de G. Coşbuc Apartenenţa la balada cultă Pasa Hassan
Una dintre cele mai reprezentative balade culte din literatura noastră este, fără îndoială, îndoială, crea creația lui George George Coşbuc Coşbuc Pasa Hassan Hassan. Din punct de vedere al conţinutului, opera cultă Pasa Hassan este o baladă istorică, autorul aducând în prim-plan figura lui Mihai Viteazul, un adevărat simbol al unităţii naţionale. Este evocat un episod din lupta de la Călugăreni (1595), când marele voievod îşi conducea oştirea spre victorie şi îi sperie pe turci, oferindu-le o adevărată lecţie de vitejie şi bărbăţie. Din punct de vedere al prezentării subiectului, putem distinge în balada cultă Pasa Hassan toate momentele specifice acestuia. Expoziţiunea (primele trei strofe) prezintă în mod panoramic scena câmpului de luptă. În această parte a textului predomină imaginile vizuale, auditive şi motorii sugestive pentru a reda exact tensiunea şi apriga confruntare dintre cele două oştiri, în mijlocul cărora apare „cu fulgeru-n mână” Vodă. Este prezent în tablou si Paşa, dar într-o ipostază umilitoare: ”...izbit de pe cal/ Se-nchină prin baltă” . Toată această prezentare din deschiderea baladei este realizată de către G Coşbuc într-o gradaţie ascendentă ce are la bază verbe dinamice( s-azvârle,se-ndeasă, ),dar s-azvârle,se-ndeasă, rup, s-aruncă ),dar Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă). și aliteraţii(Turcimea-nvrăjbită Următoarele trei strofe fixează intriga , momentul în care Mihai îi îngrozeşte prin imaginea sa pe turci, dar , mai ales, pe Hassan, care nu mai poate face nici distincţia între realitate şi iluzie: „Nu ştie de-i vis, ori aievea-i”. Se remarcă utilizarea verbelor la timpul prezent prezent – vede, aleargă, împrăştie, vine – cu cu scopul de a sugera determinarea lui Mihai Viteazul să intre în luptă directă cu Hassan. Desfăşurarea Desfăşurarea acţiunii (strofele 7-9) scoate în evidenţă vitejia domnitorului român, pe de o parte, şi laşitatea de care dă dovadă Hassan, care la provocare răspunde cu fuga, pe de altă parte : „Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!/Cu frâul pe coamă el fuge nebun” . Gesturile celor două personaje, imaginile lor sunt elocvente în acest sens; fuga lui Hassan este descrisă în amănunt: „Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte/Şi gâtul i-l bate cu pumniiamândoi;/Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi/El zboară şoimeşte ”. Frica şi groaza care îl stăpânesc acum pe conducătorul turc îl fac să-l perceapă pe vodă la dimensiuni exagerate. Alături de hiperbolă apare din nou aliteraţia: „zalele-i „zalele-i zuruie zuruie crunte” crunte”, dar şi epitete în inversiune: „sălbatecul vodă”, „gigantică...o cupolă”. Punctul culminant (strofele 10-11) subliniază o dată în plus frica care a pus stăpânire pe Hassan, căruia i se pare că propriile-i haine îi încetinesc goana nebună: „Turbanul „Turbanul îi cade...îşi cade...îşi rupe cu mâna vestmântul/Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul/Şi lui i se pare că-n loc e ţinut” ţinut”.Imaginea de laş a lui Hassan se întregeşte prin menţionarea unoe aspecte fizice: „Şi-i ”. dârdâie dinţii şi-i galben pierit ”. Ultima strofă a baladei marchează deznodământul. Coşbuc găseşte acum prilejul de
a-şi exprima dispreţul pentru tot ceea ce a reprezentat personajul care dă titlul baladei, şi o face într-un mod ironic prin versurile: „Şi-n ceasul acela Hassan a jurat /Să zacă de spaimă o lună” sau prin utilizarea epitetului în structura „bietului paşă”. Opoziţia dintre cele două 1
personaje prezentate de-a lungul baladei se păstrează şi în final, ultimele versuri făcând referiri la imaginea pe care a lăsat-o viteazul domnitor român în sufletele spahiilor: „Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat/O groază nebună” . Din modul în care Coşbuc a realizat imaginea lui Mihai Viteazul apare şi o altă caracteristică a baladei, şi anume îmbinarea realului cu fabulosul. Figura de stil centrală utilizată în prezentarea voievodului este hiperbola, de aceea imaginea lui capătă proporţii uriaşe, cosmice: Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier/Şi zalele-i zuruie crunte,/Gigantică poart-o cupolă pe frunte,/Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,/Iar barda din stânga-i ajunge la cer,/Şi vodă-i un munte”.Prin asocierea imaginii personajului cu forţele, grandoarea naturii, devine
evidentă imaginea terifiantă a conducătorului român, mai precis modul în care el este perceput de către Hassan, care cu disperare găseşte o altă cale de scăpare. Un alt punct de originalitate este versificaţia. Coşbuc realizează o măsură de 9-11 silabe, cu o rimă împerecheată şi îmbrăţişată.. Toate aceste elemente oferă textului un dinamism accentuat şi o muzicalitate deosebită. Pornind de la model popular, Coșbuc realizează prin Paşa Hassan o scriere reprezentativă pentru balada cultă.
2