MOTTO: „CEEA CE-L FACE PE OM MAI MARE DECÂT SIMPLA LUI VIAŢĂ, ESTE DRAGOSTEA PENTRU VIAŢA CELORLALŢI” L.F. CELINE
2
MOTTO: „CEEA CE-L FACE PE OM MAI MARE DECÂT SIMPLA LUI VIAŢĂ, ESTE DRAGOSTEA PENTRU VIAŢA CELORLALŢI” L.F. CELINE
2
Cuprins Capitolul I Memoriu explicativ……………………………………………………………………………………… ………………………4 Capitolul II Aparatul cardiovascular……………………………………………………………………………… ……………………….5 Capitolul III Angina pectoralӑ……………………………………………………………………………………… ………………………..15 Capitolul IV Educaţie pentru sӑnӑtate……………………………………………………………………………………… ……………21 Capitolul V Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacienţilor cu anginӑ pectoralӑ……………………………….22 Pregӑtirea pacientului pentru Electrocardiogramӑ…………………………………………………………….22 Pregӑtirea pacientului pentru explorarea radiologicӑ a aparatului cardiovascular…………….24 Capitolul VI Fişe tehnice………………………………………………………………………………………… ……………………………..25 Reguli de administrare a medicamentelor………………………………………………………………………….25 Mӑsurarea şi notarea pulsului………………………………………………………………………………………… ….26
3
Puncţia venoasӑ………………………………………………………………………………………… ……………………….28 Capitolul VII Caz I………………………………………………………………………………………………… ………………………………..31 Caz II………………………………………………………………………………………………… ……………………………….34 Caz III………………………………………………………………………………………………… ………………………………37 Capitolul VIII Bibliografie…………………………………………………………………………………… ………………………………….40
Capitolul I Memoriu explicativ Am ales ca ca subiect pentru lucrarea mea de diplomӑ diplomӑ angina pectoralӑ pectoralӑ deoarece morbiditarea şi mortalitatea prin boli coronariene au o frecventӑ ridicatӑ şi în continuӑ creştere, cuprinzând tot mai mulţi oameni cu o varstӑ mai tânӑrӑ. Suferinţele coronariene pun în pericol viaţa bolnavului atât prin consecinţele lor cât şi prin rӑsunetul resimţit de întregul organism.
4
Capitolul II Aparatul cardiovascular Aparatul circulator este format dint-un organ central propulsor al sângelui – inima şi un sistem de vase prin care circulӑ sângele în organism – arborele circulator. Din punct de vedere embrionar aparatul circulator în totalitate se formeazӑ din Mezoderm. Sistemul circulator este format din inimӑ împreunӑ cu vasele prin care circulӑ sânge în timp ce sistemul limfatic este un sistem de vase prin care circulӑ limfa.
Inima (cordul) Definiţie:
5
Inima este organul central al aparatului cardiovascular, un organ muscular cavitar cu rol de pompӑ si este situatӑ în mediastin – între cei doi plӑmâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos, la stânga şi înainte. Astfel 1/3 din inimӑ este aşezatӑ la dreapta si 2/3 din inimӑ la stânga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250-300 g. Prezintă o față convexă, sternocostală și o față plană, diafragmatică. Cele două fețe se unesc printr-o margine mai ascuțită, marginea dreaptă. Marginea stânga, rotunjită, vine în raport cu plămânul stâng. Baza inimii este situată posterior și la dreapta, aici gasindu-se vasele mari ale inimii. La baza inimii se gasesc atriile, iar spre vârf, ventriculele. Pe suprafața inimii se găsesc o serie de șanțuri: două interventriculare și două atrioventriculare, numite și șanțuri coronare între atrii și ventricule. Cavitățile inimii: Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereții mai subțiri și prezintă câte o prelungire numite urechuișe.
La nivelul atriului drept se găsesc orificiul: venei cave superioare; venei cave inferioare; sinusului coronar; urechiușei drepte; atrioventricular drept, prevăzut cu valva trecuspidă. La nivelul atriului stâng sunt patru orificii de deschidere: ale venelor pulmonare; al urechiușei stângi; atrioventricular, prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală). Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial . Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul atrioventricular. Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă pe fața internă trabecule. La baza ventriculilor se află orificii atrioventriculare – drept și stâng - fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept cu trunchiul pulmonar . Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular . Structura inimii: 6
Din punct de vedere structural, inima este alcatuită din trei tunici care, de la exterior spre interior, sunt: 1) epicardul; 2) miocardul; 3) endocardul. Epicardul este foița vișcerală a pericardului seros și acoperă complet
exteriorul inimii. Cealaltă foiță a pericardului seros este parietală și acoperă fața profundă a pericardului fibros, care are forma unui sac rezistent, cu fundul așezat pe diafragm. Pericardul fibros protejează inima. El este legat prin ligamente de organele din jur: stern, coloana vertebrală si diafragmă. Miocardul , stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde: miocardul contractil; miocardul embrionar, de comandă – țesut nodal. Fibrele miocardului contractil sunt dispuse circular în atrii și oblic în ventricule. Musculatura atriilor este complet separată de musculatura
ventriculelor, legatură anatomică și functională fiind realizată de țesutul nodal, alcătuit dint-o musculatură specifică ce păstrează caracterele embrionare. Morfologic țesutul nodal se deosebește de cel de execuție prin aranjamentul neregulat al rinofibrilelor care trec de la o celulă la alta formând rețele și prin abundența sarcoplasmei, bogată în glicogen. Țesutul nodal prezintă: nodulul sinotrial, în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cavei superioare; nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului atrioventricular drept; fasciculul atrioventricular (Hiss), care pleacă din nodulul atrioventricular și se împarte în două ramuri, una stangă și alta dreaptă, care coboară în ventricule. Cele două ramuri se divid, formând în pereții ventriculari rețeaua subendocardică (Purkinje). Endocardul căptușește încăperile inimii, trecând fără întrerupere de la atrii spre ventricule. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu venele, 7
iar la nivelul ventriculilor cu arterele. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii stângi. Vascularizația și inervația inimii: Inima este irigată de cele două artere coronare (stânga și dreapta), cu originea in artera ascendentă. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale care sunt de tip terminal irigând anumite teritorii din miocard, fără a se uni cu ramurile colaterale vecine. Dacă una din aceste colaterale se obstruează, teritoriul respectiv nu este vascularizat, se necrozează și se produce angina pectorală. Sângele venos al inimii este colectat de sinusul coronar situat în șantul atrioventricular stâng și care se deschide în atriul drept. Inervația extrinsecă a inimii este asigurată de nervii cardiaci proveniți din simpaticul cervical. Simpaticul are efect cardioaccelerator și vasodilatator coronarian. Parasimpaticul are efect cardioinhibitor și acționează în special asupra nodulilor sinoatrial și atrioventricular.
Arborele vascular este format din artere (vene prin care circulă sângele dinspre inima spre țesuturi și organe), capilare (vene cu calibru foarte mic, la nivelul cărora se fac schimburile între sânge și diferitele țesuturi) și vene (prin care sângele este readus la inimă).
Structura arterelor și venelor:
Arterele si venele au în structura pereților lor trei tunici suprapuse, care de la exterior spre interior sunt: adventicea; media; științima. Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie, cele mai mici fiind arteriolele (în unele cazuri, metarteriole), care se continuă cu capilarele. Tunica externă – adventicea – este formată din țesut conjunctiv cu fibre de colagen si elastic. În structura adventicei arterelor există vase mici de sânge care hrănesc peretele vascular și care patrund în tunica medie. În adventice se găsesc și fibre nervoase vegetative cu rol vasomotor. Tunica medie are structura diferită, în funcție de calibrul arterelor. L a arterele mari numite artere de tip elastic, media este formată din lame elastic cu dispoziție concentrică, nu are fibre musculare netede și țesut conjunctiv. În arterele mici și mijlocii, numite artere de tip muscular, media este groasă și conține numeroase fibre musculare netede printer care sunt dispersate fibre colagen și elastic. Tunica internă – intima – este alcătuită dintr-un rând de celule endoteliale turtite, așezate pe o membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul ventriculilor. Peretele venelor, al căror calibru crește de la periferie spre intimă, are în structura sa aceleași trei tunici ca și la artere cu câteva deosebiri. În
8
venele situate sub nivelul cordului, unde sângele circulă în sens opus gravitației, endoteliul acoperă din loc în loc valvule în formă de cuib de randunică, ce au rolul de a fragmenta și directiona coloana de sânge.
Structura capilarelor: Capilarele sunt vase de calibru mic, răspândite în toate țesuturile și organele. În strucura lor se disting: la exterior un strat format din țesut conjunctiv cu fibre colagene și
reticulă în care se găsesc și fibre nervoase vegetative; la interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite, așezate pe membrana bazală. In ficat și în glandele endocrine există capilare de tip special numite sinusoide; ele au un calibru mai mare, peretele intrerupt din loc în loc, ceea ce favorizează schimburile și un lumen neregulat prezentând dilatări și strâmtori.
9
Circulația mică și mare: Circulația mare transportă oxigen spre țesuturi și organe, aduce CO 2 de la țesuturi și organe spre inimă, având traseul:
inima→corp→inima (Vs)artera aorta→arterele mari si mici→arteriole→venule→vene mijlocii si mari→venele cave(Ad) Circulaţia mică asigură transportul sângelui neoxigenat de la cord spre plămâni și a celui încărcat cu oxigen înapoi spre inimă.
inima→plămâni→inima (Vd)artera pulmonară→capilare→vene pulmonare(As) Sistemul aortic este format din artera aortă și ramurile ei, care irigă toate țesuturile și organele corpului omenesc. Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă din care se desprind cele două artere coronare. După ce urcă 5-6 cm se curbează și formează arcul aortic, care se continuă cu aorta descendentă, subîmpărțită în toracală și abdominală. Terminal aorta abdominală se bifurcă în arterele iliace comune, stânga și dreapta. Ramurile arcului aortic (dinspre dreapta spre stânga): trunchiul brahiocefalic; artera carotidă comună stânga; artera subclaviculară stângă. Trunchiul brahiocefalic se împarte apoi în artera carotidă comună dreaptă și artera subclaviculară dreaptă. Ambele artere carotide comune, stânga și dreapta, urcă la nivelul gâtului până în dreptul marginii 10
superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurcă în artera externă și internă.La acest nivel există o mică dilatație, sinusul carotic (carotidian), bogată în receptori. Artera carotidă externă irigă: gâtul; regiunile occipitală și temporală; vișcerele feței. Artera carotidă internă pătrunde în craniu irigând: creierul; ochiul. Arterele subclaviculare ajung de la originea lor până în axilă unde iau numele de artere axilare. Din arterele subclaviculare se desprind: artera vertebrală care intră în craniu prin gaura occipitală, unde se unește cu opusa, participând la vascularizația encefalului; artera toracică internă, din care iau naștere arterele intercostale anterioare. Artera axilară vascularizaeaz atât pereții axilei cât și peretele anterolateral al toracelui și se continuă cu artera brahială care vascularizează brațul. La plica cotului, artera brahială dă naștere la arterele radială și ulnară care vascularizează antebrațul. La mână se formează arcadele palmare din care se desprind arterele digitale. Ramurile aortei descendente:
Aorta descendentă toracică de ramuri parietale și vișcerală. Ramurile vișcerale sunt arterele: bronșice; pericardice; esofagiene. Artera descendentă abdominală dă și ea ramuri parietale și vișcerale. Ramurile vișcerale sunt: trunchiul celiac, artera mezenterică superioară; arterele suprarenale (stângă și dreaptă); arterele renale (stângă și dreaptă); arterele testiculare respectiv ovariene (stângă și dreaptă); artera mezenterică inferioară. Trunchiul celiac se împarte în trei ramuri – splenică, gastrică stângaă și hepatică – și vascularizează stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul și splină. Artera mezenterică superioară vascularizează jejuno-ileonul, cecul, colonul ascendent și partea dreaptă a colonului transvers. Artera mezenterică inferioară vascularizează partea stângă a colonului transvers, colonel descendent, sigmoidul și partea superioară a rectului. 11
Ramurile terminale ale aortei:
Arterele iliace comune – stângă și dreaptă- ajunse la articulația sacroiliacă, se împart fiecare în artere iliace externă și internă. Artera iliacă externă iese din bazin și ajunge pe fața anterioară a coapsei devenind artera femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera poplitee care se continuă în fosa poplitee (fața posterioară a genunchiului). Ea se împarte în două artere tibiale: 1. artera tibială anterioară, irigă fața anterioară a gambei și laba piciorului și se termină prin artera dorsală a piciorului din care se desprind arterele digitale dorsale; 2. artera tibială posterioară irigă fața posterioară a gambei, și ajunsă în fața plantară se imparte în cele două artere plantare - internă și externă – din care se desprind arterele digitale plantare. Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru pereții bazinului și ramuri vișcerale pentru organele din bazin (vezica urinară, ultima porție a rectului) și organele genitale. Sistemul venos: Sistemul venos al marii circulații este reprezentat de două vene mari: vena cavă superioară și vena cavă inferioară. Vena cava superioară strânge sângele venos de la: creier, cap, gât prin venele jugulare interne; membrele superioare prin venele subclaviculare; torace (spațiile intercostale, esofag, bronhii, pericard și diafragm) prin sistemul azygos. 12
Prin unirea venei jugulare iau naștere venele branhiocefalice, iar prin fuzionarea acestora se formează vena cavă superioară. Vena subclaviculară continuă vena axilară care strânge sângele venos de la nivelul membrelor superioare. Sângele venos al membrelor superioare este colectat de două sisteme venoase, unul profund și unul superficial. Venele profunde poartă aceeași denumire cu arterele care le însoțesc. Venele superficiale, cutanate se găsesc imediat sub piele și se pot vedea cu ochiul liber prin transparent datorită colorației albastre. Ele nu însoțesc arterele și se varsă în venele profunde. La nivelul lor se fac injecții venoase. Vena cavă inferioară adună sângele venos de la membrele inferioare, pereții și vișcerele din bazin, rinichi, suprarenale, testicule respectiv ovare, peretele posterior al abdomenului (venele lombare) cât și de la ficat (venele hepatice). Vena cavă inferioară se formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea dreaptă. La rândul ei fiecare venă iliacă comună este formată prin unirea venei iliace externe cu vena iliacă internă. Vena iliacă internă colectează sângele de la pereții și vișcerele din bazin. Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la nivelul membrului inferior. Ca și la membrul superior se disting vene superficiale și vene profunde (cu aceleași caracteristici). Vena cavă inferioară urcă la dreapta coloanei vertebrale, străbate diafragmă și se termină în atriul drept. O venă aparte a marii circulații este vena portă care transportă spre ficat sânge încărcat cu substanțe nutritive rezultate în urma absorbției intestinale. Ea se formează din unirea a trei vene: mezenterică superioară, mezenterică inferioară și splenică. Sistemul limfatic: Prin sistemul limfatic circulă limfa care face parte din mediul intern al organismului și care, în final, ajunge în circulația venoasă. Sistemul limfatic se deosebește de sistemul circulator sangvin prin două caracteristici: este adaptat la funcția de drenare a țesuturilor din care cauză capilarele sale formează rețele terminale, spre deosebire de capilarele sangvine care se ocupă o poziție intermediară între sistemul arterial și cel venos; pereții vaselor limfatice sunt mai subțiri decât cei ai vaselor sangvine. Sistemul limfatic începe cu capilarele limfatice care au acceași structură ca și capilarele sangvine. Capilarele limfatice sunt foarte răspândite, ele găsindu-se în toate organele și țesuturile. Prin confluenta capilarelor limfatice se formează vase limfatice care sunt prevăzute la interior cu valve semilunare ce înlesnesc circulația limfei. Pereții vaselor limfatice au o structură asemanatoare venelor. Pe traseul vaselor limfatice se găsesc o serie de formațiuni caracteristice numite ganglioni limfatici, prin care limfa trece în mod obligatoriu. 13
Ganglionii limfatici realizează mai multe funcții: produc limfocite și monocite; formează anticorpi; au rol în circulația limfei; opresc pătrunderea unor substanțe străine; au rol de barieră în răspândirea infecțiilor. Limfa colectată din diferitele țesuturi și organe după ce a străbătut ganglionii regionali, circulă spre trunchiurile limfatice mari. Proprietățile fiziologice ale aparatului cardio-vascular Proprietățile fiziologice ale miocardului: a) Excitabilitatea
Miocardul este excitabil iar procesul de excitabilitate este o funcție a membranei fibrelor musculare miocardice și este conditionat de polarizarea electrică a membranei. b) Conductibilitatea
Această funcție asigură răspândirea excitației în întreaga masă a miocardului. De la nodulul sinoatrial excitația se răspândește în atrii determinând contracția atrială. Excitația este captată apoi de nodulul atrioventricular. c) Automatismul cardiac
Inima, menținută în condiții fiziologice, în afara organismului își continuă activitatea prin funcționare spontană, repetitivă, cu caracter ritmic, numit automatism. Suportul morfologic al automatismului este sistemul excito-conductor al inimii sau țesutul nodal. d) Contractilitatea:unda de depolarizare determină unda de contracție în miocard. e) Tonicitatea: este starea de semicontracție a mușchiului cardiac care se menține și în diastolă. Ciclul cardiac sau revoluția cardiacă fiziologică Fazele activității inimii constă din contracții numite sistole, prin care se realizează deschiderea cavităților, și relaxări numite diastole, în timpul caroră are loc umplerea cavităților. Inima funcționează ca o pompă care expulzează intermitent cu fiecare sistolă în sistemul arterial o cantitate de sânge numit debit sistolic sau volum de bătaie. Manifestările care însoțește ciclul cardiac a) Manifestările acustice
Semnele exterioare ale activității inimii sunt zgomotele cardiace care pot fi ascultate direct cu stetoscopul sau înregistrate grafic pe fonocardiograma. Zgomotele inimii sunt produse de: modificarea vitezei de curgere a sângelui; modificarea vitezei consecutive ale valvelor atrioventriculare și sigmoide. In mod obișnuit se disting două zgomote cardiace principale: zgomotul sistolic; zgomotul diastolic. 14
b) Manifestările mecanice
Șocul apexian se palpează în spațiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară, unde vârful inimii vine în contact cu peretele toracic. Pulsul arterial: fiecare contracție cardiacă ventriculară este urmată de expulzia sângelui în aortă și generează o undă de presiune care se propagă de-a lungul aortei și ramurilor sale. c) Manifestările electrice
Înregistrarea modificărilor de potențial electric care însoțesc activitatea miocardului se numește electrocardiogramă. Înregistrarea se poate face la suprafața corpului. Electrocardiograma-EKG- constă din unde dispuse deasupra și dedesuptul liniei izoelectrice. Debitul cardiac sau circulator. Acesta este expresia finală cea mai importantă a activității inimii deoarece cantitatea de sânge care irigă organele depinde de homeostazie. Debitul cardiac poate fi exprimat prin: cantitatea de sânge expulzată într-un minut de inima stângă sau dreaptă = minut - volum. cantitatea de sânge expulzată cu fiecare sistolă = debitul sistolic/volumul-bătaie. Fiziologia circulației în vase Rolul inimii în circulația sângelui este de a menține o diferență de presiune între extremitatea arterială și cea venoasă a arborelui circulator în circulația sistemică și pulmonară. a) Circulația sângelui în artere. Sângele circulă în artere sub o anumită presiune care se transmite și asupra pereților arteriali determinând tensiunea arterială. In condiții normale tensiunea arterială la adulți este de 120-130 mmHg pentru presiunea sistolică și de 70-80 mmHg pentru cea diastolică, la 60 de ani avem o tensiune sistolică de 160 mmHg. b) Circulația sângelui în capilare . Deplasarea sângelui în capilare este determinată de diferența de presiune între extremitățile capilarului, mai mare la nivelul arterelor, și mai mică la nivelul venelor. Reglarea circulației la nivel capilar se face prin procese de vasoconstricție si vasodilatație în funcție de : schimburile de substanțe nutritive; menținerea homeostaziei țesuturilor. c) Circulația sângelui în vene. Aceasta este rezultatul diferenței de presiune între cele două extremități ale arborelui venos, capilarele venoase și locul de vărsare al venelor mari in atrii. Diferența de presiune din sistemul venos este mult mai mică decât în sistemul arterial al marii circulații, totuși circulația sângelui este facilitată și de alți factori: aspirația toracică; tonusul și contracțiile mușchilor, extremitățile inferioare fragmentează coloana de sânge și favorizează întoarcerea venoasă; aspirația arterială; 15
forța gravitațională favorizează circulația în teritoriile aflate supracardiac și o stânjenește pe cea aflată sub acest nivel. Reglarea activității inimii Atât presiunea arterială cât și repartiția sângelui în diferite țesuturi se află permanent sub acțiunea factorilor nervoși și umorali, care se modifică în funcție de starea de activitate sau de repaus a organismului sau diferitelor țesuturi. Tensiunea arteriala este menținută constantă prin mecanisme presoare sau hipertensive, care sunt stimulate pe două căi: calea reflexă care realizează așa numita autoreglare; calea umorală prin care diverse substanțe chimice care au efect vasoconstrictor și vasodilatator.
Capitolul III Angina pectorală
Definiție: Angina pectorală este un sindrom clinic care tratează o suferință miocardică determinată de un dezechilibru între necesitatea de oxigen a mușchiului inimii și aportul coronarian. Se caracterizează prin crize dureroase paroxistice localizate de cele mai multe ori înapoia sternului cu iradiere, în cazurile tipice în umarul stâng brațul și antebrațul stăng până la ultimele degete. Criza dureroasă apare după: efort; emoții; mese copioase. Durează două-trei minute până la maxim zece minute și dispare spontan sau la administrarea de nitroglicerină.
16
17
Etiologia cardiopatiei este dominată de departe de ateroscleroza coronariană prezentă în 92-97 % din cazuri. Un număr mic de cazuri cu afecțiuni coronariene nu au ca etiologie ateroscleroza, fapt pentru care în aceste situații se discută: coronaritele reumatismale (deși afectează mai ales ramurile mici ale arterelor coronare); arteritele inflamatorii (în endocarditele inflamatorii); coronaritele alergice și cele Rickettsiene (au aceeași localizare); leziunile coronariene în caz de trombangeită obliterantă greu de demonstrat la oameni la care există concomitent și leziuni de ateroscleroză coronariană; coronaritele din periarterita tip Kussmaul-Maier,exceptionale ca frecvență; emboliile coronariene de asemenea foarte rare din cauza situației anatomice a arterelor coronare care iau naștere în unghi drept din aortă. Factori favorizanți În declanșarea crizelor anginoase sunt implicate o serie de cauze determinate și favorizate. Cauze determinate : arterioscleroza coronariană - se manifestă sub formă de stenozari sau obliterari coronariene; cardiopatii valvulare - stenoza aortică și mai rar stenoza mitrală și insuficiența aortică. alte cauze coronarita reumatismală, coronarita ricketsiană (la zootehnicieni, veterinari), trombangeita obliterantă. Cauze favorizante :
diabetul zaharat; hipertensiunea arterială sistemică tulburatii de ritm mai mari de 180 - 200 bătăi pe minut bolile aparatului digestiv: a) litiază biliară; b) colecistitele cronice; c) ulcerul gastric și duodenal; d) hernia diafragmatică; administrarea unor medicamente (extractele tiroidiene); tabagismul.
Fiziopatologie Angina pectorală este expresia unei insuficiențe coronariene acute, datorită dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai ales în oxigen) și posibilitatea arterelor coronare. În mod normal circulația coronariană se adaptează necesităților miocardului putând crește la efort de opt- zece ori. 18
Pe fondul arteriosclerozei coronariene, spasmul supra adăugat (emoții, frig) sau travaliu cardic scurt (efort fizic) determină o disproporție între irigația coronariană și nevoile metabolice ale miocardului urmată de acumularea cataboliților în exces (acid lactic, acid piruvic) și iritarea consecutivă a fibrelor nervoase intracardiace. Simptomatologie Simptomul dominant care definește angina pectorală este: DUREREA CARDIACĂ caracterizată prin patru trasături esențiale: 1. sediul, iradierea și tipul durerii; 2. condiții (circumstanțe) de apariție a durerii; 3. durata; 4. răspunsul la nitroglicerină. Sediul, iradierea și tipul durerii . Localizarea durerii este în majoritatea cazurilor (70%) retrosternal în partea inferioară, mijlocie sau superioară și precordială. Mult mai rar durerea poate pleca din alte teritorii: flancuri maxilar inferior sprâncene obraji. Important este modul în care pacientul arată sediul durerii toracice: cu întreaga palmă sau cu ambele palme, niciodată cu degetul, sau, cu mult mai elocvent cu pumnul strâns al mâinii drepte plasat în plin stern exprimând dinamica feței senzația de zdrobire resimtită. Gestul ajută mai ales la bolnavii incompatibili de a descrie suferințele cardiace. Iradierea tipică a durerii se face în umărul stâng de unde pleacă pe fața anterioară a brațului și antebrațului pană la ultimele două degete a măinii stăngi. Durerea poate iradia însă și numai în : membrul superior drept; regiunea claviculara stângă; în dinți; în regiunea epigastrică; fosa iliacă dreaptă. Este posibil ca durerea de angina pectorală să apară inițial în membrul superior stâng și ulterior în regiunea precordială. Calitatea (tipul) durerii anginoase depinde de intensitatea durerii și mai ales de personalitatea psihică a bolnavului. Cel mai adesea este vorba de o 19
senzație de presiune (apăsare), zdrobire, arsură, mai rar junghi (ca un cuțit), constricție (ca o menghină sau arc). Circumstanțe de apariție
Sunt strâns legate de solicitările fizice și psihice. Circumstanțele cele mai obișnuite sunt: efort fizic de orice fel; frigul are rol izolat sau potențial efortul fizic; prânzurile copioase; raporturile sexuale; emoțiile acute (stresul psihic și general). Durata și evoluția crizelor anginoase
Tipic pentru angina pectorală este caracterul paroxistic, intermitent al durerii. Durata medie a crizei este de unu - trei minute, maxim cincisprezece minute. O criză anginoasă ce a depășit cincisprezece – douăzeci de minute trebuie suspectat a fi: infarct miocardic; angina instabilă; expresia unor tulburări nevrotice. Diagnostic pozitiv Angina pectorală este un sindrom definit prin durere precordială localizată retrosternal sau precordial, cu durată scurtă (mai puțin de cincisprezece minute) cu iradiere tipică în umărul și membrul superior stâng sau atipică în mandibulă, abdomen sau membrul superior drept, declanșată de efort, emoții, sau alți factori care cresc munca inimii și trec în repaus sau după administrarea de nitroglicerină. Examenul subiectiv nu evidentiază deseori nimic. Alteori se găsesc semnele bolii care produce acest sindrom: arteroscleroza; hipertensiunea arterială; tulburări de ritm; dispnee; agitație; anxietate. De regulă diagnosticul se pune pe baza examenului clinic dar este confirmat din examenul EKG. Diagnosticul diferențial
20
În cazurile în care înfățișarea durerii coronariene este neconcludentă iar electrocardiograma este normală sau conține unele modificări discutabile se impune un diagnostic cu următoarele boli: nevroza cu manifestări cardiace; boli ale esofagului; ulcerul gastro- duodenal; hipertensiune arterială pulmonară și pericardită. O atentie deosebită, prin măsurile terapeutice și prognostic se impune față de diagnosticul diferențial cu INFARCTUL MIOCARDIC ACUT. Formele Clinice
1.Angorul spontan , adeseori de repaus sau nocturn, cu crize tipice,
dar fără un factor declanșator, se datorează unei crize tahicardice, hipertensive, unei intricări coronaro-digestive, stări psiho-nevrotice sau anunță un infarct. 2.Angorul de decubit , însoțește fenomenele insuficienței acute a ventriculului stâng și apare tot în condiții de creștere a muncii inimii (contact cu așternutul rece, tahicardii, hipertiroidim, etc.). 3.Angorul intricat , cu modalități de declanșare, iradiere, durată, aspect al durerii, se datorează intervenției unei alte afecțiuni dureroase vișcerale (litiază biliară, ulcer, hernie hiatală, spondioloză). Prima criză de angor corespunde frecvent unui infarct miocardic prin tromboză și trebuie tratată cu 7-10 zile repaus, analgetice, coronarodilatatoare și anticoagulante. Accentuarea duratei și frecvenței angorului anuntă, de obicei, un infarct miocardic.
Tratament Tratamentul anginei pectorale începe cu stabilirea cauzelor și a factorilor care precipită apariția sau favorizează accesul de angor. Trebuie combătut fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, hipertiroidismul, cu alte cuvinte toți factorii de risc. Se recomandă efort dozat, în primul rând mersul. Repausul la pat are indicații speciale: crize frecvente, de durată, intense și rezistente la nitroglicerină,crize de decubit. Somnul este obligatoriu 8 h noaptea și 1 h după-amiază. Se vor evita mesele copioase și după fiecare masă bolnavul va sta în repaus 60-90 minute. Regimul va fi echilibrat la normoponderali și hipocaloric la obezi. În general regimul va fi cel recomandat în arteroscleroză, obezitate, hipoproteinemii. Se va combate aerogastria și constipația prin supozitoare cu glicerină, administrate cu ulei de parafină, etc. Se vor utiliza sedative și tranchilizante: Fenobarbital sau Ciclobarbital o jumătate de tb x 2; Diazepam 10 mg x 2; Napoton 2-3/zi.
21
Tratamentul crizei anginoase începe cu administrarea de Nitroglicerină sublingual (1 comprimat de 0,0005). Dacă durerea nu cedează în 20-30 minute se suspectează un angor inticat sau un sindrom coronarian sever și se administrează al doilea comprimat. Prevenirea crizei se face prin administrarea de medicamente cu acțiune coronarodilatatoare și de favorizare a circulației coronariene: Intensain drajeuri de 75 mg, 3-6/zi; Persantin 2-6 tb, oral/zi; Nitrocompuși cu acțiune prelungită: Propranolol-Inderal 10-40 mg/zi. Alte medicamente cu acțiune coronarodilatatoare: Miofilin i.v. 1-2 f/zi de 0,4 g si Papaverină oral sau i.m. Tratamentul anticoagulant este controversat, iar cel chirurgical - de excepție. Evoluție Evoluția este obișnuit progresivă. Durata medie a supraviețuirii este de 4-5 ani, sfârsitul producându-se prin moarte subită, infarct miocardic, tulburări de ritm și de conducere sau insuficiență cardiacă. Complicații Angina pectorală poate să rămână stabilă ani la rând, dar cu o evoluție imprevizibilă cu pericolul de a surveni: disritmii cardiace, șoc cardiogen, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut, moarte subită coronariană. Prognostic Este favorabil în cazul anginei pectorale fără modificări semnificative la arteriografie fără ereditate încărcată sau leziuni organice cardiace. Este nefavorabil în cazurile cu: ereditate încărcată; infarct cu antecedente; diabet zaharat; leziuni valvulare aortice; tulburări de ritm.
22
Capitolul IV Educație pentru sănătate Boala reprezintă ruperea echilibrului, a armoniei, este un semnal de alarmă, tradus prin suferință fizică, psihică sau o dificultate, o inadaptare la o situatie nouă, provizorie sau definitivă. Datoria asistentei medicale este să determine bolnavii să respecte sfaturile medicale ale cadrelor medii de specialitate și ale instructorilor de recuperare fizică. Succesul educației pentru sănătate depinde în foarte mare măsură de educația și gradul de cultură al pacientului dar și de calitatea și competența profesională a asistentei medicale, de interesul pe care îl arată pacientul privind îngrijirile și tot ceea ce întreprinde echipa medicală pentru vindecarea acestuia. La externare bolnavul este instruit asupra modului de viață: bolnavul trebuie să ducă o viață ordonată evitând suprasolicitările; să respecte regimul dietetic rational hipolipidic,fără sare,glucide,hidrocarbonate si fracționat 5-6 mese pe zi; se va reduce consumul de cafea; se va evita fumatul și alcoolul; se va respecta tratamentul medicamentos și modul de administrare a medicamentelor; să practice sporturi ușoare; să aibă un program rațional de muncă și viață; să se prezinte la controale periodice.
23
Capitolul V Rolul Asistentei Medicale în îngrijirea pacienților cu Angină Pectorală Pregătirea pacientului pentru EKG
Definiție Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac. Este o metodă de investigație extrem de prețioasă în diagnosticul unei cardiopatii în general, în suferințele miocardocanariene în special, și totodată este metodă de a recunoaște o boală de inimă care evoluează clinic latent, când se efectuează EKG-ul de efort. Pregătirea pacientului: se pregătește bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlatura factorii emoționali: se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferință cu căruciorul, cu 10-15 minute înainte de înregistrare; aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare; bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultații și va fi rugat sa-și relaxeze musculatura. Montarea electrozilor: se montează pe părțile moi ale extremităților plăcile de metal ale electrozilor, sub placa de metal a electrozilor se așeaza o pânză înmuiată în soluție de electrolit (o lingură de sare la un pahar de apă) sau pasta specială pentru
24
electrozi (cei 100 electrozi 94 pentru membre și 6 pentru precordiali) se fixează pe bolnav în felul următor: montarea electrozilor pe membre: roșu = mâna dreaptă; galben = mâna stângă; verde = picior stâng; negru = picior drept. montarea electrozilor precordiali: V1= spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului; V2= spațiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului; V3 = între V2 și V4; V4 = spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex); V5 = la intersecția de la orizontală dusă din V4 și linia axilară anterioară stângă; V6 = la intersecția dintre orizontală dusă din V4 și linia axilară mijlocie stângă. Notarea Electrocardiogramiei : asistenta notează pe electrocardiogramă: numele/prenumele pacientului; vârsta; înalțimea; greutatea; menționează medicația folosită;
data/ora înregistrării; viteza de derulare; semnătura celui care a înregistrat.
25
Pregătirea pacientului pentru explorarea radiologică a aparatului cardiovascular Aparatul cardiovascular poate fi explorat radiologic prin angiocardiografie, aortografie, arteriografie și flebografie. Angiocardiografie: introducerea unei substanțe de contrast, pe cale I.V., substanța care se urmărește în interiorul vaselor și a cavităților inimii. Materiale necesare: soluție concentrată de iod, sedative(fenobarbital), romergan sau alte substanțe antialergie. Pregătirea pacientului:
26
în ziua precedentă examenului, se administrează sedative, care se repetă dimineața examenului împreună cu un alt medicament antialergic; se efectuează testarea sensibilității fața de iod; dacă nu apar simptome de intoleranță la iod, se injectează I.V. substanțe de contrast, rapid, în decurs de câteva secunde (cantitatea de subtanță de injectat este calculată de medic, în funcție de greutatea corporală a bolnavului.
Aortografie: introducerea de substanță de contrast prin cateter sau prin puncție, intraaortic, pentru evidențierea aortei. Pregătirea pacientului se face ca mai sus. Arteriografie periferică: introducerea substanței de contrast prin injecție intraarterială pentru evidențierea arterei periferice. Pregătirea și testarea pacientului la iod se fac la fel ca în celelalte situații. Flebografie: introducerea I.V., cu seringa automată de presiune a 20-30 ml de substanță de contrast, de concentrație redusă (pentru a nu se leza pereții vasului). Radiografiile se execută cu viteza de 24 imagini pe secundă (radiocinematografie).
Capitolul VI Fișe Tehnice Reguli de administrare a medicamentelor Asistenta: respectă medicamentul prescris de medic;
27
identifică medicamentul prescris după etichetă, forma de prezentare,culoare, miros, consistența; verifică calitatea medicamentelor, observând integritatea, culoarea medicamentelor solide; sedimentarea, tulburarea, opalescența medicamentelor sub formă de soluție; respectă căile de administrare prescrise de medic; respectă orarul și ritmul de administrare a medicamentelor pentru a se menține concentrația constantă de sânge, având în vedere timpul și căile de eliminare a medicamentelor; respectă doza de medicament – doza unică și doza/24 de ore; respectă somnul fiziologic al pacientului – organizează administrarea în afara orelor de somn (se trezește pacientul în cazul administrării antibioticelor, chimioterapicelor cu ore fixe de administrare); evită incompatibilitățile medicamentoase datorate asocierilor unor soluții medicamentoase în aceeași seringă, în același pahar; servește pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe cale orală; respectă urmatoarea succesiune în administrarea medicamentelor: pe cale orală – solide, lichide, apoi injecții, după care administrează ovule vaginale, supozitoare; informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce privește efectul urmărit și efectele secundare; anuntă imediat medicul privind greșelile produse în administrarea medicamentelor legate de doză, calea și tehnica de administrare; administrează imediat soluțiile injectabile aspirate din fiole, flacoane; respectă măsurile de asepsie, igienă, pentru a preveni infecțiile intraspitalicești.
Măsurarea și notarea pulsului Definiție: Pulsul arterial reprezintă expansiunea ritmică a arterelor comprimate pe un plan osos.
28
Scop: evaluarea funcției cardio-vasculare. Locuri de măsurare: oricare arteră accesibilă palpitării și care poate fi comprimată pe un plan osos (artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, pedioasă). Materiale necesare: ceas cu secundar sau cronometru; culoare roșie; foaie de temperatură. Pregătirea psihică și fizică a bolnavului: se anunță bolnavul că i se va măsura pulsul; se explică bolnavului modul de măsurare; o stare emotivă creată de necunoscuți poate modifica valorile pulsului; bolnavul se menține în stare de repaus fizic și psihic 5-10 min cu brațul sprijinit, pentru relaxarea mușchilor antebrațului. Executarea tehnicii: spălarea pe mâini cu apă și săpun; se reperează șanțul radial pe extremitatea distală a antebrațului, în continuarea policelui se fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei și cu ajutorul policelui se îmbrățișează antebrațul la acest nivel se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor (index, mediu, inelar) de la mână dreaptă și se percep zvâcniturile pline ale pulsului se numară zvâcniturile percepute urmărind secundarul ceasului timp de un minut. Notarea grafică în foaia de temperatură: pentru fiecare linie subțire orizontală a foii de temperatură se socotesc 4 pulsații; unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie pentru obținerea curbei. Interpretarea frecvenței pulsului: Frecvența pulsului variază fiziologic după vârstă, emoții și efort.
29
Variațiile fiziologice ale frecvenței pulsului: puls tahicardic : - în ortostatism; - efort fizic și psihic; - emoții puternice; - în cursul digestiei; puls bradicardic : - în decubit; - în stare de repaus; - liniște psihică. Variații patologice ale calităților pulsului: frecvența : puls tahicardic (mai rapid) și puls bradicardic (mai rar); ritmicitatea : puls ritmic și aritmic; amplitudinea : puls cu amplitudine mică (filiform) și puls cu amplitudine mare; volum : puls dur și puls moale. Frecvența pulsului crește paralel cu temperatura: la 1grad crește cu 8-10 pulsații pe minut.
30
Puncția venoasă Definiție Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție. Scop: explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator (biochimice, hematologice, serologice, bacteriologice); terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injecției și perfuziei intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale; executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui; sângerarea 300-500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiunea arterială. Locul puncției: venele de la plica cotului (bazilică și cefalică) unde se formează M venos prin anastomozarea lor; venele antebrațului; venele de pe fața dorsală a mâinii; venele subclaviculare; venele femurale; venele maleolare interne; venele jugulare și epicraniene mai ales la sugari și copii mici. Materiale necesare: mănuși chirurgicale; perna elastică pentru sprijinirea brațului; mușama; aleză; substanța dezinfectantă și degresantă, alcool iodat, tinctură de iod; ace, în funcție de scop; pense, tampoane; garou, eprubete uscate și etichetate; cilindru gradat; fiole cu soluții medicamentoase;
31
soluții perfuzabile și tăviță renală.
Pregătirea psihică și fizică a pacientului: se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii; se așează bolnavul în poziția necesară (în funcție de sediul în care se execută); în laborator, dispensar, bolnavul stă în poziție șezând pe scaun cu membrul superior în abducție, extensie și supinație; în salon bolnavul stă culcat în pat în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit în extensie, abductie și supinație; se dezbracă brațul ales astfel ca hainele să nu împiedice circulația de reîntoarcere; se așează sub brațul bolnavului perna elastică și apoi mușamaua; se solicită bolnavului, să mențină brațul în poziție necesară. Stabilirea locului puncției: se stabilește brațul la care se face puncția; se examinează calitatea și starea venelor de la plica cotului; se stabilește locul de executare a punțtiei. Efectuarea tehnicii: se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a brațului; cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncție; se dezinfectează locul puncției cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod; se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori și să rămână cu el închis; se fixeaăa vena cu policele mâinii stângi la patru-cinci cm sub locul puncției, exercitând o ușoară compresiune și tractiune în jos asupra țesuturilor vecine; se fixează seringa cu gradațiile fiind în sus, acul atașat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă între police și restul degetelor se prinde cu acul traversând în ordine tegumentul în direcția oblică (unghi de 30 de grade) apoi peretele venos învingând o rezistență elastică până când acul înaintează în gol; se schimbă direcția acului cu 1-2 cm în lumenul venei; 32
seringa;
se controlează pătrunderea acului în vena prin aspirație cu
se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase: injectarea medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzii; în caz de sângerare se prelungește acul de puncție cu un tub din polietilenă care se introduce in vasul colector, garoul rămănând legat de braț; se îndepărtează stază venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului și desfacerea pumnului; se aplică tamponul îmbibat cu soluție dezinfectantă la locul de pătrundere a acului și se retrage brusc acul; se comprimă locul puncției 1-3 min, brațul fiind în poziție vertical.
Îngrijirea pacientului: se face toaleta locală a tegumentului; se schimbă lenjeria dacă este murdară; se asigură o poziție comod în pat; se supraveghează pacientul. Reorganizarea locului de muncă: se aruncă materialele de unică folosință; se curăță instrumentarul folosit. Accidente și incidente: hematom (pin infiltrarea sângelui în țesutul perivenos ) - se retrage acul și se comprimă locul puncției 1-3 minute; străpungerea venei (perforarea peretelui opus ) - se retrage acul în lumenul venei; amețeli, paloare, lipotimie - se întrerupe puncția, pacientul se aseaza în decubit dorsal fără pernă, se anunță medicul.
33
Capitolul VII Studiu de caz
CAZ I Date stabile: Nume: T Prenume: R Vârstă: 69 ani Sex: masculin Data nașterii: 24.03.1944 Naționalitate: român Stare civilă: căsătorit Ocupație: pensionar Domiciliul: com. Bucu, jud. Ialomita Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu soția într-o casă compusă din 4 camere, confortabilă, condiții salubre. Antecedente medicale: heredo-colaterale: tatăl-HTA mama-decedată personale: HTA, gastrită cronică Date variabile: Motivele internării: Pacientul s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ialomița la data de 18.02.2013, cu următoarele manifestări: durere retrosternală și precordială; dispnee; iradierea durerii în membrul superior stâng. Istoricul bolii: Bolnavul cunoscut hipertensiv de aproape 7 ani, cu tratament neglijat, cu antecedente de gastrită cronică prezintă un stres emoțional în
34
timpul serii rezultând cu o durere violentă retrosternală ce iradiază în membrul superior stâng, motiv pentru care solicită serviciul de urgență. Fiind supus examinărilor clinice și paraclinice (EKG) se decide internarea în secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ialomița. Diagnostic medical: ANGINA PECTORALĂ Examene paraclinice: Examen cerut Valoare normală
VSH Hemoglobină Glicemie Colesterol Fibrinogen Acid uric Transaminază
1-10 mm/1h; 7-15 mm/2h 15+/-2g/100 ml 0,80-1,20 gr0/00 1,20-2,80 gr0/00 200-400 mg% 2-6 mg% TGO = 2-20 ui TGP = 2-16 ui
Valoare patologică 4-12 mm/1h 13 g/100 ml 1,30 gr0/00 2,60 gr0/00 180 mg% 1-2 mg% TGO = 25 ui TGP = 13,5 ui
Funcții vitale: Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică Tensiunea arterială130/70 mmHg 160/120 mmHg Respirație 16-18 r/min 14 r/min 0 0 Temperatură 36 -37 C 37,80 C Puls 60-80 p/min 85 p/min Problemele pacientului: dificultatea de a respira; circulație deficitară; dificultatea în a se odihni; alterarea integrității fizice și psihice. Nevoia afectată Diagnostic deObiective nursing Nevoia de a Respirație Pacientul să
35
Intervenții
Evaluare
Autonome
În decurs de 1
respira și a aveadeficitară prezinte o Psihoterapie. Crearea mediuluih pacientul o bună circulațiedin cauza respirație în ambiant (schimbarea are o durerii limite normalelenjeriei de pat și de corp, respirație retrosternale în decurs de aerisirea normală. manifestată 1 h. și umidificarea salonului. R = 17 r/min. prin R =17 r/min Așezarea pacientului într-o dispnee. poziție R = 14 r/min care favorizează respirația (poziție semișezând).Monitorizarea funcțiilor vitale (R). Delegate Oxigenoterapie. Adm. de medicație la indicația medicului: bronhodilatatoare și antialgice. Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare nursing Nevoia de a Dificultatea de În decurs de Pacientul are un Autonome dormi dormi și a se 12 h pacientulPsihoterapie. Crearea somn odihnitor și a se odihni. odihni să aibă un în decurs de 8 h. mediului ambiant datorită dureriisomn (schimbarea lenjeriei de manifestată odihnitor din pat și de corp, aerisirea prin insomnie. punct de camerei). Învățăm vedere pacientul tehnici de cantitativ și relaxare și il ajutăm să calitativ. adopte o poziție antalgică. Oferim pacientului o cană cu ceai de tei sau lapte cald. Monitorizarea funcțiilor vitale (P, R, T.A., T). Delegate Adm. medicație la indicația medicului: Algocalmin 1f IM. Xanax 0,5 1tb s Nevoia de a se Alterarea Pacientul să-și Pacientul se Autonome
36
mișca și a avea integrității recapete Psihoterapie. Crearea poate mobiliza o bună postură.fizice și psihiceindependența mediului ambiant fără ajutor în datorită dureriide mișcare în (schimbarea lenjeriei de decurs de 2 zile. manifestată decurs de pat , aerisirea camerei). prin 2 zile. Repaus la pat. limitarea Prevenirea escarelor mișcărilor. (schimbarea de poziție se face la 2-3 ore la nevoie mai des, evitarea cutelor lenjeriei de pat și renunțarea lenjeriei de corp, scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie, favorizarea circulației prin masaj). Ajutăm pacientul să-și satisfacă nevoile fiziologice (bazinet) și toaleta zilnică. Monitorizarea funcțiilor vitale (P, R, T.A., T).. Delegate Administrare de tratament la indicația medicului: Algocalmin 1f IM. CAZ II Date stabile: Nume: V Prenume: A Vârstă: 60 ani Sex: masculin Data nașterii: 16.05.1953 Naționalitate: română Stare civilă: căsătorit Ocupație: pensionar Domiciliul: Amara, jud. Ialomița Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu soția într-un apartament compus din 3 camere, confortabil, condiții salubre. Antecedente medicale: heredo-colaterale: tatăl – decedat (ulcer); 37
mama – astm bronșic
personale: neagă.
Date variabile: Motivele internării: Pacientul s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ialomița la data de 18.11.2012 cu următoarele manifestări: durere violentă restrosternală; iradierea durerii în membrul superior stâng; dispnee; transpirații reci. Istoricul bolii: Bolnav fumător, obez, prezintă în cursul dimineții de 18.11.2011 dureri retrosternale și precordiale în urma unui stres emoțional. Fiind supus examinărilor clinice și paraclinice (EKG) s-a decis internarea în secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ialomița pentru aplicarea tratamentului corespunzător. Diagnostic medical: ANGINA PECTORALĂ Examene paraclinice: Examen radiologic: în urma efectuării electrocardiogramei s-a pus diagnosticul de angină pectorală. Examene de laborator: Examen cerut Valoare normală VSH 1-10 mm/1h; 7-15 mm/2h Hemoglobină 15+/-2g/100 ml Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 Fibrinogen 200-400 mg% Acid uric 2-6 mg% Transaminază TGO = 2-20 ui TGP = 2-16 ui
Valoare patologică 10 mm/1h 14 g/100 ml 1,10 gr0/00 2,60 gr0/00 180 mg% 2,67 mg% TGO = 52 ui TGP = 31,3 ui
Funcții vitale: Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică Tensiunea arterială130/70 mmHg 145/95 mmHg Respirație 16-18 r/min 20 r/min 0 0 Temperatură 36 -37 C 36,6 0C 38
Puls
60-80 p/min
57 p/min
Problemele pacientului: alterarea circulației; anxietate; disconfort-durere; dificultatea în a se odihni. Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare nursing Nevoia de a Circulație deficitară În decurs de 30 Pacientul Autonome respira și a aveadin cauza min pacientul să prezintă un Psihoterapie. Crearea o bună circulație. alterării pereților prezinte un ritmmediului ritm cardiac arteriali cardiac în limiteambiant (schimbarea normal în manifestată prin normale. decurs de lenjeriei bradicardie. P = 68 p/min de pat și de corp, aerisirea30 min. P = 57 p/min și umidificarea salonului). P = 65 p/min. Măsurarea și notarea zilnică a funcțiilor vitale (P, T.A., R. T). Efectuarea de masaj și mișcări pasive și active ale membrelor pentru a favoriza circulația. Delegate Adm. medicației la indicația medicului: bronhodilatatoare. Nevoia afectatăDiagnostic de Obiective Intervenții Evaluare nursing Nevoia de a învăța Anxietate din cauza În decurs de 24 h Pacientul este Autonome necunoașterii pacientul să fiePsihoterapie susținută. informat prognosticului informat asupraEducație pentru sănătate asupra bolii bolii. regimului de privind boala atât bolnavului în decurs viață și de de 20 h. cât și familiei acestuia. alimentație care Stimulez dorința de trebuie cunoaștere respectate. și motivez importanța acumulării de noi cunoștințe. Corectez deprinderile 39
dăunătătoare sănătății. Educ pacientul să aibă o viață ordonată, echilibrată. Delegate Adiminstrare de tratament la indicatia medicului: Xanax 1tb s Nevoia de a se Disconfort din cauza În decurs de 2h Pacientul nu Autonome misca și a avea oalterării mușchiuluipacientul să nuPsihoterapie. Crearea mai prezintă bună postură cardiac manifestată mai prezinte mediului dureri prin dureri dureri. în decurs de ambiant (schimbarea retrosternale 30 min. lenjeriei de pat și de corp, aerisirea și umidificarea salonului). Asigurarea repausului fizic al bolnavului în perioada dureroasă. Ajutarea pacientului pentru a adopta o poziție antalgică. Monitorizarea funcțiilor vitale (T.A., R., P., T.). Delegate Adm. de medicație la indicația medicului: Nitroglicerină 1 tb sublingual
CAZ III Date stabile: Nume: A Prenume: S Vârstă: 71 ani Data nașterii: 08.05.1942 Sex: feminin Naționalitate: română 40
Stare civilă: vaduvă Ocupație: pensionară Domiciliul: Slobozia, jud. Ialomița Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu fiica înt-un
apartament cu 2 camere, confortabil, condiții salubre.
Antecedente medicale: heredo-colaterale: tatăl –decedat, ulcer gastric mama – decedată, cardiopatie ischemică personale: HTA, apendicectomie 1965 Date variabile: Motivele internării: Pacienta s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe, a Spialului Județean de Urgență Ialomița, la data de 17.04.2013, cu următoarele manifestări: durere precordială cu iradiere în umărul stâng; dispnee; adinamie. Istoricul bolii: Pacienta în vârstă de 71 de ani, cu antecedente de HTA se prezintă la Spitalul Județean de Urgență Ialomița cu o durere precordială ce iradiază în umărul stâng însoțită de dispnee, adinamie, amețeli. În urma examinărilor clinice și paraclinice (EKG) s-a decis internarea în secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ialomița pentru aplicarea tratamentului corespunzător. Diagnostic medical: ANGINĂ PECTORALĂ Examene paraclinice: Examen radiologic: în urma efectuării electrocardiogramei s-a pus doagnosticul de angină pectorală. Examene de laborator: Examen cerut Valoare normală VSH 1-10 mm/1h; 7-15 mm/2h Hemoglobină 15+/-2g/100 ml Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 Fibrinogen 200-400 mg% Acid uric 2-6 mg%
41
Valoare patologică 6,14 mm/1h 13 g/100 ml 1,15 gr0/00 2,60 gr0/00 170 mg% 7,94 mg%
Transaminază
TGO = 2-20 ui TGP = 2-16 ui
TGO = 25 ui TGP = 23,5 ui
Funcții vitale: Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică Tensiunea arterială 130/70 mmHg 130/90 mmHg Respirație 16-18 r/min 20 r/min 0 0 Temperatură 36 -37 C 36,6 0C Puls 60-80 p/min 70 p/min Problemele pacientului: riscul alterării circulației și respirației; anxietate; disconfort; dificultatea în a se odihni. Nevoia afectată Nevoia de a respira și a avea o bună circulație.
Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare nursing Alterarea Pacienta Pacienta Autonome circulației și in decurs este Psihoterapie. Crearea mediului respirației de 1 h să ambiant (schimbarea lenjeriei de pat echilibrată datorită fie și de corp, aerisirea și umidificareacirculator complicațiil echilibrată salonului). și or bolii circulator Măsurarea și notarea zilnică a respirator manifestată și în decurs funcțiilor prin respirator. vitale (P, T.A., R. T). Așezarea de 1 h. dispnee. pacientei într-o poziție care favorizează respirația (pozitie semișezând). Efectuarea de masaj și mișcări pasive și active ale membrelor pentru a favoriza circulația. Delegate Oxigenoterapie. Adm. de medicație la indicația medicului: bronhodilatatoare și antialgice.
Nevoia Diagnostic de Obiective afectată nursing Nevoia de a Dificultatea Pacienta sa
42
Intervenții Autonome
Evaluare
Pacienta se
se misca și a avea o bună postură
de a se mișca și a avea o bună postură din cauza durerii retrosternale manifestată prin adinamie.
se poata mișca și deplasa în decurs de 12 h.
Psihoterapie. Crearea mediului ambiant (schimbarea lenjeriei de pat , aerisirea camerei). Repaus la pat. Prevenirea escarelor (schimbarea de poziție se face la 2-3 ore la nevoie mai des, evitarea cutelor lenjeriei de pat și renunțarea lenjeriei de corp, scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie, favorizarea circulației prin masaj). Ajutăm pacientul săși satisfacă nevoile fiziologice (bazinet) și toaleta zilnică. Monitorizarea funcțiilor vitale (P, R, T.A., T).. Delegate Administrare de tratament la indicația medicului: Algocalmin 1f IM. Nevoia de a Alterarea În decurs de Autonome se alimenta dezechilibrul 8 h Calculează indicele ponderal și hidrata ui pacienta să și necesarul caloric în hidroelectroli fie funcție de starea patologică. tic datorită echilibrată Asistenta hidratează durerii hidroelectoli pacienta cu cantități mici de retrosternale tic lichide reci la intervale egale . de timp.Explorează gusturile și obiceiurile alimentare ale pacientei valorificându-le. Educă pacienta asupra importanței dietei alimentare.Controlează pachetele de la aparținători. Face bilanțul lichidelor ingerate și eliminate. Delegate Asistenta alimentează pacienta parenteral , dacă nu poate singură , instituind perfuzii cu glucoză 5% , 10% , 20% , 33% , 40% la 43
poate mișca și are o bună postură în decurs de 12 h.
Pacienta este echilibrată hidroelecrol itic în decurs de 8 h.
