ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
LUCRARE DE DIPLOMĂ
SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA
Bucureşti 1
CUPRINS INTRODUCERE
4
CAPITOLUL I: Sistemul bancar din România
7
1.1. Rolul şi funcţiile B.N.R. în cadrul sistemului bancar din România 7 1.2. Locul şi rolul băncilor comerciale în cadrul sistemului bancar
21
1.3. Bilanţul agregat al băncilor comerciale
28
1.4. Rolul B.C.R. în cadrul sistemului bancar
42
CAPITOLUL II: Riscurile bancare şi gestionarea lor
52
2.1. Consideraţii generale privind riscul
52
2.2. Riscul de lichiditate
65
2.3.1. Evaluarea şi gestionarea riscului de lichiditate
65
2.2.2. Studiu de caz
80
2.3. Riscul ratei dobânzii
85
2.3.1. Evaluarea şi gestionarea riscului ratei dobânzii
85
2.3.2. Modele de analiză a riscului ratei dobânzii
89
2.3.2.1. Modelul GAP de diferenţă (analiza GAP)
90
2.3.2.2. Analiza de durată a activelor si pasivelor (DURATION)
94
2.3.3 Studiu de caz: Variaţia marjei dobânzii bancare
95
2.4. Riscul insolvabilităţii
98
2.5. Riscul valutar
107
2.6. Riscul de faliment
109
2.7. Riscul de ţară
111
2.8. Riscul de bancă
119
2.9. Centrala Riscurilor Bancare
123
2.10. Securitatea transmiterii datelor. Siguranţă şi risc
125
2
CAPITOLUL III: Profitul bancar - componentă a performanţelor bancare
131
3.1 Profitul bancar - determinare şi repartizare
131
3.2. Indicatorii de performanţă bancară
136
CONCLUZII
149
BIBLIOGRAFIE
153
ANEXE
154
3
Introducere
Într-o economie de piaţă sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului către acele eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei funcţii, băncile, ca verigi de baza a sistemului urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor oferă servicii de gestionarea riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare. Prin activitatea de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea lor pe piaţa, prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora. În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile acţionează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei. Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionării eficiente a acestora cu maxim de randament în beneficiul propriu al depunătorilor. Sistemul bancar transformând resursele pe care mediul economic Ie pune la dispoziţie, se constituie subsistem al macrosistemului economico-social. Sistemul bancar se află într-o continua interacţiune cu mediul economic din care preia intrări sub diferite forme pe care Ie prelucrează în vederea obţinerii ieşirilor (produse şi servicii bancare, informaţii financiar-bancare). Altfel spus sistemul bancar este un sistem deschis şi ceea ce este specific unui astfel de sistem este faptul că îşi reglează activitatea prin conexiune inversă capabilă de autoreglare. În prezenta lucrare se încearcă o prezentare a principalelor riscuri bancare, precum şi a unor modele de analiza a acestora, lucrarea fiind structurată pe trei capitole: 1. Sistemul bancar din România 2. Riscurile bancare şi gestionarea lor
4
3. Profitul, componentă a performanţelor bancare Primul capitol prezintă rolul şi funcţiile BNR, element de bază al oricărui sistem bancar. De asemenea, se abordează segmentul băncilor comerciale, arătând locul şi rolul pe care acestea îl au în calitatea lor de principal finanţator al economiei naţionale a impus modificări semnificative în structura şi operaţiunile băncilor comerciale. Se consideră ca expresia cea mai fidelă a structurii băncilor este bilanţul agregat al acestora. Chiar dacă bilanţul reflectă o situaţie statică a băncilor la o anumită dată (de obicei la sfârşitul anului), se poate realiza o comparaţie dinamică prin prezentarea Băncii Comerciale Române, pe baza căreia se vor realiza studiile de caz ulterioare. În cel de-al doilea capitol sunt prezentate principalele riscuri bancare: riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii, riscul insolvabilităţii, riscul valutar, riscul de faliment, riscul de tară. De asemenea, sunt prezentate modelele de analiză a riscului ratelor dobânzii şi anume: Modelul GAP de diferenţă şi Analiza de durată a activelor şi pasivelor (Duration). În ultimul capitol este tratat modul de determinare şi repartizare a profitului bancar, obiectivul final al băncii. Lucrarea se încheie cu indicatorii performanţei bancare, care măsoară rentabilitatea activităţii desfăşurate de către bancă în perioada analizată şi deci modului cum aceasta a prevenit şi gestionat riscurile ce au apărut în procesul activităţilor desfăşurate.
5
CAPITOLUL I SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA
1.1.
Rolul şi funcţiile B.N.R. în cadrul sistemului bancar din România
La 17/29 Aprilie 1880, s-a legiferat înfiinţarea Băncii Naţionale a României cu toate drepturile specifice unei bănci centrale de emisiune, respectiv acela de a emite bilete de bancă şi de a acorda credite de rescont băncilor comerciale. Ministrul de Finanţe de atunci, lon Câmpineanu, a devenit primul guvernator. Potrivit legii, Banca Naţională a României funcţiona ca o întreprindere pe acţiuni, cu capital subscris în proporţie de 2/3 de un grup de întreprinzători particulari şi de 1/3 de către stat, acesta exercitând controlul general asupra politicii de credite promovată de bancă, având totodată dreptul de a numi pe guvernator precum şi o parte din directori şi cenzori. La 16 decembrie 1900, Statul s-a retras din asociaţia formată cu Banca Naţională a României, aceasta devenind o simplă bancă particulară privilegiată, drepturile Guvernului trecând asupra acţionarilor. Banca primea prelungirea dreptului de privilegiu asupra emisiunii monetare până la 31 decembrie 1920, drept prelungit apoi până la 31 decembrie 1930. Datorită războiului, la 15 noiembrie 1916, Banca Naţională a fost evacuată la laşi. Administraţia militară germană a sechestrat sediul B.N.R. şi a emis bani fără acoperire. La 14 noiembrie 1916, tezaurul Băncii a fost mutat la laşi, apoi transferat în Rusia sub paza şi garanţia Guvernului rus. Realizarea statului naţional unitar la 1 decembrie 1918 a marcat începutul unei noi etape în dezvoltarea României. Pe plan monetar trebuiau rezolvate o serie de probleme, ca de exemplu unificarea monetară, realizată în 1920, prin preschimbarea biletelor de bancă străine care circulau pe teritoriul ţării cu cele ale Băncii Naţionale a României.
6
După 1924 are loc reorganizarea băncii. Legea din 1925 prelungea privilegiul băncii pe o perioadă de 30 ani şi mărea capitalul de la 30 la 100 milioane lei. Statul a intrat în rândul acţionarilor. Pentru stăvilirea inflaţiei care afectase şi circulaţia monetară în timpul primului război mondial, s-a recurs la stabilizarea monetară din anul 1929, care a desăvârşit măsurile de revalorizare începute în 1922
şi prin care s-a restabilit convertibilitatea
leului, suspendată în 1917. În perioada crizei economice 1929-1933, Banca a acordat credite statului pentru echilibrarea bugetului,
operaţiune continuată şi în anii urinători. Treptat,
atribuţiile şi rolul băncii în sfera financiară au crescut foarte mult, acesteia revenindu-i dreptul de control al activităţii bancare, al circulaţiei devizelor, de elaborare a politicii monetare şi financiare a ţării. În anii celui de-al doilea război mondial, situaţia economică şi financiară a devenit foarte grea, economia bazându-se pe impozite, împrumuturi şi emisiune de bancnote, toate conducând la deprecierea leului. După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul de atunci a trecut la etatizarea băncilor, lucru realizat în două etape: penetrarea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale, la 28 noiembrie 1946, respectiv dizolvarea şi punerea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, cu excepţia B.N.R. şi C.E.C., la 11 august 1948. Din 1990, a început anevoiosul drum al reluării de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale fireşti, deţinute până în 1946. Activitatea bancară în România se desfăşoară prin Banca Naţională a României şi prin bănci. Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, având personalitate juridică. Ea are sediul central în Bucureşti şi poate avea sucursale şi agenţii în capitală şi în alte localităţi din ţară. Obiectivul fundamental al băncii este asigurarea stabilităţii monedei naţionale, pentru a contribui la stabilitatea preţurilor. Pentru a atinge acest obiectiv, ea elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăţi, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piaţă. B.N.R exercită privilegiul conferit de lege de a emite, în numele statului, 7
monede metalice şi bancnote de diverse valori (cupiuri). Politica de imprimare şi de emisiune este exercitată de către Consiliul de Administraţie cu respectarea regulilor generale tehnice din tradiţia Naţională şi a celor asimilate din ultimele evoluţii pe plan mondial în domeniu (heraldică, tehnici de imprimare şi fabricaţie a hârtiei şi aliajelor monetar. O dată emise, bancnotele şi monedele metalice sunt puse în circulaţie de către BNR printr-o reţea securizată proprie de distribuţie pe întreg teritoriul ţării. Principalii agenţi de răspândire a bancnotelor şi monedelor metalice în public sunt casieriile unităţilor locale ale băncilor comerciale, precum şi Regia Autonomă Poşta Română. Persoanele juridice care distribuie numerarul - de obicei bănci - îl pot obţine de la BNR sau de la alte bănci care l-au obţinut de la BNR, în schimbul cedării unor active acceptate de către distribuitori, cu alte cuvinte în schimbul cedării unei munci prezente. Mai precis, numerarul emis şi distribuit de BNR ca formă de emisiune a banilor în general, are în contrapartidă fie credite acordate de bănci agenţilor economici sau instituţiilor fără activitate productivă directă, fie creanţe asupra străinătăţii (valută, devize). La fel este fundamentat şi mecanismul economic al emisiunii şi distribuirii monedei de cont, a acelor lei creaţi şi circulaţi prin înscrierea în debitul şi creditul unor evidenţe contabile care, împreună cu mecanismul de funcţionare al numerarului, descris anterior, dă formă diferitelor activităţi ale BNR şi anume : • BNR emite, pune şi retrage din circulaţie numerarul; • BNR este banca băncilor, pe care le autorizează să funcţioneze pe teritoriul României; • BNR este casier general şi bancher (împrumutător sau creditor) al bugetului de stat; • BNR stabileşte şi conduce politica monetară a ţării; • BNR stabileşte şi conduce politica valutară a ţării; • BNR supraveghează şi participă la reglementarea şi operarea sistemului de plăti al ţării.
8
a) BNR emite, pune si retrage din circulaţie numerarul Obiectivul esenţial al politicii BNR este redat în legea nr. 101/1998 astfel: BNR este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede metalice, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul. BNR elaborează programul de emisiune al bancnotelor şi monedelor metalice, astfel încât să se asigure necesarul de numerar în strictă concordanţă cu nevoile reale ale circulaţiei băneşti Bancnotele şi monedele metalice emise neretrase din circulaţie reprezintă însemne monetare care trebuie acceptate la valoarea nominală pentru plata tuturor obligaţiilor publice şi private. BNR este singura în drept să stabilească valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor metalice. Bancnotele poartă semnătura guvernatorului Băncii Naţionale a României şi a casierului central". De la crearea sa, în 1880, B.N.R. a beneficiat continuu de privilegiul legal al emisiunii însemnelor monetare ale statului român, fie că acestea au fost monede cu valoare intrinsecă (din metale preţioase), fie că acestea au fost bancnote (bilete de bancă) acceptate ca plată pentru stingerea oricărei datorii publice şi private pe întreg teritoriul ţării, şi uneori, chiar în exterior. Monopolul de emisiune a fost, pentru scurte perioade, anulat de facto sau chiar împărţit. Uneori a intervenit forţa majoră, în împrejurări legate de ocupaţia străină şi de punerea în circulaţie de lei tipăriţi şi distribuiţi de ocupant, aduşi în bagajele acestuia. Alteori a intervenit inconsecvenţa politică, la începutul anilor '50 B.N.R. fiind constrânsă să accepte ca Ministerul Finanţelor să preia o vreme privilegiul emisiunii monetare metalice, şi chiar al unor cupiuri ale bancnotei. Legea nr. 34 din 1991 a restabilit unitatea monopolului de emisiune al B.N.R. asupra monedei naţionale, orice monedă metalică şi bancnotă emise de B.N.R. şi aflate legal în circulaţie trebuind să fie acceptate ca unică monedă legală de către casieriile persoanelor juridice şi de către particulari, pe întreg teritoriul de plăţi al
9
României neputând, deci, fi refuzată în nici o plată, şi fără a împiedica efectul unei alte convenţii între parteneri. În prezent, moneda metalică este emisă în valorile de
100 şi 500 lei.
Bancnota este emisa în cupiuri de 1.000, 5.000, 10.000, 50.000 şi 100.000. Desenul şi textul fiecărei valori şi cupiuri în care se emit moneda metalică, respectiv bancnotele, sunt supuse aprobării Consiliului de Administraţie al B.N.R. b) B.N.R. este banca băncilor, pe care le autorizează să funcţioneze pe teritoriul României Potrivit legii, orice societate comercială care preia depozite şi acordă credite publicului constituie o bancă, indiferent dacă proprietarii acesteia sunt statul sau persoane private sau şi unul şi celelalte. Având în vedere riscul specific întreprinderilor de bancă de a folosi, în formarea profitului pe baza încasării de dobânzi, banii depuşi ai publicului, precum şi posibilitatea apariţiei situaţiei de a nu putea onora cererile de retragere din partea deponenţilor (panica bancară), B.N.R. se constituie în gestionarul riscului de sistem în activitatea tuturor băncilor. Primul act al acestei gestiuni economice şi misiuni sociale este autorizarea unei societăţi comerciale să desfăşoare operaţiile specifice unei bănci, B.N.R. verificând existenţa capitalului şi dacă, prin forţa lor financiară, capacitatea managerială şi cunoştinţele specifice, persoanele care intenţionează să conducă banca nu o vor îndrepta spre faliment. În continuare, pe tot parcursul existenţei ei, banca autorizată va fi supravegheată prudenţial, prin verificarea permanentă a expunerii la risc a acesteia, din diverse puncte de vedere ale tehnicilor si restricţiilor bancare. În cazul constatării de contravenţii, B.N.R este autorizată de către lege să aplice sancţiuni atât instituţiilor bancare, cât şi personalului din conducerea acestora, în interesul apărării întregului sistem bancar de efectele unei proaste gospodăriri intervenite la nivelul uneia sau mai multora dintre părţile sale. Legitimitatea unei astfel de acţiuni este apărarea intereselor deponenţilor, în cadrul unui tip de comerţ specific (comerţul de bancă) şi, m ultimă instanţă, păstrarea încrederii fiecărui cetăţean în moneda naţională. În problemele de interes general, în calitatea de bancă a băncilor, B.N.R. este împuternicită de lege să emită reglementări (regulamente, norme, circulare) cu valabilitate pentru întregul sistem bancar şi pentru fiecare bancă în parte. 10
Un alt aspect al funcţiei de bancă a băncilor este acela al rescontării efectelor reprezentative de credit scontate, m prealabil, la băncile comerciale de către persoane fizice şi juridice, adică a acelor efecte de tipul cambiei, oferite ca garanţie la luarea de bani cu împrumut. In trecut, B.N.R. a practicat operaţiile de reescont pe scară largă. După 1990, condiţiile economice şi juridice nu au permis până de curând decât o refinanţare a societăţilor bancare, parţial însoţită de garantarea cu efecte de comerţ.. Deşi rescontarea este în relativă scădere, ca procedură operaţională, în activitatea băncilor centrale din întreaga lume, este de aşteptat ca reluarea semnificativă, în forme clasice, a activităţii de rescontare a efectelor de comerţ la Banca Centrală să aibă un efect cultural mobilizator pentru întreaga profesiune bancară. B.N.R. continuă căutarea şi introducerea de noi forme de refinanţare care să asigure un plus de disciplină şi de performanţă cererilor de credite de refinanţare adresate de băncile comerciale, inclusiv prin impunerea de plafoane. Atât rescontul, cât şi varianta sa incompletă, dar adecvată astăzi, refinanţarea, nu au loc în mod gratuit
(B.N.R. percepe, ca variantă a aşa-numitei taxe a scontului, o dobândă la
creditul de refinanţare). Dobânda şi plafoanele la refinanţare sunt instrumente clasice de politică monetară pe care B.N.R. le utilizează în prezent. c) B.N.R este casier general si bancher al statului român Prin funcţia sa de trezorerie, Ministerul Finanţelor este acela care dispune plăţi şi gestionează venituri rezultate din încasări la bugetul de stat. Fiecare încasare şi ordin de a plăti sunt efectiv executate intr-o reţea de casierii şi unităţi specializate în manipularea şi transferul monedei efective şi de cont. B.N.R. participă la procesul execuţiei bugetului de stat şi ţine evidenţele contabile ale contului curent al Trezoreriei Generale a Statului, fără a percepe comisioane şi fără a plăti dobânzi. Gratuitatea acestui serviciu constituie o contrapartidă la privilegiul de emisiune monetară acordat de către statul român. Totodată, B.N.R. poate acorda bugetului de stat un împrumut limitat pentru acoperirea decalajului temporar care intervine-de obicei sezonier - între veniturile şi cheltuielile acestuia. Pentru aceste sume B.N.R. devine, prin urmare, bancher şi creditor al statului. Împrumutul are un caracter de avans făcut de către B.N.R. bugetului statului. Avansul, în principiu, se poate acorda pentru acoperirea unor nevoi temporare, pe baza unui contract cu Ministerul Finanţelor, şi trebuie să se 11
încadreze în limite cantitative prestabilite de lege, din precauţia de a limita tentaţia de a se împrumuta nelimitat. Atât în urina creditării temporare a bugetului, cât şi a rescontării efectelor de valoare ale întreprinderilor publice, B.N.R. poate prelua în portofoliul său, în contrapartida fondurilor date creditorilor, efecte publice care pot fi negociate pe o piaţă secundară strict reglementată a capitalului, piaţă pe care, fără vreun privilegiu special în raport cu ceilalţi participanţi, Banca Centrală poate vinde şi cumpăra
12
13
aceste efecte ca instrument de politică monetară. Astfel, o dată cu apariţia în ţara noastră a unor astfel de efecte, B.N.R. va putea injecta şi resorbi lichidităţi în şi din canalele circulaţiei băneşti. Pe de altă parte, tot pentru contul bugetului de stat, B.N.R. poate mobiliza resurse băneşti, acţionând ca agent al statului în ceea ce priveşte emisiunea, vânzarea şi răscumpărarea obligaţiunilor prin care statul se poate împrumuta de la public pe termen lung. Banii obţinuţi astfel de buget acoperă cheltuielile care nu pot fi finanţate din sursele curente sau pe cele pe termen scurt ale bugetului, în primul rând pe cele cu investiţiile de interes public, şi de asemenea, pe cele cu acoperirea deficitelor bugetare din anii anteriori. Astfel, B.N.R., ca agent al statului, poate organiza - ea însăşi sau prin intermediul altor bănci - emisiunea şi plasarea obligaţiunilor de stat, efectuând şi serviciul
financiar
al
datoriei
publice
(vânzarea,
răscumpărarea,
încasarea
diferenţelor de preţ, plata dobânzilor şi a altor drepturi băneşti ce decurg din respectivele operaţiuni).
14
B.N.R. poate face toate aceste servicii, specifice pieţei, datoriei publice la iniţiativa şi cererea expresă prealabilă a Ministerului Finanţelor, neavând nici un privilegiu special ca agent şi supunându-se regulilor concurenţei comerciale m această calitate a sa de intermediar financiar pe piaţa valorilor mobiliare. d) B.N.R. stabileşte şi conduce politica monetară a ţârii, în interesul naţiunii Conform legii, Consiliul de Administraţie al B.N.R. stabileşte principalele obiective ale politicii monetare a ţării, sprijinind Executivul în toate acele măsuri care nu contravin intereselor pe termen lung ale stabilităţii monedei naţionale. Principalul organ al Executivului cu care se asigură corelări în acţiune pe această dimensiune strategică pentru stabilitatea generală a economiei naţionale este Ministerul Finanţelor. Principalele teme ale politicii monetare sunt volumul şi structura masei monetare în evoluţia lor, nivelul şi calculul dobânzilor la depozitele bancare la vedere şi la termen, cursul de schimb al leului în raport cu alte valute şi situaţia balanţei de plăti externe a ţării. Punerea în aplicare a politicii monetare stabilite are loc prin utilizarea unor instrumente specifice, dintre care cele mai importante sunt: • revizuirea nivelului taxei scontului (dobânzi de refinanţare); • formarea, modificarea nivelului şi utilizarea unei rezerve minime obligatorii pe care societăţile bancare sunt obligate să o depună la B.N.R., pentru limitarea unora dintre activele acestor instituţii; • intervenţia pe piaţa valutară pentru susţinerea cursului monedei naţionale în raport cu alte monede; • formarea si utilizarea rezervei de aur si devize a statului pentru obţinerea de venituri sau mobilizarea de resurse financiare externe. Pe de altă parte, ca orice participant pe piaţă B.N.R. poate folosi ca instrumente de politică monetară tehnici şi de a crea structuri specifice activităţii băncilor comerciale: • organizarea şi supravegherea pieţei valutare pentru asigurarea convertibilităţii interne limitate a leului; • organizarea unei pieţe a creditelor pe termen ultrascurt;
15
• participarea pe pieţe secundare de valori mobiliare deschise participării publice largi pentru tranzacţionarea titlurilor de stat şi a altor valori imobiliare din portofoliul propriu al B.N.R.; • acordarea unor credite unor clienţi selecţionaţi prin efectul legii (bugetul statului) sau discreţionar (societăţile bancare). e) B.N.R. stabileşte şi conduce politica valutară a ţării Politica valutară constituie un segment specific al celei monetare. În domeniul politicii valutare, Consiliul de Administraţie al B.N.R. are atribuţiuni importante în stabilirea regimului valutar al ţării. Transpunerea politicii valutare nu cade integral în competenţa
şi posibilităţile B.N.R., cu atât cu cât, încă o
perioadă lungă de timp, caracterul deschis al economiei româneşti m tranziţie şi dependenţa structurală de importuri specifice perioadei pot genera dezechilibre valutare majore şi de lungă durată. Pentru moment, B.N.R. este autoritatea care asigură trezoreria balanţei de plăţi externe a ţării, inclusiv prin efectuarea controlului efectiv al devizelor, pentru a nu se crea o dependenţă faţă de creditele externe. Plata unui import reprezintă cea mai frecventă tranzacţie curentă a unui agent economic român, după cum, dacă agentul economic român ar investi în străinătate, el ar efectua o tipică tranzacţie de capital. în interesul protecţiei economiei naţionale, B.N.R. acţionează în prezent pentru a asigura convertibilitatea leului pentru tranzacţiile curente ale balanţei de plăti, dar şi pentru restrângerea tranzacţiilor de capital. Pentru aceasta, B.N.R. este în drept să controleze orice plată efectuată în favoarea unui agent economic străin pe canale bancare pentru a se lămuri natura tranzacţiei care a determinat plata. B.N.R. s-a implicat în crearea unei pieţe valutare interbancare în care moneda Naţională să poată fi convertită în valute care să dea posibilitatea plătii tranzacţiilor curente. În această calitate, până în anul 1994, B.N.R. a fost organizatorul şedinţelor de licitaţie în care principalele bănci cereau şi ofereau-în primul rând pentru clienţii lor - lei în schimbul valutei pe care agenţii economici şi băncile însele le declarau ca deservind tranzacţii curente şi care anterior erau conformitate cu baza de date proprie a B.N.R. privind documentele de import ale solicitanţilor. Prîntre instrumentele specifice Băncii Centrale, pe care şi B.N.R le utilizează la înfăptuirea politicii valutare, se află şi rezervele internaţionale ale statului român. Aceste rezerve se află în gestiunea B.N.R. şi ele pot fi folosite, pentru susţinerea 16
cursului de schimb al leului în momente critice, sau pentru a efectua direct plăti ordonate de Autorităţile statului român în situaţii bine stabilite. B.N.R. are sarcina de a contribui la imobilizarea resurselor valutare ale ţării pentru constituirea rezervei de stat, este păstrătoarea acestora, iar în calitate de „casier” îi revine obligaţia să facă întocmai şi la timp plăţile la care s-a angajat Guvernul României prin Ministerul Finanţelor. Trebuie menţionat că, în afara bancnotelor şi monedelor metalice străine aflate în casieriile B.N.R. - şi care pot reprezenta doar o infimă parte a rezervei valutare-valută de cont de care dispune B.N.R. se află depusă într-o ţară de origine a monedei, într-un cont de corespondent. Depuse fiind în patria respectivei monede străine, aceste depozite produc dobânzi, iar plata se poate face mai lesne - printr-un simplu ordin telegrafic al B.N.R. -în favoarea oricărui agent economic din ţara respectivă faţă de care partenerul român are obligaţii. Rezerva de aur a ţării serveşte drept garanţie a emisiunii monetare interne, şi în situaţii istorice limită, drept mijloc de plată acceptat oriunde în lume. Potrivit legii, B.N.R. prezintă un raport Parlamentului dacă prevede sau constată scăderea rezervei de metale preţioase şi devize până la un nivel pe care îl consideră alarmant. Atât pentru constituirea rezervei internaţionale cât şi pentru scopul plăţii unor datorii în străinătate ale agenţilor economici români, Guvernul se împrumută de la alte guverne sau de la persoane juridice care nu intră sub incidenţa dreptului public. În contractarea, derularea şi stingerea acestui gen de împrumuturi B.N.R. se poate implica, la cerere Ministerului de Finanţe şi în limitele legii, în nume propriu, dar şi în contul statului. f) B.N.R. supraveghează şi participa la reglementarea şi operarea sistemului de plaţi al ţării. Supravegherea sistemului de plăţi al ţării, în general, şi al plăţilor bancare, în special, în primul rând a celor fără numerar, este o consecinţă şi un mijloc important de a înfăptui politica monetară şi de menţinere a stabilităţii monedei naţionale, precum şi a încrederii publice în sistemul bancar naţional. Cel mai mare volum de plăţi se formează pe canalele circulaţiei bancare: de la B.N.R. la băncile comerciale (plăţi bancare „cu ridicata") şi de la acestea la agenţii economici şi, la persoanele fizice (plăţi bancare „cu amănuntul”). Alături de acordarea de credite, transferurile şi decontarea între conturile clienţilor este principalul serviciu pe care băncile îl 17
prestează societăţii. Neefectuarea întocmai
şi la timp a unei plăţi scade
încrederea persoanei care a ordonat-o în bancă. În ultimă instanţă, trecerea în posesia unei mărfi fără a fi însoţită, pe cât posibil simultan, de transferul de proprietate asupra banilor care reprezintă contravaloarea mărfii respective este sursă a riscului ca tranzacţia să se dovedească ratată, rupându-se lanţul încrederii care tine partenerii comerciali, grupurile de interese şi societatea, în ansamblul sau laolaltă. Începând cu anul 1991, B.N.R. a preluat iniţiativa reformei sistemului de plăţi fără numerar al ţării. In acest sens, B.N.R. a pregătit
şi pus la dispoziţie propria
reţea interbancară care acoperea întreg teritoriul ţării, în cadrul unui program intern de modernizare a tehnologiilor clasice de decontare manuală a instrumentelor de plată suport hârtie, susţinut prin efort investiţional propriu, desfăşurat exclusiv în interes public. In cadrul acestei acţiuni, B.N.R. urmăreşte scopuri strategice ca: • accesul la mijloace eficiente de gestiune a riscului de faliment al oricărei bănci din cauza efectului de neplată la sfârşitul zilei a datoriilor acumulate din partea celorlalte bănci către acestea (riscul zilnic de sistem datorat plăţilor reciproce interbancare). • crearea şi dezvoltarea unei platforme de înnoire a instrumentelor de plăti fără numerar şi a tehnologiilor de decontare a acestora, cu scopul stimulării emulaţiei la nivelul băncilor comerciale.
1.2. Locul şi rolul băncilor comerciale în cadru sistemului bancar Până în 1989, sistemul bancar în România era practic inexistent în cadrul sistemului economic hipercentralizat. Toate deciziile veneau m mod direcţionat de la organele de partid, nelasând băncile existente să-şi îndeplinească rolul pentru care au fost înfiinţate. Chiar BNR avea un rol modic, neseparându-se de celelalte bănci comerciale din sistem. Totodată, aceste bănci erau cu capital integral de stat, 18
neexistând nici un fel de concurenţă, cu rol benefic pentru economie, între ele. Pe lângă această situaţie de fapt, oferta de servicii oferite de acestea era foarte redusă. Acestea fiind condiţiile, după 1989 s-a impus trecerea la construirea unui sistem modem, european şi care să răspundă prompt solicitărilor/pieţei oferind produsele şi serviciile bancare necesare oricărei economii de piaţă. In cadrul unei economii de piaţă, sistemul bancar este „inima" care pulsează şi face să circule „sângele economiei”. Acest „sânge" reprezintă banii care fac posibilă desfăşurarea normală a vieţii economice dintr-o ţară şi din lume în general. Băncile trebuie să asigure cadrul necesar mobilizării fondurilor băneşti temporar disponibile din economie şi orientării acestora către anumite activităţi economice. În acest context, banii şi creditul devin instrumente active pentru stimularea dezvoltării economice şi descurajează activităţile nerentabile. Băncile trebuie să fie într-un context modem un partener activ şi deschis m relaţiile cu clientela sa, pe lângă serviciile clasice de depozitare, decontează în numele lor şi creditare, le oferă şi numeroase servicii cu sau fără specific bancar (de regulă de consultanţă). Apare ca o necesitate ca, în noile condiţii ale economiei de piaţă, băncile comerciale
existente
să-şi
desfăşoare
activitatea
cu
respectarea
normelor
prudenţiale din domeniu şi într-un spirit de disciplină foarte dezvoltat, sub controlul riguros al unei autorităţi tutelare din domeniu, care să fie Banca Centrală. Înainte de 1989, sistemul bancar din România era alcătuit pe un singur nivel ierarhic şi cuprindea 5 bănci: • BNR • Banca Româna de Comerţ Exterior (BRCE) • Banca de investiţii • Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara(BAIA) • CEC Toate aceste bănci aveau monopol în diferite sectoare ale economiei. BRCE era instituţia centrală în stat specializată în efectuarea de operaţiuni financiare cu străinătatea. Astfel, BRCE realiza încasări şi plăţi privind operaţiunile de comerţ exterior ale ţării, administra disponibilităţile în devize ale ţării, cumpăra şi vindea atât în ţară cât şi în străinătate devize, efecte de comerţ, titluri şi obligaţiuni străine. Pentru a realiza aceste operaţiuni, BRCE realiza legături de corespondenţă cu bănci şi instituţii financiare străine, primea şi acorda credite în valută din şi în străinătate, pe bază de convenţii sau înţelegeri, acorda credite m lei sau valută 19
agenţilor economici români cu activitate de comerţ exterior. Banca emitea efecte de comerţ în favoarea unor beneficiari din străinătate şi accepta efecte de comerţ atrase asupra sa. BRCE analiza şi gira efecte de comerţ emise terţi, acorda şi primea garanţii pentru aranjamente de plată în străinătate. Banca de Investiţii era instituţia statului specializată în finanţarea investiţiilor. Prin ea se concentrau principalele surse de finanţare internă (alocaţii bugetare, fonduri de amortizare, beneficii planificate ale întreprinderilor destinate investiţiilor).
20
Banca verifica studiile de fezabilitate ale proiectelor de investiţii, înainte de a fi propuse spre aprobare şi ulterior monitoriza realizarea acestora. BAIA era instituţia statului specializată în finanţarea, creditarea decontarea producţiei agricole, prelucrării acesteia, investiţiilor
şi
şi circulaţiei
mărfurilor în agricultură, industria alimentară şi domeniul apelor. Totodată, banca colecta şi distribuia fondurile bugetare destinate activităţii din domeniul respectiv şi acorda credite pe termen scurt de producţie lAS-urilor, CAP-urilor şi producătorilor cu gospodării individuale. Banca aproba propunerile pentru investiţii ale IAS şi CAP şi acorda credite pe termen lung pentru investiţii, monitorizând ulterior realizarea acestora. CEC era instituţia statului specializată în operaţiunile bancare cu populaţia. Ea avea rol în atragerea disponibilităţilor băneşti ale populaţiei, depozitarea lor şi efectuarea de operaţii specifice cu acestea. În acest sens, derula următoarele operaţii: - depuneri şi restituiri ale banilor populaţiei, operaţiuni de consemnare, acordarea de credite populaţiei pentru construirea şi cumpărarea de locuinţe sau autoturisme, efectuarea de operaţiuni privind execuţia de case a bugetului de stat, privind încasarea impozitelor şi taxelor de la populaţie, precum şi deservirea în domeniul bancar a agenţilor economici şi a organizaţiilor ce-si aveau conturile deschise la CEC. Din 1990, a început reforma sistemului bancar, ca o condiţie necesară a tranziţiei economiei româneşti spre economia de piaţă. S-a început prin elaborarea unei legislaţii bancare corespunzătoare privind organizarea şi funcţionarea băncii centrale şi a băncilor comerciale. Prima lege importantă a fost Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, deoarece băncile sunt m primul rând organizate ca societăţi comerciale pe acţiuni urmând două legi cu specific bancar, care au reglementat activitatea în domeniu: Legea 33/1991 privind activitatea bancară şi Legea 34/1991 privind statutul BNR urmate de adoptarea legii bancare nr.58 şi a legii 101 a statutului BNR. în afara acestor legi băncile comerciale înfiinţate aveau nevoie de autorizarea de funcţionare de la BNR, pe baza criteriilor stabilite şi a normelor şi reglementărilor speciale. Cadrul legal primar fiind deja format au început să apară bănci cu capital de stat şi privat autohton, român sau străin. Băncile apărute, în special cele private, au un rol important în ceea ce priveşte procesul de privatizare şi încurajarea iniţiativei 21
private. Numărul băncilor din sistemul bancar românesc a crescut în mod continuu de la 4 în 1989, la 10 în 1991, ajungând la 45 la sfârşitul anului 1998 (cu tot cu reprezentanţele băncilor străine). Aceste bănci pot funcţiona liber în condiţiile concurenţiale ale economiei de piaţă, oferind o paleta diversificata de produse şi servicii bancare. în vederea susţinerii băncilor în realizarea obiectivelor lor şi asigurării standardelor internaţionale bancare, România a primit sprijinul unor ţări cu sisteme bancare dezvoltate (Franţa, Germania, Olanda, Anglia, SUA, etc.). Sistemul bancar din România este structurat, conform legii, pe două niveluri: pe unul situându-se banca centrala, care stabileşte şi conduce politica ţării m domeniul monetar, de credit, valutar şi de plăţi, supraveghind şi celelalte bănci din sistem şi pe nivelul doi băncile comerciale nou înfiinţate. BNR şi-a transferat operaţiile ce le efectua până în 1989 unei bănci comerciale nou înfiinţate (BCR), ea având acum un grad ridicat de independenţa, răspunzând numai în faţa Parlamentului. De-a lungul timpului între 1991 şi 1997, BNR a elaborat numeroase norme şi reglementări cu scopul de a întări disciplina băncilor comerciale existente şi de a se alinia la standardele internaţionale în domeniu ca o condiţie şi premisă a aderării României la UE. În epoca contemporană, locul şi rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii - investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică. O bancă este o instituţie căreia i se acorda permisiunea (în general sub forma unei autorizaţii/licenţe) de a efectua tranzacţii cu bani. Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din ţara noastră, „Societăţile bancare sunt persoane juridice autorizate să desfăşoare, în principal, activităţi de retragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu". Băncile, persoane juridice române, şi sucursalele băncilor străine pot desfăşura în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi: - acceptarea de depozite; - contractarea de credite, operaţiunile de factoring şi scontarea efectelor de comerţ, inclusiv forfetare; - emiterea şi gestiunea instrumentelor de plata şi de credit; - plaţi şi decontări; 22
- transferuri de fonduri; - leasing financiar; - emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente; - tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu: - instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, certificate de depozit); - valută; - instrumente financiare derivate; - metale preţioase, obiecte confecţionate din acestea, pietre preţioase; - valori mobiliare; - intermedierea în plasamentul de valori mobiliare şi oferirea de servicii legate de aceasta; - administrarea de portofolii ale clienţilor, în numele şi pe riscul acestora; - custodia şi administrarea de valori mobiliare; - depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare; - închiriere de casete de siguranţă; - consultanta financiar-bancară; - operaţiuni de mandat. Băncile pot efectua activităţile prevăzute de legislaţia privind valorile mobiliare şi bursele de valori prin societăţi distincte, specifice pieţei de capital, care vor funcţiona sub reglementarea şi supravegherea CNVM, cu excepţia activităţilor care, potrivit acestei legislaţii, pot fi desfăşurate în mod direct de către bănci. Operaţiunile de leasing financiar vor fi desfăşurate de către bănci, prin societăţi distincte, constituite m acest scop. În activitatea lor, băncile se supun reglementării şi ordinelor emise de Banca Naţională a României, date m aplicarea legislaţiei privind politica monetară, de credit, valutara, de plăţi, de asigurare a prudenţei bancare şi de supraveghere bancară.
23
Băncile îşi organizează întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase şi cu cerinţele legii. Modificările în situaţia băncii sunt supuse aprobării B.N.R, în condiţiile stabilite de aceasta prin reglementări. Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind respectivele modificări se va face numai după obţinerea acestei aprobări. În statutele lor, băncile nu vor putea stabili excepţii de la principiul potrivit căruia o acţiune da dreptul la un singur vot. Acţiunile emise de bănci vor putea fi numai nominative. În vederea funcţionării, în termen de 30 de zile de la data obţinerii autorizaţiei fiecare banca este obligată să deschidă cont curent la B.N.R, conform regIementărilor emise de aceasta. Transferurile băneşti operate prin înscrieri în contul curent deschis în evidentele B.N.R -ului sunt irevocabile şi necondiţionate. Băncile pot deschide la B.N.R şi alte conturi, în condiţiile stabilite de aceasta. Capitalul social al unei bănci trebuie vărsat integral şi în forma bănească, la momentul subscrierii. Capitalul social minim este stabilit de B.N.R. La constituire, aportul de capital va fi vărsat într-un cont, cu dobânda la vedere sau la termen/deschis la o banca/persoana juridică româna/sau la o sucursala a unei bănci străine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României. Contul de capital va fi blocat până la înmatricularea băncii m registrul comerţului. Băncile trebuie să menţină în permanenta un nivel minim al capitalului social, în forma bănească, în conformitate cu reglementările B.N.R-ului. Sucursalele băncilor străine vor menţine în permanenţă un capital de dotare, la nivelul prevăzut prin reglementările BNR -ului, prin capitalul social minim al băncilor, persoane juridice române. Băncile pot majora capitalul social, pe lângă subscrierea de noi aporturi în formă bănească, potrivit legislaţiei în vigoare şi prin utilizarea următoarelor surse: a) primele de emisiune sau de aport şi alte prime legate de capital, integral încasate, ramase după plata şi acoperirea cheltuielilor neamortizate efectuate cu astfel de operaţiuni, precum şi rezervele constituite pe seama unor astfel de prime; b) dividendele din profitul net cuvenit acţionarilor după plata impozitului pe dividende potrivit legii; c) rezervele din influentele de curs valutar aferente aprecierii
24
25
A Tabelul nr. 1 — Evoluţia pasivelor externe şi interne miliarde lei 1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
Pasive externe
60
137
242
715
1213
2059
4995
9221
10139
pasive interne
1011
2153
3760
9129
19202
30381
50027
90967
137686
Total
1071
2290
4002
9844
20415
32440
55023
10188
147825
Sursa: Raport trimestrial BNR nr. IV/2002
Dacă analizăm tabelul se constata ca deşi ponderea pasivelor externe în total pasive se menţine relativ constanta de 6-7%, valoarea absoluta a acestora creste de la 60 mld. lei la 10.138 în 1998, ceea ce înseamnă o creştere de circa 169 ori. Totuşi dacă am corela evoluţia pasivelor externe cu evoluţia cursului de schimb constatam ca în perioada 1999-2002 acestea au crescut de circa 169 ori. Aceasta tendinţa se datorează pe de o parte creşterii pasivelor interne în valută, ce le-au suplinit pe cele externe, de la circa 250 milioane USD în 1999 la circa 2978 milioane USD în 1998. Această 26
creştere a pasivelor interne în valută este rezultatul dolarizării economiei româneşti.
27
Aceasta tendinţă se datorează pe de o parte creşterii pasivelor interne în valută, ce le-au suplinit pe cele externe, de la circa 250 milioane USD în 1994 la circa 2978 milioane USD în 2002. Această creştere a pasivelor interne în valută este rezultatul dolarizării economiei româneşti. Pe de alta parte, neconvertibilitatea monedei naţionale şi deprecierea continua a raportului dintre leu şi monedele străine au expus băncile la un risc valută major, ceea ce a impus o anume doza de prudenta din partea acestora în legătură cu atragerea de resurse externe în valută. În aceasta poziţie a bilanţului se includ depozitele în valută ale nerezidenţilor, depozitele şi conturile corespondente deschise de băncile străine, precum şi finanţările primite de la bănci străine. Pasivele interne au şi ele o evoluţie constantă de 93-94% din total pasiv dar în valoare absoluta înregistrează o creştere de la 1011 mld. lei m 1994 la 137.686 mld. lei în 2002. Analizand datele cuprinse în tabelul de mai jos constatam ca depozitele deţin ponderea cea mai însemnată în cadrul pasivelor interne. Atragerea de depozite este tipică funcţiei de intermediere bancară si constituie baza în susţinerea activităţii băncilor.
28
Tabelul nr. 2 - Pasivele interne şi componenta lor miliarde lei
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
1011
2153
3760
9129
19202
30381
50.027 90.967 137.686
client. 420
855
1445
3424
8447
14515
24.933 52.950 80.999
la vedere
179
598
987
2355
4313
6576
7423
8256
10687
Econom pop
56
80
83
117
359
496
789
1.599
1.403
La termen
241
257
458
1069
4134
7939
11.123 24.983 33.782
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
193
182
326
529
2368
4640
8.019
18.566 29.563
Sume în tranzit între 3 bănci
235
155
157
193
296
567
103
Pasive interban
459
678
990
2777
4503
7187
11.342 8.752
14.753
Depozit publice
77
125
57
885
1303
1814
1.135
2.169
5.753
Fonduri proprii
27
70
259
568
1338
3903
5.159
8.590
11.952
Alte pasive
25
190
554
1318
3418
2666
623
1.111
796
Pasive interne Dep.ale Nebanc.
Econom. populaţiei
2001
2002
2002
267
Sursa'. Raport trimestrial BNR nr. IV/2002
Analizând depozitele după scadenta acestora constatând ca în anul 1994 depozitele la termen erau mai mari cu 5/8% decât cele la vedere, după care situaţia s-a schimbat, depozitele la vedere având o 29
pondere mai mare decât cele la termen cu 18.2% în 1995, 16.6% în 1996 şi 13% în 1997. Începând cu anul 1994 situaţia se schimba în favoarea depozitelor la termen. Descreşterea
ponderii
depozitelor
la
termen
din
perioada
1991-1993 se datorează dobânzilor nesatisfacătoare pentru depunătorii din economia românească. Suinele în lei deţinute fie ca au fost destinate acoperirii consumului fie ca au fost convertite în valută. Un alt aspect ce trebuie evocat este căderea nivelului de trai general al populaţiei, ale căror venituri reale din ce în ce mai mici abia acoperă necesităţile de consum. În ceea ce priveşte persoanele juridice, nici nu se pune problema de
constituire
de
depozite
la
termen,
societăţile
comerciale
confruntându-se cu o gravă lipsă de lichidităţi. Sumele în tranzit între bănci au avut o evoluţie crescătoare. Aceste surse au fost utilizate gratuit de către bănci fiind un mare minus în etica bancară. Aceste surse s-au redus în anul 1997 şi 1998, datorită măsurilor luate de către BNR prin înfiinţarea sistemului decontărilor multilaterale pe suport de hârtie şi a perfecţionării sistemului informatic în cadrul băncilor unde se pot efectua decontări electronice în aceeaşi zi. Pasivele interbancare au şi ele tendinţa de reducere de la 42.8% în 1990 la 10.71% în anul 1998.
30
Ponderea pasivelor interbancare în total bilanţ BNR Tabel nr. 3 miliarde lei
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
Pasive interbanc
478
990
2777
4503
7187
11342
8752
14753
Total bilanţ BNR
917
200 3
5821
13708
18073
20754
48612
55254
Pondere
52.1
49.4
47.7
32.8
39.7
54.6
18
26.7
Sursa. Raport trimestrial BNR nr. IV/2001
Se observă o tendinţă de descreştere a ponderii pasivelor interbancare în total bilanţ BNR, aceasta fiind rezultatul politicii din ce în ce mai restrictive a BNR ca împrumutator de ultima instanţa pe de o parte dar şi dezvoltării posibilităţilor băncilor comerciale de a apela la piaţa monetară pentru acoperirea deficitului sau fructificare de lichidităţi. Fondurile proprii au ponderi relativ reduse în pasivul bilanţurilor agregate, variind de la 2/55 în 1990 la 8.5% în anul 1998. Aceasta pondere redusă a fondurilor proprii în total pasiv este caracteristica băncilor în general.
31
Fondurile proprii sunt compuse din capitalul propriu şi capitalul suplimentar. La rândul sau capitalul propriu este format din capitalul statutar, fondul de rezerva, profitul net, alte fonduri şi acţiuni. Capitalul suplimentar este format din fondul de risc şi alte fonduri proprii. Băncile comerciale au avut o baza modesta de capitalizare în anul 1990 (2.5% în total pasiv). S-a ajuns în anul 1998 ca fondurile proprii sa deţină o pondere de 8.08% în total pasiv. Majorarea capitalului propriu s-a realizat în primul rând prin creşterea fondurilor proprii rezultate în urma repartizării profitului net apoi ca urmare a emisiunii de acţiuni. De
asemenea,
majorarea
capitalului
social
este
datorată
şi reevaluării activelor imobilizate dar şi aprecierii permanente a capitalurilor vărsate în valută. Ultimul post în pasivul agregat al băncilor comerciale este cel numit „alte pasive" şi care deţine o pondere în creştere în total pasiv de la 2.3% în 1990 la 16.2% în 1998. Conţine vărsămintele şi prelevările din profit, diferentele favorabile nete din reevaluarea activelor şi pasivelor externe, creditori diverşi, venituri anticipate etc. Activul bilanţului consolidat este structurat pe doua mari externe. Evoluţia acesta rupe şi anume active interne şi active este prezentata în tabelul de mai jos:
32
1. Activele externe şi evoluţia sa Tabel nr.4 miliarde lei 1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
1071
2290
4002
9844
20405
32440
55023
100188
147825
Active externe
41
105
387
1312
2746
3398
6554
13555
17271
Active interne
1030
2185
3615
8532
17669
29042
48468
86632
130554
TOTAL
ACTIV
Stirsa: Raport trimestrial BNR nr. IV/2002
Activele externe sunt formate din numerar şi cecuri în valută, depozite la bănci străine, participaţii la bănci străine, titluri de valoare externe şi alte active de acest gen. Ca pondere în total active, activele externe înregistrează o evoluţie ascendenta de la 3/8% în 1994 la 11.68% în 2002. Aceasta evoluţie evidenţiază politica băncilor comerciale de deschidere către străinătate pentru intermedierea operaţiunilor financiare rezultate din activitatea de export - import a agenţilor economici rezidenţi. În total active poziţia „depozite la bănci străine" deţine ponderea cea mai mare, ceea ce susţine ideea de mai sus ca băncile se implica din ce în ce mai mult în efectuarea operaţiunilor financiare ce decurg din operaţiunile de export - import.
33
Dacă avem în vedere evoluţia cursului de schimb leu-dolar în perioada 1994-2002, activele externe exprimate în echivalent dolar SUA cresc de la 0/683 miliarde dolari la 1.6 mld deci aproape o dublare a acestora şi nu o creştere de 400 ori aţa cum ar rezulta dacă am compara valoarea acestora în lei. O analiză a dinamicii activelor externe necorelată cu evoluţia cursului de schimb ar duce la concluzii greşite. Tabel nr. 5 1994
miliarde lei 1995
1996
1997
41/23 105/58 387/ 131/842 Active 214 externe + credite în valută 60/15 137/40 242/332 715/1296 Pasive externe + depozite în valută -19/ 32/+12 +145/ +597 Poziţie +8 -118 /-454 financiară Sursa: Raport trimestrial BNR nr. IV/2002
1998
1998
2000
2001
2002
2746/ 2050
3398/ 4860
6554/ 9898
13555/ 19668
17271/ 34834
1213/ 2354
2059/ 4132
4995/ 7086
9221/ 17686
10139/ 30200
+1533 / -308
+1339 /+728
+1559 /2812
+4334/ +1982
+7132/ +4634
În anii 1994 şi 1995 se constată poziţii valutare „scurte" adică obligaţiile sunt mai mari decât creanţele, de unde rezulta un grad de îndatorare al băncilor faţă de străinătate pe de o parte, dar şi o utilizare suboptimală a resurselor în valută, pasivele în valută neregăsindu-se în totalitate în active. Începând cu anul 1996 situaţia se inversează, activele externe şi creditele în valută fiind mai mari decât pasivele externe şi depozitele în valută. Se manifestă o anume intensificare a activităţii băncilor comerciale pentru penetrarea pieţelor externe prin deschiderea a cât mai multe relaţii de corespondent, în vederea facilizării activităţii de decontări internaţionale. Decalajul între activele externe şi pasivele externe este acoperit arte din depozitele în valută atrase şi parte din fondurile proprii.
34
Activele interne sunt formate din numerar în casieriile băncilor, credite interne neguvemamentale, credite interne guvernamentale, sume în tranzit între sediile băncii şi activele interbancare. Numerarul în casieriile băncilor deţine
m perioada analizata o
pondere mica în activul bilanţier şi anume sub 1%. Este reprezentat de monedele şi bancnotele deţinute de bănci pentru a face faţă nevoilor imediate de lichiditate. Aceasta grupa a activelor interne este strict monitorizata, băncile nereţinând numerar decât pentru a face faţă plăţilor zilnice. Nu este avantajos pentru bănci sa retina numerar în casierii peste necesităţi având în vedere costurile ridicate ale circulaţiei numerarului. Creditele interne neguvemamentale deţin ponderea cea mai mare în total active chiar dacă înregistrează o descreştere de la 63.8% în 1994 la.. în 2002. Activitatea de creditare este principala operatiune a băncilor în România. Tabelul nr.6 miliarde lei 1994 1995
1996 1997
1998 1999
2000
2001
2002
Credite în lei 661
1317
1699 4060
7345 11575
16943 16232
24273
Credite în val 23
58
214
2050 4860
9898
19668
34834
TOTAL
1375
1913 4902
9395 16435
26841 35900
59107
684
842
Sursa\ Raport trimestrial BNR nr. IV/2002
35
Chiar dacă în valoare absoluta creditele în lei înregistrează o creştere de 86 ori 2002 faţă de 1994, ca pondere acestea se reduc de la 62% în 1994 la 16.5% în 2002. Corelând dinamica ponderii creditelor în lei în total activ cu variaţia reală a creditelor interne neguvemamentale în perioada 1994-2002, ajungem la concluzia ca masa creditului a fost excesiv comprimata în perioada analizata. Aceasta consecinţă a avut grave consecinţe asupra economiei româneşti, blocajul financiar în luna septembrie 1995 egalând masa creditului în lei. În practica bancară din tara noastră sunt considerate credite pe termen scurt acele credite care au termen de rambursare mai mic de 1 an. Creditele pe termen mediu au termen de rambursare între 1-5 ani, iar cele pe termen lung mai mare de 5 ani putând fi rambursate în maxim 25 ani. Structura creditelor în lei după scadenţă Tabel nr.7 mld. lei 1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
Credite 438 pe t.s(a)
1062
1435
3672
6908
10279
14156 12853 19382
Cred pet.m.l
223
256
264
388
526
1296
2787
3379
4891
b/a(%)
50.9
24.1
18.4
10.6
7.6
12.6
19.7
26.2
25.23
Sursa\ Raport trimestrial BNR nr. IV/2002
36
2001
2002
Se constată existenţa unui modest portofoliu de credite pentru investiţii, descurajant pentru orice investitor. Sistemul bancar ca singur finanţator al economiei nu a dus o politica de susţinere a investiţiilor, dar nici nu a dispus de surse pentru aceasta. Consecinţele acestei lipse pentru finanţarea investiţiilor este scăderea drastică a nivelului acestora de la an la an. Din punct de vedere al beneficiarului de credite şi a calităţii, creditele pe termen scurt se prezintă astfel: Structura creditelor pe termen scurt în funcţie de scadenţă şi calitate Tabel nr. 8 miliarde lei Per
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
cred. t.s
438
1062
1435
3672
6908
10279
14156
12853
19382
-curente
373
986
1334
3525
6363
8699
11928
11070
16693
cap de stat
373
936
1334
3525
5929
6423
7134
5569
5702
Per
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
-capital privat
-
45
99
498
1003
2088
4514
5156
9943
-populat
-
5
4
44
74
147
200
233
840
-alfccle
-
-
3
18
27
41
79
111
208
restante
65
76
101
147
545
1581
2228
1784
2690
37
-capital de stat
65
76
94
111
355
845
1064
741
942
-capitalul privat
—
—
6
32
174
713
1134
1013
1551
-popul
—
—
-
4
10
19
27
25
57
-nltele
-
«.
1
-
7
3
2
5
140
Sursa: Raport trimestrial BNR nr. IV/2002
La nivelul anului 1997, ca şi în anii anteriori majoritatea creditelor curente sunt utilizate de către societăţi comerciale cu capital de stat. m anul 1998 se observa o creştere a ponderii societăţilor cu capital privat. În anul 1998 se observa o creştere a ponderii societăţilor cu capital privat. Ponderea creditelor restante m total credite acordate agenţilor economici cu capital de stat este de 4.8% şi ponderea creditelor restante pentru sectorul privat este de 8%. Ponderea creditelor neguvemamentale în valută a crescut semnificativ de la 2.1% m 1994 la .24.5% în total activ în 2002. Aceste credite au fost din ce în ce mai mult solicitate de către societăţile comerciale care realizează producţie de export. Aceste credite sunt foarte avantajoase datorita în primul rând costurilor reduse cu dobânzile şi comisioanele. De exemplu la un credit în valută de 1,000,000 USD, cu un procent al dobânzii de 10% pe an (LIBOR + marja băncii comerciale) s-ar achită într-o lună dobânzi în suma de 8611 USD, ceea ce înseamnă mai puţin decât dacă ar lua un credit în lei. Creditele guvernamentale în total active deţin o poziţie relativ constantă de 5-6% dar în valoare absoluta se constata o creştere de la 124 în 1991 la 18.833 în 1998. 38
Aici se încadrează creditele neperformante preluate de stat iar începând cu anul 1994 şi bonurile de tezaur ca urmare a reglementarilor emise de BNR cu privire la garantarea împrumuturilor de licitaţie cu bonuri de tezaur. O creştere importanta a creditelor guvernamentale se constată după anul 1994 aceasta datorându-se în principal creşterii deficitului bugetar . Activele interbancare se concretizează în depozite pe care o banca le creează la alte bănci, sau credite acordate de o banca altor bănci. De asemenea aici se încadrează disponibiilităţile băncilor la BNR, aceasta din urma acţionând asupra lichidităţii băncii prin rezervele ordine obligatorii. Au o pondere importanta în total activ dar cu o tendinţă de descreştere de la 30.2% în 1990 la 16.6% în 1998. Alte active: post bilanţier cu o evoluţie spectaculoasă înregistrează o creştere a ponderii în total active de circa 258 ori deţinând în anul 1998 o pondere de 4,35% în total activ. Aici se încadrează activele imobilizate, diferentele nefavorabile din reevaluarea activelor şi pasivelor în valută, debitori diverşi, dobânzi şi comisioane de încasat, depozite condiţionate, efecte comerciale de încasat etc. Evoluţia ascendentă este datorată în primul rând efortului de investiţii al băncilor în vederea creării reţelelor bancare şi a infrastructurii informatice. Există însă şi câteva poziţii cum ar fi debitorii, diferentele nefavorabile, dobânzi neîncasate ce ar putea fi pierderi potenţiale, situaţie în care băncile ar fi puternic ameninţate.
39
Chiar dacă aceste active nu sunt posibile pierderi, ele afectează lichiditatea băncii până la recuperarea lor banca având un minus de lichidităţi. Deci în anul 1998 totalul bilanţier al băncilor comerciale înregistrează o creştere faţă de 31.12.1997 de la 100.187 la 147.825. mld. lei. Analiza în structura are următoarele tendinţe: Ponderea activelor externe în total activ scade de la 13.5% la 11.6% în anul 1998. Ponderea pasivelor interbancare creste faţă de anul 1997 la 26,7%. Activele bancare au o evoluţie impresionantă faţă de anul 1990, creşterea cea mai mare având-o activele interne. O creştere importantă o au de asemenea şi creditul guvernamental şi cel neguvernamental. Activele interne au o creştere de circa 127 ori. Activele externe au şi ele evoluţie spectaculoasă înregistrând o creştere de 138 ori faţă de anul 1990. 1.4. Rolul B.C.R. în cadrul sistemului bancar B.C.R. este organizată potrivit legii nr. 31/’90 privind activitatea bancară şi este înmatriculată la Oficiul Registrului comerţului sub nr. 140/90 din 23 ianuarie 1991. B.C.R. este clasată în cadrul sistemului băncilor comerciale ca una din băncile mari, cu capital de stat, care ocupa după nivelul unor indicatori de baza primele locuri în ierarhia acestor bănci. B.C.R. are relaţii foarte largi cu un număr apreciabil de clienţi persoane fizice sau persoane fizice şi o reţea foarte întinsă intr-un număr de peste 200 de oraşe mari şi localităţi.
40
Banca întreţine relaţii de afaceri cu toate băncile româneşti şi cu peste 60 bănci şi instituţii financiare din lume. Avându-se în vedere aceste aspecte, banca este interesata să fie prezentată în aceste relaţii, cât şi opiniei publice interne şi internaţionale, intr-un mod corespunzător, unitar şi printr-un sistem de informaţii care pot face o imagine cât mai reală şi edificatoare asupra situaţiei şi poziţiei sale de ansamblu.
41
42
CAPITOLUL II RISCURILE BANCARE ŞI GESTIUNEA LOR
2.1. Consideraţii generale privind riscul Scurt istoric Caracteristica lumii contemporane este incertitudinea. Mediul economic, cel monetar, cel financiar bancar sunt permanent supuse unei concurenţe acerbe. Astăzi băncile sunt privite de către specialişti, şi nu numai, ca fiind acele instituţii care administrează riscul. Aceasta caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operaţiune financiar-bancară pe piaţa internă şi internaţională este supusă acţiunii unui ansamblu de factori de risc interdependenţi. Până la începutul anilor '80 comunitatea financiar bancară privea unilateral problema riscului numai din punctul de vedere al creditorului. Gestionarea riscurilor bancare se reducea la riscul de creditare/acest lucru fiind posibil datorită stabilităţii relative a sistemului financiar. Această stabilitate caracteristică acelor ani era posibilă în primul rând datorită existenţei şi funcţionării sistemului monetar internaţional de la Bretton-Woods. În anul 1994 prin conferinţa de la Bretton-Woods(SUA) s-au pus bazele aşa numitului sistem monetar internaţional stabilindu-se o serie de reguli de "bună conduită" în domeniul monetar, precum şi organizarea unor instituţii financiar-monetare pe plan internaţional. Acest mecanism controla fluctuaţiile cursurilor valutare, iar ratele dobânzilor nu variau prea mult tocmai datorită politicilor monetare duse de băncile centrale în conformitate cu interesele imediate ale statelor debitoare. Reglementările monetar-valutare, practicile anticoncurenţiale 43
de tip cartel şi nu în ultimul rând inerţia deponenţilor, limitau în acea perioadă concurenţa pe piaţa depozitelor bancare generând o relativă stabilitate a ratelor dobânzilor. La sfârşitul anilor '70 situaţia se schimbă. Explozia preţului petrolului şi dependenţa crescândă a statelor occidentale de sursele de materii prime din Orient au generat un proces inflaţionist care a dus la fluctuaţii mari ale ratelor nominale ale dobânzilor. În acelaşi timp, prin abolirea sistemului de la Bretton-Woods, volatilitatea cursurilor valutare creşte, acestea devenind factori importanţi de stabilire a performanţelor globale ale societăţilor bancare. Mediul concurenţial a fost şi el supus unor schimbări în special datorită suprimării controlului asupra trasferurilor internaţionale de capital şi modificării structurii costurilor bancare. Toţi aceşti factori i-au determinat atât pe specialişti cât şi pe practicieni, să recunoască existenţa unei multitudini de factori de risc (riscul lichidităţii, riscul de capital, riscul ratelor dobânzilor/riscul valutar, riscul tranzacţiei, riscul de afacere). Prezentare generală Activitatea bancară, definită ca proces de atragere de fonduri temporar disponibile dintr-un anumit spaţiu economic local, naţional, sau internaţional - şi de distribuire a acestor fonduri - în principal sub forma creditelor bancare - către agenţii care au nevoie de surse suplimentare de fonduri - a fost şi este în continuare supusă presiunii factorilor de risc. Riscul şi câştigul bancar au fost alături şi s-au condiţionat direct; găsirea unui punct de echilibru între aceste două mărimi a fost într-un fel cheia succesului întrucât tentaţia câştigului a învins de multe ori înclinaţia spre prudenţă, exemplele de prăbuşiri datorită angajării în operaţiuni riscante din lume fiind suficiente. In acelaşi timp, riscul bancar nu poate fi izolat 44
cu uşurinţă, odată apărut la o bancă se propagă în întreg sistemul bancar, financiar şi economic afectând bănci, instituţii, activităţi fără legătură directă cu banca în cauză, putând sta la originea unor crize generale ale unei economii. De
aceea,
cunoaşterea
şi
evaluarea
corectă
a
riscurilor,
previzionarea şi împărţirea acestora devin astăzi o preocupare specifică nu numai băncilor comerciale ci şi a autorităţii responsabile de menţinerea viabilităţii sistemului bancar şi de protejarea banului public. Evaluarea corectă a riscurilor bancare presupune cunoaşterea factorilor de risc iar aceasta necesită informaţie utilă şi relevantă despre mediul economic în ansamblu şi despre fiecare dintre persoanele cu care o bancă derulează afaceri. A. Sursele şi utilizările fondurilor băncilor Într-o viziune dinamică, o bancă reprezintă un complex de fonduri a căror mărime este în mod continuu modificată prin fluxuri de fonduri între bancă şi exteriorul ei. Banca primeşte noi depuneri sau depunătorii existenţi îşi pot creşte depunerile şi plasează aceste surse în active pe care le estimează că pot contribui la creşterea propriilor profituri. Dacă, dimpotrivă deponenţii îşi retrag depunerile, banca trebuie să asigure fondurile necesare acoperirii acestor retrageri iar dacă în acel moment nu deţine suficiente lichidităţi atunci trebuie să lichideze o parte din activele sale sau să apeleze la împrumuturi din alte surse. Procesul
gestiunii
fondurilor
necesită
monitorizarea
tuturor
modificărilor ce intervin în ansamblul fondurilor, cu scopul maximizării profiturilor m condiţiile minimizăm riscurilor la care este expusă banca.
45
1. Sursele fondurilor Băncile îşi asigură fondurile necesare apelând în principal la următoarele surse: a) Depozitele sunt cele mai importante surse generatoare de fonduri ale băncilor, ponderea lor în totalul surselor de fonduri fiind invers proporţională cu mărimea băncii. Ele sunt cele mai sensibile surse, fondurile depunătorilor putând foarte uşor migra spre alte destinaţii funcţie de mai mulţi factori: performanţele băncii, siguranţă, dobândă, calitatea serviciilor dar şi cultura bancară a populaţiei care poate percepe deformat realitatea bancară. În funcţie de scadenţă, depunerile sunt clasificate astfel: • depozite la vedere- sunt cele cu scadenţa cea mai apropiată deci şi cele mai incerte din punct de vedere a termenului de păstrare. Pentru aceste depuneri se bonifică o dobândă scăzută şi sunt considerate cele mai ieftine surse de fonduri. • Depunerile în conturi curente (conturi de operaţiuni) - sunt fondurile diverselor persoane fizice sau juridice depuse la bancă în scopul derulării de operaţiuni de plată sau încasare. Masa acestora este dată, în condiţiile existentei concurentei, mai degrabă de calitatea serviciilor de plăţi pe care o bancă le prestează clientelei decât de dobânda pe care o practică banca pentru aceste depuneri. Din punct de vedere al gestiunii, împreună cu depozitele la vedere, sunt considerate ca fiind constante în condiţii normale • Depunerile la termen sunt considerate în general cele mai sigure şi mai stabile depuneri, scadenţa fiind stabilită pe baze contractuale şi fiind cuprinsă între o lună şi un an, uneori mai mult decât atât. Este necesar să facem distincţia între scadenţa 46
contractuală (înscrisă în contractul sau convenţia scrisă) şi cea reală (la care deponenţii îşi retrag efectiv sumele depuse) astfel că nu toate depozitele la termen ajung la scadenţă, unii deponenţi fiind dispuşi să-şi retragă banii mai devreme dacă dobânda pieţei tinde să crească sau dacă există indicii că performanţele slabe ale băncii pun în pericol securitatea depozitelor. b) Împrumuturile. Băncile mai pot procura fonduri prin împrumuturi contractate pe termen scurt sau lung. Împrumuturile pe termen lung pot fi - în anumite condiţii asimilate capitalurilor permanente şi sunt procurate prin emiterea de obligaţiuni sau pur şi simplu prin contracte de împrumut pe termen lung încheiate cu alte bănci care dispun de fonduri suplimentare disponibile. Împrumuturile pe termen scurt au devenit foarte frecvente în ultimii ani, băncile apelând la aceste surse pe scară largă în special în procesele de gestiune zilnică a lichidităţii. Împrumuturile pe termen scurt iau forma împrumuturilor de la alte bănci (piaţa monetară) sau de la banca centrală (împrumuturi de refinanţare: structurale, de licitaţie, speciale sau lombard). Sănătatea unei bănci poate fi apreciată şi în funcţie de uşurinţa cu care poate procura astfel de fonduri de pe piaţa monetară, recurgerea la împrumuturile băncii centrale fiind supusă şi riscului de dobândă şi de reglementare, o schimbare în politica dobânzilor putând să fie foarte costisitoare pentru banca în cauză.
47
Trebuie remarcat că atunci când o bancă utilizează împrumuturi pe termen scurt pentru a susţine plasamente (active) pe termen lung, variaţiile dobânzii pe termen scurt ar putea conduce la diminuarea sau anularea câştigului din diferenţele de dobândă, putându-se înregistra chiar pierderi. Dacă surse pe termen scurt susţin active pe termen scurt, influenţa nu va fi atât de semnificativă. In general, băncile mari tind să fie beneficiare de împrumuturi pe termen scurt în timp ce băncile mai mici sunt ofertante de fonduri pe termen scurt. c) Capitalul (fondurile proprii) Fondurile proprii reprezintă o altă sursă importantă de fonduri şi sunt formate din capitalul propriu şi capitalul suplimentar. Capitalul propriu este constituit prin vărsarea sumelor subscrise de acţionarii băncii la înfiinţarea acesteia, prin cumpărarea de acţiuni şi poate fi mărit ulterior prin noi emisiuni de acţiuni sau prin repartizarea unei părţi din profit pentru mărirea capitalului. Aceasta din urmă sursă de capital depinde - ca mărime - atât de profitabilitatea băncii cât şi de politica de dividende a acesteia. Capitalul suplimentar este constituit din împrumuturile pe termen lung primite şi din alte fonduri. Fondurile proprii sunt cea mai sigură sursă de fonduri, ponderea acestora în totalul resurselor băncii fiind un indicator al solidităţii, arătând măsura în care banca poate face fată situaţiilor de risc.
48
2. Utilizarea fondurilor Băncile investesc fondurile obţinute din depozite, împrumuturi şi din fonduri proprii în diverse active. Majoritatea lor sunt generatoare de profituri (credite, plasamente, imobilizări financiare) altele mi sunt destinate obţinerii de profituri dar sunt necesare pentru funcţionarea băncii (spatii, clădiri, tehnică etc.) şi pentru a asigura derularea operaţiunilor de plăţi şi decontări ale băncii (numeral, rezervele de la banca centrală şi conturile de corespondent deschise la alte bănci). a) Creditele. Creditarea este una din activităţile de bază ale oricărei bănci şi, în acelaşi timp, una din cele mai încărcate de risc. Acordarea de credite acoperă cea mai mare parte din totalul activelor (50-60%), iar dobânzile aferente reprezintă principala sursă de venituri a băncilor. Din punct de vedere al sectorului de apartenenţă al debitorului, creditele se clasifică în: • credite comerciale • credite de consum • credite pentru proprietăţi imobiliare * credite agricole credite acordate altor instituţii financiare Mult mai importantă pentru gestionarea plasamentelor băncii este însă diferenţierea creditelor în funcţie de scadenţa acestora şi după tipul de dobândă negociată. Din punctul de vedere al scadenţei, creditele pot fi pe termen scurt (până la un an), mediu (1-3/5 ani) sau lung (peste 3,5 ani) iar după tipul dobânzii este pot fi cu dobânda fixă pe întreaga perioadă sau cu dobândă variabilă, funcţie de evoluţiile dobânzilor pe termen scurt pe piaţa monetară. In procesul de gestiune a activelor şi pasivelor băncii, combinarea scadenţelor cu tipurile de dobândă este
49
deosebit de importantă. In principiu, în scopul protejării faţă de riscul de dobândă, băncile acordă fie credite pe termen scurt, fie credite pe termen lung cu dobândă variabilă, sensibile la variaţiile dobânzilor. Scadenţele creditelor băncilor trebuie corelate însă permanent cu scadenţele obligaţiilor acesteia. Riscul bancar se suprapune în cele mai multe cazuri cu riscul în activitatea de creditare, pierderile aferente creditelor nerambursate sau neperformante stând la originea crizelor băncilor. Acordarea de credite, în afară de faptul că trebuie să urineze prevederile legii şi reglementările băncii centrale, trebuie să se facă numai pe baza cunoaşterii clienţilor, performanţelor şi capacităţii acestora de a respecta angajamentele de credit, precum şi a istoricului de credit al acestora. In multe ţări această informare se realizează cu bune rezultate prin intermediul unor bănci de date cuprinzând înregistrări privind creditele mari sau delicvenţa de credit. Chiar dacă consultarea acestei bănci de alte nu este obligatorie la acordarea de credite, băncile folosesc informaţiile la care au acces în scopul minimizării riscurilor. b) Investiţii în titluri de valoare o altă utilizare importantă a fondurilor bancare o reprezintă investiţiile în titluri de valoare. Cele mai utilizate instrumente sunt: • obligaţiunile emise de stat şi de autorităţile locale precum şi • obligaţiuni emise de instituţii financiare sau nonfinanciare • acţiuni ale altor instituţii financiare sau nonfinanciare: participaţii sau titluri de plasament
50
c) Activele lichide închid • numerarul din casierie care constă în bancnote şi monedă deţinute în casieriile băncii în scopul efectuării de plăti în numerar către clienţi. Banca trebuie să fie în stare în orice moment să răspundă cererilor de retragere ale deţinătorilor de conturi dar, astfel, trebuie să limiteze la minimum posibil masa de numerar, păstrarea fiind costisitoare. • disponibilităţi de la banca centrală ( contul curent). Băncile sunt obligate să păstreze la banca centrală rezervele minime obligatorii determinate în funcţie de tipurile şi mărimea depozitelor primite de la fiecare bancă. Aceste rezerve constituite în contul curent al băncii - sunt utilizate şi pentru derularea operaţiunilor de plăti şi decontări interbancare ale băncii. • disponibilităţi la alte bănci ( conturi de corespondent). Băncile pot deţine conturi curente la alte bănci pentru derularea unor operaţiuni de plăti decontare de cecuri, participări la credite sindicalizate etc. • sumele în curs de încasare sunt cele aferente cecurilor, cambiilor şi biletelor la ordin care au fost prezentate la plată dar nu au fost încă încasate efectiv. B. Definiţia riscului Afacerile economice se desfăşoară în condiţiile existenţei a numeroase riscuri, deoarece: • relaţiile furnizor - beneficiar au un caracter complex; •
evoluţiile
care
au
loc
pe
pieţe
sunt
adeseori
contradictorii
şi imprevizibile; • economiile naţionale şi economia mondială m ansamblu se caracterizează prin fenomene de instabilitate. Procesul decizional se realizează ,deci, în acest domeniu de cele mai multe ori în condiţii de risc şi incertitudini, astfel încât agenţii 51
economici nu au siguranţă că prin afacerile încheiate vor obţine rezultatele scontate. Asupra definirii noţiunii de risc nu există o unanimitate de păreri în rândul specialiştilor. Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. Riscul bancar mai poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect. Sintetizând, riscul bancar: • complex de evenimente cu consecinţe adverse pentru bancă; • eveniment incert, posibil şi viitor care poate afecta întreaga activitate a unei societăţi bancare; Gestionarea riscului bancar urmăreşte: • minimizarea cheltuielilor/a pierderilor; • modificarea comportamentului salariaţilor; • modificarea imagini publice a băncii. C. Clasificarea Riscurilor Bancare În literatura de specialitate există o serie de clasificări după cum urmează: l.
În funcţie de caracteristica bancară:
a). riscuri financiare (riscul de lichiditate, riscul de capital); -riscuri de prestare (riscul operaţional, riscul tehnologic, riscul introducerii de noi produse; b). riscuri ambientale(riscul de fraudă/riscul economic/riscul legal).
52
2. În funcţie de geneză: 1. risc de exploatare 2. risc financiar 3. risc de faliment 3. În funcţie de natură: a)riscuri comerciale; b)riscuri provocate de cauze de forţă majoră; c)riscuri politice; d)riscuri valutare;(de schimb valutar, rată a dobânzii). 4. În funcţie de expunerea la risc. a) riscuri pure-riscuri a căror expunere este generată de activităţi şi procese bancare cu potenţial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi; a. 1 - riscuri fizice (distrugeri, accidente/avarii); a. 2- riscuri financiare (generate de operaţiunile bancare tradiţionale); a. 3 -riscuri criminale şi frauduloase (fraude, furturi, deturnări de fonduri); a. 4- riscuri de răspundere (nerespectarea normelor bancare); b) riscuri lucrative(speculative)-expunerea la risc este generată de încercarea de a obţine profit maxim. b. l - riscuri de piaţă (variaţia condiţiilor de piaţă); b. 2 - riscuri de afacere; b. 3 - riscuri de lichiditate(incapacitatea de a finanţa operaţiunile bancare curente).
53
4. În funcţie de caracteristica bancară: a). Riscuri financiare (generate de operaţiile bancare tradiţionale); a. l - Riscul de creditare(probabilitatea neîncasării creditelor acordate); a. 2- Riscul de lichiditate(incapacitatea de a finanţa operaţiile bancare curente); a. 3 - Riscul de piaţă (variaţia ratei dobânzilor/riscul valutar etc.) Clasificarea riscurilor bancare în conformitate cu prevederile Băncii Internaţionale a Reglementărilor: a) Riscurile Financiare: • riscul ratei dobânzii; • riscul cursului de schimb; • riscul de lichiditate; • riscul titlurilor cu venit variabil; b) Riscuri legate de parteneri: • riscul clientelei; • riscul apărut pe piaţa interbancară; • riscul de ţară; • riscul de credit (furnizor, piaţă). c) Riscul comercial: • riscul de produse; • riscul serviciilor; • riscul de piaţă; • riscul de imagine; d) Riscuri legate de forţa de muncă. e) Riscuri operaţionale şi tehnice: • calitatea operaţiunilor; • nivelul de informatizare şi telecomunicaţii.
54
f) Riscul gestiunii interne: • riscul de reglementare; • riscul de deontologie; • riscul de strategie; • riscul de insuficienţă funcţională; • riscul resurselor umane; • riscul de comunicare; • riscul controlului intern total şi financiar. Gestionarea riscurilor bancare trebuie organizată în aşa fel încât să se realizeze atât pe fiecare tip de risc în parte, cât şi la nivel global. Gestionarea globală a riscurilor Gestionarea globală a riscurilor este impusă de relaţiile de interdependenţă dintre diferite operaţiuni/tranzacţii şi activităţi ale unei societăţi bancare, dar şi de legăturile cauzale între diversele tipuri de riscuri. O gestionare globală a riscurilor trebuie să asigure societăţii bancare posibilitatea de a identifica şi aprecia riscurile, de a le controla/de a le diminua influenţa şi nu în ultimul rând de a le finanţa. Pentru a identifica şi evalua riscurile/orice societate bancară trebuie să pornească de la principalele sale linii de activitate, de la strategia pe care o va adopta. Cunoaşterea acestei strategii trebuie făcută în profunzime atât din punctul de vedere al unităţilor subordonate/cât şi din cel al tipurilor de produse şi servicii, fără a uita însă procedurile şi tehnicile de lucru utilizate. In cadrul primei etape de gestionare globală a riscurilor/trebuie determinate riscurile asociate fiecărui tip de produs şi serviciu bancar.
55
2. Identificarea şi evaluarea riscurilor Odată identificate riscurile asociate, este necesară elaborarea unor scenarii posibile pentru a putea determina frecvenţa şi amplitudinea fiecărui tip de risc asociat. După ce riscurile au fost identificate pe fiecare tip de produs şi serviciu bancar/este necesară schiţarea unei imagini agregate a influenţei factorilor de risc. 2. Controlul riscurilor Obiectivul acestei a doua etape de gestiune globală este acela de a minimiza cheltuielile asociate fiecărui tip de risc identificate produse şi servicii bancare. Managerii trebuie să determine care sunt principalele tipuri de activităţi de control pe fiecare tip de risc în parte cunoscând caracteristicile şi evoluţia probabilă a acestora(de exemplu utilizarea unor tehnici de gestiune a bilanţului pentru a controla riscul de piaţă). 3. Diminuarea/evitarea influenţei negative a factorilor de risc Acţiunea adversă a unui factor de risc poate fi diminuată şi/sau în unele cazuri evitată/prin cunoaşterea şi îndepărtarea cauzei care îl produce. In acest scop este necesară reproiectarea activităţilor şi a fluxului de operaţii. 4. Finanţarea riscurilor Această etapă presupune fie acoperirea lor prin rezerve, fie transferul lor prin utilizarea instrumentelor derivate. Metodele de acoperire a riscurilor sunt utilizate în cazul acelora a căror frecvenţă şi amplitudine este previzibilă. Acoperirea riscurilor se poate realiza fie printr-un program formal de finanţare, elaborat pe baza prognozelor privind pierderile anticipate, fie prin prelevări pentru fondurile de rezervă pentru pierderi prin creditare. 56
Transferul riscurilor este mai adecvat în cazul apariţiei şi acţiuni unor evenimente foarte grave, imprevizibile. Gestiunea globală a riscurilor bancare trebuie să fie o componentă a sistemului de management bancar şi să fie utilizata. în acest sens. 2.2. Riscul de lichiditate 2.2.1. Evaluarea şi gestionarea riscului de lichiditate Lichiditatea reprezintă capacitatea activelor de a se transforma rapid şi cu cheltuiala minima m moneda lichida(numerar şi disponibil în cont), precum şi capacitatea băncii de a-si finanţa operaţiile curente. Lichiditatea este o proprietate generala a activelor bancare , o problema a gestiunii activelor şi pasivelor bancare. Apariţia acestui risc este datorata următoarelor cauze: • indisciplina financiara a agenţilor economici; • situaţia economiei reale; • dependenţa pe piaţă financiara; • necorelarea între scadentele depozitelor şi ale creditelor; ÎNAINTE DE A STUDIA CUM SE GESTIONEAZĂ ACEST TIP DE RISC VOM DETERMINA CARE SUNT PRINCIPALELE SURSE ŞI NEVOI DE LICHIDITATE. Principalele surse de lichiditate: numerar; • depozite la bănci corespunzătoare; • portofoliu de bonuri de tezaur/certificate de trezorerie şi alte titluri negociabile; • ratele scadente la creditele acordate clienţilor; • împrumuturi sub forma emisiunilor de certificate de depozit; 57
• împrumuturi de la alte bănci (inclusiv sub forma unor depozite atrase pe piaţă interbancară); • împrumuturi de la alte bănci(inclusiv credite de refinanţare). Alte noi surse de lichiditate mai sunt: • titluri (obligaţiuni) emise cu o opţiune de răscumpărare înainte de scadenta la un preţ fix, cunoscut dinainte determinând eliminarea riscului de piaţă la lichidarea titlului; • titularizarea creditelor pentru ipoteci standard; Principalele destinaţii ale lichidităţii sunt: • rezerva minima obligatorie la banca centrală; • posibila fluctuaţie a depozitelor; • eventualele cereri de împrumut şi nevoile de bani lichizi ale clienţilor. Gestionarea lichidităţii bancare Trezoreria oricărei societăţi bancare are ca principal atribut gestionarea lichidităţii. Aceasta se realizează prin: A) Gestionarea poziţiei monetare ; B) Gestionarea poziţiei lichidităţii; C) Elaborarea şi analiza "Raportului de lichiditate". A. Gestionarea poziţiei monetare Prin poziţia monetara înţelegem valoarea la un moment dat a activelor lichide. Componentele poziţiei monetare: a) Numerarul moneda metalică + bancnote aflate în posesia băncii la ghişee şi în tezaur. Necesarul de numerar este estimat în funcţie de volumul încasărilor, plăţilor zilnice cu numerar (graficul de încasări şi plaţi în numerar). 58
b) Disponibilul la alte bănci =depozite constituite pe piaţă interbancară. c) Sume de încasat de la alte bănci = sume în tranzit la alte bănci ;valoarea instrumentelor de plata (cecuri) onorate de banca, depuse la băncile corespondente. d) Disponibilul în contul de rezerva la banca centrala/respectiv rezerva minima obligatorie. În afara de disponibilul în contul de rezerva la banca centrala unde aceasta bonifica o dobânda la sumele din cont, toate celelalte elemente ale poziţiei monetare (active lichide) nu aduc venituri băncii. REZERVELE MINIME OBLIGATORII Caracteristici generale: • sunt determinate de normele autorităţii monetare în funcţie de structura depozitelor bancare; • sunt un factor de risc suplimentar pentru bănci deoarece se stabilesc în funcţie de obiectivele politicii monetare, de control al masei monetare; • nu sunt active lichide; • nu pot fi folosite pentru a acoperi o creştere a cererii de credite sau o retragere de depozite; • asigură soldarea poziţiei lichidităţii, reprezentând un amortizor de soc pentru poziţia monetară. Potrivit art. l din Legea nr.58/1998, „băncile trebuie sa menţină rezerve minime obligatorii, în lei şi în valută în conturi deschise la B.N.R". Prin Regulamentul B.N.R. nr.4/98 privind regimul rezervelor minime obligatorii s-a stabilit mecanismul sistemului rezervelor obligatorii.
59
În cadrul acestor reglementari legale sunt definiţi o serie de termeni specifici a căror cunoaştere este absolut necesare: a) rezervele sunt disponibilităţi băneşti ale băncii, m lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la B.N.R ; b) baza de calcul este nivelul mediu, pe perioada de observare, al elementelor de pasiv din bilanţul societăţilor bancare asupra cărora se aplica rata rezervelor obligatorii; c) perioada de observare este intervalul de timp pentru care se determina baza de calcul; d) perioada de aplicare este intervalul de timp în care trebuie menţinut în conturile deschise la B.N.R. nivelul prevăzut al rezervei minime obligatorii; e) nivelul calculat al rezervelor ordine obligatorii reprezintă produsul dintre baza de calcul şi rata rezervelor ordine obligatorii; f) nivelul prevăzut al rezervelor obligatorii este soldul mediu zilnic pe care banca trebuie sa-l înregistreze în contul în care se menţin rezervele; g) nivelul efectiv al rezervelor îl constituie soldul mediu zilnic înregistrat de banca în contul în care se menţin rezervele minime obligatorii în perioada de aplicare; determinarea soldului mediu zilnic se face luând în calcul numărul de zile calendaristice din perioada de aplicare; h) nivelul minim prevăzut al rezervelor îl reprezintă soldul minim zilnic al contului în care se menţin rezervele minime obligatorii şi se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra nivelului prevăzut al rezervelor minime obligatorii aferente perioadei de aplicare; i) nivelul maxim prevăzut al rezervelor îl reprezintă soldul maxim zilnic al contului în care se menţin rezervele minime obligatorii şi se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra nivelului prevăzut al rezervelor minime obligatorii aferente perioadei de aplicare; 60
j) excedentul de rezerve îl reprezintă diferenţa pozitiva dintre nivelul efectiv şi nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii. k) deficitul de rezerve îl reprezintă diferenţa negativă dintre nivelul efectiv şi cel prevăzut al rezervelor minime obligatorii. Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se constituie din mijloace băneşti în moneda Naţională şi în valută reprezentând obligaţii ale băncii faţă de persoanele fizice şi juridice, sub forma de surse atrase, împrumutate, datorii şi alte obligaţii. Se exceptează mijloacele băneşti: • atrase de la instituţii care, la rândul lor, constituie rezerve minime obligatorii la B.N.R.; • atrase de la instituţii financiare externe, dacă au o scadenta mai mare de 12 luni de la finele perioadei de aplicare. Sumele a căror rambursare se efectuează eşalonat sunt exceptate atât timp cât scadenta acestora este mai mare de 12 luni de la finele perioadei de aplicare; • care intra în contul curent general al Trezoreriei statului; • sumele în valută în tranzit intra şi interbancar. Nivelul bazei de calcul se determina ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv prezentate anterior.
61
PERIOADA DE OBSERVARE Perioada de observare o constituie a doua chenzina din luna anterioara şi prima chenzina din luna de aplicare. Pentru mijloace băneşti m valută, mediile soldurilor zilnice se determina pe fiecare tip de valută în parte, după care se transformă în dolari S.U.A . Cursurile de schimb folosite pentru transformarea celorlalte valute în dolari S.U.A. sunt cursurile pieţei valutare comunicate de B.N.R., în vigoare în ultima zi lucrătoare anterioară perioadei de aplicare. PERIOADA DE APLICARE Perioada de aplicare este luna calendaristica pe durata căreia societăţile bancare sunt obligate sa menţină în cont la B.N.R. nivelul prevăzut al rezervelor obligatorii. CONSTITUIREA REZERVELOR MINIME OBLIGATORII Băncile sunt obligate sa menţină în conturile deschise la B.N.R. nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii ca medie zilnica pe durata perioadei de aplicare (luna calendaristica). Nu sunt incluse în calculul mediei zilnice sumele care depăşesc nivelul maxim prevăzut al rezervelor. Rezervele minime obligatorii se calculează şi se menţin astfel: a) în lei, în contul curent al băncii deschis la centrala B.N.R. pentru mijloace băneşti în lei; b) în dolari S.U.A, în contul "LORO" al băncii, deschis la centrală B.N.R., pentru mijloace băneşti în valută. Este important de reţinut 62
prevederea stipulata în articolul 8 al secţiunii a doua a Regulamentului B.N.R. nr .4/1998 şi anume "costul eventualelor operaţiuni de schimb valutar necesare băncilor pentru constituirea rezervelor în dolari S.U.A ca şi riscul valutar generat de aceste operaţiuni, sunt suportate în întregime de către banca în cauză". Nivelul efectiv al rezervelor minime obligatorii trebuie sa fie egal cu cel prevăzut/ nefăcându-se compensări între depăşirea şi neîndeplinirea rezervelor în lei şi în valută. In cazul în care o banca înregistrează un deficit de rezerve, acesta se va adaugă la nivelul calculat al rezervelor minime obligatorii ale perioadei următoare(rezerva minima obligatorie a perioadei de aplicare = deficitul de rezerve al perioadei de aplicare precedente +nivelul calculat al perioadei de aplicare curente). Sunt asimilate la deficitul de rezerve, sumele zilnice cu care băncile se situează sub nivelul prevăzut al rezervelor. În cazul în care o societate bancară înregistrează deficit de rezerve timp de două luni consecutiv, este supusa unei supravegheri prudenţiale prin inspecţie la sediul băncii din partea B.N.R. O alta problemă o constituie ratele rezervelor minime obligatorii care sunt stabilite de către B.N.R. în funcţie de obiectivele sale de politica monetara fiind comunicate societăţilor bancare cu cel puţin 7 zile înainte de perioada de aplicare. De fapt, rata rezervei minime obligatorii reprezintă un instrument de politica monetara a autorităţii centrale prin care aceasta influenţează în
special
politica
creditului.
Conform Regulamentului B.N.R., autoritatea monetara centrala, în funcţie de obiectivele sale, poate stabili rate diferite pentru anumite elemente ale bazei de calcul. În acest caz, nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii se determina prin însumarea nivelurilor aferente fiecărui element al bazei de calcul.
63
Singurul element al poziţiei monetare remunerat este tocmai aceasta rezerva minima obligatorie. Remunerarea rezervei minime obligatorii se face de către B.N.R. prin stabilirea şi modificarea ratei dobânzii. Aceasta este stabilită prin circulara şi trebuie sa se situeze cel puţin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere practicate de bănci. Aceasta rată medie se calculează lunar, distinct pentru lei şi pentru valută, ca medie ponderata, pe baza datelor transmise de către banci .Soldurile depunerilor la vedere, inclusiv cele neremunerate, precum şi ratele dobânzilor aferente, sunt cele din ultima zi a perioadei de observare. Totodată B.N.R. nu bonifica dobânda pentru excedentul de rezerve. La calcularea dobânzilor anual se considera de 360 de zile, iar luna de 30 de zile. Plata dobânzilor la minime obligatorii se face în prima zi lucrătoare după terminarea perioadei de aplicare pentru care s-a făcut calculul. Regulamentul B.N.R. nr. 4/1998 mai prevede o serie de elemente legate de raportarea şi verificarea raportării rezervelor minime obligatorii, precum şi sancţiuni pentru abateri. Constituirea de rezerve minime obligatorii are drept scop asigurarea lichidiţăţii minime, precum şi aplicarea politicii băncii centrale legata de restrângerea creditului în economie în condiţiile existentei ratei inflaţiei. Gestiunea poziţiei monetare presupune: • asigurarea încadrării în nivelul minimal rezervei obligatorii; • identificarea şi luarea în calcul a tuturor tranzacţiilor importante care afectează disponibilul în cont curent la banca centrală; • efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru a contracara influenţa tranzacţiilor asupra poziţiei monetare.
64
B. Gestionarea poziţiei lichidităţii Poziţia lichidităţii se determina ca diferenţa între volumul activelor lichide şi pasive volatile. Pentru a estima poziţia lichidităţii putem sa anticipam: • fie o creştere mai rapida a nevoilor de credite faţă de volumul depozitelor, rezultând o nevoie suplimentara de lichiditate pe termen lung care se poate reduce prin diminuarea marjei lichidităţii sau prin împrumut; • fie o creştere a necesarului de credite, mai lenta decât cea a volumului depozitelor, rezultând un plus de lichiditate pe termen lung care poate fi folosit pentru majorarea marjei lichidităţii sau pentru finanţarea plasamentelor bancare. C. Indicatorii lichidităţii bancare Pentru aprecierea corecta a situaţiei activelor şi pasivelor oricărei societăţi bancare, trezoreria foloseşte o serie de instrumente specifice de analiză privind gradul de lichiditate al băncii. Astfel, se calculează şi analizează următorii indicatori ai lichidităţii: 1. Lichiditatea globală • reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plaţi exigibile; • se calculează ca un raport procentual între active lichide şi datorii curente; • nivelul optim al acestui indicator este 2-2.5; Activele lichide sunt: Disponibilităţi băneşti inclusiv soldul contului curent al societăţii bancare la B.N.R.; 2. Lichiditatea imediată (de trezorerie): 65
• depozite constituite la alte bănci; • certificate de trezorerie(alte titluri de stat); • alte active. Datoriile curente reprezintă disponibilităţi băneşti ale altor instituţii financiar-bancare, agenţi economici, persoane fizice. • reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face faţă datoriilor pe termen scurt; • se calculează ca un raport procentual între total elemente patrimoniale de trezorerie şi total datorii pe termen scurt; • nivelul optim al acestui indicator este 20.5%. Datoriile pe termen scurt sunt formate din disponibilităţile la vedere ale clienţilor nebancari şi împrumuturi pe termen scurt de la alte bănci. 3. Lichiditatea in funcţie de total depozite Reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ (active lichide) de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor (disponibilităti şi depozite ale altor bănci, agenţi economici, persoane fizice). 4. Lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi Se stabileşte ca un raport procentual între totalul elementelor patrimoniale de activ şi totalul depozitelor inclusiv împrumuturile (de refinanţare de la B.N.R., de la alte bănci). ALŢI INDICATORI AI LICHIDITĂŢII BANCARE Calculul acestora pornşte de la clasificarea activelor şi pasivelor bancare cât şi a unor elemente din afara bilanţului în funcţie de gradul lor de lichiditate. 66
Aceşti indicatori sunt: 1 .Poziţia lichidităţii (Active lichide – pasive volatile) • indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie; • calculat pentru acoperirea nevoii de lichiditate pe termen scurt; • optimizarea lui consta în realizarea unui echilibru între active lichide şi pasive imediate; Pot exista următoarele situaţii: a) Când poziţia lichidităţii este negativa, activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrala a obligaţiilor, astfel ca se recurge la surse imediate cum ar fi: • împrumuturi de pe piaţă interbancară; • lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu; • împrumuturi de la banca centrala. b) Când poziţia lichidităţii este pozitiva, resursele de lichiditate depăşesc necesarul, excedentul peste limita celui admisibil se plasează pe termen scurt sub forma depozitelor pe piaţă interbancară. Pasivele nete Prima etapă în calculul acestui indicator este clasificarea activelor şi pasivelor la un moment dat în funcţie de scadentă. Apoi pasivele nete se calculează ca diferenţa între pasive şi active, respectiv se determină: 2.1 Pasivele nete simple(succesive): • se calculează pentru fiecare perioada ca diferenţa între pasive şi active cu aceeaşi scadenţă; • arată, pentru fiecare perioada, măsura în care activele scadente acoperă obligaţiile scadente.
67
2.2 Pasive nete cumulate • se calculează ca diferenţa între pasivele şi activele cumulate corespunzătoare fiecărei perioade de timp; • sunt folosite pentru a semnala perioada de maximă nevoie de lichiditate. 3. Indicele lichidităţii Se calculează ca raport între suma pasivelor ponderate şi suma activelor ponderate(cu numărul mediu de zile sau cu numărul curent al grupei de scadente respective). Poate fi: • egal sau apropiat de 1 ,ceea ce înseamnă ca banca nu trebuie sa facă transformare de scadente; • subunitar, adică banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung în condiţiile curbei crescătoare a dobânzii; * supraunitar, ceea ce înseamnă că banca transforma pasivele pe termen lung în active pe termen scurt => risc de lichiditate. Este un indicator relativ care exprima în procente evoluţia gradului de îndatorare al băncii faţă de piaţă monetară. Se calculează periodic în funcţie
de
scadenta
operaţiilor
de
împrumut
prin
raportarea
împrumuturilor nou contractate la împrumuturile scadente în aceeaşi perioada. Poate fi: 1. supraunitară = creşterea gradului de îndatorare =>lichiditate în scădere; 2. subunitară =scăderea gradului de îndatorare =>lichiditate în creştere; Alţi indicatori: 1. Raportul credite/depozite; 2. Raportul active lichide , depozite la vedere: 100* (numerar + depozite la vedere la alte bănci)/depozite la vedere. 3. Rata bursei: 68
• raport între diferenţa dobânzii încasate şi dobânzii plătite şi diferenţa active/pasive; • -reflecta mărimea maximă absolută a ratei dobânzii pe care banca o poate plăţi pentru finanţarea unui plasament suplimentar relativ la resursele de care dispune. INDICATORII LICHIDITĂŢII ACCEPTAŢI DE B.N.R. a)ponderea activelor lichide în total active; b)raportul active lichide/total depozite; c)raportul active lichide/total depozite şi împrumuturi; d)ponderea depozitelor la cerere în total depozite; e)raportul active/depozite la vedere. În funcţie de rezultatele obţinute şi de analiza indicatorilor rezultaţi, trezoreria poate face propuneri şi acţiona operativ pe piaţă în situaţii cum ar fi: • creşterea
aportului resurselor
(disponibilităţi şi depozite
atrase
de
la
clienţii nebancari
ale persoanelor fizice/agenţilor economici,
instituţiilor publice); • plasarea eficienta a resurselor băncii în condiţii de maxima siguranţă (sub forma disponibilităţilor şi depozitelor la B.N.R., pe piaţă interbancară sau în titluri de stat); • urmărirea asigurării echilibrului între
resursele
şi plasamentele
bancare pe total şi în structura; • realizarea echilibrului resurse/ plasamente cu asigurarea unei corelări pe scadente în vederea evitării tocmai a apariţiei riscului lichidităţii.
69
C. Raportul de lichiditate Reprezintă instrumentul cel mai important din punct de vedere al activităţii de trezorerie bancară care reflecta evoluţia masei monetare. Se elaborează zilnic şi lunar. Se întocmeşte la nivelul subunităţilor băncii în baza documentelor de evidenţă (contracte, angajamente, convenţii, acte adiţionale) care se transmit centralei în vederea obţinerii raportului de lichiditate global. În baza acestui raport global se pot lua o serie de hotărâri şi decizii eficiente privind: • asigurarea unei lichidităţi bancare normale; • diminuarea riscurilor atât de lichiditate cât şi a altor tipuri de riscuri bancare. Elementele raportului de lichiditate Raportul de lichiditate se elaborează atât în lei, cât şi în valută la nivelul băncii centrale. a) Elemente generatoare de lichiditate (intrări): • rambursări de credite acordate de banca clienţilor; • dobânzi de încasat aferente creditelor acordate de banca; • dobânzi plasate de banca la alte bănci şi ajunse la scadenta; • dobânzi de încasat aferente depozitelor scadente plasate de banca la alte bănci; • contravaloarea în lei a valutei vândute clienţilor prin operaţiuni de arbitraj; • contravaloarea valutei vândute pe piaţă interbancară; • răscumpărarea certificatelor de trezorerie b)Elemente consumatoare de lichiditate(ieşiri): • depozite ajunse la scadenta ale persoanelor fizice şi juridice precum şi ale instituţiilor publice;
70
• certificate de depozit ajunse la scadenta; • dobânzi
de plătit aferente depozitelor şi certificatelor de depozit
ajunse la scadenţă; • depozite atrase de pe piaţă interbancară ajunse la scadenţă; • dobânzi de plătit aferente depozitelor atrase de pe piaţă interbancară şi ajunse la scadenţă; • contravaloarea în lei a valutei cumpărate de la clienţi prin operaţiuni de arbitraj; • contravaloarea în lei a valutei cumpărate de pe piaţă interbancară; • achiziţionarea de certificate de trezorerie. Concluzionând, printr-o gestionare eficienta a lichidităţii societăţilor bancare pot diminua influenţa acestui tip de risc, care generează - având în vedere legătura de interdependenta dintre diversele tipuri de risc - o serie de alte influente negative. Există o multitudine de modalităţi de reducere a influentei factorilor de risc. Modalităţi de reducere a influentei riscului lichidităţii: • diversificarea sistemului depozitelor; • posibilitatea utilizării resurselor complementare; • menţinerea unui nivel optim al activelor (30% investiţii-risc minim; 30% credite ipotecare, obligaţiuni ipotecare /obligaţiuni-risc mediu; 40% risc înalt); • obţinerea garanţiilor de stat la credite problema; • urmărirea şi controlul echilibrului active/pasive; • posibilitatea obţinerii în statut de urgenta a creditelor overnight (24 ore) Nivelul optim al lichidităţii este considerat ca fiind 10% din valoarea depozitelor la vedere pe total banca sau 8% din valoarea depozitelor la vedere şi 4% din valoarea depozitelor la termen.
71
2.2.2. STUDIU DE CAZ: 1. Calculul poziţiei lichidităţii O societate bancară prezintă la sfârşitul lunii iunie 2002 următoarea situaţie: Nr.
Perioada Numerar
mii lei Plasamente scadente de
crt. 1 2 3 4 5
Total
încasat 1-4 5-11 12-18 19-25 26-31
11.000 14.000 13.000 15.000 14.000
111.000 115.000 113.000 114.000 115.000
122.000 129.000 126.000 129.000 129.000
Situaţia pasivelor imediate ale societăţii bancare X pentru luna iunie se prezintă:
mii lei
Nr.
Perioada Depozite volatile
Plasamente scadente
Total
crt. 1 2 3 4 5
1-4 5-11 12-18 19-25 26-31
21.000 20.000 20.000 15.000 15.000
123.000 126.000 121.000 109.000 107.000
102.000 106.000 101.000 94.000 92.000
Poziţia lichidităţii = Active lichide - Pasive imediate
Calculul poziţiei lichidităţii societăţii bancare X pentru luna iunie 2002:
mii lei 72
Nr. crt. Perioada
Total
1 2 3 4 5
lichide 122.000 129.000 126.000 129.000 129.000
1-4 5-11 12-18 19-25 26-31
active Total pasive
Poziţia lichidităţii imediate -1.000 +3.000 +5.000 +20.000 +22.000
123.000 126.000 121.000 109.000 107.000
Interpretarea rezultatelor obţinute: - pentru perioada 1-4 iunie poziţia lichidităţii este -1.000 reprezentând o situaţie de deficit, ceea ce duce la necesitatea recurgerii la surse de lichiditate pentru acoperirea deficitului (împrumuturi de pe piaţă interbancară, împrumuturi de la banca centrala). - pentru perioadele 5/11, 12/18, 19/25, 25/31, poziţia lichidităţii este pozitiva reprezentând o situaţie de excedent, ceea ce presupune necesitatea limitării excedentului prin plasarea celui peste limita normala în depozite pe termen scurt sau prin împrumuturi acordate persoanelor fizice şi agenţilor economici. 2. Calculul pasivelor nete (simple şi cumulate ) şi a indicatorului de lichiditate cu ponderare anuala Societatea bancară Y prezintă următoarea situaţie a activelor şi pasivelor în funcţie de scadenta la 31 Decembrie 2002:
mii lei Nr.
Perioada sub
Pasive
Active
crt. 1
7 zile
48.000
42.000 73
2 3 4 5 6 7
8 - 30 zile 1-3 luni 3-6 luni 6 luni - 1 an 1-5 ani Peste 5 ani
64.000 86.000 58.000 20.000 24.000 15.000
50.000 54.000 42.000 24.000 63.000 40.000
a). Calculul pasivelor nete (simple şi cumulate) Pasive simple = P-A cu aceiaşi scadenţa Pasive nete cumulate = P-A cumulate Nr. crt
Perioada Pasive Active
Pasive nete simple
Pasive cumulat e
Active cumulat e
Pasive nete cumulate
1
sub 7 zile 830 zile 1 – 31luni 3 – 61luni 6 lunilan 1 -5ani Peste 5 ani TOTAL
48.000 42.000
6.000
48.000
42.000
6.000
64.000 50.000
14.000
112.000
92.000
20.000
86.000 54.000
32.000
198.000
146.000
52.000
58.000 42.000
16.000
256.000
188.000
68.000
20.000 24.000
- 4.000
276.000
212.000
64.000
24.000 63.000 15.000 40.000
39.000 300.000 -25.000 315.000
275.000 315.000
25.000 0
2 3 4 5 6 7
15.000 315.000
Interpretarea rezultatelor. 1. Pasive nete simple: - pentru perioadele sub 7 zile, 8-30 zile, 1-3 luni, 3-6 luni valorile sunt pozitive, deci apar probleme de gestionare deoarece pentru acoperirea
74
surplusului trebuiesc găsite resurse suplimentare ( atragerea pe diferite cai : depozite atrase de la alte bănci, împrumuturi de la alte bănci sau de la banca centrala; răscumpărarea înainte de termen a unor titluri de valoare). - pentru perioadele următoare valorile sunt negative deci plasare problema plasării resurselor excedentare (plasare în depozite la alte bănci, acordarea de împrumuturi pe termen scurt persoanelor fizice şi juridice, achiziţionarea de titluri de valoare etc.). 2. Pasive nete cumulate Se observă ca pentru perioada 3-6 luni se atinge nivelul maxim al deficitului de lichiditate de 68.000 mii lei. Indicele de lichiditate = raportul între suma pasivelor ponderate şi suma activelor ponderate
75
Calculul indicelui de lichiditate temporară
Nr. crt
pasive
active
pondere
pasive
active ponderate
ponderate 1
48.000
42.000
0/01
480
420
2
64.000
50.000
0,05
3.200
2.500
3
86.000
54.000
0/16
13.760
8.640
4
58.000
42.000
0,37
21.460
15.540
5
20.000
24.000
0/75
15.000
18.000
6
24.000
63.000
2,50
60.000
157.500
7
15.000
40.000
7,50
112.500
300.000
TOTAL
315.000
315.000
-
226.400
502.600
I = 226.400, 502.600 = 0,45 Indicele de lichiditate cu pondere anuala este de 0,45, deci subunitar. în acest caz este necesar sa se facă transformarea din pasive scurte în active pe termen lung atunci când banca se află în situaţia avantajoasă a unei curbe a dobânzilor crescătoare. 2.3. Riscul ratei dobânzii
76
2.3.1.Evaluarea şi gestionarea riscului ratei dobânzii Dobânda este suma ce revine proprietarului capitalului la rambursarea unui împrumut acordat sau preţul folosirii capitalului, precum şi remunerarea riscului pe care îl implica împrumutul respectiv. Rata dobânzii este pentru orice societate bancară principalul element de negociere cu clienţii. Riscul ratei dobânzii = sensibilitatea rezultatelor financiare la variaţia nivelului ratelor dobânzi i. În literatura de specialitate, riscul ratei dobânzii mai este definit ca fiind volatilitatea venitului net din dobânda şi a valorii băncii datorata schimbărilor nivelului ratelor dobânzilor. Din punctul de vedere al acestui tip de risc o banca îşi poate asuma fie un risc substanţial fie unul scăzut. În cazul riscului substanţial, marja neta a dobânzii şi valoarea de piaţă a capitalului în acţiuni prezintă variaţii mari în funcţie de modificarea ratelor dobânzilor . În cazul asumării unui risc scăzut, societatea bancară suferă puţine modificări în performantele ei datorita schimbărilor ratelor dobânzi i. Factorii care influenţează apariţia şi dezvoltarea riscului ratei dobânzii sunt: 1. Factori endogeni (importanţi pentru gestionarea riscului, acţiunea asupra lor generând minimizarea expunerii la risc): - strategia băncii; structura activelor şi pasivelor bancare; volumul şi valoarea creditelor; calitatea portofoliului de credite; eşalonarea scadentelor creditelor; scadenţa fondurilor atrase.
77
2. Factori exogeni (determinaţi de evoluţia condiţiilor economice generale): • mediul economic existent; • tipul de politica economica, monetare şi financiar-valutară practicată de autorităţi; • corelarea politicii monetare a autorităţii centrale cu politica economică a Guvernului; • evoluţia pieţei interbancare; • factori de ordin psihologic; Riscul ratei dobânzii are 2 componente esenţiale şi anume: • Riscul venitului == riscul realizării unor pierderii în ce priveşte venitul net din dobânzii ca urmare a faptului ca mişcările ratelor dobânzilor la împrumuturile
luate
nu
sunt
perfect
sincronizate
cu
cele
ale
împrumuturilor acordate. • Riscul investiţiei = riscul producerii unor pierderi în patrimoniul net ca rezultat al unor schimbări neaşteptate ale ratei dobânzii. Analiza riscului ratei dobânzii porneşte de la clasificarea activelor şi pasivelor, după cum urmează: • active şi pasive cu dobânzi fixe care diferă ca scadenţe şi condiţii de remunerare; • active şi pasive cu dobânzi variabile care au perioade de reevaluare mai mari sau baze de indexare diferite. Gestiunea riscului ratei dobânzii A. Marja dobânzii Principalul indicator de rentabilitate bancară reprezintă diferenţa între veniturile obţinute din dobânzi la creditele acordate şi cheltuielile făcute cu plata dobânzilor la depozitele atrase de la alte societăţi bancare, de la populaţie şi de la agenţii economici, precum şi cele bonificate la certificatele de depozit. 78
INDICATORII MARJEI DOBÂNZII Marja absolută a dobânzii bancare (MA) - diferenţa dintre suma veniturilor din dobânzi şi suma cheltuielilor cu dobânzi le bonificate . Ea exprimă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzi le bonificate la depozite/certificate de depozit etc. din veniturile obţinute din încasarea dobânzilor la creditele acordate. Marja dobânzii trebuie astfel determinata astfel încât să asigure: • susţinerea sarcinii bancare (diferenţa dintre alte cheltuieli şi alte venituri bancare); • obţinerea unui profit satisfăcător în concordanta cu obiectivele strategice stabilite de către societatea bacara în cauza. 2. Marja procentuală brută a dobânzii bancare -se calculează în mod relativ prin raportarea marjei absolute a dobânzii la suma activelor investite (de la care se încasează dobânzi ). 3. Marja procentuală a dobânzii bancare - se calculează ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii percepute şi nivelul mediu al ratei dobânzii bonificate. B. Calculul şi analiza indicatorilor riscului ratei dobânzii Determinarea indicatorilor globali de risc are ca baza de pornire gruparea elementelor de activ şi pasiv în funcţie de variaţia (sensibilitatea) veniturilor şi cheltuielilor implicate în variaţia ratei dobânzii. Prin active sensibile înţelegem instrumentele de credit cu dobânzi variabile, respectiv creditele şi titlurile din portofoliul comercial.
79
Pasivele sensibile pot fi definite ca fiind depozitele cu dobânzi variabile şi împrumuturile acordate altor bănci sau băncii centrale. Principalii indicatori ai riscului de variaţie a ratei dobânzii: 1. Ecart-ul (gap-ul) reprezintă diferenţa, la un moment dat, între volumul activelor şi cel al pasivelor sensibile la un moment dat. 2. Indicele de sensibilitate a băncii la variaţia dobânzii pe piaţă - se calculează ca un raport, la un moment dat între volumul activelor şi cel al pasivelor sensibile la variaţia ratei dobânzi i. Indicele se sensibilitate (gradul de sensibilitate) la variaţia ratelor dobânzii poate fi: a) subunitar: • in condiţiile unei tendinţe crescătoare a ratei dobânzii situaţia este nefavorabila pentru societatea bancară; • in condiţiile unei tendinţe descrescătoare a ratelor dobânzilor situaţia este favorabila pentru societatea bancara. b) supraunitar: • în condiţiile unei tendinţe crescătoare a ratei dobânzii situaţia este favorabilă pentru societatea bancară; • în condiţiile unei tendinţe descrescătoare a ratei dobânzii situaţia este defavorabila pentru societatea bancară. C. Gestionarea poziţiei băncii În funcţie de mărimea activelor şi pasivelor cu dobânzi fixe se poate determina poziţia băncii. Aceasta se calculează ca diferenţa între volumul activelor şi volumul pasivelor cu dobânda fixă. Poziţia băncii poate fi: a) scurtă = volumul activelor cu dobânzi fixe < volumul pasivelor cu dobânzi fixe; situaţia este favorabila pentru societatea
80
bancară atunci când există o tendinţă crescătoare a nivelului ratelor dobânzi i. b) lungă = volumul activelor cu dobânzi
fixe > volumul pasivelor cu
dobânzi fixe. Situaţia este favorabilă pentru societatea bancară atunci când există o tendinţă descrescătoare a ratelor dobânzilor . c) neutră = este situaţia aparent ideală pentru o societate bancară, dificil de realizat. Aceasta poziţie împiedică societatea bancară să speculeze variaţia ratelor dobânzilor pe piaţă în favoarea sa. 2.3.2. Modele de analiză a riscului ratelor dobânzilor Schimbările neaşteptate în nivelul ratelor dobânzilor pot modifică semnificativ: • profitabilitatea unei bănci; • valoarea de piaţă a capitalului. În funcţie de cash-flow-ul activelor şi pasivelor unei bănci, schimbările în ratele dobânzilor pot creste venitul net din dobânzi si/sau sa reducă valoarea de piaţă a activelor şi pasivelor. Multe bănci au avut probleme serioase cu fluxurile de cash-flow ca urmare a unor marje ale dobânzii nete reduse. Totodată băncile s-au mai confruntat cu o serie de probleme de fonduri chiar în cazul în care au avut pierderi puţine din împrumuturile acordate. Pentru administrarea riscului ratelor dobânzilor, o bancă trebuie sasi stabilească o serie de obiective financiare specifice atât pentru venitul net din dobânzi, cât şi pentru valoarea de piaţă a capitalului. Un alt obiectiv urmărit în administrarea acestui tip de risc îl reprezintă măsurarea expunerii la risc şi folosirea unor strategii pentru atingerea obiectivelor.
81
În vederea administrării riscului ratelor dobânzilor, specialiştii utilizează 2 principale modele de analiza: 1. Modelul GAP de diferenţa (Ecart); 2. Modelul GAP de durată (Duration). 2.3.2.1. Modelul GAP de diferenţă (analiza GAP) Analiza GAP de diferenţă este principalul instrument utilizat în gestionarea activelor şi pasivelor bancare, în administrarea venitului net din dobânzi şi a fluxurilor de numerar pe termen scurt. Modelul GAP de diferenţă pune accentul pe administrarea venitului net din dobânzi pe termen scurt (3-6 luni). Riscul ratei dobânzilor este măsurat prin calcularea diferentelor în intervale de timp diferit bazat pe date din bilanţul agregat la un punct fix în timp. Obiectivul fundamental îl reprezintă diferenţa între activele şi pasivele sensibile, ordonate din punct de vedere al scadentei acestora, respectiv: GAP = ASD-PSD în care: ASD= active sensibile la rata dobânzii (credite, instrumente negociabile); PSD=pasive sensibile la rata dobânzii (depozite). Analiza GAP presupune: • Realizarea unei planificări strategice a profitului de realizat, a unor prognoze pe termen scurt şi mediu; • Administrarea riscului de variaţie a ratei dobânzii; • Evaluarea activelor şi pasivelor băncii. În sens restrâns, analiza GAP presupune focalizarea pe marja netă a dobânzii calculată ca raport între veniturile nete ale dobânzii şi totalul activelor purtătoare de dobândă. 82
Etapele analizei GAP sunt: 1 .Clasificarea prealabila a activelor/pasivelor în funcţie de sensibilitatea la variaţia ratelor dobânzilor în : • active/pasive sensibile la variaţia ratelor dobânzilor ; • active/pasive cu dobândă fixă; • active neputătoare de dobânda/pasive neplătitoare de dobândă. Toate aceste elemente sunt clasificate la rândul lor pe intervale de timp specifice. 2. Selectarea orizontului de timp pentru analiza activelor şi pasivelor sensibile; 3. Gruparea activelor şi pasivelor pe orizonturi de timp, în funcţie de scadenţă sau timpul până la prima modificare posibila a ratei dobânzii. 4. Calcularea GAP de diferenţa pe fiecare interval de timp: GAP = ASD-PSD şi/sau: Z..MND = 0\d/l+d) x (GAP/APD), în care: d= rata dobânzii practicată GAP = A-P sensibile la variaţia ratei dobânzii; APD == active purtătoare de dobânda. 5. Interpretarea de către conducere a informaţiilor obţinute direct şi prin analiza de sensibilitate. Are drept scop: A. Protejarea venitului net din dobânda faţă de modificarea ratei dobânzii. Aceasta implică o reducere a volatilităţii venitului net din dobânzi prin: a) ajustarea activelor/pasivelor sensibile; b) utilizarea unor elemente în afara bilanţului sub forma instrumentelor derivate (forwards, futures, options, swaps cu ratele dobânzilor)
83
1. Modificarea prin operaţiuni speculative a mărimii GAP-ului de diferenţa în încercarea de a mări venitul net din dobânzi . Aceasta se realizează prin utilizarea speculativa a modificărilor ratelor dobânzilor ceea ce presupune prognoza unei rate a dobânzii cât mai aproape de cea de piaţă. Factori care afectează venitul net din dobânzi 1. Modificarea nivelului ratelor dobânzii Ratele dobânzilor fluctuante pot sa urce, sa coboare sau să nu afecteze venitul net din dobânzi, în funcţie de structura portofoliului, a valorii Gap-ului. Exista 3 situaţii: a) Gap negativ, banca are mai multe pasive sensibile decât active sensibile. a.1. - dacă rate dobânzii pe termen scurt urca în intervalul de timp analizat, banca plăteşte rate mai ridicate pentru toate pasivele sensibile; Dacă rata dobânzii pe termen scurt creste cu sume egale în acelaşi interval de timp, cheltuielile cu dobânzi le cresc mai mult decât veniturile din dobânzi
deoarece li se fixează un preţ nou mai multor pasive.
Spead-ul timp venitul mediu din dobânzi a băncii (la activele sensibile) şi costul mediu cu dobânzi le (la pasivele sensibile) scade. In concluzie venitul net din dobânzi scade. b) Gap-ul pozitiv. banca are mai multe active sensibile decât pasive sensibile. b.1. - dacă rata dobânzii pe termen scurt creste în intervalul de timp analizat, venitul din dobânzi
creste mai mult decât cheltuielile cu
dobânzi le, deoarece li se fixează un preţ nou multor actice. Spread-ul şi venitul net din dobânzi creste în mod similar.
84
c) Gap-ul nul. Banca realizează un echilibru între activele şi pasivele sensibile. Schimbările egale în rata dobânzii nu modifica venitul net din dobânda deoarece schimburile din venitul net sunt egale cu schimburile din cheltuielile cu dobânzi le. 2. Modificarea marjei dobânzii Venitul net din dobânzi diferă de cel prognozat dacă spread-ul dintre venituri şi cheltuieli variază. Câştigurile din active pot varia în funcţie de costul cu dobânzi le din cauza: • unei deplasări în curba câştigului (schimbări neegale la nivelul diferitelor rate ale dobânzi i); • o creştere sau o reducere a primei de risc; • schimbări nesincrone ale indicilor pe activ cu ratele fluctuante. In aceasta situaţie spread-ul se îngustează. 3. Modificări ale volumului activelor şi pasivelor Venitul net din dobânzi variază direct proporţional cu schimbările în volumul activelor care aduc câştiguri şi pasivele purtătoare de dobânzi, indiferent de nivelul ratei dobânzi L 4. Modificări în structura portofoliului Orice variaţie a structurii portofoliului modifică în mod potenţial venitul net din dobânzi . Astfel managerii pot: • sa crească rata activelor în mod sensibil prin fixarea de preţ la mai multe împrumuturi pe o baza de rata fluctuanta sau prin reducerea scadentelor titlurilor de valoare investite. • sa descrească rata pasivelor în mod sensibil prin substituirea lor cu certificate de depozit pe termen mai lung pentru fondurile overnight.
85
Inconveniente ale utilizării analizei GAP: - analiza statică a activelor şi pasivelor; - nu ţine cont de necesarul maxim de fonduri proprii. 2.3.2.2. Analiza de durată a activelor şi pasivelor (DURATION) Pe lângă analiza GAP-ului de diferenţă, multe bănci evaluează riscul ratelor dobânzii utilizând şi modelul de durată a GAP-ului (Duration). Acest model se concentrează pe venitul net din dobânda sau valoarea
de
piaţă
a
capitalului
deţinut
de
acţionari
urmărind
sincronizarea tuturor fluxurilor de numerar individuale. în general acest model porneşte de la evaluarea titlurilor de valoare. Analiza de durată recunoaşte faptul ca riscul ratei dobânzii apare ca urinare a necorelării în timp a intrărilor şi ieşirilor de numerar. în timp ce analiza GAP clasică (de diferenţa) compara activele şi pasivele sensibile pe termen scurt, analiza de durata stabileşte existenta unei legături direct proporţionale între modificarea portofoliului (active şi pasive) şi mişcării ratelor dobânzilor . Orice societate bancară este preocupată de expunerea totala la risc. Atunci când banca încasează numerar la active înainte de efectuarea plăţilor la pasive, ea suporta riscul reinvestirii câştigurilor la preţuri reduse. Orice diferenţa apărută în sincronizarea cash-flowului activelor şi pasivelor se reflecta în duratele medii. Analiza GAP de durată presupune stabilirea unui obiectiv ţinta cum ar fi de exemplu valoarea de piaţă a capitalului şi administrarea diferenţei între durata medie a activelor totale şi durata medie a pasivelor totale. Riscul ratei dobânzii este evidenţiat de nepotrivirea între duratele medii ale activelor şi cele ale pasivelor. Când ratele dobânzilor oscilează, valoarea activelor şi pasivelor se modifica în
86
proporţii diferite, iar venitul viitor din dobânzi
se schimbă faţă de
cheltuielile viitoare cu dobânzile. Analiza
GAP
de
durata
este
previzionarea creşterii ratelor dobânzilor
totodată
utilizată
şi
pentru
în condiţiile în care banca
trebuie sa deţină mai multe active pe termen scurt finanţate cu pasive pe termen lung. D= FNAXti în care: SA FNA= fluxul de numerar actualizat; ti = unitatea de timp la care are loc acest flux de numerar utilizat; SA = suma angajata de banca pentru produs. MĂSURI DE REDUCERE A EXPUNERII STRUCTURALE A BĂNCII LA REDUCEREA RATELOR DOBÂNZI (1). Folosirea operaţiunilor în afara bilanţului de tipul instrumentelor derivate (SWAP, Optiuni); (2). Acoperirea riscului de rambursare anticipata sau de (3). Politica de tarifare a noilor produse bancare.
2.3.3. STUDIU DE CAZ Variaţia marjei dobânzii bancare Pe baza bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, BCR prezintă pentru perioada 2001-2002 următoarea situaţie:
87
Indicatori 31 dec.2000 Venituri din 6.633.875
31 dec.2001 4.201.334
31 dec.2002 19.331.038
dobânzi Cheltuieli cu 11.020.023
6.264.103
21.969.269
plata dobânzii Active
8.638.682
4.965.080
24.422.166
fructificate Resurse
19.231.775
21.561.462
23.592.791
împrumutate
88
Astfel următoarea evoluţie: Marja absolută a ratei dobânzii are Marja absoluta a dobânzii are o evoluţie crescătoare in '01 faţă de '00 datorita creşterii mai accentuate a activelor valorificabile faţă de resursele împrumutate. În cazul B.C.R. arata capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzi le bonificate la depozite, certificate de depozit etc. din veniturile obţinute la creditele acordate. În anul 2002 marja absoluta a dobânzii înregistrează o scădere procentuală de 26/33% faţă de anul 2001. Astfel în cazul B.C.R. are următoarea evoluţie: b) Marja procentuala brută = Marja absolută x 100 active investite 31.dec.2000 Marja procentuala brută = 2.432.541 x 100 = 12,58% 19.331.038 31.dec.2001 Marja procentuală brută = 4.755.920 x l00 = 21,65% 21.969.269 31.dec.2002` Marja procentuala brută = 3.673.602 x l 00 -15,04% 24422166 2.4. Riscul insolvabilităţii Insolvabilitatea poate fi definită ca fiind incapacitatea pe termen lung a societăţii bancare de a satisface angajamentele sale de plăţi. Ea
89
poate fi o prelungire în timp a crizei de lichiditate, un rezultat al proastei gestionări a acesteia. În
conformitate
cu
Legea
nr.129/1998
privind
procedura
falimentului băncilor bancă este considerată insolvabilă dacă se află în una din situaţiile: a)banca nu a ordonat integral creanţele certe, lichide şi exigibile de cel puţin 30 de zile; b)valoarea obligaţiilor băncii depăşeşte activul său; RISCUL INSOLVABILITĂŢII apare ca urmare în special a neîndeplinirii contractului de credit de către client. Este generat, m principal, de doi factori: • volumul şi calitatea portofoliului de credite; • variaţia ratei dobânzii. Societăţile bancare sunt obligate să aplice şi să respecte o serie de norme prudenţiale în scopul evitării/prevenirii şi diminuării acţiunii factorilor de capital. O importanţă deosebită o au normele care se referă la: • asigurarea unui nivel minim al capitalului; • analiza pe baza principiilor ştiinţifice a dobânzilor băncii; • asigurarea garantării creditului; • calculul şi analiza ratei de acoperire a riscului (raport procentual între fondurile proprii nete şi creditele acordate/ponderate în funcţie de gradul lor de risc). Pentru reducerea influenţei factorilor de risc se pot lua şi alte măsuri care depind în special de activitatea desfăşurată de trezoreria băncii/şi anume: • o gestionare corectă şi eficientă a lichidităţii; • o politică de dobânzi echilibrată. Putem determina ca principale căi de reducere a influenţei factorilor de risc: 90
• majorarea capitalului propriu; • micşorarea pe cât posibil a riscului de portofoliu; • crearea de rezerve (provizioane) pentru creanţe îndoielnice. Băncile plasează mai ales bani împrumutaţi de la clienţi obţinând astfel principala parte a veniturilor/fiind interesate să atragă un volum cât mai mare de depozite pe care să le plaseze, la un capital social dat/realizând astfel o rată a profitului cât mai mare. Ca urmare, ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare scade(efectul de pârghie creşte)şi deci riscul de faliment. Această tendinţă negativă este contracarată de creşterea ponderii veniturilor din servicii bancare în total venituri bancare(de exemplu, în multe ţări occidentale a crescut ponderea comisioanelor în total Produs Intern Bancar de la aproximativ 15% în Japonia la circa 46% în Elveţia) pe de o parte, iar pe de altă parte de creşterea fondurilor bancare de rezervă şi risc care sporesc astfel capitalul propriu.In acest sens/guvernatorii băncilor centrale din ţările "Grupului celor ICT s-au întâlnit la Basel şi au elaborat un Acord privind criteriile ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea dimensiunii optime a capitalului unei bănci. Prin această Convenţie a fost definit capitalul unei bănci, s-a stabilit nivelul minim de capital pe care trebuie să-l aibe o bancă(în funcţie de dimensiunea riscului aferent activelor sale) şi modul de calcul al indicatorului de adecvare a capitalului. In fond, un grad optim de adecvare a capitalului protejează societatea bancară de riscul de insolvabilitate. Un grad de adecvare al capitalului este utilizat ca punct de reper de către instituţiile financiare internaţionale pentru acordarea de linii de credit. Totodată, agenţii de supraveghere iau în considerare valoarea acestui indicator pentru acordarea licenţelor bancare şi în diversificarea activităţii bancare.
91
În 1988 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancară a emis o serie de norme prin care se introduceau standarde de adecvare a capitalului ajustat în funcţie de risc. Aceste norme aveau în vedere reducerea riscului prin stabilirea unei rate minime de solvabilitate a băncilor intemaţionale. Un obiectiv major al Acordului de la Basel 1-a reprezentat
îmbunătăţirea
capitalizării
sectoarelor
bancare
şi uniformizarea câmpului de acţiune a pieţelor concurente (în special ale Marii Britanii şi ale S.U.A.). 0 premisă a acestui Acord a constituit-o mărimea capitalului ca tampon împotriva insolvabilităţii sau a pierderilor neprevăzute. Indicatorul de adecvare a capitalului reprezintă raportul între capitalul de bază şi activele ajustate în funcţie de riscul de creditare. În cazul B.C.R. creşterea capitalurilor proprii a influenţat în mod corespunzător indicele de adecvare, care la 31 .XII.1998 este de 19.02% faţă de 17.23% m 1997. Capitalul de bază este format din capitalul de rangul îşi capitalul de rangul 2. Capitalul de rangul 1 cuprinde: • capitalul permanent(acţiunile); • rezervele declarate. Detaliat capitalul de rangul 1 este format din: • capitalul social(fondurile acţionarilor); • rezervele declarate obţinute din profitul nerepartizat; • profit nedistribuit din exerciţiul abia încheiat; • fond de risc reglementat. Capitalul de rangul 2 (suplimentar) ca o funcţie de maximum 100% din capitalul de rangul 1 este format din : • datorii subordonate(obligaţiuni pe termen lung ale M.F.); • titluri de participaţie cu durată nedeterminată;
92
• acţiuni/ obligaţiuni emise de fondurile mutuale şi capital de risc în străinătate; • reevaluări din titlurile deţinute. Activele sunt ponderate în funcţie de riscul de creditare astfel: • pondere de risc 0- numerar ; • credite către guvern şi bănci centrale (în monedă naţională); • alte sume de recuperat de la guverne centrale/bănci centrale din OECD. • pondere de risc 0,10,20,50%(la discreţia naţională) - sume de recuperat de la entităţi publice interne. • pondere de risc 20%- sume de recuperat garantate de către bănci de dezvoltare multilaterală; • sume de recuperat de la bănci din ţările OECD; • sume de primit de la bănci din ţări membre OECD cu scadenţă de până la un an; • sume de primit de la entităţi publice externe membre OECD; • numerar în curs de încasare. • pondere de risc 50%- credite garantate prin ipoteci pe proprietăţi rezidenţiale; • pondere de risc 100% - toate celelalte active incluzând: • sume de primit de la sectorul privat; • sume de primit de la bănci nemembre OECD cu scadenţe de peste un an; • sume de primit de la guverne nemembre OECD (nu în monedă naţională); • sume de primit de la societăţi comerciale în proprietatea sectorului public; • active fixe; • proprietăţi şi alte investiţii; 93
• instrumente de capital emise de către bănci; Instrumentele în afara bilanţului sunt împărţite în 5 categorii: • poziţii asimilate creditelor; • anumite tranzacţii ce ar putea avea loc; • obligaţii pe termen scurt legate de tranzacţionări; • angajamente pe termen scurt; • instrumente derivate privind dobânzile şi cursurile de schimb. Factorii de conversie pentru instrumentele din afara bilanţului sunt: • pondere de risc 0 - alte angajamente cu scadenţe până la un an; • pondere de risc 20% - instrumente de finanţare comercială pe termen scurt; • pondere de risc 50% - garanţii de performanţă, acreditive stand-by: • facilităţi pentru emiterea de bilete la ordin şi pentru subscrieri; • alte aranjamente cu scadenţe peste un an. • pondere cu risc 100% - efecte comerciale asimilate în mod direct: • creditului garanţii şi răscumpărări/vânzări • de active cu drept de recurs; • angajamente viitoare (forward). Principiile de bază privind adecvarea capitalului stipulate de convenţia de la Basel sunt: • minimum 8% din activele ajustate în funcţie de risc trebuie să fie deţinute sub formă de capital de bază (capital de rang 1 + 2); • minimum 50% din capitalul băncii trebuie să fie capital de rang 1; • restul capitalului de bază poate să fie format din capital de rang 2(capital suplimentar); • sunt luate în calcul elementele din afara bilanţului contabil (garanţii, cambii);
94
• fiecare ţară îşi poate stabili şi aplica propriile criterii privind gradul de adecvare al capitalului/dar nivelul minim este cel stabilit prin Convenţia de la Basel. Societăţile româneşti sunt obligate să asigure m permanenţă un nivel corespunzător de solvabilitate. În conformitate cu normele legale în vigoare Raportul minim de solvabilitate se calculează ca un raport între nivelul fondurilor proprii (a căror structură şi mod de determinare sunt stabilite în Circulara B.N.R. nr.10/1997 şi Circulara B.N.R. nr.10/1998) şi totalul activelor şi elementelor în afara bilanţului ponderate în funcţie de riscul de creditare. Fondurile proprii luate în calculul raportului de solvabilitate: • capital social vărsat; • prime legate de capital vărsate; • fondul de rezervă; • rezultatul reportat reprezentând profit nerepartizat; • rezultatul net al exerciţiului curent; • fondul imobilizărilor corporale; • fondul de dezvoltare; • sume înscrise în conturile "Alte rezerve"; • imobilizări necorporale; • amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale; • valoarea neamortizată a imobilizărilor necorporale (imobilizăriamortizare aferentă); • dividende; • cota de participare a managerului la profit; • cheltuieli înregistrate în avans (din care cele aferente imobilizărilor corporale puse în funcţiune); • imobilizări corporale în curs; • materiale pentru investiţii; 95
• stocuri pentru investiţii; • debitori pentru investiţii; • fondul de dezvoltare existent; • sume ce depăşesc fondul de dezvoltare existent; • rezultatul reportat reprezentând pierdere neacoperită; Rezultatul net al exerciţiului curent/reprezentând pierdere. Totalul elementelor deductibile = Valoarea neamortizată a imobilizărilor necorporale + Dividende + Participaţii la profit + Cota de participare a managerului la profit + Cheltuieli înregistrate în avans + Sume ce depăşesc fondul de dezvoltare = Rezultatul reportat reprezentând pierdere neacoperită + Rezultatul net al exerciţiului curent/reprezentând pierdere. Activele ponderate în funcţie de risc reprezintă totalul activelor societăţii bancare multiplicate cu o pondere de risc de credit specifică fiecărei categorii de active. De menţionat că în categoriai acestor active sunt incluse/conform normelor B.N.R., şi poziţia valutară scurtă. Activele vor fi luate în calcul la valoarea lor netă/respectiv după deducerea din valoarea acestora a provizioanelor specifice de risc. Ponderile de risc stabilite pe diverse categorii de active în conformitate cu normele legale sunt: Pondere 0 • numerar şi disponibil la BNR; • titluri de valoare emise de administraţia publică centrală specialitate
a
de
statului român/administraţia centrală a ţărilor din
categoria A, băncile centrale din ţările din categoria A instituţii financiare internaţionale. •
credite şi avansuri acordate de aceleaşi instituţii ca şi la punctul anterior/plus BNR.
•
alte creanţe asupra aceloraşi instituţii ca la punctele anterioare.
96
Pondere de risc 20% - Cecuri/cupoane şi elemente în curs de încasare; - Titluri de valoare emise de societăţi bancare româneşti/bănci din categoria
de ţări A administraţia locală din România, administraţia
locală din ţările din categoria A; - Credite şi avansuri acordate şi garantate de: societăţi bancare româneşti, bănci din ţările din categoria A/bănci din categoria de ţări B cu scadenţă de maximum un administraţia locală din România/administraţia locală din ţările de categoria A/organisme guverrnarnentale din România şi din ţările de categoria A; - Disponibilităţi şi depozite la societăţi bancare româneşti/bănci din ţările de categoria A, bănci din ţările de categoria B pe termen de maximum un an; - Alte creanţe asupra societăţilor bancare româneşti, băncilor comerciale din categoria A, băncilor din categoria B cu scadenţă de maximum un an, administraţiei locale din România/organismelor guvernamentale din România/organismelor din ţările din categoria A. Pondere de risc 50% - Credite şi avansuri acordate clienţilor/garantate cu ipoteci asupra locuinţelor; - Terenuri şi clădiri m proprietatea societăţilor bancare, pentru scopurile activităţii sale; - Poziţia valutară totală scurtă. Pondere de risc 100% - Alte titluri de valoare; - Alte credite şi avansuri acordate; - Participaţii de capitaluri, instituţii financiare şi alte entităţi nebancare; - Alte active.
97
Elementele în afara bilanţului luate în calculul raportului de solvabilitate: 1) Cambii şi alte efecte de comerţ acceptate la plată de către bancă şi care nu sunt analizate de către alte bănci-pondere de risc 100%; 2)Garanţii irevocabile de plată emise de către bancă-pondere de risc l00%; 3)Garanţii irevocabile emise de către bancă/altele decât cele de platăpondere de risc 50%; 4)Angajamente irevocabile ale băncii care acordă credite-pondere de risc 50%; 5)Acreditive deschise şi confirmate de către bancă, negarantate cu bunurile care fac obiectul tranzacţiei-pondere de risc 50%; 6)Acreditive deschise şi confirmate de către bancă/garantate cu bunurile care fac obiectul tranzacţiei-pondere de risc 20%; 7)Cambii şi alte efecte de comerţ acceptate la plată de către bancă şi care sunt analizate de alte bănci-pondere de risc 20%. Introducerea ratei solvabilităţii bancare a avut o serie de consecinţe. Printre cele mai importante se numără: • angajarea răspunderii comerciale a băncilor; • pentru sporirea capitalului lor, a menţinerii gradului normal al capitalului adecvat, băncile îşi sporesc expunerea lor la risc(în special prin reducerea volumului total al creditelor); • prelevarea la fondul de rezervă devine o prioritate absolută; • limitarea participaţiilor bancare (20% m România; 15% în ţările membre ale Uniunii Europene).
98
2.5. Riscul valutar Riscul valutar este definit ca probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să ducă la diminuarea profitului net bancar sau ca probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să influenţeze negativ marja dobânzii bancare. Riscul bancar apare m urma executării de către bancă a unor operaţiuni pentru clienţii săi în nume propriu. Componentele expunerii la riscul valutar 1. Expunerea de translaţie Apare în cazul băncilor cu activitate internaţională/societăţile afiliate trebuind să raporteze data şi să-şi consolideze rezultatele financiare în moneda ţării de referinţă a societăţii mamă. Se acoperă prin operaţii de hedging. 2. Expunerea tranzacţională Rezultă din faptul că o serie de operaţii se desfăşoară în valută iar cursul fluctuează/influenţând marja în ţara de referinţă. Poate fi semnificativă pe termen scurt şi este acoperită prin operaţiuni de hedging. 3. Expunerea economică Reflectă influenţa fluctuaţiilor cursurilor valutare asupra valorii de piaţă a băncii. OBS. - Valoarea de piaţă a băncii este calculată ca fiind valoarea actuală a tuturor veniturilor realizate în toate valutele de operare. Actualizarea se face folosind costul mediu ponderat al capitalului. Indicatorii riscului valutar 1. Poziţia valutară individuală Se calculează pentru fiecare valută de gestionat. 1.1 Poziţia valutara scurtă {A
* când cursul este în creştere =>situaţia nefavorabilă • când cursul este în scădere =>situaţia favorabilă 1.2 Poziţia valutară lungă {A>P) • când cursul este m creştere =>situaţia favorabilă • când cursul este în scădere =>situaţia nefavorabilă OBS. Poziţia valutară individuală se utilizează pentru gestionarea de uz intern. 2. Poziţia valutară globală Este soldul net al creanţelor în devize faţă de pasivele în devize/ambele convertite în moneda de referinţă pentru comparabilitate. Ca indicator prezintă avantajul oferirii unei imagini globale asupra expunerii valutare a băncii şi prezintă dezavantajul oricărui indicator global şi anume anularea practic a situaţiei precise pe valute care trebuie gestionată în fapt. Se foloseşte pentru raportări globale. Gestiunea riscului valutar 1. Prin imunizarea băncii • ajustarea periodică a poziţiilor valutare pentru a suprima poziţiile lungi şi scurte; • este o operaţie scumpă care nu permite să se speculeze o anumită poziţie în funcţie de tendinţa cursului valutar. 2 Acoperirea riscului valutar • folosirea unor metode şi tehnici specifice în special a instrumentelor derivate(hedging). Etapele gestiunii riscului valutar 1. Definirea periodică a expunerii şi identificarea tipurilor de expuneri care pot afecta banca; 2. Evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valută în contextul volatilităţii anticipate a pieţelor valutare. 100
3. Controlul riscului: • formularea politicii valutare a băncii; • desemnarea persoanelor autorizate să angajeze operaţiunile valutare; • determinarea procedurilor de expunere la risc; • stabilirea limitelor de expunere. 4. Executarea tranzacţiilor propriu-zise. 2.6. Riscul de faliment Falimentul este unul din fenomenele cu care se confruntă multe societăţi comerciale din România în ultimii 10 ani. Prin risc de faliment înţelegem stabilirea unei funcţii prin care să poată fi estimată probabilitatea ca o societate comercială să înregistreze pierderi şi, în consecinţă, să se afle în imposibilitatea de a-şi onora contractele cu beneficiarii, a plăti furnizorii şi a restitui împrumuturile către bănci. Riscul de faliment este opus probabilităţii de profit. Problema care se pune este cea a creşterii profitabilităţii în condiţiile unui risc asumat. Pentru ca o societate comercială să rămână în circuitul economic, ea trebuie să anticipeze, controleze şi gestioneze acest risc. Dintre procedeele folosite pentru măsurarea riscului de faliment, precizăm: Modelul Z, pentru măsurarea riscului de faliment, Metoda scoring, Modelul B.C.R. Modelul Z, pentru măsurarea riscului de faliment Este un model sintetic care are în vedere o multitudine de indicatori, fiecare dintre ei fiind ponderaţi cu ajutorul unor coeficienţi de importanţă. Relaţia de calcul:
101
Z = 3,3 Profit brut + Vânzări + 0,6 Capitaliz. Bursieră + 1,4 Beneficii reinvestite+ Activ total + Activ total + Val. cont. A împrumut. + Activ total + 1,2 Activ circulant Activ total
Valorile propuse de Minetos Camelia (revista „Capital”, nr 49/1994) sunt: Z < 1,8 - nivel apropiat de faliment; Z e (1,8; 3,0) - situaţie dificilă ce trebuie supravegheată; Z> 3 - societate în regiin sigur de profitabilitate. Modelul Băncii Comerciale Române Modelul acestei instituţii bancare are în vedere mai mulţi indicatori de standing financiar, creditaţi fiecare cu un punctaj. Astfel, în tabelul următor se prezintă, pentru aceeaşi societate comercială, indicatorii reuniţi în calculul riscului de faliment. Nr. crt.
Indicatori
1
Lichiditatea patrimonială Solvabilitatea
2 3 4 5
6
Relaţie de calcul Active curent Pasive curent Capital propriu Pasiv total Profit brut Capital propriu Cifra de afaceri Active circula
Rentabilitatea financiară Rotaţia activelor circulante Dependenţa A > 50% de pieţele de D < 50% aprovizionare şi desfacere Garanţii
Gajuri, ipoteci
Valoare
Punctaj
2,68
3p
070
4p
0,10
3p
0,95
1p
-
2p
3p
În mod descrescător, punctajul începe cu 20 (clasa A) şi se termină cu E (0-5 puncte): A> 20 puncte 102
B: 16 – 20 puncte C: 11 – 15 puncte D: 6-10 puncte E: 0-5 puncte Punctajul acumulat (16 puncte) plasează societatea într-o zonă favorabilă. 2.7. Riscul de ţară Riscul de ţară poate fi definit în mai multe moduri: 1. incertitudinea care apare atunci când există fonduri ce trebuie transferate în afara ţării; 2. evaluarea credibilităţii unei ţări în special din punctul de vedere al plăţii datoriei externe; 3. posibilitatea ca un stat suveran să nu dorească sau să nu poată să-şi onoreze angajamentele faţă de partenerii externi, 4. debitorii dintr-o ţară care a contractat un împrumut să nu fie în măsură să-şi onoreze angajamentele datorită unor factori independenţi de voinţa sau capacitatea lor. În urma analizei riscului de ţară nu există răspunsuri sigure, întotdeauna se estimează. Această analiză este făcută de către organisme specializate atunci când trebuie să se evalueze o ţară care solicită un împrumut extern. Organismele care efectuează o astfel de analiză sunt: • organisme financiare internaţionale (FMI,BIRD,BERD); • universităţi (în special americane); • bănci comerciale autorizate; •
agenţii
specializate
de
Investors/Euromoney/Standard and Poor) 103
rating
(Institutional
Principalele caracteristici ale evaluării riscului de ţară sunt: • nu există un concept bilanţier unitar; • datele economice nu sunt elaborate cu aceeaşi metodologie, • nu există o bază unică pentru stabilirea preţurilor şi a valorilor; • nu se poate aplica analiza indicatorului profitului sau costului capitalului la nivelul unei ţări; • nu există active care pot fi luate în garanţie în cazul neîndeplinirii obligaţiilor luate de către o ţară. Odată
cu
creşterea
într-un
ritm
rapid
a
instabilităţii
economice/politice şi financiare/analiza riscului de ţară a câştigat un rol tot mai important în practica organismelor financiare internaţionale. Analiza riscului de ţară este utilizată atunci când o bancă sau o altă instituţie financiară: - face plasamente în străinătate; - confirmă acreditive pentru bănci străine; - îşi defineşte strategia de marketing extern; - se informează cu privire la activitatea altor bănci (parteneri sau potenţiali parteneri) pe diverse pieţe internaţionale; - îşi propune menţinerea unui portofoliu echilibrat; - îşi stabileşte costurile şi provizioanele faţă de expunerile respective. Componentele riscului de ţară A. Riscul politic Acesta este legat de dorinţa ţării de a-şi îndeplini angajamentele externe. Instabilitatea politică poate genera pentru creditori: • repunerea în cauză sau renegarea contractelor; • limitarea sau interdicţia investiţiilor străine; • limitarea sau interzicerea scoaterii de capital din ţară; • naţionalizarea cu sau fără despăgubiri; 104
• refuzul de recunoaştere a angajamentelor făcute de guvernele precedente; • oprirea plăţilor către exterior; • interzicerea unor operaţiuni de importuri/exporturi. B. Riscul economic Acest tip de risc este legat de capacitatea ţării de a-şi achita datoria externă. Riscul economic decurge din incapacitatea ţării, a autorităţilor monetare de a transfera creditul(capital plus dobândă) obţinut de o entitate publică sau privată deşi întreprinderea poate fi solvabilă/lipsa rezervelor m devize determinând incapacitatea de plată. Acest tip de risc este strâns legat de riscul valutar/atât de variaţia cursului de schimb cât şi de măsurile de ordin guvernamental privind limitarea transferului de devize(risc politic). Între
riscul
politic
şi
interdependenţă/instabilitatea
riscul
economic
există
relaţii
de
politică
generând
criza economică/iar
criza economică determinând la rândul ei schimbări de regim politic. C. Evaluarea făcută de agenţii de evaluare Agenţii de evaluare sunt instituţii specializate de rating sau alte organisme financiare abilitate care fac pe termen lung şi mediu analize de risc de ţară ţi de bancă. Analiza riscului de ţară este bazată pe un număr de criterii cantitative şi calitative împărţite în patru clase de risc/reflectând rata individuală pentru ţara respectivă.
105
Structura sistemului de punctaj Sistemul de punctaj se bazează pe consideraţii de ordin politic şi economic prin luarea în calcul a clasificărilor realizate de agenţiile de evaluare. Riscurile sunt ponderate în funcţie de importanţa lor faţă de rata de solvabilitate a ţării. Punctele ponderate sunt însumate rezultând punctajul. Există patru clase de risc de ţară şi anume: Clasa
de
risc
1:
risc
foarte
scăzut/caracteristic
ţărilor
industrializate. Acestor ţări li se pot acorda împrumuturi pe termen lung. Clasa de risc 2: risc scăzut caracteristic ţărilor cu probleme financiare minore. Acestor ţări li se pot acorda împrumuturi pe termen mediu de până la un an. Clasa de risc 3: risc crescut caracteristic ţărilor în dezvoltare în plin proces de reformă. Ţările din această grupă pot beneficia de împrumuturi pe termen scurt de până la un an. Clasa de risc 4: risc foarte mare caracteristic ţărilor cu probleme economice serioase/cu datorii externe mari. În general acestor ţări nu li se acordă împrumuturi sau li se acordă cu anumite restricţii. Tipuri de evaluări 1. Evaluarea politică are o pondere de 25% din total evaluare. Aceasta presupune acordarea de punctaj următoarelor elemente : a) forma Guvernului; b) stabilitatea Guvernului şi a sistemului politic; c) stabilitatea internă; d)relaţii cu ţări vecine; e) relaţii internaţionale; f) condiţii sociale; g) clasificări ale populaţiei în funcţie de religie/limbă/rase.
106
2.
Evaluarea
economică(pondere
45%)
presupune
punctarea
următoarelor elemente: a) economie internă; b)reglementarea transferurilor valutare/de capital; c) economia externă; d)rezerve; e) datorii externe. 3. Evaluarea făcută de agenţii de evaluare presupune punctaj diferit în funcţie de termenul de evaluare(termen lung şi scurt). Principalele elemente de evaluare: În cazul evaluării politice: • forma Guvernului(5%); • stabilitatea Guvernului şi a sistemului politic(5%); • stabilitatea internă(5%); • relaţii cu ţările vecine(2.5%); • relaţii internaţionale(2.5%); • condiţii sociale(2.5); În cazul evaluării economice: • economie internă (7.5%); • reglementarea transferurilor valutare/capital(2.5%); • economia externă(10%); • rezerve(10%); • datorii externe (10%); În cazul evaluării făcută de agenţii de evaluare: • evaluarea pe termen lung(20%); • evaluarea pe termen scurt(10%). Fiecare grupă de evaluare cuprinde un sistem de punctaj propriu pe elemente componente. Astfel, de exemplu: La evaluarea formei de guvernământ punctajul maxim (100 puncte) 107
îl reprezintă democraţia parlamentară sau monarhia constituţională de mai mult de 15 ani. La evaluarea rezervelor valutare (suma pe ultimii 3 ani) se obţine punctaj maxim atunci când acestea sunt timp de 3 ani consecutiv în creştere iar acoperirea importurilor se realizează pe mai mult de 6 luni. Situaţia României din punct de vedere al riscului de ţară Anul 1999 a fost pentru România, din punct de vedere al riscului de ţară, anul calificativelor1 slabe. • 28 februarie - Moody's acordă cel mai nefavorabil calificativ primit de România din partea unei agenţii de rating. Caa 1 pentru datoria internă. Motivaţie: - dificultăţile politice subliniază progresul în domeniul reformelor structurale şi
afectează
(privatizare,
privatizarea
sistemului
bancar)
macrostabilitatea economică. Deşi atât datoria externă,
cât şi cea internă sunt reduse, amânările prelungite de privatizare şi în reforma structurală au adus economia în pragul unei crize financiare şi a unei posibile incapacităţi de plată. Devalorizarea accentuată a monedei naţionale va amplifica povara datoriei externe. 1
Clase de risc conform agenţiilor de rating:
A. nivel minim al potenţialului de risc, protecţia nu este necesară; B. nivel bun al potenţialului de risc, protecţie opţională; C. nivel critic al potenţialului de risc, se pot cerc garanţii guvernamentale pentru protecţie pe termen lung; D. nivel mare al potenţialului de risc, se recomanda aşteptare pentru proiecte pe termen lung; E. nivel maxim al potenţialului de risc, se recomandă evitarea tranzacţiilor economice.
108
• 2 martie - Thomson Bankwatch retrogradează calificativul riscului de ţară de la B plus la B minus. Motivaţie: - obligaţii împovărătoare aferente datoriei şi serviciului datoriei externe (2/8 miliarde dolari), necesarul de creditare de 2,5 - 3 miliarde USD pentru finanţarea deficitului contului curent, perspectiva depăşirii deficitului bugetar propus (3% în loc de 2%), diminuarea rezervelor valutare, slăbirea încrederii pieţelor de capital, incapacitatea Guvernului de a controla situaţia, declinul economic (a ajuns la un nivel cumulat de circa 15% pe ansamblul ultimilor trei ani), nivelul ridicat al şomajului, reducerea standardului general de viaţă. 24 martie - Fitch IBCA retrogradează ratingul pentru datoria în valută pe termen lung de la B la B minus şi ratingul pentru datoria în monedă Naţională de la BB minus la B minus. Motivaţie: scăderea rezervelor valutare brute cu 400 milioane USD, deprecierea leului cu 32% la sfârşitul anului 1998 şi cu 12% în primele trei săptămâni din martie, riscul accelerării inflaţiei şi al retragerii capitalurilor rezidente, incertitudinea realizării ţintei de deficit bugetar. 2 aprilie - Standard & Poor's retrogradează ratingul pentru riscul de credit pe termen lung în monedă Naţională de la B plus la B şi ratingul de credit pe termen scurt în monedă naţională de la B la C. Perspectivele de rating au fost apreciate ca negative. Motivaţie: aceeaşi ca mai sus. 15 aprilie - Japan Credit Rating Agency scoate România de pe lista de monitorizare, menţmând ratingul BB minus, atribuit emisiunilor în obligaţiuni de yeni lansate de BNR. 109
Motivaţie: nu există dificultăţi imediate în plata datoriei externe. In 1996, JCR acordase BB plus pentru emisiunile în obligaţiuni externe, pentru ca în 1998 să-l scadă la BB minus. Cauza: doi ani de declin economic, creşterea deficitului fiscal şi a contului curent, indecizie politică. • 7 septembrie - Moody's, în raportul anual asupra României, arată că ţara se află în pragul unei crize financiare şi că numai un nou acord cu FMI ar putea duce la evitarea acesteia. • 22 decembrie - Fitch IBCA confirmă calificativele acordate: B minus pentru datoria pe termen lung în valută, B pentru datoria pe termen scurt în valută, B minus pentru datoria pe termen lung în monedă naţională. Motivaţie: România a depăşit criza balanţei de plăţi. Confirmarea calificativelor este privită ca un semn favorabil. În luna decembrie 1999, una dintre cele mai importante agenţii de rating, Standard & Poor's realizează un studiu publicat în februarie 2000 pe baza căruia România este inclusă, alături de Rusia, Ucraina şi Indonezia, în rândul celor mai vulnerabile state în privinţa intrării în incapacitate de plată pe cele 2 componente ale datoriei (externă sau internă). Într-un nou raport efectuat de aceeaşi agenţie de rating, Standard & Poor's, în luna aprilie, România este inclusă din nou în grupa ţărilor ce ar putea claca în plata datoriei externe în cursul acestui an, alături de Coasta de Fildeş şi Zimbabwe. Motivaţie: Standard & Poor's apreciază că autorităţile române au probleme în a atrage resurse financiare externe, ceea ce face ţara vulnerabilă la plata datoriilor externe.
110
Totuşi, situaţia celor 3 ţări este mult diferită. Coasta de Fildeş trebuia să plătească până la 31 martie 2000 organismelor internaţionale 30 milioane de dolari, dar nu a reuşit. Termenul de gratie pentru plata acestor datorii este 30 aprilie 2000. Zimbabwe nu are de rambursat plăti în contul obligaţiunilor, aşa că incapacitatea de plată se referă doar la datoria internă. Poziţia adoptată de Mugur Isărescu a fost clară: datoria internă este mică, de 10-12% din PIB, datoria externă este 22% din PIB şi în ultimii ani nu a mai crescut, iar suma datoriei publice interne şi externe este de circa 35%, sub limita maximă de 60%, stabilită în Tratatul de la Maastricht. Pe scurt, România nu are ce căuta pe listele negre ale agenţiilor de rating. Includerea României în această cotă de rating măreşte substanţial dobânzile unui eventual împrumut extern. Degradarea riscului de ţară atrage după sine ieftinirea activelor scoase la vânzare în procesul de privatizare. Agenţiile aşteaptă, pentru a ne îmbunătăţi ratingul de ţară, un nou acord stand-by. Pentru aceasta, m afara criteriilor de performanţă, impuse de FMI şi BM, avem nevoie şi de acces la piaţa internaţională de capital, piaţă care, pentru a ne evalua, se uită la rating. Acesta depinde de performanţa economico-socială, politica economică, situaţia balanţei de plăţi externe, situaţia datoriei externe, conjunctura social-politică, capitole la care suntem uşor deficitari. 2.8. Riscul de bancă Prin risc de bancă se înţelege expunerea unei bănci la: • riscul de credit(atunci când se acordă credite); • imposibilitatea recuperării unor depozite plasate şi a dobânzii aferente; 111
• posibilitatea închiderii brusce a unei bănci corespondente; • posibilitatea fuziunii unor bănci corespondente; • posibilitatea falimentului băncii partenere. Riscul de credit apare la acordarea de credite, de garanţii, la operaţiuni de trezorerie (FOREX, FUTURES,
SWAPS, BONDS/OPTIONS/EQUITIES). Natura expunerii
de acest tip variază de la o activitate la alta/sau în cadrul diferitelor etape ale aceleaşi tranzacţii. De exemplu, în cazul plasamentelor la bănci străine, expunerea este faţă de întreaga sumă a tranzacţiei plus dobânda. În cazul tranzacţiilor la termen în valute, expunerea apare la diferenţa de preţ dintre cel negociat şi cel curent rezultând astfel necesitatea stabilirii limitelor de expunere. Etapele stabilirii riscului de bancă: l)Determinarea pe fiecare bancă parteneră a sistemului de indicatori luaţi în calcul: • locul băncii în cadrul ţării şi în lume; • capitalul băncii; • mărimea băncii; • mărimea fondurilor atrase; • profitabilitatea; • gradul de adecvare a capitalului; • lichiditatea. Alţi factori care se pot lua în calculul riscului de bancă pot fi: a) Specifici sistemului bancar: • situaţia prezentă a sistemului bancar; • obiective strategice viitoare; • vulnerabilitatea ciclică; • concurenţa; • vulnerabilitatea în faţa schimburilor tehnologice în domeniu 112
• structura cursurilor de schimb. b) Specifici băncii partenere: • calitatea managementului; • puterea financiară; • stabilitatea băncii partenere; • perspectivele băncii partenere; • relaţiile băncii analizate cu o bancă parteneră; • interesul faţă de banca parteneră; • riscul şi avantajul relaţiei respective pe baza unor tranzacţii anterioare; • reglementări interne; • cum şi cine a făcut auditul; * structura activelor; * poziţia pe piaţa; * calitatea activelor; * rentabilitatea; * cum este elaborat bilanţul; 2) Stabilirea limitelor de expunere faţă de băncile partenere în funcţie de structura tranzacţiilor. Limitele de expunere se stabilesc pe valute/pe ţări şi pe categorii de operaţiuni. La nivelul B.C.R. limitele de expunere se calculează pe următoarele categorii de tranzacţii: Categoria I -depozite colaterale pentru decontări comerciale sau operaţiuni de trezorerie; Categoria II -decontări comerciale şi necomerciale (cumpărări de CEC-uri de călătorie, cumpărarea/negocierea CEC-urilor bancare, tratate emise de bancă în nume propriu, confirmări de acreditive/emiterea de garanţii/analizarea cambiilor "180 de zile, 360
zile
-
cumpărarea
cambiilor/a biletelor de ordin emise/acceptate şi avalizate de bancă până la 180 de zile/acceptarea în garantie a concesionărilor încasate din 113
acreditive). Categoria nr III - plasamente; • plasamente/împrumuturi/depozite
până
la 90,180/360 de zile;
• contul NOSTRO. Categoria IV - schimb valutar/trezorerie (decontări zilnice, contracte până la maximum 180 zile). Categoria V-servicii de custodie Observaţie.
Limita de expunere se stabileşte pe fiecare
subcategorie în parte, obţinându-se în final TOTAL EXPUNERI B.C.R. pe fiecare bancă parteneră în cadrul limitei totale pe fiecare ţară Criterii de evaluare a riscului de bancă: 1. Evaluarea ţării (pondere 10%); 2. Autoritatea centrală bancară (pondere 5%); 3. Structura proprietăţii (5%); 4. Calitatea managementului (5%); 5. Poziţia pe piaţă (5%); 6. Calitatea activelor (15%); 7. Indicatorii rentabilităţii (5%); 8. Rata capitalului în acţiuni (10%); 9. Accesul la informaţie (10%); 10. Agenţiile de evaluare (30%).
114
2.9. Centrala Riscurilor Bancare Ţinând
cont
de
importanţa
cunoaşterea/dimensionarea/prevenirea
şi
pe
care
reducerea
o
are
riscului
în
activitatea bancară/ B.N.R. a elaborat un proiect de regulament privind organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare. Acest proiect a fost elaborat în baza prevederilor art.l şi art. 3 din Legea nr.34/1991 privind statutul B.N.R. şi ale art. 15 şi art. 19 din Legea nr.33/1991 privind activitatea bancară. Centrala Riscurilor Bancare este definită ca un centru de intermediere care gestionează în numele B.N.R. informaţia de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor în condiţiile păstrării secretului bancar. Informaţia de risc bancar este informaţia raportată, prelucrată şi difuzată referitoare la un debitor şi la efectuarea de către bancă a unor operaţiuni în lei şi în valută prin care se expune la risc faţă de acel debitor. Aceste operaţiuni sunt: • acordarea de credite; • asumarea de angajamente în numele debitorului faţă de o persoană fizică sau persoană juridică non-bancară; • asumarea de angajamente în numele debitorului faţă de o altă bancă. Riscul individual reprezintă suma valorilor operaţiunilor în lei şi în valută raportată la Centrala Riscurilor Bancare de o persoană declarantă pentru un singur debitor. Riscul global este definit ca suma riscurilor individuale raportată la toate persoanele declarante pentru aceeaşi persoană recenzată mai puţin valoarea angajamentelor asumate de bănci m numele persoanei recenzate faţă de alte bănci. Riscul global este în fond expunerea 115
întregului sistem bancar din România faţă de o singură persoană recenzată şi care se determină de către Centrala Riscurilor Bancare. Persoanele
recenzate
sunt
debitorii/persoane
fizice
şi
juridice
non-bancare rezidente înscrise în baza de date a Centralei Riscurilor bancare ca urmare a raportării acestora de către persoanele declarante. Persoanele declarante sunt: • centralele băncilor persoane juridice române; • filialele şi sucursalele din România ale băncilor persoane juridice străine. Persoana acreditată este angajatul autorizat de conducerea persoanei declarante să transmisă la şi să recepţioneze de la Centrala Riscurilor Bancare informaţii de risc bancar. Utilizatorii
Centralei
Riscurilor
Bancare
vor
fi
băncile/persoanele recenzate, B.N.R. şi autorităţile publice. Proiectul de regulament mai sus menţionat mai cuprinde o serie de prevederi
referitoare
informaţiilor/organizarea
la
transmiterea/înscrierea şi
gestionarea
şi
Centralei
prelucrarea Riscurilor
Bancare/difuzarea informaţiilor etc. În prezent problema gestionării riscurilor bancare reprezintă un subiect de dezbatere intensă atât la nivelul autoritătii bancare centrale cât şi la nivelul celorlalte societăţi bancare.
116
2.10. Securitatea transmiterii datelor. Siguranţă şi risc Introducere Trasmiterea
electronică
a
datelor/mdiferent
de
canalul
de
comunicatie (telefonic/radio) este larg folosită. Pentru numeroase sectoare/printre care şi cel bancar, se impune un nivel înalt al securităţii datelor vehiculate. În principiu, oricine „captează” un astfel de canal poate încerca modificarea sau distrugerea mesajelor. Este cunoscut deja faptul că în 1995 la Citibank au fost înregistrate furturi de fonduri prin Internet. De aceea se impune găsirea unor metode puternice de securizare a informaţiei. Datorită reglementărilor existente în unele ţări industrializate (în special SUA) guvernele exercită un control strict al exportului
de
criptografie puternică (de exemplu în SUA tehnicile de criptografie sunt considerate
"muniţii")
Aceste
restricţii
împiedică
utilizarea
unor
mecanisme de securitate puternice, răspândite în toată lumea şi compatibile între ele. 2. Sisteme criptografice Concepte de bază Un cifru reprezintă de fapt transformarea unui mesaj clar sau text clar în text cifrat(criptogramă). Procedura de trecere de la textul clar la cel cifrat poartă numele de criptare, iar transformarea inversă, se face prin decriptare. Criptarea şi decriptarea sunt controlate de una sau mai multe chei criptografice. În prezent sunt acceptate două tipuri de algoritmi criptografici: Simetrici (cu cheie secretă) Aceştia folosesc aceeaşi cheie, atât la cifrarea, cât şi la descifrarea mesajelor. 117
Securitatea criptării simetrice depinde de protecţia fizică a cheii. Cei mai cunoscuţi algoritmi simetrici sunt DES (Data Encryption Standard) şi IDEA (Intemational Data Encryption Algorithm). Până în 1998 dimensiunea maximă a cheii de criptare ce putea fi folosită în afara SUA era de 40 de biţi. În septembrie 1998 Guvernul SUA a autorizat trecerea la chei de criptare de 56 de biti . În iulie 1998 organizaţia Electronic Frontier Foundation a reuşit spargerea DES-ului pe 56 de biţi în 3 zile, folosind un supercomputer, de 250.000$. De exemplu: Dacă avem un mesaj X, o cheie k şi funcţiile (^(k/), respectiv D(k,*): Y=Ck(X); X-Dk(Y); Ar trebui ca X să nu poată fi calculat cunoscându-l numai pe Y. De aceea funcţiile de criptare se numesc greu inversabile. În principiu, teoria complexităţii ne asigură că orice algoritm care ar calcula k ştiind Y/D şi C trebuie să aibă complexitatea Mai mare decât polinomială(de exemplu exponenţială). Există întotdeauna algoritrui care pot calcula inversa , prin iterarea tuturor cheilor posibile k şi văzând dacă D(k,Y) este un cuvânt din limbajul de intrare.
118
b) Asimetrici (cu chei publice)-folosesc chei distincte de cifrare şi descifrare, dar legate una de alta. Una din chei/cheia privată/este ţinută secretă şi cunoscută doar de proprietarul ei. A doua cheie (perechea ei), numită cheie publică/este făcută cunoscută partenerilor de dialog. Cel mai cunoscut algoritm asimetric este numit RSA (Rivest-ShamirAdleman). Emiţătorul(de exemplu/clientul băncii) foloseşte la criptare cheia sa privată, dar decriptarea poate fi făcută doar de receptorul care tine cheia publică asociată(de exemplu banca). Cifrurile cu chei publice sunt folosite în general pentru: • cifrarea şi distribuţia cheilor simetrice, operaţie ce poartă numele de „anvelopare a cheii"; • la „semnătura digitală" asociată mesajului. Sistemul cu chei publice are asociată noţiunea de certificat -o structură de date folosită pentru a se asocia/în mod sigur, o cheie publică cu nişte atribute ale unui anumit utilizator. Atributele pot fi, de exemplu, informaţii de identificare (nume, adresă) sau informa şi de autorizare (dreptul de a folosi un card).
119
3. Semnătura digitală Menţionăm faptul că o utilizare a sistemelor cu chei publice se regăseşte în aşa-numita semnătură digitală. Ea reprezintă un atribut al unui utilizator (de sinartcard-uri, de exemplu), fiind folosită pentru determinarea sigură a identităţii acestuia. Fie B (de exemplu, banca) un receptor de mesaj semnat de A (de exemplu, client). Semnătura lui A trebuie să satisfacă următoarele proprietăţi: • B să fie capabil să valideze semnătura lui A; • să fie imposibil pentru oricine, inclusiv B, să falsifice semnătura lui A; • în cazul în care A nu recunoaşte semnarea unui mesaj M, trebuie ca o altă entitate ("judecător") să poată rezolva disputa dintre A şi B. Sistemele cu chei publice permit o implementare simplă a semnăturilor digitale. Deoarece este deţinută doar de A, cheia privată (secretă) poate servi pentru criptarea semnăturii digitale a lui A. Receptorul B al mesajului M semnat va fi sigur atât de autenticitatea emiţătorului, cât şi de aceea a datelor; deoarece cheia pereche este publică, receptorul B va putea valida semnătura. O semnătură digitală se realizează folosind un sistem criptografic cu chei publice, dar şi o funcţie de dispersie. Funcţia de dispersie este folosită pentru a calcula o valoare rezumat care depinde de toţi biţii mesajului ce va fi semnat. Pentru o astfel de funcţie trebuie să fie computaţional imposibil să se construiască 2 mesaje distincte care să aibă aceeaşi valoare rezumat; acest lucru face din rezumat o amprentă a mesajului.
120
Utilizatorul emiţător semnează mesajul prin cifrarea rezumatului cu cheia sa privată. Folosind un algoritm cu chei publice cunoscut (de exemplu, RSA), semnătura poate fi validată apoi de receptor, folosind doar cheia publică a emiţătorului. La recepţie, se calculează din nou rezumatul mesajului primit, se descifrează semnătura primită cu cheia publică a emiţătorului şi apoi se compară cele două rezumate. Dacă sunt identice, semnătura este validă {Figura nr. J). Observaţii: Semnătura digitală se foloseşte astăzi în multe aplicaţii şi produse bancare: smartcard-uri, electronic banking etc. Aplicaţia MCASH foloseşte o cheie simetrică dinamică. Cheile se schimbă de la o tranzacţie la alta; în cursul tranzacţiei curente se comunică valorile de plecare pentru recalcularea cheii ulterioare. 0 cheie este folosită la o singură transmisie. Are, de asemenea, facilitatea de semnătură electronică în protocolul extins MCDFUE.
121
CAPITOLUL III PROFILUL BANCAR – COMPONENTĂ A PERFORMANŢELOR BANCARE 3.1. Profilul bancar -determinare şi repartizare Profitul este în final, scopul esenţial al întreprinzătorului bancar pe care acesta îl urmăreşte de-a lungul întregii sale activităţi de management, cumpănind cu grija angajările pe linia procurării resurselor şi utilizarea acestora prin acordarea de credite şi ţinând seama de toate riscurile posibile. Rata rentabilităţii financiare (ROE) Profitul, în ultima instanţă o suma în expresie absoluta (fie că se prezintă ca atare, respectiv brut, fie ca profit net - determinat după plata impozitelor), trebuie sa fie raportat la principalele lui determinante pentru a evidenţia interdependentele în evoluţia performantelor bancare şi a pune în lumina pârghiile de acţionare pentru îmbunătăţirea acestora. Instrumentele de analiza folosite sunt următoarele: Rata rentabilităţii financiare sau profitul la capital este cea mai semnificativa
expresie
a
profitului,
care
măsoară
rezultatul
managementului bancar, în ansamblul sau, şi arata pentru acţionari, efectul angajării lor în activitatea băncii.
122
Rata rentabilităţii financiare (return on equity) se determina prin raportul: profit net capital Profitul net este considerat după deducerea tuturor cheltuielilor şi taxelor, iar capitalul este considerat ca suma a capitalului nominal, a profitului nerepartizat şi a fondurilor de rezervă. Acest indicator are o mare expresivitate demonstrând, prin el însuşi, o multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficienta operaţională, efectul de pârghie etc. Analizând anul 2002 comparativ cu anul 2001 se observă o reducere a acestui indicator de la 24.289% în anul 2001 la 16.16% în anul 2002. Acest lucru se datorează reducerii profitului net obţinut în anul 2002 faţă de anul 2001. Situaţia capitalului social al BCR se prezintă în felul următor: Sold la 31.12.1999 profit net pentru anul curent Dividende rezerve alocate capitalului social Sold la 31.12.2000 profitul net pentru anul curent Dividende
capital social 888.394
profit nedistribuit 918.467
Total 1.806.861
-
1.014.316
1.014.316
270.179
(434.167) (270.179)
(434.167) -
1.158.573
1.228.437
2.387.010
-
658.417
658.417
-
(333.707)
(333.707)
rezerve alocate capitalului social Sold la 31.12.2001 Profitul net pentru anul curent
92.601
(92.601)
-
1.251.174
1.460.546
2.711.720
-
751.219
751.219
Dividende rezerve alocate capitalului social Sold la 31.12.2002
268.260
(215.522) (268.260)
(215.522) -
2.327.744
2.320.965
4.648.709
123
Rata
rentabilităţii
economice
reflectă
efectul
capacităţii
manageriale de a utiliza resursele financiare şi cele reale ale băncii de a genera profit. Se apreciază că rata rentabilităţii economice este cea mai bună măsură a eficientei bancare, întrucât exprimă direct rezultatul, funcţie de modul de management specific al intermedierii bancare, de optimizare a operaţiilor active, funcţie de volumul de resurse date. Rata rentabilităţii economice = profit net active Pe baza calculelor efectuate se observă o reducere a ROA, deci a modului de valorificare a activelor de la 3.64% în anul 1997 la 2.66% în anul 1998. Trendul în scădere arată că banca este în dificultate. Reducerea lui se datorează reducerii puternice a profitului net cu ** % faţa de anul 1997. De cea mai mare expresivitate pentru banca în calitate de intermediar este efectul de pârghie. Efectul de levier arată gradul în care utilizarea unor resurse noi este avantajoasa, respectiv când costul resurselor este mai mic sau cel puţin egal cu rentabilitatea economică. Efectul de levier = Total activ capital propriu Astfel cei trei indicatori se afla intr-o relaţie directă: rata rentabilităţii financiare = rata rentabilităţii economice * efectul de levier În cazul băncii noastre, acest indicator a scăzut de la 9.05% în 1996 la 6.67% în anul 1997. Acest lucru se datorează scăderii activelor cu 17%.
124
În concepţia bancară resursele se constituie ca obiect al intermedierii bancare, cât şi creanţele, reprezentând creditele acordate, sunt identificate cu precizie. în tot timpul activităţii se manifesta o grija deosebita pentru păstrarea identităţii surselor de provenienţa a fondurilor (respectiv a creditorilor) şi bineînţeles a deţinătorilor şi utilizatorilor acestora respectiv debitorilor). Deci resursele, care fac obiectul intermedierii bancare, şi veniturile ce reprezintă efectele utilizării lor, sunt considerate la bănci fluxuri distincte. De aici rezultă ca dimensiunile veniturilor sunt mult mai mici decât în alte ramuri de activitate. Veniturile brute realizare ca urmare a modului de utilizare a activelor, diminuate cu sumele plătite pentru resursele angajate, au un circuit propriu şi reprezintă în final, ca venituri nete, o expresie a eficientei activelor bancare. Venitul net stă în ultima instanţă la baza calculului de determinare şi exprimare a profitul. Rata profitului = profit net Venituri Pe baza datelor din bilanţul contabil, se constata ca R a scăzut în anul 1998 la 6.07% faţă de 7.22% în anul 1997, ca urmare a reducerii profitului. Acesta se asociază cu indicatorul rata utilizării activelor expresie a raportului între venituri şi active. Rata utilizării activelor (RUA) = Total venituri x 100 Total activ Pe baza datelor din bilanţ, se observă o reducere a RUA de la 50.47% în 1997 la 30.59% în 1998 şi exprima o scădere a eficienţei gestionării activelor ca urmare a scăderii veniturilor. 125
Se remarcă existenţa unor legături între aceşti indicatori: rata profitului * rata utilizării activelor = rata rentabilităţii economice care pune în lumina activitatea băncii spre o larga utilizare eficienta şi valorificare a activelor pentru ca profitul sa crească. A doua legătura este: rata rentabilităţii financiare = rata rentabilităţii economice * efectul de pârghie. 3.2.
Indicatorii performanţei bancare Comitetul de Direcţie al băncii asigura întocmirea în termenul legal
al bilanţului şi a contului de profit şi pierdere pe care le prezintă cu cel puţin o luna înainte de data stabilita pentru şedinţa AGA, Comisiei de Cenzori, iar după însuşirea de către aceştia Consiliului de Administraţie. Acesta depune în termen de 10 zile de la data AGA la organele în drept copii ale bilanţului şi contului de rezultat. Aceste acte ale băncii se publica în Monitorul Oficial. Modul în care si-a desfăşurat o bancă activitatea, modul de gestionare al patrimoniului şi a riscului aferent acestuia, precum şi modul în care banca si-a atins obiectivele propuse la începutul exerciţiului financiar se reflectă cel mai bine printr-o serie de indicatori ai performantei bancare. Aceştia se calculează pe baza datelor din bilanţul contabil şi a contului de rezultate în mod dinamic faţă de anii anteriori cât şi în mod static în anul de referinţă. O parte dintre aceşti indicatori sunt specifici activităţii bancare, iar alţii sunt calculaţi la oricare agent economic indiferent de domeniul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Astfel pe baza datelor din bilanţul contabil simplificat al BCR din 1998 şi 1997, se pot calcula următorii indicatori ai performantei bancare:
126
Profitul brut Se observă o scădere a profitului brut în valoare absolută de la 2.050.255 mil. lei în 1997 la 1.447.152 mil lei în 1998, iar în valoare procentuală cu 29.41 %. Profitul net Acesta a înregistrat o scădere de la 925.735 mil lei în 1997 la 751.219 mil lei în 1998, respectiv o scădere procentuala cu 19%. Rata rentabilităţii financiare
ROE = (Profit net, Capital
propriu)*100 Pe baza calculelor efectuate se constata o reducere a ROE de la 24.28% în 1997 la 16.16% în 1998. Mărimea tipică a acestui indicator în ţările dezvoltate este între 10-12%. Rata ridicata acestei rentabilităţi poate fi efectul unui capital mic sau o expresie a capacităţii limitate de a obţine prin împrumut capital. Rata rentabilităţii economice ROA = [Profît net , Total Activ) *100 Pe baza calculelor, se observa o reducere a ROA, deci a modului de valorificare a activelor de la 3.64% în 1997 la 2.66% în 1998. Mărimea tipică acestui indicator trebuie sa fie între 0.5-1%. Trendul în scădere arată că banca este în dificultate. Reducerea acestui indicator se datorează scăderii profitului net cu 19%. Efectul de levier L = (Total Activ , Capital propriu) sau (ROE , ROA.) Conform calculelor efectuate, L a scăzut de la 6.67% în 1997 la 6.07% în anul 1998 ca urmare a scăderii activelor băncii, şi creşterii ponderii capitalului. Cu cât capitalul bancar este mai mare cu atât riscul bancar este mai mic.
127
Rata profitului Rp =(Profit net , Total Venituri)*100 Pe baza datelor din bilanţul contabil, se constată că Rp a crescut de la 7.22% în 1997 la 8.69% în 1998 Rata utilizării activelor RUA = (Total Venituri , Total Activ) *100 Pe baza datelor din bilanţ, se observă o scădere a RUA de la 50.47% în 1997 la 30.59% în 1998 şi exprima o scădere a eficientei gestionarii activelor
ca urmare a scăderii activelor decât a veniturilor
obţinute din plasamentele efectuate de bancă. Pe lângă aceşti indicatori ce caracterizează situaţia de ansamblu a băncii se mai calculează şi o serie de indicatori specifici activităţii bancare: a) Venituri din dobânzi / Active valorificabile * 100 Se constată o scădere de la 50.16% în 1997 la 35.37% în 1998 pusa pe seama scăderii activelor valorificabile şi a veniturilor aferente din dobânzi, fapt ce poate fi expresia succeselor în managementul activelor şi pasivelor dar poate fi şi expresia unui plasament în active foarte riscante. b) (Venituri din dobânzi - Cheltuieli cu dobânzi) – Active valorificabile * 100 Se constată o scădere de la 21.64% în 1997 la 15.05% în 1998 pusa pe seama scăderii activelor valorificabile şi veniturilor aferente din dobânzi. Efectuând calculele, se constata o reducere a valorii raportului de la 21.64% în 1997 la 15.05% în 1998, ceea ce semnifica o scădere a profitului net din dobânzi obţinut din valorificarea activelor băncii. 2. O a doua grupa din cadrul ratelor de expresie a performanţelor bancare o reprezintă ratele de exploatare
128
• Costul mediu al depozitelor Dobânzi datorate clientelei Suma medie a depozitelor
* 100
Din analiza acestui indicator se observă o scădere a acestuia de la 32.40% în anul 1997 la 22.83% în anul 1998. O rata ridicată a acestui indicator semnifică schimbări în structura pasivelor sau poate sugera probleme de lichiditate. Randamentul mediu al creditelor = Dobânda încasata de la clientelă În calculul acestei rate nu vor fi cuprinse datele privind creditele îndoielnice şi litigioase. Dinamica acestui randament poate fi influenţată de: • evoluţia dobânzii pe piaţă: dacă rata dobânzii creste şi randamentul va creste; • raportul activele sensibile şi activele nesensibile. În cazul nostru se observa o scădere a randamentului de la 127% în 1997 la 92.49% în 1998. Acest randament ridicat este expresia unui portofoliu de credite riscante. Marja credite depozite = Randamentul mediu al creditelorCostul mediu al depozitelor Se observă o scădere a acestui indicator de la 94.6% în anul 1997 la 69.66% în anul 1998 ceea ce semnifică o reducere a randamentului băncii în obţinerea profitului faţă de costurile medii ale depozitelor. O a treia categorie de rate se refera la ratele de structura (rata comisioanelor) a produsului net bancar. Se porneşte de la o rată de bază definită prin: [Comisioarie/Vemt net bancar] *100.
129
Calculând raportul pentru cei doi ani se observa o scădere a acesteia de la 23.41% în anul 1997 la 15.58% în anul 1998, ceea ce înseamnă că a scăzut ponderea comisioanelor bancare în venitul net bancar. 0 alta rată de structură este definită pe baza raportului: Alte venituri * 100 Total venituri Exprimă contribuţia altor venituri la venitul bancar. Mărimea tipică a acestui indicator este între 5-10%. În cazul nostru se observă menţinerea constanta a acestui indicator de 0.37% în anul 1997 şi respectiv 0.36% în anul 1998. Nivelul redus al acestei rate exprima reducerea serviciilor bancare bazate pe comisioane. Tot în cadrul ratelor de structura se este definit şi raportul: Alte cheltuieli * 100 Alte venituri Mărimea acestui indicator variază de la 3052% în 1997 la 3444.01% în anul 1998. El exprima posibilitatea altor activităţi şi implicit a cheltuielilor legate de acestea de a genera venituri. Creşterea acestui indicator se datorează cheltuielilor mari de personal şi de reţea pentru colectarea fondurilor. Punctul mort = alte cheltuieli-alte venituri Active valorificabile medii Rata indica câştigul mediu ce trebuie realizat pentru a acoperi cheltuielile operaţionale (mai puţin alte venituri) necesitate de alte activităţi. Ea variază de la 5.49% în anul 1997 la 5.10% în anul 1998. A patra grupa de rate utilizate pentru analiza rezultatelor activităţii bancare o reprezintă ratele de gestiune, menite sa exprime calitatea gestiunii.
130
Ratele de gestiune se exprimă astfel: Rata productivităţii globale = Cheltuieli generale •100 Venit net bancar La nivelul anului 1998 se observă o creştere a acestui indicator de la 21.20% m 1997 la 26.60% în 1998. Astfel la nivelul anului 1998 scade calitatea gestiunii. Rata productivităţii pe agent Se poate determina ca: Nivelul creditelor acordate pe lucrător bancar, ca raport între credite şi personal efectiv Credite/personal efectiv Se observă o reducere a acestei rate de la 979.80 în anul 1997 la 579.56 mil. în anul 1998. Acest lucru se datorează scăderii volumului creditelor acordate pe lucrător bancar. Nivelul venitului net obţinut pe lucrător bancar, ca raport între venitul net bancar şi personalul efectiv: venit net bancar, personal efectiv Se observă o creştere a acestuia de la 340.42 la 444.68 în anul 1998. Aceasta creştere se poate datora fie altor venituri fie creşterii ratei dobânzii. Nivelul depozitelor mobilizate pe lucrător bancar, ca raport între depozite şi personal efectiv: depozite/personal efectiv Nivelul acestei rate se menţine relativ constantă de 1384.03 în anul 1997 şi respectiv 1412.835 în anul 1998. Este o creştere uşoară a nivelului în anul 1998 datorata creşterii uşoare a depozitelor atrase de la clienţi.
131
Rata de productivitate pe agenţie Nivelul creditelor acordate pe agenţie bancară. Se determină ca raport între credite şi numărul de agenţii. El are valoarea de 38.114/20 Nivelul depozitelor pe număr de agenţii. Se determină ca raport între depozitele atrase şi numărul de agenţii bancare. Are valoarea de 59,009.79 Nivelul venitului net bancar pe număr de agenţii. Se determină ca raport între nivelul venitului net bancar şi numărul de agenţii. Are valoarea de 19,869.74. Trebuie avute în vedere faptul că agenţiile au capacităţi distincte în funcţie de aşezarea geografică, potenţialul zonei etc. Pentru posibilitatea de comparare se pot stabili indici de echivalenta prin realizarea unei indexări în funcţie de principalele caracteristici. Criteriile în funcţie de care se realizează echivalarea pot fi: - vadul, referindu-se la aşezarea băncii dar şi la potenţialul economic al oraşului respectiv; - dotarea tehnologică, referindu-se la numărul de operaţiuni ce pot fi făcute, posibilităţile de realizare a unor plăţi internaţionale precum şi a compensărilor naţionale; - dotarea cu personal, referindu-se la personalul efectiv al băncii, care trebuie sa fie ales în concordanţă
cu
necesităţile
de
pregătire
profesională a băncii precum şi cu posibilităţile ei de remunerare a muncii prestate. În concluzie, valoarea acestor agenţii trebuie sa fie apreciata în funcţie de potenţialul lor, activele fiind indexate în funcţie de nivelul de îndeplinire al criteriilor enunţate.
132
Bilanţul BCR a fost puternic afectat de inflaţie care în anul 1997 a ajuns la nivelul de 43%. Deşi în termeni nominali bilanţul băncii a crescut cu 36.09% faţă de anul anterior în condiţiile în care acest bilanţ a fost ajustat la inflaţie el reprezintă o creştere de 11% faţă de anul 1997. O prima constatare este aceea ca banca nu mai deţine a la sfârşitul anului împrumuturi de la bănci, iar depozitele de la bănci au fost şi ele în scădere. Aceasta situaţie nu este întâmplătoare, ci este o consecinţă a politicii adoptate de banca de a nu fi dependenta de finanţarea de la BNR şi chiar de cea de la alte bănci. Situaţia mai bună, comparativ cu celelalte poziţii de pasiv o au depozitele clienţilor care de altfel au crescut ca pondere în total bilanţ de la 63.75% în 1997 la 72.18% în anul 1998. Depozitele de la clienţi sunt constituite în proporţie de 53.2% la termen şi în proporţie de 46.8% la vedere. Pentru depozitele în lei dobânzi le au variat între 35% şi 108%, rata medie ponderata fiind de 64% această diferenţă între dobânda cea mai inica şi cea mai ridicată fiind consecinţa şi a evoluţie ratei inflaţiei şi a ofertei diferite de la o perioada la alta. La depozitele în valută s-au bonificat dobânzi ca şi în anul 1997 între 2% şi 6%, rata medie ponderată fiind de 3%.
133
Evoluţia şi structura pasivelor băncii m 1998 comparativ cu 1997 miliarde lei 2000 Împrumuturi de -
2001 2.185.254
-
la B.N.R depozite de alte 1360,5
1242,5
1.09
bănci depozite
18.089
1,13
ale 20.385,6
2002
clienţilor alte obligaţii total obligaţii
1.129,8 23.592.8
1.383,9 21.561.5
81.64 1.09
capital social
2.327.7
1.759.1
132.32
profit
2.320,9
2.053.5
113.02
nedistribuit total fonduri 4.648,7
3.812.7
121.92
proprii total pasiv
25.374.1
111.30
28.241,5
Aspectul cel mai relevant îl constituie ponderea foarte ridicată a depozitelor de la persoanele fizice, care aproape au egalat pe cele de la persoanele juridice. În ceea ce priveşte depozitele constituie în valută, reţinem pentru anul 2000 ponderea destul de ridicată a acestora, care ajung să reprezinte circa 27% din totalul depozitelor de la clienţi. În atragerea de resurse financiare de la clienţi mai rol important revine compartimentelor care, prin specificul lor, vin în contact direct cu clientela/procesează operaţiunile acesteia, prin prestaţia lor contribuind la stabilitatea clientelei şi la atragerea de noi parteneri de afaceri. Depozitele de la alte bănci sunt în marea lor majoritate depozite la termen -circa 94%, iar sumele datorate băncilor şi instituţiilor financiare
134
din străinătate reprezintă de asemenea 94% din totalul depozitelor de la bănci. Pentru depozitele constituite, instituţiile financiare din străinătate au beneficiat de dobânzi între 2% şi 10%, rata medie ponderată fiind de 6%. Sinteza contului de profit şi pierderi miliarde lei Profitul
înainte
de
impozitare
31.12.2001 1.690
31.12.2002 3.070
(243)
(1.020)
1.447 (696) 751
2.050 (1.125) 926
şi de pierderea datorata poziţiei monetare nete Pierderea datorată
poziţiei
monetare nete Profitul înainte de impozitare Impozitarea Profitul după impozitare
Capitalurile proprii au constituit baza financiară care a permis băncii să funcţioneze potrivit statutului sau şi să-şi aducă la îndeplinire obiectivele pe care şi le-a propus în ce priveşte activitatea proprie şi performantele financiare proiectate. Consolidarea capitalurilor proprii a stat în permanenta în atenţia băncii ca obiectiv prioritar al propriei strategii, căruia i-au fost subordonate măsurile şi acţiunile necesare. Capitalul social a crescut în 2001 cu 32.32% în condiţiile ajustării la inflaţie, profitul nedistribuit cu 13,02 %, iar pe total fondurile proprii au crescut cu 11/30%. Banca a utilizat în principal pârghia profitului pentru creşterea unor componente
ale
capitalurilor
proprii
şi
alte
surse
atunci
când
reglementările legale le-au aprobat, aşa cum sunt cele rezultate din
135
diferentele favorabile de curs valutar reglementate în 1996 prin Ordonanţa nr. 40. a Guvernului României şi din Legea bancară. În legătură cu capitalurile proprii, trebuie menţionat că banca a urmărit asigurarea unui indice corespunzător de adecvare a capitalului indice care da în acelaşi timp şi dimensiunea riscului de capital . Raportul de solvabilitate realizat la sfârşitul anului 2001 /calculat potrivit reglementarilor Băncii Naţionale, este de 18,41 %,aceasta fiind considerat de banca un nivel corespunzător. Valorificarea resurselor atrase împreună cu capitalurile proprii s-a regăsit în rezultatele financiare realizate m anul de raportare şi ele sunt reflectate m sinteza contului de profit şi pierdere prezentat anterior. Principala sursă de venituri au reprezentat-o veniturile din dobânzi -8.638/6 miliarde lei ,iar cheltuielile cu dobânzi le s-au ridicat la 4.964/0 miliarde /astfel ca marja neta a fost de 3.674,6 miliarde lei, inferioară celei realizate în 2000 de 4.756 miliarde lei. Profitul înainte de impozitare a fost de 1.447 miliarde lei, faţă de 2.050 miliarde lei. În final profitul după impozitare este insa mai mic decât cel realizat în 2000-751 miliarde lei faţă de 925 miliarde lei - ca urmare a diferenţei foarte mari între impozitul plătit în 2000 de 1.124 miliarde lei şi cel plătit în 2001 de 696 miliarde lei. Aceasta stare de lucruri s-a datorat metodologiei diferite aplicate în calculul impozitului de profit în 2000 faţă de anul anterior. În anul 2001, activele bilanţiere au fost dominate de 3 grupe principale de plasamente: creditele şi avansurile acordate clienţilor, certificatele de trezorerie, depozitele constituite le alte bănci. La acestea se adaugă sumele de primit de la Banca Naţională, sume care, potrivit legislaţiei cuprind şi rezervele minime obligatorii constituite.
136
Sumele de primit de la Banca Naţională se regăsesc în conturile curente -32 miliarde lei şi în depozite constituite -3.188 miliarde lei. La sumele din conturile curente /pentru rezerva minima obligatorie banca a beneficiat de dobânzi între 12% şi 30% /m timp ce pentru rezerva în valută dobânda a fost între 2% şi 3%. Pentru depozite dobânda bonificata a variat între 45% şi 135% Banca are plasamente sub forma certificatelor de trezorerie atât în lei, în sumă de 6.940 miliarde lei/cat şi în valută -602 miliarde lei. Certificatele de trezorerie sunt emise de Ministerul Finanţelor cu o dobânda variind între 36% şi 120%, iar certificatele de trezorerie în devize, exprimate în dolari SUA, au o dobânda de 10% şi sunt scadente în luna martie a anului 2000. Depozitele constituite la alte bănci sunt în marea lor parte depozite pana la 3 luni - 1185 miliarde lei şi în sume mai mici la vedere sau la termen - 3 luni până la 1 an. Dobânzi le la plasamentele la băncile străine au variat între 3% şi 6%, iar dobânzi le la plasamentele la băncile româneşti între 80% şi 135%.
137
PLASAMENTELE PRINCIPALE ÎN TOTAL BILANŢ TOTAL BILANŢ din care: sume de primit de la BNR Certificate trezorerie Depozite constituite la alte bănci Credite şi avansuri acordate clienţilor minus provizioanele Participaţii la alte S.C
2001 28.241,5 3.188,0 6.940,0
2000 25.374,1 3.698,0 4.705,0
2001/2000 113,01 86,20 147,50
3.333,0
3.717,0
89,66
9.261,7
8.527,5
108,60
122,0
39,0
312,82
Creditele şi avansurile acordate clienţilor după scadenta lor se prezintă conform următorului tabel: 2001 11.073 1.627 12.700 (3.439) 9.261
sub 1 an peste 1 an TOTAL Provizioane. pt. Credite TOTAL
2000 6.445 966 7.411 (1.346) 6.065
Creditele ajustate la inflaţie prezintă o scădere faţă de anul trecut şi acest lucru are mai multe cauze. În primul rând rata inflaţiei foarte ridicata a anului analizat, apoi masuri prudenţiale luate de banca şi chiar reţinerea unor agenţi economici de a contracta împrumuturi în condiţiile unor dobânzi foarte ridicate în anumite perioade ale anului. Marea majoritate a creditelor existente în sold la sfârşitul anului 2001, respectiv 87% o reprezintă creditele pe termen scurt, sub 1 an. Din punctul de vedere al monedei, 7.854 miliarde lei sunt credite acordate în moneda Naţională, iar 3.799 miliarde lei în valută, adică 67.4% şi respectiv 32.6%). Plasamentele băncii sub forma de credite se regăsesc în toate ramurile economiei naţionale şi în principal în economia reală în industrie (anexa). CONCLUZII
138
În ultimii ani, sistemul bancar din România a cunoscut o amplă transformare, modernizare şi diversificare în concordanta cu schimbările produse în economia ţării. Restructurarea lui a fost şi continua sa fie o prioritate. Unul dintre rezultatele transformărilor produse până în prezent a fost crearea unui sistem bancar modem, de inspiraţie europeană, în paralel cu modificarea importantei pe care o au diferite instrumente şi servicii financiare. Sistemul bancar din România se caracterizează printr-un grad înalt de concentrare şi segmentare. Astfel deşi numărul băncilor a crescut continuu în ultimii ani, piaţă este dominata de câteva dintre băncile cu capital majoritar de stat. Astfel în anii 1999, 2000 s-a înregistrat un vârf al activităţii bancare, în condiţiile menţinerii inflaţiei la cote relativ scăzute. Începând cu anul 1995, s-a intrat intr-o spirala inflaţionistă ce a condus la declinul acestei activităţi, cu efecte negative în planul economiei reale. Buna funcţionare a pieţei de capital, în condiţiile unui mediu concurenţial instituţionalizat oferă posibilităţi superioare de obţinere şi utilizare a creditelor, determinând înscrierea activităţii economice pe coordonatele eficientei. Din păcate, în România, activitatea bancară deşi profitabila, nu este caracterizata de dinamism. Anul 2000 a fost caracterizat de fluctuaţii importante în cadrul sistemului bancar. Evoluţia economiei româneşti a fost marcată de inflaţie, reducerea producţiei şi devalorizarea accentuata a monedei naţionale, mai ales în ultimul trimestru. în aceste condiţii, băncile au preluat o parte din şocurile manifestate în economie, fiind nevoie să modifice spectaculos dobânzile, pentru a menţine o dobândă real pozitivă.
139
În lipsa masurilor de fond s-a continuat contracararea evoluţiei negative din economie şi în special a inflaţiei prin masuri administrative, fiscale şi monetare care au afectat direct activitatea bancară în anul 1999 şi au agravat procesul de decapitalizare a băncilor. Dintre aceste masuri menţionăm: • menţinerea forţată a unui curs valutar leu/usd, prin acţiuni intervenţioniste ale BNR, în discordanta cu deficitul balanţei de plăţi externe şi cu impactul deprecierii cursului asupra creşterii inflaţiei; • reducerea
masei
monetare
prin
blocarea disponibilităţilor
băneşti în lei şi în valută ale băncilor comerciale la BNR prin sistemul rezervelor minime obligatorii retribuite cu dobânzi modice; • fiscalitatea excesiva, prin impozitarea unor venituri inexistente, cu ar fi cele rezultate din diferentele de curs la activele şi pasivele în valută (altele decât cele aferente capitalului social vărsat în valută), precum şi cele din dobânzi le şi comisioanele calculate, dar care nu au fost efectiv încasate; • restricţiile în ceea ce priveşte constituirea de către bănci din profitul brut a provizioanelor specifice de risc din activitatea de creditare, care limitează volumul de provizioane ce se pot realiza pe seama cheltuielilor curente indiferent de posibilităţile reale de recuperare a debitelor din credite şi dobânzi. Cadrul legislativ a fost îmbunătăţit: noua lege bancară apărută în martie 2, promovează un sistem bancar modem adaptat la standardele internaţionale şi la normele Uniunii Europene. De asemenea un nou regulament valutar a intrat în vigoare începând din februarie 1998. Sistemul bancar a devenit mai competitiv şi ca rezultat al creşterii numărului de bănci străine de renume care operează pe piaţă
140
românească începând cu 1998. Sunt de menţionat, de asemenea, eforturile permanente ale BNR de a crea un sistem financiar eficient. Banca Naţională a avut un rol definitoriu în stabilizarea economiei în toţi anii de după 1989: nu s-a lăsat implicată în jocuri politice şi a aplicat masurile necesare pentru a reduce inflaţia, ca baza a dezvoltării viitoare. Dar, în acelaşi timp, băncile româneşti au devenit mai fragile şi mai vulnerabile. Interferentele politice în acordările de credite, lipsa unor standarde profesionale în acordarea creditelor au condus la înrăutăţirea portofoliului de credite la un număr de bănci. Creşterea investiţiilor a fost afectată de rata ridicată a dobânzilor şi de absenţa creditelor pe termen lung. Fiind conştient de importanţa de a avea un sistem bancar sănătos şi puternic, Guvernul şi-a stabilit ca obiectiv reforma şi restructurarea acestui sistem. Băncile româneşti nu pot funcţiona eficient fără o restructurare a clienţilor lor şi fără diminuarea pierderilor din economie. Datoriile întreprinderilor către bănci au continuat sa crească, iar creditele rele s-au acumulat în bilanţul băncilor. Aceasta a dus la erodarea capitalului băncilor româneşti de stat care în momentul de faţă au un nivel al creditelor neperformante estimat la o treime din portofoliul total de credite. În ceea ce priveşte BCR un obiectiv cu caracter permanent este consolidarea băncii, care şi în 2000 a însemnat capitalizare, o rata relativ înaltă a profitului, respectiv 8,69% şi mai ales menţinerea unui portofoliu de credite echilibrat. În ce priveşte calitatea portofoliului de credite exprimată de ponderea creditelor restante in total, situaţia B.C.R. poate fi apreciată ca satisfăcătoare. Nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2000, de 9.1% este un nivel scăzut comparativ cu situaţia din principalele bănci româneşti. 141
BCR şi-a păstrat caracteristica de banca a industriei dar prin măsuri privind lărgirea masei de clienţi s-a adresat şi altor ramuri economice şi în special sectorul privat. Subcapitalizarea accentuată de care suferă în prezent sistemul bancar românesc limitează considerabil dimensiunea şi profitabilitatea intervenţiilor în economie. Numai atunci când băncile vor fi puternice, cu o piaţă conturata şi perspective clare de extindere, vor putea fi un suport financiar mult mai consistent pentru economie, iar riscurile (inclusiv cele de tara) vor putea fi mai mici. Perfecţionarea în continuare a sistemului bancar din România nu poate înainta separat de stabilizarea macroeconomica, eliminarea pierderilor din economie şi dezvoltarea instituţiilor şi mecanismelor specifice economiei de piaţă.
142
BIBLIOGRAFIE 1. Basno C., Dardac N., Floricel C., Moneda, credit, bănci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1994. 2. Basno C., Dardac N., Riscurile bancare - Cerinte prudenţiale, monitorizare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti. 1999. 3. Dedu V., Gestiunea bancară, Editura Didactica si Pedagogică, Bucureşti, 1996 4. Banca Natională a României 1880-1887, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1994. 5.
Isaic-Maniu
AL,
Mitruţ
C.,
Voineagu
V.,
Statistica
pentru
managementul afacerilor, Editura economică, Bucureşti 1999 6. Raport trimestrial B.N.R. nr. IV/1998 7. Raport anual B.C.R. 1998 8. Revista „Capital”, nr. 16, 20 aprilie 2000 9. Revista B.C.R. nr.l (33) martie 1999 10. Norme interne de creditare ale B.C.R. 11. Legea bancară nr. 58 , 5 martie 1998, Monitorul Oficial, 23 martie 1998 (numărul 121). 12. Legea privind statutul B.N.R. nr. 101/26 mai 1998, Monitorul Oficial nr. 203 , 01 iunie 1998.
143
ANEXE Activitatea de creditare şi calitatea portofoliului În anul 2000, Banca Comercială Română a extins măsurile de protecţie şi prudenţă bancară în condiţiile climatului economic cunoscut. În acest cadru, B.C.R. a rămas în continuare cea mai activă bancă în ce priveşte finanţarea sub formă de credit a economiei reale. Astfel, în 2000, suma creditelor acordate în lei şi valută se ridică la 49.498, 4 miliarde lei, iar cea a rambursărilor la 45.328,9 miliarde leL Creditele în sold la 31. XII. 2000 însumează 11.653,4 miliarde lei, faţă de 7.483,9 miliarde lei la 31. XII. 1999. Creşterea de sold de 4.169, 5 miliarde lei reprezintă în termeni nominali 55,7%, iar în termeni reali 10,7%. Pentru
activitatea
de
creditare
sunt
semnificative
următoarele aspecte: a) Creditele în lei şi în valută în total credite - miliarde lei -
Total credite acordate clienţilor, din care: Credite în lei
Credite în valută în echivalent lei
Credite în valută -
2001
%
2002
%
2001 – 2002
7.484
100,0
11.653
100,0
155,7
5.241
.70,0
7.854
67,4
149/8
2.243
30,0
3.799
32,6
169,4
280
X
347
X
123/9
USD
144
b) Repartizarea creditelor după formă de proprietate miliarde lei
2001
%
2002
%
Total credite, din care
7.484
100,0
11.653
100,0
Sector de stat
5/148
68,8
5.929
50,9
Sector privat
2.336
31,2
5.724
49,1
c) Repartizarea creditelor pe principalele secţiuni ale economiei naţionale miliarde lei
2001
%
2002
%
Total credite, din care:
7.484
100,0
11.653
100,0
Industrie
5.722
76,5
8.631
74,1
Comerţ
900
12,0
1.765
6,9
Alte ramuri
579
7,3
803
6/9
145
d) Gruparea creditelor pe principalele activităţi din cadrul industriei - miliarde lei 2001
%
2002
%
Total credite, din care:
7.484
100,0
11.653
100,0
Metalurgie
849
14,8
1.245
14,4
Industrie alimentară
572
10,0
966
11/2
Industrie chimică şi fibre sintetice
568
9,9
867
10,0
Industria textilă şi produse textile
677
11/8
821
9/5
Industria de maşini şi echipamente
502
8,8
559
6/5
Industria extractivă
294
5,1
473
5,5
e) Calitatea portofoliului de credite exprimată prin raportul dintre creditele curente şi restante miliarde lei 2001
%
2002
%
7.484
100,0
11.653
100,0
Credite curente
6.839
91,4
10.597
90,9
Credite restante
645
8,6
1.056
9,1
Total credite, din care
146
Un element important şi edificator în caracterizarea evoluţiei băncii în 2002 îl reprezintă ponderea B.C.R. în cadrul sistemului băncilor comerciale la cele mai importante poziţii: % Bilanţ total Credite neguvernamentale Credite guvernamentale Depozite ale clienţilor Fonduri proprii
2001 18,8 20,6 30,9 24,1 27,9
147
2002 19,8 19,6 37,3 24,9 24.7
