Totul despre rasa Rottweiler
Informatii pentru viitorii proprietari de rottweiler
Rasa Rottweiler se numara printre cele mai vechi din lume. Stramosii acestor caini au ajuns pe teritoriul Germaniei impreuna cu legiunile romane, indeplinind sarcini de protectie a turmelor de vite care marsaluiau alaturi de soldati si le serveau acestora drept hrana. Ajunsi in orasul Rottweil, pe atunci inca Rottwil - adica orasul rosu - s-au incrucisat cu cainii autohtoni, dand nastere unui tip de caine negru (cel mai adesea), cu pete de foc, cu par scurt, avand la greaban inaltimea de 60 cm. Crescatorii au incercat de-a lungul timpului sa elimine petele albe sau parul lung. Deoarece cainii erau folositi la pastoritul vitelor si, de asemenea, la manatul acestora la abator, ei au primit si denumirea de "Metzgerhund" - cainele macelarului. In evul mediu, Rottweil a devenit un centru comercial renumit, unde isi dadeau intalnire negustorii de cereale si vite chiar si din Elvetia si Franta. Se spune ca ei, in drumul lor spre casa, isi legau pungile de bani la gatul cainilor, pentru asi proteja astfel avutul de hoti. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, odata cu dezvoltarea transporturilor si cu intrarea in vigoare a unor legi care interziceau manarea turmelor de vite pe drumurile publice, rasa a fost aproape uitata. La sfarsitul secolului al XIX-lea erau tinute in evidenta doar cateva exemplare, folosite la paza persoanelor, cladirilor si fabricilor. Un anume Karl Knauf, organizatorul competitiilor canine din Heidelberg, aflat in cautarea unei rase care sa fie la inaltime in fata ochilor severi ai arbitrilor, s-a oprit la un mascul de rottweiler pe nume "Stumper", proprietatea lui Albert Graf, un crescator de teckeli din Heidelberg. Din acest mascul s-a nascut Russ von Br|ckenbuckel care este DRK nr. 1 in cartea de origine a Clubului German de Rottweiler, fondat in 1907. Ar fi de neiertat sa nu amintim meritele deosebite ale pictorului Albert Kull, in relansarea rasei, care a realizat numeroase schite despre acesti caini si care in 1893 a formulat primul standard al rasei, redactat insa doar in 1901. Rottweilerul a intrat in 1910 in randul cainilor de politie, iar in 1912 a fost descoperit si de armata. In 1913 s-a infiintat clubul international de rottweiler al carui presedinte a fost desemnat Emil Steiefel. In anul 1921 cluburile se unesc, dand nastere Clubului National de Rottweiler al Germaniei (ADRK), cu sediul in Stuttgart, in comitetul de conducere ADRK fiind alesi Emil Steiefel, ca presedinte si Albert Graf, ca membru de onoare. In pofida rezultatelor deosebite, rasa nu a ajuns dincolo de oceanul Atlantic decat in anii '30. Federatia Chinologica Internationala recunoaste si omologheaza rasa cu numarul 147 in anul 1965. Crescatorii de Rottweileri sunt in prezent orientati spre obtinerea unui caine cu blana neagra prezentand marcaje de foc bine delimitate - debordand de vigoare, dar al carui aspect general masiv sa nu-i estompeze nicidecum nobletea. Rottweiler-ul se preteaza, in mod special, pentru insotire, paza si aparare.
pg. 1
Totul despre rasa Rottweiler ASPECT GENERAL Rottweiler-ul este un caine de talie mijlocie spre mare, nici greu, dar nici usor, nici prea inalt pe picioare, dar nici "ogarinic". Cu proportii armonioase, aspect "indesat" si viguros, Rottweiler-ul iti inspira forta, suplete si rezistenta. Proportii importante Lungimea trunchiului masurata de la punctul sternului la punctul fesei (punctul ischionului) nu trebuie sa depaseasca inaltimea la greaban cu mai mult de 15%. Comportament si caracter Amabil si linistit, iubitor de copii, Rottweiler-ul este foarte afectuos, ascultator, docil si munceste cu placere. Aspectul sau tradeaza o robustete naturala. Este sigur de el, greu de impresionat si se bucura de un echilibru nervos deosebit. Rottweiler-ul reactioneaza cu multa atentie fata de tot ceea ce il inconjoara. Regiunea craniana
Craniul Este de lungime medie, lat intre urechi; profilul fruntii este moderat convex. Protuberanta occipitala este bine dezvoltata, fara a fi pronuntata. Stop - bine marcat Regiunea faciala
Botul Este rectiliniu, cu baza lata, se subtiaza treptat ca latime dinspre inapoi spre inainte. Nu trebuie sa fie nici prea lung, dar nici prea scurt in raport cu regiunea craniana. Buzele sunt negre si bine stranse, iar comisura labiala ferma. Gingiile trebuie sa fie cat se poate de inchise la culoare. Trufa Este bine dezvoltata, intotdeauna neagra, mai degraba lata decat rotunda, cu nari relativ mari. Maxilarele Sunt puternice si late, atat cel inferior cat si cel superior. Obrajii Arcadele zigomatice sunt bine marcate. Dentitia Este puternica si completa (42 de dinti). Incisivii superiori se inchid in foarfeca peste cei inferiori. Ochii De marime mijlocie, migdalati, sunt de culoare brun inchis. Pleoapele sunt aderente la globul ocular. Urechile Mijlocii, cazute, triunghiulare, sunt foarte departate una de cealalta si prinse sus. Indreptate spre fata, urechile sunt bine lipite de cap, dand impresia ca acesta ar fi mai lat decat este in realitate. Gatul Este puternic, de lungime medie, musculos, cu profilul superior lejer bombat. Este uscat, fara fanoane si nici salba. Corpul Spatele este drept, puternic si ferm. Salele Sunt scurte, puternice si inalte. Crupa Este lata, de lungime medie, usor rotunjita. Nu trebuie sa fie nici dreapta si nici cazuta. Cutia toracica Este spatioasa, lata si bine coborata (aproximativ 50% din inaltimea la greaban), cu un piept bine dezvoltat si coaste bine arcuite. Abdomenul Flancurile nu sunt supte. Coada pg. 2
Totul despre rasa Rottweiler Lasata la lungime naturala (necupata), purtata orizontal, in prelungirea liniei superioare; in repaos, poate fi purtata si in jos. Membrele Membrele anterioare Vazute din fata, membrele anterioare sunt drepte, dar nu apropiate. Vazute din profil, antebratul este vertical. Omoplatul face cu orizontala un unghi de aproximativ 45 de grade. Umarul Este bine amplasat si bine articulat. Bratul Este bine atasat de trunchi. Antebratul Este puternic dezvoltat si bine muscularizat. Metacarpul Usor elastic, este puternic si putin inclinat. Labele Sunt rotunde, cu degete bine stranse si arcuite; cuzinetii plantari sunt fermi, iar unghiile scurte, negre si solide. Membrele posterioare Vazute din spate, membrele posterioare sunt drepte, dar nu apropiate. In stationare libera, articulatiile coxo-femurale, femuro-tibiale (genunchiul) si tibio-tarsiene (jaretul) formeaza unghiuri obtuze. Pulpele Sunt de lungime medie, late si foarte musculoase. Gamba Lunga, puternica, este lata din cauza musculaturii puternice; se termina printr-un jaret puternic, corect angulat, cu tendoane solide. Acesta nu trebuie sa fie prea drept. Labele Usor mai lungi decat cele anterioare, labele au degete puternice, cambrate si bine stranse. Aluri Rottweiler-ul este un trotteur. Cu aceasta alura, spatele trebuie sa ramana ferm si relativ imobil. Alura este armonioasa, puternica si degajata, cu o buna amplitudine. Pielea Pe cap, pielea este bine intinsa; in momentele de mare atentie ea poate sa formeze usoare riduri pe frunte. Roba
Parul Roba este formata din parul tector si subpar. Parul tector este de lungime medie, dur la atingere, neted si lipit de corp. Subparul nu trebuie sa depaseasca parul tector. Parul este putin mai lung pe membrele posterioare. Culoarea Roba este neagra, cu marcaje de foc bine delimitate, cu o nuanta brun-roscata mai aprinsa pe obraji, bot, gat, piept, pe membre, precum si deasupra si dedesubtul radacinii cozii. Talia si greutatea Inaltimea la greaban la masculi: in medie 61 - 68 cm; 61-62 cm - talie mica; 63-64 cm - talie mijlocie; 65-66 cm - talie mare (dorita); 67-68 cm - talie foarte mare. Greutatea:aproximativ 50 kg. Inaltimea la greaban la femele: in medie 56 - 63 cm; 56-57cm - talie mica; 58-59 cm - talie medie; 60-61 cm - talie mare (dorita); 62-63 cm - talie foarte mare. Greutatea: aproximativ 42 kg. pg. 3
Totul despre rasa Rottweiler Toate exceptiile de la caracteristicile mentionate anterior sunt considerate defecte si vor fi penalizate in functie de gravitatea lor. Defecte - aspect general usor sau "ogarinic", inalt pe picioare, osatura usoara, musculatura fina; - cap de caine de vanatoare, ingust sau usor, scurt sau lung, masiv, frunte plata (absenta stopului sau stop sters); - bot lung sau ascutit; nas "in vant" sau "cazut" (down face); trufa de culoare deschisa sau cu pete de culoarea carnii; - buze atarnande, de culoare roz sau cu placi de culoarea carnii; comisura labiala deschisa; - maxilar inferior ingust; - obraji insuficient de proeminenti; - muscatura in cleste; - urechi prinse prea jos sau grele, lungi sau flasce, purtate spre spate sau detasate de cap; cele doua urechi sunt purtate diferit; - ochi deschisi la culoare sau cu pleoape cazute; prea infundati in orbite; romboidali sau rotunzi; - gat prea lung sau mic, insuficient muscularizat; prezenta fanoanelor sau a salbei; - corp prea lung, prea scurt sau prea ingust; - spate prea lung, moale, inseuat sau "spinare de crap"; - crupa cazuta sau prea scurta, prea ingusta sau prea lunga; - cutie toracica cu coaste plate sau prea rotunjite (in butoi) sau lipsite de amploare, spre inapoi; - coada prinsa prea sus sau prea jos; - membre anterioare apropiate sau cu aplomburi incorecte; umeri drepti; coate insufficient atasate la trunchi sau departate; brat prea lung sau prea scurt sau insuficient de oblic; metacarp prea flexat sau prea drept; degete departate sau prea plate, prea arcuite sau deformate; unghii deschise la culoare; - coapse plate, jareti apropiati; "coate de vaca" sau indreptati spre exterior (in butoi); unghiuri articulare prea inchise sau prea deschise (obtuze); prezenta pintenilor; - piele ce formeaza riduri pe cap; - par prea moale sau prea lung, prea scurt sau ondulat; lipsa subparului; - marcaje de culoare defectuoase, prost delimitate sau prea extinse. Defecte eliminatorii - aspect general prezentand inversarea pregnanta a caracterului sexual - masculi de tip feminin sau femele de tip masculin; - comportament fricos, sperios; frica de focul de arma; caini agresivi, exagerat de circumspecti sau dezechilibrati nervos; - prezinta heterocromatism, entropion sau ectropion; ochi galbeni; - dentitie in prognatism superior sau inferior, arcade incisive deviate; absenta unui incisiv, a unui canin, a unui premolar sau molar; - par evident prea lung sau ondulat intr-un mod pronuntat; - culoare neconforma cu negrul cu puncte de foc caracteristica Rottweiler-ului; pete albe. - coada: franta, in covrig, purtata cu puternica deviere laterala N.B.: Masculii trebuie sa aiba doua testicule cu aspect normal, complet coborate in scrot. Cateva consideratii asupra Rottweiler-ului in Romania In prezent, in Romania rottweilerul este una dintre cele mai populare rase avand numarul cel mai mare de participanti in expozitii chinologice. Imbucurator este faptul ca nu doar cantitativ se constata o crestere, ci si calitatea rottweilerilor din tara noastra s-a imbunatatit foarte mult, dovada fiind rezultatele competitiilor canine de club din tara si din strainatate. Si la examenele de lucru promoveaza un numar tot mai mare de rottweileri. Ca arbitru ce am in competenta toata grupa a II-a, cativa ani buni am evitat Rottweilerii, nu pentru ca nu ma simteam in stare sa-i inteleg si, in consecinta, sa-i arbitrez, ci din cauza intregii "nebunii" pg. 4
Totul despre rasa Rottweiler pe care crescatorii, detinatorii sau "importatorii"(chiar si arbitrii) de caini apartinand acestei rase au creat-o in jurul acestor animale remarcabile prin frumusetea si forta pe care o degaja. Faimos pe intreg mapamondul, Rottweiler-ul a cucerit si Romania cu multi ani in urma, cand oameni "descurcareti" au importat primele exemplare si le-au adus in Timisoara, Bucuresti si Arad. De atunci si pana in prezent a trecut mult timp si iata ca Rottweiler-ul a cucerit primul loc ca numar de exemplare (in 2000) avand cel mai mare numar de certificate de origine eliberate de C.O.R. din intreaga istorie postbelica a chinologiei romane, detronand Ciobanescul German - "senator de drept" ca numar de inregistrari inscrise in Registrul Genealogic Roman din 1969 si pana azi. Semn bun? Semn rau? Depinde de constiinciozitatea cu care crescatorii adevarati de Rottweileri au stiut, stiu sau vor sti in continuare sa pareze asaltul "cantitativ" al "industriasilor" rasei. Este bine cunoscut, ca urmare a experientei intregii lumi, ca atunci cand o rasa devine foarte populara - deci "se vinde bine" - calitatea exemplarelor ramane in urma cantitatii pe care piata este dispusa sa o absoarba. Este bine de subliniat ca Rottweiler-ul nu are nici o vina. Multi au fost aceia care, dupa 1990, au vazut in acest caine forta defensiva sau ofensiva de care aveau nevoie pentru a-si apara viata si bunurile. Eroare! Mare eroare! Multi "sefi" sau "oameni avuti" s-au repezit literalmente asupra acestei rase cumparand fara discernamant din Obor, sau de la asa zisi crescatori, caini cu sau fara titluri, cu sau fara pedigree, cu sau fara instructie (in cazul exemplarelor adulte), foarte multi fara arbitraje. Cu regret trebuie sa spun ca acesti oameni si-au dresat cu toata increderea Rottweilerii la politie, dupa manualele sovietice din 1947, cei mai avuti la "dresorii" aparuti ca ciupercile dupa ploaie, dupa 1990, si pe care nu-i mai atesta nimeni, asa cum facuse A.Ch.R. in acele vremuri, cand se faceau cursuri de pregatire si se dadeau examene de atestare pentru calitatea de instructor dresor. Dupa mine, aceasta este cauza pentru care s-a ajuns la tragicul eveniment de la Sfantu Gheorghe. Este bine de stiut ca, prin eforturi remarcabile, unii crescatori romani au reusit sa produca Rottweileri de valoare. Exista arbitri romani cu evidente calitati in arbitrarea acestei rase si care se bucura de recunoastere nu numai in ringurile nationale, dar si in cele internationale. De ani de zile Colegiul de Arbitri al A.Ch.R. a promovat o politica sanatoasa in privinta arbitrajului acestei rase impunand ca arbitrii sa adopte o atitudine drastica fata de cel mai mic semn de agresivitate a cainilor. Am arbitrat in special in strainatate aceasta rasa si am actionat intotdeauna in sensul eliminarii cainilor agresivi din ringuri si am procedat astfel nu numai in cazul Rottweiler-ilor, ci si in cazul multe altor rase considerate agresive. La inceputul secolului al XX-lea, Rottweilerul, „pasarea Phoenix a speciei canine“ – asa cum avea sa-l denumeasca Albert Graf, cel care a stat la baza crearii si selectionarii acestei rase – a renascut. Desi recunoscut de mult timp ca fiind o rasa aparte, Rottweilerul a devenit celebru datorita aspectului sau impunator cat si datorita insusirilor care il definesc drept un caine de paza si aparare foarte eficient: curajos si inteligent, cu un caracter foarte puternic, dar si cu o dorinta de munca formidabila. Rottweilerul s-a impus cu rapiditate in toate colturile lumii, datorita utilizarilor sale multiple, atat in armata cat si in politie, insotitor pentru nevazatori si caine utilitar pentru situatii de necesitate si catastrofe.
pg. 5
Totul despre rasa Rottweiler Cu 2000 de ani in urma, cand legiunile romane marsaluiau prin trecatoarea St. Gothard si se stabileau in provincia Germania, soldatii erau insotiti de niste caini mari, robusti, care erau recunoscuti ca fiind de tip molossoid. Acesti caini erau indispensabili trupelor romane, ei fiind folositi drept caini de lupta, caini ciobanesti si caini de cireada in acelasi timp, jucand un rol foarte important in slujba omului. Deoarece in acea perioada nu existau mijloace de refrigerare sau conservare, romanii isi deplasau cirezile pe distante foarte mari, pentru a avea cu ce se hrani. Sarcina acestor caini era de a indruma si pazi vitele, ei luptandu-se la nevoie cu animalele salbatice care le atacau. O data iesiti din trecatoarea St. Gothard, romanii cuceresc orasul Wil, cunoscut ca fiind un mare centru comercial si un important targ de vite. Datorita faptului ca in acest oras casele erau construite in mare parte din piatra rosie, targul preia denumirea de Rottwil, ulterior transformata in Rottweil. Aici are loc incrucisarea dintre molossoizii romanilor si cainii autohtoni, care erau, la randul lor, caini de cireada si aprigi paznici, cunoscuti sub denumirea de Cainele Macelarului. Aceste incrucisari dau nastere unui caine asemanator Rottweilerului din zilele noastre, care se raspandeste rapid in orasul Rottweil si in imprejurimi. Din motive lesne de inteles, aspectul acestor caini era mai putin important decat calitatile lor utilitare. Erau chiar lasati sa se inmulteasca cei cu alb in jurul gatului si pe labe, si nu deranja nici faptul ca unii aveau subpar mai lung decat parul tector sau ca nuantele marcajelor de foc erau foarte diferite. In schimb, se tinea cont foarte mult de talia lor, exemplarele mari si grele fiind de nedorit, ele nefacand fata la muncile la care erau supuse. Negustorii de vite, care erau si macelari, cresteau acest caine numai pentru calitatile lui, pentru inteligenta si curajul de care dadea dovada. Una dintre legende povesteste cum ca seara, cand plecau de la targ si se opreau sa petreaca la unul din birturile din apropiere, negustorii, din motive de siguranta, legau saculetii cu bani de zgarzile cainilor, care ramaneau sa astepte afara. Devenind peste noapte un caine de mare incredere pentru negustorii din orasul amintit (cei care „se respectau“ detinand chiar trei sau patru exemplare), rasa preia numele de Buvier de Rottweil sau, mai simplu, Rottweiler. Renascut din propria cenusa La inceputul secolului trecut, o stire despre un Rottweiler care a scapat o femeie din mainile a paisprezece marinari a aparut in toata presa germana si, astfel, dintr-o data, Rottweilerul a devenit faimos, recastigandu-si popularitatea. A fost o „sincronizare“ perfecta, caci, in acea perioada, rasa risca sa ajunga in pragul disparitiei. In 1900, o lege germana interzisese deplasarea in mers a cirezilor, pentru a proteja drumurile si a pasunile. Aceasta a facut ca brusc Rottweilerul sa nu mai fie un auxiliar indispensabil macelarilor si negustorilor de vite. Din fericire, chinologii deja incepusera sa fie interesati de rasa, printre ei numarandu-se si pictorul Albert Kull (care va fi si proprietarul primului exemplar inregistrat oficial). Alaturi de prietenul sau Karl Krauf (presedinte al Asociatiei Prietenii Cainelui), Kull incepe lupta pentru salvarea Rottweilerului de la disparitie. in 1901 se redacteaza si primul Standard. Apoi, in 1905, la o expozitie din Heidelberg, asistenta cere sa fie adus un caine dintr-o rasa mai rara. Un fabricant pe nume Albert von Graf, pe atunci crescator de Teckeli, se prezinta cu un mascul de Rottweiler, pe nume Merat, cu care si castiga premiul Cel mai frumos caine al expozitiei. La insistenta Asociatiei chinologice din Heidelberg, el il pastreaza pe Merat si preia fraiele acestei rase, alaturi de Walter Schnader si Otto Kell. Graf pleaca in orasul Rottweil, unde gaseste o femela de vanzare, pe care o ia si o imperecheaza cu Merat. Din pacate, dupa fatare, femela moare si lasa in urma doar sase pui, aceasta determinandu-l pe Graf sa plece iarasi in cautarea altor exemplare. intamplarea face ca el sa gaseasca un caine deosebit, in varsta de un an, pe nume Russ. Acest mascul se va dovedi mai tarziu ca fiind patriarhul rottweilerului modern.
pg. 6
Totul despre rasa Rottweiler Clubul National de Rottweiler al Germaniei (ADRK) La 13 ianuarie 1907, ia fiinta cel mai vechi Club la rasei, denumit Clubul German de Rottweiler, cu sediul la Heidelberg. Clubul este condus de Albert von Graf si Hans Gennerich care, imediat, redacteaza un Standard si infiinteaza Cartea de Origini a rasei, in care sunt inscrisi Russ von Brückenbuckel cu DRK nr. 1 si Ralph v. Neckar cu DRK nr. 2. De asemenea, primele canise inregistrate in aceasta Carte de Origini au fost: von Brückenbuckel (proprietar Albert Graf), von Neckar (proprietar W. Schrader), von Holstein (proprietar Otto Hell) si von der Waterkant (proprietar Hans Gennerich).
Scopul acestor canise a fost de a selectiona si crea un caine de paza si aparare, util politiei. Acest lucru s-a reusit in anul 1910, prin exemplarul Max von der Strahenburg, DRK nr. 48, care s-a evidentiat atat in interventiile de zi cu zi ale politiei, cat si prin castigarea a numeroase examene de lucru. Dupa redactarea Standardului, o parte dintre membrii fondatori, deranjati de faptul ca nu se specifica talia maxima acceptata si nu exista prevederi despre structura parului la Rottweiler, au parasit Clubul si au format un altul. Acesta avea sa ia denumirea de Clubul de Rottweiler din Sudul Germaniei, cu sediul tot la Heidelberg, avand, bineinteles, un Standard propriu. Totusi, la scurt timp dupa infiintare, acest Club s-a dizolvat. Apoi, in 9 decembrie 1913, s-a infiintat un al treilea organism: Clubul International de Rottweiler, avandu-l ca presedinte pe Emil Steiefel din Stuttgart. intr-un timp foarte scurt, acest Club devenea puternic prin numarul mare de caini inscrisi, dar si prin aderarea catorva crescatori importanti din Clubul German de Rottweiler. Doi masculi s-au evidentiat prin calitatile lor genotipice in acea perioada: Lord v.d. Teck si Arco v. Torfwerk, doua exemplare deosebite, ei fiind rezultatul unor consangvinizari foarte stranse. Desi acesti caini erau foarte solicitati la monta, proprietarii lor selectau femelele si astfel ei reproduceau numai exemplare de calitate. Asadar, cei doi au influentat pozitiv rasa, fiind considerati de Clubul International de Rottweiler drept cei mai buni reproducatori ai vremii, aducand mari servicii organizatiei, dar, bineinteles, in primul rand rasei. Clubul avea si un nou Standard, mai complet si diferit fata de celelalte Cluburi. Arbitrajul la acest Club era mult mai obiectiv, dat fiind faptul ca toate calitatile si defectele cainelui erau arbitrate dupa o grila de punctaj stabilita de Club. Dandu-si seama ca aceasta rasa nu va putea evolua atat timp cat vor exista mai multe Standarde diferite, dupa mai multe incercari, Cluburile germane se unesc: la 14 august 1921 ia fiinta Clubul National de Rottweiler al Germaniei (ADRK – Allgemeiner Deutscher Rottweiler Klub), cu sediul la Stuttgart, avandu-l presedinte pe Emil Steiefel, iar von Graf fiind ales membru de onoare, pentru meritele sale deosebite in dezvoltarea rasei; patru luni mai tarziu aparea si prima revista de Club, Der Rottweiler.
pg. 7
Totul despre rasa Rottweiler Vedeta a ultimelor trei decenii Standardul elaborat de ADRK avea sa cuprinda caracteristicile Standardelor anterioare, acesta fiind insa mult mai detaliat, avand pentru prima oara si un comentariu la Standard. in anii care au urmat, ADRK a depus o munca asidua pentru crearea unui caine cat mai stabil genetic, impunand crescatorilor regulamente de reproductie, regulamente de selectie si confirmare, examene de lucru si teste de displazie. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 1944, nu se mai accepta inscrierea in Cartea de Origine a Clubului decat pentru cainii proveniti din parinti cu diverse probe absolvite. Standardele din 1960 si 1970 nu aveau sa aduca modificari spectaculoase rasei, ci, dimpotriva, sa accentueze importanta caracterului, temperamentului si utilitatii Rottweilerului. Un alt pas important facut de ADRK a fost recunoasterea rasei pe plan international, in mai 1965 Rottweilerul fiind recunoscut de Federatia Chinologica Internationala, sub numarul de Standard 147. Sase ani mai tarziu, pe 30-31 octombrie 1971, in orasul Rottweil, ADRK organizeaza si primul Campionat Mondial de Club la care au participat peste 150 de caini din sapte tari. Aceasta competitie internationala, avand loc anual in Germania, fara intrerupere pana in zilele noastre, aduna astazi prietenii Rottweilerului din peste cincizeci de tari ale lumii.
In timpul celor doua razboaie mondiale, Rottweilerul si-a dovedit pe deplin eficienta in slujba armatei, fiind folosit drept curier sau trasportand munitie si chiar raniti.
pg. 8
Totul despre rasa Rottweiler
Din nefericire, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, efectivele rasei s-au redus atat de mult incat, dupa incheierea razboiului, se punea problema ca Rottweilerul trebuie din nou reconstruit. Prima tara in care efectivul de Rottweiler a „explodat“ in anii ‘50 a fost SUA, unde si astazi acest caine este extrem de popular. Evident, liniile preferate dincolo de ocean se indeparteaza de tipul european, dar, prin eforturile unor pasionati, Rottweilerul „adevarat“, adica cel conform Standardului german, a inceput de cativa ani sa cucereasca tot mai mult teren si in SUA. La inceputul anilor 1980, fara ca cineva sa fi gasit o explicatie clara a fenomenului, se lanseaza „moda Rottweiler“. Rasa inregistreaza un succes aproape subit in mai toate tarile europene, pentru ca ulterior „folia“ sa se extinda pe tot mapamondul. Recordul este inregistrat in Anglia, unde s-au nascut, in 1989, un pic peste 10.000 de pui cu pedigree! Apoi, de circa 10-15 ani incoace, si-au facut aparitia absurdele legi impotriva asa-numitelor „rase periculoase“, Rottweilerul fiind si el inclus pe „lista neagra“. Efectul lor a fost previzibil: diminuarea numarului de pui produsi. Ceea ce nu inseamna, totusi, ca a scazut si popularitatea acestei minunate rase. Rottweilerul modern Se poate spune ca istoria Rottweilerului modern incepe in anul 1971, cu masculul Bulli von Hungerbuhl, castigator al primului Campionat Mondial: a fost un caine de talie medie, compact, cu un fuleu foarte bun si un temperament echilibrat, el afirmandu-se si in probele de lucru. Canise de renume ca Waldachquelle, Zimmerplatz si Bickesheim au fost printre primele care au utilizat la monta acest campion, produsii rezultati remarcandu-se pe plan national si international. Canisa Eulenspiegel, avand-o proprietar pe Marianne Bruns, unul dintre membrii comisiei ADRK care a omologat rasa la FCI, a produs, in 1973, masculul Ives Eulenspiegel, Campion European 1977. Acesta avea sa devina unul dintre cei mai valorosi masculi ai tuturor timpurilor, la varsta de doi ani el avand 67 cm la greaban, o circumferinta toracica de 99 cm si o greutate de 56 kg.
pg. 9
Totul despre rasa Rottweiler
Ives Eulenspiegel Desi avea gradul I de displazie, iar dintre cei 144 de pui rezultati din el doar 52 nu au mostenit aceasta boala genetica, el este considerat un valoros reproducator, fiind intemeietorul celor mai importante doua linii de sange ale rasei. Prima linie, si cea mai importanta, incepe de la masculul Dingo v. Schwaiger Wappen (WCh 1980 si EurCh 1982), un descendent direct al lui Ives Eulenspiegel. Acesta s-a remarcat printr-un caracter echilibrat si un temperament foarte bun, fiind, la randul sau, un bun reproducator. Cel mai bun urmas a fost fiul sau, Santo v. Schwaiger Wappen, Campion Mondial in 1986. Acesta avea talie medie, era robust, bine construit si bine angulat, cu o foarte buna structura a parului. Cel mai mare reproducator din istoria rasei este actualmente considerat fiul lui Santo, pe nume Benno von der Schwarzen Heide (Bundessieger 1987, WCh 1990).
Benno von der Schwarzen Heide pg. 10
Totul despre rasa Rottweiler Tot un mascul de talie medie, Benno era insa un exemplar foarte gros, cu un cap puternic, fang scurt si un stop foarte bine marcat. De evidentiat faptul ca intre anii 1991-1996, atat Campionatele Mondiale de Club, cat si cele FCI au fost dominate de catre descendentii lui Benno: Rick v. Burgthann, Face v.d. Teufelsbrücke, Ken v. Schwaiger Wappen, Falco v.d. Teufelsbrücke si Olga si Onda v.d. Teufelsbrücke. Al doilea descendent pe linie paterna din Ives Eulenspiegel a fost Amigo v. Kressbach, tatal lui WCh Hassan v. Königsgarten.
Hassan v. Königsgarten Acesta din urma era un exemplar de talie mare, cu un fang neobisnuit de scurt, datorita caruia prezenta o muscatura aproape in cleste. Cel mai celebru fiu al lui Hassan, Chris v. Obergrombacherschloss, Bundessieger ‘89, este tatal a numeroase exemplare de valoare, ca Matcho v. Burgthann si Gil v. Burghtann, si bunic al Campionului ADRK 1996, Furst v. Wolfert Turm.
Chris v. Obergrombacherschloss Una dintre principalele directii de actiune ale ADRK – in calitatea sa de „gardian al rasei“ – a fost impiedicarea dezvoltarii unor linii de lucru, in opozitie cu liniile de show, asa cum s-a intamplat cu pg. 11
Totul despre rasa Rottweiler Ciobanestii Germani sau cu unele rase de vanatoare. De asemenea, directivele Clubului pun in garda crescatorii si arbitrii asupra riscului reprezentat de supraevaluarea exemplarelor hipertipice, adica avand o exagerata masivitate si capete prea grele. De fapt, pentru Rottweiler conformatia capului este deosebit de importanta: este tipic molossoid, dar fara ca babinele sa fie prea dezvoltate, este masiv si patratos, cu frunte usor convexa si stop clar. Botul trebuie sa fie corect proportionat, nici prea lung, nici prea scurt si suficient de puternic, fara a favoriza aparitia muscaturii in cleste si pigmentatia este un element esential in aprecierea unui exemplar. Rottweilerul cu coada Dupa cum se stie, taierea cozilor la Rottweiler a fost interzisa in unele tari europene. „Tonul“ a fost dat de tarile scandinave, unde cuparea cozilor si a urechilor a fost interzisa cu multi ani in urma. Aceasta masura a fost adoptata si in Germania, avand insa repercusiuni asupra rasei. O data cu emiterea legii de catre Parlamentul German, ADRK a trebuit sa se conformeze si, incepand cu 1 iunie 1998, a interzis cuparea cozilor pentru exemplarele care vor sa obtina dreptul de reproductie pe teritoriul Germaniei. Ulterior (in 2002) s-a interzis chiar participarea in expozitiile germane a oricarui caine avand coada sau urechile taiate. Totodata, ADRK a trebuit sa-si modifice regulamentul competitional, introducand prevederea conform careia toti Rottweilerii nascuti dupa data de 1 iunie ‘98 vor fi admisi in expozitii canine numai daca au coada necupata. Imediat s-a trecut si la elaborarea unui nou Standard, care, insa, a intampinat dificultati, o data ajuns la FCI (forul suprem care valideaza modificarile Standardelor). intr-un final, in aprilie 2000, FCI a aprobat noul Standard al Rottweilerului cu coada, care a fost facut public si insusit de catre toate tarile membre. Actualmente, interdictia legala de efectuare a „operatiilor estetice“ (introdusa si in tara noastra!?) face obiectul unor aprigi dezbateri si dispute in majoritatea tarilor europene. Crescatorii, Cluburile si Asociatiile chinologice nationale sunt justificat ingrijorate pentru evolutia raselor implicate. Unele dintre aceste rase risca sa sufere chiar o adevarata criza de identitate, fara a pune la socoteala modificarile morfologice pe care le va antrena prezenta unei cozi lasate la lungime naturala. Efectele acestei interdictii, coroborata cu legea impotriva raselor „periculoase“, nu au intarziat sa apara. Iata un exemplu: in Germania se nasteau anual cam 3.000-3.200 de pui de Rottweiler cu pedigree, in perioada premergatoare interdictiei de cupare a cozilor, dar incepand din 2000, nu au mai fost inregistrati anual mai mult de 1.500 pui. Dar cel mai dramatic pare a fi ceea ce s-a intamplat cu aceasta rasa in Spania: in 1998 s-au inregistrat 6.788 de pui de Rottweiler cu pedigree, in anul 2000 au fost 3.031, pentru ca in 2003 sa ajunga la numai 1.004!!! Cum se comporta cu copiii? Daca a primit o educatie adecvata si daca a beneficiat de o socilalizare corespunzatoare el va fi bun cu copiii, dar toleranta poate varia de la exemplar la exemplar. Cainele va trebui sa invete cat mai devreme posibil ce are voie si ce nu are voie sa faca, ca de altfel si copilul. Datorita dimensiunilor sale, un rottweiler nu va fi lasat niciodata singur cu un copil. O ciocnire minora poate cauza accidente destul de grave unui copil mic. De asemenea, unii rottweileri au o adevarata pasiune pentru obiectele in miscare, din aceasta cauza nu este bine sa fie lasati nesupravegheati impreuna cu copiii, care in mod natural le sta in fire sa alerge si sa se joace. In functie de marimea casei tale, varsta copilului, de timpul pe care cainele il va petrece impreuna cu copilul, vei putea lua decizia corecta. Rottweilerul este vicios? Corect educat si socializat, un rottweiler nu va deveni un caine vicios. Cresterea rapida a popularitatii acestei rase a atras multi "crescatori" iresponsabili care au fost interesati doar de profit si carora nu le-a pasat de prejudiciile pe care le-au adus rasei in procesul de inmultire.
pg. 12
Totul despre rasa Rottweiler Cum se comporta cu alte animale? Problemele vor fi inexistente sau minore daca un rottweiler a crescut de cand era catel impreuna cu alte animale. Introducerea unui nou animal cand deja avem un rottweiler adult trebuie facuta cu grija. Agresivitatea indreptata catre alti caini depinde de socializare, de liniile de sange si de sexul cainelui (un rottweiler mascul este mai putin tolerant decat masculii multor rase sau decat femelele, dar si femelele pot fi intolerante cu alti caini). Rottweilerul este foarte inteligent si usor de dresat, prin urmare, cu perseverenta el poate fi invatat sa convietuiasca cu orice animal. Ce fel de dresaj necesita? Rottweilerul este recunoscut pentru abilitatile sale de a munci si se bucura de fiecare data cand i se da posibilitatea de a munci alaturi de stapanul sau, dar nu numai atunci. Este foarte necesar sa poti sa-ti controlezi rottweilerul si asta se poate realiza printr-un dresaj de obedienta (chiar crescatorul de la care ai achizitionat puiul iti poate recomanda un dresor). Rottweilerul poate fi controlat usor prin comenzi verbale, dar uneori sunt necesare si corectiile fizice (a nu se intelege ca trebuie batut). Subordonarea fizica este mai putin importanta pentru aceasta rasa, importanta este dominarea psihica (prin urmare si o femeie se poate impune in fata unui rottweiler). In dresajul rottweilerului importanta este rabdarea si metodele pozitive de lucru. Este un caine ascultator? Rottweilerul este un caine sensibil, inteligent si loial care in mod normal vrea sa-i faca pe plac stapanului. Uneori poate fi incapatanat si necesita mai multa atentie. Este imperios necesar ca disciplina sa fie consistenta si ferma fara insa a fi duri cu el. O intonatie mai aspra a vocii este suficienta de cele mai multe ori. Totusi, rottweilerul nu este indicat persoanelor timide sau foarte ocupate sau celor care nu sunt inclinate sa se implice in educatia si supravegherea lui. Necesita multe exercitii fizice? Rottweilerul este o rasa de lucru. In general nu este fericit cand sta toata ziua si nu face nimic. Se poate adapta si intr-un apartament, dar fara exercitii fizice suficiente poate dezvolta un comportament distructiv. Prin urmare cel putin doua plimbari zilnice (de minim 30 minute fiecare) sunt necesare. Exercitiile fizice ii mentin sanatatea si reduc riscul de apritie a obezitatii. Rotteilerul naparleste? Rottweilerul are par si subpar. In mod normal el naparleste de doua ori pe an: primavara si toamna. Daca este tinut in casa el pierde in permanenta o cantitate redusa de par. Rottweilerul este zgomotos? In mod normal un rottweiler nu latra fara motiv. Ce sex este recomandabil sa aiba? Opiniile sunt impartite in legatura cu acest subiect. Unii recomanda femelele in special daca esti la primul caine. Femelele sunt mai mici si mai usor de controlat, uneori mai putin dominante decat masculuii. Masculii sunt mai puternici, mai dominanti si pot fi uneori mai greu de controlat. De unde sa cumpar puiul? Exista multe locuri de unde poti sa-ti cumperi un rottweiler dar cel mai indicat e sa o faci de la un crescator responsabil. Puii pot fi cumparati din piata, dintr-un pet shop sau de la un samsar dar acei pui sunt de obicei luati prea devreme din cuib (si implicit de langa catea) lucru care poate determina viitoare probleme de socializare sau de sanatate. Inmultitorii si samsarii au ca scop principal profitul. Ei nu sunt interesati pe mainile cui ajunge puiul. Atentie la replica "noi avem puii de la un crescatori" pe care o auziti intr-un pet shop. Nici un crescator responsabil nu va vinde puii unui pet shop sau unui samsar, acest lucru fiind de fapt interzis si prin regulamentele Asociatiei Chinologice Romane. Ce este un crescator responsabil? pg. 13
Totul despre rasa Rottweiler Urmatoarele aspecte caracterizeaza un crescator responsabil: - cainii folositi de el la monte au examene de displazie de sold si de cot cu rezultate care le permit sa reproduca; - cainii folositi de el la monte nu au ectropion sau entropion; - cainii folositi de el la monte au obtinute titluri sau calificative in expozitiile de frumusete care le permit sa reproduca; de asemenea ei trebuie sa fi promovat BH (exemenul de disciplina); - un crescator responsabil are o viata competitionala activa; - un crescator responsabil nu este un vanzator "agresiv" care incearca cu orice pret sa-si vanda puii. Trebuie ca el sa-si aleaga clientii pentru a fi sigur ca puii ajung pe maini bune. De asemenea, el trebuie sa-si interogheze clientul pentru a se lamuri de ce acesta isi doreste un rottweiler, care este stilul lui de viata si al familiei, daca acesta este capabil sa-i ofere toate conditiile necesare (educatie, ingrijiri medicale, hrana de calitate, etc); - un crescator responsabil va incerca sa te determine sa nu cumperi puiul sub primul impuls si nici nu va tine neaparat sa cumperi unul din produsii lui. El iti va recomanda si cuiburile altor crescatori responsabili (daca in acel moment exista si alte cuiburi) si te va informa despre viitoarele monte de calitate care se planifica in viitorul apropiat; - un crescator responsabil va fi incantat sa-ti arate parintii puiului precum si conditiile in care acestia traiesc; - un crescator responsabil va vinde puii doar pe baza de contract scris si cu pedigree. Care este diferenta intre un pui "calitate pet" si unul "calitate show"? Un pui "calitate show" nu prezinta defecte grave sau eliminatorii (muscatura incorecta, dinti lipsa, par lung, ochi decolorati, probleme de temperament, etc). Trebuie insa retinut faptul ca un pui promitator se poate transforma intr-un adult mediocru. Un crescator responsabil te va ajuta in alegerea unui pui de show. Un pui "calitate pet" prezinta abateri mai mult sau mai putin grave fata de standard care insa nu ii vor afecta sanatatea si temperamentul. Acestia nu vor fi folositi la reproductie deoarece defectele lor se pot transmite urmasilor. Chiar daca prezinta unele defecte, ei pot fi foarte buni companioni si de multe ori aceste defecte scapa unui ochi neavizat. De ce sa nu cumperi un rottweiler? Te-ai hotarat sa-ti cumperi un rottweiler? Deja ai auzit ce rasa minunata este, dar trebuie sa stii, inainte de a fi prea tarziu ca ROTTWEILERUL NU ESTE RASA PERFECTA PENTRU ORICE PERSOANA. Ca rasa, rottweilerul poate avea caracteristici pe care unele persoane le gasesc ca fiind fermecatoare, dar unii oameni le pot gasi ca fiind neplacute iar altii de-a dreptul intolerabile. Exista rase diferite cu nevoi diferite. Inainte de a te decide asupra alegerii uneia informeaza-te despre istoricul, despre standardul si despre TEMPERAMENTUL ei. Achizitionarea unui caine trebuie facuta cu intentia de a ingriji acel caine pe toata durata vietii lui. Prin urmare: NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA ESTI ATRAS DE ACEASTA RASA IN PRIMUL RAND DATORITA REPUTATIEI SALE DE CAINE DE PAZA - chiar daca rottweilerul este o rasa impresionanta, adevarata protectie se obtine de-a lungul timpului prin dresaj. Chiar daca nu doresti sa-ti dresezi cainele pentru paza, un rottweiler necesita multe ore de dresaj de obedienta si socializare. Rottweilerul nu este o rasa galagioasa (latra foarte rar), prin urmare nu te astepta ca puiul tau sa te avertizeze de prezenta strainilor. Exista multe alte rase a caror capacitati de paza le depasesc pe cele ale rottweilerului.
NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA NU INTENTIONEZI SA-TI IMPARTI CASA SI VIATA CU pg. 14
Totul despre rasa Rottweiler CAINELE TAU - rottweilerul este fericit sa traiasca alaturi de tine si sa fie acolo unde esti tu. In mod normal el suporta conditiile de canisa sau sa stea singur acasa cateva ore, dar el are nevoie stingenta de contactul uman. Un rottweiler care nu a beneficiat de o socializare adecvata si de atentie poate deveni foarte usor sau fricos sau foarte agresiv. Daca nu doresti cu adevarat sa-ti imparti activitatile zilnice cu cainele tau sau daca serviciul sau alte obligatii te tin zilnic departe de cainele tau pentru multe ore orienteaza-te catre o rasa mai putin atasata de stapan sau chiar catre o pisica. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA NU INTENTIONEZI SA SA-TI EDUCI (DRESEZI) CAINELE - dresajul de obedienta precum si insusirea unor reguli de convietuire alaturi de stapanul sau NU sunt optionale pentru un rottweiler. Puiul de rottweiler este usor de dresat, iar daca un rottweiler a invatat ceva poti fi sigur ca nu va uita. Dar daca el va creste fara reguli impuse de tine isi va face propriile reguli care pot sa contravina dorintelor tale. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA NU AI O PERSONALITATE DE LIDER - cainii nu cred in egalitatea sociala. Ei traiesc intr-o ierarhie sociala in care doar unul este seful si face regulile. Indiferent de rasa, daca tu nu-ti asumi rolul de lider o va face cainele mai devreme sau mai tarziu cu consecinte neplacute asupra familiei si a stapanului. Rasele difera in functie de tendinta de dominare sociala, chiar si indivizii din cadrul aceleiasi rase pot sa difere considerabil. Rottweilerul este o rasa ce tinde sa aiba o personalitate dominanta. Nu inseamna insa ca tu, ca stapan, trebuie sa fii o fire violenta sau isterica pentru a putea domina cainele, din conta trebuie sa fii calm. Daca crezi ca ai dificultati in asumarea rolului de lider ia-ti un golden retriever. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA NU APRECIEZI AFECTIUNEA FIZICA A COMPANIONULUI TAU - un rottweiler devine foarte atasat si devotat familiei sale si isi va arata afectiune in diferite moduri. Unii rottweileri sunt rezervati dar cei mai multi isi manifesta afectiunea intr-un mod exuberant. Lor le place sa fie alaturi de tine, de obicei in aceiasi incapere. Ei sunt foarte sensibili din punct de vedere emotional la emotiile stapanului lor. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA TII PREA MULT LA CURATENIA CASEI TALE rottweilerul are un par scurt (si subpar) care naparleste de doua ori pe an. In cazul in care cainele este tinut in casa el pierde tot timpul anului o cantitate redusa de par. La aceasta se mai pot adauga diversele "accidente" care pot sa apara pana in momentul in care cainele invata sa-si faca nevoile afara. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA ITI DISPLAC EXERCITIILE FIZICE ZILNICE - rottweilerul are nevoie de exercitii fizice (plimbari, alergare, inot, etc) pentru mentinerea sanatatii inimii si plamanilor si pentru mentinerea tonusului muscular. Rottweilerul nu va face de unul singur exercitii fizice, daca nu este "acompaniat" de tine. Daca nu ii poti furniza aceste exercitii fizice (nu esti apt din punct de vedere temperamental sau fizic pentru asa ceva) orienteaza-te catre o alta rasa. NU CUMPARA UN ROTTWEILER CREZI CA ACESTA POATE FI LASAT LIBER (NESUPRAVEGHEAT) IN AFARA PROPRIETATII - indiferent ca locuiesti la tara sau intr-un oras nici un caine nu este in siguranta daca este lasat liber in afara proprietatii fara controlul si supravegherea ta directa. Pretul asa-zisei libertati se poate traduce prin accidente sau chiar moarte (lupte cu alti caini, poate fi lovit de masini sau poate ataca oameni). NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA NU-TI PERMITI SA CUMPERI HRANA SAU SA-I FURNIZEZI INGRIJIRILE MEDICALE DE CARE ARE NEVOIE - rottweilerul nu este o rasa ieftina de intretinut. Indiferent care e pretul de achizitie al puiului trebuie sa stii ca cele mai multe cheltuieli vor aparea abia dupa. Ca orice rasa mare, el are nevoie de cantitati suficiente de hrana, de calitate superioara. De asemenea, cainii mari ridica si nota de plata la veterinar (in caz de imbolnavire necesita medicamente in cantitati mai mari, anesteziile se fac cu o doza mai mare, etc.). Rottweilerul este predispus la cateva boli genetice, cum ar fi si displazia de sold, costurile unei astfel de operatii pg. 15
Totul despre rasa Rottweiler fiind destul de ridicate. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA VREI SA AI CEL MAI FEROCE CAINE - nu cumpara niciodata un caine care sa faca dresaj de paza si protectie daca nu esti absolut dedicat unui volum foarte mare de munca pe care un astfel de dresaj il reclama (acest tip de dresaj poate incepe doar dupa o subordonare totala a cainelui). De asemenea, ar fi indicat sa iei legatura cu un avocat pentru a sti la ce te expui daca rottweilerul tau ataca pe cineva, si poate chiar cu un agent de asigurari. Trebuie sa fii constient ca exista o diferenta intre dresajul pentru atacul sportiv si dresajul pentru a musca la comanda sau in cazul unui atac direct asupra ta. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA ITI DORESTI UN CAINE TOTAL NEAGRESIV - cand se confrunta cu o amenintare un rottweiler mai degraba va lupta decat va fugi. Astfel el va raspunde cu agresivitate in situatii in care alte rase ar face pasul inapoi. Rottweilerul poate manifesta agresivitate pentru apararea teritoriului sau sau pentru apararea familiei. Fara un dresaj adecvat si fara asumarea din partea ta a rolului de lider, cainele nu va putea judeca corect pe cine sa respinga si pe cine sa tolereze, astfel ca persoane nevinovate pot deveni victime. NU CUMPARA UN ROTTWEILER DACA NU ESTI DISPUS SA-L TII ATATA TIMP CAT EL VA TRAI - nici un caine nu merita sa fie abandonat pentru ca proprietarul nu mai vrea in noua casa un caine sau pentru ca puiul dragalas a crescut, sau pentru ca nu a devenit campionul pe care il doreai, etc. Speranta de viata pentru un rottweiler este de 10-12 ani. Daca ti se pare o perioada prea indelungata, nu iti lua un rottweiler si nu iti lua nici o alta rasa de caine. In concluzie, daca toate aceste "vesti rele" nu te-au facut sa te razgandesti in ceea ce priveste aceasta rasa, atunci POTI SA CUMPERI un rottweiler.
Notiuni de predresaj Reguli de baza Inainte de prezentarea notiunilor de predresaj, iata cele zece reguli ce stau la baza oricarui program de dresaj, asa cum le subliniaza Bruce Fogle in cartea sa The Dog’s Mind: 1. Orice caine sanatos poate invata la orice varsta, pana ce batranetea ii deterioreaza capacitatile. 2. Cel mai bine, dresajul se face cu rabdare si recompense adecvate. Recompensa se atribuie in momentul efectuarii exercitiului sau la o secunda dupa aceea. 3. Recompensa intermitenta a unei actiuni intareste reflexul si il face mai greu de stins. 4. Valoarea recompensei trebuie sa fie proportionala cu precizia si intensitatea raspunsului din partea cainelui. 5. Procesul invatarii trebuie sa fie placut. Sedinta de lucru nu va depasi 10 minute. Se pot lucra 2-3 sedinte pe zi. Un caine obosit nu invata cu usurinta. Activitatea lui mentala este mult mai obositoare decat cea fizica. 6. Primele exercitii se efectueaza intr-o zona lipsita de stimuli puternici. De indata ce raspunsul este bun, se poate lucra intr-o zona cu stimuli, unde se repeta exercitiile deja lucrate. 7. Cainele trebuie sa invete comenzile AICI, SEZI, ASTEAPTA, CULCAT, ASTEAPTA, in aceasta ordine. In cazul in care un caine nu invata sau nu trece peste unul din exercitiile mentionate, nu trebuie pg. 16
Totul despre rasa Rottweiler pedepsit, ci trebuie revenit la nivelul anterior si reluat procesul invatarii. Intotdeauna sedinta trebuie finalizata cu un exercitiu pe care cainele il lucreaza corect, un bun prilej pentru a-l lauda. 8. Pentru obtinerea atentei, folositi numele cainelui. Comenzile, in general, trebuie sa fie scurte. 9. Cand cainele raspunde la comenzile unui membru al familiei, el trebuie sa treaca printr-un program ce contine aceleasi exercitii (deja cunoscute) si cu ceilalti membri; in acest fel invata ca, in ierarhia familiei, el nu are o pozitie autoritara. 10. Pedepsele nu dau intotdeauna rezultate. Ele trebuie sa fie folosite cu multa atentie si discernamant. Tonul vocii si o privire insistenta asupra cainelui pot da rezultate de exceptie. Eu as adauga listei oferite de Bruce Fogle inca doua reguli: 1. Consecventa. Intotdeauna, folositi aceeasi comanda pentru un exercitiu. Intotdeauna, cereti cainelui sa lucreze aceeasi comanda la fel de precis si in aceeasi maniera. Consecventa este secretul care va ajuta sa obtineti rezultate si in predresajul puilor. Pornind de la pastrarea programului de alimentare si respectarea orelor de masa, pana la mentinerea aceluiasi ritm pe fiecare sedinta de lucru, consecventa isi spune cuvantul. Aratati consecventa in comenzi, in corectie, dar si in lauda, si rezultatele nu vor intarzia sa apara. 2. Nu cereti puiului ceva ce nu poate sa faca. Puiul trebuie mai intai sa invete sa se joace si abia dupa aceea poate fi invatat sa execute comenzi. In majoritatea cazurilor, lauda si mangaierea sunt cele mai bune recompense. Puiul poate fi corectat daca in prezenta dumneavoastra face vreo nazbatie. In majoritatea cazurilor, acest lucru se face cu usurinta printr-o admonestare verbala, facuta pe un ton mai serios. Nu uitati! Sunteti la inceput si asa cum va formati puiul, asa o sa-l aveti si cand el va deveni un caine matur. Predresajul si dresajul nu inseamna numai obligatia puiului sau a cainelui adult de a raspunde la un numar de comenzi, ci reprezinta mai degraba un efort de echipa, avand in vedere faptul ca stapanul poate si trebuie sa contribuie foarte mult la reusita exercitiilor. Ar fi inuman si nerealist sa asteptam ca prietenul nostru patruped sa depuna tot efortul iar noi sa gustam doar roadele. Imaginea de exceptie pe care un caine dresat o da langa stapanul sau rezulta din imbinarea eforturilor amandurora. De aceea recomand atentie si rabdare in corelarea miscarilor dumneavoastra cu cele ale cainelui. Repet! Nu acceptati la pui un gen de comportament care v-ar deranja la un caine adult, de exemplu saritul pe dumneavoastra si pe musafiri, urcatul in brate, mancatul de pe masa, dormitul in pat etc. Aveti ocazia sa-i formati puiului un comportament civilizat. Nu o ratati! Lesa si zgarda. In general, puiul este achizitionat la varsta de 6-10 saptamani. Inca din primele zile este bine sa-i puneti o zgarda din piele sau din material textil. De acum incolo lasati tot timpul zgarda la gatul puiului. Asocierea cu lesa trebuie sa fie placuta. Vorbiti cu puiul asa cum ati vorbi cu un copil. Bineinteles ca el nu va intelege ce-i spuneti, dar atentia pe care i-o acordati ii va face placere si va ajuta la formarea unei legaturi stranse intre dumneavoastra si pui. Atasati lesa la zgarda numai atunci cand il scoateti la plimbare si cand lucrati exercitii de predresaj. Nu il legati cu lesa si nu il lasati sa o tarasca dupa el. In timpul deplasarii, aveti grija sa mentineti lesa slaba, astfel incat sa formeze o bucla langa zgarda. In cazul in care puiul trage in lesa stabilind directia de mers, faceti cativa pasi, apoi schimbati directia si incurajati-l sa va urmeze. Laudati puiul cand va urmeaza si nu dupa mult timp veti avea un pui ce-si urmeaza stapanul si nu unul care-l conduce. In felul acesta va stabiliti si autoritatea si pozitia de conducator. Comanda AICI pg. 17
Totul despre rasa Rottweiler Primul exercitiu, extrem de important, este chemarea. In formarea acestui reflex stapanul se foloseste de pornirea natu-rala a puiului de a se alatura grupei. Pasind inapoi, chemati puiul pe nume si laudati-l entuziast atunci cand vine. Subliniez: Comandati AICI si pronuntati numele cainelui in timp ce pasiti inapoi. Recompensa pentru venirea la stapan poate fi mancare, minge sau mangaiere. Important! Niciodata nu pedepsiti puiul cand intarzie sa vina la chemare si niciodata nu-l chemati ca sa-l pedepsiti. Venirea la stapan nu trebuie sa aiba niciodata urmari neplacute. Mai vad, prin parcuri, cate un stapan care, exasperat de faptul ca puiul nu vine imediat sau a pornit intr-o joaca nebuna impreuna cu alti caini, il striga, il cheama, iar cand intr-un tarziu puiul se intoarce, stapanul gaseste de cuviinta sa-l pedepseasca exact atunci cand ar trebui sa-l laude. Data viitoare, cu certitudine puiul nu o sa revina cu usurinta. Si este de inteles. De ce ar veni cu placere cand chemarea pentru el inseamna gata cu joaca, plecam acasa sau, mai rau, o urecheala zdravana. Ideal este sa chemati puiul destul de des la dumneavoastra, si de fiecare data cand vine, sa-l mangaiati si sa-l trimiteti inapoi la joaca. Repetati exercitiul ori de cate ori mergeti in parc, chemandu-l des, fara sa-l opriti sau sa-l luati acasa, si veti avea un pui care va reactiona cu bucurie la auzul comenzii AICI pentru ca asocierea formata va fi una placuta. Exercitiile de predresaj si dresaj trebuie sa se desfasoare, pentru inceput, intr-o zona linistita, lipsita de stimuli deosebiti, pentru ca in procesul invatarii sau formarii de reflexe avem nevoie de atentia neconditionata a cainelui. Un caine neatent, care nu se poate concentra, nu poate asimila consistenta si ritmicitatea exercitiului. Pentru pui in special, recomand ca notiunile de predresaj sa fie introduse treptat, in casa. Comanda SEZI Dupa chemarea la stapan, urmatorul exercitiu este comanda SEZI. Acest exercitiu este invatat cu multa usurinta de catre pui daca este stimulat corespunzator. tineti in mana dreapta o bucatica de mancare sau o minge dupa care puiul este innebunit si ridicati mana astfel incat stimulentul sa-i ajunga deasupra capului, iar el sa il urmareasca cu privirea. Dati comanda SEZI si plimbati mana catre spatele puiului. Acesta, urmarind stimulentul cu privirea, va veni in sezut. Imediat ce face asta, recompensati-l cu stimulentul, spunandu-i BRAVO si LIBER. Dupa 7-8 repetari, puiul va executa SEZI la comanda verbala. Recompensati puiul de fiecare data cu stimulentul folosit la acest exercitiu si prin mangaiere. Comanda SEZI trebuie, de asemenea, folosita inainte de a i se da mancarea. Cereti puiului sa execute SEZI inainte sa-i oferiti castronul cu mancare, iar daca nu executa, stimulati-l la fel, ridicand castronul putin deasupra capului si catre inapoi. Repetati comanda SEZI si, cand o executa, laudati-l cu BRAVO si lasati-l sa manance. Odata ce chemarea AICI si comanda SEZI sunt invatate (asta nu ar trebui sa va ia mai mult de 2-3 zile), puteti trece la comanda CULCAT. Comanda CULCAT Din pozitia asezat a puiului, cu stimulul in mana dreapta, coboriti cu viteza mana in fata labelor anterioare ale puiului, dandu-i comanda CULCAT. Lasati pumnul usor intredeschis, in asa fel incat el sa poata mirosi stimulul. In cazul in care nu se lasa pe labele din fata in pozitia CULCAT, ajutati-l tragandu-i labele spre inainte, astfel incat puiul sa alunece usor in CULCAT. De indata ce face asta, deschideti pumnul si recompensati-l cu stimulul, laudan-du-l si dandu-i comanda LIBER. Dupa 7-8 repetari, ar trebui sa aveti un raspuns bun la initierea comenzii. Chiar daca se lasa in CULCAT dupa cateva repetari, nu renuntati la semnul mainii drepte ce coboara catre sol, in fata labelor, deoarece reflexele se formeaza si se fixeaza cu mai multa usurinta cand sunt ajutate si de o semnalizare clara ce insoteste comanda verbala.
Comanda PE LOC Acest exercitiu se incepe din pozitia CULCAT. Cu stimulul inca in mana dreapta, aproape de nasul pg. 18
Totul despre rasa Rottweiler cainelui, in timp ce-i dati comanda PE LOC, ridicati si indepartati mana astfel incat puiul sa se ridice in picioare si, de indata ce face asta, recompensati-l. Unii dintre pui s-ar putea sa aiba nevoie de putin ajutor si incurajare. Intr-un mod delicat, ca sa nu-l speriati, bagati-i mana stanga sub burtica si ajutati-l sa se ridice, timp in care, repetand comanda, cu mana dreapta efectuati miscarea descrisa mai sus. Nu intarziati sa recompensati puiul de indata ce efectueaza exercitiul. Si mai ales, nu-l plictisiti si nu-l obositi cu prea multe repetari. Comanda PAS Mersul la pas este un exercitiu de aliniere in miscare a puiului la piciorul stang al stapanului, mai precis pieptul puiului la genunchiul stang al stapanului. Pe durata deplasarii cainele trebuie sa-si mentina atentia asupra dumneavoastra. Important! Pozitionarea corecta a puiului pe durata deplasarii in comanda PAS il instaleaza pe acesta in ceea ce eu numesc zona de siguranta. Acest lucru inseamna ca, atat timp cat puiul sau cainele adult se afla paralel cu dumneavoastra, cu pieptul aliniat la genunchiul dumneavoastra stang si pastreaza alinierea, static sau in miscare, el se afla in zona de siguranta. In zona de siguranta corectiile de orice natura sunt interzise. Exercitiul incepe avand puiul in SEZI in stanga dumneavoastra. Cu stimulentul la vedere, in mana stanga, intr-un moment in care puiul urmareste cu privirea stimulentul, rostiti numele puiului si comanda PAS, pasind inainte 1-2 pasi, incurajand puiul sa va urmeze, lau-dandu-l si pastrandu-i atentia asupra stimulentului pe durata deplasarii. Recompensati-l la fiecare pas si dupa 12 pasi dati-i LIBER, laudati entuziast puiul si jucati-va cu el. Repetati exercitiul adaugand cate 12 pasi pe masura ce puiul arata incredere si anticipeaza recompensa. Pentru primele zile un maximum de 4 pasi este suficient. Nu uitati! In dresaj si predresaj nu exista scurtaturi. Puiul trebuie sa treaca prin procesul de predresaj parcurgand fiecare faza de pregatire in parte. Adaugand 1-2 pasi la fiecare 2 zile, in 2 saptamani ar trebui ca puiul sa execute PAS pe distanta de 10-15 m, acordand stapanului o atentie de-a dreptul exemplara. Pentru mentinerea atentiei se cere ca stimulentul sa prezinte pentru pui un interes maxim. Sa-i fie acordat acestuia in bucati mici si numai cand lucreaza corect exercitiul respectiv. Pe durata pauzei intre exercitii puiul nu trebuie recompensat. Mana cu stimulentul trebuie pozitionata astfel incat puiul sa fie obligat sa priveasca in sus si spre dumneavoastra, ca sa-l poata vedea. Important! Nu-i oferiti stimulentul decat daca puiul este total interesat si chiar se ridica in mers incercand sa ajunga la mana dumneavoastra sau va loveste palma cu botul, incercand sa va convinga sa-l recompensati. Odata ajunsi in acest stadiu, sunteti gata sa introduceti exercitiile deja invatate (SEZI, CULCAT, PE LOC) in mersul la pas. In exercitiul pentru comanda PAS este de preferat sa plecati cu piciorul stang, iar oprirea pentru comenzile SEZI, CULCAT si PE LOC sa o faceti pe piciorul drept, cu stangul aliniindu-se la acesta. Nu folositi comanda PAS decat atunci cand sunteti pregatit sa obtineti reactia prompta a puiului si precizie in executie. Pentru simple plimbari, folositi alte indemnuri, cum ar fi: hai, hai sa mergem sau oricare altele, dar sub nici o forma nu folositi comanda PAS. Nu uitati ca PAS este comanda pentru un exercitiu de precizie care implica maximum de atentie din partea puiului si se executa strict in interiorul zonei de siguranta. Pentru implinirea educatiei, ideal este sa se lucreze cu puiul 2-3 sedinte pe zi, cu un maximum de 4-5 minute pe sedinta, pe o perioada de 1-2 luni. Comanda SEZI din miscare Porniti din SEZI cu comanda PAS. Dupa 3-4 pasi, timp in care ati recompensat puiul la fiecare pas (pentru mentinerea atentiei, interesului si alinierii la piciorul stang), opriti-va comandand SEZI. In acelasi timp, coborati mana stanga cu stimulentul langa botul puiului, dar nu-l recompensati decat atunci cand a executat SEZI. Mai mult ca sigur ca, la primele incercari, puiul va ramane pe loc nedumerit si veti fi nevoit sa plimbati mana cu stimulentul la vedere, usor catre spatele puiului, astfel incat acesta, urmarind stimulentul cu privirea, sa ajunga in SEZI. Mai sunt cazuri in care puiul va face pas inapoi, neintelegand exact ce vreti de la el. In astfel de situatii ajutati-l putin, apasandu-l pg. 19
Totul despre rasa Rottweiler usor pe crupa si ridicand de lesa in acelasi timp. Recompensati-l de indata ce executa miscarea. Repetati exercitiul pana ce puiul are un raspuns bun la oprirea miscarii dumneavoastra si pronuntarea comenzii SEZI. Important! Chiar si atunci cand puiul a devenit rapid si precis in executarea exercitiului, nu renuntati la semnalul clar pe care il ofera miscarea mainii cu stimulentul usor catre inapoi. La oprirea miscarii si initierea comenzii SEZI, unii pui vor iesi din pozitie si din zona de siguranta pentru a va vedea mai bine si pentru a pastra o privire mai clara asupra stimulentului. In acest caz, anticipati iesirea din pozitie si blocati deplasarea puiului cu mana stanga, limitandu-i miscarea in lateral, apasandu-l totodata cu blandete pe crupa si ajutandu-l astfel sa intre in SEZI. Imediat ce a executat comanda, dati LIBER puiului si jucati-va cu el. Finalizati intotdeauna sedinta de lucru cu un exercitiu pe care puiul il cunoaste si il executa bine. Astfel veti incheia intr-o nota pozitiva iar lauda, mangaierile si joaca vor fi justificate. Comanda PE LOC din miscare Exercitiul presupune oprirea puiului din miscare fara ca acesta sa treaca in SEZI sau CULCAT si fara sa miroasa solul. Pur si simplu sa ramana in patru labe, pe loc, cu atentia la stapan. Din mers la pas i se da puiului comanda PE LOC si se recompenseaza cu mana in dreptul botului, impiedicandu-l astfel sa-si modifice pozitia. De indata ce puiul a consumat stimulentul, i se da LIBER si este mangaiat si laudat. Dupa 3-4 repetari ale exercitiului PE LOC, se revine la mersul la pas si, dupa 2-3 pasi executati cu atentia catre stapan, puiului i se da LIBER si este laudat si mangaiat. Avand in vedere ca puii nu se pot concentra perioade lungi de timp, la predresaj este de preferat sa apreciati si sa puneti accent pe atentia, precizia si viteza de executie a exercitiilor, si mai putin pe durata lor in timp. Comanda CULCAT din miscare Pornind cu puiul din SEZI in comanda PAS, dupa 2-3 pasi executati corect, in aliniere si atentie, coborati mana cu stimulentul la vedere prin fata puiului, catre sol, comandand CULCAT. Daca static puiul a executat CULCAT la comanda si a fost recompensat la timp, ar trebui sa nu aiba probleme, adaptandu-se si la efectuarea exercitiului din miscare. In cazul in care puiul da semne ca nu intelege ce anume doriti de la el, este recomandat sa il apasati cu blandete pe greaban si mai apoi pe crupa. De indata ce ajunge in CULCAT, recompensati-l, lasandu-l sa manance stimulentul si dati-i LIBER, laudandu-l entuziast. Repetati exercitiul de 4-5 ori si veti avea un raspuns bun. Siguranta in executie va aparea in cel mult 2-3 zile.
Socializarea puiului Socializarea Socializarea este reprezentata de intregul proces prin care puii de caine cunosc lumea din jurul lor si invata sa interactioneaze cu persoanele si animalele din jur. Intregul proces de socializare este foarte important, ca orice alt animal cainele este supus unuor stimul ( sunete, mirosuri, evenimente, actiuni etc.) noi si necunoscuti pana atunci, daca procesul nu se realizeaza in conditii de siguranta si incredere pentru el unul sau mai multi stimuli ii pot cauza frica si anxietate. Obisnuinta este procesul prin care cainele se va obisnui cu fiecare stimul in parte si va reactiona intr-un mod firesc si netraumatizant la acel stimul. Pentru a evita starile de frica si anxietate este obligatoriu ca orice caine sa fie supus mai multor stimuli incepand de la o varsta cat mai frageda, astfel se va obisnui cu ei si nu ii va mai percepe ca si stimuli amenintatori. pg. 20
Totul despre rasa Rottweiler Experientele pe care le traiesc in primele 2 – 4 luni de viata isi pun amprenta foarte puternic asupra comportamentului cainelui ca adult. Cainii care nu se socializeaza suficient in aceasta perioada pot dezvolta stari patologice de frica si anxietate, aceste stari sunt ireversibile in aceste cazuri. Genele rasei si ale parintilor joaca si ele un rol important in modul in care se dezvolta cainele, ele traseaza linii generale in ceea ce priveste comportamentul sau. Daca cainele se trage dintr-o rasa cunoscuta ca avand probleme de socializare sau din parinti care nu au fost crescuti in conditii propice este nevoie de o atentie mai pronuntata asupra educatiei si socializarii puiului pentru ca acesta sa nu dezvolte stari de frica, agresivitate sau panica fata de lumea inconjuratoare. Chiar daca puiul este vioi si sociabil asta nu inseamna ca acelasi comportament il va avea si cand va fi adult, pe parcursul maturizarii comportamentul sau se poate schimba. Un caine care este crescut fara a intra in contact cu alti oameni decat membri familiei in care creste, cu alte animale sau alte locrui decat spatiul casei, in momentul in care nu va mai fi langa persoanele cunoscute sau in locurile cunoscute de el foarte bine isi va schimba comportamentul putand deveni timid sau la fel de bine poate deveni agresiv. Socializarea cainelui inseamna in acelasi timp introducerea lui in locuri noi, alaturi de oameni si de animale necunoscute cat si starea prin care el devine constient de locul lui si de identitatea lui, aceste stari sunt specifice si animalelor nu numai oamenilor. Prima perioada de socializare incepe aproximativ la trei saptamani de la nastere si se termina in jurul varstei de trei luni. Pana in jurul varstei de trei luni puii au tendinta de a fi timizi si fricosi in preajma persoanelor si animalelor necunsocute, aceeasi stare apare si mai tarziu, in cursul vietii daca in aceasta perioada interactiunea sociala nu se dezvolta. O alta perioada importanta este cea cuprinsa intre 6 si 8 luni. De obicei dupa varsta de 3 – 4 luni puii sunt dati spre adoptie, dupa introducerea in noul camin interactiunea cu alti caini si alti oameni trebuie sa continue, in aceasta perioada cainele trebuie sa aiba “sesiuni de joaca” cat mai lungi cu alti caini. In aceasta perioada cainele incepe sa dezvolte preferinte in ceea ce priveste oamenii si animalele cu care interactioneaza precum si in ceea ce priveste locurile preferate din casa. Inaintea varstei de 12 luni cainii dezvolta comportamente anormale cand intalnesc stimuli cu care nu sunt obisnuiti. De exemplu daca intr-o casa unde se afla un pui de caine nu exista nici un copil, cainele s-ar putea sa se sperie cand va auzi un copil mic plangand; de aceea stapanii ar trebui sa observe care sunt stimulii lipsa din casa si sa incerce sa obisnuiasca pe cat posibil cainele si cu astfel de stimuli. O solutie usoara de a supune cainele la interactiunea cu noi stimuli fara ca acesta sa se sperie este metoda recompensei, de fiecare data cant interactioneaza cu un stimul nou, mai intai incercati sa-l linistiti apoi oferiti-i o recompensa, recompensa care poate fi oferita si de o alta persoana necunoscuta, astfel va prinde incredere in ea, daca de exemplu acea persoana a produs un stimul nou pentru pui ( zgomot de exemplu) si apoi i-a oferit o recompensa cainele va percepe persoana si celalalt stimul ca fiind netraumatizante. Se stie ca un pui care nu a fost vaccinat nu se scoate afara din casa, astfel stimulii externi sunt redusi, nu-l izolati insa in aceasta perioada, incercati sa ii produceti cat mai multe momente in care sa interactioneze cu stimuli necunoscuti.
Socializarea puiului se refera la expunerea acestuia la mediul inconjurator, la diverse experiente care, avand loc in perioada de dezvoltare a puiului pana la maturitate, marcheaza comportamentul acestuia si, de multe ori, chiar il modifica. In functie de cat de bine este realizata socializarea, puiul pg. 21
Totul despre rasa Rottweiler va putea sau nu sa aiba o viata fireasca, normala, adaptata la viata de grup. Prima perioada importanta de socializare este perioada de expunere la viata de cuib. Intre 4 si 7 saptamani, adica in perioada de socializare la grupa canina, puiul invata cum se comporta cainii. Invata sa primeasca mesaje si sa reactioneze la ele. Invata ce inseamna sa muste si sa fie muscat. Prin limbajul trupului, adoptand diferite pozitii, puiul reuseste sa-si gaseasca un loc in grupa, mai precis in ierarhia acesteia. Relatiile dintre pui sunt de natura subordonat-dominanta, fara ca aceasta ierarhie sa fie permanenta. Prin intermediul mesajelor amintite, ierarhia se poate schimba. Socializarea la grupa umana este optim sa inceapa intre varsta de 7 si 8 saptamani. Cum am mai spus, aceasta este varsta la care puiul poate fi achizitionat si separat de cuib. Odata dus in noua sa casa, puiul incepe sa treaca prin experiente noi ce il vor ajuta in adaptarea la noua familie. Socializarea la mediu Socializarea la mediu poate fi inceputa numai dupa imunizarea cainelui (seria de vaccinuri obligatorii). Prima iesire a cainelui este deosebit de importanta si trebuie pregatita cu atentie. Este important sa iesiti cu cainele in lesa si sa aveti la dumneavoastra o jucarie, poate o minge, si chiar un pic de mancare (hrana uscata sau cubulete din carne de vita fiarta). Puiul trebuie lasat sa exploreze avand insa grija ca experientele prin care trece sa fie de natura pozitiva. Pentru primele zile, plimbarile trebuie sa fie scurte, iar atentia puiului puternic motivata catre dumneavostra. Vor fi trecatori care, la vederea unui pui, vor vrea sa-l mangaie si poate chiar sa se joace cu el. Acest gen de contact este pozitiv, deoarece pregateste puiul pentru diversitatea persoanelor care vor aparea in viata lui. Nu uitati insa ca mangaierea prelungita si joaca formeaza adanci legaturi de prietenie si, uneori, chiar dependenta. Persoane straine de familie pot sa mangaie pentru scurt timp puiul, insa niciodata nu lasati pe altcineva sa se joace cu puiul mai mult decat o faceti dumneavoastra. Folosind stimulentele amintite mai inainte, expuneti progresiv puiul la diferite situatii noi: sunete, trafic, plimbari pe sol cu diferente de nivel, scari, interior de lift, pasaje de metrou etc. Lasati imaginatia sa lucreze pentru ca, cu cat va fi mai expus, puiul va invata mai usor. Cand vorbim de invatat, ne referim evident la formarea si mentinerea reflexelor, la programul de dresaj. Stresul, un factor important in dresaj Stresul este vital pentru o dezvoltare armonioasa si sanatoasa a cainelui. Un nivel usor de tolerat este sanatos, stimulativ si intareste sistemul imunitar al patrupedului. Abia atunci cand cainele este pus intr-o situatie fara iesire, nivelul stresului se indreapta catre negativ si starea de anxietate pune stapanire pe el. Continuarea expunerii la acest nivel de stres poate duce la imposibilitatea cainelui de a mai functiona. Adaptarea cainelui la situatii noi si parcurgerea unui program de socializare (expunerea puiului in contexte necunoscute, in mediul inconjurator), de predresaj si de dresaj implica expunerea acestuia la stres. De intelegerea pe care o aratati fata de caine si de limitele sale va depinde nivelul maxim de stres la care il puteti expune pe durata educarii. Stresul impune cainelui o anumita reactie, ca raspuns la o situatie creata fizic sau mental. Reactia cainelui este masura stresului la care este supus. Stresul mareste viteza de circulatie a sangelui, accelereaza bataile inimii si respiratia. Reactia la stres fiind programata genetic, cainele nu poate exercita nici un control asupra ei. Expunerea la stres pe perioade indelungate se manifesta des prin reactii nevrotice si prin imposibilitatea de a invata si de a se adapta in mod firesc unor situatii. In functie de nivelul de stres, influenta acestuia asupra cainelui poate fi pozitiva sau negativa.
Stresul pozitiv se manifesta prin hiperactivitate de genul : - cainele alearga pe langa dumneavoastra ca o caprita - latra vehement pg. 22
Totul despre rasa Rottweiler - merge, plin de bucurie, in fata dumneavoastra - anticipeaza unele comenzi - va prinde cu gura de maini, haine sau pantofi Stresul negativ se manifesta printr-o stare ce poate lua mai multe forme : - cainele ramane complet nemiscat, in patru labe, asezat sau culcat - se pozitioneaza des in spatele dumneavoastra - reactioneaza extrem de lent la comenzi - pare dezinteresat de ceea ce se intampla in jur - pare obosit si, des, vrea sa se culce - fuge de dumneavoastra - tine capul aplecat si coada intre picioare, lipita de burta - are mersul lasat sub inaltimea normala - saliveaza excesiv - corpul ii tremura vizibil - ii transpira labele atat de puternic incat lasa urme pe un teren uscat - are pupilele dilatate; capul ramane nemiscat in timp ce ochii, mariti, urmaresc ce se intampla in jur. Atentie! In cazuri extreme de stres negativ se poate ajunge la urinare si defecare (adesea in forma diareica) sau, si mai grav, la automutilare. Vedeti bine ce importanta are nivelul de stres in dresaj, ca si in viata de zi cu zi. Pe acest considerent, orice program de educatie trebuie inceput in conditii de stres pozitiv, mai precis cu stimularea cainelui folosind mancarea. Abia dupa ce cainele raspunde bine la comenzi, in conditiile sus amintite, se poate trece la fixarea reflexelor, ceea ce presupune aplicarea unui stres negativ. Atunci se va avea insa in vedere ca limitele stresului sa fie usor de tolerat, iar increderea cainelui sa fie intarita prin laude si pauze dese. Stresul negativ isi face aparitia in dresaj odata cu introducerea corectiei si concomitent cu scoaterea cainelui de pe recompensa cu mancare. Cum cainele nu mai raspunde la fel de bine atunci cand nu mai este recompensat cu mancare, stapanii se simt frustrati si au senzatia ca bat pasul pe loc. Aceasta stare de nervozitate este perceputa de caine care, de obicei, este cuprins de nesiguranta, ceea ce afecteaza si mai puternic programul de lucru. Pastrarea programului de lucru la 10-15 minute, cu pauze dese (eventual dupa fiecare exercitiu bine executat) face ca nivelul de stres negativ sa ramana in limite usor de tolerat. Nu uitati ca prima impresie marcheaza cainele si, de aceea, introducerea unor noi exercitii si trecerea la alte etape de dresaj trebuie sa se faca in mod progresiv, dand cainelui timp sa asimileze schimbarea. Observati si analizati modul in care cainele dumneavoastra raspunde la stres si care sunt limitele lui. Pentru situatiile in care cainele se streseaza pozitiv in extrema, adica atunci cand sare pe dumneavoastra, pe musafiri sau isi manifesta in mod necontrolat bucuria, folositi comenzile stiute (SEZI, CULCAT, ASTEAPTa) sau incepeti un program de dresaj cu ajutorul caruia sa invatati cainele aceste comenzi. Cum contactul fizic (mangaieri prelungite) sau lauda exuberanta provoaca, de regula, aceste incarcari de stres pozitiv, evitati atingerea cainelui, iar pentru comanda folositi un ton calm si usor distant. Fiecare comportament generat de stres, fie pozitiv, fie negativ, necesita o perioada de timp pentru manifestare. De aceea, este o chestiune de experienta sa aflati cata vreme ii trebuie cainelui dumneavoastra pentru a se calma si care este limita de stres la care puteti lucra cu el. Atunci cand cainele este sever marcat de starea de stres, el nu mai poate nici invata, nici deprinde reflexe pozitive, nici macar executa comenzi deja stiute. Depinde de dumneavoastra sa pastrati cainele in limite de stres suportabile. In cazul in care constatati manifestari de stres negativ, solutia este sa opriti dresajul pentru o perioada de timp si sa-i oferiti cainelui o plimbare relaxanta, ajutandu-l astfel sa-si stabilizeze viteza de circulatie a sangelui si respiratia normala. Un masaj usor in zona greabanului il va relaxa, iar folosirea unui stimulent (mancare, minge) il va ajuta sa treaca peste momentul dificil. In nici un caz nu aplicati corectie unui caine stresat negativ! Acest gest ar putea avea ca efect pg. 23
Totul despre rasa Rottweiler sporirea stresului, cu rezultatele descrise anterior. Important! Nu uitati ca un caine nu are control asupra comportamentului sau atunci cand este marcat de stres. Este datoria dumneavoastra sa pastrati relatia cu cainele in limite de stres usor de tolerat, in timpul lucrului si in viata de fiecare zi. Cu rabdare si suficient de multe repetari ale exercitiilor de predresaj si dresaj, cainele va invata sa faca fata cerintelor si comenzilor dumneavoastra, precum si situatiilor dificile in general.
Obişnuirea cu botniţa Multă lume consideră că botniţa este inutilă, chiar dăunătoare câinelui sau că acesta s-ar chinui dacă-l forţează s-o poarte. Uneori e adevărat. În timpul verii, câinele poate avea dificultăţi să respire cu botniţele care strâng botul. Mulţi câini nu suportă botniţa, dar asta se întâmplă doar pentru că lea fost prezentată incorect. Deşi foarte puţini câini acceptă botniţa cu plăcere, cei mai mulţi pot fi obişnuiţi să o ignore. Cu cât începeţi să lucraţi mai repede cu căţelul, cu atât va fi mai uşor. Învăţarea câinelui să poarte botniţa nu este deloc uşoară, câinele poate face foarte repede asocieri neplăcute cu ea, iar atunci va fi greu să-l mai obişnuim. Din acest motiv, programul de obişnuire cu purtarea botniţei e unul lung, ca să dea timp câinelui să exploreze situaţia şi, cel mai important, să vadă că nu are motiv de îngrijorare. Pentru câinii care au frică de botniţă, programul trebuie urmat strict şi nu trebuie să treceţi la pasul următor decât când cel actual e acceptat de câine cu calm. De ce e utilă Botniţa este folositoare atunci când: •Mergeţi în mijloacele de transport (acolo unde este permis, vezi „Câinele RATBist” din „Ce înseamnă un câine în viaţa mea”). •Aveţi câine „periculos”, conform OUG 55/2001. •Aveţi un câine agresiv în timpul plimbărilor, în parc sau când aveţi invitaţi. •Lucraţi cu un infractor marcat sau efectuaţi dresaj de pază cu câinele. •Lucraţi cu un câine care v-a muşcat. •Câinele e rănit, acesta poate muşca involuntar când e tratat, indiferent de cât de docil ar fi altfel. •Câinele nu suportă să fie tuns sau să i se taie unghiile (e de preferat însă să se rezolve aceste probleme). •Câinele are răni sau suturi, cu botniţa nu şi le va redeschide. •Câinele mănâncă de pe jos; cu un tip potrivit de botniţă, nu va mai putea mânca. •Câinele roade şi distruge casa; cu o botniţă, nu o va mai face sau îi va fi mai greu. •Aduceţi un câine nou în familie; îi puteţi pune botniţă. •Vreţi să nu vă mai abordeze străinii pe afară; câinele cu botniţă inspiră teamă. •La modul cum se schimbă ordonanţele şi Hotărârile de consilii locale, se poate să fiţi nevoiţi să-l ţineţi mereu cu botniţă în spaţiul public, indiferent de rasă. În unele cazuri, botniţa trebuie pusă chiar dacă animalul nu a învăţat s-o poarte, de exemplu medicul veterinar v-ar putea spune că nu vrea să rişte să facă ceva cu câinele decât dacă acesta are botniţă. Evident, este mult mai bine să fi fost deja obişnuit cu ea, decât să supuneţi câinele unui stres suplimentar.
Cum nu trebuie folosită •Botniţa nu rezolvă agresivitatea, ci doar o maschează. Dacă aveţi câini care se bat, e nevoie de un program de reabilitare, nu de botniţe. •Ca şi cuşca, botniţa nu trebuie în niciun caz să fie folosită ca pedeapsă. Dacă o faceţi, veţi crea mai multe probleme decât rezolvaţi. pg. 24
Totul despre rasa Rottweiler •Nicio botniţă nu trebuie să afecteze respiraţia câinelui. Consultaţi şi medicul veterinar în această privinţă. •Dacă folosiţi o botniţă care împiedică animalul să deschidă gura (ca cele textile), nu i-o lăsaţi mai mult de câteva minute şi nu lăsaţi câinele cu ea nesupravegheat. •Există mereu posibilitatea să i se facă rău câinelui; dacă se întâmplă asta, scoateţi botniţa imediat pentru a-i permite să respire sau să vomite, dacă e cazul. •Nicio botniţă nu e 100% sigură sau indestructibilă, nu vă bazaţi că un câine cu botniţă nu se poate elibera sau că nu poate muşca niciodată. Pe lângă botniţele textile care permit câinelui să deschidă gura şi să muşte, puteţi introduce din greşeală un deget în celelalte, în spaţiile libere, iar câinele vă poate muşca, chiar involuntar. •Nu lăsaţi botniţa câinelui care merge în cala avionului. •Unii dresori recomandă să corectaţi verbal şi/sau fizic câinele când încearcă să scoată botniţa. Eu nu lucrez aşa. Ce tipuri de botniţe există Nu orice botniţă se potriveşte oricărui tip de câine în orice situaţie. Lăsând la o parte materialele din care sunt făcute, există tipuri de botniţe gândite special pentru rase cu conformaţii aparte, ca de exemplu bulldogii, câinii de tip pitbull sau de tipul ciobănesc german. Botniţele din piele de tip coş sunt cele mai bune (şi scumpe), dar asiguraţi-vă că au destule găuri pentru circulaţia aerului, nu sunt toate la fel şi că pielea e destul de tare cât să nu permită muşcături. De asemenea, cele mai multe botniţe au doar 2 bretele, care se leagă în spatele urechilor, unele însă (în special cele de metal şi cele din piele) mai au încă o bretea care trece printre ochi, pe cap şi care poate fi prinsă de zgardă, pentru mai multă siguranţă. Botniţa de urgenţă Botniţa de urgenţă poate fi confecţionată din orice, inclusiv dintr-o lesă. Iată cum: faceţi un nod în jurul botului câinelui, cu capetele libere în sus (deci nodul va fi pe partea de sus a botului, nu pe mandibulă). Aduceţi apoi capetele în jos şi încrucişaţi-le sub botul câinelui, apoi legaţi-le în spatele urechilor. Alte variante includ un nod suplimentar sub bot sau înconjurarea acestuia de mai multe ori (legatul în spatele urechilor se face cu capetele venind dinspre jos însă, nu de sus). Avantaje: o puteţi face repede, când nu aveţi o alta. Dezavantaje: evident, nu e la fel de sigură ca celelalte, respiraţia câinelui se face greu. Recomandată pentru: situaţii de urgenţă, veterinar, cosmetică. Nerecomandată pentru: plimbări şi dresaj. Botniţa textilă (nylon) Avantaje: probabil cea mai folosită, e uşoară, câinele poate mânca cu ea. Dezavantaje: respiraţia e dificilă, câinele poate deschide gura puţin şi poate să muşte sau să ia de pe jos. Recomandată pentru: situaţii de urgenţă, veterinar, cosmetică. Nerecomandată pentru: plimbări şi dresaj (mâncat de pe jos, agresivitate, pază, distrugeri în casă, etc.).
Botniţa din plastic Avantaje: oferă aerisire bună, câinele poate să bea apă cu ea, e uşoară şi ieftină. Dezavantaje: nu e foarte rezistentă. Recomandată pentru: situaţii de urgenţă, veterinar, cosmetică, plimbări, mâncat de pe jos, distrugeri în casă. Nerecomandată pentru: dresaj, agresivitate, pază. pg. 25
Totul despre rasa Rottweiler
Botniţa din piele (de tip coş) Avantaje: e cea mai sigură, circulaţie bună a aerului, e destul de uşoară, nu poate muşca (în general) sau mânca, folosită de câinii de muncă. Dezavantaje: e scumpă. Recomandată pentru: orice situaţie, cea mai bună pentru pază. Botniţa de metal Avantaje: e rezistentă, circulaţie a aerului mai bună decât la orice altă botniţă (câinele deschide gura mult), nu poate muşca sau mânca, poate să bea apă. Dezavantaje: e grea, câinele poate lovi destul de tare cu ea. Recomandată pentru: orice, mai puţin pază. Nerecomandată pentru: pază.
Ce mărime Cel mai bine, mergeţi împreună cu căţelul şi probaţi mai multe botniţe. Altfel, măsuraţi de la nasul câinelui la ochi pentru lungime şi măsuraţi grosimea botului, la 2-3 cm sub ochi, valoare la care adăugaţi 2 cm. Cum am amintit deja, unele rase au botniţe special făcute pentru fizionomia lor. Nu încercaţi să puneţi o botniţă de ciobănesc german unui câine cu botul scurt (sau invers). Cel mai simplu este să mergeţi şi să probaţi mai multe botniţe. Program 1. Prezentaţi botniţa câinelui de la distanţă şi încurajaţi-l să vină s-o miroasă, recompensându-l când o face. Câinele care a prins teamă de botniţă trebuie lucrat mai mult la pasul acesta; treceţi mai departe doar când arată că tolerează prezenţa botniţei fără probleme şi când poate sta lângă ea fără să pară preocupat. 2. Atrageţi atenţia câinelui cu ceva mâncare şi puneţi-o în botniţă, asigurându-vă că vă vede. Încurajaţi-l să bage botul înăuntru după mâncare, dar nu mişcaţi botniţa spre el şi nu-l forţaţi, nu puneţi mâna pe el. Dacă botniţa nu e închisă la capăt, puneţi o cârpă sau ţineţi mâncarea acolo cu degetele, din afară. Repetaţi de minim 3-4 ori pe zi timp de câteva zile. 3. Procedaţi ca la pasul 3, dar nu puneţi mâncare în botniţă; arătaţi-i-o, el îşi va băga botul, apoi daţi-i mâncarea din mână, după ce scoate botul. Câteva repetiţii pe zi timp de câteva zile vor fi suficiente. 4. Începeţi să ţineţi de curelele botniţei (fără să le prindeţi) când are botul înăuntru, dar nu-l forţaţi şi nu-l ţineţi mai mult de 1-2 secunde. După câteva repetiţii, puteţi începe să măriţi încet timpul cât îl ţineţi acolo la 3-4 secunde, apoi chiar mai mult. 5. Asiguraţi-vă că aţi legat bine botniţa, că nu poate să o scoată, preferabil legaţi-o şi de zgardă. 6. La un moment dat, orice câine va începe să se zbată, încercând să scoată botniţa. Lăsaţi-l să se zbată, nu-l băgaţi în seamă, nu-l certaţi şi nu-l opriţi ! E important să vadă singur că nu o poate scoate (de aici şi importanţa punctului 5). 7. Botniţa o scoateţi doar când stă calm, niciodată dacă se zbate, trage, etc., pentru că va învăţa că, dacă se zbate, botniţa iese. Dacă începeţi să o scoateţi iar el se zbate, opriţi-vă, ignoraţi-l (punctul 6) şi aşteptaţi să se calmeze, dar nu doar de formă, trebuie să fie calm. pg. 26
Totul despre rasa Rottweiler 8. De acum ar fi bine să lucraţi doar afară, când nu e cald. Acum puteţi să legaţi curelele, dar eliberaţi-l după 1-2 secunde şi recompensaţi-l, urmând strict paşii 5, 6 şi 7. După câteva repetiţii, lăsaţi-l mai mult timp cu botniţa legată. Într-o săptămână, puteţi progresa până la a-l lăsa câteva minute cu ea, atenţie însă la punctele 5, 6 şi 7. 9. Legaţi-i botniţa zilnic câte 5 minute, apoi 10, 15, din nou 5, etc., timp de încă o săptămână. După ce ajungeţi la 15-20 de minute, iar câinele nu mai are nicio reacţie, puteţi reduce timpul la 1-2 dăţi pe săptămână, apoi o dată la 2 săptămâni timp de o lună şi, în fine, o dată pe lună. Pentru a nu „uita”, e bine să-i puneţi botniţa măcar o dată pe lună şi să-l lăsaţi câteva minute cu ea, atât prin casă cât şi afară. 10. Programul acesta poate dura mai mult de două luni, dar poate dura şi doar câteva zile sau chiar ore, depinde de câine şi de modul cum lucraţi cu el. Esenţialul este să înţelegeţi că, dacă vă grăbiţi şi-l forţaţi, câinele va începe să refuze botniţa şi va trebui s-o luaţi de la început, iar acum va dura mai mult decât ar fi durat în mod normal. Mai bine mergeţi mai lent, dar sigur.
Câinele şi copilul Importanţa interacţiunii celor doi Este ştiut faptul că oamenii care au contact cu câinii în tinereţe au mai rar frică de câini. Mai mult, chiar, se pare că cei care au avut câine în copilărie şi sunt muşcaţi, trec mai uşor peste eveniment. Dresajul câinelui de către copil aduce câteva beneficii:
Copilul învaţă să-şi controleze propriul comportament; Învaţă să fie disciplinat şi să-şi controleze impulsurile şi frustrarea (câinele nu ascultă mereu); Învaţă să aştepte ca să primească ceea ce vrea (câinele nu va înţelege de la început ce i se cere); Recunoaşte şi se ocupă de nevoile altuia înainte de ale sale; Devine mai tolerant cu problemele animalului şi îşi poate trece cu vederea mai uşor propriile neajunsuri.
Departe de a fi o cauză de alarmare, prezenţa câinelui pare să ajute sistemul imunitar al copilului. Riscuri Printre riscurile medicale asociate cu prezenţa câinelui lângă copil se numără paraziţii intestinali, rabia (turbarea), puricii şi căpuşele. Toate aceste probleme se pot (şi trebuie) rezolva relativ uşor prin deparazitare internă şi externă regulată şi prin vaccinare, lucruri pe care se presupune că le-aţi face oricum, chiar dacă nu aţi avea şi un copil. Un alt risc medical ceva mai dificil de remediat îl constituie alergiile. Voi vorbi în cele ce urmează despre riscurile ca un câine să atace copilul şi cum să le prevenim. Deşi cei mai mulţi câini se ataşează puternic de copii, le permit multe, sunt prietenoşi şi grijulii cu aceştia, există cazuri în care câinii se poartă nepotrivit cu copiii şi chiar îi rănesc sau muşcă, voit sau nu, pentru că devin neastâmpăraţi. Este absolut necesară o pregătire a câinelui (şi a copilului) înainte de a le face cunoştinţă pentru prima oară. Avem două situaţii de discutat: cea în care aveţi un câine, iar copilul va veni curând şi cea în care aveţi deja copii şi vreţi să luaţi un câine; prima are mai multe lucruri de atins, iar multe dintre acestea se aplică şi celei de-a doua, prin urmare, chiar dacă vă încadraţi aici, vă rog să citiţi şi prima parte. I. Avem câinele, va veni şi un copil
pg. 27
Totul despre rasa Rottweiler Voi discuta aici regulile pe care câinele trebuie să le respecte, cum trebuie pregătit câinele pentru venirea copilului, prima lor întâlnire, ce trebuie făcut când copilul creşte şi cum trebuie acesta să se poarte. I.1. Înainte de a veni copilul Orice aţi vrea să facă (respectiv să nu facă) animalul în preajma copilului, trebuie să-l învăţaţi înainte de venirea acestuia acasă. Nu doar că va fi greu să lucraţi abia atunci cu căţelul, în timp ce aveţi şi copilul de îngrijit, dar simpla prezenţă a copilului va fi un mare factor de distragere a atenţiei pentru câine. Lucraţi cu el înainte, obişnuiţi-l cu noile reguli din timp. I.1.1. Regulile pentru câine Este necesar ca puiul să aibă anumite noţiuni asociate cu dresajul, pentru a diminua riscul ca ceva neprevăzut să se întâmple. 1. Oricând e în preajma copilului sau a ceva asociat cu acesta (vezi mai jos, „I.1.4. Alte pregătiri”), câinele trebuie să rămână calm; un anumit grad de curiozitate şi fericire e de aşteptat şi natural, dar nu are niciodată voie să sară, să tragă de haine sau să se poarte prea energic pe lângă copil. Regulile care urmează nu fac altceva decât să pregătească animalul în acest scop, pentru venirea copilului acasă. Dacă îi permiteţi să le încalce o singură dată, poate încerca oricând din nou şi cu mult mai multă încredere, nu se va mai potoli cu doar un „nu”. 2. Dresajul de companie este necesar, câinele trebuie să ştie comenzile uzuale şi să le asculte. Exerciţiile trebuie lucrate zilnic, atât înainte de venirea copilului, cât şi după, pentru a nu le uita. 3. Câinele trebuie să fie obişnuit cu limitările, să stea cuminte când e dus în altă cameră, când e legat sau când e pus în cuşcă. 4. Trebuie să ştie să meargă în lesă fără să tragă, inclusiv în casă; chiar dacă acum îl scoateţi liber, cu copilul va fi necesar să ştie să meargă în lesă. 5. Intră şi iese ultimul pe uşă (în maşină intră după copil, doar când îi daţi voie), altfel e posibil să vă lovească, încercând să iasă/intre. 6. Nu are voie să sară pe oameni, pentru că poate sări şi pe cel care ţine copilul. 7. Nu are voie să sară pe mobilă sau să alerge prin casă. 8. Nu are voie să rămână singur cu copilul (vezi şi „I.1.3. Pregătirea casei şi a camerei”). 9. Obişnuiţi-l cu senzaţia de a fi tras de coadă, labe, urechi, etc., fără să vă jucaţi cu el (ca să rămână calm), ca şi cum l-aţi mângâia. 10. Nu îl neglijaţi ! Veţi impune acum câinelui noi reguli (vezi şi „I.1.3. Pregătirea casei şi a camerei”, pentru asta), are nevoie de alte moduri în care să-şi folosească energia; de exemplu, îi veţi cere să fie calm în preajma copilului; va avea nevoie să iasă afară şi să alerge, nu-l puteţi ţine în casă şi să vă aşteptaţi că se va purta frumos. Chiar dacă veţi fi mai ocupaţi acum, e esenţial ca timpul pe care i-l alocaţi să nu se modifice prea mult, nu neglijaţi să-l scoateţi afară să se plimbe şi să alerge, pentru că excesul de energie îl poate face să facă prostii prin casă, iar frustrarea va mări lipsa de comunicare cu voi.
I.1.2. Socializarea Copiii sunt diferiţi în multe moduri de adulţi: au mişcări total diferite, echilibrul lor e precar (lucru sesizat instinctiv de toţi câinii, motiv pentru care unii vor să-i doboare, în joacă), sunt la nivelul ochilor câinelui, ceea ce poate face pe acesta să creadă că regulile de joacă nu se aplică în cazul lor, scot sunete diferite, unele pot atrage căţeii la joacă, miros diferit. În afară de a fi sociabil cu oamenii şi cu alţi câini, căţelul trebuie să ştie cum să se poarte cu copii, iar pg. 28
Totul despre rasa Rottweiler asta se face prin asocieri pozitive cu prezenţa acestora. Pentru asta, căţelul ar trebui să interacţioneze plăcut cu cât mai mulţi copii de diverse vârste, să fie mângâiat şi să primească mâncare de la aceştia într-un mod calm şi controlat. Pe de altă parte, nu permiteţi mai multor copii să se apropie buluc de căţel şi să-l întoarcă pe toate părţile, întrucât acesta se poate speria de ei. Similar, nu permiteţi copiilor să bruscheze căţelul în niciun fel, pentru că poate răspunde agresiv (chiar dacă nu le răspunde lor, o poate face copilului dv). Concret: copiii îl pot mângâia, îi pot da să mănânce, dar nu e indicat să se joace cu o jucărie cu el sau să facă participe la alte activităţi energice (decât, poate, după ce câinele arată că ştie cum să se poarte pe lângă ei), pentru că vrem ca el să fie calm în preajma lor, nu dornic de acţiune. Dacă aveţi prieteni care au copii, mai ales copii care au câini şi/sau ştiu cum să se poarte cu ei, încercaţi să socializaţi cu aceştia în liniile scrise mai sus. I.1.3. Pregătirea casei şi a camerei Încercaţi să obişnuiţi câinele să nu fure obiecte, haine, etc., pe care le găseşte prin casă, pentru că venirea copilului probabil va genera ceva dezordine. În plus, învăţaţi-l să lase la comandă. Dacă e posibil, amenajaţi camera copilului cu măcar o lună înainte de venirea acestuia, pentru a avea timp să obişnuiţi căţelul. Dacă ţineţi copilul în dormitor cu dv, regulile se vor aplica şi aici, obişnuiţi câinele din timp cu asta (de exemplu, mulţi câini fac acrobaţii prin dormitor, acest lucru trebuie să înceteze dacă e şi un copil acolo). Fără un adult, câinele nu are voie să intre în camera copilului, chiar dacă acesta nu a venit încă. Dacă îl lăsaţi acum să intre singur, nu va înţelege de ce brusc nu mai e lăsat să facă asta după ce vine copilul sau mai rău, va înţelege că acesta e cauza. Pentru a fi eficientă regula, blocaţi accesul în cameră, eventual montaţi o uşă cu plasă (şi zăvor pentru câinii inventivi), ca să nu poată intra căţelul, dar să puteţi auzi şi vedea copilul fără probleme. Dacă vreţi, puteţi învăţa câinele că poate sta în camera copilului doar dacă e în „culcat”; pentru asta însă, începeţi să lucraţi la comandă înainte se vină copilul acasă. Obişnuiţi câinele cu scutece, biberoane, mâncare şi jucării în cameră, dar ţineţi-le undeva la înălţime când nu sunteţi atenţi la ele, pentru a nu-l tenta. I.1.4. Alte pregătiri Înainte de a aduce copilul acasă, chiar înainte de a se naşte acesta, e bine să obişnuiţi căţelul cu cât mai multe situaţii similare cu cele pe care le va vedea când familia se va mări. Practic, orice aveţi de gând să faceţi cu copilul sau pe lângă acesta trebuie exersat întâi fără copil, cu câinele de faţă. În toate aceste situaţii, câinele trebuie să rămână calm, să nu apuce de obiecte şi să nu sară după nimic. Nu vă aşteptaţi însă să o facă singur, are nevoie de ajutor să înţeleagă regulile, nu ţipaţi la el, ci învăţaţi-l. Câteva exemple:
Dacă veţi schimba ceva din programul normal al câinelui după venirea copilului, obişnuiţi-l de pe acum cu acele schimbări, de exemplu nu va avea voie în camera copilului; Expuneţi câinele sunetelor făcute de copii, eventual de pe o înregistrare, în fiecare cameră a casei; Umblaţi cu mâncare, biberoane, prosoape şi scutece aşa cum o veţi face când va veni copilul; verificaţi că nu va sări pe masă sau pe scaunul copilului; Umblaţi cu o păpuşă prin casă, vorbiţi-i, exact cum veţi face cu copilul; Verificaţi că vă lasă să treceţi primii pe uşă cu păpuşa în braţe, atât mama cât şi tatăl; Schimbaţi scutecele păpuşii, daţi-o cu pudră şi puneţi-o jos în locurile unde veţi face asta cu copilul (inclusiv în pătuţ), etc.; Obişnuiţi câinele cu căruciorul, întâi în casă, apoi mergeţi la plimbare, punând înăuntru o păpuşă; Stabiliţi din timp cine va sta cu căţelul cât timp voi sunteţi la spital (sau dacă tatăl se va întoarce seara acasă să se ocupe de acesta); pentru orice eventualitate, vorbiţi cu un prieten să fie pregătit să aibă grijă de căţel şi chiar să-l ia acasă la el; pg. 29
Totul despre rasa Rottweiler
Toate aceste activităţi trebuie făcute atât de tată, cât şi de mamă, pentru a garanta că va reacţiona la fel cu amândoi; După ce se naşte copilul, aduceţi pături şi prosoape de la spital cu mirosul acestuia, ca să se obişnuiască animalul cu mirosul.
I.1.5. Prima întâlnire Evident, prima întâlnire dintre cei doi este extrem de importantă, iar cheia succesului aici este o pregătire temeinică înainte de venirea copilului acasă, atât obişnuirea câinelui cu schimbările ce se vor produce, cât şi dresajul şi educarea corectă, discutate mai sus. Încercaţi să sosiţi acasă în jurul orei de masă a câinelui (vezi punctul 6). 1. Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi chiar înainte de a veni acasă, e să obosiţi bine de tot căţelul (vorbesc de tată acum sau de un membru al familiei care nu a fost la spital). Cu cât e mai obosit, cu atât vor creşte şansele ca prima întâlnire să fie una reuşită, în care câinele rămâne calm. 2. Când veniţi acasă cu copilul, mama este cea care intră prima fără copil, însă, pentru a da câinelui ocazia să se bucure de reuniune şi să nu fie prea energic cu copilul de faţă. Dacă tatăl copilului a rămas afară cu acesta, trebuie să intre şi el şi să salute câinele, din acelaşi motiv. 3. Aduceţi înăuntru hainele, prosoapele şi pătura copilului şi oferiţi-le câinelui să le miroasă, împreună cu recompense, cât timp e calm. 4. Prima oară când va vedea copilul e de preferat să fie afară, la plimbare, cu câinele în lesă; aici, câinele va fi preocupat cu altceva şi mulţumit de ceea ce face, nu va fi prea insistent să vadă ce aveţi în braţe sau în cărucior. Îi puteţi oferi recompense cât timp rămâne calm, poate chiar să miroasă copilul, dar ţinut în lesă. Foarte important aici e punctul 9. 5. Întorşi acasă, mama e prima care intră pe uşă, iar câinele e ţinut în lesă de tată (preferabil ţinut doar preventiv, câinele ar trebui să ştie să nu dea iama pe uşă, ci să aştepte oamenii întâi), regulă ce va rămâne valabilă mereu. 6. Aici puteţi repeta figura, lăsaţi câinele să miroasă copilul, eventual mâna acestuia, susţinută de mâna mamei (căţelul e încă în lesă, pentru siguranţă) şi oferiţi-i recompense mari dacă e calm, evitaţi însă să-l faceţi prea încântat, nu folosiţi un ton prea jucăuş, vreţi să rămână calm. 7. Mama poate acum să hrănească copilul, în timp ce câinele mănâncă şi el. 8. Lesa şi zgarda ar trebui lăsate la gâtul câinelui câteva zile. 9. Nu încercaţi să faceţi prea multe deodată, să vedeţi dacă va reacţiona corect, mai bine opriţi-vă cât timp câinele încă nu a făcut nimic greşit. Dacă greşeşte, veţi fi obligaţi să-l corectaţi, iar acest lucru trebuie redus cât mai mult de faţă cu copilul, ca să nu înţeleagă că prezenţa acestuia îi aduce disconfort. I.1.6. Probleme Problemă: câinele e prea insistent Câinele nu are voie să fie insistent în încercările de a ajunge la copil, nu trebuie să sară. Dacă totuşi o face: 1. Legaţi-l în lesă în casă (sau îl ţine tatăl în lesă). 2. Mama şi copilul stau la o distanţă de el pe podea şi se apropie când acesta e calm, concomitent cu primirea unei recompense (mâncare) din partea tatălui. 3. Avansaţi doar când arată că e calm, nu latră şi nu se zbate. 4. Încet-încet, câinele se va calma, mai ales dacă vede că nu se întâmplă nimic altceva, aveţi răbdare, nu-l grăbiţi. 5. Încercaţi să fiţi calmi, nu arătaţi prea multă energie, nu chemaţi câinele şi nu-l întărâtaţi cu jucării, lăsaţi-l să se calmeze. 6. Într-un final, vă veţi apropia suficient cât să poată mirosi mâna copilului. 7. Dacă este nevoie, nu ezitaţi să ţineţi câinele în altă cameră câteva zile, repetând procesul acesta de acomodare în fiecare zi, până când câinele învaţă să fie calm în preajma copilului; până atunci însă, nu are voie nici măcar să stea pe lângă copil, vrem să asocieze copilul doar cu starea de calm. 8. Cum am amintit deja, nu corectaţi câinele şi nu-l presaţi, urmaţi paşii de sus şi lăsaţi-l să se calmeze singur, chiar dacă ştiţi că-l puteţi face să se potolească cu o voce mai dură; e important să se liniştească singur şi e şi mai important să nu asocieze corecţii cu copilul. pg. 30
Totul despre rasa Rottweiler
Problemă: câinele intră în camera copilului singur Există cazuri în care câinele pare să facă obsesie pentru ceea ce nu poate avea; în cazul în care obsesia lui înseamnă încercarea de a intra în cameră, trebuie rezolvată. Cauzele pentru care câinele poate deveni atât de obsedat sunt, în general: lipsa de activitate, certatul prea des când intra înăuntru şi, poate cel mai important, faptul că a înţeles că nu îl lăsaţi, dar a reuşit să intre de câteva ori singur (eventual a şi găsit recompense acolo, mâncarea copilului sau jucării). Primul lucru, asiguraţi-i activităţi fizice mai des şi lucraţi cu el mai des. Instalarea unei uşi cu plasă cu zăvor este cea mai bună soluţie. Altfel, mâncarea copilului, jucăriile şi hainele lui nu ar trebui lăsate la nivelul câinelui, ca să nu aibă ce să culeagă din cameră. I.2. Copilul începe să meargă Acum vă veţi confrunta cu alt tip de probleme, anume cu situaţiile în care copilul provoacă durere sau disconfort câinelui sau e văzut de acesta ca un concurent pentru atenţia dv sau pentru mâncare, jucării, etc. I.2.1. Comportamentul părinţilor Practic, tot articolul este un set de reguli pentru părinţi, chiar şi regulile pentru câine trebuie prezentate şi aplicate corect cu ajutorul oamenilor. Câteva reguli însă trebuie subliniate separat, pentru că sunt importante. 1. Nu lăsaţi câinele nesupravegheat cu copilul. Chiar dacă nu va muşca, câinele poate deveni curios, se poate apropia prea mult, iar copilul îl poate apuca într-un mod neobişnuit, etc. Oricât de tolerant ar fi, orice câine are o limită, copilul trebuie supravegheat să nu se apropie de aceasta. Se pot întâmpla prea multe pentru a risca. Copilul poate să înţeleagă perfect regulile pe care i le trasaţi, dar să aleagă să nu le urmeze, nu vă bazaţi că va face ceea ce trebuie singur. 2. Aveţi mare grijă cum corectaţi căţelul şi copilul când celălalt e de faţă. Câinele poate înţelege că prezenţa copilului a adus corecţia şi poate învăţa să se teamă de acesta. Copilul poate înţelege acelaşi lucru şi îşi poate vărsa frustrarea pe câine mai târziu. 3. Nu neglijaţi câinele sau copilul în favoarea celuilalt. O problemă aparte o constituie câinii de talie mică, care se sperie repede la orice mişcare suspectă din partea copilului, iar părinţii încurajează aceste ieşiri ale câinelui din dorinţa de a „da copilului o lecţie”. Lecţia trebuie să vină de la dv, nu prin câine pentru că, pe lângă faptul că va întărâta şi mai mult copilul şi-l va face să caute răzbunare, veţi învăţa şi câinele că e bine să se repeadă la copil. Amândoi trebuie să înveţe de la dv cum să se poarte cu respect faţă de celălalt. 4. Oferiţi câinelui un loc care să fie doar al lui, în care nu poate fi deranjat de nimeni (deci nici de copil, asiguraţi-vă că ştie asta) şi în care să se poată retrage atunci când vrea linişte. Exemple: o cameră a lui, o cuşcă (de preferat), un coş, sub o masă, etc. 5. Nu faceţi exces de zel cu regulile pentru câine (vezi şi I.2.3. Comportamentul copilului, discuţia despre dominarea câinelui); dacă sunteţi în situaţia în care trebuie să-l corectaţi prea des, analizaţi serios care este cauza. Chiar dacă aveţi toate motivele s-o faceţi, corectarea câinelui pentru ceva ce face rău copilului creşte şansele ca acesta să vadă în copil o sursă de neplăceri şi poate chiar să-l atace. Scopul nu e să-l testaţi pe lângă copil până când greşeşete, ci să reuşească să se poarte cum trebuie. Pentru asta, nu-l lăsaţi să interacţioneze mult timp cu copilul şi, atunci când o face, alegeţi situaţii simple, cu risc minim să facă prostii. I.2.2. Comportamentul câinelui În acest stadiu, în plus faţă de ce am scris deja în prima parte a articolului, câinele trebuie să fie tolerant cu jucăriile, să permită oricui să i le ia, să nu dea semne de agresivitate lângă mâncare sau pg. 31
Totul despre rasa Rottweiler apă şi să nu fie protector cu anumite locuri (pat, coş, etc.). Chiar dacă aceste lucruri sunt îndeplinite însă, copilul tot nu ar trebui lăsat să interacţioneze cu câinele în aceste situaţii. Câinii sunt în general extrem de toleranţi cu copiii curioşi, dacă sunt chinuiţi prea rău, preferă să plece, nu să atace, dar asta nu înseamnă că trebuie să permiteţi să se ajungă aici. Dacă e stresat de copilul „lui”, chiar dacă nu-i face nimic acestuia, poate reacţiona urât cu alţi copii necunoscuţi (pentru asta este nevoie şi de socializare). I.2.3. Comportamentul copilului În general, se spune că e bine să nu luaţi câine decât după ce copilul a trecut de 6 ani. Totuşi, nu e un criteriu perfect: există copii de peste 6 ani (chiar şi adulţi) care nu înţeleg ce înseamnă să crească un câine şi există copii de sub 6 ani care sunt încântaţi să aibă grijă de un căţel şi care învaţă, printre altele, să fie responsabili de la o vârstă mică. Copilul începe acum să exploreze şi nu va şti cum să se poarte cu căţelul, îl poate sâcâi, se poate apropia de acesta în momente nepotrivite, etc. Când creşte, poate vedea în căţel un mod de explorare a lumii şi îi poate chiar cauza suferinţă, ca să vadă ce se întâmplă. Cele mai dese probleme apar când copilul nu înţelege nevoia de spaţiu a câinelui (somn, mâncare) şi când se poartă dur cu acesta (îl trage de blană sau chiar îl loveşte). Este obligatoriu să-l învăţaţi că un câine nu e o păpuşă, că simte durere şi că are momente când nu trebuie deranjat. Cum nu are voie să se poarte cu căţelul:
Nu are voie să-l tragă de urechi, coadă, labe, bot, blană, etc.; Nu are voie să-l deranjeze cât timp acesta mănâncă, bea, doarme sau roade jucării (chiar dacă acesta nu pare deloc afectat); Nu are voie să-l tachineze, să-l ciupească, să-l tragă de blană, să arunce cu obiecte în el (din nou, chiar dacă acesta pare că acceptă tot); Nu are voie să ridice puiul în braţe des sau cu mâini nesigure, în joacă, ori când acesta doarme; Nu are voie să ţipe şi să alerge pe lângă câine; Nu are voie să-l deranjeze cât stă în cuşcă sau în locul lui.
Una dintre cele mai răspândite noţiuni este ideea că trebuie să te impui în faţa câinelui, să ştie că îi poţi lua oricând mâncarea din faţă şi, în general, că-i poţi face orice vrei, iar el trebuie să se supună. Nu voi discuta despre aceste idei aici; trebuie spus însă că, dacă încercaţi să le aplicaţi cu un copil „pentru că are sens”, ca să se „impună” şi copilul în faţa câinelui sau din alte motive similare, rezultatul poate fi dezastruos. Nu-i puneţi pe cei doi în situaţii de confruntare, pentru că nu poate ieşi nimic bun de aici: copilul e prea mic ca să înţeleagă distincţia dintre „dominare” şi chinuire oricât i-aţi explica-o (asta dacă nu înţelege că „dominarea” îi dă direct dreptul să facă orice câinelui), unde şi cum trebuie să pedepsească câinele, iar câinele poate să testeze copilul când acesta e singur, dacă realizează că voi sunteţi cei care-i daţi „puterea” sau că el nu e în stare să se „impună” singur. Chiar dacă animalul pare că tolerează ce-i face copilul, trebuie neapărat să interveniţi. Va tolera cât va putea, dar are şi el o limită şi dacă ajunge să răspundă agresiv, puteţi avea probleme grave, chiar dacă o face o singură dată. Chiar dacă nu face nimic cu copilul dv, dacă e chinuit de acesta ar putea să devină agresiv cu alţi copii. I.2.4. Agresivitate iniţiată de copil Copiii pot trata rău câinele pentru a atrage atenţia părinţilor, din răzbunare că animalul primeşte mai multă atenţiei decât ei, pentru a obţine ceva ce are câinele sau pentru a da curs propriei curiozităţii (apropo de ce scrisesem cu „impunerea” copilului în faţa câinelui). Un mod de a dezvăţa copilul să se poarte nepotrivit cu câinele este să îi interziceţi accesul la câine şi la alte jucării pentru o anumită perioadă dacă se poartă rău de un număr de ori, iar dacă se joacă frumos cu căţelul de un număr de ori, primeşte ceva ce-i place. În felul acesta, copilul va fi motivat să se poarte frumos cu câinele mai mereu, ca să nu piardă „puncte”. Copilul care se poartă rău cu câinele în mod repetat ar trebui dus la un psiholog, poate avea şi alte probleme. pg. 32
Totul despre rasa Rottweiler
I.2.5. Copilul cu alţi câini Chiar dacă ştie cum să se poarte cu propriul câine, copilul poate avea probleme cu alţi câini pe care nu-i cunoaşte şi, mai important, care nu-l cunosc pe el. Faptul că propriul lui căţel ştie că nu va fi lovit când copilul ridică mâna la el nu înseamnă că un altul va sta cuminte. Copilul trebuie să ştie:
Să nu se apropie de alt câine, ci să lase câinele să se apropie de el; Să nu pună mâna pe câine decât dacă e şi stăpânul câinelui de faţă; Să nu alerge pe lângă gardul proprietăţii apărate de un câine, pentru că-l va enerva şi câinele îşi va aminti când se vor întâlni pe stradă; Similar, să nu împungă cu un băţ câinele şi să nu arunce cu obiecte în el.
I.2.6. Copilul, câinele şi joaca (vezi şi Metoda: Dresajul prin joacă) Deşi copiii par că se înţeleg cu câinii la un nivel care nouă nu ne este vizibil, nu trebuie considerat că această legătura a lor va rezolva sau elimina orice problemă ce poate să apară între ei, inclusiv problemele care sunt legate de joacă. La joacă, este poate cel mai evident faptul că adulţii uneori nu comunică la fel de bine cu câinii, dar asta nu înseamnă că orice copil se va juca fără probleme cu orice câine. Deşi există multe similarităţi în modul cum se joacă, copilul şi câinele sunt două specii diferite, au moduri de joacă diferite, cu mesaje ce sunt înţelese doar parţial de celălalt, cu moduri diferite de a iniţia joaca şi de a o controla. Cu toate astea, după câteva experienţe pozitive, cei doi pot beneficia de o legătură foarte strânsă prin joacă. Jocuri nerecomandate copiilor mici:
Joaca fizică dură; Trasul de cârpă; Fuga după jucărie sau după copil.
Jocuri recomandate copiilor cu câinele:
Aportul cu minge, disc, jucării, etc.; Dresaj; De-a v-aţi ascunselea; Caută obiectul.
Descrierea acestor jocuri şi alte informaţii despre joaca noastră cu câinii se găsesc în articolul Metoda: Dresajul prin joacă.
I.2.7. Câinii agresivi cu copiii Câinii sunt foarte rar agresivi cu copiii. Chiar şi atunci când sunt confruntaţi de aceştia sau chinuiţi şi nu mai rezistă, preferă să fugă şi să cedeze jucăriile, decât să răspundă cu o muşcătură. Ca fapt divers, e de 100 de ori mai probabil ca un copil de 1-3 ani să fie omorât de proprii părinţi sau de rude, decât să fie omorât de un câine (Sacks 1996, USDHHS 1999). Deşi e grav şi tragic când se întâmplă, omorârea unui copil de către un câine sau chiar rănirea lui se întâmplă totuşi rar. Cu toate acestea, nu trebuie să ignorăm această posibilitate, mai ales că nu este dificil s-o evităm. Copiii de 1-4 ani sunt în general muşcaţi de cap şi gât, iar cei de 5-9 ani de membre şi corp. Aceste lucruri confirmă faptul că cei mici sunt muşcaţi pentru că invadează spaţiul câinelui sau îi iau jucăriile (deci nimic intenţionat, trebuie doar limitat accesul lor pe lângă câine şi supravegheaţi), iar cei mai mari sunt muşcaţi pentru că se poartă nepotrivit cu câinele, îl trag de blană, etc. (deci pg. 33
Totul despre rasa Rottweiler trebuie învăţaţi cum să se poarte corect). Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi e să instruiţi copilul cum are voie să se joace cu căţelul şi că nu are voie să-l deranjeze în anumite situaţii (când mănâncă, când doarme, etc.). Dacă faceţi asta, şansele să se întâmple ceva rău scad dramatic, câinele va învăţa să tolereze multe de la copil. Motivele pentru care unii câini sunt agresivi cu unii copii:
Lipsa socializării şi un instinct de pradă foarte puternic (sare pe copilul care se mişcă); Câinele a fost agasat de copil; Copilul a deranjat câinele la masă, i-a luat jucăriile; Creştere total eronată acasă, împreună cu lipsa de reacţie din partea părinţilor când începe să facă urât.
Legat de ultimul motiv, câinele care are parte de tratament preferenţial acasă (i se dă câştig de cauză, iar copilul e certat) poate să devină tot mai sigur pe el în faţa copilului. Dacă în mod normal ar fi cedat, acum va începe să mârâie, să-l înfrunte, iar în curând ar putea să şi muşte. Părinţii sunt uneori duşi în eroare de faptul că animalul nu arată semnele când interacţiunile sunt calme, ci doar când copilul face ceva mai îndrăzneţ, dar problema există. II. Avem copii, vrem căţel (vezi şi „I.2. Copilul începe să meargă”) Aducerea unui căţel în familie e o responsabilitate mare, cu atât mai mult cu cât aveţi deja copii. Nu vă lăsaţi convinşi de aceştia să luaţi un câine, până când nu ştiţi sigur ce înseamnă asta, deoarece cel mai probabil voi veţi fi cei care veţi avea grijă de acesta. Cum am precizat la început, regulile pentru voi, pentru copil şi pentru câine sunt cele scrise deja mai sus. Am vorbit deja despre modul cum trebuie copilul să se joace (şi să nu se joace) cu puiul în I.1.3, I.2.4. şi I.2.6. Selecţia căţelului Dacă alegeţi un căţel adult (adopţie), asiguraţi-vă neapărat că nu e deloc agresiv, posesiv cu mâncarea sau cu jucării. În plus, e de preferat să nu aibă un nivel de energie prea mare şi să nu dea semne de teamă în situaţii noi. Ideal, câinele ar fi bine să fi fost deja socializat cu copii. Dacă alegeţi un pui de rasă, primul lucru la care trebuie să vă gândiţi e rasa. Un ciobănesc malinois poate fi un paznic excelent şi un bun partener de viaţă, dar este şi extrem de energic deci poate crea multe probleme dacă nu aveţi timp de el, iar asta nu e deloc bine când aveţi şi un copil. Dacă puteţi alege puiul din cuib şi ştiţi ce căutaţi, rasa contează mai puţin, fiecare individ e unic şi-l puteţi alege pe cel pe care-l doriţi, există şi malinois mai leneşi; în acest caz, e important temperamentul puiului:
trebuie să nu aibă instincte prea puternice (pradă şi apărare), să aibă un nivel moderat de energie, să nu arate semne de agresivitate (chiar dacă se pot rezolva, e un risc în plus), să nu arate semne de frică (câinele speriat poate dărâma mama cu copilul în braţe încercând să fugă), să nu arate sensibilitate la atingere (copilul îl poate trage de urechi, coadă, etc. şi nu vrem să reacţioneze urât). Teama de suprafeţe alunecoase
Suprafeţele în discuţie în cele ce urmează sunt: gresia, parchetul laminat, linoleumul, plăcile de ceramică, gheaţa, etc. Nicio suprafaţă dură nu e ideală pentru un câine, chiar dacă nu e alunecoasă. Ghearele reduc simţitor zona pe care stă câinele pe o astfel de suprafaţă dură, întrucât ating suprafaţa înainte de restul tălpii şi o împiedică pe aceasta din urmă să obţină stabilitate. Cele pg. 34
Totul despre rasa Rottweiler alunecoase prezintă un risc suplimentar, câinele poate chiar să alunece, deoarece are tracţiune redusă. Câinii care se sperie de aceste suprafeţe înţepenesc pe ele sau se mişcă lent şi precaut. Motive pentru teama de suprafeţe alunecoase
1. Una dintre problemele asociate cu frica de suprafeţele alunecoase este frica de a cădea. Câinele simte că suprafaţa nu îi oferă stabilitate şi tracţiune bune şi lipsa menţinerii echilibrului îl face să se simtă neliniştit. 2. Câinii nu realizează la fel de uşor ca noi că o altă cameră are un alt tip de suprafaţă, nu se pregătesc pentru asta, iar surpriza neplăcută provocată de dezechilibru îi poate face să le fie teamă data viitoare. 3. Un alt mod în care câinele poate ajunge să se teamă de anumite suprafeţe este să sară de pe acestea pe pat, canapea, fotoliu, etc. şi înapoi jos şi să-şi piardă în acele momente echilibrul, sau chiar să se lovească. Şocul poate fi suficient de puternic şi poate produce o impresie de durată. 4. Puii care ezită când se găsesc pe o suprafaţă alunecoasă pentru prima oară şi sunt forţaţi să păşească pe ea o pot evita în viitor. 5. Câinii care nu au avut contact cu acest tip de suprafaţă cât erau mici pot rămâne marcaţi după prima experienţă. 6. Dacă singurele dăţi când căţelul merge pe un anumit tip de suprafaţă au loc la vizitele la medicul veterinar (sau în alt loc neplăcut, de exemplu dacă îl ţineţi pe o masă pentru a-l pregăti de expoziţii), câinele poate începe să evite acea suprafaţă şi alte locuri, prin asocierea cu mersul la cabinet. 7. Unii câini se tem de anumite suprafeţe de pe treptele unei scări (linoleum, de exemplu). Deşi ar trebui început întâi cu rezolvarea fricii de suprafaţă, trebuie lucrat şi la frica de scări apoi. Pentru asta, citiţi articolul Câinele pe scări. Prevenire
În general: Tăiaţi unghiile câinelui cât de scurt şi des puteţi şi tăiaţi părul dintre degete, va ajuta la tracţiune. Pentru pui: Se pare că există o legătură între mersul pe suprafeţe alunecoase şi apariţia displaziei, motiv pentru care mulţi medici veterinari recomandă ca mai ales puii ce vor ajunge grei să evite aceste suprafeţe (inclusiv mersul pe scări). Deşi trebuie ţinut cont de aceste aspecte, asta nu înseamnă să izolaţi căţelul de orice luceşte, ba chiar poate fi mai rău dacă o faceţi. Căţelul (mai ales cât e mic) are nevoie să se familiarizeze cu cât mai multe tipuri de suprafeţe (inclusiv cele alunecoase), să înveţe că trebuie să fie mai atent cu acestea. Altfel, dacă e deja mare când intră prima oară contact cu o astfel de suprafaţă, creşte riscul să se accidenteze sau să rămână cu traume psihice. Ce ar fi bine să faceţi e să obişnuiţi căţelul cu aceste suprafeţe cât e mic, dar doar atât cât să se obişnuiască cu ele, să meargă pe ele de doar câteva ori, până când arată că nu se teme şi că ştie că trebuie să fie mai atent. Pentru câinii bătrâni: Nu ar trebui ţinuţi pe aceste suprafeţe, efortul de a se ţine în echilibru poate fi prea mare şi dureros (dacă au dureri de articulaţii) pentru ei. Plasaţi mochete şi covoare prin casă, în zonele frecventate des de câine. Program
1. Programul e destinat câinilor care au frică de suprafeţele alunecoase, dar poate fi folosit şi pentru pui, pentru obişnuire. 2. Dacă ţineţi câinele în casă şi aveţi astfel de zone, puneţi câte un covor sau mochetă în dreptul fotoliilor, canapelei, patului, etc., în orice zone în care puiul ar putea sări, ca să aibă suprafaţă stabilă atât când se aruncă în sus, cât şi când coboară. Dacă vreţi să dezobişnuiţi câinele să mai sară în aceste locuri, trebuie să lucraţi la asta, nu e deloc o metodă bună să speraţi că puiul va aluneca şi va renunţa să mai sară, pentru că se poate răni. Prin urmare, puneţi ceva acolo, chiar dacă nu vreţi ca el să sară şi trataţi problema pg. 35
Totul despre rasa Rottweiler săritului separat. 3. Aduceţi o mochetă (mă voi referi la mochetă de acum, dar poate fi şi covor) şi plasaţi-o prin casă, în diverse locuri, mai puţin în camera în care aveţi suprafaţa alunecoasă şi unde veţi lucra cu căţelul (vezi mai jos). 4. Plimbaţi căţelul prin casă pe mochetă, ca să se obişnuiască cu aceasta. Puneţi-l să execute comenzi pe mochetă („şezi”, „culcat”, etc.). 5. După ce căţelul arată că nu are probleme să meargă pe mochetă, întindeţi mocheta dintr-o cameră în care aţi lucrat deja spre camera în care aveţi suprafaţa-problemă. Reluaţi plimbările pe această porţiune a mochetei, dar intraţi doar câţiva centimetri în camera-problemă la început. 6. Încurajaţi puiul să avanseze la fiecare „şedinţă” câte puţin înspre cameră, pe mochetă. Nu vă grăbiţi, orice pas e un progres înainte. Dacă se poate, reluaţi comenzile şi aici, dar doar dacă puiul pare în largul lui. Nu-l forţaţi să le execute dacă pare speriat, ci faceţi un pas înapoi data viitoare, înseamnă că aţi încercat prea mult acum. 7. Dacă aveţi probleme să-l motivaţi să avanseze, puneţi-i lesa şi încercaţi aşa, dar fără să-l trageţi, doar să-l ghidaţi. Nu certaţi câinele dacă nu vrea să avanseze, opriţi-vă şi trataţi problema cu calm, se va calma şi el. Urmaţi pasul 6, scopul nu e să ajungeţi departe, ci să obţineţi o atitudine bună a câinelui. 8. Puteţi lega mai multe activităţi plăcute de aceasta, puteţi lua căţelul la o plimbare pe mochetă înainte de masă, înainte de ieşirile afară, înainte de a primi jucării, etc., ca să vadă că poate duce la ceva bun. 9. După ce câinele nu mai dă semne de nelinişte, puteţi retrage încet mocheta din cameră şi puteţi începe să-l plimbaţi şi recompensaţi pe suprafaţa-problemă, progresând însă şi aici câte puţin.
Câinele pe scări Frica de scări poate avea mai multe origini:
probleme medicale (dureri de oase), lipsa abilităţilor de coordonare şi a forţei muşchilor la pui, împreună cu (sau fără) teama de înălţimi, câinele adult care nu a interacţionat cu scări cât era mic, împreună cu (sau fără) teama de înălţimi, teama de anumite suprafeţe de pe trepte (vezi şi Teama de suprafeţe alunecoase).
Legat de ultimul punct, teama câinelui de scări poate veni şi dacă primele scări care l-au speriat aveau o suprafaţă alunecoasă, iar acesta a căzut. Din acest motiv, e indicat să vă asiguraţi mai întâi că nu aveţi probleme cu diverse suprafeţe, urmărind programul din articolul Teama de suprafeţe alunecoase.
Probleme medicale Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi e să excludeţi problemele medicale, faceţi o vizită veterinarului. Poate să nu pară important, dar câinele care are probleme de schelet sau cu muşchii poate avea dureri când încearcă să urce scările (sau să sară, alerge, etc.) şi poate astfel să ezite. Nu încercaţi altceva până când nu aţi eliminat această posibilitate. Câinii din această categorie pot să nu arate clar frică sau lipsă de coordonare. Obişnuirea puiului cu treptele Puiul care încă nu are control bun asupra muşchilor şi/sau are încă muşchii nedezvoltaţi se poate speria în faţa scărilor, din lipsă de încredere în propriile forţe. Programul de mai jos se adresează în special puiului proaspăt venit în casa dv, dar este bun şi pentru cei care au arătat deja frică în pg. 36
Totul despre rasa Rottweiler prezenţa scărilor. Trebuie început cu precizarea că urcatul şi coborârea scărilor nu trebuie efectuate des, ci doar cât să obişnuiţi căţelul cu ele, mersul pe scări poate cauza probleme de schelet căţelului tânăr; asta însă nu înseamnă că nu ar trebui să încerce să urce trepte decât după 1 an. Dacă se întâmplă asta, poate să se sperie când le vede pentru prima oară şi puteţi avea mult de muncă pentru a-i da încrederea că poate reuşi. Puiul neobişnuit cu treptele va avea mişcări ezitante şi poate arăta semne de frică la început. La fel de bine însă, ar putea să o ia la fugă pe scări, încercând să scape de situaţie. Program Cu antrenament, puiul îşi va dezvolta coordonarea şi forţa care-i lipsesc şi problema va dispărea (dacă există), inclusiv teama de înălţimi. Atitudinea dv pe parcurs şi modul cum îi prezentaţi situaţia vor influenţa rezultatul final. Certurile, bătăile şi constrângerile nu au ce căuta în acest stadiu, căţelul trebuie încurajat. 1. Obişnuiţi puiul să sară peste diverse obiecte mici prin casă, în timp ce vă jucaţi; puteţi folosi o pătura, o creangă, o cutie, un prag de uşă, etc., dar nu de dimensiuni prea mari. 2. Căutaţi zone denivelate (sau creaţi-le prin casă, folosind cartoane sau plăci de lemn) şi încurajaţi puiul să meargă pe acestea, atât în sus cât şi în jos. 3. Pe cât se poate, obişnuiţi-l să meargă pe diverse suprafeţe ca: beton, parchet (laminat şi nelaminat), gresie (de interior şi de exterior), linoleum, pământ, noroi, nisip, gheaţă, etc. (pentru suprafeţele alunecoase, vezi şi Teama de suprafeţe alunecoase). Căutaţi scări mai puţin abrupte (cu treptele mai subţiri), de exemplu cele externe de la clădiri de birouri, şcoli, etc. Puneţi lemne sau cărămizi în dreptul primei trepte, pentru a o face mai subţire (sau pentru a o împărţi în 2 trepte) şi încercaţi aşa paşii de mai jos. O altă idee ar fi să puneţi un covor pe primele trepte (sau pe toate), care să înceapă de la podea; va oferi câinelui ajutor la tracţiune şi încredere, pentru că deja a mers pe covor pe podea. Un alt câine care urcă fără probleme poate fi şi el de ajutor. 4. Prindeţi lesa puiului (de zgardă sau ham), luaţi-l pe sus şi puneţi-l pe treapta cea mai de sus. Lesa are doar rol de susţinere, pentru cazul în care ar cădea. 5. Încurajaţi-l să vă urmeze în sus, ademenindu-l cu mâncare, jucării sau vorbe. Nu vă îndepărtaţi mult de scară, staţi aproape de căţel. Nu-l trageţi cu lesa, singurul ei rol este să prevină o cădere a puiului, nu să-l constrângă să vină. 6. Dacă au trecut 30 de secunde iar puiul tot nu a păşit, îndepărtaţi-vă de el, preferabil undeva unde să nu vă vadă, dar să rămâneţi totuşi aproape de el. 7. După ce face pasul, lăudaţi-l şi jucaţi-vă cu el. 8. Problema este rezolvată doar atunci când căţelul nu mai arată nicio ezitare, până atunci trebuie să mai lucraţi. După ce ajungeţi acolo, puteţi treceţi la câte 2 trepte, apoi 3, etc. 9. Acum puteţi proceda exact la fel pentru a-l învăţa să coboare: puneţi-l pe treapta cea mai de jos şi urmaţi paşii, fără să-i săriţi. 10. Urcatul şi coborârea scărilor sunt două lucruri diferite; chiar dacă urcă fără probleme, nu înseamnă că va şti să coboare la fel. Frica de scări Teama de înălţimi se declanşează, în general, când câinele se află prima oară undeva la înălţime (pe masă, merge pe un buştean sau pe scări) şi cade sau se răneşte. Câinii adulţi care nu au fost expuşi deloc scărilor cât erau pui pot avea şi ei frică de acestea. Reabilitarea acestei probleme uneori nu se poate face doar cu paşii expuşi mai sus, în special în cazul câinilor adulţi, dar cei mai mulţi câini răspund bine programului, mai ales dacă respectaţi regula 8 şi dacă porniţi cu sugestiile de la pasul 3. Ar putea să dureze mult până când câinele va face primul pas, dar cei mai mulţi răspund, într-un final. Pentru câinii a căror frică e exagerată, există şi alte metode de a-i ajuta să-şi înfrângă teama, dar consider că acelea nu trebuie încercate decât în prezenţa unui specialist, există riscul real ca problema să se agraveze. Din acest motiv, nu le voi prezenta aici. pg. 37
Totul despre rasa Rottweiler Ridicarea în braţe Deşi câinele poate aprecia apropierea fizică şi, prin urmare, ţinerea în braţe, nu e ceva ce face instinctiv. Noi (ca şi maimuţele) ţinem copiii în braţe, iar aceştia au un instinct clar de a se agăţa cu degetele. Unul dintre posibilele motive este faptul că aceştia se dezvoltă greu, durează mult până când reuşesc să meargă singuri, iar agăţatul de mamă e o strategie de supravieţuire. Câinii (şi nu numai) nu procedează aşa. Spre mirarea multora, ţinutul în braţe nu e ceva ce place câinilor în mod normal, e ceva ce învaţă (sau nu) pe parcurs. Surprinderea vine din faptul că ridicarea în braţe e privită ca un semn de afecţiune din partea noastră şi ne e greu să concepem că un câine ar putea interpreta-o altfel. Cei mai direct expuşi sunt puii şi câinii de talie mică. Motive pentru teama câinelui Motivele pentru care câinele se poate speria când e ridicat în braţe sunt:
pierde orice urmă de control al corpului său, nu poate determina direcţia de mers sau viteza, nu poate evita posibile pericole, daca se sperie dintr-un motiv anume, teama va fi mărită pentru că nu poate scăpa, nu se poate mişca, poate oricând să cadă (simte că nu e ţinut stabil, mai ales de copii), simte că vă e frică de ceva şi că de-asta îl luaţi în braţe.
Cei care se sperie nu mai ajung să constate că stăpânul le oferă siguranţă de fapt, pentru că sunt prea speriaţi. Motive pentru care îi luăm în braţe Câteva dintre motivele pentru care câinii sunt ridicaţi în braţe: 1. Afecţiune, în fond aşa procedăm şi cu copiii. 2. Încercarea de scăpa căţelul de un pericol (vin alţi câini spre voi). 3. Dorinţa de a domina câinele. Alte probleme care pot să apară Căţelul ridicat în braţe pentru a fi protejat de ceva are şanse mari să înceapă să se teamă de acel lucru şi de alte situaţii. Pe lângă faptul că ridicarea în braţe îl poate speria direct, cu ocazia asta îi mai spuneţi şi că nu se poate apăra singur, că are nevoie să fie protejat. Mulţi fac asta dintr-un simţ de datorie, dar câinele NU e capabil să înţeleagă asta, tot ce vede e că se apropie ceva, iar el pierde controlul. Încă şi mai grav e când asta se întâmplă înainte ca animalul să vadă „pericolul”, de exemplu poate vedeţi în depărtare un câine mare înaintea puiului şi-l ridicaţi în braţe. Dacă simte că vă e frică, aveţi şanse mari să lăsaţi traume căţelului. Ştie că e ridicat în braţe ca să fie protejat, dar nu vede „pericolul”. Prin urmare, învăţă că nu se poate apăra singur şi că uneori nici nu e în stare să vadă pericolul. În momentul acesta, lucrurile pot lua o direcţie periculoasă, puiul începe să se sperie de orice şi nimic, încercând disperat să anticipeze „pericolul” şi ştiind că nu o poate face. Frica iniţială de un câine, om, zgomot, etc. se va generaliza, câinelui va începe să-i fie frică şi de lucruri inofensive. Utilitatea obişnuirii câinelui să fie ridicat Până acum, am argumentat ideea că ridicarea câinelui e nenaturală pentru el. Cu toate că acest lucru e adevărat, e la fel de adevărat că în unele situaţii e esenţial ca acesta să accepte să fie ridicat fără să se opună sau să se sperie. Unele situaţii sunt relativ rar întâlnite, de exemplu, mergeţi cu câinele pe pg. 38
Totul despre rasa Rottweiler munte şi trebuie să-l ridicaţi într-un loc unde el nu poate ajunge altfel. Altele însă fac parte din viaţa câinelui, ca vizita la medicul veterinar şi ridicarea pe masa acestuia, pentru a fi examinat. O altă situaţie în care articolul de faţă poate fi folositor este urcarea câinelui în maşină, dacă acesta nu sare în ea. Reguli pentru om 1. Copiii nu ar trebui să ridice puiul decât când arată clar că înţeleg regulile care urmează, doar dacă au forţa necesară şi doar dacă pot fi supravegheaţi, măcar primele dăţi. Cele mai multe probleme apar de aici, copiii ridică puiul neatent, îl ţin nesigur în braţe, etc., iar acesta se sperie. 2. Nu ridicaţi de la sol un câine decât dacă îi puteţi susţine greutatea fără probleme; luaţi în calcul smucituri şi mişcări violente, nu un câine cuminte. Dacă nu puteţi asigura acest aspect, nu ridicaţi deloc câinele; dacă o faceţi, există un risc real să sperie şi să reacţioneze imprevizibil, chiar dacă până atunci accepta fără probleme, pentru că simte că nu e în siguranţă. 3. Nu ridicaţi câinele păcălindu-l, din contră, asiguraţi-vă că vă vede şi înţelege ce se întâmplă. Aveţi nevoie de cooperarea lui, nu să-l fentaţi. 4. Nu ridicaţi câinele care doarme, mănâncă sau face orice altceva, daţi-i timp să vadă ce vreţi să faceţi, altfel poate reacţiona imprevizibil. 5. Mişcările cu care ridicaţi sau coborâţi câinele trebuie să fie calme, sigure, nu bruşte sau dificile din cauza greutăţii mari a câinelui. 6. Pe tot parcursul „şedinţei”, atitudinea dv trebuie să fie cea a unui om calm, sigur pe el şi atent la ceea ce face. 7. Nu vorbiţi deloc câinelui; deşi îl puteţi ajuta, există riscul să interpretaţi greşit situaţia şi să-l încurajaţi, de fapt, să-i fie frică. Cel mai sigur (dacă lucraţi singuri, fără ajutorul unui dresor) este să nu-i vorbiţi deloc. 8. Nu-l certaţi, orice ar face, ceea ce-i cerem noi e total nenatural pentru el şi e de aşteptat să nu fie încântat la început. 9. Dacă are reacţii agresive, apelaţi la un dresor şi abandonaţi încercările de a-l obişnui cu ridicarea de pe sol. Program pentru ridicarea în braţe 1. Începeţi prin a înclina câinele spre dv de câteva ori, ca să se sprijine pe dv (preferabil pe piept, depinde dacă sunteţi în picioare sau nu, depinde de talia câinelui, etc.) şi oferiţi-i o recompensă la sfârşit, dacă a avut probleme. Scopul este să-l obişnuiţi să se încline spre dv când îl ridicaţi, nu în altă direcţie, pentru stabilitate mai bună. După un timp, câinele va începe să se împingă singur în dv, doar atunci puteţi trece mai departe. 2. Cu căţelul sprijinindu-se de dv, puneţi-i o mână în jurul pieptului şi alta în jurul spatelui picioarelor şi ţineţi-l ferm (dar nu cu forţă prea mare) timp de 1-2 secunde. 3. Eliberaţi-l doar cât e calm (punctul acesta e important) şi recompensaţi-l. 4. Evaluaţi-i atitudinea: dacă vă mârâie sau dă alte semne de agresivitate, opriţi-vă şi apelaţi la un dresor. Nu treceţi mai departe decât când căţelul acceptă să fie ţinut astfel fără probleme. 5. Măriţi gradual timpul cât îl ţineţi aşa până la 10 secunde, recompensându-l aleator. 6. Ridicaţi-l uşor de la sol câţiva centimetri; nu mai mult, fără mişcări suplimentare, strict în plan vertical. 7. Începeţi să-l coborâţi doar când e calm, când nu se zbate. De fiecare dată când începe să se zbată, opriţi-vă şi aşteptaţi-l să se calmeze, apoi continuaţi. 8. Chiar dacă a ajuns cu labele pe sol, eliberaţi-l doar când e calm. 9. Oricât s-ar zbate sau ar plânge, nu-i daţi drumul şi nu-l coborâţi decât când e calm, dacă aţi ajuns în situaţia asta. Dacă îi daţi drumul când se zbate, va învăţa că aşa poate „scăpa”, iar data viitoare se va zbate şi mai rău, putând să ducă la accidente. Refaceţi paşii anteriori, undeva aţi mers prea repede.
pg. 39
Totul despre rasa Rottweiler
Program pentru ridicarea pe alte suprafeţe 1. Câinele trebuie să fi trecut cu succes prin programul de mai sus. 2. Trebuie să fie deja obişnuit cu cât mai multe tipuri de suprafeţe, inclusiv cele alunecoase. Pentru asta, puteţi urmări articolul Teama de suprafeţe alunecoase. 3. Începeţi cu o masă de dimensiuni nu prea mici dar joasă şi cu suprafaţă stabilă, nu alunecoasă. Puteţi pune o pătură sau o faţă de masă peste aceasta ca să oferiţi câinelui tracţiune mai bună, dar asiguraţi-vă că nu va aluneca cu tot cu pătură. 4. Ridicaţi câinele pe masă cu mişcări sigure, nu bruşte şi aşezaţi-l uşor. Recompensaţi-l cât e sus, dar ţineţi-l doar 1-2 secunde. 5. Daţi-l jos la fel, începând cu sprijinirea lui pe dv şi terminând cu deplasarea calmă. Recompensaţil. 6. Măriţi treptat timpul cât îl ţineţi sus, permiţându-i chiar să exploreze, dar fiţi atenţi la el să nu cadă. 7. Treceţi şi la alte tipuri de suprafeţe, alte mese, etaje, etc.
Frica de veterinar Mulţi căţei învaţă să anticipeze mersul la cabinetul veterinar ca fiind ceva neplăcut şi încep să refuze să intre în maşină, să fie atinşi în anumite zone pe corp sau să fie puşi pe masă, deoarece vizita poate aduce dureri câinelui, mai ales dacă are probleme medicale ce trebuie tratate. Pe lângă asta, câinii salvaţi pot veni cu probleme de comportament care complică lucruri şi mai mult. Evident, stresul acesta suplimentar nu ajută deloc câinele care are probleme medicale. Problema e mai delicată decât alte asocieri negative făcute de câini, deoarece vizita la veterinar e una dintre puţinele pe care nu e bine s-o amânaţi sau evitaţi, asocierile negative pe care le pot face câinii cu disconfortul resimţit la veterinar sunt multe (multi chiar au frica de veterinar). Acomodarea câinelui Din păcate, multe vizite la cabinetul medicului veterinar sunt dificile din cauză că animalul nu înţelege că se lucrează pentru binele lui şi ripostează, uneori prin agresivitate, prinzând frică de veterinar. Câinele poate să înceapă să anticipeze vizita la veterinar (urcatul în maşină, de exemplu) şi se poate speria sau poate deveni agresiv în aceste situaţii. Dacă se întâmplă asta, frica de veterinar se măreşte, întrucât câinele are acum mai mult timp în care să fie speriat; în loc să se sperie doar când primeşte injecţia (adică 2-3 secunde), poate fi speriat de când intră în maşină până când primeşte efectiv injecţia. Singurul mod în care îl putem ajuta să depăşească sau să evite frica de veterinar este să-l învăţăm să accepte anumite situaţii (acolo unde este posibil) înainte de a fi faţă în faţă cu ele la veterinar. Cu aceste situaţii trebuie lucrat fie pentru a elimina suspiciunea câinelui legate de ele, fie pentru a elimina asocierea lor cu durerea. Cele îngroşate sunt linkuri către articole scrise deja. 1. Câinele ar trebui să fie obişnuit să fie transportat în cuşcă, mai ales dacă anticipaţi că veţi aştepta până când să intraţi, caz în care e de preferat ca puiul să aştepte liniştit în cuşcă, nu în braţe. 2. Mersul în maşină (frica de veterinar ajunge deseori aici, câinele înţelege că maşina îl duce la cabinet şi refuză să intre). 3. Suitul treptelor spre cabinet îl pot face să refuze să le urce, ştiind ce-l aşteaptă. 4. Ridicarea în braţe (pentru cântărire, printre altele) şi pe masa de examinare pot ajuge repede neplăceri. 5. Obişnuirea cu suprafeţe alunecoase (întâlnite pe masa de examinare) îl va ajuta să fie mai sigur şi calm. 6. Purtarea unei botniţe poate fi necesară în anumite situaţii la veterinar, e important să ştie deja pg. 40
Totul despre rasa Rottweiler să stea cuminte. 7. Atingerea corpului în anumite zone pentru examinare, inclusiv în gură, urechi, pe dinţi, coadă, etc., îl pot speria. 8. Perierea, curăţarea urechilor, spălarea şi tăierea unghiilor ar trebui efectuate şi acasă sau ar fi bine măcar să obişnuiţi câinele cu obiectele asociate (cleşti de unghii, perii). 9. Obişnuirea cu veterinarul: vorbiţi cu medicul veterinar şi stabiliţi câteva programări în care să veniţi doar în vizită sau chemaţi-l acasă, recompensând căţelul când ajungeţi în faţa uşii cabinetului şi când intraţi, pentru a asocia prezenta lui acolo cu ceva bun. Mai bine chiar, rugaţi veterinarul să se joace cu căţelul sau să îi ofere ceva de mâncat. E de preferat ca aceste vizite să fie făcute înainte ca puiul să înceapă să prindă frică de veterinar, ca să facă întâi asocieri plăcute cu acesta. Ce e de făcut 1. Fiţi calmi, nu bombardaţi puiul cu explicaţii şi încurajări, mai bine nu-i spuneţi nimic. Aici greşesc foarte mulţi stăpâni, încearcă să încurajeze căţelul să fie curajos, dar obţin tocmai opusul, îl sperie şi mai tare. Încercaţi să nu arătaţi că vă e teamă sau că aveţi emoţii, pentru că animalul ar putea simţi starea dv de nesiguranţă şi i se poate amplifica şi a lui. 2. Nu daţi câinelui să mănânce înainte de vizita la veterinar, pentru cazul în care i se fac analize de sânge. 3. Este de preferat să vă implicaţi, nu să staţi deoparte. Simpla dv prezenţă poate avea un efect de calmare asupra puiului. 4. Dacă nu participaţi la examinare, trebuie să întrebaţi la sfârşit cum s-a comportat căţelul (dacă sa speriat de veterinar, dacă a fost calm, agitat, agresiv, dacă a lătrat, scheunat, etc.), pentru a şti ce aveţi de îmbunătăţit sau remediat. 5. Pe cât posibil, căţelul ar fi bine să ştie comenzile „şezi” (pentru cântar) şi „mort”/„culcat” (pentru examinare). 6. După ce s-a încheiat vizita (eventual când ajungeţi acasă, dar chiar şi în cabinet), jucaţi-vă cu câinele, ca să uite de neplăcerile provocate şi că vadă că vin şi lucruri bune de la veterinar. Puteţi ruga chiar veterinarul să se joace cu acesta.
Câinele în maşină In mod normal, câinii nu au probleme să meargă în maşină. Lucrurile se pot schimba, însă, dacă maşina îi duce doar în locuri neplăcute (cabinet veterinar), dacă frânele sau accelerările îi bruschează, dacă învaţă să se teamă de intrarea în maşină (deşi, odată intraţi, nu mai sunt speriaţi) sau dacă nu au fost învăţaţi de mici să meargă cu maşina. Programul de mai jos este destinat în principal câinilor care deja au probleme în maşină; puii care nu au mai văzut maşina vor putea progresa mai repede. Detalii pg. 41
Totul despre rasa Rottweiler Câinele trebuie să meargă doar în spate, niciodată pe scaunul din fată şi nu are voie să vă deranjeze cât timp conduceţi. În această idee, e de preferat să-i luaţi un ham şi centură special făcută pentru câini sau să-l ţineţi în cuşcă. Poate părea un chin pentru el, dar siguranţa trebuie să rămână pe primul loc, este foarte uşor să se rănească. Pentru obişnuirea cu cuşca, va exista un alt articol. Alegeţi momente în care nu vă grăbiţi să ajungeţi undeva, ca să nu fiţi presaţi de timp, preferabil când traficul nu e intens. Puteţi alege mai multe momente într-o singură zi, dar nu lăsaţi să treacă prea multe zile fără să lucraţi deloc cu căţelul. Repetaţi fiecare pas până când câinele e complet relaxat şi pare să nu mai observe maşina. Nu treceţi la pasul următor decât atunci. Dacă dă semne de nelinişte cu ceea ce faceţi acum, treceţi la pasul anterior şi reveniţi din nou după un timp. Urcatul în maşină se face calm, cu câinele ţinut în lesă, preferabil nu-l lăsaţi să sară, ajutaţi-l să intre susţinându-i picioarele din spate (există o excepţie mare de la această regulă, vezi mai jos). Puneţi o pătură pe bancheta din spate sau o husă specială, atât pentru păr, cât şi pentru cazul în care i se face rău. Recompensă înseamnă mâncare, jucărie sau joacă, ce preferă căţelul. Pedepsele şi certurile trebuie evitate total, mai puţin când îl învăţaţi să nu vină în faţă (vezi mai jos). Program 1. Deschideţi portierele din spate, daţi drumul radioului şi duceţi câinele spre maşină. Opriţi-vă la o distanţă de ea care nu face câinele să devină neliniştit (pentru cei cu probleme) şi aşteptaţi să facă el un pas spre maşină, apoi recompensaţi imediat. Repetaţi figura de oricâte ori merge spre maşină, apoi încercaţi să-l duceţi dv spre ea şi recompensaţi-l. Nu vă grăbiţi să ajungeţi până lângă maşină, opriţi-vă la o distanţă la care câinele se simte confortabil. Repetaţi timp de mai multe zile. 2. Rugaţi pe cineva să vă ajute: intraţi în maşină în spate, cu portierele deschise, în timp ce cealaltă persoană ţine căţelul în lesă. Dorinţa de a fi alături de dv îl va face să vrea să vă urmeze. Ieşiţi din maşină şi jucaţi-vă cu el apoi intraţi la loc în maşină şi, dacă e posibil, chemaţi căţelul la dv în maşină. 3. Similar cu pasul 2, de data aceasta câinele intră primul în maşină, nu-l mai chemaţi. 4. Plasaţi recompense (mâncare) prin maşină, pe banchete şi chiar pe jos, apoi aduceţi câinele în maşină şi lăsaţi-l să exploreze. Dacă este obişnuit cu cuşca, puneţi câinele în cuşcă în maşină şi recompensaţi-l. Dacă vreţi să-l învăţaţi să sară, aruncaţi-i o minge în cuşca deschisă. 5. Repetaţi pasul 1 şi porniţi motorul maşinii, pentru a-l obişnui cu sunetul şi vibraţiile acestuia. Dacă totul merge bine, refaceţi şi paşii 2, 3 şi 4. 6. Deplasaţi-vă câţiva metri cu maşina, apoi opriţi-vă şi recompensaţi câinele. 7. Măriţi durata deplasării în maşină la 5 minute. 8. Măriţi durata cu câte încă 5 minute, treptat, până la 30 de minute. 9. În acest stadiu, câinele ar trebui să nu mai aibă probleme să stea în maşină. 10. Nu folosiţi maşina strict ca să duceţi câinele la veterinar, folosiţi-o şi când mergeţi într-un loc care-i place (în parc, la pădure, la prieteni, etc.).
Probleme Trage în lesă când vede maşina, încercând să fugă Nu forţaţi câinele să intre, aşteptaţi-l până când se calmează şi începeţi cu pasul 1, progresând doar când este cazul. Nu vrea să intre, dar dacă intră, nu-i mai e frică Începeţi cu primii 2 paşi şi staţi mai mult timp în maşină, ca să-i crească dorinţa de a vă urma. O altă idee ar fi să folosiţi un alt câine care nu are probleme, să-l puneţi pe acesta să intre în maşină, să-i aruncaţi jucării în maşină, etc. şi să încurajaţi câinele sperios să-l urmeze. pg. 42
Totul despre rasa Rottweiler I se face rău în maşină Urmaţi cei 10 paşi, având grijă deosebită să mergeţi lin, fără accelerări sau frâne bruşte. Câinele trebuie să fie ţinut bine, să nu se lovească, centura de siguranţă sau o cuşcă sunt cele mai indicate şi vor avea un impact puternic asupra câinelui, se va simţi mult mai în siguranţă, în special în cuşcă. Cum am spus deja, nu are niciun sens să certaţi căţelul, nu o face voluntar. Curăţaţi locul şi încercaţi să mergeţi mai lin, fără schimbări bruşte de viteză (adică fără frâne sau accelerări mai domoale). Se sperie de sunetul motorului Lucraţi cu multă atenţie şi răbdare pasul 5, în special refăcând pasul 1. Nu-l aruncaţi direct în maşină şi nu-l surprindeţi pornind motorul când e lângă maşină, porniţi-l când câinele e departe şi daţi-i timp sa refacă pasul 1. Ce facem dacă e speriat, i se face rău sau se scapă Pe scurt: nu faceţi nimic, nu-l băgaţi în seamă. Orice încurajare, mângâiere, vorbă, ceartă, etc. vor agrava starea lui. Urmaţi paşii de mai sus, undeva aţi mers prea repede. Dacă se scapă în maşină, duceţi-l întâi să-şi facă nevoile şi porniţi cu pasul 1. Trage în lesă ca să ajungă la maşină Nu-l lăsaţi să ajungă, opriţi-vă şi avansaţi doar când e calm; la fel, urcatul în maşină are loc doar când e calm, ţineţi câinele afară până atunci, nu-l lăsaţi să intre ca un tanc, cu avânt. Nu stă în loc Cel mai simplu este să folosiţi o cuşcă, centură de siguranţă pentru câini sau o altă persoană care ţine lesa. Dacă lucraţi singuri şi nu aveţi acces la cele de mai sus, obişnuiţi întâi câinele să nu vină niciodată în faţă, lucrând cu motorul oprit. Atrageţi-i atenţia de fiecare dată când vrea să vină în faţă şi recompensaţi-l când alege să stea cuminte. Va dura destul de mult, dar va înţelege ce vreţi de la el.
Coprofagia, înghiţirea de excremente Coprofagia este obiceiul de a ingera materii fecale (nu apare doar la câini). La unele animale, coprofagia e un proces normal de hrănire. Spre exemplu, şobolanii nu pot folosi din prima toate substanţele nutritive din ceea ce înghit, aşa că îşi înghit materiile fecale pentru a folosi cât mai mult dintre ele. Flora intestinală pare, de asemenea, că beneficiază de acest fapt. Lupii uneori mănâncă excremente când nu le ajunge mâncarea. Câinii de orice vârstă pot face asta, dar puii sunt de departe majoritari, în special cei între 4 şi 9 luni, cu cei mai mulţi renunţând la obicei cu vârsta. Vom discuta despre două situaţii relativ diferite, cea în care câinele îşi mănâncă propriile excremente şi cea în care mănâncă excrementele altor animale. Deşi existe mai multe metode de a combate această problemă cu succes, nu există una singură care să dea roade cu toţi câinii, cu toate că, aşa cum am precizat, cei mai mulţi renunţă la comportament odată cu maturizarea. Riscuri asociate cu coprofagia Dacă îşi mănâncă propriile fecale, riscurile de îmbolnăvire sunt reduse, dar dacă mănâncă excrementele altor animale, câinele se poate infesta cu paraziţi sau chiar îmbolnăvi de boli grave (parvoviroză). În plus, după cum puteţi citi mai jos, coprofagia poate să apară ca urmare a unor boli. Un alt risc la care căţelul e supus este să fie abandonat. Mulţi oameni consideră obiceiul ca fiind de netolerat şi alungă câinele din casă. Nu ar trebui să judecăm câinele după propriile noastre reguli şi sisteme morale, ci după ale lui, iar ingerarea de excremente nu doar că este acceptabil pentru pg. 43
Totul despre rasa Rottweiler acesta, în cazul femelei cu pui este o adaptare necesară supravieţuirii (vezi mai jos), sau poate fi cauzată de o boală, sau poate ascunde probleme de comportament.
Mângâierea câinelui Importanţa 1. Sănătate: Există câteva studii care arată că mângâiatul unui câine poate reduce tensiunea stăpânului şi stimula eliberarea endorfinelor, “hormonii plăcerii”. 2. Contact: Pentru câine, mângâierea e un mod de comunicare cu membrii familiei lui. Mulţi câini simt nevoia de contact prelungit cu stăpânul, fie stau cu botul pe acesta, fie acesta trebuie să ţină un picior pe ei în timp ce dorm, de exemplu. Mângâierea e un mod de a exprima activ aceste stări. 3. Comunicare: Un alt motiv pentru care e util să mângâiaţi câinele e că mângâierea poate fi folosită în dresaj, ca recompensă. Nu doar că poate fi oferită practic nelimitat câinelui (spre deosebire de mâncare, de exemplu), mângâierea e mereu la îndemână, nu trebuie să aveţi punga cu mâncare la dv. 4. Calmare: Acţiunea în sine poate calma câinele şi omul, deoarece e o mişcare lentă,care dă încredere şi care poate fi efectuată doar cât timp câinele e calm. Mulţi câini energici sunt opriţi fără probleme prin mângâiere de către stăpâni. Acesta este motivul principal pentru care am scris programul de mai jos, cei mai mulţi nu au nevoie de el, dar tuturor câinilor le este util să ştie să stea liniştiţi în anumite momente, iar mângâierea e un mod foarte bun de a-i învăţa asta. 5. Obişnuire: Programul de mai jos vă va ajuta să obişnuiţi câinele să fie atins pe tot corpul (unii au probleme aici), lucru ce îi va fi folositor când e atins de alte persoane (chiar dacă doar din greşeală, tot se poate întâmpla), la veterinar (curăţarea urechilor, tăierea unghiilor, inspectarea dinţilor), la stilist, dacă îl lăsaţi într-o pensiune sau cu altcineva. Ce nu e mângâierea 1. Obligaţie: Din păcate, multă lume îşi imaginează că oricărui câine trebuie să-i placă să fie mângâiat şi nu acceptă un refuz, iar câinele învaţă să deteste mângâierile. 2. Certitudine: Unii pui dau senzaţia că nu le place să fie mângâiaţi, din două motive. Unii încă nu cunosc plăcerea de a fi mângâiaţi: fie stăpânii nu ştiu cum să-i mângâie şi nu au reuşit s-o facă încă, fie au fost bruscaţi cândva. Alţii sunt foarte energici, iar mângâierea nu e un stimul suficient de puternic, există mereu altceva mai interesant de făcut. Deşi o pot aprecia atunci când sunt obosiţi sau când nu au altceva de făcut, în general nu stau să fie mângâiaţi. 3. Scuză: Mângâierea e un puternic motivator, însă nu poate fi singura recompensă pentru un câine, întrucât nu se adresează şi celorlalte dorinţe ale câinelui. Câinele are nevoie să se joace activ alături de dv, simpla mângâiere nu îi va fi de ajuns. Mulţi îşi închipuie că dacă au mângâiat câinele, i-au acordat atenţia necesară pentru astăzi şi se opresc. Când nu e indicată În general, mângâierea poate veni oricând, deoarece e ceva bun. Există însă două excepţii, dacă nu o înţelege ca fiind ceva bun (punctele 1,2,3, 4 şi 5) şi dacă îl recompensaţi prin mângâiere când face ceva ce nu ar trebui să facă, de exemplu când latră, urlă, roade, etc. (punctul 6), când e speriat (punctul 7) sau agresiv (punctul 8). 1. Ca socializare forţată: Deşi e unul dintre cele mai bune moduri de a socializa câinele cu un străin, mângâierea nu trebuie impusă câinelui în acest scop (vezi mai jos). Dacă dă semne că nu se simte în largul lui, nu forţaţi câinele, veţi face mai mult rău decât bine, câinele poate chiar să muşte dacă se simte forţat. 2. Când are dureri: Câinele cu dureri (inclusiv anumite boli) nu trebuie atins, deoarece poate avea o reacţie impulsivă şi muşca. 3. Când doarme: Câinele trezit din somn nu are control complet asupra impulsurilor (ca şi noi) şi poate reacţiona agresiv. Există momente în viaţa lui când nu vrea să fie deranjat, şi chiar dacă nu pg. 44
Totul despre rasa Rottweiler reacţionează urât, nu înseamnă că îi place să fie sâcâit. 4. Când bea sau mănâncă: Câinele ar trebui să ştie să nu reacţioneze urât când cineva îl deranjează la masă, dar asta nu înseamnă că îi va face plăcere. Lăsaţi-l să mănânce în linişte şi mângâiaţi-l după. 5. Când e surprins: Deşi se întâmplă în general cu persoanele străine, nu cu proprii stăpâni, unii câini se pot speria când simt o mână pe ei si pot muşca instinctiv. 6. Când face ceva ce nu are voie: Când latră, sapă, mârâie, etc. şi îl mângâiem, va percepe mângâierea ca pe o încurajare a noastră să continue să facă ceea ce face. 7. Când e speriat: Dacă mângâierea place câinelui şi dacă o primeşte când e speriat, înseamnă că-l încurajăm să fie speriat. 8. Când e agresiv: Similar, dacă o interpretează drept ceva bun, va crede că-l recompensăm pentru agresivitate. Ce se poate întâmpla rău Exact ca mai sus, avem două situaţii de discutat, cea în care nu vede mângâierea ca fiind ceva bun şi cea în care îl încurajăm să facă ceva rău sau neplăcut. 1. Din dorinţa de a face puiul să stea la mângâiat (poate ca să-l calmeze sau să-l domine, sau doar din dorinţa de a se bucura de acesta), unii stăpâni îl ţin cu forţa şi-l mângâie, ca să „prindă gustul”, refuză să se joace cu el sau chiar îl ceartă. Foarte puţini reacţionează pozitiv la aceste metode, cei mai mulţi aşa învaţă să fugă de mângâieli. Mai grav, din dorinţa de a mângâia puiul care nu stă, unii stăpâni îşi fac un obicei din a-l deranja când acesta e „vulnerabil”, când e obosit, mănâncă sau când stă liniştit, ca să-l „prindă”. Departe de a fi folositor, puiul învaţă că mângâierea e ceva neplăcut care apare când se mai calmează şi el puţin. Prin urmare, sunt mereu încordaţi, mereu atenţi, nu îşi permit să se odihnească decât când sunt singuri. Aceşti căţei pot deveni agresivi la maturitate atunci când sunt atinşi sau chiar fără motiv, din cauza stării de nesiguranţă în care îi aruncăm noi. 2. Reluând ideea de mai sus, presupunând că mângâierea e privită de câine ca ceva bun, dacă e speriat sau agresiv iar noi îl mângâiem, va considera că îl încurajăm să fie astfel, adică să fie speriat sau agresiv. Probabil pare că aceste situaţii sunt rare, dar nu e deloc aşa; situaţiile des întâlnite în care câinii sunt mângâiaţi, deşi nu ar trebui să fie: câinele care latră, urlă, muşcă sau încearcă în orice alt mod să atragă atenţia; câinele care se sperie de alţi câini şi e mângâiaţi, aparent ca să-l încurajăm; câinele care se sperie de un zgomot pe stradă sau de alte situaţii; câinele care ne mârâie când ne apropiem de mâncare; câinele care ne mârâie când îşi apără jucăriile; câinele care mârâie un alt om, din diverse motive.
Program de mângâiere a câinelui propriu Încep prin a spune că zonele care dau probleme câinilor sunt faţa şi labele. Ei preferă mult mai mult să fie mângâiaţi pe spate sau pe piept. Deşi noi avem tendinţa să-i mângâiem pe cap, să-i tragem de urechi, etc., ei au alte preferinţe şi ar trebui să ţinem cont de ele. Scopul final al acestui program nu este doar ca puiul să accepte o mână pe el, ci să înveţe să stea cuminte, lucru folositor la veterinar, printre altele. 1. Începeţi cu un control medical, există anumite boli care pot face ca mângâierile (în special pe cap) să provoace disconfort câinelui. 2. Jucaţi-vă cu căţelul. În timpul jocurilor, atingeţi-l uşor pe cât mai multe zone ale corpului puteţi. 3. Nu încercaţi să mângâiaţi câinele când are dureri, doarme, bea apă, mănâncă, când e atent la altceva, speriat sau agresiv, aşa cum am scris mai sus. 4. Nu-i vorbiţi deloc, fiţi calmi şi siguri în mişcări. Dacă e nevoie, puneţi-i lesa şi legaţi-o, dar nu-l reţineţi cu mâinile sau cu corpul. E mai bine să nu-i vorbiţi deloc, mai ales dacă arată semne de pg. 45
Totul despre rasa Rottweiler disconfort. Folosiţi mişcări calme şi opriţi-vă dacă începe să se zbată, fără să retrageţi mâinile însă, apoi reluaţi după ce s-a calmat. Dacă întoarce capul să vadă ce faceţi, lăsaţi-l, nu vă feriţi, cel mult duceţi mâinile într-o zonă mai "sigură", dacă vi se pare că nu-i convine ce faceţi. 5. Dacă e important să lucraţi cu el (de exemplu, dacă are zone pe corp pe care nu acceptă să fie atins şi la care veterinarul trebuie să ajungă), puneţi-l pe o masă şi lucraţi acolo, nu va putea să plece la fel de uşor. Citiţi şi articolul Ridicarea în braţe pentru a vedea cum să-l obişnuiţi cu statul acolo. 6. După ce aţi ales un moment bun să-l mângâiaţi (respectiv, după ce stă liniştit pe masă), începeţi cu spatele, apoi pieptul, capul, labele. Mângâiaţi-l pe direcţia firelor de păr, nu contra lor. Nu-l trageţi de urechi şi nu faceţi mişcări bruşte. Acordaţi o atenţie specială picioarelor din spate şi capului, sunt cele mai întâlnite zone în care câinii nu acceptă să fie atinşi. 7. Căutaţi zone de pe corp la care câinele reacţionează (în general sunt faţa şi picioarele din spate). Lucraţi la acele zone, mângâiaţi-l în jurul lor uşor şi recompensaţi-l cu mâncare după asta. Progresaţi încet, apropiindu-vă tot mai mult de acestea. Citiţi şi partea finală a articolului. 8. Opriţi-vă la primul semn că e deranjat şi oferiţi-i ocazia de a-şi reveni, apoi reluaţi. 9. Nu uitaţi scopul declarat a ceea ce faceţi: trebuie să fie ceva ce place puiului. Nu ţineţi puiul mic prea mult (mai ales dacă e pe masă), pentru că nu are răbdare şi va învăţa să-i displacă „şedinţa”. 12 minute sunt suficiente pentru început, cu puii energici chiar câteva secunde sunt suficiente, iar perioada se măreşte gradat la 1-2 minute. Urmaţi punctul 8. 10. Terminaţi înainte ca puiul să se plictisească şi imediat după începeţi o sesiune de joacă. Cum ne apropiem de un câine străin 1. Începeţi mereu prin a întreba stăpânul dacă puteţi mângâia câinele. În cazul câinilor comunitari, nu încercaţi să-i mângâiaţi decât dacă dau semne clare că apreciază intenţia dv (dau din coadă, vin spre dv), nu doar că vor ceva ce aveţi în mână. 2. Niciodată nu puneţi mâna pe câinele care e cu spatele la dv, nu vă vede, doarme, bea, mănâncă, e speriat sau agresiv. 3. Nu mergeţi să mângâiaţi câinii care sunt ţinuţi în lanţ sau stau în spatele unui gard, pot avea reacţii imprevizibile. 4. Mergeţi spre câine pe o curbă, venind dintr-o parte, nu direct din faţă; asiguraţi-vă că vă vede venind. 5. Opriţi-vă la 2-3 metri de el şi aşteptaţi să vină el la dv. Vă puteţi lăsa pe vine şi-l puteţi chema. Dacă nu vine, consideraţi că aţi încheiat fără succes operaţiunea. Câinele care nu vine singur la dv o face dintr-un motiv anume, dacă îl presaţi şi mergeţi dv la el, e posibil să-l speriaţi sau să sară la dv. 6. Primul lucru pe care trebuie să-l facă e să vă miroasă, lăsaţi-l 2-3 secunde să facă asta fără să interveniţi. Din nou, dacă nu o face, experimentul s-a încheiat, câinele nu are încredere în dv şi ar fi riscant să încercaţi să puneţi mâna pe el. Deşi e important să vă miroasă întâi, nu înseamnă că dacă a făcut-o sunteţi prieteni, studiaţi-i atitudinea. 7. În acest stadiu, puteţi începe în sfârşit să-l mângâiaţi; duceţi mâna sub nivelul ochilor lui, ca să vă vadă şi mângâiaţi-l pe piept, spate sau sub bărbie, în direcţia firelor de păr. Evitaţi faţa, întrucât puteţi acoperi vederea câinelui cu mâna sau auzul acestuia, făcându-l neliniştit. 8. Nu aglomeraţi câinele într-un colţ, nu vă aplecaţi asupra lui, nu-l ţineţi strâns, pentru că se poate speria. 9. Opriţi-vă din mângâiat şi observaţi ce face câinele: ideal ar fi să ceară din nou atenţie, dar dacă vrea să plece, lăsaţi-l. Va ţine minte că nu l-aţi forţat, ceea ce-l va face să fie mai calm şi încrezător şi poate data viitoare va sta mai mult timp.
Corecţia întârziată Una dintre metodele cel mai des folosite pentru a disciplina câinele şi a-l învăţa ce are şi ce nu are voie să facă este corecţia întârziată, după ce câinele a făcut deja prostia, fără să fi fost prins asupra faptului. Încep prin a spune de la început că metoda nu merge, dacă nu aţi prins câinele cu mâţa-n pg. 46
Totul despre rasa Rottweiler sac, nu mai puteţi face nimic, nu va înţelege de ce pedepsit. Iată două astfel de comportamente şi corecţiile întârziate aplicate:
Câinele se scapă în casă cât e singur; e certat când se întorc stăpânii, eventual băgat cu botul în ce a făcut; Câinele roade sau distruge ceva cât e singur; e certat când se întorc stăpânii, eventual băgat cu botul în mizerie.
Mai spun o dată, ca să nu fie niciun dubiu: metodele nu merg, iar în rarele momente când par să meargă, e doar o coincidenţă sau au mai fost alţi factori care au contribuit. De exemplu, dacă a ros canapeaua, poate şi-a tăiat limba şi nu ar mai încerca aşa ceva, dacă a mâncat din gunoi, poate a înghiţit ceva neplăcut şi nu s-a mai atins deloc de gunoi, etc., cu alte cuvinte, corecţia nu a avut niciun rol în a ajuta câinele să înveţe, a învăţat singur. Există trei motive mari pentru care mulţi folosesc corecţia întârziată: 1. Ideea că metoda va merge, câinele va înţelege de ce e certat. 2. Nu pot corecta câinele la timp (câinele e singur mult timp acasă, de exemplu) şi nu pot să nu facă nimic. 3. Incapacitatea de a-şi controla furia când se întorc acasă şi câinele a distrus canapeaua. Niciunul dintre motive nu este valabil. Al doilea motiv poate veni cu probleme mai adânci; dacă nu avem timp suficient să ne ocupăm de câine (ca durată şi calitate, alergarea prin ţarc nu se compară cu joaca alături de stăpân), nicio corecţie nu va rezolva problema. Voi argumenta ineficienţa primului punct şi problemele ce pot rezulta. Odată ce va fi clar că metoda nu funcţionează, ultimul motiv notat mai sus va dispărea şi el, fără să mai fie nevoie să intru în argumente despre inutilitatea emoţiilor negative în procesul de dresaj (o voi face în altă parte, probabil). De ce pare că merge Printre dovezile care par să susţină clar ideea că putem corecta câinele şi după eveniment se numără atitudinea de căţel vinovat arătată de acesta când e certat (uneori chiar înainte de asta, vezi mai jos). Semnele acestei stări sunt urechile lăsate în jos, coada între picioare, postură lăsată în jos, câinele fuge de stăpân şi se ascunde sau chiar urinează. Aparent, căţelul ştie că a greşit şi ne arată acest lucru. Cu toate acestea, atitudinea poate fi explicată (şi aşa şi stau lucrurile) prin anticiparea unei corecţii, câinele încearcă să scape de ceva neplăcut. Corecţia după eveniment e un mod util de a învăţa un copil cum să se poarte corect şi mulţi aplică acelaşi principiu şi la câine, mai ales pentru că cei doi par să aibă multe în comun (afirmaţie adevărată, dar nu sunt identici). Diferenţa dintre cei doi la acest capitol e abilitatea de a asocia un eveniment anterior cu ceva prezent; copilul poate s-o facă, câinele nu (se va vedea jos de ce nu). Mulţi stăpâni cred că rasa câinelui lor sau câinele în sine e extrem de inteligent şi poate înţelege ceva banal ca o corecţie întârziată (mai ales dacă îi e arătată greşeala). De aici, încep să găsească explicaţii complicate, care să ateste că au într-adevăr un câine deştept, îi atribuie intenţii şi moduri de a gândi tipic umane. Cele două exemple de mai jos ar trebui să tempereze aceste idei şi să ne facă să fim precauţi interpretând ceea ce ştie câinele. Insist în această idee nu pentru că aş încerca să discreditez câinele în general, o rasă sau un individ, ci pentru că cei care văd inteligenţă la câinele lor unde nu e cazul, vor începe să aibă pretenţii mai mari de la acesta, „doar îl duce bibilica”, pretenţii care pot depăşi nivelul de înţelegere al câinelui şi de aici nu poate ieşi decât conflict între cei doi. Ce se întâmplă de fapt Pe scurt, cum am scris deja, toate semnalele câinelui că ar fi înţeles că a greşit sunt doar anticipări ale corecţiilor (chiar dacă e vorba doar de ceartă). Cu alte cuvintele, câinele nu se poartă vinovat pg. 47
Totul despre rasa Rottweiler pentru că ar şti că a făcut ceva rău, ci pentru că vede că va fi pedepsit şi încearcă să ne calmeze, să scape. Cel mai des, stăpânul îi dă câinelui semnale clare că va fi corectat, de exemplu îl bagă cu botul în ce a făcut. Alteori, însă, câinele „vede” ce va urma chiar dacă nu îi dăm noi semnalele acestea, chiar înainte de a ne vedea, doar când ne aude. Acestea sunt situaţiile care întăresc ideea că, totuşi, unii câini înţeleg. Cele două exemple de mai jos vor trata exact această situaţie. Două exemple concludente 1. În cartea sa, Dog Talk, autorul John Ross descrie comportamentul câinelui lui, Jason, un Setter irlandez, căruia îi plăcea să dea iama în gunoiul din bucătărie. Autorul corectase câinele când îl prinsese asupra faptului şi acesta nu mai făcea nimic cât timp nu era singur, dar o făcea când rămânea singur în casă. Ross a început apoi să aplice corecţia întârziată: când se întorcea acasă şi găsea gunoiul împrăştiat pe jos, certa câinele şi-l băga cu botul în mizerie. După puţin timp, când Ross se întorcea acasă şi gunoiul fusese împrăştiat, Jason se purta vinovat de cum intra omul pe uşă, fugea de el. Mai mult, în zilele în care nu făcea nimic rău, câinele îşi întâmpina stăpânul fericit. Ross ştia astfel dacă gunoiul e împrăştiat sau nu doar din atitudinea câinelui, fără să intre în bucătărie. Autorul a tras concluzia că Jason ştia că face ceva ce nu are voie, concluzie uşor de înţeles în urma comportamentului câinelui. Cu toate astea, un dresor (pe care Ross nu-l numeşte), i-a atras atenţia că Jason sigur NU ştie că face ceva rău şi, pentru a-i demonstra asta, l-a pus pe Ross să facă un experiment: cu câinele de faţă, stăpânul a împrăştiat el gunoiul pe jos. Câinele a dat semne clare de nelinişte, apoi Ross a plecat de acasă şi a revenit după 5 minute. Reacţia câinelui a fost să fugă de acesta, exact aşa cum o făcea în zilele când împrăştiase el gunoiul. Ce se întâmplase, de fapt: câinele învăţase că gunoiul împrăştiat pe jos înseamnă ceartă pentru el, dar nu făcuse deloc legătura între momentul când el împrăştia gunoiul şi ceartă. Cu alte cuvinte, nu ştia că poate face ceva ca să evite cearta, mai exact, atunci când împrăştia gunoiul, nu realiza că ASTA îi va aduce corecţia mai târziu; împrăştierea gunoiului şi cearta erau două lucruri fără nicio legătură în capul lui. Din acest motiv, nu a contat dacă altcineva a făcut mizerie, tot ceea ce conta pentru el era că mizeria exista deci va veni şi cearta. Ceea ce Ross interpretase ca fiind vinovăţie era de fapt doar anticiparea certei şi încercarea câinelui de a scăpa de aceasta. 2. Un alt exemplu similar. Doi prieteni de-ai mei au doi Labradori, Bono şi Otto. Otto a venit ultimul în familie şi încă nu ştia să facă afară, spre deosebire de Bono. Încercând să-l înveţe pe Otto să nu mai facă în casă, cei doi l-au certat când l-au prins asupra faptului, dar era şi Bono de faţă. După un timp, când se întorceau acasă şi Otto îşi făcuse nevoile în baie, Bono se ascundea de ei cum intrau pe uşă. Dacă Otto nu făcuse nimic în baie, Bono era vesel de revedere. La fel, când îl prindeau pe Otto asupra faptului şi-l corectau, Bono fugea de ei. Ce se întâmplase de fapt: Bono reacţiona prompt la ceartă, chiar dacă nu era el cel certat, tonul vocilor stăpânilor îi era de ajuns să-l facă să vrea să evite situaţia. A înţeles că cearta vine atunci când Otto face în casă aşa că, de fiecare dată când se întâmpla asta şi îşi vedea stăpânii, se ascundea. Cele două exemple arată cât de uşor este să tragem concluzii greşite chiar atunci când toate dovezile par să indice acest lucru. Mulţi oameni îşi spun, auzind astfel de relatări, că ei nu se înşeală, câinele lor e cu adevărat deştept şi înţelege aceste lucruri. Realitatea este că niciun câine nu poate înţelege o corecţie aplicată târziu, după ce a găsit altceva de făcut. Probleme ce pot să apară În momentul în care credem că animalul ştie că greşeşte, se ridică întrebarea evidentă „de ce nu se potoleşte ?” Dacă ştie că va fi pedepsit, de ce o face ? Răspunsurile la care ajung mai toţi sunt de tipul „e căpos”,” „sfidător”, „îmi face în ciudă”, „vrea să mă domine”. Urmarea e tristă, câinele e pedepsit în plus şi pentru această atitudine sfidătoare, mergându-se mai departe pe aceeaşi idee, „ştie de ce-l pedepsesc, uite ce faţă are”. Evident, de aici legătura dintre stăpân şi câine se pg. 48
Totul despre rasa Rottweiler deteriorează, câinele începe să vadă o latură imprevizibilă a noastră (pentru că NU înţelege de ce e certat) şi ideea că nu ar trebui să ne asculte începe să-i încolţească în cap.
Socializarea puilor de caine Socializarea este reprezentata de intregul proces prin care puii de caine cunosc lumea din jurul lor si invata sa interactioneaze cu persoanele si animalele din jur. Intregul proces de socializare este foarte important, ca orice alt animal cainele este supus unuor stimul ( sunete, mirosuri, evenimente, actiuni etc.) noi si necunoscuti pana atunci, daca procesul nu se realizeaza in conditii de siguranta si incredere pentru el unul sau mai multi stimuli ii pot cauza frica si anxietate. Obisnuinta este procesul prin care cainele se va obisnui cu fiecare stimul in parte si va reactiona intr-un mod firesc si netraumatizant la acel stimul. Pentru a evita starile de frica si anxietate este obligatoriu ca orice caine sa fie supus mai multor stimuli incepand de la o varsta cat mai frageda, astfel se va obisnui cu ei si nu ii va mai percepe ca si stimuli amenintatori. Experientele pe care le traiesc in primele 2 – 4 luni de viata isi pun amprenta foarte puternic asupra comportamentului cainelui ca adult. Cainii care nu se socializeaza suficient in aceasta perioada pot dezvolta stari patologice de frica si anxietate, aceste stari sunt ireversibile in aceste cazuri. Genele rasei si ale parintilor joaca si ele un rol important in modul in care se dezvolta cainele, ele traseaza linii generale in ceea ce priveste comportamentul sau. Daca cainele se trage dintr-o rasa cunoscuta ca avand probleme de socializare sau din parinti care nu au fost crescuti in conditii propice este nevoie de o atentie mai pronuntata asupra educatiei si socializarii puiului pentru ca acesta sa nu dezvolte stari de frica, agresivitate sau panica fata de lumea inconjuratoare. Chiar daca puiul este vioi si sociabil asta nu inseamna ca acelasi comportament il va avea si cand va fi adult, pe parcursul maturizarii comportamentul sau se poate schimba. Un caine care este crescut fara a intra in contact cu alti oameni decat membri familiei in care creste, cu alte animale sau alte locrui decat spatiul casei, in momentul in care nu va mai fi langa persoanele cunoscute sau in locurile cunoscute de el foarte bine isi va schimba comportamentul putand deveni timid sau la fel de bine poate deveni agresiv. Socializarea cainelui inseamna in acelasi timp introducerea lui in locuri noi, alaturi de oameni si de animale necunoscute cat si starea prin care el devine constient de locul lui si de identitatea lui, aceste stari sunt specifice si animalelor nu numai oamenilor. Prima perioada de socializare incepe aproximativ la trei saptamani de la nastere si se termina in jurul varstei de trei luni. Pana in jurul varstei de trei luni puii au tendinta de a fi timizi si fricosi in preajma persoanelor si animalelor necunsocute, aceeasi stare apare si mai tarziu, in cursul vietii daca in aceasta perioada interactiunea sociala nu se dezvolta. O alta perioada importanta este cea cuprinsa intre 6 si 8 luni. De obicei dupa varsta de 3 – 4 luni puii sunt dati spre adoptie, dupa introducerea in noul camin interactiunea cu alti caini si alti oameni trebuie sa continue, in aceasta perioada cainele trebuie sa aiba “sesiuni de joaca” cat mai lungi cu alti caini. In aceasta perioada cainele incepe sa dezvolte preferinte in ceea ce priveste oamenii si animalele cu care interactioneaza precum si in ceea ce priveste locurile preferate din casa. Inaintea varstei de 12 luni cainii dezvolta comportamente anormale cand intalnesc stimuli cu care nu sunt obisnuiti. De exemplu daca intr-o casa unde se afla un pui de caine nu exista nici un copil, cainele s-ar putea sa se sperie cand va auzi un copil mic plangand; de aceea stapanii ar trebui sa pg. 49
Totul despre rasa Rottweiler observe care sunt stimulii lipsa din casa si sa incerce sa obisnuiasca pe cat posibil cainele si cu astfel de stimuli. O solutie usoara de a supune cainele la interactiunea cu noi stimuli fara ca acesta sa se sperie este metoda recompensei, de fiecare data cant interactioneaza cu un stimul nou, mai intai incercati sa-l linistiti apoi oferiti-i o recompensa, recompensa care poate fi oferita si de o alta persoana necunoscuta, astfel va prinde incredere in ea, daca de exemplu acea persoana a produs un stimul nou pentru pui ( zgomot de exemplu) si apoi i-a oferit o recompensa cainele va percepe persoana si celalalt stimul ca fiind netraumatizante. Se stie ca un pui care nu a fost vaccinat nu se scoate afara din casa, astfel stimulii externi sunt redusi, nu-l izolati insa in aceasta perioada, incercati sa ii produceti cat mai multe momente in care sa interactioneze cu stimuli necunoscuti.
Prevenirea aparitiei problemelor de comportament Problemele de comportament, reprezinta manifestari sau reactii nedorite ale unor caini in anumite situatii. Ele nu au neaparat o legatura directa cu parcurgerea sau neparcurgerea unui program de dresaj. Cauzele aparitiei problemelor de comportament la caini pot fi multiple: genetice, medicale, psihologice, traumele, erorile de dresaj sau educationale precum alintul si permisivitatea excesiva a stapanilor, care duc la nerecunoasterea autoritatii acestora. Cainii au un sistem social simplu, bazat pe o piramida ierarhica, in varful caruia nu poate sta decat un singur lider, din motive pur hedoniste cainele va urca exact pana acolo unde ii permiteti dumneavoastra. Esentiale pentru prevenirea problemelor de comportament sunt atat testarea puiului in momentul achizitiei si crearea unui regim de viata cat mai echilibrat cat si urmarea unui program de dresaj. Cele cateva sfaturi care mi-am permis sa vi le dau in cele ce urmeaza vizeaza diminuarea riscurilor aparitiei unor manifestari, ale catelului, deranjante sau in necomformitate cu asteptarile dumneavoastra si diminuarea perioadei de lucru necesare pentru finalizarea unui dresaj de companie eficient. Regulbaza pent\ · Hraniti catelul numai la orele programate pentru masa, si nu ii lasati hrana la discretie pe tot parcursul zilei. · Nu lasati cainele sa doarma in pat, pe canapea sau pe fotolii. · Nu va faceti un obicei din a va mangaia pet-ul neconditionat. Mangaierea este o recompensa puternica si este bine sa o conditionati de executarea corecta a unei comenzi. · Limitati-i catelului accesul prin apartament si nu-i permiteti sa iasa si sa intre primul pe usa atunci cand il scoateti sau il aduceti de la plimbare. In cazul in care a parcurs un program de dresaj va puteti folosi de comanda sezi-asteapta. · Nu lasati cainele sa stabileasca directia de mers atunci cand sunteti la plimbare. Cand trage in lesa sau o ia inainte, atrageti-i atentia si schimbati brusc directia de mers. · Daca a gasit ceva pe jos sau a furat ceva de pe masa nu fugiti dupa caine in incercarea de a-l prinde, nu veti reusi cu usurinta, iar el o va lua ca pe o joaca antrenanta. Incercati sa in captati atentia si sa il faceti pe el sa vina la dumneavoastra. · Nu ii permiteti cainelui sa va urmareasca permanent prin casa. · Obisnuiti-l progresiv sa ramana singur acasa, incepand de la o perioada de cateva minute. pg. 50
Totul despre rasa Rottweiler · Inainte de a pleca de acasa si la intoarcere ignorati cainele timp de 5-10 minute. · Nu chemati cainele de la locul de joaca pentru a pleca imediat acasa, chemati-l la dvs, recompensati-l, puneti-i lesa apoi lasati-l liber la limita lesei timp de cateva minute inainte de a pleca. Nici dvs. nu v-ar face placere sa parasiti o activitate antrenanta numai pentru ca seful a convocat o sedinta.
Limbajul trupului la caini Daca stim sa citim limbajul corpului unui caine reusim sa intelegem animalul, sa-i apreciem atitudinea si sa-i anticipam urmatoarea miscare. Deoarece sunt necuvantatoare, cainii "vorbesc" prin limbajul trupului. De fapt vocalizarea, in cazul cainelui, are un rol secundar fata de mesajele pe care le poate transmite cu trupul sau. Odata ce invatam tipurile de baza ale limbajului miscarilor unui caine, putem sa observam modul in care aceste patrupede interactioneaza cu oamenii sau cu alte animale. De asemenea, intelegerea limbajului gestual in cazul cainelui ne poate ajuta sa ne protejam pe noi si pe cainii nostri de situatii periculoase, sa usuram procesul de dresaj sau in identificarea unor probleme de comportament. "Increzator": cainele sigur pe sine sta drept cu capul sus, are urechile atente si ochii larg deschisi. Gura o are putin deschisa dar relaxata. Coada se poate legana usor, incolaci putin sau atarna intr-o pozitie relaxata. Acest caine este prietenos si confortabil in mediul in care se afla. "Fericit": un caine fericit arata aceleasi semne ca si un caine increzator. Mai mult, va din coada si cateodata isi va tine gura deschisa mai larg sau chiar va gafai usor. Cainele vesel este si mai prietenos decat cel increzator si nu arata niciun semn de anxietate. "Jucaus": un caine jucaus este fericit si agitat. Urechile sunt drepte, ochii sunt stralucitori si coada se leagana repede. S-ar putea sa si sara sau sa fuga plin de veselie. Deseori, un caine jucaus va infatisa "plecaciunea de joaca" - picioarele din fata sunt intinse, capul aplecat in fata, spatele este ridicat si agitat. Aceasta pozitie este o invitatie clara la joaca. "Docil": un caine docil isi tine capul in jos, urechile sunt lasate iar privirea este ferita. Coada este lasata jos si se poate misca usor dar nu este ferma. Se poate sa se intoarca pe spate expunandu-si burta. Un caine submisiv se prea poate sa linga sau sa atinga alt caine sau o persoana pentru a intari ideea ca are intentii pasive. Cateodata va mirosi pamantul sau va lua o atitudine distrasa pentru a arata ca nu vrea sa cauzeze vreo problema. Un caine submisiv este bland si prietenos. "Ingrijorat": un caine anxios se poate manifesta ca un caine submisiv, dar de obicei isi tine urechile partial ridicate si gatul intins. Sta intr-o pozitie tensionata si cateodata tremura. De obicei, un caine ingrijorat scoate un scâncet usor sau geme. Coada este lasata in jos si poate fi indoita. Un caine anxios poate reactiona brusc la stimuli si poate deveni infricosat sau chiar agresiv. In cazul in care cunoastem cainele putem sa incercam sa-i distragem atentia catre ceva mai placut. Insa trebuie sa fim atenti sa nu provocam cainele sau sa incercam sa-l alinam. "Infricosat": Un caine speriat combina atitudinea submisiva cu cea de anxietate dar cu semne mult mai extreme. Cainele sta tensionat dar e foarte aproape de pamant. Urechile sunt date pe spate si ochii sunt semi-deschisi si atenti. Baga coada intre picioare si, in mod tipic, tremura. Un caine speriat de obicei scheauna sau maraie si chiar isi arata dintii intr-o miscare de aparare. Se poate si sa urineze sau defecheze. Un caine speriat poate deveni foarte repede agresiv daca se simte amenintat. Nu trebuie sa incercam sa linistim un caine care se simte amenintat ci trebuie sa ne retragem cu calm. Daca noi suntem stapanii trebuie sa fim tari si increzatori dar sa nu alinam sau sa pedepsim cainele. Trebuie sa mutam patrupedul intr-o locatie mai familiara si mai putin pg. 51
Totul despre rasa Rottweiler amenintatoare. "Dominant": Un caine dominant va incerca sa se afirme peste alti caini sau chiar peste oameni. Sta drept si increzator si poate fi aplecat putin in fata. Ochii sunt deschisi larg si se uita direct in ochii altui caine sau unei persoane. Urechile sunt ridicate si alerte si parul de pe spate se poate ridica. Cainele dominant cateodata maraie incet. Atitudinea acestui caine pare mai putin prietenoasa si este mai degraba amenintatoare. Daca acest comportament este indreptat catre un caine submisiv nu trebuie sa ne facem probleme. Daca si celalalt caine va incerca sa domine atunci un conflict este foarte probabil. Un caine care incearca sa domine oameni poate reprezenta o serioasa problema. Nu trebuie sa ne uitam in ochii cainelui si sa incercam sa ne retragem incet. Daca avem un caine care are un comportament dominant atunci este nevoie de o modificare a comportamentului animalului. "Agresiv": Un caine agresiv merge mult mai departe decat cel dominant. Toate picioarele sunt ferme, intr-o pozitie cu un puternic aer teritorial si poate ataca in orice moment. Urechile sunt intinse spre spate, capul este impins in fata, ochii sunt intredeschisi dar sagetatori, cada este dreapta. Cainele isi arata dintii, latra si maraie amenintator. Parul de pe spatele cainelui se ridica. Daca suntem in preajma unui caine care arata aceste semne treabuie sa ne indepartam cu atentie, fara sa fugim. Nu trebuie sa privim cainele in ochi sau sa aratam frica, ne retragem usor intr-un loc sigur. In cazul in care cainele agresiv ne apartine trebuie sa cautam asistenta profesionala din partea unui dresor pentru a invata cainele sa se comporte corect. Cainii cu un comportament agresiv nu ar trebui niciodata sa fie folositi pentru inmultire.
Limbajul trupului la caini Daca stim sa citim limbajul corpului unui caine reusim sa intelegem animalul, sa-i apreciem atitudinea si sa-i anticipam urmatoarea miscare. Deoarece sunt necuvantatoare, cainii "vorbesc" prin limbajul trupului. De fapt vocalizarea, in cazul cainelui, are un rol secundar fata de mesajele pe care le poate transmite cu trupul sau. Odata ce invatam tipurile de baza ale limbajului miscarilor unui caine, putem sa observam modul in care aceste patrupede interactioneaza cu oamenii sau cu alte animale. De asemenea, intelegerea limbajului gestual in cazul cainelui ne poate ajuta sa ne protejam pe noi si pe cainii nostri de situatii periculoase, sa usuram procesul de dresaj sau in identificarea unor probleme de comportament. "Increzator": cainele sigur pe sine sta drept cu capul sus, are urechile atente si ochii larg deschisi. Gura o are putin deschisa dar relaxata. Coada se poate legana usor, incolaci putin sau atarna intr-o pozitie relaxata. Acest caine este prietenos si confortabil in mediul in care se afla. "Fericit": un caine fericit arata aceleasi semne ca si un caine increzator. Mai mult, va din coada si cateodata isi va tine gura deschisa mai larg sau chiar va gafai usor. Cainele vesel este si mai prietenos decat cel increzator si nu arata niciun semn de anxietate. "Jucaus": un caine jucaus este fericit si agitat. Urechile sunt drepte, ochii sunt stralucitori si coada se leagana repede. S-ar putea sa si sara sau sa fuga plin de veselie. Deseori, un caine jucaus va infatisa "plecaciunea de joaca" - picioarele din fata sunt intinse, capul aplecat in fata, spatele este ridicat si agitat. Aceasta pozitie este o invitatie clara la joaca. "Docil": un caine docil isi tine capul in jos, urechile sunt lasate iar privirea este ferita. Coada este lasata jos si se poate misca usor dar nu este ferma. Se poate sa se intoarca pe spate expunandu-si burta. Un caine submisiv se prea poate sa linga sau sa atinga alt caine sau o persoana pentru a intari ideea ca are intentii pasive. Cateodata va mirosi pamantul sau va lua o atitudine distrasa pentru a arata ca nu vrea sa cauzeze vreo problema. Un caine submisiv este bland si prietenos. "Ingrijorat": un caine anxios se poate manifesta ca un caine submisiv, dar de obicei isi tine urechile partial ridicate si gatul intins. Sta intr-o pozitie tensionata si cateodata tremura. De obicei, un caine pg. 52
Totul despre rasa Rottweiler ingrijorat scoate un scâncet usor sau geme. Coada este lasata in jos si poate fi indoita. Un caine anxios poate reactiona brusc la stimuli si poate deveni infricosat sau chiar agresiv. In cazul in care cunoastem cainele putem sa incercam sa-i distragem atentia catre ceva mai placut. Insa trebuie sa fim atenti sa nu provocam cainele sau sa incercam sa-l alinam. "Infricosat": Un caine speriat combina atitudinea submisiva cu cea de anxietate dar cu semne mult mai extreme. Cainele sta tensionat dar e foarte aproape de pamant. Urechile sunt date pe spate si ochii sunt semi-deschisi si atenti. Baga coada intre picioare si, in mod tipic, tremura. Un caine speriat de obicei scheauna sau maraie si chiar isi arata dintii intr-o miscare de aparare. Se poate si sa urineze sau defecheze. Un caine speriat poate deveni foarte repede agresiv daca se simte amenintat. Nu trebuie sa incercam sa linistim un caine care se simte amenintat ci trebuie sa ne retragem cu calm. Daca noi suntem stapanii trebuie sa fim tari si increzatori dar sa nu alinam sau sa pedepsim cainele. Trebuie sa mutam patrupedul intr-o locatie mai familiara si mai putin amenintatoare. "Dominant": Un caine dominant va incerca sa se afirme peste alti caini sau chiar peste oameni. Sta drept si increzator si poate fi aplecat putin in fata. Ochii sunt deschisi larg si se uita direct in ochii altui caine sau unei persoane. Urechile sunt ridicate si alerte si parul de pe spate se poate ridica. Cainele dominant cateodata maraie incet. Atitudinea acestui caine pare mai putin prietenoasa si este mai degraba amenintatoare. Daca acest comportament este indreptat catre un caine submisiv nu trebuie sa ne facem probleme. Daca si celalalt caine va incerca sa domine atunci un conflict este foarte probabil. Un caine care incearca sa domine oameni poate reprezenta o serioasa problema. Nu trebuie sa ne uitam in ochii cainelui si sa incercam sa ne retragem incet. Daca avem un caine care are un comportament dominant atunci este nevoie de o modificare a comportamentului animalului. "Agresiv": Un caine agresiv merge mult mai departe decat cel dominant. Toate picioarele sunt ferme, intr-o pozitie cu un puternic aer teritorial si poate ataca in orice moment. Urechile sunt intinse spre spate, capul este impins in fata, ochii sunt intredeschisi dar sagetatori, cada este dreapta. Cainele isi arata dintii, latra si maraie amenintator. Parul de pe spatele cainelui se ridica. Daca suntem in preajma unui caine care arata aceste semne treabuie sa ne indepartam cu atentie, fara sa fugim. Nu trebuie sa privim cainele in ochi sau sa aratam frica, ne retragem usor intr-un loc sigur. In cazul in care cainele agresiv ne apartine trebuie sa cautam asistenta profesionala din partea unui dresor pentru a invata cainele sa se comporte corect. Cainii cu un comportament agresiv nu ar trebui niciodata sa fie folositi pentru inmultire.
Temperament dominant ? Daca prietenul dumneavoastra canin protesteaza de fiecare data cand il dati jos de pe canapea, sau daca isi protejeaza jucariile aratandu-si coltii, ca sa nu mai vorbim de felul neprietenos in care va trateaza musafirii, atunci este foarte posibil ca temperamentul sau sa fie dominant iar educatia primita de la dumneavoastra sa nu fie potrivita cu temperamentul sau. Desi, pentru caine, manifestarile sale dominatoare sunt foarte firesti, pentru oameni ele nu sunt acceptabile - un caine care latra (sau, in cel mai rau caz, chiar musca) vizitatorii sau chiar stapanii este catalogat ca agresiv si comportamentul sau este foarte greu de tolerat. Ca si in cazul oamenilor, temperamentul este innascut - el nu poate fi schimbat, ci doar ameliorat, prin educatie. Un caine cu temperament dominant va incerca sa-si dovedeasca suprematia (sau sa si-o castige) cu orice ocazie, fie ca este vorba de protejarea vasului cu mancare sau a locului in care alege sa doarma. De aceea, pentru cei care isi doresc un caine, este bine ca alegerea puiului sa fie facuta si in functie de acest aspect. Unele persoane pot controla un caine dominant, dar aceasta cere atat rabdare, cat si foarte mult timp; un caine cu temperament dominant simte nevoia sa isi stabileasca in mod constant pozitia in cadrul "haitei" sale - astfel, orice moment de "slabiciune" al stapanului poate da cainelui impresia ca a "castigat teren", de unde pot aparea o multime de probleme. pg. 53
Totul despre rasa Rottweiler Daca nu sunteti genul care sa aiba timpul sau rabdarea necesare pentru a stapani un caine dominant, este recomandabil sa alegeti un pui cu temperament submisiv sau echilibrat. Astfel, puteti "testa" puiul inainte de a pleca acasa cu el - se recomanda ca testul sa fie facut intr-o camera linistita, puiul fiind separat de fratii lui. * Chemati puiul; daca vine imediat, cu coada sus, eventual latrand si daca incearca sa va muste (deocamdata in joaca) este foarte posibil ca temperamentul sau sa fie dominant. * De asemenea, daca va urmeaza prin camera muscandu-va de picioare, daca incearca sa se intoarca imediat daca il asezati pe spate, eventual maraind, daca felul in care se joaca este insotit constant de maraituri, muscaturi si latraturi, este aproape sigur ca adultul de mai tarziu va avea nevoie de o mana de fier pentru ca tendintele dominatoare sa nu se transforme in agresivitate. Ca sa fii seful haitei Cainele este un animal social, care in libertate se asociaza cu cei de aceeasi specie si formeaza o haita. In haita trebuie sa existe un lider - atunci cand autoritatea liderului se clatina, din orice motiv s-ar intampla asta, restul cainilor aspira la pozitia de conducator. Dupa lupte constante pentru suprematie unul dintre ei iese invingator si este acceptat si respectat ca un veritabil sef. Noi percepem cainele ca pe un membru al familiei care nu poate sa vorbeasca articulat si se comporta ca un copil, mai mult sau mai putin rasfatat. Cainele, la randul lui, ne percepe ca pe membrii haitei. Fara sa vrem, aceste perceptii diferite intra adesea in conflict. Cainii pot avea un temperament submisiv, echilibrat sau dominant. Astfel, un caine submisiv nu va incerca prea des sa se afirme ca lider al "haitei" noastre; un exemplar dominant insa, va depune toate eforturile in acest sens. Fara sa iti dai seama, intreaga familie va duce o lupta pentru suprematie de care insa cainele va fi foarte constient si, prin urmare, afectat. Evident ca pana la urma il vei da jos de pe canapea, chiar daca te maraie. Dar asta echivaleaza cu o infrangere, exact cand era sigur ca a mai castigat un pic de teren. Rezultatul este un caine nesigur pe el, cu probleme de comportament, ale carui reactii sunt greu de estimat si de controlat. De ce sa nu evitam asta? Ne facem un bine si ne scutim cainele de un stres de care nu are nevoie. Daca avem un caine dominant, pana cand ajungem sa intelegem exact ce se petrece in capsorul lui frumos, ar fi bine sa respectam cateva reguli simple: * Mancarea se serveste si se consuma la ore fixe. In cazul in care cainele nu a mancat, se ia vasul si se serveste mai tarziu, la urmatoarea ora de masa. Nu-l lasa sa decida el ca ar fi cazul sa-i dai altceva, "mai bun"!; * Hraneste-l dupa masa oamenilor. Unele surse recomanda hranirea cainelui inainte, pentru ca animalul, vazand si mai ales mirosind mancarea, saliveaza si secreta imediat sucurile gastrice necesare unei mese, crescand astfel riscul gastritelor. Cu toate acestea, daca nu primeste niciodata nimic inainte de ora stabilita, se va obisnui cu situatia si organismul lui nu va mai reactiona ca si cand ar trebui sa primeasca de mancare; * Daca ii intalnesti privirea, sustine-o pana cand cainele se uita in alta parte. Schimburile de priviri "drept in ochi" sunt provocari din care trebuie sa iesi invingator. * Nu te juca violent cu el! Jocul atat de familiar in care stapanul tine jucaria in mana si cainele trage de ea este neindicat cu un caine cu temperament dominant! Este ca o lupta pentru proprietatea asupra jucariei! * Tu incepi si tot tu pui capat oricarui joc. Numai conducatorii haitei cer atentie de la inferiori si initiaza jocul! pg. 54
Totul despre rasa Rottweiler * Nu-l lasa sa muste nici macar in joaca! Pe nimeni. * Nu-l lasa sa doarma in pat, sa se urce pe canapele sau fotolii. In final "ti se va urca in cap" - somnul in acelasi loc este un ritual al egalitatii. Nu sunteti egali! * Nu te aseza in pozitii in care capul tau este cu un nivel mai jos decat al cainelui - il incurajezi sa creada ca pozitia ta de lider se clatina! * Daca cerseste, nu primeste. Nici mancare, nici atentie. Si mancarea, si atentia sunt recompense, sunt importante si se acorda atunci cand decizi tu si cand a executat o comanda a ta. Ele nu trebuie lasate sa-si piarda valoarea in ochii cainelui! * Nimic nu vine "de-a gata" - inainte de orice "favor" pe care i-l faci, fie ca e vorba de iesit la plimbare, servirea mesei sau o mangaiere, cere-i sa execute o comanda oarecare. Dublu avantaj repeti comanda si iti consolidezi pozitia de lider! * Daca e in drum si nu poti trece de el decat daca il ocolesti sau "il sari", fa-l sa se ridice - cainii se dau la o parte din calea celor superiori in rang in cadrul haitei. * Totul este proprietatea ta: jucariile, mancarea, vasul de apa, culcusul. Trebuie sa poti in orice moment sa le iei, sa le muti sau sa le arunci, daca vrei, fara ca animalul sa protesteze. * Invata-l comanda "lasa!" si asigura-te ca o executa in orice conditii. Tu decizi pe ce are voie sa puna botul si pe ce nu! Daca animalutzul tau este mai putin dominant sau chiar submisiv, poti sa nu aplici o parte din cele de mai sus, pentru ca iti va recunoaste oricum autoritatea si risti sa-l contrariezi. Asadar, incearca intai sa afli care este temperamentul real al catelului si invata sa-l cunosti cat mai bine.
Perioade critice din viata puiului Capacitatea cainelui de a se adapta si de a se integra in cadrul grupei umane(familia care l-a adoptat) depinde, in mare masura, de felul in care omul reuseste sa comunice cu el. Cainele stie cand suntem suparati sau cind suntem bine dispusi.El descifreaza aceste stari urmarindu-ne pozitia corpului, expresia fetei,gestica.In cele ce urmeaza voi prezenta perioadele critice din viata cainelui,perioade pe parcursul carora comportamentul acestuia este influentat si modificat de experientele specifice fiecarei varste in parte.Perioada critica poate fi definita ca fiind acea "felie" de timp din viata cainelui in care o experienta aparent fara insemnatate ii influenteaza, sau chiar ii modifica pentru totdeauna comportamentul.Daca veti cunoaste specificul fiecarei perioade si veti actiona adecvat,cainele dumneavoastra se va dezvolta normal,armonios. Perioade critice in viata cainelui.
Perioada neonatala (de la fatare pana la 12 zile). Perioada de tranzitie (13-20 de zile). Perioada de constientizare(21-28 de zile). Perioada de socializare la grupa canina (21-49 de zile). pg. 55
Totul despre rasa Rottweiler
Perioada de socializare la gupa umana (7-12 saptamani). Prima perioada de imprimare a fricii (8-10 saptamani). Perioada de stabilire a ierarhiei (12-18 saptamani). Perioada instinctului de explorare ( 4-8 luni). A doua perioada de imprimare a fricii (6-14 luni). Perioada de maturizare ( de la 1 la 4 ani).
De mentionat ca prin ultimele trei perioade cainii de talie mica trec mai repede. In aceasta perioada puiul reactioneaza la stimuli termici (diferente de temperatura), la stimuli mecanici(atingere) si la stimuli olfactivi (miros).Are nevoie de stimulare fizica pentru a defeca si urina. Nu vede si nu aude. Comportamentul puiului nu se modifica pe toata durata periodei. Perioada de tranzitie (13-20 de zile) Acum se evidentiaza o serie de modificari fizice.La inceputul perioadei, ochii puiului se deschid (la implinirea a cca 13 zile de viata). Pana la 20-21 de zile, cu toate ca pupila reactioneaza la lumina, puiul nu poate vedea obiectele si nu poate percepe nici miscarea. Tot acum, puiul incepe sa se deplaseze, mai intai tarandu-se, apoi mergand implticit. Atunci cand se indeparteaza si nu mai poate localiza fratii de cuib si mama, puiul are prima manifastare de stres, vocalizand (scheauna). La aproximativ 20 de zile de la fatare apar primii dinti, iar puiul ii foloseste: incepe sa roada si sa muste. Este si perioada in care puiul incepe sa auda (fara insa a putea localiza sursa de sunet) si sa dea din coada. Intr-o singura saptamana de evolutia rapida, puiul trece de la perioada neonatala la perioada de constientizare. Perioada de constientizare (21-28 de zile) Aceasta este prima saptamana in care puiul aude si vede.Acum, puiul deprinde primele notiuni ale comportamentului caracteristic speciei si invata sa comunci cu ceilalti membri ai cuibului.Daca in aceasta perioada puii sunt separati de mama, acest lucru va marca negativ comportamentul lor de mai tarziu.Astfel, puii separati acum de cuib pot manifesta mai tarziu labilitate psihica,dezvoltana totodata o dependenta impinsa la extrem fata de toti membrii familiei sau numai fata de unul dintre ei. Perioada de socializare la grupa canina (21-49 de zile) Acum puiul deprinde si incepe sa foloseasca un comportament specific speciei.Pentru a ajunge sa valorifice informatia transmisa genetic, puiul trebuie sa stea in cuib cu mama si cu fratii sai.Astfel,puiul invata sa comunice prin intermediul pozitiilor corpului,al atitudinilor si expresiilor fetei, al vocalizarilor(marait,scheunat),incercand efectul acestora asupra mamei si a fratilor sai.Tot acum puii invata ce inseamna sa muste si sa fie muscati,ce inseamnasa latre si sa fie latrati. Mai invata comportamentul si atitudinea specifice vanatorii,cum sa urmareasca si cum sa prinda vanatul.Luptandu-se in joaca, puiul invata sa raspunda la diferitele pozitii ale corpului adversarului, cand si cum sa atace si sa se apere.Una dintre cele mai importante lectii pe cara puiul o primeste in aceasta perioada este sa accepte disciplina.Lectiile de disciplina le administreaza cateaua mama, care isi invata puii sa nu muste foerte tare,sa nu vina la supt decat atunci cand ea le permite. Cea mai severa lectie de disciplina o primesc puii cand mama ii maraie si le interzice sa se apropie in timp ce ea mananca. Imi amintesc cum Karuka, o femela de Ciobanesc Asiatic,isi lua osul pe care i-l ofeream in afara cubului si il duce intre cei sase pui ai ei.Bineinteles ca puii se repezeau la os, dar KaruKa ii punea imediat la punct cu un marait infricosator.Unul dintre puii masculi, exemplarul dominant al cuibului,a incercat sa revina la os.Karuka a latrat scurt si s-a repezit amenintatoare la el, insa fara sa-l muste.Puiul insistent s-a retras, speriat. Karuka a continuat sa roada osul si alti trei pui au incercat sa-i dea tarcoale,dar au avut parte de acelasi tratament.Am fost surprins de inteligenta cu care Karuka a regizat "sedinta" pentru a-i invata pe pui ce inseamna respectul.Odata pg. 56
Totul despre rasa Rottweiler lectia invatata,Karuka s-a intors catre pui,i-a impins tandra cu botul,iar pe cel mai speriat, care ramasese culcat pe spate,l-a lins si l-a linistit. De retinut ! In aceasta perioada, intre a treia si a saptea saptamana de viata, puiul invata comportamentul caracteristic speciei.Izolarea de cuib a puiului inainte de implinirea a sapte saptamani are influente negative asupra dezvoltarii lui ulterioare,ii poate crea serioase probleme de adaptare ce conduc la tulburari de comportament fata de alti caini si fata de grupa umana. Perioada de socializare la grupa umana(7-12 saptamani). In acest interval de timp puiul poate fi separat fara probleme de cuib si de mama. Este perioada optima in care puiul poate fi cumparat. Acum el este foarte receptiv si invata din toate experientele prin care trece. De aceea, va recomand ca acum sa-i "regizati" cainelui cat mai multe experiente(mersul pe scari,mersul cu liftul,mersul pe suprafete alunecoase), sa-i "faceti cunostinta" cu cat mai multe persoane de varste diferite, sa-l incurajati in aportarea jucariei si sa-l obisnuiti cu zgomote diverse. Prima perioada de imprimare a fricii (8-10 saptamani) Acum, orice experienta dura,traumatica,inspaimantatoare,dureroasa,are asupra cainelui un impact puternic si o influenta pe termen lung,iar imprimarea fricii este permanenta (veti avea un caine fricos). Evitati orice situatie care poate deveni stresanta pentru pui.Fiti foarte aternti, deoarece situatii pe care le considerati comune pot fi percepute diferit de catre cainele dumneavoastra. In aceasta perioada, cartand cu fermitate cainele, il puteti dezobisnui pentru totdeauna sa faca lucruri nepermise (sa roada cablurile electrice din casa, sa accepte hrana de la o persoana straina etc.) Perioada de stabilire a ierarhiei (12-16 saptamani) In aceasta perioada puiul forteaza nota, incercana sa preia conducerea grupei. Incepe sa muste mai tare,sa latre mai insistent,sa maraie,desfasurand un intreg arsenal pentru a se impune in fata dumneavoastra, pentru a domina.Cand este adresat stapanului, acest gen de comportament trebuie descurajat cu fermitate. Pentru caine, stabilirea ierarhiei este foarte importanta. Daca nimeni din noua sa familie nu va prelua controlul si conducerea, o va face cainele fara sa stea pe ganduri. Acest lucru este valabil pentru toti cainii, indiferent de talie si de rasa. Cu cat puiul este mai dominant, cu atat mai ferm trebuie sa va impuneti in aceasta perioada.Acum este timpul sa consultati un instructor de dresaj sau sa va adresati unei scoli de dresaj, pentru a incepe educatia cainelui dumneavoastra. Aceasta este deci perioada in care trebuie sa stabiliti si sa va consacrati pozitia fata de caine. Perioada instinctului de explorare (4-8 luni) Cainele incepe sa inspecteze mediul in care traieste, sa se aventureze pe cont propriu "in necunoscut". Tot acum se va preface ca nu aude cand este chemat, atitudine care poate dura de la cateva zile la cateva saptamani. Felul in care veti proceda in aceasta perioada va face diferenta dintre un caine care, mai tarziu, vine sau nu vine atunci cand este chemat. Atunci cand puiul nu mai raspunde la chemare si pare sa va ignore, nu va pierdeti calmul : repetati chemarea si asteptati-l sa vina la dumneavoastra. In nici un caz nu trebuie sa pedepsiti cainele cand se intoarce la dumneavoastra, chiar daca ati ragusit chemandu-l. Daca il certati sau il pedepsiti, acest lucru nu va face decat sa-l incurajeze sa stea departe. Pentru caine, chemarea la stapan trebuie sa fie intotdeauna un prilej de bucurie. In cele mai multe cazuri, la aceasta varsta are loc si schimbarea dentitiei. Ca sa nu va roada papucii si mobila, cumparati-i cainelui jucarii si "oase" speciale, de la un magazin de profil. A doua perioada de imprimare a fricii (6-14 luni) Perioada este marcata de o schimbare importanta in comporatmentul cainelui: dintr-odata incepe sa-i fie teama de obiecte sau de persoane care, pana mai ieri, ii erau familiare. In astfel de situatii, cainele nu trebuie fortat sa aiba o confruntare deschisa cu obiectul sau persoana care-i provoaca frica, nici nu trebuie mangaiat cand isi manifesta teama. Incurajati cainele sa evalueze singur pg. 57
Totul despre rasa Rottweiler situatia, lasati-l sa descopere singur ca teama sa este neintemeiata. In aceasta perioada, cu ajutorul unui instructor de dresaj, cainele poate capata mai multa incredere in sine, poate deveni mai "stapan pe situatie". Perioada de maturizare (1-4 ani ) O data cu maturizarea se constata o crestere a agresivitatii cainelui si are loc o noua incercare a acestuia de a prelua conducerea in realtia cu dumneavostra. Cresterea agresivitatii nu are, neaparat, conotatii negative. De regula, in aceasta perioada, un caine care a fost preitenos cu toata lumea devine mai selectiv,devine un caine de paza, care latra, de exemplu, cand suna cineva la usa. Totodata, cainele incepe sa se bata sau sa provoace la bataie caini cu care, pana nu de mult, se juca. Noua incercare a cainelui de a prelua "sefia" grupei trebuie descurajata ferm si autoritar. De cate ori este nevoie, puneti cainele sa execute exercitii de mentinere a disciplinei si nu uitati sa-l laudati atunci cand le executa corect.
Alimentatia cateilor in crestere Hrana uscata sau hrana umeda? Controversa cea mai apriga in ceea ce priveste alimentatia cainelui se desfasoara intre sustinatorii hranei comerciale, uscate si cei ai hranei naturale, umede, preparata in casa. Criticii hranei "industriale", concentrate acuza gradul ridicat de procesare, neasemanarea cu alimentatia naturala a cainelui, lipsa de prospetime, folosirea ingredientelor de calitate scazuta, toxice uneori si din surse dubioase, valoarea nutritiva scazuta, cu consecinte negative asupra starii generale de sanatate a cainelui. Critica este adresata si veterinarilor sau presei de specialitate, care se multumesc sa recomande hrana industriala, din comoditate si necunoastere (foarte putini veterinari fiind si nutritionisti) sau interes (unii avand contracte de distributie/publicitate sau de alt fel). In fapt este legitim sa te intrebi in ce masura acestia pot avea credibilitate ca surse de informare in aceasta problema, cand veniturile depind de publicitatea masiva a producatorilor si distribuitorilor acestor produse. Un curent radical al contestatarilor hranei industriale propune chiar o alimentatie bazata pe carne cruda si oase (BARF). Pana la urma hrana uscata nu este altceva decat hrana umeda de o calitate dubitabila de foarte multe ori, care este supusa unor procese de preparare prin extrudare. Astfel ingredientele isi pot pierde multe din calitatile nutritive initiale. Apoi se adauga de regula conservanti care pot provoca alergii sau alte afectiuni. Nu in ultimul rand hrana uscata, comerciala sufera pierderi calitative in timpul transportului si a depozitarii. O serie de scandaluri relativ recente au atras atentia asupra metodelor cateodata dubioase de producere a hranei uscate. Cand minimizarea costurilor si orientarea spre profit devin prioritare, calitatea produselor poate avea de suferit. Sustinatorii hranei uscate, “comerciale” arata ca aceste formule au fost constant imbunatatite si testate asupra unor generatii intregi de caini, sunt echilibrate, iar produsele premium contin ingrediente de calitate ridicata. Recomandari pentru pregatirea hranei umede Desi pregatirea hranei umede, in casa, dureaza mai mult si poate fi incomoda, aceasta este superioara hranei uscate, cu conditia sa fie foarte atent echilibrata si sa contina ingrediente de calitate, nedaunatoare cainelui. Nu are rost sa hraniti cainele cu hrana preparata in casa daca nu veti depune un pic de efort pentru asigurarea unei alimentatii echilibrate, cu tot ce este necesar cainelui dumneavoastra. In acest sens puteti consulta veterinarul pentru a obtine indicatii, in functie de starea cainelui. Pregatirea hranei in casa poate fi, in functie de circumstante, chiar mai ieftina decat hrana industriala. pg. 58
Totul despre rasa Rottweiler
evitati alimentele toxice sau daunatoare pentru caine (ceapa, soia, conopida, cartofii, fasole, mazare, oasele de pui/peste/miel, carne si oase de porc, lapte, mezeluri, alimente prajite, albusul nefiert, ciocolata - dulciurile in general etc). proportii orientative: o treime carne, o treime cereale, o treime legume; suplimentati cu vitamine si minerale. recomandat: oase (vita), carne (vita, pui, peste dezosat -fiarta sau cruda) usturoi, morcovi, telina, orez (fiert), arpacas (fiert), paste, ou (albusul intotdeauna fiert sau fara albus), iaurt, branza de vaca, sfecla, verdeturi, fulgi/germeni de grau, coaja de ou macinata (ocazional ptr. calciu), ulei de floarea soarelui/masline si drojdie (ocazional pentru blana) legumele, fructele si verdeturile trebuie bine maruntite Recomandari pentru un regim bazat pe hrana uscata
In cazul in care va decideti pentru hrana uscata, alegeti produse premium, de calitate. Apreciate sunt Eukanuba, Biomill, Royal Canin, Hill's, Happy Dog, Acana, Purina. Nu este indicat sa preferati produsele ieftine, daca nu aveti o certitudine legata de calitatea acestora. Oricum, nu intotdeauna cel mai scump produs se poate dovedi cel mai potrivit pentru cainele dumneavoastra. Nu va lasati pacaliti de indicatiile de pe ambalaje, ele nu spun prea multe nici despre calitatea ingredientelor, nici despre cum au fost acestea prelucrate. Cea mai relevanta pentru calitatea hranei este insasi starea cainelui. Cainele trebuie sa aiba apetit, trebuie sa arate o buna conditie fizica, sa-si mentina greutatea ideala, sa aiba o blana deasa si lucioasa, sa lase fecale tari si putine. Puteti sa variati si/sau sa amestecati mancarea industriala uscata cu mancare proaspata (legume, carne, fructe). Cand schimbati tipul de hrana uscata, faceti trecerea gradual si din timp. Nu uitati ca orice caine este totusi un individ cu necesitati alimentare, sensibilitati si probleme de sanatate specifice si ca nu exista o formula alimentara ideala pentru o rasa, daramite pentru toate. Necesitatile variaza in functie de rasa, sex, varsta, greutate, nivel de activitate, mediul de viata, istoria medicala etc. Necesitatile alimentarile ale unui caine activ sau care traieste in aer liber sunt mult mai mari (mai multe proteine si grasimi) decat cele ale unui exemplar mai sedentar sau de apartament. Adaptati regimul de alimentatie nevoilor cainelui dumneavoastra.
Alimentatia in perioada de crestere In perioada de crestere a puiului si a cainelui tanar se impune o atentie sporita in ceea ce priveste echilibrarea regimului alimentar. Pana in a 4-a saptamana puii primesc doar lapte matern. Dupa aceasta varsta nevoile puilor nu pot fi acoperite doar cu laptele mamei si este indicati sa oferiti hrana speciala pentru puii tineri pana in a 7-a/8-a saptamana pentru a-i obisnui cu regimul alimentar bazat pe hrana solida (uscata sau umeda) pentru pui ce va fi oferita de la 8-9 saptamani. Nevoile nutritionale ale unui caine in crestere sunt cu totul diferite fata de cele ale unui adult, trebuind sa fie adaptata cresterii rapide a musculaturii si a scheletului. La puii foarte mici trebuie sa evitati hrana pentru care aparatul digestiv nu este inca format si trebuie asigurata hrana cu un grad ridicat de digestibilitate. Oasele pot fi incluse in hrana pentru siguranta numai dupa 6-7 luni. Ratia zilnica trebuie oferita la ore fixe:
pana la 6-7 luni, in faza critica de crestere, 3-4 portii, cresterea volumului in functie de dezvoltarea cainelui de la 6-7 la 9 luni, 3 portii, alimentatie in functie de necesarul energetic de la varsta de luni 9 luni, 2 portii dupa 15 luni, puteti trece cainele pe regimul alimentar al unui adult. pg. 59
Totul despre rasa Rottweiler Urmariti si nevoile nutritionale ale puiului, deoarece fiecare are un metabolism propriu iar regimul alimentar ar trebui adaptat pe masura. Consultati veterinarul in aceasta problema.
necesarul de vitamine si minerale al unui pui si a cainelui tanar este mai mare decat al unui adult in decurs de cateva luni necesitatile alimentare al puiului si ale cainelui tanar se schimba de mai multe ori (volumul hranei si raportul vitamine si minerale/proteine/grasimi/fibra) calciul(+fosfor) in cantitati optimale este absolut necesar pentru dezvoltarea scheletului insa in exces poate produce dezechilibre si dauna dezvoltarii fizice (trebuie echilibrat calciul cu fosfor si vitamina D!) trecerea de la un tip de hrana la altul trebuie facuta atent, gradual, incluzand din timp si progresiv in hrana obisnuita a puiului hrana uscata noua sau ingredientele noi
Hrana uscata premium poate fi mai indicata in acest caz, mai ales in cazul unei rase mari. Hrana premium este echilibrata si atent formulata si daca nu credeti ca puteti oferi o hrana umeda atent echilibrata in functie de nevoile de crestere a puiului este mai bine sa optati pentru solutii sigure.
Infecţiile urechii medii şi interne Urechea medie şi internă a pisicilor şi câinilor este separată de urechea externă prin timpan. Nu este posibil să vezi urechea internă şi cea medie fără ruperea timpanului. Infecţiile şi problemele urechii medii şi interne cer un diagnostic şi tratament prompt pentru prevenirea deteriorării şi/sau pierderii auzului cu caracter permanent. Urechea medie şi internă coordonează auzul şi controlul echilibrului. Din acestă cauză problemele în această zonă se manifestă prin pierderea auzului dar pot include şi pierderea echilibrului sau alte probleme neurologice. Din fericire, dacă sunt depistate la timp, cele mai multe infecţii ale urechii interne şi mijlocii pot fi tratate cu succes.
Care este cauza infecţiei urechii medii ? Cele mai multe cazuri ale infecţiei urechii interne şi mijlocii la câini şi pisici sunt cauzate de extinderea unei infecţii de la urechea externă. Bacteriile din genul Staphilococus, Streptococus şi Pseudomonas, dermatomiceţi precum Malassezia, Tricophiton sau Candida sunt deseori agenţii infecţiosi. Mai rar, infecţiile bacteriene se pot dezvolta şi din cavitatea bucală prin tubul auditor în ureche. Care sunt simptomele ? Simptomele pentru infecţiile urechii medii şi interne sunt deseori similare cu cele ale urechii externe şi includ dureri în ureche, tremurul capului, scurgeri sangvinolente sau purulente, atingerea sau scărpinarea capului sau urechii de diverse obiecte pe măsură ce infecţia din urechea mijlocie progresează. Pisica poate avea de asemenea pareza facială pe partea cu infecţia, datorită inflamării nervului facial care trece adiacent cu urechea mijlocie. Semnele unei pareze faciale includ dificultaţi la deglutiţie şi/sau căderea pleoapelor şi muşchilor faciali. Pe măsură ce infecţia progresează către urechea internă, simptomele includ pierderea echilibrului, mişcări în sus şi în jos ale capului şi chiar mişcări circulare. Cum este diagnosticată ? pg. 60
Totul despre rasa Rottweiler Infecţiile urechii mijlocii şi interne sunt diagnosticate printr-un examen otoscopic complet care este foarte relevant şi în anumite situaţii prin examen radiologic. De obicei animalele trebuie uşor sedate pentru a putea fi examinate foarte bine şi pentru ca urechea să fie curăţată şi tratată. Un timpan rupt sau un timpan care este inflamat din cauza acumulării de secreţii, este un indicator al unei infecţii ale urechii mijlocii şi posibil, a urechii interne. Cele mai multe cazuri de infecţie ale urechii mijlocii şi interne prezintă, de obicei, semne prin infecţia urechii exterioare, dar nu întotdeauna. Tratamentul Tratamentul variază în funcţie de gravitatea bolii. În cazul unor infecţii uşoare se administrează antibiotice pe cale orală sau injectabilă în combinaţie cu antibiotice specifice şi agenţi contra dermatomicozelor. În cazurile severe sau cronice se poate face o incizie chirurgicală pentru a permite drenarea şi tratarea urechii mijlocii. În anumite cazuri poate fi nevoie de o intervenţie chirurgicală mai amplă ce include înlăturarea unei părţi a osului ce acoperă urechea (bulla) prin osteotomia părţii laterale sau ventrale a acestuia. În cazuri foarte severe este necesară înlăturarea completă şi închiderea canalului auditiv. În cazul în care există tumori, polipi, alergii, sau alţi factori care contribuie la formarea infecţiei, aceştia trebuie identificaţi şi trataţi corect pentru succesul tratamentului. Prevenirea Nu toate problemele urechii mijlocii şi interne pot fi prevenite, dar marea lor majoritate, da. Un diagnostic stabilit la timp şi un tratament prompt al infecţiilor urechii externe duc la prevenirea celor mai multe infecţii ale urechii mijlocii şi interne. Controlul secreţiilor şi alergiilor împreună cu o rutină în toaletarea urechii, reprezintă cheia prevenirii tuturor infecţiilor. Durerea la urechi Indiferent de forma si dimensiunea urechii cainilor,toate sunt predispuse anumitor probleme care le pot crea probleme atat cainilor cat si stapanilor.Cele mai des intalnite cauze sunt urmatoarele: Parazitii auriculari : se poate transmite de la animalele infectate.Cele mai relevante simptome sunt mancarimea,inflamatia,scurgerile uscate.Cel mai recomandat tratament impotriva parazitilor auriculari este folosirea unor produse parazitare impotriva capuselor si puricilor,care au efect si impotriva parazitilor auriculari. Otita externa Este cea mai des intalnita problema a urechii si care reprezinta inflamatia canalului auditiv. Cauzele care pot duce la aparitia otitei externe sunt : parazitii auriculari,existanta unor corpuri straine,iritatia din cauza curatarii exagerate,alergiile,bacteriile si ciupercile.Cei mai predispusi otitei externe sunt cainii care au foarte mult par in urechi sau in jurul urechii,care inoata mult,cainii care au urechi clapauge.Simptomele in cazul aparitiei otitei sunt imflaturile,scarpinatul excesiv,mancarime,inrosire.Cel mai indicat tratament impotriva aparitiei otitei este administrarea unor antibiotice pentru inflamatie,infectie si curatarea temeinica a urechii sub anestezie generala.In cazul in care otita nu este diagnosticata la timp si netratata poate provoca probleme neurologice si ducand pana la surditate permanenta. Corpuri straine In aceasta categorie se incadreaza scaietii, ierburile.Cea mai des intalnita cauza este aceea de expunere la desisuri si tufisuri,la buruieni mari si dese.Durerea, iritatia si roseata sunt principalele simptome.Se recomanda in cel mai scurt timp extragerea acestor corpuri straine din ureche,iar pg. 61
Totul despre rasa Rottweiler printr-o medicatie adecvata se poate scapa de iritatie si de durere.Pentru a preveni aparitia acestor corpuri straine, datoria stapanului este aceea de a verifica si curata saptamanal urechile cainilor.
Dermatita – Tipuri de dermatite O definitie simpla a dermatitei catalogheaza acesta boala ca o inflamatie a pielii. Iritatia in cazul dermatitei produce mancarime, este rosie si poate, sau nu, sa fie bine definita pe piele. Dermatita acuta provoaca basici in timp ce dermatita cu o evolutie mai putin rapida produce piele moarta in exces si o forma de raie. Dermatita cronica provoaca o intarire a pielii (crusta) produsa de scarpinatul in exces. Printre numeroasele cauze ale dermatitei la caini se afla: bacteriile, infectii parazitare, alergii la diferite alimente, muscatura de purice, contactul cu substante toxice, predispozitii ale diferitelor rase sau reactii adverse la medicamentatie. Exista mai multe tipuri distincte de dermatita, definite prin factorul care le produce si mecanismul celular responsabil pentru iritatie. Urmeaza descrierea a cinci dintre cele mai intalnite tipuri de dermatite. Dermatita de contact alergica apare la cainii cu o reactie hipersensibila fata de unii factori alergenici din mediu. Acest tip de dermatita este destul de rar si este provocat de contactul unor anumite substante cu pielea cainelui. Aceste substante pot fi metale precum nichelul, materiale precum cauciucul, lana si plasticul. De asemenea, printre posibili factori de imbolnavire pot fi si vopselele sau deodorantii de covoare. Dermatita de contact alergica afecteaza doar acele animale cu o hipersensibilitate la o anumita molecula. Simptomele acestui tip de dermatita sunt leziuni pe portiuni de piele cu par putin cum ar fi abdomenul, botul, buzele sau dosul labelor. Zonele afectate au mici umflaturi sau basici, sunt foarte rosii si provoaca mancarime. Cel mai bun lucru pe care il putem face pentru a ajuta animalul cu dermatita de contact alergica este sa gasim factorul alergenic care provoaca afectiunea si putem face acest lucru prin metoda excuderii. Daca nu reusim sa identificam sursa dermatitei atunci putem sa incercam sa evitam orice sursa de imbolnavire si uneori se poate incerca terapia cu steroizi dar aceasta metoda nu este intotdeauna eficienta. Dermatita de contact iritanta apare cand pielea cainelui este expusa la substante toxice din mediu, precum seva din iedera otravitoare sau sarea de pe sosele. Fata de dermatita de contact alergica, cea iritanta aparea adesea la animale tinere care, prin firea lor curioasa, se apropie de substante toxice. Dermatita de contact iritanta are aceleasi simptome ca si cea alergica numai ca in acest caz pot aparea si ulceratii. In ambele tipuri de dermatita prezentate putem lua urmatoarele masuri pentru a diminua expunerea la agenti alergenici : * folosirea vaselor de sticla sau din otel inoxidabil pentru mancare si apa (expunerea la plastic sau la vopsele poate duce la aparitia dermatitei de contact; * utilizarea detergentilor hipoalergenici pentru culcusul animalului si a sampoanelor hipoalergenice * in timpul plimbarilor cu cainele trebuie sa evitam iarba si sa ne limitam la trotuare sau suprafete pavate. Dermatita atopica sau Atopia apare la cainii intre sase luni si trei ani. Atopia este cauzata de o reactie alergica la una sau mai multe substante din mediul inconjurator, de obicei iarba. Constructia genetica a cainelui poate fi si ea un factor in declansarea bolii. Printre rasele predispuse la dermatita atopica se numara: Fox Terrier, Sharpei, Dalmatian sau Schnauzer. Simptome ale acestei afectiuni, ca mancarimea, in urma careia cainele se scarpina insistent, si inrosirea pielii, aparitia crustelor si hiperpigmentarea locala a pielii ca urmare a scarpinarii, pot face ca dermatita atopica sa fie confundata cu raia sau diferite micoze. Diagnosticarea corecta se face prin teste alergice intradermice. Fata si picioarele cainilor sunt cel mai des afectate de atopie dar si infectii ale urechilor sunt destul de intalnite. Pentru tratarea acestei afectiuni trebuie sa incercam izolarea si eliminarea alergenului. O cale de a scapa de reactia alergica ce provoaca atopia la caini poate fi pg. 62
Totul despre rasa Rottweiler administrarea subcutanata a unor doze crescande de alergen de catre medicul veterinar. Aceasta metoda poate da rezultate de abia dupa sase luni sau un an de tratament. Dermatita piotraumatica este uneori denumita dermatita "umeda" sau "hot spot" si se manifesta printr-o leziune rosie, umeda si fara par care apare brusc pe pielea cainelui. Dermatita piotraumatica este cauzata de bacterii care traiesc in mod normal pe suprafata pielii. De multe ori cainii se scarpina foarte mult peste noapte iar dimineata deja rana este vizibila. Animalul de casa se scarpina, musca sau linge zona unde se afla bacteria si astfel afectiunea devine din ce in ce mai grava. Dermatita piotraumatica apare de multe ori langa o muscatura de purice dar se poate declansa si in urma unei reactii alergice, infectii ale urechii sau contactului cu substante iritante. Aceasta boala este mai intalnita in zone cu clima calda si umeda. Rasele de cainii cu blana lunga si deasa, precum Golden retriever, Newfoundland, Ciobanesti germani si Bernese Mountain Dog sunt in mod special predispuse la "hot spot". Pe langa ingrijirea adecvata a blanii cainelui sunt recomandate si vizite regulate la doctorul veterinar pentru a identifica primele semne ale bolii si pentru a primi tratamentul necesar. Dermatita alergiei la purici este cea mai intalnita alergie la caini si este cauzata de muscatura puricilor. Animalele bolnave dezvolta o reactie alergica la substantele chimice din saliva puricilor. o singura muscatura de purice poate cauza foarte multa suferinta animalului afectat. Cainii cu acest tip de dermatita isi pot pierde parul in zonele afectate, pe spate si coada. Din cauza ca este o boala care provoaca multa mancarime cainii, prin faptul ca se scarpina excesiv, se pot expune in fata altor afectiuni ale pielii. In mod ciudat, majoritatea animalelor care sufera de acest tip de dermatita au putini purici. Acest lucru se datoreaza faptului ca animalele se scarpina si se ling foarte mult, insa o singura muscatura de purice la doua saptamani este suficienta pentru ca patrupedul sa se scarpine permanent. Diagnosticarea corecta a acestei afectiuni se face pe baza semnelor clinice, trecutului cainelui si gasirii puricilor in urma unui control amanuntit. Dermatita alergiei la purici se trateaza in trei faze: prevenirea unor noi muscaturi de purice prin controale regulate ale blanii cainelui; tratarea unor infectii secundare ale pielii (antibiotice si medicamente anti-fungi sunt necesare); administrarea de steroizi, o perioada scurta de timp, pentru a opri mancarimea.
Deparazitarea interna/externa Parazitii interni se intalnesc la un numar mare de animale, dar sunt greu de depistat. Parazitismul care afecteaza animalele aparent sanatoase se numeste parazitism asimptomatic iar impotriva acestuia se recomanda deparazitarea trimestriala. De asemenea unele specii de paraziti se pot transmite si la oameni. Daca animalele infestate vin in contact cu oamenii, in special copii, larvele virmilor se pot aseza pe pielea oamenilor de unde migreaza in organism. Copii se pot imbolnavii foarte grav din cauza acestor paraziti. Parazitismul intern se stabileste in functie de urmatoarele criterii: Manifestari clinice Tulburari digestive. Animalul are diaree, cateodata sanvinolenta, nu are apetit, vomita si uneori se poate observa cu ochiul liber prezenta parazitilor in fecale Tulburari respiratorii (bronhopneumonie, tuse, dispnee - manifestari ce nu sunt insotite de febra). pg. 63
Totul despre rasa Rottweiler Ancheta epizootologica Varsta (animalele tinere prezinta parazitism masiv, poliparazitism, abdomen balonat) Mod de viata (cainii de vanatoare sunt mai expusi infestarii cu paraziti pentru ca intra in contact cu alti caini sau animale infestate) Examene complementare (coproparazitologic) In vederea controlarii cat mai eficiente a fenomenului de parazitism intern putem actiona pe 2 fronturi: Prevenirea Nu hraniti animalul cu carne cruda sau intestine Atentie la igiena personla( spalarea regulata a mainilor fructelor si legumelor ) Tratati regulat animalul impotriva purecilor, care pot inocula prin intepatura larve de paraziti interni Tratati regulat animalul impotriva parazitilor interni Tratamentul - Se face in functie de varsta si starea pacientului a.catele / pisici gestante: cu 2-3 saptamani inainte de nastere, apoi impreuna cu puii pana la intarcare b.puii de caine si pisica incepand cu varsta de 1 luna , obligatoriu cu rapel, folosind produse speciale pentru pui c.animale adulte la fiecare 3-4 luni Din moment ce parazitii intestinali pot infesta atat cainii cat si pisicile este necesar sa-i deparazitati pe amindoi in acelas timp daca traiesc impreuna. Nu se recomanda administrarea produselor de uz uman de tipul DECARIS care pentru animale se dozeaza foarte greu si nu au un efect sigur. Infestarea cu paraziti intestinali este foarte des intalnita la caini, iar puii sunt mai vulnerabili decat adultii la astfel de afectiuni. Este foarte important sa tratati aceste infestari cu paraziti ale cainilor dumneavoastra din urmatoarele motive: - protectia animalului. Infestarea cu paraziti este daunatoare sanatatii animalului si o infestare masiva poate fi chiar fatala. - protectia dumnavoastra. Parazitii intestinali pot fi transmisi si omului, cauzand diferite probleme de sanatate! Copiii sunt de asemenea mai expusi decat adultii. Astfel, va trebui sa aveti grija sa va deparazitati regulat cainele de companie! Sfatuiti-va cu veterinarul in ceea ce priveste schema de deparazitare necesara pentru catelul dumneavoastra. Cauze ale infestarii cu paraziti intestinali Parazitii intestinali pot fi contractati de cainele dumneavoastra in urmatoarele moduri: - prin contactul cu fecalele altor animale infectate - prin ingerarea de purici si paduchi infectati cu paraziti intestinali - prin ingerarea de hrana sau apa infestate - prin contactul cu suprafete infestate (ex: sol) - prin prada la cainii care vaneaza Astfel, trebuie sa intelegeti ca igiena nu reprezinta in acest caz o garantie suficienta ca animalul dumneavoastra nu se va putea infesta cu paraziti intestinali. De aceea este imperios necesar sa va deparazitati regulat cainele. pg. 64
Totul despre rasa Rottweiler Tipuri de paraziti intestinali 1. Viermii rotunzi (ascarizii) Ascarizii sunt viermi cu corpul rotund, de culoare alb-crem, cu lungimi de pana la 15cm, avand un aspect asemanator cu cel al unei spaghete. Viermii rotunzi sunt printre cel mai des intalniti paraziti intestinali la caini, afectand mai ales puii. De altfel, se apreciaza ca peste 95% dintre pui se nasc deja infestati cu ascarizi prin transmitere de la mama. Viermii rotunzi traiesc in intestinul subtire, neatasati de peretele acestuia si infestatia masiva provoaca malnutritie si gastroenterita severa, iar uneori chiar moarte. Ascarizii imaturi sunt si ei periculosi intrucat pot migra in tesuturi (ficat, plamani etc.) pentru a se maturiza. Viermii rotunzi nu au nevoie de gazde intermediare pentru a-si parcurge ciclul de viata, ei dezvoltandu-se de la oua la maturi in organismul animalului care a ingerat ouale. Ascaridul cel mai frecvemt intalnit la caini este Toxocara canis. Semnele clinice ale infestarii cu ascarizi depind de gradul de severitate a infestarii, de varsta animalului, dar si de nivelul de dezvoltare al viermilor. In general, cu cat animalul este de varsta mai frageda cu atat simptomele sunt mai evidente. Astfel, principalele simptome ale infestarii cu ascarizi sunt: dureri de stomac, diaree, vomitat. Deseori, viermii pot fi chiar vazuti in excremente sau in voma. Abdomenul cainilor infestati cu ascarizi este umflat si are aspectul unui butoi. Datorita migrarii in plamani pot apare si simptome respiratorii: tuse, respiratie greoaie sau alte semne similare cu ale unei pneumonii. In cazuri grave se poate ajunge chiar si la convulsii, probleme neurologice sau moarte. In aceste conditii este extrem de important sa va deparazitati regulat cainii. Cereti medicului veterinar sa prescrie cainelui o schema de deparazitare si urmati-o fidel! De asemenea, igiena animalului, dar si a dumneavoastra este esentiala. Totusi, va trebui sa aveti in vedere faptul ca ouale ascarizilor sunt foarte rezistente, ele putand supravietui in mediu chiar si cativa ani de zile. 2. Viermii plati - Segmente cu oua la Dipylidium caninum Viermii plati (cestode) au aspectul unor panglici segmentate si pot ajunge la lungimi de pana la 60cm. Segmentele contin ouale viermilor si sunt eliberate prin materiile fecale. Daca observati in fecalele cainelui dumneavoastra sau pe blana din jurul anusului mici segmente albe (ca niste boabe de orez aplatizate) inseamna ca animalul este infestat cu viermi plati. O caracteristica importanta a acestui tip de viermi este aceea ca folosesc gazde intermediare in ciclul lor de viata. Gazde intermediare pot fi: rozatoarele, puricii si alte insecte, iepurii, oile, porcii, vitele sau, in anumite circumstante, chiar oamenii. Astfel, daca o gazda intermediara ingereaza segmentele care contin oua de viermi, acestea eclozeaza in organismul sau si larvele rezultate migreaza in diferite tesuturi. In momentul in care gazda intermediara este consumata (in intregime sau partial) de catre o gazda finala, larvele se transforma in adulti, se ataseaza de peretele intestinului subtire, se hranesc, se dezvolta si ciclul de viata incepe din nou. In aceste conditii, viermii adulti sunt mai putin periculosi decat larvele lor, datorita faptului ca ei sunt localizati numai in intestin, pe cand larvele pot migra in toate tesuturile. Astfel, daca larvele isi gasesc o poarta de intrare in tesuturile unui animal (inclusiv omul) care in mod normal nu este o gazda intermediara pentru acest tip de viermi, rezultatele pot fi uneori chiar mortale. Cel mai des intalnit vierme plat care paraziteaza cainii este Dipylidium caninum. Acest vierme foloseste ca gazda intermediara puricii si de aceea este atat de raspandit. Cainii infestati cu acest parazit pot sa manifeste (desi nu este obligatoriu) simptome asemanatoare cu cele ale unei gastroenterite (diaree, vomitat). De asemenea, animalele slabesc datorita faptului ca viermii le consuma nutrientii din intestin. Astfel este foarte importanta deparazitarea interna, dar si externa regulata a cainelui dumneavoastra. Deparazitarea externa va va proteja animalul de pericolele pe care le prezinta puricii. Cereti medicului veterinar sa prescrie cainelui o schema de deparazitare si urmati-o fidel! pg. 65
Totul despre rasa Rottweiler 3. Viermii cu carlig - Ancylostoma Viermii cu carlig (Ancylostoma, Uncinaria) sunt un alt tip de viermi care paraziteaza intestinul subtire al cainilor. Acesti viermi au dinti cu ajutorul carora se ataseaza de peretele intestinului si astfel sug sangele din vasele de sange localizate la nivelul acestu perete. O infestatie masiva poate cauza anemie severa si chiar moarte. Viermii cu carlig au aspoectul unor fire de ata si lungimi mici, de pana la 2,5cm. Ciclul de viata al viermilor cu carlig incepe cu viermii adulti care depun oua in intestin. Acestea sunt eliminate prin fecale si, daca umiditatea si temperatura sunt favorabile, eclozeaza larvele care incep sa-si caute o gazda. Larvele pot ajunge in organismul gazda fie prin ingerare, fie chiar prin penetrarea pielii (de obicei de la nivelul pernutelor labelor) urmand sa parcurga prin tesuturi drumul pana la intestin. De asemenea, infestarea cu acesti viermi poate fi transmisa si de la mama la pui. Semnele clinice ale infestarii cu viermi cu carlig depind de gradul de severitate a infestarii, de varsta animalului, dar si de nivelul de dezvoltare al viermilor. In general, cu cat animalul este de varsta mai frageda cu atat simptomele sunt mai evidente. Astfel, principalele simptome ale infestarii cu acesti viermi sunt: letargie, inapetenta (lipsa poftei de mancare), mucoase palide, diaree inchisa la culoare. Daca larvele au patruns prin piele, in locul respectiv se poate observa o inrosire si/sau sangerare insotita de mancarime. In aceste conditii este extrem de important sa va deparazitati regulat cainii. Cereti medicului veterinar sa prescrie cainelui o schema de deparazitare si urmati-o fidel! De asemenea, igiena animalului, dar si a dumneavoastra este esentiala. Acesti viermi pot penetra chiar si pielea omului cauzand mancarimi severe si dermatite. 4. Viermii inegal calibrati (viermii bici) - Trichuris Viermii inegal calibrati (Trichuris) sunt paraziti de dimensiuni mici (de pana la 10cm) care au aspectul unui bici, cu un capat al corpului mai subtire si celalalt mai gros. Ei colonizeaza intestinul gros si cecumul cainilor, hranindu-se cu sange din peretele intestinului. Ciclul de viata al acestui parazit este foarte simplu. Ouale sunt eliminate prin fecale si, odata ingerate de un caine, eclozeaza si se dezvolta in intestiunul gros si ecumul acestuia. Dezvoltarea lor este destul de indelungata, putand dura pana la 3 luni. Spre deosebire de celelalte tipuri de viermi, larvele viermilor inegal calibrati nu migreaza in tesuturi. Semnele clinice ale infestarii cu viermi bici depind de gradul de severitate a infestarii. O infestare usoara poate sa nu produca niciun simptom. Principalele manifestari ale infestarii cu acest tip de viermi sunt: pierdere in greutate, blana mata, aspra si zbarlita, diaree cu tenta sangerie. In aceste conditii este extrem de important sa va deparazitati regulat cainii. Cereti medicului veterinar sa prescrie cainelui o schema de deparazitare si urmati-o fidel! De asemenea, igiena animalului, dar si a dumneavoastra este esentiala. 5. Coccidia Coccidia este un parazit microscopic, un protozoar care colonizeaza intestinul subtire al cainelui. Boala cauzata de acest parazit – coccidioza – este rareori severa, dar poate fi periculoasa in cazul puilor, intrucat produce diaree si deci, o deshidratare puternica. Ouale acestui parazit sunt eliminate prin fecale si pot fi astfel cu usurinta inghitite de un alt animal. Semnele clinice ale infestarii cu acesti paraziti depind in special de varsta animalului si de gradul infestarii. Astfel, in cazul puilor manifestarile sunt: dureri abdominale, diaree, pierdere in greutate. Cainii adulti nu vor prezenta in general simptome. In cazul unei astfel de infestari veterinarul va prescrie un tratament adecvat. Pastrarea unei igiene corespunzatoare reprezinta cea mai buna metoda de prevenire a infestarii cu pg. 66
Totul despre rasa Rottweiler coccidia. 6. Giardia
- Giardia Chist si trofozoit Giardia (Giardia) este un parazit microscopic, tot un protozoar care colonizeaza si el intestinul subtire al cainelui. Acest parazit este o enigma pentru cercetatori, multe dintre caracteristicile sale nefiind intelese inca. El exista in doua forme: in intestinul organismului gazda el este mobil si se numeste trofozoit, iar odata eliminat prin fecale el se inchide intr-un chist in care poate supravietui chiar si cateva luni in conditii de mediu prielnice (caldura si umiditate). Astfel, infestarea cu giardia se produce prin ingerarea acestor chisti, sursa principala fiind apa contaminata. Semnele clinice ale infestarii cu giardia depind de gradul de severitate a infestarii si de varsta animalului. In general, cu cat animalul este de varsta mai frageda, cu atat simptomele sunt mai evidente. Astfel, principalele simptome ale infestarii cu giardia sunt: diaree deschisa la culoare si foarte urat mirositoare, cu un aspect uleios, pierdere in greutate, blana mata. Giardioza poate fi insa si asimptomatica sau simptomele pot aparea intermitent. Medicul veterinar va diagnostica boala si va prescrie un tratament adecvat. NU incercati sa va tratati singuri cainele in cazul niciunei infestari cu paraziti! Adresati-va unui cabinet medical veterinar! Vaccinurile au salvat vietile a milioane de caini. Inainte de aparitia vaccinurilor, cainii mureau frecvent din cauza hepatitei, leptospirozei, parvovirozei si complicatiilor aparute in infectiile respiratorii. Programul de vaccinare existent acum protejeaza cainii nostri (si pe noi deasemenea) de pericolul turbarii. Vaccinurile noi, inclusiv cele administrate pe cale nazala, au fost concepute pentru protectia impotriva multor infectii. In ciuda beneficiilor bine cunoscute ale vaccinarii, practica vaccinarii anuale a cainilor maturi este controversata. Unii veterinari cred ca revaccinarea anuala este o actiune importanta si critica in prevenirea bolilor, insa altii sustin faptul ca este putina informatie stiintifica care ar sugera ca revaccinarea anuala este necesara pentru anumite boli, intrucat imunitatea dobandita pentru multi virusi poate dura toata viata cainelui. Cercetarea insuficienta in acest domeniu al protectiei pe termen lung a dus la puncte diferite de vedere. Bineinteles, anumite vaccinuri (contra turbarii) sunt cerute de lege si trebuie administrate regulat. Sigur ca vaccinurile de rutina sunt esentiale pentru prevenirea bolilor infectioase la catei. Cateii primesc o imunitate impotriva bolilor infectioase prin laptele supt de la mama, insa aceasta protectie incepe sa dispara intre 6-20 saptamani. Acest lucru nu poate fi stabilit cu exactitate decat in urma unor teste de sange. Pentru a proteja cateii in aceasta perioada critica, se fac o serie de vaccinuri, la fiecare 3-4 saptamani, pana cand sansa contactarii unei boli infectioase este foarte mica. Vaccinul tipic este o "combinatie" care protejeaza impotriva bolii numite popular "jigodie", adenovirus, parainfluenta, parvoviroza (cei patru virusi sunt abreviati DHPP). Multi veterinari recomanda incorporarea leptospirozei in seria de vaccinuri. pg. 67
Totul despre rasa Rottweiler Vaccinul turbarii este administrat intre 16 si 26 de saptamani, in majoritatea tarilor (prin lege). Toate vaccinurile cer un rapel (repetarea vaccinului), facut un an mai tarziu. Dupa aceasta, lucrurile devin mai neclare. Efectul protectiv al vaccinurilor pentru infectiile bacteriene (bordetella si leptospiroza) in mod normal nu persista mai mult de un an, fiind recomandabile pentru rapel. Daca cainele tau adult are o reactie adversa la vaccin (febra, voma, tremuraturi, umflaturi sau urticarii) discuta cu medicul tau Veterinar riscul revaccinarii anuale. Prima recomandare este sa discuti programul de vaccinare cu veterinarul tau. Nu ezita sa intrebi lucruri pro si contra vaccinarii. Cei mai multi producatori de vaccinuri recomada scheme de vaccinare care se bazeaza pe aceleasi principii. • catei de 4-20 saptamani La catei se recomanda o serie de vaccinari. Acestea trebuie sa inceapa la varsta de 6-8 saptamani, iar ultimul vaccin trebuie facut intre 14-16 saptamani. Vaccinul trebuie sa protejeze impotriva jigodiei, adenovirusului, parainfluentei si parvovirozei. Vaccinul contra turbarii trebuie facut in concordanta cu legile tarii, intre 16-26 saptamani de viata. Vaccinurile noi impotriva anumitor forme ale bacteriei leptospirozei pot fi importante in anumite zone. • caini intre 20 saptamani si 2 ani Este important sa amplifici vaccinurile cateilor in cainii adulti pentru a asigura imunitatea pe viata impotriva bolilor virale. Veterinarul tau foarte probabil va repeta vaccinul la un an dupa vaccinul "de catel" pentru a-l proteja contra jigodiei, adenovirusului, parainfluentei si parvovirozei. Vaccinul contra turbarii va trebui sa fie facut conform legii in acest sens, iar un vaccin contra leptospirozei va trebui de asemena repetat in anumite zone. • caini cu varsta peste 2 ani Rapelul este recomandat pentru primul an dupa "vaccinurile de catel". Dupa acesta, trebuie sa discuti cu medicul tau Veterinar despre beneficiile si riscurile vaccinarilor anuale. In trecut, vaccinul DHLP era facut in fiecare an. Aceste recomandari se pot schimba. De asemenea trebuie sa discuti cu veterinarul tau cerintele specifice pentru un caine specific. si trebuie urmat cel mai potrivit Program de vaccinare pentru cainele tau. Poate fi recomandabil de facut un vaccin contra bordetella, daca conditiile impun acest lucru, acesta fiind administrat cel putin anual si in fiecare an veterinarul trebuie sa verifice daca este necesar. Vaccinul contra turbarii trebuie facut conform legilor in vigoare, deci anual. Necesitatea vaccinarii trebuie stabilita in functie de zona in care traieste cainele si stilul de viata pe care il are. Alte vaccinari includ coronavirus, Lyme si giardia. Nu se fac in mod obisnuit la fiecare animal si folosirea lor trebuie discutata cu medicul tau Veterinar. Se pune intrebarea de multe ori ce sunt vaccinurile si ce reprezinta ele in viata unui animal, de ce trebuie facute, impotriva caror boli si cand trebuie facute. Vaccinurile reprezinta produsele biologice care sunt obtinute din unele microorganisme sau din produsele toxice secretate de acestea si care introduse intr-un organism viu confera acestuia prin raspunsul imun o imunitate activa fata de microorganismul in cauza. Substanta introdusa in organism poarta denumirea de antigen si in functie de acest antigenul din care se fac, vaccinurile pot fi -vii (atenuate), vaccinuri inactivate (omorite) sau fractiuni antigenice (fractiuni din microoorganisme). In functie de numarul de antigeni continute de vaccinuri, acestea pot fi: monovalente, bivalente, trivalente sau polivalente. Vaccinurile induc o imunitate specifica, activa, care mai poate fi obtinuta si prin trecerea prin boala. Aceasta imunitate este individuala, nu se transmite ereditar si se pg. 68
Totul despre rasa Rottweiler instaleaza de obicei in 14 -21 zile, durata ei fiind variabila in functie de antigen si organism. Un alt lucru important pe care trebuie sa-l intelegem, este faptul ca se produc vaccinuri impotriva unor boli al caror tratament este foarte dificil, traumatizant pentru organism, de lunga durata, uneori boala lasa numeroase sechele, iar in multe cazuri tratamentul este ineficient, iar intotdeauna tratamentul este mult mai costisitor decat prevenirea bolii. Iata numai cateva dintre bolile pentru care s-au creat vaccinuri: parvoviroza, boala Carre(jigodia), hepatita Rubarth, leptospiroza, adenovirozele - tusea de canisa, parainfluentele, si nu in ultimul rand turbarea. In cazul animalelor tinere sau foarte tinere toate aceste boli evolueaza mult mai grav, cu putine sanse de vindecare iar dupa vindecare pot ramane cu sechele toata viata, motiv pentru care schemele de vaccinare trebuie realizate foarte devreme, incepand cu varsta de 5-6 saptamani. Imediat dupa fatare i se confera noului nascut o imunitate pasiva prin ingerarea colostrului in a carui compozitie intra anticorpi gata formati impotriva unor boli virale. Acesti anticorpi pot traversa bariera intestinala doar in primele 72-96 de ore dupa fatare, de aceea este foarte important ca noii nascuti sa aiba cat mai repede acces la acest tip de lapte matern cat mai special (cu un continut cat mai mare de anticorpi) care ii confera puiului de caine o imunitate pe perioada neonatala si dupa aceea aproximativ 6-8 saptamani. Dupa aceasta perioada (6-8 sapt) imunitatea incepe treptat sa scada, de aceea aceasta ar fi teoretic varsta ideala de vaccinare a cateilor. Prin vaccinarea la aceasta varsta perioada de gol imunologic se scurteaza cat mai mult. Dupa inocularea vaccinului imunitatea la caini incepe sa se instaleze in 8 -21 de zile perioada in care poate apare totusi un gol imunologic, si de aceea este bine sa se protejeze cateii si sa nu fie expusi unui mediu infectios, insa nu trebuie sa ne imaginam ca daca tinem animalul izolat in casa, el nu este expus bolilor infectioase sau bolilor parazitare, noi oamenii putand fi purtatori de virusi si bacterii (motiv pentru care unii medici veterinari recomanda interzicerea interactiunii catelului cu incaltamintea sau hainele purtate in exteriorul casei sau care au intrat in contact cu alte animale) Trebuie subliniat faptul ca orice vaccin trebuie administrat pe un organism sanatos, iar eficienta lui va fi mai mare la un organism fara paraziti interni sau externi. Teoretic o schema de vaccinare ideala ar incepe la virsta de 6-8 saptamani cu un vaccin monovalent impotriva parvovirozei canine, urmat la 3-4 saptamini interval (virsta de 10-12 saptamani) de un vaccin bivalent sau trivalent (parvoviroza, jigodie, coronaviroza), intervalul de 3-4 saptamani se mentine si pentru urmatorul vaccin la vartsta de 14-16 saptamini cu un vaccin tetra sau pentavalent (parvoviroza, jigodie, hepatita, tusea de canisa, leptospiroza) iar dupa alte 3-4 saptamani se va reveni cu un vaccin polivalent impotriva parvovirozei cateilor, jigodiei, hepatita, tusea de canisa, leptospiroza, turbarea. Aceasta perioada de 3-4 saptamani intre vaccinuri este bine sa fie respectata pentru ca organismul sa si formeze o memorie imunologica puternica valabila cel putin un an de zile. Dupa aceasta schema de vaccinare la caini urmeaza o perioada de repaos in care organismul lucreaza la imunitate mai mult sau mai putin, in functie de starea de intretinere, paraziti interni sau externi, imunitate care va fi intretinuta periodic prin vaccinarea anuala cu un vaccin polivalent cu antirabic care se va face in fiecare an, pana in ultimul an de viata.
Reguli de intretinere a puiului in perioada de vaccinare: * Nu se tine in curte sau alta zona supusa interperiilor (ex. balcon) * Nu se tine intr-un spatiu comun cu alt animal (exceptand ceilalti membri ai cuibului) chiar daca acesta este deparazitat si vaccinat corespunzator, sau intr-un mediu in care a decedat un animal pg. 69
Totul despre rasa Rottweiler * Nu se transporta in conditii extreme de temperatura sau umiditate * Se fereste de contactul cu substante toxice sau ingerarea unor corpuri straine
Displazia de sold Displazia de sold este responsabila de aparitia artrozei la caini inca din tinerete. Cu cat mai repede este decoperita, cu atat mai repede va putea fi tratata pentru a-i asigura prietenului vostru cu patru labe o viata frumoasa si lungi plimbari cu stapanul sau iubit. O anomalie a soldului. Displazia soldului este o anomalie a ligamentului care leaga femurul de bazin. Daca acest ligament este anormal de larg atunci femurul nu este mentinut intr-o pozitie corecta fata de bazin. Aceasta va determina o miscare anormala a femurului, care va determina la aparitia artrozei. Cand afectiunea se instaleaza, cainele are schioapata scurt, mai ales "la frig", atunci cand se pune in miscare dupa ce a stat mai mult in repaus. Cauza bolii pare a fi ereditara, dar regimul alimentar inadecvat sau excesul de exercitii la pui pot reprezenta factori favorizanti. Uneori, ambele solduri sunt atinse in acelasi timp. Cainii vizati. Cel putin 42 de rase sunt considerate astazi ca fiind cu riscuri, printre ele detasandu-se net ciobanescul german, labradorul, rottweilerul si Saint-Bernardul. Schiopatarea apare in general la varsta de 8-9 luni, dar la fel de bine, afectiunea poate ramane ascunsa, pentru a se manifesta mai tarziu. Diagnosticul radiografic. Amplitudinea simptomelor nu este neaparat proportionala cu gravitatea maladiei. Unii caini care prezinta o displazie severa nu schiopateaza decat tarziu, pe cand alti caini cu forme mai putin grave prezinta o schiopatare evidenta si precoce. Studiul exact al situatiei se poate face cel mai bine pe o radiografie, care poate fi realizata incepand cu varsta de 1 an. Deseori este necesara anestezierea cainelui, deoarece trebuie exercitata o tractiune puternica asupra membrelor, pentru a putea vizualiza corect pozitia femurului in raport cu bazinul. Veterinarul va aprecia situatia cu cele 5 litere de la A la E, A fiind starea normala iar E luxatia totala a femurului. Tratamentul. Pe de-o parte exista antiinflamatoarele, care actioneaza asupra durerii provocate de artroza, alte medicamente actioneaza hranind cartilagiile si intarindu-le. De curand au fost scoase pe piata variante de regim speciale, destinate cainilor bolnavi de artroza. In sfarsit, exista calea chirurgicala, care pleaca de la remodelarea femurului si a soldului si mergand pana la implantarea unei proteze de sold. ************************************************** * Utilitatea cainelui s-a facut dovedita din toate punctele de vedere, acesta fiind un bun partener de agrement al omului copil sau adult, dar s-a dovedit indispensabil ca si caine utilitar, indeplinind sarcini in politie, armata, echipe de salvare sau paza. Aceste utilitati au contribuit la perfectionarea raselor, accentuandu-se calitatile sau chiar aducandu-se valente noi la potentialul preexistent. Prin selectii repetate si consangvinizari controlate s-au obtinut exemplare cu calitati deosebite dar s-au strecurat si defecte. Aceste defecte se refereau in mod expres la parti anatomice sau fiziologice care erau determinate de impefectiuni in codul genetic al genitorului, defecte cu un caracter recesiv, cu exprimare incompleta si cu transmitere la descendenti conform legilor mendeliene. Una dintre aceste boli este si displazia de sold : HD. Aceasta boala cu transmitere genetica prin manifestarile ei duce la impotente functionale de diferite grade, care pe langa faptul ca afecteaza viata normala a cainelui, il fac inapt atat pentru reproductie, cat mai ales pentru utilitatea lui in serviciu. La caine aceasta boala a inceput sa fie mai amplu cercetata incepand cu anii '60, cand s-au introdus si programe nationale de selectie prin excluderea de la monta a animalelor cu displazie de grad 2,3 si 4, precum si a animalelor sanatoase, in a caror descendenta s-au diagnosticat dislpazii. Dar daca pentru crescatori prin selectie se poate gasi o rezolvare, pentru proprietarii de caini cu displazie problema este in continuare acuta. Displazia de sold (HD) este o afectiune congenitala caracterizata printr-o dezvoltare anormala a articulatiei coxo-femurale, avand drept consecinta o cooptare defectuoasa a capului femural in cavitatea acetabulara Displazia coxo-femurala evolueaza catre artroza (coxartroza). Maladia este considerata grava, pg. 70
Totul despre rasa Rottweiler avand in vedere diminuarea capacitatii de efort a cainelui si coxartroza progresiva urmata de dureri constante. De asemenea, tratamentul conservator este de lunga durata, iar interventia chirurgicala este dificila si costisitoare. Semnele clinice ale displaziei de sold se pot sistematiza in doua faze: -Prima faza este dominata de mers leganat vaccilant, jarete apropiate, refuz de mers la trap, refuz la sarituri, schiopatarea constanta, rezistenta redusa la mers indelungat (cainele se aseaza), limitarea miscarilor articulare si durere la manipularea fortata. -in faza a doua, la simptomele precedente se adauga manifestarea dureroasa a artrozei. O posibilitate de diagnosticare a displaziei este prin manopere palpatorii. Animalul se aseaza in decubit lateral cu piciorul afectat in sus. Cu o palma se fixeaza bazinul pe linia coloanei vertebrale, iar cu cealalta se fixeaza genunchiul flexat. Se duce piciorul prin abductie fortata si in timp ce se face abductia, mana care fixeaza genunchiul va exercita o forta de impingere in lungul femurului. Daca displazia este avansata (peste gr. II), cand genunchiul va ajunge aproape de planul sagital, se va simti cum capul articular femural se va luxa din cavitatea acetabulara. Displazia poate fi diagnosticata in jurul varstei de 5-6 luni. Examenul radiologic se face obligatoriu, dupa un standard precis: cainele este anesteziat, apoi asezat in decubit dorsal cu membrele posterioare paralele, in extensie. Exista patru stadii ale displaziei coxofemurale, identificabile in urma examenului radiologic. De mentionat este faptul ca nu exista o corelatie intre gradul radiologic al displaziei si intensitatea tulburarilor functionale. Uneori, gradul I sau II poate fi mai dureros decat un grad mai avansat. Gradul I - Usor defect de cooptare intre acetabulum si capul femural; defect de profunzime a cavitatii acetabulare; contact insuficient. Gradul II - Defect mai pronuntat si inceputul leziunilor secundare; profunzimea acetabulumului mai redusa. Gradul III - Subluxatie marcata a acetabulumului si a capului femural; acetabulum aplatizat; cap femural deformat Gradul IV - Luxatie a capului femural. Cavitate acetabulara aproape complet stearsa. Metode chirurgicale de ameliorare a displaziilor Osteotomia proximala a femurului Aceasta metoda urmareste corectarea unghiului sub care cade capul articular in cavitatea acetabulara. Se practica o osteotomie in V la baza marelui trochanter. Cu ajutorul unei placi speciale cu suruburi se fixeaza extremitatea proximala a femurului de diafiza, sub un unghi corectat astfel incat capul articular al femurului sa cada in cavitatea acetabulara. Plastia de creasta supraacetabulara Deoarece prin aplatizarea cavitatii acetabulare capul femural are tendinta de luxare, aceasta metoda urmareste sa adanceasca cavitatea articulara prin prelungirea sprancenei cavitatii acetabulare prin plastia acesteia cu un implant din plastic sau ceramic biotolerabil. Capul femural va avea astfel o baza mai mare de sprijin. Proteza totala de sold Aceasta tehnica este recomandata in displaziile de grad mare (3 si 4). Ea consta in rezectia capului si colului femural si inlocuirea lor cu o proteza metalica. Cavitatea acetabulara este si ea inlocuita cu o alta cavitate in care se roteste noul cap articular metalic. Osteotomia tripla a pelvisului - TPO Este cea mai des folosita metoda pe plan mondial in ameliorarea displaziei de grad 1 si 2.
Plante toxice pentru animale APCC construieste in prezent o baza de date cu principalii responsabili de otraviri si intoxicatii la animale. Dintre acestia, va prezentam in cele ce urmeaza lista celor mai raspandite plante care contin substante toxice pentru animale si om. pg. 71
Totul despre rasa Rottweiler Aloe vera / familia Liliaceae / saponina Semne clinice: voma, diaree, anorexie, stari depresive
Amaryllis sp. / familia Amaryllidaceae / licorina Semne clinice: voma, diaree, anorexie, dureri abdominale, hipersalivatie
Pieris japonica ( Lacramioara ) / familia Ericaceae / arbutina (glucozid al hidrochinonei) Semne clinice: voma, diaree, hipersalivatie, stari comatoase, stop cardiac
pg. 72
Totul despre rasa Rottweiler
Asparagus sprengeri / familia Liliaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: voma, diaree, dureri abdominale
Macadamia integrifolia / familia Proteaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: stari depresive, febra, stari de voma, cresterea ritmului cardiac. Nu s-au raportat intoxicatii decat la caini. pg. 73
Totul despre rasa Rottweiler
Colchicum autumnale (brandusa de toamna) / familia Liliaceae / colchicina Semne clinice: diaree, voma insotita de sangerari, iritatii la nivel bucal si esofagian
Persea americana (avocado) / familia Lauraceae / persina Semne clinice: stari de voma, diaree, inflamarea glandelor mamare, stop cardio-respirator, stari comatoase
Rhododendron sp. / familia Ericaceae / Semne clinice: voma, diaree, hipersalivatie, hipotensiune, stari comatoase, colaps cardio-vascular pg. 74
Totul despre rasa Rottweiler
Caesalpinia gilliesii / familia Leguminosae / acid hidrocianic Semne clinice: tulburari gastrointestinale
Celastrus scandens / familia Celastraceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: convulsii, gastroenterite
Solanum dulcamara / familia Solanaceae / solanina, saponina Semne clinice: dureri puternice abdominale, lesin, pupile dilatate, pulsul scade
pg. 75
Totul despre rasa Rottweiler Hedera helix / familia Araliaceae / saponine (frunzele sunt mult mai toxice decat fructele) Semne clinice: tulburari gastrointestinale, diaree, strai comatoase, febra, dureri musculare, dilatarea pupilelor, hiperactivitate, neliniste
Aescullus sp. / familia Hippocastanaceae / esculina Semne clinice: gastroenterite severe, depresi, pupile dilatate, stari comatoase
Podocarpus macrophylla / familia Araliaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: stari de voma, diaree Caladium hortulanum / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire Zantedeschia aethiopiea / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire
Ricinus communis / familia Euphorbiaceae / ricin (semintele sunt foarte toxice, inclusiv la om) Semne clinice: sete puternica, diaree severa, convulsii, colaps renal pg. 76
Totul despre rasa Rottweiler
Monstera deliciosa / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire
Dieffenbachia amoena / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire
Melia azedarach / familia Meliaceae / substante terpenice (fructele sunt foarte toxice) Semne clinice: diaree, stari de voma, stari depresive, soc pg. 77
Totul despre rasa Rottweiler
Cycas sp. / familia Cycadaceae / cicazina Semne clinice: stari de voma, icter, sete puternica, gastroenterite hemoragice, leziuni la nivelul ficatului, deces
Cyclamen sp. / familia Primulaceae / ciclamina Semne clinice: stari de voma, probleme severe la nivel gastrointestinal, coma
Narcissus sp. / familia Amaryllidaceae / licorina, narcisina, narcipoetina, alti alcaloizi Semne clinice: Tulburari ale sistemului digestiv, convulsii, hipotensiune, aritmie
Hemorocalis dumortirei / familia Liliaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: voma, colaps renal, coma. S-au raportat cazuri de intoxicatie doar la pisici.
Epippremum aureum / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire pg. 78
Totul despre rasa Rottweiler
Solanum tuberosum (cartoful) / familia Solanaceae / solanina, substante din gama atropinei Semne clinice: diaree, hipersalivatie, dureri puternice gastrointestinale, pupile dilatate, stari de confuzie. Frunzele si florile sunt cele mai toxice.
Lilium longiflorum / familia Liliaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice; stari de voma, lesin, colaps renal, coma. S-au raportat cazuri de intoxicatie doar la pisici.
Caladium hortulanum / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire
pg. 79
Totul despre rasa Rottweiler
Asparagus densiflorus / familia Liliaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: tulburari gastrointestinale la ingerarea fructelor
Anthurium sp. / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire
Dracaena sp. / familia Agavaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: la pisici - pupile dilatate, dificultati la respirare, dureri abdominale, puls marit. La caini si pisici - stari de voma, stari depresive, confuzie
Digitalis purpurea (degetel) / familia Scrophalariaceae / digitalina Semne clinice: tulburari cardiace, stop cardiac pg. 80
Totul despre rasa Rottweiler
Philodendron pertusum / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire Gladiolas sp. (gladiola) / familia Iridaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: stari de voma insotita de sangerari, stari depresive, diaree, dureri abdominale, hipersalivatie Gloriosa superba / familia Liliaceae / colchicina si alte substante inrudite Semne clinice: voma insotita de sangerari, diaree, stari de soc, leziuni renale si ale ficatului, colaps
Epipremnum aureus / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire Syngonium podophylum / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire
pg. 81
Totul despre rasa Rottweiler Phylodendron oxycardium / familia Araceae / cristale de oxalat de calciu Semne clinice: iritatii la nivel bucal, stari de voma, dificultati la inghitire
Nandina domestica / familia Berberidaceae / alcaloizi diferiti Semne clinice: cianoza, stari de voma, diaree, stari comatoase, stop cardiorespirator, deces Illex sp. / familia Aguifoliaceae / saponina Semne clinice: stari de voma, diaree, stari depresive Hyacinthus orientalis ( frumoasele zambile ) / familia Liliaceae / alcaloizi diferiti Semne clinice: voma insotita de sangerari, diaree, stari depresive
Hydrangea macrophylla / familia Saxifragaceae / glicozide Semne clinice: stari de voma, stari depresive, anorexie, diaree, puls crescut, febra pg. 82
Totul despre rasa Rottweiler
Iris sp. / familia Iridaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: voma insotita de sangerari, staridepresive, diaree, hipersalivatie, dureri abdominale
Kalanchoe sp. / familia Crassulaceae / bufodienalide Semne clinice: voma, diaree, tulburari cardiace pg. 83
Totul despre rasa Rottweiler
Asparagus setaceus / familia Liliaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: tulburari gastrointestinale
Convalaria majalis (lacramioara) / familia Liliaceae / convalarina, convalatoxina, alte glicozide cardiotoxice Semne clinice: aritmie cardiaca, stari comatoase, deces
Macadamia integrifolia / familia Proteaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: stari depresive, febra, stari de voma. Cazuri de intoxicatie au fost raportate doar la pg. 84
Totul despre rasa Rottweiler caini.
Nerium oleander (leandrul) / familia Apocynaceae / oleandrina, oleandrozida, neriozida, glicozide cardiotoxice Semne clinice: Voma, diaree, hipotermie, coma, deces
Tulip sp. (laleaua) / familia Liliaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: voma, diaree, hipersalivatie, inapetenta pg. 85
Totul despre rasa Rottweiler
Yucca sp. / familia Agavaceae / substanta toxica nu a fost determinata Semne clinice: stari de voma, stari depresive, diaree, lesin Babesioza Babesioza face parte din grupa hemosporidiozelor (piroplasmozelor) produse de protozoare din subclasa Piroplasmia, ordinul Piroplasmida boli ce afecteaza in principal elementele figurate sanguine sau limfoide, atat la mamifere, cat si la pasari. Raspandirea parazitilor este conditionata de dinamica gazdelor lor definitive anume capusele Ixodidae. In cazul babesiozei, parazitul din genul Babesia sau Nuttallia, familia Babesiidae se fixeaza in eritrocitele organismului parazitat, in numar variabil (1-4 paraziti), imbracand diferite forme si aspecte, in functie de specie (piriformi, bigeminati, inelari). Parazitul prezinta mai multe specii, in functie de mamiferul afectat: de exemplu, Babesia caballi, Nuttallia equi specii parazite pentru cai, Babesia canis, Babesia vogeli, Babesia gibsoni paraziti ai cainelui, sau la om - Babesia gibsoni, Babesia bovis, Babesia hodaini. Ciclul biologic al parazitului prezinta doua faze, in functie de gazda parazitata la un moment dat: in capuse, care sunt gazde definitive, se produc fazele sexuate, iar in organismul mamiferelor, considerate gazde intermediare, se produc fazele asexuate. Focarele de infectie in cazul acestei boli sunt animalele infectate, sau cele nediagnosticate, care prezinta infectii latente, si capusele ixodidae, care sunt considerate de fapt rezervorul acestui parazit. Contaminarea trecerea parazitului de la capusa la animal se produce in momentul hranirii capuselor infectate, prin saliva inoculata transcutanat. Patogeneza babesiozei este deosebit de complexa boala afectand in mod serios intregul organism. Parazitul patrunde initial in hematii, se multiplica, secreta diferite toxine metabolice, cauzand astfel liza celulelor rosii, astfel ca in timp se produce anemia. Alte efecte ale acestor distrugeri masive se pot traduce ulterior si prin spleno- sau hepatomegalie. Ca reactie de aparare a organismului se poate integistra o crestere usoara a tensiunii arteriale, insotita de vasodilatatie si tahicardie. pg. 86
Totul despre rasa Rottweiler In cazuri mai severe se pot inregistra edeme perivasculare si leziuni grave in encefal, cu manifestari nervoase, disfunctii hepatice si renale icter, albuminurie, sau necroze si degenerari in organele afectate, etc. Un organism trecut prin boala poate dobandi o imunitate activa care se poate realiza si in urma administrarii unui vaccin stare ce dureaza de la cateva luni, la cativa ani. Se mai poate dobandi imunitate si prin inoculare de ser de la animalele trecute deja prin boala imunitate considerata pasiva. Moartea animalului in cazul complicarii bolii survine ca urmare a anemiei si toxicitatii grave. Dintre modificarile anatomopatologice, in functie de forma bolii, putem mentiona: icter, splenomegalie, hepatomegalie, hipertrofie renala, hemoragii gastro-intestinale, edem cerebral (in faza acuta), cahexie, anemie, reducere drastica a musculaturii (faza cronica). Simptomatologie perioada de incubatie este de 7-14 zile, boala prezentand diferente clinice in functie de specia afectata. La caine, forma acuta debuteaza cu apatie, febra, anorexie, icter, anemie, posibile tulburari respiratorii si nervoase (crize tip epilepsie, pseudoparaplegie), fotofobie cu posibile hemoragii retiniene. Moartea se poate produce la 5-10 zile de la imbolnavire. In forma cronica, care persista timp de cateva saptamani, se inregistreaza anemie si slabire accentuata. Diagnosticul se stabileste in functie de datele epidemiologice, datele clinice, leziunile prezente in unele organe (splina, ficat, miocard, rinichi), examen microscopic (frotiuri din sangele periferic), examen serologic sau diagnostic terapeutic (prin medicatie corespunzatoare si obtinerea unor rezultate pozitive). La animalele tinere prognosticul este favorabil. Tratamentul babesiozei este complex, si se asociaza in general cu un regim alimentar dietetic, precum si cu conditii deosebite de igiena. La caine se administreaza Berenil, (sol. 7%, 3 mg/kg, intramuscular), Imidocarb (Imizol) (sol. 12%, 6 mg/kg, subcutan), Acaprin (sol. 0,5%, 0,2 mg/kg, subcutan), Lomidine (4 mg/kg, intramuscular). Profilaxia bolii se realizeaza prin controlul preventiv si descapusarea animalelor, mentinerea unei igiene corespunzatoare in adapostul animalului, aplicarea tratamentelor acaricide, etc. In ultimii ani incidenta acestei boli a luat amploare si de aceea dorim sa venim in ajutorul proprietarilor de animale cu informatii utile despre aceasta boala si despre posibilitatile de prevenire a ei. Ce este babesioza? Babesioza este o boala parazitara foarte grava ce afecteaza diferite specii de mamifere inclusiv omul (este o zoonoza) produsa de un parazit unicelular transmis prin intermediul capuselor care reprezinta gazde definitive si rezervor de babesii in natura. Este o boala intalnita pe tot globul, in Europa avand caracter sezonier, se intalneste in special primavara, in lunile aprilie - mai atunci cand activitatea capuselor este maxima. Mai receptive la aceasta boala sunt animalele tinere, cele malnutrite si bolnave si cele cu imunitate slaba (imunosupresie). Dupa cum am mentionat mai sus, agentii etiologici sunt babesiile, paraziti unicelulari, ce paraziteaza globulele rosii (hematiile). Contaminarea animalelor se realizeaza transcutanat, in timpul hranirii capuselor infestate, care odata cu saliva, inoculeaza parazitii. Parazitii inoculati trec din plasma pe suprafata eritrocitelor apoi in interiorul acestora unde se hranesc, se multiplica si le distrug trecand apoi la alte hematii. Ca urmare a proceselor de nutritie si multiplicare a babesiilor rezulta hematii distruse, toxine metabolice si paraziti morti, astfel instalandu-se anemia si o stare toxica grava. Datorita acestor fenomene intreaga functionare a organismului este perturbata aparand tulburari hepatice si renale grave, tulburari nervoase, tulburari respiratorii si cardiace s.a.
Semnele clinice ale bolii pg. 87
Totul despre rasa Rottweiler Semnele clinice majore care trebuie sa ingrijoreze proprietarul si pentru care trebuie sa se prezinte de urgenta la medicul veterinar sunt: apatia, lipsa poftei de mancare, febra, paloarea mucoaselor (anemia) sau ingalbenirea acestora (icterul), urina de culoare inchisa spre bruna (hemoglobinuria). Tratamentul babesiozei Mentionam ca eficacitatea tratamentului depinde de momentul interventiei, astfel incat, cu cat pacientul este tratat mai din timp, cu atat sansele de vindecare cresc. Pronosticul este rezervat sau grav mai ales in formele acute si la animalele in varsta sau cu imunitate slaba, moartea survenind in scurt timp (4 - 5 zile) de la aparitia semnelor clinice. Este bine de stiut ca tratamentul este dificil, de lunga durata si foarte costisitor. Acesta consta in instituirea unei medicatii specifice, asociata cu un tratament de sustinere si chiar hemotrasfuzie. Prevenirea babesiozei Avand in vedere riscurile majore pe care le prezinta aceasta boala atat la om cat si la animale, dorim sa insistam asupra mijloacelor de preventie a acestei boli. Astfel, orice proprietar responsabil de animale de companie (caine sau pisica) trebuie sa se prezinte periodic (obisnuit lunar) la medicul veterinar pentru o consultatie de rutina. In urma consultatiei, medicul va aprecia starea de sanatate a animalului si va efectua toaleta lunara si deparazitarea interna si externa dupa caz. Inca de la primele consultatii medicul veterinar va va informa despre importanta si necesitatea deparazitarii externe si interne in mentinerea sanatatii animalului dumneavoastra. Primul pas in prevenirea Babesiozei este deparazitarea externa regulata a animalului, cu produse adecvate si recomandate de medicul veterinar. Intrebati medicul veterinar! Acesta va va recomanda cu siguranta cel mai potrivit produs pentru deparazitarea externa a animalului dumneavoastra.
Alergii si Atopii la caini Veterinarii care îşi limitează practica la câini şi pisici întâlnesc multe afecţiuni ale pielii. Există numeroase condiţii care determină probleme ale pielii la câini sau pisici, dar cele mai comune sunt de departe alergiile. SIMPTOME ALE ALERGIILOR Câinii cu alergii pot prezenta următoarele simptome: - îşi rod labele - îşi freacă faţa de covor - se scarpină pe corp - au frecvente infecţii ale urechilor (otite) - îşi pierd părul - au pielea mutilată Câinele care este alergic la ceva arată aceasta prin probleme ale pielii şi mâncărimi, adică prurit. Poate părea logic că dacă un câine este alergic la ceva ce inhalează (atopie), cum ar fi anumite granule de polen, îi va curge nasul; dacă este alergic la ceva ce mănâncă (alergie alimentară), de exemplu la carnea de vită, poate să vomite; dacă este alergic la înţepăturile unor insecte (urticarie), poate să facă o umflătură la locul înţepăturii. În realitate, câinele va prezenta rar aceste simptome. În schimb, va avea o senzaţie de mâncărime uşoară până la intensă pe tot corpul şi poate o infecţie cronică a urechii. În plus, câinii alergici îşi rod adesea labele până ce acestea se irită şi se înroşesc (labele sunt singurele care au glande sudoripare şi acestea se inflamează în caz de alergie). pg. 88
Totul despre rasa Rottweiler E posibil să-şi frece faţa de covor sau de canapea sau să-şi scarpine părţile laterale şi burta. Deoarece glandele urechii ce produc ceara intră în supra-activitate ca reacţie la alergie, apar infecţii ale urechii. Bacteriile şi fermenţii îşî fac adesea apariţia în excesul de ceară şi de reziduuri. Leziunile pielii întâlnite la un câine alergic sunt de obicei rezultatul auto-mutilării pielii prin roadere şi scărpinare. Uneori se produce căderea părului, pe porţiuni, ceea ce îi dă un aspect de pete. Pielea însăşi poate fi uscată şi cu cruste, înroşită sau uleioasă, de la caz la caz. Sunt frecvente infecţiile bacteriene secundare ale pielii datorită acestor leziuni produse de câinele însuşi. Astfel de infecţii pot fi tratate cu antibiotice. FACTORI ALERGENI Când un câine este alergic la ceva, organismul său reacţionează la anumite molecule numite alergeni. Aceşti alergeni pot proveni din: * copaci * iarbă * polenul plantelor * ţesături, precum lâna sau nylon-ul * cauciuc sau material plastic * alimente şi aditivi alimentari, diverse tipuri de carne, cereale sau coloranţi * produse lactate * praful şi scamele din casă * muşcături de purici. REACŢIA ORGANISMULUI LA UN ALERGEN Simplificând, motivul pentru care toţi aceşti alergeni produc mâncărimi ale pielii este că atunci când ei sunt inhalaţi, ingeraţi sau vin în contact cu corpul câinelui, determină sistemul imunitar să producă o proteină numită IgE. Această proteină se fixează apoi de celule, numite celule-catarg, localizate în piele. Când IgE se ataşează la aceste celule-catarg, determină eliberarea diverselor substanţe chimice iritante, cum ar fi histamina. La câini, aceste reacţii chimice şi tipuri de celule apar în cantitaţi mari numai la nivelul pielii. FACTORII GENETICI ŞI TIMPUL INFLUENŢEAZA ALERGIILE Trebuie reţinut că animalele de companie trebuie să fie expuse la alergen o anumită perioadă înainte să apară alergia. Excepţiile sunt posibile, ca de exemplu alergia la muşcături de insecte, care poate apărea numai după câteva expuneri. Organismul animalului trebuie să înveţe să reacţioneze la alergen. Este o reacţie dobândită a sistemului imunitar, care este programată genetic şi transmisă din generaţie în generaţie la mai multe rase. Alergiile sunt în mod special frecvente la anumiţi Terieri, precum Scoţian, West Highland White, Cairn şi Fox Sârmos; câini din rasa Lhasa Apsos; precum şi rase mai mari, cum ar fi Seter Englezesc şi Irlandez, Retriever şi Dalmaţian. Alergiile sunt frecvente cu deosebire la Mops, Schnauzer miniatural şi Buldog Englezesc. La animalele de companie, alergiile încep de obicei să apară la vârsta de 1-3 ani. Pot apărea şi la 6-8 ani, dar peste 80% încep mai devreme. Ceea ce agravează situaţia este că, pe măsură ce animalul îmbătrâneşte, el dezvoltă de obicei din ce în ce mai multe alergii şi reacţia la un anumit alergen devine mai intensă.
DIAGNOSTICUL ALERGIILOR pg. 89
Totul despre rasa Rottweiler Pus în faţa unui animal care se scarpină şi a unui stăpân enervat, este extrem de uşor pentru veterinar să pună un diagnostic greşit sau măcar să nu reuşească să-l convingă pe deplin pe stăpânul animalului de adevărata problemă. Uneori veterinarii adoptă soluţia cea mai uşoară şi îi administrează animalului diverse medicamente, în speranţa că măcar unul va fi eficient şi va duce la dispariţia simptomelor. Dacă animalul nu se mai scarpină, părul începe să-i crească, iar stăpânul lui poate să doarmă noaptea… totul e bine numai în aparenţă, pentru că e posibil ca alergia să nu se fi vindecat. Majoritatea alergiilor sunt de inhalare şi sezoniere (cel puţin la început). Câinele poate fi alergic la un anumit polen care este prezent în mediu timp de trei săptămâni într-un an. Cazul în speţă este uşor de tratat. Indiferent cu ce tratezi animalul, starea lui începe să se amelioreze în patru săptămâni. În cazurile în care alergia este uşoară, dar pielea iritată s-a suprainfectat cu bacterii, un antibiotic cu spectru larg va elimina infecţia, iar pielea poate reveni la o înfăţişare aproape normală, chiar dacă tratamentul nu a vizat în nici un fel alergia. Se poate ajunge la un diagnostic precis al alergiei şi la determinarea exactă a factorilor alergeni printr-una din trei metode: * Testare alergică (intradermică sau prin teste de sânge); * Eliminarea individuală a lucrurilor din mediul de viaţă al animalului, până la găsirea vinovatului; * Terapia de reacţie. Cea din urmă nu este cea mai exactă, dar de obicei produce cea mai rapidă ameliorare pentru animal şi este cea mai avantajoasă pentru buzunarul posesorului. Un exemplu ideal ar fi câinele care este alergic doar la polen de copac. În fiecare an, în aceeaşi lună, câinele începe să-şi roadă labele, să se scarpine pe părţile laterale ale corpului şi să-şi frece faţa de mobilă. Veterinarul alege o tabletă şi/sau o singură injecţie, care va suprima alergia în cele 3-4 săptămâni necesare. În două zile animalul îşi revine şi trebuie să aştepte până în anul următor, când se va întoarce la veterinar cu aceeaşi problemă. Acesta va arunca o privire în fişa animalului şi va repeta probabil tratamentul anterior. În ochii posesorului, el atinge nivelul genialităţii. Din păcate, lucrurile nu merg întotdeauna la fel de bine. Un scenariu mai frecvent pentru un câine este că acum el are cinci ani. La 18 luni a început să se scarpine şi nu s-a mai oprit de atunci. Are pe piele porţiuni întinse care prezintă de 2-3 ori grosimea lor normală, pielea este crăpată şi sângerează intermitent şi nu mai are deloc păr. Canalul auditiv este dureros, infectat şi imflamat până la punctul în care impietează asupra capacităţii auditive a câinelui. Câinele nu se simte bine, este rareori în stare să doarmă noaptea, trezindu-se frecvent pentru a se scărpina sau pentru a se roade. E posibil chiar să aibă febră, cu intermitenţe, datorită recurenţei infecţiilor bacteriene ale pielii. Încă îi mai place, totuşi, să se comporte ca un câine, fugărind veveriţe, mâncând trataţii speciale şi aşteptând nerăbdător să vină copiii de la şcoală. Stăpânul şi câinele au fost de-acum la fiecare clinică veterinară pe o rază de mai mullţi km şi aceasta probabil că se va mări în curând. Iar câinele se simte din ce în ce mai rău. Acesta reprezintă un caz izolat, dar nu rar şi vi-l prezentăm pentru a putea aprecia reala dificultate a diagnosticării şi tratării alergiilor canine. Este extrem de important să găsim acel/acei alergen/alergeni la care este sensibil câinele, pentru a-l putea ajuta eficient. Dermatita de contact alergică şi iritantă Dermatita de contact alergică apare la câini ca o reacţie de hipersensibilitate faţă de anumite molecule din mediul animalului. Dermatita de contact iritantă apare când pielea este expusă la substanţe toxice din mediu. Simptomele şi mecanismele biologice ale acestor două boli sunt asemănătoare, aşa încât sunt adesea discutate împreună.
CE ESTE DERMATITA DE CONTACT ALERGICĂ? pg. 90
Totul despre rasa Rottweiler Dermatita de contact alergică este o boală rară care se produce atunci când pielea unui animal reacţionează faţă de anumite molecule din mediu. Substanţele care pot provoca dermatita de contact alergică includ anumite antibiotice aplicate pe piele, metale precum nichelul, materiale precum cauciucul, lâna şi plasticul, ca şi substanţe chimice precum vopsele şi deodoranţi de covoare. CE ESTE DERMATITA DE CONTACT IRITANTĂ? Dermatita de contact iritantă se produce atunci când pielea este expusă la chimicale intens iritante, precum seva din iedera otrăvitoare sau sarea de pe şosele. PRIN CE DIFERĂ CELE DOUĂ BOLI? Dermatita de contact alergică afectează numai acele animale cu o hipersensibilitate la o anumită moleculă. Cea de-a doua afectează orice câine care este expus la substanţa iritantă. Dermatita alergică presupune expuneri repetate la moleculă înainte de apariţie. Apare rar la animale sub doi ani. Dermatita de contact iritantă apare adesea la animale tinere foarte curioase care se apropie de lucruri de care n-ar trebui să se apropie. CARE SUNT SIMPTOMELE CELOR DOUĂ DERMATITE? În general, se produc leziuni pe porţiuni de piele cu păr puţin şi care sunt direct expuse la moleculele iritante. Aceasta înseamnă adesea dosul labelor, abdomenul, botul şi buzele. Zonele afectate sunt foarte roşii, au mici umflături sau vezicule (leziuni sub formă de băşici) şi prezintă mâncărime. În dermatita de contact iritantă pot apărea ulceraţii. CUM SE DIAGNOSTICHEAZĂ CELE DOUĂ DERMATITE? Istoricul şi examenul fizic pot indica adesea care este problema. Se practică frecvent teste de excludere, pentru a izola alergenul (molecula care a produs dermatita). În cazul acestor teste, animalul este ţinut într-o cameră fără covor şi departe de iarbă, de exemplu. Dacă starea animalului se ameliorează, alergenii potenţiali sunt introduşi încet, unul câte unul. Se poate realiza şi testarea unei zone de piele. O mică cantitate de alergen se freacă de piele sau un tampon conţinând alergenul suspect se bandajează pe pielea animalului. Pielea se monitorizează timp de 2-5 zile pentru a observa reacţia. CUM NE PURTĂM CU ANIMALELE CARE PREZINTĂ ACESTE AFECŢIUNI? Cheia pentru a ţine sub control aceste afecţiuni este de a interzice sau de a restrânge accesul la alergen sau la substanţa iritantă din mediul de viaţă al animalului. Dacă acest lucru nu se poate realiza, animalul necesită adesea terapie cu steroizi. Din păcate, aceasta nu este întotdeauna eficientă. De obicei, pentru orice animal suspect de o afecţiune alergică care poate implica o componentă alergică de contact, recomandăm: * Vase din sticlă sau din oţel inoxidabil pentru mâncare şi apă (pentru a reduce posibilitatea apariţiei dermatitei de contact datorită expunerii la plastic sau la vopsele) * Detergenţi hipoalergenici pentru culcuşul animalului * Şamponări hipoalergenice de rutină pentru îndepărtarea oricăror alergeni * Limitarea plimbărilor la trotuare sau la suprafeţe pavate – evitaţi iarba.
Hipersensibilitatea pg. 91
Totul despre rasa Rottweiler Un sistem imunitar hipersensibil este acela care reacţionează excesiv la un stimul. Un sistem imunitar normal reacţionează atunci când organismul identifică o proteină străină, precum proteinele din exteriorul bacteriilor. Corpul străin care produce răspunsul imunitar se numeşte antigen. Organismul poate reacţiona la antigen producând molecule proteice (anticorpi) care leagă antigenul. Combinaţia realizată prin anticorpul legat de antigen se numeşte complex imunitar. Pe lângă anticorpi, diferitele celule se pot de asemenea activa, ceea ce eliberează substanţe chimice precum histaminele, care pot afecta diverse părţi ale organismului. În cazul hipersensibilităţii, organismul produce mult prea mulţi anticorpi, şi nu cei potriviţi situaţiei, un număr mare de complecşi antigen-anticorp, sau anticorpi pentru proteine care nu sunt realmente străine. În plus, un număr excesiv de celule poate fi activat pentru a produce histaminele şi alte substanţe chimice. Există patru mari tipuri de hipersensibilitate. 1. Tipul I. Hipersensibilitate imediată. În hipersensibilitatea de tipul I reacţia sistemului imunitar este imediată şi intensă. Simptomele se datorează mai ales faptului că celulele reacţionează în exces şi eliberează cantităţi foarte mari de histamină şi alte substanţe chimice. Aceasta se întâmplă când o persoană sau un animal este alergic la înţepături de albine sau la penicilină şi se numeşte anaphylaxie. Acest tip include de asemenea alergii la lucruri inhalate (atopie), precum polenul sau mătreaţa de câine sau de pisică, dermatita alergică la purici şi alţi antigeni care declanşează simptomele unei alergii la câteva minute de la expunere. Urticaria (blândele) reprezintă un alt caz de hipersensibilitate de tipul I. 2. Tipul II. Hipersensibilitate mediată de anticorpi. Hipersensibilitatea de tipul II apare când organismul produce anticorpi la proteine de pe propriile sale celule. Aceasta se numeşte autoimunitate. În anemia hemolitică autoimună, organismul produce anticorpi împotriva propriilor sale celule roşii, distrugându-le şi producând anemia (un număr de celule roşii mai mic decât cel normal). Reacţiile la transfuzie sunt un alt exemplu de hipersensibilitate de tipul II. 3. Tipul III. Hipersensibilitate mediată de complex imunitar. Reacţia excesivă a sistemului imunitar în hipersensibilitatea de tipul III determină formarea în organism a unui mare număr de complecşi imunitari (anticorp-antigen), care se fixează în anumite organe. Un anume tip de afecţiune renală numită glomerulonefrită apare când aceşti complecşi se fixează în rinichi şi blochează capacitatea acestuia de a filtra sângele. Lupus-ul eritematos şi artrita reumatoidă sunt alte exemple de hipersensibilitate de tipul III. 4. Tipul IV. Hipersensibilitate întârziată. Tipul IV sau hipersensibilitatea întârziată apare la mai mult de 24 de ore de la expunerea organismului la antigen. Dermatita de contact alergică este un exemplu de hipersensibilitate întârziată. Acesta este tipul de reacţie care apare la animale şi oameni expuşi la diferite vopsele, substanţe chimice sau metale. Este de asemenea reacţia pe care o testăm când se realizează un test de tuberculină. Genetica şi hipersensibilitatea Toate cazurile de alergii, fie că sunt uşoare sau grave, sunt de natură genetică. Câinele sau pisica ce devine alergic/ă la vaccinuri, medicamente, alimente, polen, purici etc. este programat/ă genetic să aibă un sistem imunitar apt de a produce o reacţie alergică. Reacţia alergică nu se datorează medicaţiei, unui vaccin, unui aliment sau mediului – este o trăsătură genetică moştenită de la părinţi. Nu este recomandabil a se folosi indivizi cu un sistem imunitar anormal într-un program de împerechere. pg. 92
Totul despre rasa Rottweiler
Examinarea starii de sanatate In momentul achizitionarii puiului este imperios necesar sa va decideti asupra alegerii unui medic (cabinet) veterinar. Prin urmare trebuie sa va inregistrati cainele la un cabinet veterinar, de preferinta cat mai apropape de casa (pentru cazuri de urgenta), care sa poata oferi servicii cat mai variate: intretinere, ingrijire, spitalizare si urgente. Este de preferat un cabinet veterinar cu un numar mare de medici disponibili pentru consultatii, precum si cu o sfera larga de specializari. Dupa alegerea medicului (cabinetului) veterinar, acesta va administra vaccinurile restante (daca este cazul) si va stabili in continuare o schema de vaccinare si de deparazitare (interna si externa) care vor trebui respectate cu strictete. La cel mai mic semn de boala este indicat sa va prezentati cu cainele la medicul veterinar. Semnele unei boli pot fi observate pe zona faciala a cainelui (secretiile ochilor, mucoasa nazala si bucala). De asemenea este necesara o examinare periodica a pielii si a parului, a urechilor si a canalului auditiv. Temperatura corpului (cea normala este de 38,5 grade Celsius), pulsul (70-100 de batai/minut la un caine sanatos) si respiratia (de 10-20 de ori/minut in in stare de repaus) pot oferi si ele indicii asupra starii de sanatate a cainelui. In general, rottweilerul este o rasa destul de sanatoasa. Cele mai frecvente afectiuni cu care se confrunta rasa sunt urmatoarele: Displazia de sold: este o boala genetica, influientata de factorul alimentar sau de cresterea si intretinerea deficitare. Se manifesta ca o malformatie a articulatiei soldului. Diagnosticul poate fi pus dupa vasrta de 6 luni, dar cu certitudine poate fi stabilit la varsta de 2 ani pe baza unei radiografii (sfat: in perioada de crestere a cainelui evitati efortul excesiv, sariturile, urcatul si coboratul scarilor precum si supraalimentarea puiului); Displazia de cot: are determinism genetic, dar poate avea drept cauze si alimentatia incorecta sau traumatismale. Diagnosticul poate fi pus in jurul varstei de 4 luni pe baza unei radiografii (sfat: in perioada de crestere a cainelui evitati efortul excesiv, sariturile, urcatul si coboratul scarilor precum si supraalimentarea puiului); Osteochondritis dissecans: boala se caracterizeaza prin formarea unui cartilaj ingrosat si friabil care se fisureaza si se poate desprinde; Panosteitele (dureri de crestere): reprezinta tulburari de proliferare si remodelare osoasa. Durerea se muta de la un picior la altul, lucru cunoscut sub denumirea de "durere rotativa"; Boala von Willebrand: similara hemofiliei la om. Se caracterizeaza prin tulburari de coagulabilitate sangvina; Sindromul dilatatie-torsiune gastrica: dilatatia gastrica ceste o urgenta medicala iar torsiunea gastrica este o urgenta chirurgicala. Gravitatea unei asemenea afectiuni nu consta numai in modificarile de la nivelul digestiv ci si in stabilirea unor tulburari cardio vascula si metabolice grave (sfat: dupa ce hraniti cainele nu il supuneti la eforturi fizice ci lasati-l aproximativ doua ore in repaus); Stenoza subaortica: este o afectiune congenitala ce consta in stenozarea (ingrosarea) lumenului aortic la iesirea din ventricolul stang; Afectiunile ochiului: ectropion - afectiune mostenita, se manifesta prin rasfrangerea pleoapei in exterior; entropion - afectiune mostenita, se manifesta prin rasfrangerea pleoapei in interior; pg. 93
Totul despre rasa Rottweiler atrofia progresiva a retinei - boala transmisa genetic care evoluiaza pana la orbire; displazia retiniana - boala transmisa genetic de o gena autosomala recesiva; Epilepsia: afectiune transmisa genetic: Hipotiroidism: boala ce se caracterizeaza prin aparitia obezitatii, prin caderea execiva a parului, prin dermatite si temperament placid; Polineuropatia distala: se caracterizeazarin atrofie musculata, parapareze ce evolueaza pana la tetrapareza, hipo-reflexivitate; Important: dupa cum se poate observa, o serie dintre afectiunile enumerate mai sus au un determinism genetic (se mostenesc). Prin achizitionarea unui pui de rottweiler cu pedigree riscul aparitiei unor astfel de boli este mult mai redus deoarece in precesul de selectie crescatorul inlatura de la reproductie exemplarele care sufera de astfel de boli. Obişnuirea cu botniţa Articol scris de hemu-ha Multă lume consideră că botniţa este inutilă, chiar dăunătoare câinelui sau că acesta s-ar chinui dacă-l forţează s-o poarte. Uneori e adevărat. În timpul verii, câinele poate avea dificultăţi să respire cu botniţele care strâng botul. Mulţi câini nu suportă botniţa, dar asta se întâmplă doar pentru că le-a fost prezentată incorect. Deşi foarte puţini câini acceptă botniţa cu plăcere, cei mai mulţi pot fi obişnuiţi să o ignore. Cu cât începeţi să lucraţi mai repede cu căţelul, cu atât va fi mai uşor. Învăţarea câinelui să poarte botniţa nu este deloc uşoară, câinele poate face foarte repede asocieri neplăcute cu ea, iar atunci va fi greu să-l mai obişnuim. Din acest motiv, programul de obişnuire cu purtarea botniţei e unul lung, ca să dea timp câinelui să exploreze situaţia şi, cel mai important, să vadă că nu are motiv de îngrijorare. Pentru câinii care au frică de botniţă, programul trebuie urmat strict şi nu trebuie să treceţi la pasul următor decât când cel actual e acceptat de câine cu calm.
De ce e utilă Botniţa este folositoare atunci când: • Mergeţi în mijloacele de transport (acolo unde este permis, vezi „Câinele RATBist” din „Ce înseamnă un câine în viaţa mea”). • Aveţi câine „periculos”, conform OUG 55/2001. • Aveţi un câine agresiv în timpul plimbărilor, în parc sau când aveţi invitaţi. • Lucraţi cu un infractor marcat sau efectuaţi dresaj de pază cu câinele. • Lucraţi cu un câine care v-a muşcat. • Câinele e rănit, acesta poate muşca involuntar când e tratat, indiferent de cât de docil ar fi altfel. • Câinele nu suportă să fie tuns sau să i se taie unghiile (e de preferat însă să se rezolve aceste probleme). • Câinele are răni sau suturi, cu botniţa nu şi le va redeschide. • Câinele mănâncă de pe jos; cu un tip potrivit de botniţă, nu va mai putea mânca. • Câinele roade şi distruge casa; cu o botniţă, nu o va mai face sau îi va fi mai greu. • Aduceţi un câine nou în familie; îi puteţi pune botniţă. • Vreţi să nu vă mai abordeze străinii pe afară; câinele cu botniţă inspiră teamă. • La modul cum se schimbă ordonanţele şi Hotărârile de consilii locale, se poate să fiţi nevoiţi să-l ţineţi mereu cu botniţă în spaţiul public, indiferent de rasă. În unele cazuri, botniţa trebuie pusă chiar dacă animalul nu a învăţat s-o poarte, de exemplu medicul veterinar v-ar putea spune că nu vrea să rişte să facă ceva cu câinele decât dacă acesta are botniţă. Evident, este mult mai bine să fi fost deja obişnuit cu ea, decât să supuneţi câinele unui stres suplimentar. pg. 94
Totul despre rasa Rottweiler
Cum nu trebuie folosită • Botniţa nu rezolvă agresivitatea. Dacă aveţi câini care se bat, e nevoie de un program de reabilitare, nu de botniţe. • Botniţa nu trebuie în niciun caz să fie folosită ca pedeapsă. Dacă o faceţi, veţi crea mai multe probleme decât rezolvaţi. • Nicio botniţă nu trebuie să afecteze respiraţia câinelui. Consultaţi şi medicul veterinar în această privinţă. • Dacă folosiţi o botniţă care împiedică animalul să deschidă gura (ca cele textile), nu lăsaţi câinele cu ea nesupravegheat. • Dacă i se facă rău câinelui, scoateţi botniţa imediat pentru a-i permite să respire sau să vomite, dacă e cazul. • Nicio botniţă nu e 100% sigură sau indestructibilă, nu vă bazaţi că un câine cu botniţă nu se poate elibera sau că nu poate muşca niciodată. Pe lângă botniţele textile care permit câinelui să deschidă gura şi să muşte, puteţi introduce din greşeală un deget în celelalte, în spaţiile libere, iar câinele vă poate muşca, chiar involuntar. • Nu lăsaţi botniţa câinelui care merge în cala avionului. • Unii dresori recomandă să corectaţi verbal şi/sau fizic câinele când încearcă să scoată botniţa. Eu nu lucrez aşa.
Ce tipuri de botniţe există Nu orice botniţă se potriveşte oricărui tip de câine în orice situaţie. Lăsând la o parte materialele din care sunt făcute, există tipuri de botniţe gândite special pentru rase cu conformaţii aparte, ca de exemplu bulldogii, câinii de tip pitbull sau de tipul ciobănesc german. Botniţele din piele de tip coş sunt cele mai bune (şi scumpe), dar asiguraţi-vă că au destule găuri pentru circulaţia aerului, nu sunt toate la fel şi că pielea e destul de tare cât să nu permită muşcături. De asemenea, cele mai multe botniţe au doar 2 bretele, care se leagă în spatele urechilor, unele însă (în special cele de metal şi cele din piele) mai au încă o bretea care trece printre ochi, pe cap şi care poate fi prinsă de zgardă, pentru mai multă siguranţă. Botniţa de urgenţă Botniţa de urgenţă poate fi confecţionată din orice, inclusiv dintr-o lesă. Iată cum: faceţi un nod în jurul botului câinelui, cu capetele libere în sus (deci nodul va fi pe partea de sus a botului, nu pe mandibulă). Aduceţi apoi capetele în jos şi încrucişaţi-le sub botul câinelui, apoi legaţi-le în spatele urechilor. Alte variante includ un nod suplimentar sub bot sau înconjurarea acestuia de mai multe ori (legatul în spatele urechilor se face cu capetele venind dinspre jos însă, nu de sus). Avantaje: o puteţi face repede, când nu aveţi o alta. Dezavantaje: evident, nu e la fel de sigură ca celelalte, respiraţia câinelui se face greu. Recomandată pentru: situaţii de urgenţă, veterinar, cosmetică. Nerecomandată pentru: plimbări şi dresaj. Botniţa textilă (nylon) Avantaje: probabil cea mai folosită, e uşoară, câinele poate mânca cu ea. Dezavantaje: respiraţia e dificilă, câinele poate deschide gura puţin şi poate să muşte sau să ia de pe jos. Recomandată pentru: situaţii de urgenţă, veterinar, cosmetică. Nerecomandată pentru: plimbări şi dresaj (mâncat de pe jos, agresivitate, pază, distrugeri în casă, etc.). Botniţa din plastic Avantaje: oferă aerisire bună, câinele poate să bea apă cu ea, e uşoară şi ieftină. Dezavantaje: nu e foarte rezistentă. Recomandată pentru: situaţii de urgenţă, veterinar, cosmetică, plimbări, mâncat de pe jos, distrugeri în casă. Nerecomandată pentru: dresaj, agresivitate, pază. pg. 95
Totul despre rasa Rottweiler Botniţa din piele (de tip coş) Avantaje: e cea mai sigură, circulaţie bună a aerului, e destul de uşoară, nu poate muşca sau mânca, folosită de câinii de muncă. Dezavantaje: e scumpă. Recomandată pentru: orice situaţie, cea mai bună pentru pază. Botniţa de metal Avantaje: e rezistentă, circulaţie a aerului mai bună decât la orice altă botniţă, nu poate muşca sau mânca, poate să bea apă. Dezavantaje: e grea, câinele poate lovi destul de tare cu ea. Recomandată pentru: orice, mai puţin pază. Nerecomandată pentru: pază. Urgenţe
Vet
Cosmetică
Plimbări
Mâncat
Urgenţă
V
V
V
X
X
X
X
X
Textilă
V
V
V
X
X
X
X
X
Plastic
V
V
V
V
V
V
X
X
Metal
V
V
V
V
V
V
V
X
Piele
V
V
V
V
V
V
V
V
Distrugeri Agresivitate
Pază
Ce mărime Cel mai bine, mergeţi împreună cu căţelul şi probaţi mai multe botniţe. Altfel, măsuraţi de la nasul câinelui la ochi pentru lungime şi măsuraţi grosimea botului, la 2-3 cm sub ochi, valoare la care adăugaţi 2 cm. Cum am amintit deja, unele rase au botniţe special făcute pentru fizionomia lor. Nu încercaţi să puneţi o botniţă de ciobănesc german unui câine cu botul scurt (sau invers). Cel mai simplu este să mergeţi şi să probaţi mai multe botniţe.
Program 1. Prezentaţi botniţa câinelui de la distanţă şi încurajaţi-l să vină s-o miroasă, recompensându-l când o face. Câinele care a prins teamă de botniţă trebuie lucrat mai mult la pasul acesta; treceţi mai departe doar când arată că tolerează prezenţa botniţei fără probleme şi când poate sta lângă ea fără să pară preocupat. 2. Atrageţi atenţia câinelui cu ceva mâncare şi puneţi-o în botniţă, asigurându-vă că vă vede. Încurajaţi-l să bage botul înăuntru după mâncare, dar nu mişcaţi botniţa spre el şi nu-l forţaţi, nu puneţi mâna pe el. Dacă botniţa nu e închisă la capăt, puneţi o cârpă sau ţineţi mâncarea acolo cu degetele, din afară. Repetaţi de minim 3-4 ori pe zi timp de câteva zile. 3. Procedaţi ca la pasul 3, dar nu puneţi mâncare în botniţă; arătaţi-i-o, el îşi va băga botul, apoi daţi-i mâncarea din mână, după ce scoate botul. Câteva repetiţii pe zi timp de câteva zile vor fi suficiente. 4. Începeţi să ţineţi de curelele botniţei (fără să le prindeţi) când are botul înăuntru, dar nu-l forţaţi şi nu-l ţineţi mai mult de 1-2 secunde. După câteva repetiţii, puteţi începe să măriţi încet timpul cât îl ţineţi acolo la 3-4 secunde, apoi chiar mai mult. 5. Asiguraţi-vă că aţi legat bine botniţa, că nu poate să o scoată, preferabil legaţi-o şi de zgardă. 6. La un moment dat, orice câine va începe să se zbată, încercând să scoată botniţa. Lăsaţi-l să se zbată, nu-l băgaţi în seamă, nu-l certaţi şi nu-l opriţi ! E important să vadă singur că nu o poate scoate (de aici şi importanţa punctului 5). 7. Botniţa o scoateţi doar când stă calm, niciodată dacă se zbate, trage, etc., pentru că va învăţa că, dacă se zbate, botniţa iese. Dacă începeţi să o scoateţi iar el se zbate, opriţi-vă, ignoraţi-l (punctul 6) şi aşteptaţi să se calmeze, dar nu doar de formă, trebuie să fie calm. 8. De acum ar fi bine să lucraţi doar afară, când nu e cald. Acum puteţi să legaţi curelele, dar eliberaţi-l după 1-2 secunde şi recompensaţi-l, urmând strict paşii 5, 6 şi 7. După câteva repetiţii, lăsaţi-l mai mult pg. 96
Totul despre rasa Rottweiler timp cu botniţa legată. Într-o săptămână, puteţi progresa până la a-l lăsa câteva minute cu ea, atenţie însă la punctele 5, 6 şi 7. 9. Legaţi-i botniţa zilnic câte 5 minute, apoi 10, 15, din nou 5, etc., timp de încă o săptămână. După ce ajungeţi la 15-20 de minute, iar câinele nu mai are nicio reacţie, puteţi reduce timpul la 1-2 dăţi pe săptămână, apoi o dată la 2 săptămâni timp de o lună şi, în fine, o dată pe lună. Pentru a nu „uita”, e bine să-i puneţi botniţa măcar o dată pe lună şi să-l lăsaţi câteva minute cu ea, atât prin casă cât şi afară. 10. Programul acesta poate dura mai mult de două luni, dar poate dura şi doar câteva zile sau chiar ore, depinde de câine şi de modul cum lucraţi cu el. Esenţialul este să înţelegeţi că, dacă vă grăbiţi şi-l forţaţi, câinele va începe să refuze botniţa şi va trebui s-o luaţi de la început, iar acum va dura mai mult decât ar fi durat în mod normal. Mai bine mergeţi mai lent, dar sigur. Articole legate de subiect:
pg. 97