Sinteză anul IV, ID (subiecte la cultura pajiștilor și plantelor furajere)
Porumbul furajer - Zea mays L. IMPORTANȚĂ
• originar din America Centrală și de Sud, adus în Europa în secolul XVI. În țara noastră a fost cultivat pentru prima dată la sfârșitul secolului al XVII -lea - începutul secolului XVIII (mai întâi în Tra nsilvania, apoi în Muntenia și după aceea în Moldova). • ocupă locul al treilea, ca suprafață, suprafață, după grâu și orez și ș i locul al doilea, ca producție, după grâu. • pe glob - cca 130 mil. ha (Anuarul FAO, 1994); • în țara noastră - aprox. 3,0 mil. ha . omului, ca nutreț pentru animale animale și ÎNTREBUINȚĂRI: în alimentația omului,
ca materie primă în
industria alimentară (spirt, amidon, glucoză, dextrină, ulei).
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE: Sistemul radicular este
fasciculat, format din rădăcini adventive propriu -zise, provenite din
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU SILOZ Porumbul pentru siloz poate fi cultivat :
→ în cultură principală → î n cultură succesivă
→ puțin pretențios față de planta premergătoare premergătoare Rotația → se autosuportă, în monocultură, o perioadă lungă de timp. → rota]ia → o serie de avantaje. → rezultatele cele mai bune: → după leguminoasele anuale pentru boabe și furajere, cerealele cerealele păioase de toamnă, inul, cânepa, cartoful, sfecla și floarea soarelui. Porumbul nu se poate cultiva după sorg și iarbă de Sudan. Porumbul → este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară și chiar pentru grâu → atenție la erbicidele triazinice!
Fertilizarea
• 1 tonă de s.u. → porumbul pentru siloz are nevoie de 14-15 kg N; 5,5- 6,0 kg P; 13-14 kg K și 4-5 kg Ca. • gunoiul de grajd grajd administrat la plantele plantele premergătoare premergătoare sau încorporat încorporat sub arătura de bază → 20-40 t/ha. • 70-100 kg/ha N; 50-60 kg/ha P pe cernoziomuri și soluri aluvionare și 80-90 kg/ha pe celelalte tipuri de sol.
• pe podzoluri și la altitudini mari → aplicarea de gunoi de grajd și amendamente. • arătura de vară sau toamnă la adâncimea de 20 -22 cm.
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU SILOZ Porumbul pentru siloz poate fi cultivat :
→ în cultură principală → î n cultură succesivă
→ puțin pretențios față de planta premergătoare premergătoare Rotația → se autosuportă, în monocultură, o perioadă lungă de timp. → rota]ia → o serie de avantaje. → rezultatele cele mai bune: → după leguminoasele anuale pentru boabe și furajere, cerealele cerealele păioase de toamnă, inul, cânepa, cartoful, sfecla și floarea soarelui. Porumbul nu se poate cultiva după sorg și iarbă de Sudan. Porumbul → este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară și chiar pentru grâu → atenție la erbicidele triazinice!
Fertilizarea
• 1 tonă de s.u. → porumbul pentru siloz are nevoie de 14-15 kg N; 5,5- 6,0 kg P; 13-14 kg K și 4-5 kg Ca. • gunoiul de grajd grajd administrat la plantele plantele premergătoare premergătoare sau încorporat încorporat sub arătura de bază → 20-40 t/ha. • 70-100 kg/ha N; 50-60 kg/ha P pe cernoziomuri și soluri aluvionare și 80-90 kg/ha pe celelalte tipuri de sol.
• pe podzoluri și la altitudini mari → aplicarea de gunoi de grajd și amendamente. • arătura de vară sau toamnă la adâncimea de 20 -22 cm.
Recoltarea, depozitarea și
conservarea conservarea
• Î n faza de lapte- ceară → plantele conțin 70-75% apă → mecanizat → cu combina de siloz universală (CSU) sau combinele autopropulsate (CHF) care tai e, toacă și încarcă nutrețul în remorcă. • Depozitarea se face în silozuri speciale. • Producția → 30-40 t/ha masă verde, iar în condiții de irigare poate fi de 70 -80 t/ha.
TEHNOLOGIA
DE CULTIVARE A PORUMBULUI PENTRU M.V. ȘI FÂN
Rotația → după grâu, prășitoare fertilizate cu gunoi de grajd sau după sole săritoare. Fertilizarea → Porumbul pentru masă verde este mai pretențios față de substanțele nutritive din sol, decât porumbul pentru siloz → desime mai mare. → 20-40 t/ha gunoi de grajd, → 70-100 kg/ha N; 30-50 kg/ha; P₂O₅; → 40-60 kg/ha K₂O pe terenurile nisipoase și podzoluri.
Lucrările solului
• arătura de vară sau toamnă la adâncimea de 20 -22 cm. • pregătirea patului germinativ → cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți, care afânează solul pe adâncimea de 8 -10 cm.
Sămânța și semănatul
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE ÎN AMESTEC CU ALTE PLANTE În amestec cu leguminoase anuale, cum ar fi: soia, mazărea, bobul furajer, latirul etc. → cele mai bune rezultate s- au obținut la cultivarea amestecului de porumb cu soia, pentru nutreț verde și pentru nutreț murat. • Pentru nutreț verde , porumbul și soia se seamănă împreună, pe aceleași rânduri, la 25 -30 cm distanță între rânduri, folosind 45-50 kg/ha soia și 50-70 kg/ha porumb. • Pentru însilozare, semănatul se face împreună, pe același rând, la distanța de 70 -80 cm, folosind 35-40 kg/ha soia și 12-15 kg/ha porumb, sau în rânduri alternative, cu 2 -4 rânduri de soia și 2-4 rânduri de porumb. • conținutul de proteine crește de la 7,6 -8,5% la 11,8-13,5%, realizându-se un spor de proteină de 100-300 kg/ha.
Lucerna arbastră – Medicago Medicago sativa L. IMPORTANȚĂ, RĂSPÂNDIRE Lucerna albastră, este cea mai veche plantă de nutreț, originară din sudul Caucazului și Asia de sud-vest; Se cultivă din anul 1300 î.Cr. în Asia și din anul 700 î.Cr. în Babilon
Lucerna este importantă și prin unele din însușirile biologice, cum ar fi: rezistența la secetă și ger, reacția pozitivă la aprovizionarea suficientă cu apă și elemente nutritive, energia mare de regenerare (3-4 coase la neirigat, 5-6 coase la irigat). Plantă amelioratoare a solului, pe care -l îmbogățește în azot datorită simbiozei cu bacteria Rhizobium meliloti , îl lasă curat de buruieni, cu o bună structură și previne salinizarea secundară în condiții de irigare. Lucerna este și o bună plantă meliferă.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Lucerna este o plantă perenă, ce trăiește 8 -10 ani sau mai mult, însă producții economice se obțin în primii 3-5 ani. Rădăcina este pivotantă, profundă, ce poate ajunge până la 10-12 m adâncime sau mai mult, dar masa principală de rădăcini (80 -85%) se găsește în primii 40-50 cm ai solului. Cel mai intens ritm de creștere a rădăcinilor se înregistrează în anul I, până la înflorit, când pivotul ajunge la 1 m adâncime. Tulpina primară se întâlnește numai la plantele tinere în anul I, după care din ea rămâne partea inferioară numită “ colet ”. Din mugurii de pe colet, situați la 1-3 cm în sol, se formează lăstari în fiecare primăvară și după fiecare folosire (cosit, pășunat). Lăstarii sunt ramificați, muchiați, glabri sau slab păroși, erecți sau ascendenți și au înălțimea de
60-100 cm.
Frunzele sunt trifoliate, cu foliole ovate sau lanceolate dințate în treimea superioară, foliola
Lucerna matură este rezistentă la temperaturi scăzute, însă plantele tinere, la semănatul de primăvară, sunt distruse la temperaturi de -5 , -6 C. În timpul iernii lucerna matură suportă bine temperaturi de - 25 C și chiar peste -40 C, când solul este acoperit cu zăpadă. Datorită sistemului radicular profund ș i bine dezvoltat lucerna are o mare rezistență la secetă, deși este mare consumatoare de apă . Pentru producerea unei unități s.u., lucerna consumă 700-800 unități apă î n cultură irigată ș i 500-600 unități la neirigat. Cele mai mari producții se realizează în zone cu precipitaț ii anuale de 500-650 mm, bine repartizate în timpul perioadei de vegetaț ie. Lucerna nu suportă băltirea apei la suprafața solului și nici excesul de apă din sol. Stagnarea apei, ime diat după cosire, timp de 3-9 zile determină diminuarea masei sistemului radicular cu 30-80% și a producției cu 20 -60%. Pe terenurile cu apa freatică la o adâncime < 1,2 -1,5 m, creșterea rădăcinilor și activitatea bacteriilor fixatoare de azot sunt mult st ânjenite, diminuând producția ș i vivacitatea lucernei. Lucerna este o plantă de zi lungă, având cerințe ridicate față de lumină mai ales la începutul creșterii. Creșterea și dezvoltarea optimă a plantelor se realizează cu o fotoperioadă de 15-16 ore/zi și o intensitate luminoasă de 16 -18 mii de lucși. Față de sol lucerna are pretenții ridicate . Cele mai indicate soluri sunt cele profunde, permeabile, fertile, bogate î n humus, cu activitate microbiană intensă, bine aprovizionate în fosfor, potasiu și calciu, cu o reacție neutră sau slab alcalină , cum ar fi cernoziomurile, solurile aluvionare, brun-roșcate sau brune. Lucerna valorifică bine și solurile slab sărăturoase, drenate, precum ș i cele
Fosforul și potasiul se aplică în funcț ie de conținutul solului î n aceste elemente. Pentru lucernă conținutul optim al solului î n fosfor este de 8-10 mg/100g sol , iar î n potasiu de 18-19 mg/100 g sol. Lipsa fosforului din această perioadă nu poate fi compensată î n anii următori. Îngrășămintele cu fosfor, î n doze de P 40-100 (doze mai mari în condiț ii de irigare ș i pe soluri acide amendamentate), se aplică odată cu lucrările solului ș i apoi la 2-3 ani. Potasiul are rol important în sporirea rezistenței plantelor la secetă , prin diminuarea transpirației. Îngrășămintele cu potasiu se aplică în același mod ca ș i cele cu fosfor. Gunoiul de grajd este bine valorificat de lucernă pe toate tipurile de sol, dar mai ales pe cele acide și pe terenurile irigate. Cele mai eficiente doze sunt de 35-40 t/ha la neirigat și 60-80 t/ha î n regim irigat. Amendamentele se încorporează sub arătura de bază, bine mărunț ite, împrăștiate uniform ș i omogenizate cu stratul superficial al solului prin 1-2 treceri cu grapa cu discuri.
Lucrările solului Lucerna este foarte pretențioasă la modul de pregătire a terenului deoarece are semințe mici, adâncimea de încorporare a acestora î n sol este mică, iar puterea de străbatere a pl antelor este redusă. Pe terenurile denivelate se recomandă ca î nainte de aplicarea îngrășămintelor și efectuarea arăturii să se facă nivelarea, fără a disloca un strat de sol mai adânc de 10 -15 cm. Lucrarea se execută vara sau toamna cu nivelatoare (NT-2,8 ), după 1-2 treceri cu grapa cu discuri. Arătura se face vara sau toamna, î n fu ncție de planta premergă toare, la 20-25 cm adâncime. Pe solurile cu hardpan se folosesc pluguri cu scormonitori.
Lucrările de îngrijire
.
Distrugerea crustei se poate realiza cu tăvălugi inelari, tăvă lugi de lemn înfășurați în sârmă ghimpată, grape de mărăcini, iar în condiț ii de irigare, printr-o udare cu norma de 1 00-150 m³/ha. Completarea golurilor se face de obicei numai în anul I după răsă rirea plantelor. Combaterea buruienilor este lucrarea cea mai importantă din anul I de vegetație, deoarece lucerna are la început un ritm lent de creștere ș i poate fi mai ușor invadată de buruieni. Combaterea acestora se realizeaz ă prin metode preventive, agrotehnice și chimice. → preventive: descuscutarea seminț elor, folosirea de site pentru reț inerea semințelor de buruieni (mai ales de Stelaria sp., Amaranthus sp.) din apa de irigație, precum și folosirea de îngrășăminte organice bine fermentate. → măsurile agrotehnice: premergătoare neîmburuienate, efectuarea lucră rilor solului și de pregătire a patului germinativ de bună calitate și la epoca optimă , precum și la efectuarea cosirilor de curățire. Coasa de curăț ire este indicată numai în anul I și se face la î mbobocitul lucernei când buruienile nu au format încă seminț e, la 10-15 cm de la sol , manual sau cu cositori mecanice. Materialul rezultat trebuie îndepărtat de pe teren î ntr-un timp cât mai scurt. → pe cale ch imică - metoda cea mai eficace. • combaterea buruienilor monocotiledonate cu erbicidele: Eradicane (4-5 l/ha), Diizocab (5-7 l/ha), Balan (4-5 l/ha), Lasso (3,5- 5 l/ha) și Dual (3-5 l/ha), aplicate preemergent, u ltimele două încorporate superficial î n sol; Fusilade sau Targa (1,5-3 l/ha), aplicate postemergent. • combaterea buruienilor dicotiledonate cu erbicidele: Acetadin (5-7 l/ha), Basagran (4-5 l/ha), Aretit (5-7 l/ha), aplicate când lucerna are 3 -5 frunze trifoliate. Se poate folosi ș i Basagranul forte (2-2,5 l/ha în 300 l apă) când buruienile dicotiledonate au 2-3 frunze, iar temperatura aerului este
Pe lângă măsurile agrotehnice, se recomandă ș i folosirea metodelor biologice, iar în loturile semincere, după caz, efectuarea a trei tratamente cu insecticide piretroide ( Fastac 10 CE - 150 ml/ha, Decis 2,5 CE sau Karate 2,5 CE - 300 ml/ha , administrate î n 300 l a pă) în următoarele fenofaze: butonizare, începutul înfloritului și sfârșitul î nfloritului. Grăpatul se efectuează pe lucernierele îmbătrânite, cu grape cu discuri, în scopul î ntineririi acestora prin afânarea superficială a solului și fracț ionarea coletelor. Lucrarea dă rezultate bune dacă este însoțită de aplicarea îngrășă mintelor, supraînsămânțare cu raigras aristat (20 kg/ha) ș i irigare. Lucrarea se efectuează la sfârșitul verii sau primă vara. Irigarea este măsura tehnologică ce asigură producț ii mari ș i constante, deoarece lucerna este o mare consumatoare de apă . Sporuri însemnate de producție se înregistrează când conținutul în apă al solului î n stratul biologic activ (0-80 cm) este între jumătatea intervalului activ și capacitatea de câmp pentru apă. Plafonul umidității la care s e intervine prin irigare variază î ntre 60-80% din capacitatea de câmp. În anii cu ierni sărace în precipitații se recomandă o udare la î nceputul lui aprilie cu 500-600 m³/ha. În timpul vegetației - 600-700 m³/ha pe solurile permeabile și 500 m³ /ha pe cele mai puț ine permeabile. În cazul semănatului la sfârșitul verii - î nceputul toamnei, iar solul este slab aprovizionat cu apă, se impune o udare de răsărire, cu o normă de 300 -350 m³/ha. Când timpul este secetos l ucrarea se repetă după circa 0-10 zile.
Recoltarea, depozitarea ș i conservarea. Epoca de recoltare influențează atât nivelul și calitatea recoltei, cât ș i longevitatea lucernei. Î n anul I de vegetație lucerna se recoltează în intervalul cuprins î ntre sfârșitul fazei de
Conservarea lucernei se poate realiza prin uscare (sub formă de fân, făină, brichete) sau î nsilozare (sub form ă de semisiloz sau semifân). Uscarea se poate efectua pe cale naturală, cu ajutorul curenț ilor de aer sau cu instalații speciale pentru deshidratare pe cale industrială. Uscarea se poate efectua pe cale naturală, cu ajutorul curenț ilor de aer sau cu i nstalații speciale pentru deshidrat are pe cale industrială . Uscarea pe cale naturală se face pe sol, pe suporturi sau prin balotare. Pregătirea fânului pe sol: recoltarea cu coasa (manual), cu cositori mecanice sau cu vindroverul, uscarea î n brazde timp de 8-10 ore, după care acestea se î ntorc, iar după alte 10-12 ore, când umiditatea plantelor scade la 28-30%, lucerna se adună î n căpițe de 150-200 kg; după 1 -2 zile, timp î n care umiditatea scade la 15-17%, lucerna se transportă la locul de depozitare. Pregătirea fânului pe suporturi se practică în zonele relativ umede ș i este asemănătoare cu
cea de pregătire a fânului de pe pajiștile naturale; rezultă un fân de bună calitate, cu un conținut mai mare în proteine ș i caroten. Pregătirea fânului prin balotare: recoltarea cu cositori sau vindrover, de preferință dotat cu valțuri de strivire, pe ntru a reduce timpul de uscare în câmp; î n acest caz pierderile totale se reduc de circa 2 ori, cele de frunze de circa 4 ori, iar cele de carotenoizi cu 20- 25%, față de sistemul clasic cositoare-greblă; La folosirea vindroverului bra zdele se întorc cu grebla rotativă, după 15-20 ore, iar după încă 10- 15 ore de timp frumos, când umiditatea plantelor ajunge la 30-35%, are loc balotarea la o presiune medie; î n acest caz baloturile se transportă în baza furajeră ș i se continuă uscarea cu ajutorul curenților de aer; Dacă definitivarea uscării se va realiza în câmp, balotarea va avea loc la umiditatea de 25-30%,
TEHNOLOGIA
DE CULTIVARE A LUCERNEI PENTRU SĂMÂNȚĂ
Sămânța de lucernă se poate obț ine din culturile obișnuite pentru furaj sau din culturi speciale, înființate î n acest scop.
Cerințele lucernei pentru sămânță față de climă ș i sol Se recomandă în zonele unde în perioada î nflorire-fructificare temperaturile sunt de circa 25 C ziua și 18 C noaptea; umiditatea aerului < 50%, iar zilele să fie senine și fără vânt. Solul trebuie să fie permeabil, apovizionat cu elemente nutritive, fără aport freatic și cu pH>6,5. Cele mai potrivite sunt cerno ziomurile, solurile aluvionare ș i chiar cele nisipoase, în condiț ii de irigare. Temperatura medie multianuală să fie de peste 9,5-10 C, iar suma precipitaț iilor anuale sub 500-550 mm. Cele mai favorabile zone sunt centrul ș i nord-estul Dobrogei, centrul, estul și nord-estul Câmpiei Române, sudul Olteniei, centrul ș i sudul Moldovei, sudvestul țării. Bune premergătoare sunt culturile care eliberează terenul devreme, cum ar fi plantele anuale furajere, mazărea, cartofii timpurii, orzoaica ș i cerealele de toamnă.
Fertilizarea – moderată, evitarea lăstăririi abundente a lucernei. Nu se recomandă fertilizarea cu azot, iar premergătoarele să nu fi primit gunoi de grajd. Îngrășămintele cu fosfor sunt recomandate pe toate tipurile de sol și în toț i anii; conț inutul solului de 7-8 mg fosfor mobil la 100 g sol. Dozele orientative de fosfor sunt de 60-80 kg/ha. Îngrășăminte cu potasiu se aplică în situațiile când solul conț ine sub 16 mg potasiu mobil la 100 g sol.
Irigarea - pentru răsărire în cazul semănatului de la î nceputul toamnei (1-2 udări cu 300-350 m³/ha) și pentru a completa necesarul de apă î nainte de îmbobocire, în anii f. secetoși (1 udare cu 300350 m³/ha). Pentru obținerea de sămânță se folosesc lucernierele din anii 1-3 , în funcț ie de tehnologia aplicată . Coasa de la care se realizează sămânța - în funcție de condițiile climatice și tehnologie, încât perioada de înflorire -fructificare să coincidă cu o vreme însorită și relativ secetoasă . Pentru zonele mai secetoase și la practicarea tehnologiei intensive se recomandă obținerea de sămânță la coasa I. Î n anii cu primăveri bogate în precipitații se recomandă recoltarea coasei I pentru furaj la începutul îmbobocirii și realizarea de sămânță la coasa a II-a, dar produc]iile vor fi <.
Recoltarea pentru sămânță se face când 75 -80% din păstăi
s-au brunificat; î ntr-o
singură fază sau î n două faze. Î ntr-o singură fază: se aplică un tratament cu desicantul Reglone, în doză de 3 ,5-4,5 l/ha, cu 45 zile î nainte de recoltare. În două faze: se face întâi cosirea plantelor cu vindroverul, iar după 3-4 zile însorite se treieră cu combina echipată corespunză tor. Producțiile de sămânță pot fi de 200-400 kg/ha la tehnologia clasică ș i 700-1000 kg/ha la tehnologia intensivă, terenuri irigate.
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL Deși este o plantă de climat umed și răcoros, ovăzul suportă mai bine ca alte plante condițiile secetoase.
Temp. min. de germinație este de 2 -3˚C, iar tinerele plante suportă temperaturi de -7˚C. Cerințele față de apă - destul de ridicate, având cel mai mare coeficient de transpirație dintre cereale (400-600).
Față de sol – cerințe reduse. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Rotația → Ovăzul nu este pretențios; premergătoare foarte bune sunt leguminoasele anuale sau perene. Nu se recomandă cultivarea după el însuși, nici după sfeclă, decât după 3-4 ani , pentru a preveni atacul de nematozi.
Ovăzul este bună premergătoare pentru plantele prășitoare și leguminoase. Fertilizarea
Deși este puțin pretențios față de elementele fertilizante din sol, ovăzul consumă cantități mari de substanțe nutritive . Pentru 1 t boabe și producția de paie aferentă, ovăzul consumă: 27,2 kg N, 13,4 kg P₂O₅, 27,4 kg K₂O și 6,5 kg CaO. Ovăzul reacționează bine la fertilizarea organo -minerală pe toate tipurile de sol. Se recomandă N50-75, P45-60, în funcție de sol. Pe soluri sărace în potasiu se aplică și 40 -60 kg K₂O.
- recoltarea pentru boabe se face la începutul maturării depline, cu combina pentru c ereale. - recoltarea ovăzului pentru masă verde are loc în faza de burduf, până la apariția paniculului, iar
pentru fân, de la apariția paniculului până la înflorire.
Producția - în funcție de condițiile de cultivare. În general producția medie de boabe d in țara noastră este de 1500-2000 kg/ha. Raportul boabe:paie este de 1:2.
Orzul – Hordeum vulgare L. IMPORTANȚĂ Orzul se cultivă în primul rând pentru boabele sale care se întrebuinţează pe scară largă în furajarea animalelor şi industria berii. În unele regiuni ale globului (marile altitudini populate, zone reci sau semiaride, unde grâul nu este adaptat), boabele de orz reprezintă principala plantă alimentară din aceste regiuni. Orzul este folosit în alimentaţia omului sub forma de arpacas, crupele obţinute din boabe de
orz prin perlare se folosesc la prepararea supelor şi sosurilor, iar măcinate se folosesc în hrana sugarilor şi la prepararea unor specialităţi. Boabele de orz reprezintă un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la îngrăşa t, cele producatoare de lapte şi animale tinere. Paiele de orz depăsesc valoarea nutritivă a celor de grâu,
Cele mai bune premergătoare pentru orzul de toamna sunt leguminoasele anuale şi perene, borceagurile, rapiţa. Orzoaica de primavară se seamană după plante care lasă solul curat de buruieni şi într-o bună stare de fertilitate, însă nu prea bogaţi în nitraţi. Bune premergătoare sunt cartoful si sfec la de zahăr fertilizate, sau porumbul dacă resturile vegetale au fost tocate şi bine îngropate să nu îngreuneze semănatul. Fertilizarea
Consumul specific de substanţe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Gunoiul de grajd deşi asigură sporuri de producţie nu este valorificat economic de orzul de toamna nici de orzoaică. Deoarece gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se fertilizează în general cu îngrăşăminte chimice. Pentru toate formele de orz , azotul se aplică primavara. Toamna se po ate da o parte din doza de azot (1/4 - 1/3), numai după premergătoare care sărăcesc solul (floarea -soarelui, porumb). Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de baza. Îngrăşămintele cu potasiu se aplică pe terenurile slab aprovizionate în acest element, administrindu -se 80 - 100 kg/ha potasiu pentru orzul de toamnă. Pentru orzoaica de primavară dozele de NPK recomandate sunt următoarele 40-60 kg/ha N; 40-60 kg/ha P; 30-40 kg/ha K in sub-stanţa activă. Amendamentele atât pentru orzul de toamnă cât şi pentru orzoaica de primavară se recomandă să se aplice pe solurile acide, constituind o măsură necesară pentru a asigura producţii ridicate. În funcţie de aciditatea solului se aplică 3 -6 tone/ha amendamente calcaroase o dată la 6 -7 ani sub a rătura de bază, de preferinţă nu în anul semănării orzului de toamnă.
Lucrările soluluI
Cantitatea de samânţă la hectar, la densitatea amintită, pentru orz şi orzoaica este între 160 200 kg/ha, în funcţie de MMB, puritate şi germinaţie.
Lucrări de ingrijire Tăvălugitul după semănat se realizează mai ales în toamnele secetoase cu tăvălugul inelat. Tăvălugitul după semănat poate constitui poate contribui o lucrare favorabilă răsăririi numai când solul din jurul seminţelor nu este prea uscat. La orzul de toamnă se execută controlul semănăturilor toamna si iarna, eliminarea excesului de umiditate în toamnă şi primavară şi celelalte lucrări de întreţinere la desprimăvărare în funcţie de starea culturii (fertilizare, tăvălugire în cazul fenomenului de descălţare). Combaterea buruienilor la cultura orzului şi orzoaicei se face cu erbicide similare cu cele de la grâu în funcţie de spectrul de buruieni care trebuie combătute : Sare DMA 2 -2,5 l/ha; Acetadin 4-6 l/ha; Icedin 1,5-2 l/ha; Basagran 2-4 l/ha; Avadex 4-6 l/ha; Igran 3-4 l/ha; Iloxan 28 CE 2-2,5 l/ha.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Pentru combaterea bol ilor foliare între care făinarea şi sfâşierea frunzelor, se folosesc fungicidele Metaben 70 + Mancozeb 80 1 + 2,5 kg/ha aplicate în două faze primul tratament la aparitia atacului, iar al doilea în faza de burduf înspicare. Principalele boli ale orzului s unt: făinarea – Erysiphe graminis, rugina – Puccinia graminis, fuzarioză – Fusarium graminearum. Primul tratament trebuie să se realizeze la înfrăţire, el limitează o serie de boli cum ar fi: ruginile, făinarea, bolile coletului. Al doilea tratament recomandat este să se realizeze în faza de burduf şi limitează atacul de făinare, rugină, septerioză, iar al treilea tratament la apariţia spicului şi prin acest
Din punct de ve dere calitativ, boabele de secară conţin în medie,13% proteine, 2% grăsimi,
2,5% celuloza, 80% hidranţi de carbon, substanţe minerale, vitamine B1, B2, PP. În condiţii naturale sau prin infecţie artificială apare boala numită cornul secarei (Claviceps purp urea), prin formarea de scleroţi în locul boabelor. Aceasta poate produce îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele de ergotisme, datorate conţinutului în alcaloizi toxici (ergotoxină, ergotină, cornutină). În industria farmaceutică scleroţii de cornul secarei se folosesc pentru prepararea unor medicamente împotriva hemoragiilor, afecţiuni circulatorii, tensiunii arteriale.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE În comparaţie cu grâul de toamnă, secara, la germinare, formează patru rădăcini seminale, iar poziţia nodului de înfrăţire este superficial faţă de sol. Rădăcinile coronare au o creştere puternică, se ramifică abundent, fiind mai dezvoltate pe solurile sărace şi nisipoase. Aparatul vegetativ este format din lăstari cu 5 -6 internoduri şi înălţimea de 120 – 170 cm. La începutul creşterii vegetative, frunzele au culoare roşie – violacee, apoi devine verde albastruie. Inflo rescenţa este un spic cu câte un singur spiculeţ biflor la fiecare călcâi al rahisului, protejat cu 2 glume, cu paleea inferioară aristată. În comparaţie cu grâul, secara înspică cu aproximativ două săptămîni mai devreme, iar înflorirea se realizează la 10 -20 zile după înspicare. Fructul este o cariopsă golaşă, de culoare verde gălbuie, cu MMB de 30 -40 g. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Sămânţa şi semănatul Sămânţa de secară folosită la semănat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime de calitate: puritatea de 98 %, germinaţia de 92% şi lipsa scleroţilor de Claviceps purpurea. Înainte de semănat sămânţa se tratează cu Vitavax 200 FF (300ml / 100 kg seminţe). Epoca optimă de semănat este în funcţie de zona de cultură între 15 -20 septembrie, în zonele nordice şi 1-10 octombrie în zonele sudice. Densitatea optimă este de 500-600 boabe germinabile/m², distanţa între râ nduri de 12,5 cm, iar adâncimea de semănat de 4-5 cm. Norma de se mănat este de 160-200 kg/ha.
Lucrări de întreţinere Primăvara devreme pe terenurile cu plante dezrădăcinate (descălţate), se efectuează o uşoară tăvălugire cu tăvălug neted. Combaterea buruienilor se realizează prin aceleaşi lucrări şi în cazul grâului: respectarea rotaţiei, lucrările solului, aplicarea de erbicide. Pe terenurile cu grad mai ridicat de îmburuienare se pot aplica următoarele erbicide: sare de amină (1,5 -2,0l/ha) sau Iloxan 28 CE (2,0-2,5l/ha). În condiţiile solurilor nisipoase irigate, se aplică o udare de răsărire, toamna, de 300 -400 m3/ha, iar in timpul vegetaţiei 1 -2 udări, în perioada alungirii paiului – înspicare. Recoltarea
şi conservarea
Culturile destinate folosirii ca furaj verde, primăvara devreme, se recoltează la înalţimea de 30-50 cm, când se foloseşte prin administrarea la iesle, sau se păşunează la înălţ imea de 20-25 cm. Perioada de referinţă este de 15 -20 zile, pînă la sfîrşitul fazei de burduf.
• fânul de sorg este relativ sărac în proteine, dar conține î n schimb cantităț i mari de caroten, săruri de calciu și fosfor, fiind superior porumbului din acest punct de vedere. • î n stare verde, plantele de sorg conțin principii toxice sub forma glicozidului cianogen "durrhina", care, în contact cu o enzimă din rumenul anima lelor (emulsina) se descompune și pune î n libertate acid cianhidric. • mai sensibile la intoxicațiile cu sorg sunt rumegă toarele. • doza letală de acid cianhidric este de 1 mg/kg greutate vi e la taurine ș i de 0,1 mg/kg greutate vie la ovine. Prevenirea intoxicațiilor cu sorg se realizează prin folosirea furaj ului verde numai după minim 3-4 ore de la recoltare.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Sistemul radicular foarte bine dezvoltat, care ajunge la adâncimi de cca. 2 m și prezintă un număr aproape dublu de perișori absorbanți, față de porumb. Tulpina este formată din 7-20 internoduri pline cu măduvă, având înălțimea de 1,5-3 m și o capacitate mare de lăstă rire. Frunzele, lungi de 50-80 cm ; inflorescenț a este un panicul ovat-alungit, erect, adunat sau lax, de până la 50 cm ; fructul este o cariopsă albă sau gă lbuie, comprimată, acoperită de palee și glume roșiatice, brune sau gă lbui.
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL Cerințele față de căldură sunt mari; temp. minimă de germinaț ie este de 10 C, iar
Semănatul se face primăvara, după ce a tre cut pericolul brumelor târzii, când temperatura solului este de >10 C, la adâncimea de semă nat. Distanța între rânduri și între plante pe rând - în funcție de scopul culturii și caracteristicile solului; cu SPC sau SUP. Sorgul pentru boabe – la 70-80 cm între rânduri, cu o desime de 180-200 mii plante recoltabile/ha, folosind o cantitate de sămânță de 10-15 kg/ha, sorgul pentru siloz - la 50-60 cm î ntre rânduri, cu o cantitate de sămânță de 20-25 kg/ha, sorgul pentru masă verde sau fân - la 25-30 cm î ntre rânduri, cu o normă de sămânță de 40-50 kg/ha. Adâncimea de semă nat: 3-4 cm pe solurile mijlocii și grele ș i de 5-7 cm pe solurile ușoare. Sorgul pentru furaj - se poate semă na și împreună cu soia: 25 kg/ha sorg + 60 kg/ha so ia pentru m. v. ș i fân 20 kg/ha sorg + 40 kg/ha soia - pentru î nsilozare
Lucrările de î ngrijire. Tăvălugirea imediat după semă nat. Î n culturile neerbicidate se fac 2- 3 prașile mecanice și 1 -2 prașile manuale. Pentru combaterea pe cale chimică a buruienilor solul se erbicidează preemergent cu Propazin 50 PU (6-8 k g/ha), când după sorg urmează porumb sau cu Propazin 50 PU 3-4 kg/ha + Satecid 4- 6 kg/ha, când urmează grâu, orz sau mazăre. Pentru buruienile dicotiledonate se pot folosi erbicidele SDMA sau Icedin forte (2 l/ha). Î n primele faze sunt necesare 1-3 trata mente pentru combaterea pă duchelui verde al cerealelor, cu Carbetox 37 (2 l/ha). Culturile de sorg pentru siloz nu se ră resc, iar cele pentru nutreț verde sau fân nu necesită lucrări de î ngrijire. În anii secetoși, prin irigare se obțin producții ridicate.
Valoarea nutritivă a 1 kg de trifoi recoltat la începutul î nfloririi este de 0,62 UN la fân și 0,18 UN la masa verde. Importanță î n ameliorarea unor însușiri ale solului. Acț iunea de refacere a structurii solului este mai mare decât la lucernă și sparcetă . În stare proaspătă poate produce meteorizații la rumegătoare.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Trifoiul roșu este o plantă perenă, cu rădăcina pivotantă, care î n anul I se dezvoltă în stratul de 20-30 cm, iar în urmă torii ani poate ajunge la 175 cm adâncime. Cea mai mare parte din masa de rădăcini se găsește î n stratul 0-10 cm (68- 73%), în timp ce î n stratul 10-20 cm numai 19-20%, î n cel de 20-30 cm, doar 7-8% . Simbioza cu bacteria Rhizobium trifolii, care este mai puțin pretențioasă față de condițiile de mediu, fiind activă ș i la pH <6,0; O activitate intensă a bacteriilor: pe soluri bine aprovizionate cu fosfor, potasiu, calciu, microelemente (bor, molibden, mangan etc.) și apă , iar temperaturile de minim 10-12 C. Tulpinile, (lăstarii aerieni), î nalte de 70-80 cm, sunt fistuloase, ramificate, erecte și bogat foliate (indicele foliar este de 4- 5/m²). Frunzele sunt alterne, trifoliate, cu foliole ovate , obovate sau eliptice, ce prezintă pe fața superioară o pată albicioasă î n forma literei V. Florile sunt sesile, roșii-purpurii, grupate î n capitule globuloase sau ovate. Fructul este o păstaie ovată, mică, monospermă , dehiscentă. Semințele sunt ovatasimetrice, brun-gălbui sau verzi-gălbui cu nuanțe violacei, cu dimensiunile 1,6-2,3/1,2-1,8/1,0-1,2 mm, iar MMB ˚
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL Trifoiul roșu este mai pretențios decât lucerna față de climă, dar mai puț in exigent față de sol. Este o plantă de climat umed și răcoros. Temp. minimă de germinare este de 1 C, iar cea optimă între 20 -30 C; până la în ceputul î nfloritului sunt necesare 800-900 C, iar până la maturarea semințelor 1200-1400 C. Rezistă bine la ger în condițiile unui sol cu strat protector de zăpadă . Recoltările târzii de toamnă ș i producerea de sămânță micșorează rezistenț a trifoiului la ger. Creșterea vegetativă intensă a re loc la temperaturi cuprinse î n intervalul 15-27 C, iar la peste 32 C se reduce mult dezvoltarea sistemului radicular ș i a rozetei de frunze. Se pot realiza producț ii normale și la 32 -35 C, dacă umiditatea î n stratul biologic activ este > 60% . Trifoiul roșu, deș i nu este un mare consumator de apă , este foarte pretenț ios la regimul hidric, dând rezultate bune în zonele cu precipitaț ii de peste 600 mm. Perioada critică pentru apă este la î mbobocire. Trifoiul roșu este sensibil la excesul de apă din stratul biologic activ al solului, dar și la băltirea apei la suprafață. Inundarea după cosire timp de 3-6 zile determină distrugerea sistemului radicular până la 90% și < producției cu până la 80%. Trifoiul roșu este o plantă de zi lungă. Creșterea intensităț ii luminii corelată cu temperaturi moderate determină sporirea biomasei aeriene ș i subterane. La începutul vegetației suportă umbrirea, fiind posibil semănatul sub formă de cultură ascunsă. Preferă soluri mijlocii, profunde, permeabile, bogate în humus ș i calciu, cu pH peste 6,0. Aceste condiții pot fi întâlnite pe soluri brune de pădure, cenușii ș i pe podzoluri secundare. Rezultate bune se obțin și pe cernoziomuri, când se asigură un regim hidric corespunzător. ˚
˚
˚
Dozele de îngrășăminte cu fosfor se calculează în funcț ie de aprovizionarea solului cu acest element, conținutul optim pentru trifoiul roș u fiind de 7-8 mg la 100 g sol . În absenț a datelor de cartare agrochimică, dozele orientative de fosfor sunt de 90-100 kg/ha, aplicate o dată la doi ani. Îngrășămintele cu potasiu sunt neces are pe solurile acide, când conț inutul î n potasiu mobil este sub 16 mg la 100 g sol. Se recomandă aplicarea anuală a 60-80 kg/ha K₂O. Gunoiul de grajd - pe solurile aci de, slab permeabile, în doză de 30-40 t/ha. În timpul vegetației, gunoiul bine fermentat se poate aplica primă vara devreme sau în ferestrele iernii, î n doze anuale de 15-20 t/ha. Pe solurile acide, cu pH <5,8- 6,0 se recomandă administrarea de amendamente calcaroase, î n doze de 5-6 t/ha, o dată la 6-7 ani.
Lucrările
solului - să asigure o bună mărunțire ș i nivelare a solului care favorizează o răsărire uniformă și rapidă. Î n general, trifoiul roșu se cultivă sub plantă protectoare, iar lucrările solului care se efectuează trebuie să satisfacă exigențele ambelor culturi . Când semănatul se face fără plantă protectoare, lucră rile solului sunt asemănătoare cu cele de la lucernă.
Sămânța și semănatul. Sămânța de trifoi trebuie să fie descuscutată , sănătoasă, cu P și G ridicate. Epoca de semănat primăvara devreme, când utilajele agricole pot intra pe teren. La cultivarea cu plantă protectoare de primăvară semănatul se face după amestecarea semințelor de la cele două culturi sau se seamănă întâi planta protectoare ș i apoi perpendicular pe
săptămâni după răsărirea trifoiului. Î n anii de exploatare, erbicidul Pivot (0,8-1 l/ha) are o eficiență deosebită în trifoiș tile infestate cu bur uieni dicotiledonate, inclusiv ș tevie (Rumex sp.), aplicat la 20-25 zile după desprimăvărare când buruienile sunt în faza de rozetă , iar trifoiul are 5-6 cm înățime. Combaterea sp. din g. Cuscuta se face ca la lucernă . Combaterea bolilor - arsura bacteriană ( Xanthomonas alfalfae Dowson), f ăinarea (Erysiphe martii Lév.), pătarea brună a frunzelor (Pseudopeziza trifolii Fuck.), mana (Peronospora trifoliorum de Bary.), antracnoza (Gloeosporium caulivorum Kirchn.) ș i rugina trifoiului (Uromyces trifolii Lév.), care pot provoca pierderi, de >50% din producția de fân se comb at prin metodele agroculturale și cele chimice recomandate la cultura lucernei. În cultura trifoiului acționează un număr mai redus de dăunători decât la lucernă, mai des întâlniți fiind gărgărițele florilor de trifoi ( Apion apricans Hbst., A. aestivum Germ.). În acest caz se recomandă la culturile semincere efectuarea a 2 tratamente, primul la î mbobocire, iar al doilea la sfârșitul î nfloritului, cu Fastac 10 CE (150 ml/ha), Decis 2,5 CE sau Karate 2,5 CE (300 ml/ha). Consumul specific la trifoi este de 500- 700 mm/an, maximul fiind î n lunile iunie-august, când consumă 4-5 mm/zi. Se apreciază că 1 mm precipitaț ii produce 21-22 kg s.u. sau 100 kg m.v . În culturile semănate la sfârșitul verii se aplică o udare de răsă rire de 300-350 m³/ha. Î n toamnele secetoase se impune ca după 7-8 zile să se mai aplice o udare de 3 50-400 m³/ha. În timpul vegetației se recomandă udări la intervale de 10 -12 zile î n lunile iulie-august și la 15 18 zile în mai-iunie, î n afara perioadelor ploioase, cu norme de 600-650 m³/ha pe cernoziomuri și soluri aluviale ș i de 500-550 m³/ha pe celelalte tipuri de soluri.
TEHNOLOGIA DE
CULTIVARE A TRIFOIULUI ROȘU PENTRU SĂMÂNȚĂ
Particularități: cerințele relativ modeste față de apă comparativ cu cultura pentru furaj, lăstărirea este mai redusă decât la lucernă , plantele sunt mai rezistente la cădere, polenizarea poate fi făcută î n proporție mai mare decât la lucernă de către albina domestică (deoarece coloana staminală se eliberează mai ușor din carenă), iar potențialul de î nflorire la coasa a II-a este egal cu cel de la prima coasă. Pentru realizarea unor producții ridicate de sămânță se impune înființarea de culturi destinate numai producerii de sămânță și renunțarea la obț inerea acestora din culturi pentru furaj. Zonele colinare cu veri relativ secetoase, unde cerințele termice ș i hidrice sunt satisfăcute: Transilvania, centrul ș i nordul Moldovei, nordul Câmpiei Române. Condiții favorabile se întâlensc ș i pe solurile fertile din Câmpia Dună rii, Dobrogea, sudul Moldovei și Câmpia Banatului, în condiț ii de irigare. Plantele premergătoare pentru c ulturile semincere de trifoi roș u sunt asemănătoare cu cele de la cultura pentru furaj, cu condiția ca acestea să nu fi fost infestate cu ștevie sau cuscută . Trifoiul roșu este mai puțin pretențios față de conținutul solului î n fosfor decât lucerna. Rezultate bune se obțin când conținutul î n fosfor mobil este de 7-8 mg/100 g sol, iar cel de potasiu de 16-18 mg/100 g sol. Se recomandă 50-80 kg/ha P₂O₅ și 50 -80 kg/ha K₂O, pe solurile acide. Nu se recomandă aplicarea de îngrășă minte cu azot direct semincerilor de trifoi. Gunoiul de grajd aplicat plant ei premergătoare, pe solurile acide, nu dăunează trifoiului pentru sămânță. Î n acest caz se reduce doza de fosfor cu 30- 40% și cea de potasiu cu 70-100%. Pe solurile acide (pH <5,8) se recomandă aplicarea amendamentelor, o dată la 6 -8 ani, în doză de 5-6 t/ha CaCO₃.
Recoltarea - î n zonele colinare cu veri secetoase se face la coasa I, ca și î n cazul loturilor semincere de pe terenurile irigate din sudul țării. Î n zonele colinare mai umede recoltarea pentru sămânță se face la coasa a II-a , prima coasă recoltându-se pentru furaj la începutul î mbobocirii. Loturile semincere din cultura intensivă se mențin în cultură 1-2 ani, recoltarea realizându-se la coasa I sau a II- a în funcție de condiț iile climatice. Recoltarea se poate face în două faze sau printr -o singură trecere. Î n primul caz plantele se cosesc cu vindroverul când 80-85% din capitule s-au brunificat, apoi după 3-4 zile se treieră cu combina echipată și reglată corespunzător. Î n cel de-al doilea caz se impune tratarea culturii cu un desicant (Reglone 5 l/ha) când 80% din capitule au culoarea brună , apoi după 5-6 zile se face recoltarea direct din lan. În condiții favorabile se pot realiza 300-500 kg/h sămânță.
Iarba de Sudan – Sorghum sudanense IMPORTANȚĂ → producț ii mari → rezistență deosebită la secetă → calitate bună a nutrețului → suportă bine pășunatul. Productivitatea ridicată se datorește capacităț ii mari de regenerare (2-4 recolte pe an).
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Rotația. Având o creștere lentă î n primele faze de vege tație, iarba de Sudan este sensibilă la î mburuienare. Se recomandă cultivarea după prăș itoare sau leguminoase anuale, care lasă terenul curat de buruieni. Se poate cultiva 4-5 ani în monocultură, iar după iarbă de Sudan solul este secătuit în apă și azot nitric, putând urma porumb pentru boabe sau furaj. Fertilizarea. Pentru a produce 1 t kg s.u., iarba de Sudan, consumă 16-17 kg azot, 6-7 kg fosfor, 28-30 kg potasiu ș i 9-10 kg calciu. Îngrășămintele cu azot î n doze de 100-120 kg/ha se aplică fracționat (2/3 primăvara devreme și 1/3 după prima coasă), iar cele cu fosfor î n doză de 40-80 kg/ha se aplică sub arătura de bază . Gunoiul de grajd în doză de 20-40 t/ha este foarte bine valorificat când iarba de Sudan urmează în rotație î n primii doi ani de la administrare.
Lucrările
solului. Arătura se face toamna, cu pluguri cu scormonitori, la 20-25 cm.; pregătirea patului germinativ cu grapa cu discuri, la adâncimea de semă nat.
Sămânța și semă natul. Sămânța trebuie să fie curată , lipsită de
costrei (Sorghum
halepense), cu puritatea de 97% și germinația de peste 70%. Semă natul se face primăvara târziu, când temperatura solului este de 10-12 C și există tendințe de creș tere a acesteia. Pentru masă verde sau fân se seamănă cu semănă tori universale (SUP), la 12,5 cm î ntre rânduri, cu 600 plante/m², pentru siloz sau sămânță , la 50-60 cm între rânduri cu desimea de 150-200
Raigrasul aristat - Lolium multiflorum IMPORTANȚĂ Raigrasul aristat prezintă deosebită importanță, datorită : • potențialului mare de producție, • valorii nutritive ridicate ( 1 kg s.u.=0,8-0,9 UN și conține 130-160 g P.D.), • consumabilității și digestibilității mari, • perioadei lungi de folosire ( 20-25 zile la primul ciclu de producție ș i 15-18 zile la ciclul al doilea), • oferă un nutreț verde foarte timpuriu, • este o bună premergă toare pentru culturile succesive (î n cazul folosirii a 1-2 recolte), • este o bună plantă amelioratoare a solului (lasă î n sol 7-12 t/ha rădăcini uscate, echivalente cu 25-40 t/ha gunoi de grajd),
• se conservă ușor prin î nsilozare • produce cantități mari de sămânță (1000 -2000 kg/ha în primul an, î n condiții de irigare). • în țara noastră raigrasul aristat pentru furaj, se cultivă pe circa 100 000 ha.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Raigrasul aristat are o capacitate ridicată de lăstărire, realizând tu fe rare cu lăstari de 70-100 cm, erecți, de culoare violacee la bază și verde deschis în rest. Frunzele sunt lucioase, late de 2-4 mm , prevăzute cu o ligulă scurtă. Inflrescența este un spic lung de 20 -30 cm, cu spiculețe așezate mai apropiat unele de altele față de raigrasul peren. Paleea inferioară este aristată cu arista lungă de 1 -5 mm. Fructul este o
Lucrările de î ngrijire. Combaterea buruienilor se face prin respectarea rotației și î n caz de nevoie, prin aplicarea erbicidelor (2,4 D în doză de 1,5 -2 kg/ha în 300-400 l apă) primăvara, când buruienile di cotiledonate sunt în faza de rozetă . Irigarea culturii: 1 udare de răsărire cu 300 m³/ha și apoi după fiecare recoltare, norme de 600-700 m³/ha.
Recoltarea, depozitarea ș i conservarea. Pentru masă verde se recoltează la primul ciclu de producț ie când înălțimea plantelor este de 40-50 cm și apoi după fiecare 25-30 zile, interval când are loc regenerarea plantelor. Pentru fân se recoltează la începutul î nfloririi. Pentru î nsilozare î n faza de burduf. Producțiile: î n condiții de irigare ajung p ână la 120-150 t/ha masă verde, iar în condiții neirigate se obț in 60-80 t/ha masă verde.
Meiul – Panicum miliaceum ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Seminţele de mei formează la germinaţie o singură rădăcină embrionară, la adâncimea de 2 -3
Reacţia meiului la îngrăşăminte este puternic influienţată de umiditate şi natura solului, în regiunile secetoase, reacţia este foarte slabă, din care cauză este recomandat ca îngrăşămintele pe baza de azot şi fosfor, date împreună, să fie date plantei premergătoare.
Lucrările solului Lucrările solului care se fac pentru mei sunt asemănătoare cu ale celorlalte gramine. Patul germinativ realizat trebuie să fie bine mărunţit, aşezat şi curat de buruieni. Sămânţa de mei când ajunge în sol trebuie să găsească condiţii optime de germinaţiie adică un pat tare si plapuma moale, pentru a putea să germineze în condiţii bune.
Sămânţa şi semănatul Meiul se seamănă târziu, când temperatura solului depăşeşte în mod constant 10-12 C. Adâncimea de semănat la mei este de 3 cm. variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice. În cultură succesivă, meiul se seamănă până cel târziu la 15 iulie în zona de câmpie şi la 10 iulie în zonele colinare. Cantitatea de sămânţă la hectar, la meiul semănat in cultură obişnuită, norma de semănat recomandată este de 15-18 kg/ha. Iar în cultură succesivă se recomandă 24 -25 kg/ha.
Lucrări de îngrijire în cultura meiului Meiul poate avea o răsărire neuniformă determinată de crusta solului apărută după semănat, de îmburuienare după răsărire şi de ritmul redus de creştere în prima parte de vegetaţie. După semănat, tăvălugirea contribuie la o foarte bună răsărire a plantelor, imediat după
Consumul în cantități mari a boabelor provoacă un exces proteic în organism sau formarea unor compuși toxici prin degradarea proteinelor ( când mazărea este veche ). Semințele de mazăre bogate și în vitamine: A, B1, C; 100 kg semințe = cu 109 U.N.. Vrejii de mazăre conțin aproape de trei ori mai multe proteine în comparație cu paiele de cereale; 100 kg vreji echivalează cu circa 33 U.N. Pentru folosirea ca fân sau masă verde, mazărea se seamănă în amestec cu: secară, orz, orzoaică, ovăz, formând borceagul sau cu porumb, sorg etc.. Soiurile cultivate: mazărea comună: Alina, Atol, Corina, Dora, Marina, Profi, Renata, Rodil, Turbo, Vedea; mazărea furajeră, forma de toamnă (hiemale) soiul Caracal 39, iar din forma de primăvară (aestivale), soiul Magistra.
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL Mazărea este puțin pretențioasă față de factorii de vegetație. Cerințele față de căldură sunt moderate, temperatura minimă de germinare este de 1-2 ˚C; plantele în primele faze de vegetație pot suporta temperaturi scăzute de - 4 - -6˚C, iar formele de toamnă ale mazării furajere rezistă până la - 18 - -20 C. Ambele specii de mazăre au cerințe mari față de apă. Nu pot suporta seceta prelungită, mai ales în perioada înflorire -fructificare, dar nici excesul de apă. Solurile cele mai bune pentru cultivarea mazării sunt cele mijlocii, fertile, bogate în calciu, cu reacție neutră sau slab alcalină; nu sunt bune solurile grele, acide. Mazărea furajeră se poate cultiva și pe soluri nisipoase.
Lucrările de îngrijire Culturile de mazăre pentru nutreț nu cer îngrijiri speciale. .
Tăvălugitul după semănat este necesar când stratul superficial al solului este us cat. Distrugerea buruienilor - cu sapa rotativă cu colții întorși sau cu grapa stelată însă trebuie făcută cu multă atenție și numai până când plantele au ajuns la 6-8 cm înălțime.
Recoltarea, depozitarea și conservarea
Culturile pure de mazăre pentru masă
.
verde, se recoltează în faza de înflorire, iar borceagurile cu mazăre în momentul formării primelor păstăi. Recoltarea borceagului cu mazăre pentru însilozare se face la formarea semințelor în păstăi . Pentru boabe, mazărea în cultură pură se recoltează când plantele și 2/3 din păstăi s-au îngălbenit. Gărgărița (Bruchus pisorum) se combate cu sulfură de carbon 1 l/ t sămânță.
Producția. Culturile pure și borceagurile cu mazăre dau producții 25 -35 t/ha masă verde; sămânță 1500-3000 kg/ha.
Sparceta - Onobrychis viciifolia
SISTEMATICĂ ȘI SOIURI Pe glob se cunosc circa 100 de specii ale genului Onobrychis, din care î n țara noastră se întâlnesc doar cinci: Onobrychis viciifolia, O. alba, O. arenaria, O. gracilis și O. transilvanica. Cele mai răspândite în cultură sunt soiurile: Sparta (de o coasă ), care dă rezultate bune pe terenurile supuse eroziunii î n amestec cu Bromus inermis și Splendid (de două coase).
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL Sparceta dă rezultate bune în zona de cultură a lucernei. Temperatura minimă de germinare este de 2-3 C, iar cea optimă pentru creștere ș i dezvoltare, de 20-25 C. Sparceta de o coasă are o mare rezistență la temperaturile scăzute ș i factorii nefavorabili din timpul iernii. După înrădăcinare sparceta este foarte rezistentă la secetă, putându -se cultiva și î n zone cu 400-500 mm precipitaț ii anuale. Sparceta nu suportă excesul de umiditate. Pentru sparcetă, cele mai indicate soluri sunt cele permeabile, drenate ș i bogate în calciu, însă se obțin rezultate bune ș i pe solurile nisipoase, pe cele erodate, cu strat arabi l subțire, de pe coline și coaste aride. Se consideră că un conținut de 0,5-0,7% calciu î n sol este optim pentru cultura sparcetei. Plantele suportă o anumită salinitate a solului și reacție alcalină până la pH = 8,5, dar nu dau rezultate bune pe soluril e acide, impermeabile, umede ș i reci, cu apa freatică aproape de suprafaț a solului.
Zonele de cultură: ca la lucernă, dar ocupă terenurile mai sărace, versanț ii supuși eroziunii, unde lucerna dă rezultate mai slabe. TEHNLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Lucrările de îngrijire. Imediat după semănat, în anii secetoș i, se recomandă efectuarea tăvă lugitulu i, cu tăvă lugi inelari. Celelalte lucrări sunt asemănătoare cu cele de la lucernă . Când se cultivă cu plantă protectoare, se impune ca aceasta să fie recoltată la o înălțime de la sol de 15-20 cm, pentru a nu stânjeni creș terea tinerelor plante de spar cetă. Începând cu anul doi de cultură, se recomandă grăparea culturii de sparcetă în fiecare primăvară .
Recoltarea, depozitarea și conservarea Sparceta se folosește în condiț ii economice 3-5 ani. Epoca optimă de recoltare pentru fân este î ntre mijlocul fazei de îmbobocire și începutul î nfloririi (10-15% din plante). Întârzierea recoltatului duce la scăderea accentuată a calității. Metodele de pregătire a fânului sunt asemănătoare cu cele de la lucernă . Nu se recomandă păș unatul intensiv al sparcetei. Se poate folosi prin pășunat, începând din anul II de vegetație, când plantele au 15 -20 cm înălț ime, dar pe o durată de 2 -3 ore/zi/tarla, la o încărcare optimă cu animale. Producția. în condiții bune de cultură, la sparcetă se obț in 25-35 t/ha mas ă verde (5-7 t/ha s.u.) și chiar mai mult la sparceta de două coase.
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A SPARCETEI PENTRU SĂMÂNȚĂ Înființarea semincerilor de sparcetă - ca la lucernă .
Ghizdeiul rezistă foarte bine la pășunat, se reface cu mare ușurință ș i nu produce meteorizații la animale. Datorită creșterii în toată perioada de vegetație și masei mari de rădă cini pe care o formează, ghizdeiul se remarcă printr -o capacitate ridicată de a proteja solul împotriva eroziunii.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Î n primele faze de vegetație ghizdeiul creș te încet, însă semănat fără plantă protectoare și în condiții optime se poate obține chiar din primul an o coasă și o otavă. În anii următori pornește devreme în vegetație, având o energie de regenerare destul de ridicată (2-3 coase/an). În comparație cu lucerna și trifoiul, ghizdeiul prezintă unele particularități: - este rezistent la ger, secetă ș i la excesul de umiditate; - are o slabă capacitate de competiție în faza de plantulă ; - atât în fânețe, cât și în pășuni, se autoînsămânțează, menținându -se timp îndelungat în cultură; - lăstarii se lignifică mai lent și mai puț in; - se poate înmulți și pe cale vegetativă, prin fragmente de rădă cini; - nu produce meteorizaț ii la animale; - este răspândit în condiț ii foarte variate, privind umiditatea, pH- ul și fertilitatea solului; - tolerează mai bine aciditatea accentuată a solului.
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL Ghizdeiul are cerinț e moderate față de căldură: temperatura minimă de germinare este de 1-2 C, iar plantele pot rezista până la -25 C, chiar fără strat protector de zăpadă . Suportă bine variațiile de nivel din sol și acoperirea temporară cu apă (circa 30 zile).
Lucrările de î ngrijire. Sunt asemănătoare cu cele de la trifoiul roș u,
lucrarea cu
tăvălugul după semănat fiind necesară în toate zonele de cultură a ghizdeiului. Recoltarea, depozitarea ș i conservarea. Când ghizdeiul se seamănă cu plantă protectoare, aceasta trebuie recoltată ceva mai devreme decât î n mod normal pentru a permite consolidarea ghizdeiului, realizându -se în acest caz ș i o recoltă de ghizdei. Fără plantă protectoare, ghizdeiul în primul an se recoltează o singură dată , la înflorirea deplină. În anii următori de la ghizdei, se pot realiza 2 coase și o otavă. Recoltarea pentru fân se face î n intervalul începutul înfloririi și înflorirea deplină a plantelor. Pentru masă verde se recomandă ca recoltarea să se facă î nainte de î nflorire, când consumabilitatea este mai ridicată . Ghizdeiul, mai ales î n amestec cu graminee, se poate folosi și prin păș unat, începând cu a II, când plantele sunt de 15-20 cm. Se recomandă ca recoltarea prin cosit să se facă î n toate cazurile la 7 cm de la sol.
Ultima recoltare trebuie să se realizeze cel târziu la sfârș itul lunii septembrie pentru a favoriza acumularea substanțelor de rezervă în rădă cini; ghizdeiul își întrerupe creș terea ceva mai devreme. Pregătirea fânului se face ca la lucernă ș i trifoi.
Producția. Î n anii favorabili se pot realiza 3-4 coase, o bținându-se 25-35 t/ha masă verde sau 5-7 t/ha fân.
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A GHIZDEIULUI PENTRU SĂMÂNȚĂ Se cultivă în regiunile cu suficientă umiditate din zonele de silvostepă ș i nemorală
Măzărichile Măzărichea de toamnă - Vicia villosa Măzărichea păroasă - Vicia pannonica Măzărichea de primăvară - Vicia sativa IMPORTANȚĂ Măzărichile se cultivă împreună cu o cereală, alcă tuind borceagurile, pentru masă verde, fân, semifân, nutreț murat . Furajul obținut este bogat în proteină , cu un grad ridicat de consumabilitate și digestibilitate. Valoarea nutritivă: 1 kg m.v. = 0,10 -0,15 U.N., fiind posibilă realizarea a 3500-4500 UN/ha la măzărichile de toamnă și 3000 -3500 UN/ha la măzărichea de primăvară. Semințele se utilizează în cantități mici, î n amestec cu alte concentrate, deoarece pot produce intoxicații datorită glicozidului vicianină.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Măzărichile sunt plante anuale, cu rădăcina pivotantă, profundă ; talie înaltă, frunzele paripenat-compuse, terminate cu cârcei, cu foliole eliptice, alungit-lanceolate până la obovate, mucronate; fl orile divers colorate; fructul păstaie dehiscentă .
Borceagul de primăvară se seamănă primăvara devreme. Î n cadrul conveierului verde, borceagul de primăvară se poate semăna eș alonat, la interval de 10- 15 zile î ntre ntre epoci. Norma de sămânță la borceagul de toamnă : 140-180 kg/ha, raportul dintre măzăriche și cereală fiind de 2:1 sau 1:1, iar borceagul de primăvară de 160-180 kg/ha, cu raportul dintre măzăriche și cereală de 2:1 pentru fân sau semifân și de 1:1 pentru masă verde. Toate borceagurile se seamănă î n rânduri obișnuite (12,5-15 cm), la adâncimea de 3-6 cm. La culturile semincere, normele de sămânță sunt următoarele: • 50-60 kg/ha măzăriche păroasă+50-60 kg/ha grâu de t-nă; • 60-80 kg/ha măzăriche albă+50-60 kg/ha grâu de toamnă ; • 120-130 kg/ha măzăriche în cultură pură ; • 80-100 kg/ha măzăriche de primăvară + 40-50 kg/ha ovăz. Se seamănă î n rânduri apropiate, apropiate, în aceleași epoci ca ș i culturile pentru furaj.
Lucrările de întreț inere - ca la borceagurile cu mază re. Recoltarea, depozitarea ș i
conservarea. Pentru sămânță, se recoltează într -o singură fază, direct cu combina din lan , când 80-90% din păstăi s-au brunificat sau î n două faze, când masa vegetativă cosită, se lasă î n brazde 1-2 zile după care se treieră . Pentru masă verde, borceagurile se recoltează eșalonat, din momentul când planta de susținere a ajuns la 40-50 cm înălțime (faza de burduf), iar producția este de cel puțin 10 t/ha masă verde.
Masa verde este folosită în hrana taurinelor, sub formă tocată î n amestec cu alte nutrețuri . În țara noastră bobul se cultivă pe suprafețe mici, î n regiunile umede, pe glob suprafața ocupată de bob este cca 2,9 mil. ha.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Rădăcină pivotantă, bine dezvoltată, tulpină tetramuchiată, glabră, înaltă de 70-150 cm, frunze paripenat compuse, cu 2-3 perechi de foliole, eliptice, glabre, flori albe, cu o pată negricioasă la baza aripioarelor, grupate câte 2 -8 î n raceme mici, axilare; păstaie polispermă, dehiscentă, cilindrică . Bobul are trei varietăț i: Vicia faba var. major - bobul mare, Vicia faba var. aequina - bobul mijlociu sau furajer ș i Vicia faba var. minor - bobul mic (bobușorul)-soiul Cluj 84. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Rotația. Bobul urmează în cultură după prășitoare gunoite ș i cereale de toamnă și este o bună premergătoare, î n special pentru cerealele de toamnă . Fertilizarea. Având o perioadă lungă de vegetație, valorifică bine gunoiul de grajd aplicat toamna, î n cantitate de 40-50 t/ha. Îngrășămintele Îngrășămintele cu fosfor ș i potasiu, î n cantitate de 40-60 kg/ha P₂O₅ și 40-60 kg/ha K₂O, măresc semnificativ producț ia.
Lucrările solului Ca la mazăre sau alte leguminoase timpurii. .
Lupinul - Lupinus albus L. IMPORTANȚĂ pentru îngrăşământ verde. Lupinul este cunoscut ca plantă furajeră şi pentru îngrăşământ Deoarece lupinul conţine alcaloizi, boabele au o utilizare mai restrânsă. Ele se folosesc în hrana peştilor, iar la alte animale numai după înlăturarea gustului amar, prin spălare în apă , fierbere, tratare cu acid clorhidric sau clorură d e sodiu etc. Un procedeu de dezalcaloidare constă din următoarele: următoarele: înmuierea boabelor (24 - 36 h), apoi fierberea lor în vase neacoperite (1 - 2 h), scurgerea apei după răcire şi spălarea boabelor sub un curent de apă rece. RÜMKER, apoi ROEMER, VITTMACK şi PRIANIŞNIKOV au stabilit posibilitatea ameliorării unor forme de lupin sărace în alcaloizi, pe la începutul secolului al XX-lea. În laboratorul lui E. BAUR, care preconizase analiza individuală a plantelor, RUDOLF VON SENGBUSCH (bazat pe metoda rapidă de analiză individuală a plantelor a lui PRIANIŞNIKOV), a reuşit, între anii 1927 - 1930, să obţină primele plante sărace în alcaloizi, aşa -zisul “lupin dulce” (J. HACKBARTH şi .H. J. TROLL, 1959). Formele “dulci” se pot folosi fără nici un risc în alimentaţi a animalelor, ca furaj concentrat, masă verde, însilozat sau păşune . Boabele lupinului dulce se pot utiliza şi de către om, fără nici o rezervă, sub formă de făină, la prepararea diverselor produse de panificaţie sau de pâine (5% în făina de grâu), ca boa be fierte sau prăjite, sau pentru a se obţine ulei, margarină, proteină etc. Lupinul se poate folosi ca îngrăşământ verde în cultură principală sau ca a doua cultură (în mirişte) pe terenurile uşoare şi cele cu reacţie uşor acidă până la acidă, sărace în azot şi calciu.
Seminţele sunt albe cu nuanţe roz şi MMB de 300 - 400 g la lupinul alb; marmorate pe fond albicios, cu MMB de 100 – 180 g la lupinul galben; marmorate pe fond închis, cu MMB de 150 - 200 g la lupinul albastru şi brunemarmorate, cu MMB de 20 - 25 g la lupinul peren. Perioada de vegetaţie este de 120 - 140 zile la lupinul alb, 110 - 130 zile la lupinul galben, 120 140 zile la lupinul albastru şi 70 - 75 zile la lupinul peren (la această specie o cultură durează 8 - 10 ani). TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Rotaţie. Poate reveni după orice cultură şi în plus se autosuportă un număr mare de ani , singura excepţie fiind faptul că nu se poate cultiva după alte legumino ase. Este bună premergătoare
pentru grâul de toamnă. Fertilizare. Lupinul se fertilizează în toamnă cu 200 kg superfosfat şi în primăvară înainte de pregătirea patului germinativ, doar în anii secetoşi, cu 100 kg azotat de amoniu pentru stimularea
pornirii în vegetaţie.
Lucrările solului. Se fac cele clasice pent ru culturile de primăvară cum ar fi la mazăre. Sămânţa şi semănatul Semănatul se face în urgenţa întâi, când în sol sunt peste 4 C iar întârzierea semănatului poate duce la scăderi de producţie. Densitatea de semănat la lupinul alb este de 50 -60 boabe germinabile /m², ceea ce înseamnă cca 180-200 kg/ha. La lupinul galben şi albastru densitatea es te de 70-80 boabe germinabile/m²
Sfecla furajeră - Beta vulgaris L. ssp. crassa D.B IMPORTANȚĂ • productivitate ridicată ; • calitate f. bună a furajului. În hrana animalelor: rădăcinile tuberizate ș i frunzele → în stare proaspătă sau însilozate sub formă tocată ș i amestecate cu alte plante furajere. Corpul tuberizat → un valoros furaj suculent, cu 814% s.u., bogat î n hidrați de carbon; 1 kg s.u. = 1 UN.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Sfecla furajeră → plantă bienală din familia Chenopodiaceae; Frunzele sunt mari, lucioase pe fața superioară, dispuse în rozetă pe colet ș i reprezintă aproximativ 20-25% din corpul tuberizat.
Florile sunt sesile, inserate în jumătatea superioară a ramificaț iilor lăstarilor; fructul este nuculă ; mai multe nucule formează glomerulul.
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ Ș I SOL Sfecla furajeră → plantă de climat temperat, cu veri calde, suficient de umede. Temperatura minimă de germinare = 5-7˚C. Plantele sunt sensibile la brumele și înghețurile timpurii din toamnă, însă și la temperaturile ridicate din timpul verii, asociate cu o insuficientă aprovizionare cu apă.
Gunoi de grajd î n doze de 30-40 t/ha în cultură neirigată și 40-60(80) t/ha în cultură irigată, administrate toamna sub arătură împreună cu îngrășă mintele cu fosfor și eventual cu potasiu. Dozele mari de îngrășăminte cu azot măresc conținutul de nitraț i din furaj (până la 1100 mg/100 g s.u. la fertilizarea cu N300), dar nu prezintă toxicitate pentru rumegătoare, datorită conținutului în zahăr;
Lucrările solului. Arătura la 25-30 cm adâncime, imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare, fiind urmată de nivelarea terenului. Primăvara, pregătirea patului germinativ se face cu combinatorul sau grape cu colți, evitânduse lucrarea cu grapa cu discuri;
Sămânța și semănatul
.
Sămânța plurigermă și monogermă genetic, șlefuită î n cazul soiurilor plurigerme și neșlefuită la soiurile monogerme.
Înainte de semănat semințele se tratează cu Heptaclor (1,25 g/kg sămânță ), Tiradin sau Criptodin (0,8 g/kg sămânță ), pentru prevenirea putrezirii plantelor ș i împotriva atacului dăunătorilor. Se seamănă când temperatura solului la 2-5 cm adâncime a ajuns la 7-8 C. Desimea de 80.000 plante/ha pentru culturile neirigate ș i de 100.000 plante/ha în condiții irigate. Semănatul se face la distanț a de 45-50 cm între rânduri, iar pe urma roț ilor tractorului la 60-70 cm sau echidistant la 50-60 cm. Distanța între glomerule pe rând va fi de 10 cm pe solurile bine pregă tite și de 5-8 cm pe
Recoltarea, depozitarea ș i conservarea. Î n cadrul conveierului verde sfecla furajeră se recoltează eșalonat, ținându -se seama de mărimea corpului tuberizat și de producț ie. Pentru conservare în timpul iernii, se recoltează la maturitatea fiziologică , când frunzele încep să se îngălbenească, înaintea înghețurilor de toamnă , pe vreme frumoasă, pentru ca pământul să se scuture de pe rădă cini. Lucrarea se face manual sau cu dislocatorul . După scoaterea din sol se rup frunzele și rădăcinile se curăță de pământ. Frunzele se pot însiloza î n amestec cu paie tocate sau pleavă . Silozurile construite la suprafaț a solului: 1,5-3 m lățime, 1,5-2 m înălțime și 20-25 m lungime . Pe mijlocul silozului, în lungul acestuia, se execută un canal lat de 40-50 cm și adânc de 30-40 cm, care se acoperă cu un gră tar, pe care se așează din 2 (4) î n 2 (4) m coșuri de aerisire din șipci de lemn, tulpini de floarea-soarelui etc.. Se acoperă cu un strat de paie de 50- 60 cm, peste care se așează un strat de pământ de 20 -30 cm, coama lăsându-se descoperită până când temperatura aerului coboară și ar putea afecta rădă cinile neacoperite. Silozurile de sfeclă se pot clădi ș i de-a lungul șirelor de paie Temperatura optimă de păstrare a sfeclei î n siloz este de 1-3 C. Nu se vor depozita în siloz rădăcinile rănite, tăiate și mucegăite. Sfecla se poate păstra î n silozuri timp de 4-6 luni, iar în această perioadă pierderile sunt de circa 15-20%.
Producția În cultura neirigată, producția de rădă cini este de 100-130 t/ha, iar în cultura .
irigată, de circa 170-200 t/ha . Producția de frunze este de peste 10-12 t/ha.
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Rotația. Gulia furajeră este pretențioasă față de planta premergă toare. Bune premergătoare sunt plantele care eliberează terenul mai devreme: culturi furajere anu ale, cereale de toamnă, leguminoase pentru boabe;
Poate fi cultivată în cultură succesivă după culturi furajere folosite pentru masă verde (secara de furaj, borceagurile cu mazăre și măză riche etc.). Nu suportă monocultura, revenind pe acelaș i teren după 4-6 ani. Fertilizarea. Gunoiul de grajd → sub arătură, î n doze de 25-40 t/ha. Îngrășămintele chimice sunt bine valorificate, sporurile de producț ie, la o fertilizare medie ( N90 P60 K60) î n zonele mai umede, fiind de circa 55-60%. Pe solurile acide → administrarea de amendamente cu calciu, pentru neutralizarea a cel puțin 50% din aciditatea hidrolitică .
Lucrările solului. Arătura de toamnă la adâncimea de 20-25 cm, iar primăvara, patul germinativ se pregăteș te cu combinatorul sau cu grape cu colți la adâncimea de 5-6 cm. La semănatul în cultură succesivă, terenul se pregătește pri ntr- o arătură superficială, urmată de discuiri repetate și grăpat sau numai prin discuire ș i grăpare.
Sămânța și semănatul
Producția Producția de rădăcini
este de 40-70 t/ha, iar cea de frunze de 4-8 t/ha. În cultură succesivă se pot realiza producț ii de peste 35 t/ha. .
Morcovul furajer - Daucus carota L. ssp. sativus IMPORTANȚĂ Corpul tuberizat obținut în primul an, reprezintă un nutreț suculent f. bun pentru tineret și reproducă torii tuturor speciilor de animale. Î n medie, morcovul are 12-14% s.u., din care circa 70% sunt extractive neazotate. Morcovul are un conț inut ridicat în glucide și în vitamine, î n special provitamina A (100-250 mg caroten/1 kg rădăcini).
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Rotația - urmează după prășitoare sau după cereale, în general după plante care lasă terenul curat de buruieni.
Fertilizarea - Gunoiul de grajd se administrează culturii premergătoare î n doză de 30-40 t/ha. Îngrășămintele minerale se recomandă î n doze de P30-40 și N60.
Topinamburul - Helianthus tuberosus L. IMPORTANȚĂ
Tuberculii se folosesc în hrănirea porcilor, iar părț ile aeriene ale plantei se pot însiloza î n amestec cu alte plante, formând un nutreț murat utilizat î n hrana taurinelor. Tuberculii de topinambur conț in 19-22% s.u., î n cea mai mare parte extractive neazotate (inulina), cantități mici de proteine (1,5%) ș i vitamine; 100 kg tuberculi = 20-22 U.N.
ÎNSUȘIRI MORFOLOGICE Topinamburul este o plantă anuală din familia Asteraceae, care formează în sol stoloni și tuberculi de formă neregulată , cu peridermul subțire, motiv pentru care se deshidratează repede ș i se păstrează greu. Tulpina aeriană este dreaptă, înaltă de până la 2,5-3 m. Florile sunt galbene, dispuse î n calatidii mici, iar fructul este o pseudoachenă.
CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL → plantă subtropicală, puțin pretențioasă față de factorii de vegetaț ie. Tuberculii încolțesc la temperatura de 5-6 C, rezistă iarna le temperaturi scăzute (-45 C) datorită conținutului ridicat în inulină . Deși are cerințe mari față de apă, topinamburul rezistă la seceta de scurtă durată .
timp cât solul nu este îngheț at sau acoperit cu strat gros de zăpadă. În primăvară se refac rândurile cu rarița. Producția. Se obțin producții de 30-35 t/ha tuberculi și 30-50 t/ha tulpini și frunze.
Cucurbitacee furajere TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Rotația. Bostănoasele urmează în cultură după cereale de toamnă sau după
leguminoase perene. La rândul lor sunt plante bune premergătoare, î n special pentru cerealele de toamnă .
Fertilizarea. Datorită consumului ridicat de substanț e nutritive, bostănoasele reacționează bine la îngrășăminte, î n special la fertilizarea cu gunoi de gr ajd în doză de 30-40 t/ha sau cu îngrășăminte minerale (N50-100 P40-80 K40-60 kg/ha).
Sămânța și semănatul . Bostănoasele se seamănă în cultură principală sau intercalat (dovleacul), în rânduri la (1,5) 2-3 m distanță și la (1,5) 2 m î ntre plante pe rând, folosind 2-3 kg sămânță la hectar la pepenele furajer ș i 5-6 kg la dovleac. Adâncimea de semă nat este de 4-6 cm la
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Varza furajeră se seamănă direct în câmp sau se plantează la sfârșitul lunii aprilie. Î n ambele cazuri, t erenul trebuie foarte bine pregătit. Varza furajeră reacționează bine la îngrășă minte, mai ales când se folosesc doze mari: N80-100 P60-80 kg/ha. Distanța între rânduri este de 50-70 cm, iar î ntre plante pe rând de 30-40 cm. La seamănatul direct în câmp se folosesc 4-6 kg sămânță la hectar, iar dacă se planteză este nevoie de 0,5-1,0 kg sămânță pentru a realiza răsad pentru 1 ha. Se recoltează eșalonat. Varza furajeră poate să fie folosită și prin pășunat. Producția - 40-50 t/ha masă verde.
Trifoiul încarnat - Trifolium incarnatum L . IMPORTANȚĂ Trifoiul încarnat este o specie de trifoi anual care se poate administra animalelor în stare verde, deoarece una din calităţile sale este aceea că nu produce meteorizaţii. Aceasta calitate este cu atât mai important cu cât în furajarea animalelor trifoiul incarnat se foloseşte mai mult ca masă verde, deoarece fânul este de calitate mijlocie (Găină Ana, 2003). Calitatea masei verzi de trifoi incarnat se apropie foar te mult de valoarea furajeră a trifoiului roşu, în timp ce calitatea fânului este mult inferioară faţă de cea a fânului de trifoi roşu, însă prin
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Lucrările solului Trifoiul încarnat necesită un teren arat adânc din toamnă sau vară, care la epoca semănatulu i să fie bine aşezat, nivelat şi mărunţit, ţinându-se seama de dimensiunile mici ale seminţei. În momentul însămânţării este necesar ca solul să fie aşezat, pentru a permite seminţelor să ia contact cu el, să germineze şi să răsară cât mai repede şi unifor m. Terenul trebuie sa fie curat, lipsit de buruieni , deoarece dinamica de creştere a trifoiului, în primele faze de dezvoltare este destul de lentă, riscând a fi invadat, în caz contrar, de buruieni. Trifoiul încarnat are o particularitate privind nutriţia (specifică de fapt tuturor leguminoaselor), aceasta fiind fixarea biologică a azotului. De asemenea are cerinţe ridicate faţă de fosfor, potasiu şi calciu şi o sensibilizate pronunţată la carenţa unor microelemente.
Sămânţa şi semănatul. Reuşita unei culturi de trifoi încarnat depinde în mare măsură de calitatea biologică a seminţei. Norma de însămânţare, în zona tradiţională de cultură, p entru furaj şi sămânţă este de 35-40 kg/ha cu valoare culturală de 100 %. La noi în ţară, semănatul trifoiului înca rnat se face la sfârşitul lunii august începutul lunii septembrie. Adâncimea optimă de încorporare a seminţei în sol este de 1-2 cm.
Lucrări de întreţinere. Trifoiul încarnat, în primele faze de dezvoltare manifestă o slabă capacitate de competiţie cu buruienile având un ritm lent de creştere. Acest fapt face ca încă de la pregătirea terenului pentru
este glabră, fistuloasă, mai mult sau mai puţin ramificată, având port repent sau erect. Inălţimea acesteia variază între 10 – 60 cm. Frunzele sunt trifoliate, cele inferioare sunt lung peţiolate, iar cele superioare pot fi uneori sesile. Foliolele sunt obovate, au o lungime de 7-20 mm. Stipelele sunt alungite – lanceolate, alburiu membranoase, mici şi unite la bază. Inflorescenţ a este capitul semi-globulos, puţin comprimat, la maturitate chiar glob ulos, alcătuit din 6-20 flori, aproape sesile, de culoare roz – roşietică (Marian F., Tulpina
2009). Florile sunt puternic parfumate. acestea au un caliciu cu o lungime de 5-10 mm. Fructul este globulos –
ovat, puţin comprimat, membranos, cu 1 -2 seminţe mici, ova le sau reniforme, foarte diferit colorate: roz, verde – deschis, galben, roşu, verde – închis până la aproape negru, puţin pubescent spre tomentos până la glabru şi prezintă două prelungiri divergente mai sus de zimţii caliciului (Marian F., 2009). TEHNOLOGIA DE CULTIVARE PENTRU FURAJ
Pregătirea terenului şi fertilizarea . Modul de pregătire al terenului este influenţat de planta premergătoare, astfel după o prăşitoare se face o arătură de toamnă urmată de o prelucrare cu combinatorul, iar după cereale se efectuează arătură de vară păstrând solul curat de buruieni. Trebuie să se asigure prin fertilizare 11 -23 kg fosfor substanţă activă (de exemplu se aplică o doză unică de 125 -200 kg/ha superfosfat). Oricum, dozele de îngrăşăminte trebuie ajustate în funcţie de nivelul aprovizionării cu fosfor al solului.
sensibilităţii la rugini foliare, dar păşunatul sau cositul va reduce frecvenţa apariţiei bolii şi va determina scăderea umidităţii la nivelul părţii aeriene a plantelor. Controlul atacului dăunătorilor se face pe cale chimică prin stropiri în cazul unui grad ridicat de atac. Recoltarea. Trifoiul persan se regenerează foarte bine în urma păşunatului şi este capabil
să se refacă acoperind complet solul înainte de a fi păşunat din nou. În cultură irigată producţia anuală de substanţă uscată ajunge la 15 -16 t/ha.
Bobul - Vicia faba IMPORTANȚĂ Este o leguminoasă anuală folosită atât în alimentaţia oamenilor cât şi a animalelor. Sub formă de nutreţ concentrat se foloseşte mai ales bobul mare ( Vicia faba var.major ) ale cărui seminţe conţin de la 22 până la 28% proteină brută, conţinutul în celuloză fiind de numai 6-8%.
Are de asemenea un conţinut ridicat în calciu, însă este mai sărac în vitamine. Se foloseşte ca uruială sau făină în amestec cu alte furaje în alimentaţia tuturor animalelor, dar mai ales pentru tineretul bovin şi reproducători. Pentru masă verde sau siloz se recomandă a se cultiva în zonele reci şi umede. Se cultivă atât
Pregătirea terenului După eliberarea terenului de resturi vegetale, toamna se realizează o arătură adâncă de 28-32 cm. Este indicat ca înainte de efectuarea acestei lucrări să se încorporeze în sol 75 kg s.a./ha P₂O₅ şi 75 s.a./ha K₂ O. Primăvara, la începutul lunii martie se aplică o lucrare de discuit + grăpat în vederea pregătirii patului germinativ. Dat fiind faptul ca bobul este o specie sensibilă la atacul bolilor şi dăunătorilor se recomandă o rotaţie anuală. Bune premergătoare sunt culturile prăşitoare. Semănatul se realizează primăvara foarte devreme, în perioada 10 martie-10 aprilie. Distanţa între rânduri este de 50-60 cm şi 20 cm între plante/rând. Adâncimea de semănat este de 6-8 cm. Cantitatea d e sămânţă la 100 m² este de 22-25 kg la bobul cu seminţe mari şi 16-18 kg la bobul cu seminţe mici.
Lucrările de întreţinere constau în: efectuarea răritului la 20
cm pe rând dacă s-a semănat mai des, atunci când plantele au 5 -7 cm înălţime; prăşitul manual sau mecanic ori de câte ori este nevoie; irigarea mai ales în perioada de înflorit, aplicând 1 -2 udări cu norme de 300 m³/ha; fertilizarea suplimentară în perioada înfloritului cu 35 kg s.a./ha azot; combaterea bolilor şi dăunătorilor. Produsele folosite pentru combatere sunt: - ALCUPRAL 50 PU (0,5%) -4-5 kg/ha – pentru rugina bobului - MOSPILAN 20 SP (0,025%) – pentru afide - RELDAN -2,5l/ha – pentru gărgăriţa bobului Uneori, se practică ruperea vârfurilor plantelor deasupra a 8 -10 inflorescenţe pentru a
accelera coacerea păstăilor, cât şi pentru a îndepărta puricii verzi care atacă cu predilecţie vârfurile
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Rotaţia. Nu are pretenţii faţă de planta premergătoare, fiind amplasată în rotaţie cu
plante
din zona ei de cultură. Fertilizare. Pe solurile nisipoase, fertilizarea se face cu îngrăşăminte organice, circa 20 t gunoi de grajd la ha, sau cu îngrăşăminte minerale ( N32 P32 K48) administrate pe panta inferioară a dunelor sau pe interdune.
Lucrările solului Fasolița are o serie de particularităţi (putere redusă de străbatere a germenilor spre suprafaţă , necesar mare de apă pentru germinat) care impun o atenţie mai mare decât pentru alte culturi (de exemplu, porumb) la efectuarea lucrărilor solului. Lucrările solului constau din dezmiriştit, efectuat imediat după recoltarea premergătoarei şi urmat de arătură adâncă (la 25 - 30 cm), pentru afânarea profundă a solului şi distrugerea buruienilor perene.
Până în toamnă, se efectuează lucrări repetate de grăpat, pentru mărunţirea şi nivelarea arăturii şi pentru distrugerea buruienilor. Foarte importantă este evitarea denivelării terenului prin lucrările de pregătire. Atunci când situaţia existentă pe teren impune, se fac lucrări speciale pentru nivelarea terenului; aceasta este o cerinţa obligatorie, pentru a se putea realiza un semănat uniform şi a obţine o dezvoltare uniformă a culturii şi care să faciliteze recoltarea mecanizată, cu pierd eri minime. Imediat după zvântarea solului în primăvară este necesară, de regulă, o lucrare de grăpat , cu scopul afânării şi mobilizării solului, care s -a tasat peste iarnă. Patul germinativ se pregăteşte chiar
Combaterea dicotiledonatelor se face în vegetaţie, prin administrarea unor erbicide conţinând bentazon (Basagran forte, 2,0 – 2,5 l/ha) sau fomesafen (Flex, 1,0 - 1,25 l/ha); se pot efectua 1 - 2 tratamente, în faza când fasolea a format prima pereche de frunze trifoliate (primul tratament) şi când a doua generaţie de buruieni dicotiledonate este în faza de rozetă (al doilea tratament). Pe terenurile îmburuienate cu costrei din rizomi se recomandă tratamente cu cicloxidim (Focus Ultra, 3- 4 l/ha), administrat când costreiul are 10 -30 cm înălţime. După tratament se suspendă lucrările de prăşit, pentru a nu întrerupe translocarea substanţei active în rizomii de costrei şi a nu diminua eficacitatea tratamentului. Sunt recomandate şi alte preparate cu efect similar şi aceeaşi fază de aplicare: quizalofopetil (Targa Super, 2,0 – 3,0 l/ha), propaquizafop (Agil 100 EC, 0,8 l/ha). Combaterea chimică se completează cu 2 -3 praşile mecanice şi, eventual, o l ucrare de prăşit + plivit manual pe rând (praşile selective), cu scopul distrugerii buruienilor rezistente la erbicide. Se recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate, cel mai târziu la începutul înfloritului plantelor de fasole, pentru a nu stânjeni procesele de fecundare a florilor şi de legare a fructificaţiilor. Lucrările de combatere a bolilor constau din tratamente la sămânţă şi din tratamente în vegetaţie. Cea mai răspândită boală este antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum), mai frecventă ş i mai păgubitoare în zonele şi în anii cu precipitaţii abundente. Ciuperca se transmite prin miceliile din tegumentul control eficient al bolii, se recomandă controlarea repetată a culturilor şi tratamente în vegetaţie, la avertizare. Primul tratament se face, de regulă, imediat după răsărit, în cazul că se constată atac în faza de cotiledoane; în perioada următoare, tratamentele se repetă la începutul înfloritului şi la formarea păstăilor. Se folosesc preparate pe bază de captan (Captadin 50 PU, 0,25%) sau mancozeb (Mancozeb 800, 1,6 kg/ha) Bacterioza ( Xanthomonas phaseoli ) este o boală răspândită şi păgubitoare, care se transmite prin sămânţă şi prin resturile vegetale rămase după recoltare. În
mici). Plantele sunt lăsate câteva zile pe teren (2 - 3 zile), pentru uscare, în brazdă continuă sau în căpiţe mici, adunate cu manual, cu furca, apoi se treieră cu combina, reglată corespunzător; în timpul treieratului alimentare a combinei se asigură prin montarea ridicătoarelor de brazdă sau manual, cu furca. Pentru a limita spargerea boabelor, este necesar să se lucreze cu turaţii mici la aparatul de treier şi cu distanţe mai mari între bătător şi contrabătător; totodată, este o bligatorie refacerea reglajelor la combină de 2 – 3 ori pe zi, în funcţie de evoluţia vremii. Producţia de boabe ajunge la 16 q/ha, depăşind mult fasolea şi alte leguminoase, în zona ei de cultură (nisipurile Olteniei).
Dughia – Setaria italica (L) P. Beauv. ssp. mochari cum Alef. Morfologie Dughia (parângul, mohorul sau meiul păsăresc) este o plantă anuală cu rădăcină fasciculată, bine dezvoltată care pătrunde adânc în sol; tulpina este înaltă de 50-100 cm, goală în interior; frunzele sunt simple, alterne, de culoare verde-deschis, iar la maturitate uneori roșiatică; inflorescența este un panicul spiciform de 15- 20 cm lungime, cu spiculețe protejate de 3 glume; fructul este pseudocariopsă.
Sulfina albă - Melilotus albus Medik. Sulfina galbenă - Melilotus officinalis Medik. IMPORTANȚĂ
Cultura sulfinei este cunoscută din a doua jumă tate a secolului al XIX- lea. Suprafața cultivată cu această plantă s-a extins lent în Europa (suprafețe mai mari în Rusia) și î ntr-un ritm mai rapid în S.U.A. și Canada, unde este cunoscută sub denumirea de trifoi dulce sau trifoi uriaș. În țara noastră se cultivă pe suprafețe restrânse. Sulfina se cultivă pentru furaj, îngrășământ verde ș i ca plantă meliferă. Furajul verde nu produce meteorizații, iar cultura se poate păș una chiar din toamna anului I de vegetaț ie, când plantele au circa 30 cm și un conținut redus de cumarină. Gradul de consumabilitate este mai scă zut decât la lucernă și trifoi, datorită prezenței cumarinei, care prezintă valori mai mari la înflorire. Conținutul în cumarină poate ajunge în această fază la 1,2-1,4%. Fânul de sulfină conține în medie 16,7% proteină brută , 30,3% celuloză brută, 2,8% gră simi, 26,2% extractive neazotate și 8% cenușă, din substanța uscată. Sulfina este apreciată și ca o bună amelioratoare a solului , ca îngrășământ verde pe solurile nisipoase, sărace î n materie organică, precum și ca plantă meliferă. Producția de miere poate depăși 200 - 250 kg/ha.
TEHNOLOHIA DE CULTIVARE A SULFINEI PENTRU FURAJ
Rotația. Sulfina nu este pretențioasă față de planta premergă toare, cultivându-se de obicei după prășitoare și cereale păioase. După sulfină se recomandă cultivarea unei plante prășitoare care permite combaterea prin praș ile a plantelor răsărite din seminț ele scuturate. Fertilizarea. Sulfina reacționează slab la aplicarea îngrășămintelor, însă pe solurile sărace, erodate se recomndă aplicarea unor doze moderate de fosfor ș i potasiu.
Lucrările
solului. Sunt asemănătoare cu cele de la lucernă. Pe terenurile în pantă se va aplica sistemul de lucră ri recomandat pentru asemenea situaț ii.
Sămânța și semă natul. Pentru semănat se pot folosi semințe, păstăi sau amestec de semințe cu păstăi. Semănatul se face toamna sau primăvara devreme, singură sau î n amestec. Toamna se cultivă fără plantă protectoare, iar primăvara sub plantă protectoare de toamnă. Se seamănă la 12,5-15 cm între rânduri ș i la 2-3 cm adâncime, folosind 15-20 kg/ha semințe sau 20-25 kg/ha păstăi.
Lucrările de î ngrijire După semănat se efectuează tăvălugitul și eventual un grăpat cu .
grapa cu colții î n sus pentru a preveni formarea crustei. De asemenea, se recomandă grăpatul culturii primăvara și după fiecare folosire . Sulfina are un ritm rapid de creștere, înăbușind ușor buruienile, încât nu mai sunt necesare lucrări pentru combaterea acestora.
Tehnologia de cultivare a gr amineelor
perene pentru sămânţă
Suprafața ocupată → max. 100 ha. Gramineele perene fiind plante alogame, se cere ca distanța de izolare să fie de cel puț in 200 m pentru elită și superelită și de cel puț in 100 m pentru înmulțirea I. Rotația. Premergătoarele cele mai bune sunt culturile prășitoare care lasă terenul curat de buruieni, leguminoasele pentru boabe ș i plantele anuale furajere. Nu este recomandată după porumb, iarba de Sudan, pe terenuri desț elenite cu 1-3 ani î nainte sau pe cele unde culturile au fost tratate cu erbicide triazinice . După semincerii de graminee perene este bine să urmeze culturi prăș itoare, inclusiv porumbul, deoarece lucrările de î ntreținere duc la curățirea terenului. Revenirea pe același teren este permisă după cel puț in 4 ani.
Lucrările solului - în funcție de planta premergătoare și de caracteristicile solului. Arătură la adâncimea de 20-22 cm, după care se discuieș te pentru a se asigura mărunțirea bulgărilor și distrugerea buruienilor; dacă este posibil, după arătură se face nivelarea terenului. Se pregăteș te patul germinativ cu grapa cu discuri sau cu combinatorul. Dacă înaintea semănatului solul este prea afânat, se execută lucrarea de tăvălugire, cu tăvălugul neted pe solurile mai ușoare și cu tăvă lugul inelar pe solurile mai grele.
Fertilizarea Gramin eele perene extrag mari cantități de elemente, î n special în faza de înfrățire- înspicare. Se urmărește să se mențină un raport optim î ntre elementele nutritive . Gunoiul de grajd (30-40 t/ha) se administrează plantei premergă toare. N60-90kg/ha. Îngrășă .
cu alternarea rândurilor rare cu cele dese, are avantajul unei mai rapide acoperiri a micilor goluri de la semănat sau a celor create cu lucrările de întreț inere. Semănatul se face cu mașini obișnuite de semănat, prevă zute cu echipament pentru semințe mici, singure sau î n amestec cu superfosfat granulat. Pentru norme f. mici de sămânță, în scopul realiză rii unei desimi optime de 50-100 plante/m², se folosește mașina SPC -6, echipată cu discuri speciale cu orficii mici. Adâncimea de semănat depinde de mărimea semințelor, textura solului și aprovizionarea sa cu apă în momentul semănatului. Semințele mari (Bromus inermis, Arrhenatherum elatius), se introduc la 2,5 - 3,5 cm adâncime; semințele mijlocii ( Lolium perenne, Festuca pratensis, Dactylis glomerata) la 1,5-2,5 cm, iar semințele mici (Phleum pratense și Poa pratensis) se seamănă la 1,0-1,5 cm . Pentru a respecta adâncimea de semănat, semănătorile se echipează cu limitatoare de adâncime la brăzdare.
Lucrările de întreținere. Imediat după semănat este necesară lucrarea cu tăvălugul î n agregat cu o grapă cu mărăcini. Distrugerea crustei , î nainte de a răsări plantele, se face cu un tăvă lug de lemn pe care se înfășoară sârmă ghimpată sau se bat cuie de 2 -3 cm. După răsărirea plantelor se lucrează cu grapa stelată, la o viteză mică de înaintare. Î n condiții de irigare, crusta se poate distruge cu o ud are ușoară. Completarea golurilor se face manual sau cu mașina de semă nat. Combaterea buruienilor se face prin pliviri, praș ile, cosiri sau pe cale chimică. În culturile semănate des, în anul întâi, combaterea buruienilor se face prin cosiri sau erbicidare cu 2,4 D în doză de 1,5-2 kg/ha pentru distrugerea buruienilor dicotiledonate, când plantele
În cadrul fiecărui an sămânța se ia de la prima recoltă. Durata de exploatare a semincerilor este diferită (2-4 ani): 2 ani la Lolium perenne, 3 ani la Festuca pratensis și 4, eventual 5 ani la celelalte specii.
Maturitatea semințelor are loc în mod eșalonat, iar seminț ele se scutură foarte ușor, î n special la Arrhenatherum elatius, Festuca pratensis, Lolium perenne, Phleum pratense . Din această cauză întârzierea recoltării duce la pierderi importante de semințe .
Condiționarea și păstrarea semințelor de graminee perene Umiditatea de păstrare a semințelor de graminee perene este de 13-15%. Din această cauză, după recoltare semințele se usucă fie direct la soare, pe prelate sau platforme, fie în magazii, î n straturi de 5-35 cm grosime. Uscarea î n stratur i necesită lopătarea semințelor, pentru a nu se î ncinge. După uscarea la 13-15% umiditate, urmează condiț ionarea cu selectoare, trioare și vânturători. Păstrarea semințelor se face î n magazii bine aerisite, curate, î n straturi de 50 cm grosime. Semințele gramineelor perene pot fi păstrate fără riscuri până la 4 ani , pierderile de germinație fiind de 10% după 2 ani și până la 25% după 4 ani. Producția de semințe variază î n timpul perioadei de folosire a loturilor semincere. În anul II și III se obțin cele mai mari producții, cu excepț ia lui Lolium perenne care oferă cea > producție în anul I. Se pot realiza producț ii de 500-600 (1000) kg/ha.
•.reducerea spațiului de depozitare ș i posibilitatea folosirii u nor construcțiisimple, mai puț in costisitoare;
• reducerea prețului de cost al nutreț ului; •.eliberarea terenului mai devreme pentru culturile succesive și pregă tirea în condiții mai bune a terenului; •.compoziția chimică foarte apropiată de boabele de porumb sau orz uscate, iar pierderile de substanțe nutritive sunt sub 10%.
Categoriile de furaje î nsilozate. După conținutul în apă în momentul însiloză rii - trei grupe de nutrețuri murate: silozul; semisilozul; semifânul. • Silozul este un furaj ce conține peste 70% apă. Pierderile de substanțe nutritive în câmp sunt reduse, deoarece plantele sunt însilozate imediat după recoltare, însă pierderile în timpul preparării și păstrării silozului sunt cele mai mari. Sub
această formă se conservă plantele care au un conținut mare de glucide solubile, ușor însilozabile, cum ar fi: porumbul, iarba de Sudan, sorgul etc.. • Semisilozul - plantele, după recoltare, rămân pe câmp până ce conținutul în apă ajunge la 55 (60)-65 (70)%, după care se toacă și se transportă la locul de însilozare. Pierderile de substanțe nutritive în câmp cresc, dar scad cele din timpul preparării și păstrării. • Semifânul se caracterizează printr -un conținut în apă în momentul însilozării de 45 (50)-55 (60)%, iar pierderile totale de substanțe nutritive sunt cele mai scăzute.
Silozurile în formă de movilă (grămadă) permit tasarea î ntregii mase de furaj, însă suprafaț a de contact cu aerul este mare. Se pot folosi î n locul silozu rilor de suprafață în formă de stivă fără pereți laterali, la care pierderile de substanț e nutritive ajung la peste 30%. Cele mai indicate sunt silozurile platformă. Silozurile verticale (turn) au formă cilindrică, înălțimi de 8 -20 m și sunt construite din beton, cărămidă, piatră, tablă etc.. Capacitatea de 100- 500 tone și sunt prevăzute în pereț i cu canale verticale, iar la bază cu guri ș i bazine de colectare pentru evacuarea excesului de umiditate. Încărcarea și descărcarea nutreț ului se face mecanizat, iar tasarea se realizează prin greutate proprie. Sunt mai puțin răspândite datorită costurilor ridicate.
Silozuri semiîngropate.
Se construiesc pe terenurile cu apa f reatică la suficientă adâncime și au formă de tranșee sau de celule. Pereții de deasupra solului se confecționează din panori de lemn, plă ci prefabricate, baloturi de paie etc., iar pereții subsolului din pământ bătă torit. În cazul silozurilor căptușite în sol cu piatră, cărămidă sau beton ș i partea de la suprafață se face din a celași material, în special la cele sub formă de celule. Dimensiunile silozurilor tranș ee sunt de 20-30 m lungime, 5 m lățime la bază, respectiv 6 (6,5) m la suprafață și de 2-2,5 m înălțime, din care 1-1,5 m î n interiorul tranș eei. Capacitatea este de 200-700 t. Silozurile sub formă de celule au dimensiuni mult mai mici, cu o capacitate de 30-50 tone, s e construiesc numai sub acoperișuri, cu 2/3 din înălțime în sol ș i 1/3 la suprafață. Se utilizează pentru însilozarea nutreț urilor valoroase destina te î n special porcinelor. Se amplasează în apropierea adăposturilor și sunt prevă zute cu sisteme mecanizate pentru
Cu cât masa furajului este mai afânată, cu atât durata procesului de respirație este mai mare, fiind de 10-12 ore la furajul t ocat și bine tasat ș i > o lună la furajul î ntreg, netasat. După epuizarea oxigenului din aerul existent î n siloz, are loc respirația intracelulară, oxigenul fiind furnizat din procesul de reducere a substanț elor proprii din furaj. Î n urma acestui proce s se formează CO₂, NH₃, apă, cantităț i mici de alcooli, acizi grași, metan și o cantitate însemnată de căldură . Respirația încetează după moartea celulelor în urma acumulării de CO₂ în furajul î nsilozat. Dacă nu se iau mă suri de oprire a proceselor de respirație, temperatura î n siloz se poate ridica la 60-70 C sau mai mult. Î n acest caz, au loc pierderi de substanțe nutritive, nutreț ul se caramelizează, își pierde suculența, substanț ele proteice se coagulează ș i devin greu digestibile și există pericolul de încingere și chiar autoaprindere a nutreț ului. Pierderea de glucide în procesul respiraț iei celulare este foarte importantă la leguminoase. Pentru limitarea pierde rilor este necesară oprirea cât mai rapidă a respirației celulelor, respectiv a oxidării glucidelor solubile, prin eliminarea completă a aerului din masa nutreț ului. 2. Procesele biochimice După moartea celulelor se produce plasmoliza conț inutului celular , ceea ce permite o dezvoltare puternică a microorganismelor care favorizează desfăș urarea proceselor de fermentaț ie. În masa furajului au loc, în principal, o fermentație lactică, dar ș i fermentații secundare: acetică, butirică și alcoolică . Predominarea uneia sau a alteia depinde de mai mulț i factori, dintre care un rol hotărâtor îl au prezența sau absența oxigenului, reacția mediului ș i conținutul plantelor însilozate î n glucide solubile.
Activitatea bacteriil or lactice din siloz este condiționată ș i de gradul de umiditate a plantelor î n momentul însilozării. Bacteriile lactice se dezvoltă și activează bine când furajul î nsilozat are o umiditate de 60-70%, deci 30-40% s.u. Plantele care se însilozează greu, cum ar fi leguminoasele, cu un conț inut mare de proteină ș i redus de glucide solubile, pot f i însilozate după o prealabilă ofilire, prin care se reduce umiditatea și crește conținutul în substanță uscată. Î n acest caz, se realizează semisilozul sau semifânul, când se impune o tasare foarte puternică a furajului î nsilozat. Aceste plante se mai pot însiloza și prin folosirea unor aditivi care mă resc conținutul în glucide solubile sau crează un mediu acid, ceea ce permite declanșarea fermentației lactice. O condiție esențială pentru o bună î nsilozare o constituie crearea î n masa însilozată a unui mediu anaerob, favorabil bacteriilor acido- lactice ș i nefavorabil micoorganismelor care produc fermentații nedorite. Anaerobizarea se realizează prin tocarea plantelor la dimensiuni corespunzătoare, tasarea puternică și continuă în tot timpul însilozării. Prin respectarea la însilozarea nutrețurilor a condiț iilor prezentate, aciditatea totală a furajului realizat trebuie să fie de 1,5-2,5%, din care, 70-75% acid lactic. Fermentația butirică este produsă de bacterii specifice și are loc când plantele însilozate sunt sărace î n glucide solubile, umiditatea este ridicată (>70)%) și reacția mediului corespunză toare pH > 4,5. În acest caz se înmulț esc bacteriile aparținând genului Clostridium , care oxidează unui acidul lactic și aminoacizii, rezultând acid butiric, amoniac și diverse amine (histamină , cadaverină, putrescină, triptamină) ce sunt dăunătoare sănătăț ii animalelor, iar nutrețul capătă miros și gust neplăcut.
Procesul de mucegăire este determinat de microorganisme aerobe ce aparț in genurilor Penicillium, Aspergillus, Cladosporium și altele. Mucegă irea este frecventă la însilozarea nutreț urilor netocate, cu umiditate scăzută, care se tasează greu ș i eliminarea aerului din furajul însilozat s-a făcut necorespunzător. Nutrețul mucegăit provoacă tulburări digestive ș i intoxicaț ii grave la animale.
Însilozarea la cald şi însilozarea la rece Însilozarea
la cald este puțin utilizată în practică deoarece pierderile de substanț e nutritive digestibile ajung la 20-30%. Temperatura ridicată (>30˚) favorizează dezvoltarea bacteriilor de fermentație butirică, iar însușirile organoleptice ale nutrețului se înrăutăț esc. Tehnologia de însilozare se prezintă astfel: nutrețul bine tocat, cu o umiditate de peste 70%, se așează î n straturi de 1,5-2 m grosime. După 1-2 zile, timp î n care temperatura din masa silozului se ridică la 50-60 C, se tasează și se așează starturile următoare, procedându -se în același mod până ce se umple silozul, când se izolează de mediu prin acoperire. Încărcarea unui siloz durează mai mult, iar calitat ea este inferioară .
Însilozarea
la rece (obișnuită) se practică la plantele cu un conținut î n apă, de peste
70%, bogate în glucide solubile, dar și la plantele care se însilozează mai greu, prin adăugarea unor nutrețuri bogate în zaharuri, î n scopul ridicării conținutului î glucide solubile la circa 12,6-16,1%
- melasă soluție, diluată cu 1 -2 părți apă, în proporț ie de 2-4%; - zahăr furajer în proporție de 2%; - graminee bogate î n glucide fermentescibile, tot pentru î nsilozarea leguminoaselor, în proporț ie de 1,5-2 părți graminee la o parte leguminoase bine tocate. Aditivi chimici: acizi organici sau anorga nici, precum ș i unele preparate (Metabisulfitul, sarea “Kofa”, Microacid) cu acțiune bacteriostatică pentru organismele ce provoacă fermentația butirică . În ță rile nordice-metoda Virtanen, constă î n stropirea silozului cu un amestec de acid sulfuric (15%) și acid clorhidric (85%), diluat cu apă î n raport de 1:7, 1 parte amestec la 7 părți apă . Se folosesc 5-7 l soluție la 100 kg material de î nsilozat, în funcție de conținutul plantelor î n glucide solubile, doza mai mare fiind pentru leguminoase. Soluția Virtanen scade pH-ul mediului sub 4,0, inhib ă respirația celulară ș i înlătură microflora nedorită. Metoda este dificilă, iar silozul rezultat poate provoca decalcifieri î n organismul animal. Acidul formic are același scop, fiind însă mai puțin dăună tor organismului animal. Se folosesc soluții î n concentrație de 5-7%, î n doze de 4-5 l/100 kg nutreț verde. Metoda este costisitoare și din această cauză nu s-a extins. Metabisulfitul de sodiu și sarea “Kofa”, inhibă fermentația butirică , dar nu împiedică proteolaza și nici pierderile de substanț e nutritive. Se administrează în cantita te de 0,3-0,5 kg la 100 kg
masă însilozată. Preparatul românesc “ Microacid”, sub formă de pulbere, obț inut prin trecerea acidului sulfuric pe rumeguș de lemn. Se administrează în proporț ie de 0,5-1%, pe timp frumos ș i de 1,5%, pe
Tehnologia prevede reducerea conținutului furajului în apă la 55-65%, prin lăsarea î n brazde pentru ofilire timp de 4-24 ore , în funcție de durata ș i intensitatea luminii solare, precum și de tehnologia recoltării. La recoltarea cu strivir ea plantelor pierderea apei până la conț inutul de 60% se poate realiza î n numai 4-10 ore, iar la folosirea cositorilor purtate, î n 10-24 ore . După ofilire mate rialul vegetal se adună și se mărunțeș te prin tocare, apoi se transportă la locul de însilozat unde se așează î n straturi succesive de 35-40 cm grosime, presându -se energic fiecare strat. Silozul trebuie umplut î ntr-un timp cât mai scurt ș i acoperit imediat cu folie de material plastic sau alte materiale pentru a evita contactul cu mediul extern. În materialul însilozat se petrec aceleași procese de fermentație ca și î n cazul silozului obișnuit. • pierderile prin fermentație ș i scurgere sunt mai mici; • f ermentația butirică este inhibată , iar consumabilitatea furajului realizat este mai bună, în comparație cu silozul obiș nuit. • prepararea semisilozului presupune ș i anumite riscuri legate de ofilirea î n câmp, unde se pot produce pierderi î nsemnate de substanțe nutritive, când timpul este nefavorabil. Recoltarea se face în două faze, mărind astfel, numărul de treceri pe lan ș i consumul de carburanți, costuri >. Valoarea nutritivă a semisilozului este de 0,25-0,35 U.N./kg, față de 0,15-0,20 U.N./kg la
nutrețul însilozat obișnuit.
Semifânul este produsul realizat prin î nsilozarea plantelor cu umiditate de 45-55%. Tehnologia de preparare a semifânului este asemănătoare cu cea aplicată la semisiloz, cu
Se transformă în pastă prin măcinare cu mori cu ciocănele, utilizând site cu Ø >5 mm, astfel ca dimensiunile particulelor să fie î ntre 5-8 mm când umiditatea știuleților este < 35% ș i de 7-10 mm, la o umiditate de > 35%. Pasta obținută se conservă prin metoda de î nsilozare la rece, cu tasarea fiecărui strat ș i izolarea de aer. În cazul când umiditatea știuleților >40%, pasta se poate însiloza și î n amestec cu 5-10% făinuri de concentrate sau făină din fân de lucernă , pentru corectarea nivelului proteic și prevenirea fermentațiilor nedorită (alcoolică , acetică). Maturarea silozului se realizează î n 30-60 zile, în funcție de intensitatea fermenț iei lactice. Valoarea nutritivă este de 0,44-0,45 UN la 1 kg nutreț murat.
Tehnologia însilozării cocenilor şi ciocălăilor de porumb Însilozarea cocenilor de porumb
.
Valorificarea mai bună a cocenilor de porumb se poate face prin î nsilozare la rece sau cu adaos de aditivi. Hibrizii de porumb din g rupele 300-400, la maturita tea știuleților, au tulpinile verzi, cu un conținut de circa 50% umiditate. Se pot conserva după tehnologia însilozării porumbului plantă întreagă , dar tocarea trebuie
Însilozarea ciocălăilor de porumb se poate realiza numai î n amestec cu nutrețuri bogate în apă , cum ar fi tăițeii de sfeclă umezi, borhoturile și melasa, care îmbogățesc în același timp și conținutul î n glucide fermentescibile. Pentru o bună însilozare se impune mărunț irea cât mai fină a ciocălă ilor (particule cu diametrul sub 5 mm) ș i amestecarea acestora, fie cu melasă î n concentrație de 2-4%, folosind 50-60 l la 100 kg ciocălăi tocați, fie cu tăiței sau borhoturi în părți egale. După omogenizare, amestecul se așează î n straturi succesive de 40-45 cm gro sime și se tasează ca și î n cazurile precedente. Calitatea nutrețului se va îmbunătăți mult, dacă la structura amestecului se adaugă: 0,5% uree, 1% sare, 3-5% gozuri, tărâțe sau 5 -10% făinuri. Se acordă o atenț ie deosebită izolării silozului. Valoarea nutr itivă este de 0,15-0,20 UN la 1 kg nutreț.
Tehnologia însilozării leguminoaselor perene cultivate Leguminoasele furajere perene se însilozează când condiți ile climatice nu permit pregătirea fânului. Î nsilozarea se poate realiza prin metoda cu umiditate redusă sau prin folosirea aditivilor. Momentul optim de recoltare este la începutul î nfloririi. Se practică î nsilozarea prin amestec cu plante verzi bogate î n glucide (porumb, sorg, floareasoarelui, iarbă de Sudan etc.), î n raport de 1-2 părți G., la o parte leguminoase. Se însilozează în condiții bune și prin adaos:
Se apreciază că nutreț ul este de calitate bună dacă are o culoare apropiată de aceea a plantelor din care a provenit, un miros plăcut (de pâine proaspătă, de mere coapte), un gust acrișor dulceag, aromat, o structură apropiată de cea inițială a plantelor, valoarea pH între 3,8 -4,5, cantitatea totală de acizi î ntre 1,5-2,5%, din care cel puțin 2/3 să fie acid lactic , acidul acetic maximum 1/3, iar acidul butiric să lipsească. La un siloz și semisiloz de bună calitate, conținutul în acid lactic trebuie să fie cuprins între 6 11% din substanța uscată.
Conveierul verde: definiţie, clasificare, tehnica întocmirii Conveierul verde reprezintă sistemul de organizare a producerii ș i folosirii
nutrețurilor verzi și suculente, de primăvara timpuriu până toamna cât mai târziu, în vederea asigurării cantităților necesare furajării raționale a animalelor.
Tipuri de conveier verde După sursele de nutrețuri se deosebesc trei tipuri de conveier verde: • conveier verde natural, alcătuit din nutrețul produs de pe pajiș tile permanente (iarba de pe pășuni și otava fânețelor), se organizează în zonele cu suprafețe mari de pajiști, în special pentru ovine și tineret taurin. •.conveier verde artificial, se organizează în zone fără suprafețe cu pajiș ti permanente, producerea nutrețului verde fiind asigurată de pajiștile t emporare și plantele furajere anuale și perene;
Necesarul de furaj verde, rezultat din calcul se majorează cu 10 -15% pentru a compensa eventualele nerealizări de producții. Suprafața fiecărei culturi î n cadrul conveierului verde se stabilește î n funcție de necesarul de furaj (Nf) verde din perioadele de folosire a speciei respective, raportând această cantitate la producție medie (t/ha) planificată (P), după relația: S (ha) = Nf/P În general, se apreciază că, fără irigație, suprafaț a din conveierul verde trebuie să fie de 30-40 ha pentru 100 UVM, iar în condiț ii de irigare, de circa 15-20 ha /100 UVM. Schemele de conveier verde pot fi prezentate sub formă de grafic sau tabel și vor cuprinde următoarele elemente: speciile de plante, data semă natului, producția planificată, suprafaț a, necesarul de furaj verde de la fiecare plantă , elalonat pe lu ni și decade.
Culturi furajere succesive – cerinţe, plante
sortimentul de
Cerințele culturilor furajere succesive. Reușita culturilor furajere succesive es te dependentă de mai mulț i factori, printre care un rol hotărâtor î l au clima, solul, plantel e premergătoare ș i sortimentul de plante folosit. Factorii climatici și edafici. Pentru a obține cantități cât mai mari de furaje din culturile
Culturi furajere succesive - tehnologia de cultivare Pregătirea terenului. Terenul se ară imediat după eliberarea lui sau odată cu recoltatul culturii premergă toare. Arătura se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată, la adâncimea de 16-18 cm. Dacă solul nu are suficientă umiditate, ară tura se face la 14-16 cm adâncime. Pentru realizarea unei bune mărunțiri și nivelări, după arat se lucrează cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colț i reglabili sau cu nivelatorul; la nevoie se tăvălugește. Pe terenurile suficient de umede, pregă tirea solului se face cu grapa cu discuri, lucrarea executându-se de două ori pe direcț ii perpendiculare, cu mobilizare la 10-12 cm adâncime. Dacă miriștea de la planta premergă toare este înaltă, ca în cazul grâului recoltat cu combina, lucrarea cu grapa cu discuri este necesară î nainte de arat. Fertilizarea.
Gunoiul de grajd se aplică la planta premergătoare în doză de 40 t/ha. Îngrășămintele minerale cu azot se aplică în doze de 30-60 kg N/ha, iar î n cultură irigată, 150-200 kg N/ha, în funcție de planta premergătoare ș i de specia cultivată. Îngrășămintele cu fosfor se administrează tot plantei premergătoare, î n doză de 50-70 kg P₂O₅/ha.
Semănatul. Culturile furajere succesive trebuie semănate îndată ce terenul a fost pregătit după recoltarea
Graminee perene cultivate, folosite pentru păşuni: particularităţi morfologice şi biologice. Sistemul radicular: -rădăcinile embrionare (primare), (câteva zile - 3-4 luni); -rădăcinile adventive ce formează un sistem radicular fasciculat ; -unele graminee au rădăcini groase, de regulă neramificate, cu rolul de a aproviziona planta cu apă; -la unele graminee, rădăcinile trăiesc în simbioză cu ciuperci, formând micorize ( Holcus lanatus, .Molinia coerulea, Nardus stricta, Festuca ovina ); -la Alopecurus pratensis, sunt semnalate nodozităţi.
Frunzele gramineelor sunt sesile, alcătuite din: Teacă (vagină): -despicată până la bază ( Festuca ovina) sau deschisă în forma literei V ( Bromus Inermis); -glabră (Lolium perenne) sau păroasă ( Trisetum flavescens);
Limb (lamină): -liniar-alungit, plan, lat ( Bromus Inermis); -răsucit ( Nardus stricta); -filiform ( Agrostis sp.); prelung ascuţit ( Poa trivialis);
- panicul spiciform: - formă cilindrică (Phleum pratense); - îngustat spre capete (Phleum phleoides); - panicul: - piramidal ( Triserum flavescens); - glomerulat ( Dactylis glomerata); - ovoidal (Holcus lanatus); - lax (Stipa sp.); - dens (Bromus inermis).
Înfrăţirea Graminee stolonifere: - cu stoloni subterani ( Agropyron repens, Bromus inermis); - cu stoloni subterani şi supratereştiri ( Agrostys stolonifera); - cu stoloni supratereştri ( Cynodon dactylon);
Graminee cu tufă rară :
- Dactylis glomerata, Phleum pratense, Festuca pratensus, Lolium perenne, Arhenatherum elatius, Bromus erectus;
Graminee cu tufă mixtă :
- Poa pratensis, Alopecurus pratensis, Festuca rubra ;
-,PRODUCȚIE NEUNIFORMĂ
a. Se calculează producţia utilă medie: 1. Se calculează producţia utilă totală: PU = Put1 × St1 + Put2 × St2 + Putx × Stx = … Kg 2. Se calculează producţia utilă pe hectar: Pu = PU/(St1 + St2 + Stx ) = … kg/ha. b. Se calculează necesarul de masă verde pe toată perioada pentru o UVM: G = Rz x T = 50 kg/zi m.v. × … zile = … Kg c. Se calculează capacitatea de păşunat: Cp = Pu/G = … UVM/ha d. Pentru siguranţă, Cp se diminuează cu 10%: Cp = Cp × 90% = … UVM/ha e. Se calculează numărul parcelelor din fi ecare trup: 1. Se calculează numărul total de parcele: N = C/O = (O + R)/O = … parcele 2. Se calculează producţia utilă medie pe fiecare parcelă: Pup = PU/N = … Kg/parcelă
3. Se calculează numărul de parcele de pe fieca re trup:
Nt1 = (Put1 × St1)/Pup = … parcele Nt2 = (Put2 × St2)/Pup = … parcele Ntx = (Putx × Stx)/Pup = … parcele
SPt1 = St1/Nt1 = ... ha/parcelă
e. Se calculează numărul de parcele în care se va împărţi suprafaţa totală: N = C/O + r = (O + R)/O + r = … parcele
f. Se calculează suprafaţa parcelelor: Sp = S/N = ... ha/parcelă g. Se calculează efectivul total: Ef= Cp × S = ... UVM/ha × ... ( S - 2 parcele rezervate × Sp ha) ha păşunabile = ... UVM
-, AMESTECURI
Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajişti temporare de 10 ha în zona de pădure pe un teren cu panta lină, modul de folosire mixt, durata de exploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de leguminoase de 80%. Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru f iecare specie în parte - formula:SU (%) =
PG 100
Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: Q (kg/ha) = în care: Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec;
p N SU
Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajişti temporare de 10 ha în zona de pădure pe un teren plan, modul de folosire prin păşunat, durata de exploatare >6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de leguminoase de 80 %. Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, după formula: SU (%) =
PG
Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: p N , în care: Q (kg/ha) = SU Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic; Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%); p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă; Ic - indicele de concurență.
Nr.
Specia Poa pratensis
N 21
p 30
SU 90
Q 7,00
Ic 3
Q’
Q’
Qt
(1ha)
+10%
(10 ha)
10,50
11,55
115,5
100
N - norma de semănat în cultură pură (100%); p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă; Ic - indicele de concurență.
Nr.
G 75%
L 25%
Specia
Q’
Q’
(1ha)
+10%
(5 ha)
Qt
N
p
SU
Q
Ic
Poa pratensis
21
20
90
4,67
3
7,00
7,70
38,5
Phleum pratense
10
20
90
2,22
3
3,33
3,67
18,3
Festuca rubra
37
20
90
8,22
3
12,33
13,57
67,8
Lolium perenne
37
15
90
6,17
1
6,17
6,78
33,9
Trifolium repens
28
25
80
8,75
3
8,75
9,63
48,1
Qt =
41,34
206,7
Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajişti temporare de 8 ha în zona de câmpie pe un teren plan, modul de folosire prin cosit, durata de exploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de leguminoase de 90%. Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: SU (%) =
PG 100
Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: Q (kg/ha) =
p N SU
, în care:
Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentr u specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%); p - proporţia de participare a speciei în amestec ; SU - sămânţa utilă. Nr.
Q’
Q’’
(1ha)
+10%
Qtotal (8 ha)
90
8,94
9,83
78,6
90
10,83
11,91
95,3
Specia
N
p
SU
G 35
Dactylis glomerata
35
23
L 65%
Medicago sativa
65
15
Nr.
Specia
Q’
Q’’
(1ha)
+10%
Qtotal (5 ha)
80
4,37
4,81
24,1
90
9,39
10,33
51,6
15,14
75,7
N
p
SU
G 35 Phleum pratense
35
10
L 65% Trifolium pratense
65
13
Qtotal
Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajişti temporare de 10 ha în zona de silvostepă pe un teren plan, modul de folosire mixt, durata de exploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 80%, iar a celor de leguminoase de 90%. Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: SU (%) =
PG 100
Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: Q (kg/ha) =
pxN SU
, în care:
Q - cantitatea de sămânţă ( kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic; Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%);
Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: Q (kg/ha) =
p N SU
, în care:
Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%); p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă.
Q’
N
p
SU
Q (1ha)
+10%
Qtotal (5 ha)
G 35% Bromus inermis
34
35
80
14,87
16,36
81,8
L 65%
47
65
70
43,64
48,00
240,0
64,36
221,8
%
Specia
Onobrychis viciifolia
Q total =
Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajişti temporare de 5 ha în zona de silvostepă pe un teren cu panta de 15 -18%, modul de folosire prin cosit, durata de exploatare 4- 5 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 80%, iar a celor de
Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajişti temporare de 10 ha în zona de pădure (forestieră) pe un teren cu panta lină, modul de folosire mixt, durata de exploatare 4-6 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 90%, iar a celor de leguminoase de 80%.
Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: SU (%) =
PG 100
Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind for mula: Q (kg/ha) =
p N SU
, în care:
Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic; Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%); p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă; Ic - indicele de concurență. Nr.
Specia
G 60% Poa pratensis
N
p
SU
Q
Ic
21
20
90
4,67
3
Q’
Q’’
(1ha)
+10%
Qtotal (10 ha)
4,67
5,13
51,3
Nr.
Specia
Q’
Q’’
(1ha)
+10%
Qtotal (5 ha)
80
4,37
4,81
24,1
90
9,39
10,33
51,6
Qtotal=
15,14
75,7
N
p
SU
G 35% Phleum pratense
35
10
L 65% Trifolium pratense
65
13
Să se alcătuiască un amestec de graminee şi leguminoase perene pentru înfiinţarea unei pajişti temporare de 3 ha în zona montană pe un teren plan, modul de folosire prin cosit, durata de exploatare 3-4 ani; valoarea utilă a seminţelor de graminee 85%, iar a celor de leguminoase de 95%. Cantitatea de sămânţă utilă se determină pentru fiecare specie în part e, formula: SU (%) = Cantitatea de sămânţă se determină pentru fiecare specie în parte, folosind formula: Q (kg/ha) =
pxN SU
, în care:
Q - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec; Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață;
PG 100
Qʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec, corectată în funcție de Ic; Qʼʼ - cantitatea de sămânţă (kg/ha) pentru specia din amestec cu o corecție de 10%; Qtotal - catitatea de semințe pentru întreaga suprafață; N - norma de semănat în cultură pură (100%); p - proporţia de participare a speciei în amestec; SU - sămânţa utilă; Ic - indicele de concurență. Nr.
G 75%
L 25%
Specia
N
p
SU
Q
Ic
Q ’
Q’
Qt
(1ha)
+10%
(12 ha)
Poa pratensis
21
30
90
7,00
3
10,50
11,55
138,6
Phleum pratense
10
15
90
1,67
3
2,50
2,75
33,0
Festuca rubra
37
15
90
6,17
3
9,25
10,18
122,1
Lolium perenne
37
15
90
6,17
1
6,17
6,78
81,4
Trifolium repens
28
15
80
5,25
3
5,25
5,78
69,3
Lotus corniculatus
12
15
80
2,25
3
2,25
2,48
29,7
39,51
474,1
Qt =
Date cu privire
la zona de cultură, biologia şi producţia principalelor plante care se folosesc în alcătuirea schemelor de conveier verde
Cultura
1 rapiţă de toamnă borceag de toamnă raigras aristat borceag de
primăv.ep. I borceag de primăvară ep. a II-a
lucernă sparcetă iarbă de hibridul sorg x iarbă de
Nr. de zile de la
Înălţimea
semănat la începutul
plantelor la
2 stepă, silvostepă şi pădure stepă, silvostepă şi pădure stepă, silvostepă şi pădure
folosirii 3 -
stepă,silvostepă şi pădure
Producţia de masă verde
folosirii (cm)* 4 30-40 30-40/40-50 40-50
Durata de folosire (zile) 5 15-20 15-20 20-30
6 30-60 20-25 25-40
7 4-5
50-70
30-40/40-50
15-20
15-20
-
stepă,silvostepă şi pădure
45-60
30-40/40-50
15-20
15-20
-
stepă, silvostepă şi pădure stepă, silvostepă stepă, silvostepă
50-70
30-40/40-50 50-60 30-40/40-50
30-35 15-30 15-20
15-25 10-15 15-25
3-4 (5) 1 1-2
stepă, silvostepă
40-45
25-30/30-40
15-20
15-20
1
15-20 15-20
20-30 20-25
1(2) 1
Zona de vegetaţie
începutul
80-90 50-60 stepă, silvostepă sorg furajer în mirişte 60-80 40-45 stepă, silvostepă * numărător = folosire prin păşunat; numitor = folosire prin cosit şi administrat la iesle sorg furajer
86
(t/ha)
Nr. de cicluri
Cultura
1 porumb m.v. cultură pură
Nr. de zile de la
Înălţimea
semănat la începutul
plantelor la
2
folosirii 3
folosirii (cm)* 4
Durata de folosire (zile) 5
stepă, silvostepă, pădure
60-70
50-60
40-65
Zona de vegetaţie
Producţia de masă verde (t/ha)
Nr. de cicluri
6
7
40-50
30-35
-
50-60
20-30
15-30
-
începutul
80-100
-
30-45
(cultură intercalată)
-
varză furajeră
stepă, silvostepă şi etajul forestier stepă, silvostepă şi etajul forestier stepă, silvostepă şi pădure silvostepă şi etajul forestier
90-100 90-110
40-50
30-60 30-35
-
gulie furajeră
pădure
100-140
-
30-60
sfeclă furajeră
stepă, silvostepă şi pădure
120-140
-
30-40
30-50 50-60 20-50- rădăcini 3-10 60-100-rădăcini 10-20
stepă, silvostepă şi pădure
-
-
-
15-20
stepă, silvostepă şi pădure
-
-
30-40
15-20-tuberculi 20-30-tulpini
25-30
10-20
porumb m.v. în mirişte dovleac furajer pepene furajer
frunze + colete de
sfeclă de zahăr topinambur
P > 30-40 T > 20-30/30-40 * numărător = folosire prin păşunat; numitor = folosire prin cosit şi administrat la iesle pajişte permanentă (P) sau temporară (T)
câmpie-munte
-
87
50-60
-
-
