Cele trei motive ale izgonirii artistilor din societate adrian dica 2013
Cat de departe l-ar fi trimis Platon pe artistul american din statul Ohio , Bill , daca ar fi fost in juriul concursului de originalitate organizat cu ocazia unei sarbatori nationale? Intrebat ce e asa original in a-l imita pe Elvis Presley , Bill a raspuns senin ca el nu il imita pe Elvis, ci c i pe Scott din Florida, cel care de fapt fa pt il imita pe Elvis. Dar nu pot oamenii citi un gand pana la capat?”, se intreba Constantin Noica in „Cuvant Prevenitor” scris scris pentru dialogul Republica (Editura Stiintifica si enciclopedica Bucuresti, 1986). „(...) condus de o idee morala suprema si socotind arta numai ca o imitatie, Platon vedea in ea numai un joc care urmareste doar placerea si care nu se ingrijeste(...) ingrijeste(...) de morala” (Mihai Ralea, „Prelegeri de estetica”, pg 106, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972), lucru care l-a l-a determinat sa ii alunge pe artisti din cetatea ideala, mai corect spus de la la procesul de consolidare a cetatii ideale. Modelul de cetate ideala, care in fapt reprezinta modelul unui tip de om ideal. Astfel el le reproseaza artistilor ca sunt imitatori ai lucrurilor produse de ceilalti. In acceptiunea sa Platon il vede pe artist ca fiind „cel ce apartine celei de-a de-a treia generatii, pornind de la fire”. fi re”. (Republica) Extinzandu-si teoriea despre artisti artisti si arta in general, general, Platon invoca noi acuze, artistii facandu-se vinovati de vatamarea sufleteasca a oamenilor prin rascolirea sentimentelor si trairilor acestora. In acelasi dialog cu Glaucon(fratele mai mare al lui Platon), prin vocea lui Socrate , Platon demonstreaza cum artistii se mai fac vinovati de inca un lucru. Nu numai ca ei sunt imitatori ai lucrurilor din lumea materiala (care sunt proiectii ale Ideii), dar ajung sa si inventeze lucruri care in fapt nu exista. Creaza astfel iluzii. Comparand o pictura cu o oglinda, Platon ii atribuie operei de arta caracterul de copie a copiilor si de iluzie, de umbra a umbrei. Mai departe alatura pictorilor pe poeti, ei folosind cuvinte in loc de culori pentru a pervertii oamenii tineri si de buna-credinta si in final sustine ca artistii in general trebuie inlaturati inlaturati de la o organizare ideala a cetatii. Sintetizand astfel putem vorbi despre cele trei motive ale izgonirii artistilor din cetatea ideala si in acelasi timp de cele trei teori despre arta in vechea Grecie Teoria Mimetica, Teoria Catharctica si respectiv Teoria Iluzionista.
Tot in „Cuvant Prevenitor” din „Republica”, C. Noica sugereaza ca un alt motiv de inlaturare a artistilor ar fi reducerea numarului locuitorilor cetatii, in fapt o mare familie, de exact 5040 de locuitori, numar ales pentru divizibilitatea sa. Un numar mai mic ar fi o famile mai usor de condus si de controlat. Alatura acestei ipoteze si ideea ca o societate ideala nu poate avea ca model potrivit totala toleranta, promoivand astfel severitatea fata de sine si societate. Cand se aduce in discutie dialogul Republica, cititorul in are tendinta de a nu retine, si a nu completa gandul ca Platon ii primeste intr-un final pe artisti artisti in cetatea sa ideal, insa numai pe cei capabili sa produca arta indreptata catre principiile ideale morale, arta care lauda Zeii, arta care produce si aduce in discutie Binele, educatia copiilor, care pleaca de la Idee si care are o esenta, recunoscand acum natura omului de a fi supus vrajii artelor artelor . Cetatea ideala nu reprezinta o forma politica de organizare, ci aduce in prim plan, printr-o analogie evidenta modelul tipului de om perfect, aflat in armonie cu el si cu societatea in care traieste, condus de principiul moral al al dreptatii, binelui si adevarului. In prima faza alunga majoritatea artistilor tocmai pentru ca nu poate pune bazele unei constructii si organizari de cetate ideala in prezenta unor oameni care nu isi fac treaba proprie, care nu aduc niciun folos din ceea ce fac, ba chiar ajung sa rascoleasca si sa aduca in prim plan rele, inselatorii, lipsuri, slabiciuni, imitand si producand iluzii, toate astea contrar armoniei si virtutilor promovate de Platon dar si principiului oikeiopraigiei. Atat Platon, cat si cel fata de care are o admiratie profunda, Socrate si prin vocea caruia vorbeste au fost artisti inainte de toate iar cetatea c etatea despre care vorbeste este inca una ideala. Odata cetatea construita si consolidata, Plaon devine tolerant fata de artisti si chiar le recunoaste rolul important in viata ei. Ceea ce la prima vedere pare o mare nedreptate adusa artistilor, este de fapt o pledoarie pentru arta si asezarea acesteia pe un piedestal, impreuna cu cei care o produc in directia morala a dreptatii si eticii, artistii. Sa nu omitem faptul ca Platon, student al lui Socrate si invatator al lui Aristotel a pus bazele primei forme de invatamant superior din lumea occidentala dar si intregii culturi si filosofi occidentale, care astazi inca functioneaza dupa acel model.Se poate vorbiin prezent despre o atitudine de marginalizare in prima faza a artistilor, ca mai apoi acestia sa fie acceptati. O excludere sau cel putin o atitudine de ignoranta cu privire la arta in viata sociala este evidenta. Ulterior chiar fara sa inteleaga cum si din ce motiv, oamenii se intorc spre arta, in diferitele ei
forme,ajungand sa-i pretuiasca pe artisti si sa le recunoasca valoarea in momentul in care societatea devine una consolidata, functionabila(ceea ce nu trebuie confundat cu bunastarea). Facand o analogie intre cele spuse mai sus si modelul ideal de cetate, omul, ca sa devina om ideal ar trebui sa-si construiasca mecanismele interioare pe baza unor principii severe, morale si etice ca mai apoi sa accepte si cealalta latura ce isi face simtita prezenta inca din anii copilariei, responsabila cu "delirul" si iluziile, latura creatoare si natura de demiurg.