Analiza Ofertei Turistice Pe Piata Spaniei

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” Facultatea de Management Turistic şi Comercial Timişoara

Lucrare de licenţă

ANALIZA OFERTEI TURISTICE PE PIAŢA SPANIEI

Îndrumător ştiinţific: Conf. Univ. Dr. Daniela Morariu

Absolvent:

- 2002 -


CUPRINS INTRODUCERE ……………………………………………………………..

…….. 3

CAPITOLUL I. TURISMUL-ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ .

…….. 4

1.1. Locul şi rolul turismului în economie ……………………………... …….. 4 1.2. Sistemul economic al Spaniei ……………………………………... …….. 4 1.3. Contribuţia turismului la creşterea economică …………………….

…….. 11

1.4. Turismul în comerţul mondial cu servicii …………………………. …….. 12 1.5. Turismul şi mediul înconjurător …………………………………...

…….. 12

CAPITOLUL II. PIAŢA TURISTICĂ A SPANIEI ……………………….. …….. 14 2.1. Cererea şi oferta turistică …………………………………………..

…….. 14

2.2. Baza tehnico-materială a turismului ……………………………….

…….. 42

2.2.1. Cazarea turistică …………………………………………….

…….. 42

2.2.2. Alimentaţia publică, baza de tratament şi baza tehnico materială …………………………………………………….

…….. 45

2.2.3. Forţa de muncă în turismul spaniol …………………………

…….. 45

CAPITOLUL III. SERVICIILE TURISTICE ……………………………..

…….. 47

3.1. Turismul-activitate specifică de servicii …………………………..

…….. 47

3.2. Transporturile turistice şi rolul transporturilor în dezvoltarea activităţii turistice spaniole ………………………………………...

…….. 48

3.3. Formele de transport utilizate în turismul spaniol …………………

…….. 48

CAPITOLUL IV. INDICATORI TURISTICI ŞI ECONOMICI …………

…….. 51

4.1. INDICATORII DENSITĂŢII TURISTICE ……………………….

…….. 53

4.1.1. Densitatea populaţiei ………………………………………..

…….. 53

4.1.2. Densitatea teritoriului ……………………………………….

…….. 53

4.2. ÎNCASAREA UNITARĂ …………………………………………

…….. 54

1


4.3. CHELTUIALA UNITARĂ ………………………………………..

…….. 54

4.4. INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB ………………………... …….. 55 4.5. INDICATORII EFECTELOR ECONOMICE …………………….

…….. 55

4.5.1. Indicele participării turismului la încasările valutare ale ţării

…….. 55

4.5.2. Indicele de acoperire a importurilor totale prin încasări din turism ……………………………………………………….

…….. 55

4.6. BALANŢA TRIAJELOR TURISTICE …………………………...

…….. 55

4.6.1. Soldul balanţei turistice ……………………………………..

…….. 56

4.6.2. Soldul balanţei comerciale ………………………………….. …….. 56 4.6.3. Indicii raportului dintre soldul balanţei turistice şi soldul balanţei comerciale ………………………………………….

…….. 56

4.7. INDICATORII POTENŢIALULUI TURISTIC AL PIEŢEI ……..

…….. 56

4.7.1. Intensitatea turistică …………………………………………

…….. 56

4.7.2. Cheltuiala turistică pe locuitor ……………………………… …….. 57 4.7.3. Ponderea cheltuielilor turistice în P.I.B. ……………………. …….. 57 4.7.4. Proporţia încasărilor turistice în P.N.B. …………………….. …….. 57 4.7.5. Veniturile obţinute de populaţie din activitatea turistică …… …….. 57 4.7.6. Cheltuieli turistice faţă de importurile totale ………………..

…….. 58

4.7.7. Gradul de acoperire al importurilor prin exporturi ………….

…….. 58

CAPITOLUL V. SEZONALITATEA SERVICIILOR TURISTICE………………….60 5.1. Variaţiile sezoniere ale fenomenului turistic ………………………

…….. 60

5.2. Ciclurile de sezonalitate în activitatea turistică ……………………

…….. 60

5.3. Implicaţiile sezonalităţii şi posibilităţile de diminuare a efectelor lor economice în industria turistică ………………………………..

…….. 62

CONCLUZII ……………………………………………………………….…

…….. 64

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………... …….. 65

2


INTRODUCERE SPANIA: Pentru vechii greci, reprezenta tărâmul unde creşteau merele de aur ale lui Hercule; pentru arabi, era întruchiparea Raiului pe pământ; pentru scriitorii George Orwell şi Ernest Hemingway era o arenă în care istoria oscila între fapte eroice şi tragedie, când toreadorii flirtau cu moartea pe parcursul unei după-amieze. În ciuda traficului susţinut spre staţiunile de pe ţărm, Spania a rămas în ochii necunoscătorilor, o ţară misterioasă. Cei mai cunoscuţi spanioli în întreaga lume sunt personaje de roman: Don Juan, Don Quijote şi Carmen. Fiestele şi flamenco sunt seducătoare, nu doar pentru caracterul lor ostentativ, cât mai ales pentru exotismul lor cu influenţe din afara Europei. Pentru turiştii care vizitează Spania, călătoria poate avea două constante. Una dintre ele este lumina: soarele strălucitor la care se îngrămădesc nordicii pentru a se răsfăţa la căldură, roşul-auriu lucios care îmbracă oraşe întregi, lumina pe care El Greco, Velasquez şi Picasso au văzut-o şi au redat-o în tablourile lor. Cealaltă este o inimaginabilă vitalitate omniprezentă, la fel ca lumina, putând fii văzută prin cafenele şi la grupurile ce ies la plimbare duminica seara în oraşele cu pretenţii şi la exuberanţii dansatori din cadrul festivalurilor ori în politeţea nobilă a unui străin aflat pe un drum de ţară oferindu-se să-şi împartă mâncarea cu tine şi interesându-se ce-ţi mai face familia. Dintre toate aspectele pe care Spania le oferă de-a lungul unui sejur, cea mai izbitoare este cu siguranţă, “noua Spanie”, cea a postfranchismului: părintele mândru al unei noi democraţii, membru ambiţios al Uniunii Europene, al unei Spanii care în doar câteva decenii a devenit o artistă scandaloasă, o ziaristă necenzurată, un politician idealist, o scenă de desfăşurare a evenimentelor istorice şi mondiale şi o mare consumatoare de informaţie şi cultură. Toate acestea reprezintă Spania, o lume aparte „aruncată de natură şi de istorie” între Europa şi Africa, între Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, o lume care oferă străinilor o varietate de forme de relief căreia îi corespunde un popor plin de contraste, catalani, castilieni, andaluzi, basci şi galicieni, toţi uniţi prin „simţul demnităţii şi setea de libertate”. Anual sute de mii de turişti vizitează Spania, însetaţi de a cunoaşte şi de a simţi pulsul fierbinte al lumii spaniole. Deşi în Spania predomină turismul cultural, turismul de litoral şi cel montan sunt de asemenea foarte bine dezvoltate, nu numai datorită peisajelor de o deosebită frumuseţe, ci şi serviciilor de o înaltă calitate oferite. În prima parte a lucrării de faţă se prezintă importanţa turismului în economia unei ţări, serviciile turistice existente în Spania şi modul cum această ofertă contribuie la dezvoltarea turismului, Spania menţinându-şi astfel poziţia (alături de alte ţări europene ca: Franţa, Italia, Austria, Olanda, Belgia, Portugalia), în topul mondial al destinaţiilor turistice, realizând astfel importante venituri din această ramură. Indicatorii turistici şi economici de referinţă din sfera turismului, se prezintă în ultima parte a lucrării, aceştia fiind calculaţi pe baza datelor statistice furnizate de Organizaţia Mondială a Turismului, alături de sezonalitatea serviciilor turistice, o trăsătură importantă ce caracterizează oferta turistică spaniolă.

3


I.TURISMUL - ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ 1.1.

Locul şi rolul turismului în economie

Turismul cuprinde în sfera sa de acţiune o serie de activităţi de natura serviciilor şi anume: furnizarea de informaţii, comercializarea de vacanţe, efectuarea unor prestaţii – transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament, etc. De asemenea, trăsăturile acestor activităţi, luate individual sau în totalitate, exprimate prin nematerialitate, intangibilitate, eterogenitate, consum mare de muncă vie sau dinamismul şi diversificarea lor permanentă, ca forme de materializare a comportamentului economic, sunt comune tuturor ramurilor componente ale sectorului terţiar. Totodată, diversitatea activităţilor ce dau conţinut prestaţiei turistice, ca şi prezenţa unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferenţă. De aici, amploarea şi complexitatea legăturilor ce se dezvoltă între turism şi celelalte ramuri ale economiei, indiferent din ce sector fac parte. Aceste relaţii îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfăşurarea activităţii turistice sunt necesare intrări în alte ramuri ca: industria construcţiilor (şi indirect, industria materialelor de construcţii, a sticlei, a lemnului, metalurgiei etc), energetică, alimentară, textilă, etc.; de asemenea turismul întreţine legături directe cu transporturile, telecomunicaţiile, cultura şi arta. La rândul său, prin produsele care le oferă, contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populaţiei. Toate acestea ilustrează poziţia importantă a turismului în structura mecanismului economic şi rolul său activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei.

1.2.

Sistemul economic al Spaniei

1. Agricultura De când s-a alăturat Comunităţii Europene, sectorul agriculturii, a trebuit să respecte politicile Comunităţii Europene, rezultatul fiind acela că multe operaţii realizate la scară mică, în special obţinerea produselor lactate, a trebuit să înceteze. În prezent, în cadrul agriculturii spaniole lucrează aproximativ 10% din forţa de muncă. Producţia de cereale ocupă un loc important în agricultura Spaniei, principalele recolte fiind cele de grâu care este cultivat în Castilla, Aragon şi Extremadura şi de orz, cultivat în sudestul Spaniei. De asemenea există şi o producţie considerabilă de orez cultivat în regiunile din nordul Valenciei şi sudul Cataloniei. Cea mai importantă recoltă folosită, din totalul producţiei de cereale este lucerna folosită pentru hrana animalelor. Alte recolte semnificante sunt cele de sfeclă de zahăr, măsline (folosite în mare parte pentru ulei), legume (fasole, linte şi mazăre), citrice (în special portocale), mere, pere, piersici şi banane, vegetale (în special roşii, ceapă şi cartofi) şi migdale. Spania este una dintre cele mai mari producătoare de vin. Viţa de vie, foarte răspândită, se concentrează mai ales în zonele: La Rioja, Valdepenas în Noua Castillie, Malaga, Valea Duero în Vallavoid, Levante în Valencia şi Jerez de la Frontera, aceasta din urmă fiind şi un important centru al producţiei de cireşe. Creşterea animalelor este de asemenea o parte importantă a agriculturii spaniole.

4


Carnea de porc constituie cea mai vastă producţie, urmată de cea de pasăre, viţel şi miel. Creşterea animalelor este dezvoltată mai ales în munţi (în special a oilor şi a caprelor) şi cu precădere în Cordiliera Iberică, Cordiliera Centrală, Cordiliera Cantabrică, Sierra Morena, în Extremadura de Nord şi pe valea mijlocie a Guadalquivirului. La nivelul anului 2000 Spania a ocupat locul 7 de pe glob între producătorii de fructe cu 13,095,000 tone şi locul 9 între producătorii de carne (4,800,000 tone) şi legume (10,524,000 tone). Spania a fost şi este una dintre puterile mari în domeniul pescuitului. Principalele zone de pescuit sunt în N-V Spaniei, mai ales Vigo şi La Coruna. Marile zone de pescuit sunt: Coasta Cantabrică ( sardele, ton, morua, pălămidă), Coasta Galiciană (mai ales sardele şi morua), Coasta Andaluză (sardele), Insulele Baleare (languste) şi Insulele Canare (sardele). Adesea, activităţile pescuitului comercial, au dus la conflicte între Spania şi alte ţări, în special Maroc şi Canada. Deseori pescarii spanioli au fost arestaţi pentru pescuitul ilegal în apele acestor ţări. În anul 2000 cantitatea totală pescuită era de aproximativ 3,5 milioane tone. 2. Industria - Liberalizarea economiei din 1960, afluxul investiţiilor şi apariţia unui număr mare de firme, au făcut ca industria Spaniei să devină mai variată decât era până atunci. Cel mai izbitor exemplu al acestei schimbări este industria autoturismelor, care înainte de 1960 construia puţine vehicule cu motor, dar la începutul anilor 90 a produs 1,5 milioane de autoturisme în fabrici aflate în proprietatea companiilor Ford, Renault, General Motors şi firma spaniolă SEAT (guvernată de Volkswagen). La sfârşitul anului `92 Mazda a deschis o fabrică în Spania. Fierul, oţelul şi construcţia de nave continuă să fie cele mai importante industrii grele în Asturia şi Ţara Bascilor. În ceea ce priveşte industria extractivă, în anul 2000 producţia anuală includea 56 milioane tone de cărbune şi lignit şi 3.5 milioane tone de minereu de fier, 450,000 tone zinc, 60,000 tone plumb şi 895,000 tone ţiţei. Principalele zone de cărbune sunt în N-V lângă Oviedo; depozitele de minereu de fier sunt în aceeaşi zonă, lângă Santander şi Bilbao; rezerve mari de mercur sunt focalizate în Almaden, în N-V Spaniei, iar arama şi plumbul sunt exploatate în Andalusia. Alte minerale extrase sunt: potasiu, mangan, fluor, cositor, cobalt şi sare. Textilele din lână şi bumbac şi industria îmbrăcămintei rămân semnificante pentru Catalonia. Alte industrii importante sunt industria chimică, industria încălţămintei, produsele electronice. 3. Comerţul - Exportul - Spania exportă: echipamente de transport (12%), produse agricole (12.7%), maşini (8,3%), produse petroliere, chimicale, produse alimentare, fructe, legume, fier şi oţel, băuturi alcoolice, produse electronice şi perle. În 2000 exportul a fost de 120.5 bilioane $. Cei mai importanţi parteneri comerciali ai Spaniei la export sunt: Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Marea Britanie. Mărimea exporturilor în 2001 a fost realizată în principal datorită instituţiilor de credit, produselor chimice, lactate şi derivate din hârtie, datorită dinamismului producţiei acestor sectoare, de la care s-a aşteaptat o creştere de 15% în acest an. Importul - Spania importă: maşini (11.6%), petrol (8.2%), produse agricole (8%), echipament de transport (7.3%), textile şi încălţăminte. În 2000 importul a fost de 153.9 bilioane $. Cei mai importanţi parteneri comerciali ai Spaniei la import sunt: Franţa, Germania,

5


Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Japonia. Activităţile care au beneficiat cumpărări externe mai semnificative sunt comunicaţiile. Sau importat în cantităţi importante echipamente industriale şi de birou şi huilă spre a fii tratată în uzine speciale pentru producerea cocsului. Conform datelor publicate de Scotch Whisky Association, Spania a devenit cea mai mare importatoare de whisky scoţian, chiar înaintea Americii. Importurile de whisky în 2000 au crescut cu 20% faţă de 1999, Spania ajungând astfel la aproximativ 156 milioane sticle. Valoarea importurilor a sporit şi ea cu 5% ajungând nivelul de 505 milioane de Euro. Astfel, Spania devine piaţa de desfacere numărul unu din lume pentru whisky scoţian, atât din punct de vedere al volumului cât şi al valorii. Din totalul producţiei de whisky, 40% este vândută în afara Uniunii Europene. 4. Finanţele statului Moneda şi sistemul bancar - Moneda naţională a fost peseta, cu 100 diviziuni centimos. Monedele de 1, 5, 10, 25, 50, 100, 200 şi 500 de pesetas şi bancnotele de 1000, 2000, 5000 şi 10 000 de pesetas au fost banii oficiali ai Spaniei. Din 15 decembrie 2001 persoanele private au primit la schimb seturi de monede metalice de euro. De la 1 ianuarie 2002 băncile comerciale, au schimbat în euro numerarul de monedă naţională fără limită de sumă şi fără taxe pentru clienţii lor, până la 28 februarie 2002 când a încetat existenţa oficială a monedei naţionale. Din 1 ianuarie 2002, automatele bancare, eliberează bancnote de 10, 20 şi 50 de euro. Schimbarea monedei naţionale în numerar, la băncile comerciale, a încetat din 30 iunie 2002, în prezent aceasta putând fii făcută numai la Banca Centrală, pe termen nelimitat. Nu există nici o limită de sumă pentru valuta străină pe care turiştii o pot aduce în Spania. Se permite de asemenea cu cecuri, vouchere şi cecuri de călătorie fără nici o limită de sumă, atâta timp cât pentru acestea se dovedeşte provenienţa lor legală. Spania s-a adaptat foarte bine în ceea ce priveşte trecerea la moneda euro, elaborând în acest scop pe parcursul anilor 2000 şi 2001 o campanie de informare a populaţiei privind trecerea la moneda euro, coordonată de Directoratul General al Departamentului de Trezorerie şi Politici Financiare din Ministerul Afacerilor Economice. Această campanie a urmărit trei obiective : - informarea şi familiarizarea publicului cu moneda euro - încurajarea adaptării IMM-urilor la euro - acordarea unei atenţii deosebite segmentelor de populaţie cu cele mai mari dificultăţi de adaptare Spre exemplu pe lângă canalele obişnuite de comunicare s-au folosit şi mijloace de marketing direct: " eurotrenul " şi “euromobilul”. Eurotrenul a cuprins o expoziţie privind momentul euro, iar euromobilele erau autobuze care au vizitat 546 de mici oraşe şi state. Campania de informare a vizat mai multe categorii după cum urmează:1 Publicul în general – scopul a fost furnizarea de informaţii suficiente pentru ca cetăţenii să folosească euro pentru nevoile zilnice începând cu 1 ianuarie 2002. Principalele aspecte au fost procedurile de schimbare, programul trecerii la euro, calculele în euro. Companiile- obiectivul a fost încurajarea lor să se adapteze la noua monedă, spre exemplu prin promovarea folosirii euro în toate relaţiile lor de afaceri şi contabilitate, astfel încât să fie gata să utilizeze în 2002 numai euro. Mesajele au subliniat că firmele trebuie să se pregătească din timp, deoarece procesul va fii de lungă durată. În cazul IMM-urilor s-au folosit 1

Clasificare după Tribuna Economică, nr. 40, 3 octombrie 2001, pagina 71

6


unele canale de informare, precum camerele de comerţ, asociaţiile şi consultanţi pentru impozite şi taxe. Magazinele de vânzare cu amănuntul – au jucat un rol important în procesul trecerii la euro, deoarece ele intră zilnic în contact cu consumatorii. Comunicarea s-a focalizat pe Codul Conduitei Corecte şi printre altele pe „eurotichetă” ( unde s-au afişat preţurile) şi regulile de conversie. Grupe vulnerabile de populaţie – deşi acestea sunt expuse mărfurilor destinate publicului în general, s-au creat companii special direcţionate către aceste grupe. Zonele rurale – 3000 de localităţi totalizează 5% din populaţia Spaniei, iar aceşti locuitori nu au acces la serviciile bancare. Autorităţile locale şi locuitorii acestora au primit un sprijin special. Cea mai importantă bancă dintre băncile de finanţare este Banca de Espaňa din Madrid cu 70 de sucursale şi cu agenţii la Londra şi la Paris. Dintre băncile comerciale, cele mai însemanate sunt: Banco Central, Banco HispanoAmericana, Banco Exterior de Espaňa, Banco Industrial de Cataluna cu filiale la Paris, Londra, New-York, Banco de Bilbao, Banco de Santander, Banco de Vizcaya. În Spania se mai găsesc o categorie distinctă de bănci cunoscute ca şi „ cajas de ahorros ”(case de economii).În prezent acestea însumează aproape 50% din economiile totale ale ţării. Aceste instituţii non-profit se bazează pe „ îngrijirea ” anumitor sume de bani ale populaţiei. Excedentele sunt puse în rezerve sau sunt folosite pentru proprietatea locală, proiecte culturale şi educaţionale. Cea mai mare casă de economii este în Barcelona – La Caja de Ahorros y de Pensiones ( Casa de Economii şi Pensii ), cunoscută şi ca „ La Caixo ”. Spania are patru burse valutare: Madrid, Bilbao, Barcelona şi Valencia. Sistemul financiar spaniol este modern, diversificat, integrat în totalitate cu pieţele internaţionale financiare. Sistemul include creditul, bursa şi piaţa monetară. Sistemul bancar este reglat de Ministerul de Economie şi Finanţe, Banca Spaniei, Directoratul General al Trezoreriei şi Politicilor Financiare. Îmbunătăţirea climatului economic al Spaniei constituie un avantaj pentru industria bancară. Concurenţa pe piaţa bancară este intensă şi aduce mişcări ale ratelor dobânzii. Băncile spaniole sunt bine capitalizate. Sistemul bancar spaniol cuprinde următoarea divizare: 1. Banca Spaniei (Banca Centrală) 2. Alte bănci: - bănci spaniole şi străine - bănci de economii - cooperative de credit 3. Instituţii financiare 4. Instituţii de investiţii 5. Agenţii de schimb 6. Companii şi agenţii de asigurare şi reasigurare Până la trecerea le moneda euro, Spania a avut o monedă competitivă în raport cu monedele altor ţări. Fiind membră a Uniunii Europene, Spania se ghidează după regulile şi principiile acesteia, fapt care îi conferă un statut privilegiat din punct de vedere turistic. De asemenea, libera circulaţie a popoarelor ţărilor membre Uniunii Europene şi faptul că şi Spania se află printre beneficiarele acordului Shenghen, sunt factori care determină într-o oarecare măsură, o circulaţie turistică a popoarelor mai intensă în această zonă. Fiscalitatea - Cote minime în domeniul fiscalităţii, în medie de 4%, sunt aplicate alimentelor, bunurilor de primă necesitate, servicii medicale şi medicamentelor. Taxa pe valoare adăugată este de 15% aplicată şi-n cazul serviciilor de transport aerian 7


şi maritim de pasageri, precum şi pentru bagajele acestora. O taxă pe valoare adăugată de 6% se aplică pentru produsele şi serviciile considerate ca având caracter social: produsele destinate alimentaţiei umane şi animale, produse animale sau vegetale pentru consum uman, apa; materialele sanitare şi produsele optice, locuinţe, transportului de persoane ( altul decât cel aerian şi maritim), serviciilor hoteliere, camping, servicii culturale, spectacole sportive de amatori şi expoziţii comerciale. O cotă de taxă pe valoare adăugată de 3% se aplică la făină, lapte, ouă, fructe şi legume, cărţi, periodice şi reviste, medicamente, autovehicule pentru handicapaţi, locuinţe sociale. Sunt exonerate de la taxe pe valoare adăugată anumite operaţii din domeniul sănătăţii, din sectorul social, asistenţă socială, operaţii financiare, jocuri de noroc, servicii poştale publice. De asemenea sunt exonerate exporturile şi operaţiunile asimilate, operaţiuni legate de regimuri vamale specifice, precum şi anumite operaţiuni care fac obiectul unor tratate internaţionale. Anul fiscal este considerat anul calendaristic. Spania şi organizaţiile internaţionale Spania este un stat membru în :  Acordul General pentru Tarife şi Comerţ  Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică  Asociaţia Europeană a Liberului Schimb  Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare  Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezdoltare  Comunitatea Europeană  Fondul Monetar Internaţional  Organizaţia Naţiunilor Unite  Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură  Organizaţia Interguvernamentală Consultativă pentru Navigaţie Maritimă  Organizaţia Internaţională a Muncii  Organizaţia Metrologică Mondială  Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale  Organizaţia Mondială a Sănătăţii  Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică  Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură  Uniunea Poştală Universală  Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor Relaţiile cu România Între România şi Spania s-au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de delegaţie, la 11-23 iunie 1881. Relaţiile hispano-române s-au întrerupt oficial la 13 aprilie 1946, dar s-au reluat la 5 ianuarie 1967 la nivel consular-comercial şi al 21 ianuarie 1977 la nivel diplomatic, amdasadorial, cu deschidere de ambasade la Bucureşti şi Madrid. În data de 18 februarie 2002, oficialiăţile spaniole prezente la Bucureşti, au încheiat cu ministrul român de externe, Mircea Geoană, un contract bilateral care prevede munca în Spania a 900 de români pe timp de trei luni, cu un salariu de 500 de € / lună. Domeniile pentru care a fost şi este, necesară forţa de muncă din România, sunt agricultura, construcţiile şi turismul. 5. Economia Ţară cu economie industrial-agrară, situată între primele zece state ale lumii ca volum 8


al P.I.B.-ului, economia Spaniei cunoaşte dificultăţi datorită balanţei externe de plăţi şi a inflaţiei ridicate. Industria prelucrătoare deşi foarte diversificată, are ca punct forte industria alimentară (producţia în ulei de măsline o situează pe locul doi pe glob), apoi siderurgia, construcţia de autoturisme şi nave maritime, iar mai recent, după intrarea în Comunitatea Europeană, electronică şi informatică. Deşi dispune de resurse miniere, acest domeniu nu are un rol predominant. Economia agrară rămâne un sector de bază, Spania fiind una dintre cele mai mari ţări producătoare de măsline, citrice, cereale. În ultimii ani economia spaniolă a continuat să crească uniform, dar moderat, în pofida puternicei recesiuni care a afectat mai multe ţări comunitare. În anul 2000 ritmul anual de creştere a P.I.B.a fost de 3.3% în semestrul I, iar volumul investiţiilor productive s-a majorat cu 7% în aceeaşi perioadă. Pe fondul acestor evoluţii favorabile, cererea internă totală a sporit cu 4% în primul semestru, comparativ cu 3.7% în 1999. Cererea externă a influenţat şi ea pozitiv creşterea economică, competitivitatea exporturilor spaniole fiind apropiată şi, în multe cazuri, similară cu cea a ţărilor europene dezvoltate. Ca urmare a relansării economiei, s-au creat numeroase locuri de muncă (cele mai multe în domeniul construcţiilor), astfel încât rata şomajului a scăzut la circa 18.4% din populaţia activă la sfârşitul lunii iunie 2000, faţă de 19% în decembrie 1999. Conform ultimului raport conjunctural semestrial al Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică publicat în iunie 2001, rata inflaţiei a fost la sfârşitul anului 2001 de 2.5 %. Bugetul anului 2000 s-a încheiat cu o reducere a deficitului de 1.8% din P.I.B., iar în anul 2001-1.3% din P.I.B. De asemenea s-a înregistrat o creştere a ratei inflaţiei până la 2.7%, în timp ce rata şomajului a scăzut la 16% din populaţia activă şi deficitul bugetar a scăzut la 1.3% din P.I.B.Evoluţia acestor indicatori este prezentată în tabelul care urmează: Tabel nr.1 EVOLUŢIA UNOR INDICATORI MACROECONOMICI ÎN PERIOADA 1999-2001 NR. INDICATORI 1999 2000 2001 CR (%) T. 1. Produsul Intern Brut 3.5 3.3 3.5 2. Producţia industrializată 6.5 7.0 7.5 3. Cererea internă totală 3.7 4.0 4.3 4. Rata inflaţiei 2.1 2.5 2.7 5. Rata şomajului(% din populaţia 19.0 18.4 16 activă) 6. Deficit bugetar(% din P.I.B.) 2.2 1.8 1.3 Sursa: Tribuna Economică, nr. 8, 21 februarie 2001, pagina 64 6.Telecomunicaţiile Telefonia - În Spania sunt telefoane disponibile în orice zonă. Pot fii folosite pentru a telefona oriunde în lume şi oferă instrucţiuni în mai multe limbi. În cele mai importante oraşe oficiile de telefon sunt deschise toată ziua. Pentru a telefona în afara Spaniei este necesar formarea numărului 07 şi după auzirea tonului internaţional se formează codul ţării, codul oraşului şi numărul respectiv. Pentru a 9


telefona în Spania se formează codul Spaniei 0034, apoi este necesar codul provinciei şi numărul de telefon respectiv. La orice telefon există o listă corespunzătoare zonelor cu codurile pentru fiecare provincia. Poşta - Serviciile poştale spaniole oferă o reţea de peste 6,000 de filiale răspândite în toată ţara, incluzând oraşele mici, gările, porturile şi aeroporturile. Serviciile poştale furnizează o gamă largă de servicii moderne şi eficiente. Principalele birouri din Madrid, Barcelona şi Bilbao, ca şi cele din aeroporturi, sunt deschise 24 de ore din 24. La orice oficiu poştal vizitatorul poate expedia scrisori, poate primi corespondenţa prin simpla închiriere a unei cutii poştale ( Apartado Postal) şi poate trimite sau primi mandate poştale, colete. De asemenea majoritatea oficiilor poştale şi multe din marile hoteluri furnizează servicii de telegrame, telex, fax. Mass-media - În Spania există 2 canale naţionale de televiziune: TVE 1 şi TVE 2, fiecare având unul sau două posturi regionale. La Madrid se poate viziona şi Telemadrid, precum şi canalele locale Canal 7, Canal 33 şi Telemadrono, alături de 3 reţele private Antena 3, Tele 5 şi Canal Plus.Hotelurile de calitate au acces la programele prin satelit, incluzând o serie de canale care transmit în limba engleză: Super Chanel, Sky Movies, Eurosport, BBC, Lifestyle. Cotidienele spaniole sunt El Pais, ABC, Ya, Diario 16 şi El Mundo, acestea ofrind informaţii locale complete despre cinema, teatru, programele prin satelit sau cele obişnuite şi despre farmaciile deschise până noaptea târziu. La standurile mari de ziare din marile oraşe se pot găsi şi revistele The International Herald Tribune, Time, The Guardian, The Wall Street Journal. 7.Turismul Turismul spaniol este în continuă creştere. În ciuda frânării tendinţei ascendente din iulie şi august 2000, Spania şi-a menţinut totuşi ritmul, înregistrând niveluri record ale încasărilor în ultimii 5 ani. În anul 2000 au vizitat Spania 46.5 milioane turişti, cu 3% mai mult decât în anul 1999 şi cu 4.3 % mai puţin decât în 2001. Veniturile din acest sector au depăşit 31 miliarde $, reprezentând o sporire cu 10.9% faţă de anul 2000. Spania este a doua ţară din lume după veniturile din această activitate, după Statele Unite ale Americii şi a treia după numărul de turişti primiţi, după Statele Unite ale Americii şi Franţa. „Turismul spaniol impulsionează puternic ocuparea forţei de muncă; în realitate 8% din noile locuri de muncă au fost create în anul 2000 în acest sector”, spune Rodrigo Rato – ministrul economiei. Guvernul spaniol doreşte sprijinirea unui turism care să nu dăuneze mediului înconjurător, precum şi stimularea turismului orăşenesc şi cultural. În acest scop, 22% din cei 4.8 miliarde $ - investiţii prevăzute în Planul Turistic Complet urmând a fii realizate până în 2006 – se vor folosi pentru dezvoltarea celor două domenii menţionate. Alături de Irlanda şi Italia, Spania rămâne o ţară cu o rată extrem de redusă a căsătoriilor. Deşi spaniolul rămâne acelaşi „macho” tradiţional din mai multe puncte de vedere, procentajul femeilor deputat, judecător sau reporter este mai mare decât în Franţa. Spaniolii trăiesc pentru relaţiile sociale, nu se renunţă la plimbări care sunt un bun prilej de întâlnire cu prietenii. A călători în Spania este pentru a beneficia de soare, mâncare bună, ospitalitate şi pentru a descoperi bogăţia în monumente şi peisaje ale ţării, amprenta civilizaţiilor care au trăit pe aceste meleaguri, precum şi pentru a studia obiceiurile oamenilor şi a oraşelor şi pentru a împărtăşii tradiţiile şi sărbătorile legale. Această varietate a ofertei turistice face din Spania o destinaţie turistică şi de aceea marea majoritate a celor care au vizitat o ţară se reîntorc pentru a se bucura de clima, peisajul şi 10


cultura care întruchipează un stil de viaţă aparte.

1.3. Contribuţia turismului la creşterea economică Volumul crescând şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei adevărate industrii a călătoriilor şi turismului, ceea ce justifică tratarea fenomenului turistic ca o ramură distinctă a economiei naţionale în plină dezvoltare, constituind o componentă a sectorului terţiar. Prin natura sa, fenomenul turistic este deosebit de complex, cu adânci implicaţii sociale, politice, culturale şi economice. Spre deosebire de alte sectoare de prestări de servicii, industria călătoriilor şi turismului, rămâne o ramură de consecinţă, a cărei dezvoltare este permanent într-o strânsă corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naţionale. Din punct de vedere economic, turistul este consumator de bunuri şi beneficiază de servicii; din cheltuiala acestuia, şi implicit, din mijloacele financiare rezultate prin activitatea unităţilor economice ale industriei turismului (transporturi, cazare, alimentaţie, agrement, tratament balneomedical), o parte revine direct acestor unităţi sub formă de profit şi de fonduri băneşti pentru plata salariilor lucrătorilor ocupaţi în unităţile respective, altă parte intră în bugetul statului sau în cel local sub formă de impozite, taxe etc., iar a treia parte este absorbită direct în alte ramuri ale economiei pentru plata produselor şi bunurilor livrate şi a serviciilor prestate de aceste aectoare pentru necesităţile industriei turismului. Interdependenţa dintre dezvoltarea turismului (internaţional şi intern), şi creşterea economică este evidentă, deoarece antrenează cererea pentru o serie de bunuri şi servicii, care altfel nu ar fi fost produse sau prestate. Structura cheltuielilor turistice reflectă impulsul pe care aceste cheltuieli îl dau sectoarelor ce concură la realizarea produsului turistic, procesul de creştere a veniturilor având loc, în primul rând, în aceste sectoare şi apoi transmiţându-se treptat şi în alte sectoare ale economiei naţionale, prin intermediul intrărilor succesive ale banilor încasaţi de la turişti, încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare. Asemenea efecte indirecte se înregistrează, în principal, în următoarele sectoare de activitate economică: - în sectoarele care asigură investiţiile în baza tehnico-materială a turismului (de exemplu, industria construcţiilor sau finanţarea acesteia de către bănci, trusturi financiare etc.); - în sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală şi turistică (de exemplu, reţeaua de drumuri, aeroporturi, aprivizionare cu apă şi energie etc.); - în sectorul comercial (de exemplu, dezvoltarea reţelei de unităţi comerciale şi de alimentaţie, menite să satisfacă cererea de mărfuri a turiştilor); - în sectorul industriei alimentare care livrează produse agroalimentare, bături etc., pentru necesătăţile turiştilor; - în sectorele de prestări de servicii cu caracter general, de care beneficiază şi turiştii ( de exemplu, transporturile orăşeneşti şi interurbane, poştă, telefon, fax, internet, frizerie-coafură, comisionari, curăţătorii chimice etc.); - în sectoarele cultural artistice ( cinematografe, teatre şi alte instituţii de artă, muzee, expoziţii ), şi manifestări sportive frecventate de turişti. Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate şi prin prisma veniturilor realizate de forţa de muncă angrenată direct sau indirect în industria turimului: procesul de servire a turiştilor necesită o forţă de muncă numeroasă, cu un profil variat de calificare, ale cărei cheltuieli de consum sporesc, de asemenea, ca rezultat al creşterii nivelului de trai, tocmai datorită utilizării mai raţionale şi mai complete a forţei de muncă pe măsura dezvoltării turismului.

11


1.4. Turismul în comerţul mondial cu servicii Serviciile reprezintă o componentă majoră a sistemului economiei contemporane, locul şi importanţa lor se află în continuă creştere, iar întreaga dezvoltare economică şi socială stă sub semnul “terţializării”. Această dezvoltare deosebit de susţinută a sectorului de servicii pe plan mondial (inclusiv a turismului internaţional ca parte integrantă), în direcţia extinderii schimburilor internaţionale cu servicii şi a amplificării rolului în viaţa economică mondială, stă sub influenţa a următorilor factori: 1. creşterea susţinută sub efectul revoluţiei tehnologice contemporane a importanţei “input”-urilor de servicii în producţia industrială în raport cu munca fizică şi “input”urile materiale; 2. creşterea substanţială a capacităţii serviciilor de a participa la circuitul mondial ca urmare a progreselor tehnologice spectaculoase în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor; 3. schimbările intervenite în structura cererii şi a pieţelor; 4. accentuarea procesului de internaţionalizare a activităţilor economice sub incidenţa societăţilor transnaţinale. Sub incidenţa acestor factori, sectorul de servicii a ajuns să reprezine 60% din producţia mondială şi să înregistreze o creştere deosebit de dinamică a schimburilor internaţionale cu servicii, ajungând să reprezinte peste 1/5 din volumul total al schimburilor internaţionale de mărfuri.

1.5.

Turismul şi mediul înconjurător

Turismul, mai mult ca oricare domeniu de activitate este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia sa primă”, obiectul şi domeniul de activitate şi de desfăşurare a turismului, fiind suportul – cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul de desfăşoară îm mediu şi prin mediu, “calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activităţile turistice. Relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă şi arhitectură, aerul sau apele minrale, componente ale mediului înconjurător, se constituie şi ca resurse turistice ce favorizează desfăşurarea turismului de odihnă şi recreere, de tratament balnear, de litoral sau cultural, etc. Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi complexe şi mai ales, nealterate, cu atât interesul lor turistic este mai mare, iar activităţile pe care le generează sunt mai valoroase şi mai atractive, răspunzând unor foarte variate motivaţii turistice. În cazul turismului, consecinţele degradării resurselor turistice pot avea implicaţii socialeconomice dintre cele mai grave. Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate ca urmare a existenţei de resurse turistice degradate se reflectă în primul rând în imposibilitatea valorificării lor turistice, ca surse de venituri, constituind astfel o pierdere definitivă pentru economie. Deosebit de aceasta, produsele turistice care includ resurse degradate îşi pierd din valoare, consecinţele fiind directe, materializate în diminuarea cererii turistice şi, implicit, utilizarea mai redusă a bazei turistice şi scăderea încasărilor provenite din comercializarea lor. Sub aspect sociocultural, efectele negative sunt de asemenea, foarte importante. Dacă se

12


acceptă că cele mai importante funcţii ale turismului modern sunt cele recuperativ-recreative şi instructiv-educative, afectarea în acest caz reduce posibilităţile de refacere a sănătăţii şi a forţelor umane, prin diminuarea calităţilor factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna şi recreerea, ca şi a posibilităţilor de satisfacere a necesităţilor de cultură şi educaţie a oamenilor. Degradarea mediului înconjurător şi a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori: 1. factori care sunt urmarea directă a dezvoltării economice: - poluarea aerului, - poluarea apei, - poluarea solului, - poluarea sonoră, - poluarea peisajului, - degradarea pădurilor, - degradarea rezervaţiilor naturale şi a monumentelor naturii, - degradarea obiectivelor turistice antropice) . 2. factori care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism şi agrement: - circulaţia turitsică necontrolată, - locuri amenajate destinate popasului sau instalării de corturi, - fenomenul de poluare a naturii prin pătrunderea turismul automobilistic, - absenţa sau nivelul scăzut al amenajărilor sau organizării lor pentru exploatare turistică, - stabilirea de amplasamnente neadecvate pentru baza tehnico materială, - realizarea de construcţii inestetice, - construirea unor reţele încărcate de poteci şi drumuri sau mijloace de urcat amenajările pentru vizitarea peşterilor).

13


II. PIAŢA TURISTICĂ A SPANIEI Piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a ofertei turistice materializate prin producţia turistică şi cererea turistică materializată prin consum. Pe piaţa turistică, locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii. Oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini formate prin cumularea tuturor informaţiilor – proprii sau cele primite direct sau indirect – de fiecare turist potenţial. Dacă cererea turistică este foarte elastică şi supusă unor permanente fluctuaţii date de influenţa unor multitudini de factori economici, sociali, politici etc., oferta turistică este rigidă, neelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi stocată sau transformată, consumul localizându-se în aceeaşi arie în care se localizează oferta.

2.1. Cererea şi oferta turistică Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic sau temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie. Consumul turistic se poate realiza în mai multe etape, desfăşurate în timp şi spaţiu: - înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică, dar legat de acesta (de exemplu procurarea echipamentului de campare, a celui sportiv); - în timpul deplasării spre locul de destinaţie (transportul, spre exemplu); - la locul de destinaţie (cazare, masă, agrement). Printre motivele care îl determină pe omul zilelor noastre să se deplaseze din localitatea de reşedinţă spre a vizita o localitate, zonă sau o ţară, ori să-şi petreacă un timp în mijlocul naturii, se numără: nevoia de relaxare, de odihnă fizică sau mai ales psihică, de reconfortare; nevoia de evadare din mediul urban poluat şi din ritmul unor activităţi cotidiene din ce în ce mai intense, nevoia de divertisment, agrement sau distracţie, de contact cu noul, dorinţa de a cunoaşte frumuseţile unor zone, ţări sau cultura, artele, tradiţiile acestora; îngrijirea sănătăţii etc. Totalitatea acestor motive alcătuiesc motivaţia turistică. Aceste motive stau la baza vizitării Spaniei în fiecare an de sute de mii de turişti. Oferta turistică - O contribuţie majoră la realizarea dezvoltării economico-sociale a Spaniei o aduce şi activitatea turistică, care în Spania are multiple posibilităţi de afirmare. A. Potenţialul turistic natural Spania se învecinează la nord cu Franţa (de care o despart Pirineii) şi cu Oceanul Atlantic, la vest cu Oceanul Atlantic şi cu Portugalia, la sud cu Oceanul Atlantic, apoi o graniţă de 2km, de-a lungul unui mic istm, desparte Spania de posesiunea britanică a Gibraltarului şi cu Marea Mediterană, iar la est cu Marea Mediterană. Văzută în context European, poziţia Peninsulei Iberice oferă o oarecare apropiere de Africa şi de partea atlantică a Americii, astfel aşezarea Spaniei în peninsulă conferă acesteia o valoare strategică specială. Aşa se explică de ce Spania a fost întotdeauna un punct de răscruce în istoria culturilor şi a civilizaţiilor. Relieful - Spania ocupă aproximativ 85% din Peninsula Iberică şi este înconjurată de apă pe 88% din perimetru; coasta ei mediteraneană este de aproximativ 1660 km lungime, iar

14


coasta atlantică este de 710 km lungime. 1. În toată varietatea de relief a acestui pământ plin de contraste, elementul caracteristic al Spaniei este Meseta – numele care desemnează întinsa “ câmpie înaltă” ocupând aproape toată partea centrală a Peninsulei Iberice, pe o suprafaţă de cca 170.000 kmp ( o treime din suprafaţa întregii Spanii), la o altitudine medie de 660 m. Unul din elementele relevante ale reliefului Mesetei îl constituie Cordiliera Centrală care împarte imensa regiune de platou în două părţi distincte: a). Meseta de nord, cu platouri înălţate la 700 – 1000 m altitudine. Ea corespunde aproape integral istoricei Castillia la Vieja (Castillia Veche). b). Meseta de Sud, cu platouri mai puţin înalte şi peisaje mai atrăgătoare spre vest şi cu platouri aride, calcaroase spre est. Cordiliera Centrală, formă de relief care, prin aşezarea sa, nu poate fi despărţită de elementul principal al reliefului spaniol, este un şir de „sierre”. Între acestea mai importante sunt Sierra de Gredos şi Sierra de Guadarrama, unde se găsesc şi cele mai mari altitudini (Pico de Almanzor, 2592 m şi Peñalara, 2430 m). 2. Munţii care „închid” Meseta Central spre nord-vest, nord, nord-est şi sud constituie – priviţi global – cea dea doua mare unitate geomorfologică a reliefului spaniol. Lanţurile muntoase se constituie în următoarele sisteme: a) Masivul Galician, alcătuit în mijloc din munţi „mijlocii” (mai mult un podiş înalt), iar spre nord-est din munţii „înalţi” (de peste 1500m altitudine). b) Cordiliera Cantabrică. Altitudinile sunt diferite, dar în general mari, mai ales în masivul cunoscut sub numele de „Picos de Europa”, unde depăşesc 2500 de metri. Munţii basci (Montes Vascos) care fac parte şi ei din această cordilieră sunt de înălţimi mici, sub 1500m, împăduriţi şi cu păşuni întinse. c) Cordiliera Iberică. Cele mai mari înălţimi sunt de : 2365 m în Sierra de la Demanda şi 2313m în Sierra del Moncayo. d) Sierra Morena. Altitudinile medii de 700 – 800m sunt abia peste cele ale Mesetei pe care o mărginesc, iar cele maxime (peste 1300m) se găsesc în Sierra Madrona. 3. O altă unitate geomorfologică o constituie lanţurile muntoase de la marginile de nordest şi sud ale Spaniei: Pirineii şi Cordiliera Betică. a) Pirineii leagă peninsula Iberică de blocul Continental european şi desparte Spania de Franţa. Prezintă numeroase creste şi piscuri depăşind 3000m (cele mai întâlnite fiind Pico de Aneto de 3404m, Posets de 3375m şi Monte Pedrito de 3355m) b) Cordiliera Betică. Are cele mai mari altitudini din întreaga peninsulă. În Sierra Nevada:Cerro de Mulhaćen de 3478m, Veleta de 3392m şi Alcazaba de 3366m. În ce priveşte câmpiile propriu-zise, Spania este săracă, Meseta şi lanţurile muntoase abia lăsând loc – pe litoraluri sau de-a lungul unor fluvii – acestei forme de relief. Două dintre acestea sunt tipice: a Ebrului şi a Guadalguivirului (cea mai mare, mai frumoasă şi mai fertilă dintre câmpiile Spaniei). Clima Spaniei este departe de a fi uniformă: alpină (Pirinei), oceanică (în nord), continentală – cu unele excese – (în regiunile interioare, mesetine), mediteraneană (pe litoralul sudic şi estic, scăldat de Mediterana) şi chiar subtropicală (în provinciile Murcia şi Almeria din colţul sud-estic al peninsulei. Din punct de vedere al precipitaţiilor, Spania poate fi împărţită în „Espańa humeda” (Spania umedă) şi „Espańa seca” (Spania secetoasă, uscată) luând ca limită despărţitoare cifra de 600mm/an precipitaţii. „Spania umedă” cuprinde regiunile din nord-vest (riverane Atlanticului), Pirineii şi câteva zone muntoase. Ea se caracterizează în linii generale prin precipitaţii abundente (1000-

15


1500mm/an, uneori în jur de 2000mm/an, în masivul Galician) şi temperaturi moderate (excepţie făcând unele zone muntoase, unde aceste elemente depind atât de altitudine cât şi de orientarea lanţurilor muntoase). „Spania uscată” nu are spre deosebire de cea „umedă” o climă uniformă. Această Spanie, care acoperă cea mai mare parte a teritoriului, duce lipsă de ploi. Aici clima are o tendinţă continentală care se manifestă în mai de în Mesetă, precipitaţiile sunt mai reduse (400600mm/an), iar temperatura este mai ridicată vara şi dincolo de limita de îngheţ iarna. Apele - În ceea ce priveşte apele Spaniei, principalele râuri curg spre vest şi sud în Oceanul Atlantic, în general de-a lungul unor cursuri adânci prin văile montane. Râurile Duero, Miño,Tagul (Tajo) şi Guadiana izvorăsc în Spania şi curg prin Portugalia în Oceanul Atlantic. Râul Guadalquivir (numele derivând din arabă şi însemnând Marele Fluviu) care curge printr-o câmpie fertilă din sud, este cel mai adânc râu din Spania şi singurul navigabil pe toată lungimea lui. Râul Ebro în nord-estul Spaniei se varsă în Marea Mediterană printr-o tipică şi amplă deltă(320kmp şi 30km lungime) şi este navigabil cu ambarcaţiuni mici pe o parte a cursului său. Majoritatea râurilor sunt prea mici pentru navigaţie şi prea puţin folosite pentru irigaţie. Râurile sunt totuşi o bună sursă de energie. Flora şi fauna - Doar o mică parte a Spaniei este împădurită, suprafaţa de păduri propriu-zise fiind de cca. 23%, iar pădurea este localizată pe pantele alpine în special în nordvest. Un arbore spaniol obişnuit este stejarul, care rămâne verde tot timpul anului. Stejarul de plută de la care scoarţa poate fi despuiată la fiecare 10 ani este abundent (mari întinderi se găsesc în Andalusia de vest, Extremadura de sud şi Catalonia). Plopul creşte peste tot de-a lungul ţării. Alţi arbori care cresc în Spania sunt: ulmul, fagul şi castanul. Arbuştii şi ierburile sunt vegetaţia naturală obişnuită în podişul central. Iarba Esparto, o iarbă specială folosită la fabricarea hârtiei şi a produselor din diferite fibre, creşte abundent şi în sălbăticie şi cultivată. Trestia de zahăr, portocalii, lămâii, smochinii, migdalii şi castanii cresc pe coasta Mării Mediterane. Fauna spaniolă include lupul, lynxul, pisica sălbatică, vulpea, porcul mistreţ, capra sălbatică, cerbul şi iepurele sălbatic. Printre cele mai faimoase animale domestice se numără taurii, crescuţi lângă Sevilla şi Salamanca pentru corrida, sportul naţional spaniol. Păsările sunt numeroase, cu varietăţi de păsări de pradă. Râurile şi lacurile de munte abundă cu peşti ca ştiuca, crapul şi păstrăvul. Resursele minerale - Spania este bogată în resurse minerale, incluzând: cărbune, petrol, cobalt, cupru, minereu de fier, polimetale, bauxită, wolfram, plumb, lignit, mangan, mercur (locul al II-lea în lume), uraniu, potasiu, sare, argint, sulf, staniu şi zinc. Aceste resurse minerale sunt minerale sunt concentrate în special în nordul Spaniei şi în Granada. B. Potenţialul turistic cultural 1. Literatura spaniolă - În timpul regilor habsburgici, Spania a cunoscut cea mai mare înflorire literară fiind anunţată de La Celestina, de Fernando de Rojas, piesă de teatru al cărei mesaj reprezenta o cale de mijloc pentru iubirile interzise. Literatura aşa-numitului “secol de aur”, care cuprinde a doua jumătate a secolului XVI şi începutul secolului XVII, a ilustrat în principal romanul şi dramaturgia. În 1605, Miguel de Cervantes publică romanul Don Quijote, poveste a unui idealist trăind într-o lume a himerelor şi luptându-se cu o realitate imperfectă, care are încă o mare atracţie universală. 16


În dramaturgie, cei mai reprezentativi sunt: Lope de Vega, autor a peste 2000 de piese drame cu caracter popular, exprimând revolta împotriva nobilimii (Fântâna turmelor) şi tragedii care implică dragostea între rivali, vrăjitoria şi moartea (Cavalerul din Olmedo); Juan Ruiz de Alarcon y Mendoza şi Pedro Calderon de la Barca, a cărui dramă Viaţa de vis, ilustrează o temă de circulaţie universală. În secolul XVII, literatura barocă cuprinde exagerările artificiale ale limbii şi gândurilor abstracte. Cel mai renumit exponent al acestei perioade a fost Luis de Gongora y Argote – care a dat numele său stilului cunoscut ca “gongorism”.A scris un număr mare de lucrări celebre, dar cea main cunoscută operă a sa este Solitudes. O altă personalitate marcantă a literaturii spaniole în această perioadă, a fost Francisco Gomez de Quevedo y Villegas care a scris lucrări cu caracter ascetic şi filosofic, moral şi satiric în care demasca decadenţa din ţara lui. Literatura secolului XX a fost marcată de lucrările lui Antonio Vallejo care în tragediile sale cu caracter fantastic, filosofic, psihologic, şi istoric dramatizează demnitatea şi responsabilitatea umană. Într-un ton mai pesimist, Alfonso Sastre, cel mai cunoscut dramaturg contemporan spaniol, se ocupă de dilemele sociale şi existenţiale ale oamenilor torturaţi şi prinşi în propriile lor slăbiciuni. 2. Biblioteci şi muzee - Biblioteca Naţională din Madrid, fondată în 1712 ca Bibliotecă Regală, este cea mai mare din Spania, conţinând peste 4 milioane de volume. Cărţi rare, hărţi, tipărituri şi magnifica Sală de Cervantes, dedicată , operei marelui novelist Miguel de Cervantes Saavedra , sunt printre colecţiile speciale ale bibliotecii. Secţia muzicală a bibliotecii conţine peste 200 de romanţe şi fragmente din opere, 100 de publicaţii în serie din istoria teatrului, 20 de colecţii de “Tonadillas” şi “Tiranas” (cântece populare şi duete), 500 de oratorii, 450 de comedii muzicale, 150 de manuscrise din 1800 şi 92 de cărţi tipărite înainte de 1800, peste 26 000 de înregistrări muzicale pe diferite genuri de muzică şi numeroase cataloguri şi achiziţii. Biblioteca Universităţii din Madrid este cea mai completă bibliotecă din Spania, fondată în 1341. Biblioteca conţine peste 800 000 de volume şi mai mult de 270 000 de broşuri. Fundaţia Juan March fondată în 1977, depinde de propriul său buget. Colecţia bibliotecii cuprinde peste 17 000 de cărţi şi 45 de periodice, peste 2000 de postere, 22 300 de fotografii, 98 de înregistrări muzicale. La domeniul “Achiziţii” cuprinde toate publicaţiile recente şi o colecţie sistematică a programelor artistice şi posterelor, cu spectacolele artistice prezentate în Madrid şi Spania. Biblioteca şi Arhivele Catedralei din Toledo sunt renumite pentru colecţiile lor de peste 3 000 de manuscrise din secolul VII şi IX şi 10 000 de documente din secolul XI. Biblioteca şi Muzeul Institutului de Teatru din Barcelona cuprinde colecţii deosebite ale personalităţilor din teatru printre care: - Colecţia Emilio Catarelo constând în 8,000 de piese din secolul XVII , XVIII şi XIX; - Colecţia José Fernandez Guerra cuprinzând peste 197 de volume; - Colecţia José Paris cu fotografii, contracte şi documente teatrale; - Colecţia Luis Milla cu 5,000 de piese în limba catalană; - Colecţia Arturo Seido cu 80,000 de piese în catalană şi castiliană şi câteva mii de piese internaţionale. Manuscrisele originale şi autografele completează aceste colecţii. Muzeul Naţional de Sculptură şi Pictură, actual Muzeul Prado din Madrid, conţine una din cele mai mari colecţii de artă din lume. Colecţiile cuprind lucrările pictorilor spanioli El Greco, Diego Velasquez, Salvador Dali, Bartolome Esteban Murillo şi Francisco Goya; pictorilor italieni Sandro Botticelli şi Titian; şi Rembrandt.. Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid cuprinde o expoziţie a olăritului, 17


brocartului, tapiţeriei şi sculpturii în fildeş. Muzeul Naţional Etnologic din Madrid cuprinde obiecte din fostele posesiuni spaniole, inclusiv din Guineea Ecuatorială , Filipine şi Bolivia. Muzeul de Arheologie din Barcelona are o mare colecţie de artă preistorică, feniciană, greacă, romană şi vizigotă. Alte muzee din Madrid: Muzeul de Ştiinţe Naturale şi Muzeul Poporului Spaniol. 3. Pictura spaniolă. Picturile murale primitive - Cele mai vechi capodopere spaniole redescoperite abia acum 100 de ani sunt picturile rupestre din peşteri (în special la Altamira) şi picturile murale din Evul Mediu timpuriu ascunse iniţial sub un strat de var în bisericile spaniole. Picturile rupestre constau în nişte semne ce par a reprezenta nişte sisteme notaţionale primitive, precum şi în nişte rafinate picturi ilustrând zimbri, reni şi alte animale. Stilul viguros şi sentimentul spiritual atât al picturilor rupestre, cât şi al celor murale din perioada creştinismului timpuriu a influenţat artiştii secolului XX, dintre care îi amintim pe Joan Miro şi Pablo Picasso. În Evul Mediu, potecile şi drumurile comerciale ale pelegrinilor au adus influenţele stilistice ale artei franceze şi italiene, olandeze şi germane, ale Orientului Apropiat şi ale Africii de Nord, în reţeaua clericală a Spaniei. Toţi artiştii patronaţi de biserică au fost influenţaţi de acestea. Astfel, figurile decorative şi bogăţia de culori a picturilor murale medievale se găsesc şi în manuscrisele împodobite din bibliotecile aflate în Catedrala Leon, El Escorial şi în alte catedrale şi muzee. Un ansamblu de picturi murale medievale se găseşte în mica biserică preromanescă cunoscută sub numele de „Santullano” (sau San Julian de los Prados) din Oviedo, construită la începutul secolului IX. Mozaicuri ale unor vile romane au fost scoase la lumină lângă Oviedo, iar picturile murale romane asemănătoare celor conservate la Pompei în Italia au inspirat decoraţiunile trompe-l`oeil ale acestei biserici asturiene. În Leon, la sud de Oviedo, întro criptă regală de la mijlocul secolului XI, Panteon de los Reyes, alăturată Colegiatei de San Isidro, există picturi murale extrem de bine conservate datând din 1175. Romanescul-catalan - Catalonia a fost cel mai important centru de pictură romanescă din Spania şi există câteva exemple minunate în Museo de Arte de Cataluna din Barcelona, unde frescele sunt prezentate în încăperi ce copiază forma bisericilor din care au fost preluate. Maurii care au venit din nordul Africii în secolul VIII au întărit înclinaţia artiştilor spanioli pentru stilizarea simplă, viu colorată. Talentul oriental pentru tipar a venit şi din Bizanţ, via Italia, trecând Mediterana. Influenţele bizantine sunt ilustrate în stil catalan romanesc. Figurile sale rituale sunt aproape lipsite de expresie, chiar şi atunci când sunt supuse celor mai teribile martirizări. Unele dintre cele mai frumoase picturi în acest stil provin din biserica Sant Climint din Tahull, Lerida, din munţii Pirinei, datând din anul 1123. Detaliul anecdotic spaniol apare în fresca în care Lazăr sprijinit de biserica sa este lins de un câine vesel. Şcolile regionale - Pe măsură ce Reconquista – recuperarea Spaniei de la mauri – a progresat, au apărut şcolile de lucru regionale. Metodele lor de lucru erau naive. În secolele XIVXV, descoperirile tehnice ale şcolilor realiste din Europa de Nord şi din Italia de Nord au afectat pictura spaniolă. Nu se ştie câţi artişti spanioli au vizitat Italia sau Olanda, dar într-un ciclu de fresce de lângă Barcelona, realizate de catalanul Ferrer Bassa, despre care se crede că a studiat în Italia, există figuri tridimensionale colţuroase şi scene narative care amintesc de Giotto. La sfârşitul sec. XIV, un stil gotic internaţional s-a răspândit de la curţile burgunde şi franceze. Incluzând desenul atent cu detalii meticuloase al artiştilor flamanzi şi dragostea italobizantină pentru şablon şi culoare, stilul se caracterizează prin eleganţa de curte şi interesul pentru psihologia individuală. Un exemplu al acestui stil este lucrarea Deposition din Prado, a pictorului flamand Rogier van der Weyden, o piesă de altar din 1412, aparţinând lui Lluis Barcelona, este o versiune catalană a stilului gotic internaţional. Piesa de altar a fost cea mai grea sarcină a artistului Reconquistei. În această

18


perioadă, pictura de fresce s-a stins, frontalul altarului a dispărut, iar sculptura de altar sau retalbo s-a întins, devenind un zid de panouri, care se înalţă pentru a acoperi capătul estic al bisericii. Hispano-flamand - Începând cu 1440, influenţa flamandă a dominat pictura spaniolă. Catalanul Lluis Dalmau a plecat să studieze la Bruges, iar când s-a întors să picteze la Barcelona a transmis învăţătura tânărului Jaime Huguet. Impresionanta piesă de altar a lui Dalmau aflată la Barcelona, Virgen des Concellers, prezintă o Fecioară spaniolă cu pruncul stând pe un tron gotic într-un peisaj flamand. Un panou de Huguet aflat în acelaşi muzeu include detalii anecdotice spaniole: daruri oferite ca jertfe atârnând deasupra corpului neînsufleţit al făcătorului de minuni Sf. Vincent şi un mic diavol ieşind din gura unuia din cei vindeaţi. Stilul hispano-flamand a culminat la curtea colecţionară de artă a monarhilor catolici Fernando şi Isabel. Artiştii flamanzi instruiţi în stilul flamand au realizat portretul acestuia (aflat acum la Castelul Windsor) şi pe al reginei (acum la Palatul Regal din Madrid). Fernando Gallego (Piedad aflat la Prado), maestrul castilian al acestui stil, combină decorativitatea goticului internaţional cu monumentalitatea ce s-a dezvoltat începând cu Giotto. Influenţa renascentistă - De la începutul secolului XVI, un nou val de influenţă italiană a adus în Spania stilul din perioada de vârf a renaşterii. Febra colecţiilor monarhiei începută de Charles al V-lea, care este prieten cu Titan, a însemnat că pictura spaniolă a fost expusă unor influenţe mai largi, pierzându-şi caracterul provincial. Felipe al II-lea a mutat capitala Spaniei de la Toledo la Madrid, oferind un focar de atracţie vieţii artistice. Mare patron al artei, a adus şi artiştii italieni pentru ai decora palatul El Escorial, care va deveni o şcoală de instrucţie pentru pictorii spanioli. Idealurile păgâne clasice ale Renaşterii italiene nu au fost la început în ton cu etosul Spaniei stăpânită de preoţi iar subiectele religioase au continuat să predomine. Biserica şi Inchiziţia militau împotriva nudurilor idealizate şi a subiectelor mitologice. Viziunea renascentismului de vârf, precum cea din capodopera italianului Andrea Mantegna, Moartea Fecioarei, din Prado, adusă în Spania de Felipe al IV-lea, a fost încercată doar de câţiva artişti spanioli. Proiectul Escorialului lui Felipe al II-lea l-a atras pe pictorul manierist El Greco, care a călătorit din Italia în Spania, în speranţa că va găsi de lucru. Ciudatele figuri bizantine plutitoare, învăluite într-o stranie lumină albăstruie nu i-au plăcut lui Felipe care a aşteptat ceva diferit de la un discipol al lui Titian, dar portretele şi subiectele religioase ale lui El Greco şi-au câştigat admiratori într-o altă parte a Spaniei. Portretele sale dezvăluie un realism neaşteptat: în Domnul cu mâna pe piept, fundalul întunecat accentuează trăsăturile feţei şi degetele aristocrate. În piesele sale de altar pentru bisericile din Toledo, El Greco a etalat propriul gen de smerenie şi o undă de misticism. Inchiziţia era ambivalentă în ceea ce privea extazul religios, iar numărul de copii ale operei sale îi atestă popularitatea. Epoca de Aur - Secolul XVII a reprezentat o Epocă de Aur pentru pictura spaniolă, fiind dominată de trei pictori din Sevillia: Francisco Zurbaran, Bartolome Esteban Murillo şi Diego Velazquez, şi Jose de Ribera care lucra în regatul spaniol al Neapolelui. Deşi varietatea subiectelor acceptate a crescut, incluzând domenii ca istoria şi mitologia, subiectele religioase au rămas importante. Picturile s-au conformat idealurilor Contrareformei, care decreta că artele vizuale trebuie să prezinte imagini clare, expuneri evidente ale unor subiecte religioase. Acest deziderat este cel mai bine realizat în opera lui Zurbaran, ale cărui picturi prezentând doar o singură figură – un sfânt sau un călugăr meditând – sunt imagini intransigente, curate, cu contraste de întuneric şi lumină. Ribera a pictat scene sângeroase de martirizări, cu aceiaşi energie şi vervă ca şi Caravaggio. Tratarea mai blândă a temelor religioase de către Murillo s-a potrivit mai bine cu gustul popular, iar compoziţiile sale s-au răspândit în rândul claselor de mijloc. Subiectele preferate 19


erau Imaculata Concepţie, Sfânta Familie şi Madona cu Pruncul. Gustul modern favorizează picturile lui Murillo ce prezintă copii şi cerşetori şi mediul lor de viaţă. Secolul XX a văzut pictori de mare distincţie printre care şi Pablo Picasso, care, la fel ca mulţi alţi artişti moderni, a trăit cea mai mare parte a carierei sale în afara Spaniei. Muzeul Picasso din Barcelona are o colecţie a operelor din perioada sa timpurie. Salvador Dali a trăit cea mai mare parte a vieţii în exil la Paris şi în SUA, al cărui muzeu se găseşte la Figueras. În această perioadă s-au mai remarcat Joan Miró şi Antoni Tàpies. 4. Muzica - Spania cuprinde multe regiuni, fiecare cu propriile caracteristici istorice şi culturale. Această diversitate regională este puternic reflectată în muzică. O importantă contribuţie în muzica spaniolă a avut invazia arabilor şi maurilor. Particularitatea muzicii din această perioadă este reflectată în stilul numit “cante jondo” (cântece adânci, profunde), cu melodii floride şi game exotice. În secolul XVII, a fost prezentă, o formă de operă, numită zarzuela şi drama lirică a început să se dezvolte tot atunci. Un important compozitor din secolul XVIII a fost Antonio Soler, iar Enrique Granados şi Manuel de Falla au continuat tradiţia în secolul XX. Printre interpreţii spanioli renumiţi ai secolului XX, se numără chitaristul Andres Segovia şi violoncelistul Pablo Casals. Opera compozitorului Joaquin Rodrigo, Concert de Aranjuez, este cea mai conoscută piesă pentru comcertele de chitară. Muzica folk a fost continuată de compoziţiile lui Federico Mompon şi Rodolfo Halffter. Cele mai populare instrumente spaniole sunt: chitara, tamburina, castaneta şi gaita, un fel de cimpoi. Cântecele, ca şi dansurile populare spaniole, diferă de la o regiune la alta, originea celor mai multe pierzându-se în negura timpului. Astfel, dansul cu săbii, “aurescu”, specific bascilor, a evoluat, într-un dans războinic, după cum “jota aragoneză”, dans ce se inventează de fiecare dată când se joacă, poate fii dans de amor sau dans de război. Sevillanas, dans specific Andaluziei, carecterizat prin eleganţa mişcărilor largi, ce antrenează întregul corp, a devenit alături de jota aragoneză, un dans naţional. Stilurile dansului spaniol (fiecare cu propria lui muzică), mai include bolero, flamenco, şi fandango. Cântecul rămâne principala formă de expresie a flamenco-ului.. Două stiluri muzicale timpurii, având rădăcini ţigăneşti rămân astăzi fundamentale. Unul este seguiriya, cel mai tragic stil de cante jondo sau muzică profundă, care exprimă neliniştea în faţa disperării. Tiparul său ritmic ilustrează complexitatea flamenco-ului: fiecare vers al strofelor formate din câte 4 versuri are 7 silabe, exceptându-l pe al treilea, care are 11 şi pe care este altoit un ritm de 12 note muzicale, cu accentul căzând pe auftakt. Al doilea stil muzical ca vechime, larg practicat şi astăzi, solea a generat mai multe variante decât oricare altul. Explorează teme de la cele obişnuite la cele dramatice, filtrându-le prin înţelepciunea şi ironia experienţei. Un al treilea grup de stiluri muzicale, tonas, este un exemplu de supravieţuire a vechiului cântec flamenco dezgolit până la esenţa sa de vocile pure. Dansul flamenco a flirtat cu alte forme, dând naştere unor versiuni teatrale hibride. Operele jucate în arenele de lupte cu tauri la începutul secolului, filmele lui Antonio Gades realizate în anii `80, Carmen şi Căsătoriile de sânge şi spectacolele de dans ale lui Joaquin Cortes de azi se integrează acestei tradiţii. În prezent, în mod frecvent, influenţele dansului flamenco se regăsesc şi în alte tipuri de muzică ca Jazz, Salsa, Bossa Nova. 5. Festivalurile (fiestas) - sunt o trăsătură a vieţii spaniole. Ele încep de obicei cu 20


o masă mare de oameni care urmează o procesiune solemnă în care chipurile venerate sunt purtate pe umerii participanţilor. Muzica, dansul, poezia şi cântecul înviorează aceste festivaluri. Fiecare oraş şi regiune are festivalurile sale. În Madrid celebrarea noului An este spectaculoasă. Mii de oameni se adună la Puerta del Sol. În ritmul bătăilor ceasului la miezul nopţii, toată lumea încearcă să mănânce 12 boabe de struguri, lucru care va aduce noroc şi bunăstare în anul următor. Cei care nu pot participa la eveniment, îl urmăresc la televizor. După miezul nopii, tot oraşul îmbracă scena marii petreceri. În 5 Ianuarie are loc, ca în multe oraşe ale Spaniei, procesiunea celor Trei Magi. Pe data de 15 Mai, are loc Festivalul din San Isidro în onoarea patronului Madridului, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului, cu numeroase concerte incluzând toate genurile de muzică şi cele mai bune lupte taurii ale sezonului. În perioda Iulie şi August, primăria organizează o serie de evenimente culturale, ceea ce spaniolii numesc Veranos de la Villa ( Vara Oraşului ). La festivalul Verbena de la Paloma, din 6-15 August, sunt prezente cele mai bune tradiţii populare din Madrid, cu dansuri şi costume regionale. În Septembrie, casele de concerte şi teatrele îşi prezintă cele mai bune performanţe, iar în Noiembrie se poate vizita Festivalul Internaţional de Jazz da le Madrid. Înaintea sărbătorilor de iarnă, turiştii pot vizita expoziţia ieslelor de Crăciun din Piaţa Mayor. În Barcelona, Noul An începe ca o petrecere carnaval cu oamenii cu măşti pe străzi, care -ca peste tot în Spania- încearcă să mănânce 12 boabe de struguri în timpul ultimelor 12 secunde ale anului care se termină. În 5 ianuarie are loc procesiunea celor trei Magi, care va aduce a doua zi de dimineaţă cadouri copiilor, aceasta fiind alternativa Spaniei pentru Moş Crăciun. Pe 3 Martie are loc Festivalul Popular San Medir, de asemenea cu mai multe procesiuni şi coruri care cântă pe străzi. Festivalul Sant Jordi, patronul Cataloniei, de pe 23 Aprilie, se numără printre cele mai spectaculoase. În Mai are loc Festivalul Jocurile florilor. În Iunie are loc sărbătoarea Corpus Christi cu procesiuni în măşti pitoreşti tradiţionale şi sărbătoarea “L’ou com balla” –oului care dansează- în jurul catedralei. Noaptea dintre 23-24 Iunie se serbează sărbătoarea Sf.Ioan, o celebrare creştină cu foc, focuri de artificii şi petreceri în fiecare stradă, cartier, oraş şi sat din Catalonia. La sfârşitul lunii, începe Festivalul Grecesc cu concerte în aer liber şi dansuri de performanţă ale Teatrului Grecesc din Montjiuc. În 13 Decembrie, începe expoziţia ieslelor de Crăciun. În timpul lunilor de iarnă, concertele şi operele din “Palau de la Musica”(Palatul Muzicii) ating apogeul. Sarbătorile Naţionale ale Spaniei sunt: - 1 Ianuarie – Ziua Noului An - 6 Ianuarie - Epifania - 19 Martie - Ziua Tatălui - 6 Aprilie - Joia Mare - 7 Aprilie - Vinerea Mare - 6 Mai – Ziua Mamei - 15 August - Ziua Asumării - 12 Octombrie - Ziua Naţională - 1 Noiembrie – Ziua Morţilor - 8 Decembrie – Imaculata Conceptie 21


- 25-26 Decembrie- Crăciunul Fiecare oraş are două sărbători locale în onoarea sfinţilor săi patroni. Madrid sărbătoreşte la 2 Mai, Fiesta de la Comunidad de Madrid, la 15 Mai, Dia de Isidro şi la 9 Noiembrie Dia de la Almudema. În Spania există atât de multe sărbători, încât se spune că nu există nici măcar o săptămână în tot anul când întreaga ţara lucrează efectiv. O altă parte importantă a tradiţiilor spaniole, o reprezintă luptele cu taurii, o caracteristică a Spaniei care face parte din oferta turistică a acestei ţări. Vizitatorii aflaţi pentru prima dată în Spania vor percepe luptele cu taurii cu un amestec de entuziasm, fascinaţie şi teamă. Aşezat în tribune şi aşteptând ca primul spectacol să înceapă, îţi dai seama instinctiv că ceea ce va urma nu este un sport. Ziarele spaniole cataloghează corrida de toros drept spectacol; înflăcăraţi susţinători ai coridei îi apără cu îndârjire natura artistică, iar lupta cu taurii a influenţat pictura, sculptura, muzica, dansul şi literatura. Curajosul taur de luptă spaniol este un animal violent, neîmblânzit, ale cărei moşteniri de sânge şi pedigriu au fost conservate de-a lungul secolelor pentru a păstra puritatea şi caracteristicile rasei, care sunt condiţii fundamentale pentru a-i permite participarea într-o corrida de toros. Taurul de luptă este învăţat să se supună; această creatură erbivoră se naşte cu instinctul de a ataca orice mişcă sau îi ameninţă supremaţia. Se cunoaşte cazul unui taur care a atacat un tren expres pentru că îi tăiase calea. Tocmai acest sânge de viţă cu grijă selectat este responsabil pentru curajul său înnăscut, nobleţea şi atitudinea sa mândră ferindu-l de abator şi oferindu-i o viaţă de invidiat. Răsfăţat, toro bravo se bucură o perioadă cuprinsă între 4 şi 5 ani de o viaţă frumoasă înainte de a fi pus în faţa probei finale, apariţia sa în arenă. În timpul celei mai glorioase perioade din istoria Spaniei, lupta cu taurii a reprezentat o parte importantă a vieţii publice. Timp de aproape 600 de ani, aristocraţia a fost responsabilă de creşterea taurilor, iar apoi de înfruntarea lor înaintea regelui şi a curţii. Primul om care a transformat aceasta luptă într-o meserie a fost Francisco Romero, un dulgher din Ronda însă cel care este considerat cu adevărat părintele luptelor moderne cu taurii este nepotul său, marele Pedro Romero. El a omorât între anii 1771 şi 1779 peste 5.600 de tauri, fără a avea parte nici măcar de o zgârietură. De atunci, nici un matador nu a reuşit să-i egaleze performanţa în ceea ce priveşte integrarea fizică. Atunci aceasta reprezenta toreo în forma sa rudimentară; scopul spectacolului era uciderea taurului. Astăzi au fost create o serie de mişcări complicate şi artistice realizate cu muleta, iar cel ce se luptă cu taurul nu mai este un simplu matador (ucigaş); el este un torero, care îşi arată talentul artistic prin arta provocării şi a dominării unei fiare sălbatice. Manifestaţia este plină de culoare, tradiţie, spectacol, pericol, frumuseţe, curaj, sânge, excitaţie şi artă sublimă şi merită o mare atenţie. Deşi unii o văd drept un sacrificiu extrem de crud şi inutil, alţii văd în lupta cu taurul un dans dramatic înre om, prezentat în întreaga lui conştientizare elegantă, şi taur, în deplina sa brutalitate şi sălbăticie naturală, pământească. Corida începe cu procesiunea paseillo sau parada intrării, în care alguacilillos, poliţişti călări îmbrăcaţi în costume din secolul XVI, conduc marşul luptătorilor cu tauri în arenă, în timpul pasodoble-ului. Alguacilillos sunt urmaţi în arenă sau ruedo de trei matadori, care precedă trei şiruri de cuadrillas, reprezentând echipele fiecăruia dintre ei. Fiecare matador are în serviciul său trei banderilleros; rolul lor este de a-l asista în lupta cu taurul, folosind capa, precum şi în plasarea acelor banderillas, suliţe care au o lungime de 60 de cm şi sunt decorate cu hârtie creponată. Aceşti banderillos au fost matadori în devenire, deşi prea putini au progresat trecând 22


de la stadiul de novice la cel de alternativa. Aceasta este soluţia. Aceasta este ceremonia în care un matador veteran cedează în mod simbolic instrumentele meseriei – muleta şi sabia – neofitului, împuternicindu-l cu dreptul de a ucide taurii adulţi şi de a purta mult râvnitul titlu de Matador de Toros. Cele trei rânduri de banderilleros sunt urmate de picadori călări. Fiecare matador va avea câte doi în subordinea sa, unul pentru fiecare din cei doi tauri pe care îi va ucide. Paseillo este încheiat cu pompoasa intrare a angajatilor arenei, care va trebui să-şi facă şi ei apariţia în arenă: monosabois, care conduc caii picadorilor, mulilleros, care se ocupă de catârii care scot afară taurii morţi şi areneros, cei care trebuie să cureţe nisipul. Odată ce fiecare este la postul său, preşedintele corridei va ridica batista albă pentru a da semnalul intrării în ring a primului taur. Aceasta marchează începerea primei tercio (treimi) a acestei drame. Taurul va intra în arenă nervos prin poarta toril, care comunică direct cu chiqueros, ţarcurile individuale în care fiecare taur a fost închis încă de la sorteo-ul de dimineaţă. Va fi salutat de un banderillero având în mână un capote (capă) roşu cu auriu sau de un matador foarte nerăbdător. Lupta începe. Torero va efectua întâi câteva pase de capă sau deschideri îndreptate către ambele coarne ale taurului pentru a observa tendinţele animalului: dacă preferă să atace cu un anumit corn mai mult decât cu celălalt, dacă are un atac lung şi constant sau face întoarceri bruşte, dacă vede bine şi dacă e puternic. Imediat ce matadorul va fi sigur de starea taurului, va începe spectacolul cu pasa fundamentală – veronica. Va fi executat un tandem de veronicas în timp ce matadorul conduce taurul treptat spre centrul ringului. Seria se încheie cu o media veronica (jumătate de întoarcere) prin care taurul este făcut să-şi schimbe direcţia brusc, dând matadorului timp şi spaţiu pentru a se retrage din calea lui. În acest moment, picadorii îşi fac intrarea, acesta fiind cel mai apreciat aspect al corridei. Picadorii au roluri multiple. Mai întâi au rolul ingrat de a pregăti animalul pentru punctul culminant al muncii lor, faena. Pentru ca taurul să poată urmării capa într-un mod constant, trebuie să fie încetinit, însă nu exagerat, iar capul său trebuie coborât. Pentru a realiza acest lucru, provoacă animalul cu suliţe pentru ai slăbi muşchii umerilor. Picadorul trebuie să corecteze orice greşeală ce apare în atacul taurului, ca de exemplu tendinţa de a da cu cornul drept sau de a lovi în sus cu coarnele la sfârşitul fiecărui atac, fapt care ar putea fi fatal matadorului care nu este pregătit pentru aşa ceva. Cealaltă funcţie importantă a picadorului este de a determina curajul toro-ului, deoarece taurul este tot atât de important în această luptă ca matadorul, iar publicul cere amândurora să dea ce au mai bun în ei. Un semn al curajului bovin este atacul repetat, sigur şi hotărât asupra căptuşelii groase ce acoperă calul picadorului. În general, se aplică trei lovituri de lance sau puyazos, în funcţie de puterea animalului. Primul tercio de lovituri de lance este însufleţit de participarea celor trei matadori, într-o prezentare competitivă. Cu capa cunoscută ca quites, fiecare matador trebuie să facă acel quitar sau îndepărtarea taurului de lângă cal şi oricare din mişcările de capă – veronicas, chicuelinas, gaoneras, navarras, şi delantales. Preşedintele va folosi din nou batista albă pentru a marca începerea celui de-al doilea tercio, banderillas. Unii matadori sunt foarte pricepuţi în plasarea acestor banderillas; 80% din timp publicul îi va vedea pe asistenţi înfigând săgeţile extrem de rapid. Acest tercio îi oferă taurului posibilitatea de a se recupera după obositoarea luptă cu calul picadorului. Se aude trompeta anunţând al treilea şi cel din urmă act al acestei drame. Înarmat cu sabia şi cu muleta din gabardină roşie, matadorul în mod simultan va saluta şi va cere permisiunea preşedintelui de a ucide taurul.

23


Matadorul are 15 minute în care poate provoca moartea taurului, realizând capodopera sa artistică, faena. Pentru a ucide în maniera volapie, matadorul poziţionează taurul, ridică sabia la nivelul umărului şi se pregăteşte să ucidă, folosind muleta pentru a ghida periculoasele coarne care trebuie să treacă pe lângă şoldul său drept. Trebuie să se mişte cu hotărâre şi să aibă o mână sigură pentru a se asigura că sabia îşi va atinge ţinta, o deschizătură cu un diametru de doar 7,5 cm chiar între omoplaţi. Dacă va da greş, va lovi osul, iar un pinchazo nu va fi apreciat de public. Dacă acel estoque de oţel nu este bine plasat sau este insuficient pentru a duce la moartea animalului, matadorul va fi nevoit să facă uz de descabello, o sabie mică prevăzută cu o bară transversală în apropierea vârfului. Matadorul direcţionează acest descabello spre bulbul rahidian aflat chiar la baza craniului taurului, această lovitură ducând la moartea instantanee a animalului, dacă este realizată corect. Imediat ce taurul cade la pământ, puntillero soseşte în grabă cu puntilla sau pumnalul, pentru a-i administra acel coupe de grace, pentru scurtarea oricărei alte suferinţe. În acet moment, publicul aprobă sau nu performanţa luptătorului. În împrejurări satisfăcătoare mulţimea flutură batiste pentru a cere acordarea unei urechi matadorului. În zilele noastre, orejas (urechile) şi rabo (coada) sunt trofeele simbolice ale unei lupte bune, spre excelent. Un matador care luptă bine, dar întâmpină dificultăţi cu sabia, ar putea fi aplaudat de mulţime şi invitat să facă o vuelta sau un tur al arenei. Deoarece matadorul îşi împarte postura de vedetă cu taurul, un animal curajos care a luptat bine e aplaudat în timp ce e scos din arenă ce către catâri. I se poate acorda un tur de onoare al arenei, iar în cazuri excepţionale, i se cere iertare. Un animal laş va fi ţinta protestelor furioase în timp ce va fi scos din ring. Trompeta va suna din nou şi este vremea ca cel de-al doilea taur să ţâşnească în arenă din întunecatul său ţarc. Taurul a evoluat de la bovina sălbatică, capricioasă întâlnită de Pedro Romero şi de contemporanii săi. Ani de selecţie ai rasei au dus la obţinerea unor animale mai temperate, mai nobile, însă au dus şi la o slăbire a castei. La aceasta se mai adaugă faptul că păşunile multor ferme au fost drastic reduse, iar limitarea ariei de mişcare a dus la slăbirea rezistenţei fizice a taurilor. Pentru a face aceste lupte mai puţin periculoase, coarnele taurilor sunt pilite sau tăiate, iar luptătorii îşi schimbă acel traje de luces (costume de raze) din mătase şi paiete, cu un traje sau costum ţărănesc. În zilele noastre, lupta cu taurii numită Fiesta Nacional nu mai reprezintă acea distracţie naţională aflată pe primul loc. Şi-a împărţit audienţa cu meciurile de fotbal şi cu multe alte posibilităţi de distracţie tipice unei duminici spaniole. Preţurile biletelor au crescut considerabil. Costurile ridicate ale acestor festejos reprezintă cheltuielile necesare creşterii unei turme de tauri de luptă timp de patru sau cinci ani (vârsta la care li se dă voie să lupte). Torero continuă să fie o fiinţă umană unică. Această meserie cere curaj, graţie, îndemânare, aptitudini fizice şi agilitate, sensibilitate artistică, romantism şi poate nebunie. Torero îşi va dezvolta propria religie şi filozofie, înfruntând moartea cu senitătate. C. Potenţialul turistic antropic Teritoriul cuprinzând cele 50 de provincii al Spaniei este vast şi foarte muntos. Este un tărâm al iluziilor: în aerul limpede şi strălucitor, morile de vânt ce apar la orizont par atât de apropiate, incât pot fi atinse cu mâna şi aproape orice drumeţie pare mai scurtă decât se vede pe hartă. Spania se împarte în cele patru zone climaterice ale ei, începând cu platoul central sau meseta. În inima sa se află Madridul, care găzduieşte Muzeul Prado şi opulentul Palat Regal. Toledo şi El Escorial, oferă o privire retrospectivă asupra culturii. Extremadura, regiunea sudvstică a mesetei mergând spre Portugalia, este o regiune aridă cu dealuri, care în mod

24


tradiţional a fost locul de baştină al conquistadorilor şi al curajoşilor tauri de luptă. Mai puţin cunoscute în această zonă sunt oraşele medievale intacte, bătute de vânturi şi locuite de berzi, în izolarea lor. A doua zonă este Andaluzia, sudul spaniol. Aceasta este însorita Spanie din legendele şi broşurile de călătorie, cu arhitectura sa maură şi pasiunea pentru flamenco. Pe lângă cele trei mari oraşe, Sevilla, Córdoba şi Granada, Andaluzia este presărată cu minunatele sate albe (pueblos blanco). În Levante, zonă aflată de-a lungul ţărmului mediteranean, vremea este blândă şi umedă, iar solul, depozit al multor revărsări montane, este cel mai fertil din Spania. De peste 1 000 de ani, Valencia este prosperă de pe urma agriculturilor posibile datorită sistemelor de irigaţi maure. La nord de Valencia, se află spectaculoasele ţărmuri numite Costa Daurada şi Costa Brava. Între ele se întinde Barcelona, capitala Cataloniei, care oferă posibilitatea de a pescui păstrăvi, de a face alpinism şi de a schia în Pirinei. În cele din urmă nordul spaniol este cea mai variată parte a ţării din punct de vedere geografic şi cultural. Navarra şi Aragónul oferă peisaje alpine colţuroase, biserici romanice şi minunatele festivaluri San Fermin şi San Pilar. Ţara Bascilor, cu dealurile sale luxuriante şi ţărmurile blânde, este paradisul gastronomic al Spaniei şi locul unui popor cu ochi albaştri şi cu un trecut îndepărtat. Plajele întinse al Cantabriei atrag turiştii înstăriţi din Madrid, şi nu numai, în vreme ce Galicia rămâne oarecum ascunsă în spatele munţilor ceţoşi. SPANIA CENTRALĂ - Izolată de marginile scăldate de apele Mediteranei şi Atlanticului prin lanţuri muntoase ( Masivul Galician, Cordiliera Cantabrică, Cordiliera Iberică şi Sierra Morena), partea centrală a Spaniei se strânge în jurul Cordilierei Centrale, care o taie în două. Spania Centrală se suprapune geografic cu Meseta şi istoric cu Castillia, cuprinzând cele două Castillii, Leonul şi Extremadura. 1. Castillia Veche ( Castilla la Vieja) Castillia –La Mancha, localizată în chiar centrul Peninsulei Iberice, este dominată de o porţiune extinsă de uscat şi de peisaje muntoase în egală măsură. Potrivit conceptului istoric tradiţional, ea cuprinde opt provincii (Avilla, Burgos, Logrońo, Palencia, Santander, Segovia, Soria, Valladolid), care însă sunt departe de a constitui o unitate economică, etnică sau chiar fizico-geografică. Bogăţia cea mai mare a Castillie Vechi este istoria, care are mărturii de cea mai mare însemnătate pentru toate epocile, de la perioada preromană până în epoca modernă. Un itinerar istoric al Castilliei Vechi, nu poate începe decât la Burgos, vechi oraş medieval, o mare putere economică prin rolul avut în comerţul cu lână şi o mare putere politică prin faptul că era una din reşedinţele regilor castilieni. Burgos este cel mai mare centru al artei gotice din Spania, mărturie stând catedrala construită în secolul XIII, capodoperă a arhitecturii gotice spaniole, de o desăvârşită frumuseţe prin măreţia exterioară, prin parada arhitectonică şi sculpturală a porţilor şi faţadelor, prin splendidele capele şi altare. Mănăstirea Miraflores, este o altă capodoperă a artei medievale spaniole din Burgos, a cărei biserică adăposteşte marele altar şi mormintele ctitorilor (doña Isabel de Portugalia şi don Alfonso), sculptată în albastru, alături de complexul mănăstiresc Las Huelgas, aflat le 2 km de oraş, unde sunt păstrate trofeele marii victorii asupra maurilor obţinută în 1212. Alt punct de atracţie este şi Plaza de toros, cu faimoasele coride de la sfârşitul lunii 25


iunie şi începutul lunii iulie. Spre vest într-o regiune cu puternice urme romane şi vizigote, pe unde trecea drumul spre Santiago, se ridică Palencia, oraş înfloritor în Evul Mediu datorită aşezării sale pe unul dintre marile drumuri ale lânii de la Medina del Campo spre Burgos şi spre Santander. Printre marile atracţii sunt frumoasa biserică San Miguel şi interesante muzee arheologice. Pe acelaşi drum medieval al lânii se ridică oraşul Valladolid, cel mai mare oraş al Castilliei Vechi, un important nod de comunicaţii. Capitală a Castilliei-Leon, în procesiunea din Săptămâna Mare a Paştilor devine o adevărată şi interesantă atracţie turistică. Oraşul în sine este monumental fiind înconjurat de numeroase castele. Se spune că în Valladolid se vorbeşte cel mai corect limba castiliană, deci este un loc ideal pentru a studia această limbă. Aici la Valladolid s-a căsătorit în secret, în Palacio de los Vivero, Isabela de Castilia cu Fernando de Aragón şi tot aici a murit, în 1506, bolnav şi dezolat, ca o rudă săracă a curţii spaniole, descoperitorul Lumii Noi care a fost Cristobal Colón ( Cristofor Columb). Mărturiile splendorii de altădată sunt: catedrala, construită după planurile lui Juan de Herrera (arhitectul Escorialului); frumoasele palate renascentiste Palatio Real şi Palatio de Valverde; biserica Santa Ana ( secolul XVIII) cu ale sale sculpturi de Gregorio Hernández, între care extraordinarul “Cristo yacente” ( Cristos zăcând) şi picturi de Goya. Tot aici se găsesc cele mai interesante muzee europene: Muzeul Naţional de Sculptură, adăpostit în clădirea Colegiului San Gregorio. Printre valoroasele opere expuse se numără: marele altar realizat pentru biserica San Benito de Real, capodoperă a lui Alonso Berruguete; grupul statuar de patetic realism şi dramatic dinamism Înmormântarea lui Cristos, operă a lui Juan de Juni; grupul sculptural Piedad, capodoperă a lui Gregorio Hernández şi Magdalena pocăită, lucrarea lui Pedro de Mena. Unul din cele mai interesante oraşe relicvă, Ávila, este o veche aşezare romană de la care se păstrează în afara incintei medievale, coloanele unui templu. Printre punctele de atracţie ale acestui oraş se numără: uriaşele ziduri exterioare, impresionante prin numărul de turnuri construite în secolul XI, în stil romanic, cu influenţe maure; catedrala cu aspect de fortăreaţă, din secolul XII, unul dintre cele mai frumoase şi mai mari exemplare ale stilului romantic; mănăstirea Encarnación. La poalele celei mai frumoase şi mai ospitaliere dintre sierrele Spaniei, Sierra de Guadarrama, pe unul dintre principalele drumuri de la Madrid spre nord, se află Segovia, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Spaniei. Cel mai faimos monument al Segoviei este marele apeduct de 728 metri lungime şi 2 linii de arcuri (44 mari în partea inferioară şi 119 mai mici, în partea superioară, care domină întregul oraş fiind totodată una din cele mai bine păstrate lucrări inginereşti şi de artă realizate de romani. Apeductul trece prin mijlocul oraşului, despărţindu-l în două, ca un gard uriaş. Şi Alcazarul se numără printre atracţiile acestui oraş care se păstrează din epoca medievală ( atestat documentar din 1122), alături de biserica romanică ( secolul XII) cu o boltă de tip califal cordobez şi turlă mozarabă şi Catedrala Gotică, supranumită pentru eleganţa sa, „ Doamna catedralelor”. De asemenea de mare atracţie sunt Plaza de las Sirenas, construită în trepte, una din cele mai frumoase pieţe ale Spaniei, precum şi Biserica San Esteban, a cărei turlă, alcătuită din şase corpuri de piatră calcaroasă, e supranumită regina turlelor bizantine. Un alt oraş este Soria, oraşul romanicului şi al poeţilor, apelativ inspirat din numeroasele monumente romanice şi de versurile închinate de numeroşi poeţi acestei foste capitale a Vechii Castili. Totul aminteşte aici de măreţia de altădată, atât Muzeul Numantin cu ceramica celtiberică în motive geometrice, cu vestigii ale orgoliului Romei păstrate în aşezarea romanizată, cât şi ruinele celei mai faimoase dintre mănăstirile Spaniei, Romanica San 26


Juan de Duero, ridicată de templieri, cu claustrul de o extraordinară varietate de stiluri. Deosebit de frumoasă este şi Biserica Santo Domingo cu cea mai completă şi cea mai băgată faţadă romanică din Spania. 2. León Din punct de vedere fizico-geografic, León-ul este o prelungire a Castiliei Vechi, întinzându-se de o parte şi de alta a fluviului Duero. Regiunea a fost una dintre cele dintâi ale Spaniei centrale eliberate de sub ocupaţia maură de către oştile creştine. Leon-ul este una din regiunile cel mai puţin populate ale Spaniei, lucru explicabil dacă ne gândim că nordul regiunii este un şir nesfârşit de sălbatice „páramos”( stepe) şi „cuéstas” (povârnişuri), relieful îndulcindu-se doar spre sud, în valea Duero-ului şi la sud de acesta. În plus, clima este una dintre cele mai reci şi mai secetoase din întreaga peninsulă. În Leon se află trei dintre cele mai importante opere de artă spaniole, amintind epoca de prosperitate din secolele X-XVI: a) Catedrala, construită în cel mai pur stil gotic al secolului XIII, decoraţiile sculpturale ale porţii de sud amintind de celebra portadă de la Chartres. În interior, este cea mai frumoasă catedrală a Spaniei datorită decoraţiei naturiste a capitelurilor şi coloanelor, precum şi vitraliilor unice ale celor 230 de ferestre ocupând toate spaţiile dintre coloanele zvelte. b) Biserica San Isidoro, construită în stil romanic, ale cărei decoraţii şi arcuri sunt influenţate şi de arta maură cordobeză. Panteon al regilor Leonului, biserica este considerată culmea artei romanice leoneze. c) Mănăstirea San Marcos casă a Ordinului cavalerilor de Santiago, construită în secolul XIII, la decorarea căruia a participat şi marele sculptor Juan de Juni. Relevant este , de asemenea, palatul guzman, operă a lui Ricardo Gil de Hontańon unde apare pentru prima dată, motivul arhitectural, tipic castilian al balconului suspendat, cu grilaje. Spre sud de Leon, pe Duero se găseşte Zamora, un frumos oraş medieval, cu magnifice catedrale şi biserici în stil romanic, devenit în secolul X unul dintre punctele-cheie ale de apărare a Duero-lui în faţa presiunii maure. Alături este biserica vizigotă de secolul VIII, San Pedro de la Nave, şi Lago de Sanabria, cel mai mare lac al Spaniei şi singurul cu origini glaciare. Oraşul conservă numeroase monumente între care biserica Santiago de los Caballeros (secolul XI), unde potrivit tradiţiei, Fernando I l-a făcut cavaler pe cel care avea să devină El Cid. Un alt centru turistic este Salamanca, cel mai vechi centru universitar al Spaniei, oraş traversat de podul roman din secolul I î.Hr. Fără îndoială pe primul loc se află Plaza Mayor, capodoperă de sistematizare barocă. Declarată monument naţional, este cea mai frumoasă piaţă a Spaniei, realizată în clasicul plan pătrat, străjuită de splendide parcuri. Dintre clădirile de cult sunt de reţinut: catedrala veche cu o cupolă superbă (romanic din secolul XII), Torre del Gallo; catedrala nouă ( secolul XVI-XVIII); biserica San Esteban( secolul XVI), cu marele altar sculptat de José Benito, maestru al formelor care zboară; biserica Santo Tomás de Cantebury (romanic din secolul XII). Frumuseţea desăvârşită a artei spaniole din Salamanca se dezvăluie, însă, în arhitectura civilă. Unul dintre exemplele în acest sene este Universitatea, cu faţada care trece drept cea mai frumoasă operă palaterească. Apoi Casa de las Conchas, cu un splendid patio (curte interoară) şi cu cele mai frumoase zăbrele ale goticului spaniol, considerată drept cel mai reprezentativ monument de artă civilă din vremea Regilor catolici, Palacio de Monterrey, cel mai caracteristic dintre palatele renascentiste spaniole; Palacio de Orellana, operă de sfârşit de renaştere cu puternice influenţe baroce.

27


3.Castilia Nouă Ceea ce deosebeşte această „corazón de España y patria de Don Quijote” (inimă a Spaniei şi patrie a lui Don Quijote) de Castilia Veche este altitudinea mai joasă şi mai ales clima ceva mai blândă. Tradiţional, din Castilia Nouă fac parte 5 provincii, şi anume: Ciudad Real, Cuenca, Guadalájara, Madrid şi Toledo. Fără îndoială cel mai important oraş al Castiliei Noi, dar şi al Spaniei, este Madrid, capitala ţării. Localizat la o altitudine de 655 m (cea mai înaltă capitală europeană), pe râul Manzanares, un subafluent al râului Tajo, Madrid este cel mai mare oraş al Spaniei şi centrul său administrativ, financiar şi de transport (principalul nod de transport al Spaniei: punct de convergenţă a 9 magistrale rutiere şi 7 magistrale feroviare şi punct de escală pe rutele transatlantice care leagă Europa de America Latină pe aeroportul internaţional Barajas). Gran Via este un bulevard aflat în inima Madridului, care se întinde de la Plaza de la Cibeles şi Plaza de Espana, Uşor şerpuit bulevardul îţi oferă atât ziua, dar mai ales noaptea, tot ceea ce vrei pentru distracţie sau pentru cheltuiala banilor, după algoritmul: cinematograf, fastfood, bancă, restaurant, cinematograf, discotecă, hotel, fast-food, restaurant şi bineînţeles magazine scumpe, cu multe reclame luminoase. Tot bulevardul este scăldat în lumină. Când ajungi în mijlocul hărmălaiei, claxoane, lumini, oameni, toată atmosfera îţi pare incitantă, nouă, dar totodată parcă familiară. Madridul, are la rându-i o inimă, care poartă denumirea de Puerta del Sol (Poarta Soarelui). Puerta del Sol este buricul târgului, unde se află şi simbolul Madridului, un urs de bronz căţărat într-un copac. Din păcate tot aici sunt şi mulţi pungaşi. Pueta del Sol este o piaţă mare, care prin 10 străzi, şi din toate direcţiile ale oraşului, colectează viaţă şi circulaţie, iar de sus , lumină de soare din belşug. Madridul, cu Poarta del Sol în centru, mai este despărţit în lung, în două părţi egale, prin câteva „paseos”, înnădite (bulevarde, alei), care pleacă din nord de la Hipodrom şi de la Centrul de Studii istorice –Paseo del Castellana, Paseo de Recoletos, Paseo de Prado- şi nu se opresc până la Estacion de Mediodia(Gara de Sud). Aceste mari alei lasă aproape tot oraşul vechi în apus, trec prin Plaza de Colon şi ating în drumul lor, Muzeul de istorie naturală, Poşta centrală, Bursa, vestitul Muzeu de Artă Prado şi Grădina Botanică. Prin multe din aceste parcuri şi paseos, toate împodobite cu monumente de regi, de scriitori şi de artişti, se pot vedea, chioşcuri ce refrescoc (răcoritoare)” instalate între mese, în alei umbrite, cu multă lume împrejur si cu zvon asurzitor de automobile împrejur, spre seară. Din Puerta del Sol iradiază cele mai importante artere ale capitalei Calle de Alcalá şi Calle Máyor. Calle de Alcalá se întinde de la Puerta del Sol până la Plaza de Toros, cea mai mare din Spania. De-a lungul acestei căi se mai află Plaza de Cibeles, un centru al circulaţiei madrilene, unde se întâlnesc liniile metroului. Este o piaţă largă, având în mijloc fântâna zeiţei orientale a fecundităţii, Cibele, pe un car tras de lei, iar pe margini edificiile Băncii spaniole (masivă, în pur stil neoclasic), Palatul poştelor, Ministerul de Război, etc. Pornind spre sud din Piaţa Cibelei, principala atracţie este fără îndoială Muzeul Prado, cunoscut pur şi simplu ca şi Prado. Este cel mai mare muzeu din lume, din punct de vedere al dotării pinacotecii, având cea mai bogată galerie de pictură. Intrarea este gratuită pentru toată lumea. Clădirea care adăposteşte muzeul este o ilustrare strălucită a neoclasicismului spaniol.

28


La parter: şcoala spaniolă, (pictură medievală), şcoala germană, şcoala flamandă, şcoala italiană şi şcoala spaniolă de secolul XV-XVI, sculptură clasică, Pictura lui El Greco, simbolul picturii spaniole, are ceva special, culoarea şi tonurile întunecate te cutremură. La pictorul originar din Grecia, întâlnim spiritul sumbru al Inchiziţiei din vremea pe care a trăit-o. La primul etaj: şcoala italiană, şcoala spaniolă cu Murillo, şcoala olandeză şi cea flamandă de secolul XVII, şcoala spaniolă de secolul XVII, cu Bayen, alături de nemuritorii Velasquez şi Goya. La etajul al treilea: din nou Goya, alături de şcoala europeană de secolul XVIII. Se pot găsi aici şi câteva expoziţii temporare. Plaza de la Independencia, cu Puerta de Alcalá şi cu rondurile de iarbă şi flori în culori vii, Grădina Botanică şi oaza verde Parco del Retiro, numit astfel după castelul „el retiro” construit aici de don Felipe II, închid unul din cele mai frumoase cartiere ale Madridului. Calle Mayor care te duce în sens opus, traversează cartierele vechiului Madrid, imediat după Poarta Soarelui, pe stânga, se deschide Plaza Mazor (Piaţa Mare), creaţie a începuturilor secolului XVII la care a colaborat marele arhitect Juan de Herrera. Construită ca o curte interioară , înconjurată de clădirile vechii administraţii a cetăţii. Aici aveau loc, în vechime, ceremonialuri laice şi religioase, execuţii, arderi pe rug, spectacole de circ, şi de poezie, pe aici îşi plimbau toaletele vechii domni. Zona este, în prezent, foarte pitorească: artişti, turişti, cafenele, un punct obligatoriu pentru vizitatori, la orice oră din zi şi din noapte. Aici nu este pustiu niciodată. Calle Mayor se continuă cu Calle de Bailéu unde se poate vizita Museo de Jamon (Muzeul Jambonului), care este de fapt un fel de magazin alimentar, o măcelărie, în care pe post de decoraţiuni, de bârnele laterale şi de tavan atârnă fălci de carne şi jamboane afumate. Calle Mayor se termină în marele ansamblu format din: Palacio Real ( Palatul Regal) unde locuieşte Juan Carlos II, alături fiind Muzeul Palatului şi Biserica în care vin regii Spaniei. Palatul este iluminat feeric de reflectoare. În spate, se întinde vastul parc Campo del Moro, Almeria Real, fondată de Carlos I . Spre nord, de acest complex se găseşte Bisericuţa San Antonio de la Florida cu fresce de Goya şi care adăposteşte mormântul pictorului. Tot aici se găseşte şi Plaza de Espaňa unde se află un mormânt a lui Miguel Cervantes, înfăţişâdu-l pe scriitor şezând, având în faţă, la nivelul piedestalului, statuile călare ale neuitaţilor eroi Don Quijote şi Sancho Panza. Spre sud se întinde cea mai mare parte a vechiului Madrid, străbătută de Calle de Toledo până la Puente de Toledo, peste Manzanares, operă a arhitectului madrilen Pedro Ribera. În legătură cu acest pod, o operă prea grandioasă peste un biet anzanares, madrilenii fac deseori glume spunând : „ori vindem podul, ori cumpărăm un fluviu”. Între obiceiurile madrilenilor, tipic este acela de a-şi petrece ore în şir la cafea, „una taza de café con leche” (cafea cu lapte) sau café pura. Cafeaua , ce poate fi servită în sutele de cafenele cu terase înşirate de-a lungul frumoaselor paseos –alei, este mai mult un pretext pentru un anumit rit: conversaţia nesfârşită de ore şi ore, în care subiectele se perindă într-o succesiune fără vreo legătură sau sens ( aşa-zisa tertulia) şi gluma scurtă, specific spaniolă (aşa-zisa el ciste). Oraşul- muzeu al Spaniei, declarat monument naţional, este Toledo, un important centru turistic, religios (este reşedinţa arhiepiscopului-prim al Spaniei), precum şi un nod de comunicaţii. În partea de nord a Noii Castilii se găsesc oraşele Guadalájara, aşezare de origine iberică, unde turistul poate vizita Biserica Santa Maria la Mayor şi Palatul Duque del Infantado şi Alcalá de Henarés, de al cărui nume se leagă începuturile Renaşterii spaniole, prin celebra „Biblia Complutensis”, tipărită aici în 1514-1517 în limbile ebraică, latină, greacă şi arameică. La Alcalá de Henarés s-a născut celebrul Miguel de Cervantes Saavedra. 29


Cuenca, un alt oraş de o atracţie turistică deosebită, un încântător oraş medieval, declarat Patrimoniu al Umanităţii de catre UNESCO este înconjurat de peisaje de o deosebită frumuseţe. Printre cele mai remarcabile privelişti ale oraşului sunt faimoasele „case atârnate”, Catedrala Gotică şi Muzeul de Artă Abstractă . Situat 48 de kilometri de Madrid, se află El Escorial, monument UNESCO din 1984. Este mănăstire, reşedinţă regală, panteon familial al Boubonilor, al familiei regale spaniole, un castel sobru, de un clasicism auster şi maiestuos, o geometrie riguroasă, adăpostind valori inestimabile, alături de zidurile sale de granit gri-bleu de Guadarrama. Panteonul său este un mausoleu imens ce adăposteşte mormintele tuturor regilor Spaniei de la Carlos Quintul încoace ce excepţia lui Filip V şi a lui Ferdinand VI. Mănăstirea, castelul şi panteonul au fost construite de către Felippe II, rege al Spaniei între 1555-1598. Acesta a fost un personaj intransingent şi fernent apărător al catolicismului. A construit Escorialul între 1563-1584, în cinstea victoriei sale împotriva francezilor de la Saint Quintul, dedicându-l Sf. Laurent, pe care l-a văzut în timpul unei viziuni martirizat pe un grătar, şi a-l cărui spirit l-a ajutat să învingă în luptă. Planul castelului (conceput de Juan de Herrera), are de altfel forma unui grătar, a unui, patrulater format din ziduri înalte de granit, separate de curţi interioare, cu turnuri la colţuri. Faţada are 208 m lungime şi 160 m lăţime, având 6 porţi monumentale amintind de construcţiile romane. În partea de vest se află statuia lui Sf. Laurent. Palatul regal a fost construit de urmaşii regelui ctitor: 1100 de ferestre exterioare, 1600 de ferestre interioare, 1200 de uşi, 86 de scări, etc. Escorialul a fost conceput să cuprindă o mănăstire închinată Sf. Laurent, o basilică, Patio de los Reyes, mausoleul, un colegiu religios şi o bibliotecă. Biblioteca regală a adăpostit peste 60,000 de volume valoroase, unicate. O parte dintre ele au dispărut într-un incendiu şi-n timpul războaielor napoleoniene. Cele păstrate sunt inestimabile. Bibloteca este ornată cu fresce de Bartolomeo Corducci. Biserica este o replică a celebrei San Pietro din Roma, având forma unei cruci greceşti, cupola sa centrală, decorată de El Greco cu „Martirul Maurice”, pictată fiind printre alţii şi de Luca Giordani şi Federico Zuecani. Apartamentele lui Filip II sunt foarte sobre decorate de El Greco cu „Deşteptarea lui Felipe II” şi cu tapiserii după Goya. Panteonul adăposteşte monumentele regilor şi reginelor: bărbaţii în partea stângă, femeile în partea dreaptă. În Panteonul infantelor se găsesc mormintele fiicelor care nu au apucat să domnească sau cărora nu le fusese destinat tronul. Sculpturile de deasupra pietrelor tombale îi înfăţişează atât de realist încât ai impresia că regii de marmură albă doar dorm. Toţi sunt vegheaţi de un „Christ” al lui Benvenuto Cellini. Se mai pot vedea picturi de Riberia, Velasquez şi Goya. Multe dintre picturi nu pot fi văzute, fiind puse la păstrare. Curţile interioare sunt superbe grădini, frumos amenajate. Din Escorial se ajunge la „Valle de los Caidos” ( Valea celor căzuţi), care oferă turiştilor multe locuri pitoreşti. Pe această vale a fost construit monumentul naţional Santa Cruz, închinat eroilor care au apărat Spania de-a lungul timpului. Elementul principal al monumentului îl constituie crucea alcătuită din trei părţi: un postament solid cu figurile celor patru evanghelişti, un postament mai mic care serveşte bază pentru cele patru sculpturi ce imaginează virtuţiile cardinale şi crucea propriu-zisă cu o înălţime de 150 de metri de la bază. În mijlocul crucii se află mormintele lui Franco, al mentorului său Primo de Rivera, iar de o parte şi de alta în stâncă sunt galerii care adăpostesc mormintele miilor de eroi. Toledo, obiectiv aflat pe lista UNESCO din 1986, a fost pe rând capitala regatului vizigot, fortăreaţă a Emiratului de Cordoba , iar mai apoi un avanpost al luptei regilor creştini contra maurilor. Un important obiectiv turistic Toledo adăposteşte aproape 20 de muzee. În ordine alfabetică, primul este El Alcázar, un muzeu militar situat în fortul istoric al cărui 30


turnuri se ridică pe cele mai mari înălţimi ale oraşului. De origine medievală prezenta înfăţişare are ceva din stilul Renaşterii din secolul XVI, datorită arhitecţilor Alonso de Covarrubias şi Juan de Herrera. O altă înălţime este marcată de turlele catedralei gotice. Catedral de Toledo este un admirabil exemplu al stilului gotic îngemănat cu stilurile mudejar, baroc şi neoclasic. Faţadele principale au splendide portaluri sculptate din piatră. Interiorul este decorat cu picturi, sculpturi şi obiecte din aur şi argint masiv, care fac din catedrală un veritabil muzeu de artă. Interiorul este imens. Muzeul catedralei, situat în sacristie, adăposteşte lucrările artiştilor: Goya, Velásquez, Tiziano, Rubens, Raphael, bine-nţeles şi El Greco, alături de obiecte vechi de manufactură, obiecte liturgice, codice, diverse piese de metal valoros şi piesa centrală de tezaur, care este simbolul anualei procesiuni „Corpus Christi”. Piesa respectivă, păzită în tezaur în geam antiglonţ, este mai înaltă decât un om şi reprezintă o capodoperă făcută de mână umană prin inspiraţie divină. Biserica Santo Tomé situată în Plaza del Conde, este construită în stilul mujedar (stil cu influenţe ebraice şi arabe), fiind ctitorită în secolul XIV de Don Gonzalo Ruiz de Toledo, stăpânul casei de Orgaz. Acest nobil medieval este figura centrală a celei mai faimoase picturi a lui El Greco „El Entiro del Conte de Orgaz” ( Înmormântarea Contelui de Orgaz), executată 200 de ani după moartea contelui ca postum tribut al urmaşilor. În cartierul evreiesc numit Juderia se poate întâlni Casa Memorială El Greco, unde a trăit şi a creat marele artist. Domenikos Theocopoulus, cunoscut tuturor drept Grecul, s-a născut în Creta, s-a fornat la şcoala veneţiană, creându-şi un stil aparte. S-a mutat în Spania, fiind atras de apelul făcut pictorilor pentru decorarea mănăstirii El Escorial. În picturile sale a imobilizat imaginrea oraşului din timpurile sale, numeroşi concetăţeni de-ai său devenindu-i modele. Prin capodopera sa „El Entiro del Conte de Orgaz”, El Greco aduce un omagiu societăţii care l-a adoptat. Sinagoga Santa Mária la Blanca, sinagogă evreiască de secolul XII, este din 1405 templu creştin, al cărui exterior simplu contrastează puternic cu interiorul rafinat împodobit şi cu decoraţiunile vitraliilor. Punctul de atracţie maximă a oraşului este Plaza Zacodover. Fără să aibă ceva monumental şi prea caracteristic în arhitectură, cu clădirile ei seculare sprijinite pe coloane, în faţa unor magazine minuscule, cu fabricate metalurgice, cu obiecte şi amintiri de la Toledo, este în întregime un muzeu. Este un muzeu în care se întâlnesc urme din trecerea atâtor lumi de peste munţi şi mări, un muzeu în care s-a furişat, şi viaţe de azi, cu asinul şi catârul şi cea din totdeauna cu aceleaşi animale. În colţul sud-estic al pieţei, se află, se află vechiul han Posada del Sangre (Hanul Sâagelui), modest monument al Renaşterii, cu poartă maură la intrare ca de magazie. Este cel mai vechi adăpost şi martor în această parte a oraşului, pentru că aici trăgeau grandezele, adică puternicii de altădată, veniţi din Madrid şi din alte centre în capitala Toledo a Spaniei, ori la reşedinţa arhiepiscopului de Spania. Tot aici, într-o chilie, a scris Cervantes a lui Ilustra Fregonaç. Hanul a fost distrus, o dată cu alte clădiri din jur, în timpul Războiului Civil şi nu a mai fost construit. 4.Extremadura Mărginită la vest de Portugalia, iar la nord şi sud de lanţurile muntoase de granit, câmpurile şi dealurile aride din Extremadura sunt parfumate de aromele cimbrului sălbatic şi ale eucaliptului. Creşterea vitelor şi a oilor sunt aici ocupaţii tradiţionale, în timp ce pădurile de stejar de plută reprezintă minunate terenuri de scurmat pentru porcii negri autohtoni din care se fac delicioasele şunci afumate.

31


Un oraş important al Extremadurei este Cáceres, oraş cu o existenţă istorică de 2000 de ani, fondat în anul 34 î. Hr. de către romani. Resturile romane şi arabe, precum şi unitatea sa arhitectonică gotică, i-au determinat pe mulţi istorici să-l considere unul dintre ansamblele orientale cele mai pure din Europa. De aceea, a şi fost declarat oraş monument istoric. Printre cele mai importamte monumente se numără: Casa de los Golfines de Abajo, construită în stil plateresc (care este reşedinţa Regilor Catolici), şi Torre de la Ciguenas, simbol al puterii nobililor, scăpat ca prin minune de dărâmarea din ordinul Isabelei de Castilia, temătoare mereu de revoltele nobiliare. Un alt oraş însemnat este Mérida, cel mai bogat (prin număr, importamţă şi măreţie) în rămăşiţe arhepologice romano-iberice, de unde şi denumirea de Roma spaniolă. Cele mai importante atracţii sunt: Arcul lui Traian, care măsoară 15 m pe 9 m a fost construit în cinstea acestui prim împărat al Romei ridicat de provinciile hispanice; Podul peste Guadiana, cu cele 60 de arce de granit (astăzi dschis doar pentru traficul pietonal), este unul dintre cele mai mari poduri ale lumii romane; Teatrul roman, grandios, unul dintre cele mai importante monumente romanice de acest fel, cu o capacitate de circa 5,500 de locuri.De asemenea s-a păstrat în bune condiţii circul, amenajat special pentru curse de bigi şi cvadrigi, unicul de acest gen din Spania cu o capacitate de 30,000 de locuri. Se mai păstreză rămăşiţe ale apeducturilor şi resturi ale Templului Dianei. Spania Centrală oferă, pentru toate categoriile de turişti, atât pentru cei însetaţi de cunoaştere, cât şi pentru cei care doresc să-şi îmbogăţească gradul de cultură, dar şi pentru cei împinşi de curiozitate, regiuni şi oraşe de o importanţă istorică istorică relevantă prin mulţimea catedralelor, mănăstirilor, castelelor, multe conservate în stare perfectă. Pe lângă acest mare patrimoniu monumental, oferă la fel de bine parcuri naturale şi kilomatri de natură cu păduri de stejari. Gastronomia tradiţională, specifică fiecărei regiuni, este simplă, dar gustoasă, cu tocăniţe, vânat, sosuri, preparate excelente din carne, în special de miel şi faimoasa brânză Manchego. Vinurile excelente ale regiunilor se potrivesc perfect. Sărbătorile populare cuprind un folclor bogat şi variat, adesea cu rădăcini arhaice şi aproape necunoscute publicului larg. SPANIA DE NORD - Cunoscută şi sub apelativul de “España húmeda” (Spania umedă, ploioasă), Spania de Nord este caracterizată prin elementele dominante ale naturii nordului, munţii, marea, vânturile de vest, elemente care o deosebesc de celelalte regiuni. Pentru a marca aceste deosebiri spaniolii aplică substantivul „el Norte” sau adjectivul „norteno” pentru tot ceea ce este în această Spanie: pământul, produsele, oamenii. Spania de Nord cuprinde: Navarra, Ţara Bascilor, Montana, Asturiile, Galicia. 1. Navarra Ţară de păstori şi de cultivatori de fructe, Navarra a avut rolul ei bine precizat în istoria hispanică, mai ales în vremurile Reconquistei. Prin Navarra de Sud trecea în Evul Mediu acel vestit drum al pelerinilor spre Santiago de Compostella (mai ales francezi,de unde şi numele de Camino francés), drum împânzit de mănăstiri şi biserici romane care aduceau influenţa franceză. Unul din oraşele impiortante ale Navarrei este oraşul Pamplona, nucleu originar al Regatului Navarrei şi capitala acestuia. Oraşul este bogat în urme ale vechii glorii medievale: Palacio del Virrey, vechi palat regal înainte de secolul XIII şi Cámara de Comptas, 32


monetăria regilor Navarrei. Pamplona este vestită şi a devenit chiar o celebritate mondială prin fiestele sale, de la 7 iulie Los Sanfermines), când taurii lăsaţi liberi sunt goniţi pe străzi de tineri care îi înfruntă cu mâinile goale. Vestigii medievale notabile sunt la Navarrete, întregul oraş fiind declarat monument naţinal, la Logrońo (sanctuarul mozarab San Millán de la Gógolla, construit în secolul X, căruia I se spune pentru măreţia sa El Escorial de la Rioja) şi mai ales la Najera în mai multe rânduri reşedinţă a regilor Navarrei (mănăstirea Santa Maria la Real este chiar un panteon al acestora, un mare interes artistic prezentând sarcofagul doñei Blanca de Navarra). 2. Ţara Bascilor Ţara Bascilor prezintă un interes particular pentru completa sa cultură autohtonă incluzând o limbă proprie de origini chiar misterioasă. Folclorul său este autohton de asemenea, şi turiştii pot chiar să privească aşa-numitele sporturi Vascaball („pelota vasca”). Astăzi este una dintre cele mai industrializate regiuni din Spania. În ciuda faptului că încă sunt unele regiuni de o natură aproape necunoscută, impresionante sunt parcurile naturale Valderejo, Urkiola, Urdaibai şi magica cascadă situată de-a lungul râului Guernica. Este o regiune excelentă pentru excursii, echitaţie, golf şi toate tipurile de sporturi montane. Altă atracţie este stepa coastei Cantabrice, dar turiştii nu trebuie să uite să-şi aducă hainele de ploaie pentru e se proteja de „txirimiri”, ploaia tipică regiunii. Populaţia bască este total deosebită, mai ales ca limbă şi ca obiceiuri. Cu o origine încă neelucidată, comunitatea etno-culturală bască şi-a păstrat obiceiurile şi limba, deşi regiunea pe care o populează este o reghiune de trecere a principalului drum de legătură între Spania şi Europa, cu un rol însemant încă din Evul Mediu. Din punct de vedere geografic, ţara se împarte în două regiuni: „ţara de sus” (Álava) şi „ţara de jos” (Guipúzcoa şi Vizcáya). Capitala ţării de sus este Vitoria, oraş fondat de vizigoţi. Înflorirea medievală este mărturisită prin câteva religioase, între care biserica San Miguel, unde se găseşte un foarte frumos retablu baroc,operă a lui Gregorio Hernández, iar înflorirea modernă poate fii observată în clădirea primăriei din Plaza de España, în mijlocul căreia se ridică grupul statuar ce comemorează victoria din 21 iunie 1813 asupra armatelor franceze, care marca eliberarea întregului teritoriu al Spaniei. Merită vizitată datorită centrului istoric bine conservat şi a vieţii sale culturale active cu numeroase festivaluri de importanţă internaţională. Marile oraşe ale ţării de jos sunt Bilbao, San Sebastián. Bilbao, după Madrid şi Barcelona, reprezintă o a treia aglomerare urbană a Spaniei. Este recunoccută în special prin importantul centru economic şi industrial. În ceea ce priveşte arhitectura oraşului. Predomină stilul neo-clasic al clădirilor solide, care nu trec peste şase nivele, dar se mai păstrează şi vechi edificii ca biserica San Nicolas de Bari. O altă resursă importantă a acestei regiuni este turismul estival de pe Costa Vasca, porţiune a ţărmului cuprinsă între Santander şi graniţa franceză Ondárroa. Guetaria şi San Sebastián sunt doar câteva dintre locurile cu plaje căutate şi organizare de prim ordin. San Sebastián, situat pe coastă, vechi port pescăresc şi comercial, are azi ca pricipală funcţie aceea de centru turistic datorită plajelor Zarrauz şi La Concha. Aceste faimoase plaje aristocratice, resurse a marei reputaţii din timpul secolului trecut, încă conservă ambienţa exclusivă şi cosmopolitană.

33


Clădirile frumoase şi plajele excelente până astăzi, constituie o destinaţie aleasă de mulţi turişti pentru petrecerea vacanţelor.

3. Montana Deşi în linii generale provincia Santander este o continuare a provinciei basce Viscaya, ea este cunoscută mai ales prin denumirea care derivă din trăsătura caracteristică: muntele. Regiunea muntoasă a Santanderului abundă în grote cu picturi rupestre, vechi de aproape 15,000 de ani, primele descoperite, în vara anului 1879, lângă Santillana de Mar, cele de la Altamira fiind deosebit de frumoase, ceea ce le-a dat şi denumirea de capela sixtină a artei paleolitice. Turismul estival din Nord se practică pe coasta numită aici Costa Esmeralda („Coasta de Smarald”), unul dintre marile centre turistice fiind Santanderul. 4. Asturiile Capitala Asturiilor este constituită de o singură provincie,numită Oviedo, remarcată prin monumentele sale pre-romanice şi frumoasele catedrale. Individualitatea geografică a Asturiilor este marcată de lanţul muntos, Cordiliera Cantabrica, unde se găsesc cele mai înalte piscuri , cunoscute ca „Picos de Europa” şi parcurile naţionale Covadonga şi Somiedo. Asturiile sunt cunoscute pentru peisajele sale verzi, şi la doar câţiva kilometri de piscurile munţilor înalţi se află Coasta Cantabrică cu plaje mari şi lacuri propice pescuitului. Marile atracţii sunt Calle de Santiago cu numeroase munumente şi Ruta de la Plata („ Ruta de argint”), ambele trecând prin Asturii. Asturiile sunt deasemenea, casa celor mai vechi credinţe şi obuiceiuri, iar costumele populare ale acestei regiuni sunt printre cele mai interesante în Spania. Artizanatul şi gastronomia au o reputaţie mare, vizitatorii putând să încerce, de-a lungul coastei, excelentele fructe de mare, şi în munţi, mâncărurile tipice ca „Fabada”, preparată dintr-o fasole specială, sos roşu şi diferite specialităţi de brânză, la care se adaugă un pahar de cidru. Oraşul Gijon, fondat de romani, este astăzi unul dintre cele mai importante porturi şi oferă o viaţă culturală activă. Aviles, una dintre cele mai vechi aşezări al zonei Cantabrice, are o mare importanţă economică de asemenea, conservându-şi la fel de bine stilul tradiţional. Toate cele trei oraşe, Oviedo, Gijon şi Aviles, au fost declarate de către UNESCO, „Patrimoniu al Umanităţii”, datorită monumentelor lor uimitoare. 5. Galicia Oraşul Galicia este cunoscut în Spania ca pământul celor „1,000 de râuri”. Aceste râuri traversează toată regiunea de lângă ocean spre coastă, unde formează estuarele caracteristice („Rias”). Coasta însăşi contraste deosebite, de la plajele netede din As Mariñas către stâncile periculoase din Costa de la Muerte, („Coasta morţii”). Clima Galiciei este temperată, în special iarna, cu temperaturi minime de 5ºC. În timpul sezonului de vară, temperaturile maxime sunt în jur de 20ºC. Bogăţia apelor şi estruarele sunt caracteristice Galiciei. În zona Rias Altas se găsesc plaje magnifice, oraşe impresionante şi sate frumoase cu lacuri pentru pescuit. Rias Baixas merită vizitat pentru rezervele lor naturale şi balneare. 34


Folclorul Galiciei în mod clar dovedeşte originile Celtice şi Galice, cel mai caracteristic instrument muzical este Gaita (cimpoiul). Gastronomia regiunii este renumită pentru peştele excelent, „Empanada Gallena” (o plăcintă tipică din carne de peşte), dulciurile tradiţionale preparate în unele mănăstiri (unde reţetele sunt bine păstrate) şi vinul de Ribeiro. Marile atracţii ale Galiciei sunt oraşul Santiago de Compostela, creaţie artificială în jurul presupusului mormânt al Apostolului Santiago (Sfântul Iacob).Această capitală spirituală a Spaniei a fost unul dintre cele mai importante puncte de atracţie religioasă, unde mii de pelegrini au găsit drumul medieval care traversa nordul Spaniei, acel „Camino Jacobeo”. Cea mai de seamă dintre monumentele medievale ale acestui oraş sfânt, este catedrala, unul dintre cele mai de preţ exemplare ale romanicului spaniol. Un alt punct de atracţieîl constituie Palacio de Gelmirez, una dintre cele mai frumoase creaţii ale arhitecturii civile romanice din secolul XII. Oraşul Coruña are o mare importanţă economică, ale cărui atracţii principale sunt bisericile romanice, sinagoga şi vechi cartiere care oferă un contrst interesant între clădirile aproape fragile şi palatele masive din piatră. Vigo, cel mai populat oraş al Galiciei, are cel mai important port. Cartierul istoric este încântător şi bine păstrat. Provincia Pontevedra, se spune că este cea mai frumoasă regiune a Spaniei, datorită minunatelor cascade de la Rais Baixas. Oraşul în sine oferă un centru monumental uimitor. SPANIA DE SUD - Spania de Sud este reprezentată de Andalusia. În această Spanie, care se întinde de la marginile de sud ale Mesetei, pînă la Atlantic şi Mediterană, se găsesc cei mai înalţă munţi ai Spaniei continentale, Cordiliera Betică (3478 m în Cerro de Mulhacén) şi una dintre cele mai mănoase câmpii ale Spaniei, depresiunea Guadalquivirului. Andalusia, care cuprinde 8 din cele 50 de provincii ale Spaniei: Almeria, Cádiz, Córdoba, Granada, Huelva, Jaén, Málaga, Sevilla) îşi datorează faima în primul rând marilor avantaje ale situării geografice, la limitele cele mai sudice ale continentului european. Andalusia are apele cele mai calde, care fac posibilă prelungirea sezonului estival mai tot timpul anului. 1. Costa del Sol Plaje întinse, vegetaţie exuberantă, organizare turistică excelentă (o reţea hotelieră de zeci de stabilimente moderne, la care se adaugă numeroase campinguri), sunt pe scurt, câtweva elemente caracteristice ale acestei „Coaste a Soarelui”, unde de-a lungul a peste 300 de kilometri apele Mediteranei sunt străjuite de „sierras” şi „serrania” (lanţuri muntoase) mereu verzi, de la Gibraltar până laCobo de Gata, care îchide largul şi frumosul golf al Almeriei. Această puternică rivală a Costei Brava şi a Coastei de Azur franceze, îşi înşiruie aşezările cu faţa mereu spre soparele sudului, începând cu acel punct de unire al Europei cu Africa, portul Algecíras. Clima excepţională, cerul limpede, apele calde ale Mediteranei, unele din cele mai frumoase plaje ale Coastei Soarelui au făcut din acest oraş unul dintre cele mai impiortante locuri în ierarhia turismului spaniol. Alte aşezări turistice mai sunt: La Linea unde se păstrează cea mai veche „plaza de toros” din întraga peninsulă; Marbella vestită nu numai pentru plaja sa ci şi pentru băile sulfuroase din apropiere. Málaga este centrul turistic de prim ordin, fiind capitala Costei del Sol, orsş cu puternice contraste (amestec de cosmopolitism şi de obiceiuri tradiţioanale). Fiacare dintre epocile istoriei de peste 2500 de ani, şi-au lăsat aici urmele începând cu 35


Castillo de Gibrálfaro, fenician de origine, reconstruit de arabi, ridicat pe acea „Stâncă a farului”. Din epoca romană, datează ruinele teatrului, iar din epoca vizigotă, planul pătrat cu două abside al bisericii San Pedro de Alcántara. Arabii au lăsat aici urme puternice, începând cu marea fortăreaţă Alcazaba, din secolul XI, cu ziduri duble şi cu turnuri rectangulare. Spania creştină, şi-a lăasat şi ea urmele, mai ales în catedrala construită începând din 1522 pe o veche moschee, apoi în biserica Santo Cristo. Málaga este vestită în lumea întreagă pentru vinurile sale dulci, licoroase, cu un grad înalt de alcoolizare: Málaga, Pedro ximenez, Moscatel, etc. Şirul de clădiri de pe Costa del Sol se închide cu Almería care atrage turişti pri clima splendidă, o adevărată primăvară velnică, întreruptă periodic de vara toridă, extrem de secetoasă. Turismul a determinat dezvoltarea oraşului, care capătă un sens modern datorită noilor clădiri care se înghesuie printre tipicele case cu două etaje. Urmele istoriei nu sunt ăncă şterse. Oraşul continuă să fie dominat de vechea fortăreaţă arabă, Alcazaba, cu ziduri groase şi numeroase turnuri puternice. În 1489, după ce au cucerit oraşul, spaniolii au ridicat aici numeroase edificii monumentale, mai ales de cult, între care exemplarul unic în felul său de biserică-fortăreaţă al catedralei. Aspectul de fortăreaţă este explicabil prin nevoia de apărare a orasului împotriva deselor incursiuni ale piraţilor de pe ţîrmul nord-african. 2. Costa del Luz Costa del Luz îşi desafăşoară plajele dincolo de golful Algeciras, spre vest. Unul dintre oraşele importante ale acestei fâşii de pământ este Cádiz. Desele jafuri engleze şi olandeze, n-au lăsat în urma lor monumente arhitecturale mai importante. De aceea, în ciuda vechimii sale, aici se găsesc monumente relativ noi. Istoria este însă, mereu prezentă în bastioanele care se înşiră pe 4 kilometri, împletindu-se cu frumuseţea arhitectonică modernă a prezentului, în care domină frumoasa Cale a marchizului de Comillas, un splendid paseo de-a lungul ţărmului. Pe costă întâlnim frumoasele staţiuni turistice, cu plaje căutate, Chipiona şi Sanlúcar de Barrameda. Din portul Sanlúcarului a plecat Columb în a treia călătorie a sa spre Americi şi tot aici şi-a început călătoria Fernando Magalhaes (Magalan). Ceva mai în interiopr, se găseşte mica localitate Palas de la Frontera din al cărui port au plecat, la 3 august 1492, în cea mai mare aventură a cunoaşterii Pământului, cele trei carvele comandate de Cristobal Colón. 3. Insulele Canare Insulele Canare oferă câteva contraste memorabile. Aici se găsesc cei mai înalţi munţi din Europa, deseori acoperiţi cu zăpadă, plaje cu nisip negru, lavă vulcanică încă fierbinte şi păduri acoperit de muşchi şi învăluite în ceaţă. Unele din insulele acestui arhipelag sunt ascuţite ca nişte lame, abrupte şi vulcanice, cu vârfurile în nori; câteva dintre ele sunt fâşii de nisip ce par a fi fost tăiate din Africa şi nivelate de soarele puternic. Arhipelagul din Oceanul Atlantic est probabil cunoscut europenilor ce vor să scape de melancolia iernii. În sezonul de vârf, numărul turiştilor este de cinci ori mai mare dacât cel al localnicilor. Ei sunt atraşi de clima consistentă: temperatura medie de 17˚C din timpul iernii se ridică vara la 24˚C, cu o briză răcoroasă venin dinspre ocean. Canarele au fost transformate de turism, într-o variată socitate culturală. Apele sunt pline de ambarcaţiuni, iar vilele private se înşiră pe pante. Staţiunile sunt bine dotate, un adevărat babilonism de limbi care umple străzile şi barurile: există districte care sunt aproape în întregime britanice, olandeze, franceze, germane, scandinave şi, bine-nţeles, spaniole. În Canare există şapte insule principale: Gran Canaria, Fuerteventura şi 36


Lanzarote în provincia Las Palmas, iar Tenerife, La Palma, La Gomera şi El Hierro în provincia Santa Cruz.

4. Granada Unul dintre cele mai surprinzătoare oraşe turistice ale lumii, este aşezat într-un peisaj deosebit de frumos, la poalele Sierrei Nevada, bucurîdu-se de un climat de excepţie în care se face simţită prezanţa muntelui, dar şi infulenţa Mediteranei , aflată la numai 70 de kilometri. Oraşul conservă unele dintre cele mai strălucite exemplare ale artei hispano-arabe şi ranascentiste din întraga Spanie. Dintre stilurile care marchează complexul monumental al oraşului, se detaşează stilul nazari al cărui argument decisiv, Alhambra ( de la arabul al-Qal’a al Hamra, însemnând castelul roşu) este poate, monumentul maur de celebritate mondială. Acest palat-fortăreaţă este, de fapt, un mare comple de monumente. În interiorul marii incinte de ziduri, unde se pătrunde prin Puerta de la Justicia, se găsesc Alcazaba, Palatul regilor mauri şi Palatul lui Carol Quintul. Alcazaba a fost construită în adoua jumătate a secolului XIII, azi conservându-se încă bine zidurile aşa-numitei Plaza de armas, cu turnurile care o flanchează. Palatul regilor mauri este unicul palat islamic medieval care se conservă în Occident. Vechiul palat regal, este mai mult un complex de patios (curţi interioare), şi locuinţe. Palatul Nou construit din piorunca lui Carlos I, este una din cele mai importante opere ale Renaşterii spaniole. Tot o operă renascentistă importantă este şi catedrala granadiană, creată în 1667. Celebra Capilla Real este unită cu această catedrală, realizată tot ăn stil gotic înfloritor, în care se găsesc morrmintele regilor catolici, Isabel şi Fernando, precum şi Juana la Loca (Ioana Nebuna), şi Felipe Hermoso (Filip cel Frumos). Biserica San Jeronimo este o altă mândrie a Granadei, unde este inmormântat generalul Gonzalo Fernández de Córdoba, „El Gran Capitan”, comandantul suprem al asediului şi cuceririi Granadei. 5. Córdoba Córdoba cea întemeiată de fenicieni ( Karta Tuba = oraş mare sau corteb = moară ), a trecut sub numele de Cortuba în vremea romanilor, sub a căror dominaţie devine principalul centru al vieţii economice a văii Guadalquivirului. Însă, din înfloritoarea Córdoba nu amai rămas decât marele pod peste fluviu. Oraşul cunoaşte o dezvoltare deosebită odată cu ocuparea de către arabi, care-l transformă în capitală a Emiratlului şi apoi a Califatului de Córdoba. Din această perioadă datează şi moscheea, cel mai mare şi unul din cele mai frumoase exemplare din lumea islamică, transfornată ăn secolul XIII în catedrală creştină. Moscheea este un monument unic în lume prin caracteristicile sale. Pătrunzând prin Patio de los Naranjos („Curtea portocalilor”) care dă în Puerta del Perdón („Poarta iertării”), construită în stil maur şi în trei arcuri ogivale succesive şi în arabescuri,se ajunge întâi în curtea interioară, apoi prin Puerta de las Palmas se intră în interiorul magnificului monument. Moscheea are 850 de coloane; sute de coloane de porfir, jasp şi marmură sustinând arcurile duble ale zecilor de nave care se întretaie; capele de o extraordinară frumuseţe, toate orientate către Mecca. Moscheea măsoară 175 pe 134 de metri. Oraşul are azi, în-afară de strulucita moschee, 15 biserici şi numeroase mănăstiri. Are de asemenea un palat episcopal, două teatre, academii, un muzeu de artă, multe şcoli

37


secundare şi fireşte o arenă pentru cursele de tauri. Alte monumente ale oraşului sunt: Alcazarul, început de Alfonso XI el Justiciero, cu nişte grădini superbe, sinagoga, unică în Andalusia, în stil mudéjar, biserica Santa Maria de Aguas Santas, în stil romanic, gotic şi mudéjar şi bine-nţeles podul care leagă provinciile din nordul apei cu Andalusia şi cu porturile de penetraţie din Mediterana. Podul, lung de 240 de metri şi întrupând 16 arcuri ce se sprijină pe uriaşe picioare cilindrice de piatră, ese încadrat de Puerta del Puente, în nord, iar la capătul sudic de o puternică şi zveltă fortăreaţă rotundă Calahora. Córdoba de azi, reprezintă un important nod de comunicaşii rutiere şi feroviare, precum şi un centru al industriei textile şi alimentare. 6. Sevilla Sevillia este cu siguranţă, unul dintre cele mai iubite locuri de către turiştii care vizitează Spania. Deşi astăzi influenţa arabă este evidenţiată prin arhitectură, Andalusia fiind ocupată de arabi timp de aproape 800 de ani, a fost cu mult înainte un centru cultural. Fertilitatea pământului şi climatul cu erni blânde şi cu aproape 3000 de ore de soare pe an, au făcut ca fenicienii şi cartaginezii să se instaleze aici. Mai târziu au venit romanii, şi doi dintre împăraţii lor, Traian şi Adrian, care de fapt s-au născut aici. Mai târziu, Sevillia a devenit casa legendarului Don Juan care de aici a început să cucerească inimile multor femeide-alungul întregii Europe, în timp ce Columb a început dintr-un port apeoape de Sevillia să descopere o nouă lume. Cele mai importante atracţii turistice ale Sevilliei sunt: Alcazarul - distins prin Patio de las Doncellas (Curtea fecioarelor) şi curteas păpuşilor, cele mai caracteristice opere ale stilului mudéjar din întreaga Spanie. Lângă curtea fecioarelor se găseşte splendidul Salon de los Embajadores, cu eleganta Puerta de los Pavones („Poarta păunilor”), cu decoraţii goematrice de o inegalabilă fineţe. Giralda – minaret al marii moschei sevillene, culme a artei almohade, a fost construită în 1184-1198, în plan pătratic, cu 35 de travee deasupra bolţii. Vechea construcţie (mineratul arab), are 60 de metri înălţime, pe o bază cu latura de 13.60 m. Cu adăugirile din secolul XVI, Giralda are o înălţime de 97.52 metri. Catedrala – construită în stil gotic, este a treia ca mărime din lume, după Sf. Petru din Roma şi Sf, Pavel din Londra. Catedrala este o clădire masivă cu cinci nave ample şi un mare transpet, unde se află Capilla Mayor. În apropiere de catedrală şi pe malul stâng al fluviului se află, nelipsită de altfel di orice oraş spaniol. Plaza de toros, numită aici Plaza de la Maestranza. Se spune că, aici la Sevillia, a avut loc prima luptă cu un taur în arenă, când eroul naţionl, el Cid, a ucis un taur, în luptă dreaptă, în cinstea frumoasei Zaida, fiica regelui maur al Sevilliei, al – Mutamin III. SPANIA DE EST - Spania de est priveşte de secole, spre Mediterana, care-i mângâie generoasă, coastele, pe mai mult de 1,200 kilometri. Mediterana este singurul elemwent dominant şi unificator al Spaniei de Est, prima dintre toate Spaniile care întâmpină în fiecare zi soarele.Cu excepţia Aragónului, în aproape întreaga Spanie de Est se vorbeşte catalana, cu dialecte valencian şi balear.

1. Aragónul

38


Această comunitate, se întinde de o parte şi de alta a cursului mijluciu al Ebrulului, de la Pirinei până la Cordiliera Iberică. Regiunea prezintă un interes particular datorită uimitoarelor sale cascade, lacurilor glaciare şi parcurilor naturale în care s-au păstrat animale care au dispărut din multe alte zone ale Europei, cu mult timp în urmă. Lanţurile muntoase oferă posibilitatea practicării sporturilor de iarnă, iar în timpul sezonului cald, turiştii pot experimenta paradisul naturii, alături de gastronomia, artizanatul şi folclorul , specifice fiecărei regiuni. Zaragoza, localizat pe râul Ebro, este unul dintre cele mai mari oraşe monumentale ale Spaniei. Turistul oate explora zidurile romane care datează din secolul Ii, vechiul palat al suveranilor mauri, catedrala Nuestra Senora del Pilar, care impresionează prin numărul de cupole şi prin cele patru turle înalte, plasate în cele patru colţuri, cu superba lanternă a transpetului care oferă, din interior, imginea crucii de la Malta. Cele mai notabile monumente ale oraşului Teruel, construite în stil mudéjar, o consecinţă a lungii dominaţii arabe, include turnurile San Martin şi San Salvador, a căror decoraţie exterioară, cu aplicaţii ceramice, este de inspiraţie maură; apoi catedrala cu un exemplar unic de pictură murală romanică romanică acoperind plafonul navei centrale. Oraşul Huesca, localizat la poalele Pirineilor, oferă cascade de o frumuseşe incredibilă, alături de biserica San Pedro el Viejo. 2. Insulele Baleare Acest grup minunat de insule se împarte în Gimnesias (Mallorca, Menorca şi Cabrera) în nord, şi Pitiusas (Ibiza şi Formentera), în sud-vest. Clima excelentă cu 300 de zile de soare pe an, plaje minunate, o cultură bogată şi o ospitalitate neoboşnuită a locuitorilor, fac ca Insulele Baleare să fie destinaţia preferată în Spania. Oricine şi-a petrecut vacanţa aici, doreşte să se întoarcă, de fapt, mulţi vizitatori au făcut din insule casa lor permanentă. Fiecare insulă are o personalitate aparte şi fiecare oferă posibilitatea de a petrece mai mult decât o vacanţă placută pe plajă. Insulele Baleare şi Canare sunt adevărate paradise pentru scufundări, un sport care în spania se bucură de condiţii ideale în măsura în care claritatea luminii şi temperatura apei sunt propice. 3. Catalonia Catalonia are o cultură marcantă proprie, evidenţită mai ales de tradiţia mediteraneană, distingându-se de celelalte regiuni ale Spaniei prin mai multe aspecte, dar nu în ultimul rând prin limba sa, catalana. Coasta oferă posibilitatea practicării sporturilor de apă, dar combinarea frumuseţilor naturii cu atracţiile moderne, este principalul motiv pentru care Catalonia s-a transformat într-o destinaţie turistică preferată de multi turişti. Gastronomia excelentă a Cataloniei este caracterizată de fructele de mare, preparatele din orez, vinurile de o mare reputaţie internaţională şi faimoasele deserturi tradiţionale cunocute ca şi Crema catalană. Barcelona, este cel mai important oraş al Cataloniei. Leagăn al modernismului, Barcelona freamătă de activitate încă din anii 1900. În aceea perioadă, capitala catalonă, constituia unul dintre centrele de avangardă artistică şi

39


întreţinea relaţii cu Parisul. Principalii săi reprezantanţi au fost mai ales Miro şi Picasso, fără a-l uita însă pe Dali. Plecat de mic din Spania, Picasso, şi-a făcut primele clase în cartierele mărginaşe ale Barcelonei, însă fără prea multă tragere de inimă, pentru că, aşa cum urma să spună mai târziu, „şcoala străzii era cea care mă pasiona mai mult”. În timp, frecventând celebrele cafenele boeme din cartierele deochiate ale Barcelonei, tânărul Pablo şi-a deschis aici pentru prima oară, aripile de tânăr artist, urmând ca peste câţiva ani, la Paris, să dea o turnură marcantă evoluţiei artei moderne şi să devină Picasso. Arhitectură şi spectacol, turistică şi medievală, elegantă sau decadentă, capitala Cataloniei este astăzi oraşul cel mai fierbinte al însoritei Spanii. În Barcelona, ca de altfel peste tot în Spania se pot închiria biciclete (34 €/zi) sau scutere (665 €/zi), de neînlocuit pentru vizitele în oraş. Preţul pentru taxiuri este de 50 € pornire şi 20 € / kilometru. O linie specială de autobuz turistic străbate două circuite cu 24 de opriri care uneşte practic principalele situri turistice. Biletele se pot cumpăra din autobuz la un preţ de 283 €. Veritabila metropolă europeană, placă turnată între peninsula Iberică şi inima Europei Occidentale, „Barsa”, cum o alintă catalanii, este unul dintre cele mai dinamice şi pasionale oraşe ale litoralului mediteranian. Poziţia sa geografică, stârneşte invidia celor mai minunate locuri în această lume. Căci, în Barcelona te afli la numai câteva ore de sudul Franţei, Pirineilor sau de trepidanta viaţă modernă nocturnă de la Sitges. Înconjurate de catedrale şi monumente romanice şi gotice, aproape că uiţi că te afli la doi paşi de Penedes, una dintre cele mai renumite zone viticole din Spania, celebră pentru producţia de cavo – faimoasa şampanie locală. Dacă la toate acestea se adaugă splendorile culturale, temperamentul exuberant al locuitorilor sau deliciile bucătăriei tradiţionale, soarele voios şi malurile mării, un sejur în Barcelona este desăvârşit. Pentru o primă vedere de ansamblu asupra oraşului, o mică plimbare pe colina Montjuic, situată în sud-estul centrului oraşului, oferă o panoramă splendidă asupra Barcelonei. Multe galerii de artă, grădini suspendate, restaurante, parcuri de distracţie, şi principalele situri olimpice ale olimpiadei din 1992. Acest adevărat munte barcelonez, graţie numeroaselor şosele şi teleferice care îl brăzdează, poate fii vizitat în toate colţişoarele sale. Cele cinci principale centre de interes, sunt Muzeul Poble Espanyol, Muzeul Naţional de Artă Catalan, stadionul şi satul olimpic, Fundaţia Juan Miro şi Castelul Maur care oferă o panoramă asupra oraşului şi asupra mării. Printre multe instituţii de cultură se numără: Universitatea din Barcelona, Arhivele Regale din Aragón, Muzeul Artelor Vechi şi Muzeul Artelor Moderne. Opera cunoscutului Antoni Gaudi, catedrala „La Sagrada Familia”, operă neterminată, înaltă de 170 de metri şi lungă de 100 de metri, va fii capabilă să adăpostescă într-o bună zi, peste 13,000 de credincioşi. La Rambla, cea mai cunoscută stradă din Spania, inima atmosferei barceloneze, constituie locul ideal pentru a plonja în inima Barcelonei. Flancată cu copaci al căror frunziş des răcoreşte trecătorii, Rambla nu este altceva decât un vast bulevard pietonal, pe care zilnic, până noaptea târziu, se amestecă de la mic la mare şi de la bogat la sărac, toată lumea din Barcelona şi este prin excelenţă locul unde nu te plictiseşti niciodată. Restaurante, chioşcuri, cafenele şi terase, muzicanţi, mimi şi ambulanţi, clovni, artişti, hoţi de buzunare sau traficanţi de droguri se amestecă într-o mare puzderie de gură-cască, ieşită să simtă pulsul fierbinte al oraşului. Întinzându-se pe mai mulţi kilometri, din faţa portului, şi pînă în Piaţa Cataloniei, Rambla este doar faţada celui mai vechi cartier gotic, Barri Gotic. O dată intrat în labirintul de străduţe strâmte şi întunecoase, cu parfum oriental, fastul monumental al oraşului se pierde în intimitatea unor scene cotidiene ale unei vieţi dintr-un oraş la graniţa dintre Occident şi lumea arabă. De-o parte şi de alta a acestei străzi fascinante, se

40


întinde cel mai frumos cartier al Barcelonei. Magazine cu stofe şi covoare arabe, tapiserii moderne, buticuri turistice şi numeroase magazine de ceramică alternează cu taverne, baruri şi restaurante pentru toate categoriile de buzunare. Specificul inconfundabil al acestei vieţi, în care constă şi pasionalul caracter al spaniolilor, începe să se facă văzut odată cu lansarea serii. După cină, care rareori este înainte de ora 23,00, străzile se umplu dintr-odată de o forfotă petrecăreaţă. Este ora la care se face turul cafenelelor, se caută prieteni în baruri, se leagă prietenii. Pivniţe cu ziduri medievale, terase enorme deschise spre mare, cafenele moderne desenate şi decorate de cei mai cunoscuţi designeri în vogă, oraşul ascunde tot felul de locuri posibile şi inimaginabile. Unele dintre ele păstrează culoarea locală a timpurilor trecute, altele, mai turistice, au fost redecorate ultimul răcnet. Serile se animă în general începând cu ora 2-3 dimineaţa. Puzderia de locuri de noapte din centrul oraşului şi stilul debordant de viaţă, nu sunt întrecute nici chiar de Madrid, însă depăşeşte cu mult intensitatea nopţilor din orice alt colţ al Europei. Mai mult, este singurul oraş care are un ghid al petrecăreţului nocturn, în ale cărui pagini, printre coctelerias, wiskerias sau xampanyerias, îţi poţi da uşor seama că eşti în oraşul cu cele mai mlte baruri şi cafenele pe m 2 din lume. În apropiere de Barcelona, la circa 35 de kilometri, după oraşul Mantorell cu al său Punte del Diablo, pod în trepte peste fluviu, una din marile atracţii ale Cataloniei este mănăstirea Montserrat, unde, potrivit tradiţiei medievale, era păstrat Sfântul Graal (potirul din care ar fi băut Hristos la cina cea de taină). La Gerona, unul dintre marile oraşe monumentale spaniole, se observă catedrala, cu o singură navă acoperită cu o boltă având deschiderea de 23 m (cea mai mare boltă gotică din lume). Costa Brava („Coasta Sălbatică”), este un alt punct de mare atracţie turistică, o zonă turistică de mare frumuseţe, născută din împletirea muntelui cu marea, zonă dată de micile golfuri cu fund nisipos, unde se formează plaje pitoreşti şi unde se adăpostesc mici porturi pescăreşti. Cele mai importante centre turistice ale acestei zone sunt: Lloret de Mar, Tossa de Mar, San Feliu de Guixols, precum şi portul Ligat cu bizara reşedinţă a faimosului Salvador Dali. 4. Levante Numele de„ Levante” desemnează întreaga regiune de coastă, întinsă pe mai mult de 500 km. Aici turismul este bine dezvoltat, chiar dacă nu poate face faţă concurenţei Balearelor, Costei Brava catalane sau Costei del Sol andaluze. În Levante, turismul estival se practică pe Costa de Azahar, în centrele moderne Benicasim, Benicarlo şi Peñiscola (la care se adaugă Valencia şi Castellon) şi pe Costa Blanca, prin centrele Villajoyosa şi Benidorm. Valencia este cel mai important oraş, al cărui fantastic climat şi peste 500 kilometri de coastă, constituie cea mai turistică zonă a acestei ţări. Pentru cei care vor să descopere ceva mai mult decât soare şi nisip, pot găsi rămăşiţele celor mai îndepărtate civilizaţii, fenicieni, greci, iberieni şi romani. Monumentul uimitor care datează din perioada gotică, La Lonja, frumosul turn Miguelete, Palatul arhiepiscopal, biserica San Salvador, catedrala San Nicolas şi biserica Santa Maria se numără printre atracţiile Valenciei. 5. Murcia 41


Colţul nordic al Murciei este o regiune viticolă centrată în jurul oraşului Jumilla, iar Caravaca de la Cruz este renumită în Spania pentru crucea sa dublă. Cel mai important oral al Murciei este Cartagena, unde se păstrează resturile unei fortificaţii romane. Din Evul Mediu datează catedrala Santa Maria la Vieja, construită pe locul celei mai vechi basilice creştine ale Spaniei, din elemente ale construcţiilor romane şi bizantine şi biserica Santa Maria de Gracia. Climat prietenos, aproape 5,000 de km de litoral şi coloana vertebrală a ţării, face din Spania un loc ideal de întâlnire pentru practicarea sporturilor de toate felurile. Staţiunile montane ale Spaniei sunt un alt punct de atracţie, unde se pot practica sporturile de iarnă, în staţiunile amplasate în munţii Pirinei şi Sierra Nevada. Cluburile de fotbal, baschet şi handbal şi campionatele printre cele mai bune din Europa, voleiul, polo pe apă, hocheiul, înnotul şi atletismul, sunt sporturi competitive ale Spaniei. Spania a fost aleasă ca locul de întâlnire pentru evenimentele sportive importante, ca de exemplu Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, Campionatul Mondial de Ski din Sierra Nevada din 1996 şi Campionatul Mondial de Atletism în Sevillia din 1999.

2.2. Baza tehnico- materială a turismului Baza tehnico-materială a turismului cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se foloseşte turismul pentru realizarea funcţiilor sale economice şi sociale. În cadrul bazei tehnicomateriale a turismului, capacităţile de cazare, de alimentaţie publică, agrementul etc., reflectă, prin numărul şi structura lor, în cea mai mare măsură, gradul de dotare şi dezvoltare turistică, în ansamblu sau la nivel teritorial. Importantele resurse financiare alocate turismului s-au concretizat în realizarea unei baze tehnico-materiale a turismului (de cazare, alimentaţie publică, tratament, agrement, transport), care a permis valorificarea într-o anumită proporţie a bogatelor resurse turistice răspândite pe întregul teritoriu al Spaniei.

2.2.1. Cazarea turistică Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică, prin numărul său important de locuri şi prin structura acestora, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din Spania. Structurile de cazare din Spania se împart în: 1. Hoteluri Hotelul reprezintă forma tradiţională cea mai cunoscută de cazare a industriei hoteliere, deţinând ponderea cea mai mare în totalul unităţilor de cazare. Moderne şi confortabile, echipate cu toate tipurile de dotări şi de servicii, hotelurile spaniole merită banii plătiţi. Hoteluri pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele pot fii găsite de la un capăt la altul al ţării. De la cele mai modeste (o stea ) până la cele mai sofisticate (cinci stele, de lux), turistul va găsi servicii de o înaltă calitate şi dotări la cel mai înalt standard. Majoritatea hotelurilor au un restaurant la parter, cu excepţia aşa-numitelor hoteluri reşedinţă, care au de obicei un bufet-express pentru servirea micului dejun.

42


Pentru a corespunde cerinţelor turiştilor care apelează la serviciile prestate de hotelurile spaniole, obiectivele de cazare ale acestora îndeplinesc următoarele funcţii:2 - funcţia de odihnă şi igienă: are menirea să ofere un adăpost confortabil clienţilor, constituind de fapt, raţiunea pentru care au fost create; - funcţia de alimentaţie; - funcţii complementare: include prestaţiile destinate petrecerii agreabile a timpului turistului pe timpul sejurului său; - funcţii productive; - funcţii comerciale, - funcţii de intermediere. Bogăţia clădirilor istorice şi monumentale ale Spaniei a dus la apariţia, de-a lungul anumitor rute şi în oraş, a unui număr însemnat de hoteluri deosebite, găzduite în castele, palate şi cămine maiestoase. Cererea pentru camere creşte dramatic în timpul verii fiind necesare rezervări. Zona culturală Puerta del Sol este plin de hoteluri scumpe. Zona Granvia (Madrid) este mai gălăgioasă, fiind considerată zona cea mai dură a oraşului. Toate hotelurile oferă servicii de înaltă calitate şi posibilităţi diverse de petrecere a timpului liber. Cele mai cunoscute hoteluri din Madrid şi Barcelona şi preţurile aferente sunt prezentate în tabelele nr. 3 şi 4: Tabel nr.3 HOTELUL

CATEGORIA

Ritz Wellington Mayorazgo Gran Hotel Colon Gran Atlante Puerta de Toledo Finistere

***** ***** **** **** **** *** **

PREŢUL ( $ ) Double Single 132 87 57 48 49 28 38 29 37 20 35 20 27 15 Tabel nr.4

HOTELUL

CATEGORIA

Princesa Sofia Intercon’l Rivoli Ramblos Colon Expo Rialto

**** **** **** **** ***

PREŢUL ( $ ) Double Single 104 85 68 62 51 45

52 28 35 27

Toate hotelurile sunt dotate cu solariu, sală de gimnastică, saună, salon de înfrumuseţare, piscină, parcare, iar camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV satelit, radio, telefon, minibar, uscător de păr. Cele mai ocupate hoteluri în extrasezon sunt cele din zonele Marbella şi Las Palmas, ale căror preţuri sunt prezentate în tabelul care urmează: 2

Snak O., Baron P., Neacşu N. – Economia turismului, Bucureşti, Editura Expert, 2001, pg. 324

43


Tabel nr.5 HOTELUL

CATEGORIA

Don Carlos ( Marbella) Puente Romano (Marbella) Andalucia Plaza (Marbella) Tenerife (Las Palmas) Reina Isabel (Las Palmas)

*****

PREŢUL ( $ ) Double Single 53 26

*****

68

37

****

53

26

***

50

15

*****

56

26

Hotelurile oferă piscine în aer liber, parcare amenajată, saună, terenuri de tenis şi de golf, magazine, servicii baby sitting, room service 24h, salon de înfrumuseţare, saună. Oferta hotelurilor este bogată şi diversificată, iar preţurile sunt accesibile şi pentru toate buzunarele, acestea constituind un avantaj pentru industria hotelieră a Spaniei, totodată fiind un punct forte pentru atragerea turiştilor care doresc să intre în contact cu soarele, obiceiurile, tradiţiile, cultura şi poporul spaniol. 2. Hoteluri pentru tineret Intrând de obicei în competenţa Direcciones Generales de la Juventud y el Deporte (Departamentului General de Tineret şi Sport), o reţea impresionantă de hoteluri pentru tineri în oraşe şi în principalele zone turistice, dă posibilitatea tinerilor turişti să găsească un loc decent de găzduire şi la preţuri avantajoase. 3. Casele de vacanţă Acestea reprezintă un alt tip de capacitate de găzduire, mai modeste, dar care au deja o tradiţie în Spania. Aici oaspetele va găsi o atmosferă mai familiară, din moment ce se obişnuieşte ca proprietarii înşişi să gătească şi să facă curat în camere. Tariful perceput include şi masa acest tip de locuinţe fiind mai frecvente în oraşele mici şi sate. 4.Apartamentele de vacanţă În marile oraşe şi mai ales în zonele de coastă, vizitatorul are posibilitatea de a închiria un apartament, în general mobilat. Acest tip de locuinţă de vacanţă este o propunere atractivă pentru familii sau grupuri mai mici de persoane, în funcţie de numărul de camere. Tarifele sunt fixate în funcţie de sezon, localizare, servicii oferite. Închirierea se face de obicei săptămânal sau bilunar. 5. Casele de la ţară Turismul rural, care a înregistrat o creştere extraordinară în ultimi ani, a dus la apariţia unui număr mare de capacităţi de găzduire în sate mici şi cătune care permit turistului să intre în contact direct cu natura şi cu obiceiurile tradiţionale, precum şi cu stilul de viaţă al comunităţilor rurale. 44


6. Hanurile şi cabanele Paradores de Turismo (hanurile şi cabanele), reprezintă un interes special. Există peste 80 de astfel de hanuri răspândite în ţară, majoritatea fiind clădiri istorice, restaurate cu mult bun gust, bogate în arhitectură şi artă sau clădiri situate în locuri de o frumuseţe extraordinară a naturii, unde vizitatorul are şansa să deguste din mâncărurile tradiţionale şi să constate cu admiraţie cât de bine se integrează aceste clădiri în mediul înconjurător. 7. Campingul Cu aproape 1,200 de locuri de camping diferite şi cu 650,000 de spaţii individuale, Spania este într-adevăr dotată pentru montarea corturilor. Campingul îi permite călătorului să înnopteze la un preţ accesibil care diferă funcţie de locul ales, de serviciile şi dotările existente. Campingul în zonele neamenajate este interzis ca de asemenea în jurul multor oraşe şi părţi ale ţării. Campingurile sunt controlate de Guvern şi sunt distribuite pe un sistem de trei clase fiind direct proporţional cu calitatea serviciilor oferite. Oficiile turistice au Guia de Camprings, care este Ghidul Oficial al campingurilor din Spania. 8. Staţiunile balneare Aproximativ 100 de izvoare minerale şi izvoare cu apă termală, răspândite prin Spania sunt vizitate de turiştii din întreaga lume, fie din motive de sănătate, fie pentru odihnă şi relaxare. Din timpul dominaţiei romane, aceste izvoare au constituit un tratament benefic pentru tot felul de boli şi de dureri, precum şi cure excelente de odihnă împotriva stresului. Existenţa hotelurilor şi a dotărilor pentru practicarea diferitelor sporturi în apropierea acestor izvoare, a dus la o creştere a cererii turistice în acest domeniu.

2.2.2. Alimentaţia publică, baza de tratament şi baza tehnico-materială Alimentaţia publică din Spania a cunoscut ritmuri înalte de dezvoltare, superioare celor înregistrate de alte sectoare comerciale. Unităţile sezoniere de alimentaţie publică reprezintă un procent ridicat, ceea ce corespunde nevoilor turismului spaniol puternic influenţat de sezonalitate. Pentru nevoile turismului internaţional a fost dezvoltată o reţea de unităţi cu specific, reprezentative, care oferă preparate culinare tradiţionale într-un cadru plăcut, cu elemente de cultură, arhitectonică, decoraţiuni interioare şi exterioare, şi cu programe artistice bine alese şi executate, ceea ce conferă alimentaţiei publice noi valenţe, o mai mare atractivitate. În staţiunile balneare, concomitent cu spaţiile de cazare s-a dezvoltat şi o bază de tratament modernă, integrată în baza de cazare. Staţiunile balneare atestă existenţa unei baze materiale de tratament dezvoltate, puternic diversificată, aptă să satisfacă cerinţe de tratament pentru toate afecţiunile (cardiovasculare, locomotorii, gastrice, renale, respiratorii, alergice etc.). Baza tehnico–materială cuprinde o gamă de mijloace şi dotări destinată asigure posibilităţi cât mai largi şi diversificate pentru petrecerea plăcută a timpului liber de către turişti. O grupare generală, în câteva categorii mari, sugerează varietatea şi importanţa acestei componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distracţiilor (cluburi, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracţie etc.), mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement sportiv (terenuri de sport, centre de călărie, patinaj, sporturi nautice etc.), bazine de înot, deschise şi acoperite (unele cu ape termale) etc.

2.2.3.Forţa de muncă în turismul Spaniei

45


Turismul este considerat ca fiind unul din domeniile de activitate mare consumator de muncă. În acelaşi timp el generează şi un număr de locuri de muncă; din punct de vedere al capacităţii de a crea noi locuri de muncă, turismul este superior altor ramuri ale economiei naţionale. Numărul celor angajaţi în industria turistică depinde, de o serie de factori: de politica turistică a ţării (orientarea echipamentelor receptive spre categorii care utilizează efectiv forţa de muncă), nivelul de dezvoltare al ţării, nivelul şi dinamica productivităţii forţei de muncă. În anul 2000, 8% din totalul populaţiei active a Spaniei era antrenată în sectorul agriculturii, 28% în industrie, minerit şi construcţii şi peste 64% în industria serviciilor. Antrenarea tot mai mare a populaţiei în sectorul terţiar, a dus la o scădere a ratei şomajului, sectorul serviciilor fiind astfel extins, diversificat şi bine organizat, iar produsele şi serviciile satisfac astfel cerinţele din acest sector. În turism, pe lângă însuşiri cum sunt cele legate de competenţă, sobrietate, corectitudine, conştiinţă profesională, lucrătorul trebuie să posede şi însuşiri fizice plăcute care, însoţite de un comportament politicos, civilizat, atent la gusturile şi preferinţele fiecărui oaspete, să contribuie la bunul renume al societăţii de turism, la creşterea forţei de atracţie a acesteia. Avantajele turismului, ca mobilizator al forţei de muncă, rezultă din următoarele aspecte: - o abundenţă de efecte directe şi derivate pentru întreaga economie; - potenţial de creştere a utilizării forţei de muncă mai ridicat decât al industriei în general; - număr mare de locuri de muncă pentru începători, tineri, în special la începutul carierei, pentru personal de sex feminin, şi oferirea unei game largi de meserii specifice turismului; - locuri de muncă sezoniere sau în part-time pentru persoanele a căror utilizare în industria serviciilor necesită flexibilitate având în vedere continuarea studiilor sau responsabilităţile familiale; - generator de locuri de muncă în zone cu niveluri mari ale ratei şomajului (centre urbane, comunităţi rurale); - capacitatea de a stimula crearea unor noi locuri de muncă în diferite regiuni, prin investiţii în infrastructură; - predominanţa locurilor de muncă în întreprinderi mici şi mijlocii – motorul principal al economiei de piaţă. Profesiile din domeniul turismului trebuie să se adapteze exigenţelor profesiunilor din domeniul serviciilor publice. Biroul Internaţional al Muncii a stabilit caracteristicile generale ale profesiilor din turism, cu referire în special la turismul hotelier, după cum urmează: - nivelul scăzut de tehnicitate, ce caracterizează anumite funcţii de bază din hotelărie şi restauraţie; - marea mobilitate a forţei de muncă; - munca în contratimp faţă de programul obişnuit de muncă; - dimensiunea zilei de muncă şi întreruperea zilei de muncă; - oboseala fizică şi psihică; - constrângeri psihologice. Diversitatea şi calitatea serviciilor, pricipalii factori de competitivitate, sunt două aspecte esenţiale de care depinde prosperitatea activităţii turistice spaniole. Astfel, în relaţia personalclient, comportamentul personalului, atitudinea acestuia, modul de a acţiona şi reacţiona, sunt criteriile esenţiale de apreciere a calităţii serviciilor în ansamblul lor, elemente care generează mulţumirea şi satisfaţia clienţilor care intră în contact cu forţa de muncă spaniolă din sectorul terţiar.

46


III. SERVICIILE TURISTICE 3.1. Turismul - activitate specifică de servicii Reprezentat prin ansamblul activităţilor, relaţiilor şi măsurilor generate de organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement sau în alte scopuri, turismul se manifestă ca un fenomen social-economic complex, situat la interferenţa multor componente ale economiei naţionale; este vorba de activitatea unităţilor de alimentaţie publică, a întreprinderilor hoteliere şi a celor de transporturi, a ageţiilor de voiaj angajate direct în servirea turiştilor, ca şi a agenţilor economici din domeniul construcţiilor, agriculturii, prestărilor de servicii şi altele, anagajate în această privinţă doar indirect. Apartenenţa turismului la sfera terţiarului, derivă din însuşi conţinutul activităţii, care ia forma unei suite de prestaţii (organizarea călătoriei, transportul, odihna, divertismentul etc.), vizând satisfacerea nevoilor turismului cu ocazia şi pe durata deplasării sale. Un alt argument în vederea includerii turismului în categoria prestatoare de servicii rezidă în chiar definirea produsului turistic, a ofertei turistice. Specificitatea turismului în sfera prestaţiilor de servicii decurge şi din modul în care se realizează unele din trăsăturile sale definitorii, cum ar fi: dinamismul, mobilitatea, capacitatea de adaptare la exigenţele fiecărui consumator-turist etc. Serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activităţi ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează şi în legătură cu aceasta. Prin natura lui, serviciul turistic trebuie să asigure condiţii pentru refacerea capacităţii de muncă, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber; de asemenea el trebuie astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească un plus de informaţii, cunoştinţe şi chiar deprinderi noi. Activităţile înglobate în conţinutul prestaţiei turistice se pot structura în: servicii legate de organizarea voiajului şi servicii determinate de sejur. Serviciile care asigură voiajul sunt constituite de prestaţiile oferite de companiile de transport; ele privesc facilităţile şi comodităţile de organizare a călătoriei, calitatea lor determinând opţiunea turistului pentru un anumit mijloc de tranport sau tip de aranjament. Tot în aceasă categorie sunt incluse şi serviciile de publicitate turisică, precum şi alte servicii prestate de agenţiile de voiaj. Serviciile de sejur sunt mai complexe, ele vizează satisfacerea necesităţilor cotidiene ale turistului şi asigurarea condiţiilor de agrement. În raport cu importanţa faţă de mobilul călătoriei şi motivaţia cererii, serviciile turistice pot fi: de bază (transport, cazare, alimentaţie, tratament sau orice altă activitate de bază a călătoriei, ca: vânătoare, hipism, schi, yachting etc.) şi complementare sau suplimentare (informaţii, activităţi cultural-sportive, închirieri de obiecte şi altele). După natura şi forma de manifestare a cererii se disting: servicii ferme (transport, cazare, programe cultural-artistice etc.), angajate anterior desfăşurării consumului turistic prin intermediul agenţiilor de specialitate, şi servicii spontane, solicitate în momentul în care turistul ia contact cu oferta. În funcţie de modalităţile de plată sau relaţiile financiare angajate între prestatori şi beneficiari, serviciile pot fi cu plată, acestea realizându-se anterior prestaţiei, simultan sau posterior acesteia şi gratuite sau sub forma unor facilităţi, costul lor fiind suportat din cheltuielile generale ale organizatorilor de turism (servicii de publicitate, de intermediere, comision) şi 47


având drept scop stimularea circulaţiei turistice, asigurarea accesului larg la turism a unor categorii de solicitanţi. Căile şi direcţiile de diversificare a serviciilor turistice sunt numeroase, ca rezultat al complexităţii acestora. Diversificarea se poate realiza prin: antrenarea în circuitul turistic a unor zone şi alcătuirea unor programe mai variate, multiplicarea acţiunilor oferite turiştilor în legătură cu fiecare dintre serviciile de bază prestate, sporirea formelor de agrement şi a serviciilor complementare. Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici, decurgând din modul particular de realizare a activităţii, din natura muncii desfăşurate în domeniul turismului. Unele dintre caracteristici sunt comune tuturor componentelor terţiarului, altele sunt specifice doar numai servicilor turistice. Caracteristicile se pot concretiza în: - au un caracter nematerial; - nu sunt stocabile; - coincidenţa în timp şi spaţiu, a producţiei şi a consumului lor; - sunt inseparabile de persoana prestatorului; - necesită o pondere mare a cheltuielilor de muncă vie; - serviciile turistice sunt intangibile; - se individualizează la nivelul grupului sau persoanei; - au o puternică fluctuaţie sezonieră. Toate aceste trăsături reprezintă elemente de particularizare, de definire a serviciilor turistice, a sferei lor de acţiune, cunoaşterea lor asigurând crearea cadrului necesar desfăşurării unei activităţi turistice de calitate.

3.2. Transporturile turistice şi rolul lor în dezvoltarea activităţilor turistice spaniole Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei turistice, ele asigurând în principal, deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la locul de petrecere a vacanţei, în cazul turismului de sejur, sau pe toată durata călătoriei, în cazul turismului itinerant. Activitatea turistică, prin însăşi conţinutul ei, presupune mişcare, deplasare în spaţiu. Interdependenţa dintre turism şi transporturi este pusă în evidenţă de faptul că, în vederea efectuării unui consum turistic oamenii trebuie să călătorească, oferta, indiferent de natura ei, neputând veni în întâmpinarea consumatorilor. De nivelul de dezvoltare şi mai ales de organizare a transporturilor depinde calitatea prestaţiei turistice şi expansiunea activităţii în domeniul turismului. Odată cu intensificarea circulaţiei turistice, problema realizării unor transporturi rapide capătă o importanţă deosebită: în primul rând prin satisfacerea calitativ superioară a nevoii de călătorie a unui număr mereu crescut de turişti şi, în al doilea rând, în vederea exploatării raţionale a capacităţii mijloacelor de transport. Interdependenţa dintre dinamica activităţii turistice şi factorul transport se evidenţiază şi prin faptul că organizarea acestuia din urmă trebuie să ţină seama de necesitatea asocierii atributelor ”rapid” şi “confortabil” în derularea călătoriei. Confortul, element important în stimularea deplasărilor turistice, vizează în principal, condiţiile oferite în interiorul mijlocului de transport, dar şi alte elemente legate de organizarea efectivă a deplasării, cum ar fi: asigurarea transferului de la staţia de destinaţie la hotel şi invers, desfăşurarea fără întrerupere a călătoriei, efectuarea unor prestaţii auxiliare privind transportul bagajelor, alegerea unor trasee interesante, serviciile unor ghizi competenţi etc.

48


Pentru a răspunde exigenţelor în privinţa timpului de deplasare, confortului, nivelului costurilor, se impune o continuă îmbunătăţire a acestora prin dotarea cu capacităţi noi şi cu un nivel superior de confort, cu material rulant care să dezvolte viteze mari, prin mărirea securităţii şi regularităţii în circulaţie.

3.2. Fomele de transport utilizate în turismul spaniol A.Transportul auto Spania are o reţea rutieră care măsoară peste 318,000 de kilometri. Această reţea de şosele, din care o mare parte este fără taxă, dă posibilitatea turistului să conducă în confort de la Pirinei până la Andalusia sau de-a lungul Coastei Mediteraniene.O reţea cuprinzătoare de staţii de benzină şi baruri şi capacităţile de adăpostire oferă o gamă largă de servicii. Compania naţională de transport auto este eficientă, cu diferite linii care acoperă rute de lungă distanţă. Există de asemenea o reţea de autobuze care se ocupă de călătorii scurte şi de excursii. Taxiurile sunt de asemenea confortabile şi eficiente. În unele oraşe există servicii de lux cunoscute ca şi „ grandes turismos ” pentru care se percep taxe mai mari. Pentru acest tip de servicii este recomandabil ca preţul să se stabilească înainte. Sistemul de închiriat maşini oferă preţuri mult sub cele europene, pentru aceasta trebuind îndeplinite câteva condiţii: vârsta obligatorie de 21 de ani pentru a putea primi o maşină, carnet de conducere a autovehiculului de cel puţin un an şi disponibilitatea de a plăti combustibilul la un preţ ridicat. B. Transportul feroviar Reţeaua spaniolă de căi ferate se întinde pe 15,000 de kilometri acoperind întreaga ţară, căi ferate aflate atât în proprietatea statului cât şi a companiilor private. Ca şi în cazul transportului rutier, reţeaua de căi ferate condusă de Căile Ferate Spaniole ( RENFE ), ia forma unei pânze de păianjen cu centrul la Madrid, cu principalele linii ieşind din oraş pentru a acoperi întreg teritoriul şi cu o serie de linii transversale de legătură. RENFE a stabilit o serie de tarife speciale şi reduceri, care fac ca în Spania transportul pe căile ferate să fie mai convenabil şi călătoria cu trenul mai atractivă. Cele mai interesante oferte ale RENFE pentru turişti sunt: 1. „ Dias Azules ”( „Zile Albastre” ) – călătoria se referă la zilele care în general nu coincid cu sărbătorile, ajunul sărbătorilor sau perioadele de sărbători. Pe întregul an sunt multe asemenea zile în care turiştii pot călătorii cu o reducere de 50%. 2. „ Tarjeta Joven ”(„Cartela pentru tineret”) – permite celor cu vârsta cuprinsă între 1225 de ani să călătorească cu o reducere de 50%. 3. „ Tarjeta Turistica ”(„Cartela Turistică”) – rezervată pentru cei care nu sunt rezidenţi în Spania, indiferent de naţionalitatea lor. Permite circulaţia fără restricţii, fără limite la kilometri, pe orice linie RENFE, fără a plăti costuri suplimentare. Această cartelă poate fii oferită fie pentru clasa a I-a , fie pentru a II-a şi variază în funcţie de durata călătoriei care poate fii de 3, 5 sau 10 zile. 4. „ Euro-Rail pass ”- o altă reducere pentru turişti. Poate fi achiziţionată în ţara de origine şi dă dreptul la călătorii în orice dată, pe orice distanţă, fără taxe suplimentare. Preţul variază de asemenea funcţie de durata călătoriei, care poate fii de 15, 25, 30, 60 sau 90 de zile. Pe lângă trenurile obişnuite şi cele cu vagoane de dormit, RENFE a inaugurat de 49


curând AVE, un tren rapid care face legătura între Madrid şi Sevilia în 3 ore, precum şi o serie de trenuri speciale cu un interes particular turistic. Cel mai uimitor este „ Expreso Andalus ”, care circulă din aprilie până în decembrie. Trenul pleacă din Sevilia în fiecare săptămână şi face un tur de 5 zile în frumoasele oraşe Cordoba, Granada, Malaga şi Jerez de la Frontera. Preţul biletului include vizitarea acestor oraşe, mesele în restaurante în fiecare dintre aceste oraşe, participarea la sărbătorile specifice şi cina. Trenul este alcătuit din vagoane clasice şi de lux, dotat chiar cu o discotecă, o cameră cu video şi un bar. Un alt tren turistic cu caracteristici similare este „ Transcantabria”, care circulă în nordul Spaniei. Din multitudinea de oferte din cadrul transportului feroviar, turiştii au posibilitatea să aleagă pe acela cere-i conferă o gamă largă de servicii, chiar la un preţ rezonabil. C. Transportul aerian Aproape 30% din turişti vin în Spania pe calea aerului. Cifra de peste 50 de milioane pasageri care vin şi pleacă de pe aeroporturile spaniole, din care aproape 70 % călătoresc, cu curse neregulate, situează Spania pe locul întâi în ceea ce priveşte cursele „charter”. Poziţia geografică strategică a Spaniei, împreună cu industria turistică, explică importanţa curselor internaţionale de pasageri, mai ales din Europa. Transportul aerian internaţional tinde să se concentreze pe aeroportul Madrid - Barajas care în fiecare an este ocupat de 2,500,000 de pasageri. Rutele cele mai frecvente sunt: Madrid Insulele Baleare şi Madrid – Insulele Canare. Transportule aeriene sunt oferite de compania naţională de aviaţie Iberia Airline, care operează atât în interiorul ţării, dar mai ales în exterior şi compania Aviaco. Aeroporturile Spaniei deschise la trafic internaţional sunt: Alicante, Almeria, Aviles, Barcelona, Bilbao, Fuerteventura, Girona, Granada, Ibitza, Jerez de la Frontera, La Palmas, Madrid-Barajas, Malaga, Mellila, Menorca, Palma de Mallorca, San Sebastian, Santander, Santiago de Compostela, Sevilia, Valencia, Vitoria şi Zaragoza. D. Transportul maritim Transportul maritim de pasageri este important în porturi ca Algeciras, Centa şi Santa Cruz de Tenerife. Compania de transport maritim „Transmediterranea” furnizează servicii de transport pe bac între continent şi Africa de Nord ( de la Almeria şi Malaga la Mellila; de la Algericiras la Centa şi Tangiers, cu curse zilnice); Insulele Baleare ( de la Barcelona şi Valencia, cu curse zilnice); Insulele Canare ( de la Cadiz, cu curse săptămânale). Mai sunt de asemenea numeroase companii private direcţionate de-a lungul coastelor şi specializate pe rute scurte. Cele mai numeroase porturi sunt cele din: Barcelona, Valencia, Palma de Mallorca, Malaga, La Palmas şi Tenerife.

50


IV. INDICATORI TURISTICI ŞI ECONOMICI Dată fiind complexitatea activităţii tuirstice, eficienţa economică a acesteia se poate comensura printr-un sistem complex de indicatori, prezentaţi în continuare după cum urmează3: A. INDICATORI AI CIRCULAŢIEI TURISTICE, care cuprind: 1. Sosiri internaţionale la frontieră, respectiv: 1.1 Sosiri internaţionale pe categorii (vizitatori, turişti, excursionişti, pasageri în croazieră ); 1.2 Sosiri internaţionale pe regiuni; 1.3 Sosiri internaţionale pe mijloace de transport (aerian, feroviar, rutier, naval); 1.4 Sosiri internaţionale după scopul vizitei (vacanţe, afaceri, tratament etc.) 2. Număr turişti înregistraţi în spatiile de cazare 3. Număr înnoptări: 3.1 Înnoptări turişti interni; 3.2 Înnoptări turişti străini. 4. Durata medie a sejurului 5. Călătorii (plecări) în străinătate 6. Indicatori ai funcţiei de cazare a structurilor de primire turistice: 6.1 Număr unităţi de cazare (hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, vile şi bungalouri, cabane turistice, campinguri şi sae de vacnţă, spaţiile de cazare de pe navele fluviale şi maritime); 6.2 Număr paturi. B. INDICATORI ECONOMICI, care cuprind: 1. Indicatori economici generali, respectiv: 1.1 Cheltuieli pentru turism (intern/internaţional); 1.2 Încasări din turism (intern/internaţional); 1.3 Valoarea adăugată din turism; 1.4 Indicele preţurilor turistice; 1.5 Soldul balanţei turistice. 2. Indicatori economici derivaţi, respectiv: 2.1 Ponderea cheltuielilor pentru turism în totalul cheltuielilor pentru consum; 2.2 Ponderea cheltuielilor pentru turism în P.I.B.; 2.3 Ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor pe locuitor; 2.4 Ponderea cheltuielilor valutare pentru turism în exportul de bunuri şi servicii; 2.5 Ponderea încasărilor din activitatea de turism în P.I:B.; 2.6 Ponderea încasărilor valutare din turism în exportul de bunuri şi servicii; 2.7 Gradul de acoperire a importurilor din încasările valutare din turism. În continuare se va prezenta, pe baza datelor furnizate de Organizaţia Mondială de Turism, evoluţia sosirilor de turişti, a plecărilor, a încasărilor şi a cheltuielilor turistice, realizate la nivelul Spaniei în perioada 1999-2001.

3

Clasificare conform Ioan Cosmescu, Turismul-fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pagina 251-252

51


Tabel nr.6

SOSIRILE INTERNAŢIONALE DE TURIŞTI Nr. luni 12

Sosiri internaţionale 1999 46,776,000

2000 47,898,000

Variaţia (%)

2001 48,060,850

1999/1998 0.4

2000/1999 2.4

2001/2000 3.4

Tabel nr.7

PLECĂRI ALE TURIŞTILOR SPANIOLI ÎN STRĂINĂTATE Plecări internaţionale

Nr. luni 12

1999 9,550,456

2000 9,703,220

Variaţia (%)

2001 10,008,000

1999/1998 0.1

2000/1999 1.5

2001/2000 3.1 Tabel nr.8

ÎNCASĂRI TURISTICE [milioane USD] Încasări turistice

Nr. Luni 12

1999 32,400

2000 31,000

Variaţia (%) 2001 29,850

1999/1998 3.7

2000/1999 -4.4

2001/2000 - 3.8

Tabel nr. 9

CHELTUIELI TURISTICE Nr. luni 12

[milioane USD] Variaţia (%)

Cheltuieli turistice 1999 6,504

2000 7,106

2001 6,780

1999/1998 10.2

2000/1999 9.2

2001/2000 - 4.6

Pentru calculul indicatorilor turistici şi economici, la informaţiile prezentate anterior, se mai adaugă următoarele date, referitoare la anul 2000: Exporturi = 120,500,000,000 USD Importuri = 153,900,000,000 USD Populaţia = 39,996,760 locuitori Suprafaţa = 505,000 km2 P.N.B. = 717,380,000,000 USD P.N.B./ locuitor = 17,340 USD P.I.B. = 720,000,000,000 USD 52


P.I.B. / locuitor = 18,000 USD 1 USD = 186 Pesetas

4.1. INDICATORII DENSITĂŢII TURISTICE Indicatorii densităţii turistice reprezină pragul de toleranţă turistică a populaţiei sau a teritoriului.

4.1.1. Densitatea populaţiei (DP) Acest indicator arată pragul de toleranţă turistică a populaţiei rezidente faţă de populaţia turistică şi se poate calcula cu următoarea relaţie: DP = (Sosiri de turişti)/(Populaţie) Folosind datele din tabelul nr. 3 şi ştiind că populaţia Spaniei este de 39,996,760 locuitori, obţinem următoarele:  În anul 1999: DP = 46,776,000 / 39,996,760 = 1.16 turişti/locuitor  În anul 2000: DP = 47,898,000 / 39,996,760 = 1.19 turişti/locuitor  În anul 2001: DP = 48,060,850 / 39,996,760 = 1.20 turişti/locuitor Se observă că în perioada 1999-2001, densitatea populaţiei s-a menţinut aproape constantă, ea a crescut cu 0.03% în 2000 faţă de 1999 şi cu 0.01 în 2001 faţă de 2000, ca urmare a creşterii mai rapide a numărului de sosiri din această perioadă, în comparaţie cu creşterea populaţiei; densitatea turistică este situată la un nivel mediu, iar populaţia este ospitalieră şi fără reţineri faţă de turişti.

4.1.2. Densitatea teritoriului (DT) Densitatea teritoriului indică pragul de toleranţă turistică a teritoriului, respectiv receptivitatea mediului înconjurător la populaţia turistică. O suprapopulare turistică pe unitatea de teritoriu duce nemijlocit la efecte negative asupra mediului înconjurător. Densitatea teritoriului se calculează astfel: DT = ( Sosiri de turişti)/(Suprafaţa) Folosind datele din tabelul nr.6 şi ştiind că suprafaţa Spaniei este de 505,000 km2, se poate calcula acest indicator pe perioada 1999-2001, astfel:  În anul 1999: DT = 46,776,000 / 505,000 = 92.62 turişti/km2  În anul 2000: DT = 47,898,000 / 505,000 = 94.85 turişti/km2  În anul 2001: DT = 48,060,850 / 505,000 = 95.17 turişti/km2 Din calculele efectuate, se poate observa că densitatea teritoriului a crescut în anul 2000 cu 2.23% faţă de 1999 şi cu 0.32% în anul 2001 faţă de 2000. Valorile acestui indicator arată faptul că presiunea turistică asupra teritoriului este acceptabilă, ceea ce permite conservarea şi menţinerea calităţii resurselor naturale, un lucru foarte important pentru oferta turistică, întrucât dacă resursele naturale se degradează, scade şi cererea turistică.

53


4.2. ÎNCASAREA UNITARĂ (ÎU) Acest indicator se calculează după relaţia: ÎU = (Total încasări)/(Sosiri de urişti) Folosind datele din tabelele nr.6 şi nr.8, se poate calcula încasarea unitară pe perioada 1999-2001, rezultatele obţinute în urma calculelor putând fi centralizate în tabelul următor: Tabel nr.10 Anul

0 1999 2000 2001

Volumul încasărilor (USD) 1 32,400,000,000 31,000,000,000 29,850,000,000

Sosiri de turişti 2 46,776,000 47,898,000 48,060,850

Încasarea Încasarea unitară unitară (USD/turist) ( pesetas/turist ) 3=½ 4 = 3x186 692.66 128,834.76 647.20 120,379.2 621.08 113,657.64

Din tabelul nr.10 se poate observa că încasarea unitară depinde în egală măsură atât de volumul încasărilor cât şi de sosirile de turişti. Deşi numărul de turişti în anul 2001 creşte faţă de 2000 cu 162,850 de turişti (+3.4%), deoarece aceştia cheltuiesc mai puţin (volumul încasărilor de la turiştii străini scade), încasarea unitară se diminuează.

4.3. CHELTUIALA UNITARĂ (CU) Se calculează după relaţia: CU = (Total cheltuieli)/(Total plecări de turişti) Utilizând datele din tabelele nr.7 şi nr.9, s-a calculat cheltuiala unitară pe perioada 19992001, datele obţinute fiind sistematizate în tabelul care urmează: Tabel nr.11 Anul

0 1999 2000 2001

Cheltuieli turistice (USD) 1 6,504,000,000 7,106,000,000 6,780,000,000

Plecări de turişti 2 9,550,456 9,703,220 10,008,000

54

Cheltuiala unitară (USD/turist) 3=½ 681.01 732.33 677.45

Cheltuiala unitară (pesetas/turist) 4 = 3x186 126,667.86 136,213.38 126,005.7


4.4. INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB (IRS) Acest indice se calculează cu formula: IRS = (ÎU) / (CU) În perioada 1999-2001, acest indice ia următoarele valori:  În 1999: IRS = 692.66 / 681.01 = 1,017  În 2000: IRS = 647.20 / 732.33 = 0,883  În 2001: IRS = 621.08 / 677.45 = 0,916 Din calcule rezultă că IRS înregistrează o uşoară scădere de la un an la altul. Aceste valori arată faptul că deşi numărul de turişti care pleacă în străinătate este mult mai mic decât al celor care vin în Spania, ei cheltuiesc o sumă de bani care generează o cheltuială turistică unitară apropiată de încasarea unitară.

4.5. INDICATORII EFECTELOR ECONOMICE 4.5.1. Indicele participării turismului la încasările valutare ale ţării (IPTIVT), calculat cu formula: IPTIVT = (încasări valutare din turism) / (venituri valutare) x 100 IPTIVT (2001) = (29,850,000,000 / 120,500,000,000) x 100 = 24.87%

4.5.2. Indicele de acoperire a importurilor totale prin încasări din turism (IAITIT), care se calculează după formula: IAITIT = (încasări valutare din turism) / (importuri totale) x 100 IAITIT (2001) = (29,850,000,000 / 153,900,000,000) x 100 = 19.39%

4.6. BALANŢA TRIAJELOR TURISTICE 4.6.1. Soldul balanţei turistice (SBT) Acest indicator se calculează ca diferenţă între încasări turistice şi cheltuieli turistice: SBT = încasări turistice - cheltuieli turistice Soldul balanţei turistice, în perioada 1999-2001, se prezintă astfel:

55


Tabel nr.12 Anul 1999 2000 2001

Încasări turistice (USD) 32,400,000,000 31,000,000,000 29,850,000,000

Cheltuieli turistice (USD) 6,504,000,000 7,106,000,000 6,780,000,000

SBT (USD) 25,896,000,000 23,894,000,000 23,070,000,000

Datele din tabelul nr.12 arată că soldul balanţei turistice este pozitiv, de fiecare dată încasările turistice acoperind cheltuielile turistice. Se poate observa că acest indicator creşte în anul 2000 faţă de 1999, înregistrând în anul 2001 o scădere ca urmare a scăderii încasărilor turistice în acel an.

4.6.2. Soldul balanţei comerciale (SBC) Soldul balanţei comerciale se calculează ca diferenţă între exporturi şi importuri SBC = exporturi - importuri SBC (2000) = 120,500,000,000 – 153,900,000,000 = - 33,400,000,000 USD

4.6.3. Indicii raportului dintre SBT şi SBC SBT/SBC x 100 (2000) = 25,294,000,000 / (-33,400,000,000) x 100 = - 75.73% SBC–SBT(2000)= -33,400,000,000 USD – 25,294,000,000 USD = -58,694,000,000 USD SBT/ (SBC – SBT) x 100 (2000) = 25,294,000,000 / (-58,694,000,000) x 100 = - 43.09%

4.7. INDICATORII POTENŢIALULUI TURISTIC AL PIEŢEI 4.7.1. Intensitatea turistică Intensitatea turistică reprezintă gradul de antrenare turistică. Poate fi: a) Intensitate brută (Ib), calculată conform relaţiei: Ib = (sosiri + plecări) / populaţie  În anul 1999: (46,776,000 + 9,550,456) / 39,996,760 = 1.40  În anul 2000: (47,898,000 + 9,703,220) / 39,996,760 = 1.44  În anul 2001: (48,060,850 + 10,008,000) / 39,996,760 = 1.45 b) Intensitate netă (In), care se calculează după relaţia: In = plecări de turişti / populaţie

56


 În anul 1999: 9,550,456 / 39,996,760 = 0.23  În anul 2000: 9,703,220 / 39,996,760 = 0.24  În anul 2001: 10,008,000 / 39,996,760 = 0.25 Se observă că în perioada 1999-2001 In este cu mult mai mică decât Ib, ceea ce înseamnă că piaţa turistică a Spaniei este o piaţă saturată.

4.7.2. Cheltuiala turistică pe locuitor (CTL) CTL = cheltuieli de turişti / populaţie În urma calculelor efectuate, au rezultat următoarele date centralizate în tabelul de mai jos:

Anul 1999 2000 2001

Populaţie

Cheltuieli turistice (USD) 6,504,000,000 7,106,000,000 6,780,000,000

39,996,760 39,996,760 39,996,760

Tabel nr.13 CTL (USD/locuitor) 162.61 177.66 169.51

4.7.3. Ponderea cheltuielilor turistice în P.I.B. (PCTPIB) Se calculează după formula: PCTPIB = Cheltuieli / P.I.B.x 100 În anul 2000 acest indicator a fost: 7,106,000,000 / 720,000,000,000x100 = 0.98%

4.7.4. Venituri obţinute de populaţie din activitatea de turism (VOPAT) Acest indicator se calculează cu următoarea formulă: VOPAT = încasări turistice / populaţie Datele obţinute sunt prezentate în tabelul următor: Tabel nr. 14 Anul 1999 2000 2001

Încasarea turistică (USD) 32,400,000,000 31,000,000,000 29,850,000,000

Populaţie 39,996,760 39,996,760 39,996,760

57

VOPAT (USD/locuitor) 810.06 775.06 721.13


4.7.5. Proporţia încasărilor din turism în P.N.B.(PÎTPNB) Se calculează conform relaţiei: PÎTPNB= încasări turistice / P.N.B. x 100 În anul 2000, PITPNB = 32,400,000,000 / 717,380,000,000 = 4.52%

4.7.6. Cheltuielile turistice faţă de importurile totale(CTIT) CTIT = cheltuieli turistice / importuri x 100 Pentru anul 2000, acest indicator are valoarea: CTIT = 7,106,000,000 / 153,900,000,000x100 = 46.17 %

4.7.7. Gradul de acoperire al importurilor prin exporturi de turism (GAIET) Se calculează ca raport procentual între încasări şi cheltuieli. În perioada 1999-2001, acest indicator a înregistrat următoarele valori: Tabel nr.15 Anul 0 1999 2000 2001

Încasări turistice (USD) 1 32,400,000,000 31,000,000,000 29,850,000,000

Cheltuieli turistice (USD) 2 6,504,000,000 7,106,000,000 6,780,000,000

GAIET 3 = ½ x 100 456 457.22 443.57

Conform ultimelor statistici furnizate de OMT, în urma atacurilor din septembrie 2001, turismul în regiunea Mediteraneană a înregistrat o uşoară scădere de 0.7% în 2001, ţările din nordul Mediteranean bucurându-se de un an mai bun decât cele din ţărmul sudic. Spania a înregistrat un procent de +3.4%, (Croaţia +12.4%, Turcia +12.4%, Slovenia +11%), aceasta însemnând că în ciuda conflictelor politice existente în unele ţări, Spania rămâne totuşi una dintre cele mai căutate destinaţii turistice. În graficele care urmează este prezentată evoluţia sosirilor internaţionale de turişti în perioada 1998-2001.

58


800 700 600 500 400 300 200 100 0

698

652

628

689

Mondial

206

216

232

233

an 1998

an 1999

an 2000

an 2001

Zona Mediteraniana

Graficul nr. 1

Sosirile internaţionale de turişti

Variaţia %

(milioane)

Sosirile internationale de turisti (volumul)

8 7 6 5 4 3 2 1 0 -1 -2

(variaţia %)

7.4

7 4.6

an1999/1998

3.7

an2000/1999

0.7 1

2 -1.3

Mondial

Mediteranean

Graficul nr. 2

59

an2001/2000


V. SEZONALITATEA CIRCULAŢIEI TURISTICE 5.1. Variaţiile sezoniere ale fenomenului turistic În condiţiile specifice ale activităţii de turism, pe lângă aspectele caracteristice ale dispersării în spaţiu a fluxurilor turistice, se remarcă frecvent şi o repartizare inegală în timp a cererii de servicii, care, în diferite zone de interes turistic, echivalează cu o concentrare pronunţată a sosirilor de vizitatori în anumite perioade dintr-un an calenderistic şi respectiv cu diminuarea – sau chiar sistarea – sosirilor de turişti în alte perioade. Aceste variaţii sezoniere, cu serioase implicaţii economico-organizatorice în activitatea turistică, sunt caracteristice şi pentru Spania. Variaţiile sezoniere constituie una dintre caracteristicile principale ale turismului modern; activitatea turistică se distinge tocmai prin corelaţia viabilă între volumul ofertei şi cel al cererii turistice în decursul unui an calendaristic. La rândul ei, frecvenţa mai mult sau mai puţin constantă a variaţiilor sezoniere provoacă în economia turismului modificări specifice, sezonalitatea accentuată influenţând creşterea costurilor serviciilor şi diminuarea rentabilităţii, rezultând o dezvoltare inegală a diferitelor zone de interes turistic. Variaţiile sezoniere ale cererii în turism sunt de două feluri: variaţii sezoniere artificiale (mecanismul concediilor plătite, al vacanţelor şcolare, care se disting prin caracerul lor economico-organizatoric) şi variaţii sezoniere naturale. În ceea ce priveşte caracteristicile variaţiilor sezoniere, acestea se produc în perioada unui an calendaristic şi în contextul unui sezon determinat, cuprinzând una sau mai multe luni. Variaţiile sezoniere sunt fluctuaţii care se repetă la anumite intervale şi rezultă din evenimente sau acţiuni distribuite cu o anumită regularitate pe întreaga perioadă a unui an.

5.2. Ciclurile de sezonalitate în activitatea turistică Problemele legate de diminuarea implicaţiilor provocate de concentrarea sezonieră a activităţii turistice în anumite perioade ale anului şi respectiv ale prelungirii sezonului sunt tot atât de vechi ca şi turismul însuşi. Creşterea considerabilă a numărului de turişti pe de-o parte, care călătoresc în perioadele sezonului plin, iar pe de altă parte eforturile prestatorilor de servicii menite să ducă la prelungirea sezonului turistic, contribuie la o manifestare tot mai acută a fenomenului de concentare a activităţii turistice şi necesitatea atenuării curbei sezonalităţii în turism. Economia turismului este orientată într-o măsură tot mai mare spre pieţele de desfacere, iar măsurile organizatorice privind difereţierea tarifelor şi preţurilor, structura şi diversitatea ofertei de servicii turistice şi intensificrea propagandei turistice sunt analizate cu atenţie, pentru a se putea găsi soluţii eficace în legătură cu permanentizarea activităţii turistice în diversele zone sau staţiuni. În turism, aceste instrumente de politică comercială au rolul să acţioneze asupra menţinerii nivelului cererii şi îndeosebi asupra creşterii cererii în perioadele de pre – şi postsezon şi în perioadele de extrasezon. Întrucât durata sezonului turistic într-o zonă (sau staţiune) este determinată în primul rând de condiţiile climatice şi meteorologice, aceste instrumente de politică comercială au menirea să compenseze diminuarea atractivităţii factorilor naturali cu un set de elemente suplimentare de cointeresare a turistului potenţial, în vederea valorificării mai depline a patrimoniului turistic, prin menţinerea cererii de servicii turistice la un volum şi nivel rezonabile pentru prestatori, pe

60


o perioadă de timp cât mai lungă posibilă, în decursul unui an. În funcţie de condiţiile naturale, de poziţia geografică a teritoriului receptiv faţă de circuitele turistice interne şi internaţionale, de gradul de atractivitate şi diversitatea ofertei de servicii, se pot distinge trei variante de bază ale curbei sezonalităţii în activitatea turistică: Varianta I: activitatea turistică se concentrează într-un singur sector important, limitat ca durată. Caracteristic pentru această variantă este sezonul turistic estival concentrat în jurul Mării Mediterane, în Costa Brava, Costa del Sol, Costa del Luz, Insulele Canare şi Insulele Baleare, solicitat de turişti, cu anumite oscilaţii, în perioada iunie - septembrie, aşa cum rezultă din graficul ce urmează:

Graficul nr.3 Varianta a II-a: activitatea turistică se concentrează în două perioade se sezon diferenţiate ca durată, având totodată şi frecvenţe diferenţiate de solicitări. Caracteristice pentru această perioadă sunt staţiunile de munte, destinate atât sporturilor de iarnă, cât şi turismului de vară. În aceste staţini frecvenţa relativ ridicată a fluxului de vizitatori se înregistrează în lunile cu zăpadă (sfârşitul lunii decembrie - începutul lunii martie); solicitările continuă însă şi în lunile de vară (mai - septembrie), aşa cum rezultă din graficul următor:

Graficul nr. 4 Varianta a III-a: activitatea turistică nu prezintă concentrări sezoniere pronunţate, frecvenţa sosirilor de turişti etalându-se relativ linear de-a lungul întregului an calendaristic. Caracteristic pentru această variantă sunt, pe de o parte staţiunile balneo-climaterice, unde 61


tratamentele balneo-medicale se desfăşoară practic în decursul întregului an, iar pe de altă parte, centrele urbane, unde se înregistrează o circulaţie turistică permanentă (congrese, târguri, expoziţii, excursii, călătorii în tranzit etc.).

Graficul nr. 5 Analizând aceste variante ale curbelor de sezonalitate, se pot stabili următoarele etape ale unui sezon turistic: - perioada de sezon plin, marcată de intensitatea maximă a activităţii turistice în sezonul de vârf; - perioadele de început şi sfârşit de sezon (denumite şi perioade de pre – şi postsezon sau perioade de sezon intermediar), marcate prin solicitări mai puţin intense, când volumul activităţii creşte, respectiv descreşte gradual în funcţie de sporirea sau reducerea intensităţii circulaţiei turistice; - perioadele de extrasezon, caracterizate printr-o activitate redusă sau, în anumite cazuri, prin încetarea activităţii de prestări de servicii turistice. Succesiunea logică a acestor etape ale sezonului (extrasezon-început de sezon-sezon plinsfârşit de sezon-extrasezon) marchează, ciclurile de activitate turistică ce au loc în decursul unui an calendaristic, necesitând dozarea proporţională a eforturilor de pregătire, desfăşurarea şi încheiere a sezonului, transpuse corespunzător în programele coordonate de activitate ale organizatorilor de turism şi ale prestatorilor de servicii turistice.

5.3. Implicaţiile sezonalităţii şi posibilităţile de diminuare a efectelor lor economice în industria turistică Variaţiile sezoniere se înregistrează în toate ţările turistice (mai ales în Spania) şi aceste oscilaţii manifestă chiar tendinţa de a creşte în volum şi intensitate, concentrara sezonieră în turism constituind un fenomen constant al mişcării turistice, generată de caracterul şi natura acestor fluxuri. Factorii principali care pot provoca schimbări sezoniere în turism şi influenţează gradul de atractivitate al ofertei şi serviciilor turistice spaniole sunt: - necesităţile crescânde de recreere, sub toate apectele lor cunoscute; - resursele şi valorile naturale (respectiv volumul, diversitatea şi calitatea ofertei turistice primare, pe primul loc situându-se condiţiile naturale, clima şi modificările ei în decursul unui an); 62


- veniturile populaţiei (nivelul mediu al venitului naţional pe cap de locuitor, nivelul veniturilor individuale pe categorii de populaţie, timpul necesar pentru crearea resurselor băneşti destinate consumului tuirstic); - durata şi structura timpului liber pentru recreere (durata timpului mediu zilnic, de sfârşit de săptămână, lungimea şi etalarea în timp a concediilor plătite şi a vacanţelor şcolare ); - oferta turistică secundară (volumul, structura şi nivelul calitativ al ofertei secundare, preţul serviciilor turistice ); - factorii subiectivi (obiceiurile, tradiţiile, moda etc.). Măsurile luate de autorităţile spaniole pentru atenuarea, a vârfurilor sezoniere prin prelungirea sezoanelor, mai ales a celui de vară, se manifestă în următoarele direcţii: - extinderea sezonului de vârf, prin oferirea unor facilităţi de tarife şi preţuri atractive pentru serviciile turistice în perioadele pre şi postsezon, prin care sporeşte circulaţia turistică (ex. Reduceri pentru persoanele de vârsta a III a, oferirea de bonusuri în vacanţe elevii şi studenţii fiind ţinta principală, organizarea unor excursii de 1-2 zile cu transport gratuit); - intensificarea preocupărilor pentru sporirea gradului de (servicii prompte şi calitative, posibilităţi sporite de distracţii şi agrement etc.), organizarea unor excursii în locuri legendare, pelerinaje, concerte în aer liber; - diversificarea ofertei turistice în perioadele de sezon intermediar şi extrasezon prin oferirea unor sejururi combinate, folosind ca elemente de atracţie potenţialul turistic şi al altor zone de interes turistic (se foloseşte des varianta “fly now and pay later”); - folosirea acţiunilor de publicitate turistică agresivă şi continuă prin agenţii de publicitate din întreaga lume, pentru promovarea turismului în extrasezon, făcând cunoscute publicului consumator de servicii turisice avantajele turismului în timpul sezonului intermediar şi al extrasezonului. - faptul că Spania este beneficiara acordului Schengen constituie un real avantaj pentru atragerea turiştilor şi investitorilor în zona respectivă. Exprimarea sezonalităţii se face referindu-ne la raportul dintre numărul de înnoptări hoteliere din luna de maximă afluenţă turistică şi numărul de înnoptări hoteliere din luna de minimă afluenţă turistică. Din studiile OMT cu privire la sezonalitate se desprind următoarele concluzii: în timp ce în majoritatea ţărilor sezonalitatea este destul de ridicată, în Spania valoarea coeficientului de sezonalitate reflectă o situaţie paradoxală. În Spania, în mod aparent, sezonalitatea este scăzuă în raport cu specificul ofertei dependentă de climă, acest lucru datorându-se în principal politicii turistice a autortităţilor publice, dar şi a investitorilor din această ţară, care au ca obiectiv principal prelungirea sezonului turistic.

63


CONCLUZII

După cum s-a arătat în lucrarea de faţă, Spania are un turism estival şi turism cultural foarte bine puse la punct, nici turismul montan fiind neglijat, oferind servicii de o înaltă calitate şi de o mare diversitate. Diversitata serviciilor este extrem de importantă, deoarece oferta turisică nu se adresează numai turiştilor străini, ci şi celor autohtoni, întrucât orice plecare de turişti înseamnă placare de bani. Cu toate acesta se observă o uşoară creştere a numărului de turişti spanioli ce pleacă în străinătate ca urmare a dezvoltării turismului în alte ţări europene şi asiatice. Deşi Spania este o ţară cu tradiţie în turism, ea va trebui să ţină seama de aceste zone şi să ia măsurile adecvate. Acest lucru nu înseamnă că trebuie neglijată promovarea turismului spaniol prin agenţiile de turism din străinătate, pentru că turiştii străini aduc valută în ţară, iar banii cheltuiţi aici duc la ridicarea nivelului de trai al populaţiei, precum şi la dezvoltara economică a zonei prin ramuri adiacente turismului. Punerea în valoare a patrimoniului turistic al Spaniei, depinde foarte mult de politica economică pe care o promovează, precum şi de facilităţile oferite pentru atragerea turiştilor. Spania având o industrie a turismului puternic dezvoltată, constituie un model pentru ţările aflate în tranziţie cu potenţial turistic ridicat, dar nevalorificat şi care doresc să facă din turism o ramură economică importantă. Prin resursele şi implicaţiile sale naturale, economice, culturale şi social umane, turismul este un factor important şi determinant pentru progresul economiei Spaniei; posibilităţile sunt valorificate adecvat şi în interesul economiei naţionale, prin aportul în creşterea P.I.B., contribuţia la echilibrarea balanţei de plăţi externe, turismul spaniol îşi aduce contribuţia la ameliorarea calităţii vieţii şi la progresul general al ţării. Industria turismului spaniol se bazează pe acel simţ specific de ospitalitate, de căldură, care-l fac pe turist să uite de multe ori de inconvenientele călătoriei, oboseala drumului şi eventual confortul material care poate nu întotdauna se asigură la parametrii aşteptărilor lui. De aceea calitatea serviciilor prestate rămâne condiţia de bază a dezvoltării turismului şi a impresiei cu care pleacă oaspetele intern sau străin, care vizitează Spania. Se desprind următoarele concluzii: - creşterea numărului de turişti prin preţuri, politica vizelor, declararea unor zone drept parcuri naţionale, duce astfel şi la o redirijare a fluxurilor turistice; - sporirea încasărilor unitare prin crearea de noi produse turistice, multiplicarea serviciilor de agrement şi creşterea calităţii serviciilor existente, conduce la sporirea sejurului mediu; - creşterea calităţii ofertei şi a gradului său de complexitate, deci existenţa unei oferte destul de dezvoltate, se reflectă prin numărul ridicat al turiştilor ce sosesc, rezultând că resursele turistice naturale şi antropice sunt atrăgătoare şi baza tehnico-materială competitivă.

64


BIBLIOGRAFIE 1. Cioflec, R.- Cutreierînd Spania, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988 2. Cosmescu I. – Turismul-fenomen complex contenporan, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pg. 251-252 3. Cristureanu C., Neacşu N., Băltăreţu A.- Turism internaţional Studii de caz. Legislaţie, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999 4. Eremia A., Vieru S.- Statele lumii, Editura Cartier, Bucureşti, 2000 5. Ghid complet Spania, Editura Aquila’93, Oradea 6. Glăvan V.- Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pg.135-137 7. Jivan, Al. – Economia turismului-economie de ramură, Editura “NERO-G”,Timişoara, 1999 8. Minciu R., Baron P., Neacşu N.- Economia turismului, Bucureşti, 1991 9. Morariu, D. – Concepte şi politici de turism internaţional, Editura Alfabet, Deva, 2001 10. Postelnicu, Gh.- Introducere în teoria şi practica turismului,Editura Dacia, cluj-Napoca, 1997, pg. 8-10, pg.180-181 11. Snak O.,- Managementul serviciilor în turism, Editura Academiei Române de Management, Bucureşti, 1994, pg. 133-143 12. Snak O., Baron P., Neacşu N.- Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, pg. 61-63, pg.208-210, pg.323-325 13.Veistein A., Goldin A. S.- Bibliothéques et musées des arts du spectacle dans le mondeTroisieme édition, ECNRS, Paris, 1984, pg. 401-417

* * * 14. Atlantic Tour, Vacanţe exotice, nr. 11/2001, pg.38-41; nr.12/2001, pg.12-13 15. Dobre, D- Spania primul importator de whisky. În: Tribuna economică, 19/2001, pg.72 16. Frâncu, M.- Ziua trecerii la euro-Spania. În Tribuna economică 27/2001, pg.71 17. Simina, O.- Drumul spre Spania. În Focus turistic (supliment al săptămânalului Focus vest), nr. 85/2001, pg.1-2; nr. 86/2001, pg. 1-2 18. Vacanţe şi călătorii, Barcelona, nr.25/2002, pg.61-70

* * 19. http:// www.iet.tourspain.es 20. http:// www.tourspain.es/turespai/marcoi.htm 21. http:// www.world-tourism.org

65

*

Analiza Ofertei Turistice Pe Piata Spaniei

Recommend Documents