MATEI BEJENARU
ISTORIA FOTOGRAFIEI Note de curs
ARTES EDITURA
ISTORIA FOTOGRAFIEI Note de curs Concepţie grafică şi design: Matei Bejenaru Tiparit la PIM Iaşi 2013
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BEJENARU, MATEI Istoria fotografiei: note de curs / Bejenaru Matei. - Iaşi : Artes, 2013 Bibliogr. ISBN 978-606-547-142-9 77.0
Editura ARTES a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi Str. Horia nr.7-9, 700126, Iaşi Email:
[email protected], Tel. 0232 276462 www.arteiasi.ro
ISTORIA FOTOGRAFIEI Note de curs Concepţie grafică şi design: Matei Bejenaru Tiparit la PIM Iaşi 2013
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BEJENARU, MATEI Istoria fotografiei: note de curs / Bejenaru Matei. - Iaşi : Artes, 2013 Bibliogr. ISBN 978-606-547-142-9 77.0
Editura ARTES a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi Str. Horia nr.7-9, 700126, Iaşi Email:
[email protected], Tel. 0232 276462 www.arteiasi.ro
CUPRINS
INTRODUCERE / 5 1. SCURT ISTORIC AL TEHNICILOR TEHNICILOR FOT FOTOGRAFICE OGRAFICE / 7 1.1. O cronologie a tehnicilor fotografice / 8 2. FOT FOTOGRAFIA OGRAFIA ÎN PERIOADA 18401840-1880 / 22 2.1. Fotografia şi evenimentele istorice / 25 2.2. Corpul uman reflectat în fotografia secolului al XIX-lea / 27 3. ÎNCEPUTURILE FOT FOTOGRAFIEI OGRAFIEI ARTISTICE / 33 3.1. Fotografia pictorialistă / 34 3.2. Alfred Stieglitz si revist revistaa Camera Work / 39 4. FOTOGRAFIA DIRECTĂ / 44 System / 51 4.1. Ansel Adams şi metoda Zone System 5. O NOUĂ NOUĂ VIZIUNE: FOT FOTOGRAFIA OGRAFIA ÎN “EPOCA MAŞINILOR” MAŞINILOR” / 55 6. FOTOGRAFIA DOCUME DOCUMENT NTARĂ ARĂ / 63 6.1. Fotografia documentară socială / 63 6.2. Documentarea fotografică a oraşului modern / 72 7. FOTOGRAFIA SUPRAREAL SUPRAREALIST ISTĂ Ă / 76 8. FOTOGRAFIA UMANISTĂ ÎNTRE ANII 1930-1 1930-1960 960 / 84 9. FOTOJURNALISMUL ÎN SECOLUL XX / 92 10. FOTOGRAFIA DE STRADĂ ÎNTRE 1950-1970 / 99 11. FOT FOTOGRAFIA OGRAFIA DE MOD MODĂ Ă ÎNTRE ANII 1920-1975 / 105 12. EXPERIMENTE EXPERIMENTE ŞI ŞI NOI ORIENTĂRI ÎN FOTOGRAFIA ARTISTICĂ DIN PERIOADA 1945-1975 194 5-1975 / 111 12.1. Fotografia color şi arta pop / 111 12.2. Fotografia şi arta conceptuală conceptuală / 114 BIBLIOGRAFIE / 119 3
INTRODUCERE
Fotografia este un „desen cu ajutorul luminii” care ne oferă posibilitatea de a „memora” imaginea realităţii prin mijloace tehnice. Etimologia termenului provine din limba greacă: φωτός (phōtos), „lumină”, şi γραφή (graphia), „scriere”. Fotografia a apărut şi s-a dezvoltat odată cu modernitatea. Ca produs industrial, imaginea fotografică este o proiecţie a procesului de industrializare care a caracterizat epoca modernă. În aceeaşi măsură, ea este şi un produs al spiritului iluminismului din secolul al XVIII-lea, a cărui gândire filosofică a dominat aceeaşi perioadă. Epoca luminilor a valorizat empirismul, credinţa că experienţa senzorială este unica sursă de cunoaştere, iar fotografia a devenit instrumentul propice pentru cunoaşterea empirică, mecanicistă, obiectivă şi eliberată de subiectivitatea emoţiei. Fotografia răspunde nevoii din totdeauna a oamenilor de a comunica şi de a-şi memora evenimentele trăite. Aflată la confluenţa dintre artă şi tehnică, fotografia a fost martorul cel mai fidel al marilor transformări ale lumii moderne datorate unui nou mod de a privi şi înţelege lumea. Fotografia a apărut în primele decenii ale secolului al XIX-lea şi a fost rezultatul unor perfecţionări de câteva secole ale camerei obscure, precum şi a studiului sensibilităţii la lumină a sărurilor de argint. Având o foarte largă răspândire, fotografia are un caracter universal fiind mediul cel mai des folosit în comunicarea mediatică. Fie că este folosită în presă, publicitatesau în paginile Web de pe Internet, în format tradiţional sau digital, ea are o deosebită putere de comunicare, educare şi influenţare a unor largi categorii sociale. Prin caracterul său obiectiv, fotografia este un element omniprezent în cercetarea ştiinţifică, iar valenţele sale formative şi informative îi conferă un loc important în procesul de educare permanentă şi de învăţământ. Câştigându-şi locul în familia artelor vizuale, fotografia se întâlneşte pe simezele muzeelor şi galeriilor, alături de pictură, sculptură şi alte medii specifice artei contemporane. Fotografia constituie astăzi o realitate culturală, estetică şi economică cu implicaţii diverse în viaţa oamenilor. În scurta sa istorie de aproape o sută optzeci de 5
ani, fotografia s-a afirmat cu o deosebită forţă în ceea ce priveşte vocaţia sa populară, devenind un fenomen de masă. Prezentul curs se adresează în primul rând studenţilor specializării Fotografie, video, procesarea computerizată a imaginii, însă el poate fi un instrument util de informare pentru toţi cei care au un interes în studierea istoriei fotografiei. Acest curs analizează perioada de la începuturile fotografiei până în 1975, an considerat ca un „punct de inflexiune“ în evoluţia fotografiei contemporane. Dacă în prima parte a cursului am î ncercat să fac o trecere în revistă a principalelor evoluţii din tehnica fotografică punând accent pe dezvoltările din secolul al XIX-lea, în celelalte capitole ale cărţii am pus accent pe curentele artistice semnificative din fotografie. Analiza acestora nu a fost subordonată cronologiei ci contextului cultural şi artistic al diferitelor epoci, încercând să clarific legăturile şi condiţionările dintre mediul fotografic şi celelalte medii vizuale tradiţionale, precum pictura sau grafica. Spre deosebire de o operă de artă clasică care este unică, fotografia este reproductibilă, calitate ce a schimbat fundamental receptarea sa artistică. Un lucru important în elaborarea lucrării a fost abordarea fotografiei din perspectiva limbajului specific, precum şi a ideilor şi conceptelor vehiculate. Chiar dacă fotografia şi filmul au influenţat semnificativ artele vizuale în secolul XX, acceptarea acestora ca medii artistice care să aspire la statutul prestigios al picturii sau sculpturii a fost un proces de durată. Astfel, a trebuit să treacă mai bine de o sută de ani de la inventarea fotografiei în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, pentru a se înfiinţa primul departament specializat în cadrul unui muzeu de artă (Muzeul de Artă Modernă din New York). Sper ca această carte să reprezinte o mică contribuţie la apariţia şi dezvoltarea unui context instituţional dedicat fotografiei în România. Matei Bejenaru Iaşi, iulie 2013
6
1. SCURT ISTORIC AL TEHNICILOR FOTOGRAFICE
Oficial, fotografia a apărut în anul 1839, când o comisie a Academiei de Ştiinţe din Paris a validat invenţia francezului Louis Daguerre, numită daguerrotipie. Aceasta a fost prima tehnică fotografică folosită pe scară largă până la mijlocul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, nu putem spune că fotografia a fost inventată de o singură persoană cu inspiraţie de geniu. În realitate, fofografia a apărut ca urmare a unor experienţe acumulate de-a lungul mai multor secole şi care se bazează în principal pe două principii fundamentale: principiul optic alcamerei obscure şi pe cel a proprietăţii sărurilor de argint de a fi sensibile la acţiunea luminii. Să le analizăm pe fiecare în parte.
Încă din antichitate se cunoştea principiul camerei obscure: dacă într-o încăpere închisă facem un mic orificiu pe un perete, atunci pe peretele opus se va forma o imagine cu conturi estompate ale formelor din faţa camerei (Fig. 1.1). Mai târziu, în perioada Renaşterii, începând cu secolul al XVI-lea, în unele catedrale din Italia sau Franţa au fost realizate orificii în vârful cupolelor care permiteau pe principiul camerei obscure vizualizarea mişcării soarelui pe podea.
Fig. 1.1 Formarea imaginilor în camera obscură ( pinhole in engleză, respective sténope in franceză)
7
Camera obscură perfecţionată a fost descrisă în 1553 de către italianul Giovanni Battista della Porta în cartea sa Magia Naturalis. Mai târziu, în anul 1668, italianul Danielle Barbaro, profesor de perspectivă la Universitatea din Padua a descoperit faptul că imaginea răsturnată are contururi mult mai bine definite dacă introducem o lentilă convergentă în orificiul camerei obscure. Secolul al XVIII-lea, al luminilor, a cunoscut o puternică dezvoltare a ştiinţelor, inclusiv a chimiei. Astfel, în anul 1727 a fost descoperit faptul că sărurile de argint se inchid la culoare proporţional cu cantitatea de lumină incidentă, fapt care coroborat cu perfecţionarea camerelor obscure, care deveniseră între timp dispozitive pentru desenul mecanic (Fig.2.2), a creat permisele realizării primelor imagini realizate tehnic şi care să fie stabile în timp. Primul cercetător care a reuşit acest lucru a fost francezul Nicéphore Nièpce în anul 1822. În jurul anilor 1830-1835 Nièpce, Daguerre şi Hippolyte Bayard în Franţa, respectiv Henry Fox Talbott în Anglia, fac experimente şi pun la punct primele tehnici fotografice utilizate economic. Din acea perioadă marea aventură a fotografiei continuă până în prezent.
Fig. 1.2 Desenarea cu ajutorul camerei obscure ( sec. XVIII) (reproducere din The History of Photography , Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
1.1. O cronologie a tehnicilor fotografice •
• 8
În jurul anului 1500 – Leonardo da Vinci, Roger Bacon, Cardan ş.a. construiesc camere obscure care permit pictorilor să deseneze după contururile formelor. 1570 – Napolitanul Gianbattista della Porta (1501-1576) explică apariţia imaginilor în camera obscură.
•
•
• • •
1668 – Danielle Barbaro introduce o lentilă convergentă în orificiul camerei obscure obţinând o imagine de calitate mult mai bună. Astfel, Porta inventează obiectivul fotografic. 1727 – Profesorul de medicină Johann Heinrich Schultze descoperă propietatea de fotosensibilitate a sărurilor de argint, prin observarea procesului de înnegrire la lumină a unui terci conţinând clorură de argint. 1775 – Opticianul Georg Friedrich Brader construieşte camere obscure perfecţionate cu obiective interschimbabile şi oglindă la 45 de grade. 1777 – Chimistul suedez Scheele studiază ştiinţific acţiunea luminii asupra sărurilor de argint. 1822 – Nicéphore Nièpce (1763-1833) obţine pentru prima dată imagini fotografice stabile la acţiunea luminii. El a expus câteva ore în plin soare o plăcuţă metalică tratată cu bitum de iudeea (substanţă fotosensibilă), pentru ca apoi să o fixeze prin spălare cu ulei de lavandă. În anii următori el a realizat şi heliografii, copii pe plăci senzitivizate fotografic ale unor desene sau gravuri.
Nicéphore Niépce, Vedere din cameră , heliografie, 1827 (dreapta: copie cu contrast ridicat după heliografia orginală pe plăcuţă metalică de jos) . Gernsheim Collection, University of Texas, Austin (reproducere din The History of Photography , Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
•
•
1826 – Nièpce începe colaborarea cu Louis Daguerre (1787-1851) pentru îmbunătăţirea procedeului de fixare a imaginilor. În 1833, Nièpce moare înainte de a obţine consacrarea invenţiei sale. 1835 – Daguerre pune la punct procedeul daguerrotipiei, „oglinda cu memorie”, ce folosea plăci de cupru argintate tratate cu vapori de iod. Se obţinea astfel o emulsie fotosensibilă (iodura de argint) ce avea calităţi net 9
superioare bitumului (permitea expuneri de doar câteva minute). Plăcile erau developate în vapori de mercur, imaginea fiind fixată prin spălare cu o soluţie de clorură de sodiu. Fotografiile obţinte erau plăcuţe metalice unicat, pe care era "memorată" imaginea fotografică. În perioada 1840-1860, daguerrotipiile au fost produse intens în Europa şi America, având astfel o circulaţie considerabilă în acea epocă. O daguerrotipie era o plăcuţă de metal înrămată şi protejată sub sticlă fiind păstrată în cutii sau expusă pe mobilierul din casele proprietarilor. • 1835-1840 – Cercetătorul englez William Henry Fox Talbott (1800-1877) pune la punct procedeul fotografic al desenului fotogenic ( photogenic drawing) ce presupunea obţinerea unei imagini negative pe o hârtie senzitivizată fotografic. Imaginile nu aveau însă calitatea şi detaliile obţinute în daguerrotipii. În 1841, Fox Talbott îmbunătăţeşte substanţial procedeul desenului fotogenic, noul proces numindu-l calotip (calotipie), „creionul naturii” (The pencil of nature), care expunea mult mai puţin hârtia fotosenzitivizată la lumină, urmând ca imaginea latentă să fie amplificată şi stabilizată la lumină prin developare chimică. • Tot Fox Talbott pune la punct tehnica fotogravurii în 1852, care va fi perfecţionată de către Karel Klic (1879). • 1839 – O comisie a Academiei Franceze brevetează invenţia, iar Daguerre primeşte Legiunea de Onoare, cea mai mare distincţie franceză a vremii.
Nicéphore Niépce, Cardinalul d'Amboise , heliografie, 1826 (stânga : reproducere cu contrast ridicat după heliografia originală din imaginea din dreapta)
10
Louis Daguerre (1787-1851)
William Henry Fox Talbott (1800-1877)
11
•
•
•
•
•
• •
12
1851– Frederick Scott Archer introduce "plăcile umede", în care emulsia fotosensibilă era depusă pe sticlă transparentă (stratul de colodiu de pe sticlă se sensibiliza prin înmuierea în soluţii de nitrat de argint şi bromură de potasiu). Acest suport permitea copierea în mai multe exemplare a imaginii pe hârtie fotografică, având un negativ-matriţă. Imaginile erau apoi copiate pe hârtie fotografică de albumen, rezultând print-uri cu un nivel ridicat de detalii, o gamă tonală largă şi o suprafaţă lucioasă (albumen print). Dezavantajul consta în necesitatea prelucrării pe loc a plăcilor fotosensibile. Tehnica plăcilor umede (wet collodium) a înlocuit după 1850 daguerrotipiile ca proces comercial fotografic dominant şi şi-a menţinut poziţia până în jur de 1875. 1871 – Maddox dezvoltă procedeul "plăcilor uscate" care conţineau bromură de argint în gelatină. Astfel, aceste plăci puteau fi conservate ani de zile, puteau fi transportate uşor iar developarea lor putea fi făcută în laborator după fotografiere. "Plăcile uscate" au început să fie produse de firme specializate ceea ce a creat premisele dezvoltării fotografiei de masă. 1880-1920 – s-au perfecţionat diferite tehnici fotografice din care cele mai folosite au fost: cyanotip-ul, printul platinium palladium. Tehnica printurilor argentice (negativ pe sticlă sau suport flexibil transparent, print pozitiv pe hârtie fotografică), apărută în jur de 1885 şi rezistând până în prezent, este cea mai folosită şi mai longevivă tehnică fotografică ( silver gelatin print ). 1896 – Fraţii Lumière inventează cinematograful, ca o consecinţă a dezvoltării tehnicii fotografice şi a emulsiilor fotosensibile. Tot din această perioadă materialele fotografice au folosit ca suport în special sticla transparentă pentru plăci uscate şi suporturi flexibile transarente (tip celuloid sau triacetat de celuloză), fapt care a permis apariţie rolfilmelor. În jurul anului 1900, ca urmare a influenţei fotografiei pictorialiste au apărut tehnicile: gumă dicromată (gum dichromate print ), bromoil print, carbro print. 1910 – Firma franceză Lumière produce primele plăci autocrom pe care se puteau face diapozitive color. Primele încercări de a obţine imagini digitale datează din decembrie 1975 când Steven Sasson, inginer la firma Kodak Eastman, a realizat un dispozitiv experimental de 3,8 kg bazat pe un senzor CCD cu o rezoluţie de 0,01
megapixeli, căruia i-au trebuit 23 de secunde pentru a captura o imagine alb negru. Prima cameră digitală, Fuji DS-1P a fost realizată în 1988 fără a fi comercializată. Prima cameră destinată pieţei a fost produsă produsă în 1990 de către Logitech Fotoman sub denumirea Dycam Model 1. Este momentul zero al „revoluţiei digitale” în fotografie care continuă şi în prezent.
Louis Daguerre, Natură statică, daguerrotipie, 1837 Société Française de Photographie Paris (reproducere din The History of Photography , Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
Louis Daguerre, Boulevard du Temple Paris , daguerrotipie, 1838 (reproducere din The History of Photography , Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
13
0 9 9 1
x x
x x
x x
0 8 9 1
x x
x x
x x
0 7 9 1
x x
x x
x x
0 6 9 1
x x x x
x x
x x
0 5 9 1
x x x x
0 4 9 1
x x x x
0 3 9 1
x x
x x x x
x x
x x
x x
0 2 9 1
x x x x x x
x x x x
x x
x x
x x
0 1 9 1
x x x x x x
x x x x
x x
x x
x x
0 0 9 1
x x x x x x
x x x x
x x
x x x x x x
x x x x
x x
0 9 8 1
x x
0 8 8 1
x x x x x x x x x x
0 7 8 1
x x x x x x x x
0 6 8 1
x x x x x x x x x x
0 5 8 1
x x x x x x
0 4 8 1
0 3 8 1
x x x x
x x
x x x x
x x
) t t c e i c n i t i n a m r n t i n e p m u e i c e i t n r i i g t g p r p e ă n n o n e i o i r i r t n o r r u t t p i u a h o m p m m l o o n m i m v e o p i c l a t o g i e a f r a r u r e i t o r l i o l i r g u a r c p r h D h c o p a c o i i n e d m o n t t d g t r c r c t i n e u u l a o n e m m t o n l a c o s l l g o b n a n v i ă t o i l l t i l h i b u i y e o a i a l r r r l r r a o u e o s G P P a B P c C ( T D D A C C C P p F P
14
e t a r t s u l l I n A , m o o r k r a D e h t n I
a . e t r 5 a 4 . c g ă a t p a t , l u 0 s 1 n 0 o 2 , c a i r f d e t n a o o L p n i i o l s a t d e u d H d u r t n n a e s P e . m ă a ţ h n i T s a o r l o u t f i ă d E m , i l x e a n m n e e K d h r a o r l i a e S : d r a o o t i r u e a p , a e i g ş A l e r a t o j i a g i m D e e h c i f t e a r r o g f o e t b o s f r e o s l i s c e i c n o h r P e t i l c a h c i p a f r a r g g o t n o U h
P o t e d i u G
William Henry Fox Talbott, Specimen botanic , desen fotogenic, 1839 (reproducere din The History of Photography , Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
15
În primele decenii de la inventarea fotografiei, scopul acesteia era predominant documentar, ea nefiind încă privită ca o formă de artă. În anii '40-'50 ai secolului al XIX-lea, daguerrotipia a fost tehnica fotografică dominantă. Unicitatea, deci imposibilitatea de a fi reproduse, a făcut ca plăcuţele foto să aibă un cost ridicat ce şi-l puteau permite doar cei din clasa dominantă. Cultural, noua clasă în ascensiune, burghezia, şi-a asumat fotografia ca un mediu nou ce îi reprezenta aspiraţiile. Datorită slabei fotosensibilităţi, primele daguerrotipii presupuneau expuneri de lungă durată în plin soare (de ordinul minutelor). După 1841, timpii de expunere s-au redus considerabil (la ordinul zecilor de secunde funcţie de lumină), ca urmare a perfecţionării tehnicii (folosirea unor obiective mai luminoase, a unor emulsii fotosensibile mai performante cum ar fi clorura, bromura sau iodura de argint). Astfel, gama de subiecte alese s-a îmbogăţit cu genul portretului de studio sau în aer liber. Arhitectura, peisajul şi portretul au fost subiectele predilecte în daguerrotipii. Daguerrotipiile aveau o mare precizie a detaliilor, imaginile având un puternic caracter realist. Daguerrotipiile erau imagini pozitive obţinute direct pe plăcuţa metalică. Aflate la fronitera dintre artă şi ştiinţă, aceste imagini unicat au fost rapid înlocuite cu altele noi după 1860 (calotipiile şi plăcile umede de colodiu), care aveau în principal o nouă caracteristică: reproductibilitatea, adică capacitatea de a realiza după un negativ-matriţă mai multe copii. Aşa cum am menţionat anterior, procedeul calotipiei a fost prefecţionat de Fox Talbott pornind de la desenele fotogenice, care reprezentau imagini negative pe hârtii fotosenzitive. Pentru obţinerea imaginii latente, invizibile privirii, era nevoie de mult mai puţină lumină, deci timpii de expunere la lumină au fost considerabil scurtaţi, pînă la ordinul secundelor sau a zecilor de secunde.
Henry Fox Talbott, Frunze de orhidee , desen fotogenic, 1839 (reproducere din The New History of Photography , Michel Frizot, Könemann, Koln, 1998)
16
William Henry Fox Talbott, Acoperişurile de la Lacock Abbey , negativ pe hârtie, 1840 (reproducere din The New History of Photography , Michel Frizot, Könemann Koln, 1998)
George H. Johnson, Mineri lângă Sacramento , daguerrotipie, 1852 (reproducere din The New History of Photography , Michel Frizot, Könemann Koln, 1998)
17
Fotograf necunoscut, Académie, daguerrotipie, 1845 George Eastman House, Rochester, N.Y. (reproducere din The History of Photography , Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
18
Robert Cornelius, Autoportret ca chimist experimental , daguerrotipie, 1843 International Museum of Photography, George Eastman House, Rochester (reproducere din The New History of Photography , Michel Frizot, Könemann Koln, 1998)
19
Calotipia foloseşte principiul fundamental de înregistrare a imaginilor ca urmare a acţiunii luminii: prelucrarea chimică a imaginii latente. Odată developat negativul de hîrtie, prin copiere contact se puteau obţine imagini pozitive. Fox Talbott a publicat la Londra în 1844 prima carte cu fotografii, The Pencil of Nature (Creionul naturii), care conţinea calotipiile sale realizate în anii anteriori. Pasul următor în evoluţia tehnicii fotografice a fost folosirea plăcilor de sticlă (plăci umede, wet plates) pentru negative, aşa-ziselor plăci umede li se aplica o emulsie de colodiu pentru ca apoi, în întuneric, să fie imersate într-o soluţie fotosensibilă de nitrat de argint. Ele erau fotosenzitive doar câteva minute, cât timp erau umede, trebuind pregătite pentru expunere la faţa locului. După expunere, plăcile umede erau developate obţinându-se imaginile negative pe sticlă. Cu ajutorul acestor matriţe se puteau face copii contact pozitive pe hârtie fotosensibilizată ( salt paper print ) sau pe hârtie de albumen (albumen print , care conţinea substanţele fotosensibile într-o emulsie de albuş de ou), care a fost hârtia fotografică cea mai folosită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Imaginile aveau o tentă maron-ocru (gen sepia).
Coperta cărţii The Pencil of Nature (Creionul naturii), care conţinea calotipii realizate de William Henry Fox Talbott, Londra, 1844
20
William Henry Fox Talbott, Uşa deschisă, calotipie, 1843 (Planşa VI din cartea The Pencil of Nature )
Fotograf anonim, Scenă stradală, calotipie, 1853 (reproducere din The New History of Photography , Michel Frizot, Könemann Koln, 1998)
21
2. FOTOGRAFIA ÎN PERIOADA 1840-1880
După anul 1840, tehnicile daguerrotipiei şi calotipiei au proliferat rapid în Europa de Vest şi America. Odată patentate, manualele tehnice au fost vândute multor tehnicieni interesaţi în noul mod mecanic de reprezentare vizuală. Înfiinţarea primelor societăţi fotografice la Paris şi Londra în 1851, respectiv 1852, este o consecinţă a interesului mare pentru mediul fotografiei în epocă. În cadrul acestor asociaţii, fotografii şi-au împărtăşit experienţele acumulate în practica lor fotografică, contribuind astfel la perfecţionarea continuă a tehnicilor, la definirea rolului fotografiei ca nou mediu de reprezentare şi la poziţionarea acesteia în raport cu artele plastice tradiţionale. Dintre fotografi, unii au avut studii de arte plastice, fapt care s-a văzut şi în felul în care au compus primele imagini fotografice. Fineţea detaliilor din daguerrotipii şi atmosfera redată prin game tonale largi din calotipii aduceau un tip de informaţie vizuală diferită de cea din desene, gravuri sau picturi. În concluzie, în primele decenii de la inventarea sa, fotografia s-a dezvoltat extrem de rapid devenind mediul predilect de documentare a realităţii. În doar două decenii de la inventarea sa, fotografia a devenit un fenomen extins, datorită posibilităţilor de a fi reprodusă. Elitele de la mijlocul secolului al XIX-lea obişnuiau să aibă cărţi de vizită cu propriile lor fotografii multiplicate graţie negativelor pe sticlă. Privită la început ca un produs industrial ce permitea prin mijloace mecanice să « copie natura în cele mai intime detalii », fotografia a suscitat deopotrivă şi interesul unora dintre artiştii plasticieni care au întrevăzut posibilitatea de a produce şi lucrări de artă. De altfel, în peisaje şi portrete, unii fotografi se inspirau din formulele compoziţionale împrumutate din pictură. Aşa cum am menţionat anterior, fotografia între 1840-1880 a avut un rol în principal documentar. Fotografii din acea perioadă nu căutau calităţi artistice în imagini, atenţia fiindu-le concentrată către redarea cu cât mai bună acurateţe a subiectului ales. Totuşi, privind retrospectiv, nu putem să nu apreciem valoarea artistică intrinsecă a multor imagini fotografice din perioada de început a fotografiei. 22
Tematicile predilecte în daguerrotipie şi calotipie au fost: - Natura statică (mulţi dintre primii fotografi erau pictori şi foloseau teme predilecte din artele plastice pentru a-şi perfecţiona procesul fotografic. Mai ales în perioada de început, când timpii de expunere în interioare erau lungi, naturile statice erau un bun subiect de studiu). - Interioare cu sau fără personaje - Portetul de studio sau în aer liber (după 1850, apar primele studiouri fotografice pentru publicul larg, precum cel al lui Nadar de la Paris, unde, timp de câteva decenii, au fost fotografiate multe dintre personalităţile culturale sau politice ale epocii). Portretele fotografice ale lui Nadar au fost influenţate de pictura lui Ingres şi de tehnica clarobscurului. Fotografiile tip carte de vizită au devenit tot mai frecvente odată cu proliferarea studiourilor foto în Europa şi America. - Studii fotografice în peisaj - Studii de arhitectură şi infrastructură industrială - Documentarea evenimentelor istorice marcante (războaie, încoronări, expoziţii universale etc.).
Dispozitiv folosit în studiouri fotografice pentru a menţine corpul nemişcat pe timpul expunerii (reproducere din The New History of Photography , Michel Frizot, Könemann Koln, 1998)
23
Nadar, Sarah Bernhardt , 1860, Musée d'Orsay, Paris (reproducere din The New History of Photography , Michel Frizot, Könemann Koln, 1998)
Alexander Gardner, Vedere din Fort Harker, Kansas, print pe hârtie de albumen, 1867 (reproducere din The History of Photography, Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
24
2.1. Fotografia şi evenimentele istorice Spre deosebire de perioadele anterioare, în secolul al XIX-lea mediul care a documentat cel mai complex şi mai obiectiv evenimentele marcante a fost fotografia. Dintotdeauna artiştii plastici au documentat prin picturi, gravuri, desene, sculpturi mersul istoriei, însă întotdeauna a existat o distanţă temporală între momentul petrecerii unui eveniment şi definitivarea documentaţiei lui printr-o operă de artă. Fotografia a scurtat dramatic această distanţă datorită procesului de realizare a imaginilor, impunând un nou tip de percepţie a realităţii prin orientarea către cotidian şi viaţa contemporană. Fotograful a devenit astfel martorul fidel al scurgerii timpului prin ilustrarea vizuală a vieţii de zi cu zi aşa cum s-a întâmplat. După 1850, marile războaie din Europa şi America au fost documentate de fotografi. Astfel britanicul Robert Fenton a documentat Războiul din Crimeea, iar americanii Alexander Gardner şi Timothy O'Sullivan au fotografiat actorii principali şi ororile din timpului Războiului civil american. A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost caracterizată de interesul pentru descoperirile de orice fel, pentru locuri şi perisaje noi. Gustul pentru exotic, pitoresc a fost cultivat în contextul masivei expansiuni coloniale a Europei Occidentale. Astfel, în paginile ziarelor şi-au făcut loc fotografii din jurnale de călătorie exotice care au înlocuit tradiţionalele gravuri sau desene. Odată cu această expansiune a apărut fenomenul turismului, mai întâi la nivel european, odată cu vizitarea ţărilor Europei de Sud, în special Italia, de către nordici, englezi, germani sau francezi.
Alexander Gardner, Guides to the Army of the Potomac , print pe hârtie de albumen, 1862 (reproducere din The History of Photography , Beumont Newhall, MOMA New York, 1982)
25
Carol Popp de Szàthmari, carte de vizită, în jur de 1850
În România, fotograful, graficianul, pictorul şi topograful Carol Popp de Szàthmari (1812-1887) a realizat primele dagherotipii în anul 1843, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele calotipii. În perioada 1860-1870, Carol Popp de Szàthmary a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii zece fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii (1853-1856). Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist. A călătorit în China, iar cu acordul Țarului Rusiei, a ajuns și în Siberia, unde a realizat fotografii artistice. Ca documentarist el a fotografiat pe Al. I. Cuza, familia regală şi Războiul de independenţă din 1877-1878.
Carol Popp de Szàthmari, Bateria mortierelor la Calafat , 1877
26
2.2. Corpul uman reflectat în fotografia secolului al XIX-lea Reprezentarea corpului uman prin fotografie s-a făcut mai întâi în portretistică. În perioada anterioară apariţiei imaginii tehnice, tipul de portret era un mijloc de identificare a clasei sociale. Cel pictat pe pânză, desenat sau gravat de un artist plastic cu mai mult sau mai puţin renume costa îndeajuns de mult pentru a fi realizat numai pentru aristocraţi sau burghezii înstăriţi. Cei care nu îşi puteau permite un asemenea lux, se mulţumeau cu conturul siluetei făcut de artizani. De fapt, la începutul secolului al XIX-lea, majoritatea covârşitoare a locuitorilor din Europa Occidentală sau America nu deţineau o reprezentare vizuală a corpului lor. Situaţia s-a schimbat radical între 1830 şi 1850, prin apariţia şi perfecţionarea tehnicilor fotografice (daguerotipia şi calotipia) care, prin preţul relativ scăzut, au oferit posibilitatea unui număr mult mai mare de oameni să aibă acces la o imagine a lor. Prin tehnica daguerotipiei, se puteau obţine detalii foarte fine pe plăcuţele cu emulsie fotosensibilă, astfel încât imaginile obţinute aveau aparent un accentuat caracter realist. În realitate, simbolistica imaginilor de acest tip ţinea mai degrabă de reprezentarea individualismului promovat de ideile iluministe. Primele imagini din anii '30-'40 reprezentau personaje pe un fundal neutru, la fel ca în portretele pictate de Dominique Ingres, pentru ca apoi, prin plasarea lor în spaţii fizice reale, ocupate şi de alte lucruri, imaginile să câştige şi un context social. În daguerotipiile lui Antoine Claudet, ce reprezentau scene din viaţa domestică de familie, prin plasarea personajelor în spaţii interioare atent organizate, putem afla mult mai multe despre modul de viaţă al familiilor burgheze şi despre sistemul lor de valori. Procedeul calotipiei, care permitea copierea de pe un negativ foto a imaginilor pe hârtie fotosensibilă, nu avea aceeaşi calitate a detaliilor, dar permitea o plajă de griuri mult mai bogată. În calotipiile lor, britanicii Robert Adamson şi David Hill au introdus iluminarea contrastantă cu efecte dramatice de tip clar-obscur la fel ca în picturile lui Caravaggio sau Rembrandt . Pe măsură ce portretele fotografice deveneau tot mai accesibile şi mai comune, statutul corpului uman în societate s-a schimbat. Răspândirea fotografiilor tip "carte de vizită" , ca efect al cererii crescânde de imagini ieftine pentru clasa de mijloc, a investit imaginile fotografice cu o nouă putere simbolică de manipulare a oamenilor. În deceniile 5 şi 7 ale secolului XIX, aproape în fiecare familie victoriană respecabilă se găsea astfel un album cu colecţia de "cărţi de vizită ale prietenilor", care se substituia prezenţei fizice a acestora. 27
Antoine Claudet, daguerrotipie, 1852
Robert Adamson şi David Hill, Edinburgh Ale, calotipie, 1845
28
John Edwin Mayall, Regina Victoria, carte de vizită, 1861
În Statele Unite, fotografiile soldaţilor din Războiul Civil, ce se găseau în casele noii clase mijlocii americane substituind tablourile pictate, mai greu accesibile datorită preţului şi numărului mic de pictori profesionişti, erau o mărturie a condiţiilor socio-politice dificile din acel timp.
Fotograf anonim, Soldaţi în Războiul civil , 1861
29
