SINTEZA MISTAGOGICĂ A SFÂNTULUI SIMEON AL TESALONCIULUI 1. NOŢIUNI BIOGRAFICE Datele biografice cu privire la viaţa şi activitatea Sfântului Simeon al Tesalonicului sunt puţine şi sărace. Câteva informaţii sumare aflăm din operele lui, din Sinodiconul Duminicii Ortodoxiei al Bisericii Tesalonicului şi din Naraţiunea despre ultima luare a Tesalonicului a lui Ioan Anagnostul, scriitor din secolul al XV-lea1. Simeon s-a născut pe la mijlocul secolului al XIV-lea în Constantinopol, aşa cum reiese din slujba alcătuită de el în cinstea lui Simeon Metafrastul, al cărui nume îl va lua cu ovazia tunderii sale în monahism şi pe care-l numeşte „compatriot şi omonim”. Nu se cunoaşte mănăstirea în care a fost călugăr, dar cunoaşterea amănunţită a tipicului slujbei Bisericii din Constantinopol arată o îndelungă slujire şi trăire a lui la curtea patriarhală. Pentru a elabora o operă aşa variată, „scrisă într-o limbă bisericească, scrisă la umbra bibliotecilor”, desigur că a studiat temeinic în şcolile acelui timp. A fost hirotonit la Constantinopol, de unde a venit la Tesalonic, la o dată care nu se poate fixa cu exactitate şi se poate doar presupune, pe baza datei morţii înaintaşului său, Gavriil, survenită la 25 iulie 1425. Unii au fixat această dată în 1425, când Simeon procede la sfinţirea paraclisului „Sfântul Gheorghe‖ de la mănăstirea „Sfântul Pavel‖ din Muntele Athos (anul creaţiei 6933, indictonul al III-lea, adică 1425). Deci, în 1425 era deja episcop, şi o dată mai înainte de acest an nu se poate fixa din lipsă de documente2. În schimb, cunoaştem foarte bine data morţii sale. Toţi istoricii leagă această dată de prima cădere a Tesalonicului sub turci (29 martie 1430), când oraşul nu a fost distrus definitiv. Din documentele timpului reiese faptul că Simeon a murit cu şase luni înaintea căderii Tesalonicului, adică în luna septembrie 1429. Sofie Antoniadis, bazându-se pe Ioan Anagnostul, arată că „Dumnezeu n-a vrut să-l facă să sufere marea durere a luării oraşului de către turci, ceea
Constantin VOICU, Patrologie şi literatură postpatristică, Vol. III, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti – 2010, p. 363 2 Constantin VOICU, Patrologie şi literatură postpatristică, p. 363 1
1
ce înseamnă că el murise înainte de această dată, fiind plâns de greci, de latini şi de evrei‖3. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă a Eladei în anul 19814. 2. OPERA LITURGICĂ Sfântul Simeon este autorul a două tratate liturgice. Cel dintâi, intitulat Tâlcuire [hermeneia] despre templul sfânt și mistagogia [Liturghia] dumnezeiască, reprezintă o explicare elaborată a simbolismului actelor Liturghiei arhierești. O primă secțiune prezintă simbolismul lăcașului bisericesc (15–23), al clerului și al veșmintelor preoțești (24–42), după care sunt explicate sensurile mistagogice ale enarxei (45–53), Liturghiei Cuvântului (54–61) și Liturghiei Euharistice (62–76, 91–105). Al doilea tratat este Despre sfânta Liturghie*. Aici, o jumătate este dedicată proscomidiei (despre care nu se aminteşte în primul comentariu), înglobând două excursuri polemice: unul antilatin şi altul antiarmean. În această privinţă, Sfântul Simeon combate cu multă competenţă atât practicile eterodoxe şi, în special, practica liturgică latină (folosirea azimei, obiecţiile latine împotriva epiclezei, hirotonia prin ungere în loc de punerea mâinilor etc.)5; restul comentariului e o prezentare a simbolismului Liturghiei arhierești în cele trei părți ale ei: enarxa (117–129), a Cuvântului (130–135) și Euharistică (136–163). În erminia Sfântului Simeon al Tesalonicului, Sfintele Tainele se încadrează în iconomia generală a Întrupării și a mântuirii prin care S-a arătat iubirea lui Dumnezeu (T 2–3): „Acesta a venit, aşadar, din iubire, şi Cel ce e pretutindeni S-a sălăşluit între noi. (....) Căci de vreme ce S-a unit cu mine prin pârga pe care a luat-o din Fecioara, era necesar ca prin acte [praktikos] această unire să treacă la toţi cei ce cred‖6. Adunarea Bisericii este reprezentată de cler și mireni, excepţie făcând necredincioșii și eterodocșii: „Cu aceştia nu le este îngădui să sta împreună nici făcătorului de rele, nici
Constantin VOICU, Patrologie şi literatură postpatristică, pp. 363-364 http://en.wikipedia.org/wiki/Symeon_of_Thessalonica (10.04.2014) *Pe parcursul lucrării vom prescurta, în paranteză, numele celor două tratate ale Sfântului Simeon cu literele T, respectiv L, urmate de numărul secţiunilor corespunzătoare. 5 http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=U2ltZW9uIGFsIFRlc2Fsb25pY3VsdWk=&dL=S (10.04.2014) 6 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire privitoare la templul sfânt şi mistagogia [Liturghia] dumnezeiască, în Ioan I. ICĂ JR, De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine: studii şi texte, Traducere după ediţia critică stabilită pe baza manuscrisului Zagora 23 de către Steven Hawkes-Teepes, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, p. 368 3 4
2
eterodoxului, căci lumina n-are părtăşie/ comuniune cu întunericul; dacă se întorc însă la lumină, atunci să fie primiţi de cei ai luminii‖ (T 25)7. În fruntea comunităţii se află arhiereul, „împlinitor al voinţelor lui Dumnezeu‖ și icoană a lui Hristos [eikonizei], învestit cu puterea Lui prin hirotonie (T 26)8. Veșmintele preoţeşti reprezintă semnul vizibil al ordinului (taxis) fiecărui slujitor al Sfântului Altar (diacon, preot, episcop); în acest sens, Sfântul Simeon tâlcuieşte pe marginea stihurilor din psalmi rostite la îmbrăcarea veşmintelor, pentru fiecare în parte (T 31– 32)9. În comentariul Despre sfânta Liturghie, Sfântul Simeon al Tesalonicului abordează tema proscomidiei, pe care nu o regăsim din Tâlcuire, pe baza unei descrieri nuanţate a ritualului pregătirii darurilor aduse de credincioși. Sfântul Simeon insistă asupra faptului că pâinea agnețului trebuie să fie pâine adevărată, desăvârșită, adică dospită, și să aibă formă pătrată — nu nedospită (azimă) și circulară, precum ostia latinilor: „Pâinea este dospită ca una care din pricina drojdiei este însufleţită şi cu adevărat întreagă [artios], şi dă mărturie că era desăvârşit ceea ce a asumat pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a făcut trup fără să fie alterat şi era cu un suflet raţional şi inteligent pentru că a asumat umanul însuşi; şi aşa cum e Dumnezeu desăvârşit, aşa este şi om desăvârşit, ca să mă replămădească întreg‖10. Fiind compusă din trei ingrediente: făină cu drojdie, apă şi sare, ea reprezintă, în imagini accesibile înţelegerii omeneşti, sufletul, botezul și mintea/ inteligenţa Cuvântului (L 36)11. În continuare, Sfântul Simeon arată că Euharistia lui Hristos a fost un Paște Nou și ține de Legea Nouă; fiind celebrată cu pâine desăvârșită, ea reprezintă umanitatea desăvârșită a lui Hristos; cu vin amestecat cu apă, reprezintă sângele și apa care au curs din coasta împunsă a Domnului (In 19, 34). Scoaterea de părticele (miride) pentru Maica Domnului, pentru îngeri și sfinți îşi are explicaţia în solidaritatea lor cu Mântuitorul Iisus Hristos (L 79–87)12. Părticica adusă în cinstea Maicii Domnului concordă cu imaginea Împărătesei din Psalmul 44, 10: „Fiindcă pâinea însăşi e o reproducere a trupului lui Hristos, iar acea părticică e în locul acesteia care l-a născut în chip feciorelnic. Păstrându-se deci şi în această închipuire realitatea, împărăteasa stă ca în pslam de-a
7
SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., pp. 374-375 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 375 9 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., pp. 376-377 10 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, în Ioan I. ICĂ JR, De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului..., p. 409 11 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, p. 409 12 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, pp. 417-419 8
3
dreapta Fiului şi Împăratului ei Hristos, primind ca o mamă primele cinstiri, căci locul din partea dreaptă este primul‖ (L 79)13. La părticelele pentru sfinți se adaugă cele pentru episcop, pentru împărat, pentru ctitori, pentru cei prezenți și pentru cei adormiți. La finalul proscomidiei, vedem pe disc imaginea lui Hristos și a Bisericii, icoană a Împărăției viitoare: „Şi aceasta este marea taină: Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu în mijlocul unor dumnezei îndumnezeiţi de cel ce este Dumnezeu prin fire şi Care s-a întrupat pentru ei. Aceasta e Împărăţia viitoare şi cetăţenia vieţii veşnice: Dumnezeu cu noi văzut şi împătăşit‖ (L 104)14; aceasta este, potrivit Sfântului Simeon, raţiunea pentru care nu pot fi pomeniți la proscomidie nici eterodocşii, nici păcătoșii nepocăiţi: „Pentru că acestora aducerea le este spre osândă, ca şi pentru cei care se cuminecă fără pocăinţă cu înfricoşătoarele Taine, cum spune dumnezeiescul Pavel [cf. 1 Co 11, 29]‖ (L 105)15. Steluța simbolizează steaua Betleemului, acoperămintele sunt atât bolta cerului, cât și scutecele Pruncului Iisus, dar și giulgiurile Sale de îngropare (L 106–110)16. Săvârșirea proscomidiei este apanajul ordinului sacerdotal, drept pentru care Sfântul Simeon combate practica din Sfântul Munte Athos, precum și pe aceea de la Tesalonic, unde proscomidia era săvârșită de diaconi: „Căci nu e îngăduit ca diaconii să aducă ofrande prin ei înşişi, fiindcă n-au darul [harisma] de a aduce lui Dumnezeu, întrucât sunt diaconi care au numai demnitate slujitoare‖ (L 115)17. La Liturghia arhierească, descrisă și explicată de sfântul Simeon, proscomidia – care evocă timpul profeților și al vieții ascunse a lui Iisus până la botezul Său în Iordan – e săvârșită de cel de-al doilea preot, care cere binecuvântarea specială în această privință de la arhiereul deja îmbrăcat în veșmintele liturgice. În cadrul Dumnezeiştii Liturghii, preoții din altar care rostesc rugăciunile închipuie pe îngeri, în timp ce psalții, închipuind corul profeților, cântă cele trei antifoane care vorbesc despre Întruparea profeţită și împlinită: „Fiindcă întrupându-Se, Acesta, Care e Unul din Treime, a aleso pentru noi atât pe mama Lui, cât şi corurile sfinţilor, iar ei sunt ambasadori pentru noi, Însuşi Cel ce S-a întrupat pentru noi fiind Avocatul nostru la Tatăl. Iar cei ce cântă aceste stihuri profetice îi arată pe profeţi, fiindcă şi profeţii L-au vestit dinainte pe Hristos‖ (L 121)18. Ieșirea în procesiune cu Evanghelia a preoților din sfântul altar este o imagine a îngerilor ce se pogoară din 13
SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, p. 418 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, p. 422 15 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, P. 423 16 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, pp. 423-424 17 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, pp. 425-426 18 SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, p. 427 14
4
cer pentru Învierea și Înălțarea lui Hristos; după ce se pleacă, arhiereul intră în procesiune prin ușile împărăteşti asemenea lui Hristos în cer, aclamat de îngeri: „De aceea arhiereul, care poartă harul Său, e aclamat ca Hristos sau, mai bine zis, prin El este aclamat, cum spuneam, Hristos. Şi el este escortat în procesiune şi ţinut de-o parte şi de alta de diaconi ca de îngeri. Este întâmpinat şi aclamat în chip asemănător şi de psalţi‖ (L 124)19. Citirea Apostolului semnifică trimiterea Sfinţilor Apostoli în lume după Înviere, urmată de pogorârea Duhului, simbolizată de tămâierea săvârșită de diacon (T 56–57; L 132)20. După aceasta, arhiereul coboară din tron și binecuvântează poporul, semn că, deși înălțat, Hristos diriguieşte lumea spre Împărăția Sfintei Treimi (T 58; L 134)21. Concedierea catehumenilor simbolizează Judecata de Apoi de la sfârșitul veacurilor, când cei răi vor fi despărţiţi de cei drepţi (T 59; L 135)22. Sfântul Simeon demonstrează că, în ciuda dispariției catehumenilor, există un temei solid pentru menţinerea acestei practici: „(...) în Biserică sunt mereu catehumeni. În primul rând sunt toţi pruncii nebotezaţi (...) În al doilea rând, îi avem catehumeni pe cei aflaţi sub stăpânirea necredincioşilor, şi care-şi ţin credinţa în inimă, dar plănuiesc să se depărteze/ apostazieze de la necredincioşi şi să vină la Biserică (...) În al treilea rând, îi avem drept catehumeni pe ceicare au căzut în ănvinuiri grave... cărora nu le este îngăduit să se cuminece cu Sfintele Taine, ci le este permisă numai auzirea cuvintelor dumnezeieşti‖ (T 61)23. Spălându-se pe mâini pentru a sluji curat Celui Curat (T 62)24, arhiereul intră în procesiunea Vohodului Mare cu darurile care simbolizează a Doua Venire a lui Hristos în slavă cu sfinții îngeri, dar și îngroparea Sa (T 63; L 136)25. Darurile depuse pe altar sunt acoperite până la rostirea Crezului: „Dumnezeieştile daruri puse pe sfânta Masă sunt însă acoperite pentru că Iisus n-a fost cunsocut de la început, precum şi pentru că, întrupându-Se, n-a ieşit astfel din ascunzimea dumnezeirii şi purtării sale de grijă, ci este pururea de necuprins şi infinit, fiind
19
SF. SIMEON AL TESALONICULUI , Despre sfânta Liturghie, p. 428 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., pp. 384-385; SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, p. 429 21 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p.385; SF. SIMEON AL TESALONICULUI; Despre sfânta Liturghie, p. 429 22 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., pp. 385-386; SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, p. 429 23 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 386 24 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 386 25 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 386; SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, pp. 429-430 20
5
cunoscut pe atât pe cât se descoperă‖ (T 67)26. Ușile împărăteşti se deschid din nou la Crez, având loc sărutarea păcii [aspasmos] (T 71; L 138 și 141)27. Apropiindu-se săvârșirea Tainei, arhiereul rosteşte anaforaua: se unește cu îngerii prin cântarea întreit-sfântă (Trisaghion-ul), aduce mulţumire, invocă pe Duhul Sfânt și vede pe Însuși Domnul Iisus viu pe sfânta Masă; urmează rugăciunea pentru toți, fiind pomeniţi, aici, toți sfinții adormiți și, în special, Maica Domnului, cea „care L-a născut feciorelnic, dând mărturie şi prin aceasta că ne-am unit cu sfinţii şi că prin această Victimă suntem părtaşi acelora; precum şi că, întrucât au îndrăznire faţă de Cel care-i iubeşte şi e iubit de ei, aceştia au putere să ne împace şi unească cu Dumnezeu şi pe noi‖ (T 76)28. Sfântul Simeon arată că rostirea cuvintelor de instituire nu este suficientă, fiind necesară şi invocarea Duhului Sfânt de către un preot, a cărui hirotonie să fie validă (T 77–90)29. După anafora, suntem chemaţi la harul înfierii prin rostirea rugăciunii „Tatăl nostru‖. Arhiereul ridică sfânta Pâine și adresează celor sfinţi cheamarea la Cele Sfinte: „Plecând de aici e mărturisită o unire comună a tuturor credincioşilor şi conglăsuirea de către toţi a proclamării Fiului lui Dumnezeu, Care va împărăţi peste toţi şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit, precum stă scris în Simbolul de credinţă. Dar acel „Unul Sfânt‖ spus ca răspuns la glăsuirea „Sfintele celor sfinţi!‖ vesteşte, pe de o parte, însăşi sfinţenia lui Dumnezeu şi că la El este sfinţirea pentru toţi cei ce se sfinţesc, iar, pe de altă parte, are şi un sens de smerenie, căci zice: „Cine dintre noi va fi curat sau cine sfânt? Unul singur e sfânt! Unul Hristos, Care ne va sfinţi pe noi cu iubire de oameni‖ [cf. Evr 10, 10] ‖ (T 93)30. Înălțarea Pâinii semnifică înălțarea lui Hristos pe Cruce, precum arată și dispunerea pe disc a celor patru părți ale Agnețului rupt. (T 94–95; L 149–150)31. Arhiereul toarnă apă clocotită în Potir, închipuind Trupul mort al Domnului, „nedespărţit de dumnezeirea Lui şi neseparat de toate lucrările/ energiile Duhului‖ (T 96)32; rupe apoi și celelalte părticele din sfânta Pâine, se împărtăşeşte el însuşi cel dintâi, după care îi împărtășește în ordine pe toți: întâi pe clerici în altar, apoi pe laici în afara altarului, cu lingurița (T 98–100; L 151–156)33. După 26
SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 388 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 389, SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, pp. 430, 431 28 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 390 29 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., pp. 391-394 30 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 395 31 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 396; SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, p. 432 32 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 396 33 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., pp. 396-397, SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, pp. 432-433 27
6
arătarea Sfintelor Daruri, arhiereul binecuvântează poporul și, cinstind Înălțarea lui Hristos, tămâiază sfintele Daruri care sunt duse de diaconi la masa punerii-înainte; al doilea preot iese și citește rugăciunea amvonului, iar după ce înfășoară antimisul și pune pe el Evanghelia, arhiereul îşi spală mâinile şi dă poporului ca aşa-numitul „antidoron‖ – „pâinea sfinţită adusă la masa punerii-înainte, din care s-a scos partea ei din mijloc şi a fost oferită spre a fi făcută jertfă sfântă‖ (T 102–104; L 157–160)34. În final binecuvântează și concediază poporul, corul aclamă pe împărat și arhiereu, se dezbracă și iese (L 161–162)35. Înainte de a-şi încheia expunerea, Sfântul Simeon arată că preotul să ia seama la sine însuşi în tot ceasul, pentru a se arăta vrednic de înălţimea slujirii la care a fost chemat: „De aceea să fim cu toată puterea atenţi la noi înşine, cei cărora ni s-a hărăzit să fim ierei/ preoţi şi să purtăm de grijă în orice mod de curăţie şi de o purtare lipsită de ranchiună. Să ne crească însă în suflete smerenia şi iubirea pentru ca, împărtăşindu-ne cu El cu vrednicie şi în veacul de acum, să ne învrednicim şi în cel viitor de cuminecarea/ comuniunea Lui de nespus şi veşnică, cu harul şi cu iubirea de oameni a lui Hristos Însuşi, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Căruia i se cuvine slava împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu sfântul şi de viaţă făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.‖ (T 110)36.
CONCLUZII
Caracteristic pentru explicarea Liturghiei la Sfântul Simeon este nu numai polemica (combaterea practicilor şi inovaţiilor latine şi a ereziilor liturgice mai vechi), ci şi pledoaria pentru păstrarea nealterată a practicii sau tradiţiei liturgice ortodoxe. Din acest motiv, explicarea Liturghiei Sfântului Simeon, deşi inferioară celei a Sfântului Nicolae Cabasila, a fost cultivată şi folosită de ortodocşi mai mult decât cea a lui Cabasila – care a fost apreciată în special de romano-catolici, atât pentru valoarea ei, cât şi pentru caracterul ei irenic (lipsit de polemică, evitând chestiunile de amănunt prin care Liturghia ortodoxă se deosebeşte de cea catolică şi care constituie obiect de polemică interconfesională). Marele ierarh nu este numai un tâlcuitor al slujbei ortodoxe, ci şi un orânduitor al ei: el a aşezat canoane la Utrenia cântată, după Psalmul 50, 34
SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 398; SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, pp. 433-434 35 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Despre sfânta Liturghie, pp. 434-435 36 SF. SIMEON AL TESALONICULUI, Tâlcuire..., p. 400 7
căci la această slujbă, după vechiul tipic al Bisericii din Constantinopol, nu erau prevăzute canoane. A orânduit de asemenea să se facă înălţarea pâinii în cinstea Sfintei Fecioare, la fiecare Utrenie, după Cântarea a IX-a. El este totodată un mare animator al spiritului liturgic, făcând apeluri numeroase către clerici de a nu-şi uita slujba, adică misiunea, funcţia lor harismatică sau sfinţitoare. Tratatul său, „Despre preoţie―, este în fond o caldă pledoarie pentru slujba Liturghiei, care constituie culmea darurilor supranaturale conferite clericilor prin hirotonie, şi pe care îi îndeamnă să o săvârşească cât mai des pentru sfinţirea credincioşilor. Opera Sfântului Simeon are, în întregimea ei, semnificaţia şi valoarea unei ultime şi mari apologii a Ortodoxiei. Ea urmăreşte să explice şi să expună pentru fiecare dintre instituţiile şi tradiţiile de cult ale Bisericii Ortodoxe temeiurile dogmatice, istorice şi simbolice care le justifică şi prin care ele se valorifică în tezaurul dogmatic şi liturgic al creştinătăţii, mai ales în comparaţie cu particularităţile şi inovaţiile catolice de atunci37.
37
http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=U2ltZW9uIGFsIFRlc2Fsb25pY3VsdWk=&dL=S (10.04.2014) 8
BIBLIOGRAFIE ICĂ jr, Ioan I. De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine: studii şi texte. Editura Deisis, Sibiu, 2011 VOICU, Constantin. Patrologie şi literatură postpatristică. Vol. III. Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti – 2010
Resurse web: http://en.wikipedia.org/wiki/Symeon_of_Thessalonica http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=U2ltZW9uIGFsIFRlc2Fsb25pY3VsdWk=&dL=S
9