Definiţia managementului educaţional Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative (nu numai a resurselor), ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaţionale. Managementul educaţional ar reprezenta o metodologie de abordare globală – optimă – strategică a activităţii de educaţie, dar nu şi un model de conducere a unităţii de bază a sistemului de învăţământ, aplicabil la nivelul organizaţiei şcolare complexe. Managementul educaţiei/pedagogic, educaţiei/pedagogic, apare ca disciplină pedagogică interdisciplinară, care studiază ,,evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în gestiunea programelor educative”. S.Cristea evidenţiază că managementul educaţional, ca activitate psihologică, se bazează pe trei caracteristici: Conducere de sistem primar (abordare globală a tuturor elementelor
educaţiei şi a aplicaţiilor specifice funcţiei conducerii, la diverse niveluri); Conducere de tip pilotaj (valorificarea optimă a resurselor pedagogice ale
sistemului educaţiei, prin funcţiile manageriale: planificare – organizare, orientare metodologică, de reglare – autoreglare); Conducere strategică (evoluţie inovatoare de perspectivă a sistemului la
diferite niveluri de organizare).
I. Jinga considera că managementul pedagogic e definit ca ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi, potrivit unor finalităţi acceptate de individ şi de societate. Apoi a definit ca ,,un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ, la standarde de calitate şi eficienţă cât mai înalte, iar la nivelul fiecărui sistem educativ se afirmă note specifice”.
Managementul indică o anumită mentalitate, o maniera proprie, dar şi o artă de dirijare, de antrenare a resurselor (umane), a elementelor organizaţiei, ceea ce corespunde cu însăşi considerarea educaţiei ca ştiinţă şi artă.
Functiile managementului educational
Esenta managementului o reprezinta functiile sau atributele sale, cel care a identificat si analizat procesele de management pentru prima data a fost Henry Fayol, in cadrul lor definind cinci functii principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul. 1. Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se determina principalele obiective ale organizatiei precum si resursele si principalele mijloace necesare realizarii lor. 2. Functia de coordonare consta în ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si actiunile personalului organizatiei si ale subsistemelor sale. 3. Functia de antrenare incorporeaza ansamblul proceselor de munca prin care se determina personalul organizatiei sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate. 4. Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care performantele organizatiei, sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in vederea eliminarii deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive. 5. Functia de organizare desemneaza ansamblul proceselor de management prin intermediul carora se stabilesc si delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala si componentele lor precum si gruparea acestora pe posturi, formatii de munca, compartimente si atribuirea lor personalului corespunzator anumitor criterii manageriale, economice, tehnice si sociale, în vederea realizarii în cât mai bune conditii a obiectivelor previzionate. Functiile managementului se structureaza si se identifica pornind de la „ciclicitatea procesului managerial, care incepe cu definirea scopului, continua cu stabilirea sarcinilor si se termina cu indeplinirea lor”. Stabilirea
functiilor managementului educational in raport cu specificul educatiei si institutiei scolare permit clasificarea lor astfel : 1) Previziunea (planificarea) reprezinta ansamblul actiunilor si deciziilor prin care se stabilesc obiectivele fundamentale, componentele sale, resursele ce trebuie mobilizate si modalitatile de realizare ale acestora. Planificarea se refera la „procesele globale si specifice prin care sunt determinate obiectivele scolii, componentele politicilor educationale, resursele, strategiile de orientare pentru managerii educationali si evaluarea realizarii obiectivelor proiectate la nivelul intregii oraganizatii scolare”. Ioan Boboc identifica mai multe subetape ale planificarii : analiza planurilor educationale manageriale anterioare, diagnoza starii existente, controlul organizarii planurilor, evaluarea si feedback-ul. In raport cu “orizontul” perioadei la care se refera previziunea, putem distingem trei tipuri de activitati previzionale: a) Prognoza – este previziunea pe termen lung (10 ani), ce se caracterizeaza in studii de prognoza, pe baza carora se adopta deciziile strategice la nivel ierarhic superior. Ea are un caracter orientativ si un grad mare de generalizare, urmarind sesizarea unor caracteristici de evolutie ale fenomenelor socio-educationale. b) Planificarea – desemneaza previziunea pe termene medii si scurte (de la cativa ani pana la un semestru sau chiar mai putin), al carei produs este planul. Structura planului cuprinde: obiective, activitati, responsabilitati, termene, modalitati de control si evaluare. c) Programarea, care se refera la perioade foarte scurte (decada, saptamana), descriind foarte amanuntit actiunile ce vor fi intreprinse, precum si mijloacele si resursele utilizate pentru realizarea planului. Previziunea (planificarea) trebuie privita in stransa interdependenta de celelalte functii ale managementului, succesul ei depinzand de implementarea, organizarea si evaluarea optima a procesului managerial din clasa de elevi. 2) Organizarea, ca functie a managementului, desemneaza ansamblul actiunilor prin care se asigura continutul instrumental al planificarii (organon = instrument; a organiza = a creea instrumente – in lb. greaca), precum si utilizarea rationala si eficienta a resurselor procesului educational (umane, materiale, didactice, financiare si informationale). Organizarea are drept scop functionarea optima a procesului instructiveducativ si a institutiei scolare in ansamblu. Ea se aplica in trei domenii distincte: - organizarea activitatilor didactice si a functiilor de conducere; - organizarea admnistrativa si stilul de organizare in luarea deciziilor;
- munca in echipa. Organizarea intervine mai ales atunci cand activitatea nu se poate desfasura potrivit regulamentelor de organizare si functionare, avand un caracter inedit. 3) Motivarea – antrenarea se realizeaza prin comanda si prin motivare si consta in capacitatea managerului de a-i convinge, de a transmite o anumita conceptie, de a-i determina pe subordonati sa participe activ, responsabil si creator la indeplinirea sarcinilor ce le revin. Motivarea reprezinta fundamentul antrenarii, interesele personale ale membrilor interferand cu cele ale organizatiei, acestia fiind astfel cointeresati sa contribuie la realizarea eficienta a obiectivelor derivate ce le revin. Pentru ca procesul antrenarii sa fie eficient este necesar ca motivarea subordonatilor sa fie realizata: a) gradual – satisfacerea in mod succesiv a intereselor personale, dar in stransa concordanta cu eficienta activitatii sale; b) diferentiat, tinandu-se cont de interesele personale sau de grup; c) complex, prin combinarea alternativa a stimulentelor moral spirituale cu cele materiale, in functie de situatia concreta. 4) Comanda consta in comunicarea unui ordin din partea directorilor de scoala si de respectarea acelui ordin din partea unuia sau mai multor subordonati. Intotdeauna, comanda este legata de o decizie si de sarcinile ce decurg din aceasta. 5) Coordonarea si motivarea personalului reprezinta un ansamblu de interactiuni prin care se realizeaza legatura dintre structura organizatorica, tehnologia, obiectivele si resursele umane ale unei scoli, precum si armonizarea deciziilor si actiunilor unitatilor structurale, in vederea realizarii obiectivelor stabilite. Coordonarea se realizeaza prin instruirea periodica a subordonatilor, prin motivarea personalului, pentru ca acestia sa reactioneze optim la comanda si la actul de conducere propriu-zis. O buna coordonare necesita existenta unui flux informational capabil sa transmita rapid si nedistorsionat la toate si intre toate unitatile structurii organizatorice. La nivelul scolii, coordonarea efectuata de director, se realizeaza si se dezvolta, in principal, prin:
a) instruire – vizeaza pregatirea si perfectionarea managerilor din invatamant, prin cursuri complete pentru pregatirea viitorilor manageri sau de durata variabila, pentru managerii scolari in exercitiul functiei de coordonator;
b) motivarea personalului de a realiza obiectivele organizatiei. Ea vizeaza calitatea vietii in organizatie, obtinerea de beneficii pe baza de performante, realizarea unei cariere profesionale pe baza de merit. c) conducerea propriu-zisa. Motivarea si instruirea personalului didactic sunt principalele instrumente manageriale care eficientizeaza coordonarea in scoala. 6) Evaluarea si controlul au drept scop verificarea ritmica a indeplinirii sarcinilor, remedierea operativa a disfunctiilor si promovarea experientei pozitive. Pentru ca evaluarea sa fie corecta, sunt necesare standarde aplicate cu consecventa, care sa poata fi masurate. O evaluare corecta se bazeaza pe indicatori obiectivi. Controlul reprezinta actiuni periodice prin intermediul carora conducerea interna, organele tutelare sau alte organisme specializate urmaresc rezultatele procesului, identificand nivelul de performanta, modul in care sunt indeplinite obiectivele fundamentale si cele derivate de catre fiecare unitate structurala implicata in procesul educational. Controlul trebuie efectuat in mod gradat, putand lua urmatoarele forme: a) control preventiv, realizat cu scopul de a preveni posibilele deficiente, erorile posibile si previzibile; b) controlul de indrumare, care are drept scop remedierea unor deficiente constatate; c) controlul coercitiv, care asigura corectarea abaterilor de la traseul initial centrat pe obiective - in cazul sistemelor sociale. Functiile, caracteristicile, rolurile si cerintele controlului Indiferent de nivelul la care se exercita, functiile controlului pot fi considerate urmatoarele: a) Functia de supraveghere a functionarii sistemului, subsistemelor, institutiei sau procesului de invatamant; b) Functia de conexiune inversa (informativa) – ofera managerului informatii despre modul de receptare a dispozitiilor transmise subordonatilor; c) Functia preventiva – de prevenire a eventualelor situatii de criza educationala; d) Functia de corectare si perfectionare. Tipuri de control. Controlul poate fi: a) curent (operativ), se efectueaza zilnic, de fiecare manager in domeniul de care raspunde; b) periodic;
c) simplu (tematic), axat numai pe un obiectiv, verificandu-se numai una sau cateva laturi ale activitatii. d) complex (frontal, general) – cand este axat pe mai multe obiective, fiind supuse controlului toate domeniile si compartimentele dintr-o institutie de invatamant. Evaluarea - din perspectiva manageriala, evaluarea reprezinta ansamblul metodelor, procedeelor si tehnicilor cu ajutorul carora se stabileste masura in care scopurile si obiectivele dintr-o etapa manageriala data au fost atinse. Evaluarea poate fi atat cantitativa (masurarea), cat si calitativa (aprecierea valorica). Ioan Toca identifica cinci functii ale managementului educational, dintre care patru sunt identice cu cele discutate si de Ioan Boboc. Diferenta intervine in momentul in care in locul functiei de comanda, Ioan Toca propune functia de motivare/antrenare, prin care intelege „ansamblul proceselor prin care sunt cointeresati angajatii institutiei sa contribuie la realizarea eficienta a obiectivelor derivate ce le revin” Serban Iosifescu considera ca „abordarile situationale definesc functiile manageriale pe doua dimensiuni esentiale: sarcina si umana”. Astfel, identifica trei functii: de comunicare, de motivare, de participare. Incercand o sintetizare a unor activitati educationale conexe,unii autori identifica doar trei functii manageriale: 1) functia de planificare-organizare a sistemului de invatamant ; 2) functia de orientare metodologica a procesului de invatamant ; 3) functia de reglare-autoreglare a sistemului si a procesului de invatamant ; 7) Decizia este un proces rational de alegere a unei linii de conduita, a unei modalitati de actiune din mai multe alternative posibile, pentru a atinge obiectivele propuse. Decizia este o problema de optiune, dar si de competenta manageriala, fiind socotita ca un moment cheie in orice activitate de conducere. Clasificarea deciziilor. Deciziile adoptate de manageri in institutiile de invatamant pot fi clasificate dupa diferite criterii: 1. Dupa nivelul de elaborare a deciziilor, continutul acestora si orizontul de timp, exista:
a) decizia strategica – care jaloneaza activitatea scolii pe termen lung, dar fara a intra in detalii (decizii de politica scolara); b) decizia tactica – are drept scop punerea in aplicare a deciziei strategice intr-o etapa
determinata (de regula 1an), vizand actul educational din clasa; c) decizia operativa – are drept scop solutionarea problemelor curente, avand adesea un caracter repetitiv. 2. Dupa numarul decidentilor: a) decizie individuala (unipersonala), pentru solutionarea unor probleme curente; b) decizie colectiva (de grup, colegiala), cand este vorba de solutionarea unor probleme mai dificile, mai complexe. 3. Dupa volumul de informatii si gradul lor de certitudine: a) decizii programate (de rutina), care se adopta pe baza unor algoritmi cunoscuti si care nu implica un volum mare de informatii si un timp indelungat pentru pregatire. Se refera la situatii destul de uzuale, obisnuite, chiar repetitive; b) decizii semiprogramate, care se adopta in situatii mai neobisnuite, bazandu-se pe un volum mai mic de informatii si pe cautarea de solutii carora trebuie sa li se acorde a priori un anumit credit. Aceste decizii se bazeaza pe elemente, in principiu, programabile, dar care in acea situatie nu pot fi programate (decizie in caz de avarie etc.); c) decizii neprogramate (creatoare) – se refera la situatii noi cu care decidentul nu s-a mai confruntat si care cer solutii originale si de ansamblu.
Conceptul de management pedagogic Managementul educational (pedagogic) = activitate psihosociala de conducere superioara a unui sistem de invatamant. Aceasta activitate trebuie sa abordeze eficient: - problemele globale - functionalitatea sociala de ansamblu a sistemului de invatamant; - problemele de pilotaj - valorificarea optima a resusrselor sistemului de invatamant; - problemele strategice - inovarea continua a sostemului de invatamant. Elaborarea conceptului de managemenet pedagogic presupune respectarea a 2 conditii metodologice: - prelucrarea informatiei de la alte stiinte socio-umane care analizeaza
activitatea de management; - managementul scolar este un cadru de lucru didactic care pune in functiune programul managerial, conduce personalul didactitc si administrativ in scopul sustinerii eficientei procesului instructiv-educativ. S.Cristea considera (1996b) ca precizarea conceptului de management
educational intampina serioase dificultati metodologice care provin din: originea conceptului general, lansat mai ales la nivel economic, orientat spre conducerea resurselor organizatiei in atingerea obiectivelor ei, apoi si la nivelul sociologiei, politologiei, psihosociologiei; traditia culturala a managementului este improprie modelului european-latin-de conducere, distinct de modelul pragmatic American, care provoaca numeroase neresite, fortari in adaptare; practica scolara, pedagogica insuficienta in domeniul conducerii implica adaptari ale managementului conurat in alte domenii, cel putin ale unor concepte de baza:eficienta, relatii la nivelul organizatiei, stiinta si arta a conducerii, valorificare a elementelor psihologice ale comportamentului educatiilor si educatorilor, adaptare la diverse niveluri aplicative(activitatea profesorului, a clasei, a directorului); mentalitatea administrativ – birocratica, ce se caracterizeaza prin structuri ierarhizate, supunerea fata de normative, rationalizarea extrema a resurselor si a muncii, comunicarea deficitara la nivelul organizatiei ; •
•
•
•
Invatamantul prescolar se organizeaza, de regula, pe grupe constituite dupa criteriul de varsta al copiilor sau dupa nivelul de dezvoltare globala al acestora. Pentru asigurarea continuitatii intre invatamantului prescolar si cel primar, se organizeaza si se generalizeaza treptat grupa pregatitoare pentru scoala. In situatii specifice, se pot organiza grupe combinate cuprinzand copii de niveluri diferite de varsta si de dezvoltare. In gradinitele de copii se pot organiza si grupe sau sectii integrate cuprinzand copii cu cerinte educative speciale. Acestea
functioneaza in baza prevederilor in vigoare, iar modul de organizare este satbilit de prevederile Regulamentului invatamantului special. In gradinite se pot infiinta grupe cu profil artistic, sportiv, limbi moderne etc. cu respectarea prevederilor legale. În învăţământul preşcolar sunt incluşi copii cu vârste cuprinse între 3 ani şi 6-7 ani. Activităţile se desfăşoară în grădiniţe cu program normal, prelungit sau săptămânal. Învăţământul preşcolar este structurat pe două niveluri: nivelul I ce urmăreşte socializarea copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani şi nivelul II ce urmăreşte pregătirea pentru şcoală a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani.
5-6 ani Grupa mare 4-5 ani Grupa mijlocie Educaţie timpurie
3-4 ani Grupa mică
Învăţământ preşcolar Antepreşcolar Formele de organizare in invatamantul prescolar si structura dupa care acestea functioneaza sunt: - gradinite cu program normal (5 ore pe zi), care asigura educatia si pregatirea corespunzatoare a copiilor pentru scoala si viata sociala. - gradinite cu program prelungit (10 ore pe zi), care asigura educatia si pregatirea corespunzatoare a copiilor pentru scoala si viata sociala, precum si protectia sociala a acestora (hrana, supraveghere si odihna). - gradinite cu program saptamanal, care asigura educatia si pregatirea corespunzatoare a copiilor pentru scoala si viata sociala, precum si protectia,
hrana, supravegherea si odihna celor proveniti din medii sociale si familii defavorizate, pe durata unei saptamani. In situatii deosebite, gradinita de copii poate functiona cu grupe integrate (orar normal cu orar prelungit si/sau orar saptamanal) indiferent de programul solicitat de parinti, respectandu-se prevederile legale in vigoare. Organizarea acestora se face in functie de solicitarile parintilor, de conditiile materiale de functionare si de nivelul de protectie si educatie pe care le necesita copiii. Functionarea gradinitei cu o asemenea structura asigura, in mod deosebit, coerenta procesului instructiv-educativ, protectia copiilor proveniti din medii defavorizate si dezvoltarea relatiilor socio-afective intre copii. Grupa de prescolari se constituie si cuprinde, in medie, 15 copii, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 20. In situatii deosebite, grupa pregatitoare pentru scoala poate functiona cu efective minime de copii, cu aprobarea Ministerului Educatiei Nationale si la propunerea inspectoratelor scolare judetene. In situatia grupelor sau sectiilor constituite din copii cu cerinte educative speciale, care se organizeaza in gradinite, se respecta normativele in vigoare referitoare la aceasta categorie. La organizarea gradinitelor si a grupelor de prescolari se respecta prevederile in vigoare referitoare la spatiul aferent salilor de grupa, la terenurile destinate jocurilor si activitatilor in aer liber, la mobilierul si instalatiile necesare asigurarii conditiilor de functionare, igienico-sanitare si de securitate pentru viata si sanatatea copiilor. Baza materiala a unei gradinite: sali de clasa cabinet pentru activitati de consiliere psihologica bucatarie spatiu pentru servit masa grupuri sanitare spatiu exterior destinat activitatilor in aer liber
Managerul (directorul) gradinitei de copii : personalitate, stiluri, eficienta Directorul raspunde de organizarea si coordonarea intregii activitati din gradinita, de procesul instructiv-educativ, de activitatea intregului personal angajat in unitatea respectiva, de ceadesfasurata cu parintii, de problemele financiare ale unitatii, de activitatea metodica si de perfectionare, de
pastrarea, gestionarea si imbogatirea patrimoniului. Directorul colaboreaza permanent cu consiliul de administratie, cu fiecare categorie de personal si cu fiecare salariat, astfel incat deciziile luate de consiliu sau director sa reflecte obiectivitate, fermitate, permisivitate si sa resoecte lefislatia in vigoare. In proiectarea si realizarea activitatilor instructiv-educative cu copiii, la nivelul fiecarei grupe, directorul urmareste modul in care se realizeaza cerintele programei in vigoare, strategiile, metodele, mijloacele si resursele specifice folosite in scopul formarii si dezvoltarii personalitatii copilului. Stilul managerial este ecuatia personala pe care managerul o pune in joc in aplicarea principiilor, in prezentarea obiectivelor, in luarea deciziilor, in prevenirea si rezolvarea conflictelor. Tipuri de stiluri:
• stilul democrat; • stilul autoritar-excesiv; • stilul liberal-permisiv. a. competente necesare in proiectarea activitatii de conducere: • cunoasterea problemelor gradinitei; • adoptarea principiilor si metodelor de management la specificul gradinitei; • utilizarea eficienta a resurselor umane si materiale. b. competente in elaborarea deciziilor: • aplicarea tehnicii elaborarii deciziilor; • comunicarea, aplicarea si evaluarea deciziilor; • cooperarea cu factorii implicati in conducere; • prevenirea si evitarea deciziilor incorecte. c. competente necesare controlului si indrumarii: • stabilirea prioritatilor; • cooperarea cu educatoarele si a personalului administrativ; • realizarea competenta a indrumarii.
d. competente profesionale • performante psiho-pedagogice si metodice; • performante manageriale (aptitudini); • capactiatea de inovare si a daptare la sisteme noi. e. trasaturi de personalitate si calitati morale • temperament echilibrat, fermitate, hotarare; • responsabilitate sociala, spirit de dreptate, tact in relatiile cu personalul din subordine; • comportament civilizat, amabilitate, generozitate, incredere in oameni etc.
Educatoarea – figura centrala a activitatii instructiveducative din gradinita de copii
Copiii sunt foarte diferiti atunci cand vin la gradinita,iar acest lucru se datoreaza faptului ca prescolarii intra intr-un alt mediu decat cel familial.Intr-o grupa de copii,provin copii din medii relativ diferite,asupra carora s-au exercitat influente formative,de cele mai multe ori poate altele decat cele propuse de educatoare,gradinita fiind cea care solicita copilului mai mult control in conduita. Invatamantul prescolar reprezinta premise dezvoltarii ulterioare a copilului,baza de la care se va porni in construirea personalitatii fiecarui viitor cetatean.In munca oricarei educatoare se intalnesc doua realitati de care trebuie sa tina tot timpul si anume:tresaturile comune copilariei si unicitatea fiecarui copil cu care lucreaza.Datele comune copilariei intre 36ani sunt oferite de studii de psihologie,pedagogie,biologie,aratand un tablou aproape complet al notelor caracteristice acestor varste. Pentru atingerea obiectivelor sale,ea trebuie sa ii cunoasca pe prescolari,iar o prima greutate in aceasta privinta porneste de la identificarea a ceea ce este original si propriu fiecarui membru cu care va lucra.Ceea ce caracterizeaza profilul psihologic al fiecarui copil este o sarcina foarte dificila si delicata in acelasi timp,deoarece conditioneaza de cele mai multe ori succesul actiunilor ulterioare intreprinse cu grupa sau cu fiecare copil cu care va interactiona. Orice educatoare are nevoie de un timp mai lung sau mai scurt de lucru cu copiii pentru a le putea descifra identitatea.Familia este cea care
poate oferii unele informatii pretioase educatoarei,daca stie cum sa le ceara sau sa le valorifice.Experienta,intuitia si tactul o pot ajuta sa
scurteze timpul necesar pentru inceperea adevaratei activitati instructiveeducative. Cele mai mari dificultati se intampina in stimularea si conturarea la copii a sentimentului de apartenenta la grupa din care fac parte.Aceasta dificultate apare in special la prescolarii mici,care sunt dependenti de mediul familial si au o mai mare neliniste in fata situatiilor noi. Atitudinea educatoarei,caldura si modul de abordare au o mare importanta in spargerea blocajului primar al prescolarului mic la venirea in gradinita.Daca sala de grupa este estetic aranjata,daca ceilalti copii care au venit deja sunt mai bine adaptati la mediul gradinitei,copilul se va dezlipi mai usor de persoana cu care a venit la gradinita. Din ce in ce mai mult,gradinita reprezinta pentru cei mai multi copii primul mediu institutionalizat cu care iau contact.Prea putini dintre ei frecventeaza cresa,ca apoi sa fie inscrisi la gradinita.Pentru o parte dintre ei,care au mai multi frati,care au fost socializati cu alti copii sau au comunicat cu adultii mai mult,criza de acomodare cu gradinita este oarecum in limite normale. Totusi exita copii care se acomodeaza mai greu ,acest lucru tinand de personalitatea copilului,de trasaturile lui psihice.Trebuie sa le acordam mai multa atentie,multa incredere pentru a trece peste aceste situatii de disconfort.Nu toti copiii simt nevoia sa fie sociabili. Copilul timid sta retras,priveste la ceilalti copii cum se joaca.Antrenarea lui alaturi de ceilalti copii necesita timp,rabdare si tact pedagogic.Astfel,copilul urmareste cu placere jocul celorlalti,incearca aceleasi sentimente si treptat se alatura acestora. La inceput el se joaca singur,educatoarea poate sa-l sustina si sa-l ajute apreciind de exemplu ce a construit el,atragand atentia si celorlalti copii asupra realizarilor lui,apropriindu-l de cercul celorlalti copii.Ea urmareste ce ii place copilului mai mult sa faca si il atrage spre un loc prielnic care sa-i dea posibilitatea sa lucreze cu placere . Uneori copiilor le este frica din cauza unei educatii gresite a parintilor: interdictii,rigiditate din partea acestora,recurgere la izolarea copilului de teama ca alti copii l-ar influienta in mod negativ.
Mediul de joaca al copiilor trebuie urmarit si controlat de catre parinti,dar nu intr-un mod excesiv,lasandu-I acestuia si independenta,iar o
atitudine si un comportament correct al adultului influenteaza in mare masura comportamentul copilului,punand amprenta asupra caracterului si personalitatii acestuia. Apropierea de copil,increderea in el,optimismul pedagogic pot sa aduca rezultate dintre cele mai incurajatoare.Exista copii sensibili,sensibilitatea lor daca este analizata corect si sunt aplicate strategii adecvate pot sa transforme acest neajuns intr-o calitate.Astfel,copilul poate deveni exemplu pentru colegii lui:un bun pictor,un bun interpret de muzica,artisan al activitatilor practice. Lipsa legaturii parintilor si a refuzului colaborarii cu educatoarea,lipsa de interes manifestata fata de dezvoltarea copilului,a progresului acestuia sau a dificultatilor,determina de cele mai multe ori atitudini refractare ale copiilor fata de incercarile educatoarei de a schimba ceva in comportamentul lor. Acestea dovedesc inca odata necesitatea tratarii diferentiate a copiilor,sondarea mediului familial,identificarea dificultatilor afective ale copiilor,stabilirea influentelor familiei si a relatiilor fraternale,care de multe ori stau la baza unor comportamente necorespunzatoare si alarmante. Colaborarea educatoarei cu familia este mai importanta decat in perioadele ulterioare.Familia este cea care poate observa amanuntit toate detaliile conduitei copilului si le poate semnala educatoarei pentru a le analiza impreuna si a vedea ce poate face fiecare parte in continuare. Sarcina educatoarei este de a ajuta familia copilului sa identifice corect semnele care indica o abatere de la linia normala de conduita,sau din potriva poate indica progrese rapide,interese multiple,o inventivitate acentuata,o curiozitate mereu activa. Realizarea unei legaturi stranse,sistematice si permanente inca din perioada prescolara intre familie si educatoare,reprezinta un inceput bun si garantia evolutiei corecte a viitorului copilului.Efectele unei asemenea colaborari apar adeseori abia mai tarziu,dezvaluind riscurile care au fost astfel prevenite si evitate.Mai ales la primul copil,tanara familie este foarte sensibila si receptiva la oferta educatoarei,iar experienta ulterioara o scuteste si fereste de eventualele greseli.
In calitate de moderatoare si mijlocitoare intre copil si lumea inconjuratoare,educatoarea este atenta si la aspecte negative ca minciuna,furt,violenta; incercand sa le preantampine si sa le combata. Receptivitatea,sensibilitatea si curiozitatea prescolarului sunt premise favorabile atragerii lui in activitati commune si individuale menite sa-i stimuleze mereu impresia ca se gaseste in centrul atentiei educatoarei si ca face mereu progrese in activitatea pe care o desfasoara. Progresele pe care le realizeaza grupa prescolara pe planul dezvoltarii fizice,psihice si morale sunt indici si repere pentru educatoare in elaborarea planului si metodologiei de lucru a fiecarei zile.Aceste progrese se evidentiaza in gradul de stapanire a unor deprinderi si obisnuinte,precum si in modul de a reactiona la anumiti stimuli. Preocuparea educatoarei de a-I pregati cat mai temeinic pe toti copiii pentru activitatea scolara se concretizeaza in aplicarea unui program de lucru in care sa se prefigureze unele obligatii scolare sis a permita o evaluare corecta si copleta a insusirilor dobandite. Prin intrebari il purtam pe copil spre necunoscut si prin raspunsuri il facem sa guste farmecul ,,descoperirii”sau a doborarii a inca unui obstacol pe drumul cunoasterii.Intrebarea este comunicare ,este pigmentul care coloreaza ,este fereastra prin care priveste ,este miracolul descoperit.De aceea ,arta de a folosi intrebarea pretinde foarte mult tact si trebuie folosita cu mare atentie pentru a nu duce la stingerea interesului si a curiozitatii copilariei,surse ale imbogatirii vietii psihice a celor aflati in procesul devenirii. ,,Copilul este intruparea intrebarii.Intrebarea este pentru copil o dimensiune existentiala,o structura fundamental ce-l umple ca atare.De aceea copilul intraba de multe ori fara a mai astepta un raspuns si de aceea,nu-l satisfac decat raspunsurile care nu sting intrebarea.”- Lucian Blaga ,,Elanul insul Problema cu care s-a confruntat gradinita n-a fost pur si simplu exersarea unor anumite deprinderi,capacitate ,ci introducerea acestor asanumite exercitii in activitatea copilului intr-un mod organizat ,la o varsta la care el nu s-ar putea supune rigorilor impuse ulterior de scoala.pentru ca jocurile lor sa fie si educative ele nu trebuie sa ramana la stadiul de simple jocuri ,cu alte cuvinte ele nu trebuie sa faca apel doar la spontaneitatea
copilului ,ci trebuie sa introduca copilul treptat in activitatile adultului ,pentru care copilul trebuie sa fie pregatit. Mama sau educatoarea pot sa-l supravegheze pe copil ,astfel incat acesta sa se joace intr-un mod sanatos.. Problema care se pune in ceea ce priveste gradinita se refera la descoperirea proceselor educationale corespunzatoare acestei varste ,pe de o parte ,iar pe de alta parte la organizarea in asa fel incat sa serveasca scopului de a-l pregati pe copil pentru viata adulta.Gradinita realizaeza acest dublu scop prin emotiile si atitudinile pe care copilul le dezvolta in jocurile sale si care il leaga de viata de adult.Aceste emotii si atitudini nu pot fi suscitate de copil decat prin simbolizarile introduse in joc.
BIBLIOGRAFIE: S.Cristea- Managementul organizatiei scolare, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 2006 • S.Cristea –Managementul educatiei,Edidura DIidactica si Pedagogica Bucuresti 2000 Florescu Cristina- Managementul educatiei, Editura • Eurogrup Oradea, 2002 • Ioan Toca- Management educational, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti ,2002 • Elena Joita-Management educational. Profesorulmanager:roluri si metodologie, Editura Polirom Iasi ,2000 •
www.edu.ro Regulamentul de organizare si functionare a invatamantului prescolar O.M.Ed.C. nr. 4464/7.09.2000
