Roman Manuela Psihologie, I Transformările lui Charlie
Romanul Romanul Flori Flori pentru Algernon Algernon este este în egală egală măsură o lec lecție de de evolu evoluție ș i involuție a comportamentului comportamentului uman. Schimbările Schimbările majore majore prin care trece personajul principal, Charlie Gordon, constituie substanț a cărț ii; pe acestea le voi urmări de-a lungul eseului. Cine este Charlie Gordon? Un tânăr de 32 de ani, cu retard, ales de o echipă de cercetători cercetători pentru a fi supus unei intervenț ii chirurgicale chirurgicale pe creier, creier, destinată să-i dezvolte dezvolte inteligen inteligența Pe scurt, scurt, el este este naratorul naratorul ș i personajul personajul principal principal al al romanului, romanului, care trece prin transformări miraculoase, de la retardat la geniu și invers, procesul procesul fiind reversibil, reversibil, autorul folosindu-se folosindu-se de acest proces pentru pentru a colora scena scena creaț iei cu atitudini umane cât mai variate. Alice Kinnian, Kinnian, profesoara profesoara lui Charlie Charlie de la centrul de recuperare recuperare pentru adulț ii cu retard retard,, îl recoma recomandă ndă pentru pentru oper operaație datorit datorităă dorin dorinț ei lui ieș ite din din comun comun de a învăța. Conducătorii experimentului, Dr. Dr. Strauss și profesorul Nemur, Nemur, îi cer lui Charlie să țină un un jurnal jurnal pentru pentru a-i urmări urmări evoluția. Întreaga Întreaga naraț iune este reprezentată de acest raport de progres al personajului principal. Transformările prin care trece le descoperim într-o primă fază prin internediul limbajului; acesta rămâne reperul reperul esen esențial în urmărire urmărireaa evoluț iei/inv iei/involu oluț iei sale mental mentalee pe tot parcursu parcursull romanului. Relațiile cu ceilal ceilalți dezvăluie dezvăluie de asemenea asemenea progresul progresul lui Charlie, Charlie, maturiza maturizarea rea afectivă și cea intelectual intelectuală, ă, care au loc în în ritm diferit. diferit. Lipsa de de inteligen inteligenț a de la început caracterizează un Charlie prietenos și plin de încredere în semenii săi – colegii de la brutărie brutărie – dar nu se pune problema reciprocită reciprocității. Pe măsură ce inteligen inteligența i se se dezvoltă, dezvoltă, i se conturează conturează noi perspecti perspective ve asupra asupra trecutului trecutului ș i prezentului. Conștientizeză că oamenii au profitat adesea de el, chiar într-un mod
crud, știind că lui îi lipsește sentimentul propriei valori. Învaț ă să distingă lipsa de autenticitate din comportamentele celorlalț i care se simț eau mult mai puternici pe fondul său de inferioritate intelectuală generat de disfuncț iile mentale. Rapoartele sale descriu în cele din urmă un Charlie genial care trăiește acelaș i sentiment de distanț are față de restul lumii similar stării de retard. Maturizarea sa emoț ională are loc într-un ritm mai lent decât cea intelectuală, afectele sale îl sperie ș i încercă să le înlăture autoconvingându-se că nu are nici un fel de sentiment romantic pentru Alice Kinnian, singura persoană apropiată care nu l-a trădat și singura pentru care îș i menține afecțiunea constantă de-a lungul vieț ii. Schimbările alerte prin care trece, cu tot sprijinul oferit de supraveghetorii săi, îl confuzează și îi accentuează sentimentul de izolare. În încercarea de a-ș i domina emoțiile se concentrează pe autoeducare, trăind un clivaj al personalităț ii: Charlie cel nou, geniul, care vrea să cunoască totul, pe de o parte, și Charlie, debilul inocent, ale cărui acțiuni sunt supuse temerilor de eșec ș i ruș inii, prin prisma influenț ei materne. Pentru a-și atinge țelul, noul personaj trebuie să depăș sească vechile traume experimentate. Deși conștient acum de umilințele la care a fost supus în trecut, îș i tratează în continuare cu ostilitate vechiul sine, ș i resimte, la rândul lui aceeaș i lipsă de respect pentru cei inferiori lui din punct de vedere intelectual, pe care alț ii îl simțeau odinioară vizavi de el ( raportul victimă-agresor). Abia la sfârș itul ultimelor sale săptămâni de geniu, înainte de a intra în regresul mental iniț ial, reuș eș te să înveț e lecția iertării de sine și de semeni, doar așa are deschiderea necesară pentru a primi ș i oferi dragoste. Momentul scurt de împlinire supremă prin iubire alături de Alice se produce îninte ca Charlie să se întoarcă la starea sa originală de neînvăț at. În cele din urmă ceea ce mai rămâne din sine pare a-și găsi un nou sens, în ciuda faptului că inteligența lui de scurtă durată îl părăseș te. O relație pe viață rămâne cea construită între Charlie și Algernon, partenerul său de transformări, cobaiul cu care concurează, se compară și în care nu de puține ori se regăsește în momentele sale cele mai confuze, dominate de întrebări. Mai mult chiar, în transformările lui Algernon, Charlie își anticipează propriile schimbări. Când Algernon începe să își piardă inteligenț a, Charlie înț elege că nici evoluț ia sa nu poate
fi de durată. De asemenea, Algernon reprezintă statutul lui Charlie ca subiect studiat științific: închis în
într-un spaț iu ș i forț at să parcurgă traseee labirintice la comandă,
lui Algernon își pierde individualitatea. Intervenț ia lui Charlie de a-l elibera din cuș că are loc simultan cu propria lui decizie de a abandona laboratorul ș i o transformă întrun simbol a propriei lui independențe emoționale. În acest context, finalul romanului dezvoltă valențe emoționale profunde: Rămas bun Dr Kinnian şi Dr Strauss şi toţi... P.S. spune ţii lu profNemur să numai fi aşa supărat cînd cine va îs bate joc deel şi osă aibă mai mult preteni. luşor săai preteni dacă laşi lumea sărîdă deţine. Osă am mult preteni acolo undemă duc. P.S. Dacă ajungeţi pa colo săj punet o flore pe mormînt lu Algernon în curte dinspatele casi. ( Flori pentru Algernon)
Faptul că retardul lui mental îi afectează atât dezvoltarea intelectuală cât şi pe cea emoţională, ilustrează dificultatea de a-şi dezvolta ambele aspecte simultan şi fără conflict. Iniţial, Charlie are sufletul deschis, dar pe măsură ce-i creşte coeficientul de inteligenţă, el devine mai distant, arogant chiar şi dezagreabil. Cu cât înţelege mai mult, cu atât se îndepărtează de oameni. În aceeaşi notă, profesorul Nemur şi Fay indică trăsături dominante diferite: Nemur este genial, dar nu are simţul umorului şi nu are abilităţi de relaţionare, pe când Fay se poartă prosteşte şi ilogic, fiind condusă întotdeauna de sentimente. Prezenţa lui Alice în viaţa lui îl convinge în cele din urmă că nu trebuie să aleagă între intelect şi sentimente, astfel învaţă să integreze emoţiile propriei persoane, descoperind plăcerea atât în munca intelectuală, cât şi în sentimente. Nevoia personajului de a-şi cunoaşte identitatea în fiecare etapă de schimare este susţinută în text de prezenţa repetată a imaginii lui în faţa ferestrei. Multe dintre amintirile din copilărie implică motivul ferestrei, simbol al distanţei dintre el şi restul lumii; îşi aminteşte cum îi urmărea de la geam pe ceilalţi copii jucându-se. Când inteligenţa I se dezvoltă, de multe ori se simte urmărit de la fereastră de copilul Charlie. Fereastra reprezintă toate elementele care îl ţin pe debilul Charlie departe societate. Creşterea inteligenţei îi permite să treacă dincolo de fereastră, unde este acceptat de data acesta. Când are loc regresul din nou, îi rămâne vie amintirea genilităţii sale: nu cred că sunt eu acesta deoarece parcă m-aş vedea prin fereastră;
Fereastra cu cele două feţe ale sale, stă între cele două personalităţi ale lui Charlie. Singurul moment în care Charlie geniul se află faţă în faţă cu Charile retardul este când se priveşte în oglindă, fereastra spre interiorul său. Romanul se scrie aşadar în jurul fenomenului Charlie Gordon, dând naştere a numeroase teme de discuţie, fundamentale pentru relaţiile interumane, cât şi pentru raportul societate – bolnav. Cât despre normal vs anormal, prefer o concluzie deschisă oricăror dezbateri.
