Referat Psihologia Personalitatii Criminale

 Aspecte de natură criminologică cu privire la  personalitatea infractorului  A). Personalitatea infractorului

Dintre protagoniştii fenomenului infracţional, cel care a polarizat şi continuă să polarizeze un interes deosebit în cadrul abordărilor psihologice, psihosociale şi criminologice, îl reprezintă infractorul . Acesta exprimă pe de o parte rolul principal pe care îl are în producerea actului  fără criminal criminal nu există nici crimă  -, iar pe de altă parte o optică care, de infracţional –  fără regulă, exacerbează rolul individului şi estompează rolul factorilor economico-sociali în criminogeneză. Principala problemă ce se ridică în cadrul studierii ştiinţifice a personalităţii infractorului este este acee aceeaa de a rele releva va dacă dacă acea aceast staa se deos deoseb ebeş eşte te stru struct ctur ural al de pers person onal alit itat atea ea noninfractorului sau dacă între aceştia deosebirea constă doar în gradul în care manifestă sau nu anumite trăsături şi caracteristici de ordin anatomo-morfo-fiziologic, psihologic, moral etc.

B). Curente şi orientări în abordarea personalităţii infractorului

În răstimpul de peste un secol de când s-au făcut primele încercări de explicare ştiinţifică a personalităţii infractorului, s-au conturat o serie de curente şi orientări care în general se înscriu pe următorul cadru explicativ: infractorul este înnăscut şi predestinat pentru activitatea ilicită, infractorul se caracterizează printr-o constituţie pervertită (pervers constituţional) , infractorul este înapoiat sau bolnav psihic (personalitate psihopatică) .

Mai toate explicaţiile formulate în acest cadru sunt marcate de simplism şi unilateralitate. Întrucât unele din acestea conţin totuşi elemente ce merită atenţie, le vom trece succint în revistă. a) Biologismul. Conform acestei orientări, comportamentul infracţional este generat de existenţa unor atavisme, tare sau dereglări de natură anatomică, morfologică, funcţională, de origin originee congen congenita itală, lă, eredit ereditară ară sau căpăta căpătate te pe parcur parcursul sul vieţii vieţii.. Desigu Desigurr în unele unele compor comportam tament entee infrac infracţio ţional nalee pot fi angaj angajaţi, aţi, pe lângă lângă alţi alţi factor factorii şi unii unii de natură natură  biologică, dar aceştia nu constituie o trăsătură caracteristică a personalităţii infractorilor.   b) Orientările Orientările psihologiste consideră consideră că deosebirea deosebirea fundamentală fundamentală dintre dintre infractor infractor şi neinfractor rezidă în structurile şi funcţiile lor psihice, în sensul că primul s-ar caracteriza  prin insuficienta dezvoltare, deformare sau alterare a acestora. Deşi conţin o bună doză de adevăr nici asemenea explicaţii nu permit o demarcare suficient de clară între infractori şi noninfractori. c) Conform orientării psihiatrice infractorul este un bolnav psihic. Nici această orientare nu permite o relevare corespunzătoare a particularităţilor personalităţii infractorului fie şi  prin faptul că nu există o demarcaţie netă şi tranşantă între normal şi patologic cât şi  pentru faptul

că ponderea bolnavilor psihic în rândul infractorilor nu se deosebeşte semnificativ de  ponderea acestora în rândul restului populaţiei. d) În viziunea sociologistă între personalitatea infractorului şi cea a neinfractorului nu există deosebiri de nici un gen. Comportamentele infracţionale sunt generate, în această optică, în exclusivitate, de factori socio-economici, exteriori individului, acesta nefiind în ultimă instanţă decât o marionetă  antrenată de jocul şi conjunctura factorilor obiectivi. e) Orientările eclectice se caracterizează prin încercarea de luare în considerare a acţiunii mai multor factori în explicarea personalităţii şi a comportamentului infracţional. Întrucât această încercare se realizează pe o bază metodologică metafizică şi mecanicistă, ea se reduce la o simplă însumare a acestora sau la considerarea factorilor sociali, culturali, economici doar ca un fundal pasiv pe care se desfăşoară acţiunea factorilor psihologici, subiectivi.

C). Caracteristicile generale ale personalităţii infractorului

Compor Comportam tament entul ul antiso antisocia ciall angaje angajează ază întrea întreaga ga person personali alitate tate a indivi individul dului, ui, cu toate toate componentele, laturile şi trăsăturile sale în mod diferenţiat şi nuanţat. De aceea, în cont contin inua uare re vom vom abor aborda da anal analiti iticc rolu rolull fiec fiecăr ărui uiaa din din prin princi cipa pale lele le comp compon onen ente te ale ale  personalităţii umane în săvârşirea faptelor ilicite. a) Componenta anatomo-morfo-fiziologică anatomo-morfo-fiziologică Săvâ Săvârş rşir irea ea acte actelo lorr infr infrac acţi ţion onal alee impl implic icăă în mod mod dive divers rs stru struct ctur uril ilee soma somati tice ce şi -funcţionalitatea diferitelor organe ale individului. Unele dintre acestea pot favoriza executarea anumitor acte infracţionale sau defavoriza comiterea altora. Aşa de exemplu, este puţin probabil dacă nu chiar imposibil ca un orb sau un ciung să se dedea furtului din  buzunare sau ca un paralitic să comită furturi prin escaladare. Un interes însemnat îl prezintă în acest cadru aspectul anatomic al infractorului. S-au efectu efectuat at studii studii antrop antropome ometric tricee în cursul cursul cărora cărora s-au s-au avansa avansatt conclu concluzii zii în sensul sensul că infractorii infractorii s-ar deosebi deosebi substanţial substanţial de neinfracto neinfractori ri  printr-o greutate mai mare sau mai  mică. Asemenea concluzii sunt infirmate, factorii antropometrici dovedindu-se nerelevanţi pentru a deosebi populaţia infractoare de cea neinfractoare. Pe de altă parte conform unor  viziuni fizionomice , infractorii ar putea fi recunoscuţi pe baza anumitor stigmate. Studiile de teren şi practica criminologică au relevat că teoria stigmatelor de ordin fizionomic ale criminalităţii nu are nici un temei. Meri Merită tă o anumi numită tă aten atenţţie conclu ncluzi ziil ilee la care care s-a s-a ajun ajunss în urm urma unor nor stud studii ii morfocaracteriale care urmăresc să evidenţieze existenţa unor relaţii semnificative între structura corporală şi caracterul individului şi între aceştia şi înclinaţia spre criminalitate. Aşa de exempl exemplu, u, tipolo tipologia gia lui Kretsc Kretschme hmerr are şi valenţ valenţee crimin criminolo ologic gice. e. Astfel Astfel,, se consideră consideră că tipul picnic începe relativ tardiv activitatea infracţională care constă mai ales în escrocherii şi fraude. Astenicul, frecvent răspândit printre infractori, îşi începe activitatea activitatea ilicită la o vârstă relativ timpurie şi ea cuprinde mai ales furturile, furturile, falsurile falsurile şi abuzul de încredere. Atleticul are o răspândire relativ ridicată în cadrul populaţiei infractoare, activitatea criminală a reprezentanţilor acestui biotip se desfăşoară la aproape toate vârstele. Aceştia au un caracter brutal, sălbatic comiţând de predilecţie asasinate, furturi în care se folosesc arme, incendii cu marcată tendinţă de recidivă. Corelaţii de acest fel sunt stabilite şi în cadrul biotipologiei lui Sheldon. Astfel tipul  endomorf (visceroton) are o frecvenţă relativ egală în populaţia infractoare şi cea

nein neinfr frac acto toar are, e, cu alte alte cuvi cuvint ntee nu prez prezin intă tă semn semnif ific icaţ aţie ie din din punc punctu tull de vede vedere re al mezomorf (somatoton (somatoton)) are o   psihosociologiei criminalităţii şi al criminologiei; tipul mezomorf  prezenţă preponderent crescută în populaţia infractoare; tipul ectomorf (cerebroton) are o frecvenţă sensibil mai redusă printre infractori decât printre neinfractori. Fără îndoială, aceste tipologii prezintă un anumit interes, mai ales de ordin metodologic în sensul că pot constitui un instrument de lucru în activitatea de prevenire a infracţiunilor  în rândul minorilor şi al tineretului. Cu toate acestea, în ansamblu, relaţiile dintre aspectele corporale şi cele psihice, şi în special cu înclinaţiile spre anumite genuri de activitate infracţională, nu sunt suficient de consistente şi de relevante. Actul infracţional implică şi solicită o serie do aspecte de ordin fiziologic. Aşa de exemplu, există o strânsă relaţie între maturizarea sau diminuarea funcţiilor fiziologice pe de o parte, şi activitatea infracţională pe de altă parte. Se fac demersuri, uneori interesante pentru a se releva eventuale relaţii între activitatea  glandelor cu secreţie internă şi a celor cu secreţie externă . Chiar dacă rezultatele obţinute   până în prezent nu sunt destul de concludente şi chiar dacă considerăm exagerată afirmaţia că nu vom putea descifra mecanismele criminalităţi,  până nu vom cunoaşte activitatea activitatea endocrină endocrină în chiar chiar timpul timpul desfăşurăr desfăşurării ii activităţii activităţii delictuoas delictuoasee , nu putem negl neglij ijaa rolu rolull func funcţi ţiil ilor or glan glandu dula larr-ho horm rmon onal ale. e. Acea Aceasta sta fie fie şi pentr pentruu că asis asistă tăm m la descoperiri dintre cele mai interesante în acest domeniu care au printre altele o strânsă legătură cu viaţa emoţională care la rândul său (cum vom releva ceva mai departe), joacă un rol din cele mai importante în săvârşirea faptelor antisociale. Unele cercetări recente pun în lumină anumite relaţii între procesele biochimice şi criminalitate. Se apreciază, mai ales că dozarea zahărului - în surplus sau în deficit - ca şi a iodului şi a altor elemente în sânge, ar influenţa comportamentul antisocial. De asemenea, asemenea, se impune a fi relevat şi rolul acelei părţi a creierului creierului uman (diencefalul) (diencefalul),, care care are o import importanţ anţăă deoseb deosebită ită în ce priveş priveşte te tonusu tonusull afecti afectivv şi a cărui cărui tulbur tulburare are funcţională sau leziune organică, poate avea serioase influenţe asupra trecerii la actul antisocial. Rezultă deci că atât aspectele anatomice, cât şi cele fiziologice sunt mai mult sau mai  puţin implicate în comportamentele antisociale. În acelaşi timp se impune a fi subliniat faptul faptul că, cu toate toate aceste acestea, a, nu există există factor factorii specif specifici ici ai crimin criminali alităţ tăţii ii în domeni domeniul ul anatomiei şi ai fiziologiei1. Aşa cum vom încerca să demonstrăm mai departe, influenţa acestor factori asupra criminalităţii se exercită prin intermediul celor de natură socială.  b) Componenta psihologică. Un rol esenţial în activitatea infracţională îl au structurile, procesele şi caracteristicile  psihice. Această constatare de ansamblu este unanim acceptată, însă atunci când se pune  problema dacă anumite structuri şi funcţii psihice sau nivele de dezvoltare a acestora sunt sau nu specifice activităţii criminale apar puncte de vedere multiple şi uneori divergente. Există Există o anumit anumităă relaţi relaţiee între între activi activitat tatea ea infrac infracţio ţional nalăă şi trăsăt trăsături urile le person personali alităţ tăţii: ii: temperamentul, aptitudinile, caracterul . În ce priveşte relaţia dintre temperament şi infracţiune, trebuie spus că aceasta influenţează mai ales aspectul energetic formal al acesteia. Una din aptitudinile a cărei implicare în cadrul criminalităţii este printre cele mai controversate o constituie inteligenţa. S-a acreditat pentru o vreme ideea că infractorii ar  fi inferiori din Pierre Bouzat, Jean Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, vol. III Criminologie, Paris, Librairie Dalloz, 1963, p. 217.

1

 punctul de vedere al performanţelor intelectuale faţă de neinfractori. S-a considerat de asemenea că debilii mintali, idioţii şi cretinii ar da un mare procent de delincvenţă. Studii ulterioare au scos în evidenţă faptul că, pe de o parte, o serie de slăbiciuni de ordin metodo metodolog logic ic în măsura măsurarea rea intelig inteligenţ enţei ei pun serios serios sub semnul semnul întreb întrebări ăriii validi validitat tatea ea rezultatelor obţinute, iar pe de altă parte s-a relevat că nivelul de dezvoltare intelectuală variază sensibil de la un gen la altul de activitate infracţională. S-a constatat că o strânsă legătură cu comportamentul antisocial ar avea trăsăturile de caracter, în mod deosebit atitudinile faţă de societate, faţă de semeni, de muncă, de valo valori rile le soci social ale. e. Nu exis există tă infra infract ctor or,, indif indifer eren entt de genu genull de acti activit vitat atee crim crimin inal alăă desfăşurată, care să nu prezinte, în mod pregnant atitudini negative faţă de valorile sociale, materiale sau spirituale ale societăţii. În ce priveşte procesele psihice, se remarcă o puternică implicare a afectivităţii, voinţei şi motivaţiei. motivaţiei. Aproape Aproape fără excepţie, excepţie, personalita personalitatea tea infractorul infractorului ui se caracteriz caracterizează ează prin instabilitatea emoţional - afectivă sau prin indiferenţă afectivă, în general prin accentuate dereglări ale afectivităţii. Tot atât de pregnante sunt şi deficienţele de ordin voliţional, în special insuficienta stăpâ stăpâni nire re de sine sine şi slab slabul ul auto autoco cont ntro rol. l. Sunt Sunt,, de asem asemen enea ea,, frec frecve vent ntee şi pute putern rnic ic accentuate, unele deformări ale motivaţiei, existenţa depăşită cu privire la unele trebuinţe sociale, exacerbarea altora socialmente acceptate, în special privind posesiunea unor   bunuri materiale cât şi modalităţile ilicite pentru obţinerea lor. c) Componenta psihosocială . Deşi în anumite condiţii particularităţile psihice şi fizice ale organismului uman pot exercita o influenţă nefastă asupra comportamentului, acestea nu acţionează ca factori “pur” biologici sau “pur” psihologici, ci au o puternică încărcătură socială, acţionează într-o anumită contextură socio-economică, şi, de aceea, în context este mai potrivit să vorbim de factori biosociali şi psihosociali, şi nu de componenta psihosocială.

D). Conceptul de personalitate infractoare

Vom încerca să schiţăm un tablou sintetic al personalităţii infractorului din care să rezulte  prin ce se deosebeşte de personalitatea noninfractorilor. a) Pentru aceasta este necesar ca mai întâi să fie lămurit un aspect metodologic şi anume acela al nivelelor de abordare a personalităţii infractorului. Un prim nivel este acela al individului concret , al infractorului X sau Y, nivel la care pot fi derulate o multitudine de trăsături ale personalităţii implicate în înfăptuirea actului antisocial, proprii numai individului respectiv. Un alt nivel este cel al unei anumite categorii de infractori  (delapidatori, hoţi, tâlhari etc.). La acest nivel se vor releva o serie de trăsături ale personalităţii comune tuturor sau majorităţii indivizilor care comit o anumită infracţiune. Numărul trăsăturilor ce vor putea fi evidenţiate va fi substanţial mai redus decât la nivelul anterior, dar le vom regăsi la un număr mai mare de indivizi. În sfârşit, al treilea nivel, este cel general, nivel la care prin abstractizare se vor reţine doar câteva trăsături pentru marea majoritate a acestora. În cadrul cursului de faţă, ne interesează cel de al treilea nivel, respectiv al infractorului în general , ca având cea mai mare valoare explicativă şi cea mai largă arie de aplicare practică. Este foarte important de reţinut că la acest nivel nu este vorba de a realiza un profil al personalităţii

infractorului care să poată fi regăsit în fiecare caz în parte, ci de un concept care surprinde acele trăsături şi caracteristici dintre care o bună parte vor putea fi observate, cu un ridicat grad de probabilitate la un număr relativ mare de persoane ce manifestă componente antisociale.   b) În acest context vor fi schiţate câteva coordonate generale ale personalităţii  infractorului . Mai întâi să precizăm că infractorul este persoana care săvârşeşte o faptă socialmente periculoasă, interzisă de lege şi care atrage răspunderea penală. Aşadar o primă coordonată este de natură social-juridică. În al doilea rând, trebuie menţionat că personalitatea infractorului este o variantă a  personalităţii umane caracterizată printr-un ansamblu de trăsături ce constituie un sistem, care se află în interrelaţii şi interacţiuni ce favorizează comiterea actului infracţional. Aşa de exemplu, nivelul de subdezvoltare intelectuală nu poate constitui singur un factor  criminogen, ci numai în cadrul unui sistem de factori care include sugestibilitatea crescută, insuficienţa capacitate de discernământ, voinţă slabă etc., toate aflate în strânsă interacţiune. Aşadar, caracteristica specifică personalităţii infractorului este constituită nu dintr-un simplu ansamblu de însuşiri, ci dintr-un sistem de trăsături, ceea ce atenţionează asupra importanţei şi necesităţii de a cunoaşte legăturile şi intercondiţionările dintre ele. În al treilea rând, trebuie remarcat că nu există trăsături şi componente ale personalităţii care să predetermine în mod implacabil şi automat săvârşirea de infracţiuni. Pentru ca sistemul trăsăturilor specifice personalităţii infractorului să constituie realmente o premisă a comportamentului antisocial, este necesar ca ele să se întâlnească şi să coexiste într-un anumit cadru al condiţiilor de viaţă, într-o anumită contextură socială, concretă, favorizatoare pentru un astfel de comportament. În al patrulea rând, trebuie menţionat caracterul lor socialmente determinat, ceea ce implicit înseamnă că sunt modificabile şi perfectibile mai ales ca urmare a educaţiei. c) Sistemul trăsăturilor caracteristice personalităţii constituie nucleul central al    personalităţii infractorului  . Acest nucleu cuprinde în principal: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi indiferenţa afectivă . • Egocentrismul constă în tendinţa anumitor indivizi de a raporta totul la ei înşişi, de a se considera centrul principal de interes şi de a judeca totul numai prin prisma propriilor  interese. • Datorită egocentrismului delincventul nu este capabil de a lua în consideraţie alte puncte de vedere, interesele şi sentimentele celorlalţi. De regulă faţă de ceilalţi are o atitudine critică şi acuzatoare, iar personal se consideră nedreptăţit şi persecutat de aceştia. • Labilitatea psihică, ca trăsătură specifică a personalităţii infractorului, constă în fluctuaţii ample ale afectivităţii, disproporţionate faţă de valoarea stimulilor. Este o reacţie ce apare pe baza unei raportări superficiale la diferitele situaţii şi persoane. Subiectul este capricios, uşor sugestibil şi inconstant, reacţionând azi într-un fel şi mâine în altul, faţă de unul şi acelaşi stimul. Nota specifică cu care labilitatea afectivă marchează personalitatea infractorului, rezidă în incapacitatea acestuia de a se inhiba în faţa pericolului sancţiunii penale. • Agresivitatea, este un comportament violent, distructiv, ofensiv, generat de frustrare –  împiedicarea satisfacerii unei trebuinţe. Poate lua forma autoagresivităţii ducând la sinucidere, automutilare etc. sau a heteroagresivităţii (îndreptată împotriva altora) ducând la omucideri, loviri, răniri, infracţiuni sexuale, injurii, calomnii etc.

• Insensibilitatea afectivă, constă în incapacitatea de a înţelege suferinţa altuia, în  plăcerea morbidă produsă de suferinţa acestuia. Se poate manifesta într-o formă foarte consistentă şi constant structurată în cadrul personalităţii, cât şi sub forma unui proces evolutiv şi tranzitoriu, acest ultim caz putând lua forma unei inhibări afective fără ca subiectul să-şi dea seama de aceasta, ceea ce face ca în unele omucideri generate mai ales de drame familiale, agresiunea să se desfăşoare cu un înspăimântător sânge rece sau sub forma dezangajării afective în care subiectul îşi dă seama de acest proces de sărăcire sufletească şi încearcă să o compenseze. În legătură cu această constelaţie de trăsături ce constituie nucleul central al   personalităţii infractorului , sunt necesare două sublinieri: a) în interacţiunea dintre acestea, rolul hotărâtor în săvârşirea actului infractorial îl are indiferenţa afectivă;   b) acest sistem de trăsături poate fi întâlnit destul de frecvent şi în structura nedelincvenţilor. Pentru a constitui nucleul central al personalităţii criminale, acesta trebuie să atingă un anumit grad de consistenţă, deoarece înfăptuirea actului infracţional implică întreaga personalitate a individului, totalitatea structurilor, trăsăturilor şi  proceselor psihice ale acestuia.

1   “ALEXANDRU IOAN CUZA”   ACADEMIA DE POLI Ț IE FACULTATEA DE DREPT 

TEZA DOCTORAT 

CONCEPTUL DE PREVNIRE ÎN ACTIVITATEA ORGANELOR MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR   Rezumat  Conducator stiintific  PROF.UNIV.DR. ION SUCEAVA  Doctorand   MARCHIDAN VIOREL DUMITRU 

BUCURESTI 2010 2

CUPRINS Capitolul 1. Teoria generală a prevenirii criminalităţii 1.1. Prezentare generală 1.2. Factori favorizanţi ai delincvenţei - perspectiva ONU  1.3.Prevenirea socială 1.4. Prevenirea situaţională 1.5. Dependenţa strategiilor de prevenire şi descurajare a delincvenţei de teoriile utilizate 1.5.1 Abordări conceptuale ale acţiunilor preventive 1.5.2.Repere pentru conceptualizarea şi  operaţionalizarea descurajării delincvenţei  1.5.3 Controlul social- mijloc de prevenţie şi descurajare a delincvenţei  1.6. Formele controlului social în prevenirea şi descurajarea delincvenţei  1.6.1. Mijloacele controlului social pentru monitorizarea comportamentelor indizerabile social 

Capitolul 2 Costurile criminalităţii

2.1. Preocupari europene 2.2. America Latină - Studiu de caz  2.3. Tipuri de costuri ale criminalităţii 

Capitolul 3 Tipuri acţionale ale prevenirii 3.1. Nivele de ierarhizare 3 3.1.1. Nivelul individual  3.1.2. Nivelul familial  3.2. Prevenţia secundară 3.3. Prevenţia terţiară 3.4. Modalităţi de acţiune

Capitolul 4 Poliţia şi conceptul “toleranţa zero” 4.1. Definiţie conceptuală 4.2. Arii de aplicare

4.3. Folosirea conceptului “toleranţa zero”  4.4 . Opinii critice

Capitolul 5 Noţiunea de răspuns proactiv şi procuparile forurilor internaţionale 5.1. Noţiunea de răspuns colectiv proactiv de prevenire a criminalităţii  5.2. Focalizarea spre criminalitatea urbană şi resursele de prevenire a criminalită ț ii  5.3. Dezvoltarea cooperării interna ționale în prevenirea criminalităţii . 5.4. Centre internaţionale de coordonare privind combaterea criminalităţii  5.5. Organizaţii non-guvernamentale 5.6. Centre de studii şi cercetări  5.7. Caracteristici ale cercetării prevenirii criminalită ții  5.8. Reţeaua europeană de prevenire a criminalităţii  (European crime Prevention Network – EUCPN). Programe de lucru, principii şi teme. 5.9. Strategii naţionale de prevenire a criminalităţii . 4

Capitolul 6 Prevenirea în câteva ţări europene. Studiu comparativ 6.1. Austria 6.2. Belgia. 6.3. Republica Cehă. 6.4. Danemarca 6.5. Germania 6.6. Estonia 6.7. Franţa 6.8. Italia 6.9. Cipru 6.10. Grecia 6.11. Marea Britanie 6.12. Suedia 6.13. Finlanda 6.14. Irlanda 6.15. Portugalia 6.16. Olanda 6.17. Slovenia 6.18. Croaţia 6.19. Concluzii 

Capitolul 7 Strategia naţională de prevenire a criminalităţii pe perioada 2005-2007 7.1. Premise 7.2. Principii  7.3. Concept  7.4. Obiective 7.4.1. Obiective generale

7.5. Acţiuni  5 7.5.1. Prevenirea primară 7.5.2. Prevenirea secundară 7.5.3. Prevenirea terţiară 7.6. Cadrul strategic şi metodologia de lucru 7.7. Domenii prioritare ale actualei strategii: 7.8. Mecanisme de evaluare 7.8.1. Evaluări interne 7.8.2. Evaluări independente

Capitolul 8 Implicarea Ministerului Administratiei şi Internelor  în acţiunile de prevenire 8.1. Consideraţii generale 8.2. Riscuri şi ameninţări la adresa ordinii şi sigurantei   publice 8.2.1. Factori de risc din mediul intern 8.2.2. Factori de risc din mediul internaţional  8.3. Scopul, direcţiile de acţiune şi principiile strategiei  de realizare a ordinii şi siguranţei publice 8.4. Principiile de realizare a ordinii şi siguraţei publice 8.4.1. Principiul legalităţii . 8.4.2. Principiul teritorial şi al mobilităţii forţelor. 8.4.3. Principiul prevenirii acţiunilor  8.4.4. Principiul operabilităţii şi interoperabilităţii  8.4.5. Principiul nediscriminarii  8.4.6. Principiul evitării surprinderii  8.4.7.Principiul, suficienţei, gradualităţii şi   proportionalităţii  8.4.8. Principiul colaborării permanente cu comunitatea. 8.4.9. Principiul inviolabilităţii persoanei  8.4.10. Principiul intervenţiei specializate şi cooperarii . 6 8.4.11. Principiul conducerii unitare 8.5. Structura, atribuţiile şi pregatirea forţelor de ordine  publică 8.6 . Organizarea activităţilor de ordine şi siguranţă  publică pentru menţinerea , asigurarea şi restabilirea ordinii   publice. 8.7. Atribuţiile forţelor de ordine şi siguranţă publică 8.7.1. In timp de pace: 8.7.2. Pe timpul stării de urgenţă şi al stării de asediu: 8.8. Delimitări conceptuale privind atribuţiile şi competentele în domeniul ordinii şi siguranţei publice 8.8.1. Atribuţiile Poliţiei Române şi Jandarmeriei   Române 8.9. Pregătirea forţelor de ordine şi siguranţă publică 8.10. Conducerea forţelor de ordine publică 8.11. Conducerea forţelor de ordine publică pe timpul  acţiunilor şi misiunilor 

8.12. Cooperarea forţelor care participă la asigurarea ordinii publice 8.13. Resursele destinate asigurării ordinii publice 8.14. Măsuri de implementare a strategiei 

Capitolul 9 Consideraţii privind reevaluarea principiului prevenirii  în munca de poliţie 9.1. Poliţia şi prevenirea – reevaluarea unui important   principiu. 9.2. Schimbări de perceptie a acţiunilor poliţieneşti. 9.3. Schimbări la nivel structural  9.4. Modificări ale mediului în care operează poliţia. 7

Capitolul 10

 Responsabilitatea şi transparenţa în activitatea de prevenire  şi combatere a criminalităţii 

Capitolul 11 Metode aplicate în desfăşurarea activităţii de prevenire

11.1. Crime Mapping  11.2. Programul CompStat  11.2.1. Operaţionalizare prin CompStat  11.2.1.1. Raport săptămânal  11.2.1.2. Analize şi schimb eficient de informaţii  11.3. Evaluarea profilului profesional, acţional şi managerial  al comandanţilor. 11.4. Intruniri pentru stabilirea strategiilor de prevenire  şi combatere a criminalităţii (Crime strategy meetings). 11.5. Avantaje şi critici privind implementarea programelor  CompStat şi Mapping Crime

Capitolul 12 Violenţa şi delincvenţa juvenilă.

12.1. Importanţa grupului pentru delincvenţa juvenilă 12.2. Condiţiile care favorizează formarea grupului delincvent  la tineri  12.3. Importanţa factorilor familiali. 12.4. Modelele parentale sociopate . 12.5. Factorii socioculturali .

Capitolul 13 Violenţa pe stadioane

13.1. Primele rapoarte 8 13.2. Viziunea marxistă 13.3. Subcultura agresivităţii  13.4. Amplificarea media 13.5. Părerea fanilor  13.6. Şcoala de la Leicester 

Capitolul 14 Violenţa cu folosirea armelor 14.1. Unde am ajuns? 14.2. Ce-i de făcut?

14.3. Avem o armă; cum procedăm? 14.4. Economia înarmării pentru începători  14.5. Dacă se înarmează şi răufăcătorii? 14.6. Cum rămâne cu nebunii? 14.7. Concluzie

Capitolul 15 Violenţa stradală

15.1. Forme ale violenţei stradale 15.2. Cauzele violenţei stradale 15.3. Motivarea infracţiunii  15.4. Caracteristicile violenţei stradale: 15.5. Măsuri de prevenire 15.6. Penalitatea

Capitolul 16 Folosirea forţei ca principiu activ al intervenţiei forţelor cu atribuţii in menţinerea ordinii publice 16.1. Consideraţii generale 16.2. O realitate îngrijoratoare 16.3. Direcţii de acţiune 9 16.4. Reacţiile Curţii Europene pentru Drepturile Omului 

Capitolul 17 Concluzii şi propuneri de lege ferenda

17. 1. Concluzii  17.2. Propunere de lege ferenda: Consiliul Naţional   pentru Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii şi Asigurarea  Siguranţei Publice

ANEXE

 Anexa 1 : Rata criminalităţii internaţionale  Anexa 2: Compoziţia Comisiei ONU pentru Prevenirea Criminalității la 1 ianuarie 2009

BIBLIOGRAFIE 10

CAPITOLUL 1. Teoria generală a prevenirii criminalităţii 1.1 - Prezentare generală

Din punct de vedere ştiinţific, prevenirea implică măsurile de politică penală care au ca finalitate, exclusivă sau parţială, limitarea posibilităţii de apariţie a infracţiunilor. Criminologia limitează termenul de „prevenire” doar la măsurile care urmăresc să diminueze criminalitatea  prin acţiuni asupra cauzelor, luate înainte ca ele să se manifeste (excluzând măsurile de represiune care de obicei previn doar recidiva). Pentru a înţelege insa specificul prevenirii criminalităţii mai trebuie luate în calcul şi alte note distinctive: prevenirea are caracter colectiv şi nu este coercitivă, acţionează înainte de producerea infracţiunilor, exclude măsurile de  pedepsire sau intimidare. Desigur, există şi voci care se opun ideii de prevenire aducând ca argumente faptul că

delincvenţa este un fenomen social ce nu poate fi influenţat, că adevărata cauză se află în organizarea biopsihică a individului, că infracţiunile sunt creaţia sistemelor  de justiţie penală sau că eşecul luptei împotriva criminalităţii este datorat slăbiciunii politicii de sancţiuni  penale. Cei care au încredere în activitatea de prevenire consideră că personalitatea omului poate fi modificată prin educaţie şi prin schimbarea contextelor situaţionale iar  dinamica trecerii la act (interacţiunea individ – situaţie)  poate fi influenţată decisiv. În aceste condiţii, nu putem trece cu vederea totuşi anumite limite ale activităţii de  prevenire: varietatea infracţiunilor este aşa de mare încât nu  pot fi toate prevenite în aceeaşi măsură; costul unor  11

modalităţi de intervenţie este foarte ridicat; starea mentală de moment a unor delincvenţi nu poate fi prevăzută; anumite măsuri pot veni în contradicţie cu valorile sau tradiţiile locale. Există câteva condiţii care asigură eficacitatea programelor  de prevenire : voinţa politică şi alocarea de fonduri suficiente, o perspectivă pe termen lung, statistici oficiale uniforme, obiectivitatea mass-media, o corectă evaluare a nevoilor locale, implicarea sectorului privat de securitate, implicarea cetăţenilor, criterii de evaluare măsurabile, existenţa unui centru de informare şi documentare pentru  publicul larg, formarea adecvată a practicienilor. 1.2. Factori favorizanţi ai delincvenţei - perspectiva ONU 

Problematica delincvenţei şi prevenirii acesteia reprezintă o chestiune esenţiala pentru forumul mondial. In acest sens menţionăm un document- cadru emis inca din 1990 la al VIII-lea Congres ONU privind criminalitatea prin care se  prevedea ca factori favorizanti: săracia, şomajul, analfabetismul, absenta locuintelor bune si ieftine, sistem de invatamant si formare inadaptat; numarul crescând de cetateni fara perspectiva de insertie sociala si agravarea inegalitatilor  sociale ; disocierea legaturilor sociale şi familiale agravată printr-o educaţie parentala inadacvata, educatie ce face deseori conditiile de viata dificile; conditiile dificile pe care le cunosc oamenii ce migreaza spre oras sau alte ţări; distrugerea identitatii culturale de origine, rasismul si discriminarea ce pot crea dezavantaje in plan social al sanatatii si al angajarii in munca; degradarea mediului urban mai ales insuficienta echipamentelor colective in anumite cartiere favorizand delicventa; dificultatile create de societatea moderna de a se insera corect in comunitate, in 12

familie, in mediul de munca si in scoala si a se identifica cu o cultura; abuzul de alcool, droguri si a altor substante a caror dezvoltare e favorizata de factorii mentionati mai sus

multiplicarea activitatilor legate de crima organizata mai ales de tradic de droguri si tainuirea obiectelor furate ;  provocarea mai ales prin mass-media a ideilor si atitudinilor  ce sunt surse ale violentei, inegalitatii si tolerantei. In acest context este de subliniat faptul ca Organizaţia  Naţiunilor Unite a repartizat domeniul prevenirii crimei şi  justiţiei penale Consiliului economic şi social. Acest organism  poate realiza studii şi elabora rapoarte şi recomandări,  poate formula proiecte în convenţii pentru a fi supuse Adunării generale şi, de asemenea, poate convoca conferinţe internaţionale. La nivelul ONU se consideră că  prevenirea crimei şi justiţia penală sunt o funcţia guvernamentală şi nu a diferiţilor experţi. 1.3 - Prevenirea socială

In virtutea celor mentionate putem afirma ca revenirea socială este concepută astfel încât să provoace schimbări durabile la tinerii care sunt în pericol să ajungă rău. Ţinta  principală este evitarea inadaptării prin dezvoltarea aptitudinilor   pozitive, creşterea rezistenţei la seducţiile delincvenţei, intervenţii la nivelul familiei, a şcolii, a grupului de prieteni sau a cartierului. Potrivit cercetătorilor prevenirea socială are două forme principale: a)  prevenirea  prin dezvoltare mintală , orientată în mod special spre individ şi familia sa ;b) prevenirea comunitară,  prin acţiuni la nivelul cartierului sau localităţii, dar a căror finalitate să fie tot individul 1.4. - Prevenirea situaţională

 Necesitatea prevenirii situaţionale derivă din seria spontană sau învăţată a cetăţenilor de a se proteja (homo 13

 prudens); în acest sens s-a creat o adevărată piaţă privată a ofertei de securitate (producători şi instalatori de alarme, consultanţi, servicii de securitate) iar statul promovează acte normative, legi pentru alcool şi anume, pentru amenajarea spaţiului şi iluminatul străzilor. 1.5. Dependenţa strategiilor de prevenire şi descurajare a delincvenţei de teoriile utilizate

Pentru fundamentarea strategiilor de prevenire şi descurajare a delincvenţei din perspectivă ontologică şi epistemologică, în prezent se utilizează în mod frecvent repere din teorii care explicitează geneza “faptului social nociv”  (delincvent), sesizându-se încărcătura ideologică a modalităţilor de aplicaţiei practică. Se recunoaşte astfel că  prevenţia trebuie realizată integrat care solicitand acţiuni coordonate pe mai multe niveluri, luând în considerare  particularităţi locale, centrate pe anumite tipuri specifice de situaţii. Pentru prima oara ideea a fost subliniată la întâlnirea liderilor din statele membre ale U.E. cu omologii din ţările asociate desfăşurată la Dublin în perioada 13  – 14.12.1996. Cu acest prilej s-a apreciat că eficacitatea

“politicii de prevenire” este determinată de reacţia activă a colectivităţilor fată de actul delincvent şi conlucrarea instituţiilor specializate pentru prevenirea şi descurajarea delincvenţei. In opinia noastră acesta poate fi considerat un început de reconsiderare conceptuală şi practică în domeniul  prevenirii ş i d e s c u r a j ă r i i d e l i n c v e n ţ e i , u t i l i z â n d u se repere din teor ia sistemică capabile sa duca la modelarea sistemică a activităţilor de prevenire şi descurajare, cu scopul decla rat al realizării ordinii publice  benefică apărării normelor şi valorilor sociale. 1.5.1 Abordări conceptuale ale acţiunilor preventive 14

Modelarea conceptului de prevenire şi descurajarea delincvenţei se centrează pe identificarea modalităţilor de intervenţie în spaţio-temporalităţi pentru a se asigura şi menţine ordinea publică. Modalităţile de intervenţie sunt dependente de orizonturile informaţionale care fundamentează strategiile de producere şi susţinere a stării de ordine socială. Astfel, prevenirea şi descurajarea delincvenţei reprezintă un ansamblu de măsuri de intervenţie în spaţio-temporalităţi sociale pentru asigurarea ordinii publice care au ca finalitate starea de ordine socială. Utilizându-se di fer i te cr i ter i i a c ţ i u n i l e prevent ive au fost clasi f icate î n prevenţie primară, secundară şi terţiară. a) Prevenţia primară sau generală este globală, vizează

ansamblul populaţiei şi acţionează la nivelul factorilor sociali generali (acţiuni asupra contextului social, cultural şi economic). Nivelul primar constă în orice formă de activitate legală susceptibilă să reducă riscurile criminalităţii. b) Prevenţia secundară sau specifică încearcă reducerea frecvenţei uneori evitarea comiterii faptelor antisociale. Ea se adresează grupurilor considerate ca fiind vulnerabile şi defineşte factorii de risc.Esenţa prevenirii la nivelul secundar  are în vedere ceea ce în criminologie şi în sociologia devianţei şi delincvenţei, este definită ca fiind “prevenirea fizică”, respectiv prezenţa fizică a persoanelor responsabile cu aplicarea legii, în locurile şi mediile în care se prezumă că se pot comite infracţiuni şi tulbura liniştea publică. c) Prevenţia terţiară sau curativă vizează modificarea comportamentelor subiecţilor deja identificaţi ca fiind delincvenţi; ea are ca scop împiedicarea comiterii recidivelor. Prevenirea ce ţine de nivelul terţiar are în vedere activitatea “post-factum” , recte după ce au fost deja comise 15

infracţiunile şi s-au produs încălcări ale ordinii publice. 1.5.2 Repere pentru conceptualizarea şi  operaţionalizarea descurajării delincvenţei 

Analizele în acest domeniu conturează două orientări: A. una preventivă, de împiedicare a comiterii delictelor 

(antedelictum); B. de descurajare, de pedepsire a comiterii delictelor comise ( post delictum ). Reacţia contra delincvenţei săvârşită este lupta post delictum, de obicei promtă, imediată şi inevitabilă. Ea este dusă mai întâi de victimă şi de familia acesteia, apoi de organele statului special însărcinate cu această luptă, care se duce împotriva delincventului, autorul delincvenţei în conexiune cu consecinţele generate în mediul social. Din această perspectivă, descurajarea semnifică identificarea delincventului care a comis fapta penală, cercetarea şi tragerea la răspundere penală. 1.5.3 Controlul social- mijloc de prevenţie şi descurajare a delincvenţei 

Termenul de control social a pătruns definitiv în câmpul teoriei sociologice la începutul secolului XX. Dar, atât termenul cât mai ales problematica susbumată acestuia nu reprezintă o noutate absolută pentru acea vreme. Pornind de la acesta, î n co n t in u ar e am real izat o cercetare anal i t ica a o serie de teori i care pun in evident a rolul controlului social ca mi j loc de prevent ive si descurajare a del incventei . In acest sens am relev at at at cer cet a r i l e u n o r “cl as i ci ” ai s t u d i u l u i fenomenului criminal itat i i , precum Auguste Comte,  Edward Alsworth Ross, Herbert Spencer, Emile Durkheim,  R. Pound, W.G. Summer, Robert E. Park, Ernest W.  Burgess, F.H. Giddings , E. Westermarck, G. Gurvitch, Talcott Parsons, dar si aspecte realitatii contemporane pri 16 vind rolul major al contolului social ca mijloc de mijloc de  prevenţie şi descurajare a delincvenţei  1.6. Formele controlului social în prevenirea şi descurajarea delincvenţei 

Întrucât funcţionarea normală a controlului social depinde de “normele valorile şi modelele” promovate de agenţii care intră în acţiune, şi nu în ultimul rând de mijloacele utilizate de aceştia, în orice societate vom găsi mai multe forme ale acestui proces care pot fi grupate astfel:  I. După felul agenţilor de la care emană controlul social şi / sau pun în acţiune mijloacele de exercitare a acestora, distingem controlul social formal şi control social informal . Controlul formal tinde nu numai spre reglementare, dar  şi standardizarea conduitelor indivizilor sau grupurilor, perpetuând astfel ordinea socială. El este realizat în mod organizat şi explicit de “agenţi” specializaţi ai controlului social. Controlul social informal (neinstituţionalizat) se realizează mai ales la nivelul rolurilor sociale dintr-un grup şi se manifestă, în mod implicit, în cadrul relaţiilor reciproce dintre indivizi, prin participarea acestora la viaţa colectivă. Se realizează într-o manieră implicită, în mod neorganizat, spontan şi difuz, în absenţa unor agenţi specializaţi de control.

 II. După mijloacele utilizate controlul social poate fi  pozitiv sau negativ.  A. Controlul social pozitiv (simulativ) se întemeiază, în

 principal pe cunoaşterea şi internalizarea de către indivizi a valorilor, normelor şi regulilor de convieţuire socială, ca şi  pe motivaţia acestora de a le respecta din convingere. În acest caz, motivarea indivizilor se realizează prin flatări, 17

recunoştinţă, elogii, laude, încurajări, recunoaştere socială, recompensă materială etc.  B. Controlul social negativ (coercitiv) se bazează, în special, pe temerile individului că va fi sancţionat în cazul nerespectării sau încălcării normelor şi regulilor sociale.  III. După natura ideilor, idealurilor, valorilor şi modelelor  sociale pe care se fundamentează, controlul social  poate fi: controlul moral , juridic, religios, politic, militar, economic, etc., alături de formele controlului social descrise mai sus, exerageza de specialitate pune în evidenţă şi alte tipuri de control social, precum: controlul direct (stimulente, recompense sau sancţiuni explicite) şi controlul  indirect (sugestii, zvonuri, manipulare prin mass-media etc.); controlul penal (aplicarea de sancţiuni penale); controlul  compensator (repararea unor daune); controlul conciliator  (dialog, negocieri, concilieri, înţelegeri) şi controlul  terapeutiv (terapie, tratament, resocializare etc.); controlul  autoritar şi controlul democratic; controlul paternalist 

(exercitat de o persoană investită cu autoritate – tată de familie, preot, comandant, patron etc.) şi control social   propriu – zis (exercitat de grup, colectivitate etc.). 1.6.1. Mijloacele controlului social pentru monitorizarea comportamentelor indizerabile social 

Abordând problematica mijloacelor de exercitare a controlului social, am subliniat faptul că acestea desemnează o serie de instrumente de presiune şi persuasiune, organizate şi neorganizate, implicite şi explicite, directe şi indirecte, formale şi informale, conştiente şi difuze, menite să influenţeze pe indivizi să adopte conduite dezirabile şi să se conformeze normelor şi prescripţiilor grupului, comunităţii sau societăţii. Fiecare grup, fiecare colectivitate  socială dezvoltă o serie de măsuri, sugestii, modalităţi  18 de constrângere, interdicţii şi constrângeri, sisteme de persuasiune  şi presiune, sancţiuni, până la constrângerea  fizică, inclusiv sisteme şi modalităţi de exprimare a recunoştinţei, acordări de distincţii şi premii, datorită cărora comportarea indivizilor şi subgrupurilor sunt  conduse spre concordanţa cu modelele acceptate de acţiune, de respectare a criteriilor de valoare, într-un cuvânt, cu ajutorul cărora se formează conformismul  membrilor. La această enumerare se adaugă  propaganda,

dezinformarea şi publicitatea realizate prin intermediul  mijloacelor de comunicare în masă, mijloace care aucăpătat un rol extraordinar de mare în societatea contemporană ca instrumente de persuasiune asupra marelui   public.  IV. După agenţii care le elaborează şi / sau se aplică, mijloacele controlului social pot fi instituţionalizate şi neinstituţionalizate.  A. Mijloacele de control instituţionalizate (formale)

sunt, în cea mai mare parte, acele instrumente prevăzute în coduri juridice, legi, regulamente, în alte acte şi documentaţii cu caracter moral, religios, politic, ştiinţific, militar, sportiv etc.Ele emană de la organizaţii, asociaţii, instituţii şi persoane oficiale şi sunt, de asemenea, aplicate,  puse în acţiune de tot de organisme, instituţii şi persoane cu caracter oficial.  B. Mijloacele de control neinstituţionalizate (informale) se referă la acele instrumente ale controlului social neformalizate, neoficializate. De regulă, aceste mijloace nu le găsim inserate în coduri, legi, regulamente sau alte acte oficiale. De cele mai multe ori nu emană de la vreo autoritate oficială, dar pot fi aplicate şi de agenţi formali ai controlului social. Ele sunt reprezentate de tradiţii, obiceiuri, 19

cutume, uzanţe, convenţii, practici institutive la nivelul grupelor, dar şi de încurajări, laude, blamare, etichetări, ironizări etc V. Dupa conţinutul mecanismelor prin intermediul cărora acestea acţionează asupra indivizilor, mijloacele controlului social pot fi  psihosociale şi material-sociale .  A. Mijloacele psihosociale se adresează psihicului uman determinându-l pe individ să-şi interiorizeze normele şi valorile dezirabile social, pe această bază, să-şi adapteze opiniile, atitudinile şi comportamentele la modele culturale  propuse de grup sau societate. Internalizându-şi normele, valorile şi modelele sociale, individual va simţi supunerea faţă de acestea ca o nevoie a lui, internă, nu a grupului sau a societăţii, ca o obligativitate morală interioară.  B. Mijloacele material – sociale ale controlului nu mai fac apel la interiorizarea normelor, valorilor şi modelelor  sociale de către individ, la respectarea lor prin convingere de către acesta ci, dimpotrivă, prin însăşi natura mijlocului respectiv, societatea îl obligă pe acesta, atunci când reuşeşte să se conformeze standardelor de comportament pe care ea le impune. Cu alte cuvinte, conformarea la normele, valorile şi modelele sociale în cazul mijloacelor material sociale se realizează ca o expresie a unei constrângeri social exterioare. VI. După natura lor mijloacele de control pot fi: morale,  juridice, religioase, politice, ştiinţifice, educaţionale,

economice, culturale, militare etc.

De asemenea, făcând apel la alte criterii de clasficare mijloacele controlului social am arata ca mai pot fi categorisite în: mijloace de presiune şi persuasiune , directe şi indirecte, organizate şi neorganizate , stimulative şi coercitive, conştiente şi difuze, implicite şi explicite etc. 20

CAPITOLUL 2 Costurile criminalităţii Avand in vedere elementele cercetate in capitolele anterioare am analizat unul dintre cele mai importante aspecte ale criminalitatii : costurile acestei. 2.1. Preocupari europene

Crima organizată ramâne probabil o preocupare  prioritară a societăţilor europene în viitorul previzibil, a avertizat în repetate rânduri Consiliul Europei (CoE). Criminalitatea fiscală, drogurile, contrabanda şi traficul de persoane sunt principalele trei pieţe criminale care reprezintă o ameninţare majoră la adresa celei mai mari părţi a Europei. Totodata, am subliniat ca temerile ca UE va fi expusa unei criminalităţi sporite din partea “nou-venitilor”, idée vehiculata de o serie de cercetatori si reprezentatnti massmedia occidentali, este practic nefondata. In acest sens, apeland la date si exemple certe, am incercat sa demonstrez ca de fapt, lucrurile merg in ambele sensuri. O mare parte din criminalitatea din Europa de Est nu ar fi posibilă dacă criminalii nu ar putea accesa sectorul financiar din Europa de Vest si acest lucru este in mod special valabil pentru  spalarea de bani . In fapt, percepţia publică europeană este

aceea a unei scăderi a numărului de crime violente. In acelasi timp, am studiat care este gradul de incredere al populatiei in actiunile preventive ale fortelor de politie la nivel european. Astfel am subliniat faptul ca, solicitati să evalueze performantele fortelor de ordine din marile aglomerari urbane europene, locuitorii acestora, membri ai eşantionului intervievat, se declară în general mulţumiţi de  poliţia locală. Cei mai incântati de eforturile politiei de combatere a criminalitatii sunt finlandezii, austriecii, engle 21 zii si irlandezii. Cei mai putin multumiti sunt grecii, dar  numarul nemultumitilor este depasit de cel al cetatenilor  care apreciaza activitatea fortelor de ordine. 2.2. America Latină - Studiu de caz 

Majoritatea analiştilor atunci când studiază problematica costurilor criminalităţii si a delincventei se raportează la America Latină, zonă apreciată cu cel mai înalt grad de periculozitate din întreaga lume. Actele de violenta din America Latina afecteaza atat populatia, cat si situatia economica a regiunii, multe companii internaţionale gândindu-se serios înainte să îşi deschidă reprezentanţe aici. In toată America Latina costul economic al acestor acte de violenţă este

aproximativ, egal cu 14,2% din PIB-ul regiunii. Criminalitatea afectează creşterea economică prin scaderea  productivităţii, afectează numarul de absolvenţi de liceu şi pe cel al participanţilor la forţa de muncă. Aceste probleme sociale ca şi numărul mare de tineri şomeri şi infrastructura urbană deteriorată încurajează la rândul lor criminalitatea. 2.3. Tipuri de costuri ale criminalitatii 

In general cercetatorii fenomenului prevenirii criminalitatii sunt de accord cu existent a patru tipuri de costuri: a.costurile represiunii : costurile funcţionării instituţiilor  cu atribuţii în domeniul combaterii criminalităţii – poliţia,  jandarmeria, parchetele, tribunalele, penitenciarele,  probaţiunea, specializarea personalului acestor instituţii; b.costurile protecţiei : firmele de pază, asigurările, serviciile pază din magazine, sistemele de alarma si  protectie, case de bani, blindaje, transportul valorilor, costul avocatilor  c.costurile prevenirii : gardienii publici, protectia martorilor, protectia victimelor, protectia copiilor, 22

iluminatul public, specializarea personalului de prevenire din politie, jandermerie, probatiune; d.costuri asociate criminalităţii : decesul victimei (pierderi productive viitoare, prejudiciu moral, cheltuieli de înmormântare), vatamarile corporale, expertizele, accidentele rutiere, incendiile provocate, furturile din magazine, furturile de autoturisme, agresiunile cu mâna armată, revoltele şi tulburarile ordinii publice, emiterea cecurilor fara acoperire, fraude economice si financiare (eludarea impozitelor, nedeclararea veniturilor), infractiunile in constructia de locuinte, falsificarea de moneda, fraudele vamale (eludarea taxelor, exportul illicit si  pierderile se substanta pentru economie), profitul din  proxenetismul stradal si hotelier, profitul din traficul de droguri si alcool. De asemenea nu pot fi cuantificaţi următorii factori : vietile distruse, reactiile de razbunare, neincrederea ce survine in relatiile sociale,schimbarea obisnuintelor, izolarea autoimpusa,frica, pierderile turistice si culturale. CAPITOLUL 3 Tipuri acţionale ale prevenirii 3.1. Nivele de ierarhizare

Din perspectiva tehnicilor preventive opiniile majoritatii cercetatorilor converg spre urmatoarea ierarhizare. 3.1.1. Nivelul individual se refera la actiunile asupra unor  indivizi identificati ca elemente antisociale sau ca potentiali faptuitori de asemenea acte. Se urmăreşte şi stabilirea anturajelor, a posibilităţilor de influenţare a prietenilor, a ierahiei în găţti. In fapt este vorba despre realizarea portretului de ameninţare criminogena individual.

23 3.1.2. Nivelul familial  are in vedere aceleasi elemente

extinse la dimensiunea familial. In aceste caz un accent deosebit se pune pe diferentierea potentialului criminogen care caracterizeaza fiecare membru al familiei. 3.2. Preventia secundara se refera in special la utilizarea de tehnici focalizate in prevenirea unor situatii precum abandonul scolar si refugiul catre gasti si grupuri predispuse la acte antisocial. 3.3. Preventia terţiară reprezintă un nivel superior şi include masuri de securitate la dimensiuni majore, strategii,  planuri, menite sa coordoneze ample actiuni de combaterea a criminalitatii. In aceasta sfera sunt cuprinse masuri dupa ce o actiune cu impact major s-a produs si drept urmare este necesara luarea de masuri coerente ca asemenea fenomene sa nu se mai produca. 3.4. Modalităţi de acţiune

In acest context , prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atributele esenţiale ale poliţiei si au ca obiectiv  prioritar apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale  persoanelor şi ale comunităţii, precum şi apărarea ordinii  publice în condiţiile legii. Pe acest temei am aratat ca în ceea ce priveşte Poliţia activitatea de prevenire se realizează  pe urmatoarele trei coordonate de acţiune: a. Reactivă (raspund la solicitări) b. Proactivă (mijloace specifice) c. Interactivă (consultarea comunităţii şi acţiuni  comune)

Urmând o asemenea logică , putem opina ca principiile fundamentale ce stau la baza desfasurarii activitatii de prevenire a criminalitatii intr-o societate democratica invedereaza : legalitatea; respectarea drepturilor si libertatilor  omului , parteneriatul social ; echidistanta în relatiile par 24 teneriale; respectarea normelor de conduita recomandate de organismele internationale , cooperare si transparenta.

Toate acestea converg spre directii actionale care au ca obiective fundamentale: asigurarea respectarii drepturilor 

 si libertatilor fundamentale ale omului (garantate constitutional); reducerea numarului infractiunilor si al participantilor  la savârsirea acestora ; reducerea riscului victimal; diminuarea consecintelor încalcarii legii ; cresterea încrederii populatiei în Politie; realizarea si asigurarea  spatiului de securitate indispensabil comunitatii .

CAPITOLUL 4 Poliţia şi conceptul“toleranţa zero” 4.1. Definiţie conceptual 

Studiind aparitia si evolutia conceptului “Toleranţa zero”  si impactul acestuia asupra muncii de Politie am aratat ca daca ar putea fi interpretat ca fiind un concept ce dă  poliţiei o “carte albă”, pentru intervenţia inflexibilă şi represiunea

actelor ilegale minore, aceasta ar înseamna reducerea actului preventiv doar la fenomene minore precum criminalitatea stradală, prostituţie, furturi din buzunare, nerespectarea regulilor de ciculaţie rutieră, etc., pierzând  din vedere acţiuni majore de prevenţie în direcţii cum sunt  combaterea cosumului de droguri, traficul de armamnent, traficul de fiiniţe umane, cyber-crima şi chiar  infracţiunile la nivel înalt, comise de "gulerele albe.

Un exemplu aproape istoric de ceea ce înseamnă aplicarea “toleranţei zero” şi incapacitatea acestui procedeu de a avea un rol hotărâtor în reducerea acţiunilor antisociale îl reprezintă perioada în care primar al New York-lui a fost Rudolf Giuliani. Acesta a fost unul dintre susţinătorii cei mai înfocaţi ai principiului acţional al « toleranţei zero » ca 25

mijloc principal de prevenire şi combatere a valului de criminalitate care invadase nu numai NewYork-ul dar întreaga Americă. In fapt s-a vazut că, cu excepţia succeselor notabile în prvenirea şi combaterea acţiunilor grupărilor mafiote de mici dimensiuni şi la nivel local, criminalitatea nu a scăzut în mod excepţional. Acesta dovedeşte că în prevenirea şi combaterea criminalităţii cantonarea cu obstinaţie pe un singur principiu în detrimentul acţiunilor combinate menite, care să aibă fundamentarea solidă a contactului cu realitatea şi tinânad seama de prognozele viitoare privind criminalitatea, nu reprezintă cel mai bun mijloc. 4.2. Arii de aplicare

In literatura de specialitate termenul de “ toleranţa zero”  este cel mai adesea intalnit atunci cand se face referire la  prevenirea si combaterea infractiunilor legate de conducerea sub influenta bauturilor alcoolice. Dar, sfera este mult mai larga. Astfel Japonia si Suedia aplica toleranta zero asupra traficului ilicit cu droguri în conditiile în care au în inchisori sute de persoane complet dependente de consumul substantelor  halucinogene. 4.3. Folosirea conceptului “toleranţă zero” 

In SUA termenul este folosit, in mod usual pentru a descrie metodologia de combatere a cazurilor de “ criminalitate antisociala, in general si a cazurilor localizate geografic  si identificate ca potentialitate criminogena”. Cel

mai adesea actiunile sunt mentionate la nivelul prevenirii si combaterii prostitutiei, traficului de droguri, sau a violentelor  de mica anvergura, cum sunt violentele stradale saucele infaptutite de gastile de cartier sau violenta in familie. Aceasta metodologie nu include o serie de repere absolute necesare in munca de preventie cum ar fi: programele de tip « neighborhood watch » bazate pe sprijinul comuni 26 tatii, inclusiv in ce priveste folosirea informatorilor locali, arestul preventiv al indivizilor cunoscuti ca predispusi la actiuni de trafic de droguri, arestarea preventive a indivizilor 

despre care exista informatii certe ca pun la cale actiuni antisociale de mica amploare. 4.4 . Opinii critice O parere critica autorizata in legatura cu aplicarea actionala a conceptului de "toleranţa zero" formuleza şi "Codul  de Conduita al Fortelor de Aplicare a Legii" emis de catre Asociatia Internationala a Sefilor de Politie , care mentioneaza ca:" Indatorirea fundamentala a politistului insemna inainte de toate servirea comunitatii, apararea vietii si   proprietatii cetatenilor, protectia cetatenilor nevinovati  (aici cu sensul de inocenti = innocents), mentinerea pacii sociale in comunitati, egalitate si justitie". 1 Acest cod "impune  politistilor un comportament care sa imbine hotarare in actiune cu amablitatea, tratatre in maniera egala a tuturor  cetatenilor, actionarea cu tact si fara folosirea disproportionata a fortei, dar cu aplicarea ei cu inalt profesionalism " 2.

CAPITOLUL 5 Noţiunea de răspuns proactiv şi procupările forurilor internaţionale 5.1. Noţiunea de răspuns colectiv proactiv de prevenire a criminalităţii 

Mai presus de orice, abordarea strategică a prevenirii a fost construită pe recunoaşterea faptului că există limite maRobinson, M. (2002). Justice Blind? Ideals and Realities of   American Criminal Justice, Upper Saddle River, NJ: PrenticeHall, Reed.2007, p.44-46 2 Idem, p.84 1

27

 jore în abilitarea organismelor guvernamentale şi în special a poliţiei şi tribunalelor în acţiunea acestora pentru prevenirea crimei şi a violenţei. Pe un asemenea temei, principiile de bază ale ac țiunii  politiei trebuie să fie îndreptate spre pro-ac țiune şi  prevenţie, colaborare permanenta cu cetă țenii, sprijinirea reală a victimelor ac țiunilor criminale. Şi nu în ultimul rând, însăşi existenţa poliţiei, ca organism de aplicare a legii în folosul comunităţii impune, ac țiunea conformă cu parametrii codului de etica şi evaluarea calităţii muncii în consens cu standardele profesionale. De subliniat ca Uniunea Europeană a promovat o ac țiune coerentă privind prevenirea criminalităţii în baza unor documente precum  Declaraț ia de la Tampere (1999) şi Programul de la Haga (2004) pe baza cărora s-a stabilit  Planul de Ac țiune pe cinci  ani al Comisiei Europene privind Libertatea, Legalitatea  şi Securitatea Cetăţenilor  (2005 – 2010). In anul 2001 Comisia a adoptat no țiunea de „prevenire a criminalită ții ”,

care a fost aprofundată cu prilejul sesiunii din 12 martie 2004. De asemenea, no țiunea de „prevenire a criminalită ții” a fost încorporată în textul Tratatului de la Lisabona din

2007, „ca o condi ție esențiala pentru stabilirea la nivelul   Europei a unui spa țiu al libertăţii, securității şi justi ției” .3 5.2. Focalizarea spre criminalitatea urbană şi resursele de prevenire a criminalită ț ii 

Focalizarea spre criminalitatea urbană şi resursele de  prevenire a criminalită ții s-a realizat ptin mai multe programe intre care mentionam:  Programul Pentru Securitatea Ora șelor  –  Safer Cities  Programme (UN-HABITAT) a fost lansat in anul 1996. In 3

Official Journal of the European Union, C 306/11 (art.2)

28

 principal Programul este deci îndreptat spre crearea unor  strategii capabile sa genereze solu ții viabile de preîntâmpinare şi combatere a criminalită ții. Ghidul ONU pentru Prevenirea Criminalită ții 

stabilește 6 principii interactive pentru prevenirea cu succes a criminalității, referindu-se la: sporirea imperativului legii, asigurarea dezvoltarii economico-sociale echilibrate a colectivităţilor, respectarea realitatii faptice, a trendului de dezvoltare a criminalitatii, participarea intregii comunitati la actul de prevenire  In final, succesul ac țiunilor de prevenire este condiţionat de  profesionalismul şi simţul răspunderii organismelor de  poliţie în faţa provocărilor impuse de expansiunea fenomenului criminalității. 5.3. Dezvoltarea cooperării interna ționale în prevenirea criminalităţii .

Este un fapt de domeniul evidenţei că a șa cum în epoca actuală criminalitatea nu mai reprezintă un fapt izolat şi  problematica prevenirii şi combaterii acesteia a devenit o  preocupare la nivelul întregului mapamond. In acest context, ONU recomandă tuturor statelor membre dezvoltarea unei colaborări durabile, de genul re țelelor de colaborare, la nivel internațional, regional şi na țional de prevenire a criminalității. In sensul celor menţionate pot fi luate în discuţie câteva asemenea organisme de cooperare în domeniul  prevenirii criminalităţii.  Institutul ONU pentru Prevenirea Criminalităţii şi Tratamentul   Delincventilor în Asia şi Orientul Indepărtat  (UNAFEI), instituţie cu vocaţie internatională care s-a dezvoltat rapid. Ea face parte din  Programul ONU de Prevenire a Criminalitatii şi Justiţiei Penale (United Nations Crime Prevention and Criminal Justice Programme Net 29 work – PNI) şi are scopul declarat să sprijine acţiunile UNDOC

şi să dezvolte cooperarea internaţională în domeniul  prevenirii criminalităţii şi a justi ției penale.

 Programul UNODC Sud-Sud de Cooperare pentru Determinarea celor mai bune Practici în vederea Prevenirii  Criminalităţii în zona Caribbeană şi a Sudului Africii  Un alt tip de program poate fi considerat “relatia
 si pentru> tineri”, care în cele două variante ale sale se afla

cuprins în Programul UNODC pentru tineri ( capitolul 3) si Programul UN HABITAT, secţiunea pentru tineri. In special ultimul tip de reţea a fost creat cu următoarele scopuri: conştientizarea importanţei obiectivelor  Habitat Agenda şi  Agenda 21 , stabilirea unor relaţii sigure de schimb de informaţii privind ocrotirea tinerilor şi prevenirea criminalităţii în rândul acestora şi implementare de programe si iniţiative. Consiliul Europei are grupuri de lucru şi retele care au un  procupări problematica prevenirii diferitelor forme ale criminalităţii, dintre acestea cel mai relevant fiind Grupul  de Cooperare pentru Combaterea Abuzului şi a Traficului   Ilicit cu Doguri (Co-operation Group to Combat Drug   Abuse and Illicit Trafficking in Drugs ) numit şi “Grupul   Pompidou”. Creat în 1971 “Grupul Pompidou”, cuprindea

la început 35 de state membre ale Consiliului European.

 Reţeaua Uniunii Europene de Prevenire a criminalităţii 

(European Union Crime Prevention Network). In anul 2001 acest organism a fost desemnat ca fiind  principalul instrument  de implementare a prevederilor Consiliului European din octombrie 1991 Tampere privind combaterea criminalităţii . 5.4. Centre internaţionale de coordonare privind combaterea criminalităţii  30

Problematica studierii şi adoptării celor mai eficace metode de prevenire şi combatere a criminalităţii a impus şi o compartimentare pe probleme specifice. Intre acestea sunt de menţionat: Forumul European pentru Siguranţă Urbană (EFUS) creat in anul 1987, organism ce are Birouri la Paris si Bruxelles şi include 300 de autorităţi locale din întreaga Europa; Uniunea Oraselor şi Autorităţilor Locale (United Cites and Local Governments – UCLG) cu sediul la Barcelona; Asociaţia Mondială a Marilor Metropole, care după anul 2004 a devenit secţie a Uniunii Oraselor şi   Autorităţilor Locale. Asociaţia cuprinde reprezentanţi ai autorităţilor locale şi metropolitane din 77 oraşe şi centre urbane metropolitane cu peste 1 milion de locuitori 5.5. Organizaţii non-guvernamentale

Problema prevenirii criminalităţii şi a siguranţei publice se află şi în preocuparea a multor organizaţii nonguvernamentale din diferite ţări şi regiuni ale lumii.Astfel:  Institutul Latino-American pentru securitate şi   Democraţie (Instituto Latinoamericano de Seguridad y  Democratia- ILSED) , cu sediul la Buenos Aires;  Institutul   Mexican pentru Securitate şi Democraţie (Instituto para la Seguridad y la Democratia, AC-Insyde; Forumul Brazilian  pentru Siguranta Publica (Forum Brasiliero de Seguranca  Publica)-o organizaţie non -guvernamentala înfiinţată în

martie 2006, cu sediul la Brasilia; Consiliul Australian  pentru Prevenirea Criminalităţii (Australian Crime Prevention Council - ACPC); Alianţa pentru Restabilirea Bunei  Guvernări în Africa (Alliance pour refonder la gouvernance en Afrique; Congresul German pentru Prevenirea Criminalităţii , Consorţiul Naţional pentru  Reconstrucţie Socială (Consorzio nazionale per  l’Innovazione Sociale– ONLUS NOVA), fundaţie italiană 31

creată în anul 1998, prin reunirea mai multor organisme cu  preocupări în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii şi siguranţei publice; Centrul pentru Promovarea  Dreptăţii şi a Prevenirii şi Combaterii Criminalităţii 

(Centre for Justice and Crime Prevention – CJCP) ale cărui  preocupari sunt îndreptate spre promovarea acţiunilor menite să prevină crminalitatea, sub toate formele acesteia. 5.6. Centre de studii şi cercetări 

Dintre centrele de studii si cercetari care au in preocupari  problematica prevenirii criminalitatii am studiat acivitatea catorva mai importante precum: Centrul Internaţional de Criminologie Comparată (International Centre for Comparative Criminology -ICCC) cu sediul la Montreal, în Canada; Institutul pentru Prevenirea Crimei (Institute for   Prevention of Crime - IPC) ca o componentă esenţială a

Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Ottawa, prevenirea criminalităţii reprezentând o direcţie de studiu inclusă în programa universitară; Centrul Național Francez 

de Cercetari Științifice (Centre de la Recherche Scientifique  –CNRS) care coordonează programul „Evaluarea deviantei,

Criminalității si a Prevenirii in Europa” (Assessing Deviance, Crime and Prevention in Europe – CRIMPREV). De asemenea, dintre universităţile care realizează cercetări naționale, organizează seminarii, conferin țe cu vocație națională sau regională, sesiuni de pregătire cu participarea  profesioniștilor sau a politicienilor am amintit:  programele promovate de Facultatea Latino-Americana de Științe sociale din Chile, reunite sub denumirea de Programul de Securitate Cetă țeneasca (Programa Seguridad y Ciudadania) si Centrul de Studii pentru Securitate Cetățenească, în cadrul Universităţii din Chile care a creat 32

şi gestionează programul  „Mai multă conș tiință cetăț enească, Mai multă securitate ob ș tească”  5.7. Caracteristici ale cercetării prevenirii criminalită ții 

Cercertările internaționale în domeniul prevenirii criminalității sunt concentrate pe două familii de teorii:

 A. Studiul dezvoltării delincvenţei în copilarie şi  adolescenţă; B. Studiul metodelor de urmat ca rezultat al   producerii fenomenelor de delincvenţă şi criminalitate.

In virtutea celor menţionate putem afirma că în timpul

copilariei şi adolescenţei principalii factori de risc sunt comportamentul impulsiv şi agresiv, lipsa de supraveghere a  părinţilor, toleranţa mediului social faţă de actele antisociale. Prin urmare direcţiile de acţiune sunt generate de însăşi asemenea vectori. Multi cercetători, sunt de părere că validarea unei teorii privind prevenirea criminalităţii parcurge, în esenţă 7 paşi : 1. Intr-o ţară teoria este enunţată. 2. Criminolgii din alte ţări preiau conceptele respective şi le testează. 3. Pe baza acestor date este lansată, la nivel general, o teorie privind prevenirea criminalităţii. 4. Teoria respectivă devine operaţională în funcţie de contextul social  politic şi al nivelului de criminalitate specific fiecarei ţări. 5. Un număr oarecare de evaluari generale devin astfel proprice unui tip de intervenţii. 6. Aceste evaluari sunt incluse în programe de acţiune la nivel naţional, reflectate şi în rapoarte sistematice cu anvergura ştiinţifica. 7. Asemenea rapoarte sectoriale sunt incluse apoi în ghiduri cu vocaţie internaţională, menite să devină manuale de bune practici în  prevenirea şi combaterea criminalităţii. 5.8. Reţeaua europeană de prevenire a criminalităţii  (European crime Prevention Network – EUCPN). Programe de lucru, principii şi teme. Constitută în baza recomandării reuniunii de la Tampere din 1999,  Reţeaua 33  Europeană de prevenire a criminalitatii  are drept scop facilitarea

cooperării, contactelor şi a schimburilor de informaţii şi experienţă, precum si colectare de informaţii din domeniul prevenirii criminalităţii, cu preponderenţă privind criminalitatea urbană, traficul ilegal de droguri, delincvenţa în randul minorilor. Are în peocupare toate măsurile, calitative şi cantitative, care privesc reducerea fenomenului criminalității, a sentimentului insecuritatii cetățenilor, descurajarea activită ții criminale, promovarea celor mai bune practici si politici de prevenire si combatere a criminalității. Aceasta presupune o combinare a ac țiunilor  luate de autoritățile statale, organiza ții non-guvernamentale, cercetători si suportul media.Secretariarul EUCPN este numit de către Comisia Europeană, dar lucrează în strânsă legătura cu reprezentanţii naţionali europeni. 5.9. Strategii naţionale de prevenire a criminalităţii .

Din studiile efectuate de noi reiese ca in anul 1999, Interpol a inițiat un program de dezvoltare a strategiilor de prevenire a criminalității. La acest program s-au asociat 9 ţări, respectiv: Australia, Belgia, Canada, Marea Britanie, Fran ța, Olanda, Noua Zeelandă, Suedia, SUA. De atunci numărul ţărilor care s-au afiliat programului a crescut continuu. De menționat că în anul 2006 un număr de 42 de ţări au completat chestionarul ONU privind prevenirea criminalită ții din care reie șea că 37 dintre acestea aveau în derulare strategii naționale de prevenire a criminalită ții, restul aveau incluse

în acțiuni specifice în acest sens. Însă, a șa cum se men ționează în Raportul  pe anul 2008 al Centrului Interna țional pentru Prevenirea Criminalității multe cazuri există o distanţă apreciabilă între obiectivele stabilite şi implementarea lor practică. 34

CAPITOLUL 6 Prevenirea în câteva ţări europene. Studiu comparativ La nivel european strategiile de prevenire si combatere a criminalității urmează, in general, acelea și linii directoare, diferă numai aploarea şi profunzimea programelor, precum şi implicare forţelor si resurselor dedicate acestor scopuri. Pentru o reală posibilitate de compara ție am analizat  prin comparative programele na ționale privind actiunea de  prevenire in cateva tari europene precum  Austria, Belgia,  Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia , Franta,  Italia, Cipru, Grecia, Marea Britanie , Suedia, Finlanda,  Irlanda, Portugalia, Olanda, Slovenia, Croaţia. In acest mod am reliefat aspectele comune cat si particularitatile  programelor de actiune in ce priveste prevenirea, astfel: A. In tarile din Sudul si Vestul Europei tendinta  principala este de combatere prin norme legale a cauzelor  care pot genera producerea infrac țiunilor, concomitent cu inițierea de măsuri socio-economice, capabile să stopeze infractionalitatea si implicarea consiliiolor locale.  B. In tarile din Nordul Europei  primordiala este transformarea politiei intr-un mecanism bine structurat menit să fie o adevarată punte de legătură între prevenirea şi represiunea actelor care aduc atingere respectarii legii şi bunei convieţuiri a comunităţilor. Real este şi faptul că dacă în doctrina actuală privind acțiunile de prevenire predomina neo-liberalismul, preferinta se indreapta totusi spre eradicarea conditiilor si circumstantelor  care pot genera infractionalitatea si aici includem atât elemente socio-juridice, cât si din domeniul economic şi al psihologiei sociale. 35

CAPITOLUL 7 Strategia naţională de prevenire a criminalităţii pe perioada 2005-2007 In cadrul acestui capitol am analizat premisele Strategiei nationale pentru prevenirea criminalitatii subliniind nu numai necesitatea unei strategii coerente in conditiile ratei relativ crescute a criminalitatii in tara noastra, dar anagajarea instutiilor de aplicare alegii in actiunea de prevenire.Am evidentiat astfel că având în vedere aceste premise, strategia de prevenire a criminalităţii, apreciata, pe drept, ca o prioritate naţională se refera la:  principiul legalităţii supremaţia normei de drept în desfăşurarea activităţii de prevenire a criminalităţii; respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

ale omului ; principiul echidistanţei imparţialitatea organelor statale în prevenirea criminalităţii, tratament nediscriminatoriu pentru victimă  şi infractor, proporţionalitatea intervenţiei; principiul  responsabilităţii în exercitarea actului de autoritate - angajament, deontologie profesională, îndeplinirea sarcinilor, acceptarea şi suportarea consecinţelor; principiul  cooperării şi utilităţii sociale; principiul priorităţii  măsurilor preventive; principiul descentralizării; principiul  transparenţei şi apropierii de comunitate. In ce priveste obiectivele esentiale acestea rezida in urmatoarele Obiective  generale (reducerea fenomenului şi a ratei

criminalităţii; creşterea gradului de siguranţă publică; reducerea riscului de victimizare; reabilitarea şi reinserţia socială a infractorilor) si Obiective specifice (identificarea factorilor de risc, a cauzelor şi circumstanţelor favorizante ale săvârşirii infracţiunilor; conştientizarea asupra pericolului criminalităţii; dezvoltarea de programe şi politici legislative în scopul diminuării criminalităţii şi în vederea 36

realizării obiectivelor stabilite; compatibilizarea instituţională şi funcţională cu structurile europene). Ele sunt puse in aplicare prin actiuni specific fiecarei categorii, repectiv prevenire primara, prevenire secundara, prevenire teritiara. De asemenea am acordat o atentie aparte unor   probleme precum: Cadrul strategic şi metodologia de lucru,  Domenii prioritare ale Strategiei, Mecanisme de evaluare a criminalitatii. CAPITOLUL 8

Implicarea Ministerului Administraţiei şi Internelor  în acţiunile de prevenire In acest capitol am analizat modul de implicare a Ministerului administratiei si Internelor in actiunilie de prevenire. Am aratat ca Ministerul Administraţiei şi Internelor este autoritatea administratiei publice centrale de specialitate, care exercita, in conformitate cu legea, atributiile ce îi revin cu  privire la respectarea ordinii publice, apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, a proprietatii publice si  private, prevenirea si combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, apararea impotriva incendiilor si protectia civila, contribuind prin intreaga sa activitate la apararea democratiei constitutionale, suveranitatii, unitatii si integritatii teritoriale ale Romaniei. Am subliniat astfel faptul ca Strategia de realizare a ordinii si sigurantei publice, pentru cresterea sigurantei cetateanului si prevenirea criminalitatii stradale reprezinta un document de planificare pe termen mediu, elaborat de Ministerul Administratiei si Internelor in baza Strategiei de securitate nationala a Romaniei, a Cartei albe a securitatii şi apărării naţionale şi a delimitarilor conceptuale institutionale in domeniu,

care defineste ordinea si siguranta publica si intere 37 sul national in acest domeniu, evalueaza starea actuala de ordine publica si factorii de risc, formuleaza principiile si directiile prioritare de actiune, prevede resursele necesare  pentru mentinerea, asigurarea si restabilirea ordinii publice si stabileste responsabilitatile fortelor de ordine publica. Totodata, analizând aspectele esenţiale privind riscurile si amenintatile la adresa ordinii si sigurantei publice, scopul, direcţiile de acţiune şi principiile strategiei de realizare a ordinii şi siguranţei publice, principiile de realizare a ordinii şi siguranţei publice, organizarea activităţilor de ordine şi siguranţă public,am evidentiat faptul ca interesul national vizeaza mentinerea statutului Romaniei de zona stabila si factor generator de securitate in aria de proximitate geografica,  prin intarirea autoritatii statului si a institutiilor sale, combaterea eficienta a coruptiei si a criminalitatii, restructurarea si modernizarea sistemului de ordine si siguranta publica, in care Ministerul Administratiei si Internelor sa devina o institutie apta sa-si exercite pe deplin functiile de asigurare a ordinii publice si sigurantei cetateanului. CAPITOLUL 9

Consideraţii privind reevaluarea principiului prevenirii  în munca de poliţie 9.1. Poliţia şi prevenirea – reevaluarea unui important   principiu.

In ultima perioadă în multe ţări din lume s-au adoptat legi clare şi concrete privind misiunile fundamentale ale forţelor de politie. Aşa cum constată însă majoritatea cercetatorilor, în general acestea se referă la atribuţii de mentinere

a pacii si ordinii publice, incluzand si rolul de politie  judiciara. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, atribuţiile organismelor  de poliţie au crescut şi, drept consecinţă au de 38

venit subiect al multor modificări. Toate aceste schimbări însoţite în mod aproape organic de complexitatea crescândă a fenomenului criminalităţii impun însă şi abordări şi metode  pe măsură si duc la concluzia că diversificarea coordonării mecanismelor şi a forumurilor cooperare dintre  politie, ca organism de aplicare a legii şi societatea civilă, reclamă menţinerea şi lărgirea canalelor de comunicare,  păstrându-se astfel un echilibru între dinamica reala a criminalităţii,  posibilităţile de prevenţie şi reacţie ale poliţiei şi solicitările comunitătilor la o cât mai mare siguranţă a vieţii obşteşti. 9.2. Schimbări de perceptie a acţiunilor poliţieneşti.

Este o realitatea că, in consens cu schimbarile survenite în ansamblul societăţii, în care “curba criminalităţii” a înregistrat evoluţia cea mai îngrijoratoare şi percepţia acţiunilor   poliţienesti a cunoscut şi cunoaşte schimbări importante. In unele ţări precum Franţa, SUA, Canada, politia este tot mai preocupată de modul în care comunităţile locale

 percep existenţa sa, acesta fiind şi un indicator de baza al calificativelor la adresa muncii poliţiştilor. Factorii catre explica aceasta sunt multiplii. Intr-un asemenea context,  subordonarea poliţiei factorului politic duce nu odată la îngreunarea muncii de aplicare a legii, existând percepţia că acest lucru se face în favoarea şi în funcţie de factorul   politic aflat la putere la un moment dat. In felul acesta se  face o conjuncţie nefericită între eşecurile discursurilor   politice în materie de siguranţa cetăţenilor ale unui partid   sau altul aflat la putere şi rezultatele reale ale muncii de  poliţie. Se merge, uneori până acolo încât să se aprecieze că poliţia ar putea poteja unele grupari afiliate unui partid   sau altul. In plus, se crează o adevărată obturare a canalelor 

de comunicare cu comunitaţile locale. De multe ori, în faţa 39

unei reale şi tot mai mari recrusdescenţe a nesiguranţei sociale, membrii comnităţilor locale reproşează celor pe care i-au ales că nu-şi respectă angajamentele luate în campaniile electorale. Prin recul acest lucru se translatează şi asupra Poliţiei. In alte cazuri mecanismele consultative la nivel local limitează participarea cetăţenilor la luarea deciziilor de securitate locală, problemele generale ale comunităţii fiind trecute pe plan second, în favoarea unor interese de grup. Pe acest fond, este o reală prăpastie între discursul oficial privind menirea Poliţiei în cadrul vieţii comunităţii şi presiunile exercitate asupra ei, reducând munca de poliţie doar la numărul de arestări sau reţineri efectuate şi pierzându-se din vedere toate celelate componente ale activităţii de asigurarea siguranţei colectivităţii între care munca de prevenire este componenta cea mai importantă. 9.3. Schimbări la nivel structural 

In toate societăţile democratice cuvântul de ordine al bunei funcţionări a sistemului social îl reprezintă descentralizarea şi apropierea crescândă a instituţiilor de interesele directe ale colectivitatilor. Acest lucru înseamnă transferul de atribuţii de la nivel central catre structurile locale. Dar, desi acesta este un deziderat perfect valabil, în practica se pune greu în aplicare, mai ales în ceea ce priveşte Poliţia. In acest sens opinam este o utopie a pune semnul egal între autonomia locală şi autonomia Poliţiei. Desigur, problemele acute ale comunităţilor reclamă translatarea unor  răspunderi către formaţiunile locale de poliţie. Strategiile de securitate sunt însă domeniul de reponsabilitate al organismelor  centrale. Aceasta înseamnă, deopotriva coordonare  şi control, din partea instituţiilor centrale, concomitent  cu stabilirea unor arii de responsabiltate compatibile cu posibilităţile organismelor locale de aplicare a le 40  gii. Spre exemplu este cel puţin imposibil să ceri poliţiilor  locale să’şi stabilească acţiuni de luptă antiteroristă sau împotriva crimei organizate la nivel macrosocial, în

condiţiile în care acţiunile cele mai eficace şi cele mai recunoscute de comunitate sunt cele de prevenire şi ţinere  sub control a fenomenelor antisociale la nivel local. In

sensul celor de mai sus, profesorul Daniel Sansfacon este de părere că, la nivel structural o bună funcţionare şi imagine în colectivităţi a poliţiei impun cu precădere acţiunea  pe trei direcţii:4  Prima se referă la optimizarea legaturilor dintre diferitele nivele ale organismului integrat de aplicare a legii. Aici

se cuvine să facem o remarcă: pe baza cercetărilor sale  profesorul Sansfacon introduce temenul de “ organism integrat  de aplicare a legii , incluzând poliţia într-un complex,  perfect articulat care cuprinde poliţia, organele procuraturii,  justiţia, serviciile secrete şi chiar formaţiile de detectivi   particulari sau alte forme create la nivel local de apărare şi menţinere a sigurantei colectivităţilor.” 5 Indiferent

de structura administrativ-statală, în ultimii ani s-au impus, în mod pregnant, diverse forme de reorganizare a  poliţiei care au un vedere, în principal, micşorarea atribuţiilor departamentelor mari (în Anglia şi Canada), crearea poliţiilor municipale (Franţa şi Belgia) şi descentralizarea managementului acţiunilor de aplicare a legii, prin transferul acestora catre administraţiile locale. Un al doilea aspect se referă  la relaţiile dintre diferitele componente ale politiei. Fie că este vorba de componente cu Daniel Sansfacon , Police and prevention: re-emergence of a strong idea? International Centre for the Prevention of Crime, March 2008 5 Doc.cit. 4

41

atribuţii locale, regionale, naţionale sau internaţionale, complexitatea tot mai mare a situaţiilor, dinamica şi conexiunile criminalităţii, impun crearea unui nou mecanism al cooperării intra şi inter  politienşti. Globalizarea economică a dus şi duce spre globalizarea insecurităţii, infracţionalitatea căpătând forme din ce în ce

mai rafinate, ajungând până la fenomene de crimă organizată, grupari de crimă organizată transfrontalieră şi terorism. In acest context un mai rapid şi mai substanţial schimb de informaţii, atât pe orizontala cât si pe verticala organizării poliţieneşti, concomitent cu descentralizarea deciziilor  şi a acţiunilor concrete, în consens cu dinamica vieţii comunităţilor înseamnă trei lucruri : A.acţiune  preventivă mai eficace; B.intervenţii oportune; C. încredere  sporită a poliţiştilor în menirea lor.

Concomitent cu cele mentionate este de remarcat faptul ca noile cerinte si noile orizonturi ale muncii de poliţie impun, cu necesitate, apariţia şi dezvoltarea unor noi profesii, menite sa duca munca de politie mai aproape de realitatile comunitatilor sociale. In acest sens, studiind actiunea fortelor  de politie din Franta si Belgia, profesorul Faget se refera

la “community safety officers” , care “nefiind ofiţeri de  poliţie cu puteri depline, sunt parte a Poliţiei, cei mai  apropiaţi de populaţie, având în responsabilitate zone, cartiere, cvartale de locuinţe. Ei sunt (trebuie să fie) cei mai  cunoscuţi de populatie, să cunoască (în lucrare să ţină sub control – n.n.) starea de fapt, să fie adevarate seismografe ale vieţii comunităţii, fie că este vorba de starea de infracţionalitate potenţială sau cea în curs de 42 desfăşurare.”6 Cu alte cuvinte este vorba despre justa valorificare

a potentialului politiei de proximitate, termen identificat tot mai des in literatura de specialitate prin sintagma “neighbourhoods” .7 Studiul realităţii romaneşti ne obligă să subliniem faptul că în istoria activităţii poliţieneşti româneşti practica muncii agenţilor de proximitate nu este nouă. Din contră, ea s-a aplicat, cu rezultate deosebit şi fie că s-a numit “ sectorist ”, fie “ poliţist de proximitate”,  poliţistul ca om al comunităţii şi veghetor la liniştea şi pacea socială, ca om al comunităţii a trebuit şi trebuie să fie permanent în mijlocul vieţii sociale, în adevăratul sens al cuvântului. 9.4. Modificări ale mediului în care operează poliţia.

Multiplicarea aspectelor insecurităţii cotidiene, combinată cu crearea şi nu odată cu întreţinerea voluntară a acestui sentiment a dus şi la dezvoltarea , sau mai bine zis, a exacerbării importanţei serviciilor private de securitate. In societatea modernă insecuritatea a devenit o marfă de comercializat  din care câştigă unii mai mult sau mai puţin  specializaţi în apărarea drepturilor individuale sau colective.  Este vorba despre aşa-zisele firme de protecţie şi pază, de detectivi particulari care exced nu odată limitele  functionalităţii lor, încercând să se substituie organismelor  legitime de menţinere a ordinii sociale şi aplicare a legii .

Că apariţia acestor „forţe” a creat o nouă dinamică a

Faget, J. et J. de Maillard, « Les « chargés de mission préventionsécurité» en action. Les Cahiers de la Sécurité. Vol. 58, 3e trimester, 2007 7 Bayley, D.H. et C. Shearing, The New Structure of Policing: Description, Conceptualization and Research Agenda . Washington (DC): US Department of Justice, National Institute of   Justice, 2007. 6

43

ofertei de securitate este o realitate, lucru validat şi de situaţiile din România. Totuşi, în opinia noastră, competiţia  propusa poliţiei de proliferarea acestor firme nu este cel mai important lucru. Mai de relief sunt problemele care să ducă la o mai mare încredere a populaţiei în poliţie şi în eficienţa acesteia. CAPITOLUL 10

Responsabilitatea şi transparenţa în activitatea de prevenire

In virtutea elementelor analizate putem aprecia existenţa a cel puţin trei direcţii de acţiune: 1. Responsabilitate şi  transparenta în activitatea de prevenire si combatere a tuturor  acţiunilor care perturbă buna desfaşurare a vietii  comunităţii; 2. Metodologii şi instrumente folosite, promptitudine; 3. Eficienţă în concordanţă cu evolutia fenomenelor   specifice. Aceste notiuni sunt considerate principale

în activitatea politiei. Majoritatea analiştilor opinează că ele

 sunt indestructibile, condiţionându-se una pe cealaltă şi se referă atât la aspectele administrative, de evaluare ale instituţiei   şi a fiecărui poliţist în parte, cât şi la relaţia acestora cu societatea. In acest sens elaborarea unor indicatori

de preformanta ai activităţii de poliţie reprezintă o preocupare  principala a multor state.Insă acest lucru este foarte

 greu, în primul rând din cauza imposibilităţii stabilirii exacte a priorităţilor apărute. Dacă într-o perioada în comunitate este acalmie şi crime majore nu au loc, atunci activitatea  poate fi axată pe munca de prevenire. Dacă în alte perioade, însă avem de-a face cu valuri de tulburări  ale păcii sociale în comunitate, atunci trebuie acţionat în consecinţă. Desigur, acţiunea preventivă şi ţinerea sub control a situaţiei criminogene trebuie să primeze, dar  44 cuantificarea muncii poate fi distorsionată. Atât reţinerea, intervenţia în forţă, cât şi prevenirea au rolul lor, aparent  distinct, dar ele sunt părţi ale aceluiaşi proces de menţinere a păcii sociale. Spre exemplificare am studiat câţiva

dintre indicatorii stabiliti de guvern pentru Poliţia din Leicestershire în cadrul unui plan pe perioada 2008 – 2011. CAPITOLUL 11

Metode aplicate in desfăşurarea activităţii de prevenire In afara metodelor considerate tradiţionale folosite în activitatea de politiei, in ultimul timp se apreciază ca fiind  printre cele mai utile metodologiile de tip “crime mapping”  si “compstat” . Metodologiile nu sunt noi, ele datand din  perioada 1996.In fapt, este vorba de eficientizarea activităţii de poliţie, cu accent pe ţinerea sub control a dinamicii faptelor capabile să ducă la perturbarea ordinii   publice, aspectul preventiv fiind cel scontat. Dacă înainte de ce-l de-al II-lea razboi mondial, maşinile dotate cu  staţii radio, radio-goniometrele, telefoanele, sau informatorii constituiau instrumentele  predilecte ale informării poliţieneşti, în epoca actuală, exploatarea informaţiilor primite de la informatori a mai  rămas, cât de cât în perimetrul aceleeaşi instrumentări. In rest, totul în munca de poliţie s-a schimbat, iar aceste  schimbări nu sunt la voinţa cuiva, ci sunt impuse de viaţa internă a mecanismului muncii de poliţie, aflată în avanposturile luptei cu criminalitatea de orice fel  11.1. “Crime mapping”  sau realizarea şi folosirea hărţii

situatiei criminologice prin localizare distincta şi zonare specifică, reprezintă o aplicare a stiintei geografiei la activitatea de poliţie. 45

In general în literatura de specialitate se vorbeşte despre folosirea concomitentă a elementelor sistemului GIS (Geographic Information Systems ) ”referitoare la recensamantul populaţiei, localţiile unor obiective importante (şcoli, bănci, cladiri, etc.) susceptibile a face obiectul acţiunilor antisociale, dar şi ariile de definiţie  geografică a unor concentrari de populaţie (în care se includ atât zonele rezidenţiale, dar şi posibile zone criminogene, cum ar fi părţi ale cartierelor  şi chiar tabere ale imigranţilor legali sau clandestini.

Toate acestea sunt de un real folos pentru munca de  poliţie în intervenţiile directe în situaţii de urgenţă, dar şi în realizarea unor strategii adecvate inclusiv în ce priveşte  ţinerea sub control a recidiviştilor, evaluarea periodică a  programelor de acţiuni preventive şi folosirea adecvata a resurselor alocate, personal sau mijloace investite.

Evident că instrumentarul folosit este în pas cu evoluţia tehnicii, în care apelul la programele oferite de tehnica electronică de calcul şi urmărire prin satelit au devenit condiţii sine qua non.

11.2. Programul CompStat  CompStat sau COMPSTAT (prescurtarea de la COMPuter   STATistics sau COMParative STATistics) reprezintă

un program demarat de către Departamentul de Poliţie din  New York în anul 1994 şi preluat şi de alte departamente de  poliţie din SUA.In sine, programul nu se referă doar la folosirea sistemului computerizat în eficientizarea activităţii de  poliţie, ci reprezintă o filozofie a managementului  organizaţional şi de folosire a instrumentarului muncii de  poliţie, o abordare dinamică a activităţii de ţinere sub control   prevenire şi reducere a criminalităţii în aria de responsabilitate a unui department de poliţie sau a altuia. 46

Prin noua abordare, practic s-a modificat ideologia convenţională existentă privind activitatea sectiilor mici de  politie, asigurand o coordonare mai eficace de catre comandanţi a muncii subordonatilor, concomitent, cu mai  buna punere în valoare a resurselor existente. 11.2.1. Operaţionalizare prin CompStat  11.2.1.1. Raport săptămânal 

Conform regulamentelor în vigoare, săptămânal, fiecare dintre cele 76 diviziuni ale  New York Police Department , 9 servicii teritoriale, 12 districte alcătuieşte un raport statistic referitor la cazurile semnificative rezolvate, cauzele şi indivizii implicaţi, arii şi locaţii unde au avut loc incidentele, aprecieri privind gravitatea faptelor, profilul moral, social,

religios sau material al infractorilor şi a victimelor, perioada în care au avut loc incidentele, frecvenţa comiterii unor  asemenea fapte, arestari şi reţineri. In plus, dar în mod obligatoriu raportul se refera la modul în care s-a intervenit. Toate aceste date se înaintează către seful Biroului CompStat din cadrul NYPD, unde datele sunt colectate şi ordonate într-o bază de date. Pe baza acestora Biroul CompStat întocmeşte un  Buletin săptămânal  care se înaintează Sefului NYPD. Totodată, se alcătuieşte un alt  buletin, mai concis, care cuprinde elemente esenţiale, cum ar fi: activitatea de arest şi reţinere a infractorilor şi a celor  care tulbură liniştea comunităţii sau rezolvarea infracţiunilor  majore. In buletin sunt prezentate pe scurt modalităţile de rezolvare a cazurilor, însoţite de aprecieri şi indici de  performanţă acordaţi de şefii de direcţii din NYPD. Buletinul se trimite unităţilor componente şi subordonate NYPD. De menţionat este faptul că datele respective sunt corelate şi raportate la perioade anterioare ale activităţii unităţilor respective  pe intervale de timp, de o saptămână, o luna, sau un 47

an. In acest mod comandanţii unităţilor de poliţie şi sefi ai agenţiilor subordonate  pot realiza permanent o analiză comparativă asupra dinamicii situaţiei existente în diferite  sectoare din aria de responsabiltate a subordonaţilor lor, carcteristicile criminologice, anomalii şi situaţii deviante, apariţia sau posibila apariţie a unor situaţii care pot  merge de la aşa-zisele , de tip,, grafitti, simple altercaţii între indivizi sau găşti de cartier şi până la trafic de droguri, prostituţie organizată, sau chiar crimă oraganizată, cu elemente de terorism. De menţionat este şi

faptul că, pe baza unor asemenea date se poate face şi o evaluarea comparativă a muncii atât a poliţiştilor simpli, dar şi a comandanţilor lor, lucru pe care îl pot constata prin studiul unui asemenea buletin. 11.2.1.2. Analize şi schimb eficient de informaţii 

Funcţionalitatea Programului CompStat impune întruniri săptămânale, lunare sau anuale pentru analiza strategicăa situaţiilor criminologice. Aceste întruniri cu caracter executiv reprezintă nu atât un schimb de informaţii cât mai ales de analiză calitativă a acestora. Suportul unor asemenea analize este concret, pornind de la « statisticile computerizate » şi « hărţile de evenimente », ambele constituind  adevărate « oglinzi ale dinamicii activităţii de menţinere a ordinii sociale, la diferite nivele ». Totodată, se realizează un « management interactiv al informaţiilor şi pe cale de consecinţă se decelează o strategie de acţiune coordonată a tuturor componentelor. In acelaşi timp, comandanţii pot să  aprecieze cât mai aproape de realitate modul cum subordonaţii cunosc şi stăpânesc situaţia operativă, gradul de implicare

 şi profesionalismul acestora în rezolvarea problemelor  apărute ».In acelaşi timp, « asemenea întruniri oferă  48 agenţilor de poliţie, ofiţerilor şi conducătorilor micilor  unităţi posibilitatea de a-şi informa superiorii asupra problemelor  cu care se confrunta, atât din punct de vedere logistic  sau de personal, cât mai ales asupra unor aspecte concrete pe care cifrele, statistica computerizată sau analizele  seci nu le pot decela ». 11.2.1.3.Evaluarea profilului profesional, acţional şi  managerial al comandanţilor.

Pe baza datelor colectate Unitatea Centrală CompStat alcatuieşte « evaluarea profilului profesional, actional şi managerial al comandantilor » sau în termeni enlgezesti « commander profile reports ». Asemenea « profile » săpatămânale asigură evaluarea continuă a capabilităţilor  comandanţilor de unităţi, a performanţelor lor şi configurează măsurile de evidenţiere a celor merituoşi sau de remediere a lipsurilor. Fiecare asemenea document cuprinde şi o serie de indicatori care nu se refera în mod direct la date statistice privind acţiunile de prevenire şi combatere a criminalităţii, ci la aspecte legate de incidentele dintre  politişti apărute pe timpul desfaşurării acţiunilor, accidente în care sunt implicate masinile poliţiei, răniri ale poliţiştilor, folosirea armamentului şi a instrumentarului poliţienesc din dotare, eventualele reclamaţii ale populaţiei civile împotriva unor poliţişti. De asemenea sunt relevate aspecte privind starea de sănătate, situaţia personală sau familială, inclusiv cazurile în care poliţiştii sau membrii ai familiilor lor sunt victime ale unor atacuri incidentale sau premeditate din partea unor indivizi sau grupuri de infractori. 11.3. Intruniri pentru stabilirea strategiilor de prevenire  şi combatere a criminalităţii (Crime strategy meetings). 49

Intrunirile pentru stabilirea strategiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii (Crime strategy meetings) au loc de două ori pe lună la sediul Centrului de Comanda şi Control al Politiei newyork-ze. La acestea participă comandanţii unităţilor de poliţie, şefi ai serviciilor, alţi sefi ai unităţilor  subordonate. In functie de statisticile saptamanale fiecare comandant poate expune o strategie de actiune, care este discutata si imbunatatita cu elemente aduse de ceilalti participanti sau de sefii superiori. Odată pe lună are loc o întalnire  pentru stabilirea strategiilor  de prevenire şi combatere a criminalităţii la care  participă şi reprezentanşi ai Biroului Procurorului Districtual, ai Diviziei Locale privind Asigurarea Siguranţei în Şcoli, precum şi alte personalităţi locale cu sarcini pe linia aplicării legii. O astfel de configuraţie a prezenţei  personalităţilor care sunt implicate în prevenirea

criminalităţii şi combaterea actelor menite să tulbure liniştea socială, indică atât posibilitatea identificarii mai bune a cauzelor  diferitelor probleme, dar şi posibilităţile de actiune coordonata, de manageriat optim al resurselor si de redirecţionare a lor in functie de noile realităţi. Pe timpul unor asemenea întruniri cei prezenţi solicită comandanţilor unităţilor de poliţie să prezinte nu atât detalii ale modului de acţiune, cât soluţii de preântâmpinare a unor  noi incidente sau situaţii cu potenţial criminogen ridicat.In acelaşi timp, apelând la tehnica computerizată, la bazele de date existente, înaintea sau pe timpul desfaşurării unor  acţiuni de prevenire, se pot elabora planuri de intervenţie cât mai compatibile cu realitatea.In mod concret, dacă o unitate sau subunitate de poliţie propune o acţiune de intervenţie la un caz, acesta este transmis către unitatea centrală de comandă, unde aproape instataneu se realizează o analiza 50

computerizată, prin comparaţie cu alte situaţii şi elemente existente în baza de date şi se emit soluţii cât mai apropiate de realitate. Totodată, Şeful Poliţiei are săptămânal întâlniri cu primarul oraşului New York pentru a-l informa pe acesta asupra problemelor privind activitatea Departamentului de Poliţie. Cu acest prilej, în afara problemelor curente prezintă  primarului orasului un raport succint asupra evoluţiei indicatorilor  care vizează starea criminalităţii în zonă.In final, asemenea date ajung şi la dispozitia membrilor comunităţii  prin includerea în  Raportul de Activitate al Primariei  (Mayor Management Report) , unde constituie un capitol separat. De menţionat este faptul că toate elementele din raportul Şefului Departamentului de Poliţie sunt cuprinse apoi, analitic (cu date comparative, problematici, propuneri de îmbunătăţire a activităţii, etc) în Raportul pe care, la fiecare  patru luni, Primarul îl susţine în plenul Consiliului Local. 11.5. Avantaje şi critici privind implementarea programelor  CompStat şi Mapping Crime

Avantajele în implementarea celor două programe în munca de prevenire şi combatere a criminalităţii sunt multiple. Aşa cum sublinia şi R.Giuliani, fostul primar al metropolei americane, adeptul campaniei «toleranţă zero» , CompStat împreună cu MappingCrime «folosite întocmai   ţelului pentru care au fost lansate reprezintă calea evidentă spre optimizarea muncii de poliţie, sub multiple aspecte».Intre asemenea avantaje Giuliani relevă:  Posibilitatea antrenării şi educării continue, zilnic, în munca interactivă a peste 5000 de politişti de diferite grade şi plasaţi  la diferite nivele de responsabilitate; Integrarea directă a componentelor angrenate în munca de aplicare a legii (primărie, procuratură, societatea civilă, etc) în

51

acţiunile desfăşurate de poliţie şi sprijinirea acestora în

cunostinta de cauză; Asigurarea şi încurajarea factorului  de decizie începand cu unităţile cele mai mici de poliţie;  Eradicarea unor fenomene aparent minore (precum graffiti,  găşti de cartier, trafic de droguri, etc) încă din faza incipientă a apariţiei lor; Folosirea optimă a resurselor  umane şi materiale. Cu toate acestea aplicarea programelor  CompStat si MappingCrime  poate prezenta şi o serie de inconveniente, venite nu atat din functionalitatea lor, cat  mai ales din stimularea factorului subiectiv uman. Există

astfel posibilitatea evidentă ca “oglinda realităţii muncii” să descurajeje unii ofiţeri şi agentţ de poliţie în raportarea reală a stărilor de fapt, şi prin aceasta să se ajungă la indicatori falşi şi, firesşe, la luarea unor măsuri şi a unor rezoluţii în neconcordanţă cu dinamica criminalităţii în zonă. Spre exemplu, dacă într-o săpatămână au loc 500 de incidente, iar dintre acestea sunt raportate prim CompStat numai 100, restul fiind apreciate cu de la ei putere de unii ofiteri ca nefiind semnificative şi conscinţele sunt, desigur imprevizibile. Manipularea rapoartelor finale, alcătuite la nivele superioare reprezintă o alta stare negativă de lucruri.Pot fi ofiţeri superiori, care de teama descoperirii slabelor lor calităţi profesionale şi manageriale, « cosmetizează » adevărul din rapoarte, consecinţele fiind dintre cele mai grave. CAPITOLUL 12

Violenţa şi delincvenţa juvenilă. Analizand actiunile de prevenire ale Politiei in cazul delincventei  juvenile am evidentiat o serie de aspecte care privesc acest fenomen. Astfel am aratat ca delincvenţa de grup  juvenilă este constituită din totalitatea actelor medico-legale ale persoanelor minore (sub 18 ani), insa nu toţi aceşti 52

delincvenţi sunt personalităţi disarmonice sau chiar bolnavi mintali. Din punctul de vedere al delinventului, delictul este un act prin care acesta îşi rezolvă anumite nevoi sau probleme, ceea ce poate fi o dorinţă momentană, poate exprima dorinţa de a-şi proba bărbăţia în faţa grupului etc. In alte situaţii adolescentul este o persoană desechilibrată emoţional şi doar o mică incitare din afară este suficientă  pentru a-i provoca un comportament agresiv, uneori delictual şi nu totdeauna sunt conştienţi de consecinţele faptelor  lor. Nici legislaţia nu este consecventă existând variaţii de la ţară la ţară privind încadrarea actelor juvenile, precum şi foarte multe schimbări a acestor convenienţe. Totodata, am evidentiat ca fiind esentiale in actiunile de prevenire desfasurate de politie: importanţa grupului pentru delincvenţa  juvenilă; cunoasterea condiţiilor care favorizează formarea  grupului delincvent la tineri, a importantei factorilor   familiali 

In continuare, in capitole separate am analizat caracteristicile violentei pe stadioane (CAPITOLUL 13), violenta cu

 folosirea armelor  (CAPITOLUL 14), violenta stradala (CAPITOLUL 15), precum si posibilitatile de interventie

ale politiei in asemenea situatii. De asemenea, avand in vedere elementele respective in CAPITOLUL 16 am relevat cateva dintre elementele esentiale referitoare la  folosirea

 forţei ca principiu activ al intervenţiei forţelor cu atribuţii  in menţinerea ordinii publice In final, ca un corolar al cercetarilor intreprinse in CAPITOLUL 17 am evidentiat urmatoarele concluzii si am  propus drept de lege ferenda un  proiect de lege privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului National   pentru Prevenirea si Combaterea Criminalitatii şi Asigurarea  Sigurantei publice

53

17.1. Concluzii  1. Prevenirea delincvenţei cuprinde acţiuni colective necoercitive

asupra cauzelor infracţiunilor pentru a le reduce  probabilitatea sau gravitatea. În ultimii ani, două modalităţi sunt cele mai utilizate în lume: prima este prevenirea  socială, care, apelând la educaţie, prin intermediul instituţiilor şi specialiştilor, împiedică evoluţia indivizilor  spre inadaptare şi antisocialitate. A doua, este  prevenirea  situaţională, care urmăreşte protejarea persoanelor şi bunurilor  cu ajutorul poliţiştilor şi experţilor în domeniu care stabilesc măsuri eficace în teren, instruiesc cetăţenii, instalează dispozitive. 2. Sentimentul de securitate personală este condiţia de  bază a calităţii vieţii şi este cel mai mult alterat de criminalitate. Statul coordonează întreaga activitate şi asigură prevenirea situaţională prin norme de securitate, legi pentru alcool şi arme, reglementari urbane privind amenajarea spaţiului, iluminatul public şi alte măsuri asemănătoare. 3. Doar prevenirea socială este eficace deoarece pe termen lung acţionează asupra tinerilor inadaptaţi în contextele sociale în care trăiesc: familie, şcoală, grup de prieteni, cartier, localitate. 4. Problematica actuală a prevenirii criminalităţii este complexă şi impune clarificări teoretice, investigaţii de teren şi o bună comunicare cu lumea ştiinţifică din ţară şi străinătate. 5. Conducerea şi coordonarea activităţilor de prevenire trebuie desfăşurată la două nivele:  A. La nivel national  Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii si Asigurarea Securitatii Publice. B. La nivel local  - consiliul  judeţean, consiliul local, comitete de cetăţeni, comitete de intreprindere, parteneriate. Nu trebuie să ne temem de mul 54 tiplicarea serviciilor de prevenire deoarece acest lucru poate duce la inovaţie şi emulaţie constructivă, dar în acest caz este nevoie de o coordonare flexibilă. 6. Întreaga strategie naţională de prevenire trebuie sa aiba

în centrul său o diversitate de programe pentru copii şi familie, pentru şcoli şi comunităţi, pentru victime, pentru minorităţi şi imigranţi, pentru deţinuţi, etc., dar şi programe înalt specializate în domeniul toxicomaniei, corupţiei, crimei organizate, mediului natural şi construit, ş.a. Programele  preventive, de orice natură ar fi ele, implică întotdeauna o mare parte de negocieri cu toate părţile interesate. 7. Un capitol aparte ar trebui consacrat instituţiilor şi organizaţiilor implicate direct în prevenirea criminalităţii: ministere, organizaţii non-guvernamentale, intreprinderi,  persoane particulare benevole si in mod necesar, organismele de aplicare a legii. De asemenea, este necesar să fie abordate sursele dificultăţilor pentru activităţile de prevenire (cele care provin din partea indivizilor, cele care derivă din varietatea infracţiunilor, cele care ţin de costurile programelor). 8. De obicei populaţia localizeaza cauzele criminalitatii în alcool, droguri, şomaj, influenţa prietenilor sau în violenţa promovată prin presă. Soluţiile de reducere a stării infracţionale sunt considerate diminuarea sărăciei, ameliorarea  prevenirii, creşterea severităţii sentinţelor şi a numărului de poliţişti. Deşi identificarea şi prevenirea riscurilor are deseori o conotaţie politică, organismele de aplicare a legii, (intre care politia si jandarmeria se afla in avan-posturi, ministerele şi asociaţiile societăţii civile ar trebui să aibă o largă autonomie pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. 9. Prevenirea nu este doar opera unui specialist ci ea solicită efortul tuturor. Dincolo de recomandări foarte limi 55 tate, ea implică apelul la o schimbare de mentalităţi. 10. Activitatea de prevenire a criminalităţii nu va fi eficientă în orice condiţii: în primul rând este nevoie de o legislaţie adecvată, de statistici uniforme, de o reflectare obiectivă în mass-media, de evaluarea corectă a nevoilor  locale, de implicarea cetăţenilor şi a sectorului privat. În toate acestea, politia si celelelate organisme de aplicare a legii au un rol major. 11. Diversele soluţii avute în vedere pentru prevenirea criminalităţii, pun în balanţă problema drepturilor omului, a libertăţilor şi responsabilităţilor individuale cu necesitatea de a proteja populaţia în general, şi mai ales, grupurile cele mai expuse, pe primul plan fiind minorii; pentru aceasta este nevoie de reglementări juridice riguroase şi o prezentare clară a principiilor care conduc acţiunile prioritare. Soluţiile pentru prevenirea delincvenţei trebuie concepute într-un context cu dificultăţi pe termen lung în care specialiştii intervin în baza unor diagnostice fundamentate ştiinţific. 12. In general, publicul larg crede că statul trebuie să reducă pericolele şi să vegheze la securitatea comunităţilor, mai ales când sunt expuse la riscuri puţin evidente sau care nu depind de voinţa lor. De aceea, atunci când este abordată

 prevenirea criminalităţii, este necesar un climat de încredere între reprezentanţii statului, experţi, public şi presă. In acest sens, guvernul trebuie să ierarhizeze şi să obţină consensul şi legitimitatea pentru acţiunile sale îndreptate spre combaterea  principalelor riscuri care pot genera criminalitate. 13. Este necesara dezvoltarea componentei de prevenire a activitatilor de politie, pe fondul cooperarii tot mai stranse a acesteia cu populatia. 14. Eficienta actului de prevenire in activitatea organis 56 melor MAI depinde in masura deosebita de apelul la strategii  punctuale si la tehinici avansate de lucru 15. Este necesara o reevaluare activitatii preventive si  proactive, prin acordarea unei ponderi sporite descentralizarii si actiunii la nivel local si dezvoltarea increderii comunitatilor  in politia de proximitate 17.2. Propunere de lege ferenda:

Avand in vedere toate acestea prezentam urmatoarea  propunere de lege ferenda:  LEGE PRIVIND CONSTITUIREA, ORGANIZAREA  ŞI FUNCŢIONAREA CONSILIULUI NATIONAL PENTRU   PREVENIREA SI COMBATEREA CRIMNALITATII   SI ASIGURAREA SIGURANTEI PUBLICE   Art. 1 (1) Consiliul National pentru Prevenirea si Combaterea Crimnalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice , denumit în continuare CNPCCSP este o instituţie de drept

 public, aflată sub controlul Parlamentului Romaniei investită cu organizarea şi coordonarea unitară în materie de studii pe problematici privind prevenirea si combaterea criminalitatii si asigurarea sigurantei publice. Ea acordă factorilor decidenţi informaţia şi expertiza indispensabile luării celor mai eficace măsuri privind interesele naţionale în materie. (2) CNPCCASP îşi desfăşoară activitatea prin acţiunea coordonată cu alte instituţii şi organisme implicate în iniţierea şi derularea programelor de politică internă şi externă ale României privind combaterea criminalitatii si sigurantei publice. 57  Art. 2

Activitatea Consiliului National pentru Prevenirea

 si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei   Publice este supusă examinării şi verificării parlamentare.

Anual, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se consideră necesar, Colegiul Director prezintă, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţii desfăşurate.

CAPITOLUL 2  Atribuţii 

 Art. 3 Consiliul National pentru Prevenirea si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice are

următoarele atribuţii: (1) studiul vectorilor de dezvoltare legislativă la nivel local, national si international prin realizarea de analize şi studii în concordanţă cu dinamica activitatilor de prevenire si combatere a criminalitatii si asigurarea sigurantei  publice. (2) propune CSAT si Guvernului strategii ale politicilor   pentru prevenirea si combaterea criminalitatii si asigurarea sigurantei publice. (3) Strategiile pe termen lung se bazează pe strategiile intermediare şi au in vedere ameliorarea percepţiei de siguranţă publică şi pentru a ajuta la reducerea nivelului general al infractionalităţii. În cadrul Strategiilor, se definesc priorităţile cheie, principiile şi elementele de prevenire a criminalităţii şi se stabileşte cadrul recomandat pentru strategiile de prevenire a criminalităţii elaborate şi puse în aplicare de către 58

administraţia publică la nivel central, cât şi la nivel regional şi local. (4). Principalele prioritati ale Strategiilor sunt: cunoasterea si

suprimarea anticipata a posibilită ților  de dezvoltare a de criminalităţii violente,  preantâmpinarea şi eliminarea comportamentelor sociale  patologice, limitarea posibilităţilor de a comite infracţiuni, creșterea eficientei in influentarea posibililor  delincvenți sensibilizarea creascanda a opiniei publice asupra necesitatii actului de prevenire a criminalitatii (5) propune Guvernului proiecte de lege care reglementează unitar actiunea de prevenire si combatere a criminalitatii si asigurarea sigurantei publice. (6) Programele de ac țiune ale Consiliului National pentru  Prevenirea si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea  Sigurantei Publice cuprind de asemenea strategii locale de

 prevenire, cercetări, analize şi prognoze efectuate de Ministerul de Interne, cooperarea cu ONG-uri, alte probleme din domeniul prevenirii. (7). Principalele prioritati ale Strategiei sunt: cunoasterea si

suprimarea anticipata a posibilită ților  de dezvoltare a de criminalităţii violente,  preantâmpinarea şi eliminarea comportamentelor sociale  patologice, limitarea posibilităţilor de a comite infracţiuni, creșterea eficientei in influentarea posibililor 

delincvenți sensibilizarea creascanda a opiniei publice asupra necesitatii actului de prevenire a criminalitatii (8). Grupurile tinta ale Strategiei sunt:

59

tinerii

predispusi la comportamentul social patologic sau care au deja „o istorie penala”, „infractorii primari”, recidivistii, membrii bandelor de infractori şi cei consideraţi repudiaţi de către comnitatile sociale. (9). Obiectivele principale: realizarea unui

sistem stabil si eficient de prevenire, la nivel local, regional si central imbunatatire competentelor autoritatilor locale in  procesul de planificare si implementare a masurilor de prevenire si combatere a criminalită ții dezvoltarea unui parteneriat structurat a tuturor partilor  interesate, la toate nivelurile administra ției publice dezvoltarea pregatirii profesionale de manageri calificati in problematica prevenirii criminalității si sprijinirea activității lor atât la nivel central cat si local numirea şi formarea în cadrul Politiei Romane de  personal calificat in ac țiunile de prevenire si combaterea criminalității asigurarea de fonduri pentru punerea in aplicare a  programelor cu sprijin de la bugetul de stat, bugetele regionale si municipale, precum si din finantari la UE multiplicarea eforturilor de atragerea a ONG-urilor  si a societatii civile in activitatea de prevenire (10). Direcț ii de dezvoltare : o Strategia este documentul sursă pentru elaborarea ulterioară a conceptelor de prevenire a criminalităţii, atât la nivel regional şi municipal. o Programele de prevenire şi punerea în aplicare a acestora se bazează pe situaţia de securitate reiesita din analizele efectuate de către specialistii de la toate nivelurile 60

administraţiei publice. Astfel de analize reflecta cel mai  bine atât condiţiile locale, regionale sau naţionale, precum şi nevoile de asigurarea sigurantei publice. (11). Focalizarea ac țiunilor de prevenire la nivel local . Activitatea de orientare la nivel central este limitata la implementarea conceptelor generale, furnizare de informații, precum si sprijin financiar. o Politia Romana oferă asistenta ONG-urilor si societatii civile cu informații, analize si prognoze. CAPITOLUL 3

Organizarea Consiliului National pentru Prevenirea

si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice  Art. 4 

(1) Din Consiliului National pentru Prevenirea si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice fac  parte reprezentanţi ai institutii implicate in elaborarea strategiilor si politicilor publice de prevenire si combaterea a criminalitatii si asigurarea sigurantei publice, asociatii civice, ONG-uri, institutii implicate in controlul administrativ, institutii independente. (2) Consiliului National pentru Prevenirea si  Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice

are un Colegiu Director alcătuit din 35 de specialişti  propuşi de preşedintele CNPCCASP. (3) La nivel judetean si/sau orasenesc functioneaza comisii 

locale de prevenire a criminalită ții si asigurarea sigurantei   publice, conduse de colegii ce au in componenta reprezentatnti locali ai institutiilor mentionate.  Art. 5 Consiliul National pentru Prevenirea si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice este

61

condus de un preşedinte şi doi vicepreşedinti numiţi de Parlamentul României, retribuiţi de la bugetul de stat, funcţii asimilite celor de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat. Finantarea activitatilor comisiilor locale se face de la bugetele locale si din surse proprii. CAPITOLUL 4 

Organizarea Consiliului National si a Consiliilor Locale pentru Prevenirea si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice.  Art. 6 

Colegiul Director al Consiliului National pentru Prevenirea

 si Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei   Publice se întruneşte trimestrial. Colegiul Director al Consiliului Local  se intruneste trimestrial

si ori de cate ori situatia o impune.

 Art. 7 

Presedintele Consiliului National pentru Prevenirea si  Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice

 poate participa la şedintele de guvern unde poate prezenta informări pe problemele specifice privind prevenirea si combaterea criminalitatii si asigurarea sigurantei publice.

 Art. 8 (1) Consiliile National si Locale pentru Prevenirea si  Combaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice

îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prezentei legi şi a regulamentelor de funcţionare aprobate prin hotărâri a Colegiilor  directore, national si respective, locale.