Mihaila G. Dragos Psihologie ID AN I Seria 2
Stereotipuri si prejudecati
Termenul de stereotip a fost folosit pentru prima dată de cercetătorul american U. Lipman în studiul său “Opinia socială”, publicat în anul 1920. Potrivit autorului, stereotipul reprezintă determinarea ordonată a imaginii culturale a lumii în mintea individului prin care, în primul rând, se economisesc eforturile în procesul de înţelegere a obiectelor sociale complexe şi în al doilea rând, rând, sunt sunt prote protejate jate valori valorile le sale, sale, poziţi poziţiile ile şi dreptu drepturil rile. e. O defin definiţie iţie accept acceptată ată de majori majoritat tatea ea autorilor ar fi aceea care prezintă stereotipurile ca „un ansamblu de convingeri împartaşite vis-a-vis de caracteristicile personale, de trăsaturile de personalitate, dar şi de comportament, specifice unui grup de persoane.” (Leyens, Yzerbyt & Schadron, 1994). Ulterior, cercetătorii oferă o nouă definiţie, mai concretă, a stereotipurilor sociale, considerate drept scheme simplificate ale obiectelor sociale în reprezentările individuale şi colective. Astfel, reprezent reprezentările ările stereotip stereotipice ice constituie constituie o formă formă de simplificar simplificaree a lumii reale. Stereoti Stereotipurile purile au anumit anumitee funcţi funcţiii psihol psiholog ogice ice şi sociale sociale.. Funcţi Funcţiile ile psiho psiholog logice ice ale stereo stereotip tipizăr izării ii repre reprezint zintăă simplificarea, sistematizarea şi susţinerea informaţiilor individului, iar funcţiile sociale permit anticiparea acţiunilor, luări de poziţie ale grupului şi individului, autorizează justificarea lor în raport cu normele sociale. Mecanismul psihologic al stereotipizării poate fi utilizat în diferite doctrine politice cu un scop bine determinat - cel de manipulare. Astfel, stereotipurile constituie un element indispensabil al psihologiei colective, iar în ultimul timp, stereotipurile au devenit obiect de studiu al etnopsihologiei. etnopsihologiei. În condiţiile unui stat plurietnic, individul este nevoit să comunice cu reprezentanţi ai diferitelor etnii, astfel se formează stereotipurile etnice - reprezentări relativ stabile despre calităţile morale, intelectuale, fizice, atribuite diverselor grupuri etnice. Printre caracteristicile importante ale stereotipurilor etnice colective se evidenţiază atitudinea emoţională care determină modelul nostru
de comportare în relaţiile cu reprezentanţii altor etnii. Alte caracteristici ale stereotipurilor etnice sunt. stabilitatea, rigiditatea şi gradul înalt de acceptabilitate a acestora. Stabilitatea stereotipurilor etnice este totuşi relativă, ele supunându-se transformărilor în momentul apariţiei unor noi informaţii despre grupul etnic respectiv. De exemplu, în cazul unui conflict între diverse grupuri etnice, reprezentările stereotipice sunt mult mai intense, are loc formarea imaginilor polare, prin aşa-numitul efect al oglinzii se acordă grupului etnic din care face parte individul doar calităţi pozitive, iar adversarului doar calităţi negative. Astfel, în prezent, în Rusia majoritatea caucazienilor, în urma confruntărilor interetnice, îndeosebi a celor din Cecenia, sunt asociaţi cu banditismul, terorismul, mafia, prostituţia etc. Un rol important în formarea stereotipurilor interetnice revine mass-media. Difuzarea într-o lumină nefavorabilă a informaţiei privind interesele etnice este deosebit de periculoasă. A crea stereotipuri este o funcţie naturală a creierului nostru, prin care simplificăm realitatea complexă, pentru ca mintea si corpul nostru să dezvolte răspunsuri automate la stimuli similari. Stereotipia, in relatiile sociale, are o functie utilă: prin clasificarea indivizilor le putem anticipa comportamentul si planifica reacţiile. Deseori existenţa unor stereotipuri negative şi prejudecăti cu privire la un grup social conduce la dezvoltarea de comportamente discriminative faţă de acesta la nivel social. Folosirea unei “etichete” în absenţa cunoaşterii persoanei sau situaţiei căreia i se aplică, prin generalizarea rapidă a unor experienţe individuale sau de grup, punctuale, specifice la nivelul tuturor reprezentanţilor grupului sau culturii respective stau de obicei la baza dezvoltării unor seturi de comportamente care marginalizează, exclud sau discriminează categoria căreia i se adresează cu efecte negative asupra imaginii acesteia în timp. Fiecare din noi etichetăm sau avem anumite stereotipuri la un moment dat. În comunicare ele ne pot împiedica să vedem realitatea aşa cum este ea. Operarea cu stereotipuri în comunicare nu este foarte eficientă fiindcă nu oferă informaţii detaliate asupra persoanei, persoanelor cu care comunicam şi deseori induce un tip de atitudine care se poate dovedi inadecvata.
Testele de personalitate indică faptul că stereotipurile naţionale sînt construite pe baza unor prejudecăţi şi ale unor zvonuri, explică Johnjoe McFadden, profesor de genetică moleculară în cadrul Universităţii din Surrey şi autor al volumului "Quantum Evolution". "Ei înşişi" se consideră a fi superiori din toate punctele de vedere faţă de oricine altcineva din lume, permiţînd altor naţiuni să îşi asume o serie de calităţi, din ce în ce mai puţine pe măsură ce aceste ţări se îndepărtează – cea mai îndepărtată ţară fiind şi cea mai săracă în calităţi. Cine sînt aceşti "ei înşişi"? Americanii, germanii sau poate britanicii? Este vorba despre perşi, descrişi de istoricul grec Herodot, în secolul al V-lea î.H, însă această descriere ar fi putut fi realizată despre aproape oricine. Naţiunile tind să considere propriul popor ca fiind mai mult sau mai puţin perfect, în vreme ce restul lumii este oarecum ciudat. De cele mai multe ori, egoismul naţionalist este dublat de stereotipurile naţionale. Germanii se presupune că ar fi extrem de serioşi, suedezii – plictisitori, despre francezi se spune că ar fi încrezuţi. Însă au aceste stereotipuri o bază reală? Unele stereotipuri par să fie ancorate într-o oarecare măsură în realitate, să pornească de la un "sîmbure de adevăr". Femeile sînt, în general, considerate a avea o personalitate caldă, iar bărbaţii a fi raţionali: femeile tind să obţină scoruri mai mari la testele de personalitate decît bărbaţii la capitolele privitoare la căldură, în vreme ce bărbaţii par înclinaţi spre latura raţională. Studiile realizate de psihologi au indicat faptul că o mare parte a variaţiilor dintre persoane poate fi măsurată folosindu-se cinci dimensiuni ale personalităţii: deschidere, conştiinţă, extrovertire, agreabilitate şi nevrotică. Juri Allik, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Universităţii din Tartu, şi Robert McCrae au realizat teste de personalitate pe eşantioane de persoane din 36 de culturi diferite, în încercarea de a obţine o "medie a personalităţii" pentru fiecare cultură. Diferenţele dintre mediile personalităţilor naţionale au fost mici, în comparaţie cu diferenţele dintre membrii fiecărui grup cultural. Nu a constituit o surpriză faptul că persoanele care locuiau aproape unele de altele prezentau similarităţi în ceea ce priveşte personalitatea: americanii seamănă cu canadienii, sud-coreenii seamănă cu chinezii, sud-africanii seamănă cu locuitorii din Zimbawe. Însă, care este explicaţia acestor diferenţe? Ellen Churchill Semple scria la sfîrşitul secolului trecut că "omul este un produs al suprafeţei pămîntului". Scoţienii erau posomorîţi pentru că erau nevoiţi să suporte în permanenţă ploile, iar suedezii erau plictisitori pentru că... Suedia era şi ea plictisitoare. Acest "determinism al mediului" şi-a arătat latura negativă atunci cînd, alături de determinismul genetic, a devenit baza ideologiei naziste. Cînd ambele concepte au "ieşit din graţiile" tuturor naţiunilor, după război, ele au fost înlocuite de către determinismul cultural. Cultura, nu moştenirea genetică sau mediul, a fost factorul pe seama
căruia s-au pus diferenţele dintre oameni. Informaţiile prezentate de Allik McCrae indică faptul că ar putea exista şi o serie de influenţe geografice: oamenii care locuiesc în ţări cu un climat cald tind să fie mai deschişi şi mai extrovertiţi, spre exemplu. Cu toate acestea, şi determinismul cultural poate avea excepţii: sud-africanii albi au mai multe trăsături comune cu europenii decît cu sud-africanii negri; de asemenea, trăsăturile locuitorilor Angliei şi cele ale locuitorilor Irlandei de Nord sînt cu totul diferite. Evoluţia geneticii din ultimii zeci de ani a readus în actualitate determinismul genetic. S-au descoperit o serie de diferenţe la nivelul genetic între anglo-saxoni, celţi, evrei, africani şi indieni. Pot aceste diferenţe genetice să genereze diferenţe la nivelul personalităţii? În cel mai recent studiu al lui Robert McCrae, subiecţilor li s-a cerut să evalueze nu personalitatea proprie, ci pe cea a unui membru "tipic" al comunităţii lor. În acest context au ieşit la suprafaţă stereotipurile: germanii s-au autoevaluat, ca popor, ca fiind extrem de conştiincioşi, australienii s-au descris drept extrovertiţi, iar canadienii s-au considerat a fi mai agreabili decît celelalte popoare. Însă aceste proiecţii ale stereotipurilor sînt mai mult sau mai puţin legate de "personalitatea medie" a cetăţenilor fiecărei ţări. Germanii se consideră a fi conştiincioşi, însă conferă această calitate şi turcilor, care se evaluează a fi mai curînd leneşi. Locuitorii din Puerto Rico se văd ca fiind extrem de extrovertiţi, însă ei nu sînt mai deschişi decît elveţienii francezi, care se evaluează ca fiind introvertiţi. Aceste rezultate indică faptul că asemenea percepţii sînt, de fapt, construcţii sociale, bazate pe informaţii nefondate şi prejudecăţi. Stereoptipurile naţionale pot părea relativ inofensive, însă ele pot avea efectul negativ de a conduce la apariţia prejudecăţilor, a discriminărilor sau chiar a genocidului. Relevarea faptului că stereotipurile sînt false ar trebui să contribuie la eliminarea lor. Ce putem face pentru a reduce sau a elimina stereotipurile din viaţa noastră? -
să ne concentrăm pe fiecare persoană în parte ca individ; fiecare dintre noi merită să fie considerat ca o fiinţa umană unică;
-
să fim mai atenţi la stereotipuri şi la cum acestea ne influenţează atunci când interacţionam cu alţi oameni;
-
să ne amintim că ar putea exista mai multe diferenţe în cadrul unui grup, decât între grupuri;
-
să recunoaştem că facem cu toţii parte simultan din mai multe grupuri şi că nici unul dintre aceste grupuri nu poate explica în totalitate ceea ce suntem;
-
să învăţăm să privim lucrurile şi din perspectiva celuilalt;
-
să adoptăm o atitudine mai umilă când e vorba de obiectivitatea judecăţii noastre;
-
să fim dispuşi să învăţăm mai multe despre cultura si profilul persoanelor care sunt diferite de noi;
-
să neutralizăm stereotipurile atunci când le întâlnim; -
să respectăm semenii, indiferent de sex, nivel de educaţie, vârsta, apartenenţa
etnică, religioasă, etc.;
-
-
să impunem un ton neutru atunci când utilizăm ştirile preluate din alte surse;
-
dovadă de echilibru şi înlăturarea termenilor discriminării negative sau pozitive.
o evidenţiere a unor reprezentanţi ai grupului cu privire la care identificăm existenţa unor stereotipuri, care infirma stereotipul;
-
oferirea unei cantităţi semnificative de informaţii privind acel grup – privind toate valorile şi normele specifice acestuia şi a membrilor acestuia;
-
o motivare a individului - indivizilor în sensul înţelegerii corecte a grupului cu care doreşte să comunice;
-
o implicare în activităţi în vederea atingerii unor scopuri comune. Identificarea propriilor noastre stereotipuri şi prejudecăţi este esenţială în realizarea unei
comunicări autentice pe termen lung între diferite grupuri culturale. De asemenea constituie primul pas spre deschiderea către celalalt, ceilalţi şi dezvoltarea unor noi perspective asupra grupurilor culturale cu care interacţionăm. Prejudecata reprezintă dimensiunea afectivă asociată stereotipului, raportarea afectivă la un anumit grup. Şi de obicei implică respingerea celuilalt, considerat ca membru al unui grup faţă de care se manifestă sentimente negative. De obicei ele se clasifică în funcţie de categoria socială faţă de care apar – sexism – prejudecăţi legate de gen, xenofobie – teama faţă de străini, rasism – prejudecăţi legate de alte rase.
Foarte mulţi oameni evaluează negativ alte grupuri sociale şi au sentimente de antipatie faţă de membrii acestora. Prejudecăţile nu sunt altceva decât consecinţa acestor sentimente negative. În cele mai multe cazuri, persoanele care sunt ţinta prejudecăţilor ajung victimele discriminării sociale şi/sau economice. Atitudinea este definită ca o predispoziţie de a reacţiona favorabil sau defavorabil la un anumit obiect sau clasă de obiecte, identificându-se după trei caracteristici: -
se referă la un subiect anume (sau obiect),
-
este de natura evaluativă (favorabilă sau defavorabilă),
- este de lungă durată (de unde predispoziţia de a reacţiona într-un fel sau altul). Orice
prejudecată care prezintă aceste trei caracteristici este o atitudine. Psihologia sociala permite o analiză aprofundată a acestor trei componente: 1.
Componenta cognitivă se referă la conceptele şi percepţiile noastre despre un obiect sau o
clasă de obiecte. De exemplu, a avea o atitudine despre discipolii unei secte religioase presupune existenţa unei concepţii despre secta respectivă pentru a o diferenţia de alte grupări sociale. Oamenii au tendinţa de a regrupa concepte precum religia, devotamentul sau prozelitismul, formându-şi implicit o teorie despre un grup social sau altul. 2.
Componenta afectivă este formata din sentimentele faţă de un obiect sau clasa de obiecte.
Deşi prejudecăţile se pot baza atât pe sentimente negative, cat şi pozitive, de obicei predomină resentimentele, adică trăirile afective negative. 3.
Componenta comportamentală reprezintă orientarea unei acţiuni în favoarea sau defavoarea
unui obiect sau clasa de obiecte. De exemplu a crede că sectele religioase ar trebui interzise, constituie deja un tip de comportament. În concluzie se poate afirma că prejudecata este predispoziţia unei persoane de a reacţiona (defavorabil sau favorabil), predispoziţie generată de apartenenţa la o clasa sau categorie socială, care, pe plan comportamental se transformă în discriminare. Unii teoreticieni preferă utilizarea termenului de prejudecată pentru a desemna o aversiune nejustificată faţă de un grup sau membrii acestuia, aşa cum este ostilitatea faţă de un grup minoritar. Trebuie specificat că oamenii sunt capabili să îşi justifice aproape toate sentimentele lor negative, fie că sunt faţă de drogaţi sau alte grupuri, încât este destul de dificil să apreciezi obiectiv justeţea aprecierii lor. Ceea ce unii consideră justificabil, alţii îl găsesc absurd şi nu există
un etalon universal pentru a stabili ceea ce este corect. O parte din atitudinile negative, justificate sau nu, au însă marcante consecinţe negative pe plan social. Prejudecata apare din cauza faptului că adesea tindem să-i judecăm pe ceilalţi, doar pentru că nu-i cunoaştem sau nu facem nici un efort să-i cunoaştem. Este bazată pe experienţele împărtăşite de alţii, sau pe ceea ce este scris în ziarele de azi. Frustrarea si agresiunea au fost adesea postulate drept cauza prejudecăţii: dacă unui individ îi este blocată calea spre realizarea unui scop, iar obstacolul este prea puternic pentru a fi depăşit, atunci o agresiune ulterioară va fi înlocuită şi direcţionată spre o ţintă mai vulnerabilă. Alţi teoreticieni au sugerat că o altă explicaţie a prejudecăţii, la fel de importantă, este conformitatea: evaluarea negativă a grupurilor selectate poate fi localizată cultural, reprezentând o parte inerentă a socializării. Alţii au încercat să definească o personalitate autoritară mai predispusă a fi victima unei prejudecăţi, datorită unui stil de gândire dogmatic. Analiza prejudecăţilor rămâne o zonă diversificată si complexă, dar esenţială pentru descrierea şi explicarea relaţiilor dintre grupuri, aşa cum sunt ele formulate în contactul direct sau indirect din interiorul oricărui sistem social.
BIBLIOGRAFIE
Richard Bourhis, Jaques – Phillipe Leyens (coord) – “Stereotipuri, discriminare si relatii intergrupuri”, Editura Polirom, Iasi Walter Lippman – “Opinia Publica” - 1920