Aparut in 1933,romanul lui Mircea Eliade are ca tema o poveste de iubire trista si impresionanta,petrecuta in spatial misterios si exotic al Indiei si este alcatuit din 15 capitole(numerotate cu cifre,fara titluri). Formula estetica folosita este moderna,romanul fiind alcatuit ca o lunga marturisire pe marginea jurnalului scris de narrator,cu ceva timp in urma,pe cand se afla la India. Maitreyi are prin urmare character confesiv,cel care vorbeste fiind si protagonistul intamplarilor relatate(narrator-protagonist).Romanul relatate(narrator-protagonist).Romanul este alcatuit ca un palimpsest,din doua jurnale unite prin rescriere si rememorare. Scris la persoana I, Maitreyi este o confesiune duioasa,lucida si amara in care naratorul-protagonist apeleaza la fluxul memoriei pentru a raspunde marilor sale intrebari.Romanul poate fi privit si ca un poem de dragoste,cuprinzand 2 timpuri: (timp magic,mitic,atat de plin,incat ar putea devein de vein necronologic) si (prezentul sarac,in interiorul caruia povestitorul priveste spre trecutul pierdut). Allan(personajul principal,modern,ce traieste o experienta e xistentiala unica)este un tanar inginer englez care vina la munca in India,la o societate de canalizare a deltei si de intalneste cu Maitreyi(personajul central si eponym al romanului),fiica lui Narendra Sen,superiorul ierarhic al lui Allan.Invitat sa locuiasca in casa familiei Sen,dupa ce se imbolnaveste de malarie,tanarul va avea revelatia unei lumi misterioase si caudate,axate pe alte valori morale decat cele ale europenilo si suficienta siesi. In aceast lume,Maitreyi constituie si ea e a o revelatie:este primitive,dar si cultivata(fiind cunoscuta in cercurile bengaleze de intelectuali,prin poeme filozofice pe care le scria,appreciate chiar si de marele scriitor (Pompiliu Tagore);tandra,dar si capricioasa,”fiinta capricioasa,”fiinta umana si aspiratie metafizica” (Pompiliu Constantinescu),Maitreyi ii apare oaspetelui cu o infatisare mereu noua,invelita in mister:”Daca ma gandeam adesea la Maitreyi[...]daca,mai Maitreyi[...]daca,mai ales ma tulbura si ma nelinistea,aceasta se datora straniului si neintelesului din ochii,din raspunsurile,din rasul ei[...].Nu stiu ce farmec si ce chemare aveau pana si pasii
ei.” Cei doi tineri se intalneau mereu:in biblioteca,la masa,pe terasa casei;uneori,ei se plimba cu masina sub cerul prin de stele al Bengalului sau poarta lungi discutii(la care ia parte si sora mai mica a Maitreyiei-Chabu).Catva timp,Allan isi pastreaza luciditatea,fiind chiar deranjat de atitudinea prea ingaduitoare a familiei Sen: ”Cand ni se incurajeaza si glumele sentimentale,ma
dezgusta.Mi se pare ca e un complot general la mijloc,ca sa ma indragostesc de Maitreyi” .Treptat,tanarul este prins in jocul iubirii,pe care o evoca in acorduri
inalte,poematice:”Cand voi gasi linistea,omule,Dumnezeule,prietenul meu?” .Fiecare intalnire cu Maitreyi releva alta feteta a acestei fiinte misterioase si nefericite,alcatuita din indrazneala si ingenuitate,vis magic si naivitate,imposibil de cunoscut ca insasi Mama Pamant. Maitreyi i se daruieste intr-o noapte lui Allan acesta simtindu-se usor jenat ca aceasta “se abandonase atat de decisive trupului meu,invat avusei si o urma de melancolie ca mi se daruise asa de repede” .Cei 2 se intalnesc dis-dedimineata in biblioteca familiei,iar Maitreyi,coplesita de vinovatie,ii povesteste despre iubirea ce o avea de la 13 ani pentru guru-ul ei,Robi Takkur si despre scrisorile pe care acesta i le trimitea din toate partile lumii.Insa gesturile tandre continua,iar la un moment dat,Maitreyi va oficia un ritual al logodnei,neasteptat si pur,in care cuvintele se convertesc in incantatii inalte,tulburatoare ca muzica sferlor:”Ma leg de tine,pamantule ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia.Voi creste din el ca iarba din tine.Si cum astepti tu ploaia,asa ii voi astepta si eu venirea,si cum iti sunt tie razele,asa va fi trupul mei[...].Tu ma auzi,mama pamant,tu nu ma minti,maica mea” . Episodul acesta contureaza poate cele mai frumoase pagini de iubire exotica din literature romana.Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur,cu 2 serpi incolaciti,iar intalnirile lor nocturne devin mai dese.Allan era fericit ca “pacatul n -o deprima,ca nu vine in ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau” ,desi el trece prin tot felul de indoieli in ceea ce priveste atat iubirea fetei,cat si propriile sentimente.Tradati in mod involuntar de Chabu,cei 2 indragostiti sunt despartiti in mod brutal de Sen,care ii cere lui Allan sa plece sis a intrerupa orice legatura cu fiica lui.Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca in singuratate deplina,iar Maitreyi incearca zadarnic sa -si dezonoreze familia(crezand ca tatal ei o va alunga de acasa,iar ea il va urma pe Allan).De aici povestea de dragoste capata o aura tragica. Eu cred ca aceasta poveste nici nu putea avea un final fericit deoarece,asa cum subliniasa si tatal Maitreyiei,incompatibilitatea celor 2 lumima civilizatiilor si a religiilor face imposibila casatoria dintre un alb European si o bengaleza,chiar si in numele iubiri sublime. Finalul il prezinta pe Allan dilemmatic,dorind sa stie daca Maitreyi l-a iubit cu adevarat:”Si daca n -ar fi decat o pacaleala a dragostei mele?De ce sa cred?De unde stiu?As vrea sa privesc ochii Maitreyiei...” .
