bazele comunicarii

Ce este comunicarea nonverbala

In literatura de specialitate sunt menionate nu o singura definiie a comunicrii non verbale ci mai multe i toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de transmitere a semnelor non ligvistice. Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte i care pot fi decodificate, creând înelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicrii non verbale a fost demonstrata în 1967 de ctre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala i 55% prin limbajul corpului. Comunicarea nonverbala opusa comunicrii verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj în sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicrii influenate de discipline atât de diverse ca lingvistica enunrii, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astzi locul cuvenit comunicrii non verbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicrii umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enunare eterogena rezultând din combinarea de elemente vocal acustice i vizual În literatura de specialitate comunicarea nonverbal a primit de-a lungul timpului o multitudine de definiii, majoritatea fiind acceptate. Majoritatea definiiilor  comunicrii non verbale vorbesc despre aceast comunicare nonverbal ca despre un cumul de mesaje, mesaje ce nu sunt exprimate prin ajutorul cuvintelor, dar care totui pot fi decodificate, putând crea înelesuri. Cât de important este comunicarea non-verbal a demonstrat-o Albert Mehrabian, în anul 1967. În urma unui studiu despre comunicarea nonverbal acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala i 55% prin limbajul corpului. Caracteristici, comunicarea nonverbal  Comunicarea nonverbal este neintenionat, ea ne trdeaz emoiile sau atitudinea

chiar dac nu dorim acest lucru, deci trebuie sa fim contieni ca mesajele non verbale uneori pot contrazice ceea ce afirmam; - comunicarea nonverbala este alctuit dintr-un numr de coduri separate pe care trebuie sa învm sa le folosim. Anumite coduri non verbale sunt universale, fiind înelese la fel în culture diferite; - Abilitatea de comunicare nonverbala creste odat cu vârsta, cu experiena Cei care comunica bine non verbal, stpânesc în aceeai msur i codurile non verbale i de obicei sunt acei care reuesc mai bine în societate, construiesc relaii bune cu semenii lor i au un statut social mai bun ; - Mesajele transmise prin comunicarea non verbale ne furnizeaz informaii despre problemele personale sau de relaionarea la ali indivizi, despre care am fi jenai sa discutam.

Tipuri

de comunicare nonverbala Exist un tip de comunicare nonverbal numit sezonier, care se bazeaz la mesajele

recepionate cu ajutorul simurilor vzului, auzului, mirosului, tactil i gustativ ; Un alt tip de comunicare nonverbal este i ceea ce se numete comunicarea nonverbala estetica (pictura, muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistica i comunica diferite emoii artistice ; Comunicarea nonverbala bazata pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme, etc) i a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane, etc) sau statut social (gradele la ofieri, titulatura, decoraiile, etc). M ergi

la: sumar comunicare nonverbala Principalele funcii în comunicarea non-verbal

- comunicarea nonverbal are menirea de a o accentua pe cea verbal ; astfel, profesorul poate întri prin anumite elemente de mimic sau de gestic importana unei anumite pri din mesaj din ceea ce transmite, în timpul orelor, elevilor ; - comunicarea nonverbal poate s completeze mesajul transmis pe cale verbal ; în acest mod, s ne închipuim acelai material înregistrat i audiat apoi de elevi i, în al doilea caz, prezentat de cadrul didactic la propriu; anumite pri ale mesajului verbal pot fi nu doar accentuate, ci, ele pot fi completate fericit cu un impact considerabil asupra sporirii motivaiei învrii ; cineva care spune o glum zâmbete în timp ce face acest lucru, cineva care anun o veste trist are o mimic în concordan cu aceasta; - comunicarea nonverbal poate, în mod deliberat, s contrazic anumite aspecte ale comunicrii verbale ; atunci când, spre exemplu, trebuie s efectum o critic, un zâmbet care contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate s instaureze o atmosfer pozitiv i relaxant, care s fac - aparent paradoxal - critica mai eficient în urmrirea scopurilor acesteia privind schimbri comportamentale la nivelul persoanei mustrate; - o alt funcie a comunicrii non verbale este aceea de a regulariza fluxul  comunicaional i de a pondera dinamica proprie comunicrii verbalizate ; - comunicarea nonverbal repet sau reactualizeaz înelesul comunicrii verbale, dând posibilitatea receptorului comunicrii s identifice în timp real un îndemn aflat în spatele" unei afirmaii. Elemente

componente în comunicarea nonverbal Limbajul tcerii

În comunicarea nonverbal.prin tcere (ascultare pasiva) se poate exprima intenia de continuare a unei expuneri, dezvluirea unor idei, sentimente sau atitudini care ar  putea fi blocate prin intervenie verbala. O soluie pentru situaia în care nu se tie cum sa se interpreteze tcerea poate fi feedback-ul. Limbajul timpului

Limbajul timpului este perceput diferit, în funcie de societate sau cultura. Chiar i în interiorul aceleiai culturi, modul cum este perceput timpul poate fi diferit. Exemplu:

30 minute petrecute cu cineva care nu-i este pe plac poate fi considerat ca "pierdere de vreme" iar cu cineva drag poate fi considerat "o venicie". Timpul biologic - este un concept care poate transmite informaii referitoare la performanta indivizilor. Astfel funcie de acesta unii indivizi sunt "privighetori" iar  ali "pasri de noapte". În prima categorie intra cei care sunt matinali, care se coala devreme, sunt plini de energie i obin cele mai bune rezultate în cursul dimineii Ceilali reprezinta opusul acestora i intra în cea de a doua categorie. Aceste caracteristici individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite informaii legate de performanta indivizilor. Timpul informaional - este interpretat diferit în diverse culturi. Timpul este vzut ca parte a contextului în care interacioneaz oamenii. El poate fi folosit i simbolic, ca în expresia" Timpul înseamna bani", expresie care invita la întrebuinarea raional a timpului. Limbajul corpului

Micrile corpului, numite i "limbajul corpului", pot avea uneori sens simbolic i în acest caz participa la comunicarea nonverbala. Postura corpului este definitorie pentru anumite mesaje. Umerii lsai sau capul plecat indica timiditate, deprimare, amrciune, sentiment negativ sau un sentiment de inferioritate, capul sus i umerii drepi transmit mulumirea i chiar superioritatea. Într-o discuie aplecarea spre interlocutor poate însemna interes, atenie Retragerea corpului, dimpotriva sugereaz respingere.Încruciarea bratelor la piept semnifica închidere în sine fata de interlocutor sau subiectul discutat. Micrile capului au anumite semnificaii în comunicarea nonverbal

Datul din cap înseamna aprobare sau descurajare Expresiile fetei sunt cele mai uor de controlat. Fiecare parte a fetei noastre comunica. Fata exprima reacia persoanei în cauza la tot ce se spune: surpriza, dezacord, neînelegere, dezamgire, suprare, durere, interes, dezinteres, etc. Expresiile fetei trebuiesc corelate cu celelalte micri ale corpului sau cu mesajele verbale. Expresia fetei poate fi sincera sau simulata i de aceea uneori este chiar greu de descifrat. Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stri, de la plcere, bucurie, satisfacie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea sensului zâmbetului variaz însa de la o cultura la alta fiind în strânsa corelaie cu presupunerile specifice care se fac în legtur cu relaiile interumane în cadrul acelei culturi. M icrile ochilor au un rol important în cadrul interaciunii sociale. De exemplu în cadrul unui dialog persoanele se privesc în ochi 25-75 % din timpul conversaiei Scopul privirii în ochi este de a recepiona mesajele vizuale suplimentare, care sa completeze cuvintele sau sa gseasc în ochii celuilalt un feedback, o reacie la cele afirmate. Comunicarea de informaii

Modul în care privim i suntem privii are legtur cu nevoile noastre de aprobare, încredere, acceptare i prietenie. Chiar i a privi sau nu privi pe cineva are un îneles Interlocutorii care te privesc în ochi în timpul conversaiei sunt considerai mai credibili decât cei care evita contactul vizual sugerând intenia de a ascunde ceva. Personalitatea se evideniaz i prin alte micri ca : rosul unghiilor, jucatul cu o bijuterie, frecatul nasului, etc. Este greu sa înelegem sensul acestor micri deoarece unele se fac incontient i ele pot ilustra doar o stare interioara (frica, jena, nerbdare). În acest sens nu vorbim de comunicare nonverbala.Dac aceste semne se folosesc intenionat, pentru a spune ceva despre noi, atunci ele constituie comunicare nonverbala. Gestica

în comunicarea nonverbal

Alte micri ale parilor corpului (mâini, brate, picioare), grupate sub denumirea de "gestica", reprezinta mijloace frecvent folosite în comunicarea nonverbala.  comunicarea de informaii - pentru a întri sensul cuvintelor sau a le înlocui complet ;  comunicarea de emoii ;  susinerea vorbirii - pentru a sublinia înelesul cuvintelor, a indica diverse persoane sau obiecte , a ilustra forme sau mrimi ;  exprimarea unei relaii - "copierea" în oglinda a gesticii celeilalte persoane Interpretarea unor gesturi: Strângerea pumnilor denota ostilitate i mânie sau, solidaritate, stres, iar bratele deschise - sinceritate, acceptare. Capul sprijinit în palma-plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva denota interes extrem. Mâinile inute la spatesuperioritate sau încercare de autocontrol. Atenie însa i la diferenele culturale. De exemplu, prin micarea capului de sus în jos spunem "da", în timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelai lucru prin micarea capului de la dreapta la stânga. Gestul de artare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta în Thailanda i absolut neutru, de indicare, în SUA. Utilizarea gesticulaiei excesive este considerata nepoliticoasa în multe tari, chiar i la noi, dar  gesturile mâinilor au creeat faima de popor pasionat a italienilor. Modul în care americanii îi încrucieaz picioarele (relaxat, micri largi, fr nici o reinere) difer de cel al europenilor (controlat, atent la poziia finala); cel al brbailor difer de cel al femeilor.Un american va pune picioarele pe masa dac aceasta înseamna o poziie comoda sau dac vrea sa demonstreze un control total asupra situaiei Bââitul picioarelor denota plictiseala, nerbdare, stres Vocea în comunicarea nonverbal

Modul în care ne folosim vocea i calitile vocale are importanta în procesul de comunicarea nonverbal. Înlimea i intensitatea vocii exprima atitudinea dorita. O voce stridenta, iptoare, ascuita indica mânie, ameninare în timp ce una joasa arata emoie, frica, disperare,

tensiune. Volumul vocii ofera indicaii privind personalitatea, atitudinea, sentimentele vorbitorului.Dicia i accentul vocii exprima gradul de educaie i statutul social. Accentele regionale ne ofera indicaii despre zona geografica de proveniena (moldovean, oltean, ardelean, etc).Gradul de încredere, autoaprecierea, sigurana de sine se pot transmite prin intermediul vocii; toate aceste informaii despre noi înine la putem oferi prin comportamentul nostru de comunicare. Aspectul

fizic în comunicarea nonverbal.

Mesaje non verbale sunt transmise i prin intermediul î mbrcmintei i accesoriilor pe care le purtam (bijuterii, cravate, ochelari), prin machiaj, coafura/ freza, etc. Se afirma ca " haina face pe om" i într-adevr tim ca oamenii bine îmbrcai dau impresia de succes, putere, educaie, bani, etc. Îmbrcmintea poate accentua frumuseea fizica, naturala, reprezinta un simbol cultural (brbaii întotdeauna poarta pantaloni) sau subliniaz o tradiie (kilt-ul scoian sau sari-ul indian). Felul în care ne îmbrcam ofera i informaii personale. O femeie îmbrcata provocator poate exprima disponibilitate, sfidarea regulilor sociale pe când o femeie îmbrcata decent confer seriozitate, încredere i are posibiliti mai mari de promovare în piaa muncii sau în funcii de rspundere Nu trebuie sa fii elegani în orice situaie, trebuie însa sa avei o inuta adecvata oricrei situaii Spaiul

personal i teritoriul în comunicarea nonverbal

În general oamenilor le place sa aib un spaiu propriu, cât de mic, pe care sa-l aranjeze conform dorinelor proprii. Spaiul împrumuta ceva din personalitatea omului i transmite mesaje non verbale despre ocupant. Spaiul personal poate fi definit ca fiind distanta de la care exista disponibilitatea contactului cu ceilali În domeniul comunicrii non verbale exista distantele diferite de comunicare funcie de context i de caracterul mesajului transmis. Astfel:  zona intima (personala), între 0,5-1,2 m este pentru discuii cu caracter personal, fiind însa total inacceptabila în alte cazuri;  zona sociala (normala), între 1,2-2 m este folosita mai ales la comunicarea interpersonala (colegi de serviciu aflai pe aceiai treapta ierarhica, prieteni, etc) ;  zona consultativa, între 2-3,5 m este folosita în situaii oficiale (superior, subordonat, consultant-client, angajat - persoana care solicita angajarea, gospodinavânztoarea de lamagazin) ;  zona publica, 3,5 m i mai mult în care comunicarea este formala (cursuri, edine, discursurile politicienilor, etc) . Dac o persoana se apropie mai mult decât este potrivit, poate aprea tensiune i chiar  ostilitate, stri care vor afecta comunicarea. Atunci când se produce invadarea (violarea) spaiului personal, persoana în cauza se retrage pentru a restabili distanta iar  în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, se va face tot posibilul ca "invadatorul" sa se retrag la distanta cuvenita. Nu stânjenii pe cei cu care discutai

apropiindu-va de ei mai mult decât trebuie. De obicei când suntei în picioare, distanta necesara este aceea a strângerii mâinii. Atingerea

în comunicarea nonverbal

Atingerea sau contactul fizic este unul dintre cele mai vechi coduri ale comunicrii non verbale. Ea exprima emoii sau sentimente diferite, de la sentimente calde: iubire, simpatie, încurajare, pân la agresiune fizica. Unii oameni evita orice atingere.Fora i tipul de atingere depinde în mare msur de vârsta, statut, relaie i cultura. Gradul de atingere difer de la o cultura la alta. La japonezi, înclinarea capului înlocuiete datul mâinii ca salut, în timp ce la eschimoi acest salut se exprima cu o lovitura uoara pe umr  Temperatura,

lumina i culoarea

Aceste elemente ale mediului, natural sau ambiant influeneaz modul în care oamenii comunica fr a constitui însa coduri non-verbale. Iluminarea corespunztoare a unui spaiu contribuie la o buna ascultare iar anumite culori au efect stimulativ asupra ateniei Lumina i culoarea pot determina anumite stri i dispoziii fizice.De asemenea, temperatura poate influenta pozitiv sau negativ buna comunicare. Culorile afecteaz comunicarea sub urmtorul aspect: culorile calde (galben, portocaliu, rou) stimuleaz comunicarea, în timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhiba comunicarea; monotonia , precum i varietatea excesiva de culoare, inhiba i distrag atenia i comunicarea. Copierea stilului in comunicarea nonverbala

Oamenii îi accepta, în mod incontient cu mai multa uurina pe aceia cu care se aseamn Studiai cu foarte multa discreie partenerii de discuie i aflai-le stilul . Încercai în cazul în care ei zâmbesc sa zâmbii iar dac sunt sobrii sa fii i voi la rândul vostru. Vorbii tare sau încet, repede sau rar în stilul partenerului de discuie

COMUNICAREA NONVERBAL

Comunicarea nonverbal este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte i care pot fi decodificate, creând înelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. 1 A. Mehrabian si M. Weiner au fost primii care au studiat limbajele neverbale si au constatat c proporia în care folosim limbajul verbal i limbajele neverbale este, în comunicarea oral, urmatoarea 7% cuvinte, 38% paralimbaj (în principal intonaia i inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (în principal expresia feei, gesturile i postura corpului). Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind neverbal. 2 De cîte ori comunicm, noi trimitem în exterior mesaje i prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci când nu scriem sau vorbim, noi totui comunicm ceva, uneori neintenionat. Evident, noi putem utiliza imagini pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a înlocui cuvintele sau, mai important, pentru a întri mesajul verbal. Dar, voluntar, sau involuntar, când vorbim, comunicm de asemenea prin  y

expresia feei- un zâmbet, o încruntare;

gesturi- micarea mîinilor i a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal; y

y

poziia corpului- modul în care stm, în picioare sau aezai;

y

orientarea- dac stm cu faa sau cu spatele ctre interlocutor;

y

proximitatea- distana la care stm fa de interlocutor, în picioare sau aezai;

contactul vizual- dac privim interlocutorul sau nu, cât i intervalul de timp în care îl privim; y

y

contactul corporal- o btaie uoar pe spate, prinderea umerilor;

micri ale corpului- pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a încuraja interlocutorul s continue; y

y

1

aspectul exterior- înfiarea fizic sau alegerea vestimentaiei;

MihalceaI. , C onsultant Asociaia de C omunicare Ethos Chiribuc D. , Sociologia C omunicrii, C urs An III , p. 14, 2005

2

aspectele nonverbale ale vorbirii- variaii ale înlimii sunetelor, tria lor i rapiditatea vorbirii, calitatea i tonul vocii (denumite uneori paralimbaj); y

aspectele non-verbale ale scrisului- scrisul de mân, aezare, organizare, acuratee i aspectul vizual general; y

Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicrii este uneori denumit metacomunicare (cuvântul grecesc meta înseamn dincolo sau în plus). Metacomunicarea este deci ceva în plus fa de comunicare i trebuie s fim totdeauna contieni de existena sa. Trebuie s subliniem c metacomunicarea, care însoete orice mesaj, este foarte important.3 Ali autori (R. Birdwhistell, A.A. Pease, M. Dinu) vorbesc despre limbajul tcerii, limbajul spaiului i limbajul corpului (ultimul inglobînd majoritatea indicilor amintii înainte). Limbajul tcerii Tcerea, departe de a fi lips de comunicare, este încrcat cuprofunde

semnificaii comunicative.

Când suntem stingherii netiind rspunsul la o întrebare, noi comunicm implicit ceva.Aceast tcere e deosebit de tcerea omului plictisit sau de tcerea meditativului, de tcerea impus prin reducerea la tcere sau de tcerea preveztoare. Tcerea se leag de ascultare i de recepionarea corect a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea creând interlocutorului posibilittea de a-i exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi rmas ascunse. Încurajând rspunsurile, tcerea se dovede a fi un puternic instrument de comunicare, prin care putem obine un profit intelectual i social maxim din fiecare interaciune comunicaional, inând seama i de ponderea pe care o are tcerea în acest tip de interaciuni. Astfel, studiile privind activitile pe care le desfoar de-a lungul unei zile membrii gulerelor albe (mediile intelectuale) americane arat c apte minute din

3

Stanton N. , C omunicare, p. 2 i 3, Ed. tiin & Tehnic, Bucureti, 1995

zece acetia sunt angajai într-o form de comunicare (N. Stanton, 1995). Activitile cu profil de comunicare sunt distribuite astfel:

9% scris 39% transmit 30% vorbit 16% citit 61% recepioneaz 45% ascult

Acest proporie poate fi diferit la alte segmente de populaie a cror ocupaie implic într-o msur mai mic scrisul sau cititul. Dar ponderea ascultrii se menine prioritar i în aceste cazuri, ascultarea, cel puin sub aspect cantitativ, aflându-se în fruntea manifestrilor noastre comunicaionale. Ea reprezint o verig extrem de important a lanului comunicaional, fiind o condiie esenial a receptrii corecte a mesajului. Dac mesajul nu este recepionat corect, el nu reprezint decât un simplu zgomot de fond. Exist pericolul ca, fie individul s se gândesc la altceva în timpul ascultrii, fie s se gândeasc la propriul su rspuns, neglijând ascultarea eficient. Ascultarea nu e un proces pasiv, ci presupune înelegerea, interpretarea i integrarea informaiei primite în modele de cunoatere proprii. Limbajul spaiului

Acesta face obiectul de studiu al proxemicii, disciplin nou, fundat de Eduard Hall în anii '60 ai secolului nostru. Ea studiaz proprietile educaionale ale spaiului, precum i modalitile de folosire optim a acestor proprieti. Ideea de la care se pornete este c orice individ are tendina de a-i revendica un spaiu al su, spaiul din jurul trupului su, pe care-l marcheaz imaginar, îl

consider drept spaiul su personal, ca o prelungire a propriului su trup. Înclcarea acestui spaiu lezeaz profund individul, creând disconfort, stânjeneal i chiar stri conflictuale. Fiecare individ tinde s menin o distan între el i celelalte persoane sau lucruri. Îi creaz un spaiu-tampon de o anumit marime, form sau grad de permeabilitate, care are importante funcii psihosociale: de protecie, intimitate, siguran, odihn, reverie. În limbaj curent se spune: îl ine la distan sau prieten apropiat, ilustrând faptul c relaiile interumane se pot exprima spaial. Pentru persoanele strine sau neagreate pstrm un spaiu mai mare în jurul nostru, pentru persoanele apropiate sau iubite reducem acest spaiu pân la anulare. Fiecare tip de relaie presupune o distan caracteristic între indivizi, orice înclcare generând stress i blocaje de comunicare. În plan mai general, modul în care folosim spaiul de comunicare are determinaii culturale i sociale specifice. În lumea afacerilor, de exemplu, spaiul este în relaie direct cu rangul individului: pe msur ce avanseaz în funcie, cresc dimensiunile biroului su.

În privina spaiului familial (al casei de locuit), accesul persoanelor strine este extrem de selectiv, în funcie de tipul de relaii pe care acestea le au cu propriatarul. Unele persoane sunt primite doar în vestibul, altele în buctrie, altele în sufragerie sau altele în dormitor. Spaiul personal, ³bula de aer´ ce-l înconjoar pe om, s-a bucurat de cea mai mare atenie din partea cercettorilor. Acest spaiu poate fi înprit în patru zone distincte, fiecare zon fiind împrit la rândul ei în dou subzone: un apropiat i alta îndeprtat. Deosebim astfel: 1. Zona intim, ce se întinde de la suprafaa corpului pân la o distan de 46 cm. Este zona cea mai important pentru om i cea mai aprat. Doar celor  apropiai emoional (îndrgostii, prini, copii, soul, soia) le este permis accesul în ea. 2. Zona personal e cuprins între 46 cm i 1,22 m. Distana personal ne protejeaz fa de atingerea celorlali i asigur comunicarea verbal optim. Interlocutorii îi pot strânge mâna, act care se face de regul pe un ³teren neutru´ încheietura mâinii aflându-se la limita zonei intime a interlocutorilor. 3. Zona social desemneaz spaiul personal pe care-l meninem atunci cînd intrm în relaii oficiale, impersonale cu cineva. De exemplu, în relaiile de serviciu, relaii fa de necunoscui (fa de vânztor, fa de factorul potal,

de noul angajat), relaii din care elemenrul de intimitate este înlturat total. Distana prin care evitm contactul corporal este meninut prin amplasarea unor bariere, a unor obiecte-tampon între interlocutori, cum ar fi de exemplu, biroul, catedra, ghieul, scaunul amplasat la câiva metri distan. 4. Zona public, peste 3,60 m, e distana corespunztoare atunci când ne adresm unui grup mare de oameni, în care comunicarea i-a pierdut aproape în totalitate caracterul interpersonal. Este totodat distana care se menine (în slile de tribunal) între politicieni i ziariti la conferinele de pres, între comandant i trup. Situaiile de aglomeraie din autobuz, lift, la cinema, când zonele intime ne sunt invadate de necunoscui, ne creaz iritate i stânjeneal. Oamenii adopt în astfel de situaii un comportament impersonal, vorbind sau micându-se cât mai puin cu putin. Allan Pease (1993) amintete cîteva reguli pe care oamenii le aplic în astfel de situaii, reguli care prevd: 1. Nu ai voie s vorbeti cu nimeni, nici chiar cu cei pe care îi cunoti. 2. Trebuie s evii ca privirea ta s se întâlneasc cu privirile altora. 3. S pstrezi o expesie de ³juctor de pocher´, fr s afiezi vreo emoie. 4. Dac ai o carte sau un ziar, s creezi impresia c eti cufundat în citirea lor. 5. Cu cât aglomeraia e mai mare, cu atât îi poi permite mai puine micri ale trupului. 6. În lift s urmreti cifrele care indic etajele. 4 Modalitatea non-verbal a comunicrii este frecvent întrebuinat în procesele de insruire, învmânt, art dramatic, i în medicin. Exist corelaii între mesajul verbal i cel non-verbal transmis de individ. Când între cele dou mesaje exist dicordan, oamenii au tendina s se bizuie pe mesajul non-verbal întrucât este, de regul, mai sincer, mai puin supus controlului contient. Cecetrile efectuate în domeniul comunicrii au evideniat existena unei legturi directe între nivelul de pregtire, statusul social i disponibilitile de vorbire ale unei persoane si numarul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj. Cu cât o persoan este mai instruit i se afl mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu atât reuete mai bine s comunuce mai bine prin cuvinte i fraze. Astfel de pesoan utilizez în principal limbajul verbal (bogat i diversificat), în timp ce persoanele mai puin instruite se bazeaz într-o mai mare msur pe gesturi i cuvinte. 5 p.126

4

COMUNICAREA NONVERBALA In literatura de specialitate sunt mentionate nu o singura definitie a comunicarii nonverbale ci mai multe si toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de transmitere a semnelor nonligvistice. Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creand i ntelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului. Comunicarea nonverbala opusa comunicarii verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj in sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii influentate de discipline atat de diverse ca lingvistica enuntarii, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astazi locul cuvenit comunicarii nonverbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicarii umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enuntare eterogena rezultand din combinarea de elemente vocal acustice si vizuale. A) STUDIUL COMIUNICARII NONVERBALE: SCURT ISTORIC Ca si in cazul psihosociologiei , preocuparile de cunoastere a modului cum comunicam fara a ne sluji de cuvinte au o indelungata preistorie si o foarte scurta istorie. Preistoria domeniului de studio al comunicarii nonverbale acopera perioada din Antichitate pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. " In traditia vestica, in cele mai vechi incercari de abordare sistematica a actiunilor expressive, atat in scrierile din Grecia si mai tarziu, din Roma, gesturilor li s-au acordat, intr-un fel saui altul o mare importanta" (A . Kendon si C. MUuller, 2001,1). In acest sens primul professor de retorica publica din Roma Marcus Fabius Quintilianus (c. 35 - 96 e.n.) a consacrat unul dintre cele douasprezece volume ale compendiului Institutio oratoria - Formarea vorbitorului in public pronuntiei - vocii si gesturilor. Acest volum "ne ofera informatii detaliate despre limbajul trupului folosit de orator in conceptia romanilor " (F. Graf,

1991/2000, 42) In primele decenii ale secolului XVII- lea se inregistreaza o renastere a interesului pentru studiul gesturilor. In secolele urmatoare, scrierile despre posibilitatile cunoasterii oamenilor dupa constitutia lor corporala, dupa fetei si a craniului, ca si dupa expresiile faciale se inmultesc. In cadrul istoriei stiintei despre comunicarea nonverbala se poate vorbi de precursori pana la jumatatea secolului XX (Ch Darwin, D. Efron, E. Kretschmer) despre fondatori intre anii 1950 si 1980 (j. R. Davitz, p. Ekman, L.K. Frank) iar despre cercetatorii de azi ai domeniului, in ultimele doua, trei decenii. Primele studii care au in titlu sintagma "comunicare nonverbala' au aparut la jumataea secolului trecut. Jurgen Ruesch si Weldon Kees au fost cei dintai care au inclus termenul de "comunicare nonverbala" in titlul unei carti (Nonverbal Comunication: Notes on the Visual Perceprtion of Human Relations, 1956). Cei doi autori au aratat ca in comunicare umana sunt implicate sapte sisteme diferite: 1) prezenta fizica si imbracaminte a 2) gesturile sau miscarile voluntare 3) actiunile intamplatoare 4) urmele actiunilor  5) sunetele vocale 6) cuvintele rostite 7) cuvintele scrise (apud M.L. Knapp, 1990, 51). De remarcat este faptul ca in conceptia celor doi autori cinci din cele sapte sisteme implicate in comunicarea umana sunt de natura nonverbala. In perioada contemporana dupa 1980 si pana azi au aparut numeroase lucrari teoretice si de cercetare empirica (D. Archer, R. Akert si M. Constanzo, 1993; M.l. Knapp, 1984; M.l. Patterson, 1983, 1984; J. Streeck si M.L Knapp, 1992). Caracterizand perioda contemporana, Mark L. Knapp (1990,53-54) destinge cateva tendinte ale studiilor privind comunicarea nonverbala: o renuntarea la studiul separate al miscarilor diferitelor parti ale corpului (membrele supwerioare, fata, ochii etc.) si centrarea pe cercetarea contributiei acestor miscari combinante la transmitera anumitor mesaje o schimbarea strategiei de cercetare, in sensul cresterii ponderii dtudiilor  bazate pe observatia comunicarii nonverbale in conditiile "naturale", nu in conditiile 'artificiale" ale laboratorului experimental o urmarirea modului in care unele semnale interactioneaza cu alte semnale. B) STRUCTURA COMUNICARII NONVERBALE

Analiza structurii comunicarii nonverbale impune luarea in considerare a codurilor, modelelor si scopurilor specifice implicate. In comunicarea nonverbala se folosesc seturi de semen, coduri, care prin combinare dau o anumita structura. De exemplu, semnalele vizuale p ot fi associate semnalelor  olfactive. De fapt, aceste semen sunt stimuli senzoriali care impresioneaza simturile omului (vaz, auz, pipait, miros). Pe baza semnelor si canalelor de transmitere s lor s-au propuis multiple clasificari ale comportamentelor  noinverbale si ale comunicarii nonverbale. In literature de specialitate se aminteste gruparea comunicarii nonverbale in trei categorii, propusa de J. Ruesch si W. Kess: o limbajul semnelor incluzand gesturile o limbajul actiunilor incluzand miscarile corpului implicate in diferite activitati o limbajul obiectelor care incorporeaza dispunerea intentionata sau neintentionata a obiectelor in spatiu in vederea utilizarii lor  O alta clasificare o datoram lui R. P. Harrison care i9mparte comunicarea nonverbala in patru categorii: o coduri de executare associate miscarilor corpului, expresiilor faciale, privirii, atingerii si activitatilor vocale o coduri spatio - temporale referitoare la mesajele rezultate din combinarea utilizarii spatiului si timpului o coduri artefac utilizate in mesajele primate de la obiecte o coduri mediatoare referitoare la efectele speciale rezultate din interpunerea intre emitator si receptor  De exemplu Dale G. Lethers a identificat urmatoarele canale de comunicare nonverbala: expresiile faciale, miscarile ochilor, postura, proxemica, aspectul fizic, factorii suprasegmentali, precum intonatia, timbrul si volum ul vocii, si atingeriule cutanate. Clasificarea comunicarii nonverbale poate fi facuta , in principal, dupa modalitatile senzoriale implicate in receptareaa semnalelor. Mark L. Knapp considera ca domeniul comunicarii nonverbale include urmatoarele fapte: 1) cum privim 2)cum auzim (tonul vocii) 3) cum mirosim 4) cum ne miscam individual sau in conjunctie cu altii (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale, atingerile corporale si proxemitatea) 5) cum afecteaza mediul inconjurator interactiunile umane si cum afecteaza acestea, la randul lor, mediul inconjurator (dispunerea spatiala a mobilei, temperature, prezenta altor oameni, zgomotele s.a.m.d)

Cei mai multi cercetatori accepta o clasificare re zultata din combinarea codurilor si mediilor de transmitere a mesajelor. "KINEZICA" asa - numitul limbaj corporal include miscarile corpului, expresiile faciale si privirea. Studiul privirii poarta denumirea de "OCULEZICA".Activitatile vocale alcatuiesc "PARALIMBAJUL". Studiul perceptiei si al modului de utilizare a spati ului poarta denumirea de "PROXEMICA", iar studiul perceptiei si al modului de utilizare a timpului este denumit "CRONEMICA". Aspectul fizic artefactele si semnalele olfactive sunt considerate, de asemenea, categorii separate ale comunicarii nonverbale si sunt studiate ca atare, chiar daca se recunoaste ca oamenii transmit semnale simultan prin mai multe canale, fapt pentru care este necesara abordarea integrate a comunicarii nonverbale