Capitol gratuit din “Pe mine ma cheama George!” de Daniel Zarnescu
Timiditatea excesiva O mare problema a secolului nostru este timiditatea excesiva a individului. Se poate crede ca inaintarea in ani, populatie si tehnologie ar fi trebuit sa ajute individul sa comunice cu ceilalti. Din pacate comunicarea s-a degradat din ce in ce mai mult din aceleasi motive, neasteptate: multimile de oameni, nevoia de gasire a unui filtru de protectie sociala, anxietatea provocata de agitatie, confortul tehnologiei ca si mijloc de protectie si comunicare. Este mult mai usor acum sa iti creezi propria ta lume, in care sa nu te deranjeze ceilalti. Spre asta esti inclinat, mai ales daca nu ai tendinte clare de comportament de tip extrovertit. In ziua de azi extrovertitii au ajuns sa fie considerati paria ai societatii (deranjeaza normele) iar introvertitii au ajuns sa cada si mai mult in extrema timiditatii sociale. Timidul este o persoana s-a dezvoltat inspre interior. Exact asa se poate numi: un prizonier interior, care raspunde in fata unei voci interioare foarte puternice. Timidul, mai ales ca are o traire interioara puternica, ar face multe, dar se abtine pentru ca “nu se cade”. Este in continua disputa “verbala” cu propriul eu.
Capitol gratuit din “Pe mine ma cheama George!” de Daniel Zarnescu Ce fac aici? Oare e bine? Nu ar trebui sa deranjez. Oare ce o sa zica lumea? O sa vorbeasca despre prostiile pe care le fac eu. O sa rada lumea de mine. Rata de timiditate este foarte mare in zilele noastre, studiile arata ca 60-70 % din copiii pana in 15 ani sufera de timiditate in forma prelungita; peste 40% din oamenii din intreaga lume se considera timida tot timpul. Din pacate timiditatea conduce spre izolare, incapacitatea de integrare sociala, incapacitate de comunicare cu ceilalti, mari probleme afective (din lipsa de comunicare cu persoanele de sex opus). In studiul facut pe arta seductiei, la intrebarea “Care este problema ta cand iesi cu o femeie in oras si peste care nu poti sa treci”, raspunsurile au fost transante. In procent covarsitor de peste 95% raspunsurile au fost dintre urmatoarele: - Comunicarea: Simt un blocaj in comunicare, nu stiu ce sa vorbesc cu ea! - Timiditatea si emotivitatea ridicata: Nu stiu ce va crede despre mine, ma panichez; sunt tensionat, ma intreb mereu ce crede despre mine. Cele doua probleme rezulta una din cealalta, nu pot fi luate separat. Ca sa poti intelege senzatiile prin care trece un barbat la o intalnire
Capitol gratuit din “Pe mine ma cheama George!” de Daniel Zarnescu cu o femeie frumoasa, trebuie intelese trairile de timiditate excesiva, emotivitate sociala si incapacitate de comunicare cu celalalt individ. In momente considerate tensionate, persoanele timide si nu numai au tendinta sa isi amplifice propriile stari negative, sa isi creeze in cap un intreg dialog interior negativist si sa isi creeze un scenariu negativist care de cele mai multe ori se si intampla (o sa explic de ce). Facand o paralela, pot gasi echivalent in ceea ce simte un barbat la o intalnire cu ce am simtit eu cand am facut skydiving. In avionul care ducea spre altitudinea de 4500 de metri vocea mea interioara a inceput sa lucreze si a rezultat un dialog care, vazut din afara, ar fi fost spumos; din pacate efectul nu era decat de amplificare a starii de anxietate. Avionul era unul de provenienta ruseasca, mic, in care intram doar sase persoane, doi care saream, instructorii cu care saream in tandem (de fapt cei care ne aruncau din avion) si inca doua persoane care urma sa ne filmeze zborul. Mai multi nu aveam loc, stateam in genunchi, ghemuiti. Iar avionasul zbura tremurand din toate fiarele spre inaltul cerului. Prima oara senzatiile sunt cele mai puternice (daca se repeta procesul, intervine experienta si siguranta de sine si conversatia interioara dispare). Dar in momentul ala, inconstient, nu am putut sa nu ma intreb daca avionului i s-au facut ceva revizii in ultima vreme. Si vocea mea spunea ceva de genul:
Capitol gratuit din “Pe mine ma cheama George!” de Daniel Zarnescu Pare cam vechi. Pff.. ce zbarnaie. Ce mic e. Ce inghesuiala e. Pe ceilalti ii vad linistiti, trebuie sa stau si eu linistit. Apoi m-am uitat pe fereastra si imaginatia iar a luat-o la vale. Am observat un fir de sarma care iesea din aripa. Am inceput sa rad. Ce mama naibii cauta ala acolo? Iese din aripa asa? Astia au legat aripa cu sarma?? Sau poate e din constructie si are o utilitate. Oare in partea cealalta o fi o sarma la fel? M-am uitat si pe aripa stanga si nu era nicio sarma. Soc! Gandurile mele au continuat sa se crizeze si sa creasca nivelul de anxietate. Mam uitat din nou la aripa dreapta si am vazut ca scrie ceva. Ce scrie acolo cu rosu? Do not touc. Do not touc? DO NOT TOUCH. Lipseste h-ul. Dumnezeule, avionul asta e facut din bucatele, e peticit tot!!! Oare pe aripa ailalta scrie la fel? Bineinteles ca pe aripa cealalta nu scria nimic. Ma simteam in filmul “Final Destination”. In final a fost ok, dar a fost un studiu personal foarte interesant, mai ales ca nu eram la prima experienta de ‘senzatii tari’, motiv pentru care am realizat ca vorbesc prostii, am inceput sa ma concentrez pe exterior, nu pe mine. M-am concentrat pe cel cu care saream, i-am pus doua-trei intrebari, mi-a raspuns si starea de anxietate a disparut.
Capitol gratuit din “Pe mine ma cheama George!” de Daniel Zarnescu Concluzie: Timidul este doar o persoana care se centreaza pe ea insasi, isi amplifica starile anxioase, de neliniste, negative. Ca sa scapi de timiditate trebuie sa incepi sa fii mai putin egoist si sa nu te mai centrezi pe tine, sa incepi sa te centrezi pe celalalt (ceilalti), sa accepti experiente sociale (sa nu le refuzi), sa devii empatic, pozitiv, curios. Practic drumul de la timiditate la sociabilitate este drumul de la interior la exterior. Ceva amuzant: nu trebuie sa iti imaginezi ca oamenii care nu se considera timizi nu au cateodata stari asociate cu timiditatea, diferenta tine de proiectia fiecaruia. Timidul internalizeaza cauza, se devalorizeaza, da vina pe el insusi, vede dovada propriei timiditati in cea ce simte. Cel care nu e timid externalizeaza cauza, se valorizeaza pe el, da vina pe situatie si isi spune ca e trecatoare. E un cerc vicios foarte pervers: timidul se inchide si mai mult in momentul in care se devalorizeaza iar cel care nu e timid iese si mai repede din stare in momentul in care da vina pe situatie. Un alt factor social atipic, de multe ori timidul excesiv este considerat arogant. Ceea ce pentru el este timiditate si izolare sociala (autoprotectie), pentru ceilalti este o persoana care nu impartaseste grupului, care nu vine spre grup, care evita. Si fiindca este “arogant”, ceilalti il evita. Fiind evitat, timidul devine …si mai timid.
Capitol gratuit din “Pe mine ma cheama George!” de Daniel Zarnescu
Cel mai prost cerc vicios. Din pacate vina este exclusiv a timidului si a lipsei lui de autocunoastere si de judecata. El evita grupurile, desi poate ar socializa cu mare placere, dar asteapta ca ele sa vina la el ca sa deschida interactiunea. Ori grupurile deja exista si fiind formate deja din membri, de obicei apartanenta se face de fiecare nou venit, individual. In toata literatura psihologica toti specialistii sunt de acord cu un lucru, anume ca nevoia de apartenenta sociala este fundamentala si veche ca si foamea si setea! Ori lipsa de apartenta si incapacitatea de a se integra promoveaza un individ frant, neimplinit. Omul este un animal de turma. Daca nu face parte din turma, este un individ izolat si predispus atacurilor de orice fel. Multa lume confunda introversia cu timiditatea. Pe siteurile noastre am dus o intreaga campanie de constientizare si de darmare a acestui mit, tocmai pentru ca, de multe ori, odata ce tiai pus stampila de introvertit te-ai exclus singur din turma. Introversia si extroversia nu tine de timiditate si de social, tine de cum iti incarci “bateria”, din tine sau din exterior. Introvertitii au nevoie sa fie singuri ca sa se energizeze si cand sunt in societate isi descarca bateriile, extrovertitii isi descarca bateriile cand sunt singuri si si le incarca atunci cand sunt in mijlocul oamenilor.
Capitol gratuit din “Pe mine ma cheama George!” de Daniel Zarnescu
Asta este singura diferenta. Introvertitul poate fi sociabil asa cum extrovertitul poate fi antisocial. Sociabilitatea se invata. Ca si comunicarea. Totusi trebuie sa remarc un lucru. Daca un introvertit isi descarca bateria langa semenii lui, de obicei aceasta se descarca cu atat mai repede cu cat persoanele din jur sunt mai “straine” de el. Dupa studii aprofundate s-a ajuns la concluzia ca oboseala venita din socializare vine din fortarea proprie de mentinere a unei masti de protectie, de disimulare. De aceea pe un introvertit un prieten il va obosi mai putin decat un strain, pentru ca acesta il cunoaste. Nu mai e nevoie de nicio masca. Pentru un introvertit este vital sa invete sa managereze aceasta baterie limitata, iar ca sa poata face asta, trebuie ca imaginea creata (masca) sa fie cat mai aproape de realitate; sa nu existe conflicte interioare, roluri, frica excesiva de intimitate cu ceilalti (intimitate nu inseamna in cazul asta sex, ci comunicare intima, autentica – o sa discutam si despre asta la partea de raport). Lucrand la aceasta masca lucrezi de fapt la socializare oricat de introvertit ai fi!
