UNIVERSITATEA SPIRU HARET Florentina Popescu
BASCHET
EDITURA FUNDAIEI ROMÂNIA DE MÂINE
CUPRINS Capitolul 1. Domeniul jocului de baschet Capitolul 2. Tehnica jocului de baschet Capitolul 3. Tactica jocului de baschet Capitolul 4. Autoevaluarea Bibliografie
Capitolul 1. DOMENIUL JOCULUI DE BASCHET 1.1. Coninutul domeniului
SPORT
• • • •
JOC SPORTIV COLECTIV • DE ECHIPĂ • INVENTAT
de întrecere de masă (loisir ) de performană de mare performană
competiii sportive naionale internaionale
MIJLOC AL EDUCAIEI FIZICE
DISCIPLINĂ DE ÎNVĂĂMÂNT
realizează funciile educaiei fizice
obiect de învăământ
SPECTACOL SPORTIV
SPORT COMPLEMENTAR
competiie-spectatori virtuozitate în regim de dinamism motric •
utilizat în metodologia învăării altor ramuri şi probe sportive •
DISCIPLINĂ ŞTIINIFICĂ SPORTIVĂ APLICATIVĂ
INVESTIGAII PRIN
DISCIPLINĂ SPORTIVĂ
documentare metoda observaiei metoda statistică metoda experimentului metoda testelor analiza rezultatelor metoda convorbirii metoda interviului metoda anchetei
1.2. Caracteristicile şi tendinele jocului de baschet actual Baschetul – joc sportiv colectiv ce face parte din categoria mijloacelor de perfecionare a dezvoltării fizice şi a aptitudinilor de mişcare ale oamenilor – reprezintă o formă de manifestare cu caracter ludic a exerciiului fizic. Practicarea jocului de baschet contribuie la formarea şi perfecionarea unor mişcări coordonate, la formarea capacităii de angrenare rapidă în tempoul şi ritmul activităilor sociale, prin cumulul unor influene şi efecte pozitive cu caracter sanotrofic şi educativ. Baschetul este jocul sportiv ce poate fi practicat de copii şi tineri de ambele sexe şi chiar de oameni având vârstă ceva mai înaintată, atât în scop competiional cât şi ca activitate fizică recreativă, de întreinere sau ludică, este deci accesibil . Este jocul sportiv ce dispune de una dintre cele mai bogate game de procedee tehnice, de aciuni tactice de la cele mai simple până la cele mai complexe. Acest
fapt solicită jucătorilor o pregătire continuă şi perseverentă, iar profesorilor, eşalonarea treptată în predare a succesiunii de învăare şi perfecionare a tehnicii şi tacticii acestui joc. Multitudinea şi varietatea cu care se succed fazele de joc, alternarea rapidă a situaiilor ofensive cu cele defensive, posibilităile pe care le oferă jucătorilor de aşi etala fantezia şi capacitatea lor inventivă, diferitele rezolvări tactice ale fazelor de joc, aruncările acrobatice sau subtilitatea unor pase executate cu mare finee, toate oferă atât jucătorilor, dar în special publicului spectator, momente de o deosebită spectaculozitate. Dimensiunile relativ reduse ale terenului de joc, precum şi numărul mic de jucători ce se întrec în teren determină deplasări ale acestora şi o circulaie a mingii foarte rapidă, jucătorii participând permanent şi în egală măsură atât la desfăşurarea atacului, cât şi a apărării. Însuşi regulamentul de joc, prin regulile de 3,5,8 şi 24 secunde, determină un dinamism al desfăşurării fazelor de joc, din primul şi până în ultimul minut al unei partide. Obinerea unor performane la parametri superiori în marile competiii au scos în evidenă tendinele jocului de baschet: • viteză mare de desfăşurare a aciunilor tactice de atac şi apărare; • eficienă crescută în aciunile de finalizare; • ritmul rapid susinut în aciunile ofensive; • jocul în adâncime; • creşterea numărului de aciuni pe joc, care creează situaii favorabile de finalizare; • folosirea apărărilor active, a pressing -ului; • înalta măiestrie în execuiile tehnice efectuate în mare viteză şi în condiii de adversitate, însoită de asigurarea cursivităii jocului cu aciuni simple şi eficace; • folosirea parametrilor de joc ca factor în dirijarea antrenamentului sportiv. 1.3. Apariia şi evoluia jocului de baschet pe plan mondial, în România În anul 1891, profesorul James A. Naismith de la Colegiul Springfield din statul Massachusetts a inventat un joc denumit „basket-ball” pentru a atrage studenii la orele de educaie fizică, desfăşurate în sală în anotimpul rece. A stabilit 13 reguli de bază, care au rămas şi astăzi, alcătuind în mare parte principiile jocului de baschet. Primul joc de baschet s-a desfăşurat între două echipe de câte 9 jucători, deoarece clasa număra 18 studeni. În 1904, la Jocurile Olimpice de la Sant-Luis (SUA) baschetul îşi face apariia ca joc demonstrativ, însuşi inventatorul lui, profesorul James A. Naismith, oferind mingea pentru începerea jocului. 1932 este anul înfiinării FIBA (Federaia Internaională de Baschet Amator), cu sediul la Geneva (Elveia), iar România este membru fondator. În anul 1935, se desfăşoară primul Campionat Masculin European de baschet la Geneva şi este câştigat de echipa Letoniei, la care a participat şi ara noastră – ocupând locul 12. În anul 1936, la Jocurile Olimpice de la Berlin, baschetul este introdus pentru prima dată în programul Jocurilor Olimpice, cu participarea unui număr de 22 de echipe; finala s-a desfăşurat între SUA şi Canada, 19: 18. Răspândirea baschetului feminin întâmpină unele impedimente, legate mai ales de conceptele morale ce dominau acele vremi.
Baschetul feminin a fost introdus în Europa în preajma primului război mondial, Frana fiind ara care-l adoptă prima, ca urmare a influenelor benefice ale conceptelor feministe de emancipare. În anul 1938, se organizează primul Campionat European Feminin de baschet la Roma (Italia), câştigat de ara gazdă, iar 1976 este anul introducerii în programul Jocurilor Olimpice, la Montreal (Canada), a baschetului feminin, activitate ce s-a desfăşurat de atunci permanent, fiind prezentă la fiecare ediie a acestor jocuri. Apariia şi evoluia jocului de baschet în România În anul 1920, societatea americană YMCA (Young Men’s Christians Association) îşi deschide filiala pentru România, la început organizând activitatea cultural-sportivă a ostaşilor armatei române, unde, pe lângă alte activităi sportive, a fost predată şi învăarea jocului de baschet. Răspândirea în mediul şcolar a acestui joc face ca, în luna iunie 1922, să se organizeze pentru echipele şcolare prima competiie de baschet din ară. Abia în anul 1929 se organizează primul Campionat Naional pentru echipe de cluburi. În 1933, iau fiină primele echipe feminine care se vor întrece în competiia „Liga Munteniei”. Din primăvara anului 1950, se organizează Campionatul Naional de Baschet (devenit ulterior Divizia Naională A ), masculin şi feminin. Pe plan internaional, baschetul românesc a cunoscut o perioadă de afirmare, echipele reprezentative ale ării noastre ocupând locuri onorante în turneele finale ale Campionatelor europene atât la seniori, cât şi la senioare, până în jurul anilor 1980. Participarea la competiiile europene pentru echipele de cluburi a urmat aceeaşi traiectorie performanială, perioada 1955-1980 fiind una de afirmare.
Întrebări pentru verificare: Care este coninutul jocului de baschet? ( Răspuns: sinteză,1.1); Care sunt caracteristicile şi tendinele jocului de baschet actual? ( Răspuns: 1, p. 37-42; 2, p. 17-19); Când, unde şi cum a apărut jocul de baschet? ( Răspuns: 1, p. 16-20); Care a fost evoluia jocului de baschet competiional pe plan internaional? (Răspuns: 1, p. 20-23); Cum şi când a apărut jocul de baschet în România? ( Răspuns: 1, p.23-29); Cum a evoluat jocul de baschet în ara noastră? ( Răspuns: 1, p. 23-29). Capitolul 2. TEHNICA JOCULUI DE BASCHET 2.1. Sistematizarea tehnicii Tehnica jocului de baschet reprezintă „ansamblul aciunilor şi structurilor motrice specifice pe care le execută un jucător în timpul practicării jocului, în concordană cu regulile acestuia, precum şi cu sarcinile ridicate de participarea echipei sale în competiie”. Fiecărui joc sportiv îi corespund forme generale de mişcare, la baza cărora stau ELEMENTELE TEHNICE ale respectivului joc. Condiiile de joc care apar în timpul desfăşurării lui şi în care sunt implicate elementele tehnice (respectiv, fazele fundamentale ale jocului sportiv: ATACUL şi APĂRAREA ) au condus la formarea şi perfecionarea unor PROCEDEE TEHNICE concrete (operaionale)
pentru rezolvarea respectivelor sarcini ale jocului competiional. Spre exemplificare, prezentăm schema de mai jos: ELEMENT TEHNIC
PROCEDEU TEHNIC Pasa cu două mâini de la piept, de pe loc Pasa cu două mâini de la piept, cu pământul Pasa cu două mâini de la piept, din deplasare Pasa cu o mână de la umăr Etc.
Pasarea mingii
Jocul fara minge ATAC
Pozitie fundamentala
inalta Alergarea
Deplasarile
cu variatii de ritm cu opiri, plecari bruste
medie
APARARE
joasa alergarea Pasul adaugat Jocul de picioare Lucrul de brate Pirueta Sariturile
cu sprint in 3,5,10,15,20,25 m
inainte cu spatele lateral inainte inapoi de pe loc cu elan
schimbari de directie
Tehnica cu minge TINEREA MINGII cu doua maini
simetrica
cu o mana
asimetrica
la piept deasupra capului in dreptul bazinului
apucat in dreptul umarului deasupra capului
in echilibru
PRINDEREA MINGII
de pe loc
din alergare
din saritura
Pasarea mingii de pe loc cu o mana
cu doua maini
din deplasare din saritura
de la umar
de la piept
din deplasare cu pamantul
pe la spate peste umar
deasupra capului
in semicarlig
O p r ir e a in t r - u n t im p
in d o i t im p i
Pivotarea
inainte (ofensiva)
cu pasire
90 °
180°
cu intoarcere
inapoi (defensiva)
Driblingul cu mana dreapta
inalt, m ediu, jos
din alergare, inainte, lateral, inapoi
cu variatii de ritm si schimbari de directie
cu trecerea mingii pe la spate
inalt, mediu, jos
cu trecerea mingii printre picioare
cu pirueta
Aruncarea la cos de pe loc cu o mana de la umar
din deplasare din dribling
cu o mana de sus
din saritura
din voleibolare
cu desprindere de pe loc cu oprire intr-un timp
din alergare cu doua maini de la piept
cu oprire in doi timpi
semicarlig
din pasa din dribling
2.2. 2.2.1. Poziia fundamentală În adoptarea poziiei fundamentale de către un apărător, din punct de vedre tactic, în mod distinct se deosebesc două principale atitudini, şi anume: poziia apărătorului la atacantul fără minge şi cea adoptată împotriva atacantului cu minge (Figura alăturată).
Capul şi bărbia se menin în sus Umerii relaxai, cu braele uşor depărtate în lateral
Genunchii şi gleznele uşor îndoite Tălpile pe aceiaşi linie sau una înaintea celeilalte Figura 1. Poziia fundamentală a apărătorului la atacantul fără minge
În descrierea caracteristicilor de execuie, principalul îl constituie poziia trenului inferior. Picioarele, cu genunchii uşor îndoii şi orientai puin spre interior, sunt depărtate în lateral, aproximativ la proiecia lăimii umerilor. Gleznele îndoite, greutatea corpului repartizată egal pe întreaga suprafaă a fiecărei tălpi, aşezate paralel pe sol şi cu o orientare a vârfurilor uşor spre interiorul poligonului de susinere. Trunchiul, arcuit, este uşor aplecat spre înainte, coborârea centrului de greutate al corpului fiind realizată prin flexia articulaiilor gleznelor, genunchilor şi a şoldurilor. Umerii relaxai, cu braele uşor depărtate în lateral, pregătite pentru a aciona în toate planurile şi sensurile. Capul şi bărbia se menin în sus, privirea căutând să cuprindă o cât mai mare zonă din teren.
Figura 2. Poziia fundamentală a apărătorului la atacantul cu minge
Poziia fundamentală adoptată de apărătorul la atacantul cu minge este asemănătoare oarecum celei descrise mai sus, modificându-se distana dintre tălpile picioarelor, precum şi a planului de situare a acestora. Poziia braelor este determinată de situaia tactică a plasamentului în teren a apărătorului. În general,
mâna de pe partea piciorului mai avansat împiedică, prin ridicarea în sus a braului, eventuala aruncare la coş a adversarului direct, aflat în posesia mingii, iar celălalt bra este îndreptat în lateral, cu scopul de a intercepta eventuala pasă spre această direcie, sau, în cazul iniierii unei aciuni tactice individuale de depăşire, de a scoate mingea din driblingul adversarului. Greşeli frecvente: • depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea lor; • articulaiile gleznelor şi ale genunchilor, prea puin îndoite. 2.2.2. Deplasările Majoritatea aciunilor jucătorilor – cu minge şi fără minge – se efectuează din deplasare. În aceste deplasări, se urmăreşte ca, pe lângă câştigarea unei viteze în deplasare, jucătorul să aibă posibilitatea de a executa cu uşurină diferite procedee tehnice necesare rezolvării situaiilor jocului (schimbări de direcie, frânări, lucru cu mingea, fente, sărituri etc.). Alergarea normală, obişnuită, asemănătoare celei din atletism, folosită în general pentru deplasarea jucătorilor în teren sau ca alergare de viteză, în situaiile de plecare pe contraatac sau de urmărire a jucătorului care contraatacă. Alergarea specifică înainte reprezintă un procedeu cu totul aparte faă de celelalte jocuri sportive. Specificitatea constă în faptul că prin această alergare este meninută permanent poziia fundamentală a jucătorului în timpul deplasării. Alergarea înapoi. Jucătorul se deplasează spre înapoi, având labele picioarelor uşor depărtate, călcâiele orientate către afară. Contactul cu solul se face prin rulare vârf-talpă-călcâi şi mult înapoi faă de proiecia centrului de greutate pe sol. Aceasta, pentru a evita căderile pe spate. Deplasarea picioarelor se face prin alunecare. Trunchiul este uşor aplecat înainte, pentru a menine centrul de greutate înainte. Braele rămân lângă corp, uşor depărtate şi flexate din coate. Greşeli frecvente: • se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate; • picioarele se duc mult prea înapoi; • se sare în timpul alergării. Pasul adăugat înainte sau înapoi face parte din bagajul tehnic cunoscut sub denumirea de „jocul de picioare al apărătorului”, reprezentând un mijloc de realizare a aciunii tehnico-tactice individuale „ marcajul”. Din poziia fundamentală de apărare, jucătorul, păstrând contactul cu solul pe toată talpa, începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din faă. Braul ridicat determină o poziie puin oblică a trunchiului şi labei piciorului din spate. Piciorul din urmă este tras cu repeziciune spre cel din faă, fără însă a fi ridicat de pe sol, apărătorul revenind din nou în poziia precedentă, dar avansând cu lungimea pasului făcut. Celălalt bra balansează în plan lateral. Greşeli frecvente: • deplasarea se face prin sărituri; • se fac păşiri prea lungi; • se încrucişează picioarele prin depăşirea piciorului din faă de către cel din urmă. Pasul adăugat lateral . Deplasarea începe prin ducerea spre lateral a piciorului de pe direcia deplasării, talpa acestui picior fiind meninută cât mai
aproape posibil de suprafaa solului. După ce ia contact cu solul, celălalt picior se apropie, talpa acestuia alunecând pe suprafaa solului. În timpul deplasării, corpul rămâne orientat lateral faă de direcia de deplasare, iar braele, puin îndoite din coate, orientate lateral. Poziia fundamentală este meninută prin îndoirea articulaiilor gleznelor şi genunchilor, trunchiul păstrând verticalitatea. 2.2.3. Lucrul de brae şi jocul de picioare Lucrul de brae şi jocul de picioare reprezintă o asamblare a tuturor elementelor „mişcării în teren”, atât pentru jocul ofensiv, cât mai ales pentru jocul defensiv. Este reprezentat de o succesiune de procedee tehnice, meninând caracteristicile de execuie ale fiecăruia. 2.3. 2.3.1. Prinderea mingii Jucătorul se orientează cu linia umerilor spre direcia de unde vine mingea cu greutatea corpului pe piciorul din faă. În momentul de contact, degetele se încordează pentru a amortiza prinderea mingii. Articulaiile pumnilor cedează spre înapoi. Mingea este adusă în dreptul pieptului. Poziia finală este poziia fundamentală a jucătorului cu minge.
Figura 3. Prinderea mingii cu două mâini de pe loc
2.3.2. inerea mingii
Greşeli frecvente: • Orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în jos. • Degetele mari sunt opozante sau prea apropiate în priza pe minge. • Podul palmelor ia contact cu suprafaa mingii. • Coatele mult depărtate determină o inere prea lateral a mingii. • Nu se menine priza fermă pe minge, aceasta fiind învârtită în palme.
Figura 4. inerea mingii cu două mâini în dreptul pieptului
2.3.3. Pasa cu două mâini de la piept de pe loc
Figura 5. Pasa cu două mâini de la piept, de pe loc
Din poziia fundamentală a jucătorului cu minge, braele se întind spre direcia de pasare. Priza pe minge rămâne permanent activă prin flexia dorsală a articulaiilor pumnilor. Mişcarea finală este activă, „de biciuire”.
Figura 6. Evidenierea lucrului din articulaiile pumnilor în cazul unei pase cu două mâini
2.3.4. Pasa cu o mână din dreptul umărului, de pe loc Caracteristici de execuie: • palma braului de pasare constituie ultimul plan director al mişcării, ea găsindu-se – în faza intermediară a execuiei – cu faa spre direcia de pasare şi înapoia mingii; • pentru transmiterea mingii la distane scurte, cursa braului se micşorează, urmând ca mişcarea să fie efectuată, în principal, din lucrul articulaiei pumnului; • reprezintă procedeul din care au derivat alte forme de pasare a mingii cu o mână, prin modificarea planului de acionare a momentului de impulsie a mingii: pasa împinsă, pasa din lateral, pasa de jos.
Figura 7. Execuia pasei cu o mână din dreptul umărului, de pe loc
Greşeli frecvente: • mişcarea este executată asemănător celei de aruncare a greutăii (nu de azvârlire), datorită apropierii mingii de umăr şi a îndoirii exagerate a genunchilor; • cotul braului care pasează nu este la nivelul umărului şi în lateral; • se pierde controlul asupra mingii în faza finală.
2.3.5. Pasa cu două mâini de la piept din deplasare
Figura 8. Pasarea mingii cu două mâini din alergare
Din alergare, cel ce urmează să prindă mingea execută, în momentul prinderii, o păşire mai lungă, mingea fiind prinsă în momentul de „zbor” al acestei păşiri. Alergarea se continuă în timp ce prinderea mingii este amortizată prin flexia braelor, care determină aducerea ei într-o poziie cât mai convenabilă pentru execuia ulterioară a pasei. Urmează a doua păşire în alergare, după care se execută pasa, înainte ca celălalt picior să ia din nou contact cu solul.
2.3.6. Oprirea într-un timp
Figura 9. Execuia opririi într-un timp
2.3.7. Pivotarea
Figura 10. Pivotarea prin păşire
Corpul se apleacă spre înainte. Se protejează mingea prin lucrul braelor. Poziia fundamentală meninută permanent dă echilibru corpului în timpul pivotării.
Figura 11. Pivotarea prin întoarcere
Piciorul oscilant este descărcat prin impulsul ce imprimă corpului rotarea în jurul piciorului pivot. 2.3.8. Driblingul Figura 12. Dribling pentru protecia mingii (sau de aşteptare)
Figura 13. Dribling de trecere din terenul de apărare în terenul atac
Figura 14. Dribling în aciunea tactică individuală de „depăşire” a adversarului
De pe loc sau din deplasare, mecanismul de execuie al mişcării este acelaşi. Singura deosebire constă în unghiul sub care este impulsionată mingea spre sol, acesta fiind determinat de viteza de deplasare a jucătorului.
2.3.9. Aruncarea la coş cu două mâini de la piept, de pe loc Jucătorul, orientat cu faa pe direcia aruncării, aflat în poziie fundamentală medie, cu mingea inută în priză simetrică în dreptul pieptului, privirea trecând pe deasupra mingii, fixează coşul. Picioarele, cu tălpile paralele şi eventual una înaintea celeilalte, sunt depărtate la lăimea umerilor, cu genunchii şi gleznele semiflectate. Trunchiul puin aplecat spre înainte, cu braele îndoite şi coatele apropiate de corp, cu articulaiile pumnilor în flexie dorsală pentru a da o priză activă în inerea mingii. Execuia începe printr-un impuls al picioarelor însoit de ridicarea corpului şi ducerea mingii, prin dreptul feei, în sus şi spre înainte. Braele se întind din coate şi mingea părăseşte mâinile cât mai sus posibil şi, datorită mişcării „de biciuire” executată din articulaiile pumnilor, i se imprimă acesteia un ultim impuls de rotare în timpul traiectoriei.
Figura 15. Aruncarea la coş cu două mâini de la piept, de pe loc
2.3.10. Aruncarea la coş cu o mână de sus Jucătorul – în poziie fundamentală medie este orientat către coş, cu trunchiul puin aplecat înainte, cu tălpile paralele şi depărtate aproximativ la lăimea umerilor. Piciorul de partea braului de aruncare este cu o jumătate de talpă înaintea celuilalt. Greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare, pe întreaga suprafaă a tălpilor. Mingea este inută în priză asimetrică cu două mâini. Palma mâinii care execută aruncarea se află înapoi şi puin sub minge, cu degetele răsfirate şi cu cotul la nivelul umărului; cealaltă mână sprijină mingea din lateral. Execuia aruncării începe printr-o triplă flexie a membrelor inferioare care fac ca centrul de greutate al corpului să coboare puin. Din această poziie intermediară în care mingea continuă să fie inută cu două mâini, se execută o triplă extensie, concomitent şi coordonat cu ducerea braelor în sus. În continuare, mingea este trecută pe palma braului de aruncare şi părăseşte mâna ca urmare a unei ultime impulsii
Figura 16. Aruncarea la coş din inerea mingii deasupra capului
– în care mingea este dusă în timpul „elanului” pentru aruncarea deasupra capului, execuia solicitând mai mult foră în braul de aruncare
date printr-o flexie palmară pronunată din articulaia pumnului. Celălalt bra constituie element de protecie pe ultima parte a aruncării. 2.3.11. Aruncarea la coş cu o mână de sus din dribling Driblând în alergare, jucătorul va da un impuls mai puternic mingii la ultimul dribling în sol, pentru a avea posibilitatea să efectueze o păşire mai lungă (cu piciorul de pe partea mâini de aruncare) decât cea normală, din timpul alergării. Alergarea este continuată cu o a doua păşire – pe celălalt picior, care ia contact cu solul având rolul de a frâna şi bloca viteza de translaie, pentru ca prin rularea „călcâi-talpă-vârf” a labei piciorului „de bătaie”, aceasta să fie transformată în foră de înălare în săritură. Desprinderea de pe sol este ajutată şi prin pendularea dinapoi spre înainte şi în sus a genunchiului celuilalt picior, cu ducerea coapsei acestuia până la orizontală. Corpul şi piciorul „de bătaie” se extind, mişcarea de aruncare fiind începută de bra prin ducerea mingii deasupra capului – în dreptul frunii, braul formând cu antebraul un unghi aproape drept. Din momentul în care mâna care sprijină mingea nu mai are contact cu aceasta, braul respectiv, flexat din cot şi orientat spre în afară, se constituie element de protecie a mingii în timpul aruncării propriu-zise. Aruncarea la coş este executată în punctul maxim al săriturii, corpul fiind întins, braul orientat pe direcia aruncării, mingea părăsind mâna ca urmare a unui impuls dat prin flexia palmară a articulaiei pumnului, mişcarea „de biciuire”. Aceasta determină un final în care palma, cu degetele întinse şi răsfirate, este orientată în jos şi puin în afară. Aterizarea se face pe ambele picioare şi, pe cât posibil, cât mai aproape de locul de desprindere în săritură, aceasta pentru ca jucătorul, în caz de nereuşită a finalizării, să poată participa la recuperare.
Figura 17. Aruncarea la coş din dribling cu o mână de sus
2.3.12. Aruncarea la coş cu o mână de sus, din alergare Acest procedeu are o biomecanică aproape identică celei descrise anterior, cu singura deosebire că mingea îi este pasată jucătorului care urmează să finalizeze (Figura 18 şi 19). Jucătorul, în alergare, îşi coordonează astfel paşii ca momentul de prindere a mingii să coincidă cu o păşire ceva mai lungă decât în mod obişnuit pe piciorul mâinii de aruncare. În timpul „zborului” execută prinderea mingii cu două mâini, pe care o duce spre piept. De aici succesiunea complexului de mişcări (păşire mai scurtă pe
piciorul „de bătaie” – timp în care privirea se îndreptă spre punctul de „intire”, spre reperul de pe panou, „bătaia”, desprinderea, „zborul”, aruncarea propriu-zisă şi aterizarea) este identic celui descris la aruncarea la coş din dribling.
Figura 18
Figura 19
2.3.13. Aruncarea la coş din săritură Jucătorul aflat în alergare sau în dribling, îşi coordonează paşii în aşa fel, încât momentul prinderii mingii să corespundă cu intervalul dintre două păşiri, într-o săritură. Mingea este recepionată într-o fază „de zbor”. Aterizarea se face printr-o oprire într-un singur timp, picioarele luând simultan contact cu solul. Gleznele şi genunchii se flexează ceva mai mult, această aterizare prin amortizare determinând momentul imediat următor.
Figura 20. Aruncarea la coş din săritură precedată de oprire într-un timp (procedeul de deasupra capului)
Bătaia se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâitalpă-vârf, pentru a se realiza o săritură cât mai echilibrată şi înaltă, transformând viteza de translaie în viteză ascensională.
Săritura: desprinderea de pe sol se face cât mai aproape de verticală prin impulsia puternică realizată din vârful picioarelor, ca urmare a extinderii articulaiilor trenului inferior, coordonate simultan. Corpul rămâne cât mai echilibrat, vertical, mişcarea fiind coordonată cu cea a braelor care încep aruncarea propriu-zisă. În timpul săriturii, jucătorul va căuta să asigure „o plutire”, adică o oarecare întârziere în punctul maxim al săriturii, pentru a pregăti finalul aruncării la coş. Aruncarea la coş: este asemănătoare ca procedeu aruncării la coş de pe loc. Momentul de execuie al „bătăii” corespunde poziiei de inere a mingii în dreptul bărbiei sau deasupra capului. În timpul săriturii, mingea va fi dusă în sus, deasupra capului. În punctul maxim al săriturii şi în timp ce se realizează acea „plutire”, braul se destinde în sus şi înainte. Partea finală a aruncării se execută pe momentul în care corpul începe să recadă din săritură şi constă din mişcarea de „biciuire” făcută prin flexia puternică şi rapidă din articulaia pumnului. Aterizarea: se face în mod obişnuit pe ambele picioare, care în timpul săriturii au fost puin depărtate tocmai în acest scop. Întrebări pentru verificare: Care este coninutul tehnicii jocului fără minge? ( Răspuns: 1, p. 42-46,2, p. 46-48); Care sunt procedeele de deplasare în teren? ( Răspuns: 1, p. 47-48; 2, p. 49-52); Care este coninutul tehnicii cu minge? ( Răspuns: 1, p. 61-114; 2, p. 52-77); Care sunt procedeele tehnice ale inerii mingii? ( Răspuns: 1, p. 61-67; 2, p. 52-53); Care sunt procedeele tehnice de pasare ale mingii? ( Răspuns: 1, p. 67-78; 2, p. 54-78; 5); Ce procedee tehnice de oprire cunoaştei? ( Răspuns: 1, p. 81-84; 2, p. 74-76); Care sunt procedeele tehnice de pivotare? ( Răspuns: 1, p. 84-88; 2, p. 76-78); Care sunt procedeele tehnice de execuie ale driblingului? Răspuns: 1, p. 88-91; 2, p. 72-74); Ce procedee tehnice de aruncare la coş cunoaştei? ( Răspuns: 1, p. 91-114; 2, p. 64-71). Capitolul 3. TACTICA JOCULUI DE BASCHET Tactica reprezintă „ansamblul de aciuni individuale sau colective, folosite conştient de un jucător sau mai muli jucători în lupta directă cu unul sau mai muli adversari, în scopul realizării sarcinilor jocului”. 3.1.
Principii: Atacarea coşului advers; • Meninerea posesiei mingii; • Adaptarea atacului la specificul apărării; • Provocarea apărătorilor să greşească şi valorificarea greşelilor. Faze: • Intrarea în posesia mingii; • Trecerea în terenul de atac; • Ocuparea dispozitivului de atac; •
Pregătirea atacului; Finalizarea atacului; • Recuperarea la panou. Factori: • Plasamentul în atac şi anticiparea aciunilor; • Circulaia de jucători şi de minge; • Organizarea atacului şi folosirea terenului de atac; • Depăşirea numerică; • Aciuni tactice individuale şi colective; • Dirijarea jocului în teren; • Ritmul de joc. Forme de organizare: • Atacul fără pivoi; • Atacul cu jucători pivoi (1-2-3-4); • Atacul cu jucător centru; • Atacul cu jucător centru şi pivot. Tipuri: • Contraatac; • Atac rapid; • Atac poziional. • •
3.2. Principii: • Apărarea coşului; • Întrajutorarea; • Adaptarea apărării la specificul atacului advers şi propriu; • Determinarea adversarilor să greşească şi valorificarea greşelilor; • Intrarea în posesia mingii. Faze: • Echilibrul defensiv; • Pierderea posesiei mingii; • Oprirea contraatacului advers; • Ocuparea şi organizarea dispozitivului; • Apărarea propriu-zisă; • Urmărirea la panou; • Replierea (retragerea în apărare). Factori: • Plasament; • Anticiparea aciunilor; • Circulaia jucătorilor; • Aciuni individuale şi colective în apărare. Forme de organizare: • Apărare om la om; • Apărare în zonă; • Apărare combinată. Tipuri: • Apărare normală; • Apărare activ-agresivă; • Apărare pressing.
3.3. Aciunea tehnică-tactică individuală reprezintă „selecionarea şi aplicarea conştientă de către un jucător, într-o fază de joc, a celui mai indicat complex de procedee tehnico-tactice, în scopul realizării unei sarcini pariale a jocului”. Aciunile tehnico-tactice individuale, cât şi cele colective sunt ofensive şi defensive, iar fiecare dintre ele trebuie văzute în cadrul relaiilor normale de joc, adică în lupta permanentă dintre atac şi apărare. O clasificare a principalelor aciuni tehnico-tactice individuale pe fazele funda-mentale ale jocului ar fi următoarea: Ofensive: • Demarcajul individual; • Ieşirea la minge; • Poziia triplei ameninări; • Pătrunderea; • Depăşirea; • Urmărirea şi recuperarea mingii în atac. Defensive: • Marcajul normal; • Marcajul agresiv; • Urmărirea şi recuperarea mingii în apărare. 3.3.1. Pătrunderea Pătrunderea sau demarcajul „în adâncime” este aciunea tehnico-tactică indivi-duală efectuată de atacantul fără minge, care caută să-şi depăşească apărătorul direct şi să străpungă apărarea, cu direcie de coş. Are un caracter agresiv, pătrunzătorul, prin aciunea sa, favorizând primirea mingii ce trebuie să-i fie pasată pe aşa-zisa „poziie viitoare” sau la „întâlnire”. Demarcajul lateral are scop de manevră, respectiv intrarea în posesia mingii, în vederea pregătirii unei aciuni cu caracter agresiv ulterior. Utilizarea tactică a pătrunderii: fiind o aciune de demarcaj în adâncime se bucură de aceeaşi eficienă tactică împotriva oricărui sistem de apărare (om la om, zonă sau variantele de pressing). Trebuie să fie prezentă ori de câte ori marcajul apărătorului este foarte aproape de atacant sau la intercepie.
Figura 21. Aciunea tactică individuală „pătrunderea”
3.3.2. Depăşirea Depăşirea este aciunea tehnico-tactică individuală de atac prin care jucătorul posesor de minge caută să iasă din marcajul apărătorului direct, pentru a iniia o aciune ofensivă, de cele mai multe ori de finalizare a atacului. El foloseşte un ansamblu de procedee şi mijloace, cu ajutorul cărora se demarcă şi, folosind driblingul, atacă coşul (sau pasează în continuare). Plecarea în dribling trebuie să fie întotdeauna precedată de fentă de aruncare la coş sau de plecare pe partea opusă depăşirii, în funcie de situaia tactică (de plasamentul apărătorului faă de atacant).
Figura 22. Aciunea tactică individuală de depăşire precedată de fenta de plecare în dribling pe partea opusă direciei de execuie a depăşirii
3.3.3. Marcajul Marcajul reprezintă aciunea tehnico-tactică individuală de apărare, prin care un apărător, folosind procedeele tehnice specifice şi nespecifice de deplasare în teren, caută, în limitele regulamentului, să împiedice aciunile de demarcaj întreprinse de atacantul direct. Procedeele tehnice prin care se realizează marcajul sunt cele ale deplasării în teren: poziia fundamentală medie şi joasă, pasul adăugat în toate sensurile şi însoit de lucrul braelor, alergările (în special cu spatele), frânările, fentele. 3.4. Combinaia tactică reprezintă o aciune de colaborare între doi sau trei jucători, respectiv coordonarea a două sau trei aciuni tehnico-tactice individuale.
Combinaii tactice colective În atac: • dă şi du-te; • încrucişare; • blocaj-ieşire din blocaj; • paravanul; • dublarea; • atacul în superioritate numerică; • combinaii tactice la momente fixe ale jocului. În apărare: • închiderea culoarului de pătrundere; • alunecarea; • flotarea; • aglomerarea; • schimbarea de adversar; • triunghiul de săritură; • apărarea în inferioritate numerică; • apărarea la momente fixe. 3.4.1. Dă şi du-te Combinaia tactică „dă şi du-te” se realizează între doi jucători: jucătorul aflat în posesia mingii o va pasa unui coechipier apropiat, după care execută o aciune de demarcaj individual cu direcie de coş (realizând o pătrundere) pentru a reprimi mingea şi a încerca să finalizeze printr-o aruncare la coş.
Figura 23. Combinaia „dă şi du-te” între fundaş şi extremă
3.4.2. Contraatacul Contraatacul reprezintă o formă de organizare a trecerii rapide din apărare în atac, efectuată în cea mai mare viteză şi printr-un număr redus de pase. El urmăreşte o finalizare din apropierea coşului, ca urmare a realizării unui atac în superioritate numerică. El este considerat de unii autori şi sistem de joc şi poate fi finalizat în baschetul de mare performană printr-o aruncare de 3 puncte din săritură urmată de o recuperare ofensivă cu 1 sau 2 jucători la dublaj. Tipuri de contraatac: • direct cu dribling pe linia mediană a terenului; • direct cu pasă la vârful de contraatac; • cu 1 sau 2 vârfuri de contraatac; • cu 1 sau 2 intermediari şi 1 sau 2 vârfuri.
Din punct de vedere didactic, contraatacul prezintă o succesiune de faze în desfăşurarea lui: • Intrarea în posesia mingii; • Trecerea în terenul de atac; • Finalizarea Realizarea în bune condiii a contraatacului depinde de calităile şi deprinderile tehnico-tactice însuşite de jucători. Se poate vorbi astfel de coninutul fizic, tehnic şi tactic al contraatacului.
Întrebări pentru verificare: Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale în atac? ( Răspuns:1, p. 115165; 2, p.78-102); Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale de apărare? ( Răspuns: 3, p. 115-165; 4, p.78-102); Ce este pătrunderea? ( Răspuns: 1, p.115-165; 2, p. 78-102); Ce este depăşirea ? ( Răspuns: 1, p. 115-165; 2, p. 78-102); Ce este marcajul? ( Răspuns: 1, p. 115-165; 2, p. 78-102); Câte tipuri de contraatac cunoaştei? ( Răspuns: 1, p. 187-194; 2, p. 104; 112-117); Care sunt fazele contraatacului? ( Răspuns: 1, p. 189-193; 2, p. 104-112); Care este coninutul contraatacului? ( Răspuns: 1, p. 193-194; 4, p.3240;72-75; 83-87; 87-99; 104-108). Capitolul 4. AUTOEVALUAREA 4.1. 1. Care este coninutul jocului de baschet? 2. Care sunt caracteristicile şi tendinele jocului de baschet actual? 3. Când, unde şi cum a apărut jocul de baschet? 4. Care a fost evoluia jocului de baschet competiional pe plan internaional? 5. Cum şi când a apărut jocul de baschet în România? 6. Cum a evoluat jocul de baschet în ara noastră? 7. Care este coninutul tehnicii jocului fără minge? 8. Care sunt procedeele de deplasare în teren? 9. Care este coninutul tehnicii cu minge? 10. Care sunt procedeele tehnice ale inerii mingii? 11. Care sunt procedeele tehnice de pasare ale mingii? 12. Ce procedee tehnice de oprire cunoaştei? 13. Care sunt procedeele tehnice de pivotare? 14. Care sunt procedeele tehnice de execuie ale driblingului? 15. Ce procedee tehnice de aruncare la coş cunoaştei? 16. Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale în atac? 17. Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale de apărare? 18. Ce este pătrunderea? 19. Ce este depăşirea ? 20. Ce este marcajul? 21. Câte tipuri de contraatac cunoaştei? 22. Care sunt fazele contraatacului? 23. Care este coninutul contraatacului?
24. Probe practice: a. Structură de procedee tehnice: deplasare – prindere – oprire într-un timp – dribling – oprire într-un timp – pivotare – dribling oprire – pasă cu două mâini de la piept; b. Aruncare la coş de pe loc, cu o mână de sus de la linia de aruncări libere; c. Aruncare la coş din dribling; d. Pasa în trei cu schimb de locuri ( criss-cross) pe toată lungimea terenului. BIBLIOGRAFIE 1. Negulescu, C., Baschet – Bazele generale ale teoriei şi practicii jocului, Editura Fundaiei România de Mâine, Bucureşti, 2001 (16-29; 48-78; 81-106; 110-113; 115-128; 187-197). 2. Popescu, F., Baschetul în şcoală, Editura Fundaiei România de Mâine, Bucureşti, 2003 (15-19; 46-48; 49-78; 80-86; 92-96; 104-116). 3. Popescu, F., Metodologia învăării tehnicii jocurilor sportive, Editura Fundaiei România de Mâine, Bucureşti, 2003 (114-167). 4. Popescu, F., Pregătirea fizică în jocurile sportive, Editura Fundaiei România de Mâine, Bucureşti, 2004 (32-34; 36-37; 60-74; 80-98; 100-108). 5. Vasilescu, L., Baschet – Antrenament, exerciii, jocuri, Editura Fundaiei România de Mâine, Bucureşti, 1999.
