FIGURI DE STIL ALITERAŢIA ASONANŢA
ENUMERAŢIA REPETIŢIA (RECURENŢA) ANAFORA EPIFORA PARALELISMUL SINTACTIC EPANADIPLOZA CHIASMUL ELIPSA INVERSIUNEA (ANASTROFA) POLIPTOTONUL
EXCLAMAŢIA RETORICĂ
INVOCAŢIA RETORICĂ IMPRECAŢIA (BLESTEMUL)
INTEROGAŢIA RETORICĂ
I. FIGURI DE SUNET repetarea unei consoane sau a unui grup de „Prin vulturi vântul viu vuia” consoane pentru efectul sonor al expresiei repetarea unei vocale sau a unui grup de vocale pentru efectul sonor al expresiei II. FIGURI DE CONSTRUCŢIE prezentarea detaliată a faptelor sau aspectelor, constând într-o înşiruire de termeni, uneori conferind un sens hiperbolic folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt / cuvinte într-un enunţ pentru a întări o idee repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri sau propoziţii din frază repetarea unui cuvânt la sfârşitul mai multor versuri sau propoziţii din frază dispunere identică sau asemănătoare a unor construcţii sintactice identice repetarea unui cuvânt, grup de cuvinte la începutul şi la sfârşitul unor unităţi sintactice, versuri. permutarea unor cuvinte cu schimbarea sensului elidarea unui cuvânt subînţeles, enunţat anterior schimbarea topicii normale a cuvintelor dintr-o propoziţie repetarea aceluiaşi cuvânt în forme flexionare diferite III. FIGURI DE ADRESARE exprimarea spontană a unui puternic sentiment prin expresii exclamative sau interjecţii, printr-un enunţ a cărui funcţie conativă este doar formală (persoana căreia îi este adresată nu este prezentă) rugăminte adresată divinităţii, muzei, unui erou, pentru a căpăta ajutor la rezolvarea unei probleme exprimarea spontană a dorinţei de pedepsire a unei persoane, formă de invocare a unor forţe supranaturale în vederea unei acţiuni destructive cu caracter punitiv (cu rol de pedeapsă) enunţul interogativ care formulează o întrebare ce implică răspunsul prin însăşi formularea şi conţinutul ei, ca un adevăr incontestabil
„taie un cap, taie două, taie nouzeci şi nouă” „cald aici, cald afară, cald pretutindeni” „Pe-un picior de plai Pe-o gură de rai” „Se uita la lună Se-nchina la lună Se ruga la lună...” Ex.: poezia Şi dacă de M. Eminescu „Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăşi soare” „Unii trăiesc ca să uite, alţii uită ca să poată trăi.” „Când citea o carte, când alta.” „Porni luceafărul.” „limpezi depărtări” „E stăpânul fără margini peste marginile lumii” • ironică: „O, te-admir progenitură de origine romană!” • patetică: „O, tempora! O, mores!” „Eu în genunchi spre tine caut: / Părinte, orânduie-mi cărarea.” „Ăsta e jocul Arde-l-ar focul!”
„Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni? / I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!”
IV. FIGURI SEMANTICE (TROPI) EPITETUL
alăturarea unui adjectiv, adverb etc., pe lângă un substantiv pentru a-l înfrumuseţa sau sublinia o însuşire socotită ca esenţială
1
Tipuri: - cromatic: „flori albastre” - personificator: „mândrul
COMPARAŢIA SIMBOLUL OXIMORONUL
PERSONIFICAREA
ALEGORIA
aăturarea a doi termeni cu scopul de a se releva trăsăturile asemănătoare şi de a se evidenţia unul dintre termeni imagine sau un semn concret prin care sunt sugerate însuşirile caracteristice ale unor fenomene sau noţiuni abstracte alăturarea a doi termeni contradictorii din care rezultă o necruţătoare ironie sau un dur adevăr procedeu tipic prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii sau unor idei abstracte, însuşiri şi manifestări ale omului discurs constituit cu dublu sens, unul literar şi altul figurat care se lasă subînţeles
întuneric” - antitetic sau oximoronic: „bulgări fluizi” - sincretic (corespunde fuziunii percepţiilor senzoriale): „voce albă” - apreciativ: „om bun” - depreciativ: „om rău” -ornant: „călăreţul singuratic” „Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri” Ex.: simbolul geniului creator în Luceafărul „sărăcie lucie” „otravă dulce” „suferinţă tu, dureros de dulce” „Primăvara... suflă bruma din fereastră.” Ex.: în Mioriţa, ideea morţii iniţiatice este exprimată alegoric prin viziunea unei nunţi de dimensiuni cosmice
V. FIGURI DE GÂNDIRE ŞI DE COMPOZIŢIE HIPERBOLA
exagerată mărire sau micşorare a trăsăturilor unei fiinţe, lucru, fenomen, întâmplări
„crapă de necaz” „Vodă-i un munte”
ANTITEZA
opoziţia între două cuvinte, idei, personaje, fapte, termenii reliefându-se reciproc
METAFORA
figură de stil prin care se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a unei expresii la o altă semnificaţie pe care nu o poate avea decât în virtutea unei comparaţii
Tipuri: • structurală/rematică = vizează construcţia textului Ex.: Epigonii de M. Eminescu este alcătuit pe baza antitezei între trecut şi prezent • punctiformă = cea redusă la un vers, sintagmă Ex.: „Toate-s vechi şi nouă toate” Tipuri: • explicită (in praesentia) = metafora în care sunt prezenţi ambii termeni: „lună, tu, stăpân-a mării” „Soarele, lacrima Domnului”, „Primăvara, o pictură parfumată” • implicită (in absentia) = metafora în care este prezent numai un termen: „regina
2
nopţii”
3