Particularități ale personalității profesorului
Introducere
În ultima vreme investigațiile sunt îndreptate către modul în care cadrele didactice înțeleg să-și îndeplinească principalele îndatoriri profesionale, îndeosebi cele de predare. Deși nimeni nu a putut defini profesorul ideal, părerile specialiștilor în domeniu împărtășesc părerea lui A.E. Bergin conform căreia predarea poartă amprenta vie a personalității celui care o practică. Astfel se caută să se determine în ce măsură personalitatea profesorului este o variabilă cauzală, responsabilă de reușita sau de nereușita învățării.1 Conceptul de profesor îi cuprinde, în sfera sa, pe toți specialiștii învestiți ca educatori în învățământul de toate gradele. Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor de învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socioprofesională, morală, cetățenească. Profesorul este principalul factor al educării și pregătirii tinerilor. El este învestit cu un rol îndrumător, contribuind însă la pregătirea omului pentru activitatea și creația independentă, în contextul unor relații de cooperare și ajutor reciproc între el și tineri. Munca și personalitatea educativă a profesorului pot lasă urme frumoase în mintea și comportarea tinerilor, oferindu-le prilejul de a-și aminti cu plăcere, respect și chiar cu venerație de foștii dascăli, cu care pot menține legături spirituale pentru toată viața.2 Comportamentul pedagogic al profesorului se manifestă, atât macrosocial, la nivelul sistemului social de educație și învățământ, cât și la nivel microsocial, al clasei de elevi. Tradițional vorbind profesorul a fost reprezentant al științei, era știutorul în domeniul său de specializare, care-i conferea autoritate epistemică. El media didactic relația elevului cu știința și era agentul acțiunilor educative, informative și formative.3 Se consideră faptul că dincolo de caracteristicile biologice inerente, cum ar fi cele de vârstă și sex, profesorul ar putea să influențeze, în mod satisfăcător, învățarea și rezultatele ei, atitudinile și interesele, aspirațiile și orientările profesionale ale celor care învață prin comportamentele și atitudinile sale, prin empatia și relațiile sale cu aceștia. Teoretic, ipotetic vorbind, cel mai mult ar prima, după Ausubel și Robinson(1969), anumite aptitudini cognitive și profesional-didactice ale profesorului, competențele acestuia și o serie de caracteristici intelectuale, afectiv-motivaționale, comportamentale și caracteriale, cum ar fi: inteligența, capacitatea comunicativă, motivația profesional-didactică, atitudinile și autoritatea profesorului în clasă, modul de relaționare cu elevii, empatia, capacitatea de imaginație creatoare și spiritul de dreptate, expectanțele înalte, respectul și interesul pentru elevi etc. Pentru a-și indeplini la un nivel înalt de performanță și eficiență a activității sale complexe, profesorul trebuie să-și formeze și să manifeste o gamă variată de calități ale personalității sale, care să-l definească ca specialist, om de știință, om de cultură, pedagog, cetățean și manager. 1
Cerghit I., (2008), Sisteme de instruire alternative și complementare, Editura Polirom, Iași, pag. 304 2 Ungureanu D., Dumitru I.AL.,(2005), Pedagogie și elemente de psihologia educației, Editura Cartea Universitară, București, pag. 296 3 Bontaș I.,(2007), Pedagogie:tratat, Edditura BIC ALL, București, pag 220
[1]
Particularități ale personalității profesorului Pe lângă calitățile menționate mai sus ale unui profesor mai adăugăm: pregătirea de specialitate temeinică, capacitate de creație științifică, pregătire, competență, tact și măiestrie psihopedagogice, preocupare și capacitate de perfecționare profesională și psihopedagogică continuă, capacitate managerială.4 S-a ajuns la concluzia potrivit, Ryans și Solomon, că afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalității care poate fi pusă în strânsă corelație cu randamentul învățării la elevi. Aceiași cercetători au ajuns la concluzia că " profesorii cu personalități afectuoase tind să fie apreciați mai favorabil de către inspectori, directori școlari și de către alți observatori"(Ausubel, Robinson, 1981). Se estimează faptul că randamentul elevului este mai creativ în cazul în care profesorii sunt afectuoși și încurajatori. Astfel profesorul cald este acela care asigură un suport emoțional pentru școlari, fiind simpatic, îndreptat spre ei și acceptându-i în calitate de persoane. Se mai remarcă faptul că spiritul de ordine ce caracterizează profesorii ordonați, sistematici, metodici și cu responsabilitate facilitează într-o măsură mare învățarea. Bergin ajunge la concluzia că profesorii eficienți sunt cei prietenoși, veseli, înțelegători, virtuoși, sociabili,cu stabilitate afectivă, cei care întrețin relații personale bune, iar în opinia lui Ausubel și Robinson, cei plini de viață, stimulatori, inventivi și entuziaști față de materia pe care o predau. Profesorii insensibili, negativi, neîncrezători pot genera ușor fobii față de școală la copiiicu predispoziții de teamă, cu tendințe de izolare. Este sesizabil și faptul că profesorii mai agresivi au de obicei elevi mai agresivi . Bergin mai arată faptul că unii elevi sunt afectați în mare măsură de trăsăturile profesorului decât alții, și anume, cu cât aceștia sunt mai normali, cu atât sunt mai puțin expuși influențelor exercitate asupra dispoziției lor personale sau asupra randamentului lor școlar. Totodată cercetările efectuate de Brener arată că elevii dotați depin în măsură mai mică de talentul metodic al profesorului, pentru ei fiind importante, în primul rând, stimulentul intelectual, compentența profesorului în specialitatea pe care o predă, dăruirea acestuia față de materia sa.5 Cercetările întreprinse mai pun în evidență și alte aspecte: - persoana profesorului poate servi în mod efectiv în clasă drept model pentru învățarea prin imitare - există situații în care elevii rămân fascinați de un anumit fel de a preda al profesorului, ceea ce, nu de puține ori, inspiră alegerea unei cariere - cele mai multe dintre aversiunile elevilor față de anumite materii pot fi puse pe seama comportamentului profesorului.6 Alți cercetători acordă mai puțină relevanță posibilelor corelații profesor- randament școlar. Astfel invocând cercetările rezumate de Barr, Domas și Tiederman, Marsh și Wider demonstrează că relațiile dintre randamentul școlar la diferite materii și anumite caracteristici ale profesorului sunt relativ slabe. Atât de slabe, încât carecteristicile profesorului explică rareori mai mult de 5% din variația randamentului școlar al elevilor și în general chiar mai puțin.
4
UngureanuD., Dumitru I.AL.(2005), Pedagogie și elemente de psihologia educației, Editura Cartea Universitară, București, pag. 297 5
Cerghit I., (2008), Sisteme de instruire alternative și complementare, Editura Polirom, Iași, pag. 305 6 Iucu R.B., Instruire școlară(2001), Perspective teoretice și practice, Editura Polirom, Iași , pag 352
[2]
Particularități ale personalității profesorului
1. Particularități ale personalității profesorului 1.1 Profesorul, factor de decizie în managementul disciplinei de specialitate și al lecției În fața bogăției conținutului disciplinei de specialitate, profesorul se exprima atitudinal managerial – prin "mânuirea manualului"în raport cu finalitățile propuse. Astefel că strategiile didactice dau măsura pentru "cursul acțiunii", sau "modalitățile de acțiune", subsumate rolurilor manageriale ale profesorului. În cadrul lor se instalează efectul de imaginație didactică a profesorului, important pentru stabilirea scenariului didactic, la rândul lui, dătător de măsuri pentru relația determinare hazard în practica didactică. Evaluarea rezultatelor instruirii, etapa finală, "coevolutivă" cu celelalte etape, reprezintă efectul intervenției manageriale ale profesorului în disciplina de specialitate. Ea nu "închide" procesul managerial, ci îl deschide, prin feed- back, performanței calitative. O concepție rațională asupra procesului instrucțional, așa cum emană ea din "padagogia obiectivelor educaționale", reclamă că, după identificarea componentelor activității didactice, profesorul trebuie să schițeze proiectarea lor în cadrul unei activități de organizare, dirijare și desfășurare a acțiunilor în cadrul unei lecții. Operațiile și acțiunile relevă cel mai evident componenta managerială a profesorului. Operațional, în proiectarea lecției profesorul acționează asupra fiecărui element al procesului instructiv educativ : obictive, resurse didactice și materiale, conținuturi, timp, program de organizare, de eșalonare a pașilor, moduri și forme de organizare a elevilor, succesiunea etapelor predării-învățării, tipuri de strategii, combinarea metodelor și instrumentelor, integrarea metodică a mijloacelor, relații de comunicare, criterii și metode de evaluare, prevenirea greșelilor tipice.7 Luând în considerare structurile motivaționale ce caracterizează profesorii și rezultatele induse la elevi, Heil și colaboratorii săi(1960) au reușit să contureze imaginea a trei tipuri de profesori: • tipul 1 : „se caracterizează prin vehemență, impulsivitate și sponteneitate" – eficient doar față de elevii silitori și conformiști; • tipul 2 : "perfect integrat, se caracterizează prin autocontrol, spirit de ordine și orientare ca scop", superior oricăror altor tipuri, eficient în predarea la toate grupurile de elevi, dar mai ales la copiii anxioși și ostili; • tipul 3 : "se caracterizează prin teamă, anxietate și tendință de a se supraconforma regulamentului", cel mai puțin eficient dintre toți, eficace doar față de elevii silitori.8 Așa cum am mai arăta, profesorul acționează întotdeauna prin intermediul unui"context de solicitări, condiții și resurse care presupun schimbări semnificative de atitudini și comportamente, de roluri și strategii".9 7
Joița E., (1998) , Fundamente pentru o didactica praxiologică, Editura Didactică și pedagogică, București, pag 180 8 Ausbel, Robinson(1981), Învățare școlară. O introducere în psihologia pedagogică, Editura Didactică și pedagogică, București, pag. 539 9 Potolea D.,(1989), Profesorul și strategiile conducerii învățării, Editura Academiei, București, pag 125-126
[3]
Particularități ale personalității profesorului Vorbim în primul rând, de mediul școlar propriu-zis, cu mulțimea subvariabilelor sale : nivel de cerințe, materiale de predat, clasă de elevi, resursele școlii, ambianța colegială, autoritatea directorilor. Spre exemplu, clasa de elevi cu compoziția ei, cu ordinea și starea ei de disciplină, cu efervescența ei intelectuală afecteză și ele predarea. O clasă de 35 de elevi condiționează într-un mod particular comportarea profesorului, spre deosebire de una cu 25 de elevi. Pe acest fundal intervin apoi subiecții, cu individualitățile lor, cu structurile lor cognitive și motivaționale, cu nivelul lor de pregătire. În afară de acestea, contextul din clasă este raspunzător, în bună parte, de standardul de comportare al celui cel predă. De exemplu, presiunea activităților zilnice îl determină să procedeze într-un anumit fel în ceea ce privește focalizarea atenției, stimularea și evaluarea elevilor, corectarea temelor, începerea și terminarea orelor, lucrul individual cu elevii.10 1.2 Calitățile personalității profesorului Potrivit lui Dorel Ungureanu (2005, pag 297-302), printre calitățile unui profesor se numără: Pregătirea de specialitate temeinică Capacitatea de creație științifică Orizont cultural larg Pregătire psihopedagogică și metodică Capacitatea de perfecționare profesională, psihopedagogică și metodică, sistematică și continuă Profil moral- cetățenesc demn, civilizat Capacitatea managerială Ținuta profesorului A. Pregătirea de specialitate temeinică Pregătirea de specialitate temeinică constituie calitatea esențială și fundamentală pentru exercitarea cu competență și eficiență a muncii de profesor. Nu poți exercita profesia de profesor dacă nu ai o pregătire temeinică de specialitate, căci nu îi poți pregăti pe alții, dacă tu ca profesor nu ești bine pregătit. Pregătirea de specialitate temeinică cere responsabilitate, eforturi, stăruință, pasiune, îndeosebi iubirea de adevăr, de a ști cât mai mult. Pentru realizarea și manifestarea acestei calitățise cere respectarea câtorva condiții și anume: să ne controlăm nivelul pregătirii în domeniul științei pe care o predăm, pentru a constata ceea ce ne- am însușit și ceea ce mai trebuie completat; să continuăm pregătirea de specialitate și după terminarea studiilor. B. Capacitatea de creație științifică Profesorul în calitatea de intelectual cu o pregătire de specialitate temeinică, folosește tot ceea ce știința a creat în domeniul disciplinelor predate, documentându-se continu. O dată stăpânind foarte bine un domeniu de specialitate, profesorul nu trebuie să se mulțumească numai cu asimilarea și transmiterea datelor oferite de documentare. El trebuie să-și dezvolte treptat și capacitatea de creație în domeniul disciplinei predate la început, prin 10
Cerghit I., (2008), Sisteme de instruire alternative și complementare, Editura Polirom, Iași, pag. 308
[4]
Particularități ale personalității profesorului anumite prelucrări, analize, combinări de date existente, realizate independent, care să sporească informația și aplicația în domeniul de specialitate, apoi treptate, pentru cei care predau discipline experimental-aplicative, inclusiv informatice de investigație, în vederea aducerii a ceva nou sub raport ideatic sau practic. Viața a dovedit că spiritul creativ al profesorului i-a sporit pregătirea și valențele profesionale, de specialist, i-a dezvoltat autoritatea și prestigiul ca intelectual și dascăl, l-a definit ca cercetător, ca om de știință. C. Orizont cultural larg Dascălul pe lângă pregătirea de specialitate, trebuie să aibă și alte resurse pe care să le folosească în activitatea sa complexă de educator. Pentru asigurarea acestor resurse, profesorul are nevoie să dovedească o bogată cultură generală. Experiența a demonstrat că posedarea unui larg orizont cultural oferă profesorului posibilitatea de a rezolva cu mai mult succes atât problemele de specialitate, căt și, mai ales, problemele social-umane apărute în viața tinerilor, în relațiile acestora cu factorii educativi. Cultura generală bogată a profesorului este, fără îndoială, o posibilitate de formare și influențare a dezvoltării culturii generale a tineretului. D. Pregătire psihopedagogică și metodică În concepția pedagogică modernă, pentru ca profesorul să poată concepe, organiza, proiecta cu succes actul educațional el are nevoie neapărat și de pregătire psihopedagogică și metodică. Trebuie combătută concepția potrivit căreia dacă ețti bun specialist este și suficient să fii profesor. Viața a demonstrat că adesea foarte buni specialiști, chiar cu calitatea de oameni de știință, n-au fost, întotdeauna, și foarte buni educatori. Calitatea de educator nu este înnăscută. Calitatea de educator, tactul, măiestria și talentul de educator, profesia de profesor se obțin prin studii universitare, așa cum se dobândește și calitatea de specialist. Un specialist învestit profesor trebuie: să cunoască procesel psihice și caracteristicile lor în evoluția elevilor, ținând seama de acestea în actul educațional; să cunoască concepțiile și principiile care stau la baza unei pedagogii și a unei educații moderne, democratice; să cunoască cum să transmită și să adapteze conținuturile disciplinelor predate la cerințele particularităților de vârstă și individuale, la cerințele profilelor și specializărilor elevilor; să cunoască strategiile didactice necesare conceperii, organizării, proiectării și desfășurării cu eficiență a activităților instructiv-educative cu elevii și să cunoască întreaga problematică a psihologiei și pedagogiei școlare; să iubească tinerii. În contextul unei pregătiri temeinice și eficiente, un rol deosebit îl au măiestria și tactul psihopedagogic al profesorului. Măiestria pedagogică reprezintă capacitatea complexă, personală și specifică a profesorului de a concepe, organiza, proiecta și conduce cu competență și prstigiu, spirit creativ și eficiență sporită procesul de învățământ, procesul de instruire și educare a tineretului. Ea este rezultatul atât al pregătirii și al experienței didactice îndelungate, cât și al interacțiunii tuturor calităților personalității profesorului și într-o măsură importantă a celor psihopedagogice. Tactul pedagogic este, de fapt, o componentă a măiestriei psihopedagogice, care se definește prin capacitatea deosebită personală și specifică a profesorului de a acționa în mod selectiv, adecvat, suplu, dimanic, creator și eficient pentru a asigura reușita actului educașional, în cele mai variate ipostaze educaționale, chiar și în cele mai dificile. El include o gamă variată de [5]
Particularități ale personalității profesorului caracteristici specifice personalității profesorului, cum sunt: umanismul și iubirea sincerp și reală față de tineri. E. Capacitatea de perfecționare profesională, psihopedagogică și metodică, sistematică și continuă Pregătirea obținută în școlă și facultate nu este suficientă; ea trebuie mereu perfecționată, prin integrarea în ea a tuturor noutăților esențiale de natură ideatică și practică ce apar, și, în același timp, prin eliminarea a ceea ce s-a uzat moral, a ceea ce nu mai prezintă fiabilitate cognitivă sau acțională. Dacă nu am realza reactualizarea și perfecționarea sistematică și continuă a pregătirii profesionale la nivelul de performanță cerut profesorului, atunci dascălul s-ar plafona, s-ar rutina, și-ar diminua pregătirea. Perfecționarea de specialitate psihopedagogică și metodică a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar se realizează prin următoarele forme: definitivarea în învățământ, gradul II, gradul I, cursuri la inttervale de 5 ani, studiu individual și anumote activități organizate la nivelul școlii, județului. F. Profil moral- cetățenesc demn, civilizat Profesorul nu este numai un instructor profesional. El este un modelator uman, etic și cetățenesc al tinerilor. Modelul etic demn al profesorului constituie chezășia educării moralcetățenești demne și civilizate a tinerilor. El este o sursă și o forță de influențare eticocetățenească a elevilor-mai ales. De aceea autocontrolul asupra atitudinilor și modului de comportare în orice situație – în familie, pe stradă, în mijloacele de transport trebuie să însoțească în permanență viața profesorului. Profesorl va căuta să fie un model eticocetățenesc pentru elevi, dinamizând spiritul critic, spiritul de independență și creativitatea la elevi, pentru ca treptat atitudinile și comportamentul lor să capete amprenta personală, să devină propriul modelator etico-cetățenesc, în care autoeducația moral-civică să capete o pondere tot mai mare. G. Capacitatea managerială Locul, rolul și activitatea profesorului alcătuiec un microunivers instituțional de educație, care, pentru a obține rezultate eficiente, implică, în mod obiectiv, și necesar o funcție managerială. Profesorul, în general, este implicat în actul conducerii unității de învățământ prin unele funcții pe care le poate deține. Însăși activitatea profesorului cu clase și mai ales ca diriginte reprezintă o muncă de conducere. Pregătirea profesorului în domeniul managementului educațional, chiar de pe băncile facultății, reprezintă o necesitate obiectivă, aceasta fiin cerută de însăși munca de educator, dar și de faptul că din rândul profesorilor se aleg managerii unităților de învățământ, inspectorii școlari, care trebuie să conducă cu competență și eficiență. H. Ținuta profesorului În orice ocazie, profesorul trebuie să aibă față de sine și de alții o atitudine , o poziție și un comportament demne, civilizate. Acesta necesită ca aspectul său exterior în privința îmbrăcămintei, încălțămintei, părului, să fie frumos, elegant și îngrijit, în pas co moda, fără [6]
Particularități ale personalității profesorului însă a fi extravagant, ieșit din comun.Să facă din profesor, ca educator, un model oriebtativ elevat, demn și civilizat de ținută. În concluzie , profesorul ca specialist, om de cultură, educator, cetățean și manager exercită o profesiune de o deosebită importanță, valoare și responsabilitate socio-umană, fiind factorul principal al modelării personalității și personalității tinerilor, al formării forței de muncă și specialiștilor, care reprezintă cel mai important "produs" al societății, cal care își va aduce contribuția esențialp la dezvoltarea și prosperitatea ei. Obținerea dreptului de a profesa în învățământ este condiționată de cerința de către studenți și absolvenți a unei pregătiri în domeniile pedagogiei și metodicii predării unei discipline de specialitate, în cadrul unei forme universitare.11
2. Principii de practică pedagogică – profesorul de succes 12 2.1 Principiul automotivării cadrului didactic Principiul automotivării cadrului didactic constituie din punctul meu de vedere cel mai important principiu de care trebuie să țină cont un viitor cadru didactic. De multe ori din discuțiile cu cadrele didactice a reieșit adesea sintagma demotivării pentru a urma o carieră de dascăl. Există două explicații pentru acest lucru: Cariera în învățământ începe să fie din ce în ce mai puțin atractivă în rândul absolvenților de calitate din învățământul superior Cadrele didactice titulare, cele care au ales deja o astfel de carieră încearcă la rândul lor un puternic proces de demotivare, unele renunțând la catedră în favoarea altor profesii. Printre motivele invocate în ambele cazuri se află motivația salarială insuficientă, degradarea climatului școlar, birocrția crescândă pe care cadrele didactice o resimt, schimbările frecvente în sistemul de învățământ care induc o stare de incertitudine. Concluzia acestei idei este că motivarea pentru cariera didactică nu este mai puțin importantă sau profesia în cauză mai puțin satisfăcătoare decât altele. Este vorba despre o imagine care s-a înrădăcinat în mentalul colectiv în ultimii ani, o perspectivă care nu are cum să ajute sistemul de învățământ și calitatea actului instructiv educativ. Un profesor demotivat este un profesor ineficient. Iar motivarea cadrului didactic se transpune identic în motivarea elevilor. Katzenbach (apud Burke, Cooper, 2008) identifică 5 categorii de bază care trebuie îndeplinite pentru ca o carieră anume să fie satisfăcătoare pentru o persoană: • Subzistența de bază adică obținerea unui salariu adecvat, activarea într-un mediu de muncă sigur și securizant pentru individ • Structură și control adică persoana să știe ceea ce se așteaptă de la ea, să înțeleagă lucrurile care se întâmplă, să posede un control asupra propriului viitor 11
Bontaș I.,(2007), Pedagogie:tratat, Edditura BIC ALL, București, pag 304
12
Pânișoară I.O., (2009), Profesorul de succes – 59 de principii de pedagogie practică, Editura Polirom, Iași
[7]
Particularități ale personalității profesorului • Identitate și scop, adică persoana să vadă că realizările sale au valoare, să fie mândră de propriile abilități și cunoștiințe • Apartenență, adică individul este parte a unui grup pe care îl prețuiește, este parete a ceva special, are sentimente de apartenență la un grup profesional • Oportunitate, adică existența unor oportunități privind provocările profesionale, realizarea unor progrese, a învățării și dezvoltării Dacă unui cadru didactic nu îi place ceea ce face, atunci, indiferent ce ar face sistemul de învățământ pentru membrii săi, întregul proces este prejudiciat. 2.2 Principiul efectului Placebo Efectul placebo reprezintă o acțiune pozitivă asupra unor simptome atribuită unei substanțe "inerente"care, fără să aibă aproprietăți farmacologice, este interpretată de către subiect ca fiind medicament. În plan educativ lucrurile se petrec identic. Dacă nu sunteți convinși de adevărul ideilor pe care le spuneți celorlalți nu aveți cum să fiți convingători. Acest lucru a fost de multă vreme probat și clamat în psihologia persuasiunii. Soluția oferită de specialiști este de a exersa tehnici de relazare și de vizualizare.Să vă gândiți la aspectele pozitive ale orei care va urma. Să vă gândiți câtă satisfacție vă va aduce o oră reușită și câtă dezamăgire un eșec.
[8]