Comunicarea nonverbala
1
Comunicarea nonverbala
ARGUMENT Comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializării sale. Comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, între două sau mai multe grupuri care are ca elemente esenţiale relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri, schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii, modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajaţi. Comunicarea umana se ocupa de sensul informaţiei verbale, prezentata în forma orala sau scrisa şi de cel al informaţiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, mişcările corpului şi folosirea spaţiului. Noţiunile de limbaj, limbă, comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate polisemantice. Aceasta se datorează faptului că fiecare noţiune prezentă este foarte complexă, dar şi faptului că fiecare din aceste noţiuni- comunicare, limbă, limbaj - sunt studiate de mai multe discipline ştiinţifice (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica), care aduc propriile lor perspective de abordare, nu întotdeauna identice sau măcar complementare. Principala problemă pe care o presupune studiul noţiunii de comunicare este aceea a stabilirii conţinutului şi a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis. - comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legatură unii cu ceilalţi, în mediul în care evoluează; - în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea anumitor scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii; - orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată (acţiunile verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de fiecare individ în forul său interior, la nivelul sinelui - orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, adică are loc într-un anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o re-laţie de strânsă interdependenţă; - procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice comunicare, o dată iniţiată, are o anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele implicate în proces; - procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, o dată transmis un mesaj, el nu mai poate fi „oprit“ în „drumul“ lui către destinatar. La cele enumerate mai putem adăuga: - în situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai rapid şi o sferă mai mare de cuprindere; - semnificaţia dată unui mesaj poate fi diferită atât între partenerii actului de comunicare, cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj; 2
Comunicarea nonverbala
- orice mesaj are un conţinut manifest şi unul latent, adeseori acesta din urmă fiind mai semnificativ. In lucrarea de fata am prezentat principalele elemente componente ale comunicarii nonverbale, punând accent pe semnificatia interpretarii fiecarui element astfel:
3
Comunicarea nonverbala
CAPITOLUL 1 COMUNICAREA – GENERALITATI 1.1 Notiuni introductive Într-un sens foarte larg, comunicarea desemnează orice proces prin care o informaţie este transmisă de la un element la altul, aceste elemente fiind de natură: - biologică(comunicaţiile în sistemul nervos), - tehnologică (procedeele de telecomunicaţii) - socială. Teoria generală a comunicării studiază caracteristicile şi relaţiile dintre factorii de ordin general care facilitează transferul unei cantităţi de informaţii de la un obiect la altul şi, pe baza utilizării unor metode operaţionale, recomandă căi de stabilire a unor regimuri optime de circulaţie a informaţiei în cadrul diferitelor tipuri de sisteme. „Comunicarea interumană se bazează pe un ansamblu de procese psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit revine componentei conştiente, gândirii. Această formă de comunicare se poate realiza şi prin utilizarea unor mijloace nonverbale cu funcţie de semnalizare, atitudini posturale, mimico-gestică, sunete nonverbale, etc… Conform modelului comunicaţional al psihicului uman, sugerat de teoria comunicării, întreaga activitate psihică este concepută ca o reţea de comunicare informaţională, în ordine interspecifică (cu alţii, cu lumea) şi infraspecifică (cu sine, între subsistemele sistemului psihic individual).” Dacă ne referim la comunicarea specific umană, ea reprezintă „liantul indivizilor dintr-o colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, a omogenizării sub aspectul psiho-social, asigurând funcţionarea normală a colectivului, indiferent de natura şi mărimea sa.” În accepţiunea sa generală, comunicarea reprezintă un mod de manifestare a gândurilor şi sentimentelor cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor, mimicii, în scopul de a te face inţeles. În accepţiuni speciale, comunicarea poate însemna o intervenţie orală în faţa unui auditoriu; un mesaj care este transmis pe linie ierarhică într-o organizaţie; o relaţie bidirecţională între subiect şi agent într-o situaţie pedagogică; un mijloc prin care indivizii scapă de singurătate printr-un schimb cu semenii lor; un schimb de informaţii între doi corespondenţi prin intermediul unui canal de transmisie, etc. Etimologia cuvântului vine din cuvântul latin communicare având sensul „a pune în comun”. Cea mai simplă schemă a procesului de comunicare a fost propusa încă din anul 1934 de Karl Buhler în lucrarea ,,Die Sprachtheorie” . 4
Comunicarea nonverbala
Ulterior Roman Yakobson urmărind schema lui Karl Buhler, dezvoltă structura procesului de comunicare adăugându-i încă trei componente: cod, canal, referent.
Componentele de bază ale comunicarii pot fi prezentate ca răspunsuri la o serie de întrebări: • Cine? (emiţătorul): cine este cu precizie emiţătorul mesajului (o persoană, un grup, o structură organizaţională). • Ce? (mesajul): ce doreşte emiţătorul să comunice, conţinutul mesajului, ce informaţii trebuie introduse pentru ca mesajul să fie clar, concis, amabil, constructiv, corect şi complect. • Cum? (codul şi canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau în scris, în cuvinte sau imagini, prin întrevedere sau convorbire telefonică – proxemic sau telematic. • Cui (receptorul). • Unde şi când? va fi transmis mesajul astfel încât să fie receptat şi utilizat. 5
Comunicarea nonverbala
• De ce? Care este scopul urmărit în comunicare şi ce efect doreşte emiţătorul să obţină? (informare, influenţare, convingere). De notat că, oricare ar fi sensul dat mesajului de către emiţător, receptorul este cel care în ultimă instanţă îi atribuie acestuia semnificaţia pe care o percepe. Pentru a exista comunicare, se impun câteva condiţii sine qua non: o intenţie, un interlocutor, o situaţie (spaţio – temporală), un context (lingvistic), un cod (o limbă), un mesaj şi o interacţiune verbală explicită sau implicită. Comunicarea implică interacţiunea unor categorii de factori ce nu ţin numai de capacitatea de exprimare, ci cumulează elemente psihologice, sociale şi situaţionale. Principalii factori sunt: A. Factorii psihologici - Cognitivi: cunoştinţe generale, cunoştinţe specifice despre subiect, interlocutor, situaţie*, context*; aptitudini generale, inteligenţă, memorie; nivel de dezvoltare intelectuală, grad de instruire; nivel de stăpânire a codului lingvistic, a codului cultural; intenţii conştiente şi inconştiente. - Afectivi: atitudini generale, atitudini specifice în faţa subiectului, interlocutorului, situaţiei sau contextului; sentimente personale faţă de subiect, interlocutor, situaţie, context; motivaţie* faţă de subiect, interlocutor, situaţie, context; gusturi personale, interese. - Comportamentali: personalitate, caracter, experienţă generală, experienţă verbală, orală, scrisă, audiovizuală; caracteristici personale (ţinută, voce, vârstă, apartenenţă socială, etc) B. Factori interpersonali - Lingvistici: cod (limbă), registre, norme, contexte - Sociali: statut social, rol general, distanţă actuală, cod cultural, bagaj comun C. Factori obiectivi: - Situaţionali: loc fizic, timp, epocă, spaţiu, distanţă, număr de interlocutori, dispoziţia interlocutorilor, comportamente personale, zgomote materiale, durată, ritm, canal (reţea) - Contextuali: subiectul comunicării, conţinutul comunicării (informaţia), distanţa formală în cod (registre), formă de prezentare (stil), zgomote în comunicare (redundanţă, inteligibilitate), înlănţuirea enunţurilor. *situaţie: mediul fizic şi spaţio – temporal *context: mediul lingvistic *motivaţie: motive personale care duc la apariţia intenţiei şi acţiunii de a comunica. O condiţie esenţială a comunicării o reprezintă adecvarea. Emiţătorul trebuie să aibă un limbaj adecvat, pentru a-şi putea transmite eficient mesajul în funcţie de obiectivele urmărite şi de identitatea destinatarului.
6
Comunicarea nonverbala
Obiectivul vizat Natura mesajului
Alegerea vocabularului
Destinatar
Identitatea emiţătorului
Pentru eficienţa comunicării, trebuie îndeplinite anumite condiţii specifice: • Elaborarea mesajului şi căutarea condiţiilor favorabile pentru transmiterea lui. • Exprimarea clară, logică, operaţională a mesajului. • Conturarea precisă a obiectivului comunicării mesajului. • Definirea condiţiilor optime pentru a realiza o bună comunicare. • Transmiterea efectivă a mesajului către un receptor, prin anumite canale, • Receptarea mesajului, înţelegerea, prelucrarea lui. • Formularea răspunsului, integrarea lui în comunicarea semnificaţiei mesajului. În ceea ce priveşte comunicarea, canalul reprezinta mijlocul fizic de transmitere a mesajului, numit şi "drumul" ipotetic sau "calea" urmata de mesaj. 1.2 Niveluri în comunicare În comunicare se găsesc 5 niveluri, şi anume: comunicarea intrapersonala, comunicarea interpersonala, comunicarea de grup, comunicarea de masa, comunicarea publica sau mediatica. Comunicarea intrapersonala este comunicarea în şi către sine. Acestă comunicare este un real proces de comunicare, chiar dacă emiţătorul şi receptorul este acelaşi, iar codificarea şi decodificarea mesajelor nu este absolut necesara. Comunicarea interpersonala este cea mai importanta forma de comunicare şi cel mai des folosita. Ea este baza existenţei sociale a omului, şi nu poate fi evitată- Viata de familie, relaţiile cu prietenii, activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate. Comunicarea interpersonala se refera la comunicarea fata în fata. Este un tip de comunicare important în relaţiile inter-personale, în stabilirea de relaţii, legături,etc. Comunicarea de grup este tot un tip de comunicare, dar care se derulează în colectivităţi umane restrânse şi permite schimburi de idei şi emoţii, discuţii, rezolvări de probleme, aplanari de conflicte, etc. Valenţa în comunicare reprezinta numărul de persoane cu care un individ poate comunica (la receptare sau la emitere). Dintr-o perspectiva informaţională, grupurile sunt de doua tipuri: grup egalitar şi grup ierarhizat. Intr-un grup, ierarhia se stabileşte pe baza bilanţului informaţional al fiecărui individ, bilanţul fiind diferenţa dintre influentele pe care le primeşte individul şi cele pe care le exercita acesta. Când bilanţul este egal pentru toţi membrii grupului, grupul este egalitar, iar daca bilantul este diferit, grupul 7
Comunicarea nonverbala
este ierarhizat. Comunicarea de masa presupune un producător instituţionalizat de mesaje scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale, care se adresează unui public variat şi numeros. Acest tip de comunicare nu beneficiază de un feedback eficient. Comunicarea publica sau mediatica este o forma specializata a comunicării interumane care are rădăcinile în retorica antica. Trăsătura esenţială a comunicării publice este aceea de a acţiona la nivelul reprezentărilor sociale şi de a permite o rapida modificare a discursurilor publice; ea diferă în mod esenţial de alte tipuri de comunicare prin finalitatea sa. Forme ale comunicării - comunicarea se poate manifesta sub mai multe forme, dintre care amintim: comunicare verbală, comunicare scrisă, comunicare orală, comunicare non-verbală, paralimbaj. Comunicarea verbală se realizează prin limbaj, care reprezintă un ritual care se petrece atunci când ne aflăm într-un anumit mediu în care un răspuns convenţional este aşteptat de la noi. Spre exemplu, cineva care merge la o nuntă va ura "casă de piatră", iar cineva care merge la o înmormântare va spune "Dumnezeu să-1 odihnească", şi nu invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt învăţate din copilărie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumită cultură şi comunitate; totodată, sunt învăţate obiceiurile de limbaj corecte şi incorecte (spre exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseşte pentru prima dată sunt reprimate sever de către părinţi). Ulterior, individul învaţă să folosească cuvintele în funcţie de mediul în care se află. Este un prim pas în direcţia specializării limbajului. În timp, în funcţie de diferitele cunoştinţe asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai înalt specializate. Gândirea şi limbajul se dezvoltă împreună. Aşa cum modul de a gândi al fiecărei persoane este unic, şi modul de a vorbi este unic. Această unicitate a limbajului legată de fiecare persoană în parte poate fi înglobată sub denumirea de stil. verbal. De altfel, stilul este un indicator al persoanei în integralitatea sa. Comunicarea scrisă poate avea o dominantă intra-personală, dar şi una interpersonală. Într-o comunicare scrisă se folosesc de obicei câteva elemente precum: folosirea frazelor cu o lungime medie (15-20 de cuvinte), a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor înţelese cu siguranţă de receptor ; evitarea exprimării comune, tipică limbajului oral, a cuvintelor inutile, redundante; alegerea cuvintelor încărcate de afectivitate optimă în contextul pedagogic creat, a expresiilor afirmative, toate acestea fiind elemente utile intr-o integrare eficace între suportul scris şi cel oral în cadrul comunicării didactice. Comunicarea scrisă are câteva avantaje. Printre care amintim: -durabilitatea în raport cu forma orală a comunicării; -textul poate fi văzut/citit de mai multe persoane; -poate fi citit la un moment potrivit şi poate fi recitit etc. Paşii în comunicarea scrisă sunt similari celor din structurarea unui discurs: exista o fază de pregătire (stabilirea obiectivelor, a rolului şi a audienţei - cei care vor 8
Comunicarea nonverbala
citi textul - a punctelor-cheie pe care dorim să le reţină aceştia din urmă) şi o fază de redactare (ideile principale sunt dezvoltate urmărind o serie de indicatori precum : claritate, credibilitate, concizie, folosind cele trei părţi ale unei redactări: introducere, cuprins şi încheiere. Comunicarea orală Cea mai întâlnită modalitate de comunicare este comunicarea orală. Comunicarea non verbală o însoţeşte pe cea verbală, definindu-se în relaţie cu aceasta într-un mod aparte, în sensul sprijinului pe care ea îl furnizează prin elementele de întărire, nuanţare şi motivare a mesajului. Comunicarea orală reprezintă un instrument prin care avem acces la studiul altor forme şi procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicării umane este limba vorbită, atât în sensul priorităţii istorice, cât şi pentru că este forma de comunicare cea mai frecvent utilizată şi care oferă modelul pentru alte forme de comunicare". Limba are un caracter convenţional, se sprijină integral pe acordul implicit şi informal al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia privind atât utilizarea, cât şi semnificaţia.
9
Comunicarea nonverbala
CAPITOLUL II COMUNICAREA NONVERBALA - INTERFERENTE 2.1 Ce este comunicarea nonverbala In literatura de specialitate sunt menţionate nu o singura definiţie a comunicării non verbale ci mai multe şi toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de transmitere a semnelor non ligvistice. Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicării non verbale a fost demonstrata în 1967 de către Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55% prin limbajul corpului. Comunicarea nonverbala opusa comunicării verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj în sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicării influenţate de discipline atât de diverse ca lingvistica enunţării, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astăzi locul cuvenit comunicării non verbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicării umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enunţare eterogena rezultând din combinarea de elemente vocal acustice şi visual. În literatura de specialitate comunicarea nonverbală a primit de-a lungul timpului o multitudine de definiţii, majoritatea fiind acceptate. Majoritatea definiţiilor comunicării non verbale vorbesc despre această comunicare nonverbală ca despre un cumul de mesaje, mesaje ce nu sunt exprimate prin ajutorul cuvintelor, dar care totuşi pot fi decodificate, putând crea înţelesuri. Cât de importantă este comunicarea non-verbală a demonstrat-o Albert Mehrabian, în anul 1967. În urma unui studiu despre comunicarea nonverbală acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55% prin limbajul corpului. 2.2 Caracteristici ale comunicării nonverbal Comunicarea nonverbală este neintenţionată, ea ne trădează emoţiile sau atitudinea chiar dacă nu dorim acest lucru, deci trebuie sa fim conştienţi ca mesajele non verbale uneori pot contrazice ceea ce afirmam; - comunicarea nonverbala este alcătuită dintr-un număr de coduri separate pe care 10
Comunicarea nonverbala
trebuie sa învăţăm sa le folosim. Anumite coduri non verbale sunt universale, fiind înţelese la fel în culturi diferite; - abilitatea de comunicare nonverbala creste odată cu vârsta, cu experienţa Cei care comunica bine non verbal, stăpânesc în aceeaşi măsură şi codurile non verbale şi de obicei sunt acei care reuşesc mai bine în societate, construiesc relaţii bune cu semenii lor şi au un statut social mai bun ; - mesajele transmise prin comunicarea non verbale ne furnizează informaţii despre problemele personale sau de relaţionarea la alţi indivizi, despre care am fi jenaţi sa discutam. Tipuri de comunicare nonverbală: Există un tip de comunicare nonverbală numit sezonier, care se bazează la mesajele recepţionate cu ajutorul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ; un alt tip de comunicare nonverbală este şi ceea ce se numeşte comunicarea nonverbală estetica (pictura, muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistica şi comunica diferite emoţii artistice; Comunicarea nonverbala bazata pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme, etc) şi a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane, etc) sau statut social (gradele la ofiţeri, titulatura, decoraţiile, etc). 2.3 Principalele funcţii în comunicarea non-verbală - comunicarea nonverbală are menirea de a o accentua pe cea verbală ; astfel, profesorul poate întări prin anumite elemente de mimică sau de gestică importanţa unei anumite părţi din mesaj din ceea ce transmite, în timpul orelor, elevilor ; - comunicarea nonverbală poate să completeze mesajul transmis pe cale verbală ; în acest mod, să ne închipuim acelaşi material înregistrat şi audiat apoi de elevi şi, în al doilea caz, prezentat de cadrul didactic la propriu; anumite părţi ale mesajului verbal pot fi nu doar accentuate, ci, ele pot fi completate fericit cu un impact considerabil asupra sporirii motivaţiei învăţării ; cineva care spune o glumă zâmbeşte în timp ce face acest lucru, cineva care anunţă o veste tristă are o mimică în concordanţă cu aceasta; - comunicarea nonverbală poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale comunicării verbale ; atunci când, spre exemplu, trebuie să efectuăm o critică, un zâmbet care contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate să instaureze o atmosferă pozitivă şi relaxantă, care să facă - aparent paradoxal - critica mai eficientă în urmărirea scopurilor acesteia privind schimbări comportamentale la nivelul persoanei mustrate; - o altă funcţie a comunicării non verbale este aceea de a regulariza fluxul comunicaţional şi de a pondera dinamica proprie comunicării verbalizate ; - comunicarea nonverbală repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale, dând posibilitatea receptorului comunicării să identifice în timp real un îndemn aflat în spatele unei afirmaţii. 11
Comunicarea nonverbala
CAPITOLUL III ELEMENTE COMPONENTE IN CONUNICAREA NONVERBALA 3.1 Limbajul corpului Mişcările corpului, numite şi "limbajul corpului", pot avea uneori sens simbolic şi în acest caz participa la comunicarea nonverbala. Postura corpului este definitorie pentru anumite mesaje. Umerii lăsaţi sau capul plecat indica timiditate, deprimare, amărăciune, sentiment negativ sau un sentiment de inferioritate, capul sus şi umerii drepţi transmit mulţumirea şi chiar superioritatea. Într-o discuţie aplecarea spre interlocutor poate însemna interes, atenţie. Retragerea corpului, dimpotriva sugerează respingere. Încrucişarea bratelor la piept semnifica închidere în sine fata de interlocutor sau subiectul discutat. Mişcările capului au anumite semnificaţii în comunicarea nonverbală; datul din cap înseamna aprobare sau descurajare. Expresiile fetei sunt cele mai uşor de controlat. Fiecare parte a fetei noastre comunica. Fata exprima reacţia persoanei în cauza la tot ce se spune: surpriza, dezacord, neînţelegere, dezamăgire, supărare, durere, interes, dezinteres, etc. Expresiile fetei trebuiesc corelate cu celelalte mişcări ale corpului sau cu mesajele verbale. Expresia fetei poate fi sincera sau simulata şi de aceea uneori este chiar greu de descifrat. Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea sensului zâmbetului variază însa de la o cultura la alta fiind în strânsa corelaţie cu presupunerile specifice care se fac în legătură cu relaţiile interumane în cadrul acelei culturi. Mişcările ochilor au un rol important în cadrul interacţiunii sociale. De exemplu în cadrul unui dialog persoanele se privesc în ochi 25-75 % din timpul conversaţiei Scopul privirii în ochi este de a recepţiona mesajele vizuale suplimentare, care sa completeze cuvintele sau sa găsească în ochii celuilalt un feedback, o reacţie la cele afirmate. Modul în care privim şi suntem priviţi are legătură cu nevoile noastre de aprobare, încredere, acceptare şi prietenie. Chiar şi a privi sau nu privi pe cineva are un înţeles Interlocutorii care te privesc în ochi în timpul conversaţiei sunt consideraţi mai credibili decât cei care evita contactul vizual sugerând intenţia de a ascunde ceva. Personalitatea se evidenţiază şi prin alte mişcări ca : rosul unghiilor, jucatul cu o bijuterie, frecatul nasului, etc. Este greu sa înţelegem sensul acestor mişcări deoarece unele se fac inconştient şi ele pot ilustra doar o stare interioara (frica, jena, nerăbdare). În acest sens nu vorbim de comunicare nonverbala. Dacă aceste semne se folosesc intenţionat, pentru a spune ceva despre noi, atunci ele constituie comunicare nonverbala. 12
Comunicarea nonverbala
Gestica în comunicarea nonverbală- alte mişcări ale parţilor corpului (mâini, brate, picioare), grupate sub denumirea de "gestica", reprezinta mijloace frecvent folosite în comunicarea nonverbală. Interpretarea unor gesturi: Strângerea pumnilor denota ostilitate şi mânie sau, solidaritate, stres, iar bratele deschise - sinceritate, acceptare. Capul sprijinit în palma-plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva denota interes extrem. Mâinile ţinute la spatesuperioritate sau încercare de autocontrol. Atenţie însa şi la diferenţele culturale. De exemplu, prin mişcarea capului de sus în jos spunem "da", în timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelaşi lucru prin mişcarea capului de la dreapta la stânga. Gestul de arătare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta în Thailanda şi absolut neutru, de indicare, în SUA. Utilizarea gesticulaţiei excesive este considerata nepoliticoasa în multe tari, chiar şi la noi, dar gesturile mâinilor au creeat faima de popor pasionat a italienilor. Modul în care americanii îşi încrucişează picioarele (relaxat, mişcări largi, fără nici o reţinere) diferă de cel al europenilor (controlat, atent la poziţia finala); cel al bărbaţilor diferă de cel al femeilor. Un american va pune picioarele pe masa dacă aceasta înseamna o poziţie comoda sau dacă vrea sa demonstreze un control total asupra situaţiei. Bâţâitul picioarelor denota plictiseala, nerăbdare, stres. Atingerea în comunicarea nonverbală Atingerea sau contactul fizic este unul dintre cele mai vechi coduri ale comunicării non verbale. Ea exprima emoţii sau sentimente diferite, de la sentimente calde: iubire, simpatie, încurajare, până la agresiune fizica. Unii oameni evita orice atingere. Forţa şi tipul de atingere depinde în mare măsură de vârsta, statut, relaţie şi cultura. Gradul de atingere diferă de la o cultura la alta. La japonezi, înclinarea capului înlocuieşte datul mâinii ca salut, în timp ce la eschimoşi acest salut se exprima cu o lovitura uşoara pe umăr 3.2 Limbajul spatiului Spaţiul personal şi teritoriul în comunicarea nonverbală- în general oamenilor le place sa aibă un spaţiu propriu, cât de mic, pe care sa-l aranjeze conform dorinţelor proprii. Spaţiul împrumuta ceva din personalitatea omului şi transmite mesaje non verbale despre ocupant. Spaţiul personal poate fi definit ca fiind distanta de la care exista disponibilitatea contactului cu ceilalţi. În domeniul comunicării non verbale exista distantele diferite de comunicare funcţie de context şi de caracterul mesajului transmis. • zona intima (personala), între 0,5-1,2 m este pentru discuţii cu caracter personal, fiind însa total inacceptabila în alte cazuri; • zona sociala (normala), între 1,2-2 m este folosita mai ales la comunicarea interpersonala (colegi de serviciu aflaţi pe aceiaşi treapta ierarhica, prieteni, etc) • zona consultativa, între 2-3,5 m este folosita în situaţii oficiale (superior, 13
Comunicarea nonverbala
subordonat, consultant-client, angajat - persoana care solicita angajarea) • zona publica, 3,5 m şi mai mult în care comunicarea este formala (cursuri, şedinţe, discursurile politicienilor, etc) . Dacă o persoana se apropie mai mult decât este potrivit, poate apărea tensiune şi chiar ostilitate, stări care vor afecta comunicarea. Atunci când se produce invadarea (violarea) spaţiului personal, persoana în cauza se retrage pentru a restabili distanta iar în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, se va face tot posibilul ca "invadatorul" sa se retragă la distanta cuvenita. Nu stânjeniţi pe cei cu care discutaţi apropiindu-va de ei mai mult decât trebuie. De obicei când sunteţi în picioare, distanta necesara este aceea a strângerii mâinii. 3.3 Limbajul timpului Limbajul timpului este perceput diferit, în funcţie de societate sau cultura. Chiar şi în interiorul aceleiaşi culturi, modul cum este perceput timpul poate fi diferit. Exemplu: 30 minute petrecute cu cineva care nu-ţi este pe plac poate fi considerat ca "pierdere de vreme" iar cu cineva drag poate fi considerat "o veşnicie". Timpul biologic - este un concept care poate transmite informaţii referitoare la performanta indivizilor. Astfel funcţie de acesta unii indivizi sunt "privighetori" iar alţi "pasări de noapte". În prima categorie intra cei care sunt matinali, care se şcoala devreme, sunt plini de energie şi obţin cele mai bune rezultate în cursul dimineţii Ceilalţi reprezinta opusul acestora şi intra în cea de a doua categorie. Aceste caracteristici individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite informaţii legate de performanta indivizilor. Timpul informaţional - este interpretat diferit în diverse culturi. Timpul este văzut ca parte a contextului în care interacţionează oamenii. El poate fi folosit şi simbolic, ca în expresia" Timpul înseamna bani", expresie care invita la întrebuinţarea raţională a timpului. 3.4 Prezenta personala Aspectul fizic în comunicarea nonverbală- mesaje non verbale sunt transmise şi prin intermediul îmbrăcămintei şi accesoriilor pe care le purtam (bijuterii, cravate, ochelari), prin machiaj, coafura/ freza, etc. Se afirma ca haina face pe om" şi într-adevăr ştim ca oamenii bine îmbrăcaţi dau impresia de succes, putere, educaţie, bani, etc. Îmbrăcămintea poate accentua frumuseţea fizica, naturala, reprezinta un simbol cultural (bărbaţii întotdeauna poarta pantaloni) sau subliniază o tradiţie (kilt-ul scoţian sau sari-ul indian). Felul în care ne îmbrăcam ofera şi informaţii personale. O femeie îmbrăcata provocator poate exprima disponibilitate, sfidarea regulilor sociale pe când o femeie îmbrăcata decent conferă seriozitate, încredere şi are posibilităţi mai mari de promovare în piaţa muncii sau în funcţii de răspundere Nu trebuie sa fiţi eleganţi în orice situaţie, 14
Comunicarea nonverbala
trebuie însa sa aveţi o ţinuta adecvata oricărei situaţii 3.5 Limbajul tăcerii În comunicarea nonverbală. prin tăcere (ascultare pasiva) se poate exprima intenţia de continuare a unei expuneri, dezvăluirea unor idei, sentimente sau atitudini care ar putea fi blocate prin intervenţie verbala. O soluţie pentru situaţia în care nu se ştie cum sa se interpreteze tăcerea poate fi feedback-ul. 3.6 Limbajul lucrurilor Temperatura, lumina şi culoarea - aceste elemente ale mediului, natural sau ambiant influenţează modul în care oamenii comunica fără a constitui însa coduri non-verbale. Iluminarea corespunzătoare a unui spaţiu contribuie la o buna ascultare iar anumite culori au efect stimulativ asupra atenţiei Lumina şi culoarea pot determina anumite stări şi dispoziţii fizice. De asemenea, temperatura poate influenta pozitiv sau negativ buna comunicare. Culorile afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile calde (galben, portocaliu, roşu) stimulează comunicarea, în timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhiba comunicarea; monotonia , precum şi varietatea excesiva de culoare, inhiba şi distrag atenţia şi comunicarea. 3.7 Limbajul culorilor Culoarea, dincolo de percepţia şi trăirea ei afectivă, este şi o oglindă a personalităţii noastre şi deci influenţează comunicarea. Gândirea creatoare are loc optim într-o încăpere cu mult roşu, iar cea de reflectare a ideilor într-o cameră cu mult verde. Culorile strălucitoare sunt alese de oamenii de acţiune comunicativi, extravertiţi, iar cele pale de timizi, intravertiţi. Semnificaţia culorilor poate fi diferită în diverse culturi. De exemplu, roşu este asociat în China cu bucurie şi festivitate, în Japonia cu luptă şi mânie; în cultura indienilor americani semnifică masculinitate; în Europa, dragoste, iar în SUA, comunism. În ţările cu populaţie africană, negru sugerează binele, iar albul, răul. Pentru europeni, negru este culoarea tristeţii, în timp ce aceste stări sunt exprimate la japonezi şi chinezi prin alb. Verdele semnifică la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar în anumite ţări speranţă în timp ce galbenul comunică la europeni laşitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualităţii, iar la asiatici semnifică puritate. Culoarea afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile calde stimulează comunicarea, în timp ce culorile reci inhibă comunicarea; monotonia, precum şi varietatea excesivă de culoare, inhibă şi-i distrag pe comunicatori. 3.8 Limbajul paraverbal – este o formă vocală reprezentată de tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale. 15
Comunicarea nonverbala
3.8.1 Calitatile vocii Vocea în comunicarea nonverbală- modul în care ne folosim vocea şi calităţile vocale are importanta în procesul de comunicarea nonverbal.Volumul vocii ofera indicaţii privind personalitatea, atitudinea, sentimentele vorbitorului. Dicţia şi accentul vocii exprima gradul de educaţie şi statutul social. Accentele regionale ne ofera indicaţii despre zona geografica de provenienţa (moldovean, oltean, ardelean, etc). Gradul de încredere, autoaprecierea, siguranţa de sine se pot transmite prin intermediul vocii; toate aceste informaţii despre noi înşine la putem oferi prin comportamentul nostru de comunicare. 3.8.2 Caracteristicile vocale Înălţimea şi intensitatea vocii exprima atitudinea dorita. O voce stridenta, ţipătoare, ascuţita indica mânie, ameninţare în timp ce una joasa arata emoţie, frica, disperare, tensiune. Modul în care ne folosim vocea si calitatile vocale are importanta în procesul de comunicare. Inaltimea si intensitatea vocii exprima atitudinea dorita. O voce stridenta, tipatoare, ascutita indica mânie, amenintare în timp ce una joasa arata emotie, frica, disperare, tensiune. Volumul vocii ofera indicatii privind personalitatea, atitudinea, sentimentele vorbitorului. Dictia si accentul vocii exprima gradul de educatie si statutul social. Accentele regionale ne ofera indicatii despre zona geografica de provenienta (moldovean, oltean, ardelean, etc). Gradul de încredere, autoaprecierea, siguranta de sine se pot transmite prin intermediul vocii; toate aceste informatii despre noi însine la putem oferi prin comportamentul nostru de comunicare.
16
Comunicarea nonverbala
CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ PRIVIND COMUNICAREA NONVERBALĂ ÎN TRAINING - LIMBAJUL BRAŢELOR A ne ascunde dupa o bariera sau obstacol este un raspuns normal, pe care l-am invatat inca din frageda copilarie, pentru a ne asigura un plus de protectie. Copii fiind, ne ascundeam dupa obiecte mai mari decat noi precum mese, scaune si alte piese de mobilier ori de cate ori ne aflam intr-o situatie ‘periculoasa’ sau dificila. Pe masura ce crestem, acest raspuns normal de protectie devine din ce in ce mai sofisticat, forma sa desavarsita fiind incrucisarea bratelor. Mesajul bratelor incrucisate isi pastreaza sensul si semnificatia indiferent de momentul si de contextul in care acest gest apare. Cu atat mai mult in training, unde limbajul bratelor poate indica atat pentru trainer cat si pentru cursanti gradul de deschidere si de confort fata de subiectul dezbatut sau fata de grup. Bratele – bariera trainerului fata de grup Atunci cand trebuie sa tii un training la o grupa noua de cursanti sau sa abordezi o tematica noua, in mod total inconstient vei observa ca printre primele gesturi folosite de tine se va afla si cel al ‘bratelor incrucisate’. Un motiv ar fi acela ca, aparent, incrucisarea bratelor iti da un plus de confort fata de contextul nou in care te afli. Sincer vorbind, orice gest iti va parea confortabil daca ai si atitudinea congruenta cu acesta. Astfel daca ai o atitudine negativa, defensiva sau agresiva, incrucisarea bratelor va fi, intr-adevar, un gest confortabil; daca iesi sa te distrezi cu prietenii acelasi gest nu ti se va mai parea deloc necesar si deloc confortabil. Aminteste-ti de fiecare data ca semnificatia mesajelor nonverbale tine atat de ‘emitator’ cat, mai ales, de ‘receptor’. Te poti simti confortabil cu bratele incrucisate insa reactia grupului fata de tine folosind acest gest va fi una negativa. Ideea este cat se poate de clara – evita cat poti de mult si cu orice pret sa te prezinti in fata grupului cu bratele incrucisate … exceptand situatiile in care intentia ta este de a arata ca nu vrei sa participi la ceea ce se intampla. Studiu de caz Pentru a observa in timp real care este impactul asupra grupului atunci cand trainerul foloseste gesturi din ‘familia’ bratelor incrucisate iti propun sa faci urmatorul exercitiu cu grupul tau. Primul pas este sa imparti cursantii in doua grupe: Grupa A si Grupa B. Alege un subiect de discutie care sa fie relativ nou si cu un continut nu foarte usor de retinut (spre exemplu, eu am folosit ca subiect ‘Invatarea la adulti’). Invita ‘in scena’ doar Grupa A si dezbate cu ei tema aleasa, tu tinand bratele incrucisate pe toata perioada dezbaterii. La final foloseste un chestionar prin care sa evaluezi rata de retentie a informatiilor de catre cursanti si atitudinea lor fata de trainer. 17
Comunicarea nonverbala
Grupa B va urma exact acelasi proces (dezbatere si evaluare) insa pe tot parcursul dezbaterii fii cat se poate de natural (nu folosi gesturi in exces). Anticipezi rezultatele? Concluziile de pana acum ale acestui exercitiu arata ca participantii grupelor A au invatat si au retinut cu pana la 38% mai putin decat participantii grupelor B, lucru datorat atitudinii inchise si inabordabile pe care trainerul o exprima prim incrucisarea bratelor. Mai mult, participantii din grupele A au avut o opinie foarte critica asupra temei alese si trainerului. Motivul este simplu: atunci cand vorbesti in public si bratele tale sunt incrucisate, credibilitatea ta scade dramatic. Exercitiul demonstreaza ca un cursant al grupei A nu doar ca este mai putin receptiv si mai mult critic, insa acorda si mai putina atentie la ceea ce se discuta. Acesta este si motivul pentru care in multe sali de conferinta participantii sunt intampinati de … scaune cu manere pe care acestia sa isi relaxeze bratele.
18
Comunicarea nonverbala
CONCLUZII În concluzie putem afirma că comunicarea se află peste tot în jurul nostru . Câteodată nici nu ne dăm seama de ea, alteori suntem mulţumiţi sau nemulţumişi de rezultatele pe care le obţinem în comunicare. Toate definiţiile date comunicării umane, indiferent de şcolile de gândire cărora le aparţin sau de orientările în care se înscriu, au cel puţin următoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; nici un fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare dintre noi zilnic şi până la activităţile complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor, culturilor, nu poate fi conceput în afara procesului de comunicare. Comunicarea nonverbală este comunicarea care se petrece în afara limbajului verbalizat, ea este continuă (comunicăm în orice moment) şi include un evantai larg de forme de la contactul vizual, expresiile feţei şi limbajul trupului.
19
Comunicarea nonverbala
BIBLIOGRAFIE Pâinişoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, Iaşi, 2004. Jinga, I. ; Istrate, E., Manual de pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 1999. Dinu, M., Comunicarea: repere fundamentale, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1997. Prutianu, Şt., Comunicare şi negociere în afaceri, Ed. Polirom, Iaşi, 1998. www. manuale şcolare.ro
20