Mihai Ralea (născut în 1896, Husi – decedat în.1964, București) – psiholog, sociolog, filosof, estetician, eseist și om politic. Membru al Academiei Române, director al revistei Viața Românească.Profesor de psihologie la Universitatea din Iași în perioada 1923-1938, unde a predat cursuri de psihologie generală, psihologie socială, psihologie comparată, caracterologie și tipologie. Și-a făcut studiile liceale la Huși și a obținut licența în filosofie, litere și drept la Universitatea din Iași (1918). A plecat apoi pentru desăvârșirea studiilor la Paris unde a obținut titlul de Doctor în Litere cu tezaIdeea de revoluţie în doctrinele socialiste. La revenirea în țară în anul 1923 este numit conferențiar de pedagogie socială și legislație școlară, națională și comparată la Facultatea de Filosofie și Litere a Univesității din Iași. În 1926 este numit profesor de psihologie la aceeași facultate, iar în 1938 este transferat la Universitatea din București. În perioada ieșeană, Ralea a avut o contributie importantă la constituirea psihologiei științifice în România, prin analizele critice ale unor curente din psihologia vremii (behaviorism, structuralism) și prin orientarea psihosociologică a unora din lucrările sale. În concepția psihologică a lui Mihai Ralea, problema individualității și a personalității ocupă o poziție centrală. Fundamentează conceptul de “adaptare”, subliniind caracterul activ al procesului. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, acționând în contextul social căruia ii aparține sau ideea condiționării sociale a psihicului uman sunt câteva dintre contribuțiile sale importante în procesul de scientifizare a psihologiei românești. Cursul de psihologie socială (1931) este perfect articulat nivelului european la care evoluase această știință în epocă. Dintre studiile publicate la Iași, mai importante sunt Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie genetică (1924), Ipoteze și precizări în știința sufletulu i- Studii de psihologie (1926), Psihologie și vieață (1938), Explicarea omului (1946), Sociologia succesului (1962, în colaborare)
Mihai RALEA - biografie - (opera si scrierile)
n. 1 mai 1896, Bucuresti - m. 17 aug. 1964, Berlin. Sociolog, antropolog, estetician, critic literar, memorialist si filosof. Fiul lui Dumitru Ralea, magistrat, si al Ecaterinei (n. Botezatu). Studii secundare la Liceul Internat din Iasi (1907-1914) si universitare (litere, filosofie, drept) la Bucuresti si Iasi, avandu-i ca prof. pe G.Ibraileanu, I. Petrovici, D. Gusti s.a. Debuteaza in rev. Convorbiri literare cu studiul Importanta sociologica a lui G. Tarde (1916) si in Studii filosofice cu Relatiunile dintre imagine si gandire (1916). isi continua studiile la Paris, la ficole normale superieure (1919-1923). Dr. in drept cu teza Proudhon. Sa conception du progres et son attitude sociale (1922); Dr. in filosofie la Sorbona cu teza L ldee de revolution dans Ies doctrines socialistes (1923). Reintors la Iasi, este numit asistentul lui I. Petrovici, apoi conf. la Catedra de pedagogie sociala si prof. la Catedra de psihologie si estetica, infiintata pentru el (1925). Publica voi. de psihologie {Formarea ideii de personalitate, 1924; Problema inconstientului, 1925 s.a.), de sociologie {Democratie si creatie, 1926) si de critica literara {Interpretari, 1927; Comentarii si sugestii, 1928; Perspective, 1928; Atitudini, 1931; Valori, 1935). Din 1933 este director la Viata Romaneasca impreuna cu G. Calinescu (pana in 1940), apoi cu D. Suchianu (1944-1946). Din 1939 se transfera la Catedra de estetica si critica literara a Univ. din Bucuresti. Cursurile sale de estetica generala si aplicata vor fi publicate postum in Prelegeri de estetica (1972). Se angajeaza in viata politica, intrand in conducerea Partidului National Taranesc, care se va alatura Frontului Patriotic Antihitlerist. Condamnat la o detentie in lagarul de la Tg. Jiu pentru activitate procomunista, dupa 1944 va fi Ministru al Artelor in guvernul Petru Groza, ambasador al Romaniei in U.S.A. (1946-1948), deputat, vicepresedinte al Prezidiului M.A., membru al Consiliului de Stat (din 1963), academician, membru in diferite organisme internationale, director al Institutului de Psihologie al Acad. si seful Catedrei de psihologie de la Univ. din Bucuresti. Format in ambianta ideilor poporaniste ale lui C.
Stere si G. Ibraileanu, adept al lui E. Durkheim in sociologie si al lui Pierre Janet in psihologie, RALEA creeaza un sistem de estetica si, literar vorbind, cultiva o eseistica stralucitoare, eclectica la modul superior, de o mare flexibilitate spirituala, fundamental antidogmatica si rationalista; reprezinta, in acelasi timp, directia sociologica, psihologica si chiar antropologica in critica literara. "Spirit volubil, cu o intinsa cultura pe care o stapaneste cu gratiozitati sociale si cu superioara ironie" (Al. Dima) si afirmandu-si mereu "tendinta catre un antidogmatism structural" (N. Tertulian), criticul si esteticianul RALEA se dezvolta intre cadrele antropologiei filosofice, schitata in studiul Definitia omului (1928) si apoi reluata, sistematic, in Explicarea omului (1946). intrucat "amanarea fenomenelor sufletesti e o conditie primordiala a oricarei activitati psihice umane" si fiindca "aparitia ratiunii si constiintei se datoreste amanarii, inhibitiei sau piedicilor pe care aceste functiuni le introduc in psihismul automat si impulsiv al omului primitiv!" {Explicarea omului), urmeaza ca arta si discursul despre aceasta particularizeaza conceptul nuclear de amanare, lansat si teoretizat la noi si de catre Eugeniu Sperantia. intr-un asemenea cadru trebuie asezata "critica totala", afina cu conceptul lui G. Ibraileanu ("critica complecta"), motivata astfel: "ne-am oprit la un punct de vedere eclectic, care tine seama de toate sursele pe care le ofera diferitele stiinte auxiliare: adica si de punctul de vedere al analizei psihologice si de punctul de vedere al metodei sociologice si de analiza scolii fenomenologice si, in fine, de speculati-unile filosofice asupra notiunii de valoare estetica" {Perspective, 1928). De aici, fara-ndoiala, acceptiunea moderna a criticului ("un creator de puncte de vedere noi in raport cu o opera Adaugand o noua aripa edificiului, el il face sa traiasca mai departe" - Atitudini, 1931) si, in consecinta, pledoaria lui R., avant la date, pentru "deschiderea operei", pentru polisemantismul ca si conditie a longevitatii acesteia. Studiile consacrate lui Tudor Arghezi sau Mihail Sadoveanu confirma aceste optiuni teoretice elaborate de o gandire asociativa, structural eseistica. indragostit de idee - un docte en volupte, cum il numea Vladimir Streinu -, RALEA o cauta cu fervoare
camilpetresciana, sprijinindu-se pe dialectica socanta a paradoxului in domenii variate, precum sociologie, critica literara propriu-zisa, psihologie, filosofia culturii, literatura comparata sau estetica. Un adevarat festin al ideilor ni se ofera in Interpretari (1927), Comentarii si sugestii (1928), Perspective (1928), Atitudini (1931), Valori (1935), intelesuri (1942), Portrete, carti, idei (1966) s.a. Disocierile si concluziile, cateodata perfecte in limpezimea clasica a expresiei, poarta corectivul moralistului intr-o tonalitate acuzat aforistica, intrinseca acestui "Fontenelle al nostru" (G. Calinescu): "Gustul mediocru e riguros, inchizitorial. Cel inalt e inainte de toate sceptic; si, ca orice sceptic, e uman"; "Epicureismul e filosofia unei deziluzii"; "Singur prezentul importa in arta, ca in toate"; "Omul inteligent e acela care nu confunda niciodata punctele de vedere", afirma RALEA optand, programatic, pentru judecata (nu numai) estetica, deschisa tuturor asocierilor si pasibila, prin aceasta, de spectaculoase rasturnari. Paginile despre Ibraileanu, H.P. Bengescu, F. Aderca, aprecierile entuziaste la adresa lui Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu publicat, semnificativ, in reinnoita Viata Romaneasca acopera un registru foarte larg de sensibilitate estetica. Scriind, printre primii la noi, despre opera lui Marcel Proust sau Paul Valary, aducand noi posibilitati de interpretare - din unghi sociologic si psihologic - si retraind, intr-o lectura mereu proaspata, semnificatiile plurale ale operei literare din perimetrul national si universal, RALEA s-a dovedit un impresionist in sensul bun al termenului, ceea ce nu exclude articolele de directie, considerate azi semnificative pentru perioada interbelica. Astfel, la putin timp dupa disparitia lui Titu Maiorescu publica Directive in literatura contemporana (1919), articol exact prin diagnoza noilor directii din cultura si literatura romaneasca de dupa prima conflagratie. La aceasta se adauga studiul de referinta De ce nu avem roman? (1927), magistral prin circumscrierea epicii noastre din unghi sociologic, estetic si, evident, al criticii literare. Vocatia moralistului se conjuga cu un spirit polemic in masura sa coaguleze atitudini generale la adresa fie a unui curent (Ipocrizia clasicismului), fie a unei persoane, Paul Zarifopol de pilda, amendat pentru intransigenta maiorescianismului sau, dar cu care se intalneste, paradoxal, in Valori (1935), intr-o schita de critica
a mentalitatii culturale din Romania dintre cele doua razboaie mondiale. O data cu admiratia franca a intelectualului de stanga pentru marile creatii ale spiritului intalnim, in incizii memorabile, o recunoscuta priza la social, inteles in relatiile sale interne sau ca marca a sectiunilor suprastructurale. Delimitari ca Etnic si estetic, Expresie individuala si expresie sociala in arta, consideratiile privitoare la Militantismul estetic sau la Arfa ca mentalitate de clasa vor fi asimilate in cursurile de estetica tinute la Iasi (1927-1928) si Bucuresti (1914-1944). Restituite, postum, in volumul Prelegeri de estetica (1972), cursurile de estetica generala si aplicata (estetica muzicala si estetica artelor plastice) infirma postularea, mai veche, "fragmentarism estetic" (Al. Dima), ele impunand prin tratarea sistematica si sintetica si asta, dincolo de amprenta stilistica a comunicarii de la catedra, pe cale orala si stenografiata. O noutate reprezinta estetica aplicata, "un studiu asupra formelor, asupra tehnicii si asupra continutului sufletesc de creatie si contemplatie in cadrul specific al fiecarei arte in parte" (Estetica muzicala), precum si incercarea de a conjuga metodologii diferite, respectiv metoda fenomenologica (N. Hartman, M. Geiger), sociologica (G. Tarde), experimentala (Fechner), simpatetica (Th. Lipps), psihologica (MiillerFreienfels) s.a. Rolul central al esteticului rezida in aceea ca "se individualizeaza creand problema stilului, se subiectivizeaza, creand problema contemplatiei, se obiectivizeaza si creeaza opera artistica ce poate fi considerata in realitatea ei exterioara, poate lua aspectul unei judecati de valoare asezate intr-un lung sir de valori si atunci devine o valorificare a fenomenului estetic si, in fine, el tinde sa se detaseze pe cat posibil de inrudirea cu celelalte fenomene sufletesti: morala, economia, politica, societatea, formand prin aceasta o tendinta de autonomie" (Estetica artelor plastice). Iata de ce principiul autonomismului estetic, pe marginea caruia polemizeaza cu P. Zarifopol, "este folositor pentru ca reprezinta un efort tendentional", cu toate ca "nu poate fi realizat in mod absolut" (Estetica generala). Ideea "artei ca placere a artificialitatii" cu care se incheie cursul de Antropologie filosofica tinut la Universitatea din Bucuresti (1942-1943) este fundamentata pe insusirea, specific umana, de amanare. Pozitia generala a esteticianului, una sociologica si istorista in
traditia lui C. D. Gherea si G. Ibraileanu conduce la o conceptie "apropiata de marxism asupra autonomiei esteticului, fiind in acelasi timp unul dintre combatantii cei mai activi, atat impotriva estetismului, cat si a exceselor nationaliste" (Ion Pascadi). Teoretician al specificului national si polemizand pe aceasta tema cu Petru Comarnescu s.a., R., absorbit de viata politica a momentului, isi ia revansa de literat in admirabile pagini de memorialistica in descendenta lui I. Codru-Dragusanu, cel care a dat, la noi, prima relatare psihologica a unei calatorii. Pelerinajele sale sunt tot atatea analize lucide care descopera, dincolo de pitoresc si spectacular, marile probleme ale epocii. Nord-Sud (1945), in Extremul Occident (1955) sau Cele doua Frante (1956) marturisesc despre "capacitatea de a lua temperatura morala" (G. Calinescu), oferind "o arta a analogiilor, o intuitie a socialului si psihologicului" (Tudor Vianu). Impresioneaza senzualitatea violenta a notatiilor, reflectia, aforismul si priceperea de a topi livrescul in asociatia de idei si in spontaneitatea evocarii: "O calatorie in Egipt e o cochetarie cu neantul si o meditatie a neexistentei!" Escurialul e, in acelasi timp, "o cazarma si o manastire", el reprezinta "ideea de opulenta a unui popor sarac pe un sol de piatra"; Montserrat e o manastire de benedictini "suspendata intr-un ocean solid de piatra, in dezolarea completa a unui astru stins" s.a. Si aici, asociatiile si disocierile sunt surprinzatoare, adeseori socante pentru cititorul de astazi al lui R., credincios unui credo publicat inca in 1928 si intitulat Misiunea unei generatii: "Generatia noastra isi manifesta crezul in doua revendicari principale: antiscientismul si ordinea". Paginile cele mai rezistente ale criticului, esteticianului si memorialistului alcatuiesc o pledoarie constanta pentru valorile durabile ale culturii. OPERA Proudhon. Sa conception du progres et son attitude sociale, Paris, 1922; L idee de revolution dans Ies doctrines socialistes, Paris, 1923; Revolution et Socialisme, these, Paris, 1923; Formarea ideii de personalitate, Iasi, 1924; Ipoteze si precizari in stiinta sufletului, Bucuresti, 1926; Ideea de revolutie in doctrinele socialiste, Bucuresti, 1927; Democratie si creatie, Bucuresti,
1926; Contributii la stiinta societatii. Bucuresti, 1926; Introducere in sociologie, Bucuresti, 1927; Interpretari, Bucuresti, 1927; Comentarii si sugestii, Bucuresti, 1928; Perspective, Bucuresti, 1928; Ideea de revolutie in doctrinele socialiste. Bucuresti, 1930; Istoria ideilor sociale, Craiova, 1930; Memorial. Note de drum din Spania, Bucuresti, 1930; Atitudini, Bucuresti, 1931; Valori, Bucuresti, 1935; Psiliologie si viata. Bucuresti, 1938; intelesuri, Bucuresti, 1942; intre doua lumi, f.a..;ftord-Sud, Bucuresti, 1945; Explicarea omului, Bucuresti, 1946 (trad. franceza, Paris, 1949); Caracterul anti-umanist si antistiintific al psihologiei burgheze americane. Bucuresti, 1954; "Razboiul psihologic ", instrument al agresiunii imperialiste. Bucuresti, 1954; Caile de asigurare a pacii in Europa, Bucuresti, 1955; in Extremul Occident, Bucuresti, 1955 (ed.II, 1956; ed. III, 1963); Studii de psihologie si filosofie, Bucuresti, 1955; Istoria psihologiei in colab. cu C. I. Botez, I-II, Bucuresti, 1955-1956; La transformation des sensations sous le l influence des facteurs historiques et sociaux. Bucuresti, 1956; Cele doua Frante, Bucuresti, 1956 (ed.II, 1962); Scrieri din trecut, I - in literatura, II - in arta, III - in filosofie, Bucuresti, 1956-1958; Visages de la France, cu o pref. de Roger Garaudy, Paris, 1959; Sociologia succesului, in colab. cu T. Hariton, pseud. lui T. Herseni, Bucuresti, 1962; Introducere in psihologia sociala, in colab. cu T. Herseni, Bucuresti, 1966; Portrete, carti, idei. Studii de literatura universala, Bucuresti, 1966; Prelegeri de estetica, ed. ingrijita si pref. de I. Pascadi, Bucuresti, 1972; Scrieri, I-II, ed. ingrijita si pref. de N. Tertulian, 19721978; III, ed. ingrijita si pref. de FI. Mihailescu, 1981; IV-V, 1988; VI-VII, 1989; Explicarea omului, ed. ingrijita de N. Tertulian, pref. si tabel cronologic de FI. Mihailescu, Bucuresti, 1996; Ideea revolutiei in doctrinele socialiste, studiu introductiv, note si ingrijirea ed. C. Schifirnet, Bucuresti, 1997. REFERINTE CRITICE T. Vianu, in Gandirea, nr.12, 1927; E. Lovinescu, Istoria; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; I. Biberi, Lumea de maine, 1945; I. Petro-vici, De-a
lungul unei vieti, 1967; V. Bugariu, in Luceafarul, nr.19, 1967; Elena Voiculescu, in Arges, nr.7, 1967; idem, in Familia, nr.7, 1967; N. Tertulian, Eseuri, 1968; Ov. S. Crohmalniceanu, in Contemporanul, nr.31, 1968; Elena Voiculescu, in Arges, nr.10, 1968; I. Pascadi, Esteticieni romani, 1969; Al. Paleologu, in Viata Romaneasca, nr.4, 1969; D. Botez, Memorii, I, 1970; Al. Rosetti, Note din Grecia. Diverse. Cartea alba, 1970; Elena Voiculescu, Conceptia sociologica a lui Mihai Ralea, 1970; I. Pascadi, in Viata Romaneasca, nr.8, 1971; D. I. Suchianu, in Tribuna, ni. 50; 51, 1971; D.D. Rosea, Oameni si climate, 1971; P. Georgescu, in Luceafarul, nr.40, 1972; Al. Piru, in Romania literara, nr.17, 1972; Gr. T. Pop, in Ramuri, nr.10, 1972; P. Anghel, Mihai Ralea, vocatia eseului, 1973; M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr.20, 1973; T. Popescu, Idei estetice in scrierile lui Mihai Ralea, 1974; Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1974; Z. Sangeorzan, in Romania literara, nr. 33, 1974; idem, in Cronica, nr. 38, 1974; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III; D. D. Rosea, in Romania literara, nr. 13, 1975; E. Simion, Scriitori,11; M. Muthu, in Steaua, nr. 8, 1976; Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 11, 19, 24, 1976; E. Simion, inLuceafarul, nr. 15, 1976; P. Georgescu, in Contemporanul, nr. 32, 1977; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 34, 1977; E. Negriei, in Ramuri, nr. 9,1977; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1978; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 48, 1979, Z. Ornea, Traditionalism si modernitate in deceniul al treilea, 1980; idem, in Romania literara, nr. 47, 1981; Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 12, 1981; Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, 1981; N. Mecu, in Manuscriptum, nr. 4, 1982; I. Maxim Danciu, Partea si intregul, 1994; Z. Omea, in Romania literara, nr. 17, 45, 1996; idem, ibidem, nr. 31, 1997; Gh. Grigurcu, ibidem, nr. 30, 1998.
Deşi nu a utilizat niciodată metoda experimentală în activitatea sa din perioada 1923-1938, timp în care a fost profesor la Universitatea din Iaşi, Mihai Ralea a adus o contribuţie importantă la constituirea psihologiei ştiinţifice în Romania, în special prin pertinentele analize critice ale unor curente din psihologia vremii (behaviorism, structuralism) şi prin orientarea psihosociologică a unora din lucrările publicate. După ce a obţinut licenţa în filozofie şi litere şi licenţa în drept la Universitatea din Iaşi (1918), Mihai Ralea a plecat pentru desăvîrşirea studiilor în străinatate, la Paris unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe economice şi politice. La revenirea în ţară în anul 1923 este numit conferenţiar de pedagogie socială şi legislaţie şcolară, naţională şi comparată, la Facultatea de filozofie şi litere a Univesitaţii din Iaşi. În 1926 este numit profesor de psihologie la aceeaşi facultate iar în 1938 este transferat la Universitatea din Bucureşti. Dintre studiile publicate la Iaşi mai importante sunt "Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie genetică" (1924), "Problema inconştientului" (1925) "Asupra expresiei sociale a emoţiilor". În concepţia psihologică a lui Mihai Ralea, problema individualitaţii şi a personalităţii ocupa o poziţie centrală. Pornind de la unele idei ale lui Pierre Janet, Mihai Ralea defineşte inconştientul ca o regresiune, "ca o deprimare, o cădere dintr-o fază sufletească superioară şi recentă *conştiinţa+, într-o stare primitivă şi veche, cădere datorită oboselii centrilor nervoşi". În studiul "Pragmatism şi psihologie", Mihai Ralea analizează critic psihologia pragmatistă, comportamentistă americană (behaviorismul watsonian) şi psihologia conduitelor a lui P. Janet. În "Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului"(1926), "Psihologia şi viaţa"(1938), se ocupă cu aplicaţiile practice ale psihologiei în diverse domenii: organizarea ştiinţifică a muncii, orientare şi selecţie profesională, organizarea reclamei comerciale, pedagogie,
medicină şi justiţie. “Psihologia- scrie Mihai Ralea
în încheierea studiului "
Pragmatism şi psihologie"- aduce o contribuţie fecundă la adaptarea cât mai perfectă a omului modern la complexul său mediu”. Această "adaptare" la care se referă, nu are numai un caracter pasiv, ci şi activ. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, acţionând în contextul social căruia îi aparţine, ideea dublei determinări, biologice şi sociale, a personalităţii, ideea condiţionării sociale a psihicului uman, a proceselor psihice superioare şi a rolului activ al individului în societate sunt câteva din contextele activităţii psihologice a lui Mihai Ralea, activitate care a constituit o contribuţie deosebit de importantă în procesul de scientifizare a psihologie româneşti. Alături de preocupările de psihologie socială, un loc la fel de important însă, în opera lui Mihai Ralea, îl ocupă preocupările de psihologia artei. În România, psihologia artei are vechi tradiţii. Preocupări sporadice pentru unele probleme de psihologia artei găsim în opera filozofică a lui Vasile Conta, ca şi în studiile de estetică şi critică literară a lui Titu Maiorescu şi C. Dobrogeanu-Gherea. În perioada dintre cele două războaie, o contribuţie dintre cele mai importante o va aduce însă, în domeniu, Mihai Ralea. Psiholog, sociolog, estetician şi critic literar, Mihai Ralea ocupă în istoria acestor preocupări una dintre poziţiile cele mai interesante, el abordând atât problemele psihologie creaţiei cât şi pe cele ale receptării operei de artă. El pledează pentru o explicare ştiinţifică a procesului de creaţie, a unor fenomene mai misterioase în aparenţă ca de pildă cele cunoscute sub numele de inspiraţie. A contribuit la crearea Institutului de psihologie al Academiei, a "Revistei de psihologie", la înfiinţarea Asociaţiei psihologilor din România, la afirmarea psihologiei româneşti pe plan internaţional.
Între cele două războaie se dezvoltă simţitor activitatea şi în laboratoarele de psihologie aplicată înfiinţate pe lângă diferite instituţii, laboratoare conduse de reputaţi psihologi: conf. dr. P.Tomescu, dr.V.Atanasiu, C.Rădulescu-Motru, Vl. Ghidionescu, G.G. Antonescu, G.Zapan, G. Bontilă, I.M. Nestor, şi alţii. Lucrările de psihologie al căror număr creşte simţitor în special în deceniul al patrulea, vor fi cu precădere lucrări de psihologie aplicată .Nu vor fi neglijate însa nici problemele teoretice fundamentale. Vor apărea lucrări care pun ipoteze, emit teze şi se străduiesc să generalizeze şi să sistematizeze rezultatele obţinute în ţara noastra şi în alte ţări, sub forma unor studii mai vaste sau a unor lucrări cu caracter monografic. Dintre acestea amintim lucrări de informare asupra dezvoltării psihologice contemporane semnate de L.Rusu, L.Bologa, N.Mărgineanu, Al.Roşca, D. Todoranu, I.M. Nestor, A. Manoil, C.Georgiade, V.Pavelcu, M.Peteanu. În aceasta perioadă este realizată prima scară românească de inteligenţă (Fl. Ştefănescu-Goangă "Măsurarea inteligenţei"-1940) şi sunt publicate lucrări privind : alcătuirea şi utilizarea testelor (G. Bonţilă-1935, G. Bonţilă, A. Chiappella, G .Zapan- 1939); măsurarea temperamentului şi caracterului (M. Peteanu, N. Mărgineanu, D. Todoranu); folosirea metodei evaluării (N. Pârvu) şi autoevaluării (Al. Roşca); studiul emotivităţii (G. Marinescu, L. Copelman). Opera interesantă a lui C.Rădulescu-Motru şi Fl. Ştefănescu-Goangă, sinteză originală a diferitelor orientări din psihologia contemporană, a fost continuată, dezvoltată şi diversificată de elevii lor. Psihologii români au realizat în operele lor sinteze originale ale diverselor orientări din psihologia modernă. O serie de idei psihologice au fost formulate concomitent şi uneori chiar înainte de a fi fost formulate în alte ţări cu mai vechi tradiţii culturale. O bună parte din aceste idei îşi păstrează interesul şi astăzi. Valorificarea critică a activitătii psihologice
desfăşurate în această perioadă, activitate care are multe aspecte pozitive, valoroase în general nu numai din punct de vedere istoric, utilizarea experienţei acumulate, în special în anii 30-40, se impune cu necesitate, căci din experienţa trecutului, cu umbrele şi luminile lui, putem deopotrivă să învăţăm.
