Designul Acum cativa ani cand se pronunta acest cuvant barbar, unii se gandeau la ceva suspect, un obiect mai mult sau mai putin trasnit: un fotoliu pneumatic sub forma de molusca, un scaun sub forma de lampa, o lampa sub forma de intuneric. Experienta ne-a demonstrat ca designul n-are nimic de-a face nici cu suspectul, nici cu extravaganta. Dimpotriva! Ambitia designului este sa introduca ordinea si ratiunea in folosirea obiectelor care ne inconjoara. Telul sau este ca masina de calcat sa semene cu o masina de calcat si nu cu o pitulice. In istoria artei decorative in care au existat atat de multe capricii, atat de multe aberatii, designul vine cu un triumf al bunului simt. Scaunul trebuie sa serveasca la stat pe el si paharul la baut apa. Niciodata viceversa. Cand aud acest cuvant - design - foarte multi se gandesc la inutilitati. Adica: pe de-o parte viata cu nevoile ei de viata, pe de alta parte designul cu ifosele sale de lux. Foarte multi mai cred ca designul e o varietate, un joc pentru oameni mari, o zadarnicie amuzanta. Nu-i de mirare ca se crede asa. De-a lungul istoriei artelor s-a format mentalitatea ca frumosul trebuie sa fie inutil. Minunatiile, obiectele de arta, lucrurile frumoase se aflau aproape intotdeauna in afara folosintei zilnice. In fata, unde se dadeau receptii, erau scari de marmura si balustrade de bronz. Spectacolele, clipele de desfatare, orele de neproductie aveau nevoie de fast. Necesitatile cotidiene erau inghesuite in colturi umbroase. Scarile de serviciu si nu numai de serviciu duhneau. Arhitectul se precupa "sa fie frumos", dar frumos era numai tot ceea ce nu era legat de o nevoie vitala. Frumos trebuie sa fie salonul, nu cotlonul!
Frumosul contopit cu utilul apare tarziu in artele decorative. Designul este una din caile de contopire a ceea ce trebuie cu ceea ce place. Designul este instrumentul prin care omul invata ca frumosul nu este un adaos. Adica: faci o casa de locuit si pe urma, ca sa fie frumoasa ii adaugi niste coloane. Frumosul - pretinde designul nu este adaosul utilului, ci expresia lui. Frumosul trbuie sa fie pretutindeni, in toate obiectele care alcatuiesc viata noastra. Frumos trebuie sa fie termosul, frumoasa trebuie sa fie tigaia, frumos trebuie sa fie receptorul telefonului, lacatul, ceainicul, ibricul - TOT. Deprinzandu-ne cu ideea ca tot ceea ce ne inconjoara trebuie sa fie frumos, designul ne obliga sa mimam cu frumusetea. Designul interior Designul interior profesionist poate fi impartit in doua categorii distincte : design rezidential sau non-rezidential. Prima categorie se ocupa exclusiv de interiorul locuintelor, fie ca este vorba de apartamente sau case. Cea de a doua de spatii si cladiri publice, precum sali de concert, banci, birouri, teatre, restaurante, hoteluri, biserici. Majoritatea expertilor in design se specializeaza in una sau mai multe astfel de domenii. Uneori arhitectul realizeaza si partea de design, alteori cei doi colaboreaza intr-un proiect pentru a obtine un intreg unitar. Cel mai adesea designerul lucreaza independent in spatiul deja existent, propunand schimbari structurale doar atunci cand este cazul, marginindu-se la modificari de aspect. Designerii profesionisti lucreaza cel putin la inceput pe un desen la scala, un spatiu care nu poate fi modificat sau restructurat, desi se pot aduce modificari arhitecturale minore (se pot schimba
locurile in care se monteaza usile, ferestrele, poate fi modificata reteaua electrica). Designerul trebuie sa realizeze un ansamblu placut folosind numeroase componente, inclusiv surse de lumina, culori, materiale textile, podele si finisaje pentru pereti, elemente decorative, tablouri, obiecte de arta, in functie de rezultatul dorit si de resursele financiare disponibile. Alegerile finale sunt in buna parte influentate de optiunile si gusturile clientilor, dar si de destinatia finala a camerei alese. Lumina, fie ca este naturala sau artificiala, sau o combinatie intre acestea, are un efect important asupra atmosferei generale dintr-o camera. Sursele de lumina trebuie armonizate intotdeauna cu schema cromatica. Culorile reci (albastru, verde, gri) si cele calde (rosu, galben, portocaliu, cafeniu), culorile intense (rosu, cafeniu, purpuriu, negru) si cele pale (bej, roz) pot modifica total aspectul unei incaperi. Unele nuante pot da impresia de spatiu mai mare (albul si nuantele racoroase, deschise), iar altele pot fi folosite pentru a micsora aparent spatiul (negrul si culorile calde si intunecate). Unele culori se amestecta perfect cu altele, potrivindu-se perfect ; altele difera ca intensitate. Un designer priceput se poate folosi pentru armonia cromatica dorita de anumite jocuri de umbre si lumini, dificil de realizat, dar cu un efect deosebit. Spre exemplu obiectele decorative de mici dimensiuni pot fi scoase in evidenta prin contrastul cromatic fata de nuantele de fundal dintr-o incapere. Texturile folosite intr-o camera sunt un alt element care contribuie la aspectul general al unei incaperi. Materialele textile diverse, caramida, sticla, gipsul, damascul, lemnul, matasea - toate sunt
elemente care pot creste valoarea unei incaperi sau dimpotriva o pot distruge. Dorinta omului de a-si imbunatati in permanenta locuinta si mediul inconjurator este la fel de veche ca specia umana, manifestandu-se de-a lungul istoriei intr-o asemenea masura incat se poate vorbi de un istoric al designului. LUMEA VECHE In afara semnificatiei religioase, desenele de pe peretii pesterilor sugereaza astazi ca oamenii din comuna primitiva aveau un anumit gust pentru imbunatatirea si infrumusetarea locului in care locuiau. Peretii cenusii de stanca pareau prea goi si prea sumbri, asa ca dintr-o sensibilitate care nu avea nici un scop practic, omul primitiv simtea nevoia de a aduce o forma primara de arta in viata sa. Marturiile istorice despre civilizatiile din Mesopotamia si Palestina demonstreaza ca aceste schimbari erau intr-un trend ascendent, fiind deja utilizate elemente de baza in dezvoltarea si organizarea locuintelor. Un exemplu deosebit il reprezinta si astazi arhitectura egipteana, in special datorita atentiei acordate decoratiunilor interioare. Nici vechea China nu a fost o exceptie, ultimele descoperiri arheologice de artefacte, unelte si mobilier demonstrand ca in viata de zi cu zi frumusetea locuintei era un scop in sine, care demonstra statutul social si material al proprietarului. Inca de la inceputurile civilizatiei occidentale, anuntat de realizarile Greciei, preocuparea pentru decorarea si amenajarea spatiului interior a inceput sa devina o disciplina specifica, chiar daca la inceput cel putin accesibila doar celor foarte bogati. Romanii, care au asimilat si imitat pentru a dezvolta multe din elementele culturii elene, au fost cu adevarat fascinati de posibilitatile
aproape nelimitate de a controla si imbunatati mediul in care se traia, de la arhitectura oraselor la decorarea camerelor. Stilul clasic a avut o influenta covarsitoare asupra gustului si ideilor occidentale de-a lungul istoriei. Culturile orientale - in special cele din India, China sau Japonia - au influentat designul occidental, dar in mai mica masura. Designul interior modern european isi are adevaratele inceputuri in Evul Mediu (secolele V - XV). EVUL MEDIU : INTERIOARE ROMANE SI GOTICE In perioada medievala cei mai multi oameni inca mai locuiau in case improvizate, care nu ofereau nici macar adapost, cu atat mai putin confort sau nevoia de infrumusetare. Nobilimea si cei apropiati lor ocupau constructii construite initial pentru aparare, cum erau castelele. In locuintele mai mari camera principala (si singura) era un echivalent al sufrageriei de astazi, unde se gatea, se manca si se dormea, intreaga familie amestecata, in conditii care astazi ar revolta sau ar oripila.Inainte sa apara incaperi diferite pentru dormit - o idee care a devenit standard in perioada secolelor XI-XII femeile dormeau in aceeasi camera cu barbatii, indiferent de gradul de rudenie, paturile lor fiind uneori separate printr-o perdea groasa. In cazul celor bogati camera principala putea avea o lungime de peste 18 m si o latime de 6, un spatiu suficient si astazi. Acoperisul era sustinut din interior de stalpi din lemn, care ulterior au inceput sa fie pictati sau sculptati. Podeaua putea sa fie din piatra, pamant, acoperita cu paie sau frunze. In perioada Cruciadelor au inceput sa fie folosite covoare aduse din Orient, dar inca foarte scumpe pentru majoritatea locuitorilor. Noutatea a fost
atat de mare incat o buna perioada covoarele au fost folosite exclusiv pentru impodobirea peretilor, o idee inspirata si de obiceiul normanzilor de a-si acoperi peretii cu tapiserii. Nevoia de protectie in fata frigului si a umezelii a dus la aparitia izolarii peretilor, la inceput doar cu pamant, apoi cu tencuiala. Dupa ce aceasta a inceput sa fie folosita peretii erau adesea impodobiti cu fresce. Mobilierul dintr-o casa obisnuita a perioadei medievale era simplu : mese, banci, scaune, lazi in care se puneau diferite obiecte. Acestea, construite din stejar intarit cu fier erau foarte importante, in ele fiind tinuta averea stapanului casei, pentru a putea fi repede dusa in alta parte in cazul unui atac sau incendiu, cand locuinta trebuia parasita de urgenta. Dupa ce din secolul XIV pe campul de lupta au inceput sa fie folosite praful de pusca si tunurile castelul nu a mai putut oferi protectia de altadata. Mai mult, datorita unei reduceri a numarului conflictelor din Europa, precum si a aparitiei unei clase de mijloc, alcatuita in principal din negustori s-a simtit nevoia unor locuinte mai confortabile decat demodatul castel, adaptate cerintelor vietii cotidiene. Ca prima reactie la aceasta necesitate au aparut vila gotica si chateau-ul francez, au inceput sa se construiasca cladiri cu doua-trei etaje in orase, care aveau sufragerii, bucatarii, dormitoare si camari sau chiar spatii mai mari de depozitare. Primele astfel de locuinte au aparut in secolul XIII in Italia, Anglia si Franta. Dupa 1400 tapiseriile au inceput sa fie folosite tot mai mult, cele mai multe fiind de productie franceza, fiind utilizate pentru decorarea peretilor, pentru a imparti camerele mari, si in general pentru frumusetea interioarelor. Incep sa fie
utilizate si perdelele pentru ferestre, care inlocuiau vechile obloane din lemn. INTERIOARELE RENASTERII Casele oamenilor bogati ai Renasterii aveau camere mari, spatioase, cu tavane inalte si bogat ornamentate cu picturi si forme din tencuiala, inspirate de antichitatea romana si elena. Atat decoratiunile cat si mobilierul erau special alese pentru a crea senzatia de bogatie extraordinara. Totul trebuia sa demonstreze cat de bogat era proprietarul, dar si bunul gust in ton cu vremurile acestuia. In Franta si Italia, unde artisti faimosi precum Benvenuto Cellini si Rafael au realizat decoratiuni interioare, o camera fiind evaluata in functie de calitatea si numarul ornamentelor de pe pereti si tavan. Se folosea putina mobila - cufere dulapuri pentru haine masute care aveau rolul de a completa simetria arhitecturala a camerelor. In Anglia, mai ales in prima parte a Renasterii, casele erau construite in stil Tudor, jumatate din lemn si jumatate din piatra si caramida. Se foloseau foarte mult lambriurile din lemn, combinate cu elemente gotice, precum seminee foarte elaborate, ferestre specifice. Camerele erau simple, cu doar cateva piese de mobilier sau accesorii. Tavanul si peretii erau impodobiti cu ornamente din tencuiala sau tapiserii. Ferestrele, usile si paturile mari, masive, specifice perioadei, erau infrumusetate cu materiale grele : matase, damasc, brocart. INTERIORUL ROCOCO In Franta stilul baroc Ludovic XIV a fost urmat in ultima parte a secolului XVII de cel rococo al lui Ludovic XV. Rococo era caracterizat in special prin liniile curbe delicate, dar elaborate. Locuintele celor nobili si ale celor bogati erau ornamentate cu lambriuri sculptate. Peretii fara lambriuri erau adesea
zugraviti in culori pastelate, cu picturi si forme care imitau motive din arta chineza sau cu reprezentari stilizate ale unor scene din natura. O caracteristica specifica era polita semineului, realizata din marmura sculptata, care avea deasupra o oglinda cu rama atent realizata. Draperiile si tapiteriile folosite erau din materiale fine, ornamentate cu motive diverse, predominand cele florale. Podelele erau din lemn asezat de regula pentru a forma modele geometrice, asemanatoare parchetului de astazi. Se foloseau covoare Aubusson si Savonnerie. Pentru a face viata cat mai placuta au fost create piese speciale de mobilier, cum a fost sezlongul sau masuta de scris. In Germania si Austria, si mai ales in Bavaria stilul rococo s-a dezvoltat independent de influenta franceza intr-o maniera bogata si fantastica. Un exemplu este biserica lui Die Wies de langa Munchen, ale carei decoratiuni, creatie a lui Dominikus Zimmermann, erau de o exuberanta jucausa care nu mai poate fi intalnita la bisericile aflate la vest de Rin. Celebrul arhitect flamand François de Cuvillies a realizat celebrul Amalienburg Pavilion (1734-1740), o cabana regala de vanatoare, aflata la Munchen, care combina un stil neoclasic exterior cu interioare opulente. In ultima parte a secolului stilul Louis XV a fost succedat de Louis XVI, caracterizata de o sobritate clasica, influentat de arta si arhitectura neoclasica. Mobilierul erau simplu, cu linii si unghiuri drepte, la fel si ornamentele. Camerele erau mai mici, mai putin formale si mult mai specializate : dormitorul, sufrageria, biblioteca, biroul, indeplineau roluri specifice, fiind aranjate ca atare. Lambriurile erau mai rar impodobite cu sculpturi, iar picturile murale
reprezentau de regula compozitii cu elemente clasice, care au inlocuit treptat scenele de natura. Usile, ferestrele si semineele aveau un design clasic, rectagular. Tavanele erau de regula simple, fara decoratiuni, doar in rarele cazuri cand se dorea un efect deosebit se pictau cu norisori sau cer albastru. STILUL ADAM SI INCEPUTURILE DESIGNULUI INTERIOR IN AMERICA Stilul Georgian, caracterizat prin mobilierul din mahon inchis la culoare si peretii acoperiti cu lambriuri sau tencuiti a dominat interiorul locuintelor engleze in prima parte a secolului XVIII. In deceniul al saptelea creatiile neoclasice ale arhitectilor scotieni Robert si James Adam au definit stilul britanic pentru urmatoarele decenii. Robert Adam privea interioarele pe care trebuia sa le decoreze ca pe niste componente ale intregii structuri, tratand orice proiect cu deosebita atentie si grija, alegand exact acele decoratiuni, piese de mobilier si accesorii perfecte. Interioarele realizate de el se caracterizau prin formalism, simetrie, simplitate si folosirea unor elemente din vechile culturi antice, pe fondul unor suprafete decorate in culori delicate. Acest stil i-a influentat foarte mult pe principalii producatori de mobilier ai vremii : Thomas Chippendale, George Hepplewhite, Thomas Sheraton. In primele locuinte americane confortul si frumusetea erau doar detalii secundare, nedemne de a fi luate in seamn. In New England interioarele erau caraterizate in secolul XVII prin tavanele joase, semineele mari si ferestrele mici. Nevoia de confort a inceput sa apara cateva decenii mai tarziu, urmata de o tendinta de a infrumuseta camerele. Peretii erau acoperiti cu panouri din lemn, tavanul
era mascat prin barne din lemn, iar podelele erau din scanduri late, uneori vopsite sau acoperite cu mici covoare. Pe masura ce comerciantii din coloniile americane au inceput sa importe carti despre stilurile arhitecturale si mobilierul din Anglia, a inceput sa se dezvolte stilul colonial, o modificare a celui georgian din Anglia. Camerele din casele celor bogati se remarcau prin ornamentele in lemn pictat, o abundenta de coloane si cornise, polite din lemn sculptat, podele din scanduri late. Pentru decorarea peretilor se folosea tapet de import, iar materialele textile la mare pret erau damascul si satinul, folosite pentru draperii sau tapiterii. STILUL VICTORIAN SI EMPIRE La inceputul secolului XIX interioarele din Europa si Statele Unite erau amenajate in general in stil Empire, care dominase Franta in timpul perioadei lui Napoleon. Mobilierul era construit in stilul clasic, cu puternice influente egiptene, incorporand ornamente din fildes si alama. O varianta modificata a acestui stil s-a dezvoltat in Statele Unite, fiind cunoscuta sub numele de stil Federal, unul dintre cei mai importanti reprezentanti fiind Duncan Phyfe. Stilul Victorian, caracterizat prin interioare bogate ornamentate, cu numeroase piese de mobilier intr-o singura incapere, colectii de mici obiecte ornamentale si suprafete acoperite cu materiale textile s-a bucurat de succes. Treptat, datorita dezvoltarii tehnologice si a productiei de serie in ambele tari au inceput sa fie folosite reproduceri fidele ale diferitelor stiluri de design interior, mult mai ieftine decat originalul. Acest stil eclectic, privit cu rezerva de pasionatii de design dar apreciat de marele public a rezistat pana la inceputul secolului XX, cand a inceput sa piarda
teren in fata curentului functionalist. Foarte repede s-a impus miscarea Arts and Crafts, sub conducerea lui William Morris, arhitect, poet si artist britanic, care respingea opulenta in favoarea simplitatii, a executiei si designului de buna calitate. Influenta imediata a acestei noi tendinte s-a facut simtita in creatia arhitectului scotian Charles Rennie Mackintosh, care in primii ani ai secolului trecut a combinat soliditatea interioarelor Arts and Crafts cu gratia art nouveau. In Art Nouveau liniile erau ondulate, la fel si suprafetele utilizate in design, interiorul fiind decorat cu o anumita imaginatie exotica, orice exeprienta parand permisa. ABORDAREA DESIGNULUI INTERIOR IN SECOLUL XX Dupa primul razboi mondial ruptura dintre traditionalisti - care se dedicasera mobilarii camerelor cu antichitati sau reproduceri - si modernistii dedicati functionalitatii care doreau sa promoveze noi stiluri si curente in ton cu nevoile noului secol a fost definitiva. La randul lor, modernistii erau impartiti in mai multe scoli. Una dintre ele promova curentul numit art deco, modificand liber stilurile traditionale, incercand sa le adapteze la necesitatile vietii cotidiene contemporante. Interioarele decorate in stil art deco se remarcau prin cromatica constituita din pasteluri si draperii si tapiterii foarte bogat colorate. Un alt grup, De Stijl, realiza decoratiuni interioare in sceme coloristice indraznete, primare si forme cubiste, punand un deosebit accent pe formele rectangulare. Un al treilea grup de modernisti a infiintat scoala germana Bauhaus, creand interioare care pastrau functionalitatea moderna. Reprezentantii acestui stil foloseau in decoratiunle interioare otelul,
aluminiul, lemnul, realizand piese de mobilier foarte simple si practic, care erau cunoscute ca mobilier Bauhaus. Cei mai cunoscuti reprezentanti au fost arhitectii Ludwig Mies van der Rohe, Marcel Breuer si Walter Gropius. Designerii din tarile scandinave foloseau culori foarte vii, linii curbe si simple. Cel mai important reprezentant al acestui stil ramane arhitectul finlandez Alvar Aalto, renumit pentru simplitatea decoratiunilor sale in lemn. In SUA designul interior a devenit repede o profesie dorita si practicata de tot mai multi, cu toate reticentele de la inceput. Cei mai importanti reprezentanti ai designului contemporan au fost arhitecti, precum Charles Eames si Eero Saarinen, Printre cele mai prestigioase firme din domeniu se numara Knoll International, fondata in 1938 sub numele de Knoll Associates de Hans Knoll.. O revenire a interesului pentru art nouveau si art deco, dar si pentru Arts and Crafts a adus la randul ei modificari in designul camerelor. Noul venit in lumea decoratiunilor interioare este inovativul high tech, care foloseste in aranjarea unei camere echipamente medicale, industriale si tehnice. Insa nu toate interioarele moderne se bazeaza exclusiv pe elementele aduse de secolul XX. De la sfarsitul anilor 50 influenta stilurilor vechi s-a alaturat tendintelor moderne, ca o parte integrala a schemelor de design. Multe interioare contemporane ofera astfel o imagine deosebita prin alaturarea antichitatilor sau reproducerilor unor creatii in otel si sticla.
