Caracterizarea generala a impozitelor si taxelor
Harhas Razvan, Anul IV,Drept
Caracterizarea generala a impozitelor si taxelor
1.Necesitatea impozitului
Statul apeleaza la repartitia sarcinilor publice intre membrii societatii ,persoane fizice sau juridice,deoarece satisfacerea nevoilor colective ale oricarei soccitetati impune realizarea unor venituri publice. Pentru a-si indeplini rolul si functiile statul trebuie sa mobilizeze resursele si sa faca cheltuieli banesti. Instrumentul financiar si juridic prin care se infaptuieste repartitia sarcinilor publice constituie obligatia fiscala sub forma impozitelor,taxelor,contributiilor si a altor sarcini fiscale specifice fiecarei tari si fiecarei etape istorice in parte.(1) O prima categorie de norme juridice avand ca obiect de reglementare finantele publice o reprezinta cele privind procesul de constituire a resurselor banesti necesare satisfacerii nevoilor publice ,adica a fondurilor publice,denumite frecvent fonduri bugetare. Normele juridice din aceasta categorie asigura concentrarea in bugetele publice(cum sunt spre exemplu:bugetul de stat,búgetele locale,búgetele fondurilor speciale si bugetul asigurarilor sociale de stat) a resurselor banesti necesare constituirii si alimentarii veniturilor publice. (2) Trebuie sa precizam ca nevoile publice cunosc o crestere semnificativa in perioada de tranzitie a Romaniei la economia de piata. (3) 2.Definirea impozitului si taxelor
Doctrina fiscala a furnizat numeroase definitii ale impozitului: Paul Cuves sustinea ca impozitul inseamna”preluarea ce o cere puterea suverana individuala in
virtutea principiului de suveranitate nationala pentru a partcipa la acoperirea cheltuielilor de interes general si la sarcinile datoriilor statului”. (4) Econimistul Rugiero intareste definitia de mai sus,afirmand ca”statul are chiar dreptul de proprietate asupra unei cote din bunurile cetatenilor,pana la cuantumul impozitului datorat”, ceea ce
arata caracterul de obligativitate pentru plata impozitului in interesul superior al colectivitatii. (5) Intr-o definite data de specialisti romani se sustine ca:”Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie,generala si definitiva,efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului,in cuantum si la termene precis stabilite de lege,fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si i mediat” (6) Din continutul defini tiei rezultă că notiunea de impozit este caracterizată prin cateva trăsături
specifice: a) potrivit legislatiei t ării noastre, impozitul nu poate im brăca decat forma bănească, element ce-l diferentiază fată de orice obligatii neexprimate si necalculate in bani; deci, impozitul este o obligatie bănească, si nu una de prestat ii personale; b) natura de plată „generală” a impozitului rezultă din obligatia care se referă la grupe sau categorii
de contribuabili, si nu la subiecti individual determinati; c) caracterul „definitiv” al impozitului evidentiază lipsa unei obligatii de restituire direct de către contribuabil a sumei percepute. Contribuabilii sunt, asa cum s- a arătat deja, atat persoanele juridice, cat si cele fizice, care, potrivit legii, trebuie să suporte impozitul, intrucat detin o materia impozabilă; d) „caracterul unilateral al obligat iei”, in sensul că beneficiarul neconditionat al plătii este statul sau unitătile administrativ-teritoriale, iar contribuabilul nu dobandeste vreun drept corelativ la o contraprestatie concretă si imediată, adică nu poate pretinde un echivalent corelativ direct
individual. Este vorba, deci, de caracterul ireversibil al impozitului; e) in sfarsit, notiunea de impozit cuprinde si elemente de stabilire a obligatiei fiscale în sarcina contribuabililor (ceea ce ce seamnă, in alti termeni, asezarea si realizarea impozitului). Aceasta constă in procedura fiscală pentru identificarea si determinarea in concret a subiectului si obiectului impunerii (materia sau baza im pozabilă), calcularea impozitului de plată cu ajutorul cotelor de impunere si plata acestuia la termenele si in conditiile prevăzute de lege, si nu in mod arbitrar. Taxele sunt plătile făcute de persoane fizice sau juridice , de regulă, pentru servicii prestate sau activităti efectuate in favoarea acestora, in principal, de către institutii publice. Reglementările legale prevăd mai multe categorii de taxe: taxe de timbru, taxe vamale, taxe
consulare, taxe asupra mijloacelor de transport, pentru folosirea locurilor publice etc. Taxele sunt prevăzute in sume fixe sau in cote procentuale, proport ionale, progresive, ori regresive. După modul de stabilire a cuantumului lor, taxele pot fi fixe sau forfetare (7) , proportionale sau progresive ori regresive. Intre impozite si taxe există unele deosebiri, dintre care cităm: a) in cazul impozitului, lipseste total obligat ia prestării unui serviciu direct si imediat din partea statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, după caz, situatia fiind inversă in ce priveste taxele, pentru care, in general, se prestează unele servicii; b) cuantumul lor se determină diferit, la impozit, in prin-cipal, in funct ie de baza impozabilă, pe cand mărimea taxei este influentată, in general, de natura serviciului prestat; c) termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe in momentul solicitării sau după efectuarea prestatiei. In ceea ce priveste deosebirea, din punct de vedere al echivalentului, in unele cazuri, acesta are un caracter relativ, deoarece sunt reglementate si taxe care numai in parte reprezintă echivalentul serviciului prestat. De exemplu, taxele succesorale. Unele venituri publice sunt reglementate cu denumiri specifice conditiilor de calculare si plată, ori continutului lor economic diferit. Astfel sunt: contribut ia pentru asigurările sociale de stat si alte fonduri sociale sau contributiile pentru unele fonduri speciale, amenzile administrative si penale etc. De altfel, nici denumirea de „taxă” nu este uneori corect utilizată. Astfel, spre exemplu, taxa pe valoarea adăugată este, in realitate, un impozit, si anume, impozitul pe cifra de afaceri, calculat
numai asupra valorii adăugate.
Maurice Allais ,laureat al premiului Nobel sustine ca impozitele trebuie impuse cu respectarea urrmatoarelor principii: (8) –“individualitatea: in cadrul unei societăti democratice, omul, si nu statul constituie obiectul final si preocuparea esent ială; ca urmare, fiscalitatea trebuie să constituie un mijloc de asigurare pentru deplina dezvoltare a personalitătii fiecărui cetătean, cores punzător propriilor sale aspiratii; – nediscriminarea: impozitul să fie stabilit potrivit unor reguli unitare pentru tot i, fără discriminări, directe sau indirecte, fat ă de unele grupe sociale; se poate afirma că este contrar principiului discriminării ca impozitele să fie percepute numai de la intreprinderile cele mai capabile, ale căror beneficii sunt in concordantă cu serviciile efectuate, iar cele care inregistrează pierderi, datorită unei proaste administrări, să fie exceptate total sau partial de la plata acestora; – impersonalitatea: stabilirea si prelevarea impozitului nu trebuie să implice cercetări de tip inchizitorial asupra vietii persoanelor sau asupra gestiunii intreprinderilor, o singură exceptie ar fi totusi necesară, si anume, cercetarea permanentă a averii oamenilor politici; aplicarea acestui
principiu conduce la preferinta pentru impozite analitice calculate pe baza bunurilor luate in considerare ca atare, in locul impozitelor sintetice stabilite pe persoane; – neutralitatea: impozitul nu trebuie să contravină unei mai bune administrări in economie, dimpotrivă, el trebuie să stimuleze realizarea unei economii mai eficiente; pornind de la cerintele progresului economic, impozitul nu trebuie să se aplice beneficiilor care sunt obtinute in urma costurilor sau a mai bunei orientări a productiei, intrucat aceste beneficii constituie motorul esential al unei economii de piată. Dacă unitătile sau participantii la activitatea economică constată că beneficiile lor sunt impuse cu prea multă asprime, incitarea lor pentru o mai bună si eficientă gestiune nu poate decat să se diminueze corespunzător; – legitimitatea: pe cat posibil, veniturile provenind din serviciile efectuate in folosul colectivitătii, cum sunt veniturile din muncă, veniturile provenind dintr -o mai bună gestiune sau din asumarea unor riscuri, trebuie să fie considerate ca legitime, respectiv, meritate si să nu fie impozabile; totodată, pe cat posibil, fiscalitatea trebuie să tax eze acele venituri care nu pot fi considerate ca legitime, adică veniturile care nu corespund unui serviciu efectuat in folosul societătii si deci sunt nemeritate;
Clasificarea impozitelor si taxelor Impozitele si taxele aplicate in orice or anduire, etapă ori tară sunt eterogene, atat din punct de vedere al particularitătilor de fond, cat si din punct de vedere al formei. Evolut ia fiscală din fiecare tară conduce la modificări in ce priveste categoriile de impozite si taxe, cuantumul si destinatia lor, precum si modul de asezare si percepere. tinand seama de marea diversitate de forme pe care le-au avut si le au impozitele si taxele in diferite etape istorice ale unei t ări sau alteia, ele pot fi grupate in functie de mai multe criterii. In functie de forma in care se obti n de către stat: a) impozite în natură, avand forma prestat iilor sau dărilor in natură, fiind specifice si frecvente in oranduirile sclavagistă si feudală; b) impozite pecuniare (in bani), care in bracă forma bănească de percepere. Au o aplicare izolată, sporadică in oranduirile sclavagistă si feudală, dar devin preponderente in capitalism, odata cu extinderea relat iilor marfă-bani. In functie de obiectul impunerii, impozitele si taxele pot fi im părtite in următoarele trei categorii: a) impozite si taxe pe avere, cum sunt, spre exemplu, impozitul pe clădiri si impozitul si taxa pe
teren; b) impozite si taxe pe venit, care se stabilesc si se percep asupra veniturilor contribuabililor, persoane fizice sau juridice. Aceste impozite si taxe se realizează sub forma impozitului pe venitul din salarii, impozitului pe profit etc.; c) impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sau franarea unor cheltuieli, cum este, spre exemplu, impozitul suplimentar pentru depăsirea fondului total destinat plătii salariilor. După modul de percepere, distingem cea mai importantă grupare a impozitelor si taxelor, at at din punct de vedere teoretic, cat si practic, fapt pentru care o regăsim in toate lucrările de specialitate si, in general, in legislatiile fiscale. Este vorba de clasificarea: a) impozite directe, care se stabilesc si se percep nemijlocit de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege; exemplu: impozitul pe profit; impozitul pe venit; b) impozite indirecte, care se stabilesc asupra van zării de bunuri sau prestării unor servicii (operatii bancare, transport etc.) sau executării de lucrări. in general, aceste impozite sau taxe sunt incluse in pretul mărfurilor, serviciilor, astfel că se suportă de consumatori sau beneficiarii acestora, după caz, deci de alte persoane fizice sau juridice deci subiectul impozabil. Exemplu: taxa pe valoarea adăugată, accizele.
La randul lor, impozitele directe pot fi grupate, in functie de criteriile avute in vedere la stabilirea si perceperea lor, după cum urmează: a) impozite reale, stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri, produse etc.). Sunt denumite si pe obiective sau pe produs, intrucat se stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fără a se avea in vedere situatia persoanei contribuabilului; exemplu: impozitul pe clădiri;
b) impozite personale, care au in vedere, in principal, persoana contribuabilului, in conexiune cu veniturile sau averea sa, ori indiferent de acestea. Datorită acestor trăsături specifice, impozitele
personale sunt denumite, uneori, subiective. Exemplu: impozitul pe venitul din salarii. In acelasi timp, impozitele indirecte sunt categorisite, in raport de diferite caracteristici: a) impozite sau taxe de consumatie, percepute asupra produselor si servic iilor de primă necesitate, prin adăugarea lor la pretul de van zare. Unele sunt stabilite, spre exemplu, la băuturile alcoolice, tutun, produse petroliere, sare, chibrituri, zahăr, făină etc. si asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile in comun si altele. In t ara noastră, aceste taxe au fost desfintate pe data de 1 ianuarie 1949, dar unele au fost reintroduse de la data de 1 decembrie 1991; exemplu: taxa pe valoarea adăugată, accizele;
b) monopolurile fiscale, modalitate de impunere constand in dreptul exclusiv al statului asupra productiei, vanzării sau productiei si vanzării anumitor produse, cum sunt, spre exemplu, chibriturile, sarea, băuturile alcoolice, tutunul etc.; c) taxe vamale, stabilite asupra mărfur ilor exportate, importate sau tranzitate pe teritoriul unui stat; d) alte impozite sau taxe, cum ar fi cele de timbru, inregistrare, pe circulatia averii etc. O schemă a principalelor impozite si taxe directe si indirecte utilizate pe scară largă in practica fiscală ar putea fi următoarea: (9) I. Impozite Directe – impozit pe venit – impozit pe avere personale – impozit pe succesiuni
– impozit pe donatii – impozit pe suflet (capitatia) – pe bunuri de consum – pe obiecte de lux
taxe de consumatie – pe alte bunuri – impozit pe cifra de afaceri – asupra productiei Monopoluri fiscale – asupra van zării – asupra productiei si van zării II. Impozite Indirecte – de import taxe vamale – de export – de tranzit – de timbru alte taxe – de inregistrare – pe circulatia averii – alte taxe În functie de scopul urmărit, avem următoarele categorii de impozite: a) impozite financiare, a căror stabilire are loc in vederea obtinerii de venituri publice, cum sunt impozitul pe venit si impozitul pe cifra de afaceri (sau taxa pe valoarea adăugată); b) impozite de ordine, care au ca scop limitarea unor activităti, realizarea unor teluri de altă natură decat cel fiscal (impozitul pe celibat, prin care se urmăreste stimularea sporirii natalitătii). În raport de frecventa de realizare, impozitele pot fi grupate in permanente, care au o anumită regularitate in asezare si percepere, fiind anuale sau lunare, precum si incidentale (întâmplătoare), care se stabilesc si se percep o singură dată (impozitul pe averea si castigul de război). Tinand seama de nivelul la care se administrează, impozitele si taxele pot fi: a) federale sau ale statelor (landurilor, cantoanelor) membre ale federatiei, ori ale statului (in cazul statelor cu structură unitară); b) locale – ale provinciilor, departamentelor, judetelor,
oraselor, comunelor. Categoriile cele mai frecvente de impozite si taxe utilizate in sistemele fiscale nationale europene
sunt următoarele:
A. Impozitele pe venit, cuprinzand: – impozitul(ele) pe venitul / profitul intreprinderilor / societătii / companiei; – impozitul(ele) pe veniturile persoanelor fizice (exemplu: impozitul pe salarii). B. Contributii pentru asigurări sociale (denumite, in general, contributii pentru securitatea socială). C. Impozite pe avere, cum sunt: – impozite pe bunuri imobile/terenuri/clădiri; – impozite pe capital/valoare; – impozite pe succesiuni si donatii; – impozite pe transferul capitalului. D. Impozite si taxe pe bunuri/mărfuri, cum sunt:
– impozite pe circulatia bunurilor sau pe van zări (in special, taxa pe valoarea adăugată); – impozite/taxe de consumatie; – impozite asupra productiei; – impozite pentru protectia mediului in conjurător.
E. Taxe vamale. F. Taxe de timbru. G. Alte impozite si taxe.
În unele tari, pe lânga impozite si taxe, se mai întâlnesc si contributiile, ca prelevari obligatorii la bugetul public. Contributiile reprezinta sume încasate de la diferite persoane fizice sau juridice, pentru anumite avantaje de care acestea beneficiaza din partea statului. De cele mai multe ori, contributia se concretizeaza prin participarea, partiala, a persoanelor fizice sau juridice la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru oferirea avantajului respectiv (de exemplu, contributia proprietarilor de terenuri la construirea unei sosele, la lucrarile de consolidare etc.) Asadar impozitele si taxele fiind resurse financiare publice ordinare, insotesc existenta statului dea lungul intregii sale istorii dovedindu-se a fi,in permanenta,resurse indispensabile functionarii institutiilor publice.
Bibligrafie: 1.Radu Zorila,Elemente noi in problemática impozitarii,Revista “Impozite si taxe”,edítate de “Tribuna Economica”,Bucuresti nr.6/1995,pag 77.
2.I. Condor,Dreptul Finantelor Publice,pag 34. 3.Gh.Bistriceanu,Fiscalitatea excesiva,revista “Impozite si taxe”,nr 5/1995,pag 23.
4. Impozitele indirecte din România, Bucuresti, 1939, p. 8. 5. I. Văcărel , Impozitele: Notiuni generale, Finantele publice, Editura Didactică si Pedagogică,
R.A., Bucuresti, 2002,p. 397. 6. Gh. Bistriceanu, E. Gr. Negrea, I. Pătrăscoiu, Finante si credit în industrie, constructii si transporturi, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1977, p. 298 7. Forfetară – taxă dinainte stabilită la o sumă globală si uniformă (Dictionarul limbii române
moderne, Editura Academiei, 1958, p. 313). 8. R. Bufan, Dreptul fiscal – o nouă realitate juridică. Principiile Dreptului Fiscal, I si II „Revista de drept comercial” nr.6/2002, p.144 -157 si nr. 7-8/2002, p.297-313. 9. Iulian Văcărel, Finantele publice. Teorie si practică, Editura Stiintifică si Enciclopedică, Bucuresti,1981, p. 121