (Lassus, 2007, p.35) Starea de Adult negativă este atunci când această stare este folosită excesiv. Dacă starea de Adult ar fi prezentă permanent, individul respectiv ar fi ca un robot. In mediu organizaţional, Adultul acţionează în mod logic, rezolvând probleme şi a cerinţele de la locul de muncă. Starea de Copil se subdivide în Copilul Liber (Copilul Natural sau Copilul Spontan) şi Copilul Adaptat Copilul Adaptat. pozitiv: se adaptează
la norme, trebuinţe pentru a convieţuii cu CA ceilalţi negativ: se supradaptează,
Copilul Liber pozitiv: îşi exprimă
spontan trebuinţele, emoţiile, sentimentele (în mod CL „safe”) negativ: agresiv, fără restricţii, fără graniţe,
Fig. 5. Stările eului de Copil Liber şi Copil Adaptat Copilul Liber (Copilul Natural sau Copilul Spontan) „spune ceea ce vrea atunci când vrea. El exprimă, sub formă de mişcări fizice şi de emoţii, nevoile fundamentale, în reacţie directă cu plăcerea şi suferinţa” (Cardaron et al, 2002, p.32). Prin starea de Copil Liber se manifestă trebuinţele şi senzaţiile (plăcere şi suferinţă) şi este guvernat de emoţiile de frică, tristeţe, furie, şi bucurie. - Copilul Liber pozitiv trăieşte liber şi natural, îşi exprimă spontan şi autentic sentimentele, este curios, creativ, dornic de distracţie. La un loc de muncă din domeniul serviciilor, starea de Copil Liber din noi ne ajută să servim clienţii cu plăcere, în mod autentic. - Copilul Liber negativ nu ţine cont de realitatea socială, spune ceea ce vrea şi când vrea, în mod agresiv, chiar rănind pe cei din jur, este teribilist, nu are graniţe. Capacitatea intuitivă şi creativă dezvoltată din Copilul Liber a determinat ca Eric Berne şi alţi discipoli ai lui să considere aceasta, ca fiind o subdiviziune numită Copilul Creator sau „Micul Profesor”. Deci, Copilul Creator este izvorul creativităţii şi inovaţiei, este partea cu care abordăm diverse lucruri din alte perspective novatoare.
Copilul Creator are parte pozitivă: este intuitiv („se prinde repede”), inventează soluţii noi, găseşte alte căi mai eficiente, iar partea negativă îl face să fie capricios, să trăiască într-o lume magică,
unde dorinţele proprii se transformă în realităţi, unde devine prizonierul jocurilor sale. Starea de Copil Adaptat ne ajută să ne adaptăm social pentru a putea convieţuii cu ceilalţi (ţinem cont de cererile celorlaţi, modificând propriile trebuinţe) şi să ne adaptam normelor, regulilor. Uneori ne supunem din teama faţă de reacţia celorlalţi, sau ne declarăm incapabili, ne devalorizăm. Alteori ne revoltăm şi sistematic susţinem contrariul.
Copilul Adaptat pozitiv învaţă să se adapteze, se apără şi reacţionează, se protejează. Copilul Adaptat negativ se victimizează, se devalorizează, adaptarea este dusă la extremă, este provocator. Copilul Adaptat poate fi: - Copilul Adaptat Supus – cel care vrea să trăiască în armonie cu ceilalţi (spune: „da, desigur, domnule director” chiar dacă nu înţelege nimic, cedează în faţa celuilalt), respectă regulile,
reacţionează supunându-se figurilor parentale şi a celor autoritare din cadrul instituţiilor. - Copilul Adaptat Rebel – cel care este mereu contra directivelor parentale ca să obţină atenţie în detrimentul afecţiunii, este agresiv, nu respectă reguli, nu are graniţe, sfidează pe ceilalţi, îndeamnă la revoltă şi violenţă.
Toate stările eului sunt importante în relaţiile noastre cu ceilalţi şi optim este să folosim fiecare pentru a fi într-un echilibru armonios. Astfel sunt situaţii când este necesar să protejăm pe unii, şi să fim mai toleranţi, să dăm libertate la alţii. În situaţii de urgenţă, de exemplu în cazul unui incendiu,
Părintele Grijuliu este cel ce reacţionează calmând panica Copilului din noi, este cel ce ajută la stabilirea ordinii, să nu se creeze haos, iar Adultul reacţionează prin partea raţională la ce este de făcut în situaţia respectivă. Cînd avem de atins un obiectiv Copilul din noi intervine cu partea creativă pentru a găsii soluţii, Parintele Normativ ne sistematizează munca, cel Grijuliu ne ajută să nu facem excese (să avem ore de odihnă) iar adultul este cel care gândeşte raţional, obiectiv să îndeplinim sarcina respectivă. Într-o şedinţă, Părintele Normativ este preocupat ca aceasta să se deruleze conform agendei de lucru, fără întreruperi, iar în poziţia negativă se manifestă dominator şi perfecţionist. Părintele Grijuliu se preocupă să fie ascultaţi toţi participanţii şi calmează momentele de nelinişte, iar aspectul negativ apare când se insistă pe detalii prea mult. Adultul se ocupă cum să rezolve problemele de serviciu, cu acceptarea unor compromisuri, iar atunci când ignoră sentimentele celor participanţi sau demolează rece şi distant orice iniţiativă, se manifestă aspectul lui negativ. Copilul Natural stimulează desfăşurarea şedinţei într-un mod plăcut, apelând la umor şi când glumele sunt deplasate sau vorbeşte pe lîngă subiect, este partea lui negativă. Copilul Adaptat Supus abordează oamenii cu respect şi Copilul Adaptat Rebel este neparticipant, răspunde doar când este întrebat.
Cunoscând modelul stărilor eului, pot fi îmbunătăţite comunicarea şi interacţiunile dintre membrii unei organizaţii. Astfel, pentru a creşte eficienţa, managerul şi angajaţii ar fi bine să relaţioneze preponderent din poziţia de Adult şi din poziţiile Părinte pozitiv, pentru manageri si a Copilului Adaptat pozitiv, pentru angajati. Un manager Părinte negativ şi angajaţi Copil Adaptat Rebel ar duce la un conflict in interiorul organizaţiei. (http://www.transactionalanalysis.eu, accesat pe 28.nov.2011) Deci, în sitauţiile din mediul organizaţional, recurgem la toate stările eului, respectiv fermitatea o manifestăm prin Parintele Normativ, când avem grijă de noi şi de ceilalţi apelăm la Parintele Grijuliu, cu Adultul rezolvăm sarcinile logic, Copilul Adaptat iese la suprafaţă prin regulile de politeţe şi conformarea faţă de personalul ierarhic, iar cu Copilul Liber suntem prietenoşi, creativi.
Într-o structură ierarhică puternică, cel mai adesea managerii folosesc îndeosebi starea de Părinte Normativ, iar subordonaţii se manifestă prin Copil Adaptat. Adică, managerii le spun subordonaţilor ce să facă şi subordonatii execută. Acest format de comunicare se repetată la diferitele niveluri de ierarhie: senior managerii le spun junior managerilor ce sa faca, iar junior managerii le spun supervizorilor imediat inferiori lor. Aceştia îi controlează şi instruiesc pe cei din ierarhia inferioară şi totodată sunt controlaţi şi instruiţi de cei superiori în ierarhia organizaţiei. Tiparul se repetată pană în varful piramidei organizaţionale.
