Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara Str. Campul Mosilor nr. 5, sector 2, Bucuresti e-mail :
[email protected]
Examenul macroscopic al pestelui
1 Ghid de identificarea a parazitilor
©
2008 electronic version 1.1
TULCEA 26-27 IUNIE 2008
I. NOTIUNI INTRODUCTIVE În general, prin boli parazitare la peşti se înţelege o mare diversitate de stări
morbide, determinate de numeroşi şi variaţi agenţi biotici vegetali sau animali (paraziţi). Parazitozele, prin faptul că atât în apele piscicole (dulci, salmastre sau marine), cât şi în acvarii sunt foarte răspândite şi destul de frecvent declanşează mortalităţi masive (fie la icrele fecundate, fie la peştii de toate vârstele) constituie o serioasă stavilă în producţia piscicolă. Mai păgubite sunt însă crescătoriile sistematice sau semisistematice, unde se merge pe efective dense de peşti, cu valoare economică ridicată. Mişcarea peştilor, circulaţia apei în bunurile piscicole care aparţin aceleaşi reţele hidrografice şi conservarea paraziţilor în gazde intermediare (care se deplasează din loc în loc şi astfel sunt greu de distrus) contribuie în mare măsură la întreţinerea parazitozelor în unităţile piscicole şi îngrădeşte posibilitatea de prevenire. În funcţie de condiţiile climatice, geografice şi de amenajarea terenului există o repartizare a paraziţilor. Bineinţeles, aceasta este determinată de posibilitatea de vieţuire şi de reproducere a paraziţilor. În vederea prevenirii şi combaterii acestor parazitoze, o primă cerinţă este cunoaşterea situaţiei îmbolnăvirii peştilor, de la nivelul de unitate piscicolă, până la planul zonal şi chiar naţional. În
subcapitolele
care
urmează
este
inserată
descrierea
principalelor
parazitoze cunoscute în apele noastre piscicole, provocate atât de paraziţii vegetali, cât şi de cei animali.
PARAZITOZE ANIMALE Bolile parazitare declanşate de animale sunt destul de frecvente şi în unele cazuri se pot înregistra pierderi apreciabile în orice unitate piscicolă, atât dulcicolă cât şi salmastră sau marină indiferent de mărimea suprafeţei sau adâncimea apei. Pierderile sunt însă mai accentuate şi mai obişnuite în crescătoriile sistematice sau semisistematice, unde densitatea peştilor este mare, iar spaţiul de vieţuire este
restrâns. Din acest punct de vedere, cele mai ameninţate sunt în general crescătoriile din preajma bălţilor (spre exemplu în Deltă), deoarece se pot introduce numeroşi şi variaţi paraziţi, care în condiţiile crescătoriilor se pot înmulţi. În special puietul este mai sensibil la îmbolnăviri, de aceea trebuie grăbită dezvoltarea puilor de peşti, printr-
2
o alimentaţie îndestulătoare şi de bună calitate, cu un adaos de 5-12% drojdie de bere. Pe lângă aceasta, materialul piscicol trebuie triat, pentru a se exclude exemplarele cu întârzieri în dezvoltare. Agenţii parazitozelor deşi sunt numeroşi şi foarte variaţi, sunt în general bine caracterizati (este capitolul din ihtiopatologie cel mai bine pus la punct), însă la numeroase specii rămân încă puţin cunoscute ciclul vital şi modalitatea de invazie a organismului gazda, precum şi condiţiile de mediu nefavorabile dezvoltarii. Toţi aceşti factori sunt importanţi în acţiunea de prevenire şi combatere. În general, combaterea şi prevenirea paraziţilor se poate realiza cu eficienţă, numai în crescătoriile sistematice şi în acvarii.
După incadrarea in sistematica zoologică,
parazitozele animale s-au grupat în: protozooze, monogenoidaze, trematodaze, cestoidaze, nematodaze, acantocefalaze, etc. Caracterizarea fiecărei grupe în parte va fi prezentată în continuare. PARAZIŢII VEGETALI1 ŞI ANIMALI Considerăm paraziţi ai peştilor, vietăţile care invadează peştii, localizânduse pe sau în anumite organe sau ţesuturi, acolo unde specia respectivă de parazit găseşte condiţiile fizico-chimice favorabile vieţuirii lor. Specia de peşte şi implicit organele şi ţesuturile lui constituie deci pentru paraziţi, atât biotopul, cât şi locul de hrănire. În cazul când sunt atacate organele vitale şi la invazii puternice, paraziţii, în funcţie de specia respectivă pot cauza mortalităţi de proporţii mai mult sau mai puţin însemnate. Chiar dacă nu totdeauna o invazie de paraziţi se sfârşeşte cu moartea peştilor, parazitarea poate determina pagube economice şi prin faptul că provoacă întârzieri în creştere, anemii puternice sau castrarea reproducătorilor. Desigur, puietul este mult mai sensibil decât peştii adulţi. Ceea ce însă trebuie reţinut este faptul că la peşti, prin icre nu se poate transmite nici un parazit. Paraziţii fac parte atât din regnul vegetal, dintre alge sau ciupercile
inferioare, cât şi dintre animale şi în special dintre protozoare, celenterate, viermi sau crustacee inferioare. Paraziţi ai peştilor pot fi şi unii peşti de talie mică (5-6 cm lungime), cum sunt de exemplu Stegophilus insidiosus, Branchioica bertoni sau Vandellia cirrhosa, care trăiesc în cavitatea branhială a altor specii şi după ce le perforează lamelele branhiale le sug sângele. Fără a ţine seama de grupa sistematică
1
Se face referire la regnul din care fac parte; denumirea generica “vegetali” este improprie si este utilizata doar pentru diferentiere.
3
de care aparţin, paraziţii, după modul de localizare în sau pe peşte se pot asocia în două mari grupe: Ectoparaziţi, atunci când se fisează pe piele, înotătoare, ochi, cavitatea bucală sau pe lamelele branhiale. Aceştia pot fi paraziţi temporari, atunci când infesteză din când în când peştii, cum sunt de exemplu crustaceul Argulus foliaceus şi lipitoarea Piscicola geometra sau paraziţi permanenţi, în cazul când sunt legaţi definitiv de peştele gazdă, cum sunt de exemplu, monogenele Dactylogyrus sau Gyrodactylus; Endoparaziţi, când se localizează în tubul digestiv, organele interne,
cavitatea generală sau sânge. Indiferent însă dacă sunt ectoparaziţi sau endoparaziţi, localizarea se face într-un anumit sector, care câteodată este strict limitat şi nu oriunde. Astfel, pentru a exemplifica, monogenele foarte frecvente ale crapului Dactylogyrus vastator
se
fisează
la
mijlocul
lamelelor
branhiale,
pe
când
Dactylogyrus extensus la vârful lamelelor branhiale, iar Dactylogyrus anchoratus la baza lamelelor branhiale. În funcţie de specia respectivă, capacitatea de parazitare este mai mult sau mai puţin restrânsă. Astfel, de exemplu, ciuperca Saprolegnia, ca şi ciliatul Ichthyophthyrius multifilis pot infesta diferite specii de peşti dulcicoli, pe când speciile genului Dactylogyrus sau Sanguinicola au o parazitare limitată la o singură specie de peşti. În legătură directă cu posibilitatea de răspândire a paraziţilor există o mare varietate în dezvoltarea lor. Astfel, de exemplu, la ectoparaziţi, în general, dezvoltarea se face direct de la ou până la parazit matur sexual. Ectoparaziţii temporari, cum sunt Argulus şi lipitorile în faza de vietăţi libere îşi depun pe pietre sau plante, fie coconii (lipitorile), fie ouăle (Argulus) şi larvele eclozate, înotând caută să invadeze peştii întâlniţi. Ectoparaziţii permanenţi, ca de exemplu, Dactylogyrus îşi depune ouăle direct pe organul parazitat, din care apoi ies larvele care măresc gradul
de infestare a peştelui. La Gyrodactylus, parazit pe pielea şi branhiile peştilor, puterea de invazie este extrem de mare, deoarece viermele este vivipar. Şi deşi în uter are numai un singur embrion, acesta la rândul lui are un alt embrion, care şi el conţine un nou embrion. În felul acesta, s-a calculat, că în 30 de zile, un singur Gyrodactylus are o progenitură de 2453 de indivizi. Răspândirea paraziţilor vegetali se efectuează prin spori (zoospori) care ajung în apă, unde înoată şi se fixează pe peştii pe care-i întâlnesc.
4
La o parte dintre endoparaziţi, cum sunt de exemplu, protozoarelesporozoare sau unii nematozi, răspândirea se face direct. Peştele elimină în mediul exterior, fie oochiştii (sporozoarele), fie ouăle (nematozii). Aceste formaţiuni sunt îngurgitate de peşti. În tubul digestiv, larvele care eclozează străbat apoi peretele intestinal şi pe căile sanguine sunt repartizate în ţesuturile de predilecţie, unde se închistează şi continuă evoluţia. O parte din nematozi, cum sunt de exemplu speciile genului Capillaria rămân în lumenul intestinal şi se transformă în adulţi. La alte grupe de paraziţi, cum sunt trematodele, cestodele şi acanthocephalii, fazele de dezvoltare şi răspândire sunt mult mai complicate. În dezvoltarea lor trebuie să treacă prin una sau două gazde (nevertebrate şi posibilpeşti) intermediare. În felul acesta peştii pot găzdui, fie formele mature sexual (multe specii de trematode, cestode şi acanthocephali), fie o formă larvară de gradul II sau III ale unui parazit, care în peşte se găseşte în majoritatea cazurilor închistat (multe trematode, cestode, nematode – Anisakide – şi acanthocephali).
La unele specii, ca de exemplu, la Anisakide, Triaenophorus, Bucephalus, Pomphorhynchus, unele specii de peşti şi de obicei peştii paşnici, servesc ca gazde intermediare în lanţul evolutiv al acestor paraziţi sau ai altora cu acelaşi ciclu de viaţă, îşi au forma de adult, în peştii răpitori, păsări sau mamifere ihtiofage sau chiar în om (exemplu, Diphilobothrium-latum) care constituie gazdele definitive pentru parazitul respectiv. În cazul acesta, răspânditorii paraziţilor respectivi îi constituie gazdele definitive, care le elimină ouăle în apă. În mod obişnuit, în apele naturale peştii se infestează cu paraziţi în locurile lor de aglomerare, fie pentru hrană şi reproducere, fie pentru iernare. Parazitarea peştilor se poate face, cu paraziţi adulţi sau formele lor
larvare2, care în timpul deplasărilor atacă direct peştii din jur, cum procedează de exemplu, protozoarele ciliate, monogenele, crustaceii, lipitorile, cercarii şi în special furcocercarii (larve de trematode), sau larvele de moluşte, bivalve unionide (glochidiile). De asemenea, parazitarea se poate face atunci când peştii îşi caută hrana şi îngurgitează ouă, oochişti sau gazdele intermediare infestate, cum de exemplu se întâmplă cu sporozoarele, nematozii, cestodele, unele trematode, acanthocephali, etc. Gazdele intermediare ale paraziţilor peştilor constituie hrana de predilecţie a speciilor de peşti din zona respectivă, astfel că infestarea se realizează rapid.
2
In cazul in care sunt gazde intermediare.
5
În general, peştii se parazitează cu endoparaziţi, în perioada de hrănire abundentă. În timpul sezonului nefavorabil, peştii care hibernează îşi reduc din parazitofauna căpătată, o parte fiind eliminată, iar o altă parte şi în special cestodele, deşi rămân în tubul digestiv al peştilor sunt oprite în dezvoltare, aceasta reluându-se în sezonul cald, când peştii se hrănesc. O mare parte dintre ectoparaziţi, cum sunt de exemplu lipitoarea Piscicola geometra şi crustaceul Argulus foliaceus, în timpul rece al anului, invadează în mare număr cyprinidele pe care rămân fixaţi. Speciile de peşti, care tot anul continuă să se hrănească, nu-şi reduc paraziţii. Paraziţii sângelui, cum sunt de exemplu, Trypanosomele, Cryptobia sau Haemosporidiile, pătrund în peşte cu ajutorul unui ectoparazit, vector, care de obicei este o lipitoare. Lipitoarea respectivă devine infestantă după ce s-a fixat pe un peşte infestat şi după ce i-a perforat pielea şi a supt odată cu sângele gazdei şi parazitul. În toate cazurile citate mai înainte se înţelege că peştii se infestează numai cu paraziţi care se găsesc în biotopul frecventat de peşte sau unde există şi gazda intermediară necesară paraziţilor în ciclul lor evolutiv. Astfel, de exmplu, dacă scobarul din Volga nu a fost găsit infestat cu trematode endoparazite, după cum relatează Koval, în apele Dunării, Chiriac îl găseşte parazitat în proporţie de 80% cu Crowkroceacum skrjabini, specie foarte comună în bazinul Dunării. Desigur, că peştii prin îngurgitare se infesteaza numai cu speciile care sunt capabile să reziste enzimelor din tubul digestiv şi la viteza tranzitului prin tubul digestiv sau care pot să străbată
peretele intestinului. Aşa, de exemplu, o plătică se poate uşor parazita cu larva (procercoid) cestodului Ligula intestinalis, în cazul când înghite un copepod infestat. În schimb, un pui de ştiucă (toţi peştii şi chiar răpitorii în stadiile de pui se hrănesc cu vieţuitoare planctonice), când înghite un astfel de copepod, nu se infestează şi la fel se întâmplă când o ştiucă adultă mănâncă o plătică parazitată. Ştiuca însă se infestează foarte uşor când mănâncă un copepod infestat cu larva cestodului Triaenophorus crassus.
II. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DEPISTAREA PARAZITILOR PRIN EXAMEN MACROSCOPIC3
3
Examenul macroscopic include utilizarea stereomicroscopului sau lupei.
6
Se considera ca fiind formatiuni parazitare ale pestilor, vietatile care invadeaza pestii, localizandu-se pe sau in anumite organe sau tesuturi, acolo unde specia deparazit gaseste conditii fizico-chimice favorabile. Specia de peste, implicit organele si tesuturile acestuia constituie atat biotopul cat si locul de hranire al parazitului. Chiar daca nu intotdeauna o infestatie parazitara se sfarseste cu moartea pestilor, parazitismul poate determina pagube economice importante atat prin intarzieri in dezvoltare si reproducere cat mai ales prin importanta sa ca problema de sanatate publica asociata cu pagubele determinate de masurile si mijloacele de eliminare din consum a pestilor
infestati sau a partilor parazitate. Daca pana nu
demult calitatea produselor de pescarie implica probleme de alterare si contaminare bacteriana, aspectele legate de parazitism fiind mai putin cuantificate, astazi acesta a devenit o problema de sanatate publica intens mediatizata. Prezentul ghid de identificare face referiri numai la decelarea formatiunilor parazitare din peste si icre prin examen macroscopic. Examenul macroscopic este relevant in situatiile in care formatiunile parazitare sunt observate cu ochiul liber4 in locurile de electie sau atunci cand tesutul muscular este suficient de transparent pentru ca aceste formatiuni sa fie vizibile prin transparenta intr-un camp de lumina indusa tranversal. Pana la 95% dintre nematode pot fi detectate prin examen macroscopic.
III. TEHNICA EFECTUARII EXAMENULUI
PARAZITOLOGIC Examenul parazitologic se efectueaza intr-o incapere separata, iluminata adecvat si dotata cu masa de examinare iluminata transversal (fig. 1-3). Suprafata de lucru avand dimensiuni minime de 30/60 cm este constituita dintr-un material acrilic, alb, gros de 5-6 mm, cu o transluminiscenta de 45-60% (fig. 2). Sursa de lumina a mesei de examinare poate fi constituita din minim 2 tuburi fluorescente, de 20 W, amplasate sub suprafata de examinare din material plastic, astfel incat sa se evite supraincalzirea. Masa de examinare este indispensabila pentru examenul vizual, prin transparenta a
fielurilor de peste, fara piele; de regula, fileurile nu se sectioneaza
inainte de examinare, ci numai daca se suspecteaza prezenta unor formatiuni parazitare, observate in profunzimea fibrei musculare, vizibile prin transparenta, cu 4
Observarea vizuala stabileste formatiunile care vor examinate detaliat cu ajutorul stereomicroscopului sau acolo unde este cazul si microscopul compus.
7
ajutorul luminii induse transversal ( fig.5, 6). Intensitatea luminii existente deasupra suprafetei de lucru trebuie sa fie in jur de 1500-1800 lucsi, masurarea acesteia facandu-se la 30 cm deasupra centrului suprafetei iluminate. Raportul de distribuire a luminii trebuie sa fie de 3:1:0,1 (iluminarea directa deasupra campului de examinare sa fie de 3 ori mai mare decat cea dia afara campului, iar lumina din afara campului vizual sa nu fie mai mare de 0,1 fata de cea din interiorul campului vizual (fig.3). Sursa suplimentara de lumina (indirecta) situata in apropierea mesei de examinare va fi > 500 lucsi (fig. 1). Prepararea si examinarea probelor Pestele ajuns in stare congelata, se lasa sa se decongeleze pana ajunge intr-o stare semi-congelata (pentru a putea fi sectionat). In acest moment se face examinarea locurilor de electie externe (piele, branhii, inotatoare) (fig.7-11). Primul pas este examinarea pielii si respectiv a mucusului de pe suprafata si apoi examenul branhiilor si a cavitatii bucale. Examinarea masei musculare se face dupa efectuarea unor sectiuni longitudinale paralele cu coloana vertebrala in regiunea dorsala si caudala (fig. 12-18). Este foarte important ca sectiunile sa se faca astfel incat sa se evite deschiderea cavitatii abdominale5 (fig. 19-20).La pestele intreg, dupa examinarea musculaturii se deschide cavitatea abdominala pentru verificarea prezentei sau absentei formatiunilor parazitare existente pe viscere sau pe seroasa abdominala. Fileurile de peste se lasa sa se decongeleze complet dupa care se etaleaza pe masa de
examinare iluminata, pentru vizualizarea directa a eventualelor formatiuni pararazitare existente pe suprafetele de sectionare sau in profunzime. Fileurile nu se vor sectiona inainte de examinare; daca insa se suspicioneaza prezenta unor formatiuni parazitare vizibile prin transparenta, se por sectiona si cerceta acele zone (fig. 4-6, 22, 23). In cazul pestelui preparat (pesmet) in bucati pentru gatit si congelat se face mai intai decongelarea la temperature camerei. Dupa decongelare se acopera bucata, intr-un vas, cu solutie6 de lauril-sulfat de sodiu 2 % fierbinte (500 C). Se lasa in contact cu solutia ~ 10 minute pana la separarea stratului superficial de pesmet. Se transfera apoi din supernatant portiuni successive pe o sita cu Ø = 2.0 mm suprapusa pe o sita cu Ø
= 0.5 mm. Se spala reziduul de pe sita superioara cu apa usor incalzita in mai multe
5
In anumite cazuri parazitii intestinali pot fi tranferati accidental pe sectiunile musculare ceea ce face posibile eventuale confuzii. 6
8
fractii. Se examineaza restul de pe sita inferioara cu ajutorul unei lampi UV ( 7= 366 nm). Parazitii apar fluorescenti8 pe fondul neutru al reziduului. In cazul examenului efectuat prin transiluminare formatiunile parazitare inchistate apar ca iregularitati inchise la culoare pe fondul alb-galbui al tesutului muscular (fig. 5). La nivelul maselor musculare examinarea trebuie facuta cu maxima atentie intrucat se pot evidentia forme larvare sau zone de necroza insotite de dilacerarea fibrei musculare. Pentru a preciza natura parazitara a
acestor zone de necroza, din modificarile
suspecte observate se fac preparate native lama/lamela care se
examineaza la
microscop cu obiectiv de 20/40 pentru a putea vizualiza si identifica formatiunile chistice. Probele de icre, se lasa sa se decongeleze, dupa care se verifica prezenta sau absenta eventualelor formatiuni pararazitare existente. Toate observatiile care sunt mentionate generic “macroscopice” trebuie efectuate si cu ajutorul lupei sau stereomicroscopului. Fixarea si examinarea parazitilor Identificarea parazitilor gasiti poate fi rareori facuta imediat. Pentru acuratetea examenului este necesara pastrarea imaginilor de ansamblu a piesei (probei) in care sau identificat paraziti sau formatiuni ale acestora. In cazul in care este necesara o examinare ulterioara a parazitilor acestia trebuie pastrati in stare conservata astfel incat sa se mentina toate caracterele morfologice initiale. Pentru conservare se pot folosi amestecuri chimice diverse. Pentru formatinile chistice ale unor protozoare (Glugea, Plistophora, Nosema, etc.) se prepara un amestec din 10 parti formaldehida (37-40%) si 90 parti tampon fosfat 0,1 M (pH= 6.8-7.2). In cazul larvelor trematodelor (metacercari) si a cestodelor se foloseste un amestec de 10 parti
formaldehida (37-40%), 70 parti alcool etilic (95%), 15 parti apa si 5 parti acid acetic. Nematodele sunt de regula in forma rasucita spiralata si trebuie fixate in acid acetic glacial pentru cel putin 1 ora dupa care sunt transferate intr-un amestec de alcool etilic (70%) cu 10 % glycerol. In mod particular pentru Acanthocephala fiecare larva trebuie excizata din capsula si pastrata in apa distilata la 2-50 C pentru cel putin I ora. Prin acest procedeu viermii se relaxeaza si proboscisul este exteriorizat ceea ce faciliteaza identificarea.
= lungimea de unda a lampii ultraviolete (UV). In mod obisnuit fluorescenta este albastra sau verde. Oasele de peste prezinta de asemenea fluorescenta dar pot fi differentiate pe baza formei si a duritatii la presare 7 8
9
Fig. 1. Masa de examinare dotata cu sursa de lumina indusa transversal, iluminata suplimentar (original).
10
Fig. 2. Suprafata de examinare iluminata transversal (original).
Fig. 3. Suprafata de examinare iluminata transversal (original).
11
Fig. 4. Suprafata file cu formatiune parazitara (chist de Kudoa spp), (original)
Fig. 5. Vizualizarea prin transparenta a aceleiasi formatiuni parazitare, din fig.4 (chist de Kudoa sp) – aspect comparativ (original)
12
Fig. 6. Vizualizarea prin transparenta a unei larve de Anisakis spp, existenta in profunzimea musculaturii (original).
Fig. 7. Examenul parazitologic al branhiilor(original)
13
Fig. 8. Examenul parazitologic al branhiilor (original)
Fig. 9. Examenul parazitologic al branhiilor – detalii (original)
14
Fig. 10. Examenul parazitologic al branhiilor – detalii (original)
Fig. 11. Examenul parazitologic al pielii (original)
15
Fig. 12. Efectuarea sectiunilor pentru examinarea tesutului muscular, la pestele intreg (original)
Fig. 13. Efectuarea sectiunilor pentru examinarea tesutului muscular, la pestele intreg (original)
16
Fig. 14. Efectuarea sectiunilor pentru examinarea tesutului muscular, la pestele intreg (original)
Fig. 15. Efectuarea sectiunilor pentru examinarea tesutului muscular, la pestele intreg (original)
17
Fig. 16. Efectuarea sectiunilor pentru examinarea tesutului muscular, la pestele intreg (original)
Fig. 17. Efectuarea sectiunilor pentru examinarea tesutului muscular, la pestele intreg (original)
18
Fig. 18. Efectuarea sectiunilor pentru examinarea tesutului muscular, la pestele intreg (original)
Fig. 19. Examinarea tesutului muscular la pestele intreg, pana la deschiderea cavitatii abdominale (original)
19
Fig. 20. Examinarea tesutului muscular la pestele intreg, pana la deschiderea cavitatii abdominale (original)
Fig. 21. Decelare de larve (Anisakis spp) sub seroasa cavitatii abdominale (original)
20
Fig. 22. Formatiuni parazitare existente in musculatura, greu sesizabile in lumina directa (original)
Fig. 23. Formatiuni parazitare existente in musculatura, usor decelabile prin transparenta obtinuta cu lumina indusa transversal (original)
21
IV. IDENTIFICAREA FORMATIUNILOR PARAZITARE VIZIBILE CU OCHIUL LIBER 1. PROTOZOARE Sunt organisme unicelulare, microscopice, a caror dimensiune este variabila, fiind in functie de gradul de dezvoltare al parazitului. In general in stadiile incipiente se produce raspandirea si invadarea gazdelor. Aceste forme parazitare se deplaseaza prin emiterea de pseudopode sau cu ajutorul unor organite speciale (cili, flageli sau membrane). Se hranesc direct din tesuturile gazdei, prin fagocitoza sau pinocitoza. Se reproduc asexuat, prin diviziune directa (genurile Chilodonella, Octomitus, s.a.) sau sexuat (genurile Eimeria, Aggregata, etc.). In unele stadii evolutive sau in anumite conditii de trai isi pierd organitele de locomotie si se inconjoara de o membrana (se inchisteaza), asa cum se intampla cu Myxobolus. Unele specii, ca de exemplu Trichodina, Octomilus, Cryptobia, raman libere pe/in organul parazitat, in timp ce altele raman fixat pe organul parazitat (Glosatella). In general, gravitatea bolii este dependenta de organele parazitate, gradul de infestare, puterea de distrugere a tesutului parazitat si de toxinele emise de parazit. 1. Ichtiobodo necatrix (Costia necator) Costia necatrix (Costiaza), mai nou Ichthyobodo necator este un flagelat de dimensiuni reduse (0.01-0.02 mm), care infecteaza suprafata externa a pestilor si branhiile. Afectiunea se mai numeste si "Boala mucusului albastru" ("Blue Slime Disease") din cauza producerii unei cantitati mari de mucus ca raspuns la infectie. Culoarea acestui "voal" laptos evolueaza catre nuante mai intunecate si formeaza plagi rezistente care au tendinta sa se dezvolte. In stadii avansate poate produce vizibile leziuni sanguinolente. Hiperplazia epiteliala poate fi, de asemenea, prezenta. Ciclul de viata: Acest parazit traieste in forma latenta pe majoritatea speciilor de pesti dar devine agresiv numai in conditiile in care pestii sunt slabiti sau stresati din diverse motive. In timpul ciclului de dezvoltare, traieste implantat in tegumentul pestilor. Parazitul nu poate trai mai mult de 30 de minute in lipsa unei gazde.
22
Patologie: Diagnosticul se face pe baza examinarii la microscop (300x-400x) a unui raclat de piele pentru a se evidentia parazitii. Miscarile rapide, caracteristice parazitului si ventuzele cu care se fixeaza pe epiteliu pot ajuta la identificarea lui. Simptome asemanatoare se manifesta si in cazul infestarii cu Chilodonella, Trichodina, Laernaea, Seryphidia si sunt foarte contagioase.
Fig. 24. Costiaza la crap (boala mucusului albastru)
Fig. 25. Costiaza la crap (boala mucusului albastru)
23
Fig. 26. Costiaza la crap (boala mucusului albastru) – aspect de detaliu
Fig. 27. Ichtiobodo necatrix aspect microscopic (x 200)
24
Fig. 28. Ichtiobodo necatrix aspect microscopic (x 200)
Fig. 29. Ichtiobodo necatrix aspect microscopic (x 400)
25
Fig. 30. Ichtiobodo necatrix aspect microscopic (x200) 2. Trichodina sp. (Ehrenberg, 1830) (Paratrichodina, Trichodinella, Tripartiella, Vauchomnia) Trichodina sp. face parte din familia Trichodinidae, care include genurile Paratrichodina, Trichodinella, Tripartiella si Vauchomnia. Termenul folosit pentru parazitozele produse de aceste protozoare poate fi gasit in literatura de specialitate sub denumirea de "Trichodinioza". Trichodina este un protozoar ciliat peritrihial, discoidal, cu forma asemanatoare unui clopot mult turtit, cu diametrul cuprins intre 25- 75 µm, care inoata liber. In citoplasma se poate obseva un macronucleu in forma de semiluna, un micronucleu si mai multe vacuole digestive. Pe fata ventrala poseda
un inel de cirlige (crosete) cu care se fizeaza pe pielea pestilor. Ciclul de viata: Multiplicarea acestui parazit se face prin bipartitie transversala. Diferitele specii de Trichodina supravietuiesc in stare libera in jur de 24 ore, interval in care pot parazita un peste. Boala apare sporadic in pastravarii, iar in apele dulcicole, salmastre sau marine se produc infestari cu intensitate redusa. Frecvent este intalnita la pestii de acvariu, unde, de obicei, parazitul este introdus odata cu hrana vie. Trichodina pediculus poate fi adus in acvarii in acelasi timp cu introducerea accidentala a hidrelor. Patologie: Prezenta parazitului nu este vizibila cu ochiul liber, fiind nevoie de o examinare microscopica (100x-200x) a unui raclat de piele. O prima leziune care se observa este o necroza a tesutului epitelial. In stadii mai avansate apare un "voal" fin
26
atat pe piele cat si pe branhii. De cele mai multe ori o infestare cu Trichodina este un fenomen secundar al altor parazitoze, cel mai adesea fiind asociat cu Ichthyophthirius. Trichodina paraziteaza cu precadere pestii slabiti. O infectie severa este in general asociata cu apa de proasta calitate.
Fig. 31. Numeroase protozoare de Trichodina pe aripioara dorsala la cod (x100).
Fig. 32. Trichodina sp la un cod Murray (x400)
27
Fig. 33. Trichodina sp.(x200) 3. Ichthyophthirius multifilis (Fouquet,1876) - in apele dulci Cryptocaryon irritans (Brown, 1951) - in apele sarate "Gris", "Ich" sau "Boala petelor albe" este o infestare parazitara externa provocata de un protozoar, si este extrem de periculoasa atit pentru pestii dulcicoli cit si marini ("gris marin"). In acvariile in care temperatura curenta este mai mica de
20°C se pot inregistra pierderi masive atit in rindul pestilor adulti cit si a puietului, indiferent de specie. Denumirea populara de gris sau boabe de gris provine de la aspectul pestelui infestat, care prezinta mici puncte albe de dimensiunea unor granule de gris pe suprafata corpului. Pestii refuza hrana, isi pierd mobilitatea si vor veni la suprafata apei sau in jurul pietrelor de aerare Agentul cauzator care provoaca imbolnavirea pestilor dulcicoli este protozoarul ciliat Ichthyophthirius multifilis. Acest protozoar are o marime de 0.1-1mm, este sferic si acoperit cu cili raspinditi uniform pe tot corpul.
El se caracterizeaza printr-un macronucleu in forma de
potcoava sau U (caracter pentru recunoastere) care inconjoara toti micronucleii. Pestii marini sunt infestati cu specia Cryptocaryon irritans care seamana destul de bine cu Ichthyophthirius multifilis. Forma acestuia este globuloasa sau piriforma si la exterior sunt prevazuti cu cili dispusi in siruri regulate. Este mai mic decit Ichtylophthirius multifiliis, atingind 0.027-0.048 x 0.35-0.45mm. Ca si confratele sau dulcicol, Cryptocaryon irritans se caracterizeaza prin macronucleul in forma de U (caracter pentru recunoastere). Punctele albe care se observa pe pesti sunt parazitii adulti (trofozoizi), care sunt in stadiul de hranire si sunt fixati de piele sau pe branhii. 28
Leziuni majore se produc prin intrarea sau iesirea parazitului in sau din interiorul organismului pestelui. Parazitul se raspindeste cu rapiditate si in acvarii. Majoritatea pestilor sunt predispusi infestarii cu Ichtylophthirius multifilis. Ciclul de viata: Parazitii maturi formeaza pustule pe pielea gazdelor, de unde, dupa cca. 15 zile, prin spargerea acestor pustule, parazitii ajunsi la dimensiunea adulta de 1mm sunt eliberati, se raspindesc in apa si se fixeaza pe diverse elemente din mediul acvatic. Cilii parazitului formeaza un chist cu un invelis gros, care incepe sa se divida, producind sute, chiar mii de noi celule. Astfel, prin diviziuni repetate, se formeaza dintr-un singur chist aprox. 2000 de noi ciliati piriformi de 0.07 mm marime pentru Ichthyophthirius multifiliis si peste 200 de ciliati ovalari de 0.035-0.036 mm pentru Cryptocaryon irritans (fig. 11). S-a constatat ca la temperaturi mai mari de 27°C multiplicarea nu se mai produce (in cazul Ichthyophthirius multifiliis). Descendentii parasesc chistul, devin liberi in apa si incep cautarea unei noi gazde. Acestia au forma unei lacrimi in al carei virf ascutit se gaseste aparatul de fixare. Fara gazda, pot supravietui maxim 90 de ore. Odata ce gasesc o noua gazda, patrund sub solzi si prin epiderma pestelui, unde ajung la stadiu de maturitate. Parazitii se fixeaza pe suprafata corpului, ochi, branhii, inotatoare si prin rasucire gauresc epiteliul si patrund in tesut unde se vor hrani in perioada de crestere. Cand ajung la 1mm (dupa cca 15 zile) se desprind de peste si cad in apa unde se inchisteaza si se vor lipi de plante, pietre, decoratiuni. In urmatoarele 48 ore, chistul se divide de cca 12 ori rezultand teronti. Acestia inoata liberi in apa, iar cand intalnesc un peste se fixeaza de el. Moartea pestelui survine in urma asfixierii sau epuizarii. Daca intr-un interval cuprins intre 10 si 96 ore, in functie de temperatura apei nu intalnesc un peste de care sa se fixeze, terontii mor.
29
Fig. 34. Ciclul de viata la Ichthyophthirius multifilis
Fig. 35. Ciclul de viata al Cryptocaryon irritans ( dupa P. Burgess).
30
Fig. 36. Ichtioftiriaza – aspect macroscopic (stanga) si microscopic (dreapta) al “petelor albe”
FFig.37. Trofonti de I. multifiliis (0.5-1.0 mm), vizibili cu ochiul liber pe aripioara caudala.
31
Fig.38. Trofonti de I. multifiliis – tesut cutanat cod (x200).
Fig. 39. Ichthyophthirius multifilis – reprezentare schematica Patologie: Parazitul afecteaza pestele in doua feluri: - provoaca leziuni la nivelul epidermei, marind producerea de mucus; -intervine in schimburile de gaze, afectind filamentele branhiilor (acolo unde oxigenul intra in singe). In functie de temperatura apei, ciclul de viata este de 7-14 zile. Patologia cauzata de acest parazit include hiperplazia epiteliala si necrozele. Pestele este afectat de faptul ca parazitul intra si iese din piele.
32
Diagnosticul se face pe baza observarii a numeroase puncte albe pe suprafata pestelui. Prezenta parazitilor poate fi observata la microscop, prin examenul histologic al tegumentului si tesutului branhiilor. Protozoarul ciliat. caracterizat printr-un macronucleu in forma de U sau C, poate fi usor vizualizat cu ajutorul unei lupe (5x) cu ajutorul careia se pot observa miscarile de rostogolire. Parazitul poate fi, de asemenea, vazut in timpul evolutiei sale in preparatele histologice efectuate din piele si branhii.
Fig. 40. Ichthyophthirius multifilis (macronuclei de trophozoiti vizibili in sectiune histopatologica din tesut muscular)
Fig. 41. Ichthyophthirius multifilis (sectiune histopatologica din branhii)
33
Fig. 42. Chaetodon guentheri cu infestatie masiva cu Cryptocaryon irritans
Fig. 43. Infestatie masiva cu Cryptocaryon irritans (5x). 4. Myxobolus spp (Myxosoma spp.). Paraziteaza in special pestii de apa dulce, boala fiind bine cunoscuta si in Romania, in special in Delta Dunarii. Fac parte din familia Myxobolidae, familie ce are caracteristic formarea de spori turtiti (cu invelis alcatuit din doua valve), in care la un capat exista una sau doua capsule polare, iar la capatul opus al sporului exista o formatiune protoplasmatica prevazuta cu o vacuola care se coloreaza in brun cand sporul se trateaza cu iod.
34
Din genul Myxobolus, fac parte numeroase specii parazite de care produc imbolnaviri ale pestilor pe intreg globul; caracteristic este faptul ca produc chisti vizibili, de dimensiuni variabile, in functie de specie, localizai pe branhii, musculatura sau viscere. Specia Myxobolus dispar (in spori capsulele polare sunt inegale) paraziteaza sub forma de chisti ovali sau sferici cu diametru de aprox. 3,5 mm, prezenti pe
lamelele branhiale, musculatura corpului si viscerele. In Romania, boala a fost semnalata in special la crapul salbatic si de crescatorie. Myxobolus ellipsoides (spori ovali cu capsule polare egale si mai mici de jumatate din lungimea sporului) formeaza chisti ovali cu dimensiuni de 2/2,5 mm, localizati pe branhii si viscere; in Romania a fost diagnosticat la lin in Delta Dunarii. Myxobolus cyprini (produce spori ovali, de 10-16/8-12 µm, au marginile valvelor ingrosate si capsule polare piriforme, de 5,2-7µm – fig. 20) paraziteaza crapii, la care produce infilttratie difuza pe viscere.
Fig. 44. Myxobolus cyprini - aspect microscopic (capsule polare piriforme) Myxobolus exiguus (spori ovali de 8-12 µm / 6-9,3 µm , cu capsule polare piriforme, de 4-7 µm, avand capetele departate unul de altul), formeaza chisti sferoidali, de aprox.1,5 mm, pe branhii; in Romania, boala a fost semnalata la platica si chefal.
35
Fig. 45. Infestatie brahniala cu Myxobolus exiguus Myxobolus pfeifferi (spori ovali de 11-13 µm, cu capsule polare egale cu jumatatea lungimii sporului, avand capetele apropiate unul de altul - fig. 45, 46), formeaza chisti mari, cu aspect de tumorete, in musculatura corpului (fig, 44); in Romania, boala a fost semnalata la mreana.
Fig. 46. Infestatie cu Myxobolus pfeifferi (aspect de tumorete)
36
Fig. 47. Myxobolus pfeifferi- aspect microscopic.
Fig. 48. Myxobolus pfeifferi- reprezentare schematica a sporilor si chistilor Genul Henneguya face parte din aceeasi familie (Myxobolidae) si are specific
faptul ca are doua apendice lungi si subtiri la capatul posterior al sporilor, sporii avand suprafata neteda (fig. 51-54). Este un parazit mixosporidian, cu doua capsule opuse una alteia si cu o prelungire a invelisului asemanatoare unei codite. Se gaseste in chistii aflati pe piele,
37
inotatoare si branhiile pestilor. Devine o adevarata problema in bazinele dulcicole atunci cind este prezent in numar mare pe branhii, reducind capacitatea functionala a acestora. Daca acesti chisti sunt sparti si examinati microscopic (100 – 200 x), vor fi vizibili numerosi microspori alungiti. Microsporii sunt elipsoidali cu o lungime 10 -14 microni si un diametru de 6 -7 µm. Cea mai frecventa este specia H. psorospermica ce formeaza spori fuziformi cu capatul anterior rotunjit, cu dimensiuni de 10-14/7-
9µm, avand apendicii caudali de 14-30 µm. Formeaza chisti ovali, cu dimensiuni de 1-2/0,8-1,5 mm cu localizare branhiala (fig. 50); in Romania, boala a fost semnalata la biban, stiuca si salau. O alta specie Henneguya rakkoloisio, este citata in literatura ca fiind implicata in producerea chistilor in musculatura (fig. 49). Ciclul de viata: Nu este prea bine cunoscut. Se presupune ca viermi Oligochaete au un rol indirect in ciclul vietii parazitului, care are stadii sexuate si asexuate in vierme si in pestii infestati. Patologie: Din punct de vedere clinic, pestele prezinta numerosi chisti de culoare alba pe tegument si pe branhii. Pe masura ce acestia se maresc, pot conduce la hiperplazii epiteliale si in final la anoxie. Formele interlamelare pot cauza necroze ale branhiilor si ocazional, moartea. O alta boala care se asociaza cu Henneguya este "Boala branhiilor umflate" ("Proliferative Gill Disease"). Henneguya exilis kudo (Kudo, 1929) a fost considerat initial ca fiind cauza "Bolii branhiilor umflate". Aceasta se caracterizeza printr-o hiperplazie severa cu granulocite infiltrate in jurul chisturilor si care sunt considerati paraziti imaturi. In acest caz, se observa si necroze ale cartilajelor lamelei branhiale primare. De asemenea, aceasta este o boala in special a branhiilor, chistii cu paraziti imaturi putind fi observati rareori in organele interne. Exista anumite dovezi care confirma faptul ca parazitii care produc "Boala branhiilor umflate" pot avea un ciclu de viata asemanator cu cel al mixosporidianului (Myxobolus cerebralis). In cazul sau, viermele acvatic Dero digitata poate servi drept gazda intermediara si poate provoca o infectie denumita Aurantiactinomyxon sp. care
produce imbolnavirea pestelui. Sporii maturi nu au fost observati in "Boala branhiilor umflate". Cercetarile recente pun in evidenta faptul ca formele interlamelare ale parazitilor
care
produc
leziuni
inflamatorii grave
ar
apartine
altui
parazit
38
mixosporidian sau a unor exemplare aflate in faza extrasporogenica a mixozelor Sphaerospora ictalu.
Fig. 49. Chisti localizati in musculatura Henneguya rakkoloisio (Cod argintiu).
Fig. 50. Henneguya xenoma. Chisti localizati pe branhii
39
Fig. 51. Spori de Henneguya sp. (1000 x contrast de faza (cca5 µm).
Fig. 52. Spori de Henneguya sp (x400 mag).
40
Fig. 53. Spori de Henneguya sp- reprezentare schematica.
Fig. 54. Spori de Henneguya sp. (imagine microscopica) Diagnosticul myxoboliazelor se stabileste prin decelarea pe branhii, in grosimea pielii, in musculatura sau pe organe a formatiunilor chistice de culoare
41
alba. Daca acestea se sectioneaza, lasa sa se scurga un lichid alb-laptos, care prin examinare la microscopica (preparat direct lama-lamela, fara colorare sau clarifiant) releva prezenta sporilor.
5. Myxobolus cerebralis (Hofer, 1903); (Myxosoma cerebralis)
Myxobolus cerebralis este un parazit mixosporidian alcatuit dintr-un spor oval cu dimensiunea de 10 microni, cu doua capsule polare piriforme. Parazitul infesteaza in general salmonidele (pastravul curcubeu fiind cel mai des afectat). Myxobolus cerebralis provoaca "Boala virtejului" ("Whirling disease"), boala foarte gravam intalnita la puiet, cu larga raspandire in intreaga lume. Boala si-a capatat aceasta denumire deoarece pestele infestat devine confuz si inoata adesea in cercuri.Dupa invazie, parazitul intra in cartilajul cordonului medular principal (locul obisnuit de electie). Formatiunile parazitare cresc si se inmultesc prin diviziuni repetate, si astfel cartilajele se distrug pe portiuni mai mult sau mai putin intinse. Consecutiv leziunilor provocate de parazitii aflati in stadiu de trofozoizi, in canalele semicirculare ale urechii interne, exemplarele afectate inoata cu repeziciune in cerc, de unde si denumirea de “boala virtejului”. Alteori se produc leziuni ale nervilor, consecutiv distrugerii cartilajelor din coloana vertebrala, ceea ce induce pigmentarea in negru a partii posterioare a corpului (boala cozii negre-"black tail" - fig. 58 b), leziune vizibila numai la pestii vii. Pestii trecuti prin boala si vindecati, au operculele chircite si branhiile patial atrofiate, coloana vertebrala deviata (scolioza – fig. 56), botul nu se poate inchide (fig. 55, 58 a), iar deasupra craniului se observa o mica tumefiere. Ciclul de viata: Ciclul de viata al parazitului include un peste pentru un spor matur si un vierme acvatic tubificid (Limnodrilus), ca gazda intermediara. Cind pestii infestati mor, sporii sunt inghititi de catre acesti viermi acvatici unde are loc metamorfoza si ajungerea
la
stadiul
infectant
pentru
peste
(Triactinomyxon).
Aceste
gazde
intermediare infestate sunt consumate de pesti, parazitii vor fi eliberati si astfel, ciclul se reia. Sporii inghititi se dezvolta in sporoplasme (fig.57), patrund in intestine si ajung in oase si cartilaje. In cartilaje, sporoplasmele se dezvolta in trofozoizi. In urma mitozelor asexuate, acestia formeaza numerosi spori care infesteaza cartilajul.
Dezvoltarea sporilor este influentata de temperatura, in sensul ca temperaturile joase
42
prelungesc dezvoltarea acestora. Transmiterea parazitului se poate face si prin inghitirea sporilor sau prin agatarea acestora de tegument, branhii, urmata de patrunderea in interiorul organismului. Patologie: Din punct de vedere clinic, pestele are coada innegita, iar capul si coloana vertebrala deformate (scolioza) si incepe sa inoate dezordonat (in cerc). Histologic se pot observa necroze ale cartilajelor si numerosi spori prezenti in zona inflamata. Necroza cartilajelor reprezinta cauza deformarilor. Diagnosticul rapid se stabileste sectionand capul inapoia ochilor si racland
tesutul cartilaginos sau osos cu bisturiul sau cu un ac spatulat, si examinarea microscopica a raclajului in prealabil omogenizat cu o picatura de apa. La fel se procedeaza si cu coloana vertebrala. O tehnica alternativa este mojararea fragmentelor de cartilaje din craniu si coloana vertebrala, urmata de spalare si centrifugare si examinarea microscopica a sedimentului intr-un preparat lama-lamela, la care in prealabil se
adauga o picatura de albastru de metilen 1%. Examenul microscopic
releva prezenta sporilor (fig. 59-60).
Fig. 55. Deformari ale cavitatii bucale cauzate de M. cerebralis
43
Fig. 56. Devieri ale coloanei vertebrale cauzate de M. cerebralis
Fig. 57. Ciclul biologic. Myxosoma cerebralis· 1–3 Spori tricapsulati ce contin cateva sporoplasme uninucleate (stadiul amoebic). Daca in acest stadiu ajung in tubul digestiv al pastravilor impreuna cu gazda lor intermediara (un vierme tubificid ca de ex. Limnodrilus), ei ajung in cartilaje, unde devin multinucleati.(3). 4 Aparitia r citomerelor mononucleare (CY) in trofozoizi. 5, 6 Celula pericita (P) inconjurata de sporoplasma (SP). 7, 8 Divizarea sporogoniilor in doua celule valvogene, doua celule capsulogene si doua nucleate. 9 Diferentierea multicelulara completa (Myxobolus stage), in care parazitul devine liber dupa moartea pestelui. 10 Daca un vierme tubificid il inghite, cele doua valve se deschid in intestinul acestuia si sporoplasma (SP) patrunde in cavitatea corporala a viermelui.11–16 Formarea stadiului Triactinomyxon in organismul viermelui, stadiu infectant pentru peste. CY, N - nuclei; P- pericite; PF, PK, S- sporogonii; SP, V, valve ale sporilor
44
Fig. 58. a;b. Deformari ale gurii cauzata de infectia juvenila cu M.cerebralis (stanga). Sindromul “cozii negre” cauzat de M. cerebralis (dreapta) (Dupa P. Goddard Utah Fish and Game).
Fig. 59. Spori maturi de Myxobolus cerebralis
45
Fig. 60. Spori maturi de Myxobolus cerebralis
6. Kudoa spp. Aceste protozoare parazite fac parte din clasa Myxosporea (Myxozoa), fiind cunoscute si descrise peste 1250 de specii, prezente atat la pestii marini, oceanici sau de apa dulce, (Lom si Dykova, 1995). Astazi se considera ca aceste myxozozoare apartin grupului Metazoa, majoritatea fiind strans inrudite cu cnidarienele parazite (Siddall si col.1995), considerentul fiind acela ca la fel ca si metazoarele, aceste myxozoare sunt multicelulare si au structura asemanatoare cnidarienelor. Membrii genului Kudoa infecteaza cu precadere tesutul muscular al pestilor marini, ceea ce induce degenerarea post-mortem a acestui tesut, consecutiv eliberarii enzimelor proteolitice de origine parazitara (Tsuyuki et al. 1982). Sunt bine studiate in jur de 45 de specii de Kudoa, major implicate sin caderea valorii comerciale a multor specii de pesti, (ton, macrou, hake, sole englezesc, s.a.) (Moran et al. 1999b). Pe baza secventializarii ADN,
Hervio si col.
(1997) a reusit diferentierea
clara a speciilor Kudoa de alte specii de myxozoare (Myxidium sp., Myxobolus sp., and Henneguya sp.). Kudoa thyrsites este o specie de interes deosebit, intrucat se bucura de o larga raspandire in intreaga lume, afectand foate multe specii de pesti de interes comercial. Parazitul infecteaza tesutul muscular al pestelui gazda, unde formeaza chisti de culoare alba, insotiti de lichefierea musculaturii din jurul chistilor, aceasta avand consistenta unui “jeleu” (fig. 37) (Kabata and Whitaker 1981). Din acest considerent,
aceasta maladie constituie o mare preocupare pentru industria acvaculturii marine, intrucat prezenta bolii scade calitatea comerciala a pestelui, atat din cauza degradarii 46
fileurilor cat si datorita faptului ca produsele provenite de la salmonidele din anumite zone ale oceanului Atlantic sunt inferioare din punct de vedere calitativ.
Fig. 61. Miolichefiere musculara la somon atlantic, conservat pe gheata timp de 3 zile (Oregon State University – CFDR).
Sporii de K. thyrsites au forma stelata, cu 4 valve si 4 capsule polare (fig.38). Dupa infectia cu stadiul de actinospori, sporoplasma migreaza in fibra musculara unde formeaza pseudochisti. In infestatii slabe, exista posibilitatea izolarii acestor pseudochisti, de catre sistemul imun al gazdei in interiorul fibrei musculare. In infestatii mai severe insa, se pot observa procese inflamatorii in jurul fibrei musculare afectate, precum si spori prezenti in macrofage (Kent and Poppe, 1998). Intensitatea invaziei K. thyrsites a fost corelata pozitiv cu “inmuierea” fibrei musculare, observata
la fileurile de somon atlantic (St-Hilaire si col. 1997).
47
Fig. 62. Morfologa sporilor de Kudoa thyrsites A) reprezentare schematica a sporilor vizibili din diverse unghiuri; B) Preparat nativ cu spori de K. thyrsites (Oregon State University – CFDR).. Diagnosticul se bazeaza pe decelarea formatiunilor parazitare (spori cu aspect stelat) in preparatele lama-lamela, efectuate din tesutul muscular afectat (fig.38).
Fig. 63. Ciclul de viata al K. thyrsites (ipotetic,) (Oregon State University – CFDR).. Gazda naturala infestata (Pacific Hake) (A) elibereaza mixosporii stelati (B), dupa moarte; acestia infecteaza viermii anelizi marini (C), unde se dezvolta pana la stadiul de actinospori (D), stadiu infectant pentru gazda naturala (Pacific Hake), completand astfel ciclul de viata. In mod ocazional, actinosporii pot infecta si alte gazde(ca de ex. salmonidele atlantice – E).
48
Fig. 64. Chisti de K. thyrsites-cod argintiu (original)
Fig. 65. Chisti de K. thyrsites-cod argintiu (original)
49
Fig. 66. Chisti de K. thyrsites-cod argintiu (original)
Fig. 67. Chisti de K. thyrsites-cod argintiu (original)
50
Fig. 68. Preparat microscopic din chisti de K. thyrsites (original)
Fig. 69. Preparat microscopic din chisti de K. thyrsites (original)
51
Fig. 70. Preparat microscopic din chisti de K. thyrsites (original) Detaliu – chisti de forma stelata
Fig. 71. Preparat microscopic din chisti de K. thyrsites (original) Detaliu – chisti de forma stelata
52
Fig. 72. Preparat microscopic din chisti de K. thyrsites (original)
Aspect de detaliu – chisti de forma stelata 7. Epistylis (Ehrenberg, 1830) si Heteropolaria (Foissner & Schubert, 1977) Aceste protozoare actioneaza in general in conditiile in care apa este bogata in substante fertilizante sau are un continut crescut de materii organice. Apare dar destul de des la pestii de bazin. Numele comun al acestei boli este "Boala petelor rosii" "Red Sore Disease"(fig. 48, 49). Epistylis si Heteropolaria sunt paraziti protozoari asemanatori. Sunt organisme unicelulare, care traiesc grupati in colonii ramificate de 5-10 mm lungime, vizibile sub forma unui invelis de puf de culoare alba spre maro (asemanator bumbacului). Ramificatiile coloniilor sunt rigide si nu se contracta. Celulele terminale se numesc zooide. Orificiul oral este prevazut cu cili care se contracta in timpul hranirii. Coloniile de Epistylis si Heteropolaria se aseamana cu mucegaiurile, de care se diferentiaza prin examen microscopic (40x-100x), (fig. 50). Ciclul de viata:
In faza primara inoata liber si traiesc pe plantele acvatice. Acesti paraziti se gasesc de obicei pe tegument si pe inotatoare. Parazitul se fixeaza strins pe suprafata solzilor sau pe filamentele inotatoarelor. Epistylis si Heteropolaria se inmultesc prin diviziune, formind asa numitul Teletroch – sau faza de mobilitate juvenila. Teletroch-
53
ul se ramifica si se ataseaza pe o colonie deja formata. Epistylis se hraneste cu bacteriile din mediul inconjurator. Patologie: Pestele prezinta leziuni albe sau singerinde pe corp. Parazitul produce ulceratii in locul unde se fixeaza pe peste. La catfish leziunile afecteaza sira spinarii si oasele care se afla sub tegumentul capului. Parazitii se pot localiza si pe
icre.Aparitia Epistylis este rezultatul proastei calitati a apei si necesita masuri urgente de tratament. Parazitii pot provoca slabirea sau chiar moartea pestilor. Ulcerele produse de infectiile cu Epistylis pot favoriza aparitia infectiilor secundare, bacteriene sau fungice (Aeromonas). Semne ale infestarii: Pe suprafata tegumentului se pot observa ulceratii sau portiuni acoperite de un puf asemanator bumbacului pe solzi sau pe inotatoare care vor produce leziuni de culoare rosie.
Fig. 73. Leziuni provocate de Epistylis sp.( Dr. Thomas L. Wellborn, Jr. US Fish & Wildlife Service in 1999).
54
Fig. 74. Leziuni provocate de Epistylis sp. (FISHERIES TECHNIQUES COMPANION VISUALS Chapter 14)
Fig. 75. Epistylis sp. (rotanshttp://home.austarnet.com.au/wormman/wlimages.htm)
55
8. Microsporidii (Glugea sp., Plistophora sp) Microsporidiile sunt o grupa mare de protozoare parazite, ce se prezinta sub forma de spori cu dimensiunea de 1 – 2 µm, care formeaza chisti in diferite organe. Unele specii ale acestor organisme sunt patogene, in timp ce altele nu prezinta riscuri pentru sanatatea pestilor. Microsporidia este prezenta uneori in chisturi mari sau in xenome. In cazul xenomelor abdominale, acestea sunt de regula insotite si de necroza a organelor afectate. Unele formatiuni chistice sunt insotite de hipertrofierea organelor afectate (Glugea, Loma, Spraguea), in timp ce altele nu (Plistophora). Patologie: Consecutiv infestatiei parazitare, parazitii se dezvolta sub forma unor chisti individuali sau multipli care se pot mari si iau aspectul unui neoplasm, formatiune numita
xenom, ce contine numerosi spori. Glugea ataca celulele macrofage sau
mezenchimale, ceea ce duce la hipertrofiere severa, provocind deformarea organelor interne (ficat, ovare, intestin); aceleasi formatiuni chistice se localizeaza si in
musculatura sau subcutanat.
Glugea stephani semnalata la pestii din apele marine
europene si americane, paraziteaza Pleurinectidele, sub forma unor chisti sferoidali, de un alb laptos, diseminati pe mezenter, intestin si ficat. In chisti se gaseste un numar enorm de spori, de forma ovala, cu dimensiuni de 3,5/1,5-2,2 µm, care la partea anterioara au o vacuola, in care se afla un filament spiralat, iar la partea posterioara se afla sporoplasma amoeboidala. La exterior, sporul este acoperit de o membrana simpla. Diagnosticul se stabileste prin evidenterea parazitului din chistii bine vizibili cu ochiul liber, fixati pe organele interne.
Fig. 76. Chisti de Glugea sp.(Maine DIF 2001)
56
Fig. 77. Infestatie cu Glugea sp. ( Möller,Heino)
Fig. 78. Spori vii de Glugea anomala ( Möller,Heino)
Fig. 79. Xenom cauzat de G. anomala( Möller,Heino)
Plistophora sp., un alt gen de microsporidii produce infectii foarte grave, la pestii dulcicoli si marini. Caracteristica acestui gen este formarea de spori ovali sau piriformi, ce au la ambele capete cate o vacuola, cea anterioara avand un filament lung. La mijlocul sporului se gaseste sporoplasma. Plistophora longifilis paraziteaza
gonadele masculilor de mreana din fluviile ce se varsa in Marea Nagra. Plistophora elegans se localizeaza in icrele platicilor din fluviile tributare Marii Negre. Plistophora hyphessobryconis afecteaza sarcoplasma fibrelor musculare, la pestii de acvariu, fara sa apara reactii inflamatorii in jurul chistilor. Parazitii (trofozoizi) se localizeaza in celule (fibre musculare striate sau gonade), care se hipertrofiaza din 57
cauza formarii prin diviziuni repetate a sporantilor, in care se gaseste un numar forte mare de spori. In tesutul infestat apar niste nodozitati sau benzi de culare alb-galbuie, cu aspect sticlos. Diagnosticul plistoforazei se stabileste prin decelarea
microscopica
a
sporilor, in frotiurile facute din substanta prelevata prin raclaj, din tesuturile sectionate.
Fig. 80. Infestatie musculara cu Plistophora sp. (original)
Fig. 81. Pleistophora sp. (800x, contrast de faza - original)
58
Fig. 82. Pleistophora sp. (800x, camp intunecat - original)
Fig. 83. Pleistophora sp (10x col. tricromica) (http://home.austarnet.com.au/wormman/wlimages.htm)
59
2. METAZOARE (TREMATODE) A. Trematode monogenetice (Gyrodactylus, Dactylogyrus, Nitzschiasis) Trematodele monogenetice, reprezinta un grup de viemi paraziti, vizibili cu ochiul liber, cu ciclul de viata intr-o singura gazda. Infestarile cu monogene sunt relativ frecvente, atat la pestii dulcicoli, cat si marini, producand imbolnaviri severe mai ales in crescatorii. In general, monogenele au corpul alungit si mai mult sau mai putin turtit dorso-ventral, avand dimensiuni de 0,5-1,0 mm; partea terminala a corpului este transformata in in organ de fixare (haptor) inzestrat cu carlige de diferite marimi si forme, cu sau fara ventuze, prevazute cu clape cheratinizate. Capatul anterior rotunjit este fie prevazut cu ventuze, fie este divizat in 2 sau 4 lobi si nu are
ventuze. Unele specii au la partea anterioara 4 pete oculare dispuse in apropierea farinxului. Tubul digestiv poate fi simplu sau impartit in 2 cecumuri, dispuse in lungul corpului si unite sau nu la partea posterioara. Monogenele stau fixate in special pe lamelele branhiale si mai rar pe suprafata corpului (de obicei la baza inotatoarelor). Ciclul de viata: Monogenele sunt hermafrodite, avand un ovar si doua sau mai multe testicule, se inmultesc prin ouo pe care le depune pe organul parazitat sau in apa. Dezvoltarea este directa, in ciclul lor de viata neavand nevoie de gazde intermediare. Din oua ies larve ciliate, numite onchomiracidii, care inoata prin apa si se fixeaza pe pesti. Dupa
fixare pierd cilii si se transforma in adulti (apar ventuzele sau carligele mari). Leziunile sunt in prima faza hemoragice, apoi apar ale tesutului epitelial, la nivelul branhiilor si al pielii. 1. Dactylogyrus Produc
o
parazitoza
cosmopolita,
cunoscuta si
sub
denumirea
de
Dactylogyriaza sau “viermii branhiilor”. Este intilnita atit la pestii dulcicoli cit si marini, cu precadere in crescatorii. Agentii cauzatori sunt diferite specii ale monogenului Dactylogyrus. S-a constatat ca specii ale acestor viermi au o stransa specificitate pentru speciile de pesti, atat dulcicoli cat si marini. Astfel Dactylogyrus extensus (Mueller si Van Cleave, 1932) specific crapului paraziteaza si carasul auriu.Toate speciile de Dactylogyrus paraziteaza numai lamelele branhiale. Speciile de Dactylogyrus au dimensiuni de 0,5-1mm lungime; caractica este armatura
organului de fixare, compusa din doua mari carlige in forma de secera, cu una sau
60
doua radacini si 14 carlige simple, asezate marginal. Capatul anterior al corpului este prevazut cu 4 lobi si 4 pete oculare. Criteriile de identificare a speciilor sunt alcatuirea aparatului copulator (dispus aproximativ la mijlocul corpului), forma si marimea carligelor mari (dispuse la mijlocul aparatului de fixare). Speciile de Dactylogyrus se fixeaza pe lamelele branhiale, cu carligele marginale; pentru o fixare indelungata implanta in tesut si carligele mari, declansand astfel leziuni hemoragice. La pestii dulcicoli din Europa sunt citate mai multe specii, printre care: Dactylogyrus vastator si Dactylogyrus extensus sunt periculoase pentru crap; Dactylogyrus formosus (Kulwiec, 1927), cu o lungime de 0.3 – 0.5 mm si 0.05 – 0.07 mm latime Dactylogyrus baueri (Ergens si Yukhimenko, 1975 ?) cu o lungime de 0.3 mm si o latime de 0.07 mm. Ciclul de viata: Parazitii sunt hermafroditi; ciclul de viata se deruleaza in cca. 10-12 zile in functie de specie. Acestia sunt mai putin prolifici decit speciile de Gyrodactylus. Ei elibereaza putine oua care ramin in cavitatea branhiala a pestilor sau cad in apa. Aceste oua eclozeaza si apar larvele (onchomiracidum) care poseda cili si care le ajuta sa se deplaseze in cutarea unei gazde. Larvele se agata de corpul pestilor si apoi migreaza spre cavitatea branhiala. Larvele pot patrunde insa si direct in cavitatea branhiala prin respiratie. Ajunse in cavitatea branhiala, larvele pierd cilii, isi formeaza discul de fixare si organele sexuale si devin adulti. Patologie:
In general pestii suporta fara mari probleme infestarile usoare. In infestarile masive pestii se aglomereaza la suprafata apei si prezinta anoxie. Datorita leziunilor produse, de cele mai multe ori apar infestari secundare cu ciuperci, bacterii sau alte protozoare. Moartea survine prin epuizarea pestilor. Diagnosticul se stabileste prin identificarea
parazitilor
cu
ajutorul
microscopului (10x), fie cu o lupa puternica, examinind lamelele branhiale.
61
Fig. 84. Dactylogyrus sp. (http://www.fish-helpline.co.uk/health/microscopes.html)
Fig. 85. Dactylogyrus sp. (reprezentare schematica) (animaldiversity.ummz.umich.edu/.../view.html)
62
2. Gyrodactylus sp
Parazitoza provocata de viermii monogeni ai genului Gyrodactylus mai este cunoscuta si sub denumirea de “Gyrodactylaza” sau “viermi de piele”. Parazitii se localizeaza in special la suprafata tegumentului (baza inotatoarei dorsale sau caudale) dar si pe inotatoare sau branhii. Speciile genului Gyrodactylus au corpul alungit, capatul anterior este divizat in 2 lobi, fara pete oculare, iar la capatul posterior, organul de fixare este prevazut cu 2 carlige mari, asezate la mijloc si unite prin bare de legatura si 16 carlige mici, dispuse pe margine. Criteriile pentru identificarea
speciilor sunt forma carligelor mari si a barelor de legatura, precum si alcatuirea farinxului si forma organului copulator (cirus). Sunt cunoscute mai multe specii de Gyrodactylus; in Romania au fost identificate 17 specii. Gyrodactylus bullatarudis (Turnbull, 1956) descoperit de Turnbull in 1956 parazitind populatiile de Poecilia reticulata in acvariile din America. Mai tirziu, Putz si Hoffman in 1963 si Malberg in 1970 identifica acelasi parazit si in Europa si tot pe Poecilia reticulata. Parazitul are o marime de 0.405 x 0.044 mm, este alungit, lipsit de pete oculare si cu capatul anterior bilobat. La capatul posterior poseda un disc de fixare care are pe margini 16 mici cirlige, iar la mijloc doua crosete. Gyrodactylus turnbulli (Harris, 1986) care a fost pus in evidenta pe specile salbatice de Poecilia reticulata in Trinidad. Gyrodactylus rasini (Lucky, 1973) pus in evidenta la Xiphophorus hellerii, este foarte asemanator cu Gyrodactylus bullatarudis numai ca este ceva mai mic. Cele 16 cirlige de ancorare sunt si ele mai mici iar latimea corpului nu depaseste 0.033 – 0.036 mm. Gyrodactylus salaris este specie de apa sarata. Ciclul de viata: Monogenele genului Gyrodactylus sunt vivipare. La mijlocul corpului se gaseste un uter saciform in care se dezvolta un embrion foarte asemanator cu adultul, in al carui uter poarta alt embrion. In acest fel puterea invaziva este foarte mare. Un singur vierme poate elibera intr-o luna de zile 1453 de descendenti.
Patologie: In faze incipiente pestii se freaca de substrat sau decor. Pestii parazitati masiv sunt mult slabiti, inoata molatec si nu reactioneaza la stimuli. Pe suprafata corpului se constata depozite de mucus, iar ochii sunt infundati in orbite. In faza terminala, pe
63
suprafata corpului, dar mai ales la baza inotatoarei caudale se constata ulceratii si lepidortoza (solzi zbirliti) ca urmare a edemului de la baza solzului. Infestarea se realizeaza prin trecerea parazitilor de la un peste la altul. S-a constatat insa ca, in lipsa unei gazde specifice, parazitii nu pot supravietui mult timp. Diagnosticul parazitozei se stabileste la microscop (10 x) pe un raclat de piele.
Fig. 86. Gyrodactylus salaris (Foto: Tor Atle Mo) Fig. 87. Gyrodactylus sp. ( animaldiversity.ummz.umich.edu/site/accounts/... )
Fig. 88. Gyrodactylus salaris ( www.toyen.uio.no/images/monter/laks.jpeg ) 64
3. Nitzschiasis sp. Produce infestatii parazitare la sturionii marini, fiind larg raspandit in Marea Neagra, Marea Caspica, Marea Aral, Marea Mediterana si Oceanul Atlantic. Agentul patogen este N. sturionis cu dimensiuni de 10-20/0,5-0,8 mm marime; are corpul alungit si terminat printr-o ventuza mare, prevazuta cu 6 carlige dispuse marginal. La capatul anterior poseda 3 fante, asezate oblic. N. sturionis paraziteaza pe branhii sau in cavitatea bucala la pastruga, sip, nisetru si morun, infestarea facandu-se prin larvele eclozate din ouale parazitilor. Patologie: pestii parazitati au lamelele branhiale
inflamate, cu hiperplazia epiteliului branhial si puncte necrotice cu formare de ulcere. Diagnosticul
se stabileste prin descoperirea parazitilor (usor vizibili cu
ochiul liber) pe lamelele branhiale.
Fig. 89. Nitzschia sp. (www.dees.dri.edu/.../Nitzschia_sp)
Fig. 90. Nitzschia sturionis (1) si carligele haptorului (2) – reprezentare schematica (Institute of Biology of the Southern Seas, National Academy of Sciences of Ukraine)
65
B. Trematode bigenetice Trematodele bigenetice sunt helminti care au nevoie de mai multe gazde pentru un ciclu complet de viata. In general, ciclul de viata al trematozilor bigenetici este format dintr-un adult care traieste in intestinul pasarilor care se hranesc cu pesti. Ouale viermilor sunt eliminate in apa odata cu dejectiile pasarilor. Acestea eclozeaza sub forma de larve care inoata liber (miracidium). Miracidium trebuie sa gaseasca o alta gazda. Odata aceasta gasita, miracidium trece prin mai multe stadii de dezvoltare si ajunge apoi la stadiul de larva care inoata liber (cercar). Cercarul va gasi un peste gazda si va migra spre o anumita parte a acestuia unde se inchisteaza devenind
metacercar. Pentru ca parazitul sa-si incheie ciclul de viata, pestele infestat cu metacercar trebuie sa fie mincat de o alta pasare. Unii metacercari se localizeaza in anumite tesuturi sau organe ale pestilor. De obicei, prezenta acestor paraziti nu prezinta consecinte severe pentru sanatatea pestilor. Totusi, in infectiile severe sau ale anumitor organe (Diplostonum sp. – albeata (galbeaza) ochiului poate cauza orbirea), pestii pot suferi consecinte grave. Diagnosticul se bazeaza pe examenul microscopic al tesuturilor. Identificarea genului si speciei presupune cunoasterea ciclului vietii si al gazdei primare din mediul inconjurator. 1. Diplostomum spathaceum (Rudolphi, 1819) Acest parazit produce cataracta vierminoasa, numita si albeata ochiului
(eye fluke), parazitoza nespecifica, relativ frecventa la pestii dulcicoli, din ape naturale, crescatorii si iazuri. Boala cauzeaza pierderi importante, intrucat provoaca orbirea pestilor. Agentul cauzal este metacercarul (stadiul larvar) al trematodului Diplostomum spathaceum, care are dimensiuni de 0,4-0,5 mm lungime si corp oval, turtit dorso-ventral. La capatul anterior se gasesc dispuse lateral doua ventuze orale, iar la aproximativ jumatatea corpului, pe partea ventrala se gaseste acetabulum, sub care poate fi observat un organ ovalar, numit organul lui Brandes. Metacercarii stau liberi pe cristalinul pestilor. La infestari masive, parazitii se gasesc si in umoarea apoasa si vitroasa a ochiului, intensitatea infestarii fiind variabila (de la 3 la 500 larve
intr-un ochi). Sursa infestarii pestilor o constituie pasarile ihtiofage (in special pescarusii, starcii, cormoranii si pelicanii), care se hranesc cu peste parazitat. Metacercarii ajunsi in intestinul pasarilor se transforma in adulti, si elimina oua, ce sunt eliminate odata cu excrementele pasarilor. Ouale ajunse intr-o apa piscicola embrioneaza si dupa aprox. 21 de zile, miracidiumul iese in apa, unde poate 66
supravietui liber cateva ore, timp suficient pentru a fi inghitit de un melc (Radix, Lymnea, Galba). In organismul melcilor, in 35-40 de zile, se formeaza cercarii; acestia ies din melc in apa, de unde in timp de 2 zile cat por supravietui liberi, ataca pestii, indiferent de specie. Patruderea se face prin perforarea pielii si in 7 zile ajung in ochi dupa migrarea prin corpul pestilor. In ochi, parazitii pot trai 6-7 luni, dupa care pier, in cazul in care nu au ajuns in tubul digestiv al unei pasari de apa. Pestii parazitati au cristalinul opac sau chiar distrus, consecutiv actiunii directe a parazitilor. Din punct de vedere clinic, metacercariile sunt prezente in ochi, sub forma unor puncte albe; cu timpul, ochii devin opaci, iar orbirea intervine in infectiile severe.
Diagnosticul se stabileste prin vizualizarea microscopica a metacercarilor de Diplostomum spathaceum, in materialul raclat din interiorul ochiului sectionat.
Fig. 91. Ciclu de viata al Diplostomum spathaceum. Parazitul se reproduce sexuat in intestinnul pasarilor ihtiofage (1) si elibereaza oua (2), care apoi embrioneaza, aparand miracidiumul (3). Miracidium infecteaza melcii (4), in care se reproduc asexuat, dand nastere la cateva sute de cercari (5). Cercarii patrund in peste, se localizeaza in ochi, unde se transforma in metacercari
(6).
Ciclul
se
reia
dupa
consumarea
de
catre
pasari
a
pestilor
parazitati.
(people.cc.jyu.fi/.../geneticarchitechture.html)
67
Fig. 92. Leziuni oculare provocate de Diplostomum spathaceum – opacifierea cristalinului ( www.rz.uni-karlsruhe.de/~dc20/hparaprakt.html )
2.
Posthodiplostomum
cuticula
(Diplostomum
cuticula;
Uvulifer
ambloplitis) (Hughes, 1927)
Acest trematod este implicat in producerea unei parazitoze dermice numita “boala petelor negre” (black spot disease). In etiologia acestei afectiuni, alaturi de Posthodiplostomum cuticula,
sunt
implicati
si
metacercarii
altor
trematode
(Apophallus mǜhlingi, in special la ciprinidele dulcicole, Rossicotrema donicum, la biban, salau si ghibort si Cryptocotyle concavum la pestii marini). Gazda definitiva a acestor trematode sunt pasarile ihtriofage, iar prima gazda intermediara este reprezentata de melcii de apa. Metacercarii speciilor citate se gasesc in chisti cu pereti dubli (primul hialin si al doilea fibros); chistii sunt in conjurati de un strat de pigment melanic, iar in interiorul chistului parazitii stau cu corpul indoit transversal, in doua.
Chistii localizati in musculatura sau pe branhii nu sunt inconjurati de stratul de pigment melanic. Chistii produsi de metacercarii Posthodiplostomum cuticula, sunt sferici sau ovali, de 0,69-0,99 mm, inconjurati de un strat pigmentar gros, cu contur neregulat, de 0,85-3,8/0,75-2,31 mm (apar ca o pata neagra) si se localizeaza pe piele, inotatoare, gura, cornee si musculatura (Nordmann, 1832). Metacercarul are corpul 68
divizat in doua parti (prima ovala si turtita si contine ventuzele, a doua cilindrica); ventuza orala este mai mica decat acetabulum. Chistii produsi de metacercarii Apophallus mǜhlingi sunt eliptici, de 0,2-0,29/0,14-0,2 mm, inconjurati de un strat pigmentar ingust (apar ca un punct negru) si se localizeaza frecvent pe inotatoare si musculatura (Ciurea , 1913). Metacercarul are corpul oval, alungit, ceva mai ingust la mijloc, de 0,51-0,58/0,09-0,12 mm. Glandele sexuale sunt dispuse una sub alta, sub bifurcatia tubului digestiv. Chistii produsi de metacercarii Rossicotrema donicum sunt eliptici, de 0,26-0,34/0,22-0,23 mm, inconjurati de un strat pigmentar ingust (apar ca un punct negru) si se localizeaza frecvent pe piele si inotatoare (Ciurea , 1927). Metacercarul are corpul ovalar, alungit si cu spini mici. Testicule asezate oblic, la partea posterioara a corpului, iar pungaexcretoare are forma literei Y. Chistii produsi de metacercarii
Cryptocotyle concavum, sunt sferici sau ovali, de 0,21-0,9/0,5-0,7
mm, inconjurati de un strat pigmentar aproximativ rotund, de 0,39-0,68/0,39-0,58 mm si se localizeaza pe piele, branhii si musculatura (Nicoll si Small, 1909). Metacercarul are corpul oval, scurt si turtit, de 0,18-0,27/0,15-0,22 mm. Cecumurile tubului digestiv la partea posterioara se curbeaza catre mijlocul corpului si testicule mari, asezate orizontal, la acelasi nivel. Infestarea pestilor cu Posthodiplostomum cuticula, se face prin patrunderea metacercarilor direct prin piele, sau prin inghitirea lor odata cu gazdele intermediare, in cazul celorlalte specii citate. Pestii parazitati se recunosc usor, intrucat au pete sau puncte negre diseminate pe suprafata corpului, piele, opercule si inotoatoare. Diagnosticul
se stabileste prin identificarea microscopica a metacercarilor
extrasi prin sectionarea chstilor. Este recomandabil sa se faca examinarea pe material proaspat si nefixat in lichid conservant, intrucat in preparatele fixate, nu se mai poate intinde corpul metacercarului.
69
Fig. 94. Boala petelor negre produsa de Posthodiplostomum cuticula (www.bioresurs.uu.se/myller/sjo/sarv2.htm)
Fig. 93. Posthodiplostomum cuticula (Uvulifer ambloplitis) (Michigan Science Art)
Fig. 95. Boala petelor negre produsa de P.cuticula (fox.ivb.cz/fish/ondrackova_research.html) Fig. 96 . Chist de P.cuticula (fox.ivb.cz/fish/ondrackova_research.html
70
Fig. 97. Metacercari de A. mǜhlingi Fig. 98. Sand Smelt (Atherina presbyter) infectat cu Cryptocotyle sp. (www.glaucus.org.uk/atherina.htm)
Fig. 99. Butterfish (Pholis gunnellus) infectat cu Cryptocotyle lingua. (www.glaucus.org.uk/atherina.htm) 3. Tetracotyle sp. Metacercarii acestui trematod provoaca o parazitoza foarte raspandita la pestii din apele naturale dulci sau din crescatorii frecventate de pasarile ihtiofage. Acest parazit face parte din grupa trematodelor strigeide, care au caracteristic forma corpului impartita in doua portiuni bine distincte la adulti; portiunea anterioara este cupuliforma, prevazuta cu ventuza orala, flancata de doua adancituri, iar partea posterioara este cilindrica si prevazuta cu glande sexuale. Agentii principali de raspandire a bolii sunt tot pasarile ihtiofage (gazde definitive ale parazitului), in
special starcii, la care parazitul ajunge prin consumarea de catre pasari a pestilor
71
infestati. Odata cu fecalele pasarilor, ouale ajung in apa, eclozioneaza, larvele ajung in melci, de unde apoi sunt eliberate in apa. Cercarii patrund in pesti (direct prin tegument), unde se inchisteaza, transformandu-se in metacercari. Chistii parazitari sunt localizati pe viscere, mezenter si musculatura corpului, provocand leziuni. In general metacercarii au corpul scurt si aproximativ ovalar, ventuzele sunt bine vizibile, iar sub organul de fixare (brandes) sunt grupate rudimentele glandelor sexuale. Pestii parazitati nu przinta semne caracteristice externe. Rareori se poate observa
balonarea abdomenului. La sectionare insa, se constata ca peretele
abdominal, mezenterul si suprafata organelor interne, sunt “burate” cu numerosi chisti sferoidali, transparenti, de culoare alb galbuie, cu peretii foarte subtiri. Diagnosticul se stabileste prin evidentierea chistilor si si identificarea la microscop a metacercarilor extrasi din chist prin disocierea peretelui cu ajutorul a doua ace.
Fig. 100. Metacercari de Tetracotyle sp.
72
4. Nemathobothrium sp. (Neobothrium sp) Acest parazit face parte din familia Didimozoidae, care au drept caracteristica principala forma de panglica a corpului, fiind mai dilatat in partea posterioara. De
regula parazitii stau inchistati in perechi, in organul parazitat. In Marea Neagra, pestii (palamida
si
scrumbia
albastra)
sunt
parazitati
de
specii
ale
genului
Nemathobothrium. Parazitul are forma de panglica, cu dimensiuni de 25-30 mm, ceva mai lat in partea posterioara; are o singura glanda vitelina, tubuliforma, iar orificiul genital este situat langa ventuza orala. De regula paraziteaza cate doi indivizi, formand chisti sferoidali sau ovali, dispusi izolat sau grupat, pe branhii (la palamida)sau in cavitatea faringiana si opercul (la scrumbia albastra). Chistii au culoare galben portocalie si sunt inconjurati de o capsula fibroasa, destul de subtire. Ciclul de viata nu este bine cunoscut. Posibil ca patrundertea parazitilor sa se faca prin tubul digestiv, odata cu inghitirea unui crustaceu infestat, care reprezinta in ciclul sau evolutiv, una din gazdele intermediare. Pestii parazitati prezinta pe branhii sau in cavitatea faringiana, noduli sferoidali sau ovalari, opaci, de culoare galben portocaliu, de marime variabila, bine vizibili cu ochiul liber. Diagnosticul se stabileste prin decelarea parazitilor extrasi prin disocierea peretelui chistilor, cu ajutorul a doua ace.
Fig. 101. Nematobothrium texomensis ( animaldiversity.ummz.umich.edu/site/accounts/. )
73
3. CESTODE Cestodele sunt helminti hermafroditi care apartin clasei Cestoidea. Ca numar de specii ce paraziteaza la pesti de apa dulce si marina, cestodele sunt nmult mai putine decat trematodele. Cestodele au corpul alungit, in forma de panglica, mai ingust la partea anterioara si mai latit in partea posterioara. Capatul anterior denumit scolex, este prezvazut fie cu 2 fante, fie cu 2-5 ventuze armate sau nu, cu spini. Alte specii au scolexul inzestrat cu 4 trompe retractile, pe care se gasesc numerosi spini. Pornind de la scolex, corpul numit strobila, este segmentat in inele, numite proglote, in care se
diferentiaza glandele sexuale. In partea posterioara a corpului, proglotele contin numai oua, dispuse in uter. Glandele sexuale degenereaza si se distrug. Cresterea in lungime a cestodelor se face in regiunea din apropierea scolexului. In general, pentru cestode, pestii constituie fie gazda definitiva, iar in acest caz procesul evolutiv decurge cu o singura gazda intermediara reprezentata de un crustaceu inferior, fie pestii sunt parazitati de forme larvare (plerocercoid), situatie in care in procesul evolutiv sunt doua gazde intermediare, pestele fiind a doua gazda intermediara. In aceasta ultima situatie, gazda definitiva poate fi o alta specie de peste (de obicei un rapitor) sau o pasare ihtiofaga, un mamifer acvatic sau chiar omul (de ex.
Dibothriocephalus latum). 1. Amphilina foliacea Infesteaza sturionii, fiind larg raspandita in Europa (Volga, Dunare, Marea Neagra, Marea Mediterana, Marea Nordului) si Asia (Obi, Eniseu, Lacul Baikal). Parazitul are culoarea alba, mata, corp plat, nesegmentat, cu contur oval si dimensiuni de 6-50/3-25 mm. Caracteristica de identificare a speciei este dispunerea testiculelor intre ansele canalului uterin. In Romania, Amphilina foliacea a fost identificata mai ales la cega, pastruga si nisetru, din apele Dunarii. Infestarea pestilor cu Amphilina foliacea, precum si modalitatea de raspandire (evacuarea oualor din abdomenul pestilor) nu este inca pe deplin lamurita. Pestii parazitati nu se deosebesc de cei sanatosi.
74
Diagnosticul se stabileste cu usurinta, la sectionarea pestelui, cand in cavitatea abdominala se gasesc parazitii, asemanatori ca forma si marime unei seminte de dovleac.
Fig. 102. Amphilina foliacea-reprezentare schematica (stanga)(Dubinia, 1982); imagine foto (dreapta), ( animaldiversity.ummz.umich.edu/site/accounts/ )
2. Caryophyllaeus sp. Produce infestatii parazitare la ciprinide , in mod obisnuit in crescatorii si iazuri. Helmintul are corpul alungit, nesegmentat, avand capatul anterior latit, cu margine festonata. In partea posterioara se gasesc ovarul (care are forma literei H sau
75
V, in functie de specie) si uterul. In partea anterioara sunt dispuse numeroase testicule si foliculii glandelor viteline. In apele piscicole, cel mai des intalnite sunt 4 specii: 1. Caryophyllaeus laticeps, in special la abramide, clean, babusca, mreana si mai rar crap. Are dimensiuni de 20-40/1-2,5 mm, ovar in forma de H, scolex latit, cu marginea usor cutata, iar testiculele sunt dispuse la distanta mare de scolex. 2. Caryophyllaeus fimbriceps, in special la crap si mai rar platica. Are dimensiuni de 15-25/1-1,5 mm, ovar in forma de H, scolex latit, cu marginea festonata, iar testiculele sunt dispuse in apropierea scolexului. 3. Caryophyllaeides fennica, in special la mreana, clean si vaduvita. Are
dimensiuni de 23-25/3-4 mm, ovar in forma de V, scolex nelatit, cu marginea dreapta, iar testiculele sunt dispuse in apropierea scolexului.
Fig. 104. Caryophyllaeus laticeps – aspect de detaliu al scolexului. ( www.path.cam.ac.uk/.../Tapes_Class.html )
Fig. 103. Caryophyllaeus laticeps ( animaldiversity.ummz.umich.edu/site/accounts/ )
4. Khawia sinensis, in special la crap. Are dimensiuni de 45-88/2,5-3 mm, ovar in forma de H, scolex latit si usor festonat, iar testiculele sunt dispuse central si 76
marginite de foliculi vitelini. Aceste cestode se gasesc in regiunea posterioara a tubului digestiv al pestilor, unde stau fixati de peretele intestinal. Diagnosticul cariofilazei se stabileste in urma disectiei pestelui si sectionarii in lungime a tubului digestiv, unde se gasesc parazitii usor de identificat cu ochiul liber. 3. Triaenophorus sp. Paraziteaza pestii dulcicoli, boala fiind des intalnita in Europa, America de Nord si Asia. Agentul cauzal este reprezentat de specii ale genului Triaenophorus, mai des intalnite (inclusiv in Romania, in Delta Dunarii), fiind T. nodulosus si T.
crassus. Aceste cestode au o lungime de peste 150 mm, si au caracteristic faptul ca scolexul este armat cu doua perechi de carlige, in forma de trident, acestea fiind dispuse cate o pereche la fiecare bothridie (fante pe laturile scolexului). Diferenta dintre cele 2 specii este ca la T. nodulosus carligele sunt inguste, iar la T. crassus, acestea sunt masive. Parazitii se gasesc in portiunea mijlocie a intestinului pestilor, puternic fixati de mucoasa (se detaseaza foarte greu). De regula, aceste specii paraziteaza separat, existand insa si situatii cand in acelasi peste s-au gasit ambele specii. Parazitii maturi sexual isi elimina ouale in
lumenul intestinal, si odata cu
fecalele ajung in apa, unde dupa 3-4 zile, la temperatura camerei, prin embrionare, ies larve ciliate (coracidii), care timp de 3 zile pot inota liber. Aceste larve sunt inghitite de copepode (cyclopide), iar in tubul lor digestiv, larvele se elibereaza de invelisul cu cili, strabat peretele intestinal, se localizeaza in cavitatea generala, devenind procercoid (larva de gradul II), proces care dureaza 8-10 zile. Pestii se infesteaza prin consumul copepodelor parazitate. Procercoizii strabat peretele intestinal al pestilor si migreaza in ficat (in special T. nodulosus) sau in musculatura corpului (in special T. crassus), unde se transforma in plerocercoizi (larve de gradul III). In acest fel este parazitat puietul de
stiuca, mihalt, pastrav,
biban, si chiar ciprinide). Puietul infestat este vanat de pestii rapitori (in special stiuca), moment in care plerocercoizii ajung in intestin, se fixeaza de mucoasa, continuindu-si evolutia, pana devin helminti maturi sexual.
Pestii parazitati cu plerocercoizi au abdomenul dilatat in partea anterioara; la sectionare se pot observa in parenchimul ficatului si in musculatura, chisti ovalari, de 0,25-0,35 mm marime (sau chiar mai mari), cu pereti subtiri. Diagnosticul se stabileste in urma sectionarii pestilor, cand se deceleaza parazitii, fie in intestin, fie extrasi din ficat sau musculatura. 77
Fig. 105. Ciclul biologic al cestodelor genului Triaenophorus (Original Zeichnung: I. Liebmann 01.07.2005, BAW)
Fig. 106. Plerocercoizi de Triaenophorus crassus ( www.abo.fi/.../fisk/Fin/Parasiter/siktcrass.htm ).
78
Fig. 107. Cestod adult de Triaenophorus nodulosus (www.abo.fi/instut/fisk/Swe/Parasiter/triaenop.htm)
Fig. 108. Scolex de Triaenophorus crassus ( www.umanitoba.ca/.../dick/z346/triaehome.html )
Fig. 109. Proglote ovigere de Triaenophorus crassus ( www.umanitoba.ca/.../dick/z346/triaehome.html ) 4. Ligula intestinalis Este agentul unei importante parazitoze, extrem de grava a ciprinidelor, gobiidelor si cobitidelor, boala frecvent intalnita in apele naturale dulcicole; uneori imbolnavirile capata caracter de masa, afectand in special o anumita specie. Agentul cauzal este larva plerocercoida a cestodului Ligula intestinalis, caracterizata prin corp alungit, (10-90/0,6-1,5 cmmarime), cu segmentatie superficiala si cu un scolex rotunjit si prevazut pe laturi cu 2 mici botrii (fante).
79
Fig. 110. Crap parazitat cu Ligula intestinalis (www.fisheriesmanagement.co.uk.) Pestii se infesteaza prin consum de copepode parazitate (prima gazda intermediara a parazitilor – procercoizi); in tubul digestiv al pestilor, larvele strabat peretele intestinal si se localizeaza in cavitatea abdominala, incolacindu-se in jurul viscerelor. Forma de parazit matur sexual se desfasoara in intestinul pasarilor ihtiofage (gazda definitiva), in special pescarusi si corcodei.
Fig. 111. Ciclul de viata al L. intestinalis (www.fisheriesmanagement.co.uk.)
80
Ciclul evolutiv se desfasoara astfel: din ouale eliminate de pasari odata cu fecalele, si ajunse intr-o apa piscicola, in 5-8 zile, ies coracidiile, ce pot supravietui libere in apa, 1-2 zile. Coracidiile sunt inghitite de copepode, in care in 10-15 zile, se devolta procercoizii. Copepodele infestate sunt condsumate de pesti, iar aici, in cavitatea abdominala a pestilor, iau nastere plerocercoizii, care ajung la maximum de dezvolare in cca. 450 de zile. In intestinul pasarilor ihtiofage, plerocercoizii se
transforma in helminti adulti, in cca. 36 de ore, cand incep sa elimine ouale. De obicei, in cavitatea abdominala a pestilor, paraziteaza un singur cestod, care poate ajunge la o lungime de 70-80 cm; mai rar se pot colecta mai multe exemplare de la un peste. In general, parazitii reprezinta 1/3 din greutatea pestelui! In literatura de specialitate, sunt citate situatii cand parazitii, consecutiv presiunii abdominale excesive, rup peretele abdominal al pestelui si devin libere in apa. Diagnosticul cert se bazeaza pe decelarea ligulelor in cavitatea abdominala a pestilor, dupa deschiderea acesteia.
Fig. 112. Peste infestat cu Ligula intestinalis ( www.apscience.org.au/.../APSF_04_2/apsf_04_2.htm )
81
Fig. 113. Apectul scolexului la Ligula intestinalis. ( www.apscience.org.au/.../APSF_04_2/apsf_04_2.htm )
4. NEMATODE Nematodele includ un grup de paraziti care au corp de marime variabila, in functie de specie, nesegmentat si cilindric. La capatul anterior au aparatul bucal, care este constituit din buze, capsula bucala si denticuli. Tubul digestiv are forma de tub alungit si este constituit din esofag si intestin, care se intinde pana la partea posterioara a corpului. La nematode, sexele sunt diferite; masculii se deosebesc de femele prin existenta la partea posterioara a unuia sau doi spiculi (formatiuni chitinoase), si un numar variabil de papile. La femele, vulva este asezata in functie de specie, la partea anterioara, mijlocie sau posterioara a corpului. Nematodele au un ciclu de viata complicat, care necesita una sau doua gazde intermediare. Citeodata, pestele este gazda finala, parazitul dezvoltindu-se in interiorul acestuia. Larvele de nematode se gasesc sub forma de chisti localizati in diverse organe si tesuturi. In functie de specie, nematodele paraziteaza pestii, sub forma de stadii larvare sau adulti, liberi in lumenul intestinal sau vezica inotatoare, sau sunt inchistati in organele interne sau/si tesuturi (ficat, musculatura striata sau mezenter). 1. Anisakidae În producerea anisakiazei sunt implicate larvele de stadiul III a mai multor specii de nematode
din
familia
Ansakidae:
Ansakis
simplex,
Anisakis
physeteris,
Pseudoterranova (Porrocaecum sau Phocanema) decipiens şi Contracaecum osculatum. Dintre acestea, mai importante sunt A. simplex şi P. decipiens. Larvele de Anisakidae au o morfologie de tip ascaroid şi se deosebesc de alţi paraziţi eventual 82
prezenţi în musculatura, prin alura lor de şarpe şi protejarea lor de o capsulă. Mărimea, culoarea, modul de prezentare a parazitului în interiorul fileului sau a cavităţii abdominale a peştelui, comportarea larvei după extragerea din capsulă permit deosebirea larvelor de Anisakidae, între ele, şi chiar identificarea lor, cu o precizie de 95%. 1.1. Larvele de A. simplex sunt localizate în cavitatea abdominală şi pe viscerele abdominale în interiorul peritoneului, astfel încât se pot înlătura, aproape în totalitate, odată cu peritoneul şi viscerele. Rare larve se găsesc sub foiţa peritoneală şi aderă de musculatura abdominală. Localizarea musculară este rară la majoritatea speciilor de peşte. Această localizare se întâlneşte mai des la morun. Larvele sunt rulate în jurul propriului ax sub formă de spirală plană şi strânsă, asemănătoare unui arc de ceas cu diametrul de 3-4 mm, uşor observabile la o examinare atentă. Ele au o culoare albicioasă-transparentă, sunt înconjurate de o membrană fină care constituie „capsula” şi măsoară 10-29 mm lungime şi 0,44-0,54 mm grosime. Odată eliberate din capsulă, larvele devin foarte active, agitate, cu mişcări de şarpe. Dacă se încearcă derularea lor, ele tind să ia rapid forma iniţială. Pentru examinarea microscopică, ele se fixează în alcool 70% şi se clarifică în fenol lichid, până viermele devine translucid (câteva ore sau peste noapte). Puse pe lame şi examinate la microscop, larvele prezintă următoarele caractere distinctive: formă de cârlig la care extremitatea posterioară rămâne răsucită pe ea însăşi, cuticula cu striaţii fine, 3 buze bilobate, una dorsală şi două ventro-laterale, un dinte perforant situat în partea ventrală a orificiului bucal, un por excretor între buzele ventro-laterale, un tub digestiv simplu format din esofag, ventricul şi intestin, fără cecum. Larvele vii prezintă un spot opac, uşor vizibil, de câţiva mm, la partea lor anterioară, ceea ce corespunde ventriculului esofagian şi care devine neobservabil la larvele moarte.
Fig. 114. A. simplex – aspect de detaliu al partii anterioare (stanga) si posterioare (dreapta) ( www.fukuto.com/para1/anisakis/anisakis.htm )
83
Fig. 115. Anisakis sp. – Ciclul biologic (dupa CDC)
84
Fig. 116. Larve de Anisakis sp. care au traversat seroasa viscerala (original).
Fig. 117. Larve de Anisakis sp. pe viscere (original).
85
Fig. 118. Larve de Anisakis sp. pe viscere – aspect de detaliu (original).
Fig. 119. Larve de Anisakis sp. pe viscere – aspect de detaliu (original).
86
Fig. 120. Larve vii de Anisakis sp. in musculatura-peste refrigerat (original)
Fig. 121. Larve vii de Anisakis sp. in musculatura -peste refrigerat (original)
87
Fig. 122. Larve vii de Anisakis sp. in musculatura -peste refrigerat (original)
Fig.123. Larve vii de Anisakis sp. in musculatura -peste refrigerat (original)
88
Fig.124. Larve vii de Anisakis sp. in musculatura -peste refrigerat (original)
1. 2. Pseudoterranova (Porrocaecum/Phocanema) decipiens
Larvele de P. decipiens au, în general, aceeaşi localizare în corpul peştilor ca şi cele de A. Simplex. Ele se răsucesc, de asemenea, în jurul propriului ax în interiorul unei capsule, dar formează spirale mai mari, neregulate, monoplane, de forma arcului de ceas, au diametrul de 5-10 mm, fiind foarte uşor de văzut, atât din cauza dimensiunii lor mai mari, cât şi datorită culorii galben-brune. Această culoare a larvelor permite observarea lor cu ochiul liber sau prin miraj, direct prin traversul fibrelor musculare. Larvele de P. decipiens au dimensiuni de 25-50 mm lungime şi 0,5-1,2 mm grosime, iar intestinul lor este prevăzut cu cecum, direcţionat înainte spre ventricul şi esofag. Pe baza culorii şi taliei, larvele de P. decipiens se deosebesc uşor de cele de A. simplex. Ciclul biologic de dezvoltare a acestor nematode cuprinde 4 stadii larvare, 4 năpârliri şi implică 2 gazde intermediare: una reprezentată de mici crustacei acvatici şi
alta formată de diferite specii de peşti şi cefalopode marine. Viermii adulţi parazitează tubul digestiv al mamiferelor marine (balenă, focă, morsă, delfin) care reprezintă gazda definitivă. Femelele adulte elimină în mediul natural, odată cu fecalele, ouăle care se dezvoltă în apa mării. Din ouă ies larve de stadiul II foarte active. Ingerate de crustacei, ele îşi continuă dezvoltarea, îşi pierd învelişul şi migrează în hemocel, unde, după o fază de creştere, se transformă în larve de stadiul III. Crustaceele par a fi
89
singurele gazde intermediare obligatorii pentru Anisakis spp., dar rolul lor în biologia speciilor de Pseudoterranova este controversată. Larvele de stadiul III care constituie stadiul infestant al ciclului biologic,
ajung în tubul digestiv al peştilor marini şi cefalopodelor, în special calamar, odată cu ingerarea crustaceilor infestaţi. În stomacul peştilor şi cefalopodelor, devin libere, traversează peretele tubului digestiv, ajung pe seroasa cavităţii abdominale şi a viscerelor sau, în cazuri mai rare, pătrund în peretele viscerelor şi în musculatură şi se încapsulează. Dacă peştii şi cefalopodele de talie mică, infestate, sunt ingerate de peşti şi cefalopode de talie mare, larvele sunt capabile să se restabilească în aceleaşi locuri în corpul noilor gazde. În organismul peştilor şi cefalopodelor, larvele, chiar când sunt reimplantate la o nouă gazdă din aceeaşi specie, nu suferă nici o năpârlire şi nu se dezvoltă mai departe. Rezultă deci, că peştii şi cefalopodele nu sunt gazde intermediare veritabile şi numai gazde paratenice, comportându-se ca acumulatori de larve. Larvele de stadiul III sunt ingerate de mamiferele marine odată cu crustaceii, peştii şi cefalopodele infestate. Ajunse în stomacul mamiferelor marine, ele năpârlesc de două ori şi se dezvoltă în adulţi, încheindu-se astfel, ciclul biologic al parazitului. Omul se infestează prin ingerarea peştilor şi cefalopodelor infestate, crude sau insuficient tratate. El nu reprezintă o gazdă favorabilă, larvele ajunse în stomac nu se dezvoltă în adulţi, încât ciclul biologic al paraziţilor ajunşi în organismul omului este întrerupt.
Fig. 125. Larve de Pseudoterranova decipiens
90
Fig. 126. Pseudoterranova decipens – aspect de detaliu al partii anterioare (sus) si posterioare (jos) ( www.fukuto.com/para1/anisakis/anisakis.htm )
Fig. 127. Pseudoterranova decipens (Institute of Biology of the Southern Seas, National Academy of Sciences of Ukraine)
91
Fig. 128. Larve de Pseudoterranova decipiens (stanga) si Anisakis simplex (dreapta )( www.revistaaquatic.com/.../art1401/anisakis.htm) 1.3. Contracaecum sp. C. aduncum – paraziteaza pestii marini (aterina, hamsie, guvizi, clupeide, gadide), larvele localizandu-se in ficat, mezenter si musculatura, iar adultii in tubul digestiv. Caracteristic au faptul ca esofagul si intestinul au un singur apendice tubular, iar coada are spini mici. Masculii au spicule egale, iar in urma anusului, au 4 perechi de papile.
C. bidentatum – paraziteaza tubul digestiv la sturioni, cu deosebire la
cega. Tubul digestiv este asemanator cu al C. aduncum, insa masculul are mai multe papile postnatale.
Fig. 129. Contracaecum sp. –partea anterioara ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/conthome.html )
92
Fig. 130. Contracaecum sp. –partea anterioara, aspect de detaliu ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/conthome.html ) 2. Raphidascaris acus Este un alt nematod parazit al pestilor, a carei larva paraziteaza in ficat, perete intestinal si gonade (icre si lapti) la ciprinide, iar adultul paraziteaza in intestin, la stiuca. Este usor de identificat, avand esofag cu apendice tubular, iar la capatul anterior are 3 buze, fara denticuli. Femela are vulva la mijlocul corpului, iar varful cozii este ascutit, la ambele sexe.
Fig. 131. Raphidascaris acus – partea anterioara ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/raphhome.html )
93
Fig. 132. Raphidascaris acus – femela ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/raphhome.html )
Fig. 133. Raphidascaris acus – mascul ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/raphhome.html )
3. Cystidicola farionis Adultul paraziteaza vezica inotatoare la salmonide. Poseda esofag cilindric, terminat cu doua buze rudimentare. Masculul are coada rasucita in spirala (fig. 106) si cu doua spicule inegale; femelele au vulva in partea anterioara.
94
Fig. 134. Cystidicola farionis – mascul cu coada rasucita in spirala. ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/raphhome.html )
Fig. 135. Cystidicola farionis – partea anterioara ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/raphhome.html )
95
Fig. 136. Cystidicola farionis – mascul ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/raphhome.html )
Fig. 137. Cystidicola farionis – femela ( umanitoba.ca/.../faculty/dick/z346/raphhome.html ) 4. Philometra abdominalis Forma adulta a acestui nematod, paraziteaza in viscere sau/si membrana interradiala a inotatoarelor la ciprinide. Are corpul filiform si esofagul divizat in doua portiuni (musculara si glandulara); masculul are doi spiculi, iar cloaca se deschide la capatul posterior. Este un nematod vivipar. 5. Cystoopsis acipenseris Forma adulta paraziteaza sub forma de chist localizat in grosimea pielii la cega. Corpul este dotat cu ghimpi mici, femelele sunt filiforme si mai inguste anterior, iar masculii au corpul cilindric si scurt.
96
6. Hepaticola petrusewski Adultul paraziteaza parenchimul hepatic la biban, soare si ghibort. Parazitul are corp filiform. Masculul nu are spiculi. Ouale acestui parazit sunt ovale, iar la capete au cate un dop (fig. 139).
Fig. 138. Philometra abdominalis. (www.paru.cas.cz/helminti/Nematoda.html)
97
Fig. 139. Oua de Hepaticola petrusewski , in sectiune histologica hepatica ( www.paru.cas.cz/helminti/Nematoda.html ) 6. Eustrongylides sp. Formele larvare paraziteaza in musculatura si perete intestinal, la biban, stiuca, salau, somn si avat. Parazitul are corpul de culoare rosie, esofag lung, iar in jurul gurii poseda 12 gurguie, dispuse pe 2 randuri.
Fig. 140. Eustrongylides tubifex. ( www.fcps.k12.va.us/.../the_big_red_worm.htm )
98
Fig. 141. Eustrongylides sp. (original)
Fig. 142. Eustrongylides sp. (12 x , original)
99
Fig. 143. Eustrongylides sp. (12 x, original)
Fig. 144. Eustrongylides sp. (original)
100
Fig. 145. Eustrongylides sp(400 x original)
5. ACANTHOCEPHALA Sunt un grup de helminti, care in stadiu de adult paraziteaza intestinul pestilor. Se inmultesc prin oua, care sunt eliminate in apa, odata cu fecalele; ouale sunt inghitite de crustacei inferiori, sau de larvele unor insecte acvatice, ce reprezinta gazde intermediare pentru acantocephali. Dupa 8-10 saptamani, in cavitatea generala a gazdelor intermediare, apar formele tinere de acantocephali. Atunci cand gazda intermediara infestata, este inghitita de un peste, parazitul ajuns in intestin se fixeaza de mucoasa intestinala a acestuia si in scurt timp, devine matur sexual. Unii acantocephali, ca de pilda Corynosoma strumosum (foarte raspandit in Oceanul Atlantic), paraziteaza pestii ca forma larvara inchistata in cavitatea abdominala a pestilor, iar adultul intestinul mamiferelor marine.
101
Fig. 146. Reprezentare schematica a acantocephalului Corynosoma sp. (by Dr Neil Campbell, University of Aberdeen, Scotland, UK)
Fig. 147. Corynosoma wegeneri. (by Dr Neil Campbell, University of Aberdeen, Scotland, UK)
102
Ca morfologie, acantocephalii se caracterizeaza prin lipsa tubului digestiv, avand corp cilindric sau usor fuziform, bine vizibil cu ochiul liber; partea anterioara este prevazuta cu o trompa retractila, pe care sunt fixate in randuri longitudinale, un numar variabil de crosete, dispuse cu varful indreptat spre inapoi (fig. 146).
6. HIRUDINEE (LIPITORI) Hirudineele sunt paraziti externi, nespecifici, ai pestilor, care pot parazita vremelnic atat pestii de apa dulce (Piscicola geometra), cat si pestii marini ( Calliobdella sp.), hranindu-se cu sange si cauzand pierderi economice importante consecutiv anemierii accentuate, precum si a faptului ca pot contitui vectori pasivi de transmitere a diversilor germeni patogeni sau paraziti ai sangelui. Sunt viermi
hermafroditi, inelati, prevazuti la capete cu cate o ventuza; unele specii au ventuza bucala (anterioara) mai voluminoasa. Ciclul biologic Speciile dulcicole depun ouale in gramezi stranse intr-o teaca, numita cocon, care se gaseste lipit de pietre sau plante. Din oua ies larve mici asemanatoare cu adultii, care stau fixate cu ventuza posterioara de substrat, in asteptarea unui peste de care se prinde cu ventuza bucala.
Pe substrat, larvele se pot deplasa prin fixarea
succesiva cu cate o ventuza, iar prin apa se misca prin unduirea sarpentiforma a corpului. In general, lipitorile se fixeaza pe piele, inotatoare, ochi, mucoasa bucala
si branhii. Hirudineele paraziteaza pestii in functie de specie si de temperatura apei, un timp variabil. Piscicola geometra, de pilda stau pe pesti timp de 4 saptamani; cand temperatura apei este scazuta, P. geometra inbvadeaza pestii in numar mare si nu-i parasesc dacat cand apa incepe sa se incalzeasca. Lipitorile marine se pare ca nu parasesc pestii.
103
Fig. 148. Piscicola geomertra ( oczkowodne.net/strony/annelida.php ) In apele dulcicole europene, au fost identificate urmatoarele specii de lipitori: 1. Piscicola geometra are corpul cilindric, de culoare brun-verde, cu ventuze bine conturate; in partea anterioara are 4 pete oculare negre (primele 2 mai mari).
104
Fig. 149. Piscicola geomertra ( oczkowodne.net/strony/annelida.php ) 2. Hemiclepsis marginata – corp alungit si turtit dorso-ventral, avand partea anterioara mai ingusta. La cap prezinta doua perechi de pete oculare negre, a doua pereche fiind mai mare. Pe spate poseda 7 randuri de pete galbene.
Larvele stau
fixate pe adulti.
Fig. 150. Hemiclepsis marginata – femela purtatoare de embrioni (www.bugsandweeds.co.uk/leeches.html)
105
Fig. 151. Hemiclepsis marginata – (www.bugsandweeds.co.uk/leeches.html)
3. Cystobranchus mammilatus – corp alungit si gros, de culoare cenusie cu nuante roz, cu cate 11 vezicule pe laturi, fara pete oculare, avand ventuza posterioara mai mare. 4. Cystobranchus respirans - corp alungit si gros, de culoare galben-cenusie, cu cate 11 vezicule pe laturi, cu pete oculare, iar ventuza posterioara are 10 puncte negre pe partea dorsala.
106
7. CRUSTACEE PARAZITE Sunt Artropode caracterizate prin corp divizat in segmente grupate in cap, torace (deseori acestea sunt sudate, constituid celalotoracele), si abdomen, fiind prevazute cu apendice articulate si bifurcate, dispuse in perechi.
Crustaceele parazite prezente in ape dulci, salmastre si marine fac parte din grupele Copepoda, Branchiura si Isopoda. Parazitarea se face prin atacul direct al pestilor, crustaceele putand fi fixate pe lamelele branhiale, mucoasa bucala, suprafata pielii sau ochii, hranindu-se cu sange. 1. Ergasilus sieboldi Este larg raspandit in intreaga lume, fiind intalnit relativ frecvent si in Romania, in baltile si ghiolurile Deltei Dunarii, indeosebi la stiuca, platica, lin si mai rar la ciprinide (rosioara, babusca, oblet, scobar, caras, crap). Ergasilus sieboldi are corp piriform (ciclopiform), divizat in segmente, avand
capul si cateva segmente toracice unite. Toracele este prevazut cu 5 perechi de picioare biramate, caracteristica fiind perechea a cincea. Lungimea adultului este de 11,5 mm. Antena a doua cu care parazitul se fixeaza pe branhii, este puternic dezvoltata si prevazuta cu o gheara lunga. Ergasilus sieboldi sta fixat pe lamelele branhiale ale pestilor, cu corpul paralel cu lamela si capul indreptat catre baza lamelelor. In infestatii masive, parazitul poate fi gasit si pe inotatoarele perechi. Femelele produc oua in sezonul cald al anului. Din ouale ajunse din ovar, in sacii ovigeri, iau nastere larvele (nauplii), care inoata cateva zile in apa, timp in care
ajung la forma tanara, capabila sa se fixeze pe pesti, trecand astfel la stadiul de parazit permanent. Acest ciclu dureaza in jur de 10 saptamani, cand noua generatie poate produce oua, intr-un sezon putandu-se succeda 2-3 generatii. Infestatii masive ale pestilor sunt inregistrate in lunile septembrie-octombrie. Diagnosticul se face cu usurinta, prin decelarea la microscop sau cu ajutorul unei lupe, a parazitului in materialul raclat de pe lamelele branhiale pe care se observa necroze, hiperpazii si procese inflamatorii, consecutiv actiunii parazitilor.
107
Fig. 152. Ergasilus sieboldi ( anicca.net/.../index.php?format=0&start_row=60 )
Fig. 153. Ergasilus sieboldi ( www.coloradokoi.com/koip.htm )
108
2. Lernea cyprinacaea Este un copepod de 10-20 mm marime, ce produce o parazitoza nespecifica la pestii de apa dulce, din bazine naturale sau crescatorii. A fost intalnit si la pestii din Romania, la crap, caracuda, caras, stiuca, avat, etc. Are corp alungit, aproape cilindric, avand in zona capului 4 excrescente, dintre care 2 mai mari si bifurcate. La baza acestor excrescente se afla armatura bucala. Femelele poarta la partea posterioara 2 saci cu oua, a caror marime atinge o treime din lungimea corpului.
Fig. 154. Lernea cyprinacaea (www.fish-helpline.co.uk/health/microscopes.html) Forma infestanta a Lernea cyprinacaea, numita si “viermele ancora” („the anchor worm”) este reprezentata de femela adult a speciei. Infesteaza toate speciile de
pesti de apa dulce,
reprezentind o problema majora la ciprinidae (crapi, carasi).
Formele imature de masculi sau femele sunt nevertebrate acvatice care inoata liber in apa. Dupa ce imperecherea are loc, masculul moare, iar femela isi cauta un peste gazda. Parazitul se fixeaza de corpul pestelui printr-un dispozitiv de “ancorare” care se dezvolta sub piele, in special in tesutul muscular. Parazitul paraseste apoi pestele, “carand” in urma sa 2 saci plini cu oua. Acesti paraziti infesteaza un numar considerabil de animale acvatice, iar infectiile pot avea drept consecinta leziuni care se pot infecta la rindul lor cu bacterii sau cu ciuperci.
109
Fig. 155. Lernea cyprinacaea ( www.2cah.com/pandora/Disease.html ) Intensitatea maxima a infectiei are loc in sezonul cald al anului. Pestii parazitati au pe suprafata corpului ulceratii crateriforme, de 2-3 mm marime, sangerande; se poate intampla ca parazitul sa perforeze corpul pestilor. Diagnosticul lerneazei se face prin decelarea cu ochiul liber a parazitilor ancorati pe suprafata corpului pestilor (au partea anterioara implantata adanc in corpul pestelui).
Fig. 156. Lernea cyprinacaea – detalii de structura a capului ( www.fishdisease.net/.../image.php?img_id=269 )
110
3. Argulus foliaceus Produce cea mai frecventa parazitoza a pestilor, cauzata de crustacee. Agentul cauzal este un crustaceu nespefic, a carei lungime este de 6-8,5 mm, cu corpul latit, de culoare cenusie-verzuie, doua pete negre oculare si contur ovalar. Argulus foliaceus este cunoscut si sub denumirea de “paduchele crapului”. In lunile calduroase (2028°C) depun oua pe pietre sau plante acvatice., din care dupa 28-30 de zile ies larve,
care inoata liber in apa, fiind capabile sa atace pestii. Ei se fixeaza pe suprafata corpului, intotdeauna cu partea anterioara catre capul pestelui (contra curentului apei). Dupa 4 saptamani, timp in care trec prin 6 stadii larvare, crustaceii devin maturi sexual. Sunt prezenti in numar mare in apele stagnante, calde, bogate in substante organice. In sezonul rece al anului (8-10°C), argulii invadeaza in numar mare pestii, de care nu se desprind decat in sezonul calduros. Pe langa actiune traumatizanta mecanica, parazitii sunt periculosi si datorita toxinelor ce le elibereaza in tesuturi, in momentul cand le perforeaza pielea pentru a se hrani cu sange. Pestii infestati au pe suprafata corpului pete hemoragice sau plagi, de cca. 0,5-1 cm, cu contur neregulat si
intinse mai mult in suprafata decat in profunzime. Diagnosticul se stabileste prin decelarea cu ochiul liber, a parazitilor fixati pe corp si inotatoare
Fig. 157. Argulus foliaceus (www.koicarp.org.uk/koi_parasites.htm; www.vuwien.ac.at/i107/arbeitfische.htm)
111
Fig. 158. Argulus foliaceus (en. wikipedia.org.)
Fig. 159. Argulus foliaceus ( www.acvariu.ro/index.php?option=com_content&t... )
112
BIBLIOGRAFIE 1. ***US Food and Drug Administration, “ Macroanalytical procedures Manual”, cap. VII, Center for Food Safety and Applied Nutrition, e-version, 1998. 2. ***AOAC Official Method 985.12 “Parasites in Fish Muscle. Candling procedure”, 1985.
3. Erwin Amlacher, “Taschenbuch Der Fischkrankheiten”, Veb Gustav Fischer Verlag Jena, 1976 4. H.J. Schlotfeldt si D.J. Alderman, “Ghid pentru depistarea parazitilor la pestii oceanici si influenta asupra calitatii gazdelor”. Buletin AEPP, 15 (4), 1995. 5. H.J. Schlotfeldt si D.J. Alderman, “Ghid practic pentru patologia pestilor de apa dulce”. Asociatia Europeana a patologilor piscicoli.. Buletin AEPP, 15 (4), 1995. 6. P. Alvarez-Pellitero, “Report about fish parasitic diseases”., CSIC, Intituto de Acuicultura Torre de la Sal, Ribera de Cabanes, 12595 Castellon, Spain.
7. E. Suteu si Virginia Onet, “Caiet de lucrari practice-biologie si ecologie animala”, pp. 25-37, Inst. Agr. “dr. P. Groza” Cluj Napoca, 1981 8. Dykovà, I. si Lom, J. “Fish coccidia. Critical notes on life cycles”, classification and pathogenicity. Journal of Fish Diseases, 4, 487–505. 1981 9. Levine, N. D., “The protozoan Phylum Apicomplexa”. Vol I.Boca Raton: CRC Press, 203 pp. , 1988. 10. Levine, N. D., Corliss, J. O., Cox, F. E. G., Deroux, G., Grain, J., Honigberg, B. M., Leedale, G. F., Loeblich, A. R., Lom, J., Lynn, D.,Merifeld, E. G., Page, F. C., Poljansky, G., Sprague, V.,Vavra, J. & Wallace, F. G. “A newly
revised classification of the Protozoa”. Journal of Protozoology, 27, 37–58. 1980.
113
CUPRINS
I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
pag. 2
II. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DEPISTAREA PARAZITILOR PRIN EXAMEN MACROSCOPIC
pag. 6
III. TEHNICA EFECTUARII EXAMENULUI PARAZITOLOGIC pag. 7
IV. IDENTIFICAREA FORMATIUNILOR PARAZITARE VIZIBILE CU OCHIUL LIBER 1. PROTOZOARE
pag. 22 pag. 22
2. METAZOARE (TREMATODE)
pag. 60
3. CESTODE
pag. 74
4. NEMATODE
pag. 82
5. ACANTHOCEPHALA
pag. 101
6. HIRUDINEE (LIPITORI)
pag. 103
7. CRUSTACEE PARAZITE
pag. 107
BIBLIOGRAFIE
pag. 113
114