TUDOR ARGHEZI Crezul artistic:
Tudor Arghezi a manifestat mult interes faţă de problema limbii literare, faţă de tehnica artistică şi faţă de cuvânt. În numeroase articole consacrate artei cuvântului, Arghezi dezvoltă un întreg sistem de idei literare care au la bază propria-i experienţă de scriitor. Ideea fundamentală a esteticii argheziene este filtrarea şi concentrarea faptelor de viaţă în procesul creaţiei. El a avut o concepţie realistă despre creaţia literară „natura dă materia: omul o stilizează. Funcţia creierului este să concentreze, să extragă: aci e toată arta, toată ştiinţa, toată filosofia.”
(articol publicat de T. Arghezi în 1912) În 1922 comentând romanul Ion de Liviu Rebreanu, în paginile revistei Cugetul românesc , Arghezi face consideraţii de aceeaşi natură „Dacă literatura s-ar numi numai actul de a aglotina privelişti şi personaje şi de a le pune într-o carte, literatura ar fi dedesuptul realităţii.”
La baza creaţiei artistice stă munca tenace a scriitorului în lupta cu cuvintele. Pentru Arghezi cuvântul este ceva miraculos: „pentru că fiecărui obiect din natură şi din închipuire îi corespunde un cuvânt. Vocabularul este harta prescurtată şi esenţială a nauturii şi omul poate crea din cuvinte toată natura din nou.” (articol publicat în revista Lunea în 1924)
Poetul recomandă o atitudine activă faţă de limbă, faţă de cuvinte, cărora le dă forţe expresive inedite: „ceva să însufleţească şi să comande cuvintele.” În 1958 în articolul Despre arta literară mărturisea că materia primă a artei este cuvântul: „am căutat să le supun, să le modelez.”
Scriitorul are la dispoziţie câmpul lexical întins al limbii poporului şi nu doar un mănunchi de cuvinte alese. Din registrul întins al lumii, scriitorului poate folosi orice categorie lexicală, chiar şi cuvinte de la periferia vocabularului considerate degradate (estetica urâtului), de aceea Garabet Ibrăileanu spunea „Arghezi se mişcă cu succes estetic pe cel mai întins registru allimbii române.”
Arghezi preţuieşte graiul viu al poporului fără a respinge neologismele la care trebuie să se recurgă numai dacă este necesar; poetul nu ignoră nici arhaismele „cuvinte vechi, adormite, în care trebuie trezite văpăi avântate.”
Scriitorul este nu numai un artizan al cuvântului, ci şi un inspirat creator. Lucrarea poetică aparţine „meşteşugarului, care îşi modelează inspiraţia prin „cuvinte potrivite” şi har.”
Arghezi vede în poezie viaţa însăşi „poezia e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte în cer.”
Crezul artistic arghezian nu se conturează numai din ideile publicate în articole, studii şi interviuri, ci şi din conţinutul unor poezii considerate arte poetice (Testament, Rugă pentru seară, Vraciul, Flori de mucigai etc). Arghezi – artist al cuvântului: 1. Locul Locul lui Arghezi Arghezi în liri lirica ca românea românească scă
a) personalitat personalitatee artistică artistică complexă complexă ce îmbină îmbină în opera sa repere repere ale poeziei poeziei tradiţio tradiţionale nale cu cele moderne ( Mihai Ralea în studiul Tudor Arghezi îl numea „cel mai mare poet de la Eminescu încoace”
b) îmbină îmbină lirismul lirismul românesc românesc cu cel universal universal (continuator (continuator al operei operei eminesciene eminesciene şi a experienţei experienţei poetice a lui Baudelaire. 2. Revolta Revolta limbaj limbajulu uluii artist artistic: ic: a) „estetica urâtului” poeziile Testament, Flori de mucigai
b) caracterele caracterele simbolis simboliste te ale poeziei poeziei (detal (detaliu, iu, sugestie sugestie,, obiecte) obiecte) 1
c) universul miniatural, poezia boabei şi a fărâmei d) vastitatea lumii argheziene este bazată pe tehnica contrastului (opoziţie între sfere semantice) e) inovaţii lexicale (vezi opinia lui G. Ibrăileanu): limbaj bolovănos/ suav ironie/ blândeţe asocieri inedite de cuvinte metafore rare şi comparaţii subtile împletirea limbajului popular cu neologismul respectul faţă de cuvânt – crezul artistic arghezian • • • • • •
3. Topica şi sintaxa (originalitate): • • • • •
inversiunea preferinţa pentru coordonare (claritate, simplitate, naturaleţe) fluenţa frazei folosirea ingambamentului ca tehnică modernă separarea atributului de substantiv şi a complemetului de verb
4. Aspectul vizual şi auditiv al cuvântului 5. Elemente de prozodie:
îmbinarea versului clasic cu cel modern rime rare măsura versurilor variată muzicalitatea expresiei – duritate vers scurt în alternanţăcu vers lung nu sacrifică ideea poetică de dragul rimei 6. Limbajul arghezian este un „triumf al limbii artistice româneşti mai noi” (Ştefan Munteanu) • • • • • •
Poezia filosofică – exprimată prin: 1. arte poetice Testament, Rugă de seară, Portret, Dacica, Flori de mucigai 2. lirica existenţială: a) în căutarea lui Dumnezeu – Psalmi
etc
b) confruntarea omului cu moartea - spaima de nefiinţă – Duhovnicească - acceptarea mioritică a morţii – De-a v-aţi ascuns - taina morală de a accepta sfârşitul – De ce-aş fi trist 3. lirica sociogonică: Cântare omului Poezia socială: Flori de mucigai (întreg volumul), Testament, Peizaje Poezia erotică: Mirele, Mireasa, Toamna, Melancolie, Despărţire Poezia jocului, a boabei şi a fărâmei: Hore, Cărticica de seară, Buruieni, Cartea cu jucării
2
