II. GENURI SI STILURI IN FILOSOFIE -> f. - difera prin problemele abordate (preocupari teoretice) + modul de prezentare a cercetarii si rezultatele -> evolutia f. => schimbari in stiluri = trasaturi particulare - caracterizeaza modul de exprimare al autorului genuri = trasaturi generale ce caracterizeaza o epoca/curent/orientare filosofica ♦ ♦
filosofi ce si-au construit un sistem si limbaj propriu => cele scrise sugereaza solutii la orice problema filosofi ce refuza sistemul, sistematizarea si abordarea exhaustiva
o o
filosofi ce abordeaza chestiuni abstracte (se adreseaza unui public elevat) filosofi ce isi orienteaza demersul spre cele mai comune probleme (accesibile si nefilosofilor)
LUCIAN BLAGA „Despre constiinta filosofica” - stil = consideratii formale ale operei (arta/filosofie) + insusirile „structurale, launtrice” ◊ f. vizionar-constructivi = „privelistea globala a existentei”(Platon, Aristotel, Descartes, Leibniz, Hegel) ◊ f. analitic-critica = interes asupra omului (Socrate, Platon, Aristotel, Hume, Kant) => unii filosofi - reprezentativi pt ambele genuri; difera ca stil (ex. Platon si Ari - ambele genuri, stiluri diferite) MIRCEA FLONTA ♠ cultura filosofica literar-artistica = filosofia ca speculatie ultima (Aristotel, Hegel, Noica) = filosofia ca reflectie libera (Pascal, Nietzsche Cioran) ♠ cultura filosofica stiintifica = filosofia ca forma de cercetare, de analiza conceptuala (Wittgenstein) 1. FILOSOFIA CONTINENTALA (traditionala) speculativa, sistemica, sistematica, deductiva forma de cunoastere sistematica a lumii / forma de reflectie libera => imagine generala @lume descendenta din rationalismul modern si fondatorii antici greci interesata de transcendenta, absolut, sensul existentei etc. filosofii isi stabilesc un punct de plecare, apoi realizeaza o constructie coerenta cauta /propun explicatii pt. tot ce tine de filosofie (existenta, natura umana, lumea, adevarul, binele) ex: existentialismul, fenomenologia, metafizica traditionala, rationalismul modern, criticismul kantian, idealismul hegelian etc. distinctie: a) filosofia orientata spre exterioritate - acorda loc central presupozitiilor filosofice despre realitate - f. cred ca filos. ajunge la o reprezentare sistematica a realit., o conceptie asupra realitatii - filos. = metastiinta, suport, instanta critica pt. alte forme de cunoastere/raportare la lume b) filosofia orientata spre interioritate - privilegiaza propozitiile filosofice despre subiectivitate - nu doresc sa ofere o viziune globala, atotcuprinzatoare despre lume - se orienteaza spre subiectivitate, constiinta, intentionalitate - include fenomenologia, existentialismul STILUL SINTETIC orientat spre constructii sistematice 2. FILOSOFIA ANALITICA inductiva, model: stiinta, metodele stiintei ganditorii englezi, descendenti ai empirismului si liberalismului critica filosofia continentala probleme f. continentale = pseudoprobleme <= folosirea cuvintelor/enunturilor fara sens problemele filos. - reduse la cele ce pot fi verificate prin observatie principala preocupare a f. = clarificarea conceptelor cu care operam si a relatiilor dintre ele STILUL ANALITIC se opune ideii de sistem filosofic sau posibilitatii de a oferi o imagine generala asupra realitatii presupozitii filosofice despre enunturi, intrebari despre modul in care gandim si vorbim despre lume filosofia = o clarificare a pseudoproblemelor datorate folosirii necorespunzatoare a limbajului
CHARLIE BROAD - distinge 2 genuri de filosofie: A. FILOSOFIA CRITICA - oamenii opereaza cu 1: concepte vagi/neanalizate 2: convingeri necritice, presupuse in mod constant in stiinta si in viata cotidiana (oricat ar fi de adanc inradacinate in mentalitatea comuna - pot fi simple prejudecati) ex: Stiinta preia in mod necritic convingeri (orice eveniment are o cauza, natura e supusa unor legi uniforme etc. Dar stiinta nu a demonstrat unele concepte pe care le presupune (principiul cauzalitatii), experienta ne arata ca unele supozitii nu sunt adevarate, exista exceptii de la orice lege etc. - sarcinile filosofiei: 1) analiza si definirea conceptelor fundamentale - sa determine intelesul precis si relatiile dintre cuvintele si conceptele utilizate in cotidian si stiinta => cunoasterea clara si precisa a lucrurilor - daca nu avem o cunoastere clara a intelesurilor/relatiilor dintre conceptele folosite => risc de a le aplica gresit 2) formularea clara si critica, hotarata a convingerilor fundamentale - sa examineze critic, sa supuna criticii convingerile/prejudecatile presupuse in mod constant (stiinta/cotidian) - daca la finalul criticii - nu ne putem indoi de adevarul unei propozitii => putem continua sa credem in ea (! nu inseamna ca aprecierea noastra e corecta - poate fi falsa !) - filosofia -> examineaza conceptele, limbajul si convingerile - stiintele -> utilizeaza conceptele si presupun convingerile B. FILOSOFIA SPECULATIVA - obiect diferit, metoda diferita => rezultate cu un grad diferit de certitudine (mai scazut) - preia rezultatele diferitelor stiinte si adauga experientele religioase, morale ale omenirii - apoi incearca sa reflecteze asupra intregului - scop: obtinerea unor concluzii generale despre natura Universului, pozitia, perspectivele omului in ea PAUL RICOEUR „Stiluri in filosofie” - distinge 3 maniere de a filosofa: A. FILOSOFIA SINTETICA (TRADITIONALA) => STIL SINTETIC construieste o reprezentare sistematica a realitatii sintetizeaza intr-o viziune rezultatele oferite de stiinte + valorile din experienta morala a umanitatii ex: Blaga, Platon, Kant, Aristotel, Hegel, Descartes B. FILOSOFIA ANALITICA (sec. XX) => STIL ANALITIC investigarea si clarificarea limbajului renunta la pretentia de a oferi o imagine a realitatii (acest rol ii revine stiintei) defectele de constructie, utilizarea necorespunzatoare a limbajului => asa-zisele „iluzii ale filosofiei” rol: de a supune criticii principiile lumii ex: Wittgenstein, Carnap, filosofii englezi C. FILOSOFIA SUBIECTIVA refuza atitudinea ambitioasa a f. sintetice (pretentie nefondata) si optiunea modesta a f. analitice (renuntare inadmisibila) evidentiaza importanta varietatii experientelor umane tema filosofica: subiectivitatea in toata diversitatea si varietatea acceptiunilor sale prim-plan: experienta perceptiva, stiintifica, estetica, morala, politica, religioasa ex: Kierkegaard, Nietzsche, Camus, Cioran ANALITIC STIL STIINTIFIC argumentare rigoare constrangeri termeni precisi
SINTETIC argumentare nu atat de strict terminologie proprie
SUBIECTIV STIL LITERAR
discurs artistic atentie pentru stil libertatea expresiei procedee artistice
I.
EXEMPLE FILOSOFIE SINTETICA
METAFIZICA = parte a filosofiei care se ocupa cu realitatea suprasensibila sau cu transcendentul = cunoasterea prin ratiune a realitatilor imateriale (ex. divinitatea, sufletul) 1. (F. religioase) transcendenta = ipostaza divinitatii care se afla deasupra creatiilor sale 2. (Existentialism) transcendenta = omul isi depaseste conditia existentiala obisnuita, se ridica deasupra conditiei alienate a vietii cotidiene, deasupra masurii comune a posibilitatilor oferite de cadrul social 3. (Antichitate) metafizica = teoria fundamentelor, principiilor, domeniul esentei => ONTOLOGIE 3.1. METAFIZICA TRADITIONALA - ARISTOTEL -> 3 forme de cunoastere: i. teoretica (scop: stiinta pura) ii. practica (scop: viata buna) iii. productiva (scop: obtinerea unor produse utile sau frumoase) -> stiinta cea mai inalta - nu folos/desfatare ci cu dorinta de a sti => modelul vietii contemplative -> viata contemplativa - isi este propriul scop, este dorita pt. ea insasi -> unicul tel: cunoasterea de dragul cunoasterii = FILOSOFIA -> filosofia = „stiinta” ce are ca obiect de cercetare anumite principii si ratiuni de a fi a lucrurilor a) filosofia secunda/fizica -> realitati sensibile, schimbatoare b) filosofia prima/METAFIZICA -> realitatea ca atare, in genere (Fiinta in sine, Fiinta nedeterminata) -> metafizica: diverse dimensiuni: ontologia (Fiinta in genere), etiologia (cercetarea cauzelor prime si a principiilor ultime ale Fiintei), usiologia (cercetarea substantei, sensul fundamental al Fiintei), teologia (stiinta lucrurilor divine, a Fiintei supreme) -> filosofia (metafizica) = cunoasterea cauzelor prime si universale cauza = conditie suprema, metafizica a realitatii/existentei, fara de care nu ar fi posibila; ratiune de a fi a lucrurilor; ceva pentru care un lucru este astfel si nu altfel tipuri: materiala (materia), formala (forma/modelul), eficienta (inceputul), finala (finalitatea/scopul) -> punct de plecare: mirarea; finalitatea: intelegerea lumii ca totalitate -> f. vizeaza depasirea cunoasterii lucrurilor ca atare -> f. cauta acel ceva pe care se intemeiaza existenta, originea lucrurilor, principiile, cauzele metafizice => filosofia = ontologie (stiinta Fiintei ca Fiinta) = primul model de intelegere si realizare a filosofiei 4. (Ep. Moderna) metafizica = teorie a cunoasterii => GNOSEOLOGIE transcendenta = rezultat al depasirii datului obiectiv prin actul intentional de constiinta prin care gandirea se ridica in lumea esentelor si a semnificatiilor 4.1. METAFIZICA KANTIANA - CRITICISMUL KANTIAN - f. transcedentala = cunoastere rationala si speculativa; sistem de concepte a priori (metafizica) -> se ocupa de modul nostru de cunoastere al obiectelor (posibila a priori) - incearcare de a raspunde la intrebari (ex. natura sufletului, Dumnezeu etc.) -> impuse de natura ratiunii - dar imposibil de a raspunde (inafara capacitatilor umane) - folosirea necritica/dogmatica a ratiunii => asertiuni neintemeiate => contradictii, opozitii, scepticism - ratiunea porneste de la principii folosite in cursul experientei - nu pot ofera solutii valabile - aceasta abordare se refera numai la probleme izvorate din experienta ci nu la infinitatea obiectelor ratiunii - cunoasterea capacitatii ratiunii => determinarea completa si sigura a intinderii si limitelor folosirii ratiunii, dincolo de limitele experientei => este necesara instituirea unui tribunal/organon al ratiunii -> garanteaza folosirea legitima, indreptatita a ratiunii => drum sigur al stiintei => CRITICA RATIUNII PURE = critica/analiza capacitatii ratiunii cu privire la toate cunoasterile la care poate nazui independent de orice experienta - ratiunea pura = nu se amesteca cu nicio experienta sau senzatie => A PRIORI cunoasterea a priori = cunoastere independent de experienta - ratiunea - procura principiile cunostintei a priori - organonul ratiunii = principii conform carora cunostintele a priori pot fi dobandite si realizate
- aplicarea organonului => un sistem al ratiunii pure - dar nu stim daca e posibila o astfel de extindere a cunoasterii umane => C.R.P. se rezuma la examinarea izvoarelor, sferei si limitelor ratiunii/cunoasterii a priori - CRP nu extinde ratiunea ci o clarifica, o fereste de erori - poate ajuta la rezolvarea problemei posibilitatii metafizicii - orice problema metafizica poate fi rezolvata/cheia oricarei probleme metafizice exista deja - problema posibilitatii metafizice = izvoarele si conditiile posibilitatii cunoasterii a priori = cat pot cunoaste intelectul si ratiunea independent de orice experienta - critica ofera inventarul a tot ce posedam prin ratiunea puta = un fundament sigur pentru cercetarea metafizica - necesara o revolutie/schimbare radicala a modului de gandire: lucrurile trebuie sa se orienteze dupa cunoasterea noastra (nu invers) => in masura sa explice posibilitatea unei cunoasteri a priori - pana atunci: ratiunea noastra se orienta dupa lucruri => incercari zadarnice de a explica obiectele a priori - daca cunoasterea a priori imposibila => imposibilitatea metafizicii - cunoasterea a priori - menita sa stabileasca ceva despre lucruri inainte ca acestea sa ne fie date - „Noi cunoastem despre lucruri a priori numai ce noi insine punem in ele” => lucrurile depind de structurile a priori ale sensibilitatii si intelectului - cunoasterea a priori - necesara metafizicii (obiectul ei depaseste experienta) - CRP arata ca „nu putem depasi niciodata limitele experientei posibile” (~preocuparea esentiala) - „obiectele” traditionale ale metafizicii - „nu pot fi date niciodata in experienta” => vor fi postulate ale ratiunii practice = judecati al caror adevar nu poate fi demonstrat, dar pe care trebuie sa le admitem in calitate de fiinte rationale, care actioneaza moral - ex: ideea nemuririi sufletului = un postulat al ratiunii practice (trebuie presupusa pentru a putea vorbi legitim despre moralitate sau fericire) => „trecerea dincolo de orice limita a oricarei experiente - posibila numai dpdv. practic” => metafizica realizabila doar ca METAFIZICA A MORAVURILOR - ratiunea se poate extinde in mod legitim dincolo de limitele sensibilitatii numai in folosirea morala 5. (Ep. Contemporana) metafizica = analiza logica a limbajului => F. LIMBAJULUI 6. (Altele) transcendenta = conditie a omului ca fiinta care depaseste natura data prin existenta sociala si prin participarea la lumea culturii si valorilor FENOMENOLOGIA (stiinta fenomenelor) = teorie care investigheaza relatia dintre constiinta si lume - subliniaza rolul structurilor constiintei pentru modul de a experimenta lumea - HUSSERL (initiator al fenomenologiei) - studiul - orientat spre cunoasterea stiintifica a esentei constiintei (in toate configuratiile diverse) - se preocupa de diferitele moduri in care constiinta vizeaza obiectualul/existentul ca fiind „real”, „valabil” - constiinta „indica” existentul in diverse forme (semnificatii, imaginatie, mediat sau nemediat de gandire conform propriei esente/configuratii) - nu o stiinta naturala asupra constiintei ci o fenomenologie a constiintei FILOSOFIA HERMENEUTICA (Heidegger, Eliade, Ricoeur) - hermeneutica = (in sens larg) metodologia interpretarii si intelegerii unor texte (Hermes + Trismegistus) - RICOEUR (fenomenologie hermeneutica) - nu exista intelegere de sine care sa nu fie mediata de semn, simbol, texte - comprehensiunea de sine coincide cu interpretarea aplicata a termenilor mediatori - intelegerea lumii = interpretarea semantica - numai prin aceasta interpretare putem constitui si stapani intelectual lumea POZITIVISMUL (curent filosofic) (concept introdus de Auguste Comte; John Stuart Mill) = gândire bazată pe exigențele cunoașterii științifice - teza: singura cunoaștere autentică este cea științifică - cunoasterea stiintifica <= afirmarea pozitivă a teoriilor prin aplicarea strictă a metodei științifice
II. FILOSOFIA CA VIZIUNE SUBIECTIVA - se exprima prin aforisme, are ca model felul artistic de a intelege lumea - se opune filosofiei sistematice, care are ca model cunoasterea stiintifica - sistemul filosofic = o totalitate discursiva, organizata in mod deductiv, un ansamblu de adevaruri legate intre ele si de principiile lor => „un sistem unic si perfect al spiritului” (Fichte) - reprosuri pt. sistem: artificialitatea : ordonarea riguroasa a ideilor => anularea miscarii reale a gandului: ezitanta, dezordonata, contradictorie, cu reveniri, discontinuitati) : incapacitatea de a reda diversitatea realului, a situatiilor de gandire, a experientelor omenesti (sistemul = forma/mod de expunere a gandirii si a rezultatelor ei) : tendinta totalizatoare, de a deduce toate ideile din cateva principii generale : modalitate de inrobire a spiritului, „cea mai vatamatoare forma de despotism” (Cioran) => concept abstract vs. reflectia spontana; ordonarea artificiala vs. mersul natural al gandirii; desfasurarea gandirii in sferele inalte ale spiritului vs. devenirea, schimbarea gandului supus dezordinii NIETZSCHE - critic inversunat al sistemului - expunere a ideilor intr-un mod programatic, intr-o forma fragmentara - pot fi identificate teme fundamentale: ◊ lumea ca spectacol al multiplelor vointe de putere (lumea = vointa de putere, de a creste, de a experimenta, de a deveni ceva mai mult) ◊ perspectivismul (diferitele forme de existenta isi reprezinta lumea in mod relativ; reprezentarile sunt perspective, nu imagini ale lumii in sine) ◊ instrumentalismul (cunoasterea e un simplu instrument in lupta dintre vointele de putere) ◊ reevaluarea valorilor fundamentale ale societatii pt. a depasi morala crestina - „antinomica cu viata” ”Filosofia autentică este cea care depășește rădăcinile morale și care determină o reevaluare a tuturor valorilor” ◊ liberul arbitru ca destin imanent al omului ◊ „eterna revenire” a tuturor lucururilor - prezentarea fragmentare nu inseamna desfasurarea dezorganizata, haotica, fara idei, principii fundamentale - fragmentul = desfasurare nonliniara a ideilor (sistemul = desfasurare arhitectonica a ideilor) - constructia fragmentara, intelegerea filosofiei ca viziune subiectiva/gen literar (opusa ideii ca sistemul = forma adecvata a filosofiei, idealul filosofiei ca stiinta) III. FILOSOFIA ANALITICA - LUDWIG WITTGENSTEIN - filosofia nu e un ansamblu de teze/cunostinte - filosofia = activitate de clarificare a gandurilor, critica a limbajului - filosofia = cercetare asupra limbajului şi asupra limitelor lui ”Filosofia este o cercetare asupra limbajului” - punct de plecare: o serie de confuzii generate de folosirea gresta a limbajului - cercetarea nu urmareste obtinerea unei imagini definitive, unice asupra realitatii/rezolvarea definitiva a prob. - vizeaza schimbarea gandirii(terapie mentala)=eliberarea gandirii de capcanele limbajului,erorile gandirii - eliberarea activitatii rationale de obisnuinte/dogme/interpretari eronate => noua metoda nu viziune - distinge intre cercetarea factuala (bazata pe fapte) si cercetarea conceptuala - filosofia nu apartine cunoasterii empirice, nu poate indica aspecte fundamentale despre lume - limbajul - rol esential in formularea intrebarilor filosofice si in cautarea solutiilor potrivite - esecul filosofiei de a oferi explicatii la intrebarile fundamentale <= problema limbajului (avem aceleasi preocupari filosofie inca din Antichitate) => acceptiunea ca filosofia nu aduce progres - ex: semnificatia cuvantului timp identifica lucrul cautat si conditioneaza modul in care intrebam si raspundem despre timp; mai multe modalitati de intelegere a termenului (1.„obiect”, 2.ansamblude relatii, 3.concept/idee) = demersuri lingvistice/gramatice => genereaza diferite incercari de a rezolva problema timpului - critica tendinta metafizicii de a descifra lucruri in sine (dincolo de aparente) - descrierea lucrurilor in sine = in fapt, descrierea gramaticii unor expresii - imaginile filosofie asupra lumii = explicatii ale unor confuzii, clarificari ale unor interpretari eronate diferite de explicatiile empirice din stiinta/viata practica => filosofii nu pot stabili nimic referitor la starea reala a lucrurilor
„Tractatus logico-philosophicus” - „Orice filosofie este o critica a limbajului” - sensul sau lipsa de sens sunt date de relaţia formală în care se află propoziţia faţă de realitate - sarcina filosofiei = de “a ne elibera de fascinaţia limbii” = de a indica modalitatile adecvate de folosire a limbajului => eliminarea nelamuririlor = de a stabili ce poate fi exprimat cu sens prin limbaj => delimitarea exprimabilului (care poate fi gandit clar/inteles) de inexprimabil (poate fi doar aratat) - filos. - functie critica si corectiva: nu urmareste edificarea unor constructii/tablouri ale realitatii - functia f.: permite omului sa perceapa realitatea familiara, sa inteleaga limbajul si ca nu exista esente sau un substrat al lucrurilor (doar asemanari de familie) => terapie a intelectului: analiza limbajului, clarificarea modului de utilizare al cuvintelor din limbajul comun, clarificarea logica si delimitarea riguroasa a gandurilor (tulburi si confuze) - filos. - nu cauta explicatii cauzale, nu urmareste descrierea faptelor, elaborarea ipotezelor/teoriilor @realit. - analiza structurilor conceptuale, eliminarea incurcaturilor, corectarea erorilor de interpretare/ argumentare - folosirea neadecvata a limbajului => pseudoprobleme(intelegerea neadecvata a limbajului) + „nelinisti adanci” - stabilirea ariei limbajului semnificativ/indicarea radacinilor problemelor filosofice => rezolvarea pseudoproblemelor + disparitia nelinistilor (nu rezolvarea!) => iluminare/intelegerea anumitor subiecte - filosofia „nici nu explică nici nu deduce nimic”, ci asigură “revelări ale unui simplu nonsens sau ale altuia” - rezolvarea dificultăţilor filosofice se face prin “organizarea a ceea ce ştim dintotdeauna” - problemele filosofice nu sunt rezolvate prin răspunsuri (ca in siinţe) ci dispar atunci cand sunt tratate adecvat - sursa greselii: tendinţa de generalizare (specifica ştiinţelor naturii) - filosofii trateaza problemele filosofice in felul/prin metode preluate din stiintele naturii - această tendinţă = sursă a metafizicii => îl conduce pe filosof într-un întuneric complet - filosofia nu e o stiinta a naturii (numai s.n. poate oferi o imagine a lumii) - rezultatul s.n. = propozitia stiintifica (poate spune ceva despre lume) rezultatul filos. nu „propozitie filosofica” => filosofia nu e o doctrina (nu corp de propozitii despre lume), ci e o activitate de clarificare a limbajului - metoda filos: sa spuna numai ceea ce se poate spune (=> despre propozitiile filosofice) => „Filosofia limiteaza campul controversat al stiintei naturii” - rolul filos. -> nu „de a reduce ceva la altceva” sau de a explica ceva ci „filosofia este într-adevăr pur descriptivă” - “a nu reduce ceva la altceva” = a nu reduce un fapt particular la o lege generală sau la un concept - legile/conceptele subsumează o sumedenie de lucruri particulare - menirea filosofiei: de a reda realitatea şi nu de a reduce realitatea la formele limbajului FILOSOFIE SI TEOLOGIE- f. medievala - apologetii crestini (Augustin), scolastica (Toma d’Aquino) - relatia dintre doctrina revelata si cercetarea rationala (adevaruri intemeiate pe ratiune vs. cele revelate) AUGUSTIN DIN HIPPONA - filosofia + religia = cautarea intelepciunii => a fericirii - subiectul principal: cunoasterea lui D. si a sufletului uman - ratiunea precede credinta (demonstreaza ca trebuie sa credem adevarurile nedemonstrabile ale credintei) - „intellige ut credes, crede ut intelligas („intelege ca sa crezi, crede ca sa intelegi”) TOMA D’AQUINO 1) teologia intemeiata pe revelatie (lucrurile deasupra cunoasterii rationala umana - primite prin credinta) 2) teologia intemeiata pe ratiune = parte a filosofiei (lucrurile cognoscibile prin ratiunea naturala) - doctrina sfanta = criteriul adevarului (propozitiile stintiifice contrare acesteia => false) - doctrina sfanta <= principii cunoscute prin stiinta superioara = suprema intelepciune (specifica lui D) - rol: de a judeca si ordona; scop: fericirea eterna (subordoneaza toate scopurile stiintelor) - rolul disciplinelor filosofice: de a intari cele afirmate de stiinta suprema - recurge la ratiune => deducerea altor adevaruri din cele revelate (nu pt. a proba credinta) - filos. nu trebuie sa accepte nimic altceva decat ce e accesibil inteligentei si demonstrabil prin mijloacele ei - trebuie sa existe acord intre concluziile ultime alte revelatiei si ratiunii - daca o concluzie filosofica contrazice dogma => falsa - filosofia (teologia filosofica) si teologia revelata (superioara) = 2 modalitati de acces la 1 singur adevar