LICENTA

Cuprins Exigenţe ale integrării României la U.E. asupra economiei naţionale Introducere................................................................................................ ........................p. 2

Capi Capito tolu lull I – Rom România nia şi peri perioa oada da de pr pree-a aderar erare e la Uniunea Europeană 1.1.

Extinderea Uniunii Europene spre Europa Centrală şi de Est ...p. ...p. 4

1.2.

Româ Români nia a

în

cont contex extu tull

exti extind nder erii ii

Uni Uniun unii ii

spr pre e

Est ........................p. ........................p. 9 1.3.

Cadrul

instituţional

al

dialogului

U.E.-

România......................p. 13 Capitolul II – Exigenţe ale integrării României în Uniunea Europeană 2.1.

Criteriile

aderării

României

la

Uniunea

Europeană....................p. 18 2.2.

Costuri

ale

aderării

României

la

Uniunea

la

Uniunea

Europeană................p. 31 2.3.

Beneficii Europeană

ale

aderării

României

asupra

economiei  

naţionale...................................................................................p. 37

1

Capit Capitol olul ul III III – Impa Impactu ctull ad ader erăr ării ii Româ Români niei ei la Uniu Uniune nea a Europeană 3.1. 3.1.

Impa Impactu ctull dire direct ct al ad ader erăr ării ii asup asupra ra econ econom omie iei  i 

naţionale.............p. 43 3.2. 3.2.

Impact Impactul ul indirec indirectt al aderăr aderării ii asupr asupra a econom economiei  iei 

naţionale..........p. 63 3.3.

Impactul

EURO

asupra

economiei  

româneşti ...................................p. ...................................p. 65 Concluzii...................................................................................................... ......................p. 67

Bibliografie................................................................................................ .......................p. 70

Introducere Lucrarea îşi propune să abordeze condiţiile asocierii României la Uniunea Europeană care a însemnat însemnat,, pe plan economic, economic, crearea unei zone de liber schimb, schimb, cooperarea cooperarea economică economică şi financia financiară, ră, în sprijinu sprijinull restructu restructurării rării economiei româneşti, româneşti, iar în plan  politic , crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent într întree părţ părţi, i, bene benefi fici ciii şi nu în ulti ultimu mull cost costur uril ilee ader aderăr ării ii Româ Români niei ei la Uniu Uniune neaa Europeană. Lucrarea este structurată pe trei capitole. În primul primul capitol capitol se ia în discuţ discuţie ie extind extinderea erea Uniuni Uniuniii Europen Europenee cu ţările ţările Europei Europei Centrale şi Orientale, dar şi cu Malta, Malta, Cipru şi Turcia care se înscrie într-un nou context istoric, integrarea fiind deschisă tuturor ţărilor europene, acest principiu oferind oportunitatea realizării ideal idealul ului ui de Europ Europaa unit unităă şi prosp prospera era.. Avant Avantaj ajel elee const constau au în favor favoriz izar area ea schi schimb mburi urilo lor  r  comerciale, activitatea economică dând un nou impuls dezvoltării economiei europene în ansamblu. Aderarea noilor state va duce totodată la creşterea influenţei Uniunii Europene pe

2

 plan internaţional, dar până atunci, aceasta se confruntă cu dificultăţi politice, financiare şi instituţionale, datorită faptului că realităţile economico-politice ale statelor candidate sunt foarte diferite. În continuare se prezintă istoricul aderării României la U.E Totul a început la 1 februarie 1993, când România, pe de o parte, şi Comunitatea şi Statele Membre pe de ală parte, a semnat Acordul European, prin care se crea o zonă de liber schimb, se recunoştea obiectivul obiectivul României de a deveni membru al Uniunii şi se prevedea asistenţă financiară şi tehnică din  partea  partea Uniunii Europene. Europene. Acest acord a intrat în vigoare vigoare la 1 februarie februarie 1995, iar la Snagov în iunie acelaşi an, strategia naţională de pregătire a aderării la UE a jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau a fi interprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare. În capitol capitolul ul se încear încearcă că prezent prezentare areaa exigen exigenţel ţelor or integră integrării rii Români României ei la Uniune Uniuneaa Europeană. Efectele integrării României în U.E. au fost resimţite atât în perioada de preaderare, cât au fost şi după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ juridic, precum şi prin preluarea obligaţiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii U.E. prezintă o măsură importantă pentru România. Studiile efectuate relevă că riscurile potenţiale ale neextinderii sunt mai mari pentru ţările U.E. decât pentru cele candidate, pe când beneficiile extinderii sunt mai mari decât costurile pentru ţările U.E. România consideră că îndeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implică o redresare economică cat mai puternică şi accelerată a ţării, prin mobilizarea factorilor interni, potentaţi de cooperarea cat mai strânsă cu ţările comunitare, al căror sprijin îndeosebi financiar şi tehnicoeconomic trebuie să fie mai substanţial, dar şi de o colaborare multilaterală cu celelalte ţări aderente la U.E. Sintetizat, costurile aderării sunt cele legate de înfiinţarea unor instituţii compatibile cu cele existente în UE, costuri legate de investiţiile în tehnologie, pentru a avea produse de înaltă calitate, la standarde ridicate şi preţuri rezonabile, care vor permite accesul pe piaţa europeană, investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii mediului precum şi investiţii în agricultură, căci piaţa agricolă se va axa din ce în ce mai mult pe calitate. S-a identificat trei categorii de costuri ale aderării României la Uniunea Europeană, în funcţie de cei care le suportă: 

costuri publice, acoperite de la bugetul statului;



costuri private, acoperite de societăţile comerciale;

3



costuri individuale, acoperite de cetăţeni.

În ceea ce priveşte avantajele integrării pentru România, sunt aceleaşi ca pentru toate celelalte ţări candidate: creştere economică, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor  noi structuri de producţie care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adaugată mai mare şi calitate superioară, conform standardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor, creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului  privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa muncii din statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă a populaţiei. Capitolul al III-lea îşi propune să abordeze impactul direct şi indirect al aderării României la Uniunea Europeană. un impact pozitiv asupra economiei în ţările aderante. Mai întâi, acest eveniment reprezintă o oportunitate istorică de a depăşi împărţirea de după război a Europei şi de a aduce pace şi stabilitate continentului. Extinderea va continua să întărească cea mai mare Piaţă Unică din lume aducând numărul total de consumatori la 500 milioane. O piaţă unică mai mare şi mai competitivă va fi în beneficiul consumatorilor dar va şi întări considerabil poziţia UE în mediul economic global. Impactul aderării asupra economiei naţionale poate fi direct şi indirect, fiind determinat de respectarea criteriilor de aderare şi implicit de aderarea României la Uniunea Europeană. România este prima ţară din estul şi centrul Europei care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană înainte de anul 1990, printr-un acord din 1974, România fiind inclusă în Sistemul Generalizat de Preferinţe. Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană dateaza din anul 1990, iar ca urmare a disponibilităţii manifestată atât de România, cât şi de Uniunea Europeană, a fost semnat, la 1 februarie 1993, Acordul European de asociere între România - pe de o parte - şi Comunităţile Europene şi statele membre - pe de alta parte -acord care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.1 Prevederile acestui acord stipulează faptul că România a devenit membru asociat şi au fost puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se că obiectivul 1

www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=4925, accesat la data de 27.12.2010

4

final urmărit de ţara noastră este de a deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, România a trebuit să îndeplinească criteriile de aderare stabilite la Copenhaga şi să se alinieze la legislaţia şi politicile Uniunii Europene.   Negocierile de aderare au stabilit condiţiile în care acquis-ul comunitar este aplicat în România, înainte şi după aderare, şi maniera în care Romania va participa la instituţiile şi la bugetul Uniunii. Asocierea Romaniei la Uniunea Europeană înseamnă, pe plan economic, crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei româneşti, iar în plan politic , crearea unui cadru instituţional  pentru realizarea unui dialog politic permanent între părţi. Acordul European de asociere a Romaniei la Uniunea Europeană cuprinde  prevederi pentru fiecare sector principal de activitate: •

în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea

între părţi a unei zone de comerţ liber, care se va concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare şi netarifare existente între relaţiile comerciale dintre Romania şi Uniunea Europeană; •

aderarea României la Uniunea Europeană necesită un cadru economic

care să fie compatibil cu funcţionarea Uniunii Europene şi cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grăbirea descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de întreprinderi mici şi mijlocii, alinierea tuturor standardelor  româneşti la normele comunitare, legarea cursului Leului de EURO, precum şi realizarea unei modificări de structură a populaţiei ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul ţărilor din Uniunea Europeană; •

  pe plan instituţional, organismele centrale precum Banca Naţională,

Curtea de Justiţie etc. trebuie să aibă aceleaşi atribuţii cu cele din ţările comunitare; •

în domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter 

economic şi pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în Uniunea Europeană.

5

Capitolul I România şi perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană

1.1. Extinderea Uniunii Europene spre Europa Centrală şi de Est

Evenimentele din Europa anilor '90, cu precădere dispariţia Uniunii Sovietice şi încheierea Războiului Rece au dus la modificări în ordinea geopolitică, punând capăt vechilor  modele ale echilibrului internaţional. Extinderea Uniunii Europene cu ţările Europei Centrale şi orientale (Cipru, Malta, Turcia) se înscrie în noul context istoric, un principiu fundamental fiind acela că integrarea este deschisă tuturor ţărilor europene. Procesul actual de aderare este diferit de cel iniţial, prin abordarea diferită a extinderii cu un număr mare de state, acesta reprezentând conturarea din ce în ce mai clară a idealului de Europa unită şi prospera. “Procesul de formare a Uniunii Europene a început mai precis în 1957, prin semnarea Tratatului de Constituire a Comunităţii Europene de către statele fondatoare (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg), acestora alăturându-se treptat, în urma a patru valuri de aderare încă 9 state, alte 13 depunându-şi în scurt timp candidatura la aderare.”2 2

Ilie Bădescu, Geopolitica integrării europene, Bucureşti,Editura Economică, 2006, p. 67

6

Proiectul construcţiei europene, pornit după încheierea războiului ce a zguduit continentul, a dus la alăturarea de bunăvoie a mai multor ţări la concretizarea acestei idei. Ţările din Europa Centrală şi de Est ce îşi doresc acest lucru, pot deveni membri ai uniunii, aderarea având loc în momentul în care ţara respectivă este pregătită să-şi asume obligaţiile statutului de membru, prin satisfacerea condiţiilor politico-economice. Această declaraţie făcută la nivel înalt a fost luată că o promisiune ce urmă a fi respectată, 13 ţări depunându-şi candidatura pentru a deveni membri ai Uniunii. Extinderea UE, în urmă deciziilor luate la Luxemburg (1997) şi Helsinki (1999) are în zilele noastre o dimensiune politică, istorică şi morală de o deosebit de mare amploare. Aste mai mult decât o extindere, înseamnă unitatea ţărilor continentului, ceea ce aduce cu sine stabilitate, egalitate, securitate. “Complexul proces de negocieri în vederea aderării a dus la nesiguranţa din partea ţărilor candidate, lucru de înţeles şi care ar trebui luat în seamă. Uniunea a decis să nu stabilească un program foarte strict, considerând că pregătirea totală pentru a deveni membru cu drepturi depline este mai importantă decât completarea negocierilor: criteriile trebuind să fie îndeplinite, ceea ce de multe ori depinde de circumstanţele politico-economice locale şi nu pot fi prevăzute. Elementul primordial este respectarea angajamentelor făcute. Uniunea va lua deciziile referitoare la reformele instituţionale necesare până la sfârşitul anului 2000, pentru a fi gata pentru a primi noii membri până la sfârşitul anului 2002, fiind crucial că promisiunile făcute să fie respectate la termen.”3 Decizia de principiu cu privire la perspectiva extinderii spre Europa centrală şi de est a Uniunii Europene a fost luată de Consiliul European ce s-a reunit la Copenhaga, în iunie 1993, cu această ocazie fiind stabilite criteriile pe care ţările candidate trebuie să le îndeplinească înaintea aderării propriu-zise. Acestea sunt: a) Criteriul politic - implică existenţa instituţiilor stabile care să garanteze: democraţia, statul de drept, drepturile omului şi ale minorităţilor.  b) Criteriul economic - cere existenţa unei economii de piaţă viabile,şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei interioare a UE; c) Criteriul preluării acquis-ului comunitar -simbolizează capacitatea ţărilor candidate de a-şi asuma obligaţiile şi de a subscrie la obiectivele Uniunii politice, economice şi monetare. 3

Aristide Cociuban, Extinderea Uniunii Europene şi România , Bucureşti, Editura Apimondia, 2002, p. 58

7

“Extinderea aduce beneficii, în sensul că securitatea, stabilitatea şi prosperitatea vor fi sporite nu numai în cadrul Uniunii, dar pentru comunitatea internaţională, incluzând principalii  parteneri comerciali. Extinderea va mări aria de acţiune a comercianţilor şi a investitorilor, aceştia trebuind doar să respecte anumite reguli, proceduri şi tarife aplicabile ambelor părţi. O Europă lărgită va stimula creşterea şi va crea noi oportunităţi în domeniul investiţiilor şi al comerţului, plasând Uniunea pe un loc fruntaş în contribuţia la efortul internaţional de luptă împotrivă crimei organizate, a traficului ilegal sau a poluării.”4 În ultimii ani, ţările viitoare membre au acordat atenţie deosebită efectelor ce aderarea le va avea asupra lor, Uniunea Europeană fiind nevoită să explice beneficiile şi să discute impactul ce extinderea îl va avea asupra ambelor părţi, pentru a putea profita din plin de oportunităţile ce se vor ivi. Pentru ca procesul de extindere să continue pe făgaşul normal, Uniunea trebuie să continue relaţiile complexe cu vecinii, favorizând stabilitatea politică şi creşterea economică, asigurându-se că graniţele între Uniune şi statele viitoare membre nu vor  diviza relaţiile între acestea. La întâlnirea din iunie 2000, Consiliul European a decis că toate ţările din această regiune sunt potenţiale candidate pentru aderarea la UE, această perspectivă încurajând fiecare ţara să accelereze ritmul reformelor şi să înceapă alinierea faţă de legislaţia şi structurile Uniunii Europene. Procesul de Stabilizare şi Asociere favorizează dialogul politic, liberalizarea comerţului,asistenta financiară şi cooperarea strânsă în multe sfere ale vieţii economice şi sociale, permiţând fiecărei ţări să se mişte în propriul ritm, beneficiind de suportul financiar şi de experienţă Uniunii. “În urmă alegerilor din ianuarie 2000, şi în special datorită îmbunătăţirii valorilor  democratice, Croaţia a fost propusă pentru aderare. Albania de asemenea, a făcut eforturi prin instituirea de reforme pentru a facilita aderarea. Sârbii au decis să pună capăt izolării, decizie făcută pentru a aduce stabilitatea şi prosperitatea în regiune. Totodată, Uniunea a acordat sprijin material şi politic provinciei Muntenegru, pentru a sprijini alegerea făcută în direcţia democraţiei şi a reformei. În Kosovo, Uniunea a fost principalul donator în vederea reconstrucţiei, în principal prin Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie.”5 4 5

Ilie Bădescu, op. cit., p. 74 M. Luţaş, Integrarea economică europeană, Bucureşti, Editura Economică, 1999, p. 110

8

Rusia a prezentat interesul de a purta discuţii cu Uniunea Europeană, legat de implicaţiile extinderii. O regiune a Rusiei va fi în mod deosebit afectată de lărgire, şi anume Kaliningrad, această devenind o enclavă a Rusiei în cadrul Uniunii, această din urmă trebuind să contureze o strategie în cazul cooperării cu Rusia, Polonia şi Lituania, pentru a se asigura că regiunea Kaliningrad va putea profita de prosperitatea crescândă pe care vecinii săi o vor  dobândi în urmă aderării la UE. Vecinii din zonă Mediteraneană se apropie din ce în ce mai mult de Uniunea Europena, prin Parteneriatul Euro-Mediteranean. Cu reforme politice şi economice mult îmbunătăţite în această zonă, există o noua oportunitate de a dezvolta relaţii cât mai strânse atât în domeniul politic, cât şi în cel al investiţiilor, în contextul unui climat prietenos, bazat pe cooperare. Beneficiile extinderii Uniunii Europene date de reformele pe plan intern în statele candidate sunt stabilitatea şi, de ce nu, oportunităţi de investiţii. Creşterea în diversitate nefuncţionând doar în baza unor valori europene, precum pieţe libere sau legitimitate democratică. Statele candidate trebuie să fie conştiente de necesitatea pregătirii economice şi a implementării acquis-ului. Europa intervine cu seriozitate în problemele apărute la nivel regional, european şi internaţional, prin obligarea şi oferirea de beneficii actorilor  internaţionali, care au devenit conştienţi de importanţa unei voci unice a Europei pe plan global. Avantajele extinderii sunt date de politica externă şi de securitate comună, de identitatea europeană de securitate şi apărare şi de cooperarea cu statele vecine. “Nu doar stabilitatea UE sau a Europei de Sud-Est sunt elementele cheie ale stabilităţii europene, ci şi stabilitatea Orientului Mijlociu sau a Asiei Centrale. Această defineşte caracterul original al construcţiei europene: UE nu este responsabilă doar pentru stabilitatea în interior, ci şi în exterior.” 6 Extinderea Uniunii Europene cu tăriile Europei Centrale şi Orientale, dar şi cu Malta, Cipru şi Turcia se înscrie într-un nou context istoric, integrarea fiind deschisă tuturor  ţărilor europene, acest principiu oferind oportunitatea realizării idealului de Europa unită şi   prosperă. Avantajele constau în favorizarea schimburilor comerciale, activitatea economică dând un nou impuls dezvoltării economiei europene în ansamblu. Aderarea noilor state va duce 6

Irina Rădulescu, Integrarea economică europeană , Bucureşti, Editura Economică, 2006, p. 127

9

totodată la creşterea influenţei Uniunii Europene pe plan internaţional, dar până atunci, această se confruntă cu dificultăţi politice, financiare şi instituţionale, datorită faptului că realităţile economico-politice ale statelor candidate sunt foarte diferite. Lărgirea spre Est a fost în permanenţă un subiect extrem de dezbătut în mediile din Uniunea Europeană. Nici un alt val de lărgire anterior nu s-a bucurat de o asemenea atenţie. Fenomenul este explicat prin prisma condiţiilor şi premiselor lărgirii spre Est care sunt total diferite decât cele în care s-a discutat şi s-a realizat oricare din extinderile anterioare. Conform Tratatului de la Roma nu există limite geografice sau alte restricţii care să interzică unui stat participarea la UE, principala condiţie pentru a deveni membru UE fiind accea ca statul candidat să împărtăşească valorile europene. Extinderea spre estul Europei este o experienţă cu totul nouă şi pentru UE care îşi va selecta noii membri din afara candidaţilor  tradiţionali şi pare a avea la bază inclusiv raţiuni politice şi de natură sentimentală. Într-o declaraţie din octombrie 2000, comisarul european pentru extindere Günther Veurheugen, sublinia caracterul unitar al Europei şi ireversibiliatea extinderii spre est “lărgirea UE este un  proces ireversibil...Nu vom mai lăsa Europa să fie divizată pe criterii politice, ideologice sau de altă natură”.7 Practic extinderea depinde de trei factori: pregătirea internă a statelor candidate,  pregătirea internă a UE şi negocierile de aderare propriu zise. 1.2.

România în contextul extinderii Uniunii spre Est

“România, stat european prin situarea geografică şi valenţe culturale, a făcut eforturi susţinute pentru revenirea din punct de vedere economic la comunitatea europeană, de care a fost desprinsă în mod nefiresc în perioada de economie dirijată. Aceasta cu atât mai mult cu cât şi Uniunea Europeană, prin Consiliul de la Copenhaga din 1993 a convenit ca ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc să adere la Uniunea Europeană, pot să o facă şi să devină astfel membre ale respectivei organizaţii. Procesul de aderare, urmează să aibă loc de îndată ce

7

Constantin Ciupagea,  Evaluarea costurilor şi beneficiilor aderării României la Uniunea Europeană, Bucureşti, Editura Institutul European din România, 2004, p. 98

10

ţara asociată în cauză va fi capabilă să-şi asume obligaţiile ce decurg din actul aderării, mai exact să îndeplinească condiţiile economice şi politice cerute.”8 O abordare progmatică a integrării României la UE, trebuie să se structureze pornind de la premisele statuate la Consiliul European de la Copenhaga din 1993 drept criterii liminare  pentru dobândirea calităţii de membru al UE: 

Stabiliatea instituţiilor ce garanează democraţia, statul de drept, drepturile omului,

respectul faţă de minorităţi şi protecţia acesora; 

Existenţa unei economii de piaţă funcţionale, precum şi capacitatea de a face faţă

 presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din interiorul Uniunii; 

Capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce decurg din caliatea de membru al UE,

inclusiv aderarea la ţelurile uniunii, politice, economice şi monetare. De asemenea, un stat candidat trebuie să transpună legislaţia Uniunii în legislaţia naţională şi să o aplice prin structuri administrative şi juridice adecvate. Detaliat, o economie de piaţă funcţională în cadrul României presupune în primul rând un sistem financiar eficient capabil să orienteze economiile personale şi ale companiilor către investiţii productive. Este, aşadar, nevoie de un sistem bancar şi unul financiar performant. În al doilea rând, o economie de piaţă funcţională presupune un sistem juridic modern aducător de securitate activităţii economice, existenţa unui drept de proprietate, altul al contractelor şi altul al concurenţei. Şi nu în ultimul rând economia de piaţă funcţională presupune un cadru macroeconomic stabil şi neinflaţionist – indispensabil dezvoltării fenomenului inflaţionist, creşterii şi creării de locuri de muncă. Capacitatea concurenţială vizavi de piaţa unică atestă necesitatea unor produse  performane, la standarde Unionale, infrastructuri de calitate şi resurse umane apte9. Liberalizarea cadrului activităţii economice este pe calea cea bună în ţările Europei centrale şi de Est. Numai că cea mai mare parte dintre ele încă păsrează reguli restrictive pentru   piaţa utilităţilor publice, bancară şi a asigurărilor. Ori, tocmai acestea sunt domenii de importanţă esenţială pentru buna funcţionare a pieţei unice. 8

Gabriela Pascariu, Corneliu Iaţu, Liviu-George Mahu, Modelul european în dezvoltarea României, Bucureşti,

Editura Sedcom Libris, 2005, p. 79 9

Andrei Liviu, Euro, Bucureşti, Editura Economică, 2003, p. 200.

11

În ceea ce priveşte România, dobândirea statutului de membru al UE, într-un orizont de timp cât mai apropiat, constituie o prioritate absolută a politicii româneşti. “Totul a început la 1 februarie 1993, când România, pe de o parte, şi Comunitatea şi Statele Membre pe de altă parte, au semnat Acordul European, prin care se crea o zonă de liber  schimb, se recunoştea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii şi se prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea Uniunii Europene. Acest acord a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la Snagov în iunie acelaşi an, strategia naţională de pregătire a aderării la UE a jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau a fi interprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare”10. Obiectivele Acordului European vizau în principal: 

crearea cadrului instituţional necesar pentru stabilirea unui puternic dialog politic;



sprijinirea eforturilor pe care le depune România pentru a deveni o economie de

 piaţă funcţională şi pentru întărirea democraţiei; 

crearea condiţiilor pentru libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi

 persoanelor; 

crearea cadrului şi condiţiilor necesare pentru dezvoltarea cooperării economice,

sociale, financiare şi culturale dintre cele două părţi. La Consiliul European de la Luxemburg când şase state sunt acceptate pentru deschiderea negocierilor, România nu primeşe avizul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare, considerându-se că nu va putea îndeplini pe termen mediu toate condiţiile de aderare, respectiv criteriile de la Copenhaga şi Madrid. “Conştientă de deficienţele şi întârzierile semnalate în Avizul Comisiei Europene din iulie 1997, România a accelerat ritmul reformelor economice şi instituţionale. Statutul de candidat la aderare dobândit în urma Consiliului European de la Luxemburg şi oficializat odată cu lansarea procesului de negocieri şi aderare la UE, din martie 2000, a marcat un nou stadiu al relaţiilor cu Uniunea, implicând asumarea de responsabilităţi sporite în îndeplinirea criteriilor  de la Copenhaga, în alinierea la normele şi practicile comunitare. În faza de pregătire intensificată pentru aderare, România a participat activ la procesul de examen analitic al

10

Gabriel Ştefură,   România şi problemele integrării europene, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2006, vol.II, p. 93.

12

acquis-ului comunitar, al cărui obiectiv îl constituie armonizarea legislaţiei interne cu normele comunitare.”11 Identificarea obiectivelor şi al priorităţilor de acţiune ale României trebuie, deci, fundamentată pe evaluarea realistă a gradului de implementare a acestor criterii, având în vedere şi concluziile Comisiei Europene. Astfel, sintetic, se consideră că România este pe cale să satisfacă în integralitate criteriile lor politice, a făcut progrese semnificative în crearea unei economii de piaţă viabile, deşi aceasta reclamă eforturi substanţiale în continuare. Dificultăţi majore se întâmpină, de asemenea, în instaurarea unui veritabil climat concurenţial; totodată, nu au fost transpuse sau preluate elementele esenţiale în domeniul pieţei interne. “Domeniile în care România înregistrează cele mai mari rămâneri în urmă în planul aderării sunt şi cele în care se înregistrează cele mai mari deficienţe în gradul cunoaştere şi înţelegere a acquisului comunitar: circulaţia produselor industriale, serviciilor, mediul înconjurător, dreptul societăţilor, telecomuniccaţiile şi societatea informaţională. Există situaţii în care România se situează într-un stadiu avansat de preluare a acquisului: libera circulaţie a capitalurilor, politica de concurenţă, impozitarea, energia, anumite categorii de produse industriale.”12 În acest sens, în perioada 2002 - 2004 au fost negociate capitolele cu privire la cele  patru libertăţi fundamentale, capitole cu un înalt grad de dificultate. Apoi, pentru a contribui la structurarea funcţională a unei economii de piaţă au fost elaborate, de către Delegaţia  Naţională, documentele de poziţie la celelalte capitole referitoare la piaţa unică, la principalele ramuri economice, precum şi la coeziunea economică şi socială. “Tot în 2002, Comisia Europeană, în Raportul de ţară, menţionează pentru prima dată anul 2007 ca fiind data estimativă pentru aderarea României şi Bulgariei. În acest sens, sunt   prevăzute obligaţiile care trebuie îndeplinite până în momentul aderării de cele două state,  punându-se accent pe îmbunătăţirea capacităţii administrative şi judiciare.”13 În octombrie 2004, Comisia Europeană prezintă Raportul anual 2004 pentru România  precum şi Strategia privind perspectivele procesului de extindere, urmând ca în decembrie 2004 Consiliul European de la Bruxelles să reafirme calendarul de aderare: aprilie 2005 – semnarea Tratatului de Aderare şi 1 ianuarie 2007 – aderarea efectivă. 11

Ana Maria Dobre, Ramona Coma, România şi integrarea europeană, Iaşi, Institutul European, 2005, p. 89 Irina Rădulescu, op. cit., p. 46 13 Ibidem, p. 93 12

13

1.3.

Cadrul instituţional al dialogului U.E.- România

“România are legături tradiţionale cu Uniunea Europeană, fiind prima şi singura ţară din Europa de Est care, încă din anii 70 a avut un cadru juridic bine definit în relaţiile cu UE. Astfel, în anul 1974, ca semn al recunoaşterii poziţiei româneşti de dezidenţă în cadrul Pactului de la Varşovia, între România şi Comunitatea Europeană a fost încheiat un acord prin care, statul român era inclus în Sistemul Generalizat de Preferinţe. Pe baza acestuia, o serie de mărfuri româneşti au fost scutite parţial sau total, de plata taxelor vamale la importul lor în Comunitate.”14 Anul 1980 a marcat un moment important în evoluţia relaţiilor dinte România şi C.E.E.,din două considerente: Primul este legat de semnarea unui Acord privind comerţul cu produse industriale, care marchează deschiderea pieţei comunitare pentru produsele industriale româneşti; Crearea Comisiei Mixte România C.E.E., prin care, România în calitate de primă ţară semnatară a acestui tip de acorduri, a recunoscut, de facto, C.E.E. ca entitate de sine stătătoare. “În anul 1982, la iniţiativa părţii române a fost adoptată recomandarea privind examinarea posibilităţiilor de negociere a unui Acord bilateral de cooperare comercială şi economică, iar pe această bază, între 1983-1984, s-au desfăşurat patru runde exploratorii la nivel de experţi în vederea clarificării ariei de cuprindere a acordului.Semnarea acestui acord ar  fi însemnat recunoaşterea diplomatică a C.E.E., ceea ce era practic imposibil de realizat din considerente de natură politică.”15 Anul 1990, a marcat pentru ţările din Europa de Est delimitarea de ideologia politică şi economică a comunismului şi orientarea spre un regim politic democratic susţinut de o economie de piaţă. În acest context, dorinţa ţăriilor est-europene de a deveni membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene, este pe deplin justificată. În ceea ce priveşte România - în spiritul valorilor nou afirmate după evenimentele din decembrie 1989-, şi-a exprimat în mod deschis ataşamentul faţă de valorile occidentale, încă 14

Elisabeta Roşca,   Dezvoltarea regională în contextul integrării în Uniunea Europeană, Bucureşti, Editura Economică, 2006, p. 107 15 M. Luţaş, op. cit., p. 156

14

din primele luni ale anului 1990. În acest sens, România a recurs la recunoaşterea oficială a Comunităţiilor Europene şi la acreditarea unui ambasador pe lângă organele comunitare de la Bruxelles. Se poate prin urmare afirma că: relaţiile diplomatice dintre România şi Uniunea Europeană datează din 1990. Demersurile în plan economic s-au materializat, într-o primă etapă, prin semnarea  primului acord comercial global cu Comunităţiile Europene,intrat în vigoare la 1 mai 1991. În aceeaşi lună, România a adresat o cerere oficială de începere a negocierilor în vederea asocierii la Comunitatea Economică Europeană. Un an mai târziu, în noiembrie 1992 a avut loc la Bruxelles parafarea Acordului de Asociere şi a Acordului Interimar de aplicare a  prevederilor comerciale. Parlamentul României a ratificat Acordul European de Asociere în martie 1993, iar câteva luni mai târziu(mai 1993) a intrat în vigoare, mai întâi componenta comercială a acestuia (sub forma Acordului interimar) urmată, începând cu februarie 1995, de către Acordul European de Asociere. Prin aceasta, România a devenit cel de-al patrulea membru est-european (după Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia) cu statut de asociat la Comunitatea Economică Europeană. Cu ocazia Summit-ului de la Copenhaga din anul 1993, ţările membre au convenit că, statele asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc vor putea deveni membre ale Uniunii Europene de îndată ce vor fi îndeplinite criteriile economice şi politice impuse: 

criterii politice: stabilitatea instituţiilor democratice, supremaţia legii,

respectarea drepturilor omului, respectarea şi protecţia minorităţilor; 

criterii economice : existenţa economiei de piaţă funcţională, capacitatea de a

face faţă presiunii concurenţei din Uniunea Europeană.16 “Pe baza prerogativelor acordate prin statutul de membru asociat şi a celor  cuprinse în articolul 0 din Tratatul de la Maastricht, România a înaintat la 22 iunie 1995, cererea oficială de aderare la U.E. însoţită de Strategia naţională de pregătire a aderării la U.E., adoptată la Snagov, prin care s-au jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau a fi întreprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare.”17

16 17

Aristide Cociuban, op. cit., p. 117 Elisabeta Roşca, op. cit., p. 108

15

Răspunsul Comisiei, întocmit pe baza unei analize minuţioase privind gradul de îndeplinire a criteriilor economice şi politice de aderare, s-a concretizat în luna iulie a anului 1997, când, Comisia Europeană a dat publicităţii Agenda 2000 recomandând Consiliului European de la Luxemburg să înceapă negocierile de aderare cu Ungaria, Polonia, Cehia, Estonia şi Slovenia, şi să amâne momentul începerii negocierilor cu România. Conform recomandărilor Comisiei Europene, România a făcut progrese importante pe calea democraţiei, dar este încă deficitară în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor şi a copilului. În recomandarea Comisiei se apreciază de asemenea că România "a înregistrat evoluţii favorabile în liberalizarea economiei, dar are nevoie de investiţii importante în domeniul protecţiei mediului, agriculturii, transporturilor şi justiţiei".18 Începând însă cu anul următor, Comisia întocmeşte Rapoarte periodice-anuale  privind progresele înregistrate în România în vederea aderării. În cel de al doilea Raport   periodic asupra României publicat în octombrie 1999, Comisia recomandă Consiliului European de la Helsinki începerea negocierilor de aderare cu România cât şi cu alte cinci state candidate care nu au fost iniţial acceptate:Slovacia, Lituania, Letonia, Bulgaria şi Malta.  Negocierile cu aceste ţări au debutat cu ocazia unei întâlniri la nivel de miniştrii de externe, la 15 februarie 2000. În cadrul acestei întâlniri, Uniunea Europeană a prezentat fiecărui stat candidat o poziţie generală a Uniunii Europene, care a fost luată la cunoştinţă de către ţările candidate. Pentru a sprijini România în eforturile de pregătire în vederea aderării la UE, în 2002 Comisia Europeană a elaborat Foaia de parcurs pentru Bulgaria şi România - Comunicare a Comisiei către Consiliu si Parlamentul European. Încă din prima parte a anului 2000, România a deschis 5 din cele 31 de capitole de negocieri:întreprinderi mici şi mijlocii, educaţie,ştiinţă şi cercetare, relaţii externe, politică externă şi de securitate comună. În prezent, toate cele 31 de capitole de negocieri sunt închise, iar, în data de 25 aprilie 2005, România a semnat la Luxemburg Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, care marchează intrarea în linie dreaptă a procesului de aderare la Uniune, ce urmează să se finalizeze la 1 ianuarie 2007. Astfel, România trece de la statutul de stat candidat la cel de ţară 18

I. Rotariu, Sistemul economiei mondiale şi mecanismele sale de funcţionare , Timişoara, Editura Mirton, 2001, p. 275

16

în curs de aderare şi va participa ca observator la activitatea instituţiilor Uniunii, atât la nivelul Consiliului European, al Consiliului UE şi al formaţiunilor sale sectoriale, cât şi al grupurilor  de lucru ale Consiliului UE şi Comisiei. De asemenea, România va fi invitată, imediat după semnare, să-şi desemneze reprezentanţii în Parlamentul European, cei 35 de parlamentari români cu statut de observatori urmând să-şi înceapă propriu-zis activitatea la începutul sesiunii de toamnă a Parlamentului European. “25 aprilie 2005 este un moment de referinţă atât pentru autorităţile române, cât şi  pentru cetăţenii români, care susţin masiv proiectul naţional al integrării europene, marcând conectarea ireversibilă a societăţii româneşti la Uniunea Europeană şi încheierea "contractului" cu Uniunea, în vederea aderării la 1 ianuarie 2007.”19 Acordul European instituind o asociere între România pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de alta parte, a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Cadrul dialogului instituţionalizat între cele doua părţi a fost stabilit la doua niveluri: -

parlamentar;

-

executiv. “La nivel parlamentar, dialogul România - Uniunea Europeană se desfaşoară prin

intermediul Comitetului Parlamentar de Asociere România - Uniunea Europeană. Acesta funcţionează potrivit propriilor reguli de procedură,care prevăd şi modul de desfăşurarea reuniunilor. Comitetul Parlamentar are în componenţa sa membrii ai Parlamentului României şi ai Parlamentului European, iar reuniunile sale se desfăşoară de doua ori pe an, la Bucureşti, respectiv Bruxelles. Părţile implicate participă cu câte doisprezece membri, conducătorii delegaţiilor asigurând în acelaşi timp şi co-preşedinţia Comitetului Parlamentar de Asociere."20 Reuniunile se închid prin adoptarea şi semnarea unui document final, cu titlu de recomandare, document cu valoare politică. Acesta este înaintat în acelaşi timp Guvernului României şi instituţiilor comunitare. Documentul se consideră adoptat prin votul majorităţii fiecărei părţi participante la reuniune. Având în vedere importanţa procesului de integrare europeană, la nivelul Parlamentului României funcţioneaza Comisia pentru Integrare Europeană. Atribuţiile acestei 19

I. Rotaru, op. cit., p. 278 Maria Costea,  Integrarea României în U.E . -  Provocări şi perspective , Bucureşti, Institutul European, 2007, p. 146 20

17

comisii acoperă un domeniu vast al procesului, de la problemele de armonizare a legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară până la stabilirea strategiei şi priorităţilor în domeniul integrării europene. În realizarea acestor deziderate Comisia pentru Integrare Europeană a Parlamentului colaborează cu comisiile de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. La nivel executiv, dialogul instituţional între România şi Uniunea Europeană se desfăşoară la nivelul Consiliului de Asociere şi al Comitetului de Asociere.

18

Capitolul II Exigenţe ale integrării României în Uniunea Europeană

2.1. Criteriile aderării României la Uniunea Europeană

La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul European ce instituia o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre pe de altă parte. Prevederile acestui acord stipulează faptul că România a devenit membru asociat şi sunt puse  bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se că obiectivul final urmărit de ţara noastră este de a deveni membru cu drepturi depline a U.E. şi că asocierea are ca scop să ajute România să realizeze acest deziderat.21 România a avut contacte şi înţelegeri cu U.E. încă din deceniile sase şi şapte, când au fost încheiate acorduri comerciale şi tehnice şi acorduri prin care beneficia de preferinţe vamale comunitare. De abia în anul 1990 a fost semnat Acordul comerţ, cooperare comercială şi economică între România şi U.E., iar din 1991 România a devenit beneficiară a asistenţei financiare acordată prin Programul PHARE.  Negocierile privind asocierea României la U.E. au început în anul 1992 şi s-au finalizat în acelaşi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul României a ratificat Acordul European de asociere la U.E. în 1993. Asocierea României la U.E. înseamnă pe plan economic crearea unei zone de liber  schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei romaneşti, iar  în plan politic crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent între părţi. În cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au în vedere: 21

Gabriela Pascariu, Corneliu Iaţu, Liviu-George Maha, op. cit., p. 117

19



stabilirea unei perioade de tranziţie de maximum 10 ani, împărţită în două etape, trecerea la cea de a doua făcându-se în urma examinării Consiliului de asociere a aplicării pană în acel moment a prevederilor Acordului;



asimetria în acordarea de către părţi a concesiilor concretizate prin faptul că, în timp ce Uniunea îşi va realiza angajamentul în prima etapă, România şi-l va pune în aplicare în a doua ;



angajamentul părţilor de a se abţine de la introducerea de reglementări care să vină în contradicţie cu prevederile Acordului până la intrarea în vigoare;



disponibilitatea părţilor ca pe perioada de tranziţie să procedeze de comun acord, în funcţie de conjunctura existentă în sectoarele vizate, la reducerea periodică şi analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului în aplicarea acestora.

Acordul European de asociere a României la U.E. cuprinde prevederi pentru fiecare sector principal de activitate: I. în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea între părţi a unei zone de comerţ liber care se va concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare şi netarifare existente în acest moment în relaţiile comerciale dintre România şi U.E.. Acestea privesc produsele industriale, cu excepţia celor textile şi siderurgice, dar şi  produsele agricole de bază (neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare şi prelucrate). Zona de comerţ liber va fi realizată în perioada de tranziţie de maximum 10 ani, în mod gradual. Perioada de tranziţie este asimetrică în ceea ce priveşte ritmul reducerii şi eliminării taxelor de către România, oferindu-se astfel ţării noastre o perioada mai lungă de timp pentru deschiderea pieţei sale la importurile din U.E. Dacă U.E. se obligă să elimine toate taxele vamale şi îngrădirile cantitative pană la sfârşitul primei etape a  perioadei, România va face acest lucru la sfârşitul celei de-a doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde aranjamente speciale; II. aderarea României la U.E. necesită un cadru economic care să fie compatibil cu funcţionarea U.E. şi cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grăbirea descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de întreprinderi mici şi mijlocii, alinierea tuturor standardelor romaneşti la normele comunitare, legarea cursului Leului de EURO, precum şi realizarea unei modificări de structură a populaţiei

20

ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul ţarilor din U.E. ( 10% în agricultură, 30% în industrie şi peste 60% în servicii ). România va trebui să aplice acele căi şi mijloace care să ducă la relansarea puternică a producţiei, la stimularea investiţiilor, la creşterea competitivităţii produselor, accelerarea procesului de reformă, la restructurare şi privatizare, de modernizare în vederea asigurării unei macrostabilizări durabile şi eliminării actualelor dezechilibre fundamentale din economie. Trebuie acordată mai multă atenţie valorificării superioare a resurselor, inclusiv cele umane, creşterii productivităţii muncii, evoluării şi folosirii eficiente a potenţialului competitiv şi creativ al firmelor autohtone. III. pe plan instituţional, organismele centrale precum Banca Naţională, Curtea de Justiţie etc. vor trebui să aibă aceleaşi atribuţii cu acelea din ţările comunitare; IV. în domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic şi pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în U.E., fiecare proiect de lege adoptat trebuind să cuprindă o precizare, potrivit căreia legea este conformă cu legislaţia comunitară. “În cadrul cooperării financiare dintre România şi U.E., România a beneficiat de asistenţa financiară din partea U.E., sub forma de donaţii şi împrumuturi, inclusiv împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, pentru accelerarea şi susţinerea proiectului de transformare economică a ţării şi pentru sprijinirea reajustării structurale. O destinaţie importantă a împrumuturilor o reprezintă diminuarea consecinţelor economice şi sociale, a costurilor sociale ale tranziţiei la economia de piaţă.”22 Asistenţa financiară va fi acoperită din doua surse: programul PHARE, în cadrul căruia fondurile alocate sunt nerambursabile potrivit Reglementării Consiliului U.E.; împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiţii până la expirarea valabilităţii acestora. În Acord se stipulează faptul că asistenţa financiară din partea U.E. va fi evaluată  periodic în funcţie de priorităţile stabilite, de capacitatea de absorbţie a economiei României, de  posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul înregistrat pe linia economiei de piaţă şi în ce priveşte restructurarea economică. Pentru a se realiza o utilizare optimă a acestor credite se va realiza o coordonare între contribuţiile U.E. şi cele din alte surse, cum ar fi: finanţarea din

22

Maria Costea, op. cit ., p. 172

21

 partea statelor membre, alte ţări din G-24, F.M.I., Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.23 Acordarea creditelor în cadrul asistenţei financiare se face numai pe baza unor  documentaţii prezentate de România, din care rezulta oportunitatea, modul de derulare a investiţiei, eficienţa economică şi efectele sociale defalcate pe diferite etape ale derulării investiţiei. Toate aceste principii ale asocierii trebuie însă transpuse în practică în concordanţă cu interesele naţionale ale României. Asocierea şi aderarea trebuie să servească promovării interesului naţional şi dezvoltării potenţialului economic şi patrimoniului cultural românesc. În ceea ce priveşte aderarea României la U.E., cererea oficială a fost depusă în anul 1995, fiind a treia ţară din cele 10 care şi-au depus oficial cererea de aderare : Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, şi Slovacia.24 Împreună cu această cerere de aderare, ţara noastră a mai depus două documente de susţinere a cererii : 

Strategia naţională de pregătire a aderării României la U.E.;



Declaraţia de la Snagov, semnată de şefii tuturor partidelor parlamentare. Pentru pregătirea condiţiilor şi derularea procesului de aderare a fost necesară crearea

unui cadru organizatoric : a) crearea Comitetului

Interministerial de Integrare Europeană, condus de şeful

guvernului, a Departamentului pentru Integrare Europeană din cadrul guvernului, precum şi a compartimentelor corespunzătoare specializate la nivelul ministerului şi instituţiilor  administraţiei publice locale;  b) constituirea Comisiei comune pentru integrare economică a celor două Camere ale Parlamentului şi crearea unui departament specializat pentru armonizarea legislativă în cadrul Consiliului Legislativ, care veghează la îndeplinirea Programului Naţional de armonizare a legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară; c) desfăşurarea dialogului cu ţările membre U.E. şi cu instituţiile U.E. structurat pe două domenii de activitate, ceea ce va permite să se abordeze aprofundat toate aspectele majore ale  procesului de integrare în U.E.; 23 24

Ibidem, p. 177 Ana Maria Dobre, op cit., p. 124

22

d) înfiinţarea de centre de informare şi documentare în problemele U.E.; e) realizarea Programului Naţional de pregătire a specialiştilor în domeniul integrării şi a strategiei de imagine a procesului de pregătire a aderării României la U.E., destinată opiniei  publice autohtone şi europene. Factorii de conducere şi decizie în ţara noastră trebuie să precizeze şi să arate în modul cel mai transparent că România doreşte şi urmăreşte să se integreze cu cei care vor să coopereze pe baze egale, democratice, şi nicidecum cu cei care vor să-i subordoneze pe alţii. “Pornind de la stadiul dezvoltării economiei româneşti este necesară o perioadă de timp în care ţara noastră să beneficieze de un statut preferenţial, perioadă în care să fie sprijinită  pentru a atinge standardele europene corespunzătoare. România nu trebuie să admită, sub  pretextul europenismului, subordonarea interesului naţional faţă de cei puternici, care ar crea o serie de probleme pentru dezvoltarea şi suveranitatea naţională. Integrarea europeană trebuie să fie concepută de ţara noastră cu respectarea suveranităţii naţionale, a demnităţii şi drepturilor  omului.”25 Concepţia modernă pe care trebuie să se bazeze România în procesul integrării economice presupune: a) constituirea sistemului de legi şi reglementări ce definesc drepturile şi obligaţiile, fixând cadrul fundamental în care se pot dezvolta relaţiile economice între parteneri;  b) înlocuirea instituţiilor specifice unei economii de comandă cu cele specifice de economie de piaţa liberă; c) asigurarea factorilor care să favorizeze funcţionarea profitabilă a pieţelor prin  punerea în valoare a factorilor de producţie şi a capacităţii întreprinzătorului; d) realizarea unei interdependențe normale între politicile macroeconomice şi cele structurale, pe baza extinderii liberei iniţiative; e) conceperea modelelor de cooperare economică şi etapizarea procesului de integrare economică internaţională, care nu trebuie să se reducă doar la o asimilare economică.26 Obiectivul fundamental al Programului Economic de Dezvoltare pe termen mediu (2002  – 2006) îl constituie obţinerea unei creşteri economice durabile, care pe termen mediu – lung să reducă decalajul de dezvoltare economică a României faţă de Uniunea Europeană. Din acest 25

Elisabeta Roşca, op. cit., p. 135 Victor Aldea , Octavian Gheorghe Botez,  Aderarea României la Uniunea Europeană şi implicaţiile sale, Bucureşti, Editura Economică, 2005, p. 179 26

23

obiectiv fundamental decurg obiectivele specifice, cum sunt: valorificarea resurselor proprii şi a  potenţialului economic existent, în condiţiile unei ajustări ample a producţiei industriale, evidenţierea condiţionării lor cauzale dintre ramuri şi a posibilităţii de creştere a producţiei fiecăruia, în condiţiile volumului de resurse previzibile în acest moment; stimularea proceselor  de privatizare şi restructurare cu precădere către ramurile şi sub ramurile pentru care dezvoltarea este direct condiţionată de aportul capitalului străin, de noi pieţe şi de modificarea ofertei şi a structurii de proprietăţi. Toate aceste obiective specifice vizează trecerea cât mai rapidă a României la economia de piaţă. Efectele integrării României în U.E. au fost resimţite atât în perioada de pre-aderare, cat vor fi si după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ juridic, precum şi prin  preluarea obligaţiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E..27 Consiliul European reunit la Copenhaga în anul 1993 a definit şi precizat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ţările asociate din Europa Centrală şi de Est pentru a adera la Uniunea Europeană, condiţii definite sub forma unor criterii: 1) Stabilitatea instituţiilor garante ale democraţiei statului de drept, drepturilor omului, respectului şi protecţiei minorităţilor. Potrivit prevederilor Constituţiei, minorităţile naţionale  pot fi reprezentate în Parlamentul României şi în organele locale. Reprezentarea în Parlamentul României se face în condiţii speciale, reprezentantul minoritar naţional putând fi ales cu numai 5% din voturile necesare pentru un deputat ales obişnuit. În legătură cu participarea la viaţa cultural-artistică şi editorială, Parlamentul României a pus la dispoziţia minorităţilor naţionale din România bani pentru finanţarea unor   proiecte şi programe în cadrul Companiei Europene pentru Combaterea Rasismului, Xenofobie, Antisemitismului şi Intoleranţei. Din 1993 funcţionează Consiliul pentru Minorităţi Naţionale, organism guvernamental din care fac parte reprezentanţii tuturor minorităţilor naţionale din România, având ca scop identificarea şi soluţionarea problemelor specifice ale persoanelor aparţinând minorităţilor  naţionale. 2) Existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă. În cadrul economiei de piaţă, echilibrul între cerere şi ofertă se stabileşte prin jocul liber al forţelor de piaţă. O economie de piaţă 27

Daniel Dăianu, RaduVrânceanu,  România şi Uniunea Europeană. Inflaţie, balanţa de plăţi, creştere economică, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 124

24

funcţionează atunci când sistemul juridic, inclusiv reglementarea dreptului de proprietate, este   pus la punct şi gata să fie aplicat. Funcţionarea economiei de piaţă este facilitată şi de stabilitatea macroeconomică şi de consensul forţelor politice în adoptarea strategiei economice. Un sistem financiar bine dezvoltat şi structurat şi absenţa barierelor la intrarea şi ieşirea de pe  piaţă a agentilor economici contribuie la functionarea eficienta a economiei de piaţă. România a făcut eforturi însemnate pentru realizarea economiei de piaţă. Au fost liberalizate preţurile, principalele bariere comerciale au fost înlăturate, s-a trecut la privatizarea întreprinderilor şi la restructurarea activităţilor, însă se mai menţine într-o măsură importantă implicarea guvernului în viaţa economică. Drepturile de proprietate nu sunt pe deplin asigurate, mai ales asupra fondului funciar, iar organismele de control nu sunt complet instalate şi nu au capacitatea de a asigura respectul şi aplicarea legii.28 Deciziile privind strategia dezvoltării economiei suferă din lipsă de coerenţă şi drept urmare realizările în domeniul macrostabilizării sunt inegale; performanţele în domeniul creşterii economice sunt fluctuante, inflaţia şi şomajul au ajuns la cote alarmante. Agenţii economici consideră că actualul mediu economic nu este suficient de stabil încât să stimuleze economiile şi investiţiile interne şi externe. Se apreciază că programul de rentabilizare a activităţilor economice şi de restructurare va mai dura încă mulţi ani, la care se adaugă drumul sinuos al reformei şi instabilitatea macroeconomică care determină agenţii economici să nu accepte în totalitate reforma. Instabilitatea politică din România nu este în măsură să asigure consolidarea mecanismelor de piaţă instaurate şi să funcţioneze suficient. Administraţia publică nu este deocamdată în măsură să asigure o aplicare a legilor după adoptarea lor. Sectorul financiar s-a dovedit pană în prezent incapabil să-şi asume riscul de intermediere financiară. Pentru a deveni  pe deplin viabil este necesară continuarea privatizării şi realizarea unui sistem de control mai eficace. Sectorul bancar va trebui în mai mare măsură să asigure disciplina financiară a întreprinderilor. 3) Capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei. Se poate aprecia că încă de pe acum pot fi identificate câteva elemente care oferă indicaţii în legătură cu capacitatea economiei naţionale de a face faţă concurenţei agenţilor economici comunitari. Este necesar un cadru juridic naţional în care agenţii economici să acţioneze, asemănător cerinţelor  28

Ibidem, p. 129

25

funcţionării Pieţei Interne Unice. În industrie se mai menţin încă sectoare energointensive care sunt dependente de importul de materii prime; costurile salariale şi cu forţa de muncă sunt încă ridicate, restructurarea marilor combinate se face greoi. Deşi cadrul legislativ pune accent pe dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, lipsa fondurilor şi incapacitatea de a elabora studii pentru susţinerea financiară străină au făcut ca acest sector să nu cunoască amploarea prognozată. Investiţiile străine în economia României se consideră că sunt modeste, din mai multe motive: cadrul judiciar insuficient dezvoltat şi instabil, presiunile fiscale ridicate şi sinuoase de la o perioada la alta, instabilitatea politică şi socială care determină concesii succesive din  partea guvernului cu efecte negative asupra mersului reformei. Actuala structură a economiei şi a proprietăţii, capacitatea de care dispun agenţii economici, ne arată că nivelul de integrare economică a României în viaţa U.E. este relativ scăzut şi drept urmare o expunere prematură a economiei româneşti la exigenţele şi   presiunile concurenţiale ale pieţei unice ar reprezenta un şoc pentru agenţii economici şi  populaţie, cu consecinţe extrem de grave pentru situaţia economică a ţării. 4) Capacitatea asumării obligaţiilor ce îi revin unui membru al Uniunii Europene. Aderarea unei ţări la Uniunea Europeană implică în mod necesar şi asumarea unor obligaţii ce derivă din criteriile ce stau la baza aderării:  tranziţia

la economia de piaţă şi la democraţie trebuie să ţină pasul sau chiar să

devanseze momentele cheie ale perioadei de tranziţie în calitate de asociat al U.E.;  elaborarea

cadrului legislativ intern pentru democraţie şi economie de piaţă trebuie să

dea prioritate acelor aspecte şi elemente care fac posibilă funcţionarea Acordului European conform calendarului convenit;  reformele

legislative şi instituţionale trebuie să coboare în profunzimea structurii

societăţii, ca o condiţie a valorificării avantajelor Acordului European;  colaborarea

politică cu U.E. deschisă de prevederile Acordului European trebuie

 permanent consolidată cu acţiuni concrete de cooperare comercială, economică şi financiară, de natură să accelereze facilităţile economiei;  grăbirea

procesului de macrostabilizare economică;

26

 dezvoltarea

cooperării cu celelalte ţări asociate ca o condiţie a constituirii unei

structuri compatibile cu cele existente în U.E.. Scurta prezentare a cerinţelor şi exigenţelor procesului de asociere şi aderare a României la U.E. demonstrează complexitatea acestui proces, eforturile pe care ţara noastră trebuie să le facă pe drumul dezvoltării democraţiei şi vieţii economice pentru a atinge standardele vieţii europene. De aceea este greu de precizat un orizont de timp pentru admiterea României în U.E. Dorinţa noastră depinde de măsura în care vor fi îndeplinite cerinţele cuprinse în Acordul de Asociere şi a prevederilor criteriilor de aderare la U.E. În conformitate cu obiectivul major stabilit de România pentru actuala etapă de dezvoltare, crearea condiţiilor pentru aderarea, într-o perspectivă apropiată , la U.E., principiile fundamentale ce stau la baza dezvoltării economiei şi înfăptuirii reformei sunt: reforma societăţii româneşti pentru recunoaşterea şi afirmarea valorilor morale şi democratice, aşezarea dreptului de proprietate la temelia societăţii româneşti, accelerarea reformei instituţionale începând cu Guvernul României

pentru crearea unui stat modern, restructurarea şi

modernizarea industriei româneşti în sensul redimensionării şi privatizării acesteia în vederea asigurării unei creşteri economice durabile, reorientarea şi dezvoltarea agriculturii în direcţia cerinţelor economiei de piaţă prin sprijinirea sistemelor de producţie şi valorificare, reforma sistemului finanţelor publice potrivit principiului finanţării obiectivelor viabile economic, distribuirea echitabilă a costurilor tranziţiei în sprijinul solidarităţii sociale, aşezarea României cu demnitate în lumea democratică şi dezvoltată a Europei.29 Aşezând la baza dezvoltării economico-sociale aceste principii, strategia aderării României la U.E. cuprinde o serie de obiective sintetizate în următoarele politici : politica macroeconomică, politica de restructurare a economiei, politici privind drepturile omului, culte şi minorităţi şi politici privind capitalul uman. Politica macroeconomică a guvernului îşi propune în domeniul valutar-monetar  următoarele: 

reducerea inflaţiei, înfăptuirea stabilităţii interne şi externe a monedei naţionale, respectiv introducerea unor măsuri de politică economică menite să asigure previziunea evoluţiei cursului monedei;

29

Ana Maria Dobre, Ramona Coma, România şi integrarea europeană, Iaşi, Institutul European, 2005, p. 117

27



recâştigarea încrederii în moneda naţională şi creşterea vitezei de rotaţie a banilor;



limitarea deficitului bugetar în vederea diminuării ponderii statului în utilizarea resurselor financiare ale economiei;



menţinerea ratelor dobânzii la niveluri pozitive, în termeni reali, pentru a asigura creşterea şi utilizarea eficientă a resurselor de capital financiar;



asigurarea unui nivel competitiv şi realist al cursului de schimb valutar;



asigurarea deplinei convertibilităţi a contului curent şi pregătirea condiţiilor de trecere graduală la convertibilitatea contului de capital;



administrarea cu prudenţă sporită şi într-o manieră transparentă a datoriei publice interne şi externe;



 practicarea unor dobânzi pentru depozite bancare ale băncilor comerciale la Banca  Naţională a României sub nivelul dobânzii pe piaţa interbancară;



diversificarea emiterii de obligaţiuni de stat pe termen mediu, ca instrument al Băncii   Naţionale a României de reglare a masei monetare şi pentru finanţarea deficitului  bugetar.30 Politicile de restructurare a economiei îşi propun mai întâi măsuri de consolidare a

mecanismelor concurenţiale care să permită României îndeplinirea condiţiilor necesare semnării Acordului European de evaluare a conformităţii. Va fi încurajată activitatea Consiliului Concurenţei pentru a întări capacitatea acestuia de a pune în aplicare legislaţia  protecţiei concurenţei. În prezent, acţiunile privind crearea condiţiilor de aderare a României la U.E. vizează: includerea permanentă a problematicii specifice a integrării pe agenda contactelor politice  bilaterale şi multilaterale; pregătirea temeinică a fiecărei etape de negociere în formarea unui corp de negociatori competenţi; consolidarea coordonării de către Departamentul pentru Integrare Europeană a procesului, alături de alte instituţii cu responsabilităţi în domeniu, prin alocarea unor resurse suplimentare (umane şi materiale) capabile să gestioneze în mod adecvat acest proces; utilizarea cu eficienţă maximă a programelor comunitare de asistenţă şi colaborare; obţinerea unui acces mai larg, în condiţii echitabile, la sursele de finanţare şi investiţii; ameliorarea regimului de liberă circulaţie în spaţiul comunitar a cetăţenilor români. 30

Ibidem, p. 119

28

Ţara noastră va trebui să pună cât mai curând în aplicare prevederile Programului de  pre-aderare pentru a pregăti cât mai bine condiţiile pentru începerea negocierilor în vederea aderării ca membru cu drepturi depline la U.E. Dintre măsurile cele mai importante a căror punere în aplicare a început deja menţionăm:  realizarea

programului naţional de armonizare legislativă vizând îndeosebi crearea

unui cadru adecvat de participare la piaţa unică a U.E.;  pregătirea

condiţiilor pentru punerea în aplicare a prevederilor din acordul de asociere

referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă şi a capitalului şi elemente complementare dezvoltării comerţului şi investiţiilor;  dezvoltarea

de proiecte specifice pentru valorificarea întregului pachet de asistenţă

europeană în domeniul restructurării si privatizării, pentru desăvârşirea procesului de ajustare structurală, al protecţiei sociale, al dezvoltării infrastructurii si al edificării societăţii civile;  dezvoltarea

cooperării şi încheierii de acorduri de liber schimb cu ţările asociate la

U.E., ca bază a revigorării comerţului dintre ele.31 Derularea contemporană a procesului de integrare a ţărilor din U.E., caracterizat de adâncirea acestuia şi marcat de încheierea procesului de formare a pieţei unice şi pregătirea uniunii monetare, ridică probleme noi şi deloc uşoare pentru nişte candidaţi cu economiile în transformări profunde, care doar de câţiva ani au trecut la convertibilitatea de cont curent a monedei naţionale, liberalizarea comerţului exterior, crearea şi consolidarea mecanismelor de  piaţă concurenţială etc. Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii U.E. prezintă o măsură importantă pentru România. Studiile efectuate relevă că riscurile potenţiale ale neextinderii sunt mai mari pentru ţările U.E. decât pentru cele candidate, pe când beneficiile extinderii sunt mai mari decât costurile pentru ţările U.E. Efectele pe termen lung ale integrării şi implicaţiile cantitative ale acestora constituie un  puternic stimulent pentru impulsionarea eforturilor de integrare.

31

Irina Rădulescu, Integrarea economică europeană , Bucureşti, Editura Economică, 2006, p. 130

29

Se poate aprecia că procesul de îndeplinire a criteriilor de aderare la U.E. de către ţările candidate se va desfăşura în mod continuu, pe parcursul mai multor ani. Dialogul instituţionalizat cu U.E. va stabili nu când o ţară doreşte să adere la U.E., ci când este pregătită să facă acest demers în conformitate cu strategia de la Essen (decembrie 1994) şi cu hotărârile Consiliului European de la Luxemburg (1997) şi Conferinţei Europene de la Londra (1998). România consideră că îndeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implică o redresare economică cat mai puternică şi accelerată a ţării, prin mobilizarea factorilor interni, potentaţi de cooperarea cat mai strânsă cu ţările comunitare, al căror sprijin îndeosebi financiar şi tehnicoeconomic trebuie să fie mai substanţial, dar şi de o colaborare multilaterală cu celelalte ţări aderente la U.E. Perspectivele integrării rapide în U.E. vor trebui să determine autorităţile române să analizeze cu seriozitate costurile acestui proces în raport cu beneficiile scontate, termenul necesar armonizării legislative şi cât de benefic este procesul pentru reforma în curs de desfăşurare in ţara noastră. În studiul intitulat “Evalurea costurilor şi beneficiilor aderării României la Uniunea Europeană”, analizând criteriile de aderare, autorii consideră ca având implicaţii mai importante, în contextul aderării, două criterii, şi anume cel juridic, respectiv cel economic. Celelate două criterii impun condiţionalităţi care ar fi existat şi în absenţa aderării la Uniunea Europeană, fiind indispensabile perioadei de tranziţie. Existenţa şi stabilitatea instituţiilor democratice ale statului de drept, asigurarea   premiselor administrative necesare creării unei economii de piaţă funcţionale, competitive constituie elemente definitorii ale tranziţiei, transformări induse de urmărirea acestor  imperative existând oricum în perioada tranziţiei, diferenţa constând în orizontul de timp alocat  pentru realizarea lor. Spre deosebire, adoptarea acquis-ului comunitar impus prin criteriul juridic are un impact direct şi evident, deoarece impune priorităţile, obiectivele, conţinutul şi un cadru instituţional uniform de adoptare şi implementare a politicilor economice naţionale.32 În acest context, este evident că respectarea criteriilor de aderare şi implicit aderarea României la Uniunea Europeană implică o serie de transformări la nivel economic şi politic. 32

Constantin Ciupagea, coord.,   Evaluarea costurilor şi beneficiilor aderării României la Uniunea Europeană, Institutul European din România, Bucureşti, 2004, p. 18

30

2.2.Costuri ale aderării României la Uniunea Europeană

Integrarea economică în imensul angrenaj al celor 27 de ţări ce compun momentan structurile „pieţei unice” are un impact extrem de important asupra sistemului productiv autohton. Economia românească s-a alipit unui complex de pieţe ce formează, de fapt, un tot guvernat de reguli comune şi interese dintre cele mai diverse. Totodată, ea a încetat să mai fie o oază bine delimitată şi a urmat procesul de contopire cu celelale economii care devin din ce în ce mai puţin naţionale. Pe de altă parte, procesul de integrare poate fi mai mult sau mai puţin lin, cu o diversitate de costuri si beneficii care depind de starea actuală a transformărilor din România. Cu cât România progresează mai mult din punct de vedere economic, cu atât va fi mai uşor   pentru ea sa facă faţă în mediul competitiv al Uniunii Europene şi chiar şi în acest caz vor avea de suferit sectoare şi firme vor rămâne în afara jocului pieţei, cu consecinţe dureroase pentru forţa de muncă nevoită să se îndrepte către alte activităţi. Sintetizat, costurile aderării sunt cele legate de înfiinţarea unor instituţii compatibile cu cele existente în UE, costuri legate de investiţiile în tehnologie, pentru a avea produse de înaltă calitate, la standarde ridicate şi preţuri rezonabile, care vor permite accesul pe piaţa europeană, investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii mediului precum şi investiţii în agricultură, căci piaţa agricolă se va axa din ce în ce mai mult pe calitate. O dată cu integrarea europeană s-au produs ajustări structurale semnificative în sistemul economic indingen, generând totodată o serie de sacrificii inevitabile, sub forma costurilor. În primul rând, dispariţia taxelor vamale şi a altor bariere comerciale va obliga ţara noastră să renunţe la anumite producţii autohtone şi să se specializeze în oferte particulare. Totodată, „invazia” produselor străine şi concurenţa vor impune o selecţie naturală riguroasă a activităţilor ce pot fi desfăşurate, de firmele româneşti. Intrarea bunurilor superioare calitativ sau mai avantajoase ca preţ va determina restrângerea producţiei mai multor firme sau chiar  dispariţia acestora. Vor fi afectate, în special, firmele incapabile să facă faţă presiunilor  concurenţiale enorme ce vin din zona redutabilelor companii vestice. IMM-urile româneşti vor  resimţi presiunea dură a firmelor străine datorită faptului că acestea deţin deja management

31

  performant, fonduri financiare considerabile şi o experienţă mai îndelungată pe pieţe competitive. Din perspectiva socială, România va avea populaţia cea mai afectată de integrare, având nevoie de o mare flexibilitate pentru a se adapta noilor condiţii de pe piaţa muncii. Deoarece firmele vor trebui să facă faţă competiţiei tot mai puternice de pe piaţa bunurilor, va trebui eliminată forţa de muncă în exces, în vederea îmbunătăţirii productivităţii activităţii. Este evident că România nu se poate apropia de nivelul de bunăstare al ţărilor Uniunii, fără a-şi asuma şi costurile acestui proces. Va fi nevoie de eforturi de aliniere la legislaţia comunitară, de consolidarea instituţiilor statului care să o aplice, de întărirea practicilor economiei concurenţiale (în care toţi actorii trebuie să aibă drepturi egale, indiferent de forma de  proprietate), de întărire a graniţelor, pentru ca România să fie pregătită să asigure graniţele exterioare ale UE, de regândire a agriculturii, pentru a se trece de la o agricultură de subzistenţă la una orientată pe nevoile pieţei. În domeniul agriculturii, ajustările structurale generate de integrarea producţiilor  naţionale în larga piaţă vest-europeană, vor produce o realocare importantă a forţei de muncă din România între diferitele ramuri ale economiei. Cu ale cuvinte, primul efect evident al  procesului de integrare va fi o creştere, pe termen scurt şi mediu, a ratei şomajului33. Pe lângă schimbările strucurale impuse pe cale concurenţială, economia naţională va trebui să facă faţă restructurărilor  impuse de respectarea standardelor de calitate valabile şi obligatorii în Uniunea Europeană. Închiderea întreprinderilor incapabile să producă în condiţii igienico-sanitare asemănătoare celor existente în ţările de vest-europene va cauza probleme sociale tot mai importante. Totodată, armonizarea legislativă obligă pe fiecare agent economic la un consum suplimentar de resurse umane şi financiare absolut necesare adaptării la practicile din zona integrată. Operarea cu norme de funcţionare noi implică, pentru o întreprindere, cheltuieli suplimentare penru pregătirea personalului de specialitate, cheltuieli ce vor determina creşteri de mărimi greu de prevăzut ale costurilor de producţie.

33

Gabriela Pascariu, Corneliu Iaţu, Liviu-George Maha, Modelul european în dezvoltarea României, Editura Sedcom Libris, 2005, p. 179

32

Un alt dezavantaj al aderării Românie la UE va fi acela că vor dispărea pur şi simplu, subvenţiile de la stat acordate anumitor firme, conducând la o drastică restructurare sau chiar la falimenul multor întreprinderi. Pe lângă pierderea ajutoarelor de stat, unele mari firme autohtone îşi vor pierde   privilejul de a fi scutite de la plata impozitelor sau a penalităţilor (în caz de neplată). Angajamentele asumate prin Tratatul de aderare fac să dispară privilegii fiscale, „boala cea mai gravă a economiei româneşti şi placa turnată a marii corupţii din România”34. Liberalizarea contului de capital a determinat o apreciere importantă a leului, prin urmare o descurajare vizibilă a exportului, prin urmare mule firme care îşi axau producţia către  pieţele externe au suferit pierderi financiare semnificative. Pe lângă aspectele negative exercitate asupra alocării mâinii de lucru, procesul de conectare a sistemului economic naţional la structurile similare europene va declanşa şi un  proces complex de redirecţionare a capitalului. Cetăţeanul român va fi nevoit să suporte şi ale costuri determinate de aderarea la Uniunea Europeană. Pentru a elimina surse potenţiale de concurenţă neloială, România trebuie să desfiinţeze într-un interval de timp relativ modest zonele libere, să renunţe la fiscalitatea  preferenţială pentru zonele considerate defavorizate şi totodată vor fi eliminate subvenţiile la electricitate, energie termică, gaz metan, acţiune ce va avea profunde efecte asupra consumatorului român, concretizate prin creşteri importante de preţuri. O mare provocare a integrării priveşte pierderea relativă a autonomiei autorităţilor în ceea ce priveşte conceperea şi aplicarea politicilor macroeconomice. Derularea schimburilor  comerciale în interiorul UE se va realiza cu o monedă unică – Euro – pe care România trebuie să o accepte într-un orizont nu foarte îndepărtat de timp. În acelaşi timp, BNR şi Guvernul îşi vor diminua serios posibilităţile de intervenţie asupra sistemului economic. Industria chimică va avea şi ea de pierdut. Dintre ramurile industriale care au fost afectate negativ de liberalizarea comerţului cu UE, industria chimica se detaşează în mod clar. De asemenea industria materialelor plastice, pielăriei şi al articolelor din piele, celulozei şi

34

Ilie Şerbănescu , Să spunem bogdaproste Uniunii Europene!, http://www.jurnalul.ro.php, accesat la data de 16.03.2010

33

hârtiei va supravieţui numai prin preluarea de către marile companii vestice, la momentul aderării35. Ca un corolar, la aceste dezavantaje ale integrării se adaugă şi costuri în termeni de “lost opportunities” pe care le-ar fi generat ne-aderarea României la UE printre care: 

izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor, ceea ce ar fi implicat

dificultăţi şi cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe scena economică si politică şi totodată izolarea economică a României, în condiţiile în care UE deţine în prezent circa 60% din comerţul exterior românesc; 

restrângerea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa comunitară şi

creşterea vulnerabilităţii acestor produse în faţa măsurilor de apărare comercială şi a obstacolelor tehnice practicate de UE faţă de ţările terţe; 

creşterea decalajului economic dintre România şi ţările din zonă care vor adera la

UE, datorită în principal imposibiliăţii de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare; 

scăderea posibilităţilor României de a dezvolta o agricultură competitivă ca urmare

a neintegrării la timp în mecanismele Politicii Agricole Comune. Prof. univ. drd. Florin Bonciu, în lucrarea „Efecte ale extinderii Uniunii Europene asupra atragerii investiţiilor străine directe în ţările Europei Centrale şi de Est”, a identificat trei categorii de costuri ale aderării României la Uniunea Europeană, în funcţie de cei care le suportă: 

costuri publice, acoperite de la bugetul statului;



costuri private, acoperite de societăţile comerciale;



costuri individuale, acoperite de cetăţeni.

Principalele categorii de costuri legate în mod direct de aderarea la Uniunea Europeană  pot fi grupate astfel: 36 

costuri de adoptare a normelor şi politicilor europene determinate de preluarea

acquis-ului comunitar, de construcţia comunitară, de participarea la organele şi bugetul comunitar. În această categorie sunt incluse: 35

martie 2005, Buletin editat de Compartimentul de integrare europeană, http://www.prefecturaarges.ro:8080/prefectura/brosuri/2.pdf , accesat la data de 16.03.2010 36 Constantin Ciupagea, coord.,  Evaluarea costurilor şi beneficiilor aderării României la Uniunea Europeană, Institutul European din România, Bucureşti, 2004, p. 149

34



costurile generate de crearea sau modificarea cadrului instituţional de aplicare a acestora;



costurile de formare a resurselor umane din aceste structuri;



costurile legate de asumarea obiectivelor comunitare de politică economică.

Cea mai mare parte a acestor costuri a fost concentrată în perioada anterioară aderării  propriu-zise. 

costuri legate de respectarea şi implementarea standardelor definite de normele şi

 politicile europene care pot apărea atât la nivel instituţional (al autorităţilor publice), cât şi la nivel microeconomic. În această categorie se includ costuri în domenii specifice (modernizarea infrastructurii de transport, standarde de munca şi protecţie socială, protecţia consumatorilor, standarde de calitate, standarde de mediu etc.), dar şi costuri derivate din procesele de liberalizare a circulaţiei mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Repartizarea în timp (ante şi post aderare) a acestor costuri este dificil de realizat, dat fiind faptul că materializarea lor se va produce după adoptarea şi implementarea propriu-zisă a unui standard european în România şi că implementarea acestor norme se află în stadii diferite în funcţie de domeniul analizat.37 

costuri legate de asumarea statutului de membru al Uniunii Europene care includ

contribuţiile la bugetul comunitar, participarea la instituţiile comunitare etc. Aceste costuri se materializează după aderarea la Uniunea Europeană, însă o mica parte din acestea, ca volum,  poate fi evidenţiată şi anterior aderării propriu-zise şi se compune din contribuţiile României, sub formă de co-finanţare la programele Uniunii Europene la care participă (programul PHARE, SAPARD, ISPA etc.). 

costuri legate de modernizarea economiei românesti legate direct de

modernizarea capacităţilor de producţie, de creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor  româneşti pentru a face faţă presiunilor concurenţiale din Uniunea Europeană. Cea mai mare parte a acestor costuri este pozitionată, în timp, anterior momentului aderării, ele vizând „investiţii obligatorii” pentru dezvoltarea economică şi socială a României, fiind dificilă evidenţierea distinctă a costurilor de modernizare legate direct de aderarea la Uniunea Europeană şi cele impuse de perioada de tranziţie. 37

Constantin Ciupagea, op. cit., p. 152

35

În această categorie de costuri se includ costurile strict legate de modernizarea capacităţilor de producţie din sectoarele economiei (creşterea nivelului tehnologic, creşterea calităţii produselor şi serviciilor realizate). 

costuri legate de formarea personalului, de reorientare şi recalificare

 profesională, costuri legate de pierderea locurilor de muncă şi alte costuri sociale care sunt legate de ajustările structurale impuse de procesul de integrare. Astfel, odată cu integrarea  pieţelor, firmele vor fi supuse unei concurenţe tot mai intense pe piaţa bunurilor şi serviciilor, care va presupune costuri mai scazute şi o productivitate a muncii mai ridicată. Pentru a-şi îmbunătăţi productivitatea, firmele vor trebui să elimine forţa de muncă în exces, care se va îndrepta spre noi locuri de munca din alte firme şi sectoare de activitate sau care va trebui chiar să-şi schimbe radical profesia.38 În concluzie, cea mai mare parte a costurilor derivă din diferenţele care există între  priorităţile, structurile instituţionale şi conţinutul politicilor economice la nivelul României pe de o parte, şi elementele definitorii ale modelului comunitar pe de altă parte. Altfel spus, costurile derivă din nivelul redus de dezvoltare a unor sectoare naţionale, comparativ cu cel al Uniunii Europene, ceea ce face ca adoptarea acquis-ului comunitar să implice anumite costuri în acest sens.

2.3.

Beneficii ale aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei naţionale

Fiind cel mai important actor comercial din lume, UE oferă pentru investitorii ţărilor  membre numeroase oportunităţi de afaceri şi cu o eficienţă sporită datorită codului comun de reguli, determinând în acest fel şi o competitivitate mult mai ridicată, iar pentru consumatori o ofertă mai variată şi preţuri mai mici.

38

Mirela Diaconescu,  Asocierea Romaniei la Uniunea Europeană. Implicaţii ecomonice şi comerciale , Editura Econonică, Bucureşti, 2003, p. 364

36

Ca membră a comunităţii europene, România devine parte a acestor procese, cu statutul de partener egal, atât în drepturi cât şi în obligaţii, având aşadar acces liber la o piaţă de aproape 500 milioane de locuitori, iar cetăţenii şi firmele româneşti vor beneficia de cele patru libertăţi fundamentale unei economii eficiente: libera circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a mărfurilor şi a capitalului39. Există cel puţin trei beneficii clare ale integrării în UE: securitatea (economică, strategică, a resurselor); prosperitatea (a participa în acest cadru select este un avantaj) şi obţinerea unui standard de civilizaţie superior. Nici un stat membru nu a pierdut aceste  beneficii după integrare, cel mult a beneficiat mai puţin decât alţii. Din punctul de vedere a unor politicieni, se poate vorbi de o criză de comunicare în privinţa integrării în Uniunea Europeană, care este percepută ca o instituţie “dură”, mai ales în ceea ce priveşte activitatea Comisiei Europene.40 Sintetizat, avantajele integrării pentru Romania, sunt aceleaşi ca pentru toate celelalte ţări candidate: creştere economică, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi structuri de producţie care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adaugată mai mare şi calitate superioară, conform standardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor, creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului  privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa muncii din statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă a populaţiei. În primul rând integrarea României la UE asigură accesul egal al oportunităţilor de muncă în toate ţările membre, drept acordat tuturor cetăţenilor ţării. Cu alte cuvinte orice român  poate lucra fără permis de muncă în orice stat din interiorul UE, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv. Numărul mare de români, după ultimile statistici, de circa 3 milioane, care vor continua să emigreze va reprezenta o sursă indispensabilă atât pentru finanţarea deficitului comercial în creştere după aderare, legat de masiva depăşirea a exporturilor de către importuri, (cea mai acută problemă a economiei româneşti în momentul de faţă), cât şi pentru detensionarea pieţei interne a forţei de muncă. 39

Alexandra-Luciana Ghica,  Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia, Bucureşti, 2006, ediţia a II-a, p. 281. 40 http://noiceinoi.blogspot.com/2008/02/integrarea-european-avantaje-i.html, accesat la data de 30.03.2010

37

La nivelul pieţei interne, se va înregistra o accentuare a competitivităţii, ceea ce va conduce la motivarea şi stimularea agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii   productivităţii, şi a eficienţei prin dezvoltarea de noi produse şi servicii, introducerea tehnologiilor moderne şi diminuarea costurilor de producţie. Totodată se va accentua accesul la  pieţele de capital şi invesiţii europene, la noile echipamente şi sisteme informaţionale, la knowhow-ul managerial şi tehnicile organizaţionale din ţările dezvoltate. Referitor la piaţa muncii din România, care nu acoperă cererile de muncă din partea valurilor de tineri absolvenţi, UE va rezolva şi această problemă: va crea noi locuri de muncă în toate domeniile. Spre exemplu, numeroşi specialişti calificaţi în domeniul IT sunt angajaţi de firme din Germania şi din alte ţări, iar mulţi tineri din România asigură, la ora actuală funcţionarea serviciilor în unele spitale, hoteluri şi restaurante, în Italia şi Portugalia. De altfel, România a devenit un mare exportator de forţă de muncă calificată şi mai puţin calificată în ultimii ani şi va continua să o facă. În domeniul agriculturii, avantajele vor fi mai reduse în primii ani de aderare, dar pe termen mediu şi lung, integrarea agriculturii româneşti va duce la: creşterea productivităţii agricole prin adoptarea acquisului şi mai ales prin accesul la fondurile UE pentru agricultură, stimularea dezvoltării exploataţiilor agricole mijlocii şi mari, îmbunătăţirea accesului pe piaţa Uniunii şi dispariţia tuturor barierelor comerciale şi nu în ultimul rând încetinirea migrării forţei de muncă din agricultură spre sectorul industrial. La nivelul economiei naţionale, ţara noastră are oportunitatea de a beneficia de un sprijin financiar semnificativ, concretizată prin fondurile de preaderare (PHARE, ISPA, SAPARD) de aproximativ 700 milioane Euro anual începând cu 200041 şi prin pachetul financiar limitat la o perioada de 3 ani. Astfel, pentru 2007-2009, România şi Bulgaria au trebuit să contracteze proiecte de 15,3 miliarde de Euro şi să cheluiască efectiv 9,1 miliarde de Euro, diferenţă urmând a fi cheltuită în perioada de după 200942. Această asistenţă financiară a dat posibilitatea României să asigure o dezvoltare echilibrată a regiunilor, precum şi o dezvoltare rurală susţinută, să modernizeze infrastructura de transporturi şi de mediu şi să creeze noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă. 41

În intervalul 2004-2006, alături de Bulgaria, România a beneficiat de 4,6 milioane Euro. Alexandra –Luciana Ghica,  Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia, Bucureşti, 2006, ediţia a II-a, p. 283. 42

38

Un important avantaj al integrării vizează creşterea potenţialului economic al României,  pe seama investitorilor srăini, care vor şti să valorifice potenţialul pe care îl avem, dar pe care nu ştim să-l valorificăm. S-ar putea face turism, de exemplu, odată cu dezvoltarea infrastructurii, sau agricultură, pentru că România are cea mai mare populaţie rurală, ca  procentaj, din Europa. În plus, avem pământ mănos, care are potenţial, dar pe care românii nu ştiu să-l dezvolte şi poate nu au mijloacele necesare. În acest context, intervine Uniunea Europeană cu o legislaţie, investiţii, iar fondurile cele mai mari vor fi orientate tocmai spre aceasta zonă - agricultura românească, şi România are de câştigat. Totodată, integrarea l-ar  ajuta pe ţăranul român să se pună în valoare cu ceea ce are specific, începând cu mărfurile specific româneşti, costumele populare, obiceiurile şi tradiţiile românilor. Astfel, putem căştiga mai mulţi bani şi accentua potenţialul ţării. Şi nu numai în agricultură se va înregistra o creştere a fluxului de invesiţii străine ci pe ansamblul întregii ţări, atingând în 200443 nivelul record de 4,1 miliarde Euro în domeniul  producţiei de echipamenet auto, de textile, mobilă şi cel al tehnologiei informaţiei. Atuurile României privind atragerea investiţiilor străine directe sunt reprezentate de salariile mici, forţa de muncă bine pregătită şi proximitate geografică de reţelele de desfacere din Europa occidentală. Industria lemnului şi prelucrătoare este într-o situaţie de avantaj comparativ cu ţările UE. Menţinând acest trend prin investiţii în tehnologie şi atragere de capital, la momentul integrării acest sector va avea de câştigat, dezvoltându-se şi creând locuri de muncă . Integrarea va duce la creşterea productivităţii din cadrul industriei încăţămintei şi textilelor. Şi industria metalurgică, de maşini şi echipamente va fi avantajată dacă se menţine trendul importurilor de tehnologii. Mai presus de toate, pe alt nivel, se situează avantajele pe care le-a adus integrarea României prin dobândirea de către cetăţenii români a drepturilor decurgând din acordarea “cetăţeniei europene”. De la 1 ianuarie 2007 şi noi, românii avem aceleaşi drepturi ca orice cetăţean al Uniunii Europene: dreptul de a exercita orice profesie într-una din ţările Comunităţii Europene, dreptul de remunerare echitabilă, dreptul la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă, dreptul la protecţie socială, asigurată prin sistemul în vigoare în ţara primitoare, dreptul 43

Victor Aldea, Octavian Gheorghe Botez  Aderarea României la Uniunea Europeană şi implicaţiile sale asupra Editura Ager-Economisul, Bucureşti, 2005, p. 183.

comerţului exterior,

39

la libertatea de asociere şi la negociere colectivă, dreptul la egalitate de tratament între bărbaţi şi femei; dreptul la informaţie, la consultare şi participare a salariaţilor. Tot pe acest nivel se încadrează şi posibilitatea românilor de a beneficia de protecţie consulară şi diplomatică din partea unui alt stat membru în momentul efectuării unor călătorii în afara UE datorită statutului oricărui român de cetăţean european şi în plus cetăţenii români vor avea dreptul de a călători şi de a se stabili în orice stat membru. Totodată, fiecare cetăţean român va avea oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea configurare a Europei. Integrarea în UE este un avantaj pentru Romania deoarece garantează un plus de stabilitate şi va aduce un plus de siguranţă în această parte a Europei, într-o lume din ce în ce mai marcată de pericole. Totodată cetăţenii români vor avea mai multă încredere în forţele   proprii, ceea ce va fi bine pentru transformarea societăţii pe toate planurile. Uniunea Europeana are un cu totul alt ritm, intensitate şi disciplină a muncii, care speram să ne ajute sa ne organizăm mai bine. Şansa istorică a României de modernizare prin alăturarea la UE trebuie judecată şi prin  prisma beneficiului apartenenţei la o mare familie de naţiuni, care se vor ajuta şi sprijini reciproc. UE ne integrează unui sistem în care întreaga Europă este interesată să nu întrerupă fluxurile la graniţa cu România. Dezvoltarea comerţului, un stimul important pentru economia naţională şi piaţa forţei de muncă se va datora faptului că România, ca membru al UE va beneficia de cele patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a mărfurilor şi a capitalului. Dincolo de efectele pozitive asupra economiei româneşti pe care le pune în evidenţă teoria integrării economice, precum şi experienţa ultimilor ani de pregătire pentru aderare, magnitudinea acestor efecte pozitive, capacitatea de a le corela şi în plan social, precum şi capacitatea de a crea bazele unei dezvoltări economice pe termen lung, va depinde de capacitatea de a genera politici şi programe care să prefigureze evoluţia către o economie  bazata pe cunoaştere. Un alt efect benefic al respectării condiţionalităţiilor impuse, îl constituie accelerarea reformelor economice şi adoptării măsurilor necesare pentru creşterea economică şi creşterea competitivităţii firmelor româneşti.

40

Principalele beneficii ale aderării României la Uniunea Europeană pot fi clasificate astfel:44 

suplimentarea şi diversificarea resurselor financiare asigurate de: 

accesul României la fondurile structurale şi la Fondul de Coeziune ca efect al includerii României la Politica Regională a Uniunii Europene;



transferul de know-how în ce priveşte elaborarea politicilor de dezvoltare regională;



identificarea proiectelor viabile şi administratrea banilor publici.

Pe termen lung, transferurile financiare împreună cu transferul know-how şi cu o administrare judicioasă a fondurilor structurale, vor conduce la dezvoltarea echilibrată a economiei şi la micşorarea decalajelor dintre regiuni.45 

 beneficii derivate din statutul de membru care apar după aderarea la Uniunea

Europeană şi implică participarea României la Piaţa Unică, la uniunea economică şi monetară, o mai bună susţinere a intereselor naţionale prin participarea la instituţiile Uniunii Europene. Acestea pot fi grupate în: 

  beneficii de natură politică: participarea la procesul decizional la nivel european şi posibilitatea de a influenţa viitorul Europei, stabilitatea sistemului democratic, siguranţa cetăţenilor, consolidarea poziţiei statului în raport cu terţii;



 beneficii de natură economică: accesul liber al produselor, serviciilor şi capitalurilor autohtone pe Piaţa Unică, accesul la fondurile structurale, creşterea investiţiilor străine directe;



  beneficii de natură socială: siguranţa sporită la locul de muncă, îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea nivelului de trai, libertatea cetăţenilor de a se stabili oriunde în Europa.46



accelerarea reformelor şi susţinerea tranziţiei prin furnizarea elementelor de bază  pentru definirea politicilor economice naţionale

44

Constantin Ciupagea, op. cit., p. 168 Iulia Zamfirescu, Costuri şi beneficii ale aderării la Uninunea Europeană pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est , Institutul European din Romania, Bucureşti, 2001, p. 81 46 Iulia Zamfirescu, op. cit., p. 83 45

41

Aceste beneficii sunt dificil de estimat şi pot îmbrăca forma scurtării perioadei de tranziţie, în tot acest timp, până la aderare, Uniunea Europeană furnizând României un model de elaborare a politicilor sale economice. Punând în balanţă costurile şi beneficiile aderării României la Uniunea Europeană, observăm că sunt mai mari costurile actuale ale integrării decât beneficiile, însă aceşti indicatori reprezintă situaţia României pe termen scurt. Trebuie avut în vedere, însă, că fără presiunea aderării, aşezarea economiei şi politicii României pe baze obiective şi transparente ar fi durat mai mult timp şi ar fi determinat costuri mult mai mari.

42

Capitolul III Impactul aderării României la Uniunea Europeană

3.1. Impactul direct al aderării asupra economiei naţionale

Extinderea Uniunii Europene va avea un impact pozitiv asupra economiei în ţările aderante. Mai întâi, acest eveniment reprezintă o oportunitate istorică de a depăşi împărţirea de după război a Europei şi de a aduce pace şi stabilitate continentului. Extinderea va continua să întărească cea mai mare Piaţă Unică din lume aducând numărul total de consumatori la 500 milioane. O piaţă unică mai mare şi mai competitivă va fi în beneficiul consumatorilor dar va şi întări considerabil poziţia UE în mediul economic global. Odată cu extinderea se aşteaptă ca UE să devină cel mai mare exportator din lume, cu aproape 20% din exportul mondial. Comerţul în interiorul UE va creşte cu cel puţin 9%. Extinderea UE se aşteaptă să aducă un impuls important la creşterea economică şi   prosperitatea din ţările aderante. Comerţul între ţările aderante şi Statele Membre UE şi respectiv ţările în curs de aderare va creşte şi mai mult datorită înlăturării barierelor tarifare şi non-tarifare. Migrarea angajaţilor din sectoare cu muncă intensivă în sectoare cu calificare intensivă va duce la creşterea productivităţii; având costuri de muncă unitare mici şi privatizare în curs, ţările vor rămâne ţinte atractive pentru investiţii. Implementarea completă a legislaţiei CE, investiţiile mai ridicate de capital şi cheltuielile în sectorul cercetare si dezvoltare vor contribui de asemenea la creşterea productivităţii. În ciuda impactului general benefic al extinderii asupra economiilor statelor aderante, impactul poate fi inegal, astfel că unele grupuri vor beneficia mai mult că altele. Rezultate  pozitive pot fi obţinute numai dacă procesul de extindere este administrat într-un mod care ia în considerare nevoile grupurilor care vor fi supuse presiunii. Deschiderea noilor pieţe aduce  presiune asupra întreprinderilor, în special în sectoare industriale tradiţionale. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), care formează baza economiei, sunt mai expuse la numeroasele schimbări in mediul de afaceri induse de restructurarea economică şi pregătirile pentru aderare.

43

 Nevoile lor specifice trebuie luate în considerare. De aceea, atât ţările aderante cât şi Uniunea Europeană şi-au dezvoltat instrumente de facilitare ale procesului de tranziţie. Este oferită asistentă pentru întărirea cooperării în afaceri, pentru sprijinirea implementării legislaţiei UE (aşa-numitul acquis communautaire) şi pentru întărirea infrastructurii de afaceri şi a instituţiilor pentru sprijinirea afacerilor din ţările în curs de aderare. Ajutorul financiar prin finanţări UE (în special Fondurile Structurale cu scopul de a limita disparităţile economice şi sociale între regiunile din UE prin promovarea dezvoltării economice a regiunilor rămase în urmă) va ajuta în continuare la reducerea diferenţelor între ţările aderante şi actualele State Membre UE. În general, economiile ţărilor candidate sunt deja destul de integrate cu Uniunea Europeană în domeniul comerţului şi investiţiilor: 60-70% din exporturile ţărilor candidate  pleacă spre UE şi în anii după 1990 companiile UE şi-au crescut puternic investiţiile în ţările candidate. Acordurile Europa încheiate între Uniunea Europeană şi fiecare din ţările candidate au stabilit practic comerţul liber între părţi înainte de extindere. Fiecare a contribuit la aproximarea legislaţiei pieţei interne. Extinderea va continua să îmbunătăţească mediul economic general în care întreprinderile operează: într-o piaţă mai mare nivelele de producţie vor creşte ducând la o  productivitate mai mare şi economii de scară. Un cadru legislativ comun furnizat de Piaţa Unică va creşte eficienţa generală a economiei prin îmbunătăţirea alocării resurselor, creşterea gradului de specializare şi încurajarea concurenţei. Întreprinderile din ţările candidate s-au ajustat progresiv pentru acest nou mediu caracterizat de o concurenţă mai mare. Restructurarea industrială majoră a fost încheiată, cu excepţia unor sectoare sensibile, inclusiv oţelul. Pentru unele sectoare în industria productivă, noul mediu prezintă o oportunitate. Aceasta include sectoarele cu muncă sau capital intensiv cum ar fi textile, produse din lemn, mobilier şi metale de bază, unde ţările candidate au avut în mod tradiţional un avantaj comparativ. În sectorul servicii, cele din turism şi transport vor   beneficia de piaţă extinsă. Producătorii de bunuri cu calificare intensivă şi servicii de afaceri în ţările candidate se aşteaptă sa înfrunte o concurenţă mai puternică, pentru că exporturile din actualele State

44

Membre vor creşte. Totuşi, în multe ţări candidate, industriile bazate pe tehnologie au înregistrat deja cote mai ridicate la export. În plus, sunt semne încurajatoare de creare de reţele de producţie la nivelul întregii UE, de exemplu in sectorul auto, care creează modele complementare de specializare si merg dincolo de strategiile de delocalizare pentru costuri scăzute. Ele se bazează pe schimbarea lanţului de valori, integrând tehnologii si înaltă calificare in tarile candidate intr-un mod in care complementeaza cele ale producătorilor din Statele Membre. Integrarea în Uniunea Europeană nu garantează, în sine, îmbunătăţirea  performanţelor economice ale unei ţări, deoarece acestea sunt dependente de calitatea   politicilor macroeconomice, microeconomice şi structurale întreprinse de fiecare ţară în parte. Evidenţa europeană sugerează impactul pozitiv al integrării asupra stabilităţii macroeconomice, însă acest impact este ambiguu asupra potenţialului economic pe termen lung. Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu asigură o rată de creştere economică susţinută la un nivel peste cel înregistrat înainte de aderare.47 Totuşi integrarea economică contribuie la o mai bună alocare a resurselor, îmbunătăţirea climatului de afaceri prin liberalizare şi dereglementare. Impactul aderării asupra economiei naţionale poate fi direct şi indirect, fiind determinat de respectarea criteriilor de aderare şi implicit de aderarea României la Uniunea Europeană. Impactul direct asupra economiei implică: eliminarea barierelor din calea schimburilor comerciale prin accesul pe Piaţa Unică Cadrul legislativ comun furnizat de Piaţa Unică va creşte eficienţa generală a economiei româneşti prin îmbunătăţierea alocării resurselor, creşterea gradului de socializare şi încurajarea concurenţei. 48

47

Coralia Angelescu, coord., Dumitru Ciucur,   Economia României şi Uniunea Europeană , Ed. ASE, vol. III, Bucureşti, 2006, p. 210 48 http://www.euractiv.ro/content/section%7CreadStory/stID_4/pT_sumare/pID_5340/Care-sunt-avantajeleeconomice-ale-Romaniei-din-perspectiva-aderarii-la-UE.html, accesat la data de 13.04.2010

45

În privinţa liberalizării circulaţiei bunurilor, trebuie făcută o diferenţă între urmatoarele categorii de efecte, care, de fapt, înseamnă şi costuri:49 efecte determinate de liberalizarea schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană: -

scăderea veniturilor bugetare ca urmare a eliminării sau reducerii taxelor 

vamale; -

deteriorarea situaţiei balanţei comerciale prin înregistrarea de deficite; creşterea ponderii Uniunii Europene în comerţul exterior al României,

astfel încât Uniunea Europeană a devenit principalul partener al acesteia etc. efecte determinate de preluarea tarifului vamal comun şi a politicii comerciale comune faţă de terţi; Adoptarea tarifului vamal al Uniunii Europene poate avea efecte nefavorabile de creştere a deficitului comercial, din cauză că ţările candidate practică, în general, taxe vamale mai ridicate în medie decât cele practicate de Uniunea Europeană. Prin  participarea la uniunea vamală, ţările candidate vor trebui să-şi alinieze tarifele la cele ale Uniunii Europene în sensul micşorării acestora. Participarea la uniunea vamală impune şi preluarea de către ţările candidate a schemei de preferinţe tarifare a Uniunii Europene, cunoscută sub denumirea de „Sistemul Generalizat de Preferinţe” (SGP).50 efecte determinate de preluarea acquis-ului Pieţei Interne care implică costuri ce vor trebui să fie suportate în cea mai mare parte de întreprinderi; acestea,  pentru a face faţă presiunilor competitive, vor trebui să-şi ajusteze standardele tehnice, de calitate, de mediu, de siguranţă la locul de muncă etc. la standardele Uniunii Europene. aplicarea prevederilor comunitare în materie de concurenţă cu efecte evidente asupra mediului de afaceri care devine mai competitiv. În contextul integrării, interprinderile mici şi mijlocii sunt expuse la numeroase schimbări provocate de restructurarea economică, impactul fiind diferit în funcţie de domeniul de activitate şi gradul de pregatire al acestora. 49

Ibidem, p.p. 364-368 Iulia Zamfirescu, Costuri şi beneficii ale aderării la Uninunea Europeană pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est , Institutul European din România, Bucureşti, 2001, p. 75 50

46

În condiţiile imbunătăţirii mediului de afaceri, România devine o ţintă atractivă   pentru investiţiile străine care vor asigura accesul la un management eficient, la tehnologii moderne şi la noi segmente de piaţă.51 implementarea instrumentelor şi a mecanismelor de finanţare specifice Politicii Agricole Comune în agricultură, având ca obiective: dezvoltarea rurală, transparenţa, sustenabilitate economică şi socială, securitate alimentară, calitatea  produselor. accesul la Fondurile Structurale şi la Fondul de Coeziune Prin aceste instrumente structurale se implementeaza Politica de Coeziune Economică şi Socială care urmareşte:52 -

reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială între

Romania şi Uniunea Europeană; -

îmbunătăţirea funcţionării Pieţei Unice;

-  promovarea dezvoltării stabile şi durabile a Uniunii Europene; -

competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă;

-

cooperare teritorială europeană pentru regiuni, judeţe şi zone

transnaţionale. 3.1.1. Impactul aderării asupra întreprinderilor

Impactul general al extinderii asupra întreprinderilor se aşteaptă a fi pozitiv. Comerţul şi investiţiile se aşteaptă să crească mai mult după aderare, odată ce Piaţă Unică va uşura accesul la pieţele UE şi astfel va oferi noi posibilităţi comerciale pentru întreprinderile din ţările aderante. Companiile mai mari sunt în mod tradiţional mai bine plasate astfel încât să profite de avantajele internaţionale, pentru că sunt capabile să suporte costurile tranzacţiilor la distanţă.

51 52

Ibidem. http://www.ugir1903.ro/download/indrumar1.pdf., accesat la data de 25.04.2010

47

Impactul extinderii asupra IMM-urilor depinde în general de tipul companiei. IMMurile orientate spre export se aşteaptă să se confrunte cu o concurenţă crescută în Piaţă Unică. Totuşi ele pot, în acelaşi timp, să profite de oportunităţile oferite de piaţă extinsă, cu condiţia să aibă capacitatea şi dorinţă de a fi inovative, în alte cuvinte să-şi adapteze strategiile la noul mediu. 53 Întreprinderile mici şi micro, care servesc în principal nevoi locale şi nu sunt orientate spre export, nu se vor confrunta cu prea multă schimbare pe termen scurt dar va trebui să facă faţă unei concurenţe crescute pe termen lung. Aceste companii vor trebui şi ele să se adapteze noului mediu. Pe termen scurt regiunile de graniţă pot avea nevoie să se adapteze mai mult decât alte regiuni la condiţiile de piaţă în schimbare. În general, sectoarele cu muncă intensivă se aşteaptă să beneficieze de extindere, în timp ce sectoarele avansate tehnologic vor trebui să se confrunte cu concurenţă crescută. Pentru a se asigura că extinderea este o situaţie win-win” (din care câştigă toată lumea) şi pentru regiunile de graniţă, Comisia a adoptat un plan de acţiune care  propune o serie de măsuri pentru a le ajuta să se pregătească pentru extindere. Aceste măsuri au ca scop furnizarea de finanţări specifice suplimentare pentru regiunile de graniţă în domeniul infrastructurii de transport şi de mediu, IMM-uri, activităţi de networking (lucru în reţele) şi schimburi de tineri. Întrucât se consideră că aceste costuri ar fi apărut oricum că urmare a procesului de transformare a statului într-o economie de piaţă, efectul final al aderării a fost evaluat drept  pozitiv, pe termen lung, beneficiile fiind superioare costurilor. Printre costurile indirecte ale integrării putem menţiona pregătirea personalului din compartimentele logistice şi financiare în vederea aplicării legislaţiei comunitare, schimbarea sistemelor IT şi costurile cu normele de sănătate şi securitate ocupaţionale impuse de UE. Alăturarea României la UE presupune renunţarea la prerogativele naţionale de bază în materie de formulare şi aplicare de politici economice, dar această renunţare nu este un simplu act de transfer de prerogative, deoarece priveşte capacitatea unei economii de a-şi compatibiliza funcţionarea cu un alt spaţiu (UE), fără costuri excesive, de o parte şi de alta. Există un exemplu sui generis de extindere a UE, care priveşte o fostă ţara comunistă şi care conţine multe lecţii; - landurile estice ale Germaniei unificate. Astăzi, la mai bine de un deceniu de la 53

Gabriela Pascariu, Corneliu Iaţu, Liviu-George Maha, op. cit., p. 182

48

unificare şi după transferuri de cca. 800 miliarde Euro, şomajul în aceste landuri rămâne în apropierea a 20%, iar stagnarea economică este o constantă a anilor din urmă.54 Cei care pledează pentru acest aranjament monetar par să conceapă spaţiul economic unde s-ar aplica schema ca o simplă anexă, fără viaţă internă complexă. Se omit, de pildă, consecinţele unui deficit comercial major, care ar reduce automat şi sever cantitatea de monedă internă (fără că Bancă Centrală să mai poată interveni), ceea ce ar provocă o deflaţie şi o recesiune de amploare, greu de suportat economic şi social. În plus sistemul bancar intern ar fi supus unor presiuni teribile ca urmare a dobânzilor ridicate. Şansa istorică a României de modernizare prin alăturarea la UE trebuie judecată şi prin  prisma nevoii de adăpostire faţă de incertitudinile şi volatilitatea din spaţiul economic mondial. Având în vedere că fluxul exporturilor şi importurilor României ,cu UE, la această data variază între 60-65%, respectiv 50-55% din total, cifrele fiind comparabile cu ponderea comerţului intra-european al multora dintre statele UE, se poate spune că cel puţin din punct de vedere economic - exceptând unele bariere netarifare pentru agricultura şi câteva sectoare industriale protejate de UE- România este de facto integrată în comerţul comunitar. Datele statistice din ultimii ani indică o îmbunătăţire al gradului de acoperire a importurilor prin exporturi pe relaţia UE. Orientarea comerţului către UE a fost însoţită de o semnificativă creare de comerţ mai ales după semnarea Acordului de Asociere în Februarie 1993. Avantajul comparativ cu UE are un trend accentuat descrescător, in timp ce cu restul lumii inca mai avem un uşor avantaj. În ceea ce priveşte industria chimică aceasta va avea de pierdut , în condiţiile în care ,procentul importurilor din UE a rămas constant, însă exporturile de produse chimice a scăzut de mai mult de două ori în ultimii cinci ani; acest fapt dovedind slaba productivitate şi competitivitate al acestei industrii. Fără o restructurare adecvată până în momentul aderării aceasta nu va avea şanse în competiţie cu UE. Industria materialelor plastice, pielăriei şi a articolelor din piele , celulozei şi hârtiei sunt slab performante, România fiind la acest capitol mai puţin competitivă decât oricare din

54

Irina Rădulescu, op. cit., p. 162

49

ţările CEFTA. Structura producţiei interne fiind necompetitivă în general , aceste industrii vor  supravieţui numai prin preluarea de către marile companii Vestice la momentul aderării. Industria lemnului şi prelucrătoare este într-o situaţie de avantaj-comparativ cu ţările UE, menţinând acest trend prin investiţii în tehnologie şi atragere de capital. Industria încălţămintei şi textilă cu o competitivitate destul de ridicată actualmente reprezentând 32,43% din totalul exportului şi 47,04% din exportul românesc către UE dovedeşte că este viabilă, chiar dacă majoritatea producţiei este în lohn, gradul de calificare şi salarizare al forţei de muncă în acest domeniu, o face viabilă. Integrarea va duce la creşterea  productivităţii acestei ramuri cît şi la o scădere a costurilor unitare ale forţei de muncă. Industria sticlei şi ceramicii are de pierdut încă de la aderarea primului val la UE din cauza competitivităţii reduse şi datorită costurilor unitare ale forţei de muncă. În domeniul industriei metalurgice, maşini şi echipamente dacă se va menţine trendul importurilor de tehnologi România va avea de câştigat în acest domeniu. Costurile unitare ale forţei de muncă în industria metalurgica este cu mult sub media restului industriei. Faptul că în  prezent exportăm multe echipamente dar mai ales subansamble dovedeşte viabilitatea acestui sector de activitate. Odată cu integrarea pieţelor, firmele vor trebui să facă faţă competiţiei tot mai  puternice de pe piaţa bunurilor. Drept urmare , vor trebui să elimine forţă de muncă în exces  pentru a-şi îmbunătăţi productivitatea. Forţă de muncă este împinsă spre a-şi găsi noi locuri de muncă în alte firme, sectoare de activitate sau chiar să îşi schimbe radical ocupaţia. Realitatea este că avem o subutilizare a forţei de muncă substanţială şi, în contextul viitorului deficit de forţă de muncă în UE, România are şanse să devină o sursă pentru atragerea capitalului uman de către industriile europene (fie direct prin migrarea forţei de muncă, fie indirect prin subcontractate). Chiar şi acum, când există bariere severe în calea migrării fortei de muncă (vize, permise de muncă), România este alături de Polonia, singura ţară din Europa Centrală care a înregistrat un flux pozitiv al migrării către UE. În funcţie de mobilitatea forţei de muncă şi de rapiditatea adaptării, costul integrării suportat de aceasta poate fi mai mare sau mai mic. O realocare rapidă a resurselor va fi însoţită de o realocare a forţei de muncă, pentru că oamenii vor trebui să se îndrepte către acele sectoare care creează locuri de muncă. Cazul

50

întoarcerii spre agricultură ca ultim angajator, (ex: Botoşani, Iaşi etc.) nu este o soluţie, agricultura fiind şi ea restructurată pe criteriul productivităţii. Mai întâi, realocarea forţei de muncă este necesară deoarece firmele trebuie să supravieţuiască şi să îşi desfăşoare afacerile într-un mediu cu totul nou. În acelaşi timp, sectoarele care au fost neglijate în timpul comunismului, şi anume serviciile, sunt în creştere şi cererea lor de forţă de muncă creşte. Procesul este benefic pentru întreaga economie, dar pe moment vor fi oameni care pierd şi oameni care câştigă. Logica ne spune că perdanţi vor fi aceia care sunt aproape de vârsta pensionării, în sectoarele în declin economic, care deţin calificări specifice ce nu pot fi uşor folosite în alt domeniu, în timp ce câstigatorii vor fi cei tineri, cu calificări în sectoarele aflate în creştere. Cu alte cuvinte, pentru a atinge structura ocupării din ţările mediteraneene ale UE, în România anilor 1989, 31,3% din populaţia ocupată trebuia să îşi schimbe sectorul de activitate, ocupaţia şi calificarea. De aceea, comparată cu celelalte ţări, România va avea populaţia cea mai afectată de integrare, având nevoie de o mare flexibilitate pentru a se adapta noilor condiţii de pe piaţa muncii. “Adoptarea a tarifului vamal al Uniunii Europene ar putea avea efecte nefavorabile de creştere a deficitului comercial, din cauza că ţările candidate practică în general taxe vamale mai ridicate în medie decât cele practicate de Uniunea Europeană. Prin participarea la uniunea vamală, tarile candidate vor trebui sa alinieze tarifele la cele ale Uniunii Europene, in sensul micşorării acestora. Micşorarea taxelor vamale va determina o penetrare sporită a pieţelor lor  cu produse din ţările terţe.”55 Participarea la uniunea vamală impune şi preluarea de către ţările candidate a schemei de preferinţe tarifare a Uniunii Europene, cunoscută sub denumirea de Sistemul Generalizat de Preferinţe - SGP. Astfel, principalele costuri ale aderării la Piaţă internă şi Uniunea Vamală sunt : 

contracţia sectoarelor sensibile la liberalizarea comerţului (în general, sectoarele orientate spre piaţă domestica şi cele protejate în mod tradiţional);



 penetrare sporită cu produse din ţări terţe, datorită micşorării nivelului protecţiei tarifare ;

55

Iulia Zamfirescu, op. cit., p. 89

51



scăderea exporturilor, determinată de pierderea competitivităţii întreprinderilor prin  preluarea acquisului pieţei interne şi creşterea presiunilor concurenţiale;

  

deteriorarea balanţei comerciale pe termen scurt;  posibila destabilizare economică şi monetară; scăderea veniturilor la buget, aferente încasărilor din taxe vamale.

Costul cel mai semnificativ al participării la Politica Regională a Uniunii Europene va fi dat de necesitatea de co-finanţare a proiectelor de dezvoltare regională cu circa jumătate din valoarea acestora, sume care vor trebui alocate de la buget. În plus faţă de aceste sume, vor mai fi costuri determinate de construcţia instituţională, inclusiv costuri cu pregătirea personalului. Un cost indirect ar putea fi determinat de o capacitate de absorbţie scăzută a fondurilor  acordate de Uniunea Europeană. S-a observat că infuziile masive de capital către Grecia, Spania şi Portugalia în primii ani după aderare, au condus la o apreciere a monedelor lor  naţionale şi la creşterea deficitului comercial şi a balanţei de cont curent. Dată fiind situaţia precară a economiei româneşti, după 11 ani de tranziţie, se impune identificarea punctelor slabe şi a punctelor forte în vederea integrării în structurile economice globale. Sistemul bancar românesc a suferit importante transformări, unele dintre ele foarte costisitoare, dar care în final au condus la consolidarea sa. Cei care administrează acest sistem în prezent ar trebui să-şi concentreze eforturile în vederea sporirii încrederii populaţiei şi agenţilor economici în băncile româneşti alături de implementarea unui sistem performant de management al riscului. O condiţie absolut necesară pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice este continuarea procesului de dezinflaţie. Însă, pentru ca acest proces să fie posibil, se impune reducerea arieratelor din economie şi rezolvarea problemei hazardului moral. Scăderea dobânzilor, ca urmarea a acestei acţiuni, va ieftini creditele si va facilita investiţiile, creându-se in acest mod premisa unei creşteri economice susţinute. O condiţie esenţială pentru a asigura un mediu de afaceri competitiv constă în spargerea monopolului statului in domeniul utilitarilor   publice. “Plusul calitativ atât de necesar agenţilor naţionali se poate realiza numai prin creşterea concurenţei. Din acest punct de vedere, companiile transnaţionale sunt considerate din ce in ce mai mult un pericol, o altă temere in ceea ce priveşte marile corporaţii internaţionale o

52

reprezintă posibilitatea internalizarii pierderilor si externalizării profiturilor. Dar in cadrul acestei analize, nu trebuie ignorate aspectele pozitive pe care le presupune prezenta acestora pe  piaţa româneasca, si anume aportul de know how si schimbarea mentalităţilor de tip socialist in rândul angajaţilor”.56 O alta problema stringentă a economiei româneşti o reprezintă agricultura, sector in care se impune trecerea de la exploataţii de mărimi mici si medii la marile exploataţii agricole. Un rol important in cadrul acestui proces îl joaca statul, care trebuie sa creeze cadrul necesar  sporirii calităţilor produselor romaneşti, astfel incât acestea sa facă fata competiţiei acerbe care se va naşte odată cu integrarea României in structurile pieţei europene. Stă în puterea noastră sa transformăm România într-un actor important pe scena interdependentelor economiei globale in general, si in regiunea balcanica, in special, in care a fi sau a nu fi va fi o chestiune de voinţa si profesionalism. Participarea la o zonă de liber schimb determină trei categorii de efecte: efecte statice de creare de comerţ, prin redirecţionarea comerţului dinspre



 producătorii autohtoni, care erau competitivi la adăpostul protecţiei vamale, înspre producătorii externi, care devin mai competitivi după eliminarea taxelor vamale; efecte statice de deturnare de comerţ, prin reorientarea importurilor dinspre



 parteneri tradiţionali din afara zonei de liber schimb înspre producători din cadrul zonei de liber  schimb, care devin mai competitivi prin eliminarea taxelor vamale; efecte de creştere economica pe ansamblul economiei, resursele eliberate din



sectoarele neperformante, sectoare care se menţineau pe piaţă la adăpostul protecţiei vamale, se vor îndrepta înspre sectoarele competitive. Concentrarea producţiei în ramurile cele mai performante va conduce la rândul ei la economii de scară, la atragerea investiţiilor străine în aceste ramuri, şi la accelerarea creşterii economice de ansamblu. În rezultat, beneficiile principale sunt următoarele: 

accelerarea creşterii economice pe termen lung;



creşterea exporturilor sectoarelor orientate către export şi cu nivel redus al  protecţiei vamale;

 56

scăderea costurilor de producţie ale firmelor datorită economiilor de scară.

Aristide Cociuban, op. cit., p. 162

53

Principalul beneficiu al aderării la Uniunea Europeană din perspectiva Politicii Regionale a Uniunii Europene este dat de accesul la Fondurile Structurale şi la Fondul de Coeziune. La beneficiile de ordin financiar ale includerii ţării candidate în Politica Regională a Uniunii Europene se adaugă şi transferul de know-how în ce priveşte elaborarea politicilor de dezvoltare regională, identificarea proiectelor viabile şi administrarea banilor publici. Pe termen lung, transferurile financiare, împreună cu transferul de know-how şi cu o administrare judicioasă a acestor fonduri, vor conduce la dezvoltarea echilibrată a economiei şi la micşorarea decalajelor dintre regiuni. 

 beneficii de natură politică: participarea la procesul decizional la nivel european şi  posibilitatea de a influenţa viitorul Europei, stabilitatea sistemului democratic, siguranţa cetăţenilor, consolidarea poziţiei statului în raport cu terţii;



 beneficii de natură economică: accesul liber al produselor, serviciilor şi capitalurilor  autohtone pe Piaţă Unică, accesul la fondurile structurale, creşterea fluxurilor de investiţii străine directe;



 beneficii de natură socială: siguranţă sporită la locul de muncă, îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea nivelului de trăi, libertatea cetăţenilor de a se stabili oriunde în Europa.

La nivel de comerţ intra-european, piaţa unică va fi sursa unor oportunităţi, dar şi a unei concurenţe sporite. Eliminarea barierelor fizice şi a formalităţilor vamale va facilita transportul  bunurilor în şi din UE, va reduce costurile operaţionale şi va optimiza fluxurile de numerar prin dispariţia obligaţiei de plată a TVA în vamă. Şi pentru mediu, efectele vor fi benefice, chiar dacă asta înseamnă o creştere a investiţiilor pe care unele companii trebuie să le facă. Până la urmă, este vorba despre sănătatea fiecăruia şi de viitorul României. Nu trebuie să se uite că multe dintre aceste investiţii vor fi făcute cu fonduri comunitare. Pentru perioada 2007-2013, România va primi peste 30 de miliarde de euro. Totuşi, trebuie să se aibă în vedere că România are nevoie de proiecte bune şi de instituţii capabile să gestioneze aceste fonduri. “Pentru companiile care sunt deja implicate în relaţii intense cu UE, integrarea va reprezenta cu siguranţă o oportunitate. În acelaşi timp, aderarea la UE ar putea conduce la dispariţia multor IMM-uri, în cazul în care acestea nu au capacitatea mobilizării de resurse

54

financiare sporite pentru a acoperi costurile integrării. Instrumentele principale la îndemâna autoritaţilor pentru consolidarea sectorului de IMM-uri sunt ajutoarele de stat, ce pot lua forma subvenţiilor, scutirilor şi amânărilor la plata taxelor, suportării parţiale a costurilor cu protecţia mediului şi pregătirea personalului, promovarea exporturilor. Toate aceste măsuri va trebui însă să respecte limitele stricte impuse de UE în scopul evitării distorsiunilor concurenţiale.”57 Cei mai mari câştigători ai aderării par a fi companiile multinaţionale europene ce activează pe piaţă. Acestea au capacitatea de a absorbi mai uşor costurile integrării, beneficiind de experienţă şi know-how de la companiile din grup aflate în statele membre. Eliminarea   barierelor tarifare şi netarifare va face produsele acestora mai competitive şi va permite implementarea centrelor regionale de distribuţie. De asemenea, existenţa unui mediu stabil de afaceri şi armonizarea legislaţiei vor putea determină mutarea capacităţilor de producţie către graniţele estice ale UE, în căutarea unei forţe de muncă mai ieftine. Conform unui studiu derulat de Asociaţia Europeană a Camerelor de Comerţ şi Industrie, doar 4% din firmele româneşti deţin informaţii complete asupra acquis-ului comunitar şi doar jumătate din acestea sunt pregătite pentru aplicarea efectivă a prevederilor  relevante ale legislaţiei comunitare. Numai companiile care vor fi pe deplin conştiente de impactul aderării la UE, cele care sunt capabile să identifice potenţialele riscuri şi să facă schimbările necesare, vor putea face faţă pieţei unice impuse de integrare şi vor beneficia de oportunităţile aduse de aceasta. Dar care sunt riscurile pieţei unice? În primul rând o presiune concurenţiala sporită, venită din partea exportatorilor din tarile UE, ce vor găsi acces mult mai facil, data fiind alinierea legislaţiei cu cea europeană. Mai mult decât atât, investiţiile străine postaderare au mărit concurenţa pe orizontală pentru serviciile si produsele oferite de furnizorii locali. Apoi,implementarea acquis-ului comunitar presupune costuri substanţiale pentru companii. Cheltuielile suplimentare cu implementarea legislaţiei, normelor si standardelor  europene în domeniul fiscalităţii, mediului, calităţii sau marcării produselor se vor reflecta cu siguranţă în preţul final al produselor si serviciilor româneşti. Această creştere sensibilă a  preturilor în unele sectoare economice va spori si mai mult presiunea concurenţială exercitată de produsele comunitare.58 57 58

Ana Maria Dobre, Ramona Coma, România şi integrarea europeană, Iaşi, Institutul European, 2005, p. 203 Ibidem, p. 205

55

De asemenea, deşi comerţul intracomunitar va fi facilitat din punct de vedere logistic  prin eliminarea formalităţilor vamale, vor apărea costuri administrative suplimentare pentru companiile româneşti. Astfel, deşi operaţiunile de import/export aferente comerţului cu UE nu vor mai exista, acestea vor fi înlocuite de achiziţii si livrări intracomunitare - tranzacţii ce se vor desfăşura în conformitate cu sistemul comunitar de TVA. În noile condiţii, companiile romaneşti vor avea obligaţia depunerii unor declaraţii suplimentare (cum ar fi declaraţia recapitulativă privind TVA si Instrastat) cu privire la tranzacţiile intracomunitare cu bunuri si vor avea nevoie de documente care sa justifice transportul bunurilor în alt stat membru. Companiile vor trebui să implementeze proceduri interne de urmărire a acestor livrări si achiziţii, să primească si să centralizeze documentele de transport si să revizuiască toate contractele de livrări pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor de TVA. De asemenea, sistemele contabile si IT vor fi trebui sa fie adaptate pentru a înregistra si a extrage toate aceste informaţii obligatorii pentru emiterea noilor declaraţii. 3.1.2. Impactul extinderii asupra a diferite sectoare

•

Impactul asupra industriei oţelului

Industria oţelului în ţările candidate trece în prezent printr-o restructurare substanţială. Reminiscenţă a restructurării europene din anii ´80, diferă în multe aspecte, dar scopul rămâne acelaşi: refacerea viabilităţii companiilor şi protejarea funcţionării eficiente a Pieţei Unice. Când va fi finalizată cu succes, va fi refăcută viabilitatea şi competitivitatea unei industrii care acum este o plagă, din cauza supracapacitatii la anumite produse, productivitate scăzută, o strategie de vânzări orientată mai mult spre producţie decât spre piaţă şi nivel ridicat al costurilor de producţie (în special în ce priveşte eficienţa energetică). Aceste industrii vor  deveni parte integrantă a unei pieţe uriaşe care consuma 18, 6% din producţia mondială de oţel, a două după China. Ca rezultat al adoptării acquis-ului comunitar pentru mediu în cazul oţelului, noile State Membre vor beneficia de o protecţie a mediului crescută. Mai multe provocări stau în faţa industriei oţelului în ţările candidate. Cea mai mare este aceea de a face faţă cu succes presiunii concurenţei pe piaţa oţelului în UE.

56

“Trecerea gamei de producţie în domeniul produselor cu o mai mare valoare adăugată, va aduce inevitabil industria oţelului din ţările în curs de aderare în competiţie cu uzinele europene moderne. În scopul de a supravieţui acestei concurenţe trebuie să obţină structuri de costuri comparabile, ca şi un management capabil de a lega producţia cu piaţa. Aceasta este o ocazie unică, după aderare subvenţiile de stat în scopul restructurării nu mai sunt permise, conform legislaţiei UE în domeniul concurenţei. În final, datorită concentrării în anumite regiuni a industriei oţelului din ţările în curs de aderare, societăţile vor trebui să se confrunte şi cu schimbări regionale şi sociale.”59 •

Impactul asupra industriei auto

Armonizarea reglementărilor tehnice pentru vehiculele cu motor în întreaga Europă asigură nivele înalte de siguranţă şi protecţie a mediului pentru populaţia UE actuală şi viitoare. La momentul aderării, toate ţările candidate trebuie să fi implementat complet legislaţia CE privind Aprobarea Tip pentru Vehicule cu Motor. În prezent ţările candidate finalizează  procesul de aliniere a legislaţiei lor naţionale cu legislaţia CE. Noua legislaţie va ajuta la reducerea multor obstacole tehnice şi proceduri administrative cu care se confruntă atât  producătorii cât şi consumatorii în ţările candidate. Armonizarea la nivel European permite serii mai largi de producţie, deci contribuie la reducerea costului şi pentru producători şi pentru consumatori. În final, armonizarea tehnică în conjuncţie cu noile reguli privind distribuţia maşinilor şi introducerea Euro vor diversifica alegerea consumatorilor. Mulţi producători internaţionali şi-au înfiinţat unitatea de producţie în ţările în curs de aderare încă de la începutul anilor 90, ca parte din strategia lor de globalizare. Europa Centrală şi de Est oferă avantaje strategice, atât ca piaţă cât şi ca bază industrială. Aceste avantaje constau în principal în înaltul potenţial de creştere al pieţei. Vânzările la maşini noi se aşteaptă să crescă semnificativ, ca rezultat al creşterii economice rapide în Europa Centrală şi de Est, cât şi datorită extinderii şi îmbunătăţirii infrastructurii şoselelor. Principalul avantaj competitiv  pentru acest sector în ţările în curs de aderare este costul scăzut de producţie. Numai furnizarea locală de componente poate reduce costurile unui producător de maşini cu 12 procente.60

59 60

Victor Aldea , Octavian Gheorghe Botez, op. cit., p. 193 Ibidem, p. 195

57

Deşi salariile şi costurile de producţie sunt în creştere, se aşteaptă să rămână sub nivelul UE pentru mai mulţi ani. Disponibilitatea forţei de muncă calificată este alt avantaj pentru industria auto, care oferă multe oportunităţi pentru cariere internaţionale. Au avut deja loc unele relocalizari ale producţiei din cele 15 State Membre curente în ţările candidate, şi această tendinţă va fi facilitată de implementarea politicii po liticii Pieţei Unice în aceste ţări. •

Impactul asupra industriei farmaceutice

Extinderea care urmează va uşura accesul companiilor din industria farmaceutică din Europa Centrală şi de Est la pieţele pieţele importante importante din Statele Statele Membre existente. existente. Statele Membre vor fi obligate să recunoască autorizaţiile acordate de ţările aderante, în linie cu standardele Comunitare. Acest beneficiu cheie al Pieţei Unice permite companiilor Central şi Est Europene să-şi extindă activităţile comerciale la întreg teritoriul UE. După aderare companiile vor trebui să respecte standardele Europene de calitate, siguranţă şi eficienţă. În multe cazuri companiile operează deja pe această bază, deci nu este nevoie de schimbare. Într-un număr de cazuri totuşi poate fi necesar să facă mai multe investiţii în medicamente vechi. Dar aceste investiţii vor fi compensate în general de îmbunătăţirea condiţiilor de afaceri după aderare. Obiect Obiectivu ivull fundam fundament ental al al legisl legislaţi aţiei ei farmac farmaceut eutice ice Comuni Comunitar taree este este să protej protejeze eze sănătatea publică. Pentru acest motiv, toate produsele medicinale trebuie să îndeplinească   precau precauţii ţiile le necesa necesare re privin privindd calit calitatea atea,, sigura siguranţa nţa şi eficie eficienţa nţa şi să obţină obţină o autori autorizaţi zaţiee de market marketing ing înaint înaintee de a fi comerc comercial ializa izate. te. Pentru Pentru medica medicament mentee foarte foarte inovat inovative ive,, aceast aceastăă autorizaţie de marketing este dată direct de Comisia Europeană şi este valabilă în întreagă Comunitate. Odată cu extinderea, autorizaţiile de marketing Comunitare vor fi valabile şi în noile State Membre. Aceasta va avea ca efect important şi pozitiv faptul că aceste medicamente pot fi comercializate în noile State Membre şi deci vor fi disponibile pentru pacienţi şi animale făra a mai fi nevoie să se obţină o noua autorizaţie. Majoritatea produselor medicinale se bazează pe autorizări de marketing naţionale, eliberate de autorităţile competenţe din acele ţări. Acestea trebuie să respecte aceleaşi criterii de calitate, siguranţă şi eficientă, ceea ce este în interesul pacienţilor din noile State Membre.

58

Nu se aşteaptă ca această cerinţă să ducă la scăderea numărului de medicamente în noile State Membre. În general aceste ţări şi-au aliniat legislaţia naţională la standardele Comunitare, deja de mai mulţi ani. Astfel că cele mai noi medicamente ar trebui să fie conforme cu criteriile necesare de calitate, siguranţă şi eficienţă.  Numai medicamentele mai vechi trebuie evaluate din nou. Dar acolo unde Statele Membre în curs de aderare au avut impresia că ar putea fi prea dificil să realizeze această evaluare la aderare, au cerut si au obţinut perioade de tranziţie tranziţie in 2008.

•

Impactul asupra industriei chimice

Până la data aderării ţările candidate trebuie să se asigure că toate bunurile de pe piaţă respectă cerinţele legislaţiei UE. Legislaţia specifică pentru chimicale este bazată pe nevoia de a asigura o piaţă unică făra bariere pentru comerţ. Conformitatea cu acquis-ul în domeniul chimicalelor poate să pară mai degrabă o povară decât un beneficiu, dar de fapt, industria chimică chimică în ţările în curs de aderare câştigă câştigă accesul pe piaţa unică folosind folosind aceeaşi legislaţie legislaţie ca Statele Membre UE. Aderarea la UE va întări stabilitatea în ţările aderante, ceea ce va duce la creşterea investiţiilor străine. Companiile din sub-sectoarele industriei chimice au nevoie de investiţii străine pentru a derula programele de restructurare. Investiţiile sunt foarte importante aducând atât know-how cât şi capital pentru sector. În majoritatea ţărilor candidate sectorul chimicale este o parte importantă a industriei producătoare, cu o gamă largă de produse. În prima fază a tranziţiei, acest sector a avut rezultate mai slabe decât restul economiei. Totuşi, începând cu 1993 situaţia s-a îmbunătăţit şi s-a înregistrat o creştere. Dintre ţările proaspăt aderate, Polonia este cel mai mare producător de chimicale, urmat de Ungaria şi Republica Cehă. Acest sector  este relativ atractiv pentru investitorii străini. Investiţiile directe străine au fost mai puternice în detergenţi şi vopsele.61

61

I. Rotariu, Sistemul economiei mondiale şi mecanismele sale de funcţionare , Timişoara, Editura Mirton, 2001, p. 287

59

Salariile din acest sector sunt peste media din industria producătoare, dar mult mai scăzute decât în UE. În timpul tranziţiei, salariile au crescut mai mult decât productivitatea. În consecinţă costul unitar al muncii a crescut în defavoarea competitivităţii. UE este cel mai important important partener comercial pentru chimicale, reprezentând reprezentând 60-70% din importurile de chimicale. Totuşi, exporturile sunt mai puţin orientate spre pieţele UE, faţă de totalul industriei productive, iar deficitul comercial este în creştere. Chimicalele de bază domină exporturile, în timp ce importurile din UE sunt mai diversificate. Industria chimică în ţările candidate a trebuit să înfrunte mai multe provocări de la stadiul iniţial al tranziţiei. A trebuit să se adapteze privatizării, schimbărilor legislative, noilor  tehnologii, restructurării şi pierderii pieţei estice. Odată Odată cu îndepă îndepărta rtarea rea barier barierelo elorr naţion naţionale ale şi expuner expunerea ea crescut crescutăă la global globaliza izarea rea afacerilor, afacerilor, companiile companiile trebuie trebuie să se adapteze. adapteze. Salariile scăzute comparate cu UE sunt avantaje avantaje competitive. Creşterea nivelelor si capacităţii de producţie mai mici şi tehnici de producţie actualizate aduc presiuni asupra restructurării industriei.

•

Impactul asupra industriei textilelor si confecţiilor

În unele ţări candidate, industriile textilelor si confecţiilor au jucat tradiţional un rol important in industria producătoare. Multe companii cu sediul in UE au relocalizat deja  producţia de masa in ț ările candidate, in particular din sub-sectorul producţiei de confecţii. Se aşteaptă ca investitorii europeni si alţii sa fie atraşi de continuarea integrării in UE si multe din afacerile acestora vor dezvolta relaţii si strategii de cooperare cu parteneri din ţările candidate. Principalul avantaj comparativ al acestui sector in ţările candidate continuă să fie costurile scăzute ale forţei de muncă în comparaţie cu UE 15, si acesta se va păstra pe termen scurt. Finalizarea rapida a constituirii Zonei de producţie si consum Pan-Euro-Med este văzută de mulţi ca un complement vital pentru extinderea UE in sectorul textilelor si confecţiilor. Crearea Zonei Pan-Euro-Med va aduce beneficii sectorului prin păstrarea, în imediata vecinătate a pieţelor UE, a tuturor paşilor din procesul de producţie.

60

Industria textilă în Statele Membre existente a suferit o severă restructurare si modernizare in ultimele două decade, ceea ce a dus la creşterea competitivităţii sale pe pieţele internaţionale dar a determinat si substanţiale reduceri de locuri de munca. In scopul de a se adapta presiunii competitivităţii si forţelor de piaţă din UE, oamenii de afaceri din ţările candidate vor trebui sa se supună unui proces similar. Mai mult, adoptarea acquis-ului politicii comerciale a UE în momentul extinderii poate avea un impact sever asupra companiilor din acest sector, şi există riscul ca pieţele lor să fie invadate de produse (în special din Asia) în directă competiţie cu produsele proprii, cu preţ scăzut sau mediu. Poate să apară o continuare a relocalizării în ţările terţe (Balcani, Ucraina, Mediterană). Afacerile vor trebui să înfrunte provocarea adaptării la legislaţia şi reglementările UE in domenii ca politica concurenţei, reglementări privind ajutorul de stat (subvenţii), proprietatea intelectuală, afaceri sociale, şi în special sănătatea, siguranţa şi protecţia mediului.

3.2. Impactul indirect al aderării asupra economiei naţionale

Impactul indirect al aderării asupra economiei României presupune: reorientarea fluxurilor comerciale prin crearea şi deturnarea de comerţ, ca efect al eliminării barierelor vamale; restructurarea agricolă şi industrială în special în industria alimentară a  bunurilor de larg consum şi retail; implicaţii în plan regional cu scopul de a antrena dezvoltarea echilibrată a economiei şi a micşora decalajele dintre regiuni. 62 Aici este inclus transferul de know-how în ce priveste elaborarea politicilor de dezvoltare regională; aderarea la criteriile de convergenţă pentru Uniunea Economică şi Monetară (adoptarea monedei Euro). Criteriile de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht se refera la63 :

62

Iulia Zamfirescu, Costuri şi beneficii ale aderării la Uninunea Europeană pentru ţările candidate din Europa Central şi de Est , Institutul European din România, Bucureşti, 2001, p. 81 63 http://www.euromoneda.ro/glosar.asp?submit=Caut%C4%83, accesat la data de 12.04.2010

61

-

inflaţie (nivelul inflaţiei nu trebuie să depăşească cu mai mult de

1,5% nivelul atins în primele trei ţări cele mai bine plasate din punct de vedere al stabilităţii preţurilor); -  poziţia financiară a Guvernului; -

situaţia finanţelor publice (deficit anual sub 3% din PNB şi datoria

 publică sub 60% din PNB); -

stabilitatea ratei de schimb (respectarea benzilor normale de

fluctuaţie din cadrul mecanismului ratei de schimb timp de 2 ani, fără a devaloriza moneda, comparativ cu moneda altui stat membru al Uniunii Europene, în această  perioadă); -

rata dobânzii pe termen lung (să nu depăşească cu mai mult de 2% rata din

cele trei state membre ale Uniunii Europene în care nivelul inflaţiei este cel mai scăzut).   pe piata forţei de muncă -

va avea loc o migraţie a personalului către ţări în care se înregistrează

un deficit de forţă de muncă a serviciilor (se preconizează că această tendinţă se va stabiliza în 2 -3 ani după integrare la un nivel de echilibru);64 -

va avea loc o creştere a pachetelor salariale prin prisma diversificării

 beneficiilor ce se vor acorda angajaţilor;65 -

ajustarile structurale impuse de procesul de integrare determină, în

unele domenii, procese de reorientare şi recalificare profesională, de formare a  personalului. turismul şi transportul vor beneficia de pe urma integrării, atrăgând investiţii în infrastructură şi beneficiind de o piaţă mult mai largă. 3.3. Impactul EURO asupra economiei româneşti

În contextul în care pentru majoritatea ţarilor vest –europene este aproape unanim acceptat avantajul utilizării monedei unice, se apreciază că şi pentru România, al cărei comerţ 64

http://www.manager.ro/index.php?pag=a&aid=313, accesat la data de 12.04.2010 http://www.bizwords.ro/stiri/tendinte/9200/Efecte-asupra-economiei-romanesti-dupa-aderare.html, accesat la data de 12.04.2010 65

62

exterior este orientat în proporţie de aproximativ 2/3 către această piaţă, adoptarea monedei unice va aduce reale beneficii. Pentru a deveni stat membru al U.E., România va trebui să-şi clădească un sistem de referinţă, în care moneda de referinţă să fie EURO, şi nu dolarul american. Noua monedă va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor comerciali autohtoni datorită fluctuaţiilor dolarului faţă de valutele ţărilor din U.E. Având în vedere perspectivele monedei euro, interesul României de aderare la structurile europene şi semnalele pozitive pe care le-am primit în acest sens, băncile autohtone îşi manifestă interesul să construiască şi să dezvolte depozite în moneda europeană (EURO), folosind astfel o singura monedă faţă de cele 15 utilizate în prezent, valabilă pentru toate operaţiunile financiare, bancare şi comerciale. În prezent, agenţii economici pot alege pentru derularea tranzacţiilor fie euro, fie moneda naţională. Se aşteaptă ca marile companii multinaţionale să fie deschizătorii de drumuri în utilizarea euro. Acestea vor începe să opereze în euro şi vor influenţa clienţii să procedeze la fel. Introducerea euro va avea efecte pozitive asupra comerţului exterior al României, având în vedere că 2/3 este orientat către ţările U.E. Noua monedă va stimula importurile şi exporturile firmelor romaneşti. Pană în prezent, majoritatea contractelor comerciale erau exprimate în dolari SUA. Doar contractele cu Germania, Franţa, Marea Britanie erau exprimate în moneda naţională a acestora. În tranzacţiile cu ţările a căror monedă este mai slabă (Italia, Portugalia) se folosea dolarul. Pe viitor, pentru aceste tranzacţii se foloseşte euro. Acest lucru va avea ca efect reducerea influenţelor de curs datorate fluctuaţiilor dolarului faţă de valutele ţărilor din U.E.66 România a pierdut sume mai de bani datorită faptului că până acum erau alese ca monedă de contract fie dolarul SUA, fie monedele unor ţări din U.E. al căror curs fluctua. Introducerea euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor  comerciali autohtoni cauzate de riscurile de curs valutar. Pentru început, agenţii economici ar trebui ca, pentru a se familiariza cu euro, să folosească în tranzacţiile pe care le efectuează atât euro, ca monedă de plată, cat şi dolarul

66

Iulia Zamfirescu, op. cit., p. 101

63

SUA, ca monedă de consolidare, spunea Mihai Ionescu – secretar general al Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România. Euro va reduce costurile pe care firmele le suportă ca urmare a schimburilor valutare. Costurile acestea au fost estimate la 1-2% din valoarea tranzacţiei. Tot datorită euro se economiseşte timp preţios în activitatea de gestiune, dispărând necesitatea analizei riscului şi a raportului cheltuieli – profit pentru fiecare în parte, efectuată de firmă. De asemenea, se simplifică evaluarea rezultatelor comerciale efectuate din punct de vedere al întreprinderii, nemaifiind necesar să se ţină cont de volatilitatea monedei. O dată eliminate barierele monetare din cadrul U.E., exportatorii vor beneficia de un acces mult mai facil pe pieţele oricăreia dintre ţările membre. Astfel se va reduce numărul de intermediari, întreprinderile mărindu-şi veniturile ca urmare a exporturilor directe. Un alt avantaj important oferit de moneda unică este transparenţa. Exprimarea tuturor   preţurilor în euro va ajuta firmele româneşti să îşi aleagă furnizorii care să le asigure cele mai mici cheltuieli şi să exporte în ţările de unde pot obţine veniturile cele mai mari. Alături de moneda euro, o importanţă deosebită pentru România o are şi Banca Centrala Europeană, care şi-a început activitatea la Frankfurt şi a preluat o serie de atribuţii ale F.M.I.  privind finanţarea şi urmărirea unor politici consecvente de stabilitate a preţurilor.

Concluzii Participarea la o grupare integraţionistă determină o serie de transformări, de mai mică sau mai mare amploare, la nivelul statelor participante. Amploarea acestor transformări variază

64

în funcţie de stadiul de integrare atins de gruparea regională şi pot îmbrăca forma redefinirilor  instituţionale şi/sau de conţinut/adoptare a politicilor sectoriale. Dat fiind stadiul avansat de integrare atins la nivelul Uniunii Europene (uniune economică şi monetară), transformările în adoptarea politicilor economice sunt evidente la nivelul statele membre. În esenţă aceste transformări sunt rezultatul transferului de competenţe decizionale în domeniul politicilor  sectoriale de la nivelul statului membru, la nivel supranaţional (al organismelor comunitare). Adoptarea unor politici economice în care factorul european devine dominant înseamnă, reducerea gradelor de libertate (introducerea unor restricţii), justificată de urmărirea interesului comun european, în formularea şi implementarea politicilor economice. Altfel spus,   participarea la Uniunea Europeană presupune, pentru statele membre, acceptarea unor  condiţionalităţi externe în construcţia politicilor economice. Unul dintre cele mai importante elemente (formale) de condiţionalitate europeană, cu implicaţii evidente în termeni de cost şi beneficiu, este cel exprimat prin criteriul  juridic, respectiv asumarea acquis-ului comunitar relevant în adoptarea politicilor sectoriale şi cu implicaţii asupra competitivităţii firmelor româneşti. Adoptarea acquis-ului comunitar   presupune adoptarea normelor şi obiectivelor ca şi a modelului instituţional al UE de elaborare a politicilor sectoriale, factorul european prevalând asupra elementelor naţionale. De asemenea, acquis-ul comunitar cuprinde norme care au impact asupra competitivităţii firmelor româneşti, creând noi condiţii de desfăşurare a activităţii acestora. Pe de altă parte, adoptarea acquis-ului comunitar presupune nu numai transpunerea în legislaţia românească a reglementărilor europene, ci şi implementarea lor şi este un demers ce trebuie realizat, în principiu, anterior aderării propriu-zise la UE, ceea ce implică faptul că aderarea la UE a generat si va genera costuri şi beneficii, atât ante cât şi post aderare. Cu cât România progresează mai mult din punct de vedere economic, cu atât va fi mai uşor pentru ea sa facă faţa în mediul competitiv al Uniunii Europene şi chiar şi în acest caz vor avea de suferit sectoare şi firme vor rămâne în afara jocului pieţei, cu consecinţe dureroase pentru forţa de munca nevoită să se îndrepte către alte activităţi.

Pentru a putea înţelege costurile trebuie să avem o reprezentare clară a avantajelor ce deriva din procesul integrarii europene.  Nu există domeniu al vieţii politice care să nu fie afectat de aderarea la UE sau chiar numai de perspectiva acesteia. Multe din

65

schimbările pe care România ar fi trebuit să le facă oricum, cu sau fără aderarea la UE, pentru a avea o economie de piaţă puternică şi o societate democratică, se realizează cu sprijin financiar  şi cu experienţa Uniunii Europene. Avantajele extinderii, pentru Romania, sunt aceleaşi ca pentru toate celelalte ţări candidate: creştere economică, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi structuri de producţie care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adaugată mai mare şi calitate superioară, conform satndardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor, creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa muncii din statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă a populaţiei. Se estimează că, pe ansamblu, costurile aderării vor fi mai mici decât cele ale ne-aderării, intrarea României în Uniunea Europeană aducând şi pentru ţara noastră mai multe  beneficii decât costuri. Beneficiile depind, în mare măsură, de capacitatea României de a folosi eficient fondurile nerambursabile oferite, cu generozitate, de Uniunea Europeană, atât înainte cât şi după aderare. Costurile aderării sunt, în mare parte, costurile schimbărilor necesare pentru a ieşi din criza generată de colapsul economiei centralizate. Costurile vor fi atât de natură financiară, cât şi socială; acestea din urmă fiind cel mai greu de depăşit. Costurile neaderării? Izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor, ceea ce va implica dificultăţi şi cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe scena economică şi politică; izolarea economică a României, în condiţiile în care UE deţine în prezent circa 60% din comerţul exterior mondial. Restrângerea posibilităţilor de acces a produselor  româneşti pe piaţa comunitară; creşterea vulnerabilităţii produselor româneşti în faţa măsurilor  de apărare comercială şi a obstacolelor tehnice practicate de UE faţă de ţările terţe; sporirea decalajului economic dintre România şi ţările care vor adera la UE, datorită, în principal, imposibilităţii de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare ; scăderea posibilităţilor  României de a dezvolta o agricultură competitivă.

66

Bibliografie selectivă

67

•

Aldea,

Victor,

Botez,

Octavian

Gheorghe,  Aderarea

României la Uniunea Europeană şi implicaţiile sale, Editura Economică, Bucureşti, 2005 •

Angelescu, Coralia, Ciucur, Dumitru, Economia României  şi Uniunea Europeană, Ed. ASE, vol. III, Bucureşti, 2006

•

Bădescu, Ilie, Geopolitica integrării europene, Editura Economică, Bucureşti, 2006

•

Ciupagea, Constantin, Evaluarea costurilor şi beneficiilor  aderării

României

la

Uniunea

Europeană,

Editura

Institutul European din România, Bucureşti, 2004 •

Cociuban,

Aristide,

Extinderea

Uniunii

Europene

şi 

România, Editura Apimondia, Bucureşti, 2002 •

Costea, Maria, Integrarea României în U.E. - Provocări şi   perspective, Institutul European, Iaşi, 2007

•

Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, România şi Uniunea Europeană.

Inflaţie,

balanţa

de

plăţi,

creştere

economică, Editura Polirom, Iaşi, 2002 •

Diaconescu,

Mirela,   Asocierea

Romaniei la Uniunea

Europeană. Implicaţii ecomonice şi comerciale, Editura Economică, Bucureşti, 2003 •

Dobre, Ana Maria, Coma, Ramona, România şi integrarea europeană, Institutul European, Iaşi, 2005

•

Ghica,

Alexandra-Luciana,

Enciclopedia

Uniunii 

Europene, Ediţia II-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2006 •

Liviu, Andrei, Euro, Editura Economică, Bucureşti, 2003

•

Luţaş, M., Integrarea economică europeană, Editura Economică, Bucureşti, 1999

•

Pascariu, Gabriela, Iaţu, Corneliu, Mahu, Liviu-George, Modelul

european în dezvoltarea României,

Sedcom Libris, Bucureşti, 2005

68

Editura