România lui Iţic şi Ştrul M-am născut în timpurile în care evreii de pe la noi se aflau încă în stadiul de jidani. Aşa le spuneam noi, ţăranii de pe acolo, acestei populaţii slinoase dar ahtiate după bani, care împânzea târgul Pungeştilor vorbind româneşte cu un accent ciudat. Când ieşeam de la şcoală, în drumul de peste trei kilometri spre casă, treceam de obicei chiar prin cimitirul jidănesc care în acest târg era cam de patru ori mai mare decât cel creştin ortodox. Nu am avut niciodată vreun resentiment faţă de această etnie care pe atunci încă ocupa în unele părţi chiar localităţi întregi cum ar fi de exemplu târgul Drânceni de pe malul Prutului. Uneori chiar mă întrebam ce naiba or fi avut unele popoare împotriva lor fiindcă mi se păreau oameni de treabă. De unde aveam eu să ştiu pe atunci că în Comitetul Central Bolşevic a lui Lenin din 306 membri, 295 erau evrei deci cu alte cuvinte ei aduseseră comunismul în lume, ceilalţi 11 inclusiv Lenin, nu erau decât de „umplutură”. De unde aveam eu să ştiu că renumitul ziarist Silviu Brucan de la Scânteia care cerea cu mânie proletară pedepsirea exemplară a chiaburilor, iar tatăl meu era dus iar la închisoare, era un jidan ajuns în postul acela cu ajutor sovietic. A trebuit să treacă multă pe Dunăre până când jidanul ajuns de acum în stadiul de evreu cu nume românesc, să ne dea nouă lecţii de democraţie de la televiziunea naţională. Mă mir că nu plesneau de ruşine ecranele televizoarelor prin anii 1990-2000 când acest vechi comunist cu vechi state de serviciu se declara anticomunist convins. Dar cine era el? Născut într-o familie de origine evreiască, (Saul Bruckner), alias Silviu Brucan a urmat școala primară la Evangelische Schule, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste. A intrat în partidul comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 activează în organizația de tineret a partidului, apoi devine membru al PCR, și participă la acțiuni ilegale. În 1943 primește sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 este arestat, dar este eliberat după două zile. În septembrie 1944 este numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia cere condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru. Soți So țiaa sa, sa, evrei evreica ca Alex Alexan andra dra Sido Sidorov rovic ici,i, a fost fost acuz acuzat ator or publ public ic al Tribu ribuna nalu lulu luii Poporului. Spuneam că nu am avut vreodată nici un sentiment vindicativ faţă de etnia asta dar se pare că încetul cu încetul ar trebui să-mi revizuiesc şi eu părerile fiindcă observ cum pic, cu pic, otrava secretată de indivizii acestui popor parazitar începe să ne amorţească simţurile căutând să ne reducă la stadiul de turmă (sau potrivit spuselor
unui alt jidănaş al zilelor noastre numit HR Patapievici, noi nu valorăm nici măcar cât o turmă). Această revelaţie am avut-o mai ales în ultimii ani când jigodii de marcă a jidănimii trăitoare aici aruncă lături cu toptanul în mioriticul nostru popor. Când toată această ţară era îndurerată de pierderea unui mare patriot român, unul din cei mai mari poeţi ai neamului, când toţi deplângeau trecerea în nefiinţă a lui Adrian Păunescu, cine credeţi că s-a găsit chiar pe televiziunea naţională să spurce amintirea poetului care nici măcar nu se răcise după moarte? Aţi ghicit. Jidanul Jidanul de serviciu pentru veşnica mânjire mânjire cu rahat a acestui acestui popor, care şi de data aceasta poartă un nume, Andrei Cornea. Cine este acest om care nici pe morţi nu-i lasă în pace? Este fiul mai mic al profesorului, criticului și istoricului literar de origine evreiască Paul Cornea. În prezent este profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, departamentul de relații internaționale și studii europen europene. e. Acest Acest aşa zis filosof filosof (să-i fie de cap filosof filosofia), ia), Andrei Andrei Cornea, Cornea, este cel care a adus o serie de critici lui Adrian Paunescu, chiar în ziua morţii poetului. Ar trebui să-i fie ruşine veşnică, dar la asemenea naţie nu este cazul. Nu pot să uit farsa aceea din Parlament când vechii comunişti s-au adunat în parlamentul României ca să condamne… comunismul pe baza unui raport scris de un alt jidan ajuns acum în stadiul de evreu, numit Vladimir Tismăneanu. Tismăneanu. Ia să vedem cine mama ciorilor o mai fi şi acesta. Şi iată ce găsim despre înaintaşii săi: „Leonte Tismăneanu născut Leonid Tisminețki (n. 26 februarie 1913 d. 1981) a fost un om politic, militant comunist și teoretician român de naționalitate evreiască, născut la Soroca, Basarabia, în acea vreme parte a imperiului rus. Ader Aderăă la Uniu Uniune neaa Tinere ineretu tulu luii Comuni Comunist st în anii anii 1930 1930 și este este secr secret etar ar al organizatiei UTC in sectorul 2 al capitalei București; este apoi a fost activist comunist la Brăila și Galați. Din 1933 a fost membru în Partidul Comunist Român, pe atunci ilegal. După o perioadă de șase luni în închisoare ca deținut politic, s-a întors în orașul natal Soroca, unde a fost secretar regional al PCR. După un an a revenit la București, în sectorul 3, iar în 1935, a fost condamnat pentru deținerea unor documente ilegale, dar nu a fost încarcerat. A fugit în Spania și în anii 1937-1939, împreună cu soția sa, Hermina Marcusohn, a luptat în Brigăzile Internaționale (comuniste) în Războiul civil din Spania, unde și-a pierdut brațul drept. În 1939 s-a retras din Spania în Franța, iar de acolo a fost transferat în URSS. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat la Moscova în calitate de crainic, apoi ca redactor la secția română a postului de radio Moscova, fiind coleg cu Leonte Răutu, Ana Pauker și Vasile Luca (toţi trei evrei care aveau să facă mult rău ţării noastre în perioada stalinistă). La Moscova, Leonte Tismăneanu a urmat cursurile Facultății de limbi străine. A fost repatriat în România din inițiativa NKVD, în anul 1948 și atunci și-a românizat numele în Tismăneanu (1949). S-a număra număratt printr printree "nomen "nomencla clatur turișt iștii" ii" regimu regimului lui,, oameni oameniii privil privilegi egiați ați din
aparatul de stat: în anii 1948-1952 lucrează în aparatul de agitație și propagandă al PMR-ului, apoi îndeplinește funcțiile de director adjunct al Editurii PMR, ulterior Editura Politică; a fost șef al catedrei de marxism-leninism la Universitatea (pe atunci numită "C.I. Parhon") din București, precum și șef de catedră la Școala de științe sociale "A.A.Jdanov". A fost și redactorul ediției române a revistei ideologice patronate de conducerea sovietică, "Problemele păcii și socialismului", care apărea la Praga. Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Brașov). Acest fost fiu de nomenclaturist notoriu în 2006 a fost numit președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, iar din data de 11 aprilie 2007 este președintele Comisiei Prezidențiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. La sfârșitul lunii februarie 2010 a fost numit printr-o decizie a prim-ministrului Emil Boc președinte executiv al Consiliului științific al Institutului de Investigare a Crimel Crimelor or Comunis Comunismu mului lui și Memori Memoriaa Exilul Exilului ui Românes Românesc. c. Durata Durata mandat mandatulu uluii de președinte executiv este de cinci ani. Ei poftim, ce mai aveţi de zis de asta? Vedeţi clar cine condamnă acum comunismul. Nu pot să încheia aceste rânduri fără a-i da cuvenita atenţie şi micului limbric filosofo-literar pre numele lui Horia-Roman Patapievici care nu mai prididea să aplaude în Parlament cele scrise de ovreiaşul Tismăneanu şi citite de fostul ofiţer de securitate Traian Băsescu. Horia-Roman Patapievici (născut 18 martie 1957 în București). Din anul 2005 deține funcția de președinte al Institutului Cultural Român. Este fiul lui Denis (Dionosie) Patapievici, evreu ajuns după al doilea război mondial membru al Partidului Comunist Austriac, apoi al PMR, director al Direcției Circulație Monetară la Banca Națională a României și reprezentant al României la CAER. Horia-Roman Patapievici este cel care a scris si susţine că „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă“, Scrierile sale au început să apară în săptămânalul „22-GDS“ şi, printr-o Conferinţă de Presă, în care a jucat rolul unei victime a Securităţii iliesciene(?!?), este remarcat de filosoful depresiv, dar carierist şi pupincurist de frunte, Gabriel Liiceanu. „Faima” Faima” lui H.R. Patapievici Patapievici a atins însă apogeul când acesta a fost îmbrăţişat îmbrăţişat de Gabriel Liiceanu… (care) … din variate considerente, … a garantat imediat nu numai pentru integritatea şi victimizarea, ci şi pentru genialitatea lui H.R. Patapievici. Ce spuneţi domnilor, Horea Roman Patapievici şi Vladimir Tismăneanu aveau oare acoperirea morală de a fi membrii comisiei de redactare a unui asemenea document,de condamnare, cică, a comunismului?. În panseurile sale imbecile (ca şi autorul), Patapievici scria cândva despre români: „Canalie de facto, românul este un colaboraţionist bovarizat de ipocrizia aspiraţiei la disidenţă”. Şi iată acum se vede vede clar clar, Tismă Tismănea neanu, nu, şi Patapi Patapievi evici ci nu sunt decât decât acele „canalii „canalii de facto”. facto”. Şi ei, şi părinţii părinţii lor, după ce au pus osul şi mintea la consolidarea consolidarea comunismului, şi la înrobirea maselor de români acum doresc să pară victime ale
acestuia. Lui Patapievici, se pare că-i prieşte, anticomunismul a început să-i aducă şi burtă, şi mai ales funcţii. Trai nineacă pe banii mioriticilor din turmă. Vă spun sincer, parcă mi-i şi teamă să mai scurm în biografiile unor asemenea „mari români” de teamă să nu găsesc la fiecare pas menţiunea, „de origine evreiască” şi să ajung la concluzia logică în asemenea caz că Hitler a avut măcar parţial dreptate. Apoi să-mi pară foarte rău că nu şi-a dus opera sa profilactică până la capăt…
