Tehnici FNP

TEHNICI FNP FUNDAMENTALE – de bază 

Prizele mâinilor - presiunea manuală pe masa musculară/ tendoane = mecanism de facilitare a contracţiei musculare - trebuie să fie fermă, dar să nu producă durere sau să împiedice amplitudinea completă de mişcare



Comenzile și comunicarea = relația senzorială dintre FKT și pacient - comenzile trebuie să fie ferme, clare, scurte, pe înţelesul pacientului → rol stimulant - în cazul pacienţilor cu dureri, comenzile vor fi mai blânde - pacientul va urmări cu privirea în permanenţă mişcarea, deoarece controlul vizual poate el însuşi înlocui controlul proprioceptiv



Întinderea - un mușchi răspunde cu mai multă forță după ce a fost întins → stimul facilitator - FKT execută tracțiunea (alungirea mușchiului)  reflex de contracție



Tracțiunea - favorizează mobilitatea → e utilizată când mișcarea se face la comanda "împinge !"



Compresiunea - favorizează stabilitatea → e utilizată când mișcarea se face la comanda "trage !"



Rezistența maximală - mișcarea executată contra unei rezistențe maximale  ↑ forței musculare - se raportează la forţa actuală a pacientului - determină o iradiere a influxului nervos de la grupele musculare puternice din cadrul unei scheme de mişcare spre grupele slabe



Secvenţialitatea normală a acţiunii musculare - realizarea deprinderilor motrice obișnuite în activitatea umană - antrenarea controlului motor se începe cu componenta proximală, care, odată rezolvată, va permite trecerea la cea distală - începutul oricărei acţiuni de mişcare îl face mişcarea de rotaţie, după care intră în mişcare segmentul distal, apoi cel proximal



Întărirea - creșterea forței musculare se poate obține prin:  ”iradierea” influxului nervos de la musculatura puternică spre cea slabă - de obicei componenta proximală este mai puternică decât cea distală  iradierea de la un membru sănătos către membrul bolnav - rezistenţa se aplică de la segmentele mai puternice spre cele mai slabe  reflexele de bază tonice ale gâtului şi cele labirintice, reflexele primitive de flexie şi extensie, reflexele de postură şi echilibru  vizualizarea directă a mişcării  reciprocitatea între 2 scheme



Mişcările de decompensare - treceri de la o tehnică la alta

- scop → de a reduce sau evita oboseala, determinate de repetiţiile unei mişcări contra rezistenţă - permit pacientului să execute antrenamentul pe perioade mai lungi de timp, crescând atât forţa , cât şi rezistenţa musculară

TEHNICI FNP SPECIALE CU CARACTER GENERAL 

Inversarea lentă – IL - contracţii concentrice ritmice ale agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare, pe toată amplitudinea, fără pauză între inversări, împotiva unei rezistenţe maximale - timpul 1 - mişcarea în sensul musculaturii puternice, adică pe antagoniştii muşchilor hipotoni - timpul 2 – trecerea la contracția concentrică a musculaturii slabe (facilitată prin timpul 1  va fi o contracție mai puternică)

-



explicaţia neurofiziologică: - legea inducţiei succesive Sherrington → o mişcare este facilitată de contracţia imediat precedentă a antagonistului - rezistenţa la mişcare determină o influenţă inhibitorie a reflexului Golgi asupra motoneuronului muşchiului care se contractă şi facilitează prin acţiune reciprocă agonistul - acţiunea inhibitorie a celulelor Renshow pentru motoneuronul alfa antagonist - agoniştii se întind progresiv în timpul contracţiei antagonistului  la finalul mişcării (când sunt maxim întinşi) vor fi facilitaţi prin impulsuri provenite de la nivelul fusului muscular (de la receptorul secundar Ruffini)

Inversarea lentă cu opunere – ILO "rezistă"

-

explicaţia neurofiziologică:

-

datorită izometriei de la sfârşitul mişcării se declanşează o recrutare de motoneuroni gama a muşchiului respectiv  fusul neuromuscular va continua trimitera unor impulsuri cu caracter predominant facilitator, deşi apare reflexul Golgi şi activitatea celulelor Renshow, care încearcă să blocheze efectul facilitator





Contracțiile repetate – CR – se aplică în 3 situații:  muşchii schemei sunt de forţă 0 sau 1: - se poziţionează segmentul eliminând gravitaţia → musculatura hipotonă fiind în zona alungită → se fac întinderi repetate, rapide, scurte ale agonistului - ultima întindere e însoţită de comanda verbală “contractă muşchiul!” - dacă se schiţează mişcare  se opune o rezistenţă maximală, fără a bloca mişcarea  muşchii sunt de forţă 2 sau 3: - contracţii izotonice cu rezistenţă pe toată amplitudinea de mişcare, aplicându-se în anumite unghiuri de mişcare întinderi rapide, scurte  muşchii sunt de forţă 4 sau 5 - fără să aibă o forţă egală peste tot: - face contracţie izotonică cu rezistenţă, până în punctul unde forţa musculară este mai slabă, apoi se execută o izometrie, urmată de întinderi scurt, rapide -

înainte de a începe CR → contracţii izotonice pe musculatura antagonistă normală, pentru a facilita musculatura agonistă slabă, prin inducţie succesivă

-

explicaţia neurofiziologică: - efectul reflexului miotatic - prin rezistenţa ce se aplică mişcării (maximală la F2-F3, maximă la F4-F5) se facilitează sistemul gama  aferenţele primare ale fusului vor conduce la recrutări de motoneuroni alfa suplimentari - facilitarea prin comenzile verbale care măresc răspunsul prin sistemul reticular activator

Secvenţialitatea pentru întărire – SÎ - se realizează când un component dintr-o schemă de mişcare este slab - contracţie izometrică maximă în punctul optim al musculaturii puternice sau normale (zona scurtată pentru extensori, zona medie pentru flexori), de preferat proximal de zona slabă  se menţine această izometrie + se adaugă contracţia izotonă împotriva unei rezistenţe maximale, pe musculatura slabă -



explicaţia neurofiziologică: - fenomenul iradierii de la motoneuronii activaţi ai musculaturii puternice-normale (superimpulsul creat de izometrie), spre motoneuronii musculaturii slabe - creşterea recrutării de motoneuroni alfa și gama datorită rezistenţei aplicate - facilitarea prin comenzile verbale care măresc răspunsul prin sistemul reticular activator

Inversarea agonistă – IA - se execută contracţii concentrice pe toată amplitudinea → progresiv (ca amplitudine) se introduce contracţia excentrică - explicaţia neurofiziologică: - contracţia excentrică promovează şi întinderea extrafusală şi pe cea intrafusală - ceea ce măreşte influxul aferenţelor fusale - creşterea recrutării de motoneuroni alfa ţi gama datorită rezistenţei aplicate - facilitarea prin comenzile verbale care măresc răspunsul prin sistemul reticular activator

TEHNICI FNP pt PROMOVAREA MOBILITĂȚII  Iniţierea ritmică – IR - indicații - limitările de mobilitate provocate de hipo- sau hipertoniile musculare → mişcări lente, ritmice, executate pe întreaga amplitudine a unei scheme de mişcare, mai întâi pasiv → pasivo-activ → activ "relaxează și lasă-mă pe mine să mișc.."



"mișcă odată cu mine"

-

în hipertonie → se urmăreşte relaxarea în hipotonie → se încearcă menţinerea memoriei kinestezice şi păstrarea amplitudinii de mişcare

-

explicaţia neurofiziologică: - cortexul, influenţat de comenzile verbale, are un rol inhibitor asupra tonusului muscular al musculaturii hipertone - echilibrarea tonusului agonist-antagonist în timpul mişcărilor pasivo-active - întinderea alternativă a agonistului şi antagonistului determină influenţe excitatorii în cazul musculaturii hipotone - în cazul musculaturii hipertone mişcările pasive se fac în ritm lent - pt a nu declanşa reflexul miotatic

Rotaţia ritmică – RR - indicații – hipertonii musculare, cu dificultăți de mișcare activă, cu scopul de a obține relaxarea → rotații ritmice stânga – dreapta (lateral-medial), pasiv / pasivo-activ, în axul segmentului, lent, 10 sec "relaxează și lasă-mă pe mine să mișc.." -



"mișcă .... odată cu mine"

explicaţia neurofiziologică: - cortexul, influenţat de comenzile verbale, are un rol inhibitor asupra tonusului muscular al musculaturii hipertone - mecanoreceptorii locali, articulari şi periarticulari, excitaţi de rotaţie, declanşează inhibiţia motoneuronilor alfa ai musculaturii periarticulare

Mişcarea activă de relaxare-opunere – MARO - indicații - hipotonii musculare care nu permit mișcarea pe o direcție → pe musculatura slabă, în zona medie spre scurtă se execută o contracţie izometrică în punctul unde există forţă mai mare relaxare bruscă  o mişcare pasivă spre zona alungită, însoţită de intideri rapide în această zonă  o contracţie izotonică pe toată amplitudinea de mişcare

-

explicaţia neurofiziologică:

-



fenomenul de coactivare (facilitarea simultană a motoneuronilor alfa şi gama), atunci când contracţia izometrică se execută în zona scurtată activitatea buclei gama creşte datorită izometriei şi ca urmare aferenţele primare ale fusului vor conduce la recrutări de motoneuroni alfa suplimentari când agoniştii (muşchii hipotoni) sunt maxim întinşi, receptorul secundar Ruffini de la nivelul fusului muscular va trimite impulsuri facilitatorii efectul reflexului miotatic în timpul întinderilor rapide facilitarea sistemului gama-în timpul contracţiei izotone cu rezistenţă maximală

Relaxare – opunere – RO = hold-relax - indicații – hipertonie musculară cu limitarea mișcării - durerea este cauza limitării mişcării (durerea fiind deseori asociată hipertoniei) → RO antagonistă - izometria se va face muşchiului hiperton → RO agonistă - izometria se va face pe muşchiul care face mișcarea limitată (= mușchi agonist) - în punctul de limitare a mişcării – izometrie de intensitate maximă, timp de 5-8 sec "ține !"  se va cere pacientului o relaxare lentă - odată relaxarea făcută   - se poate repeta izometria de mai multe ori - pacientul, în mod activ, va încerca să treacă de punctul iniţial de limitare a mişcării (contracţie izotonică a agonistului, fără rezistenţă din partea FKT) -

explicaţia neurofiziologică: - RO antagonistă: - cu cât durata de aplicare a izometriei antagonistului mişcării limitate (muşchii contracturaţi) este mai mare şi repetările acesteia într-o şedinţă mai numeroase, cu atât apare mai repede oboseala unităţilor motorii şi tensiunea muşchiului scade (se relaxează) - excitarea circuitului Golgi determină impulsuri inhibitorii autogene - descărcările celulelor Renshow, scad activitatea motoneuronilor alfa ai muşchiului respectiv (ai muşchiului antagonist - hiperton) - comanda verbală influențează centrii superiori - RO agonistă - izometria pe mușchii care fac mișcarea limitată (agoniștii) determină un efect de inhibiție reciprocă pt antagonist - recrutarea de noi motoneuroni pt agonist, crescându-i astfel forţa



Relaxare-contracţie – RC - indicații – hipertonie musculară (nu în caz de durere) - se aplică numai antagonistului – celui care limitează mișcarea → la punctul de limitare a mişcării - se realizează o izometrie pe muşchiul hiperton + concomitent – izotonie executată lent și pe toată amplitudinea de mişcare de rotaţie din articulaţia respectivă (la început rotaţia se face pasiv, apoi pasivo-activ, activ şi chiar activ cu rezistenţă) - explicaţia neurofiziologică: - izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii contracturaţi) duce la oboseala unităţilor motorii la placa neuromotorie  tensiunea muşchiului scade (se relaxează) - excitarea circuitului Golgi determină impulsuri inhibitorii autogene - descărcările celulelor Renshow scad activitatea motoneuronilor alfa - receptorii articulari excitaţi de mişcarea de rotaţie au rol inhibitor pentru neuronii alfa (rotaţia are efect de relaxare pentru muşchii periarticulari)



Stabilizarea ritmică – SR - indicații – limitări de mobilitate date de: - contractura musculară - durere - redoare postimobilizare → în punctul de limitare a mişcării - se execută contracţii izometrice pe agonişti şi pe antagonişti !!! între contracţia agonistului şi cea a antagonistului nu se permite relaxarea (cocontracţie) - are 2 variante – se execută în ordine: - varianta simultană - varianta alternativă " ţine, nu mă lăsa să-ţi mişc....!" -

explicaţia neurofiziologică: - cocontracţia determină: - facilitarea motoneuronilor alfa şi gama - ↑ recrutarea de UM sub contracţiile izometrice aplicate pe fiecare parte a articulaţiilor - izometria pe muşchii care realizează mişcarea limitată determină un efect de inhibiţie reciprocă pentru antagonist - izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii contracturaţi) duce la oboseala unităţilor motorii la placa neuromotorie  tensiunea muşchiului scade - excitarea circuitului Golgi determină impulsuri inhibitorii autogene, la fel şi descărcările celulelor Renshow, scăzând astfel activitatea motoneuronilor alfa pentru muşchii antagonişti (hipertoni)

TEHNICI FNP pt PROMOVAREA STABILITĂȚII 

Contracţia izometrică în zona scurtată – CIS - în zona scurtă a muşchiului - se fac contracţii izometrice repetate, cu pauză între repetări - se execută pe rând, pentru musculatura tuturor direcţiilor de mişcare - dacă această tehnică e mai dificilă  următoarea succesiune: IL → ILO → CIS explicaţia neurofiziologică: - refacerea sensibilităţii fusului neuromuscular în zona scurtată, unde receptorii secundari Ruffini, în special de la nivelul musculaturii tonice, generează impulsuri cu caracter inhibitor pentru motoneuronii alfa agonişti - acest lucru trebuie combătut, astfel încât impulsurile facilitatorii de la nivelul cortexului să nu fie „anihilate” - astfel, se reface capacitatea muşchiului de a realiza o contracţie eficientă în zona de scurtare a fibrelor musculare - după ce CIS se realizează cu ușurință, iar forța musculaturii posturale a crescut  se trece la pregătirea cocontracției prin SR -



Izometria alternantă – IzA - contracţii izometrice scurte, alternative atât pe agonişti, cât şi pe antagonişti, în diferite puncte ale arcului de mişcare, fără a schimba însă poziţia segmentului - se execută pe toate schemele de mişcare, alternativ - explicaţia neurofiziologică: - cocontracţia determină facilitarea motoneuronilor alfa şi gama; creşte recrutarea de unităţi motorii sub contracţiile izometrice aplicate pe fiecare parte a articulaţiilor; - receptoriiarticulari din jurul suprafeţei articulare au rol în stabilitatea posturilor cu încărcare; - dacă contracţiile izometrice se efectuează în regim de intensitate maximă, se obţine o sumare a explicaţiilor neurofiziologice valabile pentru ambele variante ale tehnicii RO

-

dacă pacientul nu poate trece direct de la CIS la IzA  se va face ILO cu  amplitudinii de mișcare, a.î. izometria de la sfârșitul ILO să nu se mai facă la capătul amplitudinii de mișcare articulară, ci progresiv să ne apropiem și să ajungem la punctul dorit pt efectuarea IzA



Stabilizarea ritmică - se realizează în toate punctele arcului de mișcare, pe toate direcțiile de mișcare articulară

-

odată rezolvată cocontracția din postură neîncărcată → se trece la poziția de încărcare (sprijin pe artic – patrupedie) → se repetă succesiunea tehnicilor

TEHNICI FNP pt PROMOVAREA MOBILITĂȚII CONTROLATE = capacitatea de a mișca segmentele în cadrul posturii încărcate, părțile distale fiind fixate, capul sau trunchiul rotindu-se în jurul axei longitudinale - în cadrul acestei etape a controlului motor – se urmăresc următoarele obiective:  tonifierea musculară pe parcursul mişcării disponibile  obişnuirea pacientului cu amplitudinea funcţională de mişcare  antrenarea pacientului de a-şi lua singur variate posturi, etc - poziția cea mai bună de lucru - patrupedia     

IL ILO CR SÎ IA

TEHNICI FNP pt PROMOVAREA ABILITĂȚII - obiective: - câștigarea abilității în cadrul mișcărilor în afara posturii, în locomoție și în cadrul manipulărilor din mediul înconjurător     

IL ILO CR SÎ IA



Progresia cu rezistență – PR - opoziția facută de FKT locomoției - târâre, mers în patrupedie, mers în ortostatism - deplasarea dintr-o postură reprezintă trecerea de la stadiul mobilităţii controlate (poziţia propriu-zisă este în lanţ kinetic închis) la stadiul abilităţii prin „deschiderea” alternativă a câte unui lanţ (ridicarea câte unui membru) şi mişcarea în lanţ kinetic deschis (păşirea) - explicaţia neurofiziologică: - opoziţia la mişcare  creşterea recrutării de motoneuroni alfa + o excitare mai mare pe aria motorie cerebrală a zonelor implicate în comanda musculaturii necesare efectuării mişcărilor cerute



Secvențialitatea normală – SN - urmăreşte coordonarea componentelor unei scheme de mişcare, care are forţă adecvată pentru executare, dar secvenţialitatea nu este corectă - incoordonare  - o ordine greşită a intrării muşchilor în activitate- nu de la distal la proximal - grade de contracţie musculară inadecvate în raportul agonist-antagonist -

explicaţia neurofiziologică: - învăţarea unor engrame corecte de mişcare presupune învăţarea şi repetarea mişcărilor de la distal spre proximal - rezistenţa maximală la fiecare componentă a mişcării globale duce la creşterea recrutării de motoneuroni alfa (pentru muşchii respectivi) şi la o excitare mai mare pe aria motorie cerebrală a zonelor implicate în comanda musculaturii necesare efectuării mişcării, cu inhibarea consecutivă a muşchilor neimplicaţi

 Iniţierea mişcării

- Iniţiere ritmică (IR) - Mişcare activă de relaxare-opunere (MARO) - Contracţii repetate (CR)

 Creşterea amplitudinii

-

Iniţiere ritmică (IR) Relaxare-opunere (RO) Relaxare-contracţie (RC) Stabilizare ritmică (SR) Rotaţie ritmică (RR)

 Întărirea musculaturii posturale descărcate

-

Inversare lentă cu opunere (ILO) Izometrie alternată (IzA)

 Întărirea musculaturii posturale şi cocontracţia din descărcare

-

1. Pentru mobilitate

2. Pentru stabilitate

 Cocontracţia din încărcare

Inversare lentă cu opunere (ILO) Contracţie izometrică în zona scurtată (CIS) Izometrie alternată (IzA) Stabilizare ritmică (SR)

- Inversare lentă cu opunere descrescândă (ILO ) - Izometrie alternată (IzA) - Stabilizare ritmică (SR)

3. Pentru mobilitatea controlată (segmentele distale fixate)

-

Inversare lentă (IL) Inversare lentă cu opunere (ILO) Contracţii repetate (CR) Secvenţialitate pentru întărire (SI) Inversare agonistică (IA)

4. Pentru abilitate (segmentele distale libere)

-

Inversare lentă (IL) Inversare lentă cu opunere (ILO) Contracţii repetate (CR) Secvenţialitate pentru întărire (SI) Inversare agonistică (IA) Progresie cu rezistenţă (PR) Secvenţialitate normală (SN)