Dramaturgis romaneasca
Dramaturgia romaneasca de dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a confruntat cu doua realitati ale ale timpului ce au avut un rol essential in configurarea
unui profil specific
literaturii noastre. Constrangerile de ordin politic si ideologic reprezinta, pe de o parte, un factor esential in reorganizarea limbajului si a mesajului spectacolului teatral. Duritatea interventiei politicului in in sfera artrei teatrale era mult mai mare decat in cazul celorlalte arte, stiut fiind faptul ca spectacolul are un impact direct si imediat asupra publicului ,care poate fi ,astfel influentat in gandirea si atitudinea lui.De aceea, scriitorii si regizorii erau invitati si uneori obligati sa promoveze prin arta lor principiile sistemului totalitarist totalitarist instaurat:nasterea glorioasa a noii lumi, victoria socialismului egalitarist asupra burgheziei capitaliste ,forta clasei clasei muncitoare ,sensele egale oferite de partid oamenilor de toate categoriile sociale etc. Chiar daca unii din ei au acceptat , din diverse motive ,dictatul ideologic ,au fost si multi altii care au cautat cele mai subtile cai de a exprima adevarul, respectand totusi principiile principiile estetice inerente oricarui act de creatie. In perioada postbelica interesul dramaturgilor se deplaseaza masiv spre teatrul de inspiratie contemporana,spre realitatea imediata sau istoria recenta,aceasta fiind de altfel principala trasatura a literaturii dramatice romanesti din ultimele trei decenii.Raspunzand comandamentelor epocii,teatrul incearca sa reprezinte aspecte fundamentale ale vietii in conditiile unor adanci schimbari in structura sociala si politica din societatea romaneasca,sa lumineze universul spiritual al umanitatii socialiste,sa arate profundele mutatii de constiinta,rezultate din infruntarea noului cu vechiul,din consolidarea ideologiei si eticii comuniste. Un semn efortului de innoire facut de dramaturgii romani de dupa 1944 este sporirea tipologiei umane,mai ales prin crearea acelui reprezentant al tendintelor progresiste,care,fie ca e muncitor,taran sau intelectual,incearca sa devina,in intentia autorilor,tipul comunistului,eroul zilelor noastre. Dramaturgi Dramaturgi postbelici
Horia Lovinescu (1917 1917--1983 1983))
Teatrul lui e unul de idei, cu conflicte acute. Întâmplările se desfășoară cu intensitate și dramatism. Horia Lovinescu e un constructor de teatru modern, psihologic deși utilizează speciile și modalitațile consacrate ale genului. Teodor Mazilu (1930 1930--1980 1980))
În ciuda cenzurii severe din acea perioadă el reușește să-și cî știge publicul luînd în zeflemea absurdul caracteristic regimului despotic. Piesa Proștii sub clar de lună, pusă în scenă de Lucian Pintilie în 1963 la Teatrul Bulandra este scoasă de pe afiș de autoritățile vremii. Alexandru Mirodan
Dumitru Radu Popescu Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri tri ști și Piticul din grădina de vară. Iosif Naghiu Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Naghiu a scris peste 20 de piese de teatru care au cunoscut montări scenice în țară și în străinătate si care au fost distinse cu numeroase premii, a scris scenarii de film ( Luchian) și de televiziune (Capul de zimbru, după Vasile Voiculescu). Dumitru Solomon (1929-2002) Primele sale piese sunt puternic marcate de influența teatrului de idei a lui Camil Petrescu sau a lui Henrik Ibsen. A scris de asemenea schițe și sketchuri umoristice pentru teatrul de televiziune. După 1990 se deschide influențelor teatrului de avangardă, teatrul lui devine mai experimentalist, mai apropiat de teatrul postmodern. Piesele sale sunt traduse în principalele limbi de circulație europeană și se joacă în teatre din România și din
întreaga Europă.
George Astaloș Este autorul teoriei pluridimensionalită ții teatrului (Teatrul Floral-Spațial). Hazardul obiectiv face ca Armata Roșie să invadeze Cehoslovacia după afișarea Soldaț ilor , iar piesa primește permisiunea de a fi jucată. Marin Sorescu (1936-1997) Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ț eapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia mu șcătoare, împrumutată din lirica soresciană. A fost un cautator de aur
Drama - specia cea mai raspandita a genului dramatic, in versuri sau in proza, drama are un continut grav, profund, cu elemente tragice uneori, si reflecta aspecte variate, . sociale, istorice, mitice, psihologice, morale. Apare tragicomedia, se impun amestecul speciilor, sintezele (in secolul al XVII-leA),
urmeaza drama burgheza, numita de Diderot “gen serios", drama romantica si drama istorica (secolele XVIII-XIX), prin reprezentantii V. Hugo, Al. Dumas-tatal, A. de Musset, A. de Vigny.
Libertatea de actiune, modelele eroice, personajele din toate mediile sociale, natura umana cu antinomiile ei, prezentata in lumini si umbre, intre tragic si comic sunt notele romantice ale dramelor scrise, despre care V. Hugo spunea ca topesc in acelasi suflu grotescul si sublimul, teribilul si bufonul, tragedia si comedia" In literatura moderna, interferenta genurilor si speciilor conduce la romanul-drama (Roger Martin du GarD) sau la teatrul epic al lui Bertolt Brecht. in literatura romana, se disting drama istorica (B.P. Hasdeu, Razvan si Vidra, V. Alecsandri, Despot.-Voda, B. StefanescuDelavrancea, trilogia Apus de soarE), drama de idei, la Camil Petrescu (Jocul ielelor, Suflete tari, Act venetian), drama de inspiratie mitologica (L. Blaga, Zamolxe, Mesterul Manole, Horia Lovinescu, Moartea unui artist), drama sociala (Paul Everac, Aurel BarangA), parabola cu accente dramatice (piesele lui Marin Sorescu, in care istoria este un pretext pentru a satiriza pana la caricatura tirania si vanitatea).
Un exemplu ar fi drama scrisa de Marin sorescu intitulata “Iona” Iona”
reprezinta o drama a cautarii spirituale – setea de adevara, de cunoastere, cai de a
iesi din absurdul vietii - o parabola pe tema destinului uman. Dramaturgul creeaza nenumarate pretexte pentru meditatii asupra unor tulburatoare situatii umane: viata, moartea, practicul vietii:
“-Ce mare bogata avem! -Habar nu aveti cati pesti misuna pe aici, -(Curios) cam cati? -Dumnezeu site: multi. -(Cu uimire) O suta? - Mai multi. - Cam cat ar numara toata viata? - mai multi. - Atunci cat ar numara toata moartea? - Poate, ca moartea e foarte lunga. - Ce moarte lunga avem! Daca poti numara atata bogatie… Ce mare bogata avem!” TEAtrul absurdului Prima antipiesa a dramaturgiei universale Cantareata cheala de Eugen Lovinescu
La 11mai 1950 la Theatre de Noctambulers avea loc premiera spectacolului “cantareata cheala” si lua nastere, dupa cum considerau majoritatea criticilor, teatrul de avangarda. Botezata initial “ora de engleza”, naissance de la cantarice” piesa era o traducere si o adaptare a piesei romanesti “ englezeste fara profesor” scrisa in anul 1948. Titlul de “cantareata cheala” l -a primit intamplator ca urmare a unei greseli in timpul repetitiilor. Iata cum reda Ionescu episodul
“Recitand monologul “guturaiul” unde era vorba intamplator de o invatatoare blonda, HernriJacques se insela si pronunta cantareata cheala (cantatrice chauve). Iata titlul piesei!” Antiteatrul s-a nascut din dorinta de a renunta la tematica, ideologie, realism-psihologic si filosofie. Ionescu inventeaza libertatea absoluta prin renuntarea la prejudecati si reguli.
“cantareata cheala” ca toate piesele “noului val” a razbatut cu greu in dramaturgie dupa ce a fost respinsa de numeroase companii teatrale. Stilul nonconformist ionescian a fost greu acceptat atat de critici, cat si de public. Poate din dorinta de a se lasa descifrat si inteles dramaturgul s-a facut teoreticianul operei sale. De remarcat faptul ca nici unul din creatorii de teatru absurd de limba franceza, nu era francez. La cinci decenii dupa aparitie, Cantareata cheala reuseste sa ramana actuala, valoarea si originalitatea sa fiind pe deplin recunoscute oriunde in lume.
„S-a spus că sunt un scriitor al absurdului; există pe lume cuvinte care trec din gură în gură,
e
şi
ăsta
un cuvânt la modă, care se va demoda. Oricum, el e de pe-acum suficient de vag pentru a nu mai însemna nimic şi pentru a defini totul. Dacă nu voi fi uitat, peste câtva timp, va exista un alt cuvânt care va trece din gură în gură, un alt cuvânt primit de-a gata, care ne va defini pe mine şi pe alţii, fără să ne definească. De fapt, existenţa lumii mi se pare nu absurdă, ci de necrezut, însă înlăuntrul existenţei şi al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi şi stabilite reguli «rezonabile». Neînţelesul nu apare decât atunci când te întorci la izvoarele existenţei, când te aşezi pe margine şi o priveşti în întregul ei.“ (Eugène IONESCO) Deceniul sapte vine cu o revigorare a comediei, prin care se incearca satira subtila la adresa lumii contemporane , cu toate utopiile si aberatiile sistemului politic.Dramaturgii ce au excelat, din acest punct de vedere sunt Aurel Baranga( Mielul turbat ), Teodor Mazilu( Mobile si durere,Prosti sub clar de luna )Ion Baiesu ( Boul si viteii).
Teatrul mitic si parabolic este cultivat intens in aceasta perioada,dobandind si accente filosofice,etice,psihologice:Horia Lovinescu ( Moartea unui artist ) Marin Sorescu ( trilogia Setea muntelui de sare) Valeriu Anania ( Miorita), Ion D. Sarbu ( Arca Bunei Sperante).
Bibliografie: 1. Receptarea textului literar-Camelia Gavrila , Mihaela Dobos 2. Dramaturgia romana contemporana- Editura Lyceum 3. Scurta istorie a teatrului romanesc- Mihai Florea
