Amurg de iarnă (de George Bacovia) © r oEnciclopedia,
Universul tău de informaţii!
Textul poeziei
Amurg de iarnă, sumbru, de metal Câmpia albă - un imens rotund Vâslind, un corb tăcut vine din fu nd, Tăind orizontul, diametral. Copacii rari şi ninşi par de cristal. Chemări de dispariţie mă sorb, Pe când tăcut, se întoarce acelaşi corb Tăind orizontul diametral. I. Introducere
George Bacovia este unul dintre reprezentanţii simbolismului românesc. Acesta este un curent literar modernist, apărut ca o reacţie împotriva poeziei retorice a romanticilor şi a impersonalităţii reci a parnasienilor. Este un poet cu statut special. Însingurat şi bolnav, Bacovia creează un univers liric introvertit utilizând motivele şi temele specifice simbolismului. Boala devine un rău universal, afectând iubirea, cerul, întregul cosmos. Lumea sa e strâmtă, închisă, imposibil de pătruns. II. Tema
Semnificativă este poezia "Amurg de iarnă" a cărei temă este solitudinea eului liric şi implicit dorinţa de evadare dintr -un univers pustiit şi mărginit. III. Compoziţia Compoziţia reflectă preocuparea autorului pentru simetrie şi muzicalitate reliefată de
laitmativul "tăind orizontul diametral", dar şi de structura poeziei (două terţine), de măsura versurilor fixă (10 silabe) şi rima înbrăţişată. IV. Prima strofă
Prima strofă a poeziei prezintă realitatea exterioară apăsătoare reliefată de epitetul multiplu "sumbru, de metal". Apare şi sugestia morţii universului prin sintagma "amurg de iarnă", îngheţul cosmosului. Cadrul natural este trist şi dezolant. Ninsoarea are rezonanţă în sufletul poetului aducând monotonie şi frig lăuntric. Astfel, iarna bacoviană este infernală, domină întreaga lume şi aduce cu sine pierderea oricărei speranţe sau iluzii. Lipsa predicatului în primul vers generează abstractizarea şi concentrarea imaginilor vizuale care au rol de a sublinia atmosfera întunecată, rece. Vocala "u" repetată sugerează izolarea, captivitatea, ameninţarea morţii. Culorile care domină acest peisaj sunt albul, nonculoare, simbolizând pustiul şi griul care amplifică senzaţia de sufocare, de strâmt. Imaginile vizuale sunt concentrate ("câmpia albă", "imens rotund"), iar liniile de pauză indică prezentarea secvenţială. Lipsa cromaticii dă impresia de peisaj pustiit, dar şi de enorm. Acest lucru este subliniat de metafora "un imens rotund". Iluzia imensului este amplificată şi de lipsa elementelor de decor fiind prezente doar "câmpia albă", corbul şi "copacii ninşi". Epitetul "rotund" reprezintă princicpala trăsătură a universului poeziei - un loc închis de unde nu poţi evada, apăsător şi pustiu. ©2015-2016 roEnciclopedia.ro
Pag. 1|2
Complementul în inversiune "vâslind" arată mişcarea repetitivă relevată şi prin gerunziu. Asocierea cu simbolul morţii, "corbul tăcut", ilustrează damnarea, imposibilitatea de a fugi de moarte. Corbul este personificat, iar sintagma "tăcut vine din fund" dă impresia de apropiere a morţii. Universul devine plan, simplu, o pictură pe
hârtie.
Alternanţa consoanelor "f" - "v" are rol sonor. Acestea imită sunetul vântului sugerând dezintegrarea materiei şi a fiinţei. V. A doua strofă
A doua strofă are în centru realitatea interioară a poetului. Corespondenţa dintre decor şi sentimentele acestuia este ilustrată de "copacii rari" care accentuează singurătatea. Comparaţia "par de cristal" subliniază îngheţul puţinelor elemente existente. Peisajul nu mai are frumuseţea şi sclipirea specifică iernii, ci este pustiu, încremenit.
Metafora "chemări de disperare mă sorb" exprimă apropierea morţii. Personificarea "tăcut se întoarce acelaşi corb" sugerează resemnarea şi tristeţea profilată şi de lipsa sunetelor ("tăcut"). Laitmotivul care încheie ambele strofe "taie orizontul diametral" arată imposibilitatea depăşirii lim itelor. semantic poezia este dominată de câmpul semantic al iernii La nivel lexico("ninşi", "albă", "cristal") şi al morţii ("amurg", "corb", "sumbru", "tăcut"). Din această lume nu se poate fugi, este închisă, lipsită de iluzia salvării. Dramatismul poeziei reiese din corespondenţa ce se stabileşte mateie şi spirit. Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolurilor şi corespondenţelor, zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă "Amurg de iarnă" se încadrează în estetica simbolistă. 1
Laitmotivul: este un concept operaţional cerut des în subiectele de bacalaureat. Reprezintă un vers sau o formulă care se repetă, un element tematic dominant. 1
©2015-2016 roEnciclopedia.ro
Pag. 2|2