DIETA-MINUNE
Ești la distanță de un Google Search dacă vrei să afli „cum slăbești sănătos” și care e cea mai nouă „dieta minune”. Internetul este plin de „de toate”. Și de adevăruri, și de minciuni. Cu toate astea, ceva te -a „chemat” aici. Îmi place să cred că nimic nu este întâmplător, nici măcar acest „amănunt”. Poate ai ajuns pe acest site pentru că te-ai te-ai săturat să fii folosit de comercianți dornici să -și vândă produsele și să mai speri în miracole înfăptuite peste noapte. În ceea ce mă privește, sigur nu este întâmplător... Povestea mea ar putea fi incomodă pentru foarte mulți, pentru că eu nu vând nimic și, aparent, nu am nimic de câștigat... Dar aleg să o spun. Este felul meu de a mulțumi pentru ocazia pe care am avut -o de a experimenta exper imenta așa ceva. Te asigur că, în cele din urmă, chiar am ceva de câștigat. Mult mai mult decât o sumă de bani obținută dintr -o reclamă sau dintr-un dintr -un parteneriat mascat cu vreun produs- minune. Dacă îmi faci această plăcere, să crezi și să testezi, zâmbetul pe care-l care- l vei avea tu peste câteva luni când te vei privi în oglindă și te vei gândi la mine îmi este mai mult decât suficient. Să nu crezi că nu am încercat să câștig și eu ceva bănuți cinstiți din povestea asta. Dacă tot am decis să spun adevărul, îl voi spune până la capăt: mi -am dorit, am încercat. Dar mi s-a s- a demonstrat încă o dată că nu sunt deloc bună să „mă vând” sau să găsesc pe cineva suficient de bun să o facă. O săsă-mi urmez încă o dată instinctul, în ciuda tuturor oamenilor care se miră și -și fac cruci în jurul meu. Instinctul meu îmi spune că povestea mea trebuie să ajungă la voi, nu doar cu orice preț, ci mai ales fără preț. E ușor de verificat că acest site nu este legat, nici direct, nici indirect, de nici o sursă de venit. Acestea fiind spuse, propun, pentru început, să urmărești jurnalul meu. E singurul produs -minune care ar putea crea dependență fără să facă vreun rău, fără efecte adverse.
P.S.: Știi de ce am ales ca reprezentativă imaginea alăturată? Pentru că de 4 ani de când am început să trăiesc altfel nu am exclus din meniu produsele făinoase. Iată încă un motiv pentru care îmi doresc ca Dieta -Minune să ajungă, fără preț, și la tine.
SPOR... LA CITIT :)
POVESTEA MEA, PAS CU PAS 1. Cine mă iubește cu adevărat mă iubește așa cum sunt În decembrie 2011 ajunsesem să cântăresc 120 de kilograme (la 1,69 m înălțime)... Nici acum nu știu cum s -a întâmplat asta, dar s-a s-a întâmplat. Adică știu cum ss -a întâmplat: am mâncat și am băut dezordonat. „Nu știu” , în sensul că totul ss -a întâmplat de la o zi la alta, aproape pe nesimțite (și cu nesimțire). Cei din jurul meu mă iubeau așa cum eram și nu mă iubeau pentru felul în care arătam. Așa îmi î mi spuneam, în sinea mea, drept consolare. Pe bună dreptate. Am atâtea calități pentru care să fiu iubită, încât orice defect ar putea trece neobservat. Obezitatea nu e sigur un defect, da r la fel de sigur e că nu a trecut neobservată decât de mine. Până la un moment dat! Azi, la mai bine de 4 ani de atunci, am tras multe concluzii dureros de dure despre mine, despre oamenii din jur și despre aparențe, dar nu vreau să intru acum foarte mult în aceste detalii. Va veni și timpul lor. Mai bine îți spun cât de ușor a fost drumul până la o greutate normală: 57 de k ilograme. În noaptea de Revelion Revelion 2011 spre 2012, pe lista rezoluțiilor de urmat urmat în noul an, am trecut și „Mă pun pe slăbit”. Nu mă mai suportam. Simțeam că nu sunt eu. Apropos de asta... Vreau și eu să am o întâlnire față în față cu orice om supraponderal, suprap onderal, obez, gras, grăsuț, plinuț, pufos (sau (sa u cum se consideră el) care spune că se simte bine în pielea lui. Și care nu o face doar declarativ! Haide să facem în felul următor. Protejată de anonimat, eu îmi permit să spun multe adevăruri, fără să stau prea mult pe gânduri. Cred că și tu, cel/cea care citește acum, protejat/ă de anonimat, poți fi la fel de sincer/ă cu tine. Renunță la „vrăjeala” asta! Nu te simți deloc bine și nici n -ai avea cum. E suficient săsă -ți faci niște analize de sânge amănunțite și te vei convinge singur/ă... Dar, pe lângă sănătate, nu te simți bine cu tine, pentru că nu te poți privi în oglindă. Și, atunci când o faci, nu ești deloc mulțumit/ă de ceea ce vezi. Știu ce simți. Americanii au o vorbă care-mi care-mi place: „been there, done that” („am fost acolo, am făcut asta”, n.r.)... Așadar, știu prea bine ce spun. Mi s-a s-a mai spus că sunt un om foarte hotărât, foarte puternic, foarte ambițios. Cu toate astea știu azi că nu m -a salvat doar acea rezoluție trecută pe hârtie. Este adevărat, contează intenția, dar pentru împlinirea unor rezoluții atât de grele este nevoie de mult mai mult. Și, slavă Domnului!, eu am avut norocul unei întâlniri care a făcut totul posibil. Drept mulțumire am decis să fac publică povestea mea... Te invit să răsfoiești jurnalul acesta filă cu filă. Încet - încet încet ne vom cunoaște mai bine. bine.
POVESTEA MEA, PAS CU PAS 1. Cine mă iubește cu adevărat mă iubește așa cum sunt În decembrie 2011 ajunsesem să cântăresc 120 de kilograme (la 1,69 m înălțime)... Nici acum nu știu cum s -a întâmplat asta, dar s-a s-a întâmplat. Adică știu cum ss -a întâmplat: am mâncat și am băut dezordonat. „Nu știu” , în sensul că totul ss -a întâmplat de la o zi la alta, aproape pe nesimțite (și cu nesimțire). Cei din jurul meu mă iubeau așa cum eram și nu mă iubeau pentru felul în care arătam. Așa îmi î mi spuneam, în sinea mea, drept consolare. Pe bună dreptate. Am atâtea calități pentru care să fiu iubită, încât orice defect ar putea trece neobservat. Obezitatea nu e sigur un defect, da r la fel de sigur e că nu a trecut neobservată decât de mine. Până la un moment dat! Azi, la mai bine de 4 ani de atunci, am tras multe concluzii dureros de dure despre mine, despre oamenii din jur și despre aparențe, dar nu vreau să intru acum foarte mult în aceste detalii. Va veni și timpul lor. Mai bine îți spun cât de ușor a fost drumul până la o greutate normală: 57 de k ilograme. În noaptea de Revelion Revelion 2011 spre 2012, pe lista rezoluțiilor de urmat urmat în noul an, am trecut și „Mă pun pe slăbit”. Nu mă mai suportam. Simțeam că nu sunt eu. Apropos de asta... Vreau și eu să am o întâlnire față în față cu orice om supraponderal, suprap onderal, obez, gras, grăsuț, plinuț, pufos (sau (sa u cum se consideră el) care spune că se simte bine în pielea lui. Și care nu o face doar declarativ! Haide să facem în felul următor. Protejată de anonimat, eu îmi permit să spun multe adevăruri, fără să stau prea mult pe gânduri. Cred că și tu, cel/cea care citește acum, protejat/ă de anonimat, poți fi la fel de sincer/ă cu tine. Renunță la „vrăjeala” asta! Nu te simți deloc bine și nici n -ai avea cum. E suficient săsă -ți faci niște analize de sânge amănunțite și te vei convinge singur/ă... Dar, pe lângă sănătate, nu te simți bine cu tine, pentru că nu te poți privi în oglindă. Și, atunci când o faci, nu ești deloc mulțumit/ă de ceea ce vezi. Știu ce simți. Americanii au o vorbă care-mi care-mi place: „been there, done that” („am fost acolo, am făcut asta”, n.r.)... Așadar, știu prea bine ce spun. Mi s-a s-a mai spus că sunt un om foarte hotărât, foarte puternic, foarte ambițios. Cu toate astea știu azi că nu m -a salvat doar acea rezoluție trecută pe hârtie. Este adevărat, contează intenția, dar pentru împlinirea unor rezoluții atât de grele este nevoie de mult mai mult. Și, slavă Domnului!, eu am avut norocul unei întâlniri care a făcut totul posibil. Drept mulțumire am decis să fac publică povestea mea... Te invit să răsfoiești jurnalul acesta filă cu filă. Încet - încet încet ne vom cunoaște mai bine. bine.
2. Dieta-Minune Dieta- Minune chiar există. Dacă nu crezi, nu mai pierde vremea pe aici E adevărat că (în dec 2011) îmi propusesem să slăbesc și știam că voi putea face asta, dar nu știam cum. Ar fi fost mult mai simplu să fi aflat povestea asta așa cum o afli tu acum. Eu, însă, am aflat „secretul” – cum îmi place mie să-i să-i spun – spun – pe pielea mea. Dacă știam că este atât de ușor și dacă înțelegeam de atunci cum funcționează totul... era muuult mai ușor. Nu e întâmplător, însă, că am parcurs toate aceste etape, pentru că în felul acesta ac esta am strâns toate informațiile necesare pentru ca ție să -ți fie mult mai ușor, pentru ca tu să găsești toate răspunsurile ră spunsurile deodată, într-un într-un singur loc. Aveam și pe atunci suficiente cunoștințe despre nutriție (mi -a plăcut mereu să citesc multe articole din acest domeniu și am si doi medici în familie), așa că am început singură să inventez fel și fel de diete. În patru luni am slăbit slăbit 6 kilograme. Poate aș fi reușit să duc lupta până la capăt singură, dar simțeam că lipsește ceva. De fapt, apărea frustrarea și nu știu cât aș mai fi putut continua în acel ritm. A trebuit să renunț la fel și fel de alimente (făinoase, dulciuri, lactate grase) și ceva din mine îmi spunea că nu acesta este drumul cel bun... Într-o zi, mi-a mi-a încolțit un gând. „Ce„Ce -ar fi să apelez la ajutorul unui nutriționist?” Să nu -ți imaginezi că mi-am mi -am pierdut vremea scriind pe acest blog ca să fac pledoarie pentru mersul la vreun specialist în diete. Nici vorbă... De altfel, când voi termina de spus povestea – povestea – sau, sau, mai corect spus, când voi ajunge cu firul epic în zilele noastre – îți – îți vei da seama că pe acest blog ai toată „Dieta -Minune”, că „Dieta„Dieta -Minune” chiar există și că nu ai nevoie nici să mergi la nutriționist, nici să te frustrezi renunțând la alimentele preferate. E nevoie, însă, de răbdare și încredere. Răbdare să mă cunoști și să nu virusezi povestea mea cu gânduri -parazit de genul „nu cred că există DietaD ietaMinune”, „e prea frumos să fie adevărat” etc. și încredere în noi, și în mine, și în tine. În loc să gândești din start că „Dieta„Dieta-Minune” nu există, mai bine întreabă -te ce am eu de câștigat și ce ai tu de pierdut... feedback -uri referitor la P.S.: Am bătut moneda pe sintagma „Dieta -Minune”, pentru că am primit deja câteva feedback-uri asta. Cică titlul blogblog -ului și acest joc de cuvinte sunt din start o „reclamă proastă”. Din cauză că lumea nu mai crede în așa ceva... Păi stai, nene, nu toată ziua căutăm căutăm pe Internet rețete -minune făcute la minut care să slăbească într o secundă? Nu vânăm în tot și peste tot senzaționalul? E adevărat că toate astea sunt țepe și că ne -am săturat de țepe. Dar eu cu cece -am greșit? De ce să schimb eu un titlu, de ce să găsesc eu altă formulare doar de frică să nu fiu luată din start drept mincinoasă, când asta chiar e „Dieta -Minune”?
3. Primul indiciu foarte important ... Așadar, am zis „Ce-ar fi să merg la un nutriționist?”. Gândul acesta a avut, însă, o motivație ascunsă (pe care am conștientizat-o mai târziu), pentru că dintotdeauna am fost împotriva nutriționiștilor și a psihologilor. Despre nutriție mi-a plăcut mereu să mă documentez singură (și, cu toate că n -am atestate sau diplome în domeniu, pot vorbi de la egal la egal cu acești specialiști), iar psihologii sunt și ei niște oameni cu probleme ca și mine și nu cred că mă pot ajuta mai bine decât mă pot ajuta singură. Nu vreau să conving pe nimeni că așa e bine, asta este doar părerea mea. „Psihologii” mei au fost și vor fi mereu Dumnezeu, preotul, părinții, familia, prietenii. Cu ei vorbesc zilnic despre mine, despre problemele mele. Ei mă știu cel mai bine, feedback-ul lor mă ajută și mă interesează. În schimb, „mecanismele” psihologice nu mă interesează, la nivel de știință. Inima mă ghidează cel mai bine în tot ceea ce fac. Da r asta e deja o altă „Dietă Minune”, dieta sufletului. Mai vorbim și despre ea, dacă vrei, dar acum revin la „indiciul” promis. Gândul ascuns pe care l-am avut atunci când mi- am propus să apelez la un nutriționist a fost acela de a avea pe cineva de care să-mi fie rușine. Persoanele dragi mie se jenau să -mi spună câte ceva și, în foarte rarele ocazii când o făceau, mă deprimau și mai rău. E foarte greu să auzi critici la adresa ta din gura persoanelor iubite. Și chiar dacă le auzi, ele nu te motivează pozitiv, ci mai degrabă te inhibă. În plus, față de persoanele dragi nu -ți este rușine, nu atât de rușine cât ar trebui să-ți fie în astfel de cazuri. Acesta ar fi un prim indiciu. Ai nevoie de această „rușine”. Chiar dacă nu-ți dai seama, chiar dacă spui în mintea ta „n -am de ce să-mi fie rușine”. Gândește-te cât poți de mult. Această „rușine” (am pus ghilimelele pentru a da de înțeles că nu folosesc cuvântul în sensul limitat pe care i-l dau unii) este și îți va fi de mare folos. Rușinea ne ajută mult în viață. Doar un mic exemplu: ce ne-am face dacă nu ne-ar fi rușine și am pleca de acasă dezbrăcați, am umbla pe străzi așa cum ne place când suntem singuri: complet goi?! La acest gen de rușine mă refer! Acum ai acest indiciu: RUȘINEA! Dar trebuie să identifici tu care este persoana motivatoare față de care rușinea pe care o simți să te ajute, nu să te inhibe.
P.S.: Abia aștept să-ți povestesc cum a fost întâlnirea cu medicul nutriționist... Pe care l -am ales bărbat, desigur. Cum m-aș fi putut jena față de o femeie? Aveam nevoie și de acea rușine care se instalează între reprezentanții sexelor opuse. Într-o discuție cu o doamnă doctor m -aș fi simțit mult mai confortabil. Cred cu tărie că lucruri mari în viață faci mai ales atunci când nu te simți comod...
4. Alo, medicul nutriționist? După ce mi-am făcut un set complet de analize uzuale, am telefonat medicului nutriționist. Și aș vrea să ne înțelegem din prima! Vorbesc despre un medic. Nu despre un nutriționist. Ai mare -mare grijă dacă apelezi la nutriționiști care și-au obținut diplomele la imprimantă/xerox. Cuvântul medic pus înaintea cuvântului nutriționist schimbă cu totul lucrurile. Chiar dacă și unii nutriționiști au minime cunoștințe medicale, chiar dacă au mare dreptate în teoriile lor despre alimentația corectă și sănătoasă, nu te sfătuiesc să mergi la ei la consultație. Poți vorbi cu ei, nu înseamnă că trebuie ignorați sau jigniți, dar sunt niște surogate. Dacă ai avea probleme, să zicem, la caseta de direcție a mașinii, ai merge cu mașina într -un service autorizat și ai apela la un mecanic sau ai repara -o cu vecinu', în fața blocului, doar pentru că îl vezi pe vecin zi de zi sub mașina proprie și l-ai catalogat „priceput”? Chiar dacă aveam o strategie și credeam că am ales bine medicul, am pornit spre cabinetul lui foarte neîncrezătoare. Mi-l și imaginam cum se va uita la mine și mă va judeca din priviri, ca apoi să -mi stabilească un program de consultații. Și eram sigură că mă va trimite acasă cu o listă lungă de alimente pe care trebuie să le reduc și/sau exclud din alimentație. Așa auzisem că se întâmplă după o primă intrevedere cu un nutriționist. De aceea eu îmi făcusem, trebuie să recunosc, planurile de acasă: „Merg la el, ascult ce are de spus, că n -o să doară, dau din cap ca el și fac ca mine”. Eu știam deja că sunt bine documentată în domeniu, așadar nu aveam nevoie decât de un om (străin și neapărat bărbat) care să mă motiveze. Care să activeze „rușinea” aceea superbenefică:))) În mai 2016 s-au împlinit 4 ani de la acea întâlnire, dar eu îmi aduc totul aminte ca și cum a fost azi dimineață. Da, m-a scanat cu privirea, n-am scăpat de asta, am simțit cum mă judecă, m-a întrebat câți ani am (29 i -am răspuns), ce înălțime (1,69 m) și câte kilograme (114 când am intrat la el în cabinet), apoi a început să -mi vorbească. Nu înainte, desigur, de a citi rezultatele analizelor. Nu voi deschide acum acest su biect, al analizelor medicale, pentru că te-aș putea influența într-un mod în care nu îmi doresc să o fac. Dacă spun ce valori aveam eu în neregulă, poți găsi asemănări și considera că avem același caz. Nu! Total greșit! Chiar dacă valorile unor analize sunt identice sau asemănăroare, fiecare organism reacționează altfel. În plus, principiul „Dietei -Minune” este că nu ține cont de analize în sensul strict. Se aplică oricui, la orice vârstă și mai ales în orice stare de sănătate s -ar afla. Pentru următorul paragraf pot deschide ghilimelele fără remușcări. I -am reținut fiecare cuvânt: „Regimul pe care ți-l propun e împărțit în trei etape. Prima și cea mai importantă e stabilirea meselor la ore fixe, a doua vizează controlul cantității meselor, iar a treia al calității alimentelor. De maine îți vei nota într -un jurnal de dietă absolut tot ce mănânci și bei și ne vedem peste două săptămâni. Dar, ține minte: dacă te ții cu strictețe de orele fixe, problema e ca și rezolvată”. „Pe bune?”, mi-am zis. „Am dat 100 de lei pe consultație ca să -mi spună cineva că trebuie să mănânc la ore fixe? Păi știam și eu asta! Dar e absurd! Asta e doar în vise... Cine poate mânca la ore fixe?”, astea sunt gândurile cu care am plecat în acea zi acasă. Și socoteam cât mă va costa „afacerea” asta (la fiecare întâlnire trebuia să mai plătesc 60 de lei și stabilise să ne vedem din două în două săptămâni în primele luni ale regimului)... Având în vedere scuzele pe care mi le-am găsit repede după acea consultație - anume că nu mi-a spus nimic nou și că e și foarte scump (deși la acea oră nutriționiștii care nu sunt medici aveau tarife duble sau chiar și mai
mari, doar pentru că le apare fața pe copertele revistelor sau la tv) - eu mă mir că am intrat în horă. Cred că a fost vorba despre curiozitate. Doamne, îți mulțumesc că m -ai făcut atât de curioasă! Au urmat două săptămâni în care am respectat - cum spuneam, din curiozitate - cu mare strictețe orele fixe impuse de el (07.00, 10.00, 13.00, 16.00 si 19.00), chiar dacă masa de la 07.00 am luat-o foarte rar, pentru că de cele mai multe ori m-am trezit după 08.00... Parcă o făceam doar de dragul de a -i demonstra că nu se poate slăbi așa... Recunosc, deși ambiționată să -i demonstrez că e imposibil, acele prime două săptămâni au fost un calvar. Eram mereu stresată să am de mâncare la mine, îmi pusesem ceasul să sune cu 5 min înainte de fiecare masă, ca să nu o ratez, și eram un car de nervi, pentru că aveam senzația că mănânc non -stop și fără să-mi fie foame, iar asta nu avea cum să mă slăbească, nu? La a doua întâlnire cu medicul nutriționist aveam cu 8 kg mai puțin. Eram în stare de șoc. Nu mi -a venit să cred. Nici lui, de fapt... Azi am înțeles și eu, și el de ce: am avut cele mai bune rezultate pentru că am fost singurul lui pacient care s-a ținut cu adevărat de orele fixe. După ce am bifat acele două săptămâni și acel prim rezultat n -am mai avut nevoie de nici un alt argument pentru a continua. Iată o filă importantă cât tot jurnalul. Ai deja secretul esențial al „Dietei -Minune”. Ai fundația. Sper însă că vom rămâne prieteni, că vei reveni să citești filele acestei povești, pentru că mai am atât de multe să -ți spun! Pe bună dreptate, de acum înainte, tot ce voi adăuga sunt răspunsuri ale întrebărilor pe care le poate pune oricine află despre „Dieta-Minune”. Pentru că mi-am pus și eu aceste întrebări și am descoperit toate răspunsurile. Nu mai amâna nici o clipă să începi această nouă viață. Potrivește -ți alarma la orele fixe și spor la citit...
5. Cum funcționează? Am ajuns la fila 5, iar 5 e un număr foarte drag mie, așa că sunt într -o dispoziție foarte bună și îți dau un pont extrem de important. Cum știam și eu că trebuie să mâncăm la ore fixe, sunt sigură că așa știi și tu. Se trâmbițează peste tot regula asta... De când suntem mici ne- au întrebat ba medicii, ba părinții, ba mai știu eu cine: „Mănânci regulat?”, „Ai o dietă echilibrată?”. Indiferent de răspunsul nostru, indiferent că aplicăm sau nu regula, noi am știut mereu despre ea. Așa că -mi înțelegi, probabil, frustrarea când medicul nutriționist mi -a trăntit-o pe asta cu „stabilirea orelor fixe de masă”. Mă aștaptam, sincer, să -mi spună, să aflu de la el alt secret. Mai concret, n-am aflat nimic nou. Pentru că tot ce am aflat am aflat singură. Ba chiar și el a aflat tot de la mine. Și secretul a fost dezvăluit pe măsură ce trecea timpul. În teorie știa și el foarte bine că orarul cu mese fixe dă cele mai bune rezultate. Și -a demonstrat-o și singur, căci urmează și el „Dieta -Minune” (dar el nu are probleme cu silueta, așa că la el rezultatele sunt acelea că se menține foarte bine), i -au demonstrat-o și alți pacienți care i-au urmat sfatul. De la un moment dat încolo, însă, aceștia dispăreau sau reveneau în cabinet cu probleme de genul „am stagnat, nu mai slăbesc deloc” sau „am început din nou să mă îngraș”. Este foarte adevărat că, după doi ani de ținut această dietă și după ce am slăbit 57 de kilograme (fără a le socoti aici pe primele 6 de care am scăpat singură, până să ajung în cabinetul medicului), și eu am stagnat, dar am stagnat pentru că am ajuns la greutatea ideală din punctul de vedere al organismului meu. Între noi fie vorba – fetele știu ce zic – niciodată nu ești prea slabă, așa că eu visez la greutatea din liceu: 50 -53 de kilograme... De ce stagnau pacienții? De ce începeau să se îngrașe la loc? Medicul meu drag stătea și -și punea aceste întrebări, fără să găsească răspunsul. Pe cât sunt eu de norocoasă că l -am întâlnit, pe atât este și el de bucuros că m-a cunoscut. Acum știm amândoi de ce: pentru că eu am fost singura (dar sper să fim din ce în ce mai mulți) care a ținut cu strictețe programul cu ore fixe de masă. Dacă numărul 5 e atât de important pentru mine, îmi doresc să fie și pentru tine fila cu numărul 5. De aceea îți spun deja cum funcționează, ca să prinzi și mai mult curaj. Și ca să vizualizezi repede mecanismul, îți dau un exemplu simpatic care l-a amuzat și pe medic, ceea ce mă încurajează mai mult să ți -l ofer, căci are „binecuvântarea” specialistului. Organismul nostru este ca un ceas, ca u n computer. Simțim asta mai ales atunci când avem o cât de mică suferință și trebuie să mergem la „reparat”. Sau atunci când călătorim foarte mult și avem de furcă din cauza fusului orar. Cine a experimentat măcar o dată diferența de fus orar o să înțeleagă imediat. Cine nu a simțit asta pe pielea lui se poate gândi chiar și la schimbarea orei, primăvara și toamna. Nu e nevoie, de fapt, de o diferență de câteva ore ca să ne dăm seama. Dacă pe noi ne bulversează această schimbare, fie ea și de un ceas, cum credeți că se simte organismul nostru zi de zi, când ba ii dăm să mănânce dimineața, ba nu îi dam, când îi dăm să mănânce doar o dată pe zi sau când ciugulim câte ceva toată ziua, dar mâncăm serios abia noaptea? Eu îmi și imaginez ce poate gândi bietul organism care suferă, nu ca noi o dată la nu știu cât timp din cauza schimbării de fus orar, ci zilnic: „Îmi dă să mănânc, hai sa pornesc motoarele” (aș a-mi place mie să-i spun metabolismului, „motor”, că doar se ocupă de arderi, ca o locomotivă de pe vremuri, în care, ca să funcționeze, se aruncau lemne pe foc). Apoi, liniște. Bietul motoraș ar mai funcționa, dar n -are cu ce, așa că se resemnează, pentru că vede că nu mai primește de mâncare.
Să nu uităm niciodată că „din fabrică” suntem făcuți să ni se facă foame o data la 3 -max 4 ore. Dar noi nu mai ținem minte că, bebeluși și copii fiind, părinții noștri se îngrijeau să ne dea de păpică din 3 în 3 ore. Că așa primeau „instrucțiunile” de la medic. Ne ia iureșul vieții pe sus și decalăm „fusul orar” cu care ne -a trimis Doamne-Doamne pe Pământ, vrem să schimbăm noi „soft”-ul acesta atât de precis. Cum spuneam, bietul nostru motoraș se resemnează și se liniștește, crezând că am uitat de el. Apoi, deodată (pe principiul „abia acum am apucat să mănânc”), primește iar de mâncare. Și uite ce cred eu că spune: „Hai că primești mâncare, bagă iar motoarele în priză”. Apoi iar liniște, iar nu primește „lemne pe foc”, iar se relaxează. Și uite așa, până când motorașul nostru se prinde că „fochistul” e băiat neserios și îi declară „război”. „Nu mai pornesc eu motoarele când vrea el, mai bine îmi pun provizii deoparte, că nu se știe când îmi mai dă nebunul de mâncare”. Lăsând metaforele atât de dragi mie la o parte și ca să scurtez fila, căci mai avem și altele de spus, e și simplu, și logic: când capătă de mâncare mereu la ore fixe, metabolismul începe să intensifice arderile. Îi intră în reflex și nu mai trebuie să stea „speriat” că primește sau nu ceva. Astfel, mâncând MEREU la ore fixe, reușești să intensifici arderile. Ba chiar ai să constați că, după ce trece o scurtă perioadă de acomodare (la mine a durat două luni, din care, cum spuneam într-o filă anterioară, primele două săptâmâni au fost de coșmar, pentru că aveam senzația că mănânc non-stop și era un calvar să mă obișnuiesc să am mereu mâncarea la îndemână când suna ceasul cu cinci minute înainte de ora fixă de masă)..., așadar ai să constați că nu mai e nevoie de nici o alarmă să -ți amintească din nou că trebuie să mănânci: ți se va face foame exact la următoarea oră fixă...
P.S.: Următoarele două file sunt răspunsurile pentru primele două întrebări esențiale care apar la „începători”: „Cât de fixe sunt orele fixe?” și „Ce mă fac în concediu?”.
P.P.S.: E timpul și pentru o promisiune de încurajare: pentru că știu cât de importante sunt primele două luni ale acestei „Diete-Minune”, promit că această carte va avea câte o filă de dicată fiecă rei zile din această perioadă (așadar, în total 60), ca să ușurez acomodarea cu noul regim de viață celor care -și doresc să-l testeze.
6. Cât de fixe sunt orele fixe? Asta a fost întâia mea întrebare către medicul nutriționist: „Cât de fixe sunt orele fix e?”. Nu i -am adresat-o la prima ședință. Îți aduc aminte, atunci eram bulversată de îndrumările pe care le -am primit. Mi se părea absurd că singurul lucru pe care mi l- a spus e un lucru atât de mic: să mănânc „la ore fixe și totul se rezolvă de la sine”. Când am revenit în cabinetul medicului, la a doua ședință, eram deja convinsă că acesta va rămâne modul meu de viață, pentru că rezultatele au fost șocante încă din primele două săptămâni (slăbisem, „dintr -un foc”, 8 kilograme). De aceea eram curioasă să știu „cât de fixe sunt orele fixe?”. Întrebasem asta mai ales din cauză că în acea perioadă obișnuiam să gătesc seara foarte târziu, când ajungeam acasă de la birou. Programul de la serviciu și celelalte treburi de peste zi nu-mi permiteau să gătesc decât noaptea. Sunt talentată în bucătărie, dar nu sunt vreun geniu, așa că de fiecare dată când găteam gustam atât cât să mă asigur că mâncarea e suficient de sărată și de condimentată. Eram conștientă că, o dată instaurant noul regim de viață, gustatul acesta ar fi o problemă, dar nu știam în ce măsură. Așa că am întrebat dacă e permis. Răspunsul m -a șocat: „Nu!”. Scurt, tăios și la obiect. M-am bâlbâit nițel... Nu-mi venea să cred. Ups, deci nu e chiar atât de ușor precum credeam eu (deși, subliniez, primele două săptămâni chiar au fost un chin, dar mă îmbărbătam cu ideea că, în loc să mă înfometez sau să renunț la alimentele mele preferate asta, mâncatul la orele fixe, e, până la urmă, cel mai mic efort pe care -l poate face cineva)! Am vrut parcă să negociez, așa că am revenit cu întrebarea reformulată: „Dar pot măcar să pun un strop pe vârful limbii din mâncarea pe care o gătesc, nu să gust în adevăratul sens al cuvântului, ca pe vremuri?”. Același „Nu”, la fel de rapid, m-a lămurit definitiv: nu era loc de negocieri. Sunt multe lucruri pe care ți le pot spune acum, ca să te îmbărbătez. Și, iată, o fac. Apoi o să explic, cu cuvintele mele cum se spune și pe înțelesul tuturor, sper, de ce este atât de interzis ace st gustat și orice gustat.
Lista cu încurajări : Șocul trece destul de repede. Omul, în general, e dotat cu o putere fantastică de a se a dapta noilor condiții, așa că nu rămâne blocat. Dă-i o șansă noului program de viață. Destul de rezervată, am început să gătesc (tot noaptea, asta nu am putut schimba) fără să mai gust. Mi -am dat seama că îmi intraseră în reflex cantitățile, fără măcar ca eu să știu. Gustam, de fapt, din comoditate, pentru că era permis, pentru că făcea parte din ritualul de gătit. E drept că, o vreme, din teamă, găteam cam nesarat... Dar, hai să fim serioși, sarea e ușor de adăugat în mâncare și după, de scos e mai greu... În loc să guști, miroase! Simțul olfactiv este încă un simț cu care suntem înzestrați și pe care, dacă îl antrenăm, vom realiza că este la fel de util ca și simțul gustativ. Mâncarea va fi surprinzător de bună când o vei mânca, să zicem, a doua zi la una dintre orele fixe, în loc să o tot guști și deguști seara când o gătești. În plus, va fi mai lăudată decât o mâncare pe care ai gustat -o (iată un moment propice să-mi sară în cap toți chef -ii, toți bucătarii și toate bucătăresele – și o vor face din reflex, dintr-un instinct de conservare, fără a fi încercat, poate niciodată, să gătească pe negu state... Tu ce zici, nu e mai iscusit bucătarul care poate găti impresionant și fără să guste?). Explicația: Orele sunt fixe pentru că, dacă nu ar fi fixe, organismul nu ar memora când trebuie să pornească „motoarele”. Din păcate, atunci când gustăm ceva, chiar și un strop cu vârful limbii, tot organismul nostru, care este atât de deștept, crede că „fochistul” va arunca iarăși „lemne pe foc”, așa că pornește toată „mașinăria”. Și asta va deregla tot sistemul... :((( Iată de ce răspunsul la gustat e rapid și tăios: „NU!”
P.S.: Știu și înțeleg cât e de greu să accepți noul regim de viață. Nu uita: „been there, done that”. Și tocmai pentru că știu cât este de greu vreau să te ajut spunând adevărul, tot, așa cum este: tăios, nemilos de dureros. Dar, așa cum între dragoste și ură granița e foarte subtțre, la fel este și între greu și ușor, între foarte greu și foarte ușor. Pentru o altă filă am pregătit listuța mea favorită, cea cu motivele care mă ajută să susțin cu tărie că este ușor, PREA UȘOR...
7. Ce mă fac în concediu? Până acum sper că deja ne-am înțeles: orele fixe sunt sfinte. Nu avem voie să mâncăm nimic între, nici cea mai mică gustare. Dacă am stabilit asta, e momentul să vă povestesc cum am reușit să slăbesc în concediu. Eram deja de patru luni „sub observație” la acel medic nutriționist și reușisem să cobor sub 100 de kilograme. Doar în primele două săptămâni am slăbit brusc 8 kilograme. Să nu cumva să credeți că am continuat în acest ritm, ar fi fost imposibil. Rezultatele acestea diferă de la individ la individ. La mine șocul primit de organism a fost atât de puternic și surplusul atât de mare atunci cand am intrat pe orarul de mese regulate, încât am slăbit rapid acele prime kilograme. Apoi, până m-am stabilizat, am continuat să pierd în jur de 1 -3 kilograme pe lună. Medicii spun că, pentru a fi în siguranță din punctul de vedere al stării de sănătate, nu este indicat să slăbești mai mult de 1 kilogram pe lună. Așadar eram în grafic. I-am zis medicului că urmează să plec în concediu întâmplător, pentru că a trebuit să reprogramez o întâlnire cu el. „Sunt curios câte kilograme te îngrași”, mi -a spus el. Recunosc că, după mai multe luni de când ne -am cunoscut, mi-am pus problema că, pe lângă un bun medic, este și un bun psiholog, pentru că știa mereu ce să -mi spună ca să mă motiveze. Așadar, există o mare probabilitate ca acea propoziție „aruncată în vânt”, pe care nu a dezvoltat-o și nici eu nu am comentat -o imediat, să fi fost spusă, de fapt, cu acest scop, de a ambiționa. Oricum ar fi, mie mi-a prins tare bine. Am plecat cu inima strânsă, începusem să mă îngrijorez. Până să -mi spună medicul că s-ar putea să mă îngraș în concediu, nici nu mă gândisem la această posibilitate. E și firesc că nu m -am gândit. Respectam cu mare strictețe orele fixe și nu am dat înapoi nici cel mai mic pas. De ce să fi dat înapoi tocmai în concediu? Așadar, eu știam că nu aveam de ce să-mi fac griji. Medicul, însa, avea experiența altor pacienți care se întorceau din vacanțe cu mult mai grei, la propriu. Se întâmpla asta, desigur, nu din alt motiv decât acela că renunțau la orele fixe. În schimb, eu nu doar că nu m-am îngrășat, ci am continuat să pierd în greutate. Fără să mă înfometez, fără să mă frustrez, fără să mă abțin de la ceva. Doar mâncând la ore fixe. Vă spun și cum este posibil. În primul rând am păstrat orarul de mese după fusul orar din țară. Asta e important. Oriunde călătorești, mai ales dacă o faci pentru perioade mai scurte de timp, e bine să păstrezi orarul din România. Nu are nici un sens să -ți reobișnuiești metabolismul cu alt fus orar, pentru că te întorci repede acasă. În alte situații, voi oferi alte exemple într -o altă filă de jurnal. Am călătorit o dată în America și vă pot spune ce e de făcut în astfel de cazuri... În al doilea rând, ai să vezi cât de ușor e să respecți orarul de mese. Toate hotelurile, și cele care oferă servicii all inclusiv, dar și toate celelalte, respectă același orar de mese. Micul dejun este de la 07.00 la 10.00, așa că cele două mese sunt „salvate”, prânzul se servește în jur de 12.00 -13.00, iar cina după 18.00. Ar rămâne descoperită masa de la 16.00, dar eu aveam grijă mereu să mănânc o înghețată, așa că rezolvam foarte ușor mica „problemă”.
Concluzie: Nu avem nici o scuză să nu putem respecta orele fixe de masa (07.00 – pentru cei mai matinali – 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00).
8. De ce nu trebuie sărită nici o masă Așa cum spuneam - și îmi place foarte mult să mă repet – orele fixe sunt sfinte. Dar nu doar în sensul că trebuie respectate fără a ciuguli sau mânca între ele, ci și în sensul că nu trebuie sărite. Este foarte important să păstrăm ritmicitatea asta. O dată învățat cu orele fixe (07.00, 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00), „motorașul” se obișnuiește să primească doar atunci „combustibil”.
5 ponturi esențiale
Dacă ai depășit ora fixă de masă (indiferent despre care dintre ele este vorba) cu mai mult de 15 minute, sari peste masa respectivă. Altfel, se dereglează orele fixe. E foarte important să înțelegi că „Dieta -Minune” funcționează dacă respecți orele fixe, nu orele cu aproximație fixe. Mai poți mânca ceva abia la următoarea oră fixă din programul dat, dacă ai depășit sfertul „academic”. Știu că lucrurile par m atematico-extrem de complicate, dar nu e așa. După acea perioadă de chin, de acomodare, care poate diferi de la persoană la persoană (în cazul meu a fost vorba despre două luni), organismul se obișnuiește. Vei constata că ți se face foame exact la orele fixe și ți se va părea firesc să funcționezi după acest program. Săritul peste ore fixe trebuie să fie doar ceva excepțional sau de forță -majoră. Ai grijă să nu se repete zilnic acest obicei de a sări peste orele fixe. Pentru siguranță, învață -te să ai în permanență ceva de mâncat în buzunar/poșetă. În cazurile excepționale, când nu poți mânca în tihnă, sunt folositoare niște stix -uri sau un baton (adică orice este într -un ambalaj mic și poate fi „purtat”). Reperele orare nu te obligă să dormi mai puțin. Adică nu ești obligat să te trezești cu noaptea în cap ca să poți mânca de 5 ori pe zi. De 4 ani de când am adoptat acest regim de viață, eu nu am mâncat la ora 07.00 decât de câteva ori (pot să număr pe degete aceste ocazii). Obișnuită să mă trezesc mereu după 08.00 dimineața, prima masă pentru mine este cea de la 10.00. După ce am intrat în acest ritm, am constatat că și în zilele în care mă trezeam mai devreme, tot la 10.00 simțeam prima senzație de foame. Iată înca o dovadă a faptului că, atunci când respecți orarul, organismul joacă după cum îi cânți tu! Doar în cazurile în care mă învioram la 06.00 sau mai repede serveam micul-dejun de 07.00. Același lucru este valabil și atunci când, să spunem, dormi peste zi și una dintre orele de masă te prinde cu nasul în pernă:))) Concluzie: orele de masă ale „Dietei-Minune” sunt valabile doar atunci când ești treaz (adică nu dormi)! Numai somnambulii pot mânca în somn:))) Senzația de foame dispare în scurt timp, dacă nu poți mânca la o anumită oră fixă. Încă un lucru senzațional în „Dieta-Minune” este acela că, dacă ești nevoit să sari peste una dintre orele de masă din program, chiorăitul mațelor nu te va chinui până la următoarea ocazie de a alimenta. Trece în maximum 20 -30 de minute (ba chiar și mai repede). Organismul nostru, o dată „dresat”, e atât de șmecher încât știe că, dacă nu primește în acest timp ceva de mâncare, trebuie să aștepte cuminte până la următoarea masă. Dar acest sărit peste mese este permis doar de câteva ori pe an, în cazuri (foarte) excepționa le... Dacă ai mâncat mai mult la una dintre mese și până la următoarea oră fixă nu ți se face foarte foame, nu te lăsa amăgit. Faptul că nu simți acut senzația de foame nu înseamnă că ea nu există. Doar că, fiind prea plin, spui că nu mai poți mânca nimic până a doua zi. Fals! Nu doar că poți, dar trebuie, pentru a păstra ritmicitatea atât de vitală în „Dieta-Minune”. Dacă totuși insiști că ești atât de full încât nu poți mânca, nu sări peste masă, ci mănâncă cel mai mic lucru posibil. E foarte important să mesteci și să înghiți, pentru a fi prezent la întâlnirea cu „fochistul” care alimenetază „motorașul”:)))
P.S.: După ce te-am tot bătut la cap cu orele fixe, e timpul să -ți povestesc ceva din culise... În următoarea filă de jurnal îți spun cât de „bucuroși” au fost cei din jurul meu când vedeau că eu mănânc și continui să slăbesc. Sper ca nu ți-a scăpat subtilitatea:)))
9. Dezvăluiri din culise Asta nu e mania persecuției, sper că ești de acord. E doar realitatea! Lumea nu se bucură când îți este bine , ci doar când te vede că „șchiopătezi”, indiferent din ce motiv. Și, în general, poveștile de succes sunt ascultate scrâșnind din dinți. Așa că să nu te mire „bucuria” celor din jurul tău, de îndată ce rezultatele „Dietei -Minune” încep să fie remarcate cu ochiul liber... Ți-am spus că am pierdut 8 kilograme în primele două săptămâni de când am intrat în programul căruia îmi place să-i spun – pe bună dreptate – „Dieta-Minune”, dar rezultatele au fost vizibile cu ochiul liber de cei apropiați mie abia după mai bine de 3 luni, când coborâsem acul de la cântar sub 100. E firesc să se întâmple așa. Noi simțim că am slăbit de îndată ce strângem cureaua cu o gaură mai mult, dar, din exterior, aceste mici diferențe nu sunt perceptibile. „Ai slăbit. Bravo!”, acestea au fost primele felicitări pe care le -am primit. Nici n-apucam să zâmbesc în semn de „Mulțumesc pentru compliment”, că și venea întrebarea „Cum ai reușit?”. Parcă abia așteptau să mă vait, să spun cât de greu îmi este, că a trebuit să renunț la toate alimentele preferate sau să îndur cine știe ce chinuri. „Mănânc la ore fixe, nimic mai mult”, le răspundeam. Dacă nu mă crezi, te rog să încerci și tu. Sunt în stare să pun rămășag că vei păți la fel. Prima reacție pe care o stârnea răspunsul meu era un zâmbet fals și un îngânat în surdină, care dădea de înțeles că nu sunt crezută. Parcă ar fi spus „Sigur că da... Și te aștepți să te credem pe cuvânt... Nu vrei să ne spui secretul”... Ai simțit vreodată senzația că, indiferent cât de tare strigi sau urli adevărul, nu ești crezut? Îți deschizi sufletul, renunți la o parte din tine, devii vulnerabil, spui tot... Și... DEGEABA! Nu te crede nimeni. Din motiv că „e prea frumos să fie adevărat”, sau că „ascunde ceva, cu siguranță”, sau că „astea sunt povești de adormit copiii”... În aceste cazuri, ce este de făcut? Ai putea să renunți. Sau ai putea să începi chiar să minți, doar de dragul de a nu mai trece prin calvarul acesta. Pentru că e mult mai ușor să spui lumii „adevărul” pe care îl vrea, lumea vrea să te compătimească, nu să te admire și să îți urmeze exemplul. Mi -a fost greu să rămân sinceră, nu zic nu, foarte greu... Nu e ușor deloc să răspunzi mereu cu aceeași amabilitate, spunând aceeași poveste iar și iar, când vezi că nimeni nu te crede. E ca și cum vorbești cu pereții. În schimb, eu am ales altceva. Am găsit în mine puterea de a spune în continuare adevărul, aceeași putere care m -a îndemnat să scriu această carte și să o promovez gratuit. E un efort pe care-l fac cu plăcere, pentru că vreau să fim din ce în ce mai mulți. Din ce în ce mai mulți oameni care nu se tem să spună adevărul și din ce în ce mai mulți oameni care înțeleg cât de ușor este să fii tu în pielea ta, să găsești acest echilibru. Înainte de a închide fila aceasta, aș vrea să apelez la tehnica retoricii. Sunt doar curioasă... Nu aștept răspunsuri... De ce este mai ușor să spunem „nu se poate” înainte să încercăm? De ce e mai simplu să nu credem, în loc să acceptăm că există și „minuni”? De ce ne simțim mai bine să compătimim, în loc să felicităm? De ce nu este atât de greu să credem un adevăr și acceptăm atât de ușor toate minciunile? Hmmm... Just asking...
10. Cum scap de pofte? Bună întrebare! S-au inventat și pentru asta fel și fel de pastile și de răspunsuri științifice date de nutriționiști sau de psihologi. Părerea mea este că de pofte nu scăpăm. Aceste dorințe (trupești) sunt în noi! Nici nu cred că trebuie să ne punem problema în acest fel. Cu poftele trebuie să negociem, nu să încercăm să la eliminăm, pentru că nu vom reuși cu adevărat. Vă povestesc despre una dintre cele mai mari pofte cu care m -am luptat și o să mă lupt, probabil, și de acum înainte. Îmi place să mănânc popcorn de câte ori merg la cinema. Și merg la ci nema destul de des, aproape de fiecare dată seara, deci mult după ultima oră de masă (19.00). Așa îmi place să văd filmele și, oricum, programul nu prea-mi permite altfel. Pentru că mi-am dorit să respect cu strictețe orele fixe din „Dieta -Minune”, o perioadă nici n-am mai mers la cinema, de teamă că nu mă voi putea abține să iau popcorn. După un timp, însă, mi -am dat seama că nu e bine nici așa. Nu putem fugi toată viața de frici, de probleme, de pofte în acest caz. Așadar, trebuie să facem cumva să le înfruntăm. Am început să merg din nou la cinema, zicându -mi astfel: „Nu mănânc popcorn acum, dar o să mănânc mâine, la una dintre orele fixe”. Dacă urmam o dietă în care aveam interzis la popcorn, nu mi -ar fi fost deloc ușor să păcălesc pofta. Dar, cu „Dieta-Minune” a funcționat această negociere. Gândul acesta o dată setat a reușit să înfrâneze pofta. Și aproape niciodată nu mâncam a doua zi popcorn. Nu despre asta e vorba. Eu îi spuneam poftei, așa, s-o liniștesc, a doua zi uitam de cele mai multe ori că mi -am propus să mănânc acel ceva. Concluzie: e important să vorbești cu tine, astfel încât pofta să nu devină frustrare. E SIMPLU: Tu ai voie orice, dar la ore fixe. Ce poate fi mai simplu de atât? Când îi spui cuiva că nu are voie un anume lucru și -l dorește și mai cu foc. Dar când îi spui că are voie, cu condiția să mai aștepte nițel, atunci pofta se „domesticește” și ascultă de tine, nu te subjuga! Vestea bună e că la mine a funcționat. Și funcționează în continuare. Pornind de la această „rețetă”, procedez la fel cu fiecare poftă... Am și făcut o statistică, într-un an fac doar câteva excepții (abateri) de la orarul de mese, în jur de 6 -8: de ziua mea, de Revelion și la câteva zile de naștere sau petreceri nocturne. Atenție, însă, la acest aspect: nu confunda senzația de poftă cu cea de foame. Dacă mănânci din trei în trei ore toată ziua, nu are cum să ți se mai facă foame seara, oricât de mult ai fi fost obișnuit să mănânci până acum. De aceea, orice senzație apare între sau după orele de masă este o senzație de poftă. Și pentru că nu -ți este foame, asta te va ajuta să nu cazi „în păcat”. Când ne este foame mereu, pentru că organismul nu are acest bioritm al orelor de masă fixe, atunci când apar poftele ele nu pot fi evitate pe moment, căci nevoia de a mânca ceva, orice, este acută. Dar când nu-ți este foame poftă poate fi ușor ignorată până la următoarea oră fixă de masă.
P.S.: Știu că toate aceste povești din filele mele de jurnal par de necrezut. Însă, de ce aș pierde eu timp atât de prețios încercând să te conving ceva neadevărat? Ce altceva aș avea eu de câștigat în afară de bucuria că am putut împărtăși cu cât mai multă lume această „Dietă-Minune” care poate schimba atât de ușor vieți (în bine, dacă mai este nevoie s-o subliniez)?
11. „Programul nu-mi permite să mănânc la ore fixe” Am mai spus... Am acceptat provocarea orelor fixe dintr - o ambiție. Știu că e o nebunie, dar eu credeam că astea sunt baliverne și voiam să-i demonstrez medicului nutriționist că se înșală, că nu e chiar atât de ușor să slăbești și că algoritmul lui e doar o poveste cu zâne. Acum, după 4 ani de când am îmbrățișat acest stil de viață, nu pot concepe să trăiesc altfel. Și -mi pare foarte rău pentru toți aceia care ar putea face o schimbare în bine în viața lor și o refuză cu o singură replică: „Programul nu-mi permite să mănânc la ore fixe”. Înțeleg. Știu cum e să crezi că nu o să mai poți niciodată reveni la o greutate normală, știu cum e să crezi că nu o să poți slăbi, pentru că le-ai încercat pe toate și nimic nu a funcționat, știu cum e să dai vina pe dereglări hormonale sau pe probleme cu glandele (disfuncționalități care nu sunt cauza, ci mai degrabă efecte, pentru că apar din cauza unui stil de viață nesănătos sau sunt amplificate din cauza asta). Știu, de asemenea, cum e să dai vina pe ședințele interminabile de la serviciu sau pe programul infernal de la școală, care te obligă să mănânci haotic și te condamnă la un regim de viață dezordonat și dezechilibrat din toate punctele de vedere. Știu și cum e să ai o rutină pat-scaun-pat... Știu toate astea, pentru că, până acum 4 ani, am trăit la fel ca orice „om normal” cu job full time de birou și responsabilități la domiciliu. Din mai 2012, însă, sunt un om anormal. Mă laud cu asta și mă distrez teribil să fiu pentru toți „ciudata” care mănâncă la ore fixe. Îi incomodez pe cei din jurul meu, chiar și azi, după atâta timp. Lumea încă nu s-a obișnuit cu mine așa. Sunt tolerată, dar privită în continuare ciudat. Și sunt așteptată la cotitură. „Binevoitorii” abia așteaptă să renunț. Să cedez... Să devin din nou un om normal! Dar eu am decis: declar război normalității! Ce e normal până la urmă? Obiceiul adoptat de o majoritate? Ia uite... Cine ar fi crezut că un blog despre nutriție ar putea deveni un jurnal cu idei filosofice?! „Programul nu-mi permite să mănânc la ore fixe”, aceasta propoziție e cel mai mare dușman al nostru. Pentru început, cred că suntem cu toții datori față de noi să încercăm. Cum poți spune că nu poți face ceva, dacă nici măcar nu ai încercat?! Doar pentru simplul motiv că cineva a putut ar trebui să intri pe gânduri, să -ți dai seama că și tu ai toate șansele să poți. În următoarea filă de jurnal îți spun de ce este atât de simplu ceva ce pare atât de complicat. Am să ofer exemple despre cum se poate fenta „programul care nu ne permite să mâncăm la ore fixe”. Să vedem atunci ce scuze mai gasești...
12. Cât de simplu e ceva complicat Cum se poate fenta programul care nu ne p ermite să mâncăm la ore fixe? Iată câteva exemple, ca să vezi și tu cât de simplu este ceva atât de complicat: Dacă ai ședință la una dintre orele fixe, bea un iaurt. O lungă perioadă de timp, în fiecare zi, aveam la serviciu o ședință care începea la 12.30-12.45 și ținea până la aproximativ 13.30. Ședința asta mi -a dat mari bătăi de cap. Nu puteam mânca nici înainte, nici după... Înainte era prea devreme, după era mult prea târziu. Reperele orare din programul numit de mine „Dieta -Minune” nu trebuiesc depășite cu mai mult de 15 minute. Ce era de făcut? Nu puteam nici să iau ceva de mâncat în ședință, pentru ca i -aș fi jignit pe colegi, nu voiam nici să atrag atenția spunând că eu trebuie să mănânc și ei fie să mă accepte așa în ședință, fie să -și decaleze întâlnirea zilnică de dragul meu. Îți spun ce variantă am gasit eu pentru masa mea de la ora 13.00, soluție pe care am păstrat -o pe toată acea perioadă. Îmi luam cu mine în fiecare ședință un iaurt de băut sau un kefir (nu dau brand, ca să nu se interpreteze greșit, să nu credeți că vreau să fac vreo reclamă). În felul acesta am reușit să -i împac pe toți. Nici colegii nu se simțeau jigniți, nici miros de mâncare nu era, nici eu nu trebuia să mestec. Totul era elegant. Pe cine și de ce ar deran ja că bei un iaurt? Chiar sunt curioasă ce idei au alții. Mă bucură deja scrisorile pe care le primesc de la cititori și răspund tuturor. Accept, cu drag, nu doar întrebări, ci și sugestii. Poate are cineva o idee mai bună pentru astfel de situații. Dacă ești pe drumuri, ia ceva la pachet. În zilele în care nu poți mânca în tihnă, ai multe variante ca să salvezi „Dieta-Minune”. Și eu am pățit ca la una sau la mai multe dintre orele fixe să fiu în mașină sau pe drumuri. Pentru aceste cazuri eu preferam să iau cu mine de dimineață ceva la pachet, de acasă (pentru că e mult mai sigur, mai sănătos și mai ieftin). Dar am pățit de foarte multe ori să nu am timp să fac a sta sau să apară situații neprevăzute. În aceste cazuri, fie cumpărăm ceva de ronțăit (pufuleți, covrigei, alune, înghețată etc. - orice pofteam, într-un cuvant), fie apelam la rezerva din geantă. Ți -am mai spus că e bine să ai în permanență cu tine (în poșetă sau în mașină) ceva de mâncat, pentru a evita „accidentele” în care programul te „obligă” să nu respecți orele fixe de masă. Când călătorești, mănânci „în mișcare”. Vei sta multe ore în mașină, autocar, în tren sau avion? Dacă nu poți opri pe drum ca să mănânci, poți servi masa „în mișcare”. Există soluții pentru orice fel de program. Dacă nu le -am intuit eu pe toate, aștept întrebări și sugestii. Când mergi la un spectacol. Nu știu alții cum sunt, dar eu am pățit de foarte multe ori ca cina să mă prindă în sala de spectacol sau la vreun concert. Pentru cazuri din astea , ca și atunci când ești pe drumuri, apelezi la rezervele sau soluțiile despre care vorbeam și mai sus. Până la urmă, vei vedea că vei găsi singur variante, în funcție și de preferințele tale.
P.S.: Să nu crezi că fac glume proaste, că vorbesc de funie î n casa spânzuratului. N-ai citit greșit: am menționat delicatese precum pufuleți, alune, înghețată, covrigei... Și -aș fi dat și alte exemple, dar ai prins ideea. E firesc să te miri că „Dieta-Minune” conține și astfel de alimente. De aceea următoarea filă va fi despre ce putem să mâncăm de fapt. Chiar putem păstra în dietă și alimentele preferate?
13. Ce putem să mâncăm? Orice! Iată un subiect atât de delicat. Îmi vine să -ți spun că poți mânca orice. Dacă mănânci la ore fixe, totul va fi ok. Depinde, însă, și cum înțelegi tu acest „orice”, așa că mă simt datoare să intru în amănunte. Îți spuneam că medicul nutriționist mi-a vorbit în prima noastră întâlnire despre cele trei etape ale regimului propus de el: 1. Adoptarea unui program cu ore fixe d e masă; 2. Reducerea cantităților de alimente servite la o masă; 3. Selectarea alimentelor în funcție de calitate. I-am urmat sfatul și primul lucru pe care l -am făcut a fost să mănânc la ore fixe. Am păstrat, așadar, în meniul zilnic aceleași alimente pe care le consumam și atunci când stilul meu de viață devenise extrem de haotic și dezechilibrat din punct de vedere nutrițional. În concluzie, mâncam orice. Adică orice mâncasem și până să intru în cabinetul medicului. Făcusem o singură schimbare în viața mea, dar o schimbare atât de importantă: am început să mănânc cu mare strictețe la orele fixe indicate (07.00, 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00). Acesta este și sfatul meu pentru tine, sfat pe care ți -l dau și în urma experienței acumulate în ce i patru ani care au trecut de când am adoptat acest stil de viață. Este timp suficient să oferi și alte „șocuri” organismului și vei vedea singur că o vei face cu plăcere când va fi nevoie. Dar, pentru moment, ar fi bine să mănânci orice, cu o singură condiție: să mănânci la orele fixe din „Dieta -Minune” sau la orice alte ore fixe respectând principiile din „Dieta-Minune”. Nu ne mai ascundem după deget, așa -i? Și eu, și oricine are un surplus de kilograme ne -am îngrășat pentru că am mâncat haotic, alimente deloc dietetice și în cantități mai mari decât ne -ar fi fost necesar pentru o supraviețuire decentă. Dar ar fi extrem de frustrant ca acum, dintr -o dată, să începi un stil de viață în care trebuie să schimbi totul. Așa că, pentru moment, aș vrea să -mi promiți acum că vei face o încercare. Ce poate fi mai simplu decât asta? Ai voie și în viitor să mănânci alimentele preferate,... dar la acele ore fixe. Gândește-te că oricine povestește în jurul tău că a slăbit fie spune că și -a micșorat chirurgical stomacul, fie că a luat nu-știu-ce pastile, fie că s-a înfometat sau că a renunțat la tot ce are gust. Și tu mai faci în continuare nazuri că n u poți mânca la ore fixe? Că e prea grea această „Dietă -Minune” care nu-ți cere decât un lucru? Că tu ai vrea să faci asta, dar programul tău de la serviciu sau de acasă nu -ți permite? Atunci, bine... Binele nu se poate face cu de -a sila.
P.S.: Să nu care cumva să dai iama în toate fast -food-urile sau cofetaăiile dacă n-ai făcut-o până acum! Cred că neam înțeles românește: mănânci ce -ai mâncat și până acum. Dacă ai mâncat produse de tip fast -food nu renunța la acestea deodată. Nu e necesar să o faci la început. Celelalte etape vin de la sine dacă respecți cu strictețe regula de aur: mâncatul la ore fixe.
14. Z i ca ei și fă ca tine :))) Să spunem că ai intrat în ritmul orelor fixe. Ai început să te obișnuiești și să simți diferența. Noul mod de viață îți dă deja semne că asta e cheia succesului. Așadar, ai depășit pragul (cel mai) critic, acela în care te băteai cu pumnii în piept spunând că „programul nu îți permite să mănânci la ore fixe". În plus, au început să apară primele rezultate. Asta te va face să te simți ca atunci când preei controlul unei situații care îți scăpase de mult de s ub control. În „Dieta-Minune” e ca în viață. Ocaziile de păcat sunt la tot pasul și nu ai cum să le fac i față dacă uiți cine ești și ce scop ai. Lăsând metaforele la o parte, iată pe șleau ce vreau să spun: când ți -e lumea mai dragă va veni cineva să spună „gustă nițel, nu e o dramă”, „ia o bucățică, nu se consideră că ai mâncat, e doar o bucățică”... Și asta taman între orele fixe de masă. Ce poți face? Să guști, mai mult stresat de insistențe decât de vreo poftă de -a ta. Teoretic, o dată la un timp, nu e un dezastru să faci asta. Dar câte a stfel de ocazii vei avea? Mie mi se întâmplă zilnic și încă mi se mai întâmplă. La început spuneam „nu doresc, mulțumesc” sau „nu mai pot, am mâncat mult până acum”. Dar la cât de dese erau propunerile acestea ispititoare mi-am dat seama că nu pot găsi mereu aceleași scuze. Ești dubios într -o lume în care toată ziua bună ziua cineva ronțăie câte ceva și îți bagă și ție pe sub nas. Ești anormal dacă faci asta într -o lume normală. E foarte important să nu te lași îmbătat de rezultatele primelor săptămâni sau luni de „Dieta -Minune". Ea funcționează doar dacă orele fixe de masă sunt regulă, iar gustările haotice sunt cu adevărat excepții. Eu fac doar câteva pe an. Le număr pe degetele de la o mână: de z iua mea, de Revelion etc. Dacă accepți „din politețe” să guști câte ceva de fiecare dată când ești servit, eforturile depuse de tine până atunci sunt în zadar. Iar „Dieta -Minune” redevine „dieta -haos”. Te-ai gândit că mereu există o variantă care să fie și pe placul altora, și spre binele tău? Iată un exemplu: acceptă ce ți se oferă, dar păstrează până mai târziu, când e următoarea oră fixă la care poți mânca!
15. Ești pe cont propriu Hei, să nu te aștepți ca toată lumea să înțeleagă prin ce treci, să accepte „Dieta -Minune” și să încurajeze noul tău mod de viață. Nici chiar cei mai apropiați, cei pe care -i iubești nu au datoria să o facă. Ideal vorbind, ar fi minunat să se întâmple asta, dar... viața reală e un picuț altfel:( Ești pe cont propriu. Cu cât realizezi mai repede asta, cu atât mai bine. Din nou spun, e ca -n viață. E bine să știi să faci echipă, să știi să funcționezi în grupuri, dar, în cele din urmă, ești tu cu tine. Nu te consola niciodată cu gândul că-ți va fi cineva aproape, mai ales când dai de greu. Eu am pierdut mulți „prieteni” o dată cu creșterea în greutate. La 55 -60 kg eram mereu în centrul atenției și eram „iubită”. Până am ajuns la 120 am văzut cine -mi era cu adevărat alături: familia și câțiva prieteni pe care-i pot număra pe degetele de la o singură mână... cu tot cu bunul meu prieten, medicul nutriționist. Am pierdut inclusiv „marea iubire”, care s -a dovedit că iubea doar o imagine. O imagine a mea într -un moment. Când am depășit acea imagine și stare de bine pentru care eram iubită comod, am devenit o altă persoană, cu toate că eu eram la fel. „Cum ai putut să te îngrași atât de mult tu, soție de artist?”, iată întrebarea care m-a făcut să realizez ce suntem noi pentru cei din jur. Suntem doar niște sintagme. Așadar eu nu am fost niciodată eu, ci doar o „soție de artist”? Astăzi știu că eu sunt eu, dar mi -a luat ceva să înțeleg... Nu am povestit asta ca să-mi plângi de milă. Dimpotrivă! Am oferit această bucățică din mine ca să te bucuri pentru mine că am înțeles că eu sunt eu! Foarte posibil să fie povestea asta o excepție... M -aș bucura să fie așa și oricine citește acest jurnal să se întrebe, uimit, cum e posibil așa ceva. Nu-mi doresc să spui „și eu am pățit ceva asemănător”. Mi -ar plăcea ca oamenii să fie iubiți și apreciați pentru ceea ce sunt, nu pentru o imagine, și să nu ajungă, fără să -și dea seama, niște sintagme. Marea iubire e azi între ghilimele pentru mine, pentru că MAREA IUBIRE e, după inima mea, cu majuscule, fără ghilimele și mai ales acea iubire care depășește formele, aparențele și prejudecățile.
O concluzie: ești pe cont propriu. „Dieta -Minune” e despre tine și pentru tine. Nu te lăsa influențat/ă sau tulburat/ă nici măcar de cei care te „iubesc”. Dacă ai hotărât să mănânci la ore fixe pentru că acesta este cel mai bun lucru pentru tine, așa să faci! Asta nu are de ce să deranjeze pe nimeni! Așadar nici tu nu te lăsa deranjat/ă!
16. O faci pentru tine Dragă cititorule, De mult voiam să mă adresez ție așa și iată că acum am găsit ocazia: a ceastă filă de jurnal este ca o scrisoare deschisă, deci formularea „dragă cititorule” este potrivită. Am început să scriu această carte din dorinta de a impartasi povestea mea, pentru ca alții să poată ajunge mai repede și mai ușor la rezultatele mele sau, chiar dacă vor parcurge un drum mai greu, să aibă alinarea că cineva este alături de ei și le stă oricând la dispoziție pentru sfaturi sau măcar pentru dialog. Și eu a m avut noroc de un așa sprijin și știu că ar fi fost mult mai greu fără el. E puțin probabil să aveți șansa mea de a întâlni un asemenea om, pentru că nu -ți vine să mergi la un medic când suferi „doar” de obezitate sau când ai câteva kilograme în plus de care nu mai scapi indiferent ce faci și, chiar dacă ajungi la medic, e și mai puțin probabil să ai norocul meu să dai peste unul sincer, care nu vrea să facă nici o afacere de pe urma ta. Suntem obișnuiți să mergem la medici doar când suferim de altele, mai grave. Dacă ni se spune, în treacăt, „ar fi bine să slăbiți” nu e suficient. Nimeni nu se ocupă, concret și dedicat, de problema asta. De aia ajungem să credem, poate, că tratarea obezității nu e neapărat o prioritate. Pentru medici, prioritățile sunt diabetul, insuficiențele unor organe, hipertensiunea etc. Parcă uită cu toții că obezitatea și un dezechilibru alimentar sunt cauze care declanșează aceste boli... Așadar, dragă cititorule, simt că este de datoria mea să -ți spun povestea mea, cu bune și cu rele. Și eu, probabil ca și mulți dintre voi, am încercat multe diete până acum. Atât de multe, încât nu mai credeam și mi-a fost greu să cred că există așa o minune. Dar poate cel mai important secret al „Dietei -Minune”, pe lângă respectarea cu strictețe a orelor fixe, este raspunsul la întrebarea „Pentru cine o fac?”. Doar atunci când vei realiza și vei simți că o faci pentru tine vei fi de neoprit. Dacă o faci pentru soțul care nu te mai consideră potrivită standardelor sale, vei da înapoi în clipa imediat următoare în care vezi că nu poți conta pe el. Apropos de asta, în momentul în care mi -a spus „cum ai putut să te îngrași atât de mult tu, soție de artist?”, eu slăbisem deja primele 35 de kilograme. Atunci mi -am dat seama că nu o făcusem pentru el, ci pentru mine. Și tot atunci aflasem că își încălcase jurămintele (sper că e clar ce vreau să spun, pentru că nu are rost să intru acum în aceste amănunte). Cert este că lucrul acesta m -ar fi dărâmat dacă aș fi început „Dieta-Minune” de dragul altcuiva și nu de dragul meu. Spre norocul meu, o făceam pentru mine. De fapt, dacă mă gândesc bine, mă îngrășasem dintr -o neglijență de sine, neglijență cauzată de fel și fel de nemulțumiri, de frustrări, de stres, de câte și mai câte. Mă îngrășasem pentru că nu am fost atentă la mine, ci mai mult la cei din jur. Nu aș fi avut cum să mă „vindec” de asta până când nu rezolvam cea mai mare problemă: aceea de a avea din nou grijă de mine! Dragă cititorule, tu pentru cine o faci? Te rog, fă -o doar pentru tine! Meriți toată atenția ta și asta nu înseamnă că vei acorda mai puțină atenție celor din jur. Dimpotrivă! Trust me with this one!
17. De ce „Dieta-Minune” nu e o dieta Folosesc sintagma „Dieta-Minune” pentru a caracteriza cat mai fidel si sugestiv regimul de viata care te scapa si de kilogramele in plus, si de multe probleme de sanatate. Dar aceasta „Dieta -Minune” nu este o dieta! Stiam asta de fapt, am mai si spus-o, dar azi dedic o intreaga fila de jurnal acestui subiect. Am scris pana acum despre primele etape prin care am trecut. Acum fac un salt in timp si iti povestesc ceva la zi. Astazi, intr-un schimb de amabilitati in fata oglinzii de la toaleta (doamnele stiu ce spun), o colega m-a intrebat: „Dar nu mai esti la dieta?”. „Nu”, i -am raspuns. Discutia pornise de la o farfurie al carei mesaj haios inscriptionat cu verde pe alb mi-a atras atentia: „Alimentatia sanatoasa hraneste fericirea”. Am contrazis sloganul si de aceea s -a sesizat ea cu privire la dieta mea. „Cum asa?”, a revenit ea imediat cu o intrebare cand i -am spus ca nu (mai) sunt la dieta. Si brusc am avut aceasta revelatie: „Dar eu nu am fost niciodata la dieta. Pentru ca «dieta» mea e un stil de viata”. In vreme ce colegele mele discuta aprins aproape zi de zi despre ce alimente au voie sau nu sa manance, iata ca eu imi dau seama cat de bine e sa nu fiu stresata de asta. E adevarat ca acum, dupa rezultatele spectaculoase, sunt atenta si la calitatea alimentelor. Dar fac asta fara sa fi devenit un stres. Daca vreau o inghetata sau un desert nimeni si nimic nu ma impiedica sa ma bucur de asa ceva. Ca sa fie mai simplu de urmarit, hai sa fac inca o listuta. Dieta-Minune nu e o dieta pentru ca:
Nu-ti interzice sa mananci anumite alimente; Nu-ti interzice sa combini anumite alimente; Nu-ti impune un anume meniu; Nu trebuie sa calculezi cate calorii mananci intr-o zi; Nu te oboseste sau frustreaza, ci te energizeaza; Nu provoaca anemii. Dimpotriva: in cazul meu a reglat multe carente si a corectat valori ingrijoratoare ale analizelor de sange; Nu te face sa poftesti si mai mult la tot ce e interzis, pentru ca stii ca de fapt nimic nu e interzis. Trebuie doar sa mananci ce ai mancat si pana acum, dar sa faci asta la orele fixe 07.00, 10.00, 13.00, 16.00 si 19.00; Nu te obliga sa mananci putin. Poti sa te saturi, fara probleme, cu amendamentul ca a te satura nu inseamna a manca pana nu mai poti sa respiri.
18. Nu uita niciodata de bunul simt... alimentar De ce mancam? De ce nu putem trai fara sa bagam in noi alimente? Si daca tot am fost creati astfel, de ce nu mancam doar strictul necesar pentru supravietuire? De ce uitam care e masura? Nu astept raspunsuri la intrebarile astea, doar ma gandeam... Eu stiu de ce am depasit masura. Pentru ca asa am fost educata, pentru ca parintii mei ma iubesc foarte mult si au vrut mereu sa fiu foarte satula si fericita. Iata un caz cand vrei sa faci bine si iese mai putin bine. Cred ca am depasit masura si pentru ca am gasit in mancare un refugiu pentru multe nemultimiri si frustrari. Coroborate, toate astea au dus la „obezitate de aport”. Dupa ce -mi facusem setul complet de analize la inceputul lui 2012, un medic de la Institutul Parhon din Capitala a pus acest diagnostic. Ma dusesem acolo pentru ca apropiati de-ai mei m-au speriat spunandu-mi ca as putea avea vreo dereglare hormonala, avand in vedere ca luasem atat de mult in greutate, intr-un timp relativ scurt (in 4 ani, perioada 2008-2012). Slava Domnului, ma ingrasasem doar pe baza de nesimtire (... din punct de vedere alimentar)! Asadar, nu mai era nici un dubiu. Nu mai aveam scuza ca m-am ingrasat din cauza unor eventuale probleme cu glandele sau cine stie ce alte necazuri medicale. „Obezitate de aport” inseamna, mai clar, obezitate declansata de mancatul in exces. Metaforic vorbind, alimentam „masinaria” cu mult mai mult decat consuma „motorasul” ei. Este foarte posibil ca tu sa ai o problema medicala care ti-a cauzat ingrasarea sau care, in acest moment, te impiedica sa slabesti. Dar mai stiu, insa, si ca „Dieta -Minune” nu are cum sa-ti faca rau nici tie, dimpotriva, accelereaza macar nitel chiar si cel mai lent metabolism si amelioreaza multe dintre problemele medicale existente deja. Am auzit candva pe cineva spunand: „Nu trai ca sa mananci, ci mananca sa poti trai”. Asta cred si eu ca ne salveaza mai repede si mai sigur decat orice dieta de pe lumea asta. Fac o adaptare: „Mananca doar atat cat ai nevoie ca sa te saturi si ai sa vezi ce bine iti va fi”. Asta pentru ca, pe de o parte ai pacalit si poftele, pe de o parte ai pacalit si foamea. Cum ar veni, toata lumea e multumita:))) Apoi, invata sa fii mai atent la tine, la organism. Daca-ti e pofta de ceva, nu te abtine doar de dragul de a rezista eroic sau de a demonstra ceva. Mai mult ca sigur iti e pofta de ceva ce organismul tau duce lipsa. Astea sunt poftele constructive, care ne fac bine. Dar ce ne facem cu poftele distructive? Spuneam ca nu trebuie sa luptam nici cu acestea, ci sa le fentam. Asadar, da-le si lor satisfactie, dar nu uita de masura! Ufff, iar am impresia ca am facut prea multa filosofie... Dar despre asta e vorba. „Dieta -Minune” nu e o dieta cu liste de alimente interzise, cu retete sau tabele de calorii. E cu adevarat o filosofie de viata. Trebuie gasit acest echilibru ideal personalizat. De aceea spun ca este foarte important sa ascultam mai ales noi de noi, de ce ne spune organismul.
P.S.: La fel cum ne ascultam instinctele in viata sau macar ne lasam influentati de ele, bunul simt este busola noastra in toate!
P.P.S.: Lui mami si lui tati le spun sa nu fie necajiti ca i- am „apostrofat” nitel. Fara experienta copilariei mele in care am fost extrarasfata viata nu ar fi fost atat de frumoasa. Si doar datorita lor am invatat atat de multe:) Sa mai adaug ca ei sunt si azi cei mai infocati sustinatori ai mei? Nu doar ca au adoptat si ei de cativa ani „Dieta -Minune”, dar au citit pe nerasuflate toate filele mele de jurnal.
19. Ce ispita grozava: cina cu cei dragi Cea mai simpla si sanatoasa metoda de a slabi si de a mentine o greutate normala e incercata de multe „piedici”. Si aceste piedici sunt, culmea, in aparenta imposibil de depasit in secolul in care traim. Fie avem o viata agitata la birou si nu gasim niciodata linistea necesara pentru un pranz servit in tihna, fie suntem toata ziua pe drumuri din cauza responsabilitatilor cotidiene si nu gasim suficient timp sa mancam relaxati, fie suntem „arestati” la domiciliu de treburile casnice si nu avem vreme de nimic altceva decat sa ne ingrijim de cei dragi, fie orarul de la scoala si meditatiile sau activitatile extrascolare ne ocupa tot timpul de peste zi... Variante de acest gen sunt infinite. Iata ce vreau sa spun in continuare, pentru a veni in ajutorul tau si in aceasta fila de jurnal: cina servita seara acasa, in familie sau cu cei dragi, eventual chiar intr-un restaurant sau la o petrecere privata, e mai mult ca sigur unul dintre cele mai asteptate momente de peste zi. Ritmul in care traim mai nou si modul de viata al anilor 2000 ne joaca aceasta mare festa. Nu mai avem timp de noi, nu mai avem timp pentru cei din jurul nostru si singurul moment de peste zi in care putem umple acest „gol” este seara. N -ar fi chiar asa o problema daca seara ar fi la ore rezonabile. Din pacate, insa, tot din cauza vremurilor pe care le traim, acest „seara” a devenit „noaptea”, in adevaratul sens al cuvantului. Scapam de la serviciu sau terminam treburile doar la ore foarte tarzii si abia atunci ne relaxam si simtim, pana la urma pe buna dreptate, nevoia sa ne hranim. De mai bine de 14 ani adorm frecvent dupa 01.00-02.00 noaptea si ma trezesc dis-de-dimineata. Asa am fost obisnuita din timpul primei facultati si din cauza job-ului. Cand am inceput Dieta- Minune” nu mi-a venit sa cred ca, mancand ultima data la 19.00, voi rezista usor fara alta cina pana dupa miezul noptii. Dupa ce organismul meu s-a obisnuit cu noul mod de viata (la mine a durat cam doua luni), am vazut nu doar ca rezist fara sa mai mananc dupa acea ora, ba chiar nu am nevoie de alta gustare. Am inceput sa ma intreb cum e posibil asa ceva... Apoi mi-am dat seama cat de firesc este ce mi se intampla. Inca de la prima ora a zilei mancam incontinuu (cand servesti cate ceva din trei in trei ore, chiar ai senzatia ca mananci incontinuu). Mancam la 10.00 si nici n-apucam sa-mi dau seama cum trece timpul ca imediat se facea ora 13.00, cand trebuia iarasi sa mananc ceva, pentru ca suna ceasul (prima data la drept vorbind, apoi s-a activat ceasul biologic)... Deodata se facea 16.00 si iar mancam, apoi la fel, la ora 19.00. Pana nu respecti acest program, zi de zi, o perioada suficient de lunga pentru organismul tau incat sa inteleaga propunerea ta de a intra in acest ritm, nu ai cum sa intelegi. Mi se mai intampla si acum frecvent sa ies in oras seara, sa ma vad cu prietenii sau sa merg la cine stie ce petreceri. Asa ca ma lovesc foarte des de aceasta ispita de a mai manca ceva si dupa ora 19 .00. E placut sa stai la masa cu cei dragi dupa o zi stresanta si foarte aglomerata si sa te bucuri de momentele astea. Si, da, nu e deloc usor sa iei decizia de a nu mai manca dupa 19.00 si sa stai la masa cu ceilalti care nu au deloc acest „stres” si care baga in ei fara remuscari. Cel mai important ajutor in acest sens nu ai cum sa-l primesti decat de la tine. Nimeni altcineva nu te va ajuta vreodata, de fapt, daca nu te ajuti tu. Da, decizia iti apartine. Insa, vei fi rasplatit cat de curand. In scurt timp dupa ce incepi noul mod de v iata respectand programul din „Dieta -Minune” vei realiza ca nu ai nevoie, fizic vorbind, de alta masa mai tarzie de 19.00, pentru ca toata ziua ai „alimentat”. Asadar, n -o sa ti se mai faca sigur foame dupa 19.00... In ceea ce priveste poftele, am mai discutat despre asta. De ele nu scapi si nu ai cum sa scapi. Trebuie doar sa fii mai smecher decat ele, sa le fentezi.
Eu te pot ajuta doar in sensul in care iti povestesc sincer „plusurile” si „minusurile” acestui stil de viata. Deciziile, insa, iti apartin. Uite ce am patit eu: la inceputul acestui regim nu am stat sa explic fiecarui cunoscut ce se intampla cu mine. Din mai mult motive: nu stiam daca pot respecta a la long programul si nu stiam nici daca va da rezultate. Pentru ca nu spusesem nimanui, iti poti imagina socul tuturor. Nimeni dintre cei apropiati mie nu intelegea de ce, deodata, peste noapte, eu nu mai mancam cu ei seara, la iesirile in oras sau la petreceri, la fel cum nici sotul nu stia de ce nu mai gust mancarea si ii cer mereu ajutorul sa verifice el daca e suficient de sarata si condimentata. Gaseam tot felul de scuze stupide ca sa evit relatarea adevarului. Si din cauza asta era, intr-adevar, si mai frustrant. Toate aceste eforturi mi-au fost rasplatite, zic eu, destul de repede, in urmatorul fel: mi-am dat seama in scurt timp ca cina tarzie cu cei dragi nu este o necesitate fizica, ci doar una emotionala. Dar am putut bifa in continuare aceste intalniri nocturne, pentru ca nefiindu-mi foame mi-am dat seama ca rezist foarte usor tentatiei de a mai manca ceva si in compania celor dragi. Si, de cate ori am facut exceptii, pentru ca este nevoie si de ele, desigur, am facut in asa fel incat sa se merite. Exceptiile au fost in fiecare an doar cateva, de numarat pe degetele de la o mana (de ziua mea, de Revelion si la alte cateva ocazii speciale care apareau). E cu atat mai placut sa faci din cinele nocturne evenimente cu adevarat importante decat sa ai astfel de evenimente aproape seara de seara si sa-ti faci atat de mult rau astfel, cu toate ca esti scuzat de cele mai bune intentii, cum ar fi ca trebuie sa petreci un timp de calitate in compania celor dragi. M-am intins cam mult in fila asta, dar e un subiect aproape inepuizabil. Putem dezbate ore si zile in sir despre asta.
P.S.: Curaj! Credinta! Meriti si tu din plin sa te bucuri de acest stil de viata!
20. „Am boilerul mare, cere de mancare” Stiu ca esti nerabdator sa afli daca am slabit 60 de kilograme doar cu „Dieta -Minune” sau am reusit aceasta performanta pentru ca am facut si sport, si tratamente corporale. Te-am asigurat ca-ti spun adevarul si asa voi face. Raspunsul la intrebarea de mai sus nu e, insa, un simplu „da, e nevoie si de sport” sau „nu, nu e nevoie si de sport”. Hai sa-ti povestesc exact cum s-a intamplat in cazul meu si sa-ti spun la ce concluzii am ajuns datorita acestei experiente. La 120 de kilograme nu-ti vine sa intri in sala de sport, indiferent daca atunci cand erai mai zvelt obisnuiai sa faci asta. Iata un motiv pe ntru care nu am inceput „Dieta-Minune” in paralel cu o activitate sportiva. De altfel, medicul nutritionist m-a sfatuit sa nu dau atat de multe socuri organismului dintr-o data. Cele trei socuri pregatite de el urmau sa fie suficiente pentru o buna perioada de timp, ceea ce s-a si intamplat.
Socul 1 – Acomodarea cu orele fixe de masa Intrarea pe un program cu ore fixe de masa a dat rezultate fara sa fac nimic altceva mai bine de sase luni. Am slabit 35 de kilograme pana sa fac orice alt efort in plus. Cand treci de la un regim de viata complet dezordonat la unul atat de organizat dai un restart „motorului”, manevra suficienta pentru a -ti atinge primul obiectiv.
Socul 2 – Reducerea cantitatilor de mancare Potrivit programului propus de medicul nutritionist, in momentul in care organismul ar fi inceput sa stagneze in ceea ce priveste pierderea in greutate, cu toate ca nu atinsesem inca greutatea ideala pentru inaltimea mea si constitutia mea, ar fi trebuit sa intru in etapa a doua, aceea a controlului cantitatilor servite la o masa. Este adevarat ca am trecut in aceasta etapa, dar lucrurile nu s-au intamplat de la o zi la alta, asa cum a fost cu intrarea in programul cu ore fixe de masa. Cand am inceput sa mananc din trei ore in intervalul orar 07.00-19.00, decizia am luat-o azi si de-a doua zi am trecut la treaba. Cu reducerea cantitatilor de mancare servite la o masa, insa, lucrurile au stat cu totul altfel. Incetincet, dupa primele luni, am inceput sa mananc din ce in ce mai putin, fara sa-mi dau seama. De asta cred ca in aceasta etapa, daca respecti cu strictete orele fixe de masa, vei intra pe nesimtite si vei spune ca si mine: „da, am intrat in etapa aceasta, dar nu am simtit-o, nu am constientizat- o”. Iata cum e posibil: atunci cand mancam haotic, fara sa respectam frecventa celor trei ore, tindem sa mancam mult mai mult decat avem nevoie, sa ne extrasaturam cum ar veni. E o reactie fireasca a organismului care, nestiind cand va veni urmatoarea ocazie de a „alimenta” , isi doreste sa-si faca „provizii”. De aceea, un om care mananca extrem de dezordonat este foarte posibil sa-si supraincarce stomacul macar la una dintre mesele de peste zi. Stomacul e facut de asa natura incat se mareste si se micsoreaza foarte usor. Primeste atat cat ii dai si-si face loc pentru asta, se mareste, daca este cazul, daca ii dai prea mult. De asemenea, dupa ce mai mult timp nu-i dai cantitati atat de mari ca inainte, reuseste sa se mentina la o dimensiune mai mica. As putea sa vorbesc ore in sir despre minunatul stomac. Va mai dau un exemplu. Un prieten foarte drag mie, supraponderal, mi-a spus un mare adevar si a facut-o intr-o maniera atat de plastica incat imi face mare placere sa ma folosesc de expresia lui: „Am boilerul mare, cere de mancare”. Mai e cazul sa va spun ca boilerul e burta lui?
Amicul meu are foarte mare dreptate. Asta penru ca e logic. Intr-un spatiu creat mare e loc de mult mai mult decat intr-un spatiu la jumatate din capacitate.
Socul 3 – Atentie la calitatea alimentelor In aceasta etapa ma incapatanez si nu vreau sa intru. Nu vreau sa renunt la smantana si laptele grase. Produsele lactate degresate nu au gust pentru mine. Si asta e doar un exemplu. Sigur ca eu am fost multumita si am preferat sa fac acest compromis: sa ma multumesc cu rezultatele obtinute si sa nu fac alte eforturi. As fi putut trece si eu la alimente dietetice si cu siguranta as fi avut rezultate mult mai rapid si poate si mai spectaculoase. Dar nu am facut asta, deoarece am constientizat ca nu as putea pastra acest tip de alimentatie. Si in clipa in care as fi revenit la alimentele mai putin dietetice as fi recastigat acele kilograme pierdute in acest fel. Dar pe mine nu ma intereseaza o slabire fortata, falsa si de scurta durata. Pentru perioadele in care imi doresc neaparat sa mai scap de cateva kilograme in plus, prefer sa trag mai tare la sala de sport. Si iata ca am ajuns la delicatul subiect: sportul... Dar m-am lungit prea mult cu scrisul, asa ca las capitolul asta pentru articolul urmator.
21. Sportul cel de toate zilele Inainte sa ma ingras, obisnuiam sa fac sport frecvent si aveam o viata foarte activa. M-am ingrasat pentru ca, pe langa alimentatia extrem de dezordonata si ritmul de viata haotic pe care le-am avut intr-o perioada (20082012), devenisem, deodata, extrem de sedentara. Spuneam, intr-o alta fila de jurnal, ca stiu foarte bine ce inseamna ciclul pat-scaun-pat. Ma trezeam, faceam cativa pasi prin casa – casa – pregatindu-ma pregatindu-ma sa merg la serviciu, apoi cativa pasi pana la masina, altii de la masina pana la scaunul de la birou, apoi de la scaun cateva drumuri dus-intors pana la toaleta, alti pasi de la scaun pana la masina si, din nou, ultimii pasi din zi erau de la masina pana in ca sa si spre pat. Nu are rost sa spun acum cat de mult mi-a daunat statul intepenit pe scaunul de la birou. Povestesc despre asta, poate, alta data. Am facut aceasta descriere, insa, ca sa realizezi cat suntem de sedentari daca avem un astfel de ritm de viata. Prinsi cu treburile pe care le avem, nu ne dam seama cat de putin ne miscam. Iata cat de putin: pat-scaun-pat. Doamne, ce trist! In ceea ce priveste importanta sportului in „Dieta -Minune” lucrurile stau in felul urmator. Conteaza foarte mult stilul de viata pe care l-ai avut inainte sa te ingrasi. Daca pana acum n-ai facut niciodata sport, cand vei adauga in noul tau regim de viata si cativa pasi in plus – sa – sa spunem ca-ti propui sa faci zilnic o plimbare in jurul blocului/casei sau prin parc, se va vedea. De fiecare data cand are un blocaj in procesul de slabire, organismul reactioneaza si se deblocheaza ori de cate ori adaugam un mic „stres” in plus. Obisnuit sa fie extrem de sedentar, organismul va reactiona pozitiv la aceasta mica plimbare adaugata in programul zilnic. In scurt timp, insa, se va obisnui si cu asta, plimbarea va deveni rutina si nu vom mai slabi. Va aparea un nou blocaj si va fi nevoie de inca o schimbare. Poti adauga alte „stresuri”: renunta la lift si urca sca rile, sau urca scarile cate doua trepte o data daca obisnuiai sa urci una cate una pana acum, sau mareste distanta plimbarilor etc. Am dat toate aceste exemple pentru a sublinia ca sportul este necesar intr-un stil de viata sanatos, dar sportul poate sa insemne pentru tine doar cativa pasi in plus, in timp ce pentru altcineva poate insemna un antrenament intens de o ora cu frecventa de cinci zile pe saptamana la sala de fitness. O data intrat intr-un ritm, insa, e bine sa pastrezi ritmul. De aceea cred ca este periculos sa devenim prea sportivi, daca nu putem pastra ritmul, pentru ca, din clipa in care incetinim, vom vo m inregistra o regresie. Inca ceva: sportul inseamna miscare. Nu te gandi la sport neaparat ca la ceva ce te obliga sa-ti faci un abonament la o sala de fitness si sa-ti cumperi un echipament sportiv. Sport inseamna orice miscare pe care o faci in plus fata de rutina obisnuita. Si nu uita sa a daugi alte miscari in plus atunci cand miscarile introduse in etapa anterioara devin si ele rutina. „Dieta„Dieta-Minune” e un stil de viata ce poate fi imbratisat de oricine, indiferent de starea de sanatate sau de varsta. Sportul este vital in acest regim, de la un anumit moment incolo, de la momentul in care organismul nu mai poate slabi. Dar un copil de 10 ani, de exemplu, un adult de 40 si un om de varsta a treia nu vor putea niciodata sa urmeze aceeasi rutina sportiva. Pentru fiecare dintre noi, sportul/miscarea inseamna alt ceva. Am intalnit multe persoane care nu sunt deloc prietene cu sportul. Mie imi place miscarea, imi da o stare de bine, dar nu poti impune cuiva care n-a facut niciodata sport sa se apuce de maine. Cand aud de sport, cei mai multi se deznadajduiesc. Asta cred ca e greseala: nu trebuie sa intram in panica. Ga ndeste-te la orice activitate fizica placuta tie: poate nu-ti place sa mergi la sala de sport sau poate varsta nu-ti permite, dar, poate, iti place sa te plimbi prin parc, poate iti place sa te joci cu copii/nepotii, poate iti place sa mergi cu bicicleta, sa inoti, sa dansezi etc. Daca nu privesti sportul ca pe o competitie serioasa, ca pe ceva atat de neplacut, sportul va deveni parte din tine! Gaseste tu acel sport pe care-ti face placere sa-l faci.
22. Pledoarie pentru viata Cum sa fac sa nu te pierd? Am vorbit despre sport si deja mi-e teama ca te- a speriat „dieta„dieta -minune”. Eu stiu foarte bine ca traim vremuri in care vrem sa slabim de azi pe maine, dar, spune-mi, de ingrasat te-ai ingrasat de azi pe maine? Eu, spre exemplu, am reusit sa scap in doar doi ani de kilogramele in plus acumulate in patru ani. Sincer, mie mi se pare si azi o minune. Nu mai credeam ca voi fi in stare sa-mi revin, nu mai credeam ca e posibil nici daca as fi fost eu in stare, nu credeam ca o sa reusesc nici in patru ani, daramite in doar doi. Pana la urma, ce sunt doi ani? Daca nu te gandesti la timp asa, daca nu-l anticipezi, el trece foarte repede. Timpul asta a trecut oricum pentru mine, puteam sa incep sau nu „dieta -minune”, timpul asta oricum tr ecea. Timpul asta va trece si pentru tine, indiferent ce decizie iei. In plus, depinde cat ai tu de slabit. Nu va dura si la tine tot doi ani pana sa te poti privi iarasi in oglinda cu respect si cu bucurie! Poate dura mai mult sau mai putin. Dar nu lasa gandul acesta – acesta – „cat va dura?” – sa-ti – sa-ti taie elanul. Vreau sa revin nitel asupra subiectului despre sport si poate o sa mai revin si in alte file de jurnal. De ce te-ar speria atat de tare miscarea? Doar pentru ca nu ai mai facut pana acum? Sau pent ru ca esti de mult timp intr-o forma fizica proasta si-ti e greu sa incepi? Oricare ar fi raspunsul tau, te inteleg. Cand auzim de vreun regim in care e necesar, la un moment dat, sa facem si sport, dam inapoi. Aceasta atitudine de „autoaparare” a organism ului e foarte fireasca. Suntem facuti sa alegem, instinctiv, comoditatea. Cu toate acestea, suntem creati in asa fel incat sa stapanim miscarea. La ce-ar fi fost bune atatea articulatii, atatia muschi? Doar nu ca sa le folosim numai la statul pe scaun? De ce oare ne e dor sa ne folosim mainile si picioarele la adevarata lor capacitate doar atunci cand le accidentam? De ce am vrea sa alergam prin cranguri doar atunci cand ne pierdem mobilitatea sau cand, din cine stie ce alt motiv, nu mai putem fizic sa executam aceste miscari? De ce apreciem din ce in ce mai mult viata abia spre finalul ei, iar pe parcurs parca nici nu realizam ca traim? De ce suntem din ce in ce mai sedentari cand viata, prin definitie, e miscare? Uite, stiu ca e greu! Citesti acest jurnal pentru ca eu nu te mint. Spun adevarul, cu partea lui frumoasa, dar mai ales cu partea lui mai putin frumoasa. E ingrozitor de greu, nu greu, sa te apuci de miscare dupa ce mult timp ai fost dsedentar. Dar asta nu inseamna sa incepi de maine sa alergi cateva stadioane. Ia-o incet. Fa cativa pasi in plus de la o zi la alta. Adauga miscari noi. Si alege doar acele miscari si activitati fizice care -ti fac placere. Un mare secret al „dietei„dietei-minune” este ca-ti ca -ti permite sa alegi ce-ti place tie mai mult, atat in ceea ce priveste alimentatia, cat si in ceea ce priveste sportul.
23. Cine e in oglinda si se uita la mine? Ai patit vreodata sa treci pe langa oglinda si sa nu vrei sa te uiti in ea, mai ales daca erai sumar imbracat? Ti s-a intamplat sa intri intr-un magazin de haine si sa-ti fie rusine sa ceri vanzatoarei o marime mult mai mare? Te simti ciudat cand esti la o masa intr-un restaurant si comanzi ceva de mancat, pentru ca toata lumea se uita la tine cat si ce servesti si te judeca din priviri? Ai ajuns pe plaja si ti-a fost jena sa te dezbraci si sa ramai in costumul de baie, gasind mereu scuze sa ramai cat mai acoperit? Ai vrut sa imbraci pantalonii de asta vara si nu -ti mai treceau nici de genunchi? E posibil sa nu stii ce inseamna toate astea... Sau sa nu vrei sa recunosti (mai degraba cred asta), pentru ca-ti place sa te minti si pe tine. Eu nu sunt in pielea ta si nu stiu cum e. Dar eu sunt in pielea mea si stiu cum a fost sa fiu un om obez. Si iti spun toate astea ca sa fii sigur ca in suferinta ta nu esti singur. Daca „dieta-minune” se adreseaza nu doar persoanelor cu probleme de greutate, aceasta fila de jurnal e dedicata in mod special acestora. Cu toate ca exercitiul cu oglinda i-ar putea ajuta, in opinia mea, si pe cei mai sanatosi oameni. Poate nu esti atat de gras, poate ai doar cateva kilograme in plus sau poate nu le ai nici pe alea. Eu tot insist ca ti-ar prinde bine acest exercitiu pe care, daca il faci, vei intelege mai multe despre tine. Du-te in fata oglinzii. Alege o oglinda cat mai mare si cat mai sincera – exista pe lumea asta si oglinzi care avantajeaza, alea nu-s bune acumJ)))). O data ajuns in fata acesteia, inchide ochii (e mai palpitant daca faci asa si chiar devine un joc amuzant – e bine mereu sa indulcim momentele dificile din viata) si da -ti hainele jos. Trage aer in piept si pregateste-te sa vezi adevarul tau exterior. Pe cel interior il stii doar tu si il poti proteja de ceilalti, ca sa nu-l afle. Dar adevarul tau exterior este una dintre legaturile tale cu cei ce te inconjoara. Si acesta nu poate fi ascuns, asa ca ai face bine sa ti-l asumi inainte de toate tu, in procent de 100%. Priveste-te nu doar cateva momente – chiar daca dupa primele fractiuni de secunda ai tendinta sa te imbraci repede la loc. Priveste-te, asadar, cat mai mult! Esti tu cu tine, petrece cat mai mult asa... Pe cine vezi? Esti tu acela care se uita atat de speriat la tine? Ajungem sa renuntam la vicii abia atunci cand ne imbolnavim sau ne simtim prea rau, facem pasi importanti doar tinuti de mana sau impinsi de la spate (eu nu sunt vreun lup moralist, am procedat si eu dupa acest tipar si inca o mai fac pe ici, pe colo)... Totusi, mai am o intrebare? De ce vrei sa astepti sa fii obligat de vreo situatie medicala (cum ar fi de exemplu un diabet sau boli cardiovasculare) sa trebuiasca sa slabesti? De ce nu vrei sa te salvezi inainte sa trebuiasca si fii salvat? Adevarul e ca n-o sa-ti planga nimeni niciodata de mila (chiar daca asa crezi tu acum). O sa ti se spuna ca te-ai imbolnavit, pentru ca te-ai ingrasat prea mult, si o sa fii trecut pe un regim alimentar ingrozitor. Din acel moment, nu mai ai incotro? Nu e om gras care sa nu sufere de vreo dereglare tocmai din cauza excesului de greutate. Daca te crezi sanatos, parerea mea e ca nu te-ai cautat, inca, prea bine. Posibil sa te pierd de cititor dupa fila asta, e prea dura, stiu... Dar la ce-mi folosesc mie miile de cititori? Vezi vreo reclama la produse de slabit pe acest site? Vezi vreo recomandare catre un anume nutritionist? Eu nu am nimic de castigat. Iti spun povestea mea si iti descriu momentele dificile prin care am trecut ca sa-ti fie mai usor sa eviti o situatie asemanatoare, sa-ti fie mai usor sa lupti pentru tine... Revenind la oglinda... Esti tu acela? Daca ti se pare ca nu esti tu, sa nu te sperii. Nu e nimic paranormal in asta. E firesc sa vrem sa pastram in amintire imaginea ideala a noastra, acea imagine cu noi care ne -a placut cel mai mult. Si nu ma refer aici la imaginea cu mai putine riduri. Imbatranirea e mult mai usor acceptata in momentul in care imaginea de ansamblu corespunde cu cea din inima noastra. Daca nu corespunde, fa ceva!
24. Cine e in oglinda si se uita la mine? Ai patit vreodata sa treci pe langa oglinda si sa nu vrei sa te uiti in ea, mai ales daca erai sumar imbracat? Ti s -a intamplat sa intri intr-un magazin de haine si sa-ti fie rusine sa ceri vanzatoarei o marime mult mai mare? Te simti ciudat cand esti la o masa intr-un restaurant si comanzi ceva de mancat, pentru ca toata lumea se uita la tine cat si ce servesti si te judeca din priviri? Ai ajuns pe plaja si ti-a fost jena sa te dezbraci si sa ramai in costumul de baie, gasind mereu scuze sa ramai cat mai acoperit? Ai vrut sa imbraci pantalonii de asta vara si nu -ti mai treceau nici de genunchi? E posibil sa nu stii ce inseamna toate astea... Sau sa nu vrei sa recunosti (mai degraba cred asta), pentru ca-ti place sa te minti si pe tine. Eu nu sunt in pielea ta si nu stiu cum e. Dar eu sunt in pielea mea si stiu cum a fost sa fiu un om obez. Si iti spun toate astea ca sa fii sigur ca in suferinta ta nu esti singur. Daca „dieta-minune” se adreseaza nu doar persoanelor cu probleme de greutate, aceasta f ila de jurnal e dedicata in mod special acestora. Cu toate ca exercitiul cu oglinda i-ar putea ajuta, in opinia mea, si pe cei mai sanatosi oameni. Poate nu esti atat de gras, poate ai doar cateva kilograme in plus sau poate nu le ai nici pe alea. Eu tot insist ca ti-ar prinde bine acest exercitiu pe care, daca il faci, vei intelege mai multe despre tine. Du-te in fata oglinzii. Alege o oglinda cat mai mare si cat mai sincera – exista pe lumea asta si oglinzi care avantajeaza, alea nu-s bune acumJ)))). O data ajuns in fata acesteia, inchide ochii (e mai palpitant daca faci asa si chiar devine un joc amuzant – e bine mereu sa indulcim momentele dificile din viata) si da -ti hainele jos. Trage aer in piept si pregateste-te sa vezi adevarul tau exterior. Pe cel interior il stii doar tu si il poti proteja de ceilalti, ca sa nu-l afle. Dar adevarul tau exterior este una dintre legaturile tale cu cei ce te inconjoara. Si acesta nu poate fi ascuns, asa ca ai face bine sa ti-l asumi inainte de toate tu, in procent de 100%. Priveste-te nu doar cateva momente – chiar daca dupa primele fractiuni de secunda ai tendinta sa te imbraci repede la loc. Priveste-te, asadar, cat mai mult! Esti tu cu tine, petrece cat mai mult asa... Pe cine vezi? Esti tu acela care se uita atat de speriat la tine? Ajungem sa renuntam la vicii abia atunci cand ne imbolnavim sau ne simtim prea rau, facem pasi importanti doar tinuti de mana sau impinsi de la spate (eu nu sunt vreun lup moralist, am procedat si eu dupa acest tipar si inca o mai fac pe ici, pe colo)... Totusi, mai am o intrebare? De ce vrei sa astepti sa fii obligat de vreo situatie medicala (cum ar fi de exemplu un diabet sau boli cardiovasculare) sa trebuiasca sa slabesti? De ce nu vrei sa te salvezi inainte sa trebuiasca si fii salvat? Adevarul e ca n-o sa-ti planga nimeni niciodata de mila (chiar daca asa crezi tu acum). O sa ti se spuna ca te -ai imbolnavit, pentru ca te-ai ingrasat prea mult, si o sa fii trecut pe un regim alimentar ingrozitor. Din acel moment, nu mai ai incotro? Nu e om gras care sa nu sufere de vreo dereglare tocmai din cauza excesului de greutate. Daca te crezi sanatos, parerea mea e ca nu te-ai cautat, inca, prea bine. Posibil sa te pierd de cititor dupa fila asta, e prea dura, stiu... Dar la ce-mi folosesc mie miile de cititori? Vezi vreo reclama la produse de slabit pe acest site? Vezi vreo recomandare catre un anume nutritionist? Eu nu am nimic de castigat. Iti spun povestea mea si iti descriu momentele dificile prin care am trecut ca sa-ti fie mai usor sa eviti o situatie asemanatoare, sa-ti fie mai usor sa lupti pentru tine... Revenind la oglinda... Esti tu acela? Daca ti se pare ca nu esti tu, sa nu te sperii. Nu e nimic paranormal in asta. E firesc sa vrem sa pastram in amintire imaginea ideala a noastra, acea imagine cu noi care ne -a placut cel mai mult. Si nu ma refer aici la imaginea cu mai putine riduri. Imbatranirea e mult mai usor acceptata in momentul in care imaginea de ansamblu corespunde cu cea din inima noastra. Daca nu corespunde, fa ceva!
25. Functioneaza doar in cazul meu? Am pornit acest proiect cu mici indoieli. Oare va fi citit de cineva? Oare voi fi crezuta? Oare voi putea ajuta intradevar? Oare voi avea energie sa fac asta? Oare functioneaza si in cazul altcuiva aceasta „dieta -minune”? Cred ca este foarte important sa ai indoieli si sa-ti pui intrebari, pentru ca doar asa poti descoperi, afla raspunsurile pe care le cauti si de care ai nevoie.
Oare va fi citit de cineva?
„Dieta-Minune” devine incet-incet, la nici o luna de la lansare, o comunitate mica. Am dorit sa impartasesc povestea mea de viata nu doar colegilor de birou – pe asta am bifat-o deja, nu doar cunoscutilor – si asta am facut, ci si altor oameni. Am luat-o si o iau ca pe o misiune. Nu cred ca e intamplator ca am trait eu asa ceva. Imi doresc din tot sufletul ca aceasta experienta sa fie de folos mai multor oameni. Ma preocup zilnic sa promovez acest blog, insa tot am ramas placut surprinsa de rezultate. Sunteti de la o zi la alta din ce in ce mai multi cititori. Va multumesc! Le sunt recunoscatoare si celor care-mi scriu comentarii. Nici nu stiu ei cat de important este gestul lor. In felul acesta punem umar de la umar pentru cititorii noi care vor rasfoi in viitor acest jurnal. M-as fi bucurat daca povestea mea era citita de inca o persoana in plus fata de cei care o cunosc deja, dar nu pot sa va spun acum cat sunt de bucuroasa cand vad ca intr-o luna suntem o comunitate de 1.000 de suflete. Am primit, asadar, raspunsul la intrebareJ
Oare voi fi crezuta?
Iata un raspuns pe care-l astept cu atata emotie. E un sentiment ciudat pe care-l ai atunci cand esti sincer. Te temi mai mult ca niciodata ca nu vei fi crezut. Pentru ca adevarul este atat de greu de crezut in zilele noastre. Spuneam si in introducerea jurnalului, e mult mai usor sa credem in produse care ne slabesc peste noapte sau in cine-stie-ce metode SF. Stiu asta. De aceea am rabdare. Cu timpul, povestea voastra va intari povestea mea si, Doamne, cat de mult astept si visez la acea zi. Povestea mea este online de cateva saptamani, insa cei apropiati mie o cunosc de patru ani. Transformarile mele s-au intamplat sub ochii lor, am, asadar, foarte multi oameni in jurul meu care ma cred. Sunt, fireste, si cativa carcotasi care suspecteaza ca am trisat prin operatii de stomac sau alte trucuri. Ei sunt mult mai putini si nu ma stresez prea mult din cauza lor (desi pot sa le demonstrez ca nu am cicatrici chirugicale), pentru ca cine nu crede povestea inseamna ca nu are nevoie de ea. Iata si raspunsul acestei indoieli: Sunt crezuta de cine are nevoie sa creada in mine si in povestea mea. Asa este si asa va fi mereu, indiferent de eforturile depuse de mine.
Oare voi putea ajuta intr-adevar?
Scrisorile primite de la voi, comentariile pe care le lasati pe blog, dar si feed-back-ul pe care il am de la cei care ma cunosc si personal mi-au demonstrat ca pot sa ajut. De fapt, asta mi-a dat curajul sa imi doresc sa ajut mai multa si din ce in ce mai multa lume.
Intalnirea mea cu acel medic nutritionist nu a fost intamplatoare. Sper ca nici intalnirea voastra cu mine, desi in aparenta poate parea intamplatoare, nu este. Intr-un fel sau altul pot sa va ajut.
Oare voi avea energie sa fac asta?
Am aflat ca da! Felul in care primiti povestea mea, felul in care imi scrieti si va zgandar curiozitatea imi da putere sa zbor, nu doar sa scriu si sa va fiu alaturi.
Oare functioneaza si in cazul altcuiva aceasta „ dieta-minune”?
Iata inca o intrebare al carei raspuns il voi primi de la voi. Pana acum, cei care au urmat „dieta -minune” au avut, de asemenea, rezultate spectaculoase. Eu voi face tot ce depinde de mine ca sa functioneze si in cazul vostru. Asta va obliga (maca moral) si pe voi sa faceti tot ce va sta in putinta ca sa functioneze.
26. Cafeaua, o bautura* sau o masa? Am renuntat de mai bine de zece ani la cafea, pentru ca imi facea rau. E drept ca, pe langa cafea, obisnuiam sa beau si foarte multa cola. Dupa mai multi ani in care in fiecare zi ma trezeam cu o cana uriasa de cafea sub nas si in care, cand ajungeam la birou, ma delectam cu alte cafele, ca mai apoi, aproape in fiecare seara sa beau alta cafea, ca sa rezist cat mai mult in noapte (cine a ingrasat „porcul” in ajun de sesiune cunoaste „reteta” asta), incepusem sa fac foarte des caderi de calciu. Incet-incet am descoperit ca tot ce contine cofeina nu-mi prieste. Socul ca nu mai pot bea cafea a fost destul de mare. Mai ales diminetile erau grele. Cum va fi viata mea fa ra cafea nici nu-mi puteam imagina. N-ai nevoie, insa, de prea mare imaginatie ca sa vezi cum o sa fie, viata iti aduce rezolvari de la sine pentru toate problemele care par de nerezolvat. In loc de cafea am inceput sa beau ceai dimineata si in alte momente ale zilei. Fara ceaiurile verde si negru, care au, in cazul meu, acelasi efect pe care-l avea caf eaua. Prefer ceaiul neindulcit, pentru ca-mi place sa-i savurez aromele. Daca pun zahar, am impresia ca beau apa indulcita si nu pot aprecia cu adevarat gustul. Sunt si zile, foarte rar ce-i drept (de cateva ori pe an), cand poftesc la cafea. Mi se face un dor nebun de gustul acela pe care nu -l inlocuieste nici un ceai de pe lumea asta. Si cand mi se face dorul asta nebun, nu pot sa nu cedez. Dar aleg sa beau o cafea fara cofeina. Cu de toate! Si asa am ajuns unde voiam sa va aduc. Daca in cafea sau in ceai (sau in orice bautura) adaugati si zahar, lapte sau altceva, cafeaua, ceaiul, apa (indiferent de lichid) se transforma din bautura* in masa. In consecinta, trebuie bauta la ora fixa, adaugata la masa pe care o servim la una dintre orele din program.
P.S.: Am denumit mai sus bautura* orice lichid care nu are acel adaos care-l face sa fie perceput de organism drept hrana. O cafea neagra, fara zahar, lapte sau alte bunatati e o bautura „chioara”, asa cum e apa sau ceaiul simplu. In schimb, orice bautura in care adaugati ceva devine hrana in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca ne activeaza „masinaria” si trebuie lipita de una dintre mesele servite la ore fixe. Mai are rost sa spun ca sucurile si bauturile alcoolice sunt si ele percepute ca hrana?
27. Facerea de bine… Pentru cine nu a citit toate filele de jurnal amintesc din cand in cand ca scopul acestui blog nu este acela de a promova produse (cum ar fi pastile de slabit care fac miracole peste noapte sau cine stie ce suplimente nutritive) sau persoane (in speta medici sau asa zisi nutritionisti). Inteleg intrebarea care iti apare in minte: „Bine, dar ce ai tu de castigat de aici?”. Oamenii s -au dezobisnuit de secole sa mai faca acte cu adevarat pro bono (spre binele public). In spatele oricarui gest oricat ar fi el de umanitar trebuie sa se ascunda si un gest cu totul egoist. Cand au inceput sa fie vizibile rezultatele „dietei-minune” in cazul meu, colegii si apropiatii ma intrebau cum am reusit sa slabesc. Le-am spus tot ce ai citit si tu: cum mananc la ore fixe cu strictete si cum am reusit sa -mi fac din asta un stil de viata urmat cu placere. Adaugam cat de usor este sa fac acest mic compromis al unui orar strict de masa, cand stiu ca nu am restrictii la alimente si ma pot bucura de viata. Poti crede ca nu am fost niciodata crezuta cu adevarat? Altfel nu-mi pot explica de ce oameni cu reale probleme de greutate nu au urmat acelasi program in conditiile in care aveau dovada vie ca se poate si cat de usor se poate. Daca as fi avut si eu o astfel de dovada, cred ca mi-ar fi fost mult mai usor, n-as mai fi avut atat de multe indoieli pe parcurs sau momente de poticnire. Am vorbit mereu deschis despre dieta mea, despre secretul meu. Si asta mi se pare ca deja e mare lucru, avand in vedere ca e putin probabil sa mai primesti in ziua de azi o reteta de succes asa, pe gratis. Cu toate astea, vorba aceea: „Buna ziua ti-am dat, belea am capatat” sau „Facerea de bine...”. Dar nu m -au descurajat cei care preferau sa nu ma creada doar pentru ca ei sunt prea rai cu ei ca sa- si acorde aceasta sansa de a incerca „dieta -minune”. Am decis sa fac povestea cunoscuta cat mai multor oameni si iata cum a luat nastere acest blog. Te rog fa-mi aceasta placere. Nu lasa aceasta facere de bine sa treaca neobservata. Ajuta si tu, la randul tau, cum poti. Fie acorda-ti tie sansa de a experimenta cea mai inofensiva si prietenoasa dieta de viata, fie anunta-ti prietenii care au nevoie de ea de existenta acestui jurnal online. Ca povestea mea sa ajunga la cat mai multa lume si cat mai departe e singura rasplata pe care o doresc. Ma bucura de pe acum gandul ca vor avea acces la aceasta „dieta-minune” nu doar cei care au sansa sa mearga la medicul meu nutritionist si isi permit sa plateasca astfel de consultatii, ci oricine. Facerea de bine e firesc sa fie rasplatita mai departe tot cu facere de bine. E atat de usor sa faci un rau cuiva. E mult mai greu sa faci bine, dar cred ca e si mult mai imbucurator. Cine stie despre ce vorbesc intelege bine si de ce scriu cu atat de mult drag aceste file de jurnal.
28. Jurnalul de dieta - un exercitiu foarte util Si acum ma distreaza faptul ca mancam si notam, ca la o spovada sincera si asumata, tot ceea ce „pacatuiam”, pardon, mancam. Cam atat de stupid mi se pare si acum ca, in primele luni de dieta, cat timp am fost atent supravegheata de medicul nutritionist, a trebuit sa tin acest jurnal de dieta. Cred, totusi, ca acest exercitiu a fost extrem de util. Pana la urma, il poti face si tu, indiferent ca mergi sau nu la un medic nutritionist. In prima parte a „dietei -minune” am continuat sa mananc toate porcariile, dar le mancam la ore fixe. Nu am gasit in arhiva de e-mail-uri un jurnal de dieta de atunci, ca sa- ti arat ce vreau sa spun prin „toate porcariile”. Am gasit, insa, un jurnal de dieta din iulie 2012, dupa aproape trei luni de la intrarea mea in programul cu ore fixe de masa. M-am amuzat teribil sa-l citesc acum. Uitasem cat de mult mananc. Si astazi mananc la fel de mult, chiar daca sunt mici diferente in meniu. Cine spune ca asta nu e mult, sa faca bine sa manance asa ceva, din trei in trei ore, si se va convinge. Posibil, pentru unii sa nu fie mult si pentru altii sa fie exagerat de mult. Totul e in functie de cum obisnuiai tu sa mananci inainte de a intra in „dieta-minune”. Si asta doar tu stii. De aceea, te rog nu lua ca punct de referinta jurnalul meu, ci doar citeste-l cu titlu informativ si ia exemplu, eventual, din felul in care imi faceam aceste notite. Eu scriam totul pe telefon, pentru ca in felul acesta nu uitam sa notez tot ce am mancat dupa fiecare masa. In cazurile in care nu notam imediat, mi-am dat seama cat de repede uitam. Exercitiul notatului in sine pe mine m-a mai ajutat dintr-un punct de vedere. Pentru ca trebuia sa scriu tot ce mananc si pentru ca nu-mi place sa mint (consider ca orice mincina e in primul rand o minciuna pe care ti-o spui tie) – deci scriam sincer tot-tot – acest jurnal de dieta a devenit si un barometru care m-a ajutat sa tin lucrurile in frau in ocaziile in care era cat pe ce sa calc stramb (pentru ca la inceputul dietei, intalneam frecvent acest pericol). Iti transcriu jurnalul de dieta dintr-o saptamana si voi reveni in urmatorul articol cu alte precizari importante despre acest tabel.
Duminica 10.00 : 1 banana, o cafea fara cofeina (250 ml), cu lapte si o zaharina 13.00 : 3 felii de paine alba cu salata de vinete pregatita in casa cu ulei de masline 16.00 : 300 gr. piept de pui la gratar cu 3 ardei copti 19.00 : 5 patratele de placinta cu branza cu aluat de casa
Luni 10.00 : 1 banana, 2 caise 13.00 : 6 sarmalute mici moldovenesti facute in casa, 3 felii de paine alba 16.00 : salata 3 castraveti, 1 ardei gras, 200 gr. branza de capra 19.00 : 1 borcanel cu sana (330 ml)
Marti 10.00 : 1 banana, 3 caise 13.00 : 2 felii de paine neagra unse cu salata de vinete 16.00 : salata 2 castraveti, 1 ardei gras, 200 gr. Branza de capra 19.00 : guma de mestecat
Miercuri 10.00 : omleta din doua oua si o felie de bacon (preparata fara adaos de ulei) 13.00 : 2 snitele din piept de pui 16.00 : 6 sarmalute mici moldovenesti facute in casa, 3 felii de paine neagra 19.00 : 100 gr. alune coapte fara sare
Joi 10.00 : 1 banana, 3 caise, o cafea fara cofeina (250 ml), cu lapte si o zaharina 13.00 : 2 snitele din piept de pui 16.00 : salata 3 castraveti si 300 gr. urda (branza), o minitarta, o miniprajitura, 3 saleuri 19.00 : 50 gr. alune coapte fara sare
Vineri 10.00 : 1 banana 13.00 : mancare scazuta din fasole pastai , cu usturoi si mamaliguta 16.00 : salata verde, 1 castravete, 3 cepe verzi, ulei, otet mere, o conserva ton, 1 cartof prajit 19.00 : 2 biscuiti digestivi, 1 punga mica de pufuleti simpli
Sambata 10.00 : 1 banana, 2 nectarine 13.00 : omleta din doua oua preparata cu o lingura de ulei, 100 gr. branza de capra, o rosie, 1 castravete 16.00 : 2 biscuiti digestivi 19.00 : 3 mici, mustar, o felie paine alba, 4 beri
29. Hai noroc! Jurnalul de dieta publicat in fila precedenta l-a ingrijorat nitel pe medicul meu nutritionist si pe bunul meu prieten, care supravegheaza atat de grijuliu si atent ce se intampla aici. „Mentioneaza ca erau beri fara alcool”, imi spune el. Asta cu referire la jurnalul de dieta din ziua de sambata. Dar eu nu pot sa mint si v-am promis adevarul. Acele beri erau cu alcool. Jurnalul de dieta publicat in acel articol este un extras dintr-un jurnal de dieta din a treia luna de la inceperea regimului cu ore fixe de masa. Inca se vedeau influentele vechiului stil de viata. Pentru a nu exista loc de alte interpretari si pentru a face repede lumina, trebuie sa fac urmatoarele precizari: „Dieta-minune” nu este un regim de viata care permite sau nu permite un anume consum de alcool. „Dieta minune” este un regim de viata care -ti permite sa te bucuri de viata fara sa te gandesti „asta am voie sa mananc sau sa beau, dar asta n-am voie”. Jurnalul de dieta publicat in articolul precedent este doar un exemplu personal. El nu trebuie respectat de absolut nimeni intocmai ca in acele notite. Este bine ca fiecare sa faca personal exercitiul jurnalului de dieta. Urmareste-te, de exemplu, ce faci intr-o zi obisnuita si mananca ce-ti place tie, asa cum faceai si pana acum, pana sa afli despre „dieta-minune”. Singura diferenta intre stilul tau de viata anteri or si acesta este ca tot ceea ce mancai sau consumai inainte vei imparti in mese pe care le servesti doar la ore fixe. Si, daca vrei, pentru o scurta perioada si pentru a avea o evidenta, poti face si tu exercitiul cu jurnalul alimentar scris. Daca pana acum in regimul alimentar nu ai avut zile in care consumai alcool, sa nu te apuci acum. Fiecare dintre voi va nota in jurnalul lui alimentar doar alimentele pe care le consuma el si bauturile pe care le consuma el. Alcoolul nu este indicat. In cazul meu nu a fost nici contraindicat, in sensul in care nu m-a impiedicat sa-mi ating obiectivele. Care este rolul unui jurnal alimentar scris? Sa va spun cum a fost in cazul meu. A fost un exercitiu greu, pentru ca mi l-am propus sa-l fac sincer, caci ce rost avea sa ma mint pe mine. Si spun ca a fost un exercitiu greu, pentru ca nu e usor sa adaugi rutinei tale gesturi automate ca acela in care trebuie sa iei pixul in mana si sa notezi dupa fiecare masa tot ce ai mancat. Eu scriam aceste notite pe telefonul mobil, imi era mai la indemana. Dupa ce am depasit acest discomfort (va spun sincer, ne obisnuim cu orice, mai ales daca gasim o motivatie importanta), mi se parea firesc sa notez tot ce mananc si mi-am dat seama ca ma a juta. Daca aveam zile, sa spunem, in care ma simteam balonata sau aveam un alt discomfort de acest gen ma uitam repede in jurnalul alimentar si gaseam acolo explicatia. In plus, constientizam ce alimente consum si s-a dezvoltat de la sine dorinta de a manca din ce in ce mai sanatos si alimente din ce in ce mai calitative. Cand mananci cartofi prajiti constientizezi ca asta nu e cea mai buna masa pentru tine, dar totusi ii mananci, pentru ca, imediat dupa ce ai terminat de mancat, uiti imediat. Dar cand ai notat asta in jurnalul de dieta, ai sa vezi ca-ti vei dori ca urmatoarea masa cu ca rtofi prajiti sa fie cat mai departe. Vei dori sa scrii acolo alimente din ce in ce mai benefice, din care sa-ti iei nutrientii necesari. Acesta a fost rolul jurnalului de dieta in cazul meu. Iar pentru medicul nutritionist care m -a supravegheat era oglinda rutinei mele alimentare. De cate ori ne intalneam, discutam cateva minute si pe marginea jurnalului acela. Imi facea mici observatii si ii multumesc si pe aceasta cale ca niciodata nu -mi spunea asta nu mai ai voie niciodata. A folosit mereu expresii caldute, de genul „asta ar fi bine de evitat”, „asta mai bine mananci dimineata sau la pranz, nu seara”, „in loc de berea cu alcool, berea fara alcool e mult mai buna” etc.
Apropos de bere. Si vara, si iarna mie imi place sa beau bere cand ies in oras cu prietenii, de exemplu, sau in vizite. Eu nu prea stiu sa veau altceva, pentru ca-mi place sa beau de sete. De aceea berea a fost, in c azul meu, optiunea cea mai la indemana. Dupa acea seara oglindita in jurnalul alimentar publicat mai devreme, seara in care am baut patru beri, m-am resimtit, normal. Dar stim cu totii ca sunt frecvente astfel de momente, mai ales in cazul in care ne place sa socializam, sa sarbatorim etc. Ca si in cazul mancatulu i, daca aplicam regula bunului simt, nu are ce sa se intample, dupa parerea mea (testat de mine adica). Daca mananci doar cat este nevoie ca sa te saturi si daca bei doar atat cat e nevoie ca sa te simti bine totul e sub control. Daca, insa, te imbuibi, fi e ca vorbim despre mancare sau bauturi alcoolice, atunci vei avea de suferit. Chiar de a doua zi. Cu timpul, pentru ca organismul slabeste si are alta toleranta la alcool, vei constata, ca si mine, ca ceea ce era suficient intr-o seara sa te simti bine poate deveni in alta seara mult prea mult si-ti poate face rau. Asa am patit si eu. Peste alte cateva luni n-am ami putut bea tot patru beri la o iesire cu prietenii, ci trei. Apoi si cele trei erau deja prea mult. Astazi beau o bere si e suficient sa ma binedispun. Restul sunt fara alcool. Daca intalnirea e lunga, mai beau inca o bere normala si apoi revin la cele fara alcool. In felul acesta seara aceea va ramane o amintire placuta si a doua zi nu ma resimt. Sper ca ne-am inteles! Daca da, atunci, hai noroc!
30. Ce riscuri sunt ca sa ma ingras? Am doi colegi care, dupa ce s-au laudat ca au inceput „dieta -minune”, mi-au spus ca s-au ingrasat. Unul dinte ei s-a lasat din acest motiv si nici pana in ziua de azi n -a facut nimic ca sa revina la o silueta normala. Celalalt imi spune ca a continuat sa respecte programul cu ore fixe de masa, pentru ca cele doua kilograme acumulate in primele saptamani (care l-au speriat initial) au disparut si dieta a inceput sa dea roade, iar acum slabeste. Sa ne lamurim, sa nu mai existe dubii! „Dieta -minune” nu ingrasa! Mai ales daca este bine inteleasa. Daca la fiecare masa mancam pana plesnim, mancatul din trei in trei ore nu are cum sa slabeasca! Daca, de asemenea, la fiecare masa ciugulim ca vrabiuta, mai ales in prima parte a dietei, si apoi revenim la cantitati mai mari de mancare, e firesc ca la inceput sa slabim, chiar foarte repede, apoi sa ne ingrasam din nou, incet si sigur. O alta capcana pe care ne-o putem intinde singuri in „dieta -minune” ar fi aceasta: ne apucam sa mancam toate prostiile, crezand ca daca mancam la ore fixe putem sa ne permitem acest lux. E adevarat ca putem manca orice in aceasta dieta, dar, atentie, orice din ce mancam si pana acum. Sa ne readucem aminte despre bunul simt alimentar. Organismul ne spune cat are nevoie sa manance, trebuie doar sa-l ascultam. Mananca pana te saturi la fiecare masa, dar nu confunda saturatul cu imbuibatul (am facut abuz de acest cuvant pe blog, dar nu gasesc altul care sa explice mai plastic si atat de corect ce se intampla atunci cand mancam mai mult decat ne trebuie). Si inca ceva. Eu nu inteleg de ce toti grasii de pe lumea asta au o mie de fite in ceea ce priveste regimurile de slabit, ca asta e prea complicat - ca tre sa manance la or e fixe, ca celalalt e prea scump - ca tre sa manance numai alimente bio, ca nu stiu care e prea greu – ca tre sa gateasca totul in casa etc. Vorbeste cu voi o fosta grasa care a fost fitoasa. Am descoperit „dieta-minune” si ma bucur sa o impartasesc cu voi. Mai mult decat atat, ma arat disponibila pentru intrebari si alte discutii motivatoare. Atentie: pro bono! Serios, ce va mai trebuie altceva?! Stiti vorba aceea: „Nemultumitorului i se ia darul”. Revenind la fite. Asadar, dupa ce ca avem nevoie de o schimbare, mai facem si nazuri. Pai... nu-i nimic. Ramai asa! Mananca pana plesnesti, orice poftesti, la orice ora din zi si din noapte si sa vedem pana cand te tin inima, ficatul... Toate au o limita! Radem, glumim, dar in realitate limita asta chiar exista si ceasul o sa sune cand nu te astepti. Am fost si eu grasa (nu ca acum as fi o silfida, dar ma pot lauda ca sunt un om cu o greutate normala), am fost si eu fitoasa, am fost si eu deprimata, am fost si eu deznadajduita, am f ost si eu panicata... Toate astea pana am descoperit „dieta-minune”, care a pus ordine in viata mea, in dieta mea, in organism, ba chiar si in ganduri. Am ales-o si este modul meu de viata de patru ani incoace, chiar daca de doi ani stagnez la aceeasi greutate, pentru ca nimic nu mi s-a parut mai simplu si mai satisfacator decat sa ai o viata in care sa poti manca orice si fara sa te abtii, cu o singura conditie: sa mananci la ore fixe. Este adevarat ca aceasta singura conditie are multe ramificatii, apar multe intrebari si cazuri particulare sau momente de stagnare. Veti gasi singuri raspunsuri la toate, daca respectati cu strictete frecventa meselor din trei in trei ore (in intervalul orar 07.00-10.00). In plus, aveti la dispozitie povestea mea si acest blog.
31. Ai innebunit? Imi permit sa te intreb asta asa, direct. Si imi permit sa folosesc acest limbaj pentru ca suntem prieteni – prieteni de jurnal. Stiu ca atunci cand vrei musai sa slabesti esti in stare de orice, de infometare, de sacrificii, de abstinenta. Dar, gandeste-te, cat crezi ca vei avea aceasta energie. Dupa cateva zile de infometare vei fi molesit si apatic si, cand apare primul moment sensibil sau dificil, vei da iama in cea mai nesanatoasa si periculoasa mancare. Iar asta va fi ca o bomba pentru organism. E ca si atunci cand, dupa un post indelungat, te pui la masa de sarbatori si uiti sa te mai ridici. Nu trebuie sa fii un om batran sau bolnav ca sa ti se faca rau. Esti in stare sa sacrifici cina? Foarte bine. Asta va da rezultate, dar nu e o dieta pe care o poti tine cat mai mult timp si mi se pare si foarte frustranta, asa ca, de indata ce vei reveni la vechiurile obiceiuri te vei resimti. Esti pregatit pentru abstinenta? Vrei sa renunti la toate alimentele periculoase pentru silueta, precum pastele fainoase si alti carbohidrati. Adica sa traiesti fara pizza, popcorn, paste, fructe, dulciuri? Sunt sigura ca ai sa poti tine acest pariu... Dar nu pentru mult timp. Daca nu ti-a mai spus nimeni pana acum, iti spun eu: orice lucru facut pe o perioada scurta de timp da rezultate pentru acea perioada scurta de timp, inclusiv o dieta. Kilogramele pierdute abia asteapta sa revina, mai ales ca celulele de grasime au cea mai buna memorie si se vor umfla la loc mai repede decat s-au micsorat. In ultimii ani vuieste mass-media si Internetul de fel si fel de diete-minune. In majoritatea ti se spune cate kilograme vei slabi sigur si in cat timp. Cine stie adevarul despre diete nu are cum sa cada in plasa asta. Pentru ca in spatele acelor diete-minune se afla atat de multe pericole de imbolnavire si nu pentru termen scurt cat dureaza acel regim, ci pe viata. Pana la urma, fiecare ia ce decizie crede de cuviinta pentru el. Cum spuneam si in alta fila de jurnal. Eu imi fac datoria la care m-am angajat, sa spun cat de multe stiu eu despre asta si ce am experimentat, ce rezultate am avut si va stau la dispozitie pentru intrebari. Dar nimeni nu poate face cuiva un bine cu de-a sila. Nu ma supar si nu te judec daca nu ma crezi. Povestea mea poate fi o cacealma. E atat de spectaculos rezultatul (sa slabesti de la 120 la 60 de kilograme) incat stiu ca pare incredibil. Si pentru mine e incredibil. Ma uit la imaginile cu mine din acea perioada si nu ma recunosc, parca nici n-am fo st eu. Asa ca nu e neobisnuit sa nu crezi. Dar sa crezi in diete care te slabesc peste noapte e CURATA NEBUNIE.
32. Ce faci cu gaurile? Ele raman... Cand eram mica, am auzit de la bunici o poveste pe care n-am s-o uit niciodata. Se facea ca tatal unui copil obraznic a hotarat sa bata cate un cui in usa pentru fiecare boroboata facuta de acesta. Baietelul a remarcat, la un moment dat, ca usa aceea era plina de cuie si l-a intrebat pe tatal lui ce s-a intamplat. Cand a auzit explicatia, micutul a luat hotararea sa inceapa sa faca si fapte bune si a cazut la intelegere cu tatal lui ca, pentru fiecare gest frumos, va scoate din usa cate un cui. S-a bucurat nespus cand a venit ziua in care sa poata spune: „Tata, uite, nu mai e nici un cui, am facut numai fapte bune”. Dar tatal i -a raspuns: „Da, dar ce faci cu gaurile? Ele raman”... Sa aplicam povestea asta in cazul nostru. Suntem, pana la urma (in ceea ce priveste trupul, fireste), ceea ce mancam, ceea ce bem, cum alegem sa traim etc. Dar cum se face ca atunci cand vedem un om cu mainile crapate ne dam seama ca munceste din greu? Ca si consumul excesiv de alcool (care ne umfla fetele) sau consumul excesiv de tutun (care innegreste pielea si dintii), orice consum excesiv lasa ceva urme. Deloc placuteL... Daca mananci mult si cu precadere alimente deloc sanatoase, asta se va vedea... Daca nu imediat, intr-un tarziu tot nu scapi. Nu sunt mare fan saorma (cred ca mananc, intamplator, cate una pe an), dar chiar si asa eram foarte invidioasa pe o colega care manca aproape in fiecare seara tarziu cate una. Nu spunea doar ea, povestea e cat se poate de reala. Exista martori. Are in jur de 25 de ani si se lauda ca a re un metabolism foarte rapid, care-i permite sa traiasca asa, ca nu se ingrasa deloc. Azi asa, maine asa... Dupa doi ani, insa, colega mea s-a ingrasat destul de mult si am remarcat ca este mult mai atenta la ceea ce mananca, gest pentru care o felicit. Din pacate, insa, ca si in cazul nostru, si in cazul ei gaurile raman. Odata inmultite, celulele de grasime nu dispar. Ele sunt acolo si se agita ca niste piranha infometati, chiar daca reusim sa le micsoram. Cum ar veni, bomba nu este niciodata dezamorsata complet ci exista mereu pericolul sa reexplodeze. Daca ar fi avut grija de la bun inceput, daca ar fi stiut sa manance la ore fixe, daca nu ar fi facut acele abuzuri aproape seara de seara, astazi n-ar fi avut nevoie sa se abtina de la atat de multe bunatati pentru a-si mentine greutatea sub control. Dar nu-i bai! Nimeni nu se naste invatat. Nu trebuie nici sa ne plangem de mila, nici sa cheltuim prea multa energie gandindu-ne ce s-ar fi intamplat daca am fi facut altfel. E grav ca s-a ajuns aici, dar ar fi si mai grav (chiar mortal) daca am constata ca s-a ajuns aici si nu am face nimic ca sa imbunatatim situatia. Fa-ti niste analize, fa-ti „testul cu oglinda”... Daca si dupa asta mai continui sa te minti ca te simti bine in pielea ta inseamna ca asa e, ca nu ai nevoie de „dieta -minune”. Eu am avut mare nevoie, am mare nevoie si sunt foarte bucuroasa si recunoscatoare ca am descoperit-o si inteles-o atat de bine.
33. Pielea se intinde, apoi se lasa Spuneam mai devreme ca, din punct de vedere fizic, suntem ceea ce mancam, bem si alegem ca mod de viata. Si ca, desi ne hotaram la un moment dat sa scoatem „cuiele”, „gaurile” raman. Urmele acestea pe care le lasa in noi si pe noi felul in care alegem sa traim sunt de netagaduit. Astazi sunt din nou eu in corpul meu. Dar ceea ce mi s-a intamplat in perioada 2008-2014, rastimp in care mam ingrasat 60 de kilograme in patru ani si am scapat de ele in urmatorii doi, mi-a adus nu doar o experienta unica, ci si multa piele in plus. Iata un aspect pe care ar trebui sa-l ia in calcul oricine are de luptat cu un surplus de greutate atat de mare. Pielea este foarte elastica. Se intinde si-ti face loc sa te maresti cat vrei. Dar asta nu inseamna ca ea nu sufera. Dovada: vergeturile. Pielea crapa, mai ales atunci cand supradimensionarea se petrece intr-un timp scurt. Cunosc bine problema asta nu doar cei care se ingrasa, ci si culturistii, care se maresc, evident, din cu totul alte motive. Dar rezultatul este acelasi: pielea se intinde si, pe alocuri, cedeaza. Iata ce ar fi bine sa accepti din capul locului: de vergeturi nu o sa mai scapi niciodata. Cred ca, desi e foarte greu de acceptat si speranta moare ultima, caci ea ne tine in viata, e bine sa stii c e te asteapta si atunci cand te ingrasi, si atunci cand slabesti. Eu am avut din nou noroc. M-a avertizat medicul nutritionist de la bun inceput ca, atunci cand imi voi atinge obiectivul in ceea ce priveste greutatea pe cantar, voi ramane, totusi, cu acest surplus de piele. Si asa s-a si intamplat! Cu toate ca, dupa ce am slabit primele 35 de kilograme, m-am reapucat de sport, nu am putut sterge cu totul urmele. Metafora cuielor scoase din usa, cuie care lasa gauri ce nu pot fi astupate, este valabila. Am trecut pragul a doi chirurgi plasticieni, pentru ca voia m sa fiu din nou „perfecta”. Sa am din nou aceeasi fermitate, aceeasi piele fara vergeturi... Dar, am renuntat. Deocamdata. Va spun pe larg de ce, in urmatoarea fila de jurnal. Ce vreau sa mai adaug acum este legat de importanta pe care o au adevarurile in viata noastra de toate zilele. Adevaruri care, de cele mai multe ori, sunt greu de suportat. Pentru mine a contat enorm ca am avut pe cineva care sa- mi deschida ochii: „vei slabi, dar vei avea o reala problema cu pielea ramasa in plus”. Asta m -a ajutat sa ma ingrijesc de acest aspect din timp. Am fost la fel si fel de tratamente corporale, am fost la inot, am reinceput sa fac sport. Este drept ca urmele sunt inca vizibile, dar nici nu vreau sa stiu cum ar fi fost daca nu as fi facut aceste mici eforturi din timp. In cazul meu este vorba despre 60 de kilograme, dar nu te culca pe-o ureche daca tu ai de slabit doar 5-10. Ingrijeste-te si de piele! Si fa asta din timp. Eforturile iti vor fi rasplatite:)
34. Adevarul spus de chirurgii plasticieni In aparenta, pare simplu. Mai ales daca situatia financiara si curajul personal iti permit. Ai o nemultumire legata de aspectul fizic, in cazul acesta mergi la chirurgul plastician si o rezolvi. Fetele fara sani si-i maresc cat ai clipi, cei cu nasul stramb si-l indreapta peste noapte, cei mai „pufosi” isi scot cu „aspiratorul” grasimea in exces, daca ai buze subtiri le umfli cu seringa, iar daca ai riduri tragi de piele si s-a rezolvat. Teoretic, orice se poate. Teoretic, e ca la piata. Mergi la plastician, spui ce problema ai, ti se spune pretul, platesti si gata! Am facut-o si pe asta. Am fost la un astfel de medic, am spus ca sunt nemultumita de fermitatea pielii in anumite zone: brate, abdomen, sani, genunchi si coapse si am primit un pret. „Reparatiile” ar fi fost posibile in doua interventii chirurgicale și m-ar fi costat in jur de 6.000 de euro. Mi s-a explicat cu ce cicatrici voi ramane si eram cat pe c e sa fac acest compromis. Apropos de cicatrici: iata ca, pana la urma, urmele acelea despre care va spuneam mai devreme chiar raman! Adica poti scapa de gaurile lasate de cuiele scoase, dar, ca sa „stergi” acele gauri faci alte semne, asa ca... mai gandeste-te. Cantareste bine situatia. Eu, una, eram la un pas de a face „tranzactia”. Atat de innebunita eram sa scap si de aceste urme care imi vor aduce mereu aminte prin ce-am trecut. Inca nu am facut-o. Dar nu este exclus ca, intr-o zi, imi voi lua inima in dinti... Ce m-a facut, insa, pentru moment sa mai am rabdare? Am consultat inca un medic plastician. E lege! In orice problema, mai ales in cele medicale, e mai bine sa afli parerile mai multor specialisti. In felul acesta esti mai bine informat si decizia pe care o ai de luat tu pentru tine va fi o decizie mai inteleapta. Am ajuns in cabinetul celui de-al doilea medic plastician. Imi este greu acum sa ma abtin si sa nu-i dau numele, dar, poate, intr-o zi il voi dezvalui. Pentru simplul motiv ca reclama pe care i-o face ac easta poveste nu este una pozitiva, din punct de vedere comercial, ci chiar negativa. Este unul dintre cei mai cautati si laudati chirurgi plasticieni din tara, e vedeta „cu acte in regula”... Cu toate astea, jos palaria pentru felul in care discuta cu pacientii! De data aceasta, in cabinetul lui nu m-am mai simtit ca la piata. Am avut un dialog pe care n-am sa-l uit niciodata. Nici macar nu am ajuns la partea cu dezbracatul, masuratul si analizatul. M-a intrebat de ce vreau sa fac aceste interventii. Iata intrebarea! Pentru tine vrei sa faci aceste „reparatii” sau pentru cei din jur? Eu credeam ca vreau sa le fac pentru mine. Si asa este. Dar, pe langa asta, exista motivul acela foarte bine ascuns ca as fi vrut sa le fac mai mult pentru a-mi apara imaginea in fata celorlalti. A vorbit cu mine asa cum vorbeste un tata bun cu fata lui. Desi i-ar fi folosit mai mult banii pe care i-ar fi putut castiga de pe seama mea, in urma operatiilor pe care mi le poate face. Mi-a spus ca am trecut prin atat de multe incercari intr-un timp atat de scurt, incat motivatia pentru care as face asta nu ar fi 100% corecta. Si mi -a mai spus ceva, care la prima auditie n-ar avea legatura cu motivul pentru care ma aflam la el in cabinet: „Lasa-te iubita”. Inca meditez la acele vorbe... si mai analizez motivatia reala pentru care as apela la bisturiu. Sunt momente cand cred ca intr-o buna zi o voi face. Sunt momente cand ma gandesc ce prostie e sa te dai pe mana unui chirurg cand esti sanatos, doar de dragul de-a arata „putin mai bine”... Pana una -alta, am atat de multe alte lucruri importante de facut. Cum ar fi sa scriu acest foileton care sa ramana o marturie reala folositoare celor care ar putea trece sau au trecut prin incercari de viata semanatoare.
In ceea ce priveste „relatia” mea cu pielea in plus, repet testul oglinzii cat pot de des (asta ajuta si daca ai de rezolvat dileme nu doar in ceea ce priveste aspectul fizic). Ma plac asa cum sunt si, pentru detaliile care-mi displac, am de gand sa muncesc altfel: merg la sala! Doare mai putin decat un bisturiu!
P.S.: V-am spus povestea, am uitat de titlu:::))) Care sunt adevarurile spuse de medicii plasticieni? Ei va spun adevarurile medicale, asa cum s-a intamplat in cazul primului medic consultat de mine. Va spun daca sunteti capabili din punct de vedere fizic sa suportati o interventie cirurgicala de acest gen, va spun in ce consta operatia, ce presupune recuperarea postoperatorie, ce complicatii pot aparea (si mereu adauga ca aceste complicatii nu ar trebui sa sperie pe nimeni, pentru ca ele sunt valabile in cazul oricarei interventii chirurgicale), va spun cat costa... Dar, oricate adevaruri din acestea veti afla de la medicii plasticieni, nu veti afla niciodata ce e mai important. Pentru asta trebuie sa va raspundeti singuri la urmatoarele intrebari: „De ce vreau sa fac asta?”, „Pentru cine vreau sa fac asta?”, „Cu ce ma ajuta asta?”.
35. Avem nevoie de confirmari, dar ce facem cand nu le primim? Primele doua saptamani din „dieta-minune” au fost, pentru mine, decisive. Faptul ca am avut acel prim rezultat spectaculos, ca am slabit acele 8 kilograme, m-a convins ca asta e regimul de viata care ma va salva, ca asta este noua mea sansa. Cu toate astea, primele doua luni au fost foarte grele si am intamplinat multe momente dificile in care credeam ca o sa renunt. Imi era greu nu doar sa mananc din trei in trei ore, pentru ca eram stresata ca trebuie sa sune iar ceasul, ca iar se intreaba toata lumea din jur ce-i cu mine, ca iar trebuie sa refuz pe unul-altul cand sunt servita cu ceva etc... Imi era greu si pentru ca cei din jurul meu nu-mi ofereau confortul confirmarilor. 8 kilograme in minus e un rezultat wow. Cu toate astea, in afara de mine si de cantarul de acasa nu stia si nu a remarcat nimeni cat am slabit eu in acele prime doua saptamani. Eu aveam un zambet victorios pe chip in ziua aceea in care mi-am verificat greutatea inainte de a merge la a doua vizita in cabinetul medicului nutritionist si am vrut sa impart aceasta bucurie cu oamenii dragi mie. Din pacate, n-am avut cu cine. Asta poate fi si o rautate din partea celor din jur, dar poate fi si o scapare... In cazul unora, sa spunem ca a fost o rautate, fie, treaca de la mine. Azi ei au ramas cu rautatea si eu cu rezultatele mele::::))))) In cazul celor foarte apropiati, insa, nu accept ca ar fi fost vorba despre rautate, ci, pur si simplu, de lipsa de observatie. Cei care te vad foarte des, zilnic, remarca mai greu diferentele acestea. Sa nu te mire ca vor remarca abia cand ai slabit enorm de mult. Si 8 kilograme este enorm de mult, dar nu pentru cineva care avea 120 si mai trebuie sa slabeasca inca vrea 50. Iata de ce in ochii celorlalti acele 8 kilograme au fost insesizabile. E greu - stiu foarte bine cat de greu este - sa duci lupte de orice fel singur. Esti inconjurat de atatia oameni care pretind ca-ti sunt dragi si, cu toate astea, de cate ori trebuie sa dai o lupta esti tot singur. Avem nevoie de confirmari in viata: ca suntem iubiti, ca facem lucrurile bine, ca rezultatele noastre sunt grozave etc. Nu esti deloc un om slab daca ai nevoie de aceste confirmari. Nu te lasa pacalit de cei care sustin ca asta inseamna ca n -ai incredere in tine. Cei care nu au nevoie de confirmari, cei care au dezvoltat atat de mult aceasta incredere de sine au avut parte si ei de acele confirmari, dar nu si-au dat seama. Sau au incredere in ei degeaba::::)))) „Am slabit deja 8 kilograme”, i -am spus unei prietene. Atentie, prietena buna. S-a uitat la mine si n-a putut sami confirme nimic. Am vazut pe chipul ei jena cu care se abtinea sa comenteze. Ar fi vrut sa zica, parca, „nu se vede”, dar n-a avut curajul. Am repetat experimentul si cu alti cunoscuti. Acelasi rezultat. Numeni nu vedea ce simteam eu. Din acea zi n-am mai avut curajul nici eu sa spun in gura mara cat am slabit si a trecut mult timp pana au inceput cei din jurul meu sa vada singuri: mai bine de jumatate de an, poate chiar un an. Apoi nu se mai opreau din excalamtii: „Vai, cu ai reusit?”. Imi venea sa le spun: „Mai tineti minte ziua in care v -am spus ca am slabit 8 kilograme, doar pentru ca am inceput sa mananc la ore fixe si va uitati la mine mirati si fara pic de incredere?”. Dar n-am mai comentat, ce rost avea?! Cum spuneam: eu cu rezultatele mele, ei cu invidia sau lipsa spiritului de observatie. Sunt putini cei care reusesc sa recunoasca cand se intampla lucruri marete in timp ce acele lucruri se intampla. Sa remarci la final e simplu, asta poate sa faca oricine. E vizibil azi pentru oricine ca am reusit sa slabesc 60 de kilograme, ca am revenit de la 120 la o greutate sanatoasa. Dar foarte, foarte putini au fost cei care au constientiza ce lucru maret se intampla in timp ce acest lucru se intampla.
Am avut foarte mare nevoie de confirmari. Mi-a fost foarte greu ca nu le-am primit. Azi, cu cei care ma intreaba daca se vede ca au slabit, eu stiu ce am de facut. Nu mai stau pe ganduri. Le spun ca se vede putin, chiar daca se simte mai mult, ca stiu ce inseamna sa-si doreasca aceste mici laude, le spun ca prietenii primelor saptamani sau chiar luni de dieta sunt cantarul si turul pantalonilor, nicidecum familia si cunostintele. Este drept, nimeni nu trebuie incurajat aiurea, asa ca n-o sa spun nici odata „Vai, ce mult ai slabit”, daca nu e cazul... Dar nici n am sa ma fac ca ploua daca nu vad, ci am sa explic de ce nu se vede si voi incuraja cu drag pe oricine si continue cu incredere pe acest drum.
P.S.: La teorie sunt buna, dar sa stiti ca si astazi eu caut confirmari, chiar daca de data asta in atle probleme... Avem nevoie de confirmari si vom continua sa le cautam, chiar daca stim ca lupta o ducem tot singuri. Va doresc sa aveti norocul sa aveti langa voi si persoane generoase care sa va ofere aceste confirmari. In caz contrar, insa, nu deznadajduiti! Asta e cel mai mare pacat.
36. Care e masa principala din zi? Daca-l inrebati pe medicul meu nuritionist (apropos de sintagma asta, „medicul MEU”, mi -a spus ca-i place sa-i spun asa. Pai cum sa-i spun altfel? Io nu- s „pacienta LUI”?), el ar spune că masa principala ar fi bine să fie oricare, dar nu cina. Drept sa va spun, la mine s-a intamplat destul de des ca masa principala sa fie cina (sa nu uitam ca aia e fix la 19.00, nicidecum mai tarziu!). Da, teoretic, din cele 5 mese (07.00, 10.00, 13.00, 1 6.00 si 19.00), doua sau trei trebuie sa fie mai consistente, celelalte doar frugale (adica niste mici gustari). Eu ma trezec (extrem de) foarte rar la 06.00-06.30, ca sa pot servi prima masa la 07.00, asa ca aia nu mai intra la socoteala pentru mine. Din cele 4 mese ramase, cantitativ vorbind, nu-mi dau seama sa va spun acum care-i masa principala. Azi am avut, de exemplu, doua mese consistente (la 16.00 – cand am mancat orez chinezesc cu vita gatita tot asiatic – si la 19.00 – cand am servit un covrig, o omleta din doua oua si branza, preparata fara ulei, si doi ardei grasi cruzi), pentru ca la 10.00 si la 13.00 abia am putut manca cateva fructe (dimineata o felie de pepene rosu, apoi doua piersici). Asa s-a intamplat. Sunt zile si zile. Am preferat sa nu ma mai incarc si cu stresul asta: care-s mesele importante si care nu. Sigur ca este ideal sa nu fie cina cea mai consistenta masa din zi, la fel cum e i mportant sa alterneze o masa principala si o gustare (pe modelul, sa zicem, 07.00 – gustare; 10.00 – masa principala; 13.00 – gustare; 16.00 – masa principala; 19.00 – gustare). Dar mai important decat orice este sa nu ne supraincarcam cu fel si fel de reguli, sa gaseasca fiecare solutii optime pentru sine, in functie de program si di sponibilitate. In felul acesta, fara sa planific cu exactitate care e masa principala, m -am putut bucura de un program lejer. Ce faceam daca medicul imi spunea ca masa principala e musai la 13.00, iar eu la ora aia aveam sedinta? Aparea automat frustrarea si dorinta de a-mi refuza acest stil de viata doar pe motivul ca „Programul nu -mi permite sa mananc la ore fixe”. Din acest motiv am preferat sa mananc ce si ca nd pot, dar neaparat la ore fixe! Acest neaparat la ore fixe face minuni. Cu mentiunea, pentru cine are alta disponibilitate, ca minunile se pot intampla mai repede sau mai tarziu, in functie de cate reguli esti dispus sa urmezi PE VIATA!!! Si nu glumesc cand spun pe viata, caci, atunci cand revenim la vechile obiceiuri, mai mult ca sigur vom pierde din rezultate. Iata de ce e bine sa ne personalizam fiecare un regim cat mai prietenos, care sa respecte programul orelor fixe si care sa poata fi tinut pe viata. Cu placere! Pentru ca, vorba aceea, unde e placerea nici durerile nu se mai simt. Daca nu era o vorba, na ca am spus-o eu.
37. Te-ai blocat? Nu te panica! „Dieta-minune” functioneaza fara probleme, incet si sigur, atata vreme cat mananci din trei in trei ore in intervalul orar 07.00-19.00. Poti pastra in meniu ce mancai si pana acum, dar fa aceasta importanta schimbare in viata ta - sa mananci la acele ore fixe - si vei simti diferenta. Ce se intampla cu timpul? Cea mai frumoasa minune... in ceea ce priveste dietele, desigur! Vei vedea ca ai rezultate, fara sa fi facut un efort cu adevarat, si capeti incredere in acest stil de viata, capeti curaj, capeti energie sa mergi mai departe. La un moment dat, insa, te vei bloca. Vei slabi din ce in ce mai putin si te vei stabiliza la o anumita greutate. Aceea este greutatea ideala identificata de organismul tau pentru stilul de viata pe care-l duci. Daca vrei mai mult, trebuie sa mai schimbi ceva. Pe mine toate blocajele m-au motivat sa merg mai departe. Si in „dieta -minune”, si in viata:::::))))) Nu imi plac deloc blocajele, sunt enervante de-a dreptul, pentru ca intram intr-o rutina si ne simtim bine, apoi ne poticnim si trebuie din nou sa facem un „hei-rup” ca sa putem avansa. Sau putem, desigur, sa ramanem acolo pentru totdeauna sau pentru o lunga perioada de timp, pana prindem din nou puteri. Este o alegerea personala! In loc sa astepti confirmarile celor din jur, e mai sigur sa te imprietenesti cu cantarul. Eu asa am facut, pe mine aceasta „relatie” m-a ajutat. Ma cantaream aproape zilnic, cateodata si dimineata, si seara. Apropos de asta, sa nu te mire daca, uneori, diferenta de greutate intre seara si dimineata este chiar de 2 kilograme, mai ales daca dimineata te cantaresti imediat dupa ce ti-ai facut toaleta, dar inainte sa bei sau sa mananci ceva. Ce faci cand mai multe zile, care se transforma in saptamani, cantarul arata aceeasi greutate? Daca trece o luna si blocajul nu se depaseste de la sine, va trebui sa iei o decizie. Sunt multe feluri de a depasi aceste blocaje. Voi povesti despre asta pe larg in urmatoarea fila de jurnal. Pana atunci, insa, te rog ceva: nu te panica, nu deznadajdui, nu te poticni in ceea ce priveste motivarea. De ce sa te superi pe „dieta -minune”? Nu ti-a fost ea alaturi pana acum? Nu ti-a permis ea sa te bucuri in continuare de alimentele tale preferate, dar totusi sa slabesti? Nu te-a facut ea sa te simti mai bine, fara sa ai un motiv anume? Si tu ce faci, te sperii de cel mai mic hop?
38. Cum poti depasi perioadele de blocaj Incep cu ce e mai important. Stiu ca am mai spus-o, dar o repet pentru cei care nu au citit cu mare atentie fiecare fila de jurnal: NU TE PANICA. Perioadele de blocaj sunt normale. Nu inseamna nici ca „dieta -minune” nu mai functioneaza, nici ca e ceva in neregula cu tine. Perioada de blocaj este cea in care timp de mai multe zile, chiar saptamani, nu mai inregistrezi nici o scadere, cat de mica, pe cantar. Este o perioada foarte critica. In aceste momente, daca nu stii ce se intampla cu tine, poti ceda si poti da inapoi cat ai zice peste. Poti renunta la orele fixe, pacalindu- te ca nu mai merge „jucaria”. Asta e cea mai mare greseala, mai ales ca ai batut atata drum pana la acel blocaj. Nu o sa bat foarte mult moneda pe cat de pacat ar fi sa renunti acum, vorba aceea „sa te inneci ca tiganul la mal”, ci iti spun ca o data depasite aceste blocaje, „motorasul” va functiona si mai bine. Dar cum sa depasesti blocajele. Iti ofer cateva solutii. Este bine sa alegi tu ce crezi ca este mai bine si mai usor pentru tine si, daca nu te regasesti in nici una dintre variante, te incurajez sa ma intrebi. De cele mai multe ori, iesirile din blocaj sunt personalizate, pentru ca fiecare intra in astfel de perioade din diverse alte motive si in diverse alte etape ale „dietei -minune”. V-am spus ca, teoretic, conform celor spuse de medicu nutritionist, „dieta -minune” are trei etape. Dupa ce ai bifat cu brio intrarea pe orele fixe de masa (adica sa mananci din tri in trei ore in intervalul orar 07.00 -19.00), urmeaza sa reduci cantitatile si apoi sa ai grija si la ce alimente consumi la fiecare masa. Am mai spus, de asemenea, si repet tocmai pentru a fixa informatia, ca in urmatoarele doua etape ale regimului nu cred ca e bine – pentru ca ar fi prea frustrant – sa intri in mod constient. Iata de ce: Vei incepe singur sa mananci din ce in ce mai putin, fara sa-ti propui asta. Trecerea se face treptat, pe nesimtite, de la o zi la alta. Iti vei da seama in timp ca ajungi sa te saturi mult mai repede ca pe vremuri. Este firesc. Mancand la ore fixe, organismul nu mai are nevoie de cantitati atat de mari la o singura masa, chiar daca senzatia generala este ca mananci mult, suficient sa te saturi. In acest fel, o data cu slabirea, stomacul se micsoreaza si se mai produce o micsorare a cantitatilor si din acest motiv. Cand te vei apropia de greutatea ideala, lupta pentru a slabi ultimele kilograme in plus va fi mai greu de dat, in sensul ca va dura mai mult, iti va solicita si mai mult rabdarea. Asa ca vei dori, dintr-o ambitie castigata pe toata durata dietei, sa mananci alimente din ce in ce mai sanatoase si mai dietetice, avand, totusi, confortul psihic, ca nu depinzi de ele, ca poti oricand sa servesti ce e pe gustul tau. Indiferent de aceste trei etape ale „dietei -minune”, indiferent in care dintre faze te afli si indiferent de starea de sanatate, de varsta sau de numarul de kilograme pe care vrei sa-l pierzi, blocajele tot vor aparea. E ca si cum, dupa ce a alergat kilometri intregi, organismul vrea sa ia o pauza. Sau e ca si atunci cand, dupa o perioada de rutina, simti nevoia unei guri de „aer proaspat”. Bucura -te si de aceste perioade de stagnare, sunt ca un respiro. Dar nu te culca pe o ureche si nu te panica, ci foloseste acest timp pentru a te gandi si a testa trucuri ca sa depasesti aceste asa-zise „crize”.
Cateva ponturi despre cum sa fentezi perioadele de blocaj
Identifica in meniul zilnic un aliment pe care-l mananci frecvent si de care te-ai saturat, dar nici nu-ti dai seama, pentru ca a devenit rutina aceea fara de care ai impresia ca nu poti trai. Inlocuieste-l. Schimba mesele intre ele. Daca obisnuiai sa mananci masa principala la 19.00, mut-o la 16 .00, de exemplu, si la 19.00 serveste ceva frugal (o mica gustare). Fa fel si fel de schimbari, acesta a fo st doar un exemplu, ca sa pot explica aplicat. Adauga miscarea sau mareste frecventa sedintelor de sport. Nici aici nu e o reteta clara, care sa-ti spuna cati pasi sa mergi pe zi sau cate ore sa stai la sala pe banda ori pe bicicleta. Important este sa adaui ceva in plus la ceea ce faci deja. Repeta testul cu oglinda. Perioadele de blocaj se pot depasi si gasind o motivatie in plus. Redu constient cantitatile de mancare, daca alta solutie nu exista, pentru ca ai de-a face cu un blocaj „incapatanat”.
39. „Grasuta simpatica” si „grasana aia” Extras din discutia unui coleg, de la telefon (probabil cu alt coleg): „Vezi ca o sa vina la tine A.”. Apoi, ca sa lamureasca despre cine e vorba, a adaugat: „Cum cine e? E fata aia multa, care vorbeste urat cu toata lumea”. Este adevarat, o stiu pe colega despre care se barfea. Este supraponderala, asa e... Restul, nu comentez, fiecare cu experienta lui... Dac-ar sti fata asta cum vorbesc colegii despre ea, s-ar simti jignita. Ce sa-i faci? Nu poti schimba natura umana... Mai bine te obisnuiesti cu gandul ca vei fi tratat in functie de aparente, ca vei fi judecat pentru gabarit sau aspect fizic. Daca ai cateva sau mai multe kilograme in plus, pentru cei care te plac vei fi „grasuta simpatica” sau „grasutul simpatic”, pentru ceilalti „grasana aia” sau „grasanul ala”. Nu te incalzeste cu nimic, stiu, dar la fel se intampla si cu cei din extrema opusa: „slabanoaga” si „slabanogul” pot fi un alint, dar pot fi si o jignire. Traim vremuri in care, peste tot, imaginile pe care le vedem sunt perfecte. Vedetele au tenul fara riduri in fotografiile de pe copertele revistelor, pielea lor e f ara vergeturi si nu au pic de celulita. Prea putini realizeaza ca acele imagini sunt foarte mult procesate. Va asigur ca in realitate nu e chiar asa. Dar ne place sa credem in basme si sa le invidiem pe zane. Ne-am obisnuit sa ne aratam doar fata frumoasa, profilul bun si ce ne avantajeaza. In fapt, suntem si frumosi, si urati, si buni, si rai... Totul e relativ. Chiar si felul in care ne percepem noi. Ni se schimba viziunea de la o zi la alta. Azi ne zambim dimineata in oglinda, maine... cine stie?! N-am adaugat inca nimic folositor despre „dieta -minune”? Poate nu... Dar nu e folositor sa intelegem si aceste lucruri? Ele trebuiesc acceptate tocmai pentru a avea succes in noul nostru demers: acela de a incepe o noua viata. Nu prea-mi place sa-l folosesc pe „trebuie”, pentru ca e neplacut sa trebuiasca sa facem ceva. Dar acesta este un alt fel de „trebuie”, este acel „trebuie” pe care ti -l datorezi. Si iti datorezi sa nu mai depinzi de ce spun sau de ce cred cei din jurul tau despre tine! Da, doare, doare raaau, stiu! Dar stiu si ca, dupa ce iti plangi nitel de mila si-ti lingi ranile, aceasta suferinta poate fi folosita ca un combustibil. Si ai sa vezi tu cat de multe chestii bune poti face cu acest combustibil. Atentie, am zis BUNE!
40. Greutatea ideala De mult asteptam sa va povestesc si despre greutatea ideala. Este un calcul matematic, stiintific vorbind. Daca intrebi medicii, iti vor spune ca o femeie trebuie sa cantareasca cu 10 mai putin decat indica zecimalele din inaltimea sa, iar un barbat exact cat zecimalele. Daca esti femeie si ai 1,69 m inaltime, din 69 scazi 10 si ti-ai gasit greutatea ideala. Asta-i si cazul meu: asadar, greutatea mea ideala ar fi 59 de kilograme. Daca un barbat are 1,83 m inaltime, 83 de kilograme reprezinta din punct de vedere medical greutatea sa ideala. Si ce fac daca vreau mult mai putin? In acest moment am aceasta greutate, dar nu sunt pe deplin multumita. E felul meu de a fi. Daca m-as multumi intr-o zi cu mine, cred ca ar veni sfarsitul lumii. E un subiect delicat. Greutatea ideala din punct de vedere medical s-ar putea sa nu coincida cu greutatea pe care o consideri tu ideala. Vezi... Conteaza al cui ideal e in discutie. In ceea ce ma priveste pe mine va pot spune ca, atunci cand ajunsesem la 120 de kilograme nici nu visam sa pot scadea macar sub 100, daramite sa ajung din nou la greutatea ideala, fie ea si 59 de kilograme. Dar am ajuns! Si iata-ma aici, in locul in care sunt din nou nemultumita... As vrea si mai putin, as vrea mereu sa imbunatatesc felul in care sunt, felul in care arat. Poti face acel calcul matematic, poti afla astfel care este greutatea ta ideala, dar nu stiu cat de bine e ca, o data ajuns acolo, sa renunti la „dieta-minune”, sa incepi sa te multumesti. Sigur ca „dieta -minune” te ajuta sa slabesti si sa atingi acel obiectiv, dar „dieta-minune” nu este numai despre greutatea ideala, ci despre, daca imi permiti sa spun asa, „varianta ta ideala”. Fii atent cu tine, cu ce ti se intampla. „Dieta -minune” aduce in viata ta nu doar bucuria de a ajunge la acea greutate ideala si de a o mentine, ci si echilibrul: vei vedea ca esti mai vioi, mai activ, ca poti dormi mai bine, ca te trezesti mai fresh, ca ai o digestie mult mai buna etc. Concluzia mea: greutatea ideala e doar un numar relativ. Depinde al cui e idealul... „Dieta -minune”, insa, te aduce nu doar la o greutate ideala ci la o varianta a ta ideala.
41. Mai bine imi micsoram stomacul? Aceasta carticita online iti este dedicata, indiferent cine esti. Fie ca ai, fie ca nu ai probleme cu greutatea. Pentru ca „dieta-minune” este un mod de viata. Daca ai un surplus de kilograme, te va ajuta sa scapi de ele, daca ai probleme de sanatate, iti va ajuta organismul sa lupte mai eficient cu boala. „Dieta -minune” este o relatie pe viata, nu una pasagera. Te tine de mana si-ti va fi alaturi si la bine, si la rau. Nu o trada si-ti va fi fidela! Este posibil sa vrei sa combini „dieta-minune” cu alte diete, pentru a avea rezultate mai spectaculoase si mai rapide, dar nu uita ca acele rezultate spectaculoase vor disparea ca praful in vant. In momentul in care renunti la cealalta dieta si ramai doar cu „dieta-minune”, organismul isi va dea seama ca ai vrut sa -l „pacalesti” si se va „razbuna”. Imi spunea un coleg zilele trecute ca orice poveste de succes are o istorie de 20 de ani in spate. Povestile de succes din jurul nostru, uite, chiar si povestea mea, par ca poleite cu aur acum, dar sa ne gandim nitel: nici un succes nu se castiga peste noapte. Este nevoie de munca, rabdare, consecventa, loialitate, incredere... Un succes pentru care ai trisat este doar un balon de sapun. Sa nu crezi ca nu mi-am spus si eu: „Ce-ar fi sa-mi micsorez stomacul?”. Azi ma ingrozesc numai la gandul ca a putut sa-mi treaca asa ceva prin cap. In noi exista, insa, un instinct de conservare. Instinctiv suntem tentati sa alegem mai degraba caile scurte si rezolvarile rapide pentru probleme, decat sa analizam, sa concepem un plan si sa ne inarmam cu rabdare si putere de munca. Mai pe scurt: avem cu totii gena comoditatii. Pai nu era mai comod sa imi micsorez stomacul? Iata intrebarea la care nimeni nu-ti raspunde sincer, incluzand toate adevarurile. Eu am fost protejata insa de un gand. De cate ori „alerga” prin mintea mea intrebarea asta, eram salvata de urmatoarea nedumerire: „Cum sa fiu sanatoasa si sa ma duc sa tai dintr -un organ, sa arunc o bucata din mine la gunoi?”. N-am cum sa reformulez mai elegant de-atat. Exact despre asta e vorba. As fi ajuns pe masa de operatie doar pentru ca as fi continuat intr-o nesimtire (a se citi comoditate, pentru cine se sperie de cuvinte atat de dure). Cei cu obezitate morbida nu au alta varianta, operatia aceea este, in primul rand, o operatie care le salveaza viata... Dar este inadmisibil ca un om supraponderal sa apeleze la aceasta interventie, cand are atatea alte posibilitati sa-si rezolve problema. Asadar, nu era mai comod sa-mi micsorez stomacul? Raspunsul cu adevarat sincer si detalii pe care nu ti le spune nimeni despre ce se intampla cu un pacient dupa aceasta interventie chirurgicala...
42. Adevaruri nespuse despre operatia de micsorare a stomacului Cosmeticiana mea, amica veche de mai bine de 10 ani, a luptat mereu cu surplusul de kilograme. Avea si ea peste 100, dar nu cu mult. Cu toate astea, in loc sa se gandeasca in ce fel ar putea slabi sanatos, acum vreo cinci ani a făcut acea interventie de micsorare a stomacului. Daca o intrebi pe ea personal, iti va spune ca e multumita cu alegerea facuta. Eu, insa, nu o cred. Dar nu va recunoaste ca gestul ei a fost unul de lasitate. Nu o judec, fiecare chiar e bine sa faca ce considera personal ca e mai bine pentru sine, dar asta nu ma impiedica sa ma folosesc de experienta ei pentru a transmite un mesaj, pentru a trage un semnal de alarma, pentru a deschide alti ochi. Iata ce i s-a intamplat: Si-a riscat viata. Interventia presupune anestezie generala si asta implica multe riscuri pentru orice pacient, indiferent de starea lui de sanatate. In plus, in cazul oricarei operatii pot aparea complicatii fatale. S-a recuperat foarte greu dupa operatie. A avut nevoie de mai multe zile de spitalizare si de o lunga perioada de convalescenta. S-a lasat de fumat, pentru ca medicii au avertizat-o ca, daca mai pateste ceva, nu vor mai avea de unde sa taie din stomac. Sa privim partea plina a paharului: a renuntat la un viciu periculos, dar sa nu va scape celalalt „amanunt”. Daca se va imbolnavi vreodata de stomac, aleluia! Pai nu se va imbolnavi, veti putea spune. Ok, asa sa fie, Domane ajuta! Dar iata inca un risca adaugat pe o lista care se tot lungeste. Se chinuieste zi de zi si acest chin va continua pe viata. Nu poate manca mai mult de un pumn de mancare la fiecare masa. Din cauza asta, apare o frustrare foarte mare. Si este aproape mereu balonata. Se poate imbolnavi mai usor. Trebuie sa fie pregatita sa manance de foarte multe ori intr-o zi pentru a-si acoperi necesarul zilnic de nutrienti. E foarte greu sa asiguri acest necesar si cand ai un stomac normal. Dintre toate prostioarele pe care le mancam de drag sau din inconstienta abia daca adunam si cateva firimituri esentiale pentru viata, dar cand portiile sunt atat de mici, riscul ca vom „alimenta” numai cu porcarii e si mai mare! E apatica. Din cauza ca are acest stres cu privire la cantitatile de mancare, la mesele dese si din cauza senzatiei de balonare, e mai mereu apatica. A inceput sa se ingrase din nou. Chiar daca mananca putin si des (asa cum ar parea ca se intampla si in cazul „dietei-minune”), asta nu inseamna ca metabolismul ei s-a accelerat. Sub nici o forma. A ramas la fel de lenes ca inainte. Pana acum a slabit, pentru ca organismul a trecut printr-o perioada de stres major din cauza operatiei, dar o data atinsa o anumita greutate si continuand sa manance orice a inceput sa se ingrase din nou. Asadar, revin la intrebarea din fila precedenta: Nu era mai comod sa-mi micsorez stomacul? Ba da! Dar comoditatea aceasta are un pret mult mai mare decat orice efort pe care l-am facut eu (desi imi mentin parerea ca nu am facut nimic, de fapt. In loc sa mananc dezordonat am mancat la ore fixe. ATAT, asta e un nimic pe langa ororile pe care ni le putem face cu alte diete si interventii chirurgicale).
43. De ce sa continui pe acest drum? Daca esti bolnav, ti se prescrie un tratament pe o perioada definita de timp si, dupa ce l-ai terminat te duci din nou la controlul medical. Specialistul stabileste daca e cazul sa-ti prelungeasca tratamentul sau daca ai nevoie de un alt tratament. In cel mai fericit caz, te-ai vindecat si nu mai e nevoie sa urmezi nici un tratament. Sa ne gandim de pe acum la ce ai de gand sa faci atunci cand vei fi ajuns la greutatea ideala imaginata de tine. Iti vei pune instinctiv intrebarea „De ce sa continui pe acest drum?”. Corect! Te -ai „vindecat”. De ce-ai mai avea nevoie de „dieta-minune”? Pot sa-ti spun ca si eu mi-am pus aceasta intrebare. Cu toate astea, n-am incercat nici macar pentru o zi sa revin la stilul de viata dezordonat de dinainte. Nu am simtit aceasta nevoie, pentru ca nu am simtit ca trebuie sa scap de o corvoada, de un stres. Acum nu mi se pare deloc stresant sa mananc la ore fixe, ci mi se pare stresant sa nu stiu cand trebuie sa mananc si sa nu am acest ritm. Daca as iesi de pe aceasta „orbita” a orelor fixe de masa cred ca m-as rataci din nou in universul acesta mare. E usor sa te ratacesti si de fiecare data e atat de greu sa regasesti drumul cel bun. De ce sa continui pe acest drum? Iata intrebarea la care fiecare isi va da singur un raspuns. Daca ma gandesc la experienta mea, as paria ca nu-si va dori nimeni sa renunte la acest stil de viata o data ce a descoperit cum functioneaza si cat de bine se simte. Corectez: este posibil sa renunte, sa fie furat de peisaj, pentru ca a pierdut motivatia principala – aceea de a slabi –, dar nu cred ca o va face voit. Si, chiar daca mai „calca stramb” o data, de doua ori, isi va dori sa revina la stabilitate. E firesc sa -ti doresti se revii la natural, la matca, la liniste. Iar „evadarile” sunt si in cazul „dietei -minune” exact confirmarea ca sunt acele exceptii de care avem cu totii nevoie pentru a putea urma cu placere regulile. Daca ai inceput acest stil de viata doar cu scopul de a slabi e firesc ca, atunci cand ai atins acest obiectiv, sa te gandesti sa intrerupi dieta. Eu mizez pe faptul ca te vei simti atat de bine din mai multe puncte de vedere, nu doar in ceea ce priveste greutatea, incat va fi ilogic, anormal, nefiresc sa vrei sa renunti la ceva ce -ti face atat de bine. Nar avea sens... Voi explica in continuarea si ce se intampla cu cei care renunta l a „dieta-minune” o data ce s-au vazut „cu sacii in caruta”.
44. Mi-am dorit mereu sa fiu o slabanoaga Nu stiu la baieti cum e, dar la fete e cam asa: ne dorim sa fim cat mai slabanoage. Chiar si tipele slabe isi doresc asta! E asa, ca un fel de ideal setat genetic in mintea noastra. Nu exista „sunt prea slaba”, ci doar „nu sunt inca suficient de slaba”. Obsesia asta nu trece o data cu inaintarea in varsta. Se mai estompeaza, ne mai resemnam, suprapunem peste prioritatea asta alte prioritati, dar dorinta e tot acolo. Undeva, in sinea noastra, vrem sa fie implinita. Pana in 2008, cand am inceput, incet, dar sigur, sa ma ingras, eram si eu o fata slaba care -si dorea sa fie slabanoaga. In fine, eu nu credeam ca sunt slaba, dar ma uit la poze si-mi dau seama ca eram. Fata de alte vremuri, fata de alti oameni. In plus, imi spuneau unii-altii ca asa sunt. Ce ciudat... Noi nu stim cum suntem decat in functie de ce spune lumea, in functie de comparatii, in functie de anumite puncte de referinta? Uite, teoria o cunosc si eu. Arat foarte bine! Am de ce sa -i multumesc lui Dumnezeu. Si frumusetea nu consta (doar) in silueta perfecta. Ci in suflet, in comportament, in ganduri... Dar eu sunt sincera si aleg sinceritatea in fata voastra. Nu am incetat niciodata sa-mi doresc sa fiu o slabanoaga. Acum pot vorbi deschis despre asta, pentru ca ma cunosc mai bine si nu -mi (mai) este rusine. Mda... Cred ca mi-a fost destul de mult rusine... De ce? E absurd, da, stiu... Dar uite ca mi-a fost. Pe plaja, la mare, de exemplu, nu m-am comparat niciodata cu doamnele mai plinute, ci doar cu cele mai slabe. Ele intorceau capetele tuturor (si barbati, si femei), intr-un anume fel. Si azi imi doresc sa fiu o slabanoaga, desi nu fac nimic in acest sens. Nu tin nici o dieta (E CLAR PANA ACUM PENTRU TOATA LUMEA, NU? „DIETA-MINUNE” NU E O DIETA!). Si nu ma ascund dupa deget, nu -mi e rusine sa recunosc. Daca as minti spunand ca nu e asa, nu doar ca as minti pe cineva, dar m-as minti in primul rand pe mine. Gandul acesta poate imi face rau pe o parte, dar imi face si bine. El ma ajuta sa lupt cu mine, sa vreau mai mult de la mine, sa nu ma opresc din visat. Am atins deja marimea XS la haine, ce-as vrea mai mult, nu?! N-ati aflat? A aparut si XXS::::))))
P.S.: Asculta visele din tine, nu te speria din cauza lor, amuza-te pe seama lor, daca vrei, dar lasa-le sa traiasca in tine. Visele ne fac si rau - ne poarta intr-o lume ireala, dar ne fac si atat de bine... Si eu ma bucur de bine:::))))
45. Guma de mestecat, dusmanul mascat Ai mancat si vrei sa-ti reimprospatezi gura, iei o guma de mestecat. Te intalnesti cu cineva si ai dubii în ceea ce priveste felul in care ti se simte respiratia, iei o guma de mestecat. Ai fumat o tigara si simti nevoia de ceva fresh dupa, iei o guma de mestecat. Ti-e foame si n-ai ce si cum manca chiar acum, iei o guma de mestecat... Incet-incet ajungi sa iei cate o guma de mestecat fara sa mai ai macar unul dintre „motivele intemeiate” de mai sus. Nu are rost sa ma dau drept vreoo „sfanta”. N -am nimic cu prostul tau obicei, dar e drept ca eu am renuntat de mult la el, pentru ca e foarte scump sa vizitezi frecvnet medicul stomatolog... Ai putea crede ca guma de mestecat e „prietena” cu dentistul, dar nu e deloc așa... In fine, spuneam ca n -am de gand sa te conving sa renunti la ea. La timpul potrivit, te vei convinge singur ca nu-ti face bine. Ce as vrea e urmatorul lucru: sa fii constient/a ca guma de mestecat transmite un semnal „motorasului” si, daca tot nu te poti desparti de ea, sa o servesti la una dintre orele fixe de masa (dupa ce ai mancat, probabil). In caz contrar, iata ce se intampla: cand mesteci si inghiti doar saliva, asa cum se intampla la mestecatul de guma, organismul crede ca va primi ceva alimente si porneste „motorasul”. Apoi isi da seama ca l -ai fraierit (el asa interpreteaza gestul tau) si intelegerea pe care o ai cu el – aceea de a functiona la parametri ideali, contract semnat o data ce respecti progra mul „Dieta-Minune” – se strica! Atat te rog: nu mai mesteca guma inconstient. Constientizea-za gestul tau, aceasta dependenta sau placere, si serveste guma doar la una dintre orele fixe de masa. Cum ar veni: am impacat si „capra”, si „varza”:::)))
46. Caloriile... Le calculam sau le uitam? Am ajuns atat de departe in povestea mea despre „Dieta -Minune” si inca nu am mentionat nimic despre calorii... Nu am omis intamplator sa nu deschid acest subiect pana acum. Am evitat din doua motive: 1. Pentru ca nu e atat de important sau, mai bine spus, nu e important in sensul in care trebuie sa stam zi de zi cu ochii pe etichetele alimentelor si cu un calculator la indemana, ca sa facem socoteala caloriilor ingurgitate si 2. Pentru ca eram curioasa sa vad cand o sa plesneasca „buba” si cand o sa ma intrebe cineva despre calorii. Surpriza: nu m -ati intrebat inca nimic despre asta, nici in comentariile de pe blog, nici in mesajele private. Concluzie: s-a demonstrat inca o data ca nu sunt importante. Teoria spune ca, pentru a slabi, o femeie trebuie sa consume mai putin de 1.500 de calorii pe zi, iar un barbat mai putin de 2.000. Pentru a se mentine, atat femeia, cat si barbatul pot, asadar, atinge maximum permis. Dar acestea sunt doar niste repere foarte vagi. Depinde cine e femeia, depinde cine e barbatul: depinde de varsta fiecaruia si de modul de viata – activ sau sedentar, de dieta pe care o urmeaza. De asemenea, depinde caloriile din ce alimente provin: adica 500 de calorii obtinute din cipsuri nu sunt nici pe departe atat de bune precum cele obtinute din carne pregatita la gratar. Mi-a placut dintotdeauna sa ma informez despre nutritie, asa ca – inca inainte de a incepe „Dieta-Minune” – cunosteam in mare ce calorii au cele mai importante si des folosite alimente. Am ajuns la performanta de a putea calcula lejer de una singura cate calorii adunam peste zi. De cate ori eram insa foarte atenta la numarul de calorii consumate, deveneam foarte stresata. Ma enervam in zilele in care depaseam maximum permis si ma grabeam sa ating maximum in cazul in care nu o faceam. Ce porcarie mare! Iata de ce cred eu ca pe calorii, in loc sa le calculam, mai bine le uitam... Daca ne ascultam instinctele si nevoile nu va fi necesar sa apelam la metoda asta babeasca si vaga de a avea silueta mult visata. Nu uita de bunul simt alimentar! Si acum, sa mai repet nitel abecedarul „Dietei -Minune”: Continua sa mananci ce ai mancat si pana acum, dar numai la orele fixe 07.00, 10.00, 13.00, 16 .00 si 19.00. Pentru optimizarea rezultatelor, adauga cafeaua (daca are lapte si/sau zahar la una dintre orele fixe de masa, la fel cum e bin e sa procedezi si cu bauturile alcoolice si cu sucurile sau cu orice alta bautura care poate fi interpretata de organism ca aliment. Aveti liber total la apa si la ceai neindulcit; Nu trebuie sa te stresezi cu privire la ce alimente mananci si la cat sunt ele de dietetice. Cu timpul, metabolismul tau se va accelera la maximum si vei putea sa te bucuri de un meniu mult mai bogat decat cei care mananca haotic, si asta fara sa te ingrasi; De asemenea, nu trebuie sa te stresezi cu privire la ce alimente mananci si la cat sunt ele de dietetice si pentru ca, dupa cateva luni de cand ai inceput noul mod de viata numit de mine simbolic, dar atat de reprezentativ, „Dieta-Minune”, vei vedea ca mananci de la sine din ce in ce mai putin cantitativ la fiecare masa, pentru ca stomacul se micsoreaza. In plus, iti vei dori sa fii din ce in ce mai atent la calitatea alimentelor, pentru a duce mai departe rezultatele pe care le-ai avut pana aici. Cu cat suntem mai sanatosi, cu atat suntem mai atenti la starea noastra de sanatate... E valabila si reciproca...
47. De ce renunta lumea? Am avut si eu o curiozitate. De ce renunta lumea sa urmeze acest stil de viata? Ce scuze prezinta cei care nu pot manca din trei in trei ore in intervalul orar 07.00-19.00? L-am intrebat recent acest lucru chiar pe medicul meu nutritionist. Iata cateva dintre motivele pe care mi le-a spus ca le aude in cabinetul sau: „Mi se face foame noaptea”; „Nu-mi permite programul, am sedinte si intalniri la acele ore”; „E prea complicat, nu m-am putut acomoda”; „Am vazut ca nu am rezultate spectaculoase”; „Am slabit suficient, nu mai am nevoie”; „Nu credeam ca e un regim pe viata”.
Sa lamurim lucrurile. Daca pe el l-a putut cineva convinge de unul dintre motivele de mai sus, cu mine nu tine. Eu stiu prea bine dupa atatia ani ca nu e nimic mai simplu. Si daca eu nu am o zi incarcata, atunci putina lume are (scuze, obisnuiesc din cand in cand sa ma vad mot in toate).
„Mi se face foame noaptea”;
Imposibil! Poate pe vreun medic il poti convinge de asta, dar pe mine nu ai cum. De patru ani mananc numai la orele fixe 07.00, 10.00, 13.00, 16.00 si 19.00 si nu mi s-a facut niciodata foame noaptea! Si am fost si eu la petreceri, am iesit si eu in cluburi, iar in zilele obisnuite nu adorm seara mai devreme de 01.00-02.00. Daca toata ziua mananci din trei in trei ore nu are cum sa ti se mai faca foame noaptea, chiar daca inainte aveai acest obicei, sa mananci la ceasuri foarte tarzii.
„Nu-mi permite programul, am sedinte si intalniri la acele ore”;
Pe asta o cred. Cum spuneam, daca nici eu nu am un program zilnic incarcat... Dar la fel de bine cum o cred, pot demonstra ca o pot fenta! Am gasit solutii sa pot manca la acele ore fixe indiferent daca eram in timpul unei sedinte importante, in timpul cursurilor, la facultate, sau in alte „situatii imposibile”. Un iaurt de baut sau ceva de rontait tinut mereu la indemana (in geanta sau in buzunar) te scoate din impas. E drept ca asta nu e prea placut, ca nimic nu se compara cu o gustare servita in tihna, dar te revansezi la urmatoarea ora fixa din programul tau, cand iti poti permite acest „lux”. Nu te mai victimiza, spunandu-ti ca nu poti si nu poti, ca nu rezolvi nimic cu asta!
„E prea complicat, nu m-am putut acomoda”;
Auzi, dar nu e complicat sa tarai dupa tine niste kilograme in plus, kilograme care nu sunt ale tale? Ia spune-mi, nu e complicat sa trebuiasca frecvent sa te chinuiesti cu cine stie ce diete (disociata, Dukan) sau chiar sa te infometezi ca sa poti slabi cateva kilograme? Si nu e complicat ca, dupa ce renunti la acele diete (pe care e evident ca nu le poti tine o viata), sa te ingrasi la loc, ba chiar mai mult, si apoi sa trebuiasca sa o iei de la capat? O data ce depasesti perioada de acomodare, nu ai cum sa stii cat e de usor! Si, da, trebuie sa depasesti perioada de acomodare ca sa te poti acomoda. La mine a durat doua luni... si iata ce scriu dupa patru ani... Mai crezi in continuare ca e prea complicat?
„Am vazut ca nu am rezultate spectaculoase”;
Eu am inceput „Dieta-Minune” cu 120 de kilograme si am revenit la cele 60 pe care le aveam inainte sa iau proportii in doi ani. 60 de kilograme in minus, iata un rezultat senzational. Vrei unul asemanator?... Pune mana sa te ingrasi la fel de mult::::))) Doamne fereste! Scuze, dar nu putem merge inainte in viata daca nu mai facem, din cand in cand, si haz de necaz. Depinde ce intelege cineva prin „rezultate spectaculoase”. Oricum, nimic intamplat intr-un timp scurt nu are cum sa fie spectaculos decat tot pentru un timp scurt. Rezultate vei avea, negresit. „Dieta-Minune” e de la natură, de la Dumnezu, e in firea lucrurilor... Rabdare:)
„Am slabit suficient, nu mai am nevoie”;
Asta pot sa cred, ca ai slabit suficient, iar ce e suficient pentru cineva nu poate tagadui nimeni. Dar nu accept ca nu mai ai nevoie. Tocmai pentru ca ai slabit suficient ai nevoie. Ai nevoie sa te mentii, sa te respecti pe tine pentru munca depusa, sa ai grija de tine...
„Nu credeam ca e un regim pe viata”.
Adevarul e ca, daca atunci cand te apuci de „Dieta -Minune” te gandesti prea mult la asta, ca e un regim pe viata, poti fi speriat de idee. Eu habar n-am avut ca asa va fi. De fapt, nu stiu ce va fi. Stiu ce a fost, ce a devenit, ce este. Nu te gandi prea mult la asta. „Dieta-Minune” e un regim pe viata tocmai pentru ca, la un moment dat, vei uita ca tii un regim. Pana la urma nu e un regim... E un fel de a trai. In fila urmatoare voi adauga povestii mele o pagina din viata unui cititor. M-am atasat de voi, asa cum si voi miati imbratisat povestea si va inspirati din ea.
48. Varianta de noapte Am reusit sa molipsesc in jurul meu foarte multe persoane. Sunt ca un virus puternic, caruia nu-i poti rezista. Sunt virusul „Dieta-Minune”. O singura persoana n-am putut cuceri, inca... Pe sora -mea. E medic si face foarte multe garzi de noapte. Din pacate, frecventa lor nu este mereu aceeasi. Mi-am dorit sa adaptez „Dieta-Minune” pentru stilul ei de viata si... mi-a fost imposibil. Pana intr-o zi, cand am primit scrisoarea lui Bogdan L.M. Din fericire, daca pot spune asa, el lucreaza numai de noapte, asadar cazul lui este mai simplu. Dar m-a inspirat si am aflat raspunsul care ar poate-o ajuta si pe sora mea, si pe alte persoane la fel de „dificile”... Iata mai jos scrisoarea lui Bogdan si raspunsul pe care i l-am dat, dupa ce m-am consultat cu medicul meu nutritionist.
„Buna ziua. Dupa cum am spus si in comentariu, eu lucrez numai noaptea si am o singura noapte pe care o dorm, o data la 7-9 zile. In rest, lucrez de la ora 18.00 la ora 05.30, cu pauze la ora 22.00 si la ora 02.00, prima de 15 minute si a doua de 30 de minute. Dorm intre orele 06.15 si 13.00-13.30 in zilele in care muncesc, si intre orele 22.30-23.00 si 07.00, cand sunt liber. Consum alcool din gama vinurilor - vin rosu (demisec, demidulce), servesc intre 150-300 ml. o data la doua zile. Masa principala din zi este la ora 02.00 noaptea, dar nu pot spune efectiv ca am o masa principala. Sport nu fac, dar am 11 ore de miscare continua la serviciu. Nu vad cum as putea face sport, cand eu 12 ore sunt cu munca. Dorm 8 ore, deci in total 20 de ore sunt ocupat 6 zile pe saptamana. Nu mai am multa energie ramasa pentru sport. Am 99.8 kilograme si sunt blocat in jurul acestei greutati dupa ce am slabit de la 110 cat aveam in luna mai. Am 1.76 m inaltime. As dori sa slabesc in jurul greutatii ideale de 86 kg recomandate de medicul meu de familie. Orar-ul meu de mancare este urmatorul: la 22.00 - ceva fructe si un snack, la 02.00 - o supa la conserva, paste (depinde ce pot lua, nu este fix), apoi mai mananc la 06.00-06.15, inainte sa ma culc si posibil sa mai manac ceva pe la ora 15.00 sau 16.00. Totusi nu pot garanta acest program fix. Cateodata nu manac in timpul zilei, cateodata manac. Beau cafea in jur de ora 14.00, 17.30 si 22.00, iar la 02.00 beau un ceai negru. Saptamanal mai manac si o prajtura cu branza sau cu ciocolata. Nu beau si nu pot bea bauturi carbogazoase”.
„Draga Bogdan, exista o solutie si pentru programul tau. Ba chiar esti un caz fericit. Spre deosebire de cei care lucreaza din cand in cand in ture de noapte, tu lucrezi numai in ture de noapte, asadar programul iti permite sa-ti organizezi viata urmand «Dieta-Minune»”. Iata sfaturile medicului nutritionist: Nu mai manca niciodata inainte de somnul tau «de noapte». In cazul descris de tine, trebuie eliminata masa de la 06.00. Pentru programul pe care-l ai, acea masa e ca si cum a i manca noaptea (in cazul celor care noaptea dorm, stii si tu cat de grav este asta pentru organism si pentru silueta). Pastreaza frecventa meselor din 4 in 4 ore. Ideal este sa mananci o data la 3-4 ore intr-un interval orar fix, pentru ca este foarte important ca orele de masa sa fie mereu aceleasi. Ai norocul ca programul iti permite sa respecti asta, la limita, ce-i drept, dar iti permite. Doar respectand acest ritm al meselor iti poti educa metabolismul sa fie mai rapid si mai eficient. Asadar, pastreaza orele de masa pe care le ai deja: 14.00, 18.00, 22.00 si 02.00, MAI PUTIN 06.00. Chiar si in zilele libere, cand nu lucrezi noaptea, pastreaza acelasi program de somn si de masa. Altfel, dezobisnuiesti organismul si e mai greu sa reintri in ritm, din toate punctele de vedere. Pe cand, daca respecti zilnic acelasi program, iti obisnuiesti organismul cu fusul tau orar.
De preferat sa servesti bauturile alcoolice la una dintre orele de masa, la fel si cafeaua, si ceaiul (daca sunt indulcite si/sau cu lapte). Cu timpul, daca reusesti, ar fi de preferat ca mesele principale din zi sa fie cele de la 14.00 si 22.00, nu cea de la 02.00 Spuneai ca uneori nu mananci in timpul zilei. Asta este foarte grav in ceea ce priveste «Dieta-Minune». Nu trebuie sarita nici o masa, chiar daca nu ti-e foame foarte mult, marcheaza acea ora si mananca cat de putin, dar mananca ceva. In ceea ce priveste sportul, adauga o rutina in plus fata de cea pe care o ai, chiar daca asta inseamna doar 10 minute de mers in plus cu bicicleta zilnic, fata de ce faci oricum”.
CONCLUZIE: Exista o solutie pentru fiecare. Trebuie doar sa intrebam, sa cautam, sa incercam, sa avem incredere, sa luptam, sa..., sa... Hai ca se poate!
P.S.: Am testat si eu varianta de noapte cand am calatorit in America. Pentru ca nu am putut pastra aceleasi ore fixe de masa, am pastrat macar ritmul: am continuat, ca si in programul „Dieta -Minune”, sa mananc din 3 in 3 ore.
49. Hai sa gatim! Nu sunt chef, nici gospodina desavarsita, dar imi place foarte mult sa ma „joc” prin bucatarie, mai ales daca am pentru cine gati. Impartasesc cu voi o reteta mult muncita, inventata dupa ce am testat cativa ani la rand aproape toate restaurante chinezesti din Capitala si cateva tutoriale cu retete similare pe Internet. Si dupa ce am incercat-o pe multi prieteni. Acestia au supravietuit si spun ca astazi reteta e un succes.
O reteta de orez chinezesc (cu legume, ou si ciuperci) Pana azi nu mi-am pus problema sa dau un titlu acestei retete. M-am gandit ceva cum sa-i spun si mi-am dat seama ca titlu mai bun ca asta n-am cum sa gasesc. Reteta mea este una din miile pe care le veti gasi de a cest fel, dar este o reteta facuta cu suflet si transmisa din suflet. Sa va bucurati de ea! Dar nu uitati, nu gustati in timp ce gatiti daca nu gatiti in preajma uneia dintre orele fixe de masa. Eu gatesc astazi aceasta reteta cu ochii inschisi, dar voi veti avea nevoie sa gustati pana o invatati, asa ca nu trisati. Cat despre mancat, tot la ore fixe!
INGREDIENTE: 300 gr orez basmati + orez salbatic 1 ardei capia 1 ardei gras 1 morcov 1 castravete 1 legatura de ceapa verde 6 oua 500 gr ciuperci Champignon 100 gr urechi de lemn (ciuperci chinezesti) deshidratate Sare Condimente (curry) Sos de soia (light sau dark, dupa preferinte) Ulei de arahide (sau alte uleiuri preferate. Eu am mai folosit si ulei de orez in unele cazuri, dar si ulei de floarea soarelui, in care pun niste arahide, pentru schimbarea gustului) * reteta pentru 6-8 portii
MOD DE PREPARARE: Se pune un vas cu apa la clocotit, cu doua lingurite de sare. Cand apa clocoteste, se pune orezul si se da focul mic. Se fierbe asa, timp de 5-7 minute (timp care difera in functie de tipul orezului folosit si de firma producatoare). Chiar daca e bine sa va orientati dupa timpul indicat, incercat bobul de orez. El nu trebuie sa devina lipicios, sfaramicios si nici nu trebuie sa fie fiert complet, foarte moale, ci trebuie sa ramana cat mai intact. Dupa ce a fiert astfel, orezul se scurge intr-o strecuratoare si se tine acolo timp de 30 de minute, ca sa se deshidrateze. Pana vor fi si legumele gata, din cand in cand mai amestecati usor cu o lingura de lemn in orezul fiert, ca sa se zvante cat mai bine. Intr-o alta oala se pun la fiert ciupercile taiate dupa preferinte. Nu adaugati nici un strop de apa, nu este nevoie, ci doar un praf de sare. Dupa 30 de minute ciupercile sunt gata si trebuie scurse de zeama lasata. In acelasi
timp, fierbeti 500 ml de apa si puneti la inmuiat si ciupercile chinezesti deshidratate. Acesteaa nu se fierb, este nevoie doar sa stea jumatate de ceas la inmuiat in apa clocotita. Cat timp stau la zvantat orezul si ciupercile, va ocupati de legume. Intr-o tigaie mare, de preferinta wok (eu folosesc una din ceramica, desi cele din fonta sunt cele autentice, chinezesti), se pune o lingura de ulei si se lasa la incis maximum un minut. Folositi un foc mare si caliti, timp de 30 de secunde, ceapa si usturoiul taiate rondele. Atentie mare la usturoi: nu trebuie sa se maroneasca, ci sa ramana auriu! Se adauga apoi legumele si se amesteca dinamic (pentru cine nu stie sa faca fenta cu manevratul tigaii prin aer). Se calesc bine, in jur de doua minute, apoi se adauga ciupercile (ambele soiuri). Dupa inca doua minute puteti adauga si orezul si amestecati bine, astfel incat toate sa se intrepatrunda cat mai simetric. In acest moment, daca doriti, puteti condimenta. Eu folosesc doar curry, din care pun 3-4 lingurite. Atentie la acest condiment, contine sofran – asadar coloreaza repede si este foarte puternic si s-ar putea sa fie suficienta o cantitate mai mica. Conteaza ce fel de curry gasiti de cumparat, asa ca ar fi bine sa-l testati inainte. (Tot in ceea ce privestea iuteala, puteti adauga intre ingrediente si un ardei iute, pe care-l caliti o data cu celelalte legume. Puneti si cateva picaturi de sos de soia - si in acest caz ar fi bine sa gustati treptat; acest sos este foarte sarat si trebuie folosit cu grija). La final bateti ouale cu sare si faceti o omleta cu putin ulei, in alta tigate. Cand e gata, faramitati-o cu o lungura de lemn, apoi adaugati bucatelele in amestecul cu orez si legume. Sa aveti pofta!
50. In functie de... fusul orar Ce se intampla cand calatoresti si ai de-a face cu o diferenta de fus orar de una sau mai multe ore? Daca reusesti, pastreaza ceasul de la mana pe ora de acasa si mananca in continuare la aceleasi ore fixe. Asta e usor de facut, daca diferenta de fus este de maximum 3 ore... Dar ce se intampla daca diferenta de fus orar cu care ai de-a face e mai mare? Daca perioada pentru care pleci este de scurta durata: 1-2 saptamani, este bine sa poti combina orele fixe vechi cu cele noi. Din programul de acasa poti pastra doua repere orare, chiar si cand diferenta de fus orar e de 9-12 ore, si apoi continui sa mananci cu frecventa stiuta: din 3 in 3 ore. E bulversanta pentru organism schimbarea aceasta, dar ar fi si mai rau daca nu ai pastra macar ritmul cu care mananci. Sa mananci haotic nu e bine oriunde ai fi pe lumea asta si orice scuza ai avea! Pentru cazurile in care esti plecat perioade mult mai lungi, cateva luni sau si mai mult de-atat, este indicat sa pastrezi aceleasi ore fixe de masa (07.00, 10.00, 13.00, 16.00 si 19.00), dar pe noul fus orar. Cam atat despre fusul orar... Putin, dar foarte important. Scurt, dar esential pentru „Dieta -Minune”. Si suficient cat sa intelegi ca n-ai chiar nici o scuza sa iesi din programul tau de viata!
51. De ce mancam de fapt? Cred ca intrebarea asta ar trebui sa aiba un singur raspuns: de foame! Si daca ar fi asa, toate problemele nici macar n-ar exista... In schimb, noi spunem: "eram suparat/a, am mancat", sau "am fost la o petrecere, am gustat si eu cate ceva", sau "am gatit, a trebuit sa incerc mancarea", sau "i-am dat de mancare iubitului/iubitei/sotului/sotiei/copilului, am mancat si eu nitel"... Sau, si mai grav, "mi-a fost foarte foame, dar n-am putut manca. Am baut, in schimb, o cafea (eventual am fumat si cateva tigari) si am pacalit putin foamea". Cand toate aceste actiuni ale noastre stau acum asternute negru pe alb, cand le citesti, primul gand care-ti vine in minte (din acel bun simt instinctiv) e "Cat de ingrozitor! Chiar asa traiesc? De maine imi reorganizez viata, prioritatile"... Cu toate acestea, rutina are o putere incredibila de a te fura, de a te purta cu ea. Te incordezi din cand in cand si iti propui sa-i faci fata, dar te relaxezi din nou, pe nesimtite... Si, cu cat trece mai mult timpul, cu atat iti este mai greu sa-ti aduni din nou puterile si sa te incordezi. Teoria asta, ca trebuie sa mancam de foame, ne este cunoscuta. Dar natura ne joaca aici o festa. Daca mancam doar de foame, atunci de ce avem gust, de ce judecam mancarea in functie de acest simt, de ce cheltuim atata energie si atatia bani sa satisfacem si latura estetica si gustoasa a procesului de alimentare? Cadem in aceasta capcana si ajungem sa traim ca sa mancam, in loc sa mancam ca sa traim. Eu nu judec asta, ce drept as avea? Avem gust, sa ne bucuram de el! Dar, chiar si atunci cand ne bucuram de gust, de mancare, sa nu uitam cu totul ca mancarea trebuie sa ne hraneasca, nu doar sa ne satisfaca si celelalte placeri. Si eu nu cunosc alta metoda in afara de „Dieta-Minune” care sa permita asta. Daca natura ne obliga sa mancam, ca sa putem trai, dar ne-a inzestrat si cu gust, ca se ne bucuram in timp ce traim, atunci „Dieta-Minune” e tot un dar al nat urii, ca sa le putem face pe amandoua!
52. De ce as urma „Dieta-Minune” daca nu am nevoie sa slabesc? Revin la denumirea acestui blog, la titlul acestei „carti electronice”: „Dieta -Minune”. E riscanta alegerea, caci povestea mea ar putea fi confundata, astfel, cu toate minciunile legate de nutritie si cu toate campaniile minciunoase care promoveaza produsele de slabit. Mi-am asumat acest risc si imi asum si toate consecintele alegerii mele. „Dieta -Minune” va fi automat pusa laolalta cu toate dietele bune sau rele. Spuneam ca „Dieta -Minune” nu e o dieta, e un stil de viata. Am explicat si am demonstrat de ce e asa. Respecti o singura regula importanta, aceea de a manca la anumite ore fixe (07.00, 10.00, 13.00, 16.00 si 19.00), si in rest iti permiti sa te bucuri de viata fara sa acumulezi fel si f el de frustrari. De asemenea, spuneam ca „Dieta-Minune” chiar exista, ca nu e doar o sintagma de succes folosita in majoritatea reclamelor pentru produsele de slabit. Am to t batut moneda pe acest efect al „Dietei -Minune”, acela de a slabi, dar aproape ca nu am vorbit despre ce este cel mai important. „Dieta -Minune” este un stil de viata pe care ar fi bine sa-l imbratiseze nu doar cei care au probleme cu greutatea. „Dieta -Minune” nici nu stie – sa o personificam, sa ne imaginam ca este o entitate – ca folosindu-se de ea oamenii pot atinge greutatea ideala foarte usor si naural. „Dieta-Minune” are alt scop, isi propune altceva. Este revenirea noastra la natura, reinteg rarea noastra in Univers. Da, „Dieta-Minune” este despre reguli, despre cauza si efect, despre disciplina, despre consecventa, despre forta, despre incredere... Dar „Dieta -Minune” e singurul mod de a ne impaca noi cu noi, de a ne cunoaste, de a functiona optim. Iata inca un motiv pentru care „Dieta -Minune” chiar e o dieta -minune. Se adreseaza nu doar celor care au nevoie de slabit, nu doar celor tineri, celor sanatosi... Se adreseaza tuturor. „Dieta-Minune” este despre fiecare dintre noi, pentru fi ecare. Asta e cea mai mare minune a ei, dintre toate... Slabitul este doar un „efect secundar”, pentru cine a re nevoie de asta...
53. Fara sex, fara varsta, fara prejudecati La tinerete facem toate prostiile (sau macar foarte multe). Ne permitem. Ne tine organismul. Ne indura Dumnezeu. Apoi incepem sa scartaim. „Balamalele” ne lasa si ne dam seama ca imbatranim. Incepem sa fim mai grijulii cu noi si cu alegerile facute. Cu toate astea, paradoxal, ne neglijam. Ba sunt copiii mai importanti, ba asteptam pana in ultima clipa sa mergem la medic, ba ne pacalim ca inca suntem tineri, ba ca „mie nu mi se intampla”, ba ne spunem ca „lasa, eu nu ma mai apuc acum de «Dieta -Minune»”... Am dat doar cateva exemple, dar sunt foarte multe. Si nu am dat exemplul cu „Dieta-Minune” in scop de marketing. Pana la urma, fiecare chiar face si e bine sa faca asa cum considera. Dragoste cu sila nu se poate si daca se intampla e mai rau decat daca nu se intampla deloc. Asadar, pentru ca am ajuns spre finalul acestui jurnal de 60 de file, as vrea sa fie clar: v-am spus povestea mea, pentru ca nu cred ca e intamplator ca am trait-o, v-am spus toate astea ca sa va inspir, ca sa promovez acest mod de a trai... Da r nu pot obliga pe nimeni sa creada, sa incerce, sa imbratiseze „Dieta-Minune”. Pot sa fiu aici, sa raspund comentariilor, scrisorilor, dar nu pot verifica ce face fiecare acasa. Asa cum eu stiu cand si ce am gresit, asa stie fiecare dintre noi cel mai bine despre el ce a gresit, cand si cum a gresit. Poate nu recunoastem de fiecare data fata de ceilalti, dar in sinea noastra toti avem aceasta masura. Spuneam ca „Dieta-Minune” nu are ca scop principal scaderea in greutate, dar ca asta se intampla cu siguranta de cate ori este nevoie. R evin cu o completare: „Dieta -Minune” nu este doar pentru fetite care vor sa arate bine, pentru baietei care vor sa dea burtica jos, pentru femei si barbati care vor sa arate bine la tinerete si maturitate, ci si pentru venerabili domni si doamne care se re cpecta. „Dieta-Minune” este fara sex, fara varsta, fara prejudecati. Nu e niciodata prea tarziu sa facem ceva pentru noi!
54. Orice-ar fi, nu e vina mea Este posibil sa urmezi programul din „Dieta -Minune”, dar sa te ingrasi, in loc sa slabesti. Asta inseamna fie ca esti subponderal si ai nevoie de un surplus de greutate, fie faci ceva gresit. Poate urmezi orele fixe (07.00, 10.00, 13.00, 16.00 si 18.00), dar faci prea multe exceptii sau poate fiecare masa e prea bogata. E posibil ca unii sa creada ca, daca mananca la ore fixe si isi accelereaza astfel metabolismul, pot baga in ei orice. Da, ai voie orice, dar nu uita de bunul simt alimentar. Dupa cum vezi, rasfoiesti filele si teoriile se repeta. Sunt doar imbracate in alte forme. De data asta as vrea sa vorbim sincer despre cine e de vina. Cand a fost ultima oara cand n-ai mai cautat un tap ispasitor pentru ce ti se intampla? Sigur ca e mai usor, mai reconfortant sa fie altcineva de vina ca ne imbolnavim, ca ne ingrasam, ca ne impiedicam, ca suferim, ca... orice... Dar nu putem evolua daca incercam sa gasim de fiecare data alt vinovat. Pentru ca nu trebuie sa existe mereu un vinovat, dar va exista mereu cineva responsabil... Si acela esti doar tu! Am auzit multe pana acum si unele povesti par credibile. Daca asculti pe cineva care-ti explica de ce-a ajuns unde a ajuns, crezi persoana respectiva pe cuvant. Pana la proba contrarie, credibilitatea nu poate fi contestata. Omul care sufera, care nu e multumit de situatia sa (sociala, sentimentala, financiara, fizica etc), va gasi mereu motivul pentru care a ajuns asa, motiv, fireste, independent de puterea sa de decizie si ac tiune. Si tu il crezi pe cuvant. Crezandu-l, insa, mai mult ca sigur vei pica in aceeasi capcana. De vina ca ne imbolnavim e stresul, de vina ca ne ingrasam sunt alimentele cu E-uri pe care le avem la dispozitie in supermarket-uri, de vina cu suferim e celalalt si tot asa. E suficient sa auzim o singura poveste despre cineva care s-a imbolnavit din cauza strasului – si lucrul acesta chiar a fost demonstrat medical, ca sa credem ca si boala noastra are acelasi motiv de debut. E suficient sa avem un caz de supraponderabilitate in familie si atunci de vina sunt genele proaste. Si preferam sa sustinem pana in panzele albe ca ne ingrasam din cauza ca nu avem posibilitatea sa mancam corect, sanatos si sa alimentam, nu sa ne indopam. Mereu si absolut de fiecare data e altcineva de vina. O intrebare. E foarte posibil sa fie de vina stresul, societatea, celalalt de langa noi. Suntem cu totii oameni, greseala e in noi, peste tot. Dar cand a fost ultima data cand de vina ai fost tu?
P.S.: Imaginea alaturata imi aduce aminte ca de fiecare data cand gaseam casa asa era din cauza ca telusei mele prea obraznice. Nicidecum nu eram eu de vina ca-i lasam sub botic toate obiectele tentante pentru o joaca pe cinste.
P.P.S.: Cred ca cei care au copilasi isi dau seama de cate ori pun in carca celor mici vini care sunt prea mari pentru ei... In acest caz, cum nu pot vorbi inca in numele meu, sper doar sa ma insel, sa fiu eu prea paranoia...
55. Doar tu poti da vina pe tine Am vorbit despre vina si cred ca mai trebuie mentionat ceva foarte important. Doar noi putem da vina pe noi. Nu lasa pe altcineva sa o faca. Pe langa faptul ca obisnuiam sa gasesc mereu un vinovat de cate ori mi se intampla ceva, mai faceam o prostie: credeam ca eu sunt vinovata pentru tot ce se intampla altora, daca asa mi se spunea. Daca n-as intari fiecare filosofie cu exemplul personal, n- ar mai fi „povestea mea, pas cu pas”... Evit cu eleganta sa dau nume, sa arat cu degetul, dar pot spune istoria cu pricina si pastrand discretia. Am iubit, a m avut incredere, am tinut ochii inchisi cu placere si de buna voie. Dar am stiut ca se intampla ceva. Si am primit confirmarea. M-a inselat. Vestea asta a lovit ca un trasnet dupa 9 ani si jumatate in care el era singurul barbat de pe planeta care nu ar fi putut sa faca asa ceva. Dar a facut. Nu o data, nu de doua, ci de trei ori. Nu cu una, nu cu doua, ci cu mai multe. Numaratoarea e penibila, dar, culmea, nu e cea mai deranjanta. Doare nu comparatia cu persoana cu care ai fost inselata, ci tradarea in sine. „De ce mi se intampla asta tocmai mie?”, „Cu ce am gresit?”, „De cand s -a rupt acel ceva?”, „Cealalta, pardon, celelalte sunt mai frumoase?”, „Ce au ele de oferit si nu am oferit eu?”... Astea sunt, in mare, doar cateva dintre sutele de intrebari care mi-au venit in minte atunci. Dintre toate astea, am intre bat insistent „De ce?”. Si iata ce raspuns am primit: „E vina ta, tu m -ai impins sa fac asta”. Perfect. Nu doar ca aveam de procesat cu o singura minte si un singur suflet tot ce mi s-a intamplat, dar, mai mult, mi s-a mai dat o tema de gandire, bonus. Cum adica eu eram de vina? Nu l-am dus de mana nici la intalnirile secrete si nici nu i-am facut cunostinta ce rivalele? Daca nam facut nimic din toate astea, cum eram eu de vina? Cat timp am „rumegat” propozitia cu pricina aproape am inceput sa o c red. Ba nu, mint, am crezut-o cu adevarat. Imi gasisem si vinile care stateau la baza greselii lui. Deodata, din „victima”, devenisem „calau”. Ce legatura are povestea asta cu „Dieta-Minune” sau cu tine? O legatura subtire, aproape invizibila, dar e o legatura. Importanta! Cat timp m-am victimizat, mi-am facut tot mie rau. Asteptam mila, pretindeam atentie. Apoi, cat timp am incercat sa elucidez misterul din propozitia „E vina ta, tu m -ai impins sa fac asta”, ma investigam mai ceva ca un detectiv platit sa-mi gaseasca nod in papura. Dupa aproape 3 ani (la 9 septembrie se implinesc exact) si multumita persoanelor pe care le-am cunoscut intre timp si care m-au tinut de mana (la propriu si la figurat) am inteles ca doar eu pot spune cand e vina mea si doar eu pot hotari ca am gresit. Intr-un cuplu sunt doi oameni. Ei sunt responsabili pentru tot ce li se intampla bine sau mai putin bine. Eu sunt, asadar, de vina in egala masura pentru tot. Am fost de vina amandoi ca s-a ajuns pana in clipa in care el a dorit, hai sa spunem asa, sa deschida Cutia Pandorei. Dar ce s-a intamplat dupa aceea, nu era vina mea! Si, culmea, nici a „fetelor din Cutia Pandorei”. Dupa exact acelasi tipar, gandeste -te mai bine. Tu esti un cuplu format din varianta ta ideala si varianta ta reala. Cand patesti ceva, una dintre ele greseste intr-o oarecare masura. Reiese, asadar, cu tu esti de vina. Da! Fiecare are partea lui de vina. Nu lasa pe nimeni sa-ti puna in carca toata vina, da r nici nu te descotorosi de ea!!!
56. Am reusit! Mai am la dispozitie doar 6 file de jurnal ca sa inchid carticica „Dieta -Minune: Povestea mea pas cu pas”. Dar mai am atat de multe lucruri sa iti spun... Mi-e clar! Nu o sa ma opresc aici! Voi face tot ce -mi sta in putinta sa duc mesajul acestui stil de viata mai departe. Uite, am facut aceasta promisiune in scris, am devenit responsabila. Mai e pana la final, dar ma incearca deja nostalgia. O sa incep de pe-acum sa-ti multumesc. Cum pentru ce? Pentru ca ai citit pana aici, pentru ca ai incercat sa imbratisezi acest stil de viata si te -ai bucurat de minunile lui, pentru ca te-ai molipsi din bucuria de a impartasi acest secret si altora... pentru ca ai contribuit cu energia si cu gandurile tale ca Dieta-Minune sa devina un fenomen. Timp de patru ani am uitat de mine. M-am ingrasat gram cu gram, pana la 120 de kilograme. Daca nu as avea imagini din acea perioada, daca nu as cunoaste persoane care m-au vazut in acele zile, daca nu as fi ramas cu urmele de pe piele, as zice ca a fost doar un vis. Dar n-am visat. Am trait... si am supravietuit. Simplu, am reusit. In doar doi ani am revenit la o greutate sanatoasa. Si ce am facut pentru asta? Mai nimic... Am mancat la ore fixe, miam ascultat organismul, l-am cunoscut mai bine, m-am imprietenit cu el, am avut incredere, credinta, rabdare. Am rezistat ispitelor atat de pacalitoare care ma impingeau, mai ales in perioadele de blocaj, sa ma infometez sau sa asociez langa Dieta-Minune si orice alta dieta care slabeste peste noapte... Asadar, ce am facut pentru asta? Insist: Mai nimic. Sau ti se pare mult? Atat de mult ti se pare ca trebuie sa faci? Sa inteleg ca-ti plac sacrificiile, eforturile mai mari despre care tu crezi ca sunt mici? De ce ni se par mai usor de urmat drumurile grele, serpuite, cand acest drum este drumul principal si e un drum lat, pe care incape toata lumea?! Daca eu am reusit, vei reusi si tu! Chiar daca trebuie sa slabesti de voie, chiar daca trebuie sa slabesti de nevoie, chiar daca ai nevoie sa slabesti un numar mare sau mic de kilograme... Chiar daca nu ai nici un gram in plus. Vei reusi! Și pentru asta nu trebuie sa faci nimic, ci doar sa te programezi sa reusesti!
57. Nu te lua dupa ce mananca altii O doamna pe care abia o cunoscusem si careia ii explicasem timp de o ora care sunt principiile din „Dieta Minune” m-a intrebat: „Dar ce mananci? Da-mi, te rog, exemple de meniuri”. I -am raspuns pe loc. Am scos atatea adevaruri la iveala, incat n-as fi avut nici un motiv s a ma ascund dupa deget. „Masa de 07.00 o iau foarte rar, pentru ca ma trezesc in jur de 08.00. Asa ca, pentru mine, prima masa din zi este de obicei cea de la 10.00. Mananc fructe la prima masa si beau o lamaie stoarsa intr-un pahar cu apa. Treaba cu lamai a o fac doar de un an, asa ca nu e legata in nici un fel de rezultatele pe care le-am obtinut cu acest stil de viata, pentru ca am slabit in primii doi ani si de doi ani ma mentin. Inca ceva, pentru mine acest mic-dejun are rol de cafea, eu nu pot sa beau cof eina, imi face rau, iar fructele ma revigoreaza in lipsa ei. De multe ori si a doua masa din zi e tot cu f ructe, depinde ce program si ce chef am – ba sunt la facultate, ba sunt la redactie, uneori chiar in sedinte sau intalniri, ba sunt pe drumuri in oras. Dar foarte des masa de la 13.00 inseamna masa principala: mananc mancare gatita cumparata din oras sau luata la pachetel de acasa. Nu lipsesc din masa principala nici proteinele, nici carbohidratii. Daca la 13.00 mananc tot fructe, atunci masa principala se muta la 16.00, daca nu, la 16.00 mananc o prostioara, cum imi place mie sa spun: un desert dulce sau sarat (am aici prea multe exemple ca sa le pot insira pe toate: felie de tort, inghetata, pufuleti, napolitane, ciocolata, briose etc). Dupa tot rasfatul de peste zi, in ultima vreme am vazut ca ma simt mai bine daca seara beau doar un iaurt, un kefir sau o sana. Dar in primii doi ani, cei in care am slabit, cina nu era deloc atat de usoara si, cu toate astea, am avut rezultate...”. Mi-a taiat vorba: „Ce putin mananci”. Serios? Reactia ei m-a socat. Tocmai ma asteptam sa se minuneze ca mananc atat de mult si, totusi, ma mentin. „Doamna, dar mananc foarte mult”, am insistat eu. Dar, degeaba... Vorbeam la pereti... Au urmat cateva clipe de tacere surda, in care ne-am masurat reciproc din priviri. Dansa ma privea cu invidie, eu cu mila. Si cand tocmai ma pregateam sa-i explic de ce eu mananc atat de mult, dar ei i se pare ca e atat de putin, imi spune: „N-am sa pot niciodata sa traiesc cu a tat de putina mancare”. Sunt socata si acum, cand scriu aceste randuri. Acea femeie era cel putin dubla, dar numai la gabarit. Logica, ioc. Ea nu si-a putut da seama ca stomacul ei este de cel putin trei ori mai mare decat al meu... Cum sa explici asta unui om care nu poate vedea si el singur ce se vede cu ochiul liber? Ce desen sa-i daci ca sa inteleaga ca ce intra in stomacul ei intr-o zi mie mi-ar ajunge o saptamana? Am ajuns sa mananc „atat de putin” pentru ca am luat foarte in serios „Dieta -Minune”, pentru ca am mancat mereu la ore fixe, pentru ca intre timp metabolismul s-a accelerat si apetitul s-a reglat, pentru ca, slabind, stomacul s-a mai micsorat si mai ales pentru ca am avut rabdare si logica. Dar acest putin pe care-l mananc eu ii pare „enorm de mult” unui slabanog... Intalnirea cu acea doamna m-a facut sa realizez ca, alaturi de celelalte principii esentiale din „Dieta -Minune”, trebuie neaparat sa adaug un sfat esential: „Nu te lua dupa ce mananca altii”. Vei slabi cu „Dieta -Minune” daca o sa continui sa mananci ce mancai si pana acum. Nu adauga in meniul tau alimente doar pentru ca mananci la ore fixe si crezi ca asta e suficient ca sa poti hali un tort in f iecare zi. Vei slabi cu „Dieta -Minune” daca iti vei asculta organismul cand iti trage semnalul de alarma „Stop, m -am saturat”. Vei slabi cu „Dieta-Minune” daca vei avea logica si nu te vei mai minti tu pe tine de acum inainte. Stii si tu ce e bine sa mananci, ce e sanatos, ce -ti face rau si ce-ti face bine...
