1.Defintia criminalisticii
Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor şi prevenirii faptelor antisociale.
Criminalistica este împărţită în trei ramuri : 1) Tehnica criminalistică 2) Tactica criminalistică 3) Metodologia criminalistică • • •
2.Obiectul de studiu
- ob. De studiu al criminalisticii este constituit din doua parti componente: cea a legitatilor proceselor de creare si administrare a materialelor probante si cea a metodelor si mijloacelor de investigare criminalistica. 3.Legatura crim. cu alte stiinte
Legătura criminalisticii cu: dreptul penal dreptul civil şi dreptul comercial dreptul procesual penal medicina legală criminologia psihologia şi psihiatria logica. fizica chimia 4.Identificarea criminalistica- def . Se apreciază că identificarea reprezintă “problema centrală a investigaţiilor criminalistice”, fiind în acelaşi timp “piatra unghiulară a acestei ştiinţe”. Raportânduse la necesităţile practice, în literatura de specialitate se învederează că acest gen de activitate este “indisolubil legat de actul de justiţie” de justiţie”. Identificarea criminalistică presupune recunoaşterea unui obiect concret, ce poate avea
elemente sau însuşiri de natură să-l apropie de alte obiecte asemănătoare, de acelaşi gen sau specie, dar care se deosebeşte de toate acestea prin trăsături care îl fac să fie identic numai cu sine însuşi. Prin identitate se înţelege însuşirea unei persoane, obiect sau fenomen de a-şi manifesta individualitatea în timp şi spaţiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare, ce le deosebesc de toate celelalte şi le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a existenţei lor. Obiectul identificarii criminalistice: Obiectul identificării criminalistice este un obiect material prin natura sa, concret, fie el
fiinţă sau lucru, precum şi fenomenul care a generat o anumită stare de fapt
Identificarea criminalistică presupune existenţa obligatorie a două categorii de obiecte • obiectele de identificat sau obiecte scop sau obiecte căutate • obiectele identificatoare sau obiecte mijloc sau obiecte verificate 4. Principiile identificarii criminalistice
1. Principiul legalitatii -Avand ca fundament legalitatea, criminalistica alaturi de alte ramuri de drept urmareste sustinerea principiului potrivit caruia nici o persoana sa nu se sustraga raspunderii pentru faptele sale, nimeni sa nu fie pedepsit pe nedrept. 2. Principiul aflarii adevarului. Prin mijloacele sale specifice tehnice si tactice criminalistica asigura descoperirea autorului faptei penale si permite administrarea probatoriului necesar stabilirii adevarului. Aflarea adevarului este deci consecinta unei activitati complexe de investigare a faptelor si imprejurarilor concrete, obiective, privind o anumita cauza. 3.Principiul prezumtiei de nevinovatie. Aceasta prezumtie guverneaza intreaga desfasurare a procesului penal, dovedirea vinovatiei cazand in sarcina organului judiciar. Pe acest fond, administrarea probelor cu sprijinul criminalisticii va cuprinde atat probele care dovedesc vinovatia cat si pe cele privind nevinovatia. 4. Savarsirea unei infractiuni determina in mod necesar modificari materiale in mediul inconjurator. Toate faptele omului, activitatile si actiunile sale se
.
reflecta in mediu ca interactiuni cauzale. Ceccaldi spunea in " Criminalistica" sa ca "nu poate exista infractiune fara urme". Asa numitele crime perfecte sunt rezultat al insuficientei calificari profesionale, lipsei dotarii tehnice corespunzatoare, greselilor de lucru, scurgerii unui timp prea mare intre fapta si descoperirea ei, etc. 5. Principiul identitatii. -Acest principiu permite stabilirea anumitor trasaturi specifice si stabilirea exacta a faptelor si imprejurarilor intr o cauza penala data. 6. Principiul operativitatii in investigare si in solutionare. O regula cu caracter practic in consonanta cu principiul celeritatii in solutionarea cauzelor. " Timpul lucreaza in favoarea infractorului . " De la prima clipa a sesizarii despre savarsirea unei fapte si pana la definitiva solutie a cauzei, activitatea celor chemati sa o cerceteze si solutioneze este guvernata de acest principiu. Sensul sau nu inseamna "graba", ci doar operativitate nu "pripeala" ci doar neintrerupta preocupare pentru aflarea adevarului.
5. Tehnica criminalistica.Fotografia judiciara Fotografia serveşte la: • • • •
documentare, prin fixarea locului faptei şi a urmelor; demonstrare, prin prezentarea vizuală a rezultatelor examinărilor optice; identificare, prin compararea, juxtapunerea sau suprapunerea imaginilor; semnalare, prin reproducerea trăsăturilor persoanei (recunoaştere sau căutare în fişierul de înregistrare a recidiviştilor);
•
•
măsurare, prin introducerea în fotografia judiciară a unui reper etalonat (centimetru); observarea şi fixarea rezultatelor observaţiilor facute prin intermediul unor tehnici particulare de iluminare (reflexie, transmisie, incidenţă, filtrare, polarizare, luminiscenţă); de asemenea în zonele spectrale invizibile (infraroşu, ultraviolet, raze X şi gama).
Fotografia judiciara este o ramura a tehnicii criminalisticii care adapteaza si elaboreaza metodele de fixare prin fotografiere a rezultatelor si modului de desfasurare a unei activitati de urmarire, precum si metodele corespunzatoare cercetarii de laborator a probelor materiale. 6. Clasificarea fotografiei judicare(trusa crimi ce contine) Fotografia judiciara de teren
1.Fotografia judiciara la locul faptei
Prin aceste fotografii se fixeaza locul faptei si imprejurimile acestuia precum si modificarile produse in campul infractiunii si probele materiale existente in perimetrul sau. fotografia de orientare – cuprinde intregul tablou al locului faptei cu toate imprejurimile sale si ajuta la orientarea in teren. In functie de natura si intinderea locului ea poate fi: • unitara, cand se realizeazadintr-o singura pozitie, • panoramica in cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv. La randul sau fotografia panoramica poate fi: circulara cand locul faptei este foarte intins si nu poate fi cuprins intr-o singura imagine
(exemplu: o zona impadurita) liniara cand obiectul de fotografiat are dimensiuni mari si de asemenea nu poate fi cuprins intr-o singura imagine (exemplu: un imobil de dimensiuni mari situat pe o strada).
fotografia schita oglindeste locul savarsirii faptei, cu toate particularitatile sale, fara imprejurimi si are in prim plan obiectul principal, central al cercetarii criminalistice, adica obiectul asupra caruia s-a indreptat nemijlocit actiunea infractorului. In functie de forma locului faptei, de gradul in care este acoperit cu diverse obiecte, fotografia schita poate fi : • panoramica, • pe sectoare, • contrara • incrucisata. •
•
fotografia obiectelor principale cuprinde numai o parte din locul faptei in care
se afla obiectele care au legatura directa cu fapta, ca de exemplu : obiectele corp delict, obiecte care au suferit modificari de pozitie ori deteriorari si toate categoriile de urme. fotografia de detaliu se realizeaza astfel incat sa redea detaliile obiectelor si urmelor fotografiate.
2.Fotografia de reconstituire Realizarea acestei fotografii parcurge doua etape : • fotografierea locului reconstituirii care oglindeste intregul loc in care se desfasoara procesul reproducerii savarsirii faptei. • fotografierea momentelor reconstituite care are ca scop redarea fidela a celor mai importante secvente din procesul savarsiri faptei, reproduse artificial in vederea verificarii unor probe sau pentru descoperirea de probe noi.
3.Fotografia de perchezitie Se efectueaza in conditiile de loc si timp in care organul de urmarire penala desfasoara aceasta activitate tactica. Si aceasta fotografie se realizeaza in trei etape : • fotografia locului perchezitionat care oglindeste ansamblul locului cu imprejurimile sale intrunind astfel elementele fotografiei de orientare. • fotografia ascunzatorii obiectelor cautate si descoperite care reda locul in care au fost gasite acestea fara imprejurimi. • fotografia obiectelor descoperite care cuprinde fiecare obiect fixat izolat, astfel incat sa redea particularitatile de identificare a acestora.
4.Fotografia prezentarii pentru recunoastere Aceasta activitate parcurge doua momente: •
fotografierea grupului de personae sau obiecte in cadrul caruia se afla persoana sau obiectul ce urmeaza a fi recunoscut; fotografierea momentului in care persoana care face recunoasterea indica persoana sau obiectul identificate ca au legatura cu fapta cercetata.
5.Fotografia semnalmentelor Fotografia de identificare a persoanelor se realizeaza prin redarea imaginii bust (fata si profil) a persoanei. Fotografia de identificare a cadavrelor se realizeaza ca si ftografia de identificare a persoanelor
6.Fotografia de urmarire Fotografia de urmarire se efectueaza in cadrul activitatilor operative a persoanelor suspecte care pregatesc savarsirea unei infractiuni ori intreprind actiuni de inlaturare ori de ascundere a urmelor infractiunii. II. Fotografia de examinare Fotografia de examinare elaboreaza metodele si mijloacele de studiere a probelor materiale precum si de fixare a rezultatelor obtinute, in conditii de laborator. In functie de
scopul urmarit, de metodele si mijloacele aplicate, fotografia de examinare se realizeaza in radiatii vizibile si radiatii invizibile . 1.Fotografia în radiaţii vizibile. • • • • • • •
Fotografia de ilustrare constă în redarea urmei sau a obiectului aşa cum se prezintă la examinarea vizuală. Fotografia color redă cromatica obiectului (pată de sânge, trăsături de cerneală, bancnote, pelicule de vopsea, straturile vopselei). Fotografia de comparaţie serveşte la demonstrarea identităţii sau neidentitatii a două obiecte (de ex. impresiune digitală relevată la locul faptei şi cea a persoanei suspecte). Fotografia de umbre se foloseşte la evidenţierea profilurilor slab vizibile. Fotografia de reflexie se bazează pe capacitatea suprafeţei unui obiect de a reflecta lumina în mod diferit, fie datorită profilurilor, fie datorită substanţelor de natură diferită din care este compus Fotografia de contrast se bazează pe deosebirile de culoare sau de strălucire / opacitate ale diferitelor elemente de pe suportul fotografiat. Fotografia separatoare de culori se efectuează cu ajutorul filtrelor colorate urmând regula culorilor complementare.
FOTOGRAFIA IN RADIATII INVIZIBILE Fotografia in radiatii U.V Fotografia în radiaţii infraroşii (IR). Fotografiile în radiaţii Roentgen. Gamma si Beta 7. Cerecet crimi a urmelor.Def,Clasif. urmelor.Microurma Urmele criminalistice 2.1.Definiţia urmei
Aşadar, sub aspect criminalistic, se poate considera cã prin urmã se înţelege orice modificare produsã la locul faptei, ca rezultat material al activitãţii persoanelor implicate în comiterea acesteia şi este utilã cercetãrii criminalistice. 2.2.Clasificarea urmelor
Urme de contact In funcţie de modul de formare se disting: • Urmele de suprafaţă care pot fi: urme de stratificare atunci cand substanta de pe suprafata obiectului creator adera pe suprafata obiectului primitor urme de destratificare cand procesul este invers. Urmele de adâncime Urmele statice Urmele dinamice Urmele vizibile Urmele latente
Intre "originar (obiectul creator) şi "copie" (urmă), în realitate apar diferenţe, respectiv modificări ale configuraţiei suprafeţei obiectului redat în urmă, datorită unor factori, cum ar fi1: • imprimare defectuoasă sau / şi incompletă (presiunea redusă, alunecare pe suport); • deformări (proiectile ricoşate, tamponări în accidentele de circulaţie); • plasticitate şi aderenţă insuficientă a suportului urmei (pământ zgrumţuros, suprafaţă ruguroasă sau cu denivelări); • îmbâcsirea urmei cu substanţe de stratificare (sânge, noroi); • caracteristici "false" ( pietricele încastrate între profilul tălpii de cauciuc sau ale anvelopei). In funcţie de natura obiectului creator urmele de contact (formă) se împart în :
•
urmele lăsate de persoană (urme de maini,(digitale, palmare), de picioare, de dinti, de buze, de urechi, de unghii, de alte elemente anatomice, proieminente ale corpului uman (nas, barbie, genunchi,etc);
•
urme lăsate de obiecte (instrumente de lovire: contondente (ciocan, bata, ranga, muchia toporului, box, etc.), taietoare – intepatoare (cutit, briceag, foarfece, bisturiu, etc.), taietoare – despicatoare (topor, tarnacop, satar), intepatoare (sula, furca, ac, andrea, etc); instrumente de spargere (cleste, patent, levier, surubelnita, etc.); instrumente de deschidere a incuietorilor (speraclu, cheie falsa, cheie potrivita, dispozitive artizanale : pontoarca, ruptor, etc.);
•
urme lasate de imbracaminte (haine, încălţăminte, ciorapi, mănuşi).
•
urme lasate de mijloacele de transport ( auto (anvelope, faruri, bara de protectie, etc.), cu tractiune animala (rotile, lada si oistea carutei), propulsate de forta omului (rotile, ghidonul, pedalele bicicletei, etc.);
•
urme lasate de armele de foc (interiorul tevii, mecanismul de dare a focului, incarcatorul);
•
urme lasate de instrumente de scriere (caracterele maşinii de scris, matriţe, fax, imprimantă de computer, peniţă, creion, pix, ştampilă, sigiliu, parafă, şablon, poansoane, imprimator de timbru sec).
Urme de substanţă
• Vopselele • Sticla • Solul • Fibrele • Rezidurile de tragere • Urmele gazoase • Urmele biologice
In prezent, folosirea tehnologiei ADN a revoluţionat ştiinţele forensic, oferind posibilitatea exploatarii eficiente a urmelor biologice si identificarii infractorilor pe baza acestora. Urme deprinderi • scrierea • identificarea persoanei după voce Alte genuri de urme • urme negative sau periferice • urme poziţionale • urmele de animale • urmele de picioare • urmele de dinţi
MICROURMELE 1.Definitie Cuvântul „microurmă" este o expresie din două componente cuprinzând conţinutul ambelor noţiuni, adică a noţiunilor de micro şi urmă. - Cuvântul „micro" provine de la cuvântul din limba greacă „MIKROS" şi are două semnificaţii: „micro" poate însemna mic, foarte mic sau mărunt, iar în a doua accepţiune „micro" înseamnã a milioana parte a unei unitãţi de bază. Microurmele pot fi definite ca fiind acele particule de materie sau caracteristici mecanice invizibile sau slab vizibile cu ochiul liber, putând fi cercetate numai prin folosirea metodelor microanalitice. Caracteristicile microurmelor - posibilitatea observării lor numai sub microscop; - o stare determinată de aglomerare (coeziune) a materiei; - necesitatea folosirii unor metode specifice în cursul cercetărilor. -- Nu sunt microurme: -- urme care, cu toate că sunt invizibile, nu necesită însă după detectarea lor mijloacele speciale de amplificare a organului văzului pentru observarea lor (de exemplu reproduceri ale liniilor papilare pe hârtie sau pe ţesături, un scris efectuat cu un mijloc care îl face invizibil, etc.); - cantităţi de substanţe sau de anumiţi agenţi care împreună constituie o problemă de materie şi care pot fi stabilite numai prin cercetări microanalitice, ca de exemplu grupa, subgrupa şi anumiţi agenţi în sângele uman, elemente chimice care apar în moleculele materiei, etc.; - corpuri volatile şi mirosurile; acestea nu pot fi observate cu ajutorul unor instrumente care amplifică văzul, putând fi cercetate şi comparate numai cu ajutorul aparatelor. Clasificarea microurmelor
După mecanismului producerii: - particule secundare ale unor macrourme; - particule mici ale unui obiect care iniţial a fost mare;
-microobiecte naturale.
După modalitatea de transmitere: - microurme de contact care i-au naştere în toate situaţiile în care două obiecte intră în contact, indiferent dacă acestea au un caracter stabil sau dinamic. - microurme transmise unilateral, din categormicrourme de contact care i-au naştere în toate situaţiile în care două obiecte intră în contact, indiferent dacă acestea au un caracter stabil sau dinamic. În funcţie de clasificarea criminalistică a urmelor: microurme ale omului : particule de fire de păr, pete de sânge, de spută, spermă; fragmente de piele; cantităţi mici de secreţie organică, particule de grăsime, etc. microurme animale : în categoria acestora intră atât cele enumerate mai sus (însă de provenienţã animală), cât şi particule de pene, solzi de peşte şi de reptile, microorganisme animale făcând parte din microfaună, etc. microurme vegetale : particule de alge, licheni, ciuperci, muşchi, ferigi, flori, fructe, seminţe, microorganisme vegetale făcând parte din microfaună, etc. microurme ale obiectelor : particule de sticlă, vopsea, lac sau coloranţi; particule de pământ, tencuială, resturi de lubrifianţi, particule de materiale plastice şi sintetice, pulbere arsă şi nearsă provenind de la o tragere cu o armă de foc, etc. Metode de căutare şi descoperire a microurmelor - pe care drum a ajuns infractorul la locul infracţiunii; - ce obstacole a trebuit să învingă, ce ar trebui să atingă şi unde trebuie căutate urme, respectiv ce fel de urme; - ce unelte a folosit probabil; - cum s-a mişcat/deplasat făptuitorul în perimetrul locului faptei; - dacă a participat un singur infractor sau mai mulţi; - cât timp a trecut informativ de la eveniment/faptă şi cum s-a putut modifica locul faptei şi implicit urmele. Concepţia investigării criminalistice la locul faptei depinde de următorii factori: natura faptei; locul comiterii; urmările produse şi amplasarea acestora; Respectarea obligatorie a anumitor principii de maximă importanţă: a)prioritatea care trebuie acordatã microurmelor, adicã căutării, descoperirii şi ridicării microurmelor; b) trebuie cercetatã în primul rând suprafaţa orizontală, ţinând seama de locurile în care în mod probabil şi ipotetic s-a găsit sau a trecut făptaşul; c) începerea cercetării din locul sosirii făptaşului şi terminarea acesteia pe drumul lui de plecare (iter criminis). Descoperirea microurmelor necesită folosirea diferitelor instrumente şi materiale auxiliare ca: dispozitive de mărire;
lupa, dispozitivul tip binoclu cu putere de mărire de circa zece ori şi microscopul stereoscopic portabil;
diferite surse de luminã surse reglabile de iluminare, lămpi cu halogen transportabile cu o putere de 30-50 W, surse de radiaţii ultraviolete, infraroşii; luminofore - lusinol, lucigenina sau siloxen În unele cazuri, poate fi de utilitate mare folosirea radiaţiilor infraroşii în combinaţie cu un set de televiziune industrială, la care camera de luat vederi este echipată cu o optică corespunzătoare şi cu un tub vidicon sensibil la radiaţii infraroşii. Rezultatele cercetărilor pot fi înregistrate în acest caz pe o bandã magnetică video. Descoperirea microurmei înseamnă deja foarte mult, însă constituie abia o parte din succes. Mai trebuie documentată existenţa ei la locul evenimetului/faptei, iar urma/microurma trebuie ridicată/conservată pentru cercetări.
Procedee si mijloace de ridicare a microurmelor Ridicarea microurmelor descoperite se face cu ajutorul: - aspiratorului de praf, prevăzut cu un sistem de recolectare a microurmelor pe hârtia de filtru; - benzi adezive incolore; - recipientelor de sticlă; - magneţilor pentru pulberile metalice. La ridicarea microurmelor, trebuie ţinut seama şi de necesitatea culegerii de material comparativ care este absolut necesar pentru eliminarea elementelor componente ale suportului.
Conservarea microurmelor Conservarea microurmelor se face în coli de hârtie curate sau, atunci când la ridicare se foloseşte banda adezivă aceasta se va aplica peste o altă bandă adezivă, folie de plastic ori lamelă de sticlă curată. Este interzis cu desăvârşire, pentru o cât mai bună conservare a microurmelor, ca obiectele sau celelalte categorii de urme să fie ambalate în vată. Probleme ce pot fi rezolvate prin examinarea microurmelor Probleme de ordin tehnic ce pot fi rezolvate de expertiză: - care este natura microurmei; - caracteristicile microurmei; - dacă este sau nu asemănătoare cu probele care se pun la dispoziţie pentru examinare. Probleme de interes operativ care pot fi soluţionate în baza rezolvărilor tehnice: - stabilirea aproximativă a locului unde s-a comis fapta în raport de microorganisme specifice microflorei şi microfaunei terenului; Probleme de interes operativ care pot fi soluţionate în baza rezolvărilor tehnice:
- stabilirea legăturii dintre făptuitori şi locul faptei, de exemplu pe baza urmelor de sol, de pe tălpile făptuitorului sau a noxelor determinate pe îmbrăcămintea acestuia; - stabilirea legăturii între instrumentele folosite de făptuitor şi locul faptei (particule de vopsea descoperite pe falca cleştelui folosit la tăierea unui grilaj metalic); - stabilirea aproximativă a timpului când s-a comis fapta (de exemplu, pe baza evoluţiei unor microorganisme de sub cadavru); - stabilirea modului de operare a infracţiunii (de exemplu dereglarea contoarelor care măsoarã cantitatea de benzină introdusă în rezervor cu croşeta); - stabilirea faptului dacă este vorba de o infracţiune sau o înscenare (de exemplu pe baza piliturii de fier descoperită în manşeta de la pantalonii gestionarului care a înscenat furtul); - determinarea profesiunii făptuitorului (pe baza prafului profesional lăsat la locul faptei de către acesta); - tipul şi culoarea îmbrăcăminţii făptuitorului (pe baza fibrelor textile găsite la fata locului); - stabilirea faptului dacã este vorba de omor sau de înec (pe baza determinării prezenţei planctonului în rinichi).
8.BALISTICA JUDICIARA balistica interioară studiază transformarea energiei chimice a pulberii în energia mecanică (cinetică) servind la propulsarea proiectilului, precum şi urmele create pe proiectil şi tubul de cartuş de către diversele piese ale armei; balistica exterioară studiază comportamentul şi traiectoria proiectilului. Ea vizează măsurarea vitezei proiectilului de la ieşirea din ţeavă până la lovirea ţintei, precum şi studiul traiectoriei descrisă de proiectil, în practică (omor, suicid) distanţele sunt scurte, de la câţiva centimetri la câţiva zeci de metri, astfel că de fapt traiectoria se reduce la o linie dreaptă; balistica terminală studiază comportamentul proiectilului care a atins ţinta, precum şi reacţiile fiziologice şi biologice pe care le provoacă în corpul victimei (probleme de medicină legală şi criminalistică); 9. Identificarea pers. dupa semnlamente.foto. de identificare
Imaginea făptuitorului, fotografia unei persoane, vocea, pot constitui, prin ele însele, urme ale infracţiunii, după cum sunt urmele de mâini, de picioare, de dinţi ş.a. Perceperea de către un martor ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârşeşte fapta penală, poate fi asimilată, într-o accepţiune foarte largă, cu o urmă de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta având un evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologice de la nivelul scoarţei cerebrale. Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, ori recunoaşterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane. Bineînţeles că cele percepute de martor sau victimă sunt redate, sub aspect procedural, în forma declaraţiilor, pe baza cărora se va recurge la o metodologie adecvata, de identificare sau de recunoaştere, potrivit regulilor tacticii criminalistice.
Metoda "Portretului vorbit
Portretul vorbit este o metodă aplicată frecvent şi perfecţionată pe parcursul timpului, care serveşte la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de către o altă persoană. În descrierea făcută de cel care a perceput caracteristicile somatice ale individului căutat sunt vizate, pe de o parte, trasaturi statice, iar pe de altă parte, trasaturi dinamice. Trăsăturile statice (anatomice) se referă la particularităţile stabile, indiferent dacă corpul este în mişcare sau în repaus. Ele privesc în principal talia, constituţia fizică, forma feţei şi a componentelor sale. Pentru o mai mare precizie persoana se descrie din faţă şi din profil; la fel se realizează şi fotografia de identificare. Semnele particulare cuprind elemente cum ar fi: a) mărul lui Adam pronunţat, o gropiţă în lobul urechii; b) anomalii anatomice (de ex. deformarea coloanei vertebrale); c) defecte funcţionale. Aprecierile dimensionale se realizează de preferinţă după o gradaţie triplă: mare, mijlocie şi mică, Pentru Talia: mică (până la 1,60 m) mijlocie (1,60 - 1,75 m), mare (peste 1,75 m). femei aceste limite se reduc cu 5 cm. Constituţia fizica (corpolenţa): robustă (grasă), mijlocie şi slabă. Forma generală a feţei se determină prin proporţiile lăţimii feţei în trei segmente orizontale: zona frontală (a oaselor parietale); zona nazală; (a oaselor zigomatice); zona bucală (dintre extremităţile mandibulei). Forma feţei poate fi: ovală, rotundă, pătrată, triunghiulară etc.
Din profil capul poate avea un contur normal, alungit etc. Diferite forme ale conturului capului vazut din fata
Fruntea 1. Inălţime: scundă, mijlocie , înaltă, Lăţimea: îngustă, medie, lată . Poziţie sau înclinare: teşită, verticală, proeminentă. Contur: bombată, plană. Sprâncene Lungimea: scurte, medii, lungi Lăţimea: înguste, medii, late Desimea: rare, medii, stufoase Direcţie: orizontale, convexe, concave Contur : arcuite, drepte, trânte, şerpuite, împreunate. Ochii
Culoarea: căprui închis, căprui deschis, verzi, albaştrii. Particularităţi: ochi de
culori diferite, prezenţa unor pete de altă culoare pe iris. Poziţia orbitei: orizontală, oblică spre interior sau exterior. Particularităţi: strabism (convergent sau divergent, la un ochi sau la ambii), albeaţă, proteză oculară.
Nasul :
1. Inălţimea: scurt, mijlociu, înalt 2. Lăţimea (distanţa dintre fosele nazale): îngust, mijlociu, lat. 3. Proeminenţa vârfului nasului:mică,mijlocie,mare 4. Conturul: drept, convex, concav, şerpuit. 5. Poziţie: orizontal, ridicat, coborât. 6. Particularităţi: foarte mic sau foarte mare, teşit, rotund, cârn, bilobarea vârfului
Buzele: 1. Grosimea: subţiri, groase 2. Proeminenţă (din profil): la ambele buze sau numai la una . 3. Particularităţi: retracţia buzelor datorită lipsei dinţilor din faţă, buza de iepure. Gura : 1. Mărimea: mică, mijlocie, mare 2. Unghiurile: orizontale, ridicate, coborâte Bărbia : 1. Inălţimea: joasă, mijlocie, înalta 2. Lăţimea: îngustă, mijlocie, lată 3. Poziţie (înclinare): retrasă înapoi, verticală, proeminentă. 4. Contur : plană, mijlocie, bombată 5. Particularităţi: şanţul transversal, gropiţa, bărbie bilobată ("dublă") Urechea : Mărimea: mică, medie, mare Forma: ovală, triunghiulară, dreptunghiulară, rotundă Poziţie: lipit, îndepărtat. Antetragusul: scobit; drept, bombat, înclinat orizontal Lobul: după contur: rotund, triunghiular, liniar-orizontal şi liniarînclinat; dupa fixare: detaşat, semidetaşat, lipit; după grosime: subţire, mijlociu, plin Pielea:
Culoarea (tenul); albă, roză, roşie, gălbuie, smeadă Dilataţia porilor: mare, mijlocie, mică Particularităţi: eczeme negi, aluniţe, tatuaje, (piept, spate, braţe), cicatrici, încreţiturile
(ridurile): pe faţă, în special pe frunte şi între sprâncene.
Părul capilar : Forma: drept, ondulat, buclat, creţ. Culoarea: negru, castaniu, blond, roşcat, alb (se are în vedere şi posibilitatea colorării cosmetice). Incărunţirea şi situarea (tâmple, partea parietală, occipitală, totală ). Desimea: des , rar, gradul de chelire (calviţie) şi forma cheliei.
Mustăţi, barbă, favoriţi : Lungimea Forma Diferenţa de culoare faţă de parul capului. Dinţii : Important pentru identificarea cadavrelor necunoscute sunt : lipsa sau defecte, particularităţi privind mărimea şi forma, anomalii de aliniere, plombe şi proteze dentare. In afară de cap, respectiv faţă, se pot face aprecieri cu privire la gât, bust şi membre (braţ, mână, gambă, laba piciorului). Ca anomalii se notează lipsurile (amputări) si deformările (malformaţii). Trăsăturile dinamice sau funcţionale sunt cele care se evidenţiază cu ocazia efectuării mişcărilor sau cu prilejul adoptării diferitelor poziţii.
Ţinuta : l. Bust: încordat, reţinut, liber 2. Mâini: lipite de corp, ţinând reverul, în buzunare etc. 3. Cap: drept, întins înainte, aplecat spre spate, înclinat într-o parte. Mersul : încet, iute, uşor, greoi, apăsat, împleticit, păşit, săltat; paşi mari, mici; unghi de deschidere: mic, mare . Particularităţi: şchiopătat, folosirea bastonului. Gesticulaţia şi mimica : încruntarea sprâncenelor, închiderea unui ochi, strâmbarea gurii, strângerea buzelor, scărpinatul etc ("ticuri") etc. Obiceiuri : (modul de manifestare): aprinderea şi stingerea ţigării, ţinerea instrumentului de scriere,mâna în buzunar sau la reverul hainei etc. Vocea şi vorbirea : Timbrul: jos, mijlociu, înalt Intensitate: slabă, mijlocie, puternică, stridentă, guturală Claritate: clara (dicţie), neclară, liniştită, repezită. 4. Particularităţi: defecte de vorbire, de pronunţare (anumite cuvinte), bâlbâială. De observat că unele deprinderi pot fi deghizate într-o măsură mai mare sau mai mică: vocea, simularea schiopătarii etc. Metoda portretului vorbit este folosita in practica judiciara pentru :
Stabilirea semnalmentelor Recunoaşterea
Expertiza fotografiei de portret
Identificarea persoanei (în viaţă sau decedată) se poate face în două feluri: prin compararea mai multor fotografii între ele;
prin compararea persoanei cu fotografia Studiul, analiza şi compararea trăsăturilor exterioare reproduse în fotografii permit specialistului să stabilească dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea uneia şi aceleiaşi persoane ori a două persoane diferite sau daca o fotografie (de ex. din cartotecă sau albumul cu recidivişti) se referă la o anumită persoană (suspectă, care îşi ascunde identitatea sau amnezică). Procedeele de identificare după fotografii constau in: -examinarea trăsăturilor pe fiecare fotografie şi compararea lor. -folosirea caroiajului (grilă). -suprapunerea fotografiilor, una fiind copiată pe o hârtie transparentă. -juxtapunerea şi îmbinarea unor porţiuni din fotografii. -măsurarea distanţelor şi a valorilor unghiulare dintre reperele identice 10. Tactica cercetarii la fata locului-speta Percheziţia
Percheziţia constă în activitatea tactică de căutare de noi dovezi, prin descoperirea şi ridicarea de obiecte şi /sau de înscrisuri care au legătură cu comiterea faptei ilicite. Din practica judiciară rezultă că obiectele căutate în locurile unde există bănuieli că ar fi ascunse sau depozitate sunt următoarele : -obiectele produs al infracţiunii (bunurile sustrase, bancnote falsificate); -obiectele utilizate la comiterea faptei (instrumente de spargere, arme albe sau de foc, aparatură şi materiale de contrafacere, dischete în cazul infracţiunilor cibernetice); -obiectele deţinute ilegal (arme, explozive, substanţe toxice, stupefiante); -obiectele care au creat urme la locul faptei (încălţăminte, dispozitive de violare a încuietorilor, instrumente de forţare şi efracţie, obiecte vulnerante, contondente tăietoare sau despicătoare, autoturismul care a părăsit locul accidentului). Pentru o deplină reuşită percheziţia trebuie bine organizată, stabilindu-se în prealabil o serie de obiective cum ar fi : - precizarea scopului în funcţie de natura infracţiunii - delimitarea şi cunoaşterea locului unde se va efectuat percheziţia. - date cu privire la persoanele supuse percheziţiei, trăsături de personalitate şi relaţiile cu anturajul. - alegerea momentului optim, în care elementul „surpriză" joacă un rol esenţial - stabilirea persoanelor participante: organele de urmărire penală, personalul de paza şi de căutare, specialiştii în. anumite domenii tehnice (dacă este cazul), martorii asistenţi şi, nu în ultimul rând, persoana sau persoanele percheziţionate, în lipsa acestora se va asigura prezenţa unui reprezentant (apărător, membru al familiei, vecin sau persoană apropiată). -mijloacele tehnico materiale: truse criminalistice, detectoare şi sonde, chei şi instrumente de tăiere, forţare şi săpare, surse de iluminare, aparatură foto şi de înregistrare video, materiale pentru ambalare şi sigilare. Metodologia efectuării percheziţiei
Percheziţia persoanei Cazul tipic îl reprezintă surprinderea în flagrant delict sau executarea unui mandat de arestare, înainte de percheziţia propriu zisă persoana va fi imobilizată prin întoarcerea cu spatele, mâinile deasupra capului şi picioarele desfăcute. Cu prioritate se va verifica dacă are asupra sa armament sau obiecte periculoase ce ar putea servi la un atac. Percheziţia corporală ( anatomică) se efectuează numai de către o persoană de acelaşi sex, eventual asistată de către un medic. Se au în vedere zonele corpului care ar fi putut servi drept ascunzătoare pentru obiectele mici: orificiile naturale (rect, vagin, gură, urechii, nării) şi organele interne prin examinări radiologice (esofag, stomac, intestine). Cercetarea se poate extinde şi la proteze, cum ar fi aparat dentar, auditiv sau gipsat. Percheziţia îmbrăcămintei. De obicei căutarea se efectuează de sus în jos, adică de la cap spre picioare. Fiecare obiect de îmbrăcăminte va fi examinat minuţios cu deosebire locurile ascunse privirii: buzunare, căptuşeli, cusături, mâneci, manşete, revere, gulere, tocul şi talpa încălţămintei. La fel şi pentru obiectele accesorii: portmoneu, pachet ţigări, tocul ochelarilor, ceasul de mână, umbrela, geantă, bagaje. Dacă există suspiciuni că obiectele căutate au fost disimulate prin înfăşurare sau fixate direct pe corp se va cere persoanei percheziţionate să se dezbrace. Percheziţia locurilor închise. Prin locuri închise se înţeleg spaţiile construite, respectiv locuinţele, sediile instituţiilor sau întreprinderilor, localurile publice etc. Un prim deziderat îl constituie caracterul inopinat al percheziţiei, de unde necesitatea luării unor măsuri preventive, cum ar fi parcarea mijloacelor de transport a echipei la o oarecare distanţă. Se vor lua măsuri de pază şi de blocare a căilor de acces pentru a se împiedica dispariţia persoanei şi evacuarea obiectelor căutate. Pătrunderea în locuinţă se va face în aşa fel încât să se evite pe cât posibil incidentele violente. Se va recurge la intrarea forţată numai în extremis, cu respectarea dispoziţiilor procesuale. Percheziţionarea mijloacelor de transport în general şi a autovehiculelor în special prezintă anumite particularităţi impuse de locurile ce pot servi drept ascunzători: portiere, bord, banchete, tapiserie, motor, rezervor de benzină, acumulator, roată de rezervă, faruri, mască etc. Percheziţia locurilor deschise. Locurile deschise sunt extrem de diverse, fie în jurul casei(curte, grădină, teren cultivat), fie extravilan ( câmp, pădure, spaţii de agrement). Indicii importante vor putea fi furnizate de elemente frapante ale suprafeţei, cum ar fi cele datorate îngropării obiectelor sau cadavrelor( afanarea pământului, pietre suprapuse, tăierea şi ofilirea vegetaţiei). Atenţia va fi dirijată spre posibilele mijloacele de camuflare (stoguri, stive de lemne, grămezi de deşeuri sau gunoi) şi spre potenţialele locuri de ascundere (fântâni, toalete, coteţe, cuşti). După efectuarea percheziţiei se încheie un proces verbal în care se consemnează: - data şi locul percheziţiei; - numele şi calitatea celui care îl încheie; - datele de identificare ale martorilor asistenţi şi ale altor persoane prezente
- constatările efectuate; - obiectele şi înscrisurile găsite, cu descrierea exactă a caracteristicilor individualizatoare, şi condiţiile în care au fost descoperite; - măsurile luate: ridicare, lăsare în custodie etc; - >Procesul verbal va fi semnat de către toate părţile participante şi se vor anexa fotografiile, înregistrările video şi schiţele întocmite cu această ocazie.
11. Tactica audierii pers. (audierea martoriilor minori,asc. inculpatului) Procedee tactice utilizate în ascultarea învinuitului sau inculpatului
Audierea progresivă este o modalitate care se bazează pe prezentarea gradată a probatoriului. Mai întâi vor fi prezentate probele de mai mică importanţă(aspecte secundare ale faptei), apoi cele mai importante (care privesc faptul principal), Această gradare poate determina pe cel ascultat să renunţe la eventualele declaraţii mincinoase făcute anterior. Audierea frontală se realizează prin prezentarea neaşteptată a celor mai puternice probe. Această abordare directă, frontală, este menită să spargă verigile fragile ale apărării învinuitului, obligându-l la declaraţii sincere. Din punctul de vedere al relaţiei psihologice anchetator-anchetat, aceasta trebuie să evidenţieze contactul cu o autoritate. Se va adopta o atitudine sobră, politicoasă, dar rezervată, profesionistă prin ţinuta şi vocabularul anchetatorului. Acesta va solicita lămuriri şi va pune întrebări creându-se astfel un climat de natură să atragă încrederea şi respectul celui audiat. Ascultarea martorilor
Conform art.78 C.P.Pen martor este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură a servi la aflarea adevărului în procesul penal. La ascultarea martorilor vor trebui avute în vedere câteva elemente ce pot influenţa atât obiectivitatea relatărilor cât şi acurateţea lor. Pentru a putea aprecia obiectivitatea declaraţiilor martorilor, pe lângă respectarea regulilor tactice de ascultare, este necesar ca anchetatorul să cunoască şi sa înţeleagă şi postulatele psihice pe care se fundamentează procesele de cunoaştere ale realităţii obiective: percepţia şi memorizarea. Reguli tactice de ascultare a martorilor
Ascultarea martorului parcurge trei etape:
1. identificarea persoanei martorului , dupa care va fi întrebat dacă este rudă cu vreuna din părţi şi în ce relaţii se află cu acestea. Se va stabili dacă a suferit vreo pagubă în urma infracţiunii. Este indicat să se poar I te unele discuţii prealabile, de natură să câştige încrederea martorului. Tot în această primă etapă se va cere martorului să depună jurământul. 2. Relatarea liberă a împrejurărilor cunoscute cu privire la cauză. Ca şi în cazul inculpatului este recomandabil ca martorul să nu fie întrerupt decât atunci când se observă o îndepărtare de la subiect. Prin relatarea liberă există posibilitatea ca martorul să
releve aspecte noi, necunoscute de anchetator, şi care poate au scăpat martorului într-c primă fază. Rememorând evenimentele pe parcursul discuţiei, acesta şi le reaminteşte, de unde apariţia unor noi aspecte. Datele noi vor trebui considerate cu prudenţă şi verificate cu ajutorul celor deja existente . 3. Etapa adresării întrebărilor , care vor fi clare, precise, într-o succesiune graduală. Ele nu trebuie puse cu intenţia de a intimida martorul şi, cu atât mai mult, să sugereze anumite răspunsuri. Odată cu întrebările se pot prezenta martorilor anumite obiecte, probe în scopul unei corecte rememorări sau a demascării declaraţiilor, nesincere. Ascultarea părţii vătămate
Partea vătămată este purtătorul unui bagaj de informaţii deosebit de preţioase cu privire la autorul şi împrejurările faptei, întinderea pagubelor, traumele fizice şi psihice etc. Victimele infracţiunilor datorită componentei subiective, pot să denatureze intenţionat relatările despre starea de fapt, fie pentru a ascunde contribuţia lor la geneza conflictului, fie pentru a obţine despăgubiri mai mari. Această posibilitate nu trebuie însă să dea naştere la o atitudine de neîncredere cu privire la declaraţiile victimei. Partea vătămată este în măsură să identifice autorul faptei, bunurile sustrase, instrumentele vulnerante folosite, eventualii martori. Relatările libere vor fi urmate de întrebări privind : - raporturile anterioare cu infractorul, dacă era sau nu cunoscut, conduita înainte de comiterea faptei. - momentele efective ale desfăşurării evenimentelor. Aceste întrebări vin să completeze datele din relatarea liberă privind locul, timpul şi modul comiterii, numărul de participanţi, loviturile aplicate, ordinea acestora, discuţiile surprinse şi în general orice alte elemente semnificative care ar fi putut fi scăpate în prima relatare. Se vor cere detalii de identificare a bunurilor furate. - elementele ulterioare comiterii faptei: atitudinea infractorului faţă de consecinţele faptei, alte persoane apărute la locul faptei, ce s-a întreprins după transportarea victimei la spital, urmărirea autorului încercarea limitării pagubelor. Ascultarea minorilor
Dată fiind situaţia particulară a dezvoltării psihice şi fizice a minorilor, cu o personalitate în curs de formare, ascultarea comportă unele elemente specifice. Audierea minorilor presupune o şi mai atentă pregătire, adecvată sau în concordanţă cu particularităţile psihologice specifice fiecărei vârste . Se vor obţine date privind mediul familial, şcolar, locul de muncă dacă este cazul, precum şi cu privire la preocupările, cercul de prieteni, preferinţe etc. Prin discuţii cu rudele, părinţii, profesorii şi anturajul minorului se va contura portretul psiho-afectiv şi intelectual al acestuia, de natură să permită planificarea strategiei de ascultare, stabilirea persoanelor care comunică mai uşor, care îl pot influenţa, în care are mai multă încredere, din rândul cărora se pot alege cei ce vor asista la audiere. Confruntarea Confruntarea reprezintă un procedeu la care se poate recurge în situaţiile în care între declaraţiile diferitelor persoane există contradicţii, cerându-li-se clarificarea si completarea anumitor probe sau depoziţii. Confruntarea, ca o soluţie de excepţie, trebuie
să fi bine pregătită, mai ales sub aspectul stăpânirii perfecte a datelor ce urmează a fi clarificate.
1. Ce se intelege prin urma?- prin urmã se înţelege orice modificare produsã la locul faptei, ca rezultat material al activitãţii persoanelor implicate în comiterea acesteia şi este utilã cercetãrii criminalistice 2. Ce sunt urmele de memorie?-Biodetentia comportamentala.
3. Care sunt metodele de asc de martoriilor?- La ascultarea martorilor vor trebui avute în vedere câteva elemente ce pot influenţa atât obiectivitatea relatărilor cât şi acurateţea lor. Pentru a putea aprecia obiectivitatea declaraţiilor martorilor, pe lângă respectarea regulilor tactice de ascultare, este necesar ca anchetatorul să cunoască şi sa înţeleagă şi postulatele psihice pe care se fundamentează procesele de cunoaştere ale realităţii obiective: percepţia şi memorizarea. Ascultarea martorului parcurge trei etape: 1. Identificarea persoanei martorului , dupa care va fi întrebat dacă este rudă cu vreuna din părţi şi în ce relaţii se află cu acestea. Se va stabili dacă a suferit vreo pagubă în urma infracţiunii. Este indicat să se poarte unele discuţii prealabile, de natură să câştige încrederea martorului. Tot în această primă etapă se va cere martorului să depună jurământul. 2. Relatarea liberă a împrejurărilor cunoscute cu privire la cauză. Ca şi în cazul inculpatului este recomandabil ca martorul să nu fie întrerupt decât atunci când se observă o îndepărtare de la subiect. Prin relatarea liberă există posibilitatea ca martorul să releve aspecte noi, necunoscute de anchetator, şi care poate au scăpat martorului într-c primă fază. Rememorând evenimentele pe parcursul discuţiei, acesta şi le reaminteşte, de unde apariţia unor noi aspecte. Datele noi vor trebui considerate cu prudenţă şi verificate cu ajutorul celor deja existente . 3. Etapa adresării întrebărilor , care vor fi clare, precise, într-o succesiune graduală. Ele nu trebuie puse cu intenţia de a intimida martorul şi, cu atât mai mult, să sugereze anumite răspunsuri. Odată cu întrebările se pot prezenta martorilor anumite obiecte, probe în scopul unei corecte rememorări sau a demascării declaraţiilor, nesincere.
4. Ce cuprinde fototgrafia de orientare?- cuprinde intregul tablou al locului
faptei cu toate imprejurimile sale si ajuta la orientarea in teren. In functie de natura si intinderea locului ea poate fi: • unitara, cand se realizeazadintr-o singura pozitie, • panoramica in cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv. La randul sau fotografia panoramica poate fi: circulara cand locul faptei este foarte intins si nu poate fi cuprins intr-o singura imagine
(exemplu: o zona impadurita) liniara cand obiectul de fotografiat are dimensiuni mari si de asemenea nu poate fi cuprins intr-o singura imagine (exemplu: un imobil de dimensiuni mari situat pe o strada).
5.Ce cuprinde fotografia de detaliu?-Detaliile obiectelor si a urmelor fotografiate. 6.Ce sunt microurmele?- Microurmele pot fi definite ca fiind acele particule de
materie sau caracteristici mecanice invizibile sau slab vizibile cu ochiul liber, putând fi cercetate numai prin folosirea metodelor microanalitice 7.Ce studiaza traseologia?- este o ramurã a tehnicii criminalistice care studiazã urmele ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, ca resturi detaşate din obiect, ori ca modificãri produse de fenomene, în vederea identificãrii persoanei sau a obiectului creator, a lãmuririi împrejurãrilor legate de formularea acestor urme şi aflarea adevãrului 8.Cum se realiz cercetarea la fata locului?- La sosirea echipei de cercetare la locul faptei se pot afla diferite persoane: victima, părţi vătămate, martori, membrii familiei sau simpli curioşi (englezii îi numesc chiar "hoarde" - "hordes of people ") Persoanele străine trebuie să părăsească locul faptei după ce au fost identificate Printre ele s-ar putea să se afle chiar făptuitorul!! Prioritate pentru persoanele rănite Cadavrele nu trebuie să fie mutate până la venirea medicului legist, deoarece există pericolul de a se muta lividităţile cadaverice, de a se produce scurgeri de sânge. De asemenea se pot schimba poziţia membrelor, a capului, a obiectelor ţinute în mână, -situaţia de la locul faptei este dinamică -măsuri de protejare a urmelor existente şi împiedicarea creări de noi urme -urmele sunt fragile, cea mai mică frecare putând să le altereze -protejarea urmelor vulnerabile prin înconjurarea cu benzi de plastic sau hârtie
-cadavrul nu se va acoperi cu pătură (se pot crea noi urme prin transfer) Ce nu tb facut la locul faptei: -călcarea pe covoare şi mochete, care pot fi purtătoare de urme - evitată orice acţiune care nu este utilă cercetării: -mâncatul -folosirea apei de la robinet a toaletei NOTAREA PRIMELOR OBSERVAŢII: -timpul (ora exactă); - iluminatul şi vizibilitatea; -mirosul particular: ţigară, gaz, parfum, pulberi, produse petroliere; -semne de activitate: prepararea sau consumarea de alimente, starea de curăţenie etc; -daca luminile sunt aprinse; Fazele investigarii locului faptei Faza statică:
-Primul contact cu locul faptei -Cercetarea se rezumă doar la observare -Într-o încăpere observarea se începe dintr-un loc fix şi se continuă de-a lungul pereţilor , de regulă în sensul mişcării acelor de ceasornic -În loc deschis (curte, câmp, livadă, pădure) cercetarea se realizează prin deplasare în spirală de la centru spre margini (excentric) sau invers (concentric) -Prin centru se înţelege zona de interes Faza dinamică:
-Implică deplasarea obiectelor, privirea şi examinarea lor pe toate părţile, cu precauţiile de rigoare -Urmele latente (impresiuni digitale) se caută şi se pun în evidenţă prin iluminări cu surse speciale echipate cu filtre având diverse lungimi de undă, în spectrul vizibil şi invizibil ("polilight") -Urmele latente se relevă cu substanţe pulverulente şi reactivi. Amprentele papilare se ridică cu pelicule (folio) adezive. Pentru urmele de adâncime se executa mulaje -Faza dinamică se încheie cu ambalarea urmelor şi obiectelor
Fixarea rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a locului faptei : -procesul verbal (art. 131 şi 91 C. Proc p.parte introductivă ,parte descriptivă) -schiţa (este destinată fixării şi prezentării în ansamblu a locului faptei)-desenul schita -fotografia judiciară (Mijloc de fixare a rezultatelor cercetării)- fotografie de
orientare; -fotografie schiţă; -fot ografia obiectelor principale;
-fotografia de detaliu;filmul şi videograma - filmul judiciar . 9.Ce fac martorii asistentii?-FAC OBSERVATII. 10. Cum se realiz fotog semnalmentelor?-Fotografia de identificare a persoanelor se realizeaza prin redarea imaginii bust (fata si profil) a persoanei 11.Ce studiaza balistica judiciara?-balistica interioară
-bal exterioara - bal terminala. 12.Propr desen papilare?- Unicitatea - Fixitatea
- inalterabilitatea 13.Identif genetica?- Identificarea genetică constă în determinarea codului genetic al fiecărui individ, descoperire de dată relativ recentă, care prefigurează o adevărată revoluţie în domeniul identificării criminalistice: amprenta genetică.
14.Sistemul tripartid al criminalistici?-TEHNICA CRIMI -TACTICA CRIMI -METODOLOGIE CRIMI 15.Defectele sau uzuriile de anvelopa?-sunt caracteristici individuale 16.Grafologia?- determinarea caracterului unei personae dupa scris. 17.Grafoscopia?- studiaza legitatile scrisului si elaboreaza metodele examinarii acestuia in vederea identificarii persoanei, pe cale de expertiza. 18.Relevarea urmelor cu ajutorul subs chimice?- Iod si ninhidrina.
Nr. Crt.
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.
DENUMIREA COMPONENTELOR
Banda alama (80-100) cm x (5-6) cm pentru ridicat mulaje urme BandaPVC 10m x (5-10) cm marcata alb si negru din 10 in 10 cm Busola Casoleta PVC pentru ridicat mulaje urme ipsos Flacoane pentru pulberi relevante Cleste patent Creioane colorate Creta cerata diferite culori Ceara pentru sigilii Eprubete pentru colectat urme biologice Briceag Foarfeca croitorie Hartie milimetrica Instrumentar pentru realizarea schitei locului faptei (rigla, echer, raportor, compas, guma, creion negru) Lingura pentru mulaje urme
U/M
CANT.
buc
1
buc
1
buc buc buc buc set set buc buc buc buc coli set
1 1 6 1 1 1 2 4 1 1 10 1
buc
1
16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34.
Lupa cu maner Lanterna Manusi chirurgicale Penseta anatomica Penseta KOKER Pensula din par de porc pentru curatat mulaj urme Pensula magnetica Pensule diferite pentru relevant urme papilare (par camila, par veverita, fibra de sticla, puf de strut) Pulbere magnetica (neagra, alba, fluorescenta galben-verzuie, fluorescenta magnetica rosie, florescenta verde) Plastelina diferite culori Placute numerotate 0-9 pentru marcarea locului faptei Pelicule adezive folio albe, negre si transparente pentru ridicat urme papilare Rigla lemn 30-40 cm Ruleta metalica 2-5 m Ruleta fibra 20-50 m Surubelnita cu 4 tije interschimbabile Tub tus+ rulou intins tus+ placa amprentare Lampa cu raze UV-365mm (2x4W) pentru relevarea urmelor papilare, alim 220 Vca Valiza din aluminiu pentru trusa
buc buc per buc buc buc buc buc
1 1 1 1 1 1 1 4
cutii a 30 cc set set buc
6 (cate una din fiecare) 1 1 10/tip
buc buc buc buc set buc
1 1 1 1 1 1
not valid.
BAM 2006 – Formular elaborat conform art. 122(1)c din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, aprobate prin Hotarârea MMSSF nr. 1.425/ 2006
NOTA DE CONSTATARE LA FATA LOCULUI,
Incheiata azi ……………… de ……………………………, cu ocazia cercetarii evenimentului suferit în data de …………………………. de: numele, prenumele, …………………………… CNP ………………………….. cetatenia, ……………………….. varsta, …………… stareacivila, …………………. numarul de copii minori,………………. domiciliul, …………………………………………………………….… locul de munca la care este
încadrat………………………………………………. profesia de baza, …………………….. ocupatia în momentul accidentarii, ………………………………. vechimea în munca, ………………… în functie sau în meserie ………… la locul de munca, …………….. data efectuarii ultimului instructaj în domeniul securitatii si sanatatii în munca, …………… desfasura o activitate pentru care este necesara autorizare, ……………….. Constatarea s-a facut in prezenta: …………………………………………………………… Locului producerii evenimentului: Pozitia victimei: Existenta sau inexistenta echipamentului individual de protectie: Echipamentul de munca si starea acestuia: Modul în care functionau dispozitivele de protectie: Inchiderea fisei individuale de instructaj prin barare si semnatura: Prelevarea de probe: Documente ridicate / solicitate: o schite si fotografii referitoare la eveniment; o declaratiile accidentatilor, o declaratiile martorilor si ale oricaror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurarilor si a cauzelor reale ale producerii evenimentului; o acte si documente necesare elucidarii împrejurarilor si a cauzelor; o copii ale certificatului constatator sau oricaror alte autorizatii în baza carora angajatorul isi desfasoara activitatea; o copie a fisei de expunere la riscuri profesionale o copie a fisei de aptitudine; o copii ale contractelor individuale de munca ale victimelor; o fisa de instruire individuala în domeniul securitatii si sanatatii în munca; o copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de invaliditate; o copie a procesului-verbal de cercetare la fata locului, încheiat de serviciile politiei rutiere, în cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice. o copie a autorizatiei victimei, în cazul în care victima desfasura o activitate care necesita autorizare; o copie a diplomei, adeverintei sau certificatului de calificare a victimei; o acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care sa se poata stabili locul, data si ora producerii evenimentului sau sa se poata justifica prezenta victimei la locul, ora si data producerii evenimentului; o documente din care sa rezulte ca accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu; o acte de expertiza tehnica o acte doveditoare emise de organe autorizate, pentru stabilirea locului, datei si orei producerii evenimentului;
o actul emis de unitatea sanitara care a acordat asistenta medicala de urgenta, din care sa rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultatie si diagnosticul, în cazul accidentelor de traseu; o actul medical emis de unitatea sanitara care a acordat asistenta medicala de urgenta, din care sa rezulte diagnosticul la internare si/sau externare; o copii a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporara de munca; o procesul-verbal încheiat dupa producerea evenimentului, în conditiile prevazute la art. 111; o corespondenta cu alte institutii/unitati în vederea obtinerii actelor solicitate o adresele de prelungire a termenelor de cercetare; o formularul FIAM; o (acte din care sa reiasa traseul medical al accidentatului); o (dovada a platii contributiei pentru accidente de munca si boli profesionale eliberata de ministerul Finantelor Publice, de la data constituirii fondului, pana la zi in temeiul art. 14 din Legea 346/2002). Datele angajatorilor la care au fost angajate victimele / la care s-a produs evenimentul Denumire Adresa Cod unic de inregistrare: Nr. Registrul Comertului: Activitate principala CAEN Tel / fax: Forma de proprietate: Nr. mediu scriptic angajati: Numele reprezentantilor legali ai angajatorilor, Documentul prin care s-a certificat autorizarea de functionare din punct de vedere al securitatii si sanatatii în munca, Adresa punctului de lucru. Angajator / Reprezentantul sau legal Martori asistenti Inspector de munca / lucratorul desemnat / servicii de prevenire si protectie
