geometrie si s¸ i metafizica ˘
Exemplaritatea figurii cercului pentru filosofie
Laura Pamfil
T E X Τ
e´ quivalences equivalences
arguments 2.2003
edition: M. Diaconu, A. Rezu¸s & S. Vieru (eds.) a T X2ε -edition] © 2003 arguments [L E © 2003 Laura Pamfil (Bucharest, (Bucharest, Romania) [text]
Salv ador Dal´ı: Centaure ı: Centaure ] © 2003 Salvador Dal´ı Estate [logo Salvador
© 2001 Dinu Laz ar a ˘ r (Bucharest, Romania) [photo C. Noica ] a T X – hyperscreen] © 2003 equivalences equivalences [pdfL [pdfL ´ E This electronic edition is a non-profit publication
produced by pdfTEX 14.h & created by L a TEX2ε with hyperref & hyperscreen
pdfTEX14.h © 2001 Han The ` Thˆ ˆ´ Thanh ` L a TEX2ε © 1993–2001 the L a TEX3 project team et al. hyperref © 1995–2001 Sebastian Rahtz
hyperscreen © 2001-2002 Adrian Rezu¸s [ based on pdfscreen]
pdfscreen © 1999–2001 C. V. Radhakrishnan typeset by babel [greekTEX] in Kerkis [ Adobe type type 1] © 2002 Department of Mathematics, University of the Ægæan Kerkis © printed in the netherlands – 8th December 2003
edition: M. Diaconu, A. Rezu¸s & S. Vieru (eds.) a T X2ε -edition] © 2003 arguments [L E © 2003 Laura Pamfil (Bucharest, (Bucharest, Romania) [text]
Salv ador Dal´ı: Centaure ı: Centaure ] © 2003 Salvador Dal´ı Estate [logo Salvador
© 2001 Dinu Laz ar a ˘ r (Bucharest, Romania) [photo C. Noica ] a T X – hyperscreen] © 2003 equivalences equivalences [pdfL [pdfL ´ E This electronic edition is a non-profit publication
produced by pdfTEX 14.h & created by L a TEX2ε with hyperref & hyperscreen
pdfTEX14.h © 2001 Han The ` Thˆ ˆ´ Thanh ` L a TEX2ε © 1993–2001 the L a TEX3 project team et al. hyperref © 1995–2001 Sebastian Rahtz
hyperscreen © 2001-2002 Adrian Rezu¸s [ based on pdfscreen]
pdfscreen © 1999–2001 C. V. Radhakrishnan typeset by babel [greekTEX] in Kerkis [ Adobe type type 1] © 2002 Department of Mathematics, University of the Ægæan Kerkis © printed in the netherlands – 8th December 2003
Laura Pamfil
geometrie si s¸ i metafizica ˘
Exemplaritatea figurii cercului pentru filosofie
Bucure¸sti sti 2003
Geometrie si s¸ i metafizic˘ metafizica a ˘ Exemplaritatea figurii cercului pentru filosofie 0
0
This paper is a preliminary report of work in progress for a PhD Dissertation on Tradition and Originality in the Ontology of Constantin Noica (University Noica (University of Bucharest, promotor: Prof. Dr. Gabriel Liiceanu). Liiceanu). Laura Pamfil (b. 1975, 1975, in Bucharest) Bucharest) studied philosophy philosophy at the University University of Bucharest Bucharest (lic. phil. 1998, with a thesis thesis on the reception reception of Heidegger Heidegger in France), France), and is currently currently preparing preparing a PhD dissertation on Constantin Noica (research grant at the New Europe College , 2001–2002, etc.) Editor at the Publishing House Humanitas , Bucharest, during 1998–2001. Her publications include reseach papers (on C. Noica, mainly), and a translation of Michel Haar’s monograph Heidegger et
Wenn im Unendlichen dasselbe / Sich wiederholend ewig fliesst... 1 (Goethe) Esen¸ ta matematicilor st ˘ a ˆ ın libertatea lor. (Cantor)
Omul este o fiin¸ta ˘ legat˘ a de cer. St˘ a ˆın natura mea celest˘a s˘a m˘a ridic deasupra lumii desprinzˆ andu-m˘ a de ea, st˘ a ˆın natura mea de om s˘a m˘a destram ˆın lume f˘acˆ andu-m˘ a una cu ea. Fiind aproape de lume s¸ i totodat˘ a altceva decˆ a t ea, m˘ a m˘asor dup˘ a cˆ antarul unei libert˘ at¸ i care nu este de aici: cerul. Ca om, nu m˘ a pot defini decˆ at ˆın spa¸tiul deschis de natura mea celest˘a. Atunci cˆand uit de ˆınrudirea mea cu cerul, cad sub demnitatea speciei mele, sunt un om f˘ ar˘a de lume, un om p˘ ar˘a sit, singur. Ca om p˘ ar˘asit, pulsez ˆın ritmul unui univers dezacordat, al c˘ arui λόγος originar s-a spart irevocabil ˆın limbi naturale... Am pierdut demult familiaritatea cu aceast a ˘ lume, de vreme ce ˆın ea nu mai s˘ al˘ asluie¸ ¸ ste nici o putere ordonatoare, nici un λόγος care s˘ a ne t¸ in˘ a pe amˆandoi ˆıntr-o unitate...
1
Cˆand repetˆandu-se, Acela s¸ i / Statornic curge-n infinit ...
(Faust ,
Prolog, traducere ˆın
I. Singur˘ atate s¸ i λόγος ordonator
Discursul de mai sus ar fi putut fi rostit, ˆıntr-o carte precum De caelo . ˆ Incercare ın jurul cunoa¸sterii s¸ i a individului , de ˆınsu s¸ i omul noician, cel rupt de ascenden¸ta ˆ sa celest˘ a prin sentin¸t a dat˘ a de savantul veacului al XIX-lea: Nu exist˘ a cer, cu ˆ t mai pu¸tin ceruri (...). Dar exist a ˘ ceva care ˆıi t¸ ine locul s¸ i face posibil˘ at a a iluzia. 2 (...) Azurul cerului n-are defel mai mult ˘ a existen¸ta ˘ decˆ at bolta cerului. Din acest moment, cunoa¸sterea trebuie s˘ a-¸si ˆıntoarc˘ a privirea de la realit a ˘ t¸ ile de tip ceresc – c˘aci iat˘ a, acestea nu ˆınseamn˘ a mai nimic! – c˘ atre alte zone, despre care s¸ tiin¸ta pare s˘ a nu fi aflat prea multe... R˘amas singur s¸ i lipsit de instan¸ta divin˘ a care fereca de secole cele s¸ apte bol¸ti pitagoreice sau cele cincizeci si ¸ s¸ ase de stele ale uria¸sei (dar finitei) sfere aristotelice, omul noician cade prad˘ a infinitului r˘ au al materiei, cantitativului sub orice form˘ a s-ar ˆınf a ˘ t¸ i¸sa el s¸ i puterilor sale anonime: cosmosul, timpul s¸ i masele umane. C˘aci ˆıntr-adev˘ ar, pe omul lui Noica ˆıl sperie totul. Totul ˆın universul sensi bil pare s˘a concure la cople¸s irea si ¸ umilirea sa: de la cele 300 000 de milioane de stele, cˆ a te a aflat c˘ a num˘ ar˘a sistemul galactic, pˆan˘a la cei 220 000 de anilumin˘ a pe care s¸ tie c˘ a ˆıi m˘asoar˘ a diametrul acestuia; de la cei 2 000 de milioane de ani, stabili¸ti de astronomi ca vˆarst˘ a a sistemului solar (fa¸ta ˘ de vechimea de numai 300 000 de ani a speciei umane!), pˆan˘a la cantit˘ at¸ ile de ordin temporal si ¸ uman,
ce ˆıneac˘ a biata con¸stiin¸ta ˘ individual˘ a ˆın indistinc¸tia maselor 3 ... Fiecare nou˘ a de˘ t¸ ii apare, pentru omul noician, ca un gest ˆın plus de scoperire stiin¸ ¸ tific˘ a a modernit a amenin¸tare a con¸stiin¸tei teoretice, ˆın care se ive¸ste sentimentul r a ˘ u al c˘ al˘ atoriei pe orbitele spa¸tiului gol, infinit: L’ ´ eternel silence de ces espaces infinis m’effraie .4 , pare s˘ a spun˘ a el, intimidat de toate aceste cifre, ˆıntr-o cunoscut˘ a tonalitate pascalian˘ a. A¸s a se face c˘ a o carte precum De caelo , care ˆıncepuse prin inventarierea unor concep¸tii mitice despre cer, sfˆ ar¸seste ¸ cu g˘ asirea unor moduri de punere ˆın ordine si ¸ de rezisten¸ta ˘ ˆın fa¸ta tiraniei puterilor anonime. Este nevoie de un λόγος unificator, de o s¸ tiin¸ta ˘ care s˘ a-l ˆımpace cu lumea s¸ i care s˘ a-i redea locul cuvenit ˆın univers. Si, ¸ tot pascalian, for¸ta recuperatoare este cea a con¸stiin¸tei individuale. De data aceasta ˆıns˘ a, ˆımpotriva lui Pascal care sus¸tinuse inutilitatea nobilei ˆınzestr˘ ari a omului ˆın fa¸ta infinit˘ at¸ ii naturii (ˆIn ˆıntindere, universul m˘ a cuprinde s¸ i m˘ a ˆınghite 5 ca pe o nimica toat˘ a ; prin gˆandire eu ˆıl cuprind ), Constantin Noica va situa din capul locului con¸stiin¸ta uman˘ a ˆın afara ordinii naturale, afirmˆ a nd c˘ a ...ea nu e m˘ arime. ˆIn felul ei, nici nu este, nu este decˆ a t pentru sine – a¸sa ˆıncˆ at nimic n-o poate umili, afar˘ a de propriile ei neˆın¸telegeri, de gre¸situl ei exerci¸tiu.6 Aceea¸si tem˘ a pascalian˘ a a compens˘ arii finitudinii prin exerci¸tiu reflexiv va fi ˘ sub forma maladiei spirituale a acatholiei ˆın Sase reluat a ¸ maladii ale spiritului contemporan . Aici, lumea anglo-saxon˘ a se dovede¸ste a fi una a refuzului oric a ˘ rei ordini 3
Cf. De caelo , p. 75–83. T˘acerea etern˘a a acestor spa¸tii infinite m˘ a ˆınsp˘ aimˆ ant˘ a , Blaise Pascal, Pens ´ ees , ed. Ernest Havet, vol. I, Paris, Librairie Ch. Delagrave, 1887. 5 B. Pascal, op. cit., 793, 348, ed. Brunschvicg. 4
generale si ¸ a substituirii adev˘ arului cu exactitatea. C˘ aci, ˆın imposibilitatea recunos˘ de a ob¸tine adev a ˘ rul, tehnica, matematica, logica, cibernetica, ˆın genere orice cut a stiin¸ ¸ ta ˘ exact a ˘ devine singura onestitate posibil˘ a a con¸stiin¸tei. ˆIn lipsa lui Dumnezeu ca lege general˘ a a lumii (c˘ aci Dumnezeu a murit ), omul acatholic se va refugia ˆın excesul de exactitate, aceast˘ a siguran¸ta ˘ ultim˘ a a gˆandului fiind unica form˘ a de 7 orgolioas˘a demnitate care i-a mai r˘ amas . Neputˆ and st˘ apˆ ani ˆıntregul, omul bolnav de acatholie hot˘ ar˘as¸ te s˘ a st˘ apˆ aneasc˘ a partea, siguran¸t a p˘ ar¸tii vindecˆ and, ˆın cazul acesta, de nesiguran¸ta ˆıntregului.
7ˆ
In ordine practic˘a , s-ar p˘a rea c˘ a din singur˘ atatea absolut˘a a omului ˆın fa¸ta naturii nu rezult˘ a ataˆ t principii de natur˘ a etic˘ a , cˆ at atitudini de via¸t˘a care ar putea face s˘a t¸ in˘ a universul cu infinitatea lui insensibil˘a s¸ i ira¸tional˘a laolalt˘ a cu limit˘ arile s¸ i ra¸tionalitatea omului. Noica subscrie ˆın aceast˘a privin¸ta ˘ acelei pagini din gˆandirea chinez˘a care urm˘ are¸ste treapt˘ a cu treapt˘a c˘aderea acatholicului de la principiile de ordine universal˘a la cele ale ordinii ˆın imediata sa proximitate, sub forma self-control -ului, a civilit˘at¸ ii, a demnit˘a¸tii fa¸t˘a de sine s¸ i ceilal¸ti: Cine pierde Tao r˘amˆane cu virtutea; cine pierde virtutea r ˘ amˆ ane cu iubirea de oameni; cine pierde iubirea de oameni r ˘ amˆ ane cu justi¸tia; cine pierde justi¸tia r˘ amˆane cu polite¸tea. Sase ¸ maladii ale spiritului contemporan , Editura
II. Cercul s¸ i imaginea plenitudinii lumii
˘ a lumii anglo-saxone, purt ˆ Totu¸si, atitudinea prudent a and amprenta extremei onestit a ˘ t¸ i imprimate de premisa sceptic˘ a a cunoa¸sterii, este una t a ˆ rzie, adus˘ a la lumin˘ a de e¸securile si ¸ ˆımplinirile stiin¸ ¸ tifice ale epocii moderne. Pˆan˘a la confirmarea negrelor presim¸ tiri ale relativismului ˆın cunoa¸stere, imaginea anticului si ¸ a medievalului despre infinitatea universului sensibil luase deja preponderent forma sferei celeste, ˆınsufle¸tit˘ a sau nu, a universului circular, geocentric sau heliocentric. Istoria cerului, singura care putea spune ceva despre plenitudinea acestei lumi, a adus cu sine ˆın mod obsesiv imaginea reiterat˘a s¸ i amplificat˘ a a cercului, schimbˆ and de la o epoc˘a la alta numai sistemul explicativ ˆın care era integrata. ˘ Se poate spune c˘a aceast˘ a figur˘ a geometric˘ a simpl˘ a, luat˘ a ca model inteligibil al lumii, str˘ abate ˆıntreaga oper˘ a noician˘ a, de la sentimentul angoasei s¸ i al ˆınsingur˘ arii ˆın fa¸ta spa¸tiului cosmic (ˆın De caelo...) pˆ an˘ a la elaborarea unei dialectici circulare care s˘ a l˘ amureasc˘ a modelul fiin¸t ei s¸ i etapele devenirii ei (ˆın Devenirea ˆıntru fiin¸ta ˘ ). Al a ˘ turi de structura aluziv trinitar˘ a a fiin¸t ei (I-D-G) si ¸ de hexagonul ma¸sinu¸tei speculative prin care Noica ˆıncearc˘ a s˘a interpreteze ˆıntreaga lume (acesta nefiind ˆıns a ˘ decˆ at o dublare a celor trei termeni ai modelului ontologic), cercul este unul dintre cele mai importante instrumente de lucru care stau la baza operei filosofului romˆan. Si ¸ dac˘ a la nivelul lui Seele aceast˘ a schem˘ a circular˘ a are func¸t ia de a integra omul ˆın universul sensibil ˆımp˘ acˆ andu-l cu necuprinsul acestuia s¸ i cu pro-
modele de func¸tionare dialectic˘ a atˆ at pentru devenirea ˆıntru devenire c at ˆ s¸ i pentru 8 ˘ rim ˆın paginile devenirea ˆıntru fiin¸ta ˘ . Aceasta este premisa pornind de la care urm a de fa¸ta ˘ dezvoltarea problematicii cercului pˆ an˘ a la reflectarea sa ˆın con¸stiin¸ta ˘ sub forma dialecticii tematice, coborˆ and totodat˘ a la sursele istorice care au alimentat acest model explicativ – ˆıntˆ ai al lumii ca ˆıntreg, apoi al fiin¸tei. A¸sadar, aruncˆ and ˆınainte de toate o privire astronomic˘ a asupra problematicii, vom spune: la ˆınceput au fost cercurile telurice: P˘amˆ antul s¸ i stelele fixe, cele care ˘ tate si ˘ t¸ ii unui au generat sentimentul de singur a ¸ micime a omului ˆın fa¸ta imensit a spa¸tiu gol, lipsit de ˆın¸teles. Ele sunt urmate, ca o consecin¸ta ˘ fireasc˘ a a nevoii de ˆınzestrare cu sens si ¸ de g˘ asire a unui λόγος ordonator, de cercurile celeste: ˆıncerc˘ ari succesive de ata¸sare a unei semnifica¸tii, ˆıntai ˆ mitologic˘ a , apoi de ordin ra¸tional, astfel ˆıncˆ at ˆıntregul insensibil s˘ a poat˘ a fi pus ˆın leg˘ atur˘ a cu partea sensibil˘ a , limitat˘ a spa¸t ial si ¸ temporal – omul.
1. Cercurile telurice: P˘ amˆ antul s¸ i stelele fixe
Privirea c˘ atre ˆınaltul cerului d˘ adea, ˆın termenii astronomiei precopernicane, imaginea unui univers geocentric, P˘ amˆ antul fiind cercul privilegiat ˆın jurul c˘ aruia se roteau cu umilin¸ta ˘ toate sferele lumilor nepopulate. Sentimentul infinit˘ at¸ ii lumii sensibile, departe de a provoca intimidarea con¸stiin¸tei cunosc˘ atoare, ˆii entuziasma ˆıns a ˘ pe medievali care admirau rerum magnitudo , atribuit˘ a operei divinit˘ at¸ ii... Nici 8
Asupra distinc¸tiilor spirit-suflet ( Geist-Seele ), transcendent-transcendental, ra¸tiune-intelect, vom reveni mai trˆarziu; men¸tion˘ am deocamdat˘ a doar c˘a ele polarizeaz˘a ˆıntreaga desf˘asurare ¸ a
o incertitudine gnoseologic˘ a nu p˘ area s˘ a ˆıntunece aceasta nest˘avilit˘ a gratitudine ˆın fa¸ta Creatorului atotputernic, nici un sentiment al z˘ ad˘ arniciei nu tulbura bucuria descoperirii universului ˆın toat a ˘ perfec¸tiunea alc˘ atuirii sale... Teoria geocentric˘ a venea la timp pentru a-i asigura omului locul central ˆın univers, satisf˘ acˆ andu-i astfel toate vanit˘ at¸ ile... Singura umbr a ˘ care fisura rela¸tia individ-cosmos era cea a valoriz˘ arilor de tip moralizator ale marginii fa¸ta ˘ de centru. C˘aci una dintre tendin¸tele sistemului geocentric pare a fi fost tocmai aceea de a atribui ˆınsu¸si centrului calitatea dezonorant˘ a de a fi cel mai ˆındep˘artat punct de adev˘ aratul Empireu al sferelor celeste. P˘ amˆ antul era adesea privit ca cel mai iner¸t ial si ¸ mai ˆıntunecat nucleu al materiei, sediul predilect al for¸t elor r˘ aului, Iadul ˆınsu¸s i. Din punct de vedere spa¸t ial, P˘ amˆ antul era, la drept vorbind, diavolocentric, aflat ˆın total˘ a opozi¸tie cu materia eterat˘ a a 9 ˆ cerului . In acest spirit, un autor medieval pe nume John Wilkins, citat de Arthur Lovejoy, avea s˘ a noteze ˆın anul 1640, ˆımpotriva sistemului copernican, argumentul dat de ...tic˘ a lo¸sia p˘ amˆ antului nostru, pentru c˘ a el e f a ˘ cut dintr-o materie mai murdar˘ a si ¸ mai josnic˘ a decˆat orice parte a lumii; si ¸ de aceea trebuie s˘ a fie situat ˆın centru, care este partea cea mai rea si ¸ la cea mai mare distan¸ta ˘ de acele corpuri 10 pure, des˘ avˆ arsite, ¸ cerurile. A¸s a stˆ and lucrurile, demnitatea centrului nu era sal vat˘a decˆat de faptul c˘ a , de¸si departe de lumile perfecte, totu¸s i el r˘ amˆ anea singurul loc generator de suflete, singura parte a universului ˆın care se petreceau lucruri cu adev˘ arat dramatice si ¸ esen¸tiale, ea func¸tionˆ and ca un adev˘ a rat m˘ ar al discordiei 9
Arthur O. Lovejoy, Marele lan¸t al fiin¸tei . Istoria ideii de plenitudine de la Platon la Schelling , Humanitas, 1997, p. 87.
ˆıntre puterile divine si ¸ cele infernale...
2. Cercurile celeste: ορανός – κόσµος – λον Pentru desemnarea universului sensibil, grecii au folosit succesiv trei cuvinte: ορανός , κόσµος si ¸ λον , razele lor semantice acoperindu-se ˆıns˘ a numai par¸tial. A¸sa, de pild˘ a, ορανός , prin care grecii ˆın¸telegeau cerul ca principiu germinativ, a fost folosit ˆın context filosofic pentru prima dat˘a de c˘ atre Anaximandru (Diels, 12 A) pentru a postula divinitatea corpurilor cere¸sti (el vorbea despre infinitele οράνοι care sunt zei), iar aceast˘ a viziune pare s˘ a fi stat la baza conceperii cerului nu ca o unitate omogen˘ a, ci ca o pluralitate de sfere ce se rotesc ˆın jurul P˘ amˆ antului purtˆ and cu ele Soarele, Luna s¸ i celelalte planete, ˆın timp ce stelele fixe sunt purtate de o sfer˘ a exterioar˘ a...11 Aristotel, ˆın De caelo , I, 278 b, va folosi acela¸s i cuvˆ ant pentru a numi astfel universul ca ˆıntreg, iar Platon, ˆın dialogurile Timaios (28 b) s¸ i Phaidros (247 b) folose¸ste ca sinonimi termenii ορανός si ¸ κόσµος 12 . La rˆ a ndul s˘ a u, cuvˆantul κόσµος a trecut si ¸ el printr-o serie de metamorfoze, fiind uitlizat ˆınainte de Heraclit cu sensul de podoab˘a , ornament , aranjament , construc¸tie, ordine politic˘ a s¸ i social˘ a , ordine ˆın general. Dup˘ a Diogenes Laertios, e posibil ca primul utilizator al acestui cuvˆ ant cu ˆın¸telesul de cer , univers (echivalent al lui ορανός ) s˘ a fi fost Pitagora: Mai departe ni se ˆ i, a numit cerul univers si ˘ , de¸si Theophrast spune c˘ a el cel dint a ¸ p˘ amˆ antul o sfer a
11
Francis E. Peters, Termenii filosofiei grece¸sti , Humanitas, 1997, p. 212.
pretinde c˘ a aceasta a f˘ acut-o Parmenide, iar Zenon c˘ a a f˘ acut-o Hesiod13 . Teoria pitagoreic˘ a considera universul un κόσµος ˆın virtutea faptului c˘ a poate fi redus la propor¸tii matematice (ρµονία), iar num˘ arul (ριθµός ) nu era altceva decˆ at o ρχή a tuturor lucrurilor, rezultˆ and de aici ˆın plan etic corolarul restabilirii acestei armonii cosmice ˆın suflet. Odat˘ a cu Heraclit, κόσµος -ul ˆıncepe s˘ a desemneze ˆın mod explicit ansamblul ordonat, structurat, al lumii. Iat˘ a ce spune ˆın acest sens fragmentul 80 (30 ˆın edi¸tia Diels-Kranz) din poemul Despre natur ˘ a , asa ¸ cum apare el ˆın versiunea lui Clement din Alexandria, din Stromate, V, 105:
Κόσµον [τόνδε] – τν ατν πάντες – οτε τις ϑεν οτε νθρώπων ποίησε – λλ’ ν αε κα στι κα σται – πρ είζωον – πτόµενον µέτρα κα ποσβεννύµενον µέτρα.
Aceast˘a lume, aceea¸si pentru to¸ti, n-a f˘ aurit-o nici vreunul din zei, nici vreunul din oameni. Ea a fost ˆıntotdeauna, este s¸ i va fi un foc ve¸snic viu, care dup˘a m˘asur˘ a se aprinde s¸ i dup˘ a m˘asur˘ a se stinge.14
Cei mai mul¸ti comentatori francezi au considerat c˘ a acest κόσµος care deschide fragmentul trebuie ˆın¸teles ca ordine realizat a ˘ a lucrurilor sau a realit a ˘ t¸ ilor, r˘amˆ anˆ and ˆıns˘ a neclar dac˘ a ea se refer˘ a la cer sau la lume. Ceea ce a fost ˆıntotdeauna, este si ¸ va fi, afirm˘ a Marcel Conche a c˘arui traducere o red˘ am mai jos 13
Diogenes Laertios, Despre vie¸tile si ¸ doctrinele filosofilor , Pitagora, VII, 48, p. 275, Polirom, 2001, trad. de C. I. Balmu¸s, studiu introductiv s¸ i comentarii de Aram M. Frenkian. 14 ¸ tiin¸tific˘ a s¸ i Enciclopedic˘a, Filosofia greac a ˘ p an ˆ a ˘ la Platon , vol. I, partea a 2-a, p. 354, Editura S
pentru transparen¸ta interpret˘ arii15 , este totalitatea lucrurilor κ τν λν , cea ˘ ˆın vedere si ˘ totul curge. Deoarece pentru Heavut a ¸ atunci cˆ a nd se spune c a raclit unitatea contrariilor e universal˘ a, iar indisociabilitatea vie¸t ii si ¸ a mor¸tii este afirmat˘ a f˘ar˘a excep¸tie, nimic nu ne ˆındrept˘at¸ este ¸ – potrivit comentatorului francez – s˘a credem c˘ a autorul grec ar fi scindat totalitatea lucrurilor, separˆand fiin¸ta ˘ rile 16 eterne de cele perisabile, c˘ aci nici nu putem vorbi de vreo fiin¸tare etern˘ a . Prin urmare, cosmosul nu ar desemna cerul, ci totalitatea lucrurilor lumii, ˆın¸teleas˘ a ıntr-o ordine general ˘ a de structurare s¸ i nu ˆ ıntr-una de simpl ˘ a ˆ ınsumare, de totalizare ˆ pur cantitativ a a ordine nu este opera unei inteligen¸te planificatoare, apri˘ . Aceast˘ oric˘ a ei, c˘ aci dezordinea pur˘ a nu ar fi l˘ asat loc unui principiu ordonator. Lumea, ca ˘ r a ˘ origine, este independent a ˘ deci de zei s¸ i ˆıi precede, iar creatorii sistem ordonat f a de ordine presupun totu¸si o oarecare ordine a priori – fasonabil˘ a, modificabil˘ a – pe care nu ei au creat-o (c˘ aci n-a f˘ aurit-o nici vreunul din zei, nici vreunul din oameni) s¸ i care ar fi condi¸tia oric˘ arei ˆıntreprinderi. Vorbim asadar, ¸ la Heraclit, de o ordine preexistent˘ a si ¸ de zei care sunt ˆın lume. Sensul ordonator s¸ i structurant al κόσµος - ului va r˘ amˆ ane determinant pentru concep¸tia fizicienilor antici si ¸ a cosmologiei ulterioare. ˆIn ceea ce prive¸ste termenul λον , el s-a mi¸scat prin lumea greac˘ a ˆın primul rˆ and cu ˆın¸telesul de ˆıntreg , dar s¸ i de organism, iar datorit˘ a influen¸tei stoicilor, care considerau c˘ a lumea se afl˘a sub ocˆarmuirea providen¸tial˘ a a λόγος -ului, 15
Ce monde, le m eme toujours, il est et il sera, ˆ pour tous, ni dieu ni homme ne l’a fait, mais il etait ´ feu toujour vivant, s’allumant en mesure et s’ eteignant ´ en mesure. – ˆın H´eraclite, Fragments , col. ´ Epim´ eth´ee, P.U.F., 1986.
acela¸si cuvˆ ant a ajuns s˘ a fie utilizat destul de des ca sinonim pentru κόσµος , a sadar ¸ 17 univers .
3. Infinitul intelectului s¸ i infinitul ra¸tiunii
S˘a vedem acum, dincolo de rev˘ arsarea delirant˘ a a cifrelor astronomice la care este silit s˘ a asiste omul modern (¸s i al c˘ arei ecou este ˆınregistrat ˆın De caelo numai ˘ r a ˘ sf a ˆ r¸sit, la nivelul lui Seele ), cum prive¸ste Constantin Noica frisonul spa¸tiului f a pe linia lui Geist de data aceasta. ˘ potrivit c˘ Pornind de la observa¸tia anterioar a areia con¸stiin¸t a nu e m˘ arime – deci nu exist a ˘ m˘ asur a ˘ comun˘ a ˆıntre ea si ¸ universul sensibil –, acesta traseaz˘ a o linie de demarca¸tie ˆıntre infinitul naturii, domeniu al cauzalit a ˘ t¸ ii si ¸ necesit a ˘ t¸ ii, si ¸ infinitul con¸stiin¸tei, domeniu antigravita¸tional prin excelen¸ta ˘ . Unul este expresia devenirii ˆıntru devenire, cel˘ alalt a devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ . Primul exprim˘ a lotul celor ce sunt aci s¸ i acum; cari nu sunt decˆ at ˆın devenire, nu si ¸ ˆın fiin¸ta ˘ , dar nu pot r˘ amˆ ane ve¸snic ˆın devenirea de aci si ¸ acum, al c˘ arui lot va fi acela¸si, de a nu putea r˘amˆ ane 18 ce este el ˆın finitudinea sa . Prin urmare, ˆın ordine material˘a , lucrurile – de¸si finite ˆın ansamblu – ˆısi ¸ recompun infinitudinea la cap˘ atul lor. Avem, cu reiterarea finitudinilor particulare, o devenire reluat˘ a la infinit, o infinitudine ca definitudine, ˘ mˆ ˘ modalitate, termenul o incapacitate cronic˘ a de a se r a ane la finit. ˆIn aceast a infinit nu face dec a ˆ t s˘ a redea surpriza faptului c˘ a finitul nu r a ˘ mˆ ane finit, altfel spus, el este o afirmare de sine a finitului s ¸ i o continu˘ a nega¸tie a ne-finitului. Este
17
Fr. E. Peters, op. cit., p. 129.
un infinit al intelectului , mai spune Noica, c˘ aruia ˆıntr-un alt moment al istoriei ˘ u hegelian. Un gr a ˘ itor exemplu al unei astfel filosofiei i-a corespuns infinitul r a de infinit a ˘ t¸ i este infinitul vulgar matematic format de seria numerelor oricˆ at de mari sau a ˆıntinderii oricˆ at de prelungite. ˆIn sine, numerele sunt determinate, dup˘ a cum determinat˘ a este si ¸ ˆıntinderea, iar dac˘ a n-ar exista posibilitatea de a ad˘auga ˆınc˘ a o unitate numeric˘ a, respectiv ˆınc˘a una de ˆıntindere, ele ar r˘ amˆ ane finite. Astfel, se ob¸tine o infinitate aditiv˘ a , care nu transfigureaz˘ a ˆın nici un fel seria numerelor sau ˆıntinderea si ¸ are mai curˆand ˆınf˘ at¸ isarea ¸ unui fapt accidental, de grani¸ta ˘ , decˆ a t a unuia esen¸tial: E un infinit n˘ascut sub semnul preferin¸tei pentru finit.19 Cel˘ alalt caz, al infinitului ra¸tiunii – acela¸si, ˆın fond, cu infinitul bun al lui Hegel – este cel pe care fiin¸ta ˆıl confer a ˘ devenirii ˆın fiecare dintre etapele desf˘ as¸ ur˘ arii ei c˘ aci de fiecare dat˘ a este ˆın joc o devenire de integrare; cu fiecare pas se ob¸tine ˆ t oriunde, se poate vorbi aci de
.20 Avem de-a face de data aceasta cu un infinit inaparent, ascuns ˆ ın finit si ¸ tr˘ adˆ andu-¸si cu greu natura, mai ales ˆın ochii aceluia care nu distinge ˆıntre cele dou˘ a infinit˘ at¸ i: Vedem infinit acolo unde nu este, unde e doar nesfˆar¸sire, si ¸ 21 nu-l recunoa¸stem acolo unde este. Mai ales gˆ andirea greac˘ a , cu refuzul ei de a accepta un infinit actual – adic˘a iar˘ as¸ i unul finitist, rezultat al devenirii ˆıntru devenire – ˆıi pare lui Noica prea ostentativ ˆıntov˘ ar˘as¸ it˘ a cu devenirea ˆıntru fiin¸ta ˘ , ˆın timp ce modernii, cu acel cult al calculabilului care le este propriu, tr˘ aiesc infinitatea 19 20
C. Noica, op. cit., p. 285. C. Noica, idem.
proast˘ a, interminabilul devenirii ˆıntru devenire.
Ajun¸si ˆın acest punct, ˆındr˘ a znim s˘ a lans˘ am presupozi¸tia c˘ a, distingˆ and ˆıntre cele 22 dou˘ a tipuri de infinitate , Noica lucreaz˘ a deja tacit cu dou˘a tipuri de totalit˘ at¸ i: una ˘ a indvidualurilor ce o compun, cealalt a ˘ de ordin calitativ, de ˆınsumare cantitativ a ˆın¸teleas˘ ˘ si a ca totalitate structurat a ¸ fiind mai mult decˆ at suma individualurilor subordonate. Una st a ˘ sub zodia mecanicismului s¸ i a haoticului, cealalt a ˘ con¸tine ˆın germen logicul s¸ i ordonatul. Vom relua dintinc¸tia dintre cele dou˘ a totalit˘ at¸ i cu alt˘ a ocazie, c˘ aci ea pare s˘ a joace un rol esen¸tial ˆın sedimentarea viziunii ontologice noiciene de mai tˆ arziu, sub chipul logicii lui Hermes. Deocamdat˘ a ne mul¸tumim s˘ a punct˘ am consecin¸ta ˆın plan teoretic a celor dou˘ a infinitudini si ¸ caracterul cosmotic, heraclitean – ˆın sensul marcat de paragraful anterior – al totalit˘ at¸ ii structurate ce st˘a ˆın spatele infinitului ra¸tiunii. El va da ˆın plan etic corolarul totalit˘ a¸t ii de fiecare clip˘ a si ¸ ˆındemnul la tr˘airea f˘ ar˘a rest , iar ˆın plan ontologic ˆıi va permite ˆ vnita lui Noica s˘ a ob¸tin˘ a hegelianul cap˘ a t de drum, cu drum cu tot , mult r a ˆ ınv a ˘ luire a ˆıntregului lucrurilor ˆın unda cuprinz˘ atoare a fiin¸tei. Metodologic ˆıns˘ a, aceea¸si totalitate ordonat˘ a nu va putea fi surprins˘ a decˆat prin cerc – nu unul static geometric, ci unul dinamic vectorial, va sublinia autorul –, printr-o stiin¸ ¸ ta ˘ ea ˆıns˘as¸ i circular˘ a, capabil˘ a s˘a-¸si mu¸ste coada , s˘a se ˆıntoarc a ˘ la sine. De aici virtu¸tile geometriei care, mai mult decˆ at o stiin¸ ¸ ta ˘ a adev˘ arului23 s¸ i a principiilor, ofer˘ a prin imaginea cercului intui¸tia sensibil˘ a a dialecticii tematice. Merit˘ a s˘a vedem, prin urmare, mai am˘ anun¸tit, care sunt temeiurile l˘ auntrice ale acestei laudatio 22
Vezi s¸ i C. Noica, Devenirea ˆ ¸ tiin¸tific˘ a ıntru fiin¸ta ˘ , vol. II: Tratat de ontologie , p. 140–141, Editura S si ¸ Enciclopedic˘a, 1981.
nicasiene ˆınchinat˘ a geometriei. C˘ aci cu ea facem totodat˘ a primul pas orientat spre dialectic˘ a...
III. Spiritul geometric ca spirit
1. Ordinea naturii s¸ i ordinea spiritului
cosmic
Dup˘ a cum aminteam mai sus, lumea pitagoreic˘ a era una ordonat˘ a prin excelen¸ta ˘ , universul cosmotic fiind reprezentat prin propor¸tii matematice, iar num˘ arul fiind conceput ca principiu constitutiv al tuturor lucrurilor. Aceast˘ a ρµονία greceasc˘ a (ˆımpletire a contrariilor), descoperit˘ a ˆıntˆ ai de Pitagora prin reducerea intervalelor muzicale la propor¸tii matematice, trecut˘ a prin teoria heraclitic˘ a a λόγος ului si ¸ predat˘ a apoi ˆın Academia lui Platon ca propedeutic˘a a dialecticii (Timaios , 47 c–d), a ajuns ˆın cele din urm˘ a, decantat˘ a prin sita modernit˘ at¸ ii, si ¸ ˆın opera lui Constantin Noica, sub forma distinc¸tiei dintre culturile de tip geometric s¸ i cele de tip istoric. Pentru filosoful rom a ˆ n ˆıns˘ a, nu natura e ordine, nu lumile astronomice sunt mari acorduri matematice, dar spiritul e ordine si ¸ el ritmeaz˘ a realit˘ at¸ ile pe care le ia ˆın considera¸tie 24 . Vorbind despre cultura de tip geometric, opus˘a celei de tip istoric, Noica nu are ˆıns a ˘ niciodat˘ a ˆın vedere principiile, teoremele si ¸ problemele specifice geometriei, altfel spus con¸tinutul propriu-zis al acesteia, ci vizeaz˘ a – platonician – numai 25 anumite elemente care stau la baza dialecticii spiritului . Ceea ce caracterizeaz˘ a spiritul geometric, ˆın aceast˘ a accep¸tiune, este ˆıncercarea de a g˘asi o formul˘ a 24
C. Noica, Mathesis sau bucuriile simple , Humanitas, 1992, p. 12.
atotcuprinz˘ atoare, o expresie final˘ a simpl˘ a care s˘ a fac˘ a inteligibil ˆıntregul, s˘ a poat˘ a da socoteal˘ a de tot, cu alte cuvinte c˘ autarea unei mathesis universalis proprii. E nevoie de o s¸ tiin¸ta ˘ universal˘ a care s˘ a vindece de nostalgia unului26 , c˘ aci idealul culturii geometrice este unificarea, ordinea a¸sezat˘ a peste lucruri, care ar putea s˘a le ˆımblˆ anzeasc˘ a, limpezindu-le si ¸ umanizˆ andu-le. Ei i s-ar potrivi, dup˘ a Noica, deviza medieval˘ a multa habentes, nihil possidentes , c˘a ci de¸si este articulat˘ a dup˘ a legi sau tinde c˘ atre una, totu¸si nu posed˘ a nici un fel de realitate, nimic concret nu-i apar¸tine. Contrar culturii de tip istoric, oarb˘ a , strˆ ans˘ a ˆın chingile concretului nemijlocit si ¸ ale ordinii naturale, cultura geometric˘ a este emblema ordinii spiritului. Ceea ce ˆısi ¸ propune – s¸ i reu¸se¸ste – ea s˘ a fac˘ a, ˆın fapt, nu este altceva decˆat o translatare a biologicului ˆın planul spiritului, o promovare a formelor ˆın detrimentul con¸tinutului de via¸ta ˘ imediat, care nefiind nereflectat ˆın spirit este neproblematic si ¸ nu duce la nici un ˆ ın¸teles nou ; este devenire ˆıntru devenire, am putea spune ˆın lumina c˘ ar¸tilor ulterioare ale lui Constantin Noica: Iat˘ a de ce, ˆın locul acestor lucruri indiscutabile, cˆ at¸ iva au ˆıncercat s˘ a pun˘ a ˆın joc lucruri oscilatorii, fantome ˆıntre care s˘ a po¸t i alege si ¸ indiferen¸te pentru care s˘ a po¸ti opta. Iar singur˘ a cultura 26
C. Noica, op. cit., p. 11. Pentru perspectiva istoric˘a deschis˘a de aceast˘a distinc¸tie, gr˘ aitor este un fragment din scrisoarea trimis˘a de Constantin Noica lui Cioran la Paris ˆın 1957 s ¸ i publicat˘ a sub titlul R aspuns : Bineˆ ı n¸ t eles c˘ a nu s ¸ tim prea bine nici noi ce trebuie s˘a al unui prieten ındep artat ˘ ˆ ˘ denumim prin Europa spiritului de geometrie: geometrie ar putea fi fizicalismul fa¸ta ˘ de istorismul celeilalte Europe; geometrie, spiritul de ordine fa¸t˘a de subtilitatea spiritului de libertate; geometrie grosolan˘a, inginerescul fa¸ta ˘ de spontaneitatea vie¸tii; setea de inova¸tie fa¸t˘a de tradi¸tie; geometrie, mai ales, sensurile de distinc¸tie fa¸ta ˘ de cele de nuan¸tare. Dar c˘ a sunt dou a ˘ versiuni ale Europei, c˘a sufletul european a fost de la ˆınceput spart ˆın dou˘a s¸ i activ pe dou˘a planuri, este ceva izbitor ˆın
de tip geometric a putut crea un material de discu¸tie indiferent. De aceea dialectica ˆ rse¸ ˘ . Ea nu merge cu necesitate c˘ ei nu sf a ¸ ste niciodat a atre nimic, c˘ aci ˆın locul necesit a ˘ t¸ ilor interioare ale duratei istorice, a pus libert a ˘ t¸ ile f a ˘ r a ˘ durat a ˘ ale eternit a ˘ t¸ ii 27 geometrice. Si ¸ dac˘ a istoric insul este strivit sub sensul pe care ˆıl sluje¸s te s¸ i devine mas˘ a, geometric lucrurile se petrec ceva mai echitabil – a se citi logic – c˘aci sensul general si-a ¸ ˆımbl a ˆ nzit suveranitatea absolut˘ a prin conlucrarea cu indi vidualul si ¸ determina¸tiile acestuia. A¸sa se face c˘ a ˆıntr-o cultur a ˘ de tip geometric individul nu mai este supus tiranic voin¸tei generale si ¸ rigorilor acesteia atunci cˆ and lupt˘ a pentru drepturile sale , asa ¸ cum s-a ˆıntˆ amplat ˆın cazul Revolu¸tiei franceze, afirm˘ a Noica.28
2. Statutul ascensional al geometriei s ¸ i func¸tia sa Nu ˆıntˆ ampl˘ ator geometria este s¸ tiin¸ta aleas˘ a ca instrument general de unificare a realului, c˘ aci ea este prin excelen¸ta ˘ s¸ tiin¸ta ˘ elementar˘ a 29 , altfel spus, o s¸ tiin¸ta ˘ a formelor pure. Si ¸ pentru c˘ a prin aceasta nu sunt ˆın vedere atˆat teoremele si ¸ demonstra¸tiile de tip geometric, cˆ at elementele care pot duce la o adev˘arat˘ a dialectic˘ a a spiritului, Noica folose¸ste cel mai adesea termenul de geometrie ˆın locul entre l’esprit celui de matematic˘ a 30 , a¸sa cum procedeaz˘ a s¸ i Pascal ˆın Diff erence ´ de g´ eom´ etrie et l’esprit de finesse , ˆıntrebuin¸ta ˆ nd ca sinonime cuvintele g eometrique ´ 27
C. Noica, op. cit., p. 25–26 (s.n.). ˆ neasc˘ C. Noica, Scrisori despre logica lui Hermes , Ed. Cartea Rom a a, 1986, p. 63. 29 C. Noica, Mathesis..., p. 10. 28
si ¸ math ´ ematique , a¸sadar luˆa nd – dup˘a cum explic˘a el ˆınsusi ¸ – specia drept gen31 . ˘ indiferen¸ta Aceast a ˘ ˆın privin¸ta con¸tinutului acestei stiin¸ ¸ te atinse de gra¸tia zeilor (este citat ˆın repetate r a ˆ nduri Platon, cu afirma¸t ia c˘ a zeul geometrizeaz˘ a ), sesizabil˘ a la Noica si ¸ la Pascal, pare s˘ a mearg˘ a pe urmele unei tradi¸tii vechi, co borˆ a nd pˆ an˘a la pitagoreici, a c˘ aror incapacitate de a distinge ˆıntre concret si ¸ abstract a generat indistinc¸tia dintre aritmetic˘ a s¸ i geometrie, pe baza conceperii numerelor ca entit˘ at¸ i corporale. A¸s a se face c˘ a la ˆınceputul unui eseu despre cultura geometric˘ a , Noica vorbe¸ste despre ecua¸tia frumuse¸t ii statuii lui Venus din Milo amestecˆ and indistinct numerele cu formele geometrice, iar un altul (Despre Dumnezeu )32 deschide demonstra¸tia existen¸t ei lui Dumnezeu printr-o opera¸tie aritmetic˘ a 2 (−2ab · 3a = −6a b) pentru a sf ˆ arsi ¸ cu contemplarea formelor pure din lumea care nu este. Toate acestea, Noica le va trece laolalt˘ a sub numele de geometrie, asemenea pitagoreicilor si ¸ lui Pascal, ˆın¸telegˆ and prin ea unica metod ˘ a capabil ˘ a s a ˘ s a ˘ pun a ˘ in failibilitatea demonstra¸tiilor geometrice ˆın slujba adev arurilor ˘ ultime ale filosofiei . Ca s ¸ tiin¸ta ˘ elementar˘ a , ea este ireductibil˘ a la con¸tinuturile pur matematice, gˆ andul filosofului romˆ an p˘ arˆ and s˘ a se apropie aici de cel al lui Platon din Republica , potrivit c˘aruia geometria este s¸ tiin¸ta a ceea-ce-ve¸snic-este33 , si ¸ de viziunea pascalian˘ a a 34 acesteia ca s¸ tiin¸ta ˘ a principiilor . Totu¸si, oricˆ at de incoruptibile s¸ i suverane ar fi, ˆın modernitate matematicile cad prad˘ a excesului de func¸tionalitate, ajungˆ and – 31
B. Pascal, op. cit., vol. I, cap. VII, 2 bis, p. 96. C. Noica, op. cit., cap. V. 33 Platon, Republica , VII, 527b, Teora, 1998, ed. bilingv ˘ a, trad., comentarii s¸ i note de Andrei Cornea. 32
spre deosebire de numerele s¸ i formele pitagoreice – s˘ a fie cunoa¸steri fantomatice, ˘ t¸ ilor matematice ˆıns˘ ˘ mˆ lipsite de substan¸tialitate. Entit a a, le r a ane chiar si ¸ a¸sa prestigiul unor apari¸tii de dincolo, transfigurate ˆıntr-un tip cultural: Unde e totu¸si fiin¸ta, ˆın cazul acestui incoruptibil modern? Ea era ˆıntreag˘ a de partea incoruptibilului antic; nu mai este nic˘ aieri, ˆın chip declarat, ˆın incoruptibilul matematic. Dar ˆın timp ce matematicile se refuz˘ a fiin¸tei, cultura de tip matematic se rabate asupra ei, sau caut˘ a s˘a prind˘ a fiin¸ta realului ˆın schemele si ¸ expresiile formale de 35 tip matematic. Cu alte cuvinte, pentru a fi bun˘a, geometria, alias matematica, trebuie s˘ a fie un dozaj echilibrat ˆıntre substan¸ta ˘ s¸ i func¸tie, altfel devine o simpl˘ a reflectare a infinitului r˘ au al intelectului ˆın detrimentul ra¸tiunii... De asemenea, o explica¸tie a ˆıncrederii de care se bucur˘ a ˆın concep¸tia filosofului romˆ an aceast˘ a virtuozitate matematic˘ a a manuirii ˆ formelor abstracte ˆın cˆ ampul filosofiei, ne-ar putea-o da lucrarea Eseu asupra dreptului natural unde, ˆıntreb a ˆ nduse ˆın privin¸ta raportului filosofiei cu celelalte stiin¸ ¸ te, Hegel r˘ aspunde c˘ a o s¸ tiin¸ta ˘ nu poate fi de sine st˘at˘atoare (selbst ¨ andig ) , a¸sadar veritabil˘ a , decˆ at ˆın m˘ asura ˆın care ˘ ˆın ea ca s¸ tiin¸ta ˘ , dup˘ ˘ absolutul, Ideea, se reflect a ˘ determinat a a cum via¸ta absolut a se exprim˘ a prin vie¸tile particulare ale fiec˘ arei vie¸tuitoare. Astfel, geometria ar fi exemplul cel mai str˘ alucit de s¸ tiin¸ta ˘ autonom˘ a , c˘ aci ˆın cazul ei intui¸t ia si ¸ imaginile sunt reunite cu logica, f˘ acˆ a nd ca limitele stiin¸ ¸ t ei s˘ a nu mai fie determinate prin tatonare, ci direct printr-o cunoa¸stere a principiilor ˆın forma lor absoluta ˘ , ceea ce subordoneaz˘ a sau – cu un termen noician – integreaz˘ a acest tip de cunoa¸stere ˆın inima filosofiei.36
35
C. Noica, Tratat..., p. 180.
Prin urmare, elementar˘ a fiind, ˆın¸telegem c˘ a geometria nu va fi nici o clip˘a numai geometrie (de altfel termenul de geometrie a calificat ˆıntotdeauna s¸ i alte lucruri decˆ at lucrul matematic37 ), ci ˆın primul r a ˆ nd rigoare matematic˘ a ˆıncorporat a ˘ ˆıntr-o suprem˘ a teorie a elementului ca fiin¸ta ˘ de a doua instan¸ta ˘ , cu alte cuvinte o stiin¸ ¸ ta ˘ a fiin¸tei ˆın ea ˆıns˘ asi. ¸ Se poate spune c˘a ceea ce vizeaz˘ a Noica este ˆın fapt un organon , un instrument absolut ˆın echilibristica spiritului, o poart˘ a cu acces sigur la fiin¸ta ˘. Si ¸ ˆıntocmai cum elementul ca fiin¸t˘a de a doua instan¸ta ˘ creaz˘ a un mediu intermediar ˆıntre lumea sensibil˘ a s¸ i cea inteligibil˘ a (v. Excurs despre element 38 ), mijlocind ˆıntre condi¸tia lucrurilor si ˘ , s¸ i geometria va fi o stiin¸ ¸ o alta ontologic superioar a ¸ t a ˘ de interval , care face posibil˘ a pentru filosof ascensiunea ˆın vederea contempl˘ arii lumilor formale, a trecerii ˆın regnul spiritului pur: Singur˘ atate, geometrie s¸ i eternitate. Exist˘ a o dialectic˘ a a spiritului pe care nimeni n-o poate ˆınfrˆa nge, c˘ areia nimeni nu-i va pune cap˘at niciodat˘ a. De aici, din aceast˘ a linie a spiritului se desfac drumurile adev˘ aratei vie¸ti. Bucuriile ei sunt bucuriile simple, bucuriile formale, actele pure. Regatul vesnic ¸ al vie¸tii noastre spirituale nu se ˆıntˆalne¸ste decˆ at ˆın 39 zonele singur˘ at˘at¸ ii, noaptea, cˆ and ˆıncep s˘a joace ielele. Si ¸ dac˘ a omul face geometrie prelucrˆandu-¸si frica de singur˘ atate ˆın fa¸ta lumilor astrale sau ˆıncercˆ and s˘ a uite cˆ ate o durere de din¸ti, precum Pascal, ˆın schimb zeul – s¸ i astfel ˆısi ¸ explic˘ a Noica inclusiv nevoia divinit a ˘ t¸ ii platoniciene de a geometriza – face geometrie pentru a-¸si
37 38
C. Noica, op. cit., p. 10. C. Noica, Tratat..., p. 333.
tr˘ ai ˆıntr-un fel vesnicia ¸ interioar˘ a, pentru a-i da un corp ˆın aceast˘a lume40 ... ˘ zon˘ Adie, ˆın aceast a a a idealismului noician, influen¸ta concep¸tiei platoniciene despre num˘ ar ca ριθµός εδετικός , num˘ ar-Idee. ˆIntr-adev a ˘ r, printre Ideile lui Platon, concepute ca elemente s¸ i principii ale tuturor lucrurilor, se afl˘ a s¸ i aceste Ideinumere, ni¸ste entit˘ at¸ i intermediare (µεταξύ ), care mediaz˘ a ˆıntre εδη s¸ i ασθητά. Ele difer˘ a substan¸tial de acei ριθµοί µαθηµατικοί pitagoreici, care erau situa¸ti ˆ ın lucruri, ca ρχή a lor. ˆIntreaga geometrie noician˘ a ca stiin¸ ¸ ta ˘ a elementelor este un moment ˆın economia fiin¸tei, func¸tionˆ and tocmai cu astfel de εδη ca entit˘ at¸ i negociatoare ˆ ıntre real si ¸ sensibil. P˘ar˘asim momentan problema influen¸tei numerelor-Idei asupra lumii de medii pe care o alc˘ atuiesc elementele ˆın ontologia lui Constantin Noica, re¸tinˆ and pentru cele ce urmeaz˘ a statutul ascensional al geometriei si ¸ func¸t ia ei de c˘ ar a ˘ u¸s al adev˘ arurilor filosofice, un cortegiu indiferent fa¸ta ˘ de realul brut, neproblematic. Din acest noian de incertitudini fragile, de lucruri vagi propuse de filosofie, noua mathesis universalis ˆısi ¸ va croi drum spre dialectica fiin¸tei, iar traseul s˘ au preferat – o spunem deja de pe acum – va fi unul circular, de surs˘a hegelian˘ a...
IV. Obsesia refacerii circularit a ˘ t¸ ii la nivel ideal
1. Non-cunoa¸sterea ahoreticului Noica
Identificarea matematicii cu un ργανον indispensabil gˆ andirii a ˆınceput, ˆın biografia filosofului romˆan, ˆınc˘ a din prima perioad˘ a de crea¸tie, marcat˘ a de apari¸tia unei c a ˘ r¸ti de eseuri reunite tematic sub titlul Mathesis sau bucuriile simple ˆın 1934, si ¸ a continuat pˆan˘a la ultima sa carte, intitulat˘ a Scrisori despre logica lui Hermes si ¸ publicat˘ a ˆın 1986. ˆIn tot acest timp, asist˘am la o neˆıncetat˘ a glorificare a geometriei ca s¸ tiin¸ta ˘ a principiilor , concomitent cu o mereu reluat˘ a ofensiv˘ a ˆımpotriva magicienilor formelor goale, altfel spus ˆ ımpotriva logicienilor si ¸ matematicienilor care fac s˘ a dispar˘ a complet orice con¸tinut vital, comportˆ andu-se ca ni¸ste profe¸ti moderni ai lumilor spectrale, desprinse complet de real. ˆIns˘ a matematica ˆın sensul ei bun, ˆın¸teleas˘ a ca o form˘ a superioar a ˘ de non-cunoa¸stere, n-a ˆıncetat nici o clip˘ a s˘a-l fascineze pe Noica ahoreticul, care m˘ arturise¸ste ˆın fi¸sa clinic˘ a a celor Sase ¸ maladii... asaltul zadarnic, reluat cu o devo¸tiune de ins repudiat s¸ i succesiv abandonat al acestei fort˘ are¸te austere: Poate c˘ a i-a pl˘ acut ˆın ele (ˆın matematici, n.n.) faptul c˘ a reprezint˘ a o nobil˘ a form˘ a de non-cunoa¸stere , ca s¸ i specula¸tia, ˆın timp ce tot restul s¸ tiin¸telor are apetitul (oroarea ahoreticului) de a cunoa¸ste ceva anumit , c˘azˆand ˆın mutilarea si ¸ unilateralitatea care se pl˘ atesc atˆ a t de grav
fascinat ˆın matematici ˆıntotdeauna, dˆ andu-i lor.41 E lesne de observat c˘ a ceea ce opune Noica acelor cunoa¸steri determinate, specifice celorlalte stiin¸ ¸ te nu este atˆat o non-cunoa¸stere cum spune literal textul, cˆat mai curˆ and o cunoa¸stere ˆınglobatoare a nimic determinat, o cunoa¸stere a ˆ ıntregului , de tip filosofic. Poate s¸ i acesta este unul dintre motivele pentru care va spune la un moment dat: Visez o s¸ coal˘ a unde s˘ a nu se predea, la drept vorbind, nimic ...
2. Cercul filosofiei s¸ i al celorlalte s¸ tiin¸te
Rolul geometriei ca stiin¸ ¸ ta ˘ suveran˘ a era acela de a furniza o figur˘a abstract˘ a de ˆın¸telegere a lumii, un instrument capabil s˘ a desfac˘ a din real cerurile sferice ˆın care ˆınchiseser a ˘ anticii ˆıntregul univers, refacˆ andu-le ˆın ordinea spiritului s¸ i construind astfel cerul metafizic al con¸stiin¸tei despre care se vorbe¸ste ˆın De caelo... Forma circular˘ a a acestuia, reprodus˘ a la nivel ideal, va puncta cu o uimitoare consecven¸ta ˘ toate scrierile nicasiene, la toate nivelurile discursului si ¸ ˆın toat˘a problematica subˆ antins˘ a de acesta. Premisa teoretic˘ a a acestei in-sisten¸te o constituie constatarea c˘ a cercul nu este numai o form˘ a geometric˘ a privilegiat˘ a a cosmologiilor vechi, ci este condi¸tia de posibilitate a filosofiei ˆ ınse¸si s¸ i, cum toate celelalte discipline ˆıi sunt subordonate, el va fi de reg˘ asit ˆın fiecare dintre acestea ca o condi¸tie formal˘ a. A¸sa de pild˘ a, ˆın cadrul matematicii pot fi identificate tipuri de reflexivitate sub forma func¸tiilor de func¸tii, a ridic˘ arilor la putere (ˆın fond opera¸tii pe baza altor opera¸tii) s.a.m.d. ¸ La fel, ˆın fizic˘ a s-ar putea vorbi de o reflexivitate implicit˘ a cu fenomenul
undelor care, fiind produse prin expansiunea unei vibra¸tii ini¸tiale n-ar fi altceva decˆ at o mi¸scare a mi¸sc˘ arii, lucru aplicabil si ¸ spectrului undelor electromagnetice. Cercul logicii este, dup˘ a Noica, cel mai pu¸tin interesant caz de speculativitate circular˘ a, c˘ aci el evit˘ a deschiderea prin reflexia asupra cercului care le face posi bile (ra¸tionamentul din logica clasic˘ a): opera¸tia ra¸tional˘ a asupra operativit˘ a¸tii 42 ˆIn ceea ce prive¸ste cunoa¸sterea, s-ar p˘ ra¸tionale . a rea c˘ a s¸ i aceasta implic˘ a o mi¸scare circular˘ a a con¸stiin¸tei cunosc˘ atoare, formulat˘ a prin a¸sa-zisul paradox al progresului prin regres: pentru a fi cunoastere, ¸ mers c˘ a tre nemaigˆ andit, c˘ atre ceva nou, gˆ andirea trebuie s˘ a poat˘ a regresa ˆın orice punct al desf˘ as¸ ur˘ a rii ei. Exist˘ a cunoa¸stere a ceva complet necunoscut pentru c˘ a exist˘ a precunoa¸stere – no¸tiune ˘ dup˘ construit a a calapodul platonician al teoriei anamnezei.43 La r ˆ andul s˘ au, cercul actului etic invoc˘ a, de asemenea, un paradox c a ˘ ci fapta, ca si ¸ gˆ andirea trebuie s˘a se de¸tin˘ a pe sine dintru ˆınceput .44 Dac˘ a normativitatea eticilor tradi¸tionale nu este decˆ at tautologie practic˘ a pur˘ a, ˆın schimb lipsa total˘a a acesteia este li berare de lege ˆın vederea a orice, proast˘a ˆın¸telegere a libert˘ at¸ ii individuale. Fac ce vreau coincide, la cap˘ a tul misc˘ ¸ arii circulare, cu fac ce trebuie – pe modelul Lysis -ului platonician –, dup˘a ce norma adecvat˘a a fost ˆımblˆanzit˘ a prin confirmarea noului con¸tinut vital (experien¸ta de via¸ta ˘ ) si ¸ a ˆıncetat astfel s˘ a fie form˘ a goal˘ a (lege tiranic˘ a). ˆIn sfˆ ar¸sit, speculativitatea ultim˘ a a filosofiei este dat˘a de schema devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ , de data aceasta pe model hegelian: ˘ , care este si ¸ ea tot una circular a Fiin¸ ta este cea care intr a ˘ ˆın devenire si ¸ tot ea e cap˘ atul de drum al acesteia. Ceva C. Noica, ˆ Incercare asupra filosofiei tradi¸tionale , p. 17. 43 C. Noica, op. cit., p. 19. 42
nu poate deveni decˆat pentru c˘ a este s¸ i nu poate deveni decˆat ceea ce este.45
3. Func¸tionalitatea cercului ˆın ontologie Acestea fiind premisele, Noica va exersa aplicabilitatea figurii cercului ˆın zonele cele mai dificile ale ontologiei sale, construind astfel dialectica tematic˘ a ˆın patru etape (tem˘ a-antitem˘ a-tez˘ a-tem˘ a) prin opozi¸tie cu cea hegelian˘ a (tez˘ a-antitez˘asintez˘ a ), al c˘ arei demers aparent liniar ˆıl ˆıntrege ste ¸ prin ˆıntoarcerea la tema de ˘ a cercului fiin¸tei. Acest cerc fundamental va integra origine si ¸ ˆınchiderea manifest a la r a ˆ ndu-i cercurile secundare ale ramurilor filosofiei s¸ i ale celorlalte stiin¸ ¸ te. ˆIn ceea ce prive¸ste filosofia, ca art˘ a suprem˘ a, ea nu este atˆat despre cercul fiin¸t ei, cˆ at mai curˆ and este ˆ ınsu¸si cercul fiin¸tei ˆın¸telese ca σοφία. Din aceast˘ a perspectiv˘ a, filosofia ˆınceteaz˘ a s˘a mai fie o atitudine fa¸ta ˘ de real s¸ i devine un mod al realului ˆınsu¸si care se dovede¸ste a fi, dup˘a o idee ˆımprumutat˘ a de la Hegel, ra¸tional.46 Un alt mod de utilizare a simbolisticii cercului ˆın ontologie este reflexivitatea ca indicator lingvistic apt de a semnala regiunile condensate sau rarefiate ale fiin¸tei. A¸sa sunt cuvintele din ciclul fiin¸tei, ˆın frunte cu ˆıntru, cel provenit din ad verbul latin intro (ˆın˘ auntru), ce a dat o prepozi¸tie ˆın limbile romanice: dac˘ a din perspectiva con¸tinutului, ˆıntru ad˘ aposte¸ste mi¸scarea fiin¸t ei si ¸ demersul gˆandirii, 47 formal el reprezint˘ a cercul, limita¸tia ce nu limiteaz˘ a. Si ¸ tot astfel sunt s¸ i cuvintele din ciclul rˆ anduielii si ¸ cel al devenirii, ap˘ arute din ctitoriile prefixului ˆın- al 45 46
C. Noica, op. cit., p. 14. C. Noica, ˆ Incercare..., p. 143.
limbii romˆ ane. Toate acestea reprezint˘ a calde ˆıntoarceri ale limbii asupra ei ˆınsesi, ¸ ˆ nduiala poporului care o vorbe¸s te. Ea oglindiri care aduc la lumin˘ a fiin¸ta s¸ i r a nu poate fi pus˘ a la ˆındoial˘ a decˆ at ˆın orizontul deschis de ˆıntrebare, care arunc˘ a o umbr˘ a de negativitate asupra realit˘ at¸ ii, o ˆın-doire de lucruri, uneori o t˘agad˘ a a 48 lor. ˆIn ceea ce prive¸ste devenirea, asist˘ am la o dublare a planurilor: cercul devenirii ˆıntru devenire, cel de ma¸sin˘ arie stricat˘ a a istorismului pur, este dublat de cel al devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ , care se compune dup˘ a etapele dialecticii tematice. Acestora ˘ cercuri: cel al timpului rotitor, respectiv al le corespund la nivel temporal alte dou a timpului rostitor, ˆın-fiin¸ta ˘ tor de sensuri. Mai mult decˆ a t atˆ at, circularitatea este luat˘ a deseori drept criteriu general de determinare a valabilit˘ at¸ ii lucrurilor (de exemplu, cinematograful este etichetat ˆın repetate rˆ anduri o art˘ a retrograd˘ a ˆın virtutea faptului c˘a este lipsit de buna re versibilitate), la baza acestuia p˘ arˆ and s˘ a stea presupozi¸t ia c˘ a timpul rostitor, spre ˆ te ori este nevoie. deosebire de cel rotitor, poate fi reluat ori de c a Cu con¸stiin¸t a faptului c˘ a am pomenit deocamdat˘ a numai cˆ ateva dintre ipostazele figurii cercului ˆın ontologia lui Constantin Noica, mai amintim numeroasele exemplific˘ ari de tip circular, precum parabola biblic˘ a a fiului risipitor, care ˆıntoarcˆanduse acas˘ a reg˘ a se¸ste generalul familiei dup˘ a ispita prob˘ arii mai multor generaluri de tranzi¸tie, sau basmul Tinere¸t e f˘ ar˘ a b˘ atrˆ ane¸te s¸ i via¸ta ˘ f˘ ar˘ a de moarte , ˆın care fiul de ˆımp˘ arat se ˆıntoarce – ˆın interpretarea noiciana˘ – pe t˘arˆ amul trecerii si ¸ al mor¸tii (al ˘ cut experien¸ta ini¸tiatic˘ devenirii ˆıntru devenire) dup˘ a ce a f a a a fiin¸t ei si ¸ a izotopilor s˘ ai.
Dac˘ a avem ˆın vedere toate aceste lucruri, motivul circularit˘ at¸ ii pare s˘ a conduc˘ a, ˘ , la ceva fundamental, un model originar, misprin h˘ at¸ isurile ¸ devenirii ˆıntru fiin¸t a terios, care nu se livreaz˘ a la prima vedere si ¸ arunc˘ a o miz˘ a cov a ˆ rsitoare ¸ ˆın afara sa. Care este aceasta? ˆIn parte, am spus-o deja: ob¸tinerea unui soi de diagram˘ a mental˘ a a lumii, a unei formule care s-o con¸tin˘ a ˆın ˆıntregul s˘ au. Pentru a l˘ amuri ˆıns˘ a pe deplin sensurile s¸ i importan¸ta acestei figuri geometrice ˆın ontologia noician˘ a, vom ˆıncerca s-o privim din mai multe perspective (ca simbol spa¸tial, al de venirii, temporal si ¸ ˆın cele din urm˘ a speculativ), f˘ acˆ and pe parcurs cˆateva detururi clarificatoare prin istoria filosofiei.
V. Cercul ca simbol spa¸tial
1. Raportul centru-margine
Am v˘azut anterior (§ II.1) c˘ a una dintre tendin¸tele geocentrismului medieval era aceea de a conota negativ – pe fond religios moralizator – tot ceea ce t¸ inea de centru ˘ t¸ ii si ˘ cut globul (ca punct de condensare a greut a ¸ ˆıntunecimii materiei din care este f a p˘ amˆ antesc) si ¸ de a conferi ˆın schimb atribute pozitive celor ce se ˆındep˘ artau de acesta, apropiindu-se tot mai mult de zei s ¸ i de radierea solar˘ a a divinit˘ at¸ ii. Aceast˘ a disponibilitate de a acorda marginii rolul primordial nu este singular˘ a ˆın istoria gˆ andirii, ea fiind preluat˘ a , dup˘ a multiple sediment˘ a ri, si ¸ de ontologia noician˘ a a devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ . ˆInainte de a constata cum se pune aceast˘a problem˘ a aici, s˘ a coborˆ am ˆınta ˆ i la sursele acestei tematici aruncˆ and o privire ˆın gˆ andirea elin˘ a , c˘ atre fragmentul 119 (103, ed. Diels-Kranz) heraclitic:
Ξυνν ρχ κα πέρας π κύκλου περιφερέιας . (Porfir, Quaestiones homericae ad Iliadem ) Tot unul este ˆınceputul s¸ i sfˆ arsitul ¸ unei circumferin¸te. (trad. Adelina Piatkowski si ¸ Ion Banu)
Versiunea romˆaneasc˘ a citat˘ a prefer˘ a s˘a traduc˘ a ξυνόν prin tot unul, ment¸ ionˆ and ˆıns˘ a ˆıntr-o not˘ a semnifica¸tia de comun a cuvˆantului grecesc – ceea ce
Chose commune que commencement et fin sur le circuit du cercle. (trad. Marcel Conche)
Dup˘ a cei mai mul¸ti comentatori49 cheia acestui fragment ar fi dat˘a de termenul περιφέρεια, care n-ar trebui tradus prin periferie – ca zon˘a care se opune spa¸tial centrului. Acesta este unul din cazurile ˆın care cercul nu trebuie g ˆ andit geometric, ci dinamic , verbul περιφέρω exprimˆand ac¸tiunea de a purta ˆın jurul. A¸sadar, mai mult decˆ at ideea de zon˘ a , cea de mi¸scare las˘ a s˘a se ˆın¸teleag˘ a ceva esen¸tial ˆ r¸situl acestuia despre cerc. ˆIn plus, ˆın figura spa¸tial˘ a a cercului, ˆınceputul si ¸ sf a ˆ r¸situl unui arc de cerc sau nu coincid ˆın mod necesar, ele put ˆ and fi ˆınceputul si ¸ sf a a unei por¸tiuni a cercului, ˆın timp ce ˆın figura heraclitic˘ a radicalul περ - indic˘ a o ˆıntoarcere complet˘ a. Prin urmare, am avea de-a face cu un circuit complet, dar nu ˆın ˆın¸telesul c˘ a punctul de pornire coincide cu punctul de plecare, ci ˆın sensul c˘a fiecare punct al cercului astfel parcurs reprezint˘ a simultan ˆınceputul si ¸ sfˆ arsitul ¸ unui ciclu, definindu-se astfel nu unul, ci o infinitate de trasee ciclice . Ele sunt asem˘ an˘atoare pentru c˘ a se desf˘ as¸ oar˘ a ˆın cadrul aceluia¸si cerc, dar s¸ i diferite c˘ aci gliseaz˘ a de la un punct la altul, s ¸ i astfel se ob¸tine faimoasa unitate a contrariilor, care ˆısi ¸ va pune amprenta pe orice dialectic˘ a viitoare. ˘ negare a spa¸tialit a ˘ t¸ ii pure s¸ i Constantin Noica pare s˘ a-¸si asume s¸ i el aceast a simple a cercului, deplasˆ a nd la r a ˆ ndul s˘ au accentul de pe ipostaziere pe mi¸scare: Matematicile au f˘ acut din spa¸tiu ce-au vrut : au luat un cerc, au presupus c˘a-l pot ˆındoi, extinde sau strˆ ange oricum, si ¸ – cu condi¸t ia s˘ a nu se produc˘ a lipiri ˘ rui traducere am citat-o mai sus. ˆIn opinia Avem aici ˆın vedere interpretarea lui M. Conche, a c a acestuia, fragmentul ar trebui ˆın¸teles: Chose commune, sur le cercle, que le commencement et la fin, 49
sau ruperi – au g˘a sit c˘ a r˘amˆ ane totu¸si ceva din cerc ˆın noua figur˘ a, respectiv ˘ ˆınchis˘ ˘ bucl˘ proprietatea de a fi o curb a a simpl˘ a (cu o singur a a ). Au g˘ asit deci alt a ˘ spa¸tialitate .50 Aceast a ˘ alt a ˘ spa¸tialitate nu este altceva decˆ a t ie¸sirea cercului din condi¸tia de schem˘ a de realitate s¸ i trecerea sa ˆın aceea de schem˘ a de gˆandire, altfel spus p˘ ar˘asirea unui spa¸tiu real – expresie pe care Noica nu folose¸ste niciodat˘ a , de¸si aplic˘ a adesea acest atribut timpului atunci cˆ and distinge ˆıntre timp real si ¸ timp rostitor. Astfel, cercului static, geometric, ˆınchis ˆın circularitatea oarb˘ a din jurul unui centru fix, i s-ar opune un cerc vectorial, dinamic c˘aci actul neg˘ arii si ¸ dep˘ art˘ arii se petrece, dar exist˘ a s¸ i oprire, ˆın m˘ asura ˆın care miscarea ¸ se petrece ˆıntru sine.51 Despre aceast˘ a circularitate vectorial˘ a va fi vorba ˆın actul mi¸sc˘arii dialectice, iar ideea ei, a c˘ arei surs˘ a am identificat-o atˆ at de departe ˆın timp, ˆısi ¸ are f˘ ar˘a ˆındoial˘ a si ¸ influen¸tele mai noi ˆın nega¸tia hegelian˘ a a circularit˘ at¸ ii imediate. Din aceast˘ a perspectiv˘ a , centrul si ¸ marginea sunt t¸ inute laolalt˘ a nu de c˘ atre limita extern˘ a a circumferin¸tei, ci de legea care face ca limita s˘ a fie generat˘ a de la centru. Dac˘ a nu t¸ inem cont de aceast˘ a calitate generatoare a cercului, ˆıl coborˆ am la ˘ , acesta nu va mai t¸ ine de geneza rangul de simbol. Fixat ˆıntr-o imagine exterioar a infinit a ˘ a gˆ andirii, ci de ordinea finit a ˘ a intui¸tiei externe. Aceast a ˘ problematic˘ a, ce se va dovedi fundamental˘ a ˆın gˆ andirea hegelian˘ a, s-a dezvoltat ˆınc˘a din primii ani petrecu¸ti la Jena, avˆandu-¸si originea ˆın observarea fenomenului de propagare a undelor ˆın ap˘ a. Cum extinderea cercurilor ondulatorii la suprafa¸ta apei este direct legat˘ a de rela¸tia lor vizibil ˘ a cu un centru generator, Hegel a folosit acest model
50
C. Noica, Trei introduceri la devenirea ˆ ıntru fiin¸ta ˘ , Editura Univers, 1984, p. 93 (s.n.).
pentru expunerea infinitiz˘ arii finitului, urmˆ a nd s˘ a trateze similar si ¸ problematica ˘ o semnifica¸tie mult diferit a ˘ de cea a cercului. sferei, care nu comport a Concep¸tia noician˘ a asupra raportului centru-margine este ˆıncadrabil˘ a , f˘ ar˘a ˆındoial˘ a, ˆın aceast a ˘ descenden¸ta ˘ heraclitic˘ a s¸ i hegelian˘ a , cu toate c˘ a Tratatul de ontologie trimite explicit la gˆ andul pascalian al sferei infinite: C’est une sph ` ere infinie 52 dont le centre est partout, la circonf erence nulle part . Trecˆand de la infinitatea ´ lumii sensibile pascaliene la infinitatea fiin¸tei, Noica va r˘ asturna aceast˘ a afirma¸tie spunˆand: ...periferia fiin¸tei este pretutindeni, centrul nic˘ aieri. Singur˘ a fiin¸ta cen53 tral˘ a nu este, restul are parte de fiin¸ta ˘ . Trebuie spus c˘a ˆın aceast a ˘ inversare a pozi¸tiei pascaliene au loc dou˘ a glis˘ ari subtile:
a ) glisarea de la lume la fiin¸ta ˘ pe fondul circularit˘ a¸tii . Ea este perfect ˆındrept˘ at¸ it˘ a, dac˘ a avem ˆın vedere echivalarea fiin¸tei cu un gol ˆınscris ˆın lucruri s¸ i inabilitatea ei de a subzista independent de acestea. A¸sa se face c˘ a , de¸si lipsit˘ a de centru, fiin¸ta noician˘ a nu va r˘ amˆ ane totu¸si des-centrat˘ a , c˘ aci ˆısi ¸ va g˘ asi echilibrul ˆıntr-un fin dozaj cu ceva care mai curˆ and nu este sau este ˆın alt fel: lucrurile.
b ) glisarea de la termenul de circumferin¸ta ˘ la cel de periferie . Aici, echivalarea sufer˘ a de un anumit grad de inadecvare, c˘aci dac˘ a Pascal ipostaziaz˘ a prin cuvˆantul circumferin¸ta ˘ infinitatea universului fizic opunˆ and-o infinit˘ at¸ ii ra¸tionale a gˆ andirii, ˆın schimb Noica are ˆın vedere prin periferia sa dinamismul marginii, al grecescului περιφέρω . Acest
52
B. Pascal, op. cit., ed. cit., p. 1.
lucru este vizibil de altfel, in consecin¸tele ce decurg din lipsa condens˘ arii ˘ t¸ ii fiin¸tei care devine luminoase a centrului, si ¸ anume: dispari¸tia plin˘ at a un gol ˆınscris ˆın lucruri; dispari¸t ia fiin¸t ei statice, fixe, care va fi ˆınlocuit˘a de o ac¸tiune peste tot ; dispari¸tia co-prezen¸tei eterne a fiin¸tei, care va fi ˆınlocuit˘a cu o prezen¸ta ˘ intim˘ a de-o clip˘ a, trec˘ a toare o dat˘ a cu lucrul; ˆın fine, dispari¸t ia fiin¸tei simple ˆın toat˘ a generalitatea ei cople¸sitoare, c˘areia ˆıi va lua locul fiin¸ta articulat˘ a dup˘ a o structur˘ a complex˘ a.
˘ t¸ ii iau forma criticii terLa nivelul logicii lui Hermes, sarjele ˆ ¸ ımpotriva centralit a menilor tradi¸tionali ai logicii clasice (subiectul si ¸ predicatul), pe care ˆıi va ˆınlocui cu individualul si ¸ generalul ontologiei: Subjectum ar fi ceea ce st˘ a sau zace la propriu (ca ˆın grecescul hypo-ke´ımenon) ˆıntr-o centralitate inert˘ a, ˆın timp ce predicatele s-ar 54 roti ˆın jurul s˘ au ca ˆıntr-un mic sistem planetar. ˆIntorcˆ andu-ne acum la viziunea hegelian˘ a , vom mai spune c˘a Hegel vede ˆın ˘ a determin˘ cercul conceput unitatea realizat a arilor opuse, iar ˆın cercul reprezentat pura determinitate simpl˘ a , ceea ce se poate exprima s ¸ i spunˆ and c˘ a centrul si ¸ periferia sunt ˆın mod egal esen¸tiale, ˆın ciuda faptului c˘ a se contrazic reciproc 55 ˆın planul intui¸tiei. Aceast˘a esen¸tialitate nediferen¸tiat˘ a regional va sta la baza ontologiei noiciene, ei ad˘ augˆ andu-i-se s¸ i principiul armonic al ˆımpletirii contrariilor sub forma cercului.
54
C. Noica, Scrisori..., p. 65.
2. Armonia modelului circular
Cum am v˘ azut deja, conceptul de ρµονία ca ˆımbinare de contrarii circula ˆın lumea greac˘ a ca model explicativ al unor concep¸tii pitagoreice muzical-matematice, dar si ¸ pentru explicarea amestecurilor ˆın cadrul ˆıntregurilor (adev˘ aratul λον tre56 buia s˘a fie omogen – µοιοµερές – peste tot ) sau a sufletului ca armonie a celor opuse, la Platon. Aceast˘ a coexisten¸ta ˘ a contrariilor care nu disoneaz˘ a unele cu ˘ , conlucreaz˘ altele, ci dimpotriv a a la formarea unui ˆıntreg func¸tional, o vom reg˘ asi si ¸ ˆın arta dialecticii, care trece de la statutul de simpl a ˘ polemic˘ a verbal˘ a a elea¸tilor la cel de metod˘ a filosofic˘ a suprem˘ a. Astfel, un traseu ini¸tiatic complet, ˆın viziunea Re publicii lui Platon, ˆıi prescria viitorului filosof ˆıntˆ ai zece ani de studiu al matematicii, urm˘ atorii cinci (ˆıntre treizeci si ¸ treizeci si ¸ cinci de ani) fiind consacra¸ti dialecticii57 ... Dar, pˆ an˘ a s˘ a ajungem la arta dialecticii, s˘ a vedem cum prive¸ste Heraclit fertilitatea luptei dintre contrarii ˆıntr-unul din fragmentele sale (fr. 129/53 ˆın ed. Diels-Kranz):
Πόλεµος πάντων µν πατήρ στι – πάντων δ ασιλεύς – κα τος µν ϑεος δειξε – τος δ νθρώπους – τος µν δούλους ποίησε τος δ λευθέρους. (Hipollytos, Refutationes , IX, 9)
R˘azboiul este p˘ arintele tuturor lucrurilor, regele tuturor; datorit˘ a lui unii apar zei, al¸tii oameni, pe unii ˆıi face sclavi, pe al¸tii liberi. (trad. Adelina Piatkowski si ¸ Ion Banu)
56
Aristotel, De generatione et corruptione..., I, 327b–328a.
Opozi¸tia, lupta, rivalitatea sunt universale si ¸ ele genereaz˘ a toate lucrurile acestei ˘ , ci unul lumi. Heraclit are ˆıns˘ a ˆın vedere aici nu un πόλεµος ˆın¸teles ca violen¸ta ˘ pur a intim reglat de un λόγος intern, de o subtil a ˘ δική capabil˘ a s˘ a men¸tin˘ a coeziunea lucrurilor. Pentru a evita ca acestea s˘ a se dizolve ˆın neant, e nevoie de o lupt˘a neˆıncetat˘ a care s˘ a le t¸ in˘ a ˆın via¸ta ˘ . Asa ¸ se face c˘ a πόλεµος -ul nu este numai tat˘ al tuturor lucrurilor (πατήρ ) , ci s¸ i regele lor, termenul ασιλεύς denumind pe acela care men¸tine constant ˆın puterea sa tot ce depinde de el. Πόλεµος -ul produce permanent nu numai totalitatea lucrurilor, ci si ¸ oameni si ¸ zei, prin ˆınsusi ¸ antagonismul dintre ace¸stia (oamenii definindu-se ca oameni numai ˆın raport cu zeii si ¸ ˆımpotriva lor, si ¸ invers), si ¸ chiar oameni liberi si ¸ sclavi. R˘ azboiul nu se duce cu lancea sau sabia, ˘ t a ˘ lie cotidian˘ ˆ r¸sit a ˘ a tuturor st a ˘ pˆ c˘ aci nu este un turnir de o zi, ci o b a a nesf a anilor ˆımpotriva tuturor sclavilor si ¸ invers, men¸tinˆ and ˆın lume un anumit raport de putere: st˘apˆ anul func¸tioneaz˘a ca limit˘ a pentru sclav, iar sclavul este expansiunea ˆın afara ˘ a fiin¸tei si ¸ puterii st˘ apˆa nului. Cuvˆantul πόλεµος marcheaz˘ a perfect situa¸tia de condi¸tionare si ¸ de sclavie, chiar si ¸ din perspectiv˘ a istoric˘ a , dat fiind faptul c˘a ˆın societatea greac˘ a a acelor vremuri numai cel liber avea dreptul de a purta arme... S˘ a re¸tinem deocamdat a ˘ din Heraclit credin¸ta ˆın for¸ta generatoare si ¸ coeziv a ˘ a contrariilor si ¸ s˘ a ne ˆıntoarcem la figura geometric˘ a a cercului pentru a vedea cum conlucreaz˘ a ˆın cadrul s˘au dreapta si ¸ curba pentru a reflecta imaginea infinit˘at¸ ii. Explica¸tia cea mai adecvat˘ a ne-o d˘ a, ˆın acest sens, Hegel, ˆın Stiin¸ ¸ ta logicii : Imaginea progresului la infinit e linia dreapt ˘ a : infinitul e numai la cele dou˘a limite ale ei si ¸ e totdeauna numai acolo unde ea – care e fiin¸ta ˘ determinat˘ a – nu este, linie ce duce la aceast˘ a non-fiin¸ta ˘ -determinat˘ a a ei, adic˘ a nedeterminat. Imaginea
ˆınchis a ˘ s¸ i ˆın ˆıntregime prezent a ˘ , linie f˘ ar˘a ˆınceput s¸ i f˘ ar˘a sfˆ ar¸sit.58 Pentru Hegel, linia curb˘ a reprezint˘ a o adev˘ arat˘ a nega¸tie a dreptei, ˆın m˘ asura ˆın care liniile drepte, infinit de mici trec ˆın linii curbe, iar rela¸tia lor (Verh a ¨ltnis ) este o rela¸tie-de-curb˘ a. Aceasta va fi actualizat˘ a prin suprimarea s¸ i totodat˘ a conservarea ( Aufhebung ) calit˘ at¸ ii imediate (diferen¸ta dintre curb˘ a s¸ i dreapt˘ a) s¸ i a cantitat˘ at¸ ii ˘ imediate (afirma¸tia c˘ a cel mai scurt drum ˆıntre dou˘ a puncte este o linie dreapt a ). ˘ infinit a ˘ este o ˆıntoarcere la sine, adic˘ Prin urmare, hegelian vorbind, linia dreapt a a o curb˘ a , iar ˆın cerc avem linia la a doua putere. Sfera, cum am amintit deja, nu comport˘a mari diferen¸te fa¸ta ˘ de cerc, fiind tratat˘a drept o imagine a liniei aflate la o a treia putere. Si ¸ pentru c˘ a punerea problemei ˆın termen de raport centru-margine s-a dovedit a fi st a ˆ njenitoare at a ˆ t pentru Noica precum s¸ i pentru Pascal, mai amintim aici solu¸tia indicat˘ a de Hegel acestei probleme. Astfel, tot ˆın Cartea I a Stiin¸ ¸ tei logicii , g˘asim un exemplu de determinitate a cercului mai concret˘ a decˆ at aceea a egalit˘ at¸ ii razelor duse de la un punct central: demonstra¸tia euclidian˘ a potrivit c˘ areia de la o singur˘ a ipotenuz˘ a se pot trasa un num˘ ar infinit de unghiuri drepte, al c˘ aror loc geometric este un cerc. La rˆ andul s˘ au, Constantin Noica pune problema cercului ca figur˘a spa¸tial˘ a ˆıntrun mod care nu difer˘ a mult fa¸ta ˘ de cel hegelian, discutˆ and-o ˆıns a ˘ ˆın termeni de contradic¸ tie unilateral˘ a si ¸ lansˆ and cu acest prilej ideea-cheie a integr˘ arii, care va sta drept fundal atˆ at al dialecticii tetradice cˆ at s¸ i al tarziei ˆ logici zis˘ a a lui Hermes. Astfel, volumul ˆıntˆ a i al Devenirii ˆ ıntru fiin¸t a ˘ se deschide cu remarca radical˘a s¸ i oarecum ˆıntemeietoare c˘ a principiul bilateral al contradic¸tiei, atˆ at de rigid ˆın logica
clasic˘ a, ar trebui ˆınlocuit cu unul mai flexibil al contradic¸tiei unilaterale . Altfel spus, ˘ pe cealalt a ˘ din dou˘ a situa¸tii A, B date, e posibil ca numai una (A) s-o contrazic a (B), urmˆ and ca a doua (B) s-o integreze pe prima (A). Exemplul dat de Noica este cel al mecanicii newtoniene, care o contrazice pe cea relativist˘ a, reciproca nefiind valabil˘a , c˘ aci aceasta din urm˘ a nu o contrazice pe prima, ci o integreaz˘a ca pe un caz particular al s˘ au. La fel ˆın matematic˘ a, unde num˘ arul ra¸tional nu-l contrazice pe cel ˆıntreg, cel real nu-l contrazice pe cel ra¸tional, iar numerele complexe nu le exclud pe cele reale; de fiecare dat˘a, arat˘ a Noica, noul s¸ ir de numere ˆıl va integra pe cel vechi, exemplificˆ and astfel principiul logic al contradic¸tiei unilaterale. Cercul ˆınsu¸si, ca simbol spa¸tial, va respecta acest principiu ˆın felul urm˘ ator: ...curbul, de pild˘ a, nu contrazice linia dreapt˘ a, singur˘ a aceasta poate contrazice curbul, atunci cˆ and nu este ˆın¸teleas˘ a drept un caz particular al lui. L˘ argind, se poate spune c˘ a planul este un caz particular al sfericului (ˆın limitele acestea, o suprafa¸ta ˘ este plan˘ a) si ¸ doar planul poate contrazice sfericul, acesta nu pe cel 59 ˆ i. Trebuie observat c˘ dint a a introducerea no¸tiunii de integrare ˆın comentariul spa¸tialit a ˘ t¸ ii cercului va avea consecin¸te directe asupra definitiv a ˘ rii dialecticii circulare (care o integreaz˘ a pe cea a¸sa-zis liniar˘ a, hegelian˘ a , f˘ ar˘a s-o contrazic˘ a) si, ¸ ˆın acest sens, dezvoltarea ei era obligatorie. Tot ˆın acest spirit se poate spune ca ˘ fiin¸ta nu contrazice devenirea, ci o integreaz˘ a, ˆın timp ce devenirea poate contrazice fiin¸ta atunci cˆ and cade ˆın afara ei, sau nu e ˆıntru ea . De asemenea, utilizˆ and instrumentarul noician, s-ar putea considera c˘ a s¸ i Hegel avea ˆın vedere tot un fel de integrare a liniei drepte ˆın cea curb˘ a atunci cˆ and vedea ˆın aceasta din urm˘a o recurbare ˆın ea ˆıns˘ as¸ i a liniei drepte infinite formˆ and
astfel problematicul cerc. La fel, Heraclit d˘ a s¸ i el imaginea unei posibile in˘ ri noiciene a dreptului ˆın curb, cu exemplul s¸ urubului lui Arhimede din tegr a fragmentul 117 (59 ˆın ed. Diels-Kranz):
Γναφέων δς εθεα κα σκολι µία στ κα ατή. (Hippolytos, Refutationes , IX, 10) Calea surubului ¸ de la piu˘ a, totodat˘ a dreapt˘ a s¸ i r˘ asucit˘ a. (trad. Adelina Piatkowski s¸ i Ion Banu)
Ceea ce are ˆın vedere aici Heraclit este rota¸tia dreapt˘ a s¸ i simultan curb˘ a a surubului ¸ spiralat ˆın ma¸sina de presat, care este o perfect˘ a uniune a contrariilor, deoarece urc˘ a si ¸ coboar˘ a ˆın acela si ¸ timp, reunind ˆın aceast˘a mi¸scare dreapta si ¸ curba.
3. Un topos medieval... ˘ rii dreptei ˆın curb˘ Se pare c˘ a solu¸tia heraclitic˘ a a integr a a dup˘ a modelul contradic¸tiei unilaterale, solu¸tie ce-i va fi p˘ arut lui Hegel pe ca ˆ t de seduc˘ atoare conceptual pe atˆ at de util˘ a formal, a circulat s¸ i prin filiere mai pu¸tin obscure, ˆınso¸tit˘ a fiind si ¸ de oglindirea cet˘ at¸ ii divine ˆın tot ce poart˘ a amprenta p˘ amˆ antescului. Un exemplu ˆın acest sens ˆıl ofer˘ a lucrarea lui Johannes Kepler, Mysterium Cosmographicum , ap˘arut˘ a la cump˘ ana veacurilor al XVI-lea si ¸ al XVII-lea, cˆand din concep¸tia medieval˘ a despre lume ˆınc˘a ie¸seau la iveal˘ a cˆ and chipul atotputernic al lui Dumnezeu, cˆa nd r˘ a utatea perturbatoare a diavolului. Si ¸ pentru Kepler, ca pentru
temeiurile alc˘ atuirii lui pot fi deduse din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Nimic surprinz˘ ator ˆın viziunea P˘ amˆ antului ca replic˘ a uman˘ a a cerurilor. Din perspectiva problematicii pe care o dezbatem, ni se pare ˆıns˘ a interesant de remarcat ˆımpletirea celor dou˘ a contrarii (rectiliniu-curbiliniu) pentru a da imaginea totalit˘ a¸tii; de asemenea, ea poate fi o m˘arturie cre¸stin˘ a a unei solu¸tii de tip dialectic, care pe linie hegelian˘ a avea s˘ a duc˘ a la interpret˘ ari bizare, mult ˆındep˘ artate de spiritul cre¸stinismului... Iat˘ a asadar ¸ versiunea keplerian˘ a a s¸ urubului lui Arhimede, altfel spus a ˆımpletirii dialectice a contrariilor: deoarece cantitatea i-a stat la ˆındemˆ an˘a lui Dumnezeu, El a creat ˆıntˆa i corpul; pentru ca acesta s˘ a treac˘ a ˆın form˘ a , era nevoie de toate cele ce t¸ in de esen¸ta sa, astfel ˆıncˆ at el s˘a devin˘ a punctul de plecare al determin˘ arii 60 conceptuale. Ulterior, cantitatea a primit fiin¸ta ˘ , tocmai ˆın scopul de a-¸s i v˘ adi astfel natura rectilinie, calitativ deosebit˘ a de cea curbilinie a divinit˘ at¸ ii. Asemenea lui Cusanus, care interpreta natura lucrurilor create ca rectilinie s¸ i natura lui Dumˆ ndul s˘ ˘ -curb˘ nezeu ca fiind curb˘ a, Kepler pare s˘ a considere la r a au raportul dreapt a a din perspectiva finit-infinit si ¸ cantitate-calitate. Astfel, sfera – cantitatea perfect a ˘– s-ar plia potrivit lui Kepler atˆat de firesc pe categoria trinit˘ at¸ ii – iar rectiliniul pe cea a umanit˘ at¸ ii, am ad˘ auga noi, sau a coruptibilului am putea spune cu o vocabul˘a noician˘ a –, ˆıncˆ at prin excluderea rectiliniului din planul crea¸tiei ar fi rezultat nici mai mult nici mai pu¸tin decˆ at soarele central, imaginea Tat˘ alui, sfera stelelor fixe sau apa din versiunea iudaic˘ a, imaginea fiului s¸ i eterul cerului, imaginea Sfˆ antului Duh. Concluzia este una singur˘ a s¸ i ea t¸ ine de coruptibilul liniarului si ¸ a sferei
60
Werner Heisenberg, Imaginea naturii ˆ ın fizica contemporan a ˘ , trad. de Gheorghe Pascu, A ll, 2001,
umane: Deoarece stelele fixe sunt prezente ˆın cantit˘ a¸t i nenum˘ arate, planetele ˆıntrun num˘ ar foarte precis, iar dimensiunile traiectoriilor cere¸sti sunt diferite, suntem necesarmente obliga¸ti s˘ a c˘ aut a ˘ m cauzele tuturor acestora ˆın no¸tiunea de rectiliniu.
VI. Cercul ca simbol al devenirii
1. Devenire s¸ i infinitate
Am constatat ˆın § II.3 c˘a celor dou˘ a tipuri de devenire noiciene le corespund dou˘ a tipuri diferite de infinitate: devenirii ˆıntru devenire ˆıi revine infinitatea cauzal˘ a a intelectului, iar devenirea ˆıntru fiin¸ta ˘ pune pe lume infinitatea ra¸tiunii. Cele dou˘ a infinit˘ at¸ i vin s˘ a dezv˘ aluie natura opozitiv˘ a a devenirilor si ¸ dau socoteal˘a fiecare ˘ t¸ ii, respectiv o alta de cˆ ate o dialectic˘ a: una a proceselor naturale supuse necesit a a vie¸tii spiritului, care nu ascult a ˘ de generatio et corruptio materiae . Expresia simbolic˘ a a fiec˘ arei deveniri desf˘ as¸ urate dialectic este cercul, dar si ¸ pentru acesta avem o structur˘ a dubl˘ a: cercul ipostaziat geometric si ¸ cercul vectorial. Prin toat˘ a aceast˘ a ˆın-doire a planurilor, Noica urm˘ a re¸ste, de fapt, evitarea unei dialectici si ¸ a unei infinit˘ at¸ i de tip liniar, pe care le atribuie lui Hegel si ¸ i le imput˘ a neˆıncetat. (Vom vedea ˆın capitolul urm˘ ator ˆın ce modalitate si ¸ dac˘ a este justificat˘ a critica sa.) A¸s a se face c˘ a devenirea ˆıntru devenire se va mi¸sca dup˘ a o dialectic˘ a circular˘ a reconstituind cercul infinit˘ at¸ ii intelectului, al eternei reˆıntoarceri asupr˘ a-¸si a lucrurilor, al c˘ arui acces la fiin¸ta ˘ este subminat de revenirea perpetu˘ a ˆın acela si ¸ punct. Aceasta este devenirea de tip vicios, blocat˘ a ˆın repeti¸tia la nesfˆırsit ¸ si ¸ care cel mult poate lua forma spiralei, tr˘ adˆ andu-¸si astfel ˆınrudirea cu liniaritatea. Un astfel de cerc ˆıntruchipeaz˘ a cercul vicios din logic˘ a, regresul la infinit (prin revenirea
(prin ˆıntoarcerea la un agent cauzal care, de¸si materialice¸ste este un altul, este totu¸si formal acela¸si cu cel anterior sie¸si).61 ˆIn acelasi ¸ timp, putem vorbi de un cerc al devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ , care pune ˆın joc o infinitate a ra¸tiunii si ¸ ˆın loc s˘ a redeschid˘ a statornic cercul, ˆıl ˆınchide ˆıntorcˆ andu-se la sine nu ca la un reˆınceput ci ca la un cap˘ a t de drum ce a coagulat ˆın sine toate momentele traseului str˘ ab˘atut. Noica pare s˘a lucreze aici – voluntar sau nu – tocmai cu acea totalitate ordonat˘ a, de structurare, si ¸ cu acel tip de circularitate heraclitic˘ a pe care am ˆıntˆ alnit-o analizˆ and fragmentul 119 (103 ˆın D/K): Termenul ultim e si ¸ primul, dar cˆastig˘ ¸ a caracterul de-a fi ul62 timul, f˘ ar˘a a mai fi reg˘ asit ca primul. Astfel, un exemplu tipic de ˆınfrˆ angere a cauzalit˘ a¸tii oarbe prin dialectica devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ ˆıl d˘ a gˆ andirea filosofic˘ a prin ˘ t¸ ii vicioase (ˆındeosebi sub forma regresului la infinit) refuzul permanent al circularit a si ¸ promovarea cercului a¸sa-zis bun, integrator, al ra¸tiunii orientate. Expresia a c˘adea ˆın cerc ˆıs¸ i g˘ a se¸ste deplina justificare ˆın cazul devenirii ˆıntru devenire, c˘ aci aici devenirea cade ˆın devenire a¸sa cum infinitatea negativ˘ a a intelectului c˘ adea ˆın finitudine. Cu alte cuvinte, cercul r˘au d a ˘ seam˘ a de incapacitatea devenirii de a se ˆımplini, tot astfel cum infinitatea rea d˘ adea seam˘ a de incapacitatea finitului de a r˘ amˆ ane finit.
2. Sursa duplic˘ arii cercurilor
Ideea dubl˘ arii cercurilor devenirii nu este nou˘ a . O g˘ asim pentru prima dat˘ a ˆın istoria gˆandirii la Heraclit, ˆın fragmentul 80 (30 ˆın D/K) analizat mai sus, iar Noica
61
C. Noica, Desp ar¸ ˘ tirea..., p. 291.
pare s˘ a o fi preluat de aici, trecˆ and-o prin filonul s˘a u obi¸snuit de lectur˘ a (PlatonHegel). Astfel, ea este de reg˘ asit ˆıntreag˘ a ˆın succesiunea ciclurilor focului: Ea a fost ˆıntotdeauna, este si ¸ va fi un foc vesnic ¸ viu, care dup˘ a m˘ asur a ˘ se aprinde s¸ i dup˘ a m˘asur˘ a se stinge. Cuvintele: πρ είζωον au fost interpretate cel mai adesea ca o dublare de planuri: lumea este alc˘ atuit˘ a, heraclitic, din foc sensibil, sesizat prin vedere (c˘a ci sim¸turile ne dau imediatul, ceea ce se epuizeaz˘ a ˆın momentul prezent) si ¸ foc inteligibil, sesizat prin νος (c a ˘ ci inteligen¸ta ne spune ceva despre focul ve¸snic viu). Distinc¸tia heraclitic˘ a nu are totu¸si tran¸san¸ta deosebirii noiciene ˆıntre cercul devenirii ˆıntru devenire si ¸ cel al devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ , focul inteligibil nefiind altceva decˆ at foc sensibil ˆın¸teles prin inteligen¸ta ˘ , iar cel sensibil ˆıntruchipˆand imediatitatea ˘ r a ˘ focului inteligibil. Despre acest foc ve¸snic viu spune Heraclit c˘ a nu se stinge f a a se aprinde din nou, astfel ˆıncˆ at s˘ a nu se creeze rupturi ale echilibrului cosmic. Tot el este o intim˘a unitate a contrariilor (a focului si ¸ non-focului, adic˘ a a tot ce e alteritate fa¸ta ˘ de foc s¸ i are rolul de a-l ˆıntre¸tine). Non-focul (p˘amˆ antul s¸ i marea) se preschimb˘ a continuu ˆın foc, care constituie cerul; si ¸ invers: focul uranic se stinge ˆın p˘ amˆ a nt s¸ i mare, de unde rezult˘ a o nou˘a mare s¸ i un nou p˘amˆant, conform legii de curgere universal˘ a... Ceea ce exist˘ a, exist˘ a numai ˆın vederea a altceva, este un proces, o tranzi¸tie, aceasta pare s˘ a fie lec¸tia lui Heraclit, pe care Noica si-o ¸ ˆınsuse¸ ¸ ste 63 exemplar. Cu acela¸si cerc dublu, sensibil s¸ i inteligibil, ne ˆıntˆ alnim si ¸ ˆın Republica lui Platon
63
Despre acelea s¸ i cicluri ale focului depune m˘arturie s¸ i Diogenes Laertios: Universul e limitat s¸ i ˘ decˆ ˘ lume. Ea se na¸ste din foc s¸ i iar a ˘ si ˆ ndu-se r a ˆ nd pe r a ˆ nd, nu exist a at o singur a ¸ ia foc, aprinz a dup˘ a anumite perioade determinate, ˆın vecii vecilor. – Despre vie¸tile si ¸ doctrinele filosofilor , Cartea
(VI, 510c–e), atunci cˆa nd se afirm˘ a c˘a adev˘ aratul obiect de cunoastere ¸ al geometrului ˆ t cercul ˆın calitatea sa de cerc, s¸ i nu cercul care se adreseaz˘ nu este at a a intui¸tiei sensibile, chiar dac˘ a e trasat de o ma ˆ n˘ a de geometru; c˘ a nu e important s˘ a calculezi mi¸sc˘arile relative ale astrelor, ci s˘ a consideri mi¸scarea ca mi¸scare ˆın sine; sau c˘a trebuie s˘ a substituim armoniei sunetelor pe cea a numerelor 64 .
VII. Cercul ca simbol temporal Ca o replic˘ a la ˆındemnul lui Platon men¸tionat anterior, Noica avea s˘ a remarce la ˆınceputul Devenirii ˆ ıntru fiin¸t a a ˘ paradoxul gˆandirii grece¸sti care, oricˆa t de ata¸sat˘ ideii de contemplare ar fi fost, a sfˆ arsit ¸ totu¸si prin a privi lumea acolo unde e: ˆın nedes˘ avˆ arsire ¸ si ¸ ˆın temporal, supus˘ a unei deveniri eterne. ˆIns˘ a aceast˘ a mi¸scare, ea ˆıns a ˘ s¸ i simbol al corup¸tiei si ¸ nedes˘ avˆ ar¸sirii ˆısi ¸ avea pˆ an˘a s¸ i ˆın lumea greac˘ a un dublu al s˘ a u: mi¸scarea circular˘ a a astrelor incoruptibile. Pentru filosoful romˆan, deviza aristotelic˘a potrivit c˘ areia timpul este num˘ a rul mi¸sc˘arii65 este valabil˘ a pentru orice mi¸scare cu excep¸tia celei circulare, c˘ aci ˆıntoarcerea ˆın acelasi ¸ punct exprim˘ a ˘ temporal˘ simultan ceva temporal (este o m˘ asur a a cosmic˘ a, ˆın cazul rotirii astrelor, si ¸ mecanic˘ a ˆın cazul ceasornicului) si ¸ atemporal. Aceasta era, dup˘ a Noica, modalitatea proprie gˆ andirii grece¸sti de a g˘ asi o solu¸tie pentru aporiile filosofiei, ˆımp˘acˆ and ˆıntr-un singur simbol mi¸scarea si ¸ starea pe loc, des˘ avˆ ar¸sirea si ¸ nedes˘ avˆ ar¸sirea, temporalul si ¸ atemporalul. Astfel, mi¸scarea circular˘ a d˘adea ˆın lumea greac˘a modelul reflec¸tiei intelectuale fiind o imita¸tie a acestuia. Ei i se atribuia un puternic caracter de σοφία s¸ i ar fi ˆıntruchipat, ˆın viziunea noician a ˘ , schema sensibil˘ a si ¸ totodat˘ a 66 intelectual˘ a pe care o visa Kant. Prin urmare, potrivit modelului grecesc la care se raporteaz˘ a constant, ontologia ˘ rui m˘ ˘ e mi¸scarea, si devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ va face s¸ i ea loc unui timp real, a c a asur a ¸ 65
Aristotel, Fizica , 219 b.
pentru c˘ a mi¸scarea ca rotire ˆın cerc se num˘ ar˘a cel mai bine, ea fiind omogen˘ a s¸ i ˆıntru o aceea¸si reluare de sine (mi¸scarea uniform˘ a a astrelor), acest tip de mi¸scare va da s¸ i unitatea de timp.67 Acesta este timpul rotitor , al mi¸sc˘ arii oarbe reprezentate mitologic de Kronos tiranul, cel pururea generator de f˘ apturi pe care le ˆımpinge treptat ˆın neant... De aici ˆınfierarea cronologiei s¸ i refuzul obstinat al istorismului exercitat ˆın gol. Si ¸ totu¸si defini¸tia aristotelic˘ a nu este acceptabil˘ a decˆ a t dac˘ a num˘ arul nu este numai m˘ asura mi¸sc˘a rii, ci si ¸ ordinea ei. Altfel spus, nu intereseaz˘ a ma ˘ sura timpului care bate uniform, ca un ceas, ci pulsul interior al punerii ˆın rost, caden¸ta devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ , care ˆıi ˆımprumut a ˘ temporalit˘ at¸ ii ceva din suflul s˘au vital. Acesta este timpul rostitor , patronat de Zeus, zeitatea capabil˘ a s˘a scoat˘ a ˆ ndu-l si realul din condi¸tia sa rotitoare, transfigur a ¸ punˆ andu-l ˆın devenirea cu rost. Numai ˆın om Kronos este ˆınfr a ˆ nt de Zeus, ne atrage aten¸tia Constantin Noica. Si ¸ acest lucru se ˆıntˆ ampl˘ a pentru c˘ a omul singur poate deforma mi¸scarea cir˘ a timpului real sco¸ta cular a ˆ ndu-l din tactul s˘ au rigid, m˘ asurat si ¸ uniform. Numai el poate insitui un timp logic, care nu mai e o ordine a succesiunii, ca la Aristotel, ci invers: o succesiune care instaureaz˘ a ea ˆıns˘ as¸ i o ordine ˆın lume. Toat˘ a aceast˘ a ac¸tiune de deformare a cercului temporal – iar˘ asi ¸ pe modelul geometriei, v. supra , § V.1 — se petrece numai ˆınl˘auntrul ˆınzestr a ˘ rii cu sens a ceea ce este numit deseori ˆın ontologia noician˘ a realul uman. Ca si ¸ ˆın privin¸ta celor dou˘ a deveniri, avem de-a face cu un cerc al curgerii mecanice si ¸ al omogenului versus cercul unor succesiuni orientate , astfel ˆıncˆ at se poate spune aproximˆa nd c a ˘ cercul temporalit˘ at¸ ii este un caz particular al cercului devenirii, ultimul integrˆ andu-l pe ˆınt a ˆ iul si ¸ ambele subsumˆ andu-se cercului mai larg al fiin¸tei. Asupra problemei
temporalit˘ at¸ ii nu insist˘ am ˆın acest moment; vom reveni ˆıns˘ a ˆıntr-un alt capitol cu ˘ , deoarce ea joac˘ o analiz˘ a am˘ anun¸tit a a un rol special ˆın ontologia devenirii ˆıntru fiin¸ta ˘ . Mai not˘ am numai ˆın treac˘at apari¸tia, cu temporalitatea, a unei noi forme de des-centrare a cercului geometric: dac˘ a timpul ˆınghi¸tit de Kronos este centrat de un etern acum mi¸sc˘ator, cu func¸tia de a echilibra acum-urile trecute si ¸ cele viitoare, ˆın schimb timpul n˘ascut de Zeus este kairotic si ¸ propulsiv; el dezechili breaz˘a lumea, fiind lipsit cu des˘avˆ ar¸sire de un prezent care s˘a-i slujeasc˘ a drept centru de greutate. A¸sa cum timpul real umplea lumea luˆand chipul unei infinit˘ at¸ i de con¸tinuturi caduce, timpul logic o gole¸ste neˆıncetat populˆ and-o cu sensuri care trimit unele la altele. Astfel, for¸ta iner¸tial˘ a a prezentului aduce ˆıntr-un aflux perpetuu o aglomerare de fapte aflate ˆıntr-o succesiune pur exterioar a ˘ , iar ei i se opune dimensiunea vectorial˘ a a viitorului, orientat dup˘ a o m˘ asur˘ a l˘auntric˘ a si ¸ liber˘ a de orice istorism...
Bibliografie
* * * Filosofia greac ˘ a p an ˆ a ˘ la Platon , I, trad. s¸ i note de Adelina Piatkowski s¸ i Ion Banu, Bucure¸sti, Editura Stiin¸ ¸ tific˘ a s¸ i Enciclopedic˘ a, 1979
Aristotel De la g en ´ ´ eration et de la corruption [De generatione et corruptione ], edi¸tie bilingv˘ a: greac˘ a/francez˘ a , text s¸ i trad. ˆın fr. de Charles Mugler, Paris, ´ Les Belles Lettres, 1966 Socie´ t e´ d’ Edition
Aristotel Fizica , trad. N. I. Barbu, Bucure¸sti, Editura Stiin¸ ¸ tific˘ a, 1966
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Enciclopedia s¸ tiin¸telor filosofice , Logica , trad. D. D. Ro¸sca, Virgil Bogdan, Constantin Floru si ¸ Radu Stoichi¸ta ˘ , Bucure¸sti, Editura Academiei R.S.R., 1962
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Stiin¸ ¸ ta logicii , trad. D. D. Ro¸sca, Bucure¸sti, Editura Academiei R.S.R., 1966,
Werner Heisenberg, Imaginea naturii ˆ ın fizica contemporan ˘ a , trad. Gheorghe Pascu, Bucure¸sti, All, 2001
Heraclit, [H´eraclite] Fragments , text, trad. si ¸ comentarii de Marcel Conche,
Diogenes Laertios, Despre vie¸t ile s¸ i doctrinele filosofilor , trad. C. I. Balmu¸s, Ia¸si, Polirom, 2001
Arthur O. Lovejoy, Marele lan¸t al fiin¸tei . Istoria ideii de plenitudine de la Platon la Schelling , trad. Diana Dicu, Bucure¸sti, Humanitas, 1997 [Istoria ideilor ]
Constantin Noica, Sentimentul rom ˆ anesc al fiin¸tei , Bucure¸sti, Editura Eminescu, 1978
Constantin Noica, Sase ¸ maladii ale spiritului contemporan , Bucure¸sti, Editura Univers, 1978 Constantin Noica, Trei introduceri la devenirea ˆ ıntru fiin¸t a ˘ , Bucure¸sti, Editura Univers, 1984 Constantin Noica, Devenirea ˆ ıntru fiin¸t a Incercare asupra filosofiei tradi¸tio˘ , I: ˆ nale , Bucure¸sti, Editura Stiin¸ ¸ tific˘ a s¸ i Enciclopedic˘ a, 1981 Constantin Noica, Devenirea ˆ ıntru fiin¸ta ˘ , II: Tratat de ontologie , Bucure¸sti, Editura Stiin¸ ¸ tific˘ a s¸ i Enciclopedic˘ a, 1981
Constantin Noica, Scrisori despre logica lui Hermes , Bucure¸sti, Editura Cartea Romˆaneasc˘ a, 1986
Constantin Noica, Cuv ant ımpreun ˘ a despre rostirea rom ˆ aneasc ˘ a , Bucure¸sti, ˆ ˆ Editura Eminescu, 1987
Constantin Noica, De caelo . ˆ Incercare ˆ ın jurul cunoa¸s terii si ¸ a individului , Bucure¸sti, Humanitas, 1993
Constantin Noica, Desp ˘ ar¸tirea de Goethe , Bucure¸sti, Humanitas, 2000 Blaise Pascal, Pens ´ ees , ed. Ernest Havet, Paris, Librairie Ch. Delagrave, 1887 Francis E. Peters, Termenii filosofiei grece¸sti , trad. Dragan Stoianovici, Bucure¸sti, Humanitas, 1997 Platon, Republica , ed. bilingv˘ a, trad., comentarii si ¸ note de Andrei Cornea, Bucure¸sti, Teora, 1998 L´eon Robin, Platon , trad. Lucia Magdalena Dumitru, Bucure¸sti, Teora, 1996
Denise Souche-Dagues, Le Cercle h ´ eg ´ elien , Paris, Presses Universitaires de France, 1986
Cuprins
I. Singur˘ atate si l ¸ ogos ´ ordonator . . . . . . . . . . . . . II. Cercul s¸ i imaginea plenitudinii lumii . . . . . . . . . 1. Cercurile telurice: P˘ amˆantul si ¸ stelele fixe . . . ´ – k osmos ´ ´ 2. Cercurile celeste: ouranos – holon . . 3. Infinitul intelectului si ¸ infinitul ra¸tiunii . . . . . III. Spiritul geometric ca spirit cosmic . . . . . . . . 1. Ordinea naturii si ¸ ordinea spiritului . . . . . . . 2. Statutul ascensional al geometriei si ¸ func¸tia sa IV. Obsesia refacerii circularit˘ a¸tii la nivel ideal . . . . . 1. Non-cunoa¸sterea ahoreticului Noica . . . . . . . 2. Cercul filosofiei si ¸ al celorlalte stiin¸ ¸ te . . . . . . 3. Func¸tionalitatea cercului ˆın ontologie . . . . . . V. Cercul ca simbol spa¸tial . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Raportul centru-margine . . . . . . . . . . . . . 2. Armonia modelului circular . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
7 10 11 13 16 20 20 22 27 27 28 30 33 33 38
