Profesor bun, profesor salb Probabil orice profesor contine in el un profesor bun si unul rau, rau, pentru ca personalitatea contine si laturi bune, echilibrate, dar si umbra – umbra – laturi laturi mai putin agreabile si maturizate. Combinatia intre cele doua subidentitati ale unui profesor difera insa atat cantitativ, cat si calitativ. De exemplu, la un profesor poate sa predomine o trasatura a profesorului rau, ca impulsivitatea. Deci, cantitativ, profesorul rau predomina (iese la suprafata mai des si mai intens). Profesorii cu predominanta “buna” sau “rea” pot si ei sa difere, si aici avem o deosebire calitativa. De exemplu, daca avem doi profesori “rai”, unul este astfel pentru ca este prea autoritar, altul prea indulgent. Ingredientul secret M-am intrebat daca exista un ingredient care face un profesor sa fie bun sau rau. Trebuie sa fie introvert sau extravert? Sa vorbeasca mult sau sa asculte mult? Sa lase elevul sa invete in ritmul lui sau sa-l impinga, forteze, pedepseasca si sperie, de dragul de a-l duce aproape de performanta? Mi-am raspuns trecand in revista profesorii pe care eu insami i-am avut. Profesoara de matematica era o combinatie de exigenta ex igenta si intelegere. Functiona pentru unii, dar nu pentru mine. Cea de fizica tipa, se enerva brusc si ne certa, dar asta nu o facea o profesoara buna. Nu-mi amintesc sa fi inteles cu adevarat si pe termen lung 3 concepte la acele ore. Profesoara de romana era extrem de blanda, insa m-a facut sa dau ce era mai bun din mine si sa ajung la olimpiada la o faza foarte avansata. Cealalta profesoara de romana era blanda, dar mai degraba dezinteresata, pentru ca mai avea un an pana la pensionare, asa ca am regresat foarte mult in acel an. Am inteles ca nu conta extraversia sau introversia, blandetea sau exigenta. Ce a contat pentru mine in relatia cu profesorii mei a fost interesul pe care mi l-au acordat. Au existat profesori care ma vedeau, ma intelegeau, stiau ca am potential. Atunci invatam bine, deveneam interesata, mergeam la concursuri si infloream. Au existat insa si din aceia care nu isi manifestau increderea in mine sau nu manifestau aceasta incredere fata de elevi in general. Iar atunci cand profesorul nu prezinta un interes sincer fata de tine, risti sa nu evoluezi. Interesul fata de elev Acum, cum am putea conceptualiza din punct de vedere psihologic termenul de interes fata de elev? Reprezinta el o trasatura unica, sau este o umbrela de concepte? Prin ce mecanisme ar putea avea interesul un efect pozitiv (presupunand ca am dreptate si acesta este ingredientul sau unul din ingredientele profesorului bun)? Cred ca este o atitudine fata de celalalt care presupune: - atentie fata de elev; - capacitate de a-l evalua corect; - dorinta de a-l ajuta sa evolueze; 1
- si o oarecare plasare pe locul 1 a elevului si nu a profesorului. Voi trata in continuare aceste aspecte, pe rand. Atentia fata de elev presupune ca profesorul sa intre in clasa gandindu-se la elevi, nu la salariu, mancare, relatii cu alti oameni, stiri mondene, etc. Faptul ca aceea este ora elevului ar trebui sa fie in gandul din mintea unui profesor dedicat meseriei lui. De la acest focus pornesc celelalte aspecte. Eu sunt convinsa ca daca profesorul intentioneaza sa fie atent la elevi si ii pasa de ei, se va produce legatura invizibila, contactul real dintre ei, in asa fel incat va sti care sunt trasaturile de personalitate ale elevului, nevoile acestuia, ritmul, modul de a percepe lume si, foarte importanta, abilitatile si capacitatile cognitive, ca si stilul de invatare. Deci contactul real, nedefazat, intre cei doi este esential si el porneste de la atentia reciproca. Ajungem astfel la dorinta de a-l ajuta sa evolueze. Un profesor bun va ajunge adesea la situatii dificile, cand asteptarile nu-i vor fi satisfacute, cand realitatea elevului se dovedeste alta decat imaginea lui despre el, cand va fi nevoit, poate, sa-si treaca peste principii si peste fire. Acest lucru este cu atat mai valabil cu cat schimbarile sociale sunt foarte rapide, tinerii de acum este posibil sa fie diferiti de tinerii de altadata, iar profesorii trebuie sa aleaga intre a fi flexibili sau a ramane intepeniti in propriile pre/conceptii. Sa luam un caz. Ce trebuie sa faca un profesor intr-o clasa de tineri preocupati de altceva decat de invatat? Profesorul este acolo sa-i invete. Dar ei este posibil ca, deocamdata, sa aiba nevoie de altceva. Poate de o relatie (calda sau, dimpotriva, bazata pe reguli si fermitate), poate de intelegere sau de a se simti ei in control, in loc de a fi controlati. Depinde de la caz la caz, desi niste situatii generale se pot trasa, in baza situatiei de la nivel de societate. Profesorul va avea nevoie de flexibilitate si inteligenta sau tact , dar si de multa rezistenta la frustrare. De exemplu, Cristina V. este profesoara la un liceu din Bucuresti si preda in special la clase de seral. Elevii sunt de obicei trecuti de o anumita varsta, poate 30 de ani si au revenit la liceu pentru ca aveau nevoie de diploma. Interesul lor pentru a invata efectiv este scazut. C.V. reuseste totusi sa pastreze un echilibru intre cerintele educationale si urmarirea unui interes pragmatic din partea elevilor. Este adevarat, orele nu se pot desfasura ca intr-un liceu obisnuit, cu elevi de 14-18 ani. Care sunt ingredientele folosite de profesoara (care este un caz real)? Se raporteaza in mod uman la elevi – nu rigid, cerandu-le doar sa invete, nici mult prea lax, fiind dezinteresata de ei. Le povesteste lectiile (materia este limba si literatura romana) pe intelesul tuturor, pentru a le servi la BAC. Ca pedeapsa pentru absente, ii pune sa contribuie la bibiloteca clasei cu carti dintre cele ce trebuie citite. Le vorbeste aratandu-le ca ii intelege, dar atragandu-i in acelasi timp spre a-si lua in serios calitatea de elev. Interesul profesoarei fata de viitorul acestor elevi creeaza intre ei o legatura bazata pe respect – fiecare respecta rolul celuilalt. Vorbeam mai devreme de atentie. In pedagogie este cunoscut ca un copil este facut sa invete fie de recompensa (in mai mare masura), fie de pedeapsa (in mai mica masura), dar nu si de ignorare. Profesorul care trece cu vederea anumiti elevi ii condamna la stagnare. Ei nu vor fi
2
atrasi de materia respectiva, nu o vor intelege si, chiar daca ar avea macar putin potential, nu-l vor folosi. Si, desi exista multe motive pentru care un profesor sa lucreze mai putin cu anumiti elevi, dezideratul este ca toti sa fie implicati. Capacitatea de evaluare corecta incepe cu atentia si cu relatia, pentru ca nu ma refer doar la evaluarea capacitatii cognitive, ci si a personalitatii si a procesualitatii persoanei (ce trasaturi cuprinde personalitatea in dezvoltare a elevului si cum functioneaza aceasta in mod viu). Elevul este vazut astfel ca un tot si nu doar ca o masinarie de invatat sau un computer mai mult sau mai putin performant. Un profesor bun intelege ca elevul are o familie care il influenteaza, un grup de prieteni si un mod propriu de a fi, cu interese, dorinte, nevoi, talente, dar si cu rani emotionale, temeri si vulnerabilitati. Ar fi bine ca fiecare profesor sa aiba notiuni de consiliere scolara, pentru a putea sa ia in calcul ritmul si stilul de invatare al elevilor si sa-i poata ajuta prin adaptarea propriului stil la acestea. De exemplu, este posibil ca materii precum matematica, fizica si chimia sa fie mult mai eficient predate si sa aiba mult mai multi elevi care sa le urmeze si la nivel de studii superioare daca profesorii aplica metode mai intuitive, prin care sa se ilustreze idei foarte abstracte. De aceea laboratoarele sunt foarte importante, dar, din pacate, aproape inexistente in scolile de stat de astazi, la noi in tara. Este posibil ca fetele sa aiba alte stiluri de invatare in ce priveste matematica, iar predarea la clasa ar beneficia de pe urma unor studii in acest sens. De asemenea, in prezent copiii sunt mai obisnuiti cu aspectele pragmatice si exterioare ale vietii. Poate ca este mai greu sa-i orientezi catre interior si catre abstractiuni, asa cum face studiul clasic al matematicii. Ce-ar fi insa daca ei ar fi ajutati sa invete matematica intelegand cum e a are aplicabilitate in viata de zi cu zi? Evaluarea personalitatii se realizeaza atat prin mijloacele obisnuite, nonstiintifice, bazate pe observatie si pe tactul personal, cat si prin metode standardizate. Un profesor poate apela, eventual cu ajutorul psihologului scolar, la teste de personalitate, pentru a-si adapta mai bine metodele de lucru la elevii sai. Evaluarea cognitiva se intampla in scoala prin lucrari scrise, ascultari orale sau alte modalitati. Pe langa acestea se pot folosi teste de inteligenta, cu mentiunea ca scorurile la ele sa fie comunicate cu multa grija elevilor si familiilor. Telul ar fi sa fie ajutat elevul si nu sa fie catalogat intr-un fel sau altul si pus intr-o categorie rigida, mai ales daca scorul nu este unul foarte bun. Evaluarea aptitudinilor este ignorata de multe ori, sau sunt luate in calcul doar acele aptitudini care corespund materiilor principale de studiu. Daca un elev are aptitudini de desen sau, mai precis, de caricatura, sau aptitudini motrice si inclinatii catre street dance sau altceva ce nu apare in curricula scolara, aproape sigur ii vor fi trecute cu vederea si nu vor fi valorificate. Este de dorit sa li se dea posibilitatea elevilor sa exceleze in ceva, chiar daca la invatatura nu sunt printre cei mai buni, pentru ca acest lucru le va creste stima de sine si vor avea mai multe sanse de succes in viitor. Dorinta de a-l ajuta pe elev sa evolueze mai poate fi numita altruism si presupune respect pentru potentialul unic care poate sa existe intr-un elev. Intr-un an sau in mai multi ani, cat
3
lucreaza cu un elev sau cu un grup de elevi, profesorul bun reuseste sa ii cunoasca si chiar sa aiba o relatie cu ei. Ii poate astfel ghida si ajuta sa creasca. Profesorii ajuta si prin faptul ca apar ca modele. Un profesor care impresioneaza prin cat stie si prin cat de profund isi cunoaste materia este mai posibil sa starneasca interesul in elevi decat un profesor care el insusi nu este foarte pregatit. Exista profesionisti care au ajuns astfel pentru ca un anumit profesor le-a placut si i-a facut curiosi legat de materia sa. Unii elevi vor efectiv sa fie ca anumiti profesori si ii iau ca model in viata. Plasarea pe locul 1 a elevului se refera nu la inversarea raportului, pentru ca profesorul ramane autoritatea, cel cu puterea de decizie si formatorul. Ne referim la constientizarea faptului ca profesorul, prin profesia sa, este acolo pentru elev si nu invers. Profesorul are o responsabilitate fata de cei care sunt mai mici, in plina formare si vulnerabili la influente de tot felul. El influenteaza in primul rand elevul si nu invers, de aceea este nevoie de aceasta atitudine. Influenta pe care o are profesorul fata de un elev poate sa fie pozitiva sau negativa si poate sa dureze o viata. Elevul il influenteaza la randul lui, dar mai putin si sporadic, ceea ce arata ca profesorii sunt totusi cei care detin puterea in relatia elev-profesor, iar cel puternic are nu doar beneficii (de statut, stima, salariu, putere de decizie), ci si multa responsabilitate. Am vorbit pana acum mai mult despre caracteristicile profesorului bun. Raportat la aceleasi trasaturi, cum ar fi profesorul rau? In primul rand ar fi dezinteresat, un fel de robot care vine in fata clasei si prezinta mai bine sau mai prost lectia, dar fara constiinta ca in fata lui sunt elevi, fiinte in plina dezvoltare. Acest profesor este rigid, interesat de transmiterea de informatii si de invatarea lor ca atare de catre elevi. Este preocupat de un proces de invatare exterior elevilor – ascultare, teste, note, etc. Se intreaba mai putin de ce unii elevi nu participa activ sau de ce altii invata dar fara sa inteleaga ce invata. Se poate spune ca este preocupat de el si nu de elevi. Vrea sa-si faca treaba si asta sa fie tot, iar finalitatea reala a procesului il intereseaza mai putin. Jobul nu este vocatie pentru el. O alta categorie de profesor rau este acela care exagereaza cu a fi apropiat fata de elevi. Nu stie sa puna limite sau sa creeze o structura in relatia cu ei. Acest profesor vorbeste mult cu elevii, uneori uitand sa predea. Incearca sa para apropiat de ei si sa le arate ce-i intelege, riscand ca acestia sa profite de el si sa-si submineze singur autoritatea. Este posibil ca el insusi sa aiba o nevoie puternica de aprobare, de care nu-si da seama. Este posibil, de asemenea, sa fie atat de dezinteresat de propria meserie incat sa evite in acest mod sa si-o exercite, sub pretextul ca este in relatii bune cu elevii. Ceea ce rezulta de cele mai multe ori este ca elevii nu il respecta mai mult ci, dimpotriva. Invata putin, poate chiulesc, in orice caz, pregatirea la acele materii este compromisa. Pe termen lung, dezavantajele unei astfel de abordari pot sa fie mari. Acesti elevi sunt in pericol de a nu trece examenul de bacalaureal, daca materia este una de examen. Aproape sigur nu se vor orienta catre facultati sau scoli postliceale cu acest profil si asta chiar daca unii dintre ei ar putea sa aiba inclinatie catre domeniul respectiv.
4
Calitati didactice ale profesorului bun/rau 1. Implicarea elevilor in tema discutata. Se refera la o predare activa, care sa-i implice cat mai mult si pe elevi – sa poata sa discute legat de subiectul dat, sa-si prezinte nelamuririle sau sa ridice ei insisi probleme. Stim probabil fiecare ca atunci cand profesorul doar preda, elevul are timp sa se gandeasca la altceva si sa ia notite fara sa fie cu adevarat atent. In lectiile care sunt foarte putin active, elevii tind sa devina activi fara legatura cu lectia – sa vorbeaca intre ei, sa comunice prin telefonul mobil, sa se joace si sa glumeasca. Un elev spunea ca ar avea nevoie de la profesor sa-i arate ca nu exista intrebari prostesti si ca este dispus sa le explice pana inteleg. La modul ideal, daca si elevii sunt interesati sa invete, aceasta atitudine ar fi foarte de folos. 2. Adaptarea la nivelul de intelegere al elevilor si explicarea in mod clar a unor concepte complexe. Subiectul lectiei este asociat cu exemple reale si din experienta elevilor, care sa-i ajute sa invete concepte abstracte prin asocierea cu altele concrete sau cu evenimente, situatii, fenomene mai tangibile. Facand astfel, profesorul bun creeaza un mediu atractiv, elevii vin cu interes la orele sale, iar acest lucru se datoreaza in primul rand faptului ca reusesc sa inteleagga ce li se explica. Ma intreb acum de ce unii profesori nu apeleaza la un astfel de stil. Un raspuns pe care mi-l dau este acela ca poate se simt bine vazand ca elevii nu inteleg. Poate ca acesta este un mod de a se mentine in iluzia ca dumnealor stiu mai mult, ca sunt expertii intr-un domeniu greu inteles de altii. In spatele acestei atitudini ar sta nevoia de confirmare, dar care se satisface intr-un mod nepotrivit. Este vorba si de un complex de inferioritate. Un alt raspuns ar fi faptul ca sunt comozi. Pentru a realiza o lectie interesanta este nevoie de mai multa pregatire prealabila, pentru gasirea exemplelor si analogiilor potrivite. Unii nu au timp, altii nu sunt motivati poate finaciar pentru asta, iar altii pur si simplu nu sunt interesati ca toti elevii sa inteleaga. 3. Capacitatea de a relationa cu elevii si in afara curriculei, fara a pierde din vedere pregatirea scolara la modul general sau pentru examene. Am discutat putin despre aceasta calitate cand am vorbit despre interesul fata de elevi. A relationa nu doar legat de lectie este important pentru ca astfel creste motivvatia elevului, care se simte inteles si vazut ca o fiinta umana. Nu se ignora insa faptul ca elevii sunt in scoala pentru a invata. Lectiile sunt predate bine si pe intelesul elevilor, standardele de performanta sunt stabilite in functie de dificultatea examenelor ce trebuie sustinute si nu se face rabat de la acestea. Un profesor rau nu mentine echilibrul intre cele doua componente ale relatiei – ramane fie la discutii in fara lectiei, fie se focalizeaza doar pe procesul cognitiv. In ambele cazuri, rezultatele sunt demotivarea si invatarea superficiala.
5
Exista cazuri diverse, care sa ilustreze atat coomportamentul bun al profesorului, cat si pe cel rau. De exemplu, sunt unii profesori care chiar desfasoara activitati in afara scolii mpreuna cu elevii, accepta discutii care nu au legatura cu lectiile sau chiar ii invita acasa. Daca acest comportament nu ignora nevoile scolare ale elevilor, ba, dimpotriva, elevii au rezultate bune, iar uneori chiar ajung la concursuri importante si se e videntiaza. Daca aceiasi profesori ar depasi limita si ar neglija functia lor educativa, s-ar ajunge la fapte care trebuie blamate, la neprofesionism si poate chiar l a fenomene mai grave. 4. Sa-i faca pe elevi sa absoarba informatia repede si eficient. Aceasta capacitate are la baza atragerea atentiei elevilor asupra temelor discutate si starnirea interesului. Va intra in functiune atentia involuntara, care va duce la o invatare partial fara efort. Sunt mai multe sanse si ca invatarea sa fie de durata. Un profesor bun va prezenta lectia pe intelesul tuturor elevilor sai si va include in ea puncte de dificultate variata, pentru a-i mentine in contact pe cat mai multi dintre elevi. Acest lucru este important si pentru stima de sine a elevilor. Altfel, daca dificultatea este mereu mare, cei mai slabi se vor simti repede neputinciosi in raport cu sarcinile si vor tinde sa se dezangajeze din procesul de invatare. Dimpotriva, cei buni, daca lectiile sunt mereu usoare, se vor plictisi si nu se vor simti suficient de provocati. Pentru ca absorbirea informatiei sa fie eficienta, este nevoie ca ea sa fie bine inteleasa de elevi. Ca acest lucru sa se intample, informatiile abstracte este nevoie sa fie insotite de exemple cat mai multe si adecvate. In vederea eficientei un profesor bun stie ca e nevoie sa creeze in elevi o motivatie reala, un interes sincer pentru materia sa. Profesorul rau se va multumi sa-i faca sa invete pentru un test, teza sau examen. Se stie insa ca informatiile asimilate pentru o data anume sunt repede uitate. 5. Sa verifice daca elevii au inteles. Este usor sa cadem in capcana de a crede ca daca elevii nu intreaba, inseamna ca au inteles. De fapt, acest lucru poate fi cauzat de lipsa de interes, de teama, de dorinta de a fi lasati in pace si de a “scapa” mai repede de profesor, de dorinta de a-i menaja profesorului orgoliul, lasandu-l sa creada ca totul este bine, etc. Profesorul isi poate da seama daca elevii au inteles sau nu dupa mimica lor. Cu ajutorul intrebarilor din lectie si a altor metode, poate verifica efectiv daca asa stau lucrurile. La ce serveste aceasta verificare? Ea este importanta atat pentru profesor, pentru ca un feed-back de la elevi il ajuta sa-si adapteze lectiile mai bine la fiecare colectiv in parte, cat si pentru elevi, care au sansa de a-si completa lacunele. Daca profesorul li se adreseaza cu tact si nu penalizeaza simplul fapt ca informatiile nu au fost intelese, elevii pot simti ca profesorului le pasa de ei si ca vrea sa-i ajute, ceea ce poate creste motivatia lor pentru invatare.
6
6. Sa fie foarte pregatiti ei insisi . Eu consider ca este firesc ca un profesor sa poata spune ca nu stie. Elevii stiu astfel ca si acesta este om si isi pot dezvolta realismul. Dar nu cred ca este bine sa ramana la a recunoaste ca nu stie, ci imediat trebuie sa arate ca doreste sa isi acopere golul si sa invete despre respectivul subiect. Elevii pot prelua astfel o atitudine activa fata de invatatura, prin imitatie. Este bine in acelasi timp ca acest nu stiu sa nu se generalizeze si sa nu se repete chiar la fiecare ora. Profesorul are modalitatile sale de a anticipa intrebarile elevilor, pentru a fi pregatit la ora. In acelasi spirit al sinceritatii si autenticitatii, profesorul este de dorit sa nu penalizeze la elevi faptul ca nu stiu, ci faptul ca nu invata si nu depun efort pentru asta. Cat stie un elev este un stadiu, o etapa. Importanta este dorinta de a depasi continuu nivelul la care se afla.
In continuare doresc sa mai tratez cateva teme legate de profesori, buni sau rai, in termeni mai pragmatici si de actualitate. Ma intreb: Un profesor bun este un profesor bine platit? Daca da, ce inseamna asta?
Este o diferenta intre un profesor de la tara si unul de la oras? Trebuie ei sa apeleze la unele metode diferite? Sunt unii mai buni decat altii? Exista o legatura intre cat este de bun un profesor si numarul elevilor de la clasa? Care este numarul cel mai potrivit de elevi pentru o educatie de calitate? De ce exista profesori rai in sistemul nostru de educatie? Cum ajung aici si de ce raman?
Un profesor bun este un profesor bine platit? Un profesor bun este un profesor bun. Banii il fac mai motivat, il fac sa se simta in siguranta in propria viata, in asa fel incat sa se dedice meseriei cu mai multa energie si pasiune. Calitatile definitorii pentru un profesor bun nu cred insa ca depind de cati bani are. Tin de personalitatea sa, de interesul pentru a fi un educator si un formator, iar un profesor bun de aici isi ia in primul rand satisfactia profesionala. Pentru a ilustra acest lucru, aduc un citat: Esenţialmente, mă simt profesor, pentru că această calitate nu ţi-o ia nimeni. Calitatea de
senator e temporară, depinde de vot, de jocuri politice... Profesoratul e profesorat, şi chiar asta mă simt, îmi place să explic. Am o vocaţie, în sensul latinesc al cuvântului (chemare). Mă simt chemat. Îmi place să explic ( George Pruteanu ). Si un alt citat: Eu am făcut teatru cu profesori care credeau în profesia asta. Profesia asta nu se făcea pentru bani. Şi nici atunci profesorii nu aveau salarii mari. Dar erau iubitori. Şi convingători. Făceau din teatru o fiinţă de care tu te apropiai cu sfinţenie ( Sebastian Papaiani ). Din experienta mea de elev pot spune ca am avut profesori care se straduiau sa para decenti vestimentar, purtau haine cumparate de la magazine second-hand si cu siguranta erau intrecuti in ce priveste acest aspect de unii elevi. Asta nu-i impiedica sa fie implicati la ore, sa ne fascineze, si sa ne starneasca interesul. Fiecare meserie are culmile ei. In vremea bunicilor nostri, a fi profesor aducea cu sine un statut important si chiar o bunastare. Astazi, este o meserie a supravietuirii, pentru ca a venit 7
randul altora sa fie “cautate”. Traim o epoca a autodidactilor si a inflatiei de diplome, in acelasi timp. Cine vrea, poate invata mai mult decat oricand in istoria omenirii. Accesul la informatie este foarte mare, mai ales datorita internetului. (...) “Cadrele didactice nu aduc bani” ar fi o afirmatie foarte potrivita pentru situatia din prezent. Daca ne referim la profesorii din invatamantul de stat, ne dam seama ca ei exista pentru a indeplini o functie de baza: a face ca in tara sa existe un numar cat mai mare de oameni care sa scrie si sa citeasca si care sa aiba un numar minim de ani de scoala. Este, din nou, inca de la baza, o abordare bazata pe supravietuire si pe minima rezistenta. Este o functie homeostatica. Fara ei, tara ar deveni ca una dintre tarile dezorganizate ale Africii, care inca nu au puse la punct sistemele educational, de sanatate, de politie s.a.m.d. Dar pana la a fi performantiali si a “produce” bani, drumul este lung. Tara insasi are nevoie sa isi schimbe obiectivele. Va fi nevoie sa dorim sa fim “o afacere buna” ca tara. Altfel, profesorii isi vor face treaba pentru ca de asta au nevoie pentru a nu se deprima si pentru a nu fi mult prea dezamagiti de rezultatele materiale ale muncii lor, dar cu greu va fi depasita limita educatiei “de supravietuire” (scris, citit, calcule de baza si o diploma de BAC). Este o diferenta intre un profesor de la tara si unul de la oras? Profesorul de la tara incepe sa nu mai fie. Adica incep sa fie desfiintate scoli intregi, iar copiii fie sa fie comasati in mai putine unitati de invatamant, fie sa mearga spre oras, facand naveta pentru scoala, doar pentru a avea sanse mai bune la invatatura. In Romania doar 40% din populatie locuieste la oras. Ceea ce, in opinia mea, nu este ceva rau, in esenta. Situatia economica face insa sa fie ceva rau, intrucat posibilitatile de munca ale persoanelor de la tara sunt foarte reduse. Cunosc o comuna (si pe baza acestui caz indraznesc sa generalizez) in care inca de acum 20 de ani existau clase de simultan. Acum, insa, scoala care totusi avea toate clasele I-VIII si destul de multi copii, nu mai exista. A fost inchisa in urma cu putin timp, din lipsa de copii. Este o scoala pustie, in curtea careia mai exista o singura cladire mica fnctionala – gradinita, cu o singura educatoare si o femeie de serviciu. Ce s-a intamplat cu elevii si ce legatura are fenomenul desfiintarii scolilor cu profesorii buni si rai? Copiii au incetat sa se mai nasca in sate, ca in trecut. Pentru ca tinerii raman foarte putin si este de inteles. Profesoriii au ramas aceiasi pentru o vreme, apoi au iesit la pensie sau au murit. In locul lor nu au mai fost nngajati altii, sau daca acest lucru s-a intamplat, au fost tineri din orasele apropiate, care, spun profesorii vechi, nu isi fac treaba la clasa. Deci sunt profesori rai. Sau nemotivati. In comuna despre care am vorbit a ramas o singura scoala din 2. In aceasta sunt in prezent... 2 invatatori. Unul are clasa a treia, iar celalalt are restul – impreuna, la dublu simultan, un copil de clasa 1, cativa de a doua si cativa de a patra. Este aceasta o invatatoare buna? Ce credeti? In opinia mea, este o invatatoare performanta, daca reuseste sa-i invete pe toti macar sa scrie si sa citeasca bine si sa faca operatiile de baza la aritmetica.
8
Scoala ramasa in localitate a fost renovata si ridicata la standarde foarte bune din punct de vedere material. A trecut vremea cand copiii invatau cu manusi in maini iarna (si totusi erau unii care chiar invatau), mergeau la toaleta in curte, nu aveau apa sa se spele pe maini, mai lesinau din cand in cand diin cauza monoxidului de carbon emis de sobele vechi de teracota si stateau in banici fie prea mici, fie prea mari. Acum in scoala exista caldura de la o centrala moderna, toaletele sunt in cladire si sunt de tip water-closet, au chiuvete, iar in clase pupitre unice pentru fiecare dintre ei. Profesorii ramasi sunt obligati, pentru a-si pastra locul de munca, sa mearga la conferinte, congrese si concursuri. Citesc si unii au invatat sa opereze pe calculator si sa ccaute informatii pe internet. Deci nu ar fi profesor rai, doar pentru ca sunt la tara. Dar parintii copiilor mai instariti aleg sa-i duca la scolile din oras, in timp ce in sat raman cei foarte saraci, cu probleme familiale si care uneori au boli si dizabilitati de diverse tipuri. Exista un automobil Dacia care ii aduna pe copii de prin partile mai indepartate ale satului, dar profesorii insisi ii iau dimineata pe copii in propriile masini pentru a-i duce la scoala. Profesorii de la sat sunt oameni care isi sacrifica din confort pentru a-i ajuta pe copii. Sunt aceiasi profesori care an de an vopseau ei insisi salile de clasa si varuiau scoala, pentru ca nu erau fonduri sa angajeze persoane specializate. Sunt profesori buni sau rai? Profesorii de la oras inca sunt favorizati. Au mai multi copii la clasa, ba uneori prea multi. Nu impart munca la clasa cu ingrijirea animalelor si cultivarea plantelor – poate macar sotul sau sotia are un salariu mai bun, daca lucreaza in alt domeniu, pe cand la tara sansele ca ambii parteneri sa castige putin sunt mult mai mari. Profesorii de la oras au acces mai rapid la diverse evenimente si, mai ales, au la clase copii care pot merge in excursii, la muzee, care desfasoara activitati extracuricularre si in acest fel se dezvolta mai bine, fizic si intelectual. In mediul rural acestea sunt lipsuri care nu mai tin de profesor sau invatator. Familiile copiilor nu-si permit sa le ofere prea multe posibilitati educative in afara de mersul la scoala. De cele mai multe ori nici nu se pricep sa-i ajute la teme. Mersul intr-o simpla excursie pentru vizitarea de locuri cu incarcatura istorica sau care sa exemplifica cele invatate in clasa este o adevarata aventura si de multe ori are nevoie de sponsorizari. Deci, da, exista o diferenta intre profesorii de la sat si cei de la oras. Exista o legatura intre cat este de bun un profesor si numarul elevilor de la clasa? Din anumite puncte de vedere, da, din altele, nu. Cat de bine ii invata un profesor pe elevi si cat de mult ii ajuta sa aiba rezultate se vede si in numarul cererilor de inscriere la clasa lui/ ei. Acest lucru este observabil mai ales la ciclul primar. O invatatoare pregatita, care poate sa fie in acelasi timp autoritara si calda cu elevii si care este implicata in munca sa, va avea mai multe cereri de inscriere decat alti colegi. Elevii sai este mai probabil sa ajunga la clase bune de liceu sau la facultati bune. Aici este posibil sa se mai intample ceva – parintii care stiu ca au copii atrasi de invatatura sa-i dea la aceste invatatoare mai exigente, pe cand cei cu copii molateci si cu alt ritm de invatare, sa aleaga invatoare mai tolerante.
9
De multe ori insa, numarul foarte mic sau foarte mare de elevi este doar circumstantial. Am vorbit mai devreme despre situatia scolilor de la tara, cu clase care au foarte putini copii. La oras, mai ales in cele mari, scolile sunt suprapopulate, asa ca numarul foarte mare, care sa tinda spre 40, depinde de asemenea de factori exteriori. Probabil ca numarul optim este de 15-20, numar care permite profesorului sa se raporteze personalizat la elevi, sa faca si activitati in perechi sau minigrupuri si care da copiilor posibilitatea sa-si creeze abilitati interpersonale bune. Mai conteaza insa nu doar numarul in sine, ci si armonizarea numarului de baieti cu cel de fete, a elevilor cu potential inalt cu cei cu potential scazut, etc. Atata timp cat sunt foarte multi elevi in clasa, este de preferat ca ei sa fie fie toti la un nivel mediu-superior la invatatura, fie la nivel slab spre mediu. Daca numarul este de 15-20, pot sa fie omogenizati, adica sa fie aproximativ in aceeasi proportie din fiecare categorie – de nivel scazut, mediu si inalt. Aceasta este doar o opinie personala, bazata pe ideea ca daca intr-o clasa foarte mare sunt jumatate buni, jumatate slabi, invatatoarei su profesorului le va parea rau sa consume mult timp cu cei mai slabi, simtind ca-i defavorizeaza pe cei cu potential si se va concentra asupra acestora din urma. Ceilalti, din slabi, vor deveni si mai slabi sau nu vor face progrese importante. Pe de alta parte, cand o clasa are un numar rezonabil de elevi, este mai usor pentru profesor sa se ocupe de cat mai multi, in mod egal. De ce exista profesori rai in sistemul nostru de educatie? Un motiv ar fi faptul ca este un mediu in care nu produci ceva usor cuantificabil, ca intr-o companie privata, sau ca in alt domeniu. Odata intrat in sistem si obtinuta titularizarea, sunt foarte mici sansele sa fii dat afara sau sa fii penalizat in vreun fel pentru simplul fapt ca nu estti performant. Acest lucru nu motiveaza, nu impinge un angajat sa fie din ce in ce mai bun. Competitia este foarte redusa in mare parte din posturile din acest sistem. Alt motiv este faptul ca in invatamant salariile sunt printre cele mai mici. Astfel stand lucrurile, ajung sa lucreze in invatamant fie cei foarte pasionati, care se sacrifica, fie cei care nu au alte optiuni, pentru ca nu se descurca sa-si gaseasca de lucru in domenii mai bine platite. Printre motivele pentru are nu-si gasesc este chiar faptul ca nu sunt foarte inteligenti/ adaptabili/ educati/ ca nu au niste abilitati bine puse la punct, indiferent de ce tip ar fi (pentru vanzari, abilitati de lucru cu calculatorul, de management, limbi straine, etc.). Cele spuse mai sus sunt o realitate si mi le asum. Ea se intalneste si in alte domenii de stat – in Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, de exemplu, de multe ori au acces persoane care ar fi de fapt contraindicate pentru lucrul cu categorii sociale defavorizate. Patrund insa in sistem si raman pentru multi ani, deoarece nu multi sunt dispusi sa lucreze pe bani foarte putini si intr-un mediu de lucru foarte neplacut.
Si pentru a nu incheia intr-o nota negativa, recunosc ca am impartit profesorii in buni si rai doar pentru ca ideile exprimate sa fie mai clare si evidente. In realitate, am intalnit foarte
10
putini profesori rai si foarte putini profesori exceptionali. Cei mai multi sunt buni in anumite privinte si rai in altele. Intr-un alt eseu ar trebui sa abordez tema “elev/ student bun, elev/ student rau”, adica jumatatea cealalta a ecuatiei (poate cand eu isami voi fi profesoara).
11