EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII L.Blaga Personalitate marcanta a culturii romane interbelice, L.Blaga, filozof, scriitor, profesor universitar, va marca perioada respectiva prin elemente de originalitate compatibile cu inscrierea in universalitate. Universul liric al lui Blaga se contureaza din momentul semnificativ al anului 1919 care avea sa aduca debutul lui prin volumul "Poemele Luminii". Orice comentariu al liricii lui Blaga porneste de la constatarea faptului ca autorul n-a fost numai poet, ci si filozof, incercand sa-si construiasca un sistem personal de gandire. Volumul de debut "Poemele Luminii" se deschide cu arta poetica "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" ce reprezinta unul dintre cele mai cunoscute texte programatice din literatura noastra, in care autorul isi exprima direct, prin intermediul eului liric, conceptia despre poezie si creatie. Fiind o arta poetica moderna, interesul autorului auto rului se deplaseaza de la tehnica poetica la relatia poet-lume si poet-creatie. Poezia apare ca o scurta confesiune. Blaga vorbeste de atitudinea lui fata de tainele universale, optand cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rationala, ci pentru pen tru potentarea lor prin contemplarea formelor concrete sub care se infatiseaza. Atitudinea poetului fata de cunoastere poate fi explicata cu ajutorul terminologiei filozofice. El face distinctie intre cunoasterea paradisiaca (pe cale ratiunii), misterul fiind partial redus cu ajutorul logicii si cunoasterea luciferica (poetica), misterul fiind sporit cu ajutorul imaginatiei poetice. Optand pentru al doilea tip de cunoastere, poetul desemneaza propria "cale": adancirea misterului si protejarea tainei pentru creatie. Asadar, rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trairea interioara si prin contemplarea formelor prin care se infatiseaza. po etica in fata marilor taine ale Universului: cunoasterea Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica lumii in planul creatiei poetice e posibila numai prin iubire. Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii: pronume personale de persoana I singular, adjective posesive la persoana I, verbele la prezent la persoana I singular, alternand cu persoana a III-a si topica afectiva. Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Verbul la forma negativa "nu strivesc" exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica. Metafora revelatorie "corola de minuni a lumii" semnifica misterele universale, iar rolul poetului este sa adanceasca tainele. Titlul este reluat in incipitul poeziei ca prim vers, iar sensul sau este imbogatit prin seria de antiteze si prin lantul metaforic se intregeste cu versurile finale:"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.../Caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte", metafore ce simbolizeaza infatisarile
concrete ale misterelor: florile simbolizeaza viata, frumosul, ochii - cunoasterea, contemplatia poetica a lumii, buzele - iubirea, rostirea poetica, mormintele - moartea. Compozitional, poezia are trei secvente poetice marcate si prin scrierea cu initiala majuscula a versurilor. Prima secventa exprima concentrat cu ajutorul verbelor la forma ne gativa "nu strivesc", "nu ucid"(cu mintea) atitudinea poetica fata de tainele lumii - refuzul cunoasterii logice, rationale. Verbele se asociaza cu metafora "calea mea" care simbolizeaza destinul poetic asumat. A doua secventa poetica, mai ampla, exprima notiunea de cunoastere paradisiaca si se construieste pe baza unor relatii de opozitie: op ozitie: eu-altii, lumina mea-lumina altora. "Lumina mea" simbolizeaza cunoasterea poetica, "lumina altora" - cunoasterea de tip rational. Sintagmele poetice se grupeaza in serii antitetice: "lumina altora" - sugruma vraja, adica "striveste", "ucide", "nu sporeste", "micsoreaza", "nu imbogateste", "nu iubeste", in timp ce "lumina mea"- "sporesc a lumii taina", "mareste", "imbogateste", "iubesc" (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid). Conjunctia adversativa "dar", reluarea pronumelui personal "e u", verbele la persoana I singular, forma afirmativa "sporesc a lumii taina" afirma opriunea poetica pentru u n mod de cunoastere("cu lumina mea") si atitudinea fata de misterele universale. Finalul poeziei constituie o a treia secventa, cu rol conclusiv, desi exprimata prin raportul de cauzalitate "caci". Cunoasterea poetica e un act de contemplare "tot ce-i ne-nteles/ Se schimba-n nentelesuri si mai mari/ Sub ochii mei" si de iubire: "caci eu iubesc/ Si flori si ochi si buze si morminte". Elementele de recurenta in poezie sunt misterul si motivul luminii care implica principiul contrat- intunericul. Discursul liric se organizeaza in jurul acestor elemente. Din punct de vedere stilistic , limbajul poetic si imaginile artistice sunt puse in relatie cu un plan filozofic secundar. Organizarea ideilor poetice se face in jurul u nei imagini realizate prin comparatia ampla a elementului abstract, de ordin spiritual, cu un aspect al lumii materiale. Se cultiva cu predilectie metafora revelatorie care cauta sa reveleze un mister esential, spre deosebire de metafora plasticizanta care da frumusete faptului. Arta poetica "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" apartine modernismmului printr-o serie de particularitati: viziunea asupra lumii(subiectivismul), lumii(subiectivismul), intelectualizarea emotiei, influentele expresioniste, noutatea metaforei, tehnica poetica, innoirile poetice- cultivarea v ersului liber, cu metrica variabila, dar cu ritm interior creator de sens. Pentru L.Blaga, iubirea e un mod de comunicare cu universul, iar creatia este un mijlocitor intre eu (cunostiinta individuala) si lume.
PLUMB G.Bacovia Dupa Mihai Eminescu, George Bacovia este unul dintre cei mai importanti poeti ce se remarca printr-o originalitate incontestabila. In cadrul poeziei noastre simboliste, George Bacovia ocupa un loc aparte. Prin poeziile sale, el creeaza de la inceput o "atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisaj de mahala de o ras provincial, intre cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie externe...o atmosfera de plumb in care pluteste obsesia mortii si a neantului" (Eugen Lovinescu). Volumele sale de poezii "Plumb", "Scantei galbene" poarta pecetea influentei lui E.A.Poe, dar mai ales a unor simbolisti francezi: Verlaine, Baudelaire. Bacovia este un poet simbolist prin tematica po eziilor sale, prin dezgustul fata de viata, p rin atmosfera apasatoare pe care o proiecteaza asupra existentei, prin faptul ca e un poet introvertit, scrie o poezie a eului coplesit de suferinta, a eului care nu-si gaseste locul intr-o societate pe care o vede ostila. Poezia "Plumb" deschide volumul de debut cu acelasi nume, aparut in 1916, fiind ilustrativa pentru imaginarul poetic simbolist prin folosirea simbolurilor, simbolurilor, technica repetitiilor, cromatica si si dramatismul eului liric. Simbolul din titlul, fundamental pentru lirica bacoviana, aduce in prim-plan una dintre cele doua surse ale poeziei simboliste: imaginea, respectiv culoarea. Cuvantul repetat obsesiv, de trei ori in fiecare strofa, "plumb" are conotatii multiple: prin greutate sugereaza apasarea sufleteasca si sfasietoare, prin culoare - monotonie si plictis, iar prin sonoritate- includere in acest spatiu, fara solutii de iesire, cadere grea dara ecou, surda. Cromatica are o importanta deosebita in lirica bacoviana, dupa marturia autorului insusi: "Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei,..., in plumb vad culoarea galbena. Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben...Plumbul apasa cel mai greu pe om." Tema poeziei, totodata si o arta poetica, o constituie insingurarea poetului, conditia nefericita a acestuia intr-o societate meschina incapabila sa inteleaga rostul artei adev arate. Spatiul exterior(realitatea obiectiva) este receptat de o sensibilitate aflata sub imperiul unei stari depresive si transformat in realitate interioara. Structura. Textul este structurai in doua catrene, secvente poetice care corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara (obiectiva) simbolizata de cimitir si cavou si realitate interioara (subiectiva), simbolizata de sentimentul iubirii, a carei invocare se face cu disperare. Cele doua planuri sunt in concordanta conco rdanta prin exprimarea aceleiasi atmosfere de coplesitoare dezolare, in care se simte obsesia sfarsitului. Poezia are o constructie riguroasa: la nivelul sintactic este structurata dintr-o serie de propozitii principale independente; la nivel prozodic, versurile se inchid cu rima imbratisata, masura este de 10 silabe, iar ritmul predominant este iambul.
Strofa intai surprinde planul exterior, obiectiv, in care este con figurat cadrul spatial, sufocant, apasator, in care traieste poetul, ce poate fi societatea, mediul, propriul suflet, propria viata, destinul sau odaia. Cavoul este spatiul emotiilor lirice, iar "sicriele", "florile de plumb" si "vesmantul funerar" sunt elemente decorative ale acestuia. Sugestia mortii se insereaza chiar din primele cuvinte: adverbul "adanc" asezat langa verbul "dormeau" sugereaza somnul vesnic. "Dormeau adanc sicriele de plumb/ Si florile de plumb si funerar vesmant-/Stam singur in cavou...si era v ant.Si scartaiau coroanele de plumb". Versul "Stam singur in cavou si era vant" ilustreaza imposibilitatea eului de a iesi din spatiul inchis al lumii. Fiinta lirica percepe atmosfera dezolanta printr-o manifestare care o a nihileaza: "vantul"- simbol al pierderii sperantei, spatiul aparent real este o proiectie a eului liric insingurant si interiorizat. Repetarea simetrica a cuvantului "plumb" plasat c a rima la primul si ultimul vers al strofei intai sugereaza apasarea sufleteasca, neputinta poetului de a evada din aceasta lume apasatoare, obositoare, stresanta, sufocanta. Strofa a doua a poeziei ilustreaza spatiul poetic interior. Emotia lirica este acum lipsita de substanta. "Dormea intors amorul meu de plumb./ P e flori de plumb si-am inceput sa-l strig/ Stam singur langa mort...si era frig.../Si-i atarnau aripile de plumb". "Amorul intors" reprezinta disparitia afectivitatii, a iubirii. In acest spatiu, fiinta se izoleaza de singurul lucru care il defineste- trairea. Eul liric este un simplu spectator al sentimentului. Iubirea, salvatoare la romantici, devine la simbolisti inca un esec. Incercarea de salvare este iluzorie: "Si-am incepu t sa-l strig." Cele doua vorbe: "am inceput" si "sa strig" sugereaza disperarea poetului atunci cand rea lizeaza ca si universul interior este cuprins de atmosfera sumbra a mortii. Reluarea modificata a celui de-al treilea vers "Stam singur langa mort si era frig" are efectele unei muzicalitati monotone, triste. "Aripile de plumb" presupun cadere surda si grea. La nivel sonor, muzicalitatea poeziei este sugerata prin mai multe technici simboliste. Refrenul este substituit de repetitia cuvantului "plumb", dar si a conjunc tiei "si". Universul liric muzical este construit atat din tonalitati stinse, cum sunt cele date de imperfectul verbelor "stam", "dormeau", "era", cat si din tonurile stridente, onomatopeice ale cuvi ntelor "scartaiau", "frig". O alta technica prin care se realizeaza muzicalitatea este plasarea, in interiorul cuvintelor, a vocalei "u" dispusa simetric in cele doua strofe. Izolarea fiintei in acest spatiu si imposibilitatea transcenderii lui este exprimata prin utilizarea sunetelor inchise in rima: "vant", "vesmant". Punctele de suspensie si liinile de pauza pauz a fragmenteaza comunicarea si sporesc tensiunea lirica. "Arta versurilor nu e nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii"(Al. Macedonski). "Poetul a facut muzica si a scris versurile dupa strunele vioarelor"(G. Calinescu). Prin atmosfera, muzicalitate, prin zugravirea starilor sufletesti de angoasa si singuratate in imagini picturale sumbre, aceasta poezie este reprezentativa pentru estetica simbolista.
