THOMAS MANN Iosif și frații săi Vol. I Istoriile lui Iacob Tânărul Iosif În românește de !T"# MANO$I# refața de MA"IAN OA !%IT#"A #NIV!"S & 'ucurești ()**
O ca+odo+eră ironică
Thomas Mann își vădește într-un singur caz subiectivitatea, anume faţă de propria operă. Ierarhizarea romanelor i-o face ceremonios, afectiv, uneori apar i !usti"cări ţinînd de evoluţia sa spirituală. în această ordine sentimentală romanul iubit cu deosebire este Lotte la Weimar. #espre losif şi fraţii săi, aprecierile sînt descali"cante $ %&u-l consider deloc pe losif o operă cu adevărat mare, ci doar un mi!loc personal de a împărtăi pînă la un anumit grad e'perienţele oamenilor mari( )*crisoare către +gnes . Maer, /.0.12/3. 'plicaţiile merg în sensul unei motivaţii care e o cochetărie$ %4eea ce fac eu e un fel de escrocherie nevinovată care-mi servete să încerc, ca să zic aa, practic, cum e să "i un om mare i să mă aducă într-un contact de cunoatere intimă cu măreţia. Iată o distracţie de-o viaţă, care e i o înălţare i o potenţare a vieţii, dacă vrem, în orice caz însă ceva ce ţine de viaţă i subiect, i mă feresc să iau teribil în serios tot ce iese din asta pe plan obiectiv5. Mărturisirile autorului sînt importante anumită neseriozitate prin folosirea procedeuluiprintr-o de sublicitare a propriei opere.ironică, 6edactarea cărţii s-ar face într-o stare su7etească aptă divertismentului$ dar un divertisment de-o viaţă. 8 distracţie care ar debuta prin 1/9 )vezi scrisoarea către rnst :ertram din /;./.1/93, l-ar preocupa atît cît durează redactarea propriu-zisă, i tipărirea volumelor )între 1<< i 1223, apoi s-ar prelungi în corespondenţă pînă către stingerea din viaţă. =n sfîrit, o distracţie adultă, care presupune o anumită viziune asupra lumii i un anumit efort de documentare. 8 scrisoare către :. >uci?
)@.2.1aul?ner, *amuel :ec?ett. articular, pentru autorii de acest tip, este interesul pentru problemele cele mai generale ale omenirii, dar prin conservarea unor situaţii, teme, procedee pur personale. Thomas Mann îi are în acest sens o srcinalitate proprie, dacă se poate accepta pleonasmul, i o srcinalitate de grup, srcinalitatea familiei de creatori amintită, individualizată în conte'tul literaturii secolului.
8riginalitatea pomenită constă, înainte de toate, în comple'itatea operei literare organizată prin corelarea a două principii$ enciclopedismul i sistematizarea lumii ca totalitate. +semenea aspiraţii, care în epoca modernă au fost e'plicate i printr-un anume ale'andrinism, au mai fost cunoscute prinDivina Commedia, prin Faust de Joethe, poate prin :alzac i Tolstoi. &outăţile sînt aduse însă tocmai de variantele viziunii ale'andrine, prezentă prin "ecare dintre autorii moderni. Thomas Mann îi are sub acest aspect contribuţia sa incontestabilă.
Alegerea subiectului. 8 particularitate a acestui tip de opere este combinarea sincroniei cu diacronia, a evenimentului istoric cu "lozo"a istoriei, a fenomenului cu schema, pentru realizarea acelei imagini totale a realităţii ca sinteză a reductibilului i ireductibilului. entru atingerea unui asemenea scop, un rol
decisiv îl auînschemele devenite teme ce pot " în dezvoltate variaţiunimitologice circumstanţializate. +ceasta se face două moduri$ prin concentrarea tuturor faptelor i schemelor posibile, ca la Goce din Finnegans Wake, sau prin considerarea unui eveniment, ulterior sau anterior$ l!sse de Games Goce, "osif şi fraţii săi de Thomas Mann. =n aceste condiţii, romanul nu mai interesează ca act de"nind mimesisul i nici verosimilul considerat ca acţiune atractivă, cerînd participarea afectivă a cititorului, ci devine un e'erciţiu intelectual, dezvoltat uneori chiar în sensul enigmisticii. Kn asemenea roman, observă Thomas Mann, trebuie să se bazeze pe invenţii tehnice$ %Trebuia să pun la contribuţie o sumedenie pentru ca, eliminînd orice captivare prin tensiune, să "e totui captivant5 )4ătre +gnes . Maer, @.;.1223. Thomas Mann îi alege subiectul în funcţie de postulatul identităţii tipicului i miticului )4ătre Fouise *ervicen, /<.@. 1<@3. :aza epică s-ar a7a în istoria lui Iosif din #ec$iul %estament, prinsă în Facere )cap. <0L@D3. #ar biogra"a lui Iosif e amestecată cu istoria lui Iacob, tatăl lui Iosif, după cum aceasta este devansată de alte istorii. Iosif constituie aadar prete'tul pentru a relua aproape întreaga Biblie, "e sub raport problematic, "e prin evenimentele propriu-zise. +bordarea unui asemenea subiect în modul amintit înseamnă o opţiune pentru cele mai diferite complicaţii doctrinare i literare, care situează pe autor i opera sa în plină regiune a parado'urilor. ste vorba în primul rînd de consecinţele preluării unui te't doctrinar. Kn asemenea te't pretinde de obicei adeziunea sau respingerea ca atitudini e'treme. +deziunea a fost caracteristică tuturor celor care au ţinut să facă propagandă literară unei doctrine cretine L de la +.
*ien?ieicz la Flod #ouglas. +ceasta este o posibilitate dogmatică, tradiţională, într-o mare măsură discreditînd vizibil literatura, sau situînd-o cel puţin într-o zonă a suspiciunii. 4ealaltă posibilitate, a refuzului categoric, a dezminţirii este realizată într-o direcţie prin procedeele comicului parodic, în alta prin argumentaţia tiinţi"că. te'te sacre minori, într-un mod ireverenţios este i a fost+laparodia îndemîna autorilor liceeni sau studioi din toate timpurile. =n sfîrit, e'istă posibilitatea abordării ironice a unor asemenea subiecte, impecabil dezvoltată de Thomas Mann. Ironia, prin natura i prin toate procedeele ei, e mi!locul cel mai abil de dislocare a unor adevăruri unice, de neutralizare a unor dogme, pentru că ea acţionează din interior i nu din e'teriorul dogmei. Ireverenţa supremă i e"cace faţă de lucrurile divine i faţă de orice dogme nu este blasfemia, refuzul net, nihilismul, negaţia absolută, invectiva, ci subminarea ironică, anularea care lasă impresia înţelegerii, acceptarea care trece peste absurdităţile frapante, pentru a le neutraliza pe cele esenţiale, dar ascunse. #umnezeu e anulat e"cace nu negîndu-l formal, ci ironizîndu-l subtilN e inutil să se a"rme că este ine'istent, dar e e"cace să i se con"rme inutilitatea e'istenţei. +cesta e drumul ales de Thomas Mann, unul din cei mai mari ironiti ai literaturii din toate timpurile. Kn ironist care are, în acelai timp,care contiinţa misterului e'istenţei individului umanităţii, nu respinge e'plicaţia lor, dar respingei e'plicaţiile date pînă acum e'act pentru motivul că individul i umanitatea e'istă încă indiferent de e'plicaţii i că destinele lor nu s-au încheiat. =n funcţie de tema dată, de subiect, de ideile despre romanul contient de propria sa convenţie în care e implicat autorul i cititorul, ironia poate " prezentă la orice nivel, în toate articulaţiile operei, de la concepţia cea mai generală asupra celor mai generale probleme, pînă la a"rmaţia din microconte'tN ea poate ",
în sfArit, evidentă, crasă, sau poate " atît de subtilă prin lipsa elementelor de semnalizare, încît nici să nu apară ca ironie decît prin considerarea conte'tului celui mai larg al cărţii i chiar a întregii opere a autorului. Toate problemele ironiei au fost cercetate i e'empli"cate pe te'tele lui Thomas Mann i îndeosebi pe "osif şi fraţii săi. Ironia subiectului i "cţiunea ironica. rin subiectul ales, prozatorul este creatorul operei sale, dar conţinutul pare a-i depăi propria creaţie, pe care o reduce la unremake favorizînd simularea incertitudinii. =ncercarea de "'are a unor etape ale e'istenţei lui Iosif în gipt e terminată în conte't printr-o serie de întrebări$ %4e va trebui să facem ca să le descîlcimO Pi cum vom înirui grupele anilorO5 Pi se răspunde în paragraful următor$ %=ntrebarea pare nelalocul ei. Totui, cunoatem sau nu cunoatem pe care o povestim O *e i calculeze este oare conform cu istoria caracterul acestei povestiri, ca potrivete naratorul să pe faţă datele i ,să întărească faptele, ba chiar să-i îngăduie să facă re7ecţii i deducţii pe marginea eiO ovestitorul are dreptul să intervină altfel decît asemenea izvorului anonim al întîmplărilor relatate, adică al acestei istorii povestite care se povestete mai curînd spontan, într-un mod de"nitiv, fără ovăieli i cu o absolută siguranţăO #ar se va găsi cu cale că povestitorul trebuie să se integreze i să facă una cu povestirea sa, adică să nu stea în afara ei, calculînd i adunînd informaţii. L =n cazul acesta, însă, ce-i cu #umnezeu, pe care +vraam l-a proiectat din sine, gîndindu-l, i apoi l-a cunoscutO... l este în foc, dar nu e însui focul. ste în el i, totodată, în afara lui. Totui, nu se poate tăgădui că sînt două fapte diferite$ a " un lucru i a-l cerceta. 8ricum, sînt regiuni i sfere în cuprinsul cărora amîndouă stau laolaltă i fac una$ povestitorul este, într-adevăr, în istorie, dar nu este însăi istoria, el îi este spaţiul ,care o învăluie, însă ea nu-l dezvăluie, ci dăinuiete în afara sa i printr-o simplă întorsătură a spiritului său el se aază în situaţia s-o analizeze. &umai că noi n-am pretins niciodată că sîntem izvorul srcinar al istoriei lui Iosif. a s-a
petrecut înainte de a putea " povestită i s-a povestit mai întîi singură pe sine, împlinindu-se.5 6omanul prezintă un suport documentar, dincolo de te'tul sacru folosit. rozatorul îi divulgă un anumit interes pentru gipt manifestat în copilărie, dezvoltat mai tîrziu în preocupări pentru istoria religiilor i psihologia religioasă. 4orespondenţa purtată cu savantul Barl BerCni centrată mai ales pe problemele tiinţi"ce ale romanului. 8 este scrisoare către Goseph +ngell ).@.1<03 enumeră principalele surse folosite de prozator$ Ag!&ten )1/<3 de rman-6an?e, Die '&rac$e des (entateuc$ in i$ren Be)ie$ungen )um *g!&tisc$en )1/13 de +. *. Qahuda, Das $undert+tsrce %$eben )1/93 de +. M. :lac?man, chnaton, -.nig von *g!&ten und seine /eitde +rthur Heigall, *g!&tisc$e 0r)1$lungen und M1rc$en, Bab!lonien und Ass!rien )1/D3 de :runo Meissner, Das alte *g!&ten de +. Hiedemann, 2ebr1isc$e Arc$1ologie de :enzinger, #ie *agen der GudenN sub raport spiritual sînt menţionate lucrările rreligionen und antike '!mbole de :achofen, Das Alte %estament im Lic$te des alten 3rients )193 de +lfred Geremias. #ar, în acelai timp, prozatorul nu se lipsete de plăcerea de a a"rma că romanul în ansamblu )i în special volumul al treilea3 e mai mult imaginar decît documentar )4ătre +nna Gacobson, <..1<93. #in caracterul documentării i rolului "cţiunii reiese dealtfel o altă ironie$ documentarea se referă la postularea unor "cţiuni i legende, imaginaţia este pusă în acţiune în favoarea acelorai "cţiuni i legende. e de altă parte, romanul începe istoria lui Iosif prin circumstanţe, dar fără prezenţa acestuia în poziţie de protagonist$ persona!ul e pierdut printre alte persona!e. 6omanul ,se sfîrete cu reîntoarcerea lui iosif în gipt, după înmormîntarea tatălui, moment ce nu constituie i sfîritul vieţii lui. +ceastă manieră de a începe i sfîri e tipică "cţiunii ironice, care subminează deopotrivă convenţii literare i concepţii asupra formării omului sau manifestării destinului. =n prima sa parte, romanul este de fapt %povestea vieţii5 lui Iacob$ în totalitatea sa este povestea
vieţii lui Iacob. #incolo de aceasta, istoria dată constituie un prete't pentru a prelua sau comenta tot ce se întîmplase înainte de istoria propriu-zisă. 4înd faptele nu sînt coincidente prin dezvoltare i semni"caţie, se caută diferite procedee pentru a introduce tot ceea ce aparţinea trecutului. rezentul i prezenţa sînt determinate astfel de 8 asemenea asigură nu neapărat o continuitate, cîttrecut. imaginea unui in"nittehnică paradigmatic materialist$ antecedentele nu dovedesc e'istenţa unui 4reator, ci numai reproducţia stereotipă i inde"nită a evenimentelor. 4ultura cerealelor i zootehnia sînt neschimbate, de aceea i faptele trebuie să "e neschimbate$ acest raţionament odată făcut, poate " e'tins în sens anticipativ. *e cuvine să se reţină că masa trecutului ca inventar de scheme dialectizate i evenimente stereotipe nu e apana!ul tuturora$ e'istă un monopol iniţiatic asupra trecutului. 8ricum, perspectiva dată favorizează problematizarea evenimentului individual i unic, aparent numai la o scară planetară. =naintînd prin sine, istoria lui Iacob-Iosif devine, prin situarea în cicluri, istoria omenirii derulată, deplasată înainte i înapoi. 'tremele ironiei unei asemenea opere ţin de însăi opţiunea autorului, care renunţă la libertatea unui subiect srcinal pentru un subiect tabuizat, cîtigîndu-i libertatea de a face orice din interiorul acestuia. Ironia creaţieiN #umnezeu a creat omul. >olosind un subiect religios, Thomas Mann dezvoltă una dintre cele mai comple'e opere antireligioase chiar prin e'tinderea cazuisticii cretine. otrivit concepţiei cretine, omul a fost creat pentru a-i elogia creatorul în mod direct, prin actul de credinţă, sau indirect, prin revolta temporară terminată cu victoria credinţei. *uperioritatea creatorului este absolutăN inferioritatea omului e la fel de absolută. +ceste premise sînt i premisele unei ironii absolute. recaritatea poziţiei divine nu e omisă de prozator$ #umnezeu l-a creat pe om după chipul i asemănarea sa pentru a se evidenţia pe sine, dar evidenţierea este echivalentă cu eecul său. +cesta e sensul implicat al faptelor omului$ %>ie vorba-ntre noi$ în fond, nu
ne lăsăm înelaţi nici o clipă. &oi tim foarte bine sau presupunem în mod negreit, că severitatea aceasta avea rolul de a face pe plac domniei lumii morale dar că, de fapt, slu!ea +nonimului să-i croiască un drum din fundătura de unde o ieire subpămînteană ducea spre luminăN i, cu tot respectul ce i se cuvine, el recurgea pe la pedeapsa menită să tragă după sine înălţare care s-o nedrept depăească pe cea veche. #acă ne întîlneam noioîntre noi i, tăcuţi, ne plecam în !os genele ca nite raze, îmbufnîndu-ne guriţele, asta dovedea că înţelegem totul. edeapsa ca vehicul către o măreţie mai marcată L adică, altfel spus, gluma celui preaînalt arunca astfel o lumină retrospectivă asupra tuturor neizbutirilor i îndrăznelilor care -RconstrînseserăS- ca pedeapsa să "e aplicată L o lumină care nu ţînise din lumea moralăN căci chiar i aceste neizbutiri i îndrăzneli L tie #umnezeu cine le-a inspirat L păreau atunci, la vremea lor, nite mi!loace i nite unelte ale unei noi i nesăbuite înălţări.5 +ceasta e ironia unei vanităţi divine$ a face totul cu omul pentru a străluci prin om. #e unde însă, iarăi, posibilitatea unei întăriri ironice negative, în funcţie de o interogaţie ipotetică, asupra precarităţii divine$ %Ideea de eroare se poate asocia cu lO &u, de o sută de ori nu poate " singurul răspuns la o asemenea întrebare i este unicul în stare să-l dea toate legiunile cereti L întovărăit, este adevărat, de un discret zîmbet înţepător al guriţelor îngereti. Pi ar " o nesăbuinţă să socotim o eroare în sine ăgalnică i mizericordioasă milă pe care o greeală ar " insu7at-o creatorului. +r " timpuriu, "indcă făurirea lumii "nite a vieţii i a morţii, adică universul formelor, nu adusese nici un pre!udiciu demnităţii, spiritualităţii, ma!estăţii sau absolutismului unui #umnezeu e'terior i anterior umanităţii, i pînă atunci nici n-ar " putut " vorba în mod serios despre eroare, în înţelesul propriu al cuvîntului...E Tehnica ideologică ironică a prozatorului constă în acceptarea iniţială a punctului de vedere divinN într-o etapă următoare, acesta e pus sub semnul întrebării prin motivaţia lui
intimăN în sfîrit, incertitudinea însăi creată e pusă sub semnul întrebării, prin a"rmarea premiselor abia contestate. Ironia creaţieiN 8mul i-a creat #umnezeul. Mult mai elocvent e prezentat în roman procesul sintetic, anterior, al raţionalizării ignoranţei ca divinitate, al operaţiilor de gîndire care au drept efect i nu cauză divinitatea. Fa baza acestor raţionamente stau principii economice subtil sugerate. +vraam descoperă principiul cauzalităţii i-i urmează "rul către cauzele cele mai ascunse$ cînd acestea îi scapă, ele devin cauza ultimă a lucrurilorN această simpli"care odată realizată, cauza ultimă adună toate necunoscutele într-o forţă unică numită #umnezeu. #umnezeu e creaţia sa, de unde srcinalitatea atitudinii sale echivoce faţă de #umnezeu i a acestuia faţă de el. #upă ce motivaţia cea mai obscură i complicată a dus la crearea 4reatorului, după ce creaţia a căpătat o anumită forţă, omul creator poate permite să discute destul de liber i ironic, ba chiar să-iîi admonesteze stăpînul. >orţa creată constituie, pe de altă parte, o posibilitate de organizare socială prin evidenţierea ei distributivă. #acă #umnezeul creat ar " deopotrivă cunoscut de toţi muritorii, atunci organizarea colectivă n-ar mai " posibilă$ se inventează de aceea nivele diferite de cunoatere, de relevare i revelare. Iacob e mai aproape de #umnezeu, îl poate des"de uneori, se poate lamenta în maniera 0cle)iastuluiN dar aceasta nu e permis "ilor săi, cu e'cepţia lui Iosif, cel ales pentru revelaţie. rofeţilor, iniţiaţilor li se atribuie aceste roluri de intermediere între divinitate i omul de rînd. #in momentul în care i acest !oc e aran!at, arti"ciul de construcţie este perfect$ e'istă divinitatea pentru că e'istă iniţiaţii. Mecanismul va " complicat prin alte răsturnări dialectice. 4apacităţile intelectuale ale unora vor " puse în seama alegerii. +utohtonii acceptă #umnezeul lui Iacob pentru că ceremonialul !ertfelor e mai bogat$ dacă e mai bogat, atunci bogăţia a adus-o 4reatorul i nu de'teritatea, înţelepciunea i disciplina colectivă. #acă Iosif e frumos sub aspect "zic, faptul se e'plică prin acelai #umnezeu, care e stăpînul lui. +adar o lume destul de naivă,
necoaptă, pestriţă, îndea!uns de inferioară pentru a-i permite lui lacob sau Iosif să "e inteligenţi, dar în acelai timp, în măsura în care această inteligenţă se a"rmă în sens pragmatic, o societate destul de generoasă pentru a preţui i răsplăti inteligenţa capabilă să unească practicul cu divinul, prin acel proces subtil, nu neapărat contient, deIacob divinizare a utilitarului i degiptul faţă pragmatizare a divinului. faţă de Faban, întreg de Iosif ilustrează deferenţa i frica în faţa inteligenţei superioare. +ceasta nu înseamnă însă i automisti"carea înţelepţilor. Kndeva prozatorul notează despre Iacob$ %#oar #omnul #umnezeu răcnise, acoperind cu glasul său sunetele harfelor, spunînd că Iacob se va întoarce bogat la căminul părintesc al lui Isaac, ceea ce însemna, desigur, o făgăduială, dar i o poruncă L adică, o poruncă în sensul că făgăduielile nu se pot împlini fără ca omul stare5.să nu-i dea, evident, întreaga osteneală de care este în *-ar putea, desigur, pune întrebarea$ de ce a fost pragmatizată i absolutizată religia unui anumit tribO Mai întîi, e'act pentru e"cacitatea ei dialectic-utilitaristă. +poi, datorită caracterului ei pasiv i abstractizant. >orţa divină se revelă, uneori, i prin intermediari. uterea ei nu e împărţită pe roluri, ca în alte sisteme mitologice$ lipsa formalului transcendent asigură o superioritate bazată pe frică i incertitudine. 4odurile umane nu facilitează contactul această carelamentaţii, poate da un sens i salvării !erfelor, cătrecu care se potforţă, orienta interpelări chiar imprecaţii, dar nu va " niciodată chemată în spri!inul unei acţiuni umane, pentru că totdeauna acţiunea umană nu aparţine omului, ci e programată de această divinitate misterioasă. 4eea ce poate face omul aservit acestei doctrine este să mulţumească posterior pentru ceea ce i se întîmplă "indcă Domnul a dat, Domnul a luat, 4e numele Domnului 5n veci binecuv5ntat. +cceptarea acestei doctrine asigură însă )iarăi în sens ironic3 o libertate absolută omului de a accepta hazardul i de a acţiona
potrivit propriei iniţiative$ ceea ce face, face potrivit voinţei #omnului, iar dacă gîndete într-un anumit fel i dacă a!unge în anumite situaţii, aceasta se !usti"că de asemeni prin voinţa #omnului. *e a!unge, prin cealaltă e'tremă, în plin domeniu al pragmaticului$ "'area acestui !oc subtil de determinări socialeconomice i individual-meta"zice constituie marea artă a prozatorului. =n sfîrit, un alt motiv pentru prosperitatea doctrinei date constă, în afară de dialectica ei liberă, în condiţia celor care o practică L acele grupuri nomade selectate natural i care a!ung la o mare dezvoltare interioară i chiar "zică datorită împre!urărilor în care sînt obligate să trăiască. >r. ngels )A&ocali&sul, ;;<3 observă apariţia cretinismului în alestina %într-un mod care ne este cu totul necunoscut i într-o vreme cînd noi secte, noiareligii, profeţi apăreau cu al sutele. #e fapt, cretinismul apărutnoi spontan, ca rezultat fricţiunilor produse între cele mai evoluate dintre aceste secte, i a devenit ulterior o doctrină prin adăugarea tezelor evreului >ilon din +le'andria, iar mai tîrziu prin pătrunderea pe scară largă a ideilor stoicilor5. 4retinismul ca produs spontan, datorat maselor, trebuie condiţionat de e'istenţa acestor grupări sociale. *înt triburi cu un număr destul de redus de membri, obligaţi la o e'istenţă migratoare, ca i păstorii romAni bunăoară, în funcţie de abundenţa locurilor de păscut, deci de generozitatea naturii i de toleranţa cetăţilor de la care cumpără sau arendează păunile i terenurile destinate culturii cerealelor. ăstorii, observă ngels )3riginea familiei, a &ro&rietăţii &rivate şi a statului, ;;23, nu mai reprezintă forma primă a barbariei$ păstorii acetia produc pentru ei i pentru alţii, favorizează diviziunea socială a muncii. &umărul redus, prime!diile îi obligă la o unitate patriarhală bazată pe criterii economice i în mod normal pe o doctrină a!ustată pentru a-i servi. #esigur, de aici răsturnarea$ dacă lucrurile merg bine, aceasta se datorete doctrinei. =n realitate, vicisitudinile e'istenţei nomade i-au obligat să-i creeze i să-i perfecţioneze re7e'e, le-a
pretins o agilitate spirituală, a raţionamentelor, necesară reacţiei optime faţă de situaţiile variate ale e'istenţei, necunoscute organizărilor sedentare. #eterminările în perfecţionarea spiritului i, simultan, în perfecţionarea religiei sînt astfel e'plicabileN i pe măsură ce această agilitate va crete, ea se va oglindi în religia respectivă, care devine nu numaiaocazuisticii, ocazie pentru divinaţie simplă, ci i posibilitate caree'taz e maisau mult e'erciţiu al inteligenţei decît elogiu al religiei, sau, dacă vrem, un elogiu al inteligenţei pornind de la prete'tul religios. 8 realitate dezvoltată aproape într-un motiv literar este aceea a grupării familiale. Thomas Mann recunoate într-o scrisoare reluarea temei familiei dinFamilia Buddenbrook, ca evoluţie, destrămare, a"nare )4ătre Fouise *ervicen, /<.@.1<@3, elementul burghez-familial "ind ridicat în losif la treapta generalL umanului. constituie epoca dată mi!locul doctrina. de a supravieţui.>amilia =n cadrul acestei pentru unităţi grupale se dezvoltă Fegăturile familiale se realizează de aceea interior, se unesc numai familii bazate pe aceeai religie, oricît de departe ar " plasate i oricît de numeroase ar " privaţiunile pentru obţinerea unei soţii din aceeai %familie5 religioasă. *oarta lui Iacob este semni"cativă. Merită să se reţină că selecţia sub acest criteriu familial e'clude unele con7icte care domină alte organizări, atunci sau mai tîrziu$ nu interesează criteriul frumuseţii, ca la greci, sau ca la europenii de mai tîrziu, nu interesează nici bogăţia, ca în societăţile bazate pe bani. >ără îndoială că această caracteristică, dacă se e'clude factorul religios, oferă un model familial i el a fost acceptat ca atare mai tîrziu. &u interesează decît iubirea maritală, e drept bazată pe poligamie. +poi, trebuie reţinut elogiul maternităţii i fecundităţii, cum rareori a mai fost făcut în literatură. >ără îndoială că i aici e'plicaţiile economice sînt esenţiale, atît pentru !usti"carea poligamiei afectivizate, cît i pentru elogiul fecundităţii. #intr-un asemenea subiect, printr-o modernizare oarecare, s-ar obţine o operă ilustrînd libertinismul. #ar în circumstanţele date, lucrurile sînt total diferite.
4olectivitatea dată face eforturi pentru a supravieţui$ aceasta e posibil prin creterea ei numerică. >ecunditatea e în aceeai măsură binecuvîntată dacă e susţinută printr-o femeie sau o capră, divinul se manifestă în amîndouă ca principiu unic, care asigură sporirea bogăţiei. Interesează deci reproducerea, continuitatea neamului$ de aici, în ale funcţie de un ales, care e Iacob, complicatele raţionamente nevestelor pentru a avea copii legali de la soţul lor, de a avea copii proprii chiar prin intermediul slu!nicelor lor. +celeiai determinări economice trebuie să i se atribuie i imaginea cantitativă e'emplară a se'elor$ în mai toate te'tele biblice numărul bărbaţilor e covîritor. 'act pentru acelai motiv, Iosif, în alte împre!urări, nu va mai avea mulţi copii i nici multe neveste. =n cadrul familiei, rolurile sînt împărţite, revoltele nu sînt posibile pentru că nimeni nu i le-ar asuma, iar atunci cînd se întîmplă duc la catastrofe. Trebuie, însă, de asemeni menţionat că lipsa condiţiilor economico-sociale generează deformări ale acestei unităţi, care sînt iarăi ironic preluate de prozator. #ei aparţin aceleiai secte, Faban îl e'ploatează cît poate mai mult pe lacob, i-l împiedică să se căsătoreascăN invers, Iosif va renunţa în gipt la legătura religioasă, consimţind, ca un simplu curtean să se însoare cu o localnică impusă de faraon. #acă raporturile dintre soţi sînt clare i armonioase, cele dintre tată i "i sînt variate. #istribuţia afectivităţii este diferită$ apar preferinţe, de unde privilegii i, ca o consecinţă, tensiunile între fraţi. =n acest tip de ierarhizare e uor de găsit modelul Tatălui divin, care-i împarte, de asemeni, diferit ironic preferinţele. &u trebuie e'clusă e'plicaţia erotică i genetică$ varietatea genetică oferă varietatea fraţilorN Iosif iese din 6ahila, care este mai mult iubită, dar i femeia cu o constituţie delicată, sensibilăN ngels ţine seama de factorul biologic în selecţia indivizilor apţi sub raport spiritual pentru noua doctrină$ %#ezvoltarea superioară a arienilor i a semiţilor trebuie atribuită, poate, hranei bogate în carne i lapte, i mai ales efectului
favorabil al acestor alimente asupra dezvoltării copiilor5 ) 3riginea familiei3. Thomas Mann face din Iosif un asemenea copil, ales i prin constituţie, i prin cretere. Krmele divinităţii i natura prognozei. =n aceste condiţii, contactul omului cu divinitatea ia forme speci"ce, subliniate de prozator prin corecţia te'telor biblice potrivit bunului simţ. &icăieri în acest enorm roman, omul nu se întîlnete cu #umnezeul lui. 'istă numai cîteva posibilităţi de aa-zisă legătură$ starea de transă, visul i urmele. *tarea de transă e cunoscută oriunde în timpurile vechi prin indivizi organic predispui, prin cei la care e provocată, prin cei care i-o provoacă. Iosif copil îi creează noaptea asemenea stări$ tatăl său îl descura!ează, pentru că ele sînt mi!loace inferioare ale apropierii de divinitate. Uisul constituie forma principală de apropiere. entru epoca dată, visul are o forţă de deosebită, atîtcare prin visează conţinuteste cît iIosif, prin de privilegiul de persuasiune a visa. *ingurul dintre fraţi unde aversiunea iniţială faţă de el. Uisele lui sînt coerente, dar dezvoltate ca nite enigme sau parabole$ ele sînt urmele necunoscutului divin care trebuie decodate. #ecodarea ar echivala cu divinaţia, pentru că visele orientează e'istenţa către viitor. ste interesant că visează numai cei a7aţi într-o criză sau avînd o constituţie "zică speci"că$ fraţii lui Iosif, ca i sclavii egipteni sînt prea copleiţi de muncă pentru a mai avea noaptea altceva de făcut decît să doarmă. #ar visează cei doi aristocraţi egipteni a!uni la închisoare, i cei doi alei prin constituţia delicată sau fragilă$ Iosif i faraonul. ste însă greu să se acorde o anumită semni"caţie viselor, după cum este greu să se descopere autenticitatea lor i ceea ce se adaugă din propria iniţiativă epică a celor care visează în aceste e'emple$ de unde iarăi, o sursă de ironie, accentuată de faptul că divinaţia ţine seama de raţionamentele pragmatice ale celui care le emite, care, la rîndu-i, ţine seama de circumstanţele psihologice i situaţiile e'istente. Jhicirea sorţii celor doi curteni ai faraonului se bazează pe o ironie$ o simetrie a viselor e decodată diferit, pornind de la o "nă
observaţie psihologică, comportamentală i "zică a celor acuzaţi de complot. aharnicul este super"cial, beţiv, e'travertit, lipsit de seriozitate problematizatoare, amnezic i fără voinţă$ Iosif ghicete că va " eliberat pur i simplu pentru că un asemenea individ n-ar putea " niciodată un complotist, spre deosebire de celălalt, prinsă "re"eie'ecutat. funcţie, s-ar a7a îndesituaţia simetric opusă i care, va urma ornind la caracter, Iosif prezice celui care va " salvat că nu-i va arăta recunotinţă, chiar din cauza "rii lui. =n sfîrit, prezicerea momentului anunţării sentinţei ţine de analiza !udicioasă a mi!loacelor de comunicaţie i de cunoatere e'actă a mecanismului luării deciziilor în cadrul administraţiei birocratice date. #ivinaţia se bizuie pe organizarea sibilinică a dorinţelor oamenilor i nevoilor lor, pe deducţie i pe inducţie. rognoza privind anii de abundenţă i secetă implică inducţia, bazată la rîndu-i pe o dialectică eternă$ după bine vine rău i invers. Iosif induce în faraon morala prudenţei, făcîndu-l să se gîndească la viitor, introducînd ideea de plani"care, necunoscută ţării, dar cunoscută poporului care îl avusese pe &oe. 4ondiţiile economice precare, provizoratul, instabilitatea, ameninţarea continuă au orientat aadar spiritul către activitatea de prognoză, bazată pe analiza statistică i sistematizarea e'perienţei istorice. *e observă că divinaţia este importantă numai în momentele incerte ale unei grupări sociale, în situaţiile de criză sau de ameninţare$ acestor situaţii, prin arti"ciul numit divinitate, li se contrapune o prognoză, care nu e, în realitate, decît soluţia sau ipoteza ce decurge din analiza situaţiei, descoperită "ind repetiţia altei situaţii istorice, uneori intrată în legendă. 6ămîne totui un anumit procent de necunoscut în aceste situaţii. Iacob a"rmă că izvorul fericirii este dat de înzestrarea individului cu inteligenţă plus vis. Indiferent de acestea, misterul
omului rămîne însă intactN dar prozatorul nu propune nihilismul în faţa acestei situaţii, ci uimirea admirativă. =n sfîrit, apar urme e'terioare$ o călăuză misterioasă îl conduce noaptea pe Iosif către fraţii săi, care-l vor sacri"ca, aceeai călăuză apare în drumul către gipt pentru a dispărea la fel de misterios. +ici trebuie acceptată preluarea unui motiv familiar literaturii parabolice contemporane, dar i tradiţiilor epicii romantice germane$ persona!ul de intermediere, călăuza misterioasă e prezentă de la romantici )poate că încă #ante ar trebui luat în consideraţie3, pînă la Baf?a. #upă cum se observă, toate aceste procedee de contact i reacţie în raport cu divinitatea ţin de un plan al echivocului, al super7uului, al misti"cării$ prozatorul nu acceptă niciodată miracolul, intervenţia supranaturalului, de care atunci cînd amintete o face cu cea mai detaată ironie. "ronia sorţii şi divinitatea. *peci"că romanului este i ceea ce se numete curent %ironia sorţii5. a e dezvoltată însă în condiţiile acceptării premisei de orientare divină a e'istenţei umane. Thomas Mann mimează susţinerea categorică a programării destinului lui Iosif, căruia tot ce i se întîmplă i se întîmplă pentru că aa vrea #umnezeu$ dar destinul acestuia este în fond unul dintre cele mai plate din #ec$iul %estament, unul dintre cele mai lipsite de supranatural L este imaginea banală a unei parveniri. :iogra"a e de"nită în parte dezvoltarea sa în sensul unui succes social ce decurge dinprin inteligenţa manevrării con!uncturale a realităţii, relevată însă de hazard. +ceasta este ironia sorţii, care presupune ca ghinioanele i succesele să aibă o bază accidentală, căreia un spirit doctrinar îi va găsi însă o !usti"care în sens cretin$ căile #omnului sînt de nepătruns. 4eea ce constituie iarăi o formă a ironiei transcendentale care-l transformă pe individ, "e el ales sau nu, într-o marionetă manevrată în scopuri ce-i sînt străine. 8 altă posibilitate ironică decurge din confruntarea e'perienţei e'istenţiale cu criteriile divinului
%organic5 persona!ului. =n măsura în care ceva iese bine, se caută i se găsete cu o e'traordinară uurinţă o e'plicaţie divină pentru efectul pragmaticN dacă ceva iese rău, aceasta înseamnă că mai tîrziu va urma ceva bun, sau că forţa divină are o anume intenţie. Thomas Mann subliniază tocmai legătura relativă dintre om i creatorul său$pentru bănuindu-i programarea, nu-i invocă niciodată creatorul a-i rezolva o criză, unomul impas, o dilemă, după cum creatorul nu intervine în teleologia umană decît posterior. =n sensul aceleiai anulări a destinului, "nalul romanului accentuează ironia structurală în linia "cţiunilor ironice$ romanul e terminat brusc, Iosif i fraţii săi sînt abandonaţi înainte de dispariţia lor "zică, rămîn numai suporturi ale previziunilor lui Iacob, care sînt iarăi ironie, în aceeai măsură blesteme i benedicţiuni, prozatorul avînd gri!ă să noteze că într-o măsură istoria le-a dovedit falsitatea. 4um s-a amintit, romanul se termină fără a mai readuce persona!ele în gipt, dei aceasta e direcţia călătoriei lor. tipul de "nal familiar lui Thomas Mann, folosit i în Muntele vrăjit$ după multe sute de pagini în care e'istenţa lui Vans 4astorp e descrisă cu lu' de amănunte, persona!ul e scos subit din mediul dat i aruncat într-o pagină i !umătate în cel mai perfect anonimat, într-o masă de soldaţi sortiţi morţii. +colo, persona!ul era aruncat într-o masă anonimă care se pierdea în istorieN dincoace, masa persona!elor se anonimizează devenind nite simboluri istorice. 4eea ce constituie privilegiul unor persona!e este tocmai contiinţa poziţiei omului în acest !oc sacralizat. nit, soţia lui utifar a"rmă necesitatea e'istenţei tuturor pentru ca Iosif să "e ales$ %... oamenii au trăit i au murit pentru ca Iosif să "e Iosif5. ste o ironie i o imputare. entru acelai motiv e'istă delaţiunea în familia lui Iacob, sau la curtea lui utifar, versatilitatea lui Iacob, răutatea prostească a lui Faban, raptul #inei, măcelărirea locuitorilor *ihemului, negustorii ismaeliţi, incapacitatea unora de a accepta obiceiurile pămîntului i capacitatea altora de a ţine seama de ele. #e aceea viaţa lui Iosif e prezentată ca un punct de polarizare a forţelor i
intereselor universului i de aceea el însui este un punct dintr-un univers polarizat de o forţă in"nită absolută. Iosif a"rmă$ %*e poate foarte bine să "i implicat într-o istorie fără s-o înţelegi. oate că aa trebuie să se petreacă lucrurile, iar greeala mea a fost de a " cunoscut prea bine !ocul.E #ialectica bine-rău apare în acelai ironic$ nu fraţii trebuie săfăcuseră "e iertaţiînde Iosif, care putea săsens se răzbune pentru ceea ce-i tinereţe, ci elar trebuie să le ceară iertare deoarece au fost siliţi să !oace rolul ticăloilor pentru ca totul să se împlinească. 4e să se împlinească e mai greu de spus, pentru că e imposibil de spus ce nu s-ar " putut împlini. *cepticismul pare a îmbrăca aici haina fatalităţii divineN dar o face numai ca să se deghizeze în scopuri ironice. +ceastă idee este legată de orice eveniment. +utorul se întreabă$ %8are aa se cuvenea să "eO 8are nu s-ar " putut să domnească o pace senină, iar lucrurile să-i desfăoare mersul linitit i uniform, într-un cuprinzător spirit de împăcareO &u, din păcate, dacă ceea ce se întîmplă trebuie să se întîmple, mai ales că îndeplinirea faptelor ne dovedete că ele erau sortite în mod fatal să se împlinească. =n lume se petrec multe, însă cum nu putem dori ca ele să nu se întîmple i nici ca toate să dăinuiască într-o încremenire e'tatică, nu avem nici dreptul să osîndim pasiunile care le insu7ă i le îmboldescN deoarece fără greeală i fără patimi, nimic n-ar mai e'ista i nimic n-ar mai progresa.5 +cest adevăr de"nete dialectica progresului, dar constituie i un fundament al ironiei$ dacă ceea ce se întîmplă se întîmplă acesta este !usti"cat, indiferent de voinţa indivizilor i de dorinţele lor, pentru că dorinţele i actele lor sînt e'act ceea ce se întîmplă, pentru că nimic altceva nu se poate întîmpla. Feibnitz "'ase acest parado' într-o lumină euforică, potrivit unui optimism calmN Thomas Mann îi evidenţiază caracterul relativizator. &umărul i varietatea situaţiilor ironice dezvoltate în funcţie de premisele sociale i religioase, prin ironia sorţii, este enorm. Iacob, care-i urăte pe egipteni dintr-o veche pre!udecată, va slugări la unchiul său Faban pentru o soţie, cu el se poartă urît
unul din aceeai religieN Iosif suportă violenţele coreligionarilor, dar va " venerat în giptul dispreţuit de tatăl său. Iosif o refuză pe nevasta lui utifar, egipteanca, pentru a se căsători cu "ica unui preot egiptean. utifar are poziţie socială înaltă i o soţie perfectă, dar a!unge la toate acestea pentru că părinţii l-au sacri"cat castrîndu-l. Mai-*ame, eful închisorii, este un distins intelectual, "lozof i medic. =n sens social, devine ironică transferarea unui eveniment din ordinea lui imediată, în alta superioară, unde este un detaliu, sau, dimpotrivă, absolutizarea lui, ignorîndu-se perspectiva imediată. ovestea iubirii soţiei lui utifar pentru Iosif se bazează pe ambele procedee. nit, soţia orgolioasă i rece, apare prin analiza e'traordinară a prozatorului drept o "inţă incapabilă să a!ungă la sentimentul acesta. #ar ea trece de la ignorare la curiozitate i de la interes la iubire, prin informaţiile servite de piticul #udu$ stăpîna nu i-ar " observat niciodată sclavul străin, dacă nu i-ar " atras atenţia asupra lui cel care-l urăte pe Iosif. otrivit schemei balansoarului, Iosif o aduce pe nit în starea de demenţă i depravare verbală cunoscută de tot oraul, fără cel mai mic efort sau, iarăi ironie, tocmai prin lipsa lui de iniţiativă. =n celălalt sens amintit, ironia presupune depăirea încadrării curente a evenimentului dat$ refuzul lui Iosif de a deveni amantul soţiei lui utifar devine o problemă politică pentru politicienii i funcţionarii epocii$ se dovedete că străinii au invadat ţara pentru a o dispreţui i umili. %ermenii unui con6ict ironic$ forţa "zică i forţa spirituală. 8 altă posibilitate a ironiei reiese chiar din condiţia persona!elor, care apar ca roluri de"nind forţa brută sau puterea spirituală. ovestea cu #avid i Joliat este pretutindeni prezentă. >orţa brută se manifestă ca tru"e prostească, incapacitate de reacţie sau iniţiativă necugetată, urmată de regrete i retractări. +ceasta e situaţia lui Faban i a fraţilor lui Iosif. 4el care deţine superioritatea "zică sau materială va " pînă la urmă învins. Mi!loacele spiritualităţii ţin de comportamentul cunoscut mai tîrziu într-o anumită variantă prin *ocrate$ spiritul nu contestă rivalului
forţa, ci i-o accentuează ironic. Uiclenia, disimularea, lingueala sînt forme ale acestui demers ironic folosit pînă ce superioritatea inteligenţei nu va mai " contestată. Iosif îi linguete tatăl, Tamara îl linguete pe Iacob, acesta pe Faban, Iosif îi măgulete pe toţi cei care îi vor servi de trepte ale parvenirii sale pînă la puterea supremă. =ntr-un să anume conte't seviolenţă, poate dezvolta farsa, festa, care trebuie instaureze prin într-un chiar moment decisiv, superioritatea inteligenţei$ benedicţiunea falsă primită de Iacob în dauna lui sau, prostul, dar primul născutN festele !ucate de Iacob lui Faban cu oile tărcate, ca i părăsirea socrului. =nscenările au un caracter !ustiţiarN =n schimb, vor " respinse acele acţiuni de represiune datorate brutalităţii gratuite i prostiei instinctualului$ ultragiul provocat de 6uben, masacrarea locuitorilor cetăţii *ichem de către fraţii lui Iosif, ca măsură de represiune faţă de răpirea #inei de către "ul conducătorului cetăţii. Pi sub acest aspect triumfă morala inteligenţei sau inteligenţa morală. 4înd această lege nu e respectată, inteligenţa înseamnă viclenie rea i chiar inteligenţii suportă consecinţele vicleniei lor. 8 simetrie ironică se dezvoltă astfel prin destinul lui Iacob$ el uzurpă de la sau dreptul primului născut printr-o viclenie, dar devine la rîndui obiectul unei farse !ucate de Faban, care-i aduce în noaptea nunţii pe întuneric nu pe 6ahila, cea îndreptăţită, ci pe Fia. l are impresia că-i revarsă afecţiunea asupra celei iubite, aa cum tatăl său avusese impresia că-i binecuvîntase primul născut. =n legătură cu aceste situaţii, prozatorul emite propoziţia ironică$ %#umnezeu este deosebirea5. Ironia sorţii e combinată cu dialectica. >orţa fără spirit se evidenţiază iniţial$ fraţii lui Iosif, mînaţi de instinct, vor proceda la pierderea lui Iosif, acesta va " cel care va a!unge mai puternic, arătîndu-le, evident, toleranţa caracteristică spiritului raţional. 8 situaţie speci"că permanentă de răsturnare a unor raporturi sociale i morale de"nete aceeai ironie$ toţi stăpînii sînt taraţi, iar servitorii le sînt stăpîni$ Iacob, pentru Faban, Iosif, pentru utifar, comandantul închisorii, pentru faraon etc.
Trebuie precizat însă că ambii termeni sînt prezentaţi în continuă mutaţie. Inteligenţa nu e dată de la bun început, iar caracterul ei moral se obţine printr-un proces de perfecţionare. Iosif îi s"dează iniţial fraţii, chiar i pe iubitul :eniamin, este delator, arogant, îi supraestimează spiritul, aptitudinile, erudiţia, ignorînd este ceea ce este ura e'act motivulcucăcoborîrea ceilalţi sînt aa cum că sînt. l declanează lor pentru i sancţiunea în fundul fîntînii, abia acolo reuind să-i dea seama de erorile sale. #ar, dacă el capătă contiinţa comportamentului eronat faţă de fraţii săi, acetia la rîndu-le au contiinţa că au făcut o gafă ireparabilă. + doua e'perienţă similară este aceea cu nevasta lui utifar, care-l va conduce din nou în %groapă5. +colo va a!unge e'act după ce a atins o nouă superioritate, care-i va permite o nouă s"dare i un comportament echivoc faţă de cea care-l iubete. =n închisoare, el va învăţa ce este plînsul, depăind o nouă treaptă spre puri"care, prin această nouă e'perienţă e'istenţială. "ronia dramatică. 8 singură dată apare i aa-numita ironie dramatică, familiară tragicilor greci, lui *ha?cspeare, teoretizată de romanticii germani. ste acea înscenare enormă, realizată de Iosif, atunci cînd a7ă că fraţii săi au intrat în gipt pentru a cumpăra cereale. Iosif nu-i divulgă adevărata identitate i-i manevrează fraţii, punîndu-i în cele mai diferite situaţii. o formă a răzbunăriiO 8 plăcere a !ocului, în care integrarea e în acelai
timp falsă i autentică, un fel de perversiune a inimii i spirituluiO 4îte puţin din toate, dar mai ales superioritatea celui care dorete să dea o lecţie$ a da o lecţie implică deopotrivă vindicativul i pedagogicul. ste e'act ceea ce-l interesează pe Iosif, care-i iubete fraţii i el nu imprimă !ocului decît o gravitate cu totul relativă. Tensiunea, atîta cîtă e'istă în astfel de !ocuri, provine din denivelarea de informaţie care procură plăcerea L în acest caz chiar morală. Iosif tie ceea ce fraţii lui ignoră, cititorul tie ceea ce tie Iosif. *uperioritatea lui Iosif apare ca un simulacru al poziţiei absoluteN înscenarea reproduce dialectica pedagogiei
divine, atît de frecvent amintită în #ec$iul %estamenti care cuprinde următoarele faze$ superioritatea demiurgului e contestată de un individ inferior, de un terestruN urmează procesul de evidenţiere a superiorităţii negate grosolan i de reinstaurare a ordinii de drept prin pocăirea contestatarilor )6enC Uoeltzel,Le 7ire du 'eigneur , 1@@3. Momentul "nal e unulMann de veselie, de !ubilaţie armonioasă. *e vede clar că Thomas speculează această înscenare, pentru a indica ironic terestrul modelului divin. Corecţia ironică. Kn procedeu subtil dislocant al ironiei constă în acceptarea unei situaţii ca "ind verosimil incontestabilă, i care e supusă apoi unor corecţii. Kneori atît de importante, încît se anulează semni"caţia punctului de plecare tradiţional. 4orecţia ironică a informaţiilor biblice se unete, adeseori, cu intervenţia ironică a autorului în relatare. +ceasta se face în sensul ruperii
"cţiunii, prindemisti"catoare accentuarea ironică impersonală, i propriu-zis prin corectarea a e'agerărilor i rotun!irilor. 4omentariul auctorial e direcţionat către persona!e, sau către cititor, prezentînd adevărul din punctul de vedere al celor care au dat te'tele i refăcîndu-l din acela al celor care au avut de suferit de pe urma acţiunilor eroilor biblici. ersoana folosită este aceea elegant impersonală a stilului tiinţi"c, solemn, uor teatralizant... %+adar, să ne cîntărim bine cuvintele, ferindu-ne, deopotrivă, i de o îngăduinţă plină de slăbiciune faţă de tradiţie, dar i de o atitudine critică nesăbuită, i să constatăm că faţa tînărului adorator al Funii, aezat lingă fîntînă, era plăcută chiar i în cusururile ei. +semenea precizări introductive, scenarizante erau cunoscute romanticului Halter *cott sau realistului :alzacN aici, însă, prin materie i probleme, ele capătă un rol special, ironic. Intervenţia este tipică, pentru orice situaţii. Iată una, indiferent de faptele comentate$ %*cena aceasta, descrisă adesea, a fost socotită de unii ca "ind apocrifă i că nu aparţine întîmplării istorice. e nedreptN căci este adevărată i toate probabilităţile mărturisesc în favoarea sa. Fegătura cu cititorii e una de misti"care cazuizată$ %#acă am " un născocitor de basme, atunci
am socoti, printr-o tăcută înţelegere cu cititorii, că intră tocmai în meseria noastră să le desfăurăm prin faţa ochilor, pentru a-i distra o clipă, poveti înelătoare sub haina adevărului, indiferent dacă ceea ce am spune ar părea îniruire de palavre nemaiauzite, i astfel ne-ar e'pune învinuirii că nu avem pe buze decît năzdrăvănii minciuni vînătoreti, unpesingur scop, i anume acelaide a ne urzi succesul iurmărind de a-i ului creduli, depăind marginile îngăduite. 4u atît mai mult, că nu aceasta e menirea noastrăN să ne spri!inim, dimpotrivă, numai pe tirile transmise de tradiţie, adică tocmai pe acele tiri care nu sînt mai puţin întru totul convingătoare deoarece n-ar " universal cunoscute, iar unele dintre ele ar avea un aer neobinuit de noutate. #eci, sîntem în măsură să ne rostim cu sînge rece părerile, cu toate că tonul glasului nostru este stăruitor i hotărît, i respingem dinainte toate întîmpinările care ni s-ar putea aduce5. recizarea raportului dintre operă i autor implică suprapunerea cu lumea i creatorul lumii, de unde contaminarea "ecărui termen, i familiaritatea cu cel transcendent$ %+ceastă seminţie simţi nevoia înnăscută, poruncitoare, de a adînci esenţa lui #umnezeuN de la început încolţi în ea o mare aptitudine de a dezvălui caracterul supralumesc al 4reatorului, universalitatea i spiritualitatea lui, i, de asemenea, de a delimita că el îngloba lumea fără a " înglobat de ea )întocmai cum povestitorul înglobează propria sa Istorie, dar aceasta nu-l înglobează pe el3$ cuprindea, adică, un embrion menit să se dezvolte cu timpul i prin strădanii dureroase să a!ungă pînă la deplina cunoatere a adevăratei esenţe divine5. #upă "'area situaţiei persona!ului concret, apare intervenţia de acest tip$ %Uom reveni. #eocamdată, osînditul stătea culcat, la mare strîmtoare, în chiţimia de scînduri ce slu!ea drept cabină i arest sever, într-un caiac mic din lemn de salcîm cu puntea smolită...5. aragraful anterior prezenta starea interioară a persona!ului Iosif, gîndurile saleN el este părăsit ca interioritate, ca i cum nu s-ar " a7at acolo, ca i cum ar " fost în continuare vorba de alte realităţi, din alte locuri. +utorul ca
povestitor poate deveni un persona! decisiv care-i mînuiete cititorii$ %+r " regretabil dacă după aceste întîmplări, mulţimea auditorilor s-ar împrătia veselă, gîndind $ R#e vreme ce frumosul Wu sîntX a fost rostit, nimic mai frumos nu se poate ivi, căci doar a reprezentat punctul culminant al istorisirii, i pentru că noi cunoatem deznodămAntul acţiunii, este cu neputinţă mai departeacum să seipetreacă iarăi ceva emoţionantS. L &u vă ca lăsaţi amăgiţi i rămîneţi cuminţi laolaltă. +utorul acestei istorii, adică acela care urzete tot ce se petrece, i-a hărăzit mai multe puncte culminante i se pricepe să-i gradeze efectele5... %#esigur, oricine poate ti istoria. Fucrul important, însă, este de a " fost de faţă. L #ar ne pare că sfatul nostru stăruitor a fost inutil, deoarece nici unul dintre ascultători nu s-a clintit din loc5... Ironia apare în momentele care ar pretinde senzaţionalul i atracţia, înscenările spectaculoase, sau cînd autorul însui înscenează, dar nu uită sau îi aduce aminte la timp că înscenarea "cţiunii e cunoscută. 4a în cazurile tragediilor clasice, se cunoate subiectul, dar se ignoră, eventual, mi!loacele de a a!unge pînă la deznodămînt$ Thomas Mann respinge i acest procedeu, transformîndu-i refuzul într-un procedeu, bazat pe rutina tradiţiei i pe anularea intermedierii vreunei afectivităţi între cititor i "cţiune. 4apitolul care ar trebui să ofere punctul culminant al povetii lui Iosif cu soţia lui utifar începe astfel$ %&erăbdarea celor din cercul ascultătorilor notri a a!uns, fără îndoială, la culme, ca să a7e ceea ce tie, dealtfel, "ecare. Iată însă că, acum, a sunat ora de a-i satisface L o oră suprem-sărbătorească, o întorsătură hotărîtoare a istoriei, mereu neschimbată din chiar clipa cînd s-a ivit pe lume i s-a povestit pe sine de la început...5 4ontradicţiile ironice din a"rmaţiile te'tului sînt numeroase. +"rmarea festivă că punctul a fost atins se face după ce, de nenumărate ori, sistematic, cronologia a fost anulată, după impunerea ideii de repetiţie, prin atribuirea perfectei cunoateri a situaţiei de către cititori etc., pentru că, aa cum a"rmă un laitmotiv al cărţii, istoria s-a povestit pe ea însăi de la începuturi.
rocedeul corecţiei apare în descrierea "zică a persona!elor. rozatorul acceptă imaginea tradiţională a unui Iosif frumos, dar toate precizările pe care le aduce privind imaginea tînărului Iosif fac din acesta un tip destul de comun. Fa maturitate, Iosif este un bărbat aproape corpolent, aa cum i-ar sta bine vîrstei. Uariaţii "zice prin lui utifar, în funcţie evoluţia pasiunii pentruapar Iosif, darsoţia ele decurg invers faţă dede cele care ar " normale. 8ile lui Iacob sînt obinuite, dar devin %prestigioase5 i cei care le cumpără o fac numai pentru a se lăuda cu ele, aa cum în epoca modernă cineva s-ar lăuda cu cumpărăturile obinuite într-un magazin sau de la o "rmă celebră. Kn nivel important al corecţiilor, al a!ustărilor este acela al cifrelor simbolizante, ezoterice, iniţiatice, frecvent folosite în te'tele sacre i magice. ngels observa tehnica ezotericilor antici care transformau cuvintele în cifre i e'ecutau calcule complicate, în scopuri divinatorii )A&ocali&sul, ;;<3. Thomas Mann prelungete acţiunea prin ironie i ze7emea. #acă apar în vis apte vaci grase urmate de apte slabe, sau apte spice pline i apte seci, prozatorul a"rmă că cei apte ani puteau să " fost în realitate numai cinci, după cum anii grai nu au fost neapărat toţi la fel, i nici măcar foarte grai, iar cei slabi n-au fost întru totul slabiN făcînd aceste consideraţii, acceptîndu-le ca posibilităţi, ironistul are gri!ă să a"rme că apte este totuna cu cinci, i că cinci poate " în fond apte. #ar asemenea egalizări asigură neutralizarea perfectă a funcţiei sacrale a numărului. =ncă mai subtile sînt calculele invers dezvoltate pentru a spri!ini evidenţa numerelor sacre prin tot felul de operaţii aritmetice fortuite, împărţirile, adunările, scăderile, devenind un mi!loc ironic de a a!unge cu orice preţ la aceste numere. fortul e evident, rezultatul, ostentativ, sensul operaţiei, ironic$ anii petrecuţi de Iacob la unchiul său Faban constituie un prete't pentru calculul ironic. #acă numărul 0/ de"nete conspiraţii sau adunări, se fac eforturi pentru a-l preciza. &umărul /, acela al fraţilor, este poate real, dar lipsit de orice valoare pentru că #ina aproape nu e'istă, iar
Iosif este cel reliefat dincolo de număr. *e insinuează astfel dislocări ale valorilor semni"cative tuturor grupărilor similare$ cei / apostoli, etc. 4ele două procedee folosite sînt, prin urmare, distrugerea numerelor "nite, cu valoare sacră, prin corecţii i a!ustări i "nisarea numerelor ne"nite, sau inde"niteN într-un sens, se corporalizează abstractul ezoteric, în celălalt, se esenţializează concretul. Kn alt tip de corecţie îl constituie depăirea te'tului sacru prin precizări de circumstanţe. =n forma cea mai largă, acest procedeu se bazează pe un baga! enciclopedic bogat, din care decurge cazuistica de rigoare. &u este prezentată doar o religieN varietatea asigură un fel de barochism al imaginilor doctrinale, neutralizate reciproc odată cu evidenţierea punctelor comune, printr-un permanent act de comparativism ironic.4omparatismul i relativizarea prin corecţie funcţionează i prin superiorităţii unei religii. 8pţiunea religioasă a dussuspectarea adesea la refuzul a tot ceea ce nu aparţinea opţiunii. Iacob este un asemenea individ, pre!udecăţile "ind întărite de lipsa de contact i confruntare cu alţii. Iosif, care se deplasează, constată pluralitatea religiilor i unitatea lor obsesivă în căutarea i susţinerea absolutului$ %#ar însui timpul dimpreună cu spaţiul alcătuiau o unitate vie i o comunitate între diferitele aspecte ale lumii i forma spiritelorN de aceea, singura noutate de care Iosif ia dat seama în călătorie, a fost că el i cei din neamul său nu constituiau specimene unice în lume, fără nici un termen de comparaţieN i i-a mai dat seama, deopotrivă, că o mare parte a meditaţiilor i a năzuinţelor strămoilor săi, cu alte cuvinte căutarea chinuitoare a lui #umnezeu i speculaţiile lor pătimae, au fost mai puţin un privilegiu distinctiv, cît mai ales e'presia timpului, ţînind de pe acest fragment de spaţiu al teritoriului colectiv L sub rezerva, evident, a deosebirii "reti, a binecuvîntării i a dibăciei de a trage foloase5. &atura preocupărilor religioase nu prezintă aici nici un echivoc.
Tot din informaţia enciclopedică decurge reconstituirea elementelor de civilizaţie, dezvoltată în sensul unui pitoresc vestimentar, antropologic, comportamental, ritual. ceva din povetile orientale în atmosferă, s-ar putea recunoate procedeele romanticilor din relaţiile de călătorie. 6omanul e o enciclopedie a antichităţii, sîntostentativ topite în elementele descriptive sau, dimpotrivă,informaţiile sînt avansate în comentariile erudite. +proape "ecare eveniment devine, ca la alţi cîţiva prozatori moderni, de la roust la Musil, un prete't pentru un eseu$ capitolele sînt presărate cu eseuri despre timp, "lozo"a istoriei, religiei, economie politică, astronomie, astrologie, medicină, mitologie comparată, frumuseţe, cabalistică etc. etc. &u lipsete prezentarea riturilor i moravurilor$ nunta lui Iacob e o ocazie pentru realizarea culorii mitologice i deopotrivă realiste, printr-o aparenţă a acumulării de micare, obiecte, indivizi, totul în cadrul unui pitoresc fastuos i totui stilizat. +celeai particularităţi de"nesc viaţa cotidiană egipteană. eisa!ul este i el stilizat la ma'imum, astfel că părînd realist este totui arhetipal$ dealtfel, o mare atenţie se acordă elementelor imuabile, in"nitul astral avîndu-i, bunăoară, un rol esenţial. Kn rol important în tehnica ironicului îl au formulele de precizare, accentuare, circumstanţializare folosite de Thomas Mann în sens inadecvat, nefuncţional, deviator sau pur i simplu anulator. rocedeele de bază sînt cunoscute ironiei retorice$ a"rmaţia în termeni negativi, negaţia în termeni a"rmativi. #acă tehnica e cunoscută, variaţia n-a atins niciodată o asemenea amploare ca în romanul lui Thomas Mann, i n-a fost niciodată aplicată la o asemenea materie. Kn rol ironic îl au formulele de introducere, de întărire sau accentuare, cînd se întărete e'act ceea ce prin tradiţie n-ar " avut nevoie, adică elementele doctrinare. fectul de întărire categorică este contrar celui produs de gravitate$ se relativizează conţinutul obiectului accentuat. >ormule case &rea &oate, desigur, &otrivit 5nvăţăturii la care ne referim, se &utea s&une,
5ntr+adevăr, fără 5ndoială, ţin de relativizarea a ceea ce părea concret, stabil în doctrină, după cum se stabilizează ceea ce nu părea clar$ &resu&une, cam, &oate, de8ocamdată9 :;n orice ca)< introduce a"rmaţii categorice. +ceeai frază include a"rmaţii categorice contradictorii $ %&oi tim foarte bine sau &resu&unem
în mod negreit...5 Knele interesat procedee să evidenţiază distanţarea ironistului faţă de obiect, rupă legătura afectivă dintre cititor i te't$ în mi!locul unei fraze serioase, grave, despre o situaţie magică, autorul introduce un %cum spuneam5, între virgule, i efectul este brusc aneantizator. >recvent, intervine autorul care ar face opinie comună cu spectatorii dramei, ca în momentul reconstituirii pierderii lui Iosif prin minciuna soţiei lui utifar$ %+tunci, soţia lui utifar, adresîndu-se slugărimii soţului său onori"c, strînsă în parte în spatele ei, în parte în faţa sa, în curte, rosti faimoasa apostrofă pe care omenirea din toate vremurile o dezaprobă, la fel ca i noi, care, indiferent de tot ce am făcut pentru cauza i legenda acestei Mut-emenet, ne vedem siliţi totui s-o blamăm, dar nu din pricina ine'actităţii a"rmaţiei sale, care ar putea trece drept o fabulaţie a adevărului, ci "indcă n-a ovăit să aţîţe spiritele, să se folosească de un discurs demagogic5. Thomas Mann nu folosete, în microconte't, ironia localizată printr-un obiect, ci acumulările, lanţurile, reţelele de a"rmaţii, precizări i negaţii ironice, obligîndu-l pe cititor să revină asupra frazei, să încerce să reconsidere a"rmaţiile prin confruntare. +lteori, maniera e aceea a englezescului dr! mock$ %Mai-*ame, eliberat în această privinţă de orice responsabilitate, putea să se mărginească, perfect împăcat, în epoca sa primitivă, măcar că destul de foarte tîrzie, să facă act de credinţă i de divinaţie. *ursa srcinară ne spune că #omnul îi întinsese mila sa asupra lui Iosif i că acesta o a7ă mulţumită guvernatorului temniţei.5 +cest %i5 putea să arate că bunătatea cerească manifestată faţă de "ul 6ahilei dăinuia în bunăvoinţa resimţită pentru el de inima vătafului corvezilor. +sta înseamnă însă să confunzi favoarea cu mila. #umnezeu nu-i acordă lui Iosif harul
să-i atragă interesul comandantuluiN ci, dimpotrivă, simpatia i încrederea, într-un cuvînt, credinţa, pe care ivirea i purtarea lui Iosif le insu7ară vătafului temniţei, proveneau mai curînd din instinctul infailibil al omului bun, în stare să recunoască obiectul favorii divine, adică sigiliul divin pus pe acest întemniţat L deoarece buniar areaici drept caracteristică puterea de distinge i respectaomul divinul, bunătatea i înţelepciunea se auneau atît de strîns că par, în de"nitiv, să nu facă decît una. +adar, drept ce-l socotea Mai-*ame pe Iosif O... Mereu o precizare retractil-a"rmativă cînd ar trebui să "e negativă, negativă cînd ar trebui să "e a"rmativă, în sfîrit, interogaţia, cînd totul ar părea relativ lămurit ca punct de plecare pentru o altă serie de precizări ironice. =n faţa faraonului, Iacob începe să fabuleze i prozatorul notează solemn$ %Iacob e'ageră i de data aceasta. +dică, el mărturisi, după cum sîntem informaţi, că ar avea o sută treizeci de ani L ceea ce reprezenta, din întîmplare, o cifră cu totul arbitrară. Mai întîi, nu prea tia nici el cît era de bătrîn L i, dealtfel, oamenii din sfera lui de lume, nu-i cunoc nici astăzi vîrsta. Pi, apoi, noi tim că-i era hărăzit să trăiască cu totului tot o sută ase ani L adică o vîrsta "rească, dei destul de neobinuită.5 %Adică5 marchează de obicei o recurenţă în te'tul lui Thomas Mann, re7ectînd obsesiv supraprecizarea în sens deviator, deformator, relativizant. 4antitatea elementelor de introducere a precizării, ca i a virgulelor, este enormă. *e racordează mereu realităţi, idei, opinii contrare$ vîrsta e "rească, dar neobinuită. Iacob prezice "ilor viitorul, de obicei invers$ %#ar ceea ce privirea de muribund a lui Iacob n-a văzut, a fost faptul că sîngele lui Fevi era menit unei mari slăviri, i că, într-o bună zi, a cucerit statornica preeminenţă a preoţiei. *ă constatăm respectuoi că suprema sa viziune profetică a greit din acest punct de vedere L i încă din altele...5 Pi, puţin mai departe, ca o concluzie polemică, aparent serioasă$ %+ceste cîteva nepotriviri au pentru noi o mare însemnătate. =ntr-adevăr, nu sînt oare destule minţi pătrunzătoare ce a"rmă că binecuvAntările lui Iacob
au fost urzite mai tîrziu, adică pe vremea lui Iosua i, prin urmare, ele n-ar " decît nite Rprevestiri retrospectiveSO =n faţa unei asemenea a"rmaţii neîntemeiate, nu ne rămîne decît să ridicăm nepăsători din umeri L nu numai "indcă sîntem prezenţi la căpătîiul tatălui muribund i că, deci, vorbele pe care le-a rostit leam auzit pe chiar noi, cu urechile noastre, i pentru căîntîmplările ne spri!inim adevăruri din a doua mînă, dar căpătate după pe care le anunţă, adică profeţii antidatate menite să evite foarte uor orice eroare. 4ea mai bună dovadă de autenticitate a unei prevestiri este tocmai ine'actitatea sa.5 (arodia te=telor sacre. Te'tul sacru se caracterizează printr-o anumită impenetrabilitate care-i menţine funcţia doctrinară. =n aceeai măsură, însă, susţinerea acestei funcţii reduce interesul celui insu"cient polarizat de el. 8 penetrabilizare a te'tului e
oferită de apătrunderea în universul mistic printr-o aparentă divulgare articulaţiiloromului acestuia, sau prin aa-numita coborîre a transcendentului. Kltimul caz e cunoscut bunăoară liricii romAne interbelice populată de ţărani săvîrind muncile obinuite, încon!uraţi de o "guraţie angelică. 4ealaltă soluţie, mai subtilă, presupune două procedee$ istoricizarea prin actualizare i actualizarea prin istoricizare. Mitul lui Isus nu e istorieN dar evenimentele care-l compun sînt istoricizate printr-o actualizare bazată pe evenimentul istoric coincident$ A Fable de Hilliam >aul?ner. rin celălalt procedeu, mitul e istoricizat i devine actual printr-o e'tindere în chiar cadrul lui, în epoca sa. ste aa-numita reconstituire sau evocare istorică. +ctualizarea ca i actualitatea depind de schema con7ictuală de bază sau de elementele adăugate prin e'tensie$ unele pot asigura valori"carea celorlalte. +mbele posibilităţi se realizează printr-un contrast faţă de te'tul mistic, a cărui informaţie este redusă i ambiguizată prin lipsă de circumstanţe. Tensiunea generată servete mitul, imanentizarea avînd rolul de urmă pascaliană, dar îl deservete în acelai timp, divulgîndu-i sensurile. 8rice te't de acest tip prezintă o funcţie curentă, de întrebuinţare, care asigură vieţii, dacă nu un sens, cel
puţin un mod limitat de organizare, i unul ocult, care face posibilă eternizarea problematicii i a funcţiei de interpretare. #ar creterea numărului de soluţionări e'istenţiale prin repetarea i aplicarea aceleiai scheme oculte produce diminuarea spaţiului ocult, pînă la suprimarea misterului. 'istă, însă, i posibilitatea de a diminua funcţia doctrinară prin aceleai două dezvoltări amintite, dar în sens parodic, desacralizator. =n aceste cazuri se realizează de asemenea o tensiune binară, prin contrastul între te'tul de bază i parodia sa. *e observă, însă, că parodiile tradiţionale ale te'telor doctrinare constituie mai mult forme ale burlescului prin dilatarea unor elemente implicate în te'tul de bază, decît o speculare a manierismului acestuia. =ntr-o variantă mai comple'ă, motiv pentru care se imaginează structuri tensionate ternar, prin contrastele stabilitea între trei tipuri de te'te$ modelul doctrinar, te'tul ca e'tensie acestuia, în sensul penetrabilităţii lui doctrinare, i e'tensia parodică, ireverenţioasă, de echilibrare logică a misticului. =n situaţiile tradiţionale, formele amintite e'istau separat. Modernii aduc construcţiile sintetice i sincretice subordonate unei contiinţe ironice. arodia aceasta e complicată prin valori"carea stereotipiilor unei viziuni paradigmatice asupra lumii i istoriei ca inventar de fapte. inclus în acest spectacol parodic nivelul transcendent, prin considerarea lui înbunăoară, funcţie deprin clieele realităţilor sociale. arodia divină apare, relatarea în termenii politici teretri i moderni a unor situaţii divine$ %în sferele i ordinile supreme, bănuieli neîntemeiate se ţineau lanţ L unele dintre ele susţineau pe optite, contrariul, adică era vorba de o presupunere cu neputinţă de dovedit, însă foarte verosimilă, deoarece umbla zvonul că sugestia izvorîse într-o epocă îndepărtată, de la marele *amael, dinaintea luminoasei căderi, cînd, deci, mai era foarte apropiat de tron... în sferele i rangurile îngerilor se vorbi pe larg că marele *amael cîtigase Tronul de partea lui cu sfaturile sale L
de fapt, cu sfaturile sale de o viclenie desăvîrită, încît nu se poate să nu pufneti de rîs în faţa acestei sincerităţi deghizate cu o neruinată obrăznicie, a acestei măti de o perversitate i o răutate, care nu întîrzie să trezească chiar i oarecare simpatii în sferele îngerilor.5 +cest tip de frază constituie o dezvoltare parodică a !argonului i memorialisticii politice în mesa!e funcţie de obiect tabuizat$ informaţiile sînt, de fapt, serii de de un dezinformare prin a"rmare i retractare ironică, prin false accentuări i aparente negări, păstrîndu-se toate sinuozităţile i echivocurile posibile. Autorul ca &ersonaj ironic. =n "cţiunea ironică, rolul esenţial îl are autorul, care-i manevrează persona!ele i pe cititor după voia sa, deţinînd o superioritate manifestată faţă de primele prin "cţionalizarea propriu-zisă a e'istenţei lor, anticipîndu-le
biogra"a, revenind este i cînd este nevoie, lipsindu-le de prezent, de trecut, cînd de viitor, faţă denu ultimul prin ruperea convenţiei verosimilului al cărui efect principal e contopirea cititorului cu viaţa persona!elor$ prozatorul impune distanţarea, cînd participarea afectivă a cititorului ar putea să devină decisivă. +ceasta se face prin ruperea cronologiei naraţiunii, prin intervenţii retrospective i anticipative. rozatorul pune, de e'emplu, %proiectorul5 pe Mai-*ame, comandantul-ef al închisorii unde Iosif este deţinut$ %+cum, iată-vă linitiţi, la fel cum a fost i Iosif, asupra caracterului ciudat al administratorului temniţei în mîinile căruia îl încredinţase stăpînul său. ra un om deosebit de cumpătat i simpatic, în po"da placidităţii sale monotone, iar naraţiunea noastră, gri!ulie să nu lase nimic în umbră, s-a grăbit intenţionat atît de puţin să abată, odată pentru totdeauna, proiectorul său luminos de la această siluetă bondoacăN căci a fost îndelung luminată pentru a vă da răgazul să vă întipăriţi în minte trăsăturile unei personalităţi necunoscută pînă acumN întrucît era chemată să !oace un rol deloc neînsemnat i acest fapt este deopotrivă de netiut în istoria care se repetă cu toată "delitatea aici, din nou. =ntr-adevăr, după ce a fost vreo cîţiva ani eful lui
Iosif i vătaful muncilor silnice, Mai-*ame trebui să rămînă multă vreme pe lîngă Iosif i să ia parte la urzirea unor mari i vesele întîmplări, i rugăm muza să ne dea puterile necesare pentru a le descrie cît mai e'act i pe potriva subiectului.5 +cest tip de anticipare se bazează, de fapt, tot pe o contiinţă retrospectivă )se presupune se tie totul e'istenţa luisistem Iosif din#ec$iul %estament , cumcăcunoscute sîntdespre situaţiile din orice mitologic, care apar ca scheme e'istenţiale ireductibile3, i pe de altă parte dintr-un defect al cititorilor de romane cu subiecte cunoscute, total previzibile, care au speranţa sau certitudinea că reluarea unui asemenea subiect trebuie să se facă prin deformări spectaculoase ale modelului srcinar. 8r, Thomas Mann povestete e'act ce s-a întîmplat, nu deformează, cel puţin sub acest aspect, frustrîndu-i cititorul dornic de ireverenţe, dar i pe cel care ar " ateptat susţinerea artistică a unei doctrine. 4ombinarea retrospecţiei cu anticiparea se face nu numai în limitele unui traiect biogra"c, ci i prin evoluţia generală a umanităţii$ de unde evidenţierea stereotipiilor i repetiţiilor, ca forme absolute ale uni"cării trecutului cu prezentul i viitorul, a simbiozei retrospective-anticipative, a evoluţiei parado'ale, previzibile i totui imprevizibile, în măsura în care traiectul umanităţii presupune evoluţia, dar materia evoluţiei este modelată după o schemă unică. 8rice element de personalizare a faptelor unui individ, "e el i marcant, îi găsete o e'empli"care anterioară i una posterioară, uneori prin racorduri simbolice forţate, posibile tocmai prin vastitatea cadrului. Fa aptesprezece ani, Iosif e aruncat în fîntînă de fraţii săi, i acest eveniment este echivalat cu o coborîre dincolo de pămînt, formă de puri"care i iniţiereN la douăzeci i apte e aruncat în temniţă de utifar, care nu prea dorea să facă acest lucru$ prima dată învaţă ce e umilinţa, a doua oară ce e plînsul. 6etrospectiv, evenimentele ar trimite la Jhilgame, anticipativ, la Isus 4hristos. otopul, prăbuirea Turnului :abel i seceta din gipt, *odoma i Jomora sînt evenimente stereotipe L oamenii trebuie sacri"caţi pentru că
sînt %miei ai #omnului. =nălţarea la cer a lui Tammuz-+donai o anticipă pe a lui Isus. Tîrîrea lui Iosif printre mărăcini i pietre precede întîmplările de pe dealul Jolgotei. =n ansamblu, s-ar da ideea de ciclu$ %Kn ciclu se isprăvea, un mic ciclu împlinit adesea i, în acelai timp, unul mai mare, care se repeta mai rar$ deoarece revoluţiile ambelor cicluri+ceastă coincideau i gravitau laolaltă în !urul unuia i aceluiai centru5. indicaţie introdusă undeva în legătură cu Iosif este e'actă pentru roman i întreaga istorie. ovestea celor apte ani de abundenţă i a celor apte ani de secetă e preluarea unei situaţii în care au fost implicaţi zeiţa Itar i Jhilgame. Iosif este unul dintre cei care merg în gipt, alţii vor fugi din gipt, mai înainte sau mai tîrziu. Te'tele s"nte abundă în bărbaţi alei, ispitiţi de neveste aristocrate, pe care ei le resping obligîndu-le să se răzbune, dar numai pentru a asigura astfel puritatea aleilor. Iuda, fratele lui Iosif, este similar cu Iuda, discipolul lui Isus$ la fel, ar dori să-l vîndă pe cel superior pentru treizeci de arginţi, ba chiar i pentru douăzeciN în acelai sens ironic, el este %omul contiinţei5. +semenea uni"cări prin impunerea locului comun distrug imaginea unui monopol cretin asupra lumii$ în spiritul unei mitologii comparate se arată că totul a e'istat înainte de a " atestat, într-o in"nită fîntînă a timpului. #e aceea, faptele istoriei sînt relativ puţine i simple, chiar simpli"cabile$ doar comentarea lor cazuistică duce la limitele ma'ime ale comple'ităţii. Totul ar corespunde i ar ilustra repetiţia, stereotipia. %=ntîmplările pe care le trăia Iosif erau numai imitaţie i succesiuneN Iacob le trăise înaintea lui, cu mici variante i este o taină să constaţi cum, în acest fenomen de succesiune, faptele voite de om se amestecă dimpreună cu faptele impuse de soartă, în aa fel încît nu se mai poate deosebi cine anume imită trecutul i-l repetă$ individul sau soarta. Interiorul se oglindete în e'terior i, pe cît se pare, se materializează involuntar într-un fapt care dăinuie în genere, legat de individ i făcînd una cu el dintotdeauna. 4ăci noi mergem pe urmele celor dinaintea noastră i orice viaţă este un prezent turnat în tipare mitice.5 #ar ideea de
programare in"nită, stereotipă face posibilă prezicerea, prognoza, care apare în acest conte't de condiţionări drept o eternă prudenţă i vigilenţă a zeilor. #iverse evenimente ale operei ilustrează această viziune din toate punctele de vedere, prin toate răsturnările, facilitîndu-se parado'ale contaminări de situaţii istorice. +nacronismul e bunăoară folosit ci în al sens retrospectiv, dar nu dinparado'al unghiul epocii prezentate, autorului, asociaţiile funcţionînd în sensul uni"cării stereotipe ironice. 'istenţa socială ceremonializată a aristocraţiei egiptene este similară cu cea englezăN mai mult, nobilii egipteni sînt la lunc$, iar faraonul +menhotep e comparat cu un tînăr aristocrat englez degenerat biologic prin puri"care genealogică. 8raul Mem"s este orice metropolă, cu lumea pestriţă de rigoare, cu amestecul de lu' i mizerie, de cartiere sărace i rezidenţiale, care poate face obiectul unui reporta!. +pare eternitatea unor situaţii nemitologice$ problemele politicii internaţionale, probleme de economie politică, demersurile la graniţă pentru intrarea într-o altă ţară. Maniera de a face comerţ sau tratativele ca amestec de politeţe, viclenie, sînt aceleai peste cîmp. Dis&onibilităţile ironice ale tim&ului9 #istrucţia unui sistem fără a pune ceva în loc de"nete nihilismul. Thomas Mann nu e un nihilist. unctul arhimedic al concepţiei sale este credinţa într-o e'perienţă materială i spirituală a omenirii cuprinsă în ceea ce se numete istorie i trecut. Timpul fundamental al romanului este
trecutul. Trecutul e văzut însă ca un %prezent dincolo de timp5N el nu acoperă o evoluţie, ci un inventar de scheme evolutive, actualizabile. +cest timp fenomenologic i etern dă perspectiva demiurgică, absolută, care permite să se vorbească despre o epocă din interiorul ei, să "e văzută în ea o altă epocă, orice epocă. rin Iosif i fraţii săi, Thomas Mann îi perfecţionează la ma'imum procedeele i predilecţiile cunoscute din opera anterioară. Knele pasa!e dau relativ e'act concepţia sa despre istorie$ %Istoria este urzită din întîmplări împlinite, dar i din acelea care nu încetează să se desfăoare în timp. =nsă ea mai
este alcătuită, de asemenea, i din straturi aezate unele peste altele, dimpreună cu aceea a7ată sub pămîntul pe care-l călcăm cu picioarele, i cu cît rădăcinile făpturii noastre pătrund mai adînc în păturile de nepătruns a ceea ce rămîne în afara i dedesubtul marginilor "zice ale eului nostru, dar care, cu toate acestea, îl determină i-lpuţin hrănesc, astfel încît,vorbi în orele cînd lumina minţii noastre este mai intensă, putem la persoana întîi, ca i cum totul ar face parte integrantă din carnea noastră L cu atît viaţa ne este mai încărcată de sens i cu atît mai intens se pomenete sporită demnitatea su7etului nostru întemniţat în carne.5 4aracterul inde"nit al trecutului e astfel prezentat în legătură cu un eveniment oarecare i, tocmai de aceea, cu orice eveniment$ %+ici povestirea noastră se revarsă în plină taină i, astfel, ne rătăcim$ altminteri spus, în această taină, este însui in"nitul trecutului, "ecare punct de plecare secare dovedete nălucitor, deoarece ţinta spre care tindem se trage venic îndărăt, căci tainica sa esenţă depinde de faptul că nu izvorăte din ideea de întindere, ci din aceea de sferă. ropriu-zis, întinderea nu are taină. Taina dăinuiete în sferă. #ar aceasta se urzete din împliniri i corespondenţe, "ind alcătuită din două !umătăţi, adică dintr-o emisferă superioară i o emisferă inferioară, cerească i pămîntească, amîndouă împlinindu-se într-un tot, în aa fel încît ceea ce este sus se a7ă deopotrivă i !os, i ceea ce se împlinete pe pămînt se repetă în cer, aceasta din urmă regăsindu-se în primul. 4orespondenţa acestor două !umătăţi, care suprapuse formează un tot i se unesc pentru a alcătui o sferă, echivalează cu un adevărat schimb, prin urmare cu o micare de rotaţie. *fera se rotete$ asta dăinuiete în însăi natura sa. *us devine !os, !os devine sus, astfel încît nici nu se mai poate vorbi de sus i !os. &u numai că pămîntescul i cerescul se recunosc unul într-altul, dar, datorită micării de rotaţie a sferei, cerescul se preface în pămîntesc, iar pămîntescul în ceresc, de unde rezultă adevărul că zeii pot a!unge oameni i oamenii, la rîndu-le, zei.5 +ceastă eternă
micare îi permite unui individ să e'prime poziţia altuia$ Iosif devine bărbatul din Kr, strămoul său. Kn eveniment este devenire i revenire. #espre un asemenea persona! se poate scrie, indiferent de acţiunile sale$ %&umai că, faptul acesta făcea parte din caracterul rolului său, iar el, "ind avertizat că orice întîmplare este împlinire, tot ceea de ce mai se petrecuse în trecut era în conformitate cu un tia plancă statornicit înainte$ adică însemna că nu se ivea pentru prima dată, ci se producea într-un ritm ritual, potrivit unui model dat, redevenind prezent ca i prăznuirea unei sărbători, deci cu periodicitatea unei sărbători5. Kn asemenea punct de vedere e'clude determinarea divină$ un #umnezeu care a făcut odată pentru totdeauna totul este e'act mecanismul material, in"nitul transformărilor fără cauză. #e aici relativitatea i chiar neutralizarea ideii de timp, "e din interior, prin rol, "e din e'terior, prin cicluri. %#ouăzeci i cinci de ani L dar pentru Iacob au trecut ca un vis, cum se petrece îndeobte viaţa omului...5 se spune despre perioada de edere a lui Iacob la unchiul său Faban, comentîndu-se apoi$ %*e poate discuta ce face să ne treacă timpul mai bine i mai repede$ uniformitatea sau variaţia ce fracţionează timpul, oricum, de trecerea timpului este vorba$ tot ce e viu tinde înainte, tinde să străbată vremea, tinde, în fond, spre moarte, închipuindu-i că aleargă spre scopuri i momente cruciale ale vieţii, i chiar dacă, pentru om, timpul este fracţionat i împărţit, în epoci, el este totodată i uniform, tocmai ca timp al său, scurgîndu-se în condiţiile neschimbate ale premiselor eului său, astfel că, în vreme ce timpul i viaţa se petrec, lucrează mereu simultan ambele forţe ce-i sînt favorabile$ uniformitatea i fracţionarea.5 +adar, omul este o a"rmaţie a timpuluiN este o in"rmare a sa, prin ciclul istoric. Conclu)ii. Ironia practicată de Thomas Mann, cu deosebire în "osif şi fraţii săi, este o marcă a lucidităţii, acţiunea ei corectivă funcţionînd în maniera goetheeană de compensare a realităţii. *ub raport literar, ea nu permite "cţiunii să se confunde cu realitateaN sub raportul conţinutului, ea interzice iraţionalismului
dogmatic să organizeze lumea. >aptelor religioase, aa-zis decisive, le arată limiteleN nelimitatului îi arată formele "nite i arti"ciale care l-au generat în plan spiritual. =n felul acesta, ironistul echilibrează faptele i semni"caţiile, sugerînd că ceea ce e'istă a e'istat$ lumea se schimbă pentru că e imuabilă. Kn asemenea de vedere are un )redactarea rol importantromanului atît într-ocoincide perioadă depunct dominare a dogmelor cu perioada de vîrf a hitlerismului3, dar i în una de crize a'iologice determinate de pluralismul viziunilor asupra lumii$ în primul caz, ironia dislocă univocul, oferindu-i termene de simetrie, în celălalt susţine elementele de continuitate ale spiritului uman. >ără îndoială că e di"cil uneori de deosebit într-o asemenea atitudine echilibrul optimist de scepticismul egalizator. 8ricînd, scepticismul arhetipizant îi poate depăi rolul, sistematizAnd, abstractizînd, anulînd sensul concretului. 4a i"înocolit cazulcu luitotul Goce, se poate observa că acest nea!uns nu a putut nici de Thomas Mann. #ar cînd, într-o asemenea operă, valorile umane pozitive sînt covîritoare, cînd cititorul i persona!ele pot încerca înainte de toate uimirea în faţa spectacolului omenirii anga!ată pe drumul ei nesfîrit, asemenea obiecţii devin negli!abile. M+6I+& 8+
reludiu, O-O"Î"!A ÎN IN!"N
( +dîncă este fîntîna trecutului.&-ar trebui spus oare că nici nu i se poate da de fundO +ceasta anume chiar atunci i poate tocmai atunci cînd este vorba numai i numai de "inţa umană, de trecutul ei$ de această "inţă enigmatică, ce cuprinde propria noastră e'istenţă, "rescvoluptoasă i ne"resc-mizeră, a cărei taină constituie, cum prea bine se înţelege, începutul i sfîritul a tot ce vorbim i întrebăm, conferind tuturor vorbelor noastre tensiunea i ardoarea, tuturor întrebărilor stăruinţa lor. Tocmai aici se întAmplă că, pe măsură ce se sapă mai adînc, se pătrunde i se pipăie mai profund în lumea subterană a trecutului, bazele iniţiale ale omenescului, ale istoriei, ale moravurilor sale se vădesc cu totul insondabile i se retrag mereu iarăi, mereu mai departe, dinaintea sondei noastre, în abis, pentru oricît de fantastice durate i-am desfăura cablul. e drept cuvînt se spune aici %iarăi i mai departe5N căci nepătrunsul îi bate întrucîtva !oc de preocuparea noastră de cercetare$ îi oferă puncte de spri!in "ctive i ţeluri dincolo de care, după ce au fost atinse, se deschid noi întinderi ale trecutului, cum se întîmplă rătăcitorului pe ţărmuri, ce nu-i a7ă sfîritul drumului, căci, dincolo de "ecare ecran de dune lutoase spre care tindea, noi depărtări îl momesc, înainte, spre alte promontorii. 'istă, astfel, începuturi într-un sens restrîns, ce constituie, practic-faptic, rădăcinile ancestrale ale tradiţiei proprii caracteristice unei anumite comunităţi, etnii sau familii religioase, astfel încît amintirea, chiar dacă tie bine că, prin aceasta, adîncimea fîntînii nu poate " considerată ca e'plorată cu adevărat în întregime, se poate totui liniti din punct de vedere naţional cu asemenea străvechime, a!ungînd la un echilibru personal-istoric.
+a s-a întîmplat, de pildă, cu tînărul Iosif, "ul lui Iacob i al fermecătoarei 6ahila, prea de timpuriu apusă L Iosif, pe vremea căruia domnea în :abilon Burigalzu, ?assitul, stăpînul celor patru ţinuturi, regele *umerului i al +??adului, nespus de drag inimii lui :el-Marudug, un domnitor totodată aspru i desfrînat, cu barba în cîrlionţi cu multă artă, încît o grupă binepe aliniată potriviţi de purtători de scuturi L iarsemănau în Teba, cu în ţara de !os, care Iosif obinuia s-o numească Miţraim sau %Beme cea neagră5, strălucea, orbitor în cerul palatului său, spre înmărmurirea încîntată a supuilor săi născuţi din ţărînă, s"nţia-sa zeul bun, denumit %+mon-este-satisfăcut5, al treilea purtător al numelui, adevăratul "u al soareluiN cînd +ssur propăea datorită atotputerniciei zeilor lui, în vreme ce pe marele drum de-alungul mării, de la Jaza i pînă la trecătorile munţilor 4edronului, caravanele regale se scurgeau, încărcate cu daruri de curtenie L lapislazuli i aur marcat L între curtea Yării dintre 7uvii i curtea faraonuluiN cînd în cetăţile amoriţilor, la :eth-*an, +!alon, Taane? i Krusalim era slăvită zeiţa +starteN iar la *ihem i :eth Fahama răsunau bocetele de apte zile în cinstea >iului +devărat, cel sfîiat în bucăţiN pe cînd la Jhebal, oraul cărţii, era adorat l, care nu avea nevoie nici de temple, nici de slu!be L aadar, în acele vremi, Iosif, era locuitor în ţinutul 4anaan, din ţara care în limba egipteană se numea =nalta chibzuială, în sălaul familial al tatălui său din apropierea Vebronului, adumbrit de gorunii de-a pururi verzi i de terebinţi, i era Iosif un tînăr vestit pentru farmecul motenit de la mamă-sa, ce fusese plăcută i frumoasă ca luna plină i ca steaua zeiţei Itar cînd plutete lin în azurul limpede, iar de la tatăl său motenise daruri spirituale, depăindul chiar în anumite privinţe L în sfîrit, Iosif )îi pomenim numele a cincea i a asea oară i cu mulţumire, căci de nume se leagă mistere i ne pare că posesiunea lui ne-ar conferi puterea de a invoca persoana, apusă în vremi, a băietanului, cîndva atît de vorbăreţ i plin de viaţă3 L Iosif, cît despre el, vedea într-un ora Fuceafărul.
din sudul :abilonului, pe nume Kru, căruia obinuia să-i zică în graiul său %Kr Baidim5, adică %Krul caldeenilor5, începutul tuturor lucrurilor, adică al acelora ce-l priveau personal. #e acolo, într-adevăr, în vremi foarte depărtate L dar lui Iosif nu i-a fost întotdeauna întru totul limpede străvechimea lor L un om frămîntat în sinea lui de gînduri i neliniti, se pornise, dimpreună cu soţia sa, căreia, din gingăie, desigur, îi spunea adesea %soră5, i cu alte rubedenii, pentru a călători ca Funa, zeitatea Krului, cum simţise că ar " mai nimerit i pe potriva stării lui de nemulţumire, de îndoială, ba chiar de chin. Ieirea sa, căreia nu i se putea tăgădui un caracter de protest i de revoltă, fusese legată de anumite edi"cii ce-l impresionaseră în chip !ignitor i pe care nimrudul/ i stăpînul pămîntului ce tocmai domnea acolo, dacă nu le clădise din temelii, măcar le restaurase, înălţîndu-le peste măsură L după convingerea a bărbatului, puţin în cinstea luminilor cereti, cărora leintimă erau închinate, cît mai ca stavilă risipirii supuilor lui i semn ridicat pînă la cer al puterii adunate de el, nimrudul-rege L tocmai acestei puteri însă bărbatul din Kr i se sustrăsese, risipindu-se totui i pornind cu nemetul lui într-o pribegie cu ţel nesigur. 4ele a!unse la Iosif prin tradiţie nu erau cu totul univoce, dacă, anume, îl supărase pe nemulţumit marea cetate a Funii din Kr, sau templul turn, închinat zeului *in, de unde numirea de ţara *inearului, zeu al cărui nume mai revenea i în denumirea multor altor locuri familiare lui, ca, de pildă, muntele *inaiN sau poate îl stîrnise înaltul lăca al soarelui, templul Mardug-saghila din :abilon, căruia tot nimrudul i-a înălţat vîrful, să a!ungă pînă-n cer, iar Iosif îl tia bine dintr-o descriere orală. #e bună seamă că mai fuseseră i alte pricini care-l scîrbiseră pe bărbatul frămîntat de gînduri, de la tirania nimrudului îndeobte, la cutare i cutare obiceiuri i datini pe care ceilalţi le socoteau drept o tradiţie sacră de neînstrăinat, dar care / #e la &emrod, persona! biblic, care ar " întemeiat regatul :abilonului. rin
e'tensie, rege.
lui îi umpluseră tot mai mult su7etul cu îndoialăN i cum cu su7etul îndoit nu prea poţi avea stare, se pornise. +!unsese la Varran, oraul din miazănoapte ce se închina Funii, %8raul #rumului5, în ţara &aharain, unde poposise mai mulţi ani i adunase su7ete, primindu-le în nemetul lui apropiat. &emetul acesta însă nu însemna decît nelinite i aproape nimic altceva L o nelinite a su7etului, vădită într-un neastîmpăr al trupului, avînd doar slabe legături cu uurătatea neobinuitului dor de ducă i cu peregrinările aventuroase, "ind mai curînd hăituirea i bîntuirea unui singuratic, în al cărui sînge se pregăteau ascunse începuturi de desfăurare ale destinului, cu a căror copleitoare importanţă chinul netihnei sale va " stat într-o tainică i neîndoielnică legătură. #e aceea i Varran, ce se a7a tot în puterea nimrudului, s-a vădit a ", într-adevar, doar un %8ra al #rumului5, un popas adică,sora pe care bărbatul din Kr îl părăsi i curînd, împreună cu *arai, lui soţie, i toate rubedeniile avuţiile sale i ale lor, pentru a-i continua, călăuză i Mahdi, hegira sa cu ţel nedeterminat. +stfel, a!unse în ţara apuseană, la neamul +murru, ce locuia în 4anaan, peste care domneau atunci bărbaţi din Vatti, o străbătu poposind din loc în loc, i răzbătu mult către miazăzi, sub alt soare, în ţara smîrcurilor, unde apele curg de-a-ndăratelea, altfel decît cele din &aharina, i se coboară pe "rul rîului pentru a pluti spre miazănoapteN unde un popor încremenit de bătrAneţe se închina morţilor săi, iar bărbatul din Kr nu găsi nimic care să-i aline chinul. *e întoarse în ţara de apus, deci ţara de mi!loc tocmai, aezată între aceea a smîrcurilor i ţinuturile nimrudului, i acolo, în sudul ei, nu departe de pustie, într-un ţinut muntos, cu ogoare puţine, dar bogat în păuni pentru oile i caprele lui, i unde se înţelese pe dreptate cu localnicii, îi a7ă un fel de super"cială sedentaritate. otrivit tradiţiei, #umnezeul lui, #umnezeul la conturarea făpturii căruia trudea su7etul său, cel mai mare între zei, pe care
era hotărît, din mîndrie i dragoste, să-l slu!ească numai i numai pe el, #umnezeul venicelor puteri, căruia îi căuta denumiri i nu-i găsea să-i "e pe potrivă, din care pricină îl închipuise ca pe o pluralitate i îl numise, pe încercate, lohim <, dumnezeireaN lohim, aadar, i-ar " făcut făgăduieli pe cît de cuprinzătoare, pe atît de neîndoielnice, anume ca că stelele el, bărbatul din Kr, va deveni un neam numeros i nisipul, i nu o numai că binecuvîntare pentru toate popoarele lumii, dar i în sensul că ţara în care locuia acum ca străin i în care lohim îl adusese din 4aldeea, să-i "e dată lui i seminţiei sale în venică stăpînire în toate părţile ei L cu care prile! #umnezeul dumnezeilor ar " înirat anume neamurile i actualii posesori ai ţării, ale căror %porţi5 să le stăpînească sămînţa bărbatului din Kr, cărora, adică, #umnezeul dumnezeilor le-ar " menit categoric, în folosul bărbatului din Kr i al seminţiei sale, sub!ugare i robie. 4eea ce trebuie primit cu precauţie sau, cel puţin, înţeles corect. ste vorba de interpolări tîrzii i tendenţioase, menite să întărească !uridic, cu străvechi hotărîri divine, raporturi de forţă politice, statornicite prin puterea armelor. #e fapt, nu era defel în "rea pribeagului sub semnul Funii din Kr să primească i nici să facă făgăduieli de natură politică. &imic nu dovedete că, atunci cînd îi părăsise locurile de batină, avusese în vedere, de la bun început, ţara +murru ca viitor tărîm al activităţii saleN ba, faptul că încercase să se aeze i în ţara mormintelor i a fecioarei cîrne, cu trup de leu, pare a dovedi contrariul. #acă însă părăsise puternica împărăţie a nimrudului, i ocolise neîntîrziat i vestita împărăţie a regelui oazelor cu dubla coroană, pentru a se întoarce în ţara din apus, într-o ţară adică pe care viaţa statală împrătiată o menea fatal slăbiciunii i dependenţei politice, acesta nu dovedete decît gustul lui pentru grandoare imperială i aptitudinea sa pentru viziunea politică. e el îl pusese în micare nelinitea spirituală, căutarea zbuciumată a lui #umnezeu, i dacă avusese revelaţii, în privinţa aceasta ne"ind îngăduită nici o îndoială, ele se refereau < TerminaZia im indica în ebraică pluralul.
la consecinţele luminoase ale aventurii sale divine srcinalepersonale, pentru care a fost de la început preocupat să cîtige simpatii i să recruteze prozeliţi. *uferea, iar cînd compara tulburarea sa lăuntrică cu aceea a marii ma!orităţi, conchidea că suferinţa lui poartă în ea viitorul. #umnezeul de curînd întrevăzut îiele spuse$ &eliniteamulte i frămîntările vor "prozeliţi fost în zadar, căci vor însămAnţa su7ete itale vor nu zămisli numeroi ca nisipul mării, ele vor da imbold unor dezvoltări ale vieţii de pe acum hotărîte în ea ca germeni L într-un cuvînt, va trebui să "i o binecuvîntare. 8 binecuvAntareO improbabil că acest cuvînt redă corect sensul celor trăite de el în viziunea sa, ce corespundeau cu starea lui su7etească i cu contiinţa ce-o avea despre sine însui. 4uvAntul %binecuvAntare5 implică o apreciere ce nu trebuie aplicată "rii i faptelor unor bărbaţi de felul lui$ bărbaţi, deci, ce pribegesc mistuiţi de nelinitea lăuntrică i a căror e'perienţă divină, cu totul srcinală, este chemată să-i pună pecetea asupra viitorului. Uiaţa unor astfel de bărbaţi, cu care începe o istorie, nu înseamnă decît arareori, sau niciodată, o %binecuvAntare5 adevărată i neîndoielnică, i nu aa ceva le optete orgoliul lor. %Pi să "i un destin5 L iată traducerea mai e'actă i mai corectă a făgăduielii divine, ori în ce grai va " rostităN iar dacă acest destin va " sau nu să însemne o binecuvAntare, este o întrebare a cărei importanţă secundară rezultă din faptul că va putea să i se răspundă, întotdeauna i fără e'cepţie, diferit, dei răspunsul a fost "rete a"rmativ de "ecare dată cînd a fost dat de comunitatea, în plină cretere pe căi "zice i spirituale, ai cărei adepţi recunoteau în #umnezeul ce-l condusese pe bărbatul din Krul 4aldeei, pe adevăratul :aal i +ddu al zodiacului, comunitate din a cărei coeziune Iosif socotea că-i trage propria e'istenţă spirituală i trupească.
/ Kneori îl credea pe pribeagul sub semnul lunii chiar străbunicul său, presupunere de îndepărtat cu strănicie din
domeniul posibilului. #ealtfel, chiar el tia, datorită feluritelor învăţături, că lucrurile erau mai complicate, duratele mai lungi. &u chiar atît de lungi, "rete, încît stăpînitorul ale cărui pietre de hotar, acoperite cu semnele [odiacului, bărbatul din Kr le lăsase în urma sa să " putut " socotit adevăratul &imrud, primul rege al lumii, ce îl zămislise pe :el din *inear. otrivit de era argilă,cel restauratorul acelor temple, închinate Funiităbliţelor i *oarelui, mai curînd Vammurabi, legiuitorul, astfel că dacă tînărul Iosif îl asemuia cu străvechiul &imrud, asta era numai un !oc al minţii, potrivit de minune cu spiritul său, dar interzis, ca nepotrivit, spiritului nostru. +celai lucru se poate spune i în legătură cu confuzia pe care o făcea cîteodată între bărbatul din Kr i strămoul său după tată, care avusese acelai nume sau unul asemănător cu celălalt. 4el puţin douăzeci de generaţii îl despărţeau pe băietanul Iosif de plecarea în pribegie a străbunului său din acelai duh i din aceeai carne, calculînd timpul după ordinea cronologică, de care epoca i zona lui de civilizaţie nu era lipsită, astfel, rotun!ind socoteala, a!ungem la ase sute de ani babiloneeni, o durată cam la fel de lungă cît cea care ne desparte pe noi de evul mediu gotic L la fel de lungă i totui nu la fel. 4ăci chiar dacă am preluat neschimbat timpul matematic sideral, de acolo i de atunci, prin urmare din zile mult anterioare peregrinării bărbatului din Kr, i le vom transmite întocmai chiar i celor mai îndepărtaţi urmai, totui semni"caţia, densitatea i plenitudinea timpului pămîntesc nu sînt deloc identice pretutindeni i totdeaunaN timpul are o măsură inegală, i asta în ciuda obiectivităţii caldeene a măsurării luiN ase veacuri nu au însemnat atunci, i sub acel cer, ceea ce sînt în istoria noastră occidentalăN vremea aceea era mai blîndă, mai tăcută, mai egalăN timpul, pe atunci, era mai puţin activ, acţiunea transformatoare a neîncetatei sale munci asupra lucrurilor i a lumii era mai lentă i mai bla!ină L măcar că de-a lungul acestor douăzeci de generaţii avuseseră loc schimbări i revoluţii importante, ba chiar i prefaceri naturale, în cercul restrîns în care trăia Iosif, modi"cări
ale scoarţei terestre, aa cum noi le tim i cum le tia i el. 4ăci unde mai era, pe vremea sa, Jomora i unde *odoma, în care se aezase Fot din Varran, cel primit în nemetul bărbatului din Kr, unde mai erau cetăţile voluptăţilorO +colo unde odinioară în7orise dezmăţul lor, acum Marea Moartă, îi întindea apele leioase, de plumb, urmare a atît prăbuirii unui ţinut un potop de foc, smoală ca i pucioasă, de înfricoător i,sub aparent, atît de distrugător, încît "icele lui Fot, care se salvaseră odată cu el L aceleai pe care voise să le ofere sodomenilor întru potolirea poftelor, în locul anumitor oaspeţi preacuraţi L crezînd că nu mai rămăsese om viu pe pămînt afară de ei, apucate de gri!a femeiască a perpetuării neamului omenesc, se împreunaseră cu tatăl lor. +adar perindarea vremurilor lăsase oricum în urma sa modi"cări atît idealtele vizibile de structură. >useseră răstimpuri binecuvîntate blestemate, belug i secetă, războaie, schimbări de domnii i zei noi. =ndeobte, totui, timpul se dovedise a " mult mai păstrător decît al nostruN felul de viaţă al lui Iosif, felul lui de a gîndi, cît i obiceiurile, se deosebeau mai puţin de cele ale străbunului său decît ale noastre de ale cruciaţilorN amintirea, întemeiată pe tradiţia orală din generaţie în generaţie, era mai directă i mai intimă, mai slobodă, iar Timpul era mai unitar i prin urmare putea " mai uor cuprins dintr-o singură privireN pe scurt, nu i se poate face nici o vină tînărului Iosif dacă scurta ca în vis durata veacurilor i dacă, uneori, în clipele sale de mai puţină limpezime, noaptea, sub vălul luminos al lunii, vedea în bărbatul din Kr pe străbunicul tatălui său L ba, pe deasupra, aceasta nu era singura ine'actitate ce o accepta. 4ăci, probabil, bărbatul acela străvechi nu era nicidecum dreptul i adevăratul bărbat din Kr 2. robabil )i chiar tînărului Iosif, în ceasurile lui limpezi de peste zi, i se părea probabil3 că străbunul 2 Goc de cuvinte intraductibil, între #r, numele vestitei cetăZi caldeene, și ur,
pre"' care în limba germană înseamnă străvechi, srcinar.
acela nu văzuse niciodată el însui cetatea Funii de la Kru, ci că încă tatăl acestuia fusese cel ce pribegise de acolo, către miazănoapte, în Varranul din ţara &aharin, i că, abia de la Varran, bărbatul din Kr, numit astfel în chip nepotrivit, a!unsese, ascultînd de sfatul dat de #omnul zeilor, în ţara amoriţilor, împreună cu Fot, care tîrziu avea să seîl statornicească *odoma, aceldeFot, pe care mai tradiţia comunităţii socotea în chipîn iluzoriu nepot frate al bărbatului din Kr, întrucît ar " fost %"ul lui Varran5. Fot din *odoma era, fără îndoială, "u al Varranului, "ind bătina de acolo, la fel ca i bărbatul din Kr. #ar să facă din Varran, %8raul #rumului5, un frate al bărbatului din Kr, i, deci, din prozelitul Fot pe unul dintre nepoţii lui, era curată visare, un !oc al minţii pe care lumina zilei îl risipea, totui nimerit să ne lămurească cît de uor îi venea tînărului Iosif să ite micile sale confuzii. l însă le stîrnea cu aceeai contiinţă care acţionau bunăoară astrolatrii i astrologii dinîmpăcată *inear încu prorocirile lor, cînd, înterneindu-se pe principiul substituirii constelaţiilor, puneau un corp ceresc în locul altuia, de pildă, soarele ce apusese era înlocuit cu &inurtu, planeta statului i războiului, sau cîteodată schimbau planeta Mardug cu constelaţia *corpionului, dînd acesteia pur i simplu denumirea de %Mardug5, iar planetei &inurtu îi ziceau *oareN o făcea în sensul unui procedeu practic, impus de necesitate, căci dorinţa sa de a "'a un început unui ir de întîmplări căruia îi aparţinea, întîmpina greutăţi de care se lovesc întotdeauna asemenea strădanii$ adică tocmai greutăţile izvorîte din faptul că "ecare a purces dintr-un tată i că nimic n-a pree'istat în sine, ca propria sa cauză, cu alte cuvinte că orice lucru se trage din altul i, astfel, ne trimite înapoi, tot mai adînc către cauze iniţiale, cauzele i abisurile fîntînii trecutului. >irete, Iosif tia că tatăl bărbatului din Kr, adevăratul om din Kru deci, trebuie să " avut i el un tată cu care, aadar, de fapt ar " început istoria sa personală, i aa tot mai sus, pînă poate la Iabal, "ul +dei, străbunul acelora ce trăiesc în corturi i pasc turmele. #ar ieirea din *inear nu însemna pentru el decît un început iniţial,
relativ i speci"c, căci era bine informat prin cînturi i învăţături, cum dincolo de aceasta se regăsea tot mai afund în generalitate, de-a lungul a numeroase întîmplări, pînă înapoi la +dapa sau +dama, primul om, despre care, potrivit unei poveti apocrife babiloneene în versuri, pe care Iosif o i tia în parte pe de rost, se spunea că era" feciorul lui a, zeul înţelepciunii i al adîncurilor apei, i că le-ar slu!it zeilor ca pitar i paharnic, despre el, însă, Iosif avea tiri mai sacre i mai lămuriteN pînă înapoi la Jrădina de la 6ăsărit, unde se înălţau cei doi arbori, pomul vieţii i necuratul copac al morţiiN înapoi la începuturi, la facerea lumii, a cerului i a pămîntului tot, scoase din Vaos de 4uvîntul care plutea liber deasupra apelor srcinare i era #umnezeu. #ar nu era oare i aceasta decît doar un început, determinat i deosebit, al lucrurilorO >iinţe asistaseră atunci, privindu-l cu admiraţie i înmărmurire pe 4reator$ "ii lui #umnezeu, îngerii stelari, despre care Iosif tia o sumedenie de întîmplări ciudate i chiar vesele, i demonii respingători. i trebuie să " provenit dintr-o eternitate anterioară, apusă, a lumii, ce devenise materie primă pentru haos cînd o a!unsese sfîritul bătrîneţii L i oare aceasta să " fost chiar primaO +ici, pe tînărul Iosif îl cuprindea ameţeala, ca i pe noi care stăm aplecaţi peste ghizdurile fîntînii, i, în ciuda cîtorva mici ine'actităţi, nepermise nouă, dar pe care i le îngăduia capul său drăgăla i frumos, ne simţim apropiaţi de el i contemporanii lui, în raport cu hăul trecutului, pe care i el, atît de departe de noi, începuse să-l iscodească. ra un om ca noi, aa ne pare, i, dei trăia timpuriu, era L matematic vorbind L la fel de departe de începuturile omenescului )i vom trece cu totul sub tăcere începuturile în sine ale lucrurilor3 ca i noi, deoarece începuturile de care vorbim se a7ă într-adevăr în întunericul abisal al fîntînii fără fund, iar noi, în cercetarea noastră, ori trebuie să ne mulţumim cu pseudoînceputuri relative, pe care le confundăm cu adevăratul început, aa cum Iosif îl confunda pe pribeagul din Kr, pe de o parte, cu tatăl acestuia i, pe de altă parte, cu propriul
său străbunic, ori sîntem momiţi adînc, tot mai adînc în trecut, dintr-un orizont în altul, înapoi în nemărginire.
0 +m pomenit, de pildă, că Iosif tia pe de rost frumoase versuri babiloneene, provenite dintr-o mare culegere scrisă, de care dispunem, plină de înţelepciune mincinoasă. Fe învăţase de la călători în trecere prin Vebron, cu care stătea de vorbă în felul lui prietenos, i de la învăţătorul său, bătrînul liezer, un fost rob liberat al tatălui său L care nu trebuie confundat )aa cum i se întîmpla cîteodată lui Iosif i cum i-a plăcut desigur, vreodată, chiar i bătrAnului3 cu liezer, cel mai vîrstnic argat al pribeagului din Kr, acela care, odinioară, o peţise, lîngă fîntînă, pentru Isaac, pe "ica lui :etuel. &oi însă cunoatem acum i aceste versuri i aceste legendeN avem la îndemînă te'tele gravate pe tăbliţe de argilă, găsite la &inive, în palatul lui +ssurbanipal, regele a toate cîte e'istă, "ul lui +ssarhadon, "ul lui *ennacherib, i unele dintre ele ne oferă, în gingae caractere cuneiforme pe tăbliţele de argilă de un cenuiu-gălbui, cea dintîi relatare a marelui potop prin care #omnul a nimicit primii oameni din pricina dezmăţului lor, relatare ce avea un rol atît de însemnat i în tradiţia personală a lui Iosif. #e fapt, e'presia %cea dintîi relatare5 nu este aici chiar potrivită, cel puţin în ceea ce privete cuvîntul %dintîi5, care este i cel mai impresionant$ căci aceste tăbliţe deteriorate, sînt copiile pe care +ssurbanipal, suveran ce îndrăgea mult scrisul i gîndurile aternute în scris, ,,rea- înţeleptul5, potrivit formulei babiloneene, mare colecţionar de comori ale înţelepciunii, pusese sclavi învăţaţi să le transcrie, abia cu vreo ase sute de ani înaintea erei noastre, după un srcinal mai vechi doar cu cel mult un mileniu, adică datînd de pe vremea lui Vammurabi legiuitorul i a pribeagului din cetatea Kr, iar scribii lui +ssurbanipal avuseseră, fără îndoială, de întîmpinat cam aceleai greutăţi pe care i noi, cei de azi, le încercăm cu un manuscris din vremea lui 4arol cel Mare. Kn manuscris hieratic, cu o scriere demodată i
nedezvoltată, va " fost greu de descifrat încă de pe atunci i rămîne îndoielnic dacă transcrierea a putut reda toate înţelesurile sale. &umai că acel srcinal nu era de fapt un srcinal, nu era srcinalul , considerînd bine lucrurile. Pi el era copia unui document din #umnezeu tie ce vreme străveche, la care deci am putea să ne oprim, fără a ti e'act unde, ca la adevăratul srcinal, dacă n-ar " fost i el îmbogăţit cu glose i adăugiri de mîna scribilor, menite să servească la mai buna înţelegere a unui te't i mai străvechi, avînd însă probabil drept efect deformarea modernă a înţelepciunii sale L i am mai putea continua astfel, dacă n-am trage speranţa că auditorii notri au i priceput aici la ce ne gîndim, cînd vorbim de orizonturile succesive i hăul fîntînii fără fund. 8amenii din ţara egipteană aveau pentru aceasta o zicală pe care Iosif o tia i o folosea cînd se ivea prile!ul. 4ăci dei lacob nu îngăduia ca în casa lui să intre hamiţi, din pricina străbunului lor, care îi bat!ocorise tatăl, i căruia i se înnegrise pielea, iar apoi i pentru că lacob osîndea, din punct de vedere religios, obiceiurile din Miţraim, totui tînărul Iosif, curios din "re, se întîlnea adesea cu egiptenii de prin orae sau *ihem ori 4hiriat-+rba, i prinsese chiar una sau alta din graiul lor, în care, mai tîrziu, avea să se desăvîrească atît de strălucit. #espre un lucru aadar, care era de o foarte mare i$ neprecisă, pe scurt de neînchipuit, vechime, egiptenii spuneau % din vremea lui *et5 L referindu-se prin aceasta la unul din zeii lor, fratele per"d al lui Mardug al lor, sau Tammuz, pe care îl numeau Ksiri, martirul$ îi dăduseră această poreclă deoarece *et îl momise mai întîi într-o ladă-sicriu i-l aruncase în 7uviu, iar apoi îl mai sfîiase ca o "ară în bucăţi i-l ucisese de tot, astfel încît Ksiri, !ertfa, era stăpînul morţilor i rege al veniciei în lumea subpămînteană... 4ei din Miţraim foloseau în fel i chip zicala %#in vremea lui *et5, căci obîria tuturor lucrurilor lor se pierdea în chip misterios în acel întuneric.
Fa marginea pustiului libian, aproape de Mem"s, stătea întinsă, ca la pîndă, sculptată în stîncă, o uriaă făptură hibridă, înaltă de cincizeci i trei de metri, leu i fecioară totodată, cu sîni de femeie, bărbuţă de bărbat i cu arpele regal încolăcit i cabrîndu-se pe tulpan, cu labele gigante de felină întinse înainte i nasul cîrn mîncat de mîncat vremuri. acolo dintotdeauna, dintotdeauna cu nasul de#ăinuia vremuri, i nici o epocă nu-i amintea să-l " văzut întreg, după cum nu se pomenea nici vreun timp cînd *"n'ul însui să nu " e'istat. Tutmes al patrulea, Kliul de aur i puternicul Taur, regele giptului de *us i de Gos, scump zeiţei adevărului i născut din aceeai dinastie a optsprezecea căreia îi aparţinea i %+mon-este-satisfăcut5, în urma unei porunci primite în vis înainte de înscăunare, pusese să "e dezgropată din nisipurile pustiului urieeasca sculptură, în bună parte acoperită i înghiţită de nisipuri. #ar, chiar cu un mileniu !umătate în urmă, regele Bhefren din dinastia patra, care-i clădise în prea!mă marea piramidă ca mausoleu i îi adusese !ertfe *"n'ului, îl găsise pe !umătate ruinat, iar despre un timp care să nu-l " apucat încă, sau măcar să-l " apucat cu nasul întreg, nu tia nimeni. 8are *et însui să " cioplit în stîncă animalul miraculos în care posteritatea văzuse un chip al zeului soarelui i-l botezase %Vorus în muntele luminii5 O *e prea poate, căci, ca i Ksiri martirul, *et nu va " fost dintotdeauna zeu, ci fusese cîndva tot un om, i anume un rege al ţării giptului. Knii susţin că un anume Menes, sau Vorus-Meni, întemeiase prima dinastie egipteană cu vreo ase mii de ani înaintea erei noastre, epoca dinaintea lui "ind numită %predinastică5 L N iar acest Meni ar " reunit, primul, sub sceptrul lui, partea de sus i de !os a ţării, papirusul i crinul, coroana roie i cea albă, domnind, ca prim rege, peste giptul a cărui istorie ar începe cu domnia lui L dar probabil că "ecare cuvînt din toată relatarea aceasta este neadevărat, i, pentru cercetătorul pătrunzător, srcinarul rege Meni nu constituie decît un popas în străvechimea vremurilor. reoţii egipteni îi e'plicaseră lui Verodot că analele scrise ale
istoriei ţării lor urcau îndărăt cu .<2D ani înaintea epocii sale, cifră care pentru noi înseamnă paisprezece milenii, a"rmaţie de natură să dezbrace în mare măsură "gura regelui Meni de caracterul ei srcinar. Istoria giptului se com-pune din perioade de dezbinare i slăbiciune i altele de forţă i strălucire, epoci de anarhie i policraţie au alternat altele mînă, în carei întreaga era ma!estuos concentrată într-ocu singură reiese totputere mai limpede că aceste forme de e'istenţă s-au succedat prea des pentru ca regele Meni să " putut " primul reprezentant al uni"cării. *fîierea, pe care el a tămăduit-o, fusese precedată de o unitate mai veche, care înlocuise, la rîndul ei, o dezmembrare anterioarăN dar nu se poate spune de cîte ori trebuie să " repetat aici %mai vechi5, %iarăi5 i %mai departe5, ci se poate doar spune că uni"carea dintîi a început să se statornicească abia sub dinastiile zeilor, ai căror "i probabil că vor " fost acei *et i Ksiri, i că povetile cu Ksiri martirul, cu moartea i sfîierea sa în bucăţi, trebuie socotite legende ce făceau aluzii la luptele pentru tron, care pe atunci se rezolvau cu viclenii i crime. ra acesta un trecut atît de adînc îndepărtat, pînă la a " denumit abstract i fantomatic, un trecut a!uns mitic i teologal, ce devenise prezent i obiect de pioasă veneraţie, în făptura anumitor animale, a cîtorva oimi i acali, crescuţi în vechile capitale ale ţărilor, :uto i nhab, animale în care s-ar " păstrat în mod misterios su7etele acelor "inţe dinainte de vremuri.
1 %#in vremea lui *et5 L tînărului Iosif îi plăcea zicala, iar noi împărtăim plăcerea luiN ca i oamenii giptului, o găsim i noi foarte folositoare i potrivită pur i simplu la orice L da, căci oriunde ne aruncăm ochii în domeniul omenescului, zicala aceasta ni se impune, i privind mai de aproape, srcinea tuturor lucrurilor se pierde în vremea lui *et.
=n momentul cînd începe povestirea noastră L moment ales destul de arbitrar, totui trebuie, oricum, să pornim de undeva, lăsînd restul în urmă, altfel ar trebui să purcedem i noi %din vremea lui *et5 L Iosif a!unsese i el păstor, asemenea fraţilor săi, eu toate că era mai cruţat de muncă$ adică păzea, cînd îi făcea cu fraţii oile,aceste caprele i vitelei tatălui său peplăcere, păunileîmpreună Vebronului. 4umsăi, arătau animale întrucît se deosebeau de cele pe care le ţinem i le păzim noi aziO 4îtui de puţin. rau aceleai făpturi prietenoase i blînde, pe aceeai treaptă a dezvoltării lor ca în zilele noastre, i, după cîte cunoatem, toată istoria îmblînzirii vitei cornute, de pildă, din formele ei sălbatice de bour, fusese de atîta vreme parcursă, chiar în vremea tînărului Iosif, încît e'presia %de demult5 ar " de-a dreptul vrednică de rîs, aplicată unui interval de timp atît de îndelungat$ intr-adevăr, este dovedit că vita cornută fusese domesticită încă din primele zile ale epocii de piatră, anterioară epocii "erului i celei a bronzului, de care Iosif, băieţaul din neamul +murru, cu o formaţie intelectuală egipteanobabiloneană, era tot atît de depărtat ca i noi cei de azi L deosebirea este neînsemnată. #acă ne interesăm de oaia sălbatică, din care a fost %cîndva5 domesticită, în succesiunea generaţiilor, oaia noastră de turmă i cea a lui lacob, ni se spune că s-ar " stins. &u mai e'istă de %foarte multă vreme5. #omesticirea ei trebuie să se " desăvîrit în vremea lui *et, iar domesticirea calului, a măgarului, a caprei i a porcului, acesta din urmă din mistreţul sălbatic care l-a sfîiat pe păstorul Tammuz, datează toate din aceleai vremi învăluite în ceaţă. =nsemnările noastre istorice urcă pînă la apro'imativ apte mii de aniN în tot acest răstimp, în orice caz, nu se pomenete de domesticirea i folosirea a vreunui animal sălbatic. +cestea sînt anterioare oricărei amintiri. 4am în aceeai epocă trebuie să " fost înnobilate unele ierburi sălbatice i neroditoare, ce au devenit cereale dătătoare
de pîine. :otanica se declară neputincioasă, spre marea sa părere de rău, să a!ungă pînă la prototipurile sălbatice ale grînelor noastre de astăzi, cu care se hrănea deopotrivă i Iosif$ orzul, ovăzul, secara i grîul, i nici un popor nu se poate lăuda că le-a ameliorat i cultivat primul. +uzim spunîndu-se că uropa a cunoscut, în epoca de piatră, de grîu, treisălbatică, soiuri dea orz. 4ît despre cultura viţei decinci vie, soiuri din butucii de i viţă fost o ispravă fără seamăn, ca înfăptuire umană, orice s-ar crede altminteri despre ea, iar răsunetul tradiţiilor, ce se înalţă din abisul fără fund, i-o atribuie lui &oe cel drept, supravieţuitorul potopului, acest &oe pe care babilonienii îl numeau Ktnapitim i pe deasupra +trachasis, adică foarte deteptul, care îi povestise aceste întîmplări de la începuturi nepotului său Jhilgame, eroul acelor legende de pe tăbliţele de argilă. +cest om drept, deci, după cum tia Iosif, a fost primul care a sădit viţa de vie, ceea ce el, Iosif, nu socotea un lucru foarte drept. #e ce n-o " sădit, mai curînd, ceva folositorO *mochinul sau măslinulO e cînd el, dimpotrivă, a făcut primul vin, s-a îmbătat din el, a a!uns de rîsul lumii i a fost scopit. 4înd, însă, Iosif îi închipuia că e'traordinara ameliorare a viţei de vie ar " fost un fapt oarecum recent, că minunea, adică, avusese loc abia cu vreo duzină de generaţii înaintea %străbunului5 său, aceasta era o eroare cu totul himerică, o pioasă apropiere a unor depărtări srcinare de neînchipuit L faţă de care nu ne rămîne decît să constatăm înmărmuriţi că această depărtare srcinară, la rîndul ei, era totui atît de tîrzie, la asemena distanţă de srcinile speciei umane, încît putuse ivi o inteligenţă superioară, în stare să săvîrească un astfel de act de civilizaţie ca ameliorarea viţei sălbatice. Knde se a7ă temeliile de început ale civilizaţiei omenetiO 4ît de veche este eaO &e punem întrebarea gîndindu-ne la îndepărtatul Iosif, a!uns pe o treaptă a evoluţiei prea puţin deosebită de a noastră, afară doar de cîteva mici neprecizii de visător, de care zîmbim cu prietenie. #ar abia formulăm această întrebare, că se deschide bat!ocoritor domeniul orizonturilor
succesive. 4înd vorbim de %antichitate5, ne gîndim de obicei la lumea greco-romană, adică la o epocă de o relativ, nou-nouţă modernitate. 6egresînd însă spre aa-zisele populaţii greceti srcinare, pelasgii, constatăm că insulele arhipelagului grecesc, înainte de a cădea sub stăpînirea lor, erau locuite de adevărata populaţie de oameni care i-au fenicieni în stăpînirea absrcenă, mării, transformîndu-i astfel peprecedat acetia, pe cu calitatea lor de %primii piraţi5, într-un simplu orizont. Pi, mai mult decît atît, tiinţa înclină tot mai des să presupună că aceti %barbari5 ar " fost coloniti veniţi din +tlantida, continentul de dincolo de 4oloanele lui Vercule, înghiţit de apele oceanului +tlantic, i care unise pe vremuri uropa cu +merica. 4ît despre faptul de a ti dacă această +tlantidă a fost prima regiune locuită a pămîntului, lucrul este atît de îndoielnic încît atinge neverosimilul, i e cu mult mai probabil că istoria timpurie a civilizaţiei, precum i cea a mult înţeleptului &oe, se leagă de regiuni mult mai vechi i mult mai devreme dispărute. +cestea sînt însă promontorii pe care nu trebuie să te avînţi i de care nu este potrivit să pomeneti decît întrebuinţînd dictonul egiptean atît de nedesluit, iar popoarele 8rientului au atribuit, cu multă înţelepciune i pietate, zeilor primele elemente ale civilizaţiei lor. 8amenii cu pielea arămie din Miţraim vedeau în martirul Ksiri pe binefăcătorul care-i învăţase agricultura i le dăduse legi, acţiune în care fusese întrerupt de agresiunea per"dă a lui *et, ce se purtase cu el ca un mistreţ feroce. Iar chinezii recunosc drept întemeietor al imperiului lor pe semizeul de obîrie imperială >u-Vi, care le-a adus vitele cornute i i-a învăţat preţioasa artă a scrierii. +cestea se petreceau cu /;@/ ani înaintea erei noastre, iar >u-Vi nu i-a socotit de bună seamă destul de copţi la minte ca să-i înveţe astronomia, tiinţă care, potrivit analelor lor, nu le-a fost dezvăluită decît cu apro'imativ treisprezece secole mai tîrziu, de către marele împărat străin TaiBo->o?ee, în vreme ce preoţii astrologi din *inear se pricepeau de mai multe secole la semnele zodiacului, ba chiar se spune că un
bărbat, care l-a întovărăit la :abilon pe +le'andru Macedon, i-ar " transmis lui +ristotel însemnări astronomice ale caldeenilor, de unde rezultă că aceste însemnări, gravate cu stilul de lut ars, ar " astăzi vechi de peste 2 ;D de ani. Tot ce se poateN căci este probabil că atît studierea cerului, cît i calculele privitoare la @
calendar, erau practicate încă înmii+tlantida care, potrivit *olon , a fost înghiţită de ape cu nouă de ani înaintea sa, delui unde rezultă că omul a!unsese la cultivarea acestor nobile arte cu cel puţin unsprezece mii cinci sute de ani înaintea erei noastre. 4ă arta scrisului nu-i mai tînără decît astronomia, ba foarte probabil dimpotrivă, este vădit. Uorbim de ea deoarece losif îi purta un interes atît de viu i el, spre deosebire de toţi fraţii săi, i la început cu a!utorul lui liezer, se desăvîri curînd în scriere, atît în cea feniciană, în cea babiloniană, cît i în cea hitită. +vea o predilecţie, slăbiciune pentru falsul zeu "ind denumit în aici 8rient &ebo,o istoriograful, iar la zeul Tir isau *idon, Taut, socotit, i acolo, născocitorul semnelor scrise i cronicarul începuturilor dintîi$ adică era chiar egipteanul Thot de la Prnun, cel ce scria mesa!ele zeilor, patronul tiinţelor, a cărui slu!bă era ţinută la mai mare preţ în gipt decît toate celelalte slu!be L un zeu vrednic de crezare, ponderat i gri!uliu, ce se arăta cîteodată ca o maimuţă cu părul alb, foarte drăgălaă, alteori cu un cap de ibis, i care, iarăi în spiritul lui losif, întreţinea cu luna legături gingae i solemne. Tînărul nici nu-i putea mărturisi înclinaţia aceasta lui Iacob, care interzisese neînduplecat cochetarea cu asemenea idoli, "ind mult mai aspru, în această privinţă, decît anumite foruri supreme pe care credea că le cinstete cu strănicia saN dealtfel, povestea vieţii lui losif ne arată că aceste puteri supreme nu i-au luat serios în nume de rău adolescentului asemenea mici incursiuni în lumea cu adevărat interzisă, sau, în orice caz, nu i leau luat în nume de rău multă vreme. @ Fegiuitor atenian )apro'. 92D \ @@1 î.e.n3
4ît despre arta scrisului, nu vom putea sugera mai bine srcinea ei nelămurită i îndepărtată, decît spunînd cu o uoară parafrazare a zicalei egiptene, că e din vremea lui Thot. Imaginea unui sul de papirus scris se regăsete pe cele mai vechi monumente egiptene, i noi cunoatem papirusul care a aparţinut lui rege din a douaacesta dinastie, urmăatît cu ase mii de ani.Vor-*endi, =ncă de peun atunci, papirusul era în socotit de vechi, încît se zicea că *endi l-ar " motenit de la *et. *ub domniile lui *nofru i a acelui Bhefren, "ii *oarelui din dinastia a patra, pe vremea cînd se construiau piramidele de la Jiseh, cunoaterea scrisului era atît de răspîndită în poporul de !os încît astăzi sînt studiate inscripţiile naive ale muncitorilor, mAzgălite pe blocurile gigantice. 6ăspîndirea unei asemenea tiinţe într-o epocă atît de îndepărtată nu ne poate mira, dacă nu uităm vechimea pe care preoţii o atribuiau istoriei scrise a giptului. #acă sînt atît de nenumărate zilele de cînd s-a consolidat scrierea semnelor L pînă unde va trebui să urcăm spre a găsi începuturile e'primării prin viu graiO *e spune că idiomul cel mai vechi, limba-mamă, este indo-germana, indoeuropeana, sanscrita. #ar este aproape sigur că această srcine a fost stabilită tot atît de pripit ca multe altele i că trebuie să " e'istat o limbă-mamă i mai %străveche5 încă, cuprinzAnd rădăcinile atît ale idiomului arian, cît i ale celui semit i hainit. oate acest grai bătrîn să " fost vorbit în +tlantida, a cărei siluetă este ultimul promontoriu abia vizibil al trecutului, pierdut în nelămuritele ceţuri îndepărtate, i probabil că nici acolo nu este vatra srcinară a omului înzestrat cu darul vorbirii.
2 =ntemeindu-se pe anumite descoperiri, e'perţii istoriei pămîntului apreciază că specia umană are o vîrstă de cinci sute de mii de ani. 4alculul este strîns, avînd în vedere, în primul rînd, că astăzi tiinţa ne învaţă că omul, ca animal, e cel mai vechi
dintre mamifere, căci încă în perioada mai tîrzie a începuturilor, înainte de orice dezvoltare a creierului mare, el a e'istat pe pămînt sub diferite întruchipări zoologice, ca am"bie sau reptilăN i, în al doilea rînd, dacă se ţine seamă de incomensurabilul răstimp de care a avut nevoie ca să evolueze acel tip de marsupial, cocAr!at,care cu degetele străbătut de intuiţiileacel unuisomnambul soi de pre-raţiuni, trebuie sălipite, " fost omul dinaintea ivirii preaisteţului &oe-Ktnapitim i dacă se socotete cîtă vreme îi va " fost necesară acestei făpturi pentru a a!unge născocitorul arcului i al săgeţilor, bene"ciarul focului, făurarul "erului, cel ce a cultivat cerealele i viţa de vie i a domesticit felurite animale, pe scurt "inţa aceea foarte deteaptă, iscusită i încă de pe atunci modernă în toate privinţele esenţiale, cum ne întîmpină omul, chiar din primii zori ale istoriei. Kn înţelept al templului din *ais îi tălmăcea lui *olon mitul lui >aeton9, aa cum era înfăţiat de tradiţia greacă, ca amintirea umană a abaterii de pe orbită a unor corpuri ce gravitau în spaţiu, în !urul pămîntului, dezlănţuind astfel un incendiu pustiitor pe faţa lui. Pi devine, întradevăr, tot mai cert, că amintiri de vis ale omului, informe, dar mereu repetate în legende, urcă pînă la cataclismele de o uriaă străvechime, ale căror tradiţii hrănite de întîmplări de natură asemănătoare, mai recente i mai mici, au fost instalate de diferite popoare pe pămînturile lor de batină, constituind astfel succesiunea de orizonturi care îl atrag i-l stîrnesc pe călătorul rătăcitor de-a lungul timpului. Uersurile de pe tăbliţe, ce-i fuseseră recitate lui losif i pe care el le memorizase foarte bine, relatau, printre altele, i povestea marelui potop. #ealtfel, ar " a7at de această poveste, chiar dacă n-ar " a!uns la el în limba i varianta babiloneanăN căci ea este vie în Yara lui apuseană i, mai ales, în mi!locul alor săi, dei într-o versiune puţin deosebită i cu alte amănunte decît erau 9 =n mitoligia elină, "ul lui Velios, cu al cărui car de foc s-ar " apropiat prea
mult de pămînt.
acceptate în Yara dintre 7uvii. Tocmai pe vremea tinereţii lui, versiunea aceasta începuse să se consolideze la el acasă, într-o variantă deosebită de cea răsăriteană, iar losif tia bine cum se întîmplase atunci, cînd tot ce era carne, dimpreună cu animalele, se smintise într-un chip nemaipomenit, abătîndu-se de la calea cea dreaptă, ba însui desfrînase, încît în locul grîului semănat cretea odos pămîntul L i toateseacestea au continuat în po"da prevenirilor lui &oe, astfel încît #omnul i [iditorul, care a!unsese să-i vadă proprii lui îngeri amestecaţi în grozăvia asta, după ce a mai încuviinţat un ultim răgaz de o sută douăzeci de ani, n-a mai vrut să ia asupră-i o răspundere neîngăduită, hotărînd, spre marea lui durere, să se îndeplinească !udecata înecului. #ar în nemărginita lui bunătate )pe care îngerii nu o împărtăeau defel3, el a lăsat vieţii o portiţă de scăpare, sub forma unei lăzi smolite, în care &oe a urcat împreună cu animalele. Iosif tia i asta, cunotea chiar i ziua cînd creaturile intraseră în corabieN era ziua a zecea a lunii Vevan, i, în a aptesprezecea zi a aceleiai luni, potopul s-a dezlănţuit, în vremea topirii de primăvară a zăpezilor, cînd steaua *irius răsare ziua i apele încep să se înalţe în fîntîni. rin urmare, în acea zi L Iosif a7ase data precisă de la bătrînul liezer. #ar de cîte ori se mai întorsese, de atunci, acea fatidică aniversareO &u re7ectase la asta, i nici bătrînul liezer, i de aici încep contopirile, confuziile i amăgirile nălucitoare ce stăpînesc tradiţia. 4erul tie cînd a avut loc acea pustietoare revărsare a 7uviului ufrat, gata oricînd la neregularităţi i creteri năvalnice sau acea năpustiire peste ogoare a Jolfului ersic, dezlănţuit de un uragan sau un cutremur, adică acele fenomene care, dacă nau iscat ele însele tradiţia potopului, au hrănit-o ultima dată, conferindu-i o înfricoătoare realitate, i pe care generaţiile ulterioare le-au luat drept otopul. oate ultimul cataclism de acest soi să nu " fost chiar atît de vechi, însă cu cît data lui este mai recentă, cu atît este mai interesant să tim dacă i cum i-a reuit generaţiei ce a suferit-o în carnea ei, să confunde
catastrofa aceasta cu obiectul unei tradiţii, cu adevăratul potop. +sta s-a întîmplat i faptul că s-a întîmplat nu oferă nici un prile! de mirare sau de dispreţ intelectual. venimentul consta mai puţin în repetarea unei întîmplări trecute, i mai mult în aceea că devenea actuală. 4ă putuse însă dobîndi actualitate se întemeia pe faptul=ncăorice împre!urările catastrofa mereu actuale. timp căilecare cărniiprovocaseră au fost desfrînate sau erau puteau ", cu toată cucerniciaN dar oare tiu oamenii dacă fac bine sau rău în faţa lui #umnezeu, i dacă nu cumva ceea ei socot că este bine, nu este în cer pricină de scîrbăO 8amenii netiutori nu-l cunosc pe #umnezeu i nici hotărîrile tărîmului de !osN în orice timp îngăduinţa divină poate a!unge la capăt, sentinţa poate " adusă la îndeplinire, i desigur că n-a lipsit omenirii un profet s-o prevină, un înţelept, un preaisteţ, iscusit în tălmăcirea semnelor care, prin mi!loace potrivite, el singur, dintre zeci de mii, a scăpat de nimicire L nu fără ca, mai înainte, să " îngropat în pămînt tablele cunoaterii, drept sămînţă a înţelepciunii viitoare, ca atunci cînd apele se vor " retras, din această sămînţă scrisă să poată reîncepe totul din nou. =n orice timp, iată e'plicaţia tainei. Taina nu cunoate timpulN iar forma netimpului este +cum i +ici. +adar, potop a fost pe malurile ufratului, dar potop a fost i în 4hina. 4am prin anul
cînd desenăm ca ultim i veritabil srcinal scufundarea +tlantidei în valurile oceanului, prăpăd a cărui înfricoătoare veste a pătruns după aceea în toate colţurile pămîntului, populate odinioară de oameni veniţi dintr-acolo, iar tradiţia sa, supusă răstălmăcirilor, sa cuibărit pentru totdeauna în memoria popoarelor. #ar i acesta nu-i decît un punct de spri!insă înelător i un vremelnic. Kn calcul caldeean ne îngăduie precizăm că ţel între potop i prima dinastie, înregistrată în istorie, a Yării dintre cele două 7uvii s-au scurs <1.;D de ani. rin urmare, scufundarea +tlantidei, ce a avut loc doar cu nouă mii de ani înaintea lui *olon, n-ar ", din punct de vedere geologic, decît o catastrofă foarte recentă, care nici pe departe nu poate " otopul. #ealtfel, însăi scufundarea +tlantidei nu era, în de"nitiv, decît o repetare, actualizarea unei întîmplări îngropate în trecut, înfricoătoarea trezire a unei amintiri. unctul ei de plecare în istorie trebuie să urce spre vremi imposibil de precizat, cînd peninsula numită %Femuria5, veche rămăiţă a străvechiului continent denumit Jondana, a fost înghiţită de valurile 8ceanului Indian. e noi nu timpul cifrabil ne preocupă. #impotrivă, am dori să-l vedem anulat în taina confruntării tradiţiei cu profeţia, care dă cuvîntului %cîndva5 dublul său înţeles de trecut i viitor, conferindu-i, astfel, o încărcătură de prezent potenţial. +ici îi are rădăcinile i ideea reîncarnării. 6egii din :abilon i din amîndouă ţările giptului, acel Burigalzu cu barba cîrlionţată, cît i acel Iiorus, din palatul Tebei, supranumit %+mon- este-satisfăcut5, dimpreună cu toţi înaintaii i urmaii lor, erau în adevăr în carnea lor întruchipări ale zeului solar L ceea ce înseamnă că mitul devenea în făptura lor misteriu, iar între e'istenţă i semni"caţie lipsea orice spaţiu care să le distingă. 4earta în legătură cu problema de a ti dacă hostia %este5 chiar trupul celui !ert"t sau numai %simbolul5 său nu avea să izbucnească decît trei mii de ani mai tîrziuN dar nici chiar aceste discuţii zadarnice n-au putut schimba cu nimic faptul că esenţa tainei este i rămîne prezenţa dincolo de timp. +cesta este înţelesul ritualului, al serbării. =n
"ecare noapte de 4răciun renate pruncul mîntuitor al lumii, sortit să sufere, să moară i să învie. Iar cînd la *ihem ori la :ethFahama, în miezul verii, la %praznicul bocitoarelor5, cel al %candelelor aprinse5 sau la sărbătorirea lui Tammuz, losif asista pînă în cele mai mici amănunte la uciderea zeului adolescent, a %"ului i laacţiona învierea lui cu acea multeabrogare tînguiri de 7aut ipierdut5, chiote deKsir-+donai, bucurie, atunci tocmai a timpului în taină, care ne privete, întrucît înlătură orice nepotrivire logică dintr-o gîndire ce recunoate pur i simplu otopul în "ece prăpăd iscat de inundaţii.
3 ovestirea Marelui Turn este aidoma cu aceea a otopului. :un comun ca i aceea, avea e'istenţă locală în diferite colţuri ale lumii i a oferit tot atîtea prile!uri ca povestirea otopului pentru crearea de succesive orizonturi i himerice substituiri. >aptul, de pildă, că Iosif lua drept Marele Turn templul-turn al *oarelui de la :abilon, supranumit saghila sau 4asa înălţării capului, era deopotrivă i cert i scuzabil. =ncă pribeagul venit din Kr îl luase desigur drept atare, iar această părere amăgitoare era împărtăită nu numai de cei din prea!ma lui Iosif, ci i de toţi cei din ţara *inear. entru toţi caldeenii, străvechiul i uriaul turn, înălţat în apte caturi, în terase i smălţuit în întregime de !os i pînă sus, a cărui minunăţie de culori nenumărate Iosif se străduia să i-o închipuie, era opera lui :el, 4reatorul, zidită cu a!utorul primilor oameni negri de pe lume, restaurată i terminată de Vammurabi, legiuitorul, i alcătuia materializarea vizibilă i forma actuală a unei noţiuni transmisă din adîncul timpului$ Turnul, zidirea înălţată de mîna omului pînă la cer. 4ă în lumea deosebită a lui Iosif, legenda Turnului se mai lega i cu alte reprezentări, de fapt, străine de ea, adică, de pildă, cu ideea %risipirii5, se e'plică numai prin atitudinea personală a omului din cetatea Kr, prin
supărarea i prin plecarea lui în pribegieN căci locuitorilor din ţara *inear, migdalurile sau turnurile citadelelor ce le stră!uiau oraele nu le trezeau sentimente asemănătoare, ba, dimpotrivă, Vammurabi, legiuitorul, pusese anume să se scrie că le-a înălţat cu vîrfurile atît de sus, cu gîndul să %strîngă la un loc5 sub stăpînirea lui, trimisul cerului, acest neam de dorul pribegiei, gata oricînd să se risipească. #ar mistuit omul Funii din cetatea Kr se simţea !ignit de aceasta, în spiritul divinităţii i a pornit în pribegie împotriva intenţiilor regale ale nimruduluiN prin acestea, trecutul ce dăinuia, în ţara lui Iosif, în prezent, sub înfăţiarea turnului saghila, căpăta un anume caracter de viitor i profeţie$ o !udecată plutea asupra acestui monument al cutezanţei regeti a nimrudului, înălţat ca o s"dare aruncată ceruluiN nu avea să rămînă o cărămidă peste alta din el, iar constructorii lui aveau să "e încurcaţi i împrătiaţi de către *tăpînul zeilor. +a îi preda bătrînul liezer istoria "ului lui Iacob, păstrînd astfel, dublul înţeles al cuvîntului %cîndva5, amestecul de legendă i prorocire, al cărui rezultat L prezentul atemporal L era Turnul caldeenilor. #e acest saghila se lega pentru Iosif tirea despre Marele Turn. ste însă limpede că saghila nu reprezenta decît echivalentul unui fundal de dune L unul ca atîtea altele L de-a lungul nesfîritei călătorii în căutarea adevăratului Turn. Pi locuitorii Miţraimului vedeau turnul ca o realitate prezentă, întruchipată în uimitorul mormînt înălţat în deert de regele Bhefren. Iar în ţinuturi pe care nu le bănuiau nici Iosif, nici bătrînul liezer, în chiar inima +mericii, oamenii aveau de asemenea %turnul5 lor sau echivalentul lui, marea piramidă din 4holula, ale cărei ruine ar " stîrnit desigur, prin proporţiile lor, invidia i pizma regelui Bhefren. 8amenii din 4holula au tăgăduit dintotdeauna că ar " ridicat ei această zidire uriaă. #eclarau că este cu adevărat opera unor uriai$ imigranţi veniţi de la răsărit, spuneau ei, un popor cu mari calităţi, beat de nostalgia soarelui, ar " înălţat, cu puterea entuziasmului, din lut i smoală, acest monument, pentru a se apropia cît mai mult de astrul iubit. *înt indicii că aceti
străini erau coloniti atlanţi, a!uni pe o înaltă treaptă a progresului, i că, "ind adoratori ai soarelui i astronomi incarnaţi, nu aveau nimic mai grabnic de făcut, pe unde treceau, decît să înalţe, sub privirile înmărmurite ale localnicilor, turnuriobservatoare pentru cercetarea atrilor, după modelul construcţiilor decare la eilededomina acasă, ţara îndeosebi dupăcare chipul acelui munte al zeilor i despre pomenete laton. =n +tlantida deci s-ar părea că ar trebui căutat prototipul Marelui Turn. =n orice caz, ne este cu neputinţă să regresăm mai mult cu cercetarea istoriei sale i încheiem aici studiul nostru asupra acestui subiect neobinuit.
* #ar raiul, unde se a7a oareO Knde se a7a ,,Jrădina din răsărit5 O Focul unde domnea pacea i fericirea, vatra de batină a omului, unde s-a înfruptat din arborele răului i de unde a fost izgonit sau mai curînd de unde s-a izgonit i s-a risipit el însuiO Tînărul Iosif le tia toate, la fel ca povestea otopului, i din aceleai izvoare. [îmbea desigur cînd îi auzea pe sirieni, locuitori ai pustiei, susţinînd că raiul ar " marea oază a #amascului L căci nu se putea închipui ceva mai dumnezeiesc decît această revărsare de verdeaţă, culcată alene între munţii regali i nesfîritele păuni, în mi!locul unei păduri de pomi fructiferi, printre grădini fermecător irigate, miunînd de mulţime de norod i plin de bogate schimburi. Tot aa Iosif se ferea, din amabilitate, să ridice din umeri, dar o făcea în sinea lui, cînd bărbaţi din Miţraim îi e'plicau că locul grădinii fusese fără îndoială giptul, căci acesta ar " centrul i buricul lumii. =nsă i bărbaţii din *inear, cu bărbile cîrlionţate, socoteau de asemenea că oraul lor regal pe care-l numeau %oarta lui #umnezeu5 i %Fegătura care unete pămîntul cu cerul5 )iar Iosif, pe cînd era băietan, repeta cu multă iscusinţă după ei formula aceasta, chiar în graiul lor de circulaţie mondială $ %Babi+ilu, markas ]am> u irsitim53 că, adică, :abilonul ar " centrul sacru al lumii. Iosif deţinea în legătură cu această
problemă a buricului întregii lumi date mai precise i mai adevărate, i anume din povestea vieţii bunului, meditativului i solemnului său tată, care, pe cînd era încă tînăr, părăsind %4ele apte fîntîni5, unde locuiau ai săi, spre a se duce în &aharaim, la unchiul lui din Varran, s-a pomenit, fără să aibă habar, printr-o întîmplare nesperată, dîndalchiar adevărata %oartă cerului5, autenticul buric lumii$peste era colina Fuz, cu cerculaei sfînt de pietre, pe care el o numise apoi :eth-el, 4asa lui #umnezeii, căci aci, fugind de mînia lui sau, avusese parte de marea, înfricoătoarea revelaţie a vieţii sale. +icea sus, unde Iacob înălţase piatra ce i-o pusese căpătîi, să "e semn, turnînd apoi pe vîrful ei untdelemn, se a7a de acum înainte, pentru toţi cei din prea!ma lui Iosif, centrul lumii, cordonul ombilical care unea pămîntul cu cerulN dar raiul nu fusese nici aici, ci în părţile tuturor începuturilor i ale batinii, pe care bărbatul din cetatea Funii le părăsise. #upă convingerea lui Iosif, copilărească, dar foarte răspîndită, acest rai se găsea în partea de miazăzi a *inearului, cam pe acolo unde 7uviul se despărţea i unde, între braţele sale, pămîntul, udat din belug, mai este i astăzi încă plin de pomi încărcaţi de roade minunate. 4ă denul trebuie căutat aici, undeva prin partea meridională a :abiloniei i că trupul lui +dam ar " fost plămădit din ţărînă babiloneană a fost multă vreme teza preferată a teologiei. Totui este vorba încă o dată, i aici, de acelai efect al orizonturilor succesive ce ne este familiar, adică de acel sistem de poziţii înaintate, aezări locale i trimiteri înapoi, pe care am avut de mai multe ori prile!ul să-l studiemN L numai că, de data aceasta, ne a7ăm în prezenţa unui fel supradeosebit de asemenea orizonturi, care ne momesc în sensul literal al cuvîntului, atrăgîndu-ne, cu farmecul lor, dincolo de limitele pămînteneN numai că aici fîntîna abisală a istoriei umane îi dezvăluie întreaga sa adîncime, nemăsurabilă L mai mult, fără limită, încît nu i se mai potrivesc noţiunile de profunzime i de întunecime, ci evocă, dimpotrivă, piscurile i lumina$ piscul
luminos anume de unde a putut să se întîmple căderea, a cărei istorie este indisolubil legată de amintirea su7etului nostru despre grădina fericirilor. #escrierea paradisului, transmisă de tradiţie, este, dintr-un anumit punct de vedere, e'actă. *e spune că un torent, ţînind din den, uda grădina i se despărţea pentru a forma cele patru 7uvii ale lumii$ ison, Jihon, ufrat i Vidde?el. 'egeza adaugă că ison se mai numete JangeN că încercuiete India nemărginită, iar valurile sale poartă cu ele aur. Jihonul ar " &ilul, cel mai mare 7uviu al lumii, al cărui curs încon!oară Yara arapilor. 4ît despre Vidde?el, iute ca săgeata, nu-i decît Tigrul, care curge de-a lungul +siriei. +cesta din urmă nu este obiectul nici unei controverse. =n schimb, însă, autorităţile competente contestă identitatea isonului i Jihonului cu Jangele i &ilul. 4ică, potrivit acestor ar " vorba mai curînd care apele se varsă în autorităţi, Marea 4aspică, i despre Vals, despre care îi +ra?s, prăvălete în Marea &eagră, astfel încît locul unde se întinde paradisul, trebuie căutat într-adevăr în vecinătăţile :abilonului, nu în :abilonia propriu-zisă, ci în regiunea munteană a +rmeniei, în nordul cîmpiei mesopotamice, în partea unde izvorăsc acele două 7uvii aproape unul de celălalt. ărerea aceasta provoacă îndreptăţite aprobări. 4ăci în cazul în care, potrivit celor mai venerabile te'te, %>ratul5 sau %uphratul5 ar "că izvorît dins-ar aradis, poate de pe altă parte, cum denul " a7atnulasegura lui.susţine, 4u această convingere, însă, i acordînd +rmeniei gloria de a " fost aradisul, am " făcut cel mult pasul pînă la adevărul imediat următorN am " a!uns doar mai departe cu un orizont i o confuzie. =ncă bătrînul liezer îl învăţase pe Iosif, că #umnezeu a înzestrat pămAntul cu patru laturi$ răsărit, apus, miazăzi i miazănoapte, stră!uite, la picioarele Tronului suprem, de patru "are s"nte i patru îngeri păzitori, ce urmăreau, eu ochi neînduplecaţi, ca acest legămînt fundamental să "e respectat.
4ele patru feţe ale pirami delor din giptul de Gos, acoperite cu ciment scînteietor, nu erau i ele îndreptate e'act către cele patru puncte cardinaleO +a fusese gîndită dispunerea 7uviilor aradisului. Trebuie să ne închipuim cursul lor, asemenea unor erpi ale căror cozi se atingeau, dar ale căror guri se îndepărtau una de alta,+ceasta astfel încît tindea spre orizontului. însă"ecare este o dintre vădită 7uvii transpunere. stealt punct al repetarea, în +sia anterioară, a unei geogra"i familiare nouă din alt loc, între timp dispărut$ aceea a +tlantidei, în care, conform relatărilor i descrierilor lui laton, patru 7uvii, izvorînd din Muntele zeilor, se avîntau în acelai fel, adică în cruce, spre cele patru colţuri ale lumii. 8rice controverse savante despre semni"caţia geogra"că a %7uviilor principale5, cît i despre locul anume unde se a7a grădina, au dobîndit amprenta linititoare a inutilului, printr-o întoarcere spre trecut, din care reiese că ideea de rai, localizată într-un loc sau altul, îi trăgea concreteţea din amintirea popoarelor despre o ţară dispărută, în care o omenire înţelept evoluată petrecuse timpuri fericite, într-o orînduire deopotrivă blîndă i sacră. ste de netăgăduit că aici tradiţia propriu-zisă a aradisului se confundă eu legenda unei vîrste de aur a umanităţii. Iar această amintire ne evocă, se pare, cu drept cuvînt, Yara hesperidelor, unde, dacă relatările nu sînt amăgitoare, omenirea ducea un trai înţelept i pios, în condiţii întru totul prielnice, ce n-au mai fost atinse vreodată. #ar despre această ţară nu se poate spune în nici un chip că ar " fost %grădina din den5, adică vatra dintru început i locul căderii omuluiN ea reprezintă doar un ţel amăgitor de-a lungul călătoriei noastre rătăcitoare prin spaţiu i timpN căci savanţii preocupaţi de problemele străvechimii caută omul srcinar, adamitul, în vremi i locuri apuse înaintea colonizării +tlantidei. &ălucire i amăgire a unei călătorii atrăgîndu-ne tot mai departe 4ăci dacă a fost posibil i scuzabil, chiar de era înelător, să punem semnul egalităţii între Yara merelor de aur, prin care curgeau cele patru 7uvii, i aradis, cum putea oare " posibilă
asemenea eroare, cu toată via dorinţă de autoamăgire, faţă cu lumea lemurică ce constituie următorul, cel mai depărtat promontoriu, unde chinuita arătare a făpturii umane L o imagine în care gingaul i frumosul Iosif ar " refuzat să se recunoască cu o indignare foarte de înţeles L i-a trăit visul de voluptăţi i comaruri aleivieţii în lupta disperată munţi de cărnuri za de solzi, balauri saurieni înaripaţiO +stacunu era %grădina dincuden5, ci Infernul. *au, mai degrabă, a fost prima stare, blestemată, după cădere. &u acolo, nu în pragul timpului i spaţiului, a fost cules i gustat fructul voluptăţii i al morţii. +ceasta se petrecuse înainte. +dîncul fîntînii timpului se dovedete sondat pînă la fund înainte să " atins scopul "nal i iniţial spre care tindemN istoria omului este mai veche decît lumea materială, care este opera voinţei sale, mai veche decît însăi viaţa, care se spri!ină pe voinţa sa.
4 #ăinuie o lungă tradiţie spirituală, întemeiată pe cea mai adevărată contiinţă a omului despre sine însui, iscată din străfundul străvechimii i care, inspirînd religiile, profeţiile i succesivele doctrine ale 8rientului, s-a continuat neîntrerupt în +vesta0, islam, maniheism, gnosticism i elenism, cu privire la natura omului dintîi sau a omului desăvîrit, ebraicul adam ?admon de înţeles ca o făptură tinerească urzită din lumină curată, creată înainte de începutul lumii, ea prototip i chintesenţă a omenirii, de care se leagă învăţături i povestiri, deosebite în amănunte, dar coincizînd în liniile lor mari. le spun că, la începutul tuturor începuturilor, omul srcinar a fost alesul #omnului, ca luptător împotriva răului, ce se strecura în alcătuirea fragedă a lumii, i că, învins, alesul a fost legat în lanţuri de demoni, inclus în materie i înstrăinat de locul său de batină, însă că, un al doilea trimis al divinităţii, care ar " fost în chip 0 *crieri s"nte în religia persană, întemeiată de [arathustra.
misterios tot el, partea cea mai înaltă a "inţei sale, l-a eliberat din întunericul vieţii pămîntene i carnale, pentru a-l readuce în sferele luminii. 6eînălţîndu-se, a fost silit să piardă frînturi din lumina sa, care ar " fost folosite i ele în plămădirea lumii materiale i a oamenilor$ minunate basme în care un element religios legatîndărătul de ideeaintenţiilor de mîntuire, care se i astfel face auzit, încă ascuns cosmogoniceN a7ămmai că este trupul de lumină al srcinarului "u al lui #umnezeu cuprindea în sine cele apte metale, corespondentele celor apte planete care ar alcătui lumea. otrivit unei alte variante, această "inţă umană, plămădită din lumină, ar " coborît, străbătînd cele apte sfere planetare, obţinînd de la "ecare dintre suveranii acestor sfere, o parte din propria lui esenţă. #ar, privind de sus în !os, i-ar " văzut chipul re7ectat în materie, ca într-o oglindă, i-ar " îndrăgit propria imagine, s-ar " pogorît să se unească cu ea i ar " nimerit astfel în mre!ele naturii inferioare. Tocmai prin aceasta se e'plică dualitatea naturii omului, care ar îmbina ine'tricabil semnele srcinii divine i ale libertăţii esenţiale, cu cumplita înlănţuire de lumea de !os. =n această imagine narcisică de o tragică gingăie, înţelesul tradiţiei începe să devină mai limpedeN căci o asemenea epurare a sensului are loc în chiar clipa în care pogorîrea "ului cerului, din sfera sa luminoasă în lumea materiei, încetează să mai "e un simplu act de ascultare faţă de o poruncă supremă, deci îi pierde nevinovăţia, căpătînd caracterul unei fapte spontane i independente a dorinţei i, ca atare, a vinovăţiei. =n acelai timp se descriptează i semni"caţia acelui %al doilea trimis5, care, identic într-un sens mai înalt cu omul născut din lumină, ar " venit să-l elibereze din cuprinderea întunericului i să-l ducă %acasă5. 4ăci acum doctrina păete la o scindare a lumii în cele trei elemente personalizate, materia, su7etul i spiritul, între care, împreună cu divinitatea, se desfăoară romanul al cărui erou principal este su7etul omului, aventuros i creator în aventură, iar acest su7et, care reprezintă întruchiparea desăvîrită a mitului, în
îmbinarea cunoaterii trecutului originar cu presimţirea de sfîrit a timpului, ne dă tiri limpezi atît asupra adevăratului loc unde se a7ă aradisul, cît i asupra istoricului %căderii5. *e a"rmă că su7etul, adică elementul uman srcinar, ar " fost, ca i materia, unul dintre principiile statornicite iniţial i că era înzestrat cu viaţă, dar nu cu cunoatere. *u7etul avea, întradevăr, atît de puţină cunoatere încît, dei sălăluia în prea!ma #omnului, într-o lume a supremei liniti i fericiri, a putut să se lase nelinitit i zăpăcit de înclinarea )cuvîntul "ind luat în sensul e'act al direcţiei ce o implică3 spre materia încă informă i, deodată, l-a apucat dorinţa de a se împreuna cu ea i de a isca dintr-însa forme ce i-ar putea prile!ui plăceri trupeti. Uoluptatea i suferinţa patimii sale n-au scăzut, după ce su7etul se lăsase sedus să pogoare din locul său, ci dimpotrivă au crescut chiar, pînă la chin, pentru că materia, îndărătnică i leneă, doreapur i neapărat să rămînă în starea ei originară informă, nevrînd, simplu, să accepte, de dragul su7etului, să ia formă, opunînd toate rezistenţele imaginabile modelării sale de către el. +tunci, a intervenit #umnezeu, socotind, fără îndoială, că în asemenea situaţie nu-i rămînea decît să sară în a!utorul su7etului, convieţuitorul lui rătăcit. l a spri!init su7etul în lupta sa plină de dragoste împotriva materiei îndărătniceN astfel a creat lumea. +dică pentru a a!uta elementul uman srcinar, #umnezeu a iscat din materie forme stabile, înzestrate cu viaţă îndelungată, ca, prin mi!locirea lor, su7etul să se bucure de plăcerile trupeti i să procreeze oameni. Imediat după aceea, însă, urmărind în continuare un plan elaborat cu înţelepciune, a mai făcut ceva. Te'tul pe care ne spri!inim este limpede în privinţa aceasta$ #umnezeu a proiectat spiritul din propria-i substanţă i l-a trimis omului în această lume, cu menirea să trezească su7etul ce dormea în lăcaul trupului omenesc i să-i dovedească, din porunca Tatălui, că locul său nu era în lumea pămînteană i că fapta-i senzuală i pătimaă fusese un păcat, iar facerea lumii trebuie considerată consecinţa acestuia. 4eea ce, de fapt, spiritul
încearcă mereu să-i e'plice su7etului, rob în închisoarea lui materială, i trebuie să-i amintească neîncetat tocmai că împreunarea sa nesăbuită cu materia a dat natere lumii i că, dacă se desparte de materie, lumii formelor nu-i mai rămîne nici o e'istenţă. +adar, spiritul are misiunea să convingă de aceasta su7etul, speranţa i străduinţa socoate că, îndată ce-l " lămuritiar deîntoată situaţia, pătimaullui su7et va recunoate, în va sfîrit, iarăi obîria sa superioară, i, uitînd lumea de !os, nu va năzui decît să-i regăsească sfera odihnei i a fericirii, în care va tinde să se întoarcă. =n chiar clipa cînd aceasta se va întîmpla, lumea de !os se va spulberaN materia îi va redobîndi inerţia ei îndărătnicăN eliberată din tiparul formei, ea se va putea iarăi complace în starea amorfă, ca în eternitatea srcinară, îi va regăsi astfel, de asemenea, în felul ei, fericirea. +tîtcă, a7ăm doctrina romanul su7etului. o îndoială aici,din a fost atins iultimul %îndărăt5, cel &u-i mai nici străvechi trecut al omenirii, astfel aradisul a fost determinat, iar povestea păcatului srcinar, a cunoaterii i a morţii a fost readusă la forma pură a adevărului ei. *u7etul srcinar al omului este tot ce poate " mai străvechi, căci a dăinuit întotdeauna, înaintea timpului i a formelor, deopotrivă cu #umnezeu i cu materia. 4ît privete spiritul, în care recunoatem pe %al doilea trimis5, menit să aducă su7etul pe calea cea dreaptă, el este strîns înrudit, în chip tainic, cu acesta, fără să se identi"ce însă cu el, căci este mai tînăr$ o emanaţie a lui #umnezeu cu menirea lămuririi i eliberării su7etului i, implicit, cu menirea des"inţării lumii formelor. #acă, în anumite formulări ale doctrinei, similaritatea superioară a su7etului i spiritului este a"rmată sau sugerată prin alegorii, aceasta îi are totui rostul său, care nu se epuizează cumva în aceea că su7etul srcinar al omului a fost hărăzit, dintru început, să "e campionul lui #umnezeu împotriva răului ce domnea în lume, astfel că rolul menit su7etului este foarte înrudit cu cel ce-a revenit mai tîrziu spiritului, trimis să-l elibereze. #impotrivă, doctrina lasă nee'plicat acel rost, pentru că nu a!unge la
completa desfăurare a rolului !ucat de spirit în romanul su7etului, i în această direcţie e limpede că ea, doctrina, necesită o completare. Misiunea spiritului în această lume a formelor i morţii, zămislită din cunoaterea nupţială a su7etului cu materia, este absolut univocă i limpede de"nită. Misiunea sa este de a stîrni în su7etul ce a uitat de sine însui, rob al formei i al morţii, amintirea srcinii lui ceretiN spiritul trebuie să convingă su7etul că a săvîrit o greeală împreunîndu-se cu materia, dînd, prin aceasta, natere lumiiN în sfîrit, spiritul va întări în asemenea grad în su7et amintirea nostalgică a locului de batină, încît, într-o zi, el se va smulge din viitoarea durerii i a voluptăţii i va pluti spre obîria sa L în felul acesta, înfăptuindu-se nemi!locit sfîritul lumii, materia recăpătîndu-i străvechea ei independenţă, iar moartea "ind des"inţată. 4um întîmplă însă ambasadorul unei împărăţii, trimis într-o ţarăsedumană, care,cudacă rămîne mult acolo, se pervertete din punctul de vedere al propriei ţări, prin aceea că, pe calea aclimatizării, adaptării i in7uenţării, îi însuete, fără să-i dea seama, felul de a gîndi i punctul de vedere al puterii inamice pe lîngă care este acreditat, încît nu mai e în stare să apere interesele patriei i trebuie rechemat, în acelai chip, sau într-un chip asemănător, s-a întîmplat i spiritului în misiunea sa. 4u cît aceasta durează mai mult, cu cît activează mai îndelungat în diplomaţie aici, !os, cu atît mai mult activitatea lui cunoate o "sură internă L datorită acelei %corupţii de ambasador5 L fapt care nu scapă, fără îndoială, sferelor superioare i ar " i dus, după toate presupunerile, la revocarea lui, dacă problema unei înlocuiri corespunzătoare ar " mai uor de rezolvat decît pare a ". ste neîndoielnic că, pe măsură ce trece timpul, spiritul se simte tot mai stîn!enit de rolul său de distrugător i de gropar al lumii. *ub înrîurirea corupătoare a ederii lui aici !os, punctul de vedere din care privete lucrurile se schimbă într-atît încît el,
trimis, după propria sa concepţie, să alunge moartea din lume, sfîrete prin a se socoti ca principiul mortal, ca elementul ce aduce lumii moartea. +ceasta este, de fapt, o problemă a punctului de vedere i a concepţieiN lucrurile pot " apreciate aa i pot " apreciate altminterea. *piritul ar trebui să tie însă ce mod de a gîndi revine, la care estel-am obligat prin obîriapervertire, sa, altfel apare tocmai acelîi fenomen, pe care numit obiectiv ce-l duce la înstrăinarea de obligaţiile lui "reti. *piritul dă dovadă aici de o anumită slăbiciune de caracter, astfel încît suportă foarte rău reputaţia sa de a " elementul ucigător, ţintind la distrugerea formelor L reputaţie pe care i-o dobîndise dealtfel în cea mai mare parte din propria "inţă, din nevoia de a se !udeca pe sine însui L i-i pune în !oc onoarea să scape de ea. &u că în mod premeditat i-ar trăda propria misiuneN dar stăpînit, fără să-i dea seama, atît de pornirea amintită, cît i de un sentiment ce ar putea " socotit drept o îndrăgostire neîngăduită faţă de su7et i de frămîntările pătimae ale acestuia, i se întorc astfel cuvintele în gură încît părtinesc su7etul i faptele lui, i, printr-un soi de umor binevoitor, pledează împotriva propriilor sale ţeluri pure, în favoarea vieţii i a formelor. #acă măcar o astfel de purtare trădătoare, sau ce apare ca atare, îi este de folos spirituluiN dacă nu cumva nu are încotro i servete, chiar i în acest fel, scopul pentru care a fost trimis, anume des"inţarea lumii materiale prin desprinderea su7etului din ea, i dacă nu tie chiar el asta foarte bine, deci nu acţionează astfel decît pentru că, în fond, tie că i-o poate îngădui L această întrebare rămîne deschisă. =n orice caz în această contopire, subtil-renegatoare de sine, a voinţei sale cu cea a su7etului, vedem e'plicaţia acelei întorsături alegorice a doctrinei, cum că ,,al doilea trimis5 ar " o altă ipostază a omuluilumină, trimis să combată răul. :a, este posibil ca această întorsătură să tăinuiască vreo aluzie profetică privitoare la hotărîrile misterioase ale lui #umnezeu, pe care doctrina le-a socotit prea sacre i de nepătruns pentru a " e'primate de-a dreptul.
) rivind totul cu calm, nu se poate vorbi despre %o cădere în păcat5 a su7etului sau a omului-lumină iniţial, decît în condiţiile unei grave e'agerări morale. =n orice caz, de păcătuit su7etul a păcătuit faţă de sine însui prin renunţarea la starea srcinară de beatitudine i seninătate, dar nu faţă de #umnezeu, încălcînd cumva, prin purtarea sa pătimaă, vreo interdicţie divină. 8 asemena interdicţie nici n-a fost rostită, cel puţin potrivit doctrinei la care ne referim. #acă tradiţia religioasă relatează totui că #umnezeu a interzis primilor oameni să guste din fructul pomului cunoaterii a ce este %bine5 i ce este %rău5, trebuie în primul rînd avut în vedere că, în acest caz, este vorba de o întîmplare secundară, de pe acum pămînteană, de oamenii proveniţi din cunoaterea materiei de către su7et, sub oblăduirea creatoare a lui #umnezeu însuiN i dacă #umnezeu i-a pus, într-adevăr, la această încercare, nu poate " nici o îndoială că, chiar de la început, tia cum se va sfîriN nelămurit rămîne de ce nu a preferat să evite stîrnirea bucuriei răutăcioase a antura!ului său de îngeri, foarte ostili neamului omenesc, renunţînd la o interdicţie a cărei nerespectare era certă. #eoarece, însă, în al doilea rînd, formularea %bine5 i %rău5 este, fără îndoială i în mod recunoscut, un comentar i adaus la te'tul genuin, "ind în realitate vorba pur i simplu de cunoatere, care are drept urmare nu capacitatea morală de a distinge între bine i rău, ci moartea, nu se prea pot opune rezerve e'plicaţiei că i tirea despre %interdicţie5 constituie ea însăi un adaus de acest fel, bine intenţionat, dar necorespunzător. Totul vine în spri!inul acestei a"rmaţii i, îndeosebi, faptul că #umnezeu nu s-a mîniat nici de dorul nostalgic al su7etului, nici de purtarea lui, nu l-a zvîrlit de la sine i nu i-a dat vreo osîndă care să întreacă măsura pătimirilor ce i le-a provocat su7etul singur, "rete compensate de voluptate. :a, dimpotrivă, este limpede că privelitea patimii su7etului i-a insu7at lui #umnezeu
cel puţin compătimire, dacă nu simpatie, căci imediat i-a venit în a!utor nechemat, a intervenit personal în lupta-dragoste pe care su7etul o ducea pentru a cunoate materia, îngăduind ca din viitoarea acestei lupte să ţînească lumea pieritoare a formelor, pentru ca su7etul să-i a7e în ea voluptatea. =n această atitudine a lui #umnezeu este într-adevăr foarte greu, dacă nu chiar cu neputinţă, să deosebim mila de simpatie. #e păcat, în sensul unei !igniri a lui #umnezeu i a voinţei sale categoric e'primate, se poate vorbi numai cu !umătate de îndreptăţire în această ordine de idei, mai ales dacă se ţine seamă de sensibilitatea deosebită a relaţiei lui #umnezeu cu seminţia iscată din amestecul su7etului cu materia, neamul omenesc, care a fost, încă de la început, în mod vădit i cu bune temeiuri, un obiect al geloziei îngerilor. losif era adînc impresionat cînd liezer îi vorbea de aceste legături bătrînul îi vorbea, dealtfel, de ele în spiritul pe care i noi îlN mai găsim astăzi în comentarii ebraice ale istoriei străvechi. #acă #umnezeu, în înţelepciunea sa L se spune acolo L n-ar " tăinuit i n-ar " păstrat în mod contient pentru sine faptul că între oameni se vor nate nu numai drepţi ci, dimpotrivă, i răi, atunci împărăţia severităţii nici n-ar " îngăduit crearea omului. +semenea cuvinte au darul să ne deschidă ochii. le ne învaţă, înainte de toate, că %severitatea5 nu este atît cauza proprie a lui #umnezeu, cît mai curînd cea a antura!ului său L de care pare a " dependent într-o măsură oarecare, dei desigur nu hotărîtoare, de vreme ce, gri!uliu să ocolească greutăţile pe care îngerii ar putea să i le pună în cale, a preferat să nu le spună cu de-amănuntul tot ce cuprindea lucrarea în curs, ci le-a dezvăluit doar cîte ceva, trecînd altele sub tăcere. #ar oare nu sugerează aceasta mai curînd că el ţinea la crearea lumii, decît că crearea i-ar " fost potrivnicăO #eci chiar dacă su7etul n-a fost îmboldit i încura!at în întreprinderea sa de către #umnezeu, împotriva planurilor lui nu a lucrat nicidecum, ci numai împotriva planului îngerilor, a căror adversitate faţă de oameni este de la început stabilită. >acerea
lumii vii, bună i rea, de către #umnezeu, i gri!a ce i-o purta, le-a părut îngerilor mai curînd o toană augustă, care îi cam !ignea, deoarece pe drept, mai curînd decît pe nedrept, bănuiau că #umnezeu se cam săturase de puritatea lor ce-i înălţa cîntări. =ntrebări uluite i pline de reprouri le stăteau mereu pe buze, ca, de pildă$ %4e-i oare să-i omul, o #oamne, ca săleterăspundea gîndeti lacîteodată elO5 i #umnezeu, căutînd cruţe, să-i împace, în doi peri, cîteodată însă mîniat i pe un ton net umilitor pentru ei. răbuirea lui *emael, un foarte mare principe printre îngeri, deoarece avea douăsprezece perechi de aripi, pe cînd animalele sacre i sera"mii aveau doar ase perechi, nu este desigur uor de e'plicat, trebuie însă legată direct de aceste con7icte, aa cum îl învăţa liezer pe losif, care-l asculta cu atenţia încordată. +nume, *emael fusese cel ce aţîţase dintotdeauna susceptibilitatea îngerilor împotriva oamenilor sau, mai curînd împotriva simpatiei divine de care acetia se bucurau, i astfel, cînd, într-o zi, #umnezeu porunci s"ntelor sale legiuni să se plece în faţa lui +dam, din pricina raţiunii sale i pentru că tia să numească toate lucrurile pe numele ior, îngerii i-au dat ascultare, unii tăinuindu-i zîmbetul, alţii încruntînd din sprîncene, *emael însă a refuzat să se supună. 4ăci, a declarat el, cu o năvalnică sinceritate, ar " absurd ca cei creaţi din strălucirea #omnului să se umilească în faţa celor plămădiţi din colb i tină L iar tocmai cu acest prile! a avut loc prăbuirea lui, despre care liezer spunea că, văzută de departe, aducea cu căderea unei stele. #ar chiar dacă celorlalţi îngeri teama le-a intrat desigur pentru totdeauna în oase, i dacă de atunci s-au arătat foarte prudenţi în ce-i privea pe oameni, rămîne totui clar i cert că, ori de cîte ori nelegiuirea s-a lăţit pe pămînt, ca înaintea otopului sau cînd cu *odoma i Jomora, aceasta a însemnat de "ecare dată un triumf pentru sfîntul antura! i o neplăcere pentru 4reator, care era atunci silit să pedepsească cumplit L i anume mai puţin după voia lui, decît sub presiunea morală a cerurilor. #acă cele arătate au fost bine intuite, cum rămîne cu misiunea %celui de-al doilea
trimis5, i a fost el oare cu adevărat trimis să asigure des"inţarea lumii materiale, prin desprinderea su7etului din ea i readucerea lui la obîrie O &e este îngăduit să presupunem că nu aceasta a fost părerea lui #umnezeu i că spiritul într-adevăr nu a fost trimis, potrivit reputaţiei sale, după su7et, ca să "e groparul formelor create de acesta cu a!utorul binevoitor al #omnului. Taina este poate alta, i poate că stă în sensul doctrinei că al doilea trimis ar " iarăi tot omul-lumină, trimis la început împotriva răului. Ptim de mult că taina îi îngăduie libertăţi cu modurile timpului i că se poate foarte bine să vorbească la trecut cînd se gîndete la viitor. ste cu putinţă ca a"rmaţia că su7etul i spiritul ar " fost una, să vrea de fapt să a"rme că trebuie cîndva să devină una. :a, aceasta pare cu atît mai probabil, cu cît spiritul reprezintă, de la sine i prin esenţa principiul viitorului, adică %va "5se sau %trebuie să chiar "e5, pe cînd sa, fervoarea su7etului legat de formă adresează trecutului i sacrului %a fost5. 6ămîne discutabil de care parte este aici viaţa i de care parte moarteaN căci ambele părţi, su7etul contopit cu natura i spiritul transcendent, adică principiul trecutului i cel al viitorului, susţin, "ecare după felul său de a gîndi, că ar " apa vieţii, i "ecare îl acuză pe celălalt că slu!ete morţiiN i nici unul pe nedrept, deoarece i natura fără spirit i spiritul fără natură cu greu pot " numite viaţă. Taina însă i speranţa tăcută a lui #umnezeu stă poate în unirea lor, anume în adevărata răzbire a spiritului în lumea su7etului i în întrepătrunderea amînduror principiilor i s"nţirea unuia prin altul, devenind prezentul unei omeniri binecuvîntate i de binecuvîntarea care pogoară din cer i de cea care urcă din adîncuri. +ceasta ar " de luat în consideraţie ca posibilitate tainică i ultimă de tîlcuire a doctrinei L chiar dacă rămîne foarte îndoielnic dacă pomenitul comportament al spiritului, izvorît dintr-o prea vie sensibilitate faţă de învinuirea de a " principiul morţii,
comportament de abnegaţie i slugărnicie, ar constitui calea potrivită spre asemenea scop. 4hiar dacă spiritul ar împrumuta patimii mute a su7etului ceva din iretenia sa i ar slăvi mormintele, dacă ar numi trecutul singurul izvor al vieţii i dacă sar recunoate i s-ar pîrî pe sine ca ticălos fanatic i ucigătoarea voinţă a vieţii$ spiritul, ar rămîne, orice!ignirii, ar face, ce este,înrobitoare adică cel trimis cuel, avertismentul, principiul al cel contradicţiei i al pribegiei, care trezete în pieptul unui singuratic, rătăcit printre ghiftuiţii voluptuoi, nelinitea unei mizerii supranaturale, îl gonete de la porţile împlinirii i împăcării cu sine, pe căile aventuroase ale incertitudinii i-l face să "e asemenea unei pietre care, prin faptul că se desprinde i se rostogolete, este menită să declaneze o avalană de acţiuni ce crete la in"nit.
(5
+stfel se formează începuturi i promontorii ale trecutului, în care amintirea individuală găsete un linititor temei istoric, ca Iosif cînd se gîndea la oraul Kr i la ieirea străbunului din oraul său de batină. urta în sînge o tradiţie de zbuciumări spirituale, ce hotărîseră i viaţa tatălui său, atît de apropiată de a sa, pribegiile i lumea lui, tradiţie pe care Iosif o recunotea cînd recita versetele de pe tăbliţele de argilă$ %#e ce i-ai hărăzit "ului meu Jhilgame zbucium fără răgazO #e ce i-ai dat o inimă ce nu tie ce-i tihnaO5 &etihnă, neîncetate întrebări, pîndiri, căutări, stăruinţe de a-l cîtiga pe #omnul, o strădanie amară i plină de îndoieli pentru adevăr i dreptate, începuturi i sfîrituri, pentru propriul nume, pentru propria "inţă, pentru adevărata părere a reaînaltului L cum se mai vădeau acestea toate, lăsate motenire străvechiului pribeag i transmise prin generaţii, pe chipul bătrînului Iacob, pe
fruntea lui înaltă, în privirea scrutătoare, îngri!orată a ochilor lui căprui, i cu cîtă ardoare îl iubea Iosif pe acest bărbat contient de sine, de faptul că este nobil i ales, i tocmai această contiinţă de sine a unor gri!i i răspunderi mai înalte conferea persoanei tatălui toată demnitatea, stăpînirea de sine, solemnitatea ce-isemnul completau reciproc efectul. &elinite demnitate L iată distinctiv al spiritului, iar Iosif, i cu o dragoste netemătoare, de copil, recunotea semnul transmis din vechi pe fruntea stăpînului i părintelui său, dei el nu era marcat de acel semn, ci, determinat mai mult de fermecătoarea lui mamă, era mai senin i mai nepăsător, iar "rea sa sociabilă îi a7a mai uor împlinirea în convorbire i comunicare. #ar cum ar " putut să-i "e teamă lui de acest tată meditativ i gri!uliu, cînd se tia atît de iubit de elO 8binuinţa de a " iubit i preferat i-a hotărît "rea i i-a dat culoareaN această obinuinţă a hotărît i legăturile sale cu reaînaltul, pe care, în măsura în care era îngăduit să-i atribuie o formă omenească, i-l închipuia aidoma lui Iacob, i, resimţindu-l, aa-zicînd, ca pe o replică mai perfectă a tatălui, Iosif avea naiva convingere că-i era drag lui #umnezeu, cît îi era i lui Iacob. Urem să desemnăm aici deocamdată i încă de departe relaţiile sale cu cerescul +don ca %nupţiale5 L căci Iosif auzise despre femei babiloniene consacrate lui Itar sau Mlitta, care trăiau necăsătorite, dar obligate la o cucernică !ert"re de sine în chiliile templelor, i erau denumite %curata5, %sfînta5 i %enitu5 adică %mireasa #omnului5. 4eva din atitudinea acestor enitu era în el, deci i un sentiment de rigoare i logodnă i apoi, în legătură cu aceasta, o anumită tendinţă spre o visare !ucăuă, care ne va da de lucru, cînd vom " a!uns să "m !os la el, i care ar putea " forma în care se manifesta, în cazul său, motenirea spiritului. =n schimb, cu tot ataamentul, nu înţelegea sau nu încuviinţa întru totul forma ce o luase această motenire în cazul tatălui$ îngri!orarea, mîhnirea, neastîmpărul L e'primate prin sila de neînvins faţă de o e'istenţă temeinică, aezată, cum i s-ar "
cuvenit neapărat demnităţii sale, silă e'primată în felul său de viaţă în venic provizorat, mutîndu-se mereu, mereu improvizînd, aproape fără cămin. >ără îndoială că i tatăl era iubit, ocrotit i preferat de l L ba dacă Iosif se bucura de bunăvoinţa divină, desigur că asta se întîmpla mai cu seamă de dragul tatălui său. =n Mesopotamia, *addai, îmbogăţise pe Iacob cu turme i bunuri felurite i, cu #umnezeu nenumăraţiiîl lui "i, cu alaiul femeilor, cu gloata păstorilor i slugilor, ar " putut " un principe între principii ţării, cum i era de fapt, nu numai prin ponderea sa lumească, ci prin spiritul său, ca %nabi5, adică %vestitor5, ca un tiutor, cunoscător al #omnului i preaînţelept, unul dintre acei venerabili îndrumători căruia i se transmisese harul caldeeanului. i în care fusese, de "ecare dată, recunoscută descendenţa lui directă. 4înd oamenii i se adresau, în negocieri i învoieli de negoţ, foloseau cele mai alese cuvinte i cele mai ceremonioase, numindu-l %stăpînul meu5, în vreme ce vorbind despre ei înii nu întrebuinţau decît cuvintele cele mai umile. #e ce oare nu trăia Iacob cu ai lui o viaţă de orăean proprietar, într-unul dintre orae, chiar la Vebron, la Krusalim sau la *ihem, într-o casă trainică, de piatră i lemn, sub care i-ar " putut îngropa morţiiO #e ce poposea în corturi, în afara oraului, în plin cîmp, ca un ismaelit sau un beduin al pustiului, de nici nu vedea măcar cetatea de la 4hiriat-+rba, în vecinătatea fîntînilor, a mormintelor din peteri, a ste!arilor i a terebinţilor, într-o tabără ce putea " oricînd ridicată, ca i cum nu i-ar " fost îngăduit să se oprească i să prindă rădăcini ca ceilalţi, de parcă ar trebui să "e gata în orice ceas să primească porunca de a desface bordeiele i staulele, de a încărca pe cămilele de povară pră!inile, pîslele i pieile, pentru, a porni iarăi mai departeO Iosif tia, "rete, de ce. Trebuia să "e aa, deoarece slu!eau un #umnezeu a cărui esenţă nu era tihna i confortul sedentar, un #umnezeu al planurilor de viitor, în voinţa căruia erau în zămislire lucruri mari, încă nelămurite, ce bateau departe, care de fapt chiar l, dimpreună cu proiectele voluntariste universale ce mocneau într-însul, era abia în plină
devenire, "ind, de aceea, un zeu al netihnei, un zeu al gri!ilor, care voia să "e căutat i pentru care trebuia să te menţii pentru orice caz liber, mobil, disponibil. e scurt$ însui spiritul, spiritul care conferea demnitatea, dar care ţi-o i lua înapoi, era cel ce îi interzicea lui Iacob să ducă o viaţă orăenete întemeiată i sedentarăN iar dacă micul Iosif, care nu era lipsit de înţelegere pentru lu'ul i fastul lumesc, regreta cîteodată aceste peregrinări, acceptăm aceasta, ca i alte trăsături ale caracterului său, cu care, iarăi altele, ne vor împăca. 4ît despre noi, care ne pornim să povestim despre acestea toate i aa, nesiliţi, ne aruncăm într-o aventură al cărei capăt nu se vede$ nu vrem să ascundem "reasca i neîngrădita noastră înţelegere pentru sila îngri!orată pe care i-o insu7a bătrînului gîndul de a se statornici, de a se aeza într-o casă. 4unoatem i noi asemenea &u necare estenu i nouă sortită nu avem i noisentimentO parte de o inimă are parte denestarea tihnăO &uie oare astrul povestitorului Funa, stăpîna drumului, pribeaga, ce nu a!unge la popasuri decît pentru a le părăsi iarăiO 4el ce povestete colindă prin multe popasuri, cu multe pătăraniiN dar nu zăbovete decît în felul corturarilor, gata să primească noi porunci de drum, i curînd simte că îi bate inima, parte de bucurie, parte de teamă i spaimă a cărnii, semn în orice caz că se pornete iarăi spre noi aventuri, ce vor trebui trăite, cu imprevizibile peripeţii, după voinţa spiritului fără de stare. *întem de mult pe drum, popasul în care nu am zăbovit decît puţin, pe care l-am i uitat, a rămas mult în urmă i, după obiceiul călătorilor, ne-am i pus, de departe, în legătură cu lumea spre care ni se îndreaptă ochii i care ne întîmpină, privindu-ne, ca să nu "m străini cu totul, stîngaci i speriaţi, cînd ne va primi. + i durat prea mult drumeţiaO &u-i de mirare, căci de data asta drumul duce în Infern 4oborîm tot mai adînc, mereu mai adînc, pălind coborîm tot mai !os în abisala fîntînă, în genunea fără fund a trecutului.
#e ce pălimO #e ce ne bate inima, nu numai de cînd am pornit la drum, ci chiar de la primirea primei porunci de pornire, i nu numai de bucurie, dar bate foarte tare i din pricina unei năprasnice spaime "ziceO &u este oare trecutul elementul i aerul vieţii povestitorului, nu-i este familiar acest timp i potrivit lui ca petelui apaO o ". #ar oare inima noastră, curioasă i temătoare, nu#a, îngăduie să de "e ce calmată de această înţelepciuneO #esigur "indcă elementul trecutului, de care sîntem bineînţeles învăţaţi sa ne lăsăm dui departe, mereu mai departe, este altul decît acela al trecutului către care ne îndreptăm acum în silă, înfrîngîndu-ne repulsia, adică trecutul vieţii, lumea pierită, moartă, căreia într-o zi îi va aparţine, din ce în ce mai profund, propria noastră viaţă, ale cărei începuturi îi i aparţin la oarecare adîncime. + muri, înseamnă, desigur, să pierzi Timpul, să iei din el, dar înseamnă în schimb, să cîtigi Uenicia i Kbicuitatea, prin urmare adevărata viaţă. 4ăci esenţa vieţii este prezentul, i numai printr-o urzeală mitică taina sa ni se înfăţiează sub chipul trecutului i sub cel al viitorului. +cesta este, am zice, felul popular al vieţii de a se dezvălui, pe cînd taina aparţine iniţiaţilor. #eci, poporul să "e învăţat că su7etul pribegete. =nţeleptul va ti că învăţătura aceasta nu-i decît haina care îmbracă taina ublicuităţii su7etului i că atunci viaţa îi aparţine toată, cînd moartea i-a nimicit carcera individuală. Justăm din moarte i din cunoaterea ei, cînd, aventurier-povestitor, plecăm în trecut$ de aici voluptatea, cît i palida noastră teamă. #ar mai vie este plăcerea i nu negăm că este a cărnii, căci obiectul ei este începutul i sfîritul cuvintelor, al întrebărilor i al tuturor acţiunilor noastre$ esenţa omului, pe care o căutăm în Infern i în moarte, aa cum Itar l-a căutat acolo pe Tammuz, i set pe Ksiri, pentru a recunoate esenţa omului acolo unde sălăluiete trecutul. 4ăci este, este totdeauna, chiar dacă felul poporului de a vorbi sună$ a fost. +stfel glăsuiete mitul care nu-i decît vemîntul taineiN vemîntul ei festiv însă este sărbătoarea, care revine
periodic, arc aruncat peste modurile timpului i dînd trecutului i viitorului prezenţă pentru simţurile poporului. 4e-i de mirare că în sărbătoare omenescul intra totdeauna în "erbere i degenera în destrăbălări, încuviinţate de datini, întrucît în sărbătoare moartea i viaţa se recunosc reciprocO L *ărbătoare a povestirii, tu eti vemîntul festiv al tainei vieţii, căci restitui să netimpul pentru întrsimţurile poporului i evoci mitul, făcîndu-l se desfăoare un prezent e'act *ărbătoare a morţii, pogorîre în Infern, tu eti într-adevăr sărbătoare i bucurie voluptuoasă pentru su7etul cărnii, care nu-i legat în zadar de trecut, de morminte i de piosul %a fost5. >ie, însă, ca i spiritul să-ţi vină în a!utor i să te pătrundă, pentru a-ţi " priincioasă binecuvîntarea ce coboară din cer i binecuvîntarea ce urcă din adîncuri *ă pogorîm deci, i fără ovăire 8are ne vom scufunda fără oprire în străfundurile nepătrunse ale mii fîntîniiO &icidecum. &u ne vom afunda mult mai adînc decît trei de ani L i ce înseamnă asta faţă cu abisul fără fundO +colo oamenii n-au un ochi în mi!locul frunţii, nici carapace de corn i nici nu luptă cu opîrle zburătoare$ sînt oameni ca noi L în afară de o visătoare neprecizie a gîndirii, lesne de iertat. +a se linitete pe sine, în a!unul călătoriei, bărbatul puţin e'perimentat care, cînd lucrurile a!ung la o adică, este chinuit de friguri i de bătăile inimii sale. +adar, pornim, îi spune el, spre capătul lumii, dincolo de toate obiceiurile cunoscuteO #eloc, ci doar într-aici i într-acolo, unde mulţi au i fost, la o zi sau două de casă. +a i noi, faţă cu ţara care ne ateaptă. ste oare ţara unde i-a înţărcat dracu^ copiii, ţara Ja-ga, într-atît de neobinuită, încît să te prinzi buimăcit cu mîinile de capO &u, ci o ţară cum am mai văzut adesea, un ţinut mediteranean, nu chiar familiar, cam prăfuit i pietros, dar nicidecum straniu i deasupra căruia se perindă stelele pe care le cunoatem. +a se întinde în trecut, asemenea plaiurilor din basme, cu munţii, văile, oraele, drumurile i podgoriile sale, cu rîul care curge tulbure i grăbit printre verzile hăţiuri. #eschideţi ochii, dacă i-aţi închis, crispaţi, la plecare +m a!uns. riviţi L
noaptea luminată de lună, cu umbre puternic conturate, aternută peste un blînd peisa! deluros *imţiţi L este dulcea prospeţime a nopţii primăvăratice, înstelată ca un cer de vară
ISTO"II$! $#I IA6O'
4+IT8FKF K&K $A 7NT7N8 Iștar ra dincolo de colinele dinspre miazănoapte ale Vebronului, puţin la răsărit de drumul ce venea de la Krusalim, în luna lui +dar, într-o seară de primăvară atît de scăldată de lună, încît ai "
putut citi ceva scris, iar frunziul arborelui cu trunchiul mai curînd scurt i gros, dar cu ramurile puternice, foarte răs"rate, un terebint vîn!os, încărcat de ani, singuratic, părea, dimpreună cu ciorchinele sale de 7ori mici, atît de migălos cizelat de lumină, încît marginile i se vedeau totodată precis conturate i, totui, parcă învăluite într-o plasă învăţătură scînteietoare. era sfînt$ la umbra lui puteai dobîndi în felMîndrul i chip,copac atît rostită de o gură omenească )căci oricine avea de împărtăit din e'perienţă ceva despre divinitate strîngea ascultători sub ramurile lui3, cît i pe o cale mai înaltă. =ntr-adevăr, în repetate rAnduri, oameni care trăseseră un somn cu capul rezemat de trunchiul său avuseseră parte, în vis, de prevestiri i îndrumări, iar la holocaustele ce se aduceau aici, cum dovedea masa de piatră cu placa înnegrită, pe care se păstra, fumegînd uor, o 7ăcăruie, felul cum se ridica fumul, zboruri pline de semni"caţie ale păsărilor i chiar semne cereti vădiseră adesea, de-a lungul timpului, atenţia deosebită de care se bucurau faptele cucernice săvîrșite la umbra terebintelui. rin împre!urimi se înălţau mulţi alţi arbori, dar mai puţin venerabili decît terebintul singuratic$ unii de acelai soi, apoi smochini cu frunzele late i alţi arbori ale căror trunchiuri îi trimiteau rădăcinile aeriene pînă departe în pămîntul bătătorit, iar verdeaţa lor venică, ceva între ace i frunze, alburie în bătaia lunii, alcătuia evantaie spinoase. =ndărătul arborilor, spre miazăzi i în direcţia colinei ce ascundea oraul i încă o bucată în sus pe povîrniul ei, se întindeau locuinţele i staulele. rin linitea nopţii răzbătea cîteodată dintr-acolo mugetul răguit al unei vite, sforăiturile unei cămile sau stăruitoarea tînguire a vreunui măgar. *pre miazănoapte, însă, privelitea era liberă i, dincolo de un zid încon!urător ridicat din două rînduri de piatră grosolan cioplită, cu rosturi mari, acoperit cu muchi, care făcea locul din !urul copacului-oracol să semene cu o terasă cu parapet scund, în lumina astrului în al treilea pătrar, înălţat în mi!locul cerului, se întindea cîmpia, pînă la colinele ce se unduiau monoton i
închideau orizontul$ un ţinut acoperit cu pîlcuri de măslini i tu"uri de tamarini, străbătut de leauri, i care, mai departe, încolo, se prefăcea în păuni fără copaci, pe care, ici i colo, se zărea pîlpîind cîte un foc de păstori. e parapetul zidului ciclame străluceau liliachii i roii, mai palide sub lumina lunii, crocusul alb i dediţei roii în mireasma muchi i 7orilor în iarbaidin !urul arborilor. Pi peste toate se în7oreau simţea aici a plantelor aromatice, mirosul reavăn din umbra copacilor, izul de foc de lemn i bălegar. 4erul era minunat. Kn cearcăn lat încon!ura luna, a cărei lumină apărea atît de intensă în dulceaţa ei, încît era aproape dureros s-o priveti, iar pe toată întinderea necuprinsului "rmament licărea, ca aruncată cu mîinile pline, sămînţa stelelor, grămădite ici mai puţin, colo mai mult, în orînduiri scînteietoare. Kn foc viu de un nestemată pură, *irius-&inurtu se alb-albăstrui, arăta în sud-vest, părînd scăpărătoare că alcătuieteiun simbol cu rocion, din constelaţia 4îinelui Mic, a7at către sud, deasupra sa. Mardug, regele, ce se ivea îndată după apusul soarelui i avea să lucească toată noaptea, ar " fost deopotrivă în splendoare cu *irius, dacă lumina puternică a lunii nu i-ar " micorat strălucirea. &u departe de zenit, ceva mai spre sud-est, strălucea &ergal, dumanul cu apte nume, elamitul, cel ce răspîndete ciuma i moartea, căruia noi îi spunem Marte. #ar *aturn, statornicul i dreptul, se înălţase înaintea lui deasupra orizontului, luminînd cerul sudic. >alnic, cu lumina lui principală roie, se înfăţia chipul familiar al lui 8rion, un vînător i el, încătărămat i înarmat, aplecat spre apus. Tot acolo, doar mai către miazăzi, plutea orumbelul. 6egulus, în constelaţia Feului, saluta din înaltul cerului, unde se ridicase i atela!ul taurilor în!ugaţi la 4arul Mare, în vreme ce +rcturus, ro-gălbui, din constelaţia :ouarului, se mai găsea încă !os, în nord-est, iar lumina aurie a 4apricornului, cît i constelaţia Uizitiului se i aplecau spre apus i nord. #ar, mai frumoasă decît acestea toate, mai arzătoare decît stelele care-o
precedaseră i decît întreaga armată akokabimilor@, era Itar, soră, soţie i mamă, +starte, suverana, ce urma soarele în adîncimile apusului. îlpîind cu o lumină argintie, arunca raze fugare, răspîndea 7ăcărui dantelate i o 7acără mai lungă, asemenea unui vîrf de lance, le depăea pe celelalte.
aimă și +re9ent rau, aici, ochi pricepuţi în meteugul de a le deosebi pe acestea toate i a le contempla cu înţelegere, ochi întunecaţi, înălţaţi spre cer i în care se oglindeau atît de feluritele licăriri. rivirile lor urmăreau linia [odiacului, ce strunete talazurile "rmamentului, stavilă de neclintit la care vegheau cei ce determinau scurgerea timpuluiN scrutau sfînta ordine a semnelor sacre ce se iveau iute, pe rînd, după amurgul scurt al acestor latitudini$ prima, constelaţia Taurului, căci, pe vremea cînd trăiau acei ochi, soarele se găsea, la începutul primăverii, în zodia :erbecului i răpise această zodie cu el în adîncuri. [îmbeau, ochii aceia pricepuţi, zîmbeau Jemenilor, care din înălţimi se aplecau spre apusN dintr-o privire ce luneca spre răsărit descopereau *picul din mîna >ecioarei. =nsă, privirea se întorcea îndărăt, spre cearcănul lunii i spre scutul ei de argint scînteietor, irezistibil atrasă de strălucirea sa blîndă i pură. rau ochii unui 7ăcăiandru, aezat pe ghizdul de zid al unei fîntîni ce-i căsca adîncimea umedă lîngă arborele sacru, cu o toartă de piatră boltită deasupra ei. e treptele circulare, tocite, ce urcau spre gura fîntînii, ude în acea parte de apa răspîndită, adolescentul îi odihnea picioarele goale, de asemenea ude. usese la uscat alături, atît vemîntul cu desene late, ruginii pe fond galben, cît i sandalele din piele de vită, cu marginile moi, ; *telele.
semănînd aproape a ghete, din pricina laturilor înalte, ce prindeau călcîiele i gleznele. =n !urul oldurilor îi petrecuse mînecile largi ale cămăii de in înălbit, ţesut rustic i grosolan, iar pielea smeadă a bustului său L cam prea greoi i prea maturizat faţă de capul copilăresc L lucea uleios în lumina lunii, cu umerii orizontali i înalţi egiptenilor. după spălareciutura cu apaifoarte rece, după ceca se ai udă tot de mai4ăci, multe ori, ofolosind un cău de lemn, ceea ce, după o zi încinsă de soare, fusese totodată o desfătare i îndeplinirea unor cucernice prescripţii, 7ăcăiandrul turnase în palmă untdelemn de măsline parfumat, dintr-un vas de sticlă opacă, irizată, i-i frecase mădularele, nescoţîndu-i pentru asta de pe frunte cununa de mirt împletită larg i nici amuleta ce-i atîrna pe piept, prinsă de un lănţug lung, su7at cu bronz, trecut pe după gît$ un săculeţ în care erau cusute niscaiva buruieni ocrotitoare. 4u chipul întors către luna care i-l scălda în lumină, adolescentul parea că se roagă, căci, ţinîndu-i coatele strîns lipite de coaste, avea amîndouă antebraţele ridicate, palmele deschise, întoarse în afară i, aa cum edea, se legăna uor, psalmodiind, cu !umătate de glas, cuvinte sau sunete abia articulate... Fa mîna stîngă purta un inel de faianţă albastră, iar unghiile degetelor de la mîini i de la picioare mai păstrau urmele vopselei henne, roie-cărămizie, ce i-o pusese, ca "l"zonii, cu prile!ul sărbătorii recente din ora, în dorinţa tinerească de a plăcea femeilor, care edeau pe acoperiuri L cu toate că el îi putea îngădui să nu recurgă la procedee cosmetice i să aibă o încredere desăvîrită în chipul hărăzit lui de #umnezeu, chip întradevăr fermecător, datorită ovalului plin încă, copilăros, dar mai ales căutăturii galee a ochilor săi negri, puţin oblici. 8amenii frumoi se simt ispitiţi să-i sporească superioritatea naturală %înfrumuseţîndu-se5, probabil dintr-un fel de supunere faţă de rolul lor plăcut, dedicînd darurilor înnăscute un cult căruia i se poate atribui un sens cucernic i deci i se recunoate rostul, în vreme ce împopoţonările celor urîţi sînt neroade i !alnice.
>rumuseţea nu este, dealtfel, niciodată desăvîrită i tocmai de aceea îndeamnă la cochetărieN căci se simte obligată să ne înfăţieze tipul împlinit al idealului pe care îl insu7ăN ceea ce iarăi este greit, căci secretul ei stă tocmai în forţa de atracţie a nedesăvîrîrii. =n !urul capului acestui adolescent pe care îl vedem aici aievea, faima i poezia au urzit un adevărat nimb de slăvită frumuseţe, asupra căreia prezenţa lui în carne i oase ne dă prile!ul unei uoare mirări L i aceasta dei vra!a ovăitoare a nopţii cu lună îi vine în a!utor cu blînda ei lumină difuză. 4îte s-au spus, pe măsură ce zilele s-au adăugat zilelor, în cîntecele i în legendele, în povestirile apocrife i în pseudoepigrafele ce i-au slăvit înfăţiarea pe tonuri e'cesive, ne-ar putea face să zîmbim, pe noi, care-l privim cu ochii notri 4el mai puţin se spunea că faţa lui ar strălucirea soarelui i a lunii. *e mai te'tual că "arruinat " trebuit să-i acopere fruntea i obra!ii cuspunea un văl, pentru ca, la vederea acestui trimis al #omnului, inima poporului să nu se scrumească în 7ăcări pămîntene, i că acei care l-au zărit fără văl, ,,cufundaţi în mîntuitoare contemplaţie5, nu l-au mai recunoscut pe 7ăcăiandru. :a, mai mult, tradiţia orientală nu se s"ete să a"rme că !umătate din toată frumuseţea e'istentă pe pămînt a fost dăruită acestui adolescent i că abia cealaltă !umătate a fost împărţită restului omenirii. Iar un bard persan de o deosebită autoritate supralicita această a"rmaţie, folosind o imagine ciudată$ socotind anume că dacă frumuseţea lumii ar " egală cu greutatea unei singure monede de ase loţi de aur, entuziastul poet a"rma că cinci loţi i-ar " revenit lui, celui minunat, neasemuit. 8 asemenea faimă, trufaă i nemăsurată, deoarece se socoate la adăpost de orice veri"cări ulterioare, are ceva tulburător i corupător pentru martorul ocular, constituie un pericol pentru nepărtinirea !udecăţii. *e pomenesc nenumărate cazuri cînd o preţuire e'agerată, asupra căreia oamenii au căzut
de acord, a avut asemenea putere de sugestie, încît omul izolat sa lăsat orbit ca de un soi de delir. 4am cu vreo douăzeci de ani înaintea vremii cînd se petrece această povestire, aa cum vom vedea mai departe, un bărbat foarte apropiat de 7ăcăiandrul nostru vindea la Varran, în ţara Mesopotamiei, oi crescute de el, însă atît de nebuneti, mare le eracu faima, oamenii preţuri cucă nu desăvîrire toateîncît că se puteauplăteau uor încredinţa era vorba de oi cereti, ci de animale "reti i obinuite, oricît de grozave ar " fost. +ceasta este puterea omenetii nevoi de a se supune Totui, hotărîţi să nu ne lăsăm înrîuriţi de o faimă ulterioară, pe care noi avem posibilitatea să o confruntăm cu realitatea, nu trebuie nici să cădem în e'trema contrară, într-un criticism e'cesiv. Kn entuziasm postum, asemenea celui ce simţim că ameninţă dreapta noastră !udecată, nu poate, "rete, " lipsit de orice temeiN el îi are rădăcinile în realitate i se adresase, lucru dovedibil, încă persoanei în viaţă. entru deplina lui înţelegere ni se cere să ne însuim, înainte de orice, punctul de vedere al unui anumit gust arab pentru tenul smead, unghi vizual estetic din care adolescentul apărea într-adevăr atît de frumos i seducător, încît, la prima vedere, putuse " luat, de mai multe ori, drept o făptură aproape divină. +adar, să ne cîntărim bine cuvintele, ferindu-ne, deopotrivă, i de o îngăduinţă plină de slăbiciune faţă de tradiţie, dar i de o atitudine critică nesăbuită, i să constatăm că faţa tinărului adorator al Funii, aezat lingă fîntînă, era plăcută, chiar i în cusururile ei. #e pildă, nasul lui, foarte drept i cam scurt, avea nările prea groase, însă, apărînd astfel um7ate, ele dădeau "zionomiei sale o vioiciune, un accent personal i o uoară mîndrie, ce se potriveau cu blîndeţea din privire. &u vom dezaproba e'presia de senzualitate trufaă, vădită de buzele răsfrînte. +ceastă e'presie este, cîteodată, înelătoare i apoi, mai ales cînd este vorba de forma gurii, trebuie ţinut seama de punctul de vedere al locului i al oamenilor. =n schimb, ne-am socoti îndreptăţiţi să găsim prea arcuită partea dintre gură i nas
L dacă acest fapt n-ar " avut drept urmare o conformaţie deosebit de atrăgătoare a colţurilor gurii în care, prin simpla suprapunere a buzelor i fără ca muchii să se contracte, se isca un zîmbet calm. >runtea era netedă în !umătatea ei inferioară, deasupra sprîncenelor stufoase i frumos arcuite, dar se bomba în partea de sus, sub părul des i negru, încins cudeo mirt. bandă4ăzînd de piele de culoare deschisă i împodobit cu o cunună în bucle adunate pe ceafă, părul lăsa dezgolite urechile, ce ar " putut " socotite armonioase, dacă lobii n-ar " fost prea cărnoi i prea alungiţi, desigur din pricina cerceilor de argint, inutil de mari, purtaţi încă din copilărie. 8are adolescentul se ruga acumO #ar pentru asta atitudinea sa era prea tihnită. 6ugăciunea ar " cerut să stea în picioare. Murmurul lui, această melopee spusă cu !umătate de glas, cu mîinile ridicate, maiceva curînd fel de oaptă rostităînălţat într-o desăvîrită uitarepărea de sine, ca un o convorbire cu astrul mult pe cer. Fegănîndu-se, 7ăcăiandrul continua să murmure$ LAbu+2ammu+Aot$+Abaot$+Abirm 2aam+mira+am999 =n această improvizaţie se încurcau tot soiul de cone'iuni confuze i asocieri de idei, căci dacă adresa prin ea cuvinte babiloneene de dezmierdare astrului nopţii, numindu-l +bu, tată, i Vammu, unchi, se auzea, de asemenea, i numele lui +vram, străbunul lui adevărat, sau numai bănuit, la care prin e'tindere i 7e'iune se mai adăuga încă un nume, transmis prin venerabilă tradiţie, cel al lui Vammu-rabi, Fegislatorul, nume legendar avînd sensul de %unchiul meu divin este sublim5, după care urmau sunete grele de semni"caţii, care depăind cu ideea de tată, limitele cultului astral, practicat în orientala lui ţară de batină, i amintirile de familie, se străduiau, bîiguind, să a!ungă la noua entitate spirituală, încă în formaţie, îndrăgită, discutată i încura!ată de cei din prea!ma lui.
L "ao+Aot$+Abaot$, îngîna 7ăcăiandrul, "a$u, "a$u la+ave+ ilu, la+a+um+ilu9 Pi pe cînd continua astfel, cu mîinile ridicate, cu legănări, clătinări din cap i zîmbete de îndrăgostit, adresate lunii, izvor de lumină, înfăţiarea singuraticului devenea tot mai ciudată, aproape înfricoătoare. 4ufundarea în rugăciune, revărsarea lirică, sau ce va " fost, părea să-l ducă departe, iar crescînda uitare de sine în care acţiunea sa îl învăluia, să degenereze în ceva aproape necurat. &u dăduse glas puternic melopeii sale i nici n-ar " putut. Jlasul acesta, cu accente stridente, pe !umătate copilăros, cu un timbru adolescentin, era fragil i în formaţie, fără rezonanţă organică. Pi iată că, deodată, glasul i se frînse, spărgîndu-se întrun fel de spasm. &u se mai auzi decît ca o oaptă gîfîită$ L "a$u "a$u plămînul "ind cu totul lipsit de aerul pe care el uita să-l mai tragă în piept. Totodată, trupul i se contractă i se răsuci, pieptul i se prăbui, muchiul pîntecului începu o ciudată micare de rotire, ceafa i umerii zvîcniră, crispaţi, mîinile tremurau, muchii tensori ai antrebraţelor se încordară i se um7ară i, deodată, ochii lui negri se dădură peste cap L albul gol lucind nelinititor în lumina lunii. Trebuie spus aici că nimeni n-ar " putut prevedea uor o asemenea neorînduială comportamentul băiatului. 4riza aceasta, sau oricum am în numi-o, făcea impresia unei nepotriviri i a unei surprize nelinititoare, întrucît la prima vedere constituia un contrast neverosimil cu impresia de bună cretere, cuviinţă i înţelegere pe care o făcea persoana lui simpatică i, totui, puţin cam prea afectată. #acă întAmplarea era serioasa, se punea întrebarea cine trebuia să se îngri!ească de su7etul lui, care în acest caz putea ", eventual, socotit dacă nu dintre cele alese, oricum dintre cele prime!duite. Iar dacă la mi!loc nu era decît un !oc i o toană, faptul rămînea destul de nelinititor L i că
asemenea purtări erau cel mai puţin potrivite aici, părea să rezulte în cele ce urmează din purtarea tînărului înnebunit de lună.
Tatăl #inspre colină i locuinţe răsună numele lui, strigat de la oarecare depărtare, i apoi, mai apropiat, de două sau trei ori$ L
Iosife Iosife
Fa a treia chemare auzi, sau, cel puţin, abia atunci arătă că aude i, venindu-i repede în "re, murmură$ L
*înt aici 8chii îi recăpătară e'presia "reascăN lăsă braţele să-i cadă i zîmbi ruinat, cu capul în piept. ra glasul blînd, ca totdeauna tremurAnd de emoţie i uor plîngător, al tatălui său, care-l striga. Pi iată că-l auzi de aproape de tot. #ar, dei îi văzu "ul lîngă fîntînă, bătrînul mai întrebă încă o dată$ L
Iosife, unde etiO
#eoarece purta veminte lungi, iar, pe de altă parte, lumina lunii, cu înelătoarea ei precizie i fantastica ei limpezime, favoriza imagini e'agerate, Iacob L sau Iacov ben Isaac, cum scria cînd trebuia să-i semneze numele L apărea de o maiestuoasă grandoare, aproape ne"resc de înalt, stînd în picioare între fîntînă i copacul înţelepciunii, mai aproape de acesta, care, cu umbra frunziului său, îi vîrsta îmbrăcămintea. rin ţinută L "e că era contient sau nu L făptura îi devenea i mai impresionantă, spri!init cum sta în toiagul lung, ţinut de capătul de sus, aa încît mîneca Gargă a vemîntului, dintr-o ţesătură de lînă foarte "nă, cu falduri bogate i palide dungi
înguste, îi cădea spre cot, dezvelindu-i braţul, încă de pe atunci slăbit de bătrîneţe, ridicat mult deasupra capului i lăsînd să se vadă încheietura mîinii, împodobită cu o brăţară de aramă. >ratele geamăn al lui sau, mai iubit decît acela, avea, pe atunci, aizeci i apte de ani. :arba lui rară, dar lungă i răs"rată )căci, pierzîndu-se părul stufos de la tîmple, îi încadra obra!ii cu două uviţe subţiriîna!ungînd în această lăţime pînă la piept3, crescută în voie, fără a " încîrlionţată, nici îndreptată i nici cumva adunată, strălucea argintie în lumina lunii. :uzele subţiri i se străvedeau bine. 4ute adînci îi brăzdau faţa, pornind de la rădăcina nasului subţire i se pierdeau în barbă. #ar ochii L sub fruntea pe !umătate acoperită de o glugă cu împestriţări întunecate, dintr-un postav ţesut în 4anaan, ale cărei capete se îndoiau pe piept în falduri i erau aruncate peste umăr L ochii acetia mici, căprui i scînteietori, cu pungi moi dedesubt, obosiţi de vîrstă i vădind numai agerimea spiritului, cătau îngri!oraţi la 7ăcăiandrul de lîngă fîntînă. Uemîntul, pe care poziţia braţelor îl sumetea i-l dădea în lături, lăsa să se întrevadă o îmbrăcăminte de desubt, din lînă colorată de capră, strînsă pe trup, ale cărei poale scoborau pînă la vîrful încălţărilor de postav, o îmbrăcăminte care din pricina ciucurilor lungi, aezaţi în rînduri oblice, se putea crede că e făcută din mai multe haine suprapuse. +stfel îmbrăcămintea moneagului era groasă i alcătuită din mai multe foi, foarte arbitrară ca gust, elemente împrumutate din cerinţele civilizaţiei orientului amestecîndu-se cu altele, aparţinînd mai degrabă lumii beduino-ismailite i celei a pustiei. 4u bun-simţ, Iosif nu răspunse la ultima chemare, deoarece tatăl lui, rostind-o, îl i văzuse. #e aceea se mulţumi doar să-i zîmbească, întredeschizîndu-i buzele pline, i dezvelind lucirea dinţilor L dinţi albi, cum apar într-o faţă smeadă, dealtfel nu strîns alăturaţi, ci cu strungăreţe L i să facă între timp gesturile de salut obinuite cu asemenea prile!uri. 6idică din nou palmele, cum le înălţase mai înainte spre lună, îi legănă capul i plescăi din limbă, semn de încîntare i admiraţie. +poi, trecîndu-i mîna
pe frunte, o lăsă, cu un gest "resc i elegant, să alunece deschisă către pămîntN după asta, cu pleoapele pe !umătate închise i capul dat pe spate, îi puse pe inimă palmele împreunate, arătînd, pe urmă, de cîteva ori de aici fără să le despartă, către bătrîn, rotindu-le mereu spre inimă, pe care astfel o oferea, oarecum, tatălui. #use i spre ochicretetul amîndouă degetele arătătoare, îi atinse în treacăt i genunchii, i picioarele, revenind, între acestea, cu braţele i cu mîinile la gestul adoraţiei$ totul un !oc frumos, îndeplinit după rînduielile bunei-cuviinţe, cu uurinţă i în formele poruncite, dar care dezvăluia, totodată, un stil i o eleganţă personală L e'presie a unei "ri îndatoritoare, politicoase i nu lipsită de sensibilitate. #evenită familiară prin zîmbetul ce o însoţea, era mimica supunerii religioase faţă de zămislitor i stăpîn, capul întregii stirpe, mimică înviorată dealtfel de o bucurie nemi!locită a inimii, iscată de prile!ul ce îi fusese dat să-i arate veneraţia. Iosif tia, de bună seamă, că purtarea tatălui său nu fusese totdeauna demnă i vite!ească. +spiraţia lui, în atitudine i în cuvinte, către sublim, nu se potrivea cu slăbiciunea fricoasă care-i încerca uneori su7etulN Iacob avusese ceasurile lui de umilinţă, de fugă, de spaimă i panică, i se a7ase în împre!urări în care cel care-i purta dragoste nu ţinea să i-l înfăţieze, dei tocmai ele fuseseră străluminate de harul divin. [îmbetul 7ăcăiandrului, nelipsit de cochetărie i nici de încredere în sine, se ivea, în bună parte, din bucuria pe care i-o isca înfăţiarea tatălui său, efectul de lumină ce-l punea în valoare, ţinuta de o impunătoare maiestate a bătrînului spri!init în toiagul său lungN în mulţumirea aceasta copilărească se vădea gustul lui pentru efectul pur, fără a se preocupa de faptele mai profunde. Iacob zăbovi pe loc. oate observase bucuria pe care o făcea "ului său i dorea s-o mai prelungească. Jlasul lui, de care spuneam că era pătruns de emoţie, deoarece un uor tremur îi trăda o mîhnire tainică, se auzi din nou, pe !umătate întrebător$ L
4opilul stă pe marginea adîncurilorO
4iudate cuvinte, rostite ovăielnic i ca în vis. *unau de parcă vorbitorul ar socoti nepotrivit sau cel puţin surprinzător că, la o vîrstă atît de tînără, s-ar edea pe marginea adîncurilorN ca i cum cuvintele %copil5 i %adînc5 nu s-ar " potrivit. #e fapt, însă, ceea ce se e'prima i căuta să-i facă loc prin vorbele lui era îngri!orarea de dădacă, teama ca nusău cumva cu mult mai tînăr i copilăros în ochii tatălui decîtlosif, era rămas în realitate, să cadă din neatenţie în fîntînă. >lăcăiandrul zîmbi i mai tare, dezvelindu-i un i mai mare număr de dinţi rari i, în loc de orice răspuns, dădu aprobator din cap. #ar îi schimbă imediat e'presia, căci al doilea cuvînt al tatălui suna mai aspru. :ătrînul porunci$ L
+coperă-ţi goliciunea
Făsînd în !os, losif îiîncuprinse dintr-obraţele, privirearcuindutrupul i !umătate cu ochii spaimă, !umătate glumă, ridică le, i desfăcu iute nodul mînecilor cămăii, pe care o trase pe umeri. +tunci se păru, într-adevăr, că bătrînul se oprise mai departe numai pentru că "ul lui era gol, căci acum se apropia, spri!inindu-se anevoie de toiagul cel lung, pe care de "ecare dată îl proptea în pămînt, pentru că chiopăta. #e doisprezece ani, de la o întîmplare prin care trecuse, în împre!urări foarte !alnice, în timpul unei călătorii, într-un moment de mari temeri i îngri!orări, Iacob chiopăta din sold.
'ărbatul numit Iebuseu &u trecuse decît puţină vreme de cînd se văzuseră. 4a de obicei, Iosif luase cina în cortul de locuit, înmiresmat de mosc i smirnă, al tatălui său, împreună cu acei dintre fraţii lui vitregi, care tocmai se a7au acoloN căci alţii erau departe, pentru a păzi
alte turme, către miazănoapte, aproape de un ora întărit i loc de închinăciune în valea vegheată de munţii bal i Jarizim, vale numită *ihern, Pehem, %grumazul5, i de asemenea, Mabarta sau %trecătoarea5. Iacob avea legături religioase cu locuitorii din *ihemN căci, dei zeitatea căreia i se închinau acolo era una dintre formele ăstorului sirian i aleîn7oritor, *tăpînuluisfîiat frumos, lui +donis i a acelui Tammuz, adolescentul de amistreţ, pe care !os, în Yara de miazăzi, îl numeau Ksiri, Gert"tul, totui, încă de mult, de pe vremea lui +vraam i a lui Melhisedec, regele-preot din *ihem, divinitatea aceasta căpătase în gîndirea localnicilor un pro"l deosebit, care o făcuse vrednică să "e numită l elion, :aalberit, adică să poarte numele 4elui reaînalt, al #umnezeului +lianţei, creatorul i stăpînul cerului i pămîntului. +semenea concepţie îi părea lui Iacob !ustă i lesnicioasă i era înclinat să vadă în >iul sfîiat din *ihem pe #umnezeul adevărat, suprem, #umnezeul lui +vraam, iar în sihemiţi fraţi întru credinţă, cu atît mai mult cu cît, potrivit unei tradiţii sigure, transmisă din generaţie în generaţie, însui străvechiul pribeag din Kr, în treacăt, i anume într-o discuţie savantă cu oltuzul din *odoma, îl numise pe #umnezeul credinţei sale %l elion5, asemănîndu-l, în felul acesta, cu :aal i cu +donis al lui Melhisedec. Pi chiar Iacob, nepotul lui întru credinţă, înălţase cu ani în urmă, după întoarcerea din Mesopotamia, un altar acestei divinităţi, cînd îi statornicise tabăra la porţile oraului *ihem. *ăpase i o fîntînă aici i cumpărase dreptul de păunat cu sicli buni de argint. Mai tîrziu, între sihemiţi i oamenii lui Iacob se iscaseră grele neînţelegeri, ale căror urmări fuseseră cumplite pentru ora. #ar odată pacea statornicită, legătura fu reînnoită, astfel încît întotdeauna o parte din vitele lui Iacob păteau pe izlazurile *ihemului, iar parte dintre "ii i păstorii lui se a7au, din pricina acelor turme, departe de el. =n afară de Iosif, mai fuseseră la cină cîţiva dintre "ii Fiei, anume ciolănosul Isahar i [ebulon, cel care dispreţuia traiul de
păstor, dar nici plugar n-ar " vrut să "e, ci numai i numai năier. 4ăci, de cînd fusese la +scalon, pe malul mării, nu tia meserie mai frumoasă i înira poveti nemaipomenite cu aventuri i cu făpturi hibride i monstruoase, ce sălăluiau dincolo de ape i pe care le puteai vizita "ind corăbierN făpturi omeneti cu capete de tauri sau lei, bicefali, oameni cu două capete, ori cuastfel douăcă feţe, una semănînd a om, iar cealaltă a cîine ciobănesc, puteau pe rînd vorbi sau lătra, oameni cu picioarele ca bureţii de mare i alte asemenea năzdrăvănii. Mai fusese cu ei la cină &eftali cel sprinten, "ul :ilhei, precum i amîndoi "ii [ilpeiN cinstitul Jad i +er care, cum îi era obiceiul, încercase să înhaţe bucăţile cele mai bune i-i cînta "ecăruia în strună. 4ît despre fratele drept al lui Iosif, copilul :eniamin, acesta era, deocamdată, prea mic i mai trăia printre femei, neputînd lua parte la ospeţe, căci cina din acea seară fusese, într-adevăr, un ospăţ. Kn bărbat pe nume Iebuseu, de batină, spunea el, din oraul Taanac, istorisise, în timpul cinei, despre stolurile de porumbei i despre heleteiele pline cu pete ale templului de acolo. l se a7a de cîteva zile pe drum, ducînd o cărămidă, pe care stăpînul oraului Taanac, +irat-iaur, numit în chip e'agerat rege, o scrisese pe toate părţile ei pentru %fratele5 său, 6ifat-:aal, principe de Jaza, cuvintele sunînd aa$ 6ifat-:aal să trăiască fericit, iar zeii cei mai de seamă să se îndure să lucreze laolaltă pentru în7orirea sa, a casei sale i a copiilor săi, "indcă el, +iratiaur nu va putea să-i trimită lemnul i banii pe care, pe drept sau nu, i-i ceruse, căci, pe de o parte, nu-i avea, iar pe de altă parte, îi făceau i lui mare trebuinţă, dar că, în schimb, prin mi!locirea bărbatului Iebuseu, îi trimitea o statuetă de lut ars, înzestrată cu un har deosebit, anume pe zeiţa +starte, patroana sa i a cetăţii sale, ca să-l binecuvînteze i să-i a!ute să se tămăduiască de pofta aurului i a lemnului. +adar acest Iebuseu, cu barbă de ţap i înfăurat de la gît i pînă la călcîie în lîneturi bălţate, poposise la Iacob să-i a7e părerile, să mănînce din pîinea lui i să mîie o noapte la el, înainte de a porni mai departe în !os, către mare, iar
Iacob, întîmpinîndu-l primitor, îi dădu doar a înţelege că nu se cuvenea să apropie de el statueta zeiţei +starte, o "gurină de femeie cu pantaloni, coroană i văl, care-i strîngea sînii mici cu amîndouă mîinile, ci s-o ţină deoparte. =ncolo, Iacob îl primise fără vreo pre!udecată, amintindu-i de o întîmplare transmisă prin tradiţie, potrivit căreia +vraam, izgonind, într-o clipă de mînie, pustie, pe un bătrîn idolatru, fusese mustrat de #umnezeu din în pricina neîngăduinţei sale i silit să-l recheme pe moneagul ce nu avea dreapta credinţă. *erviţi de doi sclavi, în veminte de in proaspăt spălate, bătrînul Madai i tînărul Mahalaleel, cei de faţă cinară chinciţi în !urul covorului, pe perne )Iacob ţinea la această datină din bătrîni i nu voia să se adă în !ilţuri, potrivit deprinderii locuitorilor de frunte din orae, după pilda marilor împărăţii de la apus i miazăzi3N un aramă, ied friptcompot cu gustoasa pîinei?emah ca adaos, mîncară la sfîrit,măsline, în cupe de de prune sta"de, iar ca băutură se aduse vin sirian în pocaluri de sticlă colorată. Jazda i oaspetele stătură la taifas, schimbînd vorbe înţelepte, pe care Iosif, cel puţin, le ascultă cu multă luare-aminte L o convorbire cu caracter general i particular totodată, deopotrivă despre lucrurile divine i cele pămîntene, precum i zvonurile politice, ca de pildă$ împre!urările familiale ale bărbatului numit Iebuseu i slu!ba lui o"cială pe lîngă stăpînul oraului, +irat-iaurN apoi călătoria sa, cînd, călare pe un măgar, folosise drumul ce străbatea cîmpia Israil i podiul, i apoi poteca din munţi, pe cumpăna apelor, i că, acum, îi pusese în gînd să coboare în ţara "listenilor pe o cămilă, pe care o va cumpăra a doua zi dimineaţă în VebronN mai vorbiră de preţul vitelor i al grîului în ţara lui IebuseuN despre cultul *tîlpului în7orit, închinat zeiţei +era din Taanac i despre %degetul5, adică oracolul ei, prin mi!locirea căruia zeiţa încuviinţase trimiterea unuia dintre chipurile sale, ca +starte a drumurilor, pentru a bucura inima lui 6ifat-:aal din JazaN despre sărbătoarea ei, pe care, de curînd, poporul întreg o petrecuse în dansuri desfrînate, mîncînd nesăbuit de mult pete,
iar bărbaţii i femeile îi schimbaseră între ei vemintele pentru a prăznui pe androgina +era, amintind dualitatea ei se'uală de care vorbeau preoţii. +ici, netezindu-i barba, Iacob îl întrerupse cu întrebări deosebit de iscusite, adică$ cine ocrotea locul numit Taanac pe tot timpul cît chipul +erei va " pe drumuri, cum trebuie mintea să înţeleagă legătura dintre itinerantă i zeitatea acelor locuri i dacă, nuaceastă cumva, statuetă aceasta nu suferea, ca urmare a pribegirii unei părţi din făptura sa, o micorare simţitoare a puterii eiO Fa care bărbatul numit Iebuseu răspunse că de ar " aa, degetul zeiţei +era nu s-ar " îndoit către sine, încuviinţînd călătoria, i că, potrivit învăţăturii preoţilor, în "ecare din chipurile ei puterile divinităţii erau deopotrivă de prezente i de o e"cacitate egal de perfectă. +poi Iacob îi arătă cu blîndeţe că, dacă +era era bărbat i femeie, adică :aal i :aalat în acelai timp, mamă a zeilor i rege al cerului, se cuvenea să "e pusă pe aceeai treaptă nu numai cu Itar, despre care venise zvon din *inear, i cu set-Isis, a cărei faimă răzbătuse la ei din ţara giptului, dar i cu Pama, Palim, +ddu, +donis, Fahama sau #amu, pe scurt, cu *tăpînul lumii, supremul #umnezeu, a!ungîndu-se astfel la încheierea că, la urma urmelor, era vorba de l elion, #umnezeul lui +vraam, 4reatorul i Tatăl, pe care nu-l puteai trimite pe drumuri, deoarece domnea asupra tuturor, i nul slu!eai defel mîncînd pete, ci numai ieindu-i în întîmpinare neprihănit i slăvindu-l cu fruntea în ţărînă. #ar bărbatul Iebuseu nu înţelesese mare lucru din asemenea consideraţii. #impotrivă, declară$ după cum soarele se ivete mereu într-o zodie anumită i dăruiete din lumina sa "ecărei planete, astfel că "ecare dintre acestea înrîurete, în felul ei, destinul oamenilor, tot aa principiul divin se subîmparte i se preface în "ecare dintre divinităţi, iar printre acestea +irat, stăpîn-stăpînă, ar ", după cum se tie, anume aceea care înfăptuiete puterea divină, în sensul rodniciei vegetale i al învierii "reti din legăturile lumii subpămîntene, devenind în "ecare an din *tîlp uscat un *tîlp în7orit, astfel că nu sînt nelalocul lor, pentru a prăznui reîn7orirea *tîlpului, nici
ospeţele i danţurile desfrînate i nici alte libertăţi i voluptăţi i mai i, căci neprihănirea este de atribuit numai soarelui i principiului divin primordial i nedespărţit, nu i întrupărilor sale planetare, iar raţiunea trebuie să deosebească strict între neprihănit i sacru, socotind că sacrul nu are nici o legătură, sau nu una necesară, cu neprihănirea. L Fa toate acestea, Iacob îi în răspunse cu o i mai mare înţelepciune$ &-ar vrea pentru nimic lume să mîhnească pe cineva i cu atît mai puţin pe oaspetele cortului său, prietenul inimii unui prea-puternic rege i solul lui, nici să-i !ignească credinţele motenite de la părinţii săi i învăţate de la scribii tăbliţelor de argilă. #ar însui soarele n-ar " decît o lucrare a mîinilor lui l elion, i ca atare e divin, însă nu #umnezeu, ceea ce raţiunea trebuie să deosebească. +a "ind, înseamnă că te pui în calea acestei raţiuni i că aţîţi mînia i pizma #omnului, dacă umbli să adori una sau alta dintre lucrările sale, în loc să-l proslăveti numai i numai pe l, mai cu seamă că însui oaspetele Iebuseu a mărturisit cu gura lui că zeii ţării sale sînt idoli pe care, el, vorbitorul, se oprete, din dragoste i politeţe, a-i numi cu un nume mai urît. #acă acel #umnezeu, ce a creat soarele, constelaţiile, stelele rătăcitoare i pămîntul, este #umnezeul suprem, trebuie să "e i Knicul, i în acest caz este mai potrivit să nici nu mai pomeneti de alţii, deoarece altfel ai " silit să-i numeti cu acea denumire pe care Iacob se oprete s-o rostească, tocmai din pricină că raţiunea trebuie să socoată că e'presia i cuvîntul %#umnezeul suprem5 este totuna cu %Knicul #umnezeu5. L =n privinţa întrebării despre deosebirea sau identitatea dintre aceste două înţelesuri, s-a iscat o discuţie mai lungă, de care gazda nu s-ar mai " săturat i ar " continuat-o, dacă era după el, toată noaptea sau măcar cît de tîrziu. =nsă lebuseu o abătu spre întîmplările acestei lumi i ale împărăţiilor ei, spre vra!be i uneltiri, pe care el, prieten i rudă cu un principe canaanean, era în măsură să le cunoască mai bine decît oamenii de rînd$ că în 4ipru, căruia el îi zicea +laia, bîntuia ciuma, ucigînd mulţi oameni, dar nu chiar pe toţi, cum îi scrisese domnitorul
acelei insule, faraonului Yării de miazăzi, pentru a !usti"ca cu acest prete't sistarea aproape totală a plăţii tributului de aramăN că regele din ţara Veta sau Vatti s-ar numi *ubbiluliuma, i ridicase oti atît de puternice, încît îl ameninţa pe regele Turatta din Mitanni că-l va înfrînge i îi va răpi zeii, măcar că acesta era încuscrit cu:abilon, marea casă domnitoare din TebaN iar prinţului-preot ?assitul, care din domnea în începuse să tremure în faţa +ssur, ce căuta să se despartă de regatul Fegislatorului, pentru a întemeia un nou stat pe malurile TigruluiN că, faraonul, folosinduse de banii tributului sirian, îmbogăţise peste măsură preoţimea zeului +mon i ridicase acestui zeu un templu cu o mie de coloane i porţi tot din aceiai bani, dei aceste mi!loace ale sale aveau să scadă destul de curînd simţitor, deoarece nu numai că tîlharii beduini !efuiesc oraele ţării, dar i puterea heteilor dinspre miazănoapte sporea, tăgăduind închinătorilor lui +mon dreptul de a stăpîni Yara 4anaanului, în timp ce nu puţini dintre principii amoriţi s-ar " înţeles, împotriva lui +mon, cu această putere străină. +!uns aici, lebuseu făcu cu ochiul, probabil pentru a-i da să înţeleagă lui Iacob, ca între prieteni, că +irat-iaur apucase i el pe aceleai căi de înţelepciune politică, însă interesul gazdei pentru discuţie scăzuse de cînd nu se mai vorbea despre #umnezeu, încît convorbirea lîncezea i ei se ridicară de pe pernele pe care ezuseră$ lebuseu ca să se încredinţeze că zeiţa +starte a drumurilor nu păţise nimicN Iacob pentru a face, spri!init în toiag, un ocol prin tabără, să vadă de femei i de vitele din staule. 4ît despre "ii săi, Iosif se despărţise de fraţii lui chiar în faţa cortului, dei la început le dăduse a înţelege că voia să rămînă cu ei. #ar cinstitul Jad îi spusese fără ocol$ %4ară-te, prostănacule i curvuliţo, n-avem nevoie de tine 5 Fa care, Iosif, după o scurtă clipă de gîndire, ticluindu-i bine răspunsul, i-o întorsese$ %Jad, tu semeni cu o bîrnă nedată la rindea i cu un ţap năbădăios din turmă. #acă îi repet tatii cuvintele tale, te va pedepsi. #acă i le spun măcar lui 6uben,
fratele nostru, te va chelfăni, "indcă este un om drept. Totui, las^ să "e cum ai zis$ dacă voi o luaţi la dreapta, eu o apuc la stînga, sau dimpotrivă. 4ăci eu vă iubesc într-adevăr, dar, din păcate, vouă vă este silă de mine, azi mai mult ca oricînd, căci tata mi-a dat el însui la masă o bucată de ied i m-a privit cu dragoste. #e aceea bună ta,de caseamă, necazulînsăpăcat. "e ocolit i nu cu cumvagăsesc să cădeţi, dinpurtarea nebăgare 6ămîneţi bine5 Jad îl ascultase cu un aer de dispreţ i nepăsare, dei curios ce mai era în stare putiul să spună i să scornească cu acest prile!. +poi, făcînd un gest necioplit, se depărtase în tovărăia fraţilor lui, iar Iosif plecase singur. e urmă, Iosif mai făcu o mică plimbare nocturnă, care nu-i mai plăcu, abătut cum era din pricina grosolăniei lui Jad, compensată numai în parte de faptul că-i ticluise bine răspunsul. Krcase agale colina, acolo unde se povîrnea spre răsărit, a!ungînd curînd pe creasta cu privelitea către miazăzi, astfel, încît văzu spre stînga, în fundul văii, oraul alburiu sub lumina lunii, cu zidurile sale groase, stră!uite în colţuri de turnuri pătrate, cu porţile lui, cu colonada curţii palatului i templul masiv, încon!urat de o terasă largă. rivea cu plăcere oraul, în care locuiau atîţia oameni. Izbuti să recunoască i locul mormintelor alor săi, petera dublă, cumpărată odinioară, cu toate formele, de +vraam de la un hitit unde zăceau osemintele străbunilor, străbunica împreună cu căpeteniile mai tîrzii ale seminţiei luiN lababiloneană, stînga, se conturau, în lumina străvezie a lunii, ciubucele construcţiilor de piatră ale intrării în dublul mormînt săpat în stîncă, i în inima băieţandrului sentimentele de pietate iscate de gîndul morţii se amestecară cu simpatia ce i-o insu7a vederea oraului plin de oameni. +poi se întorsese înapoi, pe acelai drum, căutase fîntîna, se răcorise, se puri"case i, după ce-i unsese trupul cu ulei, începuse să curteze în felul acela cam deucheat luna, "ind
surprins aici de tatăl său, care-l căuta, mereu nelinitit, ca de obicei.
:r:torul +cum, bătrînul sta lîngă el, i trecîndu-i toiagul în mîna stîngă, puse dreapta pe cretetul "ului, scufundîndu-i ochii obosiţi, dar pătrunzători, de moneag, în frumoii ochi negri pe care 7ăcăiandrul îi înălţă la început spre el, dezvelindu-i totodată luciul scînteietor al dinţilor rari ca apoi să i-i plece$ parte din simplu respect, parte "indcă se simţea întrucîtva vinovat că tatăl său îi ceruse să-i tragă cămaa pe trup. #e fapt, pentru plăcerea de a simţi răcoarea serii, sau nu numai pentru ea, întîrziase să se îmbrace iarăi, i bănuia că tatăl i-ar " ghicit imboldurile i gîndurile care-l făcuseră să-i îndrepte, pe !umătate dezbrăcat, gesturile de veneraţie către cer *imţindu-se legat, atît prin horoscopul lui, cît i prin tot soiul de presimţiri i speculaţii, de astrul nopţii, încercase, înfăţiîndu-i tînăra sa goliciune, un sentiment de dulceaţă i năde!de, convins că îi va " lunii pe plac, cu intenţia anume să-i cumpere astfel bunăvoinţa L sau chiar pe aceea a >iinţei supreme. *enzaţia de lumină rece ce-i mîngîia umerii, împreună cu adierea serii, i se păru ca o izbîndă a încercării lui copilăreti, care nu trebuia socotită neruinare, deoarece a!ungea tocmai la sacri"carea ruinii. *ă ne gîndim că datina circumciziunii, adusă din gipt ca obicei igienic, dobîndise de multă vreme un înţeles deosebit mistic în stirpea lui Iosif i la cei din prea!ma lui. #evenise căsătoria, cerută i statornicită de #umnezeu, a omului cu divinitatea, înfăptuită pe acea parte a trupului, care părea să constituie punctul de convergenţă al "inţei sale i pe care se făcea orice !urămînt trupesc. rau bărbaţi care purtau numele #omnului pe membrul lor genitor sau îl scriau pe el înainte de a poseda o femeie. Fegămîntul de credinţă cu
#umnezeu avea un caracter se'ual i, "ind încheiat cu un stăpîn i un creator pe cît de e'igent, pe atît de e'clusivist, îi provoca principiului masculin, în chip moralizator, o feminizare care-l slăbea. Gertfa sîngeroasă a circumciziunii se apropie de castrare, în idee i mai mult încă decît trupete. *"nţirea cărnii simboliza totodată castitatea !ert"rea aadar, căpăta feminin. =n afară de iasta, Iosif ei$ se tia L după cumuno înţeles i auzise dealtfel de la toţi L ginga i frumos, stare de spirit ce comporta i o anumită contiinţă feminină a meritelor saleN i, deoarece cuvîntul %frumos5 era cel mai des folosit în legătură cu astrul nopţii, mai cu seamă atunci cînd luna era plină, clară i neacoperită de vreun nor, deci era un atribut lunar, potrivit cu sfera celor cereti i care nu se întrebuinţa, la drept vorbind, decît metaforic în legătură cu oamenii, astfel încît noţiunile de %frumos5 i %gol5 aproape că se contopeau, băieţandrul găsea că, în ce-l privea, era înţelept i plin de evlavie să răspundă la frumuseţea astrului cu propria lui goliciune, ca plăcerea i admiraţia să "e reciproce. &u vrem să !udecăm cît de puţin sau cît de mult o anumită degenerare a purtării sale era inspirată de aceste concepţii semiobscure. =n orice caz, proveneau din sensul ancestral al dezgolirii religioase, ce-i menţinuse încă în ochii lui valabilitatea, încît prezenţa i mustrarea tatălui său îi insu7ară un sentiment tulbure de vinovăţie. 4ăci iubea spiritualitatea bătrînului i se temea de ea i simţea limpede că ea respingea, în bună parte, ca păcătoasă, o lume de idei de care el se mai socotea legat, "e chiar i numai în !oacă, dar bătrînul o arunca departe în trecut, ca anterioară lui +vraam, i o lovea cu cuvîntul celei mai cumplite i totdeauna mai la îndemînă în"erări, cuvîntul %idolatrie5. Iosif se atepta la o mustrare aspră în acest sens, care să spună lucrurilor pe nume. #ar Iacob, dintre pricinile de îngri!orare ce-l încercau, ca totdeauna, în privinţa "ului său, alese o cu totul alta$
L =ntr-adevăr, ar " mai bine ca, după ce i-a făcut rugăciunea, copilul să i doarmă la adăpostul cortului. &u-mi place să-l văd singur în noaptea ce crete, sub stelele luminîndu-i pe buni i răi. #e ce n-a rămas cu feciorii Fiei, sau nu a mers împreună cu cei ai :ilheiO :ătrînul tia prea bine de ce Iosif se ţinuse i de data aceasta deoparte, iar băiatul tia de asemenea că numai amărăciunea ce i-o stîrneau bătrînului aceste legături binecunoscute cu fraţii îl siliseră să pună întrebarea. 6ăspunse din vîrful buzelor$ L pace.
>raţii i cu mine am vorbit i ne-am înţeles aa, în bună
Iacob urmă$ L Kneori, leul deertului i cel ce hălăduiete prin păpuriul 7uviului, acolo unde se varsă în marea cea sărată, se abat i pe aceste meleaguri, înfometaţi, setoi de sînge, i se năpustesc asupra turmelor. *înt abia cinci zile de cînd +ldmodad, păstorul, a venit i, culcat cu burta în ţărînă, mi-a mărturisit că o "ară sălbatică a ucis în plină noapte două mioare, răpind una pentru a o mînca. e +ldmodad l-am crezut nevinovat fără să mai !ure, căci mi-a arătat i oaia sfîiată, de unde se vedea limpede că leul o răpise pe cealaltă, iar paguba a fost pe capul meu. L ierderea este mică, îi răspunse losif linguitor, i aproape că nu înseamnă nimic, faţă de bogăţia cu care #omnul la dăruit pe stăpînul meu, în Mesopotamia, preferîndu-l. Iacob lăsă capul în !os i-l aplecă puţin într-o parte, în semn că nu se înfumurează de această binecuvîntare, dei ea n-ar " dat roade fără un spri!in înţelept din partea sa. =i răspunse$ L +celui ce i s-a dat mult, i se poate lua mult. #omnul, care m-a îmbrăcat în argint, mă poate preface în lut i sărac, asemenea ciobului de oală aruncat la gunoi, căci atotputernică îi
este vrerea, iar căile dreptăţii lui sînt de nepătruns. +rgintul are o strălucire palidă, adăugă el, ferindu-se să privească astrul nopţii, căruia losif îi i aruncă o ocheadă. +rgintul înseamnă necaz i cea mai amară teamă a unei inimi temătoare vine din nesocotinţa acelora de care se îngri!ete. :ăietanul înălţă spre bătrîn o privire rugătoare, întovărăită de un gest linititor de mîngîiere. Iacob nu-i îngădui să-l ducă pînă la capăt i-i zise$ L +colo, pe păunea ciobanilor, la o sută sau două sute de pai de aici, s-a strecurat leul care i-a ucis oii bătrîne cele două mioare. Iar copilul ade singur, în plină noapte, lîngă fîntînă, nechibzuit i gol, fără apărare, i uitînd cu desăvîrire de tatăl lui. 8are eti tu călit să înfrunţi prime!dia i înarmat să lupţiO ti tu oare fraţii tăi, i Fevi, #umnezeu aibă dumanilor, în pază, care,ca răcnind, se *imeon năpustesc cu spada în mînăsă-i asupra i au dat foc sălaului amoriţilorO *au eti tu asemenea lui sau, unchiul tău de la *eir, de-acolo, din pustiul de miazăzi, vînător ca el, om al stepei, rou la piele i păros ca un ţapO &u, tu eti pios, un copil al cortului, carne din carnea mea, i cînd sau a venit la vad cu patru sute de oameni, iar su7etul meu nu tia cum se vor sfîri toate astea înaintea #omnului, am pus în frunte slu!nicele cu copiii lor, fraţii tăi, în urma acestora pe Fia cu ai ei, iar pe tine, iată, te-am aezat la urmă de tot, împreună cu 6ahila, mamă-ta... 8chii i se i umpluseră de lacrimi. &u era în stare să rostească fără a plînge numele soţiei pe care o iubise mai mult decît orice pe lume, cu toate că trecuseră opt ani de cînd #umnezeu i-o răpise în chip neînţeles, iar glasul lui, i altminteri înduioat, se topi într-un suspin. >lăcăiandrul întinse braţele spre el, apoi îi duse la buze mîinile împreunate. Pi-i spuse cu o ăgalnică mustrare$
L 4ît de tare se nelinitete fără temei inima tăicuţului i stăpînului meu iubit, i cît de nemăsurată îi este temerea 4înd oaspetele nostru ne-a urat sănătate, pentru a se duce să vadă de dragul lui chip de lut )i, spunînd asta, zîmbi bat!ocoritor, ca să-i facă plăcere lui îacob3, chip ce mi s-a părut sărăcuţ, neputincios i neînsemnat, ca o marfă ieftină de olar de la bîlci... L F-ai văzutO îl întrerupse Iacob, tresărind... 4hiar i aceasta îi displăcuse i îl posomori. L F-am rugat pe oaspetele nostru, înainte de cină, să mi-l arate, zise Iosif, răsfrîngîndu-i buzele i ridicînd din umeri. o lucrare slăbuţă, iar neputinţa îi e scrisă pe frunte... 4înd tu i oaspetele aţi sfîrit vorba, am ieit în urma fraţilor, dar unul dintre "ii slu!nicei lui Fia, Jad, pare-mi-se, a cărui purtare e cinstită i sinceră, mi-a pus în vedere să nu merg unde se duc ei i mi-a cam îndurerat su7etul, "indcă nu m-a numit pe numele meu, ci cu nume calpe i rele, la care eu nu răspund... #in nebăgare de seamă i fără voie Iosif a!unsese la pîră, cu toate că-i cunotea această pornire, dăunătoare propriei sale liniti, că voia cu toată sinceritatea s-o înfrîneze i o i combătuse înainte, pentru moment, cu succes. ra o dezlănţuire a nevoii sale de comunicare, i aceasta împreună cu neînţelegerea sa cu fraţii, alcătuiau un cerc vicios$ pe de o parte, îl însingura i-l împingea spre tatăl său, iar pe de altă parte, îi crea o situaţie intermediară, îndemn să umble cu vorbe, ceea ce înăsprea iarăi înstrăinarea, i tot aa, încît nu se putea spune dacă necazul pornise de la unul sau de la altul, însă oricum ar " stat lucrurile, cei mai mari abia îl mai puteau vedea pe "ul 6ahilei, fără să li se schimonosească faţa. #esigur, toate începuseră iniţial cu preferinţa ce o arăta lacob acestui copil L o constatare obiectivă, cu care nu vrem să facem vreo vină unui bărbat sensibil. =nsă acest sentiment tinde în chip "resc spre nestăpînire i spre un fel de cult îngăduitor faţă de sine însuiN nu încearcă să se ascundă, nu cunoate tăcerea, ci, dimpotrivă, ţine morţi să se mărturisească, să se manifeste, ar
vrea să "e în văzul întregii lumi, să atragă obteasca atenţie asupra sa. ste necumpătarea celor sensibiliN iar lacob mai era încura!at în această purtare de concepţia ce stăpînea tradiţia i stirpea sa în legătură cu impetuozitatea i măreaţa nestatornicie de care da dovadă #umnezeu în ceea ce privea sentimentele i preferinţele$ alegerea pe caresau, o făcea sau caz, preferinţa o arătalor, l elion unora, lipsiţi de merite, în orice peste ce meritele erau suverane, greu de înţeles i, din punct de vedere omenesc, nedrepte, un dat sentimental sublim, sustras oricărei tălmăciri, care trebuia adorat cu spaimă i entuziasm, cu fruntea în ţărînăN iar lacob, obiect contient el însui L dei contient cu spaimă i smerenie L al unei asemenea predilecţii, se lua după pilda #omnului, stăruind din plin asupra preferinţei sale i dîndu-i frîu liber. Iosif motenise de la tatăl său molcoma nestăpînire proprie "rilor sensibile. Uom mai avea de povestit desprede sine, neputinţa sa de a-i zăgăzui preaplinul su7etesc, cît i de lipsa de tact care l-a prime!duit atît de grav. l fusese cel care, la nouă ani, aadar încă un copil, îl pîrîse tatălui său pe 6uben, cel bun, dar iute la mînie, cînd acesta L furios că, după moartea 6ahilei, lacob nu-i aezase culcuul alături de maică-sa, Fia, care, dispreţuită, sta cinchită prin cort cu ochii venic înroiţi, ci alături de :ilha, slu!nica, făcînd-o favorita lui L smulsese aternutul părintesc din noul lui loc i-l răvăise, proferînd blesteme. >usese, de bună seamă, o faptă necugetată, săvîrită de dragul Fiei, dintr-un orgoliu "lial !ignit i de care se căise repede. atul ar " putut " aternut la loc pe tăcute, i n-ar " fost nevoie ca Iacob să a7e de cele întîmplate. =nsă Iosif, martor al întîmplării, nu avusese nimic mai bun de făcut decît să se grăbească să-i optească totul tatălui său, iar din acest ceas Iacob, care nici el însui nu se bucurase de la natură de dreptul primului născut, ci îl avea numai cu numele i prin puterea legii, chibzui planul să i-l ia lui 6uben prin blestem, nu însă pentru a-l înălţa în această demnitate pe *imeon, al doilea
"u al Fiei, ci pentru a acorda, într-o libertate arbitrară a afecţiunii, dreptul de primogenitură lui Iosif, întîiul născut al 6ahilei. >raţii îl nedreptăţeau pe băiat, cînd a"rmau că 7ecăreala lui căutase să provoace asemenea hotărîre părintească. ur i simplu nu putuse să-i ţină gura. #ar că, după aceste întîmplări i învinuiri, cu următorul prile!, iar nu fusese în stare să-i ţină gura, era i mai de neiertat i întări, prin asta, bănuiala fraţilor mai mari. &u prea se tie cum de a a7at Iacob că 6uben %a glumit5 cu :ilha. +ceastă poveste, cu mult mai gravă decît aceea cu aternutul părintesc, se petrecuse înaintea aezării lor la Vebron, în timpul unui popas între acest loc i :ethel. 6uben, pe atunci în vîrstă de douăzeci i unu de ani, clocotind de forţă i porniri năvalnice, nu izbutise să-i înfrîneze pofta de femeia tatălui său, aceeai :ilha căreia îi mai purta atîta pică din pricină că Iacob o dispreţuise pe Fia. rivise pe furi la :ilha cînd aceasta era la scaldă, la început din întîmplare, apoi o pîndise dinadins, împins de plăcerea de a o umili fără tirea ei, apoi stăpînit de o dorinţă tot mai mare. e vîn!osul tînăr îl apucase o poftă năprasnică, brutală, aţîţată de farmecele :ilhei, pîrguite, dar întreţinute cu pricepere, de sînii ei încă tari i de pîntecele-i nurliu, încît nici o slu!nică, nici o sclavă supusă toanelor sale nu izbutiseră să-i potolească apriga dorinţă. +a că se strecurase în cortul ibovnicei, a!unsă favorită, o răsturnase dacăsale, n-o pe siluise, o sedusese totui, cu vigoarea dorinţei iiachiar tinereţii femeia care tremura în faţa lui Iacob. entru Iosif, pe atunci un copilandru, care hoinărea prin prea!mă, poate chiar fără gîndul ascuns de a iscodi, i puţinul auzit din această scenă de patimă, de păcat i de spaimă fusese destul pentru a da fuga la tatăl său, să-i spună, cu un zel nevinovat, ca de-o năstrunicie ce merita povestită, cum că 6uben se %hîr!onise5 i %rîsese5 cu :ilha. l a folosit aceste e'presii care, luate întocmai în înţelesul lor, spuneau mai puţin
decît ceea ce pricepuse el, însă potrivit înţelesului curent în partea locului, dezvăluiau totul. Iacob se făcuse palid la faţă i se înăbuise. Fa cîteva minute după ce băiatul isprăvise de povestit, :ilha gemea prosternată în faţa căpeteniei tribului i-i mărturisea greeala, sfîiindu-i cu unghiile sînii, care-l scoseseră din minţi pe 6uben care erau acum pentru totdeauna pîngăriţi i denumai neatins pentru i stăpînul ei. +poi zăcuse acolo răufăcătorul, încins cu un sac, în semn de umilinţă i renunţare, cu mîinile deasupra capului, cu părul răvăit i acoperit de ţărînă, pentru a îndura, căindu-se cu adevărat, revărsarea măreaţă a furtunoasei mînii părinteti abătută asupră-i. Iacob îl asemănase cu Vam, profanatorul tatălui său, cu un tartor al haosului, un be$emot$, i cu un hipopotam neruinat, ultima ocară "ind sugerată de un zvon venind din gipt, potrivit căruia acest animal obinuia să-i ucidă tatăl pentru a se împreuna cu mamă-sa. >iindcă Iacob trăise cu :ilha, el vorbea despre aceasta ca i cum ea ar " fost cu adevărat mama lui 6uben. Pi printre vorbele lui tunătoare de mînie răsărea vechea i întunecata bănuială că, trăind cu mamăsa, 6uben urmărise numai înfăptuirea dorinţei de a-i a"rma înstăpînirea peste toţi i toate L iar Iacob se grăbise să-i aducă la cunotinţă că lucrurile vor lua o cu totul altă întorsătură. 4ăci, întinzînd braţele, Iacob smulsese "ului său, care scîncea înăbuit, dreptul de prim-născut L mulţumindu-se să i-l ia, fără a hărăzi însă altcuiva această demnitate, astfel că, de atunci, domnise, în această privinţă, o stare de nesiguranţă, în care duioasa i maiestuoasa preferinţă pentru Iosif ţinea loc, pentru moment, de învestitură legitimă. #ar remarcabil, după toate astea, a fost că 6uben nu i-a păstrat pică lui Iosif i, dintre toţi fraţii, se dovedea cel mai îngăduitor faţă de el. *ocotea, pe bună dreptate că Iosif nu făcuse nimic din răutate i, în sinea lui, îi recunotea dreptul de a " îngri!orat pentru onoarea unui tată atît de iubitor faţă de el, i de a-i aduce la cunotinţă întîmplările cărora 6uben nu le tăgăduia defel mielia. 4ontient de imperfecţiunea sa, era drept i bun. e
lîngă aceasta, "ind tare voinic i, ca toţi "ii Fiei, destul de urît, )ochii bolnavi îi motenise i el de la maică-sa i-i ungea de zor cu ali"i, dei fără folos pentru pleoapele lui urduroase3, era mai sensibil decît ceilalţi la graţia îndeobte admirată a lui Iosif, o găsea, cu grosolănia sa, tulburătoare, i avea înţelegere pentru faptul că motenirea din tată înbinecuvîntarea "u a căpeteniilor de fuseseră trib i a mai părinţilor neamului, alegerea, divină curînd hărăzite acestui copil, decît lui sau altuia dintre cei doisprezece fraţi. #e aceea dorinţele i planurile părinteti privind dreptul de prim-născut, oricît de cumplit îl loveau, i s-au părut dintotdeauna de înţeles. rin urmare, Iosif tia bine de ce îl ameninţase pe "ul [ilpei L care, dealtminteri, în ce privete corectitudinea, tot nu era cel mai rău L cu simţul de dreptate al lui 6uben. Pi pînă atunci, 6uben intervenise pedispreţ, lîngă fraţii lui în favoarea lui Iosif, chiar dacă o făcea deseori cumva cu ocrotindu-l cu braţele-i viguroase împotriva maltratărilor, i-i do!enise pe fraţi cînd, mîniaţi de pîrile copilului, voiau să se repeadă la el, să se răzbune. 4ăci zevzecul nu învăţase nimic din trecutele întîmplări grave i neplăcute cu 6uben, nici mărinimia acestuia nu-l îndreptase deloc, i crescînd, a!unsese un observator i clevetitor mai prime!dios încă decît în vremea cînd era copil. rime!dios i pentru el însui, i încă foarte, căci rolul pe care se învăţase să-l !oace înăsprea zilnic oprobriul fraţilor i izolarea sa, îi întuneca fericirea, îl împovăra cu o ură pe care "rea sa nu era nicidecum făcută s-o îndure i îi dădea toate pricinile să se teamă de fraţi, ceea ce însemna o nouă ispitire să se asigure, împotriva lor, prin slugărnicie faţă de tată L cu toate că luase adesea hotărîrea neclintită să-i ţină gura, spre a nu mai învenina legăturile cu cei zece, cu atît mai mult cu cît nici unul nu era un ticălos, iar el se simţea, la drept vorbind, unit cu ei printr-o legătură sacră, întemeiată pe faptul că, la un loc, împreună cu el însui i fratele lui cel mic, numărul lor era cît al semnelor [odiacului.
=n zadar. #e "ecare dată cînd *imeon i Fevi, care erau "ri aprinse, provocau bătăi, pentru te miri ce, cu păstori străini sau chiar cu locuitori ai oraelor, ceea ce dăuna tribuluiN de "ecare dată cînd Iuda, om mîndru i bolnăvicios, chinuit de Itar i care nu găsea nimic hazliu în ceea ce altora le stîrnea rîsul, avea vreo încurcătură de taină, ce-i dintre displăcea fetelefaţă ţinutuluiN de "ecare dată cînd unul fraţilui seIacob, făcea cu vinovat de Knicul i reaînaltul, tămîind pe ascuns vreun idol, ceea ce prime!duia rodnicia turmelor i le îmbolnăvea de gălbează, dalac sau căpiereN în sfîrit, de "ecare dată cînd "ii, în timpul vînzării, aici sau la *ihem, a vitelor de tăiere, încercaseră să dosească, în dauna tatălui, niscaiva cîtiguri pe care să i le împartă între ei$ ei bine, de "ecare dată, Iacob a7a fără întîrziere totul de la copilul lui preferat. :a a7a i vorbe mincinoase, lipsite de temei, însă ochii frumoi ai lui Iosif le făceau să-i pară adevărate. l a"rmase că unii dintre fraţi ar " tăiat, în mai multe rînduri, bucăţi din carnea unor berbeci i oi încă vii, ca să le mănînce, i că asta ar " făcut-o cei patru "i ai ibovnicelor i, mai ales, +er, care, într-adevăr, era hulpav. ofta nesăţioasă a lui +er era singurul temei al acestei acuzări, care, în sine, părea cu totul de necrezut, iar împotriva celorlalţi trei nu putuse " dovedită niciodată. Fa drept vorbind, era o defăimare. =nsă, în ochii lui Iosif, împre!urarea nu merita poate întru totul această cali"care. esemne că visase această întîmplareN sau, mai precis, poate că, într-o clipă în care se atepta, pe bună dreptate, să "e ciomăgit, se va " lăsat să alunece în visare pentru a putea cere, la adăpostul ei, ocrotirea tatălui său împotriva unor astfel de intenţii, iar după aceea, nu mai deosebise, sau nu mai voise să deosebească bine, între adevăr i minciună. *e înţelegea că, în acest caz, indignarea fraţilor s-a manifestat nespus de vehement. Invocîndu-i nevinovăţia, poate că făcuseră cam prea mult caz de ea, ca i cum n-ar " fost chiar absolută, iar plăsmuirile lui Iosif s-ar " întemeiat cumva totui pe ceva adevărat. &e supără cel mai mult învinuirile care sînt false, dar nu întru totul.
Numele
Iacob ce să izbucnească despresănumele !ignitor dat fusese de Jadcît luipe Iosif, ceea ce bătrînula7înd era dispus considere o nesocotire demnă de pedeapsă a sentimentului său sacru. #ar Iosif avea un fel atît de fermecător de a-l liniti, cu chipul lui brusc înseninat i cu vorbe dibace, de a minimaliza lucrurile i de a trece mai departe, încît mînia lui Iacob se dezum7ă înainte chiar să se " dezlănţuit cu adevărat, i bătrînul nu mai putu decît să privească, zîmbind i dus pe gînduri, ochii negri, puţin oblici i pe !umătate închii de-o dulce viclenie ai celui ce vorbea. L #e fapt, nu s-a întîmplat nimic, auzi Iacob glasul aspru i subţirel, care-i era scump, deoarece avea intonaţiile ce semănau cu vocea 6ahilei. Pi Iosif continuă$ I-am arătat frăţete grosolănia sa i, cum n-a nesocotit vorbele mele, meritul este al lui, aa că ne-am despărţit cu binele. u m-am dus să văd din vîrful colinei oraul i casa dublă a lui fronN apoi m-am puri"cat aici cu apă i m-am rugat. 4ît privete leul, cu care tăicuţul vrea să mă înspăimînte, acest hoinar desfrînat al iadului, prăsit pe o lună neagră, a rămas în hăţiul Iardenului )i rosti numele 7uviului altfel decît noi, folosind alte vocale, cu un r din cerul gurii, pe care nu-l lăsa să se rostogolească i cu un e destul de deschis3 i a găsit, fără îndoială, să se ospăteze în adîncurile prăpastiei, căci ochii copilului nu l-au zărit nici de aproape, nici de departe. Uorbind despre sine îi zicea %copilul5, întrucît tia că îl înduioa în chip deosebit pe tată cu această denumire, care-i rămăsese din fragedă pruncie. Iosif urmă$ L #e-ar " venit, însă, plesnind aerul cu coada, i dacă, mucat de foame, glasul i-ar " răsunat ca glasul sera"milor
intonînd imnuri, băiatul tot n-ar " fost înspăimAntat prea tare, sau chiar deloc, de furia lui. 4ăci, presupunînd că +ldmodad nu s-ar " repezit să-l pună pe goană, cu huruitoare i cu făclii aprinse, tîlharul ar " dat buzna, fără îndoială, din nou la miei, ocolind cu luare-aminte pe băiatul de om. 8are tăicuţul meu nu tie că "arele tem de om i se feresc din calea sa, "indcă #umnezeu a dăruitselui raţiunea, insu7îndu-i cunoaterea ordinelor în care iintră i-i găsete locul "ecare făptură, i oare nu tie tăicuţul meu drag cum a ţipat *emael atunci cînd omul, plămădit din lut, s-a priceput să numească făpturile creaţiei, de parcă el ar " fost stăpînul i făuritorul lor, i cum toţi zeloii slu!itori ai cerului i-au plecat ochii, deoarece, e drept, ei deprinseseră foarte bine să cînte în coruri armonizate %*fînt *fînt5, dar nu pricepeau nimic în ce privea ordinele i ierarhia lorO Pi "arele se ruinează de oameni i-i vîră coada între picioare, deoarece noi le cunoatem i poruncim numelui lor i lipsim de putere prezenţa înfricoătoare a individualităţii lor. *ă " venit numai bestia cu botul hain, pufăind pe nări, cu pasul lung, tiptil, tot nu mi-ar " luat minţile cu spaima ce-o răspîndete i n-a " pălit în faţa tainei sale. + " întrebat, doar, bat!ocoritor$ %&u este cumva numele tău *ete-de- sîngeO *au, poate, te vei " numind *alt-ucigaO5 +poi, însă, proptindu-mă bine în călcîie, i-a " strigat$ %Feule i, iată eti un leu, după specie i subspecie, iar eu îţi tiu taina, o dezvălui i o nimicesc rîzînd5 Iar leul, auzindu-i numele, ar " clipit năucit i, încovoindu-i spinarea, ar " luat-o la fugă din faţa 4uvîntului, dîndu-i seama că e neputincios să-mi răspundă. 4ăci este cu totul neînvăţat i nici la scriitură nu se pricepe... Iosif prinse a face !ocuri de cuvinte, ceea ce îi plăcea oricînd, însă, de data asta, recurse la ele dorind să-i înveselească tatăl, tot aa cum încercase mai înainte cu lăudăroeniile sale. =ntradevăr, numele lui, care în ebraică se pronunţa Iosef, amintea cuvîntul sefer, care înseamnă totodată carte i unelte de scris L ceea ce îi umplea su7etul de o mare bucurie, căci, spre deosebire de fraţii lui, dintre care nici unul nu tia să scrie, el era îndrăgostit
de mînuirea stilului i dădea dovadă de o atît de mare iscusinţă, încît ar " putut foarte bine a!unge scrib la arhivele de la 4hiriat *efer sau Jhebal, dacă s-ar " putut măcar gîndi cineva că Iacob sar învoi să îngăduie alegerea unui asemenea meteug. L Tăicuţul meu, continuă Iosif, ar trebui să catadicsească să se apropie i să se aeze, în voie i tihnit, lîngă "ul lui, pe marginea adîncurilor, de pildă, aici, pe ghizdul fîntînii, iar copilul, cunoscător al cărţilor, s-ar trage puţin mai !os i s-ar aeza la picioarele sale, ceea ce ar i arăta foarte frumos. +tunci i-ar desfăta stăpînul cu o mică noutate i fabulă despre nume, pe care a învăţat-o i se pricepe s-o spună cum se cuvine. e vremea otopului, urmă Iosif, îngerul *emhazai, văzînd-o pe Ihara, o fecioară pămînteană, i înnebunit de frumuseţea ei, îi spuse$ %+scultă-mă5 #ar ea îi răspunse i grăi$ %&ici gînd nu poate " săţi dau ascultare, pînă mai întîi, adevăratul, neschimonositul numenu-mi al luispui, #umnezeu, prin puterea căruia tu te înalţi la ceruri cînd îl rosteti5. +tunci trimisul *emhazai, în sminteala lui, i "indcă dorea cu în7ăcărare ca ea să-i dea ascultare, o învăţă acest nume. =nsă, de îndată ce Ihara îl a7ă, oare bănuiete tăicuţul meu ce renghi i-a !ucat trimisului prea stăruitorO 4hiar această clipă este de cea mai mare încordare în povestire, dar văd, din păcate, că tăicuţul nu mă ascultă, că gîndurile îi astupă urechile i că s-a cufundat în meditaţie adîncă... =ntr-adevăr, Iacob nu e'presivă, mai asculta, ci însăi %medita5. ra o cum meditaţie de o mare forţă era meditaţia scrie la carte, ca să spunem aa, cel mai înalt grad de absenţă i patetică cufundare în sine L cu mai puţin nu se mulţumeaN căci atunci cînd medita, trebuia să "e o meditaţie desăvîrită, măreaţă i viguroasă, să se vadă de la o sută de pai, nu numai pentru ca "ecăruia să-i apară limpede că Iacob era scufundat în meditaţie, dar i pentru ca "ecare să a7e, în sfîrit, ce este o adevărată meditaţie i pe "ecare să-l cuprindă "orul de respect faţă de asemenea stare i imagine$ bătrînul sta rezămat de toiagul lung
pe care-l ţinea cu amîndouă mîinile, cu capul plecat pe braţ, cu amărăciunea interiorizat-visătoare pe buzele subţiri ce se zăreau prin barba argintie, ochii căprii, de moneag, scormonind i iscodind străfundurile amintirii i ale gîndirii, aceti ochi goi parcă, a căror privire, întoarsă înlăuntru, urca spre lume din asemenea adîncuri, încît părea se încurcă în e'presivitatea sprîncenele stufoase... 8amenii sensibili sîntcăe'presivi, căci răspunde nevoii de a"rmare a sentimentului, care se manifestă puternic i fără reticenţeN ea este rodul unei măreţii duioase, în care moliciunea i cutezanţa, impudoarea i mărinimia, sinceritatea i prefăcătoria se amestecă a!ungînd la cea mai grozavă artă actoricească, ce insu7ă oamenilor o veneraţie înclinată spre o uoră voioie. Iacob era foarte e'presiv L spre bucuria lui Iosif, căruia îi plăcea această vehemenţă emoţională i era mîndru de ea, dar spre înfricoarea i zbuciumul su7etesc al altora care aveau de-a face cu bătrînul i, mai ales, al celorlalţi "i ai săi care, în toate neînţelegerile cu tatăl lor, nu se temeau de nimic mai mult decît de puterea sa de e'presie. +a i 6uben, cînd trebui să se înfăţieze dinaintea bătrînului, cu prile!ul urîtei sale poveti cu :ilha. 4ăci, dei, în vremea aceea, spaima i veneraţia faţă de e'primarea e'cesivă erau mai adînci i mai întunecate decît între noi, totui, omul de rînd, ameninţat de asemenea izbucniri înfricoătoare, era încercat i atunci de meschinul sentiment de rezistenţă, pe care noi l-am tălmăci prin cuvintele$ %entru numele lui #umnezeu, ce bucluc o să mai iasă de aici5 uterea de e'presie a lui Iacob, glasul său emoţionat, vorbirea lui solemnă, dar mai ales măreţia întregii lui făpturi L se legau cu harul i înclinarea ce constituiau totodată motivul pentru care putea " observată atît de des la el e'presia aceea, profundă i pitorească, a meditării. =nclinarea spre corelarea ideilor îi stăpînea pînă într-atît viaţa su7etească, încît i-o i modela, iar gîndirea sa se preocupa aproape numai de asemenea asocieri. Fa "ecare pas, su7etul îi era uluit de asemănări i corespondenţe, abătut din calea sa i răpit în confuzii, în care cele trecute i cele
prevestite se amestecau în clipa prezentă, făcînd privirea să i se piardă i să i se frîngă, ca în adîncă meditare. ra aproape o boală, dar care nu-i era speci"că, ci dimpotrivă era foarte răspîndită, chiar dacă avînd intensităţi diferite, astfel că s-ar putea spune că în lumea lui Iacob demnitatea spirituală i %semni"caţia5 "ecăruia L în cel mai propriu înţeles cuvîntului L atîrnau de bogăţia corelaţiilor mitice de idei i dealputerea cu care ele pătrundeau clipa prezentă. 4ît de ciudat putuseră suna vorbele bătrînului, cît de înalte i pline de înţeles, cînd, cu !umătate de glas, îi mărturisise îngri!orarea ca nu cumva Iosif să cadă în fîntînă +sta venea însă de la incapacitatea lui Iacob de a gîndi la adîncimea fîntînii fără să asocieze la acest gînd, ampli"cîndu-l i s"nţindu-l, ideea lumii subpămîntene i a împărăţiei morţilor L idee care, dei nu !uca un rol de seamă în opiniile sale religioase, în schimb, ca străveche motenire mitică a popoarelor, !uca un rol important în adîncurile su7etului i ale imaginaţiei sale. a cuprindea reprezentarea tărîmului de dedesubt, în care domnea Ksiri, *fîiatul în bucăţi, împărăţia groazei, locul de batină a lui &amtar, zeul ciumei, de unde se iviseră toate duhurile rele i molimile. ra lumea în care se cufundau constelaţiile după ce apuneau, pentru a răsări iarăi la ceasul hotărît, în timp ce nici un muritor, drumeţind pe aceeai cale spre acel lăca, nu mai a7ase drumul înapoi. ra locul mocirlei i al scîrnei, dar, deopotrivă, i al aurului i al bogăţieiN era pîntecul fecund în care îngropai sămînţa ce încolţea i dădea cerealele hrănitoare, era patria lumii întunecate, a iernii i a verilor arse de secetă, lăcaul unde se afundase Tammuz, păstorul primăvăratic, i se afunda în "ecare an, după ce îl izbise mistreţul, încît orice zămislire înceta, iar pămîntul înlăcrămat rămînea sterp, pînă cînd Itar, soţie i mamă, se pogora în Infern să-l caute, sfărîma zăvoarele prăfuite ale temniţei i, răpindu-i, în hohote de rîs, frumosul iubit, îl readucea, din infern i mormînt, la lumină, ca stăpîn al vremii noi i al pa!itilor proaspăt în7orite.
4um să nu " tremurat de emoţie glasul lui Iacob, i cum să nu " căpătat un ecou deosebit de semni"cativ întrebarea sa, de vreme ce nu potrivit părerii sale, dar potrivit sentimentului său, bătrînul vedea în gura fîntînii o intrare în lumea subpămînteană, i dacă toate acestea, i încă multe altele, răsunau într-însul la cuvîntul adîncimeO un nătîng icuvînt un netiutor, cufără su7et neînsemnat, putea #oar rosti asemenea prostete, a-i prinde corelaţiile, negîndind decît la înţelesul lui obinuit i nemi!locit. >irii lui Iacob, dimpotrivă, cuvîntul acesta îi conferea demnitate i o solemnitate spirituală, o făcea e'presivă pînă la a insu7a teamă. ste cu neputinţă de descris "orul care-l pătrunsese pe vinovatul 6uben pînă-n măduva oaselor, cînd tatăl său îl pleznise atunci în obraz cu numele ruinos al lui Vam. 4ăci Iacob nu era omul care să folosească această ocară cumva numai ca o palidă aluzie. *piritul său puternic săvîrea o înspăimîntătoare topire a prezentului în trecut, completa reintrare în vigoare a ceea ce se întîmplase odinioară, identi"carea personală a sa, Iacob, cu &oe, tatăl pîndit, bat!ocorit i necinstit de mîna "uluiN iar 6uben tiuse i el dinainte că aa va ", tia chiar că el va zăcea cu fruntea în ţărînă, ca Vam în faţa lui &oe, i de aceea se înspăimîntase atît de cumplit de această scenă. +cum amintirile îl transpuseseră pe bătrîn într-o stare atît de evidentă de meditare, rechemate în spiritul său de sporovăielile lui Iosif în legătură cu %&umele5, L amintiri împovărate de vis, măreţe i îngri!orătoare, din zile vechi, cînd, în cumplita spaimă trupească a unei apropiate reîntîlniri cu fratele lui din pustie, cel înelat i, fără îndoială, însetat de răzbunare, dorise cu o atît de neţărmurită ardoare puterea spirituală i luptase cu bărbatul deosebit, ce-l atacase pe neateptate, pentru a-i smulge &umele. Kn vis apăsător, cumplit i plin de negrăite desfătări, de o dulceaţă deznădă!duită, dar nu unul vesel i trecător, din care nar " rămas nimic, ci, dimpotrivă, un vis atît de "erbinte i de o atît de densă realitate, încît lăsase în urma lui două semne vii, ca roadele mării rămase pe ţărm la re7u'$ primul, vătămarea
oldului, a încheieturii coapsei, care-l făcea pe Iacob să chioapete, de cînd, în timpul luptei, %cel deosebit5 i-o scosese din loc, i al doilea, &umele L dar nu cel al bărbatului ciudat$ dezvăluirea acelui nume îi fusese refuzată lui Iacob pînă la e'trema limită, pînă în revărsatul zorilor, pînă la riscul celei mai înfricoătoare întîrzieri, oricît Iacob neostoită violenţă i gîfîind "erbinteN nu,i-lcipretinsese îi dezvăluise lui cu Iacob propriul său nume, celălalt, al doilea, porecla, pe care străinul i-o dăduse în timpul luptei, ca, în schimb, Iacob să-l lase să plece înainte de răsăritul soarelui i să-l scutească de înfricoătoarea întîrziere, titlul de cinste ce i se da de atunci, de cei ce voiau să-l măgulească i să-l vadă zîmbind$ Israil, %#umnezeu poartă război5... 6evăzu iarăi, în adîncul amintirii, vadul Iabocului, tufele pe marginea căii ce ducea la acolo i unde rămăsese singur, după ce trecuseră vadul femeile, cei unsprezece copii i darul de ispăire pregătit pentru sau, alcătuit din vite aleseN revăzu noaptea ameninţător de înnourată, în care rătăcise, zbuciumat ca cerul, între două încercări de a aţipi, cutremurat încă de înfruntarea cu tatăl Bahilei, păcălit de el, înfruntare desfăurată mulţumitor cu a!utorul lui #umnezeu, i iarăi chinuit de mare îngri!orare din pricină că alt păcălit i păgubit îi ieea în întîmpinare. 4ît de "erbinte implorase cu rugile sale pe lohim săi vină în a!utor, pretinzîndu-i de-a dreptul să-i facă datoria Pi iată că, în lumina palidă a lunii de atunci, ivită fără veste dintre nori, revăzu, atît de aproape de parcă ar " fost lipiţi piept la piept, pe omul cu care, dintr-o dată, se prinsese, #umnezeu tia cum, la o trîntă pe viaţă i pe moarte$ ochii bovini, neobinuit de depărtaţi unul de altul, care nu clipeau, faţa i umerii ca piatra lustruităN i resimţi iarăi, în adîncul inimii, ceva din voluptatea crudă, trăită atunci, cînd cu oaptă gemută, îi poruncise să-i spună numele... 4ît de vîn!os fusese atunci 8 vigoare deznădă!duită, de vis, ce-i hrănea rezistenţa din rezervele nebănuite ale su7etului Fuptase toată noaptea, pînă-n zori, pînă văzu că pentru acel om se făcuse prea tîrziu, pînă ce acela, stingherit, îl rugase$ %Fasă-mă să plec5
&ici unul nu-l biruise pe celălalt, însă oare pentru Iacob nu însemna asta că fusese învingător, el care nu era un om deosebit, ci doar un om de aici, din sămînţă omeneascăO +tunci i se păruse că cel cu ochii depărtaţi ar " avut îndoieli în această privinţă. #e aceea căutase să se încredinţeze. Fovitura dureroasă i mîna sa la oldul luiacel Iacob cu o e'aminare. #orise să vadă dacă, în locsemănaseră era, într-adevăr, o încheietură carepoate se înmlădia, ca la seminţia umană, nu imobilă ca la cei de-o seamă cu el, care, din această pricină, nu puteau să adă... Pi apoi, bărbatul tiu s-o cîrmească în aa fel încît nu-i spuse numele, dar, în schimb, îi dădu un nume lui Iacob. Fimpede ca atunci, el auzi, în chiar miezul meditaţiei, glasul puternic i răsunător care-i strigase$ ,,#e acum te vei numi Israil5 L după care Iacob îl slobozise din strînsoarea braţelor pe cel cu un asemenea glas, atît de deosebit, încît era de sperat că mai izbutise să a!ungă la timp...
%es+re ciudata țară a Mițraimului >elul în care falnicul bătrîn îi încheiă meditaţia i se întoarse din adînca absenţă nu era mai puţin grăitor decît cufundarea în ea. *uspinînd profund, reveni cu o demnitate gravă din îndelungata stare de absenţă, se scutură de ea, se îndreptă din ale i, rotindu-i privirea în gol, asemeni unui om care se trezete, îi adună vizibil gîndurile i se regăsi iarăi în prezent. ărea să nu " auzit propunerea lui Iosif de a se aeza lîngă el. Iar momentul era prea puţin prielnic pentru istorioare captivante, cum acesta trebui să recunoască, spre propria-i ruinare. :ătrînul mai avea însă să-i spună cîteva vorbe serioase. Jri!a sa în legătură cu leul nu era singuraN Iosif îi mai prile!uise i altele, i nu era scutit de nimic. +uzi deci$
L 'istă o ţară, către miazăzi, foarte departe, ţara lui +gar, slu!nica, ţara lui Vam sau cum i se mai spune ţara neagră, ciudata ţară a Miţraimului. 4ăci oamenii au su7etul negru, măcar că au faţa arămie, i se nasc bătrîni, încît sugarii par monegi i, la un ceas după natere, se i apucă să gîngurească despre moarte. Toţi, pînă la unul, sînt triti. *e îmbracă potrivit blestemului cetrufai, l-a lovitdesfrînaţi pe Vam, icare trebuia să umble cu mădularul gol, căci o pînză de in, subţire ca pînza de păian!en, le acoperă goliciunea, fără s-o ascundă, i peste toate se mai i laudă cu această îmbrăcăminte ciudată i spun că poartă aer ţesut. 4ăci nu se ruinează deloc cu carnea lor, iar pentru păcat nau nici cuvînt i nici pricepere. :urduesc pîntecele morţilor cu mirodenii i le pun, pe bună dreptate, în locul inimii, chipul unui gîndac-de-gunoi. *înt bogaţi i neruinaţi ca locuitorii din *odoma i Jomora. =i atern după plac culcuul lîngă al vecinului, i-i schimbă soţiile între ei. 4înd o femeie vede, trecînd prin piaţă, un bărbat tînăr care o stîrnete, i se dăruie. =ncuviinţează "ul meu aceste obiceiuriO 4um Iosif înţelese la care încălcare se refereau asemenea cuvinte, îi plecă adînc capul i lăsă buza de !os să-i atîrne, ca un băieţa mustrat. =n e'primarea căinţei sale, niţel bosum7ate, ascundea însă un zîmbetN căci tia că această descriere a obiceiurilor din Miţraim, făcută de Iacob, comporta generalizări grosolane, părtiniri i e'agerări. #upă oarecare tăcere pocăită, "ind obligat să răspundă, ridică ochii rugători, ce urmăreau în cei ai tatălui prima licărire a unui zîmbet de împăcare i căutau să-i provoace, printr-o amabilitate prudentă, o succesiune de îndrăzneli i dări înapoi ale propriei veselii. =i i !ucau în ochi cuvintele împăciuitoare, înainte să " spus$ L #acă aa stau lucrurile acolo !os, iubite stăpîne, atunci acest copil nedesăvîrit de aici se ferete să încuviinţeze, în inima sa, asemenea obiceiuri. 8ricum, îmi pare că subţirimea ţesăturilor de in egiptene i faptul că sînt uoare ca aerul sînt dovezi ale
meteugului acelor bătrîni gîndaci-de-gunoi, ceea ce, pe de altă parte i după împre!urări, ar putea pleda în favoarea lor. Pi dacă nu le este ruine de carnea lor, cineva care ar vrea să meargă prea departe cu îngăduinţa ar putea cumva să invoce, spre scuza lor, că aproape toţi sînt slabi i puţini la carne, că însă o carne grasă cum...are mai multe pricini să se ruineze decît una slabă, i iată #e data aceasta era rîndul lui Iacob să caute să-i păstreze seriozitatea. Pi răspunse, cu un glas în care nerăbdarea certăreaţă se lupta cu duioia$ L Uorbeti ca un copil Ptii să-ţi potriveti cuvintele i vorbele tale sînt plăcute ca ale unui viclean neguţător de cămile, în timpul tîrguielii, sensul lor este însă negrăit de copilăros. &u vreau să cred că ai de gînd să-ţi baţi !oc de îngri!orarea mea, ce mă face să tremur la gîndul că ai putea să nu placi #omnului i să stîrneti mînia sa asupra ta i a sămînţei lui +vraam. Te-am văzut cu ochii mei cum stăteai despuiat în razele lunii, ca i cum reaînaltul nu ne-ar " sădit în inimă cunoaterea păcatului i ca i cum, după căldura din timpul zilei, nopţile primăvăratice n-ar " răcoroase aici, pe coline, i nu te-ar putea a!unge vreo răceală rea peste noapte i frigurile n-ar putea să-i tulbure mintea înainte de cîntători. #e aceea vreau să-ţi tragi numaidecît vemîntul peste cămaă, potrivit obiceiului pios al copiilor lui *em. 4ăci e de lînă, iar vîntul su7ă Jalaad. Ureau mă scuteti de tem oricecă au îngri!orare, căcidinspre ochii mei au văzut maisămult încă i mă văzut că le trimiteai cu mîinile sărutări stelelor... L
4îtui de puţin strigă losif, cumplit de speriat.
*ărise de pe ghizdul fîntînii ca să-i pună talarul cafeniu cu galben, lung pînă la genunchi, pe care tatăl îl luase i i-l întindeaN dar micarea repezită i acest fel de a se scula în picioare păreau că vor, în acelai timp, să e'prime apărarea sa faţă de bănuiala bătrînului, ce trebuia risipită cu orice preţ L i prin orice mi!loace.
*ă "m atenţi, aici totul era plin de înţelesuri >elul lui Iacob de a gîndi în mai multe straturi i în corelări imbricate îi vădi valabilitatea în felul în care făcu, din trei învinuiri, una singură$ copilul îi prime!duise sănătatea, dovedise lipsă de ruine i păcătuise faţă de religie. #e fapt, cea din urmă do!ană era cel mai de !oscui braţele cel maipe amar strat altrecute întregului nelinitii, iarnu losif, !umătate princomple' mînecilealvemAntului, găsea, de emoţie, deschizătura prin care să-i vîre capul i folosi lupta sa cu îmbrăcămintea pentru a vădi cît de mult ţinea să renege o atitudine pe care, totodată, tia s-o !usti"ce cu cea mai mare viclenie. L +sta niciodată &icidecum i deloc asigura el, în vreme ce capul lui frumos i plin de farmec îi găsea drum prin răscroitura vemîntuluiN i străduindu-se să întărească puterea de convingere a protestului săueste, prin întorsături de frază, adăugă$ ărerea tăicuţului, crede-mă, alese întunecată în chipul cel mai !alnic de eroare Tulburat, îi potrivi vemîntul cu o micare din umeri, îl trase apoi în !os cu amîndouă mîinile, îi luă cununiţa din crenguţe de mirt de pe cap, vrînd s-o arunce, căci se o"lise, apoi, fără să-i ridice privirea, începu să-i facă de lucru cu ireturile cu care se încheia talarul la gît. L 4ît despre sărutări nici vorbă nu poate "... 4um să " fost în stare să fac o greeală atît de mareO *ă binevoiască dragul meu stăpîn să-mi socotească faptele rele pe care le-am săvîrit i, iată, îi va da seama că n-au nici o însemnătate #a, este adevărat că m-am uitat în sus. +m privit lumina scînteietoare, alunecînd minunată pe cer, iar dulcea strălucire a făpturii nopţii mi-a răcorit ochii răniţi de săgeţile soarelui. 4ăci doar în cîntecul care umblă, din gură în gură, printre oameni se spune$ e tine, *in, strălucitor te face .4a să rAnduiască timpul,
=n schimbările i curgerea lui, ţi-a dat de soţie noaptea, Pi ţi-a încununat cu mărire sărbătoreasca ta împlinire. salmodia aceste versuri, stînd la marginea fîntînii, cu o treaptă mai sus decît bătrînul i ţinînd mîinile ridicate, accentua "ecare emistih cu cîte o legănare a bustului, cînd spre dreapta, cînd spre stînga. L *apattu, zise el. +sta-i ziua sărbătoretii împliniri, ziua frumuseţii. *e apropie, zorii ei vor mi!i mîine sau peste de două ori mîine. #ar nici chiar în ziua sabatului nu mi-ar trece prin cap să trimit vreo sărutare oricît de mititică, "e i pe ascuns, astrului care rînduiete timpul, căcică doar nudat s-aputerea spus că să strălucete prini sine însui, ci, dimpotrivă, l i-a strălucească i-a dăruit cununa... L 4ineO întrebă încet Iacob. 4ine l-a făcut să străluceascăO L Mardug-:al răspunse pripit Iosif, dar imediat, scoţînd un %eh5 prelungit, clătină din cap în semn de tăgadă i urmă$ ... adică aa cum i se spune prin poveti. l este însă L i doar tăicuţul nu trebuie să a7e asta de la bietul copil L stăpînul zeilor, care se vădete mult mai puternic decît toţi +nunna?ii sau :aalii neamurilor, este #umnezeul lui +vraam, cel care a doborît balaurul i a făurit întreita lume. 4înd îi întoarce faţa mînios, nu se mai răzgîndete, iar cînd se înfurie, nici un alt zeu nu-i înfruntă mînia. l este Mărinimosul, spiritul atotcuprinzător$ ucigaul i păcătosul sînt duhori nărilor sale, însă pe acela, pe bărbatul venit din Kr îl îndrăgete i a făcut cu el un legămînt, că va " #umnezeul lui, al lui i al seminţiei lui. Iar binecuvAntarea sa a venit asupra lui Iacob, stăpînul meu, căruia, tiut lucru, i se cuvine, ca nume frumos, titlul de Israil, i ca mare profet ce se
a7ă, plin de înţelepciune, este foarte departe de a-i " învăţat atît de rău copiii, încît acetia să-i îngăduie să trimită astrelor sărutări cum nu s-ar cuveni decît lui #umnezeu, dacă acest lucru, ce trebuie respins s-ar cădea faţă de el, ceea ce este atît de puţin cazul, încît s-ar putea spune, de asemenea comparativ, că ar " mai decent săputea trimiţispune, sărutări scînteietoare. aa ceva s-ar eu,astrelor unul, totui nu o spun,Totui, i dacădacă am dus degetele la buze cu vreun gînd de a-i trimite sărutări, să nu mai "u în stare să le duc la gură pentru a mă hrăni i, astfel, să mor de foame. Pi nici n-a vrea să mai mănînc, ci a prefera să mă usuc lihnit, dacă tăicuţul meu nu se aază pe dată la largul lui, să stea !os lîngă "ul său, pe marginea adîncurilor. Tot stă stăpînul meu în picioare de prea multă vreme, avînd un sfînt beteug la coapsă, de care se tie prea bine în ce chip prea ciudat la căpătat i... =ndrăzni să coboare spre bătrîn i să-l ia, cu băgare de seamă, pe după umeri, încredinţat că l-a fermecat i potolit cu 7ecăreala saN iar Iacob, care, !ucîndu-se cu mica pecete cilindrică de piatră ce-i atîrna la piept, fusese cu gîndul la #umnezeu, se lăsă, cu un suspin, în voia uoarei apăsări, puse piciorul pe treapta circulară, se aeză pe marginea fîntînii, spri!inindu-i toiagul de braţ i, după ce-i îndreptă vemîntul, întoarse, la rîndul său, faţa spre luna ce-i lumină din plin măreţia "ravă de moneag, dînd strălucire de oglindă ochilor săi căprui, înţelepţi i îngri!oraţi. Iosif edea la picioarele lui, în poziţia ce i-o dorise i o descrisese mai înainte. Pi în timp ce simţea mîna lui Iacob, cum se aezase pe părul său cu o micare mîngîioasă, de care bătrînul desigur nu-i da seama, îosif continuă cu glas mai scăzut$ L Uezi, e atît de bine i plăcut, încît a vrea să stau aa toate cele trei schimburi ale pazei de noapte, cum mi-am i dorito mai demult. *tăpînul meu îi înalţă privirea către chipul de sus, însă i mie îmi este la fel de bine, deoarece cu negrăită bucurie privesc la faţa lui, pe care o văd i eu, asemenea chipului unui
zeu, i care strălucete de lumină re7ectată. *pune, n-ai văzut chipul neînduplecatului unchi sau asemenea chipului lunii, cînd te-a întîmpinat atît de blînd la vad, precum povestetiO #ar i această dulceaţă a chipului său n-a fost decît doar o re7ectare a blîndeţii pe o faţă cu e'presia aspră, răsfrîngerea luminii propriului chip, care, iubitul stăpîn, ca obrazul lunii i ca al lui tău +bel, păstorul, a căruimeu !ertfă a fostarată plăcută +totputernicului, i nu ca obrazul lui 4ain sau al lui sau, care sînt ca ogorul pîr!olit de soare i ca glia crăpată de secetă. #a, tu eti +bel, luna i păstorul, iar noi, toţi ai tăi, sîntem păstori i oieri, i nu oameni ai muncii cîmpului, ai soarelui, ca ţăranii acestui cuprins, care, mergînd în urma boilor, asudă aplecaţi pe lemnul plugului i se închină la toţi :aalimii ţării. &oi, însă, ne ridicăm privirea către *tăpînul drumului, călătorul, pe care-l vedem urcînd acolo, sus, străluminînd în albu-i vemînt... *pune-mi, urmă Iosif repede, aproape pe nerăsu7ate, nu cumva tatăl nostru, +biram, a părăsit înciudat Krul din 4aldeea i a lăsat de izbelite 4etatea lunii, sălaul său, "indcă Fegiuitorul ridicase puternic capul zeului său Mardug, asemănat acolo cu dogoarea soarelui, i-l înălţase peste toţi zeii din *inear, spre nemulţumirea oamenilor lui *inO Pi mai spune-mi dacă nu cumva oamenii lui, chiar astăzi, acolo, nu-i dau deopotrivă i numele de *em, atunci cînd vor să-l preamărească L cum se numea "ul lui &oe, ai cărui copii sînt cu faţa smeadă, dar plăcuţi, cum era 6ahila, i locuiesc în lam, +ssur, +rpahsad, Fud i domO +teaptă i ascultă, căci copilului îi trece ceva prin cap 8are soţia lui +vraam nu se numea *ahar, adică lunaO i, i acum, ia puţin seama, căci vreau să-ţi fac o mică socoteală. Micarea de rotaţie a astrului nopţii ţine de apte ori cincizeci de zile i încă patru pe deasupra. #ar în "ecare lună sînt trei zile cînd astrul nopţii nu se vede. +cum, scade, rogu-te, stăpîne, din acele trei sute cincizeci i patru, aceste de trei ori douăsprezece zile, i vei căpăta trei sute optsprezece nopţi ale lunii vizibile. =nsă, deopotrivă, trei sute optsprezece la număr erau i argaţii, născuţi în casa lui, cu care +vraam i-a biruit pe regii de
la răsărit i l-a eliberat pe Fot, fratele său, din mîinile lui BudurFaomer, elamitulO Uezi, prin urmare, cît a iubit luna tatăl nostru +biram, i atît îi era de credincios încît, plecînd la luptă, s-a îngri!it să aibă întocmai acelai număr de argaţi cîte sînt zilele strălucirii ei. Pi presupunînd că i-a " trimis sărutări, nu una ci trei sute optsprezece, cînd cu un adevărat nu atît i-amdetrimis nici una, spune, totui, ar " fost asta rău chiar mareO
Încercarea L ti isteţ, îi spuse Iacob, iar mîna sa, rămasă nemicată pe cretetul lui Iosif în tot răstimpul socotelii, începu să se mite iarăi, mai chiar decît înainte, eti isteţ, meu. e dinafară ai iute un cap fermecător, frumos, cum îlIaup, avea "ul i Mami )bătrînul folosea numele de alintare, de srcine babiloneană, pe care Iosif îl dădea în copilărie mamei sale$ numele pămîntesc i intim al zeiţei Itar3, iar pe dinăuntru, capul tău e numai agerime i pioenie. 4înd aveam vîrsta ta, al meu era la fel de ager, dar azi capul meu este cam trudit de toate istoriile, nu numai de cele petrecute mai de curînd, ci i de cele vechi, a!unse pînă la noi, i la care se cuvine să chibzuieti, apoi, de greutăţi i de motenirea lui +vraam, la care trebuie să meditez, căci #umnezeu nu grăiete limpede. 4hiar dacă obrazul său se vede asemenea cu obrazul blîndeţii, cîteodată, dimpotrivă, se vede ca soarele arzător i ca văpaia 7ăcăriiN doar a scrumit *odoma cu !ăratic, iar omul trece prin focul #omnului, să se puri"ce. #umnezeu este 7acăra mistuitoare ce înghite grăsimea primului născut la serbarea echinocţiului, afară, înaintea sălaului, cînd se lasă întunericul, iar noi edem înăuntru înfricoaţi i mîncăm din mielul cu al cărui sînge sînt mîn!iţi parii, căci tocmai trece gîdele...
Iacob se întrerupse i-i ridică mîna de pe părul Iui losif. +cesta, mirat, înălţă privirea i văzu că bătrînul îi acoperise faţa cu palmele i tresărea din tot trupul. L 4e-i este stăpînului meuO strigă el, speriat, i întorcîndu-se repede, întinse mîinile către ale bătrînului, însă nu îndrăzni să-l atingă. Trebui să atepte i iarăi să-l roage. Iacob, însă, nu-i schimbă decît ovăind poziţia. 4înd îi descoperi faţa, trăsăturile chipului său vădiră o adîncă mîhnire, iar privirile obosite, trecînd peste cretetul copilului, sfredeleau în gol. L Mă gîndeam cu spaimă la #umnezeu, grăi el, abia micîndu-i buzele. *e făcea că mîna mea era mîna lui +vraam i că o ţineam pe capul lui Isaae. Pi că glasul lui striga către mine i i-am auzit porunca... L oruncaO întrebă losif cu o micare a capului, scurtă i s"dătoare, ca de pasăre. L orunca i îndrumarea, tu le tii, căci doar cunoti istoriile, îi răspunse Iacob cu glasul sfîrit, i edea aplecat înainte, cu fruntea spri!inită pe mîna ce ţinea toiagul. I le-am auzit, căci este l oare mai puţin puternic decît Moloh, regele-taur al :aalilor, căruia oamenii, la ananghie, îi aduc pe primul lor născut i, în anumită tainică serbare, îi încarcă braţele cu prunciO &u are i el dreptul să ceară de la credincioii săi, ceea ce Moloh poruncete celor ce cred în elO +adar, mi-a cerut stăruitor, i-am auzit glasul i am răspuns$ %Iată-mă-s5 Pi inima-mi încetase să mai bată, iar răsu7area mi se oprise. Pi am pus dis-de-dimineaţă samarul pe un măgar i te-am luat cu mine. 4ăci tu erai Isaac, copilul bătrîneţelor mele i primul meu născut, iar cînd ni te-a vestit, #omnul ne-a dat rîs de bucurie, i erai totul pentru mine, singurul meu bun, i pe capul tău era întreg viitorul. Iar acum mi te cerea, i avea dreptul s-o facă, chiar i împotriva viitorului. +tunci am spintecat lemne pentru focul de !ertfă, le-am încărcat
pe măgar i, deasupra, copilul, i am pornit din :eereba, împreună cu argaţii casei, i am coborît cale de trei zile spre dom i pămîntul Muzri i către Voreb, muntele său. Pi cînd am zărit de departe muntele #omnului i vîrful muntelui, am lăsat în urmă măgarul cu argaţii, poruncind să ne atepte, am pus pe umerii tăi lemnele focul de !ertfă, am luat focul %TatăO5 i cuţitul,mi-a i am pornit-o singuri.pentru Iar cînd tu m-ai întrebat a mirare$ fost cu neputinţă să-ţi răspund$ %+icea sînt5, ci din gîtle!ul meu s-a auzit pe neateptate un plîns icnit. Pi cînd, cu glasul tău, ai spus$ %Iată, avem foc i lemne, dar unde-i oaia pentru !ertfăO5 nu ţi-am putut răspunde cum s-ar " cuvenit, că îi va alege #umnezeu oaia !ertfei sale, ci mi s-a făcut atît de rău i de !ale, că a " vrut să-mi vărs su7etul odată cu lacrimile, i plînsei iară, încît tu m-ai privit dintr-o parte. Pi cînd am a!uns la locul hotărît, am făcut din pietre un !ertfelnic, am stivuit lemnele, mi-am legat cu funii copilul i lam aezat peste ele. Pi am apucat cuţitul i cu mîna stîngă ţi-am acoperit ochii. Pi, pe cînd ridicam cuţitul, i-ţi apăsam tăiul lui pe gîtle!, iată că inima m-a părăsit în faţa lui #umnezeu, braţul mi-a căzut moale, cuţitul mi-a scăpat i m-am prăbuit cu faţa la pămînt i am mucat ţărîna i iarba ei, i am lovit-o cu picioarele i am lovit-o cu pumnii, i am ţipat$ %=n!unghie-l, în!unghie-l tu, #umnezeule i gîde, căci el este unicul i totul pentru mine i eu nu sînt +vraam i su7etul meu dă gre în faţa ta5 Pi pe cînd mă zvîrcoleam i răcneam, iată că tunetul a bubuit în acel loc în ceruri, i s-a rostogolit, ca să se piardă în depărtare. Pi mi-a rămas copilul, dar pe #umnezeu nu l-am mai avut, deoarece n-am putut, nu, nu, n-am putut, nici chiar pentru el... lacob gemu, lovindu-i fruntea de mîna care ţinea toiagul. =ncruntînd sprîncenele, Iosif îl întrebă$ L +adar, în ultima clipă, ţi-a fost inima slabăO Pi, văzînd că bătrînul, fără să răspundă, întorcea puţin capul, adăugă$ 4ăci în clipa imediat următoare doar ar " sunat glasul, strigîndu-ţi$ %&u
ridica mîna asupra copilului i nici nu-i face vreun rău5 i ai " văzut berbecul în tu". L &u o tiam, spuse moneagul, căci eram ca +vraam, iar întîmplarea încă nu se împlinise. L %u i,nu i-osînt întoarse Iosif zîmbind, n-ai că erai i-ai Iacob, strigat$ +vraam5O Iar dacă totui nu erai el,spus atunci tăicuţul meu, iar întîmplarea era veche i îi tiai sfîritul. #upă cum nu era băiatul Isaac, pe care l-ai legat i ai vrut să-l !ertfeti, mai adăugă Iosif, iarăi cu acea micare graţioasă a capului. +cesta este însă folosul zilelor tîrzii, că le cunoatem i tim crugurile în care lumea se petrece i istoriile legate de ele, pe care părinţii notri le-au iscat. +r " trebuit să atepţi cu încredere glasul i berbecul. L pe Uorbele tale sîntîlisteţe, nu uite se potrivesc, îi zise bătrînul, care discuţia făcusedar să-i de durere. +poi, urmă$ =n primul rînd, dacă eram totui Iacob i nu +vraam, nu era sigur că lucrurile s-ar " desfăurat ca altădată, i nu tiam dacă #umnezeu n-ar " vrut să lase să se împlinească ceea ce oprise odinioară. =n al doilea rînd, gîndete-te numai$ ce-ar " cîntărit puterea mea înaintea #omnului, dacă mi-ar " venit de pe seama îngerului i a berbecelui i nu, dimpotrivă, din deplina ascultare i din credinţa că #umnezeu poate trece viitorul neatins prin încercarea focului i poate fărîma zăvoarele morţii i că este #omnul învieriiO =n al treilea rînd L oare m-a încercat #umnezeuO &u, el l-a încercat pe +vraam, care i-a făcut faţă. e mine m-am pus eu însumi la încercare, cu încercarea lui +vraam, dar su7etul meu s-a dovedit slab, "indcă dragostea mi-a fost mai tare decît credinţa, i n-am avut tăria, gemu iarăi Iacob, i iarăi îi spri!ini fruntea de toiagN căci după ce îi !usti"case !udecata, se lăsă din nou în voia sentimentului. L >ără îndoială că ce am spus n-avea nici o noimă, zise Iosif umil, căci prostia mea e desigur mai mare decît a celor mai
multe oi, iar o cămilă seamănă mai mult cu puterea ei de !udecată lui &oe, preaînţeleptul, decît acest băiat fără minte. 6ăspunsul ce ţi-l voi da la mustrarea ta, care mă ruinează, nu va " mai limpede, totui copilului nătîng îi pare că, atunci cînd singur te supuneai încercării, nu erai nici +vraam, nici Iacob, ci L este înfricoător delui spus L eraiiînsui care-l încerca pe i Iacob cu încercarea +vraam, aveai#omnul, înţelepciunea #omnului tiai la ce încercare voia să-l supună pe Iacob, anume la aceea la care nu a vrut să-l supună pînă la capăt pe +vraam. 4ăci i-a spus$ %u sînt Moloh, regele-taur al :aalilor. +du-mi pe primul tău născut5 Iar cînd +vraam s-a supus voinţei lui i era gata să-i !ertfească ceea ce-i ceruse, #umnezeu a grăit$ %&u cumva să îndrăzneti *înt eu oare Moloh, regele-taur al :aalilorO &u, ci sînt #umnezeul lui +vraam, i obrazul meu nu este asemenea cu ogorul crăpat de soare, ci mai curînd cu faţa lunii, i ce am poruncit, nu am poruncit ca s-o împlineti, ci ca să a7i că nu trebuie s-o împlineti, căci în ochii mei este de-a dreptul o grozăvie i, dealtfel, iată aici ai un berbec.5 Tăicuţul meu s-a desfătat, încercîndu-se, să vadă de ar putea face ceea ce #omnul nu-i îngăduise lui +vraam, i e mîhnit "indcă a a7at că n-ar putea-o face nicicînd. L 4a un înger, murmură Iacob i, îndreptîndu-se din ale, clătină din cap înduioat. +poi urmă$ vorbeti ca un înger din vecinătatea tronului, tu, Iehosif, copil dăruit mie de #umnezeu + " dorit ca Mami să te audăN ar bate din palme, iar ochii ei, care îi ai i tu, ar străluci de rîs. Uorbele tale cuprind numai o !umătate de adevăr, cealaltă !umătate îi a7ă temei în spusele mele, căci m-am vădit slab în ce privete încrederea. #ar tu ţi-ai potrivit partea ta de adevăr cu atîta farmec i ai presărat cu atîta gust sarea spiritului, încît a fost o desfătare pentru mine i un balsam pentru inimă. Mă întreb, însă, cum se face că vorba copilului este atît de isteaţă, încît cade voioasă de pe stîncile adevărului i clipocete în inimă, făcînd-o să tresalte de bucurieO
%es+re untdelemn; des+re ecioarei. Pi Iosif, ridicînd privirea i arătînd cu degetul constelaţiile, dintre care una se apleca de sus către apus, iar alta era i acum în înălţare în răsărit, urmă$ L +ceasta este zodia lui &abu, tăicuţul meu trebuie s-o tie, o zodie a lui Thot, scribul tăbliţelor, un zeu aerian, sprinten, împăciuitor i care înlesnete schimburile. Pi soarele se găsea de asemenea într-o zodie a lui &abu, care era stăpînul acelei ore i avea o întîlnire cu luna, o întîlnire binefăcătoare pentru el, după e'perienţa preoţilor i a astrologilor, căci astfel iretenia lui răutăcioasă se îndulcete, iar inima i se înduioează. #ar &abu, mi!locitorul, se a7a în opoziţie cu &ergal, vulpoiul i aţîţătorul de nenorociri, dînd domniei sale un caracter dur i pecetluindu-l cu sigiliul cilindric al destinului. Tot astfel i Itar, căreia îi sînt hărăzite măsura i gingăia, iubirea i îndurarea, i care la acea oră culmina i schimba priviri prietenoase cu *in i &abu. #ealtfel, se găsea în zodia Taurului, iar e'perienţa ne învaţă că asta dă calm, un cura! stăruitor i face inteligenţa plăcută. #ar i ea, spune liezer, primea o treime de raze de la &ergal din zodia 4apricornului, i liezer se bucura de aceasta, căci, zicea tot el, prin asta, dulceaţa lui Itar nu mai era searbădă, ci, dimpotrivă,
căpăta gustul nectarului pătruns de mireasma cîmpiilor. Funa sta în zodia 6acului, propria sa zodie, i toţi tălmacii se găseau "e în zodia lor, "e într-o alta, prietenă. #acă însă se ivete &abu, isteţul, pentru a se întîlni cu luna în puterea ei, lumea va vedea împlinindu-se lucruri mari. Pi dacă soarele, ca i în ceasul acela, dă o treime din raze lui &inurtu, războinicul i vînătorul, este semn de participare la întîmplările împărăţiilor lumii i la folosirea atotpurterniciei. Voroscopul, tîlcuit cum se cuvine, n-ar " fost, aadar, neprielnic, dacă neghiobia copilului nereuit n-ar " stricat totul. L Vm, făcu bătrînul i, trecîndu-i cu băgare de seamă mîna peste părul lui Iosiî, se uită în lături. +sta stă în puterea lui #umnezeu, care cîrmuiete stelele, spuse el. =nsă semnele prevestitoare pe care ni le trimite prin mi!locirea lor nu au întotdeauna acelai înţeles. #acă ai " fost "ul vreunuia dintre marii i puternicii pămîntului, poate ai " avut dreptul să crezi că vei a!unge să iei parte i tu la oblăduirea i cîrmuirea împărăţiilor. #eoarece însă nu eti decît un păstor, i "u de păstor, îi este limpede minţii că tîlcuirea trebuie să "e alta, la o scară mai redusă. #ar ce-i cu spiritul, ce umblă de colo-colo, ca un crainicO L Tocmai la asta a!ung, îi răspunse Iosif, i tot ce spun către asta se îndreaptă. 4ăci binecuvîntarea tatălui meu întruchipa soarele care, în clipa cînd m-am născut, se a7a în cretetul cerului, cu razele îndreptate către Mardug, din zodia 4umpenii, i către &inurtu, din zodia a unsprezecea. Pi la aceasta se mai adăugau i razele care i le trimiteau între ei aceti doi tălmaci părinteti, regele i războinicul. +sta-i o stranică binecuvîntare #ar să binevoiască stăpînul meu a recunoate cît de puternică era i binecuvîntarea maternă, i binecuvîntarea lunii, în poziţiile puternice ale lui *in i ale lui Itar >ără îndoială că atunci s-a născut duhul meu aplecat spre veselie, de pildă, în opoziţia dintre &abu i &ergal, dintre *cribul precumpănitor i lumina aspră a :lestematului ce se întorcea iarăi spre zodia
4apricornuluiN i nu e nici o îndoială că a fost ursit să "e mesagerul i mi!locitorul între motenirea tatălui i zestrea su7etească lăsată de mamă, pentru a ţine cumpăna între forţa solară i forţa lunară i a împăca, în veselie, binecuvîntarea zilei i aceea a nopţii. *e întrerupse, avînd pe buze un zîmbet cam ui, dar Iacob, stînd mai sus i în spatele lui, nu-l văzu. l îi zise$ L :ătrînul liezer tie multe i a adunat multă înţelepciune i, cum s-ar zice, a cules pietre din timpul dinaintea otopului. #ealtfel ţi-a predat tot felul de adevăruri i de tiri vrednice să "e cinstite, asupra începuturilor, srcinilor i esenţei, i felurite lucruri folositoare, bine de tiut în lumea asta. #ar sînt i anumite lucruri despre care nu s-ar putea spune cu temei că se cuvine să stea printre cunotinţele adevărate i folositoare, iar su7etul meu ovăie i mă întreb cu îndoială, dacă a făcut bine să te înveţe arta astrologilor i a magilor din *inear. 4ăci cred că "ul meu are un cap vrednic să cuprindă întreaga tiinţă omenească, dar nu tiu ca părinţii notri să " citit în stele i nici ca #umnezeu să-i " poruncit lui +dam s-o facă i su7etul mi-e plin de gri!ă i îndoială, dacă în toate astea nu este un soi de închinare la stele, poate chiar o grozăvie în faţa #omnului, un amestec încîlcit de evlavie i închinare la zei calpi. 4lătina mîhnit din cap, cuprins de starea ce-i era speci"că, anume de îndurerare pentru dreptate i o meditare îngri!orată asupra neclarităţii lui #umnezeu. L Multe sînt îndoielnice, îi răspunse Iosif, dacă ceea ce spunea putea " socotit un răspuns. #e pildă, oare noaptea este aceea care ascunde ziua sau, lucrurile întîmplîndu-se dimpotrivă, ziua va " ascunzînd noapteaO +r " fost însemnat s-o putem lămuri i de multe ori la păunat sau în cort, am cîntărit asta, pentru a trage, cînd a!ungeam la liman, încheieri despre virtutea binecuvîntării soarelui i virtutea binecuvîntării lunii, cît i a
frumuseţii motenirii din partea tatălui i din partea mamei. 4ăci măicuţa mea, ai cărei obra!i aveau, mireasma petalelor de tranda"r, s-a coborît în noapte, cînd l-a născut pe fratele meu ce mai sade încă în corturile femeilor, i murind, ar " vrut să-l numească :en-8ni cînd este tiut că la 8n, în ţara giptului, îi are templul "ul #ar cel tu maiaidrag al băieţaul soarelui, :en-Iamin, Ksiri, regelepentru lumii a subpămîntene. numit adeveri că este "ul celei drepte i preaiubite, nume deopotrivă de frumos. Totui nu-ţi dau totdeauna ascultare i mi se întimplă să-i spun :en-8ni fratelui meu, ceea ce lui îi place, tiind că Mami, murind, ar " dorit o clipă să-l numească astfel. +cum, ea este în noapte i ne iubete din adîncul nopţii, pe cel mic i pe mine, iar binecuvîntarea ei este o binecuvîntare a lunii i o binecuvîntare a adîncurilor. &-a a7at, stăpînul meu, de cei doi pomi din grădina lumiiO #e la unul provine untdelemnul cu care se ung regii pămîntului, să aibă o viaţă îndelungată. 4elălalt pom dă smochina verde i tranda"rie, plină cu sîmburi mici i dulci ca de rodie, iar acel care mănîncă din ea, de moarte va muri. 4u frunzele late ale smochinului, +dam i va i-au făcut orţuri, să-i ascundă ruinea, căci cunoaterea a!unsese să le "e partea, sub luna plină a solstiţiului de vară, cînd astrul nopţii trecuse de punctul său cel mai înalt, după care avea să scapete i să apună. Kntdelemnul i vinul sînt sacre pentru soare, i ferice cel pe a cărui frunte va iroi untdelemnul, iar ochii îi vor străluci, beţi de un vin rou 4ăci vorbele lui vor " limpezi, rîs i mîngîiere pentru popoare, i va zări pentru ele berbecul în tu", pentru !ertfa închinată #omnului, în locul primului născut, încît soarele să se tămăduiască de caznă i spaimă. #ar fructul dulce al smochinului este sfînt pentru lună, i ferice de cel pe care măicuţa îl va hrăni din adîncul nopţii cu carnea smochinei. 4ăci va crete ca la margine de izvor, iar su7etul lui îi va avea rădăcinile de unde vin izvoarele, cuvîntul îi va " viu i vesel ca trupul pămîntului, iar duhul prorocirii va sălălui în el...
4um vorbeaO Poptea. ra înfricoător i ne"resc, cum mai fusese odată înainte să-l " găsit tatăl său. Kmerii erau parcă întori, mîinile îi tremurau pe genunchi, zîmbea, dar, totodată, în chip nepotrivit, ochii i se dădură peste cap, de li se zărea albul. Iacob nu-i văzu faţa, dar îl ascultase. *e aplecă spre el i mîinile lui încon!urau capultotui băiatului într-o prudentă, atingă. +poi îi puse iarăi mînaocrotire stîngă pe cretet,fără ceeasă-l ce îl destinse îndată pe Iosif, i căutînd cu cealaltă mînă dreapta băiatului pe genunchiul lui, îi spuse cu o familiaritate gri!ulie$ L +scultă, laup, copilul meu, ce vreau să te întreb, căci îmi îngri!orează inima, la gîndul vitelor i al sporirii turmelor loile timpurii au fost prielnice, i au căzut înainte de venirea iernii, fără vreo rupere de nori, care să înece ogorul i să umple doar fîntînile nomazilor, ci au fost ploi blînde i mărunte, binefăcătoare pentru cîmp. a fost secetoasă, n-a vrutstepă să nei trimităTotui, dulceaiarna ei răsu7are, ci vînturileiar aumarea bătut dinspre din pustiu, iar cerul a rămas mereu senin, o bucurie a ochilor, însă o îngri!orare a inimii. Uai dacă i ploile tîrzii s-ar amîna i ar lipsi, căci s-ar prăpădi i recolta stăpînului i semănăturile plugarilor i iarba s-ar usca înainte de vreme, astfel că vitele nu ar mai avea ce pate, iar ţîţele vacilor i oilor ar atîrna secate. *ă-mi spună deci odată copilul ce crede despre vînt i cum va " vremea i ce simte cu privire la întrebarea dacă ploile tîrzii or să mai înceapă la timp. 4u aceasta se încovoie i mai tare asupra "ului său, îi întoarse faţa într-o parte i-i ţinu urechea peste cretetul lui. L Tu îmi asculţi vorbele aplecat peste mine, îi zise Iosif, măcar că nu-l vedea, iar copilul ascultă la rîndul lui ce se petrece înăuntrul său i în afară, i transmite urechii tale veste i tire. +uzul meu prinde picurii ce cad de pe ramuri, i ploaia subţire iroind peste necuprinsele întinderi, cu toate că luna este strălimpede, iar vîntul bate dinspre Jalaad. 4ăci zvonul acesta nui al clipei de faţă, ci al celei care va veni, iar nările mele adulmecă
fără gre că, înainte ca luna lui &isan să scadă cu un pătrar, ţărîna va " fecundată de bărbătetile puhoaie ale cerului, va fumega i aburi de voluptate, după cum o miros, păunile vor " pline de oi, iar cîmpurile acoperite de mulţime de spice, încît va " chiot i cîntec. +m auzit i am învăţat că, la început, pămîntul era udat de 7uviul Tavi, dinaceea, :abilon#umnezeu i se revărsa o dată la patruzeci decare ani. pornea #ar, după hotărî ca ploile cerului să-i potolească ţărînii setea, i asta pentru patru pricini, dintre care una ar " ca ochii tuturor să cate în sus. Uom înălţa, deci, priviri de adîncă mulţumire către cerul tronului, acolo unde se a7ă cheile vremii i peterile vi!eliilor i ale furtunilor, întocmai cum le-am văzut în vis ieri, pe cînd dormeam sub pomul cunoaterii. 4ăci un heruvim, pe nume lo"el, m-a adus acolo, sus, luîndu--mă de mînă cu o deosebită prietenie, să privesc în !urul meu i să văd cîte ceva. Pi am văzut peterile pline de aburi, cu porţi de foc, i munca fără preget a salahorilor. Pi i-am auzit vorbind între ei$ *-a dat poruncă în legătură cu uscatul i norii cerului. Iată că uscăciunea domnete peste ţara de la apus i seceta, pe cîmpie i păunile podiurilor. Trebuie avut gri!ă să plouă cît mai curînd peste ţările amoriţilor i fereziţilor, ale medianiţilor, heveilor i iebusiţilor, dar mai ales peste ţinutul Vebronului, la înălţimea cumpenei apelor, acolo tocmai unde "ul meu Iacob, întitulat Israil, îi pate nenumăratele turme +cesta este visul pe care l-am avut, atît de aievea încît nu mai încape nici o glumă, i cum, peste toate, visul mi s-a arătat sub ramurile pomului, stăpînul meu poate " linitit i sigur în ce privete udarea pămîntului. L *lăviţi "e lohimii, spuse bătrînul. Uom alege oricum vite de tăiere pentru !ertfa focului, i vom prăznui un ospăţ înaintea For, arzînd măruntaiele cu tămîie i miere, pentru adeverirea vorbelor tale. 4ăci mă tem ca nu cumva orăenii i cei ce locuiesc în case la ţară să strice totul, punînd la cale un dezmăţ pentru a-i slăvi pe :aalaţii lor, i spurcate împreunări în sunete de chimvale i strigăte întru cinstirea rodniciei. ste minunat că
băiatul meu este binecuvîntat de viseN asta pentru că e primul meu născut, de la cea dreaptă i preaiubită. Pi mie, în tinereţe, mi s-au dezvăluit multe L iar ceea ce am văzut eu, cînd am pornit silit de la :eereba, "ind împins împotriva voinţei mele i fără să tiu spre acel loc i acea ieire, se poate întru totul măsura cu ceea ce, acum, ţi s-a ţie. Tedar iubesc, m-ai îmbărbătat în ceea cedescoperit privete seceta, să nu"indcă vorbeti nimănui că eti cercetat de vise sub pomul cunoaterii, mai ales să nu spui nimic copiilor Fiei i cu atît mai puţin celor ai slu!nicelor, care ar putea " supăraţi din pricina acestui har deosebit al tău. L 8 !ur punîndu-mi mîna sub coapsa ta, îi răspunse Iosif. 4uvîntul tău este o pecete pe gura mea. Ptiu bine că sînt un vorbăreţ, dar, cînd mintea o poruncete, mă pot foarte bine stăpîniN i-mi va " cu atît mai uor să tac, cu cît, de fapt, micile mele vedenii stăpînului nu sînt vrednice sălocul "e asemuite cu cînd aceeatrimiii care i-a fost hărăzită meu, la numit Fuz, urcau i scoborau scara de pe pămînt la porţile cerului i i s-a dezvăluit lohim...
6:ntare :n doi L +h, tăicuţul meu i scump stăpîn e'clamă Iosif, întorcîndu-se cu un zîmbet de fericire i cuprinzîndu-l cu braţul pe tatăl său, care nu era mai puţin încîntat de acest gest. 4e minunat lucru este să "i plăcut lui #umnezeu, să te iubească i să îngăduie să se înalţe spre nările sale fumul !ertfelor noastre 4ăci, măcar că +bel n-a apucat să zămislească, ci a fost ucis pe cîmp de 4ain din pricina &aomei, sora lor, noi sîntem, totui, din neamul lui +bel, care trăia în cort, i din seminţia lui Isaac, cel mai tînăr, căruia i-a fost dată :inecuvîntarea. #e aceea, deci, le avem pe-amîndouă, înţelepciunea i visele, i amîndouă sînt mare bucurie. 4ăci e încîntător să ai puterea înţelepciunii i a cuvîntului, să "i în stare să vorbeti i să răspunzi, i să le numeti pe toate cîte sînt. Pi
este deopotrivă de încîntător să "i un neghiob în faţa #omnului, încît, fără să ai habar, să nimereti locul care unete cerul cu pămîntul i, în somn să ţi se dea de veste ce se pune la cale acolo, i să tii tîlcui vise i vedenii, în măsura în care ţi-arată ce se va întîmpla de la o lună la alta. +a a fost cu &oe, preaiscusitul, căruia #umnezeu prezismergea otopul,pecacalea să mîntuiască viaţa. noh, "ul lui Iared,i-a "indcă cea dreaptă i se+a i puri"ca în apă vie. +a a fost i cu copilul noh, îi tii povesteaO u o tiu întocmai, de-a "r-a-păr, iar dragostea pe care #umnezeu a arătat-o lui +bel i Isaac era căldicică faţă de aceea pe care i-a purtat-o lui. 4ăci era noh atît de ager la minte, de pios i de citit în tăbliţele tainelor, încît s-a desprins de ceilalţi oameni, iar #omnul l-a luat la sine, aa că nu a mai fost văzut vreodată. Pi #omnul a făcut din el unul dintre îngerii >eţei, i a a!uns Metatron, mare scrib i prinţ al lumii... Tăcu i păli. 6ostise ultimele cuvinte su7înd din greu, apoi, curmîndu-i vorbirea, îi ascunse chipul la pieptul tatălui său. Iar lui Iacob îi plăcu să-l ţină strîns la piept. Pi, peste cretetul lui Iosif, rosti către văzduhul argintiu$ L 4unosc destul de bine povestea lui noh, care cobora din primele rădăcini ale neamului omenesc, "ind "ul lui Iared, care era "ul lui Mahalaleel, care era "ul lui 4henan, iar acesta era al lui no, care era "ul lui *et i acesta, al lui +dam. Iată spiţa neamului lui noh, pînă-n începuturi. #ar "ului "ului acestuia a fosturcîndu-se &oe, al doilea +dam, din care se"ul născu *em, ai cărui copii sînt oachei, dar plăcuţi, iar prin el veni pe lume ber, după patru rînduri de urmai, astfel încît noh este părintele tuturor copiilor lui ber, al tuturor ebreilor i, prin urmare, i al nostru... #e fapt, nu povestea nimic nou, ci doar recapitula. >iecare din seminţia i din stirpea lui tia pe de rost, de mic copil, înlănţuirea generaţiilor de-a lungul vremii, iar bătrînul se folosi numai de acest prile! pentru a o repeta i a o adeveri, în cursul
convorbirii. Iosif înţelese$ convorbirea lor urma să "e %frumoasă5, o %convorbire frumoasă5, ceea ce însemna o convorbire ce nu mai servea unui schimb util i înţelegerii asupra unor probleme practice sau spirituale, ci avea să slu!ească simplei enunţări i evocări a unor fapte cunoscute de ambele părţi, amintirii, con"rmării i edi"cării, i era olîngă cîntare doi vorbită, a asta păstorilor noaptea, la păune, foc,încînd încep cu$ca,,#e tiiO 8 tiu prea bine.5 losif se îndreptă din umeri, întrerupîndu-l$ L Pi iată, din ber se născu eleg, iar din acesta, *erug, al cărui "u a fost &ahor, tatăl lui Terah, o, bucurie +cesta dădu viaţă lui +vraam, la Kr, în 4aldeea, i fugi cu +vraam, "ul lui, i cu femeia "ului său care se numea *ahar, ca i luna, i era stearpă, i cu Fot, "ul fratelui "ului lui. l îi luă i îi scoase din Kr i muri la Varran. +tunci #umnezeu îi porunci lui +vraam să pornească mai departe, el idincolo cu su7etele pe care le-aapa întors către i să pribegească de cîmpie i de >rat, de-a#omnul, lungul drumului care lega *inearul de ţara +murru. L 8 tiu prea bine, zise Iacob, i-i luă vorba din gură. 4hiar aceasta era ţara pe care #umnezeu voia să i-o dăruiască. #eoarece +vraam era prietenul #omnului, iar cu spiritul său descoperise într-adevăr, între toţi zeii, pe *tăpînul cel mai înalt. Pi a!unse către #amasc, i aici îl zămisli, cu o slu!nică, pe liezer. +poi străbătu tot ţinutul acela, urmat de ai săi, care erau ai #omnului, i s"nţi nou, întruţării duhul care-l însu7eţea, locurile de închinăciune aledin oamenilor i altarele i cercurile de piatră, învăţă poporul la umbra arborilor, prevestind vremea binecuvîntării în lume, încît adună noi credincioi de prin părţile acelea, i veni la el +gar, slu!nica egipteană, mama lui Ismail. Pi pe urmă, plecă spre *ihem. L +sta o tiu ca i tine, cîntă losif, căci tatăl urcă din vale către vestitul loc pe care-l găsi Iacob, i ridică acolo, lui Iahu, 4elui reaînalt, un !ertfelnic, între :ethel i adăpostul de la +i. Pi de aici porni spre miazăzi, spre ţara &egheb, chiar aici, unde muntele se
povîrnete către dom. +poi coborînd i mai !os, intră în gipt, ţara mocirloasă a regelui +menemhet, unde a fost încărcat cu argint i cu aur, a!ungînd foarte bogat în turme i averi. Pi iarăi se întoarse în sus, la &egheb, unde se despărţi de Fot. L #ar tii de ceO îl întrebă Iacob, doar de formă. >iindcă i Fot a!unsese foarte avut în oi, boi i corturi, iar ţinutul nu-i încăpea pe amîndoi. =nsă uite cît de blînd era tatăl nostru, căci atunci cînd păstorii lor se luară la ceartă din pricina păunilor, lucrul nu se petrecu ca între tîlharii stepei, care dau năvală i sugrumă oamenii ale căror izlazuri i fîntîni le !induiesc, ci doar îi spuse lui Fot, "ul fratelui său$ %Mai bine să nu "e sfadă între păstorii mei i păstorii tăi Yinutul este necuprins de mare, i las^ să ne despărţim, unul s-o apuce într-o parte, iar celălalt într-alta, fără ură.5 +tunci Fot porni spre răsărit i-i alese întreaga luncă a Iordanului. L +a a fost într-adevăr, zise Iosif, luîndu-i vorba din gură i urmînd$ Pi +vraam locui lîngă Vebron, împătritul ora, s"nţi copacul care ne dăruiete azi umbră i visuri profetice, i fu refugiul pribeagului i hanul celui fără adăpost. #ădu apă celor însetaţi, călătorului rătăcit îi arătă calea i se împotrivi tîlharilor. &u primea nici mulţumire i nici răsplată, în schimb, însă, propovăduia religia #umnezeului său l elion, #omnul căminului, tatăl îndurător. L =ntocmai, adeveri Iacob, psalmodiind. Pi a fost ca #umnezeu să facă un legămînt cu +vraam, pe cînd acesta îi aducea o !ertfă la apusul soarelui. 4ăci luase o !uncă, o capră i un berbec, toate de trei ani, o turturică i un pui de porumbel. #espică în două pe cele cu patru picioare, despărţi !umătăţile, puse cîte o pasăre de "ecare parte, lăsă o cale a Fegămîntului între ele, apoi se uită la vulturii care se năpustiră asupra bucăţilor. +tunci, căzu asupra sa un somn, care nu semăna cu nici un alt somn, i îl cuprinse întunecarea i o frică mare. 4ăci #omnul îi vorbi pe cînd dormea, dezvăluindu-i depărtările lumii, i împărăţia
ce răsărea din sămînţa duhului său i se lăţea, din gri!a i adevărul spiritului său, i îi mai dezvălui lucruri mari de care nu tiau nici principii împărăţiilor, nici regii din :abilon, +ssur, lam, Vete i din ţara giptului. Pi #omnul trecu în noapte, ca o 7acără orbitoare, pe calea Fegămîntului, printre bucăţile aezate pentru !ertfă. L Fe tii de minune, se înălţă iarăi glasul lui Iosif, eu însă cunosc urmarea. Motenirea lui +vraam trecu asupra lui Isaac i Iacob, stăpînul meu, adică$ >ăgăduinţa i Fegămîntul. &umai că ea nu fu hărăzită tuturor copiilor lui ber, i n-a fost dată nici amoniţilor, nici moabiţilor i nici edomiţilor, ci doar neamului ales de #umnezeu, în care îi hotărăte primii născuţi, nu după carnea i trupul mamei, ci după spirit. Pi #umnezeu alese pe cei blînzi i înţelepţi. L #a, da *pui întocmai cum a fost, adăugă Iacob. 4ăci ce s-a întîmplat cu +vraam i Fot că s-au despărţit, s-a întîmplat iar i s-au despărţit neamurile. e păunile lui Fot nu rămaseră împreună Moab i +mon, născuţi din propria lui carne, căci acesta, +mon, plecă în pustie i se legă de viaţa pustiului. &ici sau nu rămase pe păunile lui Isaac, ci luîndu-i femeile, "ii, "icele i toate su7etele casei lui, cu bunurile i turmele sale, trecu într-o altă ţară, a!ungînd să "e dom, pe muntele *eir. Pi ceea ce nu fu dom, fu Israel, un popor deosebit, altfel decît pribegii din ţara muntelui *inai i decît ceideosebit din ţara de +rabaia, deopotrivă deosebit de locuitorii 4anaanului, ţăraniiiogoarelor i de locuitorii oraelor, anume stăpîni, păstori i oameni liberi, care, mînîndu-i turmele printre cetăţi, veghează asupra fîntînilor i se gîndesc la #umnezeu. L Iar #omnul se gîndete la noi i la felul nostru deosebit de a " e'clamă Iosif, dînd capul pe spate i desfăcîndu-i larg braţele, iar tatăl îl îmbrăţiă. Iată de ce copilul îi simte inima plină de bucurie la pieptul părintelui său i este vră!it de o poveste pe care o tie bine, i ameţit de schimbul de vorbe
înălţătoare. Ptii visul cel mai dulce dintre toate, pe care îl visez de mii de oriO ste visul întîietăţii i al legăturii dintre părinţi i copii 4ăci multe îi vor " dăruite copilului iubit de #umnezeu, tot ce va începe va trebui să-i izbutească, va a7a har în ochii tuturor, iar regii îl vor lăuda. Iată, îmi vine să-l cînt cu limba sprintenă pe #omnul otirilorcucereti, stilulpus scribului 4ăci urmăritu-m-au ura lor,sprintenă capcane ca mi-au sub pai, o groapă au săpat înaintea picioarelor mele i mi-au aruncat viaţa în ea, ca beznele să-mi "e lăca. #ar din întunecimile gropii am strigat numele său, iar l m-a oblo!it i m-a smuls din iad. l m-a făcut puternic printre străini, iar un neam pe care nu-l tiam mă slu!ete cu fruntea în ţărînă. >iii străinilor mă copleesc cu măguliri, căci iară mine s-ar prăpădi... ieptul i se um7a cu putere. Iacob îl privi, făcînd ochii mari. L losife, ce ţi se năzareO îl întrebă el, nelinitit. Uorbele copilului meu, măcar că mă mică, nu sînt potrivite cu înţelepciunea. 4ăci ce însemnează că străinul îl va slu!i, cu fruntea în ţărînăO L &u erau decît vorbe frumoase, îi răspunse Iosif, vorbe mari pentru stăpînul meu. Uinovată este luna, care m-a cam vră!it. L
ăzete-ţi inima i mintea i "i înţelept îi spuse Iacob,
punînd în "sfatul lui. Pituturora. atunci se+m va de întîmpla cu tine, aa cumtot ai su7etul zis, i vei pe placul gînd să-ţi fac un dar, care să-ţi bucure inima i să te împodobească. 4ăci #umnezeu a revărsat mila lui pe buzele tale i mă rog să te s"nţească pentru vecie, mielul meu =n vreme ce vorbeau, luna, scînteind cu o lumină pură ce-i trans"gura materialitatea, îi urmase înaltul drum, iar stelele îi schimbaseră locul linitite, potrivit legii orelor. e întinderea necuprinsă, noaptea ţesea pacea, taina i viitorul. :ătrînul mai rămase încă puţin pe ghizdul fîntînii cu băiatul 6ahilei. =l numi
damu, %copilaul5, i dumu)i, %"u adevărat5, cum îl numeau oamenii din *inear pe Tammuz. =l mai numi ine)er, un cuvînt canaanean care însemna %odraslă5 i %vlăstar îmbobocit5, i-l mîngîie. #ar în timp ce se întorceau spre corturi, îl povăţui stăruitor să se ferească de a se făli în faţa fraţilor lui i să nu
spună nici "ilor zăbovit atît de4u mult cu"ilor el iFiei, că i-au făcutslu!nicelor, mărturisirică în tatăl tainăNluiiara Iosif făgădui. toate acestea, chiar de a doua zi le spuse nu numai asta, dar sporovăi necugetat în faţa lor i despre visul său cu vremea, i îi înciuda cu atît mai mult, cu cît visul se împliniN căci ploile tîrzii fură bogate i plăcute.
4+IT8FKF #8I IA6O' >I !SA# -ramatica lunii =n cuprinsul convorbirii %frumoase5 pe care am avut prile!ul s-o ascultăm, al acelei alternante psalmodieri de seară, de lîngă fîntînă, între lacob i odrasla sa vinovată i preferată, bătrînul pomenise, ca din întîmplare, numele lui liezer, "u pe care străbunul îl avusese cu o sclavă, pe vremea cînd poposise Ia #amachi, împreună cu cei ce-l însoţeau. ste întru totul limpede că, vorbind de acel liezer, bătrînul nu se putuse nicicum referi la acela care L moneag învăţat, dezrobit, dealtfel i el, născut dintr-o sclavă, ba, poate, chiar frate vitreg al lui lacob L trăia la curtea sa, avînd într-adevăr i el doi feciori, #amase? i iinos, i care, sub copacul înţelepciunii, îl îndruma pe Iosif în multe cunotinţe folositoare i mai mult decît folositoare. *e poate
spune$ este limpede ca lumina soarelui, că cel la care se gîndea lacob, era acel liezer pe al cărui prim născut +vraam, pribeagul din Kr sau din Varran, a trebuit multă vreme să-l socoată motenitor, atîta vreme adică, pînă cînd au venit pe lume mai întîi Ismael i, apoi, Iţhac sau Isaac, adevăratul "u, a cărui natere fusese de rîs,însui căci *arai încetase de mult să mai""e ca femeile,pricină iar +vraam era atît de bătrîn încît putea numit centenar. #ar lumina soarelui este una, iar alta lumina lunii, care plutise atît de minunat asupra acelei convorbiri mai mult decît folositoare. =n această lumină lunară lucrurile se văd altfel decît în cea solară i poate că, pe vremea aceea i în acele locuri, lumina lunii părea spiritului adevărata lumină. #e aceea, să "e spus i recunoscut între noi, că lacob înţelesese, oricum, prin %liezer5 pe propriul său vechil i prim argat L i pe el adică, aadar pe amîndoi deodată i nu numai pe amîndoi, ci pe %liezer5 în general, noţiunea de liezer, am zice$ căci după primul ce a purtat acest nume, a trăit adesea, pe la curţile căpeteniilor, dezrobitul pe nume liezer, care adesea se întîmpla să aibă "i, pe nume tot #amase? i linos. +ceste păreri i credinţe ale lui Iacob erau aadar L i de asta bătrînul putea " sigur L întru totul i ale lui Iosif, care era foarte departe de a face deosebirea, limpede ca lumina soarelui, între liezer, argatul străvechi, i gîrbovitul lui dascăl, i avea puţină pricină s-o facă, mai ales că nici acesta n-o făcea, iar cînd vorbea despre %sine5 se gîndea, în bună parte, la liezer, argatul lui +vraam. +a, de pildă, îi povestise lui Iosif, cum el, liezer, o peţise în Mesopotamia, pentru Isaac, la rude ale familiei, pe 6ebeca, "ica lui :etuel i sora lui Faban, redînd chiar clinchetul podoabelor, lunioare i seceri, de la gîtul celor zece dromaderi cu care pornise, ba chiar arătîndu-i i preţul amănunţit, în sicii, a inelelor pentru nas, a brăţărilor, a vemintelor de sărbătoare i a mirodeniilor, care alcătuiau darul de nuntă i preţul fecioarei 6ebeca, i nu mai contenea să laude fermecătoarea blîndeţe a fetei cînd, într-o seară, în faţa oraului lui &ahor, lîngă fîntînă, îi
luase ulciorul de pe cap i-l aplecase pe braţ, ca să-i dea, cu mîna ei, să bea, spunîndu-i %stăpîne5, ceea ce el preţuise în mod deosebitN i cu aceeai rîvnă, îi descrisese purtarea ei smerită i felul cum sărise de pe cămilă, acoperindu-i faţa, cînd îl zărise pentru prima dată pe Isaac, care ieise pe cîmp s-o plîngă pe mamă-sa, moartă de curînd. Iar Iosif îl asculta încîntat, i nu-l mira deloc forma gramaticală folosită de liezer, adică nu-i displăcea defel că eul bătrînului nu se dovedea chiar precis conturat, ci rămAnea, oarecum, deschis spre adîncul trecutului, i că, revărsîndu-se în afara propriei individualităţi, acest eu îi însuea întîmplările îndepărtate, care, reamintite i repetate la lumina soarelui, ar " trebuit, într-adevăr, rostite mai curînd la persoana a treia decît la persoana întîi. #ar, dealtfel ce înseamnă aici %întradevăr5, i oare este eul omului strîns îngrădit în sine, bine închis în limitele sale carnale i trecătoareO &u cumva, multe dintre elementele ce-l alcătuiesc fac parte din lumea din afara i dinaintea lui, iar a"rmaţia potrivit căreia "ecare ar " doar el i nimeni altul nu a fost oare o ipoteză pentru trebuinţele noastre de ordine i comoditate, care ignoră, cu bună tiinţă, toate urzelile prin care contiinţa individuală se leagă de generalitateO Ideea de individualitate face parte, în cele din urmă, din aceeai categorie de noţiuni ca unitatea i întregul, ansambul, lumea, iar distincţia dintre spirit în general i spiritul individual nu avea nici pe departe întotdeauna aceeai putere asupra su7etelor ca astăzi, acest astăzi pe care l-am părăsit pentru a povesti despre un altul, al cărui mod de e'primare dădea o imagine "delă a capacităţii sale de înţelegere, de vreme ce pentru a reda ideea de %personalitate5 i %individualitate5, nu cunotea decît cuvinte atît de obiective ca %religie5 i %credinţă5.
6ine era Iacob
Tocmai în legătură cu aceasta povestim cum i-a încropit +vraam averea. #eoarece, cînd a a!uns în giptul de !os )ceea ce trebuie să se " petrecut sub dinastia a douăsprezecea3 nu era încă nicidecum atît de bogat ca în vremea cînd s-a despărţit de Fot. #ar, iată prin ce mi!loace i-a agonisit nemaipomenit de marea sa bogăţie$ #e la început simţise neîncredere în moralitatea acestui popor,cea pe mai careadîncă i-o închipuia, pe drept sau pe nedrept, la fel de mlătinoasă ca una din gurile de revărsare ale &ilului. *e temea, anume, în legătură cu *arai, femeia sa, care-l însoţea i era foarte frumoasă. =i era frică de poftele localnicilor, care probabil că ar " rîvnit de îndată la *arai i l-ar " ucis, ca să pună mîna pe ea. #ealtfel, tradiţia ne-a păstrat tirea că +vraam, gri!uliu să-i apere viaţa, de îndată ce a a!uns în gipt, o rugă i-i porunci soţiei sale, *arai, pentru a înlătura invidia prime!dioasă, să se dea drept sora lui L ceea ce ea putea face fără a minţi de-a dreptul căci, în primul rînd, iubita era adesea numită soră, îndeosebi în ţara giptului. =n al doilea rînd, însă, *arai era o soră a lui Fot, pe care +vraam îl socotea ca un nepot al lui i se obinuise să-i spună frateN astfel, putea vedea în orice caz în *arai o nepoată, i, prin e'tindere, s-o numească soră, în sensul mai larg ce se obinuia, ceea ce i făcu, în scop de înelare i de autoapărare. &umai că întAmplările îi întrecură prevederile. 8achea frumuseţe a femeii sale, *arai, stîrni luareaaminte a celor mari i a celor mărunţi din ţară, tirea despre frumuseţea ei a!unse pînă la tronul monarhului, iar frumoasa cu ochii de văpaie, venită din +sia, fu luată de lîngă %fratele5 ei L dar nu prin silnicie, i nici tîlhărete, ci în schimbul unui preţ foarte mare L "indu-i, deci cumpărată, ca vrednică să îmbogăţească aleasa alcătuire a casei femeilor. =ntr-adevăr, *arai este dusă acolo, iar %fratele5 ei, pe care nimeni nu credea să-l !ignească cîtui de puţin cu acest tîrg, ba, după părerea tuturora, trebuia să se socotească fericit, nu căpătă numai învoirea să rămînă prin prea!ma ei, ci, pe deasupra, era mereu copleit de curte cu binefaceri, daruri i despăgubiri, pe care le i primea fără
ovăire, astfel, încît fu curînd bogat în oi, vite, măgari, sclavi i sclave, măgăriţe i cămile. #ar, între timp, la curtea faraonului, se petrecu un necaz fără seamăn, ascuns cu gri!ă poporului. +menemhet )sau *envosretN este imposibil de stabilit absolut cert care cuceritor al &ubiei dăruia tocmai atunci, celor două ţări, binecuvîntarea domniei sale3din aadar, maiestatea sa, zeu în vîrstei, tocmai cînd să guste farmecele noii frumuseţi se7oarea vădi fără virtute L i asta nu numai o dată, ci de mai multe ori i, în acelai timp, cum se recunoscu cu oarecare ovăire, i toţi cei din prea!ma sa, înaltele persona!e i marii dregători ai regatului erau loviţi de aceeai boală ruinoasă i, dacă se ţine seama de semni"caţia mai înaltă, cosmică, a puterii de zămislire, cumplit de înfricoătoare. 4ă ceva nu era în regulă aici, că se săvîrise o greeală, că la mi!loc lucra o vra!ă, că se face simţită o împotrivire de sus, era lucru limpede. >ratele evreicii este chemat înaintea tronului, i aici, întrebat, strîns cu ua, mărturisete adevărul. urtarea sanctităţii-sale se dovedete a ", cu acest prile!, în înţelepciune, i în demnitate, mai presus de orice laudă. %#e ce, îl întrebă faraonul, mi-ai făcut una ca astaO #e ce, prin vorbe cu două înţelesuri, m-ai prime!duit astfelO5 Pi fără să-i treacă prin cap să-i ceară îndărăt lui +vraam ceva măcar din nenumăratele daruri cu care îl copleise, faraonul îi inapoie soţia, poruncindu-le, în numele zeilor, să plece încotro or voi, mai dîndu-le i o pază bună pînă la hotar. +vraam, însă, care, nu numai că i-o recăpătase pe *arai neatinsă, dar se a7a i cu atît mai bogat ca înainte, era îndreptăţit să se bucure de păcăleala ciobănească ce-i reuise. 4ăci preferăm să credem că el ar " socotit, încă din capul locului, că #umnezeu o să tie cumva să împiedice, într-un fel sau altul, pîngărirea femeii sale, *arai, i că numai în temeiul acestei siguranţe primise darurile. *ocotea că, în felul cum pusese lucrurile la cale, îi bătea cel mai bine !oc de poftele unora L mai ales că, sub acest aspect, atitudinea sa, renegarea calităţii sale de soţ i !erti"rea femeii pentru propria sa salvare, abia se vădea în adevărata lumină i apărea ca foarte isteaţă.
+ceasta este povestea, al cărei adevăr tradiţia ni-l întărete i ni-l subliniază cu atît mai stranic, cu cît ne-o relatează i a doua oară, cu singura deosebire, doar, că, de data asta, nu se mai petrece în gipt, ci la Jherar, capitala ţării "listenilor, la curtea regelui +bimelec, unde caldeeanul poposise venind de la Vebron, împreună cu *arai, i unde totul se desfăură, cu sale, pas, pînă ca mai sus, începînd cu rugămintea făcută de +vraampas soţiei la sfîritul fericit. 6epetarea unei relatări, cu scopul de a-i sublinia veridicitatea, este neobinuită, fără a bate prea tare la ochi. Mult mai neobinuit este că, potrivit tradiţiei, a cărei "'are în scris datează, este adevărat, din zile mai tîrzii, dar care dăinuia bineînţeles dintotdeauna ca tradiţie i care îi a7ă în cele din urmă izvorul în mărturiile i relatările străbunilor înii L ei, bine aceeai ispravă, istorisită pentru a treia oară, este pusă în seama lui Isaac, i prin urmare el a încredinţat-o L ca a sa, sau ca i cum ar " a sa L memoriei oamenilor. 4ăci i Isaac )la puţină vreme după naterea gemenilor săi3 poposi, de asemenea, în răstimpul unei foamete, la curtea de la Jherar, din ţara "listenilor, împreună cu frumoasa i înţeleapta sa soţieN i el, împins de aceleai pricini ca i +vraam cu *arai, o dădu pe 6ebeca drept %soră5 L nu fără oarecare temei, căci ea era "ica vărului :etuel L iar în cazul său povestea se continuă în sensul că +bimelec l-a zărit %pe fereastră5, adică pe cînd îi pîndea pe-ascuns, să vadă i să tragă eu urechea, pe Isaac %glumind5 cu 6ebeca, iar acest fapt l-a înmărmurit i mîhnit, ca pe orice îndrăgostit care-i dă seama că obiectul dorinţelor sale, pe care-l credea liber, se a7ă pe mîini va!nice. Uorbele lui l-au trădat, căci cînd, somat să-i lămurească purtarea, Isaac a mărturisit adevărul, "listeanul a strigat, mustrîndu-l$ %4e prime!dii ai atras, străine, asupra noastră 4e uor s-ar " putut întîmpla ca oarecine din poporul meu să se " culcat cu această femeie i ce vină ar " căzut astfel asupra noastră5 ste, însă, cu neputinţă să ne înelăm asupra vorbelor$ %oarecine din poporul meu5. #ezlegarea întîmplării a fost că, regele, pe cît de pios, pe atît de dedat plăcerilor trupeti, a luat,
totui, pe soţi sub aleasa i personala sa ocrotire i, mulţumită lui, Isaac a a!uns un om mare în ţara "listenilor, întocmai ca i +vraam, odinioară, acolo sau în gipt, i a dobîndit atîtea turme i atîta argăţime, încît chiar "listenilor li s-a făcut lehamite de el i, cu multă băgare de seamă, l-au poftit să plece de acolo. +dmiţînd că i aventura lui +vraam s-ar " desfăurat la Jherar, nu este de crezut că regele +bimelec, cu care a avut de-a face Isaac, mai era tot acelai care se văzuse împiedicat să !ignească neprihănirea con!ugală a lui *arai. 4aracterele lor se deosebescN căci, în vreme ce prinţul îndrăgostit de *arai a pus, fără multă vorbă, să "e închisă în casa femeilor, +bimelec din timpul lui îsaac s-a purtat cu mult mai multă s"ală i ruine, iar ipoteza că ar " una i aceeai persoană ar putea " apărată doar socotind că purtarea regelui faţă de 6ebeca s-ar e'plica, în primul rînd, faptulaceastă că îmbătrînise mult de cîndmai cu *arai i, în al +cum, doilea rînd, prin că însăi întîmplare îl făcuse prevăzător. însă, nu ne interesează persoana lui +bimelec, ci cea a lui Isaac i problema atitudinii lui în această peripeţie cu femeia, i nici chiar asta nu ne preocupă, la drept vorbind, decît indirect, din pricina întrebării următoare, cine era lacob, acest Iacob anume pe care lam auzit vorbind pe clar de lună, cu 7ăcăiaul său Iosif, Iaup sau Iehosif. *ă cumpănim posibilităţile *au Isaac a retrăit la Jherar, cu foarte mici deosebiri, ceeade-a ce trăise i un tatăl său, totpe acolo gipt. =n acest caz, avem face cu fenomen caresau amîn vrea să-l desemnăm ca imitaţie, sau succesiune, o concepţie de viaţă adică, care vede rostul "ecărei e'istenţe în a umple cu prezent i a da iarăi carne unor forme pree'istente, unei scheme mitice întemeiată de străbuni. L *au, dimpotrivă, soţul 6ebecăi na trăit %el însui5 aventura lui +vraam în limitele strîmte, trupeti ale eului său, însă a socotit-o totui ca făcînd parte din biogra"a sa i a transmis-o urmailor, deoarece el discernea mai puţin precis între eu i ne-eu decît sîntem noi, cei de azi, obinuiţi s-o
facem )cu cît de îndoielnică îndreptăţire s-a i sugerat3 sau am fost obinuiţi s-o facem, pînă la intrarea în această istorisireN căci pentru Isaac, viaţa individului se distingea mai puţin de cea a seminţiei, naterea i moartea însemnînd o cutremurare mai puţin adîncă decît pentru noi L am avea aadar de-a face cu cazul mai sus considerat al recentului liezer, care-i povestea Iosif, la persoana întîi, istoriile străvechiului liezerN pe scurt,luifenomenul unei identităţi deschise, ce se alături imitaţiei sau succesiunii i, laolaltă eu acestea, determină contiinţa de sine. &u ne facem iluzii asupra di"cultăţii de a povesti despre oameni care nu tiau prea bine cine sîntN dar nu ne îndoim de necesitatea de a ţine seama de această stare labilă a contiinţei de sine, i dacă Isaac, care retrăise peripeţia egipteană a Iui +vraam, se lua drept acel Isaac, pe care străvechiul pribeag voise să-l !ertfească, este noi oîncercarea dovadă concludentă că nu se înela aceasta L afarănu doar depentru cazul cînd prin !ert"rea "ului ar " făcut parte din schemă i s-ar " repetat. ribeagul caldeu era tatăl lui Isaac pe care a vrut să-l sacri"ce, dar pe cît era de imposibil ca acest Isaac să " fost bunicul lui Iosif pe care lam văzut stînd la fîntînă, pe atît este posibil ca Isaac, care a imitat păcăleala ciobănească trasă egiptenilor de +vraam, sau care i-a inclus-o în viaţa sa personală, să se " confundat, cel puţin într-o anumită măsură, cu celălalt Isaac, mai vechi, care fusese cît pe aci să "e !ert"t, dei, în fapt, el era un Isaac mult mai tîrziu, despărţit prin multe generaţii de străvechiul +biram. ste, însă, în afară de orice îndoială, iar acest punct are nevoie de lămuriri, nu de dovezi, că istoria străbunilor lui Iosif, aa cum ne-a fost transmisă de tradiţie, constituie un rezumat pios al adevăratei desfăurări, adică al succesiunii generaţiilor, care trebuie să " umplut secolele scurse între străvechiul +biram i acest Iacob, pe care l-am văzutN i tot astfel, cum liezer, "ul natural al străbunului +biram i vechilul acestuia, se mai reîncarnase, adesea, din zilele cînd o peţise pe 6ebeca pentru stăpînul său tînăr, ba, mai peţise adesea, dincolo de apa ufratului, cîte o altă
6ebecă, iar acum se bucura iarăi de lumina zilei ca învăţător al lui Iosif, tot astfel mai mulţi alde +vraam, Isaac i Iacob au văzut, de atunci, naterea zilei din noapte, fără ca individul să " dat o e'cesivă importanţă timpului său i propriei sale e'istenţe "zice, fără să " deosebit, limpede ca lumina soarelui, prezenţa sa de o prezenţă trecutăindividualităţilor i să " distins foarte clar limitele sale de limitele unor aceasta era o%individualităţii5 colectivitate a cărei cretere nu era cea a unui trib familial, ci al unui mănunchi de asemenea triburi i, pe deasupra, se întemeiase dintotdeauna. =n bună parte, pe cucerirea de su7ete, pe propagarea credinţei. ste necesar să înţelegem, mai ales în sens spiritual, a"rmaţia că +vraam, străvechiul pribeag, a fost strămoul întemeietor al tribului, i este foarte îndoielnic dacă Iosif era cu adevărat întrudit cu el prin sînge, dacă tatăl său fusese înrudit astfel cu +vraam, i anume într-o linie atît de directă cum o credeau. #ealtfel era îndoielnic i pentru ei înii, numai că penumbra contiinţei proprii i a celei generale le îngăduia să lase lucrurile nelămurite într-un fel visător i de pioasă confuzie, să ia cuvintele drept realitate i realitatea ca mai puţin decît un cuvînt i să desemneze pe caldeeanul +vraam, drept bunicul i străbunul lor, apro'imativ în spiritul în care îi spunea %frate5 lui Fot din 4anaan i %soră5 soţiei sale, ceea ce era totodată adevărat i fals. =nsă, nici măcar în vis, adepţii lui l elion nu puteau atribui comunităţii lor o unitate sau o puritate a sîngelui. #e fapt, erau un soi babiloneano-sumerian, deci, nu întru totul semit, cu in"ltraţii arabe venite din pustiu, se mai amestecaseră elemente din Jherar, din ţara Muzri i chiar din gipt, ca, de pildă, sclava Vagar, pe care însui marele conducător a socotit-o vrednică să se culce cu ea i al cărui "u s-a căsătorit, la rîndul lui, cu o egipteanăN i se cunoate necazul pe care i l-au căunat 6ebecăi soţiile hitite ale "ului ei sau, "icele unui neam care tot nu se trăgea din *ern, ci răzbătuse pînă în *iria, nu se prea tia cînd, din +sia Mică, din sfera uralo-altaică L ei, bine, despre acest necaz al 6ebecăi, prea bine cunoscut, nu mai este nevoie să spunem nimic. +numite ramuri au fost repede
retezate. ste tiut că străbunul +vraam a mai zămislit copii după moartea soţiei sale *arai, anume, fără să stea mult să aleagă, cu 4hetura, o femeie canaaneană, atunci cînd lui Isaac nu-i îngăduia să ia în căsătorie o femeie din acel neam. Knul dintre "ii 4heturei a fost Midian, ai cărui urmai i-au făcut veacul la marginea deertului arabic, la sud ţara la dom-*eir. =n părţilecăci lui sau, cum copiii lui Ismael s-aude aezat hotarul giptuluiN Isaac,aa adevăratul "u, a fost motenitor unic, în timp ce copiilor ibovnicelor li s-a astupat gura cu daruri i au fost împini spre răsărit, unde au pierdut orice legătură cu l eiion, dacă l-au cunoscut vreodată, i s-au închinat zeilor născociţi de ei. reocupări religioase, însă, i munca la elaborarea unei idei de #umnezeu, motenindu-se din generaţie în generaţie, constituiau legătura ce menţinea, în po"da amestecurilor de sînge, stirpea spirituală care, printre ceilalţi evrei, "ii lui Moab, +mmon i dom, îi însuise acest nume de trib într-un sens deosebit i mai restrîns tocmai pentru că acum, în epoca în care am intrat, începuse să lege numele său cu alt nume, cel de Israel, determinîndu-l astfel. 4ăci numele i titlul, pe care Iacob i le dobîndise cîndva prin luptă, nu fuseseră născocirea ciudatului său potrivnic. Fuptător al lui #umnezeu îi zicea un trib din deert, prădalnic i războinic, cu obiceiuri foarte primitive, din care cîteva grupe izolate, împingîndu-i prin stepă turmele de oi i capre, în căutarea păunilor, printre aezările ţinuturilor roditoare, schimbaseră viaţa lor pur nomadă pe o stare de relativ sedentarism i deveniseră, în urma propagandei religioase i a înţelegerii reciproce, o componentă a familiei religioase a lui +vraam. [eul lor, din pustia de unde veneau, pe nume Iahu, era o căpetenie războinică, turbat i aţîţător de furtuni năprasnice, un duh rău, cu care era greu s-o scoţi la capăt, cu trăsături mai mult demonice decît divine, tiranic, viclean i cu reacţii imprevizibile. oporul său smead, dealtfel mîndru de el, trăia bîntuit de temeri si spaime, dedîndu-se la ritualuri sîngeroase sau vră!itoreti, pentru a îndupleca năprăsnicia nesocotită a demonului i a o îndrepta către scopuri
folositoare. Iahu se putea năpusti, în plină noapte, fără nici un temei cunoscut, asupra unui om căruia se părea că avea toate pricinile să-i vrea binele, ca să-l sugrume L dar putea " cumva abătut de la sinistra sa intenţie prin acţiunea soţiei celui atacat, care trebuia să-i circumcidă "ul, la repezeală, cu un cuţit de piatră i mistică. să atingă#ei cu prepuţul tăiat optind o formulă traducerea ei,se'ul cît dedemonului, cît pe înţeles, întîmpină piedici pînă acum de netrecut, formula potolea gîtuitorul i-l alunga. +tît pentru caracterizarea lui Iahu. Totui, acestei divinităţi întunecate i cu totul necunoscute lumii civilizate i-a fost sortită o însemnată carieră teologică, tocmai datorită faptului că parte dintre cei ce credeau în ea au nimerit în zona concepţiei religioase a lui +vraam. 4ăci, după cum aceste familii de păstori, atrase în sorbul speculaţiei spirituale declanată de străvechiul pribeag, au întărit cu carnea i sîngele lor temelia umană ce purta tradiţia religioasă a caldeeanului, elemente ale esenţei deertice a zeului lor au pătruns, alimentînd-o, "inţa divină ce tindea spre realizare prin spiritul omului, la formarea căreia contribuiseră dealtfel prin material spiritual i prin culoare i Ksiri al răsăritului, Tammuz, cît i +donai, "ul s"iat i păstorul lui Melhisedec i al sihemiţilor săi. 8are nu i-am auzit numele, odinioară un strigăt de luptă, murmurat liric, abia articulat de buze gingae i frumoaseO +cest nume, în forma în care îl aduseseră oacheii "i din deert, cît i în prescurtările i variantele care îl puneau în legătură cu anumite aspecte ale vieţii populare canaaneene, făcea parte din sunetele prin care se încerca e'primarea ine'primabilului. 4ăci, încă din străvechimi, un loc de pe meleagurile acestea se numise %:e-tiia5, %4asa lui Ia5, nu altfel deci decît %:ethel5, %4asa lui #umnezeu5, i este dovedit că încă înaintea zilelor Fegislatorului, locuitorii din +murru, ce imigraseră în *inear, purtau nume în alcătuirea cărora intra denumirea divină de %Iave5 L ba, încă străbunul +vraam numise arborele de lîngă locul sfînt Papte fîntîni %Iahve el olam5, adică %Iahve este #umnezeul tuturor timpurilor5. &umele, însă, pe care i-l
adăugaseră războinicii beduini a lui Iahu, avea să a!ungă semnul distinctiv al unei religiozităţi mai pure i mai înalte, să desemneze sămînţa spirituală a lui +vraam, tocmai prin aceea că, în noapteatragică de pe malul Iabbocului, Iacob obţinuse ca acest nume să-i "e acordat.
!lifa9 entru oameni alde *imeon i Fevi, puternicii "i ai Fiei, faptul că tatăl lor îi cucerise, smulgîndu-l oarecum cerului, tocmai acest nume cutezător i tîlhăresc era motiv să zîmbească pe ascuns. >iindcă Iacob nu era războinic. &-ar " fost nicicînd bărbatul care să facă ce făcuse străbunul +vraam, care, văzînd otile din lam, *inear, Farsa i de dincolo de Tigru, cum năvălesc, din pricina unui tribut neplătit, în ţara Iordanului, îi pradă oraele i duc cu ei, în robie, pe Fot din *odoma, +vraam, zic, i-a adunat, cutezător, "del i hotărît, cîteva sute de argaţi, născuţi la curtea lui, precum i rubedenii întru credinţă, ce locuiau în prea!ma sa, adepţii lui lberit, ai 4elui prea înalt, i, pornind cu ei în maruri grăbite din Vebron, îi a!unse din urmă pe elamiţi i pe ceilalţi năvălitori ce se retrăgeau, pricinuind atîta neorînduială în ariergărzile lor, încît a izbutit să elibereze mulţi prizonieri i să se întoarcă acasă încununat de biruinţă, readucîndu-l pe Fot, cu mare parte din averea furată. &u, Iacob n-ar " fost în stare să săvîrească asemenea faptă, în asemenea împre!urare ar " dat gre, ceea ce i recunoscuse în sinea sa, cînd Iosif prinse să-i vorbească despre această întîmplare veche, repovestită cu plăcere. l %n-ar " fost în stare5, întocmai cum, potrivit propriei sale mărturisiri, n-ar " fost în stare să facă atunci cu "ul său, ceea ce îi ceruse #umnezeu. liberarea lui Fot ar " lăsat-o în seama lui *imeon i FeviN cînd acetia însă, scoţînd, ca de obicei în asemenea împre!urări, strigăte înfricoătoare, i-ar " înecat pe închinătorii la lună într-o
baie de sînge, el i-ar " acoperit faţa, zicînd$ %*u7etul meu să nu stea la sfat cu ei5 4ăci su7etul acesta era moale i fricosN ura silnicia, tremurAnd să nu-i cadă pradă, i era plin de amintirile unor înfrîngeri ale cura!ului său bărbătesc L amintiri care, însă, nu diminuau nici demnitatea i nici solemnitatea su7etului său, deoarece, de "ecare dată, tocmai de umilire neabătut, "zică, su7etul îi fusese mîngîiat deînoasemenea rază i un situaţii su7u al *piritului, avusese parte de o foarte consolatoare i din nou con"rmată vădire a milei divine, în faţa căreia putea, cu drept cuvînt, înălţa capul, "indcă acea milă îi zămislise su7etul i-l silise să se nască din neumilitele sale străfunduri. #ar ce se întîmplase, cînd cu lifaz, falnicul vlăstar al lui sauO lifaz era "ul acestuia cu una dintre soţiile sale hititocanaaneene, închinătoare ale lui :aal, pe care sau le adusese de multă vreme la :eereba, deviaţă, care 6ebeca, lui :etuel, avea obiceiul să spună$ %Mi-e silăide din cauza"ica "icelor lui Vet5. &ici chiar Iacob nu tia prea bine, căreia dintre aceste femei lifaz îi spunea mamăN probabil că +dei, "icei lui lon. =n orice caz, nepotul lui Isaac, foarte voinic pentru cei treisprezece ani ai săi, era un adolescent de un farmec neobinuit$ avea spiritul simplu, dar era cura!os, deschis, însu7eţit de gînduri alese, frumos la trup i su7et i îi era devotat cu o dragoste mîndră tatălui său înelat. Multe îi făceau viaţa grea$ atît încîlcitele relaţii de familie, cît i frămAntări religioase. 4ăci nu mai puţin de trei credinţe luptau săi cucerească su7etul$ l elion al bunicilor, :aalimii neamului mamei i o zeitate aducătoare de furtuni i trăgînd săgeţi, pe nume Buzah, venerată de muntenii din sud, cei din *eim i din dom, cu care sau întreţinea încă de mult legături i de partea cărora avea să treacă mai tîrziu cu totul. e lifaz îl îndurerase cumplit nesfîrita suferinţă i neputincioasa mînie a acestui om aspru, iscate de acele evenimente hotărîtoare, puse la cale de 6ebeca, în cortul întunecat al bunicului bolnav de ochi, din pricina cărora Iacob fusese silit să părăsească curtea i turmele i să fugă în străini, iar ura împotriva tînărului său unchi, binecuvîntat prin
înelătorie, îl măcină pînă la a-i pune viaţa în prime!die$ amărăciunea părea să depăească forţele "rave ale vîrstei sale. +casă, sub ochii neadormitei 6ebeca, nu se putea săvîri chiar nimic împotriva furului binecuvîntării. #ar cînd se a7ă că Iacob fugise, lifaz se repezi Ia sau i îl îndemnă, gîfîind de emoţie, să-l urmărească i să-l ucidă pe viclean. #ar sau, blestemat să "e al pustiei, era prea copleit, prea vlăguit de lacrimile amarnice pe care le vărsa din pricina sorţii sale întunecate, pentru a " gata de fapta ce i se cerea. lîngea, deoarece aa i se potrivea, deoarece plînsul corespundea rolului său. >elul său de a vedea lucrurile i de a se vedea i pe sine însui era condiţionat i statornicit de moduri de gîndire înnăscute, care-l legau, ca pe toată lumea, i care-i primiseră pecetea de la semne cosmice ale zodiacului. rin binecuvAntarea tatălui, Iacob devenise omulera lunii pline i %frumoase5, în vreme sau, aparţinea lunii negre, adică omul solar, deci omul lumiice subpămîntene, unde erai sortit să plîngi, măcar că puteai eventual agonisi mari bogăţii. #acă s-a alăturat mai tîrziu cu totul oamenilor munţilor de la miazăzi i zeului lor, a făcut-o pentru că aa i se cădea, căci sudul reprezenta, pentru spirit, lumea subpămînteană, aidoma cu pustia, în care trebuise să se retragă i Ismael, fratele vitreg al lui Fsaac. #ealtfel, cu mult înainte de a cădea sub lovitura blestemului părintesc, sau statornicise, de la :eereba, anumite legături cu locuitorii *eirului, ceea ce dovedete că binecuvîntarea i blestemul erau doar întăriri, că însui caracterul lui, adică rolul lui pe pămînt, era hotărît de multă vreme, i că sau avusese dintotdeauna contiinţa acestui rol. *e făcuse vînător, oaspe nestatornic al esurilor nesfîrite, spre deosebire de Iacob, care trăia în corturi, i era un păstor al lunii L de bună seamă sau îmbrăţiase vînătoarea dintr-o înclinaţie "rească, izvorîtă din trupul lui puternic i bărbătesc. &e-am înela, însă, i am nesocoti formaţia mitico-schematică a spiritului său, dacă ne-am închipui că simţămîntul i contiinţa lui de sine, de rolul său ca vlăstar ars de soare al lumii subpămîntene, le datora
meseriei sale de vînător. #impotrivă L sau cel puţin în asemenea măsură dimpotrivă L sau îi alesese această îndeletnicire tocmai din pricină că îi revenea, din formaţie mitică, deci, i din supunere faţă de schemă. #acă privim relaţia lui cu Iacob dintr-un punct de vedere cult L i, cu toată grosolănia sa, sau fusese oricînd gata s-o facă LLea era repetarea i actualizarea prezenţa atemporală a relaţiei dintre 4ain i +belN iarLînadică această relaţie sau era, vrînd-nevrînd, 4ain$ anume chiar în calitatea sa de frate mai mare, pe care, bineînţeles, mai recentă, legea lumii îl cinsteaN el tia însă i simţea că o preferinţă adîncă a inimii omenirii, motenită din timpuri matriarhale foarte timpurii, se îndrepta spre cel mai tînăr, spre mezin. :a, dacă o anumită poveste cu un blid de linte se cuvine să "e socotită ca într-adevăr întîmplată, i nu interpolată de urmai pentru a da înelăciunii cu binecuvîntarea un temei legitim )în ciuda acestui fapt Iacob tot putea foarte bine s-o creadă adevărată3, aparenta uurătate a lui sau s-ar putea desigur e'plica prin astfel de sentimente$ 4edînd atît de ieftin fratelui său dreptul de întîi născut, spera să cîtige de partea sa măcar simpatiile care, în mod tradiţional, reveneau, cu precădere, celui mai tînăr. e scurt, roul, părosul sau izbucni în lacrimi i se arătă hotărît împotriva oricărei acţiuni de urmărire i răzbunare. &u avea deloc chef să-l mai i ucidă pe fratele +bel, i să ducă, astfel, la e'trem o parabolă spre care oricum părinţii împinseseră întreaga lor relaţie încă de la început. #ar cînd lifaz se oferi, sau, mai curînd, ceru năvalnic să pornească el însui să-l prindă i să-l ucidă pe "ul binecuvîntat, lui sau nu-i veni în minte nici un argument contrar i încuviinţă din cap, printre lacrimi. 4ăci un nepot ucigîndu-i unchiul, însemna pentru el o încălcare favorabilă a schemei nesuferite, constituia o inovaţie istorică, putînd slu!i mai tîrziu de pildă viitorilor băieţandri-lifaz, pe el însă îl desărcina, cel puţin în ultimele consecinţe, de rolul de 4ain.
lifaz strînse, aadar, cinci sau ase oameni credincioi tatălui său i care îl întovărăeau de obicei în incursiunile sale în ţara domului, îi înarmă, din rezervele curţii, cu suliţe lungi de trestie, ce aveau deasupra unui moţ multicolor un vîrf, de asemenea foarte lung i prime!dios, sustrase, înainte de revărsatul zorilor, cîteva cămile din gra!dul Isaac, iar spre seară, ceata răzbunătoare era pe urmele luilui Iacob care, prin gri!a 6ebecăi, fusese bine înzestrat, cu doi sclavi, cămile, merinde i lucruri frumoase pentru schimb. Iacob nu uită toată viaţa spaima cumplită care-l cuprinse, cînd i se lămuri sensul acestei urmăriri. #intîi, cînd ceata abia se zărea, se linitise la gîndul că Isaac, descoperindu-i prea iute fuga, trimisese oameni după el. #ar cînd îl recunoscu pe "ul lui sau, îi dădu seama de toată gravitatea situaţiei i întreg cura!ul îi pieri. 8 goană viaţă i din pe moarte începu L un galop întinsgîturile de cămile aţîţate,pe grohăind rărunchi, întinzîndu-i orizontal alungite, într-un valvîrte! de moţuri i lunule. #ar, cum lifaz i ai săi erau mai puţin împovăraţi decît Iacob, acesta văzu micorîndu-se din clipă în clipă avansul de care îi atîrna viaţa, iar cînd primele suliţe zvîrlite începură să-i uiere pe la urechi, făcu semn că se predă i, sărind !os de pe cămile împreună cu ai lui, se prosternă cu mîinile ridicate, cu faţa la pămînt, ateptîndu-i urmăritorii. 4e de se Iacob petrecu atunci, fuîntregii lucrul cel îndurat de-a lungul lui mai vieţi,!alnic i ar i " mai fost ruinos în stare să nimicească pe veci demnitatea unei alte contiinţe de sine. Trebuia, dacă voia să trăiască L i o voia cu orice preţ, dar cum se cuvine s-o repetăm cu stăruinţă, nu dintr-o mielie de rînd, ci "indcă el, Iacob, era binecuvîntat, "indcă făgăduinţa lui #umnezeu făcută lui +vraam era asupra cretetului său L deci, dacă voia să trăiască, trebuia să încerce să potolească mînia clocotitoare a adolescentului, a nepotului său, celui cu atît mai tînăr decît el, mai pre!os i în ierarhia familială, care mai ridicase
spada asupra sa L i nu numai o singură dată L aadar, trebuia să încerce să-l înduplece cu implorări, în!osiri, lacrimi, linguiri, apeluri tînguitoare la mărinimia sa, prin mii de dezvinovăţiri, pe scurt$ să-i arate că, într-adevăr, nu merita truda să în"gă spada în asemenea grămă!oară de nenorocire. 4eea ce făcu întocmai. *ărută ca apucat în aer pumni de ţărînă, care-i căzupicioarele pe cap, iar7ăcăiandrului, gura îi turuia zvîrli întruna blestemînduse, con!urîndu-l, implorîndu-l ca pe #umnezeu, cu o iuţeală pe care spaima cumplită o făcea ameţitoare, menită i, într-adevăr în stare, să reţină de la o acţiune rapidă mintea adolescentului, uluit de asemenea puhoi de vorbe i dibăcie în e'primare. #orise oare, cumva, el, înelăciuneaO 8 pusese la cale sau măcar o născocise elO *ă i se arunce maţele la "are, dacă vreodată măcar s-a gîndit la una ca asta &umai mama, bunica, le-ar " urzit i nici vrutnu peera toate, dintr-o nesăbuită, de care dînsul vrednic, dare'agerată el, Iacob, dragoste s-ar " împotrivit din răsputeri planului ei, arătîndu-i chiar cît de mare i cumplită ar " prime!dia ca Isaac să descopere totul i să-l blesteme nu numai pe el, ci i pe ea, multprea-iscusita 6ebeca. *ă nu se uite cu cîtă stăruinţă deznădă!duită îi înfăţiase mamei sale purtarea stingherită i ruinată pe care va " silit s-o aibă în faţa preacinstitului chip al fratelui său, născut întîi, dacă uneltirea cumva ar izbuti. &u cu inima uoară, nici cu bucurie i nici cu cura!, vai, ci tremurînd, ovăind, a intrat în cortul tatălui i iubitului bunic, purtînd vemintele de sărbătoare ale lui sau, cu blana înfăurată după gît i pe braţ, pentru a-i duce lui Isaac blidul cu carnea de ied i cupa cu vin. *udoarea îi curgea pe pulpe de spaimă i deznăde!de, iar glasul i s-a stins în gîtle!, blana îl strîngea de gît, în clipa în care bătrînul orb, cerîndu-i să-i spună numele, l-a pipăit, adulmecîndu-l L dar 6ebeca nu uitase nici măcar să-l ungă cu mireasma 7orilor de cîmp, folosită de sau. l, un înelătorO &u, era mai curînd victima vicleniei femeii, ca +dam ademenit de va, prietena arpelui +h, lifaz, copilandrul, să nu aibă cît o trăi încredere în sfaturi de femeie, i facă-se să trăiască
multe sute de ani i mai mult încă, i să tie să ocolească capcanele ce i le va pune în cale viclenia muierească l, Iacob, căzuse în capcană i se sfîrise cu el. :inecuvîntat, elO #ar, mai întîi, ce putea să însemne o binecuvîntare părintească dată în felul acesta, adică pe furate, luată prin vicleug, fără măcar dorinţa i voinţa celui ra căruia îi era datăO Maisa, putea avea vreun preţ i vreo greutateO e"caceO )în sinea el, Iacob, tia foarte bine că :inecuvîntarea rămîne :inecuvîntare, i că a sa avea toată greutatea i era întru totul valabilă, întreba doar aa, ca să-l zăpăcească pe lifaz.3 Pi în al doilea rînd$ a dat el, Iacob, cumva vreun semn că ar năzui să tragă foloase de pe urma acestei păcătoenii, că ar vrea, binecuvîntat "ind, să se lăfăiască în casă i să-l îndepărteze pe sau, stăpînul săuO +h, pentru nimic în lume, ci tocmai dimpotrivă Iată că lasă de bunăvoie locul fratelui său, i chiar 6ebeca, plină de remucări, l-a gonit de acasă, iar el s-a pornit spre meleaguri străine, în surghiun, drept spre lumea subpămînteană, hotărît să nu se mai întoarcă niciodată, căci soarta sa va ", de azi înainte, să plîngă plînsul cel venic e el voia lifaz să-l străpungă cu spada, lifaz, puiul de porumbel cu zborul luminos, tăuraul de la munte în toată puterea sa, splendidul ţap al antilopeiO +cum, de cînd #umnezeu i-a pus în vedere lui &oe că va cere socoteala pentru vărsarea de sînge omenesc, i cînd azi lucrurile nu se mai petrec ca în zilele lui 4ain i +bel, ci în ţară domnesc legi a căror încălcare ar " foarte prime!dioasă, chiar i pentru tînăra i aleasa făptură a lui lifaz #e aceasta se îngri!ora însă, el, unchiul îndea!uns pedepsit, i dacă deci acum, nimicit i sărăcit, va pleca într-o ţară în care nu va " decît un străin i un argat, măcar lifaz să "e plin de noroc i mama lui binecuvîntată între copiii lui Vet, pentru că "ul ei i-a oprit mîna de la vărsarea de sînge i su7etul de la fapta rea... Uorbele lui Iacob, hăituit de frică, atîta se îmbulzeau, tumultoase, rugătoare, bătîndu-i-se la gură, cerind mila, încît, lifaz, minunîndu-se, simţi cum capul începe să-i vî!îie de asemenea vuiet. *e ateptase să dea de un tîlhar bat!ocoritor i
găsise un nenorocit, a cărui umilire părea să restabilească întru totul demnitatea lui sau. 4opilandrul lifaz era bla!in, cum era, de fapt, i tatăl lui. Kn sentiment arzător înlocui repede altul în su7etul său, mărinimia luă locul mîniei, încît, deodată, strigă că sa hotărît să-i cruţe unchiul, la care, acesta, vărsînd lacrimi de bucurie, sărută, la întîmplare, peiapucate, tivulscîrbă vemintelor, mîinile iîipicioarele. *tinghereala o oarecare se amestecară în buna dispoziţie a 7ăcăiandrului. *e necă!i pe dată un pic de lipsa lui de statornicie i, hotărî, brutal, să i se predea tot ce avea fugarul asupra sa, întrucît ce îi dăduse 6ebeca pe ascuns unchiului, i-ar aparţine celui !ignit, lui sau. Iacob încercă să schimbe i această hotărîre, cu alt puhoi de vorbe, însă lifaz se răsti la el, dispreţutior i puse să "e atît de bine despuiat, încît, într-adevăr, nu-i mai lăsă decît viaţa. Uasele de aur sau de argint, chiupurile cu untdelemn de soi i cu vin, salbele i brăţările de malahită i cornalină, tămîia, acadelele cu miere, dimpreună cu celelalte cîte mamă-sa i le dăduse să le ia cu sine, ca stofe i pînzeturi L toate trebuiră predate lui lifazN chiar i cei doi sclavi fugiţi de acasă, dintre care imul avea umărul însîngerat de o suliţă, fură siliţi să se întoarcă, împreună cu cămilele lor L i abia după aceea i se îngădui lui Iacob să-i continue calea sa întunecată spre răsărit, cine tie în ce stare de spirit, singur, numai cu cîteva ulcioare cu apă, legate de a.
"idicarea ca+ului =i salvase viaţa, scumpa sa viaţă predestinată, pentru #umnezeu i viitor L ce cîntărea, faţă de aceasta, aurul i cornalinaO +ici viaţa conta în primul rînd, i, la drept vorbind, tînărul lifaz fusese tras pe sfoară într-un fel mult mai răsunător decît tatăl lui, dar cu ce preţ =l costase pe el, Iacob, ceva mai mult decît lucrurile cu care pornise la drum L fusese despuiat cu
totul de onoarea sa de bărbatN i nimeni nu putea " mai copleit de ruine, decît el, care se prosternase, i se văicărise plîngînd în hohote, cu chipul răvăit de lacrimi i mîn!it de praf, în faţa unui neisprăvit, căruia abia îi dădeau tuleiele. Pi apoiO îndată după asemenea umilire ce va "O =ndată, chiar după umilire, sau cîteva ore mai tîrziu, spre seară, sub lucirea stelelor, sosi la locul Fuz, o aezare pe care n-o cunotea defel, aa cum nu cunotea nici restul ţinutului, care se întindea pe una dintre colinele ce coborau în terase, plantate în cea mai mare parte cu viţă de vie, alcătuind un peisa! unduios. 4ele cîteva case cubice ale satului erau strînse grămadă la !umătatea povîrniului străbătut de poteci, iar cum un glas lăuntric îl sfătui pe călătorul sărăcit să-i petreacă aici noaptea, îi îndemnă cămila, încă mirată i îndărătnică de păţania violentă i !alnică, să urce colina, simţindu-se întrucîtva ruinat i faţă de animal. =l adăpă la fîntîna din afara zidurilor de lut,chiar i spălînduse pe obra!i, terse urmele care-i vădeau ruinea, ceea ce îi îmbunătăţi simţitor dispoziţia. *e feri totui să ceară găzduire locuitorilor din Fuz, căci se simţea ca un ceretor i, apucînd de căpăstru averea lui vie, tot ce-i rămăsese, o mînă dincolo de sat, pînă la vîrful teit al colinei, iar ce văzu acolo îl făcu să deplîngă faptul că nu a!unsese aici mai curînd, la timp. 4ăci un cerc de piatră sacru, un ghilgal, făcea din loc un refugiu, iar tînărul lifaz, tîlharul de drumul mare, ar " fost neputincios împotriva celui ce ar " stat acolo. =n mi!locul ghilgalului se înălţa o piatră neobinuită, neagră tăciune, în formă de con, evident căzută din cer, în care dormitau puteri astrale. 4um înfăţiarea ei amintea de mădularul zămislirii, Iacob înălţă ochii i mîinile cu credinţă i se simţi i mai întărit. *e hotărî să rămînă acolo peste noapte, pînă ce ziua o va sorbi din nou. +lese, pentru căpătîi, una dintre pietrele care alcătuiau cercul. Vai, îi spuse el, tu, bătrînă piatră mîngîietoare, hai i ridică numai pentru o noapte capul celui ce nu-i a7ă pacea +poi,
acoperind-o cu tulpanul, se întinse, cu capul ridicat spre monolitul falic căzut din cer, mai clipi puţin la stele i adormi. +tunci se iscară lucruri mari, atunci i se întîmplă, atunci, în miez de noapte, după cîteva ore de somn prea adînc, capul îi fu în adevăr ridicat din orice ruine, spre cea mai minunată vedenie, în care se îngrămădeau toate cîte întruchipau în su7etul lui noţiunile regalităţii i divinităţii, iar su7etul, umilitul, zîmbind în taină de propria-i umilire, se întindea tot mai mult, ca o mîngîiere i o întărire, în spaţiul visului său... #ar nu se visă într-alt loc. 4hiar i în vis stătea culcat, dormind cu capul rezemat. =nsă printre pleoape pătrundea o strălucitoare, nemaipomenită splendoareN vedea prin ele, vedea :abelul, vedea cordonul ombilical care lega pămîntul de cer, i scara ducînd către cel mai solemn palat, cu trepte de foc, nenumărate i largi, pe care se a7au paznici astrali, i balustrada uriaă Treptele a scării ce supremul i scaun al #omnului. nuurca erauspre nici de piatră, templu nici de lemn i nici din vreo materie pămînteascăN păreau dintr-un metal incandescent, construite din văpaia astrelorN iar scînteierea stelară se răspîndea peste pămînt în fîii nemăsurat de largi, intensitatea luminii crescînd, cu înălţimea i depărtarea, la străluciri uluitoare, de neîndurat pentru ochiul deschis, de privit decît doar prin vălul pleoapelor lăsate. >iare cu chip de om, împodobite cu pene, heruvimi i vaci încoronate, cu chipuri de fecioară i cu aripi, stăteau încremenite, de amîndouă părţile, privind drept înainte, iar spaţiul dintre picioarele lor, întinse oblic înainte i îndărăt, era plin de plăci de aramă pe care pîlpîiau formule sacre. [ei-tauri, ghemuiţi, cu fruntea încinsă cu iraguri de perle i cu perciuni la fel de lungi cît barba, cîrlionţată i răsucită la vîrf, întorceau capul în afară i priveau, linitiţi, pe sub genele lungi, la cel ce dormea, i cu ei alternau lei ce stăteau în coadă, cu pieptul bombat acoperit cu smocuri de 7ăcări. ăreau să scoată văpăi din boturile larg deschise i pătrate i îi zburleau mustăţile de sub "oroasele nări. rintre "are forfoteau, pe toată lărgimea scării, slu!itori i crainici, urcînd i coborînd într-un ritm
lent de dans, însu7eţit de fericitele legi ce mică astrele. Ueminte acoperite cu semne scrise, ascuţite, le ascundeau partea de !os a trupului, iar piepţii le păreau prea moi pentru a " de 7ăcău i prea mici pentru a " de femeie. 4u braţele ridicate, ţineau cupe pe cretet sau purtau cîte o tablă pe care, cu un gest, o arătau cu degetulN cîntau harpe,cutremurau din 7aute, băteau chimvale,mulţi iar înînsă spatele lordin cîntăreţi spaţiul tobe cu i glasurile lor subţiri, metalice i aplaudau în tact. +stfel vuia i răsuna, cît era de mare, *cara lumii, năpădită de un uvoi de sunete armonioase ce coborau i urcau către lumina cea mai aprinsă, unde, în pisc, se găsea îngusta boltă de foc i poarta palatului, cu stîlpii i înaltele ei metereze. *tîlpii erau din cărămizi de aur, pe care se vedeau "are cu solzi, avînd în faţă labe de leopard i în spate picioare de vulturi, iar de amîndouă părţile porţii, învăluite de limbi de foc, stăteau "are cu picioare de taur, purtînd pe cretet o împătrită coroană de coarne i avînd ochii de pietre preţioase i barba inelată, strînsă în mănunchiuri pe obra!i. #inaintea lor era !ilţul uterii *uverane i scăunelul de aur al picioarelor sale, iar în spate, un bărbat cu arc i tolbă ţinea un evantai cu coada lungă deasupra tiarei uterii. Uemîntul uterii era ţesut din raze de lună i tivit eu fran!uri de 7ăcări. 8 forţă uriaă se vădea în braţele-i vîn!oase, în una dintre mîini ţinea emblema vieţii, iar în cealaltă, un potir. :arba albastră îi era legată cu fîii de aramă, iar sub înaltele sprAncene arcuite, chipul lui ameninţător mărturisea o aprigă bunătate. =n faţa tronului mai sta un bărbat cu o coroană lată pe cap, care semăna a vizir, a cel mai apropiat slu!itor al GilţuluiN acesta, privind în faţă uterea *uverană, i-l arăta cu palma deschisă pe Iacob, ce dormea pe pămînt. +tunci #umnezeu făcu un gest de încuviinţare i călcă apăsat cu piciorul lui vîn!os, iar căpetenia slu!itorilor se aplecă repede să tragă la o parte scăunelul, ca #omnul să se poată ridica. Pi, părăsind tronul, #umnezeu întinse semnul vieţii către Iacob i trase atît de adînc aer pe nări, încît pieptul i se um7ă. Iar glasul lui minunat răsună printre psalmi i muzica astrală a celor
ce urcau i coborau, contopindu-se într-o armonie puternică i dulce. Pi #umnezeu zise$ %u sînt u sînt #omnul lui +vraam, al lui Isaac i al tău. e tine, Iacobe, cade acum privirea mea, cu o bunăvoinţă ocrotitoare ce străpunge depărtările, căci vreau să fac sămînţa ta multă cît pulberea pămîntului, vei " binecuvîntat printre i vei porţile Te voi apăra itoate te voiseminţiile iubi, oriunde veistăpîni pribegi, i te dumanilor voi întoarcetăi. bogat pe pămAntul pe care dormi i nu te voi părăsi nicicînd. u sînt i vreau5 +a se pierdu glasul *uveranului în armonie, i Iacob se trezi. 4e mai arătare fusese asta i ce ridicare a capului Iacob plîngea de fericire, rîdea de lifaz i, învîrtindu-se sub stele, în mi!locul cercului făcut din pietre, privi bolovanul care îi ridicase capul pentru asemenea arătare. %4e fel de loc o " acesta, îi zise el, unde m-aemoţie, adusO5 tremura =nfriguratdin de tot răcoarea dar i de ceaîntîmplarea mai puternică trupul.nopţii, %e bună dreptate, tremur, îi mai zise el, pe bună dreptate Focuitorii Fuzului abia bănuiesc ce este într-adevăr cu locul acesta, căci l-au prefăcut, este drept, într-un refugiu, în!ghebînd aici un ghilgal, însă ei nu presimt nici pe departe, ca i mine, dealtfel, cu puţină vreme mai înainte, că aici este un Foc al rezenţei, oarta măreţiei, cordonul care unete pămîntul cu cerul5 4u aceste gînduri mai dormi cîteva ore, căzînd într-un somn adînc i mîndru, plin de un rîs tainic, iar în zori se sculă, coborî spre Fuz, i se opri în faţa magherniţelor tîrgului. 4ăci ascunsese într-o cută a cingătoarei un inel cu sigiliu din lapislazuli, de un albastru-închis, de care argaţii lui lifaz nu izbutiseră să dea. îl vîndu la un preţ mai mic decît făcea, pe ceva hrană uscată i cîteva ulcioare de untdelemn, căci avea nevoie de untdelemn pentru a săvîri ceea ce avea de gînd i socotea că este de datoria sa. Pi, înainte de a se porni spre răsărit i spre apa &aharinei, se mai urcă încă o dată pînă la locul unde avusese visul, ridică în picioare piatra pe care dormise, i turnă peste ea, din belug, untdelemn, zicînd$ %:ethel, :eth-el, nu Fuz se va numi de azi înainte locul acesta, căci este
lăcaul rezenţei, i #umnezeu cel atotputernic s-a dezvăluit celui umilit i i-a întărit peste măsură inima. 4eea ce a strigat l în sunete de harpe, cum că urmaii mei vor " nenumăraţi cît pulberea pămîntului i că numele meu va birui, înălţat în slăvi, este desigur nesăbuit i întrece orice măsurăN dar dacă l va sta alături dedacă-mi mine, aa a făgăduit i-mi vasă-mi păzi paii petrupul pămînt străin, i va cum da pîine i un vemînt acopăr imi va îngădui să mă reîntorc teafăr în casa lui Isaac, atunci să "e l #umnezeul meu i nimeni altul, i-i voi da zeciuială din tot cemi va dărui. Iar dacă, pe deasupra, se va împlini făgăduiala prin care mi-a întărit inima peste măsură, din această piatră i se va face un altar sfînt, la care neîncetat să i se aducă hrană i mereu să "e arse afumături sărate pentru nările sale. 4e am rostit este un legămînt i o făgăduială în schimbul celor pe care le-am primit, iar acum, #umnezeu atotputernicul să facă ceea ce va socoti că-i mai potrivit intereselor sale.5
!sau +a s-au petrecut lucrurile cu măreţul lifaz, care nu era decît doar un biet băietan în comparaţie cu Iacob, victima umilită a tru"ei saleN acesta, dispunînd de rezerve su7eteti nebănuite, de care lifaz nici nu avea habar, iei biruitor, !ucîndu-se oarecum, din umilirile pe care i le putuse impune un băiat, căci el avea totdeauna revelaţia tocmai în împre!urările cînd !alea era mai mare. 8are cu tatăl lui lifaz, lucrurile s-au întîmplat altfel decît cu "ulO &e referim la întîlnirea aceea cu sau însui, de care l-am auzit pe Iacob pomenind în convorbirea de la fîntînă. &umai că, atunci ridicarea capului i marea întărire a inimii avusese loc la eniel, în noaptea înfricoătoare, cînd îi cucerise numele, carei cam făcea să zîmbească pe *imeon i Fevi. urtînd acest nume, "ind adică dinainte biruitor, l-a înfruntat pe fratele său L
simţindu-se, deci, în adîncul lui, apărat împotriva oricărei umilinţe care s-ar putea cumva dovedi de neînlăturat, apărat i împotriva nedemnităţii propriei sale frici de o înfruntare în care inegala "re a gemenilor avea să se a"rme atît de grăitor. &u tia în ce stare de spirit se apropia sau, pe care chiar el îl anunţase printr-un sol, pentru că o lămurire a relaţiilor părea neapărat necesară. +7ase doar, prin iscoadele sale, că acela îl întîmpina în fruntea a patru sute de luptători L ceea ce putea însemna i o mare cinstire, ca răspuns la umilitoarele linguiri pe care avusese gri!ă să i le transmită, dar poate i o mare prime!die. l îi luase toate măsurile. +scunsese ce avea mai scump, adică pe 6ahila i pe "ul ei, doar de cinci ani, în spate, la animalele cu samare, iar pe #ina, "ica sa, avută cu Fia, o culcase ca pe o moartă, într-o ladă în care cît pe ce să se înăbue, ceilalţi copii veneau în lor, urma împreună cu mamele lorN ibovnicele, vlăstarele le lui, pusese în frunte. #e asemenea, ealonasecuvitele de dar, astfel încît ciobanii mînau, în faţa sa, cele două sute de capre i ţapii lor, tot atîtea oi i berbeci, treizeci de cămile care alăptau, patruzeci de vaci, zece !unci i douăzeci de măgăriţe cu măgăruii lor. usese să "e mînate în turme diferite i la intervale, astfel încît sau, la "ece turmă peste care ar " dat i ar " întrebat a cui este, să " a7at că era vorba despre daruri pentru el, stăpînul, de la Iacob, sluga sa. +a se i făcu. Pi chiar dacă, plecînd de pe muntele *eir, atitudinea lui sau faţă de pribeagul ce se întorcea acasă mai era ovăitoare, îndoită i neclară chiar pentru sine însui, atunci cînd, pentru prima dată, îl revăzu, după douăzeci i cinci de ani, pe fratele lui Iacob, se i a7a în cea mai bună stare su7etească. Tocmai această voioie însă îl impresionă foarte neplăcut pe Iacob, dei făcuse tot ce-i stătuse în puteri s-o stîrnească, i abia îi dădu seama că, cel puţin deocamdată, nu mai avea a se teme, că îi i veni greu să-i ascundă dumănia faţă de zgomotoasa bunăvoinţă a acestui descreierat de sau. Pi Iacob nu uită
niciodată întîlnirea dintre ei... e vremea aceea, gemenii 6ebecăi aveau cincizeci i cinci de ani L %iarba înmiresmată5 i %buruiana cu spini5 după cum li se mai spunea, încă de pe cînd erau băieţi, în ţinutul dintre Vebron i :eereba. #e fapt, %iarba înmiresmată5, acest Iacob cu pielea netedă, nu se purtase niciodată foarte tinerete L trăit mult prin corturi, băiatul arătase întotdeauna pios,mai meditativ i s"os. +cum, însăsebărbat în plinătatea anilor, trecut prin multe, Iacob a!unsese demn datorită tocmai întîmplărilor vieţii sale, copleit de preocupări spirituale i încărcat de bunuri ce se tot înmulţiseră L în timp ce sau, dei încărunţit ca i fratele lui, părea să " rămas acelai băiat necioplit, ters i năuc de odinioară, trecînd de la văicăreli ţipătoare la o nepăsare animalică, ba, nici la chip nu se schimbase defel, după cum maturizarea "zionomică a ma!orităţii prietenilor notri din tinereţe, constă în aceea că le apare o barbă i cîteva zbîrcituri pe obrazul lor de adolescent, care a!unge, astfel, un chip de băietan cu barbă i zbîrcituri, fără să dobîndească nimic altceva nou. =n timp ce sau se apropia, Iacob auzi întîi cîntul lui din 7uier, atît de familiar altădată, modulaţiile grave i ascuţite ale naiului său, un mănunchi de 7uiere de trestie de diferite lungimi, prinse între ele cu legături petrecute de-a curmeziul L un instrument drag muntenilor *eirului, poate născocit de ei. sau îl preluase de timpuriu de la acetia i se pricepea să cînte din el foarte artistic, cu buzele lui groase i răsfrînte. Iacob urîse de totdeauna idilismul prostănac i sălbatic al acestei muzici, al acestui smintit, iresponsabil ti-rii-li, obinuit în ţara de la miazăzi, deci în ţara subpămînteană, încît, auzindu-l iarăi sunîndu-i în urechi, simţi căl năpădete dispreţul. e lîngă asta, sau mai i dănţuia. 4u naiul la buze, arcul în spate i o fîie de piele de capră în !urul coapselor L alt vemînt "ind, dealtfel, de prisos, căci o blană de păr îi cădea literalmente de pe umeri, în laţe cenuii-rocate L cu urechile ascuţie i nasul turtit deasupra buzei superioare spîne, sau dănţuia i ţopăia pe cîmpia întinsă, venind pe !os în întîmpinarea fratelui său, înaintea carelor i a otenilor, cîntînd din nai i
făcîndu-i semne tot mai dese, rîzînd i plîngînd, în vreme ce Iacob, cu su7etul plin de dispreZ și ruine, milă i dezgust, gîndea în sine ceva care s-ar " putut e'prima cam prin$ %#umnezeule atotputernice5 #ealtfel i el coborî de pe asin, cît îi îngădui de repede oldul um7at, i su7ecîndu-i poalele talarului, se grăbi, ontîcăind, să de iasăel,înîncepu întîmpinarea măsură ce se apropia să-i deaţapului toate muzical, semnele iar de pe respect i supunere ce i le propusese de la început i pe care, după biruinţa din ceas de noapte, i le putea îngădui fără o adevărată !ignire a demnităţii sale. =n po"da durerilor, se prosternă de apte ori i mai bine, ridicînd mîinile deasupra capului plecat i, cînd fu aproape de sau, i se aruncă la picioare, lipindu-i fruntea de labele lui, iar cu palmele îi pipăi mîngîietor pînă peste genunchi picioarele pline de smocuri zbîrlite de păr, în vreme ce buzele îi repetau, fără contenire, cuvintele care trebuiau să mărturisească i să arate că, în ciuda binecuvîntării i a blestemului, legăturile dintre ei îi sînt neapărat prielnice lui sau, i trebuiau să-l linitească i să-l împace$ %*tăpînul meu u, sluga ta5 sau se purtă, însă, nu numai împăciuitor, dar i drăgăstos peste toate ateptările i, în primul rînd, ale lui proprii, căci vestea reîntoarcerii fratelui său îl cufundase într-o frămîntare vie i nedesluită, care cu cîteva clipe înaintea întîlnirii, ar " putut să se schimbe, uor, mai curînd în mînie, decît în înduioare. 4u forţa, îl ridică pe lacob din praf i, suspinînd, îl strînse tare la pieptu-i păros, sărutîndu-l pe obra!i i pe gură, încît celui astfel îndrăgit îi fu curînd prea de a!uns. Totui, i lacob plînse L parte, pentru că cedase încordarea datorată îngri!orării i fricii, parte, din slăbiciune nervoasă i, gîndind asupra timpului, vieţii i sorţii oamenilor. %>rate al inimii mele >rate al inimii mele5 bîiguia sau printre sărutări, adăugind$ %*ă uităm totul *ă dăm uitării toate mieliile5 Lo generozitate necuviincios de limpede, mai curînd de natură să-i sece imediat lacrimile lui lacob, decît să le facă să curgă i mai din inimă L, ca, apoi, să înceapă cu întrebările, amînînd tocmai pe cea care-i stătea mai mult la inimă, adică
întrebarea în legătură cu turmele trimise de Iacob, peste care dăduse pe drum, i, ridicînd sprîncenele stufoase, întrebă de femeile i copiii de pe cămile, dindărătul lui Iacob. *e dădură deci !os i aa începură prezentările$ astfel se închinară, înaintea bărbatului păros, întîi ibovnicele i cei patru copii ai lor, apoi veni rîndul cudulci, cei ase copii aicu ei,Iosif, i, laadui urmă,tocmai se înfăţiă 6ahila, cea cuFiei ochii împreună de la icoada convoiului, iar sau, răspunzîndu-le tuturor la salut, îi purtă de "ecare dată naiul pe buzele cărnoase i răsfrînte. Făudă frumoasa înfăţiare a copiilor i sînii femeilor, i după ce vorbi, foarte mirat, cu glas tare, de ochii bolnavi ai Fiei, îi dărui un balsam edomit, făcut din ierburi, ca să-i aline ochii, ca de obicei um7aţi, lucru pentru care ea îi mulţumi i, stăpînindu-i mînia din su7et, îi sărută degetele picioarelor. &icise măcar de suprafaţă între fraţi nulorera +mîndoi silirăînţelegerea să întrebuinţeze cuvintele copilăriei i uoară. nu le găseau decît anevoieN căci sau vorbea acum dialectul aspru al oamenilor din *eir, care, prin amestecuri din vorbirea pustiului *inai i din cea a midianiţilor, se deosebea de cel al locului copilăriei lor, în vreme ce Iacob se învăţase în ţara &aharaim să vorbească a??adiana. 4ei doi se descurcau mai mult cu gesturi, dar, în privinţa turmelor atît de frumoase i grase ce o luaseră înainte, sau se pricepu foarte bine să-i arate curiozitatea, iar, cum făcea mofturi să primească bogatul dar, cînd Iacob îl lăsă a înţelege că nădă!duia să "e iertat în faţa stăpînului său, dovedi bună-cretere. sau dădu acestor nazuri forma unei nepăsări faţă de avere, bogăţie i astfel de buclucuri. L +h, frate al inimii mele, nu, asta-i curată prostie e'clamă el. Ia-le, ţine-le, păstrează-le, îţi întorc darul, n-am nevoie de aa ceva ca să uit de vechea ta mielie murdară i să-mi alin suferinţa. +m uitat-o, m-am alinat, m-am împăcat cu soarta i sînt mulţumit. 8are îţi închipui că, noi, oamenii de acolo, din Yara de !os, stăm toată ziua ursuzi i cu nasul pleotitO Vaida-de i hop i
aa, ce gînduri anapoda &oi, vezi bine, nu facem pe trufaii, nu ne îmbrobodim cu binecuvîntări, nu dăm ochii peste cap, însă trăim i noi în felul nostru foarte voios, te rog să mă crezi. Pi nouă ne e dulce să ne culcăm cu o femeie, i inima noastră tie de dragoste de puiet 4rezi tu, cumva, că blestemul pe care ţi-l datoresc ţie, punga iubit,de m-a făcut +sta să a!ung un "ceretor rîios în ţara domului i un lihnit foameO ar mai lipsit *înt stăpîn i mare acolo, printre vlăstarele *eirului +m vin mai mult decît apă, miere din belug, i untdelemn, i fructe, iar grîu i orz am mai mult decît pot mînca. 8amenii mei îmi dau momeală pentru păsările răpitoare i îmi trimit, zilnic, pîine i carne i păsări frumoase, gătite pentru masa mea, i am vînat cît poftesc, "e doborît chiar de mine, "e ucis de ei anume pentru mine, în pustie, cu cîinii lor, iar mîncăruri din lapte mi-aduc că am rîgîieli !umătate noapte. #aruri, mieO Turme de vite, ca să-mi închizi ochii, drept ispăire a smintitei ticăloenii puse la cale de tine i de femeia aceeaO =mi rîd de toate, i uite 7uier L triluli L începu el, plimbîndu-i buzele pe nai. 4e nevoie e de daruri între noiO Inima e totul i inima mea a iertat i a uitat vechea, prescrisa ticăloenie i cum te-ai maimuţărit în faţa bătrînului, cu blană de ţap înfăurată pe mădulare, ca să-mi semeni, măscărici nebun ce eti, de trebuie să i rîd acum de asta la bătrîneţe, măcar că la vremea aceea am vărsat lacrimi de sînge i l-am mai trimis i pe lifaz după tine, spre marea ta spaimă, ei, tu, bătaia de de !oc al femeilor Pi iar începu să-i sărute fratele, plescăindu-i buzele pe obra!ii lui, ceea ce Iacob răbdă greu, fără a mai întoarce strîngerile în braţe i manifestările de dragoste. Uorbele lui sau îl scîrbeau foarte, le găsea tare nepotrivite, smintite i dezmăţate, i tot timpul nu făcu decît să se gîndească în ce fel să scape cît mai iute de această rudă străină, să se descotorească de sau, dar nu fără ca, mai înainte, să se achite pe veci, faţă de el i să " răscumpărat, încă o dată, dreptul de întîi născut, silindu-l să primească tributul, lucru de care sau nu cerea decît să "e
convins. Krmă un nou val de politeţuri, de plecăciuni, de propuneri stăruitoareN cînd, în sfîrit, sau se învoi să primească darul din mîna fratelui său i să se bucure de el, omul de ispravă dintr-însul fusese cîtigat cu toată inima de cel binecuvîntat i era mult mai sincer i mai temeinic pornit pe împăcare, decît voia Iacob s-o primească. L +h, frate al inimii mele, e'clamă sau, de acum încolo să nu mai pomenim de vechea, scîrnava ta nelegiuire 8are n-am ieit din trupul aceleiai mame, unul după altul, adică aproape în acelai timpO 4ăci tu, cum tii, te-ai prins de călcîiul meu, aa că eu, "ind mai voinic, te-am tras la lumina zilei. &e-am ciondănit puţin i în pîntecul mamei, precum ne-am ciondănit i afară, dar să nu ne mai gîndim la toate astea #e acum vom trăi frăţete, în faţa lui #umnezeu, ca nite gemeni adevăraţi, vom mînca din aceeai strachină i niciodată nu ne vomîmpreună mai despărţi Vai, deci, să pornim spre *eir, i să locuim acolo %Mulţumesc gîndi Iacob. *ă a!ung i eu ţap cu nai în ţara domului i să trăiesc de-a pururi alături de tine, bădăraneO +h, nu, #umnezeu nu gîndete astfel, iar su7etul meu, nici atît. Uorbele tale îmi sună atît de neplăcut în urechi, n-au nici cap, nici coadă, căci ceea ce s-a petrecut între noi este de neuitat. #a, de "ecare dată cînd îţi plescăie limba, tu singur îmi aminteti de toate cîte s-au întîmplat între noi, i totui, îţi închipui, în prostia ta, că vei " în stare, vreodată, să le uiţi i să le ierţiO5 L 4uvintele stăpînului meu, zise el cu glas tare, mă încîntă, i "ecare vorbă pe care o rostete răspunde celor mai tainice dorinţe ale slugii sale. #ar stăpînul meu vede prea bine că duc, împreună cu mine, copii, unii dintre ei foarte tineri, alţii chiar i mai mici, cum este acesta, aici de faţă, numit Iehosif, care n-are decît cinci ani, i drumul nu-i prieteN pe deasupra, #umnezeu ma încercat cumplit, căci port în ladă o copilă, pe fata mea moartă, i ar " să dau dovadă de o neiertată lipsă de pietate, dacă, "ind silit să merg grăbit, a lovi-o de pietrele drumului, fără să mai
pomenesc de mieii i de viţeii care încă mai sug. Toţi mi s-ar prăpădi, dacă n-am să "u cu cea mai mare băgare de seamă. #e aceea, stăpînul meu să binevoiască s-o ia înainte, iar eu voi veni încet în urma lui, potrivindu-mi paii cu puterile vitelor i ale copiilor, i, astfel, voi a!unge, puţin mai tîrziu, în munţi, la *eir, unde vom trăi de-a pururi, în cea mai deplină frăţietate. ra un refuz vădit, dar în cea mai dibace formă, iar sau, holbînd ochii mari, îl i înţelesese întocmai. Totui, mai făcu încă o ultimă încercare, propunîndu-i lui Iacob să-i lase cîţiva dintre oamenii lui pentru a-l însoţi i apăra la nevoie. #ar acesta îi răspunse că ar " de prisos, numai să găsească îndurare în faţa #omnului său L cu aceasta vădindu-se că învoiala dată nu fusese decît un fel de a vorbi. +tunci, sau ridică din umeri, întoarse spatele său păros acestui frate isteţ i viclean, i se porni cu turmele droaia, apoi, întorcîndu-se munţii lui. Iar Iacob pe îl mai un timp, i ovăind, cu primulînprile!, o coti, apucînd alt urmă drum.
4+IT8FKF T6I etița #eoarece atunci a a!uns la *ihem, este potrivit să se povestească aici peripeţiile i încurcăturile grele ale acelui popas, aa cum s-au petrecut de fapt, cu recti"carea, deci, a acelor cîtorva mici îmbunătăţiri aduse adevărului, la care s-a găsit de cuviinţă să se procedeze mai tîrziu, în %convorbirile frumoase5, atunci cînd se întreba$ %Ptii cum s-a întîmplatO5 i se răspundea$ %#a, tiu prea bine5, îmbunătăţiri cu care acele episoade au intrat în tradiţia seminţiei i în cea a lumii. #acă redăm evenimentele rele i, în cele din urmă, sîngeroase de atunci, rămase întipărite în faţa e'presivă i obosită, de moneag, a lui Iacob, pe lîngă alte
istorii, împreună cu care constituiau povara amintirilor bătrîneţii sale, o facem pentru urmărirea i coerenţa cercetării noastre asupra caracteristicilor su7etului său, căci nimic n-ar putea e'plica mai bine atitudinea sa de atunci, nici pricina pentru care *imeon i Fevi îi dădeau coate pe ascuns, cînd tatăl lor folosea numele său de cinste i titlul hărăzit de #umnezeu. roina i victima aventurilor de la *ihem a fost #ina, singura "ică a lui Iacob, născută de Fia, chiar la începutul celei de a doua perioade a ei de fecunditate L la începutul ei, aadar, nu la sfîrit, deci nu dupa Isahar i [ebulon, cum a statornicit ordinea, mult mai tîrziu, tradiţia scrisă. +cea succesiune în timp nu poate " cea reală, căci dacă am lua-o de bună, atunci, la epoca nenorocirii sale, #ina nici n-ar " fost încă "zic coaptă pentru ea, ci o copilă. #e fapt, era cu patru ani mai mare decît Iosif, aadar, pe vremea sosirii Iacob în faţa era *ihemului, avea nouă ani, epoca nemetului nenorocirii,luitreisprezece$ mai în vîrstă, cu doi aniiar la importanţi, decît ar rezulta din calculele asupra cronologiei tradiţionale, importanţi căci tocmai în acei doi ani a îmbobocit i a devenit femeie, atît de atrăgătoare cît se putea atepta de la un copil al Fiei, ba în răstimpuri chiar mai mult decît se putea, îndeobte, nădă!dui de la un neam vîn!os, dar lipsit de frumuseţe. ra un copil adevărat al stepei mesopotamice, unde după o primăvară timpurie i bogată în 7ori lu'uriante, nu urmează o vară plină de viaţă, căci, încă din mai, soarele necruţător scrumete totul i preface splendoarea în cenuă. +a a fost i constituţia "zică a #ineiN iar evenimentele au contribuit s-o prefacă, înainte de vreme, într-o biată femeie obosită i o"lită. 4ît despre locul în irul urmailor lui Iacob, cel rezervat ei de scribi, nu are semni"caţie. #in nepăsare i super"cialitate, scribii au trecut numele fetei la coadă în rîndul copiilor Fiei, în loc să-l menţioneze acolo unde se cuveneaN n-au vrut să întrerupă irul "ilor cu ceva atît de neînsemnat, ba stîn!enitor, ca un nume de fată. 4ine s-ar mai sinchisi de o fatăO #iferenţa dintre naterea unei fete i sterilitatea femeii era puţin importantă. Uenirea ei pe
lume, dacă o intercalăm la data cuvenită, constituie, într-un fel, trecerea de la scurta perioadă de sterilitate a Fiei la noua ei rodnicie, care a reînceput cu adevărat abia cu naterea lui Isahar. >oarte mulţi mai tiu i azi că Iacob a avut doisprezece "i i le tiu numele pe de rost i în ordine, dar cercuri largi ale publicului abia au idee de Iacob, e'istenţa bietei atît #ina, se miră cîndun este pomenită. însă,micuţei, care o iubea cîtiputea el iubi copil al uneia care nu era 4ea dreaptă, o ascunsese de sau, într-un cociug, i cînd a venit vremea, a sîngerat adînc în inima sa, din pricina ei.
'eset +adar, Israel, binecuvîntatul #omnului, cu tot alaiul i cu bunurile sale, cu turmele, printre care numai oile erau în număr de cinci mii cinci sute, cu femeile i liota copiilor lui, cu sclavii, slugile, mînătorii, ciobanii, caprele, măgarii i cămilele de călătorie i de povară L deci Iacob, tatăl, venind dinspre Iaboc i de la întîlnirea cu sau, a trecut apa Iordanului i a fost mulţumit că găsise, în cele din urmă, adăpost împotriva căldurii înăbuitoare din valea 7uviului, a mistreţilor i leoparzilor aciuaţi prin hăţiurile ei de plopi i sălcii, intrînd într-un ţinut cu dealuri nu prea înalte i văi în7orite i rodnice, străbătute de opotul izvoarelor, unde orzul cretea sălbatic, iar într-o vîlcea a dat peste localitatea *ihem, o aezare gospodărească, seculară, la umbra piscului Jazirim, împre!muită cu un zid gros de blocuri mari de piatră, fără mortar între ele, alcătuită din oraul de !os, spre sudest, iar spre nord-vest, din oraul de sus, numit astfel, deoarece era clădit pe o ridicătură de pămînt făcută de mîna omului, înaltă cam de vreo zece coţi. Mai tîrziu i s-a spus de sus i în sens metaforic-respectuos, întrucît era ocupat aproape în întregime de palatul lui Vemor, principele cetăţii, i de construcţia masivă, de formă cubică, a templului lui :aal-berit L aceste două clădiri
impunătoare uimind, chiar de la început, tribul lui Iacob, cînd a intrat în vîlcea, apropiindu-se de poarta răsăriteană a oraului. *ihemul avea cam cinci sute de locuitori, fără a mai pomeni trupa de ocupaţie egipteană, alcătuită din vreo douăzeci de ostai, comandaţi de un o"ţer foarte tînăr, de fel din #eltă, numit aici cu singurul rost ridica în "ecare an, direct de la Vemor i cîteva indirect de la de ceiamai de seamă negustori ai oraului de !os, bare de aur, în formă de cerc, ce trebuiau trimise în oraul lui +mon, altminteri, tînărul Ueser-che-:astet )aa se numea comandantul3 ar " avut de pătimit mari nea!unsuri personale. *e pot închipui sentimentele îndoite ale locuitorilor *ihemului, cînd stră!ile de pe zidurile cetăţii i cei cîţiva tîrgoveţi reîntori de afară au adus vestea lentei apropieri a tribului nomad. &u se putea ti ce aveau de gînd aceti rătăcitori, bune sau releN i, în ultimul le-ar *ihemul " fost deîntr-o a!unssituaţie oarecare e'perienţă de luptă i !af cacaz, să pună foarte defavorabilă, în ciuda zidurilor sale bolovănoase. *tarea de spirit a localnicilor nu era războinică, ci mai curînd negustorească, plăcîndu-le îndestularea i paceaN principele oraului, Vemor, era un moneag ursuz, bolnav de podagră, iar "ul acestuia, tînărul *ichem, un fecior alintat de domn cu harem propriu, un tolănit pe covoare i lacom de dulciuri, un trîntor elegant L în aceste condiţii, locuitorii ar " fost cu atît mai bucuroi să se poată încrede în virtuţile războinice ale trupei de ocupaţie, dacă ar " e'istat măcar cea mai mică îndreptăţire a unei astfel de încrederi. &umai că, această trupă, strînsă în !urul unui însemn de luptă împodobit cu pene de păun i în vîrful căruia îi întindea aripile un oim, cu toate că îi zicea %#etaamentul strălucitor ca discul soarelui5, nu insu7a, totui, nici un pic de încredere pentru un caz serios, începînd chiar cu comandantul ei, Ueser-che-:astet, care, la drept vorbind, avea două patimi, împinse pînă la descreierare, anume pisicile i 7orile. >iind de fel din orașul giptului de Gos, er- :astet, rostit aici %i:eset5 din pricina stîlcirii limbii, localnicii ii ziceau i lui, !ără alte mofturi, %:eset5. Pi pentru că divinitatea cetăţii unde se născuse
era zeiţa :astet, cu cap de pisică, devoţiunea sa pentru neamul pisicilor nu cunotea marginiN !urul lui, la "ecare pas, dădeai peste aceste animale, de toate vîrstele i de toate culorile, nu numai vii dar i moarte, căci pisici mumi"cate, înfăate potrivit ritualului, erau rezemate de-a lungul peretelui casei care locuia i el le aducea, plîngînd în hohote, !ertfe oarecicuiaceastă de lapte. #ragostea lui pentru 7ori, care se de potrivea slăbiciune, ar " alcătuit o fermecătoare trăsătură de întregire a unui caracter bărbătesc, în opoziţie cu calităţile acestuia, dar lipsa de virilitate a lui %:eset5 o făcea penibilă. 8riunde se a7a, purta un guler lat de 7ori proaspete, iar cele mai neînsemnate lucruri de care se slu!ea trebuiau să "e împodobite cu ghirlande de 7ori L adică, se făcea de rîs. =mbrăcămintea lui era cu totul civilă$ purta o tunică albă, din pînză de in foarte subţire, prin abureala căreia se zărea orţul ce-i încingea pe dedesubt mi!locul, braţele i bustul "indu-i înfăurate cu panglici, i niciodată nu fusese văzut purtînd zale, iar în loc de arme avea doar, cîteodată, un beţiga. #ealtfel, %:eset5 a!unsese o"ţer numai "indcă avea oarecare dibăcie în arta scrierii. 4ît despre ostaii lui, de care nu se ocupa aproape defel, acetia, folosind tonul lăudăros al inscripţiilor o"ciale, făceau mare caz de faptele vite!eti ale unui vechi rege al ţării lor, Tutmes ai treilea, i ale otirii egiptene care, sub comanda sa cucerise, în aptesprezece războaie, toate ţările pînă la 7uviul ufrat L ei, însă, personal, se arătau mai dibaci să înfulece gîte fripte i să bea bere, iar cu prile!uri mai serioase, un incendiu sau năvala beduinilor, năpustiţi pe neateptate în sate deschise aparţinînd de teritoriul oraului, dăduseră dovadă de o desăvîrită laitate. 4înd se apucau să iasă la paradă, numai ca să "e văzuţi cu scuturile lor de lemn, cu suliţele, securile i triunghiurile de piele ce le atîrnau la centuri, pe uliţele întortocheate ale *ihemului, prin înghesuiala celor ce călăreau pe măgari i cămile, a sacagiilor, a vînzătorilor de pepeni, i a cumpărătorilor din faţa magherniţelor, trecînd, aplecaţi înainte, în pas alergător, de parcă
erau pui pe goană, localnicii se înţelegeau din ochi, făcînd gesturi dispreţuitoare în spatele lor. =ncolo, războinicii faraonului petreceau !ucînd %4îte degeteO5 i %#e-a leapa5, iar în răstimpuri, îngînau cîntece triste despre soarta grea a oteanului, îndeosebi a celui silit să-i ducă viaţa în nenorocita ţară +mu, în loc să se bucure de pe ea sub pe malurile cumulticolore multe luntre ale%&o5, &ilului, #ăruitorul viaţă, sau coloanele din 8raul, oraul de fără asemănare, &o +mon, oraul zeului. #in păcate, nu putea " pus la îndoială că, pe ei, soarta i apărarea *ihemului nu-i interesa nici cît un bob de orz.
%o?ana #ar locuitorii cetăţii s-ar " nelinitit încă i mai tare, de ar " putut trage cu urechea la convorbirile dintre feciorii mai mari ai căpiteniei ce se apropia L căci aceti tineri, cu privirile în7ăcărate i plini de praf, puneau la cale, este adevărat, pe optite, i, deocamdată, numai între ei, oarecare planuri privind prea de aproape *ihemul, înainte de a le supune tatălui lor care, bineînţeles, li le interzise cu toată hotărîrea. 6uben sau 6e-uben, cum i se spunea, de fapt, celui mai mare, avea, pe atunci, aptesprezece ani, *imeon i Fevi erau de aisprezece, respectiv, cincisprezece ani, #an al :ilhei, iscusit i viclean, avea tot cincisprezece ani, iar subţirelul i nestăpînitul &eftali era de paisprezece ani, ca i vîn!osul, dar melancolicul, Iuda. +cetia erau "ii lui Iacob care luau parte la consfătuire. Jad i +er, dei voinici i foarte copţi la minte pentru cei unsprezece i doisprezece ani ai lor, fuseseră ţinuţi deoparte, fără a mai pomeni de ceilalţi trei, mai mici. #ar despre ce era vorbaO Tocmai despre ceea ce îi îngri!ora i pe cei din *ihem. +ceti 7ăcăi care uoteau, cu frunţile
apropiate, semeţi, ari de soarele &aharinei, încît păreau aproape negri, purtînd tunici din blăni lăţoase, încini cu brîie i avînd părul ţeapăn de grăsimea cu care-l ungeau, erau vlăstarele stepei, păstori bucuroi să mînuiască arcul i cuţitul, învăţaţi să-i măsoare puterile cu taurii sălbatici i cu leii, dar i cu paznicii străini, din pricina vreunui loc de păunat. &u moteniseră de la Iacob decît prea puţin din blîndeţea i ardoarea lui meditativă, închinată lui #umnezeuN gîndul le era doar la lucruri foarte practice, erau plini de s"dare tinerească i mîndrie de trib ce îi făcea să se fălească cu o nobleţe spirituală de care, oricum, personal erau străini, i să pîndească mereu vreo insultă i vreo pricină de încăierare. Trăind de mai mult timp fără adăpost, mereu pribegind, se simţeau ca nomazi faţă de locuitorii ţinutului bogat în grîne în care intrau, mai presus de acetia prin libertate i îndrăzneală, iar gîndul le era la !af. #an a fost primul care a propus, din vîrful buzelor, atacarea prin surprindere a *ihemului, pentru a-l !efui. 6uben, cinstit, dar mereu supus nestăpînirii sale, a fost cucerit de această ideeN *imeon i Fevi, cei mai mari bătăui, au început să dănţuie chiuind de bucurieN pui pe fapte mari, entuziasmul celorlalţi era sporit de mîndria de a " fost atrai în uneltire. 4eea ce puneau ei la cale nu era deloc nemaipomenit. #esigur, aa ceva nu se petrecea chiar în "ecare zi, dar se întîmpla destul de des ca oraele ţinutului să "e atacate de năvălitori lacomi, veniţi din pustia de la miazăzi sau răsărit, habiri sau beduini, care cîteodată Ie i cucereau vremelnic. &umai că tradiţia nu i-a avut izvoarele în populaţia oraelor, ci a cules tiri de la habiri sau ibrimi, în înţelesul restrîns al cuvîntului, adică de la chiar "ii lui Israel, i a trecut sub tăcere, cu cea mai bună credinţă din lume i asigurată că această îndulcire epică a adevărului era îngăduită, că, în tabăra lui Iacob s-a plănuit, chiar de la început, limpezirea prin violenţă a relaţiilor cu *ihemul i că numai împotrivirea căpeteniei tribului a întîrziat cu cîţiva ani,
adică pînă la trista întîmplare cu #ina, aducerea la îndeplinire a acestor planuri. =mpotrivirea lui Iacob a fost, dealtfel, măreaţă i neînduplecată. =n acea vreme, el se găsea în dispoziţii su7eteti deosebit de înalte, mulţumită atît culturii sale i bogăţiei su7etului său, cît i datorită înclinaţiei pentru vastele asociaţii de idei. Uiaţa lui, de-a lungul ultimilor douăzeci i cinci de ani, se înfăţia meditaţiei lui solemne în lumina corespondenţelor cosmice, ca similară micării circulare a astrelor, da, ca o alternanţă de ridicare în cer, pogorîre în infern i înviere, ca o preafericită împlinire a schemei mitice a creterii. #e la :eereba a!unsese cîndva la :eth-el, locul marii viziuni cu scara, aceasta "ind ridicarea sa în aer. +poi, a poposit în stepa lumii subpămîntene, unde a fost silit să slu!ească, să asude i să tremure de două ori cîte apte ani, demon a!ungîndtotodată după aceea la oimare avere, pe sfoară pe acel viclean neghiob, pe trăgîndu-l nume Faban L căci el, ca om învăţat, nu se putea să nu vadă în socrul său din Mesopotamia un demon născut sub semnul lunii negre, un balaur afurisit, care îl înelase, dar pe care, pînă la urmă, izbutise el să-l tragă pe sfoară i să-l despoaie temeinic, iar după aceea, cu prada furată i, îndeosebi, cu Itar a lui eliberată, cu ahila sa cu ochii dulci, a rupt zăvoarele infernului, ca apoi, cu inima plină de o mare voioie i pioasă ardoare, să poposească, în sfîrit, la *ihem. Ualea *ihemului nici n-ar " trebuit să "e atît de plină de 7ori cum i s-a înfăţiat, într-adevăr, la prima ochire, pentru a apărea spiritului său iscusit ca punctul vernal i popasul ciclului, care statornicea începutul unei vieţi noi L amintirile abrahamice, legate de acest loc, contribuiau ca su7etul să-i "e năpădit de duioie i respect pentru marele lui străbun. i, dacă aceste vlăstare ale lui se gîndeau la isprăvile războinice ale lui +vraam, la îndrăzneaţa lui lovitură împotriva otirilor de la răsărit, i-i aduceau aminte cum smulsese strămoul colţii închinătorilor la stele, atunci iată, el, Iacob, îi amintea de prietenia care îl unise pe străbun cu Melhisedec, marele preot al *ihemului,
binecuvîntarea pe care acesta i-o dase, i simpatia i recunotinţa pe care +vraam o arătase divinităţii sale L astfel că tatăl îi primi foarte rău feciorii mari, cînd veniră să-i dezvăluie, cu întortocheri i vorbe aproape poetice, planul lor brutal. L Ieiţi din cortul meu, să nu vă mai văd le strigă el. Uouă, "i ai Fiei i ţie, "u al :ilhei, ar trebui să vă "e ruine 8are sîntem tîlhari ai pustiei, care năvălesc peste o ţară ca lăcustele i ca o plagă a lui #umnezeu, să prăpădim recolta truditorului de pe ogoareO *întem, oare, golani, oameni fără nume, copii ai nimănui, ca să nu mai avem de ales decît între ceretorie i tîlhărieO &-a fost oare +vraam un principe printre principii acestor meleaguri i fratele celor puterniciO *au poate rîvniţi să a!ungeţi, cu spada iroind de sînge, stăpînii oraelor i să trăiţi în război i spaime L dar, în cazul acesta, cum veţi mai putea mîna mieii la păscut pe pa!itile vorde " dumane, i cum o să mai caprele munţii cecare vor vă hăuli urăO 4ăraţi-vă, capete seciduceţi &u cumva să pe îndrăzniţi Mai bine duceţi-vă, aa cum se cuvine, să vedeţi dacă mielueii, care abia au împlinit trei săptămîni, primesc nutreţul, ca să cruţăm laptele oilor. Mergeţi i strîngeţi părul cămilelor, care tocmai acum năpîrlesc, deoarece avem de îmbrăcat slugile i ciobanii. #uceţi-vă, vă mai spun i cercetaţi funiile corturilor i cheotorile acoperiurilor, vedeţi dacă n-a putrezit ceva, să ne ferim de vreo nenorocire i nu cumva să se dărîme casa peste Israel. 4ît despre mine, eu îmi voi încinge mi!locul i mă voi duce în faţa porţii oraului, spre a sta de vorbă panic i înţelept cu locuitorii *ihemului i cu Vemor, păstorul lor, pentru a încheia cu ei o învoială cinstită i în scris, în vederea cumpărării unor pămînturi, dar i ca să fac negoţ cu dînii pentru binele nostru, însă fără a-i păgubi pe ei.
În
+a se i întîmplă. Iacob îi întinse tabăra nu departe de ora, în prea!ma unui pîlc de duzi bătrîni i de terebinţi, care lui i se părură sacri, în mi!locul unei întinderi unduioase, cu păuni i cu ogoare, de unde se zăreau povîrniurile golae ale muntelui bal i, aproape de acesta, Jazirimul, stîncos în pisc i roditor la poale. #e acolo, trimise la *ihem trei oameni, încărcaţi fructe cu daruri alese pentru Vemor, păstorulN o legătură de porumbei, uscate presate în calupuri, o lampă în formă de raţă i cîteva ulcioare minunat zugrăvite cu păsări i peti, poruncindu-le oamenilor lui să spună că Iacob, marele călător, ar dori să neguţeze sub bolta porţii cu mai-marii oraului despre îngăduinţa de a sălălui i el pe aceste meleaguri. Iar *ihemul primi această veste cu inima uurată i cu nespusă bucurie. +stfel că, atunci cînd veni ora hotărîtă pentru întîlnire, Vemor, chinuit de podagră, iei pe poarta răsăriteană, întovărăit de întreaga lui curte, i, bineînţeles, împreună cu "ul său, *ichem, un tînăr rîzgîiatN Ueserche-:astet li se alătură i el, din curiozitate, împopoţonat cu gulerul de 7ori, încon!urat de cîteva pisiciN iar de cealaltă parte se înfăţiă Iacob ben Isaac, plin de demnitate, urmat de liezer, cel mai vechi argat al lui, încon!urat de feciorii lui ma!ori, cărora le ceruse, de la început, să "e de o politeţe desăvîrită cu acest prile!N i aa se întîlniră sub poartă, întrevederea avînd loc chiar acolo i în faţa ei. oarta era o construcţie greoaie, cu streini mari, atît în afară cît i înlăuntru, unde se a7a piaţa i locul de !udecată, i foarte multă lume se îngrămădi acolo, în spatele maimarilor oraului, pentru a " de faţă i a lua parte la discuţia i tîrguiala care, începută cu îndeplinirea tuturor deprinderilor buneicuviinţe, se desfăură cu atîta încetineală încît ţinu ase ore, în răstimpul cărora neguţătorii dinăuntru, din piaţă, avură răgazul să facă afaceri bune cu populaţia. #upă primele temeneli, cele două părţi se aezară, una în faţa alteia, pe scaune uoare, rogo!ini i cergiN apoi, fură aduse răcoritoare, adică$ vin cu mirodenii i lapte covăsit cu miereN i multă vreme nu se vorbi decît despre sănătatea cîrmuitorilor i a acelora care le erau
dragiN apoi se trecu la peripeţiile călătoriei de pe cele două ţărmuri ale %curgerii fără contenire5, precum i la alte subiecte i mai îndepărtate, pentru ca, întru tîrziu, să se a!ungă, în sfîrit, i la pricina întîlnirii lorN dar asupra ei, parcă nu prea voiau să intre în vorbă, sau în orice caz, era vădit că o făceau oarecum în silă, ridicînd din umeri i depărtîndu-se de ea de cîteva ori, ca i"indcă cum i-ar " propus reciproc să n-o mai discute deloc, i tocmai era lucrul de căpetenie, obiectul în cauză, ceea ce trebuia de fapt discutat, se purtau de parcă s-ar " căzut, în numele unei înalte concepţii umane, să-i păstreze neapărat aspectul unei chestiuni neînsemnate, de dispreţuit. #oar lu'ul simulării dispreţului faţă de cele materiale i cel al părelnicei întîietăţi acordate, de dragul onoarei, formei frumoase, inclusiv risipa generoasă i nepăsătoare de timp de dragul ei, sînt ceea ce constituie, de fapt, demnitatea omului, ce depăete naturalul, ceea ce este, deci, civilizat. Impresia făcută de personalitatea lui Iacob asupra orăenilor a fost dintre cele mai bune. #acă nu chiar de la prima ochire, cel puţin după primele cîteva cuvinte rostite de o parte i de alta, înţeleseră cu cine au de-a face. *e a7au în faţa unui stăpînitor i principe al lui #umnezeu, însemnat prin darurile duhului său, care înnobilau i personalitatea lui socială. +ici îi făcea efectul aceeai nobleţe care, în ochii poporului, fusese dintotdeauna semnul distinctiv al succesiunii sau reîntrupării lui +vraam, i, cu totul independentă de natere, întemeiată pe spirit i formă, asigurase acestui tip de bărbat conducerea spirituală. moţionanta blîndeţe i adîncime a privirii lui Iacob, desăvîrita sa bună-cuviinţă, gesturile deosebit de alese, glasul tremurat, vorbirea lui cultă i în7orată, alcătuită din teze i antiteze, gîndurile ce-i răspundeau parcă în rime i aluziile la mituri, îl fermecară în asemenea măsură în primul rînd pe Vemor, cel chinuit de podagră, încît după puţin timp se ridică i făcu cîţiva pai, să-l îmbrăţieze pe eic în aplauzele poporului adunat sub bolta porţii. 4ît despre cererea acestui străin, cunoscută de mai înainte, i care ţintea la o aezare legal încuviinţată pe acele meleaguri, ea îi pricinuise
mai-marelui oraului o oarecare îngri!orare, căci o simplă pîră la un for înalt i depărtat, cum că el, Vemor, preda acest pămînt habirilor, putea aduce multe necazuri bătrîneţii sale. #ar un schimb tăcut de priviri cu comandantul trupei de ocupaţie, fermecat i el de Iacob, îl liniti în această privinţă i astfel negocierile începură propunerea frumoasă, peste care se putea bineînţeles trece cu ocu simplă plecăciune, ca Iacob să primească pămAnturile i drepturile pur i simplu în dar, iar apoi Vemor ceru un preţ nemaipomenit de mare, o sută de sicii de argint, pentru un ogor de douăsprezece pogoane i !umătate, i presimţind o tîrguială grea, se grăbi să adauge că suma aceasta ar " o nimica toată între un asemenea cumpărător i el #ar Iacob nu se tocmi. *u7etul lui era zguduit i înălţat de imitare, reîntoarcere, reînvierea trecutului. l însui era +vraam, sosit atunci din răsărit i cumpărînd de la fron ogorul i locul celor două morminte. *e tîrguise oare întemeietorul la preţ cu căpetenia Vebronului i cu copiii lui VetO Ueacurile se spulberaseră. 4eea ce fusese, era iarăi. Pi astfel bogatul +vraam i Iacob, omul bogat sosit din răsărit, bătură palma cu demnitate, fără altă vorbă, sclavii caldeeni aduseră cumpăna i pietrele pentru cîntărire. liezer, vătaful, se apropie cu un vas de lut, plin cu inele de argintN scribii lui Vemor se repeziră i, ghemuindu-se, redactară învoiala scrisă, de pace i de negoţ, potrivit dreptului i legii. +rgintul pentru ogoare i pa!iti fu cîntărit, înţelegerea fu încheiată, adeverită i cons"nţită, blestemat să "e cel care o va nesocoti =n felul acesta, oamenii lui Iacob a!unseră sihemiţi, cetăţeni, oameni cu drepturi depline. uteau intra i iei după pofta inimii pe poarta oraului. uteau străbate ţinutul i face negoţ. >iii *ihemului aveau să ia de neveste fetele lor i "icele *ihemului, "ii lor de soţi. +sta de dreptN cine s-ar împotrivi, fără cinste să rămînă pentru tot restul vieţii. +rborii de pe ogorul cumpărat deveneau, de asemenea, proprietatea lui Iacob L i avea să "e socotit dumanul legii cel care ar tăgădui-o. Ueser-che-:astet, ca martor, apăsă în tăbliţa de argilă moale, cărăbuul ce-i împodobea inelul, Vemor parafă
documentul cu piatra sa, iar Iacob cu sigiliul cilindric pe care-l purta la gît. +a se statornici Iacob la *ihem, în ţara 4anaanului.
Iacob locuiește :naintea Si=emului L
Ptii cum s-a întîmplatO
L
#a, tiu prea bine
&umai că păstorii lui Iacob nu o tiau nicidecum prea bine, atunci cînd, mai tîrziu, în !urul focului, întîmplarea începu să "e tema convorbirilor %frumoase5. 4u cea mai bună credinţă din lume, ei răstălmăciră anumite aspecte i trecură sub tăcere altele, pentru a păstra întAmplării neprihănirea ei. +u tăcut "ii lui Iacob, mai ales Fevi i *imeon, se strîmbaseră dinfaptul capul că locului urît, nemulţumiţi de învoiala de pace L i s-au făcut a crede că aceasta a fost încheiată abia după ce i începuse istoria cu #ina i *ichem, "ul cetăţii L i anume întrucîtva altfel decît %tiau5 ei. ovesteau ca i cum o anumită condiţie, impusă lui *ichem, în legătură cu "ica lui Iacob, ar " constituit un punct al documentului de înfrăţire L însă această condiţie era, de fapt, cu totul altceva, "ind formulată într-un cu totul alt moment decît susţineau păstorii că tiu %foarte bine5. Uom arăta cum s-au petrecut cu adevărat faptele. Pi este limpede că, la început, a fost învoiala. >ără această învoială, aezarea lui Iacob cu ai lui pe acele meleaguri nici n-ar " fost posibilă, iar evenimentele care au urmat nu s-ar " petrecut. 8amenii lui Iacob îi aezaseră de aproape patru ani corturile înaintea *ihemului, la gura văii, cînd au început tulburărileN cultivau grîul pe cîmpie i orzul pe panteN storceau untdelemnul din măsline, îi păteau turmele i făceau negoţ cu produsele lor prin vecinătăţiN iar pe locul unde se statorniciseră, fusese săpată o
fîntînă adîncă de paisprezece coţi, foarte lată i pietruită pe dinăuntru, numită, dealtfel, fîntîna lui Iacob... 8 fîntînă L atît de adîncă i de largăO Fa ce le trebuia copiilor lui Israel, cînd orăenii prieteni aveau una chiar la poartă i valea gîlgîia de izvoareO #a, toate bune, nici n-au avut nevoie de ea chiar de la început, n-au săpat fîntîna îndată dupăcă ceai-au aezat corturile, ci, abia ceva mai tîrziu, cînd s-a vădit " independenţi în privinţa apei i a stăpîni, pe pămîntul cumpărat de ei, o rezervă bogată de apă, anume, una care să nu sece nici pe cea mai mare secetă, constituia pentru ei, ibrimii, o necesitate vitală. Instrumentul convieţuirii frăţeti fusese statornicit i cine l-ar răstălmăci să-i "e măruntaiele aruncate "arelor pustiei. &umai că fusese încheiat doar între căpetenii, dei în aplauzele poporului, i, pentru sihemiţi, oamenii lui Iacob continuau să "e nite străini de ţară, nite pribegi pripăiţi L nici prea îngăduitori, nici nevătămători, mai curînd înfumuraţi i gata mereu să-i înveţe ceva pe alţii, căci se socoteau superiori întregii lumi în privinţa credinţei, i, pe deasupra, cînd era vorba de negoţul cu vite i lînă, se pricepeau atît de bine să-i apere cîtigul, încît îi !igneau pe bătinai. e scurt, fraternizarea nu fu rodnică în toate privinţele, "ind supusă anumitor restricţii, astfel încît curînd, ca să-i mai strîngă, li s-a refuzat evreilor accesul la fîntînile sihemiţilor, de care, dealtfel, nici nu fuse vorba nici în document L i de aici, marea fîntînă a lui Iacob, ce trebuie considerată ca semn al faptului că, i înaintea grelelor tulburări, relaţiile dintre tribul Israel i localnicii din *ihem nu erau decît ceea ce obinuiau să "e relaţiile dintre triburi habire de curînd statornicite i locuitorii din vechi i legitimi ai ţării, nu însă aa cum ar " trebuit să "e, conform întîlnirii ţinute sub poarta oraului. Iacob tia i nu prea tia de toate asteaN privirea lui se îndrepta într-altă parte, su7etul său blînd "ind înclinat spre cele familiare i spirituale. e atunci, se mai bucura de dulcii ochi ai 6ahilei, cea greu dobîndită, pe care o răpise cu mari prime!dii, aducînd-o la liman în ţara străbunilor, +devărata, 4ea-mai-iubită,
fericirea ochilor lui, voluptatea inimii, mîngîierea simţurilor, losif, vlăstarul lor, adevăratul "u, creteaN din copil devenea L încîntătoare vreme L băiat, un băiat atît de frumos, isteţ, mîngîios, fermecător, încît privindu-l numai, lui Iacob i se umplea inima de bucurie, i, încă de pe atunci, fraţii mai mari, începuseră să schimbe priviri, pemereu socoteala sminteliicălătorind, bătrînului cu acest limbut. #ealtminteri, pe drumuri, Iacob se puti ţinea mai la o parte de treburile gospodăriei. *tatornicise legături cu fraţii întru credinţă din orae sau de la ţară, cerceta locurile închinate #umnezeului lui +vraam, pe înălţimi i în văi, dezbătea, în multe convorbiri, esenţa reaînaltului. ste sigur că s-a îndreptat spre miazăzi, pentru a-i îmbrăţia tatăl, după o despărţire care durase aproape o generaţie, căci ţinea să i se arate în împlinirea sa i să dobîndească întărirea :inecuvîntării, ce-i priise atît de vădit. 4ăci Isaac mai trăia încă pe atunci, bătrîn foarte i, de multă vreme, cu desăvîrire orb, iar 6ebeca coborîse de mult în împărăţia morţilor. #ealtfel, acesta era i temeiul pentru care Isaac mutase altarul său de !ertfe, de lîngă copacul %Iahve el olam5 de la :eereba, la terebintul-oracol pe lîngă VebronN îl adusese adică aproape de %petera dublă5, acolo unde odihnea, prin gri!a sa, "ica vărului, sora lui-soţie, i unde, curînd, el însui, Isaac, !ertfa cruţată, după o viaţă lungă, încărcată de multe întîmplări, avea să "e culcat i plîns de Iacob i sau, "ii săi, iar asta avea să se petreacă după moartea 6ahilei, tocmai cînd Iacob sosea zdrobit de la :eth-el, cu micul uciga, noul născut, :en-Jni L :en-Iamin.
6ulesul
mieilor tărcaţi ai lui Iacob cretea repede, cît ai clipi, i de două ori pe an avea o tunsoare bogată$ o dată în luna *ivan, iar a doua oară în tomnatica lună Tiri3. +tunci se întîmplă că în *ihem se culegeau viile, i locuitorii vrură să prăznuiască culesul printr-o sărbătoare în ora i pe povîrniurile terasate ale Jarizimului, care să înceapă din prima searăicu lună cînd ziua i noaptea stau în cumpăna toamnei anul seplină, înnoiete. =n ora i pe vale se revărsară numai chiote de bucurie, procesiuni i mulţumiri în cinstea recoltei, căci oamenii culeseseră cîntînd strugurii i, goi, îi călcaseră, în teascuri de piatră, pînă cînd picioarele li se făcură purpurii, pînă sus la olduri, de sîngele dulce care curgea pe !gheaburi în zăcători, iar ei, în genunchi, îl turnau, rîzînd, în chiupurile i burdufurile în care să "arbă. #upă ce vinul a fost lăsat să "arbă, au început laolaltă serbarea celor apte zile, !ert"nd tot al zecelea miel i viţel din primii născuţi, zeciuiala grîului, a mustului i a untdelemnuluiN s-au ospătat pe săturate i au băut din plin, i-au adus lui +donai, marele :aal, zei mai mărunţi, ca prinos, în casa lui, i l-au plimbat, în corabia sa, purtată pe umeri, procesiunea străbătînd întreg ţinutul, în sunete de tobe i chimvale, încît să binecuvînteze din nou muntele i cîmpia. Iar a treia zi, pe cînd prăznuirea era în toi, dădură de tire că, înaintea oraului i în prezenţa stăpînilor, vor cînta muzici i se va dănţui, i-i poftiră pe toţi să vină, împreună cu femeile i copiii. +tunci bătrînul Vemor iei, purtat pe umeri, într-un !ilţ, împreună cu neastîmpăratul *ichem, dus i el pe sus, urmat de femeile sale i eunucii haremului, cît i de slu!baii, neguţătorii i oamenii de rînd ai oraului, iar îacob sosi din tabăra de corturi cu soţiile, "ii i argaţii lui, i cu toţii se întîlniră i se aezară la locul unde răsuna muzica i avea să se dănţuiască$ la umbra măslinilor, acolo unde se lărgea valea i se înălţa muntele :inecuvîntării, stîncos în pisc i în7orit la poale. e muntele :lestemului, prin ponoare, se căţărau caprele, căutînd după cîte un "r de iarbă uscată. #upăamiaza era albastră i caldă, iar lumina care scăpăta împodobea oamenii i lucrurile cu frăgezimea strălucirii sale i daurea formele
dănţuitoarelor care, legănîndu-se, alunecau prin faţa muzicanţilor, i, unduindu-i pîntecele, îi dădeau capul pe spate i-l întorceau de la daireleN panglici brodate le 7uturau prin păr i după olduri, o pulbere metalică le făcea genele scînteietoare i sulemeneala le mai alungea ochii migdalaţi. Muzicanţii stăteau pe vine, cîntînd din lire i lăute, scoteau ascuţite, plîngăreţe, din 7aute. spatele celor care cîntau sunete din instrumente, unii se mulţumeau să =n bată măsura cu mîinile, iar alţii îi scuturau gîtle!urile cu degetele, ca să emită tonuri strangulate i tremurătoare. :ărbaţii, bărboi i goi, cu cozi de animale legate de mi!loc se amestecară în dans, i, săltînd ca ţapii, încercară să prindă fetele, care le scăpau, unduindu-i trupurile. *e !ucară i cu mingea, fetele dovedindu-se îndemînatice să !ongleze cu mai multe mingi odată, "e cu braţele încruciate, "e spri!inindu-se pe oldul altei fete. Ueselia era mare, atît printre orăeni, cît i printre locuitorii din corturi, i dei lui Iacob nu-i plăcea vuietul, deoarece îl ameţea i-l împiedica să se reculeagă întru #omnul, totui, din bună-cuvinţă, dădea impresia să se simte bine, ca să respecte bucuria oamenilor i, uneori, bătea i el măsura, din palme. +tunci se făcu că *ichem, "ul cetăţii, o văzu pe #ina, "ica ibrimului, care avea treisprezece ani, i prinse s-o dorească cu o dorinţă atît de năprasnică, încît nu se mai putu niciodată potoli. >ata edea pe o rogo!ină, cu Fia, mamă-sa, chiar în vecinătatea muzicanţilor i drept în faţa !ilţului lui *ichem, care nu mai înceta s-o aţintească adînc i prelung, cu ochii tulburaţi de patimă. #ina, ea i ceilalţi copii ai Fiei, nu era frumoasă, însă la acea vreme, tinereţea ei răspîndea un farmec dulce, stăruitor, asemenea "rioarelor lipicioase i dulci ale mierei de curmal, i, de atîta privit, *ichem a!unsese ca musca pe suprafaţa unsă cu miere$ încleiat, încerca să-i tragă lăbuţele, să vadă dacă ar mai putea scăpa, lucru care, de fapt, nici nu-l dorea cu adevărat, tocmai din pricina negrăitei dulceţi, dar i înspăimîntat de moarte, "indcă îi dădea seama că, nici dacă ar " vrut, nu mai era chip să scape. #e aceea, se vînzolea mereu în !ilţul lui, făcînd feţe-feţe. *ub vălul cu
care era acoperită, #ina avea o mutrioară smolită, cu cîrlionţii de păr negru atîmîndu-i pe frunte i ochii întunecaţi, prelungi i dulci, de o negreaţă lipicioasă, care, sub arzătoarele priviri ale îndrăgostitului, începeau parcă să privească saiu, un nas cu nările largi, între care se legăna un inel de aur. 8 gură de asemenea largă,6ochia sulemenită cu rou, crispată a durere, aproape lipsea. ei lungă, fără cingătoare, din lînăbărbia roie i albastră, nu-i acoperea decît un umăr, iar celălalt, dezgolit, era nespus de seducător în îngustimea sa, era însăi vra!a dragostei L iar cînd ridica braţul pentru a-l duce la ceafă, era i mai rău, căci, în felul acesta, *ichem putea zări atît părul creţ i !ilav de la subsuoara micuţă, cît i sînii nurlii i tari, împungînd, pe dedesubt, cămaa i vemîntul de lînă. #ar picioruele drăguţe sfîriră prin a-l da gata cu desăvArire, arse de soare, cu gleznele purtînd cercuri de aramă i toate degetele împodobite cu inele subţiri de aur, în afară de degetul mare. 4el mai mare rău aproape i-l făcură mînuţele brune-aurii, cu unghiile vopsite, pline de inele, mînuţe copilăreti i totui mature, pe care le !uca mereu în poale, iar cînd *ichem îi închipui cum l-ar mîngîia aceste mîini, de-ar " culcaţi împreună, vi!elia simţurilor îi tăie răsu7area. Fa culcat împreună, însă, se gîndi de-ndată i de atunci la nimic altceva. #atinile îl opreau să-i vorbească #inei i să-i arate dragostea sa, altfel decît doar privind-o. #ar de cum porni spre ora i mai tîrziu, la palat, el îi asurzi tatăl cu mărturisirile lui în7ăcărate, că nu mai poate trăi i că se va usca văzînd cu ochii, fără fecioara habiră, iar bătrînul Vemor să se ducă la tabără, pentru a o cumpăra, ca să i-o dea soţie, să "e a lui, nu cumva să i se usuce feciorul repede de dor. 4e-i rămînea Iui Bemor, cu podagra lui, decît să se lase cărat afară din ora, de doi bărbaţi, pînă la cortul de păr de cămilă al lui lacob, în faţa căruia să se încline adînc, numindu-l frate, i, apoi, după cîteva ocoliuri, să-i vorbească de patima cumplită a "ului său, arătîndu-se gata să dea daruri bogate de nuntă din partea mirelui, în cazul cînd tatăl #inei se va învoi pentru săvîrirea căsătoriei. Iacob fu surprins i
tulburat. ropunerea îi trezea sentimente contradictorii, îl punea în încurcătură. #in punct de vedere lumesc, propunerea îl cinstea, ţintea statornicirea unor legături de rudenie între neamul său i o casă princiară, i îi putea " de folos lui i tribului său. =ntîmplarea îl i emoţiona, amintindu-i de acele vremuri de demult, cînd el însui cerusea demonului pe 6ahila i cum l-a tot dus cuovorba, tras foloasededeFaban pe urma dorinţei lui i Faban i-a înelat-o. Iar acum, iată că intrase el în rolul lui Faban, copila sa era acum dorită de un tînăr, i n-ar " vrut să se poarte, în vreun fel, ca tatăl 6ahilei. e de altă parte, avea serioase îndoieli dacă o asemenea căsătorie era sau nu potrivită dintr-un punct de vedere mai înalt. #e #ina, putoaica, nu se ocupase niciodată mult, deoarece fermecătorul losif îi răpea tot su7etul, i niciodată nu primise vreo indicaţie de sus în privinţa ei. =nsă, la urma urmelor, era totui singura lui "icăN cererea "ului cetăţii îi mărea preţul în ochii săi, i se gîndea că ar trebui să se ferească să risipească în faţa lui #umnezeu acest bun al său, pe care pînă atunci nu-l preţuise. 8are +vraam nu i-a cerut lui liezer să-i făgăduiască, cu mîna pusă sub ale, că nu-i va lua lui Isaac, "ul său drept, de soţie o "ică a canaaniţilor, printre care locuia, i că-i va căuta una în ţara lui din răsărit, printre rudele saleO Iar Isaac, la rîndul său, nu i-a trecut deopotrivă această oprelite i lui Iacob, "ul drept, spunîndu-i$ %*ă nu iei soţie din "icele 4anaanuluiO ste adevărat că #ina nu era decît o fată i încă una născută de soţia neiubită, i oricum, atît de importantă ca în cazul unui purtător al :inecuvîntării, nu era căsătoria ei. Totui, se cuvenea să ţii la demnitatea ta în faţa lui #umnezeu.
6ondiția lacob îi adună "ii mai mari, zece la număr împreună cu [ebulon, i toţi edeau în faţa lui Vemor, ridicînd mîinile i
clătinînd din cap. 4ei mai mari, care dădeau tonul, nu erau bărbaţi să se învoiască pe dată, ca i cum n-ar " putut visa ceva mai bun. Pi, fără să " fost înţelei între ei, răspunseră totui, ca într-un glas, că asemenea hotărîre se cuvenea să se ia numai după o înţeleaptă chibzuinţă. #inaO *ora lorO #e "ica Fiei era vorba, fermecătoarea nepreţuita abia merita nubilăOsă 4u"e el,îndelung *ichem, "ul lui VemorO Iată,iceea ce, fără#ina, îndoială, cumpănit. 4erură răgaz de gîndire. 8 făceau din deprinderea tocmelii negustoreti, dar *imeon i Fevi aveau propriile lor gînduri ascunse i năzuinţe încă neprecizate. >iindcă nu renunţaseră defel la vechile lor planuri, iar gîlceava pe care n-o putuseră dezlănţui, cînd li se refuzase apa, sperau s-o aţîţe acum, cu prile!ul dorinţelor i propunerilor lui *ichem. +adar, cerură trei zile de gîndire. Iar Vemor, puţin cam !ignit, întoarse, purtat de oamenii săi, alb, în cetate. sfîritul acestuiserăgaz, *ichem, călare pe un asin veni elFaînsui în tabără, să-i susţină cauza. 4ăci bătrînul Vemor, nemaiavînd chef, lăsase totul în seama lui, ceea ce *ichem, nerăbdător cum era, găsi plăcut i "resc. #e-altfel nu se purtă ca un neguţător, i nici nu-i tîrgui sentimentele i nu înţelese să-i ascundă focul pîr!olitor, ce-l mistuia pentru feticana #ina. L Vai, cereţi-mi cu îndrăzneală le spuse el. 4ereţi-mi cu toată neobrăzarea L daruri i zestre u sînt *ichem, "ul cetăţii, iar în casa tatălui meu trăiesc în splendoare, i mă !ur pe :aal că vă voi da tot ce doriţi +tunci, fraţii, ca într-un glas, îi aduseră la cunotinţă condiţia asupra căreia se înţeleseseră între timp, ce trebuia împlinită, înainte de a se putea continua negocierile. +ici, însă, trebuie neapărat să se ţină seama de adevărata succesiune a evenimentelor, foarte deosebită de cea pe care au scornit-o i au repetat-o păstorii mai tîrziu, în %convorbirile frumoase5. otrivit lor, *ichem ar " urzit imediat fapta sa rea i ar
" îndeplinit-o pe loc, stArnind, astfel, răzbunările viclene care au urmatN pe cînd, în realitate, *ichem nu s-a hotărît să a!ungă la fapte împlinite decît abia după ce oamenii lui Iacob s-au făcut vinovaţi faţă de dînsul, i s-a văzut purtat cu vorba, dacă nu chiar înelat pe faţă. +adar, ei i-au pus în vedere că, înainte de toate, este obligat să aa se circumcidă. aceasta era neapărat necesară$ căci cum erau ei4ondiţia i potrivit cu credinţa pe care o mărturiseau, ar " însemnat să săvîrească o grozăvie strigătoare la cer, dacă ar " dat pe "ica lui Iacob, sora lor, unui bărbat netăiat împre!ur. >raţii sugeraseră tatălui lor această condiţie, iar Iacob, mulţumit să cîtige astfel timp, nu le putuse refuza nici principial, consimţămîntului, cu toate că pietatea "ilor îl cam mirase. *ichem izbucni în rîs i îi ceru apoi iertare, acoperindu-i gura cu mîna. L &umai atAtO strigă el. +sta era tot ce pretindeauO #ar, domnii mei l, care era gata să-i dea un ochi sau chiar mîna dreaptă pentru a o avea pe #ina L cu atît mai uor va " să !ertfească din trupul său o parte atît de nefolositoare ca prepuţul cărnii sale e *uteh, nu, lucrul acesta nu va întîmpina din partea sa nici o greutate rietenul său, :eset, era i el circumscis, i nu dăduse nici o însemnătate acestui fapt. *uprimarea asta nu va provoca, vă asigur, nici cea mai mică repulsie vreuneia măcar din micile sale surori, din casa lui de !oacă i voluptăţi. Treaba e ca i făcută, să spunem aa L de mîna unui preot cunoscător al trupuluica omenesc ce slu!ete la templul 4elui prea înalt +stfel încît, îndată ce se va tămădui în carnea sa, se va reîntoarce 4u aceste vorbe, *ichem iei alergînd, făcînd semn sclavilor lui să-i aducă asinul alb. #ar cînd, apte zile mai tîrziu, abia refăcut, mai avînd încă puţine dureri de pe urma !ertfei aduse, *ichem se în"inţă, totui, radios i încrezător, constată că Iacob plecase călare într-o călătorie. #e fapt, capul tribului ocolea întAlnirea. Făsase mînă
liberă "ilor săi. *e pomeni !ucînd acelai rol cu acel demon de Faban i prefera să-l !oace ne"ind de faţă. Iar "ii lui, ce-i răspunseră bietului *ichem, cînd acesta îi vesti, cu o îndreptăţită mîndrie, că acea condiţie pusă de ei a fost îndeplinită, că n-a fost, oricum, o nimica toată, cum îi închipuise, ci o operaţie destul de supărătoare, dar acum făcuse i atepta cea maiera dulce dintre răsplăţiO *e făcuse, da, se îi răspunseră ei. *e făcuse, posibil, iar ei erau gata s-o creadă. *e făcuse, dar nu în spiritul !ust, fără sensul i înţelesul mai înalt, ci super"cial, nesemni"cativ. *e făcuseO oate. =nsă numai i numai în vederea căsătoriei cu #ina, femeia, nu în sensul unirii mistice cu %l5 Pi, în afară de asta, probabil că tăierea împre!ur se făcuse cu un cuţit de metal, nu cu unul de piatră, cum era indispensabil, iar acest fapt, prin el însui, punea operaţia în sine sub semnul întrebării, dacă n-o anula propriu-zis. e de altă parte, *ichem, "ul cetăţii, mai avea o sorăsoţie principală, primă i legitimă, pe 6ehuma, o hevită, aa că "ica lui Iacob n-ar a!unge decît una din ţiitoarele sale, lucru la care nici nu se puteau gîndi. *ichem se zbătu să-i convingă că nu aveau dreptate. #e unde puteau ti în care spirit i cu ce înţeles primise să se supună acestei suferinţeO 4um de erau în stare să invoce abia acum argumentul cu cuţitul de piatră, cînd ar " fost obligaţi să-i atragă atenţia de la începutO YiitoareO #ar însui regele din Mitanni o dăduse pe "ica sa, Julihipa, de soţie, faraonului, trimiţîndu-i-o cu alai mare, nu în calitate de regină a ţărilor giptului, deoarece Teie, zeiţa, domnea peste ele, ci ca a doua soţie, i, de vreme ce chiar regele *utarna L #a, este cu putinţă, i-o întoarseră fraţii, dar în toate aceste e'emple nu era vorba decît despre *utarna, i despre Julihipa, pe cînd acum era în cauză #ina, "ica lui Iacob, principele lui #umnezeu, sămînţa lui +vraam, aa că ar " de dorit ca *ichem să priceapă că ea nu putea a!unge una dintre ţiitoarele sale în
palatul de la *ihem, asta, dacă se gîndea mai bine, putea pricepe i el L Pi *ichem trebuie să socoată asta ultimul lor cuvîntO >raţii ridicară din umeri i desfăcură palmele. uteau oare săibataliO "e pe plac, oferindu-i vreun dar oarecare, poate doi sau trei >iul cetăţii simţi că a a!uns la marginile răbdării. #orinţa lui arzătoare îi adusese numai o grămadă de necazuri i greutăţi. +cel preot al templului nu se dovedise defel un chiar atît de dibaci cunoscător al trupului omenesc cum se lăudase i nu-l scutise pe "ul lui Vemor nici de aprindere, nici de "erbinţeli i nici de dureri cumplite. Iar acum, ce primea în schimbO leindu-i din "re, *ichem îi blestemă în sensul că "ii lui Iacob să a!ungă fără greutate, aerul iagere ca lumina, blestem de care ei se siliră să se scuture cucagesturi i repezi, în vreme ce *ichem se depărta. atru ziie mai tîrziu, #ina dispăru.
"ă+irea L
Ptii de astaO
+tenţie la succesiunea evenimentelor *ichem nu era decît un tinerel trîndav, uuratic i nesăţios, a cărui educaţie îl pregătise prea puţin să renunţe la vreo poftă a simţurilor. #ar acesta încă nu-i motiv să luăm de bune cutare povestioare urzite anume de păstori, cu totul în dauna lui. #acă povestea a înscris brazde atît de adînci pe faţa lui Iacob, este tocmai pentru că L dei el a povestit-o primul, tunsă i aran!ată, i a crezut-o aa, în timp ce o povestea L în sinea lui tia totui cine se gîndise întîi la !af i silnicie, cine pornise din capul locului pe acest drum, i că feciorul lui Vemor nu o răpise pur i simplu pe #ina, ci începuse
prin a o cere în mod cinstit i, abia păcălit "ind, se simţise îndreptăţit să pună fericirea sa la baza tratativelor ulterioare. e scurt, #ina a fost luată, furată, răpită. [iua în amiaza mare, în cîmpie, de faţă cu ai săi, bărbaţi din cetate au surprins fata, pe cînd se !uca nevinovată cu nite mieluei, au legat-o la gură cu o basma, au suit-o pe o să cămilă i,vreme apoi, au ea pe spre ora,icu mult înainte ca Israel " avut să gonit pună cu eile cămile să se avînte în urmărirea răpitorilor. #ar odată zăvorită în casa de !oacă i voluptăţi a lui *ichem, #ina a fost încon!urată de tot soiul de mîngîieri obinuite în orae, de care ea nu avusese habar pînă atunci, iar *ichem se grăbi să săvîrească posesiunea atît de mult dorită, fără ca "ica lui Iacob să se " opus prea tare. a era o făptură tearsă i supusă, lipsită de !udecată i neînstare să se împotrivească. 4e i se întîmpla, dacă i se întîmpla clar i energic, era acceptat de ea ca ceva dat i "resc. #ealtfel, *ichem nu-i făcu nici un rău, ba, chiar dimpotrivă, iar i celelalte surioare ale ei, dimpreună cu 6ehuma, prima soţie, cea legitimă, se arătară prietenoase faţă de dînsa. #ar fraţii #ar *imeon i Fevi, mai ales acetia >uria lor părea să nu mai cunoască margini L iar Iacob, zăpăcit i abătut, se văzu silit să le îndure cele mai zgomotoase ieiri. &ecinstită, siluită, în!osită mielete L sora lor, mica lor turturică neagră, cea mai curată, unica, sămînţa lui +vraam Pi iată-i pe toţi frămîntîndu-i podoabele de la piept, sfîiindu-i vemintele, acoperindu-i goliciunea cu saci, urlînd, smulgîndu-i părul i barba i făcîndu-i pe chip i trup, cu cuţitele, crestături lungi, care le dădeau o înfăţiare hidoasă. *e trînteau pe burtă, izbeau cu pumnii de pămînt, !urară că nu vor mînca nimic i că nici nu-i vor mai deerta trupul pînă nu o vor elibera pe #ina din desfrînarea sodomiţilor i nu vor preface în pustietate locul unde a fost pîngărită. 6ăzbunare, răzbunare, năvală năprasnică, omor, sînge, schingiuire, asta era tot ce mai tiau. [guduit, tulburat profund i pradă unei stîn!eneli sfîietoare, Iacob mai avea, pe deasupra, i contiinţa de a se " purtat ca Faban, ba, mai mult,
tia că fraţii, "ii lui, erau aproape să-i atingă ţelul rîvnit dintru început, i că el cu greu îi mai putea ţine deocamdată în frîu, fără a se e'pune reproului de a " lipsit de onoare i de sentimente părinteti. articipă, într-o oarecare măsură la manifestarea amărăciunii i mîniei lor, îmbrăcînd de asemenea un vemînt murdar i lăsîndu-i părul să 7uture în neorînduială. le din ceru să gîndească i la puţinătatea folosului de a o smulgeTotui, pe #ina cetate prin silnicie, cu asta chestiunea ne"ind rezolvată, ci abia se punea întrebarea ce să facă aici cu siluita, în!osită. #upă ce fata căzuse pe mîinile lui *ichem, întoarcerea ei, la urma urmelor, nu mai era chiar atît de dorit, i mult mai înţelept ar " fost să-i stăpînească durerea i să tie să atepte$ iar el, Iacob, credea că a citit acest sfat înţelept în "catul unei oi, !ert"te în acest scop. >ără îndoială că, după cum s-au statornicit, în baza învoielii, legăturile dintre ora i trib, *ichem va trimite curînd un semn oarecare, va face noi propuneri i va oferi posibilitatea să se dea unei trebi atît de urîte o înfăţiare dacă nu frumoasă, cel puţin cît de cît mulţumitoare. Pi iată că "ii, spre marea mirare a lui Iacob, cedară brusc i primiră să atepte un trimis al cetăţii. #ar potolirea lor îl neliniti imediat aproape mai mult decît furia lor L ce s-o mai " ascunzînd sub astaO =i observa, îngri!orat, dar nu luă parte la sfaturile lor, i a7ă noile lor hotărîri abia puţin înaintea solilor lui *ichem, care se înfăţiară potrivit întocmai cu presupunerile sale$ aduceau o scrisoare în limba babiloneană, pe mai multe tăbliţe de argilă, foarte respectuoasă în formă i în spiritul unei prietenii prevenitoare. *crisoarea glăsuia astfel$ %4ătre Iacob, "ul lui Isaac, principe al lui #umnezeu, tatăl i stăpînul meu, pe care-l iubesc i a cărui dragoste este pentru mine foarte însemnată. =ţi scrie *ichem, "ul lui Vemor, ginerele tău, căruia îi eti drag, motenitorul cetăţii, pe care îl slăvete poporul *înt sănătos i-ţi urez i ţie sănătate >acă-se ca i soţiile tale, "ii tăi, slugile tale, boii tăi, oile, caprele tale, dimpreună cu
tot ce este al tău să se bucure, de asemenea, de o desăvîrită sănătate Iată, Vemor, tatăl meu, a statornicit i a pecetluit într-o zi, împreună cu tine, care eti celălalt tată al meu, un legămînt de prietenie, i-n răstimpul a patru cruguri ale astrelor a dăinuit între noi i voi o strînsă prietenie, iar eu n-am contenit să mă gîndesc mereu$ >acă zeiivoinţa ca întîmplările să:aal-berit, "e îndrumate aa tău, i nul altfel, încît prin zeului meu, i altot zeului elion, care sînt aproape unul i acelai dumnezeu, întrucît se deosebesc numai în anumite amănunte, prietenia noastră să dăinuiască de-a pururi i nenumăraţi ani !ubiliari, aa cum este în clipa de faţă, anume în ce privete sinceritatea prieteniei noastre 4înd însă ochii mei au zărit-o pe #ina, "ica ta, copila Fiei, "ica lui Faban, caldeeanul, am dorit cu patimă ca această prietenie dintre noi să crească, totui, în dogoare, de un milion de ori, să i ca se palmierul vatăme într-un fellaoarecare venica "icafără ta este tînăr de marginea apei idăinuire. ca 7oarea4ăci de rodie din grădină. a a făcut să-mi tremure inima de dorinţă i miam dat seama că, fără #ina, viaţa nu mai are nici un preţ pentru mine. +tunci, Vemor, principele oraului, pe care îl slăvete poporul, a venit la tine, precum o tii, ca să stea de vorbă cu fratele lui i să ţină sfat cu fraţii mei, "ii tăi, i s-a întors, "ind amînat. Iar cînd am venit eu însumi s-o cer pe #ina, copila ta, rugîndu-te să-mi dăruieti su7ul de care nările mele au nevoie, aţi vorbit astfel$ R#ragă, trebuie să te tai împre!ur în carnea ta, înainte ca #ina să "e a ta, căci altfel ar " pentru noi o nelegiuire faţă de #umnezeuS. Pi, iată, n-am mîhnit inima tatălui meu i a fraţilor mei, ci am răspuns prietenete$ RUoi face întocmaiS. Pi "indcă bucuria mea n-a mai cunoscut margini, i-am poruncit lui Iarah, cel care a scris 4artea despre #umnezeu, să-mi facă aceea ce voi mi-aţi spus, i am suferit de pe urma mîinilor lui, cît i după aceea, pînă ce ochii mi s-au umplut de lacrimi, toate de dragul #inei. #ar cînd m-am întors, iată că fapta mea nu preţuia nimic. +tunci, #ina, copila ta, a venit către mine, deoarece condiţia era împlinită, ca eu să-i dovedesc dragostea mea în aternutul meu,
întru marea mea plăcere i a sa, care n-a fost mică, aa cum am a7at-o chiar din gura ei. =nsă, ca din pricina asta să nu "e zîzanie între zeul meu i zeul tău, binevoiete, tată, i arată-mi cît mai grabnic care este preţul i care sînt îndatoririle mele în vederea căsătoriei în cetatea *ihemului cu #ina, care îi este dulce inimii mele, iar nunta sămeu, "e prăznuită numai în voiesă bună i cîntece. 4ăci Vemor, tatăl vrea să poruncească se bată trei sute de cărăbui de aur, cu numele meu i al #inei, soaţa mea, întru amintirea acestei zile a venicei prietenii între *ihem i Israel. *crisă în cetate, în a douăzeci i cincia zi a lunii recoltei. ace i sănătate primitorului5
Imitarea +sta era scrisoarea. Iacob, însă, împreună cu "ii lui o cercetară, trăgîndu-se mai la o parte, să nu-i audă solii cetăţii, i cînd îi privi feciorii, ei îi spuseră ce-au hotărît să facă în această împre!urare, iar Iacob se miră, dar nu putu decît încuviinţa în principiu propunerea lorN căci îi da seama că împlinirea noii condiţii pe care o puneau ei era, mai întîi, o biruinţă spirituală însemnată i, apoi, o ispăire i o satisfacţie pentru fapta rea săvîrită. +a că, atunci cînd se aezară cu toţii, împreună cu aducătorii scrisorii, Iacob îi lăsă pe fraţii !igniţi ai #inei să se rostească, iar #an aduse la cunotinţa solilor hotărîrea luată. rin voia #omnului erau bogaţi i nu puneau mare preţ pe zestrea cu care cei din cetate căutau s-o plătească pe sora lor #ina, pe care *ichem o asemuia, pe bună dreptate, cu un palmier i cu o 7oare de rodie înmiresmată. Vemor i *ichem vor avea gri!ă să ia, în această privinţă, măsurile pe care le vor găsi cele mai demne. #ar #ina n-a %venit către *ichem5 aa cum acesta binevoia să glăsuiască, ci fusese răpită, creîndu-se, prin aceasta, o împre!urare nouă, pe care fraţii nu puteau s-o accepte pur i
simplu. #e aceea, ca să recunoască starea de fapt creată, condiţia lor prealabilă este ca, după pilda lui *ichem, care s-a circumcis atît de lăudabil, toată partea bărbătească a oraului *ihem, monegii, bărbaţii i copiii, să facă acelai lucru în răstimp de trei zile, începînd cu cea de azi, i anume cu cuţite de piatră. 4înd aceasta se va " împlinit, adevărata nuntă face o mare serbare la *ihem, în voie bunăvai"cuprăznuită tărăboi. i se va 4erinţa apăru e'cesivă dar, în acelai timp, lesne de îndeplinit, iar solii se arătară siguri că stăpînul lor, Vemor, nu se va da în lături să poruncească cele necesare. #ar abia plecară, că Iacob avu atît de îngrozitoare presimţiri asupra înţelesului i scopului acestei îndatoriri, chipurile cucernice, încît fu cutremurat de spaimă pînă-n rărunchi i tare ar " vrut să-i recheme pe orăeni. &ici nu credea că fraţii ar " uitat vechile lor !induiri dintru început i nici că ar " renunţat la răzbunarea lor pentru răpirea necinstirea #ineiN dacă punea asta alături de neateptata lor i atitudine împăciuitoare, i de pretenţia formulată acum, cînd îi mai aminti i de felul cum arătau chipurile lor crestate în semn de doliu, atunci cînd purtătorul lor de cuvînt pomeni de nunta care va " prăznuită la *ihem cu tărăboi mare, după îndeplinirea cerinţei, îl miră încetineala cu care înţelesese lucrurile i cum de nu presimţise mai iute întunecatul lor gînd ascuns. 4eea ce îl orbise fusese bucuria de a-l imita i de a-l continua pe +vraam. i *eca gîndise care, ascultînd #umnezeu, semn la al străbunul unirii cu +cesta, se tăiaseporunca în carnelui împre!ur într-o singură zi, el i toată casa lui, Ismael i toţi servitorii născuţi în corturile sale sau cumpăraţi de la străini, toţi cei de parte bărbătească, iar Iacob era încredinţat că "ii lui se referiseră la acest episod, atunci cînd îi rostiseră cerinţa lor L da, fără îndoială, din acea întîmplare abrahamică le izvorîse primul gînd, dar cum mai înţelegeau să-l îndeplinească =i repetă mereu, în sine, ceea ce se povestea, i anume că, a treia zi, cînd durea, #umnezeu venise la +vraam, să vadă ce face. Pi se oprise
în faţa cortului, fără să "e văzut de liezer. #ar +vraam îl văzuse i stăruise să intre. =nsă #umnezeu, văzîndu-l că-i lega i dezlega mereu rana, îi spuse$ %&u este cuviincios să rămîn aici5. *uferinţa sacră i ruinoasă îi inspirase lui #umnezeu această atitudine delicată L dar "ii săi, se întreba Iacob, ce fel de delicateţe înţelegeau să arate care vor suferi în ziua a treia, în chiar carnealocuitorilor lorO Iacoboraului, se cutremură la gîndul unei asemenea imitaţii, i se în"oră din nou văzînd feţele feciorilor lui, cînd primiră vestea din cetate că cerinţa a fost primită fără ovăială, că, adică, e'act la termen, peste trei zile, începînd de ieri, !ertfa obtească va " fost adusă la îndeplinire. =n mai multe rînduri Iacob ar " vrut să ridice mîinile rugătoare i să-i con!ureN dar se temu de mînioasa, covîritoarea putere a tru"ei lor frăţeti, de îndreptăţita lor sete de răzbunare, i recunoscu că un plan, căruia altădată a putut să-i pună stavilă cu un gest vehement i solemn, găsea acum spri!in puternic în împre!urări. &u cumva, ne întrebăm cu prudenţa, va " fost recunoscător "ilor lui că nu-l iniţiau în uneltirile lor, apărîndu-l, prin asta, de pîngărire, astfel că, dacă voia, îi era la îndemînă să nu tie nimic, să nu presimtă nimic i, deci, să lase să se împlinească ceea ce trebuia să se împlineascăO &u strigase, oare, #umnezeu, regele, la :ethel, acoperind cu glasul lui sunetul harpelor, că Iacob va stăpîni porţi, porţile dumanilor săi, i nu însemna asta oare, că în po"da dragostei lui de pace, în stele îi fuseseră totui scrise cuceriri, fapte războinice i beţia prădăciuniiO L *omnul nu i se mai lipi de gene de groază, gri!ă i o nespus de tainică tru"e la gîndul bărbăţiei viclene a "ilor lui. &u dormi nici în noaptea cumplită, a treia din răgazul îngăduit, cînd înfăurat în mantia sa, auzea, culcat în cort, cu urechea înfricoată, fîîitul surd, furiat, al celor ce se porneau înarmaţi...
Măcelul
*întem la sfîritul istorisirii noastre veridice, întemeiată pe fapte, al acestui interludiu de la *ihem, care a dat, mai tîrziu, tema multor cîntări i legende înfrumuseţate L înfrumuseţate în sensul lui Israel, în ce privete irul evenimentelor ce au dus la e'trem, dacă nu i în privinţa chiar a acestui e'trem, la care nu era nimic de înfrumuseţat i despre ale cărui grozăvii cumplite, de amănunt, se stăruia chiar, cu fală i lăudăroenie, în convorbirea frumoasă. #atorită nelegiuitei lor viclenii, oamenii lui Iacob, mult mai puţini decît orăenii, căci a!ungeau doar la vreo cincizeci de bărbaţi, învinseră uor *ihemul$ atît la cucerirea zidului, aproape lipsit de pază i pe care se căţărară, încă tăcuţi, cu scări de lemn i de frînghie, cît i în !ocul pe care l-au dezlănţuit după aceea în interior, renunţînd într-o zgomotoasă izbucnire la orice secret, locuitorii, luaţiparte pe nepregătite, nuaerau, nici "zic, în stare să facă faţă. =ntreaga bărbătească *ihemului, tineri i bătrîni, avea "erbinţeală, suferea, %legîndu-i i dezlegîndu-i rana5, ca i mare parte din garnizoană. =n schimb, ibrimii, nevătămaţi, strîns umiţi de acelai gînd, se aţîţau între ei cu lozinca %#ina5, pe care o strigau întruna cît s-a desfăurat acţiunea lor sîngeroasă, furioi ca leii, părînd a " pretutindeni în acelai timp, impunînd chiar de la început orăenilor sentimentul covîritor al dezlănţuirii unei încercări divine, de care nu se puteau feri i căreia, deci, nici nu căutară măcar să i se împotrivească. *imeon i Fevi, mai ales, căpeteniile e'pediţiei, insu7ară locuitorilor, cu urletele lor, care imitau dibaci mugetul taurului, o groază ce le pătrundea pînă în măduva oaselor, acea spaimă sacră, de pe urma căreia victimele vedeau mîntuirea într-un înnebunitor vălmăag de %scapă cine poate5, i nicidecum într-o încletare bărbătească. *e mărgineau să strige$ %Krgie &u-s oameni, ătia *uteh este printre noi Jloriosul :aal se a7a în mădularele lor5 Pi luînd-o la goană, goi i înspăimîntaţi, erau ucii eu ghioagele. Iar evreii năvălitori lucrară cu foc i sabie, în înţelesul propriu al cuvîntului, astfel încît oraul, cetatea i templul fumegau, iar uliţele i casele erau înecate în
sînge. &-au fost cruţaţi L pentru a " luaţi în robie L decît tinerii cu trupurile vîn!oase, ceilalţi au fost gîtuiţi pe loc, i dacă cruzimea a întrecut cu mult măcelul pur i simplu, trebuie să ţinem seama că i ucigaii erau deopotrivă de stăpîniţi de viziuni poetice, ca i nefericitele lor victimeN ei vedeau în fapta lor o luptă cu balaurii, lui leagă Mardug asupra lui Timat, viermele haosului, i biruinţa de asta se numeroasele mutilări, tăierea de mădulare de %arătat5, omuciderea luînd proporţii mitice. Fa sfîritul acestui măcel ispăitor, care, dealtfel, n-a ţinut mai mult de două ore, leul lui *ichem, "ul cetăţii, scîrbavnic bat!ocorit, a!unsese cu capul în canalul latrinei din sala sa de baie, iar leul lui Ueser-che-:astet, cu iragul său de 7ori sfîiat, zăcea în sîngele său, la colţul unei uliţe, foarte descompletat, ceea ce era de o gravitate cumplită, avîndu-se în vedere credinţele sale strămoeti. 4ît despre bătrînul Vemor, murise pur i simplu de groază. Iar #ina, pricina neînsemnată i nevinovată a atîtor nenorociri, se a7a în mîinile alor săi. Gaful se mai prelungi mult. >raţii îi văzură împlinită, în sfîrit, vechea lor dorinţăN îi putură bucura inima de !af, căci bogăţii nepreţuite, importante averi ale oraului căzură în mîinile biruitorilor, iar întoarcerea în tabără, la sfîritul ultimei stră!i de noapte, a!unse un triumf împovărat, deoarece în afară de robii pe care-i aduceau legaţi cu funii, mai cărau grămezi de pocale rituale din aur, amfore, saci plini cu inele, brăţări, cingători, cercei i coliere, elegante obiecte de gospodărie din argint, electron, lapislazuli, faianţă, alabastru, "lde i cornalină, fără a mai vorbi de roadele i proviziile adunate$ cînepă, untdelemn, făină de cel mai bun soi i vin. Fa sosirea lor, lacob nu iei din cort. 8 bună bucată de noapte i-o petrecuse sub arborii sacri i, încercînd săi potolească zbuciumul su7etesc, adusese o !ertfă ispăitoare #umnezeului cel fără chip, răspîndind, pe masa de piatră a altarului, sîngele unui miel de lapte i arzîndu-i grăsimea, amestecată cu miresme i mirodenii. Iar acum, cînd "ii lui, fuduli i înfocaţi, intrară la el, împreună cu #ina, redobîndită prin
mi!loace atît de cumplite, el zăcea acoperit, cu faţa în ţărînă i nu putu " convins, multă vreme, să arunce măcar o privire asupra nenorocitei, i mai puţin încă asupra "oroilor ucigai. L
lecaţi le făcu el semn cu mîna. &ebunilor... afurisiţilor
rămaseră locului, neclintiţi, îndărătnici i semeţi. Knul dintreidînii îl întrebă$ L *e cuvenea oare să îngăduim ca să se poarte cu sora noastră de parcă ar " o tîrfăO Kite, ne-am spălat inima. 4opila Fiei este în mi!locul nostru. + fost răzbunată de aptezeci i apte de ori. #ar cum bătrînul continuă să tacă i nu se dezveli, "ul adăugă$ *tăpînul nostru să binevoiască să cerceteze averile care-l ateaptă afară. 4urînd se vor mai adăuga i altele, căci am lăsat anume în urmă oameni, să adune turmele orăenilor, răspîndite pe cîmp, i să le mîne la corturile noastre. +tunci lacob sări în sus i ridicînd asupra lor pumnii strîni, încît se traseră îndărăt, răcni la ei din răsputeri$ L :lestemată să "e mînia voastră, că este atît de năprasnică, i furia voastră, că este atît de înverunată &enorociţilor, ce mi-aţi făcut &u vă daţi seama că din pricina ticăloiilor voastre, am să le put locuitorilor acestor meleaguri ca un stîrv pe care miună muteleO #acă se vor uni împotriva noastră să se răzbune, ce o să "eO &u vedeţi cît sîntem de puţiniO &e vor lovi i ne vor zdrobi, pe mine i casa mea, cu binecuvîntarea lui +vraam cu tot, pe care voi ar " trebuit s-o duceţi mai departe peste veacuri, i spulberat va " tot ceea ce s-a clădit 8rbilor &ăvălesc în ora i ucid oameni răniţi i fac pe grozavii acum, dar au capetele atît de seci, încît sînt neputincioi să gîndească i la viitor, la Fegămînt i la >ăgăduială #ar ei nu făcură altceva decît să se bosum7e. Pi nu se pricepură decît să repete$
L o tîrfăO
*e cuvenea oare să îngăduim ca sora noastră să a!ungă
L #a le strigă el, ieindu-i din "re i atît de tare încît îi înspăimîntă. Mai bine să " a!uns ceea ce spuneţi voi, decît să prime!duiţi Uiaţa i >ăgăduiala ti greaO continuă el adresîndu-se #inei, care zăcea la pămînt, zdrobită. L 4um s-o tiu de pe acumO se scînci ea. L 4opilul nu trebuie să trăiască, hotărî lacob, i ea prinse să urle. +poi, mai potolit, porunci$ ornim la drum cu tot ce este al nostru, i luăm cu noi i bunurile i turmele pe care le-aţi dobîndit prin spadă, din pricina #inei. &u se cuvine să mai rămînem pe meleagurile acestui măcel. #umnezeu mi s-a arătat astănoapte i mi-a spus în vis$ %*coală-te i pornete spre :eth-el5 Ieiţi *trîngeţi corturile +vusese, într-adevăr, o vedenie i primise o poruncă, atunci cînd se prăbuise pe culcuul său, după !ertfa pe care o adusese în acea noapte, în vreme ce "ii lui prădau oraul. Uedenie înţeleaptă i venită din inimăN căci Fuz, locul de refugiu, pe care-l cunotea atît de bine, îl atrăgea, în aceste împre!urări, cu osebire, iar lui i se păru că, pornind într-acolo, se refugia la picioarele lui #umnezeu, regele. 4ăci fugari din *ihem, supravieţuitori ai nuntei sîngeroase, se i porniseră în toate cele patru vînturi spre oraele dimpre!ur, să vestească căzuse oraului lor i, tot în acel timp, anumitenăpasta scrisori,ce ticluite deasupra căpetenii i păstori ai oraelor 4anaanului i morului, a!unseră pînă la miazăzi, în oraul lui +mon i au trebuit, din păcate, să "e înfăţiate lui Vor, în palatul său, s"ntei maiestăţi a lui +menhotep al treilea, dei acest zeu se simţea atunci cu nervii slăbiţi, în urma unuia din abcesele dentare de care suferea adesea, i mai era în asemenea măsură preocupat de construirea propriului său monument funerar, dincolo, spre apus, încît plictisitoarele tiri sosite din nenorocita ţară +mu, care-i aduceau la cunotinţă că% oraele
regelui erau pierdute5 i că pămînturile faraonului, %cădeau în mîinile habirilor, care-i prădau ţara5 )cum se spunea în scrisorile păstorilor i căpeteniilor3, nu se bucurară nici de cea mai mică atenţie. +ceste documente care, pe lîngă toate, mai păruseră cam ridicole la curte, datorită limbei babiloneene defectuoase în care fuseseră redactate, au fostpentru depuse la arhivă, fără să " iscat în i spiritul faraonului hotărîri măsuri împotriva acelor tîlhari, astfel oamenii lui Iacob tot puteau spune că au avut noroc. &ici oraele vecine, înspăimîntate de nemaipomenita lor sălbăticie, nu mai întreprinseră nimic împotriva lor, încît Iacob tatăl, după ce puse la cale o puri"care generală i îngropă cu mîna sa, la rădăcina arborilor sacri, idolii strecuraţi în tabără în cei patru ani de sălăluire în vecinătatea *ihemului, putu porni cu gloata i cu tot calabalîcul, mult mai bogat decît în trecut, depărtîndu-se în grabă de acel loc de groază, deasupra căruia vulturii se învîrteau, în rotocoale mari, i se îndreptă, pe drumuri pietruite, spre :ethel. #ina i cu mama ei, Fia, călătoreau pe aceeai cămilă, înţeleaptă i vîn!oasă. +tîrnau de amîndouă părţile ghebului, în panere frumos împodobite, iar o ţesătură întinsă pe beţe de trestie le apăra de soare, #ina avînd mereu gri!ă s-o tragă asuprăi, aa că edea în întuneric. Trupul îi purta rod. #ar cînd sosi ceasul, copilul fu lepădat, aa cum hotărîseră bărbaţii. Fa cincisprezece ani, mutrioara ei nefericită părea a unei femei bătrîne.
4+IT8FKF +T6K u@a 'e=ăitul ori@inar
Jrele istorii Iacob, tatăl, le purta povara i demnitatea, ca pe cea a averilor sale L atît istoriilor noi, de curînd petrecute, cît i a celor vechi i străvechi, povara istoriilor i a istoriei. Istoria este ceea ce s-a întîmplat i ce se tot întîmplă în timp. #ar mai este de asemenea i ceea ce se aază, se strati"că, i straturile de sub pămîntul pe care-l călcăm, i cu cît a!ung mai adînc rădăcinile "inţei noastre în nesfîrita strati"care a ceea ce se a7ă în afara i dedesubtul graniţelor "zice ale eului nostru, dar care totui îl determină i-l hrănesc, cu atît în ceasurile noastre de mai puţină luciditate ne vine să vorbim de acestea la persoana întîi, ca i cum ar aparţine cărnii noastre, cu atît mai încărcată de sensuri ne este viaţa i cu atît mai demn este su7etul cărnii noastre. 4înd Iacob se întoarse la Vebron, numit i 8raul celor patru, cînd a!unse la capacul învăţării sădit i s"nţit de +vraam L de +biram sau de altul, nu se tie care L, i se înapoie la cortul tatălui său, după un răstimp în care se întAmplaseră lucruri cumplite, despre care se va vorbi la vreme$ atunci Isaac se stingea i murea, orb i gîrbovit de ani, un moneag ce purta acel nume ereditar de Isaac, "ul lui +vraam, iar în ceasul sfînt al morţii, grăi, cu glasul răsunător i în"orat, de faţă "ind Iacob, i toţi cei veniţi la moartea lui. *puse cuvinte profetice i încîlcite, i vorbi despre %sine5 ca despre !ertfa cruţată i despre sîngele care se cuvenea "e socotit al său, sîngele adevăratului vărsat întru mîntuireasă păcatelor tuturora. :a, puţin înainte să-i"u, dea duhul, încercă i, în chip deosebit de ciudat, izbuti să behăie ca un berbec, iar chipul său, din care sîngele pierise cu totul, căpătase o asemenea uimitoare cu "zionomia acestui animal L sau mai curînd fu aa, încît cei de faţă îi dădură seama, deodată, că asemănarea aceasta dăinuise dintotdeauna L astfel că toţi se înspăimîntară cumplit i se prosternară cît putură mai repede, pentru a nu-l vedea pe "u prefăcîndu-se în berbec, în timp ce el, cînd reîncepu să vorbească, îl numi pe berbec tată i dumnezeu.
L *e cuvine ca un dumnezeu să "e !ert"t, bîigui el o străveche vorbă poetică, i continuă să bîiguie, cu capul dat pe spate, cu ochii holbaţi i goi, cu degetele răchirate, i murmură că toţi vor trebui să prăznuiască un ospăţ cu carnea i sîngele berbecului !ert"t, aa cum o făcuse, odinioară, +vraam cu el, tatăl i "ul, !ert"t căruiaLîi gîfîi luase locul un animal dumnezeesc-părintesc. a fost muribundul în delirul său profetic, fără ca Kite, vreunul din cei de faţă să " avut cura!ul să-l privească L a fost !ert"t tatăl i animalul în locul omului i al "ului, iar noi l-am mAncat. #ar adevăr zic vouă, omul i "ul vor " !ert"ţi în locul animalului i în locul lui #umnezeu, i iarăi veţi mînca. +poi mai behăi încă o dată foarte "resc i muri. Mai rămaseră cu fruntea în ţărînă încă multă vreme după ce el amuţise, nesiguri dacă murise cu adevărat i dacă nu se va apuca iarăi să behăie i să prorocească. Tuturor le păru de parcă măruntaiele li se întorceau pe dos i inima li se um7a, încît ar " vrut să verse, căci în cuvîntul i purtarea muribundului era ceva de o strămoească impuritate, în"orător de străveche i de o s"nţenie mai veche decît s"nţenia, ceva ce zăcea sub toate straturile civilizaţiei lor, în adîncurile cele mai ocolite, mai uitate i mai e'trapersonale ale su7etului lor i le fusese relevat prin moartea lui Isaac, spre adînca lor îngreţoare$ o arătare i o scîrnă a unei apuse preistorii, ce fusese zeu, berbecele adică, strămoul divin al tribului, din impure, care se l-au trăgeau i ali cărui divinpentru sînge tribal odinioară, în vremi vărsat l-au băut a împrospăta rudenia lor tribală cu animalul-zeu L pînă la venirea Fui, a zeului de departe, lohirn, #umnezeul de afară i de dincolo, [eul pustiei i al lui 4rai nou, care-i alesese, rupsese legătura cu natura lor străveche, se cununase cu ei prin inelul tăierii împre!ur, întemeind astfel, în timp, un nou început divin. Iată de ce tuturor le veni rău privind faţa de berbec a lui Isaac pe cînd murea i auzindu-i behăitulN rău i se făcu i lui Iacob. #ar su7etul îi era i înălţat de solemnitatea clipei, căci desculţ, plin de
praf i tuns, avea să se îngri!ească de înmormîntare, de obiceiurile, de bocetele i străchinile de !ertfă pentru hrana morţilor, împreună cu sau, ţapul cu nai, coborît din munţii 4aprelor, pentru a-i îngropa împreună cu el tatăl în petera dublă, i a urla, în felul lui copilăros-dezordonat, cu barba iroind de lacrimi, de-a valma cu cîntăreţii i cîntăreţele$ L Voiadon =mpreună, fraţii îl cusură pe Isaac într-o piele de berbec, îndoindu-i genunchii, i-l dădură astfel spre ospătare Timpului hulpav, care-i înghite copiii, ca nu cumva vreunul dintre ei să se înalţe deasupra lui, "ind, totui, silit să-i verse iarăi, ca ei să trăiască din nou, aceeai copii din aceleai vechi istorii. 4ăci, uriaul nu simte, pipăind, că înţeleapta mamă nu i-a dat decît o piatră învelită într-o piele de animal, nu copilul. L
*ă ne bocim stăpînul
#eseori fusese astfel bocit Isaac, !ertfa cruţată de la moarte, iar el trăise acestea în istoriile sale, astfel încît avea tot dreptul să le povestească folosind persoana întîi, căci îi aparţineau$ în parte, "indcă eul său, trăgîndu-se îndărăt i în afară, se pierdea în trecutul primordial, i în parte, pentru că însui trecutul acesta, reîntrupîndu-se în el, putuse redeveni prezent, repetîndu-se potrivit temeiului dat. +a îl auziseră i-i înţeleseseră gîndul Iacob i cei de faţă, cînd, în agonie, se cum arătase sine, ultima dată, ca !ertfa cruţată$ auziseră, s-arpe zice, cupentru amîndouă urechile i totui înţeleseseră într-un singur fel L precum noi ascultăm o cuvîntare cu ambele urechi i privim un obiect cu amîndoi ochii, însă cuvîntarea sau obiectul le concepem unitar. Isaac era un moneag străvechi ce vorbea despre un băieţel care era aproape să "e !ert"t, iar cît despre faptul de a ti dacă era vorba de el sau de un altul dinaintea lui, aceasta nu avea decît o mică însemnătate pentru gîndire i cunoatere i, oricum, copilul
sortit !ert"rii, chiar dacă îi era străin, nu-i putea " mai străin i mai îndepărtat de bătrîneţea sa decît copilul ce fusese el odinioară.
"oșul +adar, su7etul lui Iacob era îngîndurat i puternic înălţat în acele zile cînd, împreună cu fratele său, îi îngropa tatăl, deoarece toate întîmplările de altădată i se ridicau dinainte, devenind, în spiritul său, prezent, aa cum odinioară se întrupaseră devenind prezent după străvechiul prototip, i avea sentimentul că s-ar preumbla pe o suprafaţă străvezie, alcătuită din nenumărate straturi de cletar, ce duceau în străfunduri, luminate de lămpi ce ardeau între straturi. l însă se preumbla sus, în întîmplările cărnii sale, Iacob, cel de acum, i-l privea pe sau, cel blestemat prin viclenie, care umbla de asemenea iarăi cu el, după tiparul lui, i era dom, 6oul. 4u aceasta personalitatea sa este desigur de"nită fără eroare L desigur, într-un anumit sens, fără eroare, cu anumite rezerve, căci precizia acestei de"niţii este precizia luminii lunii, ce comportă multe ironice amăgiri, iară nouă nu ni se cade, ca persona!elor povestirii noastre, să ne preumblăm în această lumină echivocă cu aerul unei naivităţi căreia meditarea i-ar da oarecare profunzime. +m istorisit, cum sau, cel cu blana roie, stabilise i dezvoltase încă din anii tinereţii de la :eereba, legături cu ţara domului, cu muntenii din munţii 4aprelor i din munţii păduroi ai *eirului, i cum, mai tîrziu, s-a mutat la ei împreună cu neamul său i cu toată gospodăria, cu soţiile sale canaaneene, +da, +hali-bama i :asnat, cu "ii i "icele lor, iar, pînă la urmă, a trecut la credinţa zeului Buzah. rin urmare poporul acesta crescător de capre e'ista, e'ista cine tie de cînd, în momentul în care sau, unchiul lui Iosif, i s-a alipit, i dacă
tradiţia, %convorbirea frumoasă5 adică, ţesută peste generaţii i a!unsă, printr-o consolidare tîrzie, cronică, îl desemnează pe sau ca %tată al edomiţilor5, ca străbunul lor deci, ca berbecul iniţial al oamenilor-capre, este vorba doar de o magie-echivocă e'actitate lunară. #ar sau nu era asta, nu acesta, nu el personal L chiar dacă în %convorbire5 luat drept dacă, edomit în anumite împre!urări, el însui oera credea despreatare, sine. i oporul era cu mult mai vechi decît unchiul lui Iosif, pe care îl numim în mod repetat aa, "indcă este mult mai prudent să-i determinăm identitatea în raport cu descendenţa, decît cu ascendenţa L aadar poporul edomit era in"nit mai vechi decît sau$ căci în ce privete primatul acelui :ela, "ul lui :eor, pe care genealogia îl numete primul rege al domului, desigur că nu este mai cert decît primatul regalităţii srcinare a regelui Meni al giptului, un vădit reper în timp. rin urmare, actualul dom nu era străbunul întemeietor al tribului edomiţilor, în sensul e'act al cuvîntului. Pi dacă în cîntece se repetă cu stăruinţă, cînd este pomenit că$ %l este domul5, nu însă %l a fost domul5, această a"rmaţie e făcută la prezent nu din nebăgare de seamă, ci pentru că în ea se mărturisea astfel o concentrare a tipului, în afara Timpului i dincolo de indivizi. +tît din punct de vedere istoric, cît i individual, berbecul străbun al poporului căpresc a fost un sau in"nit mai străvechi, în ale cărui urme păea cel actual, dei în primele urme destul de terse mai păiseră mulţi în numeroase rînduri, cum trebuie adăugat, urme ce nici nu mai erau, la drept vorbind, ale aceluia despre care s-ar " putut cu drept cuvînt a"rma$ %l a fost domul5. +ici povestirea noastră se revarsă bineînţeles în marea taină i în ea se pierd i reperele noastre$ adică în in"nitul trecutului, în care "ecare srcine se vădete doar un reazem aparent i un ţel nede"nitiv, a cărui natură de taină se datorete faptului că esenţa ei nu este cea a liniei, ci aceea a sferei. Finia nu are taină. Taina dăinuiete în sferă. #ar aceasta constă din împlinire i corespondenţă, este o dublă !umătate ce se încheie într-o unitate,
se compune dintr-o emisferă superioară i o emisferă inferioară, una cerească i una pămîntească, amîndouă împlinindu-se într-un tot, aa încît ceea ce este sus se a7ă deopotrivă i !os, iar ceea ce este să se împlinească pe pămînt se repetă în cer, unul regăsinduse în celălalt. 4orespondenţa reciprocă însă a două !umătăţi, care împreună formeazăcu întregul i se unesc pentrucu a alcătui sferei, echivalează o adevărată schimbare, rotaţia rotundul adică. *fera se rostogolete$ asta stă în natura sa. 4e-i sus a!unge curînd !os, iar ce-i !os sus, dacă în asemenea situaţie se mai poate în genere vorbi de sus i !os. &u numai că pămîntescul i cerescul se recunosc unul într-altul, dar datorită rotaţiei sferice, cerescul se preface în pămAntesc, iar pămîntescul în ceresc, de unde se vede, de unde rezultă adevărul că zeii pot deveni oameni, iar oamenii, la rîndul lor, zei. +cestaa este atîtvremuri de adevărat ca faptul Ksiri, martirul ciopîrţitul, fost pe om, anume uncă rege peste ţara i giptului, apoi a devenit zeu L cu nealinatul dor, "rete, să redevină om, după cum se dovedete limpede în chiar forma de e'istenţă a regilor giptului, care au fost toţi zei cu înfăţiare omenească. =nsă, cît despre a ti dacă, la primul început, Ksiri ar " fost zeu sau om, întrebarea nu are răspunsN căci pentru sfera care se rotete, nu e'istă început. Pi la fel a fost cu fratele său *et care, precum tim de mult, l-a ucis pe Ksiri i l-a sfîiat în bucăţi. *e spune că această întruchipare a răului avea cap de magar i era războinic de felul lui, pe deasupra i vînător i că, la Barna?, în apropiere de oraul lui +mon, i-ar " învăţat pe regii giptului să tragă cu arcul. +lţii îl numeau Tifon i încă de mult i s-a pus în seamă hamsinul, vîntul pîr!olitor al pustiei, "erbinţeala arzătoare a soarelui, adică focul însui, astfel că a a!uns :aal 4hammon, zeul căldurii incandescente, iar fenicienii i evreii îl numeau Moloh sau Meleh, regele-taur al :aalilor, care mistuie cu 7acăra lui copiii i primii născuţi ai animalelor, i căruia +vraam era cît pe ce să i-l !ertfească pe Isaac. 4ine ar putea susţine că Tifon-*et, vînătorul rocat, n-a fost, la început de tot i la sfîrit, acasă pe cer, i
nimeni altul decît însui &ergal, dumanul cu apte nume, Marte cel rou, planeta foculuiO #eopotrivă de bine, oricine ar putea a"rma că, la început de tot i la sfîrit, ar " fost un om, *et, fratele regelui Ksiri, pe care l-a alungat de pe tron i l-a ucis, iar abia apoi a devenit un zeu i un astru, gata "rete să redevină oricînd om,în potrivit sferei. l este i amîndoi în acelai timp, i nici unul primulrotaţiei rînd$ om pămîntean astru divin, alternativ, într-o singură "inţă. Iată de ce nici o altă formă a timpului nu i s-ar potrivi mai bine decît cea a prezentului atemporal, care cuprinde în sine micarea sferei, i de aceea, pe drept cuvînt, se spune mereu de el$ %l este 6oul5. #ar dacă este aa că *et, arcaul, stă în alternanţă cerescpămîntească cu &ergal-Marte, planeta de foc, se vădete că aceeai corespondenţă vibrantă domina i relaţiile între Ksiri, cel ucis, i planeta Mardug, negri o salutaseră, demult, de lîngăregală ghizdul fîntînii,pe i care care,ochii sub înfăţiarea sa divină,nu era numităE i Gupiter-[eus. #espre acesta se povestete că i-a scopit tatăl cu secera i l-a alungat de pe tron, pe 4ronos adică, uriaul divin, ce-i înghiţea copiii, i numai datorită vicleniei mamei lui [eus nu l-a înghiţit i pe acesta, care pînă la urmă s-a înscăunat rege în locul lui. +stea sînt o sugestie pentru oricine nu dorete să se oprească la !umătate de drum în căutarea adevărului. 4ăci înseamnă vădit că *et sau Tifon n-a fost primul uciga de rege, că Ksiri însui îi datora domnia unui omor i că el, ca rege, a pătimit ceea ce săvîrise pe cînd fusese Tifon. Tocmai în asta stă o parte din taina sferei, că datorită micării de rotaţie unitatea i identitatea individului poate merge mînă în mînă cu intervertirea rolurilor i a caracterelor. ti Tifon cîtă vreme te a7i, urzind planuri ucigae, în ateptarea moteniriiN dar după împlinirea faptei, eti rege, învăluit în limpedea măreţie a biruinţei, iar chipul i rolul de Tifon revin altuia. Mulţi zic că nu [eus, ci Tifon cel rou l-ar " scopit i răsturnat pe 4ronos. =nsă discuţia este zadarnică, întrucît, din pricina rotaţiei sferei, este acelai lucru$ [eus este Tifon înainte de a " biruitor. #ar
deopotrivă de supusă rotaţiei sferei, este i relaţia reciprocă dintre tată i "u, astfel încît nu totdeauna "ul îl sacri"că pe tată, ci în "ece moment rolul de victimă putea să-i revină i "ului, care în acest caz să "e ucis de tatăl său. +dică Tifon-[eus de către 4ronos. *trăbunul +vraam o tia prea bine, cînd s-a pregătit să-l !ertfească pe"primul născut Molohului =ndurerat, era de părere că ar dator său să se supună acestei rou. tradiţii i să respecte această schemă. #ar #umnezeu i-a interzis-o. + fost o vreme cînd sau, unchiul lui Iosif, se tot întîlnea cu Ismael, propriul său unchi, fratele vitreg i izgonit al lui Isaac, îl vizita bătător la ochi de des în pustiul său subpămîntean i uneltea cu el planuri, despre a căror grozăvie va mai " vorba. +ceastă atracţie nu era bineînţeles întîmplătoare i, dacă este vorba despre %6oul5, se cuvine să vorbim i de celălalt. Mama lui Ismael Vagar, ceea ce erace-i în sine un îndemnse sănumea "e izgonită în adică pustie,%pribeaga5, ca să se împlinească menea numele. #ar prile!ul nemi!locit al surghiunului îl iscă însui Ismael, ale cărui apucături blestemate se dădură de timpuriu prea limpede în vileag, încît să se poată închipui rămînerea lui pe durată în lumina de sus, hărăzită celor plăcuţi lui #umnezeu. #espre Ismael s-a scris doar că era un %bat!ocoritor5, ceea ce nu însemna că avea gura slobodă L aceasta n-ar " fost îndea!uns ca să-l facă nevrednic a sălălui în sfera superioară L, ci, în cazul lui, %a bat!ocori5 însemna propriu-zis a %glumi5, i s-a întîmplat că +vraam, uitîndu-se %pe fereastră5, l-a surprins pe Ismael %glumind5 în mod nepermis cu fratele său vitreg mai tînăr, ceea ce nu era deloc neprime!dios pentru Isaac, "ul adevărat, căci Ismael era frumos ca apusul de soare în pustie. #e aceea viitorul tată a nenumăraţi urmai, cuprins de spaimă, a găsit situaţia coaptă pentru o pedeapsă pilduitoare. Fegăturile dintre *ara i Vagar erau mereu înveninate, încă de pe vremuri, cînd aceasta rămînînd grea, se fudulise faţă de soţia legitimă, pe atunci încă stearpă, i ea mai fusese silită o dată să fugă de gelozia *areiN dealtfel, *ara urzea zilnic intrigi ca egipteanca să "e izgonită,
împreună cu "ul ei, mai ales că dreptul de succesiune nu fusese limpezit i putea " obiect de ceartă între "ul mai mare, al ţiitoarei, i "ul mai mic, al soţiei legitime$ ba chiar fusese vorba ca Ismael să "e motenitor împreună cu Isaac sau chiar înaintea lui L, gînd îngrozitor pentru dragostea de mamă, mereu, trează, a *arei, i stîn!enitor #ar ce văzuse cu ochii din purtarea luipentru Ismael+vraam. îl făcu să seceea hotărascăN îi dădu obraznicei Vagar pe "ul ei, ceva apă i turte, i-i porunci să plece în lume i să nu se mai întoarcă. 4e altceva putea faceO *e cuvenea oare ca Isaac, !ertfa salvată de moarte, să sfîrească totui prin a cădea !ertfă focosului TifonO =ntrebarea trebuie bine înţeleasă. a este echivocă faţă de Ismael, dar pe drept cuvînt. 4ăci în el însui sălăluia echivocul i este de netăgăduit că păea pe urme rele i că era pidosnic. 4ea mai mică schimbare primei a numelui său a!unge să-lun vădească în întreagaalui tru"e,silabe i faptul că în pustie a!unsese arca atît de iscusit i-a tulburat destul de tare pe cărturari, care lau asemuit cu un măgar sălbatic, animalul lui Tifon-*et, ucigaul, fratele rău al lui Ksiri. #a, el este 6ăul, 6oul, i +vraam putea să-l izgonească, ca să-i apere fecioraul binecuvîntat de pornirile pidosnice i pătimae ale fratelui său vitregN dar cînd Isaac zămisli în pîntec de femeie, 6oul se ivi pentru a trăi, în istoriile sale, alături de Iacob, binevenitul, atunci 6ebeca născu fraţii gemeni, %iarba înmiresmată5 i %buruiana ţepoasă5, pe sau, cel acoperit în întregime cu un păr rocat, pe care cărturarii i învăţaţii l-au ocărit mult mai violent decît merita făptura sa pămînteană. 4ăci lau numit arpe i satană, i porc pe deasupra, porc mistreţ, făcînd cu tot dinadinsul aluzie la vierul mistreţ care-l sfîiase pe ăstor i #omn în văgăunile Fibanului. :a, în mînia lor cărturărească, l-au numit, cu bună tiinţă, %zeu străin5, ca nimeni să nu se lase amăgit de bla!inătatea persoanei lui din această lume, scăpînd din vedere ceea ce este el prin micarea de rotaţie a sferei.
*e rotete sfera i adesea cei deosebiţi, adică 6oul i :inecuvîntatul, sînt tată i "u, iar "ul îi scopete tatăl, sau tatăl îi !ertfete "ul. +deseori iarăi L i nimeni nu tie ce au fost întîi L sînt fraţi ca *et i Ksiri, 4ain i +bel, *em i Vam, i s-ar putea, cum se vede, ca aceste trei perechi să se încarneze deopotrivă în amîndouă cea 4ăci a tatălui i a măgarul "ului, pesălbatic, de o parte, fraţilor, pe perechile, de altă parte. Ismael, estecea a aezat între +vraam i Isaac. entru +vraam, Ismael este "ul cu seceraN pentru Isaac, Ismael este fratele rou. Uoia oare Ismael săl scopească pe +vraamO #a, fără îndoială, căci îl ademenea pe Isaac spre dragostea pidosnică, i dacă Isaac n-ar " însămînţat trup de femeie, n-ar mai " e'istat nici lacob i nici cei doisprezece "i ai săi, i ce s-ar " ales din făgăauiala unei puzderii de urmai, din numele însui a lui +vraam, care înseamnă %tată al foarte multora5O +cum, însă, iată-i că se preumblau iarăi, în prezentul cărnii lor, ca lacob i sau, i chiar sau, neghiobul, cam tia întru-cîtva de rostul său L dar cu cît mai vîrtos lacob de al lui, învăţat i înţelept cum era
%es+re orbirea lui Isaac 8chii căprii i inteligenţi ai lui lacob, trudiţi încă de pe atunci, îi aezară privirea stinsă i înlăcrămată pe vînătorul de lîngă el, în timp ce acesta îl a!uta să-l înfăoare în giulgiu pe tatăl lor, iar întîmplările trecute reînviară, înălţîndu-se din adîncul lui, i devenind, în prezent, meditaţie$ îi revedea copilăria i cum hotărîrea, care ovăise multă vreme, sfîrise prin a se preface în blestem i binecuvîntare, cu tot ce a urmat după aceea. Uisînd, ochii îi erau uscaţi, numai cîteodată su7a din greu, sub povara nelinititoare a vieţii. sau, însă, scîncea i urla, continuîndu-i lucrul, cu toate că nu avea de ce să-i "e prea recunoscător bătrînului pe care-l cosea în linţoliu, i de fapt nici nu-i era
îndatorat decît doar pentru blestemul cu care-l gonise în pustie, acest blestem "ind, dealtfel, singura lui parte de motenire ce-i rămăsese după ce binecuvîntarea fusese dată L spre cea mai mare amărăciune a tatălui lui, după cum îi plăcea lui sau să se convingă, cum îi era o necesitate de viaţă să creadă, pricină pentru simţea audă întruna, mereu repetată, "eii de propria care sa gură, i denevoia aceea,s-o lucrînd gîfîind tare tergîndu-i mereu nasul, îi întrerupea tot timpul scîncetele, spunînd$ L e tine, Iechev, te-a iubit femeia, însă pe mine m-a iubit tatăl i mînca din vînatul meu cu plăcere, asta aa e. ,,[bîrlitul meu păros, îmi zicea el, primul meu născut, îmi place ce ai vînat i ce-ai fript pentru mine pe !ăratic. #a, îmi place, pielicica mea rocată, i-ţi mulţumesc pentru sprinteneala ta Tu rămîi de-a pururi primul meutata născut vreau să-ţi "u recunoscător.5 +asau i nu altfel îmi zicea de oisută i de o mie de ori, se tînguia întruna. e tine, te iubea femeia, i ea îţi spunea mereu$ Iecheve, micuţul meu, alesul meu( Iar dragostea de mamă este o pernă mai moale decît a tatălui, o tiu i zeii, am a7at-o i eu. Iacob tăcea. Pi, de aceea, sau continua să sporovăiască printre suspine i să spună ceea ce su7etul lui era însetat să audă$ L Uai, vai, ce spaimă a mai tras bătrînul cînd, după tine, am intrat în cort, să-i aduc bucatele pe care i le gătisem, pentru ai da putere să mă binecuvînteze. Pi a înţeles astfel că nu fusese sau cel ce venise înainte. Jroaza lui a fost fără margini i a răcnit de cîteva ori$ %#ar cine era vînătorul, cine anume eraO +cum va rămîne binecuvîntat, întrucît mi-am strîns toate puterile pentru a-i da :inecuvîntarea sau, sau al meu, ce ne facem acumO5 Iacob tăcea.
L &u tăcea, netedule răcni sau. &u mai tăcea tăcerea ta egoistă, mai dînd-o, pe deasupra, pe tăcute, drept blîndă îndurare, că mi se revarsă "erea de furie 8are n-a fost aa, că bătrînul mă iubea i că spaima lui n-a mai cunoscut marginiO L Tu o spui, i-o întoarse Iacob, iar sau rămase cu acest răspuns. #ar spunîndu-le pe acestea mereu, nu deveneau mai adevărate decît fuseseră în realitateN nici mai puţin încîlcite, ci totul rămînea pe !umătate adevărat i îndoielnic, iar faptul că Iacob ba tăcea, ba răspundea monosilabic, nu era dintr-o răutate a lui i nici din reţinere, ci din resemnare faţă de di"cultatea încîlcită a situaţiei, de nedezlegat prin cuvinte agresive, urlete i sentimentalismul nesăbuit al unui băiat de ţară, nici cu sentimentalismul autoamăgitor al supravieţuitorilor, care vor să le înfrumuseţeze pe toate i să vadă în cea mai minunată lumină propriile legături cu cel dispărut. Ua " fost adevărat, că Isaac se înspăimAntase atunci cînd a venit sau, după ce abia fusese la dînsul. 4ăci bătrînul putuse să se teamă că un străin oarecare se strecurase pe întuneric la el, un înelător cu totul străin, pentru a-i fura prin vicleug :inecuvîntarea, ceea ce ar " trebuit socotit, fără îndoială, o mare nenorocire. +r " fost oare spaima lui tot atît de vie i, mai ales, de sinceră, dacă ar " avut siguranţa că Iacob, nu un altul, fusese înaintea lui sau i primise :inecuvîntarea, asta era o întrebare deosebită, al cărei era"atît de clar,cam cum corespundea nevoii su7eteti a lui răspuns sau, i nu poate cercetată din acelai punct de vedere ca i cealaltă întrebare$ dacă iubirea părinţilor se împărţise într-adevăr atît de simplu, cum voia s-o creadă sau, pe potriva nevoii sale L ici %micuţul meu Iechev5, colo %pielicica mea rocată5 L, Iacob avea temeiuri să se îndoiască de asta, chiar dacă nu-i revenea lui rolul să le pună în valoare în faţa lui sau, care plîngea. +desea, cînd se ghemuia la pieptul mamei, mezinul o auzea povestindu-i cît de grele i-au fost ultimele luni înainte de naterea
fraţilor, i cum, diformă, abia ţinîndu-se pe picioarele um7ate, se tîra, răsu7înd din greu, mereu împunsă de gemenii zurbagii, ce nu se împăcau în pîntecele ei, luptînd care să iasă primul. a susţinea că #umnezeul lui Isaac îi menise lui Iacob să "e primul născut, dar deoarece sau s-a zbătut atît de aprig pentru acest drept, Iacob s-ar i " dat la o parteconvingere, din bunăvoinţă i cuviinţă L pînă la urmă desigur din nerostita că între gemeni neînsemnata diferenţă de vîrstă avea prea puţină însemnătate, că aceasta nu însemna încă adevărata hotărîre i că abia afară i cu timpul se va vădi adevăratul primat spiritual i al cui fum de !ertfă se va înălţa mai drept înaintea #omnului. ovestea 6ebecăi era de crezut. #esigur Iacob ar " putut foarte bine să se poarte astfel, ba chiar i se părea că-i amintea că aa s-ar " i purtat. #ar cuvintele mamei trădau tocmai faptul că părinţii nu socotiseră niciodată hotărîtor micul avans al lui sau i că între fraţi, pînă în primii ani ai bărbăţiei lor, pînă în ziua împlinirii destinului, candidatura la :inecuvîntare rămase nehotărîtă, aa încît sau se putea întradevăr plînge de felul cum căzuseră sorţii, dar de fapt nu de o nedreaptă însuire. Multă vreme dreptul de prim născut al lui sau trăsese destul de greu în cumpănă în favoarea sa, mai ales pentru tată, pentru a compensa întreaga aversiune pe care o inspira caracterul lui L i prin %caracter5 trebuie să înţelegem, deopotrivă, atît particularităţile "zice, cît i trăsăturile spiritualmorale L, multă vreme, pînă îi pierdu efectul. *e născuse cu trupul acoperit în întregime de păr rou, ca un ied de India, i gata înzestrat cu toţi dinţii$ semne nelinititoare, pe care însă Isaac se trudea să le interpreteze în sensul măreţiei i să le salute. ra bucuros să ţină mereu partea "ului său mai mare i fusese însui scornitorul i, ani în ir, păstrătorul versiunii de care se legase sau$ că anume el era "ul său, iar lacob, în schimb, doar fecioraul mamei. 4u acesta, fără păr i fără dinţi, zicea Isaac, ii călca pe inimă L căci în !urul micii persoane a celui de al doilea "u plutea ca o dulce strălucire, i el zîmbea înţelept i linitit, în vreme ce primul născut se zvîrcolea, răcnind de ţi se făcea
lehamite, i-i încrunta sprîncenele în cumplite arabescuri L, cu cel neted era vădit de rău, dădea puţină năde!de, părosul, dimpotrivă, sălbaticul, părea să vestească apucături eroice i desigur va a7a har înaintea #omnului. 6epeta zilnic, mecanic, asemenea formulări rigide, sentenţioase, chiar dacă glasul îi tremura de supărare lăuntricăN sau, cu 6ebecăi, dantura lui respingător de timpurie, rănea căci cumplit sînii ale căror sfîrcuri nu întîrziară să se obrintească, fapt care o sili să-l hrănească i pe micul Iacob cu lapte de capră, îndoit cu apă. %8 să a!ungă un erou, i e "ul meu, primul meu născut, spunea Isaac. Iar cel cu pielea netedă este al tău, "ică a lui :etuel, inimă a pieptului meu.5 =i spunea cu acest prile! %inimă a pieptului meu5, i spunea că cel ginga este "ul ei, păstrînd însă bădăranul pentru sine. e care îl prefera deciO e sau. +u repetat-o mai tîrziu păstorii, în cîntecele lor, i chiar vecinii de pe vremea aceea erau încredinţaţi de acest lucru$ Isaac îl iubete pe sau, 6ebeca pe lacob, da, asta era părerea tuturora, pe care Isaac o întemeiase cu aceste vorbe i o menţinea cu vorbe, un mit mic în miezul unui mit mult mai mare i mai puternic, contrazicîndu-l însă în aa măsură pe cel mai mare i mai puternic, încît L din pricina asta L Isaac orbi. 4um trebuie înţeleasă aceastaO =n sensul că întrepătrunderea trupului i a su7etului este mult mai intimă, că su7etul este ceva mult mai carnal, iar înrîurirea "zicului de către su7et mult mai cuprinzătoare, decît s-a crezut o vreme. 4înd a murit, Isaac era orb, sau ca i orb, i asupra acestui punct nu se revine. #ar în timpul copilăriei gemenilor, vîrsta nu-i scăzuse nici pe departe într-atît puterile vederii, însă cînd copiii a!unseră adolescenţi orbirea îi progresase, beteugul înrăutăţindu-i-se din pricină că de-a lungul a decenii nesocotise puterile vederii, "e nefolosindu-le, "e cruţîndu-le peste măsură, căci îi acoperea ochii cu o fîie de pînză, sub motiv că era predispus la con!unctivită, boală foarte obinuită în mediul său )de care pătimiseră doar toată viaţa i Fia i mai mulţi din feciorii ei3, însă,
în realitate, din dezgust. ste oare cu putinţă ca un om să-i piardă vederea sau să "e atît de aproape de orbire, ca Isaac la bătrîneţe, "indcă nu-i mai place să vadă, "indcă, pentru el, a privi este o suferinţă, i "indcă se simte mai bine în întunericul prielnic întîmplării anumitor lucruri, care trebuie să se 5ntm&leO &u susţinem că asemenea cauză ar provoca asemenea efectN ne mulţumim doar să stabilim căputea e'istau cauzele. sau se vădi de o precocitate animalică. e cînd mai era, să zicem, băietan, se căsători, rînd pe rînd cu "ice ale 4anaanului, cu hitite i hevite, cum se tie, la început cu Iudita i +da, apoi cu +halibama i :asnat. +dăposti aceste femei în curtea de corturi a tatălui său, fu rodnic cu ele, i le lăsă pe ele i plodăraia lor să se închine la natură i la idolii lor, sub ochii părinţilor săi, cu o nepăsare cu atît mai mare cu cît era lipsit de înţelegere faţă de înalta motenire a lui +vraam i,din încheind o prietenie defăţi vînătoare i credinţă cu neamul seirimilor miazăzi, se închina lui Buzah, zeul furtunilor. *ăvîrea multe asemenea lucruri care, precum se spunea în cîntece i mai spune i azi tradiţia, erau pentru Isaac i 6ebeca %adevărată !ale a inimii5$ da, pentru amîndoi, i în chip necesar, mult mai mult pentru Isaac decît pentru sora lui-soţie, cu toate că aceasta dădea glas dezaprobării sale, în timp ce Isaac tăcea. Tăcea, iar dacă vorbea, spunea$ ,,6oul e al meu. l este întîiul născut i pe el îl iubesc.5 Totui, Isaac purtătorul :inecuvîntării, cunoaterii lui #umnezeu cucerită de +vraam, Isaac, în apărătorul făptura căruia familia sa spirituală saluta pe "ul caldeanului i reîncarnarea acestuia, suferea cumplit de tot ce trebuia să vadă sau faţă de ce trebuia să închidă ochii să nu mai vadă, suferea din pricina slăbiciunii sale, care-l oprea să pună capăt desfrînării, gonindu-l pe sau în pustie, aa cum se făcuse odinioară cu Ismael, unchiul lui de o sălbatică frumuseţe. =l oprea %micul5 mit, îl oprea împre!urarea că sau era de fapt primul născut, împre!urare care, în starea de nehotărîre de pe atunci a întrebării care dintre gemeni va " chematul i alesul,
trăgea mult în cumpănă în favoarea lui sauN i aa Isaac se văita de ochi i se plîngea de in7amarea i usturimea pleoapelor, că vederea îi era înceţoată i-i scădea ca luna la apus, că lumina lar durea L i căuta întunericul. +"rmăm oare că Isaac ar " %orbit5, ca să nu mai vadă adorarea idolilor de către nurorile saleO +h, acesta era faptul mai mărunt din L toate cîte că făceau să-lorb doară vederea i să-icel dorească orbirea pentru numai "ind se putea întîmpla ceea ce trebuia să se întîmple. 4ăci, cu cît se maturizau băieţii, cu atît mai clar se desemnau, pentru cine vedea, liniile %mitului mare5, în care %cel mic( devenea tot mai mult ceva forţat L de nesusţinut, cu toată atitudinea principială a tatălui în favoarea "ului mai vîrstnicN cu atît mai clar devenea cine erau cei doi, pe urmele cui păeau i pe ce istorii se întemeiau, 6oul i &etedul, vînătorul i sedentarul L i cum aro"pereche putut Isaac, care elel,însui cu Ismael, măgarul sălbatic, frăţească, ce nualcătuise fusese 4ain, ci +bel, nu Vam, ci *em, nu *et, ci Ksir, nu Ismael, ci Isaac, adevăratul "u$ cum ar " putut el, văzînd cu ochii, să respecte înţelegerea că l-ar iubi mai mult pe sauO Iată de ce ochii lui Isaac slăbeau ca lumina lunii la apus, i el zăcea în întuneric pentru a " înelat, dimpreună cu sau, "ul său mai mare.
Marele ren@=i #e fapt, însă, nimeni n-a fost înelat, nici chiar sau. 4ăci, dacă se povestete aici, complicat lucru, despre oameni care nu tiau totdeauna foarte e'act cine erau, i chiar dacă însui sau nu o tia prea limpede, socotindu-se cîteodată pe sine berbecul străbun al oamenilor din *eir i vorbea la persoana întîi despre animal L această neclaritate întîmplătoare nu avea decît un caracter individual i temporar, decurgînd de-a dreptul din faptul
că "ecare tia foarte precis cine era celălalt, în esenţă, în afara timpului, în mod mitic i tipic, inclusiv sau, despre care nu degeaba se spusese că, în felul lui, era un bărbat tot atît de credincios ca Iacob. #upă %înelare5, de bună seamă că sau a plîns i a spumegat de mînie, i l-a urmărit pe fratele său binecuvîntat gînduri mai ucigae decîtîmpreună odinioarăcu Ismael pe fratele lui, bacu este adevărat că a uneltit, Ismael, planuri să-l omoare atît pe Isaac, cît i pe Iacob. l însă le făcea pe toate astea pentru că "gurau în rolul său i tia, cucernic i precis, că orice întîmplare este împlinire, i că totul se petrecuse pentru că trebuise să se întîmple, după un tipar iniţial. =nsemna că nu se întîmplase pentru prima dată, ci ca o ceremonie i după un model dat, dobîndind prezenţă ca în prăznuirea unei sărbători, i repetîndu-se, cum se repetă sărbătorile. 4ăci sau, unchiul lui Iosif, nu era străbunul seminţiei domului. #e aceea, cînd sosi vremea i fraţii se apropiară de vîrsta de treizeci de aniN cînd Isaac, din noaptea cortului său, trimise după sau pe robul care-l slu!ea atunci, un tînăr fără o ureche, căci îi fusese tăiată drept pedeapsă pentru nenumăratele lui zăpăceli, ceea ce îl îndreptase multN cînd acesta, a!uns pe ogorul unde sau lucra împreună cu argaţii, îi încruciă braţele pe pieptul negricios, i-i spuse$ %*tăpînul vă cheamă la el5, sau rămase încremenit, de parcă ar " prins rădăcini, iar obrazu-i rocovan păli, sub sudoarea care-l acoperea. Murmură formula supunerii$ %latămă-s5 #ar, în sine, îi zise$ %+cuma-i acum5 Pi su7etul i se revărsă de mîndrie, de spaimă i de solemnă strîngere de inimă. Făsînd treaba de pe ogorul scăldat în lumină, se îndreptă spre tatăl său, care zăcea în semiobscuritatea cortului, cu două bucăţi !ilave de pînză pe ochi, i se înclină în faţa lui, zicîndu-i$ L
*tăpînul meu m-a chemat.
Fa care, Isaac răspunse cu glasul tînguitor$
L +ceasta este vocea "ului meu sau. Tu eti sauO #a, te-am chemat, căci a sosit ceasul. +propie-te, întîiul meu născut, căci vreau să mă încredinţez cu adevărat că eti tu. Pi sau îngenunchie, în orţul său de piele de ied, lîngă culcuul bătrînului, aţintindu-i privirile pe bucăţile !ilave de pînză de pe ochii lui, ca i cum ar " vrut să le străpungă i să vadă prin ele ochii tatălui său, iar Isaac, după ce-i pipăi umerii, braţele i pieptul, îi spuse$ L #a, sînt smocurile i blana rocată a lui sau. #a, le văd cu mîinile, care, de voie, de nevoie, au învăţat să ţină foarte bine locul ochilor mei trudiţi. +scultă-mă, "ule, i deschide-ţi bine urechile, să culegi cuvintele tatălui tău orb, deoarece a sosit ceasul. Iată-mă, sînt împovărat de ani i zile, încît curînd, fără îndoială, voi pieri sub greutatea lor i, cum vederea mea scade încă de mult, se poate, pesemne, socoti că voi scădea, curînd cu totul i mă voi mistui în întuneric, astfel încît viaţa mea să "e noapte i să nu mai poată " văzută. #e aceea, ca să nu mor înainte de a " dat :inecuvîntarea i de a " predat puterea i motenirea, să "e deci acum, cum a mai fost adeseori. #u-te, "ul meu, ia-ţi arcul pe care-l mînuieti cu strănicie i neînduplecare în faţa lui #umnezeu, i cată, prin cîmp i prin ogoare, un vînat de doborît. regătete-mi-l i gătete-mi o mîncare de carne, cum îmi place mie, "artă în lapte acru, pe un foc viu, bine dreasă cu mirodenii i adu-mi-o înăuntru, i să beau, întăresc su7etul trupului meu isă sămănînc te binecuvîntez cu să-mi aceste mîini care văd. +m spus. #u-te. L ca i făcut, îngăimă sau ca să spună ceva, dar rămase tot în genunchi, plecîndu-i fruntea i mai tare spre pămînt, în timp ce, peste capul lui, oarbele petice !ilave de pînză priveau ţintă în gol. L Mai eti aiciO întrebă Isaac. 8 clipă mi s-a părut că ai i plecat, ceea ce nu m-ar " mirat, căci tatăl tău este obinuit ca
"ecare să se grăbească, cu dragoste i teamă, să-i îndeplinească poruncile. L
ca i făcut, repetă sau i porni.
#ar după ce ridică pielea de vită care acoperea intrarea cortului, o lăsă să cadă, mai îngenunchie o dată lîngă culcuul bătrînului i zisesecuîntoarse, glas frînt$ L
Tată
L 4um adică i mai ce încăO întrebă Isaac, iar sprîncenele i se ridicară mult deasupra bucăţilor de pînză !ilave. Fasă, mai adăugă el. #u-te "ul meu, căci ceasul a sosit, mare pentru tine i mare pentru noi toţi. #u-te, vînează i gătete, să te binecuvîntez +tunci sau iei cu capul sus i plin de mîndria ceasului, se opri cortului i aduse la cunotinţă, glas tare, tuturor celorînaintea care-l puteau auzi, cinstea care-i fusesecudăruită chiar atunci. 4ăci povetile nu se întîmplă dintr-o dată, ci se împlinesc punct cu punct, au treptele lor de dezvoltare i ar " greit să le numim peste tot !alnice, pe temei că s-au terminat !alnic. ovetile cu sfîrit prost au avut i ele ceasurile i treptele lor de glorie, i este drept să nu "e privite dinspre deznodămînt, ci în propria lor luminăN căci clipele lor succesive nu au o însemnătate mai mică decît epilogul. #e aceea sau era mîndru în ceasul lui i striga cu glas răsunător$ L +scultaţi, voi oameni ai curţii, ascultaţi, voi copii ai lui +vraam, i închinători ai lui Ia, ascultaţi i voi închinătoare ale lui :aal, femei ale lui sau, cu copiii votri, rodul coapselor mele 4easul lui sau a sosit *tăpînul vrea să-i binecuvînteze chiar azi "ul Isaac mă trimite prin cîmpii i ogoare, să-i dobor cu arcul o hrană care să-i dea puteri de dragul meu rosternaţi-vă Pi în vreme ce toţi din apropiere cădeau cu fruntea la pămînt, sau văzu o femeie ce alerga de îi săltau sînii.
ra slu!nica ce o vesti gîfîind pe 6ebeca de cuvintele cu care se lăuda sau. Pi tot această slu!nică sosi, abia răsu7înd de atîta alergătură, la Iacob care, în tovărăia unui cîine cu urechile ascuţite, numit Tam, pătea oile spri!init în toiagul lung, îndoit la capăt, i cu gîndurile pierdute întru #omnul. 4înd slu!nica a!unse în faţa lui, căzu cuIacob fruntea iarbă i,i, abia trăgîndu-i îi îi zise$ %*tăpîna...5 se în uită la ea după o tăcere su7etul, mai lungă, răspunse cu glas foarte încet$ %Iată-mă-s5. #ar în cursul acestei tăceri, el gîndise în su7etul său$ %+cuma-i acum5 Iar su7etul lui era plin de mîndrie, spaimă i solemnitate. Făsă cîr!a în seama lui Tam, s-o păzească, i intră la 6ebecaN aceasta îl atepta nerăbdătoare. 6ebeca, urmaa *arai, era o matroană cuputernice, cercei de aur, impunătoare, cu oase lui mari i trăsăturile chipului care mai păstrau mult din frumuseţea ce îl prime!duise, odinioară, pe +bimelec din Jherar. =ntre sprîncenele foarte arcuite i întărite uniform cu creion de plumb, se săpaseră două adîncituri energice, privirea ochilor ei negri era înţeleaptă i dîrză, sub nările mari ale nasului, viguros i bărbătesc, îndrăzneţ arcuite, un pufuor umbrea buza de sus, iar glasul îl avea adînc i sonor. ărul, bucle negre cu "re argintii, ce înaintau, dese, pe frunte, despărţite cu cărare la mi!loc, era acoperit de un văl lung, castaniu, care-i atîrna mult pe spate, iar umerii, de culoarea chihlimbarului mai întunecat, cu mîndra lor curbură, nevătămată de ani, i braţele, cu forme nobile, ieeau goale de sub văl i de sub vemîntul dintro ţesătură subţire de lînă, cu desen, purtat fără cingătoare, care îi a!ungea pînă la glezne. Mîinile ei mici, cu vinele în relief, se mai amestecaseră încă, pînă adineaori, cu gesturi mustrătoare, îndreptînd grabnic greelile, printre mîinile femeilor care, cinchite înaintea războaielor în"pte în pămînt lîngă cort, treceau i băteau, cu degetele i beţigaele, "rele de in ale bătăii prin cele ale urzelii. #ar poruncise să se întrerupă lucrul, trimise femeile de
acolo i-i atepta "ul în interiorul cortului ei de stăpînă, dintre ale cărui perdele i covoare de păr iei în întîmpinarea celui ce intra, închinîndu-se cu respect. L Iechev, copilul meu, spuse ea cu glas scăzut i grav, trăgînd mîinile lui ridicate la pieptul ei. + sosit clipa. *tăpînul vrea să te binecuvînteze. L e mine vrea să mă binecuvîntezeO întrebă Iacob, pălind. e mine, nu pe sauO L e tine în el, răspunse mama nerăbdătoare. #ar lasă îndoielile &u vorbi, nu te arăta detept, fă ce ţi se spune, să nu se întîmple vreo greeală i să nu se ite o nenorocire L 4e poruncete măicuţa mea, din care trăiesc, ca pe vremuri cînd eram în pîntecele eiO întrebă Iacob. L +scultă zise 6ebeca. l i-a poruncit să-i ucidă un vînat i să-i gătească o mîncare pe placul lui, care să-i dea puteri în vederea :inecuvîntării. +sta poţi s-o faci tu mai iute i mai bine. #ă o fugă la turmă, ia doi iezi, taie-i i adu-mi-i mie. #in bucăţile cele mai bune am să-i gătesc tatălui tău o mîncare, să nu lase nimic în strachină. #ă fuga Iacob începu să tremure i nu se mai opri din tremurat pînă se sfîri totul. :a, în anumite clipe, abia-i putea stăpîni dinţii să nu-i clănţăne. [ise$ L Milostivă mamă a oamenilor 4a un cuvînt al unei zeiţe este pentru mine "ecare cuvînt al tău, dar ceea ce spui este cumplit de prime!dios. sau este acoperit de păr peste tot, iar copilul tău are pielea, aproape toată, netedă. #acă stăpînul m-ar pipăi i ar da de pielea mea netedă, spune-mi$ cum a arăta în faţa luiO 4a i cum a " vrut să-l înel L i m-a trezi cu blestemul lui pe cap, cît a clipi din ochi.
L Iar faci pe deteptulO îl repezi ea. :lestemul să cadă pe capul meu. +m eu gri!ă. #u-te i adu-mi iezii. *e întîmplă cîte o greeală... Iacob o i luă la goană. +!unse repede pe coasta muntelui, nu departe de tabără, unde păteau caprele, apucă doi iezi născuţi în primăvară, care ţopăiau în !urul mamelor lor i îi în!unghie grăbit, tăindu-le gîturile, iar paznicilor le strigă că erau pentru stăpînă. Făsă să li se scurgă sîngele înaintea #omnului, apoi, apucîndu-i de picioarele dindărăt, îi aruncă pe umăr i, cu inima bătîndu-i puternic în piept, se întoarse înapoi. Iezii, cu capetele mici, încă de pui, cu corniţele inelate, cu botiorul căscat i cu ochii sticloi, !ert"ţi prea timpuriu unui mare destin, îi spînzurau pînă la mi!locul spatelui, deasupra vemîntului larg. 6ebeca îl i atepta, făcîndu-i semn cu mîna. L Jrăbete-te, zise ea, totul e pregătit. *ub acoperiul ei era o vatră zidită din pietre, o oală de bronz era pe foc i toate cele trebuincioase bucătăriei i gospodăriei se găseau acolo. Mama îi luă iezii i începu grăbită săi !upoaie i să-i taie în bucăţi, cu gesturi largi i energice, în pălălaia focului, mînuind carnea cu o furculiţă, mestecînd, stropind, potrivind, iar în timpul acestor pregătiri, între ei se lăsă tăcere. e cînd mîncarea "erbea, Iacob o văzu pe mama scoţînd din sipetul ei veminte păturite, o cămaă i o tunică. rau hainele de sărbătoare ale lui sau, pe care le păstrase ea L Iacob le recunoscu i iarăi păli. #upă asta o văzu pe 6ebeca tăind cu cuţitul pieile iezilor în bucăţi i în fîii, care încă mai erau !ilave de sînge i lipicioase pe partea dinăuntru, i el începu din nou să tremure la vederea lor. =nsă 6ebeca îi porunci să-i scoată cămaa largă, cu mîneci scurte, pe care o purta zilnic în acel timp, i-i puse ea însăi vemîntul scurt, de dedesubt, al fratelui său, după care îi îmbrăcă haina frumoasă de lînă albastră i roie a acestuia, care nu acoperea decît un singur umăr i lăsa goale braţele. +poi grăi către el$
L
+cum, vino încoace
Pi în vreme ce buzele mamei se micau, optind cuvinte neînţelese, cutele energice dintre sprîncene rămînînd nemicate, începu să înfăoare cu fîiile de blană toate locurile unde pielea lui Iacob era dezgolită i fără păr, în !urul gîtului, a braţelor, a picioarelor i pe partea din afară a mîinilor i le legă cu aţă, cu toate că, i fără asta, blana se lipea într-un fel foarte neplăcut. Pi 6ebeca mormăia$ L =nfă copilul, înfă stăpînul, stăpînul să-l pipăie, tatăl să mănînce, ţie vor trebui să-ţi slu!ească fraţii +dîncului. +poi, îi spălă cu mîinile ei picioarele, cum o făcuse desigur cînd era mic, îi unse părul de pe cap i picioarele proaspăt spălate cu ulei înmiresmat cu mirosuri de pa!iti i 7ori de cîmp, de care se folosea sau, i din nou mormăi printre dinţi$ L Miruiesc copilul, miruiesc piatra, orbul să mănînce, la picioarele tale, la picioarele tale vor trebui să cadă fraţii +dîncului. Pi mai spuse$ L
*-a împlinit
=n timp ce el se ridica, stîngaci i înspăimAntat, cu înfăţiarea de "ară, cu braţele i picioarele depărtate, clănţănind din dinţi, ea rîndui carnea în blid, presărînd-o cu mirodenii, adăugă alături pîine de grîu i ulei limpede ca aurul, pentru muiat pîinea, îi mai dădu i un ulcior cu vin, i le puse în mînă i pe braţe, zi- cîndu-i$ L
+cum, urmează-ţi calea
Pi lacob porni, încărcat, împiedicat i crăcănat de teamă ca afurisitele de piei lipicioase să nu care cumva să alunece, scăpînd de sub "rele care le ţineau. Inima îi bătea tare, umbla cu chipul încremenit i ochii plecaţi. Mai mulţi oameni ai casei, văzîndu-l pe
cînd străbătea ograda, ridicară braţele i clătinară capul, pocnind din limbă, apoi sărutîndu-i vîrful degetelor, ziseră$ L
Iată stăpînul
+stfel a!unse la cortul lui Isaac i, cu gura lipită de pielea ce acoperea intrarea, spuse$ L u sînt, tată. =ngădui oare slugii tale să intre în cortO #in adîncul încăperii se auzi glasul îndurerat al lui Isaac$ L #ar cine eti oareO &u cumva eti vreun potlogar sau vreun "u de potlogar, care vii în faţa cortului meu i spui eu despre tineO 8ricine poate spune eu, însă totul este cine spune eu. Iacob răspunse, strîngîndu-i dinţii, ca să nu-i clănţăne cînd vorbea$ L gătit.
>iul tău este cel ce spune eu, aducîndu-ţi ce a vînat i a
L intră.
+sta-i altceva, răspunse Isaac dinăuntru. #acă-i aa,
Pi Iacob pătrunse în semiobscuritatea cortului, unde, în fund, pe o laviţă de lut mai înaltă i acoperită, Isaac stătea lungit, învelit în mantia sa, cu bucăţile !ilave de pînză pe ochi, i spri!inindu-i capul pe un căpătîi cu un semicerc de bronz. :ătrînul întrebă încă o dată$ L
+adar, cine eti tuO
4u glasul stins, Iacob îi răspunse$ L u sînt sau, părosul, întîiul tău născut, i am făcut ce mi-ai poruncit. +ază-te, tată, i întărete-ţi su7etulN aici este mîncarea.
#ar Isaac încă nu se aeză. =ntrebă$ L 4um de ţi-a ieit atît de curînd vînatul în cale i atît de iute s-a ivit în bătaia arcului tăuO L
#omnul #umnezeul tău mi-a hărăzit noroc la vînătoare,
răspunse Iacob, pierzîndu-i-se dar nu izbuti să rostească cîteva silabe, celelalte într-un fel derăspicat oaptă. decît *pusese$ %#umnezeul tău5, din pricina lui sauN căci #umnezeul lui Isaac nu era i #umnezeul lui sau. L 4e-mi pare oareO întrebă deodată Isaac. Jlasul tău, sau, întîiul meu născut, este ovăielnic, dar îmi sună aidoma cu glasul lui IacobO =nfricoat, Iacob nu se pricepu să răspundă, ci doar tremura. =nsă Isaac îi zise cu blîndeţe$ L Jlasurile fraţilor sînt, fără îndoială, asemănătoare, iar cuvintele le ies din gură sunînd deopotrivă i cu un iz de rudenie. Uino să te pipăi, să te văd cu mîinile mele văzătoare, dacă tu eti sau, primul meu născut, sau ba. Iacob se supuse. Făsă !os tot ceea ce-i dăduse maică-sa să aducă, păi înainte i ateptă să "e pipăit. Iar cînd fu aproape, văzu că tatăl său îi legase strîns bucăţile !ilave de pînză cu nite "re, să le împiedice să cadă cînd se va aeza, întocmai cum prinsese 6ebeca de el dezgustătoarele piei. Isaac dibui puţin prin aer, cu mîinile depărtate i degetele subţiri, înainte de a da peste Iacob, care îi stătea la îndemînă. #egetele o"lite îl găsiră, bătrînul le plimbă bî!bîind pe toate părţile neacoperite de haine, pe gît, braţe, pe dosul palmelor i coborî de-a lungul coapselor, dînd pretutindeni de pielea păroasă de ied. +poi zise$ L #a, iată, asta mă încredinţează, într-adevăr, e blana ta, sînt smocurile rocate ale lui sau, le văd cu mîinile mele
văzătoare. Jlasul seamănă cu al lui Iacob, dar părul este al lui sau i asta este hotărîtor. rin urmare, tu eti sauO Fa care Iacob îi răspunse$ L
Tu vezi i spui asta.
L +tunci dă-mi să mănînc zise Isaac se i aeză. Mantia îi atîrna peste genunchi. Iar Iacob luă blidul cu mîncare i, ghemuindu-se la picioarele tatălui său, i-l întinse. #ar Isaac se aplecă asupra blidului i adulmecă mîncarea, pipăind încă o dată, cu mîinile amîndouă, mîinile lui Iacob acoperite cu blana de ied. L +h, e bună rosti el. :ine gătită, "ul meu. +i "ert-o în smîntînă acrită, cum ţi-am poruncit, i ai pus cardamă, i cimbru, precum i puţin chimen. Pi mai pomeni încă alte mirodenii folosite la prepararea mîncării i pe care gustul său le deosebea. +poi încuviinţă din cap, întinse mîna i începu să mănînce. Mîncă tot, ospătarea dură mult. L
+i i pîine, sau, "ul meuO întrebă el, mestecînd.
L *e-nţelege, îi răspunse Iacob. Fipie de grîu i untdelemn. 6upse din pîine, o înmuie în ulei i o duse la gura tatălui. +cesta mesteca, mai lua o bucată de carne, îi mîngîia barba, dădea mulţumit cap, în vreme privea de !os la acest chipul lui, urmărind cumdin mănîncă. ra atîtcedeIacob plăpînd i străveziu chip, cu scobiturile delicate ale obra!ilor, din care răsărea o barbă rară i căruntă, un nas mare, îngust, curbat ca tăiul unei săbii, cu nări subţiri i largi L, atît de venerabil i spiritualizat apărea acest chip, în po"da bucăţilor de pînză care-i acopereau ochii, încît mestecatul i mîncatul nu păreau să i se potrivească. +proape că te ruinai, urmărindu-l cum mănîncă i aveai sentimentul că el însui ar " fost stîn!enit, simţindu-se privit. #ar poate că bucăţile !ilave de pînză care-i acopereau ochii îl fereau de această !enă, i,
oricum, mesteca încet, cu falca de !os "ravă în barba rară, i, cum în blid erau numai bunătăţi, Isaac nu lăsă nimic pe fund. L #ă-mi să beau spuse el. lacob se grăbi să-i întindă ulciorul cu vin i să-l aplece spre buzele uscate, în timp ce degetele tatălui se aezară pe blăniţele care acopereau mîinile lui lacob. Pi cum tînărul era aproape lipit de bătrîn, acesta din urmă îi adulmecă, cu nările largi i subţiri, nardul răspîndit de păr i miresmele de 7ori de cîmp de pe vemînt, se mai opri o dată din sorbit i-i spuse$ L =n adevăr, te poţi i înela, cum amiros totdeauna de frumos straiele bune ale "ului meu întocmai ca pa!itile la începutul anului, cînd #umnezeu le-a binecuvîntat i le-a dăruit 7ori din belug, pentru desfătarea simţurilor noastre. cu vîrfurile subţiri a două degete, ridică puţin marginea uneiaPidintre bucăţile !ilave de pînză, zicînd$ L
8are eti tu, în adevăr, sau, "ul meu mai mareO
lacob rîse deznădă!duit i răspunse$ L
#ar cine altulO
L +tunci, totul e bine, făcu Isaac i răsu7ă atît de adînc încît "rava lui beregată se ridică i se coborî sub barbă. +poi porunci să i se toarne apă peste mîini, să se spele. Iar cînd lacob termină i cu asta, i îi terse mîinile, tatăl spuse$ L
*ă se împlinească deci
=nviorat de mîncare i băutură, cu faţa îmbu!orată, îi aeză mîinile pe "ul ce tremura ghemuit, pentru a-i da :inecuvîntarea din toate puterile sale i, cum su7etul îi fusese atît de întărit de prînzul luat, cuvintele lui fură pline de întreaga vigoare i bogăţie a pămîntului. +stfel, îi dădu îmbelugarea ţarinei mănoase i rodnicia ei femeiască, roua i virilul torent al ploii cereti, îi dădu
îndestularea ogoarelor, a pomilor, a viţei, i fecunditatea spornică a turmelor, i tunsoarea oilor de două ori pe an. =i transmise Fegămîntul i-i dădu să poarte >ăgăduinţa, încredinţîndu-i ca motenire toate cîte fuseseră create, să le transmită neodihnitei treceri a timpului. 4uvintele lui curgeau uvoi i răsunau puternic, îi!umătăţi mai lăsăale calumii, motenire în lupta îicedărui încletează cele două luminadomnia i întunericul, i biruinţa asupra balaurului pustiei, dîndu-i, de asemenea luna plină i-l statornici ca purtător al solstiţiilor, al reînvierii i al marelui rîs. Pi folosi i el, deopotrivă, cuvîntul ritual pe care-l murmurase 6ebecaN venit din străfundul vremurilor, cuvîntul devenise taină i nu se mai potrivea, întocmai i după înţeles, cu acest caz, întrucît erau în !oc doar doi fraţi, dar Isaac îl rosti cu solemnitate, aplecat asupra celui îngenuncheat în faţa lui$ 4opiii mamei sale erau datori să slu!ească celui :inecuvîntat i toţi fraţii să se prosterneze la picioarele sale miruite. +poi, invocă de trei ori numele lui #umnezeu i zise$ %+a să "e5 Pi ridică mîinile de pe Iacob. +cesta se năpusti la maică-sa. #ar după puţină vreme sau se întoarse cu iedul de ţap sălbatic pe care-l ucisese L i abia acum povestea devenea totodată hazlie i cumplită. #in toate cîte au urmat, Iacob n-a văzut i nici n-a vrut să vadă nimic cu ochii săiN a stat ascuns. #ar din auzite le-a tiut pe toate întocmai, i i le reamintea de parcă ar " fost de faţă. 4înd sau se întoarse, se mai tia cel ales să "e binecuvîntatN nu avea habar de ceea ce se petrecuse între timp, căci pentru el, istoria încă nu se desfăurase atît de departe. :ucuros în înfumurarea sa i fălos, sosea cu ţapul în spinare i, strîngînd arcul în pumnul păros, se fudulea, călcînd în pai de mar$ păea ridicînd picioarele foarte sus, întorcea capul, cînd într-o parte, cînd într-alta, cu îndîr!ită bucurie, pentru a se încredinţa că este văzut în slava i măreţia sa, i încă de departe reîncepu cu lăudăroeniile i pălăvrăgelile lui, !alnic lucru i caraghios pentru toţi cei ce-l ascultau. 4ăci se adunaseră roată
toţi cei ce-l văzuseră pe Iacob intrînd i ieind de la stăpîn, înfăurat în piei de ied, precum i cei ce auziseră numai de cele întîmplate. *oţiile i copiii lui sau însă nu li se alăturară, cu toate că el îi chema iarăi i pe ei să "e martorii măreţiei i făloeniei sale. 8amenii se adunară grămadă, rîzînd de ţopăielile lui, într-un cerc tot mai strîmt în !uru-i, să vadă i să audă cum se zbenguia. 4ăci el începu, cu strigăte de iarmaroc i mare zarvă, să !upoaie în văzul tuturor vînatul, să-i scoată măruntaiele i să-l taie bucăţi, aprinse cu cremenea iasca, făcu foc cu vreascurile, atîrnă oala deasupra i porunci cu glas răsunător oamenilor, care rîdeau întruna, să-i aducă toate cele trebuincioase pregătirii blidului său întru cinstirea tatălui. L Vaha i hoho, ei, voi, gură-cască i evlavioilor le strigă el, um7îndu-se în pene. +duceţi-mi furculiţa mare +duceţi-mi lapte acru, că doar se dă în vînt după laptele de oaie. Vai, voi, trîntorilor, aduceţi-mi sare de ocnă, coriandru, usturoi, mentă i sămînţă de mutar, să-l usture cerul gurii, că vreau să-i dau o mîncărică, să-i ţînească puterea prin toţi porii. Mai aduceţi-mi i pîine din făină şolet 1 untdelemn din măsline proaspăt zdrobite i vin strecurat, pierde-vară ce sînteţi, să nu a!ungă nici pic de dro!die în ulcior, de nu, lovi-v-ar catîrul alb >ugiţi i aduceţi #oar este prăznuirea ospătării lui Isaac i a :inecuvîntării, sărbătoarea lui sau, "ul isă-i eroul, peprînz, care stăpînul l-avrea trimis să-i vîneze o sălbăticiune, "e de i pe care să-l binecuvînteze, înăuntru în cort, chiar în acest ceas Pi, astfel, agitîndu-se cu vorba i cu mîna, cu %haha5 i %hoho5, cu gesturi bombastice i lăudăroenii um7ate i ţipătoare, continuă să pălăvrăgească despre neţărmuita dragoste pe care i-o purta tatăl lui, i de ziua cea mare a blăniţei rocate, încît oamenii de la curte se tăvăleau de rîs, le dăduseră lacrimile, se îndoiau de 1 >ăină speciala, folosită cu prile!uri festive și la anumite ritualui.
mi!loc, ţinîndu-se de burtă. #ar cînd porni cu mîncărica lui, purtînd blidul ca i cum ar " purtat Tabernacolul, i păea iarăi atît de caraghios, tot grozAvindu-se, pînă în dreptul cortului părintesc, cei din !ur începură să chiuie de bucurie, să bată din palme i să tropăie, apoi, însă, amuţiră. 4ăci sau, a!uns în faţa intrării, zise$ L Tată, eu sînt i-ţi aduc ceea ce mi-ai poruncit, ca să mă binecuvîntezi. ot să intruO #inăuntru se auzi vocea lui Isaac$ L
4ine-i acela care spune eu i vrea să pătrundă la orbO
sau răspunse $ L [bîrlitul tău, sau, care a mers la vAnătoare i ţi-a gătit o mîncare bună, să-ţi dea puteri, aa cum i-ai poruncit. L *mintitule i tîlharule, răbufni glasul din cort. 4e tot minţi acoloO sau, primul meu născut, a i fost de mult la mine, mi-a dat să mănînc, mi-a potolit setea i a primit :inecuvîntarea. +tunci sau tresări de spaimă, cît pe ce să scape toate din mînă, iar sosul de smîntînă sări din blid, de atîta tremurat i se bîţîi, fetelindu-l tot. 8amenii sughiţau de rîs. =i scuturau capetele, căci, într-adevăr, prea era caraghios, i cu pumnii îi tergeau iroaiele ce le curgeau din ochi i le zvîrleau !os. sau însă năvăli, nechemat, în cort, după care urmă o tăcere apăsătoare, în vreme ce oamenii curţii, adunaţi afară, îi apăsau gura cu mîinile i îi dădeau coate. #ar nu trecu mult, că dinăuntru răsună un răcnet nemaipomenit, iar sau se năpusti afară ridicînd braţele, nu rou, ci vînăt la faţă. L :lestemat, blestemat, blestemat ţipă el din răsputeri, folosind cuvîntul pe care noi, astăzi, îl folosim la cele mai mici plictiseli. e vremea aceea, însă, i în gura părosului sau, ţipătul era proaspăt i neobinuit, adică încărcat cu semni"caţia srcinară, întrucît în loc să "e binecuvîntat, el se pomenise
blestemat i sărbătorete înelat de bat!ocura lumii, ca nimeni altul. :lestemat, mai răcni el, înelat, înelat i călcat în picioare Iar apoi se aeză la pămînt, urlînd cu limba scoasă, i plîngea cu lacrimi cît alunele, pe cînd oamenii se strînseseră roată în !urul lui, ţinîndu-i alele de rîs, atît îi durea marele renghi care-l păgubise pe sau, 6oul, de binecuvAntarea tatălui.
Iacob este silit să +lece +poi urmă fuga, Iacob părăsind vatra i curtea părintească, cum poruncise i puse la cale 6ebeca, mama aceasta hotărîtă, însu7eţită de sentimente nobile, care îi prime!dui odorul i se învoi să nu-l mai vadă poate niciodată, numai să deţină el :inecuvAntarea i s-o poată lăsa veacurilor viitoare. ra prea înţeleaptă i vedea prea departe ca să nu " prevăzut urmările necesare ale solemnei ei înelătoriiN dar, cunoscîndu-le, le luă asupra sa, aa cum, cu bună tiinţă, le-a impus "ului ei, i-i !ert" inima. 8 făcu pe tăcute, căci i în convorbirea ei cu Isaac, pregătitoare a celor necesare, domnise tăcere despre miezul lucrurilor i ocoliseră esenţialul. &u-i scăpă nimic. ra limpede i, ca să spunem aa, scris din toate timpurile, că sau va urzi, în su7etu-i năuc, răzbunare, i că se gîndea să răstoarne ce fusese împlinit, folosindu-se de toate mi!loacele închipuirii lui. Pi 6ebeca tiu curînd în ce fel sau îi !uca rolul de 4ain. +7ă că el intrase în legătură cu Ismael, omul pustiei, frumosul-întunecat, izgonitul, cu scop de răzvrătire. &imic nu era mai de înţeles. >ratele lui Isaac i fratele lui Iacob făceau parte din acelai neam de păgubiţiN călcau pe aceleai urme, nesuferiţi, surghiuniţiN trebuiau să se întîlnească. *ituaţia, însă, era mai rea, iar prime!dia mult mai mare decît presupusese 6ebeca, întrucît sau voia să-l ucidă, nu
numai pe lacob, ci i pe Isaac. a auzi că sau îi propusese lui Ismael, ca acesta să-l omoare pe orb, după care el însui va încheia socotelile cu iele-&etedă. *e temea de fapta lui de 4ain, se temea că, săvîrind-o, să devină, tot mai mult, el însui 4ain. #e aceea prefera ca unchiul său să i-o ia înainte, spre a-i da cura!. 4um Ismael se lăsa greu, cumnata avu răgaz să acţioneze. Fui nu-i plăceau aceste planuri. #ădu alui înţelege că amintirea duioaselor sentimente nutrite faţă de gingaul său frate, i care slu!iseră de prete't surghiunului său, îl împiedicau să ridice braţul împotriva lui Isaac. &-avea decît s-o facă sau, iar Ismael se învoi să-i împlînte lui lacob o săgeată în ceafă, cu atîta dibăcie încît să-i iasă prin gîtiţă, i cel astfel mîngîiat avea să se întindă, cît era de lung, în iarbă. +semenea propuneri erau vrednice de sălbaticul Ismael. Fui îitradiţia, treceauadică prin uciderea cap gînduri noi, pelcînd aveaînţelege în mintevorbele numai fratelui. nici sau nu putea lui Ismael i credea că bate cîmpii. &ici nu-i putea închipui uciderea tatălui, aa ceva nu se mai întîmplase niciodată, nu e'ista, propunerea lui Ismael nu avea nici cap nici coadă, era în sine absurdă. Fa nevoie îţi puteai scopi tatăl cu securea, aa cum fusese scopit &oe, dar să-l ucizi, era o aiureală fără rădăcini. Ismael rîse de nepriceperea prostească a nepotului. l tia că asta era cu adevărat o propunere cu rădăcini, că aa ceva e'ista cu adevărat, ba se prea putea să " fost chiar la începutul tuturor lucrurilor, i, după părerea sa, sau, întorcîndu-se în trecut, se oprea prea devreme i se mulţumea cu începuturi prea tîrzii, cînd a"rma că aa ceva nu se mai văzuse. Ismael îi spuse asta i îi mai spuse i altele. =i spuse asemenea grozăvenii că, prima dată cînd le auzi, sau o luă la goană cu blana lui zbîrlită toată. Ismael îl sfătui ca, după uciderea tatălui, să se ospăteze pe săturate din carnea lui, pentru a-i însui înţelepciunea, puterea i :inecuvîntarea lui +vraam, al cărui purtător era Isaac, în care scop, nu avea voie să "arbă trupul tatălui, ci trebuia să-l mănînce
crud, cu sînge i oase cu tot L la care cuvinte sau o luă înnebunit la fugă. *e întoarse, ce-i drept, înapoi, dar înţelegerea dintre unchi i nepot în legătură cu împărţirea rolurilor în omoruri se tărăgăna, încît 6ebeca, mama, cîtigă timpul pentru a lua măsuri. &u-i spuse nimic lui Isaac despre gîndurile rele, încă tulburi, pe care i le purtau, după tirea ei, rude apropiate. &umai despre Iacob a fost vorba între soţi, i nici despre acesta cumva în legătură cu vreo prime!die care l-ar " ameninţat, de care ar " trebuit să tie i IsaacN n-a fost deci niciodată vorba despre înelăciunea cu :inecuvîntarea, nici despre furia lui sau )trecută cu totul sub tăcere3, atenţia lor oprindu-se asupra nevoii ca Iacob să călătorească, i anume în Mesopotamia, pentru o vizită la rudele arameice de acolo, căci, de-ar rămîne aici, ar " de temut că el L da, i elînLaceastă ar puteaprivinţă. încheia#acă o căsătorie se învoiră Iacob, dăunătoare. zicea 6ebeca,ărinţii i-ar lua femeie dintre "icele acestei ţări, o hitită, care ne-ar aduce în corturi idolii ei oribili, ca femeile lui sau, îl întreba pe Isaac cu toată seriozitatea, la ce i-ar mai " bună ei viaţaO Fa care Isaac, încuviinţînd din cap, recunoscu că are dreptate i, pe acest temei, Iacob trebuia să plece o bucată de vreme. 8 bucată de vremeN aa îi spusese i ea lui Iacob, o credea cu adevărat, spera s-o poată crede cu adevărat. =l tia pe sau, era zăpăcit, 7uturatec, avea să uite. #eocamdată, avea numai sînge în minte, dar era uor de abătut de la planurile sale. +7ase că în timpul plecărilor în pustie, la Ismael, sau se îndrăgostise nebunete de Mahalath, "ica acestuia, i că se gîndea s-o ia de soţie. *e prea putea ca, în capul lui mărginit, această întîmplare panică să i " avut precădere, asupra planurilor de răzbunare. 4înd se va vădi că sau a renunţat cu totul la gîndurile lui sîngeroase i că s-a potolit, ea îi va trimite vorbă lui Iacob i-l va chema să se întoarcă la sînul ei. #eocamdată fratele ei, Faban, "ul lui :etuel, care trăia cale de aptesprezece zile de aici, în ţara +ram &aharaim, îl va primi, de dragul ei, cu braţele deschise. +stfel a fost rînduită fuga,
i Iacob gătit în taină pentru călătoria sa în +ram. 6ebeca nu vărsă nici o lacrimă. =l îmbrăţiă, doar, îndelung, în dimineaţa aceea, îl mîngîie pe obra!i, îl împodobi pe el, dar i cămilele, cu amulete, îl mai strînse la piept pentru ultima oară i-i zise, în inima ei de mamă, că poate n-o să-l mai revadă niciodată, dacă #umnezeul ei, saunici un altul, o voia. +atîrziu. fusese hotărît #ar 6ebeca nu regretă nimic, atunci, nici mai
Iacob trebuie să +l:n@ă Ptim ce i s-a întîmplat drumeţului în prima zi a călătoriei, îi cunoatem umilirea i înălţarea. &umai că, înălţarea i-a fost lăuntrică i o mare viziune a su7etului, umilirea, în schimb, trupească i reală, cum a fost i călătoria făcută sub semnul ei, ca !ertfă a ei$ singur i ca ceretor. 4alea era lungă, iar el nu era liezer căruia %pămîntul îi sărea în întîmpinare5. *e gîndea mereu la acel bătrîn, vătaful argaţilor lui +vraam i trimisul lui, care-i semănase străbunului la chip, după cum se spunea îndeobte, i care străbătuse cu alai acelai drum, s-o ceară pe 6ebeca pentru Isaac. 4ît de deosebite erau împre!urările în care călătorise liezer, cu strălucirea cuvenită rangului său, cu cele zece cămile încărcate cu toate cele trebuincioase, cît i cu cele de prisos, întocmai cum fusese i el înzestrat, înainte de blestemata întîlnire cu lifaz. #e ce oare #umnezeu, regele, orînduise astfel lucrurileO #e ce îl pedepsea cu atîta caznă i !aleO =i părea sigur că era vorba de o osîndă, de o ispăire i de o compensaţie pentru sau, i, de-a lungul călătoriei sale chinuite i !alnice, Iacob medită mult asupra felului de a " al #omnului, care de bună seamă voise i încura!ase cele întîmplate, iar acum îl chinuia pentru ele i îl făcea să plătească lacrimile amare ale lui sau, cu toate că oarecum numai de formă i într-o proporţie necorespunzător de binevoitoare. 4ăci, pînă la urmă, pătimirea pe care o îndura, oricît
de neplăcută ar " fost, însemna ea, oare, o plată pe măsura folosului obţinut, în dauna fratelui păgubit pe veciO Fa această întrebare, lacob zîmbi în barba care-i crescuse i-i năpădise chipul tras i ars de soare, lucind de sudoare i încadrat de o basma umedă i !egoasă. ra toiul verii, în luna +b, căldura i uscăciunea erau deznădă!duitoare. Kn strat gros de praf acoperea arborii i tu"urile. Iacob zăcea pe cocoaa cămilei prost hrănite, ai cărei ochi inteligenţi, năpădiţi de mute, aveau o e'presie tot mai tristă, mai trudităN cînd se întîmpla să-i iasă călători în cale, Iacob îi acoperea faţa. entru a uura animalul, îl mai ducea de căpăstru, lăsîndu-l să umble pe una din cărările paralele ce alcătuiau drumurile, el mergînd pe cărarea alăturată, afundîndu-i tălpile în praful plin de pietricele. #ormea nopţile sub cerul liber, în cîmp, la rădăcina vreunui saţ copac, în vreun crîngi, delipit măslini, ghemuit lîngă zidul vreunui la voia întîmplării de sau cămilă, îi pria căldura bună a trupului ei. &opţile erau adeseori friguroase, ca în pustie, i pentru că fusese cocoloit i crescut la umbra cortului, răci repede în somn i, în ariţa de peste zi, începu curînd să tuească de parcă era ofticos. +sta îl stingherea foarte să-i cîtige tainul zilnicN căci, pentru a căpăta de mîncare, trebuia să vorbească, să povestească i să distreze oamenii cu istorisirea cumplitelor Iui întîmplări care-l prăvăliseră în mizerie, pe el, un "u de familie bună. ovestea locuitorilor de prin sate, de prin bîlciuri sau de lîngă fîntînile unde i se îngăduia să-i adape cămila i să se spele. 4opii, bărbaţi i femei cu ulcioare se strîngeau roată în !urul lui i-i urmăreau cu atenţie cuvintele, întrerupte de tuse, dealtminteri însă sprintene i e'presive. =i spunea numele i, lăudîndu-i obîria, descria cu multe amănunte viaţa de stăpîn pe care o dusese acasă, se întindea cu plăcere i cît mai pe îndelete asupra mAncărurilor grase i bogate în mirodenii care i se serveau i descria apoi dragostea minunată, belugul i gri!a care domniseră la pregătirea plecării sale în călătorie, întrucît el era primul născut, a călătoriei la Varran, din
ţara +ram, către răsărit i miazănoapte, dincolo de apele ratului, la nite rude care se bucură acolo de multă cinstire, i nu era de mirare, căci stăpîneau mii i mii de oi i capre. >usese trimis de acasă la aceste rubedenii, în parte pentru treburi de negoţ, în parte pe temeiuri religioase i diplomatice de o mare însemnătate. =niruia amănunţit toate darurile i obiectele de schimb pe care le ducea în calabalîcul său i descria podoabele cămilelor, i armele princiarului său alai, delicioasele provizii pentru el i însoţitorii săi, încît cei care-l ascultau, nesăţioi de întîmplări neobinuite, dei tiau că se poate e'agera, erau, totui, de acord să nu facă vreo deosebire limpede între adevăr i ce era frumos e'agerat, i îl urmăreau cu gurile căscate i ochii holbaţi. +a plecase de acasă, dar, din păcate, în anumite ţinuturi ale ţării miunau tîlharii. rau tîlhari foarte tineri, dar nemaipomenit de cutezători. 4aravana lui apucase să intre într-o trecătoare, cînd tîlharii i-au năvălit în număr mare în cale, tăindu-i ieirile înainte i înapoi, precum i posibilitatea de a scăpa pe laturi i astfel se pornise o luptă care întrecuse în grozăvie tot ce omenirea avea să păstreze în amintire, i Iacob descria cu deamănuntul "ecare lovitură, aruncare, împunsătură. *trîmtoarea se umpluse de leuri de oameni i animaleN el însui doborîse de apte ori cîte apte tîlhari tineri, iar oamenii lui făcuseră "ecare aproape aceeai ispravă. Totui, vai dumanii "ind puzderie, pînă la sfîrit i-au răpusN i "indcă ai lui căzuseră unul după altul, iar el rămăsese singur în viaţă, a fost silit, după mai multe ore de luptă, să ceară mila, să i se cruţe viaţa. 8 femeie întrebă de ce, oricum, nu l-au ucis i pe elO +sta le i fusese gîndul. :a, chiar căpetenia tîlharilor, cel mai tînăr i mai neruinat dintre ei, ridicase spada deasupra capului său, să-l omoare, Iacob însă îl invocase în clipa aceea, din adîncul deznăde!dii lui, pe #umnezeul său i numele #umnezeului părinţilor săi, iar la această chemare spada sîngerosului tinerel se fărîmase în aer, în de apte ori cîte aptezeci de bucăţi.
=nspăimîntat, scîrbavnicul copilandru i-a pierdut cumpătul i, împreună cu soţii lui, a luat-o la goană disperat, prădîndu-l, este adevărat, de toate lucrurile, lăsîndu-l gol. Jol i credincios îi continua călătoria, la capătul căreia era sigur că va găsi numai balsamuri, lapte, miere, veminte de purpură i pînză scumpă de in. #arpotoli pînă să a!ungămaţelor acolo, nu avea, vai, unde-i nu putea strigătul 7ămînde, neavînd depune multăcapul, vreme în pîntecul său nici măcar buruieni de-a!uns. *e izbea cu pumnul în piept, iar ascultătorii săi de prin bîlciuri i dughene sau din prea!ma adăpătorilor făceau întocmai ca el, în"erbîntaţi i cutremuraţi de istorisirile lui, răcnind că era o neruinare că asemenea lucruri se mai puteau întîmpla, dar că drumurile în ţinutul lor erau cu mult mai sigure. Fa ei, spuneau oamenii, stra!a străbătea leaurile din două în două ceasuri. Pi-i dădeau deusturoi mîncare celui atît ba, de oropsit soartă, lipii, chifteluţe de carne, i curmale, adesea,dechiar o pereche de porumbei sau vreo raţă, iar cămila primea i ea fîn, ba i grîu, să mai cîtige puteri, să-i poată continua drumul. +stfel se urnea din loc în loc, tîrîndu-se către apa Iordanului, prin *iria, spre trecătoarea 8rontelui, la poalele Muntelui +lb, drumeţind anevoie, căci felul lui de a-i cîtiga hrana îi lua mult din timp. =n orae, vizita templele, discuta cu preoţii asupra divinităţii i îi cîtiga prin cultura sa i cuvintele lui iscusite, astfel încît i se îngăduia săale se zeului. refacă, Uăzu ba săde-a ia ilungul merinde de drum din cămările de provizii călătoriei sale multe lucruri frumoase i s"nte, printre care, îndeosebi, către partea cea mai depărtată dinspre miazănoapte, Muntele #omnului, ale cărui stînci învăpăiate scînteiau, iar el se închină înaintea lui, mai văzu ţinuturi bogat roditoare, umezite datorită zăpezilor din munţi, unde trunchiurile înalt-legănate ale palmierilor- curmali imitau cozile solzoase ale balaurilor, i mai văzu codri întunecaţi de cedri, de sicomori i de arbori care întindeau mănunchiuri de dulci fructe făinoase. Uăzu orae
forfotind de lume, #amachiul, în mi!locul livezilor i grădinilor de basm. +colo văzu un cadran solar. Tot acolo zări, cu teamă i dezgust, pustia. ra roie, aa cum se cuvenea. =nvăluită într-o boare sumbră i purpurie, se întindea spre răsărit, o mare a impurităţii, bîrlog al duhurilor rele, lumea subpămînteană. #a, de aceasta acum îl trimiteaiînsăpustie, el îl făcuse avea pe sau să parte. plîngă#umnezeu plin de amărăciune strige căci, amarnic L tot potrivit voinţei Fui. Traiectoria care-i prile!uise, pe vîrful de la :eth-el, o mîngîietoare urcare în ceruri, cobora acum la apus în lumea infernală, i cine tie ce balaur "oros îl atepta acolo lînse un pic cînd, legănat pe cocoaa cămilei, se înfundă în pustie. Kn acal alerga înaintea lui, lung, de un galben murdar, cu urechile ascuţite i coada întinsă drept, o "ară a unui zeu trist, o făptură mielnică. #ei i-o lua mereu înainte, acalul îl lăsa, totui, pe Iacob să se apropie, încît simţea duhoarea înţepătoare a !ivinei, care întorcea capul său de cîine spre călător, privindu-l cu ochii mici i răutăcioi, scotea un rîs scurt i continua să alerge. Ptiinţa i gîndirea lui Iacob erau prea bogate în referinţe, ca să nu recunoască în această "ară pe deschizătorul de drumuri venice, pe călăuza spre împărăţia morţilor. *-ar " mirat foarte ca hiena să nu-l " precedat în goană, i iarăi vărsă cîteva lacrimi, afundînduse tot mai mult, în urma "arei, în golul deznădă!duitor al întinderilor unde se trece din ţinutul *iriei în al &aharinei, printre bolovăni i stînci blestemate, cîmpii pietroase, pustietăţi nisipoase i argiloase, stepe serumite i tufăriuri uscate de tamarini. =i tia destul de bine drumul, acest drum străbătut, odinioară, în sens invers, de străbunul său, "ul lui Terah, cînd, venind din locul către care Iacob se îndrepta acum, fusese trimis spre apus, cum era el acum trimis spre răsărit. Jîndul la +vraam îl mîngîie cumva, în singurătatea apăsătoare, unde, ici i colo, se puteau vedea, totui, urme ale prevăzătoarei gri!i de oameni i de bunele legături de comunicaţie. e alocuri, se înălţa cîte un turn de lut, în care te puteai urca, "e pentru a-ţi da seama unde te a7i i încotro s-o apuci, "e, la nevoie, pentru a te adăposti de "arele
care ameninţau drumeţii. #in loc în loc se a7a chiar i cîte o fîntînă. #e mare folos erau semnele, stîlpi de lemn sau de piatră, cu inscripţii, care te călăuzeau chiar noaptea, dacă lumina lunii era mai limpede, i înlesniseră desigur i drumeţia lui +vraam. lacob aduse laude lui #umnezeu pentru binefacerile civilizaţiei i se lăsă condus de semnele care-l îndrumau spre apele ratului, spre punctul tocmailuice&imrud, i-l propusese să-l atingă i care era cel bun$ adică acela unde >oarte- Fatul, ţînind din prăpăstiile muntelui de la miazănoapte, se revărsa, potolindu-se, în cîmpie. 8 ceas măreţ, cînd, în sfîrit intrat în mîl, între trestii, lacob putu săi lase biata cămilă să soarbă din uvoiul galben. Kn pod de luntre lega cele două maluri, iar de cealaltă parte se a7a un oraN însă, nu era încă lăcaul zeului Funii, 8raul drumului i cetatea lui &ahor. 8raul acela se găsea i mai departe, încolo, spre răsărit, dincolo de stepa pe care mai trebuia s-o străbată cu a!utorul semnelor de la marginea drumului, în vîlvătaia arzătoare a soarelui lunii +b. Paptesprezece zileO Uai, numărul lor se înmulţise pentru lacob, mereu silit să reînceapă mica sa istorioară sîngeroasă cu tîlhari L i astfel pierduse socoteala, nu mai ţinuse răbo!ul, i nu mai tia nimic altceva decît că pămîntul nu-i sărise defel în întîmpinare, ci mai curînd dimpotrivă, i depărtase cît putuse ţelul înaintea pailor săi obosiţi. #ar nu a uitat niciodată L ceea ce, dealtfel, va spune i pe patul de moarte L, cum apoi acest ţel a fost deodată atins, sau aproape atins, pe neateptate, cînd îl mai credea depărtat, într-un ceas tocmai cînd sperase mai puţin să-l mai atingă L cum acest ţel, totui, i-a ieit, într-un fel, în întîmpinare, împreună cu ceea ce avea mai bun i mai scump de oferit, i lacob avea să ia cîndva cu el, după o nebănuit de lungă zăbavă.
Iacob a?un@e la unc=iul său; $aban
=ntr-o zi, adică, se i însera, soarele apunea învăluit de o boare alburie, lungind umbra siluetei înalte pe care bărbatul de pe cămilă i animalul său o aruncau pe pămîntul nisipos al stepeiN aadar în această după-amiază tîrzie, care nu se mai răcorea, încremenită în căldura arzătoare, fără nici o adiere sub cerul de bronz, pe ierbii cînd aerul, ce părea că stălimba să sei se aprindă, deasupra sfarogite i lui Iacob uscasetremura în fundul gîtului, căci tocmai din a!un nu mai băuse un strop de apă L ei bine, atunci, dintr-o adîncitură mărginită de două coline cu vîrfurile teite, alcătuind o vîlcea care dădea într-o privelite largă, unduioasă, el zări, în depărtare, un punct ce se mica, iar privirea lui, pătrunzătoare oricît era de sleit, recunoscu o turmă de oi, cu cîinii i păstorii adunaţi în !urul unei fîntîni. Tresări de bucurie i scoase un suspin de recunotinţă, închinat lui Ia, reaînaltul, dei nu gîndise decît %apă5 ba, din fundul gîtului uscat, chiar strigă acest cuvînt i plesni din limbă către cămilă, care, simţind i ea apropierea minunii, îi întinse gîtul i, um7îndu-i nările, se avîntă bucuroasă, lungind pasul. 4urînd, Iacob a!unse atît de aproape, încît putu deosebi nu numai dangalele diferiţilor proprietari pe spinările oilor, dar i chipurile păstorilor, sub glugile care-i apărau de soare, piepturile lor păroase i brăţările ce le purtau. 4îinii mîrîiră i lătrară, împiedicînd totodată turma să se împrătieN însă oamenii îi potoliră, căci nu se temeau de acest drumeţ singuratic pe cămilă, care le adresa de departe, saluturi cuviincioase de pace. >useseră patru sau cinci păstori, după cîte îi amintea Iacob mai tîrziu, cu o turmă de aproape două sute de oi, de un soi înalt, cu coadă groasă, după cum !udecă el ca om priceput, iar bărbaţii stăteau degeaba pe vine sau în picioare, strîni roată în !urul fîntînii, încă acoperite cu capacul rotund de piatră. Toţi erau înarmaţi cu pratii, iar unul avea i o lăută cu el. Iacob se grăbi să le vorbească, numindu-i %fraţi5 i, cu mîna la frunte, le strigă, la întîmplare, că dumnezeul lor este mare, măcar că, de fapt, nu tia la care anume se închină. #ar după acestea, cum i după ce le
mai spuse, oamenii se uitară unii la alţii, clătinînd din cap sau aplecîndu-l cînd pe un umăr, cînd pe celălalt, i plescăiră din limbă, în semn de părere de rău. &u era de mirare, ei, "rete, nu-l puteau înţelege. #ar iată că unul dintre dînii, cu un ban de argint atîrnîndu-i la piept, îi spuse numele, Ierubaal, i că se născuse în ţara +murn. chiar îni graiul lui Iacob, darputu într-unul foarte înrudit, astfel&u căvorbea se înţeleseră Ierubaal, păstorul, slu!i de tălmaci i traduse alor lui, în limba lor ummu-ummu, spusele străinului. ăstorii îl puseră să-i mulţumească lui Iacob pentru cinstirea adusă puterii zeului lor, îl poftiră să se aeze lîngă ei i-i spuseră cum îi cheamă. *e numeau :ullutu, Pama-Famassi, 4îinele lui a i aa mai departe. i nu avură însă nevoie să-l întrebe nici de numele, nici de obîria saN Iacob se grăbi să le spună i una i alta, făcînd, imediat i în treacăt, i o aluzie amară la păţania care-l aruncase în mizerie. =i rugă pe loc să binevoiască să-i dea puţină apă să-i potolească setea. I se dădu într-un ulcior de lut, i cu toate că apa era călîie, o turnă fericit pe gît. 4ămila, însă, fu silită să atepte, de-a valma cu oile, căci piatra încă mai acoperea gura fîntînii, i, dintr-o pricină nelămurită, nimănui nu-i da în gînd s-o rostogolească deoparte. Iacob întrebă$ L
#in care loc sînt fraţii meiO
L Varran, Varran, îi răspunseră ei, pe diferite tonuri. :elVarran, *tăpînul drumurilor. Mare, mare. 4el mai mare. L 8ricum, e unul dintre oraele cele mai mari, făcu Iacob rezervat. #ar eu tocmai la Varran vreau să a!ung. departeO &u era deloc departe. 8raul se a7a acolo, după cotitura colinei line. 4u oile a!ungi tocmai bine într-o oră. L Minune dumnezeiască e'clamă Iacob. =nseamnă că am i a!uns #upă mai bine de aptesprezece zile de drumeţie +proape că nu-mi vine să cred
Pi, apoi, îi întrebă dacă îl cunosc pe Faban, "ul lui :etuel, "ul lui &ahor. L =l cunoatem foarte bine, ziseră ei. &u locuiete chiar în ora, ci cam la o !umătate de oră de aici. Tocmai îi ateptăm oile, mai adăugară păstorii. L
Pi e sănătosO
L
#eplin sănătos. #ar de ce întrebiO
L entru că am auzit despre el, le răspunse Iacob. Pi, schimbînd vorba, îi întrebă$ +ici, la voi, părul de pe oi se smulge sau se tunde cu foarfeceleO 6ăspunseră cu toţii, cu un aer dispreţuitor, că bineînţeles, ei tundeau oile. #ar la el acasă se obinuia cumva ca lîna să "e smulsăO L &icidecum, făcu Iacob. +tît la :eereba, cît i primpre!ur, oamenii sînt destul de gospodăriţi ca să aibă foarfeci. +poi, veni iar vorba despre Faban, i îi spuseră că o ateptau pe "ica lui, 6ahila. L Tocmai voiam să vă întreb în privinţa asta sări el. +dică despre faptul că ateptaţi. Fucru de care mă mir de cînd am venit. Pedeţi ca paznicii în !urul fîntînii acoperite, în loc să-i rostogoliţi piatra la o parte să adăpaţi >ără că e cam devreme să i mînaţi turma turma. acasă, #e dar ceO dacă tot îndoială sînteţi aici, strîni la fîntînă, aţi putea, oricum, rostogoli piatra la o parte i adăpa oile stăpînilor votri, nu să tăiaţi frunza la cîini, chiar dacă feticana asta de care aţi pomenit, adică "ica lui Faban, căci am uitat cum aţi spus că o cheamă, mai întîrzie. Uorbea acestor argaţi certîndu-i, ca unul care era mai ceva decît ei, măcar că le zicea %fraţii mei5. 4ăci apa îl făcuse să-i
redobîndească puterile trupului i su7etului, i era contient de valoarea lui. i îi răspunseră în limba %ummu-ummu5, lămurindu-l, prin Ierubaal, că dacă ateptau, aa trebuia i că, la mi!loc, era o treabă de bună-cuviinţă. &u puteau rostogoli piatra de pe fîntînă i nici adăpa oile i să le mîne la staul, înainte să vină 6ahila cu oile tatălui ei, pe care le păzea. *e cuvenea ca toate oile să "e strînse la un loc, înainte de a porni spre casă, i dacă se întîmpla ca 6ahila să a!ungă cea dintîi la fîntînă, tot îi atepta, pînă veneau ei i rostogoleau piatra la o parte. L #e asta sînt încredinţat, rîse lacob. *tă i vă ateaptă, căci de una singură nu poate rostogoli capacul, pentru aa ceva trebuie braţe bărbăteti. ăstorii, îi răspunseră că pricina pentru care atepta nu avea nici oînsă, însemnătate, în orice caz îi atepta i de ea aceea se cuvenea ca i ei s-o atepte. L :ine, spuse lacobN ba mi se pare că chiar aveţi dreptate i că nici nu s-ar cădea să vă purtaţi altfel. =mi pare doar rău că biata mea cămilă trebuie să îndure atît de sete. 4um aţi spus că o cheamă pe feticana astaO 6ahilaO repetă lacob. +poi, adăugă$ Ierubaal, spune-le ce înseamnă acest nume în graiul nostru Mă rog, oaia asta, care ne face s-o ateptăm atît, o " i fătat, are mielO L Uai, nu, săriră ei într-un glas neprihănită precum crinul de pe pa!ite primăvara, e nevătămată ca petala tranda"rului sub roua dimineţii i habar n-are de îmbrăţiarea vîn!oasă a bărbatului. &-are decît doisprezece ani. ra uor de văzut că ea le insu7a un respect deosebit i lacob, fără să vrea, începu să împărtăească acest sentiment. 6ăsu7ă uurat i zîmbi, căci inima i se strîngea uor de bucurie i curiozitate la gîndul că va face cunotinţă cu copila unchiului său.
rin mi!locirea lui Ierubaal, mai sporovăi puţin cu păstorii despre preţul oilor în partea locului, despre ce se putea lua pe cinci mineD de lînă, despre cîte sila de cereale le dădeau stăpînii pe lună, cînd, deodată, unul dintre ei zise$ LIat-o, vine lacob, care, ca să treacă vremea, tocmai începuse cu basmul lui "oros cu tinerii tîlhari, se opri i se uită în partea unde păstorul arăta cu braţul, i atunci o văzu, pentru prima dată, pe cea sortită inimii sale, mireasa su7etului lui, aceea pentru ai cărei ochi avea să se năimească paisprezece ani slugă, oiţa-mamă a mielului său. 6ahila mergea în mi!locul turmei îmbulzită în !urul ei, în vreme ce un cîine alerga cu limba scoasă pe margine, lipindu-se de miţele bogate ale oilor. Yinea de la mi!loc cîr!a, această armă a păstorului, cu ospre seceră, "e cuo opriveau, toporică de metal, i, în semn terminată de salut, o"e ridică cei care înclină capul într-o parte i le zîmbi, astfel încît lacob îi văzu de departe, pentru prima dată, dinţii foarte albi i rari. +propiindu-se, ea îi făcu drum cu vîrful cîr!ei prin mi!locul oilor, lăsînd turmele să se amestece. L Iată-mă-s le zise ea clipind ca miopii, apoi, ridicînd sprîncenele, adăugă înveselită, parcă, i mirată totodată$ i, ia te uită, un străin #e bună seamă că atît cămila cît i chipul necunoscut al lui lacob trebuie s-o " surprins de departe, afară doar dacă miopia sa nu era, într-adevăr, prea mare, dar ea nu o arătă, cel puţin la început. D Mina _ unitate de măsură folosită la cîntărirea argintului, lînei, etc.
Monedă echivalînd cu treizeici de sicli de argint. Knitate de volum pentru cereale si lichide.
ăstorii de lîngă fîntînă tăcură i se traseră îndărăt, pentru a lăsa faţă în faţă copiii stăpînilor. Ierubaal părea să creadă că ei se vor înţelege fără mi!locirea lui, aa că se uita în gol, mestecînd niscaiva seminţe. e cînd cîinele 6ahilei începu să latre, lacob, ridicînd mîinile, o salută pe fată. +ceasta îi răspunse scurt i amîndoi faţă în faţă, tăcuţi, cu chipurile în luminarămaseră pieziă idrepţi, colorată a amurgului, încon!uraţi de oi,serioase învăluiţi de mirosul prietenos al turmei, sub înaltul, necuprinsul cer, ce pălea în înserare. >iica lui Faban avea boiul ginga, i-ţi puteai da seama de asta în po"da lipsei unui contur precis a cămăii-rochii galbene, cu găitan rou, împodobit cu linii negre, care, pornind de la gît, a!ungea pînă la poale, deasupra micilor picioare desculţe. Tăiată simplu, rochia nu avea nici măcar podoaba urnei cingători, i cădea largi i nemeteugite, strînsă pe umeri, scotea în în creţuri relief delicateţea i micimea lordar, înduioătoare, iar mînecile, deopotrivă de strîmte, nu coborau decît pînă la !umătatea braţelor. ărul negru al fetei era mai curînd ciufulit decît buclat. =l purta tăiat scurt, în orice caz, mai scurt decît îl văzuse Iacob vreodată la femeile din ţara lui, doar două uviţe mai lungi fuseseră cruţate i, buclate la vîrfuri, îi atîrnau peste urechi, de ambele părţi ale obra!ilor i-i cădeau pînă pe umeri. *tînd în picioare, 6ahila îl privea, !ucîndu-se cu una din uviţe. 4e chip drăgăla #ar cine ar putea să-i descrie farmeculO 4ine ar " în stare să cerceteze în amănunţime potrivirea atîtor elemente fericite i dulci pe care viaţa lor le împrumută, de ici i colo, eredităţii i, adăugind unicul, creează graţia unui chip omenesc, o graţie ce plutete pe o muchie de cuţit, ce atîrnă, cum am vrea să spunem, de un "r de păr, încît n-ar putea " schimbată nici o trăsătură, urnit nici cel mai mic muchi, fără prime!dia, nu de a-i scădea farmecul, ci chiar de a-l spulbera cu totulO 6ahila era gingaă i frumoasă, în chip totodată ăgalnic i blînd, o oglindire a su7etului ei. *e vedea L i Iacob văzu de asemenea, căci ea îl privea drept în faţă L că spiritul i voinţa, înţelepciunea i cura!ul
femeiesc acţionau dincolo de această gingăie i erau izvorul ei, atît era de e'presivă i atîta sete de viaţă îi rîdea în ochi. e el îl privea, cu o mînă la uviţa de păr, cu cealaltă ţinînd cîr!a ce o depăea în înălţime, i-l cerceta pe acest străin tînăr, slăbit de drum, cu vemintele prăfuite, decolorate, în zdrenţe, cu barba castanie ce-i năpădise faţaei,arsă decam soare i asudată, carenasul nu era o faţă de argat L iar nările puţin prea mari pentru mic, se um7ară nostim, buza de sus, ce o depăea uor pe cea de !os, schiţă cu ea, la colţurile gurii, de la sine i fără nici o micare a muchilor feţei, ceva foarte dulce, un zîmbet calm. #ar gingaă i mai frumoasă decît toate, era tocmai căutătura ei, privirea, ciudat trans"gurată i îndulcită de miopie, a ochilor ei negri, poate puţin oblici, privirea aceasta în care, fără e'agerare spus, natura pusese tot farmecul ce-l putea dărui unei priviri omeneti L o noapte adîncă, curgătoare, e'presivă, galeă, binevoitoare i încărcată de seriozitate i ironie, cum Iacob nu mai văzuse niciodată, sau îi închipuia că nu mai văzuse. L Taci, Marduca se răsti ea, aplecîndu-se spre cîinele care făcea gălăgie. +poi, întrebă, iar Iacob ghici fără să înţeleagă$ L
#e unde vine domnul meuO
L
+muru, îi răspunse el, arătînd peste umăr spre apus.
=ntorcîndu-se către Ierubaal, ea schiţă, rîzînd, un gest cu bărbia. L #e atît de departe spuse ea, cu chipul i cu gura. Pi apoi întrebă, vădit, de obîria lui, descrise ţara dinspre apus ca foarte întinsă i pomeni două sau trei din oraele sale. L
:eereba, răspunse Iacob.
Mirată, ea repetă întrebarea. Pi gura ei, pe care Iacob i începuse s-o iubească, rosti numele lui Isaac.
4hipul lui Iacob tresări, iar ochii săi blînzi se umplură de lacrimi. &u cunotea pe nimeni din neamul lui Faban i nu fusese nerăbdător a se împrieteni cu ei. ra un neîmpăcat, răpit i alungat în infern, nu era aici de voia sa i nu avea multe pricini de fericire. #ar nervii lui cedară, măcinaţi de solicitările drumului. ra la capătul puterilor, iar fata cu dulcifratelui întunecimi, care rostise numele depărtatului săuochii tată,plini era de copila mamei lui. Pi sughiţînd de plîns, îi spuse, întinzînd spre ea braţele$ L
6ahila, am voie să te sărutO
L #e ce îţi închipui că ai avea voieO îi replică ea, i, rîzînd mirată, se trase îndărăt. *e prefăcea că nu bănuiete nimic, aa cum adineauri se prefăcuse că nu băgase de seamă prezenţa străinului. #ar el stărui s-o lămurească, arătîndu-se pe sine cu un braţ îndoit în dreptul pieptului, iar pe celălalt continuînd să-l ţină întins către ea. L Iacob Iacob repeta el. u >iul lui Isaac, "ul 6ebecăi, Faban, tu, eu, copilul mamei, copilul fratelui... 6ahila scoase un ţipăt înăbuit. Pi, în vreme ce una dintre palme, proptite în pieptul lui Iacob, îl ţinea pe acesta la distanţă, amîndoi începură să-i socotească gradul de rudenie, rîzînd în hohote, cu ochii plini dealtuia, lacrimi, încuviinţînd cu capul, răcnind nume, arătîndu-i unul prin semne, spiţele obîriei lor comune, unindu-i degetele arătătoare, încruciîndu-le sau punînd stîngul de-a curmeziul pe vîrful degetului drept. L Faban-6ebeca ţipă ea. :etuel, "ul lui &ahor i al Milcăi :unic +l tău, al meu L Terah strigă el. +vraam-Isaao &ahor-:e-tuel +vraam *trăbunul. +l tău, al meu.
L Faban-+dina e'clamă ea. Fia i 6ahila *urori Uerioare +le tale =ncuviinţară din cap amîndoi, în mai multe rînduri, rîzînd printre lacrimi, învoindu-se asupra legăturilor de sînge ce o uneau pe 6ahila eu amîndoi părinţii lui Iacob, prin tatăl ei. =i îngădui să se apropie i el o sărută solemn pe obra!i. Iar în !urul lor, trei cîini săreau lătrînd, în prada aţîţării pe care o resimt aceste animale cînd "inţe omeneti pun mîna una pe cealaltă, cu gînduri bune sau rele. ăstorii bătură în tact din palme, vădindu-i bucuria i strigînd pe tonuri piţigăiate$ Fu, lu, lu +adar o sărută pe un obraz, apoi pe celălalt. &u vru să simtă altceva decît gingăia obra!ilor feteiN o sărută evlavios i sărbătorete. =nsă ce bine era de el s-o i poată săruta neîntîrziat, tocmai cînd îl vră!ise dulcea noapte a ochilor ei +ltul ar " trebuit să atepte mult, să nădă!duiască i să slu!ească, pînă să capete ce-i fusese dat lui Iacob atît de uor, datorită numai faptului că era vărul din depărtare 4înd îi dădu drumul, fata îi frecă rîzînd cu palmele locul unde o gîdilase barba drumeţului i strigă$ L Bai, repede acuma, Ierubaal Pama, :ullutu 6ostogoliţi îndată piatra de pe fîntînă, să-i potolească oile setea, adăpaţi-le pe toate, pe ale voastre i pe ale mele, nu uitaţi nici de cămila vărului meu lacob, dovediţi-vă iscusiţi i îndemînatici, în vreme ce eu, ca să nu pierd vremea, am să dau fuga pînă la tatăl meu, Faban, să-i vestesc sosirea "ului surorii sale. pe cîmp, nu-i departe de aici, i are să vină bucuros, într-un su7et, să-l îmbrăţieze. Jrăbiţi-vă i, după aceea, porniţi după mine, că eu alerg într-o goană. Iacob ghicea după gesturi i intonaţii, ba chiar parcă prinse să înţeleagă i anumite cuvinte. #e dragul acestor ochi începuse să i înveţe graiul ţării. Pi pe cînd ea se depărta fugind, el le striga păstorilor, destul de tare ca fata să-l mai poată auzi$
L *taţi fraţilor, nu vă atingeţi de piatră, asta e treaba lui Iacob Uoi aţi păzit-o ca nite paznici buni, dar eu am să "u cel care o voi rostogoli de pe fîntînă, numai eu singur, pentru 6ahila, vara mea #rumul nu mi-a vlăguit cu totul puterea braţelor mele bărbăteti, i se cuvine s-o folosesc în slu!ba "icei lui Faban, să rostogolesc această piatră, pentru ca i luna i rotundul apei să înceteze a mai " întunecate i să devină frumoase. ăstorii îl lăsară în voia lui, iar el dădu piatra la o parte, silindu-se din greu s-o urnească, deoarece nu era treabă s-o facă un singur om, mai ales că braţele lui nu erau cele mai puternice. +poi, animalele se repeziră de-a valma, ţapii, oile i mieii, răgînd pe nenumărate tonuri, pe cînd cămila lui Iacob se apropie fornăind. 8amenii scoaseră apa dătătoare de viaţă i o vărsară în !gheaburi. 4u a!utorul lui Iacob supravegheară adăparea turmelor, gonind animaleleiarcare !gheaburi a celor însetate, cîndbăuseră, toate seuurînd săturarăpătrunderea bine, puserălapiatra la loc, pe gura fîntînii, o acoperiră cu pămînt i iarbă, să nu care cumva să "e văzută de vreun străin, apoi, adunînd toate oile la un loc, atît cele ale lui Faban, cit i cele ale stăpînilor lor, păstorii se îndreptară spre staule, iar Iacob, de pe cămilă, urmărea forfota lor.
'ul@ărele de +ăm:nt uţin după aceea, se ivi un om venind în goană, în cap cu o scu"e cu cefar, i se opri brusc. ra Faban, "ul lui :etuel. Totdeauna alerga în asemenea împre!urări L se scurseseră cîteva zeci de ani de atunci, se petrecuse o viaţă de om, de cînd alergase tot aa, cînd îl găsise lîngă fîntînă pe liezer, care tocmai sosise ca peţitor, cu cele zece cămile i însoţitorii săi, iar Faban îi spusese$ %>ii binevenit, tu binecuvîntat de #omnul5 Iar acum, cu barba căruntă, Faban se ivise iarăi în goană, "indcă 6ahila îi dăduse de veste că Iacob din :eereba se a7a acolo L nu un
argat, ci nepotul lui +vraam, "ul surorii sale. Totui se opri din fugă, lăsîndu-l pe noul sosit să se apropie de el, căci nu văzuse pe fruntea 6atiilei nici o diademă de aur i nici brăţări îa mîinile fetei, aa cum primise, odinioară, 6ebeca, ba, mai mult, mai observă că străinul nu venise ca stăpîn al unei caravane bine înzestrare, ci, vădit, pese o cămilă deelată, frîntă de primească oboseală. #e aceea nici nusingur, voise să anga!eze prea tare i să-l prea bine pe presupusul nepot i, astfel, neîncrezător, cu braţele încruciate la piept, îl ateptă să se apropie. Iacob îi înţelese bine ovăiala, ruinat i umilit cum era, căci avea contiinţa încărcată a sărăciei i a dependenţei sale mizere. Uai, nu sosise ca sol bogat, care nu avea decît să se înfăţieze pentru a fermeca pe toţi cu daruri costisitoare, scoase din coburii eii, lăsîndu-se rugat să binevoiască a mai rămîne încă o zi sau zece. fugar,înasta un pribeag adăpost, cu goale,Kn nedorit casaera, tatălui său, silitfără să cerească unmîinile acoperămînt, aa că ar " avut în adevăr temeiuri să se înfăţieze umil i s"os. =nsă în faţa acestui bărbat încruntat, îi dădu seama cu cine are de-a face i înţelese că ar " fost nechibzuit din partea sa să se poarte prea umil. +a încît coborî fără grabă de pe cămilă, i apropiindu-se de Faban cu demnitatea neamului său, îl salută potrivit bunei-cuviinţe, spunîndu-i$ L
Tată al meu i frate 6ebeca, sora ta, mă trimite pentru
a-ţi caldele eitău, simţăminte, poruncindu-mi un timpdovedi sub acoperiul iar eu te salut în numelesă ei zăbovesc i în numele lui Isaac, stăpînul ei i al meu, te mai salut în numele părinţilor notri comuni, i mă rog la #umnezeul lui +vraam să-ţi ocrotească sănătatea, a ta, a soţiei tale i a copiilor tăi. L Pi eu îţi urez la fel, îi răspunse Faban, care îl înţelesese. +adar, tu eti, într-adevăr, chiar "ul 6ebecăiO L =ntr-adevăr, îi răspunse Iacob. 4um bine spui, eu sînt întîiul născut al lui Isaac. Te sfătuiesc să nu te lai amăgit de
faptul că sînt singur i de vemîntul pe care soarele l-a făcut ferfeniţă. =nsăi gura mea îţi va da, în privinţa asta, toate lămuririle la ceasul potrivit, i atunci vei vedea că, dacă sînt despuiat cu desăvîrire i nu mai am nimic în afară de ce-i mai de seamă, totui asta tocmai am i dacă mi te vei adresa spunîndumi %:inecuvîntat de #omnul5 nu vei grei defel. L #acă-i aa, lasă-mă să te strîng la piept, îi spuse Faban posomorît, după ce păstorul Ierubaal îi tălmăci cele spuse în %ummu-ummu5, îi puse braţele pe umerii lui Iacob, se aplecă o dată de-a dreapta i o dată de-a stînga lui i sărută în vînt. Fui Iacob acest unchi îi trezi pe loc sentimente foarte îndoite. +vea, între sprîncene, două cute adinei, care nu prevesteau nimic bun i, cu toate că o clipire necontenită îi închidea o pleoapă, Faban părea să vadă mai bine cu acest ochi aproape închis decît cu cel deschis. e lîngă asta, pe aceeai parte,colţul buzele i seîi atîrna strîngeau întro strîmbătură cu desăvîrire demonică, gurii damblagit în barba căruntă, semănînd a un zîmbet acru, ceea ce lui Iacob nu-i plăcu defel. +ltminteri, Faban era un bărbat vîn!os, cu părul încărunţit ce-i mai ieea bogat de sub cefar, îmbrăcat cu o haină ce îi cobora pînă la genunchi, în cingătoarea căreia purta bici i cuţit, iar din mînecile strimte ieeau braţe puternice i vîn!oase. +coperite, ca i pulpele musculoase, de păr negru încărunţit, mîinile lui Faban erau late i calde, mîinile apucătoare ale unui bărbat închis în cercul unor gînduri mărginite, materiale, %un adevărat bulgăre de pămînt5, îi zise lacob. Pi totui, unchiul ar " putut " frumos la faţă, cu sprîncenele lui groase i încă foarte negre, cu nasul cărnos care continua linia frunţii i cu buzele groase, încon!urate de barbă. ra vădit că 6ahila îi motenise ochii L lacob constată asta cu sentimentele amestecate ale recunoaterii, emoţiei, geloziei, ce ne încearcă la cercetarea srcinii i a istoriei naturale a formelor vii care ne sînt dragi$ fericită cunoatere, căci ne îngăduie să pătrundem în intimitatea lor, să le descoperim tainele i esenţa, dar, pe de altă parte, i într-un anumit fel, !ignitoare, astfel încît atitudinea noastră faţă de
purtătorii acestor forme anterioare este în mod ciudat compusă din veneraţie i repulsie. Faban zise$ L
+adar, "i binevenit i urmează-mă, străine, care cu
temei, să cred, îţi spui nepotul meu. +migăsit loc,i odinioară, pentru vreau a-l găzdui pe liezer, i am avut paie nutreţ pentru cele zece cămile ale sale, aa că s-o găsi i pentru tine i pentru cămila asta, care pare să "e singura pe care o ai. rin urmare, mama ta nu ţi-a dat la drum nici un fel de daruri, aur, veminte, mirodenii i altele de acest felO L + făcut-o din belug, "i încredinţat, îi răspunse lacob. #upă ce-mi voi spăla picioarele i voi îmbuca ceva, vei a7a de ce nu mai am nimic din toate acestea. Uorbea intenţionat pretenţios, ca să-i ţină rangul în faţa bulgărului de pămînt, iar acesta se mira de atîta încredere în sine unită cu atîta sărăcie. +poi nu mai vorbiră nimic, pînă a!unseră la aezarea lui Faban, unde păstorii străini se despărţiră pentru a-i urma drumul spre ora, în vreme ce lacob îi a!ută unchiul să bage oile în ţarcul scund de lut, peste care se înălţau împletituri de stuf, pentru a apăra oile de animalele de pradă. #e pe acoperiul casei îl priveau trei femeiN prima era 6ahila, a doua, soţia lui Faban, iar a treia, Fia, "ica lui mai mare, care avea uitătura Focuinţa i întreaga aezare )alcătuităcruciă. din cîteva colibepropriu-zisă, de papură ica hambare în formă de stupi, care încon!urau clădirea de locuit3 îl impresionară puternic pe Iacob, care crescuse în cort, însă, de-a lungul drumeţiei sale, văzuse, bineînţeles, prin orae, case mult mai frumoase, i nici nu voia să-i arate în vreun fel admiraţia. :a chiar critică imediat casa, cu vorbe spuse în treacăt, găsind că scara de lemn rezemată în afara casei era nepotrivită i-i dădu cu părerea că ar " mult mai nimerit dacă ar schimba-o cu una cu trepte de
cărămidă, dacă ar vărui clădirea i dacă ar pune zăbrele de lemn la găuriile-ferestre de la nivelul solului. L =n curte am o scară de piatră care urcă sus, la acoperi, îi răspunse Faban. 4asa mea mă mulţumete. &u mai spune una ca#umnezeu asta, i-o întoarse Iacob.aidoma #acă cu omul L se mulţumete cu puţin, se va purta el, i-i va retrage mîna cu binecuvîntarea de deasupra lui. 4îte oi are unchiul meuO L
8ptzeci, răspunse gazda.
L
Pi capreO
L
Ureo treizeci.
L
Pi nici un bou, nici o vacăO
4u o micare mînioasă a bărbii, Faban îi arătă spre un fel de magazie încropită din lut i trestii, care, în ochii lui, era staulul, dar nu-i dădu nici o cifră. L Trebuie să "e mai multe, spuse Iacob. Mai multe din toate soiurile. =n loc de răspuns, Faban îi azvîrli o privire ce-i drept întunecată, dar, din întunericul ei, îl cercetă pe Iacob cu curiozitate. +poi amîndoi se îndreptară spre casă.
6ina 4asa, dominată de mai mulţi plopi, dintre care unul cu coa!a crăpată de sus i pînă !os de un trăsnet, era grosolană, destul de modestă ca proporţii, ridicată din cărămizi de lut nearse, i, de pe acum, puţin cam dărăpănată. +vea totui oarecare farmec
arhitectonic, datorită aspectului aerisit al părţii de susN căci acoperiul acoperit cu pămînt, pe care se mai ridicau mici construcţii de trestie, nu se spri!inea decît în parte, adică la mi!loc i în colţuri, pe zid, în rest se rezema, din loc în loc pe stîlpi de lemnN de fapt ar " trebuit, mai curînd, să se vorbească de mai multe acoperiuri, deoarece i la mi!loc, casa aveaoun golN ea alcătuia un pătrat ale cărui patru laturi închideau curte interioară. 4îteva trepte de pămînt bătucit duceau la ua casei, lucrată din lemn de palmier. =n curtea pe care o străbăteau unchiul i nepotul, doi sau trei robi-meteugari, un olar i un brutar, care zvîrlea cu zgomot bucăţi de aluat din făină de orz de peretele dinăuntru al micului său cuptor, trebăluiau printre diferitele clădiri gospodăreti. 8 roabă, cu un orţ în !urul oldurilor, căra apă. 8 aducea din apropiatul canal de irigaţie, al lui :el, care îngrădit trăgîndu-i, rîndul său, apa din alt canal, numitzis llil, iriga ogorul al luilaFaban, semănat cu orz i cu susan. 4analul :el era proprietatea unui negustor din ora, care i pusese să "e săpat, iar Faban, pentru a avea dreptul sa folosească apa lui, plătea un preţ greu în untdelemn, grîu i lînă. #incolo de ogor se întindea stepa nemărginită, spre orizontul îndepărtat, dominat de turnul cu trepte al templului Funii din Varran. >emeile, coborîte de pe acoperi, îi ateptau stăpînul i pe oaspetele în vestibulul se intra de de-a ua principală lui a casei, i unde,înîncare pardoseala lut,dreptul se a7aprin o piuliţă mare pentru pisat grîul. +dina, soţia lui Faban, o matroană destul de neînsemnată, purtînd la gît, ca podoabă, un irag de pietre colorate, iar pe cap o scu"e strînsă i, deasupra ei, o basma ce-i acoperea părul, avea o e'presie morocănoasă, amintind de cea a soţului ei, numai că gura nu-i era atît acră, cît amară. &u avea nici un "u, fapt care putea contribui să e'plice, într-o măsură, chipul întunecat al lui Faban. Mai tîrziu Iacob a7ă că Faban i +dina avuseseră un băieţa la începutul căsătoriei lor, pe care îl
!ert"seră însă, cînd cu ridicarea casei, adică l-au închis de viu întrun chiup de argilă, îngropîndu-l apoi, la temelie, cu un întreg calabalîc de lămpi i merinde, pentru a chema, cu aceasta, binecuvîntarea i belugul asupra casei i gospodăriei. =nsă nu numai că !ertfa nu fusese primită, dar de atunci +dina se dovedise a nu " în stare să mai nască băieţi. 4ît despre Fia, nu era defel mai puţin bine clădită decît 6ahila, ba era chiar mai mare i mai arătoasă, dar înfăţia o pildă desăvîrită a ciudatei devalorizări a unui trup perfect de către un chip urît. =ntr-adevăr, avea părul de un blond-cenuiu, deosebit de bogat i răsucit într-un coc mare, adus pe ceafă, o scu"e acoperindu-i cretetul capului. #ar ochii ei saii, de un cenuiuverzui, cătau cruci i dezolaţi în lungul nasului ei, mare i rou. leoapele urduroase erau roii i ele, ca i mîinile dealtfel, pe care încerca ascundă, după cum îi acoperea sub gene, cumereu un fel să delemîndrie ruinată, căutătura ochilormereu ei încruciaţi. %Iată, avem aici luna întunecată i cea strălucitoare5, gîndi Iacob, uitîndu-se cu atenţie la amîndouă surorile. Totui, nu 6ahilei, ci Fiei i-a vorbit, pe cînd străbăteau o curte mică, pardosită cu lespezi, în mi!locul căreia era ridicată o piatră de altarN dar Fia se mulţumi să plescăie din limbă, cu un aer de regret, cum făcuseră, mai înainte, i păstorii pe cîmp. Iacob avu impresia că, pentru a-l consola, ea îi făgăduia un tălmaci al cărui nume canaanean îl repetă de mai multe ori$ era vorba de un sclav, pe nume +bdheba, după cum se dovedi, acela pe care îl văzuse frărnîntînd aluatul pentru lipii în curtea interioară. 4ăci acest om îi aduse apă lui Iacob, să-i spele picioarele i mîinile, după ce, urcînd treptele de cărămidă care duceau pe acoperi, a!unseră în încăperea deschisă de sus, i îi povesti că era de batină dintr-un sat ce ţinea de Krusalim, că numai sărăcia îi silise pe părinţi să-l vîndă ca sclav, i că trecuse prin mîinile mai multor stăpîni, mereu la acelai preţ de douăzeci de sicii, ceea ce, vădit, îi dădea un sentiment modest al demnităţii sale. Mic de statură, cărunt i cu pieptul scofîlcit, dar isteţ la vorbă, tălmăcea imediat,
în idiomul local, "ecare frază rostită de Iacob, după care îi lămurea i răspunsul, cu aceeai promptitudine. =ncăperea era lungă i îngustă, foarte plăcută i bine aerisităN printre stîlpii care spri!ineau acoperiul, se zărea, într-o parte, pustiul scufundîndu-se în apele înserării, iar în cealaltă, linitita curte pătrată interioară, cu pardoseală de cremene, peste care erau întinse pînze colorate, i o galerie de lemn. *e lăsa seara. *lu!nica cu orţ, pe care o văzuse cărînd apă, aduse acum foc de pe vatră i aprinse cele trei lămpi de lut ars, aezate pe trepiede. #upă aceea, împreună cu +bdheba, plecă să aducă cina$ o oală mare, plină cu terci de făină preparat cu ulei de susan )pe care 6ahila o primi bătînd din palme cu o bucurie copilărească i, strigînd %&a&a)u &a&a)u<, îi !uca limbuţă printre buze, în chip totodată pofticios i plin de haz3. +poi urmară lipii calde de orz, ridichi, muguri palmier, i, caera băutură, lapte de capră icastraveţi, apă din canal, dinde care o rezervă păstrată într-o amforă mare de argilă, ce atîrna de un stîlp al acoperiului. #ouă sipete, tot de argilă, lipite de peretele din afară al camerei, erau pline cu tot felul de unelte, cupe de aramă, vase pentru făcut tot soiul de amestecuri, o rîniţă de mînă, pocale. >amilia se aeză pentru masă, care cum apuca, în !urul unei tăblii scunde, îmbrăcate cu piele de vită$ Faban i soţia lui stăteau cinchiţi unul lîngă altul pe o sofa, "icele edeau, cu picioarele încruciate sub ele, pe scăunele de trestie cu perne, iar Iacob avea un scaun de argilă vopsit în multe culori i-i spri!inea picioarele pe un taburet asemănător. entru mîncat &a&a)u nu erau decît două linguri din corn de bou, de care se foloseau pe rînd, astfel că, "ecare, după ce o golea, se grăbea s-o umple din nou din oală, pentru vecin, căruia i-o trecea. +ezat lîngă 6ahila, Iacob umplea lingura de "ecare dată cu vîrf, încît fata rîdea în hohote. Fia observă acest lucru i căutătura ei deveni i mai saie, i mai amărîtă.
=n timpul cinei nu se vorbi nimic de seamă, ci numai de lucruri ce aveau de-a face cu mîncarea. +stfel +dina îi spunea lui Faban$ L
Mănîncă, soţul meu, căci ale tale sînt toate
*au întorcîndu-se către Iacob, îi spunea$ L Ia, străine, i bucură-ţi su7etul trudit *au vreunul dintre părinţi se adresa uneia din fete$ L Uăd că înfuleci tot i nu mai lai nimic celorlalţi. #acă nu-ţi potoleti lăcomia, vră!itoarea Fabartu îţi va întoarce maţele pe dos, să te facă să veri. +bdheba nu pierdea prile!ul să-i tălmăcească întocmai i aceste nimicuri lui Iacob, care începuse chiar să participe, în graiul local, la convorbire, spunîndu-i cam aa lui Faban$ L
Mînîncă, tată i frate, totul este al tău
*au 6ahilei$ L
Ia, soră, bucură-ţi su7etul
+tît +bdheba, cît i slu!nica cu orţ, cinau odată cu stăpînii, îndeplinindu-i slu!ba cu întreruperi i, astfel, din timp în timp, se chinceau pe pardoseală pentru a înghiţi, la repezeală, o ridiche, sau a bea peîi rînd, lapteîndemai capră dinrînduri, aceeaicucană. pe nume Iltani, scutură multe vîrful*lu!nica, degetelor, "rimiturile de pîine de pe sînii ei alungiţi. 4înd cina se sfîri, Faban porunci să se aducă o băutură ameţitoare pentru el i oaspetele său. +bdheba aduse un burduf plin cu bere de alac i umplu pocalele, în care era i cîte un "r de pai pentru subt băutura, din pricină că la suprafaţa ei pluteau multe boabe. >emeile se retraseră, după ce Faban puse, ca în treacăt, "ecăreia mîinile pe cap. =i urară noapte bună i lui Iacob,
iar cînd veni rîndul 6ahilei, el mai privi o dată în dulcea noapte a ochilor ei i la dinţii ei rari, albi, în timp ce ea îi spunea zîmbind$ L
Mult &a&a)u L în lingură L cu vîrf
L
+vraam L străbunicul L al tău, al meu, îi răspunse el
ca pentru apeste o lămuri, punînd unul degetele de-a curmeziul celălalt, apoi, atîtdin 6ahila cît i arătătoare Iacob dădură din cap a încuviinţare, ca adineauri, pe cîmp, în timp ce mama zîmbi cu amărăciune, iar privirea saie a Fiei se izbi de vîrful nasului rou, privirea tatălui, însă, cu e'presia sa încremenită, nu se clinti sub pleoapele tremurătoare. +poi, unchiul i cu nepotul rămaseră singuri în încăperea de sus, plăcut aerisită, numai cu +bdheba, aezat la picioarele lor, care abia îi trăgea su7etul din pricina alergăturilor din timpul cinei, iar acum îi purta privirea, rînd pe rînd, la buzele celor doi bărbaţi.
Iacob și $aban :nc=eie o :n
Iacob vorbea fără părtinire. &u numea nici bine, nici rău ce se întîmplase între el, sau i părinţi. ovestea liber i cu frica lui #umnezeu, pentru că pe toate le putea arăta că duceau la faptul mare i hotărîtor, care, oricum s-ar " iscat, dăinuia în orice caz în toată importanţa sa i lipsea de orice realitate mai înaltă momentana goliciune i sărăcie$ faptul anume că el, i nu altul, era purtătorulsa:inecuvîntării. Faban îl asculta, clipind anevoie. :ăuse atît de mult, sugînd vîrtos din pai, încît faţa îi a!unsese asemenea lunii, cînd descrete i răsare mai tîrziu, de un rou prevestitor de rele, iar pîntecul, umplut, îl sili să-i desfacă cingătoarea. Fepădîndu-i haina, rămase numai în cămaă, cu braţele musculoase încruciate pe pieptul cărnos, pe !umătate gol i plin de un păr creţ, încărunţit. +plecat greoi înainte, cu spinarea încovoiată, Faban stătea cinchit pe sa i, om dedat cu gîndirea negustorească luălaviţa pe Iacob la ca întrebări în legătură cu avutul cu care sepractică, lăuda îl nepotul, păzindu-se cu gri!ă să-i arate, el, Faban, o deosebită preţuire. =nadins îi punea valoarea la îndoială. +cest avut nu-i părea liber de datorii. #esigur, Iacob o accentuase destul$ sau era, în cele din urmă, omul blestemului, iar asupra fratelui său dăinuia :inecuvAntarea. #ar cercetînd mai de aproape felul cum o dobîndise, era limpede că i de această :inecuvîntare era legat ceva blestem, sortit, neîndoios, să-l a!ungă într-un fel sau altul. 4unoatem noi zeii. *înt la fel, "e cei de aici, adică acei cu care Faban trebuia bineînţeles să întreţină relaţii bune, "e cel nedenumit sau neprecis denumit al oamenilor lui Isaac, de care tia i pe care îl recunotea de asemenea, dar condiţionat. [eii porunceau i-i îndemnau pe oameni la fapteN dar păcatul era al oamenilor. Ualoarea pe care se spri!inea Iacob era grevată de o vină, o datorie, i se punea întrebarea cine o va plăti. Iacob susţinea sus i tare că era liber i curat de orice datorie. Pi, cică, aproape că nici n-a acţionat, ci s-ar " mărginit doar să lase să se împlinească ce trebuia să se împlinească, ba, i aceasta, cu o mare împotrivire lăuntrică. Uinovată era cel mult neobosita
6ebeca, ce pusese totul la cale. %e capul meu să cadă blestemul5 spusese ea, este adevărat, pentru orice eventualitate, pentru cazul anume că Isaac i-ar " dat seama de înelăciune, dar aceste cuvinte vădeau rolul ei, îndeobte, în toată povestea, răspunderea ce o luase asupră-i, iar pe el, copilul, îl ferise, cu gri!ă de mamă, de orice vină. L #a, cu gri!ă de mamă, zise Faban. 6ăsu7a greoi, cu gura deschisă, sub înrîurirea berei, iar trupul i se lăsase într-o rînă i aplecat înainte. *e îndreptă, dar, ovăind, căzu, ca un sac, pe cealaltă parte. 4u gri!ă de mamă, repetă elN cum fac mamele, părinţii, dar i zeii, mai adaugă Faban. ărinţii i zeii îi binecuvîntează aleii în acelai chip îndoielnic. :inecuvîntarea lor era o forţă i venea din forţă, căci i iubirea L anume ea L era forţă pură, iar zeii i părinţii îi binecuvîntau aleii, din iubire, cu o viaţă puternică, puternică în fericire i blestem. +sta era rau treaba i asta, binecuvîntarea. %:lestemul să cadă pe capul meu5 doar vorbe frumoase, trăncănelile unei mame, care nu tia că iubirea este forţă i :inecuvîntarea forţă i viaţa forţă i nimic altceva. 6ebeca nu era doar decît o femeie de rînd, iar el, Iacob, binecuvîntatul, era cel pe a cărui proprietate apăsa ipoteca înelătoriei. Tu vei plăti, icni Faban cu limba cleioasă i cu braţul lui greu, cu palma grea, făcu un gest arătîndu-l pe Iacob. +i înelat, i, la rîndul tău, vei " înelat L +bdheba, mică-ţi limba i tălmăcete-i asta, netrebnicule +m dat pe tine douăzeci de sicii i dacă dormi în loc să tălmăceti, am să te îngrop o săptămînă întreagă, pînă la buza de !os, în pămînt, ticălosule L *tai, ruine, făcu Iacob i scuipă pe !os. Tu, tată i frate, mă blestemiO Pi mai la urma urmei, ce crezi$ sînt eu sau nu os din osul tău i carne din carnea taO L ti, îi răspunse Faban, asta este adevărat. Mi-ai vorbit despre 6ebeca întocmai aa cum este, ca i despre Isaac i sau, 6oul, iar tu eti Iacob, "ul surorii mele, nu mai încape nici o îndoială. Fasă-mă să te strîng la piept. #ar, date "ind mărturiile
tale, se cuvine să cercetăm starea în care te a7i i să vedem ce urmează, pentru tine i pentru mine din ea, potrivit legilor vieţii economice. *înt încredinţat de adevărul celor povestite de tine, dar nu-i cazul să-ţi admir sinceritatea, căci pentru a-mi e'plica starea în care te a7i, nu-ţi rămînea decît să "i sincer. &u este deci adevărat ce mi-ai înainte, trimite ca să-mi arate simpatia sa. spus +devărul estecăcă6ebeca nu maiteputeai rămîne acasă, pentru că sau umbla să te ucidă din pricina isprăvilor tale i ale mamei tale, al căror succes nu vreau să-l neg, dar care, deocamdată, au făcut din tine un ceretor sadea. &u, n-ai venit aici de voia ta, ci "indcă nu aveai unde să-ţi culci capul. ti la mîna mea i din asta eu trebuie să trag consecinţele. &u eti oaspete în casa mea, ci argat. L
Knchiul meu vorbete drept, dar în dreptatea lui nu-i
amestecată sarea dragostei, i-o întoarse Iacob. L Uorbe, zise Faban. +stea-s asprimile "reti ale vieţii economice, de care am obiceiul să ţin seamă. *înt doi fraţi, cămătari la Varran, "i lui Iullanu, îmi cer i ei tot ce poftesc, căci am neapărată nevoie de apa lor, iar ei o tiu, i-mi pun condiţiile ce li se năzăresc, căci dacă n-a primi m-ar vinde, cu averea mea cu tot, iar banii i-ar băga în buzunar. #ar ar trebui să "u nebun. +i a!uns la ua mea i am să trag din asta toate foloasele. &u sînt nici destul de bogat i nici destul de binecuvîntat să mă um7u de duioie i să primesc în îlcasă toţiăsta, vagabonzii. 4a singure muncă să-mi slu!ească am pe un broscoi pirpiriu, braţe i pe de Iltani, servitoarea, care este proastă ca un pui i cotcodăcete ca o găină, căci olarul pe care l-ai văzut e un om pribeag, nu-i tocmit decît pentru zece zile, i cînd vine vremea recoltei sau a tunsului oilor, nu tiu de unde să iau braţe de muncă, căci n-am cu ce plăti. *e cuvenea de mult ca 6ahila, "ica mea cea mai mică, să nu mai pască oile sub dogoarea căldurii, ziua, i în frig, noaptea. +sta să faci tu, pe un culcu i ceva verdeţuri, nimic mai mult, căci n-ai încotro i nu eti om să-mi pui condiţii, asta-i situaţia.
L 4u dragă inimă vreau să am griiă de oi în locul copilei tale, 6ahila, i să slu!esc de dragul ei, ca să ducă o viaţă mai uoară, îi răspunse Iacob. *înt născut păstor, urmă el, mă pricep la creterea oilor i o s-o fac bine. &u mi-a trecut prin cap să rămîn la tine ca trîntor i gură de prisos, dar dacă spui că este vorba de "ica ta 6ahila i pot folosi puterea braţelor mele bărbăteti pentru ea, sînt i mai bucuros să te slu!esc. L +aO întrebă Faban, clipind greoi spre el, cu colţul gurii atîrnînd. :ine, mai zise el. Trebuie s-o faci vrînd- nevrînd, te silete viaţa economică. #ar dacă o faci de voie, ăsta-i un folos pentru tine, fără a " o pagubă pentru mine. Mîine facem înscrisul. L UeziO îi răspunse lacob. +semenea lucruri e'istă$ foloase potrivite pentru ambele părţi i care îndulcesc asprimile "reti. &-ai " crezut una ca asta. &-ai vrut să amesteci în dreptatea ta cîteva grăunţe de sare, i iată că o fac eu, de la mine, aa gol i despuiat cum sînt în clipa asta. L Uorbe, i-o tăie Faban. Mîine facem contractul i-l pecetluim, să "e în bună regulă i nimeni să nu-l poată ataca, fără a bat!ocori legea. Pi acum, pleacă Mi-e somn, i m-a cam um7at berea. Iar tu, broscoiule, stinge lămpile [ise el către +bdheba, apoi se lungi pe pat, se înveli cu haina i adormi cu gura strîmbă i căscată pe !umătate. lacob n-avea decît să se culce unde poftea. *e urcă pe acoperi, se întinse pe un lăicer, sub pînzele unui cort de papură înălţat acolo, i se gîndi la ochii 6ahilei, pînă cînd îl sărută somnul.
4+IT8FKF 4I&4I ÎN S$#'A $#I $A'AN 6:t a stat Iacob :n casa lui $aban
+șa și-a început Iacob traiul pe moșia lui Faban i în ţara +ram &aharaim, căreia, în sinea sa, îi zicea, pe bună dreptate, ţara Burungia$ în primul rînd, "indcă ea era, în general i de la bun început, pentru el, ţara subpămînteană, unde fusese silit să pribegească fugar i, în al doilea rînd, "indcă, pe măsura trecerii anilor, se dovedi că această ţară, încon!urată de 7uvii, prinde omul, nemailăsîndu-l vreodată să scape, vădindu-se, într-adevăr i întocmai, ţara neîntoarcerii-în-veci. 4ăci ce înseamnă asta$ %niciodată L în vecii vecilorO5 =nseamnă$ să nu te mai întorci atîta timp cît eul îi păstrează, măcar în parte, starea i forma, cît mai este el însui. 8 reîntoarcere după o absenţă de douăzeci i cinci de ani nu mai privete eul care, în clipa plecării, se atepta să se întoarcă peste ase luni sau trei ani cel mult, i să reînnoade după aceea "rul întrerupt al vieţii sale acolo unde a fost curmat L ei bine, pentru acest eu, asemenea reîntoarcere este o neîntoarcere în veci. #ouăzeci i cinci de ani nu mai sînt un episod, ci însăi viaţa, ba, dacă încep cînd 7ăcăul atinge vîrsta bărbăţiei, sînt chiar miezul i temelia vieţii, iar dacă este adevărat că Iacob a mai trăit încă mult după reîntoarcerea lui i a cunoscut, abia după aceea, ce a fost mai greu, dar i ce a fost mai măreţ în viaţa lui L căci potrivit socotelilor noastre e'acte, număra o sută ase ani cînd, din nou în ţara subpămînteană, s-a săvîrit solemn din viaţă L totui, se poate spune că acolo, la Faban, în ţara +ram, Iacob i-a visat visul vieţii sale. +colo a iubit i s-a căsătorit, acolo patru femei i-au dăruit toţi copiii, doisprezece la număr, în afară de cel mai mic, acolo a a!uns bogat în averi i venerabil prin e'perienţă, i de acolo 7ăcăul nu s-a mai întors nicicînd, ci s-a întors un bărbat ce încărunţea, un om de cincizeci i cinci de ani, un eic nomad din răsărit, în fruntea unor foarte mari turme, care, pătrunzînd în ţara apusului ca într-un pămînt străin, s-a îndreptat către *ihem.
4ă Iacob a stat la Faban douăzeci i cinci de ani, se poate într-adevăr dovedi i este cel mai sigur rezultat al oricărei cercetări lucide. =n această privinţă, cîntecele i tradiţia vădesc un fel de a gîndi a cărui neprecizie ne-am ierta-o nouă mai greu decît lor. #upă ele, Iacob ar " petrecut la Faban, una peste alta, douăzeci ani$ paisprezece 4uînaceastă împărţire cîntecele de i tradiţia stabilesc i că,ase. cu ani urmă încă, pînă atocmai, rupt prăfuitele zăvoare i a fugit, Iacob îi ceruse de la Faban învoire să plece, dar n-o primise, ci se obligase să rămînă în continuare în condiţii noi. Momentul respectiv este determinat de a"rmaţia, că s-a întîmplat %cînd 6ahila îl născuse pe Iosif5. 4înd, însă, s-a întîmplat astaO #acă de la venirea lui Iacob ar " trecut numai paisprezece ani, atunci trebuia ca, în răstimpul acestor paisprezece ani, mai precis în cuprinsul ultimilor apte ani, să i se " născut cei doisprezece copii, inclusiv #ina i Iosif, i afară doar de :eniamin, fapt care, în sine, n-ar " fost cu neputinţă, deoarece patru femei erau în activitateN dar, potrivit succesiunii hotărîte de #umnezeu a naterilor, lucrurile nu s-au petrecut astfel. 4onform acestei succesiuni i +er, mîncăciosul, cu cinci ani mai mare decît Iosif, este născut după scurgerea celor de două ori apte ani, anume în al optulea an de căsnicie i, cum se va arăta la o cercetare mai amănunţită, nu este cu putinţă ca Iosif să-i " fost dăruit 6ahilei mai devreme decît doi ani după naterea lui [ebulon, cel ce iubea marea, anume în al treisprezecelea an de căsnicie sau în al douăzecilea an al ederii la Varran. 4um putea " altfelO Iosif era un copil de bătrîneţe al lui Iacob, i deci acesta trebuie să " fost trecut de cincizeci de ani cînd i s-a născut odorul, trebuie deci să i " petrecut pînă atunci douăzeci de ani în casa lui Faban. 4um însă, din cei douăzeci de ani numai de două ori apte, adică paisprezece au fost de fapt ani serviţi cu contract, rămîn, între momentul desfacerii contractului i cel al încheierii unui contract nou, alţi ase ani, ce reprezintă o perioadă fără contract, o continuare tacită a vieţii lui Iacob la Faban, ani care, însă, din punctul de vedere al bogăţiei sale de la sfîritul ederii la
Varran, trebuie număraţi împreună cu ultimii cinci ani de edere, acetia sub contract. 4ăci chiar dacă aportul acestor cinci ani ar " contribuit cel mai mult să e'plice cum de a devenit omul atît de nemăsurat de avut, tot n-ar " fost de a!uns să producă o avere pe care cîntecul i tradiţia au lăudat-o mereu cu cele mai grozave cali"cative. s-auale strecurat mari e'agerări i, oi, de vădit, pildă, a"rmaţia că#esigur, Iacob ar aici " avut, lui, două sute de mii de nu e de crezut. #ar multe mii au fost totui, fără a mai pomeni de averea lui în alte vite, valori în metale i sclavi, iar cuvintele pe care le-a rostit Faban, cînd i-a a!uns din urmă ginerele fugar, somîndu-l să-i înapoieze ce %i-a furat5 ziua i ce %i-a furat5 noaptea, n-ar " avut măcar o aparenţă de !usti"care i n-ar " avut vreun rost, dacă Iacob s-ar " îmbogăţit numai în temeiul ultimului contract, adică dacă n-ar " gospodărit L tocmai în acest răstimp dintre contracte L în destul de mare măsură pe seama lui, punînd astfel temeliile viitoarei sale averi. #ouăzeci i cinci de ani L dar pentru Iacob au trecut ca un vis, cum se petrece îndeobte viaţa omului, cu dorinţe arzătoare i izbînzi, cu speranţe, amăgiri i împliniri, alcătuită din zile ce nu le numără, dei "ecare îi are aportul ei$ zile ce se parcurg, una cîte una, în ateptări, strădanii, răbdări i nerăbdări, i se contopesc apoi în unităţi mai mari, în luni, ani, grupe de ani, care, pînă la urmă sînt, "ecare, ca o singură zi. *e poate discuta ce face să ne treacă timpul mai bine i mai repede$ uniformitatea sau variaţia ce fracţionează timpul, oricum, de trecerea timpului este vorba$ tot ce e viu tinde înainte, tinde să străbată vremea, tinde, în fond, spre moarte, închipuindu-i că aleargă spre scopuri i momente cruciale ale vieţiiN i chiar dacă, pentru om, timpul este fracţionat i împărţit în epoci, el este, totodată i uniform, tocmai ca timp al său, scurgîndu-se în condiţiile neschimbate ale premiselor eului său, astfel că, în vreme ce timpul i viaţa se petrec, lucrează mereu simultan ambele forţe ce-i sînt favorabile$ uniformitatea i fracţionarea.
înă la urmă, împărţirea timpului este o activitate foarte arbitrară i nu mult diferită de trasarea unor linii în apă. Fe poţi trasa aa sau altminterea, i chiar pe cînd le trasezi, totul se amestecă, iarăi, în marea unitate. +m i grupat felurit cei de cinci ori cinci ani petrecuţi de Iacob la Varran$ în douăzeci i încă cinci, paisprezece i ase i lui, cinciN Iacob i-artreisprezece " putut împărţi i în primii în apte, pînă la căsătoria apoi în cei în cursul cărora s-au născut copiii i apoi în cei cinci de completare, aa cum în anul solar cinci zile se adaugă celor de douăsprezece ori treizeci. Pi aa putea calcula, sau eventual altfel. =n orice caz era un total de douăzeci i cinci de ani, uniformi nu numai pentru că toţi erau anii lui Iacob, dar i "indcă, după toate criteriile e'terioare, aceti ani se asemănau între ei pînă la monotonie, iar schimbarea punctelor de vedere din care puteau " grupaţi nu era în stare să reducă uniformitatea lor de 7uid în curgere.
Iacob și $aban :ntăresc contractul lor Kn capitol, un fel de epocă se i constituia pentru viaţa lui Iacob, prin aceea că acest contract încheiat cu Faban în prima zi după sosirea sa, a i fost anulat peste o lună i înlocuit cu unul nou, cu totul altfel alcătuit i legîndu-l mult mai stranic. =ntradevăr, în chiar dimineaţa următoare sosirii lui Iacob, Faban se îngri!i să ia toate măsurile pentru a statornici legal relaţiile dintre nepot i casa lui, potrivit hotărîrilor pe care, ameţit de bere, le luase cu mintea lui practică i mărginită. *e porniră, în zori, pe măgari, îndreptîndu-se spre oraul Varran$ Faban, Iacob i sclavul +bdheba, care trebuia să slu!ească de martor în faţa scribului, care era i slu!ba !udecătoresc. +cest magistrat îi instalase scaunul într-o curte în care se îmbulzea mult popor, căci o mulţime de înţelegeri privitoare la cumpărări i vînzări, arendări, închirieri, schimburi, căsătorii i despărţenii erau întărite aici cu
acte, tot aici !udecîndu-se pricinile legate de aceste contracte, iar !udecătorul în scaun împreună cu cei doi scribi a!utori sau asistenţi, aezaţi de o parte i de alta a sa, erau copleiţi de treabă, ca să facă faţă cerinţelor publicului orăenesc i rural, astfel încît alde Faban au trebuit să atepte mult pînă le-a venit rîndul să se înfăţieze cu pricina lor, trebuise neînsemnată, i uor de rezolvat. 4u puţin înainte, Faban să maidealtfel, năimească un al doilea martor, plătindu-l cu ceva ulei i grîu, omul ateptînd pe acolo să aibă careva nevoie de el pentru asemenea treabă, i el, împreună eu +bdheba, deveniră chezăii contractuluiN amîndoi pecetluiră actul, apăsînd unghia degetului gros în argila moale din spatele bombat al tăbliţei pe care contractul fusese scris. Faban avea un sigiliu cilindric, iar Iacob, care îl pierduse pe al său, se folosi de tivul vemîntului. Pi, astfel, fu legalizat cuprinsul simplu al te'tului, pe care unul dintre scribii-a!utori îl scri!eli în lut, sub dictarea mainală a magistratului$ Faban, oierul, năimete ca sclav, pînă la o nouă înţelegere, pe cutare, din ţara +muru, om fără adăpost, "ul cutăruia, iar acesta se leagă să folosească toate puterile sale trupeti i su7eteti în slu!ba casei lui Faban i a treburilor sale, fără altă plată decît tainul necesar pentru întreţinerea trupului său. +ctul acesta nu va putea " reziliat, nici pricină de proces sau plîngere. 8ricine ar " care, purtîndu-se ilegal, s-ar ridica în viitor împotriva acestui contract i ar încerca să-l atace, procesul lui să "e un neproces, i să "e sancţionat cu cinci mine de argint. Pi cu asta punct. Faban avu de suportat cheltuielile de autenti"care i aruncă, bombănind, cîteva foiţe de aramă în balanţă. #ar, în sinea lui, socotea că anga!amentul ce i-l luase Iacob era ieftin plătit i merita această cheltuială măruntă, căci el atribuia :inecuvAntării lui Isaac mult mai mare preţ decît lăsase să se vadă în timpul convorbirii cu nepotul său, i ar " să i se nesocotească iscusinţa în afaceri, dacă s-ar crede că nu fusese, încă pe dată i dinainte, convins că face o treabă bună cu tocmirea, lui Iacob în gospodăria sa. Faban era un om posomorit, neplăcut zeilor, fără încredere în
norocul său, i de aceea, pînă atunci, cu puţin succes în ceea ce întreprindea. &u subaprecia nici o clipă nevoia ce o avea de colaborarea unui binecuvîntat. #e aceea Faban se i arătă destul de bine dispus, după încheierea învoielii, cumpără niscaiva stofe din bazar, cîte ceva de-ale gurii i unelte mărunte, poftindu-i însoţitorul să se mire de ora i de forfota sa zgomotoasă, de grosimea zidurilor i a turnurilorN îl îndemnă să admire farmecul grădinilor din belug irigate, care îl împre!muiau, în care ghirlandele de viţă de vie se împleteau printre curmaliN splendoarea sacră a templului din hulhul, încon!urat de ziduri, a curţilor sale cu porţile bătute în argint i vegheate de tauri de bronzN să admire ma!estatea turnului în trepte, care se înălţa pe un imens postament, încon!urat de rampe, ce urcau în spirală în !urul lui, clădire monstruoasă de faianţă în apte culori,a7at în partea superioară albastru-azuriu, astfel încît sanctuarul în vîrf, reedinţade în un care pogora zeul, cu patul nupţial anume pregătit pentru el, părea să se contopească i să se piardă în strălucitorul albastru din înaltul văzduhului. &umai că lacob nu avea pentru aceste minunăţii decît vagi e'clamaţii monosilabice, ca %hm5 i %ei5. &u avea înţelegere pentru aspectele urbane, nu-i plăceau nici ţipetele, nici îmbulzeala zgomotoasă i nici făloenia construcţiilor prea din cale-afară de mari, care îi dădeau aerul veniciei, căci, după părerea sa, cu oricîtă iscusinţă era acest munte de cărămidă asigurat cu asfalt i rogo!ini de papură, cu oricîtă pricepere era drenată umezeala din el, tot era, după părerea lui, sortit prăbuirii i anume într-un timp care, cel puţin în faţa lui #umnezeu, nu putea " decît foarte scurt. =i era dor de păunile de la :eerebaN iar tru"a oraului îi apăsa su7etul de păstor i îl făcea să socoată chiar i gospodăria lui Faban ca pe un cămin, unde, dealtfel, îl ateptau doi ochi negri ce-l priviseră plini de o deosebită bunăvoinţă, i cu care avea să ia, pe cît i se părea, hotărîri foarte însemnate. Pi la acei ochi se gîndea pe cînd se uita neatent la construcţiile înfumurate i ubrede, la ei, dar i la #umnezeul
care-i făgăduise că-i va veghea paii printre străini i că-l va purta înapoi încărcat de bunuri, la #umnezeul lui +vraam, i-l încerca invidia pentru l privind la lăcaul i curtea lui :el-Varran, citadela cultului idolatru, stră!uită de tauri sălbatici i de grifoni cu cozile de arpe, unde, într-o tainiţă mai tăinuită decît toate, din lemn de cedru se înălţa, scînteind de pietre preţioase, pe tămîiat un socluide argint,aurit, statuia bărboasă a falsului zeu, care se lăsa linguit, potrivit unui ritual regal L în vreme ce #umnezeul lui lacob, pe care el îl socotea mai mare decît toţi, mai mare pînă la unicitate, nici nu avea vreun lăca pe pămînt, i era adorat eu simplitate pe înălţimi i la umbra arborilor. >ără îndoială că #umnezeu nici nu voia să "e altfel, i Iacob era mîndru că #omnul refuza i osîndea lu'ul i somptuozitatea orăenesc-pămîntească, socotindu-le deopotrivă nevrednice de el. #ar, în această mîndrie, se amesteca i bănuiala, care împreună tocmai constituiau invidia$ că, adică, în fond, poate i lui #umnezeu i-ar " plăcut să sălăluiască într-un lăca de email, cedru aurit i pietre preţioase, care, "rete, ar " trebuit să "e de apte ori mai frumos decît casa idolului lunar, i că #umnezeul lui nu osîndea templul idolului Funii decît pentru că încă nu putea avea unul la fel, pentru că ai săi nu erau nici destul de mulţi i nici destul de puternici să i-l clădească. %Mai făliţi-vă voi, deocamdată, gîndea Iacob, cu splendoarea augustului vostru stăpîn, :el #umnezeul meu mi-a făgăduit la :eth-el că mă va îmbogăţi, căci doar stă în puterea lui să dăruiască averi celor care cred în l, i, dacă noi vom " aceia, îi vom clădi o casă numai din aur, sa"re, !asp i cristal de stîncă pe dinafară i pe dinăuntru, încît toate casele zeilor i zeiţelor voastre să pălească în faţa ei. Trecutul este cumplit, iar prezentul puternic, "indcă ne sare în ochi. =nsă, fără îndoială, tot ce poate " mai mare i mai sfînt este viitorul, el mîngîie inima apăsată a celui căruia i-a fost făgăduit.5
%es+re aște+tarea lui Iacob
4înd unchiul i nepotul se întoarseră din ora acasă, dei era destul de tîrziu, Faban mai ţinu să depună chiar în acea noapte tăbliţa contractului în pivniţa casei, unde erau păstrate acte de acest soiN Iacob îl întovărăi i el, cu o lampă aprinsă în mînă. =ncăperea se a7a sub pardoseala camerei mari de la nivelul solului, în faţa galeriei unde cinaseră în a!un, i slu!ea, în acelai timp, de arhivă, capelă i loc de înmormîntareN căci osemintele lui :etuel odihneau acolo, într-o ladă de pămAnt, aezată în mi!locul încăperii i încon!urată de cupe, de bucate aduse prinos i de trepiede încărcate cu căţui pentru afumat, i, pe undeva, i mai adînc sub pămînt sau, poate, în zidul lăturalnic, trebuia să se găsească i chiupul de argilă în care se a7au rămăiţele băieţaului lui Faban, adus de viu !ertfă zeilor. =n peretele din fund al eralaterali o "ridă,seavînd, faţă, un altar ridicat din cărămizi, iarpivniţei pe pereţii a7au în policioare înguste i !oase. e cea din dreapta, erau depuse felurite tăbliţe cu inscripţii, chitanţe, socoteli i contracte, puse, în acest loc, la adăpost sigur. e cealaltă policioară, din stînga, se înirau, la rînd, vreo zecedoisprezece mici idoli, cu înfăţiări ciudate, unii cu chipuri copilăreti i bărboase, purtînd scu"i înalte, alţii chei i spîni, cu haine cu solzi, unii cu bustul gol, ţinînd mîinile împreunate sub bărbie, i, în sfîrit, alţii cu veminte destul de nepriceput lucrate, cu creţuri, de sub tivul cărora se vedeau degetele picioarelor, mici i grosolan modelate. rau duhurile casei lui Faban, micii lui ghicitori ai viitorului, tera"mii săi, la care ţinea din tot su7etul, cu care acest om întunecat se sfătuia, aici !os, în toate treburile mai însemnate. +cetia îi ocrotesc casa, îi e'plică el lui Iacob, îi prevestesc destul de e'act vremea, îl povăţuiesc în legătură cu cumpărările i vînzările, pot arăta i încotro a fugit o oaie rătăcită, i aa mai departe. Iacob nu se simţi deloc la largul lui printre oseminte, chitanţe i micii idoli, i de aceea se bucură, cînd, urcînd scara pe care
coborîse în această lume subpămAnteană, putu să iasă pe chepengul îngust i să se întoarcă în cea de sus, ca să se culce. Faban îi făcuse rugăciunea în faţa sipetului lui :etuel, adusese apă proaspătă pentru a potoli setea răposatului, săvîrind adică ritualul ,,prinosului apei5, apoi se prosternase în faţa tera"milor i nu să se închine i la actele de negoţ. Iacob, caremai nulipsise aprobadecît nici vreun cult al morţilor, nicisale adorarea idolilor, se întristă văzînd confuzia i incertitudinea religioasă care, vădit, domneau în această casă, cînd te-ai " putut atepta să găseti la bătrînul Faban, strănepotul de frate al lui +vraam i fratele 6ebecăi, un sens categoric mai luminat al dumnezeirii. #e fapt, Faban cunotea tradiţia religioasă a rudelor lui din apus, dar în cunotinţa sa se amestecaseră într-atît superstiţiile locale, încît, dimpotrivă, acestea trebuiau considerate ca parte esenţială a convingerilor sale, iar tradiţiile avramitice ca un adaus în amestec. Pi, cu toate că Faban se găsea chiar la izvorul i punctul de plecare al istoriei spirituale, sau poate tocmai pentru că nu-l părăsise, se simţea întru totul supus al :abilonului i adept al religiei sale o"ciale, iar lui Iacob îi vorbea de Ia-lohim numindu-l %#umnezeul tatălui tău5, ba îl mai i confunda în chip absurd cu Mardug, zeul suprem din *inear. >aptul îl dezamăgea pe Iacob, căci îi închipuise, cum evident crezuseră i părinţii lui, că gîndirea celor din casa lui Faban este mai înaintată, i îl îngri!ora îndeosebi din pricina 6ahilei, deoarece gîndurile cuibărite în drăgălaul i frumosul ei cap nu preţuiau, fără îndoială, mai mult decît cele alor eiN de aceea, din chiar prima zi a sosirii lui, folosi orice prile! s-o înrîurească i s-o îndrume către adevăratul #umnezeu. 4ăci chiar din prima zi, de fapt de cînd o văzuse pentru întîia dată la fîntînă, o considerase ca logodnica sa, i nu-i prea mult să spunem că i 6ahila, atunci cînd, lîngă fîntînă, nu-i putuse stăpîni acel uor ţipăt, a7înd din gura lui Iacob că e vărul ei, văzuse în el peţitorul i mirele. =ndeobte, i pentru pricini bine întemeiate, în acele vremuri căsătoriile între rubedenii, între oameni de acelai neam, erau
obinuiteN ele erau socotite ca singurele onorabile, înţelepte i de năde!de, i tim doar cît a dăunat sau situaţiei sale cu căsătoriile lui e'centrice. &u era o toană personală, cînd +vraam stăruise ca Isaac, singurul lui "u adevărat, să ia o femeie din neamul i familia părintească, anume din casa lui &ahor, din Varran, ca să tie ce dobîndeteN iarfete, Iacob, care,pelaurmele rîndul său, pătrundea în această casă cu două păea lui Isaac sau, mai bine zis, ale lui liezer, mi!locitorul de odinioară, astfel încît gîndul peţitului se lega, fără îndoială, pentru el, ca i pentru Isaac i 6ebeca, de prile!ul acestei vizite, ba, mai mult, aa ar " gîndit pe loc i Faban, dacă, amărît de gri!ile materiale, ar " reuit să presimtă, de la bun început, în acest pribeag i calic, un ginere. Faban, ca orice părinte, socotea pe cît de neplăcut, pe atît de prime!dios, să-i lase fetele să plece într-un trib necunoscut, fără nici o legătură de rudenie, cum ar " spus el, %să le vîndă în străinătăţi5. Mult mai sigur i mai demn ar " fost să rămînă ca soţii în sînul familiei, i, de vreme ce e'ista un văr din partea sa, a tatălui, acesta, Iacob, era de-a dreptul soţul predestinat i "resc pentru ele L adică nu numai pentru una din ele, ci pentru amîndouă deodată. +ceasta era, dealtfel, părerea tacită a tuturor în casa lui Faban, la sosirea lui Iacob$ era, în fond, i cea a stăpînului casei, i îndeosebi a 6ahilei, care, dei era adevărat că fusese prima care îl întîlnise pe străin i îi cunotea destul de bine menirea pe pămînt, ca să se tie drăgălaă i frumoasă, i pe Fia slută i urduroasă L dar cînd, lîngă fîntînă, îi aruncase lui Iacob privirile sale repezi i iscoditoare, care-l tulburaseră atît, nu se gîndise doar la ea. Uiaţa a vrut ca, din clipa sosirii vărului, să intre în rivalitate feminină cu sora ei, tovarăa de !oacă de pînă atunci, dar nu în chestiunea hotărîtoare, anume, pe care dintre ele o va alege Iacob de soţie )cu toate că, chiar i în această privinţă, 6ahila avea oricum datoria să desfăoare cea mai mare seducţie în interesul amîndurora3N ci această rivalitate îi apărea valabilă doar pentru mai tîrziu i privea întrebarea care dintre ele va " vărului-soţ cea mai bună, mai destoinică, mai fecundă i cea
mai iubită soţie, o întrebare, deci, ce nu putea " dezlegată printr-o putere de atracţie momentană, mai mare sau mai mică. +a era deci privită treaba asta în casa lui Faban i numai Iacob singur L fapt care a i fost izvorul multor neînţelegeri L nul vedea la fel. 4ăci, în primul rînd, ce-i drept, tia că era îngăduit să ai ţiitoare în afara soţiei legitime i că te puteai culca cu sclavele, ai căror copii aveau să "e bastarzi, dar ceea ce nu tia, i n-o a7ă multă vreme, era că, în acele părţi, i în deosebi la Varran i prin împre!urimi, căsătoria cu două soţii principale egale în drepturi era frecventă, ba de-a dreptul uzuală în condiţii materiale buneN i, apoi inima i su7etul său erau prea pline de chipul fermecător al 6ahilei, ca să se mai gîndească, chiar i o clipă măcar, la sora ei mare, mai impunătoare, dar urîtă L ba, mai mult, nu se gîndea la Fia nici atunci cînd, din bună-cuviinţă, îi adresa un demnă cuvînt, fapt de care ea îi dasaii seama, i, rîn!ind amar, îicîte pleca pleoapele peste ochii L Faban însui observase acest lucru, necă!indu-se din pricina "icei mai mari, măcar că, prin contract, îl în!osise pe vărul-pretendent, făcîndu-l sclav năimit, fapt de care se bucura în su7etul lui, de dragul Fiei sale neluate în seamă.
Iacob face o desco+erire Iacob căuta deci să stea de vorbă cu 6ahila, folosind orice prile!, însă nu izbutea decît destul de rar, deoarece amîndoi aveau mult de lucru peste zi i Iacob, mai ales, se a7a în situaţia bărbatului care, stăpînit de o mare pasiune, din care ar face bucuros singura sa preocupare, este pe lîngă aceasta obligat la o activitate intensă, i anume tocmai din pricina dragostei sale L care totui este păgubită de muncă, deoarece, trudind, el trebuie să uite dragostea. entru un bărbat sensibil, cum era Iacob,
încercarea era grea, căci ar " dorit să se dăruiască întru totul dragostei lui pentru 6ahila, s-o trăiască în toată plinătatea, dar nu era chip, căci trebuia să plătească cu însăi făptura sa posibilitatea de a-i cinsti acest sentiment, deoarece, dacă n-ar face-o, ce cinstire i-ar mai rămîne dragostei luiO =ntr-adevăr, dragostea pentrulucruN 6ahilacei s-ar munca lui din în gospodăria luiaFaban erau unul isaacelai " ales prima, dacă doua era lăsată de izbeliteO *e cuvenea ca Faban să se convingă întru totul de conţinutul deplin al valorii pe care se spri!inea nepotul său, ca să a!ungă foarte dornic să-l lege cît mai tare de el. &u trebuia, cu alte cuvinte, ca :inecuvîntarea lui Isaac să "e într-un fel compromisă, aceasta era deci datoria sa de bărbat$ să trudească din răsputeri, pentru a nu face de ocară :inecuvîntarea inimii sale. e atunci, lui Iacob, păunea eraînlazorii o depărtare mai mare de o la orăsosirea de locuinţa unchiului, aanucă, zilei, pornea cu ceva de-ale gurii în traistă, cu o pratie trecută la cingătoare, în mînă cu toiagul cel lung, care-i slu!ea de armă, i păzea, cît era ziua de lungă, cu a!utorul cîinelui Marduca, mica turmă a lui Faban, iar faptul că păunea nu era prea departe, avea avanta!ul că nu-l silea să petreacă noaptea pe cîmp i-i îngăduia să se întoarcă acasă la apusul soarelui, astfel că, după aceea, mai avea vreme să muncească pentru a pune în valoare, cu sfatul i cu fapta, toate meritele sale. +sta-i plăcea, căci slu!ba lui de păstor îi dădea deocamdată puţin prile! să-i facă unchiului impresia că odată cu el, pribeagul, :inecuvîntarea intrase în gospodărie. adevărat că seara, la înţărcuire, nu lipsea nici un miel, cînd, urmărită din ochi de Faban, turma trecea, la numărătoare, sub toiagul luiN ba Iacob se pricepuse să înţarce repede mieii de vară, încît Faban se alese cu un adaus de lapte i lapte covăsit, mai i vindecă, cu pricepere i dragoste, de vărsat, pe unul din cei doi berbeci, un animal de prăsilă preţuit. Faban vedea însă în toate astea doar servicii fără însemnătate deosebită ale unui păstor vrednic, i nu-i mulţumi în vreun felN nici faptului
că Iacob puse zăbrele frumoase de lemn la deschiderile-ferestre de la catul de !os, Faban nu-i acordă vreo însemnătate. #in zgîrcenie, refuză banii pentru tencuirea zidurilor e'terioare cu lut i var, încît Iacob se văzu silit să renunţe a lega această vădită înfrumuseţare a casei de sosirea lui aici. ra nesigur în ce privete vădirea :inecuvîntării, tocmai încordarea lăuntrică în care îl ţinea această căutare idar dorinţă arzătoare, îl va " pregătit, poate, pentru o revelaţie, făcîndu-l omul unui eveniment bogat în urmări, de care îi va aminti cu bucurie toată viaţa. #ădu de apă în apropierea lanului de grîu al lui Faban, apă vie, un izvor subpămînteanN o descoperi, cum tia foarte bine, cu a!utorul #omnului, al #umnezeului său, măcar că se amestecară aici arătări, care de fapt ar " trebuit să-i "e nesuferite #omnului, i puteau " luate ca o concesie făcută de pura e'istenţă divină duhului local, "indcă arătările formaînobinuită acele părţi. Iacob tocmai vorbise întreluaseră patru ochi, faţa casei,încu draga de 6ahila, arătîndu-se pe cît de sincer, pe atît de curtenitor. =i spusese că e fermecătoare ca Vator din ţara giptului, ca set, i frumoasă ca o !unincă. Pi-i mai spusese, răpit de avîntul poetic, că răspîndea o dulce lumină de feminitate, că lui îi apărea asemenea unei mame care hrănete cu aburul focului ei sămînţa bună i că nu avea alt dor mai arzător decît s-o ia de soţie, pentru a zămisli cu ea "i. Iar 6ahila îl ascultase foarte drăgălaă, pudică i onestă. *osise vărul i soţul ei, privirile sale îl cîntăriseră i îl iubea cu toată setea de viaţă a tinereţii sale. 4înd, acum, luîndu-i capul în mîini, Iacob o întrebase dacă se bucură i ea să-i dăruiască prunci, 6ahila încuviinţă cu un gest, dulcii ei ochi negri se înceţoară de lacrimi i 7ăcăul i le sărută pe pleoape L buzele lui se umeziră de ele. Fa ceasul cînd lumina lunii se îngîna cu aceea a zilei, se îndreptă spre cîmp, i iată că, deodată, piciorul i se poticni, de parcă cineva îl ţinea în loc i un "or ciudat, arzător, îl străpunse din cretet pînă la călcîie, ca i cum ar " fost trăsnit. 4ăscă ochii i zări în faţa lui, foarte aproape, o prea ciudată arătare. +vea trupul de pete, sclipind argintiu i lunecător în îndoita lumină a lunii i a
zilei, iar capul tot de pete. *ub acest cap însă, acoperit de el ca de o scu"e, era un cap de bărbat cu barbă cîrlionţată. &eobinuita făptură avea braţe mici i picioare scurte de om, care îi ieeau din coadă. +plecată înainte, părea că scoate cu o ciutură, pe care o ţinea cu amîndouă mîinile, ceva din pămînt, vărsînd totul în !ur L scotea ca din adînc i vărsa încă dată i iarăi. #upăi asta, arătarea făcu cîţiva paimereu, mărunţi, cuopicioarele ei scurte, pieri în pămînt sau, oricum, se făcu nevăzută. Iacob îi dădu imediat seama că arătarea fusese însui a8annes, zeul străfundurilor acvatice, stăpînul pămîntului de la mi!loc i al oceanului, care se întinde imediat deasupra tărîmurilor celor mai de !os, zeul despre care localnicii a"rmau că-i datorează începuturile tuturor cunotinţelor lor, socotindu-l ca "ind foarte mare, adică deopotrivă de mare cu llil, *in, Pama i &abu. Iacob, însă, cu tiareaînaltul în sinea lui, nuîl era chiar atît de mare în n-ar comparaţie pe că care cunoscuse +vraam, dacă " decît pentru că a-8annes avea un chip L i încă un chip destul de caraghios. =nsă Iacob mai tia că, apărîndu-i, arătarea nu putuse decît îndeplini poruncile lui Ia, ale Knicului, adică ale #umnezeului lui Isaac, care era cu el. 4eea ce însă zeul minor indicase prin comportamentul său, îi era de asemenea clar fără alte lămuriri$ nu numai în sine i pentru sine, ci în toate consecinţele i corelaţiile sale. *e adună deci i alergă la curte, să ia unelte de săpat, îl trezi pe +bdheba, omul-care-făcea-douăzecide-sicli, să-i dea o mînă de a!utor, i săpă în prima !umătate a nopţii, dormi apoi doar o oră i trudi iar, pînă înainte de revărsatul zorilor, cînd se văzu silit, spre chinul lui, să scoată oile la păscut i trebui să părăsească pentru toată ziua treaba care îi frămînta inima L nu mai putu nici sta în picioare, nici se culca, nici edea, n-avu stare în ziua aceea la păune cu oile lui Faban. Mai era încă mult pînă să se pornească ploile de iarnă i să se poată iar începe muncile agricole. Totul zăcea pîr!olit, iar Faban, luat cu treburile gospodăriei din prea!ma casei, nu se mai
sinchisea de ogoare, i nici nu se mai abătea prin părţile unde săpa Iacob, astfel că nu-i dădu seama, i nici măcar nu bănui ce activitate intensă avea nepotul lui, care o relua seara la lumina lunii pribege, pînă la ceasul cînd se ivea Itar. *ăpa tot primpre!ur, în mai multe locuri, i trebui să sape aclînc, străbătînd straturi de lut i piatră,încă în sudoarea 4îndsuperioară însă, la răsărit, cerul se să împurpură, înainte cafrunţii. marginea a discului solar se înalţe deasupra orizontului, iată că ţîni apa, izvorul se porni năvalnic, ridicîndu-se de trei palme în groapa cu apă, umplînd-o curînd, umplînd i bazinul săpat alături, la repezeală, de Iacob i se revărsă peste ogorul din prea!mă, iar apa lui avea gustul comorilor lumii sub-pămîntene. +tunci Iacob se rugă i, continuînd să se roage, o luă la goană, să-l caute pe Faban. 4înd îl zări de departe, încetini pasul, se i-i îndreptă spuse$ spre el, îl salută, silindu-se să-i stăpînească gîfîiala, L
+m găsit apă.
L
+dică, ce vrei să spuiO îl întrebă Faban cu gura strîmbă.
Fa care Iacob îi răspunse$ L Kn izvor din adînc, pe care l-am găsit săpînd pe un loc dintre gospodărie i ogor. +pa ţînete de un cot. L Te-a apucat un duh necurat. L &u. #omnul, #umnezeul meu, mi-a îngăduit să gă sesc izvorul mulţumită :inecuvîntării tatălui meu. Knchiul meu să vină, să vadă. Faban alergă, cum alergase odinioară, cînd i se vestise sosirea lui liezer, solul încărcat cu daruri. +!unse, cu mult înaintea lui Iacob, care venea din urmă fără să se grăbească, la izvorul ce ţînea gîlgîitor, se opri i privi.
L
+sta este apa vieţii, grăi el, cutremurat.
L
Tu ai spus-o, întări Iacob.
L
4um ai izbutitO
L
+m crezut i am săpat.
>ără să-i ia ochii de la groapa plină eu apă, Faban spuse$ L +pa asta pot s-o trag prin anţuri descoperite pînă pe ogorul meu, să-l ud. L
entru asta va " foarte bună, replică Iacob.
L ot, continuă Faban, să rup învoiala cu "ii lui Iullanu din Varran, "indcă nu mai am nevoie de apa lor. L Fa asta m-am gîndit i eu , i-o în toarse Iacob. #ealtfel, dacă vrei, poţi să-ţi faci un heleteu zidit, în care să strîngi apa, i să sădeti o livadă cu curmali i alte soiuri de pomi fructiferi, ca smochini, rodii i duzi. Pi dacă îţi trece prin cap i ai să vrei neapărat, ai să poţi sădi pomi de "stic, peri i migdali, i tufe de fragi i căpuni, iar curmalii îţi vor da carnea fructelor, sucul i sîmburii, măduva palmierului este bună ca adaos la diferite mîncări, frunzele lui se pot împleti, din nervuri se fac tot soiul de lucruri pentru casă, din coa!ă, funii i ţesături, iar lemnul trunchiului se întrebuinţează la construcţii. Faban tăcu. &u-l îmbrăţiă pe cel binecuvîntat i nici nu se prosternă în faţa lui. &u spuse nimic, rămase locului o clipă, apoi se întoarse i plecă. Iacob, însă, o luă la goană i o găsi pe 6ahila în staul, mulgînd o vacă. =i povesti tot i îi spuse că acum vor putea zămisli, "rete, porunci împreună. Pi prinzîndu-se de mînă, începură să dănţuiască, cîntînd %+leluia5
Iacob o +ețește +e "a=ila
4înd împlini o lună de cînd era în slu!ba lui Faban, Iacob i se înfăţiă iarăi i-i spuse$ L
+cum, că m înia lui sau trebuie să s e " ri sipit sau cel
puţin să nustăpînului. mai "e atît de prime!dioasă, el, Iacob, ar dori să-i vorbească L =nainte să-mi vorbeti, îi răspunse Faban, ascultă-mă tu pe mine, căci tocmai mă gîndeam să-ţi fac o propunere. Iată, de cînd eti la mine, luna i-a împlinit o dată, în întregime, crugul, iar noi am adus, pe acoperi, !ertfe lunii noi, lunii la pătrar, lunii pline, cît i lunii ce piere. =n vremea asta, am mai năimit, pe un timp, încă trei robi, în afară de tine, pe care îi plătesc cum se cuvine. 4ăci a fost găsită apă, nu fără a!utorul tău, i am i început să zidim din prea!ma izvorului i să anţuriheleteului de cărămidă pentrulocul canalizare. +m mai însemnat i facem dimensiunile pe care îl vom săpa, aa că, dacă e să ne gîndim să mai sădim i o livadă, va " mult de lucru, pentru care am nevoie de braţe, de ale tale i de ale lor, iar eu hrănesc i îmbrac aceste slugi noi, ba, pe deasupra, le mai dau, în "ecare zi, cîte opt sila de cereale simbrie. înă acum, tu m-ai slu!it fără simbrie, numai din dragoste familială, potrivit contractului nostru. #ar, iată, vom face un contract nou, căci nu mai este drept nici în faţa zeilor i nici a oamenilor, ca slugi străine să primească plată, iar nepotul, nu. #e aceea, spune cît ceri. 4ăci, vreau să-ţi dau ce le dau celorlalţi, ba chiar ceva mai mult, dacă te legi să rămîi la mine atîţia ani cîte zile are săptămîna, sau, cum se socotete de obicei, pînă ogorul va " pîrloagă i pămîntul se odihnete, iar omul nu mai seamănă i nici nu mai culege. rin urmare, mă vei slu!i apte ani în schimbul simbriei pe care ai să mi-o ceri. +ceste cuvinte i gînduri ale lui Faban erau cuvinte drepte care învemîntau gînduri drepte. #ar chiar i gîndurile L i nu abia cuvintele L pămAnteanului sînt doar veminte i
înfrumuseţări ale năzuinţelor i intereselor sale, cărora le dă o formă dreaptă pe măsură ce gîndete, astfel încît de cele mai multe ori minte chiar înainte să " vorbit, iar cuvintele lui sună atît de sincer pentru că nu ele au fost mincinoase, ci încă gîndurile. Faban se speriase foarte tare, cînd păru că Iacob ar vrea să plece, deoarece, cîndpurtător ţînea izvorul, îi da seama că lui era, într-adevăr,de un al :inecuvîntării, unnepotul om cu mîna binecuvîntată, i ţinea să-l lege de el cu orice preţ, ca treburile sale să se poată bucura de harul pe care-l purta Iacob, pe unde călca. #escoperirea apei era o binecuvîntare foarte mare, cu urmări nenumărate, iar una dintre acestea, dar nu cea mai însemnată, se dovedea a " faptul că Faban scăpa de plata arendei datorate "ilor lui Iullanu. +cetia încercară, dealtfel, un iretlic, spunînd sus i tare că, fără canalul lor, Faban nici nu i-ar " putut vreodată lucra ogorul, i că deci era obligat, oricum, să le aducă, în vecii vecilor, ulei, grîu, i lînă, "e că pe viitor va mai avea nevoie sau nu de apa lor. #ar !udecătorul din scaun se temu de mînia zeilor i dădu cîtig de cauză lui Faban, care, chiar în această hotărîre !udecătorească, înclină să vadă o mi!locire a #umnezeului lui Iacob. +cum însă erau multe în curs, multe pornite, pentru înfăptuirea i izbutirea cărora prezenţa binecuvîntată a lui Iacob părea necesară. 6aportul de forţe economic dintre cei doi se deplasase în favoarea nepotului. Faban credea că are nevoie de el, iar Iacob, care tia asta prea bine, avea în posibilitatea de a ameninţa cu plecarea un mi!loc de presiune, de care spiritul practic al lui Faban era înclinat de îndată să ţină seama. #e aceea unchiul, prevenind atitudinea lui Iacob, se i grăbise în su7etul lui să găsească nedemne condiţiile în care "ul 6ebecăi lucra pentru el i i-o luase înainte cu propuneri echitabile de îmbunătăţire a lor. Iacob care, în realitate, nu se putea gîndi să se i întoarcă acasă, tiind mai bine decît oricine că împre!urările încă nu-i erau defel prielnice, se bucură văzînd că unchiul său se înela asupra raportului de forţe i îi era foarte recunoscător pentru atitudinea lui prevenitoare, dei îi da seama
că aceasta nu izvora nici din echitate, nici din dragoste faţă de el, ci numai din interes. =i era deci recunoscător lui Faban pentru interesul care îl lega pe acesta de el, binecuvîntatulN căci aa este omul, încît amabilitatea în care se îmbracă asemenea interes se întoarce, fără voia sa, asupra celuilalt, sub chipul dragostei. +poi, Iacob Faban tocmai ceeamai ce mult unchiul avea de dat i el seîl iubea gîndeapesă-i ceară, căci pentru asta făcea decît tainuri i bani. =i spuse$ L Tată i frate al meu, dacă vrei să rămîn la tine i să nu mă întorc la sau, acum împăcat, i să-ţi slu!esc, atunci dă-mi de soţie pe 6ahila, copila ta, ea să-mi "e simbria. 4ăci, cît despre frumuseţe, ea este asemenea unei !uninci, i, apoi, i ea se uită la mine cu bunăvoinţă, ba, tot vorbind, ne-am i înţeles că ne-ar plăcea să facem copii după chipul i asemănarea noastră. #e aceea dă-mi-o pe 6ahila i sînt al tău. Faban nu era deloc mirat. Ideea unei căsătorii fusese, cum am mai spus-o, chiar de la început legată de sosirea vărului i nepotului, iar Faban n-o lăsase deoparte în gîndurile sale decît din pricina !alnicei stări a lui Iacob. 4ă nepotul aducea vorba despre asta acum, cînd raportul de forţe se modi"case în favoarea lui, era de înţeles i, în plus, era îmbucurător pentru Faban, bolovănosul, care-i dădu pe loc seama că celălalt renunţa iarăi, în mare măsură, la avanta!ul ce-l avusese asupra sa. 4ăci prin mărturisirea 6ahila i-armînă, " dragă, Iacob se da iarăi mîna lui Faban, cum îlcăavea el pe i slăbea mi!locul de pe presiune al ameninţării lui cu plecarea. 4eea ce îl supără totui pe tată, era că îi vorbise de 6ahila, numai de ea, i nici n-o pomenise pe Fia. =l întrebă$ L
e 6ahila doreti să ţi-o dauO
L
#a, pe ea. Pi ea o dorete.
L
&u pe Fia, fata mea mai mareO
L
&u, căci nu mi-e chiar atît de dragă.
L
Totui, Fia este mai mare i se cuvine să "e peţită întîi.
L =ntr-adevăr, e puţin mai mare. ste i bine făcută i mîndră, cu toate micile ei cusururi "zice sau poate tocmai din pricina încredinţat că ardat putea nate copiifetei cumtale mi-i doresc. lor, #ar i s-asînt întîmplat că mi-am inima 6ahilei, mai mici, căci o asemui lui Vator i lui set, i strălucete de-a dreptul pentru mine cu toată lumina feminităţii, ca Itar, i ochii ei dragi mă urmăresc pretutindeni. Uezi, a fost un ceas cînd buzele mele au fost ude de lacrimile pe care ea le-a vărsat pentru mine. #e aceea dă-mi-o i voi robi pentru tine. L #esigur, ar " mu lt mai bine să ţi-o dau ţie, decît unui străin, i-o întoarse Faban. #ar oare s-o dau pe Fia, fata mea mai mare, unui străin sau să se usuce fără soţO Ia-o întîi pe Fia, ia-le pe amîndouă. L :unătatea ta este mare, îi răspunse Iacob, însă, oricît de necrezut ar părea, Fia nu-mi trezete nici o dorinţă, ba dimpotrivă, iar sluga ta se gîndete numai la 6ahila. 8 clipă Faban îl privi cu ochiul său damblagit, apoi îi spuse cu asprime$ L
4um pofteti +adar, pune pecetea că rămîi la mine
apte ani i-mi slu!eti pentru această simbrie. L #e apte ori apte e'clamă Iacob. Kn an !ubiliar al lui #umnezeu Pi cînd va " nuntaO L
este apte ani, îi răspunse Faban.
&e putem închipui spaima lui Iacob. L 4um, va tr ebui, zise el, să-ţi slu!esc apte ani pînă să mi-o dai pe 6ahilaO
L #-apăi cu mO i-o întoarse Fa ban, prefăcîndu-se foarte mirat. +r trebui să "u nebun să ţi-o dau chiar acum, ca tu s-o iei din loc cu ea, cînd ţi se năzare, iar eu să rămîn păcălit. *au, unde-i darul de nuntă, unde-i preţul de cumpărare al miresei, i unde darurile de cuviinţă, pe care vrei să mi le dai, să le leg la cingătoarea 6ahilei, i care, potrivit 4ărţii Fegislatorului, rămîn, dacă strici logodnaO +i cumva la tine mine de argint sauîmi ce ar ", ori le ai cumva pe altundevaO #oar eti sărac ca un oarece de cîmp, ba i mai rău. #e aceea, să "e dat înscris i pecetluit în faţa !udecătorului precum că eu îţi vînd fata pe apte ani de muncă din partea ta i că plata se face la sfîritul acestui răstimp. Iar tăbliţa să "e aezată în sanctuarul de sub casă i încredinţată pazei tera"milor. L
&emilos unchi mi-a dat #umnezeu spuse Iacob.
L Uorbe i-o întoarse Faban. +poi ad ăugă$ *înt atît de nemilos pe cît mi-o îngăduie împre!urarea, dar, dacă ea mi-o cere, pot " blînd. Tu, însă, o vrei de soţie pe această fată L aa că, ori pleci fără ea, ori, mai întîi, slu!ete L
*lu!esc spuse Iacob.
%es+re :ndelun@atul tim+ de aște+tare +a se desemnase prima epocă, scurtă i prealabilă, a lungii ederi a lui Iacob la Faban, prologul, ce nu durase decît o lună, i la sfîritul căruia era noul contract, pe termen i anume, pe termen foarte lung. #e fapt, era un contract de căsătorie i de serviciu totodată, o amestecătură din amîndouă, cum slu!baul ma?imului, cu alte cuvinte !udecătorul din scaun, nu prea mai văzuse, dei desigur mai avusese de-a face, în cariera sa, cu unul sau două cazuri asemănătoareN recunoscu deci contractul ca
valabil i îl învesti cu putere legală, de vreme ce ambele părţi erau de acord. +ctul, întocmit în două e'emplare, avea forma unui dialog, pentru e'punerea situaţiei cu mai multă limpezimeN cuvintele schimbate între Iacob i Faban au fost transcrise de-a dreptul, să nu dea cumva loc la vreo neînţelegere. +dică se speci"ca cutarel-a i-aîntrebat$ spus lui cutare altul$ pe "ica ta de soţie, în la act carecăcelălalt tu ce-mi dai dă-mi în schimbO =nsă acela nu avea nici o avere. Fa care primul continuă cu următoarele cuvinte$ >iindcă n-ai nici dar de nuntă i nici mi!loace să cumperi daruri, pe care să le pot atîrna la cingătoare miresei la logodnă, rămîne să-mi slu!eti atîţia ani cîte zile are săptămîna. +ceasta va reprezenta preţul cumpărării, pe care mi-l vei plăti, iar mireasa va " a ta, să se culce cu tine, abia la sfîritul acestui soroc, i tu vei mai primi, pe deasupra, o mină de argint i o slu!nică, pe care o voi da fetei mele ca zestre, urmînd ca două treimi din mina de argint, să se socoată preţul slu!nicei, iar ultima treime să "e plătită în bani pein sau în produse ale ogorului. Fa care, celălalt, a zis$ +a să "e. =n numele regelui, aa să "e. >iecare dintre părţi a luat cîte un e'emplar. Iar celui care s-ar ridica împotriva contractului, prin purtare nelegală, să nu-i "e bine deloc. =nvoiala era limpede întocmită, !udecătorul o putea găsi echitabilă i, din punct de vedere al socotelii strict negustoreti, nici Iacob nu avea să se plîngă. #acă îi datora unchiului său o mină de argint, în valoare de aizeci de sicii, nici apte ani de trudă nu a!ungeau să se plătească faţă de elN căci simbria unui sclav năimit nu era, în medie, decît de ase sicii pe an, de unde rezulta că cei apte ani nu acopereau datoria lui Iacob. :ineînţeles, în adîncul su7etului simţea cît de înelător era aspectul economic i, de-ar " e'istat un cîntar drept, un cîntar al lui #umnezeu, tipsia cu cei apte ani ai vieţii lui ar cîntări in"nit mai greu decît aceea cu mina de argint. #ar, la urma urmelor, erau ani ce avea să-i petreacă în prea!ma 6ahilei, iar sacri"ciul era răsplătit de marea bucurie a dragostei i, la aceasta, se mai
adăuga faptul că, din prima zi de e'ecutare a contractului, 6ahila va " !uridic logodită i legată de el, astfel încît nici unui alt bărbat nu-i va " îngăduit să se atingă de ea, fără a se face tot atît de vinovat ca dacă ar seduce o femeie măritată. Uai, oricum, vor trebui amîndoi să se atepte unul pe altul apte ani lungi, cei doi veriN vorîmpreună " atins o"i, cuceea totul ce altă a vîrstei, poatăastfel zămisli eratreaptă o cerinţă amarăînainte impusăsăde Faban, care-i vădea cruzimea sau lipsa de imaginaţie, cali"cîndu-l, încă o dată, i în modul cel mai cras, de bărbat fără su7et i fără dragoste. Kn alt necaz era nemaipomenita zgîrcenie a lui Faban i pornirea sa de a-i înela aproapele, ce reieea din clauza contractului privitoare la zestre L acea zestre a miresei, plătibilă de tatăl ei tocmai peste apte ani, i care reprezenta, pentru bietul Iacob, o afacere foarte proastă, de vreme ce, în mod neruinat, o slu!nică de conformaţie necunoscută era evaluată în bani, la dublul cît ar " preţăluit oricine, aici sau în Yara apusului, un sclav de calitate medie. #ar era cu neputinţă să mai schimbi ceva din aceste aspecte odioase. Uremea unor afaceri mai bune, simţea Iacob, va mai veni ea odată L simţea în su7etul său făgăduinţa unor afaceri bune i o forţă tainică de a le aduce la bun sfîrit, ce depăea desigur pe cea din pieptul acestui diavol de socru, Faban, arameianul, ai cărui ochi deveniseră atît de frumoi la 6ahila, copila sa. 4ît despre cei apte ani, nu-i mai rămînea decît să se apuce de ei i să-i trăiască. I-ar " fost mai uor să-i petreacă dormindN Iacob, însă, înlătură asemenea dorinţă, nu "indcă era de neîndeplinit, dar i pentru că găsea că ar ", oricum, mai bine să-i străbată treaz i activ. +a procedă Iacob, i asta ar trebui să facă i povestitorul i să nu-i închipuie că, prin mica propoziţie %cei apte ani trecură5, ar putea sări peste o perioadă de timp, să o socoată că s-a petrecut ca un somn. ovestitorii folosesc cu multă uurinţă, totui, această magică formulă, care, chiar dacă este să "e rostită, n-ar trebui să le alunece de pe buze decît încărcată de semni"caţie i cutremurată de respect în faţa vieţii, ca, în felul
acesta, i ascultătorul să se mire, micat i visător, prin ce minune se vor " scurs cei apte ani de necuprins, sau ce puteau " cuprini numai cu mintea, nu i cu su7etul L i, anume, ca i cum s-ar " scurs apte zile. =ntr-adevăr, tradiţia ne arată că, de fapt, pentru Iacob, cei apte ani a căror perspectivă îl umpluse, la început, de o teamă împinsă pînă evident, la deznăde!de, scurspeca zile, iar tradiţia aceasta se spri!ină, în cele s-au din urmă chiar mărturisirea lui L este, aadar, cum se obinuiete să se spună, autentică i, dealtfel, cu totul convingătoare. rin urmare, nu era vorba de vreun somn de apte ani, ca în basme, i nici de vreo altă vra!ă, decît cea a Timpului însui, ale cărui unităţi mari se petrec cum se petrec i cele mici L nici mai repede adică, nici mai încet, ci pur i simplu se petrec. 8 zi are douăzeci i patru de ore i, dei o oră constituie un tot i o durată considerabilă, care cuprinde multă viaţă i mii de bătăi de inimă, totui, de la o dimineaţă la alta, se scurg atît de multe, în somn sau în veghe, fără să tii cum, i tot atît de puţin tii cum se scurg apte astfel de zile de viaţă, o săptămAnă deci, acea unitate de timp din care patru a!ung să-i îngăduie lunii să parcurgă toate fazele sale. Iacob n-a povestit că acei apte ani au trecut pentru el % atît de repede5 de parcă ar " fost zile, n-a vrut să micoreze, cu astfel de comparaţie, valoarea unei zile de viaţă. &ici ziua nu trece %repede5, dar trece cu dimineaţa, amiaza, după-amiaza i seara, o zi între altele, i tot aa se petrece anul cu anotimpurile lui, din înviere în înviere, în acelai chip de nedescris trece un an printre alţii. #e aceea, Iacob a lăsat urmailor mărturia că cei apte ani iau trecut cum trec zilele. &-are rost să amintim că un an nu constă numai din anotimpurile sale, nu numai din ciclul ce începe cu primăvara, ieitul la păscut i tunsul oilor, recolta i !ăregaiul verii, apoi primele ploi i arăturile toamnei, i sfîrete cu zăpada i nopţile geroase, pînă ce cătina în7orete iarăi, roieticăN acesta ar " doar cadrul, un an ar " un enorm fragment de viaţă, bogat în întîmplări, o adevărată mare ce trebuie băută. Kn fragment
asemănător, bogat în gînduri, sentimente, acţiuni i întîmplări îl constituie i ziua, i ora chiar L la scară mai mică, dacă vreţiN dar deosebirile de mărime între unităţile de timp nu prea sînt absolute, iar scara lor ne determină totodată i pe noi, simţirea noastră, atitudinea i adaptarea noastră, astfel încît, în anumite împre!urări, zile sau apte ore sîntînmai deapte înghiţit, reprezintă o apte mai îndrăzneaţă incursiune timpgreu decît ani.i #ar ce înseamnă aici îndrăzneală &u contează dacă te scufunzi cura!os sau ovăitor în acest uvoi$ nimic nu trăiete fără să se lase în voia lui L i de altceva nici nu mai e nevoie. Puvoiul ne poartă cu o putere năprasnică, fără să ne dăm seama de silnicia lui, iar dacă privim îndărăt, de la punctul de unde am intrat în uvoi, înseamnă %mult5 apte ani, de pildă, care s-au petrecut cum se petrec i zilele. :a nu se poate nici spune, nici deosebi, cum se lasă omul în voia timpului, bucuros sau temătorN necesitatea s-o facă domină asemenea deosebiri i le anulează. &imeni nu a"rmă că Iacob ar " înfruntat i început bucuros cei apte aniN căci abia după scurgerea lor îi era îngăduit să aibă copii cu 6ahila. #ar aceasta era o amărăciune a minţii, în mare măsură atenuată i anulată de restricţiile pur vitale, determinate de relaţia lui cu timpul L dar i de a timpului cu el. 4ăci Iacob avea să a!ungă la o sută ase ani, i dacă spiritul său nu o tia, trupul i duhul cărnii sale o tiau, astfel încît, pentru el, cei apte ani, fără a " atît de puţin ca în faţa lui #umnezeu, nu erau nici pe departe atît ca pentru unul ce nu va atinge decît cincizeci sau aizeci de ani, iar su7etul lui putea privi mai senin această ateptare. =n sfîrit, pentru obteasca linitire trebuie adăugat că nu avea să îndure un timp de ateptare în stare pură L căci era prea mult îndelungat pentru asta. +teptarea pură este schingiuire i chin i nimeni n-ar rezista apte ani să stea nemicat sau să se agite un astfel de răstimp, umblînd de colo-colo, sau măcar apte zile, aa cum poţi a!unge în situaţia să te comporţi timp de un ceas. Fa scară mai mare sau mare asta nu se poate întîmpla, pentru că, în asemenea caz, ateptarea este atît de prelungită i subţiată,
totodată, atît de mult împănată cu viaţa, încît, pe intervale lungi de timp, cade pradă uitării, adică se retrage în străfundul su7etului i nu mai este tiută. Iată de ce o !umătate de oră de ateptare în stare pură i goală poate " mult mai cumplită i ne pune răbdarea la o încercare mai aspră decît o obligaţie de ateptare învelitătocmai în apte de viaţă. Knsa,fenomen ateptat pe curînd ne pune, prinani pro'imitatea mai puternic i mai direct răbdarea la încercare decît unul depărtat, o transformă întro nerăbdare ce ne contractă nervii i muchii i face din noi bolnavi, care literalmente îi pierd controlul membrelor, în timp ce o ateptare cu termen depărtat ne lasă calmi i nu numai că ne permite, dar ne i obligă să mai gîndim la altceva, căci trebuie să trăim. +stfel, ni se prezintă concluzia ciudată, că omul, oricît de intens ar atepta, o face nu cu atît mai greu, ci cu atît mai uor, cu cît ceea ce ateaptă este mai îndepărtat în timp. +devărul acestor mîngîietoare consideraţii L un adevăr ce se reduce la constatarea că natura i su7etul tiu totdeauna să se descurce L se vădi i se con"rmă chiar deosebit de luminos în cazul lui Iacob. l îl slu!i pe Faban mai ales ca păstor, i se tie că un păstor are mult timpN ore în ir, cel puţin, sau întregi !umătăţi de zi vor trece în calmă contemplaţie i, dacă ateaptă ceva, ateptarea sa nu va " învelită în multă viaţă activă. +ici se vădete însă blîndeţea unei ateptări cu ţel îndepărtatN căci ateptarea nu era defel aa ca Iacob să nu " tiut ce să facă, să umble ori să stea locului, ori să se culce, i nici nu alerga încoace i încolo, cu capul în mîini, prin stepă. #impotrivă, se simţea foarte linitit, chiar dacă era totodată cam trist, iar ateptarea nu constituia tima principală, ci isonul vieţii sale. >irete, se gîndea i la 6ahila, i la copiii de zămislit cu ea, cînd edea departe de casă, doar cu cîinele Marduca, cinchit i cu obrazul în palmă, sau culcat pe spate, cu mîinile după ceafă i picioarele încruciate unul peste altul, "e la umbra vreunei stînci, "e a unui tu", ori stînd în picioare, în mi!locul cîmpiei nesfîrite, spri!init în bîtă i lăsînd oile să pască în !urul lui L însă nu se gîndea numai la ea, ci
i la #umnezeu i la toate întîmplările mai apropiate sau mai îndepărtate, adică la fuga de acasă i la pribegia care a urmat, la lifaz i la visul glorios de la :eth-el, la veselia oamenilor iscată de blestemarea lui sau i la Isaac cel orb, la +vraam i la cu care prile! îi amintea i de grădina sădită, cu a!utorul turn, la potop, la +dapa din grădina de Faban, diavolul,i grădinăsau care+dama a însemnat un atîtraiului... de maresău, progres în gospodăria bunăstarea acestui om. &u-i de prisos să tim că, în primul an al contractului, Iacob încă nu păzi oile sau le păzi doar rar, căci, lăsînd treaba asta în seama lui +bdheba, omul-de-douăzeci-de-sicli, sau chiar a fetelor lui Faban, el lua parte, potrivit dorinţei i poruncii unchiului său, la lucrările cerute de binecuvîntata descoperire$ instalarea conductelor de apă i amena!area heleteului, pentru care se folosi o depresiune a terenului, bine nivelată cu lipit hîrleţul, după care, malurile naturală îi fură căptuite cu zidărie, iar fundul cu argilă i sacîz. =n sfîrit, veni rîndul grădinii L i Faban ţinu neapărat ca i această nouă lucrare să "e e'ecutată nemi!locit de mîinile binecuvîntate ale nepotului, căci era încredinţat acum de e"cacitatea :inecuvAntării dobîndite prin vicleug, i se bucura de înţelepciunea cu care pusese pentru timp îndelungat această e"cacitate în slu!ba intereselor lui economice. 8are nu era limpede i vădit că "ul 6ebecăi era aducător de noroc aproape împotriva voinţei lui, că prin simpla sa prezenţă crea situaţii, le înviora i le pornea într-o curgere nebănuită, situaţii ce fuseseră pînă atunci sortite parcă să rămînă în veci încremenite sau să se tîrască !alnicO 4e muncă i ce activitate bogată în făgăduieli ţîniră deodată în gospodăria i pe ogorul lui Faban este tot se săpa, se ciocănea, se ara i se planta Faban luase bani cu împrumut, pentru a " la înălţimea măririi întreprinderii i a cumpărăturilor necesare$ "ii lui Iullanu din Varran îi acordară un împrumut, cu toate că pierduseră procesul cu el. 4ăci erau oameni reci, cu spiritul practic i personal cu totul insensibili, pentru care un eec într-o contestaţie !uridică nu constituia defel
un motiv să nu încheie cu adversarul norocos o nouă afacere i anume chiar pe baza forţei economice cu care îi bătuse i care făcea din el acum, în ochii lor, un datornic bun de plată, aa că nu ovăiră să-i dea bani cu împrumut. +a se petrec lucrurile în viaţa economică, iar Faban nu se mira de atît. +vea nevoie de banii băncii, chiarunui i pentru simbria hrana celorînchiria. trei sclavi năimiţi, ce aparţineau proprietar din iora, care-i Iacob îi punea la treabă i le supraveghea truda muchilor, lucrînd i el cu mîna, ca supraveghetor i ef de echipă. #esigur că situaţia lui în casă, chiar i fără vreo înţelegere statornicită de mai înainte, nu se putea compara nici o clipă cu cea a sclavilor tuni chilug i marcaţi cu numele proprietarului, tatuaţi, adică, în palma dreaptă, cu o culoare de neters. 4ontractul pe apte ani, a7at într-o lădiţă de argilă, în încăperea din beci, lîngă tera"mi, îl deosebea acum pe Iacob de starea lor de sclavie. l era nepotul casei, logodnicul i, pe deasupra, stăpînul izvorului i deci meterul irigării i grădinar-ef L căci Faban îi dăduse neîntArziat aceste titluri i tia de ce o face. 4redea, totodată, că tie de ce îi lăsa în seamă lui Iacob cea mai mare parte a cumpărăturilor de unelte, materiale de construcţii, seminţe i răsaduri trebuincioase noilor lucrări i în care erau vîrîţi banii împrumutaţi. Faban avea încredere, pe drept cuvînt, în mîna norocoasă a nepotului săuN căci ieea mai bine i obţinea mărfuri mai frumoase decît dacă s-ar " tocmit el, întunecatul i lipsitul de :inecuvîntare, dei Iacob scotea i el un folos din treaba asta i începu, încă de pe atunci, să pună temeliile, deocamdată modeste, ale viitoarei lui prosperităţi. 4ăci înţelegea rolul său în relaţiile comerciale cu clienţii, tîrgoveţi sau săteni veniţi de departe, fără asprime i rigiditate, purtîndu-se ca i cum ar " fost nu doar salariatul împuternicit i mi!locitorul lui Faban, ci, dimpotrivă, le întreţinea în spiritul misitului, al negustorului independent, atît de isteţ, îndemînatic, îngăduitor i bun de gură, încît, "e că erau cumpărături plătite cu bani pein, "e că era vorba de numeroasele schimburi, de "ecare dată se
alegea cu un cîtig personal, mic sau mare, după împre!urări, încît putu să-i în!ghebe o mică turmă proprie de capre i oi, chiar înainte de a începe să păzească turmele lui Faban. 4ăci #omnul #umnezeu strigase, acoperind cu glasul său sunetele harpelor, că Iacob se va întoarce bogat la casa lui Isaac, i aceasta era, totodată, o făgăduială, dar i o poruncă o poruncă, adică, în sensul, bineînţeles, că făgăduielile nu seLprea pot împlini fără participarea omului. *ă-l facă el de minciună pe #omnul #umnezeu i să dea în mod nelegiuit de ruine cuvîntul Fui, din curată negli!enţă i scrupule e'cesive, i încă faţă de un unchi care aproba, întunecat, toate durităţile vieţii economice, fără să se " priceput vreodată cu adevărat să tragă vreun folos pentru sine din eleO Iacob nu era nici măcar ispitit să săvîrească asemenea păcat. *ă nu se creadă că l-a minţit, înelat i dezavanta!at pe ascuns. Faban era îndeobte la curent cu activitatea lui Iacob, iar în cazurile concrete, cînd lucrurile erau foarte limpezi, închidea literalmente un ochi, în timp ce colţul gurii îi atîrna în !os. 4ăci vedea că aproape totdeauna ieea mai bine decît dacă s-ar " tocmit el, stîngaci cum era, i apoi avea pricini să se teamă de Iacob i să-i treacă multe cu vederea, căci acesta se supăra lesne i voia să te porţi ginga cu el, din respect pentru harurile sale binecuvîntate. Iacob i-o i spusese foarte sincer, atrăgîndu-i atenţia o dată pentru totdeauna lui Faban în această privinţă$ L *tăpîne, dacă ai de gînd să te ţii de capul meu i să mă sîcîi mereu pentru cel mai mic cîtig care o să-mi cadă din negoţul făcut în slu!ba ta, i ai să te uiţi chiorî, dacă se va întîmpla să nu "i tu singurul care să tragi toate foloasele de pe urma dibăciei slugii tale, atunci să tii că ai să-mi mîhneti atît inima, cît i :inecuvîntarea din trupul meu, i numai tu ai să "i pricina dacă afacerile tale nu vor mai în7ori în mîinile mele. :ărbatului numit :elanu, de la care am cumpărat sămînţa, ca să-ţi poţi mări lanurile, i-a vorbit în vis #omnul, #umnezeul meu, zicîndu-i$ %+cela cu care faci negoţ i te tocmeti, este binecuvîntatul meu,
Iacob, asupra căruia eu veghez i-i ocrotesc cretetul i călcîiele. +a că bagă de seamă i dă-i peste măsura cuvenită, adică acele cinci măsuri de grîne pe care vrea să le cumpere de la tine cu cinci sicii, socotete-i la două sute cincizeci de sile măsura, nu la două sute patruzeci sau chiar la două sute treizeci de sile, cum ai " putut s-o faci păzete-te de mînia mea Iacob îţi oricum va da nouă silecu deFaban, ulei pealtfel, un siclu i cinci mine de lînă pe încă un siclu i pe deasupra un berbec bun, care va preţui un siclu i !umătate, iar pentru rest, un miel din turma lui. =ţi va da toate acestea drept plată pentru cele cinci măsuri de orz de sămînţă, în loc să-ţi dea cinci sicii, i, pe deasupra, te vei bucura de multe priviri prieteneti i vorbe înveselitoare, astfel că vei avea plăcere în tîrguiala cu muteriul tău. #acă, însă, vrei să-i faci preţuri mai mari, păzete-te 4ăci am să-ţi lovesc vitele cu felurite plăgi, femeia are să-ţi rămînă stearpă, iar copiii tăi vor orbi i se vor tîmpi, ca pe viitor să-mi tii de frică.5 +tunci, :elanu, înspăimîntîndu-se de #omnul, #umnezeul meu, a făcut întocmai cum i-a poruncit, i astfel am izbutit să capăt orzul mult mai ieftin decît oricare altul i, îndeosebi, unchiul meu. *ă se întrebe unchiul i să vadă dacă ar " putut să-l facă pe cineva să ia nouă sicle de ulei pe un siclu, cînd, pe piaţă, se capătă la acest preţ douăsprezece sile de ulei i chiar mai mult, i ase mine de lînă pe un siclu, fără a mai vorbi de preţul la care au fost socotite grînele. Iar pentru siclul i !umătate pe care mai trebuia să-l plăteti, n-ai " trebuit să dai, una peste alta, trei miei sau un porc i un mielO #e aceea am luat doi miei din turma ta, i-am însemnat cu dangaua mea, i acum sînt ai mei. #ar ce importanţă poate avea asta între tine i mineO &u sînt eu logodnicul copilei tale i, prin ea, ceea ce este al meu nu-i, deopotrivă, i al tăuO #acă vrei ca :inecuvAntarea mea să-ţi "e folositoare, iar eu să te slu!esc cu plăcere i isteţime, trebuie să nădă!duiesc la o răsplată i să mă îmboldească o ispită, altminteri su7etul meu va " neputincios i fără vlagă, iar :inecuvîntarea mea nu te va slu!i. L
ăstrează mieii, îi răspunse Faban.
Pi asta se repetă între ei de mai multe ori, pînă cînd bătrînul preferă să tacă i să-l lase în pace pe Iacob. 4ăci, bineînţeles, nu voia ca su7etul să-i a!ungă neputincios i fără vlagă, i trebuia săi răsfeţe viitorul ginere. #ar tot se simţi bucuros cînd conducta fu gata, heleteul umplut cu apă, grădina sădită i ogorul mărit, astfel încît putulatrimite pemai Iacob să păzească oilemai în stepă, departe de îlcasă, început aproape, apoi tot departe. *ăptămîni i chiar luni, Iacob nu se mai întoarse sub acoperiul lui Faban, ci trebui să-i în!ghebe acolo, în mi!locul cîmpiei, un acoperi uor împotriva soarelui i a ploilor, lîngă un rezervor de apă, nite garduri de papură i pămînt bătucit pentru ţarcul oilor, precum i un foior ubred, ca adăpost împotriva "arelor i post de pază. +colo trăi, cu hrană proastă, avînd drept arme toiagul îndoit la un capăt i pratia de la cingătoare, păzind cu cîinele Marduca turma împrătiată pe păuni i se lăsă în voia timpului, stînd de vorbă cu dulăul, care îi da aerul că l-ar înţelege, i chiar îl înţelegea într-o anumită măsurăN Iacob adăpa oile i le băga seara în ţarc, suferea de căldură i de frig, i nu-i prea a7a somnulN căci noaptea lupii urlau, dînd tîrcoale turmei, iar cînd se apropia pe furi leul, Iacob trebuia să facă larmă cît doisprezece bărbaţi, strigînd i turuind, pentru a goni tîlharul din prea!ma tîrlei.
%es+re +ro+ășirea lui $aban 4înd Iacob se întorcea cu turma acasă, cale de o zi sau două, pentru a da socoteală stăpînului său de numărul oilor i al noilor fătări, i îi trecea prin faţă mioarele, socotindu-le, o revedea de "ecare dată pe 6ahila, care atepta i ea curgerea timpului, i amîndoi, ţinîndu-se de mînă, se ascundeau într-un loc unde să nu "e văzuţi, să vorbească de ei, de soarta lor, cum mai aveau atît de ateptat i tot nu le era încă îngăduit să zămislească împreună
copii, i cînd o consola el pe ea, cînd ea îl consola pe el. #ar 6ahila avea nevoie cel mai adesea de mîngîiere, căci ei timpul i se părea mai lung i-i punea su7etul la o încercare mai grea, deoarece, ne"ind menită să trăiască o sută ase ani, ci doar patruzeci i unu, apte ani erau pentru ea o bucată de viaţă mult mai lungăîidecît pentru #e aceea, cînd se a7a singură cu Iacob, lacrimile ţîneau dinel.adîncul su7etului, dulcii ei ochi negri plîngeau i se !elea$ L +h, Iacobe, tu, vărul meu din depărtări, care-mi eti făgăduit, cît de cumplit suferă inima micii tale 6ahila, din pricina nerăbdării Kite, fazele lunii se perindă, timpul se petrece, ceea ce este, totodată, i bine i trist, căci am să împlinesc curînd paisprezece ani i va trebui să mai atept pînă la nouăsprezece ani, ca timpanele i harpele să răsune în cinstea noastră i să păim camera i am să "u ca neprihănita în faţa înzeului din nupţială, Templul *uprem, iar înaintea tu ai să ta spui$ %Uoi fecunda această femeie i o voi face să rodească i frumos va " rodul grădinii5. #ar pînă atunci are să mai treacă atît de multă vreme, după voia tatălui meu, care m-a vîndut ţie, încît n-am să mai "u aceea care sînt acum, i cine tie dacă nu mă va atinge înainte vreun demon, încît să mă îmbolnăvesc i să-mi "e vătămată chiar i rădăcina limbii, iar orice a!utor omenesc să "e neputinciosO 4hiar dacă mi-a veni în "re din această atingere demonică, s-ar putea să-mi pierd părul i pielea să mi se vateme, să mi se gălbe!ească i să se umple cu pete, încît prietenul să nu mă mai cunoască Mă tem groaznic de asta, nu mai pot dormi noaptea, arunc pătura de pe mine i rătăcesc prin casă i prin curte, în vreme ce părinţii dorm, i mă apucă o deznăde!de cumplită, gîndindu-mă că timpul trece i, totui, nu trece, doar simt atît de limpede că ţi-a " rodnică, i pînă voi avea nouăsprezece ani a " în stare să am ase băieţi sau chiar opt, cred că ţi-a dărui din cînd în cînd i gemeni, iar eu plîng pentru că mai trebuie să ateptăm atît.
+tunci Iacob îi lua capul în mîini i o săruta sub amîndoi ochii L ochii lui Faban, care se întorseseră la ea înfrumuseţaţi L i-i sorbea lacrimile cu un sărut care-i lăsa buzele !ilave, apoi îi spunea$ L +h, mica, buna i înţeleapta mea oiţă, nerăbdătoare să "e mamă, ţine-ţi "rea Kite, aceste lacrimi ale tale, le iau cu mine i le duc acolo, în adîncul cîmpiei i-n singurătate, zălog i mărturie că eti a mea, că ai încredere în mine i mă atepţi cu răbdare i cu nerăbdare, ca i eu pe tine. 4ăci te iubesc, i mi-e dragă mai presus de orice noaptea ochilor tăi, iar dogoarea frunţii tale, cînd ţi-o spri!ini de fruntea mea, mă mică pînă-n străfundul făpturii mele. 4osiţele tale, negre i mătăsoase, sînt ca blana turmelor de capre de pe povîmiul Jhileadului, dinţii tăi sînt albi ca lumina zilei, iar obra!ii tăi îmi aduc aievea în minte frăgezimea piersicii. Jura ta este cu un smochina tînără,nărilor cînd dă pîrg pe ramuri, i, cînd ţi-oaidoma închid cu sărut, su7ul taleîn are mireasma mărului. +cum eti nespus de drăgălaă i frumoasă, dar crede-mă, la nouăsprezece ani vei " i mai frumoasă încă, iar sînii tăi vor " asemena chiorchinilor de curmali i ciorchinilor de viţă. 4ăci tu, iubita mea, eti dintr-un sînge pur, nici o boală nu se va lipi de tine, nici un demon nu te va atingeN #omnul, #umnezeul meu, te va ocroti, el care m-a purtat către tine i te-a păstrat pentru mine. =n ce mă privete, dragostea i căldura mea pentru tine sînt de nezdruncinat i ca o 7acără, pe care ploaia anilor, cît ar " de mulţi, nu o va stinge. Fa tine mă gîndesc cînd mă întind la umbra vreunei stînci sau a vreunui tu", ori stau în picioare, spri!init în bîtăN i tot spre tine îmi zboară gîndul cînd umblu în căutarea vreunei mioare rătăcite, cînd îngri!esc oaia bolnavă sau car pe umeri mielul obosit, cînd îl înfrunt pe leu sau scot apă din puţ pentru turmă. Pi făcîndu-le pe astea toate, la tine mă gîndesc, i-mi omor timpul. Iar el trece fără încetare, oricare mi-ar " treburile, căci #umnezeu nu-i îngăduie să stea nici o clipă pe loc, "e că dorm, "e că veghez. Tu i cu mine nu ateptăm în gol i la întîmplare, ci, dimpotrivă, noi ne cunoatem ora, iar ora ne
cunoate i ea, i ne vine în întîmpinare. =ntr-un fel, poate că nu-i rău că între ea i noi mai dăinuie un răgaz, deoarece cînd ne va suna ora, noi vom pleca în ţara în care, pe vremuri, s-a tras i străbunul nostru, i va " bine dacă, pînă atunci, averea mea va mai crete puţin prin afaceri bune, ca să se împlinească făgăduiala #umnezeului meu,ochii caretăimi-a că mă bogat în casa lui Isaac. 4ăci sîntspus pentru minevacareaduce ai lui Itar, zeiţa îmbrăţiărilor, care îi spunea lui Jhilgame$ %4aprele tale să fete îndoit, iar oile tale să fete gemeni5. Pi, dealtfel, dacă nouă nu ne este încă îngăduit nici să ne îmbrăţiăm i nici să "m rodnici, în schimb oile noastre se prăsesc cu folos pentru a ne slu!i dragostea, încît fac afaceri bune pentru Faban i pentru mine i a!ung încărcat de bogăţii în faţa #omnului, înainte de a o porni la drum. +a o mîngîia cu tact loc ce propriei trebuia de fecunditatea turmelor,Iacob, care spunînd ţinea oarecum lor fecundităţiN i se păru că, într-adevăr, zeiţa locală a îmbrăţiărilor, împiedicată de întunecata asprime a lui Faban să-i arate puterea la oameni, îi scotea paguba cu animalele de care se îngri!ea Iacob, adică turma de oi a unchiului, a!unsă mai în7oritoare decît oricare alta. =n felul acesta, :inecuvîntarea lui Isaac îi vădi puterea mai limpede ca niciodată, iar Faban era tot mai bucuros că îl luase în slu!bă pe nepotul său, căci folosul ce-l trăgea era mare i, cînd sosea călare pe un bou, venind cale de o zi sau chiar două, pentru a cerceta turma, era foarte mirat de această în7orire, păzindu-se, însă, a spune ceva, în bine sau în rău L adică mai ales în rău, întrucît cea mai simplă înţelepciune îi poruncea să "e îngăduitor cu un asemenea crescător de vite i bărbat binecuvîntat, chiar dacă acesta avea gri!ă i de propriile lui interese, i îi punea deoparte, în afacerile făcute, ceva cîtiguri pentru el însui, după un temei a"rmat făţi. +r " fost necugetat să atace temeiul, dacă Iacob dădea dovadă de cumpătareN căci asemenea bărbat se cerea tratat cu gri!ă, ca nu cumva să-i "e tulburată :inecuvîntarea dintr-însul.
=ntr-adevăr, Iacob era deosebit de priceput ca crescător de vite i baci al stînei, "ind mai în voia sa aici decît stînd pe lîngă gospodărie i supraveghind irigarea i grădina. ra păstor prin natere i prin "re, bărbat al lunii, nu al soarelui i al muncilor pămîntuluiN în po"da di"cultăţilor i a prime!diilor, traiul de păstor era pe potriva îinăzuinţelor "rii sale, acest soi trai, demn i contemplativ, dădea răgazul să secăci gîndească la de #umnezeu i la 6ahilaN iar cît despre animale, le iubea cu inima i simţurileN da, în adevăr, Ie iubea cu toată blîndeţea i puterea simţurilor sale, le iubea căldura, îi era drag cum se răs"rau să pască în depărtări i iarăi se adunau bulucite laolaltă, îi plăcea corul idilic al behăitului lor pe diferite tonuri, sub nemărginirea bolţii cereti L iubea "zionomiile lor resemnate i tăcute, urechile lor depărtîndu-se orizontal de cap, ochii lor mai mult laterali i strălucitori ca oglinzile, sub smocurile dese de lînă, care le cădeau de pe frunte pe partea de deasupra botului lat, iubea capul puternic i sfînt al berbecului, cît i pe acela, mult mai ginga i mai frumos modelat, al oilor, i iubea, deopotrivă, chipul nevinovat i copilăresc al mielului L dar iubea i marfa miţoasă, încîrlionţată i preţioasă, pe care oile o purtau panic cu ele, blana ce se înnoia mereu, iar primăvara i toamna, cu a!utorul lui Faban i al argaţilor, o spăla pe spatele lor i apoi o tundeaN intuiţia lui atingea măiestria în îngri!irea animalelor i în înţeleaptă potrivire a împerecherilor i fecundităţii lor, pe care se pricepea să le îndrume cu o gri!ă atentă, "ind desăvîrit cunoscător al stirpelor i al indivizilor, al calităţii lînii i al caracteristicilor lor trupeti L fără să vrem să a"rmăm că minunatele rezultate ce le dobîndea trebuiau puse numai în seama priceperii sale. 4ăci nu numai că le ameliora rasa, i obţinea produse remarcabile i valoroase de oi de carne i oi de lînă, dar în mîinile sale cretea i capacitatea de reproducere a turmei, iar naterile multiple depăeau orice măsură obinuită, "ind nemaipomenit de frecvente. =n staulele sale nu se a7a oaie stearpă, toate fătau, unele cîte doi sau trei miei, rămînînd grele chiar i la opt ani trecuţi, în călduri erau două luni i grele doar
patru luni, mieluelele erau bune de gonit i de fecundat cînd împlineau anul, iar păstorii străini ziceau că, în turma lui Iacob apuseanul, chiar i batalii gonesc pe lună plină. +stea erau glume i superstiţiiN dar dovedeau caracterul vădit e'traordinar al succeselor lui Iacob, i depăeau de bună seamă posibilităţile simplei 8are trebuia, într-adevăr, invocată acţiuneapriceperi zeiţei profesionale. locale a îmbrăţiărilor pentru e'plicarea fenomenului atît de pizmuitO #upă părerea noastră ar trebui, mai curînd, acceptată ideea că meritul era al baciului stînei. ra îndrăgostitul osîndit să atepteN nu-i era îngăduit să aibă copii cu 6ahilaN i cum adeseori în lume asemenea opreliti i zăgăzuire impuse dorinţei i puterii i-au găsit eliberarea în mari opere spirituale, la fel i sentimentele lui lacob au a7at o transpunere simbolică, un spri!in, în fecunditatea în7oritoare a vieţii făpturilor ce depindeau de dragostea i îngri!irea celui în suferinţă. +cea tradiţie, ce constituie comentariul savant al unui te't iniţial străvechi, care, la rîndul său, este redactarea tîrzie a unor cîntări alternate i a convorbirilor frumoase dintre păstori, ne transmite tiri supraîmbucurătoare despre afacerile lui lacob cu oileN tradiţia se face vinovată de e'agerări în tendinţa ei de glori"care, din care să ne păzim, însă, să scădem prea mult, mînaţi de imboldul de a preciza de"nitiv adevărul istoric, ca nu cumva să-l deformăm iarăi. =n fapt, e'agerarea sălăluiete, în mare parte, nu abia în comentariile i relatările celor veniţi mai tîrziu, ci se a7a în chiar întîmplările relatate sau, de fapt, în oameniN căci, noi tim cît de înclinaţi sînt acetia, dintotdeauna, să e'agereze nemăsurat în aprecierea i plata unor bunuri pe care, sub înrîurirea modei, au convenit să le admire i să le rîvnească. +a s-a petrecut i cu produsele tîrlei lui lacob. [vonul despre neasemuita lor desăvîrire se împrătiă, cu trecerea anilor, prin împre!urimile învecinate sau depărtate ale Varranului, atît printre cei de o seamă cu lacob, cît i printre proprietari ca Faban, noi trebuind să lăsăm necercetat în ce măsură acţiona i o anumită orbire, provocată de forţa binecuvAntării bărbatului.
>aptul cert este că între oameni se generalizase obsesia să aibă în gospodăria lor măcar o singură oaie din turma lui lacob. =i făceau din asta un titlu de onoare. Ueneau în pelerina! de departe, pentru a se tocmi cu el, iar cînd îi dădeau seama, la faţa locului, că zvonul e'agerase, că era vorba de oi obinuite i oarecare, "e chiar bune, se străduiau, dragul să vadă, totui, în ele foarte animale miraculoase, ba sedelăsau cu modei, bună tiinţă înelaţi de lacob, încît luau, pe simplul lui cuvînt, o oaie care după dinţi avea cel puţin ase ani, drept un animal tînăr. lăteau, fără să crîcnească, preţul cerut. Tradiţia a"rmă că lacob ar " primit în schimbul unei oi, ba un băgar, ba o cămilă, ba chiar un sclav sau o sclavă L ceea ce este e'agerat dacă vrem să generalizăm asemenea tîrguri i să ne închipuim că erau obinuiteN dar schimburi de acest fel au avut loc, iar în ceea ce privete sclavii drept contravaloare, nu era vorba chiar numai de e'agerări. 4ăci, cu timpul, lacob a avut nevoie de a!utoare în întreprinderea sa, de păstori-a!utori, pe care-i închiria de la partenerii săi de afaceri i al căror preţ îl socotea în preţul măr"i vînduteN lînă, lapte acru, piei, corzi sau chiar animale vii. Iar de-a lungul anilor, se întîmplă chiar să dea unora dintre aceti păstori-a!utori o independenţă completă în privinţa supravegherii păunilor, gospodăririi unor turme i a produselor lor. 4u acetia, lacob statornicise o învoială "'ă$ la o sută de oi, aizeci i ase sau aptezeci de miei pe an, un sila de lapte acru sau o mină i !umătate de lînă de cap L "ind de la sine înţeles că aceste bene"cii îi reveneau lui Faban, dar, cum toate treceau prin mîna lui lacob, era limpede că îi mai rămînea ceva i acestuia, dacă n-ar " decît pentru că, pînă a le preda, mai făcea afaceri cu acea marfă. #ar oare aceasta era toată binecuvAntarea de care se bucurase Faban, bulgărele de pămînt, prin acţiunea lui lacobO &u L cu condiţia ca fericita i neateptata înmulţire a familiei sale să " avut legătură cu prezenţa nepotului în casăN presupunere certă în orice caz, indiferent dacă vrem să atribuim îmbucurătorului fenomen o cauză tainică sau o e'plicaţie logică. 4eea ce avem de
relatat aici ar " cu siguranţă interpretat ca e'agerare i minciuni absurde, dacă am " un născocitor de basme, i am socoti, printr-o tăcută înţelegere cu cititorii, că intră tocmai în meseria noastră să le desfăurăm prin faţa ochilor, pentru a-i distra o clipă, poveti înelătoare sub haina adevăruluiN chiar aa tot ne-am e'pune învinuirii năzdrăvănii i minciuni vînătoreti, urmărind că doarîndrugăm să ne asigurăm succesul i să mai uluim credulitatea unor ascultători, care are totui limitele sale. 4u atît mai bine că nu aceasta este menirea noastrăN că, dimpotrivă, ne spri!inim pe tirile transmise de tradiţie, a căror valoare nu suferă pentru că nu sînt toate cunoscute tuturor, ci de pe urma faptului că, pentru unii ascultători, unele din aceste tiri sună de parcă ar " noutăţi. #eci, sîntem în măsură să ne rostim părerile cu un glas calm, dei stăruitor i sigur de adevărul cauzei, respingAnd dinainte asemenea întîmpinări, ce dealtfel s-ar " putut ivi. e scurt, Faban, "ul lui :etuel, deveni din nou tată în chiar răstimpul primilor apte ani în care i-a slu!it lacob, i anume tată al mai multor "i. 4u alte cuvinte, în plină propăire, fu despăgubit pentru !ertfa neîmplinită i vădit respinsă de pe vremuri, pentru pruncul vîrît în chipul de lutN dar nu o despăgubire simplă, ci una întreită. 4ăci de trei ori la rînd, în al treilea, al patrulea i al cincilea an de cînd lacob locuia la unchiul său, +dina, femeia lui Faban, nearătoasă cum era, rămase grea i duse la bun sfîrit, cu dureri de care se fălea, sămînţa pe care o primise, ba mai purtă la gît i semnul stării în care se a7a, o mică piatră găunoasă, în mi!locul căreia suna o alta mai mică, pentru ca, apoi, să nască, printre urlete i rugăciuni, în chiar casa i prezenţa lui Faban, stînd îngenuncheată pe cîte două cărămizi, pentru a face loc copilului în faţa porţii trupului ei, ţinută în braţe de o moaă pe la spate, pe cînd o alta sta cinchită lîngă ea, să supravegheze poarta. &aterile au fost fericite, i cu toată vîrsta înaintată a +dinei, nici o boală nu i-a pus viaţa în prime!die, în repetate rînduri i se dăruiseră lui &ergal cel rou bucate, înduplecîndu-l pe zeu cu bere, pîini de alac i chiar miei de !ertfă, să-i oprească pe
cei patruzeci de slu!itori ai săi, aducători, de boli, de la orice amestec în acest caz. +a se făcu că, în nici una din cele trei nateri, măruntaiele născătoarei nu se întoarseră pe dos, i nici vră!itoarea Fabartu nu găsi de cuviinţă să-i astupe trupul. +dina născu trei băieţi voinici, al căror neastîmpăr prefăcu casa lui Faban, pînă atunci, al vieţii. rimuluiposomorită i-au zis :eor, celui de-alîntr-un doilea,adevărat +lub, iar leagăn ultimului, Muras. +dina nu numai că nu avu de pătimit de pe urma acestor trei sarcini i nateri fără pauză între ele, ci, dimpotrivă, păru apoi mai tînără i mai puţin nearătoasă, i se gătea de zor cu basmale, cingători i salbe, pe care Faban i le cumpăra la Varran, în ora. Inima greoaie a lui Faban se um7ă de mîndrie. 8mul strălucea pe cît putea. 4hiar colţul damblagit al gurii pierduse din e'presia sa de acreală i schiţa un zîmbet de mulţumire i înfumurare. =ngîmfarea pe afacerile care o vădea, era destul e'plicabilă, căci ogorul îibuhăită, propăea, îi prosperau în chipde minunat, fecunditatea sălăluia în coapsele sale, casa îi era izbăvită de blestemul care-l ţinuse în întuneric atîta vreme, ca o urmare a speculaţiei religioase greite de odinioară. &u se îndoia că fericirea sa de acum i naterea "ilor erau în strînsă legătură cu prezenţa lui Iacob, cu faptul că ţinea de casa sa, cu :inecuvîntarea lui Isaac, i ar " greit foarte tare să se îndoiască de aceasta. *ă " fost voia bună a celor doi soţi, i îndeosebi a lui Faban, în urma reuitei afacerilor încheiate de nepot, acolo afară, pentru ei, care le-a înviorat în aa măsură activitatea con!ugală, încît să se " redeschis căile fertilităţiiO L 8ricum efectul trebuia atribuit acţiunii lui Iacob. #ar aceasta nu micora propria mîndrie a lui Faban. 8are nu prin dibăcia i înţelepciunea sa îl legase de casa lor pe acest purtător al :inecuvîntării L pe acest pribeag i ceretor, care răspAndea prosperitate ori pe unde mergea, chiar dacă voia sau nuO #ealtfel, !udecînd după bucuria i admiraţia măsurată pe care Iacob catadicsise să le arate la naterea lui :eor, a lui +lub i a lui Muras, Faban a!unsese la încheierea că nepotul nici nu ar " dorit anume fericirea de tată a unchiului său.
L *pune-mi, nepoate i ginere, începea Faban cînd mergea, călare pe un bou, să cerceteze turmele sau cînd Iacob venea pe acasă să-i dea socotelile. *pune-mi i tu dacă nu se cuvine să "u lăudat i dacă zeii îi zîmbesc sau nu lui Faban, trezindu-mi "i din bărbăţia mea, în zilele-mi cărunte, încît soţia mea, mi-a născut nimic. aceti băieţi voinici, dei încă dinainte părea +dina, a nu mai însemna L Tu, bucură-te or icum, îi ră spundea lac ob, în să pentru #omnul nostru asta nu este chiar cine tie ce. +vraam avea o sută de ani cînd l-a zămislit pe Isaac, iar *arai nu mai avea de mult ceea ce femeile obinuiesc să aibă, cînd #umnezeu le-a făcut această bucurie. L +i un fel destul de sec să micorezi întîmplările mari i să dezum7i bucuria unui bărbat. Fa care lacob i-o întoarse cu răceală$ L &u ni se cuvine să facem prea mult caz de întîmplările fericite, cînd ne putem pune în seamă doar o parte din meritul lor.
4+IT8FKF `+* S#"O"I$! ocitul 4um că cei apte ani erau pe sfîrite i se apropia vremea cînd lacob avea s-o cunoască pe 6ahila, abia îi venea să creadă i, gîndindu-se la ceasul acela, inima îi bătea cu putere. 4ăci 6ahila împlinise nouăsprezece ani i-l ateptase, în puritatea sîngelui ei, ce o apăra împotriva atingerilor vătămătoare i de bolile care ar " putut s-o piardă în ochii logodnicului, astfel încît dimpotrivă, în ce
privea în7orirea i drăgălăenia, se împlineau întocmai afectuoasele prevestiri ale lui lacob, i era mai fermecătoare decît toate fetele ţinutului, cu boiul mic, plăcut i minunat proporţionat, cu cosiţele moi, cu nările groase ale năsucului ei, cu privirea dulce-mioapă a ochilor oblici, încărcaţi de o noapte prietenoasă i, îndeosebi, buza superioară puţin, buza inferioară, cu dînd colţurilor guriidepăind un contur de zîmbitoare, o seducătoare dulceaţă. #a, era mai fermecătoare decît toate fetele, dar dacă o spunem aa cum spunea mereu, în sinea lui, lacob, că, adică, 6ahila era fermecătoare mai ales alături de Fia, sora ei mai mare, nu înseamnă că aceasta ar " fost mai urîtă decît toate fetele L ci doar că alcătuia termenul de comparaţie cel mai apropiat, căci alăturarea de 6ahila nu era în defavoarea Fiei decît numai sub aspectul drăgălăeniei L în timp ce ar " fost uor de închipuit un bărbat care, mai puţin robit acestui aspect decît Iacob, ar " putut prefera părul ei blond, bogat i împletit într-un coc greu, i prestanţa trupului ei, parcă anume făcut pentru maternitate, asta, în ciuda ochilor ei albatri, becisnici i um7aţi, a căror privire încruciată i-o ascundea lăsînd pleoapele în !os, cu mîndrie i amărăciune. &ici nu se poate sublinia îndea!uns, întru lauda micuţei 6ahila, că ea nu voia nicidecum să se impună în dauna surorii sale mai în vîrstă, adică să se fălească cu mutrioara ei seducătoare sau cu faptul că era copilul i simbolul lunii strălucitoare, pe cînd Fia era al lunii în descretere. 6ahila nu era atît de netiutoare, încît să nu dea astrului nocturn cinstirea care i se cuvenea, chiar cînd se micora, ba, în adîncul su7etului, dei nu-i putea izgoni cu totul din inimă o mică satisfacţie feminină, îl dezaproba pe Iacob că făcea atît de puţin caz de Fia, pentru a-i închina numai ei, atît de nestăvilit i de unilateral, toate sentimentele. *e luase hotărîrea ca prăznuirea nunţii să se desfăoare de luna plină a solstiţiului de vară, iar 6ahila se arăta i ea bucuroasă de înălţătoarea zi. #ar era de asemenea adevărat că, de-a lungul săptămAnilor care au precedat-o, ea s-a arătat i tristă i,
spri!inită de umărul lui Iacob, obraz lîngă obraz, vărsa lacrimi tăcute, fără să răspundă la întrebările lui duioase altfel decît cu un zîmbet trudit i clătinînd din cap atît de iute, încît lacrimile îi săreau din ochi. 8are ce avea pe inimăO Iacob n-o înţelegea, măcar că i el era pe atunci adesea trist. =i plîngea cumva, fata, fecioria, că 7oarea sacu eraroadeO aproape de sfîritN i că avea să devină, curînd, pom încărcat +sta ar " fost cunoscuta tristeţe a vieţii, nicidecum incompatibilă cu fericirea, i pe care o încerca i lacob adesea în acel timp. 4ăci clipa nupţială a vieţii este, de asemenea, i clipa morţii i o sărbătoare a întoarcerii, întrucît luna, după ce a atins apogeul i plenitudinea, îi întoarce din nou chipul către soarele în care este menită să se piardă. Iacob trebuia s-o cunoască pe aceea pe care o iubea i să înceapă să moară. 4ăci din acea clipă, viaţa nudăinui va maicaavea concentrată în să sine i nu toată va mai unicsăi"e stăpîn al lumiiNnumai ci avea seînsui, topească în "ii săi, iar cît despre el, avea să "e al morţii. Totui, îi va iubi pe aceti purtători ai vieţii sale, împărţite i devenite deosebită, pentru că era viaţa lui, pe care, cunoscînd-o pe 6ahila, o revărsase în pîntecele ei. e atunci Iacob avu un vis de care-i aminti multă vreme, tocmai din pricina tristeţii lui ciudat de liniti-toare i împăciuitoare. =l visă într-o noapte caldă de Tammuz, pe care o petrecu stînile subţire oilor, înavreme ce pecînd bolta cerului prinsese laa cîmp, lunecalaluntrea lunii, care, avea să-i rotun!ească frumuseţea, urma să lumineze noaptea voluptoasei fericiri. *e făcea că mai era încă fugar de la tatăl său, ori că ar fugi iarăiN ca i cum ar mai " silit o dată să gonească pe o cămilă prin pustiul rocat, iar în faţa lui alerga, cu coada întinsă orizontal, făptura cu urechile ascuţite, cu capul de cîine, se întorcea să-l privească i rîdea. ra totodată mereu la fel i iarăi la fel, situaţia, nedesfăurată odinioară îndestulător, se repeta, acum, pentru a se împlini.
Focurile pe unde călărea Iacob erau numai grohoti, pe care creteau doar tufe uscate de mărăcini. ocitul alerga pe un drum întortocheat, printre pietre i ciulini, pierea pe după ele, se ivea iar i privea în !urul lui. 8 dată, cînd pierise, Iacob clipi. Pi abia ce clipise, că dihania edea în faţa lui, pe o piatră, i după cap tot mai era subţiindu-se animal, un cap de cîine, cu urechile ascuţite ciulite i botul ca urît un cioc, cu deschizătura pînă la i urechiN trupul însă îi era de om, pînă la degetele picioarelor uor prăfuite, un trup ager i uurel de adolescent, plăcut la vedere. Pedea tolănit pe un bolovan, într-o atitudine molatică, puţin aplecat înainte, cu un braţ spri!init de coapsa piciorului tras sub el, încît burta făcea o cută deasupra buricului, iar piciorul celălalt i-l ţinea întins înaintea sa, atingînd pămîntul cu călcîiul. +cest picior întins, cu genunchiul lui zvelt i partea inferioară a coapsei lungi, frumos arcuite i nervoase, pe care i-o legăna uor, era tot ce putea " mai plăcut la vedere. #ar chiar de la umerii înguti, de la partea de sus a pieptului i de la gît începeau să-i crească zeului peri, care formau apoi blana gălbuie ca lutul a capului de cîine, cu botul larg căscat i cu ochii mici, vicleni, ce i se potriveau aa cum poate să se potrivească un cap urît unui trup frumos$ în aa măsură îi anula frumuseţea, în chip atît de întristător, încît tot restul, adică picioarele i pieptul, ar 4 &utut 4 graţioase, dar, cu acest cap, nu erau. Iar lacob, apropiindu-se, simţi, pătrunzător, mirosul speci"c de acal, răspîndit, din păcate, în !urul său, de adoleseentul-cîine. Pi lucrurile se vădiră cu totul miraculoase i !alnice, cînd acela căscă larg botul i, cu un glas gutral, începu anevoie să vorbească$ L
+p-uat, +p-uat.
L &u te mai trudi, "u al l ui Ksiri, îi sp use lacob. Tu eti +nup, călăuza i deschizătorul căilor, o tiu. M-ar " mirat să nu te " întîlnit aici. L
+ fost din greeală, i-o întoarse zeul.
L
4um adicăO îl întrerupse lacob.
L *tăpînul *oarelui-apune i &ebtot, mama mea, m-au zămislit din greeală, zise celălalt, micîndu-i anevoie botul. L
=mi pare rău, răspunse lacob. #ar cum de s-a întAmplat
una ca astaO L &-ar " tr ebuit să-mi "e ma mă, i-o întoarse celălalt, i botul lui prinse să rostească mai limpede cuvintele. ra cea necuvenită. &oaptea a fost de vină. a este o vacă, i nu-i pasă de nimic. oartă discul solar între coame, ca semn că soarele o pătrunde de "ecare dată pentru a zămisli cu ea ziua nouă, însă naterea atîtor "i luminoi nu i-a micorat niciodată nepăsarea i nesimţirea. L
=ncerc să înţeleg că asta este prime!dios, zise Iacob.
L >oarte prime!dios, răspunse celălalt, clătinînd din cap. 8arbă, cuprinde, în calda-i bunătate de vacă, ceea ce se împlinete în ea i, cu o nepăsare letargică, lasă totul să se întîmple, chiar dacă se întîmplă numai pentru că este întuneric. L *upărător, îi zise Iacob. #ar în cazul acesta cine s-ar " cuvenit să te primească, să te nască, dacă nu &ebtotO L
&u tiiO întrebă adolescentul-cîine.
izbutesctusăacum, disting limpede ceea ceea L ce îmi&udezvălui îi răspunse Iacob.ce tiu dinainte, de L #acă n-ai ti-o, nici eu nu ţi-a putea-o spune, i-o întoarse celălalt. Fa început, adică nu chiar la început, dar destul de aproape de început, e'istau Jheb i &ut. +dică, zeul pămAntului i zeiţa cerului. +cetia avură patru copii$ Ksir, *et, set i &ebtot. set însă a!unse sora-soţie a lui Ksir, iar &ebtot, a lui *et cel rou.
L +sta-i limpede, zise Iacob. Pi, mă rog, acetia patru n-ar " respectat cu toată trănicia rînduiala hotărîtăO L #oi dintre ei, nu, răspunse +nup. &u, din păcate. 4e vrei, sîntem "inţe aiurite, neatente, visători-nepăsători încă din născare. Jri!a i prevederea sînt calităţi murdar-pămînteti i, totui, cîte rele n-a pricinuit nepăsarea în viaţă L +sta-i prea adevărat, recunoscu Iacob. Trebuie să bagi de seamă. Pi, ca să "u sincer, tot răul vine de acolo că voi nu sînteţi decît nite zei fali. #umnezeu tie totdeauna ce vrea i ce face. >ăgăduiete i se ţine de cuvînt, statornicete un legămînt i-i rămîne credincios în veac de veac. L
4are #umnezeuO întrebă +nup.
#ar Iacob i-o întoarse$ L Te prefaci că nu t ii. #in împreunarea gliei cu ce rul, se pot nate, fără îndoială, eroi i regi mari, dar nu un zeu, nici unul, nici patru. Jheb i &ut, chiar tu o recunoti, n-au fost chiar de la început. i de unde veneauO L piatră.
#in Tefnet, marea mamă, răspunse el îndată, de pe
L :ine, o spui, "indcă eu o tiu, continuă Iacob în vis. #ar Tefnet a fost oare începutul. #e unde venea TefnetO L + chemat-o &ecreatul, +scunsul, al cărui nume este &un, îi răspunse +nup. L &u ţi-am cerut să-mi spui numele lui, zise, la rîndul său, Iacob. +cum, însă, începi să vorbeti cu !udecată, tu, cîine-băiete. &u aveam de gînd să mă cert cu tine. 8ricum, eti un zeu fals. Pi cum a fost cu greeala părinţilor tăiO L &oaptea a fost de vină, repetă urît mirositorul, i el, cel care poartă biciul i toiagul păstorului, era cu gîndul aiurea i
nepăsător. Maiestatea acestui zeu, care rîvnea la set, sora sa soţie, nimeri, în noaptea oarbă, peste &ebtot, sora celui 6ou. Pi acest mare zeu o îmbrăţia pe &ebtot, crezînd, greit, că era a sa, iar noaptea de dragoste îi învălui pe amîndoi cu desăvîrita ei nepăsare. L *e poate întîmpla aa cevaO e'clamă Iacob. Pi, după aceea ce-a fostO L *e poate uor întîmpla, îi răspunse celălalt. &oaptea, în nepăsarea ei, tie adevărul i pre!udecăţile treze ale zilei nu ţin înaintea ei. 4ăci un trup de femeie este ca altul, bun pentru dragoste, bun pentru zămislire. &umai chipul le deosebete i ne face să ne credem că vrem să zămislim în acesta, iar în acela ba. 4ăci chipul este al zilei, pline de amăgiri treze, dar înaintea nopţii, care tie adevărul, chipul nu este nimic. L Uorbeti ca un bădăran i ca un nesimţitor, i-o tăie tulburat Iacob. #ealtfel, ai pricini să vorbeti cu atîta lipsă de simţire, cu un cap ca al tău i o faţă pe care trebuie să ţi-o acoperi cu mîna, ca să poată cineva măcar să-i dea seama că ai piciorul frumos i ginga, aa cum îl ţii întins înainte. +nup se uită în !os, trase un picior lîngă celălalt i-i vîrî mîinile între genunchi. L &u te lega de mine, răspunse el intr-un tîrziu. *cap eu de capul meu. Urei, aadar, să a7i, ce s-a mai întîmplatO L 4e anumeO întrebă Iacob. 4elălalt urmă iute$ L =n timpul nopţii, Ksir, stăpînul, fu pe ntru &ebtot ca *e t, soţul ei rou, i ea pentru el cu totul ca set, stăpîna. 4ăci el era făcut să însămAnţeze, iar ea să primească sămînţa, iar de altceva nopţii prea puţin îi păsa. Pi se fericiră nespus, unindu-se, însămînţînd i primind sămînţa i, crezînd că iubesc, doar
zămisliră. +stfel, această zeiţă căzu grea cu mine, în locul lui set, cea adevărată, care ar " trebuit să mă poarte. L L
Trist, zise Iacob. =n zori, se despărţiră în gr abă, adăugă adolescentul-
animalN dar totul s-ar""uitat putut încheiade culotus bine,ladacă maiestatea acestui zeu nu i-ar coroana &ebtot. *et cel rou dădu peste ea i urlă. #e atunci umblă să-l ucidă pe Ksir. L =mi povesteti lucrurile cum le tiu, îi aminti Iacob. + urmat apoi povestea cu lada, nu-i aa, în care roul i-a momit fratele i, astfel, l-a ucis, iar regele mort a plutit spre mare, pe "rul apei, în sicriul pecetluit. L Iar *et a devenit regele ţărilor, pe tronul lui Jheb, adăugă +nup. #ar nu asupra acestora vreau să stărui i nu ele îi dau culoarea acestui vis al tău. 4ăci 6oul doar n-a domnit multă vreme, deoarece set, l-a născut pe băiatul Vor, care l-a ucis. 4înd set, însă, a început să cutreiere prin lume în căutarea celui ucis, pierdut, strigînd fără încetare$ ,,6eîntoarce-te acasă, reîntoarce-te acasă, iubitul meu 8, băiat frumos, reîntoarce-te acasă5, &ebtot era cu ea, femeia ucigaului său, cea pe care zeul !ert"t o îmbrăţiase din greeală, L o urma pas cu pas pe set i amîndouă, strîns unite în !ale, îi amestecară plîngerile$ %8, tu, a cărui inimă nu mai bate, vreau să te revăd, frumos stăpîn, vreau să te revăd5 L Kn sfîrit panic i trist, zise Iacob. L =ntr-adevăr, aa era, îi ră spunse cel de pe pi atră. #ar cine s-a mai a7at lîngă set, a!utînd-o în căutarea, pribegia i bocetele ei, atunci, ca i mai tArziu, cînd *et, dînd peste leul lui Ksir, regăsit i ascuns, l-a hăcuit în paisprezece bucăţi, pe care set a trebuit să le caute, ca stăpînul să "e iarăi adunat cu toate mădularele luiO u, +nup, "ul nelegitimei, rodul celui ucis, am fost cu ea în pribegie i căutare, mereu alături de set i mergînd îi
trecea braţul în !urul grumazului meu, pentru a se spri!ini mai bine, i amîndoi boceam laolaltă$ %Knde eti, tu, braţ stîng al frumosului meu zeu, unde sînteţi, voi, umărul i piciorul său drept, unde eti tu, nobilul său cap, i unde eti, tu, sfîntul lui mădular, care pare pierdut pentru vecie, astfel încît va trebui să-l înlocuim cu o plăsmuire din lemn de sicomorO5 L 4e neruinat vorbeti, ca un adevărat zeu al morţii de pe cele două tărîmuri, i-o tăie Iacob. #ar +nup îi răspunse$ L =n situaţia ta, ar trebui să ai înţelegere pentru asemenea lucruri, să te intereseze, eti logodit, aadar sorocit să procreezi i să mori. 4ăci moartea este în mădular, i mădularul în moarte, i aceasta este taina camerei funerare, căci mădularul sfîie feelestăpînul, morţii ideasupra se ridică căruia împotriva cum s-a întîmplat i lui Ksir, setei,a aa plutit ca ifemeiucă de vultur i a făcut să curgă sămînţa din mort i s-a împreunat cu el, pe cînd îl bocea... %+ face mai bine dacă m-a trezi5, gîndi în sinea lui Iacob. Pi pe cînd i se părea că mai vede cum zeul se ridică dintr-un salt de pe piatră i dispare, iar saltul ridicării i al dispariţiei fură unul, el, Iacob, se trezi sub bolta înstelată a nopţii, aproape de stînă. Kită curînd visul cu +nup, acalul, redus oarecum, cu toate amănuntele sale, astfel la proporţiile unuinu-i simplu de călătorie trăit în realitate, încît Iacob maiepisod amintea decît de acesta. Pi numai o tristeţe împăciuitoare mai stărui din vis o vreme în su7etul lui L pentru că &ebtot, cea din greeală îmbrăţiată, căutase i bocise cu set, iar aceasta, pe nedrept lipsită de îmbrăţiare, primise spri!inul i a!utorul celui zămislit din greeală.
Nunta lui Iacob
=n vremea aceea, Iacob discuta adesea cu Faban despre apropiatul eveniment i despre sărbătorirea nunţii, interesîndu-se în amănunţime de planurile stăpînului i a7ă că acesta înţelegea să facă pregătiri mari i să prăznuiască o nuntă grozavă, fără să se uite la cheltuieli. L 8 să mă sec la pungă, îi spunea Faban, că gurile s-au înmulţit în gospodărie i trebuie să le satur pe toate. Totui, n-o să-mi pară rău, deoarece, vezi tu, situaţia mea economică nu este propriu-zis rea, îmi merge chiar destul de binior, mulţumită feluritelor împre!urări, printre care trebuie pomenită, oricum, i :inecuvîntarea lui Isaac, care este cu tine. +stfel, am izbutit să-mi sporesc numărul a!utoarelor i să mai cumpăr două slu!nice, în afară de !egoasa de Iltani$ pe [ilpa i pe :ilha, două feticane zdravene. e ele vreau să le dăruiesc copilelor mele de ziua nunţii, pe [ilpa, Fiei, fetei mai mari, iar pe :ilha, 6ahilei, cea de-a doua. Pi "indcă tu te însori, slu!nica îţi va aparţine i ţie, vreau să ţi-o dau de zestre, i, potrivit condiţiilor prevăzute în contractul nostru, ţi-o voi socoti la două treimi din mina de argint pe care ţiam făgăduit-o. L
>ii lăudat pentru asta, zise Iacob, ridicînd din umeri.
L
+sta-i cel mai puţin, continuă Faban, am de gînd să iau
asupra mea toate cheltuielile petrecerii pe care cale i vreau să poftesc pentru sabat oaspeţi devreau aici is-o dinpun altela părţi i să aduc muzicanţi, care or să cînte i să dănţuie i am să în!unghii doi boi i patru oi i am să dau de băut oaspeţilor pînă vor vedea dublu. +sta o să mă coste, dar iau asupra mea cheltuiala, fără să fac o mutră acră, căci este nunta fetei mele. e deasupra, mă mai gîndesc să-i fac miresei un dar, care să-i vină bine i sînt sigur că o să se bucure. F-am cumpărat, încă pe vremuri, de la un pribeag, i l-am păstrat, de atunci, în ladă, caci e un lucru de preţ$ este vorba de un văl, cu care mireasa are să se
înfăoare pentru a se închina zeiţei Itar, i a se s"nţi, iar tu ai să-l ridici de pe capul ei. *e spune că vălul acesta a aparţinut, odinioară, unei fete de rege i că a fost vemîntul feciorelnic al unui vlăstar princiar, cu atîta iscusinţă este brodat, în fel i chip, cu toate semnele zeiţei Itar i ale lui Tammuz, iar ea, neprihănita mea copilă,fecioarelor îi va înfăură cuca el.logodnica 4ăci este cerului, fecioarăpe i va " asemenea zeiţeicapul nitu, care preoţii o dăruiesc în "ece an zeului, în timpul sărbătorii zeiţei Itar, la :abelN i-o aduc în faţa întregului popor i, urcînd treptele turnului, pătrund prin cele apte porţi, iar la "ecare poartă o dezbracă de cîte ceva din veminte i podoabe, pentru ca, la a aptea, ultimul văl să "e înlăturat, iar preoţii însoţesc fecioara, în sfînta-i goliciune, în cea mai de sus încăpere nupţială a Turnului temenan?i. +colo, în întunericul nopţii adînci, ea îl primete pe zeu pe patul ei i mare este taina. L Vm făcu mirat lacob, căci Faban, holbînd ochii, ridica mîinile cu degetele răchirate de-o parte i de alta a capului, i îi da un aer atît de solemn, cum, după părerea nepotului, nici nu-i edea bine unui bulgăre de pămînt ca el. #ar Faban urmă$ L Totul, de bună seamă, este minunat cînd mirele îi are casa lui i proprietăţile lui, sau cînd e ţinut în mare cinste la părinţi, căci atunci el sosete cu un alai numeros pentru a-i duce cu fală soţia, "e pe pămînt, "e pe apă, la căminul său, în motenirea sa. Tu însă eti, tii bine, doar un fugar, un om fără adăpost, certat cu ai tăiN tu ai să rămîi la mine ca ginere, iar dacă este să "e aa, sînt mulţumit i cu atît. &-are să "e nici un alai de nuntă, pe pămînt ori pe apă, ci voi rămîneţi la mine după ospăţ i petrecere. #ar, după ce eu am să trec între voi doi i am să vă ating uor frunţile, vrem să ne supunem datinilor ţării în asemenea împre!urări i să te ocolim cu cîntec toată curtea, conducîndu-te în camera nupţială. +colo, ţinînd o 7oare în mînă, ai să te aezi pe pat i ai să atepţi mireasa. 4ăci i ea, neprihănita,
are să facă de asemenea ocolul curţii, "ind condusă deopotrivă, cu torţe i cîntece, însă, în faţa uii, o să stingem torţele, i eu am să-ţi aduc copila hărăzită ţie, lăsîndu-vă singuri, ca, apoi, tu să-i întinzi 7oarea pe întuneric. L
+a-i obiceiul i legeaO întrebă Iacob.
L
retutindeni, cum o spui, i-o întoarse Faban.
L +tunci, mă su pun de bu năvoie, răspunse Iacob. Totui, presupun că măcar o torţă are să rămînă aprinsă sau măcar "tilul vreunei lămpiţe, ca să-mi pot vedea mireasa, i cînd am să-i dăruiesc 7oarea i după aceea. L Taci răcni Faban. 4um de în drăzneti să vo rbeti cu atîta neruinare, i încă în faţa unui tată îndurerat i rănit în su7et, "indcă îi va conduce copila la acela care îi va ridica vălul i o va face femeia luiO une-ţi frîu gurii scîrbavnice, măcar faţă de mine, stăpînete-ţi pofta trupească, prea din cale-afară de neruinată. &u-ţi a!ung mîinile să vezi, mai vrei, hulpav, să sfîii i cu ochii neprihănirea, să-ţi aţîţi plăcerea privindu-i tulburarea i freamătul ei feciorelnicO 6espectă taina celei mai înalte cămări a Turnului L &u te mînia i iartă-mă îi zise Iacob. Jîndurile mele nu erau atît de impudice, pe cît sunau cuvintele spuse de tine. Mi-ar " plăcut, doar, să-mi văd mireasa cu ochii. #ar, de vreme ce datina o cere aa, pretutindeni pe aici, am să mă mulţumesc deocamdată cu atît. Ueni, aadar, i ziua lunii pline i a prăznuirii nunţii, iar în gospodăria lui Faban, fericitul crescător i proprietar de oi, se tăiau vite, se "erbea, se frigea i se cocea în curte i în casă, carnea sfîrîia în tigăi, peste tot numai abur i fum, ochii tuturor erau plini de lacrimi, înţepaţi de răbufnirile picătoare ale focului de sub ceaune i din cuptoare, căci Faban se zgîrcise la cărbune de lemn i ardea aproape numai spini i bălegar de vacă. *tăpînii
i slugile, i Iacob împreună cu ei, trebăluiau să gătească bucatele pentru mulţime de musa"ri i un ospăţ prelungitN căci nunta avea să ţină apte zile i, ca gospodăria să nu rămînă de rîs i de ocară, mesele trebuiau încărcate neîncetat cu cozonaci, covrigi, gălute, supe, terciuri i mîncăruri cu lapte, bere, sucuri de fructe i băuturi L fără a maiastfel, vorbi ai măcar fripturile deînoaie i pulpele tari de vită. Fucrînd caseide cîntau imnuri cinstea zeului Kduntam?u, grăsunul, care prezidează ospeţele, divinitatea pîntecului. 4întau i trebăluiau Faban i +dina, Iacob i Fia, !egoasa Iltani, :ilha i [ilpa, slu!nicele "icelor, i +bdheba, omulde-două-zeci-de-siclii, precum i tinerii argaţi cumpăraţi de curînd. =n mi!locul forfotei, "ii tîrzii ai lui Faban, cu cămăuţele scurte, alergau chiuind de colo pînă colo, alunecau prin sîngele animalelor tăiate, mîn!indu-se de sus pînă !os, încît tatăl lor îi trăgea de urechi i ei urlau ca acaliiN numai 6ahila edea deoparte în casă, tăcută i fără treabă, căci acum nu-i mai era îngăduit să se vadă cu logodnicul, i admira vălul de preţ, dăruit de tatăl ei, pe care trebuia să-l poarte la nuntă. ra minunat să-l priveti, o splendoare a artei ţesutului i a măiestriei broderiei L părea un noroc nemeritat că asemenea obiect nimerise în casa i în lada lui FabanN desigur că omul care i-l vînduse ieftin trebuie să se " găsit la ananghie. Ualul era mare i lat, totodată vemînt i haină de purtat pe deasupra, cu mîneci largi, pe care-l puneai cum pofteai, în aa fel croit, încît cu o parte din el, răsucindu-l, îţi puteai acoperi faţa, ascunzînduţi-o, sau să-l învîrţi în chip de turban în !urul capului, ori să-l lai să-ţi cadă pe spate. 4întărind vălul în mîini, să-ţi dai seama de greutatea acestui vemînt feciorelnic, te încerca ovăiala, căci era uor i greu deopotrivă, cu o greutate schimbătoare din loc în locN aerian, pe de o parte, prin ţesătura de bază, de un albastru foarte ters i atît de "nă încît ai " putut-o lua drept un abur, o ceaţă, un nimic, devenit invizibil, lesne de strîns în podul palmei, i avînd, totui, o greutate risipită pe toată întinderea sa, datorită chipurilor multicolore i scînteietoare, cu "r
de aur, bronz i argint i cu aţe în toate culorile$ alb, purpuriu, roz, măsliniu i de asemenea, negru i alb, amestecat cu multe culori, îmbinate ca într-o pictură emailată L reprezentînd simbolurile i imaginile cele mai semni"cative. 4hipul zeiţei Itar-Mami revenea des, reprezentat în toate felurile, mică i goală, apăsîndu-i sînii ca să-i ţînească laptele, cu luna i soarele de o colţuri parte iînsemnînd de alta. retutindeni apărea, multicoloră, steaua în cinci %#umnezeu5, iar în urzeală strălucea adesea, argintie, porumbiţa, pasărea zeiţei iubirii i a maternităţii. Jhilgame, eroul, două treimi zeu i o treime om, era înfăţiat sugrumînd un leu în braţe. *e putea recunoate uor perechea de oameni-scorpioni care stră!uiesc, la capătul lumii, poarta pe care soarele scoboară în lumea sumpămînteană. *e mai vedeau, pe întinderea vălului, i felurite animale, foti ibovnici ai zeiţei Itar, prefăcuţi de ea, care în lup, care în liliac, aceiai ce fuseseră odinioară grădinarul Iallanu. *ub înfăţiarea unei păsări viu colorate apărea Tammuz, păstorul, primul ei tovară de dragoste, care trebuia plîns în "ecare an, potrivit poruncii ei, i nu lipsea de acolo nici taurul ceresc, su7înd foc pe nări, pe care +nu îl trimisese împotriva lui Jhilgame, din pricina dorinţelor înelate i a !eluirilor pătimae ale zeiţei Itar. Pi, aa, lăsînd vălul să i se pre"re printre degete, 6ahila văzu un bărbat i o femeie, aezaţi de o parte i de alta unui pom, întinzînd mîinile către fructele de pe ramuriN dar în spatele femeii se înălţa un arpe. =n alt loc, era brodat încă un pom sfînt, pe care doi îngeri bărboi, unul în faţa celuilalt, îl atingeau uor cu cornul solzos al virilităţii, pentru a-l face să rodeascăN iar deasupra pomului vieţii plutea simbolul feminităţii, încon!urat de soare, lună i stele. Mai erau brodate i sentinţe, scrise cu caractere lătăreţe i ascuţite, orizontale, verticale sau oblice, ce se întretăiau în diferite feluri. Pi 6ahila descifră$ %Mi-am scos vemîntul, trebuie iarăi să mi-l punO5 *e !ucă mult cu ţesătura multicoloră, cu fastuosul văl de nuntăN îl înfăură în !urul ei, se suci i se răsuci în el, se înveli în scînteietoarea-i transparenţă, plină cu multiple alegorii, apoi i-l
drapă cu iscusinţă pe trup. +a îi petrecea vremea, în singurătatea ateptării, pe cînd ceilalţi pregăteau petrecerea. Fia, sora ei, mai intra, din cînd în cînd, la 6ahila. Fa rîndu-i, încerca pe ea frumuseţea vălului, apoi edeau lipite una de alta cu ţesătura subţire pe genunchi i plîngeau, mîngîindu-se. #e ce plîngeauO ra taina lor. *punem doar că "ecare îi avea temeiul ei deosebit. 4înd, eu privirea împăien!enită, lacob îi amintea L i toate istoriile ce i se înscriseseră pe chip, i de care viaţa lui era grea i demnă, înviau în el i deveneau un prezent de meditare, aa cum s-a întîmplat cînd, împreună cu fratele său cel rou, i-a înmormîntat tatăl$ atunci era mai puternică prin prezenţă, între toate, acea zi i acea istorie care îi provocasem o înfrîngere i o umilire a sentimentului atît de cumplită i atît de înnebunitoare, încît su7etul lui n-a învins-o multă vreme i, de fapt, s-a refăcut, regăsindu-i încrederea în sinesfîiat însui,iabia într-unatunci sentiment ce a fost reînvierea sentimentului schingiuit L între toate îi erau vii ziua i istoria nunţii sale. Toţi cei din casa lui Faban se spălaseră din cretet pînă-n călcîie cu binecuvîntata apă din heleteu, se unseseră cu ali"i i îi încreţiseră părul după cuviinţă, îmbrăcaseră haine de sărbătoare i arseseră mult ulei aromatic, să-i întîmpine pe nuntai cu dulci parfumuri. +cetia soseau, unii pe !os, alţii călare pe cîte un măgar sau în vreo căruţă trasă de boi ori catîri, bărbaţi singuri i "bărbaţi cu soţiile, unii, i chiar i cu copii, dacă nu putuseră lăsaţi acasăN erauba, plugari crescători de vite de prin împre!urimi, toţi la fel daţi cu ali"i, cu părui încreţit i îmbrăcaţi de sărbătoare, oameni de seama lui Faban, cu moravuri serioase ca el i gîndind ca el în ce privea afacerile. *alutaseră, ducînd mîna la frunte, îl întrebaseră de sănătate, iar apoi se aezaseră "e în casă, "e în curte, de !ur împre!urul meselor încărcate i a cazanelor, ateptînd să li se toarne apă pe mîini, să poată începe, plescăind din limbă, lungul ospăţ, invocîndu-l pe zeul *ama i lăudîndu-l pe Faban, gazda lor i tatăl, miresei. raznicul se
întindea, deopotrivă, i în curtea din afară, între hambarele de grîu, i în curtea dinăuntru, pardosită cu piatră, în !urul altarului de !ertă, pe acoperiul casei, i în galeria circulară de lemnN chiar lîngă altar, stăteau muzicanţii adui de la Varran, harpiti, toboari i timpaniti, care se pricepeau să i dănţuiască. [iua fuse seara vîntuldin su7ă i în mai tare.cu&orii alunecaufapt pe chipulvîntoasă, lunii, întunecînd-o, cînd cînd, desăvîrire, care, multora dintre nuntai, li se păru că ar " prevestitor de rău, dar nu îndrăzniră, totui, să-i spună gîndul cu glas tareN căci erau oameni simpli, care nu tiau să facă deosebirea între întunecarea cu nori a astrului i o eclipsă adevărată. Uîntul năvalnic i arzător gonea gemînd, străbatea casa, uiera prin trestia hambarelor de grîu, făcea plopii să fonească i să scrînească, se încîlcea prin miresmele nunţii, mirosurile de ali"i ale nuntailor, în aburii bucatelor, amestecîndu-le pe toate, de-a valma, bufnind, gatagata să smulgă i 7ăcările de pe trepiedele în care ardeau nard i răină de budulhu. #e "ecare dată cînd lacob îi va aminti aceste scene, i se va părea că simte în nări mirosul înţepător al mirodeniilor, al sudorii sărbătoreti i izul de fripturi, învălmăite prin aerul sfîiat de vînt. Pedea la masă, în sala de sus, încon!urat de membrii familiei lui Faban i alţi musa"ri, acolo unde, în urmă cu apte ani, rupsese pentru prima dată pîinea ca oaspete, cu rudele ce-i mai erau străine, iar acum sta lîngă stăpînul casei, rodnica sa soţie i fetele lor, în faţa unui belug de bunătăţi i de bucate alese întinse pe masă, pîine dulce, curmale, usturoi, castraveţi, i lacob bea cu comesenii, care închinau în sănătatea sa i a gazdei, ridicînd pocalurile pline cu băuturi ameţitoare. 6ahila, mireasa lui, care, curînd, avea să-i "e dăruită, se a7a lîngă el, i lacob îi săruta din cînd în cînd tivul vălului, care o ascundea în cutele încărcate de "guri alegorice. a nu ridică vălul de pe faţă nici măcar o singură dată, să bea sau să mănînceN se pare că fecioara binecuvîntată fusese ospătată înainte de masă. *ta linitită i mută, i înclina doar capul, umilă, cînd lacob îi săruta vălulN i el
edea tăcut, zăpăcit de sărbătoreasca petrecere, cu o 7oare în mînă, o rămurică de mirt cu 7ori albe, din grădina irigată a lui Faban. :ăuse bere i vin de curmale, care îi înceţoaseră minţile, iar su7etul său nu voia să a!ungă pînă la gînduri, nici să se înalţe pînă la o stare de recunotinţă contemplativă, ci era greoi în trupul unsicu i trupulpedeveni lui. +r " dorit săpe mediteze săulei, adîncească ce căisu7etul #umnezeu le pregătise toate acestea i cum, odinioară, o scosese pe iubită în calea fugarului, copila pe care a fost destul s-o vadă ca să "e pe veci aleasa inimii sale i s-o iubească, acum i în viitor, i, chiar dincolo de ea însăi, în copiii pe care 6ahila îi va dărui dragostei sale. *e strădui să se bucure de biruinţa ce o cîtigase asupra timpului, amarul timp de ateptare, ce-i fusese impus, pesemne să ispăească nedreptăţirea lui sau i lacrimile lui amareN i vru să depună la picioarele #omnului biruinţa i triumful său, pentru că ale Fui erau, iar prin el, i prin răbdarea sa activă, #umnezeu înfrînsese timpul, acest monstru cu apte capete, după cum, odinioară, nimicise viermele haosului, i astfel devenise prezent ceea ce fusese dorinţă i ateptare arzătoare, iar 6ahila se a7a lîngă el, învăluită în vălul pe care, peste cîteva clipe numai, Iacob, avea să-l ridice. =ncercă să-i facă su7etul părta la fericire. #ar cu fericirea este cum este cu ateptarea ei care, cu cît se prelungea, era mai puţin ateptare pură, ci amestecată cu obligaţia de a trăi i cu zelul în afaceri. Iar cînd, în sfîrit, sosete i fericirea ateptată i pentru care am luptat, nici ea nu mai este de esenţă divină, cum părea proiectată în viitor, ci a devenit o prezenţă materială i a căpătat o greutate carnală, ca tot ce trăiete. 4ăci viaţa trupească nu e niciodată beatitudine, ci corcită i, în parte, neplăcută, iar cînd fericirea devine viaţă trupească, su7etul care o ateaptă are aceeai soartă i nu mai este decît un trup cu porii plini de ulei, al cărui obiect a devenit fericirea aeriană i pură de odinioară. Iacob edea i-i încorda pulpele i se gîndea la mădularul său, al cărui obiect devenise acum această fericire, mădular care
peste puţin va putea i va trebui să-i dovedească puterea în sfîntul întuneric al camerei nupţiale. 4ăci fericirea sa era o fericire nupţială i o serbare a lui Itar, învăluită în fum de mirodenii, prăznuită în beţie i desfrîu, cînd pe vremuri fusese cauza #omnului i odihnise în mîna sa. +a cum îi păruse odinioară rău lui Iacob dezilnică, ateptare, trebuise să uite de ea în viaţa trebăluiala aa îicînd părea acum rău de #umnezeu, care,idei marele stăpîn al vieţii i al oricărui viitor rîvnit, trebuia să lase în seama zeilor speciali i calpi ai cărnii dominaţia asupra orei împlinite, căci sub semnul lor era. Iată de ce Iacob săruta imaginea zeiţei goale, cînd ridica tivul vălului 6ahilei, ce edea lîngă el, ca neprihănită !ertfă a procreaţiei. =n faţa lui, Faban edea aplecat înainte, i, cu braţele greoaie spri!inite pe masă, îl privea stăruitor i neclintit. L :ucură-te, "u i nepot al meu, căci, iată, ora ta a sosit i ziua răsplăţii, i urmează să primeti după drept i contract pe cei apte ani pe care i-ai muncit pentru casa i întreprinderea mea, capul gospodăriei "ind destul de mulţumit. *u7etul tău, însă, n-a !induit nici mărfuri i nici bani, ci doar o gingaă copilă, pe "ica mea, pe care, curînd, o vei ţine în braţe, ascultătoare i supusă poftelor inimii tale. Mă întreb, cum ţi-o " bătînd inima, căci ceasul acesta este solemn pentru tine i la fel, a crede, cu cele mai însemnate ale vieţii tale, tot atît de însemnat ca acela cînd, sub cortuldealtfel, tatălui tău, căpătat :inecuvîntarea sa, aa cum mi-ai povestit, chiaraitu, vulpoiule i fecior de vulpe Iacob nu auzea. #ar Faban îl zădărea grosolan în faţa nuntailor$ L i, ia hai, spune-ne, ginere, cum te simţiO &u te înspăimîntă fericirea că o să-ţi îmbrăţiezi mireasa i nu te în"oară teama ca odinioară, cînd ai pătruns în cort, la tatăl tău, ca să-i iei :unecuvîntarea, i-ţi tremurau genunchiiO &u mi-ai spus, chiar tu însuţi, că spaima i deznăde!dea te năclăiseră de sudoare
pînă de-a lungul picioarelor i că-ţi pierise glasul, căci trebuia să dobîndeti :inecuvîntarea înainte de întoarcerea lui saublestematulO &umai, norocosule, fericirea să nu-ţi !oace cumva de data asta un renghi i să te trezeti neputincios. Mireasa ar putea să ţi-o ia în nume de rău. *ala de sus vui de hohote de rîs, iar Iacob mai sărută o dată zîmbind chipul zeiţei Itar, căreia #umnezeu îi dăruise această oră. =nsă Faban se ridică greoi i, clătiinîndu-se, zise$ L i, las^ să "e b ine, să n u "e a lt necaz, e mi ezul nopţii, hai să vă unesc +tunci, toţi se buluciră să vadă mai bine mirele i mireasa îngenunchind pe pardoseala de lespezi, în faţa tatălui miresei i să audă cum Iacob răspundea potrivit datinii. 4ăci Faban îl întrebă dacă aceastăiar femeie "e soţiePi-l i el ei idacă dacăera avea să-i dea 7oarea, Iacob să-i încuviinţă. maisoţul întrebă o faţă cinstită i dacă avea de gînd s-o facă bogată pe această femeie i pîntecele ei roditor. Fa care Iacob răspunse că este "ul unui stăpîn, că va îngrămădi în poalele soţiei sale aur i argint i că o va face rodnică, precum roadele grădinii. +tunci, Faban, atingîndu-le frunţile, trecu între ei i le puse mîinile pe cretete, în semn de binecuvîntare. Pi abia după aceea le porunci să se ridice, să se îmbrăţieze i, astfel, fură căsătoriţi. Faban o duse pe tînăra binecuvîntată înapoi la mică-sa, îl luă de mînă pe ginere i, urmat de nuntaii care începură să cînte, îmbulzindu-se în !urul lor, îl conduse pe scara de cărămidă în curtea dinăuntru, pardosită cu lespezi, unde muzicanţii se aezară în fruntea alaiului. #upă acetia, veneau argaţii cu torţele aprinse, urmaţi de copiii în cămăuţe, care legănau cădelniţe atîrnate de lănţioare. 4ălăuzit de Faban, Iacob înainta într-un nor de miresme, strîngînd în mîna dreaptă ramura de mirt, înstelată cu 7ori albe. Fa început, nu luă parte la cîntecele tradiţionale intonate în !urul lui, i numai cînd Faban îl ghiontea să deschidă gura, îngîna i el ceva. Faban însă cînta, cu basul lui profund, căci tia pe dinafară toate cîntecele
duioase i drăgăstoase, în care se vorbea de perechea îndrăgostită, de el i ea, îndeobte, care sînt gata să se culce împreună, i amîndoi abia pot atepta momentul. ra vorba i de procesiunea în care, în acele clipe chiar, înaintau cu toţii$ sosea din pustie, învăluită în fumul de levănţică i de mirt, ce se înălţa spre cer. Mirele avea capul încinssale cu venerabile. o cunună, +ceste "ind astfel împodobit de maică-sa, cu mîinile vorbe nu i se potriveau lui Iacob, maică-sa era departe, el era doar un fugar, i nu se potriveau cu împre!urarea deosebită în care se a7a el, căci nuntaii cîntau că îi ducea iubita în casa mamei sale, în chiar odaia celor care îl aduseseră pe lume. #ar se părea că, tocmai de aceea, Faban cînta i el atît de tare chiar acele strofe care slăveau căsătoria ideală, pentru a e'alta modelul în dauna mediocrei realităţi i a-l face pe Iacob să simtă deosebirea. Pi apoi mirele din cîntec vorbea, iar mireasa îi răspundea cu în7ăcărare, i, astfel, cei doi schimbau între ei cuvinte de încîntare, de admiraţie i dor. =n sfîrit, implorau toată lumea i se rugau unul pentru altul, să nu "e treziţi prea devreme, cînd vor dormi doborîţi de voluptate, mirele să "e lăsat să se odihnească, iar miresei să i se îngăduie să doarmă din plin, pînă în clipa cînd se vor trezi de la sine. Implorau toate astea de la lume, în numele căprioarelor i al cerboaicelor din cîmpie, în cîntecul ce-l intonau, păind în procesiune, îl cîntau cît puteau mai tare i copiii cu cădelniţele, fără a înţelege prea bine cuvintele. +stfel, alaiul făcu o dată, de două ori, încon!urul proprietăţii lui Faban, prin noaptea vîntoasă, cu luna acoperită de nori, a!unse în faţa casei i în faţa uii din lemn de palmier, pătrunse înăuntru îmbulzindu-se, cu muzicanţii în frunte, i se opri în faţa încăperii nupţiale de la catul de !os, care avea, de asemenea, o uă, iar Faban îl luă de mînă pe Iacob i-l trecu pragul. orunci ca încăperea să "e luminată cu torţe, atît cît era nevoie ca Iacob să-i arunce ochii în încăpere i să vadă locul patului i al mesei. +poi îi ură o binecuvîntată bărbăţie i se întoarse către nuntaii buluciţi în prag. Toţi se retraseră, luînd cu
ei i torţele, i reîncepură să cînte, iar Iacob rămase singur pe întuneric. &u-i amintea de nimic mai limpede, nici după decenii, nici la adînci bătrîneţe, nici pe patul de moarte, cînd vorbi despre toate acestea pe un ton solemn, decît de clipa cînd rămăsese singur în întunericul odăii nupţiale, în care bătea vîntul i era curentN căci vîntoasa nopţii pătrundea vi!elioasă prin lucarnele de sub tavan i se năpustea afară pe acelea ce dădeau spre curtea dinlăuntru, i vînzolea draperiile de stofă i covoarele cu care fuseseră împodobiţi pereţii i pe care Iacob le zărise în treacăt la lumina torţelor, le fîlfîia i le învălmăea, făcînd mare vuiet cu ele. 4hiar sub această încăpere se a7a pivniţa în care erau arhiva, mormintele, tera"mii i înscrisurileN iar prin subţirimea preului, întins pentru nuntă pe pardoseală, Iacob simţi cu talpa mînerulinel al chepengului mic, prin care scoborai în beci. unde era aezat patul i izbuti să a!ungă la el, bî!bîind cuUăzuse mîna. ra cel mai bun pat din casă, unul din cele trei. Faban i +dina ezuseră pe el, cînd Iacob cinase pentru întîia oară aici, în urmă cu apte aniN era o sofa cu picioarele învelite în metal, a cărui rezemătoare rotun!ită pentru cap era i ea de bronz lustruit. e pipăite, Iacob îi dădu seama că fuseseră întinse pături peste scînduri, deasupra un cearaf din pînză de in, iar de rezemătoare erau spri!inite perneN numai că era un culcu îngust. e masă, la îndemînă, era pregătită bere i o gustare. =n încăpere mai erau i două scăunae acoperite cu o ţesătură, iar la căpătîiul patului, lămpi cu picior. #ar în lămpi nu era ulei. Iacob cercetă toate astea, bî!bîind prin întunericul vînzolit de vîntoasă, pe cînd nuntaii umpleau casa i curtea de strigăte i tropăit, mergînd să aducă mireasa. +poi mirele se aeză cu 7oarea în mînă, pe marginea patului, trăgînd cu urechea. +cum, alaiul, strîns iar laolaltă, ieea să dea din nou ocol casei i, cu harpele i ţimbalele în frunte, o conducea pe drăgălaa 6ahila, aleasa inimii lui, care păea acoperită cu vălul. Faban o ducea de
mînă, cum îl dusese înainte pe el, poate i +dina, i iarăi răsunară cîntecele nupţiale de dragoste, ba mai aproape, ba mai departe. Iar cînd nuntaii se apropiară de tot, îi auzi$ rietenul meu este numai al meu, în întregime al meu, u sînt o grădină închisă, plină de roade ademenitoare, de suave miresme. Uino, iubite, în grădina ta 4ulege-i cu îndrăzneală ademenitoarele roade, soarbe răcoarea sucului lor aii celor care cîntau se auzeau acum în faţa pragului, ua se întredeschise puţin, lăsînd să pătrundă, cu răbufniri, muzica i larma de afară, iar mireasa, de văl, seuaN a7a acum în cameră, introdusă de Faban, care acoperită închise imediat mirii rămaseră singuri în întuneric. L 6ahila, tu etiO întrebă Iacob după un scurt răstimp, după ce ateptase ca nuntaii să se " depărtat puţin... =ntrebase cum întrebi într-o doară$ %Te-ai întors din călătorieO5 dei cel întrebat este în faţa ta i, deci, nu se poate să nu se " întors, astfel încît întrebarea nu-i mai are nici un rost, totui o pui pentru a nu sta mut, iar singurul răspuns al celuilalt ar " să rîdă. Iacob auzi că ea încuviinţează din cap i-i dădu seama de asta după fonetul aerian i fîîitul metalic al vălului uor i, totodată, greu. L Iubita mea, micuţa mea, porumbiţa mea, lumina ochilor mei, inima pieptului meu, spuse el cu duioie. atîta întuneric i vînt... u ed pe pat, dacă nu l-ai văzut, se a7ă în fundul odăii, puţin la dreapta. Vai, vino, dar nu te izbi de masă, că te loveti, iar pe pielea ta gingaă se va ivi un semn negru-albăstrui, i mai veri i berea. &u că mi-ar " sete, mi-e sete numai de tine, rodia
mea L i ce bine e că te-au adus la mine, să nu mai stau singur în bătaia acestei vîntoase. Uii acumO Yi-a iei bucuros în întîmpinare, dar nu se cade, că datina cere să-ţi dăruiesc 7oarea stînd pe pat i, măcar că nu ne vede nimeni, trebuie să ne supunem, ca să "m căsătoriţi cu adevărat, aa cum n-am încetat s-o dorim, neînduplecaţi, de-a lungul atîtor ani de ateptare. *entimentele îl năpădeau, vocea i se frînse. 4ontiinţa timpului ce-l îndurase cu răbdare i nerăbdare, de dragul acestui ceas, îl cuprinse puternic cu o mare tulburare, iar gîndul că 6ahila ateptase i ea împreună cu el i că acum, se vedea, în sfîrit, a!unsă, deopotrivă, la limanul visat, făcea inima să-i zvîcnească de emoţie. +a ni se înfăţiează iubirea, cînd este deplină$ emoţie i voluptate, duioie i dorinţă, i pe cînd îi dădeau lacrimile de tulburare, Iacob simţi încordarea bărbăţiei sale. L ti aici, îi mai spuse el, adică m-ai găsit pe întuneric, întocmai cum te-am găsit i eu, după ce am călătorit mai bine de aptesprezece zile, cînd venind spre mine, în mi!locul turmei, ai e'clamat$ %Ia te uită, un străin5 +tunci ne-am ales unul pe altul, dintre toţi oamenii, iar eu am slu!it apte ani ca să "i a mea, i iată că, acum, timpul zace înfrînt la picioarele noastre. Iată 7oarea, căprioara mea, porumbiţa mea &u poţi nici să vezi, nici să găseti rămurica de mirt, însă eu o să-ţi călăuzesc mîna spre ea, ca s-o cuprinzi, i, în clipa aceea, vom " unul. Mîna ta, însă, o voi păstra în cunosc a mea, atît că tare o iubesc iubesc i osul încheieturii ei, pe care-l de bine, încîtil-a recunoate, spre bucuria mea, i pe întuneric, iar mîna ta înseamnă pentru mine acelai lucru ca tu însăţi i ca tot trupul tău, care însă este ca un snop de grîu, încununat cu tranda"ri. Iubita mea, surioara mea, vino i te întinde lîngă mine, iute, mă dau la o parte, este loc pentru amîndoi i, la nevoie, este loc chiar pentru trei. #ar cît este de bun #umnezeu, că ne îngăduie să "m numai noi doi, departe de toţi, eu lîngă tine i tu lîngă mine &u te iubesc decît numai pe tine, pentru chipul tău, pe care, acum, nu-l văd deloc, însă pe care
l-am văzut de mii de ori i l-am sărutat cu dragoste, căci drăgălăenia lui fermecătoare îţi încununează trupul cu o coroană de tranda"ri, i mă în"or cînd mă gîndesc că tu eti 6ahila, cu care am stat de atîtea ori, dar niciodată ca aziN pe care am ateptat-o i care m-a ateptat i, în această clipă, încă mă mai ateaptă i iubirea mea, astfel încîtîntreaga mă tulbură, mă copleetepeo mine desfătare mai puternică decît mea "inţă. :ezna ne învăluie, mai deasă decît vălul cu care ţi-au împodobit neprihănirea, iar întunericul ne leagă la ochi, încît nu văd dincolo de ei înii i sînt orbi. #ar dacă ochii sînt orbi, nici unul dintre simţuri nu a orbit, lăudat "e #umnezeu, doar ne auzim ce vorbim, iar bezna nu ne mai desparte. *pune-mi, su7etul meu, eti i tu fermecată de măreţia acestui ceasO L
=n încîntare sînt a ta, dragă stăpîne, murmură ea încet.
L Fia ar " pu tut spune asta, sora ta ma i mare, răspunse Iacob. vorba, "rete, de intonaţie, nu de înţelesul cuvintelor. Uocile surorilor se aseamănă desigur i în sunetul cuvintelor ce le ies din gură se aude înrudirea. 4ăci doar au fost zămislite de acelai tată în aceeai mamă, i cu toate că sînt întrucîtva deosebite în timp i urmează căi despărţite în lume, în matricea dintru început au fost una. Kite, mă cam tem de cuvintele mele oarbe, căci am spus cu uurinţă că întunericul nu ne înrîurete vorbele, totui acum, simt că acest întuneric îmi pătrunde cuvintele i-iceea punecepecetea pe ele, mă cam lăudăm deci deosebete i astfel să neîncît bucurăm că sperie. tu eti *ă 6ahila, iar eu sînt Iacob i nu, de pildă, sau, fratele meu cel rou *trăbunii mei i cu mine am gîndit de multe ori, în prea!ma stînelor, cine ar " #umnezeu, iar copiii i copiii copiilor notri vor continua să gîndească la asta. u, însă, spun în acest ceas, i-mi luminez cuvintele, încît întunericul să se tragă îndărăt înaintea lor$ #umnezeu este deosebirea #e aceea, acum, îţi ridic vălul, iubito, ca, în sfîrit, să te văd cu mîinele mele văzătoare, îţi ridic vălul i ţi-l aez cu smerenie pe scaunul de colo, căci chipurile ce îl
împodobesc sînt preţioase, iar urmaii notri i-l vor lăsa motenire din generaţie în generaţie, pentru ca, din toată mulţimea, să-l poarte cei mai iubiţi. Iată părul tău, negru, dar încîntător, pe care îl tiu atît de bine, îi cunosc mireasma, care este unică, îl duc la buze, i ce putere mai are întunericulO l nu se poatesurîzătoare vîrî între buzele mele iiată părul +ici sînt tăi, i noapte în noapte, i tău. orbitele lor ochii gingae, recunosc cearcănele catifelate de sub ele, de pe care am zvîntat adesea, cu un sărut, lacrimile nerăbdării tale, astfel încît buzele îmi rămîneau !ilave. +cetia sînt obra!ii tăi, moi ca puful unei păsări i ca cea mai preţioasă lînă a unor capre de pe meleaguri străine. +ici sînt umerii tăi, ce par mîinilor mele aproape mai impunători de cum li se arată ochilor mei peste zi, acestea sînt braţele tale, iar aici L +muţi. Pi,de în trup vreme ce mîinile lui scoborîră, de pe chip i dădură i de pielea trupului, zeiţa văzătoare, Itar îi zgudui pe amîndoi pînă-n măduva oaselor, iar taurul ceresc su7ă, i răsu7area lui fu răsu7area contopită a ambilor. =n toată această noapte, despletită de vînt, copila lui Faban fu o minunată soaţă pentru lacob, mare în voluptate i puternică în actul procreaţiei, i îl primi de mai multe ori i încă, fără ca ei să mai ţină socoteala, păstorii însă îi povesteau unii altora că ar " fost de nouă ori. Mai tîrziu, lacob adormi pe pardoseală, spri!init de mîna 6ahilei, căci culcuul era prea #ormi îngustdeci i vru să-i lase ei mai loc, să se odihnească în voie. ghemuit lîngă pat,mult cu obrazul în palma ei, ce atîma la căpătîiul culcuului. Pi iată că se crapă de ziuă. [orii, de un rou sumbru, prinseră să mi!ească, potoliţi, în dreptul lucarnelor, umplînd încet cu lumină camera nupţială. lacob fu trezit primul de lumina zilei, care îi pătrunse, înţepîndu-l, printre pleoape, dar i de tăcerea din toată casa, căci larma i hohotele de rîs ale petrecerii se prelungiseră adînc în noapte i nu conteniseră decît tocmai spre dimineaţă, cînd tînăra pereche dormea. Mai fusese i poziţia incomodă în care dormise,
măcar că i-o alesese cu plăcere L astfel se trezi mai uor. *e mică, atinse încet mîna tinerei lui soţii, îi aduse aminte de ceea ce se petrecuse i întinse buzele să-i sărute degetele. 6idică, apoi, capul, pentru a-i contempla iubita care dormea. 4u ochii grei i cîrpiţi de somn, aproape întori încă înlăuntru i neizbutind să-i regăsească privirea, se uită la ea. 4înd colo, era Fia. Făsă pleoapele în !os zîmbind, dădu din cap. i, asta-i, gîndi el, în vreme ce spaima îl i mucă de inimă i de măruntaieN ei, asta-i 8 nălucire ironică a dimineţii, o plăsmuire ridicolă. =ntunericul îl legase la ochi L acum că legătura căzuse, ochii i se prostiseră. 8 " dăinuind oare, între surori, vreo tainică asemănare, ce nu li se vădete în trăsăturile chipului, dar se dezvăluie cînd dormO *ă ne uităm mai bine #ar ovăi să-i întoarcă privirea spre ea, îi era teamă i tot ce-i spunea nu era decît 7ecăreala groazei. Uăzuse că era blondă, i avea nasul puţin înroit. *e frecă la ochi cu degetele îndoite i se sili să privească mai bine. Fia dormea acolo. Jîndurile i se învălmăiră năvalnic. 4um de a!unsese Fia aici i unde era 6ahila, pe care ei i-o dăduseră i o cunoscuse în noaptea aceeaO 4lătinîndu-se, se depărtă de culcu, trăgîndu-se spre mi!locul încăperii i rămase în picioare, numai în cămaă, cu obra!ii strîni în pumni. L Fia ţipă el, cu glasul sugrumat. +tunci ea se trezi. 4lipi, zîmbi i-i lăsă pleoapele în !os, întocmai cum o văzuse făcînd adeseori. Kn umăr i un sîn se dezgoliserăN erau albi i frumoi. L Iacob, soţul meu, îi spuse ea, las^ să "e după voia tatălui meu. 4ăci el a vrut-o i a poruncit-o, i facă zeii ca tu să le mai mulţumeti, atît lui, cît i lor. L
Fia, bîigui el, ducîndu-i mîna la gît, la frunte i la inimă,
de cînd eti tuO
L Mereu am f ost eu, i a m fost a ta î n noaptea asta din clipa cînd am intrat aici, înfăurată în văl. Mi-ai fost drag mereu, ca i 6ahilei, de cînd te-am zărit prima dată de pe acoperiul casei, i nădă!duiesc că ţi-am dovedit-o de-a lungul acestei nopţi. *pune-mi măcar dacă nu te-am slu!it cum se cuvinte, cît poate o femeie, i dacă vrednică dragoste *întunîncredinZată, în adîncul meu, n-am că amfost rămas grea în i că voi nate "u, care va trebui să se numească 6e-uben. +bia atunci Iacob cuprinse cu mintea lui i-i dădu seama că o noapte întreagă a fost în stare s-o ia pe Fia drept 6ahila i, spri!inindu-i braţul de perete i fruntea de braţ, plînse amarnic. 6ămase aa, cu inima sfîiată, o bună bucată de vreme, i de "ecare dată cînd îi reamintea în ce crezuse i cum o recunoscuse, i cum toată fericirea sa nu fusese decît amăgire, i cît îi fusese de pîngărit acest ceas al împlinirii, pentru care slu!ise i biruise timpul, i se păru că stomacul i creierul i se întorc pe dos, iar su7etul îi era cuprins de deznăde!de. Fia, însă, nemaitiind ce să spună, se mărgini să plîngă i ea din cînd în cînd, aa cum plînsese i împreună cu soră-sa. 4ăci vedea cît de puţin fusese ea aceea care îl primise de atîtea ori, i numai gîndul că, probabil, totui primise de la Iacob un "u vîn!os, pe nume 6uben, îi mai întări între timp inima. +tunci, el o lăsă i se năpusti afară din încăpere. ra cît pe aci să se poticnească de cei care, beţi, dormeau întini aproape pretutindeni, în casă i prin curte, pe pături i rogo!ini sau chiar pe pămîntul gol, în neorînduiala petrecerii din a!un. L Faban răcni el, trecînd peste trupurile care grohăiau a mînie, se întorceau pe altă parte i continuau să sforăie. Faban repetă el mai încet, căci chinul, amărăciunea i o aprigă sete de dreptate nu nimiciseră în el gri! a de a cruţa nuntaii, care dormeau în zorii zilei, după o noapte de chef. Knde eti Faban Pi a!uns în faţa încăperii unde dormea stăpînul casei, alături de
+dina, soţia sa, începu să bată în uă, răcnind iarăi$ Faban, iei afară L i, ei făcu Faban dinăuntru. 4ine-i acolo i mă strigă în zorii zilei, după ce m-am beţivit toată noapteaO L u sînt, trebuie să iei i-o întoarse Iacob. L +m înţeles, am înţeles făcu Faban. ginere-meu. ste adevărat că spune %eu5 ca un copil, de parcă asta ar " de a!uns spre a-ţi da seama cine-i omul care vorbete, dar i-am recunoscut glasul i am să ies de bună seamă, ca să aud cam ce veste are sămi dea cu noaptea-n cap i fără să se întrebe dacă nu cumva chiar acum mă bucuram de somnul cel mai plăcut. Pi se ivi în prag, numai în cămaă, cu părul zbîrlit, clipind mărunt. L #ormeam, repetă el. ram cufundat într-un somn stranic i binefăcător. #e ce nu dormi i tu, sau nu faci ce-ţi cere noua ta stareO L
Fia, gemu Iacob cu buzele tremurătoare.
L :ineînţeles, i-o întoarse Faban. Mă rog, i tu-mi vii să mă smulgi, în zorii zilei, din somn, după ce am băut zdravăn, ca să-mi aduci la cunotinţă, ceea ce tiu i eu tot atît de bine ca i tineO L :alaure, tigrule, om îndrăcit strigă Iacob la el, ieindui din "re. &u ţi le spun ca să le a7i de la mine, ci ca să-ţi arăt că, acum, tiu i eu cine-mi eti, i ca să-ţi cer socoteală din adîncul chinului meu. L =n primul rînd, gîndete-te cum vorbeti i coboară glasul, i-o reteză Faban. *înt silit să-ţi reamintesc respectul ce mi-l datorezi, întrucît văd că nu mai vrei să ţii seamă de ceea ce îţi cer împre!urările. &u numai că-ţi sînt unchi i socru, dar, pe deasupra,
mai sînt i stăpînul tău, la care nu se cuvine să strigi, mustrîndu-l, însă tu mai uiţi i că toată casa i curtea gem de nuntaii care, cum vezi, dorm, căci peste cîteva ore mă vor întovărăi la o vînătoare, să aibă i ei o plăcere, în pustie i în păpuriul mlatinilor, unde vom arunca laţul să prindem păsări, potîrnichi i dropii, nu vom tari. doborî vreun mistreţ,nuntaii pe care acum, să-l stropimdacă cu rachiuri #ecumva asta se pregătesc gustînd dintr-un somn care, pentru mine, e sfînt, căci la noapte om petrece mai departe. Iar în ziua cincea, cînd ai să părăseti camera nupţială, ai să iei i tu parte la vesela noastră vînătoare. L &u vreau să tiu de vînătoarea voastră veselă, îi răspunse Iacob, nu la asta îmi stă biata mea minte, pe care mi-ai umilit-o i zdruncinat-o, iar !alea mea strigă de la pămînt la cer. 4ăci m-ai înelat dincolo de orice măsură, m-ai înelat fără ruine, cu i înFia, locfata pe 6ahila, care slu!it,acum, mi-ai aduso încruzime, ascuns pe ta mai pentru mare. 4e seţi-am va alege, de mine i de tineO L +scultă, i- o tăiă Faban. *înt anumite cuvinte pe care limba ta n-ar trebui să le rostească i s-ar cuveni să-ţi "e ruine să le strigi în gura mea, deoarece, după cîte tiu, în Yara +muru trăiete un om păros care plînge, îi smulge laţele i vrea să te ucidă, i numai acela ar putea vorbi despre înelăciune. neplăcut să "i silit să roeti pentru un altul, care nu-i în stare să se ruineze, dar, în clipa aceasta, aa pe staucare lucrurile între tine mine, din pricina vorbelor necugetate le-ai folosit. u i tea " înelat pe tineO Pi cam în ce privinţăO Yi-am adus eu o mireasă prihănită, nevrednică să urce cele apte trepte, ca să a!ungă în braţele zeuluiO *au ţi-am dat cumva una strîmbă, sau cu trupul nevrednic, ori s-a plîns ea într-un fel oarecare, din pricina durerii pe care i-ai pricinuit-o, ori nu ţi-a fost supusă în timpul desfătărilor taleO Te-am înelat cu ceva în privinţa astaO L
&u, în pr ivinţa asta, nu, zise Iacob. Fia es te stranică
pentru zămislire. #ar m-ai amăgit, "indcă m-ai lăsat pe întuneric
i astfel, neputînd să văd, toată noaptea am luat-o pe Fia drept 6ahila, i i-am dăruit celei nepotrivite su7etul i tot ce era mai bun din mine, i nici nu pot spune, cît îmi pare de rău Iată ce miai făcut, lup cu chip de om L +sta numeti tu înelăciune i îndrăzneti să mă asemuieti cu "arele pustiei i cu duhurile răufăcătoare, "indcă eu, ca om drept i păstrător al obiceiurilor, n-am cutezat să încalc o datină cons"nţităO &u tiu cum se vor " petrecînd lucrurile în Yara +muru sau a regelui Jog, însă în ţara noastră nu se mărită o soră mai mică înaintea celei mai mari, deoarece ar însemna să pălmuieti obiceiul motenit din tată-n "u, iar eu sînt un om al legii, un om al bunei-cuviinţe. +a că am făcut ce am făcut, mergînd cu înţelepciune împotriva planurilor tale necugetate, ca un tată care tia ce anume datorează copiilor săi. 4ăci doar tu mai !ignitcînd mielnic în dragostea mea părintească pentru mai mare, mi-ai spus$ %Fia nu-mi trezete cîtui de puţinfata dorinţele bărbăteti5. entru asta nu meritai, oare, o lecţie i o mustrareO +cum, ai văzut dacă Fia te stîrnete sau nu L &-am văzut nimic răcni Iacob. entru mine, 6ahila era aceea pe care o îmbrăţiam. L #a, numai că de asta ţi-ai dat seama numai în zori, urmă bat!ocoritor Faban, i iată de ce nici 6ahila, "ica mea mai mică, nu va avea pricini să se plîngă. 4ăci realitatea a fost a Fiei, însă gîndurile tale se îndreptau spre 6ahila. #ar, acum, te-am învăţat ce trebuie să gîndeti despre Fia, i pe oricare dintre ele două o vei strînge în braţe în viitor, o vei avea, totodată, i în realitate i în gînd. L
Urei, adică, să mi-o dai pe 6ahilaO... îl întrebă Iacob.
L :ineînţeles, îi zise Faban. #acă o vrei i dacă vrei să-mi plăteti pentru ea preţul potrivit înţelegerii, de bună seamă că ţi-o voi da.
Iacob răcni$ L
#ar ţi-am slu!it apte ani pentru 6ahila
L +a e, nu zic nu, însă numai pentru una dintre copile, îi răspunse Faban, băţos i neînduplecat. #acă o vrei i pe a doua, lucru lao care plăteti datăeu consimt de bunăvoie, atunci trebuie să mai Iacob amuţi. L +m să fac rost de p reţul cumpărării i am s ă încerc să adun argintul trebuincios pentru zestre, rosti el într-un tîrziu. +m să împrumut o mină de argint de la nite oameni pe care i-am cunoscut în negoţ, i am să fac rost de cîteva daruri pe care să le atîrni la cingătoarea miresei, căci averea mea a crescut neateptat de mult de-a lungul anilor i nu mai sînt la fel de calic ca pe vremea cînd ţi-am cerut-o în căsătorie. L i, poftim, iarăi vorbeti fără cruţare, reluă Faban, clătinînd capul cu demnitate, ba, mai mult, văd că pomeneti cu atîta nechibzuinţă despre nite lucruri pe care ar trebui să le ţii ascunse cît mai bine în tine, bucurîndu-te că nimeni nu-ţi pomenete de ele i nici nu-ţi cere să dai vreo socoteală, iar tu, nu numai că nu taci, dar trăncăneti 7uturatic, în gura mare, i le spui tuturora, ca să sileti pe altul să roească în locul celui care nu roete. &u vreau să tiu nimic despre bunurile care ţi-au căzut în mînă în chip neateptat i nici despre alte asemenea lucruri supărătoare. &u-mi trebuie argintul tău pentru zestre, i nici mărfurile tale, pe care nu tiu cum le-ai dobîndit, drept dar de nuntă, însă ai să-mi slu!eti i pentru a doua mea fată, tot atît cît i pentru prima. L Fup cu chip de om ră cni Iacob, abia stăpîninindu-se. +adar, nu vrei să mi-o dai pe 6ahila decît la sfîritul a încă apte aniO
L 4ine a spus una ca astaO i-o întoarse Faban de sus. 4ine a dat măcar a înţelege asemenea lucruO &umai tu eti acela care rostete vorbe necugetate, te grăbeti să mă asemuieti cu un vîrcolac i uiţi că sînt tată i că nu vreau ca fata mea să tîn!ească după bărbatul pe care-l iubete, ateptînd pînă ce el va îmbătrîni. +cum, întoarce-te petrece-ţi cinste săptămîna. fata mea mai micăînapoi îţi va "iadusă fără cu tămbălău, iar ca soţ al+poi, ei tu mă vei mai slu!i încă apte ani. lecînd capul, Iacob tăcu. L Taci, urmă Faban, i nu te poţi hotărî să-mi cazi la picioare. *înt într-adevăr curios să tiu dacă am să a!ung vreodată să trezesc în su7etul tău un simţămînt de recunotinţă. 4ă întîrziu acum în zori cu tine, îmbrăcat numai în cămaă i pierzînd mult din somnul meu binefăcător, ca să rînduiesc o treabă ca asta, pesemne că nu e destul. Pi stai, nu ţi-am mai spus că, odată cu a doua mea "ică, ai să primeti i pe a doua slu!nică, pe care am i cumpărat-o. e [ilpa o dau ca zestre Fiei, iar pe :ilha, 6ahilei, i de astă dată, ca i prima dată, va preţui două treimi din mina de argint pe care vreau să v-o dăruiesc. rin urmare, vei avea patru femei pentru noapte, un adevărat harem, ca regele din :abel i regele lamului, cînd nu demult trăiai încă sfri!it i singur pe cîmp. Iacob stăruia în tăcerea lui, apoi, în sfîrit, spuse oftînd$ L încep ti un om conving fără milă.de&uasta, tii ce mi-ainu-ţi făcut, tii i în nuţi pasă, să mă i nici dainuseama capul tău nesimţitor de tot răul pe care mi l-ai căunat Mi-am risipit, în noaptea asta, su7etul i ce-am avut mai bun în mine, cu cea neadevărată, i inima mi-e chinuită din pricina celei adevărate, căreia i le hărăzisem pe toate, ba, va trebui să mă mai îngri!esc de Fia încă o săptămînă, iar cînd carnea mea va " ostenită, căci la urma urmei nu sînt decît un om, i sătulă, i su7etul prea somnoros pentru în7ăcărare, am s-o primesc pe cea adevărată, pe 6ahila, comoara mea. Tu, însă, eti încredinţat că,
aa, totul este în cea mai deplină rînduială. #ar nu poate niciodată " îndreptat răul pe care mi l-ai pricinuit, mie i 6ahilei, copila ta, i chiar Fiei, care acum plînge pe pat, "indcă nu ea a fost aceea la care mă gîndeam. L +dică, vrei să spui, îl întrebă Faban, că după o săptămînă de nuntă dăruită Fiei, n-o să mai "i destul de bărbat, încît să faci copii deopotrivă i celei de a douaO L
+sta nu, ferească #umnezeu îi răspunse Iacob.
L 6estul sînt toane, aiureli i farafastîcuri, încheie Faban. ti mulţumit cu noua noastră învoială i rămîne ea sau nu valabilă între mine i tineO L
#a, omule, rămîne valabilă, zise Iacob i se întoarse la
Fia.
%es+re @elo9ia di
6u-uben era al Fiei, nu al 6ahileiN pentru că aceea i-a născut lui Iacob primul "u, care, mai tîrziu, i-a pierdut dreptul de primogenitură din pricina uurătăţii sale, căci era ca un torent năvalnicN aadar, nu 6ahila l-a primit i l-a purtat, prin urmare nu i l-a dăruit lui Iacob mireasa su7etului său i, potrivit voinţei lui #umnezeu, nu cei ea i-a născut *imeon, Fevi, măcar #an ică, Iehuda, pe nici unul tot dintre zece copii pe pînă la [ebulon, odată trecută săptămîna petrecerilor, după ce, în a cincea zi, Iacob a ieit de la Fia i s-a împrospătat cumva, la vînătoarea de păsări, în tovărăia nuntailor, 6ahila i-a fost de asemenea adusă la aternut, fapt pe care nu-l vom mai povesti. 4ăci am i povestit cum a primit-o Iacob pe 6ahilaN în urma uneltirilor lui Faban, diavolul, Iacob o cunoscuse, prima dată, în persoana Fiei, i în fapt, în acea noapte, el săvîrise o îndoită căsătorie L culcîndu-se cu amîndouă surorile$ cu una în realitate i cu cealaltă în gînd, i ce se cheamă aici realitateO în privinţa aceasta, 6e-uben era întradevăr "ul 6ahilei, zămislit cu ea. Pi, totui, 6ahila rămase stearpă, ea, atît de zeloasă i zorită, pe cînd Fia crescu i se rotun!i i îi încrucia satisfăcută mîinele pe plinul trupului, cu capul lăsat cu s"ală într-o parte i plecîndu-i ochii, ca să-i ascundă privirea saie. &ăscu, cinchită deasupra cărămizilor, cu mult har, fu o treabă de cîteva ore, o adevărată plăcere. 6e-uben ţîni din ea ca apaN iar cînd Iacob, vestit în grabă, sosi de la cîmp )căci era tocmai timpul recoltării susanului3, noul năcut era de mult îmbăiat, frecat cu sare i înfăat. use mîna pe prunc i zise în faţa tuturor celor ai casei $ %>iul meu5. Faban îi arătă preţuirea sa. +poi îl îndemnă să se dovedească tot atît de vrednic pe cît a fost el, făcînd feciori trei ani în ir, iar lăuza, în bucuria ei, strigă din pat$ %#oisprezece ani, fără nici o întrerupere, a vrea să rămîn grea5. 6ahila o auzi. Fia stătea mereu cu ochii la leagăn, care atîrna cu funii de tavan, astfel încît, de pe pat, ea îl putea pune în micare întinzînd
doar mîna. #e cealaltă parte edea 6ahila i privea pruncul. 4înd acesta ţipa, ea îl ridica i-l dădea surorii la sînii doldora de lapte, vîrstaţi de vinioare albăstrii i nu se mai sătura privind cum cealaltă îl hrănea, încît pruncul se îmbu!ora i se um7a de sătul, i, tot uitîndu-se, ea îi apăsa cu palmele sînii plăpînzi. L :iată mititică, nu te amărî, îi spunea Fia, o să-ţi vină i ţie rîndul. erspectivele tale sînt neasemuit mai bune decît ale mele, căci tu eti cea pe care privirile stăpînului nostru odihnesc mai mult, i după o noapte petrecută cu mine, urmează patru sau ase petrecute cu tine, cum să nu izbîndetiO #ar dei perspectivele erau favorabile 6ahilei, potrivit voinţei #omnului, se înfăptuiau pentru Fia, căci, abia ridicată din lăuzie, rămase iarăi grea i, în vreme ce îl ducea în cîrcă pe 6uben, îl i purta pe *imeon în pîntec. +proape nici nu-i fu rău, că fătul i începu să crească, i nici nu oftă, că era cu burta la gură, ba, cura!oasă i plină de voie bună pînă la capăt, munci în livada lui Faban, pînă cînd, cu faţa niţel schimbată, porunci să i se pregătească cărămizile. Pi iată că *imeon veni pe lume, strănutînd. Toţi cei din prea!mă îl priveau cu nesaţ, 6ahila mai mult decît ceilalţi, însă cît o durea admiraţia asta 4u *imeon mai era i altceva decît cu primulN căci Iacob îl zămislise cu Fia cu bună tiinţă i neînelat, era al ei cu totul i fără îndoială. #ar 6ahila, ce era cu micuţa astaO 4u ce privire plină de seriozitate, dar i de voioie îi întîmpinase ea vărul, inimoasă, drăgălaă, plină de dor de viaţăN cît de încrezătoare simţise i nădă!duise că-i va dărui copii după chipul lor, al amîndurora, ba cîteodată chiar gemeni Pi acum ea rămînea stearpă, în vreme ce Fia îi legăna al doilea prunc L ei, cum era cu putinţă aa cevaO Fitera tradiţiei este singurul temei ce ni se oferă, dacă e vorba să lămurim acest trist fenomen al vieţii. 4ăci, pe scurt, ea ne dă următoarea e'plicaţie$ tocmai pentru că, în ochii lui Iacob, Fia nu preţuia nimic, #umnezeu o făcu fecundă, iar pe 6ahila
stearpă. Tocmai de asta. ste o încercare de e'plicaţie ca oricare altaN are un caracter ipotetic, nu cel al unei a"rmaţii autorizate, căci nu dispunem de o declaraţie nemi!locită i hotărîtoare a lui l Padai asupra sensului hotărîrii sale, "e împotriva lui Iacob, "e împotriva unui alt părta al ziselor evenimente, i desigur că asemenea declaraţie niciinterpretare nu a fost făcută. reveni rolul să respingem acea i s-o Totui, înlocuimne-ar cu alta, dacă am ti una mai bună, ceea ce nu este cazulN dimpotrivă, o socotim pe aceasta îndreptăţită în miezul ei. Miezul este că sancţiunea divină nu era îndreptată împotriva 6ahilei, sau nu întîi împotriva ei, i nici nu fusese luată de dragul Fiei, ci însemna o pedeapsă educativă pentru Iacob însui, care adică a fost do!enit astfel, în sensul că orgoliul mofturos i delicat al sentimentului său, tru"a cu care-l hrănea i-l mărturisea nu se bucurau încuviinţarea lui lohim preferinţă, L i, anume, dei această înclinare de spre alegere i nestăpînită această mîndrie a sentimentului, ce se sustragea aprecierii i pretindea să "e acceptată de toată lumea cu evlavie, se putea referi la un e'emplu mai înalt i reprezenta într-adevăr imitaţia lui pămîntească. #eiO Tocmai pentru că orgoliul lui Iacob, în ce privete sentimentele era o imitaţie, a fost pedepsit. 4ine îndrăznete să vorbească aici, trebuie să-i cîntărească cuvinteleN dar i după o cercetare temătoare a vorbelor ce urmează, nu încape îndoială că cel mai important mobil, pentru luarea măsurii discutate aici, a fost gelozia lui #umnezeu pe un privilegiu, pe care tocmai prin această măsură, prin umilirea orgoliului în sentimente a lui Iacob, intenţiona să-l desemneze ca privilegiu. Interpretarea aceasta poate " criticată i va scăpa fără îndoială cu greu de obiecţia că un motiv atît de mărunt i de pasional, cum este gelozia, n-ar putea " folosit pentru e'plicarea unor hotărîri divine. 8 asemenea susceptibilitate poate înţelege sentimentul care o !ignete ca o rămăiţă spirituală nealterată din perioade mai vechi i mai primitive ale creării "inţei divine L situaţii de la începuturi, asupra cărora s-a aruncat în alt loc oarecare lumină, în
care formarea imaginii lui Iahu, stăpînul ploii i zeul războiului al unei cete smede de "i ai pustiei, care-i ziceau luptătorii în numele lui, comporta mult mai multe trăsături rele i monstruoase, decît trăsături de s"nţenie. +lianţa lui #umnezeu cu spiritul uman activ în +vram, pribeagul, a fost o alianţă în scopul "nal al sancti"cării ambelor părţi, o alianţă în care nevolnicia omenească i cea divină se întrepătrundeau în asemenea măsură, încît abia dacă se poate spune din care parte, cea divină sau cea umană, ar " pornit prima sugestie pentru asemenea acţiune comună, o alianţă în orice caz în instituirea căreia se e'primă că s"nţirea lui #umnezeu i cea a omului constituie un proces dublu i sînt în modul cel mai intim legate una de alta. Fa ce bun, se poate întreba, o alianţă, dacă nu pentru asta. orunca dată omului de către #umnezeu$ %>ii sfînt, cum sînt i eu5, îi avea ca premisă lui #umnezeu în om, ea însemna, adică$ %=ngăduie-mi să s"nţirea devin sfînt în tine, iar după aceea, "i i tu sfînt5 4u alte cuvinte$ puri"carea divinului, de la întunecata viclenie la s"nţenie, implică, retroactiv, i pe cea a omului, în care acest proces are loc conform insistentei dorinţe a lui #umnezeu. +ceastă strînsă împletire a treburilor, cît i faptul că #umnezeu nu-i poate atinge adevărata demnitate decît cu a!utorul spiritului uman i că, invers, acesta nu se înnobilează decît contemplînd realitatea Iui #umnezeu i referindu-se la ea L această uniune superioară, această contopire i această reciprocitate a legăturilor, parafată în carne i chezăuită de inelul circumciziunii, ne îngăduie să înţelegem că tocmai gelozia, ca rămăiţă a clocotului de patimi anterioare s"nţeniei, a dăinuit cel mai mult în #umnezeu, "e în gelozia pe zeii calpi sau poate pe privilegiul plenitudinii sentimentului L ceea ce, în fond, revine la acelai lucru. 4ăci ce ar " altceva decît idolatrie sentimentul neînfrînat al omului pentru om, cum i-l îngăduia lacob pentru 6ahila, i, mai tîrziu, într-o transpunere, dacă e posibil, mai violentă, pentru
primul ei născutO Tot ce a pătimit lacob de la Faban se putea înţelege încă, cel puţin în parte, drept ca o compensare necesară, avînd în vedere destinul lui sau, o răscumpărare plătită de cel în favoarea căruia fusese, odinioară, rupt echilibrul. #ar dacă, pe de altă parte, cercetăm tragica soartă a 6ahilei i, mai ales, a7ăm ce a avut de îndurat Iosif, decît care nu a izbutitmarii să dea întorsătură i favorabilă sorţii sale datorită lui oînţelepciuni seducătoarei iscusinţe în felul cum a tiut să-i trateze pe #umnezeu i pe oameni, nu încape îndoială, că era vorba de gelozia cea mai pură, în înţelesul cel mai strict cu putinţă L nu de o gelozie luată în sens general i în legătură cu vreun privilegiu, ci de o gelozie foarte personală, manifestată faţă de obiectele sentimentului idolatru, obiecte în care acesta era lovit răzbunător L pe scurt$ de patimă. >ie chiar dacă numim aceasta o supravieţuire a pustiei, tot rămîne adevărat că abia în patimă se împlinete i se adeverete cuvîntul tunător de %#umnezeul viu5. Pi se va spune, mai tîrziu, că Iosif, oricît de mult i-au dăunat dealtminteri cusururile sale, avea chiar mai multă înţelegere pentru această vitalitate a #omnului i se pricepea să ţină mai mlădios seama de ea decît zămislitorul său.
Tulburarea "a=ilei Micuţa 6ahila nu înţelegea chiar nimic din toate astea. +găţată de gîtul lui Iacob, se tînguia$ L
>ă-mi copii, dacă nu, mor
Fa care el îi răspundea$ L *cumpa mea porumbiţă, ce înseamnă astaO &erăbdarea ta îl îndeamnă, oarecum, i pe soţul tău să "e nerăbdător, i n-a " crezut ca, vreodată, asemenea sentiment să-mi încolţească în
su7et împotriva ta. &u eti deloc înţeleaptă, agăţîndu-te de mine cu rugăminţi i lacrimi. #oar nu sînt #umnezeu, care nu vrea să-ţi dea rodul trupului tău. +runca vina pe #umnezeu i lăsa să se înţeleagă cu aceasta că făcea ce putea i că, lucru dovedit, nu avea să-i aducă vreo învinuireN căci doar fusese rodnic în Fia. +-i spune mezinei să se ţină de #umnezeu, însemna, de fapt, a-i spune că de ea depindea, i prin asta, ca i prin tremurul glasului său, îi vădea nerăbdarea. >irete, era iritat, căci 6ahila era nesăbuită con!urîndu-l să obţină ceea ce el însui o dorea atît de mult, fără ca la rîndul lui, să-i facă, totui, o vină 6ahilei din pricina speranţei înelate. *e cuvenea, oricum, să i se ierte mult sărmanei în amărăciunea ei, întrucît, dacă rămînea stearpă era rău de ea. ra întruparea drăgălăeniei, dar să n-o pizmuiască pe soră-sa, ar " fost peste iar pizma este un amestec de sentimente în care, în "rea afarăfemeii, de admiraţie, mai intră, din nefericire, i altele, astfel încît nici răspunsul din cealaltă parte nu poate " cel mai bun. +sta trebuia să înrăiască legăturile dintre cele două surori, ceea ce chiar începuse să se întîmple. oziţia Fiei, ca mamă, precumpănea atît în ochii întregii lumi asupra celei a soţiei de-a doua, sterpe, căci 6ahila continua să aibă un aer de fetiţă, încît Fia ar " trebuit, aproape, să "e o prefăcută, pentru a înlătura din comportarea ei orice semn al contiinţei superiorităţii sale. =n vorbirea curentă, oricît ar " fost de prostească, femeia binecuvîntată cu copii era cea %iubită5, iar stearpa era numită scurt cea %detestată5 L fel de a vorbi îngrozitor pentru urechile 6ahilei, îngrozitor pentru că era cu totul nepotrivit în cazul ei, i nar " fost deci decît omenesc, să nu-i a!ungă adevărul nerostit, ci să-i dea glas. #in păcate aa a fost$ palidă i cu ochii scăpărători, s-a fălit cu preferinţa pe care Iacob i-o arăta mereu făţi, i cu mai desele sale vizite nocturne L un punct dureros pentru Fia, la atingerea căruia, ea nu avu decît un răspuns "chiuitor$ ce i-o " folosind ăleiaO Pi cu asta se pusese capăt prieteniei.
Iar la mi!loc sta Iacob cu inima strînsă. Pi Faban era nemulţumit. =i era desigur pe plac că "ica sa, pe care Iacob voise s-o dispreţuiască, se a7a, astfel, la mare cinsteN dar suferea, gîndindu-se i la 6ahila, mai ales însă îl îngri!ora propria-i pungă. Fegiuitorul statornicise că, dacă femeia va rămîne stearpă, socrul va trebui să înapoieze ginerelui preţul cumpărării ei, întrucît asemenea căsătorie dăduse gre. Faban putea nădă!dui că Iacob nu tia de această dispoziţie legală, dar o putea a7a în orice clipă, iar într-o zi, cînd orice speranţă va " pierdută pentru 6ahila, s-ar putea ca Faban, sau "ii lui, să "e datori să-l despăgubească pe Iacob în bani pein, pentru cei apte ani de slugărit L asta îi cădea greu la stomac. #e aceea, cînd, în al treilea an de căsnicie, Fia rămase grea L pruncul Fevi îi vestea venirea pe lume L iar dinspre partea 6ahilei încă nu se mica nimic, Faban fu primul care arătă că aici ar " ceva de făcut i că trebuie să se ia măsuri, pomenind, într-o discuţie, numele :ilhei, i ceru ca Iacob să se culce cu slu!nica, astfel ca aceasta să nască în poala 6ahilei. &e-am înela dacă am bănui că o asemenea idee, obinuită pe atunci, ar " venit din partea 6ahilei sau că ea ar " încura!at-o. *entimentele ce le încerca pentru această cale prea se bateau cap în cap, încît tot ce putea ea face, era s-o primească. =nsă era adevărat că 6ahila se avea bine, ba chiar se împrietenise, cu :ilha, slu!nica ei, o mică făptură ale cărei pînăde la mamă, sfîrit, oîncît înlăturară cu totul atrăgătoare, pe FiaN dar dorea atîtfarmece, demnitatea îi înfrînse reţinerea "rească de a face, cu mîna ei, ceea ce făcuse mai demult asprul ei tată, i de a-i aduce ea însăi vărului-soţ o înlocuitoare pentru noapte. Fucrurile s-au petrecut pe dos$ 6ahila l-a luat de mînă pe Iacob, pentru a-l duce la :ilha, după ce o îmbrăţiase cu dragoste de soră pe micuţa, care, zăpăcită de fericire, se parfumase prea tare. :ilhăi i-a mai spus$ %#acă tot trebuie să "e, inimioara mea, tu îmi eti cea potrivită. *ă ai mii de copii5 +ceastă cifră
e'agerată, era o simplă felicitare, mărturisind dorinţa 6ahilei ca :ilha să se arate primitoare în locul stăpînei sale, ceea ce copila a i făcut pe dată$ i-a vestit izbînda către mama rodului ei, pentru ca 6ahila s-o aducă la cunotinţă tatălui i părinţilorN iar în lunile următoare, formele trupului i s-au rotun!it aproape deopotrivă cu măreţele ale FieiN mîngîindu-i pînă la natere, 6ahila a copleit-o cu tot felul decontururi atenţii delicate, pîntecul, lipindu-i urechea de el, i putu citi în ochii tuturora respectul cuvenit !ertfei sale. :iata 6ahila 8are era fericităO 8 datină, recunoscută pentru caz de nevoie, a a!utat-o să anuleze, în oarecare măsură, hotărîrea de sus, dar mîndria ei cretea în pîntecul unei străine, prile! de tulburare pentru inima-i, plină de dragoste i dor. ra !umătate mîndrie, !umătate fericire, !umătate autoînelare, cumva cons"nţită de datină, dar fără temei în carnea i în sîngele 6ahileiN iar copiii, pe care :ilha i-i vape aduce, ei i legitimi. bărbatului iubit de ea fărăbăieţii, rod, aveau să "e numai !umătate 6ahila avusese parte de voluptate, iar durerile vor " ale alteia. ra comod, dar zadarnic i oribil, o grozăvie mută nu pentru gîndirea sa, supusă legii i datinii, ci pentru mica ei inimă, cinstită i cura!oasă. [îmbea tulburată. =ndeplini dealtfel cu plăcere i evlavie tot ce îi era îngăduit i prescris. 8 puse pe :ilha să nască pe genunchii ei L potrivit ceremonialului. 8 cuprinse în braţe pe la spate, i luă multe ore parte muncile, gemetele i ţipetele ei, dură totodată moaă i lăuză. Micuţala:ilha se chinui cumplit, naterea o zi de douăzeci i patru de ore i, la sfîrit, 6ahila fu aproape la fel de sleită ca mama trupească, însă su7etul ei era mulţumit de această oboseală. +stfel se născu această odraslă a lui Iacob, care primi numele #an, în anul al treilea al căsătoriei, la numai cîteva săptămîni după micul Fevi al Fiei. =n al patrulea an, însă, cînd Fia născu pe acela care se numi Faudă lui #umnezeu sau Iehuda, :ilha i 6ahila, cu forţele unite, îi dăruiră soţului un al doilea
prunc, care li se păru sortit să a!ungă un va!nic luptător i, de aceea, îi ziseră &eftali. =n felul acesta 6ahila avu, din mila lui #umnezeu, doi băieţi. +poi, deocamdată, nu mai avură loc nateri.
%udaimii rimii ani după căsătorie, Iacob îi petrecu aproape numai la gospodăria lui Faban, lăsînd izlazurile în gri!a a!utoarelor de păstori i a arendailor, pe care îi cerceta doar din cînd în cînd cu strănicie, preluînd de la ei cele cuvenite în animale i în produse, care erau ale lui Faban, dar nu în întregime, nici măcar totdeauna în cea mai mare parte, căci multe dintre bunurile a7ate la cîmp i chiar în gospodăria lui Faban, unde Iacob îi ridicase mai multe bordeie noi, pentru adăpostirea propriilor sale mărfuri, îi aparţineau acum ginerelui lui Faban, i s-ar " putut vorbi de-a dreptul de întrepătrunderea a două gospodării în7oritoare, de o îmbinare foarte încîlcită de interese, asupra căreia Iacob păstra, "rete, vederea de ansamblu i controlul. entru privirea greoaie a lui Faban, complicata gospodărie nu mai era de mult transparentă i lesne de înţeles, fără ca el să aibă cura!ul s-o mărturisească$ parte, din gri!a de a nu-i da în vileag nepriceperea, parte, din vechea teamă de a nu supăra cu intervenţii sîcîitoare :inecuvîntarea în trupul împuternicitului său. rea îi mergea bine, cu toate acestea, lui însuiN trebuia să mai închidă ochii i, într-adevăr, abia mai îndrăznea să crAcnească despre afacerile lui L prea se adeverea, vădită i copleitoare, "liaţia divină a lui lacob. =n patru ani i se născuseră ase "i care-i asigurau tot atîtea libaţiuni ritualeN asta era îndoitul a ce izbutise Faban, dei trăise în prea!ma :inecuvîntării. #e aceea, avea în
taină o consideraţie aproape fără margini pentru ginerele său, prea puţin micorată de faptul că 6ahila rămăsese stearpă. Kn bărbat ca el trebuia lăsat în voia lui i era un noroc că nu prea mai da semne că s-ar gîndi la plecare. #e fapt, su7etul lui lacob nu încetase nici o clipă să se gîndească la întoarcerea acasă i învierea lui din acest mormînt i lumea subpămînteană ce era, pentru el, lumea lui FabanN nu încetase după doisprezece ani, nici după douăzeci, nici după douăzeci i cinci de ani. =nsă nu se grăbea, în contiinţa organică că are timp )căci avea să trăiască o sută ase ani3 i se dezobinuise să mai lege data plecării de presupusa potolire a mîniei lui sau. #ealtfel, i avusese loc, în mod necesar, o oarecare înrădăcinare în pămîntul &aharinei, căci trăise multe aici, iar întîmplările trăite într-un loc sînt ca rădăcinile, care ne leagă străfundurile sale. lacob însă socotea, ales,luicăFaban, nu trăsesedeîncă destule foloase din coborArea sa înmai lumea că nu agonisise încă avuţii destule. =n această lume subpămînteană se a7au două lucruri$ scîrnă i aur. *cîrna o cunoscuse din plin$ sub chipul unui cumplit timp de ateptare i a unei înelătorii i mai cumplite încă, cu care Faban, diavolul, îi despicase su7etul în noaptea nunţii. 4ît despre bogăţie, începuse să se chivernisească, dar nu destul, nu din belugN trebuia să încarce tot ce putea " luat L Faban, demonul, mai trebuia să piardă aur, ei nu erau chit, se impunea ca Faban să "e înelat mai temeinic, i asta nu de dragul răzbunării lui lacob, ci "indcă aa se cădea, ca, pînă la urmă, înelătorul demon să "e, la rîndul său, bat!ocorit i înelat temeinic L numai că, deocamdată, lacob al nostru nu vedea încă mi!locul hotărAtor cu care să înfăptuiască, aa cum se cuvenea, cele dinainte poruncite. +cest gînd îl ţinea locului, iar afacerile sale îl ocupau. +cum era iarăi la cîmp i prin păuni, cu păstorii i cu turmele, preocupat de creterea vitelor i negustorie, pentru avuţia lui Faban i pentru sineN i aceasta trebuie să " fost o pricină, printre
altele, că uvoiul naterilor se opri, dei soţiile lui veneau deseori la el, la stîne, cu băieţii lor i Faban cu "ii săi, care începuseră să se facă măriori, i cu toţii întîrziau în prea!ma ţarcurilor de oi i locuiau cu el, în corturi sau colibe. 6ahila, care, de bine de rău, îi a!unsese scopul, nu-i mai stăpînea, acum, gelozia faţă de :ilha, care la nevoie, i nu mai îngăduia nici o legătură între stăpîno a!utase i slu!nică, ambii supunîndu-se de bunăvoie oprelitii ei. *tearpă în al cincilea i al aselea an, părea a " sortită, din nenorocire, să rămînă fără rodN i trupul Fiei zăcea în paragină L spre marele ei necaz, dar doar se odihnea un an i doi, astfel încît îi spuse lui Iacob$ L &u tiu ce înseamnă asta i de ce îndur !ignirea să stau cu trupul pustiit i nefolositor #acă m-ai avea numai pe mine, lucrurile s-ar petrece altfel i n-a " rămas nebinecuvîntată doi ani în ir. #ar maiîmi este sora mea,astfel care încît înseamnă totul pentru stăpînul nostru, i ea ia bărbatul, mă stăpînesc cu greu să n-o blestem, căci, oricum, mi-e dragă. *e poate ca acest zbucium să-mi " stricat sîngele, împiedicîndu-mă să zămislesc i #umnezeul tău nu-i mai aduce aminte de mine. #ar ce a fost bun pentru 6ahila, o să-mi priască i mie. Ia-o pe [ilpa, slu!nica mea, culcă-te cu ea, să nască pe genunchii mei i, în felul acesta, datorită ei, să mai dobîndesc "i. 4hiar de am a!uns nevrednică de tine, vreau să am copii oricum, căci vor " ca un balsam pe rănile ce mi le pricinuiete răceala ta. Iacob abia dacă îi contrazise tînguirile. *pusele lui, că ar ţine i la ea, purtau vădit pecetea unei foarte obosite politeţi. 4eea ce trebuie dezaprobat. 8are nu putuse să se înfrîngă puţin, să "e bun faţă de femeia prin care, într-adevăr, su7etul lui suferise o mare înelăciune, i oare trebuia să socotească orice cuvînt cald ce i lar " dat ei, ca un furt în dauna sentimentului său drag i răsfăţatO +vea să vină i ziua cAnd trebuia să ispăească amar tru"a inimii saleN ziua aceea, însă, era departe, iar înainte avea chiar să mai mi!ească pentru sentimentul său ziua triumfului suprem...
esemne că Fia n-o propusese pe [ilpa decît de formă, adică pentru a îmbrăca astfel dorinţa ei adevărată, ca Iacob s-o viziteze mai des. #ar sensibilul nu simţi ce i se cerea, sentimentul său trecu mAndru peste asta i el se arătă doar gata i de acord să împrospăteze, cu [ilpa, binecuvîntarea naterilor. +7ă pentru aceasta la 6ahila, nicibogaţi, nu o putea refuza,întrucîtva cu atît mai multdezlegare cu cît această [ilpa,care cu sînii ce semăna cu stăpîna ei, aa încît nici ea n-a a!uns niciodată cu adevărat pe placul lui Iacob, se înfăţiă la ea, soţia preferată, i-i căzu la picioare, cerîndu-i iertare. *lu!nica Fiei îi primi stăpînul umilă i cu un zel slugarnic, rămase grea i născu pe genunchii stăpînei sale, care o a!ută să geamă. =ntr-al aptelea an de căsătorie, al paisprezecelea de cînd Iacob sosise acolo, [ilpa îl născu pe Jad i-l hărăzi noroculuiN apoi, în anul optulea, respectiv al cincisprezecelea, îl născu pe +er, mîncăciosul. +stfel Iacob avu opt feciori. =n acea vreme cînd se născu +er, se petrecu i întîmplarea cu dudaimii. 4el care a avut norocul să-i găsească a fost 6e-uben L avea opt ani pe atunci, era un băieţel smead i vîn!os, cu pleoapele um7ate. Fua i el parte, încă de pe acum, la seceriul de la începutul verii, pentru care i Faban i Iacob se întorseseră de la păune, de la tunsul oilor. *eceriul îi ţinea cu su7etul la gură pe toţi argaţii i pe cei cîţiva zilieri, năimiţi anume pentru această muncă, iar Faban i Iacob lucrau de-a valma cu ei. Faban, oierul, care, cît privea munca pămîntului, se mărginise, pînă la venirea lui Iacob, numai la cultivarea unui cîmp de susan, semăna, după găsirea apei, orz, mei, alac i, mai ales, grîu$ cîmpul său de grîu, împre!muit cu un gard de lut i străbătut de canale i diguri, era cel mai însemnat dintre ogoarele sale. reţ de ase pogoane, se întindea pe vălurirea lină a unei coline, pămînt gras i roditorN lăsat din timp în timp în pîrloagă, lucru pe care Faban nu-l uita niciodată, potrivit unui obicei sfînt i înţelept, ogorul acesta îi întorcea sămînţa de peste treizeci de ori.
#e data asta, anul fusese mănos. #umnezeiasca răsplată se pogorîse asupra pioasei munci a cîmpului, a plugului i a mîinii ce semănase, a grapei, a prăsitoarei i a darnicei ciuturi. =nainte de a da în spic, lanul dăruise vitelor lui Faban o păune verde i bună, gazela ! corbul ocoliseră ogoarele, lăcustele nu se abătuseră peste nici recolta revărsările de ape nu nimiciseră în lunaţinut, lui I!ar, se arăta bogată, mai alesrecoltele. că Iacob,+stfel, dei, cum se tie, nu fusese niciodată agricultor, îi dovedise i în aceste treburi binecuvîntata sa iscusinţă i asigurase, cu vorba i cu fapta, un semănat mai des decît de obicei, din care urmase o oarecare scădere a numărului de boabe pe spic, dar nu atît încît să nu " dus la un spor pe întreaga recoltă L spor îndestulător ca Faban tot să "e în cAtig, sau cel puţin aa îi dovedi Iacob cu socotelile sale, chiar dacă o parte bună din recoltă îi revenea personal ginerelui său. Toată lumea era afară la cîmp, chiar i [ilpa care, între timp, îi mai alăpta pe Jad i +er, numai "icele, Fia i 6ahila, rămăseseră acasă, să gătească cina. +rgaţii, în cap cu scu"i de papură contra ariţei soarelui, cu oldurile încinse cu orţuri de pînză i cu trupurile lucind de sudoare, secerau cu micări largi ale braţelor, intonînd cîntece de slavă lui #umnezeu. +lţii strîngeau paiele, le făceau snopi i le încărcau pe măgari sau în care trase de boi, apoi grîul binecuvîntat era dus pe arii, treierat de vite, vAnturat, cernut i strîns grămezi. Pi copilandrul 6uben făcuse faţă ca un bărbat, alături de "ii lui Faban, la această sărbătoare a muncii. 4înd, în după-amiaza de aur, braţele i se îngreunară de trudă, prinse să hoinărească pe marginea miritii. Pi, atunci, deodată, lîngă zidul de lut, găsi mătrăguna. entru a o găsi, se cereau o privire ageră i cunotinţe. :uruiana păroasă, cu frunzele ovale, se ridica numai puţin deasupra pămîntului, nearătoasă pentru priviri netiutoare. Totui, după boabe, adică dudaimii, întunecaţi i mari cam cît alunele, 6uben îi dădu seama ce era aici în pămînt. 6îse i mulţumi
cerului. +poi făcu, la repezeală, un cerc cu cuţitul, i se apucă să sape !ur împre!ur, pînă cînd rădăcina principală nu se mai ţinu decît în "rioare subţiri. 6osti două cuvinte ocrotitoare de vra!ă i, cu o smucitură, smulse mătrăguna din pămînt. *e atepta s-o audă ţipînd, dar nu se întîmplă nimic. 4u toate acestea, ţinea de moţ adevărat omuleţ bine era clădit$ cu carnea albă, cu douăun picioare, mare cît o fermecat, mînă de copil, bărbos i păros pe tot trupul L un pitic, care stîrnea uimire i rîs. :ăiatul cunotea însuirile lui. rau numeroase i folositoare dar, mai ales, 6uben o tia, erau prielnice femeilor. #e aceea, se gîndi îndată că descoperirea va " bună pentru mama sa i o luă la fugă, să i-o ducă. Fia se bucură nespus. =i lăudă "ul mai mare, îi dădu un pumn de curmale i-i atrase atenţia să nu se fălească cu descoperirea făcută nici faţă de tată, nici faţă de bunic. L + tăcea, îi spuse ea, nu înseamnă a minţi, i ar " cu totul fără rost ca toţi să a7e îndată ce avem în casă, destul că "ecare va simţi mai tîrziu harurile sale binefăcătoare. Uoi veghea eu asupra lui, hotărî ea, i n-ai gri!ă L o să mă pricep să-i smulg tainele. =ţi mulţumesc, 6uben, primul născut al primei născute, îţi mulţumesc că te-ai gîndit la ea. *înt alţii care nu se gîndese la ea. Pi, totui, de acetia atîrnă norocul tău. +cum, fugi de te !oacă +stfel îl lăsă pe 6uben să plece, gîndindu-se să-i păstreze comoara pentru sine. #ar 6ahila, sora ei, iscodise i văzuse totul. 4ine, însă, mai tîrziu, a iscodit la fel ca ea, i cît pe ce să plătească cu viaţa 7ecărelile saleO ornirea de a iscodi îi era înnăscută, dimpreună cu mult farmec, i le trecu mai departe, cărnii i sîngelui ei. #eci, o întrebă pe Fia$ L
4e ţi-a adus "ul nostruO
L >iul meu, i-o întoarse Fia, nu mi-a adus nimic sau aproape nimic. +adar, te a7ai din întîmplare pe aici, prin
apropiereO =n prostia lui, a găsit i mi-a adus un cărăbu i o pietricică colorată. L :a nu, ţi-a adus un om uleţ al pă mîntului, cu fr unze i fructe cu tot, îi replică 6ahila. L i >irete, i asta, îi răspunse Fia. Iată-lmine. privete-l cît e de dolofan caraghios. >iul meu l-a găsit pentru L +h, da, ai dreptate, ia te uită cît este de dolofan i caraghios e'clamă 6ahila. Pi cît de mulţi dudaimi are, i încă plini de sămAnţă îi i împreunase mîinile lîngă chipu-i frumos, rezămîndu-i obra!ii de ele. &u lipsea decît să le întindă spre Fia, cu un gest de cereală. 8 întrebă$ L
4e vrei să faci cu elO
pun, de unăcu seamă, o că măuică, o l ămuri după L ce-l 8 voisă-i " spălat i buns ali"i, apoi am să-l aez într-oFia, lădiţă, îngri!indu-l cu evlavie, să-i priască întregii case. +re să gonească duhurile rele ale văzduhului, oprindu-le să se vîre în vreun om sau în vreo vită din staul. +re să ne prezică vremea i să ne dezvăluie lucruri care, deocamdată, mai sînt ascunse sau sînt îngropate în viitor. e bărbaţi îi va ocroti, dacă o să-l strecor pe ascuns în vemintele lor, vor cîtiga în negoţ i le va aduce o hotărîre prielnică a !udecătorului, chiar dacă nu au dreptate. L i #e toate miră 6ahila. tot atît ce de bine ca tinececăspui poate slu!iasteaO la aldeseastea. #ar, pePtiu deasupra, mai ai de gînd să faci cu elO L Ureau să-i tai frunzele i dudaimii, reluă Fia, i să pregătesc din ele o "ertură care adoarme pe cine doar miroase din ea, iar dacă miroase mai mult, îi va pierde glasul. o "ertură puternică, copila mea, i oricine bea prea mult din ea, bărbat sau femeie, moare, însă luată cîte puţin este bună împotriva mucăturilor de arpe, i dacă unuia trebuie să i se taie în carne, se face de parcă ar " carnea altuia.
L Toate acestea-s 7e acuri, st rigă 6ahila, i ce-ţi stă ţie mai ales în gînd, nu-mi spui +h, Fia, surioara mea, începu ea s-o linguească, cerind cu mîinile ca un copil mic. Tu, norocul ochilor mei, urmă 6ahila, tu cea mai falnică dintre "ice #ă-mi i mie o parte din dudaimii "ului tău, ca i pîntecele meu să poată rodi, căci mîhnirea zadarnice mistuie, îmi nimicete i mi-e ruine ateptării de nevrednicia mea.mă Uezi tu, căprioara mea cuviaţa părul de aur, printre atîtea capete negre, tu tii puterile "erturii i ce le face bărbaţilor i că este ca o ploaie cerească pe uscăciunea stearpă a femeilor, le a!ută să zămislească fericite i să nască lesne 4e mai ai nevoie de dudaimi, tu care ai ase băieţi cu totul, iar eu n-am decît doi, i nici măcar acetia nu sînt ai meiO #ă-mi mie dudaimii tăi, asina mea sălbatică, dacă nu chiar pe toţi, măcar cîţiva, i te voi binecuvînta i mă voi prosterna la picioarele tale, deoarece îi doresc cu înfrigurare. #ar Fia, strîngînd mătrăguna la piept, se uită la soră-sa, cu privirea ameninţătoare a ochilor ei încruciaţi. L +sta-i prea de tot, îi zise ea. Iată, că vine cea mai iubită i iscodete i rîvnete la dudaimii mei. &u ţi-e destul că-mi iei bărbatul în "ecare zi i-n "ecare ceas, acum, pe deasupra, mai rîvneti i la dudaimii "ului meuO o neruinare. L 8are trebuie să-mi vorbeti atît de urît, i-o tăie 6ahila, i nu poţi defel altminteri, chiar dîndu-ţi ostenealăO &u mă scoate din sărite, schimonosindu-le pe toate, cînd eu vreau, în amintirea copilăriei noastre, să-ţi arăt dragostea u ţi l-am luat pe lacob, bărbatul nostruO &u, tu mi l-ai luat în noaptea sfîntă, cînd pe ascuns, pe întuneric te-ai culcat cu el în locul meu, iar el, orbete, ţi l-a dăruit pe 6uben, care se cuvenea să "e zămislit de mine Iar acum ar " fost "ul meu, dacă lucrurile s-ar " desfăurat pe dreptate, i mie mi-ar " adus buruiana i rădăcina i, dacă tu mi-ai cere ceva din ele, eu ţi-a da.
L i, ce tot spui i-o întoarse Fia. 8are chiar l-ai " zămislit tu, într-adevăr, pe "ul meuO #acă-i aa, de ce n-ai mai zămislit, de atunci, pe nimeni, iar acum, la ananghie, vrei să faci vră!iO Fasă, tiu eu foarte bine, nu mi-ai " dat nimic I-ai spus tu, vreodată, lui lacob, cînd te mîngîia i voia să te aibă$ ,,Iubitule, gîndete-te i la surioara mea5 priviri galee i-i dădeai repede sînii, să se !oace&u, cu tu ei, îiiaruncai nu-ţi păsa decît de plăcerea ta. Iar acum îmi vii să cereti i spui$ %Yi-a da5 L Uai ce urît i-o întoarse 6ahila. 4ît de respingător de urît este ce te silete "rea ta să vorbeti L sufăr din pricina asta, dar i de tine îmi pare rău, de dragul tău. #oar e un blestem să "i silită să le schimonoseti pe toate, de îndată ce deschizi gura. #acă nu ţi l-am trimis pe lacob atunci, cînd voia să mă aibă pe mine, asta nu era defel pentru că-l voiam numai pentru mine, #umnezeul i zeii părinţilor sîntstearpă, martorispre că nu te mint. Iată, însă, căsău după nouă ani eu îinotri sînt tot !alea mea fără leac, i în "ece noapte cînd mă alege pe mine, nădă!duiesc cu înfocare în binecuvîntarea cerului i nu mi-e îngăduit să pierd prile!ul. Tu, însă, care oricum îţi poţi îngădui să pierzi un prile! sau altul, la ce te gîndetiO Tu vrei să-l vră!eti pentru tine cu dudaimii i mie să nu-mi dai din ei, ca în felul ăsta, să uite de mine i tu să ai totul, iar eu, nimic. 4ăci eu aveam iubirea lui, tu îi purtai roadele i în asta încă mai dăinuia un fel de dreptate. Tu însă le vrei pe amîndouă, i iubirea i rodul, iar eu să muc ţărîna. +a te gîndeti tu la sora ta Pi 6ahila se aeză la pămînt, plîngînd în hohote. L Iau omuleţul "ului meu i mă duc de aici, spuse cu răceală Fia. +tunci 6ahila, uitînd de lacrimi, sări în picioare i, cu glasul înăbuit, strigă stăruitor$ L
&u face asta, pentru numele lui #umnezeu, stai i
ascultă-mă Urea să "e cu mine noaptea asta, mi-a spus-o în zori,
cînd pleca de la mine. %#ulcea mea iubire, a spus el, îţi mulţumesc pentru data asta +zi trebuie secerat grîul, dar după o arzătoare zi de muncă la cîmp, vreau să vin, iubita mea, să mă îmbăiez în blîndeţea ta lunară.5 +h, cum mai vorbete, bărbatul nostru Uorbirea lui e în7orită i solemnă. &u-l iubim noi, amîndouăO în schimbul las ţie, în noaptea Yi-l las, fără#ar vorbe, dacă îmi dudaimilor dai măcar oţi-lparte dintre ei, iar euasta. mă voi ascunde i tu ai să-i spui$ %6ahila nu vrea i este sătulă de giugiuleală. [ice să dormi la mine.5 Fia făcu feţe-feţe. L ste adevărat, îngăimă ea ovăitoare, că e ti hotărîtă să mi-l vinzi în schimbul dudaimilor "ului meu, i că am să-i pot spune$ %+zi eti al meu5O 6ahila îi răspunse$ L =ntocmai +tunci Fia îi întinse mătrăguna, cu rădăcină i cu frunze cu tot, i punîndu-i-o grăbită în mînă, îi opti gîfîind$ L
Ia-o, du-te i nu te mai arăta
Iar spre seară, cînd munca pe cîmp încetă i oamenii se întoarseră acasă, Fia iei în întAmpinarea lui Iacob i-i zise$ L ţestoasă, Fa noapte d ormi cu cerit-o m ine, căci "ul meu o broască iar să 6ahila mi-a i i-am dat-oacugăsit acest preţ. L i, cum, nu preţuiesc eu mai mult decît o broască ţestoasă, i o mică besactea pestriţă, care se face din coa!a eiO &u-mi amintesc să " fost chiar atît de hotărît să-mi petrec noaptea cu 6ahila. +adar, a cumpărat ceva neîndoielnic cu ceva îndoielnic, ceea ce se cade să laud. =nsă pentru că v-aţi înţeles în ce mă privete, "e i aa. :ărbatul nu se cuvine să se ridice
împotriva înţelepciunii femeilor i nici să se pună în calea părerilor i hotărîrilor lor.
4+IT8FKF `+T "AHI$A -=icitul :n ultdelemn +tunci a fost zămislita #ina, puștoaica L un copil fără noroc. #ar ea a redeschis trupul FieiN după o întrerupere de patru ani, va!nica femeie s-a aternut iarăi pe treabă. =n al zecelea an de căsnicie, îl născu pe Isahar, măgarul ciolănos, iar în al unsprezecelea, pe [ebulon, cel care n-a vrut să se facă păstor. :iata 6ahila a, cu dudaimii, iar Fia prăsea. +sta a fost voia #omnului i a mai vrut la fel încă un timp, adică pînă în ziua în care voinţa i s-a schimbat sau mai curînd a păit pe o nouă treaptăN pînă s-a dezvăluit o altă faţă din destinul urzit de el, iar Iacob, omul :inecuvîntării, a avut parte de o fericire plină de viaţă, grea de suferinţă, cum spiritul său de om, limitat de timp, nici nu i-o putuse visa, cînd a primit-o. Faban, bulgărele de pămînt, avusese se vede dreptate cînd, la o bere, îi spusese, plin de înţeles,4ăci că :inecuvîntarea ar " forţă Uiaţa tot forţă, i nimic altceva. este o superstiţie naivăi să crezi că e'istenţa oamenilor binecuvîntaţi ar " doar curată fericire i searbădă prosperitate. =ntrucît :inecuvîntarea alcătuiete, de fapt, doar fondul "inţei lor, care se străvede, ca o lucire aurie, prin mulţimea de chinuri i încercări. =n al doisprezecelea an de căsătorie sau al nouăsprezecelea din perioada Faban, nu s-a născut nici un copilN dar în al treisprezecelea, respectiv al douăzecilea an, 6ahila a rămas grea.
4e întorsătură neateptată i ce mai început *ă ne închipuim bucuria ei îngri!orată i neîncrezătoare, i e'altarea îngenuncheată a lui Iacob 6ahila împlinise treizeci i unu de aniN nimeni nu crezuse că #umnezeu îi mai pusese deoparte acest vis. =n ochii lui Iacob, ea era *arai care, potrivit prorocirii întreitului trimis, trebuia să aibă un "u, sale, oricît îi părea necrezut, i, prosternat la picioarele femeii dădeadenumele mamei srcinare, ridicîndu-i ochii, înlăcrămaţi de evlavie, spre chipu-i palid, urîţit de sarcină i care îi părea mai fermecător ca oricînd. 4ît despre rodul trupului ei, rod atîta vreme refuzat, acum în sfîrit zămislit, acest prunc de care o neînţeleasă oprelite lipsise, atîta vreme, speranţa lor încrezătoare, Iacob îl numise, încă de pe cînd 6ahila îl purta în pîntec, cu străvechiul, arhaicul nume al unui 7ăcău divin, încă foarte iubit în popor, dei abia dacă mai era recunoscut o"cial$ #umuzi, adevăratul "u. 4eea ce Fia auzi. a îi dăruise lui Iacob ase "i adevăraţi i o "ică de asemenea cu totul adevărată. ra oricum lămurită. Fimpede i fără ocol, le vorbi celor patru "i mai mari, ce aveau atunci între zece i treisprezece ani, aproape adulţi, vîn!oi, dezgheţaţi, cu înfăţiare bărbătească, măcar că destul de urîţi la faţă i toţi predispui la o in7amaţie a pleoapelor. L
>ii ai lui Iacob i ai Fiei, le spuse ea, s-a zis cu noi. #acă
aceea aresă-mi să-i nască un "u su7etul L i, cîtLdespre îi urez numai bine, zeii ocrotească atunci mine, stăpînul nu se va mai uita la noi, nici la voi, nici la fraţii votrii mai mici, nici la copiii slu!nicelor, iar la mine i mai puţin încă, chiar de a " de zece ori prima nevastă. 4ăci asta sînt i de apte ori #umnezeul lui i zeii tatălui meu mi-au hărăzit izbînda de a " mamă. a este însă preferata, i de aceea pentru el i cea dintîi, i singura dreaptă, atît de trufa îi este gîndul, iar "ului ei, care încă nici n-a văzut lumina zilei, îi zice #umuzi, cum aţi auzit i voi. #umuzi ca un cuţit în pieptul meu, ca o palmă pe obrazul meu numele acesta, e
ca o urmă de bici pe obrazul "ecăruia dintre noi, totui, sîntem siliţi să răbdăm. +a stau lucrurile, băieţi. Trebuie să ne stăpînim, voi ca i mine, i să ne ţinem inimile cu amAndouă mîinile, să n-o ia razna împotriva nedreptăţii Trebuie să ne iubim i să ne cinstim stăpînul, chiar dacă în viitor, nu vom mai " pentru el decît lepădături chiar dacă lui vai-mi trecevoiprin de parcă " aer. Pi pei aceea vreauprivirea s-o iubesc ţinenoi, inima, ca nuam cumva s-o blesteme. 4ăci inima mea este plină de duioie pentru surioară i-i amintete cu drag de tovarăa de !oacă, în schimb simte o năprasnică poftă s-o blesteme pe preferata, care vrea să-l nască pe #umuzi, i atît de împărţite sînt sentimentele ce i le port, încît îmi simt trupul bolnav i nu mă mai recunosc. 6uben, *imeon, Fevi i Iehuda o mîngîiară cu stingăcie. Tuspatru căzură pe gînduri, cu pleoapele lor um7ate i mucîndui buza de faptă !os. +tunci începu. a încolţit inima luica 6uben nesăbuita din mînie, ce +tunci avea cîndva s-o în făptuiască s-o răzbune pe Fia, i de la care început sfîritul dreptului său de prim născut. +tunci, a fost sădită în su7etele celorlalţi fraţi, ura împotriva unei vieţi care mai era, ea însăi, abia un mugure, a fost semănat ceea ce avea să răsară ca negrăită suferinţă su7etească pentru lacob, binecuvîntatul. 8are se cuvenea să "e aaO 8are nar " putut domni pace i seninătate în neamul lui Iacob, toate să se desfăoare lin i cumpănit, într-o molcomă împăciuireO &u, din păcate, dacă trebuia să se întîmple ceea ce s-a întAmplat i dacă faptul că s-a întîmplat este totodată dovada că trebuia negreit să se împlinească. =n lume se petrec multe, însă cum nu putem dori ca ele să nu se întîmple i nici ca toate să dăinuie într-o panică încremenire, nu avem nici dreptul să osîndim patimile care le micăN căci fără vină i patimă, nu s-ar mai urni nimic. #ar numai zarva făcută de starea 6ahilei i era de a!uns s-o supere i s-o revolte pe Fia, căci nimeni nu se sinchisise vreodată de sarcinile ei obinuite, de femeie vîn!oasă. 6ahila parcă era s"nţită de copilul ce-l purta în pîntec, fel de a gîndi la srcinea
căruia era bineînţeles lacob, i ar " fost de mirare să vezi pe vreunul de-ai casei, de la Faban pînă la ultimul sclav i rînda, îngăduindu-i să gîndească altminteri. =n !urul ei, oamenii umblau în vîrful degetelor, nu i se vorbea decît cu glasul mieros i compătimitor, ba îi mai plecau i capul într-o parte, făcînd cu mîinile gesturi, i cum mîngîiat aerul încon!ura trupul. &u lipseacadecît să i ar se "mai atearnă subcare pai,îi ramuri de palmieri i covoare, ca nu cumva să-i lovească picioarele de vreo pietricicăN iar ea, zîmbind palid, se lăsa, astfel, linguită, mai puţin din egoism, cît pentru rodul lui Iacob, pe care cerul se îndurase, în sfîrit, să i-l dăruiască$ pentru cinstirea celui adevărat, a lui #umuzi. #ar cine ar putea deosebi între smerenia i tru"a celor binecuvîntateO +coperită cu amulete, 6ahila nu avea voie să pună mîna pe nimic prin casă, prin grădină pe ogoare. nu-i da voie. l plîngea, cîndcurte, 6ahilaînnu putea sau mînca sau cîndIacob stomacul ei nu păstra nimic, căci săptămîni în ir o duse foarte greu, iar cei din prea!mă trăiau cu groaza înrîuririi unor duhuri rele. Mamă-sa, +dina, îi punea mereu comprese cu ali"i făcute potrivit unor reţete din vechime, ce aveau două puteri deosebite, una vră!itorească, protectoare i pentru a-l înspăimînta pe dumanul nevăzut, alta vindecînd "resc trupul i făcînd pielea mai moale. +dina dădea pe răzătoare hreniţă, umbra-nopţii i limba-cîinelui, împreună cu rădăcina buruienii închinată zeului &amtar, stăpînul celor aizeci de boli, le amesteca i le freca eu untdelemn curat, descîntat anume, iar cu ali"a o masa pe 6ahila în !urul buricului, de !os în sus, mormăind o incantaţie vagă, lipsită aproape de înţeles, ce-i pomenea pe toţi zeii. L *ă plece, să se du că răul Ktu??u i r ăul +luN iar vouă, duhuri rele ale morţilor, Fabartu, Fabau, :oală de inimă, #ureri de stomac, #ureri de cap, #ureri de dinţi, +sa??u, puternice &amtaru, vă poruncesc, în numele cerului i al pămîntului, ieiţi din casă
=n luna a cincea, Faban stărui ca 6ahila să "e dusă la un preot prezicător de la templul -hulhul al zeului *in, de la Varran, să-i citească viitorul, atît ei, cît i pruncului ce avea să se nască. Iacob îi apără, de ochii lumii, principiile, împotrivindu-se i refuzînd să participe, cu toate că, în adîncul su7etului, murea de curiozitate, ca icerea rudelesă6ahilei, să a7e ce nimic va spune era primul care nu se negli!eze ce arprezicătorul, putea ", cîti de cît, folositor. Pi apoi bătrînul prezicător 6imani-:el, nume care însemna %:el-"e-ţi-milă-de-mine5, era "u i nepot de proroci, el însui "ind un ghicitor deosebit de cunoscut i îndemînatic, meter în a citi în untdelemn, astfel că, după obteasca părere, prezicerile sale erau iscusite i, de aceea, era mereu acolo o îmbulzeală grozavăN Iacob nu se învoi, "rete, să meargă el însui să-l întrebe i să aducă !ertfe Funii, era totui mult prea curios să tie tot ce ar " de spus, în orice privinţă, în legătură cu starea 6ahilei i ceea ce îi era hărăzit, încît să nu-i lase, cu îngăduinţă, pe părinţii ei să-i facă voia. rin urmare, Faban i +dina au fost cei ce au ţinut pe drumul spre Varran, de o parte i de alta, dîrlogii măgarului pe care încălecase femeia binecuvAntată, conducînd animalul cu biniorul, nu cumva să se poticnească, iar palida 6ahila să "e zdruncinată. =n urma lor, trăgeau oaia ce voiau s-o !ertfească. Iacob, care îi salutase la plecare, rămăsese acasă, întrucAt nu voia să vadă fastul monstruos de la -hulhul, nici să "e !ignit la vederea curtezanelor i efebilor care locuiau într-o casă ce ţinea de templu i se vindeau străinilor pe bani grei, în cinstea idolului lor. Iacob ateptă, fără să se spurce, prezicerea "ului ghicitorilor, profeţia din pocal, cu care ceilalţi se întoarseră îngînduraţi, i ascultă în tăcere povetile lor, de cum le-a mers în incinta templului i înaintea celui ce ghicea în untdelemn L 6imani-:el sau 6imut L cum cerea, dealtfel, să i se spună mai pe scurt. %[iceţi-mi 6imut, pur i simplu5 îi îndemnase binevoitorul. %Mă numesc, este adevărat 6imani-:el, pentru ca *in să aibă milă de mine, dar eu, la rîndul meu, sînt plin de milă faţă de aceia care înţeleg să aducă
o !ertfă, ca să se tămăduiască de deznăde!dile i îndoielile ce-i macină, aa încît, spuneţi-mi simplu %Milă5, prescurtare care mi se potrivete. +poi, i-a întrebat ce au adus din cele necesare, a cercetat să vadă dacă darurile lor erau fără stricăciune i i-a îndemnat să mai cumpere, de la tarabele din curtea principală, anumite mirodenii de ars pe altar. lăcut bărbat, acest 6imani-:el, sau 6imut, cu vemintele sale albe de in i cu scu"a conică, tot de in L moneag la trup, însă, zvelt i nesluţit de osînză, cu barbă albă, nasul borcănat i înroit i ochi mici, rîzători, în care era înveselitor să priveti. L *înt bine clădit, le spusese el, mădularele i măruntaiele mele n-au nici un cusur, ca ale unui animal de !ertfă plăcut zeilor, sau ale unei oi fără meteahnă. *înt cumpănit ca stat i proporţii, picioarele nu-mi sînt strîmbate nici în afară, nici înăuntru, încă nu-mi lipsete nici un dinte, nici nu sînt saiu, nici boaele nu-mi sînt bolnave. recum vedeţi, numai nasul mi-e puţin cam rou, dar asta numai de veselie, nu din vreo altă pricină, căci sînt treaz la minte ca apa limpede. + putea să mă înfăţiez gol în faţa zeului, cum se obinuia odinioară, după cum auzim i citim. +cum, însă, ne înfăţiăm înaintea lui învemîntaţi în pînză albă de in, i cu asta mă învoiesc, căci este de asemenea curată i neprihănită i se potrivete cu su7etul meu. &u-mi pizmuiesc confraţii, preoţii-vră!itori care o"ciază în tunici i mantăi roii, încon!uraţi înfricoătoare strălucire, demoni, duhurilede ce-l pîndesc pe om i alte pentru arătări. a-i Pi zăpăci aceti pe preoţi-vră!itori sînt folositori i trebuincioi i-i merită banii, totui, 6imani-:el )acesta sînt eu3 n-ar vrea să "e unul dintre ei, nici vreunul dintre preoţii care spală i ung cu ali"i, nici un bocitor i nici vreun preot apucat de năbădăi, sau ceva de soiul ăsta i nici vreunul dintre preoţii cărora zeiţa Itar le-a preschimbat bărbăţia în feminitate, oricît de sacru ar " aa ceva. &ici unul dintre acetia nu trezete în su7etul meu nici o umbră măcar de pizmă, atît de bine mi-e în propria-mi piele i nici n-a vrea să
săvîresc vreun alt soi de prorocire, decît numai al cititului în untdelemn, căci aceasta este cu mult cea mai înţeleaptă, mai limpede i mai folositoare. =ntre noi "e spus, atît la cercetarea "catului animalelor !ert"te, cît i în prorocirea după zborul săgeţilor, intră mult bun plac i nici tălmăcirea viselor sau a tremurăturilor nu sîntlor. scutite de greeli, încît, în sineaimea, cam fac haz pe socoteala 4ît despre voi, tatăl, mama copila ce poartă pruncul în pîntec, a7aţi că aţi apucat-o pe calea cea bună i aţi bătut la ua la care trebuie. 4ăci strămoul meu este nmeduran?i, regele *iparului dinaintea otopului, înţeleptul i ăstrătorul, căruia marii zei i-au dăruit arta cercetării untdelemnului pe apă i a cunoaterii viitorului, după cum o arată uleiul. =n linie dreaptă, din tată în "u, mă trag din el, i tradiţia este neîntreruptă, căci de "ecare dată tatăl i-a pus "ul preferat să !ure pe tăbliţe i stil, în faţa zeilor Pama i +dad, i l-a învăţat cartea intitulată %4înd feciorul prezicătorilor5, i, astfel, irul s-a păstrat neîntrerupt pînă la 6imut, cel fără gre, veselul )ăsta sînt eu3. Iar mie mi se dă partea din spate a oii, blana i o strachină cu supă de carne, asta ca s-o tiţiN în afară de astea, voi mai primi zgîrciurile i !umătate din măruntaie, potrivit tăbliţelor i prescripţiilor. artea de la rinichi, coapsa dreaptă i o bucată bună de friptură sînt partea zeului, iar restul îl vom mînca noi, la prînzul comun din templu, ne-am înţelesO +a li s-a înfăţiat 6imut, "ul prezicătorilor. +poi, au făcut sacri"ciul, pe acoperiul stropit cu apă s"nţităN Faban i +dina au aezat pe masa *tăpînului patru chiupuri de vin, douăsprezece pîini, precum i un amestec de lapte acru cu miere i au presărat masa cu sare. #upă aceea, au ars mirodenii pe policandrele pentru tămîiere i au tăiat oaia$ sacri"catorul a ţinut-o nemicată, preotul a în!unghiat-o i !ertfa rituală a fost împlinită. 4u cîtă graţie a e'ecutat 6imut, bătrînul, în desăvîrirea mădularelor sale, înaintea altarului, dansul "nal, în salturi măsurate Faban i femeile nu putură să-l laude îndea!uns lui lacob, care îi asculta în
tăcere, stăpînindu-i dorinţa mută i nerăbdarea de a a7a prezicerea. #a, prezicerea i ce spunea untdelemnul erau întunecate i cu multe înţelesuriN mult mai înţelept nu erai, dacă le tiai, decît înainte, căci sunau totodată ca o consolare i o ameninţare, dar de bună seamă că aa i trebuia să sune viitorul, dacă avea glas, i tot te alegeai cu un zvon al lui, chiar de nu era decît un zumzăit i o vorbire cu buzele nedezlipite. 6imani-:el, cu varga de cedru într-o mînă i cu pocalul în cealaltă, se rugase, cîntase, apoi vărsînd untdelemnul în apă i apa în untdelemn i ţinînd capul plecat într-o parte, urmărise semnele pe care le alcătuiete untdelemnul turnat în apă. e ulei se iviseră două cercuri, unul mai mare i altul mai mic$ asta însemna, după toate aparenţele, că 6ahila, fata oierului, va nate un băiat. #ar unul dintre cercuri o apucase spre răsărit i se opriseN lăuza se zeul va tămădui. =nsă în untdelemnul clătinat, se iviseaadar o băică$ deci ocrotitor o va a!uta în suferinţele ei, căci va " greu. 8mul va scăpa de necaz, căci untdelemnul s-a lăsat la fund, cînd se mai adăugase apă, i apoi a ieit deasupra. #upă ce se împrătiase, se adunase iarăi la un loc, ceea ce însemna că, e adevărat, după suferinţe cumplite, omul se va vindeca. >iindcă însă untdelemnul, cînd s-a adăugat apă, s-a lăsat la fund, înainte de a iei deasupra i a atinge buza pocalului, bolnavul se va însănătoi, dar cel sănătos va " sortit morţii. L #ar nu cumva băiatul nu se putu stăpîni Iacob să e'clame. L &u, în ceea ce privete copilul, se putea spune, mai curînd, dimpotrivă, după semnele arătate de untdelemn, care, tocmai în această împre!urare, nu erau uor de înţeles pentru mintea omenească. 4opilul va pogorî în groapă, fără a înceta să trăiască, i va " asemenea bobului de grîu, care nu rodete decît dacă piere. +ceastă tălmăcire, a"rmase 6imut, era neîndoielnică, !udecind după felul în care untdelemnul, cînd turnase apă în el, s-
a despărţit în două, i apoi s-a adunat iarăi la un loc, iar la marginea sa către soare a strălucit ciudat, ceea ce ar însemna ridicarea capului din moarte. rezicătorul mai adăugase că asta nu era prea limpede și că nici el însuși n-o înZelegea, nu voia să se prefacă mai înţelept decît este, totui, se putea avea încredere în acest semn. 4ît privete atît din probă, cît i contraprobă, rezultă că nu va femeia, vedea steaua "ului ei, cînd va din a!unge la apogeu, afară doar dacă se va păzi de cifra /. 4ăci aceasta ar " îndeobte o cifră purtătoare de nenoroc i mai ales pentru fata oierului, iar semnele untdelemnului îi porunceau să nu pornească în călătorie sub semnul lui /, altfel ar " ca o armată care nu-i va atinge ţelul pentru care a pornit la drum. +ceasta era prezicerea i vorbele ei optite, pe care Iacob le ascultă dînd interesat din cap i, totodată, ridicînd din umeri. Fa ce-i slu!eauO ra important să le auzi toate ce-i astea, căci în !oc 6ahila i copilul ei, altminteri însă pe n-aveai face i era trebuia lăsat în gri!a viitorului, ce înţeles avea să dea vorbelor optite. =n privinţa asta, destinul i viitorul îi păstrau, oricum, în mare măsură mîna liberă. Multe se puteau petrece sau ba, i tot vor putea " făcute să se potrivească, de bine de rău, cu prezicerea, astfel încît se va putea socoti că acesta îi fusese înţelesul. Iacob medită îndelung asupra esenţei oracolului în general, i vorbi despre asta i în prezenţa lui Faban, care însă nu pricepea mare lucru. ra, oare, prorocirea, prin natura sa, dezvăluirea unui viitor, la care nu se putea schimba nimic, sau era un îndemn la prudenţă i un avertisment dat omului, să facă ce depindea de el ca o nenorocire anunţată să nu se întîmpleO +ceasta ar " presupus că hotărîrea divină i destinul nu erau imuabile, i că îi era dat omului să le in7uenţeze. #ar, dacă acesta era cazul, viitorul nu e'ista în afara omului, ci înlăuntrul său, i cum de mai putea " descifratO #ealtfel, s-a întîmplat adesea ca măsurile preventive să provoace de-a dreptul nenorocirea prezisă, ba chiar că, fără aceste măsuri, nenorocirea nici nu s-ar " putut întîmpla, ceea ce făcea din avertisment, ca i din destin, o bat!ocură a demonilor.
Kntdelemnul prezisese că 6ahila avea să nască, dar foarte greu, un "u. #acă însă lăuza ar " fost lăsată neîngri!ită, dacă n-ar " fost rostite descîntece i n-ar " fost unsă cu ali"ile trebuincioase, cum ar " izbutit destinul să rămînă credincios prezicerii sale favorabile i totodată lui însuiO =n acest caz s-ar întîmpla, cu păcat, răul, împotriva #ar, atunci, nu era împotriva de asemenea cu păcat încercareadestinului. de a face să se întîmple binele destinuluiO Faban nu încuviinţa asemenea chiţibuării. +sta nu-i bine gîndit, spunea el, ci strîmb, prea încîlcit i cîrcota. Uiitorul era tocmai viitor, adică$ încă nu-i i deci n-ar " determinat, dar într-o zi va " i atunci, aa i aa, prin urmare, într-un fel oarecare, ar " determinat, anume în măsura calităţii sale de viitor, i mai mult despre asta nu se putea spune. 8 prezicere ar " luminătoare i plină de învăţătură pentru inimă, iar preoţii-prezicători sînt chemaţi i plătiţi prezică după o colire de ani, sub oblăduirea regeluisăcelor patruviitorul, părţi ale lumii, de la :abel-*ippar, de pe amîndouă malurile 7uviului, preferatul lui Pama i favoritul lui Mardug L a regelui *umerului i al +??adului, care locuia întrun palat cu temelii adînci de mai mulţi stîn!eni i într-o sală a tronului de o nespusă splendoare. #e aceea, nu cîrti Iacob tăcea i aa. >aţă de nimrudul de la :abel, purta în su7et o profundă ironie, motenită de la străbunul său pribeag. #e aceea, prezicerea nu i se părea mai sfîntă prin faptul că Faban invoca în spri!inul ei peun preaputernicul prin aceeacucă suveranul nu mica deget, fărămonarh, să se nici " consultat prezicătorii. Faban plătise prezicerea cu o oaie i tot felul de bucate pentru idolul Funii, i dacă n-ar " decît de asta, tot trebuia să ţină la ce dobîndise. Iacob, însă, care nu plătise, se comporta, "rete, mai liber faţă de prezicereN dar îi făcea plăcere că auzise ceva fără să plătească, iar cît despre viitor, gîndea el, era gata determinat cel puţin într-o privinţă$ dacă pruncul 6ahilei era băiat sau fată. =n pîntecele 6ahilei, lucrul se hotărîse, numai că nu se vedea încă. rin urmare, e'ista, de pe acum, un viitor determinat,
iar faptul că untdelemnul lui 6imani-:el prezisese un băiat era, oricum, încura!ator. lacob era, dealtfel, recunoscător prezicătorului pentru sfaturile practice pe care le dăduseN căci, ca un adevărat preot, se pricepea i în meteugul tămăduirii, i, cu toate că, fără îndoială, dăinuia o contrazicere între aceste două însuiri ale6imut sale,nu)căci se putea medicina împotriva viitoruluiO3, precupeţi să dea face i sfaturi încercate pentru natere, în care reţetele doftoriceti se completau reciproc, spre deplină e"cacitate, cu descîntecele rituale. Mica 6ahila n-a dus-o uor. Multă vreme înainte să-i " sosit ceasul, care după aceea mai că i-a fost ceasul morţii, începură doftoriceala, i trebui să bea ce nu-i plăcea, de pildă mult untdelemn ce conţinea pulbere, anume măcinată, de piatră de sarcină, ba, pe deasupra, trebui să mai îndure pe trup mulţime de cataplasme din ali"iîntregi cu catran, untură necurate, de porc, pete i buruieni, ba chiar i hartane de animale care erau legate de ea cu sfori, ca i cataplasmele. Kn ied de !ertfă sta mereu, cît dormea, la căpătîiul ei, să "e o !ertfă ispăitoare, adusă spiritelor nesăţioase, în locul 6ahilei. 8 momîie de argilă, înfăţiînd-o pe Fabartu ieind din smîrcuri, sta zi i noapte în prea!ma ei, cu o inimă de purcel în gură, pentru a momi cumplita vră!itoare afară din trupul femeii însărcinate, unde se oploise, i s-o grămădească în propria ei e"gie, care trebuia nimicită din trei în trei zile, cu lovituri de spadă i îngropată într-un colţ lîngă zid, treabă în timpul căreia era oprit să priveti îndărăt. *pada era în"ptă într-un vas de !eratic, care trebuia de asemenea, lăsat, zi i noapte, lîngă 6ahila, măcar că anotimpul se încălzise i se apropia luna lui Tammuz. atul 6ahiiei era încon!urat de un mic parapet din terci de făină, i trei grămezi de cereale se găseau, în odaia ei, de asemenea potrivit prescripţiilor lui 6imani-:el. Iar cînd se vestiră primele dureri ale facerii, ai casei se grăbiră să ungă laturile patului cu sînge de purcel i să spoiască ua casei cu gips i asfalt.
Nașterea
ra vară atunci, ba chiar trecuseră i de primele zile ale #omnului staulelor, ale *fîiatului. #e cînd era ateptat marea clipă în care cea dreaptă i cea mai iubită avea să-i nască, lacob nu se mai dezlipi de lîngă ea, luînd chiar parte la îngri!irea ei pregătitoare, împrospătîndu-i cataplasmele cu ali"i, ba, o dată, fărAmase i îngropase el momîia vră!itoarei Fabartu L cu toate că asemenea obiceiuri i datini nu fuseseră statornicite de #umnezeul părinţilor lui, dar puteau veni cumva tot de la acesta, prin intermediul idolului i al prezicătorului său i erau, în orice caz, singurele de urmat. =n mai multe rînduri, 6ahila L palidă, trasă, împlinită numai la mi!loc, unde fructul netiutor îi aduna fără milă, ca să se hrănească, toată puterea i seva L luase zîmbind mîna lui lacob i i-o pusese acolo unde, cu latul palmei, el putea pipăi loviturile surde ale pruncului, i, astfel, prin înveliul cărnii, îl salută pe #umuzi, adevăratul "u, îndemnîndu-l să aibă curînd cura! să iasă la lumina zilei, avînd gri!ă, totui, să se strecoare din adăpost cu îndemînare i cruţare pentru mama care îl adăpostea, să nu sufere, sărmana, peste măsură. 4înd bietu-i chip se schimbă, zîmbind, i ea vesti, cu su7area scurtă, că simte că se apropie clipa, pe lacob îl cuprinse o mare agitaţie, chemă părinţii i slu!nicele, porunci să se pregătească cărămizile, alerga în toate părţile, într-o frămîntare fără rost i inima lui era numai rugă. [elul i vite!ia 6ahilei nu pot " destul lăudate. 4u un cura! voios, hotărîtă să se dovedească vrednică în faptă i suferinţă, intră în lucrarea naturii. ra atît de activă, nu de dragul aparenţelor i pentru că nu mai trebuia să "e înaintea oamenilor stearpa, detestata, ci din motive de onoare mai adînci, mai trupetiN căci nu numai comunitatea umană are sentimentul
onoarei, ci i carnea îl cunoate, ba chiar mai bine decît comunitatea umană, cum a7ase 6ahila cînd, fără dureri i de ruinea lumii, devenise mamă prin :ilha. [îmbetul ei, acum cînd începeau muncile, nu era zîmbetul tulburat de atunci, în care se oglindise contiinţa !alnică a cărnii sale. 8chii ei cuminţi i frumoi, cauza fericirii a miopiei, se cufundau în ai lui e'tatici Iacob, din căruia avea să-i inască în toată cinsteaNacum căci aceasta era ora spre care privise cu un dor lucid de viaţă, cînd, erau ani de atunci, străinul, vărul de pe alte meleaguri, i-a stat înainte pe cîmp, pentru prima dată. :iata 6ahila ra atît de voioasă i plină de bună-voinţă să îndure truda naturii, iar aceasta îi voia atît de puţin binele, o făcu să sufere atît de cumplit 8are 6ahila, atît de sincer nerăbdătoare să "e mamă i atît de convinsă de înzestrarea ei pentru maternitate, să L nucu " fost adevărat, adică în neiubita carnea ei, pentru aceasta multcumai puţin decît Fia, L,creată încît sabia morţii îi plutea deasupra capului cînd născu, iar la a doua oară se prăvăli peste ea i o uciseO 8are poate " astfel natura în con7ict cu sine însăi, i poate bat!ocori astfel aspiraţiile i credinţa voioasă, pe care chiar ea le-a sădit în inimăO +a se vede. :ucuria de viaţă a 6ahilei n-a fost primită i credinţa ei a fost dezminţită L asta fu soarta acestei "inţe gata la sacri"cii. +teptase încrezătoare apte ani împreună cu Iacob i, apoi, de-a lungul a treisprezece ani, a fost dezamăgită într-un chip de neînţeles. +cum, cînd natura îi acorda în cele din urmă ce dorise atît de "erbinte, o făcea la un preţ atît de îngrozitor, cum nu trebuiseră să plătească Fia, :ilha i [ilpa laolaltă, pentru toate naterile lor. Treizeci i ase de ore, de la miezul nopţii pînă la amiază i apoi încă o noapte, pînă la o nouă amiază, chinurile sale înfricoătoare se ţinură lanţ, i dacă ar mai " ţinut încă o oră sau măcar !umătate, 6ahila i-ar " dat duhul. =ncă de la început a fost o durere pentru Iacob, să-i vadă dezamăgireaN căci ea crezuse că va termina iute i vesel, că va " puternică, însă iată că, acum, nu mai făcea nici un progres. rimele semne părură să " fost
înelătoareN pauze de mai multe ore întrerupseseră durerile prevestitoare, intervale nerodnice, tăcute i pustii, în timpul cărora 6ahila nu mai suferea, era adevărat, dar se plictisea i îi era ruine. #in cînd în cînd, îi spunea Fiei$ %*oră dragă, cu tine a fost cu totul altfel5 i aceasta trebuia să-i dea dreptate, aruncîndu-i o privire lui lacob, stăpînul. +poi, o vi!elie de dureri se năpusti asupra lăuzei, unele mai cumplite decît altele, i de "ecare dată mai îngrozitoare i mai prelungite, iar cînd treceau, se părea că munca grea fusese zadarnică. *e mută de pe cărămizi pe pat, pentru ca iarăi să se întoarcă pe cărămizi. 8rele, veghiile de noapte i răstimpurile zilei treceau pe rîndN 6ahila se ruina i deznădă!duia din cauza neputinţei sale. &u ţipa cînd o înfăcau durerile i nu mai voiau, defel s-o slăbeascăN strîngea din dinţi i se cu o bună-credinţă mută, dinduioasă răsputeri, deoarece voiamuncea să-i sperie stăpînul, a cărui inimă o tia, stăpînulnu care, în intervale de sleire, îi săruta, cu su7etul sfîiat, mîinile i picioarele. #ar ce-i a!uta bună-credinţaO &u era primită. 4înd, însă, durerile întrecură orice măsură, scoase răcnete îngrozitoare i sălbatice, care nu se potriveau cu faţa ei i nici cu micuţa 6ahila. 4ăci la acea vreme, cînd se crăpă din nou de ziuă, nu mai era ea însăi, nu-i mai ţinu "rea, iar în urletele înfricoătoare pe care le scotea, se auzea bine că nu ea răcnea, căci vocea era cu desăvArire străină, era ţipătul demonilor pe care inima de purcel din gura momîii de argilă tot nu izbutise încă să-i atragă din trupul 6ahilei în cel al păpuii. rau dureri sfîietoare care nu urneau nimic din loc, ci făceau femeia sfîntă i nenorocită să îndure năprasnicele chinuri ale iadului, încît urletul îi învineţea chipul, iar degetele i se zgîrceau prin aer, de parcă ar " vrut să-l zgîrie. Iacob rătăcea la întîmplare, prin casă i curte, izbindu-se de pereţi, căci, astupîndu-i urechile eu policarele, îi acoperea ochii cu celelalte opt degete, strîns lipite. Implora a!utorul lui #umnezeu L acum nu ca să-i dea un
"u, căci de copil nici nu-i mai păsa, ci ca 6ahila să poată muri i zăcea linitită i izbăvită de chinul infernal. Faban i +dina, văzînd că băuturile, ali"ile i fricţiile lor fuseseră neputincioase, mormăiau, zăpăciţi, tot felul de formule magice i, printre răcnetele "icei lor torturate, îi aminteau lui *in, zeul Funii, cu vorbe a!utases-o cîndva o o la vacă lor ce trebuia să fetecadenţate, i, astfel, cum îl implorau mîntuie fel,de peafemeie, de strînsoarea menghinei care o zdrobea i să-i vină într-a!utor roabei sale la durerile facerii. Iar într-un colţ al încăperii unde se a7a lăuza, Fia sta ţeapănă, cu braţele lipite de trup i mîinile ridicate de la încheieturi, i privea mută, cu ochii ei albatri i saii, la preferata lui Iacob, cum se zbătea între viaţă i moarte. =n sfîrit, din 6ahila ţîni un ultim răcnet, de o furie demonică nemaipomenită i de o asemenea putere, cum nu putea " scos de două oriclipă, fără asoţia muri,luiiFaban nici auzit două ori înnebuni L i în acea avude altceva de fără făcuta decît să recite zeului *in povestea vacii, căci pruncul lui Iacob, al unsprezecelea, i, totui, întîiul, ieise, slobozit din poalele întunecate i însîngerate ale vieţii L #umuzi-+bsu, adevăratul "u al hăului. :ilha, mama lui #an i a lui &eftali, lividă la faţă, dar bucuroasă, sosi alergînd, cu su7etul la gură, în curte, unde Iacob se refugiase înnebunit, pentru a-i vesti, bălbîindu-se de emoţie, stăpînului, că, %ni s-a născut un copil, ne-a fost dăruit un "u i că 6ahila trăiete5N iar el se tîrî, tremurînd din tot trupul, pînă la lăuză i se prăbui lîngă ea, plîngînd în hohote. +coperită de sudoare i ca trans"gurată de moarte, 6ahila îngîna, cu răsu7area sacadată, un fel de cînt al istovirii. oarta trupului îi fusese sfîiată, îi mucase limba, iar inima îi bătea atît de slab, de parcă ar " vrut să se stingă. +ceasta fu răsplata bucuriei sale de viaţă. &u avu puterea să-i întoarcă spre Iacob capul i nici măcar să-i zîmbească, dar îi mîngîie cretetul, pe cînd acesta stătea îngenuncheat lîngă ea, i ochii îi alunecară spre leagănul atîrnat alături, în semn că se cuvenea să aibă el gri!ă de copil i să-i
pună mîna pe "ul său. =mbăiat, pruncul nu mai scîncea. #ormea, înfăat în scutece. ărul negru i lucios îi acoperea căporul, care sfîiase poarta trupului 6ahilei, avea genele lungi i mînuţele minuscule, cu unghiile deplin formate. &u era frumos pe atunci, dealtfel cum se putea vorbi de frumuseţe la un copil atît de micO Totui, Iacob ce nu văzuse la copiii Fiei iceva nici ce, nu băgase de seamă la văzu cei aiceva slu!nicelor, văzu dintr-o ochire cu cît privea mai mult, cu atît inima i se umplea de fervoare i e'taz. #ăinuia în !urul acestui nou-născut ceva ce nu se putea de"ni, ca un nimb de lumină, de gingăie, armonie, simpatie, plăcut #omnului, ceva pe care Iacob, dacă nu-l putea înţelege, avea totui impresia că-l intuise în natura sa. use mîna pe prunc, i rosti$ %>iul meu5. =nsă, în clipa cînd îl atinse, noul născut deschise ochii, pe atunci albatri, ce oglindeau lumina la zenit a soarelui naterii sale, i cu mînuţa sa minusculă, bine formată, apucă degetul lui Iacob, strîngîndu-l uor. Pi-l ţinu aa, cu cea mai gingaă strînsoare, continuînd să doarmăN dormea i 6ahila, mama L un somn adînc. Iacob însă sta aplecat, reţinut de o strîngere ca o boare, conlemplînd, cam vreun ceas, lumina răspîndită de pruncul său, pînă cînd acesta, scîncind, ceru de mîncare, i atunci îl ridică i-l mută alături. =l numiră Iosif, dar i Iaup, ceea ce însemna mărire i sporire, cum ne numim noi "ii cu numele de +ugust. #ar numele său întreg, împreună cu al lui #umnezeu, era Iosif-el sau Iosi"ia, însă plăcîndu-le, încă de pe atunci, să considere i prima silabă ca o aluzie la >iinţa supremă, îi spuseră Iehosif.
Tărcații +cum, că 6ahila îl născuse pe Iosif, Iacob era foarte tandru i voiosN vorbea numai cu glas solemn, tremurat de emoţie, i
orgoliul sentimentului său era de neiertat. #eoarece pe la ora amiezii, cînd se născuse copilul, apăruse, la răsărit, semnul zodiacal al >ecioarei, care, cum tia, corespundea cu steaua zeiţei Itar, manifestare planetară a feminităţii cereti, Iacob se încăpăţîna să vadă în 6ahila, născătoarea, o fecioară celestă i o mamă dumnezeiască, i o set, cu pruncul piept L iar acest "u i se păru a " ounVator copil-minune, i un uns alla#omnului, a cărui ivire în lume însemna începutul unei ere binecuvîntate de veselie, i care va păstori prin puterea lui Iahu. &u rămîne decît să-l învinuim de lipsă de măsură i de e'altare. 8 mamă cu pruncul în braţe este, fără îndoială, o imagine sfîntă, însă cea mai elementară gri!ă de a respecta anumite susceptibilităţi ar " trebuit să-i interzică de a face din această imagine o %icoană5, în sensul cel mai !ignitor, iar din mica 6ahila o slu!nică astrală a #omnului. Ptia, bineînţeles, că ea nu era fecioară în înţelesul obinuit i pămîntesc al cuvîntului. 4um ar mai " fost cu putinţă aa ceva 4înd vorbea de %fecioară5, asta era doar o vorbărie mitic-astrologică. Totui, continua să stăruie asupra comparaţiei sale, cu o încîntare ce ţinea prea mult la cuvînt, iar încăpăţînarea îi umplea ochii de lacrimi. #upă cum, "ind oier i pentru că preaiubita inimii sale se numea 6ahila L adică mioara L el ar " putut, foarte bine, printr-un !oc al minţii, destul de izbutit i chiar graţios, să-i spună %mielul5, pruncului pe care ea îl alăpta. Tonul, însă, pe care îl folosea, vorbind despre mielul născut de fecioară, nu era deloc glumeţ, ci părea să revendice, pentru piciul din leagăn, caracterul sfînt al !ertfei neprihănite a primului născut din turmă. Toate "arele sălbatice, delira el, vor ataca mielul, dar el le va birui pe toate i atunci va domni bucuria între îngeri i între oameni i pe întreg pămîntul. Mai spunea despre "ul lui că este o mlădiţă fragedă, o crenguţă ruptă din cea mai gingaă rădăcină i, în felul acesta, spiritul său supra poetic îl asocia eu noţiunea primăverii lumii i cu zorii, mi!iţi chiar atunci, ai timpului binecuvîntat, în care "ul ceresc îi va doborî pe cei năprasnici cu toiagul cuvîntului său.
4e e'agerare a sentimentului Pi pe lîngă asta %zorii timpului binecuvîntat5 aveau, pentru Iacob, în măsura în care privea timpul său personal, o semni"caţie foarte practică. =nsemna binecuvîntarea în bogăţie L Iacob era sigur că putea vedea, în naterea "ului celei drepte, chezăia că acum afacerile sale în slu!ba luiiFaban, oricît puternic îi i rodiseră pe sub mînă, spori hotărîtor într-o curbă ascendentă i că, dupăvor această cotitură, scîrnava lume subpămînteană îi va acorda, fără rezervă, toate comorile i aurul pe care le avea$ cu aceasta, bineînţeles, era strîns legat i un alt gînd, mai înalt i mai sentimental, cel al reîntoarcerii, încărcat de averi, în lumea de sus, în ţara părinţilor săi. :a, naterea lui losif însemna un punct de cotitură în ciclul astral al vieţii sale, cu care, privind bine lucrurile, ar " trebuit să coincidă ieirea lui la lumină din lumea lui Faban. #ar asta nu se putea i nu se potrivea atît de uor. &ici 6ahila nu era în stare să purceadă la drum )căci palidă i slăbită, nu-i revenea decît foarte încet i foarte greu din cumplita sa natere3 i nici copilului, un sugar, nu i se putea pretinde să îndure drumul anevoios de peste aptesprezece zile făcut, odinioară, de liezer. #ar este de mirare, i aproape de rîs, cu ce uurinţă sînt, cîteodată, !udecate i relatate aceste lucruri. +stfel, se poate auzi că Iacob a petrecut paisprezece ani la Faban, apte i încă apteN i că la sfîritul acestui răstimp, s-ar " născut losif, după care ar " plecat acasă. Pi totui se spune răspicat că, la întîlnirea cu sau, la vadul Iabocului, i 6ahila cu losif s-ar " apropiat i s-ar " înclinat în faţa lui dom. #ar cum ar " fost în stare un sugar să se apropie de cineva i să se încline în faţa luiO e atunci, losif avea cinci ani, iar aceti cinci ani sînt tocmai aceia pe care Iacob i-a mai petrecut în casa lui Faban, după cei douăzeci, i anume sub un contract nou. &u putea pleca, dar putea face ca i cum ar vrea să plece neîntîrziat, pentru a-l strînge cu ua pe Faban, bulgărele de pămînt, care, îndeobte, nu putea " înduplecat decît prin constrîngere i prin folosirea neînduplecată a asprimilor vieţii economice.
#e aceea Iacob se adresă lui Faban i-i zise$ L :inevoiete, tată i unchiule, să-ţi pleci urechea la cuvîntul meu. L
=nainte de a vorbi, îl întrerupse pe lo c Faban, ascultă-
mă mai bine pe mine, amca să-ţi spuni ceva amînare. &u mai poate căci merge acum, dacă ce nu nu maisuferă e'istă o dreaptă rînduială între oameni, i starea asta dăinuie, înseamnă pentru mine o ruine. M-ai slu!it pentru femei apte ani i încă o dată apte, după contractul nostru, care se a7ă depus la tera"mi. #ar de cîţiva ani, cam de ase, dacă nu mă înel, învoiala i contractul sînt depăite, i nu mai e'istă drept între noi, ci doar obicei i rutină, încît nici unul din noi nu mai tie ce are sau nu de făcut. Uiaţa noastră a a!uns acum ca o casă clădită fără "r cu plumb, vorbind deschis, ca a animalelor. Ptiu bine, căci zeii mi-au dăruit ochi să văd, că tu ai ieit la socoteală, cîtă vreme mi-ai slu!it fără condiţii i fără simbrie trecute în contractN căci ai pus la o parte tot felul de bunuri i valori, pe care nu vreau să le preţuiesc acum, de vreme ce sînt ale tale, i dacă odraslele lui Faban, :eor, +lub i Muras, "ii mei, ar îndrăzni să bîrfească în privinţa asta, i-a opri. 4ăci o muncă merită să "e răsplătită, însă asta trebuie rînduit cum se cuvine. +adar să mergem i să încheiem un nou contract, pe încă apte ani, deocamdată, i sînt gata să tratez cu tine în legătură cu orice condiţie pe care ai avea de gînd să mi-o pui. L +sta nu poate ", îi răspunse Iacob clătinînd din cap, i, din păcate, unchiul meu îi risipete în zadar preţioasele sale cuvinte, efort pe care i l-ar " putut cruţa, dacă mă asculta de îndată. 4ăci nu pentru un nou contract vorbesc cu Faban, ei pentru a mă învoi să "u liber i să plec de aici. Te-am slu!it douăzeci de ani, i cum te-am slu!it îţi las în gri!ă să !udeci, deoarece nu s-ar cuveni s-o fac eu, întrucît n-a putea folosi cuviincios singurele cuvinte potrivite. Yie, însă, ţi-ar sta foarte bine să le foloseti.
L 4ine tăgăduieteO făcu Faban. M-ai slu!it cît se poate de mulţumitor, nu despre asta este vorba. L Pi am îmbătrînit i am încărunţit fără nici un rost în slu!ba ta, urmă Iacob, deoarece pricina pentru care am părăsit casa Iui Isaac i locul meu de batină, mînia lui sau, s-a risipit de mult, iar vînătorul cu su7etul copilăros nu mai tie nimic de vechile poveti. #e mult mă puteam reîntoarce oricînd în ţara mea, dar n-am făcut-o. #e ce n-am făcut-oO entru asta îmi stau iarăi la îndemînă numai cuvinte pe care n-am voie să le rostesc, căci sînt spre lauda mea. +cum, însă, 6ahila, fecioara cerească, prin care tu trăieti înfrumuseţat, mi l-a născut pe #umuzi, pe Iosif, "ul meu i al ei. e el vreau să-l iau, i pe ceilalţi copii ai mei, ai Fiei i ai slu!nicelor, i am să-mi strîng tot ce-am agonisit aici, slu!indu-te, am să încalec i am să plec spre ţara mea i la locul meu, sfîrit, să am gri!ă de propria-mi casă, după ce atîta vremeca, amînvegheat numai i numai pentru tine. L Mi-ar părea rău de asta, într-adevăr, i-o întoarse Faban, i am să fac tot ce-mi stă în putere ca să nu pleci. +a că, "ul i nepotul meu să-mi spună deschis i fără ocol, din inimă, ce cere privitor la noi condiţii i eu mă pun cheza, !urînd pe +nu i pe llil, să chibzuiesc cu toată bunăvoinţa i la cererile cele mai stranice, pe care el le va putea rosti cu dreaptă cumpănire. Iacob îi răspunse$ L &u tiu ce ţi-ar părea dreaptă cumpănire, ţinînd seama de ce aveai înainte de a " venit eu la tine, i cum toate au sporit sub mîinile mele, încît însăi soţia ta, +dina, a fost cuprinsă în avîntul acesta i ţi-a dăruit, în zilele tale cărunte, cu o neateptată putere, trei feciori. +i " în stare să găseti cererile mele nechibzuite, i de aceea mai bine tac i plec. L
Uorbete i vei rămîne, stărui Faban.
+tunci Iacob îi rosti cerinţele i spuse ce voia, dacă este să mai rămînă un an sau mai mulţi. Faban se atepta la cereri mari, dar nici chiar aa. =n prima clipă, fu ca lovit în cap, i mintea i se zbătea, grăbită, întîi să înţeleagă bine cerinţele i apoi, să le micoreze însemnătatea prin niscaiva contrapropuneri. +sta era vestita poveste cu oile tărcate, repovestită de mii de ori la fîntîni i la focuri, de mii de ori cîntată i purtată din gură în gură, în convorbiri frumoase, spre lauda lui Iacob i ca pildă de lovitură de maestru a isteţimii de păstor L acea întîmplare, de care Iacob însui nu-i putea aminti, la bătrAneţe, gîndindu-se la trecut, fără ca un zîmbet subţire să nu-i 7uture la colţul buzelor, în barbă... într-un cuvînt, Iacob cerea ca toate oile i caprele 7orii, cele tărcate negru cu alb L nu cele de acum, lucrurile trebuiau bine înţelese, ci toate tărcatele care aveau să se nască în viitor în turmele să-i "e cît simbria i săpeseunchiul adaugesău. la avuţia sa, dobîndităluiînFaban, lunga vreme îl slu!ise ropunerea se reducea la o împărţeală a animalelor ce le vor crete pe viitor, oi i capre, între stăpîn i argat, măcar că nu în două părţi egaleN căci ma!oritatea oilor erau albe, iar tărcatele mai puţine, astfel încît Iacob se i prefăcea ca i cum ar " vorba doar de ceva de lepădat. #ar cei doi, care se tocmeau aici, tiau foarte bine că oile tărcate erau mai focoase i mai bune de prăsilă, i Faban dădu glas, cu spaimă i consideraţie, acestui gînd, doborît de dibăcia i obrăznicia cu care nepotul tia să ceară. L 4e-ţi trece pr in cap e'clamă el. +scultîndu-te, rămîi trăsnit. rin urmare, tu ceri cele tărcate, cele mai bune de prăsilăO +sta-i grozav &u că nu ţi le dau, să nu mă înţelegi greit Te-am lăsat să ceri ce vrei, i am să mă ţin de cuvînt. #acă asta este condiţia la care te încăpăţînezi, căci altfel pleci, i-mi smulgi copilele de la inimă, pe Fia i pe 6ahila, astfel că eu, om bătrîn, nam să le mai văd niciodată, "e cum spui. =nsă, cinstit vorbind, îmi scurtezi zilele. Pi Faban se aeză, de parcă ar " fost lovit de dambla.
L +scultă, îi zise Iacob. Uăd că ceea ce cer îţi vine greu i nu-i chiar pe placul tău. 4um, însă, tu eti frate adevărat cu mama i deoarece ai zămislit-o, pentru mine, pe 6ahila, fecioara stelelor, cea potrivită mie i cea mai iubită, iată, am să rostesc mai limpede cerinţele mele, încît să te sperie mai puţin. Uom merge amîndoi la turmele tale,ivom alege toate animalele tărcate sau bălţate, i pe cele negre, le vom despărţi de cele albe, să nu mai tie unele de altele. Pi abia după asta, toţi mieii care se vor nate, "e tărcaţi, bălţaţi ori negri, să-mi "e daţi drept simbrie. ti mulţumit aaO Faban îl privi, clipind din ochi. L Trei zile de drum strigă el, deodată. #a, trei zile de drum să "e între cele albe i cele negre, tărcate i bălţate, să "e crescute osebit i în gospodării deosebite, încît să nu tie unele de altele, asta vreau Pi aa să "e pecetluit contractul nostru la Varran, în faţa !udecătorului, apoi avem să-l punem în pivniţă, lîngă tera"mi, asta "ind cerinţa mea neapărată. L aspră pentru mine, îi zi se Iacob. #a, e foarte, foarte aspră i copleitoare. #ar m-am obinuit de mult să-mi văd unchiul !udecînd sever i neînduplecat în afaceri, fără să ţină seama de legături de rudenie, aa că primesc condiţia ta. L
>aci bine, îi răspunse Faban, căci n-a " renunţat la ea
nici în ruptul i,pe i-acum, ia spune-mi$ te gîndeti s-ocapului. pati tu, care vrei s-o ai tu subcare cîr!adintre ta, peturme cea tărcată sau pe cea albăO L drept i "resc, i-o întoarse Iacob, ca "ecare să vegheze bunul care trebuie să-i rodească, aa că eu voi veghea turma cu oi tărcate. L +sta nu sări Faban. +sta de bună seamă că nu +i cerut ce ai vrut, ba, ai fost chiar necruţător. +cum, este rîndul meu i-ţi spun condiţiile mele, ce-mi par strict minimale i echitabile pentru
a-mi păstra onoarea din punct de vedere economic. rin noul contract te tocmeti iarăi la mine. =nsă, dacă eti sluga mea, raţiunea economică cere ca tu să păzeti turma care îmi va aduce mie un folos, adică oile albe, nu turma celor tărcate, care îţi vor făta ţie. e acestea din urmă, vor putea să le păzească foarte bine :eor, +lub Muras, "ii mei, pe care +dina mi i-a dăruit va!nici în zile cînd nuimai era tînără. L Vm, făcu Iacob, treacă i a sta de la mine, nu v reau să mă opun cu ceartă, îmi cunoti blîndeţea +a i-au încheiat învoiala i Faban nu tia ce rol !ucase i că era, din cretet pînă în călcîie, demonul păcălit. :ărbat socotit i greu de cap Uoia, mai ales, să păstreze pentru sine folosul :inecuvAntării lui Isaac i-i spunea că aceasta va " mult mai puternică decît strădania "rească a oilor tărcate. Mai tia că, sub mîna lui Iacob, turma oilor albe, la care, după despărţirea lor de oile tărcate i vîrstate, nu încăpea nici o temere în privinţa naterii de miei tărcaţi, va propăi mai bine decît cealaltă, a tărcatelor, a7ate în gri!a vrednică, dar nu foarte isteaţă, a "ilor săi. :ulgăr de pămînt #e fapt, a chibzuit înţelepţete la :inecuvîntare, dar nu îndea!uns pentru a-i face o imagine e'actă a iscusinţei lui Iacob i a spiritului său născocitor i deci, fără să viseze măcar la planul pe care-l ascundea cererea ginerelui său, precum i concesiile lui, nici la ideea profundă ce le sta la bază, dinainte întărită de e'perienţe temeinice. 4ăci nu trebuie crezut că ideea tertipului său bine gîndit, cum să obţină animale tărcate, chiar dacă se amestecau numai albe cu albe, i-a venit lui Iacob abia după încheierea contractului, pentru a trage foloase mai mari pentru sine. Jîndul acesta îi încolţise în minte, la început, fără vreun scop anume, ca !oc al spiritului, i l-a încercat din dragoste pentru cunoaterea pură, iar în acea învoială cu Faban, urmărea tocmai aplicarea isteaţă a ideii în practică. Ideea îi venise înaintea căsătoriei lui, cînd, "ind încă un îndrăgostit în ateptare, priceperea sa de crescător de oi era
deosebit de vie i de lucidă L gîndul ţînise din acea stare permanentă a lui de inspirată dragoste i de profundă intuiţie. =ntr-adevăr, nu se va putea îndea!uns preţui sensibilitatea i intuiţia cu care a silit natura să mărturisească una dintre minunatele sale taine, descifrîndu-i e'perimental legile. #escoperise adică fenomenul înrîuririi descendenţilor prin cele văzute de viitoarea mamă. *tabilise e'perimental că vederea de către femelele în călduri a ceva tărcat avea consecinţe asupra rodului astfel zămislit i că produii respectivi se năteau tărcaţi. Trebuie subliniat că dorinţa sa de cunoatere fusese cu totul dezinteresată, iar el consemnase numeroasele cazuri de reuită, de-a lungul seriilor de încercări, cu o satisfacţie absolut intelectuală. =nsă un instinct îl îndemnase să ţină ascuns faţă de toţi, deci i faţă de Faban, ce i se vădise din fenomenul miraculos al înrîuririiN chiar dacă se ivise de timpuriu i ideea de a face din cunotinţa ascunsă un izvor de hotărîtoare i îmbelugată îmbogăţire proprie, acest gînd rămînea totui pe al doilea plan i dobîndi consistenţă numai cînd se apropie momentul încheierii unui nou contract cu socrul. entru păstori, "rete, în timpul %convorbirilor frumoase5, practica era totul, iretenia ireteniilor i culmea tragerii pe sfoară. +stfel, povesteau păcăleala pe care Iacob i-o trăsese lui Faban, cu toate precauţiile sale, cum l-a despuiat sistematic de avutul săuN cum luase crenguţe de plopi i de aluni, pe care le co!ise în dungi, i le pusese în !gheaburile la care oile i caprele veneau să se adape i unde se împreunau cînd erau în călduriN i cum, împreunîndu-se deasupra acestor crenguţe învîrstate, fătau apoi miei i iezi tărcaţi, eu toate că amîndoi părinţii aveau blana albăN în sfîrit, mai povesteau cum Iacob folosise acest iretlic îndeosebi la împerecherile de primăvară, lăsînd lui Faban produii mai tîrzii, deci de o valoare mai micăN cam asta cîntau i istoriseau păstorii, ţinîndu-i isonul cu alăute, rîzînd de se prăpădeau de nemaipomenita coţcărie. 4ăci nu aveau religiozitatea lui Iacob, i nici educaţia lui mitică, nesocotind
seriozitatea pusă de el în desăvîrirea planului său$ în primul rînd, pentru a-l a!uta, potrivit datoriei sale de om, pe însui #umnezeu, regele, la îndeplinirea prorocirii privitoare la prosperitatea lui, i apoi, "indcă Faban, demonul care-l înelase pe întuneric, vîrîndui-o în aternut pe Fia, arătoasă desigur, dar cu capul ca de cîine, Faban, deci, se cuvenea să "e, care-i la rîndul lui, înelatN în sfîrit, se cădea să asculte de hotărîrea poruncea să nui,părăsească lumea subpămînteană decît încărcat de toate comorile care zăceau acolo din belug, amestecate cu scArna. +adar, iată cum s-au petrecut lucrurile$ păteau trei turme L una albă, de care răspundea Iacob, alta tărcată i neagră, supravegheată de "ii lui Faban i, în sfîrit, turma al cărei proprietar era Iacob, dobîndită de-a lungul atîtor ani, "e prin negoţ, "e prin schimburile făcute, i pe care o lăsase în paza păstorilor i argaţilor săi, însă la care se mieii tărcaţi, fătaţi atît de mioarele bălţate, cîtadăugau, i de celetreptat, albe, dar vră!ite. Pi astfel, omul nostru adună atîtea bogăţii încît a!unseră de pomină, inspirînd tuturora respect i nu se vorbea prin tot ţinutul decît de numărul oilor sale, al slu!nicelor i argaţilor, al măgarilor i cămilelor sale. înă la sfîrit, Iacob a!unse mai bogat decît însui Faban, bulgărele de pămînt, i chiar decît toţi gospodarii cu vază chemaţi, odinioară, de acesta la nunta sa.
urtul +h, cum îi mai amintea Iacob, cît de adînc i de limpede 8ricine îi da seama de asta, cînd îl vedea stînd în picioare i meditînd solemn, iar "ecare, în prea!ma sa, se silea să-i înăbue manifestările propriei vieţi, din respect pentru o e'istenţă copleită de asemenea istorii. 4ăci acum, situaţia lui Iacob cel bogat a!unsese foarte spinoasă L însui #umnezeu, l,
reaînaltul, recunoscu că de atîta binecuvîntare devenise de neîndurat i îi dădu, prin vedenii, îndrumările cuvenite. #ealtfel, binecuvîntatului, începuseră să-i a!ungă la urechi veti prea demne de crezare în legătură cu starea de spirit a cumnaţilor săi, motenitorii lui Faban$ :eor, +lub i Muras, faţă de el, cel îmbogăţit, ostile ale acestora trei, vorbe transmise declaraţii de păstorii-a!utori i de argaţi, care ameninţătoare, la rîndul lor, a7aseră de ele la curte, de la oameni de ai cumnaţilor, vorbe cu atît mai nelinititoare, cu cît cuprindeau o bună parte de adevăr. %Iacob, omul ăsta, o rudă îndepărtată, ar " spus ei, a venit aici înainte de a ne " născut noi, ceretor i fără casă, doar cu pielea pe el, iar tata, din bunătate, i-a dat găzduire acestui trîntor, luîndu-l ca argat, de dragul zeilor. Iar, acum, priviţi cum s-au întors lucrurile, chiar sub nasul nostru Ueneticul ăsta s-a ghiftuit cu carnea i sîngele nostru, însuindu-i bunurile lui Faban, i a a!uns atît de gras i bogat încît duhoarea pe care o răspîndete îi supără pe zei, căci ce a făptuit este în faţa lor furt i este sustragere de motenire, în dauna motenitorilor lui Faban. +a că a sosit ceasul să se restabilească dreptatea într-un fel oarecare, în numele zeilor ţării$ +nu, llil i Marudug, fără a-l uita, însă, pe :el Varran, de care sîntem legaţi potrivit datinilor străbunilor notri, pe cînd, din nenorocire, surorile noastre, soţiile lui, cred, într-o măsură oarecare, în #umnezeu i #omnul lui Iacob, care l-a învăţat vră!itoria, astfel încît mieii de primăvară se nasc tărcaţi, iar averea tatălui nostru va " a lui, datorită unui contract mîrav. #ar, dacă a!ungem la treabă serioasă, vom vedea noi cine se va dovedi mai puternic în aceste locuri i pe aceste meleaguri, zeii bătinai care, aici, sînt la ei acasă din vechi sau #umnezeul lui, care n-are nici măcar un adăpost, în afară de :eth-el, ce nu-i decît o piatră pe un deal. 4ăci s-ar putea să pată ceva pe aceste meleaguri i pe drept, de pildă, un leu să-I sfîie în cîmpie, i nici nu va " un neadevăr, căci noi, în mînia noastră, sîntem lei. ste drept că, tatăl nostru, Faban, este prea credincios i se teme să calce contractul depus în paza micilor notri zei casnici. #ar i s-ar
putea spune că un leu este vinovat, el se va mulţumi cu atît. #esigur, tîlharul de la soare-apune are feciori voinici, din care doi, *imeon i Fevi, răcnesc de-ţi vîră spaima în oase. #ar i nouă, dei sîntem copiii unui bărbat cărunt, zeii ne-au dat braţe ca de bronz, să lovim cu ele, iar noi l-am putea izbi pe neateptate, noaptea, are doarmă i greutate. om spune că a fost fapta unui leu L i tata cînd are să nesăcreadă fără 4am aa se sfătuiră între ei "i lui Faban, vorbe ce nu-i erau menite lui Iacob, totui, le-a a7at de la păstorii-a!utori i argaţii săi, pe care i-a răsplătit pentru astaN iar el clătină din cap, plin de o dreaptă dezaprobare, socotind că feciorii acetia n-ar " căpătat darul vieţii i nici răsu7area nărilor fără :inecuvîntarea lui Isaac, căreia i se datora toată prosperitatea lui Faban, i că s-ar " cuvenit să le "e ruine de asemenea uneltiri împotriva sa, adevăratul lor zămislitor. Totui, îngri!orat, ceas i Iacob sili să citească pe chipul lui Faban, ce era cudin el,acel stăpînul, în cese ape se scălda$ era el oare dispus să creadă, dacă ar " spus-o cumnaţii, că o "ară l-ar " sfîiat pe IacobO 4iti pe faţa omului cînd acesta veni, călare pe un bou, să cerceteze stîna. Jăsind că ar trebui să mai citească o dată, sosi el la curte, pentru a se sfătui cu privire la tunsoarea oilor, i cu acest prile! îi urmări faţa de om morocănos. Pi iată, că nu se mai purta cu el ca ieri i răsalaltăieri, se ferea de privirile lui cercetătoare, trăsăturile feţei i se alungiseră i se întunecaseră, i nici o clipă ochii lui Faban nu se ridicară să se uite în ochii lui, ba, dimpotrivă, cînd socrul schimba cu ginerele său cuvintele absolut necesare, i-i ascundea sub sprîncenele stufoase, aa încît, după a doua citire, lui Iacob i se limpeziră lucrurile i fu sigur$ nu numai că Faban ar crede basmul cu "ara care l-ar " sfîiat, dar, în adîncul su7etului său întunecat, i-ar " chiar recunoscător "arei. +tunci, Iacob tiu destul i de cum adormi, auzi în vis, vocea lui #umnezeu, spunîndu-i$ %leacă la drum, cît mai iute5. Pi vocea stărui$ %încarcă tot ce-i al tău, azi mai curînd decît mîine, ia-ţi
femeile, copiii i tot ce-ai dobîndit, cu a!utorul meu, în acest răstimp i, păind greu sub povara avuţiilor agonisite, pornete către pămîntul părinţilor tăi, spre muntele Jhilead, iar u voi " cu tine5. ra o indicaţie în linii mariN gAndirea i organizarea în amănunt însă îi revenea omului i, cu o calmă prudenţă, Iacob începu să-i pună la cale fuga din lumea subpămînteană. =nainte de toate, le chemă la păunea unde-i păzea turmele pe Fia i 6ahila, "icele lui Faban, pentru a se sfătui i a se înţelege cu ele, i a " sigur de ataamentul lor. 4ît despre cele două ibovnice, slu!nicele lor, :ilha i [ilpa, părerile lor nu trăgeau în cumpănă, vor primi poruncă. L +a stau lucrurile, nu altfel, le spuse el soţiilor, după ce tustrei se aezară cinchiţi pe călcîie în faţa cortului. >raţii votri, născuţi tîrziu, vor să-mi ia viaţa acum, din pricina avutului meu, care este al vostru i al copiilor votri. 4înd citesc însă pe chipul tatii dacă mă va apăra de uneltirile răilor, a7u că nu mă mai privete ca ieri i răsalaltăieri, ci că nu mă privete defelN căci lasă să-i atîrne o !umătate a feţei, de parcă ar " fost lovit de dambla, iar cealaltă !umătate tot nu vrea să tie de mine. Pi anume de ceO F-am slu!it cu toate puterile. #e trei ori cîte apte ani, i încă alţi patru pe deasupra, el, în schimb, m-a înelat cît a putut, schimbîndu-mi simbria după bunul său plac i prete'tînd asprimea #umnezeul de la :eth-el, #umnezeulvieţii tatăluieconomice. meu, nu i-a #ar îngăduit să mă păgubească i a întors lucrurile în folosul meu. Iar cînd Faban a spus$ tărcaţii vor " simbria ta, iată, berbecii albi au gonit oile albe i toată turma a fătat numai miei tărcaţi, astfel încît tatălui vostru i-a fost luată averea, "indu-mi dată mie. #in pricina asta, eu trebuie să mor, i se va spune$ l-a sfîiat un leu. #ar #omnul de la :eth-el, în cinstea căruia am miruit piatra, vrea să trăiesc i să a!ung foarte bătrîn, i, de aceea, m-a întiinţat în vis să iau tot ce este al meu, să plec
pe furi i, trecînd dincolo de apă, să mă întorc în ţara străbunilor mei. +m vorbit. +cum, vorbiţi voi +tunci, se vădi că i femeile erau amîndouă de părerea lui #umnezeu L i cum, oare, s-ar " putut să "e altfelO :ietul Faban +r " fost biruit, chiar dacă "icele lui ar " avut de luat o hotărîre, ceea ce nu era deloc cazul. le erau ale lui Iacob. reţul cumpărării fusese plătit în paisprezece ani. #acă lucrurile s-ar " desfăurat "resc, cumpărătorul i stăpînul lor ar " trebuit de mult să le ia din casa părintească i să le ducă în sînul propriului său neam. le deveniseră mamele a opt dintre copiii lui, înainte să se întîmple ce era "resc, i lacob să-i valori"ce drepturi dobîndite de mult. *-ar " cuvenit, oare, să-l " lăsat ele pe lacob să plece, cu "ii lor i cu #ina, "ica Fiei, iar ele să rămînă cu tatăl lor, care le vînduseO 8ri s-ar " cuvenit să fugă el singur, cu toate averile pe care sustrăsese Faban, pentru le da lor i #umnezeul copiilor lorOsău *auietrebuiau oarede săladezvăluie tatăluiaili fraţilor lor planul lui de fugă i să-i pricinuiască pierdereaO Toate erau cu neputinţă. Kna mai cu neputinţă decît alta. Pi, înainte de orice, ele îl iubeau doar, îl iubeau pe-ntrecute, chiar din prima zi a venirii lui, i niciodată nu se ivise un prile! mai potrivit decît acesta pentru o întrecere în devotament. +stfel, încît, amîndouă se lipiră de el, "ecare pe o parte, i-i vorbiră deodată$ L
*înt a ta 4um gîndete ailaltă nu tiu i nici nu întreb.
u, însă, sînt a ta oriunde eti icu oriunde merge. fugi ca un fur de-aici, fură-mă i pe mine, tot ce aiţi-a dăruit#acă #umnezeul lui +vraam, iar &abu, călăuza, zeul hoţilor să "e cu noi L Mulţumesc răspunse lacob. Uă mu lţumesc amîndurora deopotrivă este trei zile, Faban vine încoace, să tundă cu mine turma, după care se va duce cu :eor, +lub i Muras, cale de alte trei zile, să tundă oile sale tărcate. =n acest timp, eu am să adun ce-i al meu, care se a7ă la !umătate de drum între mine i ei, turmele pe care #umnezeu mi le-a dăruit mie, i astfel, de azi în ase zile, cînd Faban va " departe, noi vom porni pe ascuns cu
întreaga noastră avere către apa rat i către Jhilead. #uceţi-vă, vă iubesc aproape deopotrivă. Iar tu, 6ahila, lumina ochilor mei, ai gri!ă de mielul fecioarei, de Iehosif, adevăratul "u, călătoria să-i "e cît mai uoară, i gîndete-te pentru el la învelitori calde pentru nopţile reci, căci mlădiţa este "ravă, ca i rădăcina din care a fost ruptă în spasme i dureri. Mergeţi i gîndiţi-vă la vorbele mele +stfel, ba chiar i mai amănunţit, a fost urzită fuga de către lacob, care îi mai amintea de ea la bătrîneţe cu un freamăt plin de iretenie. #ar pînă în ceasul morţii îi aducea aminte cu emoţie i vorbea de ce făcuse atunci 6ahila, mititica, în fermecătoarea ei nevinovăţie i viclenie. a săvîri totul după mintea ei, fără să spună cuiva ceva i nici chiar lui lacob nu-i mărturisi decît mai tîrziu, pentru a nu-l face părta la isprava ei, ca astfel el să poată !ura cutainic inimaal curată înaintea Faban. se#ar săvîriseO ceasul fugii, cînd întreglui pămîntul a7acesub semnul Fa zodiacal al lui &abu, zeul hoţilor, 6ahila fură i ea. 4înd Faban părăsi curtea pentru a se duce să-i tundă oile, 6ahila coborî, la ceas de noapte, pătrunzînd prin chepeng, în încăperea mormintelor i a chitanţelor, i fură micii zei casnici ai tatălui ei, tera"mii, apucîndu-i pe rAnd, unul după altul, de căpoarele lor femeieti sau bărboase, îi puse la subsoară i sub cingătoare, mai ţinînd cîţiva i în mînă, i se întoarse pe furi în odăile femeilor, unde ascunse momîile de argilă, vîrîndu-le printre lucrurile casnice, pentru a le lua cu ea la drum în călătoria hoţească. 4ăci în căporul ei dăinuia confuzia, i asta tocmai îl emoţionă pe lacob, cînd a7ă totul L fu pe cît de înduioat, pe atît de îngri!orat. 6ahila se convertise de dragul lui, pe !umătate, potrivit propriei ei mărturisiri, la credinţa în #umnezeul lui, *upremul i Knicul, ab!urînd cultul divinităţilor bătinae. #ar, cu cealaltă !umătate, i în taina inimii sale, ea continua să "e idolatră, spunîndu-i măcar$ ce-i sigur e sigur =n orice caz, ea îi terpeli lui Faban sfetnicii i ghicitorii, ca acetia să nu-i dea de veste de cărările apucate de fugari, i să-i ocrotească împotriva urmăririi, căci, potrivit
credinţei locale, de asta erau buni, după puterile i harurile lor. a tia cît de mult ţinea Faban la aceti piticuţi i la aceste mici femei ce o întruchipau pe Itar, cît de mult îi preţuia, i, totui, fură de dragul lui lacob, fură tera"mii. +adar n-a fost de mirare că, mai tîrziu, cînd i-a mărturisit furtiagul, el a îmbrăţiat-o cu lacrimi ochi i,sale fărăreligioase a stărui, ia "indcă mustrat-o cu blîndeţe, confuziaînideilor îl lăsase să !ure pentru fals în faţa lui Faban, cînd acesta i-a a!uns din urmă$ căci lacob pusese orbete chezăie vieţile lor, ale tuturor, că idolii nu sînt în cortul său.
#rmărirea Tera"mii însă nu-i vădiră deloc, în acest caz anume, puterea lor ocrotitoare L poate tocmai "indcă nu voiau să se întoarcă împotriva proprietarului lor drept. + treia zi, abia a!uns la oile tărcate i negre, pentru a le tunde, Faban a7ă că "ul lui Isaac fugise cu soţiile, slu!nicele, cei doisprezece copii i cu toate bunurile sale, i că apucase, cum era "resc, spre apus, o a7ă de la argaţii ce păzeau turmele, care nădă!duiau, în schimbul unei povestiri cît mai credincioase, o răsplată mai mare decît cea pe care au primit-o$ ba, împotriva ateptărilor lor, puţin a lipsit să nu "e i bătuţi. >urios, Faban se grăbi spre casă, unde constată că idolii îi fuseseră furaţi i se avîntă îndată, împreună cu "ii i un număr de oameni înarmaţi, pe urmele fugarilor. #a, a fost întocmai ca în urmă cu douăzeci i cinci de ani, cînd, pe drumul încoace, lifaz gonea în urma lui lacob$ se văzu iarăi urmărit înfricoător, cu atît mai înfricoător cu cît forţa carel hăituia era mult mai mobilă decît el, cu lungul său convoi de animale mici, vite de povară i căruţe trase de boi, care se tîra anevoie prin praf, ca o omidă. #ar, în spaima ce-l cuprinse, cînd
iscoadele i cercetaii din spatele convoiului vestiră apropierea lui Faban, se amestecă i o satisfacţie intelectuală, datorată analogiei i simetriei întAmplărilor. Papte zile i-au trebuit lui Faban să-i a!ungă din urmă ginerele, iar acesta depăise atunci partea cea mai anevoioasă a călătoriei, pustiul, i atinsese înălţimile împădurite ale munţilor unde nu care mai trebuia coboare pentru a a!ungeJhilead, în valeade Iordanului, se vărsadecît aici să în Marea lui Fot sau Marea *ărată L cînd îi consumase avansul i trebui să se resemneze să-i întîlnească i să-i înfrunte pe urmăritorii săi. #ecorul încon!urător, privelitea ce dăinuie i astăzi, 7uviul, marea i munţii învăluiţi în ceaţă sînt martorii i chezăii tăcuţi ai istoriilor ce au înavuţit i înnobilat spiritul lui lacob, ce au făcut să privim cu atîta s"ală meditaţiile sale, istorii pe care vrem să le povestim amănunţit L adicăilaolaltă cu împre!urările cum icu sau întîmplat aici, într-adevăr veri"cabil, în statornicălor, armonie muntele i valea. +ici a fost, toate sînt întocmai i se potrivesc, noi înine am coborît în adîncimile înfricoătoare i, de pe ţărmul apusean al Mării lui Fot, cu apa dezgustătoare, am putut vedea totul cu ochii, că aa este i că privelitea coincide cu cea din istorii. :a, acele înălţimi albăstrii spre răsărit, dincolo de leie, sînt Moab i +mon, ţările copiilor lui Fot, ale celor blestemaţi, pe care "icele sale le zămisliseră culcîndu-se cu tatăl lor. #incolo, în fund, în depărtatul sud al mării, se zărete nedesluit pămîntul domului, *eir, Yara ţapului, de unde sau s-a pornit, tulburat, în întîmpinarea fratelui său, pe care l-a întîlnit pe malul Iabocului. *e potrivete oare relatarea cu munţii Jalaad, unde Faban i-a a!uns din urmă ginerele i cu situarea lor faţă de apa Iabocului, la care lacob a a!uns după aceeaO =ntocmai. robabil că locuitorii de atunci dădeau numele de Jalaad întregului ţinut de la răsăritul Iordanului, ba, încă i mai departe spre nord, pînă la rîul Iarmuc, ale cărui ape repezi se adună cu ale Iordanului, la mică depărtare de lacul Binneret sau Jhenezaret. =nsă munţii Jalaadului sînt, îndeosebi, acele înălţimi ce se întind pe amîndouă malurile
Iabocului, spre apus i răsărit, de unde te cobori în luncile lui i către vadul pe care Facob l-a ales pentru trecerea alor săiN el însă rămase în urmă peste noapte, i înfruntă singuratica aventură de pe urma căreia a rămas puţin chiop pe tot restul vieţii. #ealtfel, din faptul că a trecut pe aici curentul cald al 7uviului, reiese limpede că lacob, împreună cu întîi convoiul de părintească, oameni trudiţi vite vlăguite, nu s-a îndreptat cătresău vatra ci ia apucat-o drept spre apus, pe valea *ihemului, de la poalele munţilor Jarizim i bal, unde nădă!duia să se poată odihni. #a, totul se potrivete în mod controlabil cu sine însui i mărturisete, în cele din urmă, că nu este nici o minciună în cîntecele păstorilor i în convorbirea lor frumoasă. Ua rămîne întotdeauna neclar care a fost de fapt starea de spirit a lui Faban, bulgărele de pămînt, în răstimpul furioasei sale urmăriri, căci purtarea sa, foarte cînd l-aplăcuteN a!uns din urmă, lui Iacob numeroase surprize i tot aa i-a s-aoferit întAmplat, cum i-a dat mai tîrziu seama, într-o frumoasă potrivire, cu sau, la întîlnirea lor. #a, starea su7etească a lui Faban a fost, la pornire, evident la fel de tulburată ca aceea a 6oului. *pumega de mînie i luase arme împotriva fugarului, apoi a cali"cat purtarea acestuia numai de prostească i, în timpul convorbirii lor i-a mărturisit nepotului său că un zeu, #umnezeul surorii sale, l-ar " cercetat în vis, ameninţîndu-l ca nu cumva să-i vorbească lui Iacob altfel decît prietenete. *e prea poate să se " întîmplat aa, căci lui Faban îi era destul să a7e de e'istenţa #umnezeului lui +vraam i al lui &ahor, ca, măcar că nu se număra printre adepţii Fui, să-i recunoască o realitate tot atît de evidentă ca cea a zeiţei Itar sau a zeului +dad. ste, însă, îndoielnic dacă el, neiniţiatul, a văzut i a auzit în vis, cu adevărat, pe leho, KniculN învăţaţii i comentatorii s-au e'primat, în această privinţă, cu oarecare mirare, i mai demn de crezut este că Faban dădea în chip mai e'presiv numele de vedenie anumitor sentimente i temeri ce îl năpădiseră pe drum, unor re7ecţii iscate în sinea lui L dealtfel, însui Iacob nu făcu aici mare deosebire i încuviinţă acest fel de
a vorbi. #ouăzeci i cinci de ani îl învăţaseră pe Faban că era vorba de un om binecuvîntat, iar dacă este foarte de înţeles că a fost furios că Iacob, plecînd, furase totodată i urmările :inecuvîntării, de dragul căreia Faban făcuse mari sacri"cii, nu mai puţin uor se înţelege că prima lui intenţie, de a-l înfrunta cu forţa, a împotriva fost foarte curAnd domolită de consideraţii timide. #ealtfel, plecării femeilor, a "icelor lui, nu se putea obiecta aproape nimic. lacob le cumpărase, iar ele îi aparţineau cu trup i su7et, i însui Faban dispreţuise, odinioară, pe ceretorul care nu avusese unde le duce cu alai nupţial, scoţîndule din casa părintească. 4um mai orînduiseră zeii acum altfel lucrurile i îngăduiseră acestui bărbat să-l despoaie 6epezindu-se cu furie în urmărirea fugarului, Faban nu prea gîndea că ar face-o ca să-i recapete averile prin puterea armelor, ci era doar îmboldit de o dorinţă tulbure să micoreze groaza de pierderea de"nitivă a tuturor celor ce trecuseră din mîna sa în a lui lacob, luîndu-i măcar rămas bun de la hoţul norocos, a!ungînd la o pace cu el L atunci s-ar " simţit mai bine. &umai într-un singur punct îi răcnea, într-adevăr, revolta, pretinzînd restituirea$ era vorba de tera"mii furaţi. #intre toate temeiurile nelămurite i tulburi ale urmăririi sale frenetice, acesta era singurul element cert i concret$ voia să-i recapete micii idoli casnici, iar cine a putut resimţi cît de cît simpatie pentru acest om al afacerilor i al contractelor, aspru i grosolan, va ", i azi, mîhnit i puţin trist, că nu i-a mai recăpătat niciodată. =ntîlnirea între fugar i urmăritor a avut loc în forme ciudat de panice i linitite, dei, dacă ne gîndim la atitudinea lui Faban cînd s-a pornit, ne-am " putut atepta la ceva semănînd a ciocnire. &oaptea cădea peste Jalaad, iar lacob abia pusese să se întindă tabăra pe iarba !ilavă a unei coline, să "e priponite cămilele de ţărui, turmele strînse în ţarcuri, ca animalele să se poată încălzi între ele, cînd Faban sosi tăcut, i puse i el să i se ridice, în tăcere de umbre, cortul în prea!mă i se mistui înlăuntrul lui, pentru a nu se mai arăta deloc toată noaptea.
+ doua zi însă iei, dis-de-dimineaţă, îndreptîndu-se cu pai apăsaţi către cortul lui lacob, care-l atepta puţin tulburat, i, după ce se salutară atingîndu-i fruntea i pieptul, se aezară în faţa cortului. L Făudat "e înaltul că mi-a îngăduit să-l mai văd încă o dată pe unchiul i tatăl meu, începu Iacob spinoasa convorbire. &ădă!duiesc că truda drumului nu i-a dăunat cu nimic sănătăţii. L *înt mai vî n!os decît anii mei, i-o în toarse Faban. #e bună seamă că ai fost încredinţat de asta, cînd m-ai silit să fac această călătorie. L
4um aaO îl întrebă Iacob.
L 4um aaO 8mule, cercetează-ţi cugetul i gîndete-te ce mi-ai făcut fugind de acasă pe furi, nesocotind contractul i răpindu-mi nemilos "icele, ca pe o pradă de război #upă părerea mea, trebuia să rămîi pe veci la mine, după contractul care m-a costat sîngele meu, dar pe care eu l-am respectat cu s"nţenie, potrivit datinilor ţării. #ar dacă pe tine nu te-a răbdat i ai vrut atît de aprig să pleci, ca să intri în drepturile i motenirea ta, de ce nu ţi-ai dezlipit buzele, să-mi vorbeti ca un "uO +m " întreprins cu întîrziere, este adevărat, ceea ce situaţia te-a împiedicat să împlineti la timpul potrivit, i te-am " însoţit pe pămînt sau pe apă, în sunete de harpe i de chimvale, cu tot alaiul cuvenit. tu ce-ai oare isă nici furi mereu, i noapte L #ar i n-ai nici făcutO un picTrebuia de inimă simţire iînzi măruntaiele tale, ca să mă lipseti pe mine, un bătrîn, de plăcerea de a-mi îmbrăţia copii pentru ultima datăO Ureau să-ţi spun cum te-ai purtat$ ai avut o purtare neroadă, acesta este cuvîntul caremi vine pe buze, acum, pentru purtarea ta. Pi dacă a vrea, i dacă, ieri, nu m-ar " cercetat un glas în vis L "ind poate glasul #umnezeului tău L sfătuindu-mă să nu mă cert cu tine, "i încredinţat că băieţii i argaţii mei ar " destul de voinici să te înveţe minte, acum că te-am a!uns din urmă, în fuga ta hoţească
L Uai, da, i-o întoarse Iacob, ce-i adevărat, trebuie să rămînă adevărat. >iii stăpînului meu sînt ca mistreţii i ca leii tineri, i de multă vreme le-ar " plăcut să se poarte cu mine ca mistreţii i ca leii, dacă nu în plină zi, măcar în puterea nopţii, cînd a " dormit, iar tu ai " crezut bucuros că m-a sfîiat o "ară sălbatică, i m-ai plîns mult. Te întrebi de se ce cuvenea am plecat ascuns i fără prea" multă vorbărieO 8are nu săpe mă tem de tine, că nu vei îngădui i-mi vei smulge soţiile, "icele tale, sau cel puţin îmi vei impune noi condiţii, ca să-mi îngădui să plec i, oare, pînă la sfîrit, nu mi-ai " luat toate bunurile i agonisita meaO 4ăci unchiul meu este neîndurat i are drept zeu numai neînduplecata lege economică. L #ar zeii, de ce mi-ai furatO răcni deodată Faban, iar mînia îi um7ă vinele de la frunte... lacob rămase uluit i o i mărturisi. #e fapt, simţea o mare uurare în su7et, văzînd că, printr-o a"rmaţie atît de nesăbuită, Faban se situa pe o poziţie ne!ustă L asta îi era favorabil. L [eiiO Tera"miiO repetă el mirat. u să-ţi " furat idolii din beciO +sta-i cel mai grozav i mai caraghios lucru ce mi s-a întîmplat vreodată Uino-ţi în "re, omule, i gîndete-te mai bine la învinuirea pe care mi-o aduci 4e preţ i însemnătate puteau avea pentru mine micii tăi idoli de pămînt, ca să săvîresc o nelegiuire furîndu-iO #upă cîte tiu, idolii ătia au fost lucraţi pe roata olarului, uscaţi la soare, ca orice strachină sau ulcică, i nu sînt de folos nici să-i opresc mucii copilului vreunei sclave, dacă are guturai. Uorbesc din punctul meu de vedere, căci din al tău se poate să "e întrucîtva altfel. #ar "indcă tu îţi închipui că ţi-au dispărut, n-ar " prea frumos din partea mea să-i laud peste măsură înaintea ta. L sta-i doar unul dintre iretlicurile, una dintre deteptăciunile tale, că te prefaci să nu dai doi bani pe ei, ca să mă faci să cred că nu i-ai " furat. &imeni nu este în stare să
nesocotească într-atît puterea tera"milor, încît să nu-i fure cu plăcere, asta-i cu neputinţă. Pi "indcă ei nu mai sînt unde au fost, tu eti cel care i-a furat. L i, acum ascultă-mă pe mine îi zise lacob. ste foarte bine că te a7i aici i că nu ai socotit de prisos să mă urmăreti atîtea zile pentru treaba asta, căci lucrurile trebuie lămurite pînă la capăt, asta ţi-o cer eu, învinovăţitul. Tabăra mea îţi este deschisă. *trăbate-o cum doreti i scormonete-o 6ăstoarnă totul fără s"ală i cum vrei, îţi dau toată libertatea. Pi la oricine vei găsi zeii tăi, că a " eu sau vreunul dintre ai mei, a7ă că va pieri chiar aici, pe loc, în ochii tuturora, i mi-e totuna dacă prin "er, prin foc sau îngropat de viu, la alegerea ta. =ncepe cu mine i ia seama *tărui să se scotocească amănunţit de tot. #e fapt, lacob se bucura că putea limita discuţia numai la această temă, nemaiputînd " apoi vorba de altceva decît de tera"mi, iar la sfîritul scotocelii va putea să-i dea aere i să se arate profund !ignit. &u bănuia cît de alunecos îi era pămîntul sub picioare i în ce prime!die de moarte se băga. Uina, însă, o purta 6ahila, în nevinovăţia eiN dar ea făcu faţă cu mare dibăcie i stăpînire urmărilor faptei sale nesocotite. Faban răspunse$ L =ntr-adevăr, să "e cum ai spus i îndată se ridică, mînios i zel, începînde'act să răscolească pentru găsi idolii deplin lut.de 4unoatem ordinea, tabăra în care s-aua-i desfăurat cercetările sale L întîi cu o migală vehementă, apoi, după zadarnice ore de trudă, tot mai vlăguit i mai descura!atN căci, pe măsură ce soarele se înălţa, i se făcu tare cald lui Faban, cu toate că-i scoase haina, rămînînd numai în cămaă, cu pieptul gol i mînecile su7ecate, i sudoarea începu să-i iroiască de sub căciulă, iar chipul său se învineţi aa, încît te puteai teme să nu-l lovească damblaua pe bătrînul greoi L i toate astea numai din pricina tera"milor 8are 6ahila nu avea nici un pic de inimă
pentru el, de îl lăsa să se chinuie atît i-i bătea cu atîta calm !oc le elO #ar trebuie să ţinem seama de puterea de sugestie a personalităţii deosebite a lui lacob i a concepţiilor sale spirituale asupra tuturor celor din prea!ma sa i, îndeosebi, asupra acelora ce-l iubeau. rin puterea i stăruinţa spiritului său, 6ahila însăi !uca unpurtător rol sacru, de fecioară acustelelor a copilului ceresc, al :inecuvîntăriiN atît eraieamamă mai înclinată să vadă restul lumii, i chiar i chipul lui Faban, în lumina lui Iacob i să recunoască rolul ce-i era predestinat tatălui ei în această lume. entru ea, ca i pentru iubitul ei, Faban era un înelător demonic i diavol al lumii negre, care pînă la urmă trebuia să "e el înelat, i anume în chip i mai grozav decît trăsese el pe sfoară pe alţii. #e aceea 6ahila nici nu clipi măcar, căci la mi!loc era vorba de un act de credinţă, raţional i legitim, ce se desfăura, în care i Faban îi !uca, mai mult sau mai puţin contient, mai mult sau mai puţin de bunăvoie, rolul său sacru. =i insu7a tot atît de puţină milă, cît sau gloatei de la curtea lui Isaac, cînd cu marele renghi. Faban sosise la ceas de noapte i în zori se duse la Iacob L pentru a-i cere, de bună seamă, ceea ce avea ea. #ar o slu!nicuţă, pe care 6ahila o pusese să-l iscodească pe Faban, veni s-o anunţe că tatăl ei, isprăvind discuţia, începuse să caute prin tabără. >eticana sosise în grabă, cu poalele fustei prinse între dinţi, să poată fugi mai iute, astfel încît în faţă era cu desăvîrire goală. %Faban caută5 îi opti ea gîfîind. +tunci 6ahila luă zorită tera"mii, îi înfăură într-o basma i-i duse afară, în faţa cortului ei negricios, unde erau priponite cămila de călătorie a Fiei i a ei, animale alese, de o frumuseţe monstruoasă, cu capete prea înţelepte, ca de erpi, pe gîturile arcuite, i cu copitele late cît pernele, încît nu se înfundau în nisip. +mîndouă rumegau, parcă orgolioase, întinse pe un aternut bogat de paie, anume pregătit de argaţi. 6ahila vîrî idolii furaţi în paie, îi înfundă de tot i se aeză, apoi, deasupra locului unde îi ascunsese în paiele răscolite, dinaintea cămilelor care se uitau peste umerii ei, continuînd să rumege. Pi aa stînd, îl ateptă pe Faban.
+cesta începuse, cum tim, să scotocească în cortul lui Iacob, răsturnase cu susul în !os gospodăria i calabalîcul ginerelui său, întorsese rogo!ina pe dos, ridicînd salteaua patului atîmat în curele, scuturase cămăi, mantale i pături de lînă, ba aruncase la pămînt tabla !ocului, pe care Iacob !ucase, cu 6ahila, !ocul numit %deochiul5. cu mînios atîta furie, încît trecuse cinci "gurine sparseră. #e[vîrli acolo,cutia ridicînd din umeri, în cortulse Fiei, apoi în cel al [ilpei i :ilhei, fără a cruţa în timpul scotocitului nici măcar obiectele mai intime ale femeilorN se înţepase, la mîna care-i tremura, cu micile lor pensete i-i năclăise barba cu vopseaua verde pe care ele o foloseau să-i lungească coada ochiuluiN atît de stîngaci era din pricina zelului său i a contiinţei întunecate că rolul lui ar " să se facă de rîs. =n sfîrit, a!unse la locul unde edea 6ahila pe paie i-i spuse$ L *ănătate, copila mea &u te gîndeai să mă mai vezi. L *ănătate deplină, i ţie îi răspunse 6ahila. #ar ce caută stăpînul meuO L 4aut lucru, de furat prin toate corturile astea i prin toate ţarcurile oilor, o lămuri Faban. L #a, da, asta-i tare prost dădu ea din cap, i amîndouă cămilele i se uitau peste umăr, cu un zîmbet de o tru"e vicleană. #e ce nu te a!ută i Iacob, soţul nostru, la căutatO L l n-ar găsi nimic, i-o întoarse Faban. Trebuie să ca ut numai singur eu i trebuie să pătimesc aici, pe munte, acum, cînd soarele se înalţă deasupra Jalaadului. L #a, da, e tare prost repetă ea. +cela e cortul meu. Intră i caută acolo dacă trebuie i aa socoţi că se cuvine. #ar ia seama la vasele i lingurile mele. Yi-ai i mîn!it niţel barba cu verde
Faban se îndoi de spate i, plecîndu-i capul, pătrunse în cort. #ar iei repede, se opri lîngă 6ahila i cămile, oftă i tăcu. L
&-ai găsit înăuntru nimic de furatO îl întrebă ea.
L
8chiul meu n-a văzut, îi răspunse el.
L +tunci trebuie să "e î ntr-altă parte, îi dădu 6ahila cu părerea. *tăpînul meu să nu "e mirat că nu mă ridic în faţa sa, din respect i cuviinţă. #ar nu mă simt bine, i sînt cam stingherită în micări. L &u te simţi bine, cum astaO se îngri!oră Faban. Te trece cînd cu cald, cînd cu receO L
&u, mi-e rău, îi răspunse ea.
L #ar cum se vădete răul tăuO stărui el. +i cumva vreun vierme în dinte sau vreun buboiO L Uai, stăpîne, e o treabă a noastră femeiască, îi răspunse ea, iar cămilele rîn!eau cu răutate i îngîmfare în spatele ei. L +sta-i totO făcu FabanN păi nu-i nimic. refer să a7u că-s treburi femeieti, decît să a7u că ai rămas grea, că tu nu prea eti făcută pentru natere. *ănătate Trebuie să caut ce mi s-a furat. [icînd acestea plecă i se zdrobi aproape, scotocind pînă după-amiază tîrziu, cînd razele soarelui începură să cadă piezi dinspre apus. +tunci, murdar, trudit i înfrînt, se întoarse la Iacob, umilit. L
i, unde erau idoliiO îl întrebă Iacob.
L &icăieri, pe cît se pare, îi răspunse celălalt, ridicînd braţele i lăsîndu-le să cadă. L e cît se pa reO se în dîr!i IacobN căci, acum, că ap a îi venise la moară, se înălţa, înfruntîndu-l pe Faban, i-i putea îngădui să "e grosolan după plac. îmi spui mie %pe cît se pare5, în
loc să socoţi ca o dovadă a nevinovăţiei mele faptul că nu ţi-ai găsit lucrul tău, după ce mi-ai răsturnat tabăra cu susul în !os zece ore în ir, în îndAr!irea ta de a mă ucide pe mine sau pe unul de-ai meiO Mi-ai scotocit în tot calabalîcul L cu îngăduinţa mea, "rete, căci eu ţi-am dat voie, dar că ai făcut-o tot rămîne o treabă !osnică. Pi ce-ai de găsit dincu ceea ce era tăi al tăuO ce ai găsit, învinuiete-mă faţă oamenii i aiune mei,aiciglasul norodului să !udece între amîndoi 4ît ai năduit i cum de te-ai murdărit, numai cu gîndul de a mă nimici 4u ce ţi-am căunatO ram 7ăcău cînd am venit la tine, iar acum sînt un bărbat în toată "rea, dei nădă!duiesc că Knicul îmi va mai hărăzi încă mulţi ani L atît de mult timp am petrecut în slu!ba ta i ţi-am fost un vătaf cum n-a mai văzut lumea L, iată ce îţi spun la mînie, altfel am tăcut din s"ală. Yi-am găsit apă, încît te-ai descotorosit de "ii lui Iullanu i ai putut lepăda !ugul zara"lor, ai în7orit ca tranda"rul din valea *aronului i ai rodit precum curmalul din cîmpia Ierihonulul. 4aprele ţi-au fătat de două ori pe an i oile cîte doi miei. Fovete-mă dacă ţi-am mîncat măcar vreodată un singur berbec din turma ta, căci m-am hrănit cu ierburi, pe care le smulgeam din pămînt ca gazelele i mi-am potolit setea din adăpătoare, la un loc cu turmele. +a am trăit i ţi-am slu!it pentru "icele tale paisprezece ani, apoi alţi ase ani ţi-am fost slugă pentru chiar nimic, iar alţi cinci pentru lepădăturile turmelor tale. [iua, mă mistuia ariţa, noaptea, tremuram de frig în pustie, i nici n-am aţipit, ca să "u mereu atent. #acă, însă, din nenorocire, se întîmpla vreun necaz la stînă, sau vreun leu ucidea o oaie, tu nu-mi îngăduia i să !ur că sînt nevinovat i-mi cere ai cu strănicie să plătesc toată paguba i te făceai de parcă a " furat zi i noapte. Mi-ai schimbat simbria după bunul tău plac i mi-ai vîrît-o pe Fia în aternut în locul +devăratei, cînd ateptam s-o îmbrăţiez, iar asta îmi va apăsa su7etul cît voi trăi. #acă #umnezeul părinţilor mei, Iahu, reaputernicul, n-ar " fost de partea mea i nu-mi dăruia i mie cîteva bucurii, azi a " plecat de la tine, #umnezeu să mă păzească, tot atît de gol ca i
odinioară, cînd am venit. #ar l n-a vrut să mi se întîmple una ca asta i nici n-a îngăduit ca :inecuvîntarea lui să "e luată în bătaie de !oc. &-a grăit niciodată unui străin, dar ţie ţi-a grăit, din dragoste pentru mine, i ţi-a poruncit să nu-mi vorbeti altfel decît cu prietenie. i, da, asta mai zic i eu prietenie, să dai buzna, urlînd ţi-atabăra, " furat mai idoliiN i, "indcă nu%se i-aipare5 găsit după mi-ai răvăitcă toată cutezi să spui că nuce sînt la mine Faban tăcu i suspină. +poi, vlăguit, îi zise$ L ti atît de prefăcut i de înţelept, încît nimeni nu iese la capăt cu tine, i nimeni să nu se lege de tine, căci, într-un fel sau altul, îl scoţi vinovat. 4înd mă uit în !urul meu, parcă visez. Tot ce văd este al meu, "icele, copiii, turmele, căruţele, animalele i argaţii, dar, nu tiu cum, au trecut în mîinile tale, i iată că te desparţi de mine, luîndu-mi-le pe toate, iar mie iarăi îmi pare că visez. u, însă, am gînduri de împăcăciune, a vrea să mă înţeleg cu tine i să închei un legămînt cu tine, să ne despărţim în pace i să nu-mi fac sînge rău din pricina ta, cîte zile oi mai avea. L +a mai zic i eu, i-o întoarse Iacob, i dacă vorbeti în felul ăsta, sună mai frumos decît %pe cît se pare5 i alte asemena !igniri. 4eea ce ai spus tu, acum, se potrivete întru totul cu gîndurile mele, căci doar pentru mine ai zămislit-o pe >ecioara, mama "ului meu, în chipul căreia ai devenit frumos, i teama lui Faban nu-mi poate " străină, căci asta ar " rău. #acă am plecat pe ascuns, luînd cu mine, pe furate, tot ce era al meu, am făcut-o numai pentru a nu-ţi îngreuna despărţirea, dar o să-mi "e tare plăcut să ne despărţim cu binele, ca să mă pot gîndi i eu la tine cu su7etul împăcat. + vrea să înalţ aici un monument de piatră L ce ziciO u, unul, o fac cu plăcere. atru argaţi de ai tăi i patru de ai mei să adune un morman de pietre, pentru monumentul legămîntului nostru, apoi om da un ospăţ înaintea #omnului i om cădea la înţelegere în faţa lui L te învoietiO
L
4red că da, îi răspunse Faban. 4ăci alta nu-mi rămîne.
+stfel lacob se duse să înalţe o piatră frumoasă i lungă, ca #umnezeu să "e de faţăN iar opt oameni cărară din munte pietri de toate soiurile i bolovani mai mărunţi, cu care făcură grămada de pietre a legămîntului i, apoi, se ospătară numai ei, între patru ochi, cu un miel a cărui coadă grasă se lăfăia în mi!locul tipsiei. Iacob, însă, îl lăsă pe Faban să mănînce aproape în întregime coadaN el gustă doar. +a mîncară împreună, ei singuri sub cer, i se împăcară, cu privirea i cu mîna, peste grămada de pietre ce era între ei. Faban !ură pe "icele lui, căci, de fapt, nu tia pe ce altceva ar putea !ura, Iacob, în schimb, !ură pe #umnezeul părinţilor lui i pe teama de Isaac, legîndu-se să nu se poarte rău cu soţiile sale i să nu-i mai ia altele L grămada de pietre i ospăţul erau martorii săi. Totui, lui Faban nu prea îi era gri!ă de "icele Iui,cu adusese vorba deca elesăpentru tare voia s-o termine cît mai bine binecuvîntatul, poată că dormi. 6estul nopţii îl petrecu tot pe munte, între ai săi. +poi dis-dedimineaţă, îmbrăţiă femeile, le binecuvîntă cu o ultimă formulă rituală, i se întoarse spre casă. Iacob, însă, oftă o dată, uurat, i mai oftă îndată iarăi, dintr-o nouă îngri!orare. 4ăci, cum spune proverbul, cînd omul scapă de leu, dă peste urs. Pi acum venea 6oul.
'enoni #ouă femei erau grele în convoiul lui Iacob, cînd, după !alnicele întîmplări de la *ihem, coborî povîrniul către :eth-el, i de acolo apucă spre 4hiriat +rba i casa lui Isaac$ două asupra cărora cădea lumina evenimentelor, căci dacă mai erau cumva grele i alte femei din gloata indistinctă a sclavilor, despre asta nu se poate spune nimic. Jrea era #ina, copila nefericităN purta rodul
lui *ichem, nefericitul, iar asupra tristei ei rodnicii apăsa o sentinţă aspră, încît călătorea cu chipul acoperit de un văl. Pi grea era 6ahila. 4e fericire L Uai stăpîniţi-vă bucuria, amintiţi-vă i amuţiţi 6ahila a murit. +a a vrut #umnezeu. >ermecătoarea hoţoaică, ea, cea care-l întîmpinase pe Iacob la fîntînă, răsărind din mi!locul oilor lui Faban, cu privirea ei copilărească i cura!oasă, a născut în vremea acestei călătorii i nu a rezistat i a fost doborîtă, căci i de prima dată abia scăpase cu greu, a pierdut su7area i a murit. Tragedia 6ahilei, a #reptei, a reaiubitei, este tragedia cura!ului neacceptat. +proape că nu îndrăzneti să suferi alături de su7etul lui Iacob în aceste clipe, cînd mireasa inimii sale s-a stins i s-a prăpădit, ca !ertfă pentru al doisprezecelea băiat al lui L să-ţi închipui cum i-a fost zdruncinată mintea i cît de adînc i-a fost călcat în ţărînă dulcele orgoliu al sentimentului său. %#oamne, ce faciO5 a răcnit el, văzînd-o că moare. #egeaba a răcnit. 4eea ce era însă prime!dios, i ne nelinitete de pe acum, era că Iacob nu accepta nicicum ca, prin nimicirea 6ahilei, să-i "e smuls preţiosul său sentiment, acea preferinţă suverană pe care nu o înmormîntă defel cu ea în groapa săpată în grabă la margine de drum, ci L ca i cum ar " vrut să-i arate +totpu ternicului că nu obţine nimic cu cruzimea L o trecu, în toată îndărătnicia ei neabătută, asupra primului al 6ahilei, împlinise nouăi ani i era frumos canăscut o icoană, încît l-aIosif, iubitcare pe acesta îndoit cu totul nebunete, oferind astfel destinului un nou i cumplit punct vulnerabil. +r trebui cumpănit dacă omul cu sentimente puternice dispreţuiete, de fapt, în mod contient libertatea i linitea, provoacă în mod deliberat destinul i nu dorete să trăiască decît bîntuit de temeri i sub ameninţarea spadei. limpede, însă, că o voinţă atît de cutezătoare este absolut necesară negrăitei bucurii de a iubi, i oricine ar trebui să tie că iubirea presupune o mare disponibilitate pentru suferinţă i că nimic nu este mai imprudent
decît să iubeti. 4ontradicţia naturii, dominantă aici, este tocmai că această viaţă o aleg oameni cu su7etele duioase, deloc făcuţi să îndure greutăţile ce le provoacă L în timp ce aceia cu su7ete care le-ar putea îndura, nici nu se gîndesc să-i e'pună inima, astfel că nu li se poate întîmpla nimic. 6ahila numărase treizeci i doi de ani cînd, în s"nte chinuri, îl născuse pe Iosif, i treizeci i apte cînd Iacob, sfărîmînd zăvoarele prăfuite, o răpi. &umăra patruzeci i unu de ani cînd mai rămase o dată grea, "ind silită să părăsească astfel *ihemul i să pornească la drum L adică noi sîntem aceia care numărămN în obiceiurile ei i ale lumii sale nu sta să facă asemenea socoteli, iar 6ahila ar " trebuit să se gîndească mult ca să-i poată spune, cu apro'imaţie, vîrsta L aceasta era o chestiune îndeobte puţin luată în seamă. =n partea de răsărit a lumii, calcularea e'actă a vîrstei, apuseanului, era multă aproape necunoscutăN acolo, timpul i"rească viaţa erau lăsate, cu mai nepăsare decît la noi, în voia lor i a întunericului, fără a " supuse unei gospodăriri cu măsurători i numărători precise, iar oamenii erau atît de puţin pregătiţi să răspundă la întrebarea privind vîrsta, încît, cel ce întreba se putea atepta la un răspuns comportînd o apro'imaţie de cîteva decenii, spunîndu-i-se cu o indiferentă ridicare din umeri$ %atruzeci sau, poate, aptezeci de aniO5 L Pi Iacob tia prea puţin despre propria sa vîrstă i asta nu-l stingherea. Yinuse, era adevărat, o socoteală a anilor petrecuţi în ţara lui Faban, dar nu i a celorlalţiN dealtfel nu tia i nici nu-i păsa cîţi ani avusese cînd sosise acolo. 4ît despre 6ahila, continua prezenţă a unei comunităţi de viaţă plină de dragoste nu-i îngăduise să constate nici măcar schimbările "reti pe care timpul, controlat i numărat sau ba, nu fusese împiedicat să le aducă "inţei sale gingae i frumoase, transformînd drăgălaa copiliţă de odinioară într-o femeie matură. 4um se întîmplă de obicei, 6ahila tot mai era pentru Iacob logodnica de la fîntînă, cea împreună cu care ateptase apte ani, căreia îi sărutase de pe pleoape lacrimile nerăbdăriiN o vedea i acum, dar ca prin ceaţă, ca un prezbit, cu
chipul dulce de altădată, pe care ochii săi îl sorbiseră pe vremuri cu tandreţe i a cărui esenţă nici nu putuse " atinsă de timpN vedea noaptea fermecătoare a ochilor ei, care se încruntau adesea de miopie, nările puţin cam prea mari ale năsucului, desenul colţurilor gurii, zîmbetul ei calm, acea suprapunere deosebită buzelor, careprezente ea o trecuse "uluiblîndeţea idolatrizatN însă, mai presusade toate, îipeerau iretenia, i cura!ul din caracterul copilei lui Faban, acea e'presie de încredere cu care întîmpina viaţa, care încă de la fîntînă, de la prima privire, făcuse să-i sară lui Iacob inima în piept, i se vădise iarăi cu atîta putere i cu atîta farmec cînd, în tabăra din faţa *ihemului, ea îi mărturisise starea ei. L =ncă unul #oamne, sporete-le numărul acesta a fo st înţelesul numelui pe care femeia sleită de moarte l-a dat primului ei Iar acum, că urma să nască un altul,idupă Iosif, ea nu se născut. înspăimAnta, ba, dimpotrivă, era pregătită bucuroasă, gata să sufere tot ce mai suferise, pentru sporirea neamului, dar i pentru mîndria ei de femeie. +ici cura!ului ei voios îi venea desigur în a!utor i o uitare speci"că i înnăscută femeilor, din care multe au !urat cu glas tare, în chinurile facerii, să nu-i mai cunoască niciodată bărbatul, ca să nu se repete asemenea suferinţe L i cu toate acestea, după un an, sînt iarăi greleN căci pentru femei acea impresie de durere se terge într-un chip deosebit. lacob, dimpotrivă, nu uitase cîtui de puţin iadul de atunci i era înspăimAntat la gîndul că trupul 6ahilei, rămas sterp nouă ani la ir, va " iarăi supus unei atît de crude sfîieri. #e fapt era bucuros pentru onoarea ei, iar gîndul că numărul "ilor săi ar putea a!unge cît al semnelor zodiacului îi desfăta su7etul. e de altă parte, se simţea oarecum stingherit că preferatului său mărturisit, mezinului, îndrăznea să-i urmeze acum unul mai tînărN căci pe cel mai tînăr îl prindea totdeauna mai bine să "e cel preferat, astfel, încît, în ateptarea părintească a lui lacob, se amesteca i ceva semănînd a gelozie pentru fermecătorul Iosif L pe scurt, chiar de la început, n-a fost foarte fericit de mărturisirea
6ahilei, ca i cum l-ar " învăluit de îndată o "rească presimţire întunecată. Mai era în vremea ploilor de iarnă, în luna 4hirlev, cînd 6ahila i-o spuse. #estinul #inei, al putoaicei, încă nu se împlinise. lacob îi încon!ură femeia mai mult ca oricînd cu mena!amente i gri!ă respectuoasă, i, necă!it, îi lua capul în mîini de !ale, cînd ea trebuia să vomite, iar cînd o vedea pălind i împuţinîndu-se mereu i numai pîntecul ei îl vedea rotun!indu-se, invoca a!utorul #omnului, căci egoismul cras, "resc al rodului se vădea aici în întreaga sa cruzime incontientă. >ăptura din pîntec avea nestrămutata voinţă de a a!unge puternică, fără milă i gîndinduse numai la sine sugea seva i forţele din cea care îl purta, o mînca de vie, fără a gîndi cu acest prile! la bine sau rău, i dacă ar " tiut să e'prime gîndurile sale asupra împre!urărilor, sau măcar ar " avut vreunul, ar "lui, sunat în altceva sensul că mama este i doar un mi!loc al e'uberanţei nimic decît apărare adăpost hrănitor pentru a se întări el, menit să "e aruncată în drum, coa!ă i găoace, cînd el, singurul important, va " ieit la lumină. &u o putea nici gîndi, nici rosti, însă neîndoielnic asta era convingerea sa cea mai intimă, iar 6ahila surîdea îngăduitoare. &u întotdeauna maternitatea este sinonimă în acest grad cu !ertfa, nu trebuia să "e aa. =n 6ahila, însă, natura vădi această concepţie, o făcuse cu limpezime i în cazul lui Iosif, dar nu atît de făţi i nu speriindu-l atît de tare pe Iacob ca de data asta. Mînia împotriva "ilor săi mai mari, îndeosebi împotriva lui *imeon i Fevi, aceti dioscuri căpoi, din pricina grozăviilor săvîrite la *ihem, îi aveau srcinea mai ales în teama sa pentru 6ahila. &iciodată nu i-ar " trecut prin cap să pornească la drum cu plăpînda femeie, în care numai rodul era puternic. +cum băieţii ătia turbaţi i-o făcuseră, de dragul onoarei i răzbunării lor. &ecugetaţii Tocmai acum au trebuit să ucidă bărbaţi în mînia lor i să scopească tauri, din răutate. rau copiii Fiei, ca i #ina, pentru care uciseseră. 4e le păsa că cea mai dragă, adevărata,
era atît de "ravă, ce le păsa de gri!a ce i-o purta tatălO &ici unul dintre gîndurile lor sălbatice n-a zăbovit măcar o clipă să cumpănească asta. +cum nu se mai putea altfel, trebuiau să plece. Trecuseră opt luni i mai bine de cînd 6ahila i se destăinuiseN erau luni numărate, lunile 6ahilei, i în timp ce ele creteau i descreteau, ea, iar descretea. 4rugul anului reîncepusepruncul printre cretea 7ori, iar în acum eraealuna a asea, llul, miez "erbinte al verii, nu era un anotimp prielnic călătoriilor, însă Iacob nu avea de ales. 6ahila nu trebuia să umble L i se dădu un măgar cuminte, ca, în starea ei, să nu "e supusă legănărilor cămilei. Pedea, aadar, pe crupa animalului, unde zdruncină mai puţin, iar doi argaţi trebuiau să-l ducă de căpăstru, ameninţaţi că vor " bătuţi cu biciul, dacă măgarul s-ar " potincit sau dacă, cine tie, copita lui ar " atins măcar vreo piatră. *e porniră, aadar, cu turmele. Yinta ultimă era Vebronul, unde cea mai mare parte a tribului trebuia să a!ungă de-a dreptul. entru sine însă, femeile sale i cîţiva dintre ai lui, Iacob alesese, ca popas intermediar i următor refugiu, sanctuarul :eth-el, ai cărui caracter sacru l-ar apăra de urmărire sau agresiune i unde, dealtfel, dorea să se odihnească, în amintirea nopţii înălţării capului i a visului cu scara cerească. +sta fu greeala lui Iacob. +vea două pasiuni$ #umnezeu i 6ahila. +ici una se împotrivea celeilalte i, în vreme ce se dăruia celei spirituale, atrăgea asupra celei pămînteti loviturile sorţii. +r " putut, fără îndoială, s-o apuce drept spre 4hiriat +rba, unde ar " a!uns, fără opriri, în patru sau cinci zileN i chiar dacă 6ahila tot ar " murit i acolo, cel puţin moartea nu i-ar " fost atît de !alnică i nea!utorată, la margine de drum. Iacob, însă, a întîrziat, împreună cu ea, mai multe zile, la Fuz, în apropiere de :eth-el, chiar pe colina unde, odinioară, dormise în restrite i avusese acel vis înălţătorN căci, la ananghie i în prime!die era i acum i cu totul în starea su7etească să-i "e iarăi ridicat de sus capul i să se pogoare asupră-i un mare spri!in ceresc. Jhilgalul de odinioară era neschimbat, cu meteoritul negru în mi!loc. Iacob îl arătă alor
săi, precum i locul unde dormise, i unde fusese cinstit cu acea minunată vedenie. iatra care-i slu!ise pentru aceasta drept căpătîi i pe care o miruise, atunci, cu untdelemn, nu mai era acolo, fapt ce-l amărî. 6idică, însă o alta, pe care o stropi cu untdelemn, i în general toate aceste zile trecură cu tot felul de slu!be, !ertfecăci ale stăruia focului i a cărora veghe cu seriozitateN calibaţiuni, acest loclaL căruia pregătire el îi recunotea, dincolo de toată importanţa ce i se da aici dintotdeauna, caracterul de loc al rezenţei L stăruia, aadar, să "e orînduit demn i potrivit în vederea cultului i nu se mulţumi să ridice doar o vatră de pămînt de pe care să se înalţe, în fum, hrana pentru Ia, ci hotărî să cioplească i stînca mare, ce ieea din pămînt în vîrful dealului, prefăcînd-o într-un altar închinat lui #umnezeu, cu trepte tăiate chiar din piatră, care să urce spre platforma ce trebuia prevăzută la mi!loc cu o adîncitură scobită în formă de cupă, cu un !gheab de scurgere. Munca era anevoioasă, iar Iacob, care conducea lucrările, nu-i precupeţi timpul. +i lui îl urmăreau din ochi i-i ascultau poruncileN dar i din tîrguorul Fuz veniră mulţi curioi, care, "e culcaţi pe pămînt, "e cinchiţi, umpleau locul din faţa altarului i urmăreau îngînduraţi cum o"cia acest profet pribeag i slu!itor nesilit al #omnului i-i comentau cu !umătate de glas gesturile i micările. &u văzură nimic nou, bătător la ochi, dar le era clară intenţia solemnului străin de a da celor obinuite un sens puternic, ba chiar schimbat. Fe e'plică, de pildă, că acele coame de la cele patru colţuri ale mesei altarului nu erau coarnele lunii i, cu atît mai puţin, coarnele de taur ale lui Mardug-:aalN ar " cică coarne de berbec. >ură miraţi i sporovăiră mult pe această temă. #ar cum Iacob îl invoca pe #umnezeu, numindu-l +donai, ei crezură, un timp, că ar " vorba de frumosul adolescent sfîiat i înviat, însă trebuiră să se convingă că era vorba de altcineva. Totui, numele lui l nu l-au a7at. 4ă s-ar numi Israel se dovedi greitN aa se numea, mai curînd, chiar bărbatul IacobN întîi el însui i apoi, împreună cu acesta, toţi cei a căror călăuză întru credinţă eraN de aceea o vreme au crezut că el însui ar " zeul
coarnelor de berbec sau s-ar da drept atare, dar acest lucru a fost recti"cat. &u-ţi puteai făuri o imagine a zeului, care avea, ce-i drept, trup, dar nu avea formăN era foc i nori. +sta le plăcea unora, altora le repugna. =n orice caz, se vedea pe bărbatul Iacob că îi făcea despre "inţa #umnezeului său o idee deosebit de înaltă, cu toate că lui oarecare îngri!orare, un fel+răta de mîhnire, putea observată pe faţa inteligentă i solemnă. minunat, cînd" în!unghia acolo, sus, cu mîna sa, iedul, lăsa să-i curgă sîngele i ungea coarnele de la colţurile altarului, care nu erau coarnele lunii. *-a vărsat, din belug, i vin i untdelemn în faţa &ecunoscutului i au fost aduse pîini L cel ce aducea !ertfele trebuia să "e om avut, ceea ce îi impresionă pe mulţi in favoarea lui i a #umnezeului său. 4ele mai bune bucăţi de ied se prefăcură în fum, răspAndind o mireasmă aleasă de samim i besamim/N din ce mai rămase, se găti un ospăţ i mai mulţi orăeni spuseseră, "e pentru a lua parte la el, "e pentru că erau sub!ugaţi de marea personalitate a călătorului, că vor de acum înainte să aducă !ertfe #umnezeului lui Israel, dei numai în al doilea rînd, i prăznuind în continuare cultul tradiţional. +proape toţi au fost fermecaţi, în vremea acestor ceremonii i contacte între oameni, de frumuseţea de necrezut a celui mai mic "u al lui Iacob, pe nume Iosif. 8riunde se arăta, locuitorii îi sărutau vîrfurile degetelor i băteau din palme deasupra capetelor, în semn de admiraţie, binecuvîntîndu-i ochii că văd o asemenea minune i se topeau de rîs cînd el însui se declara, cu o cuceritoare neobrăzare, copilul preferat al părinţilor lui i lămurea această poziţie cu farmecele sale "zice i spirituale. Focuitorii savurau ăgalnica sa e'uberanţă cu acea lipsă de răspundere pedagogică ce caracterizează legăturile noastre cu copiii altora. 8rele tîrzii ale acestor zile Iacob le petrecu însingurat în contemplare, pregătindu-se de revelaţiile care puteau să-i "e cumva hărăzite noaptea în vis. +vu, într-adevăr, cîteva vise, dar / Mirodenii și parfumuri.
lipsite de fulgerătoarea concreteţe a aceluia pe care îl visase, chiar aici, ca 7ăcău. +cum, Uocea se auzea puternică, înălţătoare, năprasnică i nedesluită, i-i vorbea de rodnicie i viitor, de legătura de sînge care-l unea cu +vraam, stăruind mai ales asupra numelui cucerit de cel ce dormea, prin forţă, cu spaimă, la vadul Iabocului, i i-l nume, adeverea cu putere, interzicîndu-i oarecumpentru să mai poarte vechiul srcinarul, pe care Uocea îl nimicea, a-l pune în valoare e'clusivă numai pe cel nou, ceea ce îl umplu pe Iacob cu un cutremurător simţămînt de înnoire, ca i cum s-ar " făcut o tăietură, trecutul rămînînd în urmă, iar timpul i lumea ar sta într-un tînăr început. +ceste stări su7eteti i se întipăreau, peste zi, pe chip, i toţi se temeau de el. *cufundat în adîncile sale preocupări, muncit de ele, părea să " uitat urgenţa stării 6ahilei i nimeni nu se încumeta să i-o amintească, mai puţin decît toţi, însăi femeia, care negli!a interesul ei trupesc de a pleca curînd, preferîndu-i, din dragoste i modestie, meditaţia lui spirituală. L =n sfîrit, el porunci să se pornească la drum. #e pe Muntele Măslinilor, de la lebus, numit i Krualim, unde un hitit, pe nume utihepa, făcea, în acelai timp, pe păstorul i strîngătorul de biruri din porunca lui +man egipteanul, s-ar " putut observa convoiul călătorilor i, desigur, că minusculele siluete chiar erau urmărite din ochi, cum se micau lăsînd aezarea lebus pe stînga, i făcînd, în zare, un arc de la :eth-el către miazăzi, spre Fahama sau :et-Fahem, de-a curmeziul nesfîritei întinderi de coline, pîr!oliţe de ariţa dogoritoare a soarelui de vară. lacob ar " avut plăcere să se abată i pe la lebus, să discute cu preoţii despre zeul Palim, o divinitate solară împămAntenită în apusul ţării, căreia oraul îi datora cel de al doilea nume al săuN căci chiar i o convorbire asupra unor zei străini i calpi îi stîrnea spiritul i era folositoare muncii sale lăuntrice întru făurirea imaginii 4elui adevărat i unicN dar, întîmplările de la *ihem i ce făcuseră "ii săi garnizoanei i căpitanului ei, :eset, se prea putea să " a!uns de mult la urechile omului lui +mon, ale păstorului utihepa, i îi impunea prudenţă
călătorului. =n schimb putea dezbate cu adoratorii zeului Fahama, la :et-Fahem, în 4asa pîinii, esenţa acestei forme pe care o lua înviatul, Vrănitorul, cu cultul căruia însui +vraam întreţinuse relaţii religioase amical-interesate i, într-o măsură, de rudenie. *e bucură văzînd că oraul îl saluta din depărtare. #upă-amiaza era pe sfîrite. de un perete de nori de furtună, soarele în apus+coperit îi trimitea razele ca largi fîiivineţii, scăpărătoare pe privelitea muntoasă, astfel încît mica aezare de pe culme, încon!urată de ziduri, strălucea în lumină. raful i pietrele erau trans"gurate de această vădire a luminii soarelui ascuns de nori i solemn răsfrAnte, care îi umpleau lui îacob inima cu sentimentul mîndru i cucernic al divinităţii. e dreapta, îndărătul unui zid scund de piatră fără mortar, viile se întindeau, viorii. Mici petice, cultivate cu cereale, se zăreau printre bolovani, stînga drumului. Iar din adîncul depărtării, munţii păleau i se topeau parcă, într-o amurgire străvezie. Kn dud foarte bătrîn, în mare parte scorburos, îi apleca trunchiul deasupra drumului, spri!init de bolovani pui unul peste altul. 4onvoiul tocmai trecea prin faţa lui, cînd 6ahila căzu leinată de pe măgar. #urerile începuseră, surde, cu ore în urmă, dar ea le îndurase, pentru a nu-l neliniti pe Iacob i a nu întrerupe călătoria. +cum, deodată, suferinţa o în!unghie atît de sălbatic, de năprasnic, încît, stoarsă de rodul ei vîn!os, sărmana femeie, slăbită, leină. #romaderul înalt, splendid înăuat, al lui îacob, îngenunche, fără să i se " poruncit, ca să-i îngăduie stăpînului să descalece. Iacob chemă o sclavă bătrînă, o guteie de dincolo de Tigru, meteră în treburile femeieti, care, încă în casa lui Faban, moise la multe nateri. 6ahila, cuprinsă de durerile facerii, fu culcată la rădăcina dudului, se adusere perne. 8 treziră din lein esenţele aromate ce i le dădură să le miroasă, sau poate noile dureri, i mai sfîietoare. >ăgădui să nu-i mai piardă cunotinţa. L#e acum vreau să "u trează i să muncesc, spuse ea gîfîind, ca să grăbesc naterea i să nu-ţi opresc mult călătoria,
dragă stăpîne. + trebuit să mă apuce tocmai acum, aproape de ţintă #ar, ce să-i faci, iată, nu-ţi poţi alege ceasul. L &u face nimic, porumbiţa mea, îi răspunse Iacob în oaptă. Pi, fără voia lui, se pomeni murmurînd o invocaţie ce era adresată la &aharina, în clipele de deznăde!de, zeiţa a$ %&e-aţi plămădit, "e deci alungată de la noi boala, frigurile de baltă, zgîlţîielile, pacostea5. *clava rosti i ea o rugăciune asemănătoare, dîndu-i stăpînei o amuletă de-a ei, încercată în asemenea împre!urări, adăugînd-o celorlalte cu care lăuza era încărcatăN dar cum durerile o chinuiau din nou cumplit ps sărmana 6ahila, bătrîna se apucă să sporovăiască repede, în graiul ei babilonean, stîlcit$ L &u te teme, roditoareo, i îndură durerile, chiar dacă te sfîie sălbatic îl vei avea i pe acest "u, se va alătura celuilalt, asta văd în înţelepciunea mea, iar ochiul tău nu se va scurge înainte de a-l vedea, căci, iată, se i mică foarte tare. *e mica foarte tare, convins că singur el este important. *ocotind că i-a sosit ceasul, pruncul căuta să răzbată la lumină i să lepede găoacea maternă. +stfel încît se născu oarecum prin el însui, asaltAnd nerăbdător pîntecele îngust, abia a!utat, cu toată inimoasa bună-voinţă, de către cea care-l zămislise cu bucurie i-l hrănise cu propria-i viaţă, dar nu se pricepea să-l i nască. I-a fost de prea puţin folos, că bătrîna murmura descîntece, sfătuind-o, aezîndu-i mădularele, arătîndu-i cum să respire, cum să ţină bărbia i genunchii. #ar, izbucnirile răvăitoare ale durerilor răsturnau totul, încît, torturată, se zbătea în spasme, aruncîndu-se cînd la dreapta, cînd la stînga, cu tot trupul scăldat de o sudoare rece, mucîndu-i, înverunată, buzele crispate i vinete. %+i +i5 răcni ea, chemînd în a!utor pe rînd pe zeii :abelului i pe cel al tatălui copilului. 4înd se înnoptase i barca de argint a lunii se ridicase deasupra munţilor, lăuza se trezi dintr-un lein i zise$ L
6ahila va muri
Toate femeile cinchite în !ur începură să ţipe, Fia, slu!nicelemame i ce alte femei mai fuseseră lăsate să se apropie, i toate întinseră braţele, a implorare. +poi reîncepu mai tare monotonul lor murmur de descîntece, care însoţea, aproape neîntrerupt, ca bîzîitul unui stup de albine, chinurile izbăvirii. Pi abia după o pauză mai lungă, lacob, care ţinea fără în braţe pierdea, izbuti să e'clame, aproape glas$capul 6ahilei, ce se L
4e spuiO
a clătină capul, încercînd un zîmbet. Toate se opriseră, răstimp în care se părea că năvalnicul dornic de viaţă din găoacea sa se sfătuia cu sine însui. 4um moaa îi dădu cu părerea că acest răgaz ar putea " i un semn bun i ar putea dura, lacob vru să propună să se folosească întreruperea pentru a se pregăti o targă moale, în care 6ahila să "e culcată, ca să poată străbate scurta potecă peste cîmp, pînă la hanul de la :et-Fahem. #ar 6ahila se împotrivi. L &u, îngăimă sărmana, cu buzele ostenite, aici a început, aici să se sfîrească. 4ine poate ti dacă la han se va găsi un loc pentru noiO Moaa se înală. Ureau să mă pun acui pe treabă cu toată puterea, să-ţi dăruiesc i al doilea "u al nostru, Iacobe, bărbate. *ărmana, în ce o privea, nici pe departe nu mai putea " vorba putere, iarpe cuvintele pece care le rostea nuînmai înelau nimeni,denici măcar ea. 4eea gîndea i tia adîncul ei,pe spusese, i lăsă din nou să se întrevadă ce tia i tainicul ei gînd, cînd, în timpul nopţii, între două intervale ale chinului cumplit, micînd de-abia buzele, um7ate din pricină că n-o mai a!uta inima, aduse vorba despre numele pe care-l va primi mezinul. =l întrebă pe lacob de părerea lui, iar el îi răspunse$ L Iamin.
Iată, el este "ul singurei drepte i se va numi :en-
L &u, îi z ise ea, nu t e supăra, dar eu tiu mai bine. :en8ni să se numească această "inţă. +a să-l numiţi pe stăpînul pe care ţi-l dărui, iar el să-i amintească de Mami, care l-a plămădit frumos, după chipul tău i al ei. 8binuinţa lui lacob cu încîlcitele combinaţii spirituale, îi îngădui s-o înţeleagă aproape fără efort pe 6ahila. Mami sau %înţeleapta Ma-ma5 era unul dintre numele familiare ale zeiţei Itar, mama zeilor i zămislitoarea oamenilor, despre care se spunea că plămădea frumos bărbaţi i femei, după chipul i asemănarea saN iar 6ahila, din slăbiciune i în glumă, făcea să se confunde neclar divinitatea plăsmuitoare cu propriul ei eu-matern, confuzie cu atît mai lesnicioasă cu cît losif îi spunea adesea %Mami5. #ar pentru cel iniţiat, ale cărui gînduri urmau o curbă e'actă, %:en-8ni5 însemna %"ul moartei5. #esigur, nu-i mai amintea se i mai înainte, i voia cu să-lceea constrîngă, gri!ă, pe că Iacob sătrădase se obinuiască din vreme ce biatacu femeie tia că se apropie, ca să nu-l lovească cumva pe neateptate i să-i piardă minţile. L :enoni
:eniamin, :eniamin, spuse el plîngînd. &u, nici decum
Pi în acest loc, pentru prima oară, strigă acum, peste capul 6ahilei, spre înstelata noapte a lumii, oarecum ca mărturie că pricepuse, întrebarea$ L
*tăpîne, ce faciO
Mai la o parte, femeile i sclavele caldeene murmurau i psalmodiau descîntece, cu care nădă!duiau să înduplece forţe puternice i neînţelegătoare, să împlinească dorinţele omeneti. #ar niciodată, ca în aceste ceasuri, Iacob nu înţelese mai bine de ce asta era greit i de ce +vraam părăsise Krul. rivirea lui în Monstruos era plină de groază, dar nu lipsită de luciditate, iar lucrarea lui întru divinitate, care îi însemna mereu faţa cu o e'presie în îngri!orare, cunoscu în acea cumplită noapte un
progres întrucîtva înrudit cu chinurile 6ahilei. #ealtfel era cu totul în spiritul dragostei ei, ca Iacob, soţul, să aibă totui un cîtig spiritual de pe urma morţii sale. 4opilul veni pe lume către sfAritul ultimei veghi de noapte, cînd cerul se lumina palid, înainte de zori. :ătrîna trebui să smulgă pruncul cu forţa dintre coapsele însîngerate ale nefericitei, căci se înăbuea. 6ahila, care nu mai putea să ţipe, se topi în lein. ierduse atîta sînge, încît pulsul îi scăzu pînă la a nu mai " decît un "ricel subţire ce se pierdea. #ar văzu viaţa copilului i zîmbi. Mai trăi încă un ceas. 4înd i-l aduseră pe Iosif, nu-l mai recunoscu. #eschise ochii pentru ultima oară cînd răsăritul se colora tocmai în rou, iar zorile îi luminară chipul. 6idică privirea spre faţa lui Iacob, care sta plecat asupra ei, strînse puţin pleoapele i bîigui$ L i, ia t e uită, un străin Pi c am ce drept ai avea să m ă săruţiO oate pentru că eti vărul venit de departe i amîndoi ne tragem din acelai strămoO +tunci, sărută-mă, iar păstorii se veselesc lîngă piatra fîntînii$ Fu, lu, lu l o sărută pentru ultima oară, tremurînd. a continuă$ L Iată, bărbătete rostogoleti piatra pentru mine, Iacobe, iubitul meu. Mai rostogolete-o o dată, de deasupra gropii i culco în ea pe copila lui Faban, căci am să te părăsesc. L 4um s-au luat de pe mine toate poverile, povara copiilor, povara vieţii i se face noapte. L Iacobe, bărbatul meu, iartă-mă că ţi-am fost stearpă i nu ţi-am dat decît doi "i, dar de acetia doi, Iehosif, :inecuvîntatul, i de pruncul morţii, cel mai mic, ah, mă despart atît de greu. L Pi de tine mă despart greu, lacobe, iubitule, căci noi doi ne-am potrivit. >ără 6ahila trebuie de aici înainte să te lămureti în meditaţiile tale cine este #umnezeu. L Fămurete-te i rămîi cu bine. L Pi iartă-mă, mai suspină ea, cu cea din urmă su7are, că am furat tera"mii
=n clipa aceea moartea îi trecu peste chip i-l stinse. Fa un semn al lui Iacob, bocetul femeilor amuţi. Toate căzură cu faţa la pămînt. #ar el continua să stea cu capul 6ahilei în braţe, iar lacrimile sale picurau, molcome i neistovite, pe pieptul moartei. #upă un răstimp, îl întrebară dacă trebuia făcută o targă pentru a o duce, "e la :et-Fahem, "e la Vebron, să o înmormînteze. L &u, le spuse el, aici a început, aici să se sfîrească, i să zacă unde a lovit-o l. regătiţi mormîntul, săpaţi-i groapa acolo, la temelia zidului Fuaţi pînză de in subţire dintre lucruri, i înfăuraţi-o, i alegeţi o piatră s-o înălţaţi pe mormînt ca semn, în amintirea ei. #upă aceea, Israel îi va urma drumul, fără 6ahila i cu pruncul. =n timp ce amestecară bărbaţii săpară groapa, femeile se adespletiră, dezgoliră sînii, cenuă cu apă pentru se mîn!i înîi semn de !ale i, însoţite de 7aute, intonară lamentaţia 'ă ne &l5ngem sora, lovindu-i fruntea cu o mînă i sînii cu cealaltă. Iacob însă ţinu capul 6ahilei în braţe, pînă veniră să i-o ia. Pi după ce pămîntul se închise peste trupul celei dragi, chiar pe locul unde #umnezeu i-o luă, adică la marginea drumului, Israel porni mai departe i-i întinse corturile pentru popas la Migdal der, un turn din vremuri străvechi. +colo, 6uben păcătui cu :ilha, ţiitoarea, i fu blestemat. 'f5rşitul istoriilor lui "acob9
TÎN8"#$ IOSI
4+IT8FKF K&K THOT %es+re fumusețe *e spune că Iosif avea șaptesprezece ani cînd fusese trimis să pască turmele cu fraţii luiN i băiatul era împreună cu "i :ilhei i ai [ilpei, femeile tatălui său. +sta-i adevărat i avem dovezi în legătură cu ceea ce s-a mai adăugat în %convorbirea frumoasă5$ că i-ar " dat de tire tatălui ori de cîte ori umblau vorbe despre fraţi. *-ar putea găsi fără greutate un punct de vedere potrivit căruia ar " fost un băieţoi nesuferit. +sta era părerea fraţilor săi. &u o împărtăim, ori renunţăm la ea, după ce ne-am însuit-o un momentN căci Iosif era mai mult. Informaţiile, însă, oricît ar " de e'acte, au nevoie, una după alta, de lămuriri, ca situaţia să devină clară i să apară deplin ceea ce a pălit prin scurgerea timpului. Iosif împlinise aptesprezece ani i, pentru toţi cei ce-l vedeau, era cel mai frumos dintre copiii oamenilor. Mărturisim deschis că nu vorbim cu plăcere de frumuseţe. 8are cuvîntul i noţiunea ne emană plictisealăO 8are frumuseţea nu este un gînd de o nobilă paloare, un vis de pedantO 4ică s-ar întemeia pe legiN dar legea îi vorbete intelectului, nu sentimentului, care nu se lasă tutelat de intelect. #e aici monotonia frumuseţii perfecte, la care nu este nimic de iertat. =ntr-adevăr sentimentul vrea să aibă
ceva de iertat, altfel întoarce capul, căscînd a plictis. entru a aprecia cu entuziasm simpla perfecţiune, este necesară o supunere faţă de ideal i e'emplar, ce ţine de pedanterie. ste greu de atribuit adîncime acestui entuziasm raţional. Fegea leagă într-un mod didactic, e'teriorN numai vra!a provoacă o legătură lăuntrică. >rumuseţea este efectul magic al sentimentului, totdeauna pe !umătate iluzoriu, foarte labil i, de aceea tocmai, urmările lui sînt distructibile. uneţi pe un trup frumos un cap hidos i nici trupul nu va mai " frumos în sensul unei e"cacităţi a sentimentului, decît doar cel mult pe întuneric, dar atunci este vorba de înelătorie. 4îtă înelătorie, !onglerie, păcăleală se întîlnesc în domeniul frumosului Pi de ceO entru că este totodată i în acelai timp domeniul dragostei i al dorinţeiN pentru că se'ul se amestecă aici i determină conţinutul noţiunii de frumuseţe. anecdotică este plinăunor de istorioare, cum tineri travestiţi Fumea în femeie au sucit capetele bărbaţi, cum domnioare în pantaloni au stîrnit patimi printre femei. #ar dezvăluirea înelătoriei a!ungea să pună surdină oricărui sentiment, deoarece frumuseţea îi pierduse utilitatea. fectul frumuseţii umane nu este poate decît vra!a se'ului, materializarea ideii de se', astfel încît s-ar putea vorbi mai curînd de un bărbat perfect, de o femeie e'trem de feminină, decît de una frumoasă i o femeie va spune numai cu o înţelegătoare stăpînire de sine acest lucru despre o alta, de asemenea un bărbat despre un altul. *înt rare cazurile în care frumuseţea triumfă asupra văditei sale inutilităţi i asigură o e"cienţă sentimentală necondiţionată, dar este dovedit că e'istă. +ici intră în !oc factorul tinereţe, deci o vra!ă pe care sentimentul este foarte dispus să o confunde cu frumuseţea, astfel încît tinereţea, dacă atracţia ei nu este paralizată de cusururi din cale-afară de supărătoare, este de cele mai multe ori luată drept frumuseţe L i anume chiar de ea însăi, aa cum zîmbetul ei o anunţă fără echivoc. i îi aparţine gingăia$ o formă de apariţie a frumuseţii, care menţine, potrivit naturii sale, un echilibru labil între bărbătesc i femeiesc. Kn
7ăcău de aptesprezece ani nu este frumos în sensul unei perfecte bărbăţii. &u este frumos nici în sensul unei feminităţi inutile L aceasta n-ar atrage decît pe prea puţini. #ar atît trebuie recunoscut, că, datorită farmecului tinereţii, frumuseţea înclină puţin spre feminitate, atît su7etete cît i ca e'primareN aceasta este în lumii natura stăiînserelaţia sa gingaă cu lumea i în relaţia cutinereţii, tinereţea e'primă în zîmbetul ei. ste adevărat că, la aptesprezece ani, un tînăr poate " mai frumos decît femeia i bărbatul, frumos ca femeie i bărbat, frumos în amîndouă sensurile i în toate chipurile, ginga i frumos, încît femei i bărbaţi să cate ochii la ei i să-i piardă cumpătul privindu-l. +a s-a întîmplat cu "ul 6ahilei i de aceea se spune că a fost cel mai frumos dintre copiii oamenilor. +ceasta era o laudă e'agerată, întrucît ca el e'istau i de cînd omul nupe se mai !oacă de-a am"bia i reptila, ci amulţi, păit destul de departe drumul întrupării divinului, nu mai este ceva neobinuit ca un tînăr de aptesprezece ani să ofere admiraţiei aprobative picioare atît de lungi i olduri atît de înguste, un torace atît de bine făcut, o piele atît de auriu-arămieN să nu "e nici prea înalt, nici prea scund, ci să pară tocmai plăcut ca statură, să tie păi i să se ţină mai mult sau mai puţin dumnezeiete, iar toată făpura lui să e'prime echilibrul, labil i graţios, dintre gingăie i vigoare. Pi de asemenea nu este nimic e'traordinar că un astfel de trup nu poartă un cap de cîine, ci un cap foarte seducător, zîmbind cu o gură umană aproape divină L asta se vede zilnic. #ar în lumea i în cercul lui Iosif tocmai persoana i prezenţa sa e'ercitau efectul sentimental al frumuseţii i se socotea, îndeobte, că cel Uenic turnase har pe buzele sale, care, fără mobilitatea lor vădită în zîmbet i vorbire, ar " fost desigur prea pline. Varul acesta era contestat, ici-colo se manifesta ostilitate împotriva lui, dar ostilitatea nu nega nimic, i nu se poate spune că ea s-ar " sustras în fapt, sentimentului dominant. =n orice caz, multe
pledează pentru presupunerea că ura fraţilor nu era, în fapt, decît îndrăgostirea de el a tuturor, precedată de semnul negativ.
ăstorul +!unge atît despre frumuseţea lui Iosif i cei aptesprezece ani ai săi. 4ă era păstor de vite cu fraţii lui, anume cu "ii :ilhei i [ilpei, tot trebuie lămurit, întregit într-o direcţie i restrîns în cealaltă. lacob, binecuvîntatul, era un străin în ţara aceasta, un g$er, cum se spunea, un oaspete i un tolerat de vază L nu pentru că trăise atîta vreme în afara ţării, ci după neamul lui, după descendenţă i stare, ca "u al înaintailor săi, care fuseseră i ei g$erimi. restigiul lui nu era cel al unui locuitor bătina dintr-o familie aleasă a orauluiN înţelepciunea i bogăţia, amîndouă laolaltă, i felul de a " ce-l dădeau persoanei i atitudinii sale, erau izvorul acestui prestigiu, nu felul lui de trai, mai curînd slobod i, dei respectînd legea, am spune, îndoielnic rînduit. Focuia în corturi, în afara cetăţii Vebronului, cum locuise pe vremuri înaintea porţilor *ihemului, i putea pleca oricînd, pentru a căuta iarăi alte fîntîni i alte păuni. *ă " fost aadar un beduin, un "u al lui 4ain, cu semnul nestatorniciei i al tîlhăriei pe frunte, scîrbă i groază pentru orăeni i ţăraniO #efel. =n dumănia sa de moarte faţă de +malec, #umnezeul său nu se deosebea de :aalimii locului L el, Iacob, o dovedise în mai multe rînduri, înarmînd oamenii de la curtea sa, să respingă cu forţa, împreună cu orăenii i cu ţăranii proprietari de vite, strînsura de crescători de cămile, avînd feţele pictate cu semne tribale i care năvălea pentru !af din pustiul de miazăzi. #ar nici ţăran nu eraN cu bună tiinţă i hotărît, nuN ar " fost împotriva sentimentului său religios, care nu coincidea cu cel al truditorilor gliei ari de soare.
Pi afară de asta, ca g$er i orăean tolerat, nu-i era îngăduit să aibă pămînt în proprietate, în afara celui pe care îi ridicase corturile. +vea în arendă ceva pămînt arabil, ici un petic, colo altul, ba de es întins, ba pămînt roditor pe povîrniuri repezi, pe care cretea, printre pietre, grîu i orz. >iii i argaţii îi lucrau acest pămînt L aadar Iosif făcea, din cînd în cînd, pe semănătorul i secerătorul, nu numai pe păstorul, după cum,idealtfel, este îndeobte cunoscut. #ar această cultivare întîmplătoare a pămîntului era prea puţin importantă pentru e'istenţa lui Iacob, o ocupaţie secundară, de care se ţinea fără tragere de inimă, pentru a simula oarecare legătură cu glia. 4eea ce conferea întradevăr greutate vieţii sale era averea lui micătoare, ce miuna pe păuni, erau turmele, pe ale căror produse dobîndea, prin schimb, tot belugul de grîne i must, untdelemn, smochine, rodii, miere, precum i aur i argint L, i această proprietate hotăra relaţiile sale cu orăenii i ţăranii, relaţii rînduite comple' i de o sumedenie acorduri, care consolidau nestatornicia sa, dîndu-i un caracter aezat, orăenesc. entru întreţinerea turmelor avea nevoie de legături de negoţ prieteneti cu localnicii, orăenii ce trăiau din negoţ i ţărani lucrînd pentru ei în clacă sau arendă. #repturile de păunat trebuiau statornicite prin bună înţelegere i întemeiat cu închinătorii lui :aal, dacă Iacob nu voia să trăiască nesigur i hăituit, ca tîlhar ce năvălete în proprietăţile oamenilor i le prăpădete ogoarele$ avea nevoie de învoiri scrise să-i poate turmele prin miriti i să le pască prin pîrloage. e atunci însă pîrloagele erau în scădere în ţinutul acesta muntosN de mult dăinuia pacea i vremea :inecuvîntării, pe drumurile caravanelor era un dute-vino neîncetat, orăeanul acaparator de pămînturi se îngrăa din negoţul caravanelor, din dările de depozitare, de tîrg, de însoţire pe mărfurile trimise prin acest ţinut, din ţara lui Mardug, pe la #amasc, pe drumul de la răsărit de apa Iordanului pînă la Marea cea mare i, de acolo, în Yara mîlului sau în direcţie contrarăN acapara pămînt, pe care îl lucra cu iobagi sau cu oameni
căzuţi în robie pentru neplata datoriilor i se îngrăa din munca lor, baca foloasele din negoţ, încît putea să-i supună prin avansuri de capital i ţărani liberi, cum o făcuseră "ii lui Iullanu cu FabanN cretea populaţia în ţinut i proporţia terenurilor cultivateN nu mai rămăseseră prea multe păuni i aa se întîmplă că regiunea nu-l mai putea pe Iacob, după cum, pe vremuri, păunile *odomei nu-i mai duce putuseră duce pe +vraam i Fot împreună. + trebuit să-i împartă turmeleN grosul lor nu mai pătea, potrivit învoielilor, aici, ci cale de cinci zile mai spre miazănoapte, în locurile unde Iacob fusese aezat mai demult, în valea bogată în izvoare a *ihemului, iar acolo le păzeau de obicei "ii Fiei, de la 6uben la [ebulon, în timp ce numai cei patru, ai :ilhei i [ilpei, locuiau cu tatăl, împreună cu cei doi vlăstari ai 6ahilei, astfel că se întîmpla cu ei ca i cu semnele zodiacului, din care tot se văd numai cîte ase deodată, celelalte ase "ind sustrase ochiului, potriveală pe care Iosif nu se lipsi s-o amintească drept parabolă i oglindire. 4u asta nu spunem că nar " venit de acolo, de departe, dacă la Vebron erau munci deosebite de făcut, de pildă în timpul culesului, dimpotrivă, e chiar important de a"rmat contrarul. #ar mai tot timpul se a7au departe, cale de patru-cinci zile. >aptul este de asemenea important i, de aceea, cînd se spune că băiatul Iosif ar " fost la copiii slu!nicelor, asta este e'plicaţia. Munca, însă, cu fraţii, la cîmp sau la păune, Iosif nu o făcea în "ecare zi i nu trebuie luată prea în serios. &u era mereu păstor la turmă, nici nu-l vedeai întotdeauna, după ce ploaia muiase pămîntul, brăzdîndu-l pentru semănăturile de iarnă, ci doar cînd i cînd, printre altele, dacă-i dădea în gînd, după cum avea chef. Iacob, tatăl, îi lăsa cu plăcere mult timp liber pentru îndeletniciri mai înalte, ce vor " descrise de îndată. =n ce calitate, însă, se a7a el cu fraţii, cînd se întîmpla să "e eu ei L ca a!utorul sau ca supraveghetorul lorO +ceasta rămînea, în chip !ignitor, îndoielnic pentru fraţi, căci tratat de ei ca cel mai tînăr, i încă destul de brutal, le făcea într-adevăr mici servicii, dar se purta în mi!locul lor
nu atît ca egalul lor, nu ca mădular i părta al comunităţii lor de "i împotriva bătrînului, ci ca reprezentantul i trimisul său, care îi iscodea, aa încît nu-l vedeau cu plăcere între ei, dar se supărau totui cînd rămînea, de voia sa, acasă.
În<ătăm:ntul 4e făcea acoloO Pedea cu bătrînul liezer sub copacul #omnului, marele terebint de lîngă fîntînă, i se îndeletnicea cu tiinţele. #espre liezer, oamenii spuneau că i-ar " semănat la chip lui +vraam. Fa drept vorbind, n-o puteau tii, căci nici unul dintre ei nu-l văzuse pe caldeu, nici nu a!unsese prin veacuri pînă la ei vreun portret sau vreo descriere a înfăţiării lui i asemănarea a"rmată a lui liezer cu el putea " înţeleasă numai invers$ #acă voiai să-ţi faci o imagine a persoanei străvechiului pribeag i prieten al #omnului, trăsăturile lui liezer puteau ", eventual, de un a!utor, nu atît pentru că erau mari i demne, ca făptura i comportarea sa, ci mai curînd pentru că erau trăsături oarecare, calme i de o divină lipsă de conţinut, ceea ce uura atribuirea înfăţiării sale unui venerabil necunoscut din trecutele vremi. liezer era de-o vîrstă cu Iacob, ceva mai mare, i se purta îmbrăcat asemănător, pe !umătate ca beduinii, pe !umătate ca locuitorii *inearului, cu fran!uri pe vemîntul lui, iar pe earfa ce-i slu!ea de cingătoare erau prinse cele necesare scrisului. >runtea lui, cîtă se vedea de sub basma, era limpede i fără creţuri. *prîncenele, ce nu albiseră încă, porneau de la rădăcina largă i puţin adîncită a nasului, înguste i aproape drepte, spre tîmple, iar dedesubtul lor, dintre pleoapele grele i parcă um7ate, aproape, lipsite de gene, amintind de nite buze, ochii ieeau negri i bombaţi. &asul, cu aua groasă i nările subţiri, cobora
către mustaţa îngustă care, lăsîndu-se în !os de la colţurile gurii, se suprapunea, de amîndouă părţile, bărbii de un alb-gălbui. *ub mustaţă atîrna, la fel de gros de la un colţ al gurii la altul, arcul roietic al buzei de !os. Mai sus de gură, pe pielea obra!ilor, străbătută de o mulţime de cute "ne, naterea bărbii era atît de uniformă, încît îţiiputea impresia că această barbă ar " prinsă de urechi că ar face putea " scoasă. :a mai mult, întreaga faţă făcea impresia că ar putea " dată !os i că abia sub ea s-ar a7a adevărata faţă a lui liezer$ losif, cînd mai era băiat, avea, uneori această impresie. #espre persoana i srcinea lui liezer se vînturau tot soiul de tiri neadevărate, care vor " combătute mai !os. ra vechilul lui Iacob i cel mai vechi argat al lui, tia citi i scrie i era învăţătorul lui losif, aici acestea ar " de a!uns. ,,*pune-mi, "u al celei adevărate, îl întreba el cîteodată, cînd edeau împreună la umbra copacului învăţăturii, din care trei pricini #umnezeu l-a creat pe om la urmă, după toate plantele i animaleleO5 +tunci losif trebuia să răspundă$ %#umnezeu l-a creat pe om la urmă de tot, ca să nu poată nimeni spune că a luat parte la creaţieN în al doilea rînd, pentru umilinţa omului, ca să-i spună$ RPi muscoiul mi-a luat-o înainteS, iar al treilea ca să se poată aeza de îndată la masă, ca oaspetele pentru care au fost făcute toate pregătirile.5 Fa acestea liezer răspundea, oftînd$ %Tu o spui5 iar losif rîdea. #ar asta nu era mare lucru. ra doar un e'emplu, între multe altele, de e'erciţiile de perspicacitate i memorie, pe care losif trebuia să le facă, precum i al străvechilor snoave i istorioare predate de liezer lui losif cînd mai era în vîrstă fragedă, i cu a căror redare plină de har losif fermeca oamenii, i aa capii de
admiraţie în faţa frumuseţii lui. +a încercase, la fîntînă, să-l înveselească pe Iacob i să-i abată atenţia, cu vestea i povestea despre nume i cum Ihara, fecioara, izbutise să scoată numele #omnului de la desfrînatul mesager. 4ăci de îndată ce a a7at atunci numele adevărat i neprefăcut, l-a i invocat i, prin puterea a urcat în ceruri, neatinsă fecioriaaei,primit-o păcălindul astfel pelui, Pemhazai, care o rîvnise. *us,în#omnul cu toată încuviinţarea i i-a spus$ %#e vreme ce ai fugit de păcat, îţi vom da locul tău între stele5. Pi asta a fost srcinea zodiei >ecioarei. Pemhazai, mesagerul, însă, nu s-a mai putut întoarce sus, ci a trebuit să rămînă în ţărînă pînă în ziua în care Iacob, "ul lui Isaac, a visat, la :etel, visul cu scara cerească. +bia pe această scară i rampă s-a putut iarăi sui acasă, adînc ruinat că nu izbutise asta decît în visul unui om. *eiputeau numi acestea erau numai !umătăţi de adevăr doar podoabe pentrutiinţăO minte,&u, potrivite să pregătească însă spiritul pentru primirea adevărului celui mai sever i de o sfîntă rigoare. +stfel, Iosif învăţă de la liezer despre cosmos, anume cel ceresc, împărţit în trei, alcătuit în chip e'emplar din cerul superior, din pămîntul ceresc al zodiacului i din cereasca mare sudicăN căci îi corespundea e'act cosmosul pămîntesc, ce se descompunea de asemenea în trei părţi L cerul aerian, tărîmul pămîntesc i oceanul pămîntului. +cesta, învăţă el, încon!ura discul pămîntului ca o panglică, dar se a7a i sub disc, astfel încît în vremea marelui otop putuse răzbate prin toate crăpăturile, unindu-i apele cu cele ale mării cereti, ce se prăvăleau de sus. #ar tărîmul pămîntesc arăta ca locul bătucit, iar pămîntul ceresc, de acolo de sus, ca un ţinut muntos cu două vîrfuri, vîrfuî soarelui i cel al lunii, Voreb i *inai. *oarele i luna alcătuiau, dimpreună cu alte cinci stele călătoare, septimea planetelor i a purtătorilor de porunci, care se perindau pe apte cercuri de cuprindere diferită, în !urul stăvilarului zodiacului, astfel încît acesta semăna cu un turn
rotund cu apte trepte, ale cărui terase circulare duceau în sus, spre cel mai înalt cer de miazănoapte i spre scaunul stăpînirii. +colo era #umnezeu i muntele lui sfînt scînteia ca de pietre aprinse, aa cum muntele Vermon scînteia îmbrăcat în zăpadă peste ţara dinspre miazănoapte. =n timpul lecţiei sale, liezer arăta muntele stăpînirii, ce strălucea departe în alba zăpadă, vizibil spre din toate părţile, i de sub copac i Iosif nu mai deosebea cerescul de pămîntesc. =nvăţă să cunoască minunea i taina numărului, aizeciul, doisprezecele, aptele, patrul, treiul, divinitatea măsurii, i cum toate se potriveau i-i corespundeau reciproc, încît era o minune i o adorare a marelui unison. #ouăsprezece erau semnele zodiacului i ele erau popasurile marelui crug. +cestea erau cele douăsprezece luni a treizeci de zile. #ar marelui circuit îi corespundea cel mic, căci dacă i el era împărţit în douăsprezece segmente, se obţinea un interval mare cît de aizeci de ori discul solar, i aceasta era dubla oră. a era luna zilei i se dovedea tot atît de raţional divizibilă. 4ăci diametrul discului solar era cuprins de e'act tot atîtea ori în calea soarelui, vizibilă la echino', cîte zile are anul, adică de trei sute aizeci de ori, i tocmai în acele zile, răsăritul soarelui, din clipa cînd marginea sa superioară apărea la orizont, pînă la cea în care discul era vizibil în întregime, dura a aizecea parte a unei duble ore. aceasta eracrug, dubla după cum din vară i iarnăPiseiată făcea marele iarminutăN din zi iinoapte cel mic, aa din cele douăsprezece duble ore reveneau cîte douăsprezece ore simple zilei i nopţii i cîte aizeci de minute simple cîte unei ore a zilei i a nopţii. 4e ordine, ce armonie, cît era de plăcut +scultă, deci, în continuare, #umuzi, "u adevărat >ie-ţi mintea limpede, ascuţită i senină
Papte erau stelele călătoare, cele ce transmiteau poruncile, i "ecare avea o zi a ei. #ar apte era, în chip deosebit, i numărul lunii care iată că deschidea calea zeilor, fraţilor săi$ adică numărul sferturilor sale, ce erau de cîte apte zile. *oarele i luna erau doi, ca totul în lume i în viaţă, ca da i nu. #e aceea planetele puteau " ordonate în douăcinci i cinci L cel cu mai cîtă îndreptăţire i de partea lui cinci 4ăci numărul sta în frumos raport cu doisprezece, întrucît cinci ori doisprezece dă aizeciul, dovedit sfînt, într-un raport încă mai frumos cu sfîntul apte, căci cinci cu apte fac doisprezece. ra asta totulO &u, cu această ordonare i separare se obţinea o săptămînă planetară de cinci zile, iar aptezeci i două ca ea făceau anulN cinci încă era numărul cu care trebuia înmulţit aptezeci i doi, ca să rezulte splendidul trei sute aizeci L totodată sumă a zilelor din an i cîtul împărţirii căii soarelui prin cea mai lungă linie ce poate " trasă pe discul lui. +sta era minunat. #ar planetele mai puteau " ordonate în trei i patru, cu cea mai înaltă îndreptăţire de amîndouă părţile. 4ăci trei era numărul regenţilor zodiacului, soarele, luna i Itar. Mai era i numărul lumii, ce determina sus i !os, divizarea totului. e de altă parte, patru era numărul părţilor lumii, cărora le corespundeau timpurile zileiN patru mai era numărul părţilor în care se descompunea calea soarelui, în stelei gri!a unei planete pe deasupra, mai era numărul "ecare lunii i al lui Itar, carei prezentau "ecare patru faze. 4e rezulta însă dacă înmulţeai patrul cu treiulO 6ezulta doisprezecele Iosif rîse. liezer însă îi ridică mîinile i rosti$ L
+donai
4um se potrivea, oare, că dacă împărţeai zilele lunii, la numărul fazelor sale, anume patru, rezulta iarăi săptămîna de apte zileO +cesta era degetul Fui.
4u toate aceste numere i noţiuni tînărul Iosif se !uca, de parcă ar " fost mingi, sub privegherea bătrînului i petrecea cu folos. ricepu că omul, căruia #umnezeu i-a dat minte ca să îmbunătăţească ce era sfînt, dar nu întru totul potrivit, trebuie să adauge celor trei sute aizeci de zile, alte cinci, pentru a le egala astfel cu sumai anului solar. [ilele acestea erauderele i nefaste, zile ale balaurilor blestemelor, ale grelelor nopţi iarnăN abia după ce ele treceau se ivea primăvara i domnea timpul binecuvîntării. 4inciul dobîndea aici o reputaţie nesuferită. #ar i treisprezecele era foarte rău, i de ceO entru că cele douăsprezece luni lunare aveau laolaltă numai trei sute cincizeci i patru de zile i din timp în timp trebuia intercalată o lună în plus, de egalizare, care corespundea celei de a treisprezecea zodii, a 4orbului. >aptul că de cele mai multe ori prisosea, făcea din treisprezece un număr aducător de nenorocire, după cum i corbul era o pasăre aducătoare de nenoroc. #e aceea i :enoni-:eniamin fusese cît pe ce să moară, cînd a ieit prin strunga naterii ca prin drumul îngust dintre piscurile muntelui lumii, i a fost aproape doborît de forţa lumii infernale, căci era al treisprezecelea copil al lui Iacob. #ar #ina fusese primită ca !ertfă în loc i s-a prăpădit. ra bine să accepţi necesitatea i să pătrunzi cu acest prile! felul de a " al #omnului. 4ăci miracolul lui numeric nu era chiar fără gre, iar omul trebuia să-l cumpănească, "rete, cu pricepereN dar această îndreptare se lasă cu blestem i nenorocire, i chiar doisprezecele, dealtminteri totdeauna atît de frumos, devenea de rău augur în această împre!urare, căci trebuia folosit pentru a trece de la cele trei sute cincizeci i patru zile ale anului lunar la cele trei sute aizeci i ase zile ale anului lunarsolar. #acă se lua însă ca număr al zilelor trei sute aizeci i cinci, lipsea mereu cîte un sfert de zi, după cum trebuise să calculeze Iosif, i această nepotrivire se um7a cu trecerea anilor, aa încît, într-o mie patru sute aizeci de ani, a!ungea să reprezinte un an întreg. +cesta era crugul stelei 4îinelui, i concepţia spaţiotemporală a lui Iosif cretea pînă dincolo de omenesc, trecea de la
cercuri mici la altele tot mai monstruos de uriae, care le încon!urau de departe pe cele mici, pînă la ani încheiaţi de o în"orătoare e'tindere. 4hiar i ziua era un an mic cu răstimpurile sale, cu lumina verii i noaptea iernii, iar zilele erau prinse în marele crug. #ar acesta era mare numai comparativ i o mie patru sute aizeci ei însă, erau din prini în crugul stelei 4îinelui, încheindu-l. Fumeadintre consta, desfăurarea uriaă i crugul anilor celor mai mari L care poate că iarăi încă nu erau chiar cei mai mari L ani care, "ecare, îi avea vara i iama sa. rima începea cînd toate planetele se întAlneau în constelaţia Uărsătorului sau a etilor, a doua cînd întîlnirea avea loc în zodia Feului sau 6acului. >iece iarnă începea cu o revărsare a apelor, "ece vară cu un po!ar, astfel încît toate crugurile lumii i marile perioade se desfăurau între un punct de început i un punct de sfîrit. >iecare dintre ele cuprindea patru sute treizeci i doi de mii de ani i era cea mai e'actă repetare a tuturor celor anterioare, deoarece planetele se întorseseră doar în aceeai poziţie i trebuiau, în cele mari i cele mici, să provoace aceleai efecte. #e aceea crugurile lumii se numeau %=nnoirea vieţii5, sau %6epetarea a ce a fost5, sau %Uenica întoarcere5. *e mai numeau %8lAm5, %onul5N #umnezeu însă era *tă-pînul eonilor, %l olAm5, cel ce trăia prin eoni, %4hai olAm5, i l era cel care dăduse %olAm5 în inimă oamenilor, capacitatea, adică, de a gîndi eonii i de a se ridica într-un anumit fel, pînă la a deveni stăpînul lor... Mîndră învăţătură Iosif petrecea de minune. 4îte toate tia liezer Taine ce făceau din truda învăţăturii o mare i măgulitoare plăcere, tocmai pentru că erau taine, pe care le tiau pe pămînt numai un mic număr de iniţiali din temple i de pe antierele de construcţii, nu însă marea mulţime. +stfel liezer tia i învăţa că dublul cot babilonian ar " lungimea pendulului care efectuează aizeci de oscilaţii în dubla minută. 8ricît era Iosif de vorbăreţ, asta nu mai spunea nimănui, căci faptul dovedea din nou s"nţenia aizeciului, care înmulţit cu frumosul ase, dădea preasfîntul trei sute aizeci.
=nvăţă măsurile de lungime i cele ale distanţelor i deprinse să le deducă din propriul mers i din mersul soarelui, ceea ce L după cum îl încredinţa liezer L nu era o ne cuvenită îndrăzneală, căci omul era micul univers, ce corespundea întocmai celui mare, i astfel s"ntele numere ale crugului !ucau rolul lor în toată construcţia măsurii i în timpul ce devenea spaţiu. Timpul devenea volum i, cu aceasta, pondereN i Iosif învăţă valorile i greutăţile pentru plăţi în aur, argint i aramă, după măsura obinuită i cea regală, după cea babiloneană i cea feniciană. >ăcea e'erciţii de calcule comerciale, transforma valori de cupru în valori de argint, schimba un bou pe cantităţile de ulei, vin i grîu ce corespundeau valorii lui în metal, i o făcea cu atîta agerime, încît Iacob, cînd îl auzea, plescăia din limbă i e'clama$ %4a un înger întocmai ca un înger al lui +rabot e lîngă acestea toate, Iosif mai învăţă cele absolut necesare despre boli i leacuri, despre trupul omenesc, alcătuit, după cosmicul număr trei, din substanţe solide, lichide i gazoase. =nvăţă să atribuie părţile trupului semnelor zodiacului i planetelor, să socoată ca deosebit de valoroasă grăsimea din !urul rinichilor, deoarece organul învelit de ea era în legătură cu organul procreării i lăcaul forţei vitale, învăţă să recunoască "catul ca lăca al emoţiilor i, cu a!utorul unui model de lut ars, împărţit în cîmpuri i purtînd multe inscripţii, îi întipări sistemul i doctrina după care măruntaiele sînt o oglindă a viitorului i un izvor de prevestiri demne de crezare. L +poi învăţă i popoarele de pe faţa lumii. rau aptezeci la număr sau, mai probabil, aptezeci i două, căci acesta era numărul săptămînilor de cinci zile ale anului, iar felul de trai i de închinăciune al unora dintre ele era monstruos. +ceasta se potrivea în primul rînd barbarilor e'tremului nord, ce locuiau ţara Magog, mult dincolo de înălţimile Vermonului, dincolo i de ţara Vanigalbat, la miazănoapte de munţii Taurus. #ar de
groază era i e'tremul vest, denumit Tari, unde a!unseseră neînfricaţi bărbaţi din *idon, după ce străbătuseră de-a lungul, în nesfîrit de multe zile, cu corăbiile, marea întindere verde. Pi pînă în Bittim, adică *icilia, răzbătuseră pe acest drum oamenii din *idon i Jhebal, ahtiaţi după depărtări i schimb, i întemeiaseră acolo mult să la cunoaterea întregii lumi$ nu tocmaiaezări. pentru 4ontribuiseră ca bătrînul liezer aibă ce învăţa pe alţii, ci din pornirea de a-i vizita pe străini i a-i convinge să le cumpere stofele de purpură i artisticele broderii ale *idonului. rau vînturi care-i duceau, ca de la sine, spre 4ipru sau +laia i la #odanim, adică 6odos. >ără a înfrunta prime!dii prea mari, răzbiseră de acolo pînă în ţara Muţri i în gipt, de unde un curent maritim, prielnic negoţului, le întoarse corăbiile în ţara lor, acasă. #ar oamenii giptului supuseseră i deschiseseră pentru tiinţă 4uul, ţările negrilor, pe &il în sus, spre miazăzi. =i luaseră inima în dinţi, se urcaseră i ei pe corăbii i descoperiseră ţările tămîiei, la capul cel mai de !os al Mării 6oii, unt, ţara păsării >eni'. =n e'tremul sud, după cît se povestea, se a7a 8"r, ţara aurului. =n ce privea răsăritul, e'ista un rege în lam, ce nu putuse încă " întrebat, dacă în partea dinspre el a cerului putea privi dincolo de împărăţia sa. esemne că nu. +ceasta nu-i decît pe scurt cele ce-l învăţase liezer pe Iosif, sub copacul #omnului. Tînărul îi nota însă totul după indicaţiile bătrînului i îi citea singur însemnările, cu capul lăsat pe un umăr, pînă le tia pe dinafară. 4ititul i scrisul stăteau bineînţeles la temelia a toate i le însoţeau pe toate, căci altfel n-ar " fost între oameni decît zvonuri risipite de vînt i uitarea celor tiute. #e aceea Iosif trebuia să adă pe vine sub copac, cu spinarea foarte dreaptă, genunchii depărtaţi, ţinînd în poale cele trebuincioase scrisului, tăbliţa de lut nears, în care săpa cu stilul semne cuneiforme, sau foile lipite din trestie, sau pielea netezită de oaie de capră, pe care îi înira semnele, ca urmele picioarelor de cioară, după ce înmuia, în borcănelul negru sau cel rou al călimării sale cu tu, trestia ascuţită la vîrf ori, dimpotrivă, cea cu
vîrful mestecat în gură pînă devenea "bros. *cria, rînd pe rînd, cînd în scrierea locală, a oamenilor, ce slu!ea la desăvîrirea vorbirii sale de "ecare zi i a dialectului bătina, în care se puteau cel mai lesne redacta scrisorile comerciale i inventarele după model fenician L i scria i scrierea #omnului, cea o"cialăsfîntă, scriereaargila legii,ia stilul. învăţăturii i avea, a legendelor, pentru din care:abilon, era rezervată liezer în acest scris, modele numeroase i frumoase, te'te ce priveau stelele, imne adresate lunii i soarelui, tabele cronologice, cronici meteorologice, liste cuprinzînd dări plătite, precum i frînturi ale unor mari epopei în versuri ale străvechimii, care erau mincinoase, dar formulate în cuvinte de o atît de îndrăzneaţă solemnitate, încît spiritul le lua drept adevărate. +ceste epopei povesteau de facerea lumii i a omului, de lupta lui Mardug cu balaurul, de ridicarea lui Itar din starea de slu!nică la aceea de regină i de pogorîrea ei în Infern, de iarba naterii i de apa vieţii, de nemaipomenitele întîmplări ale lui +dapa, tana i ale acelui Jhilgame, al cărui trup era carne de zeu i care, totui, nu izbutise în nici un fel să dobîndească viaţa venică. Toate acestea Iosif le citea, urmărind te'tul cu degetul arătător i le copia într-o atitudine cuvioasă, foarte drept, plecînd doar pleoapele. 4itea i scria de prietenia lui tana cu vulturul, care-l ridicase spre cerul lui +nuN i a!unseseră într-adevăr atît de sus, încît pămîntul sub ei arăta ca o lipie, iar marea, ca un co de pîine. 4înd însă amîndouă dispărură cu totul, pe tana îl apucă din păcate frica i se prăbui împreună cu vulturul în adîncuri L ruinos sfîrit. Iosif spera că el s-ar ţine mai bine decît eroul tana, de-ar " cazulN dar mai mult decît această poveste îi plăcea istoria lui nghidu, omul pădurii, i cum tîrfa din oraul Kru? l-a învăţat să se poarte$ cum l-a învăţat pe necioplit buna purtare la mîncare i băutură, să se ungă cu ulei, să umble îmbrăcat, pe scurt să semene a om i orăean. +sta îi plăcea lui Iosif, găsea grozav cum tîrfa îl cioplise pe lupul stepei, după ce drăgostindu-se cu el ase zile i apte nopţi, îl făcuse să-i placă subţirea dulceaţă a vieţii. Fimba :abelului îi curgea lui Iosif
din gură cu întunecată măreţie, cînd recita aceste strofe, astfel încît liezer săruta tivul vemAntului purtat de învăţăcelul său i e'clama$ %*lavă ţie, "u al celei gingae rogresele tale sînt strălucite i vei " curînd maţkir al unui principe i sfetnicul unui mare rege +mintete-ţi de mine, cînd vei a!unge în împărăţia ta5 #upă aceea, Iosif ieea agale la fraţii lui, la cîmp sau la păune, să facă i el cîte o trebuoară, ca a!utor. i însă spuneau rîn!ind$ %Iată-l cum vine, fără să se grăbească, prostănacul cu degetele pline de cerneală. + citit pînă acum pietre dinainte de otop :inevoiete cumva să mulgă caprele, ori vrea doar să pîndească, de nu tăiem pentru ceaunul nostru niscaiva bucăţi de carne dinn-ar animalele viiO +h, de-arcum " să-l !udecăm voia noastră, scăpa nechelfănit, trebuie, din după păcate, să se întîmple, de frica lui Iacob5
%es+re tru+ și s+irit #acă cercetînd grava tulburare a relaţiilor dintre Iosif i fraţii lui, cum s-a dezvoltat de-a lungul anilor, se urcă de la particular la general, de la frecuurile i amărăciunile zilei, la cauzele fundamentale, se găsesc ca singure temeiuri invidia i îngîmfareaN iar iubitorului de dreptate îi va " greu să hotărască dacă acestui păcat sau celuilalt, dacă, adică, vorbind de indivizi, celui singur sau cetei, care făcea tot mai ameninţător cauză comună împotriva lui, trebuie să i se pună în seama vina principală a
tuturor nenorocirilor. #reptatea tocmai i dorinţa sinceră de a se sustrage oricărei părtiniri ce l-ar putea încerca, îl va face, poate, pe iubitorul de dreptate să critice aici îngîmfarea ca primul dintre rele i ca izvor al nenorociriiN dar atunci, tot dreptatea va " aceea care-l va sili să mărturisească precum că pe lume n-a e'istat des atîta de îngîmfare i, cu aceasta, bineînţeles de invidie L ca acolomotiv i atunci. 6ar se întîlnesc pe pămînt la un loc frumuseţea i tiinţa. #e îi place sau ba, lumea s-a obinuit să considere erudiţia urîtă, graţia însă proastă, i anume L ceea ce tocmai ţine de ea L să i-o închipuie proastă, cu contiinţa împăcată, căci nu numai că nu are nevoie de scris, spirit, înţelepciune, ci frumuseţea ar " prime!duită chiar să "e des"gurată i nimicită de aceste calităţi. #ar e'emplara depăire a prapastiei a7ate între spirit i frumuseţe, reunirea amînduror acestor unei eminente calităţi într-o singură persoană apare ca des"inţarea tensiuni, pe care sîntem învăţaţi să o considerăm motivată în speci"citatea umană, i ne face să ne gîndim, fără voie, la divin. +semenea fenomen de divină lipsă de tensiune constituie, în mod necesar, cea mai pură încîntare pentru un ochi neprevenit, în timp ce este cu totul susceptibil să declaneze cele mai amare resentimente la cei ce au temei să se simtă !igniţi i întunecaţi de lumina lui. +a era aici. >ericitul consens, pe care anumite fenomene le provoacă în inimile oamenilor, denumit simplu frumuseţea făcea simţit cu asemenea rigoare în cazul primului născut allor, se 6ahileiN era găsit L indiferent dacă putem " întru totul de acord cu acest entuziasm sau ba L atît de atrăgător, încît graţia, frumuseţea lui au devenit curînd proverbiale prin toată ţara. Pi frumuseţii i-a fost dat să includă în sine spiritualul i artele sale, să le apuce cu un zel voios, să le absoarbă i iarăi să le elibereze din sine, marcate cu pecetea ei, pecetea graţiei, astfel încît între amîndouă, între frumuseţe i spirit, nu mai e'ista contradicţie i aproape nu mai e'ista deosebire. *puneam că înlăturarea
tensiunii "reti dintre ele ar " trebuit să pară divină. +ceasta trebuie înţeles corect. a nu se des"inţa în divin L căci losif era un om, i încă foarte supus greelii, i cu o inteligenţă prea sănătoasă ca să n-o tie, la drept vorbind, foarte bine în orice timpN dar se des"inţa pe planul divinuluiN anume în lună. +m fost martorii unei scene foarte caracteristice pentru relaţiile corporale i spirituale pe care losif le întreţinea cu această magică planetă L fără tirea tatălui său, cum se înţelege, care, ivindu-se între timp, s-a grăbit să dezaprobe dezgolirea, cu care odorul lui întAmpinase, făcînd ochi dulci, frumuseţea goală de acolo, de sus. 4u natura lunii se îmbina însă pentru băiat mai mult decît numai ideea magiei frumuseţii$ de asemenea, i la fel de strîns, se îmbina pentru el cu natura lunii ideea de înţelepciune i de scriere, căci luna era simbolul astral al lui Thot, pavianul alb i născocitorul semnelor, purtătorul de cuvînt i scribul însemna vorbele lor i era ocrotitorul celor ce scriau. zeilor, Magia ce frumuseţii i cea a semnelor scrise, concomitent i ca unitate, fusese ceea ce îl îmbătase atunci i-i pusese pecetea pe cultul său solitar L un cult cam ciudat, confuz i susceptibil de degenerare, sortit deci să-l nelinitească pe tată, dar tocmai de aceea alunecînd uor, ca în !oc, într-o stare vecină cu beţia, pentru că sentimentele trupului i cele ale spiritului se învălmăeau încîntător în el. îndoială că orice om are ipreferată, nutrete,ce mai mult sauizvorul mai puţin>ără contient, o concepţie, o idee constituie tainicei sale desfătări i-i hrănete i-i ţine treaz sentimentul vital. +ceastă idee plină de imbolduri era pentru Iosif coabitarea trupului cu su7etul, a frumuseţii cu înţelepciunea, contiinţa amîndurora întărindu-se reciproc. 4ălători i sclavi caldei îi povestiseră cum, pentru a-i face pe oameni, :el ar " pus să i se taie capul, cum sîngele său s-ar " amestecat cu pămîntul i cum din cocoloii de pămînt cu sînge ar " fost create "inţe vii. Iosif nu credea astaN dar cînd voia să-i simtă e'istenţa i să se bucure în
taină de ea, îi amintea de amestecul sîngeros al elementului pămîntean cu cel divin, se simţea ciudat de fericit, ca "ind el însui din asemenea substanţă, i re7ecta zîmbind că deplina contiinţă de sine a trupului i a frumuseţii ar trebui să "e întărită de contiinţa de sine a su7etului, i reciproc. 4eea ce credea era că spiritul lui #umnezeu, numit de oamenii din *inear %Mumu5, meditase peste apele haosului i crease lumea prin cuvînt. Jîndea$ %*tai i cumpănete Fumea s-a născut prin cuvînt, prin cuvîntul liber i din afară, i chiar i astăzi încă L un lucru putea să e'iste mult i bine, dar nu e'ista cu adevărat decît dacă omul îi conferise e'istenţă prin cuvînt i îl numise.5 &u era aceasta de natură să convingă i un cap ginga i frumos de însemnătatea înţelepciunii cuvîntuluiO 4ît de mult au contribuit asemenea înclinaţii, i cultivarea lor, încura!ată de Iacob, din mai multe pricini, ce vor " arătate pe dată, pentru a-l despărţi pe Iosif de "ii Fiei i ai slu!nicelor i cîtă sămînţă de tru"e pe de o parte, de invidie, pe de alta, comporta această separare 4ondeiul nostru se împotrivete să-i cali"ce dea valma ca tare bădărani pe fraţi, aceti viitori capi de seminţii ale căror nume au intrat în tradiţie, în ordinea naterii lor. #ealtfel, cel puţin pentru cîţiva dintre ei, ca Iuda, "re complicată i chinuită, dar i pentru foarte cinstitul 6uben, această apreciere nici nu s-ar potrivi în întregime. =ntîi, însă, la ei nu se putea vorbi nici pe departe de frumuseţe, nici la ceibine maide apropiaţi în ani lui Iosif, nici la cei ce trecuseră douăzeci, cînddeeltinereţea mai era de aptesprezece, dei erau bărbaţi voinici i, îndeosebi "ii Fiei, în frunte cu 6uben, dar i *imeon, Fevi i Iuda, atletici la trupN iar în ce privete cuvîntul i înţelepciunea, nu era unul care să nu se " lăudat că nu le preţuiete defel i nici nu le înţelege. ste adevărat că despre &eftali al :ilhei se spunea încă de timpuriu că %tia vorbi frumos5, dar această apreciere se întemeia pe pretenţii populare modeste, iar darul vorbirii, în ce-l privete pe &eftali, se reducea, la urma urmei, la o cursivitate destul de neînsemnată,
neîntemeiată pe tiinţă, i care nu avea de-a face cu idei mai înalte. rau cu toţii ceea ce ar " trebuit să "e i Iosif, pentru a se contopi într-adevăr cu comunitatea lor$ păstori i, întîmplător, dar în al doilea rînd, i truditori ai pămîntului L foarte onorabili în amîndouă aceste activităţi i plini de dumănie faţă de cel care îi închipuia, cu îngăduinţa tatălui, că le poate îndeplini i el,totodată însă doar ca ocupaţii secundare i oarecum în treacăt, făcînd pe scribul i cititorul de tăbliţe. =nainte să-i " scornit lui Iosif porecla sub care îl urau cel mai tare$ %visătorul de vise5, îl numeau în bat!ocură &oe-Ktnapitim, preaînţeleptul, cititorul de pietre dinaintea otopului. l, la rîndul său, ca să le răspundă, îi numea %capete de cîini5 i %oameni care nu tiu ce e bine i ce e rău5 L le spunea aa în faţă, apărat numai i numai de teama ce le era de Iacob, fără de care l-ar " snopit în bătaie. +sta nu ne-ar " făcut plăcereN dar ochii frumoi nu ne vor face să găsim răspunsul lui mai puţin condamnabil decît bat!ocura. #impotrivăN căci la ce mai e bună înţelepciunea, dacă nici de îngîmfare nu te poate apăraO Pi ce atitudine avea Iacob, tatăl, faţă de toate asteaO l nu era un învăţat. Uorbea, bineînţeles, pe lîngă dialectul său din sudul 4anaanului, i babiloneana, aceasta chiar mai bine, dar nu vorbea egipteana, dacă n-ar " decît pentru că, aa cum am băgat de seamă observîndu-l, dezaproba i ura tot ce era străin. #upă cîte tia, Miţraimul îi apărea totodată ca ţara biciuirii sclavilor i a dezmăţului. *lu!ba la stat, care determina vădit viaţa acolo, !ignea simţul său motenit de independenţă i responsabilitate, iar cultul animalelor i morţilor, în 7oare acolo, la miazăzi, era pentru el o grozăvie i o nebunie L aceasta din urmă mai cu seamă, căci socotea desfrîu orice cult al celor subpămîntene, iar toate începeau pentru el foarte curînd, încă la cele pămînteti, la sămînţa care putrezea, rodind, în pămînt. l nu numea ţara noroioasă de acolo, din miazăzi, %Beme sau %Miţraim5, o numea %Peol5, Infernul, împărăţia morţilor, iar sila sa etic-spirituală se e'tindea i asupra stimei e'agerate ce se arăta acolo, pe cît se
auzea, faţă de tot ce ţinea de scris. ropria lui e'perienţă în acest domeniu abia dacă depăea semnarea numelui, cînd avea să-l pună sub contracte !uridice, dar i în aceste cazuri folosea mai des pecetea. 6estul lucrărilor de acest fel le lăsa în gri!a lui liezer, vechilul său, i o putea face pe drept, căci îndemînarea argaţilor notri este îndemAnarea noastră, iar grava lui Iacob nu se întemeia pe asemenea îndemînări. ademnitate era de a natură liberă, spontană i personală, se întemeia pe vigoarea simţirii i trăirii sale, care era o înţeleaptă i semni"cativă împlinire de istoriiN izvora dintr-o spiritualitate puternică, din măreţia sa, i constituia superioritatea unui bărbat inspirat, cutezător în visele lui, avînd legături nemi!locite cu #umnezeu, care se putea uor lipsi de tiinţa propriu-zisă a scrisului. +r " prea puţin cuviincios de făcut o comparaţie, ce nu i-ar " dat prin gînd o viaţă de om nici lui liezer s-o facă. #ar parcă ar " fost treaba lui să viseze visul scării spre cer sau să a!ungă cu a!utorul lui #umnezeu, la descoperiri în domeniul naturii, ca aceea a înrîuririi magice pentru zămislirea de miei tărcaţiO &iciodată &icidecum =n cazul acesta, de ce încura!a oare Iacob formarea literară a lui Iosif de către scribul său, i asista cu satisfacţie la un învăţămînt ale cărui prime!dii pentru băiat, i pentru relaţiile acestuia cu fraţii, nu puteau să-i scape. entru două motive, ambele iscate din dragoste, unul legat de orgoliu, celălalt de preocupări educative. Fia, cea dispreţuită, tiuse bine ce spunea cînd, la naterea lui Iosif, îi prorocise, siei i feciorilor pîntecului ei, că acum vor a!unge cu toţii nimic în ochii lui Iacob i uori ca aerul. #in ziua care i-l dăruise pe copilul celei adevărate, pe #umuzi, vlăstarul, pe feciorul fecioarei, Iacob nu mai avea decît una în minte$ să-l aeze pe acest sosit tîrziu pe locul cel mai înalt, înaintea celorlalţi mai mari, în fruntea lor, i să facă în aa fel încît să-i revină lui, care nu era decît primul născut al 6ahilei, titlul de prim născut al său. Mînia sa, cînd 6uben păcătuise atît de rău cu :ilha, fusese destul de sinceră, foarte sinceră fără îndoială, pe
deasupra însă i întrucîtva !ucată, i anume accentuată prin cuvinte. Iosif nu o tiuse, sau n-o tiuse decît pe !umătate, dar cînd îi dezvăluise atunci tatălui, cu vorbe răutăcioase i copilăreti, cele întîmplate, primul gînd al lui Iacob fusese$ %+cum îl pot blestema pe cel mare i locul pentru cel mic se eliberează5. Tocmai pentru că era contient că gîndise aa, desigur i "indcă se stăpînea, temîndu-se de indignarea celor ce iveneau după 6uben, nu îndrăznise să folosească îndată prile!ul pînă la capăt i să-l aeze făţi pe Iosif în locul făptaului. #impotrivă, lăsă lucrurile nehotărîte, prin aceea că, ateptînd ce avea să se mai întîmple, îi păstra oarecum liber preferatului său locul de cinste, locul motenitorului i al alegerii. 4ăci de alegerea în vederea motenirii era vorba, de :inecuvîntarea lui +vraam, ce o dobîndise de la orb în locul lui sau i la a cărei transmitere nici el nu voia ca lucrurile să se petreacă atît de corect, încît să iasă prost. #acă se putea în vreun fel pune la cale, acest bun important trebuia să "e al lui Iosif, mai apt, în carnea i în spiritul său, să-l primească, decît 6uben, cel totodată greoi i uuraticN i orice mi!loc era bun pentru a vădi i în afară, i altora, i fraţilor, faptul că Iosif era mai apt, orice mi!loc, de pildă, tiinţa. Timpurile se schimbau$ pînă acum motenitorii spirituali ai lui +vraam nu avuseseră nevoie de erudiţie, cît despre el, Iacob, se lipsise de ea. =n viitor, însă, cine mai tia, va " poate, dacă nu necesar, atunci măcar util i de dorit, ca purtătorul :inecuvîntării să aibă i învăţătură. Mare sau mică, oricum era o superioritate, iar Iosif nu putea " înzestrat cu destule calităţi, faţă de fraţii lui. +ceasta a fost una dintre pricinile încuviinţării lui Iacob. 4ealaltă se a7a mai adînc în domeniul îngri!orărilor paterne, ea privea mîntuirea su7etului i sănătatea religioasă a băiatului. +m fost de faţă cînd, seara, la marginea fîntînii, Iacob îl iscodea cu gingaă prudenţă pe odorul său, să scoată de la el o a"rmaţie despre un eveniment ce-l spera iminent, ploaia, ţinînd totodată, ca pentru apărare, o mînă deasupra capului său. &u întrebase cu dragă inimă. &umai strîns de nevoia arzătoare de a a7a cum va "
vremea, fapt de o însemnătate vitală, folosise o stare de spirit a "ului, în care îl vedea, dacă nu chiar fără admiraţie, totui cu o aversiune mai mult temătoare. 4unotea predispoziţia lui pentru uoare stări e'tatice, stări de transă, nu foarte desăvîrite, pe !umătate de răsfăţ, cîteodată însă stări de adevărată transă profetică, i ovăia în atitudinea ce trebuia s-o ia, ca tată, faţă de ele, pătruns "ind de natura dublă, rea i sfîntă, a unor asemenea înclinaţii. >raţii L vai nu, nici unul dintre ei nu vădise vreodată nici cel mai mic semn de a " fost astfel ales, nu arătau a oameni vizitaţi de duhuri sau vizionari, asta o tia #omnul. =n ce-i privea, puteai dormi linitit, transa, "e ea rea sau sfîntă, nu era treaba lor, i faptul că Iosif se deosebea i în această privinţă de ei în chip semni"cativ, "e i îngri!orător, pe de o parte chiar corespundea planurilor lui Iacob$ această deosebire considerată ca oalegerea distincţie cu atîtea alte putea calităţi," făcea plauzibilă luicare, Iosif împreună drept motenitor. 4u toate acestea, observaţiile făcute nu-l liniteau poate pe Iacob. 'istau în ţara asta unii L inima sa de tată nu putea dori ca Iosif să a!ungă ca ei. rau nebuni s"nţi, nebuni furioi posedaţi de #umnezeu, care îi cîtigau pîinea din darul lor de a proroci, cînd a!ungeau să facă spume la gură L bîiguitori de oracole, care, umblînd din loc în loc sau vizitaţi de clientelă prin peteri, primeau alimente obiecte de preţ pentru tot felul alegeri zile faste sau sau dezvăluirea unor lucruri ascunse. Fuide Iacob nu-ide plăceau din pricina credinţei sale în #umnezeu, de fapt, însă, nu-i erau pe plac nimănui, dei lumea se ferea să-i !ignească în vreun fel. rau oameni murdari, cu purtări dezmăţate i trăsniteN copiiO alergau în urma lor strigîn $ ,,+ulasaulalacaula5, căci cam aa suna cînd proroceau. =i crestau i îi schilodeau trupul, mîncau putreziciuni, purtau un !ug de grumaz sau o pereche de coarne de "er în frunteN unii dintre ei umblau goi. +sta chiar că li se potrivea$ i coarnele, i goliciunea. *e tia bine ce era cu ei i ce stătea, în
cele din urmă, la temelia purtării lor$ doar neruinarea lui :aal i prostituţia religioasă, farmecele fecundităţii practicate de populaţia agricolă i !ert"rea e'tatică a mădularului la picioarele lui Meleh, regele-taur. +sta nu era o tainăN oricine era contient de legătura i relaţiile dintre lucruriN numai că cei din !ur îi dădeau seama de toate acestea cutradiţiei un fel de respect acalm, fără acea sensibilitate caracteristică spirituale lui Iacob. l nu avea nimic împotriva unui oracol cuminte, folosind săgeata sau sorţii, întru stabilirea ceasului binecuvîntat pentru cîte o negustorie i era foarte atent la felul cum zburau păsările sau se ridica fumul unei !ertfe. +colo, însă, unde se fărîma înţelepciunea dată de #umnezeu i îi lua locul beţia poftelor, acolo începea pentru el ceea ce numea %o nebunie5, folosind un cuvînt foarte greu în gura sa, destul de greu pentru a e'prima e'trema dezaprobare. ra cuvîntul 4anaan, de care era legată povestea sumbră cu bunicul în cort, care ar " umblat gol, dezmăţîndu-se ca :aalii bătinailor. #ezgolire, dansuri cu cîntări, îmbuibare la praznice, dezmăţ făţi cu femeile templelor, cultul lui Peol L i %aulasaulalacaula5 i confuza prorocire cu tremurături$ toate astea erau %4anaan5, mergeau împreună, erau totuna, iar pentru Iacob însemnau nebunie. ra foarte îngri!orător gîndul că, prin înclinarea sa copilărească de a da ochii peste cap i de a vorbi în transă, Iosif ar " avut legătură cu această zonă su7etească impură. *ă "e clar, i Iacob era un visător L dar ce felO #esigur, îl văzuse în vis pe #umnezeu ca mare rege, dimpreună cu îngerii săi, i auzise de la el, în sunet de harpe, cele mai încura!atoare făgăduinţe. #ar era cu totul limpede cît de mult se deosebea asemenea ridicare a capului, din deznăde!de i e'tremă umilire, făcută cu măsură cumpănită i decenţă spirituală, de orice fascinare impură. &u era o !ale i un necaz cum cinstitele daruri i înzestrări ale taţilor deveneau la "ii ovăielnici o corupţie atrăgătoareO +h erau plăcute la vedere calităţile părinteti întrupate în "u, dar erau i ciudate i îngri!orătoare în reînnoirea lor, împuţinată i
ovăielnică ra linititor că, Iosif "ind atît de tînăr, ovăiala lui se va pierde, el se va consolida, va deveni mai robust i mai constant spiritualicete, se va maturiza a!ungînd la demnitate în înţelegerea #omnului. #ar că înclinaţia 7ăcăului spre o e'altare îndoielnică era legată de goliciune, de uitare de sine deci, de :aal i Peol deci,scăpa de mira!ul morţii i nebunia subpămîntene, nu-i putea perspicacităţii morale alumilor lui Iacob, tatăl, i tocmai de aceea încura!a înrîurirea scribului asupra odorului său. ra foarte bine că Iosif învăţa cîte ceva, că făcea adevărate e'erciţii de vorbire i scriere, sub o îndrumare pricepută. l, Iacob, nu avusese nevoie de astaN chiar i cele mai grozave vise ale lui fuseseră decente i cumpătate. Uisele lui Iosif, însă, bătrînul o simţea, puteau avea nevoie să "e strînse într-o disciplină rigidă de către înţelepciunea cărturărească L aceasta putea contribui în chip fericit la consolidarea gîndirii sale ovăielnice i el, cărturarul, nu va semăna defel cu profeţii băloi, ori cu cei ce umblau cu coame i în pielea goală. +a socotise Iacob. lemente obscure în "rea preferatului său îi păreau că cer o limpezire eliberatoare în domeniul intelectual, astfel încît, precum se vede, în felul său circumspect, el a!unsese la aceeai concluzie cu speculaţia proprie, de băietan, a lui Iosif, anume că această contiinţă a trupului ar trebui ameliorată i corectată de contiinţa spiritului.
4+IT8FKF #8I AV"AAM %es+re cel mai
nelinitii i ros de supărareN iar spusa că liezer, dascălul lui Iosif, ar " semănat cu pribeagul Funii, nu avea de fapt nimic de-a face cu persoana, vizibilă acum, a învăţatului vătaf. 8amenii vorbeau la prezent, se refereau însă la trecut i suprapuneau timpurile. liezer, se spunea, %semăna5 cu +vraam la faţă, i acest zvon putea uor "4ăci adevărat, ţinînd srcinea peţitorului. probabil să " seama fost "ulde luinaterea +vraam. i Knii, este adevărat, a"rmau că liezer ar " fost argatul pe care &imrud din :abei l-ar " dăruit lui +vraam, cînd a trebuit să-l lase să pornească în pribegieN dar asta reprezenta o a"rmaţie de un grad de improbabilitate apropiat de certitudinea că n-a putut " aa. +vraam nu intrase niciodată în legătura personală cu suveranul sub domnia căruia avusese loc plecarea lui din *inearN acela nici nu se sinchisise de elN con7ictele ce-l alungaseră din ţară pe strămoul spiritual al lui Iacob fuseseră foarte tăcute i su7eteti, lăuntrice, i toate tirile despre ciocniri personale între el i Fegiuitor, despre martiriul său, despre faptul că a fost întemniţat, despre o probă a focului, la care ar " fost supus într-un cuptor de var L aceste poveti din care amintim aici doar cîte ceva i de care vorbise i liezer cu Iosif, chiar dacă nu erau întemeiate pe simple scorneli, se spri!ineau, în orice caz, pe întîmplări mult mai vechi, transpuse din trecutul cel mai îndepărtat asupra unuia mai apropiat, vechi de numai ase sute de ani. 6egele lui +vraam, cel din vreme sa, înnoitor i înălţător al turnului, nici nu se numise &imrud, acest cuvînt "ind doar un titlu sau o desemnare generică, ci +mrafel sau Vammurabi, iar adevăratul &imrud fusese tatăl acelui :el din :abei, despre care se spunea că ar " înălţat oraul i turnul, i care a!unsese regele zeilor, după ce fusese mai întîi un rege peste oameni, ca Ksir egipteanul. >igura nimrudului iniţial aparţine deci unor vremi preusirice, de unde se poate măsura distanţa sa istorică de nimrudul lui +vraam sau, mai bine zis, se poate intui incomensurabilitatea acestei distanţeN iar cele relatate că s-ar " întîmplat în vremea lui, anume că astrologii i-ar " vestit naterea unui băiat nespus de prime!dios pentru domnia sa, i că
el s-ar " hotărît, deci, să căsăpească toţi băieţii L i că un "u al lui +vraam ar " scăpat de aceste ucideri preventive i, dus într-o peteră, ar " fost crescut de un înger, care-i dădea să sugă, din vîrfurile degetelor sale, lapte i miere, i aa mai departe L nimic din toate acestea nu poate " susţinut tiinţi"c. =n orice caz, cu "gura lui &imrud-rege sînt foarte asemănătoare cu cea tot a lui dom, 6oul$ este olucrurile prezenţă transparentă pentru trecuturi mai vechi, ce se pierd în divin, iscat, la rîndul său, din uman, în i mai adînci hăuri ale trecutului. Ua veni momentul să observăm că i cu +vraam lucrurile stăteau la fel. #eocamdată, însă, vom face bine să ne ocupăm de liezer. Uătaful deci nu-i fusese dat în dar de %&imrud5 L asta trebuie socotită poveste. ra, mai curînd, după toate probabilităţile, "ul natural al lui +vraam, făcut cu o sclavă i născut #amachi, în timpul +vraam popasului tribului mai lui +vraam aceastălalocalitate în7oritoare. îi dăruise tîrziu în libertatea, iar locul său, în ierarhia familială, era doar cu puţin mai !os decît cel al lui Ismael, "ul lui +gar. #intre "ii lui liezer, #amaec i linos, caldeanul, rămas multă vreme fără copii, trebuise să-l socotească pe cel mai în vîrstă motenitor, pînă ce i s-a născut întîi Ismael, apoi însă Isaac, "ul adevărat. #ar, i după aceea, liezer rămăsese un om de seamă în familia lui +vraam i a lui a fost cinstea să "e trimis ca peţitor la &aharina, pentru Isaac, !ertfa neprimită. Ptim de pe acum că el îi povestea adesea i bucuros lui Iosif de această călătorie L ba ne lăsăm chiar, poate prea de bunăvoie, sedui să scriem aici pur i simplu cuvîntul %el5, dei nu liezerul lui +vraam era cel ce vorbea cu Iosif, nu, după noţiunile noastre curente. 4eea ce ne amăgete este "rescul cu care spunea %eu5, cînd venea vorba de călătoria lui în peţit i lipsa oricărei împotriviri a învăţăcelului său faţă de această formă gramaticală scăldată în lumina lunii. #e fapt, ascultătorul zîmbea, dar i încuviinţa din cap în timpul povestirii i nu era sigur dacă
zîmbetul e'prima vreo critică, dacă datul din cap nu însemna doar o cuviincioasă îngăduinţă. rivind bine lucrurile, am vrea să-i credem mai mult zîmbetului decît încuviinţării din cap i înclinăm să socotim că atitudinea sa faţă de felul de a vorbi al lui liezer era ceva mai lucidă i mai precisă decît cea a bătrînului însui, a demnului frate vitreg al lui Iacob. +a îi spunem cu perspicacitate i raţiune lui liezer, căci asta i era. Isaac, "ul adevărat, fusese, pînă a a!unge orb i nevolnic, un bărbat nesăţios, ce nu se putuse defel mulţumi doar cu "ica lui :etuel. 4hiar i împre!urarea că aceasta rămăsese, ca i *ara, multă vreme stearpă, trebuise să-l determine, să aibă din vreme gri!ă în alt fel de un motenitor, i cu ani înainte de naterea lui Iacob i sau, o slugă frumoasă îi născuse un fecior, căruia îi dăduse mai tîrziu libertatea i-l numise liezer. ra potrivit tradiţiei dinnumească vechi ca acest soi:a deIsaac, "u să!ertfa dobîndească odată libertatea i să se liezer. neprimită, fusese cu atît mai de iertat în privinţa sa, cu cît trebuia avut un liezer L totdeauna e'istase unul la curţile tribului familiei spirituale a lui +vraam, i totdeauna !ucase acolo rolul unui vechil i al unui vătaf, se întîmpla să "e trimis i în peţit pentru "ul soţiei adevărate i întotdeauna capul familiei îi dăduse i lui o soţie, cu care avea doi "i, pe nume #amaec i linos. e scurt, era o instituţie, ca nimrudul din :abel, iar pe tînărul Iosif îl încercau adesea sentimente destul de ciudate privindu-l, în timpul învăţăturii, cînd edeau împreună la rădăcina copacului înţelepciunii, la umbra lui, aproape de fîntînă, i băiatul, cu braţele încolăcite în !urul genunchilor, se uita, ascultînd, la faţa bătrînului ce vorbea, care %îi semăna lui +vraam5, i tia să rostească %eu5 în chip atît de nestingherit i de măreţ. rivirea ochilor lui frumoi se frîngea atunci de chipul povestitorului, străvedea prin el, într-o nesfîrită perspectivă de "guri-liezer, care toate rosteau %eu5 prin gura acelui ce edea acum aici, i deoarece edea în clarobscurul copacului atît de umbros, iar în spatele lui liezer
vibra aerul încălzit de soare, această perspectivă a identităţii nu se pierdea în întuneric, ci în lumină... *fera se rostogolete i niciodată nu se va putea preciza de unde este de batină o poveste$ din cer sau de pe pămînt. +devărul îl slu!ete cel ce mărturisete că toate sînt întocmai cum trebuie i se desfăoară totodată aici i acolo, i că doar ochiului nostru îi apare, ca i cum ele ar coborî i ar urca iarăi. ovetile coboară, aa cum un zeu devine om, devin pămînteti i, aazicînd, se încetăţenesc, împre!urare în spri!inul căreia putem invoca iarăi drept e'emplu de poveste o lăudăroenie multîndrăgită de oamenii lui Iacob$ aa-zisa %luptă a regilor5, anume cum a înfrînt +vraam otile din răsărit pentru a-l elibera pe %fratele5 său Fot. 6edactori mai tineri i comentatori savanţi ai istoriei patristice spri!ină categoric versiunea i a"rmă că ar " adevărată$ cu treipe sute optsprezece bărbaţi, cum pînă o tiadeparte, Iosif, iar " urmăritnu +vraam regi i i-ar " bătut i fugărit, ci numai singur el, împreună cu argatul său liezerN i stelele ar " luptat pentru ei, încît au învins i i-au nimicit pe vră!mai. *e întîmpla ca i liezer însui să-i povestească în felul acesta lui Iosif întîmplarea L băiatul era învăţat i cu această variantă. &imănui nu-i scapă însă că, în această formă, povestirea pierde caracterul pămîntean, "e i eroic, pe care i-l atribuiseră, tăifăsuind, păstorii, i dobîndete, în schimb, alt caracter. 4înd ascultaţi astfel povestea, se face de parcă L i Iosif avea i el, mai mult sau mai puţin categoric, această impresie L doi zei, stăpînul i argatul său, ar " combătut i înfrînt un număr foarte mare de giganţi sau de elohimi mai puţin însemnaţi, i aceasta reprezenta, fără îndoială, o reducere !usti"cată i veridică a întîmplării la forma sa cerească i reconstituirea sa în această formă. #ar ar trebui oare din pricina aceasta să se vrea negarea realităţii sale pămînteneO 4u totul dimpotrivă$ ar " de spus că adevărul i realitatea sa supraterestră dovedesc adevărul i realitatea terestră a întîmplării. 4ăci ce este sus vine !osN iar cele de !os nici n-ar ti să se întîmple i, cum s-ar zice, nu i-ar da
singure în gînd, fără e'emplul i replica lor cerească. =n +vraam sa încarnat ceea ce anterior fusese stelar, i pe zeiesc se întemeia i se spri!inea el, cînd i-a risipit victorios pe tîlharii de dincolo de ufrat. &u avea, de pildă, i istoria despre călătoria în peţit a lui liezer propria ei poveste, pe care se întemeia, i pe care eroul i povestitorul ei se putea spri!ini, pe cînd o trăia i o istoriseaO Pi pe aceasta bătrînul o varia cîteodată într-un chip ciudat i într-o astfel de variantă a a!uns, prin păzitorii tradiţiei, pînă la noi. i spun, anume, că atunci cînd +vraam l-a trimis în peţit pe liezer pentru Isaac, în Mesopotamia, peţitorul ar " străbătut drumul de la :eereba la Varran, care cere douăzeci de zile, dar cel puţin aptesprezece, în numai trei zile i asta pentru că %pămîntul i-ar " sărit în întîmpinare5. 4uvintele acestea nu pot " înţelese decît metaforic, este neîndoielnic că întîmpine pămîntul nu-i sare nimănui în căci întîmpinareN el pare să-l însă aleargă astfel peoricel ce se mică la suprafaţa sa cu mare uurinţă, ca i cum ar avea aripi la picioare. #ealtfel învăţătorii nici nu a"rmă despre călătorie că sar " desfăurat în forma obinuită, în caravană, cu animale i calabalîcN de cele zece cămile nici nu pomenesc. #impotrivă, lumina ce o aruncă asupra povestirii stîrnete impresia sigură că "ul natural i trimisul lui +vraam ar " străbătut distanţa singur i în chipul cel mai înaripatN cu o iuţeală pe care înariparea numai a picioarelor nici nu a!ungea s-o e'plice, ci eti fără voie tentat să ţil imaginezi i cu pălăriuţa înaripată... e scurt, în această lumină, călătoria terestră-carnală a lui liezer pare o poveste ce a devenit pămînteană, în care el se întemeia pe una supraterestră, încît mai tîrziu, în prezenţa lui Iosif, nu a încurcat numai formele gramaticale ci, întrucîtva, i pe cele ale povestirii propriu-zise, încît spunea că pămîntul %i-ar " sărit în întîmpinare5. #a, analiza personalităţii venerabilului liezer se pierdea în lumină i nu în întuneric, cînd privirea îngîndurată a învăţăcelului se frîngea dinaintea apariţiei i prezenţei sale, i lucrurile se
petreceau la fel cu identitatea altor persoane L se i bănuiete care altele. +ici, cînd aruncăm o privire prealabilă asupra povetii vieţii lui Iosif, vrem să i spunem de îndată că acest gen de impresii au fost cele mai durabile i mai puternice din cîte i-a transmis prin învăţătura sa bătrînul liezer. 4opiii doar nu sînt neatenţi, cîndlucruri, învăţătorii lormai îi mustră pentru astaN ei sîntdori numai atenţi la alte poate esenţiale decît ar putea practicismul educatorilor, iar Iosif, chiar dacă privirea părea să i se piardă în neatenţie, îi desfăura în chipul cel mai stăruitor cu putinţă această atenţie de copil L dacă neapărat spre folosul său, este bineînţeles altă întrebare.
6um lBa desco+erit A
slu!ească omul. `i răspunsul suna$ numai celui reaînalt. =ntradevăr, memorabil răspuns 6ăsuna în acest răspuns o mîndrie trufaă i smintită. :ărbatul ar " putut spune către sine$ %4e sînt eu i la ce sînt bun i cît preţuiete omul din mineO +!unge dacă slu!esc vreunui idol, unui zeu calp sau mărunt, de mîna a doua, doar n-are nici o însemnătate.5 ar " avut viaţăomul, mai se lesnicioasă. l însă a spus$ %u, +a +vraam, i, în omine, cuvine să slu!im numai celui reaînalt5. +a a început totul. )Fui losif îi plăcu.3 #e fapt, a început cu credinţa lui +vram că numai Mameiţărînă i se cuvin slu!be i adoraţie, căci ea dă roadele i păstrează viaţa. #ar băgă de seamă că ei îi trebuie ploaie din cer. #eci cercetă tot întinsul cerului i văzu soarele în toată splendoarea sa, cu puterea sa de bineeuvîntare i blestem, i fu pe punctul să se hotărască pentru soare. Pi iată"că soarelesupremă. apuse, iarrivi el se convinse că soarele nu poate puterea deci la lună i la stele L la acestea chiar cu deosebită simpatie i speranţă. robabil că primul prile! al necazului său i al nestării lui era că dragostea ce o purta Funii, zeitatea din Kru i Varran, fusese !ignită de e'ageratele cinstiri statale acordate de nimrudul din :abel principiului solar, lui Pama-:el-Mardug, în dauna lui *in, păstorul stelelor. #a, asta poate să " fost viclenia lui #umnezeu, care intenţiona să se slăvească prin +biram i să-i facă prin el un nume, că prin dragostea lui pentru Fună stîrnise într-însul prima contradicZie și neliniște, le folosise pentru sine și făcuse din ele tainicul punct de pornire al drumului lui. 4ăci, de îndată ce răsări Fuceafărul, dispărură ăstorul cu turma, iar +vram chibzui$ %&u, nici acetia nu sînt zei demni de mine5. *u7etul său amărît obosise i el a!unse la încheierea$ %#acă n-ar mai avea, cît sînt de sus, deasupra lor un stăpîn, cum de-ar putea unul să răsară i celălalt să apunăO &u s-ar cădea pentru mine, omul, să le slu!esc lor, ci, mai curînd, celui ce le poruncete.5 Iar spiritul lui +vraam se lipea de adevăr atît de "erbinte i de îngri!orat, încît #umnezeu
stăpînul fu adînc micat i spuse în sinea sa$ %Ureau să te miruiesc cu uleiul bucuriei mai mult decît pe soţii tăi5 +stfel +vraam îl descoperise pe #umnezeu din încordarea sa spre cel mai înalt, propovăduind îi lămuri, în continuare, forma i o împlini cu gîndul, făcînd cu aceasta un mare bine tuturor celor ce avură parte de el$ lui #umnezeu, siei i celor ale căror su7ete le cîtigase propovăduind. Fui #umnezeu, chezăuindu-i împlinirea sa în contiinţa oamenilor, siei i prozeliţilor însă, îndeosebi prin aceea că redusese multiplul i îndoielnicul nelinititor, la unicul i linititorul cunoscut, la zeul anume de care depindea totul, i binele, i răul, atît neateptatul i îngrozitorul, cît i binecuvîntata rînduială, cel de care trebuiai să te ţii în orice caz. +vraam făcuse din puteri, adunîndu-le, uterea i o numise #omnul #umnezeu L odată pentru totdeauna i e'clusiv, nu pentru o zi de sărbătoare, în caredeîntreaga putere i toate îngrămădite, imne linguire, pe capul cîteonorurile unui zeu,erau Mardug, +nu saucu Pama, pentru ca în ziua următoare, i în alt templu, aceleai imne să "e înălţate altui zeu. %Tu eti Knicul i 4el mai înalt, fără tine nu se ţine nici o !udecată, nu se ia nici o hotărîre, nici un zeu, în cer i pe pămînt, nu ţi se poate împotrivi, tu eti mai mare peste ei toţi5 +semenea imn se cîntase i se rostise adeseori în împărăţia nimrudului, din lingueală i oportunism faţă de necesităţile clipeiN +vraam găsi însă i lămuri că într-adevăr asemenea imn nu se putea adresa i nu era îngăduit să "e spus decît Knuia singur, mereu acelai, cel bine tiut, pentru că toate de la l purcedeau i l îngăduia să se a!ungă la izvoarele tuturor lucrurilor. 8amenii între care +vraam crescuse se temeau foarte nu cumva să greească izvorul, în implorările lor de a!utor i în rugăciunile lor de mulţumire. 4înd, la necaz, se pocăiau, îi începeau implorarea cu invocarea unui lung pomelnic de zei, adresîndu-se cu gri!ă deosebită "ecăruia al cărui nume cumva îl tiau, pentru a nu scăpa în nici un caz tocmai pe cel ce le trimisese nenorocirea, de competenţa căruia aceasta tocmai eraN căci oamenii, bieţii, nu tiau care ar putea ". +vraam însă o tia i o propovăduia. ra
întotdeauna i mereu l, reaînaltul, care singur putea " adevăratul zeu al oamenilor i căruia omul îi putea adresa fără gre i strigătul de restrite i imnul de laudă.
era de tînăr, înţelegea foarte bine îndrăzneala i a tăria 4ît su7etească ce seIosif rostiseră în concepţia despre #umnezeu străbunului, înaintea căreia mulţi, cărora bătrînul încercase să le-o propovăduiască, dăduseră înapoi înspăimîntaţi. =ntr-adevăr, "e că +vraam fusese un moneag înalt i frumos, ca liezer, "e că va " fost mărunt, strîmb i prică!it L în orice caz avusese cura!ul, întregul cura! trebuincios, pentru a reduce toate feluritele manifestări divine la l, #umnezeul lui, a lămuri că toată mînia i toată milostenia de-a dreptul de la l purced, pentru a i se încredinţa numai lui i a ţine numai i singur de reaînaltul. 4hiar Fot îi spusese, livid de spaimă$ %#acă însă #umnezeul tău te părăsete, eti cu totul părăsit5. Fa care +vraam îi răspunsese$ %+a este, tu o spui. +tunci nici o părăsire, în ceruri i pe pămînt, nu va " pe măsura părăsirii mele L ea va " desăvîrită. Jîndete-te, însă, că dacă îl împac i l va " scutul meu, nu-mi poate lipsi nimic i voi stăpîni porţile dumanilor mei5 +tunci Fot se împieptoase i îi grăise$ %#acă-i pe aa, vreau să "u fratele tău5 #a, +vraam tiuse să împărtăească alor săi din mîndria lui. l se numea +biram, ceea ce putea însemna$ %Tatăl meu este măreţ5, dar totodată, i pe drept, de bună seamă$ %Tatăl celui măreţ5. 4ăci, într-un anumit sens, +vraam era tatăl lui #umnezeu. l îl percepuse i îi iscase cu gîndul, nesfîritele însuiri ce i le atribuia erau de bună seamă din începturi ale lui #umnezeu,
+vraam nu le zămislise el. #ar oare nu le zămislise el totui, întrun anumit sens, prin aceea că le recunoscuse, le propovăduia i le da "inţă prin gîndirea saO ste adevărat că imensele însuiri ale lui #umnezeu erau un dat cumplit de obiectiv, e'terior lui +vraam, totodată însă erau i în el i izvorînd din elN în anumite clipe propriului su7et era greu de deosebit de ele, se unea puterea i se contopea cu ele în actul cunoaterii i aceasta a fost srcinea alianţei, pe care #omnul a încheiat-o după aceea cu +vraam, alianţă ce nu era decît întărirea anume a unui fapt lăuntricN era însă i începutul caracterului speci"c al fricii de #umnezeu a lui +vraam. 4ăci, întrucît măreţia lui #umnezeu era într-adevăr ceva cumplit de obiectiv, în afara sa, totodată însă coincidea într-o oarecare măsură cu propria sa mărinimie su7etească, această frică de #umnezeu nu era numai frică, în adevăratul sens al cuvîntului, nu era numai tremurat i dîrdîit, ci mai era dragoste, apropiere i prietenie, toate laolaltăN i întradevăr străbunul avea cîteodată un fel de a se purta cu #umnezeu, ce ar " trebuit să stîmească mirarea cerului i pămîntului, dacă nu s-ar " ţinut seama de particularitatea împletirii acestor relaţii atît de apropiate. #e pildă, felul prietenesc cum i se adresase #omnului, cu prile!ul nimicirii *odomei i Jomorei, trebuia considerat aproape !ignitor, ţinînd seama de cumplita putere i măreţie a #omnului. #ar, "rete, cine putea socoti vorbele lui !ignitoare, dacă nu #umnezeu L care le primise bineO %+scultă, #oamne, îi spusese atunci +vraam, aa sau altminteri, una sau alta #acă vrei să ai o lume, nu poţi cere dreptateN dacă îţi pasă însă de dreptate, s-a zis cu lumea. +puci sfoara de cele două capete, vrei o lume i dreptate în ea. #acă însă nu vei deveni ceva mai îngăduitor, lumea nu poate e'ista.5 4hiar i de viclenie îl învinuise atunci pe #omnul, trăgîndu-l la răspundere că !urase pe vremuri, că nu va mai " potop de ape i acum, iată că venea cu potop de foc. #umnezeu, însă, care de bună seamă nu putuse face altfel cu aceste orae, după ceea ce li s-a întîmplat trimiilor săi la *odoma, sau aproape li s-a întîmplat,
primise toate aceste vorbe dacă nu bine, dar, oricum, nu răuN se învăluise faţă de ele într-o tăcere binevoitoare. +ceastă tăcere era e'presia unui fapt de o uriaă însemnătate, care ţinea atît de "inţa e'terioară a lui #umnezeu, cît i de măreţia su7etească a lui +vraam, al cărei cel mai autentic produs poate că eraN faptul că, în chiar măreţia lui #umnezeu se a7a cuprinsă contradicţia unei lumi a vieţii ce trebuia să "e dreaptă, că l, #umnezeul viu, nu era bun sau doar printre altele bun, dar că mai era i rău, că vitalitatea sa închidea în ea i răul i totui era sfîntă, era însăi s"nţenia, încura!înd i pretinzînd s"nţenia 4e cumplit l fusese acela ce-l zdrobise pe Tiamat, l spintecase balaurul VaosuluiN iar strigătul de bucurie, cu care zeii îl salutaseră pe Mardug în momentul 4reaţiei i pe care caldeii îl repetau în "ece zi de +nul &ou, Fui i se cuvenea, #umnezeului său. 8rdinea i fericitoarea încredere în l îi aveau obîria. ra opera Fui că ploile timpurii i cele tîrzii cădeau la timp. l îi hotărîse înfricoătoarei mări, rămăiţă a otopului iniţial, sălaul lui Feviatan, hotarele, pe care nu le putea depăi nici cu valurile cele mai furioase, l poruncea soarelui să răsară roditor, să se urce la apogeu în amiază i să înceapă în "ecare seară călătoria prin Infern, l poruncea lunii să măsoare timpul cu schimbarea venic egală a fazelor ei, l ridicase stelele pe cer, le îmbinase în imagini statornice viaţa animalelor i care oamenilor, hrănindu-i potrivit i curînduise anotimpurile. #in locuri în nu călcase picior de om cădea zăpadă i umezea pămîntul, al cărui disc l îl "'ase pe ape, astfel încît nu se clătina i nici nu se urnea din loc, sau doar foarte rar. 4ît har, cîtă priinţă, cîtă bunătate #ar aa cum un bărbat ce ucide un duman îi adaugă, de bună seamă, prin izbîndă, calităţile celui ucis calităţilor sale, aa se pare că #umnezeu, spintecînd balaurul Vaosului, îi incorporase "inţa acestuia i poate că abia prin aceasta devenise întreg i perfect, poate că abia atunci crescuse la maiestatea
deplină a vitalităţii sale. Fupta dintre lumină i întuneric, bine i rău, spaimă i binefacere, pe pămînt, nu era cum credeau adepţii lui &imrud, continuarea acelei lupte a lui Mardug împotriva lui TiamatN i întunericul, răul i cumplitul imprevizibil, i cutremurul, i fulgerul urmat de tunet, stolul de lăcuste ce întunecă soarele, cele vînturi rele, i +bubu, i erpii erau apte de la #umnezeu, dacă ice seridică zicea praful, #omnulviespile molimilor era pentru că l le trimitea i l tămăduia de aceste boli. &u era principiul bunătăţii, ci cel al integrităţii. Pi era sfînt. *fînt, nu de bunătate, ci de vitalitate i supravitalitate, sfînt de maiestate i grozăvie, sinistru, prime!dios i mortal, astfel încît o neatenţie, o greeală, o uoară scăpare în purtarea faţă de l putea avea consecinţe cumplite. ra sfîntN dar i cerea s"nţenie i faptul că o cerea prin simpla sa e'istenţă, dădea s"nţeniei un sens mai înalt decît numai cel al prime!dieiN prudenţa la care îndemna devenea astfel pietate, iar maiestatea vie a lui #umnezeu devenea îndreptar al vieţii, izvor al sentimentului de vină, al fricii de #umnezeu, care era trăirea în curăţenie în faţa măreţiei Fui. #umnezeu era aici, iar +vraam trăia înaintea Fui, s"nţit în su7et de vecinătatea *a. rau doi, un %eu5 i un %tu5, care de asemenea spunea %eu5 despre sine, iar celuilalt, %tu5. >irete, +vraam a măsurat însuirile lui #umnezeu cu a!utorul măreţiei propriului său su7et L fără aceasta nu le-ar " tiut măsura i numi, i ele ar " rămas în întuneric. 4u toate acestea #umnezeu rămase totui un %tu5 spunînd măreţ %u5 despre sine, în afara lui +vraam i în afara lumii. l era în foc, dar nu era focul L temei pentru care ar " fost foarte greit să te închini focului. #umnezeu făurise lumea, în care doar a7ai lucruri atît de nemăsurat de mari ca vi!elia sau Feviatanul. +sta trebuia luat în seamă dacă voiai săţi faci o imagine despre propria Fui mărime e'terioară sau, dacă nu o imagine, cel puţin o idee. ra în chip necesar mai mare decît toate lucrările sale i tot atît de necesar era în afara lor. =i zicea Macom, spaţiul, căci era spaţiul lumii L lumea însă nu era spaţiul său. ra i în +vraam, care datorită forţei Fui îl recunoscu. #ar
tocmai faptul acesta întărea i împlinea autoa"rmarea identităţii străbunului, iar eul său cura!os i pătruns de divinitate nu era defel dispus să se mistuie în #omnul, să se unească întru l i să nu mai "e +vraam, ci stătea drept înaintea Fui, foarte cura!os i limpede Lla o distanţă uriaă de l, desigur, căci +vraam era doar un om, bulgăre de pămînt, de l prin cunoatere i s"nţit prin un divina prezenţă i faptuldar călegat se tutuiau. e acest temei, #umnezeu încheiase Fegămîntul venic, acest contract atît de plin de făgăduieli pentru amîndouă părţile, pe care #omnul era atît de gelos, încît voia să "e venerat neapărat singur de ai săi, fără ca ei să arunce vreo privire pieziă spre alţi zei, de care lumea era plină. +ceasta era remarcabil$ rin +vraam i Fegămîntul său se iscase pe lume ceva ce nu e'istase pînă atunci i era necunoscut de popoare$ blestemata posibilitate a ruperii Fegămîntului, a renegării lui #umnezeu. *trăbunul mai tia propovădui multe despre #umnezeu, dar nu tia povesti nimic despre l L nu în felul cum tiau alţii povesti despre zeii lor. &u e'istau poveti despre #umnezeu. oate că acesta era chiar aspectul cel mai remarcabil$ 4ura!ul cu care +vraam prezenta i e'prima e'istenţa lui #umnezeu din capul locului, fără nazuri i poveti, spunînd %#umnezeu5. #umnezeu nu se iscase, nu fusese născut de nici o femeie. &ici lîngă l, pe tron, nu era nici o femeie, nici o Itar, :aalat sau mamă a lui #umnezeu. Pi cum ar " putut măcar "O +!ungea să te slu!eti de inteligenţa ta, ca să înţelegi că, faţă cu întregul fel de a " al lui #umnezeu, aa ceva era de neconceput. l plantase în den pomul cunoaterii i al morţii, iar omul mîncase din roadele sale. [ămislirea i moartea erau ale omului, dar nu ale lui #umnezeu, i nici o femeie-dumnezeu nu-i sta alăturea, pentru că nu avea nevoie să cunoască nici una, "ind totodată i într-o "inţă, :aal i :aalat. &ici copii nu avea. 4ăci nu erau copiii săi, nici îngerii i zebaoţii ce-i slu!eau, nici giganţii aceia, pe care, dimpotrivă, cîţiva îngeri îi zămisliseră cu "ice ale muritorilor, sedui de aspectul destrăbălării lor. ra singur i aceasta era o caracteristică a
măreţiei sale. #ar după cum singurătatea #umnezeului fără de soţie i copii putea contribui la e'plicarea marii sale gelozii privind Fegămîntul cu oamenii, de această singurătate în orice caz ţinea faptul că nu avea istorie i că nu era nimic de povestit despre l. Pi asta chiar trebuia totui înţeles numai condiţionat i era adevărat numai în ce privea trecutul, nu i viitorul L presupunînd că %a povesti5 este un cuvînt ce poate " folosit i la ce va 4 i că viitorul poate " povestit, "e chiar în forma trecutului. #umnezeu avea totui i oricum o istorie, dar ea privea viitorul, un viitor atît de splendid pentru #umnezeu, încît prezentul său, oricît de splendid era, nu-l putea egalaN i faptul că nu-l putea egala, dădea măreţiei i s"ntei puteri a lui #umnezeu, în ciuda lor însei, o trăsătură de ateptare i de făgăduinţă neîmplinită, ca să spunem pe leau, o trăsătură de suferinţă, ce nu se cădea să "e ignorată, dacă vorbalui săfaţă se înţeleagă omul era i pizma de om. cu totul alianţa lui #umnezeu cu Ua veni o zi, cea mai tîrzie i din urmă, i abia ea va aduce împlinirea lui #umnezeu. +ceastă zi era sfîrit i început, nimicire i natere din nou. Fumea, această lume dintîi, sau poate că nu era ea prima, e'ploda într-o catastrofă atotcuprinzătoare, haosul, tăcerea dintîi se aeza iarăi. #upă aceea însă #umnezeu îi va începe din nou, i mai minunat încă, lucrarea L #omn al nimicirii, #omn al zămislirii. #in haos, noroi i beznă, cuvîntul Fui chema o nouă lume,decît i !ubilaţia îngerilor privitori maio copleită de cea admiraţie data trecută, căci lumeasuna înnoită depăea pe veche în toate privinţele i în ea #umnezeu avea să izbîndească asupra tuturor dumanilor Iui +sta era$ la sfîritul zilelor, #umnezeu avea să "e rege, regele regilor, rege peste oameni i zei. #ar nu era oare asta i astăziO >ără îndoială că era, în tăcere i în contiinţa lui +vraam. #ar nu în chip recunoscut i con"rmat, deci nu întru totul înfăptuit. [ilei din urmă i dintîi, zilei nimicirii i a zămislirii îi era hărăzită împlinirea nelimitatei regalităţi supreme a lui #umnezeuN
necondiţionata Fui splendoare va apărea atunci înaintea ochilor tuturor, liberată din constrîngerile ce o mai limitau. &ici un nimrud nu se va mai ridica împotriva Fui cu obraznice turnuri în terase, oamenii i se vor închina numai Fui, numai pe l îl vor slăvi gurile lor. +ceasta însă însemna, că #umnezeu avea să "e i in realitate, în sfîrit,zeilor. ceea =n ce vuietul era dintotdeauna i rege asupra tuturor a zece mii în deadevăr, trîmbiţi domn îndreptate oblic spre cer, în cîntul i tunetul 7ăcărilor, într-o furtună de grindină i fulgere, învemîntat în măreţie i groază, va păi peste omenirea ce-l va adora cu fruntea în ţărînă, spre tron, pentru a lua în posesiune, vizibil pentru toţi i pe veci, o realitate ce era adevărul *ău. 8, zi a apoteozei lui #umnezeu, zi a făgăduinţei, a speranţei i a împlinirii +ceastă zi va cuprinde, ceea ce merită să "e subliniat, lui +vraam, al cărui vaneamurile " de aci încolo un cuvînt i deapoteoza binecuvîntare, cu care se vornume saluta oamenilor. +sta era >ăgăduinţa. 4ă ziua cu tunete nu era prezentul, ei la sfîritul unui viitor i că pînă atunci era de ateptat, iată ce punea trăsătura de suferinţă pe faţa de azi a lui #umnezeu, trăsătura de neîmplinire i de ateptare. #umnezeu era legat. #umnezeu suferea. #umnezeu era ţinut captiv. +sta micora măreţia sa, făcînd din ea obiectul unei adorări consolatoare pentru toţi cei ce sufereau i ateptau, care nu erau mari în lume, ci mici, i le umplea inima de dispreţ bat!ocoritor faţă de toţi cei ce erau ca nimrud i faţă de ce era neruinat de mare. &u, #umnezeu nu avea poveti ca 8siris, martirul din ţara giptului, cel sfîiat, îngropat i înviat, sau ca +don-Tammuz, după care !elea 7uierul prin prăpăstii, stăpînul stînii, căruia &inib, mistreţul, îi sfîiase oldul, i care se pogorîse în captivitate, ca apoi să învie. utea " departe i oprit gîndul că #umnezeu ar " avut legătură cu povetile naturii, care se usca de !ale, încremenea în suferinţă, pentru a se înnoi, după lege i făgăduinţă, în rîsete i mulţime de 7oriN cu sămînţa care putrezea în întuneric i în închisoarea pămîntului, ca să încolţească i să
învieN cu moartea i zămislirea, cu s"nţenia dezmăţată a lui Melec-:aal i a slu!belor în cinstea sa, la Tir, în care bărbaţi îi aduceau odiosului zeu în !ertfă sămînţa lor, într-o nebunie, cu ochii daţi peste cap i în neruinarea morţii. >erească #umnezeu, să " avut l de-a face cu asemenea poveti. #ar că zăcea legat i era un #umnezeu al viitorului,între a7atlîniadăstare, crea ce totui, oricum, oarecare asemănare acele zeităţi sufereau, i de aceea +vraam purtase la *ihem lungi convorbiri cu Melhisedec, marele preot al lui :aal, al +lianţei i al lui l-elion, despre întrebarea dacă, i pînă la ce punct, ar e'ista cumva egalitate de substanţă între acest +don i #omnul lui +vraam. #umnezeu, însă, îi sărutase vîrfurile degetelor i strigase, în ciuda ascunsă a îngerilor$ %ste de necrezut cît de adînc a!unge să mă cunoască acest bulgăre de pămînt &u încep oare să-mi fac un nume prin elO =ntr-adevăr, îl voi unge5
Stă+:nul trimisului
4a un asemenea bărbat îl înfăţia liezer, limba sa, pe +vraam, învăţăcelului. #ardeci pe neateptate limbacu aceasta se despica în timpul vorbirii i mai vorbea i altfel de el, în alt chip. Mai era tot +vraam, bărbatul din Kru sau, de fapt, din Varran, de care vorbea această venerabilă limbă, erpete despicată L i ea îl numea străbunicul lui Iosif. 4ă, în lumina de zi, +vram nu-i putea " străbunic L acel +vraam de care abia vorbise limba, nelinititul supus al lui +mrafel din *inearN că nici un străbunic al unui om nu trăise cu douăzeci de vîrste de om înaintea strănepotului, asta o tiau amîndoi, bătrînul i tînărul. #ar amintita ine'actitate era
departe de a " singura între ei, pe care, îngăduitori trebuiau s-o treacă, "rete, cu vedereaN căci +vraam, de care vorbea limba acuma, printre altele, ambiguă, spunînd cînd într-un fel, cînd în altul, nu era nici cel ce trăise atunci i scuturase colbul *inearului de pe picioarele sale, ci mai curînd altă "gură, ce se zărea mult în spatele transpărea prinîn ea, astfel că privirile celui tînăr se aceleia frîngeauilacare fel de înlăcrămate această personalitate transparentă, ca în cea denumită %liezer5 L o transparenţă tot mai luminoasă, "reteN căci ceea ce transpare este lumină. +poi ieeau la iveală toate istoriile ce ţineau de acea !umătate de sferă, în care stăpînul i argatul alungaseră dumanii dincolo de #amachi, nu cu trei sute optsprezece oameni, ci singuri, dar cu a!utorul unor duhuri de sus, i în care %pămîntul îi sărise în întîmpinare5 lui liezer, trimisulN istoria despre naterea dinainte vestită a lui +vram,sadespre măcelul pruncilor făcutundin pricina lui, despre copilăria în peteră i cum îl alăptase înger, în timp ce mama lui rătăcise, căutîndu-l. ovestea purta pecetea adevăruluiN pe undeva, cumva, aa era. Mamele mereu rătăcesc i cautăN au multe nume, dar rătăcesc de ici-colo pe cîmpii i-i caută bietul copil, care le-a fost răpit, dus pe tărîmul de desubt, ucis i sfîrtecat în bucăţi. #e data aceasta se numea +matla, sau, cine tie, poate mtelai L nume la care liezer îi va " îngăduit o transpunere liberă sau o contopire visătoareN căci mai degrabă decît mamei, aceste nume i se potriveau îngerului ce alăpta i care, pentru a da întîmplărilor mai multă plasticitate, după vorbele limbii erpeti, ar " i avut, dealtfel înfăţiare de capră. Fui Iosif îi făcea o impresie de vis, care se i oglindea în e'presia ochilor săi, cînd auzea că mama caldeului se numea mtelai, căci acest nume însemna, fără îndoială, %mama înălţatului meu5, aadar de-a dreptul %mama lui #umnezeu5. 8are i se putea aduce vreo vină venerabilului liezer, că vorbea astfelO &u. Istoriile pogoară din ceruri, aa cum un zeu devine om, se încetăţenesc oarecum i devin pămîntene, fără ca
pentru aceasta să înceteze să se desfăoare i sus i să poată " povestite i în forma lor de sus. +stfel bătrînul a"rma cîteodată că "ii acelei 4hetura, pe care +vraam a mai luat-o, la bătrîneţe, de ţiitoare$ Medan, Midian i Iocsan deci, [imran, Isbac i cum le mai zicea L aceti "i ar " strălucit ca fulgerele, iar +vraam le-ar " clădit, lornui pătrundea mamei, o cetate de "er, de înaltă, încît lumina soarelui niciodată în eaatît i numai nestemate o luminau, învăţăcelul lui liezer ar " trebuit să "e un băiat prost de tot pentru a nu înţelege că vorbind de această cetate, cu lumina sa întunecată, se pomenea de fapt tărîmul de !os, a cărui regină se arăta în povestire a " 4hetura. 6elatarea era fără gre. 4ăci este adevărat că 4hetura este o femeie canaaneană de rînd, pe care, la bătrîneţe, +vraam a cinstit-o, culcîndu-se cu ea, dar ea a fost mama a mai mulţi strămoi de triburi arabe, i stăpîni ai pustiei, cum i +gar, egipteanca fusese mama unuiaN iar dacă liezer povestea despre "i că ar " strălucit ca fulgerele, asta nu însemna decît că trebuiau priviţi cu amîndoi ochii i nu doar cu unul, sub semnul concomitentului i al unităţii dublului$ aadar ca nite căpetenii de trib beduini i nomazi i, totodată, ca "i i principi ai tărîmului celuilalt, cum fusese i Ismael, "ul neadevărat. rau i clipe cînd bătrînul vorbea în tonuri ciudate de *ara, soţia strămoului, îi zicea %"ica scopitului5 i %cea mai înaltă din ceruri5. liezer mai adăuga că ea ar " purtat lance, i cu asta se potrivea faptul că ea se numise pentru început %*arai5, adică %eroina5, iar abia #umnezeu o domolise i o redusese la numele i rangul de %*ara5, ce însemna doar %stăpîna5. Tot aa se întîmplase i cu soţul-frate, căci i +vram, nume ce înseamnă %înaltul tată5 sau %tatăl înălţimii5, fusese domolit i redus, "ind numit %+vraam5, ceea ce însemna %tatăl foarte multora5, adică al unei foarte numeroase posterităţi spirituale i trupeti. =ncetase din pricina asta să "e +vramO &icidecum. &umai că sfera se rostogolea, iar între +vram i +vraam limba erpete despicată vorbea de el, cînd aa i cînd altminteri.
&imrud, regele, voise să-l mănînce, dar el fusese sustras lăcomiei sale, alăptat în peteră de îngerul-capră i cînd crescuse mare, într-atîta îl chinuise pe hulpavul rege i toată măreţia lui de idol, încît se putea spune, pe drept cuvînt, că-l făcuse să simtă secera. =nainte însă de a-i " ocupat într-un sens oarecare locul, avusese de suferit. >usese întemniţatpentru i avea asculţiicum folosise chiar i această întemniţare a haz facesă prozeliţi a converti paznicii gropii-temniţă la credinţa celui preaînalt. Trebuia să "e !ert"t prin !erăgaiul focului, vărît în cuptorul de var sau L aici relatările lui liezer erau ovăielnice L mai curînd, trebuia să păească prin 7ăcările unui rug, i asta tot purta pecetea adevărului, căci Iosif tia foarte bine că i azi se mai celebra in multe orae o %serbare a rugului5. #ar, se celebrează oare serbări care nu se întemeiază pe nici o idee, serbări neadevărate, fără rădăciniO *e reprezintă oare, de ziua +nului &ou i a >acerii, într-o cucernică mascaradă, întîmplări ce ţi le-ai supt din deget ţie, sau unui înger, i care nu s-au întîmplat niciodatăO 8mul nu scornete nimic din gîndul lui. ste, de bună seamă, tare isteţ de cînd a mîncat din roadele pomului, i în privinţa aceasta nu lipsete mult să "e un zeu. #ar cum să scornească, cu toată inteligenţa sa, ceva ce nu e'istăO +a că i povestea cu rugul era adevărată. #upă spusele lui liezer, +vraam întemeiase oraul #imachi i fusese primul său rege la începuturi. 8 a"rmaţie strălucitoare de lumină, căci îndeobte oraele nu sînt întemeiate de oameni, iar "inţele pe care legenda îi numete regii lor dintîi, de obicei, nu au chip de om. 4hiar i Vebron, în ţinutul căruia erau aezaţi, cu numele vechi 4hiriat +rba, nu fusese clădit de un om, ci, cel puţin cum a"rma tradiţia orală, de uriaul +rba sau +rbaal. liezer însă se ţinea strict de versiunea că +vram întemeiase i Vebronul, ceea ce poate nu constituia i nu trebuia să constituie o contradicţie eu credinţa răspîndită în poporN căci din însăi mărturia lui liezer, că străbunul ar " făcut pai de cîte o leghe, reieea că era clădit ca un uria.
+a "ind, nu era de mirare că, pentru Iosif, în anumite clipe de visare confuză, "gura strămoului, a întemeietorului de orae, se contopea, în transparenţa distanţei, cu a lui :el din :abei, care clădise turnul i oraul i devenise un zeu, după ce fusese i el om i-i a7ase odihna în pămînt, în locul numit i azi %Mormîntul lui :el5. +vraam lucrurile păreau săise " întîmplat %dimpotrivă5. #ar ce4uînseamnă aici %dimpotrivă5, cine îndrăznete să spună ce a fost el mai întîi i unde s-au născut povetile, sus sau !osO le sînt prezentul a ceea ce se schimbă, unitatea dublului, statuia numită %Totodată5.
4+IT8FKF T6I IOSI >I '!NIAMIN 6r:n@ul lui Adonis 4ale de !umătate de ceas de la așezarea risipită a lui Iacob, de la corturile, colibele, ţarcurile i oproanele lui, spre ora, se a7a o prăpastie plină cu tufe bătrîne de mirt, cu trunchiul gros, o pădurice pipernicită, pe care locuitorii din Vebron o ţineau de sfîntă, numind-o crîngul lui +starot-Itar sau, mai des încă, dîndu-i numele lui Tammuz-+doni, "ul, fratele i soţul zeiţei. 8 mireasmă amară, plăcută, dei încinsă vara, se făcea simţită aici, iar tufăriul aromat nu era de nepătruns, ci era străbătut în toate direcţiile de o încîlceală de deschideri întAmplătoare, ce puteau " luate drept poteci, i dacă te îndreptai spre punctul cel mai adînc al văii, dădeai de o poiană, unde era vădit că o mînă de om tăiase copacii i acolo se a7a un loc sacru$ un monolit în patru colturi, mai înalt decît un stat de om, pe care erau gravate simboluri ale zămislirii, masseba cum îi spun localnicii, dealtfel un simbol falic, ce se ridica în mi!locul poieniiN pe soclul lui erau depuse daruri de
!ertfă, vase de lut umplute cu pămînt, din care răsăreau "rioare palide, verzui, precum i obiecte mai artistice, ca acesta$ scîndurele de lemn, încleiate în dreptunghi, acoperite cu o pînză, pe care se distingea ciudat o "gură umană, verde, diformă. >emeile ce aduseseră astfel prinosul lor acoperiseră o siluetă de mort, desenată pe pînză, cu pămînt perie roditorgrîul în care semănaseră grîu, udaseră pămîntul i tunseseră răsărit, astfel încît "gura apărea verde, în relief, pe fondul alb. Iosif venea des în acest loc cu :eniamin, fratele lui bun, care acum, la opt ani împliniţi, începea să scape de sub supravegherea femeilor i căuta cu plăcere tovărăia primului născut al mamei saleN era un băieţa bucălat, care nu mai alerga gol, ci purta un fel de cămăuţă-haină brodată la cusături, lungă pînă la genunchi, din lînă albastră sau ruginie, cu mîneci scurte. +vea ochi frumoi, cenuii, ce priveau încrezători la fratele maidin mare, un păr des,pînă sîrmos, care-i acoperea, ca o cască, ţeasta mi!locul frunţii în ceafă, lăsînd la vedere urechile, la fel de mici i puternice ca nasul i ca mîinile lui cu degetele scurte, din care una era mereu în mîna fratelui, cînd umblau împreună. +vea o "re blîndă, motenise felul de a " prietenos al 6ahilei. #ar o melancolie timidă acoperea, ca o umbră, mica lui persoană, căci ce făptuise în stare precontientă, felul i ceasul morţii mamei sale nu-i rămăseseră necunoscute, iar sentimentul vinii, în chip tragic nevinovate, ce-l purta cu sine, mai era întreţinut de atitudinea lui Iacob faţă de el. +titudinea aceasta, fără îndoială nu lipsită de tandreţe, era însă determinată de o aversiune dureroasă, astfel încît tatăl mai mult îl evita, decît căuta să-l vadă, din cînd în cînd însă îl strîngea pe mezin la piept, îndelungat i stăruitor, îl numea :enoni i îi vorbea la ureche de 6ahila. +adar, în perioada cînd se desprindea din fustele femeilor, băieţaul nu se descurca prea bine în relaţiile sale cu tatăl său. 4u atît mai strîns se legase de fratele lui bun, pe care îl admira în toate privinţele i care, dei oricine zîmbea admirativ cînd îl
vedea, era totui destul de însingurat, deci bucuros de asemenea ataament, simţind dealtfel puternic "reasca solidaritate cu cel mic, încît i-l lua de prieten i păstrător de taine L într-o măsură chiar ce ţinea prea puţin seama, de deosebirea de vîrstă dintre ei i îl împovăra i-l zăpăcea pe :eniamin, aproape mai mult decît îl făcea mîndru fericit. #a, cîte)aa îi spunea i-i încredinţa înţeleptul i minunat de i frumosul Iossef pronunţa :enoni numele fratelui3 era mai mult decît putea cuprinde mintea sa de copil i, cu tot zelul lui de a le înţelege, spusele fratelui mai mare adînceau umbra de melancolie ce-i pusese pecetea pe micul uciga al mamei sale. lecaseră, ţinîndu-se de mină, din grădina de măslini a lui lacob, de pe deal, unde "ii slu!nicelor recoltau i tescuiau măslinele. i îl alungaseră pe Iosif de acolo, pentru că îi părîse tatălui L care a7a acum în în mi!locul ocolului de lui viteLicăprelua o socoteală de laseliezer, ce sta picioare înaintea au lăsat în aproape toţi măslinii fructele să se coacă prea mult, încît nu mai dădeau ulei din cel mai bun, mai ales că, după părerea sa, le storceau i le terciuiau prea tare în mori, în loc să le zdrobească cu gri!ă. #upă ce fuseseră mustraţi, #an, &eftali, Jad i +er îl alungară cu braţele întinse i gurile strîmbe de ură pe părîtor sau calomniatorN Iosif însă îl chemase pe :eniamin i-i spusese$ L
Uino, mergem la locul nostru
e drum mai adăugase$ L +m folosit e'presia %în aproape toţi măslinii5 L bine, asta era o e'agerare, cum se întîmplă cînd vorbeti. #acă a " spus %în mai mulţi5, vorbele ar " fost mai bine cumpănite, o recunosc, căci chiar eu m-am urcat în măslinul bătrîn, cel cu trei trunchiuri, încon!urat de un zid scund, îl tii, ca să culeg măslinele i să le arunc în cearceaf, în timp ce fraţii, din păcate, zvîrleau cu pietre după măsline i le dădeau !os i bătînd pomii cu beţele, i am văzut cu ochii mei că în măslinul bătrîn fructele erau în orice
caz prea coapte L de celelalte nu vreau să spun nimic. i se poartă însă de parcă a minţi îndeobte i de parcă s-ar putea scoate ulei de soi, dacă dai prostete cu piatra în darul sfînt, ca ei, i sfărîmi totul. oţi vedea aa ceva, fără să te mîniiO L &u, răspunse atunci :eniamin, tu le tii mai bine decît ei i a trebuit să mergi la tata, s-o a7e i el. entru mine s-a nimerit de minune că te-ai certat cu dînii, dragă Iossef, căci de aceea ţi-ai chemat fratele i i-ai dat dreapta ta. L *tranice :en, spuse Iosif, acum să ne luăm un avînt i să sărim, ca în zbor, peste micul zid despărţitor, unu, doi, trei... L :ine, bine, răspunse :eniamin, dar ţine-mă de mînă în timpul săriturii împreună are i mai mult haz i este i mai sigur pentru mine, care sînt mic. =i luară avînt, săriră i merseră mai departe. 4înd mîna lui :eniamin se încingea i se uda prea tare în mîna sa, Iosif avea obiceiul s-o apuce de încheietură, pe care :eniamin o lăsa moale, i s-o vînture, ca să se usuce în micarea aerului. Mititelul rîdea totdeauna cu atîta poftă de acest gest, încît se împiedica. 4înd a!ungeau în rîpa cu mirt i la crîngul zeului, trebuiau să se despartă i să umble unul după altul, din pricina îngustimii potecilor ce străbăteau desiul. le alcătuiau un labirint în care îi bucura întotdeauna să rătăceascăN căci era grozav să încerce cît de departe îngăduia o astfel de potecă erpuitoare să înaintezi, pînă a!ungeai la un desi de nestrăbătut, i dacă tot mai puteai înainta cumva, ocolindu-l mai la deal sau mai la vale, sau trebuia să te întorci, prime!duit, altminteri, să pierzi de sub picior poteca ce te-a adus pînă aici i să a!ungi iar într-o fundătură. *porovăiau i rîdeau în lupta aceasta cu hăţiul, încercînd să-i apere feţele de loviturile i zgîrieturile crengilor, iar uneori Iosif rupea crenguţe din mirtul ce în7orea alb primăvara i le aduna mănunchi pentru mai tîrziu N căci de aici îi făcea rost întotdeauna de crenguţele de mirt pentru cununile ce-i plăcea să le poarte în păr. Fa început
:eniamin voise să-l imite, îi rupsese i el un mănunchi i-l rugase pe fratele său să-i împletească o cunună. #ar băgase de seamă că lui Iosif nu-i făcea plăcere dacă i el se împodobea cu mirt, ci, fără s-o spună de-a dreptul, ţinea numai pentru sine asemenea podoabă. 4elui mic i se păru că aceasta ascundea un fel de tainic gînd, după asta, cum Iosif păstra lui frăţiorul i alte taine, :eniamin observase căci mai tocmai faţăîndesinea dînsul, cel mic, Iosif nu-i ţinea totdeauna gura. :enoni bănuia că această gelozie nemărturisită, dar bătătoare la ochi a lui Iosif, cu privire la împodobirea cu mirt, ar putea " în legătură cu alegerea ca motenitor, cu demnitatea nominală de prim născut, cu deţinerea :inecuvîntării, care, "indu-i hărăzită de tată, plutea deasupra cretetului său L dar, vădit, asta nu era totul. L
>ii linitit, băieţa îi spunea Iosif frăţiorului cu
asemenea sărutîndu-l răcoroasă demulticolori, păr. =ţi fac eu acasă o prile!, cunună din frunzepe decasca ste!arlui sau din scaieţi sau o cunună din scoru de munte cu boabe roii L ce ziciO &u-s mai frumoaseO 4e-ţi trebuie mirtO &u ţi se potrivete. Trebuie să bagi de seamă i să alegi cum se cuvine cu ce te împodobeti. Fa care :eniamin îi răspunse$ L +sta-i limpede, ai dreptate i eu îmi dau seama de asta, Iose"a, Iaup, Iehosif al meu. ti peste măsură de înţelept, i ce grăieti tu, eu n-a putea spune. #ar cînd o spui tu, o văd i-mi însuesc gîndurile tale, aa încît sînt i ale mele, iar eu sînt atît de înţelept cît mă faci tu. Mi-e foarte limpede că trebuie făcută o alegere i că nu "tecui i se cuvine orice podoabă. Uăd că vrei să te opreti aici i să mă lai cu atîta înţelepciune cîtă mi-ai dat pînă acum. #ar chiar dacă ai merge mai departe i ai vorbi mai fără ascunziuri faţă de fratele tău, tot a înţelegeN să ai încredere în cel mic, ai putea să-l crezi în stare de multe. Iosif tăcea.
L +tît i-am auzit eu pe oameni spunînd, urmă :eniamin, că mirtul este un semn al tinereţii i frumuseţii L aa zic cei mariN cînd o spun eu, ne vine a rîde i ţie i mie, căci ce cuvinte sînt astea, să mi se potrivească mie să le rostesc, după sunet i înţeles. Tînăr fără îndoială că sînt, adică mic, ceea ce înseamnă nici măcarlumea tînăr,de ci un puti$ tînăr eti i curînd eti frumos, urlă i vorbete asta. u, însă, sînt tu mai nostimcădecît frumos L dacă îmi privesc picioarele, sînt prea scurte faţă de restul trupului, mai am i o burtă um7ată ca de sugar, iar obra!ii îmi sînt rotunzi, ca i cum i-a " um7at mereu cu aer, fără să mai vorbesc de părul meu, care parcă e o căciulă de vidră. #acă deci mirtul se cuvine tinereţii i frumuseţii i aa este, atunci, bineînţeles, ţi se cuvine numai ţie, i pentru mine ar " o greeală să mă împodobesc cu mirt. Ptiu foarte bine că în asemenea treburi pot grei i-ţi poţi atrage neplăceri. #upă cum vezi, i de la mine pricep cîte ceva, chiar înainte să " vorbit tu, dar "rete nu totul, mai am nevoie de a!utorul tău. L ti un omuleţ de treabă, zise Iosif, cuprinzîndu-l cu braţul. 4ăciula ta de vidră îmi place aa cum e, tot la fel burticica i obra!ii bucălaţi. Tu eti frăţiorul meu bun i eti din carnea mea, căci venim din acelai hău amîndoi, căruia i se zice %+bsu5, iar pentru noi se numete Mami, dulcea, pentru care a slu!it Iacob. Vaide să coborîm la piatră i să ne odihnim. L +a să facem, răspunse :eniamin. grădiniţele femeilor a7ate în glastre i cutii, iUom tu aicerceta să mă lămureti ce-i cu mormîntul, asta ascult cu plăcere. Măcar pentru că Mami a murit din pricina mea, adăugă el pe cînd coborau, i mie mi se spune adesea fecioraul morţii, măcar de aceea mi s-ar cuveni i mie mirtul, căci am auzit de la oameni că ar " i o podoabă a morţii. L #a, este un vaiet în lume în legătură cu tinereţea i frumuseţea, pentru că +era pregătete lacrimi pentru ai ei i aduce nenorocire celor pe care îi iubete. #e aceea, mirtul, este i
o tufă a morţii. +dulmecă niţel mireasma crengilor L simţi asprimea eiO odoaba de mirt este amară i aspră, căci este podoaba !ertfei de tot i este hărăzită doar celor alei i menită celor predestinaţi. Tinereţe închinată, aa se cheamă !ert"rea de tot. Iar mirtul în păr este ca mimoza. L +cum nu mă mai cuprinzi cu braţul, constată :en!amin, ci l-ai luat de pe mine i-l lai pe cel mic să meargă singurel. L Iaca, pun braţul iar pe după tine strigă Iosif. Tu eti frăţiorul meu drept i ţi-oi face acasă o prea-frumoasă cunună din toate 7orile cîmpuiui, încît cine te-o vedea să rîdă de bucurie L rămînem înţelei aa, acum, pe loc, tu i cu mineO L ti drăguţ i bun, răspunse :eniamin. =ngăduie-mi, o clipă, să ating cu buzele tivul vemîntului tău Micuţul îi spunea$ %*e pare că alegerea motenitorului i dreptul primului născut îl preocupă. #ar mă mică în chip nou i ciudat faptul că amestecă aici !ert"rea de tot i mimoza. *e gîndete poate la Isaac, cînd vorbete de !ert"rea de tot i de tinereţea închinată. 8ricum vrea să-mi dea de înţeles că mirtul ar " o podoabă de !ertfăN asta mă cam înfricoează.5 4u glas tare zise$ L
ti i mai frumos încă atunci cînd vorbeti ca acum, i
în nebunia nici nu maisau tiusedacă mirosulcuvintelor de mirt ce-l simt în nări vine dinmea copacii ătia datorează tale. +cum am sosit Ia locul cu pricina. Iată, faţă de data trecută s-au mai înmulţit darurile. Fa ceea ce a fost s-au adăugat doi zei ai însămînţărilor, în lădiţe i două străchini cu sămînţă încolţită. +u fost aici femei. Pi în faţa grotei au aezat grădiniţe, vreau să le cercetez. #ar piatra este neatinsă i n-a fost rostogolită Ia o parte de pe mormînt. 8are zace în el #omnul, frumosul chip, ori unde esteO
=ntr-adevăr, deoparte, pe povîrni, era o grotă stîncoasă, cu intrarea acoperită, de tu"uri, nu înaltă, dar adîncă, de un stat de om i închisă doar pe !umătate cu o piatră, ce slu!ea femeilor din Vebron pentru obiceiurile lor de sărbători. L *igur că nu, răspunse losif la întrebare. 4hipul nu este aici i nu poate " văzut peste an. l este păstrat în templul de la 4hiriat +rba i numai în ziua sărbătorii, de solstiţiu, cînd soarele începe să piară i lumina trece pe celălalt tărîm, este scos de acolo, iar femeile îl îngri!esc după rituri. L
=l înmormAntează în grotăO îl iscodi :eniamin.
8dată L prima oară L întrebase aa. iar losif îl lămurise. Mai tîrziu mititelul se făcu, în mai multe rînduri, că ar " uitat ce fusese învăţat, pentru a i se povesti din nou, ca să-l audă pe losif vorbind iarăi #omnul, celpovestea, ucis, pentru care era !ale i despre vaiet în+donai, lume. =npăstorul timp ce ifratele mare el asculta, vrînd să-i dea seama, printre cuvintele lui, de tonul i ritmul povestirii i avea simţămîntul nelămurit că ar încerca în felul acesta să a7e taina gîndurilor fratelui său, taină ce-i părea topită în vorbirea lui, ca sarea în mare. L &u, răspunse losif. =ngropăciunea vine mai tîrziu. =ntîi femeile îl caută. Pedea la picioarele monumentului închinat lui +starot, acel popic de piatră negricioasă grosolan lucrat, a cărui suprafaţă părea toată băicată, ca pielea de arsură, iar mîinile lui losif, cu degetele subţiri i sprinţare, începuseră să împletească o cunună din crengile de mirt adunate. :eniamin îl cerceta pe-ascuns. 8 parte mai întunecată i lucioasă sub tîmplă i la bărbie îngăduia să-ţi dai seama că el începuse să-i radă barba$ o făcea cu un cuţit de piatră i un amestec de ulei i potasă. Pi dacă ar " lăsat să-i crească barba, ce-ar " fostO *e putea crede că asta l-ar " schimbat mult. &u ar "
fost pînă acum prea deasă barba luiN dar, oricum, ce s-ar " ales atunci din frumuseţea sa, acea frumuseţe deosebită a color aptesprezece aniO Tot atît de bine ar " putut purta un cap de cîine pe gît L n-ar mai " avut prea mare însemnătate. >rumuseţea e lucru ginga, asta trebuie să recunoatem. L >emeile îl caută, continuă Iosif, căci el este sublimul dispărut. Knele dintre ele i-au ascuns chipul în tu", dar i acestea a!ută la căutat, căci tiu i nu tiu unde este chipul i se încurcă anume. =l !elesc toate, pe cînd rătăcesc prin !ur căutînd, bocesc împreună i totui "ecare pentru sine$ %Knde eti, frumosul meu zeu, soţul meu, "ul meu, pestriţa pasăre a păstoruluiO Mi-e dor de tine 4e ţi s-a întîmplat în crîng, pe pa!iti, în lumeO5 L #ar ele tiu doar că stăpînul este sfîiat i mortO mai întrebă :eniamin. L =ncă nu, răspunse Iosif. +sta-i serbarea. 8 tiu, pentru că asta a fost descoperit pe vremuri, i nu o tiu încă, pentru că na venit încă ceasul s-o descopere iarăi. =n serbare, "ecare ceas are partea sa cunoatere i "ecare dintre femei este, pînă ce găsete, zeiţa care caută. L
#ar după aceea îl găsesc pe stăpînO
L +a-i cum spui. [ace în tu" i oldul îi este sfîiat. >emeile se înghesuie cu toatele, ridică braţele i scot strigăte ascuţite. L Tu ai auzit i ai văzut astaO L Ptii doar că am auzit i am văzut de două ori serbarea, dar te-am pus să-mi făgăduieti că n-o să-i spui nimic tatii. +i tăcutO L +m tăcut mîlc îl liniti :enoni. *ă-l supăr eu pe tataO #estul l-am supărat cu viaţa mea
L Pi o să mă duc iar, cînd o veni timpul serbării, zise Iosif. +cum sîntem la mi!loc, tot atîta timp ne desparte de serbarea trecută ca de cea viitoare. 4înd tescuiesc măslinele este solstiţiul întoarcerii. ste o serbare minunată. *tăpînul zace întins în tu", rănit de moarte i sîngerînd. L 8are cum aratăO L 4um ţi l-am descris. +re un trup frumos, din lemn de măslin, ceară i sticlă, căci ochii îi sînt de sticlă, i au gene. L
tînărO
L #oar ţi-am spus că e tînăr i frumos. >ibrele lemnului galben aduc a vinioare pe trupul lui, pletele lui sînt negre i orţul din !urul alelor e ţesut în multe culori i împodobit cu mărgăritare i smalţ i cu fran!uri de purpură la tiv. L
4e are în părO
L &imic, răspunse Iosif scurt. :uzele, unghiile i unele semne de pe trup sînt din ceară, iar cumplita rană făcută de colţii mistreţului &inib este căptuită tot cu ceară, roie, de vezi cum sîngerează. L
*puneai că !alea femeilor este mare cînd îl găsescO
L
nespus de mare. înă acum a fost numai bocetul
dorului, acum începe marele bocet al găsirii, care-i mult mai zgomotos. steabia doliul 7autelor după Tammuz, stăpînul, căci aici ed atunci muzicanţii, care su7ă din răsputeri în 7aute scurte, al căror vaier negrăit de !alnic îţi pătrunde în oase. >emeile însă îi despletesc părul i se dedau la tot felul de micări smucite, bocind în !urul leului$ %8 soţul meu, copilul meu5 4ăci "ecare este ca zeiţa i "ecare bocete$ %&imeni nu te-a iubit mai mult decît mine5
L =mi vine să plîng, Iosife Moartea stăpAnului este aproape prea !alnică pentru mine, băieţaul, încît mă năpădete un plîns cu sughiţuri. #e ce oare a trebuit tînărul i frumosul cioban să "e sfîrtecat în crîng, prin pa!iti, în lume, ca să "e acum atîta bocitO L +sta nu poţi înţelege, răspunse Iosif. l este martirul i totodată !ertfa. Tammuz coboară în rîpă, pentru a iei de acolo i a " adorat. #e asta era sigur +vraam, cînd a ridicat cuţitul asupra "ului său drept. #ar cînd a lovit cu cuţitul, un berbec i-a luat locul. #e aceea, cînd aducem ca !ertfă de tot un berbec sau un miel, îi legăm cîteodată de gît o pecete cu chipul unui om, ca semn al înlocuirii. #ar taina înlocuirii este mai mare, este hotărîtă în stele pentru om, zeu i animal i este taina schimbului. #upă cum omul îl aduce !ertfă pe "u în animal, tot astfel "ul se aduce !ertfă pe sine prin!ert"t, animal. nu este blestemat, căci îi stăcunoate scris$ Knceasul, zeu trebuie iar &inib animalul înseamnă "ul, care ca la serbare, i îl tie i pe acela cînd va răsturna casa morţii i va iei din grotă. L Măcar de-ar " sosit vremea i ar începe serbarea bucuriei 8are îl culcă acum pe stăpîn în mormînt i în grota de coloO =n timp ce împletea cununa, losif se legăna ritmic din olduri i îngîna pe nas un cîntec. %=n zilele lui Tammuz cîntaţi din 7autul de lazurit 4întaţi totodată din inelul de cornalină...5 L lîngînd îl aduc încoace, la această piatră, spuse el apoi, i muzicanţii scot sunete mai ascuţite din 7autele lor, încît îţi străpung inima. +m văzut femeile făcîndu-i de lucru cu chipul leului ce le zăcea în poală. =l spălau cu apă i îl ungeau cu ulei de nard, încît faţa stăpînului i trupul lui de lemn străluceau i uleiul se prelingea de pe el. #upă aceea I-au înfăurat cu fee de pînză
de in i de lînă, l-au învelit în năframe de purpură i l-au întins pe o năsălie, aici lîngă piatră, !elind i bocind fără încetare, în sunetul instrumentelor$ %*ă-l !elim pe Tammuz *ă !elim "ul iubit, primăvara, lumina mea +don +donai &e aezăm plîngînd, 4ăci tu eti mort, zeul meu, soţul meu, copilul meu Tu eti arbustul de cătină care n-a sorbit apa în răsadniţă, +l cărei vîrf n-a mai înmugurit în cîmp ti o mlădiţă ce n-a fost sădită în brazda ei de apă, 8 plantă tînără cu rădăcinile smulse, 8 plantă verde ce n-a sorbit apă în grădină Te plîng, #amu al meu, copilul meu, lumina mea &imeni nu te-a iubit mai mult decît mine5 L
Ptii, se vede, toate cuvintele bocetului.
L
Fe tiu, răspunse losif.
L Pi ţie îţi merg la inimă, pare-mi-se, mai adăugă :enoni. 8 dată sau de două, pe cînd cîntai, credeam într-adevăr că i pe tine stă să te podidească plînsul, dei femeile oraului fac doar ce-au apucat, iar "ul nu este +donai, #umnezeul lui lacob i +vraam. L l este "ul i iubitul, urmă Iosif, i este !ertfa. 4e tot vorbeti, nu mi-a venit să plîng. #oar nu sînt mic î plîngăcios ca tine.
L &u, zise :eniamin smerit, ci eti tînăr i frumos. +cui e gata cununa, care ţi-e menită. Uăd că ai făcut-o mai înaltă i mai largă în faţă decît în spate, ca o coroană domnească, pentru a-ţi dovedi dibăcia. Mă bucură, că ţi-o pui, mai mult decît îmi pare bine de cununa de scoru de munte pe care vrei să mi-o faci. #ar frumosul zeu va zăcea acum pe năsălie patru zileO L =ntr-adevăr, ai ţinut bine minte. Isteţimea ta se ascute i curînd va " atît de împlinită că voi putea vorbi totul cu tine, fără fereală. l zace aezat la vedere acolo, pînă în a patra zi, i zilnic orăenii ies afară, în crîng, cu 7uieraii, se bat cu pumnii în piept la vederea lui i bocesc$ 8 #uzi, stăpînitorule, de cîtă vreme zaci aici 8 stăpîne al staulului, neputinciosule, de cită vreme zaci aici &u voi mai mînca pîine, nici apă nu voi bea, 4ăci tinereţea e moartă. Tammuz e mort Pi în templele din ora i în case bocesc aa. #ar în a patra zi vin i-l culcă în ladă. L
=ntr-un sicriuO
L Trebuie să-i zici %ladă5. Pi %sicriu5 i s-ar putea spune, cuvîntul ar " dealtminteri foarte potrivit, dar în această împre!urare nu se cade să-l foloseti. #in vechi, se spune %ladă5. *tăpînul încape bine în ea, e făcută pe măsura lui, din lemn vopsit rou ca focul i negru, i nici n-ar putea " mai bună. #e cum l-au culcat înăuntru, pun capacul, îl smolesc !ur împre!ur i-l aază bocind acolo !os în grotă, rostogolesc piatra peste deschiderea ei i părăsesc mormîntul, întorcîndu-se acasă. L
=ncetează acum lacrimileO
L +sta n-ai ţinut bine minte. *e mai !eluiete, în templu i prin case, două zile i !umătate. Iar a treia zi, cînd se întunecă, începe sărbătoarea opaiţelor aprinse. L
#e asta m-am bucurat. +prind deci cîteva opaiţeO
pretutindeni, Iosif, toate cîte le au,Lsub &enumărate cerul liber, înopaiţe, !urul caselor, ca i pespuse drumul încoace, i aici, la faţa locului, prin tu"urile din !ur, pretutindeni ard opaiţe. >emeile vin la mormînt i mai bocesc o dată i asta este chiar !elania cea mai amară, niciodată pînă acum 7uierele n-au răsunat atît de ascuţit, însoţind bocetul$ %8, #uzi, de cîtă vreme zaci aici5 i femeile mai au multă vreme sînii zgîriaţi de acest doliu. Fa miezul nopţii, însă, totul se linitete. :eniamin întinse mîna i-i apucă fratele de braţ. L taceO
#eodată totul se liniteteO întrebă el. Pi toată lumea
L 6ămîn nemicaţi. Toată lumea amuţete. Tăcerea dăinuie. Pi deodată se aude de departe un glas tînăr, puternic, limpede i bucuros$ %Tammuz trăiete *tăpînul a înviat l a răsturnat poarta ce stră!uiete lăcaul umbrei morţii *tăpînul este mare5 L
8h ce veste, losife Ptiam că va veni la acel ceas de
sărbătoare, tot mă Pi înduioează i mă cutremură, de parcă na " auzit-o dar niciodată oare cine strigăO L o feticană, gingaă la chip, anume aleasă i numită în "ecare an în acest scop. ărinţii ei sînt mîndri de alegere i ţinuţi la mare cinste. Uestitoarea sosete i cîntă însoţindu-se la lăută$ Tammuz trăiete. +don a înviat Mare este el, mare, stăpînul este mare
8chiul, pe care moartea i l-a închis, iată, l-a deschis Jura, pe care moartea i-a închis-o, iată, a deschis-o icioarele ce-i fuseseră legate, iată cum umblă cu ele, Iarbă i 7ori răsar sub paii lui. Mare este stăpînul, +donai e mare #ar pe cînd fata cîntă astfel, toţi se reped la mormînt. 6ostogolesc piatra la o parte i, iată, lada este goală. L
Knde-i sfîiatulO
L &u mai e aici. Mormîntul nu l-a putut ţine decît trei zile. + înviat. L 8h L Totui, Iosife, cum L iartă-mi mie, dolofanului L dar ce tot vorbetiO Te rog, nu-l înela pe "ul mamei tale 4ăci tu mi-ai spus i prima oară i a doua că frumosul chip este păstrat în templu, an de an. #e aceea, spune, ce înseamnă aici %a înviat5O L rostuţule, răspunse Iosif, mai lipsete încă mult ca mintea să-ţi "e împlinită i coaptă, căci, dei este în cretere, tot mai seamănă cu o luntre plutind ovăitoare pe marea cerului. &uţi vorbesc eu oare de serbare cu ceasurile ei, i se înală oare oamenii care o serbează ceas de ceas, tiind ceasul ce va urma, dar s"nţindu-l pe cel prezentO #oar toţi tiu că acest chip este păstrat în templu i totui Tammuz a înviat. +proape cred că, după cum socoţi tu, chipul ne"ind zeul, zeul n-ar " chipul. +i gri!ă, el este totui chipul 4ăci chipul este mi!locul prezentului i al sărbătorii. Tammuz însă, stăpînul, este stăpînul sărbătorii 4u aceste cuvinte îi puse cununa în cap, căci o terminase. :eniamin îl privea cu ochi mari. L e #umnezeul părinţilor notri, strigă el cu admiraţie, ce bine îţi vine coroana domnească de mirt, împletită sub ochii
mei, cu mîinile tale dibace. &umai ţie îţi stă bine i ţie ţi se cuvine i dacă mă gîndesc cum mi s-ar potrivi mie, pe părul meu ca blana vidrei, îmi dau seama cît de greit ar " fost, să n-o " păstrat numai pentru tine. *pune-mi adevărul, urmă :eniamin, i mai povestete-mi$ #upă ce oamenii din ora găsesc goale lada i mormîntul, atunci, de bună seamă, se întorc, tăcuţi i bucuroi în sinea lor, acasăO L +tunci abia se pornesc chiotele de bucurie îl corectă Iosif, i începe sărbătoarea bucuriei. % gol mormîntul, gol, gol5 strigă toţi. %Mormîntu-i gol, +don a înviat5 *ărută copila i strigă$ %*lavă lui Tammuz 5 +poi întind hore i învîrtite, la lumina opaiţelor, în !urul acestei pietre de aci, închinată lui +starot. Pi în oraul luminat se pornete veselia i petrecerea, benchetuiesc i beau, i văzduhul răsună de îmbucurătoarea veste. :a chiar i a doua zi, oamenii se salută sărutîndu-se i spunîndu-i$ %4u adevărat a înviat5 L #a, zise :eniamin, aa este, i aa mi-ai mai povestit-o. +m uitat doar i credeam că ei se întorc tăcuţi acasă. 4e sărbătoare minunată, în toate ceasurile sale Iar stăpînului i-a fost înălţat capul pentru acest an, dar el tie ceasul în care &inib îl va lovi iarăi în crîng. L &u %iarăi5, îl învăţă Iosif. ste întotdeauna singura i prima dată. L 4um spui, dragă frate, aa-i. ra nechibzuit felul cum am vorbit, ca un puti. *ingura i prima dată întotdeauna, căci l este stăpînul sărbătorii. #ar gîndind bine, ca să se facă sărbătoarea, odată trebuie să " fost acea singură i primă dată, cînd Tammuz a murit i frumosul a fost sfîrtecat, ori baO L 4înd Itar piere de pe cer i pogoară să-i trezească "ul, ăsta este faptul.
L i, da, asta se petrece sus. #ar cum este aicea, !osO Miai vorbit de faptul întîmplat. +cum însă zi-mi povestea L i spun, răspunse Iosif, că a fost un rege Ia Jhebal, la poalele munţilor cu cretetul alb de zăpadă, care a avut o fată, nespus de frumoasă la chip, i &ana, căreia îi zice acolo +starot, a avut chef să-l înnebunească, încît el a poftit la sîngele i carnea lui i a cunoscut-o pe "ica sa. *punAnd acestea Iosif arătă în spatele lui, la semnele ce erau crestate pe popicul de piatră lîngă care edeau. L Pi cum ea a rămas grea, urmă el, i regele a văzut că este tatăl nepotului său, l-a apucat zăpăceala, furia i remucarea i s-a ridicat s-o omoare. #ar zeii, tiind bine că +starot săvîrise isprava, au prefăcut-o pe femeia ce purta rod într-un copac. L
=n ce soi de copacO
L ra un copac sau o tufă, ori o tufă cît un copac de groasă, răspunse losif supărat. &u eram prin prea!mă, să-ţi pot spune ce fel de nas avea regele i ce cercei purta doica "icei regelui. #acă vrei să asculţi, atunci ascultă i nu mă zăpăci cu întrebări neroade, parcă ai zvîrli cu pietre în grădina mea L #acă mă cerţi, să tii că plîng, se smiorcăi :eniamin, i are să trebuiască să mă împaci. #e aceea n-are rost să mă cerţi, ci "i sigur că nu vreau decît să te ascult povestind L #upă zece luni, îi urmă losif povestirea, copacul s-a despicat i, ce să vezi, +donai, băiatul, a ieit la lumină. +era, vinovată de toată treaba asta, l-a văzut i a hotărît să nu-l lase nimănui. #e aceea l-a pus la adăpost pe tărîmul umbrelor, la stăpîna re?igal. #ar nici aceasta nu voia să-l mai dea nimănui i a spus $ %&u-l mai dau nimănui, nu-l mai las să plece de aici, căci aceasta este ţara fără întoarcere5.
L Pi de ce oare nici una dintre stăpîne nu voia să-l dea nimănuiO L &imănui i nici una celeilalte. =ntrebi întruna i vrei să le tii pe toate. #acă însă poţi trage o încheiere dintr-un luciu asupra altuia, atunci a!unge să se vorbească de unul, iar celălalt îţi apare i el limpede. +don era "ul unei femei fermecătoare, i &ana însăi fusese întrucîtva amestecată în zămislirea lui, aa că senţelege i fără multe vorbe, că el fusese zămislit anume pentru a " prile! de pizmă. #e aceea, cînd stăpîna plăcerilor s-a ivit în împărăţia subpămînteană, să-l ceară, stăpîna re?igal s-a speriat pînă în adîncul su7etului i a scrînit din dinţi. a i-a spus paznicului porţii$ %>ă precum cer datinile5 Pi aa stăpîna +tarti a trebuit să păească prin cele apte porţi, lăsînd la "ecare cîte o parte din îmbrăcăminte în mîinile paznicului, basma, colan, cingătoare, i la ultima poartă, vălul celsăde urmă, încît a păit paftale goală înaintea stăpînei re?igal, i-l pe ceară pe astfel Tammuz. +tunci stăpînele i-au făcut degetele gheare i au prins să se încaiere. L
Pi s-au scărmănat pentru el cu unghiileO
L #a, una i-a înfăurat în !urul braţului părul celeilalte i s-au încăierat, atît se pizmuiau de tare. #upă aceea, însă, stăpîna re?igal a poruncit ca stăpîna +tarti să "e închisă în împărăţia subpămînteană cu aizeci de lacăte i a năpustit asupra ei aizeci de boli, astfel încît pămîntul degeaba o atepta, iar înmugurirea încremenise i în7orirea fusese legată. &oaptea cîmpul albea, pămîntul nătea sare. &ici o plantă nu îmbobocea, grînele nu mai creteau. Taurul nu mai gonea vaca, nici măgarul nu se mai apleca asupra măgăriţei, nici bărbatul asupra femeii. întecul nu rodea. Uiaţa, părăsită de bucurie, încremenise în tristeţe. L Uai, Iosi"a al meu, grăbete-te să a!ungi la alte ceasuri ale povetii, i nu mai zăbovi la acestea &u pot să aud că măgarul nu se mai apleca asupra măgăriţei i că sarea acoperea,
ca o lepră, pămîntul. 8 să plîng i atunci ţi-ai găsit bucluc cu mine. L Pi trimisul #omnului plînse, cînd văzu aa, urmă Iosif, i-l vesti cu lacrimi pe #omnul zeilor de cele văzute. +cesta zise$ %&u este îngăduit ca în7orirea să "e legată. Ureau să mi!locesc.5 Pi mi!loci între stăpînele +starot i re?igal, hotărînd ca +doni să rămînă o treime din an în împărăţia subpămînteană, o treime pe pămînt i o treime s-o petreacă unde îi va " lui pe plac. +a l-a adus Itar sus pe iubitul ei. L
Knde a zăbovit însă mlădiţa copacului a treia treimeO
L +sta e greu de spus. =n felurite locuri. ra multă pizmă în !urul lui i iţe încîlcite din pricina asta. +starot l-a iubit. #ar în multe rînduri l-a răpit cîte un zeu i n-a mai vrut să-l lase nimănui. L
[eii făcuţi după chipul bărbatului i aa ca mineO
L >ăcuţi ca tine, răspunse Iosif, asta este doar limpede i pe înţeles, dar la zei i semizei lucrurile nu sînt atît de străvezii. Mulţi nu-l numesc pe Tammuz stăpîn, ci stăpînă. i se gîndesc atunci la &ana, zeiţa, dar totodată la zeul care este cu ea, sau la el în loc de ea, căci, la urma urmei, oare este Itar femeieO +m văzut chipuri ale ei, i era bărboasă. +tunci, de ce oare nu spun %ale lui5O Iacob, tatăl nostru, nu-i face chip. >ără îndoială că cel mai înţelept este să nu-ţi faci chip. #ar trebuie să vorbim i stîngacele schimbări ale felului vorbirii nu a!ung să spunem adevărul. ste Itar luceafărul de dimineaţăO L
#a. Pi luceafărul de seară.
L ste, va să zică, i una i alta. Pi am citit despre ea pe o piatră vorba$ %*eara femeie i dimineaţa bărbat5. 4um să-ţi faci atunci un chip L i ce gen să alegi în vorbire, ca să nimereti adevărulO +m văzut chipul unui zeu, înfăţiînd apa giptului, care udă ogoarele. Iar pieptul lui era !umătate sîn de femeie, !umătate
piept de bărbat. oate Tammuz să " fost fecioară i n-a devenit 7ăcău decît prin puterea morţii. L *tă oare în puterea morţii să schimbe alcătuirea trupuluiO L +donis, Mortul este zeu. l este Tammuz, ciobanul, care aici numete dar în tărîmul subpămîntean Ksiri. +colo arese mustaţa în furculiţă, chiar dacă în viaţă a fost femeie. L 8bra!ii lui Mami erau deosebit de gingai, mi-ai spus, i miroseau ca petala tranda"rului, cînd o sărutai. &u vreau să-mi fac despre ea în gînd un chip cu barbă. #acă îmi ceri aa ceva, am să "u neascultător i n-am s-o fac. L &ebunule, nu-ţi cer aa ceva, spus Iosif rîzînd. Uorbesc doar de oamenii tărîmului subpămîntean i de gîndurile lor privitoare la ceea ce nu este lesne de înţeles. L Pi obra!ii mei bucălaţi sînt gingai i moi, constată :eniamin i-i pipăi cu podul palmelor amîndoi obra!ii. Pi e aa pentru că nu-s încă nici măcar tînăr, ci un puti. Tu, însă, eti tînăr. #e aceea îţi păstrezi faţa curată, fără barbă, pînă eti bărbat. L #a, mă păstrez curat, răspunse Iosif. Tu însă eti curat. +i obra!ii gingai ca ai lui Mami, căci mai eti ca un înger al reaînaltului, al lui #umnezeu, *tăpînul, care s-a logodit cu neamul nostru i cu care neamul nostru logodit în carne legămîntul lui +vraam. 4ăci el este mireleeste nostru de sînge, plinprin de înfocare, iar Israil este mireasa. #ar oare Israil este mireasă sau mireO >aptul nu este lesne de înţeles i nu-ţi poţi face din asta o idee, căci oricum este mire, croit să "e mireasă, s"nţit i păstrat. #acă-mi închipui în mintea mea un chip al lui lohim, este ca tata, care mă iubete mai mult decît pe fraţii mei. #ar eu tiu că pe Mami o iubete în mine, pentru că eu trăiesc, iar ea a murit L i trăiete acum pentru el în altă alcătuire. u i mama sîntem una. Iacob însă se gîndete la 6ahila cînd mă privete pe mine, precum
oamenii din partea locului se gîndesc la &ana, cînd îi spun lui Tammuz stăpînă. L Pi eu mă gîndesc la Mami, cînd sînt plin de dragoste pentru Iosif al meu, dragă Iehosif strigă :eniamin i-i îmbrăţiă fratele. Iată asta o înlocuiete, asta-i în schimbul ei. 4ăci cea cu obra!ii moi a trebuit să apună de dragul vieţii mele, i astfel micuţul este orfan i nelegiuit încă de la început. Tu însă eti pentru mine ca ea, tu mă duci de mînă în crîng, în lume, în viaţă, tu-mi istoriseti despre serbarea zeului în toate ceasurile sale imi împleteti cununi, cum ar " făcut-o ea, chiar dacă, de bună seamă, nu-mi îngădui să port orice fel de frunze, ci cîte unele ţi le păstrezi doar ţie. +h, dacă nu i-ar " fost atît de greu pe drum, încît a trebuit să moară Măcar să " fost ca îmbobocitul copac, care se deschide atît de lesne i lasă mlădiţa să iasă 4um spuneai tu, ce copac mele. să " fostO Memoria mi-e scurtă ca picioruele i degetele L
Vaide acum, să plecăm zise Iosif.
Visul ceresc =n vremea aceea fraţii încă nu-i ziceau %visătorul5, dar curînd a!unseră la asta. #acă, deocamdată, nu-l numeau decît %Ktnapitim5 i %cititorul de pietre5, blîndeţea acestor nume, gîndite ca porecle de ocară, se e'plică prin lipsa de imaginaţie i de puterea de a născoci a tinerilor. I-ar " dat cu dragă inimă porecle mai usturătoare, dar nu le trecea nici una prin cap, încît au fost bucuroi cînd i-au putut zice %visător de vise5, ceea ce era oricum mai usturător. #ar nu venise încă ziuaN 7ecăreala lui cu privire la visul cu vremea, cu care îi mîngîiase tatăl, nu izbutise să le atragă îndea!uns atenţia asupra acestei aptitudini pline de tru"e a lui i, dealtfel, pînă atunci nu trăncănise încă despre visele
sale, pe care le avea de mult. 4ele mai tari nu li le povesti niciodată, nici lor, nici tatălui. 4ele pe care, spre nenorocirea sa, a!unse să le povestească, erau cele întrucîtva mai modeste. 4u :eniamin, însă, îi dădu drumulN băieţelul apucă să audă, în ceasuri de mare apropiere, i cele trufae de tot, pe care, altminteri, Iosif că avea destulă stăpînire de sine să le ascundă. mai trebuieispus putiul, curios cum era, le asculta încîntat,&u cu urechile ciulite, i chiar îl stîrnea pe Iosif să i le spună. #ar, oricum împovărat de melancolia a tot felul de taine încîlcite ale crenguţelor de mirt, pe care nu fusese socotit în stare să le poarte, nu se putea apăra, nici chiar pe cînd asculta, de o gri!ă temătoare, pe care voia s-o pună pe seama vîrstei sale fragede i tindea astfel s-o învingă. =ngri!orarea era, din păcate îndreptăţită în fapt, i desigur că nimeni nu i se va putea sustrage cu totul, faţă de nemaipomenita lipsă de modestie a unui vis ca acela ce urmează, pe care :eniamin L numai el L l-a auzit în mai multe rînduri. #ar tocmai acest rol de con"dent unic îl apăsa, "rește, destul pe băieZaș, oricît găsea că aceste mărturisiri trebuiau făcute și oricît se simZea măgulit de ele. #e obicei Iosif povestea cu ochii închii, cu vocea scăzută i apoi iarăi izbucnind năvalnic, cu mîinile strînse pumni pe piept i vădit într-o stare de mare zbucium, dei îi cerea celui ce-l asculta să nu se lase dus de povestire i să le primească pe toate în linite. L &-ai voie să te sperii, să scoţi e'clamaţii i nici să plîngi sau să rîzi spunea el, altminteri nu vorbesc. L ăi cum crezi răspundea atunci de "ecare dată :eniamin. 8i " eu puti, dar găgăuţă nu sînt. Fas^ că tiu eu cum fac. 4îtă vreme sînt linitit, am să uit că este un vis, i să mă desfăt cu adevărat. #e cum încep să mă tem, însă, sau are să mă ia cu cald i cu rece, am să-mi amintesc că tot ce povesteti tu e doar vis. +sta o să-mi răcorească mintea, încît nu te voi stîn!eni defel.
L Uisam, începea Iosif, că a " afară, pe cîmp, la turmă, i eram singur printre oi, iar acestea păteau în !urul dealului pe care stam întins i pe coastele lui. Iar eu eram culcat pe burtă, cu un "r de iarbă în gură i picioarele ridicate, iar gîndurile mi se odihneau, ca i mădularele. +tunci se făcu că o umbră căzu pe mine i pe locul pe care stam, se ca auzi de laprin un nor ce întunecă soarele, i totodată un vuiet năprasnic văzduh i, cînd am ridicat ochii, iată, era un vultur, care-i întindea deasupra mea, urieete, aripile, cît un taur de mare i cu coarne de taur în frunte L umbra lui cădea asupra mea. Pi în !urul meu era un vuiet de vînt i de putere, căci se i a7a deasupra mea, i m-a apucat de mi!loc cu ghearele i m-a ridicat de la pămînt, bătînd din aripi, răpindu-mă din mi!locul turmei tatălui meu. L
Minune e'clamă :eniamin. &u că m-a teme, dar n-ai
strigat oare$ %+!utor, oameni buni5 L #in trei pricini n-am făcut-o, răspunse Iosif. =ntîi că nu era nimeni să mă audă, cît era cîmpul de mareN al doilea, că mi-a tăiat su7area, încît, să " vrut, tot nu puteam strigaN iar în al treilea rînd, nici n-am vrut, căci în mine era o mare bucurie i se făcea că ateptasem toate astea de mult. Uulturul mă prinsese pe la spate, de olduri, i mă ţinea cu ghearele înaintea sa, capul lui era deasupra capului meu, iar picioarele mele se bălăngăneau în vînt. 4îteodată capul său se apleca spre mine i mă privea cu un ochi uria. Pi strîng iată căcumva ciocul prea lui detare bronz %Te ţin, oare, bine, băiete, i nu te cu grăi$ ghearele mele năprasniceO Fe folosesc cu multă gri!ă, să tii, ca să nu te vatăm în carnea ta, căci de-a face-o, ar " vai de mine5 u am întrebat$ %4ine etiO5 l mi-a răspuns$ %+m"el, îngerul, sînt, căruia întruchiparea ce-o vezi i-a fost hărăzită anume pentru acest scop. 4ăci nu ţi-e dat, copile, să hălăduieti pe pămînt, ci trebuie să " strămutat, asta-i hotărîrea.5 %#e ce oareO5 am întrebat atunci. %Taci chitic, mi-a spus vulturul în vuietul zborului, i păzeteţi limba de întrebări, cum sînt silite i toate cerurile. 4ăci este o
hotărîre a +totputernicei referinţe, i împotriva ei nu-i chip să argumentezi, nici să te ridiciN ia, vorbete i întreabă, că ai să vezi cum Votărîrea te i zdrobete, i "e ca nimeni să nu-i frigă limba pomenind &emaipomenitul5 Fa cuvintele lui m-am potolit i am tăcut. #ar mi-era inima plină de o în"orată bucurie. L =mi pare bine că ezi lîngă mine, în semn că totul a fost un vis, zise :eniamin. #ar, oare, n-ai fost niţel trist, să părăseti, pe aripi de vultur, pămîntul i nu ţi-a părut un pic rău de toţi cei pe care îi părăseai, de pildă, de mititelul ăsta, care sînt euO L &u vă părăseam, răspunse Iosif. ram luat de la voi i navem încotro, dar simţeam de parcă a " ateptat asta. #ealtminteri în vis nu le ai pe toate în faţă, ci numai pe una, i aceasta era în"orătoarea bucurie a inimii mele. :ucuria aceasta era mare, i măreţ era ce se întîmpla cu mine, aa încît poate " să-mi " părut mărunte cele de care mă întrebi. L &u-ţi port supărare din pricina asta, ci mă mir de tine. L =ţi mulţumesc mult, micule :en Trebuie să ţii, totodată, seama i de faptul că zborul în sus poate mi-a tulburat memoria, căci eram ridicat neîncetat în gheare de vultur, care mi-a spus, după două perechi de ore$ %rivete în !os, prietene, la pămînt i la mare, cum s-au făcut5 Pi iată că pămîntul se făcuse ca un munte, după mărimea lui, iar marea, ca apa unui 7uviu. Pi după alte două la perechi vulturul iarăi$ în !os, prietene, pămîntde i ore, la mare, cummi-a s-auzis făcut5 i %rivete iată că pămîntul se făcuse ca o livadă de pomi, iar marea, ca !gheabul de apă al unui grădinar. #upă alte două perechi de ore, însă, cînd +m"el, vulturul, mi le-a arătat, să vezi i să nu crezi, pămîntul era cît o turtă, iar marea cît un co de pîine, #upă această privelite, m-a mai ridicat două perechi de ore i a zis$ %rivete în !os, prietene, cum au pierit pămîntul i marea5 Pi ele cu adevărat, pieriseră dar mie nu-mi era frică.
Uulturul a străbătut cu mine şeiakim, norii cerului, i apa îi curgea de pe aripi. =n cenuiul i albul din !urul nostru, însă, strălucea auriu, căci pe umedele insule se i zăreau, pe ici, pe colo, copii ai cerului i oteni ai armiilor în armuri de aur, ce puneau mîinile treaină i ne căutau din ochi, iar animalele zăceau întinse pe niște i le-am văzut ridicînd boturile i adulmecînd vîntul iscat perne, de înălţarea noastră. +m străbătut rakia, cerul înstelat, i atunci am auzit înmiit vuietul armoniei în urechile mele, căci ne încon!urau luminile i planetele, minunate în muzica numerelor lor, iar printre ele îngeri stăteau pe piedestale de foc, în mîini cu table pline de numere, i le arătau stelelor, ce treceau vuind, drumul lor cu degetul, căci nu le era îngăduit să le lase să-i piardă calea. Pi îi strigau unul altuia$ %Făudată "e măreţia #omnului în locul ei5. #ar cum treceam amuţeau Mi se strîngea demai bucurie inoi, l-am întrebati-i pe plecau vultur$ ochii. %=ncotro i cît de susinima mă vei duceO5 l mi-a răspuns$ %&espus de sus i în miazănoaptea lumii, pe culmile ei, copilul meu. 4ăci este hotărît ca eu să te duc de-a dreptul i fără întîrziere la ultima înălţime a +rabotului, unde se a7ă cămările cu comori ale vieţii, păcii i binecuvîntării, i în cea mai de sus încăpere, în mi!locul marelui palat. +colo se a7ă carul i tronul măreţiei, pe care de aci înainte îl vei slu!i zilnic, i vei sta înaintea lui i vei ţine cheile, să poţi deschide i închide sălile +rabotului i vei săvîri ce alte lucruri îţi mai sînt menite. u am spus$ %#acă am fost ales i desemnat dintre muritori, "e. +sta numi vine eu totul pe neateptate.5 +tunci am văzut o cetate, înspăimîntătoare, din cristal de gheaţă, cu crenelurile înţesate de ostai ai înălţimilor, care-i acopereau trupul pînă la picioare cu aripile lor, iar pulpele lor erau drepte, dar picioarele le erau, aa-zicînd, picioare rotunde, i străluceau ca arama netedă, lucioasă. Pi iată stăteau doi, unul lîngă altul, cu braţele spri!inite pe spadele lor erpete unduite, cu feţe îndrăzneţe, i aveau brazde de mîndrie între sprîncene.
Uulturul mi-a spus$ %+cetia sînt +za i +zael, doi dintre sera"mi. +tunci l-am auzit pe +za spunînd către +zael$ %#e la aizeci i cinci de mii de pote am mirosit că sosete. *pune-mi, însă, ce este mirosul unui născut din femeie i ce preţ are cel iscat din picătura albă de sămînţă, încît îi este îngăduit să vină în cerul cel mai înaltlaigură. să i se dea slu!bă printre noiO Pi zbor +zaelcui-a dus speriat degetul +za însă a spus$ %&u-i aa, ei pînă înaintea Knicei >eţe i voi îndrăzni să vorbesc, căci sînt un înger al fulgerului i cuvîntul meu este slobod.5 Pi amîndoi ne-au însoţit în zbor, venind în urma noastră. Pi prin cîte ceruri m-a dus vulturul, ţinîndu-mă de olduri, i prin cîte iruri, pline de cete cîntînd imne de laudă i de mulţimi de slugi de foc 4um treceam, amuţea pentru o clipă cîntarea laudelor i, de "ecare dată, cîţiva dintre copiii înălţimilor hotărau să ne noastră, urmeze, cîrduri astfel încît curînd ne zburînd înaintea i în urma de înaripaţi i însoţeau, auzeam fîlfîitul aripilor lor ca vuietul unui 7uviu mare. 8, :eniamin, crede-mă +m văzut cele apte încăperi ale *ebulului, clădite din 7ăcări, i apte oti de îngeri le păzeau i apte altare de 7ăcări erau ridicate acolo. +colo o"cia rincipele suprem, pe nume %4ine-i ca #umnezeuO5, în splendoarea hainelor preoţeti, i aducea !ertfe de foc i făcea să se ridice trîmbe de fum de pe altarul arderii de tot. &u tiu cîte perechi de ore a durat i nu pot spune numărul potelor, pînă am a!uns în înălţimile +rabotului i în al aptelea cat i am păit pe pardoseala lui, care era luminoasă i moale i plăcută tălpilor mele, încît plăcerea a urcat în mine tot, pînă la ochi, i plînsei. Iar înaintea i în urma noastră păeau copiii luminii, care ne călăuzeau i ne urmau. Pi cel ce mă luase i mă ducea acum de mînă, era unul puternic, gol pînă la brîu, cu o fustă de aur pînă la glezne, cu brăţări i cu colane la gît i o cască rotundă pe păr, iar vîrfurile aripilor sale îi atingeau călcîiele.
leoapele le avea grele i nasul cărnos, iar gura lui roie surîdea cînd îl priveam, dar el nu întorcea capul la mine. Pi am ridicat ochii în vis$ +m văzut atunci lucire de arme i aripi umplînd toată depărtarea i nesfîrite cohorte, în !urul stindardelor lor, cîntînd cît puteau de tare slava i războiul, i totul plutea depărtîndu-se de mine, ca laptele, aurul i tranda"rii. Pi am văzut roţi trecînd, cumplite după înălţime i grosimea obezilor, ce străluceau ca peruzeaua, cîte patru, urmîndu-se de aproape, i nu le era îngăduit să se abată din drum. Iar obezile lor erau pline de ochi, !ur împre!ur, la cîteipatru roţile. =n mi!loc, însă, era un munte, cu pietre scînteind ca focul, i pe el un palat, construit din lumina sa"ruluiN aici am intrat, mulţi deschizîndu-ne calea i mulţi urmîndu-ne. Iar sălile sale erau pline de trimii, paznici i aprozi. #ar cînd am păit în sala cu coloane din mi!loc, nu-i puteam vedea nici capătul, nici fundalul, căci m-au călăuzit de-a lungul ei i heruvimii stăteau de amAndouă părţile înaintea coloanelor i între ele, "ecare cu cîte ase aripi, acoperite în întregime cu ochi. +a am păit printre ei, nu tiu cît timp, înspre *caunul Măreţiei. Pi era văzduhul plin de strigătul celor ce stăteau la picioarele coloanelor i de al acelora ce stăteau, în cohorte, în !urul *caunului$ %*fînt, sfînt, sfînt este #omnul [ebaot, lumile sînt pline de slava lui5 înghesuiala din !urul *caunului însă era o înghesuială de sera"mi, acetia îi acopereau cu două aripi picioarele, două faţa, strecurau cîte o privire pene. Pi celicecumă luase cu dar el mi-a spus$ %+coperă-ţi i printre tu faţa, că aa se cade5 +tunci mi-am pus mîinile înaintea feţei, dar am strecurat i eu cîte o privire printre degete. L Iosife, strigă :eniamin, pentru #umnezeu, ai văzut oare Knica >aţăO L +m văzut-o ezînd în lumină de sa"r în *caun, zise Iosif, alcătuit ca un om i după chipul bărbatului, într-o blîndă măreţie. 4ăci "rele bărbii i, în părţi, ale tîmplelor străluceau argintiu, i se
vedeau creţurile, bune i adînci. *ub ochi avea pungi moi i obosite, iar ochii nu erau prea mari, dar căprii i strălucitori, i mă căutau îngri!oraţi, pe cînd mă apropiam. L
arcă îl văd pe Iacob, tatăl nostru, privindu-te.
L în !os. ra Tatăl lumii, răspunse Iosif, i am căzut înde genunchi, cu faţa +tunci am auzit o voce spunînd$ %4opil om, umblă în picioare 4ăci de acum înainte ai să stai înaintea *caunului meu ca metatron i "u al #omnului, i vreau să-ţi dau puterea asupra cheilor, să deschizi i să închizi +rabotul meu, i să " aezat căpetenie peste toate cohortele, căci îi eti drag #omnului.5 +tunci s-a auzit prin mulţimea îngerilor ca un vî!îit i ea un vuiet de mari oti. #ar iată că au păit în faţă +za i +zael, pe care îi auzisem vorbind între Pi acesta +za, seraful, grăit$ al tuturor lumilor, ce fel ei. este de aiciacă vine%#oamne pe tărîmurile cele mai înalte, să-i ia în primire slu!ba sa printre noiO5 Iar +zael a adăugat, acoperindu-i faţa cu două aripi, spre a slăbi înţelesul cuvintelor sale$ %&u este iscat din picătura albă de sămînţă i din neamul celor ce beau nedreptatea ca apaO5 Pi am văzut pe faţa #omnului aternîndu-se nemulţumirea, iar cuvintele sale au sunat nespus de aspru cînd a răspuns i a zis$ %4e sînteţi, că vă amestecaţi, cînd vorbescO =i vreau binele cui îi vreau binele i mă îndur de cine mă îndur. 4u adevărat, mai curînd decît pe oricare din voi l-a face pe el stăpîn i domnitor în înălţimile cerului5 +tunci iar s-a auzit vî!îit i vuiet printre oti i suna ca o închinare i o dare înapoi. Veruvimii au bătut din aripi i toţi slu!itorii cereti au strigat, de-au răsunat bolţile$ %Făudată "e măreţia #omnului la locul ei5 6egele, însă, fără măsură i fără cruţare spuse$ %e acesta pun mîna mea i-l binecuvîntez cu trei sute aizeci i cinci de mii de binecuvîntări i-l ridic la cea mai înaltă măreţie. =i fac scaun, asemănător cu al meu, acoperit cu un covor din pură strălucire, lumină, frumuseţe i splendoare. +cest scaun îl pun la intrarea în catul al aptelea i-l aez pe el pe scaun, căci vreau să
întrec măsura. *ă-l preceadă o strigare din ceruri în ceruri$ Fuaţiaminte i prindeţi-vă inimile e noh, sluga mea, l-am numit principe i puternic peste toţi principii împărăţiei mele i peste toţi copiii cerurilor, afară cel mult de cei opt uriai i cumpliţi, care sînt momiţi cu numele zeu după numele regelui. Pi orice înger, care are o rugăminte la mine, să i grăiete se înfăţieze întîi luimeu, i lui să-l să-i vorbească. >iece cuvînt însă, ce-l în numele păziţi i să-l urmaţi, căci principii înţelepciunii i ai dreptei !udecăţi sînt alături de el Iată deci strigarea care să-l preceadă. #aţi-mi hlamida i coroana5 Pi #omnul a aruncat pe mine o hlamidă splendidă, în care erau ţesute tot felul de lumini, i m-a îmbrăcat. Pi a luat o cunună grea, cu patruzeci i nouă de pietre, de o neînchipuită strălucire. Pi mi-a aezat-o cu mîna lui pe cap, după ce mă îmbrăcase cu hlamida, încel faţamic, întregului norod ceresc i4ăci m-aîntrecuse numit cumăsura. numele meu$ Iahu, principele dinlănutru. +tunci iară s-au dat înapoi în"oraţi, s-au cutremurat i s-au închinat toţi "ii cerului i cu ei i principii îngerilor, cei mari, cei puternici i leii #omnului, care sînt mai mari decît toate ostile i care îi au slu!ba în faţa *caunului Măreţiei, apoi îngerii focului, ai grindinii, ai fulgerului, ai vîntului, ai furiei i ai mîniei, ai furtunii, ai zăpezii i ai ploii, ai zilei, nopţii, ai lunii i planetelor, care călăuzesc cu mîinile lor destinele lumii L i ei s-au cutremurat i i-au acoperit, orbiţi, feţele. #omnul, însă, s-a ridicat din *caun i întrecînd cu totul măsura, a început să vestească, spunînd$ %Iată, a fost o mlădiţă "ravă de cedru în vale, pe care am răsădit-o eu pe un munte, înalt i mîndru, i am făcut din mlădiţă copac, sub care hălăduiesc păsări. Pi pe cel ce-a fost dintre cohorte cel mai mic în zile, luni i ani, pe băiat, l-am făcut mai mare decît toate "inţele, "ind eu de neînţeles, în privinţa preferinţei i a îndurării cu care aleg F-am pus să vegheze asupra tuturor comorilor sălilor +rabotului i a tuturor tezaurelor vieţii, păstrate în înălţimile cerului. Ua ", de
asemenea, împuternicit să lege cununile pe capetele animalelor s"nte, să împodobească roţile de paradă cu forţă, să-i îmbrace în splendoare pe heruvimi, să dea strălucire i lumină coloanelor de foc i să-i învăluie în mîndrie pe sera"mi. Mie îmi orînduiete în "ece dimineaţă !ilţul, pentru cazul că a vrea să mă urc în *caunul splendorii mele, ca îmbrăcat să cercetez, !ur-împre!ur, în toate înălţimile puterii mele. F-am într-un minunat vemînt, într-o hlamidă plină de mîndrie i fală. I-am încoronat capul cu o cunună grea i i-am dăruit din măreţia, splendoarea i strălucirea Tronului meu. Pi mi-a părut doar rău că n-am putut face scaunul lui mai mare decît al meu i splendoarea sa i mai mare decît a mea, căci este nesfîrită &umele lui însă a fost Micul [eu5 #upă această vestire s-a auzit bubuit înfricoător de tunet i toţi îngerii au căzut pe feţele lor. =n timp însă ce #omnul mă alegea astfel în bucurie,oasele carnea s-a ca prefăcut în de vîlvătaie, vinele îmi ardeau luminoase, îmimierau pălălaia ienupăr, cînd ridicam pleoapele fulgera, globurile ochilor mi se rostogoleau ca bile de foc, părul capului mi s-a făcut văpaie arzătoare, mădularele mi-au devenit aripi de foc i m-am trezit. L Tremur tot, Iosife, zise :eniamin, de visul tău, căci întrece orice măsură. Pi tu tremuri puţin, a crede, i eti cam palid, o cunosc după faptul că se vede mai bine partea întunecată i lucie a feţii tale, peste care treci cu cuţitul de bărbierit. L 4e caraghios, răspunse losif. *ă tremur eu de propriul meu visO L Pi ai fost deci slăvit pe veci, fără întoarcere, în înălţimi i nu te-ai gîndit defel la ai tăi, de pildă la putiul ăsta de aici, care sînt euO întrebă :eniamin. L oţi să-ţi închipui, oricît ai " de netiutor, răspunse losif, că eram niţel cam zăpăcit de atît de neateptata alegere i predestinare i n-am avut mult timp să-mi amintesc. #ar peste scurtă vreme, de asta sînt sigur, m-a " gîndit la voi i a " făcut
să veniţi după mine, ca să "ţi ridicaţi în slăvi i voi lîngă mine, tata, femeile, fraţii i tu. >ără îndoială că asta ar " fost puţin lucru pentru mine, la nemărginita mea putere. +scultă însă i ţine minte, :eniamin, căruia îi încredinţez totul, căci te socot copt la minte i isteţ &u cumva să scapi vreo vorbă despre visul meu, ce ţi l-am povestit, faţă de tata sau, vai, faţă de fraţi, că l-ar putea răstălmăci L 8dată cu capul, nu răspunse atunci :eniamin. +r " de neiertat rea uor uiţi deosebirea dintre un puti i un găgăuţă, dei este una din cele mai însemnate. &ici măcar în vise nu vreau să-mi treacă prin minte să pălăvrăgesc măcar o vorbuliţă despre ce ţi-a dat ţie prin cap în vis. #ar tu însuţi, Iosife, dacă mi-este îngăduit să te rog, păzete-te tu, mai bine, "i atît de bun, dragule, fă-o pentru mine Mie îmi vine uor, căci recunotinţa pentru încrederea arătată să mă ia gura dinainte. e tine, însă, aa cevamă nu împiedică te împiedică, pentru că epe visul tău i eti mai plin de el decît mine, căruia i-ai împrumutat doar din splendoarea i strălucirea visului său. #e aceea, gîndete-te la cel mic, dacă simţi îndemnul să povesteti cum #omnul te-a ales în mi!locul bucuriilor u, dinspre partea mea, socot alegerea potrivită i mi-e ciudă pe +za i +zael, care s-au amestecat acolo în vorbă. #ar pe tata l-ar năpădi gri!ile amărîndu-l, după felul lui, iar fraţii ar face bale la gură i ar scuipa de silă i, în pizma lor, sar răzbuna pe tine. 4ăci sînt neciopliţi înaintea #omnului, asta o tim amîndoi.
4+IT8FKF +T6K VIS8TO"#$ Vălul multicolor
>iii Fiei se întoarseră în mare grabă la Vebron, venind de la păunile *ihemului, nu cum era prevăzut, la muncile recoltei, ci încă de noaptea lunii pline de primăvară. Ueneau, chipurile, pentru a mînca oaia de esah cu tatăl lor i a observa cu el luna, în realitate însă pentru că primiseră o tire îngri!orătoare, privindu-i de aproape pe toţi fraţii, de al cărei adevăr trebuiau să se încredinţeze neapărat, la faţa locului, cu proprii ochi, "e că mai era ceva de schimbat ori ba. =mpre!urarea era în atît de însemnată i de înspăimîntătoare, încît "ii slu!nicelor se grăbiseră să-l delege pe unul dintr-înii i-l puseră să facă greaua călătorie de patru zile de la Vebron la *ihem, numai ca să le ducă tirea fraţilor a7aţi departe. :ineînţeles, solia fusese încredinţată lui &eftali, cel sprinten. Fa drept vorbind, în ce privea iuţeala, era totuna cine făcea &eftalidacă tot peo pereche măgar călărea i, la adică, nu avea nicicălătoria. o însemnătate de picioare lungi sau scurte se bălăngăneau de-a dreapta i de-a stînga măgarului$ drumul cerea oricum vreo patru zile. #ar &eftali, "ul :ilhei, era cel de care se legase ideea de iuţealăN rolul de trimis era, după o statornică înţelegere, al său i, deoarece i gura tot repede îi mergea, se nimerea că, prin el, măcar în ultima clipă, fraţii ar a7a ceva mai degrabă cum stăteau lucrurile, decît prin altul. 4e se întîmplaseO Iacob îi făcuse lui Iosif un dar. &imic nou într-asta. %mielul5, %vlăstarul5, %băiatul cerului5, %"ul fecioarei5 i cum i-o mai " spus tatăl cititorului de pietre, cu nume arbitrar-sentimentale, primise dintotdeauna, pe sub mînă, ca dar i gingaă atenţie, felurite obiecte, dulciuri, oale frumoase, pietre-talisman, găitane de purpură, scarabei, pe care fraţii vedeau apoi, încruntînd din sprîncene, că Iosif le socotea, în chip "resc, ale sale, iar ei se simţeau nedreptăţiţiN avuseseră timp să se înveţe cu nedreptatea, o nedreptate principială i subliniată aproape didactic. +cesta însă era un dar îngri!orător i cu un
înţeles, cum era de temut, hotărîtorN însemna o !ignire pentru ei toţi. Iată cum se întîmplaseră lucrurile. ra vremea de stat în corturi, ploile tîrzii începuseră. Iacob se retrăsese, după-amiaza, în %casa lui de păr5, a cărei ţesătură împîslită, neagră, din păr de capră, întinsă peste nouă pari zdraveni i "'ată cu frînghii puternice de ţărui bătuţi în pămînt, oferea adăpost sigur i fără cusur împotriva binecuvîntatei ploi. ra cortul cel mai mare al aezării destul de risipite i, ca bărbat bogat ce ţinea să le dea femeilor un adăpost deosebit de al său, stăpînul locuia singur în acest cort, dei era împărţit în două încăperi printr-un fel de perdea prinsă, din faţă pînă în fund, de parii din mi!loc. Kna din încăperi slu!ea drept magazie personală i cămară de bucate$ ei de cămile i coburi, covoare nefolosite, păstrate sul sau împăturite, rîniţe i atîrnate alte asemenea obiecte gospodăreti se a7au pe !os, de felurite pari erau burdufuri cu cereale, unt, apă de băut i vin de palmier, tescuit din curmale fermentate în apă. 4ealaltă încăpere servea drept locuinţă binecuvîntatului i, în condiţiile nestatornice de trai, pe !umătate de beduin, vădea multe înlesniri, la care ţinea, căci avea nevoie de ele. 6efuzul unei legări moleitoare de binefacerile oraului nu-l împiedica să simtă nevoia unei anumite bunăstări, cînd se retrăgea de lume în însingurarea pentru contemplare meditare asupra #omnului. 4usa, o deschidere de un statide om în faţă, încăperea era acoperită pe !os cu pîslă, peste care mai erau întinse covoare călduroase, cu o ţesătură multicoloră, dintre care unele atîrnau i pe pereţi, îmbrăcînd pe dinăuntru pînza cortului. =n fund, se vedea un pat, din lemn ce cedru, cu picioarele de bronz, acoperit cu perne i pături. Mai multe lămpi de ceramică, pe postamente împodobite cu desene, cupe plate, cu bot scurt pentru fetilă, ardeau aici necontenit, căci ar " fost sărăcăcios i nedemn de un binecuvîntat să doarmă pe întuneric i, chiar i în timpul zilei,
slugile aveau gri!ă să "e mereu ulei în lămpi, să nu se poată folosi la propriu o e'presie care, la "gurat, avea un subînţeles dintre cele mai rele, adică să nu se poată spune că lampa lui lacob s-a stins. 4ăni mari pictate, cu toartă, din piatră de calcar, stăteau pe capacul neted al unui sipet din lemn de sicomor, ai cărui pereţi erau împodobiţi cu intarsii cu glazură albastră. 4apacul altui sipet, sculptatdeiceramică cu inscripţii, în schimb, era bombat. &u lipsea, într-un colţ, găleata cu !ăratic, căci lacob era friguros. *căunele !oase se a7au pretutindeni, dar se edea rar pe ele, mai curînd erau folosite ca mici măsuţeN pe una se a7a un mic turn de fumigaţie, prin ale cărui deschideri, ca ferestrele, se ridicau nouri subţiri, mirosind suav a scorţioară, gumă de stra' i galbanumN pe alt scăunel se a7a un obiect ce vădea bogăţia proprietarului$ un obiect de preţ, o podoabă de aur, de provenienţă feniciană, un pocal plat cu un picior subţire, pe care se vedea, acolo unde îl prindeai cu mîna, o "gură de femeie cîntînd la un instrument. lacob edea cu Iosif aproape de intrare, pe perne, de o parte i de alta a unui scăuna scund, cu tăblia de bronz gravată, pe care era deschisă tabla de !oc. =i chemase "ul la el pentru această distracţie, la care înainte 6ahila fusese partenera lui. +fară ploaia răpăia peste măslini, tufe i pietre, asigurînd, cu voia #omnului, bucatelor văii umezeala trebuincioasă pentru a îndura soarele începutului de vară, pînă la recoltă. Uîntul făcea să clămpăne uor inelele cortului, de care se legau funiile de întindere. losif îl lăsa pe tată să cîtige la !ocN intrase dinadins în cîmpul numit %deochiul5 i rămase astfel fără sorţi de izbîndă, încît Iacob îl bătu în cele din urmă, bucuros i mirat, căci !ucase cu gîndul aiurea. Mărturisi că fusese zăpăcit i că norocul avusese mai mare parte în acest sfîrit decît isteţimea sa. L #acă nu greeai atît de curînd, copilul meu, zise el, ar " trebuit fără doar i poate să pierd eu, căci nu eram cu gîndul la !oc, i am făcut fără îndoială greeli grave, tu însă ai !ucat cu
iscusinţă i n-ai uitat nimic pentru a-ţi alunga ghinionul. >elul tău de !oc amintete mult de cel al lui Mami, care m-a prins adeseori la strîmtoare. 6ecunosc la tine, cu emoţie, i felul ei de-a muca degetul mic cînd chibzuia, cît i anumite viclenii i trucuri care-i plăceau. L 4e folosO replică losif i se întinse, dînd capul pe spate, întinzînd un braţ i îndoindu-l pe celălalt spre umăr. 6ezultatul vorbete împotriva mea. #acă tăicuţul a învins "indu-i gîndurile aiurea, cum i-ar mai " mers copilului, de-ar " avut de înfruntat întreaga lui atenţieO artida s-ar " terminat repede. L 'perienţa mea este mai veche, zîmbi Iacob, i coala mea cea mai bună, căci încă de băiat am !ucat cu Isaac, bunicul tău dinspre partea mea, i mai tîrziu, destul de des, cu Faban, bunicul tău dinspre partea Jingaei, în ţara &aharaim, dincolo de apă, de asemenea un !ucător dîrz i prevăzător. Pi el îi lăsase în mai multe rînduri pe Isaac i Faban să cîtige, dacă dorea cu orice chip să "e bine dispui, dar nu-i da seama că acum losif ar " putut face acelai lucru. L ste adevărat, urmă el, că azi am greit mult. #eseori m-au năpădit gînduri, ce m-au făcut să uit de poziţia pietrelor, i iată, chibzuiam la sărbătoarea ce se apropie i la noaptea de !ertfă care vine, cînd în!unghiem oaia după apusul soarelui i muiem bucheţelul aromat isop în acest sînge,ipentru a unge stîlpii corturilor cu el. 4ăci de este noaptea trecerii a cruţării de dragul !ertfei, iar sîngele pe stîlpi este pentru cel ce bîntuie locul o potolire i un semn că primul născut a fost !ert"t întru împăcare i în schimbul oamenilor i vitelor ce ar " poftit să le sugrume. =n legătură cu aceasta am căzut adeseori pe gînduri, căci omul săvîrete multe i, iată, nu tie ce săvîrete. #acă ar ti, însă, i s-ar gîndi la ce face, s-ar putea să i se întoarcă maţele pe dos i să-i vină să verse de greaţă, cum mi s-a întîmplat de mai multe ori în viaţă, de pildă, prima dată, cînd am a7at că Faban i-a
în!unghiat, ca !ertfă, cîndva, la *inear, peste rat, primul lui feciora, i l-a pus într-un chiup la temelia casei, pentru a o feri de rele. 4rezi că asta i-a adus binecuvîntareaO &u, ci dimpotrivă, blestem i neputinţă, i dacă n-a " venit eu i-a " adus cît de cît viaţă în casă i gospodărie, toate ar " rămas !alnice, i n-ar " apucat să i-ar mai rodească vreodatădacă în soţia lui,vremi +dina.asemenea Pi totui Faban nu " zidit fecioraul, în alte !ertfă nu le-ar " adus binecuvîntarea unor străbuni dinaintea lui. L Iată că o spui, răspunse Iosif, care-i încruciase mîinile pe după ceafă, i mă lămureti cum s-au întîmplat lucrurile. Faban a ascultat de un obicei învechit i a săvîrit cu aceasta o mare greeală. 4ăci pe #omnul îl scîrbete ce-i învechit, vrea să-l depăească prin noi i l-a i depăit, el respinge i blestemă una ca asta. #e aceea, dacă Faban ar " înţeles pe #omnul i i-ar " priceput " în!unghiat, băieţaului, ied,iarar " uns cu vremurile, acest sîngearpragul i uorii,înarlocul " împlinit astfel un voia, fumul !ertfei sale s-ar " ridicat drept spre cer. L Iată, că iar vorbeti, răspunse Iacob, i dai glas gîndurilor mele înainte ca eu să le " dus la capăt i-mi iei vorba din gură. 4ăci gîdele nu poftete numai sînge de animal, ci i sînge de om, i nu numai de gri!a turmei îi potolim pofta cu sîngele animalului cu care s-au mîn!it uorii, ca i cu cina de !ertfă, pe care o ţinem temeinic i grăbit la vreme de noapte, ca pînă în zori nu rămînă nimic din cînd friptură. 4e fripturăispăete o " asta, numai dacă stai să tesăgîndeti, i oare oaia, o în!unghiem, pentru turmăO 4e-am în!unghia i am mînca dacă am " nerozi ca Faban, i ce s-a în!unghiat i s-a mîncat în vremurile scîrnaveO 8are tim măcar ce facem sărbătorete, cînd mîncăm, i n-ar trebui, de-am sta să ne gîndim, să ne vină sus ce este !os, să ni se întoarcă maţele, încît să vărsămO L Fas^ să facem i să mîncăm, spuse Iosif cu glas tare, pe un ton nepăsător, legănîndu-se în mîinile împreunate după ceafă. #atina i friptura sînt bune, i dacă sînt o dezlegare, ne
desprindem i noi bucuroi de cele scîrnave, pricepîndu-l pe #omnul i pricepînd vremurile Iată, uite un copac L e'clamă el i arătă cu mîna întinsă înlăuntrul cortului, ca i cum zisul copac s-ar " putut vedea acolo L este măreţ la trunchi i la coroană, sădit de străbuni pentru plăcerea urmailor. Uîrfurile se clatină lucind în vînt, în timp ce rădăcinile sale sînt prinse în piatră i ţărînă, în adîncul întunecat. 8are tie veselul vîrf ceva de mîloasa rădăcinăO &u, ci a crescut din ea, cu a!utorul #omnului, se leagănă în vînt i nu se gîndete la ea. +a este, îmi pare, cu datina i scîrna, i ca s"ntele obiceiuri să ne priască, las^ ca tot ce este !os să i rămînă !os. L #răguţă, drăguţă, asemuirea ta, spuse Iacob i-i mîngîie barba, apucînd-o din părţi i pre"rînd-o prin mînă. Isteaţă i bine scornită +sta nu împiedică deloc ca meditarea să rămînă necesară, i gri!aacum i nelinitea, care au fost partea lui +vraam sînt parteaca noastră i totdeauna, pentru a ne desprinde dei ceea ce #omnul vrea să depăească prin noi i poate a i depăit, aceasta este gri!a. 6ăspunde-mi tu$ 4ine este gîdele i ce înseamnă colindul luiO 8are nu trece luna în noaptea sărbătorii, frumoasă i plină, prin strungă, punctul de miazănoapte i de zenit al drumului ei, locul unde ea se întoarce în deplinătatea saO #ar punctul de miazănoapte este al lui &ergal, ucigaulN a lui este noaptea, *in domnete asupra nopţii pentru el, *in este la această serbare &ergal, iar gîdele care trece i pe care noi îl împăcăm este 6oul. L -adevărat, spuse Iosif. +bia ne gîndim la asta, dar el este. L +ceasta este nelinitea, urmă Iacob, care mi-a abătut gîndurile de la !oc. 4ăci astrele ne hotărăsc sărbătorirea, luna i 6oul, care fac schimb în această noapte, i unul trece în locul celuilalt. *e cade însă oare să trimitem sărutări cu vîrful degetelor astrelor i să serbăm aventurile lorO &u trebuie oare să ne mîhnim pentru #omnul i pentru Timp, chiar dacă ne mai i pricepem i
nu păcătuim oare faţă de amîndoi, dacă îi oprim în loc, prin lenevos obicei, la scîrna pe care vor s-o depăească împreună cu noiO Mă întreb, cu adevărat, dacă nu ar " treaba mea să mă duc sub copacul învăţăturii i să adun oamenii, ca să audă îngri!orările mele i să asculte temerile mele în legătură cu serbarea de (esa$. L Tăicuţul meu, spuse Iosif, aplecîndu-se înainte i punîndu-i mîna pe mîna bătrAnului, lîngă tabla de !oc, pe care i se vedea înfrîngerea, prea are su7etul neînduplecat, trebuie să-l rog ca neînduplecarea aceasta să nu-l împingă la pripeală i nimicire. #acă se poate socoti întrebat, copilul te sfătuiete să cruţi serbarea i să nu te arăţi zelos s-o strici din pricina istoriilor ei, în locul cărora poate, cu timpul, ar putea trece alta, ce ai povestit-o atunci la cina cu fripturăN de pildă, ocrotirea lui Isaac,
care ar "îi foarte potrivită, ori,măreţia dacă nu, ateptăm în timp,mare poate că #omnul va dovedi odată faţă de noi printr-o mîntuire sau cruţare L i pe aceea o vom pune atunci la temelia serbării i vom cînta imne de laudă. + vorbit alinător prostuţulO L 4a un balsam, răspunse Iacob. &espus de înţelept i mîngîietor, ceea ce tocmai cuprind cînd spun %ca un balsam5. 4ăci în vorbirea ta ai apărat datina i, totodată, viitorul, ceea ce trebuie socotit întru cinstea ta. Pi ai vorbit pentru o ateptare, care să "e totodată un mers înainte, de aceea rîde su7etul meu către tine, Iosif-el, tu, vlăstar din cea mai gingaă tulpină, vino să te sărut Pi, aplecîndu-se peste tabla !ocului, luă capul frumos al lui Iosif între mîinile sale i-l sărută, fericit pînă în rărunchi că îl are. L #acă a ti măcar, spuse băieţandrul, de unde îmi poate veni deteptăciunea în acest ceas i o cît de mică agerime a minţii, să întîmpin cu ele, în convorbire, înţelepciunea stăpînului meu #acă ai spus că ţi-au fugit gîndurile în timpul !ocului, ca să mărturisesc cinstit, i mie mi-au fugit nu mai puţin. Mereu către
acelai lucru îmi fugeau de la pietrele !ocului, i elohimii tiu cum de-am izbutit să fac faţă i atît cît am izbutit. L
=ncotro îţi fugeau gîndurile, copilauleO
L
+h, răspunse băiatul, ai să ghiceti uor. Kn cuvînt îmi
zumzîie înfîntînăN urecheasta zi i mi-a noapte, pe care tăicuţul mimă l-a chinuie spus nu demult la alungat linitea, încît curiozitatea, orice a face, căci a fost un cuvînt de făgăduială. L
#ar ce am spus i ce făgăduială ţi-am făcutO
L 8 o las^ că tii despre ce e vorba îţi citesc pe faţă, că tii +i avea de gînd, spuneai tu L eiO %+m de gînd, ziceai tu, să-ţi fac un dar, care să-ţi bucure inima i să te învemînteze.5 +sta ai spus, cuvînt cu cuvînt. rea bine mi s-a întipărit în minte i-mi sună în ureche neîncetat. 4e avusese în gînd tăicuţul cu această făgăduialăO Iacob roi i Iosif băgă de seamă. ra o roeaţă slabă, tranda"rie, care se ridica în obra!ii lui uscaţi, de moneag, iar ochii i se împăien!eniră de o uoară stîn!eneală. L #a^ de unde, nu era nimic, zise el, apărîndu-se. #egeaba îi face copilul gînduri. +m spus-o într-o doară, fără o părere sau o intenţie anume. &u-ţi dărui eu una i alta, cînd mă împinge inimaO +adar, acesta a fost înţelesul, că la ceasul potrivit am să-ţi dăruiesc ceva frumos... L &u-i aa nu-i aa strigă Iosif i, sărind în picioare, îi îmbrăţiă tatăl. +cest om înţelept i bun nu spune nimic într-o doară, asta ar " chiar nemaipomenit 4a i cum nu i-a " citit pe faţă, vădit i limpede, că nu vorbea defel în gol, ci avea în vedere un obiect, i nu unul oarecare, ci unul deosebit i splendid, i mi-l hărăzea. #ar nu mi l-ai hărăzit doar în gînd, ci mi-ai pomenit de el i mi l-ai făgăduit. *ă nu tiu, oare, eu ce-i al meu i ce mă ateaptăO =Zi pare de crezut că mi-a putea a7a linitea i ţi-a putea da pace, pînă n-o tiuO
L 4um mai stărui i mă mai încolţeti spuse bătrînul, a!uns la strîmtoare. &u mă mai zdruncina i ia mîinile de pe urechile mele, să nu arate ca i cum te-ai purta rău cu mine. *-o tii L poţi s-o tii, de ce nu, ţi-o spun i recunosc că m-am gîndit la ceva anume, nu la una sau alta +scultă, deci, i dă-mi drumul Ptii acel ketnet &ass5m al 6ahileiO L 8 îmbrăcăminte de a lui MamiO 4umva un vemînt de sărbătoareO +h înţeleg, vrei să-mi faci din vemîntul ei... L +scultă, Iehosif &u înţelegi nimic. +scultă i învaţă #upă ce am slu!it pentru 6ahila apte ani i se apropia ziua cînd aveam s-o primesc întru #omnul, Faban a vorbit către mine$ %Ureau să-i dăruiesc un văl, ca mireasa să se învăluie în el i să se închine lui &ana i să "e s"nţită. #e mult, a spus el, am cumpărat de la un pribeag acest văl pentru ochi i l-am păstrat în sipet, ca pe un lucru de preţ. +r " aparţinut pe vremuri unei "ice de rege i ar " fost îmbrăcămintea feciorelnică a fetei unui suveran, ceea ce e de crezut, atît de măiestru este brodat în întregime cu tot felul de chipuri ale idolilor. 6ahila să-i învăluiască, însă, capul cu vălul i să "e ca una dintre fecioarele lui nitu i ca o mireasă a cerului, în iatacul turnului temenan?i.5 4am aa a vorbit demonul către mine. Pi el n-a minţit cu aceste cuvinte, căci 6ahila a primit vălul i era de o minunăţie fără seamăn cînd edeam la nuntă i eu am sărutat chipul lui Itar. #upă ce i-am dat însă miresei 7oarea, i-am ridicat vălul, ca s-o vădprin cu mîini văzătoare. care doar demonul o strecurase viclenie în iatac, ra aa Fia, încîtpe fusesem părelnic fericit, nu însă într-adevăr L cum să nu înnebuneti, cînd te pierzi în asemenea gînduri, de aceea trec peste ele. #ar în presupusa mea fericire am fost chibzuit i am pus sfînta ţesătură împăturită pe un !ilţ a7at acolo i i-am spus miresei$ %*ă-l lăsăm motenire peste generaţii i să-l poarte, din cei fără număr, cei alei5. L
+ purtat i Mami ţesătura asta la vremea eiO
L &u este o ţesătură oarecare, este o minunăţie. ste un vemînt ce poate " folosit în felurite chipuri, lung pînă la glezne, cu mîneci, ca omul să se îmbrace în el după gustul i frumuseţea sa. MamiO + purtat vălul i l-a păstrat ca al ei. F-a împăturit i l-a aezat cu gri!ă, cînd am plecat i am rupt prăfuitele zăvoare i lam înelatani pelungi Faban, demonul. &e-a mereu, i cum Faban la păstrat în sipetul său, aaînsoţit am făcut i noi. 8chii lui Iosif iscodeau prin cort i se opriră la lăzi. =ntrebă$ L
ste aproape de noiO
L
&u prea departe.
L
Pi stăpînul meu vrea să mi-l dăruiascăO
L
F-am hărăzit copilului.
L
Menit mie, făgăduit
L #ar pe mai tîrziu &u îndată, nu acum strigă nelinitit Iacob. >ii înţelept, copile, i mulţumete-te deocamdată cu făgăduiala. Uezi lucrurile nu sînt încă limpezite i #omnul încă nu s-a hotărît cu privire la ele în inima mea. >ratele tău, 6uben, a căzut în păcat i am fost nevoit să-l dezbrac de dreptul primului născut. 8are eti tu la rînd acuma să te îmbrac cu acest drept i să-ţi înmînez acel ketnetO *-ar putea răspunde$ &u, căci după 6uben s-a născut Iuda i s-a născut Fevi i *imeon. *-ar putea răspunde$ #a, căci dacă primul născut al Fiei a căzut i a fost blestemat, urmează primul născut al 6ahilei. +sta este îndoielnic i nelămuritN trebuie să ateptăm i să cercetăm semnele, să vedem cum se limpezesc. #acă te îmbrac însă pe tine, s-ar putea fraţii s-o răstălmăcească, în sensul :inecuvîntării i alegerii, i să se ridice cu mînie împotriva ta i a mea. L =mpotriva taO întrebă Iosif cu cea mai mare mirare... +proape că nu-mi vine să-mi cred urechilor &u eti tu tatăl i stăpînulO &u te poţi tu oare scula, dacă ei cumva crîcnesc, i să
ridici glasul i să grăieti către ei$ %u dau cui dau i mă îndur de cine mă îndur 4ine sînteţi voi să vă amestecaţi în vorbăO e el vreau să-l îmbrac cu hlamida mai curînd decît pe oricare dintre voi i cu acel ketnet &assim al mamei sale5 #ealtfel am încredere în urechile meleN sînt tinere i aud bine. Mai ales cînd vorbete tăicuţul ciulesc aud bine denăscuţi tot. &-aidin spus miresei$ le %Uălul să-lsăpoarte primii cei pe fărăvremuri număr5. 8are n-ai spus astaO &-ai spus-oO &uO 4ine ziceai tu să-l poarteO L Fasă asta, diavole ieri dinaintea mea i nu te mai lingui pe lîngă mine, nu cumva nebunia ta să treacă asupra mea L
Tăicuţule, vreau să văd vălul
L *ă-l veziO +-l vedea nu înseamnă a-l avea. #ar a-l vedea înseamnă să vrei să-l ai. >ii înţelegător L *ă nu văd eu ce-i al meu, i-mi este menitO *ă facem deci aa$ u mă ghemuiesc aici, ca legat i nu mă clintesc din loc. Tu însă te duci i-mi arăţi sărbătorescul văl, îl iei i-l ţii înaintea ta, cum îi arată neguţătorul din Vebron în dugheană cumpărătorului marfa i face să cadă ţesătura în falduri în !urul său, pe dinaintea ochilor celui ce o rîvnete. +cela însă este sărac i n-o poate cumpăra. +tunci, neguţătorul o ascunde iar. L >ie, în numele #omnului #ei pentru un ochi străin ar cam arăta de parcă mă !oci cum vrei. 6ămîi locului, unde eti Pezi pe piciorul tău, cu mîinile la spate 8 să-ţi arăt ce trebuie cîndva să "e al tău, în anumite împre!urări. L 4are este de pe acum al meu strigă Iosif după el. #oar că nu-l am încă =i frecă ochii cu pumnii, se pregăti să privească, lacob se duse la sipetul boltit, trase zăvoarele i dădu capacul peste cap. *coase felurite lucruri de îmbrăcăminte calde, ce se a7au deasupra i, mai la fund, mantii i pături, orţuri, basmale, cămăi i le aruncă pe !os, grămadă, fără să le despăturească. Jăsi vălul
la locul tiut, îl luă, se întoarse, îl lăsă să se desfacă din falduri i-l întinse cît era de lat. :ăiatul se minuna. Trase aer în piept pe gura deschisă i rîzătoare. :roderiile cu "r metalic sclipeau la lumina lămpii. Ficăririle de argint i aur erau cîteodată mai puternice în braţele nelinitite ale bătrînului decît lumina mai dulce a culorilor, purpura, albul, verdele-măsliniu, tranda"riul i negrul semnelor i chipurilor, al stelelor, porumbeilor, copacilor, zeilor, îngerilor, oamenilor i animalelor, în ceaţa albăstrie a fondului ţesăturii. L 4eretilor atri izbucni Iosif într-o invocare. 4ît e de frumos Tăicuţule neguţător, ce-i arăţi, oare, cumpărătorului în dugheana taO sta-i Jhilgame, ţinînd leul în braţe, îl recunosc de departe Iar dincolo, cum văd, luptă unul cu un grifon i ridică asupra lui măciuca. *tai, ateaptă 8, [ebaot, ce de-a animale tia sînt iubiţii zeiţei, armăsarul, liliacul, lupul i pasărea bălţată 4i lasă-mă să văd, să văd :ieţii ochi ai copilului ard de încordarea privitului, la depărtarea asta ce mă desparte de văl. +sta să "e perechea de oameni-scorpioni, cu cozile terminate cu cîte un acO *igur nu sînt, dar aa îmi pare, chiar dacă, după cum este de înţeles, ochii îmi cam lăcrimează. +teaptă, neguţătorule, mă trag mai aproape, tot ezînd pe picior, cu mîinile la spate. 8h, elohimilor, de aproape e i mai frumos încă, i toate devin clare 4e fac duhurile astea bărboase în copacO =I fecundează... Pi ce stă scrisO %Mi-am dezbrăcat L iată vemîntul, să-lsoarele îmbrac i oare L la locO5 Minunat Mereu zeiţa &anaLcu porumbelul, luna... Trebuie să mă ridic Trebuie să mă scol în picioare, neguţătorule, nu văd partea de sus$ curmalul în coroana căruia o zeiţă întinde braţele ce poartă merinde i băutură... îmi dai, "rete, voie să ating vălul. +sta, sper, nu costă nimic, dacă îl ridic gri!uliu cu mîna, să simt cît este de uor i de greu, cînd îl cîntăreti, cît de greu i de uor în amestec... &eguţătorule, sînt sărac, nu pot cumpăra vălul. &eguţătorule, dăruiete-mi-l #oar ai atîta marfă, hai, lasă-mi mie vălul =mprumută-mi-l, "i atît de bun, să mă arăt
oamenilor îmbrăcat cu el, spre cinstea dughenei tale &uO &icidecumO *au ovăi cumvaO Povăi doar un pic mic de tot i, pe de altă parte, cu toată severitatea, ai vrea totui să-l portO &u, mă înel, picioarele îţi sînt obosite i braţele ovăitoare, că ai stat atît cu ele întinse să-mi arăţi vălul. #e mult prea multă vreme te munceti... 4um seipoartăO 4um să-iarăt cadăcafaldurileO +aO Pi aaO#ă-l Pi, cumva, aaO 4um îţi trebuie placeO &u pasărea păstorului cu pena!ul multicolorO Uemîntul de văl a lui Mami L cum îi ade oare "uluiO >irete că arăta ca un zeu. 4umpănind lucrurile, efectul era de ateptat, iar tainica dorinţă de a-l stîrni nu-l a!utase pe Iacob în împotrivirea sa. +bia izbutise Iosif, cu mi!loace a căror viclenie i gingăie este bine să le recunoatem fără a ne mai indigna, să ia, în !oacă parcă, vălul-vemînt din mîinile bătrînului în ale sale, că i-l drapase, frumos i cu fantezie, !urul său, cu trei, înnăscută. patru gesturi i micări, a căror siguranţăînvădea o pricepere Uălul îi acoperea capul, îi cuprindea umerii i cădea în cute în !urul trupului său tînăr, porumbeii de argint scînteiau, broderiile multicolore îţi luau ochii, iar faldurile lungi ale vălului îl arătau mai înalt decît era de fapt. Mai înaltO #acă ar " fost numai atît #ar somptuosul văl îi venea atît de bine, încît ar " fost foarte greu să se mai opună vreo contrapondere critică, moderatoare, reputaţiei sale între oameni, vălul îl făcea atît de ginga i frumos, încît nu mai era "resc i, într-adevăr, se învecina cu divinul. 4el mai rău era că asemănarea cu mama sa, la frunte, sprîncene, forma gurii, privire, nu sărise niciodată atît de vădit în ochi ca datorită acestui vemînt L în ochii lui Iacob L astfel încît i se umplură de lacrimi i i se părea chiar că o vede pe 6ahila în sala lui Faban, în ziua împlinirii. [eiţa mamă i se înfăţia zîmbind, în băiat, i întreba$ L
Mi-am îmbrăcat vemîntul L oare să-l mai dezbracO
L &u, păstrează-l, păstrează-l, zise tatălN i în timp ce zeul dispăru, bătrînul, ridicîndu-i fruntea i mîinile, murmură o rugăciune.
S+rintenul Uîlva a fost imensă. :eniamin a fost primul căruia Iosif i s-a arătat cu vălul, cu vemîntul multicolorN dar :eniamin nu era singur, era la ţiitoarele lui Iacob, acolo îl găsi fratele împodobit. Intră la ele în cort i spuse$ L [iua bună, vin doar întAmplător. >emeilor, fratele meu mai mic este oare pe aiciO Ia te uită, :en, eti aici, ziua bună de multe ori Uoiam numai să văd cum o mai duceţi. 4e faceţi, dărăciţi inulO Pi %urtura vă a!ută i el, cît se pricepeO Ptie careva pe unde este liezer, bătrînulO %urtura însă )cuvîntul însemna în babiloneană %mititelul5, iar Iosif folosea cîteodată acest nume de alintare pentru :eniamin3 scotea, încă de la intrarea lui Iosif în cort, lungi strigăte de mirare. :ilha i [ilpa îi ţinură isonul. Iosif purta vălul, ce cădea în falduri uoare, tras prin cingătoarea cămăii-tunică.
L vă 4e cotcodăciţi toţi trei i mea, faceţivălulochi cît roata caruluiO +h, da, uitaţi la îmbrăcămintea ketnet al lui Mami. i, da, acum îl port din cînd în cînd. Israil mi l-a dăruit de curînd i mi l-a lăsat motenire, înainte cu cîteva clipe. L Iosif-el, dulce stăpîn, "ul celei drepte e'clamă [ilpa. Yia lăsat Iacob ţie motenire vălul multicolor în care era îmbrăcată Fia, stăpîna mea, cînd a primit-o prima datăO 4e drept i înţelept a hotărît, căci îţi vine atît de bine la faţă, încît ţi se topete inima i nici nu poţi gîndi măcar că altul l-ar putea purta. 8are unul dintre băieţii de departe ai Fiei, cea de pe care Iacob a ridicat întîi vălulO
8ri Jad al meu, ori +er, pe care i-am născut în poala FieiO 4înd gîndeti aa ceva pînă la capăt, nu-ţi vine decît să zîmbeti strîmb i trist. L Iosi"a Tu, cel mai frumos strigă :ilha. &imeni nu te întrece, aa cum te vedem Mă simt îndemnată să mă arunc cu faţa la pămînt, cînd te arăţi, mai ales o slugă ca mine, pe care, e drept, 6ahila, măicuţa ta, m-a iubit ca pe o soră i i-am născut, prin puterea lui lacob, pe #an i &eftali, fraţii tăi mai în vîrstă. Pi ei or să cadă cu faţa la pămînt, sau cît pe ce, cînd or să-l vadă pe băiat în vălul sărbătoresc al mamei lor. #u-te acum, degrabă, i arată-te lor, care habar n-au, care nu se gîndesc la rău, nici la bine, i încă nu tiu că stăpînul te-a ales +r trebui să mergi i departe, să te arăţi 7ăcăilor cu ochii înroiţi, celor ase "i ai Fiei, să auzi strigătele lor de bucurie i osanalele lor să-ţi răsune în urechi ste aproape de necrezut, dar Iosif nu simţi amărăciunea defel ascunsă i per"dia din cuvintele femeilor. =ncîntarea lui, credulitatea sa copilărească, dar nu mai puţin condamnabilă, îl făceau surd i nereceptiv faţă de avertismente. Justă dulceaţa spuselor lor, convins că lui nu i se cuvin decît vorbe dulci, i fără să-i dea cea mai mică silinţă să audă ce spuneau cu adevărat. Tocmai asta, însă, era condamnabil. Indiferenţa faţă de viaţa su7etească a oamenilor i netiinţa în această privinţă dau loc la o relaţie cu totul falsădin cu unul realitatea, provoacă orbire. zileletrăi lui +dam i va, de cînd s-au făcut doi, n-a putut#in nimeni care să nu " vrut să se transpună în aproapele său i să cerceteze adevărata lui stare, încercînd s-o vadă i cu ochi străini. Imaginaţia i arta intuirii vieţii su7eteti a celorlalţi, simpatia deci, nu este numai lăudabilă, întrucît trece peste limitările eului, ci este i un mi!loc indispensabil al autoconservării. #e regulile astea, Iosif însă nu tia nimic. 4redulitatea sa era un fel de răsfăţ, care îl convingea, în ciuda unor semnale contrarii neechivoce, că toată lumea îl iubea mai mult decît pe sine însăi, i că deci nu
trebuia să-i pese de ea. 4ine, de dragul ochilor lui frumoi, ar găsi de iertat asemenea uurinţă ar dovedi o mare slăbiciune. 4u :eniamin era altceva. =n cazul lui, în chip cu totul deosebit, lipsa de gri!i era îndreptăţită. 4înd acesta e'clamă$ Iehosif, ceresc &uvemînt este ca în trezie, ciîneste în vis, iL#omnul te-afrate învelit într-un minunat, carecasînt ţesute lumini de tot felul i ţi-a pus pe umeri o mantie de mîndrie i glorie. +h, eu, micuţul sînt plin de încîntare =ncă nu te du la "ii :ilhei i mai lasă-i pe "ii [ilpei puţin să adaste în netire 6ămîi lîngă frăţiorul tău adevărat, să te admir mai mult i să mă satur privindu-te Iosif putea bineînţeles lua aceste e'presii de buneN aa i erau. Pi totui i din vorbele sale mai zgomotoase s-ar " putut desprinde avertisment Iosif$ ar trebui să nedeînelăm foarte tare,un dacă n-am auzipentru în ele i teama înţeleaptă întîlnirea frumosului cu fraţii lui i dorinţa de a mai amîna măcar această întîlnire. #e-altminteri, Iosif avea, dacă nu atîta înţelepciune, atunci cel puţin atît instinct să nu se ducă pe dată la "ii slu!nicelor, să nu se pornească de-a dreptul, ca să-i întîlnească astfel îmbrăcat. =n afară de cîţiva oameni de !os, care-l zăriră cum se plimba încoace i încolo i-l întîmpinară cu ploconeli, sărutări de mîini i binecuvîntări, nu-l mai văzu în acea zi decît doar bătrînul liezer, care prinse să dea din cap în semn de încuviinţare, sau poate doar meditînd îndeobte asupra destinului. =ndată după aceea bătrînul începu, cu o e'presie divină i parcă de nepătruns, să pre"re aa-zise amintiri pe care vălul i le evoca$ 4um anume %el5, liezer, a adus-o cîndva, ca peţitor, pe 6ebeca, din lumea subpămînteană a Varranului, sus, la lumină, i cum, la sosirea ei în lumea de sus i la apropierea viitorului ei soţ, 6ebeca, luase vălul i se acoperise. Pi anume de ceO 4a Isaac s-o recunoască. 4ăci altfel cum ar " putut s-o recunoască i să-i ridice vălul, dacă înainte nu s-ar " învăluit în elO
L Kn lucru mare ţi-a dăruit Israil, îi spuse bătrînul cu o faţă atît de nemicată, încît arăta ca o mască ce s-ar " putut scoate, iar dedesubt era altă faţă, copilul meu, căci în văl este viaţă i moarte, dar moartea este în viaţă i viaţa în moarte L cine o tie este iniţiat. *ora-soţie-mamă a trebuit să se dezvăluie i să se înfăţieze goalăînsă la alaaptea poartă a Infernului în al moarteN cînd s-a întors lumină, s-a învăluit iar, înisemn vieţii. Kită-te la bobul de sămînţă$ de cade în pămînt, moare, ca să învie în recoltă. 4ăci de spic este aproape secera, care crete, în luna neagră, ca viaţă nouă, pentru că ea este moartea i l-a scopit pe tată, ca să vină o nouă stăpînire asupra lumii, iar roada seminţei curge, întru viaţă i moarte, din recolta secerii. +stfel, în văl a7i viaţa după dezbrăcarea în moarte i chiar îndată a7i în el cunoatere i moarte, deoarece, iarăi, în cunoatere, este zămislirea i este viaţa. Kn lucru mare ţi-a dăruit tatăl tău, lumină i viaţă, cînd te-a învelit cu vălul, pe care mama a trebuit să-l părăsească în moarte. #e aceea păstrează-l, copile, ca să nu ţi-l smulgă nimeni, i moartea să nu te cunoască L Mulţumesc, liezer răspunse Iosif. =ţi mulţumesc mult, bătrîne vătaf, care i-a înfrînt cu +vraam pe regi i căruia pămîntul îi sărea în întîmpinare Fe încurci impresionant pe toate, vorbind laolaltă de văl, seceră i bob de sămînţă, i anume pe drept, căci lucrurile sînt înlănţuite i sînt una întru #omnul, înaintea noastră sînt însă brodate pe vălul multiplicităţii. =n ce-l privete pe acest băiat, se dezbracă acum de văl i se acoperă cu el, cînd se întinde pe laviţă, să doarmă sub ketnet, ca pămîntul sub vălul de stele al lumii. +a făcu. Pi aa, dormind sub văl. l-au găsit "ii slu!nicelor, vestiţi de mamele lor, cînd au intrat în cortul în care locuia împreună cu ei. 4îtei patru stăteau lîngă culcuul lui, #an, &eftali, Jad i +er, i unul )era +er cel lacom de bunătăţi, cel mai tînăr dintre ei, abia împlinise douăzeci i doi de ani3 ţinea o
lampă de mînă deasupra lui i lumina cu ea faţa lui Iosif, cuprinsă de somn, precum i vemîntul multicolor, cu care era acoperit. L +sta este i o vedeţi zise +er. &u-i altfel i femeile nau minţit cînd ne-au întiinţat că netotul li s-a înfăţiat în vălul, ketnet &ass5m, al mamei sale. +cum s-a acoperit cu el i doarme somnul drepţilor, cu mutra spăsită. &e mai putem îndoiO Tatăl i l-a dăruit L bietul om, el însă i l-a luat prin viclenie, cu vorbe mieroase. Mai mare ruinea *întem toţi deopotrivă de supăraţi de scîrboenia asta, iar eu, +er, iau supărarea noastră în gură i o scuip peste el în somnul lui, să aibă măcar visuri urîte. Fui +er ăsta tare îi mai plăcea să "e de o părere cu ceilalţi, să nutrească aceleai simţăminte cu ei i să întărească foarte strîns această unitate cu cuvîntul ce e'prima părerea obtească, astfel încît să-i lege trainic împreună pe toţi i, prin toată furia, să răzbată o satisfacţie comună L asta ţinea de lăcomia lui, de ochii lui umezi, de buzele sale unsuroase. l mai spuse$ L 4ică a " tăiat bucăţi din animale vii, din berbeci i oi, i le-a " mîncat L eu +sta i-a povestit bietului tata, evlaviosul, gata să creadă orice i, drept răsplată a minciunii, Iacob i-a lăsat motenire ketnet-ul #a, aa este$ de "ecare dintre noi i-a îndrugat cîte ceva bătrînului, iar vălul sub care doarme este răsplata minciunilor sale i a zvonurilor rele ce le-a scornit despre noi. *ă ne apropiem, fraţilor, să "m strîns uniţi în !ignirea noastră i lăsaţi-mă să-i spun eu vorba de ocară care ne uurează pe toţi$ %căţeluule5 +r " vrut să spună %cîine5, dar în ultima clipă se speriase de acest cuvînt i-i mai adăugase repede un diminutiv, teamă "indu-i de Iacob. L =ntr-adevăr, zise #an, care împlinise douăzeci i apte de ani, "ind de o vîrstă cu *imeon al Fiei, avea o bărbuţă ascuţită, fără mustaţă )purta o cămaă brodată, strînsă pe trup, iar ochii lui pătrunzători erau apropiaţi de rădăcina nasului său coroiat3. =ntr-
adevăr, mi se zice adesea arpe i viperă, pentru că sînt socotit cam viclean, dar dacă-i aa, ăsta de doarme aici ce-iO 8 dihanie *e preface a " un băiat de treabă, de fapt însă este un balaur. :lestemată "e arătarea lui înelătoare, care îi lasă pe toţi cu gura căscată, de-i fac ochi dulci, i care l-a vră!it pe tata + vrea să tiu cuvîntul de schimonosita luivra!ă, faţă care l-ar sili să ne arate adevărata, =nfăţiarea lui Jadiel cel voinic, cu un an mai în vîrstă decît +er, vădea cinste i simplitate. urta o căciulă conică i, în tunica lui, împodobită cu plăci pectorale i legată cu o cingătoare cu solzi metalici, arăta marţial, aspect subliniat i de braţele lui roii i muchiuloase, cu mîinile puternice i scurte. l zise$ L Te sfătuiesc, +er, să iei seama la lampa ta, ca nu cumva să cadă din ea întAmplător o picătură de ulei clocotit pe Iosif i să-l trezească durerea. 4ăci de cum s-o trezi, ca om dintr-o bucată ce sînt, îl iau la palme, asta-i sigur. e unu^ care doarme, însă, nu se cade să-l iei la palme L nu tiu unde scrie asta, dar nu se face. #ar dacă se trezete, îi i lovesc mutra chiar în clipa aceea, să i se um7e obrazul, de parcă ar avea o gălucă în gură L pentru nouă zile socotind de mîine L dacă nu, să nu-mi spuneţi pe nume. 4ăci mă înfurii i mi se apleacă la vederea lui i la vederea vălului sub care doarme, dobîndit prin înelarea neruinată a tatălui nostru. &u sînt fricos, dar nu tiu ce mă furnică la inimă i-mimielul, ghiorăiefanfaronul, prin măruntaie. +ici stăm noi, fraţii, iarpeacolo doarme ţîngăul, neisprăvitul ăsta care-i dă mereu ochii peste cap, i el are vălul. *ă ne închinăm cumva în faţa luiO 4uvîntul ăsta nu-mi mai iese din cap, adică, să ne închinăm, de parcă o !ivină blestemată mi l-ar tot opti în ureche. #e aceea mă mănîncă palmele, să mi-l ţi-l pocnesc bine, asta ar trebui i a scăpa i de durerile mele de burtă =n ciuda nevoii sale de a îngroa părerile celorlalţi i de a-i strînge laolaltă prin cuvînt, cinstitul Jad dăduse glas unor lucruri
mult mai adînci decît o făcuse +er, deoarece acesta voia să dobîndească doar dragoste pentru sine i să iste o caldă unire, prin e'primarea ieftină a lucrurilor celor mai simple i mai lesne de înţeles. Jad îi dădea mai multă osteneală. l se străduia să sugereze ceea ce îi înfricoa i-i chinuia pe toţi sub masca sentimentelor simple de supărareameninţări i pizmă, încerca să dea nume unor obscure amintiri, îngri!orări, relaţii tulburi, în care noţiuni ca %prim născut5, %înelare5, %substituire5, %dominaţie mondială5, %serviciu frăţesc5 îi !ucau dubioasele roluri, aceste relaţii neclare generînd în chip scîrbavnic, greu de înţeles dacă pentru trecut sau viitor, ca basm sau profeţie, tocmai cuvintele %închinare5, %ţi se vor închina5. 4eilalţi se i simţiră puternic impresionaţi i nelinitiţi de cuvintele lui Jad. =ndeosebi lunganul &eftali, niţel adus de spate, care se tot mica agitat de pe un picior pe altul, fu pătruns de tot de vorbele lui Jad, ce întăriră în el în cel mai înalt grad pornirea sa de a nu sta locului, de a alerga. Instinctul său de mesager, nevoia lui de a duce veti i de a comunica se agitaseră încă de la început furtunos în el i îi zvîcneau în picioare, încît ţopăia. *paţiul i natura despărţitoare stăpîneau spiritul lui &eftali. *ocotea spaţiul ca pe cel mai apropiat duman al său i vedea în propria-i persoană mi!locul cel mai nimerit de a-l înfrînge, anume pentru des"inţarea deosebirilor în ce privete cunotinţele oamenilor pricinuite în spaţiu. 4înd se întîmpla ceva în locul în care se a7a, îl lega pe dată, în gînd, cu un loc îndepărtat, în care nu se tia încă nimic de cele întîmplate L i asta era în ochii lui o stare nesuferită de vegetare neinformată, pe care se simţea îndemnat s-o îndrepte cu pasul său întins i vorbirea lui rapidă, pentru a putea, eventual, readuce de acolo o tire încă, în mod scandalos, necunoscută aici i a echilibra astfel cunotinţele oamenilor. #e astă dată gîndurile sale L întîi ale sale L puseseră degrabă în legătură cele întîmplate cu locul îndepărtat unde se a7au fraţii lui. =ncă nu tiau nimic, datorită acţiunii de neîngăduit a spaţiului, i trebuiau totui să "e neîntîrziat întiinţaţi. =n su7etul lui, &eftali se i pornise pe alergat.
L +scultaţi, ascultaţi, fraţilor, copii, prieteni turui el cu vocea !oasă, grăbită. &oi stăm i vedem cele întîmplate, căci sîntem la faţa locului. #ar, la acelai ceas, fraţii notri cu ochii înroiţi ed în !urul focului, în valea *ihemului i vorbesc de una i de alta, numai nu de faptul că, spre ruinea lor, lacob i-a ridicat lui Iosif nu bănuiesc ar însă, strigaoare, ruinea de tare,capul, a lor icăci a noastră, ei n-oasta, aud. i *eoricît poate, să ne mulţumim că sîntem mai cîtigaţi i să spunem$ i sînt departe, deci proti, căci depărtarea este proastă, i asta eO &u, ci trebuie să "e vestiţi, ca lucrurile să "e tiute acolo, cum sînt aici i cei de departe să nu trăiască ca i cum habar n-ar avea de ele. Trimiteţimă, trimiteţi-mă +m să străbat ţara, am să a!ung la ei i am să le dau de tire, să le luminez întunericul i să-i fac să strige. Uouă, însă, întorcîndu-mă, am să vă spun cum au strigat. se învoiră. 4eidecît cu ochii înroiţi a7e.la=i privea>raţii aproape mai mult pe ei patru.trebuiau &eftali fus-o trimis drumN tatălui însă i se va spune că treburi de negoţ îl siliseră pe cel sprinten să plece la drum. &eftali abia dormi de nerăbdare i-i pregăti asinul înainte de zoriN cînd Iosif se trezi sub vălul luminilor, &eftali apucase să străbată cale lungă i vestea se apropia de cei de departe. &ouă zile mai tîrziu, în chiar ziua lunii pline, sosiră aici, odată cu trimisul$ 6uben, *imeon, Fevi, Iuda, Isahar i [ebulon i cătau în !urul lor cu priviri întunecate. #upă cum povesti &eftali, fraţii săi *imeon i Fevi, porecliţi %gemenii5, dei era un an diferenţă între ei, ar " scos răgete de tauri la a7area tirii.
%es+re s+aima lui "uben +tîta cap i minte avea Iosif, să nu li se arate fraţilor îndată i de-a dreptul îmbrăcat cu vălul, dei avusese mare poftă s-o facă.
8 uoară îndoială, dacă îl iubeau pe el într-adevăr cu atît mai mult decît pe ei înii, dacă nu vor simţi chiar nimic decît adevărată bucurie la vederea înălţării sale, îl îndemnase să mai lase deocamdată la o parte vălul i să le ureze bun venit îmbrăcat cu cămaa lui de toate zilele. L :un venit, dragi fraţi, "i ai Fiei, voinicilor spuse el. :ine aţi venit la tata Măcar pe cîţiva dintre voi vreau să-i sărut. Pi se învîrti printre ei i-i sărută pe trei ori pe patru pe umăr, dei acetia se ţineau ca beţele de ţepeni i nici nu-l atingeau. &umai 6e-uben, în acea vreme bărbat la douăzeci i nouă de ani, mare i greu, cu picioarele puternice prinse în curele, purtînd un orţ de blană, cu faţa bărbierită, cărnoasă, înroită, morocănoasă, cu pro"lul cîrn i o e'presie demnă i stingherită, cu fruntea îngustă, întunecată de buclele negre ce mai mîncau din ea, L numai el, ridică, dealtfel fără să i se clintească un muchi pe faţă, mîna lui grea, cînd simţi buzele lui Iosif pe umărul lui, i mîngîie odată, uor, i am zice în taină, capul fratelui. Iehuda, cu trei ani mai tînăr decît 6uben, la fel de înalt ca acesta, dar cam adus de spate i cu o trăsătură de suferinţă în !urul nărilor i buzelor, era într-o mantie, sub care îi ascundea mîinile. urta o bonetă strînsă pe cap, care făcea ca părul arămiu să-i ţînească bogat ca o coamă, de aceeai culoare cu barba ascuţită, deasă, i cu mustaţa îngustă, ce atîrna deasupra buzelor roii i um7ate. +ceste buze vădeau senzualitate, dar nasul, cu o tăietură "nă, coroiat, coborînd totui drept spre buze, e'prima o spiritualitate nelinitită, iar în ochii lui mari, bulbucaţi i strălucitori, ca de cerb, cu pleoapele grele, se citea melancolia. Iuda, ca mai mulţi dintre fraţii lui, buni sau vitregi, avea de pe atunci o soţie legitimă. +stfel 6uben îi luase o femeie din partea locului i zămislise cu ea #umnezeului lui +vraam mai mulţi copii, pe băiatul noh, de pildă, i pe băiatul allu, pe care Iacob îi legăna cîteodată pe genunchi. *imeon luase pe fata unui orăean din *ihem, adusă de acolo ca pradă, pe nume :una, Fevi se
căsătorise cu o fată ce credea în Iahu, ea trecînd drept o nepoată a lui ber, &eftali luase o femeie tînără, despre care Iacob spunea, forţînd întrucîtva lucrurile, că s-ar trage din &ahor, fratele caldeului, iar #an luase o moabită. &u se putuseră înfăptui numai căsătorii fără cusur din punct de vedere religios, iar cît despre Iuda, bătrînul trebuise să "eîntru bucuros, că, îndeobte, îi a7ase prin căsătorie oarecare linitire ale cărnii, căci în această privinţă viaţa lui avusese încă din tinereţe un caracter confuz i dureros. ra în relaţii neplăcute, încordate, cu +starot, suferea sub biciul ei, care îl urmărea, i i se supunea fără s-o iubească, ceea ce însemna o ruptură în su7etul său i o dezbinare a personalităţii lui. Mergînd la tîrfele lui Bede i ale lui Itar, a!ungea în sfera :aalilor, a grozăviilor i nebuniilor lor, în sfera lui 4anaan, a celui fără de ruine, i pe nimeni, nici pe Iacob, tatăl, nu-l putea amărî acest lucru mai mult decît pe Iehuda însui, care nu numai că era religios, tinzînd spre curăţenie de teama lui #umnezeu i urînd profund Peolul, cu toate nebuniile i tainele lui, cu care se spurcă popoarele, dar credea că ar avea i pricină să se păzească în chip deosebit, căci, de cînd 6uben călcase greit, iar cei doi aa-zii gemeni puteau " i ei socotiţi blestemaţi, în legătură cu necazurile de la *ihem, s-ar " putut gîndi că Iuda, al patrulea, era la rînd ca "u al :inecuvîntării i purtător al >ăgăduinţei, chiar dacă între fraţi nu se vorbea de asta, ci "ece pretenţie nu se manifesta decît ca o răutate a tuturor împotriva "ului 6ahilei. rintr-unul dintre păstorii lui, pe nume Vira, din mica aezare +dulam, cunoscuse un bărbat canaanean numit PuaN "ica acestuia îi plăcuse i o luase, cu îngăduinţa lui Iacob. >iii pe care ii dăruise aceasta, deocamdată doi, îi crescuse în cunoaterea #omnului. i, însă, îi semănau mamei lor, după cum Ismael îi semănase lui +gar i nu tatălui$ aa cel puţin vedea Iuda lucrurile i îi e'plica astfel că erau răi, copii al 4anaanului, pocitanii de ale lui :aal, vlăstare ale Peolului, netoţi de-ai lui Moleh, dei poate că necazul nu venea numai de la "ica lui Pua. a îi i făgăduia un al treilea i el se temea, cum avea să "e.
=n ochii lui Iuda, deci, era tristeţe, dar aceasta nu-l făcea să "e binevoitor i să-l mîngîie cumva pe ascuns pe păr pe Iosif, ca 6uben. l grăi$ L 4um te înfăţiezi înaintea noastră, scribuleO *e cade să te arăţi înaintea celor mai în vîrstă în haina obinuită, pătată cu tu, ca să-i saluţi, cînd au lipsit multă vreme i se întorcO =ţi pasă atît de puţin să ne "i pe plac, tu care tot nu eti bun de altceva, decît să-i mometi pe oameni, să-ţi zîmbeascăO *e spune că ai avea straie în sipet care-ţi iau ochii de frumoase ce sînt i demne de un copil de rege. #e ce ne !igneti, neîmbrăcîndu-le la primirea noastrăO *imeon i Fevi, cu privirile arzătoare, cu feţele pline de cicatrice, cu pieptul acoperit de tatua!e i uns cu ulei, rezemaţi în măciuci, izbucniră într-un rîs scurt, ca un urlet. L
#e cînd se plimbă tîrfele fără vălO strigă unul.
L Pi de cînd desfrînatele templului nu-i mai acoperă ochiiO adăugă celălalt, fără să ia seama că Iuda tresărise. L +h, te gîndeti la vălul meu cu chipuriO întrebă Iosif. U-a i povestit fratele nostru, &eftali, pe drum, cum m-a miluit IacobO Iertaţi-mă în bunătatea voastră mai spuse el i se înclină cu gingăie în faţa lor, cu braţele încruciate. greu, urmă el, să nimereti bine în ce faci i în ce lai nefăcut, i omul cade în păcat, oricum s-ar suci. M-am gîndit ca nărodul$ *ă mă um7u, oare, în pene în faţa stăpînilor meiO &u, ci vreau să mă înfăţiez fără pompă înaintea lor, ca să nu-i supere îngîmfarea mea, i să mă iubească. Pi iată, m-am purtat prostete. +r " trebuit să mă împodobesc, întru cinstirea voastră, acum înţeleg. #ar credeţi-mă, seara, la cina cu friptură, cînd i voi vă veţi " curăţat i veţi " îmbrăcaţi în vemintele voastre sărbătoreti, am să ed la dreapta lui Iacob, în ketnet, i aveţi să-l vedeţi pe "ul tatălui nostru în splendoarea sa. 4uvîntul acesta vă mulţumeteO
Iar izbucniră gemenii sălbatici într-un rîs ca un urlet. 4eilalţi îl priveau pe Iosif în ochi, furioi i gînditori, vrînd să deosebească în vorbele sale naivitatea de obrăznicie, ceea ce era însă foarte greu. L 4uvînt de aur zise [ebulon, cel mai tînăr, cu barba tunsă rotund, capul plin de bucle scurte, purtînd un vemînt cu desen multicolor, ce nu acoperea decît un umăr, iar pe celălalt, trecînd pe sub braţ, lăsa la vedere cămaa$ ţinea să semene a fenician, căci gîndul lui era numai la mare, la porturi, i tare ar " vrut să nu "e păstor. *tranic cuvînt continuă el. Kn cuvînt ca o pîinioară de !ertfă, din gri "n de grîu, cu păstură, trebuie s-o recunosc Ptii că a avea chef să ţi-l vîr înapoi pe gît, să te îneci cu elO L #ă-o încolo, [ebulon, ce glume grosolane răspunse îosif, plecînd ochii i zîmbind stîn!enit în gol. Fe-ai deprins cumva de la vreun sclav-vîsla beat de la +s?aluna sau JazaO L F-a făcut pe fratele meu [ebulon %sclav-vîla beat5 strigă Isahar, un lungan în vîrstă de douăzeci i unu de ani, cu oasele mari, poreclit %măgarul ciolănos5. 6ubene, se adresă el fratelui cel mai mare, ai auzit-o i trebuie să-i dai peste bot, dacă nu cu mîna, cum a dori eu, măcar cu do!eni, s-o ţină minte L
&u-i adevărat, Isahar, îi răspunse 6uben, cu vocea
înaltă i dulce, cum se mai &u întîmplă să aibă trup ci a urieesc, i întoarse capul. l-a numit aa,bărbaţi urmă elcucalm, întrebat doar dacă a deprins vorbele astea de la asemenea oameni. + fost destul de obraznic. L +m înţeles că voia să-mi vîre pe gît o pîinioară de !ertfă, să mă înec, răspunse Iosif, ceea ce ar " fost nelegiuit, precum i foarte neprietenos. #ar dacă n-a spus i n-a gîndit asta, atunci, zău, nici eu nu vreau să-l necă!esc.
L Pi, cu aceasta, să ne despărţim, hotărî 6e-uben, ca nu cumva, stînd laolaltă, să a!ungem la noi înţepături i neînţelegeri. *e despărţiră, zece i unul. #ar 6uben îl urmă pe cel singuratic i-l strigă pe nume. *tătea în faţa lui, înalt i puternic pe picioarele sale zdravene ca nite coloane, înfăurate în curele L erau numai ei doi i Iosif privea cu o bună-cuviinţă atentă în faţa muchiuloasă, căreia contiinţa forţei i a posibilităţii de a grei îi dădeau e'presia unei demnităţi stîn!enite. 8chii lui 6uben, cu pleoapele um7ate, erau aproape de el. rivirea lor se pierdea îngîndurată pe faţa lui, ba, de fapt, se oprea înaintea ei, întorcîndu-se în sineN totodată, 6uben frămînta uor, cu puternica lui mînă dreaptă, umărul fratelui, cum făcea de obicei cu cel cu care tocmai vorbea. L +i pus bine vălul, băieteO întrebă el din buze, parcă fără a deschide gura. L #a, 6uben, stăpîne, îl păzesc, răspunse Iosif. Mi l-a dăruit Israil, cînd era bucuros de izbînda la !oc. L Te-a bătutO întrebă 6uben. Tu !oci repede i tare, căci eti deprins să-ţi pui la lucru mintea în fel i chip, datorită lui liezer, i asta te a!ută i la !oc. Te bate mai desO L L L direct.
4înd i cînd, spuse Iosif i rîn!i. 4înd vrei tuO &u stă numai în puterea mea, ocoli celălalt răspunsul
%#a, aa este, gîndi 6uben în sinea lui i privirea căta înlăuntrul său mai mult decît înainte. +sta-i înelătoria binecuvîntaţilor, i este felul lor de a înela$ trebuie să-i ascundă lumina lor sub oboroc, să nu le dăuneze strălucirea ei, pe cînd ceilalţi trebuie să mintă, cum că a lor ar " mai luminoasă decît este, ca să facă faţă.5
=i privi fratele vitreg. %4opilul 6ahilei, gîndi el. 4e plăcut este 8amenii au dreptate că-i zîmbesc. +re tocmai statura potrivită i ridică spre mine ochii lui frumoi i duioi cu o tainică ironie, de parcă ar întreba dacă mi-e la-ndemînă să stau în faţa lui, prea mare i necioplit, ca un turn de tîrlă, cu acest trup neghiob, pe mine care parcă-mi plesnesc putere, am uitat de ca un taur, cînd cu toate :ilha, vinele fără săde bag măcarîncît de seamă dacă mă vede cineva. +tunci el s-a dus i m-a pîrît lui Israil, cu gîndul lui viclean-nevinovat, i eu am a!uns la ananghie. 4ăci el este înţelept ca erpii i blînd ca turturelele, aa ar trebui să "e omul. Uiclean în nevinovăţie i nevinovat în viclenie, încît nevinovăţia să "e prime!dioasă i viclenia sfîntă, astea sînt semnele sigure ale :inecuvîntării i împotriva lor n-ai ce face, chiar de ai vrea, dar nici nu vrei, căci acolo este #umnezeu. + putea să-l întind lat, să nu se mai scoale, cu o singură loviturăN forţa căreia :ilha nu i s-a putut împotrivi, ar " bună i pentru asta i furul dreptului meu de prim născut ar simţi forţa aceasta ca bărbat, cum a simţit-o :ilha, ca femeie. #a^ cu ce m-a alege din astaO +bel ar zăcea ucis i eu a " cel ce nu vreau să "u, 4ain, pe care nu-l înţeleg. 4um poţi lucra împotriva propriului crez, cum a făcut 4ain, i ucide, văzîndu-l pe cel plăcut, numai pentru că tu însuţi eti neplăcutO &u voi lucra împotriva crezului meu, vreau să "u drept i nepărtinitor, asta priete mai bine su7etului meu. &am să dau înapoi în dauna su7etului meu. u sînt 6e-uben, cu vinele pline de forţă, cel mai în vîrstă dintre "ii lui Iacob, capul celor doisprezece. &u-i voi face lui Iosif ochi dulci i nu mă voi umili înaintea gingăiei sale L chiar i faptul că l-am mîngîiat înainte pe păr era o prostie i o greeală. &u-l voi atinge nici aa, nici altminteri. u stau în faţa lui ca un turn, necioplit L poate L dar demn.5 =l întrebă, cu toţi muchii feţei încordaţi$ L
4u vorbăria ta ai scos vălul de la elO
L Mi l-a făgăduit nu demult, răspunse Iosif, i cînd i-am amintit să se ţină de cuvînt, mi l-a dat din sipet i mi-a spus$ %ăstrează-l ăstrează-l5 L +dică l-ai strîns cu ua i ai cerit să ţi-l dea. Yi l-a dăruit împotriva voinţei sale, silit de voinţa ta. Ptii că este o faptă potrivnică #omnului să te foloseti fără măsură de puterea ce-ţi este dată asupra altuia, făcîndu-l să se învoiască a " nedrept i să săvîrească ceva de care să-i pară răuO L
4e putere am eu asupra lui IacobO
L
Pi cînd întrebi, minţi. +i asupra lui puterea 6ahilei.
L
#acă-i aa, n-am furat vălul.
L
#ar nici nu l-ai meritat.
L
#omnul spun $ u dau cui dau.
L 4ît eti de neruinat îi răspunse 6uben încruntîndu-i sprîncenele groase, iar cu mîna lui grea îl scutură încet de umăr, încoace i încolo. *-o " spunAnd despre mine că a ţîni ca uvoiul apei i că n-a " departe de păcat, dar o nesocotinţă încăpăţînată ca a ta mi-e străină. Te lauzi cu #omnul i-ţi baţi !oc de inima pe care o ai la cheremul tău. Ptii că l-ai împins pe bătrîn în teamă i strîmtoare, cînd, vră!indu-l cu vorbele tale, ai scos vălul de la elO L #ar, mare 6uben, ce fel de strîmtoareO L Fas^ că tiu, tu minţi i cînd întrebi. 4hiar te bucură atît că omul poate face aaO #oar ca să-ţi poarte ţie de gri!ă, care eti, fără vreun merit, cel mai drag inimii sale, care-i slabă i mîndră. + fost binecuvîntat în locul lui sau, fratele lui geamăn, dar oare nu l-au năpădit destul amărăciunile, cu 6ahila, care i-a murit pe un drum de ţară, aproape de fron, apoi cu #ina, copila lui, i apoi i cu mine, cu răul ce i l-am pricinuit i pe care îţi i citesc pe faţă, că ai " în stare să mi-l amintetiO
L #efel, puternice 6uben. &ici nu mă gîndesc că ai ăguit într-o zi cu :ilha, încît, în necazul lui, tata te-a asemuit cu un hipopotam. L Taci 4um poţi glăsui de asta, cînd ţi-am luat cu dinadinsul vorba de la gură i am pomenit-o înaintea taO Mereu scorneti noi minciuni i spui %nici nu mă gîndesc5, cînd vorbeti amănunţit de ceva. +sta-i ce înveţi de la pietrele tale de citit, asta deprinzi cînd înveţi cu liezer tiinţa TempluluiO :uzele tale se mică nu tiu cum i sînt croite de 4reator aa i aa, i dinţii îi strălucesc printre ele. 4e-ţi iese din gură, însă, sînt numai necuviinţe. :ăiete, băiete, ai gri!ă spuse el i-l scutură, încît losif se clătină pe picioare, înainte i înapoi. #e aceea te-am scăpat de zeci de ori din mîinile fraţilor i de mînia celor ce au călcat în picioare *ihemul de dragul celei umilite, de aceea te-am apărat de zeci de ori,împotriva cînd eraulorcîtînaintea pe aci să-ţi o chelfăneală, pentru că ai 7ecărit tatii tragă i ai minţit despre %bucăţi din carnea animalelor vii5 i altele la fel L ca tu să mergi acum i să capeţi prin viclenie vălul, pe cînd noi păunăm departe, i să stîmeti în chip nelegiuit împotriva ta mînia dacă nu a zece fraţi, măcar a nouăO *pune, cine eti tu i pe ce te ţii aa fălos, încît stai deoparte de noi toţi i umbli de parcă ai " cu stea în frunteO &u te temi că îngîmfarea ta va strînge asupră-ţi norul din care cade trăsnetulO ti oare atît de puţin recunoscător faţă de cei ceţi vor binele, încît le faci necazuri ca unul care se caţără sus de tot în crengi putrede i-i rîde de-acolo de cei ce stau !os i strigă cu spaimă, nu cumva să se rupă crăcile sub el i să cadă i să i se risipească măruntaieleO L +scultă, 6ubene, dă-mi drumul, să pot sta pe picioarele mele 4rede-mă, îţi sînt recunoscător că pui o vorbă pentru mine împotriva silniciei fraţilor. =ţi sînt recunoscător că, atunci cînd mă trînteti, mă ţii totodată în picioare. #ar acum lasă-mă să stau pe tălpile mele, să pot i eu vorbi +a 4ă doar nu poţi da lămuriri, în timp ce eti legănat. +cum, însă, că stau iarăi pe picioarele
mele, am să spun ce am de spus i sînt sigur că tu, cu spiritul tău de dreptate, ai să "i de o părere cu mine. u n-am dobîndit vălul prin viclenie, nici nu l-am furat. #eoarece mi-l făgăduise la fîntînă, cunoteam dorinţa i vrerea lui Iacob să mi-l dea. 4um însă am văzut că blîndul bătrîn este nehotărît cu propria lui voinţă, i-am spri!init-o i mi-l l-amdăruiască, înduplecatpentru uor să-mi dea să înainte mi-l dea, zic, i nu să că era al vălul meu, L încă să mi-l " dat. L
#e ce al tăuO
L Tu întrebiO +m să-ţi răspundO 4are a fost cea căreia Iacob i-a ridicat întîi vălul i i l-a lăsat ca motenire în acel ceasO L
ra Fia
L #a, în realitate. #ar, de fapt, era 6ahilaN Fia era numai ascunsă sub val, stăpîna vălului însă era 6ahila i ea l-a păstrat, pînă a murit, la marginea drumului, nu departe de fron. Pi acum dacă a murit, unde mai este eaO L
+colo unde lutul îi e hrană.
L #a, în realitate. #ar adevărul este altul. 8are nu tii că stă în puterea morţii să schimbe alcătuirea "inţelor i că 6ahila trăiete pentru Iacob în altă alcătuireO 6uben încremeni de mirare. L u i mama sîntem una, rosti Iosif. 8are nu tii că vălul lui Mami este i vălul "ului i că-l poară cu schimbul, unul în locul celuilaltO &umete-o pe ea i mă numeti pe mine. &umete ce-i al ei i numeti ce-i al meu. +adar, al cui este vălulO Uorbise într-o atitudine tare spăsită, într-o poziţie "rească, cu ochii plecaţi. #ar după aceea, după ce încheiase ce avusese de spus, îi ridică brusc ochii larg deschii spre cei ai fratelui său$ nu ca i cum i-ar " impus i cufundat privirea în ochii lui, ci oferindu-
i doar, calm i deschis, ochii să-i privească celălalt, absorbind, fără replică, în adîncimea abisală a privirii sale, uitătura sfredelitoare, clipind uluită, a ochilor um7aţi ai "ului Fiei. Turnul se clătină. e marele 6uben îl trecu un "or de groază. 4um vorbea băiatul, unde bătea, cum de ieeau toate astea din elO 6uben îl întrebase de tru"a lui L acum îi părea rău, căci, iată, primise răspuns. Mînios, voise să tie, cine era el, Iosif L de n-ar " întrebat 4ăci acum i se spusese i anume atît de în doi peri, încît îl treceau "ori de gheaţă pe toată spinarea, cît era ea de lungă. 8are cuvintele se potriviseră întîmplător în gura băiatuluiO Uoia cumva să se spri!ine pe cele divine ca să-i îndreptăţească viclenia, ori... Pi acest ori, această îndoială îi stîmea aceeai groază în piept de care se plînsese i Jadiel, în!urînd lîngă patul lui Iosif L numai că la 6uben era mai puternică, o zdruncinare mai adîncă mirare.i totodată o admiraţie, o spaimă blîndă, tandră, i o *ă-l înţelegem pe 6uben. &u era el omul care, singur în toată lumea, să nu-i dea seama de însemnătatea întrebării$ cine este un ins, pe urmele cui calcă, pe ce trecut îi spri!ină prezentul, ca să-i dovedească astfel realitateaO Iosif se legitimase prin răspunsul său L într-un chip atît de cumplit de trufa, încît pe 6uben îl cuprinse ameţeala. #ar magia cuvîntului, trăgînd în !os ce fusese sus, această mlădiere liberă, nesilită, desigur sinceră a limbii, ce sugera vra!a substituirilor, să strălucească luminoase, în ochii lui 6uben, urmelefăcură pe care păea tînărul său frate. &u-l lua în acea clipă pe Iosif chiar drept o zeitate dublă, bise'uată, ascunsă de un văl L nu vrem să mergem atît de departe. Pi, totui, dragostea lui nu era departe de credinţă. L 4opile copile rosti el cu vocea gingaă a trupului său mătăhălos, cruţă-ţi su7etul, cruţă-ţi tatăl, cruţă-ţi lumina une-ţio sub oboroc, nu cumva să-ţi lumineze pieirea
+poi făcu trei pai cu spatele înainte, cu capul plecat i abia după aceea, depărtîndu-se, se răsuci. Fa cină, însă, Iosif se înfăţiă îmbrăcat eu vălul, aa încît fraţii ezură ca butucii i Iacob se temu.
Sno+ii #upă aceste întîmplări i după multe zile, tocmai se secera grîul în valea Vebron, căci era vremea strAnsului recoltei i vremea sudorii voioase i a bucuriilor, pînă în ziua trufandalelor, cînd, apte săptămîni după luna plină de primăvară, se aduceau în !ertfă pîini de grîu din făină nouă dospită. 4ăci ploile tîrzii fuseseră bogate, dar curînd se închiseră iar ferestrele cerului, apele se risipiră i pămîntul se uscă. *oarele triumfător, Mardug:aal, beat de victoria sa asupra lui Feviatan ce mai era ud de ploi, domnea L numai 7ăcări L pe cer, zvîrlind suliţe de aur în tăria albastră, iar pe la sfîritul lunii a doua i începutul celei de a treia, domnia lui era atît de "erbinte, încît ar " fost îndreptăţită teama să nu ardă cumva semănăturile, dacă nu s-ar " ridicat un vînt pe care al aselea "u al Fiei, [ebulon, îl mirosi că vine din zări prietenoase, încît zise$ L &asul meu e plăcut mîngîiat de acest vînt, căci poartă umezeala depărtării i aduce alinătoarea rouă. Kitaţi-vă i voi, cîte bune vin dinspre mare, o spun mereu. +r trebui să sălăluim la marginea întinderii verzi, la hotarul cu *idonul i să călătorim pe valuri, în loc să vedem de miei L asta mi-e mai puţin pe plac. e valuri i pe scîndura curbată, pe corabie adică, poţi a!unge la oameni cu coadă i cu corn luminos în frunte. oţi a!unge i la unii cu urechile atît de mari încît le acoperă tot trupul i la alţii cărora ie crete iarba pe piept L un om din portul Vazati mi-a povestit-o.
&eftali îi încuviinţă spusele. +r " bine să schimbăm tiri cu cei pe care crete iarba, zicea el. esemne că nici ei, nici cei cu coadă, nici cei cu urechile mari i clăpăuge habar n-aveau cîte se petrec pe lume. 4eilalţi se împotriviră, nu voiau să tie de mare, chiar dacă ea dăruia vîntul purtător de rouă. Marea ţine de regiunile infernale, i, dacăiopustiei. pornete [ebulon poate la felsubpămîntene de bine să se închine Maiaa, ales *imeon i Fevi, aspri, dar credincioi, apărau acest punct de vedere, dei nici ei nu ţineau prea mult la viaţa de păstori, de care se simţeau legaţi numai din pricina rînduielilor motenirii i le-ar " fost pe plac o meserie mai dură. Fucrările recoltei, care începuseră cu seceratul i cu strîngerea orzului, le adusese tuturor o variaţie bine-venită i erau veseli în sudoarea lor, cum este omul în aceste săptămîni de spor, astfel încît,ichiar legăturile lorvrînd-nevrînd cu Iosif, caresă a!uta de asemenea la secerat legat,i începuseră, se destindă întrucîtva i să se linitească, dar acesta strică iar totul cu o limbuţie de necrezut, î înrăutăţi cumplit lucrurile. #espre astea vom povesti îndată. =n ce-l privea, Iacob era puţin atins de euforia calendaristică a celor din !urul său, de voia bună a ţăranilor ce strîngeau recolta, în mi!locul cărora i oamenii lui îi vedeau de treabă. :a însăi atitudinea sa, aceeai în toţi anii, e'ercita asupra oamenilor lui o anumită presiune linititoare, chiar fără ca el însui să se arate pe cîmp. +ceasta se întîmpla numai în împre!urări cu totul deosebite i într-adevăr trebuia să se întîmple odată tocmai anul acesta, la rugămintea stăruitoare a lui Iosif, care avea, el, temeiurile sale. =ndeobte, însă, Iacob nu, se sinchisea de semănat i secerat, ci îi făcea picul de plugărie, cum s-ar zice, fără s-o învrednicească măcar cu o privire i numai din înţelepciune, nu dintr-o înclinaţie lăuntrică, mai curînd un sentiment contrar determinînd relaţia sa cu această sferă, anume indiferenţa religioasă, ba chiar sila păstorului lunii faţă de slu!ba închinată brazdei de plugarul cel rocovan. Uremea recoltei îi stîrnea chiar, de-a dreptul, un fel de stîn!enealăN căci trăgea
foloase, în ce-l privea, de pe urma cultului fecundităţii, pe care copiii locurilor îl închinau, din primăvară în primăvară, :aalilor soarelui i bunelor femei din templele lor, cult ce era totui departe de su7etul său. +semenea participare la cîtig îl cam ruina i-i închidea gura faţă de recunotinţa zgomotoasă a celor ce strîngeau recolta. +cum, după orz, puse să se secere grîul semănat pentru nevoile gospodăriei saleN i, "indcă orice pereche de braţe era trebuincioasă, ba prin gri!ile lui liezer mai fuseseră tocmiţi pentru aceste săptămîni cîţiva zilieri, Iosif îi întrerupse studiile sale cu bătrînul, astfel ca i persoana sa deosebită să lucreze la cîmp, din zorile tranda"rii pînă seara, tăind cu "erul curbat mănunchiurile de spice adunate cu mîna, legînd cu paie snopii i încărcîndu-i, împreună cu fraţii i argaţii, în care sau pe măgari, pentru a " căraţi la aria treier. bucuros, Trebuie să recunoatem căde o făcea bunăvoie, i, de totodată, fără să-i pară rău timpulde pierdut, i cu toată modestia L cu care, evident, erau în izbitoare contradicţie anumite dezvăluiri ale vieţii sale interioare, pe care i le îngăduia tocmai atunci. Fa drept vorbind, i-ar " fost uor să capete de la lacob scutire de la truda cîmpului, dar nici nu se gîndea la asta, parte pentru că munca îi făcea o plăcere sănătoasă, parte, i aceasta într-adevăr înainte de toate, pentru că îl apropia de fraţi i simţea o bucuroasă mîndrie să muncească alături de ei, să se audă strigat de ei, să le a!ute cît îl ţineau puterile L asta este adevărat cuvînt cu cuvîntN lucrînd laolaltă cu fraţii săi, se îmbunătăţeau i legăturile lor, ceea ce îi înălţa inima, îl făcea fericit, i contrazicerile nu in"rmă nimicN ele nu des"inţează, cu toată distrugătoarea lor absurditate, faptul că el îi iubea fraţii i că, oricît de nesocotit, ba chiar de orbit cu totul ar " putut părea, se încredea în dragostea lor, încît considera că le-ar putea cere i el cîte ceva L cîte ceva, căci, din nefericire, el credea că n-ar " mult.
Munca la cîmp îl obosea tare i adesea adormea chiar în vremea lucrului. + dormit i în acel ceas de amiază care i-a văzut adunaţi acolo, afară, pentru prînz i odihnă, pe toţi "ii lui lacob L în afară de :eniamin L sub un umbrar de pînză cafeniu, întins pe pră!ini strîmbe. >rînseseră pîinea i stăteau de vorbă, cinchiţi pe cîlcîie, un simplu orţ,cumplite, cu trupurile înroite de puterea lui :aal,toţi ce purtînd se prăvălea cu 7ăcări printre nori albi de vară, peste cîmpul pe !umătate recoltat, pe care se vedeau icicolo, unde secera tăiase goluri în îmbulzeala spicelor aurii ca soarele, snopii rezemaţi unul de altulN !ur-împre!ur cîmpul era tivit de ziduri scunde, din piatră de rîu, dincolo de care începea munca altora. Fa oarecare depărtare se ridica un deal, pe care era aria oamenilor lui lacob. *e vedeau asini, încărcaţi de snopi, pe drum spre arie, iar pe deal bărbaţi cu furci, risipind spicele înaintea boilor, care treceau peste ele, treierîndu-le. Iosif deci, purtînd i el doar orţul de lucru, cu pielea încinsă, dormea în umbra comună, ghemuit, cu capul pe braţ. 4înd îi culcase capul, îl rugase întîi, cu toată naivitatea, pe Isahar, zis %măgarul ciolănos5, care edea mai aproape de el, să-i împrumute un genunchi de-al lui, ca să-i spri!ine capulN dar Isahar îl întrebase, dacă nu vrea cumva să-l i scarpine în cap i să-i alunge mutele, apoi îl îndemnase să se culce cum o pofti, dar pe el să-l lase în pace. Iosif rîsese copilărete de acest răspuns, ca de o glumă bună, i se culcase să doarmă, fără să-i mai spri!ine capul. +7ă această înălţare a capului într-alt fel, cum avea să se dovedească, dar nimeni nu-i citi asta pe faţă, căci nimeni nu se sinchisea de el. #oar 6uben îi arunca din cînd în cînd privirea asupra lui. >aţa celui adormit era întoarsă către el. &u era linitit. >runtea, pleoapele îi tresăreau, iar gura, moale, se mica de parcă ar " vorbit. =ntre timp, fraţii discutau despre foloasele sau pagubele aduse de o unealtă, folosită de curînd de mulţi la treier, o platformă grea, trasă de boi, care rupea spicele cu pietrele
ascuţite "'ate pe partea ei inferioară. &u încăpea îndoială, că datorită ei se lucra mai repede. #ar uni spuneau că, după aceea, vînturatul cerea mai multă muncă, decît dacă treceai des i temeinic cu vitele peste spice. *e vorbea i de un car treierător, pe care-l foloseau unii gospodari, avînd în loc de roţi valţuri cu discuri de "er. e cînd vorbeau aa, Iosif se trezi i se aeză întăioase capul oaselor. L
+m visat, zise el i-i roti mirat privirea printre fraţi.
+cetia se uitară la el, apoi întoarseră iar capetele i vorbiră mai departe de ale lor. L +m visat, urmă el, i-i trecu mîna peste frunte, privind tot zîmbitor i confuz în gol, am visat atît de adevărat i de frumos L +sta-i treaba ta, îi răspunse #an i-l împunse scurt din ochi. >ăceai mai bine să dormi fără vise, dacă tot trebuie să dormi, căci somnul cu vise nu odihnete. L
Ureţi să-mi ascultaţi visulO întrebă Iosif.
Fa aceasta nu răspunse nimeni. =n schimb, unul dintre ei L era Iuda L vorbi mai departe de ale plugăriei, pe un ton ce cuprindea oarecum răspunsul cuvenit la întrebare. L Micile discuri de "er, zise el cu glas ridicat, dar rece, trebuie să "e mereu foarte ascuţite, altfel nu taie, ci strivesc doar, i bobul nu iese din spic. *puneţi i voi dacă se poate avea încredere în argaţi, mai ales în cel tocmiţi vremelnic, că le vor ascuţi ca lumea. #acă micile discuri sînt însă prea ascuţite, taie uor i bobul, i se întîmplă că făina... losif ascultă o vreme ce vorbeau, fără să le pese de el. =n cele din urmă îi întrerupse$
L *ă am iertare, fraţilor, dar tot a dori să vă povestesc visul pe care l-am visat pe cînd dormeam, ceva mă împinge la asta. + fost doar scurt, dar atît de adevărat i de frumos, că nu vreau să-l păstrez numai pentru mine, ci a dori din inimă, să-l aveţi i voi, asemenea mie, înaintea ochilor, încît să rîdeţi de încîntare i să vă pocniţi peste pulpe de atîta haz. L Ia auzi ce spune îi întoarse vorba Iuda, clătinînd din cap. 4e te-a apucat, că ne baţi capul cu treburile tale, de care nu ne pasăO 4ăci doar nu ne pasă de măruntaiele tale i de ce a "ert în ele pe cînd dormeai, nici de ce ţi se urcă din burtă la cap, după mîncare. +sta-i neruinare i nu ne privete, aa că taci L :a vă privete, răspunse losif, nelinitit. Uă privete pe toţi, căci toţi vă a7aţi în acest vis i eu, de asemenea, i visul meu este atît de ciudat i ne dă atît de gîndit nouă tuturor, încît vă veţi lăsa capetele în !os i trei zile aproape nu vă mai veţi gîndi la altceva L 8are n-ar trebui să spună în puţine cuvinte despre ce e vorba, să auzim i noi, pe scurt, fără farafastîcuriO întrebă +er, căci cei lacomi sînt i curioi i, dealtfel, toţi erau curioi i, la drept vorbind le plăcea mult să audă povestindu-se, cele adevărate i cele scornite, basme, visuri i imnuri ale străvechimii. L :ine, spuse losif fericit, vreţi,dacă prin n-ar urmare, vă din povestesc vedenia mea, asta chiardacă se cere, " decît pricina tălmăcirii. 4ăci cel ce visează nu se cade să tălmăcească el, altul trebuie s-o facă. #acă visaţi cumva voi, sînt bucuros să vă tălmăcesc eu visul, asta nu mă costă nimic, îl rog pe #omnul i el mă inspiră. #ar cu visul propriu este altceva. L
Pi asta numeti tu, fără farafastAcuriO îl întrebă Jad.
L
+scultaţi, deci... începu Iosif.
#ar 6uben vru să-l împiedice în ultima clipă. =n tot acest timp nu-l scăpase din ochi pe stăpînul vălului i îl încercau presimţiri rele. L Iosife, zise el, eu nu-ţi tiu visul, că n-am dormit cu tine somnul tău, pe care singur l-ai dormit. #ar, îmi pare că ar " mai bine să rămînă "ecare singur cu visele lui i tu să păstrezi pentru tine ce ai, visat, să ne putem i noi duce la lucru. L Fa lucru eram, îi luă îosif cuvîntul din gură, căci la cîmp ne-am văzut pe toţi laolaltă, pe noi, "ii lui îacob, i strîngeam grîul. L *tranic strigă &eftali. #a^ tiu că-i tragi nite vise >oarte visătoare, nimic de zis. 4urată minune, ce departe de realitate este visul tău, cît de sălbatic i de felurit L #ar nu era cîmpul nostru, urmă Iosif, ci alt cîmp, ciudat de străin. &oi însă nu spuneam nimic de asta. Trudeam tăcuţi împreună i legam snopii, după ce tăiasem spicele. L sta zic i eu că-i un visuleţ sfînt spuse [ebulon. 8 arătare fără seamăn esemne c-ar " trebuit întîi să legăm snopii i apoi să tăiem spicele, prostovane Trebuie cu adevărat să ascultăm povestea asta pînă la capătO Knii se i sculau, ridicînd din umeri i voiau să plece. L 4i ascultaţi pînă la sfîrit strigă Iosif cu mîinile întinse a rugă. 4ăci acum vine partea minunată. >iecare dintre noi lega cîte un snop de grîu i eram doisprezece, căci i :eniamin, mezinul nostru, era cu noi pe acel cîmp i-i lega snopuorul în cerc cu voi. L &u vorbi prostii ceru Jad. 4um adică$ %=n cerc cu voi5. Urei să spui$ %în cerc cu noi5
L #efel, Jad, tocmai dimpotrivă 4ăci voi alcătuiaţi cercul, voi unsprezece i vă legaţi snopii eu însă stam în mi!loc i acolo îmi legam snopul. Tăcu i le privi feţele. 6idicaseră toţi sprîncenele i-i dăduseră capetele uor pe spate, clătinîndu-le a mirare, încît mărul lui +dam ieea la vedere. =n această clătinare a capului i ridicare din sprîncene se simţea mirare bat!ocoritoare, avertisment i îngri!orare. >raţii ateptau. L +scultaţi, deci, cum a fost i ce minunat am visat spuse iar Iosif. #upă ce ne-am legat snopii, "ecare al lui, i-am lăsat i am plecat de lîngă ei, ca i cum n-am mai " avut treabă acolo i fără să scoatem o vorbă. +m făcut împreună vreo douăzeci de pai, sau patruzeci, cînd, iată, 6uben s-a întors înapoi i a arătat cu mîna, în tăcere, îndărăt, spre locul unde legasem snopii. 6uben, tu ai fost. Toţi ne-am oprit i am privit cu mîinile streaină la ochi. Pi ce-am văzut *nopul meu, la mi!loc, sta drept de tot, ale voastre, însă, care erau !ur împre!ur, se înclinase înaintea lui în cerc, se înclinau, se tot înclinau, iar al meu sta drept. Krmă o tăcere mai lungă. L +sta-i totO întrebă Jad, foarte scurt i cu vocea scăzută, rupînd tăcerea. L #a, după asta m-am trezit, răspunse Iosif parcă descura!at. ra acum destul de dezamăgit de visul său, care, în sine, avea o semni"caţie foarte ciudată, apăsătoare i, totodată, fericitoare, îndeosebi prin gestul tăcut al lui 6uben arătînd înapoi, spre comportarea ciudată a snopilor, dar, redat în cuvinte, arăta desul de modest, ba chiar prostesc i, după părerea lui Iosif, nu putuse avea nici o înrîurire asupra ascultătorilor, sentiment în care îl mai întărise întrebarea lui Jad %+sta-i totO5 *e ruina.
L aa i pe dincolo, zise #an după o nouă tăcere, cu vocea sugrumată, încît numai primele sunete scoase de el se auziseră limpede, iar celelalte se pierdură într-o oaptă. Iosif înălţă capul. 4ăpăta din nou cura!. *e părea totui că visul lui, aa cum îl povestise, nu rămăsese cu totul fără ecou asupra fraţilor. %+sta-i totO5 îl descumpănise, dar %aa i pe dincolo5 era mîngîietor i plin de speranţeN însemna %i drăcie5 i altele la fel. Fe privi feţele. rau toate palide i toate aveau cute verticale între sprîncene, ceea ce, împreună cu paloarea puternică, făcea o impresie deosebită. 8 impresie asemănătoare este provocată dacă, pe un chip palid, nările sînt foarte încordate sau buza de !os este prinsă între dinţi, cum se putea de asemenea vedea, aici, la cîţiva. e lîngă asta, răsu7area tuturora era foarte agitată i cum nu respirau cu toţii odată, ca urmare a povestirii sale, se ori auzea sub pînza-umbrar un gîfîit de-a valma,arde zeci de întretăiat, care, dimpreună curepetat paloarea tuturor, " putut să-l nedumerească destul de tare. 4eea ce se i întîmplă într-o anumită măsură, dar în sensul că toate îi apăreau acum ca o urmare a visului său, al cărui ciudat dublu caracter, de bucurie nelinititoare i nelinite bucuroasă, era întărit de această realitateN căci ecoul ce-l avusese asupra fraţilor nu fusese chiar întru totul fericit, dar fără îndoială mult mai puternic decît îndrăznise Iosif la un moment dat să spere, i mulţumirea sa cumpăna nu fuseseîngri!orării o neizbîndă, cum i începuse să că se povestirea teamă, ţinea sale. Fa aceasta nu schimbă nimic nici faptul că, după ce gîfîiră ii mucară buzele cu toţii, Iuda e'clamă cu glasul gutural, răguit$ L
#e cînd sînt n-am auzit prostie mai scîrbavnică
+stfel dăduse, fără îndoială, glas unei emoţii, chiar dacă nu în chip tocmai fericit. Iarăi domniră tăcerea, paloarea, mucatul buzelor.
L 4orcitură 4iupercă veninoasă Făudărosule îrţ împuţit izbucniră, urlînd deodată, *imeon i Fevi. &u puteau vorbi unul după altul, întregindu-i spusele, cum făceau de obiceiN strigau laolaltă i amestecîndu-i glasurile, cu feţele încinse, cu vinele frunţii um7ate i aici se adeveri zvonul cum că la mînie părul depustiit pe piept li s-ar zburli că acum aa s-ar " întîmplat cînd au *ihemul, oraul.caPiţepii aa i era, se putea vedeai cum li se zburlea părul pe osul pieptului i cum sta ţepos, în timp ce răgetele lor de buhai se învălmăeau. L *cîrnăvie, !avră încrezută, ticălos i 7ecar obraznic 4e te lauzi că ai " visat i că ai " văzut sub pleoapele tale închise, găgăuţă, ghimpe în carne, pricină de ceartăO &e mai ceri să-ţi tălmăcim visul, să ţi-l tîlcuim, snop de grozăvii %*e înclină cică, se înclină5, cum, asta visezi, făţarnic neruinat, i ne sileti pe noi, bărbaţi să ascultăm ce vorbetiO se bălăbănesc blegi în cerc, cinstiţi, snopii notri, al tău însă stă drept Toţi *-a mai auzit ceva atît de nemaipomenit de scîrbos, de cînd lumea i pămîntulO iei drace, scîrnă i scuipat &u cumva ai vrea să-ţi dovedeti puterea părintească i cea regească, aici, asupra noastră, pentru că tu, pungaule, hrăpăreţule de motenire, ai furat cu viclenie ketnetul, pe ascuns faţă de fraţii mai mariO #ar o să te învăţăm cum vine asta, cu %se înclină5 i %stă drept5, i o să-ţi arătăm cine sAnt stăpînii, ca să recunoti cine eti i să bagi de seamă cît de neruinat ai minţit +a urlau, furioi, cei doi. +poi toţi zece ieiră de sub umbrar i se duseră pe cîmpN tot mai erau palizi i roii i-i mucau buzele. 6uben, însă, plecînd, îi spuse$ %+i auzit, băiete5. Iosif mai ezu o vreme locului, îngîndurat, zăpăcit i întristat, pentru că fraţii nu voiseră să-i creadă visul. 4ăci asta înţelesese el, că nu-l credeau, deoarece gemenii strigaseră mai multe despre lăudăroenie i minciună. +sta îl amăra i se întreba cum le-ar putea dovedi că nu adăugase nimic de la el i că doar le povestise cinstit ce visase cu adevărat, pe cînd dormise în mi!locul lor. #acă
măcar l-ar crede, gîndea el, le-ar trece i supărareaN căci doar le dovedise sincer încredere frăţească, împărtăindu-le ce-i arătase #umnezeu în vis, ca să simtă i ei, asemenea lui, minunea, să se bucure i să se sfătuiască împreună despre rostul visului. ra cu neputinţă să-i " luat în nume de rău încrederea sa în strînsa i nezdruncinată comunităţii lor, care-l îndemnase să el le împărtăească legătură gîndurilea#omnului. #esigur, în aceste gînduri era înălţat deasupra lorN însă ca asta să " fost un temei, pentru fraţii mai mari, la care privise întotdeauna, într-un anumit sens, cu admiraţie, să nu poată răbda gîndurile #omnului, ar " fost o asemenea dezamăgire pentru el, încît nici nu putea gîndi una ca asta. #eoarece îi dădu însă seama că pentru astăzi n-ar mai " cu putinţă, din păcate, să lucreze laolaltă veseli i nestingheriţi, preferă să renunţe a mai iei după ei la cîmp i se întoarse acasă, unde-l căută pe :eniamin, frăţiorul lui bun, să-i spună cum că le-a istorisit fraţilor mari un vis cu totul i cu totul modest, în comparaţie cu altele, anume aa i aaN dar ei n-au vrut să-l creadă, iar gemenii au devenit violenţi, dei visul cu snopii a fost totui cel mai umil lucru de pe lume, pe lîngă visul înălţării la cer, de care nu pomenise nici un cuvînt. %urtura se bucură că nu fusese vorba de fantasticul vis al înălţării la cer, i, cît despre el, se arătă atît de încîntat de visul cu snopii, încît losif se simţi în felul acesta pe deplin despăgubit de dezamăgirea încercată cu fraţii mari. Mai cu seamă faptul că i
snopuorul lui fusese cu ceilalţi i se înclinase, îl bucura pe băieţa, încît ţopăia i rîdea, căci asta era pe măsura minţii lui.
6onsfătuirea =ntre acestea, cei zece stăteau adunaţi laolaltă pe cîmp, la apusul soarelui, spri!iniţi în uneltele lor, i se sfătuiau, îngri!oraţi i
furioi. Fa început, i semnalul fusese dat de *imeon i Fevi, cu vorbele lor de ocară, domnise părerea L sau cel puţin înţelegerea tacită L că Iosif scornise visul, că totul nu era decît minciună. +r " vrut să creadă în continuare în această presupunere, care era pentru ei toţi un mi!loc lăuntric de apărare. #ar Iuda fusese acel ce atenţia asupra posibilităţii L oarecum ca să scape dinatrăsese vedere asta în !udecata lor L ca băiatul să " visat cunu adevărat aa i să nu " e'ageratN de atunci toţi socoteau, nu numai în tăcere, ci într-adevăr, că lucrul era posibil i despicau iarăi totul în două$ anume, ori că visul, dacă a fost visat cu adevărat, ar " venit de la #umnezeu, ceea ce era considerat ca faptul cel mai catastrofal ce se putea închipui, ori că visul n-ar avea nimic de-a face cu #umnezeu, ci că izvorul lui ar " numai i numai înfumurarea maimuţoiului, neobrăzată i peste măsură de um7ată de dobîndirea, ketnet+ului, care îl îmbăta cu asemenea vedenii nesuferite. =n dezbatere, 6uben îi dădu cu părerea că dacă ar " să "e #umnezeu în !oc, ei ar " neputincioi i nu le-ar rămîne decît să-l adore L nu pe Iosif, ci pe #omnul. #acă, în schimb, visul ar " născut din înfumurare, ar putea să ridice din umeri i să-l lase pe visător în nebunia lui. Totodată reveni asupra probabilităţii ca băiatul să " născocit copilărete visul i să-i " rîs de ei, în care caz merita bătaie. =ntr-adevăr, propunerea marelui 6uben suna$ bătaie pentru pedepsirea minciunii. 4um îndemna totodată să se ridice din umeri, probabil că intenţia cu bătaia nu putea " foarte serioasă, căci ridicînd din umeri nu poţi bate îndea!uns de temeinic. 8ricum, putea să sară în ochi faptul că 6uben voia să "e adevărată tocmai posibilitatea care, după propria lui părere, era legată de bătaie. #acă ascultai însă mai atent, părea să " vrut, în felul acesta, să-i abată pe fraţi de la alte presupuneri i să-i ispitească astfel să rămînă i ei la ipoteza minciunii, "ind îngri!orat că n-ar " fost defel înclinaţi să a!ungă la ideea resemnării i adorării, presupunînd că visul ar " fost trimis de #umnezeu, ci dimpotrivă la o concluzie neprecizată, cu urmări
oricum mai grave, însă, decît o simplă bătaie. =ntr-adevăr, nu-i prea găsea pregătiţi să distingă subiectivul de obiectiv, i să lase ca atitudinea lor faţă de Iosif să "e determinată de distincţia dacă băiatul ar " visat visul doar din vană îngîmfare, sau dacă visul său putea arunca o lumină asupra împre!urărilor reale, adică asupra voinţei i planurilor #omnului. #in apărea vorbelemai lor mîrav nu reieea limpede în care din aceste cazuri Iosif le-ar i mai veninos L mai degrabă, dacă era cu putinţă, în al doilea. #acă visul era cu adevărat de la #umnezeu i era un semn al +legerii, bineînţeles că nu se putea cîrti împotriva #omnului L după cum nu se putea cîrti nici împotriva lui Iacob, pentru venerabila sa slăbiciune. =n gîndurile lor, Iosif era oricum vinovat. #acă #umnezeu îl alesese, nedreptăţindu-i, i făcuse snopii lor să se încline i să se gudure înaintea snopului său, înseamnă tocmai că #umnezeu a fost înelat de el, cum fusese înelat Iacob, i asta era urmarea acelorai farmece mincinoase cu care îi călcase în picioare i-i rîsese de ei înaintea tatălui. #umnezeu era mare, sfînt i fără răspundere, dar Iosif era un arpe veninos. *e vede )i 6uben de asemenea o vedea3, concepţia lor despre relaţia lui Iosif cu #umnezeu se potrivea perfect cu cea pe care o avea el însui în această privinţă$ o priveau ca relaţia lui cu tatăl. Pi asta i trebuia să "e, deoarece numai premise comune crează adevărata ură. 6uben se temea de aceste raţionamente N de aceea nu încerca să-l apere pe Iosif, acceptînd că poate #umnezeu îi trimisese visul, ci voia să-i convingă că fusese palavre i să-l pedepsească pe miel, "e chiar i ridicînd din umeri. #e fapt, îi ardea la fel de puţin ca celorlalţi să ridice din umeri. *entimentul de groază i gol în furca pieptului, căruia Jad cel drept îi dăduse primul glas în cuvinte fugare, îi încerca acum nu numai pe "ii slu!nicelor, ci pe toţi cei zeceN groaza aceasta izvora din teama, profund înnăscută i în mod obinuit odihnind în adîncuri, dar acum stîrnită i chemată la suprafaţă, de oroarea anumitor relaţii, pomenite în legende i profeţii, despre schimbarea dreptului de
prim născut, dominaţie mondială i servilă supunere frăţească. 6uben încerca probabil cel mai puternic dintre toţi acest sentiment, numai că la el nu se prefăcea, ca la ceilalţi, într-o mînie fără margini împotriva celui ce provocase tulburarea, ci, dimpotrivă, într-o la fel de nemărginită înduioare faţă de gîngureala destinului. nevinovată a celui ales i într-o adorare mirată a L &u mai lipsea decît să " spus %închinat5, e'clamă Jad, printre dinţii strîni. L + spus %înclinat5, observă Isahar, ciolănosul, căruia, de fapt, îi plăcea linitea i, "ind gata chiar să înghită cîte ceva de dragul ei, descoperea aici un amănunt ce putea oricum avea oarecare efect linititor. L +sta tiu, replică Jad. #ar întîi poate că va " spus aa din viclenie i, al doilea, o scîrnă e oriicum. L &ici chiar aa, îl contrazise #an, care tindea spre so"sticărie i nu scăpa niciodată prile!ul să se arate consecvent cu sine însui. *ă te înclini nu este întocmai ca să te închini, ci este, între noi "e vorba, ceva mai puţin. L #apăi cum strigară *imeon i Fevi, hotărîţi să-i manifeste prostia brutală, "e că prile!ul era prielnic sau ba. #anaricomporta cîţiva alţii, printre ei i 6uben, apărară teza%acă înclina5 o semni"caţie mai restrînsă decît se%a se închina5. Fa %a se înclina5, spuneau acetia, nu rezultă dacă acţiunea are loc din convingere intimă, sau se reduce poate, mai curînd, la un gest e'terior i lipsit de conţinut. Pi apoi, %înclinarea5 este o acţiune de o singură dată sau care se face din cîndN în schimb, te %închini5 mereu, durabil i din inimă, ţinînd astfel seama în mod sincer de realităţi, aadar, cum e'plică 6uben, s-ar putea să te %înclini5 din prudenţă, fără să te %închini5 cu adevărat, de asemenea s-ar putea să te %închini5, dar să "i, totodată, prea
mîndru să te %înclini5. Iuda era de altă părere$ această deosebire nu putea " practic menţinută, căci doar e vorba de un vis, iar întrun vis %înclinarea5 ar " numai e'primarea "gurată a acelui comportament pentru care 6uben ar vrea să folosească e'presia %a se închina5. +ici tînărul [ebulon interveni, arătînd că acum se îndeletniceau, ceea ce gata Iosif le cu neruinare, iar mare ei nu bucurie fuseseră cu nicidecum săceruse primească, anume cu tîlcuirea mîravului vis. +ceastă constatare stîrni atîta mînie, încît consfătuirea fu întreruptă pe loc, fără alt rezultat decît al unei nepotolite amărăciuni, în răcnetele lui *imeon i Fevi, că astea toate ar " doar cotcodăceală i 7ecăreală, i că, faţă de fapte !ignitoare, nici nu te închini, nici nu te înclini, ci le des"inţezi pur i simplu, cum au făcut ei la *ihem...
Soarele; luna și stelele Pi IosifO >ără să aibă habar cum se chinuiau cei zece cu visul lui, nu-l frămînta decît faptul că nu voiseră să-i dea crezare i nu se gîndea, deci, decît cum să-i facă să-l creadă L în amîndouă privinţele$ în realitatea visului i în adevărul lui. 4um putea face asta mai bineO =i punea stăruitor întrebarea i se mira singur mai tîrziu, că nu-i a7ase răspunsul, ci că acest răspuns a trebuit să-i "e dat sau să i se dea singur. =ntr-a- adevăr, pur i simplu mai visă o dată$ de fapt acelai vis, doar într-o formă cu atît mai pompoasă, încît con"rmarea era mult mai categorică, decît dacă s-ar " repetat doar visul cu spicele. +cest vis îl avu noaptea, sub întinsul cer înstelat, pe arie, unde îi petrecea în acel timp mai des nopţile, cu cîţiva fraţi i argaţi, pentru a păzi grîul, încă netreierat, care nu apucase, deci, să "e adăpostit în gropi, pe cîmpN i nu este nici o dezvăluire în ce privete srcinea viselor, dacă se arată că noianul, stelelor, privit înainte de a adormi, îi înrîurea desigur visele, modelîndu-le, iar apropierea celor pe care
dorea să-i convingă, i somnul laolaltă cu ei, îi va " stîrnit puternic, în taină, mintea unde sălăluiau visele sale. :a nu trebuie să rămînă neamintit că în aceeai zi purtase, sub copacul învăţăturii, o convorbire privind adevărurile ultime, cu bătrînul liezer, în care fusese vorba de !udecata-de-apoi i timpul bmecuvîntării, izbînda le-au "nalăars a lui #umnezeu asuprade tuturor forţelor cărora de popoarele atîta vreme tămîie$ triumful mîntuitorului asupra regilor păgîni, forţelor stelare i zeilor zodiacului, pe care îi va supune i răsturna, îi va încuia în adîncuri i-i va depăi, trecînd la o glorioasă i e'clusivă dominaţie a lumii... #espre acestea visa Iosif, dar în chip atît de confuz, încît în aceste împre!urări i s-a strecurat în vis o copilărească confundare i echivalare a eroului divin escatologic cu propria sa persoană de visător, i s-a văzut, ori mai curînd s-a simţit, pe sine, băiatul Iosif, într-adevăr domn i stăpîn pe întregul crug al lumii ce se rostogolea prin zodiac L căci în acest vis chiar nu putea " vorba de imagini ce se pot povesti i, redîndu-l, Iosif era nevoit să-l reducă la cuvintele cele mai simple i mai scurte, să enunţe pur i simplu trăirea sa interioară, fără a o dezvolta ca acţiune, ceea ce nu contribuia s-o facă mai uor de înţeles pentru ascultător. #e aceea, forma comunicării îl i îngri!ora, cînd se trezi brusc noaptea din vis, plin de bucuria de a avea de acum încolo o dovadă atît de convingătoare în mînă a credibilităţii visului precedent. Pi anume, această îngri!orare se referea, înainte de toate, la întrebarea dacă fraţii îi vor da, îndeobte, prile!ul să se !usti"ce, adică i-ar permite să mai povestească încă un vis L ceea ce îi părea nesigur. =ncă de prima dată lipsise doar puţin ca ei să nu-i acorde atenţia lor sau să i-o retragă prea curînd. 4u cît era acum mai "rească această temere, de vreme ce e'perienţa făcută nestăpînindu-i curiozitatea nu părea să le " plăcut din cale-afară. #e aceea trebuiau luate măsuri împotriva refuzului lor încăpăţînat de a-i da ascultare, i încă noaptea pe arie Iosif găsi ce ar " de făcut. #imineaţa se duse la tatăl său, cum îi era
obiceiul, deoarece Iacob dorea să-l vadă în "ece zi, de cum se sculase, să se uite în ochi, să se convingă că e sănătos i să-l binecuvînteze pentru acea zi, i îi spuse$ L =ţi urez o foarte bună dimineaţă, tăicuţul meu, tu prinţ al #omnului Kite, e o nouă zi, pe care a născut-o noaptea, cred că se va face tare cald. [ilele se îniră una după alta, ca mărgelele, i copilului îi place viaţa, mai ales la vremea asta, cînd strîngem bucatele. Fa cîmp e frumos, "e că te speteti, "e că te odihneti i, muncind laolaltă, oamenii se împrietenesc. L 4eea ce spui, îmi sună plăcut, răspunse Iacob. Uă împăcaţi aadar, bine la arie i la cîmp i vă înţelegeţi întru #omnul, fraţii tăi i cu tineO L
#e minune răspunse Iosif. Făsînd la o parte mici
neînţelegeri, cum strunăN le aducecăci în chip "resccinstită, ziua i le împărţirea lumii, toate merg cu vorba "eiscă chiar cîteodată cam necioplită, neînţelegerea se risipete i apoi domnete iar pacea. + vrea ca tăicuţul să "e o dată martor, într-o împre!urare ca asta. &u eti niciodată de faţă i ne pare adesea rău tuturor fraţilor. L
&u iubesc plugăria.
L *e-nţelege, se-nţelege. Pi e păcat, de asemenea, că oamenii nu-l văd pe stăpîn i nu-l tiu veghind la toate muncile, mai ales cei năimiţi, pe care nu poţi pune temei. +a mi s-a plîns deunăzi, între patru ochi, fratele meu Iehuda, că de cele mai multe ori oamenii ătia nu ascut ca lumea roţile treierătorii$ neascuţite strivesc doar, în loc să taie. +a merge treaba dacă stăpînul nu se arată. L
Trebuie să socotesc întemeiată mustrarea ta.
L MustrareO ăzească-mi #umnezeu limba o rugăminte, pe care vlăstarul se încumetă s-o facă în numele celor unsprezece. Pi nici nu trebuie să te speteti alături de noi, trudind
în slu!ba pămîntului, munca lui :aal, cine ateaptă aa ceva de la tineO &umai buna noastră odihnă s-o împărţi cu noi, la frîntul pîinii, cînd soarele este în culmea bolţii, căci stăm la umbră i vorbim de cîte toate, noi "ii unuia i a patru femei, i care tie ceva povestete o glumă sau un vis. =n asemenea împre!urări neam adesea semnarcu",cotul i între am spus i am făcut încuviinţat dinunul cap,altuia ce plăcut să-l avem i noi pe tata printre noi. L
+m să vin o dată.
L 4hiui de bucurie Uino chiar azi i cinstete-ţi feciorii Munca e pe sfîrite L nu-i vreme de pierdut. +stăzi, va să zică L ne-am înţelesO &u le spun nimic celor cu ochii roii, nici nu mă va lua gura pe dinainte faţă de "ii slu!nicelor, bucuria să-i copleească. 4opilul însă va tii, în sinea lui, cui datorează toţi bucuria i cine a potrivit frumuel lucrurile, cu credinţă i viclenie. +sta a fost uneltirea lui losif. Pi, într-adevăr, la amiază, în acea zi, Iacob edea la cîmp cu "ii săi, sub pînza umbrarului, după ce cercetase gropile pentru grîu i veri"case, la arie, pipăindu-l cu degetul gros, ascuţiul discurilor de la carul-treierătoare. >raţii erau tare uluiţi. =n ultimele zile visătorul nu fusese cu ei la ceasul de odihnă. +cum era iar aici, cu capul în poala tatălui. ra limpede că trebuia să "e aici, dacă venise să-i vadă tatăl, se punea numai întrebarea, ce-l adusese, deodată, aici pe bătrîn. Pedeau foarte ţepeni i tăcuţi, toţi îmbrăcaţi cuviincios, ţinînd seama de felul de a " al lui Iacob. +cesta se mira că nu se arăta defel acel sănătos spirit de familie, care, după cuvintele lui losif, ar " trebuit să "e caracteristica ceasului aceluia. Ua " fost respectul, care-i oprea. 4hiar i losif era tăcut. =i era teamă, dei sta culcat în poala tatălui i îi acoperise, prin prezenţa acestuia, spatele i-i asigurase libertatea cuvîntului. =n fapt, era îngri!orat pentru visul său i pentru izbînda lui. ra de-a!uns o singură propoziţie ca să-l povestească i nu putea " deloc dezvoltat. #acă ar întreba cumva Jad$ %+sta-i totO5 el ar " înfrînt. *curtimea îl a!uta să dea pe faţă
totul pe dată, înainte să bage cineva de seamă, i nimeni nu-l putea întrerupe. #ar efectul asupra spiritelor se putea uor pierde din pricina unei anumite măreţe puţinătăţi a relatării. Inima îi bătea puternic. 4ît pe ce să piardă prile!ul de a-i mai da lovitura, căci, lumea "ind plictisită, adunarea ameninţa să se spargă mai devreme. #ar s-ar " putut ca nici asemenea semne să nu " izbutit să-i înfrîngă foarte întemeiata s"ală, dacă Iacob nu l-ar " întrebat pînă la urmă cu bunătate$ L i, dar cum stau lucrurile, parcă am auzit că vă povesteaţi snoave i vise, stînd la umbră în acest ceasO >raţii, îl priveau ţintă i tăceau. L #a, snoave i vise strigă losif, emoţionat. 4um ne mai veneau altă dată uor la gură, de "ecare dată Ptie cineva ceva nemaiauzitO întrebă el, cu îndrăzneală, pe cei din !ur. >raţii îl priveau ţintă i tăceau. L u însă tiu ceva, spuse el i se ridică cu o e'presie serioasă din poala tatălui. Ptiu un vis pe care l-am avut astă noapte pe arie, pe ăsta să-l auziţi, tată i fraţilor, i să vă minunaţi. +m visat, reluă el, i se opri, ca împiedicat. Pi deodată mîinile i picioarele i se răsuciră într-un chip îngri!orător, ceafa i umerii i se ridicară, întruna i schimbîndu-i toată să vrea înfăţiarea. =i plecăzvîcnind fruntea i zîmbetul de pe buze părea să scuze i să înfrumuseţeze faptul că dintr-o dată i se vedea numai albul ochilor. L +m visat, repetă el gîfîind, i am văzut în vis L asta am văzut$ *oarele, luna i unsprezecekokabimi alcătuiau curtea mea. Ueneau i se închinau înaintea mea. &imeni nu se clinti. Iacob, tatăl, îi păstră cu strănicie privirea plecată. ra o tăcere adîncă, iar în tăcerea aceasta se iscă
un zgomot rău, tainic, dar care se impunea auzului. ra scrînetul din dinţi al fraţilor. 4ei mai mulţi scrîneau ţinînd buzele strînse. #ar *imeon i Fevi scrîneau rîn!indu-i dinţii. Iacob auzi scrînetul. &u se poate ti dacă i losif îi dădu seama de el. [îmbea de unul singur, cu capul plecat pe umăr, modest i meditativ. Fe spusese totul, acum n-aveau decît să facă ce voiau cu visul lui. *oarele, luna i stelele, unsprezece la număr, i se închinaseră. &-aveau decît să chibzuiască la asta. Iacob privi cu teamă în !ur. Jăsi ce ateptase$ zece perechi de ochi îl "'au, stăruitor i sălbatic. *e concentră i se prefăcu puternic. e un ton cît putu mai aspru, glasul său se ridică din spatele băiatului$ L
Iehosif 4e vis mai e i ăsta, care ţi s-a arătat, i ce să
însemne asta, că tutăi visezi ni le povestetiO eu i mama ta i fraţii să teneghiobii adorămOiMama ta e moartă*ă L vin cu asta începe nerozia, dar e departe să se încheie cu atît. #upă o !udecată omenească, ce ne îniri tu aici este atît de iipsit de noimă, încît ai " putut tot atît de bine bîigui %aulasaulalacaula5, ar " sunat la fel. *înt mîhnhit în su7etul meu că tu, la aptesprezece ani împliniţi, i cu toată educarea spirituală prin înţelepciunea scrisă, pe care am avut gri!ă s-o primeti de la liezer, cel mai vechi argat al meu, tot n-ai a!uns departe cu înţelegerea #omnului, încît îţi îngădui să visezi asemenea vise ruinoase i-l faci pe măscăriciul în faţa tatălui tău i a fraţilor. +sta să-ţi "e pedeapsa primită de la mine Te-a pedepsi mai aspru, i poate te-a părui să te doară, dacă vorbăria ta n-ar " fost prea copilărească, pentru ca oameni copţi la minte să se simtă atini de ea, iar cel cuminte să se poată lăsa ispitit a ţi-o plăti cu asprime. 6ămîneţi cu bine, "i ai Fiei Tihnească-vă masa, "i ai [ilpei i al :ilhei 4u aceasta se ridică din spatele lui Iosif i plecă. #iscursulpedeapsă, la care îl siliseră căutăturile fraţilor, îl costase mult, i
putea doar să spere că îi împăcase pe nemernici. +devărata mînie, cîtă era, fusese stîrnită de împre!urarea că Iosif nu-i încredinţase visul numai lui, ci fusese atît de nerod să-i ia pe fraţi de martori. #acă ar " vrut anume să-l pună pe tatăl său în încurcătură, gîndea Iacob, n-ar " putut nimeri mai bine. Fas^ că o să-i maiprea spună între patru ochisecefolosise nu-i putuse spune adineauri i ghicea bine că vicleanul de fraţi ca apărare împotriva lui i de el ca apărare împotriva fraţilor. e drumul spre casă, îi venea greu să alunge din barbă un zîmbet încîntat i înduioat de această per"die. Pi chiar dacă fuseseră sincere îngri!orarea ce se desprindea din do!ana sa, în privinţa mîntuirii su7etului lui Iosif, ca i supărarea iscată de înclinarea copilului spre vise i spre încletarea profetică, totui, amîndouă, îngri!orarea i supărarea, erau doar sentimente slabe, faţă de mulţumirea duioasă i întrucîtva încrezătoare ce-l cuprindea, gîndindu-se la visul trufa al lui IosifN cu totul fără rost se rugă lui #umnezeu ca visul să " venit de la l L ceea ce era totui o rugăminte tare năstrunică, dacă, după cum era de crezut, acest vis nu fusese totui o !oacă, i tatăl era pe cale să verse lacrimi de dragoste, cînd se gîndea că au fost presimţiri adevărate ale unei viitoare măriri, ce luaseră forma unor închipuiri de vis i pe care copilul le dezvăluise din naivitate i fără să-i dea limpede seama de însemnătatea lor. *lăbiciune de tată +r " vrut să se înfurie cînd îi închipuia că el i toţi ceilalţi ar veni să-l slăvească pe acest pierde-vară. =i era neplăcut să audă aa ceva L căci oare nu-l adoraO 4ît despre fraţi, abia se depărtă Iacob, că se ridicară toţi ca unul i ieiră de sub umbrar. #upă douăzeci de pai mînioi, pe cîmp, se opriră pentru o scurtă i furtunoasă consfătuire. 6uben, cel mai vîrstnic, avea cuvîntul$ el îi învăţă ce aveau de făcut. Trebuiau să plece L asta era. *ă plece toţi odată de la vatra părintească, să se surghiunească de bunăvoie. +ceasta va ", zicea el, o purtare demnă i impresionantă i singurul răspuns cu putinţă din partea lor la această grozăvie. %*ă ne depărtăm de
Iosif, gîndea el, să nu se întîmple vreo nenorocire.5 #ar nu-i rosti gîndul, ci se pricepu să dea măsurii propuse caracterul unui protest mîndru i al unei pedepse. =ncă în acea seară vorbiră cu Iacob i îi vestiră că pleacă. =ntr-un loc unde se visează asemenea vise i unde este îngăduit să le povesteti, fără altă prime!die, decît, la nevoie, poate, dacă iese prost, să "i niţel păruit L într-un asemena loc, spuseră ei, nu rămîn, acolo nu au ce căuta. *trîngerea bucatelor, ziceau ei, s-a încheiat cu a!utorul lor de năde!de, acum se vor îndrepta spre *ihem, nu numai cei ase, dar i ceilalţi patru L toţi zece, căci păunile *ihemului sînt bune i grase, acolo vor duce să pască turmele tatălui, cu o nestrămutată credinţă, chiar dacă ea nu a a7at recunoatereN în tabăra de la Vebron, însă, nu vor mai " văzuţi, mai ales că acolo se visează în chip cu totul i cu totul !ignitor. Fa despărţire, se înclinau iar se spuneau o i făceau totodată3, înaintea lui, itatăl lor,înclinau, cu veneraţie. &u ei )i trebuiau să se îngri!oreze că l-ar îndurera sau că i-ar stîrni măcar păreri de rău prin plecarea lor, căci lacob, stăpînul, dădea, asta se tie, zece pe unul. Iacob îi plecă fruntea. =ncepea oare să se teamă, că măreţia sentimentului, în care se complăcea prin imitaţie, ar " rău privită acolo de unde luase pildăO
4+IT8FKF 4I&4I 68$8TO"IA $A "ACI 6erința +m auzit$ Iacob și-a plecat fruntea cînd nemulţumiţii s-au lepădat de vatra părintească i, de atunci, nu a mai ridicat-o decît
arareori. +notimpul care începea acum, aceste luni de !erăgai ce usca tot, i de cumplită ariţă asupra întregii ţări L căci se apropia clipa cînd soarele începe să dispară, i cu toate că la vremea aceasta a anului 4ea dreaptă i-l dăruise mai demult pe Iosif L în luna Tammuz, spiritul lui Iacob suferea totui de obicei sub pustiul mistuitor al acestui de zodiac L $ anotimpul deci îi putea de bună seamă încura!asfert mîhnirea i totodată să-i "e de folos să i-o e'plice siei. +devărata pricină a mîhnirii, însă, era totui manifestarea unanimă a "ilor, plecarea lor, acest eveniment de care s-ar spune prea mult, dacă s-ar a"rma că l-ar " îndurerat tare pe Iacob L nu aaN în inima sa da într-adevăr %zece pe unul5, dar era altceva s-o facă în realitate i să trebuie să accepte faptul că denunţarea comunităţii de către fraţi se va dovedi ca avînd un sens de"nitiv i că el, lacob, va rămîne, în loc de doisprezece "i cu doi, ca un trunchi fără crengi. +sta dăuna în primul rînd măreţiei sale, pe deasupra, însă, situaţia îi crea o îngri!orată stîn!eneală înaintea #omnuluiN căci lacob se întreba cît de mare va " răspunderea ce i-o va asuma astfel în faţa #omnului, care plani"ca providenţa. &u împiedicase oare #omnul viitorului înţeleptete, ca toate să meargă doar după inima lui lacob i el să devină rodnic numai prin 6ahilaO &u l-a făcut l numeros, chiar împotriva voinţei sale, prin viclenia lui Faban, i nu erau, ei toţi, i "ii femeilor neiubite, roade ale :inecuvîntării i purtători ai imprevizibiluluiO lacob îi da foarte bine seama că alegerea de către el a lui Iosif era o chestiune particulară i de inimă, orgolioasă i încăpăţînată, care nu trebuia decît să intre, prin urmările ei, într-un con7ict dăunător cu planurile divine, vaste i neprecise, pentru a se vădi ca tru"e vrednică de pedeapsă. +ceasta însă părea tocmai să se întîmple$ căci chiar dacă prostia lui Iosif va " fost cauza nemi!locită a con7ictului i lacob i-ar " purtat supărare pentru asta, totui nu se înela asupra faptului că el, i nimeni altul, avea să răspundă pentru această prostie înaintea lui #umnezeu i a oamenilor. 4ertîndu-se cu Iosif, se certa cu sine însui. #acă se întîmplase o nenorocire, băiatul nu
fusese decît mi!locitorul ei, iar răspunderea o purta inima iubitoare a lui lacob. Fa ce ar " slu!it, să-i ascundă astaO #umnezeu o tia i în faţa lui #umnezeu nu te puteai ascunde. *ă cinsteti adevărul, asta era motenirea lui +vram, i nu însemna decît să nu te îneli singur în cele pe care #umnezeu le tia. +cestea au fost consideraţiile de contiinţă la care lacob s-a dedat în perioada de după strîngerea grîului i care i-au determinat hotărîrile. Inima lui făptuise răulN trebuia să se înfrîngă, încît, din obiectul răsfăţat al slăbiciunii sale, ce fusese unealta răului, să facă i unealta împăcării i să-i impună în acest scop cerinţe, să-l ia de scurt, ca ispăire pentru el i pentru propria-i inimă. #e aceea îl strigă pe băiat pe un ton destul de ferm, cînd îl văzu de departe$ L
Iosife
L Iată-mă-s răspunse cel chemat i se înfăţiă îndată înaintea tatălui. 4ăci se bucura că-l strigase, deoarece, de la plecarea fraţilor, tatăl îi vorbise puţin i el, necugetatul, rămăsese de la acea ultimă întîlnire cu fraţii, cu o stinghereală plină de presimţiri. L +scultă, spuse Iacob, prefăcîndu-se, din oarecare pricini, a " cu gîndul aiureaN clipind din ochi i pre"rîndu-i barba prin mînă adăugă$ >raţii tăi, oare ce-i cu ei, nu pasc "ii mei cei mai mari turmele, laolaltă, în valea *ihemO L :a da, răspunse Iosif, aa parcă îmi amintesc i eu, i dacă nu mă înală memoria, au vrut o dată să plece toţi împreună spre *ihem, să-ţi păzească turmele, că sînt păuni grase acolo, iar valea asta de aici nu poate hrăni toate turmele tale. L +a este, întări Iacob, i asta-i pricina pentru care te-am chemat. 4ăci nu aud nimic de "ii Fiei i am rămas fără tiri de la copiii slu!nicelor. &u tiu cum stau lucrurile pe păunile de acolo, dacă :inecuvîntarea lui Isaac a fost cu ei la fătatul de vară, sau
dacă gălbeaza i căpiala îmi pustiesc avutul. &u tiu nimic de sănătatea copiilor mei, fraţii tăi, i n-am auzit dacă se bucură în pace de dreptul de păunat pe imaurile ce ţin de ora, unde, cum îmi amintesc, s-au petrecut cîndva istorii urîte. +sta mă pune pe gînduri i, chibzuind la toate astea, am hotărît să te trimit la ei, ca să-i saluţi din partea mea. L *înt gata strigă Iosif din nou. =i zîmbi lui Iacob cu toţi dinţii i bătu, aproape ţopăind de atîta zel, pămîntul cu cîlcîiele. L #acă stau să socotesc, urmă Iacob, mergi pe al optsprezecelea an de la naterea ta i este timpul să "i apucat ceva mai aspru i să ţi se pună la încercare bărbăţia. #e aici, hotărîrea mea să-ţi încredinţez această misiune i călătorie, anume, să pleci de la mine, pentru scurt timp, la fraţii tăi, ca să-i întrebi de toate cîte nu le tiu i să te întorci înapoi la mine, cu a!utorul lui #umnezeu, în zece sau nouă zile i să-mi spui ce-ai a7at. L *înt gata e'clamă Iosif, încîntat. 4e-i trece prin gînd tatii, stăpînului meu, e numai aur i argint +m să fac o călătorie prin ţară, am să poposesc pe la fraţii mei i am să mă îngri!esc ca totul să "e în bună rînduială în valea *ihem, asta, da, petrecere #acă mi s-ar " îngăduit să-mi doresc ceva, după placul inimii mele L asta ar " fost i nu altceva Tu să te îngri!eti de buna rînduială fraţiiităi *înt eiLdestul denu bărbaţi să se îngri!ească singuride dela asta, n-au nevoie de copil. Pi nici nu este ăsta gîndul cu care te trimit. 4i să te pleci înaintea lor cu purtare frumoasă i cuviinţă i să spui$ %+m venit cale de mai multe zile să vă salut i să vă întreb de sănătate, din propriul meu îndemn, precum i trimis de tata, căci ne-am întîlnit în această dorinţă5. L #ă-mi-l pe aro, să-l călăresc +re picioare înalte i e puternic i ciolănos, căci seamănă cu fratele meu, Isahar.
L *pune-le că te-ai făcut bărbat, răspunse Iacob după o pauză, că te bucuri de această călătorie i de îndatorirea ce ţi-am încredinţat-o i nu socoţi ca o cerinţă ciudată, să pleci de la mine pentru un număr de zile, astfel încît luna să se schimbe dintr-o secere în !umătate rotund, fără să te văd. *pune însă fraţilor tăi$ %Tata a vrut-o5. L Mi-l dai pe aroO L Trebuie să te iau din scurt, la anii tăi, dar măgarul aro nu ţi-l dau, căci este încăpăţînat, i mai focos decît mintos. Mult mai bună pentru tine va " Vulda cea albă, măgăriţa, atentă i prietenoasă, i tare frumoasă, cînd călătoreti între oameni, pe ea să călăreti. 4a să-ţi dai însă seama că te cred în stare de ceva i ca să-i dea seama i fraţii, poruncesc să faci singur călătoria, de aici pînă în cîmpia *ihemului. 4ăci nu-ţi dau argaţi, să-i ai la drum, i nu-i cer lui liezer să te însoţească. 4i să călătoreti de unul singur, pe răspunderea ta, i să le spui fraţilor$ %Uin la voi singur, pe un măgar alb, să vă văd, aa a vrut tata5. +tunci s-ar putea să nu trebuiască să faci calea întoarsă, spre mine, tot de unul singur, ci fraţii tăi să te însoţească toţi sau numai cîţiva. =n orice caz ăsta mi-e gîndul ascuns, trimiţîndu-te acolo. L Fas^ că o potrivesc eu, făgădui Iosif, i mă prind să ţi-i aduc înapoi, încît vreau să-ţi "u cheza i îndrăznesc să-ţi spun$ &u mă mai întorc decît doar dacă ţi-i aduc Trăncănind aa, fără rost, Iosif dănţuia în glumă cu tatăl i !ubila către Ia, că avea să facă o călătorie pe propria răspundere i să vadă lumea. +poi alergă la :eniamin i la liezer, bătrînul, să le povestească i lor. Iacob însă se uita, dînd din cap, după băiat, i vedea bine că dacă putea " vorba aici de o cerinţă, pe el îl privea i că numai pe sine se lua din scurt. #ar oare nu aa trebuia să "e i nu o cerea chezăia inimii sale pentru IosifO 4ă navea să vadă copilul un număr de zile, asta îi părea o ispăire dea!uns de mare pentru vina saN nici nu visa măcar i n-avea nici un
fel de idee ce se înţelegea la loc înalt prin %luat din scurt5. Iacob se atepta ca Iosif să dea gre în misiunea sa, în sensul că întrevedea posibilitatea ca acesta să se întoarcă fără fraţi. 4ealaltă ipoteză, cumplită nici n-o putea concepeN pentru propria sa siguranţă elimina de aici destinul. #eoarece toate se petrec altfel decîtsperiat-anticipatoare au fost gîndite, fatalitatea este foarte gîndurile ale oamenilor, carestîn!enită seamănăde cu un e'orcism. #e aceea, fatalitatea paralizează forţa îngri!orată a imaginaţiei, îngăduindu-i să se gîndească la orice, numai nu la fatalitate, care se sustrage astfel posibilităţii de a " deviată de gîndurile ce încercau s-o prevadă i-i păstrează toată spontaneitatea i forţa de izbire. =n timpul micilor pregătiri, cerute de plecarea lui Iosif, Iacob simţi că îi revin în amintire, în chip meditativ-semni"cativ, trecute zile ale destinului$ aminti cum 6ebeca pregătise el cu de plecarea de acasă, îi după înlocuirea pusă laîlcale de ea,pe cînd :inecuvîntarea, i su7etul lui era plin de sentimentul solemn al repetării. Trebuie spus că încerca aici o suprapunere îndrăzneaţăN căci rolul său nu putea " asemuit cu rolul 6ebecăi, această mamă cura!oasă, care, cu bună tiinţă, îi !ert"se inima, pusese la cale înelătoria cu :inecuvîntarea i apoi îl trimisese pe preferatul ei între străini, contientă "ind că, probabil, nu-l va mai vedea vreodată. Tema comporta felurite variante. Fucrurile stăteau aa, că i Iosif trebuia să plece de acasă în faţa furiei fraţilor înelaţi, dar nu fugea de furia lor, ci lacob îl trimitea, ca să zicem aa, în braţele lui sau$ scena de pe malul Iabocului era cea la care se gîndise i a cărei repetare era atît de grăbit s-o provoace, e'trema umilire, împăcarea formală L abia su"cientă i plină de reticenţe, plasturele peste rana ce nu se închide, aparenta împăcare între cele ce nu erau de împăcat. :ătrînul demn i moale era foarte departe de 6ebeca, în hotărîrea ei activă, care îi asuma răspunderea faptelor sale. 4eea ce urmărea lacob cu trimiterea lui Iosif nu era decît restabilirea situaţiei anterioare L care se dovedise doar, îndea!uns, cu neputinţă de menţinutN căci nimeni
nu se îndoiete, desigur, că, după întoarcerea celor zece, ar " continuat fără leac vechiul !oc, alcătuit din slăbiciunea lui lacob, aroganţa oarbă a lui Iosif i !ignirea de moarte a fraţilor, ce ar " trebuit să ducă, în chip necesar, la aceleai rezultate. 8ricum, "ul cel mai drag era gătit de drum din pricina con7ictului dintre fraţi$ într-atît era repetare, i lacob avu gri!ă să mai "e o asemănare, hotărînd plecarea călare a lui Iosif la începutul dimineţii, încă înainte de răsăritul soarelui, pentru că, la timpul său, aa fusese. +bia dacă mai era el, lacob, la această despărţireN era mult mai curînd 6ebeca, era mamă. Multă vreme îl ţinu strîns pe cel ce pleca, murmură formule de binecuvîntare lîngă obrazul lui, luă o amuletă ce atîrna de propriu-i gît i i-o puse "ului, îl strînse iar la piept i se purtă, în toate, ca i cum Iosif ar trebui să plece pe cine tie cît timp sau pentru totdeauna, cale de aptesprezece zile sau mai mult, spremăsură &aharain, în sălbatica străinătate, în timp ce băiatul, peste de încărcat cu de ale gurii, se pregătea, spre cea mai mare plăcere a lui, să se repeadă, pe drumuri sigure, spre *ihemul nu prea depărtat. +ici se vede că omul se poate comporta disproporţionat cu situaţia, dacă se ia ca scară de referinţă propria sa contiinţă, în timp ce comportamentul lui, privit din unghiul de vedere al destinului ce-i este necunoscut, apare chiar foarte potrivit. +ceasta poate deveni o consolare cînd contiinţa se luminează i a7ăm care fusese intenţia destinului. #e aceea oamenii n-ar trebui niciodată să se despartă cu uurinţă, pentru ca, în anumite împre!urări, să-i poată spune$ Măcar l-am mai strîns bine la piept. zadarnic să spunem, că aceste cuvinte de despărţire în dimineaţa plecării, lîngă Vulda bine încărcată, împodobită cu 7ori multicolore de lînă i cu mărgele de sticlă, erau doar ultimele, că fuseseră precedate de numeroase sfaturi, recomandări i opreliti$ Iacob îl învăţase pe băiat drumul i popasurile sale, pe cît le tia de e'act, atrăgîndu-i luarea-aminte, cum fac mamele, nu cumva să se încălzească prea tare, sau să răcească, îi spuse numele unor
bărbaţi i ale unor rude prin credinţă la care călătorul putea înnopta, îi interzise cu desăvîrire, dacă ar trece cumva prin Krusalim i ar vedea, lîngă templul lui :aal, căsuţele celor închinate zeului, care ţes acolo pentru +era, să schimbe cu vreuna dintre ele măcar o vorbă i, înainte de toate, îl îndemnă stăruitor să seîl poarte cuviincios faţăde deapte fraţiN ori n-arla putea strica, sfătuisedeosebit el, dacăde Iosif s-ar arunca pămînt înaintea fraţilor i li s-ar adresa, iarăi i iarăi, spunîndule ,,stăpînii mei5 L atunci acetia se vor hotărî poate să mănînce cu Iosif dintr-o strachină i nu se vor mai despărţi de el cît or trăi. Multe dintr-acestea Iacob-6ebeca le mai repetă la ultimul salut de despărţire, cînd se crăpa de ziuă, înainte de a-i îngădui băiatului să se salte peste măgăriţă i, îndemnînd-o cu un plescăit din limbă, să se îndrepte spre miazănoapte. :ătrînul merse chiar o bucată deLdrum, vorbind, pe lîngă carerenunţînd dimineaţacu era tare vioaie dar nu putu ţine pasulVulda, i se opri, inima mai grea decît s-ar " căzut. rinse o ultimă fulgerare a dinţilor "ului, ce rîdea întorcînd capul înapoi, i ridică mîna spre el. +poi o cotitură a drumului îi răpi privirilor făptura acestuia i nu-l mai văzu pe Iosif, ce plecase, călare pe măgar.
Iosif călătorește s+re Si=em Iosif deci, care nu mai era vizibil ochiului părintesc, dar se simţea tare bine unde se a7a i mulţumit de sine, înainta în trap, aezat în spate de tot pe crupa animalului, cu picioarele zvelte, arse de soare, întinse înainte i bustul aruncat îndrăzneţ înapoi, în lumina mîngîietoare a dimineţii, pe drumul spre :et-Fahem, prin ţinutul de munte. *tarea lui su7etească se potrivea nespus de bine cu împre!urările ce puteau " recunoscute, iar faptul că tatăl lui dăduse despărţirii un caracter nepotrivit clipei era privit de el
cu voioasă îngăduinţă i cu răsfăţ, inima lui ne"ind cu nimic îngreunată de contiinţa că, la această primă despărţire, !ucase o festă gri!ii părinteti. =ntr-adevăr, Iacob vorbise pe larg despre felul cum trebuia să se poarte cel ce pleca la drum i nu uitase nici o poruncă i nici un îndemnN numai un lucru pierduse din vedere, din vina unei ciudate i nu cu totul de iertat scăpări, uitase să-i ceară băiatului o gri!ă i cruţare cît se poate de trebuincioase, dar nu se gîndise la ele pînă ce obiectul, pe care ar " trebuit să-l privească interdicţia, i s-a înfăţiat din nou, în chip îngrozitor, dinaintea ochilor$ nu-i poruncise să lase acasă vălul- ketnet, iar Iosif folosise această uitare, tăcînd cu viclenie. =l luase cu sine. +rdea în asemenea măsură de nerăbdare să se arate, înfăurat în el, restului lumii, încît de-a dreptul tremurase, că tatălui său i-ar putea da prin cap, în clipă, această oprelite, cu putinţă ca, în ultima acest caz, să-l " minţit pe bătrînba, i socotim să " spuschiar că sfînta horbotă ar " în sipet, în timp ce în adevăr se a7a ascunsă printre lucrurile luate la drum. #e spinarea măgăriţei sale, Vulda cea albă ca laptele, în vîrstă de trei ani, o făptură fermecătoare, înţeleaptă i blîndă, dei cu înclinaţie spre otii nevinovate, cu acel umor înduioător, care lasă cîteodată să se întrevadă caracterul lăuntric al creaturii, cu e'presive urechi catifelate i un ciuf lînos pe frunte, plin de tot hazul, ce cretea în !os pînă la ochii mari de-o panică veselie, ale căror colţuri se umpleau prea curînd de mute L de spinarea măgăriţei atîrnau, de o parte i de alta, cele mai felurite lucruri trebuincioase călătoriei i de-ale gurii$ burduful de capră cu lapte acru subţire, împotriva setei, couri cu capac i vase de lut conţinînd copturi cu fructe sau gri, boabe felurite, măsline sărate, castraveţi, ceapă pră!ită i brînzeturi proaspete. +cestea toate i altele încă, menite să slu!ească propriei înfruptări a călătorului i ca daruri pentru fraţi, au fost amănunţit cercetare de tatăN într-un singur sac nu se uitase, dealtfel din vechime, cel mai obinuit obiect luat la drum. ra o bucată rotundă de piele, ce slu!ea drept faţă de masă, ba, de fapt, chiar de tăblie a mesei, cu
inele metalice cusute pe margini. 4hiar i beduinul din pustie o folosea, ba mai ales el, care o născocise. rin inele trăgea o sfoară i, cînd pornea la drum, îi agăţa de aua animalului, masa, devenită sac. +a făcuse i Iosif, iar în ea vîrîse, cu o hoţească bucurie, ketnet-ul. Fa ce bun îi aparţinea i era motenirea sa, dacă nu se putea arăta cu vălul, cînd călătorea prin lume. +proape de casă, pe cîmp i pe drumuri, oamenii îl cunoteau i îl strigau bucuroi pe nume. Mai departe, însă, la depărtare de cîteva ceasuri, cînd nu-l mai cunoteau, era bine să nu-i lase a vedea numai după bogăţia proviziilor sale, că 7ăcăul ce trecea călare era un om ales. #e aceea, mai cu seamă că soarele se i ridicase pe cer, scoase afară minunăţia de văl i i-l puse după plac, ferindu-i cu el capul, astfel că acea cunună de mirt, pe care o purta ca de obicei, nu-i mai stătea pe păr, ci deasupra vălului ce-i încadra faţa. =n acea zi nu mai a!unse la locul pentru care se împodobise astfel i unde gîndea, la îndemnul înduioat al lui lacob, cît i din propria-i dorinţă, să zăbovească, să aducă !ertfe i să se roageN i totui de la 6et-Fahem, unde poposi peste noapte, la un bărbat dintre prietenii lui lacob, un dulgher care credea în #umnezeu, nu mai era pînă acolo decît un drum scurt de ţară. + doua dimineaţă, însă, după despărţirea de gazdă, soţia i calfele lui, a!unse curînd la acel loc i Vulda ateptă sub dudul proptit, în timp ce Iosif, înfăurat în vălulcenupţial seani ruga i-i aducea înaintea pietrei fusesemotenit, ridicată cu în urmă, aici, lalibaţiunile margine de drum L piatră memorială pentru #umnezeu, căruia ar " trebuit să-i amintească ce făptuise odată aici. ra linitea de dimineaţă între dealurile cu vii i micile ogoare pietroase i nu începuseră încă să treacă drumeţi pe drumul spre Krusalim. Kn vînticel se !uca ăgalnic prin frunziul lucios al copacului. rivelitea era panică, iar mormîntul în care lacob o culcase cîndva pe copila lui Faban primi în tăcere darurile i rugăciunile "ului. Iosif puse apă dinaintea pietrei i pîine cu
sta"de, sărută pămAntul, sub care odihnea cea atît de dornică să a!ute, i se ridică iarăi, cu mîinile înălţate, cu ochii i buzele, motenite de la 6ahila, îndreptate spre cer, pentru a murmura incantaţii i cuvinte de adorare. &imic nu răspunse din adînc. Trecutul tăcea, ferecat în nepăsare, neputincios să se îngri!oreze. 4eea erade prezent aicial din acesti-i trecut, Iosifeiînsui, care&u lpurta ce vălul mireasă 6ahilei înălţaera ochii spre cer. ar " putut certa i preveni motenirea dinspre partea mamei, ce o avea în carnea i sîngele lui, care vieţuia în elO &u, motenirea era încremenită acolo, în faţa prostiei, oarbe i răsfăţate, a băiatului i nu putea vorbi. Iosif îi urmă aadar voios calea, pe drumuri i pe poteci de munte. ra cea mai izbutită călătorie de pe lumeN nici un ghinion i nici o întîmplare neprevăzută nu-i stîn!eniră fericirea. &u se putea spune chiar cădinaintea pămîntul lui i-ari-l " sărit întîmpinare, se aternea cu bucurie salutaînvoios, cu ochiidar i gurile oamenilor, oriunde a!ungea. #e mult nu-l mai tiau pe Iosif însui, dar tipul lui era nespus de preţuit în aceste părţi i, mai ales prin forţa vălului, ivirea sa le stîrnea bunăvoinţă i bucurie tuturor celor care îl vedeau, mai ales femeilor. Pedeau, alăptînd copii, în lumina crudă a soarelui, în faţa zidurilor din chirpici ce stră!uiau satele, i care aveau deschizături din loc în locN i senzaţia plăcută, provocată de suptul copilului, era sporită de vederea gingăiei i frumuseţii ce trecea călare. L *ănătate, ochi frumoi îi strigau ele. :inecuvîntată "e cea care te-a născut, inimioară L dinţii.
*ănătate deplină le răspundea Iosif i le arăta rîzînd
L 8 mie de mulţumiri mai strigau în urma lui. +starot să te ocrotească *emeni cu una dintre gazelele ei 4ăci toate se închinau zeiţei i numai la slu!ba +erei le sta capul.
Knele îl luau, tot din pricina vălului, dar i din pricina bogatelor provizii, chiar drept zeu i se arătau dornice să i se închine. #ar aa ceva se întîmpla numai la ţară, nu în oraele încon!urate de ziduri, cărora le zicea :et-Peme ori 4hiriat-+in, ori 4herem- :aalat ori altcum, la ale căror eleteie sau pieţe sta de vorbă culeoamenii, se buluceau număr în !urulle lui. 4ăci stîrnea ce mirarea printr-ocurînd culturăînpe placulmare orăenilor, vorbea de miracolele numerice ale #omnului, de eoni, de tainele pendulului i de popoarele lumii, le mai povestea, ca să se simtă măguliţi, despre tîrfa din Kruc, care-l învăţase pe omul pădurii să se poarte civilizat L i vădi, în toate acestea, atît farmec al vorbirii i o formă atît de plăcută, încît între ei a!unseră la încheierea că s-ar prea putea să "e slu!baul stăpînitorului unui ora sau cel ce îi amintete vreunui mare rege ce treburi îi stau în faţă. *trăluci prin cunotinţe de limbă, dobîndite cu a!utorul lui liezor, i vorbi hitită, sub poartă, cu un bărbat din Vati, mitană, cu unul din miazănoapte, i cîteva cuvinte egiptene cu un neguţător de vite din #eltă. &u tia el multe, dar unul isteţ la minte vorbete cu zece cuvinte mai bine decît un prost eu o sută i Iosif se pricepea să trezească, dacă nu la interlocutorul său, cel puţin la ascultătorii din !ur, impresia unui talent poliglot deosebit. Knei femei ce visase un vis de groază i-l tălmăci în faţa tuturor, la fîntînă. *e făcea că fecioraul ei, un băieţel de trei ani, crescuse deodată mai mare decît ea însăi i avea barbă. +sta înseamnă, îi spuse Iosif, lăsînd în clipa aceea să i se vadă albul ochilor, că "ul ei o va părăsi curînd, că avea totui să-l vadă iar, dar abia peste mulţi ani, ca bărbat adult cu barbă... 4um femeia era foarte săracă i se putea să "e silită să-i vîndă "ul ca sclav, tîlcuirea visului părea de crezare, i oamenii admirau îmbinarea de frumuseţe i înţelepciune întruchipată de tînărul călător. Mereu îl pofteau cîte unii la ei acasă, să le "e oaspete pentru cîteva zile. l însă nu zăbovea mai mult decît cerea cuviinţa i
respecta, pe cît se putea, rînduiala călătoriei hotărîte de tatăl său. #in cele trei nopţi ce despărţeau cele patru zile de călătorie ale lui, mai petrecu una într-o casă, ca oaspete al unui argintar, +bisai pe nume, care îl vizitase pe vremuri pe Iacob i ţinea la #umnezeul lui +vraam, ce-i drept nu necondiţionat i e'clusiv, dar resimţea o mare de l itotui scuzasă faptul că făurea din metalul lunarsimpatie cu aceeafaţă că trebuia trăiască. Iosif îiidoli recunoscu, pe un ton de om de lume, acest drept i dormi sub acoperiul lui. + treia din scurtele nopţi o petrecu în aer liber, întrun crîng de smochini, unde-i făcuse culcuulN căci din pricina căldurii cumplite se odihnise ziua i sosi la al treilea popas atît de tîrziu, încît nu mai vru să ceară să "e primit în vreo casă. +semănător o păţi i la urmă, cînd era foarte aproape de ţinta sa. 4ăci i orele amiezii celei de-a patra zi le petrecuse, silit de soare, odihnindu-se i, deoarece în timpul zilei dormise sub copaci i abia spre seară se pornise iarăi, s-a întîmplat că se i făcuse a doua veghe de noapte cînd a a!uns în valea strimtă a *ihemului. e cît de bine se desfăurase însă călătoria pînă atunci, din ceasul în care a intrat aici, în vale, i a văzut, în lumina lunii ce mai plutea pe cer ca o barcă scobită, oraul împre!muit de ziduri, cu cetatea i templul, întinzîndu-se pe coasta munţilor Jarizim, a fost o nebunie i o uneltire diavolească L din acea clipă nimic nu a mai mers bine, ci totul strîmb i anapoda cum nu se poate mai rău, astfel încît Iosif s-a simţit înclinat să pună în legătură această schimbare a toanelor destinului cu bărbatul întîlnit în acea noapte înaintea *ihemului i care i s-a impus să-i "e călăuză, pentru ultimul scurt răstimp dinainte de schimbarea tuturor lucrurilor.
Omul de +e c:m+ *tă scris că ar " rătăcit în cîmp. #ar ce înseamnă aici %a rătăci5O 8are tatăl să " ateptat prea mult de la el i tînărul Iosif
se descurcă atît de prost, încît grei i se rătăciO #efel. + rătăci nu înseamnă a se rătăci i dacă unul caută ce nu se a7ă, nu trebuie să greească pentru a nu găsi. Iosif petrecuse la *ihem, în vale, mai mulţi ani pe cînd era băieţel i ţinutul nu-i era străin, chiar dacă nu-l recunotea decît într-un fel de familiaritate de vis i chiar atunci, era noapte lumină palidălui dedeveni lună. Iosif nu se rătăci,dacă, ci căutăN i deoarece nuigăsi, căutarea rătăcire în gol. =n noaptea tăcută, ducîndu-i animalul de căpăstru, pribegea prin întinderea vălurită de păuni i ogoare, la care munţii priveau întunecaţi în lumina stelelor, i gîndea$ %Knde ar putea " fraţiiO5 =ntîlnea el ţarcuri de oi, în care animalele adunate dormeau de-a-mpicioareleN dar nu tia dacă erau oile lui lacob i oameni nu se a7au acolo L tăcerea era ciudată. +tunci auzi un glas, al unui bărbat ce-l întreba ceva, paii lui nu-i din#acă spate, însă din urmăIosif pe l-ar Iosif," astfelsimţise că eravenind lîngă el. i-arîl"a!unsese venit în întîmpinare, întrebat, aa însă bărbatul nu se lăsă întrebat, ci întrebă el. L
e cine cauţiO
l nu întrebă$ %4e cauţi aici O5, ci simplu$ %e cine cauţiO5 i se poate că acest fel hotărît de a întreba îl făcuse pe Iosif să răspundă destul de copilărete i de negîndit. #ealtfel băiatul era i foarte obosit, i bucuria lui de a " întîlnit un om, în această noapte afurisită de rătăcire, era atît de mare, încît făcu din acest bărbat, tocmai pentru că era un om, obiectul unei încrederi lipsite de noimă i de o duioasă naivitate. *puse$ L e fraţii mei îi caut. *pune-mi, rogu-te, om bun, unde-i pasc oileO %:unul5 om nu luă în seamă naivitatea acestei rugăminţi. ărea a " în situaţia de a trece peste asta i nici nu-i atrase atenţia celui ce căuta asupra lămuririi sale neîndestulătoare. 6ăspunse$
L
+ici, deocamdată, nu sînt, i nici măcar pe aproape.
Tulburat, Iosif îl privea dintr-o parte. =l vedea foarte bine. :ărbatul nici nu era încă, de fapt, bărbat în sensul cel mai deplin al cuvîntului, "ind numai cu cîţiva ani mai în vîrstă decît Iosif, dar mai înalt, ba chiar lungN era îmbrăcat într-un vemînt de in fără mîneci, încreţit i ridicat de cingătoare, lăsînd astfel genunchii descoperiţi, pentru a putea umbla lesneN purta i o manteluţă aruncată peste un umăr. 4apul lui, pe un gît cam um7at, era mic pe lîngă trupN avea părul castaniu, ce acoperea parte din frunte cu o buclă pieptănată de-a curmeziul pînă la o sprinceană. &asul era mare, drept i puternic, distanţa dintre el i gura mică, roie, foarte neînsemnată, adîncitura de sub gură, însă, era atît de moale i de pronunţată, încît bărbia, proeminentă, amintea un fruct rotund. *trăinul întoarse capul, înclinîndu-l întrucîtva cu afectare, privind umăr, dedar sus,doar cu oîntredeschii, cuviinţă obosită, din ochi nu lipsiţi peste de frumuseţe, cu ola Iosif, e'presie somnoroasă, vagă, cum ni se pare cînd cineva nu clipete cît trebuie. :raţele lui erau rotunde, dar gălbe!ite i destul de lipsite de vlagă. urta sandale i un toiag, pe care vădit i-l tăiase singur pentru drumeţie. L +ici deocamdată nu sîntO repetă băiatul. 4um se poateO +u spus atît de hotărît, cînd au plecat de acasă, că ei, toţi laolaltă, se strămută la *ihem. 8are îi cunotiO L =ntrucîtva, îi răspunse însoţitorul. 4ît este de trebuinţă. 8 nu, foarte apropiat nu sînt de ei, nu prea mult. 8are de ce îi cauţiO L entru că tata m-a trimis să-i salut i să văd de buna rînduială a lucrurilor la ei. L 4e spui ti, adică, un trimis. Pi eu tot asta sînt. >ac deseori drumuri ca trimis, cu toiagul meu. #ar sînt i călăuză. L
4ălăuzăO
L #a, "rete. =i călăuzesc pe călători i le deschid drumurile, asta mi-e menirea, i de aceea ţi-am vorbit primul i te-am întrebat, văzînd că zadarnic cauţi. L
ari a ti că fraţii mei nu sînt aici. 8are tii însă i unde
L
4red i eu.
L
+tunci spune-mi i mie
L
Yi-e chiar atît de dor de eiO
sîntO
L #e bună seamă, vreau să a!ung la ţinta mea, adică la fraţii la care m-a trimis tata. L :ine, am să-ţi arăt ţinta. 4înd am trecut pe aici rîndul trecut, într-una din soliile mele, cu cîteva zile în urmă, i-am auzit pe fraţii tăi zicînd$ %Vaide, să ne mutăm cu o parte din oi la #otan, să mai schimbăm locurile5 L
Fa #otanO
L #e ce nu, #otanO Fe-a intrat în cap i au făcut-o ăunea e înmiresmată la #otan i locuitorii de pe deal sînt bucuroi de negoţ$ ei cumpără corzi, lapte i lînă. 4e te minuneziO L &u mă minunez, că nu e minune. #ar e o zodie rea. ram atît de sigur că îi voi găsi pe fraţi aici. L *e pare că nu prea eti învăţat să nu meargă toate lucrurile după placul tăuO îmi pare că eti un feciora al mamei. L
&-am mamă, replică Iosif amărît.
L
&ici eu, zise străinul. #ar un feciora al tatii tot pari a ".
L
Fas-o baltă, răspunse Iosif. Mai bine dă-mi un sfat$ ce să
L
&imic mai simplu. leci la #otan.
facO
L #ar e noapte i sîntem obosiţi, Vulda i cu mine. înă Ga #otan, asta o tiu, este un drum destul de lung. 4u odihnă cu tot, cale de o zi. L *au de o noapte. #e vreme ce ai dormit ziua sub copaci, trebuie să foloseti noaptea ca să-ţi a!ungi ţinta. L
4um tii că am dormit sub copaciO
L i, iartă-mă, am văzut-o. Treceam, ţinîndu-mă în toiagul meu, pe unde erai tu culcat, i te-am lăsat în urmă. +cum te-am găsit aici. L &u tiu drumul la #otan, mai ales noaptea, se !eli Iosif. Tatăl meu nu mi l-a descris. L
>ii deci bucuros, răspunse bărbatul, că am dat de tine.
u sînt călăuză i amfără să te dacă =ţi deschid cărările spre #otan nicicălăuzesc, o plată, căci totvrei. trebuie să merg întracolo, cu soliile ce le duc, i te călăuzesc pe drumul cel mai scurt, dacă te învoieti. utem călări cu rîndul pe măgarul tău. >rumos animal, zise el i cătă spre Vulda cu ochii lui abia întredeschii, a căror privire vădea o silă atît de obosită, încît se ciocnea cu totul cu spusele lui. >rumos ca tine. #oar că are chiiţele prea slabe. L Vulda, spuse Iosif, este, alături de aro, cel mai bun măgar în gra!dul lui Israil. &imeni n-a spus vreodată că ar avea chiiţele prea slabe. *trăinul se strîmbă. L +i face mai bine, zise el, să nu mi te împotriveti la vorbă. 4ăci este de cele mai multe ori fără rostN de pildă, "indcă eti la mîna mea pentru a a!unge la fraţii tăi i, al doilea, pentru că sînt mai în vîrstă ca tine. +ceste două pricini te vor lămuri. #acă spun$ măgarul tău are chiiţele slabe, apoi sînt slabe, i nu ai nici o pricină să aperi măgarul, ca i cum tu l-ai " făcut, cînd poţi doar să stai înaintea lui i să-i spui pe nume. Pi deoarece veni
vorba de nume, chiar vreau îndată să te rog să nu-l mai numeti pe bunul Iacob, înaintea mea, Israil. +sta este necuviincios i, pentru mine, supărător. #ă-i numele lui "resc i renunţă la denumiri um7ate. lăcut nu era bărbatul. 4uviinţa lui lîncedă, vorbind parcă peste umăr, părea gata să se prefacă în "ece clipă într-un arţag, i asta din pricini la care nu te puteai gîndi. +ceastă înclinaţie spre mohoreală era în contradicţie cu bunăvoinţa arătată faţă de cel ce căuta în pustie i o făcea să-i piardă într-o măsură preţul, anume în sensul că dădea impresia a nu răspunde unui imbold propriu. 8ri, cumva, fusese doar dornic să găsească un prile! de a călători călare pînă la #otanO >apt este că atunci cînd se porniră la drum, omul încălecă primul pe măgar i Iosif umbla lîngă el. Gignit de oprelitea de a-i spune tatălui său Israil, zise$ L #ar este numele său de cinste, cîtigat printr-o izbîndă grea pe malul Iabocului. L Jăsesc vrednic de rîs, răspunse celălalt, că tu vorbeti de izbîndă, cînd de aa ceva nu poate " vorba nicicum i defel. >rumoasă izbîndă, de pe urma căreia unul rămîne chiop din old pentru toată viaţa i dobîndete, ce-i drept, un nume, dar nu chiar al aceluia cu care a luptat. #ealtminteri, adăugă deodată i îi rostogoli foarte ciudat ochii, pe care nu numai că îi deschise mari, dar îi i roti iute, !ur împre!ur, de parcă ar " vrut să se uite saiu. #ealtminteri, las-o baltă i n-ai decît să-l numeti pe tatăl tău Israil L dinspre partea mea. îndreptăţit i împotrivirea mea a fost numai aa, într-o doară. #e asemenea văd, mai adăugă el, rotindu-i încă o dată ochii în acelai chip, că sînt călare pe măgarul tău. #acă n-ai nimic împotrivă, am să descalec, ca să urci tu. 4iudat om. ărea să se căiască de vorbele neprietenoase, dar căinţa lui nu dădea impresia să "e nici pe deplin adevărată, nici întru totul a lui L tot aa de puţin ca felul lui îndatoritor de a
". Iosif, în schimb, era binevoitor în chip spontan, din "re, "ind de părere că ciudăţenia o întîmpini cel mai bine cu o cuviinţă sporită. l răspunse$ L #e vreme ce mă călăuzeti i-mi deschizi din bunătate drumurile spre fraţii mei, ai un drept asupra animalului. Mai rămîi călare, dacă mi-e îngăduit să te rog, o să ne schimbăm mai tîrziu. Tu ai umblat pe !os toată ziua, pe cînd eu am putut călări. L Mulţumesc frumos, răspunse străinul. #e fapt, cuvintele tale nu sînt decît cele cuvenite, dar îţi mulţumesc totui nespus de mult. #eocamdată, sînt lipsit de anumite înlesniri în călătoria mea, adăugă el i ridică din umeri. +poi întrebă$ 8are îţi f ac plăcere călătoriile făcute cu anumite îndatoriri i ca purtător de vetiO M-am mult, cînd tata m-a chemat, răspunse Iosif. L #ar pe tinebucurat cine oare te trimiteO L i, tii că în ţara aceasta se vîntură în toate zările mulţi trimii între stăpînitorii din răsărit i miazăzi, răspunse tînărul bărbat. &ici nu tii cine te trimite cu adevăratN porunca trece prin multe guri, i nu ţi-e de mare folos s-o urmăreti pînă la obîrie, trebuie oricum să porneti la drum. +cum am o scrisoare de înmînat la #otan, pe care o duc aici, în cuta cingătorii, zise el. #ar văd venind clipa cînd va trebui să fac i pe paznicul. L e pazniculO L #a, nu-mi chezăuiete nimeni că nu voi avea de păzit o fîntînă sau vreun alt loc ce va " socotit însemnat. Trimis, călăuză i paznic L împlineti ce se nimerete i după nevoile din acea clipă ale celor ce poruncesc. #acă-ţi face plăcere i te simţi, de fapt, potrivit pentru o treabă ca asta, este o altă întrebare, pe care vreau s-o las necercetată. #e asemenea, dacă te învoieti cu gîndurile dintru început, din care iau natere aceste îndatoriri. Ureau să las, cum am spus, aceste întrebări fără răspuns, dar,
între noi "e zis, e la mi!loc multă stăruinţă de neînţeles. =i iubeti pe oameniO =ntrebase pe neateptate i totui pe losif întrebarea nu-l mirăN căci tot felul de a vorbi obosit-posomorît al călăuzei sale era al unui ins nemulţumit, dispreţuitor faţă de oameni i plictisit că trebuie să-i vadă de treabă între ei. 6ăspunse$ L #e cele mai multe ori oamenii îmi zîmbesc i eu, lor. L #a, pentru că, după cum se tie, eti plăcut i frumos, spuse celălalt. #e aceea îţi zîmbesc ei, iar tu le întorci zîmbetul, ca să-i întăreti în nebunia lor. +i face mai bine să le arăţi o faţă întunecată i să le spui$ %4e rost are zîmbetul vostruO +cest păr va cădea !alnic i aceti dinţi albi, de asemeneaN aceti ochi nu sînt decît o piftie din sînge i apă, care, dacă se va scurge, toată zadarnica gingăie a cărnii spre se vatrezirea prăpădilor i va pieri cu ruine.5 " cinstit dacă le-ai aminti, la realitate, ce tiu +r ei oricum, dar ceea ce zîmbetul tău slugarnic îi amăgete, făcîndu-i, în clipa aceea, să uite. >iinţe ca tine nu sînt decît o înelătorie sclipitoare i fugară, ce acoperă grozăvia lăuntrică a toată carnea. &ici nu spun, că măcar, această piele, acest înveli, ar " dintre cele mai îmbietoare, cu porii i perii ei, aburind de sudoareN dar scri!elete-o doar niţel i zeama sărată iese la vedere, roie ca păcatul, iar mai înăuntru toate devin tot mai scîrboase, e numai măţăraie i duhoare. Jingaul i frumosul ar trebui să "e ginga i frumos în întregime i dintr-o materie nobilă, nu plin de lut i de scîrnă. L =n acest caz, spuse losif, trebuie să te mulţumeti cu chipuri turnate sau cioplite, cu zeul frumos, de pildă, pe care femeile îl ascund în verdeaţă i-l caută bocind, ca să-l înmormînteze în peteră. +cela e ginga în totul, este în întregime din lemn de măslin, nu cuprinde nici sînge, nici sudoare. 4a să pară, însă, că nu e întreg, ci că l-ar " făcut să sîngereze colţul mistreţului, femeile pictează pe el răni roii i se înală singure, ca
să poate plînge după draga viaţă apusă. +sta e i n-ai ce-i face$ ori viaţa este amăgire, ori frumuseţea. &u le a7i pe amîndouă îmbinate în adevăr. L Uai zise călăuza i, încreţindu-i a dispreţ bărbia rotundă ca un fruct, privi peste umăr de pe măgar, cu ochii pe !umătate închii, în !os, la cel ce păea alături. &u, adăugă el după un răstimp de tăcere, spune tu ce vrei, omenirea asta este o seminţie scîrboasă, care bea nedreptatea ca apa i ar " meritat încă de mult din nou potopul, dar fără arca salvatoare. L +i, desigur, dreptate cu nedreptatea, răspunse Iosif. Jîndete-te, însă, că toate sînt cîte două pe lume, teză i antiteză, ca să poată " deosebite, i dacă lîngă una n-ar " cealaltă, n-ar " nici una din ele. >ără viaţă n-ar " moarte, fără bogăţie n-ar " sărăcie i dacă s-ar pierde prostia, cine ar mai vrea să vorbească de înţelepciuneO +a se întîmplă însă i cu prihănirea i neprihănirea, asta doar e limpede. +nimalele necurate grăiesc către cele curate$ %Mulţumete-mi, căci de n-a ", cum ai mai tii tu că eti curat, i cine te-ar mai numi aaO5 Iar răul grăiete către cel drept$ %*ă-mi cazi la picioare, căci fără mine, unde ai mai " tu mai presus de mineO5 L Kite, vezi, răspunse străinul. Tocmai de asta nu încuviinţez, din principiu, această lume a dualismului, i nu înţeleg interesul faţă de o seminţie la care nu se poate vorbi de neprihănire decît relativ i numai în comparaţie. #ar mereu trebuie să te gîndeti la seminţia asta, ca să pui la cale una i alta i mai tiu eu ce, privind neînsemnatul ei viitor, după cum i eu trebuie să te călăuzesc pe tine, sac plin de vînt, ca să-ţi a!ungi ţinta L e tare plicticos %Morocănos ins, de ce oare mi-o " deschizînd drumurile, dacă îi este într-atît peste mînăO gîndi Iosif. #oar e o prostie, întîi să te arăţi binevoitor i apoi să bombăni. Votărît lucru, nu l-a interesat decît să poată călări. +r ", dealtminteri, timpul să
descalece, doar fusese vorba să călărim pe rînd. Uorbete întradevăr ca un om5, gîndi el i zîmbi în sinea lui de acest obicei al unora de a-i bîr" propria seminţie i de a se e'clude vorbind aa, căci omul stă i cumpănete asupra omului, ca i cum el ar " altceva. #e aceea, spuse$ L #a, iată că stai i vorbeti despre neamul omenesc i-l !udeci, spunînd că ar " de soi rău. #ar a fost o vreme cînd omul na fost de soi prea rău nici pentru odraslele lui #umnezeu, încît au intrat la "icele lui i din această împreunare s-au zămislit giganţi i eroi. 4ălăuza îi întoarse capul de la Iosif, privind, în felul său afectat, peste umăr. L
4e de istorii mărunte mai tii răspunse el chicotind
uor. entru anii tăipartea te descurci în evenimente, trebuie s-o recunosc. #inspre mea, trebuie să-ţi mărturisesc deschis$ socot povestea asta drept pălăvrăgeală curată. #acă însă este adevărată, vreau să-ţi spun de ce s-au purtat astfel copiii luminii i de ce s-au uitat după "icele lui 4ain. +u făcut-o din prea mare silă, da, aa este. Ptii pînă unde a!unsese stricăciunea "icelor lui 4ainO Mergeau cu ruinea descoperită i erau bărbat i femeie ca vitele. reacurvia lor întrecea orice măsură, încît, cum s-ar zice, no puteai vedea fără a " cuprins de ea L nu tiu dacă mă înţelegi. =i făceau de cap peste poate, îi aruncau vemintele la pămînt i mergeau goale în piaţă. #acă n-ar " cunoscut ruinea, ar mai " mers, i copiilor luminii nu li s-ar " părut atît de cumplită purtarea lor. #ar cunoteau bine ruinea, erau chiar nespus de ruinoase de la #umnezeu, i voluptatea lor consta în a călca ruinea în picioare$ este de răbdat una ca astaO :ărbatul se împreuna făţi pe uliţă cu mama i cu "ica i cu nevasta fratelui său, i, cu al totului tot, nu aveau decît una în gînd$ scîrnava voluptate a ruinii !ignite. &u trebuia asta să-i zdruncine pe copiii #omnuluiO +u fost dui în ispită prin silă L nu poţi înţelege astaO ierduseră i ultima fărîmă de respect pentru această seminţie, care le era mereu
vîrîtă sub nas, ca i cum ei n-ar " fost destui pentru această lume, seminţie pe care mai trebuiau s-o i cinstească din pricina unei înalte Ureri. *ocotiră că omul e'istă numai pentru destrăbălare, i sila lor luă un caracter desfrînat. #acă nu pricepi asta, eti doar un viţel. L Fa nevoie pot pricepe, răspunse Iosif. #ar, dealtfel, de unde tii astaO L =l întrebi i pe liezer al tău, de unde tie ce te învaţăO 4ît tie el, tiu i eu despre întîmplări, i încă ceva pe deasupra, căci trimis "ind, i călăuză i paznic, te vînturi prin lume i a7i cîte toate. ot să te încredinţez că otopul a venit, în cele din urmă, numai "indcă s-a dovedit că sila copiilor cerului pentru oameni devenise scîrbavnică$ asta a dezlănţuit urgiaN altfel poate că n-ar " avut loc i vreau numai să mai adaug că, din partea copiilor luminii, intenţia fusese să dezlănţuie otopul. #in păcate, însă, a e'istat corabia salvatoare i omul a reintrat pe uiţa din dos. L *ă ne bucurăm de asta, spuse Iosif. +ltfel nu ne-am îndrepta acum sporovăind spre #otan, folosind pe rînd măgarul, potrivit înţelegerii noastre. L #a, aa-i răspunse celălalt i-i roti din nou ochii în cap, de parcă ar " privit cruci !ur împre!ur. Kit totul cînd stau de vorbă. Trebuie doar să-ţi arăt drumurile i să te păzesc, ca să a!ungi la fraţii #ar cine trebuie este maisăînsemnat, păzitO &u fără tăi. amărăciune recunosc$paznicul cel păzitsau estecelmai însemnatN căci pentru el e'istă paznicul, i nu dimpotrivă. #e aceea vreau să descalec acum, ca tu să călăreti, iar eu am să umblu lîngă tine, în praf. L *ă tii că primesc, spuse Iosif, încălecînd. ste doar curată întîmplare că ţi-e dat, măcar o vreme, să călăreti i că nu trebuie să umbli tot drumul prin praf.
+a îi văzură de drum, sub stele, pe o lumină "ravă de lună, luînd-o de la *ihem spre miazănoapte, către #otan, prin văi largi sau înguste, peste munţi povîrniţi, plini de păduri de cedru i de salcîm, trecînd de sate adormite. Pi Iosif dormi ore în ir, cît ezu pe măgar, iar călăuza umbla prin praf. 4înd se trezi însă odată din asemenea somn Lpe eramăgar, spre ziuă L băgă de seamă că, din merindele agăţate lipsea un couleţ cu fructe uscate i altul, cu ceapă pră!ită, i trebui să vadă că faldul de la brîu al vemîntului purtat de călăuză se îngroase în aceeai măsură. *trăinul fura ra o descoperire !alnică i se vădea ce puţin temei avusese să se înlăture pe sine, cînd vorbea de rău seminţia omenească. Iosif nu scoase nici o vorbă, cu atît mai mult cu cît în discuţie apărase nedreptatea de dragul contrariului ei. Pi apoi omul era o călăuză, unul închinat lui &abu, stăpînul punctului de apus ai zodiacului, care duce în !umătatea infernală a lumii, i ca atare un slu!itor al zeului hoţilor. ra de presupus că săvîrise o cucernică faptă simbolică, furîndu-i ceva ocrotitorului său care dormea. #e aceea Iosif nu spuse nimic de descoperirea sa, ci respectă necinstea bărbatului, ce putea " socotită pietate. #ar totui socoti !alnică descoperirea, că străinul de-a dreptul furase. *e a7a în acest fapt o aluzie la modalităţile i direcţiile acţiunii sale de călăuză, care îl atinse neplăcut pe Iosif i-i iscă o uoară strîngere de inimă. #upă puţin timp însă se întîmplă ceva mult mai grav decît furtul. *oarele răsărise dincolo de cîmp i pădure, dealul verde al #otanului se i zărea$ se ridica piezi, la dreapta, în strălucirea zorilor, cu aezarea omenească în cretetul lui. Iosif, care tocmai edea pe măgar, în timp ce hoţul îl ducea de căpăstru, privea întracolo$ deodată simţi o smucitură, căzu i gata. Vulda călcase cu unul din picioarele dinainte într-o groapă, îngenunchease i nu se mai putea ridica. îi rupsese chiiţa.
L 6uptă spuse călăuza după o scurtă cercetare atît de către el, cît i de către Iosif. Kite acum buclucul &-am spus eu că are chiiţele prea subţiriO L &-ar trebui să te bucuri că, datorită astei întAmplări nefericite, ai avut, cum s-ar zice, dreptate, ba n-ar trebui să te bucuri chiar deloc în clipa asta. Tu ai dus-o de căpăstru i n-ai băgat de seamă, aa că a călcat, din nenorocire, în groapă. L u n-am băgat de seamă i pe mine mă învinuietiO sta-i un fel de a " tipic omenesc, să ai neapărată nevoie de un vinovat, cînd ceva iese prost, dei putea " prevăzut L ste tot un fel de a " tipic omenesc să vrei neapărat să " prevăzut nenorocirea i să cauţi în asta o zadarnică izbîndă. >ii bucuros, că nu te învinuiesc decît de neatenţieN a mai avea să-ţi pun în cîrcătoată i altceva. &-araa " trebuit mă sfătuieti călătoresc noapteaN n-am "să obosit-o atît de să tare pe Vulda i înţeleaptă nu s-ar " poticnit. L
4rezi cumva că i se vindecă chiiţa cu bocetele taleO
L &u, spuse Iosif, asta nu cred. #ar acum am a!uns iar să întreb$ 4e să facO #oar nu-mi pot lăsa animalul să zacă aici cu toate merindele pe care le ducea i din care voiam să dăruiesc i fraţilor mei, din partea lui Iacob. Mai sînt multe, dei am mîncat cîte ceva, iar de altele am fost lipsit altcum. *ă crape Vulda aici fără a!utor, în timp ce animalele de pe cîmp se vor înfrupta din bunurile meleO +proape că-mi vine să plîng de necaz. L 4el care te îmbie iarăi cu un sfat, răspunse străinul, sînt eu. &-am spus, că fac la nevoie i pe paznicul, cînd e cazulO i bine, pornete-o +m să stau aici i am să-ţi păzesc măgarul, pe lîngă merinde, i o să alung păsările i tîlharii. #acă mă simt dintru început făcut pentru asta, este o întrebare în sine, ce nu se dezbate aici. e scurt, vreau să ed aici ca paznic al măgăriţei, pînă ce vei a!unge la fraţii tăi i te vei întoarce cu ei ori cu cîţiva
argaţi, să-ţi ridici bunurile i să vezi ce-i cu animalul, dacă poate " tămăduit sau trebuie ucis. L Mulţumesc, zise Iosif. +a o să facem. Uăd eu, eti chiar ca un om, ai părţile tale bune, iar de celelalte nu vorbim. Mă grăbesc cît pot i mă întorc cu argaţii. L Mă încred în asta. &u te poţi rătăci$ o iei pe după deal i apoi te lai în valea din spatele lui i mai ai vreo cinci sute de pai prin tu" i trifoi L acolo îţi găseti fraţii, nu departe de o fîntînă secată. #acă mai ai nevoie de ceva de pe Vulda, gîndete-te acuma. oate o apărătoare pentru cap contra soarelui ce urcă pe cerO L +i dreptate, nenorocul mi-a răpit toate gîndurile. +sta nu las aici, zise el i trase afară ketnet-ul din sacul de piele cu inele, nicicumăcar paza drumul ta nu-l las, oricîte laturi bune +sta iau mine în pentru în valea #otanului, ca ai săvădi. sosesc acolo măreţ, chiar dacă nu voi " călare pe Vulda cea albă, cum voise Iacob. =mi pun chiar aici vălul, mă înfăor în el sub ochii tăi, aa L i aa L i cumva i aaO 4um îţi placeO *înt cumva pasărea bălţată a ciobanului în vălul ăsta al meuO Uemîntul de văl al lui Mami, cum îi ade "uluiO
$ame= și rana lui =ntre timp ai Fiei i "ii slu!nicelor stăteau toţi zece după deal, în fundul văii, în !urul resturilor unui foc la care îi "erseseră terciul de dimineaţă i se holbau la cenuă. Ieiseră toţi devreme din corturile lor dungate, risipite departe, prin tufări, ca să-i înceapă ziua L la momente diferite, dar toţi foarte timpuriu, i unii chiar înaintea zorilor, pentru că somnul nu le priiseN căci arareori îi pria vreunuia din ei, de cînd părăsiseră Vebronul, i
dorinţa de schimbare, care-i determinase să lase păunile *ihemului, plecînd pe imaurile #otanului, izvorîse tocmai din speranţa înelătoare, că somnul le-ar putea prii mai bine altundeva. Merseseră, morocănoi i împiedicîndu-se cîteodată în împletitura de rădăcini i crăci ale grozamei tîrîtoare, că le mai erau picioarele înţepenite la fîntîna ce se a7a în faţă, lîngă oi, unde turma acoperea tot imaul, i avea apă vie, în timp ce rezervorul de aici, din prea!mă, era uscat în acest anotimp i fără apăN băuseră, se spălaseră, îi făcuseră rugăciunea, văzuseră de miei i apoi se adunaseră la locul unde mîncau de obicei$ la umbra unui grup de pini cu trunchiul rou, cu crengi bogate, întinse împre!ur. Uederea era largă de aici$ spre esul nesfîrit, ocupat doar ici-colo de tufări i de copaci izolaţi, spre deal, pe care îl încununa aezarea, iar în ultimul plan, depărtată a oilor#otan, i panta lină a munţilor. *oarele seforfota i ridicase destul de sus pe cer. +romea a ierburi încinse, a anason, cimbru i alte mirozne ale păunilor, foarte pe placul oilor. >iii lui Iacob edeau pe călcîie, în cercN în mi!loc, vreascurile mai mocneau înfundat sub ceaun. Terminaseră toţi de mîncat i stăteau aproape nemicaţi, cu ochii înroiţi. Trupurile le erau sătule, dar în su7etele lor îi rodea o foame i o sete uscată, pe care nu ar " tiut-o numi, care le strica totui somnul i le răpea puterea ce ar " trebuit dea mîncare. Kn ghimpe în carne, "ecăruia din ei, să ce le-o nu putea " scos, care puroia,leîi sta chinuia, îi sleia. #acă încercau să strîngă pumnii, nu reueau. #acă cei ce organizaseră baia de sînge răzbunătoare de la *ihem, de dragul #inei, se cercetau de ar mai ", azi i aici, bărbaţi în stare de asemenea ispravă, îi dădeau seama$ nu, n-ar mai " acei bărbaţiN amărăciunea, viermele, ghimpele puroind, foamea ce-i rodea lăuntric le nimiceau forţa i bărbăţia. =ndeosebi lui *imeon i Fevi, gemenii sălbatici, cît de !ignitoare, cît de umilitoare trebuia să li se pară această stare Knul scormonea, parcă absent, cu toiagul
prin ultimii tăciuni. 4elălalt, *imeon, legănîndu-i bustul încoace i încolo, întrerupse linitea, îngmînd o melodie tărăgănată pe care rînd pe rînd, i alţii prinseră s-o reia, căci era un cîntec străvechi, fragment pe !umătate uitat, incomplet transmis, al unei balade sau epopei din timpuri apuse$ %Fameh, eroul luă două femei, +da i Yila pre nume. R+da i Yila ascultaţi-mi cîntarea, >emei a lui Fameh, auziţi-mi cuvîntul +m ucis un bărbat pentru că m-a !ignit, Kn tinerel am culcat la pămînt pentru rana mea. 4ain a fost răzbunat de apte ori, #ar Fameh de aptezeci i apte de ori S5 &u tiau nici ce preceda, nici ce urma i, deci, tăcură. #ar mai ascultau ecoul sunetelor ce se pierdeau i-l vedeau cu ochii minţii pe Fameh, eroul, cum se întorcea înarmat, plin de o "erbinte mîndrie, de la fapta sa i le vestea femeilor, ce se plecau înaintea lui, că îi spălase inima. =l vedeau i pe cel întins în iarba plină de sînge, !ertfa doar puţin vinovată ce ispăea pentru onoarea lui Fameh, sălbatecă i sensibilă. 4uvîntul robust, %bărbat5, se lega în vers de cuvîntul mai ginga, %tinerel5, care, în graţia sa însîngerată, ar " putut stîrni sentimente de milă. +cestea ar " fost oricum treaba femeilor, a +dei i Yilei, dar nu vor " servit decît să dea un condiment în plus adorării lor pentru virilitatea incoruptibilă, ucigătoare a lui Fameh i e'igenta lui patimă de a se răzbuna, care domina, străveche i ca bronzul de dură, întregul cînt. L Fameh îi zicea, spuse Fevi al Fiei, scociorînd cu toiagul prin cenuă. 4um vă placeO Uă întreb pentru că mie tare îmi
place, ba chiar grozav. sta mai era om dintr-o bucată, o inimă de leu, asemenea bărbat nu mai e'istă. +a ceva nu se mai a7ă decît prin cîntece, te răcoreti cîntîndu-le i gîndind la vremi apuse. sta putea păi înaintea femeilor sale cu inima spălată i cînd le cunotea, pe rînd, una după alta, cu puterea lui, atunci ele tiau pe cine primeau i tremurau 8aremoabiteiO păeti i*puneţitu ca el, Iuda, înaintea "icei lui Pua, ide tu,voluptate. #an, înaintea mi ce-a devenit din acele vremi seminţia omenească, care nu mai zămislete decît vorbăreţi i făţarnici, dar nu bărbaţiO 6uben îi răspunse$ L Ureau să-ţi spun ce, anume, ia din mîna bărbatului răzbunarea sa i cum se face că am devenit deosebiţi de Fameh, eroul. *înt două$ legea :abilonului i zelul lui #umnezeu, care spun ambele$ răzbunarea este a mea. 4ăci răzbunarea trebuie luată bărbatului, altfel nate mai departe răzbunare, sălbatecă i nesăţioasă ca mlatina, i lumea s-ar umple de sînge. 4are a fost soarta lui FamehO Tu n-o tii, căci cîntul n-o spune, dar 7ăcăul pe care l-a ucis a avut un frate sau un "u, care l-a ucis pe Fameh, ca pămîntul să primească sîngele său, i unul din sămînţa lui Fameh l-a ucis iarăi pe ucigaul lui Fameh, pentru răzbunarea sa, i mereu tot aa, pînă n-a mai rămas nimic din sămînţa lui Fameh, nici din sămînţa celui ucis întîi, iar pămîntul era i el mulţumit, că era sătul. Fa care îi răspunse Jad, "ul [ilpei, în simplitatea i cinstea lui$ L #a, aa vorbeti tu, 6uben, cu vocea subţire care sună neateptat pentru trupul tău voinic, ori de cîte ori o auzi. #e-a " ca tine la trup, n-a vrea să vorbesc ca tine, i să apăr vremile cu schimbările lor, care-i iau viteazului bărbăţia i alungă din lume inima de leu. Knde este mîndria trupului tău, că vorbeti cu asemenea glas subţire i vrei să dai răzbunarea în gri!a lui
#umnezeu i a !udecăţiiO &u ţi-e oare ruine de Fameh, care a spus$ %Treaba asta este o treabă în trei, între mine i tine, care mai !ignit, i pămînt5O 4ain a spus către +bel$ %8are mă va consola #umnezeu, dacă &aoma, dulcea noastră soră, va primi darurile tale i-ţi va zîmbi ţie, sau va hotărî !udecata, a cui să "eO u sînt primul născut, estepoate deci adezlega mea. Tu eti fratele ei geamăn, deci este a ta. +sta n-o nici #umnezeu, nici nimrudul. Vai să ieim la cîmp, să ne lămurim5 Pi a lămurit-o cu el i, cum ed aici eu, ce mă numesc Jadiel, născut de [ilpa în poala Fiei, eu cu 4ain ţin. L Iar cît despre mine, să nu-mi mai zică %Feul tînăr5, cum mă numete poporul, grăi Iehuda, dacă n-a " i eu de partea lui 4ain i, mai mult încă, a lui Fameh. +cesta se respecta, pe cuvîntul meu, i-i preţuia cum se cuvine mîndria. %#e apte ori5 a %>leac i uaici sîntzace Fameh, de aptezeci i apte săzis "uel. răzbunat golanul pentru rana mea5de ori vreau L 4e rană să " fost, întrebă Isahar, măgarul ciolănos, i în ce chip va " greit bietul tinerel faţă de Fameh, voinicul, încît acesta n-a lăsat răzbunarea nici lui #umnezeu, nici nimrudului, ci a luat-o toată în mîna saO L +sta nu se mai tie, îi răspunse fratele lui vitreg, &eftali al :ilhăi. 8brăznicia băiatului nu e cunoscută, i ce a spălat Fameh cu sîngele acestuia s-a pierdut din memoria lumii. #ar am auzit din zvonuri, că în zilele noastre bărbaţi înghit ruini mult mai grele, decît aceea cu care Fameh n-a vrut să se împace. Fe înghit, lai i amărîţi cum sînt, i o iau din loc, încotro va, unde stau apoi, i în ei "erbe i-i arde ruinea, încît nu le priete nici mîncarea, nici somnul, i de i-ar vedea Fameh, pe care-l preţuiesc atît, le-ar da un picior în spate, că de altceva nu sînt buni. 8 spuse cu limba răutăcioasă i grăbită, cu faţa schimonosită. Jemenii gemeau i încercau să strîngă pumnii, dar nu mergea. [ebulon vorbi$
L rau, deci, +da i Yila, femeile lui Fameh. +da este vinovată, asta vreau să vă spun. 4ăci ea l-a născut pe labal, strămoul celor ce locuiesc în corturi i cresc vite, străbunul lui +vram, Isaac i Iacob, blîndul nostru tată. #e aici este necazul i bucuria că nu mai sîntem bărbaţi, ci vorbăreţi i făţarnici, de parcă ne-ar scopit cu corăbieri, secera, vaiarde capul nostru de-am vînători sau,"mai ceva, " altcum. #ar cu#a, Iaaal, "ul " +dei, s-au iscat pe lume evlavia în corturi, păstoritul i meditaţiile lui +vram despre #umnezeu, care ne-au luat puterile, încît tremurăm să-i facem vreun necaz demnului tată, iar marele 6uben spune$ 6ăzbunarea este a lui #umnezeu. #ar oare te poţi încrede în #umnezeu i în dreptatea sa, cînd este parte în gîlceavă i, prin vise "oroase, îi insu7ă nemernicului tînăr obrăzniciaO &u putem face nimic împotriva viselor, strigă el i avea atîta suferinţă în glas, încît vocea i se frînse, dacă sînt de la #umnezeu i este hotărît ca noi să ne supunem L #ar împotriva visătorului am putea face ceva, strigă Jad i el cu vocea chinuită. Iar +er adăugă$ L 4a visele să a!ungă fără stăpîn i să nu mai tie cum să se împlinească L
+sta ar " însemnat, i într-un fel i în altul, să ne
ridicăm împotriva visătorului lui #umnezeu, spuse 6uben. 4ăci este totuna te ridici împotriva sau împotriva lui #umnezeu, dacă să visele sînt de la el. Uorbea la timpul trecut, spunea %ar " însemnat5, nu %ar însemna5, ca i cum ar socoti problema încheiată. #an luă cuvîntul după el i spuse$ L +scultaţi, fraţilor, i daţi atenţie vorbelor mele, căci lui #an i se zice arpele i vipera, i din pricina unei anumite agerimi sînt bun de !udecător. +a este într-adevăr, i 6uben chiar are
dreptate$ #acă îi facem felul visătorului, ca visele să rămînă fără stăpîn i fără putere, ne e'punem bineînţeles mîniei celor ce se folosesc de bunul plac, i stîrnim răzbunarea nedrepţilor, asta nu se poate nega. #ar trebuie înfruntat acest necaz, căci nu-i de închipuit ce ar " mai rău, sau măcar atît de rău, ca împlinirea viselor. această împlinire însă " lipsit bunul plac, oricît sar mînia#e i ar turba L visele îi vorvom căuta degeaba visătorul. Trebuie fapte împlinite L aa ne învaţă întîmplările trecute. 8are n-a suferit i lacob una i alta pentru înelătoria sa, i a dus-o greu în slu!ba lui Faban, din pricina lacrimilor amare ale lui sauO i, le-a tras pe toate, căci avanta!ul principal îl dobîndise, :inecuvîntarea era în siguranţă i pusă deoparte, i nici un zeu, oricare ar ", n-ar mai " avut vreo putere împotriva ei, oricît ar " poftit. Trebuie îndurate lacrimi i răzbunare de dragul binelui, căci ce-i pus deoparte i în siguranţă nu se mai întoarce... +ici cuvintele sale, isteţe la început, se încurcară. #ar 6uben îi răspunse i era ciudat să-l vezi atît de palid pe bărbatul ăsta cît un munte$ L +i vorbit, #an, i acum poţi să taci. 4ăci am plecat i ne-am despărţit de vatra tatălui. 4e ne-a supărat este departe, în siguranţă, i în siguranţă edem i noi, la #otan, cale de cinci zile de acolo, ăsta este faptul împlinit. #upă aceasta, în urma convorbirii, lăsară cu toţii capetele în piept, aproape între genunchi, pe care îi aveau ridicaţi, căci edeau pe călcîie, i rămaseră ghemuiţi, aplecaţi asupra lor înii în !urul cenuii, ca zece grămezi de nenorocire.
Iosif este aruncat :n f:ntănă
*e întîmplă însă, că +er, "ul [ilpei, curios i cînd era amărît, aruncă o privire fugară peste genunchi, să se mai uite în vale. Uăzu atunci în depărtare, sclipind, parcă un fulger de argint, care ba dispărea, ba sclipea din nou i, cînd se uită mai atent, văzu două fulgere sau mai multe, care sclipeau ba cîte unul, ba în acelai timp, în puncte diferite, dar apropiate între ele. +er îl împunse pe Jad, fratele său drept, în coastă, i-i arătă cu degetul lumina rătăcitoare, să-l a!ute s-o înţeleagă. Pi cînd o cercetară, cu mîinile streaină la ochi i se sfătuiră între ei, făcînd diferite schime, nelinitea lor atrase atenţia altoraN se întoarseră din cei ce stăteau cu spatele la valeN se uita unul după ochii celuilalt i îi urmărea privirea, pînă ce toţi ridicară capul i cercetau împreună depărtarea, după o făptură ce se apropia i pe care se zăreau lucirile. L Kn bărbat vine i lucete, zise Iuda. #upă un răstimp, însă, în care ateptară uitîndu-se i lăsară să crească silueta, #an răspunse$ L
Mai curînd un 7ăcău.
Pi în aceeai clipă, feţele lor arse de soare păliră deodată toate, cum pălise 6uben înainte, iar inimile lor prinseră toate a bate în acelai timp, sălbatic, încîtdeplină se auzia ca un concert înăbuit i canăvalnic, un bubuit surd înastfel tăcerea locului. Iosif se apropia dinspre cîmp, în strai multicolor, cu cununa de mirt pusă peste gluga ce i-o făcuse cu vălul, i venea drept spre ei. &u-i credeau ochilor. Pedeau, cu degetele groase apăsîndui obra!ii, cu celelalte degete în faţa gurii, cu coatele spri!inite pe genunchi, i se zgîiau, cu ochii bulbucaţi, la nălucirea ce se apropia. *perau că ar " vis i se temeau totodată să nu "e aa.
Knii refuzau, cu spaimă i speranţă, să vadă adevărul, chiar i atunci cînd cel ce venea le zîmbea de atît de aproape, încît nici o îndoială nu mai era cu putinţă. L #a, da, salut spuse el, cu vocea lui, i se opri înaintea lor. uteţi să vă încredeţi în ochii votri, dragi bărbaţi +m venit din pricina tatălui, pe Vulda, măgăriţa, să văd mă îngri!esc de buna rînduială la voi i pentru... Tăcu încurcat. i edeau nemicaţi, fără să scoată o vorbă, holbaţi, un grup lugubru, ca vră!it. 4um edeau aa, dei acum nu era nici răsărit, nici apus de soare, care să se poată re7ecta pe feţele lor, aceste feţe deveniră atît de roii ca trunchiurile strîmbe din spatele lor, roii ca pustia, de un rou închis ca steaua de pe cer, iar din ochii lor părea că ar sta să ţînească sînge. >ăcu un pas înapoi. +tunci se auzi un boncăluit surd, mugetul de taur al gemenilor, care îţi cutremura măruntaiele, i cu un strigăt prelung, ca dintr-un singur gîtle! chinuit, un geamăt, disperat i !ubilînd, de ură i libertate, toţi cei zece se ridicară dintr-un salt, cu o micare precisă i sălbatică i se prăvăliră asupra lui. *e aruncară asupra lui ca haita de lupi 7ămînzi asupra prăziiN nu e'ista nici oprire, nici ovăială pentru pofta lor oarbă, sîngeroasă, i se purtau de parcă ar " vrut să-l rupă pe puţin în paisprezece bucăţi. =n străfundul su7etelor lor doreau cu adevărat să-l rupă, să-l sfîie. %Gos cu el, !os, !os5 strigau toţi, gîfîind, i înţelegerea aceasta deplină era în privinţa vălului, a vemîntului cu chipuri, vălul-ketnet, ce trebuia să-i "e smuls, dezbrăcat, dat !os, dei nu prea izbuteau în năprasnica încăierare, căci Iosif era înfăurat în văl, iar acesta era prins, la cap i la umeriN ei însă erau prea numeroi pentru această singură faptă, se încurcau i se ghionteau unii pe alţii, vrînd toţi să dea în cel tărbăcit în mi!locul lor, trîntit i ridicat în pumni, lovindu-se reciproc cu ghionţi destinaţi lui, din care, "rete, destui îi nimereau ţinta. l sîngeră imediat pe nas i un ochi se închise sub o vînătaie zdravănă.
#e învălmăeala aceasta se folosi 6uben, care, mai înalt decît toţi, era în mi!locul lor i striga i el %!os, !os, !os5 Krla ca lupii. >ăcea ce făcuseră totdeauna cei ce-i propuneau să conducă, de bine de rău, o mulţime dezlănţuită i, pentru a-i păstra înrîurirea asupra evenimentelor, participau cu un zel aparent la rău, pentru a preveni i mai răul. *e făcea de parcă ar " fost înghiontit, de fapt, însă, împărţea el ghionţi, îndepărtîndu-i astfel, pe cît putea, pe cei ce tocmai voiau să dea în Iosif i să-i smulgă vălul, încercînd, pe cît îi stătea în putere, să-i apere fratele. Mai ales de Fevi avea gri!ă, din pricina toiagului său de păstor, i se tot împiedica de el. =n ciuda încercărilor lui 6uben, băiatului înspăimAntat îi mergea atît de prost, cum el, răsfăţatul, nu visase vreodată. *e împleticea buimăcit, cu capul vîrît între umeri, cu coatele depărtate, sub această furtună de sălbatică brutalitate, care cădea, grindină din cer senin, asupra lui, fără a se sinchisi L lucru cumplit L defel, unde nimereau loviturile, i fărîma în bucăţele credinţa sa, concepţia sa despre lume, convingerea sa, neclintită ca o lege a naturii, că oricine trebuie să-l iubească pe el mai mult decît pe sine. L >raţilor, bîigui, cu buza spartă, din care i se scurgea sîngele pe bărbie, împreună cu cel din nas, ce faceţiO 8 lovitură în cap, pe care 6uben n-o putuse împiedica, îi smulse vorba din gură, un pumn dat fără milă în zona stomacului îlnegat, făcu să se încovoaie i săsubliniat, dispară, că acoperit de "ilor haită.lui&u poate " dimpotrivă trebuie purtarea lacob, oricîtă dreptate ar " avut de partea lor, a fost cea mai ruinoasă, ba chiar trebuie considerat că însemna o recădere în primitivitate. i coborîră sub nivelul uman i-i amintiră de dinţii lor, ca să smulgă de pe trupul sîngerînd al celui aproape leinat vălul mamei, deoarece, din păcate, mîinile lor încă mai aveau mult de lucru. &u erau muţi în acest timp i nu se mulţumeau să strige numai$ %Gos Gos5 #upă cum bărbaţii ce muncesc, trag sau ridică, se antrenează la efortul comun prin strigăte monotone, aa i ei$
din adîncimea amărăciunii lor, scoteau frînturi de frază, mereu repetate ca nite gemete, ca să-i ţină caldă furia i să împiedice întoarcerea raţiunii$ %*e înclină *e înclină5 %*ă te îngri!eti de buna rînduială5 %*pin în carne5 %:oală vicleană5 ,,&a-ţi pentru visele tale5 Pi nefericitulO entru Iosif, ce se întîmpla cu ketnet-ul era cel mai îngrozitor i cel mai de neînţeles din toateN era pentru el mai dureros i mai grozav, decît toată nedreptatea amarnică i usturătoare ce i se adăuga. =ncerca disperat să apere vălul, să mai păstreze fragmentele i bucăţelele ce le mai putea ţine, strigă în mai multe rînduri$ %Uălul meu5 i cerea cu spaime de fecioară$ ,,&u-l rupeţi5 cînd era eu desăvîrire gol. 4ăci această dezvăluire avu loc mult prea brutal ca să se " putut mărgini doar la văl. I-au fost smulse i cămaa i orţul, zdrenţele lor erau pe !os, în muchi, amestecate cu ale cununii i ale vălului, iar pe cel gol, care abia dacă reuea să-i apere faţa cu braţele, loviturile curgeau cu nemiluita L %*e înclină, se înclină5 %&a-ţi pentru visele tale5 Ldeviate i oarecum stîn!enite în efectul lor numai de marele 6uben, care continua mereu să-l facă pe cel ghiontit i să-i îndepărteze el în ghionţi pe ceilalţi de Iosif, simulînd că fraţii lar stîn!eni să lovească în victimă după pofta i furia sa. %*pin, tu, în carne5, :oală per"dă 5 striga i el. +poi însă strigă altceva, o inspiraţie momentului, o strigă tare în mai multe rînduri, audă toţi ia să-i lase nerozia in7uenţată de noul strigăt$ %s-o de legat Trebuie legat5 %#e mîini i de picioare5 Fansa astfel o nouă lozincă, nouă i scornită în cea mai mare grabă, spre mai bine. a trebuia să "'eze acţiunii imprevizibile un obiectiv provizoriu i să provoace o scurtă pauză, prin care dorinţa plină de teamă a lui 6uben, de a evita ce era mai rău, ar " putut cîtiga ceva timp. =ntr-adevăr, cîtă vreme vor " ocupaţi să-l lege pe Iosif, nu-l vor mai bateN i cînd va zăcea legat, va " fost împlinit ceva deocamdată mulţumitor, se va " atins o fază a acţiunii în care vor
trebui să se retragă i să re7ecteze ce va mai " de făcut. +cesta a fost calculul grăbit al lui 6uben. Pi propagă lozinca sa cu un zel desperat, ca i cum ar reprezenta singura acţiune corespunzătoare i înţeleaptă, la care trebuia trecut acum i oricine n-ar asculta de ea ar " un nerod. %&a-ţi L visele tale5 striga el. %=n %Fegat L mă trebuie legat5 %Uă răzbunaţi nerozii5 loc să împingeţi pe%rotilor5 mine, mai bine legaţi-l5 ca L #ar nu-i nici o frînghie aiciO mai strigă el o dată, cît putut de tare. :a era. Jadiel, de pildă, purta o frînghie înfăurată în !urul mi!locului i o scoase. =ntrucît nu aveau nimic în capetele lor, ideea lui 6uben umplu acest gol. =l legară pe cel despuiat, îi încolăciră cu aceeai frînghie lungă braţele i picioarele, îl strînseră zdravăn, încît gemu, i 6uben participă activ la toată treaba. 4înd o terminară, 6uben făcu cîţiva pai înapoi i, răsu7înd uurat, îi terse sudoarea, de parcă toată vremea ar " fost cel mai activ din toţi. 4eilalţi stăteau în !urul lui, deocamdată scoi din luptă, gîfîind, într-un răgaz sălbăticit. =n faţa lor zăcea "ul 6ahilei, într-o stare !alnică. ra culcat în iarbă, pe braţele legate, cu ceafa ţeapănă, cu genunchii la gură, gîfîind, plin de cucuie i vînătăi, i pe trupul lui, năclăit de scuipatul furiei fraţilor săi, mîn!it de praf, pe care se lipiseră i "re de muchi, se prelingea, în pîrîiae întortocheate, zeama roie ce izbucnete din frumuseţe, dacă îi răneti suprafaţa. 8chiul lui teafăr căta îngrozit la călăii lui i cîteodată se închidea crispat, ca într-o apărare re7e'ă faţă de noi brutalităţi. >ăptaii stăteau în !ur, gîfîind de efort i-i e'agerau oboseala pentru a-i acoperi uluirea ce punea stăpînire pe ei, pe măsură ce începeau să gîndească. =l imitau pe 6uben, cum îi tergea sudoarea cu dosul palmei, su7au din buze i se schimonoseau, vădind o indignare e'traordinar de îndreptăţită ce
urma actului răzbunării, de parcă ar " vrut să spună$ %8rice s-ar " întîmplat L ne poate învinui carevaO5 8 i spuneau, în cuvinte scurte, pe care i le aruncau unul altuia, pentru !usti"carea lor reciprocă i faţă de orice !udecată din afara lor$ %+semenea prostănac5 L %4e spin5 %Fas^ că i-am arătat-o5 L %F-am învăţat minte5 L %=ndrăznete să vină la noi5 L %=n vălul multicolor5 L %înaintea ochilor notri5 L %+uzi, buna rînduială5 L %#ar noi am pus lucrurile la punct5 L %*ă ne ţină minte5 #ar în timp ce scoteau, gîfîind, aceste vorbe, cretea în ei L în toţi odată L, o groază, pentru a cărei linitire trebuiau să servească toate vorbele astea răcnite-gîfîiteN i, la drept vorbind, gîndul la Iacob nătea această groază ascunsă. #umnezeule mare, ce făcuseră ei cu mielul tatălui L fără să mai pomenească măcar de halul în care era motenirea feciorelnică a 6ahilei 4e atitudine va lua e'presivul bătrîn, dacă vedea sau a7a ce s-a întîmplat, cum vor reui atunci să-i facă faţă i ce vor păţi cu toţiiO 6e-uben se gîndea la :ilha. *imeon i Fevi se gîndiră la *ihem i la mînia lui Iacob, cum venise peste ei, cînd se întorseseră de la isprava lor vite!ească. &eftali, el, în mod deosebit, îi amintea, ca o vremelnica mîngîiere, că Iacob se a7a la cinci zile distanţă i nu tia nimicN ba, &eftali simţea acum, pentru prima ca i o mare nesfîritul spaţiu despărţea de dată, tatăl lor faptulbinecuvîntare, că nu putea prinde de veste ce ce-i s-a întîmplat. uterea aceasta a spaţiului, însă, asta pricepeau cu toţii, nu va putea " menţinută. 4urAnd Iacob trebuia să a7e totul, anume cînd Iosif se va arăta din nou în faţa lui, i furtuna sentimentelor, inevitabilă atunci, trăsnind cu blestemele i bubuind cu cuvinte tunătoare, va " de nesuportat. Fe era teamă de asta, o teamă adîncă de copii, oricît erau bărbaţi în toată "rea, teamă de blestem, ca i teamă de sensul i consecinţele blestemului. Uor " blestemaţi cu toţii, asta era limpede, pentru că
ridicaseră mîna împotriva mielului, iar făţarnicul va " ridicat de"nitiv i categoric deasupra lor, ca motenitorul său ales =mplinirea viselor odioase L propria lor operă +dică e'act de ce #umnezeu trebuia să "e lipsit prin crearea de fapte împlinite. =ncepură să bage de seamă că marele 6uben îi luase de proti cu lozinca lui. Pi acum stăteau aici, i furul binecuvîntării zăcea înaintea lor, este adevărat pedepsit cît trebuie i legat, dar se puteau numi astea fapte împliniteO ra altceva, dacă Iosif nu se mai înfăţia bătrînului, dacă Iacob a7a lucruri terminate i de"nitive. +tunci, desigur, !alea va " i mai mare L de neconceput. #ar în acest caz L se putea potrivi L furtuna ar trece pe lîngă ei. rau vinovaţi numai de !umătate, nu era nevoie să "e vinovaţi chiar de tot. Fa aceasta re7ectară toţi deodată, cîţi erau aici, în capetele lor L i 6uben. &u avea încotro, trebuia să recunoască această situaţie. lui Piretenia cu însă care că oprise acţiunea, îi venise din inimă. Inteligenţa îi spunea se întîmplase prea mult, ca să nu trebuie să se mai întîmple ceva pe deasupra. 4ă acest %pe deasupra5 trebuia să se întîmple i totodată, pentru #umnezeu i pentru nici un preţ, nu trebuia să se întîmple, da loc la confuzie în mintea lui. =ncă niciodată faţa cărnoasă a lui 6uben nu privise atît de mînioasă i de stîn!enită. *e temea mereu să audă ceea ce trebuia neapărat să capete glas, întrebarea la care el nu avea răspuns. Pi iată că răspunsul fu rostit 6uben îl auzi. =l dăduse careva, e fără însemnătate 6ubeninu se uită să vadă cine era, întAmplător, acelaN gîndulcineN necesar era al tuturor$ %Trebuie să plece5. L *ă plece, îi întări 6uben cuvintele, dînd mAnios din cap. +a spui. #ar, nu te rosteti i unde. L *ă plece de tot, răspunse glasul. *ă-l vîrîm în groapă, ca să nu mai e'iste. #e fapt, n-ar " trebuit să mai e'iste încă de mult, acum însă nu trebuie să mai e'iste nicicum.
L 4u totul de părerea ta răspunse 6uben, cu amară ironie. Pi apoi ne în"inţăm înaintea lui Iacob, tatăl lui, fără el. %Knde e băiatulO5 va întreba cu un prile! oarecare. %&u mai e'istă5, vom răspunde atunci. #acă ar " însă să ne întrebe %#e ce nu mai e'istăO5 vom răspunde$ %F-am ucis5. i tăcură. L &u, spuse #an, nu aa. +scultaţi la mine, fraţilor, sînt poreclit arpe i viperă i o anumită isteţime nu mi se poate tăgădui. Kite, aa o să facem$ 8 să-l coborîm în groapă, într-o groapă în care nu este apă. +colo este la adăpost i pus deoparte i n-are decît să vadă cît fac visele lui. =naintea lui Iacob însă minţim i vorbim fără ovăială în glas$ %&u l-am văzut i nu tim dacă mai e'istă sau ba. #e nu, l-a sfîiat vreo "ară. 4e !ale5 Trebuie să adăugăm %ce !ale5, de dragul minciunii. L
Tăceţi, zise &eftali. #oar zace pe aproape i ne aude.
L i i ceO răspunse #an. &-o să pîrască nimănui ce a auzit. >aptul că aude ce vorbim este un motiv în plus să nu mai părăsească acest loc, dar asta nici înainte nu-i era îngăduit i acum e tot un drac. utem vorbi linitiţi în prezenţa lui, este ca i mort. Kn geamăt se auzi dinspre Iosif, din pieptul lui strîns de frînghie, pe care se vedeau, gingae i roii, stelele materne. lîngea. L =l auziţi i nu vi se face milăO întrebă 6uben. L 6uben, ce-i cu asta, îi replică Iuda, i ce vorbeti tu de milă, chiar de ar " să se amestece în sentimentele unuia sau altuia dintre noi, ca i la tineO 8are terg lacrimile lui din acest ceas faptul că scîrba de el a fost neruinat peste poate cîte zile a avut i că ne-a bîr"t în faţa tatălui, cu cea mai scîrbavnică făţărnicieO recumpănete oare mila asupra necesităţii i este un motiv hotărîtor să-l lăsăm să plece de aici i să pîrască totO +a că
ce folos să vorbim de milă, chiar dacă se amestecă în sentimentele noastreO &-a i auzit cum vom minţi înaintea lui IacobO >aptul că a auzit ce-am vorbit între noi este Iosif mai important decît viaţa lui, indiferent dacă ne-ar " milă de el sau ba. #an a grăit adevărul$ i este ca mort. L groapă.
+veţi dreptate, spuse atunci 6uben. Vai să-l aruncăm în
Iar hohoti de plîns Iosif. L
#ar mai plînge, crezu careva că trebuie să amintească.
L *ă nu-i mai "e măcar îngăduit să plîngăO strigă 6uben. Fas^ să pogoare plîngînd în groapă, ce mai vreţi pe deasupra +ici fură rostite cuvinte pe care nu le redăm nemi!locit, deoarece sperie ar o sensibilitate modernă, pentru că, întro formă directă, pune fraţii, sau pe unii i dintocmai ei, într-o lumină e'agerat de proastă. ste fapt că *imeon i Fevi, precum i Jad cel drept, s-au arătat gata să-l ucidă fără multă vorbă pe cel legat. rimii au vrut s-o facă folosind toiagul, lovindu-l cu forţa ambelor braţe, după buna metodă a lui 4ain, pînă să-l dea gata. +l treilea ceru să i se îngăduie să-i taie repede beregata cu cuţitul, cum a făcut-o pe vremuri Iacob cu iedul, de a cărui blăniţă avusese nevoie la înelătoria cu :inecuvîntarea. +ceste propuneri au fost rostite, nu se poate negaN dar nu stă în intenţiile noastre ca cititorul să se depărteze de"nitiv de fraţi i să le refuze pe veci iertarea, de aceea nu îngăduim ca aceste propuneri să "e e'primate de-a dreptul în cuvintele fraţilor. +u fost spuse, căci au trebuit spuse, căci, pentru a vorbi în limba noastră, erau în consecvenţa lucrurilor. Pi, iarăi, corespundea întru totul acestei consecvenţe, ca să le pronunţe i să se ofere pentru asemenea faptă, aceia tocmai cu al căror rol pe pămînt pomenitele cuvinte se potriveau cel mai bine i care, aa zicînd, se arătau astfel supui faţă de mitul lor$ gemenii sălbateci i vîn!osul Jad.
#ar 6uben nu îngădui. *e tie că el opunea rezistenţă i că nu voia ca Iosif să aiba soarta lui +bel sau a iedului. L *înt contra i mă opun, sări el i se referi la calitatea sa de prim născut al Fiei, în care tot mai avea un cuvînt de zis, cu toată decăderea din drepturi i cu tot blestemul. :ăiatul este ca i mort, chiar ei au spus-o. #oar că ar mai plînge niţel, asta ar " tot, i ar " de-a!uns să "e aruncat în groapă. &-ar avea decît să-l privească, să vadă dacă mai era Iosif visătorul, dar nici nu mai era de recunoscut în urma celor întîmplate, la care, el, 6uben, a participat ca oricare din ei, ba ar " participat i mai vîrtos, dacă nu ar " fost înghiontit din toate părţile. #ar ce se întîmplase fusese doar o întîmplare, iar nu o faptă, aa nu putea " numită. =ntr-adevăr, prin ei, fraţii, se întîmplase, dar nu ei o făptuiseră, ci doar se petrecuse prin mi!locirea lor. +cum, însă, cu mintea limpede i în temeiul hotărîri anume, ei ar vrea să comită o crimă i să ridice mînaunei asupra fratelui, să a!ungă să verse sîngele tatălui, în timp ce pînă acum acesta cursese numai, chiar dacă prin mi!locirea lor. #ar între a curge i a vărsa ar " o diferenţă pe lume ca între întîmplat i făptuit, i dacă ei n-o deosebesc, ar însemna că sînt scurţi la minte. 8are i-a uns pe ei cineva ca tribunal al sîngelui, întrebă el, să !udece în propria cauză i apoi să i e'ecute sentinţaO &u, nu se va a!unge la vărsare de sînge, el nu ar putea îngădui una ca asta. 4e le-ar rămîne de făcut după cele întîmplate, ar " să-l bage pe băiat în groapă, iar restul să "e lăsat să se împlinească. +sta spusese marele 6uben, dar nimeni n-a crezut vreodată că el se autoînela, că ţinea atît de riguros la deosebirea principială i fundamentală dintre făptuit i întîmplat, i socotea că a-l lăsa pe băiat să se prăpădească în groapă, ar însemna că nu au ridicat mîna împotriva lui. 4înd lehuda întrebă, ceva mai tîrziu, ce rost ar avea să-i ucidă fratele i să ascundă sîngele lui, nu-l învăţa cu aceasta nimic nou pe 6uben. #e mult omenirea a privit în inima lui 6uben i a văzut că el nu voia nimic altceva
decît să cîtige timp L n-ar " putut spune pentru ce L, timp, pur i simplu, pentru a nu pierde năde!dea că l-ar putea salva pe Iosif din mîna lor i l-ar putea readuce, într-un fel sau altul, tatălui. Teama de Iacob i iubirea, crîncenă i ruinată, faţă de cel urît de toţi, îl determinau să încerce aceasta pe ascuns i să se gîndească la trădarea clanului frăţesc, căci acţiunea puteaiertare " numită altfel. #ar 6e-uben, apa ţînitoare, trebuialuisănuobţină de la Iacob în legătură cu :ilha i, dacă i-l readucea pe Iosif de aici, nu era oare atunci mai mult decît răscumpărată istoria de pe vremuri, ridicat blestemul ce-l apăsa, nu a!ungea să "e el repus în drepturile de prim născutO &u ne dăm aerul că sîntem precis lămuriţi asupra visărilor i dorinţelor lui 6uben, i nu vrem să diminuăm motivele acţiunii sale. #ar oare le diminuăm, socotind că se poate să " sperat, în sinea lui, totodată să salveze copilul 6ahilei i să-l învingăO #ealtfel, abia dacă întîmpină o rezistenţă la fraţi, cu cerinţa lui să se abţină de la acţiune i să lase curs liber evenimentelor. #esigur că le-ar " convenit tuturor, dacă acţiunea aceasta, cîtă vreme se mai împlinea în afara lor, ar " dus cu o singură micare oarbă la ţintăN dar, după pauza de gîndire care, oricum, intervenise, nimeni nu dorea în fond, s-o săvîrească ca o făptuire clară, în temeiul unei hotărîri e'prese de a vărsa sînge, nici măcar gemenii, cît erau ei de brutali, nici Jadiel, cît se arăta de voinicosN erau foarte bucuroi că nu le fusese încredinţată misiunea privind capul i beregata, ci că autoritatea i lozinca lui 6uben se impuseseră din nou$ ca înainte cea cu legatul, acum cea cu fîntîna. L Fa groapă era acum strigătul comun i puseră mîna pe frînghia cu care era legat Iosif, îl apucară de ici, de colo, i-l traseră pe bietul băiat peste cîmp, spre locul în care, într-o margine a păunii, tiau fîntîna goală. Knii se înhămaseră în faţă, să tragă, alţii mai a!utau pe de lături, iar cîţiva urmau în trap mărunt convoiul. 6e-uben încheia convoiul, păind întins, i cînd
întîlneau o piatră, un ciot păcătos de rădăcină sau un tu" mai lemnos, îl apuca pe cel tîrît i-l ridica, să nu sufere degeaba. +a fu dus Iosif la groapă, cu hei-ruup i hai-dee, căci pe fraţi îi apucase un fel de veselie cu acest transport, e'uberanţa surdă ce-i apucă pe oameni cînd sînt numeroi la o treabă comună, încît rîdeau i glumeau i-i strigau nerozii unul altuia, ca de pildă$ ei cară acuma un snop, bine legat, care să se încline în groapă, în fîntînă, pînă în fund, în marea adîncime. #ar aceasta doar pentru că se simţeau uuraţi că nu trebuiau să procedeze după modelul lui +bel sau al iezilorN i, de asemenea, ca să nu audă implorările i lamentările lui Iosif, care se tot văita cu buza lui spartă$ L >raţilor >ie-vă milă 4e faceţi 8priţi-vă Uai, vai, ce mi se întîmplă +sta lui nu-i a!ută defel, continuară să-lla ducă alergînd, prin ierburi i tufe, o bucată bună ei peste cîmp, pînă o pantă acoperită cu muchi, pe care o coborîră, iar !os era o vale răcoroasă, pietruită, cu lăstări de ste!ari i smochini răsărit în ruinele unor ziduri i printre resturile unui paviment cu dale, de unde mai coborau cîteva trepte abrupte i uzate$ pe acestea l-au cărat în !os pe Iosif, care începuse să se zbată cu disperare în legăturile ce-l strîngeau i braţele ce-l ţineau, căci îi era groază de fîntîna construită acolo i de adîncimea acesteia, dar mai mult încă de piatra ce-i servea de capac, care zăcea alături, pe dale, hîrbuită i acoperită de muchi, destinată să închidă lumina fîntînii. #ar oricît se proptea Iosif, împotrivindu-se, i plîngea, "'înd îngrozit, eu ochiul lui neînchis, negrul rotund L ei îl ridicară pe ghizduri, cu hei-ruup i hai-dee, i-l împinseră chiar să-i piardă echilibrul, încît trebui să cadă, cine tie cît de adînc. ra destul de adîmcă fîntîna, dar nu chiar prăpăstioasă, nu era o genune fără fund. +semenea fîntîni ating cîteodată o adîncime de treizeci de metri, ba o i întrec, dar cea de aici era nefolosită i umplută de multă vreme cu pămînt i pietri, poate în
urma unor certuri pentru acest punct de apă. Mult, dacă se prăvăli în adînc cinci stînieni, sau ase, desigur că era însă prea destul pentru a nu mai iei vreodată de aici, cum se a7a legat. #ealtfel un viu instinct de conservare i atenţia încordată făcură să găsească cîte un spri!in, ba pentru coate, ba pentru picioare, în ghizdul rotund i aspru, frînînd căderea i transformînd-o în alunecare i astfel se opri, în cele din urmă, destul de puţin vătămat, pe molozul din fund, spre spaima a tot felul de gîndaci, urechelniţe i alte gîngănii ce nu ateptau asemenea mosa"r. =n timp ce el, oarecum căzut !os, re7ecta, acolo în groapă, la desfăurarea evenimentelor, fraţii de sus îi terminară treaba cu braţe voiniceti i acoperiră, în strigăte de hei-ruup, lăcaul lui cu piatra. 4ăci era grea i nu era treaba unui singur bărbat să o rostogolească, aa că toţi puseră mîna i-i împărţiră munca, mai ales că i putea " împărţită. 4ăci vechiul capac, cu un diametru de vreo cinci picioare, înverzit de muchi, crăpase în două !umătăţi care, cînd au fost rostogolite separat pînă la gura fîntînii, s-a constatat că nici nu o închideau bine, ei lăsau între ele o crăpătură, ba mai lată, ba mai îngustă, prin care cădea un "r de lumină a zilei în fîntînă. Fa aceasta privea Iosif în sus cu ochiul lui ce vedea, aa cum zăcea gol i despuiat, căzut cum s-a nimerit în adîncul rotund.
Iosif stri@ă din @roa+ă >raţii se aezară deci, după treaba făcută, să se odihnească pe treptele din !urul ghizdului i unii scoaseră pîine i brînză din tătile prinse la cingătoare, pentru a îmbuca ceva. ste adevărat că Fevi, brutal, dar credincios, obiectă că nu trebuie mîncat lîngă sîngeN dar i-au răspuns, că nu e'istă sînge, tocmai acesta era cîtigul, deoarece cu acest procedeu nici n-a curs, nici n-a fost vărsat sîngeN aa "ind, mîncă i Fevi.
Mestecau clipind i îngînduraţi. +ceastă îngîndurare însă se referea deocamdată la ceva eu totul secundar, care însă pe moment era pentru ei faptul cel mai impresionant. Mîinile i braţele lor, ce fuseseră active la îngropăciune, purtau amintirea atingerii pielii lui Iosif i această amintire era deosebit de gingaă, dei nu fusese gingaă defel, i se transmitea inimilor lor caatingerea o moliciune, pe care, clipind, o cercetau în su7etele lor, fără s-o poată bine pricepe. &ici nu vorbiră de aceasta între ei, ci tot ce spuneau se referea doar la constatarea că scăpaseră de Iosif, acum pus bine, cu visele lui cu tot, i urmărea doar reciproca lor linitire. L +cum nu mai este, spuneau ei. Kf pe asta o făcurăm i acum putem dormi linitiţi. 6epetau cu atît mai insistent că ar putea dormi linitit, cu cît aceasta le părea mai îndoielnic. uteau dormi cît despre visător, care fusese înlăturat i nu avea să mai poată pîrî nimic tatălui. #ar în acest gînd linititor tocmai era cuprins i gîndul la tată, care va atepta în zadar întoarcerea lui Iosif, pe veci în zadar, i această idee, oricîtă siguranţă conferea, nu îmbia nicidecum la somn. entru toţi cei zece, fără e'cepţie, inclusiv pentru brutalii gemeni, era un gînd de groază, căci frica lor copilărească de Iacob, de gingăia i forţa su7etului său, era cel mai puternic sentiment al lor, iar faptul că Iosif nu avea să poată vorbi fusese cumpărat cu o agresiune, Ia carepatetic. nu se mai cu nu spaimă, împotriva acestui su7et 4e-igîndeau făcuserădecît fratelui, făcuseră, în cele din urmă, decît din gelozieN dar se tie doar ce sentiment îi a7ă schimonosirea în gelozie. #acă se considera brutalitatea fără măsură a lui *imeon i Fevi, desigur că referirea la acel sentiment ar putea părea destul de nepotrivită i tocmai de aceea folosim aluzii. 'istă situaţii ce nu pot " prinse decît aluziv. =i cloceau gîndurile, mestecînd i clipind des, mai avînd pe mîini i braţe amintirea gingăiei pielii lui Iosif. Jîndurile le erau
greoaie i mai erau încă stîn!enite i îngreunate de plînsul i milogeala celui lăsat în groapă, care mai a!ungeau, ca un zvon, din fîntînă pînă la ei. 4ăci după cădere i se limpeziseră într-atît gîndurile, încît îi aminti de necesitatea de a se văicări i implora de !os$ L >raţilor, unde sînteţiO Uai, nu plecaţi, nu mă lăsaţi singur în mormînt, este atît de umed aici i de groaznic >raţilor, "e-vă milă i mai salvaţi-mă, o dată numai, din noaptea gropii în care mă prăpădesc *înt fratele vostru, Iosif >raţilor, nu vă astupaţi urechile la gemetele i strigătele mele, căci greiţi faţă de mine 6uben, unde etiO 6uben, de !os din groapă, invoc numele tău i au înţeles greit Uoi aţi înţeles greit, fraţilor mei dragi, ci a!utaţimă i salvaţi-mi viaţa +m venit la voi trimis de tata, cale de cinci zile, pe Vulda, măgăriţa albă, să vă aduc daruri, boabe pră!ite i fructe uscate, vai, cum aucare ieitmi-a toatefost prost :ărbatul vinovat că a ieit prost, bărbatul călăuză >raţieste întru Iacob, ascultaţi i înţelegeţi-mă, nu am venit la voi să mă îngri!esc de buna rînduială, doar n-aveţi nevoie de copil pentru asta +m venit să mă închin înaintea voastră după cuviinţă i obicei i să vă întreb de sănătate, ca să vă întoarceţi acasă la tatăl nostru >raţilor, visele... +m fost atît de prost crescut, să vă povestesc viseO 4redeţi-mă, v-am povestit doar vise comparativ foarte modeste, a " putut... Uai, nu asta am vrut să spun Uai, vai, mă dor oasele i muchii de-a stînga i de-a dreapta i toate mădularele mă dor Mi-e sete >raţilor, copilul este însetat, căci a pierdut mult sînge din pricina unei neînţelegeri Mai sînteţi acoloO 8are sînt cu totul părăsitO 6uben, să-ţi aud, rogu-te, glasul *pune-le că n-o să-i pîrăsc, dacă mă vor salva >raţilor, tiu, socotiţi că trebuie să mă lăsaţi în groapă, că altfel v-a pîrî. e #umnezeul lui +vraam, Isaac i Iacob, pe capetele mamelor voastre i pe capul 6ahilei, al măicuţei mele, vă !ur că nu voi pîrî nimic, nicicînd i niciodată, dacă mă salvaţi din groapă, numai această singură dată încă
L ste sigur de tot că ne-ar pîrî, dacă nu azi, atunci mîine, murmură Iuda printre dinţi i nu era unul care să nu " împărtăit această certitudine, i 6uben nu constituia o e'cepţie, oricît certitudinea aceasta ar " fost în contradicţie cu vagile lui speranţe i planuri. 4u atît mai tainic trebuia deci să le ţină, cu atît mai puternic strigă$ să le dezmintăN de aceea duse mAinile pîlnie la gură i L #acă nu taci, aruncăm pietre peste tine, ca să te cureţi. &u mai vrem să auzim nimic, căci cu tine s-a terminat 4înd Iosif auzi asta i recunoscu vocea lui 6uben se înspăimîntă i tăcu, aa încît ei putură să stea netulburaţi, să clipească i să le "e teamă de tată. *ituaţia lor era aa, încît n-ar " trebuit să le pese nicicum de ateptarea lui Iacob, nici de creterea treptată a disperării sale, de toată mizeria su7etească ce se pregătea la Vebron, dacă ar " avut de gînd să rămînă în surghiunul lor liber ales i să trăiască mereu în vra!bă cu căminul părintesc. #ar tocmai contrariul era adevărat. +runcarea lui Iosif în groapă putea folosi unui singur scop$ să înlăture obstacolul ce se ridica între ei i inima tatălui lor, care îi preocupa în modul cel mai copilărescN i confuzia sta în aceea că, pentru a o cîtiga de partea lor, se văzuseră siliţi să-i facă acestei inimi gingae i puternice cel mai mare rău. +cesta era într-adevăr punctul de vedere din care ei toţi vedeau, la acel timp, lucrurile. &u-i interesase pedepsirea obraznicului i nici răzbunarea lor, nici măcar nu lenici păsase în primul rînd de distrugerea viselor, aa simţeau ei cu toţii, ci voiseră să deschidă calea spre inima tatălui. 4alea era acum liberă i ei se vor întoarce L fără Iosif, după cum i plecaseră fără el. Knde rămăsese fratele lorO >usee trimis după ei. #acă este trimis după tine cineva, cel tocmai împotriva e'istenţei căruia propria plecare fusese o demonstraţie, i cel plecat se întorcea fără cel trimis după el, situaţia este îndoielnică. &u fără o anumită "oroasă dreptate ţi se va pune atunci întrebarea, unde să " rămas cel fără de care te-ai întors.
:ineînţeles că ei puteau răspunde, ridicînd din umeri, acestei întrebări$ rau ei oare păstorii fratelui lorO &u, dar cu asta nu se va " răspuns întrebării, ci ea va continua să-i "'eze cu ochii ei mari, cu privirea insistentă, neîncrezătoare, i sub această privire, sub ochii întrebării, vor " martori chinuitoarei ateptări, a cărei zădărnicie tiau,împre!urarea. i a lentei desperări care trebuia ce-i să se a!ungă datăo "ind +ceastalaera o ispăire îngrozea. *ă rămînă deci departe, pînă ce speranţa se va " făcut scrum, i ateptarea se va " resemnat la ideea că Iosif nu se va mai întoarceO +sta ar putea dura mult, căci ateptarea este îndărătnică i, între timp, s-ar prea putea ca întrebarea să-i a7e de la sine răspunsul i să devină un blestem pentru ei toţi. >irete, ce trebuia era să se hotărască, imediat i dintr-o dată, foarte limpede, că băiatul nu se va mai întoarce niciodată i asta într-un fel care să comporte i dovada dezvinovăţirii lor, a celor bănuiţi. Jîndul ăsta îi muncea pe toţi, iar în #an, cel poreclit arpe i viperă, luă formă de propunere. 4ăci el alătură propriile lui gînduri dinainte, că ar trebui să-i dea bătrînului să înţeleagă că o "ară l-ar " ucis pe Iosif, cu anumite sugestii ale lui Jad i amintirea lui despre iezi, pe care Iacob îi !ert"se cîndva pentru păcăleala cu :inecuvîntarea, aa spuse$ L +scultaţi la mine, fraţilor, eu sînt bun de !udecător i tiu cum facem treaba Fuăm un animal din turmă, îl ucidem tăindu-i beregata, ca să i se scurgă sîngele. =n sîngele lui muiem ce ne-a înveninat, vălul multicolor, rochia de mireasă a 6ahilei, care este numai zdrenţe, acolo pe !os. +a mîn!ite, i le ducem aceste zdrenţe lui Iacob, i-i spunem$ %+sta am găsit pe cîmp, sfîiat i plin de sînge. 8are nu este vălul "ului tăuO5 +tunci n-are decît să tragă concluzii din starea vălului i va " ea i cum păstorul ar " prezentat stăpînului resturile oii ucise de leu$ astfel el este curăţat de orice vină i nu trebuie nici măcar să se libereze de vină prin !urămînt.
L 4i taci spuse Iuda, dureros atins. l aude doar sub piatră, ce spui, i înţelege cum vrem să facem treaba L 4e stricăO replică #an. *ă murmur i să optesc de dragul luiO +stea trec toate dincolo de viaţa lui i sînt treaba noastră, dar nu mai sînt a lui. Kiţi că este ca i mort, i că s-a zis cu el. #acă înţelege asta i înţelege i ce spun acum, fără să-mi prefac vocea în oaptă, tot ce a înţeles va " bine păstrat. &iciodată nu ne-am putut îngădui să vorbim liber i fără gri!i, cînd era printre noi, căci trebuia să ne ateptăm că ne va pîrî tatălui, iar noi vom trage scurta. Tocmai asta este, că îl avem în sfîrit între noi, ca pe fratele nostru, în care ne putem încrede, i care are voie să audă orice, aa încît a vrea să-i trimit o sărutare acolo în groapă. 4um vă pare deci inspiraţia meaO Uoiau să discute despre ea, dar Iosif începu iar să se văicărească i să se roage, i-i imploră plîngînd, de !os, să nu facă aa ceva. L >raţilor, strigă el, nu faceţi treaba asta cu animalul i cu vălul, nu-i faceţi aa ceva tatii, că se va prăpădi Uai, nu mă rog vouă pentru mine, mi-s frînte i trupul i su7etul i zac în mormînt. 4ruţaţi-l însă pe tata i nu-i duceţi vălul sîngerat, că moare pe loc +h, de aţi ti cum mă prevenea în teama lui de leu, cînd mă găsea singur afară noaptea, i acum să mă " mîncat "arele #e-aţi " văzut cum m-a pregătit de drum, cu o gri!ă temătoare, pe care eu o răbdam plictisit Uai, mie este desigur nesăbuit că vă vorbesc vouă de dragostea sa faţă de copil, dar ce să fac, dragi fraţi, i cum să mă sfătuiesc, să nu vă supăr mai răuO #e ce este oare viaţa mea atît de împletită cu a lui, încît să nu vă pot implora să-i cruţaţi viaţa fără să vă rog i pentru a meaO +h, fraţii mei, ascultaţi-mi plînsul i nu-i faceţi grozăvia asta cu vălul plin de sînge, căci su7etul lui blînd n-ar răbda i ar cădea pe spate
L i la asta nu mai rezist, este de neîndurat spuse 6uben i se sculă. #acă vreţi, mergem altundeva, mai departe de aici. #e văicăreala lui nici nu mai putem vorbi i nici nu poţi gîndi cînd tot strigă din adînc. Vaideţi la colibe 8 spuse cu mînie, pentru ca paloarea feţei sale, cu muchii puternici, să arate ca paloarea mîniei. #ar ea fusese provocată de faptul că-i dăduse seama cîtă dreptate avea băiatul, cînd se temea pentru tată. 4ăci i el vedea, cu ochii minţii, că bătrînul va cădea literalmente, cu adevărat, pe spate, cînd va vedea zdrenţele vălului. e lîngă aceasta, însă, i în mod cu totul deosebit, îl emoţionase pe 6uben că, în restritea sa, Iosif se gîndea la tatăl lor i implora cu teamă pentru blîndeţea su7etului său L pentru aceasta în primul rînd i pentru sine însui abia de dragul lui. 8are îl împingea doar înainte pe acela, ca să se apere pe i se ascundea după#e el,sub cum îi fusese mereu &u,sine, nu, de astă dată erape altfel. piatră striga acumobiceiulO un alt Iosif decît cel pe care îl scuturase cîndva de umeri, ca să-l trezească din îngîmfarea lui prostească. 4eea ce nu reuise cu scuturatul său, izbutise evident să provoace prăbuirea în groapă$ losif se trezise, se ruga de ei pentru inima tatălui, nu-i mai rîdea de inima asta, ci era plin de remucare i de gri!ă pentru ea, iar această descoperire îl întări nespus pe marele 6uhen în planurile sale nesigure, îl făcea însă îndoit de simţitor la toată nefericita lor încîlceală i neprecizie. #e aici paloarea lui cînd se sculă i-i îndemnă pe toţi să părăseasca împreună cu el locul unde losif era închis. 8 i făcură. lecară împreună de aici, să strîngă zdrenţele vălului în locul unde îl bătuseră pe losif, ca să le ducă la corturi, pentru a vorbi acolo despre ideea lui #an. +stfel losif rămase singur.
În @roa+ă
=i era cumplit de urît să rămînă singur în groapă, i se mai văicări mult, să-l audă fraţii plecaţi, i-i implora să nu-l părăsească. #ar abia dacă era contient de ce striga i plîngea, i aceasta pentru că adevăratele sale gînduri nu-i erau la aceste rugăminţi i !elanii mecanice i super"ciale, ci dedesubtul lorN iar sub cele adevărate curgeau altele, i mai speci"ce i, ca umbre i bai ale 7uviului adîncurilor, astfel încît totul semăna cu o muzică emoţionantă, compusă pe verticală, de a cărei diri!are sus, la mi!loc i !os, spiritul său era în egală măsură preocupat. +ceasta e'plica i faptul că, în implorările sale, îi scăpase o astfel de greeală ca aceea că nu le-ar " povestit fraţilor decît vise foarte modeste, în comparaţie cu altele pe care le mai visase. + considera aceasta, "e măcar i o clipă numai, drept circumstanţă uurătoare, greeală cenumai nu-i putea decît cuiva cărui gînduriera nuoerau atente la cescăpa spunea, ci în careale se petreceau mai multe, i aa era cu losif. Multe se petreceau în el încă din clipa, neateptată i cumplită, în care fraţii au tăbărît asupra lui ca lupii, i el privise, cu ochiul pe care nu i-l închiseseră pe dată cu pumnii, la chipurile lor rînd pe rînd de ură i amărăciune. >useseră foarte aproape de faţa lui, chipurile acestea, pe cînd turbaţii smulgeau de pe el, cu unghiile i cu dinţii, vălul 6ahilei L cumplit de aproape, i chinul urii, pe ce care îl putuse citi ele, stîrnise în :ineînţeles cea mai mare parte groaza o resimţise subpe schingiuirile lor. că spaima lui fusese fără margini i că plînsese de durere sub lovituriN spaima i durerea lui erau însă în întregime pătrunse de mila faţă de chinul urii pe care o citise pe mătile acestea asudate, prea apropiate, ce păreau rînd pe rînd înaintea ochiului său, iar mila faţă de un chin, pe care trebuie să recunoatem că l-am provocat, se apropie de remucare. 6uben avusese toată dreptatea cu constatarea sa$ #e data aceasta Iosif fusese scuturat cu atîta brutalitate, încît i se deschiseseră ochii i văzuse isprava făcută L
i că el o făcuse. =n timp ce era zvîrlit încoace i încolo, între pumnii fraţilor furioi, i-i pierdu vălulN pe cînd zăcea legat fedele la pămînt i, apoi, în timpul groaznicului său calvar pînă la gura fîntînii, cu toată buimăceala provocată de spaimă, gîndurile nu i se opriserăN ele nu zăboviseră numai la cumplitul prezent, ci zburaseră agitate înapoi, în mare grabă, peste un trecut sale, în care acestea toate se pregătiseră, oarecum ascunse naivităţii el "ind totui, pe !umătate, i în mod obraznic, contient de ele. #umnezeule, fraţii înă unde îi împinsese e 4ăci pricepu că el îi împinsese pînă acolo$ prin greeli multe i mari, săvîrite cu temei, pe presupunerea că toţi l-ar iubi pe el mai mult decît pe sine L această presupunere pe care o crezuse îndreptăţită i, iarăi, nu chiar de tot, care însă în orice caz îi călăuzise viaţa i, recunotea aceasta fără ocolo, îl băgase în groapă. e mătile schimonosite de ură i asudate ale fraţilor citise forţa clar, umană, cu singurul său ochi, că presupunerea aceasta, ce depăea obosise timp îndelungat, peste măsură, su7etele lor i le provocase o mare suferinţă, pînă ce lucrurile a!unseseră la acest sfîrit, atît de cumplit pentru el i, fără îndoială, i pentru ei. :ieţii fraţi 4ît trebuie să " îndurat, pînă să ridice, scoi din "re, mîna împotriva mielului tatălui i să-l arunce cu adevărat în groapă. =n ce situaţie se puseseră cu asta L fără a mai vorbi de propria lui situaţie, care era, bineînţeles, deznădă!duită, cum îi mărturisea în"orat. 4ăci nu-i va putea convinge că, restituit tatălui, va tăcea din gură i nuniciodată va denunţa totul, pentru că nu era de crezut, nici el nu o putea crede L i deci trebuiau săl lase în groapă, să se prăpădească acolo, nici nu le rămînea altă posibilitate. 6ecunotea asta i cu atît mai mult putea să pară mai de mirare că groaza faţă de propria soartă lăsa loc în su7etul său milei de asasinii lui. Totui asta este dovedit. Iosif tia precis, i aa cum zăcea în fundul fîntînii, i-o mărturisea deschis i cinstit, că acea neruinată %presupunere5, după care îi orientase viaţa, fusese un !oc, în care nici măcar el nu crezuse serios, nici nu
putuse crede, i că, pentru a nu pomeni decît asta, nu ar " fost îngăduit niciodată i nicicum să le povestească fraţilor acele vise L era cu totul greit i lipsit de tact peste orice măsură. 4ă aa era, de asta fusese mereu contient, pe tăcute i pe ascuns, cum recunotea acum, chiar i atunci cînd acţionase cum s-a văzut L i totuitrebuise o făcuse. ceOpentru >usesecăirezistibil împins să procedeze astfelN s-o#e facă, #umnezeu îl crease anume aa, pentru că astfel intenţionase cu el i prin el, într-un cuvînt pentru că Iosif trebuise să a!ungă în groapă L i, pentru a spune lucrurile pe leau, chiar o voise. Fa ce bunO +sta n-o tia. #upă toate aparenţele, ca să se prăpădească. #ar, în fond, Iosif nu credea asta. =n straturile lui cele mai de !os era convins că #umnezeu vedea mai departe decît pînă la groapă, că l plănuia, ca de obicei, departe i urmărea un scop viitor i învăluit, în slu!ba căruia Iosif trebuise să-i împingă pe fraţi la e'trem. +cetia erau !ertfele viitorului i îi compătimea, oricît îi era lui personal de rău cu acest prile!. i vor trimite tatălui vălul, nenorociţii, tăvălit în sîngele iedului, ca în al său, i Iacob va cădea pe spate. Fa gîndul acesta Iosif era vehement împins să sară să-l apere de vederea zdrenţelor însîngerate L bineînţeles, cu singurul rezultat că, împins de dureri ca de mucături de "ară, recădea în legăturile sale, lovindu-se de ghizdurile fîntînii i reîncepea să plîngă. +vea timp prea destul să plîngă, să-l încerce teama, remucarea i mila, i desperînd pentru viaţa sa, să mai creadă totui, în taină, în înţeleptele, s"ntele ţeluri de viitor ale #omnului. 4ăci, este crud s-o spunem, trei zile trebuia să rămînă în temniţa lui, trei zile i trei nopţi, dezbrăcat i gol i legat acolo !os, în praf i murdărie, cu urechelniţele i viermii din fundul fîntînii, fără apă, nici hrană, fără mîngîiere i fără vreo speranţă întemeiată să mai a!ungă vreodată iar la lumină. 4ine o povestete trebuie să "e preocupat ca ascultătorul să-i reprezinte e'act i să-i închipuie cu groază ce a însemnat asta, îndeosebi pentru un feciora al tatii, care nici nu visase vreodată ceva atît de cumplit de greuN cît de chinuitoare i se scurgeau orele, pînă ce sărăcăcioasa lui parte
din lumina zilei se stingea în crăpătura pietrei i în locul ei o stea miloasă îi trimitea raza diamantină pînă în adîncul mormîntului săuN cum de două ori se trezise acolo lumina de sus, stăruise sărăcăcios i iar se stingeaN cum cerceta cu insistenţă în semiîntuneric rotundul ghizdurilor temniţei, dacă nu putea " măcar închipuită, sperată, o evadare sus, cu a!utorul unor bolovani micaţi din locul lor în zid i aînniscaiva tufe înrădăcinate printre pietre L asta cînd piatra ce acoperea gura fîntînii i funia ce-l lega, "ecare în parte, dar mai ales împreună, înăbueau în germene orice speranţăN cum se zvîrcolea în strînsoarea funiei, pentru a se cuibări mai bine i mai puţin dureros, ceea ce, de bine, de rău, izbuti, dar curînd noua poziţie era i mai de neîndurat decît cele dinainteN cum setea i foamea îl chinuiau i burta goală îl durea i-l ardea în spateN cum se mîn!ea ca oaia cu propria scîrnă i strănuta i îi era frig în ea, încît îi clănţăneau dinţii. *întem foarte preocupaţi să-l obligăm pe oricine să-i reprezinte în mod viu i real atît de cuprinzătoare suferinţe. Pi totui este iarăi treaba noastră să-l calmăm i, tocmai de dragul vieţii i realităţii, să avem gri!ă ca imaginaţia să n-o ia razna i să nu se piardă într-un searbăd sentimentalism. 6ealitatea este lucidă, tocmai în calitatea sa de realitate. 4a esenţă a tot ce este real i de netăgăduit, cu care trebuie să ne împăcăm i să ne înţelegem, realitatea ne împinge la adaptare i-i potrivete rapid omul după necesitate. &e lăsăm uor îndemnaţi să cali"căm o situaţie drept de neîndurat, este protestul omeniei furtunos indignate, bine intenţionat i totodată binefăcător pentru cel în suferinţă. #ar acest protest se i face uor puţin ridicol în faţa celui a cărui realitate este tocmai acest %de neîndurat5. Indignatul compătimitor stă faţă de această realitate, care doar nu este a sa, într-o relaţie sentimentală, nepracticăN se transpune, aa cum este el, în situaţia celuilalt$ o greeală a închipuirii căci, tocmai din pricina situaţiei sale, celălalt nu mai este ca el. Pi, în fond, ce înseamnă oare o situaţie %de neîndurat5, dacă tot trebuie îndurată
i nici nu-ţi rămîne altceva decît să o înduri, cîtă vreme eti în toate minţile. Tînărul Iosif nu mai era, însă, de mult, chiar în toate minţile, i asta încă din clipa în care fraţii se transformaseră, sub ochii lui, în lupi. &enorocirea prăvălită peste el îl zguduise puternic i-i provocase tocmai acea diminuare de care %ceea ce este de neîndurat5 are nevoie pentru a putea " îndurat. :ătaia primită îl ameţise, ai!derea chinuitorul transport pînă la fîntînă. *tarea pricinuită astfel era dureros-deznădă!duită, dar cu aceasta măcar cumplitele acţiuni se opriseră, se a!unsese la o oarecare consolidare i situaţia sa, oricît se putea obiecta împotriva ei, prezenta cel puţin avanta!ul securităţii. Fa adăpost, în sînul pămAntului, nu mai avea a se teme de alte brutalităţi i avea răgaz pentru acea activitate cerebrală care, temporar, elimină aproape în întregime dincuvînt contiinţa sa suferinţele trupeti. unei *ecuritatea )dacă acest este îngăduit în perspectiva morţi probabile, ba ca i sigureN dar moartea este oricum certă pentru un moment oarecare i totui ne simţim în siguranţă3, sentimentul securităţii deci îi favoriza somnul. puizarea lui Iosif era atît de mare, încît depăea cumplita nea!utorare a tuturor împre!urărilor i-l cufunda în somn, astfel încît, pe durate mai lungi de timp, nu mai tia nimic sau prea puţin despre sine. 4înd se trezea apoi, mirarea sa văzînd întremarea ce i-o putuse da somnul singur, fără a!utorul mîncării i băuturii )căci hrana i somnul îi pot, o vreme, ţine locul reciproc3 se îmbina cu groaza că tot mai durează mizeria lui, care nici în timpul somnului nu-i ieise cu totul din minte, a cărei rigoare dealtfel începuse cumva, dacă n-ar " decît aa-zicînd, să slăbească puţin. &u e'istă rigoare i încordare care să nu cedeze totui oarecum cu trecerea timpului i să nu acorde mici concesii libertăţii de micare. &e gAndim la funie i la faptul că nodurile sale i porţiunile dintre noduri nu mai erau în ziua a doua i a treia chiar atît de rigide ca în prima oră, ci cedaseră întrucîtva i se arătau cît de cît prevenitoare faţă de nevoile bietelor mădulare. Pi aceasta se
spune tot pentru a reduce mila la lucida realitate. 4hiar dacă adăugăm că, "rete, puterile lui Iosif scădeau continuu, o facem numai, pe de o parte, pentru a ţine iarăi trează mila i a nu lăsa să se stingă îngri!orareaN căci, pe de altă parte, această crescîndă slăbire i diminuare însemna, la rîndul ei, practic, o atenuare a suferinţelor sale, astfel încît, îicumergea, cît dura aa-zicînd, mai mult situaţia, propriul lui punct de vedere tot mai din bine, căci abia mai băga în seamă mizeria ei. =n condiţiile unei vieţi trupeti de care aproape uitase, gîndurile continuau să lucreze însă neîncetat i anume în aa fel încît, în entitatea muzicală care o constituiau, acele %umbre i bai5, care fuseseră dedesubt de tot, se auziră, tot mai puternic, datorită slăbiciunii sale bîntuită de vise i, pAnă la urmă, acoperiră aproape în întregime timele înalte. *us domina frica de moarte care, cîtă vreme fraţii fuseseră în prea!mă, se se revărsase în cele mai insistente lamentări i implorări. #e ce nu mai e'terioriza ea la fel, de cînd cei zece se depărtaseră i de ce nu mai trimitea, Iosif, la întîmplare, din adînc apeluri i strigăte de a!utorO 6ăspunsul este$ pentru că uitase complet de asta din pricina preponderenţei acelor gînduri la care am i făcut aluzie, ce priveau e'plicaţia brutei sale căderi, trecutul, greelile acestui trecut, poate săvîrite din voinţa divină, dar care, din pricina asta, nu erau mai puţin mari i grele. pe care fraţii îl!uca smulseseră pe el, un i anume, în chip "oros,Uălul, în parte cu dinţii, în acestede gînduri rol de prim plan. 4ă n-ar " trebuit să se grozăvească în faţa lor îmbrăcat cu vălul, că n-ar " trebuit să le scoată ochii cu ceea ce se a7a în stăpînirea sa, că n-ar " trebuit să li se prezinte cu vălul, mai ales acum i aici, ci se impunea acum în mod atît de luminos, încît i-ar " dat cu pumnii în cap, dacă nu l-ar " împiedicat legăturile. #ar pe cînd o făcea în gînd, recunoscu totodată faţă de sine însui lipsa de sens i ipocrizia gustuluiN căci era doar clar că tiuse asta dintotdeauna i totui acţionase aa. rivea mirat la enigma
e'uberanţei sale obraznice, ce-l împingea la pierzanie, enigmă ce i-o propunea propriul său comportament aiurit. #ezlegarea acesteia depăea posibilităţile inteligenţei sale, dar i ale oricărei inteligenţe, deoarece cuprindea prea multe elemente neprevizibile, contrare logicii i, poate, s"nte. 4um mai tremurase ketnet ca nu cumva în sacul-masă -ul L pe tremurase deIacob teamăsăsădescopere nu "e salvat 4ăci doar nu-l înelase tată, nu folosise slăbiciunea memoriei lui i nu luase în taină cu el motenirea pentru că ar " fost de altă părere decît Iacob cu privire la efectul pe care vederea vălului o va avea asupra fraţilor. >usese cu totul de aceeai părere i-l luase totui cu el. *e putea oare dezlega această enigmăO #ar dacă el nu uitase să-i pregătească pieirea L de ce uitase Iacob s-o previnăO Pi asta constituia un mister. *ă lase acolo vălul multicolor, ar " trebuit să " fost la fel de însemnat pentru iubirea i teama tatălui, cît era de însemnat pentru dorinţa nestăpînită a lui losif de a-l lua pe ascuns cu el. #e ce nu-i dăduse în gînd ceva atît de important iubirii i temerii negli!aseră să contureze manevrele nestăpînitei dorinţeO #acă lui losif îi reuise, în cort, să scoată prin viclenie de la bătrîn splendidul obiect, apoi asta se întîmplase doar pentru că !ucau acelaşi !oc, i pentru că Iacob dorea la fel de mult ca losif să aibă vălul, cum îl dorea acesta pentru sine. 4onsecinţa practică se arătă curînd. =mpreună aruncaseră mielul în groapă, iar acum Iacob va cădea pe spate.
+sta avea desigur să se întAmple, iar după aceea avea să re7ecteze la marile greeli ale trecutului, comise în comun, cum losif o făcea aicea, !os. #in nou îi mărturisi că !urămintele sale, cum că desigur nu va pîrî nimic tatălui, dacă îi va mai " restituit cîndva, nu izvoriseră decît dintr-o teamă super"cială pentru ei amîndoi i că, dimpotrivă, dacă vechea situaţie dinaintea gropii sar restabili L ceea ce losif dorea bineînţeles intens, cu o parte a "inţei sale L, va pîrî cert i inevitabil totul, astfel încît fraţii ar trage scurta. #e aceea, cu o altă parte a "inţei sale, nu dorea restabilirea, care era dealtfel e'clusă L era de acord în acest
punct cu fraţii lui, în asemenea măsură de acord, încît îi venea să răspundă sărutării pe care #an voise să i-o trimită în groapă, pentru că prima dată fusese cu ei ca între fraţi i-i fusese îngăduit să audă tot, i vorbele despre sîngele iedului, ce trebuia să treacă drept sîngele său, pentru că depăeau viaţa lui i erau în siguranţă la el, ca în mormînt. *pusa lui #an, că înaintea lui Iosif se putea vorbi oricum, deoarece "ecare cuvînt întărea doar imposibilitatea întoarcerii sale, i că deci era de-a dreptul bine să se spună în prezenţa sa asemenea lucruri, ce depăeau durata vieţii lui, căci astfel era mai trainic legat ele lumea umbrelor, ca un strigoi de care le-ar " fost frică L spusa aceasta îi făcuse o puternică impresie lui Iosif i, în gîndurile lui, !uca rolul replicii i reversului premisei de pînă acum a vieţii sale, că, în ce-l privea, nu trebuia să ţină seamă de nimeni, pentru că toţi îl iubeau pe el mai mult decît iubeaudepeel, sine. +cum se a!unsese că nu mai trebuia să se ţinăseseamă i această e'perienţă determina evoluţia acelor umbre i bai ai gîndurilor sale, care curgeau sub uvoiul de sus i cel de mi!loc i, cu cît îi scădeau forţele, a!ungeau la o dominare i mai sonoră asupra timelor superioare. +ceste time se porniseră însă încă mai de mult, împreună cu celelalte. =ncă de atunci chiar cînd ceea ce stîrnise, fără să bănuiască, devenise realitate, cînd, sub ghionţi i pumni în cap, fusese i încolo fraţi i ei dedeci, pe trup, euaruncat unghiileîncoace i cu dinţii, vălulîntre cu chipuri L îidesmulgeau la început i ele îi spuseseră cuvîntul i, în mi!locul răpăitoarei groaze, urechea lui le aparţinuse în mare măsură. +r " greită presupunerea că, în împre!urări de o atît de mortală seriozitate, Iosif ar " încetat să se !oace i să viseze L dacă în asemenea împre!urări, să se !oace i să viseze mai înseamnă !oacă i vis. ra adevăratul "u al lui Iacob, al celui ce medita eu demnitate, al bărbatului de formaţie mistică, ce tia întotdeauna ce i se întîmpla, care privea spre stele în toate pămîntetile întAmplări i
îi lega pururea viaţa de divin. 6ecunoatem că maniera lui Iosif de a acorda vieţii sale !usteţe i realitate prin legare de divin, avea altă caracteristică decît în cazul lui Iacob, era mai puţin sentimentală, ci mai curînd isteaţă i calculată$ convingerea că o viaţă i evenimente fără certi"catul de autenticitate al unei realităţi superioare, ce nu se pepoate date oglindi sacre ii nu se cunoscute i nu se spri!ină pe întemeiază ele, ce nu se poate recunoate în nimic ceresc, nici nu sînt viaţă i evenimenteN convingerea deci că cele de !os nici nu s-ar pricepe să se întîmple i nu i-ar da siei în gînd, fără un model i o replică în cerul înstelat, era luată i de el foarte în serios, iar unitatea dublului, prezenţa a ceea ce este în prefacere, faptul că susul i !osul sînt interschimbabile, astfel încît unul se schimbă în altul i zei pot deveni oameni, însă, i oamenii pot deveni zei, constituia, i în viaţa sa, principala certitudine. &u degeaba era el discipolul lui liezer, al bătrAnului, care tia să spună %eu5 într-un mod atît ide îndrăzneţ i de liber, încît privirea se frîngea îngîndurată pe făptura lui. Transparenţa personalităţii sale, caracterul ei ca repetare i întoarcere a ceea ce fusese turnat iniţial în tipare L această credinţă fundamentală era i în Iosif carne i sînge, i orice demnitate i semni"caţie spirituală îi părea legată de o similară contiinţă de sine. +ceasta era "resc. 4eea ce nu mai era cu totul "resc, i se abătea, !ucău, de la demnitate i semni"caţie, era înclinaţia lui Iosif de a trage foloase din modul de a gîndi îndeobte adoptat i de a lua cu el ochii oamenilor, pe calea unei autosugestii contiente. >usese atent chiar din prima clipă. *e poate crede sau ba, dar în cea mai de spaimă tulburare a neateptatei agresiuni, în cea mai cumplită groază i teamă de moarte, deschisese ochii minţii, să vadă ce se întîmpla. &u că aceasta i-ar " diminuat frica i uurat mizeria, dar li se adăugase prin aceasta un fel de bucurie, ba de ilaritate, i o veselie intelectuală strălumina spaima su7etului.
L rupeţi
Uălul meu, răcnise el i în marea spaimă cerise$ &u-l
#a, i-l smulseseră i-l rupseseră, vălul mamei, care era i al "ului, încît îl purtau amîndoi cu schimbul i deveneau una prin văl, zeu i zeiţă. Turbaţii îl dezvăluiseră fără milă, cum dezvăluie dragostea mireasa în iatac, asta îi făcuse furia lor i îl lăsase gol, încît îl trecuseră "orii unei ruini de moarte. =n spiritul lui gîndurile %dezvăluire5 i %moarte5 erau foarte învecinate L cum ar " putut să nu se agaţe cu spaimă de zdrenţele vălului, încercînd să se acopere eu ele, cum ar " putut să nu roage$ %&u-l rupeţi5 i cum să nu-l " copleit, totodată, bucuria intelectuală datorită con"rmării pe care evenimentul o aducea legăturii de idei în care se actualizaO &ici o mizerie a cărnii ori a su7etului nu putea ucide atenţia spiritului său faţă de aluziile ce se acumulau, cu care evenimentul vădea ca o realitate superioară, transparent i prestabilit, caseprezent în schimbare, pe scurt, cacastelar. Pi această atenţie era foarte "rească, deoarece aluziile vorbeau de e'istenţă i identitate, de străvederea eului său, ale cărui adîncuri le întredeschisese deunăzi lui 6uben L spre cea mai mare uluială a acestuia L i care se lumina tot mai mult în cursul evenimentelor. =i strigase tare !alea, plîngînd, cînd marele 6uben se învoise i el ca Iosif să "e zvîrlit în groapăN în aceeai clipă însă intelingenţa lui rîsese ca de o glumă, căci cuvîntul folosit era încărcat de aluzii$ fraţii spuseseră în limba lor % bor5 i cu asta se e'primaseră într-un fel monosilabic, dar cu multiple înţelesuri, căci silaba cuprindea atît noţiunea de fîntînă, cît i cea de închisoare, iar aceasta era atît de apropiată de cea a lumii subpămîntene, a împărăţiei morţilor, încît închisoare i lume subpămAnteană era una i aceeai idee, unul ne"ind decît alt cuvînt pentru celălalt, cu atît mai mult că i fîntîna echivala prin speci"cul ei, cu intrarea în lumea subpămînteană, ba chiar, prin piatra rotunda, ce o acoperea de obicei, sugera moarteaN căci piatra acoperea gura rotundă a fîntînii, cum acoperea umbra luna întunecată. 4eea ce inteligenţa atentă a lui Iosif străvedea prin eveniment era
străvechiul tipar al morţii astrului$ al lunii moarte, invizibilă trei zile înainte de gingaa ei reînviere, îndeosebi a pieirii zeilor luminii, care cad pentru cîtăva vreme pradă lumii subteraneN i cînd oribilul deveni realitate, cînd fraţii îl ridicară pe ghizduri, pe marginea gropii rotunde i el fu nevoit să coboare în subteran cu toată dibăcia inteligenţei sale treze îi fu cu totul limpede aluziaîncordată, la steauaatunci care seara este femeie i dimineaţa bărbat i care apune în fîntîna prăpastiei ca Fuceafărul de seară. ra prăpastia în care cobora "ul adevărat, el care este una cu mama i poartă cu schimbul acelai văl. ra staulul subteran, etura, împărăţia morţilor, în care "ul devine domnul, păstorul, martirul, victima, zeul sfîiat. *fîiatO &u-i rupseseră decît buza, i ici-colo îi zdreliseră pielea, dar vălul îl rupseseră de pe el i-l sfîiaseră cu unghiile i cu dinţii, ucigaii sîngeroi i uneltitorii, fraţii i vorluimuia vălul sfîiat în sîngele unui#umnezeu berbec i va trece dreptsăi, sîngele i-l vor aduce înaintea tatălui. pretindea de la tată !ert"rea "ului L de la blîndul, care recunoscuse, în"orîndu-se, că el %n-ar " în stare5. *ărmanul, va trebui vrînd-nevrînd să "e în stare, i-i semăna lui #umnezeu, că puţin îi păsa de ce-i ia asupra lui omul. +ici Iosif plînse în mizeria sa străvezie, pe care o supraveghea inteligenţa. =l plînse pe bietul Iacob, care va trebui să "e în stare, plînse i încrederea în moarte a fraţilor. lînse de slăbiciune i ameţit miasmele fîntînii, dar cuicît maide !alnică deveni situaţia lui înde răstimpul celor aptezeci două ore, pe care le petrecu aicea !os, cu atît mai puternic se impuseră timele grave ale gîndurilor sale i cu atît mai înelător se oglindea prezentul lui în tema celestă primordială, aa încît, pînă la urmă, nu mai distingea între sus i !os i, într-un orgoliu visător, datorit apropierii morţii, nu mai vedea decît unitatea dublului. *e poate pe drept considera starea aceasta ca o măsură a naturii, să-l a!ute să depăească ceea ce era de neîndurat. 4ăci speranţa "rească, de care viaţa se agaţă pînă la capăt, are nevoie de o !usti"care
raţională i pe aceasta o găsi în asemenea confuzie. #e fapt, această speranţă, că nu se va prăpădi de"nitiv, ci că va " cumva salvat din groapă, trecea dincolo de viaţa sa, căci practic el se i considera mort. 4ă era mort îi chezăuia încrederea fraţilor lui, vălul mîn!it de sînge, pe care îl va primi Iacob. Jroapa era adîncă i salvare înapoi, în viaţa de prăbuirea în adîncuri, nici nuoputea " închipuităN asta dinainte era de necrezut ca i cum Fuceafărul de seară s-ar întoarce din prăpastia în care se scufundase, i umbra ar putea " retrasă de pe luna întunecată, să "e din nou lună plină. #ar închipuirea morţii stelare, a întunecării i coborArii în prăpastie a "ului, căruia lumea de !os îi devine locuinţă, o includea pe cea a reapariţiei, a lumii noi i a învieriiN i în aceasta, "reasca speranţă de viaţă a lui Iosif se !usti"ca, devenind credinţă. *peranţa aceasta nu se referea la întoarcerea din groapă în viaţa anterioară i totui includea victoria asupra gropii. #ealtfel, doar de unul singur, Iosif nu o nutrea numai pentru sine ci o nutrea în locul sărmanului bătrîn de acasă, împreună cu care se vîrîse în groapă, i care ar cădea pe spate. #esigur că momentul primirii de către Iacob a vălului însîngerat era dincolo de viaţa "ului. #acă însă tatăl, aa cum se cădea din vechi, va putea crede dincolo de moarte, s-ar putea totui L gîndea Iosif în mormînt L ca sîngele animalului să "e primit, ca odinioară, în locul sîngelui "ului.
4+IT8FKF `+* IAT"A %INAINT!A -"OII Ismaeliții Ueneau bărbaZii dinspre Jalaad, dinspre răsărit, de peste 7uviu, patru sau cinci, legănîndu-se pe cămilele lor, i mai aveau
i alte cîteva cămile, încărcate numai cu marfă, iar cei cîţiva cămilari, băieţi tineri, i hamali, le dublau numărul$ neguţători, călători, care nu erau de aici i nici din părţile de unde veneau, bărbaţi străini, foarte tuciurii la faţă i mîini, cu inele de pîslă ce le ţineau basmalele pe cap, înveliţi în veminte de pustie, vîstate pe lat, cu ochii ce seînroteau Knul, de vîrstă venerabilă, bărbuţa albăalbi, călărea frunteNatenţi. un băiat buzat, îmbrăcat într-uncu halat alb, mototolit, de bumbac, cu glugă, îi ducea animalul de un frîu lung, în timp ce stăpînul, cu mîinile neocupate, edea învelit, pe aua înaltă, cu capul plecat într-o parte i dus pe gînduri. 4um vedea oricine, el era conducătorul plin de autoritate al grupului. 4eilalţi erau nepotul, ginerele i "ii lui. 4ine erau aceti bărbaţiO *e poate spune mai precis sau mai general. rau de fel din sudul ţării dom-*eir, de la marginea pustiului arabic, dinaintea giptului, %Miţraim5, i se i o spunea giptului, era numit i ţinutuliarlor, care era cum o trecere tranziţie spre Yara mîlului. +fară de asta i, de fapt, mai corect i se zicea %Muţri, ori, în alt dialect, %Mosar5, precum i %Midian5, după acel "u al lui +vram i al 4heturei, i era o regiune unde se aezaseră, mai adînc, în miazăzi, oameni din Ma^in, nu departe de ţara tămîii, care se îndeletniceau cu schimburile între +rabia i împărăţia animalelor i a morţilor, precum i cele ale ţării apusene a canaaneenilor i Yării celor două 7uvii, i erau proprietarii locurilor de depozitare din Muţri, unde, sub numele de midianiţi, făceau negoţ între popoare în toate direcţiile i erau i călăuze, dintr-o ţară în alta, ale caravanelor regale i ale celor publice. +adar călătorii erau ma^oniţi din Ma^in sau mineei, numiţi midianiţi. #eoarece Medan i Midian, "ii de soi mai prost ai lui +vraam i copii ai pustiei, făcuţi cu 4hetura, erau aproape deopotrivă i unul era luat drept celălalt, se putea spune midianiţilor i %medanim5 L ei nu se supărau. :a, dacă li se da simplu i îndeobte numele de ismaeliţi, care cuprindea toate seminţiile pustiei i ale stepei, presupunîndu-se, deci, că străbuna
lor ar " fost nu 4hetura, ci cealaltă femeie a pustiei, +gar, egipteanca, acceptau i acest nume$ pentru ei nu era important cum erau numiţi i cine erauN esenţialul rămînea că erau pe lume i că puteau face negoţ în toate direcţiile, de-a lungul căilor de comunicaţie. :a, chiar era logic dacă bătrînul i tovarăii lui de călătorie numiţi ismaeliţiN căci, ca bărbaţi din Muţri, erau pe !umătate erau egipteni, i asta fusese i Ismael, frumosul focos, astfel încît, cu oarecare îngăduinţă, se putea spune că se trăgeau din el. +a cum veneau dinspre răsărit, nu arătau a caravană regală sau publică L departe de aa ceva. ra o călătorie particulară, pe cont propriu i modestă. 4u prile!ul unor serbări religioase cu aducere de !ertfe, la care se ţinuse i un tîrg, vînduseră oamenilor cîmpiei, de dincolo de Iordan, felurite ţesături de in egiptene i mici obiecte frumoase din "r de sticlă, primind pe ele în schimb, cu un cîtig bunicel, totde felul de esenţe balsamice, tămîie, gumă i răină laudanum. #acă vor mai adragant, putea dobîndi, de partea aceasta a 7uviului, la preţuri convenabile, din produsele ţării, ceva miere i mutar, o încărcătură de cămilă cu "stic i migdale, puteau " mulţumiţi. =n ce privea drumul, încă nu luaseră o hotărîre. Povăiau dacă să urmeze calea din miazănoapte spre miazăzi, care o lua pe creasta muntoasă i îi ducea, prin Krusalim i Vebron, pînă la Jaza, pe malul mării, sau dacă ar face mai bine să o ţină deocamdată spre miazănoapte i răsărit, atingînd curînd, prin esul Meghido, coasta de-a lungul căreia drumul mergea spre miazăzi, către ţara lor, această cale spre gipt. #eocamdată, însă, soarele trecuse de amiază, intrau în această vale, cu bătrînul în frunte, ceilalţi urmîndu-l într-un ir alungit, să vadă dacă nu cumva locuitorii din #otan aveau vreo serbare cu tîrg i ar " ceva de neguţat. Făsară cămilele să înainteze pe fundul văii, care pe mîna stîngă era mai !oasă i acoperită cu muchi, i pentru că aveau ochi atît de atenţi i de neastîmpăraţi, zăriră !os, în tu", trepte tirbite i un zid dărăpănat. :ătrînul le văzu primul, făcu cu capul înclinat celorlalţi
un semn să oprească i trimise băiatul cu glugă să cerceteze loculN "indcă cei ce călătoresc sînt iscoditori i curioi prin "rea lor. e toate trebuie să le adulmece. :ăiatul nu lipsi mult, doar se repezi !os i se întoarse, dînd de veste, cu buzele sale groase, că pe fund ar " o fîntînă acoperită. L #acă este acoperită i ascunsă, spuse bătrînul cu înţelepciune, va " bine pentru noi s-o descoperim. Fumea pare să "e pizmaă prin partea locului i cam zgîrcită, aa încît socot posibil ca fîntîna să aibă o apă neobinuit de răcoroasă i bună la gustN de aa ceva avem nevoie i ne vom umple burdufurile, nu văd pe nimeni care să ne împiedice, i, apoi, de ce ne-ar mai zice ismaeliţi, dacă în împre!urări linitite, nu ne-am purta cam prădalnic i n-am ocoîi pizma localnicilorO Fuaţi un burduf i ce butelci mai aveţi i să coborîm la fîntînă +a făcură, pentru că bătrînul era totdeauna ascultat. 4ulcară cămilele, desprinseră vase de pe ei i coborîră spre fîntîni, unchiul, nepoţii, ginerele, "ii i cîţiva sclavi. 4ercetară locul i văzură că nu se a7a acolo nici ciutură, nici altceva pentru ridicat, dar nu era nimic, vor lăsa burduful în fîntînă, să se umple de preţioasa apă, păzită cu strănicie. :ătrînul se aeză pe o piatră necioplită, desprinsă din zid, îi potrivi îmbrăcămintea i dădu porunci, cu mîna lui tuciurie, să se rostogolească la o parte piatra de pe gura fîntînii. iatra se vădi spartă în două. L 8 " fîntîna aceasta acoperită i ascunsă, spuse bătrînul, dar e tare lăsată în părăsire. Focalnicii par deopotrivă pizmai i lipsiţi de gri!ă faţă de ce-i al lor. #ar nu vreau încă să pun la îndoială calitatea apeiN ar " pripit. ste bine, o !umătate din capac l-aţi scos. =nlăturaţi i !umătatea cealaltă cu braţele voastre tinere, i culcaţi-o lîngă sora ei verzulie, pe dale iO Uă întîmpină rîzînd limpezimea rotundului apei, este oglinda ei curatăO *tăteau în !urul fîntînii, pe treapta !oasă ce o încon!ura, i se aplecau deasupra adîncului.
L >întîna este seacă, spuse ginerele, fără a întoarce capul spre bătrîn, ci continuînd să privească în !os. Pi cum zise aceasta, toţi ciuliră urechile. #in adîncuri se auzea un scîncet. L #oar nu se poate să scîncească cineva în această fîntînă, grăi bătrînul. &u-mi cred urechilor. *ă facem linite deplină prin nemicare i să ascultăm atenţi, pentru a ne da seama dacă sunetul se repetă *cîncetul se auzi din nou. L +cum sînt silit să-mi cred urechilor, hotărî bătrînul, se sculă i urcă pe treapta circulară, dînd la o parte cu braţele pe cei care îi stăteau în cale, pentru a privi la rîndul lui în fîntînă. 4eilalţi ateptară, din bunăcuviinţă, să-i spună părerea, dar ochii lui erau tulburi i nu vedea nimic. L
Uezi ceva, Mibsam, ginerele meu O întrebă el.
L Uăd, îi fu îngăduit acum acestuia să răspundă, ceva albicios pe fund, care pare să se mite, i parcă ar " o "inţă articulată. 4hedar i 4hedma, "ii, întăriră această constatare. L #e mirare zise bătrînul. Mă încred în ascuţimea vederii voastre i vreau să strig la "inţa asta, să văd dacă are să răspundă. i, tu,sau acolo strigă el în o voce de moneag. 4ine ce scîncete în adînc, fîntînăOcuste oareobosită locul acesta "resc pentru tine, sau ai vrea mai curînd să-l părăsetiO Traseră cu urechea. Trecu un timp. +poi auziră slab i de departe$ L
Mamă *alvează-ţi "ul
8 mare agitaţie îi cuprinse pe toţi.
L Vai acum >ără ovăială strigă bătrînul. +duceţi o frînghie, s-o aruncăm înăuntru i să tragem la lumină "inţa, căci vădit acesta nu-i este prin născare locul. L +ici nu este nici o mamă, mai strigă el, aplecat spre adînc, dar oameni evlavioi sînt deasupra ta, care vor să te salveze, dacă asta îţi este dorinţa L Iată, continuă el, întorcîndu-se către+ceasta ai lui, cîte nuuna i se din ivesc călătorului în cale i cîte i se potacum întîmpla. este întîmplările cele mai ciudate, cîte le-am trăit între cele două 7uvii. 6ecunoateţi i voi că am făcut bine să cercetăm această fîntînă ascunsă i acoperită. Uă mai amintiţi că eu v-am îndemnat la astaO >ricoii ar putea de bună seamă ovăi aici, ori s-o ia la fugă, i citesc limpede pe feţele voastre, mai mult decît nedumerite, că i pe voi v-au încercat asemenea gînduri. &ici eu nu vreau să neg, că este de spaimă să ţi se adreseze cineva din străfunduri, iar gîndul că însăi fîntîna năruită ne-a vorbit sau vreun duh al adîncurilor, pare chiar demn de crezare. #ar lucrurile trebuie cercetate dinspre latura lor practică i să le facem faţă, în măsura în care ne pune la încercare puterile, căci scîncetul îmi părea că vădete mare nevoie de a!utor. L 4e-i cu frînghiaO se întrerupse el. Pi apoi întrebă spre fundul gropii$ ti în stare, "inţă, să apuci o frînghie i s-o petreci pe după trup, ca să te tragem la noiO #in nou trecu un răstimp, pînă veni un răspuns. +poi se auzi slab$ L [ac legat. #ei bătrînul sta cu mîinile pîlnie la ureche, puse să i se repete ce se auzise din fîntînă. L +ţi auzit i voi spuse el în cele din urmă. Fegat 8ricît îngreunează a!utorarea, o face totui cu atît mai necesară. Ua trebui să-l coborîm pe unul din voi în adînc, să vadă ce-i de făcut i să elibereze "inţa. Knde-i frAnghiaO Iat-o Mibsam, ginerele meu, pe tine te aleg să pluteti în !os. Uoi veghea cu cea mai mare gri!ă cum vei " legat, ca să "i ca un mădular pe care îl întindem în
adînc i-l retragem, împreună cu ce a prins. #e îndată ce ai cuprins bine "inţa, trebuie să strigi %6idică( i, cu forţe unite, te vom trage în sus, la noi, pe tine, mădularul nostru, împreună cu captura ta. Urînd-nevrînd, Mibsam se învoi. ra un bărbat tînăr, cu o faţă mică, un nas cam lung, dar turtit, i ochi bulbucaţi, al căror alb contrasta puternic cu întunecimea feţei. =i scoase basmaua de pe părul creţ, lepădă i halatul care- apăra de nisipul purtat de vînturi, i ridică braţele, ca să poată " legat cu frînghia, în calitatea căreia tia că se poate încrede. &u era o frînghie de cînepă, ci era din papirus egiptean, minunat de moale, bătută i suplă, foarte rezistentăN bărbaţii aveau cu ei cîţiva colaci din frînghia asta, era o marfă căutată. 4urînd ginerele fu prins ca în ham i agăţat, gata să plutească spre adîncuri. Toţi luaseră parte la prinderea lui în trainica frînghie, i fer, nepotul bătrînului, i "ii i robii. +poi Mibsam se aeză pe marginea fîntînii, se desprinse de ea i se scufundă, în timp ce bărbaţii care îl ţineau se propteau cu un picior înainte i dădeau mereu cîte niţel drumul frînghiei, ce le aluneca prin mîini. &u dură mult i tensiunea frînghiei încetă, căci Mibsam a!unsese pe fund. &u mai fu nevoie să se proptească, ţinînd piciorul întins înainte, i să se aplece peste ghizd, pentru a se uita după el. =l auziră vag vorbind cu "inţa aceea i cum gîfîia făcîndu-i cu ea. %6idică5 strigă elcuapoi, potrivit înţelegerii.de i lucru îi făcură datoria i ridicară, strigăte monotone, dubla povară, în timp ce bătrînul conducea, cu gesturi atente, operaţia. 6euiseră să-l scoată afară pe ginere, care-l ţinea în braţe pe locuitorul fîntînii. 4um se mai minunară negustorii, cînd îl văzură pe băiatul legat fedele înălţară ochii i mîinile către cer, îi legănară capetele i plescăiră din limbă. +poi îi spri!iniră iarăi mîinile pe genunchi, să-l cerceteze mai bine pe cel din fîntînăN căci îi dăduseră drumul pe treapta circulară i-l rezemaseră pe ghizdul
fîntînii$ acolo edea acum, cu capul în piept i răspîndea un miros de scîrnă i mucegai. urta o amuletă de gît, ce atîrna de un lănţior de culoarea bronzului, i un inel, cu o piatră norocoasă, la un deget, asta îi era toată îmbrăcămintea. 6ănile lui făcuseră coa!ă, acolo !os, i prinseseră, de bine de rău, să se vindece, iar vînătaia ochiului dăduseYinea destulochii înapoi, să-lînchii, poată deschide, ceea ce i făcea uneori. maica mult dar, din cînd în cînd, ridica obosit, genele i privea piezi, de !os, i nespus de !alnic, dar plin de curiozitate, la salvatorii lui. :a chiar zîmbea de felul cum se minunau. L =ndurătoare mamă a zeilor e'clamă bătrînul. Ia te uită ce am pescuit &u seamănă, oare, cu duhul fîntînii năruite, !alnic i pe !umătate mort de sete, căci i-a secat apa i s-a uscatO #ar hai să ţinem seama de aspectul practic al trebii i să facem cele de trebuinţăîmi pentru bietul băiat. punct pămîntesc, pare un 7ăcău de 4ăci, neamdin bun, dacăde nuvedere chiar de cel mai bun, a!uns, nu tiu cum, în nenorocire. riviţi genele acestea i gingăia mădularelor, chiar dacă sînt mîn!ite i put de unde au fost, prin adîncul fîntînii. 4hedar i 4hedma, nu-i frumos să vă astupaţi nările, mai ales că el ridică cîteodată pleoapele i o vede. #esfăceţi-i în primul rînd legăturile, tăiaţi-le, aa e bine, i aduceţi-i lapte, să bea 8are te ascultă limba, "ule, să ne spui cine etiO slăbit să era, Iosif ar "acestor putut oricum vorbi. #ar nu voia i nici8ricît nu sede gîndea dezvăluie ismaeliţi con7ictul familial, mai ales că nici nu-i privea. #e aceea se uită doar la bătrîn, prefăcîndu-se tare slăbit, i zîmbi nea!utorat, în timp ce, cu mîna liberată, schiţă o micare de neputinţă prin faţa buzelor. I se dădu lapte i-l bău dintr-un castron pe care i-l ţinea un sclav, căci braţele lui mai erau istovite de pe urma legăturilor. :ău atît de lacom, încît abia i se lua castronul de la gură, că parte din bunătatea de lapte i se i scurgea încetior printre buze, ca unui sugar. 4înd, văzînd aceasta, bătrînul îl întrebă, cît timp stătuse în
fîntînă, Iosif întinse trei degete, în semn că fuseseră trei zile, ceea ce le păru ismaeliţilor semni"cativ i plin de sens, în legătură cu cele trei zile cît zăbovete luna în lumea de dedesubt. Iar cînd au vrut să tie cum a nimerit în fîntînă, cu alte cuvinte cine îl aruncase înăuntru, se mărgini să răspundă cu un gest, arătînd cu fruntea sus, încîtforţe rămase neînţeles oameniînsă i-ardin " făcut-o sau dacăînfuseseră cereti. 4înd dacă îl întrebară nou cine este, le răspunse în oaptă$ %*luga voastră5 i apoi căzu pe o rînă, ceea ce nu-i lămuri defel. L *luga noastră, repetă bătrînul. #esigur, în măsura în care noi l-am găsit i fără noi nici n-ar avea su7are pentru nasul lui. &u tiu ce gîndiţi, dar pe cîte văd, avem aici de-a face cu o taină, cum mai sînt pe lume, astfel încît, călătorind, dai de ele i te minunezi. 4e ne rămîne de făcut este să luăm "inţa asta cu noi, căci n-o putem lăsa,mai niciadăugă să ne ridicăm aici colibe, zăbovim pînă aici s-o întrema. *imt, el, că acest băiat alsăfîntînii îmi mică, într-un fel sau altul, inima i parcă îi face un soi de plăcere, nici eu nu tiu cum. 4ăci nu e doar mila, i nici taina ce-l încon!oară. 4i în !urul "ecărui om este un fel de aură, în afara lui, care nu este substanţa sa, dar totui, o parte, întunecată sau luminoasă, a substanţei sale. 8chii bătrîni, încercaţi, o zăresc mai bine decît ochi tineri, nepricepuţi, care, ce-i drept, văd, dar nu pricep. +cum că-l privesc ţintă pe cel găsit de noi, îmi pare că văd o aură de lumină în !urul lui i parcă simt că descoperirea noastră nu-i de lepădat. L Ptiu să citesc pietre i să scriu, spuse Iosif, ridicîndu-se puţin. +poi căzu iar pe o rînă. L +ţi auzitO întrebă bătrînul, după ce pusese să i se repete vorbele celui găsit. 4unoate scrierea i este bine crescut. +m spus eu că am găsit ceva de preţ i nu-i de lepădat. =l luăm cu noi, căci datorită inspiraţiei mele, care m-a îndemnat să cercetăm
fîntîna asta, noi sîntem găsitorii. + vrea să-l văd pe cel căruia i-ar da mîna să ne zică furi, pentru că ne folosim de dreptul găsitorului i nu ne mai batem capul, întrebînd de cei care au aruncat sau au pierdut din greeală ce am găsit noi. #acă însă aceia se înfăţiează, avem dreptul la răsplată i la o răscumpărare stranică i, oricum, cevagol iese treaba Vaide, halatul ăsta, căci a venit i din murdar dinasta. adîncuri, capuneţi-i din trupul mamei, i e ca i născut a doua oară. Valatul ce-l arătase bătrînul era al lui Mibsam, ginerele, care i-l scosese înainte i acum proprietarul lui mîrîia că i se va da băiatului din fîntînă, care avea să i-l fetelească de tot. #ar degeaba, se făcu tot după capul bătrînului, i sclavii îl purtară pe băiatul înfăurat în halat pînă sus, la cămilele ce ateptau. 4hedma, unul din "i, cu inele de pîslă neagră în !urul basmalei albe, un astfel 7ăcăucă cuprivea trăsături calme,deregulate portul demn pe al capului, lucrurile sus, de i sub pleoapele !umătate lăsate, îl luă, din porunca bătrînului, pe cămila sa, aezîndu-l în faţă, i aa neguţătorii porniră mai departe, apucîndo spre #otan, unde se putea să "e tîrg.
roiectele lui "uben =n acele zile, "ilor lui lacob nu le-a prea fost la îndemînă, ba le-a fost chiar foarte peste mînă i deloc mai bine decît înainte, cînd spinul îi împungea în carne i ei se împiedicaseră, de amărăciune, în grozamă, din pricina ruinii neterse. +cum spinul fusese scos din carne, dar rănii din locul în care fusese în"pt îi mergea prost$ puroia, de parcă spinul ar " fost otrăvit, iar dacă ar " spus că le-ar " priit mai bine somnul, de cînd îi spălaseră inima, tot ar " minţit$ ei însă tăceau în această privinţă.
rau îndeobte tăcuţi, de cînd cu cele întîmplate, i cînd schimbau cuvintele cele mai trebuincioase, parcă le venea greu să deschidă gura i mai mult mîrîiau printre dinţi. *e fereau să se privească în ochi i, cînd unul trebuia să-i vorbească altuia, se uitau "ecare în altă parte, numai nu unul în faţa celuilalt, astfel că, după aceea, nimeni nu tia dacă cele discutate de fapt, pecetluite între ei, căci doar lucrurile asupra căroraerau, te-ai înţeles cu altul numai din vorbe, nu i din ochi, nu pot " socotite chiar ca hotărîte. #ar, dacă erau cu adevărat hotărite sau ba, nu le mai părea ceva de seamăN deoarece adesea spuneau, parcă în treacăt, vorbe ca$ %Toate bune, dar...5 i %#eocamdată ar " cum trebuie...5$ ori i %+sta-i cel mai puţin important5 L aluzii întunecate la ceea ce era de seamă se a7au dedesubtul a tot ce era discutat într-o doară i, cîtă vreme nu erau lămurite, devalorizau, făcînd respingător, tot ce putuse " discutat. Iar aceasta trebuia să se lămurească de la sine, fapt care cerea de asemenea o desfăurare respingătoare, lungă i !alnică, o sleire prin sete i o agonie undeva în adînc, de care nu se putea spune cînd se va sfîri, pe care, de o parte, erau lăuntric înclinaţi să o grăbească, în timp ce, pe de altă parte, doreau i o tărăgănare, ca să rămînă oricum încă deschisă, măcar pentru un scurt timp, posibilitatea unei lămuriri mai puţin urîte, dei aa ceva era desigur de neînchipuit. #in nou cititorii trebuie îndemnaţi să nu-i ia pe "ii lui Iacob drept băieţi deosebit de înrăiţi i nici să le retragă orice fel de simpatie$ chiar i cea mai părtinitoare slăbiciune pentru Iosif )o slăbiciune a mileniilor, de care această relatare obiectivă a căutat să nu se lase in7uenţată3 ar trebui să se ferească de o luare de atitudine atît de unilaterală, căci el gîndea altfel. >raţii nimeriseră doar întîmplător în toată treaba asta, în care mai bucuros n-ar " intrat, asta ne este îngăduit s-o credem. +devărat, în aceste zile !alnice, doriseră mai mult decît o dată, ca treaba să " fost dusă pînă la capăt, de vreme ce o începuseră, i de"nitiv lămurită, i erau mînioi pe 6uben, care împiedicase asta. #ar sumbrul regret venea numai din situaţia
fărA ieire în care se găseau, una din acele încuietori i încurcături cum le nate viaţa, iar !ocul de dame ni le prezintă într-o imagine pură. Marele 6uben nu era nicidecum singurul care să " dorit să-l salveze pe copilul 6ahilei din groapăN ba nu se a7a nici unul măcar dintre fraţi, care să nu " fost apucat, la cîteva ore o dată, de această dorinţă, cuprins "ind de o bruscă nelinite. #ar măcar se puteaO #in păcate nu L i hotărîrea pripită pierea în faţa nemiloasei opoziţii a raţiunii. 4e să facă ei cu visătorul, dacă l-ar scoate din groapă, puţin înainte să moară de seteO *e loveau de un zid, nu a7au nici o ieire, trebuiau să-l lase în groapă. >raţii nu numai că-l zvîrliseră în groapă, ci îl i legaseră, în fel i chip, de mormînt i împiedicaseră în chip consecvent reapariţia lui. ra mort din punct de vedere logic i trebuia ateptat să i moară cu adevărat, ca ei săimprecis facă nimic L o povară istovitoare pentru nervi i, pefără deasupra, delimitată în timp. 4ăci pentru aceti bărbaţi demni de milă, doar nu era vorba de %trei zile5. i nu tiau nimic de trei zile. =n schimb tiau de oameni ce se rătăciseră în pustie i răbdaseră apte zile, ba de două ori apte, fără hrană, nici apă, pînă au fost găsiţi. +sta era bine de tiut, căci lăsa loc speranţei. Pi apărea odios, căci asemenea speranţă era absurdă i se nega pe sine. 6areori a e'istat o situaţie atît de fără ieire i cine s-ar gîndi aici numai la suferinţele lui Iosif, ar gîndi cu părtinire. =n acea după-masă, aadar, cei chinuiţi edeau pe locul unde îl bătuseră, sub copacii roii, acolo unde nu demult vorbiseră de Fameh, eroul străvechi, i se ruinaseră cu gîndul la el, ceea ce mai bine n-ar " făcut. Pedeau acolo opt, căci doi lipseau$ &eftali, cel sprinten, care colinda pe undeva, prin !ur L pentru a a7a poate vreo noutate i a răspîndi după aceea vestea ei de peste tot L i 6uben, care lipsea încă de dimineaţă. 4u treburi, cum le declarase el printre dinţi, urcase pînă sus la #otan, pentru a schimba produse ale gospodăriei pe grîne i pe ceva vin aromat,
după vorbele sale, i fraţii se învoiseră cu plecarea lui 6uben, mai ales în legătură cu acel vin. =mpotriva obiceiului lor, în acele zile toţi băuseră cu nesaţ vinul cu smirnă ce se făcea la #otan, un vin puternic i ameţitor, care îi a!uta să-i uite gîndurile. =ntre noi "e zis, 6uben se despărţise de ei cu o cu totul altă intenţie i pomenise de vinul aromat, doar ca să-i bucure cu plecarea sa. =n noaptea în care marele 6uben se zvîrcolise fără somn, se copsese în el gîndul să-i păcălească pe toţi i să-l salveze pe Iosif. Trei zile în ir răbdase, ca fratele care păea pe urme luminoase, ca mielul lui Iacob să se prăpădească în fîntînă L acum era de a!uns, i dee #omnul să nu "e prea tîrziu *e va strecura tiptil i-l va salva de unul singur pe cel din fîntînăN îl va lua de mînă i-l va duce înapoi la tată i-i va spune$ %*înt ca uvoiul apei i mereu în prea!ma păcatului. #ar, iată, acum am ţînit spreters binepăcatul, i-ţi readuc mielul, pe care ei au să-l sfîie. 8are s-a nu sînt eu iarăi primul tăuvrut născutO5 +!uns aici cu gîndurile, 6uben nu se mai zvîrcoli, ci rămase restul nopţii nemicat, cu ochii deschii i chibzui în amănunt salvarea i fuga. &u era simplu$ :ăiatul era legat i slăbit, nu va putea prinde frînghia pe care 6uben i-ar arunca-oN o frînghie singură nu făcea treaba, ar " fost nevoie de un cîrlig puternic, care să se agaţe de legăturile ce-l strîngeau pe băiat, o undiţă, cu care să "e ridicată pradaN mai bine ar " poate o împletitură de frînghii, un năvod carefrînghii, prada săpe"ecare prinsăN poate i osăscîndură, ca de leagăn, întreîndouă băiatul slăbit se poată aeza i să poată " tras în sus peste ghizdul fîntînii. +tît de amănunţit pregăti 6uben uneltele i cele trebuincioase, plănui ce îmbrăcăminte va lua pentru cel gol, din lucrurile sale i alese în gînd măgarul viguros, ce-l va mîna, de ochii fraţilor, la #otan cu lînă i ca, pe care însă voia să-l aeze, pe băiat, înaintea sa, i să fugă cu el, cale de cinci zile, pînă la Vebron, pînă la tatăl lor. Inima marelui 6uben era plină de o neţărmurită bucurie, cînd se gîndea la hotărîrea luată, bucurie întunecată numai de gri!a că s-ar putea
ca Iosif să nu mai supravieţuiască în ziua aceea, pînă la căderea întunericuluiN iar de dimineaţă, cînd se despărţise de fraţi, trebuise să se silească să păstreze tonul monosilabic al încrAncenării morocănoase, intrat acum în obiceiul lor.
Uînzarea Pedeau toţi opt sub pinii umbroi i priveau, clipind sumbru, în acea depărtare de unde venise sclipirea, !ucăua lumină rătăcitoare care-i zăpăcise i îi atrăsese în această blestemată situaţie fără ieire. Iată, că-l văzură pe fratele lor &eftali, al :ilhei, ieind din dreapta tu"ului, cu salturi mari ale picioarelor sale muchiuloase, i tiură încă de departe că era purtătorul unei veti, pe care voia să le-o transmită. #ar nu prea doreau s-o a7e. L >raţilor, copii, prieteni, începu el, agitat, a7aţi această veste$ o caravană de ismaeliţi vine dinspre Jalaad, cu nasurile în direcţia noastră, trebuie să "e curînd aici, i vor trece la trei aruncături de piatră de locul unde edeţi ar păgîni panici, cu cămilele doldora de marfă, i s-ar putea face cumva vreun tîrg cu ei, dacă le-am striga să se oprească #upă ce auziră tirea, întoarseră obosiţi capetele de la &eftali. L #eocamdată, las^ să "e... zise unul. :ine, &eftali, mulţumiri pentru veste. L sta-i lucrul cel mai neînsemnat... adăugă altul, of tînd din rărunchi.
+poi tăcură triti i chinuiţi, fără chef să încheie vreun tîrg. #upă un timp însă îi cuprinse o nelinite, se fîţîiau încoace i încolo, iar ochii le umblau de la unul la altul. Pi cînd Iehuda L căci el era L ridică glasul să le vorbească, tresăriră i se întoarseră toţi într-acolo. L
Uorbete, Iuda, te ascultăm
Pi Iuda vorbi$ L >ii ai lui Iacob, am să vă întreb ceva i iată ce$ >olosim ceva dacă ne ucidem fratele i-i ascundem sîngeleO u răspund în numele vostru al tuturor$ &imic nu folosim. 4ăci a fost o copilărie, de ţi se face i scîrbă, că l-am azvîrlit în groapă i ne-am închipuit că în felul ăsta i-am " cruţat sîngele, încît am i putut mînca lîngă fîntînă, s"indu-ne să-l ucidem. #ar oare învinuiesc s"ala noastrăO &u, ci învinuiesc faptul că ne minţim privitor la ea i întemeiem deosebiri pe lume, ca între %a face5 i %a se întîmpla5, ca să ne ascundem pe după ele, dar tot rămînem goi i descoperiţi, căci deosebirile sînt găunoase. +m vrut să ne luăm după Fameh, cel cîntat din strămoi, i să-l ucidem pe 7ăcău, să ne "e pradăN dar iată cum iese treaba, cînd vrei să te porţi după e'emplul eroilor, ca în cîntecul străvechimii$ a trebuit să ne luăm oarecum după împre!urări, care nu mai sînt cele vechi i, în loc să-l ucidem pe 7ăcău, îl lăsăm doar să moară. *ă ne "e ruine, căci asta-i doar o scîrbavnică corcitură dintre i împre!urări #acă n-am fost în stare să necînt purtăm ca Fameh #e i aaceea trebuitvăsăspun$ ne lăsăm în voia împre!urărilor vremii noastre, apăi să "m cinstiţi pînă la capăt, să ne purtăm după împre!urări i să-l vindem pe băiat +tunci simţiră toţi cum li se ia o piatră de pe inimă, căci Iuda vorbise după gîndurile lor, ale tuturor, i le deschisese cu desăvîrire ochii, care i clipiseră spre lumină pe cînd cîntăreau, în
tăcere, vestea lui &eftali. +ceasta era, în sfîrit, ieirea din multîncîlcita situaţie L o ieire simplă i clară. Ismaeliţii lui &eftali o ofereau$ era drumul lor, #umnezeu tie de unde, trecînd pe aici i ducînd în nemărginit i necunoscut, de unde era tot atît de puţină întoarcere ca din groapă &u-l putuseră scoate pe băiat de acolo, oricît " vrutpribegilor L i iată că, totui, acuma căciducă trebuiau să-lar predea ce soseau acum iputeauN aveau să-l dincolo de zări, să dispară aa cum steaua căzătoare se stinge în ne"inţă, cu urma ei cu tot 4hiar i *imeon i Fevi găsiră soluţia oarecum acceptabilă, de vreme ce cu eroismul de soi vechi tot ieise prost. #e aceea izbucniră, toţi deodată i învălmăindu-se, în aprobări grăbite$ %#a, da, da, da, tu o spui, Iuda, o spui minunat *ă-l vindem, să-l vindem ismaeliţilor, aa e practic, aa ne descurcăm, scăpăm de el +duceţi-l încoace, haide, scoateţi-l la lumină, eiaa sosesc, i Iosif, desigur, tot mai trăiete, rezistă cîte unii i douăsprezece i paisprezece zile, asta se tie din e'perienţă. *ă alergăm, deci, îndată, cîţiva la fîntînă, pe cînd ceilalţi... #ar iată-i, ismaeliţii i sosiseră. rimul apăru, la trei zvîrlituri de piatră, un bătrîn, eu mîinile în halat, pe o cămilă înaltă, condusă de un băiat i, în urma lui, în ir, ceilalţi$ bărbaţi călări, animale de povară, cămilari L nu era un convoi deosebit de arătosN bogaţi nu păreau negustorii, ba,nepăsători pe o cămilă, edeau foarte chiar doiN i acum aveausă de"e gînd să treacă, i calmi, prin faţa lor, cu privirea aţintită spre dealul #otanului. ra prea tîrziu să-l mai aducă pe Iosif, prea tîrziu deocamdată. #ar Iehuda era foarte hotărît i, împreună cu el, ceilalţi, să nu lase prile!ul să le treacă pe sub nas, ci să-l folosească din plin i să le dea acestor ismaeliţi băiatul, să-l scoată din ochii lor i să-i izbăvească pe fraţi, căci situaţia, aa cum era, pur i simplu nu o mai răbdau. *trămoul pribegilor L nu fusese el oare trimis în pustie de +vraam, împreună cu +gar,
pentru că ăguise în chip demonic cu Isaac, "ul celei adevărateO 4u "ii lui Ismael avea să "e trimis Iosif în pustie L fapta nu era lipsită de rădăcini, se mai întîmplase, se repeta. &ouă, dacă vreţi, i un adaos propriu spontan, era ideea vînzării. #ar mileniile au trecut-o prea de tot împovărător în contul debitor al fraţilor. Uînzare deprea om susceptibilă, Uînzare de frate e'agerăm, cu o i aversiune ci să*ă "mnulucizi faţă de cumva, faptele vieţii de puternica înrîurire a obiceiului îndătinat, care-i lua ideii aproape orice element de spontaneitate per"dă. :ărbatul, a!uns la nevoie, îi vindea "ii L i trebuie, oricum, să recunoatem că situaţia disperată în care se a7au fraţii se putea numi nevoie. Tatăl îi vindea fetele cu prile!ul căsătoriei L i cei opt n-ar " apucat să trăiască i n-ar " ezut acum aici, dacă Iacob nu le-ar " cumpărat mama de la Faban, argăţind paisprezece ani. #esigur, la erapăstrare, cam peste mînă că marfa nu se#ar, a7alachiar aici, ci, aa-zicînd, într-o groapă, în cîmp. momentul potrivit, tot va putea " înfăţiată, i, înainte de toate, trebuia, deocamdată, făcut cunotinţă cu străinii i văzut dacă au chef să cumpere. #e aceea cei opt duseră mîinile la gură i strigară răsunător$ L Vei-ho, bărbaţilor #e unde veniţiO =ncotro mergeţiO 4i abăteţi-vă niţel din drum +ici este umbră sub copaci i sînt i oameni aici, cu care se poate sta de vorbă *trigarea a!unse pînă la drumeţi i găsi ascultare. 4ăci îi întoarseră ochii de la dealul #otan i priviră către cei ce strigaserăN conducătorul lor încuviinţă din cap, făcu un semn i-i mînă cămila spre localnici, care se ridicaseră în picioare i-i salutau pe călători, punînd degetele sub ochi în semn că i-ar vedea cu plăcere oaspeţi, atingînd fruntea i pieptul cu mîna pentru a arăta că aici i acolo totul este întru totul pregătit pentru primirea lor. +rgaţii alergau cu nuiaua printre cămilele de călărie, scoţînd sunete guturale, ca acestea să se lase în genunchi i să se
culce. 4oborîră de pe cămile, schimbară cuvenitele gesturi de bună-cuviinţă i se aezară faţă în faţă$ fraţii pe locul lor i, dincolo, străiniiN bătrînul în mi!loc, iar de-a dreapta i de-a stînga se înirau ai lui, ginerele, nepotul i "ii. +rgaţii lor rămăseseră mai încolo, în spate, cu cămilele. =ntre ei, însă, i stăpîni, în spatele străinilor, intervalul dintre bătrîn i unul "i, dar înapoia lor,e'act mai în edea unul, înfăurat în halatN în din dreptul frunţii rămăsese o crăpătură între falduri, prin care să răsu7e. #e ce oare să " fost fraţii siliţi să privească mereu la încotomănatul din al doilea rînd, în timpul schimbului de politeţuri cu oaspeţiiO întrebarea este desigur fără rost. Izolarea lui mută atrăgea involuntar privirileN i alţii ar " păţit la fel ca fraţii L i, pînă la urmă, ce se încotomănează un om aa, peste cap, pe cer senin, de parcă s-ar apropia vîntul pustiei cu nori de nisipO >raţii erau timpul gîndurile umblau aiurea.nu&u din linitiţi pricina în acelui omconvorbirii, ciudat L treaba lui ilenu era obligat să spună de ce se ferea de lumină. #ar, s-ar " cuvenit ca ei să înfăţieze marfa i ar " fost chiar foarte bine dacă vreo cîţiva, doi sau trei, s-ar " ridicat acum de aici, să se ducă s-o scoată de unde era la păstrare i s-o împrospăteze niţel, mai la o parte, ca să poată " arătată, cum s-au i înţeles între ei, repede i în oaptă, cînd au văzut că ismaeliţii o cotesc spre ei. #e ce nu se duceau totuiO esemne pentru că nu se hotărîse care anume din ei să se ducă. #ar ar " putut să se hotărească singuri. oate i din gri!a de a nu se arăta, cumva, lipsiţi de cuviinţă. Totui s-ar " putut găsi o scuză. #an, [ebulon i Isahar, de pildă, de ce rămăseseră acolo, ca lipiţi, zgîindu-se, cu gîndurile aiurea, la omul ce edea, întrucîtva retras, între neguţător i "ul luiO =n formulări de o dispreţuitoare tru"e, în care însă autodiminuarea i lăudăroenia se împăcau, anulîndu-se, îi descriau reciproc felul de viaţă. i sînt păstori deosebit de modeti, declarară lehuda i ai lui, la drept vorbind nite netrebnici, în comparaţie cu stăpînii ce ed înaintea lor, i sînt "ii
unui om foarte bogat din sud, un adevărat rege al turmelor i principe al #omnului, din a cărui avere fără număr ei pasc, în această vale, o parte mică, dar pe care i aa abia o mai poţi cuprinde cu ochii, căci, bineînţeles, ţara de acolo de !os, nu le mai poate duce pe toate. 4u cine au de-a face, deci, în chip cu totul nemeritat, oameni atît de mărunţi ca eiO #acă întorci ochii, spuse bătrînul, de la asemenea strălucire, la el i la ai lui, atunci nu se vede chiar nimic, căci întîi sînt orbiţi i, în al doilea rînd, nici nu prea ai ce vedea. i sînt "i ai puternicului regat Ma^on, din continentul +rabaia, locuind în ţara Mosar sau Midian L deci midianiţi, cărora li se poate spune i medanim sau, simplu de tot, ismaeliţi L ce însemnătate are cum le spui. i au organizat caravane, care ar " atins, nu o dată, capătul lumii, i au neguţat, încoace i încolo, între împărăţii, cu comori după care scurgeau cu aurul 8"r i balsamurile din se unt. 6egilorochii le facmultor preţuriregi, regeti, întredin prieteni, însă, lasă mai ieftin. +cum cămilele lor cară foi lăptoase de colofoniu, din răină de astragal, frumoase cum nu se mai văzuseră în valea asta, i tămîie, care atrage irezistibil nările zeilor, că nu mai vrea nici unul altă mireasmă, dacă a mirosit-o pe asta. L +!ungă atît despre nimicnicia oaspeţilor. >raţii îi sărutară vîrfurile degetelor i arătară prin- trun gest o legătură între frunţile lor i pămînt. L Yara Mosar, vru să tie lehuda, ori chiar ţara Ma^in, ar ", oare chiar departe în lume, o adevărată străinătate pierdută în ceţuriO L ste foarte departe în spaţiu, într-adevăr, i cu aceasta i în timp, con"rmă bătrînul. L
4ale de aptesprezece zileO întrebă Iuda.
L #e apte ori aptesprezece răspunse bătrînul, i cu asta depărtarea n-ar " redată decît foarte apro'imativ. +tît la
păit, cît i la odihnă L căci i odihna ţine de călătorie L trebuie să te lai, fără vreo nerăbdare, în seama timpului, ca acesta să învingă spaţiul. 4îndva odată i, în cele din urmă, înainte de ai " crezut-o, te scoate el la capăt. L =n cazul acesta, s-ar putea, pe drept cuvînt, spune, îi dădu Iuda cu părerea, că aceste ţări i locuri s-ar a7a dincolo de toate zările cunoscute, #umnezeu tie unde, în nemăsurata depărtareO L *-ar putea spune într-adevăr, încuviinţă bătrînul, dacă n-ai " parcurs i măsurat această distanţă cu piciorul, i n-ai " învăţat să te însoţeti cu timpul împotriva spaţiului, să nu lai primul nefolosit împotriva celui de-al doilea. #acă însă eti născut în acea depărtare, gîndeti mai limpede despre ea. L dar l nu i ai lui, spuse Iuda, păstori negustori pribegiN numai acetia, îisînt îngăduie elisănuobserve, se pricep la răbduria îmbinare a timpului cu spaţiul. 4ît de des este silit i păstorul să schimbe păunea sau fîn-tîna i să pornească în pribegie, ca #omnul drumului, spre deosebire de cultivatorii cîmpului, de "ii aezaţi ai lui :aal. Tatăl lor, regele turmelor, cum s-a mai spus, locuiete cale de cinci zile de aici, spre miazăzi, i acest spaţiu, oricît de puţin s-ar putea, "rete, asemui cu o distanţă de apte ori aptesprezece zile, l-au străbătut des, dus i întors, aa că au a!uns să tie pe dinafară orice piatră de hotar, orice fîntînă, orice copac, i să nu se mai mire de nimic ce li se poate ivi, aici, în cale. =nvingerea spaţiului i drumeţie O &u vor să se măsoare în privinţa aceasta cu negustorii pribegi din depărtarea străină, pierdută în ceţuri, dar încă de băietani au venit de departe, din răsărit, din Yara 7uviilor, unde tatăl lor îi dobîndise cîndva averea, i au locuit în valea *ihemului, unde tatăl lor a săpat i a zidit o fîntînă, adîncă de paisprezece coţi i foarte largă, pentru că cei din ora fuseseră foarte aprigi cu locurile unde se găsea apă la ei.
L *ă "e mustraţi pentru asta pînă în a patra spiţă spuse bătrînul. + fost încă un noroc că "ii văii nu s-au legat de fîntîna voastră i nu au astupat-o cumva, cu bolovani, în pizma lor, încît s-o prăpădească i să sece, mai adăugă el. L +sta ar " tiut fraţii să le-o plătească cu vîrf i îndesat, răspunseră ei. Vei hei i-au i făcut mai tîrziu să-i ispăească amarnic păcatele. L 8are, într-adevăr, întrebă bătrînul, să "e ei eroi atît de cruzi, răi i fără milă în hotărîrile lorO 6ăspunsul sună că ei ar " păstori i deci în stare de a purta arme, învăţaţi să lupte, la nevoie, împotriva leilor i tîlharilor, i să facă faţă în ciocnirile iscate pentru păuni i fîntîni. #upă ce bătrînul îi e'primase stima pentru bărbăţia lor, Iuda continuă, spunînd ce privete precumdeineam, cura!ulnăscut de a la călători, că, încăînstrăbunul lorspaţiul fusese însă, un pribeag Kr, în ţara 4aldeei, i a!uns în aceste văi, pe care le-a cutreierat în lung i lat, puţin dornic să se aeze într-un loc, aa că ar iei cu siguranţă de apte ori aptesprezece zile, dacă s-ar aduna toate peregrinările lui. #ar în peţit, pentru miraculos de tîrziul său "u, la trimis la drum lung pe argatul lui cel mai vechi, cu zece cămile, spre &aharaim, în ţara *inearN acela a fost un atît de sprinten călător încît, vorbind cu oarecare e'agerare, pămîntul i-ar " sărit în întîmpinare. Pi la o fîntînă, în cîmp, ar " găsit mireasa i ar " recunoscut-o după aceea că i-a întins ulciorul să bea i i-a adăpat i cele zece cămile. +tît s-a călătorit i atît s-a învins spaţiul în neamul lor L fără să mai vorbească de tatăl i stăpînul lor, care încă de 7ăcău a plecat hotărît de acasă, tot spre părţile 4aldeei, vreo aptesprezece zile i mai bine. +tunci a a!uns la o fîntînă... L Iertaţi-mă spuse bătrînul, scoţînd o mînă de sub halat i oprind uvoiul vorbei. Iartă-i, prietene i dragă păstorule, slugii tale bătrîne o observaţie la cuvintele tale. #acă te ascult i te aud povestind de neamul vostru i istoriile sale, îmi pare că în
acestea, fîntîna !oacă un rol la fel de memorabil i însemnat ca e'perienţa în călătorii i pribegii. L 4um adicăO întrebă Iuda, îmbăţoîndu-se din spate. Pi fraţii la fel se îmbăţoară. L îmi #oar aa, răspunse bătrînul. Uorbeti i cuvîntul %fîntînă5 lovete în "ece clipă urechea. *chimbaţi păunile i fîntînile. Ptiţi pe de rost fîntînile ţării. Tatăl vostru a zidit o fîntînă adîncă i largă. Uătaful bunicului vostru a peţit la fîntînă. Tatăl vostru la fel, pe cît se pare. =mi zumzăie cu adevărat urechile de atîtea fîntîni, pe care le pomeneti. L #omnia-ta, neguţătorul, răspunse Iuda, ţinîndu-se tot băţos, vrea deci să spună că am povestit monoton i zumzăitN de asta îmi pare rău. &oi fraţii i păstorii nu sîntem scornitori de poveti la fîntî..., nu sîntem marchitani, minciuni prin pieţe, care au învăţat să băsnească i o ce facvînd cu pricepere, pe bani. &oi vorbim i povestim fără în7orituri, cum ne vine la gură. Pi chiar a vrea să tiu cum se poate povesti de viaţa oamenilor, îndeosebi de viaţa păstorilor i, mai vîrtos, de călătorii, fără să aminteti în asemenea povestiri de fîntînă, de care doar nu te poţi lipsi la nici un pas... L >oarte adevărat, îi luă bătrînul vorba. rietenul meu, "ul regelui turmelor, mi-a răspuns foarte potrivit. 4e rol de seamă !oacă fîntînă nu în viaţa omenească, cîte basme i faptemai în memorabile se leagă i pentru imine, sluga voastră vîrstă, de asemenea locuri, "e că cuprind apă vie, sau numai apă adunată, "e că sînt chiar seci i surpate. 4redeţi-mă, urechea mea, care este cam obosită i slăbită de ani, nici n-ar " fost atît de atentă la cuvîntul fîntînă i pomenirea sa în povestirile voastre, dacă nu mi s-ar " întîmplat de curînd, i chiar în această călătorie, cu o astfel de fîntînă o întîmplare ciudată, pe care o socot printre cele mai de mirare din cîte îmi amintesc i pentru care sper să mă a!utaţi cu sfat i lămurire.
+uzind aceasta fraţii se îmbăţoară i mai tare. *pinările le erau acum încordate de cît se ţineau de băţoi i ochii nici nu mai clipeau. L &u a dispărut oare pe aici, întrebă bătrînul, prin locurile pe unde vă pateţi oile, vreun copilandru, care să " lipsit dintre ai săi i să " fost furat, ori răpit, ori s-a dat vina pe vreun leu sau altă "ară, pentru că nu s-a întors la ai săi de trei zileO L
&u, răspunseră fraţii. &u tim de aa ceva.
L Pi atunci, acesta cine esteO întrebă bătrînul, întinse mîna înapoi i trase halatul de pe capul lui Iosif... Pedea acolo, în spatele bărbaţilor, între cutele halatului căzut, cu ochii cuviincios plecaţi. 'presia lui amintea puţin de clipa cînd, punîndu-se la adăpostul tatălui, povestise, acolo în cîmp, neruinatul lui vis cu stelele. 4el puţin fraţilor, asta le amintea. 4îţiva dintre ei săriseră în picioare cînd îl recunoscurăN dar se aezară iar repede, ridicînd din umeri. L Fa ăsta vă gîndeaţi, zise #an, văzînd că sosise momentul să facă cinste poreclelor sale de arpe i de viperă, cînd vorbeaţi de fîntînă i de oameni ce ar " dispărutO &umai la elO i, chiar că aţi avut la cine vă gîndi sta e un rob i "u al nimănuiN o sluguliţă de ultima teapă, un fecior de cîine, pe care a trebuit să-l pedepsim pentru furturi repetate, minciună, hulire, răzvrătire, încăpăţînare, desfrînare i decădere morală. 4ît îl vedeţi de tînăr, este un morman de păcate. F-aţi găsit i l-aţi tras afară din groapa în care noi l-am băgat, să se pocăiască, ticălosulO Iaca, ne-aţi luat-o înainte, căci în acest ceas timpul lui de pedeapsă s-a terminat i tocmai ne pregăteam să-i dăruim viaţa, să vedem dacă pedeapsa i-a priit. +sta găsise "ul :ilhei, cu isteţimea lui. 4e îndruga era de o îndrăzneală deznădă!duită, căci Iosif edea acolo i putea deschide gura, dacă ar " vrut. #ar se pare că încrederea pe care
fraţii lui putuseră s-o capete în el, datorită gropii, tot mai acţionaN i n-a fost dată de ruine, căci Iosif n-a spus într-adevăr nimic, ci tot mai edea blind, cu ochii plecaţi, i se purta, cu al totului tot, ca un miel ce tace înaintea tunzătorului. L 8 o i ei făcu midianitul i clătină din cap, în timp ce ochii îi tot umblau între făcătorul de rele i asprii lui !udecătoriN clătinatul deveni treptat dezaprobator, căci ceva părea să nu se potrivească i bătrînul l-ar " întrebat bucuros pe cel găsit dacă toate astea sînt adevărate, dar îl împiedica buna-cuviinţă. #e aceea spuse$ L 4e aud, ce aud +semenea ticălos este cel de care ne-a fost milă, de l-am a!utat, în ultima clipă, să iasă din groapă 4ăci asta trebuie să spun$ aţi împins cam departe pedeapsa, pînă la ultima limită. 4înd l-am găsit, a!unsese atît de slab, încît nu putea înghiţi laptele care i-l dădeam i multă vreme, îmi pare, nu vă mai era îngăduit să întîrziaţi cu salvarea sa, dacă vă mai interesa preţul lui, care desigur trebuie să " fost de nimic, ţinînd seama de stricăciunea sa, bineînţeles, neîndoielnică, căci asprimea pedepsei dovedete o nemaipomenită ticăloie. Fa aceste cuvinte, #an îi mucă buza, căci văzu că spusese prea multe i, chiar fără a ţine seama de gradul de încredere ce-l merita Iosif, vorbise prostete, cum Iuda încercase să-l facă să înţeleagă, cu un supărător ghiont în coaste. #an se gîndise numai să le facă de crezut ismaeliţilor pedeapsa cumplită dată băiatuluiN Iuda, însă, se gîndea la vînzare i era anevoie să satisfaci deodată ambele puncte de vedere. Iată că se apucase, împotriva oricărei raţiuni negustoreti, să ponegrească ce aveau de vînzare, în auzul celor pe care voiau să-i îmbrobodească +a ceva nu li se mai întîmplase "ilor lui Iacob i se ruinau de asemenea nebunie. #ar, se părea că, în legătură cu Iosif, nu era chip să iei din încurcături. +bia sfîreai cu una, că i intrai în alta.
Iuda preluă sarcina de a salva onoarea negustorească din această strînsoare. l spuse$ L i, nici chiar aa 4e-i drept, pedeapsa o " depăit cu cîte ceva ticăloia i ar putea duce cumva în eroare asupra valorii obiectului, s-o lăsăm baltă. &oi, "ii regeIui turmelor, sîntem bărbaţi cam iuţi i aprigi la mînie, aspri i, oricum, cîteodată prea aspri în pedepsirea unor încălcări a bunelor purtări i, cum am recunoscut-o, cam duri i fără milă în hotărîrile noastre. Jreelile săvîrite de !avra asta, luată "ecare în parte, nu erau prea graveN doar numărul mare, îngrămădirea lor ne-au dat de gîndit i am hotărît asprimea pedepsei, din care puteţi deduce cîtă gri!ă purtăm valorii intrinsece a argaţilor notri, dar din asta puteţi totodată deduce i preţul lor. 4ăci inteligenţa i utilitatea băiatului sînt de luat în seamă i, curăţat de purtările lui urîte, cum se a7ă acum, datorită severităţii este fără pentru îndoialărespectarea un bun de preţ, cum mă bucur că amnoastre, putut statornici adevărului, încheie IudaN iar #an se ruina foarte înaintea lui de iretenia sa neizbutită, i fu bucuros că "ul Fiei tiuse să-i scoată atît de dibaci din strîmtoare. :ătrînul făcu %hm hm5 dînd neîncetat din cap i ochii îi umblau mereu între losif i fraţii lui. L Kn ticălos folositor deci. Vm Interesant ce tot spuneţi Pi cum se numete feciorul ăsta de cîineO L &u se numete nicicum, răspunse #an. 4um să-i zicăO înă acum n-are nume defel, v-am spus doar că e "ul nimănui, un bastard, o buruiană din stufări, făcut la întîmplare i fără neam. &oi îi ziceam %măi5 i %tu5 ori îl 7uierăm numai. +stea sînt numele care i le dăm. L Vm Vm #eci aa un copil al smîrcurilor i buruiană fără căpătîi este cel pedepsit, vorbi din nou bătrînul. 4iudat >oarte ciudat 4um te mai poate cîteodată minuna adevărul +sta este împotriva înţelepciunii i cuviinţei, i tot te minunezi. 4înd l-
am tras afară din închisoarea lui, "ul stufului a a"rmat că ar ti citi ce este scris, ba chiar ar ti i scrie. 8are minţeaO L &u din cale-afară de obraznic, răspunse Iuda. +m mai spus doar că este destul de detept i de o neobinuită isteţime. #esigur că poate face un inventar i ţine socoteala vaselor de ulei i a baloturilor de lînă. #acă nu a spus mai mult, s-a ferit de minciună. L *ă se ferească toţi totdeauna de ea, răspunse bătrînul, căci adevărul este #umnezeu i rege, i se cheamă &eb-ma-re. Trebuie să i te închini, chiar de-ţi pare de minune. 8are stăpînii mei i ai băiatului din stuf tiu citi i scrieO întrebă el, cu ochii mi!iţi. L
*ocotim asta treabă de sclav, răspunse Iuda scurt.
L Pi aa i este, uneori, recunoscu bătrînul. #ar i zeii scriu numele regilor pe copaci i mare este Thot. *-ar putea, mai tii să-i " ascuţit chiar el băiatului trestia i să-l " învăţat L nu cumva zeul cu cap de ibis să-mi treacă gluma asta la răbo! #ar ce-i adevărat, e adevărat 8amenii din toate stările sînt cîrmuiţi, numai scribul din casa cărţilor se cîrmuiete el însui i nu muncete în sudoarea frunţii. 'istă ţări în care acest copil al stufului ar " aezat deasupra voastră i a sudorii voastre. Jîndiţivă, eu mi-o pot închipui i închipuirea nu mă lasă de ruine, dacă presupun euargaţii. odată iUedeţi, mă învoiesc, în glumă, cu cazul că el iar " stăpînul iivoi continuă el, eu sînt negustor, negustor încercat, puteţi crede ce vă spunN căci am îmbătrînit cîntărind i preţăluind lucrurile i calitatea lor bună sau rea, aa încît pe mine nu mă păcălete uor careva în ce privete marfa, căci eu simt între degetul gros i arătător, cît face, iar dacă o ţesătură este grosolană ori "nă, ori de calitate mi!locie, asta eu o simt aici, între aceste degete, încît nimeni nu-mi poate vinde o marfă slabă drept una valoroasă, chiar dacă ţin capul strîmb, din vechiul obicei al preţăluirii. +adar, vedeţi, băiatul e de soi, după
urzeală i bătătură, chiar daeă-i prăpădit în urma asprei pedepse L cu capul strîmb o recunosc i o simt aici limpede, între degetele acestea, ce se freacă între ele. &u vorbesc de iscusinţă, de inteligenţă i de arta scrisului, ci vorbesc de material i de ţesătură L la astea mă pricep. #e aceea am glumit cu îndrăzneală i amăsta spusarcă nu mi s-ariaropri dacă a auzi că %măi5 " stăpînul, voimintea argaţii de lui.mirare, +cum, însă, bineînţeles, lucrurile stau pe dosO L
>irete, răspunseră fraţii i iar se îmbăţoară.
:ătrînul tăcu. L +adar, zise el i mi!i din nou ochii, de vreme ce este sclavul vostru, vindeţi-mi-l pe băiat =i punea astfel la încercare. 4eva era aici obscur pentru el i făcu propunerea cu totul la întîmplare, cu o viclenie fără o ţintă anume, curios să-i vadă efectul. L Ia-l în dar, murmură Iuda mecanic. Pi, deoarece midianitul arătase că mintea i inima lui ţin la acest 7ecuteţ, continuă$ #e fapt, este împotriva echităţii, ca noi să ne " chinuit cu băiatul i acum, că este curăţat de rele, să culegeţi dumneavoastră roadele învăţăturii ce i-am dat-o. #ar de vreme ce-l doriţi, spuneţi cît credeţi că face numaiLaa#impotrivă, obinuiesc spuneţi-vă voi preţul, rosti bătrînul. u Pi acum începu neguţeala i tocmeala pentru Iosif, ce dură, din îndărătnicie, cinci ore încheiate, pînă pe înserat i la apusul soarelui. Treizeci de arginţi ceruse Iuda în numele a lor săiN dar mineii răspunseră că asta ar " doar o glumă, de care se poate rîde un timp, i atîta tot. #oar nu vor cere cumva ca pe un %măi5, un fecior de cîine, născut în stufări, cu grave i mărturisite defecte de caracter, să dea chiar greutatea sa în metalul luniiO +cum se răzbuna zelul lui #an în e'plicarea ispăirii în fîntînă i
faptul că ponegrise atît de mult marfa ce o aveau de vînzare. :ătrînul e'ploata viguros acele argumente, ca presiune asupra preţului. #ar i el îi slăbise grav poziţia, cînd nu se putuse stăpîni să se laude, frecîndu-i degetul gros de arătător, cu simţul lui pentru calitate, i se pronunţase pentru o evaluare a măr"i după urzeală i bătătură, care la acum convenea luă asta drept bună, apelînd onoarea lui de vînzătorilor. cunoscător iIehuda folosi în chip atît de zgomotos i arlatanesc gingăia băiatului, ca i cum el i ai săi nu l-ar " pizmuit niciodată pentru această gingăie i nici nu l-ar " aruncat, din pricina ei, pe cel pizmuit în groapă. =nfrigurarea neguţării îi făcu să uite de orice ruine, ba Iuda nu se s"i să întrebe, cu un strigăt de indignare, cum să zvîrle ei pe treizeci de sicii un băiat atît de ginga, încît le-ar putea " stăpîn lor tuturor, iar ei sclavii luiO *e arătă îndrăgostit de tot de marfa sa i, cînd a!unseseră cu tîrguiala la douăzeci i cinci de arginţi, Iuda recurse la un argument suprem, merse de-l sărută pe obraz pe losif, care abia clipi, iar fratele e'clamă că nici pentru cincizeci n-ar putea i n-ar vrea să se despartă de asemenea comoară de înţelepciune i farmec #ar nici cu sărutarea nu putu " amăgit bătrînul i rămase cel mai tare, cu atît mai mult cu cît văzu bine că fraţii voiau să scape în orice caz i, chiar, la orice preţ, de băiat, ceea ce fu uor de stabilit printr-o aparentă rupere a negocierilor i renunţarea la ele. =ntr-adevăr el oferise cincisprezece sicii de argint, anume din cei mai uori, babiloneeniN cînd însă fraţii îl aduseseră, datorită slăbiciunii ce o vădise, la douăzeci de sicii, i încă fenicieni, mai grei, se opri i nu mai oferi nimic pe deasupra. 4ăci, spunînd că-l găsise pe băiat aproape mort de foame, invoca pur i simplu dreptul găsitorului i putea cere bani de răscumpărare, aa încît se arăta de o deosebită dărnicie în negoţ, dacă nu ţinea seamă de acea sumă, ca să le-o scadă din preţ, ci era dispus să le plătească douăzeci de sicii, grei, fenicieni. #acă nu primeau această propunere a sa, renunţa să mai facă tîrgul i nici nu mai voia să audă de ticălosul fecior al stufului.
+a că bătură palma pe douăzeci de arginţi, după greutate, cum era obiceiul, iar fraţii tăiară sub copaci un miel din turmă în cinstea oaspetelui, lăsară să i se scurgă sîngele i fripseră carnea pe !ăratec, ca să ridice mîinile în semn de mulţumire i să mănînce împreună, pentru încheierea i întărirea tocmelii, cu care prile! i losif să primi o bucăţică decum la bătrînul ismaelit, stăpînul 4e trebuise vadă însăO Uăzu fraţii tăvăliseră în taină, lui. i ca în treacăt, astfel încît ismaeliţii să nici nu bage de seamă, zdrenţele vălului cu chipuri în sîngele scurs la tăiere, i le mîn!iseră bine de sînge. 8 făcuseră sub ochii săi i fără s"ală, cu încrederea absolută în tăcerea saN i el mîncă din mielul al cărui sînge trebuia să treacă drept sîngele său. Masa festivă i hrana care să le mai dea puteri erau însă trebuincioase, căci tîrgul era încă departe de a " dus la bun sfîrit. l fusese încheiat numai întocmeala linii mari,măruntă după ce iserealizarea stabilise preţul în argintN acum însă începea în mărfuri a valorii convenite. +ici trebuie recti"cată ideea răspîndită i întipărită de tot felul de relatări cuvioase, cum că, atunci cînd lau vîndut pe Iosif, fraţii ar " primit preţul de la ismaeliţi în monede sunătoare, cum s-ar zice din pungă în mînă. :ătrînul nici nu se gîndea să plătească în argint, de %monede5 nici nu putuse " vorba, din motive lesne de înţeles. 4ine oare cară cu el, la drum, atîta metal, i ce cumpărător n-ar prefera să achite suma în bunuri, de vreme ce oricare obiect ce înlocuiete o parte din suma de plată reprezintă pentru el prile!ul de a îmbunătăţi tîrgul i, devenind însui vînzător, să servească interesele sale de cumpărător. Mineul le cîntări păstorilor un siclu !umătate de argint în bucăţi, pe micul cîntar elegant ce-l avea la brîuN tot restul urma să "e achitat cu mărfuri purtate de cămilele lui de povară. #espachetară, deci, i întinseră pe iarbă marfa ce o aveau cu ei$ tămîia i bucăţile frumoase de răină de dincolo de 7uviu i tot felul de alte obiecte ce rîdeau ochilor i pot " de folos$ brice de bărbierit i cuţite din aramă i cremene, lămpi, linguri pentru mir, bastoane de plimbare cu intarsii, perle albastre de sticlă, ulei de
riţin i sandale L aveau în faţa lor un întreg bazar i o prăvălie de mărunţiuri, pe care negustorii le deschideau în faţa ochilor pofticioi ai cumpărătorilor, cărora le-a fost îngăduit să-i însuească din ele, pînă la preţul de optsprezece arginţi i !umătate, în schimb, pentru marfa lor, iar pentru "ecare obiect se dezlănţui tocmeală, de parcă seara, numai pînă de aceasta fusese astfel încîtose lăsă cu adevărat îi dară de cap,vorba, i Iosif fu în sfîrit vîndut, pe puţin argint i multe cuţite, bucăţi de smirnă, lămpi i bastoane. #upă aceea, ismaeliţii îi strînseră marfa i-i luară rămas bun. =i lăsaseră timp pentru treaba aceasta i nu se zgîrciseră la oreN acuma, însă, voiau să folosească iarăi timpul în spaţiu i gîndeau să mai străbată o bucată de drum, înainte de a-i aeza tabăra pentru noapte. >raţii nu-i opriră defel. #oar le dădură sfaturi privitoare la continuarea călătoriei i la drumurile pe care să apuce. L &u cumva să vă îndreptaţi spre lăuntrul ţării, spuseseră ei, ori pe drumul de culme, al cumpenei apelor, care să vă scoată la Vebron i aa mai încolo L nu vă sfătuim, pe prieteni îi îndemnăm să se ferească. #rumurile sînt proaste, animalele se împiedică i peste tot pîndesc tîlhari. Krmaţi-vă drumul aicea, în es, i a!ungeţi, pe leaul care trece printre dealuri, la poalele livezii, în !os, la marginea ţării, aa sînteţi feriţi de necazuri i înaintaţi tot spre miazăzi, al mării, de apte ori aptesprezece zile, sauîncîtplăcutul vreţi denisip departeN estecale o plăcere să călătoreti pe malul mării, de nu te mai saturi, i este singurul lucru înţelept Fuîndu-i rămas bun, negustorii făgăduiră să asculte de sfatul lor. +tunci cămilele se ridicară sub ei i Iosif, cel vîndut, edea lîngă 4hedma, "ul bătrînului. rivea în pămînt, cum făcuse toată vremea, chiar atunci cînd mîncase din miel. >raţii stăteau i ei cu privirea în pămînt, în timp ce pîlcul negustorilor se mistuia în
întunericul ce se lăsa repede. +poi traseră aer în piept i-l dădură afară$ L
+cum nu mai e'ista
"uben a?un@e la @roa+ă =n înserarea, însă, ce se lăsa treptat i în noaptea ce se ridica, fonitoare, cu marile stele, 6uben, "ul Fiei, îi mîna măgarul, încărcat cu cele de trebuinţă, pe căi ocolite, dinspre #otan spre mormîntul lui Iosif, să facă ce-i pusese în minte, cu teamă i dragoste, noaptea trecută. pieptul lui,era cît era de mare de tare, îi băteaicuseputere inimaN=ncăci 6uben zdravăn, dar i moale i simţitor, temea de fraţi, să nu-l surprindă cumva i să împiedice lucrarea salvării, care urma să "e i lucrarea curăţirii lui i a noii sale ridicări. #e aceea faţa sa cărnoasă era lividă în întuneric, iar picioarele lui, groase ca nite coloane i strAnse în curele, păeau tiptil. #in buzele lui strînse nu iei nici un sunet, care să-l îndemne pe măgar, ci din cînd în cînd, doar, împungea animalul nepăsător, îndemnîndu-l să înainteze. 4ăci de una se temea 6uben mai presus de toate$ să domnească tăcerea morţii în fîntînă, cînd va sosi acolo i va striga, cu glas scăzut, numele, că, adică, Iosif nu-i va " putut ţine atîta su7etul, ci că se va " i stins de sete, iar toate pregătirile vor " fost zadarnice, îndeosebi scara de frînghie, pe care frînghierul din #otan trebuise să i-o înnoade meteugit, sub ochii lui. =ntr-adevăr 6uben se hotărîse în cele din urmă la scara de frînghie, ea să-i "e unealta salvării. ra bună pentru felurite cazuri$ Iosif se putea căţăra pe ea în sus, dacă-i a!ungeau forţele sau, dacă nu-i a!ungeau, se putea aeza măcar pe un fucel, să
"e ridicat la lumină de braţele vîn!oase ale lui 6uben, ce o îmbrăţiaseră cîndva pe :ilha i mai puteau, desigur, scoate din adîncuri mielul lui Iacob. regătise i o haină pentru cel gol i încărcase pe măgar merinde pentru cinci zile L zilele fugii de fraţi, pe care 6uben voia să-i trădeze i să-i pună pe toţi în încurcătură$ o recunotea singur,8are, cu capul plecat, în timp ce să se " strecura noaptea spre mormînt. făcînd binele, 6uben acţionat atît de răuO 4ăci su7etul îi era pătruns de încredinţarea că ar " bine i necesar să-i salveze pe Iosif, iar dacă într-asta se strecurau i elemente rele i egoiste, n-avea încotro, viaţa le amesteca aa. #ealtfel, 6uben intenţiona să întoarcă i răul spre bine, se simţea în stare. #acă va a!unge el să stea iarăi în putere înaintea tatălui i va " iarăi primul născut, voia să-i salveze i pe fraţi, i să-i scoată din necaz$ cuvîntul lui va cîntări mult atunci i-l va folosi să-i dezvinovăţească pe fraţi i să împartă vina asupra tututuror, chiar i asupra tatălui, astfel încît să se înscăuneze o mare înţelegere i iertare reciprocă, iar dreptatea să se înstăpînească pentru totdeauna. +a încerca 6uben să-i linitească inima agitată i să se mîngîie de caracterul amestecat, tulbure ca viaţa, al motivărilor saleN cînd sosi la marginea coastei i la zidul năruit se uită în !ur, dacă nu-l vedea careva, luă scara de frînghie i haina i coborî, proptindu-se în călcîie, pînă la treptele tirbite, acoperite de lăstari de smochin, ce-l duseră în casa fîntînii. alida licărire a stelelor pătrundea în încăperea cu dalele fărAmate, dar lumina lunii, nu, i 6uben privea înaintea sa, să nu se împiedice, dar trăgea aerul în pieptul său apăsat de îngri!orare, pentru a putea striga tainic i insistent$ %Iosife TrăietiO5, ateptînd cu pătimaă bucurie răspunsul fratelui, cu îngri!orare i teamă că n-ar urma răspuns L deodată tresări înspăimîntat, de parcă-l trăsnise, i strigătul duios deveni un sunet răguit de spaimă. &u era singur aicea !os. +colo mai edea careva i strălucea albicios sub licărul stelelor.
4e o " astaO 4areva edea lîngă fîntînă i aceasta era descoperită. 4apacul fîntînii zăcea în două !umătăţi pe dale, puse una peste alta, i pe ele edea careva, îmbrăcat într-o manteluţă, spri!init în toiagul lui i privea tăcut la 6uben, din ochii lui somnoroi. 4u picioarele aezate strîmb, aa cum se împiedicase, marele 6uben se zgîia nemicat la această arătare. ra atît de zăpăcit, încît gîndi un moment că-l vede pe Iosif înaintea sa, care a murit i ade acum, ca duh al răposatului, lîngă propriul său mormînt. #ar urîtul de aici nu semăna defel cu "ul 6ahilei$ nici ca duh al răposatului nu putea " atît de neobinuit de lung i, după omeneasca !udecată, nu putea avea o guă atît de mare i un cap aa de mic. #ar de ce fusese rostogolită i dată la o parte piatra ce acoperise fîntînaO 6uben nu mai pricepea nimic. :îigui$ L 4ine eti tuO L Knul din mulţi, răspunse calm cel ce edea, iar sub gura lui micuţă i se mică bărbia rotundă i foarte proeminentă. u nu sînt deloc deosebit i nu trebuie să te sperii. #ar pe cine cauţi tuO L e cine caut euO îl îngînă 6uben, indignat de această prezenţă neateptată... 4e cauţi tu aici, a vrea să tiu înainte de toate... L #a, asta vreiO u sînt cel din urmă care-i închipuie că este ceva de căutat aici. +m fost aezat paznic al acestei fîntîni, de aceea ed aici i o păzesc. #acă-ţi închipui că-mi place în chip deosebit i că ed pentru plăcerea mea aici în praf, te îneli. &e purtăm după datorie i poruncă, i lăsăm deoparte multe întrebări amare. =n chip ciudat, aceste cuvinte potoliră întrucîtva mînia pricinuită lui 6uben de prezenţa străinului. 4ă edea aici careva, îi era atît de peste mînă i de supărător, încît îi era plăcut să audă că omul nu edea bucuros. +sta crea între ei oarecare înţelegere.
L #ar cine te-a aezat aiciO întrebă el, mai puţin mînios. ti de prin partea loculuiO L + locului, da. &u-ţi bate capul de unde vine asemenea poruncă. =n mod obinuit trece prin multe guri i este de puţin folos s-o urmăreti înapoi, pînă la izvorul srcinar L oricum tu trebuie să-ţi ocupi locul. L Focul lîngă o fîntînă goală e'clamă 6uben cu vocea scăzută. L
Joală, într-adevăr, răspunse paznicul.
L 8 fîntînă descoperită adăugă 6uben i arătă agitat, cu degetul tremurînd, spre gura fîntînii. 4ine a rostogolit la o parte piatra de pe fîntînăO Tu poateO privi zîmbind la propriul trup, la braţul lui, vedea:ărbatul ieind rotund, dar slab, din mîneca vemîntului dece in.se&u, într-adevăr, astea nu erau braţe de bărbat, să rostogolească piatra, nici pentru descoperitul, nici pentru acoperitul fîntînii. L u n-am rostogolit piatra, nici să acopăr fîntîna, nici s-o descopăr. Kna o tii, alta o vezi. +lţii s-au muncit din greu, i eu nici n-ar trebui să mai fac aici pe paznicul, dacă piatra pe care ed ar " la locul ei. #ar cine îţi spune, care-i locul adevărat al unei asemenea pietreO 4îteodată locul ei este pe gura fîntînii, dar nu trebuie fîntînăO dat capacul la o parte, dacă este să-ţi vină înviorare din L 4e vorbeti strigă 6uben, chinuit de nerăbdare. 4red că baţi cîmpii i-îmi furi un timp preţios cu vorbăria ta. 4um să dea înviorare o fîntînă seacă, în care nu este decît praf i putregaiO L #epinde, răspunse străinul care edea pe capacul fîntînii, ţuguindu-i calm buzele, cu capul mic aplecat pe umăr L depinde ce-ai pus înainte în praf, ce-ai coborît înainte în fîntînă.
#acă a fost viaţă, apoi viaţă i înviorare va iei iarăi din ea însutit. :obul de grîu, bunăoară... L #ar omule, îl întrerupse 6uben cu vocea tremurînd de mînie i scuturînd scara de frînghie ce o ţinea în mînă, în timp ce haina hărăzită lui losif îi atîrna pe braţ, este de neîndurat că ezi aici i aduci vorba de principiile elementare, pe care copilul le învaţă cînd ade în poala maică-si, iar noi le tim toţi de pe rost. Te rog... L ti foarte nerăbdător, zise străinul, i eti, dacă-mi îngădui comparaţia, întocmai ca apa ţînitoare. +r trebui să înveţi însă răbdarea i ateptarea, care se întemeiază pe principiile elementare, aceasta din urmă "ind esenţa tuturor lucrurilor, încît cel ce ţînete afară din ateptare, nu mai are ce căuta nici aici i niciunde. 4ăci împlinirea progresează încet, ea se pornete i încearcă, o dată i încă o dată, i este o prezenţă provizorie în cer i pe pămAnt, dar încă nu cea adevărată, ci numai ca încercare i făgăduinţă. +a se rostogolete înainte, greoi, împlinirea, cum se rostogolete, anevoie, piatra, cînd este grea, de pe gura fîntînii. e cît se pare, au fost oameni aici, care s-au muncit să urnească piatra. #ar vor trebui s-o mai rostogolească. mult, pînă ce va " cu adevărat dată la o parte de pe gura fîntînii, iar eu nu ed aici decît, cum s-ar zice, tot e'perimental, i provizoriu. L *ă nu mai ezi deloc aici strigă 6uben. +i priceput asta pînă la urmăO iei i te du pe drumul tău, căci vreau să rămîn singur cu fîntîna asta, care mă privete mai de aproape decît pe tine, i dacă n-o iei imediat din loc, ţi-arăt eu pe unde ţi-e drumul &u-ţi dai seama, slăbănogule, care trebuie să lai pe alţii să rostogolească piatra i nu poţi decît să lai i să te zgîieti, că #umnezeu m-a făcut puternic ca un urs i că mai am, pe lîngă asta, la îndemînă o împletitură de frînghii, cu care se pot săvîri multeO *coală i piei, sau te iau de gît
L &u mă atinge spuse străinul i întinse braţul său lung, rotund, împotriva celui mînios. Jîndete-te că sînt de prin partea locului i că, dacă mă atingi, vei avea de-a face cu toată aezarea &u ţi-am spus că am fost numitO + putea să pier, i chiar uor, dar doar asta ar mai lipsi, să o fac la porunca ta i cu încălcarea mele, îmi cere tale să stau aici ca e'erciţiu i i să veghez. datoriei Tu soseti aicicare cu frînghiile i cu o haină pe braţ nici nu-ţi dai seama cît te faci de caraghios, venind cu ele la o fîntînă goală L goală chiar după vorbele tale. L
Joală ca fîntînăO e'plică 6uben violent. Joală de apă
L Joală de tot, răspunse paznicul. Jroapa era goală, cînd ai sosit aici. +tunci 6uben nu se mai putu stăpîni i se repezi la fîntînă L se aplecă deasupra gurii ei i strigă cu glas stăruitor, surd, spre adînc$ L
:ăiete Vei Mai trăieti i mai eti în putereO
#ar cel de pe piatră clătină din cap zîmbind la aceasta i plescăi din limbă a milă. 4hiar se maimuţări după 6uben, strigînd$ %:ăiete Vei5 i iar plescăi din limbă. L Uine unul aici i vorbete cu o fîntînă goală spuse el apoi. +uzi, nerozie &u-i nici un băiat, bărbate, pe tot întinsul. #acă a fostsăunul înseamnă căcun-a rămas locului. 4iimai încetează faciaici, pe caraghiosul, toate uneltele tale cu vorbăria ta în gol 6uben tot mai sta aplecat peste gura fîntînii, din care nu-i răspundea nici un sunet. L =ngrozitor gemu el. ste mort sau plecat. 4e fac eu acumO 6uben, ce faci tu acumO Pi durerea, dezamăgirea, teama lui izbucniră, toate deodată.
L Iosife, strigă el, în disperarea lui, am vrut să te salvez i să te a!ut, cu braţele mele, să iei din groapă. Kite scara, uite haina să-ţi acopere trupul. Knde etiO Ka ta este deschisă Tu eti pierdutO u sînt pierdut Knde să mă duc, acum, că nu te mai a7i aici, ci eti răpit i mortO... Tinere, tu om al locului strigă el, în nevoia sa nestăpînită, nu mai edea nesimţitor piatra rostogolită hoţete, ci sfătuiete-mă i a!ută-măpe+ici a fost un băiat, Iosif, fratele meu, "ul 6ahilei. >raţii lui i cu mine l-am coborît aici, în această groapă, acum trei zile, ca pedeapsă a tru"ei. #ar tatăl lui îl ateaptă L nici nu se poate măsura, cum ateaptă, i dacă ei îi vor spune că un leu a sfîiat mielul, bătrînul va cădea pe spate. #e aceea am venit cu frînghia i haina, să-l scot pe băiat din fîntînă i să-l duc tatălui, căci trebuie să-i "e înapoiat. u sînt cel mai vîrstnic. 4um să mă arăt în faţa tatălui, dacă băiatul nu se întoarce, i unde să mă ducO *pune-mi, a!utămă, cine a rostogolit piatra i ce este cu IosifO L +i văzutO răspunse străinul. 4înd ai intrat în casa fîntînii ai fost nemulţumit de prezenţa mea i supărat că edeam pe piatrăN acum însă îmi ceri sfat i mîngîiere. >aci foarte bine cu asta i poate că tu eti cel de dragul cui am fost pus aici, de pază, lîngă groapă, ca să-ţi însămînţez mintea cu un bob de sămînţă sau altul, i ea să-i păstreze, tăcut, germenele. :ăiatul nu mai este aici, asta o vezi. 4asa lui este deschisă, nu l-a putut ţine, nu-l mai vedeţi. #ar trebuie să "e unul, care să nutrească germenul ateptării, i de vreme ce tu ai venit să-ţi salvezi fratele, să "i tu acela. L mort.
#ar ce să atept, dacă Iosif nu-i, dacă a fost răpit i-i
L &u tiu ce înţelegi prin %mort5 i %viu5. ste adevărat că nu vrei să auzi nimic de copilăretile principii elementare, dar îngăduie-mi totui să-ţi amintesc de bobul de grîu, cînd se a7ă în sînul pămîntului, i să te întreb cum gîndeti, cu privire la el, despre %mort5 i %viu5. +stea nu sînt doar, de fapt, decît vorbe.
+fară doar dacă bobul cade în pămînt i moare, atunci rodete o mulţime. L #ecît vorbe, decît vorbe strigă 6uben i-i frîngea mîiniîe. &umai cu vorbe încerci să mă potoleti ste mort Iosif, ori trăieteO +sta este ce trebuie să tiu L Mort, desigur, răspunse paznicul. #oar voi l-aţi culcat în mormînt, după cum aud i apoi a mai fost i furat, adică a fost sfîiat de "are L nici nu puteţi face altceva, decît să-l încunotinţaţi pe tatăl vostru i să-l faceţi să înţeleagă cum stau lucrurile, ca să se obinuiască. #ar împre!urarea tot îndoielnică rămîne i nu e ceva cu care să te obinuieti, ci cuprinde germenele ateptării. 8amenii fac multe să se apropie de taină i se străduiesc sărbătorete. +m văzut un tînăr coborînd în mormînt încununat i cu vemînt sărbătoresc, i deasupra lui au în!unghiat un animal din turmă, al cărui sînge l-au lăsat să se prelingă în !os, pe el, încît s-a umplut tot de sînge, pe care l-a primit cu toate mădularele i cu toate simţurile. #upă aceea, cînd s-a ridicat, a fost dumnezeiesc i cîtigase viaţă L cel puţin pentru oarecare timp, apoi a trebuit iar să pogoare în mormînt, căci viaţa omului se petrece de mai multe ori i readuce mereu mormîntul i naterea$ Trebuie să devină de mai multe ori, pînă să " devenit. L Uai, cununa i haina sărbătorească zăceau, sfîiate, i băiatul a coborît gol în mormînt boci 6uben i-i îngropa faţa în mîini. L #a, de aceea vii acum cu această haină a ta, răspunse paznicul, i vrei să-l îmbraci în vemînt nou. Pi #umnezeu poate asta. Pi el poate îmbrăca din nou pe dezbrăcat, i mai bine încă decît tine. #e aceea te sfătuiesc, du-te acasă i ia-ţi haina cu tine #umnezeu poate chiar să-l îmbrace pe cel nu este dezbrăcat, i pînă la urmă tot n-a fost cine tie ce cu dezbrăcarea băiatului vostru. Ureau, dacă-mi îngădui, să introduc, în contiinţa ta, sămînţa ideii că această istorie de aici este doar un !oc i o
serbare, ca i cea a tînărului pe care s-a prelins sîngele, un început numai i o încercare de împlinire i un prezent ce nu trebuie luat cu totul în serios, ci doar ca glumă i aluzie, astfel încît ne putem face cu ochiul unul altuia i să ne dăm ghionţi, rîzînd de această petrecere. *-ar putea ca această groapă să nu "e decît unfoarte mormînt ţinînd deiun crug maigata mic, devenit, iar fratele vostru să "e încă în devenire nicidecum după cum toată istoria aceasta este în devenire i nu este încă devenită. Ia, rogu-te, cu tine gîndul ăsta în mintea ta i lasă-l, fără teamă, să moară i să germineze acolo. #acă rodete, dă-i i tatălui, spre alinarea sa L Tatăl Tatăl &u-mi aminti de el 4um să mă arăt înaintea tatălui fără de copilO L
rivete în sus spuse paznicul.
4ăci se mai luminase în casa fîntînii, i barca lunii tocmai se ridicase plutind pe cer, cu !umătatea ei întunecată desenîndu-se, invizibil-vizibilă, pe fundalul cerului, ascunsă i totui vădită. L rivete-o, acum trece strălucitoare i deschide calea fraţilor săi. +luzii se fac neîncetat în cer i pe pămînt. 4ine nu este încuiat la cap, ci le tie citi, rămîne în ateptare. #ar i noaptea păete înainte, i cine nu trebuie să adă i să facă pe paznicul, acela n-are decît să se culce pe o ureche, învelit în haina lui, cu genunchii traiprietene în sus,să-i "ecel bine i săn-ai se scoale dininou înviat. #u-te, +ici, puţin, ce căuta eu mîine, tot nu ca mă mistui de aici la cererea ta. +tunci 6uben se întoarse deci să plece, clătinînd din cap i urcă foarte ovăitor treptele i coasta, pînă sus, la măgarul lui. +proape tot drumul, pînă la colibele fraţilor, îi clătina capul năucit, !umătate de disperare i !umătate într-o îngîndurare uluită, i abia deosebea între ele aceste sentimente, dar capul îl clătina.
urăm:ntul +a sosi la colibe i-i trezi pe cei nouă, le alungă primul somn din ochi i vorbi către ei cu tremur în glas$ L
:ăiatul nu-i. u ce mă facO
L TuO întrebară ei. Uorbeti de parcă ar " fost numai fratele tău, i doar era al nostru, al tuturor. &oi ce ne facem, cu toţiiO +sta este întrebarea. #ealtfel ce înseamnă %nu-i5O L %&u-i5 înseamnă furat, dispărut, sfîiat, mort strigă 6uben. =nseamnă pierdut pentru tată. Jroapa este goală. L
+i fost oare la groapăO =n ce scopO
L 4a să văd ce se mai petrece acolo, răspunse el furios. +sta îi va mai " poate îngăduit primului născut. 8are poţi să te simţi linitit, după ce am săvîrit noi, i să nu "i frămîntatO #esigur, am vrut să văd ce-i cu băiatul i vă spun că nu-i i că trebuie să ne întrebăm ce facem noi acum. L *ă te numeti pe tine primul născut este cam îndrăzneţ i a!unge doar să pomenim de :ilha, pentru a-ţi aminti faptele. &e pîndea prime!dia ca dreptul primului născut să-i revină visătoruluiN acum însă este rîndul gemenilor i #an ar putea i el să-i valori"ce pretenţiile, căci s-a născut în acelai an cu Fevi. i văzuseră însă măgarul cu haina i scara, lui 6uben nici nui mai arsese să-l ascundă i, fără greutate, înţeleseră totul. +a, deci, marele 6uben voise să-i calce în picioare i să-l fure pe Iosif L cu gîndul să-i ridice din nou capul i pe ei sa-i vîre în bucluc. >rumoasă treabă. *e înţeleseră din priviri. #acă lucrurile stăteau însă aa L i în sensul acesta s-au înţeles fără vorbe L nu-i datorau lui 6uben socoteală de ce făcuseră între timp. Trădare contra trădare. =n cazul ăsta nu era nevoie ca 6uben să tie ceva
de ismaeliţi i că acetia îl duceau pe Iosif dincolo de toate zările tiute. ra în stare să se ia după ei. #e aceea tăcură, ridicară din umeri la tirea adusă de el i se arătară nepăsători. L #acă nu-i, nu-i, ziseră ei, i nici nu ne mai pasă în ce fel$ furat, dispărut, sfîiat, trădat, vîndut, e totuna i nouă ne este totuna. &u era oare dorinţa noastră, i îndreptăţită noastră cerinţă, ca el să nu mai "eO Iată, ni s-a împlinit voia, groapa este goală. l se miră, însă, că primeau cu atîta nepăsare tirea nouă i grozavă, îi privi cercetător în ochi i clătină din cap. L sus...
Pi tatăl nostruO izbucni el deodată, aruncînd braţele în
L +sta este hotărît, aa ne-am înţeles, spuseră ei, după înţelepciunea lui #an. 4ăci el nu trebuie să atepte i să se îndoiască, ci trebuie să-i "e limpede de tot i pipăibil că #umuzi nu mai e'istă i băieţaul răsfăţat s-a prăpădit. &oi însă vom " cruţaţi înaintea lui prin acest semn. Kite ce am pregătit, în timp ce tu mergeai pe drumurile tale Pi aduseră zdrenţele vălului, mîn!ite de sînge pe !umătate uscat. L
ste oare sîngele luiO strigă 6uben cu voce ascuţită în
ciuda trupului se în"oră cumplit... 4ăci, pentru o clipă, chiar crezu că său fraţiimare i-ar "iluat-o înainte la groapă i l-ar " ucis pe Iosif. [îmbiră între ei. L 4e-ţi închipui i băsneti spuseră ei. +m lucrat după înţelegere, i un animal din turmă i-a dat sîngele, în semn că Iosif s-a prăpădit. [drenţele astea însă le ducem tatălui i să "e treaba lui să-i tîlcuiască lucrurile cum trebuie, căci nu rămîne alta decît că leul l-a atacat pe îosif în cîmp i l-a sfîiat.
6uben edea, cu coatele spri!inite pe genunchii lui mari, i-i freca găvanele ochilor cu pumnii. L &efericiţi gemu el. &efericiţi ce sîntem *porovăiţi cu uurinţă de viitor i nu-l vedeţi i nu-l cunoateţi. 4ăci viitorul îl zăriţi doar palid i tulbure în depărtare i vă lipsete atîta putere în cap încît să vi-l aduceţi aproape i să trăiţi, măcar pe durata unei clipe, în ceasul cînd se va împlini. +ltfel v-ar prinde groaza i aţi vrea mai degrabă să vă lovească din vreme trăsnetul sau să "ţi zvîrliţi în apă, unde e mai adîncă, cu o piatră de moară de gît, decît să faceţi faţă isprăvii voastre i să mîncaţi ciorba pe care vaţi gătit-o. u însă am stat prăvălit la pămînt înaintea lui, cînd am făcut răul i el mă blestema, i cunosc focul su7etului său la mînie L eu i văd, ca i cum ar " aievea, cît de în"orător se va vădi su7etul lui în deznăde!de. %#ucem vălul sfîiat înaintea tatălui, i-l lăsăm tîlcuiască.5 nenorociţi să-l i tîlcuiască să steasă-l numai unul să >lecari privească, cînd el îl#a, va otîlcui să rabde,#ar cînd su7etul său îi va rosti durerea 4ăci #umnezeu i-a făcut su7etul moale i mare i l-a învăţat să-i dea simţirea pe faţă în chip cutremurător. &imic nu vedeţi i nu vă închipuiţi nimic amănunţit din cîte nu s-au întîmplat încăN de aceea sporovăiţi linitit despre viitor i nu tiţi ce este ovăiala. Mie, însă, mi-e frică strigă el, bărbatul puternic ca ursul, i se ridică înaintea lor, cît un turn de înalt, cu braţele întinse în sus. Knde să mă ascund, cînd el va tîlcui ce i-aţi adusO 4ei nouă edeau încurcaţi, "ecare privind în poala sa. L Finitete-te, începu Iehuda cu glas scăzut. &u este nici unul între noi, care să scuipe după tine din pricina fricii tale, 6uben, fecior al mamei mele, căci se cere cura! i ca să-ţi mărturiseti frica, i te îneli dacă-ţi închipui că ne simţim îndrăzneţi i bucuroi în inima noastră i în măruntaiele noastre, i că nu ne este frică de Iacob. 4e folos, însă, să blestemi cele petrecute i să pui la îndoială ce este de trebuinţăO losif este dus de pe lume i vălul însîngerat o mărturisete. *emnul este mai
blînd decît cuvîntul. #e aceea aducem semnul înaintea lui Iacob i sîntem scutiţi de cuvînt. L 8are trebuie, întrebă atunci +er, "ul [ilpei, lingîndu-i, după obiceiul său, buzele, trebuie oare, dacă se vorbete acum de adus, să ne înfăţiăm toţi odată cu semnul înaintea lui Iacob i să "m toţi de faţă cînd îl tîlcuieteO Fas^ să meargă unul înainte cu vălul i să i-l ducăN iar noi venim binior în urma lui i ne arătăm abia după ce Iacob i-a i tîlcuit vălul, aa îmi pare că va " mai blînd. u îl propun pe &eftali, cel sprinten, ca purtător i trimis. *au sorţii să ne hotărască, cine s-o facă. L *orţii strigă iute &eftali. *înt pentru sorţi, căci nici eu nu sporovăiesc despre viitor fără să mi-l închipui i-mi mărturisesc sincer frica L pe +scultaţi, bărbaţi #an. Uoi îndrepta lucrurile i vă voi izbăvi toţi. 4ăci eu amvorbi scornit planul i este moale în mîna mea, ca lutul ud i ca pămîntul olarului$ îl voi îmbunătăţi. 4ăci nu e nevoie să-i ducem noi lui Iacob vălul, nici unul singur, nici cu toţii. 4i-l vom da unor străini, oricare, pe care îi plătim, oameni de prin partea locului, bucuroi de vorbe bune i ceva lînă i lapte covăsit. e ătia îi învăţăm ce să vorbească înaintea lui Iacob$ %+a i pe dincolo, i zdrenţele astea le-am găsit în pustie aproape de #otan i întîmplător am dat de ele. rivete-le mai atent, stăpîne, dacă cumva sînt din haina "ului tău5 4am aa. #upă ce vor " spus cuvintele lor, n-au decît să plece. &oi însă mai zăbovim cîteva săptămîni înainte să sosim la el, pînă ce i-a tîlcuit cu totul semnul i tie că a pierdut un "u i a cîtigat zece. *înteţi mulţumiţiO L lanul ăsta e bun, spuseră ei, mai ales că altul mai bun nu avem. #e aceea să-l încuviinţăm, căci, în cazul nostru, cît de cît bun, trebuie să "e socotit ca foarte bun. Toţi se învoiră cu acest plan, chiar i 6uben, dei rîseseră amar cînd l-a auzit pe #an vorbind de cei zece cîtigaţi de Iacob,
în loc de unul pierdut. #upă aceea, însă, tot mai ezură sub stele înaintea colibelor i nu le venea să ridice sfatulN căci erau nesiguri de înţelegerea lor i n-aveau încredere unul într-altul. 4ei nouă priveau la 6uben, care vădit voise să-l fure pe cel din groapă i săi păcălească, i se temeau de el. 6uben însă se uita la cei nouă, ce rămăseseră de creadă. ciudat de linitiţi la tirea că groapa ar " goală, i nu tiaatît ce să L Trebuie să !urăm un !urămînt crîncen, spuse Fevi, care era necruţător, dar credincios, i punea la cale cu plăcere i pricepere ceremonii religioase, trebuie să !urăm un !urămînt cumplit, că nici unul dintre noi nu-i va pomeni vreodată lui Iacob, nici altcuiva, o vorbuliţă măcar din ce s-a întîmplat aici i ce am făcut noi cu visătorul i nici să nu-i dea a înţelege, nici cu o privire, nici cu o clipire, nici altcum să nu-i dea de tire acestea toate, pînă la moarte L l o spune i aa trebuie să facem, întări +er. Pi acest !urămînt trebuie să ne lege pe noi zece la un loc, să ne înmănuncheze, să "m ca un trup i ca o tăcere, ca i cum n-am " răzleţi, aici i acolo, ci un singur bărbat, care ţine buzele strînse i nici la moarte nu le deschide, ci moare cu gura închisă, fără să dezvăluie taina. 8 întîmplare poate " înăbuită i ucisă prin tăcere, care se rostogolete peste ea ca o stîncă$ I se taie astfel răsu7area, i din lipsă de aer i lumină, încetează să se mai " întîmplat. multe care s-au întîmplat, numai tăcerea cu4redeţi-mă, privire la eleaa să pier "e deplină i fără gre, căci, fără su7ul cuvîntului, nimic,nu poate "inţa. Trebuie să tăcem ca un singur om, atunci s-a terminat cu istoria asta, i pentru aceasta să ne a!ute crîncernul !urămînt al lui Fevi, !urămîntul să ne înmănuncheze Fe era pe plac, căci nici unul nu se simţea bucuros să "e el singur cu tăcerea sa, toţi preferau să participe la o inviolabilitate comună i puternică a tăcerii i să se simtă în ea la adăpost cu slăbiciunea lor. #e aceea Fevi, "ul Fiei, scorni formule cumplite
pentru !urămînt i se strînseră atît de aproape unul de altul, încît li se atingeau nasurile i li se amestecau răsu7ările, puseră mîinile grămadă i-l invocară într-un singur glas pe reaînaltul, pe lelion, #umnezeul lui +vraam, Isaac i Iacob, chemară însă i mai mulţi :aali locali, cunoscuţi de ei, ca chezai ai !urămîntului, pe +nu din!urînd, Kruc, llil din &ipur i pe li:el *in,într-o lunavorbire adică, i se legară iar gurile aproape se Varran, atingeau, cîntat-îngînată, într-un singur glas, ca acel care n-ar păstra taina, sau care i-ar da să înţeleagă, cu o privire, cu o clipire, ori altcum iar da de tire, să se prefacă pe loc în tîrfăN "ica lui *in, stăpîna femeilor, să-i ia arcul, adică bărbăţia, să "e ca un catîr, mai bine spus, însă, ca o tîrfă, care îi cîtigă simbria pe uliţăN o ţară să-l alunge în alta, aa încît să nu tie unde să-i culce capul său de tîrfă, să nu poată trăi, nici muri, ci viaţa i moartea să-l borască de scîrbă, una alteia, venic. sta fu !urămîntul. #upă ce-l !urară se simţiră despovăraţi i întăriţi, căci se asiguraseră foarte tare. 4înd se despărţiră, însă, din locul unde se uniseră i plecară să-i doarmă "ecare somnul său, spuse unul către altul )era Isahar, ce vorbi către [ebulon3$ L u îl invidiez pe unul, pe %urtura, micuţul, pe :eniamin, prîslea al nostru de acasă, că habar n-are de nimic i a rămas în afara istoriilor ăstora i a alianţei noastre. bine de el, îmi pare, i-l pizmuiesc. Tu nuO L i bine, i eu, răspunse [ebulon. 6uben, în ce-l privea, încerca să-i amintească cuvintele tînărului aceluia supărător, omul din partea locului, ce ezuse pe piatra fîntînii. &u era uor să se gîndească la ele, căci fuseseră foarte nelimpezi i pline de duble înţelesuri, mai mult vorbărie decît cuvinte cu rost i cu neputinţă de reconstituit. Pi totui, în adîncul minţii lui 6uben rămăsese o sămînţă din ele, ce nu tia de sine, cum nu tie de sine sămînţa vieţii în pîntecele mamii, dar mama tie de ea. ra sămînţa ateptării cu năde!de, pe care
6uben o păstra în sine i o nutrea în taină cu viaţa sa, în somn i în veghe, pînă a!unse bărbat cărunt, vreme de atîţia ani cîţi slu!ise Iacob la unchiul său Faban, demonul.
4+IT8FKF `+T SÎ>IAT#$ Iacob +oartă doliu du+ă Iosif *ă "e semnul mai blînd decît cuvîntulO +sta este foarte îndoielnic. Iuda !udeca din punctul de vedere al aducătorului groaznicei tiri, care putea, desigur, prefera semnul, căci îl scutea de cuvinte. #ar primitorulO l poate respinge cuvîntul cu toată puterea netiinţei sale, să-l calce în picioare, ca minciună i oribilă vorbă de clacă, i să-l izgonească în infernul absurdităţii de neînchipuit, unde îi are locul, după convingerea sa, ce se mai silete să rîdă, înainte ca nenorocitul să presimtă dreptul cuvîntului la lumina cea de sus a adevărului. 4uvîntul pătrunde doar încet, la început cel puţin este de neînţeles, sensul lui nu poate " prins, nu poate " realizatN o clipă mai eti liber să-l faci nebun pe aducătorul tirii, să respingi zguduirea pe care vestea stă s-o provoace în creierul i inima ta, ca să mai capeţi un răgaz pentru netiinţa, pentru viaţa ta. %4e vorbetiO5 poţi să-l întrebi. %&u ţi-e bineO Uino, să te îngri!esc i să-ţi dau să bei ceva. #upă aceea poţi vorbi iar, i aa încît să sune bine5 +ceasta este !ignitor pentru aducătorul tirii, dar din pricina situaţiei tale, al cărei stăpîn este, ţi-o iartă, i, treptat, privirea lui, înţeleaptă i miloasă, te face să ovăi. &u reziti acestei priviri, înţelegi că schimbarea rolurilor pe care ai vrea s-o forţezi, ca să-ţi păstrezi "inţa, nu poate " realizată i că, dimpotrivă, tu eti cel ce trebuie să primească de la acela o băutură întăritoare...
4uvîntul permite o astfel de bătălie de tărăgănare împotriva adevărului. #ar nimic asemănător nu este posibil cînd este folosit semnul. 4ruzimea sa concentrată nu îngăduie nici o amăgire, cu care să amîi adevărul. *emnul este univoc i n-are nevoie să "e realizat, căci este real. ste concret i dispreţuiete mena!amentele abstracţiunii greu de de scăpare. înţeles. *emnul nu lasă deschisă nici o portiţă vremelnică l te obligă să produci tu însuţi în capul tău tirea pe care, de ai auzi-o în cuvinte, ai respinge-o ca nebunie, deci, ori să te socoţi pe tine însuţi nebun, ori să primeti adevărul. >elul direct i cel indirect se întrepătrund i se împletesc felurit în cuvînt i semn, poate deci rămîne nehotărît căruia îi este proprie brutalitatea cea mai nemi!locită. *emnul este mut L dar numai din motivul lipsit de blîndeţe, că "ind chiar obiectul semni"cat, nu are nevoie să vorbească pentru a " înţeles. Te trîntete în tăcere la pămînt. 4ă după prevederi, Iacob a căzut pe spate la vederea zdrenţelor vălului, este fapt sigur. #ar nimeni n-a văzut cum s-a întîmplat, căci bărbaţii din #otan, oameni sărmani care, doi la număr, primiseră, fără a pricepe despre ce era vorba, pentru o cantitate de lînă i de lapte covăsit, să facă pe găsitorii, după ce au îngînat vorbele mincinoase, s-au i dus, fără să le mai atepte urmarea. i îl lăsaseră pe Iacob, bărbatul #omnului, în picioare, în locul în care îl întîlniseră, în faţa casei lui de păr, ţinînd în mîini zdrenţele scoro!ite de sîngele uscat, i o luaseră din loc, întîi silindu-se la cîţiva pai înceţi i, apoi, rupînd-o la fugă din răsputeri. &u tie nimeni cît a stat Iacob în picioare acolo i a privit la puţinul ce mai rămăsese, pe lumea asta, din Iosif L cum trebuise cu încetul să priceapă. #upă aceea, în orice caz, se prăbuise, căci femeile ce treceau pe acolo L soţii ale "ilor, :una, sihemita, nevasta lui *imeon i nevasta lui Fevi, aa-zisa nepoată a lui ber L îl găsiră zăcînd pe spate. F-au ridicat, speriate i l-au cărat în cort. 4eea ce ţinea în mîini le lămuri repede din ce pricină căzuse.
&u zăcea însă într-un lein obinuit, ci într-un fel de înţepenire ce cuprinsese "ece muchi i "ece "bră, încît n-ai " putut îndoi nici un mădular fără să-l frîngi, iar trupul i se împietrise cu totul. >enomenul este rar, apare însă cîteodată în urma unor lovituri cumplite ale sorţii, echivalînd cu un fel de paralizie de apărare, cudoar un refuz faţăore de L inaceptabil, i cedează încet,disperat-încăpăţînat însă în cel mult cîteva organismul capitulînd oarecum faţă de necruţătorul adevăr al suferinţei ce se impune, căruia bietul om este silit să-i permită accesul, să-i acorde intrare. 8amenii curţii, bărbaţi i femei, ce se adunaseră în grabă din prea!mă sau fuseseră chemaţi de pe unde erau, observau cu teamă această înmuiere treptată a stanei de sare, transformarea ei într-un om nenorocit, supus suferinţei. =ncă nu avea sunet în gîtle!, cînd le semnului, răspunse, ce de nu parcă " depus o mărturie, aducătorului maiar erau de mult înaintea lui$ %#a, este vălul "ului meu5 #upă care strigă cumplit, cu o voce devenită stridentă de disperare$ %Kn animal sălbatic l-a sfîrtecat, o "ară l-a sfîiat pe Iosif5 Pi, ca i cum cuvîntul %sfîiat5 i-ar " dat ideea ce are de făcut acum, începu să-i rupă hainele de pe dînsul. 4um era toiul verii i îmbrăcămintea lui era uoară, ea nu-i rezistă prea mult. #ar dei îi punea în activitatea aceasta toată forţa deznăde!dii ea dură destul=nspăimîntaţi timp, datorită consecvenţe mutesale, cu care proceda. i sinistrei cu gesturi ce căutau degeaba să împiedice e'cesul, cei din !ur trebuiră să vadă cum el nu se opri, după presupunerea lor logică, la haină, ci urmărind vădit un plan sălbatic, sfîia într-adevăr orice ce avea pe el, zvîrlind zdrenţele cît colo i dezgolindu-se de tot. entru acest bărbat, cunoscut ca ruinos, a cărui aversiune faţă de orice goliciune a cărnii lumea toată era obinuită s-o respecte, această comportare apărea foarte ne"rească i atît de în!ositoare, încît
oamenii lui se întoarseră de la el cu proteste i bocete i se înghesuiră spre ieire, acoperindu-i feţele. entru ceea ce îi gonea, %ruine5 este cuvîntul potrivit i su"cient, numai dacă este înţeles în sensul său esenţial i în mare măsură uitat$ ca reprezentînd oroarea ce se stîrnete cînd primitivitatea răzbate prin straturile civilizaţiei, la suprafaţa cărora nu mai acţionează, în condiţii normale, decît în surde aluzii i simboluri. 8 asemenea aluzie civilizată trebuie văzută în sfîierea hainei la mare doliuN este atenuarea civilizată a datinii iniţiale sau a unei pre-datini mai vechi, de a lepădă cu totul hainele, de a te lipsi de îmbrăcăminte i podoabe, ca însemne ale demnităţii umane, ce a fost distrusă i bat!ocorită de e'trema !ale, i de a te în!osi la nivelul făpturii animale. +sta făcu lacob în cea mai cumplită durere, coborî la rădăcina datinii, trecînd de la simbol înapoi la aceasta obiectuleste, brut i la cumplita esenţăN făcuoricărei ce %nu se mai face5, i dacă gîndim bine, izvorul orori. +tunci straturile inferioare a!ung la suprafaţăN i dacă, pentru a e'prima adîncimea mizeriei sale, i-ar " trecut prin cap să behăie ca un berbec, oamenilor de la curte n-ar " putut să li se facă mai lehamite. >ugiră deci ruinaţiN îl părăsiră L i ar putea " îndoielnic dacă bătrînului demn de milă asta îi convenea întru totulN dacă provocarea de oroare nu era una din dorinţele sale cele mai intime i dacă el,ieea lăsat cu singur acestei manifestări, mai totulînlatimpul socoteală. #arnemaipomenite el nu era totui singur, i manifestarea sa nu avea nevoie de oameni ca martori, pentru a-i păstra natura i ţelul, anume provocarea ororii. 4ui se adresa, mai e'act spus, contra cui se îndrepta manifestarea, cui era de fapt destinată să-i provoace oroare, i cui trebuia să-i demonstreze, ca întoarcere e'presivă la străvechea primitivitate a naturii, cît de sălbatic, ca în pustie, se purtase el însui L asta o tia prea bine nefericitul părinte i o a7ară de asemenea, treptat, ai lui, îndeosebi liezer, %cel mai vechi argat al lui +vraam5, care
stătu să-l îngri!ească L acest moneag ca o instituţie, ce tia să spună %eu5 într-un fel atît de deosebit i căruia pămîntul îi sărise în întîmpinare. Pi el fusese lovit în inimă de tirea cumplită, con"rmată de semnul primit, că frumosul i harnicul său învăţăcel, "ul celei adevărate, fusese lovit de moarte în răstimpul călătoriei i căzuse !ertfă unei "are sălbaticeN dar starea sa de spirit, ciudat de nepersonală, sentimentul bizar de e'tins al propriei sale e'istenţe, îi permiteau să îndure cu oarecare 7egmă lovitura i, apoi gri!a, atît de necesară, ce o purta lui lacob, prăbuit de !ale, îl făcea să ţină prea puţin seama de propria durere. liezer vedea de mîncarea stăpînului, dei acesta o refuza cu totul zile în ir, i tot el îl obliga să se retragă noaptea în cort i să se culce în aternut, rămînînd i aici să-l vegheze. 4ăci pentru zi lacob îi găsise locul pe o grămadă cioburi i cenuă, într-un colţgol, cu depărtat al aezării, cu totuldelipsit de umbră, i acolo edea bucăţile de văl în mîini, părul, barba i umerii presăraţi cu cenuă, răzuindu-i din cînd în cînd trupul cu un ciob ridicat din grămadă, ca i cum ar " fost lovit de buboaie i lepră L un procedeu cu totul simbolic, căci nici vorbă de buboaie, iar răzuitul era o manifestare ce ţintea altundeva. #esigur că aspectul acestui biet trup ce-i căuta ispăirea era îndea!uns de !alnic i de emoţionant i fără impuritatea a"rmată metaforic i toţi, înlocul afara vătafului argaţilor, evitau plini de stîn!eneală i veneraţie acestui sacri"ciu. #oar trupul lui Iacob nu mai era cel al bărbatului tînăr, frumos i voinic, ce luptase neînvins pe malul Iabocului cu străinul cu ochi bovini i petrecuse noaptea vîntoasă cu cea neadevăratăN nici al celui care, mai tîrziu, îl zămislise, cu cea adevărată, pe Iosif. Ureo aptezeci de ani, bine însemnaţi, nu de socotirea lor atentă dar de acţiunea lor obiectivă, trecuseră peste acest trup, i îi provocaseră des"gurările, micătoare i respingătoare, ale vîrstei, ce făceau atît de penibilă e'punerea goliciunii sale. Tinereţea îi arată,
bucuroasă i senină, goliciuneaN ea are contiinţa împăcată a frumuseţii sale. :ătrîneţea se învăluie într-o pudoare demnă i tie de ce. +cest piept înroit de dogoarea soarelui, plin de peri albi i întrucîtva feminizat, cum se întîmplă la cei în vîrstă, braţele i pulpele sleite, cărnurile lăsate ale burţii, constituiau un spectacol greu de răbdatcu pentru în afară tocmai de liezer, care îl considera calm oricine, i nu ridica obiecţii împotriva lui, deoarece nu voia să tulbure manifestarea stăpînului său. Pi mai puţin era el omul care să-l împiedice pe Iacob de la celelalte măsuri ale sale, ce nu le depăeau pe cele uzuale la doliile mari$ îndeosebi de a edea pe grămada de gunoi i de a se mîn!i, mereu iarăi, cu cenuă, care se amesteca cu sudoarea i lacrimile. +ceste acţiuni trebuiau încuviinţate i liezer căută doar să ridice peste locul penitenţei un umbrar improvizat, pentru ca, în ceasurile de Tammuz sădeschisă, nu-l încingă prea rău. Totui, "guraamiezii, !alnică soarele a lui Iacob L cu gura falca atîrnînd în barbă i ochii ce se roteau mereu spre cer din necuprinsele prăpăstii ale durerii L era roie de "erbinţeală i nenorocire, i el însui o constata, în felul acelor oameni, în mod contient sensibili, preocupaţi de stările lor i care ar socoti că acestea ar " cumva nedreptăţite, dacă nu le-ar e'prima în cuvinte. L Mi-e faţa tare roie i um7ată de plîns, spunea el cu vocea tremurătoare. Ped plîngînd, plecat adînc, pe faţă mi se preling lacrimile. #eosebeai imediat că acestea nu erau cuvintele sale proprii. Pi &oe ar " folosit, după cum spun vechile cînturi, cînd cu otopul, vorbe ca acestea sau altele asemănătoare, iar Iacob i le însuea. #oar este bine, lesnicios i mîngîietor, că s-au păstrat din primele timpuri ale încercatei omeniri, i sînt la îndemînă, îmbinări de cuvinte de !ale ce se potrivesc i pentru prezentul mai tîrziu, de parcă ar " croite pentru el i fac faţă dureroasei vieţi, atît cît îi pot cumva face faţă cuvinte, astfel încît aceste îmbinări să poată " folosite, iar propria suferinţă să poată " contopită cu cea
străveche, mereu vie. =ntr-adevăr, Iacob nu putea aduce mai mare cinstire nenorocirii sale, decît punînd-o pe acelai plan cu marele otop i folosind pentru ea cuvinte ce fuseseră scornite pentru acela. #isperarea lui se e'prima deseori în formulări mai mult sau mai puţin consacrate. =n special bocetul mereu repetat %Kn animal sălbatic l-a sfîrtecat, o "ară l-a sfîiat5, suna oarecum a formulare preluată, ceea ce nu îndreptăţete pe nimeni să creadă că aceasta îi diminuase, cît de cît, spontaneitatea. Uai, în ciuda tuturor formulărilor preluate, aceasta nu lipsea. L Mielul i oaia mamă au fost în!unghiate îi continua Iacob, îngînat, bocetul, legănîndu-i trupul înainte i înapoi i plîngînd amarnic. =ntîi mama, iar apoi i mielul 8aia mamă a părăsit mielul, cînd numai un drum peste cîmp ne despărţea de lanN acum i mielul s-a rătăcit i s-a pierdut &u, nu, nu, nu ste prea mult rea mult Uai Uai 6ăsună tînguirea pentru "ul iubit. entru mlădiţa ce a fost smulsă cu rădăcina, pentru năde!dea mea, ce a fost smulsă ca un răsad L tînguire #amu al meu, copilul meu Fumea morţilor a devenit casa lui. îine n-oi mai mînca, apă n-oi mai bea. *fîiat este Iosif, sfîiat... liezer, care îi tergea din cînd în cînd faţa cu cîrpă muiată în apă, participa la tînguirile lui, în măsura în care ele se menţineau astfel, în cadrul formulărilor clasice sau preluate, ori se apropiau de acestea, ţinînd isonul, murmurînd sau intonînd cu !umătate de glas e'clamaţii mereu repetate ca$%Gelesc Gelesc5 de pildă sau$ %*fîiat *fîiat5 #ealtfel, ore întregi bocea toată curtea, i ar " făcut-o chiar i dacă doliul pentru pieirea drăguţului "u al casei ar " fost mai puţin sincer. %2oi a$i 2oi adon Uai, ne-a pierit fratele Uai, ne-a pierit stăpînul5 se auzea răsunînd corul bocetelor pînă dincoace, la Iacob i liezer, i mai auzeau de acolo, chiar dacă nu trebuia luat ca atare, i refuzul de a mai primi hrană i băutură, căci răsadul a fost smuls i vîntul pustiei usucă ce-a fost verde.
ste bun obiceiul, binefăcătoare orînduirea prin prescripţii a bucuriei i a !alei, ca nu cumva, acestea, degenerînd sălbatic, să depăească limitele, căzînd în e'cese, ci să le "e pregătită o albie bine croită, prin care 7uviul sentimentelor să se poată scurge. Pi Iacob resimţea binefacerea i utilitatea unor datini obligatorii, dar nepotul lui +vraam spirit iar sentimentul general era legat în era modun prea viuprea la elspontan, cu gîndurile personale, ca să poată a7a satisfacţie în monotonie. l vorbea i bocea i liber, în afara formulărilor tradiţionale, iar liezer îi tergea faţa i în timpul acestor !elanii, adăugind cîteodată un cuvînt de linititoare încuviinţare sau vreo obiecţie, cu rol de avertisment. L #e ce mi-a fost teamă, începu iar Iacob cu vocea lui sleită de suferinţă, pe !umătate sugrumată i mai ascuţită, m-a lovit, i ce m-a îngri!orat, s-a întîmplat =nţelegi asta, liezerO 8 poţi pricepeO &u, nu, nu, nu este de priceput, se " fost întîmple cu adevărat ceeanu, ceasta ţi-a fost teamă. #acă nu să mi-ar gri!ă i nenorocirea s-ar " prăvălit pe neateptate, a crede-oN a spune către inima mea$ +i fost nechibzuită i n-ai prevenit nenorocirea, deoarece nu ţi-ai aţintit privirea asupra ei, s-o opreti. Iată, este de crezut că nu te-ai ateptat la asta. #ar să vină nenorocirea presimţită i să nu se s"ască să vină totui, asta este o grozăvie în ochii mei i împotriva învoielii încheiate. L
&u poate " vorba de învoială în ce privete încercările,
răspunse liezer. L &u, nimic după lege. #ar pentru sentimentul omului, care-i are i el raţiunea i indignarea sa 4ăci pentru ce i-a fost dată acestuia teama i gri!a prevenitoare, dacă nu ca să con!ure răul i, însuindu-i încă de timpuriu gîndurile rele ale destinului, omul să le gîndeascăO +sta supără desigur destinul, dar se i ruinează i spune în sinea lui$ %Mai sînt oare astea gîndurile meleO *înt gîndurile omului, eu nu le mai vreau5 #ar ce se va face omul, dacă prevederea nu mai valorează nimic i se teme degeaba, adică pe dreptO 8ri, cum să mai trăiască un om, dacă nu
se mai poate încrede că lucrurile se vor întîmpla altminteri decît i le închipuie. L
#umnezeu este liber, spuse liezer.
Iacob strînse buzele. 6idică ciobul ce-l lăsase să-i cadă din mînă i-i răzui buboaiele simbolice. =n alt fel nu reacţiona, deocamdată, la iarăi numele #omnului. 4ontinuă$ L 4um mi-a fost gri!ă i cît m-am temut, că un animal sălbatic al tu"urilor ar putea cîndva să-l atace pe copil i să-i facă vreun rău, i acceptam să "u de rîsul oamenilor mei în teama mea i nu mi-a păsat ca ei să spună$ %Iaca doica bătrînă5 Pi eram ridicol, ca un om care se vaită mereu$ %*înt bolnav, sînt bolnav de moarte5 dar arată bine i nu moare, i nimeni nu o ia în serios i, pînă la urmă, nici el. Pi iată că îl găsesc mort i se căiesc de bat!ocură zic$ L %Kite n-a fostmort. nebun5. =l mai mulţumi pe om ruineailorO &u, că căci este Pi mai binepoate ar " fost nebun înaintea lor i a sa însui, decît să "e !usti"cat într-un mod care să nu-i mai "e nicicum de folos. Iată că ed aici în gunoi, faţa mi-e aprinsă i um7ată de plîns i peste ea lacrimile curg, amestecate cu cenuă. Mă pot bucura de ele, pentru că s-a împlinit ce m-am temutO &u, căci s-a împlinit. *înt mort, căci Iosif este mort, sfîiat, sfîiat... Kite, liezere, ia i privete$ astea sînt zdrenţele din vălul cu chipuri e acesta l-am ridicat de pe cea mai iubită, cea meu. adevărată, în iatacul nunţii i i-am dăruit 7oarea su7etului #ar, prin viclenia lui Faban, fusese cea neadevărată i su7etul meu a fost bat!ocorit i am suferit multă vreme L pînă ce cea adevărată mi-a dăruit, în dureri cumplite, băiatul, pe #umuzi, care era totul pentru mine L acum i acesta mi-a fost sfîiat i a fost ucisă bucuria ochilor mei. ste de închipuit aa cevaO ot primi ima ca astaO &u, nu, nu, nu, pretind să nu mai trăiesc. #oresc sămi "e su7etul spînzurat i date morţii aceste mădulare L
&u păcătui, Israele
L Uai, liezere, învaţă-mă tu frica de #umnezeu i să mă închin nemărginitei sale puteri l cere plata pentru nume i :inecuvîntare i plînsul amarnic al lui sau, o plată grea l hotărăte preţul, după bunul său plac i-l sporete fără milă. &u sa tocmit cu mine i nu m-a lăsat să rup din preţ, dacă era prea mult pentru ia ce ce-mi pot plăti după părerea i vrea să tie, mai binemine. decîtlmine, poate su7etul. otsa, oare să mă !udec cu el, de la egal la egalO u ed în cenuă i mă răzuiesc L ce vrea mai multO :uzele mele spun$ %4e face #omnul este bine făcut5. *ă se mulţumească cu ce spun buzele 4e gîndesc în inima mea mă privete. L
#ar el citete i în inimă.
L +sta nu-i vina mea. l a făcut-o aa, încît, vede i inima, nu eu. ra mai bine să lase omului un refugiu în faţa atotputerniciei, ca să poată murmura împotriva a ceea ce nu poate " primit i să-i poată face gîndurile lui despre dreptate. Inima aceasta a fost locul lui de refugiu i cortul lui de plăceri. #acă venea în ospeţie, îl găsea frumos împodobit i măturat curat, i-i era pregătit locul de cinste. +cum în inima aceasta, nu mai e decît cenuă amestecată cu lacrimi i cu gunoiul mizeriei. *ă-mi ocolească inima, ca să nu se murdărească, i să se mulţumească cu ce spun buzele mele. L
#acă ai vrea să nu păcătuieti, Iacob ben Isaac
L &u treiera vorbe, argat bătrîn, că nu sînt decît paie goale. #e mine ai gri!ă i nu de #umnezeu, el este prea mare i-i rîde de gri!a ta, eu însă nu sînt decît un morman de !ale. &u-mi da sfaturi din afară, ci vorbete-mi ca din su7etul meu, altceva nu rabd. Ptii i ai înţeles că Iosif s-a prăpădit i că nu se va mai întoarce la mine, niciodată, niciodatăO &umai gîndindu-te la asta, îmi poţi vorbi ca din su7etul meu i nu vei treiera paie. 4u gura mea i-am poruncit să plece la drum i i-am spus$ Te du la *ihem i te închină fraţilor tăi, ca să se întoarcă acasă i Israel să nu
rămînă ca un copac fără crengi. +sta i-am impus lui i mi-am impus mie, i am fost aspru cu noi, zicînd să călătorească singur, fără argaţiN căci am recunoscut prostia lui drept prostia mea i nu mi-am ascuns ce tia #umnezeu. #umnezeu însă mi-a ascuns ce tia el, căci el mi-a insu7at să-i poruncesc copilului$ Te du i mi-a tăinuit ce tia i sălbaticele intenţii. Iată "delitatea atotputernicului #umnezeu,lui aa resplătete sinceritatea cu sinceritate L
ăzete-ţi cel puţin buzele, "u al celei adevărate
L :uzele mele îmi sînt croite să scuip ce nu pot înghiţi. &u vorbi din afară, liezere, ci dinăuntru 4e-i închipuie #umnezeu, dacă mă împovărează de îmi dau ochii peste cap i-mi pierd minţile, pentru că e prea mult pentru mineO +m eu puterea pietrelor, este carnea mea de bronzO #acă măcar m-ar " făcut din bronz, în înţelepciunea sa, aa însă încercarea asta nu-i de mine... 4opilul meu, #amu al meu #omnul l-a dat, tot #omnul l-a luat L măcar de nu l-ar " dat dintîi sau să nu mă " lăsat pe mine să ies din burta mamii i să nu " fost chiar nimic 4e trebuie gîndit, liezere, cui trebuie să te rogi, cum să te zvîrcoleti în mizeria taO #acă n-a e'ista, n-a ti nimic i n-ar " nimic. #eoarece însă e'ist, tot este mai bine că Iosif s-a prăpădit, decît să nu " e'istat nicicînd, căci aa tot îmi rămAne ceva, !alea mea pentru el. Uai #umnezeu a avut gri!ă să nu poţi " împotriva lui i spunînd nu, să spui #a, lasta l-a dat bătrîneţii mele, numele "efăcut lăudat din inimăda. pentru l l-a lucrat cu mîinile sale lui i l-a fermecător. F-a muls ca laptele i i-a clădit bine oasele, l-a îmbrăcat cu carne i piele, i a turnat vra!ă peste el, aa încît m-a apucat de loburile urechilor i a zis$ %Tăticule, dă-mi-l5 Pi i l-am dat, că nu eram nici de bronz, nici de piatră. 4înd l-am chemat pentru călătorie i i-am spus ce-i ceream., a strigat$ %+icea sînt5 i a lovit pămîntul cu călcîiele, L cînd mă gîndesc la asta mă podidete plînsul 4ăci tot atît de bine a " putut să-l încarc cu lemne pentru !ertfa focului i să-l iau de mînă i să duc eu focul i
cuţitul. 8h liezere, am mărturisit înaintea #omnului i am recunoscut, umil i sincer, că eu asta n-a " putut. =ţi închipui că el a primit cu bunăvoinţă umilinţa mea i i-a fost milă de mărturisirea meaO &u, ci a fornăit furios de ea i a spus$ %4e nu poţi face tu, să se întîmple, i chiar de nu poţi să-l dai, îl iau5. sta este #umnezeu Kită-te aici$ zdrenţele vălului, scorţoase de sînge. ste sîngele vinelor sale, pe care "ara i le-a sfîiat odată cu carnea. 8h grozăvie, grozăvie 8h, păcatul #omnului 8h nelegiuire, sălbatică, oarbă, fără de raţiune... rea mult i-am cerut copilului, liezere, prea mult + greit drumul în cîmp i s-a rătăcit în pustie, L atunci I-a atacat "ara i l-a doborît să-l mănînce, fără să-i pese de groaza lui. oate că a strigat după mine, poate după mama lui, care a murit, cînd el mai era mic. &u l-a auzit nimeni, a avut #umnezeu gri!ă.care 4rezi, oare, că a fost un leu care l-a doborît sau un porc mistreţ, să-l " atacat, cu perii zburliţi i să-l " sfîiat cu colţii... *e în"oră, amuţi i căzu pe gînduri. Urînd-nevrînd, %porc mistreţ5 provoca asociaţii de idei care ridicau tragedia unică, ce-i sfîiase inima, într-o lume superioară, străveche i e'emplară, ciclică i venică, transpunînd-o oarecum printre stele. Uierul, masculul furios, era *et, ucigaul zeului, era 6oul, era sau, pe care, el Iacob, tiuse, în chip nemaipomenit, să-l înduplece, cînd plînsese la picioarele lifaz, însă, supunîndu-se străvechilor tipare, pelui drept îi care sfîrteca fratele, i chiar acesta s-ar putea să se ivească aici, pe ipămînt, sfîrtecat i împărţit în zece. =n acea clipă, o presimţire vagă, un fel de bănuială sugerată de tradiţie, vru să se ridice în contiinţa lui Iacob, din adîncul unde zăcuse încă de la primirea sîngeroaselor rămăiţe$ întunecata presupunere cine ar " putut " blestematul vier ce l-a sfîșiat pe Iosif. l o lăsă însă să recadă iarăi in întuneric, înainte să " a!uns la suprafaţă, ba chiar mai a!ută i el, să "e înăbuită. +pare destul de ciudat că n-a vrut să tie i s-a apărat de această ipoteză, care
ar " fost o recunoatere a celor cereti în cele pămîntetiN pentru că bănuiala în privinţa vinii, dacă ar " acceptat-o, s-ar " întors împotriva sa însui. 4ura!ul lui, dragostea sa de adevăr a!unseseră să se recunoască solidar responsabile cu Iosif i de aceea îi asumase trimiterea lui în călătorie. #ar să recunoască partea sa de vină începieirea care ara"fraţilor, rezultatpînă neapărat dintr-o bănuială cădea copilului, asupra fratelui, acolo nu mai a!ungeau, de iertat slăbiciune, cura!ul lui, dragostea sa de adevăr. *ă recunoască precum că el fusese marele vier, care-l ucisese pe Iosif cu dragostea sa nebună, beată de vanitatea sentimentului, asta, socotea în sinea sa, ar " să i se ceară prea mult i nu vru să tie de această vină, în amara lui durere. Pi totui insuportabila amărăciune a durerii provenea tocmai din această bănuială neacceptată i împinsă în întuneric, după cum i pornirea spre manifestări stridente ale mizeriei sale înaintea #omnului erau de atribuit îndeosebi acestei bănuieli. #umnezeu, însă, îl preocupa pe Iacob, l era cauza tuturor celor ce se întîmplau, spre l se aţinteau ochii lui meditativi, plîni, disperaţi. Feu sau porc mistreţ L o voise, o permisese, cu un cuvînt, #umnezeu făcuse grozăvia, i Iacob încerca o anumită satisfacţie, cunoscută omului, că disperarea îi îngăduia să se înfrunte cu #omnul L de fapt, o poziţie mai ridicată, ce se a7a într-o contradicţie ciudată cu e'trema umilire în goliciune i cenuă. =nsă această umilire era oricum necesară. Iacob îi răzuia mizeria L în schimb spunea ce-i venea la gură i nu-i ferea buzele. L sta este #umnezeu repetă el, subliniindu-i în"orarea. #omnul nu m-a întrebat, liezere, i nu mi-a poruncit, ca să mă încerce$ %+du-mi în !ertfă "ul pe care îl iubeti5 oate că a " fost mai tare decît crezusem în umila mea ateptare i a " dus copilul la muntele Moria, cu toate întrebările lui, anume, unde este oaia de !ertfăN poate a " putut auzi cerinţa #omnului fără să cad leinat i a " putut ridica asupra lui Isaac cuţitul, avînd încredere
că va apărea berbecul L doar încercarea ar " fost esenţialul #ar n-a fost aa, liezere, nu aa &ici nu m-a socotit măcar demn să mă pună la încercare. 4i, în temeiul recunoaterii mele cinstite, că nu sînt fără de vină în cearta dintre fraţi, îmi momete "ul de lîngă inima mea i mi-l rătăcete, să-l poată ataca leul i un mistreţ să-i în"gă colţii carneasă luitii. i să-i rîme maţele cu rîtul. >iara asta înfulecă orice,întrebuie Pi pe el l-a mîncat. Fe-a mai dus bucăţi i puilor lui în vizuină, godacilor de misterţ. *e poate oare închipui i înghiţi aa cevaO &u, aa ceva nu se poate înghiţi u scuip asta, o borăsc. Kite aici e. &-are decît #umnezeu să facă ce vrea cu ea, nu-i pentru mine. L
Uino-ţi în minţi, Israele
L &u, mi-am pierdut minţile, vătaf al meu. #umnezeu mi le-a luat, ascultă acum cuvintele mele. l este creatorul meu, o tiu. l m-a muls ca laptele i m-a pus să mă prind, ca brînza, o recunosc. #ar ce-i cu l, i cum ar rămîne l fără noi, străbunii mei i cu mineO =i e scurtă memoriaO + uitat el chinul i truda omului de dragul lui, i cum +vram l-a descoperit i l-a scornit cu gîndul, astfel că a putut să-i sărute degetele i să strige$ %=n sfîrit, sînt numit #omnul i reaînaltul5 întreb $ + uitat oare de +lianţă, că mă strivete între măsele i se poartă de parcă i-a " dumanO 4are este nelegiuirea i încălcarea meaO *ă mi-o arate +m !ert"t eu oare :aalilor de prin partea locului ori am aruncat sărutări stelelorO nici supus o fărădelege i rugăciunea mea a fost curată.&-a #efost ce sînt silniciei,înînmine loc de dreptateO #acă e pe aa, să mă zdrobească pe loc cu bunul său plac i să mă zvîrle în groapă, căci îi este uor s-o facă i fără dreptate, i eu nu mai vreau să trăiesc, dacă silnicia hotărăte. =i bate oare !oc de spiritul uman, că-i ucide, din tru"e, pe cei cuvioi împreună cu cei răiO #ar unde ar ", iarăi, fără spiritul umanO liezere, +lianţa este ruptă &u mă întreba de ce, că ar trebui să-ţi dau un răspuns trist. Dumne)eu n+a ţinut &asul L oare mă înţelegiO #umnezeu i omul s-au ales unul pe altul i au încheiat +lianţa, ca să se
împlinească unul într-altul, drept ceea ce sînt i să se s"nţească unul în altul. #acă omul însă a devenit ginga i frumos întru #omnul, cu un su7et plin de cuviinţă, iar #umnezeu îi pretinde o grozăvie a pustiei, pe care n-o poate primi, ci trebuie să o scuipe afară i să spună$ %+sta nu-i de mine5 L atunci se dovedete, liezere, #umnezeu n-ademon. ţinut pasul în procesul de s"nţire, ci a rămas în că urmă i mai e un liezer era, bineînţeles înspăimîntat de asemenea cuvinte, se ruga către cer să a7e îndurare pentru stăpînul său, cu totul ieit din "re, i-l mustră stranic. L Uorbeti anapoda lucruri de nerostit spuse el, că nu poţi sta să le asculţi, i te înfrunţi cu #omnul împotriva oricărei cuviinţe. +sta îţi spun ţie eu, care, datorită a!utorului lui #umnezeu, i-am înfrînt, cu +vram, pe regii răsăritului, i căruia, cînd am fost în peţit, pămîntul i-a sărit în întîmpinare. 4ăci tu îl faci pe #umnezeu un demon sălbatic i te socoţi frumos i ginga faţă de el, dar din cuvintele tale urcă sălbăticia pustiei i tu pierzi mila ce o trezete marea ta durere, abuzînd de ea i permiţîndu-ţi, în temeiul ei, libertăţi înfricoătoare. Urei să hotăreti tu ce este drept i nedrept i să !udeci pe 4el care nu l-a creat numai pe :ehemot, a cărui coadă se ridică de parcă ar " un cedru, i pe Feviatan, cel cu dinţi cumpliţi !ur împre!ur i solzi ca scuturile de bronz, ci l-a creat i pe 8rion, constelaţia cu apte stele, i zorile, i viespile, i erpii i furtuna de nisip L +bubuO &u ţi-amai datînl ţie :inecuvîntarea lui Isaac înaintea lui sau, cel cu puţin vîrstă, i ţi-a adeverit în chip strălucit făgăduiala sa la :et-el, în visul cu scaraO +sta ai acceptat i n-ai găsit nimic de obiectat acestui procedeu, din punctul de vedere al spiritului uman frumos i ginga, căci era pe placul tău. &u te-a făcut, oare, gras i bogat în casa lui Faban i nu ţi-a deschis prăfuitele zăvoare, de ai putut pleca cu tot ce era al tău, iar Faban a fost ca un miel înaintea ta pe muntele JalaadO +cum, însă, că ţi s-a întîmplat o nenorocire, una din cele mai grele, asta n-o neagă nimeni, te împotriveti,
stăpîne, i zvîrli ca un măgar încăpăţînat, le răstorni pe toate în chip dezmăţat i spui$ %#umnezeu a rămas în urmă în ce privete cuviinţa5. 8are eti fără păcat, tu ce eti din carne, i este chiar atît de sigur că te-ai purtat cu dreptate toată viaţa taO Urei să înţelegi ce este prea înalt pentru tine i să pătrunzi viaţa cu tainele ei, că cu cuvîntul tău#umnezeuO5 de om i spui=ntr$ %+sta nu-i de treci minepeste i eu toate sînt mai sfînt de cît adevăr, astea n-ar " trebuit să mi le audă urechile, oh "u al celei adevărate L #a, tu, liezere îi răspunse Iacob bat!ocoritor. Tu eti cel sincer i poţi să rămîi aa Tu ai înfulecat înţelepciunea cu linguroiul i-ţi iese prin piele, ca sudoarea, prin toţi porii. ste întradevăr convingător cum mă cerţi i cum dai a înţelege că tu i-ai " alungat pe regi, împreună cu +vram, ceea ce este de-a dreptul cu neputinţăN căci stîndnăscut i !udecind drept, i eti după tată, făcut cu o slu!nică, la #imachi l-aifratele văzut meu pe +vraam cu ochii la fel de puţin ca mine. Iaca ce fac, în mizeria mea, cu încura!area ta +m fost curat, dar #umnezeu m-a tras prin scîrnă, mîn!indu-mă tot, i cei ce au păţit aa ceva ţin cu raţiunea, căci n-au ce face cu înfrumuseţări cuvioase, ci lasă adevărul să umble gol. Pi faptul că pămîntul ţi-ar " sărit în întîmpinare îl pun, aa-zicînd, la îndoială. Totul s-a sfîrit. L
lacobe, Iacobe, ce
faci &imiceti lumea în îngîmfarea
amărăciunii tale,nuo vreau farămisă în spun, bucăţichiar i anume, le arunci celui te mustră. 4ăci cuiînlecapul arunci în ce cap. 8are eti tu primul pe care-l lovete nenorocirea, i nu e cu nici un chip îngăduit să te lovească pe tine, că îţi um7i burta eu huliri i te împotriveti i te repezi, cu capul înainte, împotriva lui #umnezeuO 4rezi cumva, că de dragul tău vor " mutaţi munţii i apa va curge la dealO =mi pare că vrei să plezneti aici, pe loc, de răutate, tu care spui că #umnezeu este necredincios i-l faci nedrept pe reaînaltul
L Taci, liezere, te rog nu vorbi atît de strîmb înaintea mea, suferinţa m-a făcut simţitor i nu mai pot răbda + trebuit oare să dea #umnezeu pe propriul său "u, să a!ungă hrană porcilor i godacilor în culcuul lor, ori euO #e ce, deci, îl mîngîi pe el i-i ţii partea, în loc să mi-o ţii mieO Măcar pricepi, ce vreau să spunO nu al pricepi i vrei să-lelaperi pe răsplătească #umnezeu cupurtarea vorba i +h, tu &imic apărător lui #umnezeu, o să-ţi va preţui tare mult că îl aperi i-i preamăreti, cu viclenie, faptele, pentru că este #umnezeu. 4e cred însă eu, este că-ţi va da peste bot. 4ăci vrei să vorbeti pe nedrept pentru el i să-l îneli, cum îneli un om, i ! udeci părtinitor. >ăţarnicule, te va primi prost, dacă îi ţii partea în felul acesta, de dragul lui, i-ţi împlineti slugarnic treaba, cînd ce mi-a făcut el este strigător la cer i l-a zvîrlit pe Iosif porcilor. 4e vorbeti tu, a putea vorbi i eu, i nu sînt mai prost decît tine, gîndete-te la asta, înainte să treieri vorbe goale. #ar eu vorbesc altfel L i îi sînt mai aproape decît tine. 4ăci #umnezeu trebuie apărat împotriva apărătorilor lui i păzit de cei ce îi găsesc îndreptăţiri. 4rezi oare cumva că-i un om, chiar dacă nespus de puternic, i trebuie, deci, să-i iei lui partea împotriva mea, viermeleO #acă-l numeti +-tot-mare, spui vorbe goale, dacă nu tii că #umnezeu este i deasupra lui #umnezeu, venic deasupra sa însui, i te va pedepsi de acolo sus, unde l este salvarea i năde!dea mea, i unde tu nu eti, dacă !udeci între mine i l, ţinînd seamă doar cine sîntem. L &oi sîntem deopotrivă carne proastă i supui păcatului, răspunse liezer calm. >iecare trebuie să ţină cu #umnezeu, atît cît se pricepe i pînă unde a!unge, căci nimeni nu poate să-l atingă. esemne că amîndoi am vorbit cu păcat. Uino însă acum, dragă stăpîne, i intră în casa ta, căci e prea destul cu doliul cel mai mare. >aţa îţi e toată um7ată de căldura de pe acest săla al cioburilor i eti prea simţitor i ginga pentru asemenea trepte ale !alei.
L #e la plîns spuse Iacob. #e la plîns pentru cel iubit îmi este faţa roie ca focul i um7ată. #ar tot merse cu liezer i se lăsă dus în cort. &ici pe el nu-l mai frămînta gunoiul, goliciunea i răzuitul, căci ele nu trebuiseră să-i slu!ească decît ca să se poată înfrunta zdravăn cu #umnezeu.
Încercările lui Iacob Măcar se înfăură într-o pînză de sac, după primele trei zile, i începu o viaţă ceva mai puţin descumpănită de suferinţă, astfel încît "ii, cînd se întoarseră, nu-l mai găsiră în starea sa e'tremă. i însă mai întîrziau, i cine purta doliul i !elea cu el, cine îl spri!inea i-l mîngîia, erau deocamdată femeile lor, în măsura în care locuiau la curte )căci copila lui Pua, nevasta lui Iuda, nu era acolo3, precum i [ilpa i :ilha i, de asemenea :eniamin, mititelul, cu care plîngea mult, ţinîndu-l strîns în braţe. &u-l iubea pe prîslea nici pe departe ca pe Iosif i niciodată privirea sa nu putuse ascunde o posomorîre, cînd stăruia asupra lui, căci din pricina acestuia murise 6ahila. +cum, însă, îl strîngea cu putere la piept, îi zicea :enoni, de dragul mamei, i îi !ura că nu-l va trimite nicicînd în călătorie, nici singur, nici cu însoţitori de pazăN totdeauna, cît ar " de mare, chiar ca bărbat însurat, va trebui să rămînă aici, sub ochii tatălui, îngri!it i păzit, i să nu se abată nici cu un pas de la drumul cel mai sigur, căci pe lumea asta nu te poţi încrede în nimeni i nimic. :eniamin acceptă aceste asigurări, dei îl cam neliniteau. *e gîndea la plimbările sale cu Iosif în crîngul lui +donai, i gîndul că dragul, frumosul, nu va mai sări niciodată împreună cu el i nici nu-i va mai zvînta mîna, cînd asuda, că nu-i va mai povesti niciodată mari visuri cereti i nu-l va mai face să "e mîndru, el, băieţaul, de încrederea arătată inteligenţei sale L gîndul acesta
îi smulgea lacrimi amare. #e fapt, însă, nu era în stare să realizeze cu adevărat în mintea sa ceea ce i se e'plica despre Iosif, că nu s-ar mai întoarce, că n-ar mai " deloc i că ar " mort i nu o credea, în ciuda semnului, de a cărui prezenţă cumplită tatăl nu se despărţea niciodată. &eputinţa "rească de a crede în moarte este negarea unei căci negaţii i credinţă merită uneste semn pozitiv. a este credinţă nea!utorată, orice nea!utorată i puternică prin nea!utorarea ei. =n ce-l privea pe :eniamin, acesta îi îmbrăca speranţa de neînfrînt în ideea vreunei răpiri. %*e va întoarce5, zicea el, mîngîindu-l pe bătrîn, %sau va trimite după noi, să-l urmăm.5 Iacob, însă, nu era un copil, ci încărcat cu istoriile vieţii, i fusese prea amarnic încercat de nemiloasa realitate a morţii, ca să mai poată avea pentru consolările lui :enoni altceva decît un zîmbet melancolic. =n adîncul lui, însă, i el era cu totul neînstare să aprobe negaţia, iar încercările sale de a o respinge i de a evita nevoia de împăcare i cu una i cu alta, cu realitatea i cu imposibilitatea ei, cu această contradicţie inumană, erau atît de e'cesive, încît în vremea noastră ar " trebuit să se vorbească de tulburare mintală. Fa el acasă, bineînţeles, că asta se numea a merge prea departeN liezer însă avea multe necazuri cu planurile i speculaţiile disperate scornite de lacob. Tradiţia a păstrat tirea că la toate vorbele bune ce îi erau adresate, lacob avea un singur răspuns$ %Uoi pogorî cu !ale în groapă după "ul meu5. +tunci, i mai tîrziu, acestea au fost înţelese în sensul că n-ar mai dori să trăiască, ci ar vrea i el să moară i să se reunească cu "ul în moarte L ţinînd seamă i de tînguirea repetată că prea ar " trist i crud ca un om cărunt să trebuiască să-i culce capul pentru moarte pe asemenea suferinţă, în orice caz, cuvintele erau aa potrivite, să "e astfel înţelese. liezer însă le auzea altfel i mai amănunţit. 8ricît de absurd ar suna$ lacob era muncit de gîndui de a coborî în groapă, adică la cel mort, i de a-l readuce pe Iosif.
Ideea fusese cu atît mai absurdă, cu cît doar mama- soţie fusese cea care se pornise cîndva să-l libereze pe adevăratul "u din închisoarea celuilalt tărîm i să-l redea pămîntului părăsit L i nu tatăl. #ar în bietul cap al lui lacob se făceau cele mai îndrăzneţe echivalări, iar tendinţa sa de a nu da prea mare importanţă se'ului, de a-li trata în gîndurile lui niciodată cu libertate, nu era nouă. =ntre ochii lui Iosif ai 6ahilei nu tiuse să facă o deosebire netă. rau doar într-adevăr chiar aceeai ochi i pe vremuri buzele lui sorbiseră de sub ei lacrimile nerăbdării. =n moarte i se contopiră cu totul într-o singură pereche de ochi L chipurile dragi însei se contopiră într-o imagine bise'uală a dorului, iar acesta fu astfel bărbătesc-femeiesc-suprase'ual, ca tot ce era mai înalt, ca #umnezeu însui. #eoarece însă era dorul lui lacob, i el era al dorului, i lacob deci era de această natură L concluzie cu care simţirea sa concorda de mult. #e la plecarea 6ahilei dintre cei vii, el îi fusese lui Iosif i mamă i tatăN el preluase faţă de "u i rolul ei, ba chiar acesta precumpănea în felul lui de a-l iubi, i asimilarea lui losif cu 6ahila îi a7ă completarea în asimilarea lui cu cea dispărută. #ubiul nu poate " iubit deplin decît cu o dublă iubireN face apel la elementul bărbătesc, în măsura în care este feminin, la cel feminin, în măsura în care este bărbătesc. Kn sentiment patern care vede totodată în obiectul său "ul i iubita, în care se amestecă o tandreţe ce aparţine mai curînd dragostei materne pentru "u, este într-adevăr bărbătesc, în măsura în care se adresează iubitei în "u, dar femeiesc, în măsura în care "ul este obiectul ei. +ceastă stare de suspensie îi uura lui Iacob cele mai nebune planuri, cu care îi împuia capul lui liezer, privind readucerea lui losif între cei vii, după e'emplul mitic. L Uoi coborî în adîncuri, îl asigură el, la "ul meu. rivetemă, liezere L nu începe de pe acum pieptul meu să ia forme feminineO Fa anii mei desigur că natura se egalizează. >emeilor le crete barba i bărbaţilor sînii. Uoi găsi calea spre ţara fără întoarcere, mîine mă pornesc. #e ce priveti nemulţumitO 8are să
nu se poatăO Trebuie doar mers mereu spre apus i trecut 7uviul Vubur, atunci a!ungi la cele apte porţi. Te rog, numai, nu te îndoi &imeni nu l-a iubit mai mult decît mine. u vreau să "u mama. Ureau să-l găsesc i să cobor cu el afund de tot, pînă unde ţînete apa vieţii. Ureau să-l stropesc cu ea i să-i trag prăfuitele zăvoare, poată i întoarce. mai făcut-o eu odatăO &u mă pricep eusă la se păcălire la fugăO&-am Mă voi descurca cu stăpîna celuilalt tărîm, cum m-am descurcat cu Faban, i ea are să-mi mai spună i vorbe frumoase #e ce trebuie să te văd cum clatini din capO L Uai, dragă stăpîne, eu îţi încuviinţez cît pot dorinţele i socot că la început totul va merge după gîndurile tale. #ar cel puţin la poarta aptea va trebui neapărat să se vădească, date "ind obiceiurile, că tu nu eti mama... L #esigur, răspunse Iacob, i cu toată !alea nu se putu sustrage cu totul unui zîmbet de satisfacţie. +sta nu poate " ocolit. *e va vădi că nu l-am hrănit, ci l-am zămislit... liezere, spuse el, pornit pe alte gAnduri care, abătute de la aspectul matern-feminin, luau o întorsătură spre falie L liezere, vreau să-l zămislesc din nou 8are să nu "e posibil, să-l mai zămislesc o dată, întocmai cum a fost, chiar pe acelai Iosif i să-l readuc astfel de pe tărîmul morţilorO #oar eu, din care se trage el, mai e'ist, se poate el să "e pierdutO 4îtă vreme e'ist eu, nu-l pot da pierdut Ureau să-lsău trezesc din nou i, zămislindu-l, să redau pămîntului chipul L #ar 6ahila nu mai este, cu care ai făcut lucrarea i părţile voastre au trebuit să se unească, ca să se nască băiatul. Pi chiar dacă ea ar trăi iarăi i aţi zămisli din nou, n-ar mai " ora, nici poziţia stelelor care l-au trezit la viaţă pe Iosif. &u pe el l-aţi chema, nici pe un :eniamin, ci pe un al treilea, pe care încă nu l-a văzut nici un ochi. 4ăci nimic nu este de două ori, iar în lumea asta toate sînt egale în veci numai cu ele însele.
L #acă-i aa, nu este îngăduit să moară i să se piardă, liezere +sta nu-i cu putinţă 4eea ce este unic i nu are seamăn nici lîngă, nici după el, i nici un mare crug nu-l poate readuce, nu poate " nimicit i dat la porci, nu îngădui asta. ste adevărat ce spui, că a fost nevoie de 6ahila pentru zămislirea lui Iosif, i de ora aceea tău. mai 4ăci era nevoie. 8 tiamN modinstrumentul contient amcreaţiei, provocat răspunsul zămislitorul esteîndoar orb, i nu tie ce face. 4înd l-am zămislit pe Iosif, cea adevărată i cu mine, nu l-am zămislit pe el, ci oareceva, i că, devenit Iosif asta a făcut-o #umnezeu. [ămislirea nu este creaţie, ci doar se scufundă viaţa în viaţă, în oarbă voluptate. l, însă, creează. 8, de s-ar putea scufunda viaţa mea în moarte i s-o cunoască, să zămislesc în ea i să-l trezesc pe Iosif din ea, cum a fost +sta mă preocupă i la asta mă gîndesc cînd spun$ vreau să cobor în adîncuri 8 de-a putea zămisli înapoi, în trecut, i în ora ce a fost ora lui 4e datini dezaprobator din capO 4ă n-o pot, tiu eu i singurN că mi-o doresc, însă, pentru asta să nu datini din cap, căci #umnezeu le-a potrivit aa, că eu e'ist i Iosif nu, ceea ce este o contradicţie strigătoare i care îţi sfîie inima. Ptii tu ce este asta, o inimă sfîiatăO &u, ci baţi doar din buze cînd vorbeti de asta i poate gîndeti$ %>oarte trist5. Mie însă cu adevărat mi-a fost sfîiată inima, încît sînt silit să gîndesc împotriva raţiunii i să re7ectez la ceea ce nu-i cu putinţă. L
4latin din cap, stăpîne, de milă, căci înfrunţi ceea ce
numeti o contradicţie$ anume că tu e'iti i că "ul tău nu mai este. +stea două împreună îţi alcătuiesc doliul, pe care l-ai arătat în cel mai înalt grad i l-ai vădit trei zile pe grămada de cioburi. #upă asta, însă, ar " mai bine să începi treptat să te resemnezi cu hotărîrea #omnului, adică să-ţi aduni inima i să nu mai vorbeti lucruri fără rost, de felul $ %u vreau să-l zămislesc din nou pe Iosif5. 4înd l-ai zămislit, nu l-ai cunoscut. 4ăci omul zămislete doar ce nu cunoate. #acă ar vrea să zămislească însă tiind i cunoscînd, asta ar " creaţie i omul ar cuteza să vrea să "e #umnezeu.
L i, liezere, i ce-i dacăO &u trebuie oare omul să cuteze astfel, i ar mai " el om, dacă n-ar rîvni mereu să "e ca #umnezeuO Tu uiţi, spuse Iacob cu glas scăzut, apropiindu-se de urechea lui liezer, că eu mă pricep în taină la zămislirea vieţii mai bine decît mulţi bărbaţi, i că mai tiu i căi i mi!loace să terg dintrecreaţie zămislire i creaţie,cum dacăa a7at este nevoie, las să deosebirea răzbată niscaiva în zămislire, Faban, i să cînd am făcut oile i berbecii albi să zămislească peste beţele co!ite i au fătat miei tărcaţi, spre folosul meu. 4aută-mi o femeie, liezere, care să semene cu 6ahila la ochi i mădulare, trebuie să e'iste asemenea femei. Ureau să zămislesc cu ea, cu ochii minţii aţintiţi, nestrămutat i contient, asupra chipului lui Iosif. +a ea mi-l va nate din nou din morţi L
4e spui, răspunse liezer la fel de încet, îmi face silă i
mă în"oară, i vreau !alei să nici n-oci"din auzit. 4ăci îmi i pare nu vine numai din adîncurile tale, străfunduri maicămari. este toate mai eti i foarte bătrîn i în chip demn nici n-ai mai trebui să te gîndeti la zămislire, cu atît mai puţin la una care să "e creaţie, doar asta-i necuviincios în toate privinţele. L &u te înela cu privire la mine, liezere u sînt un moneag viu i nu-s încă defel ca îngerii, defel, asta tiu eu mai bine. 4hiar a vrea să zămislesc. L +devărat este, adăugă el mîhnit, după o scurtă tăcere, că acum, din !ale pentru Iosif, puterea mea de viaţă e vlăguită încît poate!alei că din aceasta n-a putea zămisli, cînd tocmai din pricina tarepricina a vrea. Iaca vezi ce nepotriviri pune la cale #umnezeu, care mă sfîie. L Uăd că !alea ta îţi este pusă paznic să te ferească de mari nelegiuiri. lacob sta cufundat în gînduri. L =n acest caz, spuse el tot la urechea argatului, trebuie înelat paznicul i să-i !ucăm o festă, ceea ce s-ar putea face uor, căci el este totodată i piedica i voinţa. 4ăci trebuie să se poată,
liezere, să faci un om fără să-l zămisleti, dacă eti împiedicat de la asta de !ale i suferinţă. 8are #umnezeu l-a zămislit pe om în pîntec de femeieO &u, căci încă nu e'ista nici una i este o ruine să gîndeti măcar aa ceva. 4i l-a făcut cum a vrut, cu mîinile lui, din lut, i i-a insu7at pe nas răsu7area vie, ca să umble. liezere, ascultă-mă, lasă-te înduplecat amdeface chip detoate lut, o momîie din pămînt, ca o păpuă,#acă lungă treiun coţi i cu mădularele cum le-a închipuit i le-a văzut #umnezeu, cînd l-a conceput pe om în spirit i l-a făcut după chipul său. #umnezeu la văzut i l-a făcut pe om, pe +dam, căci el este creatorul. u însă îl văd pe Iosif, unicul, aa cum îl cunosc, i vreau să-l trezesc la viaţă cu un dor mult mai puternic decît atunci cînd l-am zămislit i nu l-am cunoscut. Pi-ar sta culcată înaintea noastră păpua i s-ar întinde, momîia, cît e omul de lung, pe spate, cu faţa în sus, spre cerN noi, însă, am sta la picioarele sale i am privi la chipu-i de lut. +h bătrîne, inima îmi bate mai puternic i mai repede, căci ce-ar " s-o facemO L #acă am face ce, stăpîneO 4e mai scornete mîhnirea ta, lucru nou i neobinuitO L arcă tiu eu, vătaful meu, i parcă o pot spuneO Fasăte numai înduplecat i a!ută-mă să facem ce nu tiu încă nici eu #acă însă am da ocol chipului, o dată i de apte ori, eu, împre!ur pe dreapta, i tu, împre!ur pe stînga, i i-am pune o foiţă în gura lui moartă, o foiţă numele Iuiîn#umnezeu... însăcît a a putea îngenunchea i a cu strînge lutul braţe i l-a u săruta de tare, din adîncul inimii... Iată strigă el deodată. liezere, privete Trupul se colorează în rou, ca focul de rou, este încins, mă arde, eu însă nu-l dau din braţe, îl ţin strîns i-l sărut mereu. Pi deodată se stinge i apa năvălete în trupul de lut, acesta se um7ă i se moaie de apă, i iată, îi răsare păr în cap i unghii îi cresc la mîini i la picioare. +tunci îl sărut pentru a treia oară i-i insu7u su7area mea, care este a lui #umnezeu, i focul, apa i adierea aerului, acestea trei, fac ca cel de-al patrulea, pămîntul,
să se trezească la viaţă i deschide cu mirare ochii la mine, care lam trezit, i vorbete$ %+bba Tată dragă...5 L Toate astea mă nelinitesc foarte tare, spuse liezer, cu un uor tremur în glas, căci mă simt de parcă m-ai " i cîtigat cu adevărat pentru lucruri atît de noi i de îndoielnice, de parcă golemul ar " prins viaţă sub ochii mei. =mi faci într-adevăr traiul amar i ţi-arăţi într-un fel ciudat recunotinţa, că rămîn pînă la urmă lîngă !alea ta i-ţi spri!in cu credinţă capul, acum că ai a!uns să-ţi faci i chipuri i să umbli cu farmece, i mă sileti să iau parte la astea, dacă vreau ori nu, încît le văd aievea
Obișnuirea Ueniră a aptea zi după ce Iacob primise semnul, i ei încini cu sac în !urul alelor i cu părul acoperit cu cenuă. *e simţeau stingheri i nici unul dintre ei nu pricepu, cum de au putut gîndi vreodată i s-au putut încredinţa, că o să le "e bine i că inima tatălui va " a lor, numai să nu mai e'iste răsfăţilă. +ceastă închipuire îi părăsise de mult, înainte încă de a se " întors, iar ei se mirau că putuse să-i încerce vreodată. =ncă pe drum, în taină, "ecare pentru sine, precum i cu !umătăţile de cuvinte pe care le schimbară, îi mărturisiseră că, în ce privea dragostea lui Iacob pentru ei, înlăturarea lui Iosif nu fusese de nici un folos. Ptiau destul amănunţit i îi i puteau închipui, ce se petrecea în su7etul lui Iacob în privinţa lo N le era limpede că viaţa nu le va ", de aci înainte, decît încurcături i neplăceri. =ntr-un fel oarecare, în adîncul inimii sale, i poate fără să se " hotărît limpede, Iacob îi socotea de bună seamă ucigai ai băiatului, chiar dacă nu credea că ei îl uciseseră cu mîinile lor, ci că ar " folosit în acest scop "ara, care i-ar " scutit de fapta sîngeroasă i le-ar " făcut voia, astfel încît în ochii lui erau ucigai fără vină, n-avea
cum să-i atace, i cu atît mai urîţi. =n fapt, după cum o tiau, lucrurile stăteau tocmai pe dos$ erau vinovaţi, "rete, dar nu erau ucigai. #ar asta n-o puteau spune tatăluiN căci, pentru a lepăda întunecata bănuială de omor, ar " trebuit să-i recunoască vina, i unei asemenea recunoateri i se împotrivea i !urămîntul ce-i lega, pe care "rete în unele clipe, erau gata să-l socotească la fel de prostesc ca că, toate celelalte isprăvi. e scurt, nu vor avea zile bune, pesemne nici una măcar, vedeau limpede asta. Kn cuget, împovărat este un lucru rău, dar un cuget împovărat i !ignit este aproape i mai rău, căci dă loc la o încîlceală morocănoasă a su7etului, prostească i chinuitoare totodată, precum i la mutre posomorite. Uor sta deci toată viaţa aa dinaintea lui Iacob, toţi zece, i nu vor a7a linite. 4ăci îi bănuia i ei a7aseră ce înseamnă asta$ o bănuială i o neîncredere, i aa că astfel omul sepe bănuie pe sine celălalt i pe celălalt în sine, încît linitea care n-o a7ă, în nici celuilalt nu io poate lăsa, ci trebuie să sîcîie i să pîndească, să înţepe, să scurme i să sfredelească fără încetare i să se chinuie pe sine, părînd că-l chinuie pe celălalt L asta este bănuiala, asta nenorocita neîncredere. 4ă aa stăteau lucrurile i că aa vor sta de acum încolo, văzură din prima ochire, chiar din clipa în care i se înfăţiară lui Iacob L o înţeleseră după privirea ce le-o aruncă pentru a-i vedea, se ridică de de pe plîns, braţultotodată pe care pătrunzătoare zăcuse culcat L aceastăcînd privire cu ochipuţin înroiţi i tulbure, temătoare i plină de ură, care voia să-i sfredelească, tiind că nu putea, i care ţinu mult, pînă i se alătură cuvîntul ce i se potrivea, o întrebare căreia nu i se putea răspunde i, din păcate, i se răspunsese prea mult, o întrebare goală i patetică, !alnică i fără noimă, menită să chinuiască zadarnic$ L
Knde este IosifO
*tăteau dinaintea lui i lăsară în !os capetele în faţa imposibilei întrebări, păcătoi !igniţi, oameni amărîţi. Uăzură că era dornic să le facă clipa cît putea de grea, că nu voia să-i scutească de nimic. 4um fusese vestit de sosirea lor, s-ar " putut desigur pregăti să-i primească în picioareN el însă tot mai zăcea întins săptămînă după decît ce primise zăcea întins,încufaţa faţalor, pe obraţ i nu o ridică după semnul un timp,Lpentru acea privire i acea întrebare a cărei lipsă de noimă era îngăduită în !alea sa. =i folosea !alea, asta o vedeau. [ăcea aa înaintea lor, pentru a putea să întrebe astfel, pentru ca întrebarea bănuielii să poată trece oricum i ca o întrebare a !alei L pricepeau asta foarte bine. #intotdeauna oamenii s-au cercetat cu asprime i, suferind, i-au ghicit gîndurile, în acele vremi nu mai puţin decît azi. lor3$ 6ăspunseră cu gurile strîmbe )Iuda răspundea în numele L
Ptim, iubite stăpîne, ce !ale i mîhnire te-a lovit.
L
e mineO întrebă el. e voi nuO
:ine întrebat. =ntrebare vicleană i chinuitoare. >irete că i pe ei L #e bună seamă i pe noi, răspunseră "ii. #oar că despre noi nu vrem să vorbim. L
#e ce nuO
L
#in pricina veneraţiei.
*cîrbavnică discuţie. 4înd se gîndeau că s-ar " putut să "e venic aa, se în"orau. L
Iosif nu mai este, zise Iacob.
L
#in păcate, răspunseră ei.
L u i-am poruncit să pornească la drum, iar el a chiuit de bucurie. I-am spus să meargă pînă la *ihem, să se închine înaintea voastră i să hotărască inimile voastre să vă întoarceţi acasă. + făcut astaO L #in păcate, i cu părere de rău, n-a apucat, l-a ucis "ara. 4ăci noi nu mai păunam în valea *ihem, ci în valea #otan. +colo s-a rătăcit băiatul i a fost ucis. &u l-am mai văzut din ziua cînd ne-a povestit, ţie i nouă, pe cîmp, ce visase. L Uisele pe care le-a visat v-au supărat, o supărare grea i mare, încît aţi fost atît necă!iţi pe el în inimile voastreO L 4am necă!iţi, răspunseră "ii. &ecă!iţi oricum, dar cu măsură. +m văzut că visele lui ţi-au pricinuit supărare, căci l-ai certat i l-ai ameninţat, chiar, că o să-l ciufuleti. #e aceea eram i noil-a necă!iţi pemult el, într-o măsură. "ara ciufulit pesteanumită ameninţarea ta. +cum, din păcate, L F-a sfîiat, zise Iacob i plînse. 4um puteţi voi spune %ciufulit5, cînd l-a sfîiat i l-a mîncatO #acă unul spune %ciufulit5 în loc de %sfîiat5, asta-i o ze7emea i o bat!ocură i sună ca i cum ar încuviinţa totul. L Pi din !ale amară, răspunseră ei, se poate întîmpla, ca unul să spună %ciufulit5 în loc de %sfîiat5, ca i din gingaă cruţare. L +sta-i adevărat, răspunse Iacob. +veţi dreptate i trebuie să tac. #ar, de vreme ce Iosif n-a putut să vă hotărască inimile, de ce aţi venitO L
4a să bocim cu tine.
L
*ă bocim aadar, răspunse lacob.
Pi se aezară lîngă el, să psalmodieze bocetul$ %#e cînd zaci aici iar în vremea asta Iuda spri!inea capul tatălui pe genunchii săi
i-i usca lacrimile. #upă scurt timp, însă, lacob întrerupse bocetul i zise$ L &u-mi place ca tu să-mi spri!ini capul i să-mi usuci lacrimile. *-o facă gemenii. lasă !ignit capul gemenilor, i ei îl ţinură scurt timp,+tunci pe cîndIuda boceau, pînă ce lacob zise$ L &u tiu de ce, dar mi-e neplăcut, că *imeon i Fevi îmi spri!ină capul. *-o facă 6uben. &espus de !igniţi, gemenii îl lăsară pe 6uben în locul lor i acesta îi purtă de gri!ă o bucată de timp. +poi, însă, lacob zise$ L &u-mi vine la-ndemînă i nu-mi priete că 6uben mă spri!ină i-mi usucă lacrimile. *-o facă #an. &ici #an, însă, nu izbuti mai bineN trebui să-i dea locul lui &eftali, iar acesta, foarte curînd, !ignit, lui Jad. Krmă apoi +er i Isahar, pînă la [ebulon, i mereu lacob spunea cam aa$ L &u-mi priete, nu tiu de ce, ca unul sau altul să-mi ţină capulN s-o facă altcineva. înă ce toţi fură !igniţi i respini, i atunci el spuse$ L
*ă încetăm bocitul.
#upă aceea nu mai ezură în !urulpe lui,!umătate cu mutre bosum7ateN căci înţeleseseră că decît tatăl tăcînd lor îi socotea ucigaii lui losif, ceea ce ei i erau pe !umătate, i numai întîmplător nu în întregime. #e aceea, îi răni foarte tare, că ei, ucigai pe !umătate, erau luaţi drept ucigai pe de-a-ntregul, i se îndărătniciră rău de tot. +a aveau să trăiască de acum înainte mereu, gîndeau ei$ păcătoi, greit înţelei, sub o bănuială nelămurită, i care nu putea " lămurită, i asta era ce dobîndiseră prin înlăturarea lui
losif. 8chii lui lacob, căprui i strălucitori, ochii înroiţi ai tatălui, cu gingaele pungi dedesubt, aceti ochi osteniţi, altminteri cufundaţi în cugetări asupra divinităţii, odihneau acum asupra lor, ori de cîte ori ei nu-l priveau, o tiau prea bine, iscodind i încercînd să priceapă, într-o deznădă!duită neîncredere, i se întorceau începu$ clipind, dacă le întîlnea privirea. Fa prînz, bătrînul L #acă însă un bărbat a tocmit un bou sau un măgar, i se întîmplă o nenorocire, sau un zeu lovete animalul, încît moare, atunci bărbatul să se !ure i să se cureţe de vină, înainte de a " scutit de neplăceri. Mîinile li se făcură ca gheaţa, căci înţeleseră unde bătea. L
*ă !ureO bombăniră ei, morocănoi i copleiţi. +cela să
!ure, nimeni ceos-a întîmplat cu nu secînd a7ă nu nicipoate sînge,vedea nici rană, cum pricinuiete leulanimalul ori vreoialtă "ară. #acă se a7ă însă sînge ori urme de gheare L cine mai poate avea pretenţii la cel ce a tocmit animalulO aguba îl privete pe stăpîn. L
+a să "e oareO
L
+a stă scris.
L
#ar mai stă scris$ #acă un păstor pate oile stăpînului i
un leu pătrunde în ţarc i ucide, păstorul să a!ure un !urămînt, se cruţe de bănuială, i atunci paguba să "e stăpînului. 4um ca e să atunciO &u trebuie oare ca păstorul năimit să !ure chiar dacă pare limpede i neîndoielnic că leul ar " ucisO L #a i ba, răspunseră ei, i acum le erau reci i picioarele. Mai mult ba decît da, cu voia ta. 4ăci dacă este un ţarc în care a năvălit leul i cară oaia cu el, i nimeni n-o mai vede, păstorul trebuie să depună !urămînt. #acă păstorul poate însă arăta animalul ucis, i aduce o bucată sau alta din cel sfîiat, nu trebuie să "e pus să !ure.
L Uoi toţi, chiar aţi putea " !udecători, atît de bine cunoateţi legea. #ar dacă oaia era a !udecătorului i ţinea la ea, iar păstorul dimpotrivă, nu ţinea la ea L nu este destul că nu fusese a păstorului i că nu ţinea la ea, ca să "e silit să !ureO L &icicînd încă pe lume asta n-a fost îndestulător pentru a sili pe cineva să !ure. L #acă însă păstorul a urît oaiaO spuse el i-i privi cu ochi sălbatici i speriaţi... *ălbatici, speriaţi i întunecaţi, întîmpinau privirea lui, i în acest chin mai era o uurare, că tatăl îi putea plimba ochii de la unul la altul, ei însă aveau de îndurat, rînd pe rînd, privirea bănuielii, dar nici unul mult timp. L *e poate urî o oaieO întrebară ei i feţele le erau reci i îmbrobonate de sudoare. ceva ce nu se întîmplă pe lume i rămîne în afara oricărei legi, aa încît despre asta n-avem ce vorbi. &oi însă nu sîntem păstori năimiţi, ci "ii regelui turmelor, i dacă ni se prăpădete o oaie, este necazul nostru ca i al lui, i nu poate " vorba nicăieri de !urămînt, în faţa nici unui !udecător. Gosnice, zadarnice, ticăloase vorbe Pi aa să meargă mereuO +tunci ar " mai bine ca fraţii să plece iară, la *ihem, #otan sau în alte părţi, căci se dovedea ca ederea lor aici, fără Iosif, era la fel de neîngăduit ca împreună cu el. #ar plecarăO #efel, ei rămaseră i dacă vreodată unul mergea pe drumul lui, apoi se întorcea curînd. 4ugetul lor încărcat avea nevoie de bănuiala lui Iacob i aceasta de cei bănuiţi. rau legaţi unii de alţii întru #umnezeu i Iosif, i dacă la început era, de bună seamă, mare chin să trăiască împreună, Iacob i "ii săi luau viaţa asta drept ispăire. 4ăci aceia tiau ce făcuseră i, dacă erau vinovaţi, i tatăl se tia vinovat pe sine. Timpul însă trecu i creă obinuinţa. a terse iscodirea bănuielii din ochii lui Iacob i făcu ca cei zece fraţi să nu mai tie
chiar atît de bine ce făptuiserăN căci cu vremea deosebiră mai puţin bine între făptuit i întîmplat. *e întîmplase că Iosif dispăruse L întrebarea cumO trecea treptat pe planul al doilea, după faptul cu care se obinuiseră, ei i tatăl. +bsenţa băiatului era faptul neîndoielnic cu care contiinţa lor, a tuturor, se resemna, cu Iacob. care se#ar, împăcau. tiau că nu fusese ucis, cum credea în cele4ei dinzece urmă, deosebirea în privinţa celor cunoscute nu mai avea mare însemnătate, căci i pentru ei losif era o umbră, care se preumbla fără întoarcere, departe, în afara orizontului vieţii lor L în această privinţă tatăl i "ii erau de acord. :ietul bătrîn, căruia #umnezeu îi luase scumpul său simţămînt, încît nu mai e'ista primăvară frumoasă în inima sa, ci domneau în ea uscăciunea verii i pustietatea iernii i, în sinea lui, continua să rămînă %ţeapăn5, ca la început, cînd fusese ca i paralizat L nu înceta să-i plîngă mielul, i dacă el plîngea, "ii plîngeau împreună cu tatăl, căci ura le fusese luată i, cu timpul, nu-i mai aminteau decît încîlcit, cît îi necă!ise prostănacul. >raţilor le venea bine să-l plîngă, căci îl tiau la loc sigur, printre umbre, în afara vieţii, ascuns în absenţă L i Iacob îl plîngea, de asemenea. l renunţase să se pogoare în adîncuri, ca mamă, i să-l readucă pe losifN nu mai înfricoă pe nimeni cu plănuiri confuze, anume să-l zămislească din nou ori să-l făurească iarăi din lut, !ucîndu-se de-a #umnezeu. Uiaţa i dragostea sînt frumoase, dar i moartea are părţile ei bune, căci adăpostete "inţa iubită în trecut i o asigură, în lipsă, iar unde fusese pe vremuri teamă i gri!ă pentru fericire, acum este linitirea. Knde era losifO =n sînul lui +vraam. Fa #umnezeu, care ,,îl luase la el5. *au ce alte cuvinte mai găsete omul pentru ultima absenţă L toate căutate pentru a e'prima prin ele, blAnd i hotărît, adăpostul cel mai din adîncuri, chiar dacă vorbele sună gol i sînt seci. #upă ce a reconstituit chipul mortului, moartea îl conservă. Fa ce bun se străduise Iacob să-l reconstituie pe losif, după ce
fusese sfîiat în bucăţiO Moartea o făcuse curînd, în chipul cel mai ginga. 6eîntregise imaginea lui, din paisprezece bucăţi sau chiar mai multe, în zîmbitoarea-i frumuseţe, i aa îl păstra moartea L mai bine i mai plăcut decît fac oamenii din ciudata ţară a giptului, cu trupurile învelite în fei i umplute cu droguri L indestructibil, la adăpostul prime!diilor i schimbărilor, dragul, vanitosul, deteptul, linguitorul băiat de aptesprezecepeani, ce plecase călare pe Vulda, măgăriţa albă. Fa adăpostul prime!diilor i al schimbărilor, neavînd nevoie să "e păzit i mereu de aptesprezece ani, oricît treceau anii de cînd plecase călare i se înmulţeau anii celor vii$ aa era losif pentru Iacob, i să mai spună atunci cineva că moartea n-ar avea părţile ei bune, chiar de ar " cam găunoase i uscate. Iacob se învăţase tare mult cu ele. =i amintea cu s"oasă umilinţă de felul zgomotos în care seicertase se înfruntase cu #omnul prima în în7orire a !alei sale nu maiigăsea defel că #omnul ar "înrămas urmă, ci îl socotea într-adevăr foarte blînd i sfînt, că nu-l făcuse dintr-o dată bucăţele, ci, dimpotrivă, îi trecuseră cu vederea, în tăcută îngăduinţă, tru"a deznăde!dii. Uai, bătrîne credincios +i bănuit măcar ce bun plac năucitor se ascunde iarăi sub tăcerea #umnezeului tău măreţ i ciudat, i cît de neînţeles, de fericitor va trebui să-ţi "e sfîiat su7etul, după voia lui 4înd mai erai tînăr în carnea ta, o dimineaţă ţi-a dezvăluit că ceasă mai puternică n-asăfost amăgire. trebui a!ungi foartefericire bătrîn ca a7idecît că, înînelare schimb,itot înelareUa i amăgire ţi-a fost i cea mai amară suferinţă.
