Subiectul 1 Trăsăturile literaturii orale Trasaturile literaturii orale
Principala trasatura: oralitate (se transmite prin viu grai) din care decurg alte caracteristici: 1. autor anonim (a fost create de oameni recunoscuti din popor) 2. caracter colectiv (a suferit unele modificari si au aparut variantele ) 3. caracter sincretic (apar impreuna mai multe arte) 4. caracter expresiv (se adreseaza sesibilitatii celui care asculta) 5. caracter (exprima conceptia conceptia omului omului din popor popor prin expresi expresiii si structur structurii caracter popular popular (exprima specific populare) 6. caracter national (infatiseaza ceea ce este specific unui anumit popor)
Literatura populara este o componenta a ansamblului de fapte de cultura pe care il numim cu un cuvant de circulatie internationala folclor (de la engl. folk-lore= „intelepciune populara "). Folclorul cuprinde literatura, muzica, dansul si teatrul popular, deci toate manifestarile artistice datorate creatorilor populari si destinate poporului . Spre deosebire de arta culta creata de autori cunoscuti si pastrate
in scris ,
folclorul a
fost creat, tran smis si perpetuat perpe tuat timp de multe mult e secole pe cale orala, ora la, prin viu erai, direct, de la interpret la ascultatori, fara mijlocirea paginii tiparite, a discului ori a benzii de magnetofon. Din aceasta trasatura fundamentala numita oralitate, decurg alte caracteristici, definitorii ale literaturii populare: 1. Caracterul colectiv = prin care intelegem ca la producerea unei creatii literare au contribuit, in timp (mai rar si simultan) mai multi creatori;
in circulatia lor orala textele sufera modificari, transformari, fiecare adaugand ceva sau lasind ceva deoparte, contribuind la infrumusetarea sau, dimpotriva, la degradarea lui;
fiecare interpret este, intr-un fel, si creatorul bucatii respective , creatia unuia nesemanand niciodata perfect cu a altuia ( aceeasi poezie sau acelasi basm
spus de mai multe ori, de acelasi interpret, va prezenta, de fiecare data, deosebiri rezultate din omisiuni, adaosuri, modificari)
fiecare noua creatie, rezultata din modificarea unei creatii poarta numele de
varianta
soarta variantelor este greu de prevazut : unele au sansa de a fi culese, transcrise si editate in colectii, altele dispar indata dupa ce au fost zise, cele mai multe se transforma, se innoiesc, devin cu totul altceva decat au fost mai inainte.
2. Autor anonim = in procesul de transmitere orala, prin variante, numele creatorilor au fost rareori pastrate 3. Caracterul sincretic = productiile folclorice prezinta o impletire a mai multor moduri de expresie artistica, o simbioza a mai multor arte :
versul se ingemaneaza cu melodia
uneori cu tactul jocului
cu gestica
si cu mimica celui care il zice.
Aceasta poarta numele de sincretism.
Intelegerea naturii sincretice este foarte importanta pentru aprecierea corecta a unor fenomene care altfel ar fi greu de explicat, ca de exemplu
limitarea lungimii versului popular cAntat la 5-6 sau 7-8 silabe
impartirea versului in picioare metrice bisilabice cu accentul pe prima silaba
absenta strofei
rima specifica
dispunerea acesteia in perechi (aa, bb, ce.) sau in lungi perioade monorimice (aaaa...) etc.
in manualele scolare, in colectiile si antologiile de literatura populara
textele
sunt publicate cel mai adesea fara partea lor muzicala si noi le studiem, le comentam si le apreciem ca opere literare, facand abstractie de sincretismul lor, desi chiar in denumirile unora dintre ele latura muzicala este implicata: „cantec liric", „cantec de haiducie", „cantece epice sau cantece batrinesti" etc .
Sunt productii folclorice carora le lipseste componenta muzicala (basme, legende, snoave etc), dar si aici textul literar propriu-zis este insotit in timpul spunerii de gestica, de mimica si de intonatia povestitorului
4. Caracterul expresiv = (se adreseaza sesibilitatii celui care asculta)
un „plugusor" citit este mult mai putin exprexiv decat un „ plugusor" ascultat si vazut
5. o alta particularitate a creatiilor folclorice: de cele mai multe ori ele nu au o existenta
independenta ci sunt inglobate in obiceiuri si datini, sunt zise in sezatori sau la claca, in ceasuri de tihna sau in clipe de tulburare.
Unele sunt legate de anumite date fixe, cum este Anul Nou = colinde, plugusor, sorcova
altele - de muncile de peste an (cantecele de seceris, Dragaica)
sau de momentele cele mai importante ale existentei omului - nasterea, casatoria (oratia de nunta), moartea (cantecul bradului, canteculzorilor, bocete).
Chiar acele productii folclorice a caror zicere nu este intru totul dependenta sau conditionata de asemenea ocazii, de sarbatori sau evenimente deosebite, nu sunt totusi „spuse" oricand si oriunde, avind nevoie de un cadru adecvat, de un anumit public, de o imprejurare prielnica o
Cantecele epice se ziceau la nunta
o
basmele se spuneau in serile lungi de iarna
o
strigaturile se zic la joc
o
ghicitonle - la sezatori
o
snoavele - la petreceri
Motive 1. transhumanţă 2. testamentul 3. dezrădăcinării 4. zidului părăsit al adoraţiei 5. blestemului
Teme: 1. jertfa pentru creaţie 2. comunicarea om-natură 3. binele şi răul 4. iubirea cu dorul şi jalea 5. revolta 6. ireversibilitatea timpului, etc
CLASIFICAREA textelor de literatura populara 1. dupa modalitatea de realizare artistica o
in versuri poezia cintata, insotita de melodie (colinde, doine, balade)
poezia necintata, zisa, spusa, recitata (plugusor, desein-tec, pratie de nunta).
o
in proza
2 dupa similitudinea cu literatura culta privind incadrarea in gen literar , literatura orala se clasifica in
creatie epica: basme, legende, povestiri, snoave, balade ( pun in prim plan
o
povestirea, naratiunea, expunerea faptelor)
creatie lirica : doine, cântece, strigături ( au caracter personal, exprima
o
sentimente )
creatie dramatica: manifestari ca Jienii, Irozii, Capra, furca, Brezaia), alcatuiesc
o
ceea ce numim teatrul popular 3. dupa similitudini intre literatura populara si literatura culta privind speciile o
doina de jale din poezia populara corespunzind elegiei din literatura culta,
o
cantecele despre soarta si no roc – meditatiei
o
strigatura - epigramei etc;
o
ca atare, exista balade, legende si basme culte, create de autori cunoscuti, dupa modelul speciilor populare respective.
Acestora li se adaugă creaţiile a. cu caracter setenţios (proverbe, zicători) b. cele legate de magie (descântecul) şi c. enigmistică (ghicitorile)